Analiza comparativa intre sistemul de invatare traditional si sistemul de invatare modern

Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, este calea eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile cadrului didactic şi ale copiilor.

Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade, Cerghit, Mucchielli) metodele didactice sunt împărţite din punct de vedere istoric în:

metode tradiţionale/clasice: expunerea, conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, observaţia; metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea programată,

studiul de caz, metode de simulare, proiectul/tema de cercetare.

Însă nu tot ce este „vechi” este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este „nou” este şi modern.

Drept metode traditional vom exemplifica:

Povestirea. Constă din prezentarea informaţiei sub formă descriptivă sau narativă, respectînd ordonarea în timp sau în spaţiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. Explicaţiile nu lipsesc cu desăvîrşire, dar ele ocupă un loc secundar în raport cu prezentarea faptelor

Explicaţia este forma de expunere în care predomină argumentarea raţională); făcîndu-şi loc deja problemele de lămurit, teoremele, regulile, legile ştiinţifice ‘În explicaţie, cuvîntul profesorului înfăţişează elevilor tema desfăşurată într-o ordonare logică de date şi fapte, care duce în mod necesar la o concluzie şi generalizare.

Conversaţia didactică - Întregul proces de învăţămînt este traversat de un lanţ neîntrerupt de întrebări şi răspunsuri. Tradiţia a înrădăcinat practica potrivit căreia întebările sînt puse de către educator, iar răspunsurile trebuie să cadă în sarcina elevului. O definiţie simplă s-ar formula astfel: conversaţia didactică este metoda de învăţămînt constînd din valorificarea didactică a întrebărilor şi răspunsurilor. Ea este o metodă tot verbală, ca şi expunerea, dar mai activă decît aceasta.

Metoda exerciţiului - reprezinta « executarea repetată şi conştientă a unei acţiuni în vederea însuşirii practice a unui model dat de acţiune sau a îmbunătăţirii unei performanţe ».Justificăm acest adaos, "îmbunătăţirea unei performanţe", prin rostul vizibil al unora dintre exerciţii, care continuă mult timp după însuşirea deprinderii ca atare (de pildă, între altele, antrenamentul sportiv).

Dintre metodele moderne didactice fac parte cele ce duc la creşterea gradului de participare – implicare a copiilor, la dezvoltarea structurilor cognitiv motrice şi practico-aplicative a acestora.

Definitoriu pentru folosirea metodelor activ-participative este caracterul lor stimulativ, din punct de vedere fizic şi psihic, precum şi posibilitatea alternării activităţilor individuale şi de grup, în scopul atingerii „optimum-ului” motivaţional şi acţional la nivelul copiilor care se văd angajaţi şi trebuie să îşi asume noi roluri şi responsabilităţi în propria formare.

Buhlea Iulian – 924 – Inginerie Aerospatiala

Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context situaţional, astfel încât cel care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în subiect al propriei formări; aceste metode se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire, la inovaţie. Tendinţele principale ale înnoirii şi modernizării metodologiei de instruire ar fi:

Algoritmizarea- metodă care se bazează pe folosirea algoritmilor în actul predării cu scopul de a familiariza ii cu o serie de scheme procedurale (modele de acţiune), logice sau de calcul, care îi vor ajuta să rezolve o serie largă de sarcini de instruire. Ea constă în formarea unor deprinderi de gândire şi acţiune, de rezolvare de probleme sau luare de decizii generale şi stabile, care vor permite elevilor rezolvarea unor sarcini din ce în ce mai complexe.

Problematizarea– are în vedere crearea unei situaţii problemă (situaţie conflictuală, contradictorie, ce rezultă din punerea faţă în faţă a două realităţi incompatibile între ele) cu scopul de a  pune preşcolarii în situaţia de a alege soluţii pentru rezolvarea ei.

Problema didactică se caracterizează prin: reprezintă pentru copiii o dificultate cognitivă care necesită efort de gândire pentru a fi depăşită; trezeşte interesul, mobilizează la efort, declanşează dorinţa de a cunoaşte;

Brainstorming-ul- având semnificaţia de furtună în creier, efervescenţă, aflux de idei, stare intensă de creativitate, asalt de idei, una din cele mai răspândite metode de stimulare a creativităţii. Preşcolarii sunt provocaţi să participe activ la producerea de idei, se dezvoltă capacitatea de rezolvare a unei probleme prin căutarea de soluţii cât mai originale, se dezvoltă atitudinea creativă şi este favorizată exprimarea personalităţii, este stimulată participarea tuturor elevilor la activitatea de producere a ideilor, chiar şi a celor mai timizi, este stimulată căutarea soluţiei optime prin alegerea din mai multe variante posibile.

Instruirea programată-asistată de calculator – asigură o învăţare activă, o informare operativă asupra rezultatelor învăţării, utilizându-se în sarcini de rezolvare a problemelor matematice, jocul matematic, jocuri didactice de educarea limbajului, jocuri de perspicacitate, de atentie sau jocuri de reconstituire.

Metode de simulare(bazate pe acţiunea fictivă) – presupune implicarea cât mai directă a participanţilor în situaţii şi circumstanţe simulate ce poate lua forme foarte variate, începând cu jocurile de simulare, învăţarea prin dramatizare, învăţarea pe simulatoare, până se ajunge la asumarea şi exersarea unor roluri reale, nesimulate.

Buhlea Iulian – 924 – Inginerie Aerospatiala