ASFIXII  MECANICE

Termenul de asfixie provine din grecescul asfigmos (a= lipsa , sigmos = puls)  tradus

fiind o stare patologică caracterizată prin absenţa pulsului, în antichitate considerându-se că prin

artere circulă aer si de aici lipsa pulsului ar fi consecinţa împiedicării pătrunderii aerului în

organism.

Noţiunea de asfixie indică o stare patologică a organismului în care concomitent cu

insuficienţa de oxigen în sânge şi ţesuturi se acumulează bioxid de carbon. În timp de câteva

minute starea de asfixie duce la moarte.

Asfixia mecanică este însoţită de dereglări grave ale sistemului nervos central: dereglarea

precoce a activităţii musculare, dezorientarea şi tulburarea coordonării mişcărilor în urma cărora

mişcările active devin imposibile.

La moartea prin asfixie mecanică pe cadavru pot fi stabilite o serie de semene numite

generale.

Dintre semnele generale externe ale asfixiei fac parte:

echimoze punctiforme subconjunctivale;

cianozarea feţei;

lividităţi cadaverice abundente de culoare violet-închis intensă;

urme de defecaţie, urinare şi ejaculare involuntară a spermei.

Dintre semnele generale interne ale asfixiei fac parte:

sânge fluid de culoare închisă;

supraumplerea cu sânge şi dilatarea cavităţilor cardiace din dreapta;

staza generalizată a organelor interne;

anemia splinei,

echimoze punctiforme subpleurale şi subepicardiale (petele Tardie).

În dependenţă de caracterul şi localizarea acţiunii agentului extern, se deosebesc

următoarele forme de asfixii mecanice:

1. Prin compresiune:

spânzurare;

strangulare cu laţul;

sugrumare;

compresiunea toraco-abdominală.

2. Prin obstruare (ocluzie):

sufocare;

obstruarea căilor respiratorii prin corpuri eterogene, sânge, mase vomitive;

înecare.

ASFIXIILE PRIN COMPRESIUNE

Prin spânzurare se înţelege forma de asfixie mecanică realizată prin

compresiunea gâtului cu laţul acţionat de greutatea propriului corp sau a unei părţi a lui.

În calitate de laţ se pot folosi curele, cabluri electrice, frânghii, eşarfe etc. Laţurile se

clasifică în :

fixe şi culante;

moi, semimoi, dure;

cu una, două sau trei circulare.

În geneza morţii prin spânzurare intervin trei factori principali:

întreruperea deplină sau parţială de trecere a aerului în plămâni;

comprimarea vaselor sangvine;

comprimarea nervilor (vag, simpatic) pe gât.

Spânzurarea în majoritatea cazurilor este o sinucidere. Se pot produce şi

spânzurări accidentale mai ales la copii. Foarte rar se înregistrează cazuri de omucidere –

crimă care se produce mai frecvent asupra unor persoane ce nu pot opune împotrivire

(copii, bolnavi, ebrietate).

Strangularea cu laţul se realizează prin compresiunea gâtului cu un laţ care se

strânge progresiv. Laţul poate fi strâns cu mâinele străine sau proprii, rotirea unui băţ,

care s-a introdus între laţ şi tegumente.

În marea majoritate a cazurilor strangularea este omucidere. Dacă în cazul

spânzurării şanţul este dispus oblic-ascendent în porţiunea superioară a gâtului şi are

profunzime inegală, în strangulare acesta are poziţie orizontală, profunzime egală, este

complet, fără întreruperi. În afara şanţului de strangulare, în cazurile de omucidere, la

nivelul capului, corpului şi membrelor se pot constata multiple leziuni de atac-apărare

(excoriaţii, echimoze, plăgi contuze, fracturi costale ş.a.).

Sugrumarea este o asfixie mecanică prin comprimarea gâtului cu mâinile. În toate

cazurile sugrumarea este rezultatul unei heteroagresiuni, deci forma juridică a morţii este

cea de omucidere, suicidul fiind imposibil datorită scăderii forţei musculare odata cu

pierderea conştienţei.

Sugrumarea sau strangularea cu mâna este o formă de asfixie mecanică realizată

prin compresiunea gâtului cu mâna. Sugrumarea este efectuată totdeauna de către o altă

persoană. În sugrumare în prim-plan se află leziuni corporale de gât sub formă de

excoriaţii semilunare şi echimoze care se datorează acţiunii compresive exercitate cu

unghiile şi degetele.

Semnele caracteristice pentru comprimarea gâtului cu mâna sunt:

excoriaţiile de la nivelul pielii gâtului, de formă semilunară, cu concavitatea

anterior (amprentele unghiilor agresorului), sau de forma liniară;

echimozele ovalare la nivelul pielii gâtului, lăsate de pulpele degetelor

agresorului;

infiltratele sanguine în ţesuturile moi ale gâtului ;

fracturile ale coarnelor osului hioid şi cartilajelor laringelui.

Comprimarea gâtului cu mâna frecvent se asociază cu multiple alte leziuni care

atestă lupta şi autoapărarea (echimoze, fracturi costale, leziuni ale organelor interne).

Comprimarea toracoabdominală este o formă de asfixie mecanică prin

comprimarea toracelui şi a abdomenului, astfel încât se împiedică excursiile respiratorii.

Pentru aceasta este necesară o greutate de aproximativ 40-80 kg repartizată pe toată

suprafaţa toracelui şi abdomenului.

În marea majoritate a cazurilor, decesul prin comprimarea toracelui şi a

abdomenului este

accidental, omuciderea se întâlneste rar şi este posibilă la nou-născuţi realizată numai de câteva

kilograme sau chiar o înfăşare strânsă sau persoane cu vârsta înaintată.

Greutatea considerabilă repartizată pe toată suprafaţa poate declanşa perturbări

grave, care în 30-50 minute evoluează spre deces. Rapiditatea instalării morţii depinde de

gradul de dezvoltare fizică a victimei: persoanele cu masa musculară bogat reprezentată

pot supravieţui perioade mai lungi, rezistând la greutăţi mai mari.

Leziunile anatomo-patologice care se constată la autopsia cadavrelor persoanelor

decedate prin compresiune toraco-abdominală sunt:

semnele asfixice generale ;

culoarea violacee (cianoza) marcată a pielii capului, gâtului şi

jumătăţii superioare a toracelui ;

fracturi costale, rupturi ale organelor interne.

ASFIXIILE PRIN OBSTRUCŢIE

Sufocarea este asfixia mecanică prin obstruarea orificiului bucal şi a orificiilor

nazale cu mâna sau alte obiecte moi.

Au fost descrise sufocări criminale şi accidentale cu pelicule de material plastic

care produc moartea prin hipoxie cu lipsa totală a leziunilor corporale.

Una dintre cele mai grele expertize medico-legale este expertiza pe cadavru în caz

de sufocare prin intermediul obiectelor moi (perna, punga din plastic ş.a.). Pe corpul

victimei, în zonele de aplicare a acestor obiecte, leziunile pot să nu apară şi dacă victima

se află în stare de imposibilitate de autoapărare, nu se va constata nici un semn de

violenţă. Datele de anchetă

sunt foarte preţioase şi absolut necesare pentru rezolvarea corectă a acestor cazuri.

Decesul prin asfixie poate surveni şi în situaţiile obstruării orificiilor respiratorii

superioare cu mâna. Pentru aceste cazuri sunt caracteristice leziunile pe faţa internă a

buzelor şi obrajilor, care se produc prin strivirea ţesuturilor între palmă şi dinţi.

După obstruarea orificiului bucal şi nazal cu mâna decesul survine în aproximativ

3-5 minute. În prima fază a acestei perioade de timp, în marea majoritate a cazurilor,

victima opune rezistenţă. În afara leziunilor caracteristice în zona din jurul gurii şi

nasului, pe cap, corp şi membre se vor constata leziuni traumatice care atestă lupta între

victimă şi agresor.

Obstruarea căilor respiratorii este asfixia mecanică care se datoreşte închiderii

lumenului laringelui şi/sau traheei cu corpuri străine. această formă de asfixie mecanică

se caracterizează prin pătrunderea unor corpuri străine în căile respiratorii. Mai frecvent

căile respiratorii sunt obstruate de bucăţi de alimente iar copiii pot aspira diferite obiecte

de mici dimensiuni care pătrund adânc până la nivelul bronhiilor.

Asfixia mecanică prin aspirarea conţinutului gastric se poate produce în timpul

somnului sau în stare de ebrietate. Conţinutul gastric ocupă tot spaţiul liber al arborelui

respirator şi produce decesul. La autopsie este foarte importantă stabilirea pătrunderii

intravitale a conţinutului gastric în căile respiratorii. Pentru aceasta trebuie să fie stabilit

nivelului până la care au pătruns masele gastrice, obligatoriu se efectuează examenul

microscopic al fragmentelor de plămâni pentru constatarea elementelor conţinutului

gastric în porţiunile terminale ale arborelui respirator (alveole şi bronsiole).

Este bine cunoscut faptul ca uneori conţinutul gastric poate pătrunde în căile

respiratorii postmortem. Gazele de putrefacţie care se formează în stomac şi intestin,

deplasează conţinutul în cavitatea bucală şi ulterior în trahee şi bronhii. Conţinutul gastric

poate pătrunde în căile respiratorii şi în cadrul manevrelor de resuscitare, în special în

timpul respiraţiei artificial

Prin înecare se înţelege asfixia mecanică prin înlocuirea aerului din căile

respiratorii cu lichide. Lichidul pătrunde în căile respiratorii până la alveole, producând

blocaj mecanic ce nu permite aerului să ajungă la plămâni si se declanşează starea

asfixică. Dacă victima nu este scoasă din apă şi resuscitată în timp util, aceasta stare

evoluează rapid spre deces. Moartea survine peste 5-6 minute. Sunt cunoscute

următoarele semne de moarte prin înecare:

Ciuperca înecatului - o masă

spumoasă albă-surie;

Emfizemul pulmonar acut;

Echimozele subpleurale;

Prezenţa lichidului din mediul unde

s-a produs înecarea în căile

respiratorii;

Prezenţa apei în tubul digestiv.

Semnele de retenţie a cadavrului în apă:

aspectul „pielii de gîscă”;

pielea palidă;

măcerarea pielii pe palme, tălpi (la

10-15 zile);

căderea părului (20 zile).

Traumatizarea cadavrului în apă poate avea caractere intravitale şi postmortale. Sunt

posibile leziunile cadavrelor în apă prin lovire de diferite obstacole (stânci, baraje) din albia unui

râu sau în cazul propulsiei corpului înecatului de valurile mării cu izbire de pietre, poduri. În

cazurile examinării cadavrelor găsite în apă expertul medico-legal are nevoie de date despre

locul găsirii cadavrului, în special despre caracteristicile fundului şi viteza curenţilor de apă.