Sistemul de partide in Romania -1989
Ideea de baza a lucrarii de fata o constituie partidele politice, sistemele
de partide din Romania tratate din perspectiva valorilor democratiei si a
consolidarii acesteia. Accentul lucrarii cade pe impulsul politic nou pe care
partidele nou aparute intrand intr-un fel de reactie chimica, o genereaza.
Nu exista democratie fara partide, dar reciproca insa nu este valabila:
caci partidele nu pot garanta prin simpla lor existenta, democratia.
Ipoteza – In lucrarea de fata incerc sa observ si sa analizez evolutia
sistemelor de partide in Romania, dupa 1989,ca punct de referinta in istoria
celor doua state; momentul in care sistemul comunist se prabuseste, lasand
loc aparitiei pluralismului si a viziunilor socio-economice de tip liberal.
Important este de observat impactul pe care partidele politice nou aparute l-a
avut asupra societatii, si modul in care acestea au reusit sa implementeze
politica liberala. Pornind de la aceste premise am incercat sa observ totodata
ce elemente diferentiaza cele doua cazuri luate in discutie, pornind de la
ideea ca amandoua au fost timp de cateva decenii sub acelasi regim politic.
Metoda de cercetare care sa ilustreze cel mai bine subiectul propus
este analiza comparativa.
Democratia nu poate exista cu adevarat decat daca indivizii se
grupeaza in functie de scopurile si afinitatile lor politice, adica daca intre un
individ si stat se insereaza acele formatiuni colective, fiecare reprezentand o
anume orientare comuna pentru membrii sai, un partid politic
Sisteme de partide – parte teoretica.
In conformitate cu precizarile facute de Maurice Duverger “un sistem
de partide al unei tari se defineste prin formele si modalitatile in care
coexista mai multe partide1. Pentru autorul francez exista doua serii de
lemente care compun un sistem de partide: pe de o parte, este vorba de
1
asemanarile si deosebirile care pot exista in structurile interioare ale fiecarui
partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate si
descentralizate, de partide totalitare si partide specializate, de partide suple
si partide rigide. Pe de alta parte, compararea diferitelor partide permite un
nou nivel de analiza, si anume: numarul partidelor, dimensiunile si tipurile lor,
localizarea spatiala, repartitia politica a acestora.
Sistemele de partide insa sunt efectul a numerosi si complexi factori.
Pe de o parte e vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de
alta parte este vorba despre factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor
specifici include elemente ca: istoria si traditiile specifice unui stat, credintele
religioase ale acestuia, compozitia etnica.
In ceeea ce priveste factorii generali acestia sunt in numar de trei, si
anume: socio-economici, ideologici si tehnici.
Factorii socio-economici. Pentru Duverger influenta claselor sociale
asupra sistemului politic are cea mai mare importanta. In acest sens, autorul
considera ca se poate descrie diviziunea partidelor europene din secolul al
XIX-lea, intre conservatori si liberali, ca opozitia intre aristocratia funciara si
burghezia financiara; de asemenea, aparitia partidelor socialiste la inceputul
secolului al XX-lea coincide cu intrarea clasei muncitoare in viata politica.
Factorii ideologici. Acesti factori de ordin ideologic corespund intr-o
buna masura pozitiilor de clasa. Un partid care nu-si schimba “sigla” nu
inseamna ca nu este supus transformarii, inclusiv in privinta ideologiei sale:
competitia politica obliga partidele sa-si revizuiasca permanent pozitiile
ideologice.
Factorii tehnici. Acesti factori vizeaza regimul sau sistemul electoral.
Aceasta are un rol esential pentru configurarea sistemului de partide al unui
stat. Duverger a schematizat impactul general al modului de scrutin in
urmatoarele trei formule:
- reprezentarea proportionala tinde spre un sistem de partide
multiple, rigide, independente si stabile;
2
- scrutinul majoritar cu doua tururi tinde spre un sistem de partide
multiple, suple, dependente dar mai putin stabile;
- scrutinul majoritar cu tur unic tinde spre un sistem dualist, cu
alternanta marilor partide independente.
Critica adusa pozitiei lui Duverger apartine lui Douglas W. Rae care arata “ca
toate sistemele electorale, inclusiv reprezentarea proportionala, dau o prima
de locuri parlamentare celor mai puternice partide si afecteaza mai mult sau
mai putin partidele mici. Totodata, scrutinul majoritar cu un singur tur implica
in mod inevitabil sistemul bipartidismului”.
Tipologia sistemelor de partide.
Literatura traditionala despre partidele politice este in cea mai mare
parte favorabila sistemului bipartidic, numit si sistem cu doua partide,
considerandu-se ca acest sistem nu este numai unul stabil si eficient decat
cel multipartidic, dar este si superior din punct de vedere calitativ in ceea ce
priveste valorile democratice fundamentale.
Avantajele sistemului bipartidist sunt prezentate, succint, astfel:
- are o influenta moderatoare si centralizatoare asupra regimului
democratic. Daca exista doar doua partide competitoare ele vor
tinde sa-si concentreze atentia asupra alegatorilor neangajati,
aflati in mijlocul spectrului politic.
- in sistemul bipartidic executivul va fi stabil, pentru ca el va fi o
entitate consistenta a unui singur partid – partidul majoritar (A.
Lawrence Lowell considera ca legislativul trebuie sa contina doua
partide si numai doua….in scopul ca formula parlamentara a
guvernamantuluisa poata sa produca mereu rezultate bune”1).
- alegatorii pot face o distinctie clara intre doua seturi alternative
de politici publice; programul partidului castigator va deveni
automat programul cabinetului.
Totusi, in literatura s-au impus si criticile aduse sistemului bipartidist,
cum ar fi:
3
- Punctul de referinta in analiza sistemului bipartidist ca fiind cel
mai bun, au fost statele unde contrastul dintre multipartidism si
bipartidist a fost puternic: Marea Britanie, Statele Unite ale
Americii, pe de o parte si Italia postbelica, Republica de la
Weimar,Republicile a II-a si a IV-a franceze pe de alta parte. Insa
recentele analize compoarative au aratat ca in democratiile mai
mici democratia este combinata cu un sistem multipartidic:
statele scandinave, Elvetia, Benelux.
- Realitatea ne arata ca multipartidismul este asociat cu o durata
de viata relativ scurta a cabinetelor, dar este eronat sa privim
astfel instabilitatea ca un indicator al declinului unui sistem
politic.
- In ceea ce priveste asertiunea ca sistemele bipartidiste sunt mai
bune calitativ decat cele multipartidiste trebuie aratat ca este o
contradictie intre cele doua
- asumptii ale exponentilor acestor sisteme: ca ambele partide vor
fi moderate si centriste precum si ca aceea ca ele ofera o
alegere clara intre programe. Daca programele lor sunt inchise
centrului ele vor fi similare unul cu celalalt astfel incat, in loc sa
ofere o alegere semnificativa pentru alegatori, partidele vor fi
simple “ecouri” unul pentru celalalt.
- In final trebuie sa semnalam faptul ca adeptii bipartidismului isi
intemeiaza sustinerea pe asumptia ca in sistemul politic exista o
singura dimensiune ideologica: stanga-dreapta. Astfel, un sistem
bipartidist nu poate reflecta domensiunile ideologice majore care
pot exista intr-o secietate.
Asadar, multa vreme sistemele de partide au fost clasificate dupa
criteriul numarului de partide existente intr-un sistem politc. O prima reactie
la acest mod de abordare este scaderea bazei numerice “pe fundamentul
afirmatiei ca distinctia traditionala dintre pattern-urile bi si multi-partidiste nu
a condus la o intelegere suficienta”. Astfel, M. Weiner si J. LaPalombara
4
propun pentru sistemele de partide competitive urmatoarea tipologie (dupa
modul de distribuire a puterii):
1. Hegemonic-ideologice;
2. Hegemonic-pragmatic;
3. Alternant-ideologic;
4. Alternant-pragmatic1.
Alta reactie este aceea a lui Jean Blondel care a propus o clasificare a
sistemelor de partide care ia in calcul atat numarul partidelor cat si
dimensiunea lor relativa, astfel identificand patru clase, categorii de sisteme
de partide:
1. Sistem bipartidic;
2. Sistem de doua partide si jumatate;
3. Sistem multipartidic cu un partid dominant;
Sistem multipartidic fara un partid dominant.
Cel care va reusi sa elaboreze o teorie unificata asupra partidelor si a
sistemelor partide va fi Giovani Sartori, el considerand ca numarul partidelor
conteaza in analiza unui sistem de partide, “pentru ca numarul de partide
indica o trasatura importanta a sistemului politic: masura in care puterea
politica este sau nu fragmentata, dispersata sau concentrata. Prin simpla
cunoastere a numarului de partide aflam numarul de curente de interactiune
care sunt implicate”.
In urma stabilirii celor doua reguli de numarare (una care ne spune ca
un partid minor poate fi scos de la socoteala ca fiind irelevant daca el ramane
in timp inutil, si, cea de-a doua care ne spune ca un partid este considerat
relevant daca existenta sa sau modul in care este perceput afecteaza tactica
competitiei partidelor si, in particular, cand modifica directia competitiei
electorala), Sartori va propune o clasificare a sistemelor de partide nu o
tipologie din care vor rezulta sapte clase de sisteme politice:
- cu partid unic
- cu partid hegemonic
- cu partid predominant
5
- bipartidic
- pluralist limita
- pluralist extrem
- atomizat.
Totusi, Sartori va avansa o tipologie operationala pantru analiza sistemelor
de partide:
Sisteme de
partide
Poluri Polarizare Tendinte
Pluralism simplu Bipolar nici una Centripeta
Pluralism
moderat
Bipolar Mica Centripeta
Pluralism extrem Multipolar Polarizat Centripeta
Prin bipolar, autorul intelege functionarea pivotilor sistemului de
partide in jurul a doi poli, caz in care sistemul nu are centru; termenul de
multipolar desemneaza un sistem care pivoteaza in jurul a mai mult de doi
poli, in care exista un centru.
Teoria clasica a clivajelor
Mai departe voi discuta despre sistemele de partide din prisma teoriei
clivajelor elaborate de catre Lipset si Rokkan. Autorii isi fundamneteaza
tipologia ca partidele politice sunt in acelasi timp agenti ai conflictului si
mijloace de integrare politica. Rokkan si Lipset considera doua momente din
evolutia istorica a unei natiuni care sunt determinante pentru structura
clivajelor fundamentale pe care se vor constitui ulterior partidele politice:
Revolutia Nationala si Revolutia Industriala.
Revolutia Nationala determina conflictul dintre cultura centrala a
natiunii in formare si rezistenta crescanda a populatiei subjugate din provincii
si periferii, distincte etnic, lingvistic si religios, conflictul dintre centralizarea,
standardizarea si mobilizarea statului-natiune si privilegiile comune, istoric
stabilite ale Bisericii.
6
Revolutia Industriala determina conflictul dintre interesele proprietarilor
de pamant si clasa in ascensiune a antrepenorilor industriali si anatagonismul
dintre proprietari si stapani, pe de o parte si arendasi, salariati si muncitori ,
pe de alta parte.
*Formarea clivajelor sub incidenta celor doua Revolutii:
Clivajul Momentul de rascruce Oponentii Probleme tematizate
Stat vs. Biserica
Revolutia Nationala
(precedata de Reforma
si Contra-Reforma)
Biserica vs. Stat sau
Biserica de stat vs.
Biserica minoritara
-privilegiile corporatiste
ale Bisericii Romano-
Catolice
-independenta Bisericii
Nationale
-educatia in limba
materna
Centru vs. Periferie Revolutia Nationala Centru vs. periferie sau
capitala vs. provincie
-privilegiile elitelor locale
- expansiunea culturii
statului-natiune in
detrimentul culturii
traditionaliste, locale
Urban vs. Rural Revolutia Industriala Populatia urbana vs.
populatia rurala
-interese economice
industriale vs. interese
economice agrare
- libera concurenta
industriala vs.
protectionismul de tip
agrar
Patron vs. muncitor Revolutia Industriala
(urmata de revolutia
Bolsevica)
Patron vs. angajat
-interese socio-economice
“de clasa”
- izolationism “de clasa”
vs. integrare in sistemul
politic national si in
defavoarea unei miscari
revolutionare industriale
De la inceputul secolului al XIX-lea, mare parte din istoria Europei ar
putea fi descrisa in termeni de interactiune intre cele doua procese de
transformare revolutionara, unul declansat in Franta, celalalt in Anglia.
Singura si cea mai importanta analiza a derivarii structurii de clivaj in
7
sistemele democratice, se gaseste in analizele efectuate de cei doi autori. Pe
de o parte, aceasta analiza se concentreaza in evolutia istorica si
comparativa a sistemelor de partide, legate srans de revolutiile industriale si
nationale ale secolului al XVII-lea pana in secolul XX, si urmareste
institutionalizarea alternativelor de partid pana la proeminenta conflictelor
centru/periferie, ca si a conflictelor intre oras si sat si clase sociale. Pe de alta
parte, Lipset si Rokkan au simtit ca o reconstructie istorica ad-hoc a
structurilor de clivaje in sistemele de partide este destul de fada si de aceea
au suprapus schema AGIL a lui Parson ale functiilor in schema societala cu
alternativele de clivaj intalnite in formarea sistemelor de partide europene.
Tipologiile de mai sus sunt un element ce ne ajuta la intelegerea
sistematica a sistemului de partide din Europa de Est, cu precadere din
Romania si Ungaria. Care sunt caracteristicile fiecarui dintre sistemele de
partide din cele doua state, voi incerca sa analizez in cele ce urmeaza. Pentru
ca partidele nu exista si nu actioneaza decat printr-un univers politic precis,
la configurarea caruia ele insesi contribuie intr-o masura mai mare sau mai
mica, dar care le este totusi preexistent si modelator. Acest univers este
constituit esentialmente din sistemul de partide.
Sisteme de partide in Romania.
Anul 1989 a intrat in istoria omenirii ca an al prabusirii in lant a
regimurilor comuniste din tarile Euroepi Centrale si de Est, iar rapiditatea cu
care s-a desfasurat acest eveniment marturiseste cat de artificial si antisocial
era acest sistem. Partidul unic comunist s-a dovedit a fi u element strain in
societate dar pe care o stapanea cu o forta si stotputernicie nemaiintalnita in
istorie. De indata ce monopolul Partidului Comunist a disparut se produce
emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile cunosc o
schimbare de esenta.
Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar
in societatile comuniste intr-o maniera inversa fata de patternul emergentei
lor istorice. Ele sunt, citandu-l pe Maurice Duverger, “partide de creatie
8
exterioara”, pentru ca s-au format/reformat in exteriorul institutiilor
parlamentare.
Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, atat in Romania cat si in
Ungaria, pe noul drept constitutional de libera asociere. Este si motivul
pentru care ele au proliferat intr-o progresie geometrica in prima etapa a
existentei acestui drept, aparand imediat o inflatie partidista, numarul
partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte politice, depasind o
suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in Romania, de exemplu, in
intervalul dintre aparitia Decretului-Lege nr.8/1989, care legifera
pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai 1990, s-a inregistrat in fiecare zi
cate un partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in Ungaria, Polonia
sau Bulgaria).
Insa nu toate partidele au avut aceeasi geneza: in acest sens trebuie
amintite cel putin doua exceptii, si anume: pe de o parte, este vorba de
faptul ca fostele partide comuniste au continuat sa existe (intr-o forma mai
putin primitiva) sau ele s-au autodivizat, redefinindu-si doctrina, sigla si
asumandu-si o pozitie, de obicei, de centru-stanga. Pe de alta parte, este
vorba de reaparitia fostelor partide istorice interzise in perioada comunista;
asemenea partide se gasesc mai ales in Romania (Partidul National Liberal,
Partidul National Taranesc Crestin Democrat sau Partidul Social-Democrat),
dar ele sunt prezente si pe scena politica a Ungariei (Partidul Micilor
Proprietari).
In statele aflate in plin proces de democratizare, datorita faptului ca nu
exista cai alternative suficient de bine elaborate si dezvoltate pentru
manifestarea cetatenilor, partidele politice joaca un rol instrumental
important in consolidarea unor noi regimuri. Aceasta se datoreaza in principal
faptului ca democratia este asociata cu xistenta mai multor partide politice.
In al doilea rand, partidele politice sunt percepute la nivel societal ca entitati
mobile si mobilizatoare, cele care sesizeaza sau determina modificari in
structura politica si sociala a unei tari si reactioneaza la aceasta. Totodata,
9
partidele apar ca principal canal de comunicare dintre cetatean si domeniul
public: autoritati publice, guvernamant.
Partidele poltice in Romania au aparut imediat dupa revolutie. Noi lideri
politici au fost cei care au luat o prima masura legislativa care a permis
aparitia unui sistem pluralist de partide. Fac aici referire la Decretul-Lege
nr.8/1989 care stabilea dreptul cetatenilor de a forma partide politice
conditionand minim existenta acestora. Prin acest lucru, Romania se inscria
in randul sistemelor pluraliste, urmand traditia sa istorica, dar si contextul
international in care dorea sa se integreze.
Tinand cont ca “noua” elita aparuta pe scena politica era formata din
fostii comunisti reformatori, este interesant de vazut de ce a adoptat ca
sistem electoral reprezentarea proportionala, sistem care pe termen lung
impiedica formarea unei majoritati monocolore. Daca la primele alegeri, cele
din 1990, aceasta caracteristica nu a fost evidenta (FSN obtinand in alegeri o
majoritate covarsitoare), cele din 1996 au dus la formarea unei coalitii
pluricolore nu numai din punct de vedere ideologic dar si din punct de vedere
etnic. Nemidificcarea legii electorale de catre FSN in 1990 (dupa ce alegerile
avusesera loc), tinand cont de situatia extrem de favorabila din Parlament, a
fost determinata intr-o foarte mare masura de necesitatea pastrarii increderii
Occidentului, mai ales ca Bucurestiul incepuse sa devina criticat.
Intre 1990-1992 discursul populist al noilor comunisti se opunea
discursului criticist si ratinal al opozitiei. In aceasta perioada, prins intre
demagogia comunistilor refomatori si critica acerba a opozitiei electoratul se
indreapta spre partide nationaliste si etnice: PUNR, PRM si UDMR.
Parlamentul format in 1992 reprezinta un spectru politic-ideologic mult mai
larg decat cel din 1990, de la extrema stanga la extrema dreapta.
Caractersitic atat Romaniei cat si Ungariei, este faptul ca nu a avut timpul
necesar sa-si dezvolte gradual sistemul de partide. Incercand sa refaca
multipartidismul interbelic, noile partide politice nu s-au mai bazat pe clivaje
sociale preexistente, aderarera membrilor lor avand loc primordial pe criterii
ideologice sau de traditie. In acest context afirmatia lui Roskin cum ca: “In
10
multe cazuri, partidele est-europene nu aveau baze sociale clare, iar
alegatorii est-europeni se identificau in mica masura cu partidele”, este
indreptatita.
In Romania alegerile legislative si prezidentiale din 27 noiembrie 1992
s-au desfasurat in baza unei noi legi electorale (Legea nr.68/1992) care
continua practica reprezentarii proportionale, pe care insa o amenda, fata de
vechea formula, cu pragul electoral de 3% din totalul voturilor exprimate.
Scopul reducerii acestui prag electoral a fost reducerea numarului exagerat
de partide politice reprezentate in Parlament prin eliminarea celor cu
rezultate mediocre. In urma alegerilor FDSN (28%) si CDR (20%) devin
principalele doua forte politice ale statului.
Ele sunt urmate de un grup de 3 formatiuni politice care obtin fiecare 8-
10% din voturile exprimate, aceste partide fiind: FSN, PUNR si UDMR. In
sfarsit, rezultatele electorale contureaza un al treilea grup de partide care
abia reusesc sa depaseasca pragul electoral, acestea fiind: PSM, PRM si
PDAR.
Faptul ca nici un partid politic nu a obtinut majoritatea absoluta a
voturilor si, implicit, a mandatelor parlamentare sunt argumente care
pledeaza pentru un sistem multipartidic “pur”. De asemenea, pentru aceasta
concluzie pledeaza si dispunerea pe esichierul politic al partidelor: PDSR
situat la centru-stanga si CDR, situat la centru-dreapta.
Incepand cu cea de-a doua sesiune a anului 1995, viata parlamentara
din Romania a cunoscut o noua dinamica, in sensul ca s-a produs ruperea
dintre PDSR si PRM (asociat la guvernare de catre PDSR pentru a-si asigura
majoritatea). In alta ordine de idei, este vorba despre destinderea relatiilor
dintre partidul de guvernamant si unele partide din opozitie. In acest context
nou, sistemul de partide, inca numeros ca parti componente dar cu pondere
relativ echilibrata, s-a distribuit, spre finalul mandatului parlamentar, gratie
mai ales aliantelor din opozitie (PD s-a apropiat tot mai mult de CDR) si a
anularii aliantelor PDSR, cautand o formula de existenta.
11
Toate acestea au facut ca la alegerile din 3 noiembrie 1996 esichierul
politic sa se prezinte sensibil modificat sub aspectul orientarilor politice ale
unor partide si aliante. Mai intai, a avutloc o modificare de natura
compozitionala a CDR (in care reintra PNL si din care ies PSDR, PAC si PL’93)
si de constituirea unor aliante: Uniunea-Social Democrata (PD si PSDR),
Alianta National Liberala formata din PAC si PL’93; Uniunea Nationala de
Dreapta, formata din nou aparutul Partid Umanist Roman (PUR). Se observa
foarte bine faptul ca partidele care au fost la guvernare s-au prezentat la
alegeri de sine statator, in timp ce fortele politice din opozitie au cunoscut o
intensa dinamica a aliantelor.
Astfel, algerile parlamentare si prezidentiale din 1996 au adus o
schimbare politica esentiala asteptata de peste 50 de ani, si anume:
alternanta la putere (*vezi “Alegerile legislative din 3 noiembrie 1996).
Schimbarile radicale produse in urma alegerilor, au conturat si mai bine
ideea ca sistemul romanesc de partide si-a corectat cateva din deficientele
constitutive. In primul rand trebuie amintit ca sistemul multipartid “pur”,
rezultat la alegerile din 1992, s-a reprodus in 1996, ceea ce reprezinta un
indiciu de stabilitate si intareste un orizont de asteptare. In al doilea rand,
distanta inter-partidica constituita la alegerile din 1992 a fost sensibil
diminuata, in sensul ca nu mai sunt doua forte politice care au sprijinul a cate
20% din electorat, ci sunt chiar doua partide politice in aceasta situatie: PDSR
si PNTCD, acesta din urma facand parte din CDR, dar avand cel mai mare
procentaj. In al treilea rand, este vorba de pozitionarea ideologica a
partidelor parlamentare, pozitionare ce confera sistemului un echilibru
functional cert: CDR situata in centru-dreapta, contra-balansata de centru-
stanga reprezentata de PDSR.
Alegerile locale din iulie 2000 au avut un rezultat care era surprinzator,
dar totodata de asteptat. Astfel, CDR se duce in jos pana pe locul 5 in
preferintele electoratului roman, asta in timp ce PDSR iese in urma acestor
alegeri ca marele invingator, fara sa-si fi modificat intr-un fel ideologia sau
pozitia fata de problemele societatii. PDSR a castigat alegerile locale efectiv
12
pe baza neputintei CDR de a face fata efectiv problemelor economice cu care
se confrunta Romania, iar alegerile din noiembrie 2000, cele prezidentiale si
cele parlamentare, vin sa confirme acest lucru.
Aceasta asezare din startul democratiei ungare satisfacea, formal,
toate cerintele de ordin normativ ale sistemului multipartidist cu partid
dominant. “Cand Ivan Volgyes afirma, la scurt timp dupa alegeri, cand exista
deja o perspectiva comparatista, ca “Ungaria a devenit singura democratie
multipartidista adevarata din Europa de Est”, el avea in vedere nu numai
prioritatea cronologica al instituirii pluralismului politic in Ungaria, ci si
calitatea sistemica a acestora”.
Pentru a da o concluzie generala cu privire la fenomenul partidic in cele
doua state, trebuie aratat inainte de toate, ca ele au aparut ca raspuns a unei
necesitati imperioase a regimului reprezentativ. Odata aparute, partidele au
devenit organele esentiale ale vietii politce, cu o dubla functie, si anume: sa
promoveze si sa apere interesele electorilor si sa limiteze puterea
(presedintelui si a guvernului).
Datorita sufragiului, partidele politice pot exercita functia de mediatori
intre poporul suveran si poporul guvernant, intre corpul electoral si
parlament. Intr-o democratie, nu atata partidele ca entitati sau ca unitati,
conteaza ci relatia dintre ele, pentru ca ea este apanajul sistemului pe care il
formeaza, fiind facute sa confere fundament toturor problemelor ce pot
aparea la un moment dat in societate.
Este totusi prematur sa vorbim despre sisteme de partide, atat in cele
doua state luate in discutie in prezenta lucrare, cat si in restul Europei
Centrale si de Est. Si asta pentru ca sistemul politic din aceasta parte a
continentului se afla in plin proces de transformare si tranzitie, cunoascand
reorganizari, restructurari de la o etapa la alta a procesului de consolidare
democratica darl se poate intrevedea cat de cat ca linia spre care tind sa se
organizeze sistemele de partide din Romania este cea a pluralismului pur.
13
Rezultatele alegerilor din Romania din 20 mai 1990.
Nr. crt. Partide/formatiuni politice CAMERA
DEPUTATILOR
SENAT
1. Frontul Salvarii Nationale
(FSN)
66,31% 67,2%
2. Uniunea Democratica a
Maghiarilor Din Romania
(UDMR)
7,23% 7,20%
3. Partidul National Liberal
(PNL)
6,41% 7,06%
4. Miscarea Ecologista din
Romania (MER)
2,64% 7,06%
5. Partidul National Crestin
Democrat (PNTCD)
2,56% 2,50%
6. Partidul Uniunii Nationale a
Romanilor (AUR)
2,12% 2,15%
7. Partidul Democratiei Agrare
din Romania (PDAR)
1,83% 1,59%
8. Partidul Ecologist Roman
(PER)
1,69% 1,38%
9. Partidul Socilaist Democrat
(PSD)
1,05% 1,10%
10. Partidul Social-Democrat
Roman (PSDR)
0,53% 0,50%
ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1992): principalele partide
Nr. crt. Partide/formatiune politica CAMERA
DEPUTATILOR
SENAT
1. FDSN 28% 28%
14
2. CDR 20% 20%
3. FSN 10% 10%
4. PUNR 8% 8%
5. UDMR 7% 8%
ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1996): principalele partide
Nr.crt. Partide/formatiuni politice CAMERA
DEPUTATILOR
SENAT
1. CDR 30% 34%
2. PDSR 22% 23%
3. USD 13% 13%
4. UDMR 7% 7%
5. PRM 5% 5%
6. PUNR 4% 4%
15