PICTORII DIN LANCRĂM. CERCETĂRI RECENTE

ANA DUMITRAN

Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia

Anul 2011 s-a dovedit deosebit de rodnic pentru studiul icoanelor produse sau asociate Lancrămului. Investigațiile – dedicate deopotrivă pictorilor1 și patrimoniului acumulat în biserica din localitate2 – au avut inițial doar intenții sintetice, de reconfigurare a istoriei centrului artistic din perspectiva concluziilor la care au ajuns cercetătorii anteriori. Șansa aprofundării cunoștințelor a lărgit însă orizontul, probând o diversitate și o complexitate pe care momentan nu pot spune că o stăpânesc, de aceea am considerat necesară expunerea din nou a anumitor interogații, chiar cu riscul de a nu putea oferi și răspunsuri, dar și cu speranța inițierii unui dialog cu ceilalți cunoscători ai fenomenului picturii pe sticlă, pentru identificarea informațiilor necesare finalizării acestui demers.

Voi începe cu observația că, deşi s-a consacrat încă de la prima semnalare bibliografică drept unul dintre cele mai vechi centre ale picturii româneşti pe sticlă, Lancrămul s-a dovedit, cu fiecare reluare a cercetării, un subiect tot mai complex şi mai dificil de elucidat. De fapt, se poate spune că fiecare pas înainte a fost mai degrabă un progres colateral şi chiar o bulversare a şi aşa puţinelor certitudini referitoare la iconarii originari din această localitate învecinată Sebeşului.

Rezumând contribuțiile de până acum, reținem că Lancrămul figurează pe harta picturii româneşti transilvănene începând din anul 1942, când Gheorghe Pavelescu, având ca suport discuţiile cu locuitorii satului şi zestrea de icoane a bisericii locale, i-a indicat ca reprezentanți ai centrului pe Nicolae Zugravul, Ioan Costea și Ilie Costea, ale căror semnături le-a identificat pe icoane datate 1787, 1841, respectiv 18773. Deși autorul nu a făcut nicio speculație în legătură cu eventualitatea existenței unei relații de rudenie între cei trei, ea s-a oferit de la sine prin identitatea de nume și prin afirmația că pictura pe sticlă a fost apanajul unei singure familii: Costea. În următoarea abordare, datorată lui Ştefan Meteş, această eventualitate a îmbrăcat forma unui arbore genealogic în care fiecare dintre artişti reprezintă o generaţie, deși nu a fost adusă nicio dovadă documen-tară în acest sens4. Conștienți de acest neajuns, Juliana şi Dumitru Dancu s-au îndoit de apartenența lui Nicolae la familia Costea, dar nu au exclus-o cu totul, argumentele separatorii fiind oferite de diferențele stilistice dintre icoanele sale 1 Dumitran 2012, p. 233-250. 2 Dumitran 2011, p. 39-48. 3 Pavelescu 1939-1942, p. 286. 4 Meteş 1964, p. 750.

Ana Dumitran 210

și cele ale lui Ioan și Ilie Costea, considerați de soții Dancu tată și fiu5. Bazându-se, foarte probabil, pe anumite similitudini între prăznicarele lui

Nicolae din 1787 şi două icoane provenite din Galda de Jos (jud. Alba), identifi-cate într-o colecţie particulară bucureşteană, una semnată “Petru Zugrav” și datată 1795, cei doi cercetători l-au raliat și pe acesta centrului, amplasându-i atelierul “poate chiar la Lancrăm”6. Nesiguranța exprimării a fost inspirată, deoarece la scurtă vreme identitatea lui Petru a fost lămurită, Gelu-Mihai Hărdălău7 și – cu argumente irefutabile – Ioana Cristache-Panait8 demonstrând că e vorba de Petru din Topârcea. Nicolae Zugravul s-a dovedit a fi avut și el doar contacte ocazio-nale cu Lancrămul, fiind cât se poate de plauzibilă demonstrația lui Alexandru Hamat că avem de-a face cu Nicolae din Ludoș9, un colaborator al lui Petru din Topârcea, împreună cu care a semnat mai multe lucrări10, explicându-se astfel și apropierile stilistice între cei doi.

Dintre celelalte contribuții la bibliografia subiectului, singura demnă de a fi reținută îi aparține Ioanei Rustoiu, care și-a asumat dificila sarcină a studierii registrelor parohiale11. Din cauza canalizării atenției doar asupra purtătorilor apelativelor Nicolae, Petru, Ioan și Ilie, dar mai ales datorită faptului că, în protocoalele de botez, căsătorie și înmormântare, niciunul dintre membrii familiei Costea nu a fost indicat ca iconar, această încercare de a aduce lumină acolo unde mai înainte fuseseră vehiculate doar simple presupuneri s-a rezumat la prezentarea unei singure genealogii, cea a lui Ilie Costea, a cărui dată de naștere a fost în sfârșit dezvăluită: 20 iunie 1852. Fiu al lui Pavel, la rândul său fiu al lui Petru, care era fiul lui Nicolae – desigur nu autorii icoanelor din 1787 și 1795 –, zugravul Ilie Costea se dovedește astfel a nu fi fost un descendent direct al niciunuia dintre cei botezați Ioan, indiferent despre care dintre ei am crede că a fost pictor.

Mai înainte de a muta discuția asupra a ceea ce a fost indicat drept rezultat al activității centrului, se cuvine subliniat că, până în acest moment, a fost identi-ficată o singură lucrare pe care există mențiunea explicită că a fost pictată în Lancrăm: o icoană ilustrând Plângerea lui Iisus semnată de Ioan Costea în 1823. Piesa – publicată pentru prima dată de Gelu-Mihai Hărdălău12 – a aparținut bisericii din Lancrăm și se păstrează actualmente în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia13. 5 Dancu, Dancu 1975, p. 92. 6 Ibidem, p. 90-91. 7 Hărdălău 1981, p. 411. 8 Cristache-Panait 2003, p. 292. 9 Hamat 1996, p. 51-52; opinia a fost împărtășită și de Cristache-Panait 2003, p. 291. 10 Hamat 1996, p. 51-52; Porumb 1998, p. 260, 289; Cristache-Panait 2003, p. 290-291. 11 Purcar-Rustoiu 2000, p. 315-325. 12 Hărdălău 1979, p. 623. 13 Inv. 489. Pentru ilustrație vezi Dumitran 2011, fig. 5, și Dumitran 2012, fig. 5.

Pictorii din Lancrăm. Cercetări recente 211

Ca o concluzie temporară la cele spuse până acum, în Lancrăm au mai rămas să activeze doar Ioan Costea, cu lucrări datate între 1823-1841, și Ilie Costea, a cărui semnătură am întâlnit-o personal însoțită de anii 188814 și 191615.

În literatura consacrată picturii pe sticlă din Transilvania16 se regăsește un

număr impresionant de icoane atribuite pictorilor din Lancrăm. Totuși, surprin-zătoare nu este cantitatea, nici diversitatea stilistică, în ciuda reperelor extrem de restrânse care au stat la dispoziția cercetătorilor, ci faptul că lucrări aparținând aceleiași mâini au fost atribuite deopotrivă pictorilor din Lancrăm și celor din Mărginimea Sibiului. Formând un grup relativ compact prin colorit, anumite particularități ale desenului și, în mod deosebit, folosirea hârtiei argintate ca fundal, este, până la un punct, de înțeles delimitarea lor ca “icoane de Lancrăm”. Acesta a fost și motivul pentru care, personal, am preferat analiza lor în ansamblu, având ca o primă intenție delimitarea artiștilor, iar ulterior încercarea de locali-zare a lor. Cum era de așteptat, doar o foarte mică parte dintre icoane au putut fi atribuite lui Ioan Costea17 și și mai puține lui Ilie Costea18.

Marea majoritate a revenit unui anonim19 în care cercetătorii anteriori l-au văzut când pe Ioan Costea20, când pe Ilie Costea21. Din cele circa 100 de icoane aparținând creației acestuia identificate până acum, una singură – o Maică îndu-rerată provenită din Poiana Sibiului, păstrată în colecțiile Muzeului „Astra” din Sibiu22 (fig. 3) – deține o mențiune care ar putea fi interpretată ca semnătură. Redusă la inițialele P. O., cărora li se alătură anul 1853, ea nu ne ajută deocam-dată nici în privința recunoașterii artistului, nici în aceea a localizării atelierului său. Deruta sporește dacă privim comparativ două icoane ilustrând Fuga în Egipt, una identificată de soții Dancu în satul Vale, din care a fost extrasă o pagină de 14 Nicolae, Rustoiu, Dumitran 2010, p. 114 (cruce pictată); Dumitran 2011, fig. 19 (icoană pe lemn). 15 Nicolae, Rustoiu, Dumitran 2010, p. 226 (cruce de lemn pictată). 16 La bibliografia folosită pentru redactarea acestui studiu se mai adaugă: Ion Muşlea, Icoanele pe sticlă şi xilogravurile ţăranilor români din Transilvania, Bucureşti, 1995; Cornel Irimie, Marcela Focşa, Icoane pe sticlă, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968; Gelu-Mihai Hărdălău,Virgil Grosu, Centrele de iconari din judeţul Alba, în Îndrumător Pastoral, II, 1978; Gelu-Mihai Hărdălău, Şcoli de zugravi pe raza Eparhiei de Alba Iulia, în Îndrumător Pastoral, V, 1981; Ruth Fabritius, Joachim Nentwig, Hinterglasikonen. Die Sammlung Nentwig im Museum am Dom, Regensburg, 2003; Irmgard Sedler, Marius J. Tătaru, Zerbrechliche Heiligenwelten. Rumänische Hinterglas-ikonen, Kornwestheim, 2004; Simona Teodora Roşca, Icoana pe sticlă din Transilvania (sec. XVIII-XX), Tradiţii clujene, Cluj-Napoca, 2010; Poesie des Glaubens. Rumänische Hinterglas-ikonen aus dem 19. Jahrhundert, Ausstellung vom 8. September bis 19. Dezember 2010, Berlin; Icoane din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Catalogul colecţiei, Cluj-Napoca, 2011. 17 Dumitran 2012, p. 236-237. 18 Ibidem, p. 238. 19 Ibidem, p. 238-242. 20 Hărdălău 1979, p. 625. 21 Dancu, Dancu 1975, pl. 111. 22 Inv. 1099 OC. Pentru ilustație vezi Ionescu 2009, p. 82, nr. 220.

Ana Dumitran 212

ziar cu adresa abonatului: „Nicolae Oancea, Vale, poșta Săliște”23, cealaltă scoasă recent la licitație de Casa Fischer din Heilbronn24. Categoric, ambele au fost pictate după același model și poate chiar în același atelier, dar nu de același artist.

Fig. 1. - Nicolae Oancea din Vale, Iisus Hristos Mare Arhiereu și Învățător, 1830;

detaliu; colecția Mitropoliei Sibiului (apud Ionescu 2009).

Fig. 2. - Meșterul P. O. (atribuire), Iisus Hristos Mare Arhiereu și Învățător, biserica din Lancrăm;

detaliu; colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Fig. 3. - Meșterul P. O., Maica Domnului îndurerată, 1853, Poiana Sibiului;

detaliu; colecția Muzeului „Astra”, Sibiu (apud Ionescu 2009).

23 Dancu, Dancu 1975, p. 116 și pl. 138. 24 Fischer 2008, p. 24, nr. 7.

Pictorii din Lancrăm. Cercetări recente 213

Icoana din Vale îi aparține aproape neîndoielnic pictorului local Nicolae Oancea, pentru care cea mai veche atestare pe care o deținem datează din 1830: o icoană pe sticlă semnată „Nicolae Oancia zugrav”, aflată în patrimoniul Mitro-poliei din Sibiu25 (fig. 1), iar ultima consemnare a fost notată în registrul de evi-dență a deceselor, când, în afară de ziua morții, 7 septembrie 1890, i-a mai fost reținută și vârsta, 84 de ani, ceea ce presupune că artistul s-a născut în 180626.

Icoana licitată de Casa Fischer a fost pictată, tot fără urmă de îndoială, de meșterul P. O., după cum dovedește modul particular de realizare a sprâncenelor, printr-o arcuire elegantă delimitată brusc la baza nasului de o linie scurtă ce sugerează o uşoară încruntare, caracteristică regăsibilă doar la acest zugrav, inspirată foarte probabil de gravurile athonite pe care adeseori le-a folosit ca model. Cele două icoane mai au în comun decorul ramei: o floare obținută din puncte pictate cu alb, redată central și la colțurile baghetelor.

Asemănările atât de evidente sunt rezultatul unei relații foarte strânse între cei doi autori, inițiala O făcând de bănuit chiar ceva mai mult decât ucenicia unuia pe lângă celălalt. Existența unui al doilea iconar în familia Oancea din Vale, care să-și fi schimbat la un moment dat domiciliul, stabilindu-se – cu expresia deja amintită a soților Dancu – „poate chiar în Lancrăm”, merită luată în calcul cel puțin ca ipoteză. Până la verificarea ei, singura dovadă a prezenței aici a meșterului P. O. rămâne o icoană a lui Iisus tronând, care a făcut parte din patrimoniul bisericii locale27 (fig. 2). Aceasta a putut fi, însă, achiziționată și din târg sau de la vreun negustor ambulant. Dacă totuși se va demonstra că meșterul P. O. și-a avut atelierul în Lancrăm, atunci afirmația că, aici, pictura a fost apanajul exclusiv al familiei Costea nu se mai poate susține.

Iconarul P. O. a avut cel puțin doi ucenici, și ei anonimi, care s-au dovedit extrem de fideli modelelor sale28, dar asocierea lor cu Lancrămul nu beneficiază de nici un argument, ci decurge doar din firava presupunere că, la rândul său, maestrul a activat în Lancrăm.

Pe același considerent al prezenței printre icoanele bisericii din Lancrăm a unei singure lucrări, se mai poate ratașa centrului un grup de icoane pe sticlă nesemnate, dar al căror autor a putut fi identificat cu ajutorul semnăturilor lăsate în 1835 pe două icoane pe lemn cu reprezentarea Cinei de la Mamvri şi pe o cruce de altar aparținând bisericilor de la Mogoş-Mămăligani29 şi Mogoş-Micleşti30 25 Pentru ilustație vezi Ionescu 2009, p. 129, nr. 33. 26 Cf. Dancu, Dancu 1975, p. 116. 27 Păstrată în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, inv. 492. Pentru ilustație vezi Dumitran 2011, fig. 16, și Dumitran 2012, fig. 20. 28 Dumitran 2012, p. 242-243. 29 Inv. 150, colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Pentru ilustrație vezi Dumitran, Szöcs, Băjenaru 2012,p. 34. 30 Inv. 158, colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia (icoana). Crucea se păstrează în biserica de la Mogoș-Miclești.

Ana Dumitran 214

(jud. Alba) (fig. 6-7). Lucrări ale sale au împodobit și casele locuitorilor Lancră-mului31. Însă, motivul principal pentru care această asociere merită toată atenția este numele pictorului: Ioan Costea Verman. Referiri la acest artist au făcut doar Ioana Cristache-Panait, care nu are decât comentarii referitoare la stil32, şi Gelu-Mihai Hărdălău care, voit sau nu, a pus icoana de la Mogoş-Mămăligani pe seama lui Ioan Costea din Lancrăm, refuzând apelativul Verman și includerea unui pictor cu acest nume în repertoriul pe care l-a alcătuit în 198133.

Identitatea de nume și eventualitatea activării simultane în aceeași localitate fac necesară delimitarea creațiilor celor doi. În acest caz, analiza este mult ușurată de faptul că deja invocata icoană din patrimoniul bisericii Lancrămului prezintă aceeași temă cu icoana lui Ioan Costea din 1823: Plângerea lui Iisus34. Ceea ce particularizează icoana atribuibilă lui Ioan Costea Verman și, de fapt, toate icoanele care pot fi puse pe seama sa, este modul foarte personal de redare a nasului, cu vârful plat și lobii evazați (fig. 4-5).

Fig. 4. - Ioan Costea, Plângerea lui Iisus, 1823, biserica din Lancrăm;

detaliu; colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Fig. 5. - Ioan Costea Verman, Plângerea lui Iisus; biserica din Lancrăm; detaliu; colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Odată acceptată dubla identitate, se cere explicată folosirea celui de-al doilea apelativ. Răspunzând primului impuls, suntem tentați să vedem în el un derivat dintr-un toponim. Cel mai apropiat, ca sonoritate, este Vermeș, localități 31 O icoană pe sticlă cu o asemenea proveniență se păstrează în colecția Szöcs (Dumitran, Szöcs, Băjenaru 2012, p. 35). 32 Cristache-Panait 1987, p. 90, 95. 33 Hărdălău 1981, p. 409. 34 Pentru ilustrație vezi Dumitran 2011, fig. 18.

Pictorii din Lancrăm. Cercetări recente 215

cu acest nume fiind identificate în județele Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin. Dar derivatul ar fi Vermeșan, nu Verman. Pentru acesta din urmă, ca antroponim, avem o singură etimologie: Gherman, German, față de care ar reprezenta o formă hipercorectă35. Niciuna din aceste variante nu se potrivește cazului nostru, rămâ-nând doar explicația că avem de-a face cu o poreclă, asumată special de artist pentru eliminarea confuziei cu pictorul omonim. O astfel de realitate se poate însă admite doar în situația în care cei doi au fost membri ai aceleiași comunități, eventual și rude. Pentru verificarea acestei ipoteze, trebuie să ne întoarcem la registrele parohiei Lancrăm. Păstrate la Serviciul Județean Alba al Arhivelor Naționale, evidențelor matricole încep în anul 1764, deci sunt suficient de vechi pentru a nu rata niciunul din momentele importante ale vieții zugravului. Dar căutarea apelativului Verman se dovedește zadarnică. Dacă admitem că, fiind doar o poreclă, izul peiorativ al acestor forme de adresare le-a ținut la distanță de consemnările oficiale, ne mai rămâne să-l căutăm pe pictor printre purtătorii numelui Ioan Costea. Într-o relativă ordine cronologică, aceștia sunt următorii:

Ioan, fiul lui Ilie Costea, despre care știm doar că s-a căsătorit în 19 ianuarie 177236. Ca să fie pictorul pe care îl căutăm, trebuia să mai fie în viață în 1835, anul în care au fost pictate icoanele și crucea de la Mogoș-Mămăligani și Mogoș-Miclești. În 9 octombrie 1810 murea un Ioan Costea în vârstă de 60 de ani37. S-a născut, deci, în jurul anului 1750. Pentru momentul 1810, Ioan fiul lui Ilie este singurul căruia i se potrivește această vârstă, deci nu poate fi el iconarul.

Ioan, fiul lui Gavril Costea, s-a născut în 24 iunie 176738. În 1835 ar fi avut 68 de ani, o vârstă la care mulți artiști contemporani erau încă activi. În registrele parohiei Lancrăm nu am mai găsit nicio informație despre el. Explica-țiile pot fi multe: poate și-a luat mireasă din altă localitate, poate nu a avut copii, poate nici nu s-a căsătorit, poate a murit în timpul unei peregrinări, poate s-a mutat din Lancrăm sau poate pur și simplu preotul a uitat să-i înregistreze decesul. Neavând nici un indiciu, Ioan fiul lui Gavril rămâne deocam-dată candidat la identitatea iconarului căutat.

Un al treilea Ioan Costea aflăm că a murit de gută în 3 august 1852, în vârstă de 62 de ani, fiind deci născut în anul 1790. În 28 ianuarie 1812 s-a căsătorit cu Theodora Miga39, împreună cu care a avut 11 copii. Nu știm fiul căruia dintre deținătorii cognomenului Costea a fost acest Ioan, dar cel mai probabil el este pictorul care a semnat icoanele din 1823 și 1841. Că nu poate fi confundat cu Costea Verman este cert, dovadă fiind, pe de o parte, diferențele

35 Iordan 1983, p. 483. 36 ANSJA, colecția Registre de stare civilă de la instituțiile de cult, Parohia Ortodoxă Lancrăm, Protocolul cununaților, 1764-1851. 37 Loc. cit., Protocolul morților, 1764-1851. 38 Loc. cit., Protocolul botezaților, 1764-1821. 39 Loc. cit., Protocolul cununaților, 1764-1851.

Ana Dumitran 216

stilistice, iar, pe de altă parte, insistența cu care acesta din urmă își asociază cel de-al doilea apelativ.

În secolul al XIX-lea mai întâlnim încă șase Ioan Costea, născuți în 1809, 1816, 1831, 1844, 1847 și 1855. Dintre aceștia, poate candida la identitatea pictorului Costea Verman doar cel de-al doilea, născut în 19 februarie 181640, fiu al lui Petru Costea, despre care nu am mai găsit însă nicio informație. În cazul său, impedimentul identificării cu artistul îl constituie caracteristicile stilistice ale icoanelor acestuia. Aspectul decorativ, care uneori devine obositor, acea formă specială a nasului şi chipurile alungite trimit spre icoanele lui Petru din Topârcea, indicând o posibilă ucenicie pe lângă acest pictor din Mărginimea Sibiului, a cărui activitate poate fi urmărită până în anul 1804, când a realizat icoanele prăznicare ale bisericii din Cioara (azi Săliște, jud. Alba). Cele mai timpurii lucrări cunoscute sunt icoanele bisericii de lemn dispărute din Daia (jud. Alba), semnate și datate în 178641. Formarea lui Ioan Costea Verman trebuie situată, deci, undeva în acest interval, pentru care cel mai bun candidat rămâne Ioan fiul lui Gavril Costea, cel născut în 1767.

Indirect, identificarea este sprijinită de un important detaliu biografic: la vârsta de 12 ani Ioan rămâne orfan de ambii părinți, tatăl său încetând din viață în 25 ianuarie 1778, iar mama în 20 ianuarie 177942. Un frate, Vasile, și sora Opreana muriseră încă înainte de nașterea sa, în 1764, respectiv 176543. Deși a putut ajunge în grija altor rude, pe care le putem bănui în descendenții lui Ilie și Onea Costea, varianta intrării ca ucenic în slujba unui pictor în trecere prin zonă și a supraviețuirii pe cont propriu nu trebuie câtuși de puțin minimalizată. În acest context dramatic al existenței sale trebuie să fi apărut și cel de-al doilea apelativ, atât de greu de explicat etimologic și, aparent, fără nicio legătură cu Lancrămul.

Deși este doar rezultatul unei presupuneri, identificarea lui Ioan fiul lui Gavril Costea cu pictorul Ioan Costea Verman are toate șansele să fie corectă câtă vreme căutarea rămâne circumscrisă doar Lancrămului. Să nu uităm că patronimul Costea este larg răspândit și, cam în același procent în care îl întâlnim în Lancrăm, el se regăsește chiar în Mogoș-Miclești44. Totuși, indicarea acestei localități ca centru artistic și mai ales localizarea aici a unui atelier de pictură pe sticlă activ în primele decenii ale veacului al XIX-lea ar fi, în acest moment, afirmații cu totul hazardate, fie și numai pentru că nici la Mogoș nu am întâlnit

40 Loc. cit., Protocolul botezaților, 1764-1821. 41 Porumb 1998, p. 289; Pop 2007, p. 320-327, 330-331, fig. 1-3. 42 ANSJA, loc. cit., Protocolul morților, 1764-1851. 43 Ibidem. 44 ANSJA, colecția Registre de stare civilă de la instituțiile de cult, Parohia Ortodoxă Mogoș-Miclești, cu evidențe păstrate începând cu anul 1791. Pentru Mogoș-Mămăligani, evidențele datează doar din secolul XX.

Pictorii din Lancrăm. Cercetări recente 217

patronimul Verman. Într-o asemenea perspectivă, o rediscutare a înrudirii pictorilor din Lancrăm merită atenție, măcar ca exercițiu de perspicacitate. Refacerea genealogiei va avea acum în vedere toate generațiile consemnate în evidențele matricole, în ideea că, acolo unde lipsesc mențiunile explicite, o privire de ansamblu poate oferi indicii prețioase pentru surprinderea gradelor de rudenie.

La 1764, de când se păstrează cele mai vechi informații, viețuiau în Lancrăm doar trei purtători ai cognomenului Costea: Ilie, Onea și Gavril. Diferența de vârstă dintre ei este de doar câțiva ani: cu toții au avut copii născuți în jurul anului 1755, ceea ce exclude eventualitatea ca unul să fi fost tatăl celorlalți doi și face să crească probabilitatea de a fi fost frați sau veri primari. Oricum, nu suntem departe de momentul întemeierii familiei în Lancrăm, cel mai probabil prin transformarea numelui de botez în patronim, deoarece pentru cei veniți din alte comunități a funcționat regula denumirii după locul de origine: Becan – din Beca, Berghian – din Berghin, Beianu/Biianu – din Beia sau Biia, Cașolțan – din Cașolț, Cutean – din Cut, Găldean – din Galda, Henegar – din Henig, Lomănar – din Loman, Ordean – din Oarda, Pâclișan – din Pâclișa, Șibișan – din Sibișeni, Ţelnean – din Ţelna, Vințan – din Vințu de Jos și chiar Ruteanu – apelativ primit de o familie care a venit din Galiția. Numărul mare al acestui tip de patronime demon-strează că nu s-ar fi făcut excepție dacă primul Costea ar fi fost și el un venetic.

Revenind la cei trei Costea, observăm că despre Onea avem cele mai puține informații: doar că a avut doi fii, „Vasilică [lui] One Coste”, decedat în 8 iunie 1796 în vârstă de 39 de ani, 7 luni și 24 de zile, cel de-al doilea, “pruncul Oni Coste”, murind și el în 22 aprilie 1774.

Gavril Costea a avut și el un fiu botezat Vasile, care a murit în 17 aprilie 1764, o fiică, Opreana, moartă în 10 iulie 1765, și pe Ioan cel pe care l-am iden-tificat cu pictorul Ioan Costea Verman, care s-a născut în 24 iunie 1767. Gavril a murit în 25 ianuarie 1778, iar văduva sa un an mai târziu, în 20 ianuarie 1779.

Ilie Costea a murit în 30 august 1772. Dintre descendenții săi, o cunoaștem pe Anghilina, care a murit în 21 august 1769, apoi pe Ioan, căsătorit în 19 ianuarie 1772 cu „fata a lui Simion Adam”, despre care bănuim că este acel Ioan Costea mort în 9 octombrie 1810, în vârstă de 60 de ani. În 5 februarie 1777 „s-au căsătorit Grigorie Coman și au luat fata a lui Ilie Coste”, iar în 13 februarie 1780 a avut loc căsătoria lui „Pahomie a lui Ilie Coste”, care „au luat fată [a] lui Simion Sârbu”. Din această ultimă căsătorie știm că a rezultat o fiică, pe care, în 17 februarie 1804, a luat-o de soție Petru Vințan. Pahomie Costea trăia încă în 25 ianuarie 1814, când i-a cununat pe Avram Bâldea și Anna lui Irimie [...].

Nu se mai poate stabili al cărui fiu dintre cei trei Costea a fost Luca, despre care avem doar informații referitoare la decesul său, petrecut în 2 mai 1811, la vârsta de 60 de ani, și al soției sale, „Maria Lucăi Costea”, care a murit în 18 decembrie 1811, la vârsta de 55 de ani, o lună și cinci zile.

Numele Ilie a fost destul de rar în Lancrăm, de aceea bănuiesc că bote-

Ana Dumitran 218

zarea în 1852 a unui prunc cu acest nume s-a făcut în memoria unui strămoș, în acest caz un stră-străbunic. Dacă raționamentul este corect, atunci printre des-cendenții lui Ilie Costea mai trebuie să-l includem pe Nicula sau Nicolae, pentru care avem informații începând din 2 februarie 1772, când s-a însurat cu „fata lui Mărtin Pătrașc”. Numele soției, Maria, îl cunoaștem din înregistrarea referitoare la nașterea fetiței Sofia, în 25 februarie 1795. Probabil mezina familiei, aceasta s-a stins din viață în 17 iulie 1803.

Nicula Costea și Maria Pătrașc au mai avut două fete: Maria, căsătorită cu Ioan Stanciu în 16 ianuarie 1801, Salomia, căsătorită cu Mihail Zeic în 1804, și un fiu, Petru, născut în 17 mai 1775. Însoțirea acestuia din urmă cu Maria nu este consemnată în protocolul cununaților, probabil pentru că mireasa nu a fost din Lancrăm și oficierea căsătoriei, precum și înregistrarea ei, au revenit preotului din localitatea ei de origine. Petru este singurul din familia Costea și aproape singurul din Lancrăm, în prima jumătate a secolului XIX, căruia i se menționează profesia. A fost dascăl și tată a opt copii: Ioan (născut în 3 mai 1809, decedat în 26 martie 1814), Elisafta (născută în 1 iulie 1811), Paraschiva (născută în 9 august 1813, căsătorită cu Macsin Vințan în februarie 1843), Ioan (născut în 19 februarie 1816), Nicolae (născut în 9 noiembrie 1817), Patrichie (născut în 19 octombrie 1819, decedat în 15 octombrie 1890, căsătorit cu Maria Pavel în 15 februarie 1842, împreună cu care a avut doi copii, Ioan și Ioana, morți la scurtă vreme după naștere, în 1844 și 1855), Daniil (născut în 10 septembrie 1821, căsătorit cu Salomia, care i-a dăruit o fiică, Paraschiva, născută în 7 august 1854) și Pavel (născut în 23 iunie 1823, decedat în 9 mai 1894, căsătorit cu Elina Miga în 17 ianuarie 1846). Registrele parohiei Lancrăm permit urmărirea descendenței doar pentru acesta din urmă, probabil pentru că ceilalți se vor fi căsătorit în alte localități sau au murit fără urmași. Între cei 11 copii ai săi, care au venit pe lume între 1847 și 1873, îl găsim pe pictorul Ilie, născut, după cum s-a mai spus, în 20 iunie 1852, decedat la 1 ianuarie 1921. De aseme-nea, acesta este singurul care a avut urmași, 10 copii rezultați din căsătoria cu Paraschiva Șchiopu, oficiată în 8 noiembrie 1881. Doar o soră, Elena, născută în 8 iunie 1863, a mai dat naștere unui copil, nelegitim, Petru, care a murit însă în 14 mai 1889, în vârstă de șapte luni.

Urmărind încrengătura de rudenii spirituale generată de botezuri și căsătorii, nu putem să nu observăm masiva implicare în familia lui Nicula Costea, în calitate de nași, a membrilor familiei Chirilă45. Dar aceștia joacă un rol similar și în familia lui Ioan Costea, cel pe care l-am indicat ca fiind pictorul icoanelor din 1823 și 1841. Născut în 1790, nu știm al cui fiu a fost, dar faptul că l-a avut naș de cununie pe Moise Chirilă, care, împreună cu fiica sa Paraschiva, au botezat o parte din copiii lui Petru și Ioan Costea, ne conduce la concluzia că cei doi au fost frați, Ioan Costea pictorul integrându-se și el pe lista descenden-

45 Cf. și Purcar-Rustoiu 2000, p. 320.

Pictorii din Lancrăm. Cercetări recente 219

ților lui Nicula Costea. Căsătorit cu Theodora Miga în 28 ianuarie 1812, Ioan Costea a avut și el

11 copii: Daniil (născut în 13 septembrie 1813, decedat în 3 septembrie 1860, căsătorit cu Paraschiva, care, în 7 ianuarie 1836, i-a dăruit o fiică, Elena, moartă în 16 iulie 1895, fără a fi fost căsătorită), Ana (născută în 8 ianuarie 1816, moartă tot necăsătorită în 15 februarie 1883), Maria (născută la 1 septembrie 1818), care trebuie să fi murit la foarte scurtă vreme, deoarece în 4 decembrie 1819 s-a născut o altă fiică, botezată tot Maria, despre care știm că, în 6 noiembrie 1849, s-a căsătorit cu Filip Ţelneanu. În 2 februarie 1875 „Ion Mariei Costea (Ţielneana)”, de 29 de ani, s-a căsătorit cu Ioana lui Simeon Păcurariu. Menționarea numelui mamei mirelui și faptul că aceasta era mai cunoscută prin numele anterior căsătoriei sunt semne că soțul său murise de multă vreme. Probabil ea este „Maria Costea prescurarița”, văduva de 68 de ani care a murit la 1 iunie 1889.

Revenind la copiii familiei Ioan Costea și Theodora Miga, lista continuă cu Tatiana (născută în 12 ianuarie 1826), Elina (născută în decembrie 1827, moartă în 28 martie 1832), Ioan (născut în 23 mai 1831), Ana (născută în 28 ianuarie 1834), Elina (născută în 7 august 1832), George (născut în 9 martie 1836, decedat în 16 februarie 1864) și Sabina (născută în 15 ianuarie 1839). Alte informații despre ei, în afară de cele deja enunțate, nu s-au păstrat. Cred însă că Ioan Costea cel care, între 1855 și 1887, apare în protocolul botezaților ca fiind căsătorit cu Paraschiva Chirilă, este Ioan cel născut în 23 mai 1831, fiul picto-rului Ioan Costea, niciunul dintre omonimii săi neavând vârsta potrivită pentru a fi părinte în tot acest interval de timp.

Etalarea întregului arbore genealogic al familiei Costea pentru un veac și jumătate ne oferă următoarea imagine asupra relației de rudenie între pictorii cunoscuți cu numele: Ioan Costea (1790-1852) a fost fiul unui văr primar al lui Ioan Costea Verman (1767 – † după 1835) și stră-unchi al lui Ilie Costea (1852-1921). Stilistic, între Ioan Costea și Ioan Costea Verman este destul de dificil de stabilit apropieri, dar aceasta mai mult din cauza că opera lui Ioan Costea este foarte puțin cunoscută. O ucenicie a lui Ioan Costea pe lângă Costea Verman nu trebuie, deci, cu totul exclusă, cel puțin până la nivelul acceptării perpetuării meșteșugului în familie. Transmiterea sa spre Ilie Costea a avut, însă, sigur, nevoie de intermediari, deoarece anul morţii lui Ioan Costea coincide cu cel al naşterii lui Ilie. Ipoteza activării și a altor pictori în Lancrăm, nu neapărat membri ai familiei Costea, capătă astfel măcar un firav contur. O relație între Ioan Costea și cel mai prolific dintre iconarii care își așteaptă localizarea, acel P. O. de la Poiana Sibiului din 1853, este de asemenea de bănuit, cei doi având în repertoriu modele comune46. Aprofundarea creației lui Ilie Costea ar putea avea ca rezultat indicarea sa ca ucenic al acestui remarcabil meșter, alături de cel

46 Vezi, spre exemplu, icoanele Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, care urmează același model athonit (Dumitran 2012, fig. 7 și 30.

Ana Dumitran 220

puțin încă doi confrați47. De asemenea, este destul de greu de crezut că depla-sarea în 1880 în Lancrăm a unui negustor de sticle din Porumbacu48 a avut ca motivație funcționarea aici doar a atelierului lui Ilie Costea sau că acest comerț direct cu glăjăria din Ţara Făgărașului avea loc atunci pentru prima dată.

Sunt conștientă că lipsa de precizie a filiațiilor oferite de evidențele matricole ale parohiei Lancrăm și, mai ales, lipsa de interes manifestată de preoții de aici pentru meșteșugul picturii, atitudine destul de neobișnuită într-o vreme în care calitatea de zugrav a ținut aproape peste tot locul patronimului, fac din tot acest demers o lungă înșiruire de presupuneri. Să reținem deocamdată ca certă existența unui pictor cu numele Ioan Costea Verman și să sperăm că va fi cât mai curând descoperită și acea prețioasă informație care să permită localizarea sa, în Lancrăm sau oriunde în altă parte.

În virtutea celor spuse până aici, cred că merită să mai aruncăm o privire și

asupra crucii pe care soții Dancu au atribuit-o zugravului Ioan Costea, desigur fără să știe cât de frecvent a fost acest nume în Lancrăm.

Situat pe latura sudică a bisericii, în imediata apropiere a mormântului lui Lucian Blaga, dar în primul rând în proximitatea lăcașului de cult, amplasamentul acestui însemn funerar este cel mai bun indiciu că a fost destinat să marcheze locul unde a fost depus pentru odihna de veci un membru important al comu-nității. Textul inscripției, redat cu chirilice, a fost citit astfel: „Aicea/ odihneaște/ Ioan Costea/ din an 18[...],/ fiin[d] de [...]/ de ani”, punctele de suspensie indicând spații intenționat lăsate libere de cioplitor, pentru o completare ulteri-oară a anului morții și a vârstei, deoarece însuși beneficiarul s-ar fi îngrijit de execuția crucii. El ar fi trăit, deci, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind „încredințat că va muri încă în 18[...]”49. Presupunerea este greu de contrazis și, oricât de dificil de acceptat este lectura celui de-al patrulea rând, singura semnificație care se poate asocia slovelor lizibile rămâne cea deja atribuită de Juliana și Dumitru Dancu. Să mai remarcăm și că, din numărul destul de important de cruci vechi păstrate în cimitirul Lancrămului, marea majoritate nu a indicat niciodată numele defuncților, înscrierea numelui lui Ioan Costea constituind, astfel, o surprinzătoare excepție. El nu a putut fi, deci, un oarecare Ioan Costea dintre numeroșii purtători ai acestui apelativ, ci o persoană care a înțeles aproape mai bine ca oricare dintre contemporanii săi rostul diferențiator al scrisului și importanța sa pentru păstrarea memoriei. Dar recunoașterea înzestrării artistice nu a venit nici măcar din partea unui asemenea iubitor al slovelor, ca și cum profesia de care atâția alții au fost mândri, în Lancrăm nu ar fi contat câtuși de 47 Ibidem, p. 244-245. 48 La 6 august 1880 a murit de friguri, în Lancrăm, „Anton Lakatos, neguțitor de sticle din Porumbacu, comitatul [sic !] Făgărașului”, în vârstă de 14 ani (ANSJA, loc. cit., Protocolul morți-lor, 1877-1907). 49 Dancu, Dancu 1975, p. 87, cu ilustrație.

Pictorii din Lancrăm. Cercetări recente 221

puțin. Am putea avea în această atitudine, indirect, explicația faptului că atât de puține dintre icoanele asociate centrului au fost semnate. Dar dacă în spatele acestei tăceri se ascunde cu adevărat modestia zugravilor sau doar neșansa noastră de a cunoaște mai multe din lucrările semnate, rămâne o temă de meditație pentru investigațiile viitoare, care vor trebui să lămurească și cât din ceea ce a fost pus pe seama pictorilor din Lancrăm aparține într-adevăr creației acestora. Separarea de producția atelierelor din Mărginimea Sibiului, cu care Lancrămul și în general Valea Sebeșului s-a aflat într-un continuu și efervescent contact, nu este deloc ușoară și nu va putea fi tranșată convingător fără epuizarea surselor arhivistice, aparent mai la îndemână decât descoperirea unor piese care să conțină toate informațiile a căror lipsă o resimțim acum atât de dureros.

PAINTERS OF LANCRĂM. RECENT RESEARCHES

ABSTRACT

Research debates again identity of painters associated with Lancrăm, from the perspective

of information offered by official records of Lancrăm parish. Consequently, out of the great number of community members that belonged to Costea family, there are identified painter Ioan Costea (1790-1852), who seems to have been brother with Ilie Costea’s grandfather (1852-1921), and painter Ioan Costea Verman, born in 1767, whose father, Gavril Costea, might have been brother with Ioan Costea’s grandfather. Kinship relation between artists seems to be very remote, fact which contradicts affirmation that in Lancrăm painted solely members of Costea family. This statement may still remain valid only if it is accepted interruption of artistic activity for several decades, as the year of the death of the painter that represents the second generation of icon painters coincides with the birth year of the representative of the third generation. Yet, there may be also possible that other members of the community have painted in parallel, locals or established in Lancrăm, amongst who a special place is occupied by master P.O. from the middle of the XIXth century and by his apprentices. Yet, their localization in Lancrăm is only suspected, for now.

EXPLANATION OF FIGURES

Fig. 1. - Nicolae Oancea from Vale, Jesus the High Priest and Teacher, 1830; detail; collection of

Sibiu Mitropoly (apud Ionescu 2009). Fig. 2. - Master P. O. (attribution), Jesus the High Priest and Teacher, church of Lancrăm; detail;

collection of Orthodox Archbishopric of Alba Iulia. Fig. 3. - Master P. O., Mourning Virgin Mary, 1853, Poiana Sibiului; detail; collection of „Astra”

Museum, Sibiu (apud Ionescu 2009). Fig. 4. - Ioan Costea, Lamentation, 1823, church of Lancrăm; detail; collection of Orthodox

Archbishopric of Alba Iulia. Fig. 5. - Ioan Costea Verman, Lamentation, church of Lancrăm; detail; collection of Orthodox

Archbishopric of Alba Iulia. Fig. 6. - Ioan Costea Verman, Mamvri Dinner, 1835, Mogoș-Miclești; collection of Orthodox

Archbishopric of Alba Iulia (signature and dating in the lower part of the frame). Fig. 7. - Ioan Costea Verman, altar cross, 1835, Mogoș-Miclești.

Ana Dumitran 222

Abrevieri bibliografice ANSJA - Arhivele Naționale. Serviciul Județean Alba Cristache-Panait 1987 - Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia

Alba Iuliei, mărturii de continuitate şi creaţie românească, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1987

Cristache-Panait 2003 - Ioana Cristache-Panait, Zugravul Petru de la Topârcea (judeţul Sibiu), în vol. Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003

Dancu, Dancu 1975 - Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, Editura Meridiane, Bucureşti, 1975

Dumitran 2011 - Ana Dumitran, Icoanele bisericii din Lancrăm, în Apulum, XLVIII (series Historia et Patrimonium), 2011

Dumitran 2012 - Ana Dumitran, Icon Painters of Lancrăm, în Transylvanian Review, vol. XXI, suppl. 1, 2012

Dumitran, Szöcs, Băjenaru 2012 - Ana Dumitran, Szöcs Fülőp Károly, Elena Băjenaru, Icoane pe sticlă din Transilvania. Colecția Szöcs, Editura Altip, Alba Iulia, 2012

Fischer 2008 - 177. Fischer-Auktion, Rumänische Hinterglasbilder Sammlung Barbara & Horst Wustlich, 6. Dezember 2008

Hamat 1996 - Alexandru Hamat, Contribuţii la cunoaşterea zugravilor icoanelor pe sticlă în veacul al XVIII-lea din Transilvania, în Revista Muzeelor, 2, 1996

Hărdălău 1979 - Gelu-Mihai Hărdălău, Zugravi şi icoane pe sticlă în judeţul Alba, în Apulum, XVII, 1979

Hărdălău 1981 - Gelu-Mihai Hărdălău, Zugravii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea în judeţul Alba, în Apulum, XIX, 1981

Ionescu 2009 - Alina Geanina Ionescu, Icoanele pe lemn şi sticlă din principalele colecţii sibiene, Editura Astra Museum, Sibiu, 2009

Iordan 1983 - Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983

Meteş 1964 - Ştefan Meteş, Zugravii şi icoanele pe hârtie (xilogravuri-stampe) şi sticlă din Transilvania, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-8, 1964

Nicolae, Rustoiu, Dumitran 2010 - Jan Nicolae, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, Crucea în patrimoniul spiritual al județului Alba, Editura Altip, Alba Iulia, 2010

Pavelescu 1939-1942 - Gheorghe Pavelescu, Contribuţii pentru cunoaşterea picturii pe sticlă la românii din Transilvania, în Apulum, I, 1939-1942

Pop 2007 - Saveta Pop, Icoane pe lemn aparţinând zugravului Petru de la Topârcea în colecţia Arhiepiscopiei de Alba Iulia, în Prin alţii spre sine. Etnologie şi imagologie în memoria culturală europeană, Alba Iulia, 2007

Porumb 1998 - Marius Porumb, Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania. Sec. XIII-XVIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998

Purcar-Rustoiu 2000 - Ioana Purcar-Rustoiu, Câteva consideraţii asupra genealogiei zugravilor de icoane din Lancrăm (judeţul Alba), în Apulum, XXXVII/2, 2000

Cuvinte-cheie: icoană pe sticlă, pictură pe sticlă, pictor anonim, Sebeş, Ioan Costea, Ilie Costea,

Petru din Topârcea, Nicolae din Ludoş. Keywords: glass icon, glass painting, anonymous painter, Sebeş, Ioan Costea, Ilie Costea, Petru

from Topârcea, Nicolae from Ludoş.

Fig. 6. - Ioan Costea Verman, Cina de la Mamvri, 1835, Mogoș-Miclești; colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia (semnătura și datarea pe ramă, în partea inferioară).

Fig. 7. - Ioan Costea Verman, cruce de altar, 1835, Mogoș-Miclești.

Costea

Ilie † 1772

Gavril † 1778

Nicula căs. 1772 † după 1810 Maria Pătrașc † 1738

fiică căs. 1777 Grigore Coman

Vasile † 1764

Opreana † 1765

Ioan n. 1790 căs. 1812 † 1852 Theodora Miga n. 1799 † 1853

Onea

Anghilina † 1769

Ion căs. 1772 ? Adam † 1810

Pahomie căs. 1780 ? Sârbu † după 1814

„prunc” † 1774

Vasilică n. 1756 † 1796

Ioan n. 1767 probabil identic cu pictorul Ioan Costea Verman

Luca n. 1751 † 1811 căs. Maria n. 1756 † 1811

Petru n. 1775 † 1845 căs. Ioana † 1745

Maria căs. 1801 Ioan Stanciu

Salomia căs. 1804 Mihail Zeic

Sofia n. 1795 † 1803

Daniil n. 1813 † 1860 căs. Paraschiva

Ana n. 1816 † 1883 necăsătorită

Maria n. 1818 † 1818-1819

Maria n. 1819 † 1889 căs. 1849 Filip Ţelneanu

Tatiana n. 1826

Elina n. 1827 † 1832

Ioan n. 1831 căs. Paraschiva Chirilă

Ilina n. 1832

Ana n. 1834

George n. 1836 † 1864

Elena n. 1836 † 1895 necăsătorită

Ion căs. 1875 Ioana Păcurariu

Ioan n. 1855

Nicolae n. 1858

Paraschiva n. 1870

Ana n. 1884 † 1885

Anan. 1887 † 1888

vezi tabelul următor

Paraschiva n. 1854

Constandin n. 1850 † 1879 căs. 1878 Ana Chirilă recăs. 1880 Daniil Chirilă

Ilie n. 1852 † 1921 căs. 1881 Paraschiva Șchiopu

Petru n. 1775 † 1845 căs. Ioana † 1845

Ioan n. 1809 † 1814

Elisafta n. 1811

Paraschiva n. 1813 căs. 1843 Macsin Vințan

Ioan n. 1816

Nicolae n. 1817

Patrichie n. 1819 † 1890 căs. 1842 Maria Pavel † 1888

Daniil n. 1821 căs. Salomia

Pavel n. 1823 † 1894 căs. 1846 Elina Miga † 1899

Ioan n. și † 1844

Ioana n. 1854 † 1855

Dionisie n. 1850 † 1895

Ioan n. 1847

Ioana n. 1854

Ana n. 1857 † 1863

Elisafta n. 1859

Elena n. 1863

Ana n. 1865 † 1868

Raveca n. 1868

Petru n. 1870 † 1873

Petru n. 1870 † 1873

Ludovica n. 1882 † 1965

Maria n. 1884 † 1889

Petru n. 1886 † 1977

Ana n. 1888

Ioan n. 1891

Nicolae n. 1894

Marian. 1898

Elisafta n. 1891

Dionisie n. 1905 † 1907

Iuliana n. 1908

Ioan n. 1790 căs. 1812 † 1852 Theodora Miga n. 1799 † 1853

Nicula căs. 1772 † după 1810 Maria Pătrașc † 1738