„Dacă nu eşti mirat, nu poţi să fii artist” – Radu Ţuculescu

O nouă lectură publică în seria celor realizate de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a avut loc, vineri, 31 octombrie, ora 12, în Sala festivă a Co-legiului Naţional „Silvania” din Zalău. Invitatul special a fost prozatorul, romancierul, dramaturgul şi traducătorul Radu Ţuculescu, un profil complex pentru care creaţia înseamnă o permanentă descoperire, o mirare în faţa spectacolului vieţii, o curiozitate aproape juvenilă pentru faptul exterior.

Deschiderea lecturii publice a fost realizată de poetul Daniel Hoblea, care a făcut o prezentare a parcursului profesional al invitatului.

Radu Ţuculescu a ales să lectureze două proze scurte: Uscătoria de partid şi Vai, ce bine va fi!, scrieri dominate de un ton ironic, o ironie fină în ceea ce priveşte perioada posttotalitară, o etapă în care funcţionarii aveau aceleaşi obiceiuri dobândite în comu-nism şi de care nu se dezic. Cotidianul banal este radiografiat cu un umor in-teligent, dezinvolt, controlat. Vocaţia de dramaturg a lui Radu Ţuculescu este uşor recognoscibilă şi în tonul narativ al prozelor lecturate, autorul fiind şi un acribios observator al soci-alului pe care îl surprinde în manieră ludică: „Florica şi copiii consumă toa-te prunele şi aruncă sâmburii pe jos”.

Al doilea moment al întâlnirii s-a concentrat în jurul unei producţii realizate de TVR Cluj pentru TVR Cultural în care a fost surprins par-cursul biografic al autorului, imagi-nile glisând dinspre spaţiul copilăriei

spre maturitatea dominată de vocaţia de scriitor.

Noţiunea de scriitor se concen-trează în jurul a doi termeni, uimire şi curiozitate, aceştia definesc structura interioară a artistului şi trebuie să-l însoţească pe creator până la moarte, susţine prozatorul Radu Ţuculescu: „Dacă nu eşti mirat, nu poţi să fii artist”. Mărturiseşte deopotrivă că două au fost pasiunile care l-au desăvârşit spiritual: vioara şi proza, în esenţă proza este expresia muzicii interioare a artistului, iar muzica – trăire pe portativ: „Am scris proză tot timpul, chiar şi atunci când am cântat la vioară”.

Filmul surprinde atelierul cre-aţiei artistului, culisele realizării romanului Povestirile mameibătrâne, un roman despre un sat din Sălaj, o reconstituire a unei lumi pe cale de dispariţie, o realitate crudă care se amestecă cu o realitate magică.

Concluzia prozatorului a fost că este nevoie de un centru cultural în orice parte a lumii pentru că nu se poate renunţa la cultură, aceasta ne defineşte şi ne singularizează în univers.

Prof. dr. Imelda ChInţa

2

Consiliul Național al Elevilor (CNE)  este structura reprezen-tativă a elevilor la nivel național, promotor al proiectelor şi progra-melor care încurajează dezvoltarea personală a elevilor, voluntariatul şi implicarea în comunitate. Scopul principal al Consiliului Național al Elevilor este de a apăra şi promova  drepturile şi interesele elevilor şi de a implica elevii în actul educațional, viața civică, socială şi culturală.

CNE funcționează ca struc-tură consultativă a Ministerului Educației Naționale, fiind înființat în anul 2007, în baza OMECT nr. 2782/. În prezent funcționează în baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare aprobat pr in OMECTS 4247/2010. Este compus din 45 de membri, 42 de preşedinți ai Consiliilor Județene ale Elevilor şi 3 vicepreşedinți ai Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti.

Consiliul Național al Elevilor re-prezintă elevii în fața instituțiilor şi organismelor relevante, acționează ca organism care sprijină toate sub-structurile sale şi utilizează orice modalități legale şi legitime pentru a-şi atinge obiectivele.

Pr incipalele obiective ale Consiliului Național al Elevilor sunt:

a) reprezentarea e lev i lor ca beneficiari principali ai sis-temului de învățământ pre-u n i v e r s i t a r d i n R o m â n i a ;  b) participarea activă a elevilor în procesul decizional în legă-tură cu toate aspectele ce țin de învățământul preuniversitar;

c) supravegherea respectării şi implementării drepturilor elevilor; 

d) încurajarea schimburilor de experiență şi exemplelor de bune practici; 

e) sprijinirea dezvoltării tuturor substructurilor sale; 

f) susținerea voluntariatului şi a acțiunilor pliate pe nevoile elevilor.

Ierahia Consiliului Național al Elevilor

Consiliul Şcolar al Elevilor  este structura de bază care are rolul de a reprezenta un punct intermediar între elevi şi corpul didactic, de a fi un factor al respectării principiilor democratice în şcoli.

Consiliul Judeţean al Ele-vilor şi Consiliul Municipal al

3

Elevilor Bucureşti este structura reprezentativă a elevilor la nivel judeţean/municipal, subordonată Consiliului Regional al Elevilor şi Consiliului Naţional al Elevilor, care coordonează activitatea Consiliilor Locale ale Elevilor şi a Consiliilor Şcolare ale Elevilor. Preşedinții Consiliilor Județene ale Elevilor, preşedintele Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, împreună cu 3 vicepreşedinți din Consiliului Mu-nicipal al Elevilor Bucureşti, sunt membri cu drept de vot în cadrul Consiliului Național al Elevilor şi constituie Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor.

Astfel, Consiliul Şcolar al Elevi-lor CNS este structura de bază care reprezintă elevii Colegiului Naţional „Silvania”. În urma alegerilor, din data de 30 octombrie 2013, a fost aleasă noua conducere, respectiv preşedinte-le, vicepreşedintele şi secretarul.

Prima activitate propriu-zisă a no-ului bord a avut loc în data de 31 octombrie, o petrecere tematică de Halloween, organizată în Tea Club de către membrii CŞE. Scopul aces-tei acţiuni a constat în sărbătorirea într-un mod plăcut a evenimen-tului. S-au desfăşurat o serie de probe şi concursuri specifice temei petrecerii, oferindu-se ulterior şi premii participanţilor.

Pe parcursul lunii decembrie, proiectul „Un zâmbet de Crăciun” a fost demarat şi organizat în mai multe activităţi:

• Târgul de Crăciun – eveni-ment în cadrul căruia elevii au oferit din obiectele lor dragi sau au confecţionat altele, care s-au dat spre vânzare la standurile existente în curtea şcolii.

• Seara de desene animate – în seara de 16 decembrie, elevii de la CNS au vizionat desenele copilăriei, la intrare putând să îşi aducă con-tribuţia cu o mică donaţie.

• În 18 şi 19 decembrie s-a realizat distribuirea unor produse achiziţionate în urma activităţilor

4

mai sus-menţionate, la Casa de tip familial din Cehu şi la Mănăstirea Bic.

Activitatea derulată a fost în scop caritabil.

Un proiect marca CJE SJ a fost realizat şi la Colegiul Naţional „Sil-vania” între 1 şi 17 decembrie 2013. Pe parcursul a două săptămâni, elevii au putut să doneze cărţi, contribuind astfel la deschiderea bibliotecii din comuna Derşida. La CNS s-au adunat aproximativ 1200 de cărţi în limba română, engleză şi

maghiară.Pe parcursul anului şcolar 2013-

2014, bilunar s-a organizat un „maraton” al filmelor. Scopul pro-iectului a constat în formarea unor abilităţi şi cunoştinţe cinematogra-fice în rândul elevilor. La activităţi au participat constant între 15, până la 50 de elevi.

În luna ianuarie, una dintre ac-tivităţile de succes a fost seara de Karaoke, eveniment la care au luat parte aproximativ 150 de elevi, care au cântat şi s-au simţit bine într-o

5

atmosferă plăcută la Colegiul Naţi-onal „Silvania”.

În 14 februarie, câţiva cupidoni de la CNS au distribuit prin liceu mesaje de dragoste. S-au distribuit în jur de 800 de bilete cu mesaje frumoase şi tematică pentru luna

iubirii.În data de 24 februarie a avut

loc petrecerea de Dragobete, unde elevii au avut oportunitatea de a petrece după-masa alături de alţi colegi, cu activităţi şi concursuri antrenante în Tea Club.

6

Judeţul Sălaj a luat parte la pro-iectul naţional „CiNE contează pe tine”, implicit şi Colegiul Naţional „Silvania”. În cadrul acestui pro-iect, elevii de la CNS au completat chestionare în vederea obţinerii unor informaţii despre principa-lele probleme cu care se confruntă

tinerii. În Sălaj şi la CNS pe primul loc s-a clasat absenteismul. Din cele 3000 de chestionare din Sălaj, CNS a contribuit cu aproximativ 150.

Cu ocazia orei Pământului, în Grădina CNS s-a pregătit un foc de tabără unde s-a cântat, iar timp de o oră liceeni au stins luminile artifici-

7

ale şi au prăjit o nalbă. Evenimentul a continuat după participarea la Marşul Luminii organizat de CJE Sălaj în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană.

Atât în cadrul Zilelor Şcolii, cât şi în cadrul săptămânii „Şcoala Al-tfel”, Consiliul Elevilor a demarat diferite activităţi cu rol educativ,

dar şi ca alternativă de petrecere a timpului pentru liceeni. Astfel, s-au organizat competiţii de fotbal, şah, ateliere de lucru, prezentări şi experimente.

Una dintre activităţile cu istorie la CNS a avut loc şi în luna mai. Echipele câştigătoare au participat la spectacolul „CJE are talent”, unde Colegiul Naţional „Silvania” a reuşit să câştige locul I şi II.

Evenimentul a putut să ofere un cadru prielnic de manisfestare a talentelor elevilor, dar şi de pro-movare a acestora.

De asemenea, Consiliul Elevilor va desfăşura pe parcursul anului şcolar o serie de activităţi cu şi pen-tru tineri, în special după alegerea noii conduceri.

Vă invităm să apreciaţi atât pagina Consiliul Şcolar al Elevilor, cât şi pagina Consiliului Judeţean al Elevilor Sălaj.

www.facebook.com/Consi-liulScolarAlElevilorCns

www.facebook.com/CJESJ

Denisa Ligia MaTEI, reprezentant al Consiliului

Elevilor, clasa a XI-a G

8

Odată cu începerea anului şcolar,  Consiliul Naţional al Elevilor  a anunţat o nouă serie de alegeri în singurul for repre-zentativ al elevilor din Româ-nia. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al structurii, în fiecare unitate de învăţământ va fi ales câte un lider, respectiv în fiecare judeţ, regiune şi ulterior la nivelul ţării.

Încă de pe 23 septembrie, elevii din întreaga ţară au putut să îşi depună candidatura pentru una din funcţiile Consiliului Şcolar din liceul său, pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor.

Orice elev care îşi doreşte să se implice în singurul for reprezentativ al elevilor din România şi să fie vocea colegilor săi, poate să aplice până în data de 17 octombrie pe funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau director al unuia dintre departamentele CŞE-ului din care provine.

În zilele de 18 şi 19 octombrie vor fi validate candidaturile online şi în format fizic, urmând ca în perioada 20–26 octombrie, candidaţii eligi-bili pentru alegeri îşi vor desfăşura campania electoral ca să îşi convingă colegii că ei sunt cei mai potriviţi să îi reprezinte.

Totodată, perioada de desfăşurare a procesului electoral propriu-zis este 27 octombrie - 1 noiembrie 2014.

Din 2007, a opta generaţie urmează să vină ca să apere şi să pro-moveze drepturile  şi  interesele elevilor  şi să-şi implice colegii în actul educațional, viaţa civică, socială şi culturală. Nu fi un simplu specta-tor, candidează, votează, îmbunătățeşte! Crezi că ai toate abilităţile ne-cesare pentru a-ţi reprezenta colegii? Nu trebuie să fii olimpic, să fii şeful clasei sau preferatul profesorilor, trebuie doar să te implici şi să îți doreşti să faci o schimbare pentru tine şi pentru colegii tăi. Fă-ți curaj, un plan de acțiuni şi depune-ți candidatura! Fii vocea colegilor tăi! Candidează pentru o funcţie în Consiliul Elevilor!

Pentru mai multe informații, urmăreşte pagina oficială de Facebook a Consiliului Elevilor, site-ul nostru de unde pot fi preluate mai multe in-formaţii despre alegeri, dar poate fi realizată şi descărcarea documentelor pentru dosarul fizic şi platforma suport wedu.ro pe care se vor depune candidaturile online.

Denisa Ligia MaTEI, redactor al Biroului de Presă al Consiliului naţional al Elevilor,

clasa a XI-a G, Colegiul naţional „Silvania” Zalău

9

Odată cu Alegerile Europarla-mentare, Consiliul Naţional al Ele-vilor a transmis un mesaj tuturor elevilor, dar şi partidelor politice, şcolilor şi Inspectoratelor Şcolare. În data de 25 mai, cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot au putut să-şi aleagă reprezentanții în Parla-mentul European.

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat tuturor partidelor politice, şcolilor şi Inspectoratelor Şcolare să nu desfăşoare activități şi să nu distribuie în şcoli materiale cu caracter politic, în vederea respec-tării conduitei actului educațional. În cazul în care această conduită se încălca, Consiliul elevilor a încurajat să fie raportată către instituțiile autorizate, astfel încât orele de curs şi activitățile extracurriculare să se desfăşoare într-un mod corect, apo-litic. Astfel de activități sunt inter-zise prin Legea Educației Naționale, art. 7, alineatul (1): „În unitățile, în instituțiile de învățământ şi în toate spațiile destinate educației şi formării profesionale sunt interzi-se activitățile care încalcă normele de moralitate şi orice activități care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a co-

piilor şi a tinerilor, respectiv a per-sonalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activitățile de natură politică şi prozelitismul religios”.

Structura reprezentativă a elevi-lor din România a încurajat elevii ce au împlinit vârsta necesară pentru vot să-şi exprime acest drept stipu-lat în Constituția României  - capi-tolul II, art. 36, alineatul (1): „Ce-tăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor, inclusiv”, deoarece pen-tru funcţionarea eficientă a Uniunii Europene  şi pentru menţinerea legitimităţii politice a instituţiilor sale, este esenţial ca cetăţeanul să fie implicat într-o manieră directă şi într-o măsură mai mare în procesul decizional privind politicile publice care îl vor afecta.

Astfel, dincolo de participarea la vot şi de alegerea unor reprezen-tanţi politici, cetăţeanul trebuie să aibă ocazia de a fi consultat refe-ritor la politicile publice de nivel local, naţional şi comunitar. Numai prin cooperarea reală dintre cetă-ţean şi structurile administrative, se poate ajunge la un climat optim dezvoltării în viitor.

10

În perioada 25 august-31 sep-tembrie s-a desfăşurat la Eforie Sud, tabăra naţională pentru concursul de proiecte Antidrog „Împreună”, concurs la care au par-ticipat 31 de judeţe, printre care şi judeţul Sălaj, reprezentat de elevi ai Colegiul Naţional «Silvania» Zalău. Coordonatoarea proiectului desfăşurat de-a lungul întregului an şcolar 2014, a fost domnişoara profesoară Iulia Florian, iar elevii implicaţi în proiect au fost: Petric Teodora (cls a XI–a F), Matei De-nisa (cls a XI–a G), Matyas Eduard (cls a XI–a A) şi Blaj Andrei (cls a XI–a C). Datorită faptului că la

nivel judeţean proiectul nostru a fost cel câştigător, am pornit spre faza naţională.

Astfel, în săptămâna petrecută pe malul Mării Negre, echipajul „Împreună” a participat la ateliere practice, cum ar fi: dans, gastrono-

Concurs Naţional de proiecte antidrog „Împreună”

Este cu atât mai important pentru tânărul contemporan să conştientizeze importanța exerci-tării dreptului de vot, în vederea responsabilizării acestora într-un context democratic. Consiliul Ele-vilor conştientizează necesitatea implicării elevilor majori, şi nu nu-mai, în procesul decizional, cu atât mai mult la nivel european.

Astfel, similar cu alegerile eu-roparlamentare, Consiliul Elevilor, structură reprezentativă în Româ-nia, încurajează toți elevii cu drept de vot să se prezinte la urne în urma unei informări solide  legată de ofertele politice ale candidaților

la preşedinţia României. Alegerile prezidențiale din România  sunt programate a avea loc în 2 noiem-brie  2014. În eventualitatea în care va fi necesar, turul al doilea de scrutin va avea loc în data de 16 noiembrie 2014.

Ultimele alegeri prezidențiale au avut loc la  6 decembrie  2009. Conform Constituției României, art. 83, preşedintele este ales pe un termen de 5 ani.

Denisa Ligia MaTEI,redactor al Biroului de

Presă al Consiliului naţional al Elevilor, clasa a XI-a G, CnS

11

mie, parabole şi povestiri, teatru, jocuri interactive, tir, conversaţie şi multe altele, iar în ultima zi de concurs, împreună cu profesoara însoţitoare Imelda Chinţa, am participat la o probă practică, un traseu, care trebuia parcurs contra cronometru, traseu compus din mai multe probe sportive şi nu numai: darts, baschet, proba de dans, mers prin tuburile de tobogan, atelier de quilling şi ultima probă - cea mai grea - învârtitul repede în jurul unui băţ. Locul obţinut de echipajul nostru a fost 7 la nivel naţional, loc

de care noi suntem foarte mândri. La etapa judeţeană a ediţiei

2014 pot participa echipaje for-mate din 4 elevi, clasa a IX-a şi/sau a X-a şi un profesor coordonator. Echipa noastră vă îndeamnă să participaţi cu un astfel de proiect la etapa judeţeană deoarece experi-enţa de la etapa naţională este una inedită. Un mic secret, la deliberare sunt apreciate originalitatea, meto-dele inovative şi interactivitatea.

Teodora PETrIC, clasa a XI-a F

12

Consiliul Național al Elevilor, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Apărării Naționale şi Departamentul pen-tru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism orga-nizează, în data de 16 septembrie, proiectul „Ministru pentru o zi”.

Scopul proiectului constă, pe de o parte, în conştientizarea respon-sabilităţilor unui lider cu atribuţii la nivel naţional, cât şi înlăturarea barierelor de comunicare dintre elevi şi mediul decizional. Odată cu acest proiect, Consiliul Elevi-lor îşi consolidează poziţia de for consultativ  în cadrul sistemului educaţional.

La proiectul „Ministru pentru o zi” au putut lua parte elevi din întreaga ţară  care şi-au dorit să contribuie la îmbunătăţirea poli-ticilor educaţionale şi de tineret.

Denisa Ligia MATEI, elevă la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău este una dintre cei patru miniştri pentru o zi. În urma de-punerii aplicaţiilor pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor Wedu.ro şi jurizării de către o comisie mixtă formată

din doi reprezentanţi CNE, doi reprezentanţi ai ministerelor şi un consultant extern, Denisa a ocupat postul de ministru pentru o zi al Ministerului Tineretului şi Sportului.

Dacă în luna martie a acestui an ne-am mândrit pentru reuşita câştigării mandatului de redactor al Biroului de Presă al Consiliului Naţional al Elevilor, fiind prima sălăjeancă cu funcţie la nivel na-ţional, acum Denisa va petrece o zi la MTS.

Cei care au dorit să imple-menteze idei la care până acum răspundeau cu  „ce s-ar întâm-

13

pla dacă...”,  şi-au putut depune aplicațiile până  la data de  31 august  pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, Wedu.ro.

Astfel, participanții au descris pe scurt două dintre cele mai im-portante proiecte inițiate şi cum au contribuit ele la dezvoltarea tinerilor şi ce impact au avut ele asupra grupului țintă.

Ca să participe la acest proiect, a fost necesar ca viitorii miniştri să-şi prezinte două competențe care îi recomandă, dar şi contextul în care le-au pus în practică.

De asemenea, acestea trebuiau să fie însoțite de motivul pentru care îşi doresc să fie în postura unui ministru pentru o zi, pre-cum şi de o ministrategie pentru dezvoltarea ministerului vizat şi

a domeniului său de activitate din perspectiva unui ministru.

Astfel, Denisa Ligia Matei, a fost ministru pentru o zi la Mi-nisterul Tineretului şi Sportului alături de Gabriela Szabó, perioa-dă în care a putut afla mai multe despre obiectivele strategice ale ministerului avizat, atribuţiile generale ale acestuia, dar şi despre proiectele viitoare şi în curs de derulare.

Ziua de marţi a început pentru Denisa prin cunoaşterea întregii echipe de la MTS, respectiv a membrilor cabinetului.

La amiază, ministrul pentru o zi, a luat parte la inaugurarea „Cen-trului de excelență regional pentru gimnastică Steaua”, care face parte din proiectul național „Re-lansarea Gimnasticii Româneşti”,

14

desfăşurat de Fundația Casa Cam-pionilor cu sprijinul Petrom şi în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică. La acest eveni-ment, pe lângă ministrul Gabriela Szabó au fost prezenţi şi Ministrul Apărării, Mircea Duşa, antreno-rii Mariana Bitang şi Octavian Bellu. La eveniment au mai fost prezenţi foştii sportivi: Sandra Izbaşa, Marian Drăgulescu, Silvia Stroescu şi Alina Dumitru. Centrul Olimpic de Gimnastică din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua este unul dintre cele şase centre regionale de pregătire a fetiţelor. În cadrul acestuia vor locui, se vor antrena şi vor beneficia de masă 30 de sportive, care în prezent au între şase şi şapte ani. Cele 30 de sportive au fost selecţionate din peste 1.300 de copii, iar în centru vor locui 14 sportive, în regim permanent, şi 16 în regim de se-micantonament.

De asemenea, la întoarcerea de la inaugurarea centrului de excelenţă, a avut loc o şedinţă la minister pe diferite probleme de tineret şi sport la care a participat şi Denisa. După diferite discuţii şi schimburi de opinii, în a doua parte a zilei, alături de Gabriela Szabó, Denisa a avut plăcerea de a-l cunoaşte pe primul preşedin-te-jucător care s-a retras din bas-chetul românesc,Virgil Stănescu, oferindu-i o diplomă pentru per-formanţă.

Deşi iniţial proiectul era pre-

văzut să se desfăşoare doar pe 16 septembrie, ministrul Tineretului şi Sportului a invitat-o pe Denisa să se reîntoarcă şi miercuri, 17 septembrie, pentru a mai petrece câteva ore la minister. În cea de-a doua zi, după mici activităţi la Mi-nisterul Tineretului şi Sportului, Denisa s-a îndreptat spre Guver-nul României alături de Cosmin Cristian, Secretarul de Stat pe Tineret din cadrul Ministerului Tineretului si Sportului.

„Proiectul «Ministru pentru o zi» a reprezentat oportunitatea ideală pentru a putea cunoaşte diferite puteri decizionale din statul român şi de a înţelege cum funcţionează unele mecanisme din cadrul unor instituţii, precum Ministerul Ti-neretului şi Sportului. Am înţeles faptul că există o discrepanţă între aparenţă şi esenţă, dar şi faptul că lucrurile nu pot să funcţioneze şi planurile să poată să fie puse în aplicare fără o echipă bine consoli-dată. De asemenea, având în vedere faptul că, în prezent, credibilitatea tinerilor în instituţiile statului scade, proiectele similare cu acesta pot rupe barierele dintre cetăţean şi minister, în cazul de faţă. Îmi doresc ca şi în următorii ani elevii să aplice la proiectul «Ministru pentru o zi» şi, de ce nu, mai multe ministere să îşi arate deschiderea spre o colabo-rare cu Consiliul Elevilor” a afirmat Denisa la finalul celor două zile petrecute la MTS în postura unui ministru.

15

Mă înec în acest romb, în acest vârtej al dorinţelor. Mă scufund după nereuşite încercări de a înota printre ele. Mă pierd în mulţime, căutându-mi sufletul.

La un colţ de stradă, îl văd înecat în suspine. Îmi e frică să întreb „de ce?”, pentru că ştiu ce va urma. Vreau să fiu iar în concordanţă cu el. Vreau, nu îmi doresc. Vreau să locuim iar în acelaşi lăcaş, împărtăşindu-ne plăce-rile, fie ele fantastice sau groteşti, eu vreau asta.

Vreau să fiu împreună atât cu vălul alb al acestei înfăţişări, cât şi cu cel întunecat. Te văd, dar neclar. Te privesc în ochi, dar mă adâncesc în tot ce văd în ei, în mine, în tine, în tot.

Sunt aici, iar tu eşti nicăieri. Ni-ciodată nu mi-au plăcut romanele de dragoste, mi se păreau prea false, iar acum eu scriu unul.

Îmi e ruşine de mine că sunt atât de josnică, dar viaţa mă face să fiu aşa, uneori, viaţa obligându-te să devii alt-ceva decât ceea ce eşti. Dar mă bucur pentru asta, acum şi în această clipă sunt un alt om, o altă personalitate, o

altă fiinţă decât ceea ce am fost până acum, de fapt sunt o fiinţă.

Până acum, eram doar vieţui-toare, reuşeam să supravieţuiesc, dar acum... acum sunt cu totul altce-va... sunt om. Trăiesc, simt, iubesc. Îmi e jenă să spun că iubesc, dar acesta e adevărul... E dureros... ca o piatră fierbinte zdrobind rana. Privesc cu ochii larg deschişi, cu min-tea limpede, totuşi nu văd nimic, e un bizar bazar invincibil. E un întuneric de nedescris, dar în acelaşi timp de-scriptibil... e vârtejul dorinţelor mele, e imaginea mea a tot ce văd şi ce nu simt, a tot ce visez în van la ce nu am, la tot ce am pierdut şi la tot ce voi primi de la viaţă. Vreau, pot, dar sunt slabă.

În faţa ta, mă cutremur, mă simt atât de mică, atât de necruţătoare.

Ooo tu, viaţă plină de deşertă-ciune, tu eşti începutul, iar eu... eu sunt sfârşitul. Tu vei rămâne mereu aici, pentru fiecare un început, dar eu am fost, dar numai pentru mine un sfârşit crunt.

Flavia ŞanDor, clasa a XI-a G

Am intrat. Simt, aud, dar nu văd. Totul e identic, nimic schim-bat, nimic diferit, nimic mai clar, dar prin nimic referindu-mă în mod paradoxal la tot câmpul meu vizual. Imaginea vibrantă îmi derutează ideile.

Privesc ca-ntr-un pustiu aglo-merat de prea multă linişte, o linişte a sunetelor vibrante, mult prea grăbite în tot acest proces.

Aud voci. Voci pline de nepăsa-re, voci desfăşurându-se în mintea

mea asemeni dansului ielelor în zilele de primăvară secetoasă, voci care te plimbă în muzicalitatea lor, purtându-te în delir.

Devin aglomerante, devin prea pline de sălbăticie, dezacordanţă şi... au încetat...

Oare am ieşit? Asta a fost tot? Dar mai mult de atât, e ca un mon-tagne russe, care se opreşte în cel mai înalt punct de unde cade în gol. Abia acum începe totul, abia acum devine necunoscutul luminat şi

16

întunericul adevărata cunoaştere. Abia acum viaţa se poate trăi în desluşire.

Sentimente, durere, plăcere, toate aceste puncte maxime sunt ale tale. Trebuie doar să ştii cum să te bucuri de ele, altfel pot deveni necruţătoare. Noi. Noi suntem stăpânii. Noi putem face ca tot acest parcurs să fie unul bun... Această fiinţă inferioară atâtor al-tora... poate fi mai presus de orice. Dar acum, acum totul poa-te deveni mai real ca oricând... Privesc înprejurimea şi trăiesc.

Plouă... pietre mari coagu-late se coboară violent asupra mea şi începe metamorfoza, devii ceea ce vezi, ceea ce crezi, mai exact ce ţi-ai dorit mereu. Eşti calm, dar te izbeşti la fel ca stropii de apă de zidurile acestei cetăţi. Te loveşti atât de puter-

nic, încât durerea devine o plă-cere perpetuă. Deja faceţi parte unul din celălalt. Acum eşti pe deplin una cu universul. Tu eşti tot, eşti doar tu. Te-ai dedicat pe deplin şi acum totul este al tău. Încetul cu încetul totul se sfârşeşte, frumosul nu mai e atât de real cum pare şi îşi face apariţia realitatea, cruda şi necruţătoarea realitate. Ea nu iartă, nu iubeşte, nu doreşte. Dar ea, dăruieşte.

Ea ne oferă şansa de a trăi după legile ei. Iar noi, o facem pentru că ne este prea teamă să alegem altceva... aşa că trăim o viaţă plină de monotonie şi lăsăm să treacă mereu pe lângă noi, momentele calde devenind doar nişte supravie-ţuitori, însetaţi prea mult de lumea materială.

Flavia ŞanDor, clasa a XI-a G

,,I s-a reproşat eticii kantiene că formalismul ei nu ar mai fi practic, şi că neluarea în considerare a bu-nurilor şi grupurilor de persoane determinate din punctul de vedere al conţinutului, la care să se poată raporta, ar putea să-i limiteze puterea de expresie. Rigurozitatea morală pe care o reprezintă nu ar putea fi aplicată la viaţa oameni-lor, care constă în mare parte din aprecierea bunurilor. De aici rezultă o perspectivă a considerării prin-cipiilor etice care depăşeşte sfera enunţurilor valorilor etice. Până

unde se pot generaliza propoziţii etice, deci recomandări, linii direc-toare, norme ale acţiunii umane?” (Etica, pg. 247 - Manual de filosofie, Maria Furst, Jurgen Trinks)

Iată întrebarea care ne străful-geră la intervale regulate de timp conştiinţa morală şi conştiinţa socială, ne-o străfulgeră, e drept, lăsându-ne-o în mare măsură în întuneric după cutremurare. Şi toate acestea se petrec aşa pentru că suntem copiii modelor, iar an-vergurile sunt astăzi determinante şi determinative la nivel global;

Viziune prin Askesis

17

trăim în cadrul construit de galaxia Marconi, a masificării, în era infor-maţiei subţire, a superficialităţii globalizate.

Cultura modernă irumpe mai degrabă pe latura ei tehnicistă, pe latura revoluţiei tehnice. Ori, toc-mai această revoluţie ne-a condus orbeşte în prăpastia morală şi spiri-tuală, diminuându-ne considerabil capacitatea de abstractizare în sen-sul construcţiei unei viziuni despre viaţă, una în armonie cu interiorul nostru, dar şi cu lumea obiectivă.

Să construim o astfel de viziune cu sens, presupune ca noi înşine să fim capabili să ne descoperim pe noi înşine, să ne cunoaştem aşadar, sau să fim lăsaţi să ne cunoaştem în linişte, fără să fim expuşi manipu-lărilor sau deserviţi acestora, ceea ce în perimetrul educaţiei actuale nu se realizează. Copilul tehnicizat, asistat de computer, tehnico-mani-ac, de la vârstă fragedă, nu mai este destul de liber când atinge criza de identitate în adolescent pentru a se putea realiza moral la 16-17 ani, cum spune Kohlberg (psihologul dezvoltării morale). El a obținut un tip de „cloroformizare” a con-ştiinţei, cum spune marele nostru D.D.Roşca, el nu mai gândeşte autentic ci dogmatic, îşi foloseşte năvalnic memoria ca un cyborg cu o extraordinară capacitate de înmagazinare de date disparate, urmând ca decantarea să se facă odată, în viitor sau datorită noro-cului. În aşteptare copilul – cyborg

va prelua din exterior idei de-a gata, iar aceste preluări de date vor fi singurele procesări mentale, neur-mate de prelucrări, de înţelegeri, de construcţie sistematică, solidă, profundă.

Când Lucian Blaga îl combate pe Henri Bergson, când opune de-finiţiei tehniciste a omului „homo faber”, pe aceea a omului care tră-ieşte autentic doar „întru mister şi pentru revelare”, se referă cu siguranţă la aceste efecte dezastru-oase pe care le-a intuit în această diferenţă specifică de fabricant de unelte, dezumanizarea prin ador-mirea conştiinţei morale, spirituale şi sociale. Inteligenţa nu este totul în om şi pentru om, el mai are de dat seamă şi sensibilităţii, care ne vine din timpuri vechi şi repre-zintă creierul nostru protoistoric, dar numai ţinând cont de morală putem să satisfacem firesc latura noastră animalică, altfel lipsa ca şi excesul vor trimite firea uma-nă spre decadenţa morală şi vom fi nevoiţi tot mai mult să ţinem seminarii pe teme ca: prostituţia şi consumul de droguri din cauza neglijenţei părinţilor şi a societăţii în ansamblu.

Criza valorilor morale, spun unii, a început în 1914, odată cu Primul Război Mondial. Istoricul Norman Cantor spune: „Pretutin-deni în lume, normele de compor-tament social, aflate deja în declin, au fost înlăturate. Şi, de vreme ce politicienii şi generalii au tratat mi-

18

lioanele de oameni aflaţi în grija lor ca pe nişte animale duse la tăiere, ce canoane ale religiei şi ale eticii i-ar mai putea împiedica pe oameni să se trateze cu ferocitatea unor fiare?... După măcelurile din Pri-mul Război Mondial (1914-1918), viaţa umană şi-a pierdut complet valoarea”.

În ampla sa lucrare „The outline of history”, istoricul englez Herbert George Wells a afirmat că odată cu acceptarea teoriei evoluţiei „s-a observat o adevărată decădere mo-rală”. Bergson susţinea sus şi tare că omul nu este decât un animal superior. Wells, care a fost şi el evoluţionist, a scris în 1920: „S-a ajuns la concluzia că omul este un animal social asemănător câinelui sălbatic indian… Astfel, părea co-rect ca marii câini ai haitei umane să-i subjuge pe ceilalţi oameni prin teroare”. Iată ce spune şi Bergson în „L’évolution créatrice”: „Fără îndoială, pretutindeni unde există inferenţă există şi inteligenţă, iar inferenţa care constă în prelucra-rea experienţei trecute în sensul celei prezente este deja începutul invenţiei. Invenţia se desăvârşeşte atunci când se materializează într-un obiect fabricat. Spre acest lucru tinde, ca spre un ideal, inte-ligenţa animalelor. Şi chiar dacă în mod obişnuit ele nu ajung să producă obiecte artificiale de care să se poată servi, instinctele lor naturale le permit totuşi variaţii care le îndreaptă în acest sens. (…)

Dacă ne-am putea descotorosi de orice orgoliu, dacă – spre a ne defini ca specie – ne-am ghida după ceea ce preistoria ne arată că reprezintă caracteristica stabilă a omului şi a inteligenţei, nu ne vom spune Homo Sapiens, ci Homo Faber. În fond, inteligenţa… este capacitatea de a fabrica obiecte artificiale, în particular unelte de făcut unelte, şi de a varia la infinit fabricarea lor”. Este cu desăvârşire clar de ce filo-soful Misterului, Lucian Blaga, dar şi prietenul său, autorul ,,Existenţei tragice”- D.D.Roşca, nu puteau să accepte o astfel de definiţie dată omului, şi clar nu era doar o ches-tiune de orgoliu, ci o chestiune de demnitate şi libertate interioară, amândouă de mare rafinament.

Iată ce spune Lucian Blaga în lu-crarea „Geneza metaforei şi sensul culturii”: „În cadrul «naturii» omul este desigur, un simplu animal în-zestrat unilateral cu cea mai mare inteligenţă, dar această propoziţie mi se pare pentru fondul chestiunii tot atât de irelevantă ca şi cum ai spune, că, în cadrul naturii şi în perspectivele ei, o «statuie» e un simplu bloc de piatră cizelată. Com-paraţia reliefează suficient păcatul de care se face vinovată biologia, când atacă problema omenescului, acceptând să privească lucrurile într-o perspectivă prea puţin in-dicată şi iremediabil îngustă. Sub unghi biologic–naturalist problema diferenţelor dintre om şi animal nu-şi poate găsi soluţia amplă ce o

19

comportă. Şi e de mirat că tocmai un Bergson nu a ştiut să-şi taie, în ceaţă, şi alte perspective, atunci când situaţia teoretică a veacului l-a invitat să se îndrume spre taina omului. (…) Animalul e însă cu desăvârşire străin de «existenţa întru mister şi pentru revelare» şi de dimensiunile şi complicaţiile vieţii, ce rezultă din acest mod de existenţă. Existenţa întru mister şi pentru revelare este un mod eminamente uman. Specific uman va fi prin urmare şi tot alaiul imens de consecinţe ce se desprind din acest mod, adică destinul creator al omului, impulsurile, aparatura şi îngrădirile acestuia. Dacă animalul produce uneori, fie unelte, fie lăca-şuri, fie organizaţii, actele sale nu izvorăsc din existenţa conştientă întru mister şi revelare. Aceste acte nu sunt «creatoare; ele se degajează stereotip din grija de securitate a animalului, şi mai ales a speciei, în lumea sa»”.

Bergson nu a soluţionat pe de-plin problema diferenţelor dintre om şi animal prin ideea că omul este mai inteligent, pentru că această definiţie are în vedere doar o diferenţă cantitativă, graduală, iar nu calitativă.

Gândirea şi celelalte facultăţi ale omului ca „existenţa întru mister şi pentru revelare” nu mai rămân la aspectele imediate ale existenţei, ci tind să descifreze esenţa (mis-terele) lumii şi să se obiectiveze în opere care să satisfacă trebuinţele

spirituale ale omului, iar nu cerin-ţele lui biologice.

Să încercăm să definim valorile. După istoricul Gertrude Himmel-farb valori sunt acelea numite „convingeri, păreri, atitudini, sen-timente, obiceiuri, convenţii soci-ale, preferinţe, prejudecăţi, chiar şi ciudăţeniile cuiva – tot ceea ce un individ, un grup ori societatea preţuieşte la un moment dat şi din anumite motive” – cât de asemă-nătoare este această prindere în schema cu poziţia culturală a sofiş-tilor din antichitatea greacă şi nu numai, cu cea a sofiştilor din toate timpurile şi din toate vremurile. În cultura clasică greacă se ştia clar ce este virtutea, doar a încercat cu succes să o definească atât Socrate, cât şi discipolul lui celebru Platon, şi ei nu şi-au bătut joc de oameni ameţindu-i cu scheme prost făcute, sau cu definiţii conjuncturale şi inautentice cum este, de exemplu, cea expusă mai sus, dar care este propusă şi-n manualele de soci-ologie ca alternativă la definiţia valorilor. Acest presupus „totul este permis”, relativismul axiologic este o consecinţă firească, o urmare ce trebuia să apară, altfel vom fi tot mai des, cum spune Giovannna Borradori în lucrarea „Filosofie într-un timp al terorii – dialoguri cu Jürgen Habermas şi Jacques Derrida” martori oculari universali ai terorii şi terorismului, se referă la evenimentul de la 11 septembrie de la World Trade Center (pg. 84 - pri-

20

mul eveniment istoric mondial -11 septembrie pentru publicul global).

Definiţia virtuţii este clară, ori eşti cinstit, loial, cast şi respec-tabil, ori nu. În actuala societate emancipată, oamenii consideră că au dreptul să-şi aleagă valorile, aşa cum îşi aleg alimentele într-un supermarket. Dar, în acest caz, ce se întâmplă cu adevărata virtute şi moralitate?

Este cert că după evenimentele primei jumătăţi de secol XX: criza economică din anii ‘30, devastarea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lagărele de concentrare, bomba atomică, cele aproximativ 50 de milioane de victime: bărbaţi, femei, copii, înlocuirea vechilor norme ale decenţei cu noi coduri de conduită (Love, Sex and War - Changing Values, 1939-1945), mulţi dintre supravieţuitori au suferit din cauza ororilor la care au fost martori. Şi în prezent, unii dintre ei, chiar şi cei care pe atunci erau nişte copii, retrăiesc traumele suferite. Mulţi şi-au pierdut credin-ţa, dar şi simţul moral. Nemaiavând respect faţă de vreo autoritate care ar putea stabili ce e bine şi ce e rău, oamenii au început să considere că totul este relativ.

Prin „individ” se înţelege acea totalitate a elementelor şi însuşiri-lor, ereditare sau dobândite, care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului adaptării la mediu. Individul se asociază cu unicitatea. Noţiunea de individ este în aceeaşi

măsură aplicabilă tuturor organis-melor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de vârstă şi nivel de dezvoltare.

„Prima naştere a personalităţii” se leagă de momentul cristalizării „conştiinţei de sine”, care presu-pune şi raportarea critică la pro-priile acte de conduită, la propriile dorinţe, prin comparare cu alţii; aplicarea la sine a aceloraşi criterii, condiţii şi restricţii care se aplică altuia. Întreaga evoluţie a perso-nalităţii se desfăşoară pe fondul interacţiunii contradictorii dintre „conştiinţa obiectivă” şi „autocon-ştiinţă”. Acesta este un proces de desprindere, formulare şi integrare permanentă de semnificaţii, crite-rii, de simboluri şi modele acţionale care se desfăşoară după cu totul alte legi decât comportamentele care definesc individul ca dat biologic.

În structura şi dinamica perso-nalităţii sunt incluse nu aspecte de ordin fizic ale corpului în sine, ci semnificaţia lor valorică, ce se cristalizează în cadrul relaţiilor interpersonale şi al aprecierilor sociale; nu percepţia sau gândirea în sine, ci conştiinţa valorii lor în realinierea eului prin compararea cu alţii. Ne rămâne în continuare speranţa în om şi conştiinţa faptu-lui că nimeni nu se urăşte pe sine şi nu-şi doreşte răul dacă este încă sănătos psihic şi moral.

Profesor filosofie, Mirela ChIŞ

21

100 de ani de la atentatul de la Sarajevo şi de la izbucnirea Primului Război Mondial (1914-1918)

(Declaraţie de război). Declaraţia e foarte succintă şi

este reprodusă în întregime:„Deoarece guvernul regal sârbesc

la ultimatumul predat de ambasado-rul Austro-Ungariei de la Belgrad pe data de 23 iulie, nu a dat un răspuns mulţumitor, din această cauză guver-nul cezaro-crăiesc se vede nevoit să se îngrijească de protejarea propriilor drepturi şi interese şi în acest scop apelează la forţa armelor: din acest moment Austro-Ungaria se consideră că se află în stare de război cu Serbia.

Ministrul de externe al Austro-Ungariei, contele Berchtold, mp”. (mp = manu propria, semnificând faptul că e vorba de un document semnat de cel în cauză)

Cititorii sunt informaţi că decla-raţia de război transmisă Serbiei a fost redactată în limba franceză şi că în Monitorul Oficial (de unde a fost preluată şi de ziarul sălăjean), a doua zi va fi publicat şi Manifestul Majestăţii Sale.

Acest manifest nu va fi publicat integral în „Szilágyság”, ci doar unele pasaje. Însă celălalt ziar, ci-tat mai sus, „Unirea” din Blaj, în

numărul din 30 iulie 1914, publică manifestul aproape în întregime, de unde urmează părţile transcrise mai jos:

Cătră popoarele Mele„Cea mai fierbinte dorinţă a Mea a

fost, ca anii pe cari Mi-i va mai rândui mila lui Dumnezeu, să-i închin pentru opera de pace şi să ocrotesc popoarele Mele de jertfele şi poverile răsboiului.

Provedinţa [providenţa] a voit însă altfel. Uneltirile duşmanilor plini

Evenimentele de acum o sută de ani oglindite în presa anului 1914

22

de ură Mă constrâng să prind arma pentru apărarea cinstei monarhiei, pentru salvgardarea puterii şi presti-giului ei, precum şi pentru asigurarea avutului ei, după ani lungi de pace.

Regatul Sârbiei, care încă dela în-ceputul fiinţei sale de stat până azi a fost protejat şi ocrotit de predecesorii Mei şi de Mine, au apucat cu o ingra-titudine detestabilă, încă cu câţiva ani nainte calea ostilităţilor făţişe contra Austro-Ungariei. (…)

În această oră gravă am deplină conştiinţă de toată însemnătatea deciziunii mele şi de răspunderea mea în faţa celui Atotputernic. Am cercetat totul, am luat în seamă totul: cu con-ştiinţa deplină întru pe calea pe care mi-o arată datoria.

Am încredere în patriotismul popoarelor cari, în toate vremile furtunoase, s-au strâns totdeauna cu credinţă împrejurul tronului meu şi au fost totdeauna gata la cele mai mari jertfe pentru onoarea, mărirea şi puterea patriei. Am încredere în armata Austro-Ungariei vitează, pli-nă de entuziasm şi devotament. Am încredere în cel Atotputernic că va da isbânda armelor mele.

Dat în Ischl la 28 Iulie 1914. Francisc Iosif m. p. Contele Şt. Tisza* m. p”. *Tisza István, de două ori primul

ministru al Ungariei, de data aceas-ta între 1913-1917. (Şi el a fost asasinat pe 31 octombrie 1918.)

Revenind la „Szilágyság”, aici pe 31 iulie a apărut un comunicat pe prima pagină, anunţând ştirea declaraţiei de război. Tot pe prima pagină este surprinsă şi atmosfera

străzii: conform celor descrise, oamenii se bucură, că în sfârşit atentatul va fi răzbunat.

Tot în acest număr al ziarului este publicată şi proclamaţia gu-vernului:

„Serbia a răspuns la solicitarea chibzuită şi îndreptăţită a monarhi-ei, a răspuns cu mobilizare generală. Stăm în faţa unor complicaţii belicoa-se. Vom demonstra că se înşală aceia, care în îngâmfarea lor nelimitată au crezut că ne vor putea jigni până la nesfârşit. Le vom demonstra că în apărarea intereselor şi reputaţiei noastre vom apela la onoarea naţiei şi la puterea armatei noastre…” Deci comunicatul anunţă faptul că gu-vernul apelează la forţa armelor, adică declară război Serbiei.

Cum este redată atmosfera străzii:

„Sunt auzite cântecele unor oa-meni entuziasmaţi pe stradă. Apoi fe-mei curioase. Oameni simpli. În jurul fântânii arteziene stau oamenii după apă. Priviri de fete îngrijorate. Feciori care umblă drepţi pe stradă. Bărbaţi tineri căsătoriţi care poartă discuţii cu nevestele lor. Ei discută despre mobili-zare, dar care văzând câte un camarad cu care vor pleca împreună, sau pe câte unul care invidios că nu le poate urma, din ochii lor tresar scântei. Piepturile lor este umplut de ceva. Ei simt că acum sunt cineva importanţi, dar nu vor să arate acest lucru în faţa femei-lor. Trebuie să se prefacă că le pare rău pentru faptul că îşi lasă acasă copiii, munca sau nevestele, dar în piepturile lor se arată altceva, ceva de nedescris, de nedescifrat: «Slavă Domnului, şi

23

eu trebuie să plec! Poate voi pierde un braţ sau cine ştie un picior? – şi totuşi mă duc cu o bucurie interioară. Las acasă nevasta, copiii, eventual chiar mulţi copii -, tot una este: simt că eu trebuie să plec»”.

Deci aşa este descrisă atmosfera străzii din Zalău în „Szilágyság”, iar autorul continuă relatarea des-pre primii plecaţi pe front:

„În 28 a fost plecarea şi festivita-tea de rămas bun al unei subunităţi militare. Este vorba despre soldaţi, care până acum aveau îndeletniciri paşnice, cel mult dacă se războiau cu pământul, ca să scoată o recoltă cât mai mare, sau cu alte unelte paşnice se luptau în războiul de pe frontul existenţei.

La gară, un mare grup de femei şi copii. Femei, care s-ar fi simţit jenate, dacă bărbaţii lor ar fi rămas acasă, iar acum sunt necăjite că totuşi pleacă… Şi-au luat rămas bun. Locomotiva scoate un fluier… iar bărbaţii sunt înghiţiţi de aburii şi depărtarea.

Populaţia rămasă acasă se întoarce de la gară aproape necăjită... Însă ţiganul şmecher se amestecă printre public, şi deodată melodia înflăcărată a Marşului – Rákóczi, se răspândeşte în aer şi inimile încep să se umple cu un sentiment misterios… Până ce ajung în centru un sentiment admirabil le în-carcă inimile lor şi de pe buzele lor ies stigăte şi urale: «Trăiască războiul!», «Jos cu asasinii sârbi!», «Trăiască regele!», «Trăiască patria!»” (Că din acest entuziasm, cât a fost real şi cât propagandă, numai cei care au trăit evenimentele ar putea spune. Însă imaginile surprinse de fotografi şi

publicate în ziare din toate ţările beligerante, prezintă imagini simi-lare şi relatează secvenţe şi episoade de acest gen. Cel mai probabil, unii s-au bucurat în acele zile, dar după foarte scurt timp se vor trezi la realitate…)

Primele greutăţi şi restricţii cauzate de război

Din cauza războiului, şi guver-nul adresează un manifest către populaţie (ne referim la guvernul Ungariei, adresată şi ardelenilor). În proclamaţie se cere cetăţenilor să dovedească devotament şi spirit de sacrificiu faţă de patrie, iar gu-vernul promite păstrarea ordinii, apărarea ţării, şi pentru cetăţenii loiali siguranţa vieţii şi avuţiei lor. Dar în acelaşi timp, se introduce starea de asediu în întreaga ţară, şi unele încălcări ale legii vor fi aspru pedepsite, în special prin condam-nare la moarte.

Se decretează mobilizarea gene-rală, mai întâi pentru bărbaţii între 18-45 de ani, iar din al doilea an se extinde până la vârsta de 50 de ani şi chiar peste.

Ziarul „Unirea” din 4 august 1914 anunţă ştirea mobilizării generale:

„Mobilizare generală a arma-tei austro-ungare!

Sâmbătă dimineaţa, în 31 iulie, la orele 8, s’a lipit pe păreţii oraşelor şi la primăriile satelor, următoarea publicaţiune, care vesteşte tuturor locuitorilor ţării, mobilizarea întregii armate austro-ungare:

Publicaţie de mobilizare.Majestatea Sa Cesară şi apostolică

24

Regească [Întrucât Franz Joseph cumula titlurile de împărat pen-tru partea austriacă şi cel de rege pentru partea ungară, cel mai des era pomenit cumulat cu titulatura «cezaro-crăiască»] a benevoit prea-graţios a rândui:

Mobilizarea generală a armatei comune (de linie), a marinei de răsboiu (armatei de pe corăbii) a amînduror honvezimilor şi a trupelor bosniace-herţegoviniane… [Armata Austro-Ungariei era alcătuită din trupe comune, dar şi din forţe armate «naţionale» austriece şi ungare, cum sunt regimentele de honvezi pentru partea maghiară sau Lan-dwehr pentru partea austriacă.]

Toţi soldaţii din statul neactiv (cari acum nu sunt sub arme), cel mult în răstimp de 24 ore după vestirea acestei publicaţiuni în comuna în care se ţin, sunt îndatoraţi să pornească şi să ajungă pe calea cea mai scurtă, la trupa lor…”

(Anterior datei de 31 iulie au fost mobilizate mai multe contigen-te, dar de data aceasta este vorba de mobilizare generală.)

Pe lângă mobilizare au fost luate şi alte măsuri:

Pe 30 iunie, şeful poliţiei din Zalău (având ordin de la minister în acest sens), dispune predarea tuturor armelor aflate la populaţie (inclusiv a armelor de vânătoare), şi cei care nu vor respecta ordinul vor putea fi întemniţaţi sau se vor aplica amenzi drastice. Anunţă şi faptul că în caz de bănuială, poliţia va trece la percheziţii corporale sau la percheziţia locuinţelor. Tot

atunci, populaţia este obligată să anunţe imediat orice persoană stră-ină (în special cetăţenii străini). Cei care cazează străini, sunt obligaţi să anunţe acest fapt şi la poliţie. Instigatorii sau cei care răspândesc zvonuri ostile sau neîntemeiate, şi ei sunt pasibili de pedepse cu închisoare.

Odată cu izbucnirea războiului, preţurile alimentelor imediat cresc semnificativ, autorităţile încercând în mai multe rânduri să maximali-zeze preţurile.

Din primele zile ale războiului, asociaţiile de femei, Crucea Roşie, confesiunile religioase încearcă să strângă fonduri, alimente şi îm-brăcăminte în favoarea familiilor nevoiaşe, de unde capul familiei a fost înrolat în armată. În scurt timp şi guvernul trece la asigurarea unor ajutoare băneşti, pentru familiile din care bărbaţii care întreţineau familia au fost duşi în armată.

Propaganda în sprijinul războ-iului este foarte intensă în presa vremii. Tot din primele zile de răz-boi au apărut primele relatări de pe fronturile de luptă, apoi date despre primii răniţi, soldaţi şi ofiţeri căzuţi la datorie. Oamenii învaţă din ziare „geografia războiului”, oraşe, locali-tăţi, cursuri de ape, munţi unde cei plecaţi pe front luptă „pentru patrie şi pentru suveran”.

Apar ştiri şi despre faptele de vitejie şi despre soldaţii şi ofiţerii viteji decoraţi, iar tinerii sunt pre-saţi să se înroleze în mod „voluntar” în armată. De la Colegiul Reformat din Zalău mai mulţi profesori au

25

fost convocaţi, apoi toţi elevii care au împlinit 18 sau 19 ani vor fi recrutaţi, şi cu aprobare specială de la Ministerul Învăţământului şi Cultelor dau examene finale şi/sau bacalaureatul, apoi vor fi duşi în armată şi după o instrucţie sumară, pe front.

Mobilizarea şi izbucnirea răz-boiului au mai au avut încă un efect direct asupra şcolilor: în luna august în cele mai multe şcoli din oraşe au fost cazaţi militari (de-oarece cazarmele s-au dovedit a fi neîncăpătoare). Din această cauză şi la Colegiul Reformat din Zalău anul şcolar a început mai târziu, cu câteva săptămâni (nu la începutul, ci doar la sfârşitul lunii septembrie 1914), deoarece timp de şase săptă-mâni clădirile şcolii au fost utilizate de armată.

Statariul (starea excepţională) se extinde pe tot teritoriul ţării, funcţionarea tribunalelor civile va fi suspendată şi ele vor fi înlocuite

cu tribunale statariale/excepţionale sau tribunale militare. Circulaţia trenurilor civile se răreşte, se in-troduce cenzura, unele drepturi şi libertăţi cetăţeneşti sunt drastic limitate: dreptul de asociere, de adunare, apoi scrisorile şi coletele poştale sunt strict controlate etc.

După foarte scurt timp, cei ră-maşi acasă încep să simtă şi celelalte efecte negative ale războiului. Iar războiul, contrar previziunilor şi aşteptărilor, nu se termină până la toamnă. Însuşi împăratul Germani-ei (Wilhelm al II-lea) a afirmat, că până ce vor cădea frunzele, vitejii plecaţi pe front se vor întoarce acasă... Însă de cinci ori au căzut frunzele, până ce marele război – Primul Război Mondial s-a sfârşit. Şi sutele de milioane de oameni au avut mult de îndurat până atunci. Iar mulţi, dintre cei plecaţi la război nu s-au mai întors…

Prof. LÁSZLÓ László

Notre histoire Tristan, elle n’a pas une préface. Elle est née direc-tement de la poussière du temps, du soufflage des ans et de l’écho du passé. Tu étais le mien Tristan, et j’étais la tienne. Comme tes bras étaient chauds, et ta poitrine si paisible... Comment est-ce-que je saurais vivre sans toi Tristan? Tu m’as appris tout ce que je sais, avec toi j’ai connu le premier sourire, le premier mot, la première larme;

mais au-dessus de tout, tu m’a enseigné de marcher Tristan, de passer à travers la vie risant, en bref de vivre. Euh! C’est très diffi-cile de laisser en arrière toutes ces années de souvenirs. Je casse les filets du livre de ma vie parce que aujourd’hui je te perds. Ça me fait mal Tristan parce que je casse une pièce de moi-même et je saigne si fort que je crains que mon âme meure de soif. Je pleure Tristan,

Le souvenir d’un rêve perdu

26

moi – ta Iseut, celle que vous avez juré de l’aimer et de laquelle tu sembles si lié, je pleure pour toi.

Maintenat je te regarde dans les yeux pour la dernière fois. Ce bleu élevant du ciel, ce bleu né de l’abîme de la mer, mystérieux, impénétrable, comme seulement dans les rêves m’avait été donné à voir. Oui, tu m’as enseigné de rêver aussi Tristan, tu te rappeles? Mais aujourd’hui tu es devenu du beau rêve une énigme, si plein de mys-tères. Tu es un rêve plus difficile de comprendre pour moi que le rêve du Byron. Tu es si proche que je sens chaque cellule de ton corp palpiter sous la brise, mais où es tu Tristan, parce que mes yeux ne te voient plus à l’horizon. J’entends le ton de ta voix mélodieuse, comme un murmure d’eau déchue de l’Eden des anges. Je sais que tu es aux environs, mais je ne peux pas te voir Tristan et je sens comme les secondes te transforment en étran-ger et t’éloignent. Je lutte pour t’avoir encore un jour, pour sentir encore une fois ton parfum qui envire mes sens. Ton parfum est celui des fleurs du mai, notre mois Tristan. Le mois quand nous nous sommes rencontrés: 6 mai. Tu te rappeles? J’étais si innocente que j’avais peur de t’embrasser. Je savais seulement pleurer Tristan, en fait je ne savais même pas pleurer, j’en faisais sans savoir car tu m’as ensei-gné que pleurer est aussi un art. Tu as pris ma main avec tendresse et tu m’as transformé en femme. Où est-ce que je pourrai trouver com-

préhension comme la tienne- doux miracle? Qui guidera mes pas sans la lumière de tes yeux – le phare de ma vie? Donne-moi encore une fois ta main Tristan! C’est moi, l’Iseut du jardin de mai. La volupté ne vit pas en moi et je ne suis pas tom-bée en proie au péché car je veux garder encore ta pureté Tristan. Je ne suis pas prête de te laisser auparavant. Revenons-nous dans le jardin, prends ma main encore une fois et faites-moi infantile de nouveau et novice. Je ne veux pas connaître le monde si le monde n’est pas toi Tristan, parce que tu as été mon univers, un univers où tu étais Le Dieu et Le Diable pour moi. Je m’avais accroché de toi avec le dernier espoir et en toi j’ai trouvé mon soutien. Tu ne peux pas me laisser maintenant, je ne sais pas vivre sans toi.

Mais pourtant tu pars... Tu t’es écoulé de ma vie comme un grain de sable dans un sablier et le vent froid des ans t’as volé de moi Tristan. Je te vois partant et j’attends un der-nier spasme qu’apparaisse sur ton visage: de douleur ou de pitié... Mais tu es froid Tristan, rien du mythe beau que tu avais été ne se retrouve maintenant en toi. Où est la cha-leur de tes yeux, le parfum doux des fleurs de mai, où es tu Tristan? J’aurais voulu seulement un regard d’adieu, mais tu m’as laissé seule au seuil de la porte, en regardant ta silhouette tandis que tes pas sont portés par le vent dans l’infini, dans l’éternité, dans l’abîme.

Oui, tu n’es pas maintenant avec

27

Il était une fois…

moi Tristan et peut-être mainte-nant je suis perdue sans repère dans cet univers hostile, mais pas sans espoir car tu as fait mon initiation Tristan et j’ai le devoir de montrer au monde qu’en moi vit une trace de toi, saint mystère. Oublié par le monde et perdu dans l’obscurité des ans, tu t’eloignes de plus en plus. Mais je ne t’oublierai jamais Tris-tan car je t’ai aimé avec tout mon coeur. Tu as été la première image de mes yeux et le premier son de mes oreilles. Je t’aimerai toute ma vie, je te jure sur notre 6 mai, sur le

soleil que a chauffé dans ce moment là pour la première fois mes joues offres. Je t’aimerai dans l’infini, dans l’éternité, dans l’abîme. Quel nom si douloureux et si doux tu portes Tristan, car tu es le plus triste an de ma vie, et moi sans toi, je suis la plus isolée Iseut...Si triste, tu me prends aujourd’hui le plus cher trésor, car aujourd’hui-6mai, je me sépare de mon enfance.

Denisa PăCurar, coordonator

prof. Valeria CoSTEa

Ce jour-là, le ciel était coloré en forte orange grâce au coucher du so-leil. Le cadre naturel était dans une parfaite concordance avec l’humeur des passants de cette ville immense. Le sommeil de cette grande boule de chaleur provoquait une pres-sion chromatique qui annonçait la fin de la journée, mais les gens ne semblaient pas embrasser ce signe. Ils étaient encore absorbés par leur routine, stressés comme ils en étaient chaque matin.

La chaleur émanée par la sur-face rigide et toute la civilisation devenait insupportable et Brigitte a décidé de renoncer à son écharpe. Elle sentait clairement la pression qui l’entourait, mais elle restait impuissante devant la force de la nature et tous les hommes qui se bousculaient précipités. En passant les rues pleines d’individus absents, Brigitte ne pouvait que penser à ses

soins quotidiens. Pourtant, son regard s’était

arrêté soudain sur un mendiant. Il restait taciturne dans le coin de la rue sans demander l’aide de per-sonne, en reconnaissant le stress sur le visage de tous. Toutefois, ce n’était pas difficile de comprendre qu’il était découragé et triste, sans avoir un toit au-dessus de sa tête, de la nourriture fraîche ou des vêtements propres. Ses yeux d’un bleu-clair et innocents mettaient en évidence le fait qu’il était un bon homme qui n’avait pas fait de mal. Il était probable qu’il avait moins de la chance dans sa vie et dans ce moment-là, il ne lui était resté aucun espoir.

Soudain, quelque chose de l’es-prit de Brigitte lui avait ouvert les yeux. Elle pensa  : «  ce pauvre homme… il n’a aucun point de soutien. ». C’était dans ce moment-

28

là quand la vie lui avait posé un dilemme devant sa conscience. Elle commença à réfléchir à tous les jours de sa vie où son esprit était trop limité par les pensées concernant sa propre personne. Il s’agitait des idées dominées par des choses superficielles qui n’avaient pas une contribution considérable à sa propre joie.

Puis, elle eut une révélation  : «Tous les hommes sont trop pré-occupés par leur routine et leur travail, donc ils oublient la vraie valeur de leur existence. Ils oublient d’être reconnaissants pour ce qu’ils détiennent déjà, pour leur famille qu’ils devaient pourtant apprécier plus. Ils ignorent le vrai but de leur vie, la joie absolue représentée par les relations interhumaines et toutes les petites choses offertes par la nature et la divinité».

Ainsi s’est elle approchée de ce pauvre homme qui ne demandait rien, en lui disant : «Ne t’inquiète pas  ! De meilleurs moments sont à venir ». Elle lui a offert d’argent et son écharpe en pensant que ca lui serait utile pendant la nuit. Le mendiant avait levé les yeux, en lui remerciant par une larme au détri-ment de tous les mots.

C’était un moment de carrefour pour Brigitte, qui a décidé d’aban-donner temporairement son travail et ses préoccupations quotidiennes. Elle s’est dédiée entièrement à un nouveau projet qui allait changer totalement sa perspective sur l’existence humaine et surtout sur le but de sa vie. Elle a commencé

son plan avec la création d’un petit centre spécialisé dédié à tous les mendiants de sa ville.

L’histoire de Brigitte ne se ter-mina pas ce jour-là. Peu à peu, elle a travaillé beaucoup et difficilement pour augmenter ce centre de sorte que tous les besoins des mendiants soient satisfaits complètement. Dans le cadre de son organisation qui a augmenté considérablement en six mois justement, Brigitte a réussi de leur offrir un abri décent, de la nourriture suffisante et un niveau essentiel d’éducation. Les rêves de tous ces pauvres hommes de la rue sont devenus une réalité et le sourire est revenu sur leur visage. Tout ce qu’ils devaient faire pour manifester leur reconnaissance et pour rester actifs était quelques heures de leur temps pour travailler dans le cadre de la communauté et aussi de l’organisation pour résister pendant les mauvaises périodes de l’année.

Heureusement, quelques-uns d’entre eux ont réussi à s’embaucher dans des firmes différentes, mais ils n’ont jamais oublié la personne qui les avait aidés à transformer leur vie, ou l’organisation qu’ils venaient de quitter. C’est pourquoi ils s’im-pliquaient périodiquement à l’aide de l’association pour la soigner et à ouvrir la mentalité de ceux qui ne comprenaient pas les difficultés des hommes en danger et sans aucune possibilité.

De ce jour-la, Brigitte n’était jamais la même personne. Comme toutes ces personnes qu’elle a aidées

29

beaucoup, elle a changé totalement sa perspective. Elle est devenue préoccupée par les vrais problèmes de la société, par les paradoxes de la vie. La gloire offerte par cette organisation n’était jamais aussi importante que son sentiment de joie. Elle a réussi à changer bien de points de vue en ce qui concerne

l’existence humaine, mais voir tous ces pauvres hommes avec un abri et un soutien solide, c’était au fond sa raison d’un véritable contente-ment.

Denisa GoMBoş, coordonator

prof. Valeria CoSTEa

Heutzutage haben wir, Jugend-liche, mehr Chancen uns zu entwi-ckeln und die richtige Entscheidung für ein Studium zu treffen als vor zwanzig Jahren. Immer mehr Universitäten im Ausland finden

Interesse an ausländische Studie-renden und dafür organisieren sie verschiedene Partnerschafts- und Austauschprogramme, in denen Studieninteressierte die Gelegen-heit haben, sich ein Bild über die

Schnupperstudium in Deutschland

30

Universität zu machen. So eine Uni-versität ist die Europa-Universität Viadrina in Frankfurt an der Oder.

In der Schule hat uns die Deutschlehrerin über ein Schnup-perstudium erzählt, das „Pers-pektive Viadrina“ genannt wurde und das an der Europa-Universität Viadrina in Frankfurt an der Oder stattfinden sollte. Um an diesem Schnupperstudium teilnehmen zu können, sollten wir eine Bewerbung schreiben, in dem wir die Gründe veranschaulichten, warum wir für das Schnupperstudium gewählt werden sollten. Je zehn Teilnehmer aus Rumänien und Bularien er-hielten die Chance nach Frankfurt an der Oder zu fahren. Unter den zehn Teilnehmern aus Rumänien

befanden sich zwei Schülerinnen aus Colegiul Naţional „Silvania”: Bolboacă Andrada (XII A) und Buda Maria (XII G).

Das Projekt „Perspektive Vi-adrina“ fand vom 4. bis zum 10. November statt. Die Universität hat die Gaststudierende die ganze Zeit betreut. Alle Teilnehmer sind mit dem Flugzeug nach Deutsch-land geflogen. Da Frankfurt an der Oder an der Grenze zu Polen liegt, war die Unterkunft in einem Wohnheim für Studenten in Slubice (Polen). Während unseres Aufent-halts in Frankfurt (Oder) lernten wir zusammen mit anderen Schü-lern aus Rumänien und Bulgarien die Europa-Universität Viadrina kennen. Wir hatten die Möglichkeit

31

verschiedene Vorlesungen, Semi-nare und Informationsveranstal-tungen zu besuchen. Wir durften die Fächer wählen. Ich entschied mich für Wirtschaft- und Kultur-wissenschaften. Daneben gab es verschiedene Workshops, an denen unsere Kreativität und Einsicht he-rausgefordert wurden. Ich nahm an einem Schreib-Workshop teil, wo wir durch Spiele unsere Schreibfä-higkeit entwickelten. Im Programm stand auch eine Reise nach Berlin, so konnten wir die deutsche Haupt-stadt auch besichtigen.

Was mir besonders gefallen hat, war die Interkulturalität und die Beziehung zwischen den Studen-ten. Da Viadrina eine internatio-nale Universität ist, wo 25 Prozent

der Studierenden Ausländer sind, werden verschiedene kulturelle Ver-anstaltungen organisiert. Als wir dort waren, fand ein Fest statt, wo die Studenten aus verschiedenen Ländern ihr traditionelles Essen vorbereitet haben, gesungen und getanzt haben.

Das ganze Erlebnis war schön und eindrucksvoll. Es war eine gute Chance unsere Sprachkenntnisse zu erweitern, uns ein Bild über eine Universität im Ausland zu machen und neue Freunschaften zu schließen.

andrada BoLBoaCă, profesor coordonator,

SZéLES Beáta

32

Help Your Home, Help Earth!Certainly you heard about global

warming, which affects the Earth. Therefore: • the ice-flowing of the North and

South Pole melts faster (imaginea 1), which causes the rise of the sea-level; (imaginea 2)

• the surface of the Earth warms increasingly (!!! : Nowadays Earth is warmer than in the past 1000 years), which makes illness to spread faster;

(imaginea 3)• the wetness and the dryness ap-

pear more often; (imaginea 4)• by burning the fossil gases –

carbon, petroleum and natural gas – ( which effects the rising of the temperature ) the air becomes more and more polluted; (imaginea 3)

• various plant and animal spe-cies disappear faster than in normal cases;

33

• the extreme, immoderate weath-er appears, against which on the 16th February 2005 the report of the Kyoto gets released (this, excluding the U.S.A. and Australia, worldwide it came into effect; in the report the countries assume that for the 2008-2012 period they reduce the emission of gases with greenhouse effect with 5,2% – this gases absorb the heat from the Sun and in this way they

warm the Earth – compared to 1990). (imaginea 3)

BUT they, we, and also YOU can help:By using the windmill, the wa-

ter mill, solar panels, nuclear power plants, tide power plants or even biomass power plants.

!!! Interesting fact: In the U.K. there exists a power plant which also

34

35

36

functions with faeces of bird.Building and living in eco-

houses (passive houses) – in energy saving houses, with special installa-tions – or in hill situated eco-houses is a personal economy (with solar and a wind turbines you can cover the 50% of the expenses) and it is an advantage for your environment too. (imaginile cu eco house şi hill situated house)Use: selective dustbins,

greenhouse, compact fluorescent lamps (CFL-s) (they are in the same measure efficient, but they use 75% lesser energy), bags or nylon bags for shopping.

Other tips:o use you car in minimal measureo don’t use the water needlesslyo buy just the things you need

and which are home products (inland products)

o select the rubbisho travel with public transport,

bike or on footo do not use chemicals and single

use productso be saver with electricityOur school puts accent on envi-

ronmental protections – by using selective dustbins, and participate in various competitions, campaigns - and join in the educational competi-tion named „Ecoprovocarea” (http://ecoprovocarea.ro) too. Also Sălaj has an agency, ANPM (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului) – Sălaj, which takes part of the national agency – including every subunit of this movement – and there you can find other interesting things about protecting the environment (http://apmsj.anpm.ro/).

And don’t forget: you can help!!! Good luck!!!

made by: anita BoDa, clasa a XI-a h,

coordonator prof. Krisztina Katona

Korunk hőse – merre vagy?Van egy ház a folyó túlpartján, de korunk hőse nem tud úszni. Van

élet a folyó túlpartján, de korunk hőse inkább tovább éli téboly életét...Hogy hol van korunk hőse? Újságok címlapján pózol a béke – Nóbel-

díjjal, holott hadsereget vezényel Afganisztánban, Év embere – díjat nyer úgy, hogy az erkölcsi határokat lerombolva mutat példát a fiataloknak, rádiók játszák dalait, melyet korunk embere zenének mer nevezni, mozivásznon tündököl és erőszakra nevel... Hirtelen előlép álmaimból egy igazi hős. Megkérdezem hát tőle, hogyan lett belőle ez az ember, hogy tanult meg gyümölcsöt tartani a kezeiben, és hol van az a haza, amely nevet adott neki? De nem felelt, mert el kellett mennie. Korunk hőse elűzte...

Van egy ház a folyó túloldalán, de korunk hőse nem tud úszni. Van egy másik világ a folyó túloldalán, de korunk embere nem mer vízbe ugrani.

SzAbó Anna, clasa a XI-a H

37

Álmodtam egy világot,

hol ezernyi patak halkan csörgedez,

hol puha hó borítja a magas bérceket,

hol szél röpíti a finom illatot,

melyet millió viola szerteszét árasztott.

Hol együtt játszott a bűnös és a szent,

hol megnyugvásra lelt ezer idegen,

hol néma és siket ujjongva tapsolt,

hol leprás a némát felkarolta,

és együtt mentek be a bethesdai tóba.

Álmodtam egy világot, hol széles dombok felett

arany hárfáján énekelt a csend.

Hol bíbor felhőkön át kinyújtotta karját a nyár,

s úgy karolta az őszt, hogy eggyé lettek ketten,

s táncoltak az igazgyöngy esőben.

Álmodtam egy világot, de te úgy se láthatnád.

Hallottam egy dalt, de te úgy se hallhatnád,

Hisz szemedet éjsötét fátyol borítja.

Füled már a durva hangokat megszokta.

Mérgezett virágok illatát lélegzed,

és napról napra fogy az életed.

SzIgETI Amália beáta,

clasa a X-a H

Magyarul álmodott tündéri világ

38

Memorând umanitateSă nu uite că-ntr-o lumeŞi tăcerea-şi are veacul;Să nu plângă clipe mute la fereastra unor fleacuri.Nu vorbim despre minute,Vor avea octave vide...Să vorbim de infinituri, de-universuri şi clepsidre. Piardă materialitatea!Fac-o dragoste profană să devină călimară.Nu se piardă în eternuriScriind versuri făr’ d-esenţă.Nu vorbească despre oameni,Creaturi ce-n ani şi clipe de uitată amăgireAu scris lupte între săbii – termeni tehnici –Nu vorbească de lumină,O posedă numai cerul ce despică marea-n lături.Vrea să picteze tablouri...Nu vorbim despre nimicSă se-audă numai vidulEl cunoaşte infinitul.

Iulia nICoară,clasa a IX-a I

Ce monstru al sincerității sunt…Am inhalat prea mult un vidDe vorbe trântite în vântŞi frunze aruncate de guriCe nu se mai închid.Ce sunteți voi, ce păcăliți pe toțiŞi nu vă plictisiți?Păpuşi peticite, suflete stricate…Stricate de ce?Cine v-a tăiat bucăți din voiŞi nu vi le-a înapoiat?

Nu, nu răspundeți.N-am timp de pierdutPentru istoriile voastre nescrise.Degeaba spuneți.Nu vreau să credIubiri ticluite în secret Sau vieți construite într-o noapte.Eu vreau să fug, să plâng, să râd, să uit…

Manuela CIurEan,clasa a XI-a G

Neîncredere

39

Aştept…În tăcere, înfrigurată şi c-un gândCe nu mă lasă-n pace.Aştept, gândesc şi plâng.Las noapte să mă-nvăluieŞi stelele să mă găsească.Degeaba. Nu îmi mai pasă.Aştept, dar nu înțeleg.Ce? Gata? Atât? S-a terminat?Aşa se pare… Ceasul a stat.

Manuela CIurEan,clasa a XI-a G

Noapte de septembrie

Cum să ştiu ce e iubireaCând tu nu vrei să mă crezi?Când nu vrei să-mi vezi privireaŞi-ncet, încet te îndepărtezi?

Cum să te chem când ştiu că poateGlasul nu mi-l mai auzi?Şi stând singur în noapteNici nu vrei să îmi răspunzi?

Cum să îndur atâtea-amaruriCând ştiu că vrei să mă ignori?Cum să-ți ofer atâtea daruriCând tot ce am sunt doar fiori?

Cum să fiu sigură că vreodatăVei înțelege despre ce vorbesc?Când îți vei aminti deodatăŞi-atunci vei şti că te iubesc...

alexandra ChIra, clasa a-IX-a I

Regrete

40

Poeme, Cristian Vulpe

41

42

43

În jur e frig şi e pustiu.Cu paşi mărunți străbat cărareaAmintirilor,Şi le aud chemarea,Spunându-mi că e prea târziu...

Alunec prin frânturi de vise,

Printr-un abis de pulbere şi fum.Mă înec în fața porților închiseDe-atâta dor, atâtea lacrimi,Al amintirilor parfum...

alexandra ChIra, clasa a IX-a I

Parfum de cuvinte

44

Colegiul Naţional „Silvania” are propria revistă

La Colegiul Naţional „Silvania” a fost lansat primul număr al revistei şcolii: „Ecou-CNS”, pe data de 20 ianuarie 2014, o revistă redactată de elevi şi editată în colaborare cu Editura Caiete Silvane al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Revista a fost realizată cu sco-pul de a promova, prin diferite materiale, performanţa şi talentul elevilor din şcoală. Acest prim nu-măr al revistei cuprinde materiale

redactate de elevi, cu ajutorul pro-fesorilor coordonatori: ,,Chiar dacă scoatem această revistă după mult timp de pauză, acest număr com-pensează acest lucru, fiind unul cât se poate de generos”, afirmă Imelda Chinţa, profesor de limba şi litera-tura română la Colegiul Naţional „Silvania”. Motivaţia pentru care acest număr este lansat acum, stă în paginile revistei care cuprinde activitatea elevilor din şcoală, înce-

45

pând de la performanţele notabile pe care aceştia le-au obţinut la olim-piade şi concursuri, până la acţiuni extracurriculare în care aceştia s-au implicat. Materialele care compun revista au fost realizate de elevi ai şcolii. Potrivit acestora, au încercat să atingă punctele tari pe care ori-ce revistă le cuprinde, astfel că au integrat în paginile publicaţiei atât editoriale, interviuri, documentare, creaţie literară, eseuri, cât şi articole

despre proiecte şi performanţe şco-lare. Acesta a fost primul număr, lansat pentru primul semestru, însă, potrivit celor implicaţi în redactarea şi editarea publicaţiei, apariţia acesteia se doreşte a fi semestrială.

Material realizat de Cristina PoP, preluat din

publicaţia locală - Sălăjeanul

46

Pierdută în universul cărţilorAş dori să încep creionarea

lumii fantastice a cărţilor prin propriile experienţe, trăiri şi senti-mente legate de aceasta. Deşi sunt doar o adolescentă trezită mereu la realitate de încercările vieţii, reuşesc să-mi găsesc refugiul într-o simplă carte, într-o surprinzătoare metaforă sau o comparaţie inedită. Reuşesc să păşesc dincolo de reali-tate şi încerc să-mi iau zborul spre propria lume, pe propriile mele aripi, unde cărţile reprezintă viaţă, joc şi joacă, sensibilitate şi magie.

Pasiune şi delir, de Cristina Chiţu a fost romanul în care m-am regăsit, în care am simţit emoţia fiecărui cuvânt şi sensibilitatea pe care autoarea încerca să o insufle lectorilor. Personajul din această carte este unul sensibil, personaj în care cred că toţi adolescenţii s-ar putea regăsi. Scriitoarea a creat o balerină care decide să lupte pen-tru visul ei, transpunându-şi astfel sentimentele pe hârtie. Isabelle

este mai mult decât un personaj pentru mine, este un personaj care m-a făcut să evadez în altă lume, cea a cărţilor, făcându-mă să mă simt reală şi completă în povestea ei. Când gândurile mi se amestecau cu sentimentele, trăirile, cu poves-tea balerinei şi tumultul sufletesc cu raţiunea, nu voiam să mă opresc din citit, era prea captivant. Mă fermeca total.

Mă bucur că am avut şansa să citesc acest roman, creând din citit o pasiune. Totodată, recomand această carte tutu-ror adolescenţilor care doresc să cunoască intensitatea vieţii şi să înţeleagă rostul lecturii cuprinsă în doar câteva pagini, pagini care, cel puţin, pe mine m-au sensibilizat.

Cristina VarGa,clasa a IX-a C

Prof. de română: Voichiţa LunG

Study Abroad Advising Center este primul centru de consiliere educațională  deschis în Româ-nia, în noiembrie 2006, iar în cei peste 7 ani de activitate, am ajutat peste  6.700 de elevi şi studenți, asemeni ție, să studieze

în străinătate.Cei care au finalizat deja studiile

țin la curent Asociaţia cu realiză-rile lor profesionale şi personale. Suntem mândri de reuşita lor de a obține un job, în domeniul pe care şi l-au dorit, în țări cu o economie

oportunităţi de studii în străinătate

47

stabilă şi cu un sistem social demn de invidiat.

„Te invităm şi pe tine să priveşti educația ca pe cea mai importantă investiție de care vei beneficia în-treaga viață, ajutându-te să devii independent  din punct de vede-re financiar şi să înțelegi lumea din jurul tău” afirmă reprezentanţii Study Abroad.

FSAAC îți oferă posibilitatea de a cunoaşte oportunitățile oferite de sistemele educaționale din lume şi de a alege, în cunoştință de cau-ză, ce este mai bun pentru tine atât pe plan profesional, financiar, cât şi personal.

Astăzi sunt principalii repre-zentanţi ai universităților brita-nice în România, oferind o gamă largă din care puteţi alege, atât în

Marea Britanie, cât şi în alte țări.Domeniul principal de activi-

tate este reprezentat de consiliere educațională  GRATUITĂ pentru studiul la una dintre instituțiile educaționale din străinătate, re-prezentate de FSAAC în România.

În curând, la Colegiul Naţional „Silvania” va avea loc o prezentare despre oportunităţile pe care le oferă Fundaţia Study Abroad, dar vor fi prezentate şi mai multe deta-lii referitoare la datele de contact şi persoanele care vă vor putea consi-lia pentru alegerea unei facultăţi.

Denisa Ligia MaTEI,reprezentant

Study abroad - Zalăuclasa a XI-a G, CnS

48

The Impossible

Filmul „The Impossible”, a apărut în anul 2012, regizat fiind de J.A. Bayona. Este un film care „te prinde” şi reprezintă toate gusturile, având acţiune, dramă şi istorie. Acţiunea se petrece în Insu-lele Oceanului Indian şi este vorba despre o familie care are trei copii şi care supravieţuieşte tsunamiului din 2004.

Filmul se bazează pe povestea reală a unei familii captive, alături de alte mii de străini, în timpul une-ia dintre cele mai mari catastrofe naturale din istorie. Teroarea este însă diminuată de compasiunea,

curajul şi bunătatea oamenilor, în cele mai negre ore din vieţile lor. Maria, Henry şi cei trei copii îşi încep vacanţa de iarnă în Thailan-da, aşteptându-se la câteva zile de relaxare într-un paradis tropical. În dimineaţa zilei de 26 decembrie, în timp ce familia se afla la piscină, se aude un zgomot asurzitor. Imediat după aceea, un val uriaş se îndreap-tă spre toţi cei de acolo… şi începe acţiunea care te face să te întrebi: tu cum ai proceda în asemenea situaţii de criză?

Iulia CLIţan

49

Clubul de lecturăVisătorii nu pot fi domesticiţi

Jurnalele de lectură reprezintă înregistrarea lecturilor parcurse într-o manieră mai puţin structura-tă şi permit o mai mare intervenţie personală în comentarea unui text. Regulile după care se realizează aceste jurnale sunt flexibile, abor-darea este extrem de subiectivă, în detrimentul regulilor şi clişeelor monotone. Astfel, am preferat să-mi exprim opinia de cititor pasionat, înregistrând reacţiile cau-zate de parcurgerea lecturii, fără să privesc textele din perspectiva unui critic literar. Pentru acest demers am selectat două cărţi care mi-au marcat experienţa încă fragilă de cititor: Alchimistul, de Paulo Coelho şi Hoţul de umbre, de Marc Levy.

Paulo Coelho este scriitorul care a înregistrat un succes extraordi-nar la nivel mondial, fiind iubit de milioane de cititori, fapt pentru care, cărţile sale sunt mereu în topul vânzărilor. Din punctul meu de vedere, audienţa înregistrată de Coelho se datorează faptului că spu-ne cititorilor ceea ce ei vor să audă. Cuvintele Alchimistului sunt mereu pline de înţelepciune: „O căutare începe întotdeauna cu Norocul Înce-pătorului şi se încheie întotdeauna cu Proba Cuceritorului”. „Când vrei ceva, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale”. Această frază mi-a rămas puternic imprimată în minte, deoarece este deosebit de motivan-tă, îţi dă un impuls să mergi mai

departe, să încerci, deoarece simţi că Universul e complicele tău şi că vei găsi o cale, oricare ar fi ea, spre împlinirea dorinţei tale. Mărturi-sesc că am citit majoritatea cărţilor sale, dar acum nu mă opresc asupra cărţii Alchimistul, cartea - manifest pentru curaj, ce ne vorbeşte despre cum nu ar trebui să ezităm să ne urmăm visele, deoarece: „Viaţa e generoasă cu cel ce-şi trăieşte Legenda Personală”..., ci voi insista asupra cărţii lui Marc Levy, Hoţul de umbre.

Marc Levy este cel mai citit au-tor francez contemporan. Sinceră să fiu, nu am mai auzit de el, până ce, un cititor veritabil mi-a recomandat cel de-al unsprezecelea roman al

50

său. Pe lângă faptul că mi s-au părut foarte interesante titlul şi coperta, am avut încredere în gusturile în-drumătorului meu.

Ca stil şi tematică, Hoţul de um-bre, cartea lui Marc Levy, poate fi comparată cu Alchimistul, de Paulo Coelho. Poate şi de aceea, cartea m-a fascinat, pur şi simplu. Înce-pând cu un motto de Shakespeare „există oameni care nu îmbrăţişează decât umbre; aceştia nu cunosc decât umbra fericirii”, care anunţă tema cărţii – am înţeles că oamenii tre-buie să încerce, chiar dacă le este teamă de decepţii, deoarece, altfel, nu vor ajunge la adevărata fericire. Hoţul de umbre este mai subtilă decât cartea lui Coelho, mai fină şi plină de emoţie. Impresionant este faptul că în acest roman, sunt înfăţişate momente când vieţile se desprind de oameni, sub forma unor simple umbre.

Prima parte a romanului rela-tează povestea unui copil de clasa a VI-a, care are o putere deosebită. Acesta nu are un nume propriu-zis, doar aşa-zise porecle sau apelative. Băiatul înţelege suferinţele oame-nilor, furându-le umbra, care îi încredinţează secretele persoanei al cărui „suflet” a fost furat. „Gă-seşte pentru fiecare dintre cei cărora le furi umbra acea scânteie ce le va lumina viaţa”. Copilul e surprins de povara furtului de umbre şi de responsabilitatea poveştilor pe care acestea le aduc odată cu ele. Relatarea e intimă si tumultoasă. Puştiul e introvertit, fără prieteni şi vise. Este nou în oraş şi cel mai

mic elev din clasă, la şcoala unde a fost înscris. Copilăria îi este mar-cată de abandonul tatălui său, deşi nu admite faptul că trăieşte vreo dezamăgire: „S-ar putea crede că, odată cu plecarea tatei, viaţa mi s-a schimbat. Dar n-a fost cazul”. Deşi, la început, umbrele par a fi o povară pentru el, acestea se dovedesc a fi nişte mentori, care îl îndeamnă să-şi depăşească limitele.

Fără îndoială, momentul prefe-rat al primei părţi este întâlnirea cu micuţa Clea, o fată aparent surdo-mută. Aceasta este primul lui confident. Fetiţa cu „râs de vio-loncel” îi aduce primul sărut, îi fură gândurile.

A doua parte îl găseşte pe erou, acum un tânăr de 20 de ani. Alege să studieze medicina, însă, simte că lumea sa e întoarsă pe dos. Hoţul de umbre era totuşi un visător incu-rabil, care aspira la idealuri înalte. Era conştient de capacităţile sale, considerându-se superior, prizonier într-un trup prea mic: „Of, cât de mult voisem să ies din corpul meu atât de strâmt”. Locuieşte într-o man-sardă foarte aproape de facultate, departe de oraşul natal; doarme singur deşi urăşte singurătatea; n-are prieteni, programul nu-i per-mite asta; flirtează cu o colegă de an, Sophie, şi asta doar din pricina mulţumirii cu monotonia. Pare obişnuitul om şters, dar împlinit. Şi totuşi, momentul în care sănătatea unui băieţel de la Pediatrie e pusă în pericol, se dovedeşte a fi critic în de-cizia lui de a-şi mai folosi talentele unui cleptoman de umbre. Devine

51

salvatorul băieţelului fără poftă de mâncare, apoi schimbă şi viaţa pri-etenului său Luc, la cererea umbrei acestuia: „Ajută-l să-şi schimbe viaţa, ia-l cu tine. Adu-ţi aminte - dintre voi doi, cel care trebuia să facă medicina, el era. Nu e prea târziu; când iubeşti nu e niciodată prea târziu, ajută-l să devină ceea ce îşi dorea să fie”.

Eroul cărţii continuă o viaţă ce pare obişnuită, până în momentul reîntoarcerii în locul unde o întâl-nise pe Clea. „O iubire din copilărie este sfântă, nimic nu ţi-o poate smulge din inimă. Rămâne acolo, ancorată în străfundurile fiinţei tale. E de-ajuns ca o amintire s-o elibereze, şi ea urcă la suprafaţă, chiar şi cu aripile frânte”. În sufletul tânărului se petrece un lucru ciudat, o revelaţie care devine obsesie, acesta dorind s-o regăseas-că pe Clea. Dar, renunţă uşor, la prima decepţie.

Este zguduit de moartea mamei sale „«Astăzi a murit mama». Mi-am repetat fraza asta de sute de ori, fără s-o pot crede măcar o dată. Absenţa născută în ziua plecării ei nu m-a mai părăsit niciodată”. Această secvenţă m-a impresionat profund. E greu să acceptăm plecarea definitivă a celor dragi, însă, oamenii pleacă. Ştim că aşa va fi. Singura certitudine pe care o avem este moartea, şi totuşi, o lăsăm să ne sfâşie. Pierderea persoanelor iubite este o etapă di-ficilă, însă, maturizarea se face, de cele mai multe ori, prin experienţe dureroase.

Întors în orăşelul natal, pentru funerariile mamei, eroul nostru îl va reîntâlni pe paznicul şcolii, Yves.

Acesta îl întreabă: „Dacă acel copil care ai fost l-ar întâlni pe bărbatul care ai devenit, crezi că s-ar înţelege bine amândoi, că ar putea fi prieteni apropiaţi?” Pe mine una, această întrebare m-a cutremurat.

Eliberat de lanţurile care îl legau de copilărie, hoţul de umbre porneşte iar în căutarea prietenei sale, Clea. Când în cele din urmă se întâlnesc, aceştia se lasă antrenaţi într-un joc pueril: „Clea îşi păstrase darul de a face poezie aeriană... O femeie care izbuteşte să-ţi scrie «Mi-a fost dor de tine», cu un zmeu, nu poate fi niciodată uitată”.

Morala poveştii este una plină de farmec. Un har special implică obligaţii, însă nu trebuie să uiţi de propria persoană. Hoţul de umbre trece printr-o criză de cunoaştere de sine, amplificată de „povara”

52

umbrelor, pe care le fură, neinten-ţionat. În copilărie, găseşte puterea de a depăşi abandonul tatălui, iar la maturitate, acceptă pierderea definitivă a mamei. Lasă decepţiile la o parte şi continuă lupta cu viaţa. Drama lui se rezolvă prin iubire.

Aşadar, atât Alchimistul, cât şi Hoţul de umbre, prezintă evoluţia a două caractere aflate într-o criză existenţială. Urmarea propriului vis se dovedeşte a fi raţiunea de a trăi, în ambele poveşti. Zbuciumările su-fleteşti, decepţiile, pierderile, sunt etape esenţiale pentru desăvârşirea eului. Deşi sunt texte ficţionale, căr-

ţile devin veritabile lecţii de viaţă. Consider că lectura ne sensibilizea-ză, ne dezvoltă simţul estetic şi ne lărgeşte orizonturile. Pentru mine, lectura este o experienţă unică şi fiecare întâlnire cu o carte mă mar-chează, într-un fel, sau altul. Aceste două cărţi rămân printre favoritele mele, prin învăţăturile pe care le transmit, prin citatele deosebite care mi-au rămas impregnate în minte şi care mi-au schimbat unele percepţii asupra vieţii.

Dana Cătălina hoLhoŞ

Colocvii culturale – Nicula 2014În data de 4 octombrie 2014, un grup format din elevele Diana Nedelcu

(clasa a X-a I), Antonia Meseşan (clasa a XII-a I), Larisa Prodan (clasa a XII-a A) şi Ioana Pavel (clasa a XII-a A) de la Colegiul Naţional „Silvania” – Zalău, coordonate de doamna profesoară Ioana Tuduce a participat la cea de-a patra ediţie a Colocviilor culturale de la Mănăstirea Nicula.

Omagiul elevelor s-a îndreptat către personalitatea sălăjeanului Vasile Avram, prin realizarea unui itinerar spiritual prin opera sa literară.

Astfel, Larisa Prodan s-a oprit asupra unor teme şi motive preferate din lirica autorului.

Constante ale eului poetic în lirica lui Vasile Avram. Teme şi motive literare

Prin intermediul volumului de poezii Călătoria de sâmbătă, autorul nu face altceva decât să fructifice concepţiile despre lume şi viaţă regăsite în Creştinismul cosmic şi Constelaţia magicului, cele două titluri-cheie ale teoretizărilor de antropologie. Aşa cum preciza Ioan Mariş în postfaţa acestui amalgam de creaţii literare, poezia lui Vasile Avram reprezintă „o

53

călătorie iniţiatică înspre izvoare, înspre nemărginita geometrie a ochiului”, ochi ce cuprinde în aria sa vizuală multiple teme şi motive literare ce au o legătură directă cu existenţa omenească continuu dirijată de concepţii sacre. Astfel, una dintre cele mai frecvente teme abordate în poeziile scriitorului sălăjean este moartea. Numind-o „mireasa lumii”, în urma căreia „se vindecă pustiul/ de lacrimi şi se naşte ca eter”, poetul include această temă în profanul vieţii noastre, devenind „un summum de elemente mitice care depăşeşte simpla reflecţie organizată la nivelul conştiinţei” (Creştinismul cosmic - o paradigmă pierdută?, Vasile Avram). Poezia „Iniţiere în moarte” surprinde clipa detaşării, momentul analizei profanului dintr-o perspectivă sacră, subiectivă, în consens cu divinul şi sublimul. („Şi când murim, ne întrebăm miraţi,/ ca nişte îngeri: oare cine moare?/ şi stăm nedumeriţi lângă-ntrebare/ cu ochii amintirilor legaţi”.)

De asemenea, o altă temă predominantă în creaţiile avramiene este cea a religiozităţii, prin intermediul căreia este conturat un creştinism numit de Ioan Mariş „primar de natură stihială, onto-cosmotică”. În acest sens, poezia „Alarmă perpetuă” conturează relaţia dintre om şi Dumnezeu, conştiinţa reprezentând unicul simbol al prezenţei entităţii supreme în interiorul fiinţei noastre. („În fiecare celulă a creierului meu/ bat în fiecare clipă, în dungă,/ mii de clopote de alarmă”). Totodată, această prezenţă vitală pentru sufletul omenesc dăinuie în profunzimea sufletului creator, oferind minţii senzaţia de beatitudine supremă. („El există nefiind/ şi nu există fiind, creându-se necontenit pe sine/ şi creând lumea care mă cuprinde şi pe mine/ gândindu-l pe El”). În plus, lirica sa poetică este reprezenată şi de cei patru psalmi scrişi într-o manieră diferită faţă de cei biblici, asemănându-se unei rugi necontenite de mântuire sufletească. („Ar trebui poate să te aştept nu în întinderea lumii/ ci în adâncul sinelui meu”, „Să te simt acolo/ ca pe-o vibraţie de corzi, ca pe-o dublă icoană-a nopţii şi a zilei”.)

Admirator al simplităţii, al feericului existenţei, aşa cum se prezintă în poezia „Despre lucrurile simple”, Vasile Avram ne îndrumă spre preţuirea frumosului, oferind o lecţie bazată pe satisfacţie şi recunoştinţă faţă de ceea ce avem („Atâtea lucruri frumoase ni se întâmplă mereu spre lauda firii”/ „bucură-te de bătăile propriei inimi şi de nemurirea de azi”). Aceeaşi beatitudine învăluitoare este transmisă, de asemenea, prin intermediul liricii cu tematică de dragoste. Iubirea este transpusă prin felurite motive precum cel al fecioarei sau cel al mării, poetul definind dragostea ideală ce se contopeşte cu entităţile înconjurătoare pentru a putea fi simţită şi înţeleasă pe deplin. („Eu sunt frumoasă fără corp,/ reţea de vene fără sânge,/ o galaxie de culori/ în infinitul care plânge”, „Numai marea e de vină / (...) / Şi pieream în umbra nopţii care se înfăşura/ vinovată peste ochii apelor scăldând o stea”.)

Astfel, prin lirica sa cu tematica variată, poetul sălăjean traversează şi, în acelaşi timp, analizează diferite etape şi momente din existenţa noastră.

54

Acesta se identifică cu cititorul prin versurile sale, dovedind o solidaritate spirituală pentru ceea ce înseamnă omul, pentru complexitatea sufletului şi spiritului uman ce se regăseşte numai în şi prin arta poeziei.

Antonia Meseşan şi Diana Nedelcu şi-au prezentat viziunea asupra a două romane: Legat la ochi, apărut în timpul vieţii cu titlul Spirala, precum şi Fiul apocrif, ambele în acelaşi spirit autobiografic, marcat de nostalgia spaţiului natal.

Legat la ochi – „Dezlegări”:principii de viaţă, atitudini, viziune asupra lumii

Pe prima pagină a romanului Legat la ochi, semnat de Vasile Avram se aşterne un motto ce sintetizează metaforic mesajul operei: „Se spune că lumina unui răsărit de soare din vremi uitate se strecoară uneori în noi ca într-un cuib părăsit şi, desfăcându-se din coaja oului care a purtat-o prin timp, creşte ca o pădure de sălcii, întunecând orizontul şi alterând lumina cea de faţă: pruncul zilei”. Pornind de la premisa că omul se confruntă periodic cu dorul de trecut, personajul-narator consemnează momente ce au contribuit la definirea personalităţii şi principiilor sale actuale. Pe parcursul romanului se păstrează, de asemenea, ideea abandonării clarităţii prezentului, care este evidenţiată prin alternarea prezentării evenimentelor cu accentuarea unor idei filosofice, acestea fiind uneori incluse şi în convorbirea personajului cu Alter Ego-ul său.

Debutul înfăţişează, sub viziunea personajului adult, zădărnicia strădaniei adolescentului de a dezvolta argumente logice în contradicţiile apărute între colegi, acesta fiind dezavantajat de defectul său exterior: „buba neagră”. Unicul mod de evadare din astfel de situaţii ce îi testează sensibilitatea este conturat apelând la motivul casei părinteşti, simbol al protecţiei, dar şi lăcaş al copilăriei. Decorul rustic stăpânit de întunericul nopţii constituie un cadru optim pentru suprimarea neliniştii băiatului: „La vreme de întuneric gândurile devin mai blânde, nu insistă, fug îndată ce te răsteşti la ele şi în locul lor se strecoară o vagă senzaţie de frică amestecată cu blazare”. Naratorul îşi relatează în continuare etapele existenţiale într-un mod inedit, cu salturi aleatorii pe axa timpului. Experienţele sale dau naştere constant unor idei legate de existenţa omului şi de valorile sale: „Nu suntem fericiţi decât prin raportare la nefericire, fie aceasta o suferinţă fizică, o nostalgie, sentimentul unei singurătăţi prelungite, conflictul cu mediul sau pur şi simplu golul, senzaţia de gol.” , „Nu există bine şi rău în stare pură, noţiunile astea sunt definite de atitudinea noastră faţă de lucruri: devin bune sau rele după cum se asimilează sau nu, propriei noastre personalităţi”.

55

Nuanţele filozofice ale textului sunt temperate prin prezenţa pasajelor descriptive, care leagă omul de natură prin detalii precum ţârâitul greierului sau sunetul apei. Totuşi, cadrul natural devine şi un spaţiu ce permite manifestarea fabulosului (spre exemplu, peştera „unde doarme şi visează ciclopi”), ce este susţinut şi de timpul nedefinit.

Astfel, prin intermediul acestui roman complex, ni se oferă posibilitatea de a lua contact cu idei aparent abstracte dar care, fiind în strânsă legătură cu evenimentele concrete prezentate, oglindesc principiile personajului-narator îmbinate cu adevăruri despre atitudinea şi obiceiurile oamenilor.

Fiul apocrif – eul autobiografic între toposul literar şi realitate

Romanul de factură tradiţionalistă a lui Vasile Avram, Fiul apocrif, prezintă o permanentă căutare a sinelui, aşa cum este sugerat şi din titlu, adjectivul „apocrif” ducând spre o sferă incertă a identităţii autorului.

Se prezintă, pentru început, viaţa unui copil crescut într-o familie cu un oarecare dezechilibru, mai ales din partea tatălui, care nu îi oferea acestuia un mediu propice pentru dezvoltarea persoanală. Avea o atitudine rece, impunând încă de la vârste fragede pe cine să aibă sau nu în compania lui, atât la şcoală, cât şi acasă. Comportamentul excesiv de protocolar, impus de un regim care domina la vremea respectivă, îl obligă pe M. să se interiorizeze, pentru început, mai apoi exprimând aceste complexe ale comportamentului său într-o revoltă mascată faţă de părinţi, lipsind de acasă nopţile. Face cunoştinţă la şcoală cu singurul său prieten de pe parcursul vieţii, Cunigan, faţă de care are o atracţie inexplicabilă încă de la început, datorită vastelor lui cunoştinţe în domeniul istoriei şi literaturii. Interdicţia de a citi alte cărţi decât cele în care se prezintă doctrina marxistă îi sporeşte personajului principal dorinţa de a se întovărăşi cu colegul său de clasă, posibil şi în speranţa descoperirii personalităţii. Devin buni prieteni, iar ceea ce îi schimbă lui M. perspectiva de a vedea lumea este o vacanţă în satul prietenului său, Lemniu. Amintirile acestei vacanţe îl vor urmări toată viaţa, compunând şi acţiunea romanului.

Este fascinat de doza de magie şi de simplitate pe care o întâlneşte la oamenii locului. Faptul că sătenii nu îşi închid porţile cu lacăte, ci pun doar o mătură în faţa uşii; semn că nu sunt acasă îl frapează, conştientizând diferenţele dintre lumea lui, obligată veşnic să fie precaută şi lumea idilică, de basm, pe care o întâlneşte aici, unde, îi spune o bătrână a satului, nu sunt hoţi. Participă la activităţi ritualice: hora satului, iar mai apoi la o conversaţie între săteni, unde apare primul element simbolist al textului, Pădureanca. Această arătare vine să tulbure o ordine şi o stabilitate perfectă în rândul vieţii

56

oamenilor, iar cei care intră în contact cu ea fie înnebunesc după ce realizează ce li s-a întâmplat, fie nu mai încalcă poruncile din strămoşi cunoscute, legate de locul unde această arătare îşi are lăcaşul. Ceea ce însă îi rămâne întipărit în minte de la acest eveniment sunt povestirile fantastice despre Piatra Soarelui. Între personajul central şi acest element fabulous se va stabili o legătură spirituală, căreia încearcă să-i dezlege misterul M.

Întoarcerea acasă şi acomodarea cu rutina şi constrângerile este dificilă. Intrarea la facultate se bazează pe relaţiile părinţilor săi, fără efort propriu, iar acest lucru îl face să simtă şi mai acut nimicnicia propriei persoane în comparaţie cu bunul său prieten Cunigan, care este student la medicină.

Moartea părinţilor săi îl obligă să părăsească oraşul. Acţiunea îşi reia cursul după 20 de ani, când lumea în care trăia este schimbată. Încearcă să reia legătura cu vechiul prieten Cunigan, dar acesta a devenit, dintr-un medic renumit, un om al străzii, aparent, care vociferează aberaţii în opinia majorităţii oamenilor. Poposeşte în casa acestuia pentru câteva zile, unde obiceiul doctorului era să bea cafea în cantităţi excesive. Preluând acest ritual al prietenului său, apare un alt motiv la nivelul textului, deoarece cafeaua încearcă o anihilare a simţurilor, o scoatere a celui ce bea din lumea reală, proiectându-l într-o lume transcedentală. Dar nici acest ritual nu reuşeşte să-l scape de amintirea Pietrei Soarelui, lucru care îl determină să se izoleze pentru o perioadă în munţi. Aici aude o altă serie de poveşti de la oameni care nu par a avea nicio legătură cu acest element magic.

Într-o ultimă încercare de regăsire a sinelui, M. revine în satul Lemniu cu hotărârea de a-i descifra misterul acestei pietre. În fapt, este o formă mascată de regăsire a sinelui, deoarece piatra este într-o strânsă legătură cu sufletul. Mai mult, faptul că piatra este brută, necioplită, are, împreună cu sufletul omenesc, o dublă mişcare ascedentară şi descedentară. În plus, este un simbol al libertăţii, un element androgin între substanţa ei materială şi spiritual celui ce o cercetează. Odată descoperindu-i misterul, ea se înalţă spre cer împreună cu fiinţa imaterială a celui ce-i dezleagă enigma.

Pe de altă parte, faptul că piatra este căzută din cer, rămâne însufleţită în pământ. Este o legătură între lumea celestă şi cea terestră, transmiţând mesaje şi oracole, lucru dovedit şi de inscripţiile care apar gravate la baza acesteia. Sălaşuri ale duhurilor ocrotitoare, se poate presupune o legătură între acest fapt şi necazurile oamenilor care au încercat să o doboare, întrucât nu permitea nimănui să o pătrundă, doar spiritului care îi era menit, adică lui M. Fiind o piatră unghiulară, reprezintă un simbol al desăvârşirii, al încununării ființiale spre lumea nevăzută, imaterială.

Din epilog aflăm că M. a dispărut în Ziua de Sânziene. Se spune că în această zi forţele naturii ajung la apogeu, şi că porţile dintre noi şi celelalte lumi paralele se deschid, fiind o noapte propice pentru ritualuri magice. Acum este momentul în care întâlnirile cu entităţi din alte dimensiuni sunt foarte probabile.

57

Parcursul romanului surprinde autobiografia autorului. Este şi motivul pentru care personajul principal nu are un nume bine definit, fiind determinat doar de iniţială M., care poate fi identificat fie cu scriitorul însuşi, fie orice cititor se poate regăsi în destinul personajului.

Ioana Pavel a adus în prim-plan cea mai importantă creaţie dramatică, Roata stelelor, piesa care dă titlul volumului de teatru semnat de autor.

Vasile Avram – Simbolul unui destin literar

În contextul coordonării mai multor sfere ştiinţifice şi literare în aspaţialitatea aceluiaşi univers, a vorbi despre opera lui Vasile Avram înseamnă a parcurge mai multe trasee interpretative bazate pe cunoştinţe vaste de literatură, antropologie, etnografie, teologie ori mitologie românească. Se poate vorbi despre sufletul ardelean mistuit de „sentimentul românesc al fiinţei” (Constantiv Noica) în spaţiul care îi imprimă dorul precum o „matrice stilistică” (Lucian Blaga) prin formula „creştinismului cosmic” (Mircea Eliade), concept care stă la baza gândirii sale ca poet, prozator, eseist, teolog ori antropolog. Elegia sa dramatică, Roata stelelor (din volumul omonim) se înscrie, şi ea, în acest cadru al interdisciplinarităţii care, de altfel, e deseori aplicat literaturii. Opera numită ar putea fi descoperită prin prisma valorii sale stilistice, estetice sau, pur şi simplu, prin particularităţile de tip religios evidente de la prima lectură. Totuşi, pentru că substratul creaţiei este unul profund simbolic, am considerat relevant un traseu hermeneutic în sensul perceperii acestei dimensiuni textuale. De fapt, chiar şi aspectele religioase vor avea un important rol în cadrul operei, conjugându-se cu sacrul perceput de mentalitatea omului tradiţional.

Înainte de a trece la textul propriu-zis, vom căuta şi argumentele autorului însuşi în favoarea unei astfel de scrieri. Pentru Vasile Avram, exprimarea prin simboluri rămâne anistorică, ea „precede limbajul articulat, fiind caracteristică tuturor ariilor şi stadiilor de evoluţie a umanităţii”1. Teolog convins, scriitorul aduce în vedere faptul că acţiunile umane presupun, în general, un „memento ritual în prelungirea sau anticiparea sacrului modelat de simboluri şi analogii”2, iar „gândirea religioasă autentică nu e nici pragmatică, nici raţională, ci simbolică”3. Pornind de la aceste premise, Vasile Avram îşi continuă demersul literar-artistic ca o pledoarie a simbolurilor încadrate în spiritualitatea creştină românească.

Cea mai importantă imagine simbolică este, desigur, metafora care alcătuieşte titlul operei dramatice şi care substituie imaginea vieţii unei „roţi a

58

stelelor”. Forma circulară se datorează unei alternanţe dintre lumină şi umbră, pentru că viaţa este o succesiune de evenimente cu rol modelator pentru personalitatea şi caracterul omului. Mai mult decât atât, viaţa umană este proiectată în universalitate, dobândind valenţe cosmice, viziune care devine frapant eminesciană: lumina vine din interiorul stelelor şi ea „se revarsă spre marginile lumii”. Totodată, circularitatea vieţii umane sugerează o altă preferinţă a scriitorului, anume antropologia: omul este în centrul sferei universului, adică la intersecţia oricăror axe spaţio-temporale, însă numai în interiorul sinelui propriu.

O latură esenţială a textului este în strânsă legătură cu prezenţa cifrelor încărcate cu semnificaţii de tip popular. Credinţa în esenţa divină a şaptelui va genera şi o împărţire formală în şapte tablouri, pentru că Iancu, deşi este blestemat la o oarecare nebunie timp de nouă ani şi nouă luni luate de două ori (o perioadă nefastă), se desfăşoară numai în limitele sacralităţii pe care o înţelege şi pe care o trăieşte. De aceea, îl întâlnim aproape în întreaga piesă numai în apropierea izvorului, semn al bunătăţii, al milei şi al harului divin ce poate înlătura negura spirituală în care Crăişorul munţilor îşi aşteaptă eliberarea.

În acelaşi spirit al credinţelor strămoşeşti, autorul încredinţează soarta textului său în tradiţia obiceiurilor şi a simbolurilor ce însoţesc viaţa omului religios. Iancu este blestemat într-o zi de vineri, ziua răstignirii Mântuitorului Hristos, o zi în care caută sfinţenia şi prosternarea, în speranţa că sufletul său va găsi pacea mult dorită. Pentru el, vinerea se transformă într-o zi a postului (fizic şi spiritual), aşteptând dezlegarea blestemului părintesc, care este, conform tradiţiei în care crede, greu sau aproape imposibil de anulat4. De aceea, femeia căreia îi destăinuie zbuciumul sufletesc şi care rămâne în anonimat pe întreg parcursul operei este rugată să rostească un descântec, o altă formulă magică, destinată vindecării bolilor fizice şi psihice, finalizată cu o construcţie prin care se urează sănătate5. Personajul feminin care nu îşi dezvăluie identitatea nici în faţa rugăminţilor lui Iancu pare a fi prima dintre cele trei Ursitoare (în varianta mitologiei româneşti), echivalentele Moirelor greceşti ori ale Parcelor romane; ea „toarce” firul vieţii muritorilor: „eu torc pe fusul acesta cântul şi plânsetul – şi al brazilor, şi al oamenilor... Şi toate se învăluie unul cu altul”. Bradul despre care vorbeşte femeia este un mod de a-i reaminti lui Iancu nevoia sa după divinitate, pentru că arborele reprezintă, în termeni eliadeşti, un axis mundi, deci un element de relaţie al Cerului cu Pământul. Vasile Avram îl aminteşte drept un arbore cosmic în ornamentica magică6, iar textul metaforizează personajul principal într-un astfel de element vegetal: „Eu sunt un brad bătrân. (...) Geaba-l scoţi din pământ cu rădăcină cu tot şi-l duci în altă parte, în câteva zile se usucă”. (afirmă Iancu)

Un simbol cu un specific aparte, valorificat adesea şi în literatura fantastică, este acela al şarpelui. Un arhetip care totalizează o serie de convingeri despre

59

lume şi viaţă, imagine a demonicului care atrage ispita (un motiv biblic, aşadar), el reprezintă „adevărat model simbolic (imago mundi) în concepţiile şi reprezentările arhaice despre univers”7. El este, aşa cum afirmă şi Vasile Avram, întruchiparea într-o singură entitate a celor patru elemente structural-compoziţionale ale naturii: trăieşte atât în pământ, cât şi în apă, limba îi conţine venin (focul) şi are capacitatea de a zbura prin aer ca un balaur, aducând ploaia8. Şarpele din povestea lui Iancu nu este nimic altceva decât un semn ce pare a fi divin, pentru că e însoţit de lumina taborică, dezvoltând ultimul simbol pe care îl amintim, acela al păsării. Conform discursului personajului principal, pasărea apare din interiorul bolovanului pe care şarpele îl crapă în patru bucăţi. Totodată, el simte în interiorul său „zbaterea” unei astfel de vietăţi. De aceea, sufletul îi este mistuit de un continuu ideal de a zbura, fiind măcinat, în acelaşi timp, de o dureroasă neputinţă, specifică existenţei umane. Conştient că din marele Iancu nu a mai rămas decât „umbra” lui, personajul este purtat pe o traiectorie circulară care nu îi oferă posibilitatea elucidării enigmei vieţii sale.

Aşadar, dimensiunea simbolică a textului restituie lumii un om aparent simplu, dar în realitate de o mare complexitate. Totuşi, care este rezultatul tuturor intenţiilor autorului în finalul textului? Acela de a proiecta sacrul care însoţeşte la fiecare pas societatea tradiţională într-un indivizibil labirint al imaginilor, al asocierilor? Iar Iancu să fie un simplu exponent al sufletelor „arse” de dorul libertăţii manifestat în accente dureroase, elegiace? Ar putea fi unul dintre răspunsuri. Totuşi, cred că autorul vrea să demonstreze faptul că Iancu rămâne o imagine-model a creştinisului şi a patriotismului românesc, iar acest lucru nu se întâmplă datorită notorietăţii sale. Lecţia suferinţei pe care o învaţă prin nebunia sa aparentă îl va conştientiza de puterea exemplului, consacrându-şi, astfel, rolul principal în opera dramatică, anume acela de... Simbol.

Ne-am bucurat cu toţii de atmosfera dominată de linişte şi pace a mănăstirii, completată de prezenţa P. S. Andrei Andreicuţ - Mitropolitul Ardealului, dar, mai ales, de cultura oferită în doza necesară unor tineri însetaţi de cunoaştere şi re-cunoaştere a valorilor autentice.

1 Avram, Vasile – Constelaţia magicului. O viziune românească asupra misterului existenţial, editată prin Universitatea Creştină Năsăud, s.l., 1994, p. 96.

2 Avram, Vasile – Creştinismul cosmic – o paradigmă pierdută? Mit şi ortodoxie în conştiinţa românească, Editura Saeculum, Sibiu, 1999, p. 29.

3 Ibid., p. 149.4 Evseev, Ivan – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Editura Amarcord,

Timişoara, 1998, p. 52.5 Ibid., pp. 113-114.6 Avram, Vasile – Creştinismul cosmic – o paradigmă pierdută? Mit şi ortodoxie în conştiinţa

românească, Editura Saeculum, Sibiu, 1999, p. 48.7 Evseev, Ivan – op. cit., p. 448.8 Avram, Vasile – Creştinismul cosmic – o paradigmă pierdută? Mit şi ortodoxie în conştiinţa

românească, Editura Saeculum, Sibiu, 1999, p. 231.

60

Testament pentru AurelM-am trezit instant când am

auzit soneria (era de fapt sunetul care dădea deşteptarea). Eram într-o încăpere întunecată şi chiar sufo-cantă. Respiraţia îmi era greoaie, plămânii parcă mi se extirpau, iar ochii îmi plângeau singuri. Şi totuşi, vedeam un crâmpei de lumină în celălalt capăt al camerei. Erau ochii unei fetiţe mici şi murdare care stătea pe podeaua scorojită şi îmbi-bată în şiroaie de lacrimi pure. Nici eu, nici ea nu scoteam nicio vorbă, limbajul nostru era doar simfonia suspinelor din noi. Abia după câteva ore de holbat una la alta, mi-am dat seama că nu suntem doar noi două în cameră. Era un supraveghetor. Arăta ca un gropar învineţit de vreme, stând împietrit lângă uşa masivă de lemn. Dar în el se putea citi puterea supremă. Aşa începea fiecare dimineaţă în casa unchiului meu, Mitică.

Mă simţeam încătuşată, seacă, fără suflare. N-am mai suportat şi am fugit. Străzile pietruite nu-mi răspundeau, strigam în gol şi nu mă auzea nimeni. Dar unde să plec? Plec, oriunde şi nicăieri. Asta era deviza. Şi cum să fii nevoit să pleci din lumea ta, bună sau rea, să te ascunzi, să speri, să vrei totul, să stai faţă în faţă cu o societate falsă, plină de egoism şi trufie? Tragismul abia începuse. Amurgul zeilor cru-cificaţi se instalase deja. Asta aşa, cam 2 zile, 5 ore şi 40 de minute. Apoi parcă m-am eliberat de toată frica din suflet şi fiinţa mea putea

să vadă în sfârşit răsăritul. Şi asta pentru că străzile întunecate mi-au răspuns într-un final. Lângă felina-rul din colţul străzii stătea un căţel terfelit şi slinos care se scărpina de suportul felinarului. Mi-a plăcut cum îşi mişca ochii minusculi în toate direcţiile şi cum scotea limba băloasă spre mine, aşa că l-am luat cu mine. L-am botezat „Aurel”.

Încă rezistam, mai aveam ceva mărunţi prin căptuşeala spartă a pantalonilor. Erau banii econo-misiţi din timpul verii. Am luat-o pe drumul spre parc. Aleile mi se păreau lungi şi fără capăt. Noroc cu mirosul fin al lui Aurel care m-a des-cătuşat din braţele necunoscutului. Şi îmi aduc aminte că am cunoscut şi câţiva oameni. Toţi erau ciudaţi, spuneau una, făceau alta. Parcă nu te puteai atinge de ei, îşi ascundeau mereu adevărata faţă şi aveau măşti diferite în fiecare zi. M-am săturat şi de ei. Singura minune a mea era Aurel. Nu ştiu ce înţelegeţi voi prin cuvântul minunat, dar puteţi măcar să vă închipuiţi că m-a călăuzit atât de bine încât acum pot merge sin-gură în această lume muribundă, a fost lângă mine şi la succes, şi la eşec, a fost un tot unitar dumne-

61

zeiesc. Şi aş vrea să îmi permiteţi să-i las în scris acest mic testament prin care îi mulţumesc pentru tot şi-aici, şi-acum şi toată viaţa. Îi las toţi mărunţii mei şi mă întorc acasă. Nu ştiu când l-am pierdut pe Aurel. Aş vrea să se întoarcă, dar destinul mut şi surd nu mă cruţă defel.

M-am resemnat şi mi-am reluat poziţia de „zeu absolutist”. Încerc să

îmi continui drumul. E anevoios, îi simt bolovanii pe umeri în fiecare zi, dar ştiu că succesul e cea mai bună răzbunare. Iar acum, nu pot decât să îmi deschid braţele ispitei...

alexandra roxana VaSIan

clasa a XI-a G, profesor coordonator:

TaMara Ivanov

Szilvia DuDAş - elevă în clasa a X-a H, la profilul ştiinţele naturii.

Hobby-ul meu, sau cu alte cuvinte pasiunea mea pentru desen, are o rădăcină care a pătruns în adâncime, deoarece desenul m-a preocupat începând cu primii ani până în prezent. Exprimarea artistică a început cu o bucăţică de hârtie şi nişte creioane pe jumătate roase. Situaţia iniţială părea fără speranţe, încetul cu încetul am ajuns

să-mi creez propriul univers, care mă defineşte. Însă măzgăliturile de copil pe parcursul anilor, mulţumită

62

experienţei acumulate, au început să se transforme în desene aproape vii, acestea reprezentându-mă complex. Fără artă aş fi o persoană total diferită. Cred că nu aş putea preţui tainele mici ale vieţii, pe care le descopăr creând. În timp ce creez îmi aştern pe foaie gândurile şi trăirile, pe de altă parte, pentru scurt timp, pot fi ceea ce îmi doresc. Dacă vreau, pot fi un suflet de copil, o fetiţă, care nu a pătruns în lumea dificultăţilor, dar în acelaşi timp pot să fiu adult, chiar şi un demiurg, demiurgul creaţiei mele. Desenând pot fi fericită, iar această fericire doresc să o împărtăşesc cu cei care preţuiesc arta.

63

PETőfI Sándor -

ITT VAN Az őSz, ITT VAN uJRA(fragment)

Itt van az ősz, itt van ujra, S szép, mint mindig, énnekem. Tudja isten, hogy miokból Szeretem? de szeretem.

Kiülök a dombtetőre, Innen nézek szerteszét, S hallgatom a fák lehulló Levelének lágy neszét...

*

E ToAMNĂ IAR…E toamnă iar, e iar aici, Mereu frumoasă pentru mine.Ştie doar bunul Dumnezeu,De ce-o iubesc atât, când vine.

Pe culmea dealului m-aşez,Privirea-mi zboară către zare,Din arbori cade frunza lin,Şi eu ascult blânda-i chemare…

Traducere liberă - Prof. Voichiţa LuNg

Foto: Alina NĂzNEAN – absolventă a CNS

64