Distributia spatiala a indicilor starii sociale a populatiei din Moldova - Eficienta exploatatiilor agricole

80

EFICIENŢA EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE ŞI ACCESIBILITATEA LA

PIAŢA PRODUSELOR AGRICOLE CA INDICATORI AI BUNĂSTĂRII

AŞEZĂRILOR RURALE DIN MOLDOVA

IV.1. Densitatea populaţiei, expresie statistică a eficienţei ocupării

spaţiului

Indicator consacrat în privinţa sesizării relaţiei dintre locuitori şi teritoriu,

densitatea populaţiei poate prezenta, prin diversele sale variante, maniera în care

comunităţile umane deţin tehnicile/deprinderile de a utiliza coerent şi judicios un

anumit spaţiu geografic, implicând concentrări acolo unde interdependenţele sunt

avansate şi, dimpotrivă, dispersii acolo unde posibilităţile de utilizare a mediului

natural sunt deficitare (Ionel Muntele, 1998).

Eficienţa cu care comunităţile rurale reuşesc să administreze potenţialul

natural concretizează diferenţieri spaţiale frapante care ascund evoluţii divergente,

aparent aleatorii, dar care trădează multiple subtilităţi ale modurilor diferite de

utilizare a terenurilor, ale ingeniozităţii corpului social, precum şi ale posibilităţilor

inegale prin care ruralul este asamblat şi integrat formaţiunilor/organizărilor

teritoriale superioare.

În această ordine de idei, se poate constata o varietate de metode prin care

densitatea populaţiei, în calitate de indice demografic, poate extrage anumite

realităţi vizavi de intensitatea cu care este valorificat un anumit teritoriu, în aceasta

ultimă accepţiune având o importanţă deosebită pentru însăşi identificarea formelor

prin care bunăstarea/subdezvoltarea personalizează spaţiul geografic.

În acest sens vor fi utilizate trei metode de exprimare a densităţii popula-

ţiei: densitatea generală, densitatea economică, iar în final va fi probat un indice cu

caracter sintetic denumit indicele de densitate a populaţiei conform nivelului de

dispersie intra-comunală a satelor, care ţine cont de mai mulţi factori care

concurează în exprimarea presiunii cu care acţionează populaţia asupra unui spaţiu

delimitat administrativ, în cazul de faţă comuna, indice asupra căruia vom reveni.

Densitatea generală a populaţiei (Figura 48), deși avantajată de simplitatea

cu care se efectuează calculul matematic, prezintă numeroase inconveniente în ceea

ce presupune transparenţa cu care sunt observate diferenţele de intensitate a

locuirii, exagerând discrepanţele dintre mediul montan şi cel de câmpie, prin

aplatizarea concentrărilor care se produc în lungul văilor montane şi supraapreciind

gradul în care comunităţile umane introduc în circuitul socio-economic unele spaţii

sterile: crestele montane, versanţii degradaţi, suprafeţele înmlăştinite, arealele

protejate etc.

81

Figura 39: Densitatea generală şi agricolă a populaţiei din Moldova

Din această perspectivă, calcularea densităţii economice a populaţiei poate

să producă un efect corector, analizând presiunea demografică din perspectiva

raportului dintre populaţia activă în agricultură şi suprafaţa agricolă utilă. Vor fi

eliminate prin această soluţie exagerările impuse de prezenţa a numeroase terenuri

neutilizate, evidenţiindu-se care este relaţia de presiune directă dintre comunităţile

rurale şi mediul natural, în schimb va fi subestimată poziţia importantă pe care o

ocupă pădurea în economia ruralului montan, subcarpatic sau de podiş înalt.

Densităţilor foarte scăzute din spaţiul carpatic obţinute prin prima metodă

li se substituie, conform celei de-a doua metode, presiuni demografice foarte

ridicate, marcând relativitatea cu care poate acţiona un asemenea indice.

Zonele colinare înalte, cum sunt Colinele Tutovei sau jumătatea nordică a

Podişului Covurlui, parţial Dealul Mare-Hârlău şi Dealurile Fălciului, nu

beneficiază de aceleaşi densităţi umane obţinute prin calcularea densităţii generale,

aspect care subtilizează practici tradiţionale de utilizare a terenurilor agricole,

totodată pot sugera şi existenţa unor suprafeţe mari de pădure, în special în cazul

Dealului Mare-Hârlău sau a Colinelor Tutovei, sau a unor condiţii precare ale

mediului natural: versanţi destabilizaţi prin alunecări de teren, albii înmlăştinite,

ravenare accentuată ş.a.m.d.

82

Pentru aceleaşi unităţi fizico-geografice o importanţă deosebită o prezintă

calitatea profesională a populaţiei, astfel încât existenţa unei diversităţi economice

a populaţiei va influenţa scăderea densităţii subzistenţiale, deşi activităţile

colaterale ale acestor activi din secundar şi terţiar sunt predominant orientate tot

către agricultură. În această ordine de idei, sunt logice densităţile foarte ridicate din

Depresiunea Rădăuţi, Subcarpaţii Vrancei sau bazinul Trotuşului, unde suprafaţa

agricolă utilă elimină arealele împădurite, în timp ce populaţia antrenată în sectorul

primar nu elimină activii din domeniul silvicol, astfel încât inevitabil se pierde

raportul obiectiv dintre populaţia exploatatoare şi spaţiul utilizat.

Este de remarcat faptul că acest tip de calcul al densităţii umane devine

extrem de sensibil la structura pe grupe de vârste a populaţiei, cele mai mari abateri

fiind acolo unde grupele de populaţie în afara vârstei de muncă sunt bine

reprezentate, perturbările fiind foarte mari atunci când dimensiunea satelor este

mică, cum este cazul localităţilor rurale situate pe afluenţi din dreapta ai

Bârladului, având ponderi ridicate de populaţie tânără, sau a celor din jumătatea

nordică a Câmpiei Colinare a Jijiei, afectate timpuriu de procesul de îmbătrânire

demografică.

Densitatea populaţiei poate fi analizată şi din perspectiva integrării

administrative a comunităţilor rurale, analiza focalizându-se pe caracterul

neuniform al repartiţiei populaţiei în interiorul unei comune. Vor fi dezavantajate

din acest punct de vedere comunele cu suprafeţe foarte mari, care au un număr

ridicat de sate, dintre care majoritatea sunt de dimensiuni mici şi foarte mici,

primaţialitatea centrului de comună fiind foarte ridicată.

Pentru a evidenţia aceste tipuri de dezechilibre care se produc la nivel

intracomunal, se va utiliza următoarea formulă:

, unde:

Id este indicele de dispersie intracomunală a satelor;

P1 - populaţia satului pentru care se efectuează calculul;

S1 - suprafaţa satului pentru care se efectuează calculul;

N - numărul de sate componente ale comunei;

Sk - suprafaţa celorlalte sate din comună cu excepţia reşedinţei de comună;

Pk - populaţia celorlalte sate din comună cu excepţia reşedinţei de comună;

În acest nou context metodologic se poate observa (Figura 49) o mai

sensibilă corelaţie între indicele densităţii populaţiei şi nivelul de dezvoltare a

aşezărilor rurale, diferenţiindu-se în acest sens structurile rurale slab deservite din

punct de vedere administrativ, cele mai dificile situaţii fiind întâlnite în cazul

83

localităţilor de dimensiune mică şi membre ale unor comune de dimensiune mare,

cele mai elocvente cazuri fiind oferite de aşezările din Colinele Tutovei.

În schimb indicatorul nu oferă o imagine completă şi corectă asupra zonei

montane, unde moşiile foarte vaste ale satelor conduc către perturbarea generală a

indicelui.

Figura 40: Densitatea populaţiei conform

dispersiei intra-comunale a tramei rurale

IV.2. Profitul exploataţiilor agricole, principii şi metode de calcul

Amplasat între inovaţia socio-economică impusă de activităţile specifice

urbanului, cu diversificarea activităţilor din sectorul secundar şi terţiar, şi inerţia

funcţională a relaţiilor pe care le presupune societatea tradiţională, mediul rural

moldovenesc caută în perioada post-decembristă posibilităţi de a-şi reordona

capacităţile de producţie economică în sensul eficientizării utilizării suprafeţelor

agricole, în contextul unei crize a locurilor de muncă şi a unui proces lent de

ruralizare pe fondul contraurbanizării generate de restructurarea sectorului

industrial.

84

Rolul pe care veniturile obţinute din agricultură îl recâştigă în viaţa satului

românesc vine după aproape 30 de ani de experienţă colectivistă, în care dreptul la

profitul exploataţiei agricole a fost prohibit, după 1990 satul românesc recentrându-

se la nivelul noţiunii de proprietate.

Graţie acestor modificări de context politic şi a efectelor Legii 18 din anul

1991, mediul rural românesc se rearticulează în jurul structurilor agrare şi agricole

aferente Reformei Agricole din anul 1945, reinstaurând un sistem de producţie

dominat de practici tradiţionale, în interiorul căruia se vor reorganiza ierarhii în

funcţie de predispoziţia la inovaţie, de structura pe grupe de vârste a populaţiei sau

de eficienţa cu care mediul urban reuşeşte să regrupeze în agregate polarizate

localităţile rurale căzute în degringolada tranziţiei.

În funcţie de cele prezentate anterior, obiectivele principale al capitolului

sunt:

- identificarea raportului dintre volumul populaţiei şi producţia agricolă

realizată de aceasta;

- autosufcienţa/insuficienţa pe care acest raport o depistează;

- determinarea profitului realizat de comunităţile agricole din Moldova,

acesta din urmă fiind analizat în funcţie de accesibilitatea populaţiei faţă de

structurile elementare de schimb: pieţele agro-alimentare ţărăneşti.

Prin termenul de piaţă agro-alimentară ţărănească se va înţelege orice

formă de organizare a comerţului en-detail şi en-gros pusă la îndemâna populaţiei

rurale în scopul de a-şi valorifica uzufructul exploataţiei agricole, realizată în

condiţii legale şi proprii, prin participarea asumată a primăriilor locale şi totodată

ţinându-se cont de faptul că aceste manifestări trebuie să aibă o frecvenţă minimă

de o dată pe săptămână1.

Prin accesibilitatea faţă de aceste forme de organizare a comerţului se va

înţelege distanţa-timp care desparte fiecare comunitate rurală de primul centru care

dispune de piaţă agro-alimentară, timp şi distanţă care vor presupune o corelaţie

inversă cu profitul pe care comunitatea îl poate extrage din valorizarea

exploataţiilor.

Sursa datelor este reprezentată de Recensământul Agricol pe anul 2003

pentru a obţine datele referitoare la structura agricolă a terenului, Recensământul

Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2002, pentru datele referitoare la structura

populaţiei, baza statistică a preţurilor la principalele produse agricole precum şi a

randamentelor medii la hectar, oferite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi

Dezvoltării Rurale pentru anul 2008. Pentru obţinerea informaţiilor referitoare la

1 Sunt excluse bâlciurile anuale sau bianuale, târgurile organizate cu ocazia unor sărbători sau cele

itinerante.

85

repartiţia în teritoriu a pieţelor agro-alimentare au fost efectuate recenzii în toate

judeţele Moldovei, iar pentru zonele care nu au fost acoperite de deplasările pe

teren, datele necesare au fost obţinute de la Primăriile comunelor respective prin

notă telefonică.

Metodologia de calcul a indicelui de accesibilitate faţă de pieţele agro-

alimentare implică utilizarea următoarelor categorii de parametri:

- Parametri pentru determinarea capacităţii de cumpărare a populaţiei;

- Parametri care identifică valoarea netă şi brută a producţiei agricole;

- Parametri care analizează riscurile de cost ale producătorilor agricoli în funcţie

de distanţa care îi separă de consumatori.

Sursa iniţială pe baza căruia este construit indicele de venit al exploataţiilor

porneşte de la datele oferite de Recensământul Agricol efectuat în anul 2003, în

care sunt defalcate tipurile de ocupare a solului la nivel de comună. Acestea au fost

extrapolate la nivel de sat în funcţie de populaţia satului şi de suprafaţa agricolă la

nivel de sat.

Datele recensământului sunt compartimentate pe două categorii calitative:

date referitoare la resursele agronomice şi date referitoare la resursele zootehnice.

Primele amintite caracterizează doar modul de utilizare a suprafeţei

agricole, descriind principalele tipuri de culturi: grâu şi secară, porumb, cartof,

legume, livezi, viţă-de-vie, în timp ce datele referitoare la zootehnie cuprind

informaţii despre şeptel precum şi informaţii referitoare la producţia totală de lapte

şi carne.

Aceste date sunt ponderate în funcţie de informaţiile extrase de pe site-ul

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale2, care surprind randamentul mediu

la hectar pentru principalele culturi precum şi detalii referitoare la preţurile medii

din pieţe, generalizate la nivel de an, toate aceste date fiind obţinute la nivel de

judeţ.

Conform acestor baze de date s-a construit un indice care are scopul de a

identifica care este venitul mediu al unei exploataţii la nivel de comunitate şi pe un

interval de timp de un an de zile, indice capabil să determine care sunt

diferenţierile de productivitate agricolă în cadrul Moldovei, unde sunt amplasate

structurile agricole competitive, adaptate economiei de piaţă şi unde sunt localizate

structurile mai puţin competitive, ajungând până în cazul economiilor rurale în

criză.

Indicele de venit a fost calculat conform formulei:

unde:

2 http://www.maap.ro/

86

Vcom – venitul total al producţiei exploataţiilor;

Va – venitul obţinut din activităţile agronomiei;

Vz – venitul obţinut din activităţile zootehniei;

Vfs este o componentă specială care apreciază surplusul de producţie

furajeră realizată la nivel de comunitate, pasibilă de a fi supusă schimburilor la

nivel de comunitate, obţinând venituri în sistem Burther.

Va se calculează prin însumarea veniturilor obţinute pe categoriile

principale de culturi:

Exemplificând cu situaţia porumbului, venitul la acest capitol al

agriculturii se va aprecia în funcţie de produsul dintre suprafaţa ocupată cu porumb

la nivelul satului respectiv, randamentul mediu la ha pentru judeţul în cauză şi

preţul mediu înregistrat de acest produs la nivelul anului 2008 pe pieţele judeţene.

, unde:

Sp este suprafaţa ocupată cu porumb la nivel de sat, exprimată în ha;

Wp este randamentul la ha al porumbului, la nivel judeţean pentru anul

2008, exprimat în kg/ha;

Pp – este preţul mediu pe pieţele judeţene, exprimat în lei/kg.

Calcularea parametrului Vz - venitul obţinut din zootehnie - este mult mai

complex din cauza efectului pe care-l produce intervenţia unor costuri

suplimentare, generate de întreţinerea şeptelului, costuri care presupun extragerea

de venituri din capitolul agronomie.

, unde:

Vcbov - variabilă care reprezintă venitul obţinut de comunitate din vânzarea

de carne de bovine; este calculată în funcţie producţia medie pe cap de bovină,

dimensiunea şeptelului bovin la nivel de sat şi preţul mediu anual de pe pieţele

judeţene pentru kilogramul de carne de bovine, apreciate la nivelul anului 2008.

Consumul de furaje realizat de către zootehnie devine un cost care va fi

transformat în funcţie de valoarea energetică a produselor agricole consumate

zilnic de fiecare element al şeptelului, ţinând cont de suprafeţele de păşune şi

fâneţe, precum şi de amplasarea acestora în diferite unităţi fizico-geografice,

rezultând în aceste condiţii perioade diferite de furajare directă în păşune:

- 80 de zile în unităţile carpatice, inclusiv în unităţile de obcine din nord;

- 100 de zile în unităţile subcarpatice;

- 155 de zile în unităţile de podiş şi de dealuri înalte;

87

- 160 de zile în unităţile de câmpie colinară din nordul Moldovei;

- 210 zile în unităţile de câmpie din sudul regiunii.

Pentru a calcula care este deficitul sau surplusul realizat de comunitate în

funcţie de suprafaţa de nutreţuri existentă se va apela la o metodologie specifică

zootehniei (Gheorghe Stoica, Zootehnie şi alimentaţie animală, 1998, Iaşi):

, unde:

Ia reprezintă indicele de încărcătură cu animale la hectarul de păşune;

P este producţia de masă verde la 1 hectar;

Cf este coeficientul de folosire a păşunii şi se calculează conform

formulei:

, unde:

Zp reprezintă numărul de zile de păşunat dintr-un sezon;

Ci este necesarul de iarbă zilnică.

Conform acestui coeficient se va cunoaşte în ce măsură suprafeţele

destinate păşunii şi fâneţelor vor reuşi singure să întreţină necesarul de alimentaţie

pentru şeptelul de bovine şi ovine, care pentru a putea fi apreciat pe aceeaşi

probabilitate de consum va fi transformat în U.V.M. (unitate vită mare).

Ulterior, ceea ce va rămâne disponibil sub formă de tone de masă verde se

va transforma conform echivalentului în valoare energetică în cantitate de porumb3

şi se va înmulţi cu preţul acestuia, obţinându-se astfel surplusul exploataţiei

agricole. În cazul în care cantitatea de masă verde nu este suficientă, vor creşte

costurile exploataţiilor prin retragerea unui echivalent energetic similar din

producţia de cereale.

Pentru şeptelul de porcine şi păsări se va transforma consumul mediu zilnic

specific în echivalent energetic, pentru ca acesta să fie scăzut din valoarea totală a

producţiei agricole.

Rezultatul final va fi exprimat în echivalent monetar (lei) şi va evidenţia

care este rentabilitatea exploataţiilor agricole în comunităţile rurale ale Moldovei,

rezultat care în ultima fază va fi ponderat prin distanţa-timp dintre localitatea

deservită şi cea care deserveşte, care poate fi transformată ulterior în distanţă-cost,

3 Pentru transformarea masei verde în unităţi calorice a fost utilizat sistemul UNL-UNC, ceea ce

înseamnă unitate nutritivă lapte-unitate nutritivă carne, pentru informaţii suplimentare putând fi

consultată lucrarea Îndrumător de nutriţia şi alimentaţia animalelor – Luca Ioan, Lavinia Stef, 2003.

88

devenind în acest mod compatibilă ca unitate de măsură cu valoarea obţinută

asupra veniturilor exploataţiilor.

Sintetizând, indicele eficienţei exploataţiilor agricole se va calcula conform

formulei:

, unde:

Ief reprezintă indicele eficienţei exploataţiilor agricole;

Sl este numărul de salariaţi în localitate, utilizarea lui având ca scop

determinarea capacităţii de cumpărare a propriei comunităţi;

Sc este numărul de salariaţi în centrul polarizator, scopul utilizării unui

astfel de parametru constând în intenţia de identificare a probabilităţii de

interacţiune dintre cererea şi oferta de produse agricole;

Pa reprezintă numărul activilor în agricultură, creşterea acestei variabile

atrăgând de la sine diminuarea finală a indicatorului, valorile cât mai scăzute

presupunând fie prezenţa unei comunităţi cu o productivitate ridicată a muncii în

agricultură, fie prezenţa unei localităţi cu profil economic complex sau

predominant non-agricol.

Vcom este venitul comunităţii extras din agricultură;

K este o constantă egală cu produsul dintre numărul mediu anual de

deplasări efectuate de către o comunitate agricolă, apreciat cu 52, respectiv

numărul de săptămâni ale unui an şi preţul unei deplasări tur-retur pentru 1 minut

distanţă-timp, apreciat la 0,6 lei;

Dt este distanţa-timp care separă localitatea deservită de cea care

deserveşte cu servicii comerciale agro-alimentare.

IV.3. Structura fondului funciar şi al şeptelului Moldovei şi

importanţa cuplului agronomie/zootehnie în eficientizarea exploataţiilor

agricole tradiţionale

Restructurarea sistemului juridic românesc începând cu anul 1991 a

individualizat un proces de destrămare a structurilor asociative de tip C.A.P, I.A.S

(cunoscute şi cu denumirea de GOSTAT)4, punându-se în loc forme de valorificare

a exploataţiilor agricole de tip direct, în care proprietarul devine propriul

exploatator al terenului, aspect care deteriorează productivitatea economiilor

4 O altă formă de funcţionare a structurilor juridice din agricultură specifice perioadei comuniste s-a

impus după anul 1980 şi purta denumirea de CUASC (Complexul Unic Agro-industrial de Stat şi

Cooperatist). Acestea grupau mai multe C.A.P.–uri, uneori şi I.A.S-uri, dispunerea lor spaţială ţinând

cont de prezenţa unor centre de polarizare supra-locală, care intenţionau să se transforme în oraşe cu

funcţionalitate agro-industrială (în judeţul Iaşi astfel de unităţi erau organizate în localităţile Hârlău,

Paşcani, Târgu-Frumos, Podu Iloaiei, Popricani, Răducăneni, Ţibăneşti şi Vlădeni).

89

agricole moldoveneşti şi creează relaţii primitive de valorizare a bunurilor agricole,

dintre care cele mai cunoscute sunt trocul şi comerţul en-detail pentru

autosuficienţă.

Îmbătrânirea accentuată a forţelor vii, slaba capacitate de finanţare a

proprietarilor, caracterul determinat al randamentului agricol, puternic dependent

de condiţiile climatice, sunt factori care au produs o erodare continuă a capitalului

agricol din aşezările rurale ale Moldovei, cu efecte nocive asupra întregului sistem

social şi economic regional.

Absenţa competitivităţii pe piaţa internă şi incapacitatea agricultorilor de a

se organiza în structuri antreprenoriale superioare au determinat proliferarea unor

sisteme de cultură tradiţionale, cu predominarea porumbului şi a păioaselor,

receptivitatea pentru unele culturi noi, competitive şi adaptabile condiţiilor naturale

ale spaţiului analizat, fiind în general foarte scăzută.

Orientarea către asigurarea necesităţilor de hrană ale gospodăriilor, fără

manifestarea unui interes specializat în obţinerea surplusului pentru comerţ, au

condus la instalarea cvasigenerală a unei agriculturi de tip subzistenţial, lipsită de

performanţă şi care necesită în continuare utilizarea unei forţe de muncă

numeroase, deşi în ultimii ani au avansat formele de organizare asociativă a

agriculturii, sau graţie accesării de fonduri europene s-au dezvoltat unităţi de

prelucrare directă a produselor agricole ţărăneşti, care prin extindere au avansat la

nivelul unor filiere agro-alimentare (industriile morăritului şi de panificaţie în

judeţele Vaslui, Bacău şi Galaţi, industria cărnii şi a produselor lactate în judeţele

Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, industria de vinificaţie în Vrancea, Depresiunea

Huşilor, Coasta Iaşilor şi jumătatea sudică a Coastei Moldovei etc.).

Transformările agriculturii româneşti din perioada post-decembristă atrage

de la sine o atenţie deosebită asupra modificărilor pe care le-a suportat structura

fondului funciar din Moldova, tipologia extrasă din aceste relaţii prezentând o

importanţă aparte deoarece permite nu doar radiografierea rapidă a suportului

economic teritorial ci şi descifrarea unor tendinţe ancestrale de valorificare a

acestuia şi de integrare culturală a populaţiei în mediul geografic (Ionel Muntele,

George Ţurcănaşu Tipologia spaţiilor rurale, 1998).

Analiza structurii fondului funciar evidenţiază legăturile intime care se

instaurează între dimensiunea suprafeţei agricole la nivel de sat şi mărimea

indicatorilor de densitate a populaţiei, arealele cu suprafeţe agricole extinse fiind

consemnate cu precădere în unităţile fizico-geografice care dispun de un număr

mic de sate pe comună, cu distanţe mari între satele respective şi cu număr mediu

sau mare de locuitori: Câmpia Siretului Inferior, Câmpia Colinară a Jijiei, cu

excepţia arealului descris de Dealurile Cozancei, Podişul Covurlui, la polul opus

aflându-se unităţile fizico-geogarfice montane şi submontane, unde utilizarea

90

terenurilor este dominată de extinderea suprafeţelor forestiere, a păşunilor şi a

fâneţelor.

Mult mai relevantă este analiza suprafeţelor agricole la nivel de sat în

funcţie de procentul pe care îl deţin acestea din suprafaţa totală, situaţia

diversificându-se comparativ cu prima metodă utilizată, cele mai mari procente

fiind înregistrate în Dealurile Săvenilor, Câmpia Siretului Inferior, Dealurile

Fălciului şi în Podişul Covurluiului, unde ponderea suprafeţei destinate agriculturii

poate ajunge până la 90% din suprafața totală (comunele Viişoara, Adăşeni,

Coţuşca şi Drăguşeni în judeţul Botoşani, Coarnele Caprei, Plugari, Focuri în

judeţul Iaşi, Şuletea, Dodeni în judeţul Vaslui, Măicăneşti, Tătăranu, Vulturu în

Vrancea sau majoritatea comunelor din zona de câmpie a judeţului Galaţi). Cu

procente mari şi medii se situează zonele de contact dintre Câmpia Colinară a Jijiei

şi Podişul Sucevei sau Podişul Central Moldovenesc, în timp ce pe ultimele poziţii

sunt amplasate nu doar localităţi carpatice şi subcarpatice ci şi numeroase sate

încadrate în arealele împădurite din Dealurile Bour-Ibăneşti precum şi în arealul

înalt al Podişului Central Moldovenesc.

Repartiţia terenurilor arabile înfăţişează o situaţie diferită, anumite zone

reclamând specializări în domeniul agriculturii pastorale sau horticole, deşi în

cvasimajoritatea lor zonele agricole ale Moldovei sunt circumscrise arealelor de

cultură a porumbului şi a păioaselor. Cele mai evidente specializări se produc în

extremitatea sudică a arealului studiat, unde proporţiile arabilului din totalul

suprafeţei agricole ajunge la ponderi foarte ridicate, care pot să depăşească

valoarea de 90%, valori apropiate înregistrându-se pe Valea Prutului sau în

extremitatea nordică a Câmpiei Moldovei, respectiv în arealul care se desfăşoară

între Valea Başeului şi cea a Volovăţului.

La polul opus sunt amplasate comunele specializate în culturile

permanente, pomicole şi viticole, arealul Dealu-Mare Hârlău la limta dintre

judeţele Botoşani şi Iaşi, arealul vecin Municipiului Fălticeni, contactul dintre

Subcarpaţii Vrancei şi Câmpia Siretului Inferior, unde se conturează şi cea mai

importantă zonă viticolă din Moldova, situaţii intermediare prezentând comunele

din partea centrală a Podişului Central Moldovenesc, unde predomină suprafeţele

ocupate cu păşune şi fâneaţă sau cele specifice arealului descris de depresiunea

Huşilor, unde funcţionează cuplul pomicol-viticol.

Este important de remarcat că la nivelul suprafeţelor arabile predomină

prezenţa anumitor culturi, care pot fi apreciate ca esenţiale în alcătuirea sistemului

de culturi specific ruralului moldovenesc: cultura porumbului, a grâului şi cultura

cartofului.

Prezenţa porumbului în ruralul Moldovei este de natură ubicuă, fiind

cultura agricolă cu cea mai ridicată frecvenţă în sistemul de culturi, absenţa

91

acestuia ţinând de existenţa unor factori topografici şi climatici limitativi, specifici

arealului carpatic, unde porumbul ocupă doar siturile de vale sau pe cele

depresionare.

Prezenţa extinsă a acestei culturi este explicabilă nu doar prin valoarea

energetică ridicată a produselor derivate şi posibilitatea de a fi introduse direct în

alimentaţia populaţiei, ci mai ales prin faptul că porumbul s-a instalat ca leader în

domeniul culturilor furajere, fiind un nutreţ greu perisabil şi care are

particularitatea de a fi foarte uşor de adaptat în toate ramurile zootehniei.

Cele mai extinse suprafeţe rămân comasate în jumătatea estică a regiunii

(Figura 50) unde reuşesc să asigure aproximativ 20% din întreaga suprafaţă

agricolă, fiind remarcabilă constanţa cu care se inserează această cultură la nivelul

tuturor unităţilor amintite, chiar şi acolo unde declivitatea creşte foarte mult,

cultura de porumb rămânând prezentă în aceleaşi valori procentuale, astfel încât

augmentarea procentelor aferente suprafeţelor destinate păşunilor şi pădurilor se

realizează în detrimentul celorlalte culturi arabile, porumbul menţinându-şi poziţia

la nivelul clasamentului general.

Remanenţa foarte puternică a suprafeţelor ocupate cu porumb, explică în

acelaşi timp dependenţa sistemului rural moldovenesc de un sistem agricol

productiv puţin diversificat, adaptat condiţiilor impuse de agricultura de

autosuficienţă, cu consolidarea unor practici agricole „arhaice” greu de surmontat

sau diversificat.

Figura 41

Figura 49

Figura 42

Figura 43

Distribuţia geografică a indicilor stării sociale a populaţiei rurale din Moldova Apuseană

93

Figura 44

Figura 45


94

Slaba rentabilitate a acestei agriculturi, chiar şi în sistem asociativ, cu

randamente pentru porumb care nu depăşesc decât izolat 3200kg/ha, poate fi

explicată şi prin modesta pretabilitate a culturii de porumb la condiţiile geo-

pedologice locale.

Acest aspect este demonstrat de către geograful Lilian Neacşu5, în urma

cercetărilor efectuate în bazinul hidrografic al Pereschivului, din arealul fizico-

geografic descris de Colinele Tutovei, unde conform bonitării terenurilor realizate

în comunele din perimetrul descris s-a constat că pretabilitatea culturii de porumb

la calităţile geomorfologice şi pedologice ale terenurilor este superioară pentru mai

puţin de 5% din suparafaţa arealului studiat, deşi cultura porumbului asigură ea

singură mai mult de 20% din suprafaţa arabilului satelor respective, sau peste 30%

în cazul extravilanului aferent satelor Praja, Pleşeşti, Iugani sau Rotăria.

Esenţială în determinarea eficienţei exploatăţilor agricole este sesizarea

gradului de funcţionalitate dintre cele două ramuri ale agriculturii: agronomia şi

zootehnia, dintre care cea din urmă indică mai pertinent creionarea unor forme

avansate de utilizare a mediului natural, în care cultivarea plantelor nu joacă doar

rolul asigurării echilibrului subzistenţial al gospodăriilor, ci constituie segmentul

din amonte a unei ramuri cu o structură a produselor derivate mult mai competitive.

Devine evidentă importanţa favorizării emancipării unor astfel de structuri

agricole, mult mai adaptate economiei de piaţă, cu probabilitate ridicată de a se

integra în filierele agro-alimentare locale şi cu posibilităţi avansate pentru

gospodăriile ţărăneşti în a-şi asigura un surplus anual, pretabil de a fi reinvestit.

Elocvente pentru funcţionalitatea acestor relaţii sunt situaţiile descrise de

cuplurile cartof/creşterea porcinelor sau păşune/creşterea bovinelor şi ovinelor.

Pentru prima situaţie se poate constata o concentrare atât a producţiilor de

cartof cât şi a şeptelului de porcine în jumătatea nordică a regiunii, având ca

exponent Podişul Sucevei, cea mai importantă zonă de cultură a cartofului de la

nivelul întregii ţări.

Organizate iniţial în ferme cu capital de stat, centrele de creştere a

porcinelor au întâmpinat după 1990 o evoluţie sinuoasă, cu o diminuare consistentă

a efectivelor între anii 1992 şi 2001, dar și cu faze de stagnare sau oarecare

revenire, după care procesul a fost de reechilibrare şi ajustare a şeptelului, din

punct de vedere geografic sistemele de creştere abandonând arealele sudice şi

centrale ale regiunii, dezavantajate de productivitatea scăzută a recoltelor furajere.

Creşterea producţiei de carne de porc s-a bazat în arealul nordic al

Moldovei pe convieţuirea sistemului tradiţional cu cel de prelucrare avansată a

5 Atlasul solurilor din bazinul Pereschivului Mare, Iaşi, 2009.


95

produselor alimentare, exemplul cel mai concludent oferindu-l judeţul Botoşani,

unde producătorii individuali au fost încurajaţi de accesibilitatea ridicată la piaţa

produselor de profil, graţie proliferării fără precedent a unităţilor de prelucrare:

Ungureni/Răchiţi, Roma, Cătămărăşti-Deal, Suliţa, Darabani, Leorda etc.

În judeţul Iaşi, antreprizele specifice au reuşit să capete caracter integrat

datorită accesării de fonduri europene pentru investiţii în zoootehnie, fiind

remarcabile în acest sens antreprizele din nordul judeţului: Paşcani, Hârlău şi

Coarnele Caprei, în timp ce în judeţele din sud sau în Depresiunea Dornelor

prezenţa suprafeţelor extinse la cultura cartofului ţin de proximitatea marilor centre

urbane, completând din acest punct de vedere modelul Von-Thünnen6.

Deşi nu la fel de constante şi concludente ca exemplul prezentat anterior,

pot fi evidenţiate şi alte structuri agricole corelate: zootehnia bovinelor şi mai ales

a ovinelor cu prezenţa suprafeţelor de păşune şi de fâneaţă, avicultura şi

cerealicultura, apicultura şi prezenţa plantaţiilor de salcâm etc.

În ceea ce priveşte repartiţia suprafeţelor de păşune este important să se

facă anumite precizări:

1. Suprafaţa brută a păşunilor nu este întotdeuana un indicator concludent, ea

trebuind raportată la încărcătura şeptelului, precum şi la structura acestuia, o

importanţă deosebită având-o şi tipul de zootehnie practicată, arealele în care

funcţionează creşterea în stabulaţie fiind mai puţin interesate de păstrarea unor

suprafeţe însemnate de păşune, nutriţia animalelor fiind asigurată pe baza

furajelor comprimate sau a nutreţurilor speciale.

2. Cantitatea exprimată în ha trebuie privită circumspect deoarece o importanţă

deosebită o prezintă calitatea păşunilor în cauză, fiind notorie în aceste sens

superioritatea păşunilor iniţiale din zona montană, avantajate calitativ de

diversitatea floristică în comparaţie cu cele secundare, rezultate prin poienire,

sau a celor din zona de câmpie şi de deal. Chiar şi în interiorul zonelor de podiş

sau colinare se observă o diferenţiere calitativă, în favoarea păşunilor amplasate

în zona de luncă, mult mai hrănitoare decât cele amplasate pe deluvii sau în

partea superioară a interfluviilor.

6 Acest aspect este sesizabil în proximitatea Municipiului Galaţi, unde culturile de cartof deţin peste

5% din suprafaţa agricolă a satelor amplasate la vest şi nord de oraş, cu suprafeţele cele mai mari în

satele Odaia Manolache, Vânători şi Şendreni. În Depresiunea Dornelor cultura cartofului are un

caracter tradiţional, procentele deţinute de cartof în sistemul de culturi agricole realizând recorduri

regionale, putând să ajungă şi la 90% din suprafaţa agricolă, ponderi explicabile prin pretabilitatea

ridicată a cartofului la condiţiile pedoclimatice de depresiune intramontană închisă, cu incidenţă

ridicată a procesului de inversiune termică, caracteristici fizico-geografice care restricţionează

posibilităţile de aclimatizare a altor tipuri de culturi.


96

3. Rezerva trebuie păstrată și atunci când suprafeţele respective se găsesc în zone

slab populate, cu utilizări delimitate de perimetrul unor parcuri sau rezervaţii

naturale, aşa cum este cazul zonei montane a Vrancei sau a Călimanilor, unde

majoritatea păşunilor se suprapun peste pajişti naturale, slab integrate în

circuitul zootehnic.

Indiferent de unghiul din care analizăm repartiţia acestor categorii de

suprafeţe agricole se constată o poziţionare avantajoasă a zonelor înalte comparativ

cu cele joase, vestul regiunii, suprapus peste zona carpatică şi subcarpatică,

ocupând primele locuri în Moldova atât din perspectiva valorilor brute ocupate de

păşune şi fâneaţă, cât şi din cea a procentelor afectate de aceste moduri de utilizare

agricolă.

Pentru a estompa deficienţele care se pot semnala din argumentele

prezentate anterior se va proceda prin calcularea eficienţei păşunilor şi fâneţelor

prin raportarea lor la şeptelul bovin şi ovin, transformat în U.V.M., calculându-se

astfel care este încărcătura cu animale a spaţiului pastoral moldav şi care este

surplusul sau după caz deficitul care poate rezulta din raportul număr de

animale/suparfeţe de păşune şi fâneaţă.

Aşa cum s-a precizat la subcapitoul destinat metodologiei de calcul a

eficienţei generale a exploataţiilor agricole din Moldova, în aprecierea relaţiilor ce

se instaurează între zootehnia taurinelor şi a ovinelor şi agronomia nutreţurilor, se

va ţine cont de productivitatea diferenţiată a păşunilor în funcţie de arealele

ecologice în cauză: mediul montan, mediul submontan, mediul de dealuri înalte,

mediul de dealuri joase din zona septentrională, mediul de dealuri joase şi de

câmpie din zona meridională, mediul de luncă în calitate de mediu azonal.

Analiza efectuată are ca particularitate capacitatea de a înfăţişa trei mari

categorii de regiuni agro-pastorale:

- zonele cu zootehnie foarte eficientă, cu şeptel numeros, foarte productive, graţie

unui surplus ridicat al nutreţurilor verzi, care se desfăşoară cu predilecţie în

arealul carpatic şi de dealuri înalte, dar cu extinderi spre unităţile de podiş înalt

cu umiditate ridicată din nordul regiunii: Podişul Sucevei, Dealurile Bour-

Ibăneşti şi doar punctual în Podişul Central Moldovenesc. Specilaizarea avansată

a spaţiului montan al Moldovei în zootehnia de tip extensiv este motivată de

tradiţia în domeniu a comunităţilor ţărăneşti specifice acestui tip de mediu,

productivităţile ridicate ale fâneţelor reuşind să întreţină excedente ale

gospodăriilor, capabile să genereze venituri suplimentare prin distribuţia pe piaţă

a furajului uscat în perioada de iarnă. Cu caracter de excepţie, aceste categorii de

unităţi pot particulariza şi unele areale joase din est, cum este cazul contactului

dintre Dealurile Fălciului, Podişul Covurluiului şi Valea Prutului, graţie


97

productivităţii ridicate a păşunilor de luncă. Interesantă este şi poziţia foarte

avansată pe care o ocupă Dealurile Săvenilor, cu eficienţe foarte ridicate ale

sectorului zootehnic, explicate mai puţin de randamentul foarte ridicat, ci mai

concludent prin suprafaţa foarte mare a terenurilor ocupate cu păşuni, care

depăşesc 25% din suprafaţa cultivată în comunele Vorniceni, Ungureni, Dângeni,

Hăneşti, Vlăsineşti şi Cordăreni. Valorile scăzute ale raportului dintre şeptelul

taurin şi ovin şi suparafaţa afectată de păşuni şi fâneţe este argumentată de

tradiţiile zootehnice ale populaţiilor acestor comunităţi, fiind frecvent vorba

despre localităţi de colonizare agricolă. În aceste condiţii, terenurile arabile şi

cele destinate pomiculturii nu s-au extins ca în cazul comunelor amplasate pe

contactul dintre Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei, totodată zootehnia fiind

încurajată de numeroasele antreprize din sectorul de prelucrare a produselor

lactate, care spre deosebire de alte zone au fost localizate preferenţial în mediul

rural7.

- zonele cu zootehnie de subzistenţă, unde prezenţa unui şeptel numeros nu este

însoţită de o eficienţă la fel de ridicată a păşunilor şi fâneţelor, alimentaţia

animalelor realizându-se preponderent pe baza silozurilor de porumb – este

situaţia întâlnită în cele mai multe dintre comunele Moldovei amplasate în unităţi

de deal şi podiş, dominate de policultură, în care eficienţa zootehniei este redusă

din cauza exploataţiilor de dimensiuni mici, care nu creează surplus, astfel încât

agricultorii nu sunt predispuşi la specializări către acest tip de agricultură. Deşi

cu caracter subsidiar, aceste unităţi apar şi în arealul montan al Moldovei, din

cauza supraîncărcării în şeptel a păşunilor, trăsătură care poate semnala o

subestimare statistică, numărul mare de bovine fiind explicabil prin funcţionarea

unor ferme de dimensiuni medii şi mari, cum este cazul Depresiunii Dornelor. În

alte situaţii este vorba despre comune care reclamă specializări în domeniul

industriei extractive, presupunând şi prezenţa unei populaţii imigrate (Broşteni,

Crucea, Ostra) sau unde activitatea principală a locuitorilor este silvicultura,

astfel încât păşunile şi zootehnia nu au produs o presiune elocventă asupra

domeniului forestier (Obcinele Bucovinei).

- zonele cu zootehnie ineficientă, fără profit al exploataţiilor, având un şeptel

supradimensionat comparativ cu suprafeţele destinate păşunilor şi fâneţelor –

este cazul izolat al unor comune situate în Câmpia Tecuciului, acolo unde

cvasimajoritatea terenurilor sunt destinate utilizării în legumicultură, creşterea

taurinelor şi ovinelor realizându-se doar preferenţial în cadrul micii gospodării.

7 Fabrici de prelucare a laptelui şi a derivatelor din lapte sunt la Truşeşti, Miron Costin, Coţuşca,

Păltiniş, Răchiţi, Gorbăneşti, făcând excepţie de cele existente în mediul urban: Dorohoi, Botoşani,

Darabani şi Săveni.


98

Sintetizând, se poate concluziona că în

spaţiul rural al Moldovei se pun în evidenţă

următoarele patru mari tipuri de zone agricole: zonele

forestiere situate periferic făţă de circuitul agro-

economic regional, zonele pastorale ale spaţiului

montan şi submontan cu extensii în anumite zone

deluroase extracarpatice care beneficiază de un

climat mai umed, zonele agro-pastorale foarte

diversificate de la tipul policulturii până la forme de

specializare agronomică însoţită de zootehnia de

autosufucienţă, zonele agronomiei specializate

specifice sudului Moldovei, unde veniturile

exploataţiilor agricole provin preponderent din

viticultură şi legumicultură.

IV.4. Tipologia aşezărilor rurale din

Moldova în funcţie de eficienţa exploataţiilor şi de

accesibilitatea faţă de piaţa produselor agricole

Teoretizările de natură analitică efectuate în

subcapitolul anterior nu pot fi considerate elocvente

pentru a caracteriza realitatea spaţiului agro-rural al

Moldovei, zonările rezultate fiind doar rezultatul

unor aprecieri calitative ale însumării unor sisteme de

culturi complementare, mult mai pertinentă

considerându-se din acest punct de vedere aprecierea

cantitativă a sinergiei care rezultă din acţiunea

simultană a unor factori socio-culturali şi socio-

economici distincţi:

1. Caracteristicile fizico-geografice ale mediului

geografic: declivitate, fragmentare, pantă, expunere,

fertilitate etc.;

2. Particularităţile cultural-economice ale fondului

uman: cutumele agrar-funciare, capacităţile

antreprenoriale, nivelul de educaţie a populaţiei,

sistemele de cultură utilizate etc.;

3. Particularităţile demografice ale populaţiei:

densitatea agricolă şi subzistenţială, gradul de

Figura 46: Harta pretabilității solului la cultura de porumb în

bazinul hidrografic Pereschivul

Mare (L. Niacşu, 2009)


99

îmbătrânire a populaţiei şi structura socio-profesională a populaţiei rurale;

4. Caracteristicile amplasării: gradul de izolare a localităţilor, accesibilitatea

populaţiei agricole la pieţele de desfacere a produselor agricole, integrarea acestora

în filierele agro-alimentare, accesibilitatea faţă de mediul urban.

Conform metodologiei prezentate la subcapitolul IV.2 se va proceda prin

calcularea unui venit agricol alcătuit din trei componente: venitul din zootehnie,

venitul din agronomie şi venitul rezultat din surplusul eploatării terenurilor

destinate furajului suplimentar, ca expresie finală a relaţiilor complexe ce se

inserează între cele două ramuri principale ale agriculturii.

Figura 47: Accesibilitatea la piaţa produselor primare

şi productivitatea exploataţiilor agricole

Prin ierarhizarea rezultatelor finale, utilizându-se metoda quintilelor, au

fost obţinute urmatoarele categorii de aşezări rurale:

1. Aşezări cu productivitate agricolă foarte ridicată

Grupările teritoriale de la nivelul acestei clase personalizează comunităţi

cu randamente agricole remarcabile, graţie unui sistem de cultură avansat,

beneficiind de forme de exploatare diversă, în cadrul cărora se inserează ascendent


100

organizările de tip asociativ. Unităţile în cauză pot fi afiliate cu prima poziţie din

clasamentul efectuat conform veniturilor extrase din agricultură, exprimate în

dolari/zi/locuitor, respectiv cu localităţile în care se obţine peste 1 dolar/zi/locuitor,

ceea ce presupune că în aceste comunităţi este asigurat pragul sever de sărăcie

absolută8 .

Avansarea localităţilor în ierarhie până la acest nivel este şi rezultatul unui

efect de masă, cele mai avantajate fiind în general localităţile rurale mari unde se

acumulează capacităţi superioare de exploatare, probabilitatea dezvoltării inovaţiei,

a spiritului asociativ sau a

tehnicilor avansate fiind mai

crescută în aceste categorii de

aşezări comparativ cu localităţile

din palierul demografic inferior.

Prin analizarea

cartogramei se observă că

structurile teritoriale descrise de

aceste localităţi sunt tributare în

primul rând extinderii

suprafeţelor arabile, fiind

explicabile din această

perspectivă veniturile agricole

ridicate ale aşezărilor din Câmpia

Colinară a Jijiei precum şi cele

din Podişul Covurluiului, areale

dominate de cerealicultură, cu

fragmentare medie sau redusă,

ceea ce a permis extinderea cu

uşurinţă a structurilor agrare

compacte, mult mai eficiente

comparativ cu zonele în care

sistemul asociativ nu

funcţionează, afectate de

8 Conform Enciclopediei dezvoltării sociale, termenul de sărăcie absolută se referă la asigurarea în

exclusivitate a coşului zilnic, respectiv la îndeplinirea unor condiţii minime de viaţă necesare

supravieţuirii, iar caracterizarea unei persoane ca persoană săracă se face prin raportarea la

anumite standarde, atât pentru necesităţile umane de bază, cât şi pentru cele socio-culturale.

Benjamin Rowntree deosebea sărăcia primară de sărăcia secundară, pentru prima stabilindu-se

ulterior un prag de 1$/zi/locuitor iar pentru cea din urmă 2$/zi/locuitor.

Figura 48: Profitul exploataţiilor agricole în

Moldova


101

parcelare exagerată şi cu mecanizare deficientă.

Relaţia dintre domeniul agriculturii asociative şi cel al agriculturii cu

productivitate ridicată se poate urmări în Câmpia Colinară a Jijiei în lungul

contactului dintre aceasta şi Podişul Sucevei sau a contactului cu Podişul Central

Moldovenesc, unde proximitatea oraşelor sau a unor localităţi de dimensiuni mari

au impulsionat investiţiile în domeniul agriculturii. Este de remarcat faptul că

performanţele din agricultură sunt corelate cu prezenţa în cadrul localităţilor

amintite a întreprinderilor agro-industriale de tipul AGROMEC-urilor, foste

structuri cooperativiste, transformate după 1991 în societăţi pe acţiuni, erijate

ulterior în structuri intermediare ale pieţei produselor agricole, care şi-au dezvoltat

infrastructuri diverse de exploatare şi prelucrare a produselor agricole: utilaje şi

echipamente pentru înfiinţarea, întreţinerea şi prelucrarea produselor din

agricultură, ateliere mecanice, piste acoperite şi parcuri pentru maşini agricole,

depozite pentru carburanţi, baze de achiziţii și comercializare a cerealelor etc.

Strâns legate de fostele SMT-uri, Agromec-urile actuale s-au dovedit a deveni

unităţi de restructurare a spaţiului rural moldovenesc, experienţa lor avantajându-le

în implementarea proiectelor cu finanţare europeană în timp ce absenţa lor din

teritoriu prelungeşte reticenţa populaţiei agricole faţă de asociere.

Repartiţia lor în teritoriu nu păstrează aceeaşi uniformitate precum a

structurilor care le-au precedat, multe dintre ele fiind desfiinţate în anii ce-au urmat

Revoluţiei din 1989, astfel încât în judeţele Iaşi şi Vaslui ele probează o dispunere

axială, în lungul marilor artere de circulaţie sau radiară, în proximitatea marilor

centre urbane judeţene: Lunca, Paşcani, Holboca, Popricani, Podu Iloaiei, Ciurea

pentru judeţul Iaşi, Bârlad, Zorleni, Negreşti, Băceşti, Griviţa, Banca pentru judeţul

Vaslui, în timp ce în judeţele Botoşani şi Galaţi, respectivele unităţi regăsesc

poziţionări

foarte eterogene, fiind frecvent dependente de rapiditatea transferului de inovaţie

dinspre public spre privat: Todireni, Hlipiceni şi Suliţa, localităţi amplasate pe

drumuri judeţene secundare, la peste 25 de km distanţă faţă de cel mai apropiat

oraş, Ripicenii şi Mitocul pe Valea Prutului sau chiar Dobârcenii, situat în

interstiţialul încadrat de axele rutiere Ştefăneşti - Botoşani, Ştefăneşti - Rădăuţi-

Prut şi de cea naturală a Jijiei, dublată de axa feroviară Iaşi - Dorohoi, probabil

unul dintre cele mai slab amplasate areale din judeţul Botoşani vizavi de

funcţionarea polarizării urbane, în timp ce în judeţul Galaţi pot fi enumerate

localităţile Cudalbi şi Pechea, ambele poziţionate periferic faţă de drumurile

modernizate de rang naţional.

Deşi utilizate cu scop orientativ, valorile calculate sub formă de venit

agricol zilnic pe cap de locuitor oferă o ierarhie a sistemului de aşezări, solicitând


102

în subsidiar explicaţii complementare în ceea ce priveşte diversitatea tipurilor de

organizare a producţiei agricole din mediul rural moldovenesc. Din această

perspectivă se pot distinge diferenţieri majore de productivitate chiar la nivelul

primei grupe selectate de clasificare, structurile agricole specializate în

legumicultură din Câmpia Tecuciului dovedindu-se mai eficiente comparativ cu

zona de contact dintre Podişul Covurluiului şi Valea Prutului, unde specializarea

agricolă este foarte scăzută, primele două culturi nereuşind să asigure împreună

mai mult de 50% din suprafaţa agricolă, astfel încât veniturile zilnice ale unui

locuitor din Matca sau din Barcea depăşesc 8 lei/zi, 6 lei/zi la Hanu Conachi,

Şendreni şi Suraia, dar nu ajung la 5 lei/zi la Fântânele, Folteşti sau Chiraftei sau

doar la 3 lei/zi la Roşcani, Rogojeni, Frumuşiţa sau Scânteieşti.

Acelaşi ecart se poate schiţa la scară mai redusă în Câmpia Colinară a

Jijiei, deşi aici îşi însuşeşte un aspect inversat, localităţile cele mai specializate

fiind dezavantajate în clasamentul final, din cauza practicării la scară generalizată a

monoculturii de porumb în detrimentul unor culturi cu valoare adăugată ridicată,

astfel încât cele mai specializate localităţi (peste 50% din suprafaţa agricolă este

acoperită prin cumulul primelor două moduri de utilizare agricolă a terenului) cum

sunt Andrieşeni, Glăvăneşti, Buruieneşti, Pleşani, Ţigănaşi, Probota, Perieni, toate

situate sub 5 lei/zi/locuitor, în timp ce localităţile mai diversificate din nordul

Câmpiei Moldovei, mai bine integrate în filierele agro-alimenatare locale,

beneficiază de venituri asemănătoare celor din unităţile teritoriale specializate din

sud, respectiv peste 6 lei/zi/locuitor în Vorniceni, Coţuşca, Mitoc, Dumeni,

Ştiubieni etc.

O situaţie particulară este îndeplinită de regiunea Bucovinei, unde valorile

foarte ridicate ale producţiei agricole, peste 4 lei/zi/locuitor sunt explicate de

caracterul foarte integrat al agriculturii din acest areal, cu o funcţionabilitate

superioară a sistemelor agronomie / zootehnie – exploatarea / prelucarea

producţiei.

2. Aşezări cu productivitate agricolă situată peste media regională

Poziţionarea acestor localităţi trădează o puternică dependenţă faţă de

poziţiile din clasa anterioară, ele fiind în mare parte localităţi de talie medie care

sub efectul de masă au decăzut pe poziţii secundare în clasament. Este real că

uneori poate fi şi situaţia unor comune avansate care se situează la limita

superioară a valorilor clasei, graţie unor specializări tradiţionale aşa cum se

întâmplă la Suceviţa în judeţul Suceava, pe baza veniturilor extrase din zootehnie,

în comuna Duda-Epureni în judeţul Vaslui sau în comunele Jariştea, Urecheşti şi

Coteşti din judeţul Vrancea, performante în domeniul viticulturii, sau mai recent în


103

oraşul Ştefăneşti, cu o situaţie mult mai diversă dar în care funcţionează eficient

sistemul asociativ, precum şi cel al exploatării directe din domeniul legumiculturii.

3. Aşezări cu productivitate agricolă medie

Deşi valorile specifice acestei clase implică o diversitate foarte mare de

situaţii pot fi remarcate două grupări teritoriale distincte:

- aşezările specializate în ramuri ale zootehniei şi în cultura cartofului din zonele

depresionare, cele mai evidente concentrări fiind cele specifice Depresiunii

Dornelor, unde climatul foarte restrictiv nu permite structuri agricole complexe,

ramura principală fiind zootehnia, realizată în cea mai mare parte în exploatare

directă şi care se bazează pe creşterea extensivă a bovinelor, dublată în secundar

de zootehnia suidelor cuplată cu agronomia cartofului.

- aşezările specializate în ramuri ale zootehniei din zonele de contact

geomorfologic, cele mai evidente aliniamente fiind cele descrise de Coasta

Moldovei, cu localităţi de talie medie şi mare, nespecializate decât izolat,

preferabil moştenitoare ale unui sistem agricol axat pe policultură. Caracterul

polivalent al agriculturii acestor sate este justificat de raţiunile istorice şi

geografice care au generat structurile spaţiale în cauză, grefate pe notoria poziţie

de complementaritate geografică, compusă din avantajele oferite pe de o parte de

zona mai umedă a Podişului Sucevei, cu silvicultură şi pomicultură dezvoltată,

iar pe de altă parte de particularităţile agro-geogarfice ale Câmpiei Moldovei, cu

profil dominat de cerealicultură, în această descriere înscriindu-se: Cucorani,

Cerviceşti, Supitca, Rădeni, Frumuşica sau Bădeni.

4. Aşezări agricole cu productivitate agricolă situată sub media

regională

Este un domeniu care înregistrează incidenţa maximă în arealele

submontane sau de podiş înalt, acolo unde profilul funcţional al aşezărilor rurale

este guvernat de zootehnia extensivă, fără participarea cuplată a agronomiei,

valorile cele mai ridicate ale şeptelului fiind semnalate în sectorul de creştere a

ovinelor şi/sau caprinelor, componentă mult mai independentă faţă de sistemul

nutreţurilor complementare. Repartiţia spaţială a acestor comunităţi este foarte

variată, putând fi vorba despre aşezări montane cu specific silvicol, orientate către

exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos, precum Demăcuşa sau Argel în

judeţul Suceava, sau despre sate din zona fragmentată a extremităţii nordice a

Podişului Covurlui la limita cu Dealurile Fălciului, cu dificultăţi în organizarea

agriculturii de tip asociativ, nu în ultimul rând în această categorie încadrându-se

sate cu profil economic variat, dar unde suprafeţele de păşune şi fâneaţă sunt foarte


104

extinse în detrimentul terenurilor arabile: Pralea, Blidari, Schitu Frumoasa.

5. Aşezări agricole cu productivitate agricolă foarte scăzută

Modul în care a fost confecţionat indicele de venit al exploataţiilor,

cumulat cu faptul că raportarea se face la întreaga populaţie şi nu la populaţia

activă în agricultură, va dezavantaja în mod evident localităţie urbane, care vor fi

amplasate în cea mai mare parte în această zonă a clasamentului. Excepţional,

oraşele care nu au indici apropiaţi acestei poziţii din ierarhie vor creşte în

clasament graţie unor sate aglutinate în perioada recentă sau care au fost incluse în

perimetrul urban sub formă dirijată cu scopul de a redimensiona talia oraşelor în

cauză: Paşcani, Panciu, Murgeni, Darabani, Dorohoi, Târgu Bujor, Bereşti,

Negreşti etc.

O a doua categorie este reprezentată de satele de talie foarte mică dar din

comune de talie mare care au pierdut sub efecul de masă al acestora din urmă

posibilitatea de a se încadra pe o treaptă superioară, fiind în general aşezări

îmbătrânite lipsite de un corp demografic tânăr consistent care să le asigure

prognoze optimiste, unele dintre ele fiind chiar în faza de extincţie, altele în

regresie evidentă: Lozova şi Lupele în judeţul Galaţi, Dimitrie Cantemir şi Nicolae

Bălcescu în judeţul Botoşani pentru prima situaţie sau Movileni şi Mereni în

judeţul Suceava, Rusenii Noi şi Cristeştii în judeţul Iaşi pentru cea de-a doua

situaţie.

O ultimă situaţie este specifică arealelor montane unde agricultura este

doar o sursă suplimentară de venit a populaţiei, majoritatea activităţilor primare

fiiind orienatate către exploatarea şi prelucrarea incipientă a resurselor forestiere

sau de subsol: comuna Crucea şi oraşul Broşteni pe cursul mijlociu al Bistriţei,

comunele izolate din aria centrală a Munţilor Goşmanu şi Tarcău, localităţile

amplasate în bazinul hidrografic al Motnăului sau în sectorul superior al bazinului

hidrografic al Milcovului.

Interesantă este includerea în aceiaşi parametri a numeroase compartimente

din zona deluroasă şi de podiş a Moldovei, cu incidenţa cea mai ridicată a cazurilor

în Colinele Tutovei, aspect care conferă un statut particular acestei unităţi fizico-

geografice.

Încadrată de Coasta Racovei la nord, sub forma unui abrupt sculptural, în

lungul unui front de cueste greu penetrabil de reţeaua de căi de comunicaţie,

delimitată de Valea Bârladului către est, unde polarizează municipiile Bârlad şi

Vaslui şi de Valea Siretului către vest, dominată de prezenţa Bacăului, Colinele

Tutovei se înscriu în teritoriul Moldovei ca având personalitatea unei unităţi fizico-

geografice distincte, caracterizată de izolare profundă, cu infrastructură rutieră


105

deficitară precum şi cu absenţa căilor de comunicaţie feroviare, dezavantajată de o

dezvoltare slabă a relaţiilor rural-urban dar şi rural-rural, aspect reproşabil şi din

cauza absenţei unui oraş declarat în interiorul unităţii, cu comunităţi rurale de talie

mică, defavorizate vizavi de capacitatea de absorbţie a fondurilor europene.

Analiza structurală a agriculturii din această zonă descoperă anumite

deficienţe majore în organizarea sistemului productiv al comunităţilor în cauză,

axate pe creşterea ovinelor sau bovinelor în regim extensiv în cazul satelor

amplasate în bazinetele create prin eroziune regresivă de reţeaua hidrografică

secundară (cuiburi de vulturi), fără participarea completă a lanţului agronomic,

cultivarea plantelor limitându-se la porumb pe versanţii de tip revers (Ion Ioniţă

stricto sensu) şi a legumiculturii pentru autosuficienţă în interiorul vetrei satelor,

sau dimpotrivă axate pe policultură în partea inferioară a versanţilor, cu frecvenţa

destul de ridicată a suprafeţelor ocupate de plantele prăşitoare şi de viţă-de-vie.

Este de remarcat că sinergia funcţională dintre cele două tipuri de

comunităţi amintite nu există, deficienţă explicabilă prin energia de relief foarte

mare a acestei unităţi, unde se pot înregistra şi peste 350 m de diferenţă între

nivelul de bază al văii şi cumpăna de ape, pe pante accentuate, care nu permit

legături rapide între văile vecine, ceea ce a dezvoltat istoric fluxuri cu direcţionare

longitudinală a relaţiilor de schimburi, în detrimentul celor transversale.

Acest dezavantaj funcţional al teritoriului este amplificat de instalarea unui

gradient demografic în lungul văilor, dinspre confluenţa cu Bârladul spre zona de

obârşie, ceea ce complică sistemul de relaţii spaţiale, gradul de ruralism şi

subdezvoltare accentuându-se pe aceeaşi direcţie, ţinând cont că proximitatea

oraşului Vaslui este doar una teoretică, în zbor de pasăre, legăturile dintre sate

precum Lacu Babei, Buda, Găvanu, Iezerel, Verdeş, Arşiţa şi reşedinţa de judeţ

realizându-se în continuare cu mari deficienţe.

O altă trăsătură a comunităţilor rurale din Colinele Tutovei este

reprezentată de dificultatea cu care funcţionează în acest areal cuplul

zootehnie/agronomie, incomplet circumscris în cadrul sistemelor agricole

tradiţionale.

Alegerea sistemului de culturi devine foarte uşor influenţabilă de

manifestarea unor condiţii extreme, secetele frecvente asociate cu nisipurile friabile

din litologie, atrăgând de la sine o penurie a resurselor de apă (cel mai afectat fiind

arealul situat la V-NV de Bârlad), putându-se ajunge ca pe anumiţi ani să se

înregistreze diminuări importante ale şeptelului din cauza absenţei stocurilor de

nutreţuri sau a lichidităţilor.

Deficienţele naturale sunt amplificate de deficienţe de ordin socio-

economic, exploatatorii agricoli, care coincid în cele mai multe cazuri cu înşişi


106

proprietarii, nefiind orientaţi către profit şi neavând apropriată practica juridică de

a-şi asigura fermele.

Figura 49: Spaţiul rural în Colinele Tutovei

Aceste tendinţe sunt semnalabile prin nuanţele teritoriale pe care le explică

studiul veniturilor din agricultură la nivelul acestei unităţi fizico-geografice

(Figura 58), studiu care pune în evidenţă nu doar gradientul descendent confluenţă-

obârşie, ci totodată dependenţa ridicată a sistemului de sate faţă de o localitate

rurală mai importantă, deseori centru de comună, care își arogă poziţia de centru de

desfacere a mărfurilor ţărăneşti, în cvasiabsenţa localităţilor urbane.

În aceste condiţii sunt sesizabile poziţiile avantajate pe care le ocupă unele

aşezări rurale avansate, cu structuri socio-profesionale mai diversificate, apte să

întreţină schimburi la nivel de localitate9 sau chiar între localităţi învecinate.

Capacitatea lor de polarizare este însă frânată de elaborarea la nivel primar a

produselor destinate vânzării, neexistând unităţi de procesare locale, nici măcar în

9 Sunt specifice pentru foarte multe din aceste localităţi contractele mutuale dintre elitele locale şi

agricultori, realizate pe o perioada de o luna de zile, care poartă denumirea încetăţenită de

abonamente.


107

aşezările care reclamă deveniri urbane, aşa cum se întâmplă la Podu-Turcului,

detaşată din contextul local graţie prezenţei unor servicii specializate din terţiarul

inferior: liceu, circumscripţie financiară, maternitate, agenție bancară, oficiu poştal

etc.

Alteori localităţi de dimensiuni modeste reuşesc în absenţa generalizată a

funcţiilor deservite de oraşe să se erijeze în poziţia unor mici centre de deservire

locală, datorită şi unor avantaje pe care le conferă poziţia geografică, preferabil în

amplasamente cu accesibilitate naturală ridicată precum cea de confluenţă dublată

de proximitatea unor intersecţii.

Interesează din această perspectivă poziţionarea remarcabilă a localităţii

Vultureni, aparent cea mai înstărită localitate rurală a arealului studiat, care este

favorizată de structura socio-economică mai diversificată decât a comunelor

învecinate precum şi de amplasarea la confluenţa Berheciului cu pârâul Godineşti,

fiind o localitate creată ex-nihilio în perioada comunistă prin înfiinţarea unui SMT

şi încorporarea cătunului Ţigăneştii Noi.

Graţie unei poziţii geografice favorabile, Vulturenii preiau funcţiile

exercitate de târgul Stănişeştilor fiind avntajat în acelaşi timp şi de reducerea

concurenţei spaţiale pe care a manifestat-o după 1990 principala aşezare din arealul

central al Colinelor Tutovei, respectiv Găiceana10

.

Vulturenii, prin poziţionarea pe cea mai importantă arteră rutieră a

Colinelor Tutovei, a reuşit să-şi dezvolte în ultimul deceniu cea mai mare piaţă a

produselor agricole de pe Valea Berheciului şi de pe afluenţii acestuia, depăşind

prin dimensiunea vânzărilor târgurile de la Găiceana sau Izvoru Berheciului, iar

prin coagularea acestei funcţii a diminuat importanţa unor târguri de dimensiuni

mai mici precum cel de la Onceşti în amonte, sau de la Dealu Morii în aval, acesta

din urmă afectat de concurenţa acerbă a localităţii Podu-Turcului.

Comparativ cu dinamica ascendentă a centrului de comună, majoritatea

satelor componente ale comunei Vultureni11

, au cunoscut un proces continuu de

erodare a capitalului uman şi tehnic, fiind dezavantajate de poziţionări perferice

faţă de căile de comunicaţie rutieră, cu economie precară, având ca ramură

principală agricultura de subzistentă, nemecanizată, practicată pe parcele mici, slab

productive. Aspectele detaliate sunt urmărite şi de involuţia veniturilor extrase din

agricultură de către comunităţile în cauză, plecând dinspre reşedinta de comună,

10 Localitatea Găiceana a fost avantajată de numeroasele investiţii din perioada comunistă: amplasarea

celei mai mari unităţi zootehnice din zonă, punct de exploatare a gazelor naturale, lac de acumulare

pentru regularizarea cursului Ghilăveştiului, dezvoltarea apiculturii şi silviculturii, dinamizarea unui

recunoscut târg săptămânal în ziua de marţi etc. 11 Având 16 sate componente, Vultureniul este cea mai mare comună a judeţului Bacău .


108

unde printr-o evidentă supraestimare se obţin peste 10 lei/zi/locuitor, către satele

componente cele mai îndepărtate, unde nu se asigură venituri mai mari de 0,1

lei/zi/locuitor decât în satul Lichitişeni.

În pofida acestor ascendenţe recente, atât Vulturenii cât şi Găiceana rămân

localităţi foarte slab reprezentate de sectorul de prelucrare a produselor primare,

precum şi din punctul de vedere a numărului de salariaţi în sectorul privat, în

localitatea Vultureni fiind radiată începând cu 2006 singura unitate asociativă din

agricultură de pe raza comunei (AGROMEC Vultureni SA), neexistând înfiinţată

până în prezent nici o unitate care să desfăşoare activităţi mixte în agricultură

(cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor).

Spre deosebire de partea interioară a Colinelor Tutovei, mult mai dinamice

se regăsesc zonele care sunt bine polarizate de oraşele mari, amplasate periferic

arealului în cauză, dinamizate de procesele de periurbanizare, rurbanizare şi

axializare, cele mai evidente tendinţe pozitive înregistrându-se în proximitatea

Bacăului, unde localităţi periferice arealului studiat precum Traian sau Buhoci au

speculat avantajos exurbanizarea unor funcţii ale reşedinţei de judeţ, unele dintre

ele strâns corelate cu funcţiile specifice ruralului şi cu efecte directe asupra

dinamizării veniturilor agricultorilor: industria prelucrării cărnii, industria

vinificaţiei, activităţi ale fermelor agronomice şi zootehnice etc.

Indiferent de structura indicilor luaţi în consideraţie, Colinele Tutovei

reuşesc prin rigiditatea pieţei forţei de muncă, precum şi printr-o apetenţă foarte

scăzută către restructurarea sistemelor tradiţionale de producţie să înfăţişeze tabloul

socio-economic al unei unităţi teritoriale afectate de ruralism profund, singura din

toată regiunea care înregistrează un dezechilibru net în dispunerea pe medii a

populaţiei, având 100% populaţie rurală.

IV. 5. Profitul exploataţiilor agricole din Moldova, valoare reziduală a

bilanţului dintre venitul net al agriculturii şi disanţa până la cea mai

apropiată piaţă de comercializare a produselor agricole

Construcţia indicelui de profit (subcapitolul IV.2.) permite sesizarea

dependenţei agricultorului dintr-o comunitate dată faţă de proximitatea şi

dimensiunea punctelor de desfacere ale produselor primare recunoscute oficial prin

introducerea alături de subindicatorii de venit ai exploataţiei a unor indicatori

parţiali, care apreciază dependenţa satelor faţă de sectorul primar şi de capacitatea

de cumpărare a populaţiei din propria localitate şi reuşesc să elaboreze estimativ

probabilitatea de absorbţie a surplusului din agricultură de către localităţile din

eşichierul superior, de regulă centre de comună sau oraşe.


109

Distanţa faţă de primul centru care deserveşte piaţa produselor agricole,

înfăţişează anumite disparităţi între zonele care obţin venituri ridicate din

agricultură şi cele care dispun de resorturi de valorizare a producţiei respective,

deşi în mare parte exista o corelație evidentă între cele două realităţi.

În acest sens se pot înregistra abateri pozitive, astfel încât o valoare ridicată

a producţiei agricole nu se corelează cu o proximitate ridicată faţă de cel mai

apropiat centru de desfacere a bunurilor extrase din exploataţie, sau abateri

negative, acolo unde proximitatea pieţelor de desfacere nu este explicată de

prezenţa unui uzufruct consistent al exploataţiilor agricole.

Din prima categorie se pot distinge următoarele situaţii:

- Dealurile Bour-Ibăneşti, în sectorul cuprins între Valea Prutului, Coasta

Moldovei şi obârşiile răurilor Podriga şi Başeu, realizând producţii agricole

medii, nevalorizate pe piaţa locală din cauza modului de dispunere a căilor

modernizate de circulaţie, care urmăresc realizarea legăturilor transversale, cu

scopul de a dezenclava localităţile izolate de pe Valea Prutului şi afluenţii

secundari ai acestuia: Fundu Herţei, Oroftiana, Baranca, Baranca (Hudeşti),

ignorând posibilitatea realizării unei legături directe în lungul văii amintite, ce ar

favoriza accesibilitatea către cel mai dinamic centru agro-industrial al zonei -

Darabanii.

- extremitatea nord-estică a Câmpiei Colinare a Jijiei între Valea Prutului şi

Volovăţ, respectiv în bazinul hidrografic al Ghirenilor, unde târgurile

săptămânale sunt amplsate periferic (Rădăuţi-Prut, Coţuşca, Săveni, Manoleasa),

nereuşind să polarizeze eficient populaţia rurală din comune aparent productive:

Mitoc, Coţuşca, Adăşeni şi nordul comunei Manoleasa, o cauză constituind-o

timpii exageraţi de mari de deplasare, care sunt realizaţi în condiţiile păstrării

unui tronson de drum naţional nemodernizat între Rădăuţi-Prut şi Liveni. O

soluţie o poate reprezenta redinamizarea Miorcanilor, localitate cu aproximativ

2.000 de locuitori şi cu valoare adăugată ridicată a producţiei din agricultură

graţie menţinerii intacte a structurilor asociative după 1990.

- Piemontul Nicoreştilor, renumită zonă viticolă, defavorizată de amplasarea

periferică în cadrul judeţului Galaţi, fără posibilităţi directe de comunicare către

arealul urbanizat din estul judeţului Vrancea, din cauza prezenţei obstacolului

hidrografic al Siretului. La vest de Siret, în continuitatea arealului amintit, se

profilează o zonă cu personalitate distinctă cu accesibilitate naturală ridicată, dar

defavorizată de incapacitatea unor aşezări rurale de a polariza un teritoriu

concurat de trei oraşe de dimensiuni asemănătoare: Adjud, Panciu şi Mărăşeşti

(foarte diferite din punct de vedere funcţional, cele trei oraşe amintite reclamă o

integrare de tip divergent în cadrul reţelei urbane: Adjudul către nord iar Panciu


110

şi Mărăşeşti către sud, fiind subsidiare subsistemului urban creat de Focşani şi

Tecuci).

- Zona de contact dintre Câmpia Covurluiului, Lunca Prutului şi Campia Siretului

Inferior, unde cauza principală a accesibilităţii scăzute faţă de târgurile

produselor agricole o constituie dezechilibrul exagerat pe care îl impune în spaţiu

atracţia gravitaţională supradimensionată a Galaţilor comparativ cu localităţile

rurale de la nord de acesta, localităţi dependente economic şi cinetic de prezenţa

reşedinţei de judeţ. În aceste condiţii, între Valea Prutului la sud de Folteşti şi

Valea Suhuruluiului, singurul centru care polarizează este Galaţiul.

În categoria abaterilor negative pot fi menţionate:

- bazinul hidrografic al Tutovei, care în mod teoretic este deservit de serviciile

târgurilor săptămânale cu puncte de organizare la Puieşti, Ghergheşti şi

Dragomireşti, dar slab reprezentat de productivitatea exploataţiilor agricole,

gradul de valorizare a produselor ţărăneşti fiind redus, cele mai eficiente

antreprize având puncte de desfacere în Bârlad;

- sectorul mijlociu al bazinului hidrografic al Bistriţei, încadrat administrativ în

perimetrul comunelor Broşteni şi Crucea, specializate în domeniul industriei

extractive sau a exploataţiilor silvicole, târgul săptămânal organizat în Broşteni

fiind unul destinat descongestionării comerciale de pe Valea Bistriţei, antrenând

deplasări itinerante ale comercianţilor din judeţele Neamț şi Suceava şi vizând

mai puţin valorificarea producţiilor locale.

- sectorul superior al Văii Zăbalei unde polarizează Nereju, un târg specializat în

comerţul cu lemn şi produse din lemn, activităţile comerciale destinate strict

agriculturii fiind subsidiare.

Prin coagularea statistico-matematică a celor trei subcategorii de indicatori:

indicatori pentru exprimarea puterii de cumpărare, indicatori pentru estimarea

veniturilor exploataţiilor şi indicatori pentru estimarea costurilor de transport până

la punctul de desfacere a produselor agricole a rezultat următoarea tipolgie a

aşezărilor din Moldova:

1. Aşezări cu exploataţii agricole foarte eficiente, având costuri de

producţie reduse, graţie amplasării favorabile faţă de reţeaua pieţelor agro-

alimentare

Sunt localităţi care graţie unui sistem productiv eficient, deşi frecvent

subzistenţial, reuşesc să întreţină forme consecvente de echilibru rural, uneori ca

efect al unei structuri socio-profesionale complexe pentru scara la care se

analizează indicii, marcând structuri teritoriale bine conectate la reţeaua centrelor


111

de valorizare a produselor agro-alimentare.

Este evident că aceste relaţii de dependenţă faţă de proximitatea unei pieţe

pot să introducă supraestimări ale rentabilităţii demonstrate de exploataţiile în

cauză, dimensiunea superioară a forţei de cumpărare a Iaşilor sau Galaţilor,

atrăgând de la sine o exagerare a capacităţii de intervenţie pe piaţă a unor sate de

dimensiuni mici, cu comunităţi închise, patriarhale, greu de restructurat juridic, cu

procent foarte ridicat al proprietăţilor cu şefi de exploataţie care depăşesc vârsta de

60 de ani.

Cele mai avantajate de clasificare vor deveni satele care dispun de

specializări în domeniile legumiculturii sau creşterii intensive a animalelor, care

beneficiind de proximitatea pieţelor urbane îşi vor mări consistent bugetele anuale,

reintroducând o parte din venituri în exploatație: Şendreni şi Movileni în

vecinătatea Galaţilor, ambele deținând suprafeţe de aproximativ 90% de arabil din

totalul suprafeţei agricole sau chiar a localităţii Breazu la nord de Iaşi, mai puţin

specializată, alocând o importanţă deosebită sectorului zootehnic (creşterea

porcinelor şi ovinelor).

Cele mai mari grupări de localităţi specifice acestei clase caracterizează

zona de contact dintre Podişul Covurluiului şi Câmpia Tecuciului precum şi

jumătatea nordică a Câmpiei Colinare a Jijiei, urmărind contactul acesteia cu

Dealul Bour-Ibăneşti, ambele fiind caracterizate de indici de profit ai exploataţiei

care depăşesc 1000 de lei/persoană/an.

Acestor două unităţi li se aduagă arealul care se suprapune Depresiunii

Rădăuţilor, cu extensie către obârşia Sucevei.

În judeţul Galaţi, gruparea respectivă creează un aliniament care pleacă de

la nord-est de Tecuci, din localitatea Corod, evită prin est satele cu suprafeţe

agricole restrânse de prezenţa dunelor de nisip, revenind în Câmpia Tecuciului la

Lieşti şi menţinând această dispunere până în comuna Tudor Vladimirescu.

Explicaţiile rentabilităţii agricole foarte ridicate ale acestor comunităţi pot

fi justificate prin specializarea legumicolă avansată, sesizabilă prin ponderea de

peste 10% a suprafeţelor ocupate cu legume din întreaga suprafaţă agricolă, ceea ce

este foarte mult ţinând cont de randamentul foarte ridicat al acestei culturi.

În porţiunea estică a aliniamentului, din cauza reliefului mai puţin permisiv

pentru legumicultura irigată, procentele afectate de prezenţa culturilor de legume

scade semnificativ, aspect care se evidenţiază şi în dimensiunea indicilor de profit

al exploataţiilor agricole care scad dinspre Matca, unde se înregistrează un profit

anual de 3.000 lei de persoană din activităţi agricole, spre Griviţa unde se depăşesc

uşor 1.200 lei pentru acelaşi indice, în condiţiile în care legumicultura deţine 12%

din suprafaţa agricolă în primul caz şi doar 2% pentru al doilea exemplu.


112

Este de remarcat că aceste localităţi dispun de un profil agricol foarte

divers, zootehnia fiind frecvent o alternativă acolo unde cerealicultura este

dezvoltată sau unde există disponibil de teren pentru păşunatul extensiv12

, aceste

localităţi remarcându-se prin randamentul ridicat al bovinelor pentru lapte graţie

furajării suplimentare şi prin cele mai mari efective de păsări din Moldova.

Trebuie menţionat că succesul agriculturii din Câmpia Tecuciului este

motivat şi de poziţionarea privilegiată a localităţilor faţă de anumite repere

geografice de importanţă regională, precum situarea în lungul DN25, într-un spaţiu

intermediar asimetric încadrat de Galaţi şi Tecuci, aspect care a conferit acestor

sate posibilitatea să-şi diversifice timpuriu structura socio-profesională şi care în

acelaşi timp a favorizat accesibilitatea către comercializarea produselor primare13

.

Extinderea către estul judeţului Galaţi a localităţilor cu profituri foarte

ridicate obţinute din exploatarea agricolă se datorează unor factori diferiţi

comparativ cu exemplele anterioare.

Factorii care influenţează randamentul crescut al agriculturii din Cuca,

Băneasa, Băleni, Pechea sau Vârlezi nu ţin de specializarea agricolă, ponderea

suprafeţelor arabile scăzând uşor comparativ cu satele din Câmpia Tecuciului, ci de

nivelul foarte ridicat al sistemului asociativ, avantajat de fragmentarea foarte

redusă a reliefului din jumătatea sudică a Podişului Covurlui.

Caracterul asociativ al agriculturii se dezvoltă şi în funcţie de

accesibilitatea faţă de centrele mecanizate amplasate preferenţial în comunele

foarte mari sau în oraşe, astfel încât aşezările mai mici devin dependente de

capacitatea de acoperire a unităţilor agricole lucrative.

În aceste condiţii, asociate cu prezenţa unor suprafeţe agricole degradate,

rentabilitatea agriculturii scade, suprafeţele arabile îndepărtate de vatra satului sau

care întâmpină riscuri geomorfologice avansate fiind slab integrate în circuitul

agricol.

De exemplu, satele Fântânele şi Scânteieşti, dispuse periferic faţă de

drumul naţional Bârlad – Galaţi, precum şi la aproximativ 7 – 10 km faţă de DN

26, sunt localităţi slab încorporate în structurile agriculturii asociative, având

numeroase suprafeţe afectate de procese de eroziune, în special în lungul

aliniamentelor create de terasele Văilor Frumuşiţa şi Ijdileni, astfel încât procentul

12 Păşunile şi fâneţele sunt aproape absente, zonele de luncă fiind preferate de legumicultură şi

cerealicultură, astfel încât suprafeţele pentru păşunat se limitează la areale cu eroziune ridicată aflate

pe frunţile de terasă ale Siretului, ocupând doar 2,4% în Iveşti şi doar 1,8% în Lieşti. 13 Nu trebuie ignorant faptul că traficul foarte crescut de pe această rută care face legătura dintre

Moldova şi zona litorală avantajează comerţul en-detail şi obţinerea profitului în însăşi localitatea în

care se realizează recolta, uneori prin forme de comerţ nesistematizate.


113

suprafeţei arabile scade la doar 70% din totalul agricol, în timp ce păşunile ating

cel mai mare procent (22%) dintre toate comunele încadrate de Valea Prutului către

est, Valea Gerului către vest şi aliniamentul format de localităţile Valea Mărului –

Vârlezi - Băneasa – Oancea către nord.

În aceeaşi manieră, fragmentarea accentuată impusă de prezenţa conurilor

de dejecţie de pe Valea Bujorului şi ale afluenţilor acestuia, devin factori restrictivi

pentru comasarea parcelelor din satul Viile, unde procentul arabilului scade sub

70% concomitent cu profiturile înregistrate din exploataţiile agricole, care coboară

sub 700 lei/persoană/an, deşi creşterea suprafeţelor destinate păşunilor este corelată

cu cea mai avansată specializare în domeniul creşterii ovinelor din judeţul Galaţi.

În nordul regiunii, în judeţul Botoşani, înregistrarea profiturilor din

agricultură, personalizează un caz particular în care rolul principal este deţinut de

integrarea superioară a agronomiei în activităţile zootehnice, fapt reliefat prin

realizarea unui indice ridicat al densităţii şeptelului raportat la suprafaţa agricolă14

,

precum şi la populaţia activă în sectorul primar.

Un factor stimulativ pentru zootehnia din nordul Câmpiei Colinare a Jijiei

l-a reprezentat pentru ultimul deceniu proliferarea unui sistem competitiv de

procesare a produselor animaliere, care conturează debutul unui sistem economic

de tip filieră agro-alimentară, organizat cu antreprize locale foarte bine branşate la

necesităţile localului şi care administrează într-un mod aproape christallerian

sectorul agro-industrial al comunelor în cauză.

Sistemul se bazează pe mica exploataţie ţărănească, de tip mixt, în care

suprafeţele agricole sunt împărţite în numeroase parcele cu utilizare diversă, din

care cele proximale gospodăriei sunt preferate pentru asigurarea autosuficienţei

(plantaţii de pomi fructiferi, cartof, legume), în timp ce porţiunile de teren din

moşie sunt destinate asigurării furajării suplimentare a şeptelului (porumb, grâu,

14 Pe tot parcursul prezentării pentru a desemna acest raport al eficienţei exploataţiei zootehnice se va

utiliza termenul de indice de specializare a zootehniei, care se va calcula prin împărţirea efectivelor

de animale la numărul de locuitori, rezultând următoarele categorii:

- pentru şeptelul bovin: >1 - localităţi cu specializare avansată, dependente de cererea produselor

derivate din zootehnia bovinelor (ţinând cont că o gospodărie poate avea în medie 4 persoane ar

rezulta 4 cornute mari la fiecare gospodărie, ceea ce este mult peste necesarul consumului propriu),

0,75 – 1 – specializare medie, 0,5 – 0,75 – zootehnie subzistenţială cu posibilităţi de surplus al

producţiei, 0,25 – 0,5 – zootehnie subzistenţială cu posibilităţi de deficit al producţiei, < 0,25 –

localităţi cu deficit al şeptelului de bovine, dependente de oferta produselor derivate din zootehnia

bovinelor.

- pentru şeptelul de ovine şi porcine aceleaşi clase corespund următoarelor ecarturi de valori: clasa I

- >2 pentru ovine şi > 1 pentru porcine, clasa II – 1-2 pentru ovine şi 0,5-1 pentru porcine, clasa III

- 0,5-1 pentru ovine şi 0,25-0,5 pentru porcine, clasa IV – 0,25-0,5 pentru ovine şi 0,15-0,25

pentru porcine, clasa V - < 0,25 pentru ovine şi < 0,15 pentru porcine.


114

ovăz, secară, lucernă şi tot mai frecvent rapiţă), acestea din urmă fiind susceptibile

de a intra în structuri asociative.

Producţia zootehnică este orientată în mare parte către comercializare, sub

forma puncte-lor locale de colectare a laptelui, a vânzării directe în pieţele agro-

alimentare sau a abonamen-telor la lapte şi derivate din lapte în aşezările cu

structură socio-profesională diversificată.

Eficienţa exploataţiilor agro-zootehnice, deşi nu este foarte ridicată din

cauza preţurilor de tip dumping care se practică la produsele din lapte15

, oferă un

surplus constant şi sigur gospodăriei ţărăneşti, aspect care este evidenţiat de

raportul dintre şeptelul bovin şi ovin comparativ cu numărul de locuitori ai satului,

care devine supraunitar acolo unde eficienţa exploataţiilor este medie spre crescută,

astfel încât există întotdeauna profit reinvestit.

Aceste dependenţe pot fi urmărite şi în funcţie de distanţa faţă de

principalii resortisanţi din domeniul prelucrării produselor lactate şi din carne:

venitul exploataţiei este de 1.200 lei/persoană/an în Miorcani care nu dispune de

piaţă agro-alimenatră sau centre de prelucrare proprii, având un raport al şeptelului

bovin/populaţie de 0,34 şi de 0,67 pentru şeptelul ovin, creşte la aproximativ 1.500

lei/persoană/an în Cotuşca, avantajată de existenţa punctelor locale de desfacere şi

prelucrare a produselor agro-zootehnice, atingând un raport şeptel bovin/populaţie

de aproximativ 0,5, în timp ce la ovine se apropie de 2,5, ajunge la 2.500

lei/persoană/an la Havârna şi Viişoara, ambele mai avantajate ca poziţionare faţă de

principalele centre de procesare a laptelui şi cărnii (Darabani, Dorohoi, Cotuşca şi

Păltiniş) şi devine 2.600 la Vorniceni, graţie performanţelor recunoscute în

creşterea ovinelor (raportul şeptel ovine/populaţie este de aproximativ 2,6), realităţi

care trebuiesc coroborate de proximitatea mai ridicată faţă de reşedinţa de judeţ

precum şi faţă de Dorohoi, dar şi de prezenţa propriei pieţe de desfacere a

produselor agro-alimentare.

2. Aşezări care înregistrează un profit sensibil superior mediei regionale

Aşezările din această clasă reprezintă, graţie dobândirii unor pattern-uri ale

eficienţei relaţiei dintre societate şi mediul său natural, nişa din cadrul sistemului

teritorial cea mai pretabilă la a suporta transformări decisive, în vederea ameliorării

generale a standardului de viaţă din mediul rural.

Prezenţa lor în teritoriu indică în cele mai multe cazuri un spaţiu rural cu

vechime a locuirii, bine structurat, chiar dacă în foarte multe dintre situaţiile

15 În vara anului 2009, preţul la litrul de lapte varia în funcţie de depărtarea faţă de centrele de

procesare ale laptelui şi de calitatea infrastructurii, fiind de aproximativ 0,5 lei la Coţuşca, 0,4 lei la

Viişoara şi doar 0,35 lei la Crasnaleuca.


115

surprinse de clasificare se constată ca fiind dominate complet de relaţiile cu

structurile urbane.

O primă subcategorie este constituită de localităţile amplasate în

proximitatea oraşelor, poziţie geografică favorabilă în sensul diversificării paletei

de activităţi agricole, antrenând relaţii urban-rural de cooperare şi interdependenţă,

asemănătoare celor analizate în modelul Von-Thünnen, caracterizate prin

exurbanizarea unor activităţi agronomice şi zootehnice specifice sistemelor

economice rurale, dar cu produse finite destinate pieţei urbane.

În judeţul Galaţi, aşezările în cauză trădează poziţionări proximale

reşedinţei de judeţ sau chiar Tecuciului, fiind stabile socio-economic graţie

posibilităţilor de a efectua navetism, fenomen care le avantajează în acumularea de

venituri paralele activităţii din exploataţie, susceptibile de a fi introduse în circuitul

veniturilor agricole.

Localităţile Vânători, Cişmele şi Smârdan în cazul Galaţilor sau Munteni

în cazul Tecuciului atestă producerea unor specializări, în general legumicole, dar

şi avicole, în schimb pot fi dezavantajate prin instaurarea unui sistem funciar

speculativ care poate deteriora modul de utilizare a resurselor de sol.

Figura 50: Tipologia spaţiului rural din Moldova în funcţie

de specializarea agricuturii în zootehnia ovinelor


116

Figura 51: Tipologia spaţiului rural din Moldova în funcţie

de specializarea agriculturii în zootehnia bovinelor

Figura 52: Tipologia spaţiului rural din Moldova în funcţie de

Specializarea agriculturii în zootehnia porcinelor


117

Aceleaşi caracteristici sunt întrunite şi de localităţi rurale situate în aria

metropolitană a Iaşilor, pe direcţii secundare ale accesului în municipiu, respectiv

acolo unde presiunea marilor concerne industriale şi comerciale nu este foarte

agresivă, cele mai câştigate fiind agricultura de performanţă (viticultură şi

pomicultură) şi rezidenţialul, aşa cum se întâmplă în satele Valea Adâncă,

Aroneanu, Şorogari şi Ciorbeşti.

Atunci când oraşul este de dimensiuni mici, păstrând sechelele unei

organizări socio-economice dominate de sectorul primar, se poate integra el însuşi

în această categorie a ierarhiei, fiind propulsat de organizarea superioară a

unităţilor de prelucrare a produselor agricole.

În plus, aceste mici oraşe sunt avantajate prin perpetuarea unor tradiții de

polarizare a spaţiului rural învecinat, greu de surmontat chiar atunci când unele

localităţi rurale îşi întăresc poziţia în teritoriu: Hârlău/Cotnari, Târgu

Bujor/Drăguşeni, Săveni/Ungureni, Negreşti/Băceşti, Câmpulung

Moldovenesc/Vama, Darabani/Păltiniş, Vatra Dornei/Iacobeni etc.

O a doua subcategorie va fi reprezentată de aşezările care cunosc un grad

avansat de specializare agricolă, indiferent că este cazul zootehniei performante din

Depresiunea Dornelor, a cerealiculturii în arendă din Câmpia Siretului Inferior sau

a viticulturii comerciale din zona de glacis a Subcarpaţilor Vrancei.

Cel mai interesant caz, prin notorietatea de care dă dovadă, îl reprezintă

arealul cuprins între Valea Zăbrăuţilor şi Valea Râmnicului, renumit pentru

rentabilitatea foarte crescută16

a suprafeţelor viticole, aspect care se poate urmări

prin corelaţia care se stabileşte între profitul exploataţiilor şi gradul de specializare

a acestor comunităţi în viticultură.

Profitul creşte constant dinspre Boloteşti, unde se înregistrează 500

lei/persoană/an, la o suprafaţă viticolă care deţine 18% din totalul suprafeţei

agricole, la peste 1.200 lei/persoană/an în comuna Dumbrăveni unde procentul

suprafeţei viticole din total agricol creşte la 40%, pentru a atinge maximul în

localitatea Jariştea, unde se obţin aproximativ 2.100 lei/persoană/zi, ţinând cont că

în acest sat 64% din suprafaţa agricolă este ocupată cu viţă-de-vie.

La nord de Valea Putnei, Ţifeştii şi satele componente ale oraşului Panciu

întrunesc aceleaşi condiţii de performanţă a viticulturii, în primul caz suprafaţa

viticolă depăşind 20% din suprafaţa agricolă a comunei, dar spre deosebire de

cazurile prezentate anterior cu mari discrepanţe între centrul de comună şi satele

16 Performanţa în viticultură a arealului de contact subcarpatic cu zona de câmpie joasă este explicată

nu doar prin spiritul antreprenorial recunoscut al populaţiei vrâncene, ci şi prin factori fizico-

geografici specifici, dintre care se remarcă procesul de föehnizare, un vânt adiabatic cu rol catalizator

în obţinerea unor recolte de struguri bogate în zaharaoză şi tanini.


118

componente, la Clipiceşti cvasimajoritatea suprafeţelor fiind ocupate de păşuni slab

productive şi de teren arabil, aspect care se resimte în veniturile diminuate ale

locuitorilor.

La nord de Valea Şuşiței, profitul exploataţiilor agricole cunoaşte un

proces inversat, veniturile nemaifiind strict dependente de procentele alocate

viticulturii, acesteia fiindu-i suplimentare veniturile obţinute din zootehnie, aşa

cum este cazul comunei Moviliţa care beneficiază de avantajele unei zone de

contact geografic, cu suprafeţe viticole extinse pe terasele răului Zăbrăuţi, precum

şi pe interfluviul dintre acesta şi Şuşita în cazul satului Diocheţi-Rediu, dar

beneficiind de extinse suprafeţe de păşune şi porumb (suprafaţa arabilă depăşeşte

60% din totalul suprafeţei agricole), comuna înregistrând excedente din creşterea

ovinelor şi porcinelor.

În comuna Păuneşti avantajele contactului geografic sunt şi mai

concludente, suprafaţa agricolă fiind clar compartimentată între un sector estic

desfăşurat în lungul Văii Boului, specializat viticol, şi un al doilea sector amplasat

la vest de vatra satului, recompartimenat la rândul lui într-o primă fâşie ocupată de

culturi arabile şi o a doua fâşie care se desfăşoară pe pantele Platformei Zăbrăuţi,

dominată de păşune (15% din suprafaţa comunei) şi pădure.

În ceea ce priveşte zona de reantabilitate crescută a exploataţiilor agricole

situate în zona de câmpie a judeţului Vrancea, explicaţiile sunt multiple şi de dată

recentă, acest areal care a făcut parte din judeţul Putna fiind recunoscut pentru

nivelul scăzut al performanţelor economice, precum şi cu un grad accentuat de

îmbătrânire a structurilor geo-demografice (vezi capitolul II).

Diminuarea decalajelor de venit dintre zonele rurale din Câmpia Siretului

Inferior şi cele din arealul de contact al Subcarpaţilor Vrancei s-a realizat după

1990 odată cu avansarea procesului de asociere în regim de performanţă a

exploatatorilor din agricultură, pe fondul unui sector agricol dominat de şefi de

exploataţie cu vârste mai mari de 60 de ani şi a unei mobilităţi internaţionale a

forţei de muncă adulte fără precedent17

.

În aceste condiţii, s-au creat premisele unei carenţe a forţei de muncă în

agricultură, care în manieră indirectă au produs o comasare spontană a

exploataţiilor agricole, implicând stimularea retragerii vârstnicilor din agricultură,

care prin veniturile obţinute din arendarea terenurilor beneficiază de o rentă viageră

din resurse proprii.

Trebuie remarcată accesibilitatea foarte crescută către pieţele de desfacere

17 Mobilitatea temporară sau permanentă pentru muncă în străinătate afectează peste 30% din

populaţia adultă din comuna Vulturu, valorile fiind asemănătoare şi pentru comuna Suraia.


119

a produselor agricole care se realizează într-un cadru geografic cu rugozitate foarte

scăzută şi faţă de centre de desfacere cu dispunere uniformă şi frecvenţă spaţială

mai ridicată decât în cazul arealului cu specializare viticolă.

Modul de utilizare a terenurilor este dominat de practicarea cerealiculturii

în câmp deschis (openfield), puternic mecanizată, activarea sectorului zootehnic

realizându-se în regim intensiv pe baza furajelor suplimentare oferite de o

agricultură performantă, parţial irigată.

Suprafaţa arabilă depăşeşte în medie 80% din totalul terenurilor agricole,

fiind remarcabil nivelul foarte avansat al procesului de mecanizare a agriculturii,

majoritatea centrelor de comună deținând două sau mai multe societăţi specializate

în efectuarea lucrărilor de câmp (Măicăneşti – Agropart, Ciorăşti – Agritehnica şi

Agrocom, Vulturu şi Băleştii cu Agromec-urile proprii etc.)

O ultimă subcategorie de sate este reprezentată de localităţile în care se

desfăşoară o agricultură de tip policultură, în care funcţionează eficient cuplul

agronomie/zootehnie.

Repartiţia teritorială a acestora cunoaşte o diversitate foarte mare, satele de

acest tip fiind caracteristice atât zonelor de contact geografic, cât şi celor de podiş

sau chiar unor areale montane cu deschidere largă către unităţile fizico-geografice

vecine.

Cel mai evident aliniament marchează contactul dintre Podişul Sucevei şi

Câmpia Colinară a Jijiiei, caracterizat prin prezenţa unui număr foarte ridicat de

centre de valorizare a produselor agro-alimentare graţie amplasării la limita dintre

unităţi fizico-geografice cu specializări complementare.

Sectorul sudic al acestui aliniament creează şi grupările cele mai evidente

de localităţi cu profitabilitate ridicată a agriculturii, remarcându-se comunele

Cotnari, Scobinţi, Deleni cu continuitate în sudul judeţului Botoşani, unde la

standarde similare funcţionează comunele Frumuşica şi Copălău, cărora li se

adaugă satele componente ale oraşelor Hârlău şi Flămânzi.

Sectorul dominant este reprezentat de zootehnie, căreia îi este integrată

cerealicultura, astfel încât suprafaţa arabilă se situează în jurul valorii de 70% din

totalul suprafeţei agricole, cu precizarea că în comuna Scobinţi creşterea extensivă

a ovinelor ocupă un loc primordial, suprafaţa arabilă, cedând în faţa păşunilor, în

timp ce în comuna Cotnari suprafeţele pentru cereale şi plante tehnice sunt

concurate de suprafeţele ocupate de viţă-de-vie, care însumează 15% din suprafaţa

agricolă a comunei.

Un aliniament aparte este sesizabil la contactul dintre Şaua Strunga-

Ruginoasa şi Valea Siretului, predominant agronomice în arealul polarizat de

Roman şi predominat zootehnice în comunele amplasate în zona înaltă, fiecare


120

dintre comune reclamând anumite tradiţii ale formelor de asociere dintre

agronomie şi zootehnie: creşterea bovinelor (indicele raportului şeptel bovin/număr

de locuitori fiind de aproape 0,2) şi cultivarea porumbului la Stolniceni-Prăjescu,

localitate polarizată de Paşcani, creşterea bovinelor şi ovinelor asociate cu

extinderea păşunilor (peste 30% din suprafaţa agricolă) în comuna Strunga, cu

accesiblitate ridicată către localitatea Heleşteni, unde activează cel mai mare târg

săptămânal din întreg arealul.

O alta zonă cu trăsături asemănătoare celor descrise anterior din punctul de

vedere a modalităţilor de asociere dintre agronomie şi zotehnie se inserează la

contactul dintre Subcarpaţii Moldovei, Munţii Stânişoarei şi Valea Moldovei, cu

extindere către zona înaltă a Podişului Fălticeni, graţie permisivităţii ridicate pentru

cultivarea plantelor pe care o creează paturile aluviale generate de afluenţii de

dreapta ai Moldovei: Suha Mică, Suha Mare şi Sasca Mare, cumulat bineînţeles cu

specificul zootehnic al zonelor montane.

Din acest punct de vedere este impresionant procentul foarte ridicat pe care

îl deţin terenurile arabile în cadrul suprafeţei agricole, chiar şi în cazul unor

comune interioare arealului carpatic, care poate depăşi 70% aşa cum este cazul

comunei Slatina, unde eroziunea Suhei Mici în materialul flişoid friabil a generat o

vale lărgită care în amonte capătă dimensiunile unei adevărate depresiuni

(Găineşti), foarte bine valorificate agronomic (domină suprafeţele ocupate cu

cartof, secundate de cele de porumb).

La nord de Moldova importanţa suprafeţei arabile creşte considerabil

comparativ cu exemplul anterior, nu atât în valori relative, cât în valori absolute,

datorită diminuării consistente a importanţei fondului forestier.

Indici de venit se menţin în aceste condiţii la valori cuprinse între 350 şi

800 lei/an/persoană, mai ridicate la zona de contact dintre podiş şi Valea Moldovei

şi mai scăzute în interiorul podişului (comuna Horodniceni), nota discordantă

creând-o localitatea Rădăşeni, unde veniturile depăşesc 3.000 lei/an/persoană,

graţie specializării pomicole (35% din suprafaţa agricolă este ocupată de livezi).

3. Aşezări care înregistrează un profit apropiat de media regională

Trasând caracteristicile unei zone de tranziţie între aşezările care obţin

profituri constante din agricultură şi cele în care agricultura nu are capacitatea de a

aduce plus valoare economiilor ţărăneşti, localităţile din această clasă se

caracterizează prin aspectul sporadic, neregulat al înregistrării veniturilor din

agricultură, în cele mai frecvente cazuri fiind vorba despre comunităţi axate pe

economii de autosuficienţă.

Caracterul de liant dintre comunităţile rentabile în agricultură şi cele


121

deficiente nu le permite acestor sate să consolideze grupări teritoriale, ele

reprezentând poziţiile cele mai izolate ale unor comune mari din zona de deal şi

câmpie sau se pot regăsi în cadrul unor areale montane depresionare, care graţie

prezenţei unor restrânse suprafeţe plane reuşesc să practice activităţi agronomice

complementare zootehniei (cultivarea cartofului, a porumbului furajer, pomi

fructiferi criofili etc.).

Singura grupare compactă se poate distinge pe cursul inferior al Tazlăului,

sau pe afluenţii secundari ai acestuia, în toate situaţiile fiind vorba despre

comunităţi rurale cu organizare patriarhală, cu economii închise, slab conectate

economiei de schimb, produsele obţinute în gospodărie fiind destinate consumului

propriu.

Ramura principală a agriculturii rămâne zootehnia, în special în localităţile

de dimensiuni medii şi mici situate pe afluenţii de pe stânga ai Tazlăului (Deleni,

Drăgugeşti din comuna Helegiu), la contactul cu Culmea Pietricica, unde suprafaţa

agricolă este partajată echilibrat între suprafeţele arabile şi păşuni, livezile ocupând

un loc secundar (2 – 7 % din suprafaţa agricolă).

Profiturile realizate de agricultori scad în funcţie de calitatea utilizării

solului, un rol important în dezechilibrul balanţei financiare a exploataţiilor

deţinându-l nivelul accentuat al degradării terenurilor, din cauza proceselor

geomorfologice actuale (alunecări de teren, eroziune concentrată), ponderea foarte

ridicată pe care o deţin suprafeţele de păşuni şi fâneţe nefiind corelată cu un indice

adecvat al specializării zootehnice.

În cazul localităţii Hăghiac din comuna Dofteana, indicii de specializare

zootehnică se situează mult sub media regională (0,03 pentru raportul şeptel

bovin/populaţie şi 0,25 pentru şeptelul ovin), în discordanţă cu ponderea ridicată a

suprafeţei de păşune şi fâneaţă (70%), rezultând venituri scăzute din agricultură

comparativ cu exemplele anterioare (40 lei/persoană/an faţă de 75 lei/persoană/an).

În situaţii asemănătoare se găsesc şi satele Brăteşti şi Albele din comuna

Bârsăneşti, unde profiturile mai mari decât cele înregistrate în comuna Dofteana

sunt explicabile prin creşterea sensibilă a indicilor de specializare a agriculturii în

zootehnia ovinelor (raportul ovine/număr locuitori ajunge la aproximativ 0,5),

concomitent cu o creştere a ponderii suprafeţei arabilului, aspect care consemnează

o reducere a costurilor de achiziţionare a produselor cu specific agronomic.

În aceeaşi clasă sunt amplasate şi localităţile urbane de talie mare şi medie

(reşedinţe de judeţ şi municipii cu peste 50.000 de locuitori), care graţie unor

populaţii active antrenate preferenţial în sectorul secundar şi terţiar, precum şi

datorită prezenţei unor suprafeţe agricole importante sau chiar a unor specializări în

domeniul avicol, obţin o poziţie medie în clasamentul profiturilor înregistrate de


122

agricultură, deşi conform expectanţelor statistice ar fi trebuit să se situeze la treapta

inferioară a clasificării.

4. Aşezări care înregistrează un profit sensibil inferior mediei regionale

Aşezările grupate de această clasă au particularitatea de a îngloba toate

caracteristicile agriculturii tradiţionale, de tip autarhic, cu profit variabil, supus

unor mari oscilaţii ale veniturilor, care presupun frecvente crize ale producţiei,

concomitente cu creşteri semnificative ale cheltuielilor gospodăriilor neamortizate

prin intrări de capital.

Aspectul cel mai complicat pentru aceste comunităţi este generat de

absenţa unor resorturi regenerative ale structurilor agricole şi/sau agrare existente,

cauzele fiind multiple:

- suprafaţa agricolă aferentă unei familii este situată sub 2 ha, implicând densităţi

subzistenţiale foarte crescute;

- specializarea agricolă este foarte redusă, dominând autosuficienţa, în condiţiile în

care proprietatea este fracţionată în parcele amplasate la distanţe de câţiva

kilometri una faţă de cealaltă, fiecare având o funcţie diferită. Terenurile

proximale habitatului sunt cultivate cu plante care intră în alimentaţia directă,

fiind şi cele mai expuse insecurităţii în timp ce pe terenurile extravilane sunt

utilizate în funcţie de anumite cutume locale, greu de modelat: floarea-soarelui şi

sfecla de zahăr sunt preferate de solele cele mai îndepărtate de vatră, porumbul

nu suportă reguli precise în timp ce livezile au fost în cea mai mare parte

dezafectate;

- formele emancipate de practicare a agriculturii, precum agricultura asociativă de

tip familial sau cea de tip arenadaj sunt cvasiabsente, majoritatea exploataţiilor

fiind întreţinute de proprietarii înşişi sau supuse unei metode nerecunosute

juridic, denumită în parte, semn al erodării fizice a structurilor productive din

mediul rural sau al abandonării proprietăţilor în favoarea altor activităţi (inclusiv

veniturile obţinute din mobilitatea internaţională a forţei de muncă);

- fragmentarea accentuată a proprietăţilor influenţată de reverberaţiile

modificărilor legislative din 1991 a condus la demecanizarea agriculturii,

travaliul fizic în proprietate devenind unanim valabil, în plus legislaţia care a

urmat anului 2005, care îşi propunea remembrarea agriculturii prin retragerea

şefilor de exploataţie care depăşesc 62 de ani prin intermediul unei rente viagere

de 100 euro/an, s-a dovedit deocamdată ca fiind un real eşec exact acolo unde

agricultura este singura sursă de venit a populaţiei.

Prezenţa în teritoriu a acestor localităţi reclamă două situaţii diferite: sate

din zona de podiş sau de câmpie, dominate de agricultura subzistenţială, cu


123

populaţie slab diversificată socio-profesional, fără să dispună de tradiţia unor

specializări agronomice sau zootehnice şi sate din zona montană şi submontană cu

mediu puţin permisiv pentru extinderea suprafeţelor cultivate, cu zootehnie de

autosuficienţă şi cu venituri compensate de activităţi silvicole sau/şi miniere.

Din prima categorie se detaşează arealul rural situat la nord şi nord-est de

Iaşi, suprapunându-se peste satele mai puţin accesibile din comunele Rediu,

Popricani, Victoria şi Golăieşti, toate afectate de efectul hegemonic al oraşului Iaşi,

care nu permite prin diferenţa de talie dezvoltarea unor pieţe locale ale produselor

agro-alimentare.

De asemenea, sate precum Vulturi, Rediu Mitropoliei, Grădinari, Cilibiu

sau Icuşeni, dispun de indici de specializare zootehnică18

amplasaţi la limita dintre

subzistenţialul cu posibilitate de surplus şi subzistenţialul cu risc de deficit, acest

aspect exprimând calitatea îndoielnică a organizării gospodăriilor rurale către

eficienţă şi obţinerea profitului din exploataţie.

Prezenţa dominantă a exploataţiilor subzistenţiale este explicabilă şi prin

posibilităţile reduse de furajare a şeptelului, din cauza fragmentării exagerate a

fondului funciar şi a lipsei nutreţului verde în perioada de vară.

În nordul judeţului Vaslui o situaţie asemănătoare se înregistrează în zona

interfluvială amplasată între văile Racovei şi cea a Bârladului, unde sate precum

Hârşova, Fundătura, ambele polarizate de târgul săptămânal de la Deleşti, sau

Curseştii de Vale şi Curseştii de Deal, polarizate de târgul de la Ivăneşti, se

carcaterizează printr-o slabă funcţionare a cuplului agronomie/zootehnie.

În toate exemplele menţionate productivitatea păşunilor şi faneţelor este

foarte scăzută, în condiţiile în care aceste două forme de utilizare a fondului funciar

asigură peste 30% din suprafaţa agricolă, dar nu se reflectă în gradul de

specializare zootehnică situat mult sub nivelul de asigurare a autosuficienţei: doar

0,22 pentru şeptelul de porcine în cazul localităţii Curseştii de Deal, sau 0,28

pentru Fundătura, 0,47 şi respectiv 0,68 pentru aceleaşi două localităţi (dar pentru

şeptelul de ovine), realităţi care trebuiesc corelate cu accesul foarte scăzut către

piaţa produselor respective: 10 minute cu transport auto pentru exemplul din

comuna Deleşti şi peste 10 minute pentru Curseştii de Deal până la Pungeşti,

deplasarea către piaţa de la Ivăneşti fiind şi mai costisitoare.

În extremitatea nordică a judeţului Galaţi, aspectele sunt îmbunătăţite de

18 Indicele de specializare a agriculturii în creşterea bovinelor era de 0,38 pentru satul Cilibiu, 0,35

pentru Grădinari, 0,33 pentru Rediu Mitropoliei, iar indicele de specializare pentru şeptelul de porcine

era de 0,64 pentru Cilibiu şi doar 0,22 pentru Rediu Mitropoliei, în timpi ce indicii pentru şeptelul

ovin sunt amplasaţi pentru toate satele din exemplu sub valoarea subzistenţialului.


124

aparentele tendinţe de specializare zootehnică19

dar care nu sunt susţinute de pieţele

locale situate la distanţe mari, care pot depăşi 15 minute de deplasare cu mijloace

auto. În aceste coordonate se înscriu satele Slobozia Blăneasa, Negrileşti şi

Slobozia Corni, indecise între polarizarea mai puternică, dar mai îndepărtată pe

care o exercită Municipiul Tecuci sau cea mai apropiată dar mai ineficientă pe care

o realizează Ghidigenii, Muntenii jucând un rol neutru şi greu de a fi resimţit de

către comunităţile în cauză.

Pentru a doua categorie se poate exemplifica prin localităţile situate între

cursul superior al Trotuşului (înţelegând sectorul situat în amonte de Comăneşti) şi

cel al Tazlăului, unde agricultura devine o ramură economică secundară, rolul

principal în acumularea veniturilor fiind deţinut de silvicultură şi industrie

extractivă.

Exemplele oferite de satele Goioasa şi Cotumba din comuna Agăş, Apa

Asău şi Păltiniş din comuna Asău şi Schitu Frumoasa din comuna Balcani sunt

concludente:

- indicele de specializare pentru bovine este de 0,18 pentru Cotumba, 0,19 pentru

Păltiniş şi 0,16 pentru Schitu Frumoasa, ceea ce coincide cu mai puţin de o

cornută mare pentru fiecare familie, fiind imposibilă asigurarea autosuficienţei;

- indicele de specializare a şeptelui de ovine este de 0,51 pentru Goioasa, 0,37

pentru Apa Asău şi 0,20 pentru Schitu Frumoasa, în timp ce creşterea porcinelor

este aproape absentă ţinând cont de posibilităţile foarte reduse de furajare

specifică acestei categorii zootehnice;

- suprafaţa foarte mare alocată păşunilor şi fâneţelor (între 75% şi 85% din

suprafaţa agricolă), care ar trebui să fie corelată cu o eficienţă crescută a

zootehniei, este doar teoretică, fiind influenţată de suprafaţa foarte redusă pe care

o ocupă agricolul în total, doar 8% în cazul comunei Asău.

Situaţiile descrise nu se pot generaliza pentru întreg arealul în discuţie,

ritmul subzistenţei fiind întrerupt acolo unde intervin anumite tradiţii agricole, aşa

cum este cazul satului Cucuieţi din comuna Solonţ, cu un profit al exploataţiilor

agricole mai stabil graţie relaţiei evidente care se inserează între o suprafaţă de

păşune şi fâneaţă care ocupă peste 50% din suprafaţa agricolă şi un indice de

specializare a şeptelului bovin care urcă la 0,3. În plus, prezenţa unei suprafeţe

arabile de 984 ha extinsă în jumătatea sudică a moşiei asigură reducerea unor

costuri de nutriţie ale familiilor, cea mai apropiată piaţă de desfacere nefiind

centrul de comună ci localitatea Pârjol cu care Cucuieţii comunică în mod natural

19 Atât Negrileştii, cât si Slobozia Blăneasa deţin indici de specializare a agriculturii în zootehnia

ovinelor apropiaţi de valoarea 1, ceea ce exprimă posibilitatea înregistrării unui anumit surplus al

exploataţiilor agricole.


125

în lungul văii cu acelaşi nume.

5. Aşezări cu agricultură necompetitivă, slab integrată pe piaţa

produselor primare şi cu venituri foarte reduse ale exploataţiilor agricole

Termenul de necompetitiv utilizat în denumirea clasei trebuie privit cu o

anumită prudenţă, realităţile observate fiind extrase din analize efectuate la nivel de

comunitate, nefiind excluse situaţiile în care izolat se pot obţine eficienţe

remarcabile dar care nu reuşesc să inculce stări generalizatorii.

Localităţile specifice acestei clase se caracterizează prin slaba angrenare a

unor condiţii de mediu favorabile desfăşurării activităţilor agricole, indiferent dacă

este vorba despre medii montane şi submontane unde atât condiţiile topografice cât

şi cele pedoclimatice nu permit desfăşurarea activităţilor agronomice sau dacă este

cazul unor areale de podiş sau dealuri afectate de procese de degradare a învelişului

de sol sau care dispun de indici de risc ridicat la fenomenul de secetă.

Cea mai bine individualizată zonă caracterizată prin deficit al exploataţiei

agricole20

este sesizabilă în jumătatea vestică a judeţului Vrancea, suprapunându-se

în mare parte sectorului înalt descris de Subcarpaţii şi Munţii Vrancei.

Cauzele care conduc la aceste deficienţe ale funcţionării agriculturii, într-o

zonă eminamente rurală, suscită explicaţii complexe, de la cele conjunctural

geografice la cele cu motivaţie istorică:

- Accesibilitatea foarte redusă către pieţele agro-alimentare şi târgurile

săptămânale, care în anumite comune poate atinge recorduri regionale

(aproximativ 40 de minute de deplasare cu mijloace auto), cum este cazul satelor

aflate la obârşia Nărujei, aferente comunei Nistoreşti, polarizate doar teoretic de

Tulnici, în practică aceste populaţii nefiind polarizate de comerţul produselor

agro-alimentare. Aceleaşi disfuncţionalităţi teritoriale se repetă în cazul

majorităţii localităţilor situate în cursul superior al văilor din zona înaltă a

Vrancei: satele de pe cursul superior al Milcovului, aferente comunelor

Andreiaşu de Jos şi Reghiu, polarizate de către Odobeşti dar la distanţe-timp de

peste 30 de minute deplasare auto pentru cele mai accesibile sate din comuna

Reghiu, în timp ce satele din zona de amonte par mai apropiate de Nereju deşi în

realitate calitatea foarte discutabilă a drumului judeţean 205A lasă aceste

comunităţi în afara zonelor de influenţă exercitate de centrele de comercializare a

produselor agro-alimentare;

- Absenţa oraşelor, cumulată cu amplasarea periferică a singurelor aşezări rurale

20 Unei gospodării din acest areal îi sunt necesare venituri suplimentare pentru a acoperi costurile de

subzistenţă.


126

cu perspective de devenire urbană, Tulnici şi Nereju, care-şi concurează

ineficient acelaşi spaţiu, deschide, prin dependenţa faţă de o reţea urbană

prezentă doar periferic, riscul la o periferizare şi mai accentuată, indiferent dacă

este generată de Focşani pentru Valea Putnei, Narujei şi a Milcovului, de

Râmnicu-Sărat pentru Valea Râmnicului sau chiar de Târgu Secuiesc pentru

obârşiile Putnei şi a Şuşiţei;

- Dominarea structurilor rurale implică o slabă capacitate de intervenţie a pieţelor

locale, în special acolo unde structurile socio-profesionale sunt omogene,

nefavorizând acumularea plus-valorii din activităţile agricole nici în situaţia în

care sunt prezente anumite specializări: Vintileasca are un indice de specializare

a agriculturii în zootehnia ovinelor de 1,1, fiind avantajată de marea extindere a

suprafeţelor ciclice, în timp ce în comuna Nistoreşti se asigură în medie un

indice de specializare a şeptelului ovin de 1,3, însă depărtarea faţa de piețele de

desfacere nu conferă posibilitatea vânzărilor constante, necesare obţinerii

profitului. Mai mult decât atât lipsa diversităţii ocupaţionale a populaţiei,

orientată către activităţi similare, creează un deficit al posibilităţilor de absorbţie

locală a surplusului rezultat din agricultură, singura formă de schimb fiind trocul;

- Specializarea zootehnică nu este în cazul Vrancei rezultatul unei osmoze de tip

modern dintre cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, aceasta fiind guverantă

de factorii naturali limitativi ai unui mediu restrictiv, în care posibilităţile de

efectuare a activităţilor agronomice sunt extrem de reduse: suprafaţa arabilă nu

reprezintă decât 4% din totalul suprafeţei agricole la Nistoreşti şi la Andreiaşu de

Jos, 6% la Vintileasca, 8% la Nereju, 11% la Reghiu şi la Jitia. Este important de

reliefat că absenţa acestor suprafeţe are implicaţii majore asupra veniturilor

comunităţilor rurale nu prin lipsa veniturilor, ci prin creşterea costurilor pentru

asigurarea coşului minim de produse alimentare;

- Acolo unde factorul accesibilitate potenţială creşte, veniturile obţinute din

exploataţiile agricole cresc considerabil, remarcându-se în acest sens satele de pe

Valea Putnei care reclamă specializări ale agriculturii în zootehnia ovinelor, cu

rezultate remarcabile la nivel regional şi chiar naţional: Bârseştii cu un indice de

specializare de 3,3 ocupă prima poziţie în Moldova, fiind urmat de Negrileşti cu

un indice de aproximativ 2 şi de Păuleşti cu 1,35, toate fiind avantajate de

prezenţa unor pieţe locale cum este cazul Bârseştilor sau de proximitatea

Tulniciului, atât pentru Păuleşti cât şi pentru Negrileşti.

În restul teritoriului Moldovei cele mai frecvente situaţii de comunităţi

aferente ultimei clase a ierarhiei, conform profitului exploataţiilor agricole,

subscriu acestui model al izolării montane, cu condiţii restrictive pentru suprafeţele

arabile, situate departe de pieţele de achiziţionare a produselor agro-alimentare,


127

inclusiv a furajelor suplimentare pentru întreţinerea şeptelului şi cu cheltuieli mari

pentru acoperirea necesarului alimentar al gospodăriei.

Din punct de vedere administrativ ele coincid cu limitele de judeţe, slab

polarizate de serviciile urbane şi cu accesibilitate redusă faţă de reşedinţa de judeţ:

arealul cuprins între Valea Şuşiţei şi Valea Trotuşului cu extindere către bazinul

hidrografic al Caşinului (satele Gura Văii, Feteşti, Verdea, Scutaru, Pârvuleşti,

Hârja, Mănăstirea Caşin etc.), satele situate la limita dintre judeţele Neamţ şi Bacău

(Ardeluţa, Nechit, Neguleşti, Poieni, Bolătău) sau aşezările izolate din zona înaltă a

Obcinelor Feredeu şi Mestecăniş (Argel, Dubiuşca, Ehreşte, Cununschi, Obcina,

Ţibău, Iedu etc.).

În spaţiul extracarpatic aceste situaţii sunt în mare parte caracteristice

Colinelor Tutovei, cauzele individualizării acestui areal fiind deja subliniate la

subcapitolul referitor la veniturile exploataţiilor agricole, introducerea în algoritm a

costurilor de întreţinere şi funcţionare a exploataţiilor complicând suplimentar

balanţa de venituri şi cheltuieli a producătorilor agricoli din această unitate fizico-

geografică.


128


129

Figura 58: Utilizarea tradiţională a

bovinelor pentru tracţiune – Oşeşti

Fig. nr. 57: Creşterea extensivă a

ovinelor în com. Horodniceni, jud. SV

Figura 55: Creşterea bovine-

lor în com. Bogdana,

jud. Vaslui

Figura 60: Legumicultură intensivă

în Matca, jud. Galați

Figura 67 - Cultivarea tradiţională a

porumbului în bazinul hidrografic al

Berheciului

Figura 56: Utilizarea tradiţio-

nală a tracţiunii animale pe V. Putnei

Figura 54: Cultivarea tradiţională a porumbului în bazinul hidrografic

al Berheciului

Figura 59: Recolta fânului la

Oroftiana, jud. Botoşani

Figura 63: Creşterea caprinelor şi ovinelor în comuna Jorăşti, jud. Galaţi

Figura 61 : Piaţă agro-alimentară

în Huruieşti, jud. Bacău

Figura 62: Piaţă agro-alimentară în Darabani, jud. Botoşani

Documents

Distributia spatiala a indicilor starii sociale a populatiei din Moldova - Eficienta exploatatiilor agricole