Cant.Agonia

L a

v

a n

a t o a r e d e m

e d i a

Cant.Agonia. Un produs Factoria 2007-2010. Toate drepturile

rezervate. Redistribuirea fără menționarea sursei este interzisă.

’68

Îți amintești ce vremuri, măi Mardale!

Când sans-culottele-mi dădeau târcoale

La Jussieu, la cursuri, sub o scară...

Nici nu mai știu: era o toamnă?

Poate-o vară?

Ai îți mai amintești ce viață!

Din fiece amurg croiam o dimineață,

C-o sticlă de Medoc și cu havane...

Fie-ți plăcea de Castro,

Mie - de câteva cubane

Ce-aveau o cameră-n Montmartre...

Îți amintesti? Pe-atunci trăia și Sartre.

Ai doamna de Beauvoir.

La Invalizi am văzut sânge pe-un trotuar...

Ai îți mai amintești de una, Lena?

O poloneză ce-am întâlnit pe langă Sena,

La buchiniști?

Înaltă, slabă, moale,

Cu ochii verzi-albaștri, triști?

De ce nimic nu spui,

Mardale?

Îmi pare că te interpui

Istoriei privat-universale...

Eva

“Hai, gustă!-zise

Întinzându-mi mărul,

Încearcă! Nu te mai sfii!”

“Doar ce-am prânzit- răspund,

Ai apoi, știi:

Merele-mi fac

Așa, un fel de aciditate

În stomac”

Ai o privesc cum se întinde sidefie, goală,

În timp ce-mi iau un ziar

Să văd ce mai e nou în capitală...

Cu spleen (ă)

Mă acostează într-o zi un bun amic:

“Ascultă, nu știu cum să-ți zic,

Dar cum te văd m-apucă splina!

Ai-apoi un spleen,

De nu mai știu unde-am plecat,

Sau de-unde vin...”

“Numai puțin-răspund,

Rotind privirea împrejur -

Eu cred că spleenu-i vaporos,

Nu-i concentrat, ca splina,

Într-un organ cleios.

Ai ca să-ți îmbunătățești

Puțintel mina:

Să ne vedem când au să-ți treacă

Spleenul-splina!”

La Viena, la Viena

“AUS!” - țipă barmanul.

Australianul

Se făcu mic,

Tăcea chitic

Că nu știa germana.

Dar mâna spre o cană

Întinse. Ai-apoi o repezi

Barmanului în țeastă!

O zi nefastă...

Cum sunt adesea-n Viena,

Că fiind turist și neștiind germana,

Te cuprinde jena.

Cu spleen (ă)

Mă acostează într-o zi un bun amic:

“Ascultă, nu știu cum să-ți zic,

Dar cum te văd m-apucă splina!

Ai-apoi un spleen,

De nu mai știu unde-am plecat,

Sau de-unde vin...”

“Numai puțin-răspund,

Rotind privirea împrejur -

Eu cred că spleenu-i vaporos,

Nu-i concentrat, ca splina,

Într-un organ cleios.

Ai ca să-ți îmbunătățești

Puțintel mina: Să ne vedem când au să-ți treacă

Spleenul-splina!”

Molarul

Băga măsline la molari

Morarul- chiar nemăsluite,

Dimineața...

Iară soața-din cele zglobii-

Mânca eclere la chindii.

Pe la amiaz’ in Medgidia

Morarul, moale de căldură,

Sfăr’ma o ceapă.

Cu o sapă, soața-i forma

O criptă, pentr’-a-l monumenta!

Morarul II

“Morarul de la Moara Albă

Scotea făina cam prea neagră

Lucru știut.

Nevastă-sa purta o salbă

De turcoaze

Verzulii.

Sau turcoazii, de vreți...

Era măruntă, însă lată în pomeți.

Dar într-o zi, Petre, morarul,

Mișcând pietroiul

Cu măgarul

Văzu că-n jgheab făina toată

Era doar albă

Fără pată.

Ai furios-și plezni consoarta,

Care se prăbuși în gol

Sub piatra

De moară,

Grea și rece.

Ai cât ai număra până la zece,

Făina începu să curgă

De-acum, albastră-verzulie

Ca mătasea-broaștii,

De la turcoazele urcate-n aștri.

Morarul III

Am auzit pe unii de la noi

Vorbind despre-un morar din Dorohoi

Ce întorcea pe-acum grămezi de bani

Tocând nu grâne, ci - ce credeți?

Ani!

Veneau la el bătrani din 7 sate,

Unii-n baston, alții-aduși de spate,

Să-l roage pe morar să le sfărâme

Un an sau doi, decade-ntregi

Pe diferite sume...

Plecau apoi sprințari, vioi,

Săltând pe malul Jijiei-n noroi

Ca niște juni imberbi cu fete

Ce-aveau de-acum, ciudat!

Oacheșe plete.

Dar ce n-a prea știut morarul

Ca tot vânzându-și mereu harul

Se subția mereu precum o mâță

Ai-ajunse-n patru ani

Copil de țâță.

În Nord

Mâna birjar! La Pol!

Nu vezi c-asud?

Sunt obosit de Sud,

Ai plictisit de-atâta Sol...

Mână odată! Vreau la frig!

M-am săturat de bine,

De-apucăturile mai fine,

Ai de-asta strig:

Că vreau zăpadă!

Noroi, gripă!

Ai-n orice clipă,

Încă o bravadă!

Tu nu-nțelegi

Că Sudul stă să cadă?

Ai vreau la muncă!

La lipsa de vacanță,

La-nghesuială într-o mică stanță,

La plasticul din șuncă!

La solitudine, mon cher,

Fără aromele de tei,

Ai fără diavoli-dumnezei.

Să mă ascund acolo-n ger.

Apasă

“Apasă! Apasă mai tare

Când mă săruți - mi-a zis într-o zi-

Ce naiba! Nu ești în stare

De-un lucru facil?

Sărutu-i ardoare,

Nu e gracil!

Apasă! Apasă mai tare,

Când mă săruți - îmi spune ea-

Vom fugi-n lume, pe mare,

De ce-ți este frică?

De felul în care,

Sărutul se-aplică?

Apasă! Apasă mai tare,

Când mă săruți, sau am să plec!

Ai dacă revin - vreodată oare?

Așteaptă-mă-n cale

Ai ia-mă în brațe,

În brațele tale...