Colegiul Național ”Dragoș Vodă”Sighetu-Marmației

Prof. Petrovan Lenuța

Termenul de “baroc” derivă din francezul baroque = bizar, ciudat.

Această perioadă este delimitată în istoria artelor de sfârșitul renașterii (secolul XVII) și mijlocul secolului XVIII.

Termenul de baroc desemnează noul stil ce a apărut in arta apuseană și central europeană, artă ce a îndepărtat tradiția și echilibrul specific renașterii, cultivând varietatea și grandoarea formelor, bogăția ornamentației, libertatea și fantezia exprimării.

In muzică barocul a dus la crearea unor forme și genuri noi caracterizate printr-o mare libertate de expresie și inventivitate.

Specialiştii identifică trei faze in dezvoltarea perioadei baroce: cântecului solistic. Importanța acordată vocii superioare melodice, care iese in relief duce la apariția unor noi genuri și forme muzicale cum ar fi opera, oratoriul si cantata. Se produce in același timp o dezvoltare a muzicii instrumentale ce a determinat de asemenea apariția unor noi forme și genuri muzicale precum concertul, sonata și suita.

In această fazăa) faza inițială, caracterizată prin înlocuirea treptată a muzicii corale polifonice cu omofonia discantul devine solist, basul acompaniator, nu se mai scrie decât cifrat, armonia capătă din ce in ce mai multă importanță, apare o ritmică și metrică variată, susținută de un tempo corespunzător, compozitorii caută gradații și efecte orchestrale, precum și elemente de culoare și contrast care să redea cel mai bine trăirile umane.

Cei mai de seamă reprezentanți ai acestei perioade sunt: Claudio Monteverdi, Pietro Antonio Cesti, Giovanni Gabrielli, Francesco Pietro Cavalli.

Francesco PietrioCavalli

1602 - 1676

b) faza de mijloc corespunde înfloririi muzicii de operă, a baletului de

curte și a operei de balet. Cei mai importanți reprezentanți sunt:

francezii Couperin, Lully si englezul Purcell.

O dezvoltare deosebită o are și muzica instrumentală, reprezentată

in Germania de Pachelbel, Schutz, iar in Italia de

Vivaldi, Vitali, Alessandro si Domenico Scarlati, Corelli, e.t.c. Tot in

această perioadă încep să se contureze formele muzicale ciclice, precum

sonata, suita, concertul instrumental ( concerto grosso) care se bazează pe o

construcție formală monotematică, unitate intonaţională la care se adaugă o

bogată ornamentare a liniei melodice.

Henry Purcell

1659-1695

c) ultima fază se desfășoară intre anii 1710-1750 și are ca reprezentanți pe Georg Friedrich Haendel și Johann Sebastian Bach.

In această perioadă a fost teoretizată gândirea muzicală bazată pe

tonalitate, sistem tonal cu modurile majore și minore. De asemenea s-a

dezvoltat și sintetizat teoria muzicală, polifonia și armonia in cadrul

sistemului tonal, prin lucrările teoretice publicate de Jean Phillipe

Rameau (tratatul de armonie), J. J. Fux (Grandus ad Parnassum) si

Johann Sebastian Bach ( Clavecinul Bine Temperat)

Georg Friedrich Häendel

1685-1759

Johann Sebastian Bach

1685 - 1750