UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE BUCUREȘTI

DOMENIUL ARTE VIZUALE

DOCTORAT DE TIP: ȘTIINȚIFIC

ARTA COMUNISTĂ ȘI METAMORFOZELE POLITICULUI.

TEMATICA ISTORICĂ ÎN ARTA OFICIALĂ ROMÂNEASCĂ

ÎNTRE 1944-1965 (PICTURĂ, SCULPTURĂ, GRAFICĂ)

Rezumat

Drd. Monica Oana Enache

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu

București 2017

1

CUPRINS

1. INTRODUCERE ................................................................................................................ 9

1.1. Preambul ...................................................................................................................... 9

1.2. Cronologie ................................................................................................................. 13

1.3. Stadiul actual al cercetării .......................................................................................... 19

1.4. Metodologie ............................................................................................................... 33

1.5. Surse .......................................................................................................................... 35

1.6. Structura lucrării ........................................................................................................ 37

2. COORDONATELE REALISMULUI SOCIALIST ........................................................ 40

2.1. Formularea metodei în spațiul sovietic ...................................................................... 40

2.2. Realism? Chestiuni de terminologie și conținut ........................................................ 49

2.3. Introducerea realismului socialist în România și modularea discursului în epoca

destalinizării. Texte canonice sovietice ................................................................................ 54

2.4. Interpretarea criticii românești ................................................................................... 61

2.5. Devierea către modernismul socialist ........................................................................ 67

3. 1944-1947. SEMNELE NOII DIRECȚII ......................................................................... 79

3.1. Contextul istoric ........................................................................................................ 79

3.2. Scurt exercițiu de memorie ........................................................................................ 84

3.3. Apariția artei de propagandă comunistă .................................................................... 88

3.4. Comisia interimară a Sindicatului Artelor Frumoase ................................................ 92

3.5. Manifestări semnificative și texte de familiarizare cu noua orientare în artă ............ 94

2

3.6. Tematica istorică. Pondere, subiecte predilecte, semnificații, stilistică .................. 102

3.7. Analiza unor lucrări reprezentative de pictură și grafică ......................................... 106

4. 1948-1956. REPRESIUNEA STALINISTĂ ................................................................. 109

4.1. Repere generale ....................................................................................................... 109

4.2. Comunizarea României. Înființarea mijloacelor de control și cenzură ................... 115

4.3. Înființarea Fondului Plastic și a Uniunii Artiștilor Plastici. Organizare, atribuții,

mecanisme de control ......................................................................................................... 120

4.3.1. Fondul Plastic ................................................................................................... 122

4.3.2. Uniunea Artiștilor Plastici din RPR. Înființare, statut ...................................... 129

4.3.3. Conducere. Atribuții ......................................................................................... 132

4.3.4. Membri ............................................................................................................. 134

4.3.5. Comisiile de îndrumare. Educația ideologică .................................................. 136

4.3.6. Secția de critică ................................................................................................ 139

4.3.7. Achiziții de stat. Tarife, încasări, beneficiari ................................................... 140

4.3.8. Pregătirea expozițiilor de stat. Tematică, organizare ....................................... 146

4.3.9. Premii, distincții ............................................................................................... 149

4.4. Organizarea muzeelor .............................................................................................. 152

4.5. Expoziția Grupului artistic „Flacăra” (aprilie 1948) și Expoziția anuală de Stat

(decembrie 1948) - jaloane ale noii culturi ......................................................................... 157

4.6. Furia asupra trecutului. Noua „frescă” a Ateneului Român .................................... 163

4.7. Tematica istorică. Pondere, subiecte predilecte, semnificații, stilistică .................. 167

4.8. Viziunea criticii asupra tematicii istorice ................................................................ 183

4.9. Analiza lucrărilor reprezentative, expuse și premiate la nivel național ................... 187

5. 1957-1965. PSEUDO-DEZGHEȚUL DEJIST ............................................................... 206

5.1. Consolidarea facțiunii național-comuniste. Noi demascări ..................................... 206

5.2. Către un modernism socialist .................................................................................. 215

5.3. Grupări. Direcții ....................................................................................................... 224

5.4. Tematica istorică. Pondere, subiecte predilecte, semnificații, stilistică .................. 229

3

5.5. Viziunea criticii asupra tematicii istorice ................................................................ 254

5.6. Analiza lucrărilor reprezentative, expuse și/ sau premiate la nivel național ........... 258

6. CONCLUZII .................................................................................................................. 284

7. BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ 293

8. ANEXE .......................................................................................................................... 309

Cuvinte cheie: realism socialist, tematica istorică, modernism socialist, artă comunistă,

represiune-reeducare, artă ideologizată, pseudo-dezghețul dejist, național-comunism

Analiza prezentă intenționează să sondeze două dimensiuni complementare ale actului

de creație: cea oficială, reprezentată de directivele instituțiilor de resort, care înglobau nevoile

și vulnerabilitățile identificate de oamenii propagandei, și cea subterană, referitoare la relația

dintre sistem și artiști și modalitățile insidioase sau drastice de convingere aplicate, după caz,

de confrați ai breslei înrolați ideologic ori de oamenii instituțiilor de represiune. Credem că

pătrunderea nuanțelor difuze ale acestei relații bipolare reprezintă cheia unei corecte

reevaluări.

În interiorul acestui cadru larg, studiul de față propune o radiografiere a producției

artistice cu subiect istoric (pictură, sculptură și grafică) din perioada 1944-1965, așa cum

reiese ea din cele mai importante evenimente expoziționale ale epocii.

La o secțiune preliminară, în urma examinării unui număr consistent de lucrări din

perioada analizată (direct sau mediat de reproduceri), putem afirma că, în termeni globali,

tematica acoperă două mari segmente: lumea imperfectă a trecutului, cu eroii săi tragici, și

prezentul, reprezentat de lumea comunistă a promisiunii îndeplinite, și ea cu eroii săi,

constructori ai viitorului. La mijloc se află, marcând granița roșie a metamorfozei, eroii

victorioși ai partidului, originea acestei transmutații. Interesul acestui studiu se concentrează

către lucrări ce aparțin primei categorii, acoperind, desigur, și zona de contact dintre cele două

timpuri istorice: martirii comunismului.

Alegerea acestui segment tematic are la bază un element important pentru prima parte

a comunismului românesc: raportarea la trecut. Fără îndoială, socotim astăzi că specificul

propagandei comuniste, de oriunde ar fi ea, este discursul despre prezentul în acțiune și cel

despre un viitor idealizat. În primii ani de după instaurarea regimului lucrurile au stat altfel,

reconstruirea trecutului reprezentând în mod firesc o prioritate. Reformularea istoriei în cheie

marxistă, în așa fel încât mișcarea comunistă românească și internațională să capete anvergura

și legitimarea necesare, s-a făcut rapid, iar pentru diseminarea noului produs s-a apelat la toate

mijloacele de promovare disponibile în epocă, plastica fiind inconturnabilă.

Așadar, pentru analiza artei acestei prime etape a regimului comunist din România,

tematica istorică are o relevanță deosebită și oferă, în secțiune, toate elementele necesare

pentru configurarea unui anume tipar de gândire ideologică, ce nu avea să se modifice

structural. Obiectivele politice de moment erau singurele care dictau discursul.

Fiece personaj sau scenă istorică aleasă spre a fi reprezentată, deopotrivă cu diluarea

treptată a realismului socialist și înlocuirea lui cu alte formule stilistice, au fost expresia

viziunii oficiale a sistemului. Acest fapt este imposibil de eludat. Chiar dacă putem admite

scăparea prin sita deasă a cenzurii a câtorva opere cu vag potențial subversiv sau care

contestau reperul vizual oficial, este imposibil de imaginat că o artă, așa cum arăta ea la

sfârșitul intervalului analizat, ar fi putut exista doar din neglijența partidului.

Ipoteza preliminară a lucrării este că dinamica stilistico-tematică extraordinară a

plasticii acestui segment temporal se află într-o relație de inter-dependență cu aceea a politicii

de Stat. O premiză rezonabilă este aceea că parcursul de la comunismul internaționalist la cel

naționalist, instaurat gradual, dar devenit manifest prin Declarația PMR din aprilie 1964, a

avut efecte evidente și pe teritoriul artelor vizuale. Atât evoluția tematică dar mai ales cea

stilistică majoră, face ca, spre exemplu, alăturarea unei compoziții emblematice pentru

realismul socialist românesc, precum Grivița `33 de Gavril Miklossy, realizată în 1952, de

compoziția cu aceeași temă a lui Ștefan Szönyi, pictată în 1963, să determine în receptor ideea

că ar fi vorba despre viziuni plastice despărțite de decenii bune. În realitate, într-un interval de

puțin peste un deceniu, arta românească a trecut de la realismul narativ-fotografic la formule

moderniste epurate, ce vehiculau și un conținut de idei simplificat, mai eficient, purificat de

anecdotic.

Relația dintre artă și politică, frecvent critică, într-un regim democratic, sau de

aservire, în cazul regimurilor totalitare, a fost intens studiată și documentată. În cazul artei

comuniste românești, nicio analiză nu a fost dedicată înțelegerii fenomenului în ansamblul

său, cu toate condiționările sale complexe. Și aceasta este firesc, odată ce nu s-a realizat

primul pas al acestui demers: repertorierea fabulosului patrimoniu vizual al acestor ani. O

producție îngropată în depozitele muzeelor țării, pe alocuri dispărută din neglijență și/ sau

desconsiderare, care subzistă tăcut, arătându-se sporadic, ca un spectru al unui trecut terifiant,

hulit, ca demoni ai unei lumi diforme pe care nu suntem suficient de curajoși să ne-o asumăm.

Doar o coroborare a aspectelor de suprafață, ce se referă la analiza lucrărilor în sine, cu cele

subterane, care fasonau de fapt întregul mediu artistic spre a obține produsul dorit, ne poate

oferi limpede o înțelegere a semnificațiilor și implicațiilor acestor opere.

Teza este structurată în două mari segmente: una teoretică și una aplicată, cea din

urmă dedicată studiului lucrărilor (pictură, sculptură, grafică) cu tematică istorică, produe și

expuse în intervalul 1944-1965 la marile expoziții colective. Primul segment, acoperit de două

capitole – Avangardă versus realism socialist și Estetica realismului socialist – configurează

cadrul teoretic/ dogmatic pe care realismul socialist îl subîntinde, în accepțiunea sovietică, dar

și viziunea românească asupra metodei de creație instituită cu titlu obligatoriu. Conflictul

istoric dintre Avangardă și politica sovietică, finalizat prin repudierea curentului artistic în

compania căreia revoluția debutase, este un episod relevant prin prisma motivațiilor invocate

în favoarea opțiunii pentru realism. Se punctează de asemenea în această secțiune a tezei

modificarea de discurs teoretic intervenită către sfârșitul anilor `50, ca urmare a metamorfozei

politicii dejiste, cea care va susține și legitima oficial relaxarea stilistică din ultimul interval

temporal analizat, denumită în literatura de specialitate modernism socialist, asociat epocii

hruscioviste.

Segmentul de analiză aplicată cuprinde trei capitole, corespunzătoare celor trei

perioade cu relevanță politică în care am împărțit ab initio intervalul investigat: 1944-1947.

Semnele noii direcții, 1948-1956. Represiunea stalinistă, 1957-1965. Pseudo-dezghețul dejist.

Fiecare dintre acestea etalează contextul istoric și socio-cutural, oferind detalii despre

funcționarea instituțiilor cu atribuții în materie artistică, de la stabilirea și atribuirea tematicii,

la selectarea, achiziția și muzeificarea operei de artă. Firesc, cel mai consistent capitol în ce

privește radiografia instituțională și descrierea detaliată a mecanismelor de funcționare și

control a tuturor organismelor ce funcționau în lanț, ca instanțe ale cenzurii, este cel de-al

doilea, dedicat anilor în care a avut loc stalinizarea efectivă a administrației și societății

românești. Forma centralizată, monolitică și dominatoare a aparatului de stat creată în acești

ani nu va suferi transformări consistente în perioada următoare. Am insistat pe descrierea

morfologiei a două instituții – Fondul Plastic și Uniunea Artiștilor Plastici - cu atribuții directe

și influență majoră asupra procesului de creație, dar și asupra achizițiilor și a distribuirilor

comenzilor monumentale, a atelierelor, caselor de creație, a diverselor formule de ajutoare

bănești etc., formule pavloviene eficiente prin care sistemul îi strunea sau îi tenta pe artiști.

Fără îndoială informații despre aceste două organisme se pot regăsi și în lucrări anterioare,

însă cercetările întreprinse au scos la iveală informații și date statistice inedite, pe care am

încercat să le sintetizez într-o formulă articulată și cursivă.

Nucleul tezei este reprezentat însă de repertorierea lucrărilor cu tematică istorică

prezente în marile expoziții colective - de Stat, regionale, interregionale sau ocazionate de

prilejuri omagiale, comemorative etc. -, și de analiza individuală și comparată, contextualizara

acestora, în funcție de relația dintre evenimentul istoric reprezentat și viziunea politică a

momentului. Rezultă de aici o dublă dinamică, în realitate chiar miza acestei cercetări: cea

stilistică, valabilă pentru întreaga producție artistică comunistă, și cea tematică. Momentele

istorice alese (evident de instituțiile abilitate!) spre a fi reprezentate se aflau în concordanță cu

interesele de propagandă ale unui regim ce evoluează treptat, modelat de contextul intern și

internațional, către formule cu tentă naționalistă, familiare liderilor români din istoria recentă.

Ponderea lucrărilor de acest tip în corpusul general de piese expuse este și ea un element

important, care a avut, după cum vom vedea, un parcurs descendent, pe măsură ce regimul

căpăta rădăcini mai adânci și nu mai avea nevoie să recurgă prea des la trecut; o va face mai

rar, îndeosebi la momente comemorative, spre a marca continuitatea pentru configurarea

căreia făcuse toate eforturile încă din primii ani.

Concluzia lucrării este că imaginea trecutului a însoțit regimul comunist, ca orice alt

regim totalitar, până la sfârșit, rămânând permanent una dintre principalele surse de vitalitate

ale sistemului. Această secțiune operată asupra tematicii istorice în arta plastică a oferit toate

informațiile necesare spre a pune în evidență strânsa conexiune dintre transformările

intervenite în mesajul politic și metamorfozele vizualului (stilistice și tematice), argumente ce

înlătură fără echivoc teoria modernizării artei din neatenția ignorantă a partidului și prin

acțiunea conjugată a mediului artistic, sufocat de ineptul realism socialist stalinist. Așa cum

enunțam încă din premizele acestei lucrări, lucrurile sunt cu mult mai nuanțate, iar cu timpul

sistemul a învățat să-și rafineze metodele de impunere și control.

La doar un deceniu de la instaurarea regimului comunist, în România s-a făcut saltul

de la internaționalismul impus doctrinar și realismul socialist de tip stalinist, la mai familiarul

naționalism, fie el și moderat inițial, însoțit de un vizual de extracție modernistă. Pe de-o parte

a fost efectul dezghețului, care în România a fost însă acceptat doar epidermic, fiind într-o

contradicție de substanță cu aspirațiile politice ale unui stalinist convins – Gheorghiu-Dej - de

recâștigare a identității și a prestanței pierdute. În acest climat particular, reforma artistică în

România, chiar dacă numai la nivel formal, a fost, după cum am văzut, departe de efuziunile

liberale petrecute în spațiul sovietizat, în țări precum Polonia sau Cehoslovacia. Ele au

reprezentat însă o parte dintr-o serie de măsuri suficient de abile, care s-au dovedit

câștigătoare pentru regim, prin efectul lor în conturarea iluziei libertății și câștigarea unui

neașteptat capital de încredere în ochii populației.