Atenţie la „ochii râului“!O VILEGIATURISTĂ aventuroasă vâslea în linişte, înaintând cu

canoea sa de-a lungul unui afluent al râului East Alligator din Parcul Naţional Kakadu, un minunat ţinut mlăştinos din Teritoriul Nordic al Australiei. Deodată, ceea ce ea a crezut că era o bucată inofensivă de buştean a început să-i zgâlţâie canoea. Era vorba despre un fioros crocodil de mare, şi s-a întâmplat ca turista să se afle pe teritoriul bine definit al acestuia, în perioada cea mai periculoasă din an.

Disperată, ea a vâslit spre un pâlc de copaci. De îndată ce a pus piciorul pe primele crengi, crocodilul a ieşit din apă, a tras-o înapoi şi a rostogolit-o de trei ori. De fiecare dată când crocodilul îşi slăbea strânsoarea, femeia încerca cu înverşunare să urce malul noroios al râului. La cea de-a treia încercare, a reuşit să urce pe mal şi să se târască singură pe o distanţă de 2 kilometri, până când un pădurar i-a auzit strigătele disperate după ajutor. Deşi fusese grav rănită, femeia a supravieţuit.

Această întâmplare aproape tragică s-a petrecut în anul 1985. Doi ani mai târziu, o turistă americană a fost mai puţin norocoasă. Fără să ia în considerare avertismentele însoţitorilor ei, ea s-a hotărât să înoate în Prince Regent, un râu din vestul Australiei, în care mişunau crocodilii. Turista a fost atacată şi ucisă de un crocodil de mare. Se spunea că în apă se găseau crocodili tineri, ceea ce sugerează faptul că femeia a fost atacată, probabil, de o femelă care îşi ocrotea puiul.

Ucigaşii „ochi ai râului“Singurul lucru pe care îl vede la lumina lunii un pescar din estuar

este efectul de uşoară unduire a apei produs atunci când o insectă aterizează pe apa netedă ca oglinda. Chiar şi în acest caz, un pescar din nordul Australiei este întotdeauna atent la nevăzuţii „ochi ai râului“. Dacă şi-ar aprinde lanterna, ieşiţi uşor la suprafaţa apei, ochii de crocodil ar străluci roşu aprins. El este ca un intrus pe teritoriul unui străvechi animal de pradă.

Crocodilul de mare întâlnit în Australia, dar şi în alte părţi, este una dintre cele mai mari şi mai periculoase specii dintre cele

12 existente în lume. Poate ajunge să aibă 7 metri în lungime. Fără să bănuiască nimic, prada vede strălucitorii ochi prea târziu ca să mai poată scăpa de atacul năprasnic şi de dezgustătoarea tehnică folosită de crocodil pentru a-şi ucide prada: o răstoarnă în apă şi o îneacă. Chiar şi o pradă mare cât un bivol, o vită sau un cal a fost atacată în timp ce îşi potolea setea la marginea apei.

Articolele de lux le ameninţă supravieţuireaVechea legendă potrivit căreia, plin de ipocrizie, un crocodil

varsă lacrimi de durere deasupra victimei sale se regăseşte în cultura modernă în expresia „lacrimi de crocodil“. Însă puţine lacrimi omeneşti au fost vărsate pentru crocodil. Dimpotrivă, această reptilă care iubeşte apa a fost vânată fără milă pentru preţioasa ei piele.

Crocodilul a fost prezent de nenumărate ori la paradele de modă sub forma mult râvnitelor articole de piele, şi aceasta deoarece pielea de crocodil de mare este considerată de unii drept cea mai bună piele din lume, fiind cea mai moale şi mai durabilă din câte există. Recent, a fost expusă vânzării o poşetă de piele evaluată la preţul de 15 000 de dolari. În multe părţi ale lumii, pielea de crocodil constituie încă simbolul unei poziţii înalte.

Tentaţia unor profituri imense a pus în pericol supravieţuirea crocodilului de mare din Australia. Numai în Teritoriul Nordic au fost ucise între anii 1945 şi 1971 aproximativ 113 000 de exemplare. Pentru a preveni totala lor dispariţie, vânătoarea de crocodili a fost interzisă la începutul anilor ‘70, iar ca urmare a acestui fapt, prin 1986 numărul crocodililor care trăiau în sălbăticie a fost refăcut. Prin urmare, în Australia, crocodilul nu mai este în pericol, deşi unii susţin că nu aşa stau lucrurile şi cu habitatul acestuia.

Timp de secole, în mod conştient sau nu, aborigenii australieni au ocrotit populaţia de crocodili. În timp ce în unele triburi existau vânători de crocodili, experţi în această îndeletnicire, în alte triburi vânarea crocodililor era interzisă din motive religioase.

În ultimii ani, crescătoriile de crocodili, precum şi punerea unui accent mai mare pe învăţământ, au contribuit la ocrotirea acestor animale. Numeroşi turişti vizitează crescătoriile de crocodili, asigurându-le sprijinul financiar, în timp ce programele de înmulţire permit prelucrarea pielii şi a cărnii de crocodil fără să se recurgă la populaţiile sălbatice de crocodili.

Un bine cunoscut crescător de crocodili australian este de părere că oamenii au grijă de lucruri numai atunci când le iubesc, le înţeleg şi le acordă din timpul şi din spaţiul lor. El a făcut următoarea remarcă: „Astfel, crocodilii nu au o şansă prea mare de succes. Însă valoarea lor ecologică este egală cu valoarea oricăror altor drăguţe obiecte de vestimentaţie“.

Vizita la o crescătorie de crocodili este amuzantă, întrucât poţi să priveşti de aproape aceste reptile cu pielea de culoarea mâlului — însă de după un gard de sârmă care să-ţi asigure protecţia. Lucrătorii de la crescătorie îşi înving teama şi intră în îngrădirile cu crocodili, invitându-i să dea o reprezentaţie şi răsplătindu-i apoi cu carne proaspătă de pui sau cu alt fel de carne. De curând însă, un lucrător a învăţat o lecţie dură: un crocodil nu trebuie niciodată scăpat din vedere. Pe neaşteptate, reptila s-a repezit ţintă la el şi l-a lăsat fără braţul stâng!

Pe de altă parte, creşterea unui crocodil de 12 luni este ceva foarte interesant şi cât se poate de instructiv. Pielea de pe burta lui este deosebit de moale, în timp ce plăcile osoase de pe spate, numite osteoderme, formează o armură hidrodinamică. Acum nu este greu de înţeles motivul pentru care pielea lor este atât de preţuită. Însă fiţi atenţi la „micuţii“ lor. Chiar şi un crocodil de numai 12 luni, ale cărui fălci sunt bine legate, este puternic pentru mărimea lui.

Puii de crocodil neieşiţi din ou încântă privitorii atunci când ies din găoace, pe care o sparg rapid cu ajutorul unui dinte temporar aflat în vârful botului lor mic. Majoritatea celor care au văzut o astfel de scenă sunt de acord că aceasta este, probabil, singura dată când un crocodil este cu adevărat drăguţ!

Spulberarea unor legende străvechiPe măsură ce aceste reptile înfricoşătoare cresc în crescătorie,

observarea îndeaproape a comportamentului lor a contribuit la spulberarea unor legende străvechi. Ani de zile s-a crezut că un crocodil îşi urmăreşte prada zile întregi, săptămâni chiar, înainte ca să se repeadă asupra ei cu viteza luminii. Totuşi, ultimele observaţii au dezvăluit faptul că crocodilii sunt agresivi atunci când este vorba de teritoriul lor numai în perioada de împerechere, când bate musonul. Dacă prada le calcă teritoriul în această perioadă,

crocodilul ar putea merge după ea plin de agresivitate, în schimb, dacă acest lucru s-ar întâmpla în altă perioadă a anului, crocodilul s-ar mulţumi să privească acest animal de la distanţă, fără interes.

Astăzi, când crocodilii sunt întâlniţi în zonele de destindere, ei sunt prinşi de vânători profesionişti şi mutaţi în altă parte. O modalitate prin care se face aceasta este să prinzi în laţ falca inferioară mobilă, să o ridici şi să o legi repede de falca superioară. Aceasta face ca falca crocodilului să devină practic inofensivă, întrucât muşchii de închidere ai fălcii inferioare sunt extrem de puternici, pe când muşchii de deschidere sunt slabi. Însă, dacă vânătorul nu este atent, el poate fi trântit cu uşurinţă la pământ de coada puternică a crocodilului.

Nu numai cruzime şi violenţăFălcile care pot provoca răni grave pot efectua şi mişcări abile.

Dacă crocodilii care ies din ou sparg cu încetineală găoacea, mama-crocodil îşi va rostogoli ouăle cu o uimitoare delicateţe, îndemnându-şi în felul acesta puii la acţiune.

Dinţii crocodilului sunt astfel construiţi, ca mai degrabă să apuce strâns decât să taie. Dacă este destul de mică, prada este înghiţită în întregime. Dacă nu, este ruptă în bucăţi şi consumată bucată cu bucată. În urma autopsiilor făcute reptilelor, în stomacul acestora s-au găsit pietre. Fie că le-au mâncat intenţionat, fie că nu, se crede că aceste pietre le-au servit drept balast.

Vizitatorii au observat deseori crocodili care stăteau pe malurile râului cu fălcile larg deschise. Mulţi ar putea crede că prin această poziţie îşi arată agresivitatea. Dimpotrivă, faptul că stau cu fălcile deschise îi permite să se adapteze temperaturii de afară. Ca toate celelalte reptile, crocodilii îşi modifică în mod constant temperatura corpului.

Foarte interesant este faptul că, deşi este o reptilă, crocodilul are o inimă cu patru camere, la fel ca mamiferele. Însă, atunci când un crocodil se scufundă, are loc o schimbare, iar inima acţionează ca şi cum ar avea trei camere.

Crocodilul de mare se deosebeşte de aligator prin botul mai îngust şi prin dinţii de pe maxilarul inferior care ies în exterior atunci când gura este închisă. Adevăraţii crocodili pot fi întâlniţi începând

din Africa, unde trăiesc crocodilii pitici, până în India şi la sud de Asia, în Papua Noua Guinee. Ei se întâlnesc chiar şi în îndepărtata Australie şi preferă fâşiile de coastă cu mangrove şi mlaştinile tropicale, întrucât îşi construiesc cuiburile la marginea apei. Dezavantajul care decurge din aceasta este faptul că revărsările de ape deseori îneacă un mare număr de embrioni de crocodil. Din cauza unor prădători precum crocodilii adulţi, peştele barramundi şi stârcul de noapte, numai 50 la sută dintre puii de crocodil supravieţuiesc primului an de viaţă.

În mod surprinzător, puii de crocodil au propriile lor rezerve de hrană. În decursul primelor săptămâni de viaţă ei se hrănesc prin intermediul unui sac vitelin din corpul lor. Totuşi, aproape imediat după ce mama lor îi prinde uşor în gură şi îi împinge la marginea apei, ei încep să-şi mişte botul, muşcând aproape tot ce întâlnesc în cale.

De ce li se potriveşte atât de bine expresia „ochii râului“? Deoarece, pe timp de noapte, chiar şi când sunt încă pui, ochişorii lor strălucesc în roşu la lumina artificială. Un strat de cristale din spatele retinei face posibilă vederea nocturnă şi îi face să scânteieze în roşu.

Într-adevăr, crocodilul este o reptilă cu adevărat captivantă, dar care te ţine întotdeauna la o distanţă respectabilă.