100
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 81/01 din 20 ianuarie 2006 la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului pe anul 2006, încheiat conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 , republicată cu modificările ulterioare Forma sintetică la data 01-Jun-2011. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer. semnat de către părŃi şi înregistrat la Ministerul Muncii, SolidarităŃii Sociale şi Familiei cu nr. 81/01/20.01.2006 PĂRłILE CONTRACTANTE I.ReprezentanŃii patronilor: CAPITOLUL I: DispoziŃii generale Art. 1 Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivelul Ramurii Industriei Alimentare, a Băuturilor şi Tutunului, denumit în continuare contract de ramură, are la bază prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naŃional şi pe cele ale actelor normative în vigoare. Art. 2 (1) PărŃile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract de ramură, se obligă să respecte prevederile lui. (2) Nerespectarea obligaŃiilor rezultate din prezentul contract de ramură va atrage sancŃionarea celor vinovaŃi conform prevederilor legale în vigoare. Art. 3 Prezentul contract de ramur ă se încheie ş i este valabil pe o perioad ă de un an de la data înregistr ă rii. (1) Prezentul contract de ramură se încheie şi este valabil pe o perioadă de patru ani de la data înregistrării prezentului act adiŃional. (2) PărŃile semnatare sunt de acord ca prevederile art. 52, art. 79 şi Anexa 8, fără ca enumerarea să fie limitativă, să se renegocieze anual, dar nu mai târziu de luna decembrie a fiecărui an de valabilitate a prezentului contract colectiv de muncă (la data 13-Mar-2007 Art. 3 din capitolul I modificat de punctul 1. din Actul Aditional 80/2007 ) Art. 4 (1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toŃi salariaŃii încadraŃi în unităŃile din ramura industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului. (2) În cazul în care au fost încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate anterior contractului de ramură, cele de la nivelul unităŃii vor fi adaptate, dacă prevederile minimale ale acestuia nu au fost atinse. (3) În contractele colective de muncă încheiate la nivelul unităŃilor, bazate pe negocieri colective de către sindicate, în numele salariaŃilor care nu sunt membri ai sindicatului, părŃile contractante vor conveni, printr-o clauză expresă, plata unei contribuŃii lunare de către aceşti salariaŃi, pentru organizarea şi desfăşurarea negocierilor colective, contribuŃie care nu poate fi mai mică de 0,3% din salariul brut al fiecăruia şi care să nu depăşească valoarea contribuŃiei sindicale, reŃinerea efectuându-se în aceleaşi condiŃii ca şi reŃinerea cotizaŃiei sindicale. *) Se modifică prevederile art. 4 (3) şi se aplică prevederile art. 103 din CCMUN. (la data 20-Jun-2008 Art. 4, alin. (3) din capitolul I modificat de punctul 3. din Actul Aditional 272/2008 ) Art. 5 Prezentul contract colectiv de muncă se poate modifica în condiŃiile şi cu procedurile prevăzute de lege. Art. 6 Modificările aduse contractului produc efecte de la data înregistrării lor. I. FederaŃia Patronală Română din Industria Alimentară (inclusiv organizaŃiile şi asociaŃiile patronale componente - Anexa nr. 1), în conformitate cu art. 14, lit. a) din Legea nr. 130/1996 , republicată cu modificările ulterioare, având reprezentativitatea constatată prin sentinŃa civilă nr. 1/2002 a Tribunalului Bucureşti, şi potrivit art. 16 din Legea nr. 130/1996 , republicată cu modificările ulterioare. II. ReprezentanŃii sindicatelor: 1. FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară şi FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi PanificaŃie (Anexa nr. 2), în conformitate cu art. 41 din Legea nr. 54/2003 şi cu art. 14, lit. b) din Legea nr. 130/1996 , republicată cu modificările ulterioare, având reprezentativitatea constatată prin sentinŃa civilă nr. 48/3.11.2004 a Tribunalului Bucureşti, respectiv împuternicirea dată de CNSLR - FrăŃia în temeiul art. 19 din Legea nr. 130/1996 , republicată cu modificările ulterioare. Pag. 1 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006 Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

Embed Size (px)

DESCRIPTION

contract colectiv de munca

Citation preview

Page 1: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 81/01 din 20 ianuarie 2006 la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului pe anul 2006, încheiat conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată cu modificările ulterioare Forma sintetică la data 01-Jun-2011. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer. semnat de către părŃi şi înregistrat la Ministerul Muncii, SolidarităŃii Sociale şi Familiei cu nr. 81/01/20.01.2006 PĂRłILE CONTRACTANTE I.ReprezentanŃii patronilor:

CAPITOLUL I: DispoziŃii generale

Art. 1 Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivelul Ramurii Industriei Alimentare, a Băuturilor şi Tutunului, denumit în continuare contract de ramură, are la bază prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naŃional şi pe cele ale actelor normative în vigoare.

Art. 2 (1) PărŃile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract de ramură, se obligă să respecte prevederile lui. (2) Nerespectarea obligaŃiilor rezultate din prezentul contract de ramură va atrage sancŃionarea celor vinovaŃi conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 3 Prezentul contract de ramură se încheie şi este valabil pe o perioadă de un an de la data înregistrării. (1) Prezentul contract de ramură se încheie şi este valabil pe o perioadă de patru ani de la data înregistrării prezentului act adiŃional. (2) PărŃile semnatare sunt de acord ca prevederile art. 52, art. 79 şi Anexa 8, fără ca enumerarea să fie limitativă, să se renegocieze anual, dar nu mai târziu de luna decembrie a fiecărui an de valabilitate a prezentului contract colectiv de muncă (la data 13-Mar-2007 Art. 3 din capitolul I modificat de punctul 1. din Actul Aditional 80/2007 )

Art. 4 (1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toŃi salariaŃii încadraŃi în unităŃile din ramura industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului. (2) În cazul în care au fost încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate anterior contractului de ramură, cele de la nivelul unităŃii vor fi adaptate, dacă prevederile minimale ale acestuia nu au fost atinse. (3) În contractele colective de muncă încheiate la nivelul unităŃilor, bazate pe negocieri colective de către sindicate, în numele salariaŃilor care nu sunt membri ai sindicatului, părŃile contractante vor conveni, printr-o clauză expresă, plata unei contribuŃii lunare de către aceşti salariaŃi, pentru organizarea şi desfăşurarea negocierilor colective, contribuŃie care nu poate fi mai mică de 0,3% din salariul brut al fiecăruia şi care să nu depăşească valoarea contribuŃiei sindicale, reŃinerea efectuându-se în aceleaşi condiŃii ca şi reŃinerea cotizaŃiei sindicale. *) Se modifică prevederile art. 4 (3) şi se aplică prevederile art. 103 din CCMUN. (la data 20-Jun-2008 Art. 4, alin. (3) din capitolul I modificat de punctul 3. din Actul Aditional

272/2008 )

Art. 5 Prezentul contract colectiv de muncă se poate modifica în condiŃiile şi cu procedurile prevăzute de lege.

Art. 6 Modificările aduse contractului produc efecte de la data înregistrării lor.

I. FederaŃia Patronală Română din Industria Alimentară (inclusiv organizaŃiile şi asociaŃiile patronale componente - Anexa nr. 1), în conformitate cu art. 14, lit. a) din Legea nr. 130/1996, republicată cu modificările ulterioare, având reprezentativitatea constatată prin sentinŃa civilă nr. 1/2002 a Tribunalului Bucureşti, şi potrivit art. 16 din Legea nr. 130/1996, republicată cu modificările ulterioare. II. ReprezentanŃii sindicatelor: 1. FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară şi FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi PanificaŃie (Anexa nr. 2), în conformitate cu art. 41 din Legea nr. 54/2003 şi cu art. 14, lit. b) din Legea nr. 130/1996, republicată cu modificările ulterioare, având reprezentativitatea constatată prin sentinŃa civilă nr. 48/3.11.2004 a Tribunalului Bucureşti, respectiv împuternicirea dată de CNSLR - FrăŃia în temeiul art. 19 din Legea nr. 130/1996, republicată cu modificările ulterioare.

Pag. 1 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 2: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

Art. 7 Suspendarea şi încetarea contractului de ramură se vor face cu respectarea legislaŃiei în vigoare.

Art. 8 Contractele colective de muncă la nivelul unităŃilor vor fi încheiate pe baza prezentului contract de muncă şi nu vor putea să prevadă drepturi sub limitele stabilite prin acesta şi prin alte reglementări legale în vigoare.

Art. 9 PărŃile se obligă să asigure popularizarea în unitate a contractului de ramură, astfel încât salariaŃii să ia cunoştinŃă de conŃinutul său.

Art. 10 (1) Problemele ce apar în aplicarea prezentului contract, precum şi soluŃionarea lor se analizează în cadrul comisiei paritare de la nivelul ramurii (Anexa nr. 4). (2) Litigiile intervenite cu ocazia executării, a modificării, suspendării sau încetării prezentului contract se soluŃionează în conformitate cu prevederile legale referitoare la conflictele de muncă.

Art. 11 (1) ÎmputerniciŃii organelor de conducere ai federaŃiilor sindicale şi/sau ai federaŃiei patronale semnatare pot verifica la unităŃi modul în care sunt respectate drepturile salariaŃilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul fiecărei unităŃi la care se aplică prezentul contract colectiv de muncă; patronul va asigura intrarea acestora în unitate în conformitate cu regulamentul intern propriu, cu normele şi procedurile interne, împuterniciŃii obligându-se ca pe toată durata verificării să respecte aceste norme. (2) SocietăŃile comerciale vor trimite o copie a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la DirecŃia pentru dialog, familie şi solidaritate socială din judeŃe, la organizaŃia (asociaŃia) patronală şi/sau la federaŃia sindicală, la cererea acestora.

Art. 12 (1) Drepturile salariaŃilor prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă unic nu pot să reprezinte motiv pentru reducerea altor drepturi colective sau individuale. (2) Dacă prin reglementări anterioare au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaŃi, se vor aplica acele reglementări, în afara cazului în care prin lege se dispune în mod expres altfel. (3) În situaŃiile în care, în privinŃa drepturilor ce decurg din prezentul contract de ramură intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte, de drept, din contract.

Art. 13 În vederea negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul unităŃii, patronii se obligă să prezinte în scris, la cererea sindicatelor, ultima situaŃie economico-financiară, organigrama, posturile disponibile la zi, condiŃiile de ocupare a lor şi alte informaŃii prevăzute de lege.

CAPITOLUL II: Timpul de muncă şi timpul de odihnă

Art. 14 (1) Durata normală a timpului de muncă este de 40 de ore pe săptămână. (2) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. (3) Prin excepŃie, durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, care includ şi orele suplimentare, cu condiŃia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinŃă de 9 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. (4) La stabilirea perioadelor de referinŃă prevăzute la alin. 3 nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaŃiile de suspendare a contractului individual de muncă. (5) Prevederile alin. 2, 3 şi 4 nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 15 (1) Pentru unele activităŃi, locuri de muncă şi categorii de personal, prevăzute în contractele colective de muncă la nivel de unităŃi, se pot stabili programe de lucru parŃiale, corespunzătoare unor fracŃiuni de normă cu o durată a timpului de muncă de cel puŃin 2 ore pe zi. Drepturile salariaŃilor care lucrează în astfel de situaŃii se acordă proporŃional cu timpul efectiv lucrat. (2) Femeile care au în îngrijire copii de până la 6 ani pot lucra cu 1/2 normă cu salariul corespunzător acesteia, fără să li se afecteze drepturile ce decurg din calitatea de salariat, cum sunt concediul de odihnă, vechimea în muncă etc. Stagiul de cotizare pentru aceste asigurate este corespunzător contribuŃiei de asigurări sociale reŃinute şi virate.

Art. 16

Pag. 2 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 3: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

(1) SalariaŃii care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă cu condiŃii deosebite beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de muncă sub 8 ore pe zi, în condiŃiile prevăzute de lege. (2) Reducerea duratei timpului de muncă la locurile de muncă cu condiŃii deosebite nu afectează salariul şi vechimea în muncă aferente duratei normale a timpului de muncă. (3) Durata timpului de muncă şi categoriile de personal care beneficiază de acest program se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi. (4) În durata normală a timpului de lucru nu intră timpul consumat cu echiparea, dezechiparea la începutul şi la sfârşitul programului. (5) Repausul pentru servirea mesei nu poate fi mai mic de 15 minute. Repausul pentru servirea mesei cu o durată de 15 minute se include în programul de lucru.

Art. 17 (1) Începerea şi sfârşitul programului zilnic de lucru se stabilesc prin regulamente interne, întocmite de către patroni, cu consultarea reprezentanŃilor sindicatelor. (2) În toate cazurile în care se dovedeşte că este posibil, patronii şi sindicatele vor purta negocieri pentru a fixa orare flexibile de lucru şi modalităŃi de aplicare a acestora. (3) Stabilirea orarelor flexibile nu poate conduce la sporirea sarcinilor de serviciu, la deteriorarea condiŃiilor de muncă ori la diminuarea veniturilor provenite din salarii.

Art. 18 (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 14, este considerată muncă suplimentară. (2) SalariaŃii pot fi chemaŃi să presteze muncă suplimentară numai cu acordul lor, cu excepŃia cazurilor prevăzute de lege.

Art. 19 (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), în luna următoare munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor de 100%.

Art. 20 (1) Pentru salariaŃii al căror program de lucru se desfăşoară în timpul nopŃii, durata de muncă este mai mică cu o oră decât durata timpului de muncă prestată în timpul zilei, fără diminuarea salariului de bază şi a vechimii în muncă. (2) La unităŃile unde procesul muncii este întrerupt sau condiŃiile specifice muncii o impun, programul de lucru din timpul nopŃii, poate fi egal cu cel al zilei. Munca prestată în timpul nopŃii în cadrul unui asemenea program, se plăteşte cu un spor de minimum 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de noapte prestată, dacă timpul lucrat reprezintă cel puŃin jumătate din programul de lucru; de acest spor beneficiază şi salariaŃii care lucrează în condiŃii deosebite, unde durata timpului de muncă este mai mică de 8 ore/zi. (3) Se consideră muncă desfăşurată în timpul nopŃii munca prestată în intervalul cuprins între orele 22,00 şi 6,00. Durata normală a muncii de noapte nu va depăşi 8 ore într-o perioadă de 24 de ore. (4) Salariatele gravide, începând cu luna a V-a de sarcină, lăuzele şi cele care alăptează nu vor fi obligate să presteze muncă de noapte.

Art. 21 (1) În fiecare săptămână salariaŃii au dreptul, de regulă, la 2 zile consecutive de repaus. (2) Repausul săptămânal se acordă, de regulă, sâmbăta şi duminica. (3) În cazul în care activitatea de la locul de muncă nu poate fi întreruptă în zilele de sâmbătă şi duminică, prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi se vor stabili condiŃiile în care zilele de repaus săptămânal să fie acordate şi în alte zile ale săptămânii sau cumulat, pe o perioadă mai mare.

Art. 22 (1) SalariaŃii au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă, plătit, de minimum 21 de zile lucrătoare, diferenŃiat în funcŃie de vechimea în muncă. DiferenŃierea se face prin negociere, la încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul unităŃii. (2) SalariaŃii care lucrează permanent în ture continuu cel puŃin 4 luni pe an vor beneficia de un concediu suplimentar de maximum 1-3 zile pe an, proporŃional cu timpul lucrat în aceste condiŃii.

Art. 23

Pag. 3 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 4: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

(1) În fiecare an calendaristic, salariaŃii încadraŃi în gradul de invaliditate III au dreptul la un concediu de odihnă conform legii. (2) SalariaŃii care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă cu condiŃii deosebite beneficiază de concedii de odihnă suplimentare de minimum 3 zile pe an. (3) SalariaŃii în vârstă de până la 18 ani vor beneficia de un concediu de odihnă suplimentar de până la 7 zile pe an. (4) Prin contractele colective de muncă la nivelul unităŃilor, în funcŃie de posibilităŃi, se vor stabili criteriile pe baza cărora salariaŃii pot beneficia de concedii de odihnă suplimentare.

Art. 24 (1) Pentru perioada concediului de odihnă, salariaŃii vor primi o indemnizaŃie ce nu va fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă. (2) IndemnizaŃia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a salariului de bază, a indemnizaŃiilor şi sporurilor cu caracter permanent (inclusiv sporul de noapte, în cazul celor care lucrează în schimburi) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu. (3) Prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi se va stabili ca, pe lângă indemnizaŃia de concediu, să se plătească şi o primă de vacanŃă în valoare de cel puŃin un salariu minim pe unitate, pe baza criteriilor stabilite la nivel de unitate. (4) IndemnizaŃia de concediu şi, după caz, prima de vacanŃă se plătesc cu cel puŃin 5 zile înainte de plecarea în concediu. (5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Art. 25 (1) Concediul de odihnă anual se efectuează conform programării colective sau individuale. (2) În cazul în care programarea concediilor se face fracŃionat, programarea se va realiza astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puŃin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Art. 26 (1) SalariaŃii au dreptul la zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale, stabilite conform Anexei nr. 5. (2) Sunt nelucrătoare zilele de sărbătoare legale, precum şi ziua profesiunii, astfel: a) 1-2 ianuarie; b) prima şi a doua zi de Paşte; c) 1 Mai; d) 1 Decembrie; e) prima şi a doua zi de Crăciun; f) 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase ale anului, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparŃinând acestora, care nu vor beneficia de zile libere conform alin. b) şi e); g) De regulă, Ziua lucrătorului din industria alimentară este pe 15 August, cu excepŃia situaŃiilor în care prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a negociat o altă dată.

(3) Prin contractele colective de muncă la nivel de unitate se pot negocia şi alte situaŃii în care salariaŃii beneficiază de zile libere plătite, precum şi numărul acestora. (4) Pentru rezolvarea unor situaŃii personale, salariaŃii au dreptul la concedii fără plată în condiŃiile legii. Pentru unităŃile şi salariaŃii care prestează activitate sezonieră se poate acorda concediu fără plată până la 120 de zile/an.

Art. 27 (1) În afara concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, salariata mamă poate beneficia de încă un an concediu fără plată. (2) De concediul pentru creşterea copilului poate beneficia, opŃional, unul dintre părinŃi. (3) În perioada în care salariata/salariatul se află în concediul prevăzut la alin. (1) acestuia nu i se va putea desface contractul de muncă, iar pe postul său nu vor putea fi angajate alte persoane decât cu contract de muncă pe durată determinată. (4) Salariatele beneficiază de celelalte prevederi legale care reglementează protecŃia maternităŃii la locul de muncă.

Art. 28 (1) În cazul în care salariatele se află în concediu de maternitate, unităŃile pot compensa pe o

Pag. 4 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 5: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

perioadă maximă de 6 săptămâni diferenŃa dintre salariul de bază individual avut şi indemnizaŃia legală la care au dreptul. (2) Aceste sume nu se deduc din contribuŃia de asigurări sociale.

Art. 29 Salariatele care renunŃă la concediul pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani beneficiază de o reducere a duratei normale a timpului de lucru cu 2 ore pe zi, fără să le fie afectate salariul de bază şi vechimea în muncă, cu respectarea prevederilor legale.

Art. 30 Salariatul tată beneficiază de concediu paternal în condiŃiile prevăzute de lege.

CAPITOLUL III: CondiŃiile de muncă şi protecŃia muncii Art. 31 PărŃile se obligă să respecte prevederile legale privind protecŃia şi securitatea muncii, precum şi toate reglementările legale în vigoare aplicabile în acest domeniu.

Art. 32 (1) La nivelul unităŃilor se vor constitui comitete de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (2) Timpul de muncă afectat activităŃii în comitetele de securitate şi sănătate în muncă se consideră timp de lucru efectiv prestat.

Art. 33 La stabilirea măsurilor care vizează condiŃiile de muncă, părŃile vor Ńine seama de următoarele principii de bază: a) măsurile preconizate să vizeze, mai întâi, ameliorarea reală a condiŃiilor de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; b) măsurile preconizate pentru ameliorarea condiŃiilor de muncă trebuie să fie realizate împreună cu reprezentanŃii sindicatelor reprezentative potrivit legii, astfel încât aceştia să fie consultaŃi şi informaŃi cu privire la acestea, încheindu-se anexe la contractele colective de muncă.

Art. 34 (1) Locurile de muncă în industria alimentară, a băuturilor şi tutunului se clasifică în locuri de muncă cu condiŃiile normale şi locuri de muncă cu condiŃii deosebite sau speciale şi se stabilesc cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (2) Locurile de muncă pentru care se pot acorda sporuri la salariu, materiale igienico-sanitare, concedii suplimentare şi alimentaŃie de întărire a organismului se negociază la nivel de unitate conform Anexei nr. 6 din prezentul contract, pe baza propunerilor Comitetului de securitate şi sănătate în muncă de la nivelul unităŃii. (3) Locurile de muncă cu condiŃii deosebite, care determină reducerea vârstei de pensionare, sunt cele stabilite prin determinările efectuate la nivelul unităŃilor conform reglementărilor legale în vigoare şi se vor stipula în contractele colective de muncă de la nivelul unităŃilor, precum şi în contractele individuale de muncă.

Art. 35 (1) Duratele de reducere a vârstei pentru pensionare sunt cele prevăzute de lege. (2) Patronii pot încheia pentru salariaŃi contracte de asigurare de risc sau alte tipuri de asigurări, conform legii.

Art. 36 (1) În cazul în care condiŃiile de muncă se normalizează, salariaŃii vor beneficia, pentru refacerea capacităŃii de muncă, încă minimum 2 luni, de următoarele drepturi; a) spor pentru condiŃii grele de muncă; b) spor pentru nocivitate; c) alimentaŃie de întărire a rezistenŃei organismului.

(2) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi salariaŃii care au lucrat cel puŃin şase luni în condiŃiile alin. (1) şi îşi schimbă locul de muncă din motive ce nu le sunt imputabile, dacă drepturile de aceeaşi natură la noul loc de muncă sunt mai mici.

Art. 37 În cazul schimbării condiŃiilor de muncă, indiferent de momentul efectuării reclasificării de către organele competente, salariaŃii vor beneficia de drepturile aferente noii clasificări începând cu data schimbării condiŃiilor de muncă.

Art. 38

Pag. 5 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 6: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

(1) Patronii vor asigura organizarea raŃională a muncii pentru fiecare loc de muncă. Pe această bază se stabilesc sarcini şi răspunderi sub formă de norme de muncă (norme de timp, norme de producŃie, norme de personal), însoŃite de descrierea sferei de atribuŃii şi a zonei de servire, menite să asigure utilizarea integrală şi eficientă a timpului de muncă. (2) Normele de muncă vor fi astfel stabilite încât să asigure un ritm normal de lucru, la o intensitate a efortului muscular sau intelectual şi la o tensiune nervoasă care să nu conducă la oboseala excesivă a salariaŃilor. (3) Normele de muncă se elaborează în condiŃiile legii.

Art. 39 (1) Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaŃi, potrivit specificului activităŃii fiecăruia, şi se bazează pe tehnicile normării muncii; aceasta se desfăşoară ca un proces continuu, în concordanŃă cu schimbările care au loc în organizarea muncii şi cu nivelul de dotare tehnică. (2) În toate situaŃiile în care normele de muncă nu asigură un grad complet de ocupare, conduc la o solicitare excesivă sau, după caz, nu corespund condiŃiilor pentru care au fost elaborate, se impune reexaminarea lor. Aceasta poate fi cerută atât de către patroni, cât şi de către sindicate. În caz de divergenŃă, se va recurge de comun acord la o expertiză tehnică ale cărei concluzii sunt obligatorii pentru ambele părŃi. (3) Reexaminarea normelor de muncă nu va putea conduce la diminuarea salariului de bază negociat. (4) Cheltuielile ocazionate de soluŃionarea divergenŃelor cu privire la modificarea normelor de muncă vor fi suportate de către unităŃi, pentru prima solicitare adresată de către sindicate.

Art. 40 Patronii au obligaŃia să asigure permanent condiŃiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă, iar salariaŃii trebuie să realizeze norma de muncă sau, după caz, sarcinile specifice funcŃiei sau postului deŃinute.

Art. 41 (1) Numărul de personal se va stabili în raport cu volumul activităŃii desfăşurate, cu durata timpului normal de lucru şi cu normele de muncă. (2) Fiecărui salariat i se va întocmi fişa postului, în două exemplare, unul va rămâne la unitate, iar celălalt la angajat.

Art. 42 (1) În toate cazurile în care munca este efectuată într-un ritm impus, colectiv sau individual, în normele de muncă se includ şi timpii de refacere a capacităŃii de muncă. (2) Acolo unde natura muncii o impune, pentru a permite utilizarea reală a timpilor de refacere a capacităŃii de muncă, numărul de personal va cuprinde un număr corespunzător de salariaŃi pentru înlocuire.

Art. 43 Patronatele şi sindicatele vor urmări ca organizarea serviciilor medicale de întreprindere şi de medicina muncii să se facă conform legii.

Art. 44 Patronii nu vor refuza angajarea sau, după caz, menŃinerea în muncă a persoanelor cu handicap, în cazurile în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea obligaŃiilor de serviciu aferente posturilor existente.

Art. 45 În cazul recomandărilor medicale, patronii vor stabili împreună cu sindicatele trecerea salariaŃilor în alte locuri de muncă disponibile şi, după caz, recalificarea acestora în raport cu posibilităŃile unităŃilor.

Art. 46 (1) PărŃile sunt de acord că nici o măsură de protecŃie a muncii nu este eficientă dacă nu este cunoscută, însuşită şi aplicată în mod conştient de salariaŃi. (2) Patronul va asigura, pe cheltuiala sa, instruirea şi perfecŃionarea profesională a salariaŃilor, cu prioritate a membrilor Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, cu privire la normele de protecŃie a muncii. În contractele colective de muncă încheiate la nivelul unităŃilor se vor prevedea măsuri specifice, periodicitatea, metodologia, obligaŃiile şi răspunderile, precum şi controalele proprii, în conformitate cu reglementările elaborate de Ministerul Muncii, SolidarităŃii Sociale şi Familiei şi cu normele proprii. (3) În cazurile în care, în procesul muncii, intervin schimbări ce impun aplicarea unor norme noi

Pag. 6 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 7: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

de protecŃie a muncii, salariaŃii vor fi instruiŃi şi testaŃi efectiv cu privire la riscurile pe care le presupune noul loc de muncă.

Art. 47 În contactele colective de muncă încheiate la nivel de unitate se vor înscrie parametrii de microclimat stabiliŃi conform prevederilor legale în vigoare, care vor fi urmăriŃi la fiecare loc de muncă, în vederea luării măsurilor de protecŃie a muncii specifice, precum şi programele de control al realizării măsurilor stabilite.

Art. 48 (1) Contravaloarea echipamentului de protecŃie se suportă integral de către patron. (2) Contravaloarea echipamentului de lucru se suportă potrivit prevederilor legale şi celor din contractele colective de muncă de la nivelul societăŃii. (3) În toate cazurile în care, în afara echipamentului de lucru prevăzut de lege, patronul cere o anumită vestimentaŃie, ca echipament de lucru, contravaloarea acesteia se suportă integral de către patron.

Art. 49 (1) PărŃile se obligă să asigure un regim de protecŃie a muncii, pentru femeile şi tinerii în vârstă de până la 18 ani, cel puŃin la nivelul drepturilor specifice reglementate de legislaŃia muncii şi de prevederile prezentului contract, pe care le socotesc ca fiind minimale. (2) Alte drepturi specifice sau alte cuantumuri ale drepturilor reglementate de legislaŃia muncii pot fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivelul unităŃilor.

Art. 50 (1) În vederea menŃinerii şi îmbunătăŃirii condiŃiilor de desfăşurare a activităŃii, patronul va lua următoarele măsuri de amenajare ergonomică a locului de muncă: a) asigurarea condiŃiilor de mediu (iluminat, microclimat, zgomot, vibraŃii, temperatură, aerisire, umiditate); b) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă (vestiare, băi, grupuri sanitare, săli de repaus); c) diminuarea până la eliminarea treptată a emisiilor poluante.

(2) SalariaŃii sunt obligaŃi să păstreze în bune condiŃii amenajările efectuate de patron, să nu le deterioreze şi să nu le descompleteze ori să sustragă componente ale acestora. În caz contrar, aceştia vor fi sancŃionaŃi disciplinar, patrimonial sau penal, după caz.

CAPITOLUL IV: Salarizarea şi alte drepturi băneşti Art. 51 (1) Pentru munca prestată în condiŃiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani convenit la încheierea contractului individual de muncă, indiferent de natura unităŃii în care îşi desfăşoară activitatea. (2) Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaŃiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, în măsura în care acestea nu sunt absorbite în salariul de bază.

Art. 52 (1) Salariul de bază minim brut pe ramură garantat în plată corespunzător programului de muncă este de: - 390 RON pentru munci necalificate; - 520 RON pentru munci calificate.

(2) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe ramură. (3) Pentru unităŃile din morărit şi panificaŃie, membre ROMPAN, la care se acordă salariaŃilor tichete de masă, cuantumul salariului minim se negociază la nivelul unităŃii. Salariul de bază minim brut pe ramură garantat în plată, corespunzător programului lunar normal (170 ore) de lucru, este de: - pentru munci necalificate - 450 lei - pentru munci calificate - 600 lei (la data 13-Mar-2007 Art. 52 din capitolul IV modificat de punctul 2. din Actul Aditional 80/2007 )

(1) Salariul de bază minim brut pe ramură garantat în plată corespunzător programului lunar normal (170 ore) de lucru este de 550 lei pentru muncă necalificată. (2) În situaŃia creşterii salariului de bază minim brut garantat stabilit prin hotărâre de Guvern, salariul de bază minim brut pe ramură garantat în plată va fi renegociat. (la data 20-Jun-2008 Art. 52 din capitolul IV modificat de punctul 1. din Actul Aditional 272/2008 )

Pag. 7 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 8: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

Art. 53 Formele de salarizare ce urmează să se aplice fiecărei activităŃi ori categorii de salariaŃi se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Art. 54 (1) PărŃile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acŃioneze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuŃia pentru munca prestată şi condiŃiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu. (2) Sporurile la salarii se acordă dacă nu sunt cuprinse în salariile de bază. În măsura în care sporul de vechime nu este absorbit în salariul de bază, acesta se va acorda astfel:

(3) Sporurile pentru condiŃii de muncă speciale şi deosebite, calculate la salariile de bază individuale, vor fi de minimum 10%. (4) CondiŃiile concrete de acordare a sporurilor se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi. (5) Se mai acordă sporuri pentru: a) orele suplimentare prestate peste programul de lucru convenit, stabilite prin negociere, în cadrul contractului colectiv la nivel de unitate sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 100%; b) orele prestate în zilele libere, în zilele de sărbători legale ori în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, în funcŃie de modul de organizare a programului de lucru - minimum 100%; c) lucru în timpul nopŃii, - 25% din salariul de bază.

(6) Sporurile prevăzute la alin. (5), lit. d), se acordă proporŃional cu timpul efectiv lucrat în condiŃiile stipulate. (7) La nivelul unităŃii există posibilitatea acordării şi a altor tipuri de sporuri. (8) Pentru executarea, pe lângă funcŃia de bază, şi a unei alte funcŃii, se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcŃiei înlocuite; cazurile în care se aplică această prevedere şi cuantumul vor fi stabilite prin negocieri la contractele de muncă la nivel de unitate sau grupuri de unităŃi.

Art. 55 (1) Adaosurile la salariul de bază sunt: a) adaosul de acord, acolo unde plata salariului se realizează în acord; b) premiile acordate din fondul de premiere, calculate într-o proporŃie de 3% din fondul de salarii realizat lunar şi cumulat; c) cota-parte din profitul net ce se repartizează salariaŃilor, de până la 10%, dacă există acordul adunării generale a acŃionarilor;

(2) Patronii vor acorda salariaŃilor prime cu ocazia sărbătorilor religioase de Paşte şi Crăciun, care se vor negocia la nivelul fiecărei unităŃi la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. (3) CondiŃiile de acordare diferenŃiată, diminuare sau anulare a participării la profit sau la fondul de premiere a salariaŃilor se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivel de unitate, pe bază de criterii stabilite de comun acord de patronat şi sindicate, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Art. 56 Patronii pot acorda salariaŃilor membri de sindicat tain din produsele şi subprodusele obŃinute, în condiŃiile stabilite prin contractele colective de muncă la nivelul unităŃilor, cu respectarea prevederilor legale.

Art. 57 (1) Formele de organizare a muncii şi de salarizare ce se pot aplica sunt următoarele: a) în regie sau după timp; b) în acord; c) pe bază de tarif sau cote procentuale din veniturile realizate.

(2) Organizarea muncii şi salarizarea în acord pot avea loc într-una dintre următoarele forme: a) acord direct; b) acord progresiv;

- de la 3 la 5 ani 5%; - de la 5 la 10 ani 10%; - de la 10 la 15 ani 15%; - de la 15 la 20 ani 20%; - peste 20 ani 25%.

Pag. 8 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 9: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

c) acord indirect. (3) Acordul direct, progresiv sau indirect, se poate aplica individual sau colectiv. (4) Formele de organizare a muncii şi de salarizare ce ar urma să se aplice fiecărei activităŃi şi fiecărui loc de muncă se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi.

Art. 58 (1) Patronii se obligă să asigure condiŃiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce îi revin, în cadrul programului zilnic de muncă stabilit. (2) În situaŃia în care patronii nu pot asigura pe durata zilei de lucru, parŃial sau total, condiŃiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, aceştia sunt obligaŃi să plătească salariaŃilor salariul de bază pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt.

Art. 59 Dacă activitatea a fost întreruptă din vina salariaŃilor, aceştia vor suporta pagubele produse şi nu vor fi plătiŃi pe perioada nelucrată.

Art. 60 Plata salariilor se face periodic, la intervale de cel mult o lună, iar datele se stabilesc prin contractele colective de muncă la nivelul unităŃilor.

Art. 61 (1) Drepturile băneşti cuvenite salariaŃilor se plătesc înaintea oricăror obligaŃii băneşti ale unităŃilor. (2) În caz de faliment sau lichidare judiciară, salariaŃii au calitatea de creditori privilegiaŃi, iar drepturile lor băneşti constituie creanŃe privilegiate, urmând să fie plătite integral, înaintea celorlalŃi creditori. (3) Angajatorul va contribui la fondul de garantare pentru plata creanŃelor salariale care rezultă din contractele individuale de muncă, în condiŃiile legii.

Art. 62 (1) Angajatorii vor Ńine evidenŃa activităŃii desfăşurate de salariaŃi şi a drepturilor salariale de care au beneficiat, eliberând dovezile necesare. (2) În acest sens fiecărui salariat i se va înmâna lunar un document conŃinând informaŃii cu privire la drepturile salariale de care beneficiază.

Art. 63 (1) SalariaŃii care se pensionează pentru boală primesc o indemnizaŃie egală cu cel puŃin două salarii de bază avute în luna pensionării. (2) SalariaŃii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaŃie de minimum un salariu de bază avut la data pensionării.

Art. 64 În afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariaŃii vor beneficia şi de următoarele ajutoare, suportate din fondurile proprii ale unităŃii: a) în cazul decesului salariatului, un ajutor acordat familiei de cel puŃin trei salarii medii nete lunare pe unitate; b) cel puŃin un salariu de bază al mamei, plătit de unitatea acesteia pentru naşterea fiecărui copil; dacă mama nu beneficiază de un astfel de ajutor, soŃul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază; c) cel puŃin un salariu de bază, plătit de unitate la decesul soŃului sau soŃiei ori la decesul unei rude de gradul întâi aflate în întreŃinerea salariatului; d) cel puŃin un salariu minim pe unitate, salariaŃilor care se căsătoresc pentru prima dată şi care sunt salariaŃi în unitatea respectivă de cel puŃin 1 an.

Art. 65 În cazul unui accident de muncă, se acordă indemnizaŃia pentru incapacitate temporară de muncă a cărei bază de calcul este stabilită la art. 20, iar sursa de plată o constituie contribuŃia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu excepŃia primelor 3 zile de incapacitate, care se suportă de angajator, potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 346/2002. Salariatul primeşte o indemnizaŃie a cărei bază de calcul se stabileşte conform prevederilor Legii nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL V: Contractul individual de muncă

Art. 66 (1) Drepturile şi obligaŃiile salariaŃilor se stabilesc la încadrarea acestora, prin contractul

Pag. 9 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 10: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

individual de muncă încheiat în conformitate cu prevederile legale şi cu modelul prevăzut în Anexa nr. 9 la prezentul contract. Contractele vor fi înregistrate la Inspectoratul teritorial de muncă. (2) În contractele individuale de muncă nu se pot prevedea clauze care să stabilească drepturi sub limita considerată minimă din contractele colective de muncă la nivel de unitate, respectiv ramură.

Art. 67 În vederea stabilirii drepturilor ce decurg din contractul individual de muncă, angajaŃii sunt clasificaŃi în funcŃie de specificul unităŃii, de felul muncii şi de cerinŃele postului.

Art. 68 (1) Contractul individual de muncă se încheie cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăŃeanului şi pe criteriul aptitudinilor şi competenŃei profesionale. La solicitarea salariatului membru de sindicat, cu respectarea principiului confidenŃialităŃii, la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă acesta poate fi asistat de un reprezentant al organizaŃiei sindicale semnatare a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau de un reprezentant al organizaŃiei la care sindicatul este afiliat. (2) În cazul angajării prin concurs, dacă un salariat şi o persoană din afara unităŃii obŃin aceleaşi rezultate, salariatul are prioritate la ocuparea postului.

Art. 69 (1) Contractele individuale de muncă se pot modifica în ceea ce priveşte durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiŃiile de muncă, timpul de muncă şi de odihnă şi drepturile salariale, numai prin acordul părŃilor, cu excepŃia situaŃiilor expres prevăzute de lege. (2) Refuzul salariaŃilor de a accepta o modificare referitoare la unul dintre elementele prevăzute la alin. 1 nu dă dreptul patronilor de a proceda la desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă pentru aceste motive, decât în condiŃiile prevăzute de lege.

Art. 70 (1) Contractele individuale de muncă se pot suspenda, în ceea ce priveşte efectele lor, prin acordul părŃilor sau în cazurile prevăzute de lege în mod expres. (2) În cazuri excepŃionale, în care, din motive tehnice sau din alte motive obiective (neprevăzute), activitatea a fost întreruptă total sau parŃial, salariaŃii vor primi 75% din salariul de bază individual aferent timpului respectiv, cu condiŃia ca încetarea lucrului să nu se fi produs din vina lor şi dacă în tot acest timp au rămas la dispoziŃia unităŃii. Prin negocieri cu organizaŃia sindicală se vor stabili concret durata şi modul de realizare a acestei prevederi, de a rămâne la dispoziŃia angajatorului în aşteptarea reluării activităŃii. (3) În cazul prevăzut la alin. (2) se vor respecta celelalte drepturi prevăzute de actele normative pentru astfel de situaŃii. (4) Patronii şi sindicatele vor încheia acorduri la nivel de unitate, în vederea păstrării locurilor de muncă ale salariaŃilor disponibilizaŃi temporar.

Art. 71 (1) Contractele individuale de muncă pot înceta în condiŃiile prevăzute de lege, într-unui dintre următoarele moduri: a) de drept; b) ca urmare a convenŃiei părŃilor, la data convenită de acestea; c) ca urmare a voinŃei unilaterale a uneia dintre părŃi, în cazurile şi în condiŃiile limitativ prevăzute de lege.

(2) În cazurile în care unitatea este obligată, potrivit legii, să acorde un preaviz la desfacerea contractului de muncă, durata acestuia va fi de 20 de zile lucrătoare. (3) În perioada preavizului, salariaŃii au dreptul să absenteze patru ore pe zi de la programul unităŃii pentru a-şi căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul şi celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, în condiŃiile stabilite de către patron.

Art. 72 (1) Contractele individuale de muncă nu pot fi desfăcute din iniŃiativa patronilor în cazurile în care prin lege sau prin contractele colective de muncă s-au prevăzut asemenea interdicŃii. (2) Desfăşurarea activităŃii sindicale conform legii nu poate constitui motiv pentru desfacerea contractului individual de muncă.

Art. 73 La desfacerea contractelor individuale de muncă din motive care nu Ńin de persoana salariatului, precum şi în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică a salariaŃilor, unitatea va

Pag. 10 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 11: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

acorda acestora o compensaŃie reprezentând un salariu de bază lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

Art. 74 Contractul individual de muncă se încheie în baza consimŃământului părŃilor, în formă scrisă, în limba română, conform anexei la prezentul contract. ObligaŃia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

Art. 75 Angajatorii au obligaŃia de a comunica în scris sindicatelor de la nivelul unităŃilor măsurile de disponibilizare colectivă a personalului, în timp util, dar nu mai puŃin de 60 de zile anterior efectuării acestora.

Art. 76 (1) La luarea măsurilor de concediere colectivă pentru reducere de posturi, vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale: a) competenŃa profesională; b) dacă măsura ar putea afecta doi soŃi care lucrează în aceeaşi unitate, se desface contractul de muncă al soŃului care are venitul cel mai mic, fără ca prin aceasta să se poată desface contractul individual de muncă al unei persoane care ocupă un post nevizat de reducere; c) măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreŃinere; d) măsura să afecteze numai în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, bărbaŃii văduvi sau divorŃaŃi care au în îngrijire copii, precum şi salariaŃii, bărbaŃi sau femei, care mai au cel mult 2 ani până la pensionare la cererea lor. e) contractele individuale de muncă ale salariaŃilor care cumulează funcŃii în unităŃi diferite, precum şi ale celor care cumulează pensia cu salariul; f) contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condiŃiile de pensionare, la cererea unităŃii sau a lor; g) contractele individuale de muncă ale salariaŃilor care obŃin venituri constante din poziŃia de patron sau asociat la o societate comercială.

(2) În cazul în care măsura desfacerii contractului individual de muncă ar afecta un salariat care a urmat o formă de calificare sau de perfecŃionare a pregătirii profesionale şi a încheiat cu unitatea un act adiŃional la contractul de muncă, prin care s-a obligat să presteze o activitate într-o anumită perioadă de timp, patronul nu-i va putea pretinde acestuia despăgubiri pentru perioada rămasă nelucrată până la împlinirea termenului.

Art. 77 Sindicatele au dreptul să verifice modul de aplicare a prevederilor art. 76 şi să acŃioneze pe orice cale, legală sau convenŃională, pentru a asigura respectarea lor. În cazul în care două sau mai multe persoane salariate sunt în aceeaşi situaŃie, disponibilizarea se face cu acordul sindicatelor.

Art. 78 (1) UnităŃile care îşi extind sau îşi reiau activitatea într-o perioadă de 9 luni de la luarea măsurilor de desfacere a contractului individual de muncă în condiŃiile legii, au obligaŃia să încunoştinŃeze în scris despre aceasta organizaŃiile sindicale şi să facă publică măsura prin presă. Patronii sunt obligaŃi să reangajeze salariaŃii cărora li s-a desfăcut contractul individual de muncă în condiŃiile de mai sus, care au pregătirea şi competenŃa necesare pentru ocuparea posturilor vacante şi care s-au prezentat în termen de 15 zile de la data apariŃiei anunŃului. (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea celor vinovaŃi, conform legii. (3) Patronii au obligaŃia de a păstra locurile de muncă ale salariaŃilor pensionaŃi pe caz de boală pe o perioadă de maximum 6 luni. În această perioadă, patronii pot angaja personal cu contract individual de muncă pe durată determinată.

CAPITOLUL VI: Formarea profesională

Art. 79 (1) Prin "formare profesională" părŃile înŃeleg să desemneze orice procedură prin care un salariat dobândeşte o calificare, o altă calificare, precum şi orice procedură prin care salariatul se specializează, obŃinând un certificat sau o diplomă care atestă aceste situaŃii. (2) Formarea şi perfecŃionarea profesională cuprind şi teme cu caracter patronal şi sindical din domeniul relaŃiilor de muncă, convenite între sindicate şi patroni. (3) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniŃiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta. (4) SalariaŃii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională.

Art. 80

Pag. 11 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 12: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

(1) Angajatorul care are cel puŃin 21 de salariaŃi elaborează şi aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului, plan care devine anexă la contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului. (2) SalariaŃii au dreptul să fie informaŃi cu privire la conŃinutul planului de formare profesională. (3) Patronatul are obligaŃia de a asigura condiŃiile necesare pentru ca salariaŃii să aibă acces periodic la formarea profesională. (4) Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaŃiile părŃilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională fac obiectul unor acte adiŃionale la contractele individuale de muncă. (5) În cazul în care salariatul este cel care are iniŃiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului împreună cu sindicatul şi va decide cu privire la cererea formulată de către salariat în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată, în cazul acceptării, angajatorul va decide cu privire la condiŃiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate, sau în parte, costul ocazionat de aceasta. *) Se modifică prevederile art. 79 şi 80 referitoare la formare profesională şi se aplică prevederile art. 83 şi 84 din CCMUN. (la data 20-Jun-2008 capitolul VI modificat de punctul 2. din Actul Aditional 272/2008 )

CAPITOLUL VII: Drepturi şi obligaŃii ale părŃilor

Art. 81 (1) Patronii şi sindicatele, ca parteneri sociali permanenŃi, convin să respecte pentru fiecare dintre ei şi pentru salariaŃi, în general, libertatea de opinie. (2) Patronii vor adopta o poziŃie neutră şi imparŃială faŃă de organizaŃiile sindicale din societăŃi.

Art. 82 (1) Patronii au obligaŃia de a invita delegaŃii aleşi ai organizaŃiilor sindicale reprezentative să participe în consiliile de administraŃie la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv. (2) Hotărârile consiliului de administraŃie sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la problemele de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv vor fi comunicate în scris organizaŃiilor sindicale, în termen de 48 de ore de la data desfăşurării şedinŃei. (3) ReprezentanŃilor sindicatelor le este interzis să participe ca observator sau administrator la şedinŃele mai multor consilii de administraŃie din societăŃi comerciale concurente, indiferent de natura capitalului.

Art. 83 Patronii se obligă să asigure sindicatelor informaŃiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă sau, după caz, pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condiŃiile legii, precum şi cele privind constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăŃirii condiŃiilor de la locul de muncă, a protecŃiei muncii şi a utilităŃilor sociale, a asigurărilor şi protecŃiei sociale.

Art. 84 ReprezentanŃii sindicali pot participa ca observatori la concursurile de angajare şi ocupare de posturi, organizate în cadrul unităŃii.

Art. 85 (1) Membrii aleşi în organele de conducere ale organizaŃiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariaŃi, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activităŃi sindicale. (2) Numărul de zile cumulate pe an şi numărul celor care pot beneficia de acestea se stabilesc prin contractul colectiv de muncă de la nivelul unităŃii.

Art. 86 (1) Patronii vor asigura gratuit pentru activitatea sindicatelor spaŃiul adecvat şi mobilierul necesar; prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi se vor stabili condiŃiile de acces la utilizarea bazei materiale social-culturale de care dispune unitatea. Cheltuielile pentru activităŃi în interesul ambelor părŃi, stabilite de comun acord, vor fi suportate de către unitate. (2) Baza materială cu destinaŃie cultural-sportivă, proprietate a patronilor ori proprietate a sindicatelor din unităŃile respective, va putea fi folosită, fără plată, pentru acŃiuni organizate de către sindicate sau patroni, în condiŃiile prevăzute în contractele colective de muncă.

Art. 87 Patronii vor permite:

Pag. 12 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 13: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

a) salariaŃilor să urmeze cursurile de pregătire sindicală şi patronală cu durata de până la 15 zile anual, cu scoatere din producŃie; b) reprezentanŃilor sindicali şi/sau patronali din organizaŃiile afiliate la federaŃiile sindicale şi/sau patronale semnatare ale prezentului contract să participe la acŃiunile acestora, pe baza convocării făcute, cu scoatere din producŃie şi cu suportarea cheltuielilor de către unităŃi pentru un membru al sindicatului o dată pe lună. În cazuri excepŃionale, la nivel de unitate se poate conveni asupra unui număr suplimentar de deplasări.

Art. 88 (1) Patronii vor stabili reŃinerea pe statele de plată a cotizaŃiei sindicale, în vederea operării deducerii din impozitul pe venit. Sumele reŃinute vor fi virate lunar, concomitent cu celelalte obligaŃii ce rezultă cu ocazia plăŃii salariilor, astfel: - 75% în contul sindicatelor de la nivelul unităŃii - 25% în contul FederaŃiei NaŃionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

(2) Pentru FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi PanificaŃie cotizaŃia se virează conform prevederilor statutului propriu. (3) SalariaŃii sezonieri sau temporari vor putea semna declaraŃia de adeziune la sindicat, urmând să achite cotizaŃia sindicală, conform alin. (1), pe toată durata cât sunt angajaŃi.

Art. 89 (1) În toate situaŃiile de reorganizare sau, după caz, de transfer al dreptului de proprietate asupra acŃiunilor, activelor, şi părŃilor sociale ale societăŃii comerciale, drepturile şi obligaŃiile existente se vor transmite noilor subiecŃi de drept, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (2) Cumpărătorul, în calitate de acŃionar al societăŃii, se obligă să preia drepturile şi obligaŃiile existente în momentul transferului dreptului de proprietate cu privire la: a) contractul colectiv de muncă şi/sau alte acorduri sau înŃelegeri existente între sindicatul şi patronatul societăŃii; b) contractele individuale de muncă; c) dispoziŃiile legale referitoare la condiŃiile de muncă şi salarizare.

Art. 90 (1) În cazul restructurării, reorganizării, închiderii operaŃionale, închiderii sau falimentarii societăŃii comerciale, patronul este obligat să respecte prevederile legale privind desfacerea contractelor individuale de muncă, ca urmare a concedierilor colective. (2) SalariaŃii disponibilizaŃi prin concedieri colective vor beneficia, din fondul de salarii, de compensaŃii băneşti individuale, în condiŃiile şi în cuantumurile prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivelul unităŃilor, dar nu mai puŃin de 6 (şase) salarii de bază brute de încadrare.

Art. 91 Patronii se angajează ca în contractele societăŃilor cu participare străină, pentru activităŃile pe teritoriul României, să prevadă o clauză prin care se obligă să respecte drepturile prevăzute în legislaŃia muncii în vigoare şi în contractele colective de muncă la nivel de unităŃi, precum şi convenŃiile O.I.M. (OrganizaŃiei InternaŃionale a Muncii) ratificate de România.

Art. 92 Repartizarea spaŃiilor de locuit, indiferent de natura lor, cu excepŃia locuinŃelor de serviciu, către salariaŃii unităŃilor se va face de către comisia paritară administraŃie-sindicat, conform criteriilor ce vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel de unităŃi.

Art. 93 SalariaŃii trimişi în delegaŃie în Ńară vor beneficia de următoarele drepturi: a) decontarea cheltuielilor de transport şi a costului cazării potrivit condiŃiilor stabilite în contractele colective de muncă la nivelul unităŃilor, dar nu mai puŃin decât prevederile legale în vigoare; b) diurna de deplasare negociată la nivel de unitate, dar nu mai mică decât nivelul stabilit prin hotărâre de guvern pentru instituŃiile publice (bugetari); c) în cazurile în care nu se asigură cazarea, delegatul va primi o sumă echivalentă cu valoarea diurnei.

Art. 94 SalariaŃii detaşaŃi beneficiază de drepturile de delegaŃie prevăzute de articolul 94. În cazul în care detaşarea depăşeşte 30 de zile consecutiv, în locul diurnei zilnice se plăteşte o indemnizaŃie egală cu 50% din salariul de bază zilnic net. Această indemnizaŃie se acordă proporŃional cu

Pag. 13 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 14: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

numărul de zile ce depăşeşte durata neîntreruptă de 30 de zile.

Art. 95 SalariaŃii detaşaŃi îşi menŃin drepturile pe care le-au avut la data detaşării, cu excepŃia celor privind igiena şi protecŃia muncii. Dacă la locurile de detaşare drepturile echivalente au niveluri mai mari sau se acordă şi alte drepturi, persoanele detaşate beneficiază de acestea.

Art. 96 (1) În situaŃia în care patronii încheie contracte cu parteneri străini, potrivit cărora salariaŃii vor executa unele lucrări în străinătate, condiŃiile de muncă şi salarizare, precum şi celelalte drepturi şi obligaŃii ale acestor salariaŃi se vor stabili prin negocieri colective, care se vor desfăşura în condiŃiile prevăzute de lege şi cu respectarea clauzelor cuprinse în contractul încheiat cu partenerul extern. (2) Pentru buna desfăşurare a acestor negocieri, patronii vor pune la dispoziŃia sindicatelor elementele referitoare la condiŃiile de muncă în care urmează să se execute lucrările contractate, inclusiv drepturile de care ar putea beneficia personalul respectiv.

Art. 97 (1) Cheltuielile sociale în limita unei cote de 2% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările ulterioare, se vor efectua conform legii pentru: a) funcŃionarea corespunzătoare a unor activităŃi sau unităŃi aflate în administrarea acestora potrivit legii, şi anume: creşe, grădiniŃe, dispensare, cabinete medicale; b) servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară; c) muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi şcolile pe care le au sub patronaj; d) suportarea parŃială a costului biletelor de tratament sau de odihnă pentru salariaŃii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, inclusiv al transportului; e) acordarea de ajutoare pentru înmormântare; f) acordarea de ajutoare unor salariaŃi care au suferit pierderi însemnate în gospodăriile proprii ca urmare a calamităŃilor naturale; g) pentru acoperirea unei părŃi din cheltuielile suportate în cazul unor boli grave sau incurabile; h) acŃiuni specifice unor aniversări, sărbători religioase, zile dedicate copilului şi organizarea pomului de Crăciun; i) acoperirea parŃială a cheltuielilor de transport pentru salariaŃi de la şi la locul de muncă.

(2) Utilizarea fondului social pentru destinaŃiile prevăzute la alin. (1) se face de către patroni cu acordul sindicatelor.

Art. 98 (1) La nivelul unităŃii, din fondul pentru cheltuieli sociale constituit conform prevederilor legale, vor fi suportate într-o cotă de minimum 50%, cheltuielile pentru reducerea costului biletelor de tratament şi odihnă în staŃiunile balneoclimaterice, inclusiv costul transportului pe cale ferată (tren accelerat, clasa a II-a) sau echivalentul acestuia, dacă transportul se efectuează cu alte mijloace. (11) Cheltuielile precizate la alin. (1) vor fi suportate de angajator într-o cotă de minimum 50%, dar nu mai mult de suma maximă negociată în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. (12) Unitatea va suporta cota-parte din costul biletelor pentru salariaŃii membri de sindicat şi membrii lor de familie, în raport cu salariul de bază şi în funcŃie de sezon, cu condiŃia ca biletele să fie procurate cu acordul organizaŃiilor sindicale şi să prevadă efectuarea sejurului într-o unitate aparŃinând sistemului sindical, ministerelor sau unităŃilor în cauză. (13) În contractele colective de muncă de la nivelul unităŃilor se vor negocia limitele maxime ale sumelor ce vor fi suportate de patroni, precum şi salariul maxim până la care salariaŃii pot beneficia de acoperirea unei părŃi din bilet. (2) Contravaloarea biletelor acordate membrilor de sindicat trimişi în staŃiuni ale sindicatelor pentru tratarea unor boli profesionale se suportă integral de unitate, inclusiv costul transportului pe C.F.R., clasa a 2-a, sau, acolo unde nu este posibil, pentru transportul auto în comun. (3) Beneficiarii de bilete de odihnă şi tratament vor prezenta dovada utilizării acestora în scop personal.

Art. 99 Drepturile suplimentare ale salariaŃilor negociate la art. 28, 64, 65, care nu se regăsesc în prevederile Legii asigurărilor sociale, se suportă din fondul social al societăŃii comerciale,

Pag. 14 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 15: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

constituit conform legii.

Art. 100 ObligaŃiile salariaŃilor SalariaŃii se obligă: a) să respecte prevederile regulamentului de ordine interioară (întocmit de patroni cu avizul sindicatelor); b) să folosească cu eficienŃă timpul de lucru; c) să realizeze la timp şi de bună calitate toate lucrările prevăzute în tehnologii, programe de fabricaŃie şi în fişa postului; d) să folosească maşinile, utilajele şi instalaŃiile conform instrucŃiunilor de exploatare, în condiŃii tehnice de siguranŃă; e) să respecte consumurile normate de materii prime, materiale, combustibili, energie, şi normele de perisabilităŃi etc., să evite risipa şi s-o înlăture, să elimine orice neglijenŃă în păstrarea şi administrarea bunurilor societăŃii; f) să respecte normele de protecŃie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor, pentru evitarea oricăror situaŃii care ar pune în primejdie viaŃa, integritatea corporală sau sănătatea unor persoane, precum şi bunurile unităŃii; g) să nu lase fără supraveghere, în timpul programului de lucru, maşinile şi instalaŃiile în funcŃiune; h) să nu părăsească locul de muncă până la sosirea schimbului; i) să nu introducă şi să nu consume băuturi alcoolice în cadrul unităŃii; j) să nu sustragă bunuri de orice natură aparŃinând unităŃii sau colectivităŃii; k) să nu introducă la locul de muncă materiale inflamabile, explozive sau toxice, dacă nu sunt prevăzute în mod expres în procesul de producŃie; l) să aibă o comportare corectă în relaŃiile cu patronii şi sindicatele, să nu perturbe programul de producŃie sau relaŃiile de serviciu şi să respecte dispoziŃiile şefilor direcŃi în concordanŃă cu atribuŃiile de serviciu; m) să respecte normele igienico-sanitare; n) să nu divulge informaŃii confidenŃiale privind pe angajator, de natură tehnică, economică, managerială, comercială, la care are acces permanent sau în mod ocazional prin activitatea pe care o desfăşoară (obligaŃia de confidenŃialitate); o) să participe obligatoriu la acŃiunile de testare pe linie profesională, de protecŃie a muncii şi P.S.I., de siguranŃă a circulaŃiei etc., stabilite de patroni; p) să respecte regulile privind accesul în unitate al salariaŃilor şi al persoanelor străine; r) pe întreaga durată a executării contractului individual de muncă, să se abŃină de la săvârşirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului, constând în prestarea de activităŃi sau încadrarea la un alt angajator concurent (care are acelaşi obiect de activitate) ori desfăşoară pe cont propriu activităŃi de natură a-l concura pe angajator (clauza de neconcurenŃă).

Art. 101 Patronii se obligă: a) să ia măsuri de retehnologizare şi reparare a utilajelor şi a instalaŃiilor existente, astfel încât în spaŃiile de lucru să fie asigurate condiŃiile normale de muncă, conform normelor de protecŃie a muncii, în ordinea priorităŃilor şi posibilităŃilor financiare; b) în cazul distrugerii echipamentului de protecŃie şi de lucru, înainte de durata normală negociată, care s-a produs din motive neimputabile salariaŃilor, se va proceda la înlocuirea lui în baza unui act doveditor; c) salariul individual va fi stabilit în funcŃie de calificare, de importanŃa şi complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, corespunzător competenŃei profesionale şi pregătirii, pe baza fişei postului cu atribuŃiile de serviciu; d) la stabilirea salariului nu pot fi făcute discriminări pe criterii politice, etnice, confesionale, de vârstă, sex sau stare materială; e) la sesizarea scrisă a sindicatelor, patronii au obligaŃia ca, în termen de 5 zile, să analizeze împreună cu sindicatele cele sesizate şi să clarifice problemele ridicate; f) regulamentele interne se vor întocmi de către patroni cu consultarea sindicatelor, anual, până la finele lunii ianuarie, şi se vor aproba independent de întocmirea şi aprobarea contractelor colective de muncă; g) să achite contribuŃiile proprii şi ale salariatului către fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor sociale speciale.

Pag. 15 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 16: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

h) să comunice semestrial, direct sau prin intermediul sindicatului, situaŃia economico-financiară a unităŃii.

Art. 102 (1) SalariaŃii cu contract individual de muncă din cadrul societăŃilor comerciale pot primi o alocaŃie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de unitate. (2) Valoarea nominală a unui tichet de masă este stabilită prin lege. (3) SalariaŃii încadraŃi pe bază de contract individual de muncă vor beneficia de tichete de masă, în condiŃiile alin. (1), conform pontajelor întocmite.

Art. 103 (1) PărŃile convin să facă eforturi în vederea menŃinerii unui climat normal de muncă în societăŃi, cu respectarea prevederilor legale, a contractelor colective de muncă, a regulamentului intern, precum şi a drepturilor şi intereselor salariaŃilor şi patronilor. (2) În situaŃiile în care apar divergenŃe în legătură cu negocierea, încheierea şi/sau executarea prevederilor contractelor colective la nivelul unităŃilor, patronii şi sindicatele vor putea încerca soluŃionarea acestora cu sprijinul organizaŃiilor patronale şi al federaŃiilor sindicale semnatare ale prezentului contract. (3) În situaŃia declanşării unor conflicte, inclusiv a grevei, părŃile sunt obligate să respecte prevederile legale în vigoare. Pe durata acestora, părŃile sunt obligate să protejeze patrimoniul unităŃii şi să asigure funcŃionarea neîntreruptă a utilajelor şi instalaŃiilor tehnologice a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaŃa sau sănătatea oamenilor, ori ar putea cauza pagube. (4) Cu privire la medierea conflictelor de muncă prevăzute de Legea nr. 168/1999, dacă părŃile convin printr-un proces verbal semnat să înceapă medierea, în termen de 48 de ore fiecare parte va propune o listă de candidaŃi din lista de mediatori numiŃi de ministrul muncii, solidarităŃii sociale şi familiei la nivelul judeŃului unde îşi are sediul unitatea în care s-a declanşat conflictul de interese. (5) În situaŃia în care, după prima întâlnire, nu vor reuşi să stabilească un mediator de comun acord, procedura de mediere încetează, trecându-se la următoarea etapă prevăzută de lege. (6) În cazul în care s-a numit un mediator de comun acord, etapele medierii vor fi următoarele: a) părŃile implicate sunt obligate ca, în termen de 48 de ore de la numirea mediatorului, să pună la dispoziŃia acestuia datele necesare; dacă mediatorul are nelămuriri, acesta poate cere părŃilor, în maximum 72 de ore de la primirea actelor, relaŃii scrise cu privire la revendicările formulate, la actele depuse sau întocmite în timpul concilierii, precum şi la rezultatele acestora; b) în maximum 8 zile de la numire, mediatorul este obligat să convoace ambele părŃi implicate; părŃile implicate vor avea un număr egal de reprezentanŃi la mediere, de regulă acelaşi număr ca şi la conciliere, şi aceleaşi persoane, dacă este posibil; c) la fiecare întâlnire se va încheia un proces-verbal care va fi semnat de mediatori şi de părŃile aflate în conflict; d) medierea nu poate dura mai mult de 30 de zile de la data la care mediatorul a fost numit şi a acceptat medierea; în caz contrar, medierea încetează şi se trece la următoarea etapă legală de soluŃionare a conflictului;

(7) Pentru crearea şi menŃinerea unui mediu de lucru care să încurajeze demnitatea fiecărei persoane, prin contractul colectiv de muncă la nivel de uniate vor fi stabilite proceduri de soluŃionare pe cale amiabilă a plângerilor individuale ale salariaŃilor, inclusiv a cazurilor de violenŃă sau hărŃuire sexuală în completarea celor prevăzute de lege. (8) DefiniŃia hărŃuirii sexuale este cea reglementată de lege. (9) Plângerile salariaŃilor în justiŃie nu pot constitui motiv de desfacere a contractului individual de muncă.

CAPITOLUL VIII: DispoziŃii finale

Art. 104 (1) În baza prevederilor art. 11, alin. (3), din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, unităŃile economice vor prevedea în bugetele de venituri şi cheltuieli sumele necesare constituirii fondului destinat activităŃilor în domeniul negocierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile. (2) Fondul va fi constituit la o valoare rezultată din înmulŃirea sumei de 15.000 lei/an/salariat cu numărul mediu de salariaŃi. (3) Fondul constituit va fi repartizat astfel: a) 1/3 va rămâne la nivelul unităŃii economice şi va fi utilizat pe baza unui program stabilit de

Pag. 16 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 17: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

comun acord între părŃile contractante; b) 1/3 va fi virată de unităŃile economice la FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară, semnatară a contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii, în contul RO65CECEB50331RON-0648670 CEC sectorul 5, AgenŃia Cotroceni. c) 1/3 va fi virată de unitate în contul colector "fond negociere contract colectiv de muncă la nivel naŃional", deschis la Banca ABN - AMRO BANK ROMÂNIA - S.A. cu nr. 26.41.00.09.08.20 pentru negocierile colective la nivel naŃional;

(4) UnităŃile economice din industria alimentară, care încheie contracte colective de muncă, dar nu sunt afiliate unor structuri patronale reprezentative la nivel de ramură, vor constitui fondul destinat negocierilor colective şi vor vira sumele respective conform prevederilor de la alin. (1), (2) şi (3).

Art. 105 (1) Fondurile prevăzute la art. 104 vor fi determinate prin înmulŃirea sumelor pe salariat/an cu numărul de salariaŃi existenŃi la sfârşitul anului anterior. UnităŃile economice vor comunica anual numărul de salariaŃi FederaŃiei Patronale Române din Industria Alimentară până la data de 31 ianuarie a anului următor. (2) Sumele destinate constituirii fondurilor vor fi înregistrate în conturi distincte. (3) UnităŃile economice vor vira FederaŃiei NaŃionale a Sindicatelor din Industria Alimentară sumele cuvenite, restante pe anul anterior, şi cele pe anul 2006 în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentului contract de ramură. (4) FederaŃia Patronală Română din Industria Alimentară, FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară şi FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi PanificaŃie vor gestiona şi vor utiliza fondurile constituite în conformitate cu prevederile legale, pe baza unor programe de acŃiuni aprobate de organele proprii de conducere.

Art. 106 Patronul şi sindicatele vor susŃine participarea asociaŃiilor de salariaŃi la privatizarea unităŃilor în condiŃiile dreptului de preferinŃă prevăzut de lege.

Art. 107 ÎmputerniciŃii organelor de conducere ale patronatelor, precum şi ai federaŃiilor sindicale semnatare vor verifica, la sesizarea unei părŃi, modul în care sunt respectate drepturile salariaŃilor prevăzute în contractul colectiv de muncă; patronii le vor asigura intrarea şi protecŃia în unitate pe durata verificării, cu respectarea normativelor în vigoare.

Art. 108 Prezentul contract de ramură produce efecte începând cu data înregistrării lui de către una dintre părŃi, în condiŃiile prevăzute de Legea nr. 130/1996, republicată.

Art. 109 Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a.

-****-

ANEXA Nr. 1: REPREZENTANłII PATRONILOR participanŃi la negocierea Contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului 1. Sorin Minea - preşedinte - FederaŃia Patronală Română din Industria Alimentară - ROMALIMENTA (F.P.R.I.A.) 2. Mihai Vişan - Director executiv - (F.P.R.I.A.) ROMALIMENTA 3. Camelia Slivneanu - membru 4. Gabriela Coman - membru 5. Ileana Vitelariu - membru 6. Constantin Bratu - membru 7. Roxana Corha - membru

FederaŃia Patronală Română din Industria Alimentară Preşedinte,

Sorin Minea FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară

Preşedinte, Dragoş Frumosu

FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi PanificaŃie Preşedinte,

Adrian Marin

Pag. 17 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 18: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

8. Aurel Popescu - membru

ANEXA Nr. 2: REPREZENTANłII SALARIAłILOR participanŃi la negocierea Contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului I. FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară (F.S.I.A.) 1. Dragoş Frumosu - Preşedinte F.S.I.A. 2. Sabin Rusu - Secretar general F.S.I.A. 3. Valer Bota - Vicepreşedinte F.S.I.A. 4. Mihai Oceanu - Vicepreşedinte F.S.I.A. 5. Livia Cojocaru - Vicepreşedinte F.S.I.A. 6. Gheorghe Ducai - Vicepreşedinte F.S.I.A. 7. Verginia Toncea - subramura fabricării berii 8. Petre Harasciuc - subramura fabricării cărnii 9. Virgil Stanică - subramura fabricării uleiului 10. Nicolae Nistor - subramura fabricării zahărului 11. Bocoş Gavril - subramura fabricării băuturilor

II. FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi PanificaŃie (F.S.L.M.P.) 1. Adrian Marin - Preşedinte F.S.L.M.P. 2. Cenuşe Ion - Prim-vicepreşedinte 3. Bratiş Gheorghe - Vicepreşedinte 4. Burcuş Viorel - Vicepreşedinte 5. Saftere Pandele - Secretar general

ANEXA Nr. 3:

DOVADĂ În temeiul art. 11, alin. 1, lit. c), şi al art. 13, alin. 2, din Legea nr. 130/1996, republicată cu modificările ulterioare, privind contractul colectiv de muncă, certificăm că au fost îndeplinite cerinŃele art. 11, alin. 3, din Legea nr. 130/1996, republicată, şi ale Contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului pe anul 2006. Drept urmare, salariaŃii din Societatea Comercială ....................... beneficiază la negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivelul unităŃii de prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului pe anul 2006.

ANEXA Nr. 4: REGULAMENTUL de organizare şi funcŃionare a comisiei paritare la nivel de ramură 1. Comisia paritară la nivel de ramură va fi compusă din toŃi membrii comisiei de negociere a contractului colectiv de muncă unic. 2. Comisia se va întruni la cererea oricăruia dintre membrii săi, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la formularea cererii, şi va adopta hotărâri valabile prin consens, în prezenŃa a 3/4 din numărul total al membrilor. 3. Comisia va fi prezidată, prin rotaŃie, de către un reprezentant al fiecărei părŃi. 4. Hotărârile adoptate potrivit pct. 2 au putere obligatorie pentru părŃile contractante. 5. Secretariatul comisiei va fi asigurat de sindicate.

Anexa Nr. 5: SITUAłII în care se acordă zile libere, plătite, şi cuantumul acestora

FederaŃia Patronală Română

din Industria

Alimentară

FederaŃia NaŃională a Sindicatelor din Industria Alimentară FederaŃia Sindicatelor Libere din Morărit şi

PanificaŃie

Preşedinte, Sorin Minea

Preşedinte, Dragoş Frumosu

Preşedinte, Adrian Marin

1. Căsătoria salariatului minimum 5 zile 2. Naşterea unui copil minimum 5 zile 3. Căsătoria unui copil minimum 2 zile 4. Căsătoria fratelui, surorii minimum 1 zi 5. Mutarea într-o altă locuinŃă din aceeaşi localitate minimum 2 zile

Pag. 18 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 19: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

ANEXA Nr. 6: LOCURILE DE MUNCĂ (grele, nocive, periculoase, penibile) pentru care se acordă sporuri (A) CondiŃii generale pentru industria alimentară 1. CondiŃii grele a) personalul care lucrează în activitatea de încărcare-descărcare vagoane, nave, mijloace de transport auto; b) personalul care lucrează în activitatea de manipulare manuală de greutăŃi de peste 25 kg.

2. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în centralele frigorifice; b) personalul care lucrează la compresoarele de aer şi bioxid de carbon (CO2), oxigen şi hidrogen; c) personalul care lucrează la centralele termice pe combustibili lichizi, solizi şi gazoşi; d) personalul care lucrează la staŃiile de reparare, întreŃinere şi încărcare acumulatori; e) personalul care execută analize fizico-chimice; f) personalul care lucrează în locuri de muncă cu umiditate mai mare decât limita admisă (cu excepŃia subramurii conservelor); g) personalul care lucrează în locuri de muncă cu temperatura peste şi sub limita admisă; h) personalul care lucrează la multiplicare xerox, alte tipuri de copiatoare, computere cu monitor; i) personalul care lucrează în atelierele de vulcanizare; j) personalul care lucrează în silozurile de cereale, seminŃe şi zahăr; k) personalul care lucrează în sudura electrică şi autogenă; l) personalul care lucrează în activitatea de forjă; m) personalul care lucrează în timpul iernii (decembrie-martie) în aer liber; n) personalul care lucrează la activitatea de preparări soluŃii de curăŃire (sodă caustică, sodă calcinată şi acizi); o) personalul care lucrează în activitate la maşini (operator la maşinile de spălat, îmbuteliat, capsat), cu excepŃia subramurilor industriei cărnii şi conservelor.

3. CondiŃii periculoase a) personalul care lucrează la recipienŃi sub presiune, sub controlul ISCIR; b) personalul de întreŃinere şi reparaŃii instalaŃii electrice de înaltă şi joasă tensiune; c) personalul de pază.

4. CondiŃii penibile a) personalul care lucrează la instalaŃiile de epurare ape reziduale (curăŃire canal ape reziduale); b) personalul care lucrează în activitatea de curăŃire grupuri sociale.

(B) CondiŃii specifice industriei cărnii 1. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în activitatea de afumare, fierbere, şpriŃuri, congelare; b) personalul care lucrează în secŃiile de făină furajeră; c) personalul care lucrează în activitatea de topire grăsimi; d) personalul care lucrează în laboratorul chimic de microbiologie şi trichinoscopie; e) personalul care lucrează în activitatea de colectări păr, coarne, copite, măŃărie, subproduse; f) personalul care lucrează la prepararea mezelurilor şi la depozitul de saramurare; g) personalul care lucrează în activitatea de sacrificare, tranşare şi ambalare, igienizare.

2. CondiŃii penibile a) personalul care lucrează în activitatea de colectări deşeuri; b) personalul care lucrează în secŃia de măŃărie-abator.

(C) CondiŃii specifice industriei laptelui 1. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în secŃiile de îmbuteliat ambalaje din sticlă în regim semimecanizat; b) personalul care lucrează în depozitele de produse finite.

6. Decesul soŃului, soŃiei, copilului, părinŃilor, socrilor, fraŃilor, surorilor minimum 3 zile 7. Decesul bunicilor, nepoŃilor minimum 1 zi 8. Donatori de sânge conform legii.

Pag. 19 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 20: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

(D) CondiŃii specifice industriei conservelor şi băuturilor răcoritoare 1. CondiŃii grele a) personalul care lucrează în activitatea de încărcat-descărcat cazane autoclave.

2. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în activitatea de confecŃionare ambalaje metalice; b) personalul care lucrează în activitatea de opărire, sterilizare şi vacuumare conserve; c) personalul care lucrează la prepararea pulpelor de fructe cu bioxid de sulf.

(E) CondiŃii specifice industriei uleiului 1. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în secŃiile de decojire; b) personalul care lucrează în silozurile de seminŃe; c) personalul care lucrează în secŃiile de îmbuteliere ulei; d) personalul care lucrează în secŃiile de scindare a acizilor graşi.

2. CondiŃii periculoase a) personalul care lucrează la extracŃia continuă şi discontinuă; b) personalul care lucrează la instalaŃiile de separaŃie lichide prin centrifugare (neutralizare); c) personalul care lucrează la instalaŃiile de îmbuteliat oxigen.

(F) CondiŃii specifice industriei zahărului şi produselor zaharoase 1. CondiŃii grele a) personalul care lucrează la cuptoarele de var în activitatea de zidire, concasare piatră şi curăŃire în evaporaŃie; b) personalul care lucrează în gospodăriile de sfeclă şi gospodăriile de var.

2. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează la prepararea laptelui de var, la decalcifierea, purificarea, spălarea sfeclei şi presarea borhotului; b) personalul care lucrează în sectorul de prelucrare a zahărului brut; c) personalul care lucrează în sectorul de rafinare a zahărului; d) personalul care lucrează la rafinării zahăr şi cu pulbere de adaos.

3. CondiŃii periculoase a) personalul care lucrează în sistemul de centrifugare a zahărului.

(G) CondiŃii specifice industriei berii 1. CondiŃii grele a) personalul care lucrează în activitatea de încărcare-descărcare vagoane, casa maşinii din sectorul malŃ; b) personalul care lucrează în activitatea de manipulare manuală de greutăŃi de peste 25 kg de la depozitul produs finit; c) personalul de la îmbuteliere bere la KEG.

2. CondiŃii periculoase a) personalul de întreŃinere şi reparaŃii instalaŃii electrice de înaltă şi joasă tensiune.

3. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează la centralele frigorifice; b) personalul care lucrează la compresoarele de aer; c) personalul care lucrează la centralele termice; d) personalul care lucrează în activitatea de maşinist (operator, maşinist, spălat, îmbuteliat, capsulat) de la secŃia de îmbuteliere şi tras bere la butoi; e) personalul care lucrează în activitatea de manipulare cereale (casa maşinii, înmuiere, germinare, uscător şi corpul morii din fierbere); f) personalul care lucrează la fermentare primară, fermentare secundară, filtrare bere, tanc inox; g) personalul care lucrează în filtrare şi fierbere; h) personalul care lucrează în activitatea de măcinare de la fabricare malŃ; i) personalul care lucrează la casieria unităŃii, multiplicare xerox, alte tipuri de copiatoare, computere cu monitor; j) personalul care execută analize fizico-chimice, personalul de la CTC - laborator.

(H) CondiŃii specifice vinificării

Pag. 20 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 21: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în depozitele de băuturi alcoolice de peste 24 grade; b) personalul care lucrează în activitatea de distilare; c) personalul care lucrează în activitatea de degorjare vin spumant; d) personalul care se ocupă de îngrijirea tulpinilor de drojdie specializate pentru fermentare vin spumant; e) personalul autorizat care execută deferizarea vinurilor.

(I) CondiŃii specifice industriei berii, spirtului, amidonului, glucozei şi drojdiei 1. CondiŃii grele a) personalul de la depozitele de produse finite.

2. CondiŃii periculoase a) personalul care lucrează în activitatea de măcinat blod.

3. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în activitatea de preparare băuturi spirtoase; b) personalul care lucrează în activitatea de descărcat acid sulfuric; c) personalul care lucrează în activitatea de manipulat cereale; d) personalul care lucrează în activitatea de fermentare, distilare, rafinare, la secŃiile de spirt; e) personalul care lucrează în depozitele de alcool; f) personalul care lucrează în activitatea de preparare săruri la secŃiile de drojdie; g) personalul care lucrează în depozitele de drojdie; h) personalul care lucrează la prepararea melasei pentru secŃiile de drojdie; i) personalul care lucrează la generaŃia a V-a în secŃiile de drojdie; j) personalul care lucrează la liniile de fabricat capsule tip coroana pentru bere şi băuturi; k) personalul care lucrează la prepararea masei "plutex"; l) personalul care lucrează în secŃiile de îmbuteliere bioxid de carbon (CO2).

(J) CondiŃii specifice pisciculturii şi industrializării peştelui 1. CondiŃii grele a) personalul care lucrează în activitatea de încărcare-descărcare (docheri).

2. CondiŃii nocive a) personalul care lucrează în activitatea de pescuit marin, oceanic şi intern, precum şi în piscicultura; b) personalul care lucrează în atelierele de ambalaje metalice; c) personalul care lucrează la fabrica de făină de peşte, la colectare şi evacuare deşeuri; d) personalul care lucrează în secŃiile de fabricaŃie conserve şi semiconserve de peşte (în activitatea de afumare, pasteurizare, sterilizare, sărare şi marinare).

(K) CondiŃii specifice pentru morărit-panificaŃie 1. CondiŃii grele a) sitari, ambalatori produse morărit, panificaŃie la preluarea din cuptor, frământători, cocători de la cuptoarele tip DAMPF, de cărămidă şi de pământ, preparatori paste şi biscuiŃi.

2. CondiŃii periculoase a) personalul care asigură curăŃirea celulelor din silozuri.

3. CondiŃii nocive a) personalul care asigură cernerea făinii, cocători de la cuptoare mecanice, personalul din activitatea de demontare, decapare, degresare, personalul din activitatea de decorticare a orezului, grâului, morari, valŃari, grisari, sitari, ciurari.

(L) CondiŃii specifice transporturilor din industria alimentară 1. CondiŃii nocive a) transportul produselor şi substanŃelor toxice, precum şi al plantelor care conŃin substanŃe toxice; b) transportul produselor petroliere şi al adezivilor; c) transportul materialelor novice.

2. CondiŃii periculoase a) transportul substanŃelor periculoase cu regim special de transport. NOTĂ: - Sporurile se acordă pentru un program complet de muncă de 170 ore proporŃional cu timpul

Pag. 21 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 22: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

lucrat în aceste condiŃii. - Prin personal în sensul prezentei anexe se înŃelege: muncitori necalificaŃi, muncitori calificaŃi, maiştri, tehnicieni, subingineri, ingineri etc.

ANEXA Nr. 7: ACłIUNI ale FederaŃiei Patronale Române din Industria Alimentară si ale FederaŃiei Sindicatelor din Industria Alimentară 1. Întâlniri periodice în cadrul activităŃilor şi relaŃiilor în/sau dintre organizaŃiile sindicale şi patronale. 2. AcŃiuni comune pentru dezbaterea şi aplicarea hotărârilor Guvernului în concordanŃă cu interesele subramurilor. 3. Promovarea unor proiecte de acte normative specifice activităŃii subramurilor. 4. Stabilirea de măsuri comune pentru strategia dezvoltării subramurilor şi a privatizării societăŃilor comerciale. 5. Organizarea concursurilor profesionale şi de protecŃia muncii pe subramuri şi la nivelul ramurii. 6. Organizarea zilei lucrătorului din industria alimentară. 7. Participarea la activităŃile Comisiei Consultative de Dialog Social de la nivelul Ministerului Agriculturii, AlimentaŃiei şi Pădurilor şi la activităŃile altor structuri tripartite şi de dialog social.

ANEXA Nr. 8: LISTA UNITĂłILOR întocmită în temeiul prevederilor Legii nr. 130/1996, republicată INDUSTRIA CĂRNII

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. ALDIS Călăraşi

2. ALIMENTA Bacău

3. AMAG Buzău

4. ANA&CORNEL Prahova

5. ANGST Ro Ilfov

6. ARDEALUL Covasna

7. C+C Caraş-Severin - ReşiŃa

8. CARMECO ConstanŃa

9. CARNIG Giurgiu

10. CAROLI Bucureşti

11. CARPIMEZ Cluj

12. CICALEX Teleorman

13. COMINCA Bihor

14. CRIS-TIM Bucureşti

15. DARIMEX Ilfov

16. DERA ROMÂNIA Bucureşti

17. DIANA Vâlcea

18. DISCOVERY Cluj

19. ELIT Alba - Cugir

20. ESCA FOOD SOLUTION Ilfov

21. FOX COM Bucureşti

22. FRIGORIFER CRAIOVA Dolj

23. INCAF Prahova

24. INDCARF Argeş

25. INTEGRA IMPORT EXPORT Bucureşti

26. ION MOS Bucureşti

27. KOSAROM Iaşi

28. LUCA Braşov

29. MAESTRO INDUSTRIES Cluj

30. MAREX Brăila

31. MEDA PROD Bucureşti

32. MEDEUS/CO Bucureşti

33. MONTANA POPA Alba Iulia - Blaj

34. MTC ROMÂNIA Cluj-Napoca

35. OLAS PROD Dolj

36. PRELUCRAREA CĂRNII SPLAI Bucureşti

Pag. 22 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 23: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

INDUSTRIA LAPTELUI

37. PRIMACOM Mureş

38. PRINCIPAL CONSTRUCT Prahova

39. REINER Braşov

40. ROCHUS Bucureşti

41. ROLLIT PRODIMPEX Bucureşti

42. ROMCARN Timiş

43. SALSI SINAIA Prahova

44. SCANDIA Sibiu

45. SIMONA Olt

46. SMITHFIELD PROCESARE Timiş

47. SOLAF EUROPE Bucureşti

48. SPAR Olt

49. STENYON Giurgiu

50. TABCO CAMPOFRIO Tulcea

51. TOP RISH FOOD GalaŃi

52. UNICARM Satu Mare

53. UNIVERSAL ZALĂU Sălaj

54. VASCAR Vaslui

55. VILMA ROMÂNIA TRADING Bucureşti

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. ALMA ROM ENGINEERING NeamŃ

2. LACTAG Argeş

3. PROLABAC Bacău

4. IND. LAPTELUI BistriŃa

5. PRODLACTA Braşov

6. BRAILCAT Brăila

7. BIOEF DOSTAD Sibiu - Sebeş

8. BOMILACT Harghita - Mădăraşi

9. NAPOLACT Cluj

10. IND. LAPTELUI ConstanŃa

11. IND. LAPTELUI DâmboviŃa

12. LACTIDO Dolj

13. COVALACT Covasna

14. DANONA PDPA Bucureşti

15. DRAAL Bucureşti

16. HITECH COMPUTERS Maramureş

17. IND. LAPTELUI Mureş

18. OLTINA Olt

19. HOCHLAND ROMÂNIA Mureş

20. VITOORO Prahova

21. FRIESLAND ROMÂNIA Satu Mare

22. EUROLACT Maramureş

23. BUCOVINA Suceava

24. DORNA, VATRA DORNEI Suceava

25. ILVAS Vaslui

26. I.L. Harghita Harghita

27. LACTIS Harghita

28. LUCIS Buzău

29. LACTES Bacău

30. PRODLACTA Tecuci GalaŃi

31. MULTILACT Maramureş

32. NUTRILACT Gorj

33. LACTIS Iaşi

34. DIRECT LINE INOX Cluj

35. SIBIANA Sibiu

36. RARAUL Suceava

37. MILKCOM Covasna

Pag. 23 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 24: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

INDUSTRIA ZAHĂRULUI ŞI A PRODUSELOR ZAHAROASE

INDUSTRIA BERII

INDUSTRIA PRODUSELOR FERMENTATIVE

38. PAULACT Harghita

39. PRIMULACT Harghita

40. LACTA Giurgiu

41. GORDON PROD Harghita

42. LACTATE Harghita

43. ROUĂ BUCERDEA Alba

44. HARCO Sibiu

45. MAMY S LACTATE MOLKEREI Sibiu

46. ALBALACT Alba

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

1. ZAHĂR Buzău

2. ZAHĂR, Bod Braşov

3. ZAHĂR, Lieşti GalaŃi

4. BETA, łăndărei IalomiŃa

5. ZAHĂR CRISTAL, Răcari DâmboviŃa

6. ZAHĂR ORADEA Bihor

7. ZAHĂR, Luduş Mureş

8. ZAMUR, Târgu Mureş Mureş

9. DANUBIANA - F.Z.R., Roman NeamŃ

10. ROMANA PROD - S.R.L., Roman NeamŃ

11. ZAHĂR, Corabia Olt

12. ZAHĂR, Timişoara Timiş

13. ZAHĂR Călăraşi

14. ZAHĂR, OlteniŃa Călăraşi

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. EDELBERG Gorj

2. URSUS BREWERIES Bucureşti

3. S.C. BRAU UNION ROMÂNIA - S.A. Bucureşti

4. S.C. INTERBREW ROMÂNIA - S.A. Bucureşti

5. S.C. ARDEALUL - S.A. Alba

6. S.C. NAłIONAL BERE HOLDING Iaşi

7. S.C. ALBRAU - S.A. Bacău

8. BERE AZUGA Prahova

9. S.C. IMPEX - S.R.L. FABRICA DE BERE Satu Mare

10. BERMAS Suceava

11. ROBEMA, Roşiori Teleorman

12. ALUTUS Vâlcea

13. TREI STEJARI Sibiu

14. ZIMCA PIATRA NEAMł NeamŃ

15. ASBEER Iaşi

16. S.C. ATAL - S.R.L. Giurgiu

17. S.C. BERE MUREŞ - S.A. Mureş

18. INTERBREW EFES BREWERY Prahova

19. S.C. BERE SPIRT, Turnu Severin MehedinŃi

20. S.C. COZLA PRODUCłIE - S.R.L. NeamŃ

21. S.C. GENERIS PROD IMPEX - S.R.L. Prahova

22. S.C. ROMSIZ - S.A. Braşov

23. S.C. STICON - S.A. NeamŃ

24. S.C. VEGA '93 GalaŃi

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. GLUBEDEX Brăila

Pag. 24 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 25: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2. SPIRT, Ghidigeni GalaŃi

3. A.G.F.D., łăndărei IalomiŃa

4. SEINEANA Maramureş

5. ALCOZIM Teleorman

6. S.A.B. RădăuŃi Suceava

7. SPIRT GHERLA Cluj

8. ALCOOL INT Brăila

9. A & P'DRINKS Production Bucureşti

10. ALFINCOOL Iaşi

11. ALKON International Pleşca Prahova

12. APOLLO, Bucecea Botoşani

13. CASA RUSU, Baia Mare Maramureş

14. CERBUL COM PROD, Dobroieşti IalomiŃa

15. DUMALEX Bucureşti

16. ECO, Sfântu Gheorghe Covasna

17. ENZIMES DERIVATES Bacău

18. FARES, Orăştie Hunedoara

19. ILEXIM BistriŃa

20. INDAGRARA Arad

21. LED PREST SERV COM Bucureşti

22. LEDA'S EXIM Bucureşti

23. GABI COM BistriŃa

24. LICHIOR, Malnaş Covasna

25. MAREX Brăila

26. MIKA QUATRO, Câmpina Prahova

27. MYT DAN IMPEX ConstanŃa

28. PRISMA PROD BistriŃa

29. PRODAL '94 Bucureşti

30. PRODAL IMPEX Tulcea

31. RO-VINALCO Dolj

32. SALVARAS GROUP Iaşi

33. SPIRT ORADEA Bihor

34. SPIRT SÂNSIMION Harghita

35. ALCOOL PROD. Cluj

36. ALCOPROD SERVICE ConstanŃa

37. APOLLO Botoşani

38. BIOSIN Dolj

39. COMSERVICE GAMA Bucureşti

40. DIONISOS GalaŃi

41. DISTILERIA ALBA IULIA Alba

42. DUMCON Vâlcea

43. EMMA STAR Botoşani

44. EUROAVIPO Bucureşti

45. EUROL INDUSTRIES 97 Argeş

46. EUROPEAN DRINKS Oradea

47. EXPOMARKET DORALY Bucureşti

48. FARES Hunedoara

49. GEO ALCO Vâlcea

50. GEO DRINKS Vâlcea

51. GRĂDIŞTEA Brăila

52. INSTERALCOOZ Maramureş

53. IPCOINT Sibiu

54. IPSCAIA Bucureşti

55. JUNIOR IMPEX Orăştie

56. KARIO PROD IalomiŃa

57. KONDRATOV Bihor

58. M.B.H. STAR Suceava

59. MADEZIT Harghita

60. MIHOC PRIMA NeamŃ

61. NIC PROD TRANS 97 Bucureşti

Pag. 25 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 26: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

INDUSTRIA VINULUI

62. NIC TRANS Bucureşti

63. ORTAMA Bihor

64. PEERFECT RENAISSANCE Timiş

65. PETROCONSULT Prahova

66. PRODAL Tulcea

67. PRODALCO MAT GurahonŃ - Arad

68. PROGRESIV IalomiŃa

69. RAMIRA Vaslui

70. REAL EUROPROD Argeş

71. REGATO DRINKS Bucureşti

72. REGUN ALCOM Mureş

73. RIENI DRINKS Bihor

74. ROM PAULO Bucureşti

75. SANDY COM PROD Bucureşti

76. SCANDIC DISTILERIES Bihor

77. SEAGRAM ROMÂNIA Bucureşti

78. SELENA Botoşani

79. SIGNUS ROMÂNIA DISTRIBUTION Bucureşti

80. SKENDERBERG Bucureşti

81. SPED PRODUCłIE Bucureşti

82. SPINOLETTI PRODCONSERV Vâlcea

83. SUPREM Vâlcea

84. SUPREM Sibiu

85. TEXMOD Vâlcea

86. THETA NeamŃ

87. TRANSILVANIA GENERAL IMP. EXP. Bihor

88. UTO VALCO Bucureşti

89. VELIERO Timiş

90. VIIDISAMP Vaslui

91. ZORBA Tulcea

92. ALEXANDRION Prahova

93. ARIANA & CO Suceava

94. BONA COMPANY Bucureşti

95. CISTERNA PROD Braşov

96. CLASS IMPEX Botoşani

97. CONER DRINKS GalaŃi

98. DAIANA IMPEX Bucureşti

99. DO & DO Ilfov

100. DRINK COSSIL Buzău

101. ESPLANDA PROD DâmboviŃa

102. FARES DRINKS Hunedoara

103. FICROM IMPEX Giurgiu

104. INDAGRA Olt

105. INTERAMERICAN TRADING Maramureş

106. LCD PROD Tulcea

107. LEIHI COM Bihor

108. MONDOTRANS IalomiŃa

109. ORELIUS Sibiu

110. PREMIER CG IMPEX Ilfov

111. PROINVEST 2000 Buzău

112. REGENT Dolj

113. RESTAURANT FLORI Bucureşti

114. SALIX BistriŃa

115. VIKING Vaslui

116. VOLIROM Vaslui

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. ALCOOLVIN Tulcea

Pag. 26 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 27: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

INDUSTRIA CONSERVELOR

2. ALFINCOOL Iaşi

3. BACHUS Buzău

4. CASA BILIUS Iaşi

5. EURO DRINKS Vaslui

6. EUROAVIPO GRUP Prahova

7. INTER-VIN Tulcea

8. MIRBO PROD Călăraşi

9. PRODVINALCO GalaŃi

10. PRODVINALCO Cluj

11. PRODVINALCO Tulcea

12. REBEL PROD CO Satu Mare

13. SPUMANTE SILVANA Zalău

14. VALCO Baia Mare

15. VALCOVIN Suceava

16. VINALCOL SILVANA Sălaj

17. VINALCOOL Argeş

18. VINALCOOL Bihor

19. VINALCOOL Hunedoara

20. VINALCOOL Giurgiu

21. VINALCOOL Botoşani

22. VINALCOOL Covasna

23. VINALCOOL Tulcea

24. VINALCOOL NEAMł NeamŃ

25. VINĂRIA Sibiu

26. VINIA Iaşi

27. VINTON GalaŃi

28. VINVICO Constanta

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. S.C. LAURUL - S.A. Bihor

2. S.C. NATURAL CONSERV - S.R.L. Arad

3. MUNCA Ovidiu ConstanŃa

4. MARCONS Maramureş

5. CONSERVE Mureş

6. DALLCO Tulcea

7. PEKTIROM - S.R.L., Dej Cluj

8. CONSERVE, Buftea Ilfov

9. MIB PRODCOM - S.R.L. Cluj

10. KLEVEK-FACTORY - S.R.L. IalomiŃa

11. FRULEX Cluj

12. IPA DâmboviŃa

13. FOFO INTERNATIONAL - S.R.L. Gorj

14. BUSINESS - S.R.L. Bucureşti

15. LEGUME FRUCTE - S.A. Răducăneni

16. INDUSTRIAL CONSERV, Calafat Dolj

17. CONTEC, Tecuci GalaŃi

18. TAMI 2 - S.A. Ilfov

19. HATEGANA Hunedoara

20. FRUCTUS, Româneşti Olt

21. CONSERVE, Vălenii de Munte Prahova

22. CONSUC Suceava

23. CONSERV TURRIS Teleorman

24. CONSERV FRUCT - S.R.L. Băltăceşti

25. INCON - S.R.L. Suceava

26. EFFEDUE - S.R.L. Tulcea

27. FRALVIL - S.A. Vâlcea

28. SIBCO FRUCT - S.R.L. Bucureşti

29. S.C. WITTENBERGBER - S.R.L. Arad

Pag. 27 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 28: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

INDUSTRIA ULEIULUI

INDUSTRIA PEŞTELUI

30. SCIPOMAR Maramureş

31. SUCMEROM Mureş

32. S.C. CARABOST Satu Mare

33. WINCROMANIA - S.R.L. Vaslui

34. LEMARPOL PLMJP - S.R.L. Vrancea

35. PARMALAT ROMÂNIA Bucureşti

36. A&D DRINKS PRODUCTION Bucureşti

37. EUROFRUCT - S.R.L. Bucureşti

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. AGRICOVER Buzău

2. ARGUS ConstanŃa

3. OLPO, Podari Dolj

4. PRUTUL GalaŃi

5. ULTEX, łăndărei IalomiŃa

6. ULCOM, Slobozia IalomiŃa

7. ALISA TRADE Bucureşti

8. ARDEALUL, Carei Satu Mare

9. SOLARIS Bucureşti

10. ROŞIORI Teleorman

11. EXPUR IalomiŃa

12. MANDRA, Bârlad Vaslui

13. ULVAS Vaslui

14. MACRO Argeş

15. UNIREA Iaşi

16. INTEROIL Bihor

17. MACRO, Piteşti Argeş

18. INTER OIL Bihor

19. CONTINENTAL PRODUCT Bucureşti

20. ORKLA FOODS ROMÂNIA - S.A. Dolj

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. ACVARES Iaşi

2. PISCICOLA Călăraşi

3. PISCICOLA Cluj

4. PISCICOLA Giurgiu

5. PISCICOLA, Zău de Câmpie Mureş

6. DANUBIUS, Zimnicea Teleorman

7. ANGHILA Brăila

8. CYPRINUS Vaslui

9. CYPRINUS, Nădlac Arad

10. COMPIVA GalaŃi

11. DELTA PLUS - Sebeş Alba

12. GRIG IMPEX GalaŃi

13. ESOX Bacău

14. IALPESCO IalomiŃa

15. FIN PESTE Iaşi

16. DOI M DâmboviŃa

17. PESCOM ANDREX Iaşi

18. PESCARIS Iaşi

19. PESCOM Vaslui

20. PISCICOLA Iaşi

21. PESCOMIR Arad

22. PISCICOLA Arad

23. PESTOM ConstanŃa

Pag. 28 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 29: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

INDUSTRIA DULCIURILOR ŞI A BĂUTURILOR NEALCOOLICE

INDUSTRIA DE MORĂRIT ŞI PANIFICAłIE ŞI PASTE FĂINOASE

24. PRODCOM PESCĂRIA - S.R.L. Călăraşi

25. PISCICOLA DUNĂRENI Dolj

26. PISCICOLA BistriŃa

27. PISCICOLA, Fălticeni Suceava

28. PISCICOLA, Isaccea Tulcea

29. PISCICOLA, Murghiol Tulcea

30. PISCICOLA NeamŃ

31. PISCICOLA Prahova

32. PISCICOLA Sibiu

33. PISCICOLA Tulcea

34. PISCICULTORUL DâmboviŃa

35. PROACVA Bihor

36. PRODCOM Luciu Buzău

37. SAN-BUN Teleorman

38. VAST ACVA Călăraşi

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. ADY-COMP - S.R.L. Buzău

2. ALKA CO - S.R.L. Bucureşti

3. BEGA PAM - S.A. Timiş

4. BON SWEET BON - S.R.L. Covasna

5. CIT. - S.R.L. Bucureşti

6. CHIMICA DAILY Bucureşti

7. EUROPEAN FOOD - S.A. Bihor

8. EXCELENT - S.A. Bucureşti

9. FELEACUL - S.A. Cluj

10. FIRENZE COM - S.R.L. Prahova

11. HEIDI Chocolats Swise - S.A. Ilfov

12. JOE IBC Timiş

13. KANDIA - S.A. Timiş

14. KRAFT FOOD ROMÂNIA - S.A. Braşov

15. MODARE & WITT Bucureşti

16. ONIX INTERNATIONAL Comimpex - S.R.L. Bucureşti

17. PANDA DESERT - S.R.L. Ilfov

18. PERFETTI VAN MELLE ROMÂNIA Cluj

19. ROMANA PROD - S.R.L. NeamŃ

20. RO-STAR - S.A. Ilfov

21. STAR FOODS - S.A. Ilfov

22. SULTAN PRODEXIM - S.R.L. ConstanŃa

23. TRANSILVA - S.R.L. Bucureşti

24. VICTORIA - S.A. Sibiu

25. NESTLE ROMÂNIA - S.A. Timiş

26. COCA-COLA HBC ROMÂNIA Bucureşti

Nr. crt.

Societatea comercială JudeŃul

0 1 2

1. AGROMAN COM IalomiŃa

2. AGROMORIPAN BIANCA Vrancea

3. AGROSTEJARUL - S.R.L. Călăraşi

4. ALBA PAM - S.A. Alba

5. ALIMENARA - S.A. DâmboviŃa

6. ALUTA - S.A. Olt

7. AMP TORNEA - S.R.L. Brăila

8. ANA PAN Bucureşti

9. ARDELEANU ADRIAN - S.R.L. Timiş

10. ARGPAN Argeş

Pag. 29 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 30: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

11. ARIENA PROD - S.R.L. Brăila

12. ARMOPAN - S.A. Arad

13. BALBO - S.R.L. ConstanŃa

14. BALMEC Călăraşi

15. BANEASA - S.A. Bucureşti

16. BARLETA - S.R.L. Bacău

17. BOGDAN M IMPEX Tulcea

18. BOROMIR IND. - S.R.L. Vâlcea

19. BOROMIR PROD. Buzău

20. BRANCENI - S.A. Teleorman

21. BRITANIA - S.A. Bucureşti

22. BUCIUMANA - S.R.L. Satu Mare

23. C&R PRODIMPEX - S.R.L. IalomiŃa

24. CAN SERV - S.R.L. Bucureşti

25. CAST COMEX - S.R.L. Bucureşti

26. CEREALCOM - S.A. Dolj

27. AGROEXPORT SILOZ PORT Bucureşti

28. CEREALPROD - S.A. GalaŃi

29. CODREANCA Timiş

30. COMCEREAL Cluj

31. COMCEREAL Vrancea

32. COMPAC FAINA PRODUCTION Ilfov

33. COMPAN - S.A. DâmboviŃa

34. COMPAN - S.A. Iaşi

35. COMSIM IMPEX DâmboviŃa

36. COROLA Dolj

37. CORTEX Ltd. - S.R.L. ConstanŃa

38. CSID IMPEX - S.R.L. Teleorman

39. DAEGO PROD - S.R.L. Teleorman

40. DANULESCU ALIMATEX Buzău

41. DANYCOL LORENT - S.R.L. Vaslui

42. DELTAPAN - S.A. Tulcea

43. DEMOPAN - S.A. Brăila

44. DOBROGEA - S.A. ConstanŃa

45. DOBRUN - S.A. Sibiu

46. DORU ANDRA MARIES - S.N.C. Maramureş

47. DUNĂREA - S.A. Călăraşi

48. EMTO INVESTIMENTS - S.R.L. Bucureşti

49. ENACHE-MORARIT Vaslui

50. ESMACH ROMÂNIA - S.R.L. Bucureşti

51. EUROCAS - S.R.L. Timiş

52. EXPRESS 95 COMIMPEX Argeş

53. ESTRAPAN - S.A. Prahova

54. EXTRAS IB Sibiu

55. FABRICA PAINE ZEPPELIN Vaslui

56. FALBAC Bacău

57. FANION Vaslui

58. FANGMEIR AGRO-IMPEX Timiş

59. FARINA PAN Prahova

60. FARINA - S.A. Teleorman

61. FAVIOL Teleorman

62. FINIMPEX - S.R.L. DâmboviŃa

63. GALMOPAN GalaŃi

64. GAVCO - S.R.L. Prahova

65. GERMINO - S.A. Teleorman

66. GINAR PROD PANIF. - S.R.L. Botoşani

67. GLOBAL 2001 IMPEX Bucureşti

68. GORJPAN - S.A. Gorj

69. GRÂUL - S.A. Bucureşti

70. HARMOPAN - S.A. Harghita

Pag. 30 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 31: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

71. HELCO Dolj

72. IATAN COMPANY - S.N.C. Prahova

73. ILSA Călăraşi

74. INDUSTRIA LOCALA - S.A. Călăraşi

75. ÎNFRĂłIREA PROD COM Teleorman

76. INSTITUTUL DE BIORESURSE ALIMENTARE Bucureşti

77. INTER AGRO Teleorman

78. INTERAGRO Bucureşti

79. INTERCEREAL - S.A. IalomiŃa

80. IOCHI COM 2002 Braşov

81. LESAFFRE ROMÂNIA Ilfov

82. LIBERTATEA - S.A. Bucureşti

83. LIDER EXIM IalomiŃa

84. LUJERUL - S.A. Bucureşti

85. MARATON DISTRUBUTION Bucureşti

86. MARCOM Teleorman

87. MARION IMPEX Timiş

88. MEGOTER Dolj

89. METACLASS PROD Cluj

90. METROPOL CO - S.R.L. Bucureşti

91. MILENIUM - S.R.L. MehedinŃi

92. MILORD IMPEX GalaŃi

93. MIMITEL Dolj

94. MINEX IalomiŃa

95. MOARA BOCŞA Caraş-Severin

96. MOARA CALAFATULUI Dolj

97. MOARA CIBIN - S.A. Sibiu

98. MOARA DÂMBOVIłA DâmboviŃa

99. MOARA LOULIS - S.A. Ilfov

100. MOARA MĂRIA - S.R.L. Timiş

101. MOARA PROD - S.R.L. Călăraşi

102. MOARA BACIU - S.A. Cluj

103. MOBIPAN - S.A. Satu Mare

104. MOLDOPAN Botoşani

105. MOPAN - S.A. Mureş

106. MOPAN - S.A. Suceava

107. MOPAN - S.A. Teleorman

108. MOPANPROD - S.A. Vrancea

109. MOPAR Caraş-Severin

110. MORARIT-PANIFICATIE NeamŃ

111. MORILE VLASCA - S.R.L. Teleorman

112. MORIPAN ALEX. - S.R.L. Vrancea

113. MUSCELPAN - S.A. Argeş

114. NET DISTRIBUTION Mureş

115. NUTRICOD - S.A. Braşov

116. ORA Braşov

117. OVERSEAS DISTR. - S.R.L. Bucureşti

118. PACOMP - S.A. Bucureşti

119. PAJURA Bucureşti

120. PAMBAC Bacău

121. PAN GROUP - S.A. Dolj

122. PANAGRA Braşov

123. PANALIM - S.A. Sibiu

124. PAN-CAR Călăraşi

125. PANCIS - S.R.L. Sibiu

126. PANEM - S.A. Giurgiu

127. PANAGRAN - S.A. Iaşi

128. PANIMON Oneşti Bacău

129. PANMED - S.A. Sibiu

130. PANVITAN Bucureşti

Pag. 31 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 32: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

131. PLEVNEI - S.A. Bucureşti

132. POSTĂVARUL - S.A. Braşov

133. PRODAMIX Bucureşti

134. PRODPAN - S.A. Călăraşi

135. PRODPAN - S.A., Zalău Sălaj

136. PROPAST - S.R.L. Iaşi

137. ROMFAINA Ilfov

138. ROMPAK - S.R.L. Bucureşti

139. ROTAN Argeş

140. SANCRIS Prahova

141. SOMPAN - S.A. Cluj

142. SPICUL - S.A. Bucureşti

143. SPICUL - S.A. Teleorman

144. SPICUL Brâncovenesc Argeş

145. STANDARD Călăraşi

146. TEHNO PAN - S.R.L. NeamŃ

147. TEHNOCEREAL ConstanŃa

148. TEHNOPAM - S.A. Bucureşti

149. TITAN - S.A. Bucureşti

150. TRIUMF AG Iaşi

151. TURDAPAN Cluj

152. ULPIA TRAIANA COM Caraş-Severin

153. VADO IMPEX Bucureşti

154. VEL PITAR Vâlcea

155. VEL PITAR Bucureşti

156. VEL PITAR Argeş

157. UTILAJ ROM-ITAL - S.R.L. Sibiu

158. REGATO PAN PROD - S.R.L. Bucureşti

159. SIL PROD AGRO-COM Dolj

160. TUBEROZA - S.R.L. Vaslui

161. Abo Mix - S.A. Satu Mare

162. Agricola San Giorgio - S.R.L. Timiş

163. Agricom Băleşti - S.A. Vrancea

164. Agripina Prosper Impex - S.R.L. Giurgiu

165. Agro-Banat - S.R.L. Caraş-Severin

166. Agrocomplex Lunca Paşcani - S.A. Iaşi

167. Agrofarine - S.R.L. Timiş

168. Agroing - S.R.L. Bihor

169. Agromec Corod - S.A. GalaŃi

170. Agromec - S.A., Borcea Călăraşi

171. Agronar - S.A. Vâlcea

172. Agroprestservice - S.R.L. Suceava

173. Agrotel OOI - S.A. Teleorman

174. Alex Panirom - S.R.L. Argeş

175. Alexter - S.R.L. DâmboviŃa

176. Alfredo - S.R.L. DâmboviŃa

177. Amidonul - S.R.L. Maramureş

178. APAN - S.R.L. Brăila

179. ARCADA COMPANY - S.A. GalaŃi

180. Arnaud România Chemicals - S.R.L.

181. Baron COM - S.R.L. IalomiŃa

182. BATO - S.R.L. Timiş

183. Bipan Comtur - S.R.L. ConstanŃa

184. BRAPAT Braicu - S.R.L. Hunedoara

185. Buko Pan - S.A. Sibiu

186. Calco Prod - S.R.L. Prahova

187. Campion - S.R.L. Argeş

188. Can-Leo - S.R.L. Timiş

189. Casablanca Impex 95 - S.R.L. Buzău

190. Cast Comex - S.R.L. -

Pag. 32 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 33: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

191. Cerealcom - S.A., Brăila Brăila

192. CerealCom Timiş - S.A. Timiş

193. Chemo ComerŃ - S.R.L. Timiş

194. COMAN Sigma Service - S.R.L. Buzău

195. Combat Serv - S.R.L. IalomiŃa

196. Comcereal - S.A., Alexandria Teleorman

197. Comcereal - S.A., Brăila Brăila

198. COMCEREAL - S.A., Sibiu Sibiu

199. Comcereal - S.A., Tulcea Tulcea

200. Comcereal Vâlcea - S.A. Vâlcea

201. Comcerealis - S.A. Dolj

202. Comfer - S.R.L. Vâlcea

203. Condor Impex-Star - S.R.L. Olt

204. Coza Rux - S.R.L. Suceava

205. Cristian - S.R.L. Olt

206. Cubit - S.R.L., Mangalia ConstanŃa

207. Damona Serv - S.R.L. Tulcea

208. Dănilă ProdComPrestServ - S.R.L. GalaŃi

209. DAVEX Agro - S.R.L. Brăila

210. David Prodcom Panif - S.R.L. Buzău

211. Delta Trading Equipment - S.R.L. -

212. Dispan - S.R.L. Teleorman

213. Dobre & Fiii - S.R.L. ConstanŃa

214. Dobrogea Pan - S.A. Tulcea

215. DOWER - S.R.L. Arad

216. Eldomir Impex - S.R.L. Brăila

217. Erpek Co - S.A. Covasna

218. Eurosiloz - S.A. Teleorman

219. FARINSAN - S.A. Giurgiu

220. Felpa - S.R.L. Botoşani

221. Fidepart - S.R.L. Iaşi

222. FraŃii Roşea - S.R.L. Olt

223. Gamacris - S.R.L. GalaŃi

224. Ginar Prod Panif - S.R.L. Buzău

225. Glencore Protein România - S.R.L. -

226. Grup Mapan - S.R.L. Timiş

227. Gvopper - S.R.L. Timiş

228. HanŃă - S.R.L. GalaŃi

229. Ifemal - S.R.L. Harghita

230. IMA - S.A., Iaşi Iaşi

231. Imperial 2000 - S.R.L. Olt

232. Impex Agro NHV Prod - S.R.L. Vrancea

233. Indalim - S.R.L. Bihor

234. Industrial Corn Romital - S.R.L. Dolj

235. IniŃiatorul - S.R.L. GalaŃi

236. Interagroaliment - S.R.L. Bacău

237. loasim Exim - S.R.L. Cluj

238. IRIS Company - S.A. -

239. J.G.V. Rocriss - S.R.L. Teleorman

240. Kenaan Land - S.R.L. Hunedoara

241. La Gogu - S.R.L. GalaŃi

242. Lidas - S.R.L. Tulcea

243. Liliacul - S.R.L. Sibiu

244. Loulis - S.A. Ilfov

245. Maldomar - S.R.L. Botoşani

246. Manmed Exim - S.R.L. Dolj

247. Marin Dumitru Viorel -

248. Marvas - S.R.L. Vâlcea

249. Marvon Pan - S.R.L. Botoşani

250. Mateas - S.R.L. Timiş

Pag. 33 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 34: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

251. MES Aluminiu - S.A. Olt

252. Mine Limited - S.R.L. ConstanŃa

253. Mircea Company - S.R.L. Teleorman

254. Mitei Trans - S.R.L. IalomiŃa

255. Moara Batăr - S.A. Bihor

256. Moara DOM - S.R.L. Brăila

257. Moara Gliga - S.R.L. NeamŃ

258. Moara Nouă - S.R.L. Prahova

259. Moara Spicul - S.R.L. Brăila

260. Moara Vidra - S.R.L.

261. Mobil Pan - S.R.L. Brăila

262. Monoprix - S.R.L. Brăila

263. Motrif - S.R.L. Iaşi

264. MPG COM - S.R.L. Maramureş

265. Mulino - S.A. Olt

266. Nadoroc Prod Corn - S.R.L. Maramureş

267. Natura Pan - S.R.L. Teleorman

268. Natural Vit - S.R.L. Brăila

269. Nemag - S.R.L. Braşov

270. Nicoleta Styl - S.R.L. Alba

271. Oltina Impex Prod-Com - S.R.L. Prahova

272. Oltpan - S.R.L. Olt

273. Pâine la Larisa - S.R.L. Suceava

274. PAL COM Fior - S.R.L. Iaşi

275. Palcom International - S.A. Vrancea

276. Pamgaz - S.A. NeamŃ

277. PANDORA IMPEX - S.R.L. Iaşi

278. PANI ENTERPRISE - S.R.L. Argeş

279. PANICARMA ABC - S.R.L. Buzău

280. PANIDAS - S.R.L. Tulcea

281. PANIFCOM - S.R.L. Iaşi

282. PANIFY PREDA - S.R.L. Prahova

283. PANIROTURK - S.R.L. ConstanŃa

284. PANPRO - S.R.L. Arad

285. PANTRANS LUCIA - S.R.L. Prahova

286. PAR-GRAMIN - S.R.L. Timiş

287. PATI PAN MARIANO - S.R.L. Argeş

288. PLUTO - S.R.L. Tulcea

289. POMBIS - S.A. BistriŃa-Năsăud

290. PORUMBELUL ALB - S.R.L. Vaslui

291. PRIMAGRA - S.R.L. Olt

292. PROD TRANSPORTS CEREALS - S.A. ConstanŃa

293. PRODPAN - S.R.L., Urziceni IalomiŃa

294. PRODSEC - S.R.L. Bacău

295. PRODSPICOM CO - S.R.L. Covasna

296. PURATOS PROD - S.R.L. -

297. RALVE - S.R.L. Argeş

298. RANADI COM - S.R.L. DâmboviŃa

299. RAV SERVICE - S.R.L. Teleorman

300. RAW STAR - S.R.L. ConstanŃa

301. RO-CREDO - S.R.L. ConstanŃa

302. RODEMAT PRESTSERV - S.R.L. Brăila

303. RUDVAL PROD - S.R.L. Prahova

304. SABA PROD ECONOMIC - S.R.L. -

305. SARTOROM IMPEX - S.R.L.

306. SEBIMAR COM - S.R.L. NeamŃ

307. ŞERBĂNICĂ - S.R.L. Olt

308. SPICONS IMPEX - S.R.L. IalomiŃa

309. SPICUL DE AUR PRODCOM - S.R.L. DâmboviŃa

310. SPICUL DE AUR PRODIMPEX - S.R.L. -

Pag. 34 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 35: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

311. TEF GRUP 2000 - S.R.L. Argeş

312. TEHNOMEX - S.R.L. Iaşi

313. TELL PROINVEST - S.A. -

314. TRITIPAN - S.R.L. IalomiŃa

315. UNICONFEX EXIM - S.R.L. Olt

316. UTA MLF - S.R.L. Olt

317. VALPROD - S.R.L. Vâlcea

318. VENI TRADING - S.R.L. Sibiu

319. VEROPAN PREST - S.R.L. Dolj

320. VERTICAL - S.R.L. Tulcea

321. VETMAN - S.R.L. Dolj

322. VIITORUL I93 - S.R.L. GalaŃi

323. VÎLCEA M.G. - S.R.L. Olt

324. VIPOREX & CO - S.R.L. Maramureş

325. VITA IMPEX - S.R.L. Cluj

326. VLASAR AGRO - S.R.L. Bihor

327. VOIPAN SIMI - S.R.L. Prahova

328. ZEELANDIA - S.R.L. Iaşi

329. ZINA IMPEX - S.R.L. IalomiŃa

(la data 20-Jun-2008 anexa 8 completat de punctul 4. din Actul Aditional 272/2008 )

Nr. crt. Societate JudeŃ

1 A & A EXPROD COM S.R.L. Bucureşti

2 A & D CO PROD S.R.L. Bucureşti

3 A & D '95 IMPEX S.R.L. Bucureşti

4 ADAM '94 PROD COM S.R.L. Bucureşti

5 ADIF PREFERAT S.R.L. Bucureşti

6 ADIMAR INTERNAłIONAL COMPANI S.R.L. Bucureşti

7 ADRICRIS COFETĂRIE S.R.L. Bucureşti

8 AGO BUSINESS S.R.L. Bucureşti

9 AGROBUSINESS S.R.L. Bucureşti

10 AITEKIN EXIM S.R.L. Bucureşti

11 ALASKA INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

12 ALAVIO S.R.L. Bucureşti

13 ALCA CO S.R.L. Bucureşti

14 ALCOMY & B TRADE S.R.L. Bucureşti

15 ALDA PRODUCłIE S.R.L. Bucureşti

16 ALEX CALM EUROCOM S.R.L. Bucureşti

17 ALEXANDER MARKETINS S & K S.R.L. Bucureşti

18 ALEXANDRA IMPORT 2000 S.R.L. Bucureşti

19 ALEXANDRU IMPEX S.R.L. Bucureşti

20 ALEXMIR 2000 S.R.L. Bucureşti

21 ALI COM ORIENT S.R.L. Bucureşti

22 ALI ROX PROD COM SERVICE S.R.L. Bucureşti

23 ALICRIS IMPEX S.R.L. Bucureşti

24 ALIMENTAłIE PUBLICĂ S.R.L. Bucureşti

25 ALIRA EFICIENłILOR S.R.L. Bucureşti

26 ALKA CO S.R.L. Bucureşti

27 ALSAMAH S.R.L. Bucureşti

28 ALTINOK PROD COM S.R.L. Bucureşti

29 AMA PROD TRADING S.R.L. Bucureşti

30 AMANDY AL IMPEX S.R.L. Bucureşti

31 AMANDY IMPEX S.R.L. Bucureşti

32 AMARILLO PASTRI SHOP S.R.L. Bucureşti

33 AMEADSSON IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

34 AMOPROD PRESS S.R.L. Bucureşti

35 ANA PAN S.A. Bucureşti

36 ANALEX CATERING S.R.L. Bucureşti

37 ANDI STAR COM S.R.L. Bucureşti

Pag. 35 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 36: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

38 ANDREEA ATH S.R.L. Bucureşti

39 ANDREEA PRIORITY S.R.L. Bucureşti

40 ANDROS GRUP S.R.L. Bucureşti

41 ANDU COMERł S.R.L. Bucureşti

42 ANDYMONA IMPEX S.R.L. Bucureşti

43 ANELI IMP. EXP. S.R.L. Bucureşti

44 ANEPATI S.R.L. Bucureşti

45 ANOMIS S.A. Bucureşti

46 ANTOFI IMPEX S.R.L. Bucureşti

47 APICOLA PASTORAL GEORGESCU S.R.L. Bucureşti

48 APOLLO 13 S.R.L. Bucureşti

49 AQUA DOR INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

50 ARGIS GRUP S.R.L. Bucureşti

51 ASOC. GENERALĂ CONTINENTAL S.A. Bucureşti

52 ASOCIAłIA CRESCĂTORILOR DE ALBINE COMPLEX APICOL S.A. Bucureşti

53 ASOCIAłII 3 FRAłI IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

54 ASTESE PRODUCTION S.R.L. Bucureşti

55 ATIFCO INTERNAłIONAL S.A. Bucureşti

56 AUR PAN S.R.L. Bucureşti

57 AUTO LIMPIDO S.R.L. Bucureşti

58 AXA DERPHIA '94 COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

59 AXEL'BIS IMP. S.R.L. Bucureşti

60 AXIM TAWAYAH INTERNAłIONAL Bucureşti

61 AXIS GLOBAL SERVICE S.R.L. Bucureşti

62 AY INVESTIłII S.R.L. Bucureşti

63 B.N. COM S.R.L. Bucureşti

64 BAL MAR 96 PROD COM S.R.L. Bucureşti

65 BANCIU GRUP S.R.L. Bucureşti

66 BARBADIS S.R.L. Bucureşti

67 BATIHUS PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

68 BEDII IMPEX S.R.L. Bucureşti

69 BEST BREAD FAB. DE PÂINE S.R.L. Bucureşti

70 BEST FOODS PRODUCTION S.R.L. Bucureşti

71 BET SERV 2226 S.R.L. Bucureşti

72 BG TRANS & TRADE S.R.L. Bucureşti

73 BILLA ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

74 BISNIS TRADING S.R.L. Bucureşti

75 BIZONUL PROD COM S.R.L. Bucureşti

76 BON APETIT S.R.L. Bucureşti

77 BON JUICE S.R.L. Bucureşti

78 BOSFOR GRUP S.R.L. Bucureşti

79 BUDUNA COM S.R.L. Bucureşti

80 BULEVARD 94 S.R.L. Bucureşti

81 BURAK D535 INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

82 BUREBISTA CATERING IMPEX S.R.L. Bucureşti

83 BURTONI BISTRO S.R.L. Bucureşti

84 BUTAN IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

85 C MC AVANT GRUP S.R.L. Bucureşti

86 C.M. COLIN DAILY Bucureşti

87 CA KMAK RESTAURANT S.R.L. Bucureşti

88 CAFE GIM IMPEX S.R.L. Bucureşti

89 CALANCIA & CO S.R.L. Bucureşti

90 CALIPRIX S.R.L. Bucureşti

91 CAMELIA PROD S.R.L. Bucureşti

92 CAMUFLAJ S.R.L. Bucureşti

93 CAN SERV S.R.L. Bucureşti

94 CARACA COM S.R.L. Bucureşti

95 CARLA TOTAL 2003 S.R.L. Bucureşti

96 CARMEN LER S.R.L. Bucureşti

97 CARMINA 2001 S.R.L. Bucureşti

Pag. 36 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 37: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

98 CAROLINA INTER TRADING S.R.L. Bucureşti

99 CASA CLEOPATRA COMPANY S.R.L. Bucureşti

100 CASA MAZI PROD S.R.L. Bucureşti

101 CATY FLOR COM S.R.L. Bucureşti

102 CD SUPERCOM S.R.L. Bucureşti

103 CELAROM COMERł S.R.L. Bucureşti

104 CHATELLAS COM S.R.L. Bucureşti

105 CHIVU '98 S.R.L. Bucureşti

106 CLAMIAL COMPANY EXIM S.R.L. Bucureşti

107 CLASIC SWEET S.R.L. Bucureşti

108 CLAUS AUGUST 2003 S.R.L. Bucureşti

109 CLOD CONSTRUCłII ARHITECTURĂ S.R.L. Bucureşti

110 CLUB ARO S.R.L. Bucureşti

111 CLUBUL DIPLOMATIC S.R.L. Bucureşti

112 COANDA M.G IMPORT EXPORT Bucureşti

113 COCA COLA H.B.C. ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

114 COFETĂRIA LABORATOR LILIANA S.R.L. Bucureşti

115 COFETĂRIA RORI S.R.L. Bucureşti

116 COFETĂRIA SCALA 2001 S.R.L. Bucureşti

117 COFETĂRIA SCALA S.R.L. Bucureşti

118 COLORS ENTERPRICES GROUP S.R.L. Bucureşti

119 COM RANI S.R.L. Bucureşti

120 COM SERVICE ORHIDEEA S.R.L. Bucureşti

121 COMAN PRODUCT FILIALA BUCUREŞTI S.R.L. Bucureşti

122 COMCEREAL PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

123 COMINVEST TRADING S.R.L. Bucureşti

124 COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIłII S.A. Bucureşti

125 COMPANIA FINTA PROD COM S.R.L. Bucureşti

126 COMPANIILE HOTELIERE GRAND S.R.L. Bucureşti

127 COMPANY IMPEX S.R.L. Bucureşti

128 COMPLEX HERĂSTRĂU S.A. Bucureşti

129 COMPROD COOP S.A. Bucureşti

130 COMTEIA IMPEX S.R.L. Bucureşti

131 CONCORDE TRADING S.R.L. Bucureşti

132 CONDIMENTE ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

133 CONDOR TRAVEL AND TRADE S.R.L. Bucureşti

134 CONTINENTAL S.A. Bucureşti

135 CORALLEX UNIVERS IMP. EXP. S.R.L. Bucureşti

136 CORINEE FOOD S.R.L. Bucureşti

137 CORN GRAIN PROD COMEXIM S.R.L. Bucureşti

138 COSTAS DRINKS LTD & VIN S.R.L. Bucureşti

139 CREATIVE CATERING S.R.L. Bucureşti

140 CREDO COM INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

141 CRIS PLUS S.R.L. Bucureşti

142 CRISALI IMPEX S.R.L. Bucureşti

143 CRISALIN IMPEX S.R.L. Bucureşti

144 CRISTAVI COM 2010 S.R.L. Bucureşti

145 CRISTIANE COMPANY S.R.L. Bucureşti

146 CRISTIM 2 PROD COM S.R.L. Bucureşti

147 CRIVAN COM S.R.L. Bucureşti

148 CUCINA NATURALE S.R.L. Bucureşti

149 D & B ALEX 96 S.R.L. Bucureşti

150 D.N.C. IMPEX'97 S.R.L. Bucureşti

151 DADULCE S.R.L. Bucureşti

152 DAM TRIOPATY S.R.L. Bucureşti

153 DAN FLOR'92 IMPEX S.R.L. Bucureşti

154 DANA ACTIV S.R.L. Bucureşti

155 DANA COMERł ŞI SERVICII S.R.L. Bucureşti

156 DANEEL COMEXIM S.R.L. Bucureşti

157 DANIELA S.R.L. Bucureşti

Pag. 37 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 38: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

158 DANIEL'S CORPORATION IMPEX S.R.L. Bucureşti

159 DANIZIA IMPEX S.R.L. Bucureşti

160 DARI PROD S.R.L. Bucureşti

161 DARIN COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

162 DAROM S.R.L. Bucureşti

163 DASI 2001 S.R.L. Bucureşti

164 DEL CONTE S.R.L. Bucureşti

165 DELCRIS PROD S.R.L. Bucureşti

166 DELICIA R PROD S.R.L. Bucureşti

167 DELLY PAT S.R.L. Bucureşti

168 DELTA PROD S.R.L. Bucureşti

169 DENIS'95 IMPEX S.R.L. Bucureşti

170 DENIZ ACTIV S.R.L. Bucureşti

171 DENVER COM S.R.L. Bucureşti

172 DI FRUTTO INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

173 DINAMIC COM SERV S.R.L. Bucureşti

174 DINAMIC CONSERV S.R.L. Bucureşti

175 DMS PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

176 DNC IMPEX 97 S.R.L. Bucureşti

177 DOLLY COMEXIM 2000 S.R.L. Bucureşti

178 DONA SARA S.R.L. Bucureşti

179 DORIAN COM IMP S.R.L. Bucureşti

180 DORINELI IMPEX S.R.L. Bucureşti

181 DRAGUSIN PROD COM & COMPANY S.R.L. Bucureşti

182 DUNDAR PROD S.R.L. Bucureşti

183 DUTY & GEO COMIMPEX S.R.L. Bucureşti

184 E.CIF. SERV S.R.L. Bucureşti

185 EDARC IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

186 EDERA INVESTMENT S.R.L. Bucureşti

187 EGE IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

188 EGEEA IMPEX S.R.L. Bucureşti

189 EGY ROM PROD S.R.L. Bucureşti

190 EKO IMPEX ANCUTA S.R.L. Bucureşti

191 EL MABROUK OREZ 2001 CO S.R.L. Bucureşti

192 ELAN SERVICE S.R.L. Bucureşti

193 ELBISTAN COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

194 ELCA 94 PROD COM S.R.L. Bucureşti

195 ELCOMI SERV PROD COM S.R.L. Bucureşti

196 ELEGANT INTERNAT. IMPEX S.R.L. Bucureşti

197 ELGA PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

198 ELIT COMPANIY S.R.L. Bucureşti

199 ELITE INVESTMENTS S.R.L. Bucureşti

200 ELITE PROD S.R.L. Bucureşti

201 ELITE ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

202 ELLEX PROD COM S.R.L. Bucureşti

203 EMI SERVCOM S.R.L. Bucureşti

204 ENEIDA COM S.R.L. Bucureşti

205 ENGELY72 S.R.L. Bucureşti

206 ENOLA COM S.R.L. Bucureşti

207 ENTREPRICES DIPLOMAT S.R.L. Bucureşti

208 ESMEROM '92 IMP. S.R.L. Bucureşti

209 ESRA COMIMPEX S.R.L. Bucureşti

210 ESTVEST MIHAELA S.R.L. Bucureşti

211 EURO FOOD PROD S.R.L. Bucureşti

212 EUROCHEESE PRODUCTION S.R.L. Bucureşti

213 EUROEST IND & COM S.R.L. Bucureşti

214 EURONET GRUP S.R.L. Bucureşti

215 EXIM AL DORIN COM SERV S.R.L. Bucureşti

216 EXIM S.R.L. Bucureşti

217 EXPRES DACIA COM S.R.L. Bucureşti

Pag. 38 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 39: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

218 EXPRESS TOP PROD IMP. S.R.L. Bucureşti

219 EXPRESS TOP IMPEX S.R.L. Bucureşti

220 FADI COM S.R.L. Bucureşti

221 FALCON ALBA PAN S.R.L. Bucureşti

222 FAPA IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

223 FARR GROUP S.R.L. Bucureşti

224 FBY IMPEX S.R.L. Bucureşti

225 FENER 2001 S.R.L. Bucureşti

226 FESTIVAL 93 S.R.L. Bucureşti

227 FESTIVAL S.R.L. Bucureşti

228 FEVIAN IMPEX S.R.L. Bucureşti

229 FG FOOD CARPAłI S.R.L. Bucureşti

230 FIBA TRADING COMPANY IMPEX S.R.L. Bucureşti

231 FINN CO'98 S.R.L. Bucureşti

232 FINTA PROD COM S.R.L. Bucureşti

233 FLEISCHMEISTER PRODUCłIE S.R.L. Bucureşti

234 FLOMIR PROD S.R.L. Bucureşti

235 FLORENTINOS S.R.L. Bucureşti

236 FLORIDA IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

237 FLORIDA TRADE S.R.L. Bucureşti

238 FOOD ALA STEFANI S.R.L. Bucureşti

239 FOX COM SERV S.R.L. Bucureşti

240 FRITZ PROD ROM S.R.L. Bucureşti

241 FRUTACHEM S.R.L. Bucureşti

242 G & D COM PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

243 GABI PAN S.R.L. Bucureşti

244 GALEX IMPEX S.R.L. Bucureşti

245 GANY CRIS S.R.L. Bucureşti

246 GARDENIA PROD COM 95 S.R.L. Bucureşti

247 GASTRONOMIE COM S.R.L. Bucureşti

248 GECOPAN S.R.L. Bucureşti

249 GENERAL CONTINENTAL S.R.L. Bucureşti

250 GENERAL NIC TURISM S.R.L. Bucureşti

251 GENOVEVA PRES S.R.L. Bucureşti

252 GEORGIA PROD COM S.R.L. Bucureşti

253 GETPET PROD COM S.R.L. Bucureşti

254 GILORD & TIBI COM S.R.L. Bucureşti

255 GINROX PROD COM S.R.L. Bucureşti

256 GIROS INTERNAT. S.R.L. Bucureşti

257 GITIM IMPEX S.R.L. Bucureşti

258 GIVI PRODCOMEXIM S.R.L. Bucureşti

259 GLADIOLA S.R.L. Bucureşti

260 GLOB NETYU S.R.L. Bucureşti

261 GMC OPERATIVE S.R.L. Bucureşti

262 GOLD COM IMP S.R.L. Bucureşti

263 GOLD FOX IMPEX S.R.L. Bucureşti

264 GOLDEN COMPANY S.R.L. Bucureşti

265 GONDOLA S.R.L. Bucureşti

266 GORETTI EXIM S.R.L. Bucureşti

267 GRAMCO S.R.L. Bucureşti

268 GRIMM IMPEX S.R.L. Bucureşti

269 GRUP COMPANY MARA S.R.L. Bucureşti

270 GRUP FORCE S.R.L. Bucureşti

271 GRUPUL FINANCIAR D. AGROREB S.R.L. Bucureşti

272 GRYSLY TURIST S.R.L. Bucureşti

273 GTR COMPANY S.R.L. Bucureşti

274 HAGI 96 S.R.L. Bucureşti

275 HAGI COM S.R.L. Bucureşti

276 HANDI GRUP INTERNAłIONAL Bucureşti

277 HANSEL UND GRETEL S.R.L. Bucureşti

Pag. 39 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 40: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

278 HANUL LUI MANUC S.R.L. Bucureşti

279 HAPPY BOY PRODUCłIE S.R.L. Bucureşti

280 HARA FLOR COF COM S.R.L. Bucureşti

281 HASBIL EXIM S.R.L. Bucureşti

282 HIPROMA S.A. Bucureşti

283 HRIST MARI COF COMP S.R.L. Bucureşti

284 IANI SERV S.R.L. Bucureşti

285 IANIK VANSEN PRODIMPEX S.R.L. Bucureşti

286 IANIS COM S.R.L. Bucureşti

287 IL FORNO INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

288 IMPEX COSTEL S.R.L. Bucureşti

289 IMPEX DINO S.R.L. Bucureşti

290 INDEPENDENTA PRO W S.R.L. Bucureşti

291 INDIANA IMPEX S.R.L. Bucureşti

292 INES BURGER PROD COM S.R.L. Bucureşti

293 INSTIT. NAłIONAL DE FORMARE ŞI MANAGEMENT PENTRU TURISM Bucureşti

294 INTERAGRO S.A. Bucureşti

295 INTERCONTINENTAL ROMÂNIA S.A. Bucureşti

296 INTRACO IMPEX S.R.L. Bucureşti

297 IONIL GRUP S.R.L. Bucureşti

298 IRISA COMPANY S.R.L. Bucureşti

299 ITAL GEL S.R.L. Bucureşti

300 ITAROM SERVICE ET CO S.R.L. Bucureşti

301 JO EUROPE IMP. EXP. S.R.L. Bucureşti

302 JOP COM S.R.L. Bucureşti

303 JULIA 2000 S.R.L. Bucureşti

304 KADETT PROD COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

305 KALIMERA COM S.R.L. Bucureşti

306 KAN IMPEX S.R.L. Bucureşti

307 KANDIA EXCELENT S.A. Bucureşti

308 KARACA COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

309 KARADENIS TOTAL 2004 S.R.L. Bucureşti

310 KARIN CO. G.IM.EX. S.R.L. Bucureşti

311 KATLEEN S.R.L. Bucureşti

312 KENAN IMPEX S.R.L. Bucureşti

313 KOKSAL PROD IMPEX 96 S.R.L. Bucureşti

314 KOYMEN IMPEX S.R.L. Bucureşti

315 KOYMEN S.R.L. Bucureşti

316 KRIPTON 94 EXIM S.R.L. Bucureşti

317 LA FIN IMPEX S.R.L. Bucureşti

318 LA PAPA 131 S.R.L. Bucureşti

319 LA PAPA BIS S.R.L. Bucureşti

320 LALEAUA IMP. EXP. S.R.L. Bucureşti

321 LAMAITA PROD COMPLEX S.R.L. Bucureşti

322 LAND M IMPEX 2000 S.R.L. Bucureşti

323 LARIS PAN S.R.L. Bucureşti

324 LAVI HOLDING S.R.L. Bucureşti

325 LEX GRUP Bucureşti

326 LE CHEF CATERING S.R.L. Bucureşti

327 LIANA COMIMPEX S.R.L. Bucureşti

328 LIDER PAN S.R.L. Bucureşti

329 LIDIAN PAN S.R.L. Bucureşti

330 LIDOR PROD S.R.L. Bucureşti

331 LLD VIO PAT S.R.L. Bucureşti

332 LOREAN 2002 S.R.L. Bucureşti

333 LOTUS COM SERV S.R.L. Bucureşti

334 LOTUS PAM S.R.L. Bucureşti

335 LUJERUL S.A. Bucureşti

336 LUMALEX 2000 S.R.L. Bucureşti

337 LUNA DE FIER CO S.R.L. Bucureşti

Pag. 40 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 41: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

338 LUNADOR S.R.L. Bucureşti

339 LUVIZI PATIS S.R.L. Bucureşti

340 LUXURY PROD S.R.L. Bucureşti

341 M & B COMMERCE S.R.L. Bucureşti

342 M & B'94 PROD S.R.L. Bucureşti

343 M.B. PROD COM S.R.L. Bucureşti

344 M.T. PROD TOUR S.R.L. Bucureşti

345 MACEDONIA COM S.R.L. Bucureşti

346 MACEDONIA INTERNAT. COMPANY S.R.L. Bucureşti

347 MAG COMIMPEX S.R.L. Bucureşti

348 MAGAZIN ALIMENTAR TEMPO S.R.L. Bucureşti

349 MAGIC ROMINVEST S.R.L. Bucureşti

350 MALEK DISTRIBUTION S.R.L. Bucureşti

351 MALI COM PROD S.R.L. Bucureşti

352 MALITA PROD COM S.A. Bdul. Bucureşti

353 MALMI SERVICE S.R.L. Bucureşti

354 MAMINA COMEXIM S.R.L. Bucureşti

355 MANON INV. LTD S.R.L. Bucureşti

356 MARAL TEHNOPREST '97 S.R.L. Bucureşti

357 MARCOM'S TRADING S.R.L. Bucureşti

358 MARIA YLY & ONU S.R.L. Bucureşti

359 MARICOM PANI 2002 S.R.L. Bucureşti

360 MARIMPEX COMPANY S.R.L. Bucureşti

361 MARINS COM PROD IMP S.R.L. Bucureşti

362 MARIO 94 PROD COM S.R.L. Bucureşti

363 MARISIMPEX S.R.L. Bucureşti

364 MATELI PRODCOM S.R.L. Bucureşti

365 MAVICON COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

366 MAY DAY PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

367 MB PROD COM S.R.L. Bucureşti

368 MD PRACTIC COMPANY S.R.L. Bucureşti

369 MEDA PROD 98 S.R.L. Bucureşti

370 MEDEUS CO IMPEX S.R.L. Bucureşti

371 MEDITERANIAN IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

372 MEGA IMAGE S.A. Bucureşti

373 MELAZ COMPANY S.R.L. Bucureşti

374 METRO CASH & CARRY ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

375 METROPOL CO S.R.L. Bucureşti

376 MGV DISTRI HIPER S.A. Bucureşti

377 MIA SENIN COM S.R.L. Bucureşti

378 MIAL IMPEX 93 S.R.L. Bucureşti

379 MIFELI IMPEX S.R.L. Bucureşti

380 MIGAS COM PROD S.R.L. Bucureşti

381 MIHAELA 2000 S.R.L. Bucureşti

382 MIHAI COMERCIAL 2003 S.R.L. Bucureşti

383 MIHAITA LENUS PRODCOM S.R.L. Bucureşti

384 MIHMAN PROD COM S.R.L. Bucureşti

385 MILENIUM TOTAL SERVICE COM S.R.L. Bucureşti

386 MINA 2000 BUSINESS S.R.L. Bucureşti

387 MINAL 7 PRODIMPEX S.R.L. Bucureşti

388 MINI MOUSE PROD S.R.L. Bucureşti

389 MINIMAX COM S.R.L. Bucureşti

390 MIR & GYP S.R.L. Bucureşti

391 MIRANI IMPEX S.R.L. Bucureşti

392 MIROTEX EXIM S.R.L. Bucureşti

393 MIS PAN PRODUCTION S.R.L. Bucureşti

394 MISTIQUE COM S.R.L. Bucureşti

395 MITELEN PAN S.R.L. Bucureşti

396 MOBIL TRADING S.R.L. Bucureşti

397 MODARES FOOD S.R.L. Bucureşti

Pag. 41 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 42: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

398 MORĂRIT PANIFICAłIE BĂNEASA S.A. Bucureşti

399 MORENA S.R.L. Bucureşti

400 MUNTENIA BEST FOOD PAN Bucureşti

401 MUSETTE COMEXIM S.R.L. Bucureşti

402 MUSTAFA ŞI SERHAD IMPEX S.R.L. Bucureşti

403 N.T.N. AND JAB TRADING S.R.L. Bucureşti

404 NATURVITA PLUS S.R.L. Bucureşti

405 NAZIM PROD COM S.R.L. Bucureşti

406 NCL IMP. EXP. S.R.L. Bucureşti

407 NEDEEA N & S IMPEX S.R.L. Bucureşti

408 NELLY COFETĂRIE PATISERIE S.R.L. Bucureşti

409 NELPET PROD COM S.R.L. Bucureşti

410 NEPA PRODUCłIE S.R.L. Bucureşti

411 NERA COMIMPEX S.R.L. S.R.L. Bucureşti

412 NESTONE PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

413 NEVA COMPROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

414 NEW ROSE IMPEX S.R.L. Bucureşti

415 NEXT TOP INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

416 NIC TRANS S.R.L. Bucureşti

417 NICOGRI COM 96 S.R.L. Bucureşti

418 NICOLA COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

419 NIGIVA TRADING & CO S.R.L. Bucureşti

420 NIVI COM S.R.L. Bucureşti

421 NORA PROD COM S.R.L. Bucureşti

422 NOW ROSE IMPEX S.R.L. Bucureşti

423 NUTELA COMEXIM S.R.L. Bucureşti

424 NUTETA COMEXIM S.R.L. Bucureşti

425 O.G.C. TOTAL S.R.L. Bucureşti

426 OANA PAN S.R.L. Bucureşti

427 OK CAFENEA S.R.L. Bucureşti

428 OLIMP COMPANY S.R.L. Bucureşti

429 OMNIA PANTA TRADING S.R.L. Bucureşti

430 ONIX INTERNAłIONAL COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

431 OPTIMED S.R.L. Bucureşti

432 ORLANDO IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

433 ORPAZ IMPEX S.R.L. Bucureşti

434 OSCAR S.A. Bucureşti

435 OZ ADA PROD IMPEX S.R.L. Bucureşti

436 OZLEM COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

437 P.E.A. S.R.L. Bucureşti

438 PACOMP S.A. Bucureşti

439 PAJURA S.A. Bucureşti

440 PALADIUM COM S.R.L. Bucureşti

441 PAN IDEAL S.R.L. Bucureşti

442 PAN IOAN PROD S.R.L. Bucureşti

443 PAN TRACOS S.R.L. Bucureşti

444 PANCORECT S.R.L. Bucureşti

445 PANEAL PROD S.R.L. Bucureşti

446 PANES GROUP S.R.L. Bucureşti

447 PANESA IMPEX S.R.L. Bucureşti

448 PANIMIX PROD S.R.L. Bucureşti

449 PANION PROD COM S.R.L. Bucureşti

450 PANIPAT III S.R.L. Bucureşti

451 PANITTA IMPEX S.R.L. Bucureşti

452 PANORAMA 2000 S.R.L. Bucureşti

453 PARADIS COM 3000 S.R.L. Bucureşti

454 PARC HOTELS S.A. Bucureşti

455 PART PERSI IMPEX S.R.L. Bucureşti

456 PASAJUL UNIVERSITĂłII S.A. Bucureşti

457 PASAJIUL VICTORIEI PRODAL S.R.L. Bucureşti

Pag. 42 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 43: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

458 PATI ALEX IMPEX S.R.L. Bucureşti

459 PATI ALION S.R.L. Bucureşti

460 PATI BON S.R.L. Bucureşti

461 PATI COF STAMA DOI FOTESCU S.R.L. Bucureşti

462 PATI NICO S.R.L. Bucureşti

463 PATI PROD 2002 S.R.L. Bucureşti

464 PATIBAR CORADO S.R.L. Bucureşti

465 PATISERIA FLORENłA S.R.L. Bucureşti

466 PATISERIA GIRARDEAU S.R.L. Bucureşti

467 PATISERIE COFETĂRIE LIPSCANI S.R.L. Bucureşti

468 PATYMON S.R.L. Bucureşti

469 PEA S.R.L. Bucureşti

470 PELARTI S.R.L. Bucureşti

471 PEPAS 2000 S.R.L. Bucureşti

472 PEPAS CO S.R.L. Bucureşti

473 PEPAS GO S.R.L. Bucureşti

474 PERLA EMA S.R.L. Bucureşti

475 PEŞTIŞORII TRADING S.R.L. Bucureşti

476 PETROIL TEHNOFARM S.R.L. Bucureşti

477 PHONIX COMEXPO S.R.L. Bucureşti

478 PHOTO CAKE LTD S.R.L. Bucureşti

479 PIAłA DE GROSS S.A. Bucureşti

480 PICNIC STAR COM S.R.L. Bucureşti

481 PLEVNEI S.A. Bucureşti

482 PLUS PATIAL S.R.L. Bucureşti

483 POL & CRIS S.R.L. Bucureşti

484 POLO INVEST S.R.L. Bucureşti

485 PRESTO AUTOMOTIVE S.R.L. Bucureşti

486 PRIDO COMPANY S.R.L. Bucureşti

487 PRIMO PROD S.R.L. Bucureşti

488 PRINCO GROUP S.A. Bucureşti

489 PROCAST IMPEX S.R.L. Bucureşti

490 PROD COM MARCO T 16 S.R.L. Bucureşti

491 PROD COM PALA 2005 S.R.L. Bucureşti

492 PROD FLOREXIM '94 S.R.L. Bucureşti

493 PROD MEZELAR S.R.L. Bucureşti

494 PROD RUSIANA S.R.L. Bucureşti

495 PRODPAN SERV COM '94 S.R.L. Bucureşti

496 PRODUCT EXIM S.R.L. Bucureşti

497 PRODUCT S.R.L. Bucureşti

498 PROITALIANO CAFE S.R.L. Bucureşti

499 PROPAN BUCUREŞTI S.R.L. Bucureşti

500 PROVIT 2000 S.R.L. Bucureşti

501 PURATOS PROD S.R.L. Bucureşti

502 Q&Q'94 VIAN COM S.R.L. Bucureşti

503 QTP IMOBILIARE SERV S.R.L. Bucureşti

504 QUADRANT AMROQ FOUNTAIN BEVERAGES S.A. Bucureşti

505 R.A. A SĂRII BUCUREŞTI S.A. Bucureşti

506 R.V. MARI CORI S.R.L. Bucureşti

507 RABET PROD S.R.L. Bucureşti

508 RACII TOP S.R.L. Bucureşti

509 RADIS FOOD S.R.L. Bucureşti

510 RADU SERCOM S.R.L. Bucureşti

511 RAMI TRADING S.R.L. Bucureşti

512 RANI ALCOM S.R.L. Bucureşti

513 RED CO 80 S.R.L. Bucureşti

514 RELAX S.R.L. Bucureşti

515 REMEF IMP S.R.L. Bucureşti

516 RESTAURANT 22 DECEMBRIE S.R.L. Bucureşti

517 RESTAURANT PERLA S.R.L. Bucureşti

Pag. 43 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 44: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

518 REWE (ROMÂNIA) S.R.L. Bucureşti

519 RIC S.R.L. Bucureşti

520 RIR PROD S.R.L. Bucureşti

521 ROCHUS S.R.L. Bucureşti

522 ROCKTEXCOM S.R.L. Bucureşti

523 RODO 2003 IMPEX S.R.L. Bucureşti

524 ROGERMA S.R.L. Bucureşti

525 ROLICOM SERVICE S.R.L. Bucureşti

526 ROLIN TRADING S.R.L. Bucureşti

527 ROLY COF S.R.L. Bucureşti

528 ROM DRINKS PROD S.R.L. Bucureşti

529 ROM FOOD PROD S.R.L. Bucureşti

530 ROMALIM INTERNAłIONAL S.R.L. Bucureşti

531 ROMÂNIA CATERING S.R.L. Bucureşti

532 ROMÂNIA HYPERMARCHE S.A. Bucureşti

533 ROMANIAN CATERING S.R.L. Bucureşti

534 ROMAQUA HOLDINGS S.A. Bucureşti

535 ROMBY MAR COM S.R.L. Bucureşti

536 ROMFOOD PROD S.R.L. Bucureşti

537 ROMSAD EXIM S.R.L. Bucureşti

538 ROMSANTO IMPEX S.R.L. Bucureşti

539 RORIS IMPEX S.R.L. Bucureşti

540 ROVENS COM S.R.L. Bucureşti

541 ROXI TRADING S.R.L. Bucureşti

542 ROXITI S.R.L. Bucureşti

543 ROYAL BRINKERS ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

544 RUROM COM S.R.L. Bucureşti

545 S & M AUTO SERVICES S.R.L. Bucureşti

546 SALATIN BOSFOR IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

547 SAMARINA G&Z S.R.L. Bucureşti

548 S.T.V. COMPANY EXIM S.R.L. Bucureşti

549 SABAROM PRODIMPEX S.R.L. Bucureşti

550 SABEXPORT PRODUCTION GROUP S.R.L. Bucureşti

551 SABINI COMP S.R.L. Bucureşti

552 SAFO PROD S.R.L. Bucureşti

553 SALAMANDRA ALIMENTAłIE PUBLICĂ CASA DE COMENZI SERVICII S.R.L. Bucureşti

554 SAMARIN G & Z S.R.L. Bucureşti

555 SANTO RAPHAEL Bucureşti

556 SANYE INTERCOM S.R.L. Bucureşti

557 SAPIRA PROD COM S.R.L. Bucureşti

558 SAPORI D ITALIA PROD S.R.L. Bucureşti

559 SARMIZ COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

560 SAVU PRODUCT S.R.L. Bucureşti

561 SCALA GALAXY S.R.L. Bucureşti

562 SECOM MINA S.R.L. Bucureşti

563 SEDARIA IMPEX S.R.L. Bucureşti

564 SEL PAN S.R.L. Bucureşti

565 SELGROS CASH & CARRY S.R.L. Bucureşti

566 SEMALY SERV EXIM S.R.L. Bucureşti

567 SEMILUNA S.R.L. Bucureşti

568 SERCOM NINA S.R.L. Bucureşti

569 SERVICE S.R.L. Bucureşti

570 SERVO CONSTRUCTORUL S.R.L. Bucureşti

571 SIDORA COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

572 SIGAT BEVERAGE COMP S.A. Bucureşti

573 SILANCE IMPEX S.R.L. Bucureşti

574 SILMARION IMPEX S.R.L. Bucureşti

575 SILVA COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

576 SIMA PROD 96 S.R.L. Bucureşti

577 SINEM IMPEX S.R.L. Bucureşti

Pag. 44 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 45: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

578 SINTAR PAN S.R.L. Bucureşti

579 SNACK ATAK S.R.L. Bucureşti

580 SOC COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ Bucureşti

581 ŞOIMUL AGRIMEX S.R.L. Bucureşti

582 SOLEMI ACORD S.R.L. Bucureşti

583 SOLICOR IMPEX S.R.L. Bucureşti

584 SORITAN 2000 S.R.L. Bucureşti

585 SPERANłA COM S.R.L. Bucureşti

586 SPERANłA FIDEL S.R.L. Bucureşti

587 SPICUL S.A. Bucureşti

588 SPLENDID COM S.R.L. Bucureşti

589 SPRING TREST S.R.L. Bucureşti

590 SPRINT COM IMPEX S.R.L. Bucureşti

591 STATUS COMERł S.R.L. Bucureşti

592 STEFAN COM 2001 S.R.L. Bucureşti

593 STERES 71 IMPEX CO S.R.L. Bucureşti

594 STRIVEX TRADING S.R.L. Bucureşti

595 STYLE COMPANY S.R.L. Bucureşti

596 SUC. PTR. REPREZENTARE ŞI PROTOCOL TRIUMF Bucureşti

597 SUPREME CHOCOLATE S.R.L. Bucureşti

598 SUPREME PROD S.R.L. Bucureşti

599 SUZANA DANA PROD COM S.A. Bucureşti

600 T42 IMPEX S.R.L. Bucureşti

601 TAHINA TRADING S.R.L. Bucureşti

602 TAURUS & CO PROD EXIM S.R.L. Bucureşti

603 TEDEUM IMPEX S.R.L. Bucureşti

604 TEEIZIA PROD COM S.R.L. Bucureşti

605 TEHNIC COM SERVICE S.R.L. Bucureşti

606 TERIMED S.R.L. Bucureşti

607 TERPAM S.R.L. Bucureşti

608 THEO TUR PANTERA S.R.L. Bucureşti

609 TIP CO LTD IMPEX S.R.L. Bucureşti

610 TIP TOP FOOD INDUSTRY S.R.L. Bucureşti

611 TITZE INTERCOM S.R.L. Bucureşti

612 TIV - TAA SERV S.R.L. Bucureşti

613 TOP PAN FOOD S.R.L. Bucureşti

614 TOSCA PATISERIE S.R.L. Bucureşti

615 TOSPAN IMPEX S.R.L. Bucureşti

616 TOTOMES S.R.L. Bucureşti

617 TOURISM HOTEL & RESTAURANT CONSULTING S.R.L. Bucureşti

618 TRADIłIONAL CATERING S.R.L. Bucureşti

619 TRANSILVANIA CIOCOLATA S.R.L. Bucureşti

620 TUAL FAST CHANCE '98 S.R.L. Bucureşti

621 TWO COMPANY S.R.L. Bucureşti

622 ULDOR S.R.L. Bucureşti

623 UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE S.R.L. Bucureşti

624 UNIVERS'ALL TRADING ROMÂNIA S.R.L. Bucureşti

625 VALCOM S.R.L. Bucureşti

626 VALENTINO 2000 IMP S.R.L. Bucureşti

627 VALGIC S.R.L. Bucureşti

628 VALIDIM TRADE S.R.L. Bucureşti

629 VALMIS S.R.L. Bucureşti

630 VANCI RENTO EXIM PRES S.R.L. Bucureşti

631 VANESSIA INTERNAłIONAL IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti

632 VASILE S.R.L. Bucureşti

633 VEL PITAR RM. VÂLCEA SUCURSALA BUCUREŞTI S.A. Bucureşti

634 VERICOM 2001 S.R.L. Bucureşti

635 VIITORUL PANIFICAłIE S.R.L. Bucureşti

636 VIOCARM & DONYON IMP S.R.L. Bucureşti

637 VIRNUTI COF COM S.R.L. Bucureşti

Pag. 45 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 46: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

638 VITA NATURALIS S.R.L. Bucureşti

639 WORLD TRADE CENTER S.R.L. Bucureşti

640 XXL 58 COMIMPEX S.R.L. Bucureşti

641 YUKSEL IMPEX S.R.L. Bucureşti

642 ZAREA S.A. Bucureşti

643 ZINO COMPANY IMPORTEXPORT S.R.L. Bucureşti

644 ZODIA PROD COM S.A. Bucureşti

645 LOLITA DISTRIBUTION S.R.L. Bucureşti

646 ADA KALEH S.R.L. Alba

647 AGRAPRODVIT S.R.L. Alba

648 ALBALACT S.A. Alba

649 ALBAPAM S.A. Alba

650 ALPIN 57 LUX S.R.L. Alba

651 ALPIN TRAVEL S.R.L. Alba

652 AMIGO S.R.L. Alba

653 APIS PROD S.R.L. Alba

654 AVE IMPEX S.R.L. Alba

655 CASATA S.R.L. Alba

656 COMACO S.R.L. Alba

657 COMIXT UNIPAN S.R.L. Alba

658 COMPANIA DE DISTRIBUłIE NAłIONAL S.A. BUCUREŞTI Alba

659 CONAPI APICOLA BIOLOGICA S.R.L. Alba

660 CORINA COM S.R.L. Alba

661 CORNELIUS COMPANY S.R.L. Alba

662 CORSARUL S.R.L. Alba

663 CORUSANU IMPEX S.R.L. Alba

664 COSMINA SORIN S.R.L. Alba

665 CRAI NOU S.R.L. Alba

666 CRAMA TELNA S.R.L. Alba

667 CRAMELE PRAHOVA S.A. Alba

668 CRIS ELDA S.R.L. Alba

669 DACIA S.A. Alba

670 DORIANA DAS S.R.L. Alba

671 DRAGON S.R.L. Alba

672 DUMBRAVA FLORISS S.R.L. Alba

673 EL GRECO S.R.L. Alba

674 ELIS ONE S.R.L. Alba

675 FLORĂRIA ICHEBANA S.R.L. Alba

676 FLORISSA PROD S.R.L. Alba

677 FODOCA S.R.L. Alba

678 GASOMIL S.R.L. Alba

679 GLOBAL DIFCO S.R.L. Alba

680 HERBA VITAL S.R.L. Alba

681 HORTICOLA AIUD S.R.L. Alba

682 HRISTOV S.R.L. Alba

683 JIDVEI S.R.L. Alba

684 LOGOS S.R.L. Alba

685 LORENA IMPEX S.R.L. Alba

686 MAGURA GLIGOR SNC Alba

687 MARC IMPEX S.R.L. Alba

688 MARGRIT S.R.L. Alba

689 MAV DRAGOMIR Alba

690 MIB PROD COM S.R.L. Alba

691 MIO DELICIA S.R.L. Alba

692 MISTERY CAKE S.R.L. Alba

693 MONOPOLIS S.A. Alba

694 MULTIPAST S.R.L. Alba

695 MUNT DUR S.R.L. Alba

696 NEPTUN S.R.L. Alba

697 NICU & ANI S.R.L. Alba

Pag. 46 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 47: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

698 NIMBUS S.R.L. Alba

699 OANCEA GRUP S.R.L. Alba

700 PAN OIL S.R.L. Alba

701 PAN S&C S.R.L. Alba

702 PANIPAT RALUCA S.R.L. Alba

703 PATI DOINA S.R.L. Alba

704 PATIPAN EDIS S.R.L. Alba

705 PAUL & CALIN S.R.L. Alba

706 POMAROM S.R.L. Alba

707 PRESLINA S.R.L. Alba

708 PROD DANIRA S.R.L. Alba

709 PROMOTION S.R.L. Alba

710 PROSPER PLUS S.R.L. Alba

711 R.A. A SĂRII Alba

712 RAYES S.R.L. Alba

713 RIVALI CH S.R.L. Alba

714 RIVIERA COMPANY S.R.L. Alba

715 ROMANA GMB S.R.L. Alba

716 RUS PAN S.R.L. Alba

717 SATURN CUPIDON S.R.L. Alba

718 SIFONERIA GATEA S.R.L. Alba

719 SIGMA COM S.R.L. Alba

720 SM PANIRO S.R.L. Alba

721 SOCIETATEA AGRICOLA DOSTAT Alba

722 STEREO ENACOPOL S.R.L. Alba

723 SUPREMIA GRUP S.R.L. Alba

724 T&T ALBA IULIA S.R.L. Alba

725 TILEN S.R.L. Alba

726 VIOCRIS S.R.L. Alba

727 VITICOLA GIRBOVA S.R.L. Alba

728 AGRIPROD S.R.L. Arad

729 AGRO COTUNA S.R.L. Arad

730 AGROMAR M&S S.R.L. Arad

731 AGROMEC TIRNOVA S.A. Arad

732 AGROSAVA S.R.L. Arad

733 AL AMIR S.R.L. Arad

734 ALIN ANDREEA S.R.L. Arad

735 AMAMARIA S.R.L. Arad

736 AMEROM PASTIMPEX S.R.L. Arad

737 AMI PAN S.R.L. Arad

738 ANDAGRA S.R.L. Arad

739 ANGELIA S.R.L. Arad

740 AP FLOWERS S.R.L. Arad

741 APEMIN BĂILE LIPOVA S.R.L. Arad

742 APILIA S.R.L. Arad

743 ARDELEAN IMPORT EXPORT S.R.L. Arad

744 ARGIS PRODIMPEX S.R.L. Arad

745 ARTEMIS IMPEX SERVICE S.R.L. Arad

746 ATCOPAN S.R.L. Arad

747 AUTO BOSS S.R.L. Arad

748 AUTOSUPERSERVICE S.R.L. Arad

749 AUTOUNIVERS S.R.L. Arad

750 AXIS COM S.R.L. Arad

751 BANATEN APIS S.R.L. Arad

752 BARONET & CO S.R.L. Arad

753 BEBY IMPEX S.R.L. Arad

754 BELROM S.R.L. Arad

755 BERCEANA S.R.L. Arad

756 BERY PAN S.R.L. Arad

757 BIBI S.R.L. Arad

Pag. 47 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 48: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

758 BIG & INN IMPORT EXPORT S.R.L. Arad

759 BILENA S.R.L. Arad

760 BILLA ROMÂNIA S.R.L. Arad

761 BOB AURIU S.R.L. Arad

762 BODNARESCU COMPANY S.R.L. Arad

763 BOEMA S.R.L. Arad

764 BONCA PROD S.R.L. Arad

765 BORBAL S.R.L. Arad

766 BOSCU S.R.L. Arad

767 BRUTĂRIA DRAGAN S.R.L. Arad

768 BRUTĂRIA HOROSNYI S.R.L. Arad

769 BRUTĂRIA NICOPAN S.R.L. Arad

770 BRUTĂRIA ROGER II L.M. S.R.L. Arad

771 BU&KU SERVICE S.R.L. Arad

772 BUEUDIN PROD S.R.L. Arad

773 BUTUNOI S.R.L. Arad

774 CAIA UNIVERS S.R.L. Arad

775 CALIN ŞI FIUL S.R.L. Arad

776 CARA PRODIMPEX S.R.L. Arad

777 CARINA BIANCA S.R.L. Arad

778 CARLIN PROD S.R.L. Arad

779 CARMHADA S.R.L. Arad

780 CENTRAL S.A. Arad

781 CERNA S.R.L. Arad

782 CHEVERESAN S.R.L. Arad

783 CHIBAX S.R.L. Arad

784 CHIC CHOCOLATE S.R.L. Arad

785 CIBAROM 2000 S.R.L. Arad

786 CIBAROM COM S.R.L. Arad

787 CIOCIRLIA IMPEX S.R.L. Arad

788 CLAUPAN S.R.L. Arad

789 COANDI S.R.L. Arad

790 CODLEA ARCTIC S.R.L. Arad

791 COFETĂRIA ORHIDEA S.R.L. Arad

792 COFETĂRIA VICTOR S.R.L. Arad

793 COM ABM S.R.L. Arad

794 COMANAS PREST S.R.L. Arad

795 COMBINATUL AGROINDUSTRIAL OLARI S.R.L. Arad

796 CONDIMVEST S.R.L. Arad

797 COOPERATIVA DE CONSUM SIMAND Arad

798 CORNEX S.R.L. Arad

799 CRIMONA S.R.L. Arad

800 CRINELA S.R.L. Arad

801 CRISAN COMIMPEX S.R.L. Arad

802 CUPTORUL DE AUR S.R.L. Arad

803 CURCUBEUL PROD. S.R.L. Arad

804 D & M S.R.L. Arad

805 DACICUS B.M. S.R.L. Arad

806 DAGELI INVEST S.R.L. Arad

807 DAMIANI S.R.L. Arad

808 DANA & FLORY COMSERV S.R.L. Arad

809 DELICATESE S.R.L. Arad

810 DENISE COMPANY S.R.L. Arad

811 DIVERSE VB S.R.L. Arad

812 DOINA S.R.L. Arad

813 DOLCE IULIUS S.R.L. Arad

814 DONUTS S.R.L. Arad

815 DORINA PANE S.R.L. Arad

816 DOWER S.R.L. Arad

817 DUGU & MAYER IMPEX S.R.L. Arad

Pag. 48 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 49: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

818 DUOPAN S.R.L. ARAD Arad

819 ELEGANCE GROUP S.R.L. Arad

820 ERGO FRUCT S.R.L. Arad

821 ETCO EUROPE TRADE COMPANY S.R.L. Arad

822 EXCELENT S.R.L. Arad

823 F & M STANIS IMPEX S.R.L. Arad

824 FABBER PROD S.R.L. Arad

825 FAR WEST PROD S.R.L. Arad

826 FAUN LACT S.R.L. Arad

827 FEEMAG ROMÂNIA S.R.L. Arad

828 FIAB S.R.L. Arad

829 FIDESSA S.R.L. Arad

830 FILANTROPIA S.R.L. Arad

831 FILIP D IMPEX S.R.L. Arad

832 FILIP GRUP S.R.L. Arad

833 FLAVI MAR IMPEX S.R.L. Arad

834 FRAłII MORARIU IMPEX S.R.L. Arad

835 FRAłII SAV S.R.L. Arad

836 FREISINGER S.R.L. Arad

837 FUNDAłIA DIACONIA Arad

838 GAMBRINUS ARTIM IMPEX S.R.L. Arad

839 GAMBRINUS ROYAL S.R.L. Arad

840 GAVRA PAN S.R.L. Arad

841 GERLOF S.R.L. Arad

842 GIGILINA S.R.L. Arad

843 HADA S.R.L. Arad

844 HARCOM IMPEX S.R.L. Arad

845 HARTONG S.R.L. Arad

846 HELVETICA MILK S.R.L. Arad

847 HODISAN S.R.L. Arad

848 HORSTI CORN S.R.L. Arad

849 I.A.C. S.A. Arad

850 I.E.F. EDY S.R.L. Arad

851 IGRET S.R.L. Arad

852 IMPERAL CO LTD S.R.L. Arad

853 INDAGRARA PRODCOM S.A. Arad

854 INTER DALEO S.R.L. Arad

855 INTER RUMAVA PRODIMPEX S.R.L. Arad

856 IOV S.R.L. Arad

857 IRIS PATISERIE S.R.L. Arad

858 JIMMY PRODIMPEX S.R.L. Arad

859 JVCOMP S.R.L. Arad

860 KERN S.R.L. Arad

861 KETI G S.R.L. Arad

862 L & W S.R.L. Arad

863 LA NEAMTU PESCAR S.R.L. Arad

864 LACTO FOOD S.R.L. Arad

865 LAGD ALBIS Arad

866 LAMARA PRODCOM S.R.L. Arad

867 LAUR COMIMPEX S.R.L. Arad

868 LAURUL S.A. Arad

869 LAVI PROD S.R.L. Arad

870 LAZAR & SOHNE S.R.L. Arad

871 LEGEND COMPANY S.R.L. Arad

872 LIBELULA PRODIMPEX S.R.L. Arad

873 LIPOMIN S.A. Arad

874 LORENA COMPANY PRODUCT S.R.L. Arad

875 LUBIANCO S.R.L. Arad

876 MACINATOAREA S.R.L. Arad

877 MACU COMPANY S.R.L. Arad

Pag. 49 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 50: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

878 MAIERCOM S.R.L. Arad

879 MALPANE S.R.L. Arad

880 MAREM IMPEX PROD SERV COM Arad

881 MAREM S.R.L. Arad

882 MARIE HELENE S.R.L. Arad

883 MARY LUCY IMPEX S.R.L. Arad

884 MAX & EMIL S.R.L. Arad

885 MAYERNYIK S.R.L. Arad

886 MEDIMEX ROMÂNIA S.R.L. Arad

887 MEL LENA S.R.L. Arad

888 MERNE PRODIMPEX S.R.L. Arad

889 METRO CASH & CARRY ROMÂNIA S.R.L. Arad

890 MIBO IMPEX S.R.L. Arad

891 MIGDAL S.R.L. Arad

892 MIKY S.R.L. Arad

893 MILI PAN S.R.L. Arad

894 MIMI S.R.L. Arad

895 MIMOZA S.R.L. Arad

896 MINU PANCOM S.R.L. Arad

897 MIONI IMPEX S.R.L. Arad

898 MISMAR COMPANY S.R.L. Arad

899 MIWELLA S.R.L. Arad

900 MOARA ACONI S.R.L. Arad

901 MOARA CAPRICORNILOR S.R.L. Arad

902 MOARA DOROBANłI S.R.L. Arad

903 MOARA DOROBANłI S.R.L. Arad

904 MOARA HERTEG S.R.L. Arad

905 MOARA SEPREUS ARL Arad

906 MOARA SINLEANI S.R.L. Arad

907 MOARA VEST S.R.L. Arad

908 MOTA IMPEX S.R.L. Arad

909 N.M.M. IMPEX S.R.L. Arad

910 NAFNAF PROD S.R.L. Arad

911 NETWORKS TRADING S.R.L. Arad

912 NIC KRIS S.R.L. Arad

913 NICK PROD S.R.L. Arad

914 NICO MONTY S.R.L. Arad

915 NICOLA SABB S.R.L. Arad

916 NORBELA S.R.L. Arad

917 NOVA PREST IMPEX S.A. Arad

918 OBERMAYER VIGH S.R.L. Arad

919 OCHIS S.R.L. Arad

920 PALMAR VALI S.R.L. Arad

921 PALMIT S.R.L. Arad

922 PAMA IMPEX S.R.L. Arad

923 PAN PRO S.R.L. Arad

924 PANIBOR S.R.L. Arad

925 PANICOM ADI S.R.L. Arad

926 PANIEXTRA S.R.L. Arad

927 PANPRO S.R.L. Arad

928 PAS PAN COM S.R.L. Arad

929 PASĂREA PARADISULUI Arad

930 PETRA PROD S.A. Arad

931 PITAC PAN S.R.L. Arad

932 PIVNIłELE BIRAUAS S.R.L. Arad

933 POMODORO BOEMA S.R.L. Arad

934 POPAZIM S.R.L. Arad

935 POPPAN 97 S.R.L. Arad

936 POSADA S.R.L. Arad

937 PREMIER S.R.L. Arad

Pag. 50 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 51: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

938 PRESMO S.R.L. Arad

939 PRIMA PAN S.R.L. Arad

940 PRO PAN S.R.L. Arad

941 PRODAGRO CETATE S.R.L. Arad

942 PRODALCOMAT S.R.L. Arad

943 PRODALIM S.R.L. Arad

944 PURTAN S.R.L. Arad

945 R.B. PROD S.R.L. Arad

946 R. CABLE R. S.R.L. Arad

947 RAGNA S.R.L. Arad

948 RATIOWEST S.R.L. Arad

949 RAZFANCOM S.R.L. Arad

950 RESCO S.A. Arad

951 RIBANA S.R.L. Arad

952 RO MARG PROD S.R.L. Arad

953 ROMPRESTARI S.A. Arad

954 ROPILIN IMPEX S.R.L. Arad

955 ROSALEDA S.R.L. Arad

956 S.A. AGRODOR Arad

957 S.A. AGROVEST Arad

958 S.A. COMBINATUL AGROINDUSTRIAL CURTICI Arad

959 SALLY & BETY S.R.L. Arad

960 SAM S.R.L. Arad

961 SAMID AGRO S.R.L. Arad

962 SARAPREST S.R.L. Arad

963 SATURN BT S.R.L. Arad

964 SATURN PRODIMPEX S.R.L. Arad

965 SAURIS S.R.L. Arad

966 SAV S.R.L. Arad

967 SEIMAR CONSULTING S.R.L. Arad

968 SILMAR PROD S.R.L. Arad

969 SIN CONSTRUCT S.R.L. Arad

970 SOIMOS PRODIMPEX S.R.L. Arad

971 SOLAR R.I. S.R.L. Arad

972 SPICUL COPT S.R.L. Arad

973 SPICUL S.R.L. Arad

974 SPIRU PROD S.R.L. Arad

975 STACO S.R.L. Arad

976 STEFANDREE S.R.L. Arad

977 STEPANIMIXT S.R.L. Arad

978 SUPER PAN S.R.L. Arad

979 T.G.M. S.R.L. Arad

980 TEHNOCHEMICAL LTD S.R.L. Arad

981 TEOMI S.R.L. Arad

982 TIB DOR PRODCOM S.R.L. Arad

983 TIRAMISU S.R.L. Arad

984 TOMOIOAGA L. S.R.L. Arad

985 TREPI COMPANY S.R.L. Arad

986 TROIE S.R.L. Arad

987 TUTI FITT S.R.L. Arad

988 UKA S.R.L. Arad

989 UNICOM CARGO S.R.L. Arad

990 UNIVERSAL FOOD 2002 S.R.L. Arad

991 VASIPREST S.R.L. Arad

992 VIDEOMATIC S.R.L. Arad

993 VLADMOPAN S.R.L. Arad

994 VOINIC S.R.L. Arad

995 VULTURII COMERł GENERAL S.R.L. Arad

996 VV MINIS Arad

997 WINE PRINCESS S.R.L. Arad

Pag. 51 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 52: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

998 WOLF SAURIS S.R.L. Arad

999 WOLFF NEKTAR S.R.L. Arad

1000 ZABOS S.A.M. S.R.L. Arad

1001 ZANETI S.R.L. Arad

1002 ZOHODI S.R.L. Arad

1003 53 ALEX S.R.L. Argeş

1004 ABATORUL S.A. Argeş

1005 ACHIMEX S.R.L. Argeş

1006 ADLAS 2000 COM S.R.L. Argeş

1007 AGNOLIA COM 2005 S.R.L. Argeş

1008 AGOFLORIS S.R.L. Argeş

1009 AGROLACT COSESTI S.R.L. Argeş

1010 AGROMEC S.A. Argeş

1011 AIASC VULPEŞTI Argeş

1012 ALEX PANIROM S.R.L. Argeş

1013 ALEX STAR S.R.L. Argeş

1014 ALEX & THEO PARTY S.R.L. Argeş

1015 ALMA ROM ENGINEERING Argeş

1016 ALPIN PRODAL S.R.L. Argeş

1017 AMERCOM S.R.L. Argeş

1018 AMFORA PLUS TRANS S.R.L. Argeş

1019 ANA MONICA S.R.L. Argeş

1020 ANA PANIRON GRUP S.R.L. Argeş

1021 ANA PAT COMERł 2005 S.R.L. Argeş

1022 ANDRIS S.R.L. Argeş

1023 ANKOSEM ULPRO S.R.L. Argeş

1024 ARG PAN S.R.L. Argeş

1025 ARGECOMB S.A. Argeş

1026 ARGESIS COM S.R.L. Argeş

1027 ARGPAN S.A. Argeş

1028 AROMET STAND PROD S.R.L. Argeş

1029 AS FOOD IND S.R.L. Argeş

1030 ATU MARKETING ŞI VÂNZĂRI S.R.L. Argeş

1031 BADEA S.R.L. Argeş

1032 BAGHERA S.R.L. Argeş

1033 BALABAN DELICIA S.R.L. Argeş

1034 BEAUTY SALON DESING S.R.L. Argeş

1035 BISPAN JUNIOR 02 S.R.L. Argeş

1036 BOROMIR IND S.R.L. Argeş

1037 BRADET S.R.L. Argeş

1038 BUNI SWUIT DISTRIBUTION S.R.L. Argeş

1039 CALITAS COM S.R.L. Argeş

1040 CAMPION S.R.L. Argeş

1041 CARBURO PRODCENTER S.R.L. Argeş

1042 CARMEN S.R.L. Argeş

1043 CELENSION SCORPIO S.R.L. Argeş

1044 CERBU PROD S.R.L. Argeş

1045 CERBUL PROD S.R.L. Argeş

1046 CERES S.A. Argeş

1047 CHERESTA DÂMBOVICIOARA S.R.L. Argeş

1048 CHIPIMPEX S.R.L. Argeş

1049 CINA FORTUNA S.R.L. Argeş

1050 CLAMINA PROD S.R.L. Argeş

1051 CLIF S.R.L. Argeş

1052 COD BAD CENTER S.R.L. Argeş

1053 COLEUS AG. S.R.L. Argeş

1054 COM TOTAL BUSSINES S.R.L. Argeş

1055 COMARGROS S.R.L. Argeş

1056 COSCO VELE S.R.L. Argeş

1057 CRICRI GRUP S.R.L. Argeş

Pag. 52 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 53: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1058 CRISTALEX GROUP S.R.L. Argeş

1059 CRIZANTEMA S.R.L. Argeş

1060 D.M. START S.R.L. Argeş

1061 DACONI INTERNAłIONAL Argeş

1062 DANY DTC GOLD 2006 S.R.L. Argeş

1063 DANY PANIF PROD S.R.L. Argeş

1064 DANY SPIC S.R.L. Argeş

1065 DECEBAL EXCLUSIV S.R.L. Argeş

1066 DEMIN S.R.L. Argeş

1067 DENISA COM S.R.L. Argeş

1068 DIANTHUS COMPANY S.R.L. Argeş

1069 DINCUDAVA S.R.L. Argeş

1070 DINIK MAR ARG S.R.L. Argeş

1071 DM START S.R.L. Argeş

1072 DR. OETKER RO S.R.L. Argeş

1073 DUAL MORĂRIT PANIF. S.R.L. Argeş

1074 DUCON S.R.L. Argeş

1075 DUMALEX ICE CREAM S.R.L. Argeş

1076 EDELWAIS S.R.L. Argeş

1077 ELANDRA INTERNAłIONAL S.A. Argeş

1078 EMA PANIFALEX S.R.L. Argeş

1079 EMIR CAPITAL S.R.L. Argeş

1080 EUROL INDUSTRIES 97 S.R.L. Argeş

1081 EUROPAN PROD S.A. Argeş

1082 EUROSORI GRUP S.R.L. Argeş

1083 EVERESTION S.R.L. Argeş

1084 EXCEPTION STYLE MOB 2004 S.R.L. Argeş

1085 EXOTICA MAIS S.R.L. Argeş

1086 EXPRESS 95 COMIMPEX S.R.L. Argeş

1087 FAMILY SYMON RECORD S.R.L. Argeş

1088 FAVORIT S.R.L. Argeş

1089 FILMAR S.R.L. Argeş

1090 FLOR PANIF 2002 S.R.L. Argeş

1091 FORTEX S.R.L. Argeş

1092 FUCHS CONDIMENTE RO S.R.L. Argeş

1093 FULGERUL S.R.L. Argeş

1094 GARDENA PRODUCTION S.R.L. Argeş

1095 GENECO DIVERTIS S.R.L. Argeş

1096 GEODAN SUPERPAN S.R.L. Argeş

1097 GEODUM CLASIC S.R.L. Argeş

1098 GEORGE IMPEX S.R.L. Argeş

1099 GESIAN EXCLUSIV PAN S.R.L. Argeş

1100 GIDONIS S.R.L. Argeş

1101 GITA IMPEX S.R.L. Argeş

1102 GRAULET S.R.L. Argeş

1103 HAIDUC UNIVERS S.R.L. Argeş

1104 HAUST FESTA S.R.L. Argeş

1105 HEVI S.R.L. Argeş

1106 HONEYLAND 2000 S.R.L. Argeş

1107 HOXE TOP TEN S.R.L. Argeş

1108 IDEAL IMPEX S.R.L. Argeş

1109 ILSA COM S.R.L. Argeş

1110 IMPEX FAUR S.R.L. Argeş

1111 INCOSTAR S.A. Argeş

1112 INSTANT ECLIPS S.R.L. Argeş

1113 IODALDI ANDA S.R.L. Argeş

1114 ISABELLE INTERNAłIONAL S.R.L. Argeş

1115 ISDUM IMPEX S.R.L. Argeş

1116 ITALIA BSR S.R.L. Argeş

1117 ITSOC S.R.L. Argeş

Pag. 53 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 54: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1118 IULICOM PATY 95 S.R.L. Argeş

1119 KLAUS S.R.L. Argeş

1120 KRISROMY S.R.L. Argeş

1121 KUBO DOMENICOS S.R.L. Argeş

1122 LACTAG S.A. Argeş

1123 LADIMPEX S.R.L. Argeş

1124 LADY MARIA S.R.L. Argeş

1125 LAVING DU SUPER S.R.L. Argeş

1126 LAZAR&CO SNC SLATINA Argeş

1127 LIBERTATEA GEO VAS S.R.L. Argeş

1128 LIRA STAR 92 S.R.L. Argeş

1129 LIZMAR NT'60 S.R.L. Argeş

1130 LONG LIFE CONTACT S.R.L. Argeş

1131 LORIROBERT S.R.L. Argeş

1132 LUMIMPEX SEBCAR S.R.L. Argeş

1133 MAGIC GT S.R.L. Argeş

1134 MAGIC S.R.L. Argeş

1135 MARADRIMEX S.R.L. Argeş

1136 MARTA PRINCEPS S.R.L. Argeş

1137 MARY GILBERT S.R.L. Argeş

1138 MASERG S.R.L. Argeş

1139 MEREDITHRO S.R.L. Argeş

1140 METRO CASH & CARRY S.R.L. Argeş

1141 MIAPOL ARG. S.R.L. Argeş

1142 MIBOS PROJECT S.R.L. Argeş

1143 MICIDAMIF S.R.L. Argeş

1144 MIHAELA ŞI IOANA S.R.L. Argeş

1145 MINI BAR CACTUS S.R.L. Argeş

1146 MIRO PATI 2003 S.R.L. Argeş

1147 MISIVA PRISECEANU S.R.L. Argeş

1148 MOARA STEFAN S.R.L. Argeş

1149 MOARA CU NOROC ARGEŞ S.R.L. Argeş

1150 MOARA MALURENI S.R.L. Argeş

1151 MOBIL COMINVEST S.R.L. Argeş

1152 MUNTEANCA S.R.L. Argeş

1153 MUNTENIA S.R.L. Argeş

1154 N.L. LUCK PREST S.R.L. Argeş

1155 NICHIDENT S.R.L. Argeş

1156 NICOLINA S.R.L. Argeş

1157 NONBEMA PANIFIC S.R.L. Argeş

1158 NOVA COM PROD 2002 S.R.L. Argeş

1159 OLIMP AGRICOM S.R.L. Argeş

1160 PACSI PAT PROD COM S.R.L. Argeş

1161 PAN STIL S.R.L. Argeş

1162 PANFLORIS Argeş

1163 PANI ENTERPRISE S.R.L. Argeş

1164 PANIF CIORTAN S.R.L. Argeş

1165 PANIMAR GRUP 2000 S.R.L. Argeş

1166 PATI PAN MARIANO S.R.L. Argeş

1167 PATI SEMI SIMPAT S.R.L. Argeş

1168 PATIBAR GLADIOLA S.R.L. Argeş

1169 PATIPANIF COSEM ALEX S.R.L. Argeş

1170 PATISERV EUROPAN S.R.L. Argeş

1171 PATISIM S.R.L. Argeş

1172 PATRIS S.R.L. Argeş

1173 PATY CREM COMERT S.R.L. Argeş

1174 PATY LAUR GORG S.R.L. Argeş

1175 PEDRO MARA PAN S.R.L. Argeş

1176 PIATRA CRAIULUI S.R.L. Argeş

1177 PIC S.A. Argeş

Pag. 54 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 55: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1178 PICIOR DE PARIS S.R.L. Argeş

1179 POIENARI AG S.A. Argeş

1180 POLNIC S.R.L. Argeş

1181 PRODLACT S.A. Argeş

1182 PROFEX UNICO S.R.L. Argeş

1183 PVV STEFANEŞTI Argeş

1184 QUARK S.R.L. Argeş

1185 RADIC STAR S.R.L. Argeş

1186 RADOR A&E S.R.L. Argeş

1187 RALYE S.R.L. Argeş

1188 RG PAN S.A. Argeş

1189 RIZICA S.R.L. Argeş

1190 ROBERTINO ENTERPRISE Argeş

1191 ROBYSTAR CRISTAL S.R.L. Argeş

1192 ROMCOLET AG S.R.L. Argeş

1193 RUVA CORA S.R.L. Argeş

1194 S.A. ALBINAHUMELE S.A. Argeş

1195 S.A. CORADO Argeş

1196 S.A. ÎNFRĂłIREA JUGUR Argeş

1197 S.A. SEMINA Argeş

1198 S.A. SPICUL CALDARARU Argeş

1199 S.A. VALEA SLĂNICULUI Argeş

1200 S.I.L.D.V.B. COM S.A. Argeş

1201 SAMPRES S.A. Argeş

1202 SANZIANA - LUCIANA S.R.L. Argeş

1203 SERVAGROMEC S.A. Argeş

1204 SERVDIV S.R.L. Argeş

1205 SIF S.R.L. Argeş

1206 SILMAN PAN S.R.L. Argeş

1207 SIMA PROD 2000 S.R.L. Argeş

1208 SIMARNICO PIT S.R.L. Argeş

1209 SINKOMAR S.R.L. Argeş

1210 SIO IMPEX S.R.L. Argeş

1211 SOARE RUCAR S.R.L. Argeş

1212 SOC. AGRICOLA IZVOR Argeş

1213 SOLENA S.R.L. Argeş

1214 SONIMPEX SERV COM S.R.L. Argeş

1215 SORANA BUSSINES ROM S.R.L. Argeş

1216 SORELA SNC Argeş

1217 SPICUL BRÂNCOVENESC S.R.L. Argeş

1218 SPICUL DE AUR PRODIMP S.R.L. Argeş

1219 STANDARD MONDOPAN GRUP S.R.L. Argeş

1220 STAR DANOTEX 2002 S.R.L. Argeş

1221 SUINTEST OARJA S.A. Argeş

1222 SUPERPAN GEOPROD S.R.L. Argeş

1223 SUPERPRODCOM S.R.L. Argeş

1224 T.C. AFFAIRES S.R.L. Argeş

1225 T. MUNTENIA S.A. Argeş

1226 TEHNIC COMPLEX S.R.L. Argeş

1227 TEMIPLASTM.T. S.R.L. Argeş

1228 TIGRIS CO Argeş

1229 UN BĂIAT ŞI O FATĂ S.R.L. Argeş

1230 UNIREXIM S.R.L. Argeş

1231 V.V. STEFANESTI Argeş

1232 VALAHIA 2002 S.R.L. Argeş

1233 VALLER TRANS 2003 S.R.L. Argeş

1234 VALMAR ELMEC S.A. Argeş

1235 VASIVALCOR S.R.L. Argeş

1236 VEL PITAR SA Argeş

1237 VERMIRAL GRUP S.R.L. Argeş

Pag. 55 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 56: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1238 VICENTIU S.R.L. Argeş

1239 VIITORUL S.R.L. Argeş

1240 VINALCOOL ARGEŞ S.A. Argeş

1241 VITAL AVI NATURAL S.R.L. Argeş

1242 VLASIA S.R.L. Argeş

1243 ZARIS AUTOCOM S.R.L. Argeş

1244 ZEA MAYS WALTER S.R.L. Argeş

1245 ACVILA PRODCOM S.R.L. Bacău

1246 ADELINA PRODCOM S.R.L. Bacău

1247 ADINA S.R.L. Bacău

1248 AFAI S.R.L. BACĂU Bacău

1249 AGRICOLA INTERNAłIONAL S.A. Bacău

1250 AGRO SIRET ZOO IND S.R.L. Bacău

1251 AGROMEC CIORASTI S.A. Bacău

1252 AGROPAM S.R.L. Bacău

1253 AGROPAN S.R.L. Bacău

1254 AGROSIRET ZOO IND S.R.L. Bacău

1255 AGROTEHNOGRUP S.A. Bacău

1256 AGROTERM S.R.L. Bacău

1257 AGROVIN PROD IMPEX S.R.L. Bacău

1258 AICBAC S.A. Bacău

1259 ALBRAU S.A. Bacău

1260 ALIMENTA S.A. Bacău

1261 ALIMON S.A. Bacău

1262 ALMERA INTERNAłIONAL S.R.L. Bacău

1263 ALRLECHIN S.R.L. Bacău

1264 AMURG COM SERV S.R.L. Bacău

1265 ANDOGEL S.R.L. Bacău

1266 ANIMA S.R.L. Bacău

1267 ANSIM S.R.L. Bacău

1268 ANTARCTICA S.R.L. Bacău

1269 ANTARES S.R.L. Bacău

1270 ANVERCOM S.R.L. Bacău

1271 APICOLA S.R.L. BACĂU Bacău

1272 APISALE COM S.R.L. Bacău

1273 APOLO IMPEX S.R.L. Bacău

1274 ARES GROUP S.R.L. Bacău

1275 ARTETINA IMPEX S.R.L. Bacău

1276 ASOCIAłIA VALEA ASAULUI Bacău

1277 BARTOLO PRODCOM S.R.L. Bacău

1278 BERE LICHIOR MĂRGINENI S.A. Bacău

1279 BI&DI PROD COM S.R.L. Bacău

1280 BILLA ROMÂNIA S.R.L. Bacău

1281 BIM IMPEX S.A. Bacău

1282 BOB DE GRÂU S.R.L. Bacău

1283 BONIS DISTRIBUTION S.R.L. Bacău

1284 BONITO S.R.L. Bacău

1285 BRAN PROD S.R.L. Bacău

1286 BRIO STYLE S.R.L. Bacău

1287 BUNGHEZ PROD COM S.R.L. Bacău

1288 CAB ELIA S.R.L. Bacău

1289 CARABAT SNC Bacău

1290 CARMUN S.R.L. Bacău

1291 CASA DE VINURI DEALU MORII Bacău

1292 CASA DE VINURI ZELETIN Bacău

1293 CEREAL S.R.L. Bacău

1294 CLAODANI S.R.L. Bacău

1295 COFETĂRIA PASAJ S.R.L. Bacău

1296 COMBINOM S.R.L. Bacău

1297 COMCEREAL S.R.L. Bacău

Pag. 56 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 57: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1298 COMIRAJ S.R.L. Bacău

1299 COMNIA S.R.L. Bacău

1300 COMNICOL S.R.L. Bacău

1301 COMPLEX SELECT S.A. Bacău

1302 COMSUPERLUX S.R.L. Bacău

1303 CONAGRA S.A. Bacău

1304 CONFIDENT COM S.R.L. Bacău

1305 CONSPRODAN S.R.L. Bacău

1306 CONSTALIN S.R.L. Bacău

1307 COPRESTUR S.R.L. Bacău

1308 CORNELIU S.R.L. Bacău

1309 COSERARIU & CO SNC Bacău

1310 CRIOTIS COMIXT S.R.L. Bacău

1311 CRIZANTEMA S.R.L. Bacău

1312 CROCO S.R.L. Bacău

1313 CRUSON IMPEX S.R.L. Bacău

1314 DAIZO MULTIMAG S.R.L. Bacău

1315 DANILAV S.R.L. Bacău

1316 DEGETELU PREST S.R.L. Bacău

1317 DEPCOINF MBD S.R.L. Bacău

1318 DINPAN S.R.L. Bacău

1319 DISTIVIN S.R.L. Bacău

1320 DOBROVAT SNC Bacău

1321 DORISANO S.R.L. Bacău

1322 DRIVER S.R.L. Bacău

1323 DUMITRU S.R.L. Bacău

1324 DUTRAMOS AGROIMPEX S.R.L. Bacău

1325 E&S CO TRADING S.R.L. Bacău

1326 EDUARD S.R.L. Bacău

1327 EFICIENT S.R.L. Bacău

1328 ELANCO S.R.L. Bacău

1329 ELGAMO PROD S.R.L. Bacău

1330 ELPHMOB S.R.L. Bacău

1331 EUGPROD S.R.L. Bacău

1332 EURONIC S.R.L. Bacău

1333 EUROPROD S.A. Bacău

1334 FADMAR PRODCOM COM S.R.L. Bacău

1335 FANIPREST S.R.L. Bacău

1336 FELIX GIS S.R.L. Bacău

1337 FIDOLO COM S.R.L. Bacău

1338 FIDOR S.R.L. Bacău

1339 FLOREA NEAGOIE SNC Bacău

1340 FLORICON S.R.L. Bacău

1341 FREGATA IMPEX S.R.L. Bacău

1342 FUNAPES S.R.L. Bacău

1343 GABRIELA S.R.L. Bacău

1344 GEBO IMPEX S.R.L. Bacău

1345 GEMENII S.R.L. Bacău

1346 GHIMEXIM S.R.L. Bacău

1347 GICĂ COMPANY S.R.L. Bacău

1348 GRÂUL DE AUR IMPEX S.R.L. Bacău

1349 GREX COM S.R.L. Bacău

1350 GRIGORDAN S.R.L. Bacău

1351 GRIGORE SNC Bacău

1352 HAIDUC S.R.L. Bacău

1353 HELIANTHUS S.R.L. Bacău

1354 HRIGELA S.R.L. Bacău

1355 IACOB ŞI FII S.R.L. Bacău

1356 IGREXCOM S.R.L. Bacău

1357 IMPEX UNION S.R.L. Bacău

Pag. 57 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 58: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1358 INAN IMPEX S.R.L. Bacău

1359 INTERAGROALIMENT S.R.L. Bacău

1360 ÎNTREPRINZĂTORUL S.R.L. Bacău

1361 IVOEXIM S.R.L. Bacău

1362 KARINCOM S.R.L. Bacău

1363 KESAN IMPEX S.R.L. Bacău

1364 KOLFA RO PREST S.R.L. Bacău

1365 L&DL INTERNAłIONAL S.R.L. Bacău

1366 LA MAXIM SNC Bacău

1367 LABORATOR CARMANGERIE ADRIAN S.R.L. Bacău

1368 LAPAN S.R.L. Bacău

1369 LEASING GROUP S.R.L. Bacău

1370 LINPAN S.R.L. Bacău

1371 LUNANGELS S.R.L. Bacău

1372 MAFTEI VD SNC Bacău

1373 MAGECA IMPEX S.R.L. Bacău

1374 MARABA EXIM S.R.L. Bacău

1375 MARCHIZ EXIM S.R.L. Bacău

1376 MARCIB S.R.L. Bacău

1377 MARLACT S.R.L. Bacău

1378 MELIAS S.R.L. Bacău

1379 MELOS S.R.L. Bacău

1380 MEOLACOMAN & CO S.R.L. Bacău

1381 MERCUR SERVICE S.R.L. Bacău

1382 MEROPSMINCIOAGĂ & FII Bacău

1383 METRO CASH & CARRY S.R.L. Bacău

1384 MIGVOX S.R.L. Bacău

1385 MILIV S.R.L. Bacău

1386 MIRALEX S.R.L. Bacău

1387 MIRAUS GAMES S.R.L. Bacău

1388 MIXT ULDER & ZANA S.R.L. Bacău

1389 MODCOMTEC S.R.L. Bacău

1390 MOLDOVIN S.R.L. Bacău

1391 MOPEXIM S.R.L. Bacău

1392 MOPREST S.R.L. Bacău

1393 MORATICU PREST S.R.L. Bacău

1394 MORINEX CREGANIS IORDACHE Bacău

1395 MULINO S.R.L. Bacău

1396 MUV S.R.L. Bacău

1397 NANA COM S.R.L. Bacău

1398 NECPANPROD COM S.R.L. Bacău

1399 NEGHINITA COM S.R.L. Bacău

1400 NICBAC PROD S.R.L. Bacău

1401 NISVAL S.R.L. Bacău

1402 OAZI S.R.L. Bacău

1403 OBA S.R.L. Bacău

1404 OLSTAN S.R.L. Bacău

1405 ONCICA SNC Bacău

1406 ONEŞTEANCA S.R.L. Bacău

1407 PAMBAC S.A. Bacău

1408 PANCERES IMPEX S.R.L. Bacău

1409 PANDIVERS PRODUCT S.R.L. Bacău

1410 PANEM COM S.R.L. Bacău

1411 PANFLORIS S.R.L. Bacău

1412 PANIBON S.R.L. Bacău

1413 PANIFICAłIE GRUP S.R.L. Bacău

1414 PANIMON S.A. Bacău

1415 PANON PRODUCT S.R.L. Bacău

1416 PASSIONE EXIM S.R.L. Bacău

1417 PATIKAT S.R.L. Bacău

Pag. 58 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 59: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1418 PERTUTTI S.R.L. Bacău

1419 PITON S.R.L. Bacău

1420 PLATSOM S.R.L. Bacău

1421 PRIMA GRUP COMPANY S.R.L. Bacău

1422 PRIMA PARK S.R.L. Bacău

1423 PROACTIV S.R.L. Bacău

1424 PROAMY S.R.L. Bacău

1425 PROD VICOMIR S.R.L. Bacău

1426 PRODIŞ IMPORT EXPORT S.R.L. Bacău

1427 PRODSEC S.R.L. Bacău

1428 PRODUSERVICE S.R.L. Bacău

1429 PRUDENT IMPEX S.R.L. Bacău

1430 PULSAR S.R.L. Bacău

1431 RACOV S.R.L. Bacău

1432 REYMAR S.R.L. Bacău

1433 RIALDO PREST S.R.L. Bacău

1434 RO EGERA S.R.L. Bacău

1435 ROBERTSIMO S.R.L. Bacău

1436 RODEG PROD COM S.R.L. Bacău

1437 ROSID PROD S.R.L. Bacău

1438 S.A. CETATUIA Bacău

1439 S.A. FILIPAN AFJ Bacău

1440 S.A. ROMCO Bacău

1441 S.A. UNIREA GAICEANA Bacău

1442 SACEFI S.R.L. Bacău

1443 SALBAC DRY SALAMI S.R.L. Bacău

1444 SALINA TG. OCNA S.A. Bacău

1445 SALMAR PROD S.R.L. Bacău

1446 SANDY CIP S.R.L. Bacău

1447 SATVA GROUP S.R.L. Bacău

1448 SAVEN S.R.L. Bacău

1449 SC ALMERA INTERNATIONAL S.R.L. Bacău

1450 SELECT COM S.R.L. Bacău

1451 SELENA S.R.L. Bacău

1452 SELGROS CASH & CARRY S.R.L. Bacău

1453 SEPRAG S.A. Bacău

1454 SERGIO COM S.R.L. Bacău

1455 SERV GELI PROD S.R.L. Bacău

1456 SERVGONA S.R.L. Bacău

1457 SIDELMAD S.R.L. Bacău

1458 SOCIU & PASCARIU S.R.L. Bacău

1459 SONG S.R.L. Bacău

1460 SORALEX S.R.L. Bacău

1461 SPICPAT S.R.L. Bacău

1462 STEF BIANCA S.R.L. Bacău

1463 STOLERU BUSUIOC SNC Bacău

1464 SUBLIM COM S.R.L. Bacău

1465 SUPERPANLUX S.R.L. Bacău

1466 TAMAS STEFAN IMPEX S.R.L. Bacău

1467 TAMYV COMP S.R.L. Bacău

1468 TEMATER S.R.L. Bacău

1469 TENEXIM SPORT S.R.L. Bacău

1470 TIBERIAS 2000 S.R.L. Bacău

1471 TIC TRADING S.R.L. Bacău

1472 TRABZON S.R.L. Bacău

1473 TRAIST CORN S.R.L. Bacău

1474 TRANSAX S.R.L. Bacău

1475 TRANSICOR S.R.L. Bacău

1476 TREI SPICE PROD S.R.L. Bacău

1477 TRIBATEX S.R.L. Bacău

Pag. 59 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 60: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1478 TROTUŞUL S.A. Bacău

1479 UNICOS S.R.L. Bacău

1480 URAN S.R.L. Bacău

1481 VALERIAN S.R.L. Bacău

1482 VAROLI IMPEX S.R.L. Bacău

1483 VEDONA INVEST S.R.L. Bacău

1484 VINBLANC EXTRA S.R.L. Bacău

1485 VITIPROD S.R.L. Bacău

1486 YOUR FRIEND S.R.L. Bacău

1487 ZACS S.R.L. Bacău

1488 ZEDUPAN S.R.L. Bacău

1489 ABACUS TRADE S.R.L. Bihor

1490 ABATOR DARA S.R.L. Bihor

1491 ABRUMAR S.R.L. Bihor

1492 ACA BIHOR S.R.L. Bihor

1493 AFRODA COM S.R.L. Bihor

1494 AFUNGO COMIMPEX S.R.L. Bihor

1495 AGRINSAL S.A. Bihor

1496 AGROING S.R.L. Bihor

1497 AGROMEC VALEA LUI MIHAI Bihor

1498 AGROMIX VOIEVOZI S.R.L. Bihor

1499 AGROSARA S.R.L. Bihor

1500 AILA AP S.R.L. Bihor

1501 ALADIN PROD S.R.L. Bihor

1502 ALEVIN COM S.R.L. Bihor

1503 ALMOPAN S.R.L. Bihor

1504 ALTOSTRATOS S.R.L. Bihor

1505 AMURG PREST COM S.R.L. Bihor

1506 ANA PANTIS S.R.L. Bihor

1507 ANAMARIA PAN S.R.L. Bihor

1508 ANDROMICOM S.R.L. Bihor

1509 ANEMONA IMPEX S.R.L. Bihor

1510 ANGELMAN S.R.L. Bihor

1511 ANIMA SERV S.R.L. Bihor

1512 ARDELEAN COMIMPEX S.R.L. Bihor

1513 ARMADUMA S.A. Bihor

1514 ARTEX S.R.L. Bihor

1515 ATTIMOND GROUP S.R.L. Bihor

1516 AVICOLA S.A. ORADEA Bihor

1517 AVICOLA S.A. SALONTA Bihor

1518 AVRELI IMPEX S.R.L. Bihor

1519 B.P.P. IMPORT EXPORT S.R.L. Bihor

1520 BACUS S.R.L. Bihor

1521 BAROSAN SERV COM S.R.L. Bihor

1522 BARTOK COZONAC S.R.L. Bihor

1523 BARTOS PROD S.R.L. Bihor

1524 BASEL S.A. Bihor

1525 BATER PROD S.R.L. Bihor

1526 BEDE S.R.L. Bihor

1527 BETAROM IMPEX S.R.L. Bihor

1528 BIAHEN S.R.L. Bihor

1529 BIAMAR PREST S.R.L. Bihor

1530 BIOLACT BIHOR S.R.L. Bihor

1531 BIRHEN COMPEX S.R.L. Bihor

1532 BLUESCHI TRADING S.R.L. Bihor

1533 BOBILOR COMPLEX S.R.L. Bihor

1534 BODIVA S.R.L. Bihor

1535 BOMIRAD COM S.R.L. Bihor

1536 BONCA PROD S.R.L. Bihor

1537 BONIM IMPEX S.R.L. Bihor

Pag. 60 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 61: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1538 BONPANE S.R.L. Bihor

1539 BORLA S.R.L. Bihor

1540 BOSCOVIVO S.R.L. Bihor

1541 BRUTĂRIA SUTODE NAGY S.R.L. Bihor

1542 BUCARA IMPEXP S.R.L. Bihor

1543 BUNEXIM S.R.L. Bihor

1544 BUNII PROD S.R.L. Bihor

1545 BURU SERVIO S.R.L. Bihor

1546 C & H PRODLEMN S.R.L. Bihor

1547 CAFE FRAPE S.R.L. Bihor

1548 CANADOR TEXIM S.R.L. Bihor

1549 CARDIANA IMPEX S.R.L. Bihor

1550 CARLOS PRODIMPEX S.R.L. Bihor

1551 CARMAN PRODUCTION GRUP S.R.L. Bihor

1552 CARMANGERIE TAVI BOGDAN S.R.L. Bihor

1553 CARMINA COM S.R.L. Bihor

1554 CHEREGI PROD S.R.L. Bihor

1555 CHINTOFLOR CONSTRUCT S.R.L. Bihor

1556 CIBAROM COM S.R.L. Bihor

1557 CICA EXPRES S.R.L. Bihor

1558 CIDOR SERV S.R.L. Bihor

1559 CIMPANEII PREST S.R.L. Bihor

1560 CIORCHIN COMEXIM S.R.L. Bihor

1561 Cipopan S.R.L. Bihor

1562 CIPRIANO SERV S.R.L. Bihor

1563 CISTAN COMIMPEX S.R.L. Bihor

1564 CLASIC COMEX S.R.L. Bihor

1565 CLEICHEN IMPEX S.R.L. Bihor

1566 COCA COLA HBC ROMÂNIA S.R.L. Bihor

1567 COLUMN COOP SIMIAN Bihor

1568 COMEFRATA EMANUEL S.R.L. Bihor

1569 COMIMPEX GITAN S.R.L. Bihor

1570 COMINCA S.A. Bihor

1571 COMPANIA ORIZONT S.R.L. Bihor

1572 COMPANITAS S.R.L. Bihor

1573 CONSTANTIN PROD COM Bihor

1574 CONSUM COOP BRATCA Bihor

1575 CONSUM COOP DIOSIG Bihor

1576 CONSUM COOP DOBRESTI Bihor

1577 CONSUM COOP SACUIENI Bihor

1578 CONSUM COOP VALEA LUI MIHAI Bihor

1579 CONSUM COOP SĂLARD Bihor

1580 CONTRAS COM S.R.L. Bihor

1581 CONVAROM S.R.L. Bihor

1582 CORAL COMEXIM S.R.L. Bihor

1583 CORALIM EXIM Bihor

1584 CORNET S.R.L. Bihor

1585 COSDUL S.R.L. Bihor

1586 COSTDUL AGROPROD S.R.L. Bihor

1587 CRISENA PROD S.R.L. Bihor

1588 CRYPTON IMPEX S.R.L. Bihor

1589 DAGNES PRODCOM S.R.L. Bihor

1590 DALI FLOR S.R.L. Bihor

1591 DANON COM S.R.L. Bihor

1592 DANY PROD COM S.R.L. Bihor

1593 DARCOVERIS S.R.L. Bihor

1594 SOC. DE COMERł ŞI SERVICII S&T S.R.L. Bihor

1595 DELIFOOD PROD S.R.L. Bihor

1596 DELIFRUCT S.R.L. Bihor

1597 DESERT S.R.L. Bihor

Pag. 61 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 62: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1598 DINELIA IMPEX S.R.L. Bihor

1599 DISTINCT COMIMPEX S.R.L. Bihor

1600 DOLARY PROD PAN S.R.L. Bihor

1601 DOR VALEXIM S.R.L. Bihor

1602 DORBOB PROD S.R.L. Bihor

1603 DORIDIN S.R.L. Bihor

1604 DORKAVAR PRODIMPEX S.R.L. Bihor

1605 DORLACT S.R.L. Bihor

1606 DRIMBONE EXIM S.R.L. Bihor

1607 DUNAV S.R.L. Bihor

1608 ECOSANACOM S.R.L. Bihor

1609 EIS RUBIN KING S.R.L. Bihor

1610 ELDO COM S.R.L. Bihor

1611 ELDO PROD S.R.L. Bihor

1612 ELECTRO IOHAN S.R.L. Bihor

1613 ELISABETA PRODPAN S.R.L. Bihor

1614 EMEDITA S.R.L. Bihor

1615 EMICRIS S.R.L. Bihor

1616 ENGIROM PRODEXIM S.R.L. Bihor

1617 ENILUD PROD COM SERV S.R.L. Bihor

1618 ESTINVEST TRADING S.R.L. Bihor

1619 EUROPEAN DRINKS S.R.L. Bihor

1620 EUROPEAN FOOD S.A. Bihor

1621 EVANY DRINKS S.R.L. Bihor

1622 FABRICA DE PÂINE Bihor

1623 FALCO EXIM S.R.L. Bihor

1624 FANTI UIZEN IMPEX S.R.L. Bihor

1625 FERDINAND PATISERIE S.R.L. Bihor

1626 FIROPA IMPEX S.R.L. Bihor

1627 FLORADA PROD S.R.L. Bihor

1628 FLORAVA IMPEX S.R.L. Bihor

1629 FLORELIA PROD COMIMPEX S.R.L. Bihor

1630 FLORIAN IMPEX S.R.L. Bihor

1631 FLORIMONA S.R.L. Bihor

1632 FLOSET TRADING S.R.L. Bihor

1633 FOR UNITED S.R.L. Bihor

1634 FORVLAD SERV S.R.L. Bihor

1635 FRIGOFRUCT S.R.L. Bihor

1636 FRUCTEXPROD S.R.L. Bihor

1637 FRUITLAND S.R.L. Bihor

1638 FULGI DE NEA S.R.L. Bihor

1639 FURNICA PRESTARI S.R.L. Bihor

1640 GABI FLOR S.R.L. Bihor

1641 GI & CO IMPEX S.R.L. Bihor

1642 GIRISU NEGRU IMPEX S.R.L. Bihor

1643 GIROM PROD COM S.R.L. Bihor

1644 GLOBAL AGROPROD EXIM S.R.L. Bihor

1645 GOILEAN COM S.R.L. Bihor

1646 GOLDEN BEER ROMÂNIA S.A. Bihor

1647 GOLDEN NECTAR ROMÂNIA S.R.L. Bihor

1648 GRANI PROD S.R.L. Bihor

1649 GRANOLA S.R.L. Bihor

1650 HARRY PREST S.R.L. Bihor

1651 HE GAL PROD CO S.R.L. Bihor

1652 HOREANA S.R.L. Bihor

1653 HORTENSIA COM S.R.L. Bihor

1654 HORTIGELA COMIMPEX S.R.L. Bihor

1655 HRRI PREST S.R.L. Bihor

1656 HUANITA IMPEX S.R.L. Bihor

1657 IALOMITA S.R.L. Bihor

Pag. 62 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 63: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1658 ILIPREST S.R.L. Bihor

1659 INDALIM S.R.L. Bihor

1660 INTEGRA IMPORT EXPORT S.R.L. Bihor

1661 INTERCOOP BEIUS Bihor

1662 INTERNAłIONAL CONSTUD S.R.L. Bihor

1663 INTEROIL S.A. Bihor

1664 IONALI S.R.L. Bihor

1665 IPROD COOP Bihor

1666 IUNONA S.R.L. Bihor

1667 JP FOOD COMPANY S.A. Bihor

1668 KAEN IMPEX S.R.L. Bihor

1669 KARPAT CARNE S.R.L. Bihor

1670 KEVIN QUATR S.R.L. Bihor

1671 KING TRANS S.R.L. Bihor

1672 KONDRATOV S.R.L. Bihor

1673 KOPING DRINKS S.R.L. Bihor

1674 LACTO TRADE S.R.L. Bihor

1675 LAEDA COM S.R.L. Bihor

1676 LEGUME DE FRUCTE S.A. Bihor

1677 LEUSANA S.R.L. Bihor

1678 Livermar Pan S.R.L. Bihor

1679 LOIAL IMPEX S.R.L. Bihor

1680 LOIAL IMPEX S.R.L. Bihor

1681 LOTUS SUPERMARCHET S.A. Bihor

1682 LUGANO COMIMPEX S.R.L. Bihor

1683 LUSIEN PROD COM S.R.L. Bihor

1684 M.T.C. ROMÂNIA IMPEX S.R.L. Bihor

1685 MADONA IMPEX S.R.L. Bihor

1686 MAGAZIN MARA S.R.L. Bihor

1687 MAHATARA S.R.L. Bihor

1688 MAMA ALIA S.R.L. Bihor

1689 MARCA DONATU COM S.R.L. Bihor

1690 MARCEL PROD IMPEX S.R.L. Bihor

1691 MARCO POLO S.R.L. Bihor

1692 MARIBI EXIM S.R.L. Bihor

1693 MARNIC EXIM S.R.L. Bihor

1694 MARTY BER S.R.L. Bihor

1695 MARY CONSING S.R.L. Bihor

1696 MASTER S.A. Bihor

1697 MECAT IMPEX S.R.L. Bihor

1698 MEDMOR & Co S.R.L. Bihor

1699 MERIDIAN STAR S.R.L. Bihor

1700 MERIOTRU COM S.R.L. Bihor

1701 METRO CASH & CARRY ROMÂNIA S.R.L. Bihor

1702 METROPOL IMPEX S.R.L. Bihor

1703 MIFLORADI COM S.R.L. Bihor

1704 MILL KISS PROD S.R.L. Bihor

1705 MILLSTAR PROD S.R.L. Bihor

1706 MIRELA DIMA PROD S.R.L. Bihor

1707 MIV PROD IMPEX S.R.L. Bihor

1708 MLARIOR IMPEX S.R.L. Bihor

1709 MOARA BATAR S.R.L. Bihor

1710 MOARA CU NOROC IMPEX S.R.L. Bihor

1711 MOARA MERSIGANA S.R.L. Bihor

1712 MOARA SABINEL S.R.L. Bihor

1713 MOCANITA PROD S.R.L. Bihor

1714 MOISI SERVCOM S.R.L. Bihor

1715 NATURA PUR PROD S.R.L. Bihor

1716 NATURAVIT TRADE S.R.L. Bihor

1717 NEDPAN S.A. Bihor

Pag. 63 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 64: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1718 NELDANA RACOR S.R.L. Bihor

1719 NELMIANDRA DRINKS S.R.L. Bihor

1720 NETRO WEST GROUP S.R.L. Bihor

1721 NETROVEST S.R.L. Bihor

1722 NICOLPRODALIMENT S.R.L. Bihor

1723 NILIBELLO COM S.R.L. Bihor

1724 NOLIMA PROD S.R.L. Bihor

1725 NORIO TRADE S.R.L. Bihor

1726 NUTRIENTUL S.A. Bihor

1727 OLESALSA S.R.L. Bihor

1728 OLIDAEXIM S.R.L. Bihor

1729 OMNIUM S.R.L. Bihor

1730 ORBAN PREST COM Bihor

1731 ORIGINAL PROD S.R.L. Bihor

1732 ORIZONT EUROPLAST S.R.L. Bihor

1733 ORSIGAL S.R.L. Bihor

1734 ORTAMA IMPEX S.R.L. Bihor

1735 OTIPAN PROD S.R.L. Bihor

1736 P. VAL P.A.I. S.R.L. Bihor

1737 PANATTI IMPEX S.R.L. Bihor

1738 PANELIN S.R.L. Bihor

1739 PANEM PROD COM S.R.L. Bihor

1740 PANICOM S.R.L. Bihor

1741 PANIFICAłIA FELIX S.R.L. Bihor

1742 PANIFICAłIA S.R.L. Bihor

1743 PANIFICAłIE BEDE S.R.L., Bihor

1744 PANIFICAłIE MOLNAR S.R.L. Bihor

1745 PANIFICAłIE SPERANłA S.R.L. Bihor

1746 PANIFICAłIE TOMIS S.R.L. Bihor

1747 PANIPRIMA S.R.L. Bihor

1748 PANOLACT S.R.L. Bihor

1749 PANREDE PROD COM S.R.L. Bihor

1750 PARHAN COM S.R.L. Bihor

1751 PASCA SERV S.R.L. Bihor

1752 PASTEROL S.R.L. Bihor

1753 PATI PATISERIE S.R.L. Bihor

1754 PATIBO S.R.L. Bihor

1755 PATICOF S.R.L. Bihor

1756 PATIMIX COM S.R.L. Bihor

1757 PATISERIA AGIF S.R.L. Bihor

1758 PATISERIA TREI ZORELE S.R.L. Bihor

1759 PATRION S.R.L. Bihor

1760 PELES COMPREST S.R.L. Bihor

1761 PETROLSUB S.A. Bihor

1762 PINGU S.R.L. Bihor

1763 PKPPROD S.R.L. Bihor

1764 PODGORIA PATISERIE S.R.L. Bihor

1765 POIANA FLORILOR S.R.L. Bihor

1766 PRECARN S.R.L. Bihor

1767 PRESTCOM ARCASUL S.R.L. Bihor

1768 PRINCIPAL COMPANY S.R.L. Bihor

1769 PRINZ S.R.L. Bihor

1770 PROD COM IMPEX S.R.L. Bihor

1771 PROD PAN COM S.R.L. Bihor

1772 PROD SERV COM VIITORUL Bihor

1773 PRODALIMENT S.A. Bihor

1774 PRODESCARN S.R.L. Bihor

1775 PRODSERV S.R.L. Bihor

1776 PROLACTA S.R.L. Bihor

1777 PROLACTA S.R.L. Bihor

Pag. 64 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 65: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1778 PRONATURA S.R.L. Bihor

1779 PROXIMA IMPEX S.R.L. Bihor

1780 PUŞTEA CLAUDIU DRINKS IMPORT EXPORT S.R.L. Bihor

1781 RAD PROD S.R.L. Bihor

1782 RADA EXIM S.R.L. Bihor

1783 RADA EXIM S.R.L. Bihor

1784 RADU SOC PROD S.R.L. Bihor

1785 RAMVET S.R.L. Bihor

1786 REAL HIPERMARCHET ROMÂNIA S.R.L. Bihor

1787 REGIANA DISTILERY S.R.L. Bihor

1788 REMTAM PREST S.R.L. Bihor

1789 REPUBLICII PATISERIE S.R.L. Bihor

1790 RIENI DRINKS S.A. Bihor

1791 ROBPETI PREST S.R.L. Bihor

1792 RODET COM S.R.L. Bihor

1793 ROM FUNGHI S.R.L. Bihor

1794 ROMGER TUR S.R.L. Bihor

1795 ROMPA EXIM S.R.L. Bihor

1796 ROMTIN S.R.L. Bihor

1797 ROMTRANSILVAN FUNGHI S.R.L. Bihor

1798 ROMWAI TRADE S.R.L. Bihor

1799 RONASIN COM S.R.L. Bihor

1800 RUBIN KING 2000 S.R.L. Bihor

1801 S.A. FRIMONT Bihor

1802 S.A. VALEA IERULUI Bihor

1803 S.A. PROD AGROSERVICE BORŞ Bihor

1804 S.A. VICTORIA TULCA Bihor

1805 Sal Pan S.R.L. Bihor

1806 SALIK PROD COM S.R.L. Bihor

1807 SANA ION PROD COM S.R.L. Bihor

1808 SANADE S.R.L. Bihor

1809 SANANDREAŞ SERV S.R.L. Bihor

1810 SANDY IMPEX S.R.L. Bihor

1811 SANT PAL S.A. Bihor

1812 SARILMA S.R.L. Bihor

1813 SCALA S.R.L. Bihor

1814 SCALINI PAN S.R.L. Bihor

1815 SCANDIC DISTILERIES S.R.L. Bihor

1816 SEBICOM PROD S.R.L. Bihor

1817 SELELPAN COM S.R.L. Bihor

1818 SELGROS CASH & CARRY S.R.L. Bihor

1819 SEMENIC S.R.L. Bihor

1820 SERV PREST ELIDOR S.R.L. Bihor

1821 SIMAV PRESTCOM S.R.L. Bihor

1822 SIMONY IMPEX S.R.L. Bihor

1823 SITPAN S.R.L. Bihor

1824 SIVE PROD S.R.L. Bihor

1825 SPICUL BOIU S.R.L. Bihor

1826 STARMILL S.A. Bihor

1827 STEFIER PROD COMIMPEX S.R.L. Bihor

1828 STROH TRANSILVANIA S.A. Bihor

1829 SUMIL S.R.L. Bihor

1830 SUPER BON PROD S.R.L. Bihor

1831 TANCA EXIM S.R.L. Bihor

1832 TARSING PROD PREST S.R.L. Bihor

1833 TEDIANA COMEXIM S.R.L. Bihor

1834 TENTANT FOOD S.R.L. Bihor

1835 TIANA PROD COM S.R.L. Bihor

1836 TIROZA PROD S.R.L. Bihor

1837 TOLASE TRANS S.R.L. Bihor

Pag. 65 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 66: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1838 TONICAL TRADING S.R.L. Bihor

1839 TORPAN PROD COM S.R.L. Bihor

1840 TRANGEX S.R.L. Bihor

1841 TRANS ALESD S.A. Bihor

1842 TREFI CARMANGERIE S.R.L. Bihor

1843 TREVOR S.R.L. Bihor

1844 TRIVIA PROD S.R.L. Bihor

1845 TUNDUC IMPEX S.R.L. Bihor

1846 TURISM FELIX S.A. Bihor

1847 ULEI PREST S.R.L. Bihor

1848 UNIVERSAL 91 S.R.L. Bihor

1849 V & T IMPEX S.R.L. Bihor

1850 VAL PANIF S.R.L. Bihor

1851 VALA ROM COM S.R.L. Bihor

1852 VALEA IEDEI COMIMPEX S.R.L. Bihor

1853 VALISOARA PAN S.R.L. Bihor

1854 VALPANIF S.R.L. Bihor

1855 VALPROD COM S.R.L. Bihor

1856 VANDARI PAN S.R.L. Bihor

1857 VATRA PAN S.R.L. Bihor

1858 VERITABLE ICE S.R.L. Bihor

1859 VIATA NOUA PROD IMPEX S.R.L. Bihor

1860 VIOMARIN PAN S.R.L. Bihor

1861 VITAL PRODUS S.R.L. Bihor

1862 VITALOGY S.R.L. Bihor

1863 VLADEASA PROD CONS S.R.L. Bihor

1864 VLAMIN S.R.L. Bihor

1865 VLASAR AGRO S.R.L. Bihor

1866 WAGNER & WAGNER IMPEX S.R.L. Bihor

1867 WEMARK S.R.L. Bihor

1868 WESTESHOP S.R.L. Bihor

1869 WOREN EXIM S.R.L. Bihor

1870 WORLD BRANDSB PROD S.A. Bihor

1871 ZAHĂRUL S.A. Bihor

1872 ZEBRA PROD COM S.R.L. Bihor

1873 ZOLAND/ZOLATOR S.R.L. Bihor

1874 ZONA DE VEST S.R.L. Bihor

1875 Acetic Company S.R.L. BistriŃa

1876 Agroardeal S.R.L. BistriŃa

1877 Agrocomerciala Pombis S.A. BistriŃa

1878 Agroinvest Prod S.R.L. BistriŃa

1879 Agroservice Bucşa S.R.L. BistriŃa

1880 Alces Com S.R.L. BistriŃa

1881 Alexginteopan S.R.L. BistriŃa

1882 Alimarion Buzga BistriŃa

1883 Autovalmar BistriŃa

1884 Axa Star Prod Com SRL BistriŃa

1885 Bachis S.R.L. BistriŃa

1886 Bendeacris Prod Com S.R.L. BistriŃa

1887 BILCOP S.A. BistriŃa

1888 BONISSIMO S.A. BistriŃa

1889 Calatis Grup S.R.L. BistriŃa

1890 Caraiman S.R.L. BistriŃa

1891 Carmolact Prod S.R.L. BistriŃa

1892 Centana Com SRL BistriŃa

1893 Ceracom Prod S.R.L. BistriŃa

1894 CHEES&CHEES S.A. BistriŃa

1895 Consumcoop Beclean BistriŃa

1896 Consumcoop Teaca BistriŃa

1897 Corex Prima S.R.L. BistriŃa

Pag. 66 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 67: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1898 Crinelisei Impex S.R.L. BistriŃa

1899 Cuptorul cu noroc Prod S.R.L. BistriŃa

1900 Dabro Impex S.R.L. BistriŃa

1901 Dadariom Impex S.R.L. BistriŃa

1902 Danimylbis Prod S.R.L. BistriŃa

1903 Drysanm Trans S.R.L. BistriŃa

1904 Duopanific S.R.L. BistriŃa

1905 Elizer Prod S.R.L. BistriŃa

1906 EXPERT 2001 IMPEX S.R.L. BistriŃa

1907 Flacăra Impex SRL BistriŃa

1908 G&B Lumidam S.R.L. BistriŃa

1909 Gama S.R.L. BistriŃa

1910 Ghiocelul Prodcom S.R.L. BistriŃa

1911 Grivis S.R.L. BistriŃa

1912 Interpaxaroma S.R.L. BistriŃa

1913 Lech Lacto S.R.L. BistriŃa

1914 LETA GABI S.R.L. BistriŃa

1915 Linora Prodcom S.R.L. BistriŃa

1916 Matias Com S.R.L. BistriŃa

1917 Monest Com S.R.L. BistriŃa

1918 Murex S.R.L. BistriŃa

1919 Mustuiuc Prod S.R.L. BistriŃa

1920 NATURFRUCT S.R.L. BistriŃa

1921 Niagara Impex S.R.L. BistriŃa

1922 Nirvana Star S.R.L. BistriŃa

1923 Ozana SRL BistriŃa

1924 P.P.S.A. BistriŃa

1925 Pac Marius S.R.L. BistriŃa

1926 Palmir 5 Stars Exim S.R.L. BistriŃa

1927 Pan Arcalia S.R.L. BistriŃa

1928 Pan Aroma S.R.L. BistriŃa

1929 Panelsana S.R.L. BistriŃa

1930 Pardixcom S.R.L. BistriŃa

1931 Paul&Emi S.R.L. BistriŃa

1932 Paulaner Impex S.R.L. BistriŃa

1933 PET & ADY TRADING BistriŃa

1934 Pisano S.R.L. BistriŃa

1935 Poienarii BistriŃa

1936 Prim Plan S.R.L. BistriŃa

1937 Primeracom S.R.L. BistriŃa

1938 PRISMA PROD S.R.L. BistriŃa

1939 Ramisa InternaŃional S.R.L. BistriŃa

1940 Rebrisoareana Trans Com S.R.L. BistriŃa

1941 Remfordani S.R.L. BistriŃa

1942 Rion Mar S.R.L. BistriŃa

1943 Romexinter S.R.L. BistriŃa

1944 Romfulda Prod Com SRL BistriŃa

1945 Rus Europan BistriŃa

1946 SALIX S.R.L. BistriŃa

1947 Sigmisprod S.R.L. BistriŃa

1948 Simcodrin Com S.R.L. BistriŃa

1949 Sinelli S.R.L. BistriŃa

1950 Singbai Gagea S.R.L. BistriŃa

1951 Sonil Impex S.R.L. BistriŃa

1952 Spicoop S.R.L. BistriŃa

1953 Starpolaris S.R.L. BistriŃa

1954 Stil Impex S.R.L. BistriŃa

1955 TRANSGOSEN S.R.L. BistriŃa

1956 Unic Cremona Serv S.R.L. BistriŃa

1957 Valybia Com S.R.L. BistriŃa

Pag. 67 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 68: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

1958 Vica S.R.L. BistriŃa

1959 Victorita S.R.L. BistriŃa

1960 Vildenex Com S.R.L. BistriŃa

1961 Voltess Sor S.R.L. BistriŃa

1962 Vraja Marii Com S.R.L. BistriŃa

1963 ADAM SRL Botoşani

1964 ADNA COM SRL Botoşani

1965 AGRA IMPEX SRL Botoşani

1966 AGRO CARN COMPANY SRL Botoşani

1967 AGROMEC SA Botoşani

1968 AGRONAT SRL Botoşani

1969 ALDI LIVI 2000 SRL Botoşani

1970 ALION SRL Botoşani

1971 ALPIN INTERNAłIONAL SRL Botoşani

1972 ANCAL SRL Botoşani

1973 ANDBODIA SERV SRL Botoşani

1974 ANDERMEC SRL Botoşani

1975 ANDRA PROD SRL Botoşani

1976 ANDRI ISPAS S.R.L. Botoşani

1977 APOLLO STAR SRL Botoşani

1978 ARA PROD SRL Botoşani

1979 ARDORO SRL Botoşani

1980 ARINI SRL Botoşani

1981 ARLAND SRL Botoşani

1982 AROMA PAN SRL Botoşani

1983 AROMEX SRL Botoşani

1984 AURORA SRL Botoşani

1985 AVIPAN SRL Botoşani

1986 AZOMIG SRL Botoşani

1987 BAROC SRL Botoşani

1988 BEBY & SIM SRL Botoşani

1989 BELCOM SRL Botoşani

1990 BELVEDERE SRL Botoşani

1991 BERLINA SRL Botoşani

1992 BESTA SRL Botoşani

1993 BETTY SERV SRL Botoşani

1994 BLANARIA CRICLEVIT SRL Botoşani

1995 BOROLEANU SRL Botoşani

1996 BRANDY COR SRL Botoşani

1997 BRAZI AGROPROD SRL Botoşani

1998 BUCUR SRL Botoşani

1999 C.I.P. 2000 S.R.L. Botoşani

2000 CALISTRU SNC Botoşani

2001 CARNE COM SRL Botoşani

2002 CASA PÂINII SRL Botoşani

2003 CEGA IMPEX SRL Botoşani

2004 CHIQUITA DRINKS SRL Botoşani

2005 CICOS SRL Botoşani

2006 CODIN SRL Botoşani

2007 COM P.I.P. SRL Botoşani

2008 COM STEFANEK SRL Botoşani

2009 COMALIMENT SA Botoşani

2010 COMAR CRIS SRL Botoşani

2011 COMDAL SRL Botoşani

2012 COMINTEX SRL Botoşani

2013 COMOARA SRL Botoşani

2014 COMPLEX APRODEL SRL Botoşani

2015 COMPRODUS MIHALACHE SRL Botoşani

2016 COMTRANS S.R.L. Botoşani

2017 CONCORD IMPEX SRL Botoşani

Pag. 68 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 69: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2018 COOP. CONSUM TISA Botoşani

2019 COOP. DE CONSUM AGRICOLA Botoşani

2020 COSA SNC Botoşani

2021 COSMI SRL Botoşani

2022 COZMA IMPEX S.R.L. Botoşani

2023 CRAI NOU IMPEX SRL Botoşani

2024 DACOM SRL Botoşani

2025 DALBERA COM Botoşani

2026 DAMP SRL Botoşani

2027 DANOM SRL Botoşani

2028 DARCOM SRL Botoşani

2029 DAVI PAN SRL Botoşani

2030 DISCO BAR ALEX SRL Botoşani

2031 DO RE MI SRL Botoşani

2032 DOLY COM SRL Botoşani

2033 DOMA SRL Botoşani

2034 DONIFA SRL Botoşani

2035 DORELI IMPEX SRL Botoşani

2036 DOROCA SA Botoşani

2037 DOROELVIA SRL Botoşani

2038 DOROLUX SA Botoşani

2039 DRISLEUCA SRL Botoşani

2040 DUMREX UNIVERSAL SRL Botoşani

2041 DUPLEX SRL Botoşani

2042 EDEN 2000 S.R.L. Botoşani

2043 ELAVEL SRL Botoşani

2044 ELIA COM SRL Botoşani

2045 ELY & SUMMER SRL Botoşani

2046 EMA & COMPANY S.R.L. Botoşani

2047 EMANUEL COM SRL Botoşani

2048 EMICOM SRL Botoşani

2049 EMY JUNIOR SRL Botoşani

2050 ERICON SRL Botoşani

2051 EVA SRL Botoşani

2052 EXPRES IMPEX SRL Botoşani

2053 FABRI UL SRL Botoşani

2054 FAMILIA SRL Botoşani

2055 FARINA SRL Botoşani

2056 FAUVE SRL Botoşani

2057 FELPA SRL Botoşani

2058 FIVE CONTINENTS SRL Botoşani

2059 FLAVI COMPANY S.R.L. Botoşani

2060 FOCUS SRL Botoşani

2061 FOUR BEST SRL Botoşani

2062 FYN PREST SRL Botoşani

2063 GABYPREST SRL Botoşani

2064 GADMEL STAR SRL Botoşani

2065 GAROFITA SRL Botoşani

2066 GDO 48 Botoşani

2067 GEMAR SRL Botoşani

2068 GENERAL SUHARDO COM SRL Botoşani

2069 GENY COM SRL Botoşani

2070 GEOGAGI SRL Botoşani

2071 GEOSOR SRL Botoşani

2072 GERARD SRL Botoşani

2073 GHEVAL SRL Botoşani

2074 GLOBEX S.R.L. Botoşani

2075 GOLD DORU SRL Botoşani

2076 GRANODURO DGI SRL Botoşani

2077 GRIGOGAL GALAI SNC Botoşani

Pag. 69 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 70: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2078 HEMIS S.R.L. Botoşani

2079 HOBERG SNC Botoşani

2080 HRINDOR SRL Botoşani

2081 IARO SRL Botoşani

2082 IMPEX DONA SRL Botoşani

2083 IMPEX GRIGORAS Botoşani

2084 IMPEX SRL Botoşani

2085 IMPLETITURA Botoşani

2086 ISA GIOVANI SRL Botoşani

2087 ISA PROD SRL Botoşani

2088 IUSTOILPREST SRL Botoşani

2089 KAYA IMPEX SRL Botoşani

2090 KMYN SRL Botoşani

2091 KMYN SRL Botoşani

2092 L B S COMTRICO SRL Botoşani

2093 LA MOARA CU NOROC SRL Botoşani

2094 LACTO SOLOMONESCU SRL Botoşani

2095 LACTOMAC SRL Botoşani

2096 LINA GROINVEST SRL Botoşani

2097 LION S.R.L. Botoşani

2098 LIVAL IMPORT - EXPORT SRL Botoşani

2099 LIVCO HOLDING SRL Botoşani

2100 LIVCOS SRL Botoşani

2101 LUMINA SOARELUI SRL Botoşani

2102 M.V.H. SRL Botoşani

2103 M.M. EXIM SRL Botoşani

2104 MAJESTIC SRL Botoşani

2105 MAKEROM PROD COM SRL Botoşani

2106 MALDOMAR SRL Botoşani

2107 MALU COMPREST SRL Botoşani

2108 MAR OANA SRL Botoşani

2109 MARA COMTUR SRL Botoşani

2110 MARY COM IMPEX SRL Botoşani

2111 MARY COM PROD SRL Botoşani

2112 MARYON PAN SRL Botoşani

2113 MECIVO SRL Botoşani

2114 METALUL SRL Botoşani

2115 MIT PAN SRL Botoşani

2116 MITELA SRL Botoşani

2117 MOCA COMPANY SRL Botoşani

2118 MOLDOPAN S.A. Botoşani

2119 MOPATEX S.R.L. Botoşani

2120 MORARUL S.A. Botoşani

2121 MORSAT S.R.L. Botoşani

2122 MYKY MAR S.R.L. Botoşani

2123 MILK S.R.L. Botoşani

2124 N&D GROUP S.R.L. Botoşani

2125 NATURA NOVA S.R.L. Botoşani

2126 NAVEGAL S.R.L. Botoşani

2127 NORD EST EUROPA S.R.L. Botosani

2128 NORD SERVICE PROD COM S.R.L. Botoşani

2129 NOROC ŞTEFAN S.R.L. Botoşani

2130 NOUR S.R.L. Botoşani

2131 NUFĂRUL S.R.L. Botoşani

2132 OIL COM S.R.L. Botoşani

2133 ONIG COM S.R.L. Botoşani

2134 ORIENT '94 S.R.L. Botoşani

2135 ORIZONT 2000 S.R.L. Botoşani

2136 OVIPREST S.R.L. Botoşani

2137 OVIS S.R.L. Botoşani

Pag. 70 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 71: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2138 PAD T.M. S.R.L. Botoşani

2139 PAN MORIS S.R.L. Botoşani

2140 PANAGRO Botoşani

2141 PANEX SRL Botoşani

2142 PANI COM CONS S.R.L. Botoşani

2143 PANI SEB S.R.L. Botoşani

2144 PATI MAR S.R.L. Botoşani

2145 PERLASUBA CRAP SNC Botoşani

2146 PETANIC PROD S.R.L. Botoşani

2147 PETROM S.R.L. Botoşani

2148 PINTILIE URSACHI S.R.L. Botoşani

2149 PIZZA COM S.R.L. Botoşani

2150 PLACOM S.R.L. Botoşani

2151 POIENIłA S.R.L. Botoşani

2152 POLIPROD S.R.L. Botoşani

2153 PONT IMPEX S.R.L. Botoşani

2154 PORTAS COM S.R.L. Botoşani

2155 PRACTIC COMERł MEŞTESUGARU Botoşani

2156 PRACTIC COMERł STRUGARU Botoşani

2157 PRES MARMI S.R.L. Botoşani

2158 PRESCOMF S.R.L. Botoşani

2159 PRIS COM UNIVERS S.R.L. Botoşani

2160 PRODALCOM GROUP S.A. Botoşani

2161 PRODPAN S.R.L. Botoşani

2162 PROIM S.R.L. Botoşani

2163 PROMIXT S.A. Botoşani

2164 PRUTUL S.R.L. Botoşani

2165 QUASAR TRADING S.R.L. Botoşani

2166 RADUCU COM S.R.L. Botoşani

2167 RAM S.R.L. Botoşani

2168 RAP MAR S.R.L. Botoşani

2169 RAPIDEXIM S.R.L. Botoşani

2170 RAPMAR S.R.L. Botoşani

2171 RĂSĂRIT DE SOARE S.R.L. Botoşani

2172 RETCOPAD S.R.L. Botoşani

2173 RIDA COM S.R.L. Botoşani

2174 ROMARGA IMPEX S.R.L. Botoşani

2175 ROT ALEX STAR SRL Botoşani

2176 ROUA SRL Botoşani

2177 S.A. SF. NICOLAE Botoşani

2178 SAGROD SRL Botoşani

2179 SAM TRADING CO SRL Botoşani

2180 SAMI SRL Botoşani

2181 SANCOS SRL Botoşani

2182 SANDU SRL Botoşani

2183 SANIUTA COM SRL Botoşani

2184 SAVIS COM SRL Botoşani

2185 SCORILO COMSERV SRL Botoşani

2186 SCORPION SERV SRL Botoşani

2187 SERCADO TRADING SRL Botoşani

2188 SIC SRL Botoşani

2189 SILDO S.R.L. Botoşani

2190 SIMIL COM SRL Botoşani

2191 SPICUL 2 SRL Botoşani

2192 STEFY SRL Botoşani

2193 STELITAX SRL Botoşani

2194 STYLE M.D.M. SRL Botoşani

2195 SUBA PASLARU TIGANASU SRL Botoşani

2196 SVETLANA SRL Botoşani

2197 T.C. LORINVEST SRL Botoşani

Pag. 71 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 72: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2198 TARMI SRL Botoşani

2199 TEO PAUL SRL Botoşani

2200 TOMICOM SRL Botoşani

2201 TRANSCOM SIV SRL Botoşani

2202 TRICOTAJ DOTAN SRL Botoşani

2203 TRISTAR SRL Botoşani

2204 TRUST ORIZONT S.R.L. Botoşani

2205 ULPROD COM SRL Botoşani

2206 UNIVERS CETI SA Botoşani

2207 VAST SRL Botoşani

2208 VATRA DUMBRAVITA Botoşani

2209 VICOL IVANOV SRL Botoşani

2210 VIOTAG SRL Botoşani

2211 VIS 2000 S.R.L. Botoşani

2212 VLADOMARI SRL Botoşani

2213 VRACOMAR SRL Botoşani

2214 ZACOM SRL Botoşani

2215 Agrimon S.R.L. Brăila

2216 Agroviticola S.R.L. Brăila

2217 Akarpan S.R.L. Brăila

2218 Alsaca S.R.L. Brăila

2219 Alstar Trade S.R.L. Brăila

2220 Apan S.R.L. Brăila

2221 Aparent S.R.L. Brăila

2222 Apogeus S.R.L. Brăila

2223 Arlena S.R.L. Brăila

2224 Armasol S.R.L. Brăila

2225 Aslalaf Comprod Brăila

2226 Aurelia S.R.L. Brăila

2227 Bona Avis S.R.L. Brăila

2228 Brailact S.A. Brăila

2229 Cam S.R.L. Brăila

2230 Cas S.R.L. Brăila

2231 Cento Trading S.R.L. Brăila

2232 Comexim Bulevard S.R.L. Brăila

2233 Cornul de Aur S.R.L. Brăila

2234 Cramele Vultureni S.R.L. Brăila

2235 Crivalex Brăila

2236 Dany&Vio S.R.L. Brăila

2237 Danyan Lact S.R.L. Brăila

2238 Davex Agro S.R.L. Brăila

2239 Doraliment Prod S.R.L. Brăila

2240 Dudulea com Brăila

2241 Dunga S.R.L. Brăila

2242 Edbira S.R.L. Brăila

2243 Edera S.R.L. Brăila

2244 Eldomir S.R.L. Brăila

2245 Electiv S.R.L. Brăila

2246 Fanyon S.R.L. Brăila

2247 Fraternitatea S.R.L. Brăila

2248 Frontera Trading Brăila

2249 Galco S.A. Brăila

2250 Galmopan S.A. Brăila

2251 Gitas pan S.R.L. Brăila

2252 Glubedex S.R.L. Brăila

2253 Gratia impex Brăila

2254 Hatman S.R.L. Brăila

2255 Ice Company S.R.L. Brăila

2256 Irmex S.R.L. Brăila

2257 Labrador S.R.L. Brăila

Pag. 72 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 73: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2258 Lacta Prod S.R.L. Brăila

2259 Lacto Silcos S.R.L. Brăila

2260 Latipan S.R.L. Brăila

2261 Leolucia S.R.L. Brăila

2262 Leopard Trans S.R.L. Brăila

2263 Marex S.A. Brăila

2264 Megacons S.A. Brăila

2265 Melcart S.R.L. Brăila

2266 Mirpan S.R.L. Brăila

2267 Moara Dom S.R.L. Brăila

2268 Moara Sf. Ghe. S.R.L. Brăila

2269 Moara Spicu S.R.L. Brăila

2270 Mobil Pan S.R.L. Brăila

2271 Mobila com Brăila

2272 Mobvili S.R.L. Brăila

2273 Modern Catering Brăila

2274 Mona S.R.L. Brăila

2275 Mondilux S.R.L. Brăila

2276 Natural Vit Brăila

2277 Neco Impex S.R.L. Brăila

2278 Nichifor S.R.L. Brăila

2279 Nomad S.R.L. Brăila

2280 Pan Invest S.R.L. Brăila

2281 Phonix S.R.L. Brăila

2282 Rampa S.R.L. Brăila

2283 Risk com S.R.L. Brăila

2284 Sanir S.R.L. Brăila

2285 Secret prod S.R.L. Brăila

2286 Senator Prodimpex Brăila

2287 Senin Impex S.R.L. Brăila

2288 Solana S.R.L. Brăila

2289 Soroli Cola S.A. Brăila

2290 Starlet Promosion S.R.L. Brăila

2291 Suvenir Impex Brăila

2292 Tazz Trade S.R.L. Brăila

2293 Tehnologii Alimentare S.R.L. Brăila

2294 Teobir S.R.L. Brăila

2295 Aditom S.R.L. Braşov

2296 Adriana Prod S.R.L. Braşov

2297 Ago S.R.L. Braşov

2298 Agro Toni S.R.L. Braşov

2299 Agroanca S.R.L. Braşov

2300 Agroclip S.A. Braşov

2301 Agroval S.R.L. Braşov

2302 Agrovit S.A. Braşov

2303 Aguapur S.R.L. Braşov

2304 Alexdi impex S.R.L. Braşov

2305 Alm Panif S.R.L. Braşov

2306 Ampelum S.R.L. Braşov

2307 Anamona S.R.L. Braşov

2308 Andezit S.R.L. Braşov

2309 Apemin Zizin S.A. Braşov

2310 Apmez Prod S.R.L. Braşov

2311 Armela Com S.R.L. Braşov

2312 Aro Palace S.A. Braşov

2313 Aromatics S.R.L. Braşov

2314 Arz Prod S.R.L. Braşov

2315 Aura & Aurel Shop S.R.L. Braşov

2316 Avicod S.A. Braşov

2317 Avicola S.A. Braşov

Pag. 73 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 74: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2318 Babet Prodcom S.R.L. Braşov

2319 Balan şi Vasilache S.R.L. Braşov

2320 Balipat S.R.L. Braşov

2321 BBM S.R.L. Braşov

2322 Berlina Prest S.R.L. Braşov

2323 Bogdan Impex S.R.L. Braşov

2324 Braldico S.R.L. Braşov

2325 Bread Star S.R.L. Braşov

2326 Brutăria Socol S.R.L. Braşov

2327 Butali Impex S.R.L. Braşov

2328 Caliz S.R.L. Braşov

2329 Cantinella Impex S.R.L. Braşov

2330 Capsa Ap & Servicii Braşov

2331 Carmdital Impex S.R.L. Braşov

2332 Carmen Ana InternaŃional S.R.L. Braşov

2333 Carmolimp S.R.L. Braşov

2334 Casabo Impex S.R.L. Braşov

2335 Citrocom S.R.L. Braşov

2336 Colbert Com S.R.L. Braşov

2337 Com Matis S.R.L. Braşov

2338 Cominter Dumbrava Impex S.R.L. Braşov

2339 Consum Coop Harman Braşov

2340 Copaceana S.R.L. Braşov

2341 Coralpina Trading S.R.L. Braşov

2342 Craex Comimpex S.R.L. Braşov

2343 Cremepan S.R.L. Braşov

2344 Cronta Prod S.R.L. Braşov

2345 Culi Prod Com S.R.L. Braşov

2346 Cumarisa Impex S.R.L. Braşov

2347 Dacia Plant S.R.L. Braşov

2348 Dalven Prod S.R.L. Braşov

2349 Danusia Comprod S.R.L. Braşov

2350 Delaco Distribution S.R.L. Braşov

2351 Delorix Impex S.R.L. Braşov

2352 Dencopan S.R.L. Braşov

2353 Dicopan S.R.L. Braşov

2354 Dombprod S.R.L. Braşov

2355 Dora Pan S.R.L. Braşov

2356 Drakom Silva S.R.L. Braşov

2357 Duprod S.R.L. Codlea Braşov

2358 Ecco Sana S.R.L. Braşov

2359 Edtel Mode S.R.L. Braşov

2360 Elbocis S.R.L. Braşov

2361 Emipan Company S.R.L. Braşov

2362 Era Mixt S.R.L. Braşov

2363 Europig S.A. Braşov

2364 Fabrica de Zahăr Bod S.A. Braşov

2365 Fanda Com S.R.L. Braşov

2366 Farad Prod S.R.L. Braşov

2367 Finesse S.R.L. Braşov

2368 Florgel S.R.L. Braşov

2369 Fruct Tolnay S.R.L. Braşov

2370 Garbacea Magazin Universal SCS Braşov

2371 Gaversin Com S.R.L. Braşov

2372 Gavrocom S.R.L. Braşov

2373 Geen S.R.L. Braşov

2374 Gefra Impex S.R.L. Braşov

2375 Genica S.R.L. Braşov

2376 Geralana S.R.L. Braşov

2377 Getynic Com S.R.L. Braşov

Pag. 74 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 75: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2378 Gondor Enta S.R.L. Braşov

2379 Gronim S.R.L. Braşov

2380 HM Limited Exim S.R.L. Braşov

2381 Hocopan S.R.L. Braşov

2382 Hussong Impex S.R.L. Braşov

2383 Hyproma S.A. Braşov

2384 Impex Carat S.R.L. Braşov

2385 Intersapiens S.R.L. Braşov

2386 Intersnack S.R.L. Braşov

2387 Ira Patirpod S.R.L. Braşov

2388 Jacobis S.R.L. Braşov

2389 Kalahari Pan S.R.L. Braşov

2390 Karl Heinz Dietrich Internat. Exp. S.R.L. Braşov

2391 Kraft Foods România S.A. Braşov

2392 La Porcheta S.R.L. Braşov

2393 La Vatra Ardealului S.R.L. Braşov

2394 Laborator Cofetărie Diana S.R.L. Braşov

2395 Laborator Dolly S.R.L. Braşov

2396 Lactoha S.R.L. Braşov

2397 Lamedi Prod S.R.L. Braşov

2398 Lefrumarin S.R.L. Braşov

2399 Lev Kin Prest S.R.L. Braşov

2400 Lidy Sweets S.R.L. Braşov

2401 Luca S.R.L. Braşov

2402 Luxera S.R.L. Braşov

2403 Mad Steel S.R.L. Braşov

2404 Madrigust S.R.L. Braşov

2405 Maiovic Sercom S.R.L. Braşov

2406 Mandorsim S.R.L. Braşov

2407 Mariana S.R.L. Braşov

2408 Maricio Comtrans S.R.L. Braşov

2409 Maripusc Prod S.R.L. Braşov

2410 Maris Design S.R.L. Braşov

2411 Marlo Pan S.R.L. Braşov

2412 MCM Serv S.R.L. Braşov

2413 Melange Com S.R.L. Braşov

2414 Metro Cash & Carry România S.R.L. Braşov

2415 Mialflor S.R.L. Braşov

2416 Mihdoi Sevice S.R.L. Braşov

2417 Milevi Farin S.R.L. Braşov

2418 Milevi Servicii S.R.L. Braşov

2419 Mirilu S.R.L. Braşov

2420 Mony Pati S.R.L. Braşov

2421 Mopis S.R.L. Braşov

2422 Muad Dib prod S.R.L. Braşov

2423 Muller S.R.L. Braşov

2424 Murano S.R.L. Braşov

2425 Muresana S.R.L. Braşov

2426 Nafet Service S.R.L. Braşov

2427 NBM S.A. Braşov

2428 Nealgeani Com S.R.L. Braşov

2429 Negrone S.R.L. Braşov

2430 Nemag S.R.L. Braşov

2431 Niagara S.R.L. Braşov

2432 Nicu Prem şi Fii S.R.L. Braşov

2433 Niks Prodcom S.R.L. Braşov

2434 Nimpex S.R.L. Braşov

2435 Nisara impex S.R.L. Braşov

2436 Olynpia AT S.R.L. Braşov

2437 Ora S.A. Braşov

Pag. 75 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 76: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2438 Orzar Exim S.R.L. Braşov

2439 Oxalis S.R.L. Braşov

2440 PAN RAC SRL Braşov

2441 Panagra S.R.L. Braşov

2442 Panfil S.R.L. Braşov

2443 Panovi S.R.L. Braşov

2444 Papalito S.R.L. Braşov

2445 Paradis S.R.L. Braşov

2446 Pati Do&Mi S.R.L. Braşov

2447 Patiscof Lucydan S.R.L. Braşov

2448 Pescaria Zanusis S.R.L. Braşov

2449 Pestera Coltea S.R.L. Braşov

2450 Piacentina S.R.L. Braşov

2451 Prescon S.R.L. Braşov

2452 Priam S.R.L. Braşov

2453 Prod Aurora S.R.L. Braşov

2454 Prodlacta S. A. Braşov

2455 Prod Serv Extra S.R.L. Braşov

2456 ProducŃie Milkom S.R.L. Braşov

2457 Radsor Plus S.R.L. Braşov

2458 Real Hypermarket România S.R.L. Braşov

2459 Riomatex S.R.L. Braşov

2460 Roclip SA Braşov

2461 Rod Drag Comprod S.R.L. Braşov

2462 Ruscom S.R.L. Braşov

2463 Sarmis S.R.L. Braşov

2464 Sconimi Transp Serv. S.R.L. Braşov

2465 SDS Romania S.R.L. Braşov

2466 Seby Adi S.R.L. Braşov

2467 Selgros Cash & Carry S.R.L. Braşov

2468 Serafina Prod S.R.L. Braşov

2469 Sergiana Prodimpex S.R.L. Braşov

2470 Sieve Serv S.R.L. Braşov

2471 Simion S.R.L. Braşov

2472 Simval Prod S.R.L. Braşov

2473 Sirobe Impex S.R.L. Braşov

2474 Siscon Assistance S.R.L. Braşov

2475 Siza Prescom S.R.L. Braşov

2476 SKS Company S.R.L. Braşov

2477 Sorabi Impex S.R.L. Braşov

2478 Spicul de aur S.R.L. Braşov

2479 Splendid S.R.L. Braşov

2480 Stejarul S.R.L. Braşov

2481 Stern S.R.L. Braşov

2482 Stiripan prod S.R.L. Braşov

2483 Tinion Serv S.R.L. Braşov

2484 Todex Com S.R.L. Braşov

2485 Total S.R.L. Braşov

2486 Transdon S.R.L. Braşov

2487 Triplast S.R.L. Braşov

2488 Ursus Breweries S.A. Cluj Napoca Braşov

2489 Vadul Azerilor S.R.L. Braşov

2490 Valeriana S.R.L. Braşov

2491 Vasipan S.R.L. Braşov

2492 Vel Pitar S.A. Braşov

2493 Ventura S.R.L. Braşov

2494 Viama Com S.R.L. Braşov

2495 Viky S.R.L. Braşov

2496 Vimef prod S.R.L. Braşov

2497 Viverom S.R.L. Braşov

Pag. 76 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 77: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2498 Vodsiro S.R.L. Braşov

2499 ZIGRID PROD SRL Braşov

2500 Abator S.A. Buzău

2501 Adi Silver 99 S.R.L. Buzău

2502 Adimar S.R.L. Buzău

2503 Ady Comp S.R.L. Buzău

2504 Ady Prodcom S.R.L. Buzău

2505 Afiliu S.R.L. Buzău

2506 Agricover S.A. Buzău

2507 Agrimex S.R.L. Buzău

2508 Agroexpo SNC Buzău

2509 Agroexport S.A. Buzău

2510 Agroindustrial Frasinu S.A. Buzău

2511 Albina S.R.L. Buzău

2512 Alcom S.R.L. Buzău

2513 Alecsi Prod 2000 S.R.L. Buzău

2514 Alex Comexpo S.R.L. Buzău

2515 Alicos S.R.L. Buzău

2516 Almida Marcel S.R.L. Buzău

2517 Amag S.R.L. Buzău

2518 Ambiant SCH S.R.L. Buzău

2519 Amicom S.R.L. Buzău

2520 Ancona S.R.L. Buzău

2521 Angelescu Comp SNC Buzău

2522 Antonache SNC Buzău

2523 Arteli S.R.L. Buzău

2524 Artilemn S.R.L. Buzău

2525 Atay Impex S.R.L. Buzău

2526 Avicola S.A. Buzău

2527 Bachus 2004 S.R.L. Buzău

2528 Bachus S.A. Buzău

2529 Bad Construct Com S.R.L. Buzău

2530 Barbu Relu SNC Buzău

2531 BB Comex S.R.L. Buzău

2532 Beco Trans S.R.L. Buzău

2533 Bedereag Ion SNC Buzău

2534 Belcom S.R.L. Buzău

2535 Bob de grâu S.R.L. Buzău

2536 Body Com S.R.L. Buzău

2537 Boromir Prod S.A. Buzău

2538 Brateanu SNC Buzău

2539 Bulevard S.R.L. Buzău

2540 Bunea Ştefan SNC Buzău

2541 Buzoianu S.R.L. Buzău

2542 Camen Tas S.R.L. Buzău

2543 Carm Prod Bucegi S.R.L. Buzău

2544 Carmo Zimbrul S.R.L. Buzău

2545 Casa de Vinuri Vernesti 2000 S.A. Buzău

2546 Casa de Vinuri Zoreşti S.A. Buzău

2547 Casablanca 95 S.R.L. Buzău

2548 Ceaus Ulprod S.R.L. Buzău

2549 Cercel SNC Buzău

2550 Cereal Agro Chim S.R.L. Buzău

2551 Champion Com S.R.L. Buzău

2552 Ciornovac SNC Buzău

2553 Clasic 96 S.R.L. Buzău

2554 Colette Co Ltd S.R.L. Buzău

2555 Com Regal S.R.L. Buzău

2556 Comercial Cosmin S.R.L. Buzău

2557 Comercial Daria S.R.L. Buzău

Pag. 77 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 78: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2558 Comly S.R.L. Buzău

2559 Compani S.A. Buzău

2560 Comsoradi S.R.L. Buzău

2561 Comtim 94 S.R.L. Buzău

2562 Concord Grup Prodexim S.R.L. Buzău

2563 Conmar Com S.R.L. Buzău

2564 Consan S.R.L. Buzău

2565 Continental Prod 2000 S.R.L. Buzău

2566 Continental Serv Impex S.R.L. Buzău

2567 Coral DistribuŃie S.A. Buzău

2568 Cornelia Prodcom S.R.L. Buzău

2569 Cosmin Prod S.R.L. Buzău

2570 Cosmina Serv S.R.L. Buzău

2571 Council S.R.L. Buzău

2572 Covsem Prod S.R.L. Buzău

2573 Cris Pan 2001 S.R.L. Buzău

2574 Crismar S.R.L. Buzău

2575 Cristexim 2000 S.R.L. Buzău

2576 Cristina Prodexim S.R.L. Buzău

2577 Cristina SNC Buzău

2578 Danero Chris Wine S.R.L. Buzău

2579 Daniro Pan S.R.L. Buzău

2580 Danulescu S.R.L. Buzău

2581 Dany Comex 94 S.R.L. Buzău

2582 Daphos Impex S.R.L. Buzău

2583 David Prod Com S.R.L. Buzău

2584 David SNC Buzău

2585 Davidescu SNC Buzău

2586 Delsan Prod S.R.L. Buzău

2587 Delta M S.R.L. Buzău

2588 DGV S.R.L. Buzău

2589 Dinar Prod Com S.R.L. Buzău

2590 DMA Sageata S.R.L. Buzău

2591 Dogaru M SNC Buzău

2592 Domeniile Viticole FrancoRomane S.R.L. Buzău

2593 Dragan S.R.L. Buzău

2594 Dulbanu S.A. Buzău

2595 Elban S.R.L. Buzău

2596 Electroservice S.R.L. Buzău

2597 Elgi S.R.L. Buzău

2598 Elmar Com S.R.L. Buzău

2599 Emy Panprod S.R.L. Buzău

2600 Ene SNC Buzău

2601 Eugen Impex S.R.L. Buzău

2602 Euro Ferma S.R.L. Buzău

2603 Euro Star Com S.R.L. Buzău

2604 Euroavipo Exim S.R.L. Buzău

2605 Euroavipo S.A. Buzău

2606 European 2005 S.R.L. Buzău

2607 Eveliny SNC Buzău

2608 Exponent Agro Forest S.R.L. Buzău

2609 Fabio Impex S.R.L. Buzău

2610 Faimar Prod S.R.L. Buzău

2611 Falbac S.A. Buzău

2612 Federalcoop Buzău

2613 Ferm Com S.R.L. Buzău

2614 Florin Star Prod S.R.L. Buzău

2615 Fontana di Vini Com S.R.L. Buzău

2616 Frasinu S.A. Buzău

2617 Frigo Instal S.R.L. Buzău

Pag. 78 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 79: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2618 Gabriel Prod Com S.R.L. Buzău

2619 Gali 92 S.R.L. Buzău

2620 Gatmodar S.R.L. Buzău

2621 General Agro Com Service S.R.L. Buzău

2622 Genis Prod S.R.L. Buzău

2623 Giad Prod S.R.L. Buzău

2624 Gicu Comserv S.R.L. Buzău

2625 Gima Panprod S.R.L. Buzău

2626 Ginar Prod Panif S.R.L. Buzău

2627 Granini S.R.L. Buzău

2628 Grigorescu SNC Buzău

2629 Guras Lacto S.R.L. Buzău

2630 Gyp 99 S.R.L. Buzău

2631 Hang 5 Com S.R.L. Buzău

2632 Holding Com S.R.L. Buzău

2633 Ianis S.R.L. Buzău

2634 Icar S.R.L. Buzău

2635 Ifrim Ioan SNC Buzău

2636 Ind Stroe S.R.L. Buzău

2637 Inedit Impex S.R.L. Buzău

2638 Infor Prod S.R.L. Buzău

2639 Intermet S.R.L. Buzău

2640 Ionascu S.R.L. Buzău

2641 Ionita Com SNC Buzău

2642 Ionita SNC Buzău

2643 Iulius Com S.R.L. Buzău

2644 La Lica şi Fanel S.R.L. Buzău

2645 LegumeFructe S.A. Buzău

2646 Lemar S.R.L. Buzău

2647 Leu Districom S.R.L. Buzău

2648 Leu Prod Com S.R.L. Buzău

2649 Levistar Com S.R.L. Buzău

2650 Limona Prod S.R.L. Buzău

2651 Lira Prodimpex S.R.L. Buzău

2652 Lixi Com S.R.L. Buzău

2653 Lucia Com 94 S.R.L. Buzău

2654 Lucsor Prod S.R.L. Buzău

2655 Măcelărie la Tica S.R.L. Buzău

2656 Mage Com 97 S.R.L. Buzău

2657 Magis S.R.L. Buzău

2658 Mani Impex S.R.L. Buzău

2659 Manoprix S.R.L. Buzău

2660 Maracineanu DVA SNC Buzău

2661 Marcu P SNC Buzău

2662 Mari Prod S.R.L. Buzău

2663 Marin Poenaru SNC Buzău

2664 Marinarul Donca SNC Buzău

2665 Marnic Bar S.R.L. Buzău

2666 Mary Farm S.R.L. Buzău

2667 Masagro S.R.L. Buzău

2668 Mate Serv S.R.L. Buzău

2669 Mateiu Trans S.R.L. Buzău

2670 Medi Alex Prodcom S.R.L. Buzău

2671 Meridian Agroind S.R.L. Buzău

2672 Metropol S.R.L. Buzău

2673 MG Ardeleanu SNC Buzău

2674 Mid Cinel S.R.L. Buzău

2675 Mihalache V SNC Buzău

2676 Mintoiu Costica SNC Buzău

2677 Miorita Prodcom S.R.L. Buzău

Pag. 79 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 80: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2678 Mis Ana Maria Prod Impex S.R.L. Buzău

2679 Moara Hangu SNC Buzău

2680 Moara Munteanu S.R.L. Buzău

2681 Mobitel Center S.R.L. Buzău

2682 Mona Com Expo S.R.L. Buzău

2683 Moris Prod S.R.L. Buzău

2684 Murfatlar România S.A. Buzău

2685 Mus Pany Prod S.R.L. Buzău

2686 Musat Danila SNC Buzău

2687 Musatinii S.R.L. Buzău

2688 Musceleanu SNC Buzău

2689 N 2001 Comimpex S.R.L. Buzău

2690 Napoleon SNC Buzău

2691 Neptun Ramnic S.R.L. Buzău

2692 New ABC S.R.L. Buzău

2693 Nica Axa Acapulco SNC Buzău

2694 Nicol Super Com S.R.L. Buzău

2695 Nicolai Stalpeanu SNC Buzău

2696 Nicolas Compex 93 S.R.L. Buzău

2697 Nicole Prod S.R.L. Buzău

2698 Nicu Corn S.R.L. Buzău

2699 Nipan S.R.L. Buzău

2700 Nora Impex S.R.L. Buzău

2701 Noua GeneraŃie S.R.L. Buzău

2702 Oanicart Prod S.R.L. Buzău

2703 Oanita Com S.R.L. Buzău

2704 Octeco S.R.L. Buzău

2705 Oil Star S.R.L. Buzău

2706 Oildis S.R.L. Buzău

2707 Olteanu Moise SNC Buzău

2708 Oncel G SNC Buzău

2709 Ovidiu Cris Prod S.R.L. Buzău

2710 Ovidiu S.A. Buzău

2711 Ovimar Prod S.R.L. Buzău

2712 Pan Company S.R.L. Buzău

2713 Pana Gh SNC Buzău

2714 Pani Comercial S.R.L. Buzău

2715 Pani Prod Land S.R.L. Buzău

2716 Pani Star OCM S.R.L. Buzău

2717 Panicarma ABC S.R.L. Buzău

2718 Panigog S.R.L. Buzău

2719 Panirom Grup S.R.L. Buzău

2720 Papuc NE SNC Buzău

2721 Parvulescu SNC Buzău

2722 Pati Bar Coconul S.R.L. Buzău

2723 Pati Com G.W.N. S.R.L. Buzău

2724 Pati Zori S.R.L. Buzău

2725 Patiprod Iova S.R.L. Buzău

2726 Patiserie Select S.R.L. Buzău

2727 Paulina S.R.L. Buzău

2728 Paulino S.R.L. Buzău

2729 Petraru SNC Buzău

2730 Petre L SNC Buzău

2731 Petromar Comart S.R.L. Buzău

2732 Popas S.R.L. Buzău

2733 Popescu şi Fiii SNC Buzău

2734 Potor SNC Buzău

2735 Preda Gh S.R.L. Buzău

2736 Preda Nicolaie S.R.L. Buzău

2737 Prod Grup 94 S.R.L. Buzău

Pag. 80 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 81: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2738 Prod Mus S.R.L. Buzău

2739 Prodcoop S.A. Buzău

2740 Prodpet Energo S.R.L. Buzău

2741 Proextrapan S.R.L. Buzău

2742 Proinvest S.R.L. Buzău

2743 Protopopescu SNC Buzău

2744 Prozit Pan S.R.L. Buzău

2745 Pufar S.R.L. Buzău

2746 Radulescu Com S.R.L. Buzău

2747 Raduvin S.R.L. Buzău

2748 Ramnicomb S.A. Buzău

2749 Remprod S.R.L. Buzău

2750 Rewe România S.R.L. Buzău

2751 Rodemat Prest Serv S.R.L. Buzău

2752 Rom Bodur S.R.L. Buzău

2753 Romalsa S.R.L. Buzău

2754 Romtel Impex S.R.L. Buzău

2755 Romtransport SNC Buzău

2756 Romvel Prod S.R.L. Buzău

2757 Rota Impex S.R.L. Buzău

2758 Rovinsah S.A. Buzău

2759 S.A. Amaru Buzău

2760 S.A. Dreptatea Buzău

2761 S.A. Inveg Buzău

2762 Sabimar S.A. Buzău

2763 Săgeata S.R.L. Buzău

2764 Sante 2000 S.R.L. Buzău

2765 Saulescu SNC Buzău

2766 Savulescu G.M. SNC Buzău

2767 Sebanca Prod S.R.L. Buzău

2768 Sifonaria Izvor S.R.L. Buzău

2769 Silpan S.R.L. Buzău

2770 Silvana S.R.L. Buzău

2771 Simion Prod S.R.L. Buzău

2772 Slanicul Prod S.R.L. Buzău

2773 Spataru SNC Buzău

2774 Stanciu Visan SNC Buzău

2775 Stefu Uzum SNC Buzău

2776 Sucors S.A. Buzău

2777 Tehno Cris S.R.L. Buzău

2778 Teo şi Mircea S.R.L. Buzău

2779 Tess InternaŃional S.R.L. Buzău

2780 Tibo Prod Com S.R.L. Buzău

2781 Timi Com S.R.L. Buzău

2782 Tomis Comexim S.R.L. Buzău

2783 Tomsil S.R.L. Buzău

2784 Toni Prod S.R.L. Buzău

2785 Total Activ Prodcom S.R.L. Buzău

2786 Total Service S.R.L. Buzău

2787 TradiŃional Com S.R.L. Buzău

2788 Traian Niros Com S.R.L. Buzău

2789 Trans Divers S.R.L. Buzău

2790 Tri 94 S.R.L. Buzău

2791 Tudose Prod Com S.R.L. Buzău

2792 Tyc Junior S.R.L. Buzău

2793 Unikat Prod S.R.L. Buzău

2794 Unimec S.R.L. Buzău

2795 Universal Prod Com 94 S.R.L. Buzău

2796 Ursache SNC Buzău

2797 Ursus Breweries S.A. Buzău

Pag. 81 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 82: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2798 Vaceanu SNC Buzău

2799 Valahia Industry S.R.L. Buzău

2800 Valcu & Valcu SNC Buzău

2801 Valex Visoiu S.R.L. Buzău

2802 Valrom S.R.L. Buzău

2803 Vas Cons Com S.R.L. Buzău

2804 Vatra Satului S.R.L. Buzău

2805 Vegetal Oil S.R.L. Buzău

2806 Vicom 93 S.R.L. Buzău

2807 Vinarte S.R.L. Buzău

2808 Vinexport Colina Pietroasele S.R.L. Buzău

2809 Vinia Iaşi S.A. Buzău

2810 Vinoteca Gherasim Ctin S.R.L. Buzău

2811 Vintera InternaŃional S.A. Buzău

2812 Vio Val Vin S.R.L. Buzău

2813 Virmar Com S.R.L. Buzău

2814 Vizireanu SNC Buzău

2815 Vlad SNC Buzău

2816 Vlaman S.R.L. Buzău

2817 Voicu Livioara SNC Buzău

2818 YDN S.R.L. Buzău

2819 Zahărul Românesc S.A. Buzău

2820 Zidaru Valentina 2000 SNC Buzău

2821 Zinca El SNC Buzău

2822 24 DIN 24 S.R.L. Călăraşi

2823 3 FRAłI S.R.L. Călăraşi

2824 5 CĂLĂRAŞI S.R.L. Călăraşi

2825 ADA KALE S.R.L. Călăraşi

2826 AGNEZA S.R.L. Călăraşi

2827 AGRAPLANT S.R.L. Călăraşi

2828 AGRAPROD S.R.L. Călăraşi

2829 AGRICOLA S.R.L. Călăraşi

2830 AGRICOM BORCEA S.R.L. Călăraşi

2831 AGRIPINA S.R.L. Călăraşi

2832 AGROCHIRNOGI S.R.L. Călăraşi

2833 AGROIND UNIREA S.R.L. Călăraşi

2834 AGROLUK S.R.L. Călăraşi

2835 AGROSERV MARIUTA S.R.L. Călăraşi

2836 AGROSTEJARUL S.R.L. Călăraşi

2837 AGROSUD S.R.L. Călăraşi

2838 AKSA S.R.L. Călăraşi

2839 ALBINA S.R.L. Călăraşi

2840 ALDIS S.R.L. Călăraşi

2841 ALEX SERV S.R.L. Călăraşi

2842 ALY COM S.R.L. Călăraşi

2843 AROM EXIM S.R.L. Călăraşi

2844 AUGUST S.R.L. Călăraşi

2845 AUTOCRIST S.R.L. Călăraşi

2846 AVICOLA S.A. Călăraşi

2847 BALMEC S.R.L. Călăraşi

2848 BEBE S.R.L. Călăraşi

2849 BIDOS S.R.L. Călăraşi

2850 BRUTĂRIE FAMILIALĂ S.R.L. Călăraşi

2851 BRUTĂRIE SELECT S.R.L. Călăraşi

2852 BUZIANU S.R.L. Călăraşi

2853 CHANCE S.R.L. Călăraşi

2854 CRICOM S.R.L. Călăraşi

2855 CRIS S.R.L. Călăraşi

2856 DIONISOS S.R.L. Călăraşi

2857 DONALS S.R.L. Călăraşi

Pag. 82 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 83: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2858 DORUL SERVICE S.R.L. Călăraşi

2859 DOXA S.R.L. Călăraşi

2860 DRAGOMIR S.R.L. Călăraşi

2861 DUNĂREA S.A. Călăraşi

2862 ELADA S.R.L. Călăraşi

2863 FARINAS S.R.L. Călăraşi

2864 FAUR S.R.L. Călăraşi

2865 FEROMTRADE S.R.L. Călăraşi

2866 FLORA S.R.L. Călăraşi

2867 FLOREA S.R.L. Călăraşi

2868 FRATIA S.R.L. Călăraşi

2869 FRUCTOPAN S.R.L. Călăraşi

2870 GHIUNEA S.R.L. Călăraşi

2871 GOICEA S.R.L. Călăraşi

2872 HATAI S.R.L. Călăraşi

2873 HOBBY S.R.L. Călăraşi

2874 IANIS DIM S.R.L. Călăraşi

2875 ICADOR S.R.L. Călăraşi

2876 ILACT S.R.L. Călăraşi

2877 ILSA S.A. Călăraşi

2878 IORDACHE S.R.L. Călăraşi

2879 IPRODCOMTUR TIBRIN S.R.L. Călăraşi

2880 IZOCON S.R.L. Călăraşi

2881 JEGALEANU S.R.L. Călăraşi

2882 JULIA TRADING COMPANY S.R.L. Călăraşi

2883 KARINA S.R.L. Călăraşi

2884 LA ANDREI S.R.L. Călăraşi

2885 LACTA S.R.L. Călăraşi

2886 LACTO G&G S.R.L. Călăraşi

2887 LIOPREST S.R.L. Călăraşi

2888 LUPSA S.R.L. Călăraşi

2889 MANEA S.R.L. Călăraşi

2890 MARIANDRA S.R.L. Călăraşi

2891 MARIBO S.R.L. Călăraşi

2892 MARYS LUX S.R.L. Călăraşi

2893 MAVY COMPANY S.R.L. Călăraşi

2894 MECOM BEN S.R.L. Călăraşi

2895 MEDUZA S.R.L. Călăraşi

2896 MIRBO S.R.L. Călăraşi

2897 MIXALIM S.R.L. Călăraşi

2898 MOARA CU NOROC S.R.L. Călăraşi

2899 MOARA VECHE S.R.L. Călăraşi

2900 MONICA S.R.L. Călăraşi

2901 NUTRICOM S.A. Călăraşi

2902 OIL SOLARIS S.R.L. Călăraşi

2903 PANCAR S.R.L. Călăraşi

2904 PANELUX S.R.L. Călăraşi

2905 PANI PAT S.R.L. Călăraşi

2906 PANIDEAL S.R.L. Călăraşi

2907 PANIPLUS S.R.L. Călăraşi

2908 PASALAU CRISTINA S.R.L. Călăraşi

2909 PATI GOS S.R.L. Călăraşi

2910 PESCARUS S.R.L. Călăraşi

2911 PROAPIS S.R.L. Călăraşi

2912 PRODCARN S.R.L. Călăraşi

2913 PRODPAN S.A. Călăraşi

2914 PROVALAHIA S.R.L. Călăraşi

2915 ROMILVA S.R.L. Călăraşi

2916 S.A. AGROMEC CHIRNOGI Călăraşi

2917 SARADA S.R.L. Călăraşi

Pag. 83 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 84: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2918 SDA S.R.L. Călăraşi

2919 SECVOIA S.R.L. Călăraşi

2920 SIGHES S.R.L. Călăraşi

2921 SILMAR S.R.L. Călăraşi

2922 SPICUL BĂRĂGANULUI S.R.L. Călăraşi

2923 SPICUL S.R.L. Călăraşi

2924 STANDARD S.R.L. Călăraşi

2925 STANDARD S.R.L. Călăraşi

2926 TC BUDROM S.R.L. Călăraşi

2927 TOMATO S.R.L. Călăraşi

2928 TONMARC 2000 S.R.L. Călăraşi

2929 TOSCANA S.R.L. Călăraşi

2930 TRANS ALFA S.R.L. Călăraşi

2931 TRITIPAN S.R.L. Călăraşi

2932 TUGAY S.R.L. Călăraşi

2933 V.G.V. S.R.L. Călăraşi

2934 VALMO PROD S.R.L. Călăraşi

2935 VIOREL S.R.L. Călăraşi

2936 VIVA S.R.L. Călăraşi

2937 VLAD PROMTEH S.R.L. Călăraşi

2938 YGEC COMIMPEX S.R.L. Călăraşi

2939 ZAHĂR S.A. Călăraşi

2940 ZECOR II PRODIMEX S.R.L. Călăraşi

2941 ADIKARP S.R.L. Caraş Severin

2942 AGROBANAT S.A. Caraş Severin

2943 AGROCORONINI S.R.L. Caraş Severin

2944 AGROKRAFT S.A. Caraş Severin

2945 AGRONORM 2001 S.R.L. Caraş Severin

2946 AGROSERV GRUP S.R.L. Caraş Severin

2947 ANDREE PAN COM S.R.L. Caraş Severin

2948 ANTREPRIZA DUSAN ŞI FIUL S.R.L. Caraş Severin

2949 ARGIROM INTERNATIONAL S.A. Caraş Severin

2950 ARTIMA RETAIL INVESTMENT COMPANY S.A. Caraş Severin

2951 AUTOTRANS CERNA S.R.L. Caraş Severin

2952 AXA FLAV S.R.L. Caraş Severin

2953 BADALUTA MILOSPIK S.R.L. Caraş Severin

2954 BEKER PAN S.R.L. Caraş Severin

2955 BELFLORIAN IMPEX S.R.L. Caraş Severin

2956 BELL PAN 2000 S.R.L. Caraş Severin

2957 BETANIA IMPEX S.R.L. Caraş Severin

2958 BG NIPAN FOREST S.R.L. Caraş Severin

2959 BIASTIM S.R.L. Caraş Severin

2960 BORAMIS IMPEX S.R.L. Caraş Severin

2961 BUONISSIMO S.R.L. Caraş Severin

2962 CC S.A. Caraş Severin

2963 CALVADOS S.R.L. Caraş Severin

2964 CAVARANTANA COMPANY S.A. Caraş Severin

2965 CL LUCPAN 2003 S.R.L. Caraş Severin

2966 CLASSIC SERVCOM S.R.L. Caraş Severin

2967 COBOCOM S.R.L. Caraş Severin

2968 COLLINI S.R.L. Caraş Severin

2969 CONSUM COOP Caraş Severin

2970 CONSUMCOOP OC2 Caraş Severin

2971 COSMINA S.R.L. Caraş Severin

2972 CRICOS S.R.L. Caraş Severin

2973 CRUCEA GHIZELEI S.R.L. Caraş Severin

2974 DALI PREST 2000 S.R.L. Caraş Severin

2975 DOLCE MALY S.R.L. Caraş Severin

2976 DUSAN ŞI FIUL S.R.L. Caraş Severin

2977 ECHIDNA S.R.L. Caraş Severin

Pag. 84 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 85: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2978 EMPRESSPROD S.R.L. Caraş Severin

2979 FABRICA DE PRODUSE LACTATE ORAVITA S.A. Caraş Severin

2980 FOOD 2000 S.R.L. Caraş Severin

2981 FRUCT PROD S.A. Caraş Severin

2982 GALE COM S.R.L. Caraş Severin

2983 GEMON S.R.L. Caraş Severin

2984 GOSPODARUL S.R.L. Caraş Severin

2985 GR RONINO PROD COM S.R.L. Caraş Severin

2986 HERCULANE WATER S.R.L. Caraş Severin

2987 HERCULES S.A. Caraş Severin

2988 ILY CONFOREST S.R.L. Caraş Severin

2989 IMPERIAL CM S.R.L. Caraş Severin

2990 IMV BAICA PROD IMPEX S.R.L. Caraş Severin

2991 IOVANOVICI FLORIN S.R.L. Caraş Severin

2992 IP CHARLY S.R.L. Caraş Severin

2993 IREUPS S.R.L. Caraş Severin

2994 JON TIC S.R.L. Caraş Severin

2995 JUMBO COM S.R.L. Caraş Severin

2996 KERKSOV NOVA PROD S.R.L. Caraş Severin

2997 LEVIO COMIMPEX S.R.L. Caraş Severin

2998 LISIPROD S.R.L. Caraş Severin

2999 LITANIS COM S.R.L. Caraş Severin

3000 MAMIN PROD S.R.L. Caraş Severin

3001 MAR BEK IMPEX S.R.L. Caraş Severin

3002 MBM LUCACELA S.R.L. Caraş Severin

3003 MERCANTIL PRODCOM S.R.L. Caraş Severin

3004 MIHANDRA & COM S.R.L. Caraş Severin

3005 MILK WAY COMPANY S.R.L. Caraş Severin

3006 MINITERMO S.R.L. Caraş Severin

3007 MOFLAV S.R.L. Caraş Severin

3008 MONA LISA COMTUR S.R.L. Caraş Severin

3009 MOTU S.R.L. Caraş Severin

3010 MP DIRACO PROD S.R.L. Caraş Severin

3011 MP GOLOPENTA COM S.R.L. Caraş Severin

3012 MURGU DANILA SPICUL S.R.L. Caraş Severin

3013 MUSTY&HD S.R.L. Caraş Severin

3014 NESUCOM S.R.L. Caraş Severin

3015 NEW YORK BROOKLYN S.R.L. Caraş Severin

3016 NICONEMA DELO S.R.L. Caraş Severin

3017 PÂINEA CASEI S.R.L. Caraş Severin

3018 PALALOGA CARN PREP REŞIłA S.R.L. FILIALA BOCŞA Caraş Severin

3019 PAN MICLEA S.R.L. Caraş Severin

3020 PAN VITAL S.R.L. Caraş Severin

3021 PANEFINO S.R.L. Caraş Severin

3022 PATIMANU IMPEX S.R.L. Caraş Severin

3023 PATISPAN S.R.L. Caraş Severin

3024 PATRIK PROD COM S.R.L. Caraş Severin

3025 PAU PAN S.R.L. Caraş Severin

3026 PETROVICI CO IMPEX S.R.L. Caraş Severin

3027 PLANT BANAT S.R.L. Caraş Severin

3028 PUIU CENDA PROD S.R.L. Caraş Severin

3029 RADISEM S.R.L. Caraş Severin

3030 RARAU TRANSCOM S.R.L. Caraş Severin

3031 RCR COLAR TRADE S.R.L. Caraş Severin

3032 RESPICOM S.R.L. Caraş Severin

3033 RN SADOVEANA S.R.L. Caraş Severin

3034 ROBERT & OCTAVIAN S.R.L. Caraş Severin

3035 ROMANO GERMANA PANGRAM S.A. Caraş Severin

3036 ROXANA S.R.L. Caraş Severin

3037 RUSU S.R.L. Caraş Severin

Pag. 85 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 86: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3038 SC AGROBANAT SA Caraş Severin

3039 SEMAG S.A. Caraş Severin

3040 SENATOR PRODIMPEX S.R.L. Caraş Severin

3041 SERCONERA S.R.L. Caraş Severin

3042 SIEMG MARGA S.R.L. Caraş Severin

3043 SIMON PRODCOM S.R.L. Caraş Severin

3044 SIND ROMÂNIA S.R.L. Caraş Severin

3045 SOCEPAN PRODCOM S.R.L. Caraş Severin

3046 SOLITAR PROD S.R.L. Caraş Severin

3047 STAUBER S.R.L. Caraş Severin

3048 STAVROFORES S.R.L. Caraş Severin

3049 STEAUA DE VEST S.R.L. Caraş Severin

3050 STOMIL PROD S.R.L. Caraş Severin

3051 SYBILE COM S.R.L. Caraş Severin

3052 TIMEX TRADING COMPANY S.R.L. Caraş Severin

3053 TODEXIM S.R.L. Caraş Severin

3054 TOMAR S.R.L. Caraş Severin

3055 TRADE VENTURE AND PROJECTS S.A. Caraş Severin

3056 TRANSTER AMIGO S.R.L. Caraş Severin

3057 ULPIA TRAIANA COM S.R.L. Caraş Severin

3058 UNICAT S.R.L. Caraş Severin

3059 VALEA EDEN S.R.L. Caraş Severin

3060 VEDECZ S.R.L. Caraş Severin

3061 VIOLETA S.R.L. Caraş Severin

3062 WANNINGER S.R.L. Caraş Severin

3063 WESTTIM CANNING CORP S.A. Caraş Severin

3064 YBC TEPENEU S.R.L. Caraş Severin

3065 7x4 IMPEX S.R.L. Cluj

3066 94 C.S.A. S.R.L. Cluj

3067 ADA POP STAR S.R.L. Cluj

3068 ADN HOLDING IMPEX S.R.L. Cluj

3069 ADYSIM IMPEX S.R.L. Cluj

3070 AG BIANCA S.R.L. Cluj

3071 AGER IMPEX S.R.L. Cluj

3072 AGRISANA S.R.L. Cluj

3073 AGRO SAV S.R.L. Cluj

3074 AGROIMPERIAL S.R.L. Cluj

3075 AGROINDUSTRIAL MORARU Cluj

3076 AGROMEC MOCIU S.A. Cluj

3077 ALCOM S.A. Cluj

3078 ALDA PRODCOM S.R.L. Cluj

3079 ALEXANDROS IMPEX S.R.L. Cluj

3080 ALEXIT & C S.R.L. Cluj

3081 ALIMROM TRADING S.R.L. Cluj

3082 ALIROX IMPEX S.R.L. Cluj

3083 ALPINE SPORT S.R.L. Cluj

3084 AMARETO S.R.L. Cluj

3085 ANASTYL COM S.R.L. Cluj

3086 ANCA GRUP PRODCOM S.R.L. Cluj

3087 ANDALEX PRODCOM S.R.L. Cluj

3088 AQUASALA S.R.L. Cluj

3089 ARIS OLANA S.R.L. Cluj

3090 ARIVERA S.R.L. Cluj

3091 AROMALCOOL LG S.R.L. Cluj

3092 ARPIS INTERNATIONAL S.R.L. Cluj

3093 ARTIMA RIC S.A. Cluj

3094 AUGUSTO IMPEX Cluj

3095 BAUMER S.R.L. Cluj

3096 BELPAN IMPEX S.R.L. Cluj

3097 BILLA ROMÂNIA S.R.L. Cluj

Pag. 86 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 87: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3098 BIMBI DOI IMPEX S.R.L. Cluj

3099 BOCA PRODUCT SNC Cluj

3100 BOLOGAN CO IMPEX S.R.L. Cluj

3101 BONAS IMPEX S.R.L. Cluj

3102 BRAV VECTOR COM S.R.L. Cluj

3103 BUFET VASILAS SNC Cluj

3104 CARMIC IMPEX S.R.L. Cluj

3105 CASTELARII S.A. Cluj

3106 CIA ABOLIV S.R.L. Cluj

3107 CIMINA S.R.L. Cluj

3108 CIPELI PRODCOM S.R.L. Cluj

3109 COAGROSERV S.R.L. Cluj

3110 COCIS DORINA AF Cluj

3111 CODRA PROD IMPEX S.R.L. Cluj

3112 COFET. LEMNUL VERDE Cluj

3113 COMCEREAL S.A. Cluj

3114 COMLACT S.R.L. Cluj

3115 COMPLEX COM. APERITIV Cluj

3116 CONELLY COMPREST S.R.L. Cluj

3117 CONIS S.R.L. Cluj

3118 COPREST COM S.R.L. Cluj

3119 CORADYN INVEST S.R.L. Cluj

3120 CORTINA ROMÂNIA Cluj

3121 COSANDRA IMPEX S.R.L. Cluj

3122 COSM FAN CARMANGERIE Cluj

3123 CRIS IMPEX S.R.L. Cluj

3124 CROCO COFETĂRIE S.R.L. Cluj

3125 DAMBUL REST. BRUTĂRIE Cluj

3126 DANA NV COFETĂRIE S.R.L. Cluj

3127 DANCARDIA S.R.L. Cluj

3128 DANSIMO PROD S.R.L. Cluj

3129 DANUTA BUFET S.R.L. Cluj

3130 DELISA MONDO S.R.L. Cluj

3131 DEM COMPANY S.R.L. Cluj

3132 DESIRO S.R.L. Cluj

3133 DISCOVERY PRODIMPEX S.R.L. Cluj

3134 DISTILERIA FIORIN S.R.L. Cluj

3135 DIVINA ILUSION S.R.L. Cluj

3136 DKF PRODCOM S.R.L. Cluj

3137 DON EMANUEL IMPEX S.R.L. Cluj

3138 DORIANA S.R.L. Cluj

3139 ECOSOL S.R.L. Cluj

3140 ELECTRONIC SANNICOARA Cluj

3141 ELSO S.R.L. Cluj

3142 ERZSEBET S.R.L. Cluj

3143 EUROMAR COMPL. COM. S.R.L. Cluj

3144 EVEREST PROD SERV S.R.L. Cluj

3145 EXTENSIV IMPEX S.R.L. Cluj

3146 EXTRACTE NAT. NATEX S.R.L. Cluj

3147 FABBER PROD S.R.L. Cluj

3148 FABER S.R.L. Cluj

3149 FARESI COMIMPEX S.R.L. Cluj

3150 FELEACU S.A. Cluj

3151 FIDASCO PROD S.R.L. Cluj

3152 FLORA S.A. Cluj

3153 FLORASAN EXIM Cluj

3154 FLOVINES S.R.L. Cluj

3155 FRULEX S.A. Cluj

3156 GATCOM S.R.L. Cluj

3157 GHIRTRANS APAHIDA S.R.L. Cluj

Pag. 87 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 88: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3158 HARD STONE IMPEX S.R.L. Cluj

3159 HELIA HEX EXIM S.R.L. Cluj

3160 HIVKE IMPEX S.R.L. Cluj

3161 HODIS & BUTA S.R.L. Cluj

3162 HOLI IMPEX S.R.L. Cluj

3163 HOREA PATISERIE S.R.L. Cluj

3164 HORVAT IMPEX S.R.L. Cluj

3165 IEZER S.R.L. Cluj

3166 IND. MAESTRO PRODCOM S.R.L. Cluj

3167 JENEI S.A. Cluj

3168 JOVAN S.R.L. Cluj

3169 KAZAL S.R.L. Cluj

3170 KISPALARPAD S.R.L. Cluj

3171 KOPANIMPEX S.R.L. Cluj

3172 KUDOR & KUDOR S.R.L. Cluj

3173 LAS PALMAS S.R.L. Cluj

3174 LEGUME FRUCTE S.A. Cluj

3175 LM TRINOMUS IMPEX S.R.L. Cluj

3176 LPH TRIMATEX S.R.L. Cluj

3177 MACUSO COM S.R.L. Cluj

3178 MARELE ALB PRODIMPEX Cluj

3179 MARGAMI PRODUCT S.R.L. Cluj

3180 MARIFLOR PROD COM S.R.L. Cluj

3181 MARIRELI IMPEX S.R.L. Cluj

3182 MARUVA IMPEX S.R.L. Cluj

3183 MATEMAR COMIMPEX Cluj

3184 MAXIALIMENT COMERł S.R.L. Cluj

3185 MEGAM COMERł S.R.L. Cluj

3186 METRO CASH & CARRY RO S.R.L. Cluj

3187 MIATUR S.R.L. Cluj

3188 MICOTRANS S.R.L. Cluj

3189 MIDEROM COMIMPEX S.R.L. Cluj

3190 MIFLOR PRODCOM S.R.L. Cluj

3191 MINESA ICPM S.A. Cluj

3192 MIOGEN IMPEX S.R.L. Cluj

3193 MIRON COMPLEX S.R.L. Cluj

3194 MIZO VIT S.R.L. Cluj

3195 MODEXPERT IMPEX S.R.L. Cluj

3196 MONA ALEX S.R.L. Cluj

3197 MONAMAX S.R.L. Cluj

3198 MOTILOR S.R.L. Cluj

3199 NAPOLACT S.A. Cluj

3200 NAPOPLAST S.R.L. Cluj

3201 NATUR EXTRACT S.R.L. Cluj

3202 NATURAL PLUS S.R.L. Cluj

3203 NAUSICA IMPEX S.R.L. Cluj

3204 NEW CROCO PIZZERIA Cluj

3205 NEW TRADE IMPEX S.R.L. Cluj

3206 NICOLA CARM IMPEX S.R.L. Cluj

3207 NICOLACT S.R.L. Cluj

3208 NORTHWOOD BOTANICAL Cluj

3209 NUTRISAN S.R.L. Cluj

3210 ONCOS IMPEX S.R.L. Cluj

3211 ONDA VERDE S.R.L. Cluj

3212 ONZE S.R.L. Cluj

3213 ORIZONT S.A. Cluj

3214 OVIMOB S.R.L. Cluj

3215 PALAS S.R.L. Cluj

3216 PARTY PROD S.R.L. Cluj

3217 PATIGRAM PRODIMPEX S.R.L. Cluj

Pag. 88 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 89: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3218 PATISERIE RUSALCA S.R.L. Cluj

3219 PATISTAR S.R.L. Cluj

3220 PEKTIROM S.R.L. Cluj

3221 PERFETTI VAN MELLE S.R.L. Cluj

3222 PERINITA COMSERV S.R.L. Cluj

3223 PHARMA SALTO MED S.A. Cluj

3224 PICOLACT PRODCOM S.R.L. Cluj

3225 PLAFAR S.A. Cluj

3226 PRESA DE ULEI VICTORIA Cluj

3227 PRIMĂVARA S.R.L. Cluj

3228 PRODVINALCO S.A. Cluj

3229 PRODVINALCO S.A.fil GHERLA Cluj

3230 PROMAR COMIMPEX S.R.L. Cluj

3231 PROMARTA S.R.L. Cluj

3232 PRONUTRITION IMPEX Cluj

3233 QUANTAL TRADING S.R.L. Cluj

3234 RADU SUCCES S.R.L. Cluj

3235 RALUCA LEMNPLAST S.R.L. Cluj

3236 RD TRANS S.R.L. Cluj

3237 REGHINA S.R.L. Cluj

3238 RELMARI COM Cluj

3239 REMIDO PROD S.R.L. Cluj

3240 REVIVA IMPEX S.R.L. Cluj

3241 REXELITE S.R.L. Cluj

3242 RIANA SERV PROD COM S.R.L. Cluj

3243 ROLAND IMPEX S.R.L. Cluj

3244 ROLICOM S.R.L. Cluj

3245 ROM AM PORTLAND Cluj

3246 ROMÂNIA HYPERMARCHE S.A. Cluj

3247 ROMINVEST COM S.R.L. Cluj

3248 ROMNIK S.R.L. Cluj

3249 ROMPO EXIM S.R.L. Cluj

3250 ROVETRANS S.R.L. Cluj

3251 ROWER STAR EXIM S.R.L. Cluj

3252 S & B S.R.L. Cluj

3253 SABO & SABO S.R.L. Cluj

3254 SAVARINA S.R.L. Cluj

3255 SALTO S.A. Cluj

3256 SELGROS CASH & CARRY Cluj

3257 SNS BUC.SALINA OCNA DEJ Cluj

3258 SOCACIU IZIDOR Cluj

3259 STAłIUNEA DID. MANASTUR Cluj

3260 STEFANIA STEFAN COM Cluj

3261 STILVEST 2003 S.R.L. Cluj

3262 TABIDANI COMIMPEX S.R.L. Cluj

3263 TIGROM S.R.L. Cluj

3264 TIZANE PROD S.R.L. Cluj

3265 TOP PAKING S.R.L. Cluj

3266 TOTAL PACK S.R.L. Cluj

3267 TRANS ALIMENT S.R.L. Cluj

3268 TURDAPAN S.R.L. Cluj

3269 TURISM VÂLCELE S.R.L. Cluj

3270 URSUS BREWERIES Cluj

3271 VARGA QUATRO S.R.L. Cluj

3272 VEL PITAR Cluj

3273 VENUS IMPEX S.R.L. Cluj

3274 VIITORUL PRESA DE ULEI S.R.L. Cluj

3275 VITA IMPEX S.R.L. Cluj

3276 WILS PROD S.R.L. Cluj

3277 WOLF COMPANY S.R.L. Cluj

Pag. 89 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 90: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3278 XAMUS IMPEX S.R.L. Cluj

3279 ZEC IMPEX S.R.L. Cluj

3280 Abi Holding 2003 S.R.L. ConstanŃa

3281 Adma S.R.L. ConstanŃa

3282 Agro Fan Grup S.R.L. ConstanŃa

3283 Alcalin S.R.L. ConstanŃa

3284 Alcom Prodex S.R.L. ConstanŃa

3285 Alfmob Exim S.R.L. ConstanŃa

3286 Ambasador S.R.L. ConstanŃa

3287 Apolodor Bis S.R.L. ConstanŃa

3288 Argus S.A. ConstanŃa

3289 Artalex Comp S.R.L. ConstanŃa

3290 AsAlfa S.R.L. ConstanŃa

3291 Assla Kar S.R.L. ConstanŃa

3292 Balbo S.R.L. ConstanŃa

3293 Betina Impex S.R.L. ConstanŃa

3294 Bianca Bocos S.R.L. ConstanŃa

3295 Billa România S.R.L. ConstanŃa

3296 Binco Lact S.R.L. ConstanŃa

3297 BMIInter Production S.R.L. ConstanŃa

3298 Bob de grâu S.R.L. ConstanŃa

3299 Boema Prod S.R.L. ConstanŃa

3300 Bogdan Star S.R.L. ConstanŃa

3301 Boggo Onix S.R.L. ConstanŃa

3302 Boromir prod S.R.L. ConstanŃa

3303 Bosfor Dan S.R.L. ConstanŃa

3304 Brau Union S.A. ConstanŃa

3305 Buhulea S.R.L. ConstanŃa

3306 Carnob S.R.L. ConstanŃa

3307 Ceres Frarom S.R.L. ConstanŃa

3308 Coliso pan S.R.L. ConstanŃa

3309 Collage Prod S.R.L. ConstanŃa

3310 Colonadelor International S.R.L. ConstanŃa

3311 Come in S.R.L. ConstanŃa

3312 Constantinescu S.R.L. ConstanŃa

3313 Cramele Nisipari S.R.L. ConstanŃa

3314 CrisOil S.A. ConstanŃa

3315 Cristal S.R.L. ConstanŃa

3316 Cristalex Comind Serv S.R.L. ConstanŃa

3317 Cristinelu S.R.L. ConstanŃa

3318 Crivami S.R.L. ConstanŃa

3319 Crizantrma S.R.L. ConstanŃa

3320 Crorom Consulting S.R.L. ConstanŃa

3321 Damagi S.R.L. ConstanŃa

3322 Damicat Prod S.R.L. ConstanŃa

3323 Dem Company Prodcom S.R.L. ConstanŃa

3324 Dobre şi Fii S.R.L. ConstanŃa

3325 Dobrogea Grup S.A. ConstanŃa

3326 Dumi S.R.L. ConstanŃa

3327 Duo TH Impex S.R.L. ConstanŃa

3328 Duro S.R.L. ConstanŃa

3329 Eastern European Foods S.R.L. ConstanŃa

3330 Eforie S.A. ConstanŃa

3331 Elba Mec S.R.L. ConstanŃa

3332 Electro Dem S.R.L. ConstanŃa

3333 Elion Impex S.R.L. ConstanŃa

3334 Ex Nico Serv S.R.L. ConstanŃa

3335 Flamingo Estival 2002 S.A. ConstanŃa

3336 Flora Cris S.R.L. ConstanŃa

3337 Forsetti pan S.R.L. ConstanŃa

Pag. 90 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 91: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3338 Francu Impex S.R.L. ConstanŃa

3339 Fruvimed S.A. ConstanŃa

3340 GBR Prod S.R.L. ConstanŃa

3341 Geaper Paticrem S.R.L. ConstanŃa

3342 Gent Trading S.R.L. ConstanŃa

3343 Geo Ela S.R.L. ConstanŃa

3344 Gepetto S.R.L. ConstanŃa

3345 Giogiu Prod S.R.L. ConstanŃa

3346 Global Media S.R.L. ConstanŃa

3347 Gogo Mania S.R.L. ConstanŃa

3348 GPR Prodpan S.R.L. ConstanŃa

3349 Grains S.R.L. ConstanŃa

3350 Gramed S.R.L. ConstanŃa

3351 Grup Maxim S.R.L. ConstanŃa

3352 Gudam Bakery S.R.L. ConstanŃa

3353 Hidrocora S.R.L. ConstanŃa

3354 Hiproma S.A. ConstanŃa

3355 Ian Prod 2000 S.R.L. ConstanŃa

3356 Impex Solero S.R.L. ConstanŃa

3357 L&N Nick S.R.L. ConstanŃa

3358 Lactate Dobrogene S.A. ConstanŃa

3359 Lacto Baneasa S.R.L. ConstanŃa

3360 Lacto Baron S.R.L. ConstanŃa

3361 Lacto Car S.R.L. ConstanŃa

3362 Lacto Genimico S.R.L. ConstanŃa

3363 Lacto Mony S.R.L. ConstanŃa

3364 Lacto Panait S.R.L. ConstanŃa

3365 Lacto Stil S.R.L. ConstanŃa

3366 Laky Cos Star Pan S.R.L. ConstanŃa

3367 Lapis Cafe S.R.L. ConstanŃa

3368 Lavidas S.R.L. ConstanŃa

3369 Livamar S.R.L. ConstanŃa

3370 Luciano&Figlio S.R.L. ConstanŃa

3371 Luso Pan Prod S.R.L. ConstanŃa

3372 M&M Prodcarm 23 August S.R.L. ConstanŃa

3373 Madeea PatCom S.R.L. ConstanŃa

3374 Mado Grup S.R.L. ConstanŃa

3375 Magero Prod S.R.L. ConstanŃa

3376 Malagus Design S.R.L. ConstanŃa

3377 Marion Production S.R.L. ConstanŃa

3378 Master Prod S.R.L. ConstanŃa

3379 Mazaro Prod Impex S.R.L. ConstanŃa

3380 Maznoc S.R.L. ConstanŃa

3381 Mega Image S.R.L. ConstanŃa

3382 Melvana S.R.L. ConstanŃa

3383 Metro Cash & Cany S.R.L. ConstanŃa

3384 Mica Sirena S.R.L. ConstanŃa

3385 Mig S.R.L. ConstanŃa

3386 Mine Limited S.R.L. ConstanŃa

3387 Miralexa Comercial S.R.L. ConstanŃa

3388 MitCool Prod S.R.L. ConstanŃa

3389 Moara Seyrom S.R.L. ConstanŃa

3390 Moncar S.R.L. ConstanŃa

3391 Multicom Grup S. A. ConstanŃa

3392 Muntina Prod S.R.L. ConstanŃa

3393 Murfatlar România S.A. ConstanŃa

3394 Myt Dan Impex S.R.L. ConstanŃa

3395 Nascu S.R.L. ConstanŃa

3396 National Grup S.R.L. ConstanŃa

3397 Nic Costi Trade S.R.L. ConstanŃa

Pag. 91 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 92: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3398 Nico Mar Comercial S.R.L. ConstanŃa

3399 Nicos Patis S.R.L. ConstanŃa

3400 Nicotrans S.R.L. ConstanŃa

3401 Niculescu Prod S.R.L. ConstanŃa

3402 Nihan Impex S.R.L. ConstanŃa

3403 Ostrovit S.A. ConstanŃa

3404 Outlaw S.R.L. ConstanŃa

3405 Pan General Company S.R.L. ConstanŃa

3406 Pan Irene S.R.L. ConstanŃa

3407 Pan Marrcus Company S.R.L. ConstanŃa

3408 Pancaro Serv S.R.L. ConstanŃa

3409 Paniro Turk S.R.L. ConstanŃa

3410 Panminada S.R.L. ConstanŃa

3411 Pastry Fresh S.R.L. ConstanŃa

3412 Pati Bank S.R.L. ConstanŃa

3413 Pavicom S.R.L. ConstanŃa

3414 Petros PSG S.R.L. ConstanŃa

3415 Plus Foods International ConstanŃa

3416 Pri Ili Grup S.R.L. ConstanŃa

3417 Prod Com Tours 2000 S.R.L. ConstanŃa

3418 Qubitz Trade S.R.L. ConstanŃa

3419 Ralu Fresh S.R.L. ConstanŃa

3420 Real Hypermarket România S.R.L. ConstanŃa

3421 Ro Credo S.R.L. ConstanŃa

3422 Rodimtex S.R.L. ConstanŃa

3423 Sara Company S.R.L. ConstanŃa

3424 Selgros Cash&Carry S.R.L. ConstanŃa

3425 Service Neptun 2002 S.A. ConstanŃa

3426 Sfatu S.R.L. ConstanŃa

3427 Sima şi Fii S.R.L. ConstanŃa

3428 Simire Prod S.R.L. ConstanŃa

3429 Soft Drink International S.R.L. ConstanŃa

3430 Speras S.R.L. ConstanŃa

3431 Spicons Impex S.R.L. ConstanŃa

3432 Stepan S.R.L. ConstanŃa

3433 Suflaria Import Export S.R.L. ConstanŃa

3434 Sultan Prodexim S.R.L. ConstanŃa

3435 Sweet Bianca S.R.L. ConstanŃa

3436 Tad Cip S.R.L. ConstanŃa

3437 Tasian Product 2001 S.R.L. ConstanŃa

3438 Teco Ch S.R.L. ConstanŃa

3439 Teo Sof S.R.L. ConstanŃa

3440 Theo Cory S.R.L. ConstanŃa

3441 Theo Mihail S.R.L. ConstanŃa

3442 Toms S.R.L. ConstanŃa

3443 Tornado Grup S.R.L. ConstanŃa

3444 Total Pan S.R.L. ConstanŃa

3445 Univers'all trading România S.R.L. ConstanŃa

3446 Vanimar S.R.L. ConstanŃa

3447 Veronica S.R.L. ConstanŃa

3448 Vest Pan S.R.L. ConstanŃa

3449 Victoria 2 Prod S.R.L. ConstanŃa

3450 Vin Vico S. A. ConstanŃa

3451 Viomih pan S.R.L. ConstanŃa

3452 A&Z PROD IMPEX S.R.L. Covasna

3453 ADMIRA COM S.R.L. Covasna

3454 AGRO PAN STAR S.R.L. Covasna

3455 AGROBIO PRODUCłIE, SERVICII ŞI COMERł S.R.L. Covasna

3456 AGROCHEM S.R.L. Covasna

3457 ALEN COMP S.R.L. Covasna

Pag. 92 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 93: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3458 ALEX&CO S.A. Covasna

3459 ALEX DORI S.R.L. Covasna

3460 ALEX S.R.L. Covasna

3461 AMYLUM ROMÂNIA S.A. Covasna

3462 ANNA&ALEX S.R.L. Covasna

3463 APIOMA IMPEX S.R.L. Covasna

3464 AQUA MIX S.R.L. Covasna

3465 AROMA S.R.L. Covasna

3466 BANDI S.R.L. Covasna

3467 BARIER S.R.L. Covasna

3468 BÂSCĂ S.R.L. Covasna

3469 BEMBALOGH S.R.L. Covasna

3470 BERTIKRIS S.R.L. Covasna

3471 BERTIS S.R.L. Covasna

3472 BIBCO S.A. Covasna

3473 BILLA ROMÂNIA S.R.L. Covasna

3474 BINGO S.R.L. Covasna

3475 BIOVITAL S.R.L. Covasna

3476 BLACS S.R.L. Covasna

3477 BONSWEETBON S.R.L. Covasna

3478 BROKOMKOV S.R.L. Covasna

3479 BRUCOMLONT S.R.L. Covasna

3480 BRUTĂRIA BEM S.R.L. Covasna

3481 BRUTEXIMPEX S.R.L. Covasna

3482 BUBOREK S.R.L. Covasna

3483 BUCEGI S.R.L. Covasna

3484 CAMENTAS S.R.L. Covasna

3485 CASALCO S.A. Covasna

3486 COM S.R.L. Covasna

3487 COMERł EVELINKA S.R.L. Covasna

3488 COMTEXT S.R.L. Covasna

3489 CONECTIC AMEU S.R.L. Covasna

3490 CONSTRUCłII ADRIANA S.R.L. Covasna

3491 CORNPAM S.R.L. Covasna

3492 COVALACT S.A. Covasna

3493 CSIGA EXPIMP S.R.L. Covasna

3494 CUPTORUL DE AUR Covasna

3495 DESTIN S.R.L. Covasna

3496 DRUMEłUL S.R.L. Covasna

3497 ELCOF S.R.L. Covasna

3498 ELIM BERTALAN S.R.L. Covasna

3499 ELVI S.R.L. Covasna

3500 ENIS S.R.L. Covasna

3501 ERPEK CO S.A. Covasna

3502 ERPEKIND S.R.L. Covasna

3503 ESKIMO S.R.L. Covasna

3504 ESKIMOCOM S.R.L. Covasna

3505 ETIOR S.R.L. Covasna

3506 EUROSERVICE S.R.L. Covasna

3507 EUROLAND S.R.L. Covasna

3508 EXPIMP S.R.L. Covasna

3509 EXPRES S.R.L. Covasna

3510 FAVORIT S.A. Covasna

3511 FERZOL PROD S.R.L. Covasna

3512 FHIS S.R.L. Covasna

3513 FIDES S.R.L. Covasna

3514 FITOFIT PRODUCłIE S.R.L. Covasna

3515 FLOWER S.R.L. Covasna

3516 FURNICA COMERł S.R.L. Covasna

3517 G&G S.R.L. Covasna

Pag. 93 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 94: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3518 GABIPEK S.R.L. Covasna

3519 GAURI S.R.L. Covasna

3520 GELTASIL S.R.L. Covasna

3521 GOLDBROT S.R.L. Covasna

3522 GOLF S.R.L. Covasna

3523 GYORGYI S.R.L. Covasna

3524 GYUSZY S.R.L. Covasna

3525 HCOM S.R.L. Covasna

3526 HOPPA CHOCO S.R.L. Covasna

3527 IMPEXP GOLDBROT S.R.L. Covasna

3528 INDEP. KORODI G. PRODCOM Covasna

3529 KACY PRESTĂRI S.R.L. Covasna

3530 KAMELEON S.R.L. Covasna

3531 KEMENIMPEX S.R.L. Covasna

3532 KERTESZ S.R.L. Covasna

3533 KLEOZIN S.R.L. Covasna

3534 KOCSOLADE S.R.L. Covasna

3535 KOROLCOM S.R.L. Covasna

3536 KRONSTADT S.R.L. Covasna

3537 KRT S.R.L. Covasna

3538 KURTOS COM SERV S.R.L. Covasna

3539 LA VATRĂ S.R.L. Covasna

3540 LAMON CON S.R.L. Covasna

3541 LAUR S.R.L. Covasna

3542 LEFRUMARIN 2000 S.R.L. Covasna

3543 LEGOMA S.R.L. Covasna

3544 LILI S.R.L. Covasna

3545 LINZER S.R.L. Covasna

3546 LION S.R.L. Covasna

3547 LORDOK S.R.L. Covasna

3548 LOTIA S.R.L. Covasna

3549 LUCI COMERł S.R.L. Covasna

3550 LUCULLUS S.R.L. Covasna

3551 LUKACS COMPANY S.R.L. Covasna

3552 MĂCELĂRIA KOVACS S.R.L. Covasna

3553 MADEXPORT S.R.L. Covasna

3554 MAGMIXT S.A. Covasna

3555 MARFETIS S.R.L. Covasna

3556 MARK S.R.L. Covasna

3557 MEDCO COMSERV S.R.L. Covasna

3558 MENNERCOMERł S.R.L. Covasna

3559 MEOTIS S.R.L. Covasna

3560 MESERIAŞII S.R.L. Covasna

3561 MILKCOM S.R.L. Covasna

3562 MINERVA S.R.L. Covasna

3563 MITUHAZ S.R.L. Covasna

3564 MODKES S.A. Covasna

3565 MONAMI S.R.L. Covasna

3566 MONA S.R.L. Covasna

3567 MOPACO S.A. Covasna

3568 MORPAN S.R.L. Covasna

3569 MOVIPROD S.R.L. Covasna

3570 ND MARKET S.R.L. Covasna

3571 NELMON S.R.L. Covasna

3572 NEW S.R.L. Covasna

3573 NIKOS IMPEX S.R.L. Covasna

3574 NUTRICOD S.A. Covasna

3575 OLTISZ S.A. Covasna

3576 OMEXIM S.R.L. Covasna

3577 PALLO S.R.L. Covasna

Pag. 94 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 95: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3578 PANFACIFICO EXPIMP Covasna

3579 PANORAMA/TURISM S.R.L. Covasna

3580 PANPACIFICO S.R.L. Covasna

3581 PANSEC S.R.L. Covasna

3582 PASTEL S.R.L. Covasna

3583 PERLA COVASNEI S.A. Covasna

3584 PETRACUSPROD S.R.L. Covasna

3585 PETROMAR IMPEXP S.R.L. Covasna

3586 PETROSERV S.R.L. Covasna

3587 POLIVAL S.R.L. Covasna

3588 POP MAR COMERł S.R.L. Covasna

3589 PORFILIA PANCO S.A. Covasna

3590 PP BARANY S.R.L. Covasna

3591 PP GRIG S.R.L. Covasna

3592 PRESTIGE S.R.L. Covasna

3593 PREZSMER S.R.L. Covasna

3594 PRIM ZS&A S.R.L. Covasna

3595 PRINZCOM. S.R.L. Covasna

3596 PROCOM IMPEX S.R.L. Covasna

3597 PROCOM S.R.L. Covasna

3598 PROD B & P Industries S.R.L. Covasna

3599 PROD ADAN S.R.L. Covasna

3600 PROD ANDRAS S.R.L. Covasna

3601 PROD G&G S.R.L. Covasna

3602 PROD K.L.D. IMPEX S.R.L. Covasna

3603 PROD NASA S.R.L. Covasna

3604 PROD SPICOM S.R.L. Covasna

3605 PROD. COMERł SERV. S.R.L. Covasna

3606 PROD. CS. I.T. S.R.L. Covasna

3607 PROD. MBI S.R.L. Covasna

3608 PRODCOM PLUS S.R.L. Covasna

3609 PRODSPICOM CO S.R.L. Covasna

3610 PRODUCłIE PANEM S.R.L. Covasna

3611 QUADRANT AMROQ BEVERAGES S.A. Covasna

3612 RAMARO S.R.L. Covasna

3613 RELAX S.R.L. Covasna

3614 RENMAR S.R.L. Covasna

3615 RIGO JANCSI S.R.L. Covasna

3616 ROMDAN S.R.L. Covasna

3617 ROVASIT S.R.L. Covasna

3618 ROZIMEL S.R.L. Covasna

3619 SAMIHDIM LACT S.R.L. Covasna

3620 SERVCOM UZONKA S.R.L. Covasna

3621 SIFOANE PAMFILIA S.R.L. Covasna

3622 SIGAT BEVERAGE COMPANY S.A. Covasna

3623 SILVPRODANA 17 PROD Covasna

3624 SIX S.R.L. Covasna

3625 SKORPIO S.R.L. Covasna

3626 SNTR S.A. Covasna

3627 STOC S.R.L. Covasna

3628 SZILFASZEG S.R.L. Covasna

3629 TA OLTUL S.A. Covasna

3630 TAC COMSERV S.R.L. Covasna

3631 TAKO S.R.L. Covasna

3632 TENC PAL S.N.C. Covasna

3633 TERCOM PREST S.R.L. Covasna

3634 TIBGIZ S.R.L. Covasna

3635 TOFER S.R.L. Covasna

3636 TOHI IMPEX S.R.L. Covasna

3637 TOMIS S.R.L. Covasna

Pag. 95 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 96: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3638 TOROIMPEX S.R.L. Covasna

3639 TOTH MALOM S.R.L. Covasna

3640 TRAICOV S.R.L. Covasna

3641 TRANSPRODCOM S.R.L. Covasna

3642 TRINSERV S.R.L. Covasna

3643 TYROM S.A. Covasna

3644 UPCBUZEA S.R.L. Covasna

3645 VANCSA MULTI PAST S.R.L. Covasna

3646 VERIBYZ S.R.L. Covasna

3647 VIANU MARCOM S.R.L. Covasna

3648 VILCRAFT S.R.L. Covasna

3649 VILCUPROD. COM S.R.L. Covasna

3650 VILHELM S.R.L. Covasna

3651 VINALCOOL COVASNA S.A. Covasna

3652 VITAROM IMPEX S.R.L. Covasna

3653 WEGA INVEST S.R.L. Covasna

3654 WILKCENTER S.R.L. Covasna

3655 ZAMACO IMPEX S.R.L. Covasna

3656 ZEA S.R.L. Covasna

3657 ZOEMIA S.R.L. Covasna

3658 ZSIGMAIES S.R.L. Covasna

3659 ZSOSA S.R.L. Covasna

3660 ZUGO S.R.L. Covasna

3661 Acas Prod Impex S.R.L. DâmboviŃa

3662 Adiron Prod S.R.L. DâmboviŃa

3663 AKITA Ideal S.R.L. DâmboviŃa

3664 Alacomp S.R.L. DâmboviŃa

3665 Alcarm Impex S.R.L. DâmboviŃa

3666 Alector S.R.L. DâmboviŃa

3667 Alesfera Grup S.R.L. DâmboviŃa

3668 Alesipa S.R.L. DâmboviŃa

3669 Alfredo S.R.L. DâmboviŃa

3670 ALMONDS.R.L. DâmboviŃa

3671 Amelisa Fashion S.R.L. DâmboviŃa

3672 Avicola Crevedia DâmboviŃa

3673 BELLATRIX S.R.L. DâmboviŃa

3674 Berechet prod S.R.L. DâmboviŃa

3675 Bufet Caty şi Ana S.R.L. DâmboviŃa

3676 Caferina S.R.L. DâmboviŃa

3677 Camerob S.R.L. DâmboviŃa

3678 Capitol Com S.R.L. DâmboviŃa

3679 Carnic Prod S.R.L. DâmboviŃa

3680 CDER INTEREX S.A. DâmboviŃa

3681 Chindia Prod S.A. DâmboviŃa

3682 Cicom S.R.L. DâmboviŃa

3683 Cifep Import Export Grup Company S.R.L. DâmboviŃa

3684 Ciobănaşul Impex S.R.L. DâmboviŃa

3685 Citrus Com S.R.L. DâmboviŃa

3686 Cofetăria Dieta S.R.L. DâmboviŃa

3687 COMPAN S.A. DâmboviŃa

3688 COMPEXIM S.R.L. DâmboviŃa

3689 Conira S.R.L. DâmboviŃa

3690 Creon Impex S.R.L. DâmboviŃa

3691 Criabi Grup S.R.L. DâmboviŃa

3692 Cristian Felix S.R.L. DâmboviŃa

3693 Crizantema Impex S.R.L. DâmboviŃa

3694 DACRIU Construct S.R.L. DâmboviŃa

3695 Dar Mopan S.R.L. DâmboviŃa

3696 Darumas S.R.L. DâmboviŃa

3697 Diada prod S.R.L. DâmboviŃa

Pag. 96 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 97: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

3698 Dragan S.R.L. DâmboviŃa

3699 Dry ProdCom S.R.L. DâmboviŃa

3700 Eneida Impex S.R.L. DâmboviŃa

3701 Exod Pati PROD S.R.L. DâmboviŃa

3702 Fabina Fab S.A. DâmboviŃa

3703 FAEP Prod Com S.R.L. DâmboviŃa

3704 Falvis S.R.L. DâmboviŃa

3705 Festina Com S.R.L. DâmboviŃa

3706 Frate şi Sora S.R.L. DâmboviŃa

3707 Gastrocom S.R.L. DâmboviŃa

3708 Gimi Serv Com S.R.L. DâmboviŃa

3709 Imaluc Com S.R.L. DâmboviŃa

3710 IMDIA S.R.L. DâmboviŃa

3711 ÎNCOTRO PROD S.R.L. DâmboviŃa

3712 Ion Florin COM S.R.L. DâmboviŃa

3713 losif S.R. L. DâmboviŃa

3714 Joan Com S.R.L. DâmboviŃa

3715 JuniPed S.R.L. DâmboviŃa

3716 KARIN Morarit S.R.L. DâmboviŃa

3717 LA LIBER S.R.L. DâmboviŃa

3718 Libertatea S.R.L. DâmboviŃa

3719 Lored Com S.R.L. DâmboviŃa

3720 Lormgeo Prod S.R.L. DâmboviŃa

3721 Major Import Export S.R.L. DâmboviŃa

3722 Marion Invest Trade S.R.L. DâmboviŃa

3723 Mariusica Com S.R.L. DâmboviŃa

3724 Melriv S.R.L. DâmboviŃa

3725 Metalart S.R.L. DâmboviŃa

3726 MIAM Com Prod S.R. L. DâmboviŃa

3727 Moara Crovu S.R.L. DâmboviŃa

3728 Moncris S.R.L. DâmboviŃa

3729 Muntele Alb S.R.L. DâmboviŃa

3730 Muntenia Pan Group S.R.L. DâmboviŃa

3731 Naturalia prod Com S.R.L. DâmboviŃa

3732 Nedaliment Prod S.R.L. DâmboviŃa

3733 Nelus com S.R.L. DâmboviŃa

3734 NEVAL PROD S.R.L. DâmboviŃa

3735 Nicolpati Prod S.R.L. DâmboviŃa

3736 Niculescu Impex S.R.L. DâmboviŃa

3737 Noua berechet prod S.R.L. DâmboviŃa

3738 Nova Exim 2005 S.R.L. DâmboviŃa

3739 Nufărul PROD S.R.L. DâmboviŃa

3740 Onit S.R.L. DâmboviŃa

3741 Orkla Foods România S.A. DâmboviŃa

3742 OVM Total 2003 S.R.L. DâmboviŃa

3743 Panalex Prod S.R.L. DâmboviŃa

3744 Panex Grup S.R.L. DâmboviŃa

3745 PANI Com Vid Impex S.R.L. DâmboviŃa

3746 Panibon Prod S.R.L. DâmboviŃa

3747 Panselaru Impex S.R.L. DâmboviŃa

3748 Parmen S.R.L. DâmboviŃa

3749 Parvan Ion Prod S.R.L. DâmboviŃa

3750 Perugi Prodexim S.R.L. DâmboviŃa

3751 Povarna S.R.L. DâmboviŃa

3752 Predesti S.R.L. DâmboviŃa

3753 Proches Prod Com S.R.L. DâmboviŃa

3754 Prod Agro Invest S.R.L. DâmboviŃa

3755 Prodalcoop S.A. DâmboviŃa

3756 Provial S.R.L. DâmboviŃa

3757 Rador Impex DâmboviŃa

Pag. 97 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 98: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

ANEXA Nr. 9: CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ încheiat şi înregistrat sub nr. ........... în registrul general de evidenŃă a salariaŃilor (A) PărŃile contractului Angajator - persoana juridică/fizică .................., cu sediul în ................, înregistrată la Oficiul registrului comerŃului/autorităŃile AdministraŃiei publice din ........... sub nr. ........., cod fiscal ............, telefon ............., reprezentată legal prin ............., în calitate de ................, şi Salariatul/salariata - domnul/doamna ..................., domiciliat/domiciliată în localitatea ................, str. ............., nr. ....., judeŃul .............., posesor/posesoare al/a buletinului/cărŃii de identitate/paşaportului seria ........, nr. ........., eliberat/eliberată de ................, la data de .............., CNP ............, permis de muncă seria ........., nr. ..........., din data de ..............., au încheiat prezentul contract individual de muncă în următoarele condiŃii, asupra cărora au convenit:

(B) Obiectul contractului: ....................... (C) Durata contractului: .............................. a) nedeterminată, salariatul/salariata ............... urmând să înceapă activitatea la data de ...............; b) determinată, de ........ luni, pe perioada cuprinsă între data de ............. şi data de .............../ pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului de post.

(D) Locul de muncă 1. Activitatea se desfăşoară la ........................... 2. În lipsa unui loc de muncă fix, salariatul va desfăşura activitatea astfel: ..................................

(E) Felul muncii FuncŃia/meseria ..................... conform Clasificării ocupaŃiilor din România.

(F) AtribuŃiile postului AtribuŃiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă.

(G) CondiŃii de muncă 1. Activitatea se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991. 2. Activitatea prestată se desfăşoară în condiŃii normale/deosebite/speciale de muncă, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

(H) Durata muncii 1. O normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de .......... ore/zi, .......... ore/săptămână. a) Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează: .......... (ore zi/ore noapte/inegal). b) Programul de lucru se poate modifica în condiŃiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil.

3758 Ram prod S.R.L. DâmboviŃa

3759 Ren Mar Com S.R.L. DâmboviŃa

3760 Reper Serv S.R.L. DâmboviŃa

3761 Rewe România S.R.L. DâmboviŃa

3762 Rinde 95 Impex S.R.L. DâmboviŃa

3763 Roxipau Pan S.R.L. DâmboviŃa

3764 S.A. cos Prod Com S.R.L. DâmboviŃa

3765 SARNIC International Exim S.R.L. DâmboviŃa

3766 Scapino Com S.R.L. DâmboviŃa

3767 SCIL S.A. DâmboviŃa

3768 Sitomarc Com S.R.L. DâmboviŃa

3769 Solis S.R.L. DâmboviŃa

3770 Spicul de Aur Prod Com S.R.L. DâmboviŃa

3771 Spirits Total Company DâmboviŃa

3772 Spring Fast Food PROD S.R.L. DâmboviŃa

3773 Stefatrans S.R.L. DâmboviŃa

3774 Tandica Com S.R.L. DâmboviŃa

Pag. 98 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 99: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

2. O fracŃiune de normă de .......... ore/zi (cel puŃin 2 ore/zi) .......... ore/săptămână. a) Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează: ................... (ore zi/ore noapte). b) Programul de lucru se poate modifica în condiŃiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil. c) Nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepŃia cazurilor de forŃă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinŃelor acestora.

(I) Concediul Durata concediului anual de odihnă este de ............. zile lucrătoare, în raport cu durata muncii (normă întreagă, fracŃiune de normă). De asemenea, beneficiază de un concediu suplimentar de ....................

(J) Salariul 1. Salariul de bază lunar brut: ....................... lei. 2. Alte elemente constitutive: a) sporuri ........................ b) indemnizaŃii ................... c) alte adaosuri ...................

3. Orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor de salariu, conform Contractului colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. 4. Data/datele la care se plăteşte salariul este/sunt .........

(K) Drepturi şi obligaŃii ale părŃilor privind securitatea şi sănătatea în muncă a) echipament individual de protecŃie; b) echipament individual de lucru; c) materiale igienico-sanitare; d) alimentaŃie de protecŃie; e) alte drepturi şi obligaŃii privind sănătatea şi securitatea în muncă: ..........................

(L) Alte clauze a) perioada de probă este de .......... b) perioada de preaviz în cazul concedierii este de .......... zile lucrătoare, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de muncă; c) perioada de preaviz, în cazul demisiei, este de .......... zile calendaristice, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de muncă; d) în cazul în care salariatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în străinătate, informaŃiile prevăzute la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii se vor regăsi şi în contractul individual de muncă; e) alte clauze.

(M) Drepturi şi obligaŃii generale ale părŃilor 1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă; b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; c) dreptul la concediu de odihnă anual; d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; e) dreptul la securitate şi sănătate în muncă; f) dreptul la formare profesională, în condiŃiile actelor adiŃionale.

2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaŃii: a) obligaŃia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuŃiile ce îi revin conform fişei postului; b) obligaŃia de a respecta disciplina muncii; c) obligaŃia de fidelitate faŃă de angajator în executarea atribuŃiilor de serviciu; d) obligaŃia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; e) obligaŃia de a respecta secretul de serviciu.

3. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) să dea dispoziŃii, cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităŃii lor;

Pag. 99 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]

Page 100: CCM UNIC LA NIVEL DE RAMURA 2006.2011.pdf

b) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; c) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancŃiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă, aplicabil, şi regulamentului intern.

4. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaŃii: a) să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractul colectiv de muncă, aplicabil, şi din lege; b) să asigure permanent condiŃiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiŃiile corespunzătoare de muncă; c) să informeze salariatul asupra condiŃiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaŃiilor de muncă; d) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; e) să asigure confidenŃialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului.

(N) DispoziŃii finale Prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispoziŃiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale contractului colectiv de muncă, aplicabil, încheiat la nivelul angajatorului/grupului de angajatori/ramurii/naŃional, înregistrat cu nr. ........../........ la DirecŃia generală de muncă şi solidaritate socială a judeŃului/municipiului ........../Ministerului Muncii şi SolidarităŃii Sociale. Orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiŃional la contract, conform dispoziŃiilor legale. Prezentul contract individual de muncă s-a încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

(O) Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea prezentului contract individual de muncă sunt soluŃionate de instanŃa judecătorească, competentă material şi teritorial, potrivit legii.

Pe data de ................ prezentul contract încetează în temeiul art. ......... din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în urma îndeplinii procedurii legale. Angajator, .....................

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 7 din data de 13 martie 2007 Forma sintetică la data 01-Jun-2011. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.

Angajator, ........................

Salariat, ..............................

Reprezentant legal, ..............................

Pag. 100 din 100 Act sintetic la data 01-Jun-2011 pentru Contract Colectiv de Munca 81/01/2006

Text creat de SintAct® Wolters Kluwer - tel:021/4051200, [email protected]