52933762 Curs de Criminalistica

7/28/2019 52933762 Curs de Criminalistica

http://slidepdf.com/reader/full/52933762-curs-de-criminalistica 1/264

NOTE DE CURSCRIMINALISTIC Ă

Trăim o perioadă de complexe transformări îndomeniul mentalităţilor, în cel al modului de a selectapriorităţile şi, nu în ultimul rând, în cel al felului în careacţionăm pentru soluţionarea lor. Şi într-un plan şi încelălalt, opţiunile sunt clare – în cel dintâi, integrarea în

sistemul democrat european, în cel de-al doileagarantarea siguranţei cetăţenilor, a liniştii şi ordiniipublice, în contextul respectării rigorilor proprii statului dedrept. Acest din urmă aspect induce, în plan practic,abordarea actului de justiţie, în aşa fel încât să se

asigure respectarea drepturilor constituţionale aleoricărui cetăţean, apelând, pentru demonstrareavinovăţiei, la argumentele unor probe indubitabile, ce nupot fi obţinute decât cu ajutorul acelei veritabile ştiinţe „de frontieră” care este CRIMINALISTICA.



CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1. Rolul criminalisticii în activitatea judiciară

In domeniul penal aplicarea legii presupune :

descoperirea faptei, respectiv a oricarui element de fapt care serveşte laconstatarea existenţei sau inexitenţei unei infracţiuni (omor, talharii, viol, etc.);

stabilirea împrejurărilor sau circumstanţelor în care a fost comisă fapta;identificarea infractorului şi/sau a altor persoane (coautor, complice, victimă);dovedirea vinovăţiei persoanei suspecte .

Principiul schimbului sau al transferului (Edmond Locard) a fost enunţat astfel:

"Criminalistica se întemeiază pe faptul că un infractor, cel mai adesea fără ştirea sa, lasă întodeauna

urme la locul faptei; reciproc, el prelevă pe corpul său, pe hainele sale şi pe obiectele purtate alteurme, indicii de obicei imperceptibile dar caracteristice pentru prezenţa sau acţiunea sa” (P.F.Ceccaldi).



2. Definirea criminalisticii

"Ştiinţă contra crimei" cum a mai fost denumită, criminalistica ne apare ca o ştiinţă complexă, careutilizează şi adaptează datele şi metodele de analiză proprii altor discipline, cum ar fi fizica, chimia şi biologia pentru cercetarea probelor materiale, psihologia şi psihiatria pentru audieri şi verificareacredibilităţii declaraţiilor, matematica şi statistica pentru calculele de probabilitate etc.

Criminalistica este împărţită în trei ramuri : 1) Tehnica criminalistică2) Tactica criminalistică3) Metodologia criminalistică

Terminologie:In tarile francofone "Poliţie tehnică" sau "Poliţie ştiinţifică", justificată prin dorinţa de a departaja probele

materiale stabilite prin mijloace tehnico-ştiinţifice de celelalte. In ţările germanice s-a introdus şi folosit termenul de "Kriminalistik", iar în ţările anglo-saxone se vorbeştede "Forensic Sciences" care s-ar traduce prin "Ştiinţele legale". In prezent expresia de "Ştiinţe forensic" sau pur şi simplu "forensic" (laborator forensic, expert forensic)tinde să se extindă ca un neologism în toate limbile, precum alţi termeni unanimi adoptaţi, cum ar fi: "soft","hardware" sau "feedback".Forensic vine de la cuvântul latin "Forum" care înseamnă în antichitate piaţa publică, loc de judecată.Ştiinţele forensic ar fi deci cele care au legătură cu justiţia şi se definesc ca ansamblul principiilor ştiinţificeşi al metodelor tehnice aplicabile investigării infracţiunilor comise, pentru a proba existenţa faptei ilicite,identitatea autorului şi modul său de a opera.

"Criminalistica este o ştiinţă

judiciară, cu caracter autonom şi

unitar, care însumează un

ansamblu de cunoştinţe despre

metodele, mijloacele tehnice şi

procedeele tactice destinate

descoperirii, cercetării

infracţiunilor, identificării

persoanelor implicate în

săvârşirea infracţiunilor şi prevenirii faptelor antisociale"

(Emilian Stancu - Criminalistica,

Ed-Actami, 1995, p. 10).



CAPITOLUL II

IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA

1. Noţiunea identificării criminalistice

Se apreciază că identificarea reprezintă “problema centrală a investigaţiilor criminalistice”, fiind în acelaşi timp “piatra unghiulară a acestei ştiinţe”. Raportându-se lanecesităţile practice, în literatura de specialitate se învederează că acest gen de activitate este“indisolubil legat de actul de justiţie”.

Identificarea criminalistică presupune recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea elemente

sau însuşiri de natură să-l apropie de alte obiecte asemănătoare, de acelaşi gen sau specie, dar carese deosebeşte de toate acestea prin trăsături care îl fac să fie identic numai cu sine însuşi.

Prin identitate se înţelege însuşirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-şi manifesta

individualitatea în timp şi spaţiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare, ce le deosebescde toate celelalte şi le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenţei lor.

Identificarea serveste în ultimă instanţă, scopului procesului penal deaflare a adevărului.



3. Legătura criminalisticii cu alte stiinte

Legătura criminalisticii cu:

dreptul penal dreptul civil şi dreptul comercial

dreptul procesual penal

medicina legală criminologia psihologia şi psihiatria logica. fizica chimia



2. Obiectul identificării criminalistice

Identificarea criminalistică are un rol determinant în cercetarea datelor faptice, contribuindla descoperirea, fixarea, ridicarea, conservarea şi verificarea elementelor materiale care pot explica şi proba o anumită stare de fapt.

Nu intră în sfera identificări criminalistice probleme cum ar fi vinovăţia saunevinovăţia unei persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni, în schimb este posibil ca easă contribuie la examinarea şi clarificarea împrejurărilor în care s-a comis fapta.

Pe calea identificării criminalistice nu se rezolvă probleme de natură juridică ci probleme de natură faptică

Obiectul identificării criminalistice este un obiect material prin natura sa, concret, fie el fiinţă sau lucru,precum şi fenomenul care a generat o anumită stare de fapt

Identificarea criminalistică presupune existenţa obligatorie a două categorii deobiecte•obiectele de identificat sau obiecte scop sau obiecte căutate •obiectele identificatoare sau obiecte mijloc sau obiecte verificate

3. Clasificarea obiectelor identificării



4. Etapele şi genurile identificării criminalistice A. Etapele identificării criminalistice

Procesul de identificare parcurge două mari etape:a) determinarea apartenenţei de genb) identificarea individuală.

a) Determinarea apartenenţei de gen constă în stabilirea a ceea ce reprezintă în sine obiectulsau urma dată, natura sa, ce loc ocupă în sistemul lucrurilor, cărui gen, specie, grup îi aparţine.Sistemul se materializează în clasificări ale lucrurilor, deci în operaţii logice de includere a unuiobiect într-o anumită clasă

a) Identificarea individuala presupune finalizeazarea procesului de identificare prin

individualizarea sau determinarea obiectului concret aflat în legătură directă cu fapta cercetată.

La aceasta se ajunge prin restrangerea treptată a sferei cercetărilor, eliminând succesiv, dintreobiectele care fac parte din acelaşi gen sau grup, pe acelea care au trăsături particulare ce nu seregăsesc la obiectul identificator .



B. Genurile identificării criminalistice

Diversitatea urmelor de reflectare a obiectelor şi fiinţelor conturează două genuri de identificaredistincte:identificarea după imaginile fixate material identificarea după imaginile fixate în memorie.

Domeniile de identificare criminalistică mai frecvent întâlnite în practică:• identificarea traseologică,• identificarea dactiloscopică,• identificarea balistică judiciară, • identificarea grafică,

• identificarea persoanelor după scris, • identificarea maşinilor de scris, • identificarea persoanelor după semnalmentele, • identificarea cadavrelor,• identificarea prin intermediul unor cartoteci criminalistice.



CAPITOLUL III

FOTOGRAFIA JUDICIARA

Fotografia serveşte la:documentare, prin fixarea locului faptei şi a urmelor;demonstrare, prin prezentarea vizuală a rezultatelor examinărilor optice;identificare, prin compararea, juxtapunerea sau suprapunerea imaginilor;semnalare, prin reproducerea trăsăturilor persoanei (recunoaştere sau căutare în fişierul de

înregistrare a recidiviştilor);

măsurare, prin introducerea în fotografia judiciară a unui reper etalonat (centimetru);observarea şi fixarea rezultatelor observaţiilor facute prin intermediul unor tehnici particularede iluminare (reflexie, transmisie, incidenţă, filtrare, polarizare, luminiscenţă); de asemenea înzonele spectrale invizibile (infraroşu, ultraviolet, raze X şi gama).

Fotografia judiciara este o ramura a tehnicii criminalisticii care adapteaza si elaboreazametodele de fixare prin fotografiere a rezultatelor si modului de desfasurare a uneiactivitati de urmarire, precum si metodele corespunzatoare cercetarii de laborator a

probelor materiale.



Fotografia judiciara de teren 1.Fotog raf ia judic iara la locul faptei

Prin aceste fotografii se fixeaza locul faptei si imprejurimileacestuia precum si modificarile produse in campul infractiunii si probelemateriale existente in perimetrul sau.

• fotografia de orientare – cuprinde intregul tablou al locului faptei cu toate

imprejurimile sale si ajuta la orientarea in teren. In functie de natura si intinderea loculuiea poate fi:• unitara, cand se realizeazadintr-o singura pozitie,• panoramica in cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv.

La randul sau fotografia panoramica poate fi:• circulara cand locul faptei este foarte intins si nu poate fi cuprins intr-osingura imagine (exemplu: o zona impadurita)• liniara cand obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea

nu poate fi cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil dedimensiuni mari situat pe o strada).



• fotografia schita oglindeste locul savarsirii faptei, cu toateparticularitatile sale, fara imprejurimi si are in prim plan obiectulprincipal, central al cercetarii criminalistice, adica obiectul asupracaruia s-a indreptat nemijlocit actiunea infractorului.

In functie de forma locului faptei, de gradul in care esteacoperit cu diverse obiecte, fotografia schita poate fi :

• panoramica,• pe sectoare,• contrara

• incrucisata.



• fotografia obiectelor principale cuprinde numai o parte din locul faptei in care seafla obiectele care au legatura directa cu fapta, ca de exemplu : obiectele corp delict, obiecte

care au suferit modificari de pozitie ori deteriorari si toate categoriile de urme.

• fotografia de detaliu se realizeaza astfel incat sa redea detaliile obiectelor si urmelor fotografiate.



2.Fotog raf ia de recon st i tuire

Realizarea acestei fotografii parcurge doua etape :•fotografierea locului reconstituirii care oglindeste intregul loc in care se desfasoaraprocesul reproducerii savarsirii faptei.

•fotografierea momentelor reconstituite care are ca scop redarea fidela a celor maiimportante secvente din procesul savarsiri faptei, reproduse artificial in vederea verificariiunor probe sau pentru descoperirea de probe noi.

3.Fotografia de perchezit ie

Se efectueaza in conditiile de loc si timp in care organul de urmarire penala desfasoaraaceasta activitate tactica. Si aceasta fotografie se realizeaza in trei etape :

•fotografia locului perchezitionat care oglindeste ansamblul locului cu imprejurimile saleintrunind astfel elementele fotografiei de orientare.•fotografia ascunzatorii obiectelor cautate si descoperite care reda locul in care au fostgasite acestea fara imprejurimi.•fotografia obiectelor descoperite care cuprinde fiecare obiect fixat izolat, astfel incat saredea particularitatile de identificare a acestora.



4.Fotog raf ia prezentar ii pentru recunoastere Aceasta activitate parcurge doua momente:

• fotografierea grupului de personae sau obiecte in cadrul caruia se afla persoana sauobiectul ce urmeaza a fi recunoscut;

• fotografierea momentului in care persoana care face recunoasterea indica persoana sauobiectul identificate ca au legatura cu fapta cercetata.

Grupul de pistoale in care se aflapistolul ce urmeaza a fi recunoscut

Recunoasterea pistolului care aavut legatura cu fapta



5.Fotog raf ia semnalmentelor

Fotografia de identificare a persoanelor se realizeaza prin redarea imaginii bust (fata siprofil) a persoanei

Fotografia de identificare a cadavrelor se realizeaza ca si ftografia de identificare apersoanelor

6.Fotografia de urm arire

Fotografia de urmarire se efectueaza in cadrul activitatilor operative a persoanelor suspecte care pregatesc savarsirea unei infractiuni ori intreprind actiuni de inlaturare ori deascundere a urmelor infractiunii.



I I. Foto grafia de exam inare

Fotografia de examinare elaboreaza metodele si mijloacele de studiere a probelor materialeprecum si de fixare a rezultatelor obtinute, in conditii de laborator. In functie de scopul urmarit, demetodele si mijloacele aplicate, fotografia de examinare se realizeaza in radiatii vizibile si radiatii

invizibile.

1.Fotografia în radiaţii vizibile.

• Fotografia de ilustrare constă în redarea urmei sau a obiectului aşa cum se prezintă laexaminarea vizuală.• Fotografia color redă cromatica obiectului (pată de sânge, trăsături de cerneală, bancnote,pelicule de vopsea, straturile vopselei).• Fotografia de comparaţie serveşte la demonstrarea identităţii sau neidentitatii a două obiecte

(de ex. impresiune digitală relevată la locul faptei şi cea a persoanei suspecte). • Fotografia de umbre se foloseşte la evidenţierea profilurilor slab vizibile.• Fotografia de reflexie se bazează pe capacitatea suprafeţei unui obiect de a reflecta lumina înmod diferit, fie datorită profilurilor, fie datorită substanţelor de natură diferită din care este

compus



• Fotografia de contrast se bazează pe deosebirile de culoare sau de strălucire / opacitate ale

diferitelor elemente de pe suportul fotografiat.• Fotografia separatoare de culori se efectuează cu ajutorul filtrelor colorate urmând regula

culorilor complementare.

2.Fotografia in radiaţii invizibile

• Fotografia în radiaţii ultraviolete (U.V.).

• Fotografia în radiaţii infraroşii (IR).

• Fotografiile în radiaţii Roentgen. Gamma si Beta

3 S t t i



3.1.Spectrom etria de absorbţie.

Spectrometria UV şi vizibilă dă informaţii asupra intensităţilor luminoase a radiaţiilor monocromatice. In cea mai simplă expresie această metodă constă în observarea culorilor,culoarea fiind o reflectare a absorbţiei selective din anumite zone ale spectrului vizibil. Eapermite o rapidă clasificare în grupe mari moleculare (droguri, fibre, coloranţi etc.).

Spectrometria IR este expresia modificărilor vibratorii şi elastice ale fiecărui tip de

legătură chimică din interiorul unei molecule. Spectrometria IR transformată Fourier (FTIR),permite analize ultrasensibile. în prezent este una dintre metodele de vârf pentru analizaproduselor organice (fibre, vopsele, polimeri, cleiuri, droguri etc.).

3.2.Spectrom etria de emisie . Anumite molecule au capacitatea de a absorbi energia luminoasă cu o lungime de undă data şi în acelaşi timp să emită o parte din acesta energie dar într-o altă lungime de undă. Acestfenomen denumit luminiscenţă este cunoscut sub denumirea de fluorescentă, iar când emisia se

prelungeşte de fosforescenţă.

3.3.Metode de măsurare a modificării i radieri i . Raportul dintre viteza de propagare a radiaţiei în mediul din care provine şi viteza de propagare

în mediul în care pătrunde se numeşte indice de refracţie. Aceasta permite definirea unei speciichimice. Puţine substanţe au indicii de refracţie identici la o temperatura şi lungime de undă dată. Acest element este util mai ales la compararea fragmentelor de sticlă.

3.Spectrometr ia

Metodele spectrometrice sunt metode de analiză care utilizează proprietăţile materieide a interacţiona cu lumina sau alte energii electromagnetice (raze gamma, roentgen, UV, IR,lumină vizibilă, micro unde).

CAPITOLUL IV



CAPITOLUL IV

TRASEOLOGIE JUDICIARA

1.Definit ie, obiect, sarcin i.

Traseologia poate fi definitã astfel: este o ramurã a tehnicii criminalistice care studiazãurmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detaşate din obiect, ori ca

modificãri produse de fenomene, în vederea identificãrii persoanei sau a obiectului creator, a

lãmuririi împrejurãrilor legate de formularea acestor urme şi aflarea adevãrului.

Traseologia se bazeazã pe urmãtoarele principii generale:• toate obiectele materiale au o structurã exterioarã caracterizatã printr-o anumitã formã şi

printr-un anumit macrorelief şi microrelief strict individual. Nu existã obiecte absolutnetede, plane. Când microrelieful nu poate fi pus în evidenţã ori stabilit precis, identificareaprin examinarea traseologicã nu este posibilã;

• structura exterioarã a obiectelor este individualã datoritã unicitãţii caracteristicilor luate întotalitate. Drept urmare, structura exterioarã a unui obiect nu se poate reda la alt obiect,chiar dacã ea se modificã prin uzare;

• identificarea în traseologie este posibilã numai la obiectele care îşi pãstreazã structuraexterioarã din momentul formãrii urmei pânã la efectuarea expertizei;

• reproducerea fidelã în urmã a structurii exterioare a obiectului depinde de mecanismulformãrii urmei şi de proprietãţile în care se formeazã. În toate cazurile, aceastãreproducere apare invers, ca în oglindã.



Obiectul pe care se formeazã urma poartã denumirea de obiect primitor ,iar cel care creeazã urma se numeşte obiect creator .

Sarcina fundamentalã a traseologiei este identificarea obiectului care acreat urma.

O altã sarcinã a traseologiei constã în lãmurirea împrejurãrilor în care s-aformat o urmã, în explicarea mecanismului de formare a urmei.

2.Urmele criminalistice

2.1.Definiţia urmei

Aşadar, sub aspect criminalistic, se poate considera cã prin urmã se înţelege oricemodificare produsã la locul faptei, ca rezultat material al activitãţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi este utilã cercetãrii criminalistice.



2.2.Clasificarea urmelor

Urme de contact

In funcţie de modul de formare se disting:

• Urmele de suprafaţă care pot fi: urme de stratificare atunci cand substanta de pe suprafata obiectului creator adera pe suprafata obiectului primitor

urme de destratificare cand procesul este invers.

• Urmele de adâncim e

• Urmele statice

• Urmele dinamice

• Urmele vizibi le

• Urmele latente

Intre "originar (obiectul creator) şi "copie" (urmă), în realitate apar diferenţe, respectiv modificăriale configuraţiei suprafeţei obiectului redat în urmă, datorită unor factori, cum ar fi1:• imprimare defectuoasă sau / şi incompletă (presiunea redusă, alunecare pe suport); • deformări (proiectile ricoşate, tamponări în accidentele de circulaţie); • plasticitate şi aderenţă insuficientă a suportului urmei (pământ zgrumţuros, suprafaţă

ruguroasă sau cu denivelări); • îmbâcsirea urmei cu substanţe de stratificare (sânge, noroi);

• caracteristici "false" ( pietricele încastrate între profilul tălpii de cauciuc sau ale anvelopei).



In funcţie de natura obiectului creator urmele de contact (formă) se împart în : • urmele lăsate de persoană (urme de maini,(digitale, palmare), de picioare, de dinti, de

buze, de urechi, de unghii, de alte elemente anatomice, proieminente ale corpului uman(nas, barbie, genunchi,etc);

• urme lăsate de obiecte (instrumente de lovire: contondente (ciocan, bata, ranga, muchiatoporului, box, etc.), taietoare – intepatoare (cutit, briceag, foarfece, bisturiu, etc.), taietoare

– despicatoare (topor, tarnacop, satar), intepatoare (sula, furca, ac, andrea, etc);instrumente de spargere (cleste, patent, levier, surubelnita, etc.); instrumente de deschiderea incuietorilor (speraclu, cheie falsa, cheie potrivita, dispozitive artizanale : pontoarca, ruptor,etc.);

• urme lasate de imbracaminte (haine, încălţăminte, ciorapi, mănuşi).• urme lasate de mijloacele de transport ( auto (anvelope, faruri, bara de protectie, etc.), cu

tractiune animala (rotile, lada si oistea carutei), propulsate de forta omului (rotile, ghidonul,pedalele bicicletei, etc.);

• urme lasate de armele de foc (interiorul tevii, mecanismul de dare a focului, incarcatorul);

• urme lasate de instrumente de scriere (caracterele maşinii de scris, matriţe, fax, imprimantă de computer, peniţă, creion, pix, ştampilă, sigiliu, parafă, şablon, poansoane, imprimator detimbru sec).



Urme de substanţă

• Vopselele • Sticla • Solul

• Fibrele • Rezidurile de tragere • Urmele gazoase • Urmele biologice

In prezent, folosirea tehnologiei ADN a revoluţionat ştiinţele forensic, oferind posibilitateaexploatarii eficiente a urmelor biologice si identificarii infractorilor pe baza acestora.

Urme depr inder i

• scrierea • identificarea persoanei după voce

Alte genur i de urme

• urme negative sau periferice • urme poziţionale • urmele de animale • urmele de picioare

• urmele de dinţi



CAPITOLUL V

MICROURMELE

1.Definit ie

- Cuvântul „microurmă" este o expresie din două componente cuprinzând conţinutul ambelor noţiuni, adică a noţiunilor de micro şi urmă.- Cuvântul „micro" provine de la cuvântul din limba greacă „MIKROS" şi are două semnificaţii: „micro" poate însemna mic, foarte mic sau mărunt, iar în a douaaccepţiune „micro" înseamnã a milioana parte a unei unitãţi de bază.

Microurmele pot fi defini te ca fi ind acele particule de

mater ie sau caracter istici mecanice invizibile sau slab

vizibile cu ochiul liber, putând f i cercetate numai prin

folosirea metodelor microanal itice.



Caracteristicile microurmelor

posibilitatea observării lor numai sub microscop;

o stare determinată de aglomerare (coeziune) a materiei;

necesitatea folosirii unor metode specifice în cursul cercetărilor .



urme care, cu toate că sunt invizibile, nu necesită însă după detectarea lor mijloacele speciale de amplificare a organului văzului

pentru observarea lor (de exemplu reproduceri ale liniilor papilare pe hârtie sau pe ţesături, un scris efectuat cu un mijloc care îl faceinvizibil, etc.);

cantităţi de substanţe sau de anumiţi agenţi care împreună constituie o problemă de materie şi care pot fi stabilite numai princercetări microanalitice, ca de exemplu grupa, subgrupa şi anumiţi agenţi în sângele uman, elemente chimice care apar în moleculele

materiei, etc.;corpuri volatile şi mirosurile; acestea nu pot fi observate cuajutorul unor instrumente care amplifică văzul, putând fi cercetate şi comparate numai cu ajutorul aparatelor.

Nu sunt microurme:



Clasificarea microurmelor • După mecanismului producerii:

particule secundare ale unor macrourme; particule mici ale unui obiect care iniţial a fost mare; microobiecte naturale.

• După modalitatea de transmitere:

microurme de contact care i-au naştere în toate situaţiile încare două obiecte intră în contact, indiferent dacă acestea auun caracter stabil sau dinamic.

microurme transmise unilateral , din categoria cărora fac parte cele transmise către obiecte sau persoane, provenind din atmosfera impurificată, precum şi ca rezultat al activităţilor desfăşurate de infractori la locul faptei.

Cl ifi i l



Clasificarea microurmelor (continuare)

În funcţie de clasificarea criminalistică a urmelor:

microurme ale omului : particule de fire de păr, pete de sânge, despută, spermă; fragmente de piele; cantităţi mici de secreţie organică, particule de grăsime, etc.microurme animale : în categoria acestora intră atât cele

enumerate mai sus (însă de provenienţã animală), cât şi particule de pene, solzi de peşte şi de reptile, microorganisme animale făcând parte din microfaună, etc.

microurme vegetale : particule de alge, licheni, ciuperci, muşchi,

ferigi, flori, fructe, seminţe, microorganisme vegetale făcând partedin microfaună, etc.microurme ale obiectelor : particule de sticlă, vopsea, lac sau

coloranţi; particule de pământ, tencuială, resturi de lubrifianţi, particule de materiale plastice şi sintetice, pulbere arsă şi nearsă provenind de la o tragere cu o armă de foc, etc.



Metode de căutare şi descoperirea microurmelor

Atenţie:pe care drum a ajuns infractorul la locul infracţiunii;ce obstacole a trebuit să învingă, ce ar trebui să atingă şi

unde trebuie căutate urme, respectiv ce fel de urme;

ce unelte a folosit probabil;cum s-a mişcat/deplasat făptuitorul în perimetrul loculuifaptei;

dacă a participat un singur infractor sau mai mulţi;cât timp a trecut informativ de la eveniment/faptă şi cum s-

a putut modifica locul faptei şi implicit urmele.



Metode de căutare şi descoperirea microurmelor (continuare)

Concepţia investigării criminalistice la locul faptei depindede următorii factori:

a) natura faptei;

b) locul comiterii;

c) urmările produse şi amplasarea acestora;

Metode de căutare şi descoperire




Respectarea obligatorie a anumitor principii de maximă importanţă:

a) prioritatea care trebuie acordatã microurmelor, adicãcăutării, descoperirii şi ridicării microurmelor;

b) trebuie cercetatã în primul rând suprafaţa orizontală, ţinând seama de locurile în care în mod probabil şi ipotetics-a găsit sau a trecut făptaşul;

c) începerea cercetării din locul sosirii făptaşului şi terminareaacesteia pe drumul lui de plecare (iter criminis).




Descoperirea microurmelor necesită folosireadiferitelor instrumente şi materiale auxiliare ca:

• dispozitive de mărire; - lupa, dispozitivul tip binoclu cu putere de

mărire de circa zece ori şi microscopulstereoscopic portabil;

• diferite surse de luminã- surse reglabile de iluminare, lămpi cu halogen

transportabile cu o putere de 30-50 W, surse deradiaţii ultraviolete, infraroşii;

• luminofore

- lusinol, lucigenina sau siloxen




În unele cazuri, poate fi de utilitate mare folosirearadiaţiilor infraroşii în combinaţie cu un set de televiziuneindustrială, la care camera de luat vederi este echipată cu ooptică corespunzătoare şi cu un tub vidicon sensibil la radiaţii

infraroşii. Rezultatele cercetărilor pot fi înregistrate în acest cazpe o bandã magnetică video.

Descoper irea microurmei înseamnă deja foarte mult, însă

consti tuie abia o parte din succes. Mai trebuie documentată

existenţa ei la locul evenimetului/faptei, iar urma/microurma

trebuie ridicată/conservată pentru cercetări .



Procedee si mijloace de ridicarea microurmelor

Ridicarea microurmelor descoperite se face cu ajutorul:

aspiratorului de praf, prevăzut cu un sistem de recolectarea microurmelor pe hârtia de filtru;

benzi adezive incolore;recipientelor de sticlă;magneţilor pentru pulberile metalice.

La ridicarea microurmelor, trebuie ţinut seama şi de necesitatea culeger i i de mater ial comparativ care este absolut

necesar pentru eliminarea elementelor componente ale

suportului.



Conservarea microurmelor

Conservarea microurmelor se face în coli de hârtiecurate sau, atunci când la ridicare se foloseşte banda adezivă aceasta se va aplica peste o altă bandă adezivă, folie de plasticori lamelă de sticlă curată.

cu desăvârşire, pentru o cât mai bună conservare amicrourmelor, ca obiectele sau celelalte categorii de urme să fie

ambalate în vată.

Este interzis



Probleme ce pot fi rezolvate prinexaminarea microurmelor

• Probleme de ordin tehnic ce pot f i rezolvate de expertiză:

- care este natura microurmei;- caracteristicile microurmei;

- dacă este sau nu asemănătoare cu probele care se punla dispoziţie pentru examinare.

• Probleme de interes operativ care pot fi soluţionate în baza

rezolvărilor tehnice:

- stabilirea aproximativă a locului unde s-a comis fapta înraport de microorganisme specifice microflorei şi microfaunei terenului;

P bl d i t ti t fi l ţi t î b




rezolvărilor tehnice (continuare):

-stabilirea legăturii dintre făptuitori şi locul faptei, de exemplu

pe baza urmelor de sol, de pe tălpile făptuitorului sau a noxelordeterminate pe îmbrăcămintea acestuia;

-stabilirea legăturii între instrumentele folosite de făptuitor şi

locul faptei (particule de vopsea descoperite pe falca cleştelui folosit la tăierea unui grilaj metalic);

-stabilirea aproximativă a timpului când s-a comis fapta (deexemplu, pe baza evoluţiei unor microorganisme de sub

cadavru);

- stabilirea modului de operare a infracţiunii (de exempludereglarea contoarelor care măsoarã cantitatea de benzină

introdusă în rezervor cu croşeta);

P bl d i t ti t fi l ţi t î b




rezolvărilor tehnice (continuare):

- stabilirea faptului dacă este vorba de o infracţiune sau o înscenare (de exemplu pe baza piliturii de fier descoperită înmanşeta de la pantalonii gestionarului care a înscenat furtul);

- determinarea profesiunii făptuitorului (pe baza prafuluiprofesional lăsat la locul faptei de către acesta);

- tipul şi culoarea îmbrăcăminţii făptuitorului (pe bazafibrelor textile găsite la fata locului);

- stabilirea faptului dacã este vorba de omor sau de înec (pebaza determinării prezenţei planctonului în rinichi).

INVESTIGAREA TEHNICO-STIINŢIFICĂ



INVESTIGAREA TEHNICO-STIINŢIFICĂ A

LOCULUI FAPTEI

CONSIDERATII PRIVINDINVESTIGAREA STIINTIFICA A LOCULUI FAPTEI

DEFINIŢIE - un fenomen prin care o forta produce un efect, deci ooperaţie efectuata de o fiinţa si care poate fi atribuita acelei fiinţe, putem afirma,lăsând la o parte sensul juridic, ca infracţiunea este acţiunea unei persoane,

prohibita de lege si care poate fi atribuita acelei persoane.

FAPTĂ FĂPTUITOR

Acţiunea infracţională se realizează printr-un sistem de elemente-acte şi microelemente-praxame subordonate unei strategii sau direcţii

principale



Sustragerea de bunuri

Forţarea sistemului de asigurare a uşii

Pătrunderea în locuinţă

Căutarea bunurilor şi lucrurilor ce urmează a fi sustrase

Părăsirea locului faptei

Forţarea sistemului de asigurare a uşii

Confecţionarea elementului de forţare

Învăţarea folosirii instrumentului

Folosirea instrumentului



INTENŢIA (3 etape)

Etapa

preinfracţională

Etapa conturării

intenţiei

Etapa materializării prin consumarea actului infracţional



COMPORTAMENTUL SPECIALISTULUICRIMINALIST

transparentdeschiso serie de tr ăsături de personalitate: spirit de echipă

calmmeticulozitate

spirit de observaţie capacitate de analiză şi sinteză

COMPORTAMENTUL INFRACTORULUI



Având în vedere cele prezentate, putem afirma că

investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei este oactivitate de cunoaştere a comportamentului infractorului

şi de descoperire a urmelor/microurmelor infracţiunii cu

ajutorul postdicţiei şi predicţiei efectuate pe baza

modificărilor survenite ca urmare a interacţiunii dintrefăptuitor, obiecte-instrumentele folosite şi mediul în care s-a

săvârşit fapta, în vederea stabilirii existenţei sau

inexistenţei faptei, a identificării făptuitorului ţi a probării

vinovăţiei acestuia



PRECIZĂRI DE ORDIN GENERAL PRIVIND LOCUL FAPTEI

Definiţie Locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională,în total sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul

acesteia

Î n sens larg, "faţa locului" înseamnă

Locul unde s-a săvârşit fapta

Zonele apropiate sau alte zone unde s-a pregătit, comis sau produs rezultatele

Căile de acces şi de retragere



ECHIPA DECERCETARE

procurorul criminalist

ofiţerii şi specialiştiicriminalisti din poliţie

medicul legist

Echipa poate ficompletată cu

specialişti din altedomenii, atunci când seimpun cunoştinţespecifice : ingineri,

pirotehnişti, biologi etc



Evacuarea locului fapteişi primele acţiuni

La sosirea echipei de cercetare la locul faptei se pot afla diferite

persoane: victima, părţi vătămate, martori, membrii familiei sau simplicurioşi (englezii îi numesc chiar "hoarde" - "hordes of people ")

Persoanele străine trebuie să părăsească locul faptei după ce aufost identificate

Printre ele s-ar putea să se afle chiar făptuitorul!!!

Prioritate pentru persoanele rănite

Cadavrele nu trebuiesă

fie mutatepână

la venirea mediculuilegist, deoarece există pericolul de a se muta lividităţile cadaverice,de a se produce scurgeri de sânge. De asemenea se pot schimbapoziţia membrelor, a capului, a obiectelor ţinute în mână,



Protejarea şiconservarea

urmelor

situaţia de la locul faptei estedinamică măsuri de protejare a urmelor existente şi împiedicareacreări de noi urme urmele sunt fragile, cea maimică frecare putând să lealterezeprotejarea urmelor vulnerabileprin înconjurarea cu benzi deplastic sau hârtiecadavrul nu se va acoperi cupătură (se pot crea noi urmeprin transfer)



Protejarea şi conservarea urmelor

Ce nu trebuie făcut la locul faptei

călcarea pe covoare şi mochete, care pot fi

purtătoare de urme evitată orice acţiune care nu este utilă cercetării

mâncatul

folosirea apei de la robineta toaletei

NOTAREA PRIMELOR OBSERVAŢII



Ţ

timpul (ora exactă);

iluminatul şi vizibilitatea;mirosul particular: ţigară, gaz, parfum,pulberi, produse petroliere;semne de activitate: prepararea sauconsumarea de alimente, starea decurăţenie etc;

daca luminile sunt aprinse;

daca luminile sunt aprinse;

Fa ele in estigarii



Fazele investigariilocului faptei

Faza statică Faza dinamică

Primul contact cu locul fapteiCercetarea se rezumă doar laobservare

Într-o încăpere observarea se începe dintr-un loc fix şi secontinuă de-a lungul pereţilor ,de regulă în sensul mişcăriiacelor de ceasornic În loc deschis (curte, câmp,livadă, pădure) cercetarea serealizează prin deplasare înspirală de la centru spremargini (excentric) sau invers(concentric)Prin centru se înţelege zona deinteres

Implică deplasarea obiectelor,privirea şi examinarea lor petoate părţile, cu precauţiile de

rigoareUrmele latente (impresiunidigitale) se caută şi se pun înevidenţă prin iluminări cu sursespeciale echipate cu filtre avânddiverse lungimi de undă, înspectrul vizibil şi invizibil

("polilight")Urmele latente se relevă cusubstanţe pulverulente şireactivi. Amprentele papilare seridică cu pelicule (folio) adezive.Pentru urmele de adâncime seexecuta mulaje

Faza dinamică se încheie cuambalarea urmelor şi obiectelor



Fixarea rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a locului faptei

procesul verbal schiţa fotografia judiciară filmul judiciar

să fie obiectiv

să fie complet

precis

clar

succ in t

art. 131 şi 91 C. proc

parte introductivă parte descriptivă

este destinată fixării

şi

prezentării în ansamblu a

locului faptei

Planul schiţă Desenul schiţă

Mijloc de fixare a

rezultatelor cercetării

fotografie de orientare;

fotografie schiţă; fotografia obiectelor

principale;fotografia de detaliu;filmul şi videograma



URME CREATE DE PĂRŢI ALE CORPULUI UMAN

Urmele de mână

DACTILOSCOPIE

identificarea persoanei care a lăsat o urmăpapilară la locul faptei;

identificarea cadavrelor necunoscuteidentificarea persoanei care îşi ascundeadevărata identitate atribuirea mai multor infracţiuni cu autor necunoscuţi în care s-au descoperit urmedigitale provenind de la aceeaşi persoană

ELABORAREA DE METODE ŞI REGULI procedee tehnice de descoperire, relevare,fixare şi ridicare interpretarea urmelor de mână la locul faptei

în vederea obţinerii de informaţii privindmecanismul de producere, acţiunilefăptuitorului , persoana sa, legătura dintreurme şi faptă vechimea urmelor de mână

înregistrarea dactiloscopică în fişiere saucartoteci



Desenele papilare(epistemologie)

degetul este compus din trei zone despărţite prin şanţuri de flexiune: falangeta (sus),falangina ( mijloc) şi falanga (jos)

palma este compusă din: regiunea

digito-palmară(zona de sub degete), regiunea tenară (din dreptuldegetului mare) şi regiunea hipotenară (din partea opusă)

Pielea care acoperă mâna este formată din trei straturi: epidermul

dermulhipodermul

St t d l



Structura desenelor papilare digitale

zona centrală

zona bazală

zona marginală

Deltaalbă

albă

centrul delteireprezintă punctuldeltic

Unicitatea

Unicitatea

Fixitatea şi

inalterabilitatea

Proprietăţiledesenelor papilare

Cl ifi d l il



Clasificarea desenelor papilare

Tipul adelt ic

Tipul monodel t ic

Tipul bidelt ic

Tipu l pol idelt ic

Subt ip ul dantel i form

Detaliile desenului papilar inceput de creastă



Detaliile desenului papilar inceput de creastă

sfarsit de creasta

intrerupere

bifurcaţia şi trifurcaţia

croşetul (cârligul)

butoniera intersectie

inelul

anastamoză (podet)

reîntoarcerea

fragmentul

punctul (insula)

Elemente particulare

cicatricile;liniile albe produse de cutele pielii;liniile şanţurilor de flexiune;negii sau alte malformaţii

Formarea urmelor de m âini Urme de mâini statice sau dinamice



Formarea urmelor de mâini Urme de suprafaţă sau de adâncime

Urme de mâini vizibile sau latente

Descoperirea şi stabilirea vechimii urmelor de mâini

absenţa urmelor papilare poate duce la concluzia că infractorul s-a folositde mănuşi;

posibilitatea apariţiei unor amprente digitale către sfârşitul drumuluiparcurs de infractor;se recomandă folosirea unei lanterne cu care se va ilumina oblic obiectulpresupus a fi purtător de urme sau pulverizarea cu o soluţie de pe bază de luminol;stabilirea vechimii urmelor se face în funcţie de factori variaţi şi esteuneori

relativă;

este o activitate deosebit de importantă pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare;determinarea vechimii presupune folosirea selectivă a unor procedee derelevare, pe mici porţiuni;limitarea numărului persoanelor care efectuează cercetarea pentru

evitarea creării de urme suplimentare sau chiar a distrugerii unor urme

P d d l l d âi i l t t



Procedee de revelare a urmelor de mâini latente

Revelarea prin metode fizice

Caracteristici substanţe

fie în contrast de culoare cusuportul pe

care s-a format urma;să prezinte o aderenţă selectivă, dar nula întregul suport, ci numai la materiadin urmă, pentru a se evita estompareadetaliilor caracteristice sau îmbâcsirea

urmei.

carbonatul de plumb sau ceruza

roşu Sudan III argentoratul (pulbere de

aluminiu)negrul de fum

oxidul de cupru

praful de xerox

miniul de plumb

Î



În ceea ce priveşte suprafeţele multicolore, revelarea urmelor papilare se realizează cu substanţe fluorescente, de genul pudreigalbene fluorescente, activată sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete.

Un procedeu modern de revelare a urmelor latente,destul de laborios şi relativ costisitor, constă în metalizarea într-o cameră de vid, procedeu care a dat rezultate foarte buneinclusiv pe suprafeţe cu asperităţi.



Revelarea pr in m etode chim ice

se bazează pereacţia

dintre anumitesubstanţe chimice şi

componenteletranspiraţiei

Revelarea cu vapori de iod

Revelarea cu react iv i chim ic i propr iu - zişi

urmele aflate pe hârtie şi pe pereţi, care se realizeazăprin intermediul

unui dispozitiv simplu de vaporizare,iodul metalic fiind foarte volatil.

ninhidrină nitratul de argint

rodamina B vaporizări de osmic sau fluorhidric DEMACleucoverdemalachit



Revelarea urmelor de mâini pe pielea umană

Revelarea pr in m etode op t ice laser

dispersia luminoasă a unei raze de lumină incidentă, proiectată spre suprafeţele purtătoare de urmă

Fixarea şi ridicarea urmelor de mâini

sub raport procedural – procesul-verbal;

sub raport tehnic criminalistic-fotografierea

-transferul pe peliculă adezivă

-ridicarea cu ajutorul mulajelor -transportarea obiectelor purtătoare de

de urme

CRETOSCOPIA



CRETOSCOPIA

Imprimarea urmelor se realizează cu o presiune variabilă, la care se

adaugă îmbâcsirea microrelietului de către substanţele de contaminare, şi apoi

cele de relevare, în practică posibilităţile de aplicare ale cretoscopiei suntreduse (accidentale)

Expertiza criminalistică a urmelor de mâini

examinarea comparativă adactilogramei impresiunii luateexperimental cu cea de la locul faptei;

stabilirea a cel puţin 12 punctecoincidente;

pe lângă numărul detaliilor coincidente trebuie să se ţină cont defrecvenţa lor, distanţa dintre ele,complexitatea de configuraţie, zonatopografică în care se găsesc



Metodă nouă de relevare a urmelor create pe suporturi vegetale

Dacă infracţiunea a fost săvârşită în parcuri de agrement,terenuriagricole, zone împădurite, cu ocazia investigăriicriminalistice a locului faptei oatenţie deosebită trebuie acordatăvegetaţiei aeriene şi terestre care poate fipurtătoare de urme criminalistice

Majoritatea frunzelor sunt alcătuite din trei părţi:

l imbul sau lamina – singurul suport primitor de urme

peţiolul

teaca



Structura anatomică a limbului foliar

epiderma superioară

parenchimul palisadic

parenchimul lacunar

epiderma inferioară -un singur strat de celule strâns unite între ele, în marea majoritate fără clorofilă

- format din celule parenchimatice nere-gulate

-se găseşte sub epiderma superioară şi conţine în celulele sale o cantitate marede cloroplaste care posedă pigmenţi clorofilieni ce dau frunzei culoarea verde

Epidermă

Parenchimpalisadic

Parenchimlacunar

Epidermă



urme

papilare

pentru evidenţierea urmei create frunza este supusă unui proces destopare a procesului de fotosinteză şi a respiraţiei , prin privarea delumină şi umiditate după aproximativ 6-8 ore de la începerea stopării procesului defotosinteză va apare o diferenţă de contrast cromatic între zona lezatăşi restul suprafeţei limbului foliar

după 48 de ore procesul de fotosinteză este complet stopat, iar contrastul cromatic obţinut este maxim după relevare urma se fotografiază direct dacă este bine conturată saucu iluminare prin transparenţă , când este mai slab evidenţiată este indicat să se folosească un film color pentru a obţine un contrastmai bun

URMELE DE PICIOARE



URMELE DE PICIOARE

Clasificare

urme de picior gol (urmă plantară)

urme de picior acoperit cu ciorap

urme de picior încălţat

Urmele de picioare se descoperă cu uşurinţă deoarece, în majoritateacazurilor, sunt vizibile cu ochiul liber. Ele se găsesc la locul faptei izolate sau în grupcompact. Grupul de urme, pe lângă valoarea din procesul identificării, mai ajută şi lastabilirea unor date în legătură cu numărul de persoane participante, acţiunile desfăşurate, locurile de pătrundere în perimetrul locului faptei şi de ieşire din limiteleacestuia. Dacă grupul de urme se prezintă sub formă de cărare, el furnizează date în

legătură cu persoana care a creat urmele respective.

Fixarea urmelor



Fixarea urmelor de picioare

Descrierea urm elor în pro cesu l- verbal de cercetare la faţa locului

Fotog raf ierea urm elor de pic io are

Primul procedeu de fixare a orice fel de urmă. La început se arată zona în care se află, natura obiectelor primitoare, culoarea acestor obiecte,aspectele sub care se prezintă ele, numărul şi poziţia pe care o au faţă dediferite obiecte, distanţa dintre ele. Apoi se trece la descrierea lor în modamănunţit, cu toate detaliile, măsurându-se dimensiunile necesare laaprecierea caracteristicilor de grup.

Pentru început urmele de picioare se fotografiază în ansamblu,indiferent de faptul că sunt create de încălţăminte sau de piciorul desculţ, că se prezintă ca urme de suprafaţă ori de adâncime.

După fotografierea ca obiecte principale a urmelor de picioare, se

procedează imediat la fotografierea în detaliu a fiecărei urme luate separat.

Urma de adancime creata in zapada

Fixarea pr in m ulare a urmelor de adâncim e



Fixarea pr in m ulare a urmelor de adâncim e

În vederea evidenţierii detaliilor create pe toată suprafaţa urmei, după curăţirea ei de felurite corpuri străine şi absorbirea apei, pentru realizarea

mulajului se mai fac unele pregătiri impuse mai ales de starea urmei în situaţia concretă. În unele situaţii urma trebuie îngrădită în jur, altele necesită a fi tratatecu anumite substanţe chimice pentru a o face corespunzătoare acestui procedeude fixare.

Când urmele de adâncime sunt imprimate într-un sol nisipos, cugranulaţie mare, cu goluri de structură care ar deforma mulajul, se recurge laacoperirea acestor goluri. Una din metodele ce se aplică în acest scop constă înpulverizarea în interiorul urmei a unui strat subţire de parafină, ceară roşie saurăşină, care apoi se topeşte cu ajutorul unui izvor de căldură, cum sunt, deexemplu, radiatoarele electrice portative. După ce pojghiţa astfel creată s-a răcit, se poate proceda la mularea urmei.

O altă metodă mai simplă de pregătire a urmei cu goluri de structură constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips, peste care,dacă urma nu este umedă, se pulverizează uşor puţină apă, spre a-l transforma într-o crustă. Când crusta este întărită, se poate turna pasta de mulaj.



La o temperatură a aerului de 20 - 30 de grade C, mulajul de ghips face priză în timpde 30 - 40 minute. Ridicarea mulajului deja întărit se face prin săparea, în prealabil,a pământului din jurul său, după care se prinde cu amândouă mâinile din părţile

laterale. Spălarea lui nu se face imediat după ridicare, deoarece detaliile urmei sunt încă sensibile. Nu se recomandă utilizarea periei pentru înlăturarea corpurilor străine. Mulajul de ghips, mai ales din ghips dentar, îşi păstrează detaliile un timp îndelungat, chiar mai mulţi ani de zile.

Tot prin mulaje de ghips sau de sulf se pot fixa şi urmele de adâncime create în

zăpadă sau în gheaţă. În cazul utilizării ghipsului, pasta se prepară cu apă rece şi tottimpul pregătirii ei vasul se ţine în zăpadă, pentru a primi temperatura acesteia, după care se toarnă în urmă. Prin folosirea sulfului topit se obţin rezultate foarte bune.Căldura pastei de sulf topit poate să modifice detaliile urmei. Spre a evita alterareaurmei, sulful se topeşte la o temperatură nu prea ridicată.

Copierea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafaţă



Procedeu la care se recurge, de obicei, în situaţiile când urmele de

picioare au anumite detalii importante, de mare utilitate pentru cercetareacriminalistică, cum ar fi, de exemplu, detaliile reliefului papilar sau anumitecicatrice în urmele plantare, unele detalii de uzură în urmele de încălţăminte.Procedeul de aplicare pe aceste urme a peliculei adezive este asemănător cu cel de la urmele de mâini. Aici se are, însă, în vedere că suprafaţa peliculei fiind mai mare sunt mai mari posibilităţi de creare a bulelor de aer

între peliculă şi urmă. Din această cauză, în momentul aplicării pelicula seapasă bine cu degetele ambelor mâini, din centru spre periferii, pentrueliminarea bulelor de aer. Trebuie avut de grijă ca în această operaţie şi înmomentul aplicării peste urma ridicată a peliculei protectoare să nu seproducă alunecări, fapt ce-ar conduce la alterarea detaliilor. Se va ţine seama că poziţia acesteia este inversată faţă de cum s-a găsit pe obiectul

purtător de la faţa locului. Deci, negativul obţinut prin fotografierea urmei depe pelicula adezivă va fi şezatîn aparatul de mărit, în vederea obţinerii imaginii pozitive, cu emulsia spre izvorul de lumină.

Ridicarea urmelor de picioare



Ridicarea urmelor de picioare

decuparea suportului purtător de urme (de ex. lacălcarea pe hârtie)

transferarea pe pelicule adezive, dacă substanţele de stratificare se pretează la această operaţie

folosirea reactivilor chimici (ninhidirine, coloranţi, cianoacrilat)

transferul electrostatic

mulare cu ghips sau altă substanţă

Pentru mularea urmelor înzăpadă s-au experimentat diverse

tehnici (de ex. sulf topit) Urmele friabile(de ex.de nisip) se pulverizează înprealabil cu un spray (serlacj,colodiors, fixativ de păr etc). Dacă urma este umedă mai întâi se presară talc, praf de ghips, care absoarbeexcesul de apă.

Cărarea de urme



Cărarea de urme constă dintr-un şir de câteva urme consecutiv create deambele picioare pe traseul de circulaţie. Ea poate fi creată la locul faptei atât depiciorul desculţ al omului, cât şi de încălţămintea sa. Prin ea se poate cunoaşte direcţia de mişcare a persoanei, se stabilesc locurile în care s-a oprit pe traseu, seapreciază viteza deplasării sale, măsura în care cel în cauză cunoaşte locul faptei,precum şi faptul dacă în acel loc s-a aflat o singură persoană sau mai multe. Ceeace este şi mai important, în această privinţă, constă în posibilitatea creată de astudia mişcările de ansamblu ale mersului persoanei în cauză. Aceste mişcări, fiindformate de-a lungul mai multor ani de viaţă, devin proprii fiecărei persoane.

Urme deincaltaminte

URMELE DE DINTI



Urmele de dinţi folositoare cercetării criminalistice sunt lăsate de om pe ogamă variată de produse alimentare, pe corpul uman, precum şi pe unele obiecteasupra cărora acţionează pentru ruperea sau desprinderea din anumite sisteme în

care se află aceste obiecte.Urmele de acest fel sunt in majoritatea cazurilor de adâncime,prezentându-se sub forma de răsucituri pe corpul uman, uneori cu perforarea pielii.Ele se întâlnesc ân special la infractiunile de viol şi de omor cu mobil sexual şi suntprovocate de agresor asupra victimei sau, invers ,de către victima care se apără. Deasemenea se întâmplă că în locul unde a săvârşit fapta, infractorul să mănânce şi să

abandoneze resturi alimentare (unt, brânză, ciocolată, fructe). Nu este exclusă niciproducerea de striaţiuni in diverse obiecte de către marginile tăioase ale dinţilor ndiffer. De exemplu, într-un caz de furt hoţul a fost identificat după urmele demuşcătură de pe capacul din metal moale al unei sticle cu băutură.

Fundamental procesului de identificare rezidă în unicitatea caracteristicilor aparatului dentar al fiecărui individ , dată de forma generală a arcadei dentare,

dimensiunea dinţilor, spaţierea şi inclinarea lor şi de elemente strict individuale:malformaţii congenitale, profilul suprafeţei de masticaţie, dezalinieri ale unuia saumai multor dinţi, carii şi fracturi dentare, intervenţii medicale (plombe, obturaţii, proteze). După depăşirea fazei de schimbare şi creştere a dinţilor se instaurează ostabilitate relativă. Modificările datorate îmbolnăvirilor şi traumatismelor nu numai că nu schimbă cscnţial imaginea de ansamblu a aparatului dentar, dar îi amplifică

particularităţilc.

Urma de dinţi (amprenta dentară) se relevă dupa ce a fost fixată



Urma de dinţi (amprenta dentară) se relevă dupa ce a fost fixată fotografic. Se va proceda la mularea urmei în funcţie de compoziţia obiectului sepoate folosi ghipsul dar mai indicate sunt pastele dentare de amprentare.

Cea mai simplă metodă de luare a urmelor decomparaţie este aceea de a pune persoana suspectă să muşte câteva foi de hartie între care s-a intercalat o foaiede plombagină. Imaginea astfel obţinută va fi comparată

ca urmă în litigiu fotografiată sau copiată pe calc.

Identificarea cadavrelor prin intermediul danturii constituie obiectul de

cercetare al odontologiei, care este o ştiinţă forensic autonomă. In momentul defaţă ea a luat o amploare deosebită în investigarea catastrofelor aviatice,naufragiilor, exploziilor şi incendiilor, calamităţilor naturale.

Fixarea urmelor de dinţi



ţ

Descrierea urmelor de dinţi în procesul -verbal

În prima fază, se arată pe ce obiecte purtătoare au fost descoperite, în ce

loc se află obiectele respective, aspectul sub care se prezintă ele, numărul şi formalor. Când se află pe acelaşi obiect mai multe muşcături, se menţionează şi distanţa dintre ele.

A doua fază cuprinde descrierea amănunţită a urmelor, poziţia unora faţă de altele, distanţele dintre ele, mărimea lor.

Fotografierea

Întâi, ele se fotografiază în grup, de la o distanţă de 30 - 50 cm, cuobiectivul aparatului de fotografiat în poziţie perpendiculară pe suprafaţa obiectului purtător de urmă. Iluminarea poate proveni de la soare sau de la o

sursă electrică de lumină, cum sunt, de exemplu, becurile mate.Pentru realizarea fotografiei de detaliu la scară, alături de urme se aşază

o panglică gradată în centimetri şi milimetri, ca să se poată aprecia mărimea reală a urmei date după imaginea obţinută.

Fixarea pr in mulare



Pentru turnarea pastei de mulaj în urmă sunt necesare anumite pregătiri.Pentru început, urma în cauză se curăţă de eventuale corpuri străine, apoi seimprovizează în jurul urmei, dacă-i necesar, un „gard" de plastilină, în vederea

obţinerii unui mulaj mai gros, cu o rezistenţă mai mare la manipulat. Urmele înciocolată, margarină, unt sau brânză topită, înainte de mulare, sunt tratate prinpulverizare cu şerlac de la o înălţime de 25 - 30 cm şi indirect, pentru formarea lasuprafaţă a unei cruste mai rezistente.

Pasta de mulaj, pentru a reda cele mai mici detalii, trebuie să fie destul defluidă, cam de consistenţa smântânii. După 20 - 30 minute mulajul este destul de

întărit pentru a fi ridicat şi transportat.Studierea acestor mulaje se face comparativ cu mulajele luate de la

persoanele suspecte, experţii folosind, în acest scop, tot ghipsul dentar, cearadentară, plastilina. Mai rar se recurge chiar la muşcarea în obiecte de aceeaşi natură cu cel purtător de urmă, după care se face mulajul.

URMELE DE BUZE



Utilizarea amprentelor labiale este incă redusa şi apare mai ales încrimele pasionale şi sexuale. Astfel de urme se pot găsi pe pahare, tigari, pipă, tacâmuri, batiste, stilou, etc.

Abia în ultimele două decenii buzele au început să prezinte interes pentrucercetarea criminalistică, ca mijloc de identificare a persoanelor după urmelelăsate pe diferite obiecte. Deja este stabilit cu certitudine că liniile coriale alebuzelor au variate caracteristici individuale, cu apreciabilă durată de existenţă înprivinţa formelor şi poziţiilor pe care le au în ansamblul reliefului labial. Aceste linii,prin contactul nemijlocit cu anumite obiecte din lumea înconjurătoare, lasă peobiectele respective urme, după care se poate ajunge chiar până la identificareareliefului labial.

Cele două obiecte, creator şi primitor, trebuie să aibă anumite proprietăţi şi procesul de formare a urmelor respective să se realizeze astfel încât ele să

reproducă detaliile reliefului labial pentru crearea unor urme de buze utile cercetării criminalistice. Obiectele primitoare trebuie să fie cu suprafeţele netede, fără substanţă străină în zonele de contact. Pe obiectele cu suprafeţe rugoase sau îmbâcsite cu substanţe străine, ca obiectele de îmbrăcăminte ţesute ori tricotate,unele alimente, ca, de pildă, pâinea, fructele, urmele de buze nu sunt utileidentificării criminalistice.

Urmele de buze pot fi statice şi dinamice, de adâncime şi de suprafaţă,i t di ă i ibil i i i ibil l t t U d dâ i l



iar acestea din urmă vizibile şi invizibile sau latente. Urme de adâncime alebuzelor, cu detalii individuale, se creează foarte rar, doar pe obiecte cu accentuateproprietăţi plastice, ca, de pildă, untul, margarina, marmelada. Când urmele de buzesunt dinamice, nu avem posibilităţi de identificare după caracteristicile reliefului

labial. Ele, însă, pot fi utile cercetării criminalistice sub alte aspecte.

Descoperirea şi evidenţierea urmelor de buze

Evidenţierea urmelor de buze, descoperite în starea latentă, se face prinunul din procedeele aplicate la evidenţierea urmelor invizibile de mâini. Alegerea procedeului şi a substanţei potrivite se face în funcţie de natura obiectuluiprimitor, de cantitatea substanţei sedimentate şi de vechimea urmelor. Trebuie însă cercetat dacă urmele de buze sunt umede sau uscate, înainte de a proceda laevidenţierea lor, fiindcă numai dacă sunt relativ zbicite se evidenţiază cu şanse desucces.

Pentru evidenţierea urmelor de buze, prafurile potrivite sunt cele degranulaţie fină şi uşor uleioase, de culoare contrastantă cu fondul obiectuluipurtător . Dacă obiectul purtător de urmă este multicolor, urmele se evidenţiază cuprafuri fluorescente utilizate la evidenţierea urmelor de mâini care, sub acţiunea razelor ultraviolete, redau urma în totalitatea sa. Afară de prăfuire se mai poate

aplica procedeul afirmării sau una din variantele vaporilor de iod.

Fixarea şi ridicarea urmelor de buze



Atât la fixare, cât şi la ridicarea urmelor de buze deja evidenţiate se aplică procedeele folosite la urmele de mâini, adică descrierea lor în procesul-verbal de

cercetare la faţa locului, fotografierea şi, unde este cazul, luarea de mulaje,folosindu-se pelicula adezivă pentru ridicare.

Expertiza criminalistică a urmelor de buze

În procesul identificării trebuie să fie luate impresiunile labiale de la persoanelesuspecte. Ca material suport se utilizează lamele de sticlă, coli de hârtie albă, precum şi obiecte de natura celor purtătoare de urme - toate sterilizate.

Trăsăturile generale ale buzelor sunt lungimea şi lăţimea lor, aspecteletuberculului buzei superioare şi ale gropiţei mediane de la buza inferioară,

precum şi unghiurile comisurale. Printre caracteristicile individuale ale liniilor labiale pot fi amintite: poziţia fiecărei linii în ansamblul reliefului respectiv;bifurcaţia sau confluenţa, orientându-se dinspre mucoasă spre faţa cutanată;fragment de linie; punct corial; formă concavă - asemănătoare semnului graficpentru deschiderea parantezei; formă convexă - când aminteşte semnul de închidere a parantezei; linii întretăiate - care au aspectul literei „X".

URMELE DE URECHI



Urechea este semnalmentul anatomic cel maicaracteristic al feţei umane. Ea prezintă un dublu caracter :

a) este imuabil ca proporţii şi forma de la naştere până lamoarte;

b) este unică, în aşa fel încât nu există doua urechi cu omorfologie identică Numai accidentele mutilante sauoperaţiile chirurgicale pot provoca modificări (de exemplutăierea sau penetrarea lobului).

Trebuie ţinut cont de faptul că în cursul imprimării şi al prelevării

amprentelor (chiar şi a celor de comparaţie) se pot produce modificari dimensionale(lungime, grosime), astfel că acestea nu trebuie considerate ca parametrii siguri deidentificare. Se recomandă ca urmele să fie comparate în mărime naturală prin juxtapunere şi suprapunere, stabilindu-se astfel asemănări sau deosebiri.

URMELE BIOLOGICE



U O OG C

Printre produsele biologice frecvent recoltate cu ocazia cercetării omorurilor , vătămărilor corporale, violurilor , etc se numără sângele, sperma,

saliva, firele de păr , sudoarea, grăsimile şi urina. Prima problemă pentruidentificare este aceea a determinării naturii petelor şi secreţiilor , iar a doua ceaa stabilirii caracteristicilor grupale. In ce priveşte petele de sânge fiecare individeste caracterizat printr-un mozaic de grupe eritrocitare leucocite-plachetare, sericeşi enzimatice, determinate genetic şi posibil de evidenţiat cu ajutorul unor seruriconţinând anticorpi specifici sau prin tchnici speciale. La sângele proaspăt se

poate determina un numar mai mare de grupe decât la petele de sânge, undeproprietăţile de evidenţiere ale elementelor de grup sunt mai mici.

Urmele de sânge

Forma si aspectul lor sunt influentate de o serie de factori ca : modul decreere, cantitatea lichidului sanguin, natura obiectului primitor , precum şi aunghiului de incidenţă.

După modul de creare, se prezintă sub formă de dâre , dacă în timpul scurgeriipersoana se afla în mişcare, de picături în grup sau izolate, când era în stare de repausrelativ şi ca mânjitur i , rezultate din ştergerea mâinilor, a picioarelor ori a obiectelor

acoperite cu sânge.

Urma sub forma de manjitura Urme sub forma de picaturi



Urme sub forma de dareCuloarea urmelor de sânge nu

este aceeaşi pe toată perioada existenţei lor. Imediat după scurgerea din vaselesanguine, ele au culoarea de roşu-deschis,iar, pe măsura învechirii, devin de un roşu- închis, cafenii, brune-închis, negre, cenuşii,

verzi. Asupra culorii urmelor de sânge,afară de timp, care este hotărâtor, datorită oxidării treptate, mai acţionează stareaatmosferică, natura şi culoarea obiectuluipe care se află, impurităţile din aer şi chiar din conţinutul sângelui respectiv.

Cautarea si descoperirea



purmelor de sange

Pe corpul omului par t ic ipant

În calitate de victima, martor sau faptuitor, la săvârşirea faptei cercetate, se potcreea urme de sânge, dacă prin infracţiunea săvârşită s-au creat leziuni deschise.

Urmele de sânge vor fi căutate începând cu zonele lezate ale corpului,continuând apoi cu restul corpului, în orificiile naturale ale corpului, în zonele păroase, mai ales pe cap, în urechi şi după urechi, în nas, gură, subsuori, pe mâini, în special subunghii.

Lo cu l în care s-a com is infracţiunea

Mai ales, zona pe care a fost găsit corpul victimei se cercetează cu deosebită atenţie.

În încăperi, se examineaza covoarele, lenjeria de pat, mobila tapiţată, suprafeţele lustruite ale mobilei de culoare închisă, duşumelele, spaţiile dintre scândurileduşumelei, mozaicurile din antreuri şi holuri, de pe paliere şi scări, mobila din bucătării, chiuvetele, băile, robinetele acestora, prosoapele etc.

Când locul faptei este în locuri deschise, cum ar fi pădurile, câmpiile, gradinile,se examineaza cu atenţie solul, iarba, frunzele arbuştilor, florile etc.



O problema deosebita în căutarea urm elor de sânge la locul faptei aparecând acestea au fost distruse prin spălare, la care se mai adaugă şi o perioadă lungă de timp de la săvârşirea infracţiunii până în momentul cercetării locului respectiv

Procedee de fixare aurmelor de sange

Descrierea urmelor de sâng e

În prima fază se arată aspectul lor general, formele sub care se prezintă, loculsau obiectul pe care se află, la ce distanţa faţă de alte urme ori obiecte importante.

În faza a doua, se descrie fiecare urmă în parte, începând cu aspectul ei, adică dacă este baltă, dâră ori mânjitură, forma sa, culoarea, starea fluidităţii, distanţa la carese află faţă de alte urme sau de anumite obiecte fixe, dimensiunile, eventualele corpuristrăine descoperite în ea.

Fotografierea urm elor de sâng e



Mai intai se fixeaza aspectul general al urmelor în cauză, în raport cu obiectelesau cu alte urme din imediata lor apropiere.

Fotografierea în detaliu a acestor urme se realizează astfel ca, în imagineaobţinută, să fie evidenţiate formele petei de sânge, marginile şi dimensiunile sale,folosindu-se în acest scop rigla gradată pentru fotografia la scară. Pentru fotografiereaurmelor de dimensiuni mici, cum sunt picăturile de sânge, trebuie în prealabil astfelmărită distanţa focală încât să se poată fotografia de la distanţe între 5 şi 10 cm, ca încazul urmelor de mâini.

Ridicarea urmelor de sange

Ridicarea urmelor de sânge are loc după descriere şi fotografiere. Această operaţie se referă atât la obiectele purtătoare de atare urme, care, prin dimensiunile lor,sunt uşor de manipulat, cât şi la substanţa propriu-zisă a acestor urme.

Obiectele purtătoare ale urmelor de sânge, care sunt uşor de ridicat şi transportat, se ambalează de aşa manieră ca urmele de pe ele să nu sufere nici un felde degradare.

Urmele de sânge aflate pe obiecte netransportabile, cum ar fi dulapurile,mesele, duşumelele, asfaltul, se ridică, în funcţie de starea în care se află, prin procedeediferite.

Urme sub forma firelor de par



Prin cantitatea, starea şi locul în care sunt descoperite, raportul lor cu urmele de altă natură furnizează date utile în legătură cu modul săvârşirii infracţiunii. Dar valoarealor pentru cercetarea criminalistică nu se reduce la aceasta.

Prin examinarea lor de laborator, folosindu-se substanţe şi mijloace tehnice tot maiperfecţionate, se ajunge până aproape de identificarea persoanei de la care provin,fără concursul şi a unor probe de altă natură. La ora actuală, firele de păr, fiind supusemai multor examene de laborator, se constată dacă firele respective sunt de păr sau dealtă natură, provin de la om ori de la animal, de la femeie sau bărbat, vârsta

aproximativă a persoanei în cauză, grupa sanguinăreuşindu-se în ultima vreme să sereducă mult sfera persoanelor suspecte, până aproape de identitate.

Căutarea, fixarea şi ridicarea firelor de păr de la locul faptei

Firele de păr, odată descoper i te, se fixează prin descriere în procesul-

verbal de cercetare a locului faptei, fotografiere a locului în care au fost descoperiteşi în detaliu.Ridic area firelor de păr se face cu penseta şi se introduc în borcane sau

eprubete curate, astfel că fiecare urmă formată din fire de păr va fi pusă în ambalajseparat, cu menţiunile de rigoare. Nu se recomandă folosirea ca ambalaj a plicurilor dehârtie, deoarece pereţii acestora s-ar putea să distrugă unele microurme de pe firele

respective de păr .

Examinarea de laborator a firelor de păr



a firelor de păr

Studiul firelor de păr parcurge trei etape distincte, care reprezintă momenteale aceluiaşi proces unic, ce începe cu studiul aspectului general, exterior al firului depăr, continuă cu examenul exterior la microscop, după care se trece la analizacompoziţiei sale chimice.

Se studiază modul în care firul de păr ar fost detaşat de pe corp, adică dacă a

fost rupt, tăiat, smuls în mod forţat sau a căzut datorită procesului fiziologic.

Constă din examinări microscopice ale structurii exterioare a părului, pentru acunoaşte forma rădăcinii, a tijei, pentru stabilirea apartenenţei sale de grup, a regiuniicorpului din care ar putea să provină, precum şi în vederea descoperirii unor leziuni orisechele patologice mai ales la rădăcina sa.

Se studiază: cuticula, cortexul, canalul medular, pigmentaţia, compoziţiachimică.

Urmele de salivă



Aceste urme se creează la locul faptei prin depunerea lichidului secretat deglandele salivare pe cele mai variate obiecte. Depunerea se produce fie prin contact

nemijlocit al buzelor sau limbii cu obiectele respective, fie prin eliminarea salivei subformă de spută. Cea mai mare parte din compoziţia sputei este apa, în proporţie de 99la sută, substanţe organice în proporţie de 0,3 la sută, iar restul de 0,7 la sută esteformat din elemente celulare degenerate provenite din glande, mucoasa bucala şi limfonoduli, floră microbiană şi substanţe anorganice.

Căutarea urmelor de salivă se face pe obiectele care ar fi putut veni încontact nemijlocit cu gura omului, cum sunt resturile de alimente, paharele şi sticlele din care s-a băut, mucurile de ţigarete, batistele descoperite la locul faptei,instrumentele muzicale de suflat, corpul omului în unele situaţii etc.

Fixarea şi r idicarea urm elor de salivă, odată descoperite, nu prezintă o

greutate deosebită. Fixarea se realizează prin descrierea obiectelor pe care se află, forma în care se prezintă, dacă sunt încă umede ori deja sub formă de peliculă, nepierzându-se din vedere precizarea naturii obiectului purtător, aspectul şi culoarea sa,locul în care a fost descoperit. Când aceste urme s-au descoperit pe corpul victimelor, împreună cu muşcăturile, bineînţeles, se vor descrie şi acestea.

Urmele de spermă



Urmele de spermă constau din lichidul seminal rezultat din secreţia glandelor sexuale masculine în timpul raporturilor sexuale fireşti sau de perversiune sexuală, al

masturbării, poluţiei nocturne ori al ejaculării datorită unor stări patologice.Formele şi aspectele de prezentare a urmelor de spermă depind de natura şi

forma suportului, modul în care lichidul seminal a venit în contact cu suportul respectiv,durata de timp scrisă de la formare şi până în momentul descoperirii lor, bolile de caresuferă persoana în cauză, iar, în cazul când sunt lăsate de mai mulţi bărbaţi,

influenţează şi acest factor.Căutarea urmelor de spermă, de regulă, nu întâmpină greutăţi. Ele se

descoperă prin cercetarea obiectelor chiar cu ochiul liber la lumina naturală a zilei. Înlipsa acesteia, obiectele suspecte se luminează cu o lanternă de buzunar sub diferiteunghiuri de incidenţă a razelor de lumină. Se poate recurge, la nevoie, la utilizarealămpii portative de ultraviolete, după ce s-a creat în prealabil o vizibilitate redusă în zona

cercetată.Fixarea şi ridicarea urmelor de spermă începe cu descrierea în procesul-verbal

de cercetare la faţa locului.

Urmele de spermă (continuare)



(continuare)

Examinarea de laborator a urmelor de spermă cunoaşte diferite procedee.Trebuie ştiut că, prin examinările întreprinse, expertul stabileşte natura urmelor, specia

căreia ele aparţin, caracterul secretor sau nesecretor al organismului individului, grupalui sanguină, numărul de persoane de la care provin urmele respective, prezenţa unor eventuale boli, vechimea lor aproximativă.

Pentru diferenţierea urmelor de spermă de urmele de altă natură este necesar să se constate în conţinutul lor existenţa spermatozoizilor, fiindcă alt element de

certitudine nu există. În această privinţă, trebuie reţinut că prezenţa spermatozoizilor confirmă că urmele de la faţa locului sunt de spermă, în timp ce lipsa lor nu conduce laconcluzia opusă, întrucât este posibil ca unele pete de spermă să nu aibă spermatozoizidin multiple cauze, cum ar fi vârsta, anumite boli de care suferă bărbatul, urma din carea fost recoltată sperma supusă examinării să se situeze printre ultimele dintre celeeliminate în momentul respectiv.

În privinţa posibilităţilor de valorificare a urmelor de această natură, menţionăm că, din 1988, în Marea Britanie, a devenit oficială o nouă metodă de identificare apersoanelor, pe baza particularităţilor genetice din lichidele biologice aleorganismului uman, cum ar fi sângele, sperma, saliva, transpiraţia.

IDENTIFICAREA GENETICĂ



Identificarea genetică constă în determinarea codului genetic al fiecărui individ,descoperire de dată relativ recentă, care prefigurează o adevărată revoluţie în domeniulidentificării criminalistice: amprenta genetică.

Cu privire la noţiunile de bază se poate spune că elementul esenţial luat în studiueste ADN-ul format din 4 nucleotide (A,C,G,T) care prin dispunerea lor permit stocareatuturor informaţiilor referitoare la construcţia organismului cu toate caracterele sale. Celedouă lanţuri din structura ADN sunt legate pe baza complementarităţii între A-T şi G-C.

După particularităţile funcţionale, genomul eucaritelor este format dindouă regiuni:

regiuni codif icatoare

regiuni necodif icatoare

Principii generale de lucru



ADN-ul supus acestui examen este secţionat în zone specifice cu ajutorulenzimelor de restricţie, acestea fiind de origine bacteriană şi fixându-se pe ADN numai în locurile în care se găseşte o secvenţă de baze care le este specifică. O astfel de zonă

se numeşte s i tus de restricţie. Cu ajutorul acestor enzime lanţul de ADN este fragmentat în milioane de

fragmente.

-G-G-C-C

│ │ │ │ C-C-G-G

-G-G C-C-│ │ şi │ │

-C-C G-G-

Enzima Hae III – folosită de FBI caenzimă standard, va secţiona moleculele de ADN

numai la nivelul lanţurilor cu secvenţe.

Principii generale de lucru(continuare)



Polimorfismului ADN două tipuri de sonde (sisteme)

( )

sisteme monoculus (SLS – single locus systems)

sisteme multilocus (MLS – multilocus system)

Etapele tehnice ale analizei amprentei genetice prinenzime de restricţie



Izolarea ADN - ADN în cantitate suficientă

Materialele

sâng e prelevat d e la

persoane sau cadavre

secreţie vaginală

petele de sânge şi

de spermă

firele de păr

unghii, salivă, spută, urină

f ragmente de organe

pulpă dentară

Digestia ADN



Electroforeza

Transferul

Denaturarea ADN Hibridarea ADN

Autoradiografia

Importanţa calităţii expertizei

Execuţia tehnică amprentei şi concluziile formate trebuie să fie ireproşabile.

CONDIŢII

respectarea unui protocol de lucru bine testat prealabil;

personal de laborator cu calificare corespunzătoare;

respectarea cu rigurozitate a tehnicilor de lucru.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o probă de populaţie pentrua fi reprezentativă sunt:



a fi reprezentativă sunt:

să utilizeze pentru cercetările întregului lot metode standard;

să conţină date care reflectă distribuţia în populaţie a fragmentelor alelice cu joasă frecvenţă;

dimensiunile fragmentelor RFLP trebuie să aibe o rezoluţie de cel puţin 10 bp.;

să conţină şi eşantioane de la diverse specii de animale;

datele obţinute să fie publicate înainte de aplicarea metodei.

Tipuri de răspuns la expertizele prin metoda amprentei genetice

identitatea este stabilită (alelele au lungimi identice);

excludere (alelele au lungimi diferite);

imposibilitatea de concluzie (dacă alelele par identice).

Problemele medico-legale privind amprenta genetică



mare aplicabilitate

în medicina legală

identificarea persoanelor pe baza urmelor biologice (în crime

violuri, incest);

identificarea cadavrelor;

paternitate, începând din săptămâna a 8-10 – a de sarcină;controlul imigraţiei în ţări;

identificarea sexului (pe pete de sânge păstrate 1-8 ani înlaborator s-a identificat pe cromozomul Y o bandă specifică lui).

Metoda reacţiei în lanţ a polimerozei (PCR – polymerose chain reaction)



Această metodă vizează amplificarea în vitro a fragmentelor deoligonucleotide AND cu ajutorul enzimelor tip Taq polimeraza (extrasă dinTermophilus aquaticus) şi repliază (extrasă din Thermus flavis).

Simplitatea metodei reiese din faptul că după izolarea AND care urmează a fistudiat, se trece la executarea unor cicluri succesive de amplificare.

Principiul metodei constă în replicarea unui segment AND ale cărui extremităţi sunt încadrate de primeri oligonucleotidici specifici.

Controverse şi critici actuale

principii de bază

tehnici de laborator analiza bazei de date

aplicarea metodelor de calcul

În ceea ce priveşte interpretarea profilului ADN, aceasta ridică două întrebări:

Care este probabilitatea ca la un individnevinovat să aibe loc potrivirea secvenţelor salecu cele ale probei ? – probabilitatea de potrivire.

Care este probabilitatea ca un individ să fie nevinovat, deşi secvenţele sale se potrivesc cucele ale probei ? – probabilitatea denevinovăţie.

CONCLUZII



Comparaţie între metodele imnuologice clasice şi amprenta genetică

Metodele clasice Amprenta genetică

Necesită cantităţi mari de produs pentrua examina toţi markerii. Necesită cantităţi mici de produs.

Necesită material proaspăt pe cât posibil neafectat de factorii de mediu,stabilitatea markerilor fiind scăzută.

Rezultatele nu sunt influenţate de vechimea probei,ADN fiind foarte stabil în funcţie de ţesut (cel mai uşor degradabil este ADN hepatic).

Posibilitatea contaminării cu enzimeale bacteriilor de putrefacţie.

Posibilitatea diferenţierii ADN uman de ADN bacterian.

Concluzia nu este întotdeauna certă. Concluzia este certă (Da / Nu). Se lucrează numai pe anumite probe biologice (spermă, sânge, salivă, păr).

ADN este prezent în toate celulele diploide, fiind stabilşi identic.

Comparaţie între metoda stabilirii genetice prin enzime de digestie şi metoda PCR.



Metoda cu enzime de digestie Metoda PCR

Consumă mai mult ADN Necesită puţin ADN (1-10mg.) chiar parţial degradat;

aceasta permite degradarea polimorfizmuluifragmentelor AND dintr-un fir de păr, o singură celulă somatică, o spermie

Nu permite o reanalizare a probei Permite reanalizări multiple

Permite analiza mai multor regiuniVNTR

Permite analiza simultană a mai puţine regiuniVNTR

Poate necesita marcaj radioactiv Permite analiza fără marcaj radioactiv

Necesită experienţă, este costisitoare şi complicată

Este simplă

Întreaga tehnică necesită două

săptămâni

Rapidă (în 2 ore se realizează 20 de cicluri), întreaga

tehnică durează în total 48 de ore Numai anumite variante pot fi folosite pentru obţinerea sexului

Se poate folosi în mod curent pentru stabilireasexului (Ex. la Jocurile Olimpice)

Uneori ADN este prea degradat pentrua permite o analiză convenabilă

Prin folosirea unui sistem marker se amplifică unsegment scurt de ADN

URME ALE MIJLOACELOR DE TRANSPORT



Expertiza anvelopelor

Cauza deteriorării anvelopei.

Genul de autovehicul la care a fost montată anvclopa.

Identificarea anvelopei după urmele de la locui faptei.

Cauza deteriorării anvelopei.

Anvelopa se poate deteriora în decursul rulării, ca urmare a unui defect



p ptehnic (viciu de fabricaţie) sau datorită uzurii avansate (de pildă explozia camereide aer, tăiere cu un corp ascuţit, etc)

Deteriorarea poate fi efectul accidentului atunci când anvelopa a lovitun obstacol (de pildă, o bornă sau un copac), ca urmare a unei manevre greşite sau de evitarc, frânare bruscă sau derapaj pe o suprafaţă alunecoasă.

Tipul autovehiculului.

Desenul antiderapant şi lăţimea urmei pot furniza informaţii privindtipul şi marca anvelopelor şi, pe cale de consecinţă, permit alcătuirea saurestrângerea cercului de autovehicule echipate cu astfel de anvelope. Un elementde apreciere îl reprezintă lungimea circumferinţei, care se stabileşte prinmăsurarea urmei între două repere (început şi sfârşit) alegându-se o paricularitatesau o neregularitate a desenului ce se repetă după o rotire completă.

Ecartamentul autovehiculului (distanţa dintre roţile aflate pe aceeaşi osie) se detcrmină prin măsurarea distanţei dintre umele paralele. Valoareaacesteia va indica ecartarnentul roţilor din spate. Cel al roţilor din faţă nu poatefi stabilit când urmele sunt drepte adică formează două linii continui, întrucât roţile dinspate calcă peste urmele celor din faţă.

Identificarea anvelopei.



Caractcristici generale: Caractcristici individuale:

Banda de rulare (sapa)

Umerii anvelopei

Flancurile

Defecte sau uzuri ale profilurilor sub forma de rupturi, tăieturi, pierderi desubstanţă etc.

Pentru identificarea individuală seurmareste forma (aspectul) şi poziţia lor

reciprocal al căror ansambluparticularizează anvelopa ( exemplarulconcret). In cazul uzurii avansate uneleindicii pot fi furnizate şi de profunzimeacanalelor, care la urmele de adâncime semăsoară pe mulaj.

IDENTIFICAREA INSTRUMENTELOR DE SPARGERE PEBAZA URMELOR/MICROURMELOR DESCOPERITE LA



BAZA URMELOR/MICROURMELOR DESCOPERITE LALOCUL FAPTEI

1. Definitia instrumentelor de spargere

Prin ins t rument de spargere putem înţelege o varietate foarte mare deobiecte, aparate adaptate sau special construite, precum şi orice corp dur, folositepentru a înfrânge rezistenţa încuietorilor şi a oricăror mijloace utilizate pentru protecţia şi paza bunurilor. În această categorie de instrumente sunt incluse nu numai cele carefolosesc la spargere, în accepţia proprie a cuvântului, ci şi cele care folosesc la tăiere,

apăsare, topire etc

2. Clasificarea instrumentelor de spargere



În funcţie de natura construcţiei şi utilităţile lor,instrumentele de spargere pot fi clasificate astfel:

• instrumente de tăiere • instrumente de presare• instrumente de topire• scule• dispozitive adaptate ori confecţionate special

p g

3. Dispozitive special concepute de



spargere3.1. “Buldozerul” este un instrument conceput special pentru dizlocarea prin

presare a încuietorilor aplicate şi a întregii uşi, din toc. Acţiunea acestui instrumentimită, în principiu, modul de rupere a uşilor prin împingere cu forţa fizică, dinexterior spre interior. El este compus din mai multe piese care se montează la faţa locului permiţând astfel, extinderea telescopică după lăţimea uşii ce urmează a fiforţată.

Instrumente de spargere




spargere (continuare)

3.2. “Ruptorul” este un instrument conceput şi confecţionat special pentruruperea cât mai rapidă şi uşoară a butucilor de siguranţă din interiorul încuietorilor îngropate, cunoscute sub denumirea generică de încuietori tip “yalle”.

Datorită decupării sale interioare de forma şi dimensiunile butucilor desiguranţă, acesta permite îmbrăcarea lor şi, prin executarea unor mişcări laterale(stânga-dreapta), ruperea părţii exterioare de la nivelul şurubului median de prindere.





3.3. “Extractorul” este un instrument conceput special pentru extragerea prindepresare a încuietorilor aplicate.

Acţiunea acestui instrument imită, în principiu, modul de rupere a uşilor printragere cu forţa fizică, din interior spre exterior. El este compus din mai multe piesecare se montează la faţa locului.

3. Dispozitive special concepute despargere (continuare)




3.4. “Pontoarca” este un şperaclu special sub formă de pieptene care are cincidinţi flexibili din oţel şi care se introduce în interiorul butucului de siguranţă a broaştelor îngropate de tip “yalle”.

După introducerea pieptenului se adaugă o jumătate de cheie care a fostsecţionată longitudinal pentru a se realiza presarea ştifturilor de contact dininteriorul cilindrilor de siguranţă. Pe capătul acestor ştifturi rămân urme care pot fi

observate doar cu microscopul portabil sau de laborator.

3. Dispozitive special concepute de( ti )




3.5. “Cipometrul” este un aparat compus dintr-o tijă prevăzută cu un palpator conectat la un dinamometru cu cadran indicator circular.Pe măsură ce tija înaintează în interiorul încuietorii, palpatorul citeşte numărul

şi dispunerea ştifturilor de contact ale încuietorii, care apar pe cadran.În funcţie de aceste date, “inventatorul” îşi fabrică în câteva minute cheia

potrivită cu ajutorul celei de-a doua componente a “invenţiei”, un minibanc de lucru

mobil, prevăzut cu menghină, freză şi alte componente.

4. Noţiunea şi clasificarea urmelor



ţ şinstrumentelor de spargere

Pornind de la principiul conform căruia, “este imposibil ca un rău făcător să acţioneze şi mai ales să acţioneze cu intensitatea pe care o presupune o acţiune criminală, fără să lase urme ale trecerii sale”, putem încerca să definim urmelelăsate de instrumentele de spargere ca fiind: absolut tot ceea ce a rămas material,vizibil sau invizibil, la locul infracţiunii, ca urmare a interacţiunii dintre infractor,mijloacele folosite de acesta, în speţă instrumentele de spargere şi elementelecomponente ale mediului unde s-a realizat infracţiunea.

Forma urmelor create de instrumente depinde de următorii factori:• felul instrumentului folosit;• procedeul utilizat;• natura suportului asupra căruia s-a acţionat sau a materialelor încare au fost ambalate.

4.1. Urme formate prin lovire



Urmele instrumentelor de spargere formate prin lovire, sunt întâlnite mai rar datorită evitării lor de către infractori, din cauza zgomotului inerent, iar în cazurile

în care totuşi s-au format şi sunt descoperite, sunt un indiciu preţios asupraîmprejurărilor în care a avut loc spargerea. Urmele formate prin lovirea obiectelor indică trei posibilităţi:

1. la locul şi în timpul spargerii nu erau de faţă alte persoane decâtspărgătorii;

2. persoanele existente la locul faptei au fost imobilizate sau lichidate;3. persoanele de la locul spargerii au lucrat în complicitate cu spărgătorii.

Urmele formate prin lovire se realizează cu instrumente cum ar fi:

• ciocan

• rangă • topor • târnăcop •cleşte etc.

Urme formate prin lovire (continuare)

Aceste urme sunt întâlnite la vitrinele magazinelor geamurile locuinţelor



Aceste urme sunt întâlnite la vitrinele magazinelor, geamurile locuinţelor, parbrizele sau geamurile portierelor de la autoturisme. Obiectele creatoare nu lasă urme utile identificării.

Ca aspect, urma de lovire redă ansamblul general al instrumentului folosit. Deobicei, ea păstrează doar proeminenţe ale suprafeţelor de contact.

Obiectul primitor trebuie să aibe proprietăţi plastice pentru a reţine şi păstra

caracteristicile instrumentului creator.

Urma formată prin lovire permite stabilirea apartenenţei la gen pe bazacaracteristicilor generale privind:

• forma;

• dimensiunile;• adâncimea.

Adâncimea oferă date şi cu privire la forţa de aplicare a loviturii.

Urme formate prin lovire (continuare)



În ceea ce priveşte caracteristicile individuale, în momentul lovirii se produceo comprimare şi o uşoară alunecare a obiectului creator pe suprafaţa de contact,este posibilă şi crearea de striaţii care pot oferi următoarele caracteristici individuale:

• forma profilurilor semirotunde;

• forma şănţuleţelor ;

• formele specifice create de unele defecţiuni ale obiectului, de exemplu, oştirbitură a unei laturi a muchiei ciocanului, a gurii şurubelniţei etc.

4.2. Urmele de tăiere

U l f i ăi i ă di i A



Urmele formate prin tăiere, se prezintă tot ca urme dinamice. Acestea,dacă se formează într-un material ce poate reda caracteristicile reliefului lameităietoare (cuţit, topor, patent) sub formă de striaţii, pot conduce la identificareainstrumentului folosit.

Urme striaţii create prin tăiere

Urmele de tăiere por fi grupate după natura instrumentelor folosite latăiere.

Urmele de tăiere (continuare)



A. Prima subgrupă a acestor instrumente, cuprinde: • dalta

• toporul• cuţitul

care produc urme dinamice, în timp ce obiectul creator pătrunde în masaobiectului primitor şi detaşează o porţiune din aceasta.

B. Din a doua subgrupă fac parte urmele produse de diferite categorii de cleştisau foarfece.

Aceste instrumente pot fi folosite la tăiat materiale textile sau tablă şi formează urme de dimensiuni mici, mai greu de observat cu ochiul liber, însă

oferă suficiente elemente pentru stabilirea apartenenţei de grup, având formecaracteristice şi inconfundabile.

Urmele de tăiere (continuare)



C. O a treia subgrupă, conţine burghiele şi sfrederele pentru străpuns materialuldin lemn şi metal. Urmele produse de acestea în masa obiectului primitor sunt

caracteristice, dar au o valoare de identificare mai redusă. Acţiunea sfrederelor, deînaintare în obiectul primitor produc detaşări de material din acesta.

Folosirea burghielor pentru forţarea diverselor obiecte este întâlnită mai ales ladesfacerea sistemelor de încuiere-descuiere de la uşi, ferestre, dulapuri metalice saudin lemn, ori la detaşarea unor părţi din anumite obiecte.

4.3. Urme de apăsare



Urmele de apăsare mai sunt denumite şi “urme de forţare”, şi sunt cele maifrecvent întâlnite la faţa locului. În general acestea sunt urme statice şi deadâncime, care reproduc profilul exterior al instrumentului folosit. Sunt întâlnite laforţarea uşilor, ferestrelor, sertarelor , a caselor de bani etc.

Dintre instrumentele folosite în mod obişnuit, la crearea acestor urme,menţionăm:

• răngile • levierele• şurubelniţa • penele de metal sau lemn• alte corpuri dure

Urme de apăsare (continuare)



De obicei aceste urme rămân în locurile de îmbinare (încheiere) şi în crăpăturile unor obiecte, în locurile de asamblare a anumitor piese (broaşte, foraibăre, cârlige), precum şi în locurile de presare cu diferite matriţe.

În cazul când suportul este mi rezistent decât instrumentul folosit sau sfărâmicios (sticla, varul, lemnul uscat etc) nu se pot crea urme de adâncime care să redeaforma obiectului creator. Este vorba de efectul aşa-zisei “plasticităţi relative” aobiectului primitor, care nu reţine complet detaliile părţii exterioare instrumentuluicreator.

Urmele de apăsare prezintă o valoare de identificare mai redusă, pentru că detaliile obiectului creator sunt mai puţin semnificative.

4.4. Urme de înţepare

Urmele de înţepare sunt urme de adâncime ce nu redau prea multe detalii ale



Urmele de înţepare sunt urme de adâncime ce nu redau prea multe detalii aleinstrumentului care să ajute la identificarea lui. Aceste urme pot fi găsite pe diferitesuporturi cum ar fi: metal, lemn, hârtie, pământ, zid, obiecte textile, piele etc.

Urmele de înţepare pot fi create cu orice corp ascuţit, atunci când seacţionează pe axa longitudinală.

Examinarea urmei în speţă şi de comparaţie poate evidenţia următoarele

caracteristici individuale:

• forma profilurilor semirotunde din striaţii • forma şănţuleţelor din striaţii • dispunerea profilurilor faţă de şănţuleţe

• dimensiunile profilurilor şi şănţuleţelor şi formele create de defecţiuni aleinstrumentelor înţepătoare.

De precizat faptul că succesiunea urmelor are o importanţă majoră întru-câtultima dintre ele păstrează cele mai valoroase caracteristici de identificare.

4.5. Urme de frecare – alunecare



Aceste urme sunt specifice burghielor şi ferăstraielor, bomfaierelor ş.a., fiind

prin excelenţă dinamice, servind mai mult la determinări de grup, o identificare ainstrumentului fiind greu de realizat în condiţiile ştergerii detaliilor, prin însăşi acţiunea de frecare a dinţilor ferăstrăului, pilei sau pânzei de bomfaier.

În cazul acestor urme, forma exterioară a instrumentului folosit, nu poate fi

imprimată, însă caracterul dinamic al urmei din care rezultă striaţiile constituie unelement important în identificarea traseologică individuală.

Astfel de urme se găsesc în cazul forţării sistemelor de încuiere-descuiere cu

chei potrivite ori şperacle. I ntroducându-se în sistemul de încuiere o cheie

potrivită ori un şperaclu, prin rotirea acestora se acţionează altfel decât cu cheia

originală pe verturi sau pe celelalte mecanisme, formându-se unele urme

specif ice, sub formă de zgârietur i. În astfel de situaţii, cu ocazia cercetării la faţa

locului nu se fac încercări cu cheia originală în sistemele de încuietor i, într ucât

se pot distruge sau deteriora urmele create de cheia potrivită

Urme de frecare – alunecare (continuare)



În ceea ce priveşte forma generală a urmei :

a. în cazul burghiului sau sfredelului urma este circulară, iar în fundul său, când orificiul nu este pătruns, se vor găsi striaţii circulare caracteristicecelor două cuţite ale burghiului;

b. securea ori cuţitul, lasă o urmă-orificiu sub formă de pană.

c. dalta ori cleştele creează striaţii rectilinii;d. foarfeca lasă urme rectilinii întrerupte din loc în loc şi reîncepute cu ooarecare deviere faţă de punctul de oprire;

e. freza ori pânza circulară de ferăstrău creează urme circulare cudiametrul obiectului retezat;

f. pila sau bomfaierul creează urme de frecare pe un drum du-te-vino.

Urme de frecare – alunecare (continuare)



Dimensiunile urmei redau uneori pe cele ale lamei de tăiere sau ale obiectuluiutilizat, de exemplu, lăţimea şurubelniţei, a lamei ori levierului.

Din categoria caracter istici lor individuale fac parte:

• profilul striaţiilor, redat prin diagrama profilului;• înălţimea asperităţilor şi adâncimilor;• eventualele urme ale ştirbiturii lamei, muchiei sau suprafeţei;• continuitatea liniară a striaţiilor, care trebuie să aibă în vedere acelaşi plasament

al liniilor din urma în litigiu comparativ cu urma creată în mod experimental;• urmele materie care s-au depus în urmele-striaţii ca detaşări din substanţa obiectului creator.



Urmele de ardere şi de topire (continuare)



În ceea ce priveşte caracteristicile individuale ale arderii, acestea suntspecifice fiecărui obiect şi se interpretează în strânsă legătură cu caracteristicilegenerale.

În cazul caracteristicilor generale ale urmelor de topire, din punct de

vedere al formei, de regulă, se interpretează împreună cu cele de ardere,deoarece în majoritatea cazurilor, aceste fenomene coexistă.

Aceste urme apar în urma folosirii unor instrumente de spargereîmprumutate din alte domenii de activitate. Astfel de instrumente pot fi:

• aparatul de sudură, • lampa de gaz,• aparate care folosesc flacăra oxiacetilenică etc.

4.7. Urme specifice cheilor potrivite

În literatura de specialitate sunt evidenţiate şi alte tipuri de urme dintre



p ţ ş pcare distingem urmele specifice cheilor potrivite sau încuietorilor simple şi a

încuietorilor tip “yale”

În cadrul cercetării de laborator a încuietorilor simple şi a încuietorilor tip“yale” pot fi puse în evidenţă următoarele caracteristici generale:

• fragmente microscopice desprinse din cheile false sau din instrumentelefolosite, care, printr-o cercetare fizico-chimică, pot oferi date despre tipul cheiisau al instrumentului folosit;• urme de plastilină sau de ceară descoperite pe zimţii şi şanţurile cheilor originale, care indică modul folosit pentru copierea modelului lor;• fragmente de metal rezultate din pilirea zimţilor cheilor false sau a suprafeţei lor de lucru, care indică modalitatea folosită de făptuitor, furnizând şi date

despre structura acestora;• urme de funingine rămase pe suprafeţele de lucru ale mecanismului, caredemonstrează că modalitatea de copiere a cheii originale s-a făcut cu ajutorul

uneia brute, afumate în prealabil

Urme specifice cheilor potrivite (continuare)

În timpul examinării acestor urme se pot evidenţia însă şi



În timpul examinării acestor urme, se pot evidenţia, însă, şi caracteristici individuale, cum ar fi:

• scrijelituri şi striaţii pe muchia şi suprafeţele laterale ale zăvorului şi în jurul orificiului cheii, la broaştele simple. Acestea fiind create de chei falsemai mari, în timpul răsucirii lor în broască;• striaţii dezordonate pe suprafeţele laterale şi muchia zăvorului, când seîncearcă deblocarea lui cu un şperaclu simplu din fier sau oţel;

• scrijelituri şi striaţii pe muchia şi suprafeţele laterale ale zăvorului, verturilor şi în jurul orificiilor cheii, pe interiorul capacelor, ca urmare aintroducerii unor chei false;• striaţii şi scrijelituri pe capacele laterale ale cutiilor mecanismelor, caurmare a dilatării firungului cheii în vederea introducerii alteia cu un profil

diferit;• striaţii pe capetele ştifturilor la încuietorile cu cilindru, în urmaintroducerii unor chei false, a forţării şi răsucirii butucului. De regulă, acestea sunt perpendiculare pe direcţia canalului, fiind create în momentul

răsucirii de zimţii cheii;

Urme specifice cheilor potrivite (continuare)



• striaţii fine pe capetele ştifturilor în urma încercării de blocare a lor cu ace

de oţel;• striaţii fine pe mecanismele broaştelor cu opritori şi lacătelor, în urmaîncercării de degajare a verturilor cu sârme de oţel sau blocarea acestora cumai multe ace;

• striaţii pe capetele cheilor cu bărbie, ca urmare a răsucirii acestora din

exterior cu diferite instrumente ori a împingerii lor afară, atunci când suntneasigurate

În urma examinării acestor urme create de instrumente de spargere cumar fi: şperacle, ace de oţel, pontoarce, chei potrivite etc., criminalistul poate să-şi

dea seama după modul de operare şi instrumentul folosit, dacă are de-a face cu uninfractor novice sau cu un altul experimentat.

5. Fixarea urmelor Principalele metode de fixare a urmelor create de instrumentele de



spargere sunt: - procesul verbal de cercetare la faţa locului, în cuprinsul căruia se vor

consemna: locul unde au fost găsite urmele, dimensiunea, culoarea, forma,aşezarea lor, poziţia faţă de celelalte urme, mijloace materiale de probă, stareaîn care se află şi dacă pot face obiectul unei expertize sau constatări tehnico-ştiinţifice, dacă s-au fotografiat sau nu, prin ce metode s-au ridicat, conservat,cum s-au ambalat şi sigilat;

- fotografia, ca metodă de fixare a urmelor, se execută potrivit regulilor defotografiere judiciară la faţa locului (fotografie schiţă, a obiectelor principale,de detaliu).

În practică se folosesc frecvent pentru fixare, pe lângă cele arătate maisus, filmul judiciar şi videograma judiciară, care, de asemenea, se anexează la procesul-verbal.

- mulajele se pot ridica cu una dintre următoarele substanţe: ghipsul, plastilina, masele plastice Kerr şi Momax, latexul, cleiul de valţuri, negocolul,aliaje metalice uşor fuzibile, pelicula de copiat urme, materiale termoplasticeetc., care vor fi alese în funcţie de natura obiectului purtător şi de formatulurmei.



BALISTICA JUDICIARĂ



bal is t ica interioară studiază transformarea energiei chimice a pulberii înenergia mecanică (cinetică) servind la propulsarea proiectilului, precum şi urmele createpe proiectil şi tubul de cartuş de către diversele piese ale armei;

bal is t ica exterioară studiază comportamentul şi traiectoria proiectilului. Eavizează măsurarea vitezei proiectilului de la ieşirea din ţeavă până la lovirea ţintei,

precum şi studiul traiectoriei descrisă de proiectil, în practică (omor, suicid) distanţele sunt scurte, de la câţiva centimetri la câţiva zeci de metri, astfel că de fapt traiectoria sereduce la o linie dreaptă;

bal is t ica terminală studiază comportamentul proiectilului care a atins ţinta, precum şi reacţiile fiziologice şi biologice pe care le provoacă în corpul victimei

(probleme de medicină legală şi criminalistică);

Noţiuni tehnice despre armele de foc, muniţii şi materii explozive



Regimul armelor de foc şi al muniţiei este reglementat în România prin Legeanr. 17/1996 care în art. 3 alin. 1 prevede că: "prin arme de foc se înţeleg acele arme a

căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase, ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.Principiul de funcţionare are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite dindetonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.

PĂRŢI COMPONENTE

ţeava

trăgaciul cu garda sa

arc recuperator

amortizor

încărcător

închizător

Ţeava este confecţionată din tub de oţel şi serveşte pentru a dirija deplasareaglonţului şi a imprima acestuia o mişcare de rotaţie în jurul axului.



g ţ ş p ş ţ j

La armele cu ţeavă lisă se disting următoarele tipuri- foraj cilindric pur - diametrul interior al ţevii este de la un capăt la altul de

aceeaşi mărime;- forare slabă (1/4 - 1/2 chake);- forare mijlocie (1/2 - 3/4 chake);

- forare tare (chake plin).După modelul de montare - demontare ţevile pot fi:- ţevi fixe caracterizate prin aceea că fac corp comun cu corpul armei;- ţevi parţial fixe, sunt fixate pe cutia mecanismelor, după care sunt prinse în

şuruburi de patul armei şi uluc;- ţevi mobile, specifice armamentului modern şi pot fi demontate uşor ca şi celelalte

piese componente ale armei.

Mecanismul de darea focului



Este compus din mai multe piese interdependente (trăgaci, pârghia de legătură

a trăgaciului cu cocoşul, cocoş, cui percutor, arcul percutorului, sistemul de asigurare)care contribuie la aprinderea explozivului de iniţiere şi implicit a pulberii de azvârlire.

Acesta diferă de la o armă la alta şi se caracterizează prin:

- locul de amplasare;- sistemul de construcţie şi forma arcului declanşator ;- componentele transmisiei dintre trăgaci şi percutor;- sistemul de montare şi lăcaşul percutorului;- forma şi dimensiunile percutorului;- ştiftul arcului.

Închizătorul



Are rolul de a închide cutia mecanismelor în partea superioară şi de a

asigura introducerea cartuşului pe ţeavă.Sistemul de montare a închizătorului poate fi împărţit în două grupuri de

mecanisme:

- mecanismul de blocare - deblocare a întregului ansamblu, montat pe corpul

armei; - sistemul de ghidare şi fixare a închizătorului în timpul folosirii şi demontării armei.

Aceste sisteme permit identificarea generală sau individuală a armei.

Mecanismul de alimentare



Are rolul de a asigura alimentarea armei cu muniţie şi se compune din:

- împingătorul cartuşului;- ridicător de cartuşe;- baza încărcătorului;- plăcuţa de fixare.

Mecanismele de alimentare sunt foarte variate în funcţie de formă, capacitate şi modul de fixare pe armă.

Piesele mecanismului de alimentare, datorită particularităţilor tehnice

construnctive permit identificarea generică şi individuală a armei, pe baza urmelor create pe tubul cartuşului.

Patul armei



Este confecţionat din lemn şi are menirea de a ajuta la susţinerea ţevilor , laasamblarea mecanismului de darea focului, şi de a fixa arma în umăr pentru ochire

şi tragere.

Patul armei este format din: gâtul patului (cu sau fără obrăzar şi pistolet) şi talpa patului la care distingem: un călcâi şi un vârf al acestuia.

Principalele caracteristici ale unui pat de armă sunt: panta sau înclinarea,deviaţia sau abaterea laterală, denumită şi avantaj şi lungimea acestuia.

Dacă patul nu este potrivit ochirea este extrem de dificilă şi tirul îngreunat, chiar

şi în cazul unui trăgător experimentat.

Lungimea patului trebuie să fie egală cu lungimea antebraţului până la jumătatea degetului arătător

Accesoriile



Sunt piese, ustensile care se utilizează la montarea, demontarea, curăţirea şi întreţinerea armei în perfectă stare de funcţionare. Acestea sunt: vergeaua, cap câlţi,peria, şurubelniţa, dornul, bulonul, penarul şi bidonaşul.

Muniţia

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 17/1996 art. 4 privind regimul armelor şi muniţiilor prin muniţie se înţelege cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel care pot fi întrebuinţate la armele de foc.

În procesul tragerii cu armele de foc se utilizează cartuşe corespunzătoare calibrului şi tipului armei.

Elementele componente ale cartuşului sunt: tubul, proiectilul, încărcătura deazvârlire, capsa.

Tubul

serveşte pentru asamblarea tuturor părţilor cartuşului, fereşte încărcătura de acţiunile



serveşte pentru asamblarea tuturor părţilor cartuşului, fereşte încărcătura de acţiunile agenţilor exteriori, iar pe timpul tragerii opreşte dirijarea gazelor spre închizător .

Tubul de cartuş se compune din: corp, gât şi rozetă. Gâtul foloseşte lasertizarea glonţului, corpul pentru înmagazinarea încărcăturii, iar rozeta serveşte lafixarea capsei printr-o adâncitură specială.

Proiecti lele pot fi: gloanţe, alice,mitralii sau poşe.

Gloanţele sunt folosite la armele cu ţeava ghintuită, iar alicele, mitraliile, poşele la armele cu ţeava lisă.

În funcţie de destinaţia pe care o au gloanţele pot fi obişnuite sau speciale

.Glonţul obişnuit se compune dintr-o cămaşă de oţel placată cu tambac şi din

miezul de oţel. Între cămaşa de oţel şi miez se găseşte o cămaşă de plumb.



Glonţul t rasor se compune dintr-o cămaşă, miezul de plumb şi paharul în care estepresată substanţa trasoare.

Glonţul perforant - incendiar se compune din: cămaşă cu coafă de tambac, miezde oţel cu cămaşă de plumb, subfund de plumb şi substanţă incendiară. Este destinatpentru aprinderea carburanţilor lichizi şi nimicirea forţei vii.

Glonţul exploziv conţine o încărcătură ce explodează la impact. Acesta poateexploda la impact cu ţinta sau după ce glonţul a pătruns în interiorul ţintei.

Glonţul exploziv intern este special proiectat astfel încât la impactul cu ţinta semultiplică şi se împrăştie explodând în interior. Vârful glonţului exploziv este în generalconcav.

Alicele sunt sfere metalice (plumb) de diametre diferite şi se folosesc la cartuşele pentru armele de vânătoare.

Mitrali i le sunt alice mai mari care depăşesc 5,5 mm în diametru.Poşele sunt alice confecţionate propriu din diferite materiale.Încărcătura de azvârli re serveşte pentru a imprima glonţului mişcarea propulsivă.

Ea se compune din pulbere de piroxilină.

Capsa are scopul de a aprinde încărcătura de azvârlire.

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC

Prin arme de foc în sensul Legii se înţeleg acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile substanţe aprinse sau luminoase



determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoaseori imprăştierea de gaze nocive iritante sau de neutralizare, pe baza forţei deexpansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.

Arme militare automate şi semiautomatemoderne din dotarea trupelor speciale de

interventie

- arme de t ir , cu glonţ sau cu alice, special fabricate sau confecţionate pentrupracticarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de către Federaţia Româna de Tir



- arme de vânătoare, cu glonţ, cu alice sau mixte, destinate practicării vânătorii

-arme confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare



- arme ascuns e , astfel fabricate sau confecţionate încât existenţa lor să nu fie vizibilă

ori bănuită

- arme de panop l ie , făcute inofensive, dacă, prin valoarea lor istorică, ştiinţifică saucare constituie daruri, recompense ori amintiri sunt destinate a fi păstrate în instituţii decultură şi artă, asociaţii cultural-artistice şi sportive sau în panoplii personale.



- arme de recuzită, făcute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea – artistică sau de producţie cinematografică – a teatrelor, circurilor, studiourilor de filme ori a altor

asemenea instituţii cultural – artistice;

- ansamblur i le , subansamblur i le şi dispoziţivele care se pot constitui şi funcţiona ca arme de foc.

arme artizanale

Alte criterii de clasificare



- După destinaţie armele pot f i : -militare ( pistoale, revolvere, pistoale mitralieră, mitreliere, etc.);

-de vânătoare (cu o ţeavă, cu două ţevi, mixte);-sportive (de tir, de agrement);-speciale (arme de semnalizare, de start, de alarmă, de împrăştiere a unor gaze,

de fabricaţie proprie)-deghizate sau ascunse (pistol stilou, baston, etc.)

- După construcţia canalului ţevii armele se împar t în : -arme cu ţeava lisă, care au pereţii interiori ai ţevii netezi (armele de vânătoare cu

alice, pistoalele de semnalizare, etc.);-arme cu ţeava ghintuită care au pe canalul ţevii goluri şi plinuri dispuse

longitudinal. Ghinturile au rolul de a imprima glonţului o mişcare helicoidală, asigurândtotodată stabilitatea glonţului pe traiectorie în scopul atingerii cu precizie a ţintei;

-arme cu ţevi combinate, având una sau doua ţevi lise şi una ghintuită.

- După lungimea ţevii există următoarele t ipur i : -arme cu ţeava lungă, 50 – 80 cm (puştile, puştile mitralieră, puştile de vânătoare

etc);-arme cu ţeava mijlocie, 20 – 50 cm (pistoale mitralieră);



ţ j (p )-arme cu ţeavă scurtă, 3 – 20 cm (pistoale, revolvere).

- După modu l de funcţionare armele pot f i : -arme simple;-arme cu repetiţie, la care operaţiunile iniţiale de încărcare se repetă cu mâna la

fiecare foc (armele militare cu mai multe cartuşe);-arme semiautomate a căror încărcare şi descărcare - după primul foc – se face

cu ajutorul presiunii gazelor;-arme automate, funcţionează pe acelaşi principiu ca şi cele semiautomate, fiind

propice însă pentru trageri în serii scurte sau lungi.

Puşcă semiautomată modernă - model PSG, calibrul 7,62 mm, din dotarea trupelor NATO, care asigură efectuarea unei trageri precise la distanţa de 2 Km ,cu ajutorul

calculatorului

- După cal ibru armele pot f i clasi f icate: - arme cu calibru mic – până la 6.35 mm;- arme cu calibru mijlociu – 6.35 – 9 mm;

arme cu calibru mare peste 9 mm



- arme cu calibru mare – peste 9 mm.La armele de vânătoare calibrele sunt şi ele diferite (12, 16, 18, 20, 24 etc).

Acestea sunt egale cu numărul sferelor de oţel, având diametrul egal cu cel al ţevii armei ce intră într-o unitate de măsură a greutăţii egală cu un pfund (0.5 kg).

- După muniţia folosită armele sun t:

- arme cu glonţ – militare;- arme cu alice – de vânătoare;- arme mixte (arme de vânătoare cu glonţ şi alice).

- După numărul cartuşelor ce s e pot înm agazina se dis t ing: - arme cu un cartuş;- arme cu mai multe cartuşe.

CLASIFICAREA MUNITIILOR



Cartuşe pentr u arme mil i tare care la rândul lo r po t fi :

cartuşe cu glonţ greu;

cartuşe cu glonţ uşor ;

cartuşe cu gloanţe trasoare;

cartuşe perforant - incendiare;

cartuşe explozive;

cartuşe teleghidate.

cartuşe de diferite calibre pentru arme militare

Cartuşe pentru pis toale:

cartuşe cu glonţ ;



cartuşe cu glonţ de diferite calibre

cartuşe speciale cu efect sonor, cu gaze iritant lacrimogene.

cartuşe pentru armele speciale (racheta);

cartuşe pentru armele de panoplie;

cartuşe pentru arme ascunse, deghizate;

Cartuşe pentru armele de vânătoare care pot f i :

cartuşe cu alice;



cartuşe cu alice;

cartuşe cu alice de diferite calibre

cartuşe cu mitralii (alice ce depăşesc 5.5 mm în diametru);

cartuşe cu poşe (alice confecţionate propriu din diferite materiale);

cartuşe tip breneke.

breneke de diferite tipuri

Urmele impuscaturii

Urmele principale si secundare



Urmele pr in cipale sunt urmele aparute ca rezultat al folosirii armelor de foc si

al actiunii fenomenelor dinamice : arma, cartusul, glontul, tubul, orificiul de intrare,orificiul de iesire, canalul orb si urmele de ricoseu.

Urmele secun dare ale impuscaturii apar ca rezultat al actiunii fenomenelor termice si chimice care au loc in canalul tevii armei si la o oarecare distanta de aceasta.Din categoria urmelor secundare cele mai importante sunt : urme rezultate din actiunea

flacarii, a gazelor, urme de funingine, particule de pulbere arsa si nearsa, inelul demetalizare si particule de unsoare.

Urmele rezultate din actiunea flacari i se manifesta sub forma unei arsurilimitrofe orificiului de intrare, indeosebi in cazul in care teava este suficient de aproapede tinta.

Urmele rezultate din actiunea gazelor se datoreaza presiunii gazelor provenite din arderea pulberii in interiorul tevii si pot fi descoperite atunci cand tragereas-a efectuat de la o distanta nula sau foarte mica. In acest caz canalul format de glont seprezinta ca o prelungire a canalului tevii si primeste pe pereti presiunea unei cantitatimari de gaze care il dilata, iar orificiul de intrare capata o forma neregulata.

Urmele de funin gine apar ca urmare a arderii incarcaturii de pulbere dincartus care formeaza microparticule de funingine ce se gasesc in stare de suspensie ingaze. Purtata de gaze, funinginea se depune pe tinta formand un strat fin, iar in functiede intensitatea acesteia se pot face aprecieri cu privire la distanta de la care s-a tras.



Particulele de pu lbere arse si nearse constituie o alta urma suplimentara aimpuscaturii deoarece in afara gazelor si funinginii de pe teava armei, mai ies in urmaglontului si particule de pulbere nearsa ce actioneaza ca niste proiectile, avand o vitezainitiala mare.

Inelu l de metalizare mai este cunoscut si sub denumirea de “ guleras “ sau “ inelul de stergere “ si se regaseste in jurul orificiului de intrare. In cazul in care glontul apatruns prin mai multe medii diferite ca densitate, urmele de metalizare si de stergere segasesc separat. Inelul de metalizare poate fi evidentiat cu ajutorul radiatiilor x.

Part iculele de un soare se datoreaza faptului ca glontul preia din canalul teviio parte din unsoarea si vaselina folosita la intretinerea acesteia si o depune pe tinta, in jurul orificiului de intrare. La tragerile de la distante foarte mici aceste urme apar subforma de picaturi, iar pentru evidentierea lor pot fi folosite radiatii ultraviolete care dau ofluorescenta bleu-albastruie, sau o coala de hartie alba ce se aplica pe orificiul deintrare, absobind astfel urmele de unsoare.

Urme create pe elemen tele cartus ulu i

(tub, glont)

In cursul "trecerii" prin armă proiectilele şi tuburile vin în contact cu diverse piese din



In cursul trecerii prin armă proiectilele şi tuburile vin în contact cu diverse piese dinmetal, a căror structură exterioară se imprimă pe corpul muniţiei. Aspectul general al

acestor urme variază în funcţie de marca şi modelul armei , iar neregularităţile proveninddin prelucrarea armei în fabrică sau survenite ulterior datorită folosirii sunt specificepentru o armă dată şi permit diferenţierea ei de toate celelalte arme de aceiaşi tip defabricaţie .

Urme create pe glon t

Ghinturile (golurile), ca şi spaţiile dintre acestea (plinurile) denumite "câmpuri", lasă urme caracteristice pe proiectilul care se freacă forţat de pereţii interiori ai ţevii datorită presiunii gazelor.

Urme de ghinturicreate pe glont



Probleme ce pot fi lamurite prin expertiza balistica judiciara

a) -dacă dispozitivul prezentat pentru examinare constituie sau nu armă de foc, în



a) dacă dispozitivul prezentat pentru examinare constituie sau nu armă de foc, însensul legii;

b) -modelul, seria şi calibrul armei;c) -starea de funcţionare a armei;d) -posibilităţile de tragere cu o armă defectă;e) -posibilitatea de autodeclanşare a armei, fără a se acţiona asupra trăgaciului;f) -starea de funcţionare, calibrul şi eficacitatea unei arme de construcţie

artizanală, ascunse;

g) -existenţa pe ţeava armei a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii;h) -datele care atestă o tragere recentă;i) -distanţa şi direcţia din care s-a tras, eventual poziţia victimei şi a trăgătorului; j) -dacă ţinta a fost lovită printr-un foc tras direct sau prin ricoşeu;k) -relevarea seriei armei de foc, în cazul când aceasta a fost înlăturată;l) -tipul, modelul şi marca armei cu care s-a tras, după urmele de pe gloanţele şi

tuburile supuse examinării;m) -dacă tuburile şi gloanţele ridicate de la faţa locului au fost trase sau nu cuarma în litigiu pusă la dispoziţie, ş.a.

a) Examinarea tehnică propr iu- zisă a armei

Cu acest prilej specialistul sau expertul, împreună cu tehnicianul armurier vor proceda la o examinare generală exterioară a armei pentru a stabili dacă aceastaprezintă componentele principale (pat-mâner mecanism de darea focului ţeavă) care



prezintă componentele principale (pat mâner, mecanism de darea focului, ţeavă) careeste gradul de uzură şi dacă arma a fost bine întreţinută sau nu.

Tot c u această ocazie special is tul sau expertul v a urmări să stabilească particularităţile de construcţie ale armei (construcţia ţevii, s is temul de

funcţionare, modul de montare-demon tare a ţevii, modu l de montare-demontare a

închizătorului, felul şi modu l de funcţionare a piedic i i de siguranţă, direcţia de

aruncare a tubur i lor) şi în final , dacă arma este sau n u încărcată, dacă are muniţie

în canalu l ţevii or i în încărcător .

b ) Determinarea t ipu lui , mo delului şi cal ibru lu i

Determinarea tipului, modelului şi calibrului armei este posibilă în multe dintre

situaţiile întâlnite în practică prin simpla studiere a inscripţiilor existente pe pieselearmei.

c) Stabil irea stării de funcţionare a armei

Stabilirea stării de funcţionare a unei arme este necesară de multe ori înpractică mai ales în cazurile în care trebuie să se clarifice două aspecte esenţiale:



practică, mai ales în cazurile în care trebuie să se clarifice două aspecte esenţiale:

-dacă o armă se putea declanşa accidental, fără apăsarea tragaciului;

-dacă o armă deteriorată, cu piese lipsă, putea fi totuşi folosită pentru tragere.

Verific area armei montată se face cu scopul de a stabili starea de păstrare apieselor şi modul lor de funcţionare.

La arma demontată se va examina fiecare piesă în parte pentru a stabili dacă toate piesele poartă aceeaşi serie ori dacă prezintă defecte.

După verificarea armei, montată şi demontată, pentru stabilirea cu certitudine astării de funcţionare, se vor efectua trageri experimentale, în poligoane specialamenajate şi folosind muniţie adecvată calibrului armei examinate.

Arma va fi fotografiată atât montată cât şi demontată.

Cu ocazia constatării tehnico - ştiinţifice sau expertizării muniţiei,specialistul sau expertul va trebui să lămurească următoarele probleme:



- starea muniţiei;

- anul de fabricaţie;

- dacă muniţia poate fi utilizată pentru tragere;

- modelul, tipul şi calibrul muniţiei;

- dacă cartuşele prezentate fac parte din acelaşi lot sau serie de fabricaţie;

- dacă muniţia este fabricată sau artizanală;

- dacă anumite cartuşe sau alice se aseamană cu cartuşele sau alicele prezentate

pentru comparaţie;

- modul de sertizare a cartuşelor ;

- la ce tip de armă se poate folosi muniţia supusă examinării, etc.

În cazul în care specialistul sau expertul nu are la îndemână o armă decalibrul muniţiei, acesta va proceda pentru stabilirea stării de funcţionare, astfel:

-va desertiza muniţia şi va scoate din tuburi pulberea;t d ţit



-va percuta cu un dorn ascuţit capsa;-va incendia pulberea.

Atunci când capsa, în urma percuţiei, a provocat zgomot sub formă depocnitură, iar pulberea a ars degajând flacără şi fum, înseamnă că muniţia a fost înstare de funcţionare.

Examinarea este obligatorie atunci când autorul faptei a înlăturat prin diversemetode seria şi numărul armei. În această situaţie se folosesc următoarele metode:

- chimică (bazată pe reacţia părţilor metalice cu densitate mare, sub acţiunea unui

reactiv - acid azotic sau clorhidric).Se impune o fotografiere imediată a efervescenţei pronunţate în zonele ştanţate, deoarece dispar rapid şi nu se poate repeta;

- feromagnetică ( aderarea selectivă a particulelor metalice la suprafaţa armei,magnetizate anterior).

Constatările făcute de specialist sau expert, în urma examinării materialelor puse la dispoziţie (armă, muniţie, materii explozive, persoane, etc.) vor fi materializateî t t t b i ă i dă



într-un raport care trebuie să cuprindă:

a) Partea introductivă în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza, data când s-a dispusefectuarea acesteia, numele şi prenumele specialistului sau expertului, data şi loculunde a fost efectuată, data întocmirii raportului, obiectul acesteia şi întrebările la careexpertul urma să răspundă, materialul pe baza căruia constatarea tehnico-ştiinţifică oriexpertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii;

b) Des cri erea în amănunt a operaţiilor de efectuare a constatării tehnico-ştiinţifice sauexpertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii oriexplicaţii în lumina celor constatate de expert;

c) Concluzi i le care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupraobiectului constatării ori expertizei.

IDENTIFICAREA ARMEI

Se realizează prin compararea traseologică a urmelor de pe proiectilul sau tubulîncriminat cu cele trase experimental cu arma suspectă în primul rând se va stabili dacă



încriminat cu cele trase experimental cu arma suspectă, în primul rând se va stabili dacă există corespondenţe ale conturului, în prezenţa unor asemănări (cu toleranţe

admisibile, mai ales la proiectilele ricoşate) se va trece la examinarea microreliefului.Similitudinea configuraţiei urmelor de pe proiectile, respectiv de pe tuburile comparate,evidenţiate de continuitatea liniară a striaţiunilor, va face dovada categorică a identităţii.

Continuitatea liniara a urmelor create de ghinturi pe glont

Litigiu Comparatie

Avantajele microscopului comparator ne apar şi mai evidentedacă amintim câteva dintre metodele folosite anterior, şi anume:



Metoda Balthazar (1922) constă în rularea rectilinie a proiectilului pe o lamelă deplumb, cositor sau staniol. Imaginile ghinturilor şi ale striaţiilor astfel imprimate sefotografiează şi se compară. O variantă este rularea pe un support acoperit cu tuş subţire (cu ajutorul ruloului de cauciuc, ca la luarea amprentelor digitale).

Metoda Beroud-Giraud (1928) constă în secţionarea proiectilului şi desfăşurarea cămăşii sale pe o suprafaţă plană. Metoda este distructivă şi se aplică numai proiectilelor din plumb. Pentru evitarea acestor inconveniente s-a conceput ovariantă: acoperirea proiectilului cu un depozit electrolitic de cupru, care apoi sedesprinde prin secţionare.

Până la generalizarea utilizării microscopului comparator s-a recurs lafotografierea succesivă, pe secţiuni, a cilindrului proiectilului (1951). Proiectilul se învârteşte lent în jurul axei sale în faţa unui obiectiv fix al aparatului de fotografiat, întimp ce filmul se derulează cu o viteză adaptată celei de rotire a proiectilului.

GRAFOSCOPIA JUDICIAR

Ă



DEFINIŢIE Domeniu al st i intei cr iminal is t ic ie care studiaza

legitat i le scr isu lui si elaboreaza metodele examin ar i i

acestuia in vederea identif ic ari i persoanei, pe cale de

expert iza. Ea se ocu pa to todata cu cercetarea l imbajului

scr is in scopul folosir i i part icular i tat i lor acestuia la stabi l i rea autorulu i unu i text.

Grafoscopia judic iara nu trebuie confu ndata cu grafo logia , intrucat

aceasta din urma reprezinta un domeniu de studiu ce are ca preocupare

determinarea caracterului u nei personae dupa scr is.

Incercarile de a introduce grafologia in sfera probatiunii judiciare au fost

categor ic respinse de doctr ina si jur isprudenta , care recunosc in schimb rolul

important al grafoscopiei judiciare in identificarea persoanei dupa scris.

Mecanismul si proprietatile scrisului natural

Bazele fiziologice ale scrisului



Scrisul reprezinta un mijloc de comunicare interumana, superior limbajului

vorbit prin atributul perenitatii, situatie ilustrata de dictonul latin “Verba volant scriptamanent”.

SCRISUL

reproducerea pe un suportoarecare cu ajutorul unor semne simbolice (caractere

literale) a limbii vorbite si agandirii.

o actiune automatizata.

legaturile nervoase ce formeazaesenta stereotipului dinamic

sunt asociate si cu opermanenta analiza si sintezade ordin optic, acustic,chinestezetic.o reglare adecvata a circulatiei si respiratiei, guvernata de centrinervosi superiori localizati in cortex.

Bazele fiziologice ale scrisului (continuare)Scrisul va oglindi specificul activitatii nervoase de la nivel scoartei cerebrale,

exprimate prin proprietatile de forta, echilibru si mobilitate.

FORTA



FORTA se intelege cuantumul de substanta excitabila detinuta de celulele nervoase.

ECHILIBRUL se refera la raportul dintre ponderea excitatiei si inhibitiei, cedetermina precizia legaturilor nervoase.

MOBILITATEA vizeaza posibilitatile de modificare ale acestora, factor de caredepinde adaptabilitatea organismului la schimbarile mediului exterior.

FACTORII CARE INFLUENTEAZASCRISUL DE MANA

-factor i f iziolog ic i : varsta, vederea, mana, oboseala, emotiile, graba, indispozitia,surmenajul, starea de ebrietate (pasagera), frigul;

-factor i mecanic i : suportul actului, instrumentul scriptural, materialul pe care se

scrie, pozitia de scriere;

- fac tor i pato logic i : tulburari cardiovasculare, boli neurologice: scleroza, trombozacerebrala, sechele, boala lui Parkinson, epilepsii etc., boli psihice: psihoze cronicemaniaco-depresive, paranoia cu formele ei de deliruri, schizofrenie, psihozedepresive, demente, psihopatii.

VARSTA Evolutia scrisului are loc paralel cu inaintarea in varsta, candare loc o diminuare a inaltimii literelor, scrisul devine uniform, e simplifica,in sensul ca literele tind sa pastreze numai ceea ce este esential pentruintelegerea lor.Pentru a obtine o mai mare eficienta in scris, scriptorulrecurge la tot felul de prescurtari de legaturi personale si spontane etc



recurge la tot felul de prescurtari, de legaturi personale si spontane etc.

PIERDEREA VEDERIIOrbirea nu duce si la pierderea deprinderilor grafice ale unei

persoane care stie sa scrie. De scrierea orbilor s-au ocupat in special doiexperti români: Henri Stahl si Aurel Boia, care au intreprins cercetari pecazuri reale si experimentale

Ca aspecte generale, scrisul unui orb va prezenta aceleasicaracteristici ca si scrisul sau din perioada in care era vazator, dar va fievident marcat de fenomenul de dezorganizare cauzat de nesigurantadatorata conditiilor in care este executat.

MANA Mana poate influenta scrisul in mai multe situatii. Uneori,

persoanele bolnave sau foarte in varsta solicita ajutorul unei altepersoane pentru a intocmi un act, mai ales testamente. Stiind cavalabilitatea lor este conditionata de executarea scrisului cu manaproprie, testatorul isi lasa mana ghidata de catre o persoana straina,ceea ce este reflectata in grafismul astfel obtinut.

PIERDEREA MAINII DREPTEMana stanga trebuie antrenata indelung pentru a crea o noua

deprindere, asa ca la inceput „noul” scris va prezenta diferente fata descrisul anterior, executat cu mana dreapta.



scrisul anterior, executat cu mana dreapta.

MANA INMANUSATA

Scrisul va fi diferit totdeauna de cel cu mana libera princoeziunea care scade in prima situatie, prin schimbarea liniei de baza arandurilor, prin marirea literelor si forma lor ascutita, repartizarea scrisuluieste foarte stransa, ritmul se micsoreaza, se schimba pozitia punctuluide atac sau dispare la unele litere, trasatura incipienta la unele literedevine mai concava.

DISGRAFIILE Procesul scrierii este un proces lent si aproape insensibil, de

aceea si evolutia scrierii nu este riguroasa in dezvoltarea sa. Seintampla, insa ca uneori se poate descoperi la unele persoane undecalaj intre scrierea ei si stadiul psihomator corespunzator varsteireale, un avans al dezvoltarii psihologice, intelectuale asupra matricitatii,decalaj cunoscut sub numele de disgrafie. Disgrafiile sunt intalnite maiales la copii, in procesul formarii scrisului si chiar dupa aceea. La copilul

normal scrierea este regulata ordonata urmarind modelul caligrafic



FACTORI CARE INFLUENTEAZACARACTERISTICILE SCRISULUI

Suportul actului. Obiectul pe care este asezata foaia de hartie in momentulscrierii



Supo tu actu u Ob ectu pe ca e este ase ata oa a de a t e o e tu sc econtribuie uneori la deformarea scrisului.

Natura suportului. Practica demonstreaza ca suporturile pot fi moi si nestabile (tesaturi), cuasperitati, neregulate, zgrunturoase (lemn, metal, metal cu o prelucrare primara), dure silucioase (lemn, metal – prelucrate superior), cu duritate scazuta si in pozitie verticala(ziduri). Aceste elemente au influenta asupra continuitatii trasaturilor, precum si asupramarimii dimensiunii relative a scrisului.

Instrumentul scriptural. Influenteaza mai putin caracteristicile scrisului, cel mult

grosimea si calitatea literelor este afectata, dar nu si aspectul general sau constructialiterelor. Desi, de regula, este posibil sa se compare doua scrisuri realizate cu instrumentediferite, identificandu-se autorul, totusi este preferabil sa se recurga la scrisuri executate cuinstrumente similare.

Pozitia de scriere. Pozitia incomoda in scris este un factor care intervine foarte des inscrisul unei persoane.

Marimea textului. Pe astfel de suporturi, textele sunt relativ scurte. In genere,acestea se compun din doua/trei randuri, uneori din doua/trei cuvinte care

imbraca forma unor mesaje sau constructii grafice simple.

FACTORII PATOLOGICITULBURARI CARDIOVASCULARE. La bolile cronice, deci de lunga durata si

insotite de leziuni permanente, scrisul se mentine in limite normale, fiind marcat insa dei i d d R R ti d l l t i l



mici semne care dupa dr. Rene Restin, ar corespunde organelor lezate si pe care le-adenumit „gesturi de suferinta ale scrierii” (gesturi esentiale privind, in principal,oranduirea scrisului si gesturi referitoarea la litere).

Modificarile generate de bolile cronice privesc siguranta trasaturilor, directiarandurilor, dimensiunea semnelor grafice, neglijenta punctuatiei etc.. Bolnavii imobilizatila pat intampina dificultati mult mai mari, in special la inceperea randurilor si a cuvintelor,unde pot fi necesare doua, trei incercari ce apar pe hartie sub forma unor trasaturi de

atac repetate; la fel desprinderea, adica ridicarea instrumentului de scris, esteanevoioasa, dand nastere unor trasaturi tarate.

BOLILE MINTALE. Acestea, indiferent ca sunt cu sau fara lezarea centrilor nervosi, afecteaza profund scrisul. Modificarile din aceasta categorie cunosc o marevarietate.

Pentru ilustrare, mentionam cateva dintre schimbarile mai caracteristice pentrustarile agitate: aspect haotic, numeroase neregularitati ale trasaturilor, tremuraturiaccentuate, dezalinieri, randuri orientate in toate sensurile; in cazurile de comportareviolenta se merge pana la inteparea si ruperea hartiei cu varful creionului sau al penitei.

CARACTERISTICILE GENERALE, TOPOGRAFICE SIPARTICULARE ALE SCRISULUI

Gradul de evolutie a scrisului

scrisuri superioare



Caracteristici generale

Continutul spiritual

pscrisuri de evolutie medie

scrisuri inferioare

Forma scrisului simplesimplificate

complicateDimensiunea sau marimea scrisului

Presiunea scrisului cilindricemaciucateascutite

fusiformeContinuitatea scrisului

maremediemica

Inclinaţia scrisului spre dreaptaverticalspre stanganedeterminat



Caracteristici generale

nedeterminatRepartizarea scrisului

extinspotrivitstransfoarte strans

Directia randurilor

scrisuri drepteconcaveconvexeserpuitoare sau etajate

Viteza scrisului mare

mijlocieredusa

Forma liniei de baza a randurilor dreptăconcavăconvexă

serpuită sau frântă

CARACTERISTICILE TOPOGRAFICEALE SCRISULUI

Dupa cum sugereaza insasi denumirea lor, caracteristicile topografice privescmodul de dispunere de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau pe un alt



modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau pe un altsuport.

Prin caracteristicile de ordin topografic ale scrisului seintelege modul in care un scriptor isi aranjeaza (dispune) grafismul pesuprafata de scriere, de obicei, o coala de hartie.

DEFINIŢIE

MARGINEA TEXTULUI - In primul rand se va stabili daca ea exista sau nu,

inregistrandu-se scriauri lipsite de un astfel de element. Marginile pot fi lasate peamandoua laturile textului sau numai pe una din ele. Ele pot fi egale sau diferite camarime. Marimea marginilor se imparte in trei categorii: redusa (pana la 1 cm), mijlocie (pana la 3 cm) si mai mare (peste 3 cm). In ceea ce priveste forma marginilor acesteapot fi: drepte, inclinate spre stanga sau spre dreapta (regresiv sau progresiv), frante,sinuoase, concave, convexe, etc.

O alta examinare ce tine tot de aspectele topografice ale scrisului are ca obiectalineatele ce reprezinta retrageri ale unui rand care marcheaza inceputul unei noi idei.Se remarca faptul ca foarte putine persoane folosesc corect alineatul. Anumite uzante inaceasta privinta pot fi uneori retinute ca avand valori identificatoare. Mai importanta sepoate dovedi marimea alineatului, prin care se intelege distanta dintre marimea marginii

si capatul de rand respectiv

CARACTERISTICILE TOPOGRAFICEALE SCRISULUI (continuare)



Printre caracteristicile topografice ale unui scris se numara si cele privind

distantele ce se inregistreaza intre literele ce alcatuiesc cuvintele, intre cuvinte siintre randuri. Ca etalon de apreciere in primele doua situatii poate fi luata latimealiterei, iar pentru ultimul caz, inaltimea acesteia.

Amplasarea diverselor mentiuni - cum ar fi semnatura, data, indicarea persoanei

careia i se adreseaza inscrisul, mentiuni ca “Vanzatorul”, “Cumparatorul”, “Martorii”, etc.Nu numai pozitia lor intereseaza, dar si plasamentul lor reciproc si cel fata de text. Inaceasta privinta de la caz la caz, situatiile inregistrate pot fi extrem de diversificate.

De multe ori insa, in acest domeniu pot aparea raporturi constante, bineparticularizate, care sa constituie o caracteristica valoroasa, explorabila in cursulexaminarilor.

CARACTERISTICI PARTICULARE ALE SCRISULUI Caracterist ic i le part ic ulare de constituire a literelor reprezintă elementul de

baza al identificarii persoanei dupa scris. Ele constau in forme specifice ale acestora,

tinandu-se seama de felul de executare a fiecarui element grafic, de incadrarea lui in

lit di f t i di t l i it t fi i i t t



litera din care face parte si din cuvantul in unitatea grafica in care a intrat.

In limbajul de specialitate, trasaturile de baza din constructia unei litere dispusein plan vertical sunt denumite grame, iar cele dispuse orizontal, ce unesc doua grame,sunt denumite ducte.

Alte elemente ce contribuie la individualizarea semnelor grafice le reprezintatrasaturile de debut si cele prin care se finalizeaza o litera. Acestea pot fi analizate dinpunct de vedere morfologic, din punct de vedere al plasamentului fata de linia de baza a

scrisului sau al pozitiei fata de elemente ale respectivei litere.Potrivit directiei miscarilor grafice aceste elemente ale literelor pot fi construite

drept sau sinuos, in forma de bucla, arc, linie sinuoasa etc.Miscari le prin care se executa elementele grafice ale literelor sunt

numeroase si com plicate, dar din ele putem desp r inde m iscar i le pr in cipale care

stau la baza cons truct iei lor . Aceste miscari sunt: cercul, ovalul, semicercul, bucla,

nodozitatea si ochiul – care pot fi executate destrogi sau sinistrogi. Elementele graficeformand linii grafice drepte se executa prin miscari longitudinale care sunt paralele culinia randului si se subdivid in: longitudinala dreapte (cand miscarea este de la stanga ladreapta) si longitudinala stanga (cand miscarea este de la dreapta la stanga);transversala – cand miscarea este perpendiculara pa linia randului sau sub un anumitunghi.

Alte miscari prin carese executa elemente grafice

Punctul de atac si trasatura incipienta a unei litere

Aceasta caracteristica se va aprecia in raport de linia randului si de zona



Aceasta caracteristica se va aprecia in raport de linia randului si de zonamediana a literei. Astfel punctul de atac poate fi situat pe linia randului, subaceastalinie sau deasupra. Fata de corpul literei, punctul de atac se poate situa inzona centrala, deasupra corpului central al literei sau in zona depasanteisuperioare sau inferioare.

Trasatura terminata sau de finalizare a literei

Finalizarea literei se apreciaza ca pozitie, forma si marime. Clasificarea

finalizarii poate fi: scurta, normala sau prelungita, orizontala in sus sau in jos,situata pe linia randului, sub randul scris sau in zona medie sau superioara aliterei.

Directia miscarilor de executie a elementelor constructive ale unui semn graficreprezinta, de asemenea, un factor neglijabil. Astfel pentru realizarea elementelor structurale ale unei litere pot fi realizate miscari circulare, miscari pe verticala fata

de linia de baza sau miscari pe orizontala. De pilda o trasatura circulara ( de tipulcercului, ovalului, buclei, semicercului) se efectueaza de la dreapta la stanga saude la stanga la dreapta, respectiv dextrogi sau sinistrogi. Aceeasi directie seintalneste si in cadrul trasaturilor orizontale.

CONSTRUCŢIA UNOR MINUSCULE

Variatiuni in executarea minusculei “ ” – minuscula se compune din douaelemente grafice: ovalul literei si piciorul. Constructia ovalului prezinta variatiunile

li t i i i t i i l lit i t i di t d



analizate mai sus, in ceea ce priveste piciorul literei, aceasta se apreciaza din punct de

vedere al formei si al pozitiei.Piciorul poate fi construit din continuitatea trasaturii ovalului, poate fi construitindependent de aceasta, cu finalizarea dreapta, in unghi, rotunjita etc. Ca pozitie,piciorul poate fi situat in tangenta superioara, mijlocie sau inferioara fata de oval,distantat sau traversand ovalul.

Variatiuni in construirea minusculelor “ ” si “ ” – minusculele si pot ficonstruite cu arcadele rotunjite, ascutite sau inghirlandate. In unele variante ultimagrama a minusculei “ ” este atrofiata, pentru a asigura trasatura de unire cu literaurmatoare.

CONSTRUCŢIA UNOR MINUSCULE(continuare)

Construirea minusculei “ ” – se poate executa cu trasatura incipienta sau fara, cuarcuirea rotunjita sau aplatizata si cu crosetul simplu sau inmelcuit



arcuirea rotunjita sau aplatizata si cu crosetul simplu sau inmelcuit.

Construirea minusculei “ ” – se executa cu depasanta in bucla sau in bastonada sicu finalizarea arcuita sau dreapta, terminata in nodozitatea caracteristica sau faraaceasta nodozitate.

Construirea minusculei “ ” – cu depasantele buclate sau in forma de bastonada, cutrasatura incipienta situata in zona mediana sau superioara, cu trasatura orizontala trasaseparat sau in continuarea depasantei inferioare, etc.

Construirea minusculei “ ” – dupa modul caligrafic sau dupa modelul tipar. Dupamodelul caligrafic se poate prezenta, cu sau fara nodozitate, in zona superioara si cuplafonul drept, concav sau convex.

Construirea minusculei “ ” – cu plafonul ascutit sau rotunjit si in unele variante cu

finalizarea in bucla.Construirea minusculei “ ” – cu depasanta in bucla sau in bastonada, cu trasaturaorizontala situata in partea de sus sau medie a depasantei, cu trasatura orizontalaasezata simetric sau cu dominarea unei laturi, cu finalizarea dreapta, arcuita saurevenind asupra corpului literei pe forma trasatura orizontala etc.

Construirea minusculei “ ” – prin continuarea traseului si buclarea celor doua arcuri,sau de arcuri separate care se intretaie.

Construirea minusculei ” ” – cu talpa literei orizontala, sau cu transformarea acesteiaintr-o bucla situata in zona depasantelor inferioare.



Lista elementelor grafice ce intra in constructia literelor, prezentata mai sus, arecaracter exemplificativ, ea neprinzand nici toate literele si nici toate variantele deconstructie a acestora ci tine seama doar de dificultatea de constructie a literelor vizate.

Un scris este individualizat si prin modul in care se prezinta, din punct devedere constructiv, semnele diacritice. Desi aparent banale, acestea pot retine

caracteristici importante. Astfel, un exemplu de semn diacritic poate rezida intr-un scurtsegment, drept, arcuit, unghiular, oval, semioval sau punctiform, poate fi plasat la odistanta mai mare sau mai mica fata de litera, poate fi construit se parat fata de aceastasau in continuarea ei.

Studierea aprofundata a caracteristicilor de ordin particular ale unui scris esteextrem de importanta, deoarece ansamblul acestora determina in buna parteindividualizarea unui scris. Dupa cum exprima A. Osborn: “Mii din aceste caractere sunt

creatii si dezvoltari individuale; curioasa si incalculabila lui varietate este desigur ceea ce

da scrisului de mana inalta sa valoare distinctiva …. ”

Cercetarea grafica

a cifrelor

Expertiza grafica a cifrelor constituie una din problemele dificile ale identificariipersoanelor dupa scris. Desi in practica de cercetare identificarea persoanei dupa



scrierea cifrelor survine relativ destul de frecvent in literatura de specialitate aceasta

problema este destul de putin tratata.

gradul de evolutie al scrisurilor cifrelor, carese observa dupa precizia si siguranta

miscarilor inclinarea cifrelor prezinta aceeasi variatieca in scrisul literelor, putand fi: dreapta,inclinata spre stanga sau spre dreapta

legarea cifrelor este o caracteristica ceapare mai rar in scrierea acestora si se

deosebeste dupa: forma si pozitiedimensionarea cifrelor este o caracteristicafara stabilitate, fiind executata in raport despatiu disponibil

adaugarea unor elemente suplimentare, capunctul pe cifra 1, sau linia situata la

extremitatea de jos, formand talpa cifreisimplificarea construirii unor cifre (ca 4,5,7)prin reducerea unor trasaturi

arcuirea, curbarea sau ondularea unor trasaturi care trebuiau executate in liniedreapta

plasarea trasaturilor incipiente si a finalizariicifrei 8

semnul dextrogir sau sinistrogir al executariicifrei 8

formarea trasaturilor incipiente si a finalizariiin croset (1,6,7) sau in bucla (2,3,6)

GENERALE INDIVIDUALE

SCRISUL EXECUTAT PRIN IMITAREACARACTERELOR TIPOGRAFICE

Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare ascrisului cursiv, care consta in modificarea constienta a semnelor grafice, din caracter cursiv in cel de tipar



cursiv in cel de tipar.

Expertiza scrisului tipizat se caracterizeaza prin elemente specifice datorate, pede o parte, existentei unor factori care ingreuneaza identificarea scriptorului, iar pe dealta parte, prezentei unui intreg complex de particularitati ale scrisului ce se manifestanumai la asemenea texte.

In mod normal, literele de tipar sunt utilizate mai des de catre persoanele careexercita profesii cu un anumit specific cum ar fi: proiectantii, desenatorii tehnici si

decoratorii. In cauzele juridice, literele de tipar sunt intalnite cu predilectie in redactareapieselor in litigiu, deaorece faptuitorul este incredintat ca, intrucat literele de tipar suntmorfologic sablonizate, prin imitarea lor se obtine o depersonalizare a scrisului si in felulacesta ar putea fi mai greu de identificat lucru care este adevarat, dar numai in parte.

Exista parerea ca oricine poate imita caracterele tipografice ale literelor. In

realitate, nu toate literele alfabetului pot fi deghizate cu usurinta prin folosirea modelelor

tipografice. Practica de expertiza evidentiaza existenta unor dificultati in executareaminusculelor tipografice, ceea ce constituie totodata o explicatie a faptului ca numeroase

scrisuri sunt deghizate cu usurinta prin folosirea modelelor tipografice. Chiar in privinta

majusculelor, scriptorii intampina dificultati in imitarea fidela a modelelor tipografice ale

literelor (G), (J), (Y) ceea ce-i determina sa recurga fie la forme derivate din modelul de

tipar, fie la formele caligrafice.

Lipsa legarii conduce si ea la pierderea unui intreg complexe de particularitatispeciale ale scrisului. In acest fel, complexitatea identificarii este conditionata, pe de oparte, de un numar insufucient de caracteristici ale semnelor de grafice de tipar, datoritasimplitatii constructiei acestora prin miscari drepte, iar, pe de alta parte de pierdereaelementelor specifice stabile ale scrisului, ca urmare a ritmului lent si a inexistentei



legaturilor interliterale.

Prima grupa de elemente caracteristice o reprezinta cele care apar datoratamodificarii constructiei generale a semnului grafic in scrierea cu caractere tipografice,respectiv caracteristicile scrisului tiparit, introduse in mod constient si deveniteautomatisme prin exercitiu.

Fiecarei persoane ii este specific un complex deosebit de elemente

caracteristice ale scrisului, care se manifesta numai in asa-numitul “scris de tipar ” alpersoanei respective.

Exista o serie de factori care au unfluentat formarea scrisului tipizat. Astfel,gradul general de evolutie a scrisului obisnuit al unei persoane constituie baza formarii

scrisului tipizat, intrucat deprinderea capatata anterior da scriptorului posibilitatea de ascrie cu miscari bine coordonate si intr-un ritm suficient de rapid, chiar in cazulmodificarii intentionate a constructiei generale a scrisului grafic. Un grad inalt deevolutie a scrisului cursiv al unei persoane favorizeaza formarea scrisului cu imitareacaracterelor tipografice.

A doua grupa o reprezinta caracteristicile scrisului obisnuit (cursiv) al uneipersoane care, in virtutea stabilitatii lor, apar in textul tipizat. Aceste elemente, care sementin in scrisul cu imitarea caracterelor tipografice in pofida vointei scriptorului de a leexclude, se numesc “elemente ale scrierii cursive”. Dupa cum arata practica de



exclude, se numesc elemente ale scrierii cursive . Dupa cum arata practica deexpertiza, elementele scrierii cursive se modifica indeosebi in acele parti ale literelor de

tipar executate cu miscari rotunjite, caracteristici intalnite mai frecvent la literele de tipar care prin constructia lor se aseamana cu cele cursive sau cu majuscule, cum ar fiO,P,U,C,Y,X etc. In modelul tipografic al literelor N,M,G,F,B si altele aceste elementeapar mai rar.

Apari t ia elementelor scr ier i i cu rs ive in scr ierea cu imitarea caracterelor

t ipog raf ice este mu lt inf luentat de r i tmu l scr ier i i . In cazul depasirii (accelerarii)ritmului obisnuit, in manuscris apar o serie de modificari, cum ar fi: elemente ale literelor formate prin miscari rotunjite, specifice scrierii cursive, legaturi intre litere, pierdereaunor amanunte ale semnelor grafice tipizate, inlocuirea literelor cu o constructiecomplicata prin altele cu o constructie simpla etc.

CARACTERISTICIGENERALE

dispunerea generala a textului scris, inraport cu suportul, caracterizata printr-o serie de elemente ca: amplasarea

forma literelor, care are o importantadeosebita scrisul tipograficnumarul trasaturilor componente ale

CARACTERISTICIINDIVIDUALE



o serie de elemente ca: amplasareadatei, a titlului, inaltimea si distanta

fata de margini ale alineatelor, latimeasi directia marginii, inaltimea ultimeilinii etcspatierea (distantarea) intre linii,cuvinte sau chiar litereinclinarea literelor, care de regula sepastreaza, desi modelele de tipar suntdreptedimensiunea literelor intensitatea apasarilor si repartizareaacestora pe elementele componenteale semnului grafic, care, de regula,raman neschimbate comparativ cu

scrisul cursivlegarea literelor caracteristicile limbajului folosit descriptor (vocabular, semne depunctuatie, constructiile gresite inpropozitii si fraze)

numarul trasaturilor componente aleliterelor

dimensiunea literelor (inaltimea silatimea)directia de executare a trasaturilor carecompun toate elementele literaleforma si marimea suprafetelor cuprinseintre trasaturile componente ale semnelor grafice

modul de combinare a trasaturilor literale siforma acestora (ascutite, maciucate,fusiforme, etc)inclinarea diferitelor trasaturi care compunsemnul graficprezenta, forma si pozitia semnelor depunctuatie (punct, virgula, etc.)trasaturile ornamentale ale semnelor grafice

(inflorituir)modul de legare a literelor modul de executare a unor semne graficeneliteralealte caracteristici (orientarea barelor,existenta crosetelor incipiente si finale,forma ovalelor, etc.)

Tendinte intalnite in scris

Tendinte criminale

in scris



in scris

In abordarea acestui domeniu ne vom referi la aspecte care se regasescla cei cu devieri caracteriale si care au fost denumite vicii morale, dizarmonii ale

personalitatii de tip psihotic. Aceste dizarmonii ale personalitatii pot fi decelate si prin examenul

grafolgic. In acest sens unul dintre primele studii a fost facut inca din 1923 decatre Crepieux Jamin. El analizeaza scrierea “canaliilor ”, termen sub care iireuneste pe toti acei subiecti a caror structura psihologica prezenta stare, viciimorale precum nesinceritate, orgoliul etc. si care pot ajunge la crima. Consideraca intra in aceasta categorie : grosolania, confuzia, complicatia, dizarmonia,orgoliul, debilitatea, minciuna, etc.

Astfel incat devierile morale sunt numeroase consideram, conformtendintelor actuale si in raport cu subiectul pe care il studiem, semnificative:agresivitatea, egoismul la care am adaugat si imaturitatea afectiva, desi acesta nueste o simpla deviere morala, ci un deficit in dezvoltarea armonioasa a persoanei.

Aceste aspecte au fost subliniate de multi autori, ca eminetul caracterologLudovig Klages, care, spunea, intre altele: “ Progresele substantiale se inregistreaza in

Tendinte criminalein scris (continuare)



Ludovig Klages, care, spunea, intre altele: Progresele substantiale se inregistreaza incampul cercetarilor, asupra manuscriselor delicventilor si criminalilor, oferindu-ne datenotabile care demonstreaza considerabilul aport al grafiologiei”.

Specialistii, analizand scrierea unor delicventi, deserva o zona medie blocata laun nivel scolar, rea luare in posesie a spatiului grafic, margini din stanga rigide, ritmgrafic absent sau perturbat, miscare lipsita de suplete (rigiditate) sau instabilitate. E.C.remarca monotonie a traseului, adesea lipsa de spontaneitate, scriere nestructurata, de

tip infantil, in arcade, arcuita. Aceste anomalii grafice traduc devieri caracteriale pe care le-am specificat

anterior si care se remarca pregnant si la criminali. Aceste cateva date, ca si multe altele ale literaturii ne arata importanta

investigarii unor anomalii grafice in vederea cunoasterii unor motive ale actiunii umane.Toti aceia care au studiat aceste probleme au fost izbiti de abundenta si

diversitatea materiei de tratat, de varietatea punctelor de vedere si de dificultatea faraincetare reinnoita de raspunde acestora.

Desi sunt lucrari mai intinse prin care s-au adus contributii notabile in perioadarespectiva, abordarea in acest domeniu a fost facuta in mod partial, vadind adeseaaspecte discutabile in stabilirea unor repere ca si lipsa unei metodici mai precise de

l

Agresivitatea , o definim ca o trasatura caracteriala care sevadeste prin disponibilitatea permanenta la actiuni si reactii violente, intense sidisproportionate in raport cu un stimul (si chiar fara un stimul aparent) cu efecteperturbatoare sau (si) vatamatoare asupra relatiilor interindividuale sau sociale.



Impulsivitatea agresiva cand este bine stapanita si directionata prin educatie si

cultura, se poate manifesta prin ironie, simt critic, spirit acut patrunzator .

Ca si alte “devieri” caracteriale, agresivitatea este o trasatura psihologicacomplexa ale carei cauze sunt multiple (reprezentand din multipli factori).

Egoismul este cultul nemasurat al eului, preocuparea constantafata de propria-i persoana, dorinta manifestata ca toata lumea sa se ocupe numai deproblemele sale, convingerea ca numai ceea ce se refera la fiinta lui are importanta.

Din punct de vedere grafologic: scriere regresiva, mica, ingesuita condensata,colturoasa, inelara, marginile importante, majuscule izolate cu finale centripete sau inharpon, depasantele interioare reduse si cu baza anguloasa.

Orgoliul. Este o hipertrofiere a sentimentului propriei valori, careapare in comportarea insului in viata si in raporturile pe care le stabileste cusemenii. Se poate urmari in aceasta privinta seria nesfarsita a nuantelor sitrecerilor de la infatuare si vanitate pana la exagerarea megalomaniaca. Orgoliulse manifesta in grafologie prin : scriere suprainaltata, mare, verticala sau rasturnata,bare ale lui “t” sus situate semnatura mai mare decit textul dispozitii in inaltime in



bare ale lui t sus situate, semnatura mai mare decit textul, dispozitii in inaltime inzonele initiale ale literelor in special majuscule.

Indiferenta afectiva. Termenul semnifica o alternare pana ladispozitie a rezonantei afectiva la diferiti stimuli, o stare de “neutralitate afectiva”, o detasare de trairile emotionale ale celor din jur.

Se manifesta prin: scriere verticala , directie orizontala, lenta, legaturiunghiulare sau filiforme, forme ingustate, simplificate , bare ale lui “t” si finale scurte

ascutite.Labilitate (instabilitate emotionala). Termenul se refera la

modificarile si dinamica afectivitatii (mai ales a emotiilor) constand intr-o variatieexceptioanal de rapida si frecventa a dispozitiilor mentale si afectiva, cel mai adeseanemotivate.

Aceasta labilitate se traduce prin reactii dezordonate, oscilatii bruste in sferasentimentelor , hiperexcitabilitate emotiva, impulsivitate, intoleranta extrema la frustari,absenta de control in ceea cepriveste efectele.

Toti autorii subliniaza lipsa de stablitate,schimbari contiune de orientare vadindun caracter haotic, permeabilitate crescuta a eului.

Se manifesta in primul rand prin faptul ca traseul are o miscare vadit

l ti i lij t

Nesinceritatea, miciuna, inselatoria. In viata cotidiana se cereadesea grafologului de a se pronunta asupra delicatei probleme a autenticitatiiunor persoane, daca anumite scrieri ne atrag atentia imediat intrucat ele continnumeroase semne de nesinceritate.

Astfel, pe de o parte, semnele de nesinceritatela care avem obiceiul sa ne



referim nu sunt totdeauna prezente in anumite scrieri ale inselatoriilor recunoscuti, pe de

alta parte, desi unii indici grafici ne pot da o orientare in acest sens , doar un fascicol deelemente, o asociere de trasaturi ne poate duce la o recunoastere si o intelegere amodalitatii de comportament a mincinosilor si inselatorilor .

Imaturitatea afectiva. Deficienta de dezvoltare psihologica a

persoanei care se traduce printr-o perturbare a vietii afective antrenand dezordinerelationale. Aceasta imaturitate comporta o constelatie de trasaturi considerate

caracteristice : dependenta, lipsa de autonomie, incertitudine comportamentala,sugestibilitate, instabilitate, imposibilitatea de a-si controla emotiile, imposibilitatea deinserare in real si in comunitate.

Se caracterizeaza prin: ingustarea literelor , ceea ce sugereaza teama, iar inhibitia miscarii ar proveni din teama sau neincredere; relevarea miscarilor care pierdalternanta sa ritmica de tensiune sau redare a miscarii care tinde la unghi; predominareamiscarii pe o forma inabila; lipsa de elasticitate prin disolutie sau ridicitate, intreruperi aletraseului prin litere facute din segmente.



Ca proportii: ingustarea exagerata sau largime exagerata a cuvintelor,depasante inferioara exagerat de lungi sau scurte, depasante superioare exagerat deinalte sau joase, bucle foarte mari sau de forma anormala,sau bucla extrem derestransa, exagerarea sau atrofia semnelor libere (inceputul si finalul cuvintelor, bare alelui “t” accente) majuscule prea mari sau prea mici litere deformate (o parte a literei



lui t , accente), majuscule prea mari sau prea mici, litere deformate (o parte a literei

este disproportionata fata de rest) semnatura prea mare, prea mica sau prea diferita detext, descendenta.

Ca structura : literele sunt labile sau prea rigide, relaxare exagerata,lipsa de fermitate prin aracade, telescopie, tremuraturi exagerate, intreruperi ale

traseului, prin litere facute din segmente, suduri, rupturi , pete litere umplute, linii preaascendente, alburi neregulate (spatii importante si neregulate intre cuvinte sau mariginineregulate) deschideri sau inchideri exagerate sau anormale.

Ca dimensiuni: scrierea prea mica sau prea mare, izolare sau

compactivitate exagerata.

Ca orientare: scrierea rasturnata, dreapta – rigida sau exagerat deinclinata (directie) sinistrogiritate exagerata.

Ca dinamism: prea mare lentoare, neregularitate sau regularitate forteaccentuate (in dimensiune, directie, continuitate), miscare flotanta, barata, cabrate sauexcesiv de dinamice.



Ca presiune, se are in vedere o presiune foarte slaba, neregulata.Ordonarea este in general perturbata ca si configuratia interliniilor, a spatiului dintrecuvinte, precum si un aspect de ”scriere descendenta”, adica situata in partea stangasus a paginii, sugerand un refuz , o indepartare spre trecut si imaginar.

Alte aspecte grafice. Mod de legatura frecvent utilizat este arcada, care incontextul respectiv ar exprima repliere narcisista, intrerupere a comunicari cu ceilalti ,absenta de curbe care ar exprima lipsa de suplete, rigiditate sau din contra exces decurbe care ar corespunde lipsei de fermitate, de stabilitate, adesea absenta de unghiuri

drepte, indicand o lipsa de rigoare, de constanta, de posibilitati de ancorare in realitatesau invers, exces de unghiuri drepte, indicand incapatanare, rezistenta obstinanta,folosirea de trasaturi subtiri sau pline fara a face diferenta dintre ele; mai apar trasaturifinale oblice la dreapta si in jos, accente si virgule imprastiate sau ascutite.

Abordarea grafologica se va referi la trasatura care este net modificata , lamiscare care este uneori lipsiota de suplete , ceea ce impreuna cu alte semne grafice ar indica o lipsa de comunicare.

Se mai remarca a ingustare a literelor , ceea ce sugereaza teama, inhibitiamiscarii provenind din frica sau neincredere; daca survin in text si aspecte de etalare, ar semnifica impulsuri contradictorii care pierd alternanta sa ritmica de tensiune /



semnifica impulsuri contradictorii care pierd alternanta sa ritmica de tensiune /

destindere sau o redactare a miscarii care tine la unghi cu exces de tensiune pe fond deinhibitie.In ceea ce priveste forma pot aparea – neregulariatti ale zonei mediane – in

dimensiune , inaltime sau largime, ceea ce ar traduce un sentiment de sine fluctuant,uneori o tendinta depresiva: de asemenea , finale alcatuite care opresc la sfarsitulcuvintelor , ca si cum s-ar bloca contractul trasaturi acoperite, retusuri care diminueaza

lizibitatea.Ritmul spatial este perturbat : folosirea conventioanla a spatiului, inegalitati ,

stangacii, dezordonat, invadat, repartitia maselor grafice aritmica.Ritmul de structurare a formei este modificat : forme scolare, impersonale,

nesigure, nediversificate sau forme exagerate, umflate, torsionate, ornamentediscordante. Avem asadar la aspectul grafic de imaturitate afectiva modificari ale

miscarii, formei, spatiului ale ritmului cu o predominare a formelor infantile descrise demai multi autori francezi.

Din tot ceea ce am aratat este usor de inteles ca nu exis ta semne

graf ice specif ice ale suic idu lui . Iar acela care au putut fi descrise sunt semne dedepresiune, anxietate, agresivitate, labilitate (instabilitate emotiv - actionala), inhibitieaccentuata (repliere narcisista)etc.

Fundamentul stiintific al evidentierii

stresului psihologic in scris

Influenta sistemului nervos central si neurovegetativ sub diferite firme, asa cumt t t i li tii d f i d i d i it bil l difi i i hi



au constatat specialistii de grafoscopie, duce in mod inevitabil la modificari si chiar

alterare ale scrisului. Astfel , stari maladive, boli mintale, stari psihice deosebite, emotiiputernice isi pun amprenta asupra scrisului.

Trebuie avut in vedere faptul ca, intrucit fiecare persoana are o structurapsihologica proprie, viteza de executie si presupunerile exercitate in timpul scrierii inconditii normale variaza, neputandu-se stabili aprioric cu etalon al modului de scriere in

conditiile lipsei de efect emotiv. In aceasta situatie,este necesar sa se stabileasca pentrufiecare persoana in parte parametrii normali ai scrierii, spre a putea depista prezentaemotiei in timpul actiunii respective.

Ca urmare a cercetarilor experimentale in cadrul Institutului general al politiei,din examinarea atenta a testelor facute in paralel cu poligraful asupra unor persoanecare au comis fapte penale, s-au putut formula primele concluzii in elaborarea metodeide testare a sinceritatii ci ajutorul emotiei manifestate in scris.

Metoda de testare a disimularii adevarului cu ajutorul scrisului se impune sa fiefolosita paralel cu testarea clasica la poliograf. In aceste conditii se vor realiza ocompletare si o verificare reciproca a rezultatelor obtinute prein cele doua metode,reducandu-se simtitor posibilitatea de eroare existenta in cazul folosirii lor regulate.

Cercetarea semnatur i lor

In identificarea persoanelor dupa scris o problema speciala o constituieidentificarea semnaturilor contestate. Semnatura la inceput urmeaza acelasi proces def i i l bi it d d d t t l i l d



formare ca si scrisul obisnuit, dar curand se detaseaza pentru a evalua singura, luand-o,

in numeroase cazuri, inaintea scrisului.Formarea semnaturii intr-un proces oarecum separat de restul scrisului unei

persoane se datoreaza urmatorilor factori. In primul rand trebuie tinut cont ca semnaturaeste formata dintr-un grup restrans de litere care se repeta in aceeasi grupare.Semnatura se executa cu o rapiditate mai mare decat scrisul obisnuit si pentru unelepersoane, chiar mai frecvent decat scrisul. Rapiditatea executarii semnaturii va duce la

simplificarea literelor , facandu-le necitete. In al doilea rand trebuie tinut cont de faptul caadeseori semnaturile sunt complicate in mod intentionat, fiind presarate cu formeartificiale fanteziste pentru a le face de neimitat.

Cu tot caracterul ei strict individual si stabil, semnatura se poate executa in maimulte variante, ca: ingrijit, mai putin ingrijit si prescurtat.

Examinarea grafica a unor semnaturi in vederea stabilirii autenticitatii lor seface tinand seama de: si speciale ale scrisului.

Din punct de vedere topografic se stabileste pozitia semnaturii in raport demarginile laterale si de jos a hartiei, de ultimul rand scris, de locul unde se gaseste dataactului



asezarea semnaturii pe document

Caracterist ic i generale



amplasarea semnaturii in raportcu marginile documentului

asezare a semnaturii in raport cudata documentului

structura semnaturii

compozitia semnaturiigradul de evolutie

intensitatea apasarii sau felulrepartizarii

viteza de executie

dimensiunea grafismelor inclinatia literelor

gradul de coeziune

Semnaturi avand o structura simpla

Semnatura neliterara

Caracter ist ic i individ uale

Pentru punerea in vedere a caracteristicilor individuale se procedeaza ca si incazul scrisului cursiv sub forma de text adica se studiaza amplasarea punctelor de atac



cazul scrisului cursiv sub forma de text, adica se studiaza amplasarea punctelor de atac

si de sfarsit ale miscarii, particularitatile executarii literelor , felul legaturii dintre litere,caracteristicile trasaturilor suplimentare, particularitatile executarii si amplasarii semnelor diacritice.

Atunci cand se incearca identificarea semnatarului dupa un scris de mana sub

forma de text, trebuie sa se tina seama de faptul ca, dat fiind specificul semnaturilor executate de aceeasi persoana, elemente individuale de la aceleasi litere sunt de multeori diferite la cele din scrisul sub forma de text fata de cele din semnatura.

In trasaturile neliterale se urmaresc unghiurile formate intre diferite trasee,

curburile, lanturile, sinuozitatile si alte semne fanteziste, toate acestea analizandu-se dinpunct de vedere al formei, dimensiunilor, plasamentului, gradul de complicatie cu caresunt executate, constantei si frecventei.

Examinarea semnaturilor

La inceput, expertul studiaza semnatura in litigiu pentru a stabili daca poatesau nu sa faca obiectul unei cercetari grafice criminalistice. In continuare, examineaza



gdocumentul ce o contine, stabileste instrumentul si substanta cu care s-a scris, dataexecutarii semnaturii.

In aceasta faza se impune a fi puse in evidenta eventualele urme care atestaca semnatura in litigiu nu este autentica. In acest scop, cu ajutorul unui stereomicroscop sau cu un convertizor electrooptic se studiaza traseul semnaturii si portiunile invecinate,in vederea depistarii unor urme, cum ar fi: opriri nejustificate pe traseu, retusari,

intepaturi, urme de apasare tangente traseului ori de radiere, urme de transferare asemnaturii de pe un alt document, urme ale substantei cu care s-a copiat initialsemnatura, devieri de traseu si altele.

Faza urmatoare a examinarii consta in determinarea compozitiei semnaturii,

respectiv a proportiei si repartizarii traseurilor literale si neliterale din alcatuirea ei.Pentru aceasta este foarte important ca expertul ca cunoasca numele si prenumeletitularului semnaturii in litigiu.

In continuare se studiaza gradul de evolutie a semnaturii, se determinacaracteristicile generale si cele individuale care pot conduce la identificareascriptorului.

Examinarea separata a semnaturii are rol de a-l familiariza pe expert cu toatedetaliile pe care aceasta le poate oferi.

Concomitent este apreciata de catre expert si valoarea de identificare a



Concomitent este apreciata de catre expert si valoarea de identificare a

caracteristicilor relevate, indeosebi a celor individuale.

In cazul cand la semnatura in litigiu se observa trasaturi nesigure, expertultrebuie sa stabileasca daca titularul semnaturii a suferit sau nu in perioada respectiva deo maladie care ar fi putut influenta scrierea, ori daca se gasea intr-o alta stare de naturasa-i provoace anumite schimbari temporare ale scrisului (o emotie puternica, o slabire in

urma unei boli, starea de ebrietate, etc.) Intrucat semnatura reprezinta adeseori un material grafic saracacios in privinta

caracteristicilor de identificare, este absolut necesar ca materialul de comparatie saindeplineasca anumite conditii indispensabile, dupa cum urmeaza: sa fie suficientsub aspect cantitativ pentru a da posibilitatea expertului sa observe constanta

caracteristicilor generale si individuale, in vederea aprecierii valorii lor; sa fie executatdin pozitia “sezand” si din “picioare” ori dintr-o alta pozitie in care expertul presupune caa fost executata semnatura in litigiu; sa cuprinda semnaturi din perioada in care a fostexecutata cea in litigiu, precum si anterioare si ulterioare; sa contina diverse variante deexecutie folosite de persoana de la care se preleva modele de comparatie; sa existecertitudinea ca toate modelele de comparatie provin de la persoana in cauza.

In cazul in care materialul pus la dispozitia expertului nu intruneste conditiilecare sa-l faca apt pentru studiu, expertul este dator si totodata interesat sa solicitecompletarea ori refacerea lui. Cu cat semnatura in litigiu este mai saraca in ceea cepriveste caracteristicile de identificare, cu atat mai numeroase trebuie sa fie modelele decomparatie pentru ca expertul sa poata aprecia just constanta si valoarea



caracteristicilor de identificare.

In etapa examinarii comparative se pun deci in evidenta fie asemanari deconstructie grafica, fie deosebiri, in functie de materialul supus examinarii. Tot in aceastaetapa sunt evidentiate, daca este cazul, caracteristicile care atesta procedeul de

falsificare a semnaturii in litigiu.

Studiul comparativ trebuie facut in ordinea in care sunt reflectate caracteristicileindividuale in piesa in litigiu si in cele de comparatie. Este necesar sa se explice oricedeosebire ce apare intre semnaturi, sa nu se neglijeze nici un detaliu si sa se clarifice

situatia lor, fie ca sunt deosebiri care indica un alt autor decat titularul, fie ca reprezintavariante normale ale unei semnaturi originale.



Modalităţi de falsificare a înscrisurilor .Consideraţii generale. Indicii doveditoare ale falsului.

Falsul prin inlăturare de text



Falsificarea prin inlăturare a actelor poate fi efectuată prin următoarele metode: mecanică şi chimică.

Înlăturarea unei părţi din textul unui document se face prin ştergere sauacoperire , pentru a-i da documentului un alt conţinut

Înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin

radiere sau răzuire. Radierea – înlăturarea scrisului pe cale mecanică cu folosireagumei , miezului de pâine ş.a. Acesta este procedeul optim de înlăturare a scrisuluiexecutat cu creionul . Răzuirea – inlăturarea scrisului cu lama , cuţitul şi alte obiecte defelul acesta ; este procedeul întrebuinţat pentru a înlătura scrisul executat cu cerneală.

Metoda chimică poate fi efectuată prin corodare sau spălare. Corodarea constă în decolarea scrisului prin atacare cu substanţe chimice. Ca substanţe decorodare se folosesc acizii diluaţi şi substanţele alcaline care au în soluţie o substanţă bazică. La spălare scrisul se decolorează şi în acelasi timp se dizolvă , total sau parţial.Spălarea işi produce efectul foloşind indeosebi solvenţii organici.

La stabilirea alterărilor de natură mecanică se aplică diferite metode începândde la cele mai simple şi terminind cu diferite metode ştiinţifice.

Metodele de cercetare cel mai frecvent folosite sunt:



examinarea cu ochiul liber şi la stereomicroscop;

depistarea elementelor caracteristice ştergerii pe baza procedeelor fotograficeseparatoare de culori , precum şi de itensificarea contrastului imaginii;

metoda difuzo-copiativă;

alte metode.

Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat , care este în funcţie , în primul rând , de natura materialului cu care s-a scris

(tuş, creion, cerneală ş.a), şi apoi de cea a suportului pe care s-a scris.Refacerea textului înlăturat este posibilă fie prin metode fizice , fie prin metodechimice.

Aplicarea metodelor se face numai după fotografierea prealabilă a înscrisului înlitigiu şi după ce s-a constatat că procedeele nedistructive nu au condus la nici unrezultat

Falsul prin adăugire de text

Adăugirile în acte pot fi de cele mai diferite feluri, începând de la un semn depunctuaţie şi terminând cu un fragment din text. Aceste adăugiri pot fi stabilite dupa maimulte criterii În primul rând după criteriile grafice şi fizico-chimice



multe criterii. În primul rând după criteriile grafice şi fizico chimice.

De asemenea este cunoscută şi metoda ordinii cronologice a trăsăturilor .

Semnificativ în ce priveşte adăugirea este şi aşa numitul element de tatonare. Acesta se referă la încercările de aliniere ce se fac pe semnul grafic imediatpremărgător menţiunii ce urmează a fi adăugată. Acestea constau în apăsări uşoare pe

tasta semnului respectiv şi imprimarea slabă a acestuia.

În primul rând atunci când bănuim că documentul a fost falsificat prin adăugire ne uităm dacă textul este scris într-o continuitate logică. Un alt element evident deadăugire îl constituie scrierea unor menţiuni pe act de către altă persoană decăt aceeacare a scris restul textului. Stabilirea adăugirii este posibilă şi în cazurile când ea se facede catre aceeasi persoană care a scris textul iniţial. Scrisul adăugat poate prezentadeosebiri faţă de cel anterior, datorită executării sale în alt moment şi în alte condiţii. Lafel se stabilesc adăugirile şi datorită poziţiei semnelor grafice faţă de axa verticală, valorilor dimensionale, spaţiilor dintre ele, gradului de presiune, calibrului trăsăturilor etc.

La determinarea prin adăugire de text se iau în considerare trei categorii deelemente caracteristice:

- indicii ordonării scrisului, a deplasării lui spaţiale;



- caracteristicele grafice;

- elementele caracteristice determinate de însusirile substanţelor de scris folosite larealizarea adăugirilor . De regulă, textul adăugat se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de scris.

Falsul prin acoperire de text

Falsificarea actelor se face deseori prin acoperirea semnelor de pe act, fie aunei cifre, litere cu diferite materiale (tuş, cerneală) sau prin haşurare cu tocul,creionuletc.



Stabilirea scrisului acoperit depinde de aşa factori ca : volumul scrisului alteratşi nealterat, mărimea intervalului de timp care a trecut de la executarea scrisului şi până la acoperire, gradul de presiune exercitat la scriere, calitatea hârtiei şi calitatea acesteia,prezenţă altui text sau a altei pete pe versul hârtiei, natura şi culoarea materialului descriere şi de acoperire. În aceste cazuri se caută să se ridice substanţa suprapusă fără a altera textul camuflat.

Mai uşor se relevă scrisul care a fost acoperit cu un material de altă natură şi culoare decăt acela cu care s-a scris. Contribuie la uşurarea lucrului şi scurgerea uneiperioade de timp mai mare între aplicarea pe hârtie a celor două materiale, presiuneamare cu care s-a acţionat în momentul scrierii, absenţa altui scris pe versul actului,volumul mare a actului, care permite studierea particularităţilor scrisului, reconstituirea

sa după fragmentele care n-au fost acoperite şi după sensul textului.

O problemă înrudită cu falsul prin acoperire de text este şi scrisul cu cerneluriinvizibile. Scrisul invizibil este realizat cu diverse substanţe incolore , cunoscute subdenumirea generală de cerneluri simpatice .

Falsul rechizitelor actului

şi a textelor dactilografiate

Problema examinării amprentelor de sigiliu (ştampile) apare atunci cind dorim



să stabilim dacă imprimarea a fost executată cu ştampila originală sau cu о altă ştampilă, ori a fost obţinută în alt mod. Răspunsul la această problemă are о mareimportanţă pentru determinarea faptului dacă actul este fals sau adevărat şi este posibilde acordat datorită formei caracteristice a suprafeţei imprimabile a ştampilei, precum şi datorită particularitaţilor sale ivite în procesul de fabricaţie şi exploatare. Există două forme de ştampile: de cauciuc şi metalice (numite şi sigilii).

Ştampilele metalice se aplică pe hârtie fie cu tuş, fie în ceară sau alte materialeplastice, formând impresiuni reliefate. Din considerentul că la întocmirea actelor sefolosesc mai mult ştampilele de cauciuc, vom acorda о atenţie mai mare anumeacestora.

Confecţionarea ştampilelor se efectuează în ateliere specializate, curespectarea anumitor reguli. Suprafaţa de imprimare a ştampilei este confecţionată, lafel după nişte reguli strict stabilite datorită cărora ştampila are о formă geometrică regulată , axele longitudinale ale literelor au о poziţie comună,dimensiunile semnelor grafice şi spaţiile dintre ele sânt egale.

În pofida tuturor regulilor, fiecare ştampilă poate să aibă unele elemente caresă individualizeze suprafaţa de imprimare obţinută. Aceste elemente pot să apară atât înurma confecţionării, cât şi în urma exploatării ştampilei. Semnele de individualizareobţinute prin confecţionare sunt: litere ori semne din cadrul compoziţiei poligrafice să prezinte anumite caracteristici particulare, deformarea matriţei în timpul presării şi uscării, existenţa neregularităţilor pe suprafaţă datorită bulelor de aer sau corpurilor



, ţ g ţ p p ţ p

străine aflate între matriţă şi masa de cauciuc.

Materialele din care este format cauciucul:

materiale de umplutură

sulf

antiuzanţi

stimulenţi de vulcanizare

Elementele de individualizare a ştampilei şi a impresiunii acesteia se împart îndouă grupe:-cu caracter general ;

-cu caracter indiv idual .

forma generală reflectă particularităţile dispunerii

CARACTERISITICI GENERALE CARACTERISTICI INDIVIDUALE



forma generală

forma impresiunii (care poate fi:dreptunghiulară, circulară, triunghiulară, ovală)

orientarea rândurilor (drepte,oblice, curbe)

valorile dimensionaleconţinutul textului

distanţa dintre cuvinte

distanţa dintre litere

caracteristicile literelor

aspectul stemei sau a emblemeidiametrul impresiunii circulare

reflectă particularităţile dispunerii

textului faţă de centrul impresiuniişi de marginile desenului, înclinarea semnelor grafice unulfata de altul, poziţia reciprocă adetaliilor diferitor elemente aleimpresiunii. Sânt cunoscute

elemente de individualizare careprovoacă macrodeformări. Ele auо mare importanţă şi se pronunţă prin absenţa unor fragmente aledesenului, intreruperi ale literelor,liniilor sau a altor elemente aleimpresiunii. Enumerarea tuturor acestor elemente în dependenţă de situaţia concretă

Felurile de contrafacere a impresiunilor de ştampilă sunt diferite, trei din elefiind destul de raspândite:desenarea impresiunii fie direct pe actul cercetat, fie pe un obiect intermediar;

copierea impresiunii originare de pe un act veridic pe actul fals;



contrafacerea suprafeţei imprimabile a ştampilei.

Desenarea impresiunii de ştampilă oferă următoarele elemente după care sepoate stabili acest lucru:-urme de apăsare pe hârtie şi urme de ştergere cu guma-perforarea hârtiei în centrul impresiunii circulare, care denotă folosirea compasului

-configuraţia diferită a acelor litere ce apar de mai multe ori-formele geometrice neregulate-neconcordanţa cu tipul de tipar standart-spaţii de mărimi diferite între semnele grafice-liniile neuniforme-dezalinierea lor pe verticală

-erori în desenul stemei sau emblemei-dispunerea neuniformă dintr-un punct în diferite părţi -existenţa unor trăsături care nu figurează în ştampila originală -aspectul îmbâcsit al unei părţi a ştampilei faţă de cealaltă parte a ştampilei

Stabilirea falsului se face mai întai prin cercetarea aspectului grafic al impresiunii,foloşindu-se microscopul, aparate de măsurat, lupa şi alte mijloace de laborator.Eventualele particule rămase pe hârtie se pot releva şi cu ajutorul unor reacţii chimice.

La constatarea că există mai multe ştampile confecţionate după aceeaşi matriţă, este necesar a se efectua modele cu fiecare din ele Pentru stabilirea adevărului trebuie



este necesar a se efectua modele cu fiecare din ele. Pentru stabilirea adevărului trebuie

să cunoaştem atât că există aceste ştampile cât şi faptul cum s-au confecţionat, exploatat, păstrat.

La determinarea elementelor individuale se va ţine seama de posibilitatea apariţiei întamplatoare a acestora, datorită condiţiilor variabile de imprimare, ceea ce impune

verificarea caracterului lor stabil. Când ştampila este nouă sau în cazul unei imprimări defectuoase, numărul caracteristicilor individuale va fi mai redus, scăzând şi posibilităţile de identificare. Rezultatul cercetarilor cu privire la identificarea ştampilei se vor stabilinumai dacă caracteristicile generale şi cele individuale vor coincide.

Cel mai des întalnită este falsif icarea semnăturilor . Aceasta se datorează atât faptului că textul întreg al documentului e mult mai greu de falsificat cât şi faptul că cu semnătura se dă însemnătate juridică la tot conţinutul documentului semnat.

Cel mai des semnăturile sânt contrafăcute prin imitare şi copiere .



Stabil irea semnăturii imitate о putem face deoarece deprinderile de scrieresânt relativ stabile şi nu pot fi schimbate la simpla voinţă a celui ce doreşte să falsifice о semnătură. La stabilirea semnăturii imitate trebuie să ţinem cont că semnăturile imitatesânt de două feluri: servilă - care se efectuează prin urmărire vizuală lentă a traseuluisemnăturii autentice, ceea ce putem asemăna cu о desenare după model şi liberă - prin

executarea semnăturii într-un ritm mai mult sau mai puţin normal, după ce în prealabilfalsificatorul a studiat modelul original al semnăturii sau a făcut chiar exerciţii de imitare.

Simptomele unei semnături imitate servi l -continuitatea trasăturilor şi conturul lor net

executarea semnăturilor grafice simplificate

-amplitudinea trăsăturilor .

Datorită urmăririi vizuale a semnăturii model, a concentrării atenţiei şi controlului asupra fiecarei mişcări, trăsăturile sânt lente, lipsite de siguranţă şi spontaneitate.

Cind se falsifică semnăturile prin imitare liberă sunt observate alteelemente ca :ritmul de execuţie absenţa tremurăturilor, întreruperilor alterarea gradului de presiuneneconcordanţa unor particularităţi de construcţie grafica.



ţ p ţ ţ g

Operaţia de copiere constă în reproducerea grafismului persoaneiprin folosirea unor mijloace ajutătoare, fapt pentru care specialiştii о denumesc falstehnic al semnăturii. Cind semnătura este copiată ea işi păstrează forma generală, proporţiile dimensionale, plasamentul reciproc al elementelor ce alcătuiesc semnătura.

Principalul criteriu după care putem afla că semnătura este falsificată prin copiere este coincidenţa la suprapunere, atunci cel puţin una din ele este falsificată.Cea mai simplă metodă de stabilire a coincidenţei semnăturilor este metoda demăsurare. О altă metodă este prin folosirea hârtiei de calc. La început se efectuează reproducerea unei semnături pe hârtia menţionată apoi se suprapune cu cealaltă semnătura. Suprapunerea fotocopiilor semnăturilor este о alta metodă.



Examinarea scrisului

dactilografiat

Indoielile faţă de actele dactilografiate pot fi epuizate prin determinarea genuluimaşinii de scris şi stabilirea persoanei care a dactilografiat la această maşină . Acestea



sunt principalele lucruri ce urmează a fi clarificare, dar pot exista şi altele ca: dacă a fosttipărit documentul în întregime la aceeasi maşină, vechimea textului dactilografiat ş.a.

Apartenenţa genului maşinii de tapat se face prindeterminarea pasului mecanismului principal, particularităţile

claviaturii, intervalul dintre rânduri, lungimea acestora, tipulcaracterelor .Pasul mecanismului principal reprezintă distanţa dintre

doua semne grafice dactilografiate. Această distanţa diferă. Uniiautori menţionează că pasul mecanismului principal poate fi intre2 şi 2,6 mm, alţii ne prezintă cifrele 2,6 şi 3 mm. Calcularea

acestuia poate fi făcut diferit, dar metoda cea mai posibilă şi maiexactă este dupa formula P=25,4 împărţit la numarul de semnede pe distanţa de 25,4 mm.

Particularitatea claviaturii este determinată de numărul de taste şi numărul semnelor pe care le are maşina . Numărul tastelor poate varia de la 84 la 92 de semne, întâlnindu-se maşini cu trei rânduri de taste a cîte trei semne fiecare, însă cel maides se intâlnesc patru rănduri de taste cu cîte doua semne pe fiecare. La numărul şi natura semnelor se urmăreşte existenţa unor caractere specifice. Aici trebuie să nuuităm de faptul că unele semne pot să nu fie aplicate pe documentul dactilografiat



intenţionat deşi ele pe tastele maşinii de tapat sânt. Mărimea intervalului dintre rânduri este о altă particularitate a maşinilor de

tapat. La maşinile vechi se poate scrie numai la un rând, doua sau trei, iar la celemoderne se scrie şi la intervale de un rând şi jumătate, două rânduri şi jumătate, treirinduri şi jumătate. Distanţele la acelasi rănd nu sânt egale la toate mărcile şi modelelede maşini, existând mici diferenţe între ele. Intervalele la un rând pot fi de 4 mm, 4,2

mm, 4,4 mm.

Un alt element de deosebire a maşinilor de tapat este lungimea rândului, careeste în dependenţă de lungimea carului. Daca maşinile la care se presupune că s-adactilografiat acel document au posibilitatea tehnică de a tapa rânduri mai scurte decâtlungimea rândului de pe documentul în litigiu, se poate considera important acel criteriu.

Criteriu important de stabilire a genului maşinii este dupa tipul semnelor grafice, respective forma şi dimensiunea literelor, cifrelor şi a celorlalte semne grafice. Înălţimea şi lăţimea semnelor la fel este diferită şi variază între 2,1 - 2,64 mm. Acestecifre sunt aproximative.

Deosebirile între maşinile de scris de aceeasi marcă, model se fac după particularităţile ind iv iduale . Aceste particularităţi depind de timpul în care maşina s-aexploatat. Exploatarea mai îndelungată a maşinii va duce la apariţia mai multor semneindividuale care vor facilita identificarea acesteia.



Particularităţi ind iv iduale după criteriul provenienţei

cele care apar datorită particularităţilor braţelor ce susţin semnele grafice şi particularităţilor pieselor ce alcătuiesc mecanismul maşinii ;

cele specifice suprafetelor de impact ale semnelor grafice.

Pentru exprimarea unei concluzii referitor la actul dactilografiat expertul trebuiesă analizeze elementele individuale şi de grup şi nu poate forma о concluzie doar numai în baza unui astfel de semn. Dacă documentul a fost tipărit la о maşină de tapat care a

fost exploatată puţin sau documentul este de mici proporţii atunci expertul trebuie sa fieatent la determinarea stabilităţii elementelor de identificare. Nu este corect ca în astfelde situaţii identificarea maşinii de scris e posibilă, dar este adevărat ca-i maicomplicata.

IDENTIFICAREA COPIATOARELOR ALB – NEGRUFOLOSITE LA FALSIFICAREA DOCUMENTELOR

Considerente teoretice asupra procesului xerografic



Izolator Fir

Izolator

-

+

Un fir metalic conectat la borna cu polaritatepozitivă a unei surse de înaltă tensiune situat într-un cadru metalic polarizat negativ(conectat la borna “-” a sursei de înaltă tensiune), va genera în jurul lui un câmpelectric.

Schema unui COROTRON

Pe un suport cilindric din aluminiu foarte pur seva depune prin metode specifice un strat dintr-un material special ce are proprietăţi



Depunerede material

Aluminiu

electrostatice şi este fotosensibil. Acestmaterial are la bază Seleniul.

Schema cilindrului xerografic+

+

+

+

+

+

+ +

-

+ +

deplasare

+ +

Ai

Depunere cu Se. şialte componente

Pentru explicarea materialuluivom considera desfăşurarea laterală acilindrului ca in desenul de mai sus.

Dacă placa se va deplasa în lungul firului care generează câmp electric, ea seva încărca cu sarcini electrice.

În realitate în componenta copiatorului, cilindrul se roteşte, iar corotronul de încărcare este fix.



X

X

X

X X

X

+

-

Corotron de încărcare, figurat simplu

Cilindru ce se roteşte

document

Cilindru încărcat geam

Sursă luminoasă (lampă expunere)



X X

X

X X X

X XX X

Figura a Figura b

În figura (b)cilindrul care iniţial era ca în figura (a) a fost expusă cu un fascicolluminos. Între lampa de expunere şi cilindru s-a interpus un platan din sticla (geam) pecare era un document ce reprezenta un cerc. Fluxul luminos va şterge sarcinile “+” depe cilindru cu excepţia zonei în care fluxul este obturat de cercul tuşat de pe document.

În această zonă va rămâne pe cilindru un cerc identic, format din sarcini electrice “+”. Înconcluzie zonele scrise ale documentului, vor genera pe cilindru zone identice de sarcinielectrice “+”.

Cum este construitun copiator



Imperfecţiuni ale reproducerii documentului cepot con tr ibui la ident i f icarea copiatorulu i Ideal un copiator perfect ar trebui să reproducă identic un document perfect .

În practică documentele ce trebuie xeroxate nu sunt perfecte şi chiar dacă au obună calitate în urma xerografierii pe copie vor apărea mai mult sau mai puţin unele



bună calitate în urma xerografierii pe copie vor apărea mai mult sau mai puţin unelemodificări care deosebesc copia de original în multe cazuri.

Aceste deosebiri care uneori sunt foarte mici în cazul unui copiator foarte bunsau bine întreţinut, se datorează unor imperfecţiuni ale componentelor din copiator careau rolul de a genera copia.

Cauze şi tipuri de imperfecţiuni ale copiei

Puncte negre pe cop ie ce nu sunt pe or ig inal (sau pete)

Benzi înc hi sepe cop ie

bandă



copie

Pot apare datorită:-murdăririi cu toner pe suprafaţa mai mare a

oglinzilor (una din ele), geamurilor sau teleobiectivului.Dacă se demontează una din componente se

poate vedea pata ce provoacă aceste manifestări pe

copie. -tocirii cilindrului în poziţia respectivă -murdăririi lămpii de expunere în zona respectivă

de formare a imaginii pe copie sau înnegririi datorate uzurii-suportul metalic al corotronului de transfer sau

de încărcare este murdar în acea zonă.

Banda închisă formată din puncte

. .

. .

. .

.

.

.

.

- Se datorează faptului că firul corotronului de transfer este murdar în acea zonă – dacă îl curăţăm, dunga va dispare.- Uneori firul poate fi deteriorat şi atunci defectul se remediază prin



.

. .

. .

.

.

p ş p

înlocuirea firului cu unul bun.

Lin i i (dungi) pe copie

-Mici bucăţi de material ce se depun pe sistemuloptic (pe o oglindă, pe lampa de expunere).

-Zgârieturi fine pe cilindru.-Lamela de ştergere din modulul cilindrului este

uzată pe porţiuni sau plină de toner (în acest caz dungilesunt mai groase), iar dungile de toner se pot observa pe

cilindru. -Rola caldă din cuptor este zgâriată (în acest cazpe unele porţiuni tonerul de pe copie se poate lua cumâna).

-Tancul de toner prezintă pe rola magnetică bucăţi de corpuri străine foarte mici (aţă, etc.).

Dungă orizontală neagră pe copie

-Săgeata arată sensul de înaintare a copiei prin copiator -Corotronul de încărcare are firul slab întins sau murdar.



Dacă întindem firul la tensiunea normală va dispare simptomul.-Platanul de sticlă pe care se pune originalul prezintă dungă de toner pe partea interioară sau exterioară.

-Cilindrul a fost expus mult timp luminii ceea ce îl poatedefecta ireversibil. Acest defect al cilindrului nu se poate observacu ochiul liber ci se poate constata numai când se efectuează

copii.

Lipsur i din scr isul d e pe copie

-Prezentei unui corp străin pe corotronul de transfer;-Lipsei tonerului în tancul de developare (nu este toner suficient). În acest caz lipsurile

de pe copii se modifică uneori de la o copie la alta. Aceste lipsuri pot fi zone mai mari.Lipsa se manifestă de-a lungul unei linii. Aceste defecte sunt cele mai frecvente, iar ele pot apare mai accentuat sau foarte

discret (referitor la caracterele a, b, c, … h).

Dacă rolele de alimentare de la tava automată, sau manuală, prezintă uzura atunci la prelucrarea hârtiei ele pot patina pe foaie şi pot lăsa mici amprentede toner (dacă sunt murdare). Acestea pot apare pe multe din copiile efectuate.Defectul este însă mai rar.

Dungi sau pete pe copie



Dungi sau pete pe copie

În cazul lipsei de toner sau developer, de obicei apar lipsuri din scris iar aceste

lipsuri se manifestă variabil. Dacă calitatea tonerului sau developerului este slabă, atuncipot apare şi pete pe copie, sau dungi, precum şi porţiuni mai mari în care copia este înnegrită.





Forma feţei poate fi: ovală, rotundă, pătrată, triunghiulară etc.Din profil capul poate avea un contur normal, alungit etc.

Diferite forme ale conturului capului vazut din fataFruntea 1 Inălţime: scundă mijlocie înaltă



1. Inălţime: scundă, mijlocie , înaltă, Lăţimea: îngustă, medie, lată .Poziţie sau înclinare: teşită, verticală, proeminentă.Contur: bombată, plană.Sprâncene Lungimea: scurte, medii, lungi

Lăţimea: înguste, medii, lateDesimea: rare, medii, stufoaseDirecţie: orizontale, convexe, concaveContur : arcuite, drepte, trânte, şerpuite, împreunate.

Ochi i Culoarea: căprui închis, căprui deschis, verzi, albaştrii. Particularităţi: ochi de

culori diferite, prezenţa unor pete de altă culoare pe iris.Poziţia orbitei: orizontală, oblică spre interior sau exterior. Particularităţi:

strabism (convergent sau divergent, la un ochi sau la ambii), albeaţă, proteză oculară.



Ochiul si componentele sale, in ordinea numerotarii :

spranceana, sclerotica, pleoapa inferioara, irisul, pupila,pleoapa superioara

Nasul :1. Inălţimea: scurt, mijlociu, înalt2. Lăţimea (distanţa dintre fosele nazale): îngust, mijlociu, lat.3. Proeminenţa vârfului nasului:mică,mijlocie,mare 4. Conturul: drept, convex, concav, şerpuit. 5. Poziţie: orizontal, ridicat, coborât.



6. Particularităţi: foarte mic sau foarte mare, teşit, rotund, cârn, bilobarea vârfului

Elementele componente ale nasului, inordinea numerotarii:radacina, conturul, varful, baza, santul

naso-labial, inaltimea, aripa, nara

Buzele : 1. Grosimea: subţiri, groase2. Proeminenţă (din profil): la ambele buze sau numai la una .3. Particularităţi: retracţia buzelor datorită lipsei dinţilor din faţă, buza de iepure.



Gura :1. Mărimea: mică, mijlocie, mare2. Unghiurile: orizontale, ridicate, coborâte

Bărbia : 1. Inălţimea: joasă, mijlocie, înalta2. Lăţimea: îngustă, mijlocie, lată 3. Poziţie (înclinare): retrasă înapoi, verticală, proeminentă.4. Contur : plană, mijlocie, bombată 5. Particularităţi: şanţul transversal, gropiţa, bărbie bilobată ("dublă")



Urechea :Mărimea: mică, medie, mareForma: ovală, triunghiulară, dreptunghiulară, rotundă Poziţie: lipit, îndepărtat.

Antetragusul: scobit; drept, bombat, înclinat orizontalLobul: după contur: rotund, triunghiular, liniar-orizontal şi liniar- înclinat; dupa fixare: detaşat, semidetaşat, lipit; după grosime: subţire, mijlociu, plin

Pielea: Culoarea (tenul); albă, roză, roşie, gălbuie, smeadă Dilataţia porilor: mare, mijlocie, mică Particularităţi: eczeme negi, aluniţe, tatuaje, (piept, spate, braţe), cicatrici, încreţiturile (ridurile): pe faţă, în special pe frunte şi între sprâncene.



Părul capilar :Forma: drept, ondulat, buclat, creţ .Culoarea: negru, castaniu, blond, roşcat, alb (se are în vedere şi posibilitatea colorării cosmetice).Incărunţirea şi situarea (tâmple, partea parietală, occipitală, totală ).Desimea: des , rar, gradul de chelire (calviţie) şi forma cheliei.

Mustăţi, barbă, favoriţi :

LungimeaFormaDiferenţa de culoare faţă de parul capului.



Trăsăturile dinamice sau funcţionale sunt cele care se evidenţiază cu ocaziaefectuării mişcărilor sau cu prilejul adoptării diferitelor poziţii.Ţinuta :l. Bust: încordat, reţinut, liber 2. Mâini: lipite de corp, ţinând reverul, în buzunare etc.3. Cap: drept, întins înainte, aplecat spre spate, înclinat într-o parte.



Mersul : încet, iute, uşor, greoi, apăsat, împleticit, păşit, săltat; paşi mari, mici;unghi de deschidere: mic, mare .Particularităţi: şchiopătat, folosirea bastonului.Gesticulaţia şi mimica : încruntarea sprâncenelor, închiderea unui ochi, strâmbarea

gurii, strângerea buzelor, scărpinatul etc ("ticuri") etc.

Obiceiur i : (modul de manifestare): aprinderea şi stingerea ţigării, ţinerea instrumentului de scriere,mâna în buzunar sau la reverul hainei etc.

Vocea şi vorbirea : Timbrul: jos, mijlociu, înaltIntensitate: slabă, mijlocie, puternică, stridentă, guturală Claritate: clara (dicţie), neclară, liniştită, repezită.4. Particularităţi: defecte de vorbire, de pronunţare (anumite cuvinte), bâlbâială.De observat că unele deprinderi pot fi deghizate într-o măsură mai mare sau mai

mică: vocea, simularea schiopătarii etc.

Metoda portretului vorbit este folosita inpractica judiciara pentru :

Stabilirea semnalmentelor

Recunoaşterea

Expertiza fotografiei de portret



Identificarea persoanei (în viaţă sau decedată) se poate face în două feluri:prin compararea mai multor fotografii între ele;prin compararea persoanei cu fotografia

Studiul, analiza şi compararea trăsăturilor exterioare reproduse în fotografii permitspecialistului să stabilească dacă două sau mai multe fotografii reprezintă imaginea

uneia şi aceleiaşi persoane ori a două persoane diferite sau daca o fotografie (deex. din cartotecă sau albumul cu recidivişti) se referă la o anumită persoană (suspectă, care îşi ascunde identitatea sau amnezică).

Procedeele de identificare după fotografii constau in:-examinarea trăsăturilor pe fiecare fotografie şi compararea lor.

-folosirea caroiajului (grilă).-suprapunerea fotografiilor, una fiind copiată pe o hârtie transparentă.-juxtapunerea şi îmbinarea unor porţiuni din fotografii.-măsurarea distanţelor şi a valorilor unghiulare dintre reperele identice.

Metode tehnice de identificare a persoaneidupă semnalmente

Schiţa de portret ( croc hiu)

Fotorobotu l



Identi-kitul Minicompozi toru l

Portretul robo t compu ter izat

Utilizarea acestor sisteme oferă următoarele avantaje:posibilitatea realizării şi actualizării bazelor de date ce cuprind elementemorfofizionomice specifice tipurilor antropologice existente în ţara noastră;rezoluţia sporită a portretului vorbit;elementele faciale şi portretul robot sunt obţinute color.Ca orice sistem si acesta prezintă unele limite cum ar fi :

trasportabilitatea greoaie datorită numărului mare şi dimensiunilor mari aleelementelor hard;timpul de realizare a portretului robot este mare în raport cu cel al sistemului

"Macintosh Plus", aspect care influenţează negativ capacitatea de concetrare apersoanei chestionate.



Identificarea persoanelor după voce şi vorbireNoţiuni generale

Identificarea persoanei după voce se înscrie, în prezent, printre metodele

tehnico-ştiinţifice moderne, pe care Criminalistica le pune în slujba stabilirii adevărului, a



descoperirii autorului infracţiunii. Referitor la această nouă metodă, se impuneprecizarea că ea nu se restrânge numai la cazurile penale, putând fi folosită cu succesşi în cele civile, cum ar fi, de exemplu, procesele având ca obiect pretenţiile întrepersoane fizice, tăgada paternităţii, divorţul ş.a.

Fundamentul ştiinţific al identificării sau stabilirii autenticităţii unei înregistrări

este dat de ind iv idual i tatea voc i i şi vorbi r i i , determinată de diverse particularităţi anatomice şi fiziologice, permite individualizarea netă a unei persoane de o altă persoană, pe baza unor caracteristici de natură diferită, faţă de cele menţionate însecţiunile anterioare.

Pentru a putea iniţia un astfel de proces de identificare este necesară descoperirea de urme specifice, respectiv cele ce sunt denumite urme sonore ale voc i i

şi vorbi r i i , a căror existenţă este determinată de răspândirea pe scară din ce în ce mailargă mijloacelor electronice de înregistrare fonică. Este de la sine înţeles că formareaacestor „urme” presupune funcţionarea unui mijloc de înregistrare în momentul săvârşirii faptei, ori a unuia dintre episoadele sale.

Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, fundamentul ştiinţific almetodei enunţate constă în specificitatea elementelor proprii fiecărei voci, în esenţă, particularităţile care determină individualitatea vocii fiecărei persoane fiind următoarele:

Particularităţile de construcţie ale aparatului fo no respirator ale fiecăruia dintre componentele sale (plămâni, trahee, laringe, coarde vocale, cavitatea bucală



ş.a.) servesc la diferenţierea netă a unei persoane de alta. Cu alte cuvinte, configuraţia gâtului, a cavităţii bucale, inclusiv a foselor nazale, face astfel ca sunetele : emise să sesitueze într-o anumită bandă de frecvenţă.

Particularităţile determinate de modificări ale aparatului fon orespirator determinate de fiziologia specifică actului respirator şi, îndeosebi, de modul decomportare a coardelor vocale. Aceste particularităţi se reflectă în cele 3 caracteristiciprincipale ale unei voci: timbru, frecvenţă şi intensitate, în care primele două suntdeosebit de valoroase pentru identificarea persoanei, întrucât scapă controluluiconştient al acesteia.

Particulariătăţile determinate de modificări ale aparatului fonorespirator ,apărute ca urmare a unor maladii. De exemplu, laringitele, paraliziile, diafoniile denatură psihică, ce includ o gamă de modificări, de la simpla răguşeală, până la afonie.

Caracteristicile de identificare a vocii şi vorbirii Caracteristicile vocii. Vocea are drept caracteristici acustice generale:- configuraţia de ansamblu a formanţilor transcrişi pe vocograma;- durata de pronunţare a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte;



- intensitatea vocii, toate aceste servind la restrângerea grupului de persoane suspecte.Caracteristicile acustice individuale sunt formate dintr-un complex de frecvente,alcătuit din:- frecvenţa de rezonanţă a cavităţii aparatului vocal (formanţii);- frecvenţa specifică sunetelor nazale şi frecvenţa vocii.

Caracteristicile vorbirii.Vorbirea se caracterizează, în general, prin particularităţi de expresie şi stil,

specifice unui anumit grup de persoane. Elementele de natură să permită individualizarea vorbitorului se grupează în:

- particularităţii fonet ice (accent, intonaţie, prescurtări de cuvinte, pronunţarea cuvintelor străine);

- particularităţi fonet ice străine , întâlnite la persoanele care au o altă limbamaternă decât cea vorbită în momentul audiţiei;

- defecţiunile de pronunţie şi particularităţile lexicale , cum sunt, de pildă, celespecifice regiunii din care provine vorbitorul sau cele caracteristice anumitor profesii.

Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii Stabil irea autenticităţii fonogramei în litigiu, în scopul determinării falsurilor,

prin înlocuirea unor cuvinte cu altele, aparţinând aceleiaşi persoane, dar rostite în alte împrejurări, ori în alt context, a ştergerilor de cuvinte sau fraze, a întreruperilor făcute întimpul înregistrării.

Identif icarea persoanei vorbitorului cu respectarea anumitor condiţii de



calitate privind înregistrarea în litigiu şi, fireşte, având la dispoziţie modele decomparaţie. Frecvent, însă, pot fi desprinse o serie de date privind sexul, vârstaprofesia, zona din care provine vorbitorul, eventuale boli ale aparatului fonorespirator,dacă a citit sau a vorbit liber, dacă a fost constrâns să vorbească, dacă se află în starede stres ş.a.

Stabil irea eventualei deghizări a vocii şi vorbirii, deghizare sau modificare

încercată prin acoperirea microfonului cu o batistă, vorbirea în şoaptă, modificareatonalităţii, astuparea nasului ş.a. La aceasta se poate adăuga şi o eventuală întărire avocii şi vorbirii, situaţie care trebuie analizată cu atenţie de cei în drept.Metodele servesc cu succes la depistarea încercărilor de falsificare a benzii. Facemaceastă remarcă întrucât ea constituie motivul principal pe care îl invocă uneori organele

judiciare atunci când ezită să accepte, printre mijloacele de probă, banda demagnetofon.Examinarea propriu-zisă parcurge aceleaşi etape, comune oricărei expertize

criminalistice destinate identificării persoanei: examinarea comparativă, demonstraţia şi formularea concluziilor certe pozitive sau negative, probabile ori de imposibilitate arezolvării problemei.

TACTICA CRIMINALISTICĂ Planificarea urmăririi penale este guvernată de următoarele principii:

- individualitatea urmăririi penale - generată de faptul că fiecare cauză înparte are individualitatea sa, impunând tratarea în funcţie de particularităţile saleconcrete.



- principiul dinamismului - care se prezintă sub două aspecte:- necesitatea operativităţii în cercetare şi descoperire;- capacitatea de adaptare permanentă a planului de urmărire penală la

situaţiile care apar în cursul anchetei (versiunile de anchetă se pot modifica pe măsura administrării probatoriului).

Structura planului de urmărire penală este unitară, având un

caracter eficient, organizat (metodic) si trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente :- versiunile care urmează a fi verificate.- problemele pe baza cărora vor fi verificate versiunile.- activităţile care urmează a fi desfăşurate.

Deşi există cauze mai simple care nu necesită un plan de urmărire este indicat

sa se precizeze toate activităţile ce urmează a fi desfăşurate, conform Codului deprocedură penală.Conţinutul planului de urmărire penală este determinat în principal de sarcinile

ce se ridică în cadrul anchetei, de datele la dispoziţia anchetatorului, fiind guvernat deprincipiul legalităţii şi al aflării adevărului. El presupune descoperirea, verificarea şi clarificarea tuturor problemelor legate de soluţionarea cauzei.

Pot f i ut i l izate difer i te metode :- metoda celor şapte întrebări, practic o enumerare a sarcinilor ce se cer a fi

rezolvate de anchetă: ce (faptă s-a comis)? unde ? cine? cum? cu ajutorul cui? în cescop?

- formula celor patru întrebări - care se bazează pe elementele constitutive aleinfracţiunii şi privesc:

- obiectul infracţiunii, valoarea socială lezată;



latura obiectivă a faptei care a fost comisă, respectiv acţiunea / inacţiunea, locul,timpul, nexul cauzal dintre acţiunile şi valoarea socială lezată.

- subiectul infracţiunii - atât activ cât şi pasiv;- latura subiectivă-vinovăţie, forma vinovăţiei, scopul, mobilul.Versiunile apar ca supoziţii logice ale organului judiciar, care orientează

întreaga activitate de stabilire a împrejurărilor în care a fost comisă o anumită faptă.

Acestea pot fi clasificate astfel :- vers iuni pr inc ipale (generale) privind fapta în ansamblu, dacă este

sau nu de natură penală.

- vers iuni secundare care vizează numai anumite aspecte izolate, împrejurări deplan secund, cum ar fi anumite acţiuni ale victimei anterioare faptei, care însă pot servimai apoi la stabilirea mobilului faptei.

Tactica elaborării versiunilor impune ca acestea să fie formulate numai dupa ces-au obţinut date suficiente cu privire la faptă.

Elaborarea versiunilor de urmărire penală este guvernată de trei condiţii esenţiale:



1. Deţinerea de date şi informaţii corespunzătoare cantitativ şi calitativ, condiţionate decalitatea actelor de natură procedurală din care provin;

2. Pregătirea profesională multilaterală şi experienţa în anchetă a celui ceefectuează urmărirea penală, în funcţie de complexitatea cauzei, de gravitateafaptei (omor, tâlhărie, accident de muncă etc) anchetatorul va avea nevoie de

cunoştinţe din diferite domenii, cunoştinţe de drept penal, procedură penală, criminalistică şi medicină legală;

3.Folosirea unor forme logice de raţionament-deductiv, inductiv, analitic,sintetic. Raţionamentele de tip analogic pot însă conduce la situaţia puţin recomandată de a face comparaţii artificiale, prin găsirea unor similitudini cualte cauze soluţionate anterior.

Elabo rarea versiun i lor se supu ne următoarelor principii:-versiunile se elaborează numai pentru ceea ce poate avea mai multeexplicaţii;

-versiunile se elaborează numai pe baza unor date concrete, de natură procesuală, putând fi completate şi cu date de natură extrajudiciară;

-versiunile trebuie să fi elaborate în legătură cu toate explicaţiile posibile sau



plauzibile;-versiunile trebuie să fie clare, precise, cu o temeinică fundamentare logică;

Ascultarea învinuitului sau inculpatului este o activitate procesuală şi de tactică criminalistică efectuată de către organul de urmărire penală, în scopul stabiliriiunor date cu valoare probantă necesare aflării adevărului în cauză. Cu această ocazie învinuitul sau inculpatul poate face mărturisiri complete sau doar parţiale, cu privire la

f

Ascultarea învinuitului sau inculpatul

ui



infracţiunea săvârşită şi la circumstanţele legate de comiterea ei.

Etapele ascultarii

1. Pregătirea ascul tării.

2.Studierea materialului cauzei.

3.Cunoaşterea învinuitului sau inculpatului

4. Intocmirea planului de ascultare.

5. Asigurarea prezenţei apărătorului.

Conform prevederilor art. 70 din C.P.Pen., ascultarea învinuitului sauinculpatului parcurge trei etape:1.verificarea identităţii, urmată de punerea în vedere a învinuirii şi garantarea

dreptului la apărare;2.relatarea liberă;3.ascultarea dirijată.

Verificarea identităţii este de natură să ducă la evitarea greşelilor şi

neînţelegerilor privind datele de identitate ale persoanei ce va fi ascultată. După luareadatelor de identitate învinuitului i se vor aduce la cunoştină învinuirea explicându-i-se,dacă este necesar esenţa acesteia, în această etapă se vor purta discuţii prealabile (încazul ascultării primare), care să permită o „tatonare" a învinuitului ca persoană, preocupări, mentalităţi, pregătire profesională etc. Astfel se realizează o apropierepsihică, de natură să determine o atitudine sinceră a audiatului.



Relatarea liberă - în această fază se va cere celui ascultat să descrie faptacomisă cât mai pe larg, fără a omite nimic, şi să formuleze probele pe care le consideră necesare în apărarea sa în timpul relatării libere vor fi respectate cu stricteţe următoarele regulitactice:

- nu se va încerca obţinerea recunoaşterii cu orice preţ a săvârşirii faptei.Recunoaşterea nu este „regina probelor" şi are aceeaşi valoare probatorie cu celelalteprobe administrate în cauză;- nu se va întrerupe firul relatărilor prin formularea de noi întrebări sau prin replici.

Ascultarea dirijată prin ad resarea de intrebari . Reprezintă un moment deosebit de important al ascultării, succesul depinzând

de calităţile anchetatorului (modul în care a pregătit ascultarea, spiritul de observaţie, iniţiativă şi perspicacitate).

Intrebările vor viza explicaţii complete asupra tuturor faptelor care au fost reţinute, verificarea argumentelor invocate în apărare, precum şi obţinerea de noi date,necunoscute anterior, esenţiale pentru cauză.

Procedee tactice utilizate în ascultarea învinuitului sau inculpatului

Audierea progresivă este o modalitate care se bazează pe prezentareagradată a probatoriului. Mai întâi vor fi prezentate probele de mai mică importanţă(aspecte secundare ale faptei), apoi cele mai importante (care privesc faptul

i i l) A tă d t d t i l lt t ă ţ l t l l



principal), Această gradare poate determina pe cel ascultat să renunţe la eventualeledeclaraţii mincinoase făcute anterior.

Audierea frontală se realizează prin prezentarea neaşteptată a celor maiputernice probe. Această abordare directă, frontală, este menită să spargă verigile

fragile ale apărării învinuitului, obligându-l la declaraţii sincere.Din punctul de vedere al relaţiei psihologice anchetator-anchetat, aceasta trebuie să evidenţieze contactul cu o autoritate. Se va adopta o atitudine sobră, politicoasă, dar rezervată, profesionistă prin ţinuta şi vocabularul anchetatorului. Acesta va solicitalămuriri şi va pune întrebări creându-se astfel un climat de natură să atragă încredereaşi respectul celui audiat.

Ascultarea martorilor Generalitat i

Conform art.78 C.P.Pen martor este persoana care are cunoştinţă despre

f tă î j d t ă i l fl d ă l i î l



vreo faptă sau vreo împrejurare de natură a servi la aflarea adevărului în procesulpenal.

La ascultarea martorilor vor trebui avute în vedere câteva elemente ce pot

influenţa atât obiectivitatea relatărilor cât şi acurateţea lor. Pentru a putea apreciaobiectivitatea declaraţiilor martorilor, pe lângă respectarea regulilor tactice de ascultare,este necesar ca anchetatorul să cunoască şi sa înţeleagă şi postulatele psihice pe carese fundamentează procesele de cunoaştere ale realităţii obiective: percepţia şi memorizarea.

Factor i i ob iect iv i sunt :diţiil t l i (

Percepţia este definită ca fiind complexul senzaţiilor referitoare la calităţile obiectelor, proceselor şi fenomenelor lumii exterioare, reflectate sub forma unor imaginiconcrete. Important pentru acuitatea percepţiilor îl au reprezentările bazate peexperienţa acumulată în cursul existenţei anterioare.

Factor i i sub iect iv i sunt : d fi i ţ l li il l



-condiţiile meteorologice (ex.ploaie, ninsoare, ceaţă etc); intervalulredus de timp al receptării fenomenului, obiectului ori persoanei

-zgomotul de fond;

-obiectele interpuse între martor şi fenomenul, obiectul saupersoana percepută.

- deficienţe ale analizorilor, lanivelul receptorilor sau în zonacorticală;

abateri sau fluctuaţii ale atenţiei;-stări afective puternice (frică,

oroare, ruşine, furie etc);-stări de oboseală sau stres;-nivelul de dezvoltare al simţului

de observaţie;-reprezentări despre lucruri,

percepute în trecut (explicaţii

anterioare).

Memorizarea se bazează pe plasticitatea sistemului nervos, pe capacitateaunei persoane de a reţine obiectele şi fenomenele percepute şi de a le reproduce .

Datorită stimulilor externi au loc procese nervoase de excitaţie. Aceste procesedau naştere unor conexiuni corticale temporare care produc în ţesuturile nervoaseschimbări funcţionale şi care permit reproducerea factorului generator de excitaţie/

i hibiţi ( t ) hi î li ti lil t i (d i lt i ţi i)



inhibiţie (evocarea acestora) chiar în lipsa stimulilor externi (deci ulterior percepţiei).

Memoria unei persoane se caracterizează pr in :- capacitatea motrică;- componenta vizuală;- componenta auditivă;

- capacitatea logico-verbală;- componenta emotivă.

Procesul de memorizare poate fi atât voluntar cât şi involuntar. De aceea încă din faza de relatare liberă anchetatorul va trebui să surprindă tipul de memorie propriemartorului şi să exploateze această trăsătură în favoarea investigaţiei.

Reguli tactice de ascultare a martorilor Ascultarea martorului parcurge trei etape:

1. Iden t if icarea persoanei marto ru lu i , dupa care va fi întrebat dacă este rudă cuvreuna din părţi şi în ce relaţii se află cu acestea. Se va stabili dacă a suferit vreopagubă în urma infracţiunii. Este indicat să se poarte unele discuţii prealabile, de natură ă â ti î d t l i T t î tă i ă t ă t l i ă



să câştige încrederea martorului. Tot în această primă etapă se va cere martorului să depună jurământul.

2. Relatarea liberă a împrejurărilor cunoscute cu privire la cauză. Ca şi în cazulinculpatului este recomandabil ca martorul să nu fie întrerupt decât atunci când se

observă o îndepărtare de la subiect. Prin relatarea liberă există posibilitatea ca martorulsă releve aspecte noi, necunoscute de anchetator, şi care poate au scăpat martorului într-c primă fază. Rememorând evenimentele pe parcursul discuţiei, acesta şi lereaminteşte, de unde apariţia unor noi aspecte. Datele noi vor trebui considerate cuprudenţă şi verificate cu ajutorul celor deja existente .

3. Etapa adresării întrebărilor , care vor fi clare, precise, într-o succesiunegraduală. Ele nu trebuie puse cu intenţia de a intimida martorul şi, cu atât mai mult, să sugereze anumite răspunsuri. Odată cu întrebările se pot prezenta martorilor anumiteobiecte, probe în scopul unei corecte rememorări sau a demascării declaraţiilor, nesincere.

Ascultarea părţii vătămate Partea vătămată este purtătorul unui bagaj de informaţii deosebit de preţioase

cu privire la autorul şi împrejurările faptei, întinderea pagubelor, traumele fizice şi psihiceetc. Victimele infracţiunilor datorită componentei subiective, pot să denaturezeintenţionat relatările despre starea de fapt, fie pentru a ascunde contribuţia lor la genezaconflictului, fie pentru a obţine despăgubiri mai mari. Această posibilitate nu trebuie însă ă d t l tit di d î d i i l d l ţiil i ti i



să dea naştere la o atitudine de neîncredere cu privire la declaraţiile victimei.Partea vătămată este în măsură să identifice autorul faptei, bunurile sustrase,

instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori.

Relatările l ibere vor f i u rmate de întrebări pr iv ind :- raporturile anterioare cu infractorul, dacă era sau nu cunoscut, conduita înainte de

comiterea faptei.- momentele efective ale desfăşurării evenimentelor. Aceste întrebări vin să

completeze datele din relatarea liberă privind locul, timpul şi modul comiterii, numărul departicipanţi, loviturile aplicate, ordinea acestora, discuţiile surprinse şi în general oricealte elemente semnificative care ar fi putut fi scăpate în prima relatare. Se vor ceredetalii de identificare a bunurilor furate.

- elementele ulterioare comiterii faptei: atitudinea infractorului faţă de consecinţele faptei, alte persoane apărute la locul faptei, ce s-a întreprins după transportarea victimeila spital, urmărirea autorului încercarea limitării pagubelor.

Ascultarea minorilor Dată fiind situaţia particulară a dezvoltării psihice şi fizice a minorilor, cu o

personalitate în curs de formare, ascultarea comportă unele elemente specifice. Audierea minorilor presupune o şi mai atentă pregătire, adecvată sau în

concordanţă cu particularităţile psihologice specifice fiecărei vârste .Se vor obţine date privind mediul familial, şcolar, locul de muncă dacă este

cazul precum şi cu privire la preocupările cercul de prieteni preferinţe etc Prin discuţii



cazul, precum şi cu privire la preocupările, cercul de prieteni, preferinţe etc. Prin discuţii cu rudele, părinţii, profesorii şi anturajul minorului se va contura portretul psiho-afectiv şi intelectual al acestuia, de natură să permită planificarea strategiei de ascultare,stabilirea persoanelor care comunică mai uşor, care îl pot influenţa, în care are maimultă încredere, din rândul cărora se pot alege cei ce vor asista la audiere.

Confruntarea Confruntarea reprezintă un procedeu la care se poate recurge în situaţiile în care întredeclaraţiile diferitelor persoane există contradicţii, cerându-li-se clarificarea sicompletarea anumitor probe sau depoziţii. Confruntarea, ca o soluţie de excepţie, trebuie să fi bine pregătită, mai ales sub aspectul stăpânirii perfecte a datelor ce

urmează a fi clarificate.

Reconst i tu i rea

Reconstituirea poate fi definită ca o activitate tactică prin care sunt reproduseintegral sau parţial împrejurări ale cauzei, fapte sau secvenţe ale acestora, care s-auprodus înainte, în timpul ori după comiterea infracţiunii, verificându-se pe această caleprobatoriul existent, în condiţiile concrete şi cu mijloacele ce rezultă din conţinutul său, putând fi obţinute probe noi sau lămurite aspecte controversate, inclusiv aşa-zisele

împrejurări negative''



„ împrejurări negative .Reconstituirea nu trebuie confundată cu experimentul judiciar. Aceasta dinurmă este menit să reproducă modul în care s-a desfăşurat un anumit proces, cum ar fistabilirea distanţei de la care martorul a putut observa trăsăturile autorului faptei,stabilirea modului de producere ale unor urrne etc.

Rezultatele reconstituirii se consemnează într-un proces verbal, fiind fixate prinschiţe, fotografiere şi înregistrări video. Se recomandă reţinerea cât mai amănunţită atuturor aspectelor, cum ar fi metodele aplicate, mijloacele tehnice utilizate, moduldesfăşurării, persoanele participante, acţiunile executate şi de către cine, dacă s-arepetat secvenţa şi de câte ori.

De asemenea vor fi notate relatările şi observaţiile participanţilor . Planşele

fotografice se anexează la procesul verbal. Se vor menţiona data şi ora începerii şi încheierii reconstituirii, actul fiind semnat pe fiecare pagină de către toate persoanelecare au luat parte.

Percheziţia Precizari de ord in general

Percheziţia constă în activitatea tactică de căutare de noi dovezi, prindescoperirea şi ridicarea de obiecte şi /sau de înscrisuri care au legătură cu comitereafaptei ilicite.

Din practica judiciară rezultă că obiectele căutate în locurile unde există bănuieli



Din practica judiciară rezultă că obiectele căutate în locurile unde există bănuieli că ar fi ascunse sau depozitate sunt următoarele :-obiectele produs al infracţiunii (bunurile sustrase, bancnote falsificate);

-obiectele utilizate la comiterea faptei (instrumente de spargere, arme albesau de foc, aparatură şi materiale de contrafacere, dischete în cazulinfracţiunilor cibernetice);

-obiectele deţinute ilegal (arme, explozive, substanţe toxice, stupefiante);

-obiectele care au creat urme la locul faptei (încălţăminte, dispozitive de

violare a încuietorilor, instrumente de forţare şi efracţie, obiectevulnerante, contondente tăietoare sau despicătoare, autoturismul care apărăsit locul accidentului).

Pentru o deplină reuşită percheziţia trebuie bine organizată, stabilindu-se înprealabil o serie de obiect ive cum ar fi :- precizarea scopului în funcţie de natura infracţiunii

- delimitarea şi cunoaşterea locului unde se va efectuat percheziţia.

date cu privire la persoanele supuse percheziţiei trăsături de personalitate şi



- date cu privire la persoanele supuse percheziţiei, trăsături de personalitate şi relaţiile cu anturajul.

- alegerea momentului optim, în care elementul „surpriză" joacă un rol esenţial

- stabilirea persoanelor participante: organele de urmărire penală, personalul de pazaşi de căutare, specialiştii în. anumite domenii tehnice (dacă este cazul), martorii asistenţi şi, nu în ultimul rând, persoana sau persoanele percheziţionate, în lipsa acestora se vaasigura prezenţa unui reprezentant (apărător, membru al familiei, vecin sau persoană apropiată).

-mijloacele tehnico materiale: truse criminalistice, detectoare şi sonde, chei şi instrumente de tăiere, forţare şi săpare, surse de iluminare, aparatură foto şi de înregistrare video, materiale pentru ambalare şi sigilare.

Metodologia efectuării percheziţiei

Percheziţia persoanei Cazul tipic îl reprezintă surprinderea în flagrant delict sau executarea unui

mandat de arestare, înainte de percheziţia propriu zisă persoana va fi imobilizată prin întoarcerea cu spatele, mâinile deasupra capului şi picioarele desfăcute. Cu prioritate seva verifica dacă are asupra sa armament sau obiecte periculoase ce ar putea servi la un

atac



atac.

Percheziţia corporală ( anatomică) se efectuează numai de către o persoană deacelaşi sex, eventual asistată de către un medic. Se au în vedere zonele corpului carear fi putut servi drept ascunzătoare pentru obiectele mici: orificiile naturale (rect, vagin,gură, urechii, nării) şi organele interne prin examinări radiologice (esofag, stomac,

intestine). Cercetarea se poate extinde şi la proteze, cum ar fi aparat dentar, auditiv saugipsat.

Percheziţia îmbrăcămintei . De obicei căutarea se efectuează de sus în jos, adică de la cap spre picioare.

Fiecare obiect de îmbrăcăminte va fi examinat minuţios cu deosebire locurile ascunse

privirii: buzunare, căptuşeli, cusături, mâneci, manşete, revere, gulere, tocul şi talpa încălţămintei. La fel şi pentru obiectele accesorii: portmoneu, pachet ţigări, toculochelarilor, ceasul de mână, umbrela, geantă, bagaje. Dacă există suspiciuni că obiectele căutate au fost disimulate prin înfăşurare sau fixate direct pe corp se va cerepersoanei percheziţionate să se dezbrace.

Percheziţia lo cu rilo r închis e.

Prin locuri închise se înţeleg spaţiile construite, respectiv locuinţele, sediileinstituţiilor sau întreprinderilor, localurile publice etc.Un prim deziderat îl constituie caracterul inopinat al percheziţiei, de unde

necesitatea luării unor măsuri preventive, cum ar fi parcarea mijloacelor de transport aechipei la o oarecare distanţă.

Se vor lua măsuri de pază şi de blocare a căilor de acces pentru a se împiedica

dispariţia persoanei şi evacuarea obiectelor căutate



dispariţia persoanei şi evacuarea obiectelor căutate.Pătrunderea în locuinţă se va face în aşa fel încât să se evite pe cât posibil

incidentele violente. Se va recurge la intrarea forţată numai în extremis, cu respectareadispoziţiilor procesuale.

Percheziţionarea mij loacelor de transp ort în general şi a autovehiculelor în

special prezintă anumite particularităţi impuse de locurile ce pot servi dreptascunzători: portiere, bord, banchete, tapiserie, motor, rezervor de benzină, acumulator,roată de rezervă, faruri, mască etc.

Percheziţia locur i lor deschise. Locurile deschise sunt extrem de diverse, fie în jurul casei(curte, grădină, teren

cultivat), fie extravilan ( câmp, pădure, spaţii de agrement).Indicii importante vor putea fi furnizate de elemente frapante ale suprafeţei, cum ar fi cele datorate îngropării obiectelor sau cadavrelor( afanarea pământului, pietresuprapuse, tăierea şi ofilirea vegetaţiei). Atenţia va fi dirijată spre posibilele mijloacele decamuflare (stoguri, stive de lemne, grămezi de deşeuri sau gunoi) şi spre potenţialele locuri de ascundere (fântâni, toalete, coteţe, cuşti).

După efectuarea percheziţiei se încheie un proces verbal în care seconsemnează:- data şi locul percheziţiei;- numele şi calitatea celui care îl încheie;- datele de identificare ale martorilor asistenţi şi ale altor persoane prezente- constatările efectuate;

obiectele şi înscrisurile găsite cu descrierea exactă a caracteristicilor



- obiectele şi înscrisurile găsite, cu descrierea exactă a caracteristicilor individualizatoare, şi condiţiile în care au fost descoperite;-măsurile luate: ridicare, lăsare în custodie etc;

Procesul verbal va fi semnat de către toate părţile participante şi se vor anexafotografiile, înregistrările video şi schiţele întocmite cu această ocazie.

Documents

52933762 Curs de Criminalistica