CUPRINS

MOTIVATIE

CAPITOLUL I: Introducere si istoricul bolii…………….

CAPITOLUL II: 1.Anatomia pielii………………………. 2.Definitie………………………………. 3.Etiologie……………………………….. 4.Anatomie patologica………………….. 5.Epidemiologie si patologie……………. 6.Simptomatologie………………………. 7.Forme clinice…………………………… 8.Complicatii si prognostic……………….. 9.Diagnostic………………………………… 10.Tratament si profilaxie…………………….

CAPITOLUL III:1. Prezentarea cazurilor……………………. 2.Studiul facut intr-un an de zile…………… 3.complicatii survenite intr-un an………….. 4.Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu varicela …………………………………..

CAPITOLUL IV: 1. Concluzii………………………………..

BILIOGRAFIE…………………………………………….

1

MOTIVAŢIE

Numai o viaţǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT şi fiecare trebuie sa-şi punǎ întrebarea:“Cum aş putea sǎ investesc în puterile mele aşa încât sǎ aduc cel mai mare folos?”“Cum aş putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea şi pentru folosul semenilor mei?”Pentru cǎ viaţa, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru atingerea acestor scopuri.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

De aproape trei milenii se discută despre medicină şi cei care o practică.

2

Cei în halate albe sunt consideraţi cei mai buni prieteni şi confidenţi ai bolnavilor, obligaţi moral să răspundă la orice chemare, fie zi sau noapte, în tot timpul vieţii.

O literatură imensă a încercat să supună opiniei publice, judecăţii ei aspre, dar drepte, orice faptă reprobabilă săvârşită de un medic.Medicul reprezintă pentru toţi membrii societăţii, un fel de samaritean de care îşi leagă speranţele toţi oamenii bolnavi.S-a discutat şi încă se discută mult despre eficienţa socială a medicinei, care în marea ei diversitate cântăreşte greu, în ponderea factorilor care concureaza la sănătatea şi fericirea omului de azi.Întregul personal medical este răspunzător de orice act medical pe care îl face, trebuie să aibă o foarte bună pregătire profesională, să pună un diagnostic, cât mai corect şi cât mai precoce, să intrevină la timp în cazurile grave care nu permit temporizare.

Orice minut de amânare este un pericol, deoarece în cazurile grave evoluţia bolii este rapidă şi, cu consecinţe ce nu pot fi prevăzute în gravitatea lor.

Bolile infecţioase sunt determinate de microorganisme patogene care au drept caracteristică principală uşurinţa cu care se transmit de la o fiinţă la alta. În definiţiile acestor boli intră atât caracterul lor infecţios cât şi caracterul lor transmisibil (contagios).

Este necesar să se deosebească, clar noţiunea de infecţie de cea de boală infecţioasă, deoarece nu sunt sinonime.Prin infecţie se înţelege multiplicarea în urma pătrunderii unui agent infecţios în ţesutul organismului animal, dar care nu este urmată obligatoriu de boală infecţioasă.

Boala infecţioasă este o manifestare mult mai complexă, în care pe lângă acţiunea germenilor patogeni asupra organismului, intervine şi reacţia organismului faţă de aceştia în variate forme şi intensităţi.

Prin contaminare se înţelege noţiunea de agent infecţios pe suprafaţa unui organism (tegument) sau pe suprafaţa unor obiecte. Tegumentul poate fi uneori contaminat (prezenţă pasivă a germenilor pe suprafaţa lui); iar alte ori poate fi infectat.

Caracterul contagios al acestor boli este strâns legat de cel infecţios, fiind datorat transmiterii agenţilor patogeni de la un bolnav sau de la o persoană infectată la persoane receptive, ceea ce se realizează prin diferite mecanisme şi anume:transmiterea directă (imediată) prin contact (atingere, sărut, act sexual).transmitere indirectă, prin aer (aerogenă) când aerul este contaminat cu picături sau particule de praf purtătoare de germeni patogeni sau prin intermediul unor vectori (apă, alimente, produse biologice).

În concepţia actuală, aşa cum medicina este înţeleasă şi aplicată în

3

ţara noastră profilaxia constitue o parte integrantă a fiecărei activităţi medicale, a întregii activităţi de ocrotire a sănătăţii.

Boli infecțioase cu transmitere aerogena O buna parte din bolile infecțioase se transmit de la bolnav la

copilul sănătos pe cale aeriană, prin picăturile foarte fine eliminate în timpul tusei, strănuntului sau chiar al vorbirii.Aceste picături în stare umeda, conțin un număr mare de microbi sau virusuri, care se găsesc în gura și în gâtul bolavului. Uneori pot răspandi asemenea picături și unele persoane sănătoase, așa-numiții purtători de germeni, care, deși nu se îmbolnăvesc pot totuși transmite persoanelor din jur microbii sau virusurile pe care le poartă în gură, gât și nas.

În unele cazuri, este posibilă infecția pe cale aeriana și prin așa numiții aerosoli, adica prin particule foarte fine de praf care conțin microbi sau virusuri și care, fiind foarte ușoare, plutesc în aer și pot fi transportate de curenții de aer la distanță.

Posibilitatea de infectare pe cale aeriană, prin inspirarea picăturilor și aerosolilor este cu atât mai mare, cu cât aglomerația în jurul copilului este mai intensă și cu cât distanța față de bolnavi sau purtători este mai mică.De aceea trebuie să se evite pe cât posibil aglomerațiile în timpul epidemiilor, vizitarea persoanelor bolnave și în general vizite prea frecvente.

Boli infecțioase, în special ale copilărieiCopii sunt mai expuși la aceste boli întrucât, pe de o parte ei nu au

căpătat o rezistență a organismului prin îmbolnăviri anterioare, iar pe de altă parte capacitatea de apărare este cu atât mai redusă, cu cât vârsta copilului este mai mică. Frecvența crescută a bolilor molipsitoare la copii impune o atenție cu totul deosebită din partea părinților, care pot deveni colaboratori prețioși ai medicului în recunoașterea și anunțarea cât mai precoce a îmbolnăvirilor ivite. Părinții pot să instituie primele măsuri de izolare a bolnavului în scopul întreruperii răspândirii bolii la ceilalți copii, precum și al acordării primelor îngrijiri. Mamele pot fi cele mai bune infirmiere pentru proprii lor copii. Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât apărarea sănătății lui depinde mai mult de îngrijirea permanentă a celor din jur și în primul rând al părinților. Participarea copilului la apărarea propriei lui sănătăți crește pe măsură ce își însușește deprinderile de igienă.

Cunoscând câteva noțiuni principale în legătură cu bolile contagioase, părinții și copiii mai mari vor fi mai aproape de medic, pe care îl vor putea sprijini în mod activ în activitatea lui de ocotire a sănătății.

4

CAPITOLUL II

DATE ȘTIINȚIFICE

2.1 ANATOMIA

Modificările anatomice care apar în varicelă sunt următoarele:

- La nivel tegumentar (pielea)

Pielea este înveliş conjunctivo-epitelial care apără organismul pe toată

suprafaţa sa externă.

Structura pielii: - epidermul, ţesut stratificat, o pătură cornoasă şi una

mucoasă;

- dermul, format din ţesut conjunctiv care cuprinde un

strat papilar şi unul reticular;

- hipodermul, format din ţesut conjunctiv care cuprinde

fascicule conjunctive între care se găseşte ţesut adipos.

Anexele pielii: - cornoase: unghiile şi părul;

- glandulare: glande sebacee şi glande sudoripare.

Funcţiile pielii: - funcţia de protecţie antiinfecţioasă, contra radiaţilor solare;

- funcţia de termoreglare;

- funcţia de sensibilitate tactilă şi termică;

- funcţia metabolică.

Leziunile de la nivelul pielii apar inițial sub formă de pată, trec prin stadiile de papulă, veziculă, pustulă și crustă. Ciclul evolutiv al leziunilor poate dura 7-10 zile. Pielea este afectată în totalitate, iar leziunile sunt dureroase și pot provoca mâncărimi. Cicatricea poate dispărea fără a lasa urme, dacă nu este traumatizată prin scărpinat.

2.2 DEFINIŢIA ȘI ISTORICUL BOLII

5

Varicela este o boală infecţioasă şi contagioasă endemo-

epidermică, frecventă la copii, produsă de un virus. Ea se caracterizează din punct de vedere clinic prin prezenţa pe întreg corpul a unei erupţii papulo-veziculoase polimorfe, care evoluează în puseuri succesive şi este însoţită de fenomene infecţioase generale atenuate. Deşi este o boală benignă, varicela are o deosebită importanţă practică, prin contagiozitatea şi frecvenţa ei mare la copii.

Numele de varicelă a fost utilizat pentru prima dată de Vogel în anul 1764. Boala era însă cunoscută cu mult timp înainte, fiind considerată drept o formă atenuată a variolei.Această părere a persistat chiar și după ce Trousseau, bazat pe argumente clinice și epidemiologice, a facut o distincție netă între cele două boli. Astăzi independența varicelei este dovedită – în afara lipsei unei imunitați încrucișate cu variola- prin etiologia cu un virus propriu, prin prezența unor leziuni histologice caracteristice și prin existența unor reacții imunologice specifice.

Varicelei i s-a mai atribuit o etiologie comună cu zona. În urma observațiilor lui von Bokay (1892), și a altor autori, reluate de Netter (1920) care au constatat că varicela poate apărea în urma contactului cu zona, precum și a cercetarilor de laborator prin care s-au gasit reacții imunologice încrucișate în serul convalescenților, uniciștii susțin identitatea agentului etiologic al acestor două boli. După acești autori, virusul comun, dermotrop și neurotrop în același timp, atunci când se generalizează pe tegumente produce varicela, iar când se localizează în ganglionii spinali produce zona. Deoarece datele epidemiologice și de laborator pe care se bazează acestă teorie nu sunt întâlnite în mod constant, dualiștii consideră că cele două boli au o etiologie diferită, iar faptele citate nu demonstrează decât că între apariția varicelei și a zonei zoster există uneorio oarecare legătură, al cărei mecanism intim rămâne de elucidat.

O explicație mai nouă care se dă relației dintre aceste boli este următoarea: zona, dupa unii autori n-ar fi o boala independenta, ci un sindrom, în etiologia căruia pot intra mai mulți agenți patogeni, printre care și virusul varicelei, cu condiția de a se localiza în ganglionii rahidieni. Fenomenele epidemiologice și imunologice amintite mai sus, nu sunt

6

prezente decât în zona cauzată de virusul varicelei, lipsind în zonele cu alte etiologii, de unde neconcordanța datelor obținute de cercetătorii anteriori.

2.3 ETIOLOGIE

Agentul etiologic al varicelei este un virus care se găseşte în conţinutul veziculelor, precum şi în sângele bolnavilor de varicelă, în perioada febrilă. Spre deosebire de virusul variolei şi vaccinei, virusul varicelei este foarte puţin rezistent în afara organismului. El este repede distrus de căldură; se poate conserva în glicerină 5% timp de o lună.

Forma vizibilă a virusului constă din corpusculii elementari Aragao (1911) rotunzi, dispuşi în perechi sau lanţuri, de dimensiuni mai mici (150-200 mu ) decât corpusculii Paschen din variolă şi vaccină. Suspensia de corpusculi elementari obţinută prin centrifugarea rapidă a conţinutului veziculelor este aglutinată de serul convalescenţilor de varicelă.

Incluziile celulare descrise de Tyzzer se găsesc în nucleul celulelor din vezicule. Ele sunt formate din conglomerate de corpusculi elementari, la care se adaugă reacţia celulei lezate.

Cultivare. Virusul varicelei poate fi cultivat pe membrana corio-alantoidiană a oului incubat de găină sau pe culturi de țesuturi vii. Până în prezent nu s-a reuşit să se reproducă boala experimental la animale.

2.4 ANATOMIE PATOLOGICĂ

Vezicula variceloasă este localizată strict epidermic, ceea ce explică vindecarea ei fără a lăsa cicatrice cutanate. Ea este formată la început din mai multe alveole, despărţite prin septuri incomplete şi pline cu un exudat seros, în care plutesc resturi celulare, leucocite, hematii şi celule epiteliale degenerate. Ulterior vezicula devine uniloculară. Planşeul unei alveole este reprezentat de papila dermică, plafonul prin stratul cornos, iar pereţii prin celulele deformate ale stratului mucos Malpighi. Modificările celulare epidermice constau, într-o primă fază din umflarea nucleului cu prezenţa incluziilor celulare Tyzzer şi transformarea lor în celule gigante multinucleate, Într-un stadiu avansat, celulele suferă aşa-numita degenerescenţă balonizantă Unna, constînd din umflarea celulei în întregime, cu ştergerea contururilor, opalescenţa şi apoi lichefierea conţinutului. Celulele astfel lezate îşi pierd legăturile dintre ele, se detaşează şi cad la fundul veziculei. Alături de aceste modificări epidermice, la nivelul dermului nu vom găsi alte leziuni decât o congestie a capilarelor, localizate pe teritoriul corespunzător veziculei şi areolei roşii din jurul ei.

7

La nivelul mucoaselor se vor întâlni aceleaşi leziuni ca şi în epiderm, cu deosebire că aici, din cauza secreţiilor, plafonul epitelial este repede macerat, transformînd vezicula în ulceraţie.

În celelalte organe: plămân, ficat, peritoneu, se pot întâlni în formele grave de boală leziuni interstiţiale infiltrative şi chiar necrotice.

2.5 EPIDEMIOLOGIE ŞI PATOGENIE

Izvorul de infecție în varicelă îl constituie individul bolnav. Virusul se găseşte în sânge şi în veziculele de pe tegumente şi mucoase. El se elimină prin picăturile Pflugge, precum şi prin exsudatul vezicular sau particulele de cruste cutanate. Eliminarea prin picăturile de salivă şi secrețiile nazo-faringiene este cea mai importantă, ea producându-se în mod masiv şi precoce, de la începutul bolii. Eliminarea virusului la nivelul tegumentelor are o importanţă mai mică, deoarece veziculele rămân închise -de obicei - şi nu dau ulceraţii ca cele de pe mucoase. Datorită eliminării virusului varicelei prin picături Pflugge, contagio-zitatea este mai mare la începutul bolii, înainte cu 1-2 zile de erupţie şi în primele zile ale erupţiei, după care ea începe să scadă. În perioada de formare şi eliminare a crustelor, după părerea majorităţii autorilor, con-tagiozitatea este minimă sau chiar absentă.

În varicelă, bolnavul este singurul izvor de infecţie, deoarece con-valescenții sau indivizii sănătoși nu sunt purtători de virus.

Contagiunea se produce în mod direct de la bolnav la sănătoşi prin atingere sau picături Pflugge. Ea se poate produce şi în mod indirect, prin intermediul unor persoane sau obiecte, dar numai atunci cînd cele două contacte au avut loc la scurt interval unul după altul, virusul fiind puţin rezistent în afara organismului. Prin aer contagiunea se produce în aceeaşi încăpere, la distanţă, peste pereţii boxelor, sau în camere vecine şi chiar la alte etaje, atunci cînd există o posibilitate de comunicare a încăperilor.

Poarta de intrare este cea nazo-faringiană şi respiratorie. Virusul pătrunde la început în celulele epiteliului acestor mucoase, pentru a trece apoi în circulaţia generală şi a produce, prin diseminări succesive, mani-festările de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Virusul varicelei are şi un neurotropism pronunţat, de unde determinările nervoase relativ frec-vente, semnalate în special în ultimul timp.

Varicela se răspîndeşte sub forma unor epidemii nu prea extinse, din cauza imposibilităţii propagării la distanţe mai mari, limitîndu-se la colectivităţi de copii, cartiere, familii. Dată fiind contagiozitatea extrem de mare (indicele de contagiozitate în varicelă fiind de 95%), toate persoanele receptive se îmbolnăvesc. Între epidemii există cazuri sporadice. În localităţile aglomerate, varicela se întîlneşte în mod endemic.

8

Vîrsta predispusă pentru varicelă este între 2 şi 10 ani; sub vîrsta de 2 ani survine mai rar, iar în primele 6 luni ale vieţii este cu totul excep-ţională, din cauza imunităţii pasive primite de la mamă. La adulţi, această boală se întîlneşte de asemenea rar, deoarece majoritatea indivizilor au suferit de varicelă în timpul copilăriei, iar boala lasă o imunitate durabilă, pe toată viaţa.

Anotimpul are un rol favorizant, epidemiile de varicelă producîndu-se mai ales în anotimpurile friguroase.

2.6 SIMPTOMATOLOGIE

Perioada de incubaţie. Perioada de incubaţie în varicelă durează în medie 14-15 zile. Ea poate fi mai scurtă, în special în varicela inoculată artificial, sau mai lungă, la indivizii cărora li s-a injectat ser de convales-cent în scop profilactic. Din aceste motive, durata de timp stabilită pentru carantinare este de 21 de zile.

Perioada de invazie (preeruptivă) . Varicela începe prin fenomene infecţioase generale discrete, care preced cu 1-2 zile apariţia erupţiei : uşoară astenie, indispoziţie, inapetență şi cefalee, cu urcare moderată a temperaturii, între 38-38°,5. De multe ori, fenomenele sunt atât de ate-nuate, încât această perioadă trece neobservată. Mai rar varicela începe prin fenomene violente ca: frison, febră peste 39°, vărsături, agitaţie şi convulsii.

În cursul perioadei de invazie poate apărea un raş scarlatiniform sau rujeoliform care dispare în cîteva ore.

Perioada eruptivă. Elementele eruptive în varicelă apar la început sub formă de macule mici, bine delimitate, dispărând la presiunea digitală. În câteva ore ele trec în stadiul de papule şi apoi de vezicule sau direct în stadiul de veziculă. Veziculele sînt rotunde sau ovalare, de dimensiuni între 2-4 mm putând varia de la mărimea unui ac cu gămălie până la cea a unui bob de fasole. La periferie, vezicula este net delimitată şi înconjurată de o zonă roz sau roşie, care se pierde apoi în mod difuz pe tegumente. Vezicula este plină cu un lichid clar, transparent, având aspec-tul de "picătură de rouă". Din cauza tensiunii reduse a conţinutului, ve-zicula este moale la palpare şi nu dă senzaţia de "perlă de sticlă", ca vezicula din variolă. De asemenea prin tracţiunea ei în direcţii opuse se produc o serie de încreţituri, care la unele vezicule sînt prezente chiar şi fără această manoperă. A doua zi după apariţia veziculei, conţinutul ei se tulbură şi se reduce, încreţiturile înmulțindu-se. În centrul veziculei se ivește apoi o crustă mică punctiformă, de culoare brună-negricioasă, care produce o pseudoombilicaţie, asemănătoare cu cea din variolă. Veziculele varicelei nu supurează, în ziua a 3-a - a 4-a lichidul se resoarbe şi ve-zicula se transformă în crustă, uneori fără să fi trecut prin faza de om-

9

bilicație sau de tulburare a conţinutului. La sfîrşitul primei săptămîni de la apariţia erupției, crustele cad, lăsând doar o uşoară depigmentare tre-cătoare. În urma gratajului şi a infecţiei secundare pot rămîne uneori cicatrice albe, nu prea profunde, care dispar de obicei în cîţiva ani.

Erupţia de varicelă este răspândită pe toată suprafaţa tegumentelor, interesând şi pielea păroasă a capului. Elementele sunt localizate mai mult pe trunchi decît pe extremităţi, dând erupţiei un caracter centripet, spre deosebire de variolă, în care erupţia este mai abundentă pe faţă şi pe membre, avînd un caracter centrifug.

Elementele eruptive nu apar deodată, ci în puseuri, la intervale de 1-2 zile, succedându-se până la 3-5 puseuri în total. Datorită apariţiei în puseuri, erupţia va avea un polimorfism pronunţat, fiecare teritoriu cu-prinzând elemente din diferite faze de evoluţie (maculă, papulă, crustă), provenite din aceste puseuri. La producerea polimorfismului mai contri-buie şi faptul că unele elemente nu ajung pînă la stadiul de vezicule, ci se opresc în cel de papule.

Durata erupţiei în varicelă este de 7-10 zile. Apariţia şi intensitatea ei sunt favorizate de factori iritativi locali (revulsive, substanţe iritante etc.).

La nivelul mucoaselor (bucală, faringiană, laringiană, conjunctivală şi genitală), elementele eruptive trec în stadiul de ulcerații şi eroziuni superficiale, roşii sau cenuşii, înconjurate de o zonă hiperemică. Cînd sunt mai numeroase, pot da tulburări locale: fotofobie, dificultăţi de deglutiţie şi respiraţie, jenă la micţiune.

Fenomenele infecţioase generale din perioada de invazie continuă si în perioada eruptivă. Fiecare puseu este însotit de o recrudescenţă a febrei şi a fenomenelor generale.

Adeseori erupţia este foarte pruriginoasă şi însoţită de o adenopatie generalizată trecătoare.

În tabloul sanguin vom găsi modificări discrete, constând într-un număr normal sau uşor crescut de leucocite sau mononucleoză şi dispa-riţia eozinofilelor.

Convalescența este scurtă, bolnavul putându-şi relua activitatea după căderea crustelor.

În general, durata întregii evoluţii a varicelei este de aproximativ 2 săptămâni.

2.7 FORME CLINICE

Alături de tabloul clinic descris mai sus, varicela mai poate prezenta diverse forme clinice, după intensitatea şi aspectul erupției, după gravitatea evoluţiei şi după teren. Astfel vom avea forma discretă sau acneiformă (cu un număr redus de vezicule), forma confluentă cu

10

vezicule numeroase, apropiate unele de altele şi chiar contopindu-se şi forma pemfigoidă sau buloasă cu vezicule de dimensiuni mari. De asemenea se întâlnesc forme clinice cu vezicule foarte numeroase pe mucoase şi cu tulburări la acest nivel (fotofobie, disfagie, tulburări respiratorii ș.a).

Uneori evoluţia bolii se opreşte într-o anumită fază, dând naştere la forme clinice abortive fără exantem, sau cu exantem papulos.

Există forme clinice în care alături de modificarea aspectului erupției vom avea şi o gravitate mai mare a evoluţiei. Ele se întîlnesc destul de rar şi în producerea lor are un rol deosebit terenul.

Formele grave ale varicelei sînt următoarele: Forma pustuloasă în care veziculele trec în stadiul supurativ şi lasă

ulterior cicatrice, ca în variolă. Supuraţia se datoreşte microbilor de infec-ţie secundară. În producerea ei joacă rol important gratajul, lipsa de igienă a tegumentelor şi lipsa de rezistenţă a organismului (copii distro-fici, cașectici, debilitaţi prin boli anterioare). Supuraţia veziculelor poate duce la procese supurative profunde şi septicemii.

Forma gangrenoasă în care se produc ulceraţii profunde gangrenoase, ducând deseori la sfârșit lelal.

Forma hemoragică caracterizată, fie prin conţinutul hemoragic al veziculelor, fie prin peteşii hemoragice, produse în jurul lor sau pe por-ţiunile de tegumente sănătoase. Concomitent apar hemoragii la nivelul mucoaselor. Evoluţia acestei forme clinice este gravă.

După vârstă, în afară de formele clinice obişnuite la copii, vom dis-tinge: formele clinice ale nou-născutului rare de altfel, cu un tablou clinic şi o evoluţie gravă, precum şi forma adultului cu erupţie abundentă, febră, fenomene infecţioase generale accentuate şi mai ales fenomene nervoase pronunţate (cefalee, insomnie, iritabi- litate).

Varicela la copii este caracterizată printr-o erupție cutanată foarte agresivă, care apare în valuri, ea cuprinde mai multe zone ale corpului, începând, în faza de debut, cu capul, varicela reprezintă o formă de infecție virală, produsă de virusul Varicelo-zosterian, care face parte din familia Herpesviridae. Infecția cu varicela este o afecțiune foarte contagiosă, copilul bolnav fiind principala sursa de infectare pentru ceilalți copii din comunități ca scoala, gradința, creșa. Copilul bolnav de varicelă (vărsat de vânt) poate foarte ușor contamina alți copii, mai ales în primele 2-3 zile de la debut, înainte de debutul clinic propriu zis al bolii, atunci când simptomele sunt aproape insesizabile. Contaminarea se poate face direct, prin atingerea zonelor contaminate și a veziculelor cu lichid ce apar pe piele, fie prin secreții respiratorii, ce conțin de asemenea virusul.

Dupa momentul erupției, în mod normal se izolează copilul bolnav la domiciliu 14 zile, până la vindecare, pentru evitarea infectării și a altor copii.

11

Perioada de incubație a varicelei este de aproximativ 15 zile, în care copilul nu manifestă foarte multe simptome, în afară de o stare generală ceva mai proastă și oboseală accentuată. Urmează perioada preeruptivă, caracterizată prin febră moderată, dureri de cap și alte mialgii, urmată îndeaproape de perioada eruptivă, care se întinde pe maxim 10 zile. În această perioadă apare erupția cutanată, însoțită aproape întotdeauna de febră, iar copilul devine agitat. Primele elemente de erupție apar pe corp, apoi se extind pe cap și pe membre, cele mai multe găsindu-se pe trunchi, la subțioară și axial. Ele apar însa și pe față, pielea păroasă a capului, în palme.

Particularitați- varicela la adulți - debut acut, brutal; hiperpirexie; exantem abundent în valuri eruptive repetate; durata mult mai mare decât la copii; complicații frecvente.- varicela la copiii imunodeprimați și la cei tratați cu corticosteroizi - febra înalta intermitenta; exantem bogat cu erupții deseori hemoragice; afectarea viscerelor - forma clinica generalizata; complicații frecvente cu suprainfecții bacteriene; prognostic nefavorabil.- varicela congenitala (contamineaza gravide în primul trimestru al sarcinii) este rar întâlnită și se caracterizează prin simptome multiple severe: hipoplazia unui membru, atrofie corticală, corioretinita.- varicela perinatală contactată de gravida cu 5 zile înaintea nașterii (evolutie severă, complicații pulmonare).

2.8 COMPLICAŢII ŞI PROGNOSTIC

Varicela fiind în general o boală benignă, complicaţiile ei sunt foarte rare. Se pot întâlni totuşi în perioada eruptivă sau în convalescenţă unele complicaţii, datorita virusului varicelei sau microbilor de infecţie secundară.

Complicaţii specifice. Nefrita variceloasă este de obicei o nefrită hemorngică. Apare spre sfârşitul erupţiei şi în convalescenţă, manifestându-se prin albuminurie şi hematurie microscopică, mai rar edeme şi azotemie. De obicei evoluează benign. În producerea ei joacă rol, atât virusul varicelei, cât şi microbii de infecţie secundară.

Pneumonia virotică variceloasă îmbracă aspectul radiologic al unei pneumonii atipice cu o simptomatologie clinică redusă.

S-au citat şi pneumonii grave cu virus varicelos mai ales la adulţi, unele din ele cu sfârşit letal şi care se încadrează în simptomatologia mai gravă a adultului.

Artrita voriceloasa este excepţională. Encefalitele şi meningo-encefalitele apar în perioada de stare şi în

convalescenţă, manifestându-se prin cefalee, somnolenţă, paralizii ale nervilor cranieni şi alte manifestări nervoase (cerebeloase, piramidale, extrapiramidale, nevritice, mielitice). Modificările lichidului

12

cefalorahidian sunt reduse. Anatomopatologic se constată mai des leziuni vasculare cu caracter reversibil. În producerea acestor complicaţii ar avea rol după unii virusul varicelei, iar după alţii un virus neurotrop, saprofit în organism. Evoluţia este de obicei benignă, iar sechelele sunt excepţionale.

Localizări foarte rare observate în cursul varicelei sunt: leziunile oulare (keratite, ectropion cicatriceal), orhitele şi hepatitele.

Complicaţii prin infecţii secundare. Se datoresc, fie infectării elementelor eruptive de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, fie exaltării virulenţei florei saprofite din diferite regiuni. În urma gratajului se pot produce supra infecţii cu streptococi şi stafilococi (furuncule, abcese) şi cu anaerobi (gangrene), în special la indivizii debilitaţi. La nivelul mucoaselor se pot produce stomatite, faringite şi laringite cu fenomene de obstrucţie laringiană (crup ) apoi conjunctivite şi vulvo-vaginite. În urma exaltării florei saprofite pot apărea otite supurate, bronhopneumanii, adenite supurate. Toate aceste complicaţii pot produce septicemii cu localizări metastatice: pleurale, articulare etc. Spitalizarea în saloane comune, ca şi în cazul altor boli infecţioase, favorizează apariţia complicaţiilor prin infecţie secundară. Astăzi, datorită antibioticelor, aceste complicaţii nu mai prezintă acelaşi pericol ca în trecut.

Boli asociate. Varicela poate apărea concomitent cu alte boli infec-ţioase: difteria, scarlatina, tusea convulsivă, rujeola sau în convalescenţă după aceste boli. Aceste asociaţii imprimă o gravitate mai mare, atât varicelei, cât şi bolii cu care este asociată şi în acelaşi timp, în urma scă-derii rezistenţei organismului, predispun la complicaţii prin infecţie secundară.

Faţă de tuberculoză, varicela are aceeaşi acţiune ca şi rujeola fiind şi ea o boală anergizantă.

Prognostic. Varicela este o boală benignă, cu o simptomatologie şi o evoluţie de obicei atenuată, cu complicaţii rare şi cu o mortalitate, în mod practic, nulă. Există totuşi cazuri excepţional de rare, cu sfârşit letal. Ele se recrutează dintre formele clinice grave (gangrenoase, hemoragice) şi se datoresc într-o mai mică măsură virulenţei agentului, cât mai ales stării de rezistenţă scăzută a organismului.

2.9 DIAGNOSTIC

Diagnosticul se bazează pe date:- epidemiologice (contact cu bolnavul de varicela sau cu Herpes Zoster);- anamnestice - nu a suportat varicela;- clinice (febra intermitenta, exantem caracteristic, uneori și enantem);

Diagnosticul pozitiv. Este în general uşor de făcut. El se bazează în primul rând pe date epidemiologice şi clinice, şi într-o mult mai mică măsură pe examenele de laborator. Dată fiind contagiozitatea mare a bolii

13

atenţia va fi îndreptată spre diagnosticul de varicelă totdeauna atunci când este vorba de un copil la vârsta receptivă, care n-a avut varicelă cu antecedente și care a fost în contact cu un bolnav de varicelă, înainte de aproximativ 2 săptămâni de îmbolnăvire, sau provine dintr-o colectivitate, în care mai există astfel de cazuri.

Diagnosticul clinic se bazează mai ales pe caracterul erupţiei : sed ei pe toată suprafaţa tegumentelor, pe pielea păroasă a capului şi pe mucoase, polimorfismul erupţiei, cu prezenţa concomitentă de macule, papule şi vezicule în toate regiunile şi aspectul veziculei cu conţinut clar, sub tensiune mică, situată superficial şi înconjurată de o zonă congestivă. Evoluţia clinică contribuie de asemenea la precizarea diagnosticului: prioada de invazie scurtă (1-2 zile), cu simptomatologia de obicei atenuată, apariţia erupției în puseuri însoțita de recrudescență febrilă, evoluția rapidă a elementelor eruptive (2-3 zile) fără a trece în supurație, căderea crustelor fără a lăsa cicatrice. Diagnosticul de laboratorEste necesar doar în formele atipice:- examen citologic – evidențiază în frotiul din conținutul veziculelor celule gigante multinucleare;- evidențierea virusului la microscopul electronic, prin imunofluorescența sau/și culturi;- examen serologic - dinamica anticorpilor specifici fixatori de complement sau neutralizanți.

Diagnosticul serologic al infecțiilor VZV are la bază depistarea anticorpilor IgG, IgA si IgM. În timp ce tabloul clinic al infecței VZV este în general caracteristic și sugerează diagnosticul, evaluarea serologică este necesară la pacienții cu manifestări atipice, pneumonie, infecții SNC precum și în cazul infecțiilor survenite în cursul sarcinii sau la nastere. Pentru profilaxia infecțiilor nozocomiale este important screening-ul serologic al persoanelor care lucrează în unitățile spitalicești. De asemenea testele serologice sunt utile pentru evaluarea eficienței imunizării prin vaccinare.

Se folosesc urmatoarele tipuri de analize pentru examinare: - celule recoltate din vezicule (prelucrate prin imunofluorescența): rezultatele se obțin în 1-2 ore; - lichid recoltat din interiorul veziculei (cultura virală): rezultatele se obțin după 7-21 de zile. Dacă o femeie însărcinată face varicelă în primul trimestru de sarcină are posibilitatea să verifice dacă fătul va avea anomalii congenitale. Aceasta se poate vedea cu ajutorul ecografiei fetale. Datele de laborator au o importanţă practică mai redusă, decat în mod obişnuit diagnosticul varicelei se pune pe baza datelor clinice. Examinările de laborator sunt utilizate în cazuri speciale, pentru a deosebi varicela de variolă sau vaccină.

14

Examenul virusoscopic, cultivarea pe membrana corio-alantoidiană oului embrionat de găină constituie metode de diagnostic al varicelei accesibile numai laboratoarelor utilate în mod special. Se pot de asemenea executa şi reacţii serologice specifice, ca reacţia de aglutinare sau fixare a complementului. Aceste probe, ca şi lipsa de patogenitate a virsului pentru animale, proba Paul negativă, deosebesc varicela de variola.

Citodiagnosticul varicelei constă din punerea în evidenţă în frot recoltat prin raclajul fundului unei vezicule recente, colorate cu May Gri wald-Giemsa, a unor celule gigante cu mai mulţi nuclei. Aceste elemete se întâlnesc şi în herpes şi zonă, dar lipsesc în variolă.

Tabloul sanguin în varicelă nu prezintă modificări caracteristice.Diagnosticul diferenţial. Se va face în primul rând cu

variola anume cu forma atenuată a acesteia, numită varioloid, în care veziculele nu trec în stadiul supurativ. În varioloid, fenomenele infecţioase generale sunt însă mai accentuate, erupţia nu prezintă polimorfismul celei cu varicelă, este localizată mai mult pe faţă, iar veziculele situate mai profund în tegumente sunt dure şi dau senzaţia de perle de sticlă. Tabloul sanguin cu hiperleucocitoză şi mononucleoză, precum şi evidențierea corpusculilor Guamieri în urma inoculării conţinutului veziculelor corneea iepurelui, precizează diagnosticul de variolă.

Cu vaccina generalizată, diagnosticul se face pe baza vaccinării recente în antecedente, a reacţiei vaccinale locale şi a caracterului pustulos şi monomorf al veziculelor.

Cu zona generalizată, diagnosticul se face prin prezența concomitentă a veziculelor, atât pe traiectul unui nerv, cât şi pe întreaga suprafaţă a tegumentelor.

În practică intră uneori în discuţie diverse afectiuni dermatologice, ca : impetigo, scabia infectata, acneea şi furunculoza. Caracterul supurativ al leziunilor, sediul lor în anumite regiuni şi lipsa lor la nivelul mucoaselor, clarifică diagnosticul.

De asemenea alte afecţiuni dermatologice, ca prurigostrofulus şi urticaria deşi pot prezenta manifestări papulo-veziculoase, se elimină prin lipsa fenomenelor infecţioase generale, localizarea exclusivă pe tegumente, fără a interesa mucoasele, caracterul extrem de pruriginos şi tendinţa la recidive.

Sifilisul secundar variceliform poate fi confundat cu varicela adultului, de care se deosebeşte prin prezenţa concomitentă cu erupţia variceliformă a plăcilor mucoase caracteristice şi a reacţiei Wassermann pozitivă.

Pemfigusul infecţios nesifilitic, survenind uneori epidemic în colectivitațile de copii, se poate confunda cu forma pemfigoidă a varicelei. EI este însotit de hipertermie şi o stare generală foarte alterată. Bulele aici

15

sunt de dimensiuni mai mari, cu margini regulate şi au o evoluţie mai lungă.

Măsuri antiepidemice în focar- depistarea precoce și izolarea bolnavilor la domiciliu sau la spital (în funcție de evoluția bolii) pentru un timp de 5 zile de la ultimul val eruptiv.- declarare obligatorie.- depistarea și supravegherea contactaților timp de 21 zile din momentul contactului.- regim de carantina în colectivitați cu supraveghere de 21 zile dupa ultimul caz relevat.- profilaxia cu imunoglobuline umane standard a copiilor cu imunodeficit, a celor medicați cu imunodeprimante (corticosteroizi, copii cu imu-nodeficiență congenitală sau dobândită, bolnavi cu leucemie, nou- născuți de la mame cu varicela, femeile gravide contacte cu varicela.

Persoanele predispuse la complicații sunt:•    femeile însărcinate care nu au suferit de varicelă în copilărie;•    persoanele cu un sistem imunitar slăbit, precum cei cu leucemie sau infectați cu HIV.

2.10 TRATAMENT ȘI PROFILAXIE

Tratament. Dată fiind lipsa unui tratament etiologic eficace pe de o parte şi benignitatea bolii pe de altă parte, tratamentul în varicelă se va mărgini la combaterea unor simptome şi la prevenirea complicaţiilor. Bolnavul va păstra repausul la pat tot timpul perioadei febrile şi a duratei exantemului, pînă la căderea crustelor. I se va administra la început un regim alimentar uşor, pentru ca în convalescenţă să poată trece la un regim normal. O atenţie deosebită se va acorda igienei tegumentelor şi a mucoaselor, pentru evitarea infecțiilor secundare. Se va împiedica grata-jul, atât prin educarea bolnavului, cât şi prin aplicarea pe tegumente a unor substanțe calmante şi dezinfectante, ca de exemplu: pudrarea cu talc mentolat 1 %. Veziculele mari, cu tendinţă la pustulizaţie vor fi pudrate cu praf de sulfamidă. În astfel de cazuri se va putea institui şi un tratament cu penicilină. O dată crustele formate, se va grăbi detaşarea lor prin un-guente (vaselină boricată), precum şi prin băi. Mucoasa buco-faringiană, oculară şi genitală vor fi dezinfectate cu substanţele obişnuite: apă oxige-nată, permanganat de potasiu şi acid boric.

Febra ridicată va fi combătută prin antitermice, iar fenomenele ner-voase prin calmante.

Complicaţiile prin infecţie secundară vor fi tratate cu antibiotice, iar celelalte complicaţii (renale, nervoase, articulare ) prin tratamentele adecvate.

16

Este bine cunoscut astăzi pericolul diseminării infecţiilor în cursul tratamentului cu cortizon. Astfel s-au observat cazuri letale sau agravarea evoluției varicelei, la bolnavi aflaţi în tratament cu cortizon, pentru diverse alte afectiuni ca: hepatită, reumatism Sokolski-Bouillaud, boli alergice etc.

Tratamentul cu cortizon trebuie oprit de asemenea la bolnavii în iminenţă de a face varicelă.

Tratamentul cu cortizon se foloseşte cu rezultate bune numai în encefalita postvariceloasă.

Tratamentul varicelei este simptomatic şi igieno-dietetic:-se combate febra prin administrare de antitermice, antipiretice;-se combate pruritul prin pudraj cu talc mentolat 1%,

antihistaminice;-se combate cefaleea, mialgia prin administrare de antialgice. -izolare strictă pană la căderea ultimelor cruste, cu repaus la pat;-tăierea unghiilor care, prin grataj, inoculează germeni piogeni; se

previn astfel suprainfecţiile cutanate;-menţinerea unei igiene riguroase;-nu se permite baia decât după uscarea elementelor eruptive, pentru

a nu deschide porţi de intrare pentru germeni din ambianţă, printr-o decapitare precoce a veziculelor.

Vaccinarea pentru prevenirea varicelei Varicela poate fi prevenită prin vaccinarea cu vaccinul varicelo-zosterian înainte de expunerea la acest virus. Vaccinarea în primele 3 zile împiedică îmbolnăvirea sau favorizează apariția unei forme ușoare de boală în cazul expunerii la varicelă. 

Medicamente care reduc severitatea varicelei: - medicamente antivirale ca de exemplu: Zovirax, Foscavir, Famvir, Valtrex și Denavir; tratamentul antiviral este recomandat de obicei la adulti și la persoanele cu sistem imunitar scăzut; în mod normal copiii cu varicelă fără alte afecțiuni nu necesită tratament antiviral (nu se cunoaste dacă tratamentul antiviral reduce riscul apariției complicațiilor) - anticorpii împotriva varicelei, ca de exemplu: imunoglobulina varicelo-zosteriană (VZIG) sau imunoglobulina zosteriană (ZIG); administrarea acestor imunoglobuline (anticorpi) trebuie făcută înainte de apariția erupției din varicelă; anticorpii împotriva varicelei administrați injectabil nu ofera o protecție de lungă durată. 

Medicamente simptomatice (reduc durerea si disconfortul): - acetaminofen (Paracetamol, Tylenol, Tempra) sau Ibuprofen pentru

17

controlul durerii și al febrei. - persoanele peste 20 de ani pot lua aspirină pentru reducerea febrei (la persoanele sub 20 de ani nu se recomandă tratamentul cu aspirină datorită riscului de a dezvolta sindrom Reye); - antihistaminice (antialergice) pentru a diminua scărpinarea, ca de exemplu Temaril, Benadril. În cazuri rare, după vaccinare poate apărea o erupție (urticarie) ușoară. În acest caz este bine să nu existe contact cu alte persoane care nu au făcut varicelă sau care nu au fost vaccinate. Dupa dispariția erupției și dupa ce toate veziculele s-au uscat și s-au format cruste, persoana infectata nu mai este contagioasă. 

În momentul administrării tratamentului simptomatic trebuie urmărite cu atenție instrucțiunile. La nou născuți și la copiii mici este necesară o atenție specială în administrarea tratamentului medicamentos sau a altor metode. Medicul recomandă tratament cu antibiotice dacă exista o infecție a pielii datorată veziculelor ce apar în varicelă.  

Profilaxie. Varicela este o boală care se declară numeric lunar, cu titlu informativ. Izolarea în spital nu numai că nu este obligatorie, ci atunci când este posibil, ea trebuie evitată, din cauza pericolului infec-ţiilor secundare şi a bolilor asociate.

Bolnavul de varicelă va fi scos din colectivitatea de copii, unde nu va reveni decât după 2-3 săptămâni. Se va face de asemenea o carantinare a contacţilor, sau mai bine închiderea colectivităţilor pe timp de 21 de zile. Aceste măsuri generale de profilaxie de obicei nu dau rezultate satisfăcătoare, atât din cauza contagiozității mari a bolii, încă dintr-o perioadă precore anterioară diagnosticului, care le face adeseori inutile, cât şi din cauza benignităţii bolii, care face ca aceste măsuri să nu fie aplicate cu destulă rigurozitate. O atenţie deosebită trebuie să li se dea însă acestor măsuri: în colectivităţile de copii mici, sau a convalescenţilor de alte boli infecţioase, unde varicela poate îmbrăca şi forme severe.

Metoda de imunizare activă prin varicelizaţie de la un individ la altul nu și-a găsit o aplicare mai extinsă, astăzi fiind chiar abandonată, deoarece nu dă totdeauna rezultate și este însotită de riscul transmiterii diverselor infecții.

Imunizarea cu ser de convalescent sau cu gama -globuline îşi găseşte o aplicare restrânsă la acele cazuri, în care vârsta sau lipsa de rezistenţă a organismului ar putea predispune la o evoluţie mai gravă.

Vărsatul de vânt (varicela) este una dintre cele mai frecvente boli infecto-contagioase cauzate de virusul de tip herpetic. Prevenirea îmbolnăvirii cu

18

varicela se face prin administrarea vaccinului numit varicelo-zosterian, cel mai frecvent fiind numit vaccinul vărsatului de vânt. 

Vaccinul este recomandat urmatoarelor persoane: - cei mai mulți copii în primele 12-18 luni de viață, făcând parte din programul de vaccinare de rutină;- copii care sunt complet vaccinati prin programul de imunizare de rutină și care nu au facut varicelă; în multe țări este obligatoriu ca toți copiii de vârstă scolară să fie vaccinați împotriva varicelei sau să se poată dovedi imunitatea copilului împotriva virusului varicelo-zosterian; - adolescenți și adulți care nu au facut varicelă;- persoane adulte care nu își amintesc daca au facut varicela în copilărie; acest lucru le ofera siguranta de a nu se îmbolnăvi chiar dacă aceștia au avut varicela;- persoane care nu au facut varicelă sau cele care nu au fost vaccinate și au venit în contact cu o persoană care avea varicelă. 

Majoritatea organizațiilor de sănătate recomandă efectuarea vaccinării împotriva virusului varicelo-zosterian. S-a dovedit că acest vaccin împiedica îmbolnăvirile severe sau moderate cu varicelă în 95% din cazuri și a formelor ușoare de boală în aproximativ 70-85%. Ocazional, persoanele vaccinate împotriva varicelei fac o formă de boala foarte ușoară, ștearsă. 

Această formă de boala apare când persoanele sunt expuse la tipul sălbatic al virusului varicelo-zosterian. În acest caz infecția virala este mai ușoară, pacienții prezentând câteva vezicule la nivelul pielii și doar câteva simptome comparativ cu infecția obișnuită de varicelă. Trebuie să fie consultat medicul dacă există întrebări sau alte nelămuriri legate de administrarea vaccinului. Unele studii efectuate arată că sansa de a face o formă ușoară de varicelă crește o dată cu prelungirea duratei de timp ce a trecut de la prima vaccinare. În unul din studii se constată că eficacitatea vaccinului scade după primul an de la vaccinare când este făcut la copii sub 15 luni. În urma rezultatelor acestor studii, cercetatorii discută de o a doua vaccinare care să determine o creștere a eficacitații mai ales la copii sub 13 luni. 

De asemenea se poate preveni varicela dacă după expunerea la virus organismul dobândește rapid anticorpi împotriva varicelei. În cazul în care o persoană intră în contact cu o persoană bolnavă de varicelă și nu este sigura dacă are imunitate față de virus (nu a dobandit anticorpi) trebuie să consulte medicul în vederea vaccinării sau a altui tip de profilaxie. 

19

Prevenirea îmbolnăvirii cu varicelă se poate face și prin evitarea contactului cu o persoană infectată de acest virus. Aceasta se recomandă persoanelor care au un sistem imunitar deficitar. Cu toate acestea virusul varicelo-zosterian se transmite de la o persoană infectată fără ca aceasta să prezinte semne de boală. Vărsatul de vânt (varicela) se transmite foarte rapid, mai ales persoanelor aflate într-un spațiu închis, ce vin în contact cu alte persoane, ca de exemplu copiii în sălile mici de clasă sau persoane care împart același dormitor. 

Este dificilă prevenirea varicelei odată ce a aparut erupția cutanată. Femeile care doresc să rămână însărcinate și nu au făcut varicela ar trebui să se vaccineze împotriva virusului sau să testeze dacă au imunitate, deoarece în acest mod previn complicațiile ce pot apărea în cazul infecției din timpul sarcinii. 

2.11 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU VARICELĂ

1. Asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor pentru evitarea infectărilor secundare.

- cavitatea bucală va fi curaţată după fiecare masă, spălată cu ceai de muşeţel şi dezinfectată prin badijonări cu stamicină.

- igienizarea tegumentelor se face cu apă alcoolizată, după care se pudrează cu talc mentolat 1% sau se tamponează cu alcool mentolat 1% pentru ameliorarea pruritului.

- baia generală se face numai după uscarea leziunilor cutanate şi căderea crustelor.

- pentru evitarea ruperii şi infectării veziculelor, se indică tăierea unghiilor, folosirea unor mănuşi moi de bumbac sau bandajarea degetelor. 2. Adaptează regimul alimentar la necesităţile pacientului: regim lacto-hidro-zaharat şi făinos format din lichide şi piureuri în febră, apoi regim complet.3. Supraveghează permanent pacientul pentru a observa semnele unor eventuale complicaţii precoce, datorate suprainfecţiei cutanate stafilo/streptococice; pacientului i se monitorizează pulsul, tensiunea arterială şi temperatura.4. Se combate febra prin aplicare de comprese hipotermizante de două-trei ori pe zi; - antitermicele se administrează la indicaţia medicului fiind alese şi dozate în funcie de vârsta bolnavului;

20

- cefaleea, mialgia se combat prin administrare de antialgice la indicaţia medicului.

CAPITOLUL 4

Concluzii

O bună relaţie asistent-pacient se realizează prin respectul pentru punctele de vedere şi trăirile pacientului, înţelegerea şi dorinţa de a intra în dialog, ceea ce îi dă putere pacientului de a deveni partener în actul terapeutic. Pacientul are nevoie de informaţii, instrucţiuni şi atenţionări pentru a accepta şi a urma tratamentul şi pentru a-şi redobândi sănătatea.

Rolul asistentei medicale în bolile infecţioase este foarte important atât în îngrijirea pacienţilor pe întreaga perioadă evolutivă a bolii, cât şi în educaţia bolnavului şi a familiei în ceea ce priveşte izolarea sursei epidemiogene, în speţă bolnavul, limitarea contactului acestuia cu persoanele cu sănătate aparentă, educarea persoanelor potenţial receptive în a face boala de a evita total contactul cu bolnavii.

Urmărind evoluția varicelei la 4 pacienți, am ajuns la concluzia că această

afecțiune este cauzată de virusul varicelo-zosterian şi apare ca urmare a infectării

organismului care nu are imunitate la acest virus. Consider că activitatea de îngrjire

presupune ca fiecărui pacient să-i fie respectate drepturile, să-i fie satisfăcute nevoile

şi să-i fie recunoscută valoarea şi demnitatea ca o fiintă umană, fără deosebire de

nationalitate, varstă, sex şi religie.

21