UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALӐ

Cunoaşterea lui Dumnezeu la Sfântul Grigorie de Nazianz

COORDONATOR: SUSŢINӐTOR:Asist. Miu Alexandru-Traian Trifan Cătălin-Gabriel Anul II, Gr. II

Târgovişte2013

Planul lucrării

Introducere

CAPITOLUL I: Viaţa Sfânului Grigorie de Nazianz

CAPITOLUL II: Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz

CAPITOLUL III: Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz

Concluzii

Bibliografie

2

Introducere

Nimic nu este mai dificil decât să spui Cine este Dumnezeu. Această dificultate nu ţine

neapărat numai de nivelul intelectual al credinciosului, deşi se observă, adesea, la oamenii cu

carte o tendinţă mai accentuată de a defini şi, ca atare, aceştia sunt pândiţi de un risc mai mare

de a greşi. Cine pare să se refere mai mult la fiinţa unui subiect, or, după fiinţa Sa, Dumnezeu

rămâne imposibil de cunoscut de către oameni. Este această incognoscibilitate, printre altele,

şi una dintre consecinţele logice ale dumnezeirii Sale. ,,Orice lucru sau persoană care ar

putea fi cuprinsă şi definită ar înceta să mai poată fi supremă, superioară şi creatoare a

tuturor celorlalte, deci să fie cu adevărat Dumnezeu, în sensul cel mai propriu al

cuvântului”1.

Pentru spiritualitatea răsăriteană, problema cunoaşterii lui Dumnezeu este una

presantă, existenţială, de gradul şi intensitatea ei depinzând, pe de o parte, amploarea

eforturilor ascetice ale credinciosului, iar pe de altă parte, dobândirea mântuirii, căci

înaintarea în cunoaşterea lui Dumnezeu, realizată printr-o lucrare ascetică tot mai accentuată,

este totodată un progres duhovnicesc. Starea lor culminantă este cunoaşterea experimentală

sau cunoaşterea-unire.

Cunoaşterea lui Dumnezeu sau teognosia constituie, pentru spiritualitatea ortodoxă,

scopul fundamental al vieţii. Însă, specific spiritualităţii răsăritene este cadrul în care se

vorbeşte despre această cunoaştere. ,,Pentru Răsăritul ortodox, ea nu este un simplu act sau o

lucrare obişnuită de cunoaştere, ca a oricărei realităţi, ci este legată de efortul ascetic al

credinciosului şi depinde direct de iubirea de Dumnezeu”2.

Între iubirea lui Dumnezeu faţă de lume - opera iubirii Sale - manifestată în afara

Sfintei Treimi, iubirea credinciosului faţă de Părintele său ceresc şi cunoaşterea lui

Dumnezeu, există o strânsă legătură.

Între Dumnezeu şi om există un act de comuniune reciprocă, bazat pe o compatibilitate

şi complementaritate ontologică. ,,Dumnezeu-Iubire se descoperă pe Sine, împărtăşind

1 Costion Nicolescu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitte-ul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html2 Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel Teşu, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea filocalică, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-trairea-filocalica-69006.html

3

creaturilor Sale reflecţii ale iubirii Sale intratrinitare. La rândul său, omul are nevoie de

această iubire pentru a exista şi a-şi împlini vocaţia sa, de a se odihni în oceanul sau abisul

(adâncul) iubirii divine desăvârşite”3.

În calitate de creaturi şi chip al lui Dumnezeu, omul poartă în sine un dor divin, este

însufleţit de ,,pasiunea divinului”. Toate actele sale şi de fapt întreaga sa viaţă este o încercare

de a da ,,răspuns bun” la dialogul dragostei, iniţiat de Dumnezeu, spre mântuirea noastră.

Dar, întrucât Dumnezeu este desăvârşit, infinit, şi cunoaşterea Lui este infinită.

,,Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are limite, fiindcă El este existenţa personală absolută şi de

aceea drumul spre cunoaşterea lui Dumnezeu este infinit”4.

3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 337;4 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 52;

4

CAPITOLUL I: Viaţa Sfânului Grigorie de Nazianz

Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, s-a născut în jurul anului 330, în

Arianz, aproape de orăşelul Nazianz din sudul Capadociei. Tatăl său era păgân şi făcea parte

din secta iudaică a ipsistarienilor (adoratorii Celui Prea Înalt). Se numea tot Grigorie şi s-a

botezat, sub îndemnul pioasei sale soţii, Nonna, în 325.

În 329 a fost ales episcop de Nazianz. Cultura profană şi-a făcut-o în Cezareea

Capadociei, unde are de coleg pe Sf. Vasile cel Mare. A studiat apoi în Cezareea Palestinei şi

în Alexandria Egiptului. Formarea filosofică şi-a făcut-o îndeosebi în Atena. Spre anul 357

revine în patrie şi se botează, iar după un an se retrage în singurătate, unde, alături de Sf.

Vasile, studiază Scriptura şi Părinţii, se ocupă cu grădinăritul şi alcătuiesc împreună un fel de

antologie a operei lui Origen, cunoscută sub numele de Filocalia5.

În 361, în ziua de Crăciun, este făcut preot, dar fuge la Vasile, cu care împrejurare

scrie minunatul tratat Despre fugă sau Despre preoţie. Revine însă pentru a aplana conflictul

dintre tatăl său şi călugări, fiindcă aceştia îl acuzau că semnase, sub ameninţarea arienilor,

formula de la Rimini. Mai apoi este aşezat de Sf. Vasile în fruntea Sazimei, ca episcop, dar nu

ocupă scaunul efectiv, din cauza lui Antim al Tianei, care ţine oraşul ocupat milităreşte6.

După împăcarea lui Vasile cu Antim, Sf. Grigorie rămâne fără jurisdicţie şi revine

lângă tatăl său, spre a-l ajuta în conducerea Bisericii din Nazianz. După aceea, se retrage

iarăşi în Seleucia, fiindcă vedea că nu se mai procedează la o nouă alegere pentru el.

Totuşi o nouă alegere are loc. Astfel, în 379, episcopii ortodocşi din Tracia, îl aduc ca

episcop al Constantinopolului, împotriva episcopului eunomian Demofil, mai ales că murise

împăratul arian Valente. În Constantinopol toate Bisericile erau în mâna arienilor. De aceea

Sf. Grigorie se aşează în casa unei rude, unde era şi o capelă şi de aici rosteşte Cele cinci

cuvântări despre Dumnezeu, care aveau să-l facă celebru, atât pe el, cât şi acest loc, care va fi

mai apoi celebra Biserică Anastasia7.

5 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1956, p. 93;6 Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-vazator-tainelor-dumnezeiesti-73070.html7 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII, nr. 4/1957, p. 588;

5

Aceasta se întâmpla în 380. Dar de acum încep şi marile necazuri. Astfel, se vede

chemat în faţa tribunalului, ca instigator şi autor al tulburărilor sângeroase, care au avut loc

între ortodocşi şi arieni, cu prilejul rostirii acelor cuvântări. Atacul arienilor este prevăzut de

el, cum vedem din Cuvântarea întâia, cap. I8.

Un alt necaz îi vine de la prietenul său, Maxim, filosof cinic, venit din Egipt. Acesta,

asigurându-se de asentimentul lui Petru al Alexandriei, vrea să ia locul Sfântului Grigorie, dar

este surprins de ortodocşi chiar în noapte când era consacrat episcop. Şi acum are loc un

conflict. Pentru toate acestea, Sf. Grigorie se hotărăşte să părăsească oraşul, dar este

împiedicat, poporul vociferând, cum ne înformează el în Carmen de vita sua, vers. 1100:

„Dacă pleci, tu iei cu tine Treimea”9.

Cu venirea lui Teodosie Împăratul, Bisericile trec în mâna ortodocşilor. Sf. Grigorie

conduce mai departe Biserica Constantinopolitană şi refuză să fie înscăunat, mai înainte de a

fi ales aici în mod canonic. Alegerea lui canonică are loc la Sinodul al II-lea ecumenic, în 381,

pe care îl prezidează după moartea lui Meletie al Antiohiei10. Are însă neplăceri, din cauza

punctului său de vedere asupra succesorului lui Meletie, unii episcopi din Egipt şi Macedonia

punând la îndoială alegerea canonică a lui Grigorie. De aceea, în iulie 381, îşi dă demisia şi se

retrage la Arianz, unde se ocupă cu scrisul şi moare în 38911.

CAPITOLUL II: Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz

8 Idem, Patrologia, p. 94;9 Ibidem 10 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 86;11 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94;

6

Teologia este abordată şi de Sfântul Grigorie de Nazianz ca un înalt pisc al cunoaşterii

prin experienţă. ,,Nu oricine poate să facă teologie, ci doar cei care au o anumită

predispoziţie spre cugetare şi metafizică, deoarece teologia trebuie să se înrădăcineze în

cunoaşterea unirii cu Dumnezeu trăite actual şi în abordarea obiectivă a tainei Treimii. De

aceea teologia, nefiind un discurs logic, este un fel de ştiinţă a probabilităţii şi pisc al

poeziei: ştiinţă a probabilităţii pentru că nimic din ceea ce afirmă nu poate fi empiric dovedit

şi pisc al poeziei pentru că teologia în sensul ei profund implică stări care nu se pot exprima

decât în poezie”12. Numai poezia este cea care poate sintetiza şi pătrunde în esenţa lucrurilor,

fără inflaţie de cuvinte. Vorbind despre poezia teologică nu presupunem rima sau versificaţia,

ci ,,focalizarea mesajului, concentrarea ideii şi sugerarea acesteia cititorului, făcând

abstracţie pe cât se poate de inteligenţa discursivă”13.

De aceea, Sfântul Grigorie de Nazianz consideră că teologie se poate face numai după

ani de reflexie şi meditaţie, lucru experimentat în propria lui viaţă. ,,După ajungerea la o

anumită stare de spiritualitate, aceasta trebuie înrădăcinată în Sf. Scriptură ca sursă,

autoritate şi garanţie a celor afirmate şi crezute”14. Fără Scriptură se poate afirma şi crede

orice, dar este eliminată garanţia finalităţii credinţei. „Teologul” crede, se roagă şi meditează,

în timp ce ,,tehnologul” este doar învăţat sau abil mânuitor al cuvintelor.

Pentru că ceea ce afirmă teologul, consideră Sf. Grigorie, să prezinte veridicitate şi

autoritate, el trebuie să îndeplinească anumite condiţii15:

1. Calificare, adică ceea ce afirmă ca să înveţe pe alţii trebuie să fie foarte clar în

propria viaţă.

2. Purificarea sufletului şi a minţii, adică golirea acestora de orice altceva în afară de

Dumnezeu.

3. Ridicarea spre cele spirituale pentru a cunoaşte raţiunea existenţei şi raţiunea

iconomiei divine.

12 Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 21;13 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958, p. 766;14 Ibidem 15 Diac. drd. Marin Sava, Profilul teologului după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 5-6/1969, p. 387-389;

7

Când cineva are toate acestea, atunci poate într-adevăr ,,teologhisi”. Sf. Grigorie

foloseşte limbajul liturgico-poetic, prin care se poate trecere dincolo de realitate, se poate intra

în mister, în realitatea diferită16.

Teologia înseamnă adeseori tăcere; nu o tăcere totală, căci mărturia nu ar mai fi

deplină. Există riscul ca multele cuvinte pentru „teologhisire” să ducă la ,,tehnologhisire”.

Taina lui Dumnezeu depăşeşte în mod infinit puterea de înţelegere. ,,Tăcerea înseamnă

cinstirea misterului, păstrarea bogăţiei lăuntrice şi mijloc de purificare personală. În tăcerea

exterioară, inima contemplă mai adânc frumuseţea dumnezeirii”17.

Pentru a ajuta pe om să teologhisească, Sfântul Grigorie vorbeşte despre dragostea lui

Dumnezeu manifestată prin ,,sărăcirea Logosului”, care trebuie înţeles ca ,,lipsirea”

sau ,,golirea” lui Hristos de Sine (Filipeni 2, 6 ş.u.). Prin renuţare sau smerire se uşurează

cunoaşterea planului lui Dumnezeu cu lumea. Întruparea devine singura condiţie şi cale de

unire a creştinului cu Hristos, prin Duhul Sfânt care lucrează în Taine. Consecvent învăţăturii

Sf. Atanasie, Sf. Grigorie promovează fără încetare ideea îndumnezeirii omului. ,,Aceasta stă

potenţial în faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi tinde spre original.

Lucrarea îndumnezeitoare nu aparţine nici numai omului, nici numai lui Dumnezeu, ci este

un act sinergic: Dumnezeu este ,,filantrop” şi are iniţiativa de a-l atrage pe om, în lăuntrul

căruia lucrează, însă omul trebuie să urmeze chemarea prin efortul propriu de creatură care

să se îndrepte liber spre Creator”18.

Dacă teologhisirea înseamnă înălţare, Sf. Grigorie identifică anumite stări de

ascensiune, până la cerul al şaselea. Sfântul Pavel ajunsese în al treilea (II Corinteni 12, 2).

Numai profetul Isaia (capitolul 6) descrie cum a avut o viziune deplină a prezenţei lui

Dumnezeu, unde a văzut puterile îngereşti care exclamă ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt....”. Moise, după

Sfântul Grigorie, L-a văzut pe Dumnezeu întors, cu spatele, în umbră. În cerul al şaselea, Sf.

Grigorie vorbeşte despre Duhul şi calitatea Lui de împreună fiinţă cu Tatăl, cu autoritatea cu

care Sf. Pavel a vorbit despre experierea lui Hristos în cerul al treilea19.

Sfântul Grigorie foloseşte trei modele ale viziunii extatice şi contemplaţiei: Moise, Ilie

şi Pavel. Cunoaşterea experienţială este sensul firesc, dar nu scop al ,,teologiei”, ca în

experienţa lui Moise: ,,Iată, m-am despărţit de materie şi de tot ceea ce este trupesc. M-am

adunat în mine însumi, atât cât am putut şi am urcat în vârful muntelui. Dar când am deschis

16 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94;17 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr. Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, 2008, Ed. IBMBOR, Bucureşti, pp. 19-20;18 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 1/1989, p. 42;19 http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz

8

ochii, abia am putut să-l văd din spate şi încă fiind acoperit în piatră, adică în omenescul

Cuvântului, întrupat pentru mântuirea noastră. Nu am putut contempla firea cea dintâi şi

preacurată, care nu poate fi cunoscută decât de ea însăşi, adică de Treimea cea sfântă”20.

Contemplaţia este realizabilă numai pentru cei maturi duhovniceşte. Sentimentul

de ,,sălăşluire” în contemplare nu este niciodată satisfăcut pentru că ascensiunea în iubire nu

se sfârşeşte şi necesită un efort ascetic susţinut, pentru a trece dincolo de voal, în experienţa

îndumnezeirii. Viaţa îmbunătăţită certifică autenticitatea vederii şi numai astfel gândurile

umane se pot uni cu Logosul divin. Itinerariul este dificil şi este asemănat ascensiunii

muntelui: pe măsură ce sufletul ascende, norul necunoaşterii este tot mai dens şi vederea lui

Dumnezeu mai dificilă.

Persistenţa în curăţie şi urmarea dorinţei duce la vederea şi contemplarea imaginii lui

Dumnezeu în oglinda propriului suflet. Acesta devine în fiecare zi ca o oglindă imaculată a lui

Dumnezeu şi a lucrurilor divine: lumina se adaugă luminii, tenebrele noastre se deschid

seninătăţii, aşteptând să ajungă la izvorul reflexiilor de mai sus, ca să atingem fericirea, unde

imaginile se desfăşoară în faţa adevărului. Dumnezeu rămâne transcendent dar se poate revela

sufletelor îndumnezeite21.

Măsura în care această revelaţie se realizează rămâne un mister pentru mintea umană

şi o decizie a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, învăţătura sau dogmele

creştine sunt absolut necesare unui dialog autentic cu Dumnezeu: ,,Nimic nu este mai măreţ în

faţa lui Dumnezeu ca învăţătura adevărată şi sufletul desăvârşit în învăţăturile adevărului”22.

Doctrina este cea care poate duce la sfinţire şi îndumnezeire. Ea este cheia rugăciunii

şi esenţa înnoirii baptismale, este certitudinea adevărului. De aceea, abaterea de la învăţătură

este abaterea de la adevăr: ,,Aceşti oameni au case dar noi Îl avem pe Cel ce sălăşluieşte în

casă; ei au temple, noi Îl avem pe Dumnezeu. Pe lângă aceasta, noi trebuie să fim temple ale

lui Dumnezeu Celui viu, jertfe vii, ofrande ale arderii de tot, sacrificii depline - dumnezei prin

adorarea Treimii”23 - spune el referindu-se la arieni.

Pentru Sfântul Grigorie, cunoaşterea se face prin doctrina despre Sfânta Treime, care

este absolut esenţială. ,,Învăţătura este descoperită tuturor, dar numai unii pot ajunge la

cunoaşterea experimentală a ei, căci această doctrină nu poate fi înţeleasă discursiv”24.

20 Cuvântarea 28,1, în Cele 5 Cuvântări teologice, citat la Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 64;21 Ibidem 22 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 45;23 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, p. 590;24 Pr. Lect. Dr. Sorin Marinescu, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631

9

Sfântul Grigorie ne arată că Atanasie a fost cel care a împăcat cele două direcţii

monastice, comunitarii şi solitarii, prin evidenţierea necesităţii unui ghid spiritual în procesul

contemplaţiei; tocmai de aceea, ,,contemplaţia este accesibilă pustnicilor, în aceeaşi măsură

ca şi preoţilor”25.

Sistemul este simplu şi se găseşte la toţi teologii creştini ai primelor secole: păzirea

poruncilor aduce purificarea trupului, care acoperă sufletul şi nu-i îngăduie să vadă razele

divine, iar acolo unde este curăţire este şi iluminare. Orice om este nevrednic de a ajunge la

purificarea sufletului în această lume, dar poate ajunge la cunoaşterea divinităţii graţie iubirii

dumnezeieşti. El nu trebuie decât să cureţe sufletul de necurăţie şi să-l împodobească cu

cercetarea de sine, deoarece ,,iluminarea fără purificare devine periculoasă”26.

CAPITOLUL III: Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz

25 Constantin Băjău, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007, p. 72;26 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 118;

10

Filosoful, adică iubitorul de înţelepciune, este un om care leagă într-un singur elan

căutarea unei vieţi morale desăvârşite de căutarea înţelepciunii divine. Cunoaşterea realităţilor

create şi a Creatorului lor este, de fapt, drumul către îndumnezeire. Astfel, ,,finalitatea

cunoaşterii nu are în vedere doar bogăţia intelectuală, ci dobândirea harului care îl va

lumina pe om o veşnicie”27. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, această înţelegere a fost

filosofie pentru propria viaţă, dar şi pentru următorii săi întru Hristos.

Sfântul Grigorie de Nazianz, alături de el - marii corifei ai Şcolii din Capadocia,

Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nyssa, face parte din şirul acelor gânditori

creştini care au construit, am putea spune, o tradiţie filosofică creştină greacă de filiaţie

platoniciană, în timp ce s-au menţinut în limitele Ortodoxiei. Desigur, ei nu sunt singurii.

Înaintea lor îi întâlnim pe reprezentanţii Şcolii alexandrine: Clement, Origen, Sfântul Atanasie

cel Mare, iar după ei, pe Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul, pe Ioan de Scythopolis şi în

special pe Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Tradiţia capadociană s-a conturat în funcţie de cea alexandrină, în cadrul unui proces

selectiv de acceptare sau respingere a unor elemente fundamentale de gândire. Acelaşi proces

selectiv a fost aplicat şi în cazul relaţiei cu filosofia platoniciană. S-a pornit de la premisa că

sistemele filosofice deţin anumite elemente de adevăr, în special platonismul, pe când

celelalte elemente, care nu corespundeau revelaţiei creştine, au fost respinse. Principalele

doctrine filosofice respinse de gânditorii creştini au fost: veşnicia cosmosului, divinitatea

sufletului uman individual şi credinţa că sufletul este o substanţă diferită de trup, de care

poate şi trebuie să se debaraseze ca de ceva rău28.

Fiind străini noţiunii de creaţie, grecii au acceptat cu uşurinţă concepţia potrivit căreia

cosmosul este veşnic. Pentru ei, problema nu era a marii diviziuni între Dumnezeu şi făpturile

Sale, ci între lumea inteligibilă şi cea sensibilă. ,,Dumnezeu şi sufletul aparţin lumii

inteligibile şi nu celei sensibile şi, ca atare, sunt specii ale aceluiaşi gen. Dacă sufletul este

prins în lumea sensibilă, căreia îi aparţine trupul, el a căzut din starea sa pură şi trebuie să

încerce să se elibereze, abandonând trupul, pentru a reveni în sfera lui naturală”29. Pentru

creştinism acest lucru este inacceptabil, deoarece anulează semnificaţia actului de mântuire.

,,Fiind prin natura sa divin, ţinta sufletului nu mai este doar simpla strădanie de a se elibera

de povara trupului, de a ajunge la libertatea ontologică rezultată din înlăturarea poverii

27 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 127;28 Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş, studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 188;29 Prof. Dr. G. Papadopoulos Stylianos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004, p. 91;

11

înrobitoa-re a trupului, ca în filosofia greacă antică, ci de a se redefini în plan ontologic,

noetic şi valoric în funcţie de Dumnezeu, ca punct suprem de referinţă”30. În plus, pentru

creştini, asocierea sufletului cu trupul nu înseamnă că sufletul piere odată cu trupul, ci că

trupul înviază împreună cu sufletul.

Planul cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz ţine cont de diviziunea platoniciană a

lumii în inteligibilă şi sensibilă. Întrucât lumea sensibilă este doar o copie a celei inteligibile,

ea proiectează doar umbre, în timp ce lumea inteligibilă revelează chipuri, forme sau

reprezentări ale singurei realităţi care este Dumnezeu. Prin analogie, Vechiul Testament

dezvăluie umbre, în timp ce Noul Testament prezintă chipuri ale Adevărului ultim, care este

Dumnezeu Cel incomprehensibil31.

Filosofarea despre Dumnezeu, susţine Sfântul Grigorie, nu aparţine tuturor, ,,ci celor

ce s-au străduit şi au fost învăţaţi în contemplaţie şi, înainte de aceasta, celor ce au fost

curăţiţi în suflet şi în trup, sau cel puţin se curăţă într-o anumită măsură” (Cuv. I, 3), iar ea

se face între anumite limite, începând cu cele ce ne sunt apropiate şi în măsura în care

ascultătorul este deprins să le înţeleagă şi are puterea de a face acestea. Pe Dumnezeu trebuie

să-L pomenim mai des decât respirăm, potrivit cuvântului: „să se cugete ziua şi noaptea” (Ps.

1, 2) şi „să se binecuvinteze Domnul în toată vremea”, însă totuşi cu precauţie şi nu oriunde

şi oricând, întrucât „orice lucru îşi are vremea lui”32.

Cunoaşterea în sine depinde de gradul de iluminare atins de cunoscător. De aceea,

înţelepciunea sau cunoaşterea îşi are izvorul la Dumnezeu, de unde curge spre toate nivelele

creaţiei. ,,Înţelepciunea sau iluminarea este vehiculul unui întreit ritm universal: mone,

proodos, epistrophe; rezidă în Dumnezeu, purcede din El şi se reîntoarce la Dumnezeu”33.

Acest ritm este prezent atât în gândirea platoniciană, cât şi în cea creştină. În purcederea ei, ea

devine mai întâi înţelepciunea luminoasă şi jubilantă a îngerilor şi a celor care se bucură de

contemplaţie, înţelepciunea umană fiind o reflectare a acesteia. ,,Dumnezeu este pentru lumea

inteligibilă ceea ce soarele este pentru cea sensibilă, iar îngerii sunt razele Sale pe care le

reflectă sufletele umane purificate”34. În acest context, Sfântul Grigorie de Nazianz dezvoltă o

anghelologie gnoseologică, ca instrument al întregii sale gnoseologii.

30 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 126;31Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii-teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz32 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 50;33 Ibidem 34 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, pp. 128-129;

12

Urcuşul mistic este deopotrivă un urcuş al curăţirii şi purificării, dar şi al unei

ascensiuni noetice care culminează în visio beatifica, starea de supracunoaştere. În panegiricul

său dedicat Sfântului Atanasie, Sfântul Grigorie îi declară fericiţi pe cei care prin exerciţiul

raţiunii şi prin practicarea contemplaţiei s-au detaşat de vălul sau norul trupului şi au devenit

asemenea lui Dumnezeu şi s-au identificat cu cea mai curată lumină în măsura în care acest

lucru este posibil firii umane. Astfel de oameni sunt fericiţi prin urcuşul din această lume şi

prin îndumnezeire în lumea de dincolo, care este dăruită de adevărata filosofie şi prin

depăşirea dualităţii materiei prin unirea cu ceea ce ei percep în Treime.

Concluzii

13

Sfântul Grigorie de Nazianz este, aşadar, nu doar marele capadocian care a teologhisit

desăvârşit despre Sfânta Treime şi unirea firilor în Hristos, ci şi un mare tămăduitor

duhovnicesc al nostru, exprimând magistral reţeta vindecării – mântuirii în Hristos, Doctorul

sufletelor şi trupurilor: har, credinţă, nevoinţă ascetică şi fapte ale iubirii de semeni.

Sfântul Grigorie de Nazianz este unul dintre Părinţii Bisericii care, cunoscându-L pe

Dumnezeu prin experienţă nemijlocită, în lumina harului, a devenit un tămăduitor al nostru de

necredinţă, prin cunoaşterea teologică pe care ne-a împărtăşit-o în scrierile sale (4 volume din

P.G.). Această cunoaştere nu este un exerciţiu de filosofie abstractă, ci o înnobilare prin

înduhovnicire a celui mai elevat limbaj al vremii sale, pe care l-a pus în slujba Cuvântului

mântuitor, cu atât de multă dăruire şi înţelepciune, încât Sinoadele al II-lea şi al III-lea

ecumenice l-au numit „cel Mare” şi „Teologul”.

Gândirea lui Grigorie de Nazianz nu poate fi evaluată în afara structurilor filosofiei

platoniciene. El a asimilat mult mai mult această filosofie, comparativ cu ceilalţi doi mari

capadocieni. Teologia lui este mai degrabă o filosofie. Însă este vorba de o filosofie îmbibată

de Întrupare: „Dumnezeu coborât a devenit om pentru ca eu să pot deveni Dumnezeu în

măsura în care El a devenit om”. Prin extensiune, cunoaşterea divină a devenit cunoaştere

umană pentru ca aceasta se redevină cunoaştere divină. Acesta este pulsul unei gnoseologii

pronunţat ancorată în structuri ontologice, redimensionată după chipul cunoaşterii per se, care

este Dumnezeu.

Bibliografie

14

1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre

Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR,

București, 2005

2. Băjău, Constantin, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007

3. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor

Teologice, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1956

4. Idem, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958

5. Idem,Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII, nr.

4/1957

6. Ică, Diac. Asist. Ioan I. jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în

rev. ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 1/1989

7. Laertios, Diogene, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş,

studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997

8. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile

Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995

9. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti,

2005

10. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 2004

11. Sava, Diac. drd. Marin, Profilul teologului după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii

Teologice”, nr. 5-6/1969

12. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr.

Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993

13. Idem, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr.

Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, 2008, Ed. IBMBOR, Bucureşti

14. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 2005

15. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 1996

16. Stylianos, Prof. Dr. G. Papadopoulos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004

Internet

17. http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz

15

18. Marinescu, Pr. Lect. Dr. Sorin, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament

împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631

19. Nicolescu, Costion, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitte-

ul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html

20. Rus, Prof. Univ. Dr. Remus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti,

articol publicat pe sitte-ul:

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-

vazator-tainelor-dumnezeiesti-73070.html

21. Idem, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat

pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii-

teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz

22. Teşu, Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea

filocalică, articol publicat pe sitte-ul:

http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-trairea-

filocalica-69006.html

16