Datorită rarităŃii publicăriisistematice şi cu toate dateletehnice necesare a descoperirilorcolective şi izolate din Moldova, pânăîn prezent avem o imagine extrem devagă asupra dinamicii circulaŃieimonetare de pe teritoriul Moldovei învremea domniei lui Ştefan cel Mare1.Descoperirile cunoscute până înprezent scot la iveală un tablou foartecomplex2, în care domină autoritarmoneda străină de argint şi de aur:ducaŃii purtând numele dogilor şiseniorilor Genovei, aspri emişi laCaffa, precum şi dirhemii bătuŃi dehanii Hoardei de Aur, ai HanatuluiCrimeei sau ai Hoardei Mari, akçelele3şi imitaŃiile otomane ale ducaŃilorveneŃieni, precum şi dinarii şi floriniimaghiari4. Sporadic apar şi monede alevoievozilor łării Româneşti, sauemisiuni central-europene mai vechi,cum ar fi, de exemplu, groşii de Praga.Un rol la fel de şters pare să-l fi avut înaceastă epocă şi moneda Regatuluipolono-lituanian, în ciuda amplelorrelaŃii economice şi politice care aveauloc între Moldova şi puternicul săuvecin de la nord5. În mod paradoxal,moneda moldovenească pare să fi jucatnumai un rol minor, atât în ceea cepriveşte locul ei în cadrul preferinŃelorde tezaurizare ale populaŃiei, cât şi,foarte probabil, în cadrul vieŃiieconomice de zi cu zi a locuitorilorprincipatului moldovenesc. Acest fapteste greu de explicat dacă avem învedere evidenta îmbunătăŃire şistabilizare a titlului şi a greutăŃii ei,realizate ca urmare a unei reformemonetare radicale, întreprinse deŞtefan cel Mare6.

Până la momentul în carepublicarea tezaurelor şi a desco-peririlor izolate databile în cea de-adoua jumătate a secolului al XV-lea şiînceputul secolului al XVI-leaprovenite de pe teritoriul łării Moldo-vei va oferi suficiente date pentrurealizarea unui amplu studiu privindevoluŃia circulaŃiei monetare în vremeadomniei lui Ştefan cel Mare,considerăm utilă abordarea unoraspecte sectoriale ale fenomenului.Astfel, observaŃiile prilejuite destudierea a două descoperiri monetareimportante, datate în prima parte adomniei lui Ştefan cel Mare – tezaurulde la Schinetea/1982 (com. Dumeşti,jud. Vaslui) şi a tezaurului de laCârpiŃi/1957 (azi Victoria, com.Victoria, jud. Iaşi) ne îndeamnă sărepunem în discuŃie rolul factoruluipontic în cadrul aprovizionării cunumerarul din metale preŃioase a pieŃiimoldoveneşti în anii ’50-’70 aisecolului al XV-lea.Monedele din tezaurul complexde la Schinetea (păstrate în colecŃiaMuzeului „Ştefan cel Mare“ dinVaslui) au fost identificate de noi în1983 şi urmau să constituie obiectulunui studiu comun cu RuxandraAlaiba. Din păcate, încălcând cele maielementare norme ale eticii cercetăriiştiinŃifice persoana mai sus numită şi-apermis să-şi însuşească şi să publicesub nume propriu o serie de dateştiinŃifice obŃinute prin rapt şi felonie7.Complet ignorantă în domeniulnumismaticii, pretinsa „cercetătoare degeneraŃie spontanee“, care nu estecapabilă, nici măcar să reproducădatele ce se aflau înscrise de noi pe

Ştefan cel Mare

63

COMPONENTA PONTICĂ ÎN CIRCULAłIAMONETARĂ MOLDOVENEASCĂ DIN VREMEALUI ŞTEFAN CELMARE

Dr. Ernest OBERLÄNDER – TÂRNOVEANU

fişele şi pe plicurile monedelor, a Ńinutcu acest prilej să îmbogăŃească „ştiinŃamondială“ cu descoperiri uluitoare.Astfel ea vorbeşte despre aşa-zise„imitaŃii după Tomaso di CampoFregoso“, „imitaŃii după Filippo MariaVisconti“ şi „imitaŃii după RafaelAdorno“, care lasă perplex oricecunoscător al numismaticii Levantuluigenovez (după ce în prealabil îşi revinedin uluirea provocată de originaleleortografii „Tomasu“ a numelor italiene„Tommaso“ şi „Rafael“ în loc de„Raffaele“). Nu mai puŃin originalăeste şi descrierea unei monedeatribuite lui Traian, care, după părerealui R. A., ar fi nici mai mult, nici maipuŃin decât un denar „imitaŃie dupădrahma de argint“… nominal şi tipcare până în prezent lipsesc şi ele dinnumismatica romană imperială.Autoarea furtului intelectual publicănonşalant un florin maghiar de laMathia Corvin, cu o pretinsă greutatede 3,96 (!!!), când până şi un studentîncepător ştie că greutatea legală aacestor monede de aur nu depăşeadecât în mod excepŃional 3,55 g, căbaterea lor era atent controlată şi că opiesă cu o asemenea greutate nu ar fiieşit niciodată pe poarta monetăriei. Înacest caz, „furăciunea intelectuală“ nuo acoperă de oprobriu şi ridicol numaipe R. A., dar poate avea nu numaiconsecinŃe extrem de grave pentru şipentru muzeul vasluian. Un control alpieselor de metal preŃios din colecŃiaacestei instituŃii, pornit de la datelepublicate de R.A. ar dovedi că monedacu pricina (nr. inv. 1188) este, înrealitate, sensibil mai uşoară decâtfigurează în literatura de specialitate(de fapt ea are 3,56 g) şi deci, cineva artrebui să răspundă dacă piesa păstratăsub acest nr. de inventar este identicăcu cea publicată, sau ce s-a întâmplatcu diferenŃa de metal preŃios.Făcând paradă de cunoştinŃe pecare evident nu le are, R. A. introduceîn literatura numismatică abrevierea,pe cât de inedită, pe atât de lipsită desens, de „H.“ în loc de A.H. (anul

Hegirei). De asemenea, cei care ar dorisă vadă cum arată, cum se datează şiunde au fost emise monedele maghiarede aur descrise, după părerea lui R. A.în pretinsul catalog al lui A. Pohl,Tiroli tallérok 1482-1777 (Budapesta,1973), vor avea, cu siguranŃă, o cruntădecepŃie. Având în vedere că florinii…nu sunt taleri (aceştia din urmă suntmonede de argint de mari dimensiuni,lucru ignorat de „numismata“ R.A.,dar îndeobşte ştiut de majoritateaabsolvenŃilor FacultăŃilor de Istorie), eivor căuta în zadar vreo informaŃie câtde mică despre emisiunile luiSigismund I sau Mathia Corvin înlucrarea Tiroli tallérok 1482-1777.Cum nici unul din suveranii maghiarimai sus pomeniŃi nu a emis taleri, estefiresc că asemenea nominaluri nu aucum să facă parte din compoziŃiatezaurului de la Schinetea (decât dacă,nu cumva, R. A. mai face o altădescoperire numismatică epocală)!Parafrazând o vorbă româneascăputem spune că legătura dintreemisiunile de aur ale Ungarieimedievale şi talerii tirolezi pe care opropune R. A. este identică cu cea carese poate face… între coada unui anumeanimal domestic şi ştampila Primăriei.Pentru cititorii nefamiliarizaŃi cudomeniul, Ńin să precizez că floriniisunt descrişi, dataŃi şi atribuiŃi unorateliere monetare într-o lucrarea dereferinŃă a aceluiaşi savant, consacratăemisiunilor de aur maghiare, intitulatăUngarische Goldgulgen desMittelalters (1325-1540) (Graz, 1974).Aceasta este „misterioasa“ lucrare a luiA. Pohl care figura în notaŃiile mele depe fişele şi plicurile tezaurului de laSchinetea...InformaŃiile care pot fi furnizatede partea numismatică a tezaurului dela Schinetea privind nu numai istoriapolitică, economică şi socială aMoldovei în vremea domniei luiŞtefan cel Mare, dar şi pentrunumismatica levantină în general, suntmult prea importante pentru aconsidera că „publicarea“ descoperirii64

de către R. A., la jalnicul standardmoral şi ştiinŃific menŃionat mai sus arrezolva, cu adevărat, problemaaccesului comunităŃii specialiştilor laacest izvor de o valoare excepŃională.De aceea ne rezervăm dreptul sărepublicăm şi să comentăm cât decurând acest tezaur.Tezaurul descoperit în anul 1957la CârpiŃi (azi satul Victoria, com.Victoria, jud. Iaşi) se păstrează azi încolecŃia Cabinetului Numismatic alMuzeului NaŃional de Istorie aRomâniei (nr. inv. 81595-81625). El afăcut obiectul unei publicaŃiipreliminare de către O. Iliescu şi M.Dinu, fiind ulterior de mai multe oricitat în literatura numismaticăromânească8. Restudiind tezaurul amajuns la concluzia că o serie de datepuse în circulaŃie despre aceastădescoperire pot fi substanŃialcompletate sau chiar corectate.Pe lângă de observaŃiile pe carele-am putut trage în urma cercetăriicelor două tezaure deja menŃionate, înultimii ani, am avut ocazia să studiezmai multe descoperiri inedite sauincomplet publicate de monede de auremise de senioriile genoveze dinLevant în secolul al XV-lea, provenitede pe teritoriul Moldovei, păstrate încolecŃiile Muzeului NaŃional de Istoriea României, Cabinetului Numismatical Bibliotecii Academiei Române,Muzeului Bucovinei din Suceava,Muzeului „Ştefan cel Mare“ din Vasluişi Muzeului „Vasile Pârvan“ dinBârlad.Pe lângă o serie de elementesimilare în ceea ce priveşte compoziŃiacelor două tezaure monetare de laSchinetea şi CârpiŃi au în comun şidata şi contextul politic în care au fostîngropate de foştii lor proprietari. Ceamai recentă monedă bine databilă dintezaurul de la Schinetea este un florin,de tip tradiŃional, adică cureprezentarea Sfântului Ladislau perevers, emis de regele Mathia Corvin,în monetăria de la Baia Mare, în anul14709. Acest fapt îi sporeşte mult

valoarea documentară, căci el poateoferi unele informaŃii vitale privinddata şi contextul ascunderii tezauruluide la Schinetea. Florinul din 1470dovedeşte că depunerea tezaurului s-apetrecut în timpul domniei lui Ştefancel Mare. După părerea noastră, estefoarte probabil ca el să fi fost îngropatîn vara anului 1470, cu prilejuldevastatoarei invazii a tătarilorcrimeeni din acel an, încheiată însă cuvictoria lui Ştefan cel Mare, laLipnic10. Procedând la o nouăidentificare a monedelor dincomponenŃa tezaurului de la CârpiŃiam ajuns la concluzia că cei doidirhemi care au fost atribuiŃi ipoteticHoardei de Aur sau Hanatului deAstrahan, aparŃin de fapt lui Ahmed(1465-1481), hanul Hoardei Mari11.Mai mult decât atât, pe una dintreaceste monede se poate citi pe aversdata emiterii ei, A.H. 875 (30.06. 1470- 21.05. 1471)12. Aceasta conduce laconcluzia că tezaurul de la CârpiŃi nu afost ascuns în jurul anului 1463 sau1463-1465, cum credeau primii săieditori13, ci mult mai târziu, înintervalul iulie 1470, sfârşitul lui mai1471, mai exact în vara anului 1470.Avem deci toate motivele să credem cătezaurul de la CârpiŃi este contemporancu cel de la Schinetea, fiind, după toateprobabilităŃile, ascuns tot cu prilejulatacului tătăresc din vara anului 1470.Astfel, avem dovada că tezaurul de laSchinetea nu reprezintă o descoperiresingulară, el făcând parte dintr-unorizont de tezaure îngropate în acel an.RepartiŃia geografică a celor douătezaure indică faptul că atacul tătărescdin vara anului 1470 a atins nu numaiBasarabia, ci şi o parte din teritoriilemoldoveneşti de dincoace de Prut, dinvalea Bârladului şi Jijiei.O altă trăsătură comună a celordouă tezaure pe care le discutăm esteaceea că ele conŃin un număr importantde emisiuni de aur de tip veneŃianbătute de unele seniorii genoveze dinLevant14. Iconografia acestor monede

Ştefan cel Mare

65

se deosebesc total de tipul genovinilord’oro emişi de atelierul monetar alGenovei15. Monedele în discuŃie imităîndeaproape tipul şi legenda ducaŃilorveneŃieni. Ei poartă pe avers imaginealui Iisus Christos în mandorlă, avândde jur împrejur o legendă, încearcă săredea, mai mult sau mai puŃin completşi corect deviza - SIT TIBI SEMPERDATUM QUE TU REGIS ISTEDUCATUM. Pe revers este redatdogele îngenunchiat, primind unvexillium de la Sfântul LaurenŃiu,patronul divin al Genovei16. Singuradeosebire iconografică notabilă eraaceea că monedele emise în numeledogilor sau seniorilor Genovei figuraSfântul LaurenŃiu, patronul metropoleiligure, sau Sfântul Petru (patronulducilor Visconti), în locul lui SfântulMarcu, protectorul VeneŃiei.Dincolo de unele elementeiconografice comune, emisiunile deducaŃi purtând numele sau titluldogilor sau seniorilor genovezi sedeosebesc în mod substanŃial deprototipurile lor veneŃiene. Ele au ogreutate şi un titlu al aliajului diferit deal monedelor care le-au servit dreptmodel. Monedele de tip veneŃian aledogilor genovezi sau seniorilorgenovezi au, cel mai adesea, greutateaşi titlul mult mai reduse decât celprevăzut de standardul metrologic alemisiunilor de aur veneŃiene (care erade 3,56 g şi puritatea de 1000‰, sau24 carate). În aceste condiŃii,desemnarea acestor monede ca fiind„ducaŃi“, conŃine o doză importantă deconvenŃionalism, căci în realitate,piesele în discuŃie erau departe devaloare adevăraŃilor ducaŃi. Cel maicorect ar fi să-i numim „ducaŃi uşori“sau „ducaŃi devalorizaŃi“. În plus,există diferenŃe notabile în ceea cepriveşte calitatea execuŃiei ducaŃilorveneŃieni autentici şi cea a „ducaŃilor“emişi în numele conducătorilorgenovezi. Aceştia din urmă prezintă,cel mai adesea, o realizare foartegrosolană şi neglijentă a legendei şireprezentărilor, fapt ce ridică

complicate probleme de identificare.Marea variabilitate a greutăŃilor„ducaŃilor“ emişi de unele senioriilegenoveze din Levant indică faptul căaceştia erau bătuŃi „al marco“ şi nu „alpezzo“, cum era cazul majorităŃiimonedelor de aur emise în Occidentulmedieval al secolelor XIV-XV.Folosirea acestor monede devalorizateera complicată şi de diversitateatitlurilor acestor emisiuni. Probabil că,în practică, cei care utilizau astfel depiese erau obligaŃi să recurgă, în modobligatoriu, la balanŃă şi să aibăcunoştinŃe foarte exacte asuprasemnelor „secrete“ de emisiune, caresă le permită distingerea, nu numai aproduselor diverselor ateliere, dar şi atitlurilor aliajelor unor emisiunisuccesive ale aceleiaşi monetării.Până în acest moment al discuŃieinu am făcut nici o referire la originea„ducaŃilor“ purtând numele sau titluldogilor şi seniorilor Genovei dintezaurele de la Schinetea şi CârpiŃi.Această decizie se datore;te faptuluică, după părerea noastră, analizadistribuirii geografice a descoperirilor,ca şi cercetarea mai atentă acaracteristicilor stilistice şimetrologice ale fiecărei piese în parte,ne obligă la o punere serioasă îndiscuŃie a tradiŃionalelor atribuiri aleatelierelor unde au fost bătute. În acestproces de reatribuire a unei părŃi aemisiunilor de aur de tip veneŃian alesenioriilor genoveze din Levant,materialul oferit de tezaurele de laSchinetea şi CârpiŃi, ca de altfel, cel alansamblului descoperirilor de acest tipdin Moldova joacă un rol crucial.Vreme de aproape 150 de ani,ducaŃii de aur de tip veneŃian purtândnumele dogilor sau titlul seniorilorGenovei au fost consideraŃi ca fiindbătuŃi numai de două ateliere orientale- Pera şi Chios. Dacă identificareamonedelor emise la Pera nu ridică niciun fel de probleme, datorităinvariabilei prezenŃe a mărcii de atelierP, nu aceeaşi este situaŃia în cazulemisiunilor bătute în atelierul din66

Chios. Numeroşi numismaŃiprestigioşi cum ar fi: D. Promis17, G.Schlumberger18, G. Castellani19, H. E.Ives20, G. Gamberini di Scarfa21, G.Gorini22, O. Iliescu23 şi G. Lunardi24şi Ph. Grierson25 au atribuit Chiosuluitoate celelalte emisiunile de aur de tipveneŃian, purtând numele sau titluldogilor şi seniorilor Genovei care nuaveau marca P pe revers. Este vorbaatât de piesele care au pe revers, labaza hastei vexillium-ului sigla S, acăror provenienŃă chiotă este certă, câtşi cele fără siglă de atelier, a căroratribuire tradiŃională, după cum vomîncerca să demonstrăm, în continuare,este departe de a fi convingătoare.Teoria originii „chiote“ a unorimitaŃii ale ducaŃilor veneŃieni a fostpusă în discuŃie doar de câŃivacercetători. Astfel, D. Promis, deşiconsidera că cei mai mulŃi ducaŃi de tipveneŃian având înscris numeleconducătorilor genovezi au fost bătuŃiîn Chios, era, totuşi, înclinat să atribuieemisiunile anonime, cu titlu şigreutatea reduse ale lui Filippo MariaVisconti unei seniorii neprecizate dinLevant26. Fără a descifra exact numeleemitenŃilor, Em. Condurachi a pus peseama unor ateliere din Moldovabaterea a ceea ce el considera a fi„imitaŃii ale ducaŃilor de aurveneŃieni“, descoperite în mare numărîn această zonă. Autorul citat era depărere că ele au fost bătute în cursulcelei de a doua jumătăŃi a secolului alXVI-lea27.La începutul anilor ’90 aisecolului trecut, autorul acestorrânduri, pornind de la o serie deobservaŃii rezultând din distribuireageografică a descoperirilor de „ducaŃi“de tip veneŃian purtând numeleconducătorilor Genovei, cu greutăŃi şicu un conŃinut în aur foarte reduse şifără marcă de atelier, a lansat ipotezacă ei alcătuiesc un grup aparte, încadrul emisiunilor monetare alesenioriilor genoveze din Levant. Tot cuacel prilej am considerat că aceste

emisiuni nu pot fi considerate caaparŃinând monetăriei din Chios şi le-am pe seama unor ateliere care aufuncŃionat în spaŃiul pontic, situate,undeva, pe teritoriul Moldovei sau înUcraina (inclusiv în Crimeea)28.Ulterior, adâncind cercetările, ameliminat ipoteza după care monedele îndiscuŃie ar fi putut fi emise şi de unatelier genovez de pe teritoriulMoldovei, afirmând că, cel puŃin oparte din acestea sunt de origine nord-pontică, fiind bătute, probabil, laCaffa29.DominaŃia autoritară a teorieioriginii chiote a tuturor emisiunilor deaur de tip veneŃian a dogilor şiseniorilor Genovei, care nu poartămarca de atelier se explică prin faptulcă, până de curând, monedele de acestfel erau clasificate împreună cu celepurtând sigla S. ProvenienŃa pieselornu era luată în discuŃie, deşi se ştia cănumai monedele purtând marca S,specifică atelierului Chios proveneaudin zona anatoliano-egeeană30. Dinpăcate, prin extrapolare, s-a presupuscă şi monedele fără siglă de atelierprovin tot din aceiaşi regiune. De abiaîn 1977, O. Iliescu a publicat suficientde multe descoperiri de „ducaŃi uşori“şi cu titlu redus, purtând numeledogilor genovezi, provenind dinMoldova. Cam în aceiaşi vreme,numismatul ucrainian M. Kotljar afăcut cunoscută specialiştilor odescoperire din Crimeea, conŃinând şiea emisiuni genoveze de tip veneŃian.Este vorba de descoperirea scoasă lalumină în 1908 la Kerč. Tezaurulconstă din 11 ducaŃi, dintre care oemisiune anonimă de la Filippo MariaVisconti (1421-1436), bătută într-oseniorie genoveză din Levant şi zeceducaŃi de tip „veneŃian“, fără îndoială,şi ele emisiuni ale unor posesiunigenoveze31. Descoperiri de monede deaur genoveze de tip veneŃian suntmenŃionate şi la est de Crimeea, înŃinuturile dintre Marea de Azov şiKuban32.

Ştefan cel Mare

67

68

Tezaurul de laSchinetea -după numărul deinventar, în ordine:avers (a) / revers (b)- de la stânga ladreapta:1178a1178b1179a1179b

1180a1180b1181a1181b

1182a1182b1183a1183b

1184a1184b1185a1185b

1186a1186b1187a1187b

1188a1188b1189a1189b

Ştefan cel Mare

69

1190a1190b

Tezaurul de laCârpiŃidupă numărulde inventar, înordine: avers (a)/ revers (b) - dela stânga ladreapta:

81595a81595b

81596a81596b

81597a81597b

81598a81598b

În componenŃa tezaurului de laSchinetea se găsesc şase „ducaŃi“ carepoartă numele sau titlul unor dogigenovezi din prima jumătate asecolului al XV-lea. Patru dintre„ducaŃii“ de tip veneŃian cu greutate şititlu redus poartă legende caremenŃionează numele dogelui Tommasodi Campofregoso33. Nici una dintreaceste piese din descoperirea de laSchinetea nu poartă la baza hasteivexillium-ului vreo siglă, care săindice monetăria de origine. Dintreacestea, prima piesă nu face, în modcert, referinŃă numele său de familie.Această caracteristică constituie unelement tipic pentru emisiunile dinprimul său doganat (1415-1421)34.Atribuirea celorlalte trei monedeprimului sau celui de al treilea doganateste mai dificilă. Pe exemplarele îndiscuŃie se vede clar faptul că gravoriiau redat numele dogelui sub forma TODVX IANUE [Thomas, dux Januae],dar în cataloagele de referinŃă seîntâlneşte doar legenda T C DVXIANUE [Thomas de Campofregosus,dux Januae]. Până la ivireaposibilităŃii studierii unui număr maimare de monede de la Tommaso diCampofregoso, care să ne lămureascădacă avem de a face, într-adevăr, cu olegendă nouă - TO DVX IANUE, saucă semnul O, reprezintă numai oversiune particulară a literei gotice C,am optat pentru încadrarea tradiŃionalăa acestor monede, în vremea celui de altreilea doganat al său (1437-1443)35.Cele patru monede purtândnumele lui Tommaso di Campofregosodin tezaurul de la Schinetea au ogreutate extrem de mică: 2,40 g, 2,28g, 2,26 g şi 2,16 g, ceea ce reprezintădoar 66%-75% din greutatea legală aducaŃilor veneŃieni. Se cunosc însă şipiese din alte descoperiri a cărorgreutate reprezintă doar circa ˝ din ceaa monedei care a servit de model.Culoarea lor gălbui-deschisă amonedelor constituie un indiciu alfaptului că aliajul de aur din care aufost bătute are un titlu foarte redus. În

realitate monedele lui Tommaso diCampofregoso conŃin doar o fracŃiunedin cantitatea de aur fin a ducaŃilorveneŃieni care au servit ca model.Monede de aur ale lui Tommaso diCampofregoso fac parte şi din tezaurulde la CârpiŃi36. Descoperirea conŃinetrei ducaŃi fără marcaj de atelierpurtând numele lui Tommaso diCampofregoso. Unul a fost emis întimpul primului doganat al luiTommaso di Campofregoso37, iarceilalŃi doi au fost bătuŃi în vremeacelui de al treilea doganat al său (1437-1443)38. Conform determinărilorpublicate de către O. Iliescu, monedeledin acest tezaur au titluri cuprinse între585‰ (14 k) şi 666‰ (16 k) (ultimeledouă piese).De pe teritoriul Moldovei secunosc şi alte tezaure sau descopeririizolate de „ducaŃi devalorizaŃi“ ai luiTommaso di Campofregoso. ÎncolecŃia Cabinetului Numismatic alBibliotecii Academiei se păstrează unlot de cinci piese care au constituit oparte a unui tezaur descoperit înaintede 1918, în zona Iaşilor sau pe moşialui Nicolae Docan din judeŃul Vaslui(care era amplasată în perimetrullocalităŃii Schinetea!!!)39. Pieseleizolate de monede de aur purtândnumele lui Tommaso di Campofregosoprovenite din Moldova sunt foartenumeroase. Astfel de „ducaŃi uşori“provin de la: Tăcuta (com. Tăcuta, jud.Vaslui)40 şi din zona Bârlad (jud.Vaslui)41. De pe teritoriul oraşuluiSuceava sunt cunoscute douădescoperiri, una din zona bisericii„Naşterea Sfântului Ioan“42 şi alta dincom. suburbană Sfântul Ilie, în zonaFabricii de RulmenŃi43. Ambeledatează din timpul celui de al treileadoganat. O monedă emisă în vremeacelui de al treilea doganat al luiTommaso di Campofregoso a fostpublicată în 1943 de către E.Condurachi. Ea provine dintr-olocalitate neprecizată din Moldova44.În aceiaşi situaŃie se află şi un ducat

70

păstrat în colecŃia CabinetuluiNumismatic al Bibliotecii AcademieiRomâne45. Este menŃionată descope-rirea unei monede de aur de laTommaso di Campofregoso într-olocalitate neprecizată din Basarabia46.Tezaurul de la Schinetea conŃineşi un ducat anonim emis pentru FilippoMaria Visconti, ducele Milanului, carea fost şi senior al Genovei între anii1421-143647. El poartă legenda derevers

Spre deosebire de monedele de tipveneŃian ale tuturor dogilor şiseniorilor genovezi, prima serie dinemisiunile “orientale” de aur ale luiFilippo Maria Visconti secaracterizează prin faptul căreprezentarea tradiŃională a SfântuluiLaurenŃiu este înlocuită de către cea aSfântului Petru. În timpul guvernăriiGenovei de către Filippo MariaVisconti, în câteva ateliere alestăpânirilor genoveze din Levant sevor introduce o serie de inovaŃiiimportante. Astfel, la Pera, Chios şiCaffa pe monedele de aur se vor utilizamarcajele de atelier, sub forma unoriniŃiale ale numelui oraşului careadăpostea monetăria sau alte sigle.Aceste semne de monetărie erau, deobicei, plasate la baza hasteivexillium-ului, de pe revers. La Pera seva folosi litera P, prescurtarea de laPerae, iar la Chios, cea de S, de la Syi,una din ortografiile medievale alenumelui insulei. La Caffa se va folosisigla F sau FA, în ligatură. Dupăpărerea noastră pe lângă cele douămonetării „genoveze“ identificate dejadin secolului al XIX-lea, în vremea luiFilippo Maria Visconti au maifuncŃionat alte două ateliere. Unul carea folosit ca marcaj semnul *, plasatîntre genunchii dogelui şi baza hastei48şi un altul, care nu a folosit nici un felde marcaj.Studiind însă cu atenŃie ducaŃi detip veneŃian ai dogilor sau seniorilorGenovei, constatăm cu uşurinŃă că nu

toate atelierele genoveze din Levant auaplicat reformele lui Filippo MariaVisconti în acelaşi timp sau întotalitate. La Caffa reforma a fost

însoŃită de folosirea unei legendeneobişnuite:iar pe revers

Sigla F sau FA în ligatură, camarcă de monetărie a fost plasată însăpe avers, la baza picioarelor luiChristos49 şi nu pe revers, la bazahastei vexillium-ului, cum s-a procedatla Pera şi în Chios. Faptul că pe ducaŃiide la Caffa nu este înscris numelesfântului care îi oferă vexillium-uldogelui, ne împiedică să ştim dacăavem de a face cu Sfântul Petru sauSfântul LaurenŃiu, sau cu un altpersonaj divin, adorat pe plan local. Şiîn atelierul care şi-a marcat emisiunilecu semnul *, introducerea acesteiinovaŃii s-a petrecut tot în cursulprimei părŃi a guvernării lui FilippoMaria Visconti.În ceea ce priveşte marcajulemisiunilor de aur modificărisubstanŃiale vor fi introduse însă înChios şi la Pera, odată cu introducereaemisiunilor semnate. Cu aceastăocazie, legendele monedelor de auremise vor menŃiona şi numele luiFilippo Maria, sub forma abreviată

sau=F[ILIPPUS] M[ARI]A50. Cu acestprilej, pe noii ducaŃi, care poartăîntotdeauna sigla S, vecheareprezentare a Sfântului Petru va fiînlocuită cu cea a Sfântului LaurenŃiu.În plus, pe ducaŃii bătuŃi în Chios se vaintroduce o nouă legendă de avers,care reproducea mai mult sau maipuŃin fidel formula - GLORIA INEXCELSIS DEO ET IN TERRA

Ştefan cel Mare

71

PAX HOMINIBUS. Această legendăva rămâne în uz până în 1461,respectiv, până în momentul încetăriiemisiunilor de monede de aur bătute înnumele dogilor şi seniorilorGenovei51. Şi la Pera, introducereaemisiunilor de ducaŃi semnaŃi ai luiVisconti va fi însoŃită de plasareamărcii de atelier pe revers, la bazahastei. Dar spre deosebire de Chios,monetăria din Pera va folosi încontinuare vechea legendă de avers:SIT TIBI SEMPER DATUM QUETU REGIS ISTE DUCATUM52.Aceiaşi legendă tradiŃională se vautiliza şi în atelierul care a emis ducaŃiifără siglă de monetărie în numele luiFilippo Maria Visconti, în vremeacelui de al treilea doganat al luiTommaso di Campofregoso (1436-1443) şi sub Raffaele Adorno (1443-1447). De asemenea, legenda SITTIBI SEMPER DATUM QUE TUREGIS ISTE DUCATUM seîntâlneşte şi pe monedele cu marca *purtând numele lui Filippo MariaVisconti şi Raffaele Adorno.Până în acest moment, nu avemîncă suficente elemente cronologice,care să permită o datare mai precisă acelor două tipuri de ducaŃi ai luiFilippo Maria Visconti. G. Lunardiînclina să plaseze baterea ducaŃilorsemnaŃi pe la 143053. După părereanoastră, un reper pentru datareaducaŃilor anonimi şi semnaŃi ai luiFilippo Maria Visconti l-ar putea oferiunele analogii cu legenda emisiunilorde aspri de argint ai Caffei, a cărordatare este asigurată de numele hanilorHoardei de Aur care figurează peaversul monedelor. Acest atelier a emisnumeroase serii de aspri anonimipurtând inscripŃiile: DVSMEDIOLAI, DV MED sau DV M =Dominus Mediolani între anii 1421-143354. După părerea noastră ducaŃiianonimi ai lui Filippo Maria Viscontiau fost emişi între anii 1421-1434, iarcei semnaŃi între anii 1434-1436.Baterea unui mare număr de ducaŃiianonimi ai lui Filippo Maria Visconti

trebuie să fie pusă în legătură curăzboiului dintre Genova şi o vastăcoaliŃie orientală, având în fruntea eiVeneŃia. În cadrul acestui conflict, înanii 1433-1434, genovezii s-auconfruntat în Marea Neagră şi în Egeeacu o formidabilă alianŃă reunindImperiul bizantin, Imperiul deTrapezunt, Hoarda de Crimeea,Senioria de Mangop, Moldova şiVeneŃia55. Campania a fost extrem decostisitoare şi a necesitat, fără îndoială,mari sume în aur, necesare plăŃiimercenarilor şi susŃinerii flotei. În modfiresc, cele mai multe contribuŃii aufurnizate chiar de către posesiunilegenoveze din Levant, a cărorbunăstare, dacă nu chiar însăşiexistenŃă erau direct vizate de alianŃaanti-genoveză. SoluŃia cea mai simplăla care au recurs autorităŃile genovezea fost deschiderea unor ateliere locale,care puteau asigura rapid numerarulnecesar, din sursele de metal preŃioscolectate de la populaŃie sau negustori.Legătura între volumul emisiunilor luiFilippo Maria Visconti şi un evenimentpolitic important este susŃinută deobservaŃia că numărul ştanŃelorutilizate pentru emiterea ducaŃiloranonimi este cu mult mai mare decâtcel folosit pentru baterea pieselorsemnate.În tezaurul de la Schinetea suntprezente numai emisiunile fără marcăde monetărie ale ducelui Milanului şiseniorului Genovei56. Este demn deremarcat faptul că ducatul lui FilippoMaria Visconti din tezaurul de laSchinetea are greutatea de 3,57 g.Aceasta este chiar uşor mai ridicatădecât etalonului ponderal al ducaŃilorveneŃieni (3,56 g), dar aliajului dincare a fost bătută este cu siguranŃăinferior celui al monedelorveneŃiene57. De pe teritoriul Moldovei,dintr-o localitate neprecizată maiprovine un alt ducat al lui FilippoMaria Visconti. El se păstrează încolecŃia Cabinetului Numismatic alBibliotecii Academiei Române58.

72

Tot dintr-o localitate moldove-nească neidentificată ne-a parvenit unducat de la Filippo Maria Visconti,păstrat în aceiaşi colecŃie, dar aflat înprezent în custodie la Muzeul NaŃionalde Istorie a României59. Moneda faceparte dintr-o variantă aparte, care nu afost corect descrisă şi interpretată, încataloagele de referinŃă pe care le-amconsultat. Ea se caracterizează prinaceea că are la baza hastei vexillium-ului semnul *. Faptul că un astfel de„ducat“ a fost inventariat împreună cuo altă emisiune rară din Levantulgenovez, cu aceiaşi marcă deemisiune, dar bătută în numele luidogelui Raffaele Adorno (1443-1447),ne îndeamnă să credem că cele douăexemplare au făcut parte din aceiaşidescoperire, reprezentând, foarteprobabil, un tezaur dispersat.Cea mai recentă monedă a uneiseniorii genoveze din tezaurul de laSchinetea a fost emisă în timpuldoganatului lui Raffaele Adorno(1443-1447). Moneda constituie onoutate numismatică. „DucaŃii“ luiAdorno fără siglă de atelier şi culegenda de avers derivată din formulaSIT TIBI SEMPER DATVM QUETU REGIS ISTE DVCATVM aurămas până în prezent necunoscuŃispecialiştilor care s-au ocupat demonedele de aur bătute în senioriilegenoveze din Ńinuturile de „pesteMare“60. Cântărind numai 2,02 g,moneda are o greutate şi un titlu cumult mai reduse, nu numai decât cel alducaŃilor veneŃieni, care i-au servit demodel, dar chiar şi decât al ducaŃiloremişi în numele lui Raffaele Adorno înatelierul din Chios61.Cunoaştem şi un alt „ducatoriental“ de la Raffaele Adorno careprovine dintr-o localitate necunoscutădin Moldova. Piesă face parte dintr-ovariantă care are la baza hasteivexillium-ului, sub genunchiul dogeluimarca de monetărie *62. Ea face partedin colecŃia Cabinetului Numismatic alBibliotecii Academiei Române, aflatăîn prezent în custodie la Muzeul

NaŃional de Istorie a României63. Paresă facă parte dintr-un tezaur dispersat,din care s-a mai păstrat numai un ducatanonim, cu acelaşi marcaj de atelier,emis pentru Filippo Maria Visconti.Marele număr de „ducaŃi“ de tipveneŃian purtând numele sau titluldogilor genovezi proveniŃi dintezaurele de la Schinetea, CârpiŃi,„moşia Docan“, cât şi din descopeririizolate, constituie indiciul că acesteemisiuni au jucat un rol extrem deimportant în viaŃa economică, politicăşi socială în viaŃa populaŃiei Moldoveisecolului al XV-lea, cel puŃin până înjurul anului 1470, când au fostîngropate unele din descoperirilecercetate. Atât la Schinetea, cât şi laCârpiŃi sunt prezenŃi atât emisiuni dinvremea primului doganat al luiTommaso di Campofregoso (1415-1421), cât şi din cea de a treiaguvernare (1437-1443). Trebuie sămenŃionăm faptul că, cel puŃin până înprezent, exemplarele bătute între 1415-1421 sunt mult mai frecvente decâtcele din tipul al II-lea. Credem căaceastă situaŃie reflectă, mai degrabă,volumul emisiunilor de acest tip.Studiind variantele ştanŃelor amconstat că numărul ducaŃilor fără siglădin timpul celui de al treilea doganatpare să fi fost mai redus decât al celorbătuŃi în cursul primei guvernări. Deasemenea, judecând după foartenumărul redus al exemplarelor păstrateşi al puŃinătăŃii varietăŃii ştanŃelorcunoscute, avem suficiente motive săcredem că şi monedele de aur fărăsiglă de atelier sau cu marca *,purtând numele lui Raffaele Adorno aufost bătute în număr foarte mic.Studierea materialului oferit detezaurele de la Schinetea, CârpiŃi şi„moşia Docan“, cât şi a celui provenitdin numeroasele descoperiri izolategăsite în Moldova este de natură săcontribuie în mod decisiv la elucidareaproblemei originii ducaŃilor de tipveneŃian, fără marcă de atelier sau cumarca *, purtând numele sau titluldogilor şi seniorilor Genovei. Lotul

Ştefan cel Mare

73

românesc totalizează 23 exemplare.Acesta reuneşte un număr de piese deaproape două ori mai mare decât tot cefusese publicat până acum (cu toatedatele tehnice necesare). Prinsubsumarea acestuia cu loturilepublicate de G. Lunardi şi Ph. Griersonrezultă un eşantion de studiu de 34monede, dintre care: 23 exemplare dela Tommaso di Campofregoso, optpiese anonime ale lui Filippo MariaVisconti şi trei de la Raffaele Adorno.În urma unei cercetări detailateam ajuns la concluzia că ducaŃii„uşori“, cu titlul redus, fără marcă demonetărie sau cu marca *, purtândnumele şi titlul conducătorilorgenovezi se deosebesc substanŃial deemisiunile de ducaŃi cert bătute înChios (purtând sigla S) prinurmătoarele elemente:Sunt emişi după standardemetrologice diferite (atât ca greutate,cât şi al titlului aliajului). Monedeledin Chios urmează destul de aproapestandardul metrologic al ducatuluiveneŃian. Ei au întotdeauna un titlu maimare decât cel al ducaŃilor fără marcăde emisiune sau cu marca *.Folosesc diferite sisteme demarcare a emisiunilor. În Chios sefoloseşte în mod constant sigla S,plasată pe revers, la baza hasteivexillium-ului.După 1434 folosesc legende deavers diferite. După 1434 în Chios seva folosi numai legenda GLORIA INEXCELSIS DEO ET IN TERRAPAX HOMINIBUS, în timp ceatelierele care au emis ducaŃii „uşori“,fără marcaj de monetărie sau cu marca* au păstrat legenda tradiŃională desorginte veneŃiană SIT TIBISEMPER DATUM QUE TU REGISISTE DUCATUM.Tehnologiile folosite demonetăriile responsabile cu baterea lorerau net deosebite. Monedele semnatecu sigla S au fost bătute după tehnica„al pezzo“ (fiecare piesă trebuia să seîncadreze în etalonul metrologic), întimp ce celelalte au fost produse după

tehnica „al marco“ (dintr-o cantitatedată de metal trebuiau să se bată unnumăr determinat de piese, chiar dacăgreutatea lor individuală varia).Au stiluri net deosebite, semn căştanŃele nu au fost produse de aceiaşigravori.Monedele de aur fără marcă demonetărie sau cu marca * prezintăcerte similitudini metrologice şi delegendă cu emisiunile atelierului dinPera.Descoperirile de astfel de monedeacoperă arii de circulaŃie deosebite.DucaŃii „uşori“, fără marcă de ateliersau cu marca * circulă numai în zoneleînvecinate litoralului vestic şi nordic alMării Negre.Deşi atelierul din Chios a emisducaŃi până în 1461, în bazinul MăriiNegre nu se întâlnesc emisiuni de aurpurtând numele conducătorilorGenovei puse în circulaŃie după 1447.După părerea noastră, esteimposibil ca mai ales după reforma luiFilippo Maria Visconti monetăria dinChios să fi emis concomitent, atâtducaŃi „grei“, cu sigla S, cât şi piese„uşoare“, fără marcă de atelier sau cumarca *. În acest moment, avemcriterii stilistice şi metrologice fiabilecare să ne permită separarea majorităŃiiemisiunilor fără siglă de masaemisiunilor chiote, purtând sigla S.Probleme, mai mult sau mai puŃincomplicate, subzistă, în cazul atribuiriipe monetării a monedelor „grele“ alelui Tommaso di Campofregoso bătuteîntre 1415-1421, ca şi a tuturorducaŃilor anonimi ai lui Filippo MariaVisconti. Credem însă că existenŃaunui număr suficient de mare de ducaŃi„uşori“ emişi în timpul primuluidoganat al lui Tommaso diCampofregoso, în cadruldescoperirilor din Moldova, cât şi lipsamonedelor „grele“ din aceleaşidescoperiri poate constitui unargument destul de concludent pentrusepararea celor două grupuri. Astfel,propunem atribuirea către atelierul dinChios a tuturor monedelor fără marcă74

de atelier anterioare anului 1434, careau greutăŃi apropiate de etalonulponderal al ducatului „standard“ - 3,30- 3,50 g şi pe seama celeilaltemonetării a pieselor cu greutate redusă,mult sub 3,00 g.Numărul monedelor cu marca *pe care le-am putut examina direct esteîncă foarte mic, pentru a putea trageconcluzii definitive privindmetrologia, sistemul de batere, stilul şicalitatea execuŃiei. Cele câteva piesecare au fost accesibile studiuluiprezintă destul de multe similitudini cuducaŃii fără marcă de atelier, darrăspunsul final la aceste întrebări va fidat numai după cercetarea unuimaterial mai concludent.La capătul acestei argumentaŃii,credem, că se poate trage concluzia căalături de Chios şi Pera, în perioada1415-1447 au existat şi alte atelieremonetare în teritoriile genoveze de„peste Mare“, care au bătut „ducaŃi“ detip veneŃian cu numele sau titluldogilor şi seniorilor Genovei. Primulşi, de altfel, cel mai important esteresponsabil de emiterea unui numărconsiderabil de „ducaŃi“ fără marcă demonetărie cu numele sau titlul luiTommaso di Campofregoso, FilippoMaria Visconti şi Raffaele Adorno. Celde al doilea atelier este responsabilpentru punerea în circulaŃie a„ducaŃilor“ cu marca * pentru FilippoMaria Visconti şi Raffaele Adorno.Datorită faptului că documentelecontemporane, editate până acum, nufac referinŃă la locul de batere alacestor emisiuni, rezolvarea chestiuniimonetăriilor de origine se poate facenumai pornind de la datele oferite chiarde distribuŃia descoperirilor.Concentrarea descoperirilor demonede de aur fără marcă de atelier înzona de nord-vest a Mării Negreconstituie indiciul că ateliereleresponsabile de emiterea lor au activatîn această regiune. În mod firesc,dintre senioriile genoveze din Pont,candidaŃii cei mai bine plasaŃi pentru aadăposti sediul acestei monetării ar

putea fi Pera şi Caffa.Cum emisiunile încep deja în anii1415-1421, credem că la acea datăPera nu putea constitui locul de baterea ducaŃilor uşori de tip veneŃian fărămarcă de monetărie. Dacă avem învedere raporturile politice dintregenovezii de la Pera şi bizantini în aceiani, este foarte puŃin probabil ca peroŃiisă fi avut interesul să procedeze laemiterea de monedă proprie. O astfelde acŃiune nu putea fi percepută deîmpăratul de la Constantinopol, decâtca o măsură contrară prevederilortratatelor genovezo – bizantine şi ogravă încălcare a suveranităŃiiimperiale asupra teritoriului concedat,cu clauze precise pentru instalareacartierului genovez. PeroŃii nu puteaurisca o confruntare de anvergură cuautorităŃile constantinopolitane, într-unmoment în care Imperiul bizantin eraîncă destul de puternic, profitând deperioada de declin relativ a puteriiotomane, care a urmat bătăliei de laAnkara şi de consecinŃele războiuluicivil dintre fiii lui Bayazid I.După părerea noastră, ducaŃiiuşori, fără marcă de monetărie aiconducătorilor genovezi au fost emişila Caffa. La începutul secolului al XV-lea situaŃia politico – militară a Caffei,cel mai important centru genovez dinbazinul Mării Negre - „caput etprimordium dictae civitatis et totiusMaris Majoris in Imperio Gazarie“ eracu totul alta decât cea a Perei. Caffa seafla într-o poziŃie incomparabil maifavorabilă în raport cu putereasuzerană a Hoardei de Aur, care eracufundată într-un declin inexorabildupă domnia lui Toqtamýš (1376-1399) Ńi pradă unui continuu războicivil între diverşi pretendenŃi la tron.Mai mult decât atât, încă din anii ’80 aisecolului al XIV-lea, Caffa se bucurade exercitarea atributului suveran debatere a monedei, chiar dacă, formal,pe aversul emisiunilor sale figura şinumele sau tamghaua khanilor64.Acest privilegiu a fost smuls, prinforŃă, de la hanii Hoardei de Aur după

Ştefan cel Mare

75

„războiul Solkhatului“ şi a fostmenŃinut neŃtirbit Ńi în vremea când s-aaflat sub suzeranitatea Hoardei deQýrým, până în 1475, adică până înmomentul căderii cetăŃii sub stăpânireotomană. Deşi se cunoşteau încă dinsecolul al XIX-lea numeroase emisiunide monede de argint şi bronz bătute laCaffa, până foarte recent, emisiunile deaur ale acestui atelier au rămasnecunoscute cercetătorilor. PrimiiducaŃi ai Caffei au fost identificaŃi,numai cu câŃiva ani în urmă, de cătrenumismatul italian G. Giacosa. Estevorba de emisiuni anonime, cugreutatea normală a ducaŃilor,menŃionând numai titlul ducal şiseniorial al lui Filippo Maria Visconti.Monedele poartă legenda65

ConŃinutul acesteia duce laconcluzia că decizia de a bate monedede aur pentru Filippo Maria Visconti încetatea care reprezenta una din cele trei“Genove de peste Mare”, la Caffa, afost rezultatul unei acŃiunii politicemajore, probabil recunoaştereaautorităŃii ducelui milanez şi inCrimeea genoveză. Raritateaexemplarelor conservate din aceştiducaŃii de la Caffa indică faptul că eiau făcut parte dintr-o emisiuneexcepŃională, cu o accentuată funcŃiepropagandistică. Aceste monede au nunumai marcă de atelier, dar şi greutateanormală a ducaŃilor veneŃieni.ExistenŃa unei numeroase serii deducaŃi de tip veneŃian „uşori“, fărămarcă de monetărie din vremeaprimului şi celui de al treilea doganatal lui Tommaso di Campofregoso,Filippo Maria Visconti şi pentruRaffaele Adorno, pe care îi atribuimatelierului de la Caffa constituiedovada că emisiunea de monede de aurcomemorative pentru ducele Milanuluinu a reprezentat decât un episodpasager dintr-o activitate întinsă pe

mai multe decenii în monetăriacapitalei posesiunilor crimeene aleGenovei.Atelierul care a emis ducaŃi cugreutate şi titlu redus marcaŃi cusemnul * pare să fi funcŃionat tot înspaŃiul Mării Negre. Cantitatea redusăde monedă de acest tip de la FilippoMaria Visconti şi Raffaele Adornoindică faptul că monetăria a jucatnumai un rol secundar. Este posibil caacest atelier să fi funcŃionat tot înCrimeea – la Soldaia (Sudak) sauCembalo (Balaklava) –, dar nu sepoate înlătura total nici ipoteza caaceastă monetărie să fi funcŃionat şi înalte centre pontice, cum ar fi deexemplu la Savastopoli, pe coastaGruziei, sau la Simisso sau Samastris,pe coasta nord-anatoliană, care, încursul primei jumătăŃi a secolului alXV-lea, erau posesiuni genovezefoarte importante.Producerea pe scară largă amonedelor de aur cu greutate şi titlureduse în atelierul monetar de la Caffa,nu se datora incapacităŃii de a emiteducaŃi cu titlu şi greutate normală, cireprezenta rezultatul unei deciziideliberate. Alegerea acestui etalonpentru emisiunile bătute pentru dogii şiseniorii Genovei era urmarea uneinecesităŃi practice, o formă de adaptarea autorităŃilor Caffei la tradiŃiilemonetare locale ale populaŃiilor dincadrul Hoardei de Aur. În cea de-adoua jumătate a secolului al XIV-lea şiîn secolul al XV-lea în cadrul acestuistat, printre alte monede de cont, eraufolosiŃi aşa numiŃii „bizanŃi“ („altén“în limba qépčak, sau „floreniTartaricales“, în latină), echivalenŃi cu1/10 dintr-un dang de aur, cu Ľ ducatsau florin de aur sau Ńase aspri deargint ai Hoardei de Aur. Cantitatea deaur fin conŃinută de aceşti ducaŃi„uşori„ reprezenta echivalentul a 1, 2sau 3 „bizanŃi“ de calcul sau a Ľ, ˝ sau2/3 ducaŃi normali.Din păcate, în această fază adocumentării, nu dispunem nici unelement cronologic care să poată oferi76

date fiabile asupra momentului iniŃialal pătrunderii emisiunilor de aurgenoveze bătute la Caffa sau în altecentre pontice în Moldova. Cele douătezaure bine datate, care conŃin astfelde monede, respectiv cel de la CârpiŃişi cel de la Schinetea ne dovedesc doarfaptul că piesele erau în uz pe scarălargă cel puŃin până la sfârşituldeceniului al şaptelea al secolului alXV-lea, în 1470, deci la distanŃă decâteva decenii de la momentul emiterii„ducaŃilor“ levantini ai dogilor şiseniorilor Genovei Tommaso diCampofregoso, Filippo Maria Viscontişi Raffaele Adorno. Structura celordouă tezaure şi gradul redus de uzurăal pieselor individuale pare să indice,totuşi, circulaŃia şi acumulareasimultană a emisiunilor timpurii ale luiTommaso di Campofregoso cu celeFilippo Maria Visconti şi RaffaeleAdorno. Credem că „ducaŃii“ de tipveneŃian purtând numele sau titluldogilor şi seniorilor genovezi aupătruns pe scară largă în Moldova înanii ’40-’50 ai secolului al XV-lea, înmomentul de apogeu al activităŃiinegustorilor genovezi în această Ńară66.În ciuda vechimii, monedelesenioriilor genoveze din cele douădescoperiri menŃionate mai sus suntbine conservate, semn că ele nu aucirculat prea intens înainte de a fitezaurizate. O dată sosite în Moldova,monedele au intrat relativ repede înposesia familiilor boiereşti care au fostproprietarele tezaurelor de laSchinetea, CârpiŃi sau „moşia Docan„,fiind apoi păstrate, ca monede de mareprestigiu, timp de câteva decenii. LargacceptaŃi pe această piaŃă ducaŃii„uşori“ au rămas în uz vremeîndelungată, cel puŃin până în anii ’70ai secolului al XV-lea.FrecvenŃa deosebit de mare adescoperirilor de monede de aur de tipveneŃian cu titlu şi greutate reduse,purtând numele dogilor sau seniorilorGenovei pe teritoriul Moldovei s-arputea explica uşor dacă Ńinem seamade faptul că încă din cea de a doua

jumătate a secolului al XIV-leagenovezii din Caffa aveau interesecomerciale şi politice importante peteritoriul acestui stat. Ponderearaporturilor Caffei cu Moldova vadeveni din ce în ce mai mare în primeleşapte decenii ale secolului al XV-lea,în contextul transformărilor politice şieconomice din bazinul Mării Negre,Europa de Sud-Est şi Centrală dinaceastă perioadă67. Rolul Moldovei înaprovizionarea cu cereale, mai ales înanii de producŃii slabe în Crimeea şibazinul Mării de Azov, este elocventpus în evidenŃă de un pasaj consemnatîntr-un document emis de Officio diSan Giorgio la data de 6 septembrie1455, în care se arata că la Moncastroşi la Licostomo: „Valet in ipsis locisasperi L in LV la berbenitia et perplusvalerunt …“68. Trebuie subliniatfaptul că în acei ani, 70-75 de aspri deCaffa reprezentau echivalentul, lacursului comercial al unui ducatveneŃian, cea ce indică faptul că preŃulunei baniŃe de grâu era de circa 0,70-0,75 ducaŃi veneŃieni, o sumărealmente considerabilă.Locul foarte important almonedei Caffei în aprovizionarea cunumerar a Moldovei din secolul al XV-lea este consemnat nu numai de unelereferiri din documentele genoveze69,dar şi de numeroasele descoperirile deaspri ai acestui atelier care intră încomponenŃa unor tezaure, cum ar fi deexemplu: cele de la Stroeşti (Stroency,rai. RâbniŃa, Rep. Moldova), Cuhureşti(rai. Floreşti, Rep. Moldova)70, CârpiŃişi dintr-o localitate neprecizată dinBasarabia71, precum şi dindescoperirile izolate de la Suceava72.Fără îndoială, tot prin intermediulcomerŃului Caffei cu Moldova au ajunsîn această regiune şi emisiunilemonetare din secolul al XV-lea aleHoardei de Aur, ale Hoardei deQýrým, Hoardei de Kazan sau aleHoardei Mari prezente în tezaurele dela Stroeşti, Cuhureşti, CârpiŃi, CetateaAlbă (azi Bjelgorod-Dnjestrovski, reg.

Ştefan cel Mare

77

Odessa, Ucraina), Sărata Albă (fostKupčinsk sau Kalinsk, rai. EdineŃ,Rep. Moldova)73, sau piesele izolateprovenite de la Suceava (jud.Suceava)74, Baia (jud. Suceava)75,Hlincea (com. Ciurea, jud. Iaşi)76,Cetatea Albă, Trubaevka (rai.Vulcăneşti, Rep. Moldova) şi OrheiulVechi (Trebujeni, rai. Orhei, Rep.Moldova)77. Faptul că acest comerŃpontic al Moldovei cu Caffa şi statelesuccesoare Hoardei de Aur nu sedesfăşura numai pe mare este ilustratde descoperirile monetare din zona destepă de la Est de Nistru, care conŃin şiele monede moldoveneşti, dar şiemisiuni ale Caffei şi ale statelortătăreşti. Cel mai tipic exemplu înacest sens îl constituie un tezaurprovenit din zona învecinată Moldoveiistorice, de la Rajkivci (publicat caprovenind din distr. Proskurovskij, azireg. Hmel’nicki, Ukraina).Descoperirea conŃinea un florin de laMathia Corvin, alături de 1003 dirhemiai khanilor Muhammad (1424-1445),Mustafa (1437- ?) Ńi Ahmed (1465-1481), dintre care Ńase contramarcatede Caffa, 911 dirhemi ai khanilorCrimeei - Haññi Girey (1449-1467),Nur-Dawlat (1466-1468, 1474-1475 Ńi1476-1478) Ńi Mengli Girey (1468-1474, 1475-1476 Ńi 1478-1514), 21aspri de Caffa, o monedămoldovenească, trei monede poloneze,dintre care două exemplare de bronz şi63 groşi de Praga78. După toateaparenŃele, contemporan trebuie să fifost şi tezaurul descoperit, în 1862,într-o localitate neprecizată dinPodolia, care conŃinea monede aleGiraizilor, pe lângă emisiunimoldoveneşti, muntene, groşi de Pragaşi ale ultimilor hani ai Hoardei deAur79.Pe aceeaşi rută pontică au pătrunsîn spaŃiul moldovenesc chiar şimonede ale unor emirate caucaziene,cum este tangha din secolul al XV-lea,bătută la Šemahi, descoperită laCetatea Albă80 sau emisiuni din AsiaCentrală, cum sunt cele ale

Timurizilor, din tezaurul de la Oneşti(rai. Hânceşti, Rep. Moldova)81.łinând seama de situaŃiaeconomică şi politică creată în jurulMoldovei în prima parte a domniei luiŞtefan cel Mare (circa 1457-1470),când raporturile cu Ungaria şi cu łaraRomânească (şi deci, indirect şi cuImperiul Otoman) au fost marcate de ostare conflictuală continuă82, ca şidatorită unor trăsături specifice aleemisiunilor monetare polono-lituaniene contemporane, rolulfactorului pontic în aprovizionarea cumonede din metale preŃioase a crescutconsiderabil. În condiŃiile în care, înacei ani, Transilvania nu a mai pututfurniza cantitatea obişnuită de florinide aur, principala monedă din metalgalben folosită în Moldova, iar dinsprełara Românească nu mai puteaupătrunde decât o mică parte a cantităŃiinecesare de akçele otomane83 (dupăpărerea noastră, cel mai adesea subformă de prăzi rezultate din expediŃiilevictorioase ale lui Ştefan), principatulromânesc de la est de CarpaŃi a devenittot mai dependent de fluxurile demonede din metal preŃios venitedinspre nordul Mării Negre, prinintermediul Caffei.Deşi teoretic, după 1459,raporturile cu Polonia s-au normalizat,din cauza instabilităŃii practice acalităŃii monedelor polono-lituaniene(în realitate, piesele de ˝ groŃi, dar maiales diviziunile mărunte erau bătuteadesea din aliaje mult sub standardelelegale, din cauza cheltuielilor excesivecauzate de războiul cu Prusia şi apoi deintervenŃia în Bohemia), puŃinemonede ale acestui stat par să fipătruns în Moldova acelor ani. Chiardacă se cunosc câteva descoperiri demonede poloneze de la Cazimir al IV-lea sau Jan Olbracht, acestea nu s-abucurat de loc succes, fiind evitate latezaurizare de către populaŃia locală, întoată perioada 1457-150484. Desigur,după 1459 Polonia ar fi pututreprezenta o sursă secundară pentruobŃinerea florinilor ungureşti, căci

78

aceste monede de aur constituiauprincipalul nominal folosit în marelecomerŃ internaŃional de pe teritoriulCoroanei, dar credem că accesulmoldovenilor la piaŃa poloneză ofereapuŃine şanse de a suplini pierdereasursei transilvănene a auruluimonetizat. Regatul polono-lituanian arfi putut constitui o sursă deaprovizionare cu groşi de Praga, o altămonedă de prestigiu folosită încomerŃul internaŃional din EuropaCentrală şi de Est. Dar nici în acestcaz, stocul de groşi de Praga vechi saumai noi, disponibil pe teritoriileCoroanei nu oferea prea multeexcedente de export către vecina dinsud, datorită cererii interne mari, maiales în Lituania, aceste monede sebucurau de un deosebit prestigiu şierau preferate de populaŃie, atât latezaurizare, cât şi în tranzacŃiile maiimportante.În aceste condiŃii, în ciuda deselormomente de înăsprire a raporturilormoldo – genoveze din anii 1457-1475,Caffa şi hinterlandul ei economic dinstepele nord pontice au rămassingurele surse importante de monedede aur şi de argint a Moldovei în totcursul deceniilor al şaselea şi alşaptelea al secolului al XV-lea. Rolulfactorului pontic în comerŃulmoldovenesc corespundea nu numaiunei necesităŃi stringente amomentului, când Ńara se confrunta,practic, cu o „blocadă“ la frontierelevestice şi sudice, trebuind în acelaşitimp să procedeze la masive cheltuielimilitare, dar importanŃa lui a crescut şica urmare a politicii sistematice dusăde Banco di San Giorgio, careadministra Caffa şi celelalte posesiunigenoveze din Marea Neagră după1454, de păstra cu orice preŃ accesul lapiaŃa moldovenească şi liniile decomunicaŃie terestre spre Italia, prinPolonia şi Ungaria85.SituaŃia de criză şi de dependenŃăde sursa de numerar pontic de pe piaŃamonetară moldovenească a anilor 1460este cel mai bine ilustrată de

compoziŃia tezaurului de la CârpiŃi, încare predomină monedele venite pefilieră Caffei: ducaŃii „uşori“ şi aspride Caffa, dirhemii lui Haññi Giray,hanul Crimeei, precum Ńi cei ai luiAhmed, hanul Hoardei Mari. Tot dinaceeaŃi sursă provin şi toate monedelecontramarcate la Cetatea Albă (pedirhemi ai Hanatului de Kazan şi aiHoardei Mari). Numai patru piese dinacest tezaur provin din afara spaŃiuluipontic – un ducat al principeluiVladislav al II-lea al łării Româneşti,doi groşi de Praga de la Venceslas alIV-lea (1378-1419) şi o akçe de laMurad al II-lea. Cea de a cinceamonedă, o imitaŃie otomană a ducaŃilorveneŃieni ai lui Antonio Venier, înciuda originii sale, pare să fi ajuns înMoldova tot prin intermediulcomerŃului pontic, căci asemenea pieselipsesc atât în cadrul descoperirilor dinBalcani, cât şi a celor din łara Româ-nească. Criza de numerar proaspăt depe piaŃa moldovenească a anilor careau premers ascunderea tezaurului de laCârpiŃi este reflectată de faptul că,exceptând o parte din monedele luiHaññi Giray emise în A.H. 867 (1462-1463) (8 exemplare), a unei monede auzurpatorului Mahmud bin Ahmed,bătută în A.H. 868 (1464-1465) şi aunui dirhem al lui Ahmad, hanulHoardei Mari, din A. H. 875 (1470-1471), restul pieselor componente suntemisiuni vechi de câteva decenii,multe foarte uzate şi tăiate (cum suntgroşii de Praga ai lui Venceslas al IV-lea, emişi între 1378 şi 1419!).În ciuda unei evidente „împros-pătări“ a numerarului care se observăîn tezaurul de la Schinetea (posibil şica urmare a aportului destul deconsistent al jafurilor produse deraidurile moldoveneşti în Transilvaniaşi łara Românească), componentapontică este dominantă, din punct devedere valoric şi în acest caz. Cei doiflorini ungureşti şi cele 59 de akçeleotomane reprezintă numai circa Ľ dinvaloarea totală a tezaurului, care estedată de ducaŃii „uşori“ purtând numele

Ştefan cel Mare

79

conducătorilor genovezi sau deimitaŃiile otomane ale ducaŃilorveneŃieni.După cum se poate lesne remarca,din componenŃa ambelor tezaurediscutate de noi, cu excepŃia asprilorcontramarcaŃi la Cetatea Albă, lipsescmonedele moldoveneşti, atât cele maivechi, cât mai ales cele emise deŞtefan cel Mare. Acest fapt estetulburător, căci ne-am fi aşteptat ca încondiŃiile lipsei de numerar de pe piaŃamoldovenească din anii 1460, popu-laŃia şi în primul rând familiileboiereşti care au fost posesoareletezaurelor de la CârpiŃi şi Schinetea, săfi acceptat la plăŃi şi să fi tezaurizat şimonedele, din argint bun, ale lui Ştefanal III-lea. Aceasta cu atât mai mult cucât analizele, încă inedite, pe care le-am efectuat ne arată că groşii lui Ştefancel Mare nu puteau fi mai puŃinvaloroşi decât aspri de la Caffa saudirhemii Giraizilor şi ultimilor ðiučizi,sau chiar decât unele akçelecontemporane de la Mehmed al II-lea.Lipsa monedelor lui Ştefan cel Maredin cele două tezaure menŃionate maisus ridică problema datării începutuluiemisiunilor acestui voievod, precum şia rolului real ocupat de ele pe piaŃainternă înainte de 1470, presupunândcă asemenea monede fuseseră dejapuse în circulaŃie încă din 1457, aşacum cred majoritatea numismaŃilorromâni86.Utilizarea pe scară largă înMoldova medievală a ducaŃilor cutitlul şi greutatea reduse bătuŃi la Caffaa fost favorizată nu numai deorientarea preponderent pontică arelaŃiilor economice ale principatuluiîn cursul primei părŃi a domniei luiŞtefan cel Mare, dar şi de faptul căaceste piese se integrau cel mai bine însistemul de monede de calcul dinaceastă Ńară. DucaŃii „uşori“constituiau cele mai apropiate şilesnicioase echivalenŃe în aur aleprincipalei monede de cont folosită desocietatea moldovenească în secoleleXV-XVII, aşa numiŃii „zloŃii tătăreşti“.

Prin conŃinutul lor în aur fin ducaŃii„uşori“ puteau fi relativ uşor convertiŃiîn echivalentul a 1, 2 şi 3 zloŃi tătăreşti.În acelaşi timp, monedele de aur cutitlul şi greutatea reduse au jucat un rolimportant în circulaŃia monetară înplină dezvoltare din Moldova epociilui Ştefan cel Mare şi pentru că eleumpleau golul care apăruse pe piaŃamonetară între valoarea tot mai mare aducatului veneŃian sau a florinilormaghiari şi cea în continuu declin amonedelor mărunte de argint sau dinbillon, în condiŃiile lipsei unei monedede argint de mari dimensiuni87.

NOTE1. Asupra descoperirilor monetare din Moldovaepocii lui Ştefan cel Mare, vezi: C. Moisil,Monede şi podoabe de la sfârşitul secolului alXV-lea (Tezaurul de la łifeşti, jud. Putna), înBSNR, 13, 1916, 27, pp. 3-16 şi Idem,ColecŃiunea numismatică în Creşterea colecŃiilorBibliotecii Academiei Române, 27, 1915, pp.199-202, nr. 29-55. Conform cronologieipropuse de A. Pohl, Münzzeihen undMeisterzeichen auf ungarischen Münzen desMittelalters 1300-1540, Graz-Budapesta, 1982,tab. 121, nr. 238-4, 238-3, 242-1 şi 242-3monedele regelui maghiar Vladislav al II-lea dintezaurul de la łifeşti datează din anii 1496-1500/2. O. Iliescu, Un trésor d’aspres turcs duXVe sičcle trouvé probablement en Moldavie, înSAO, 5-6, 1967, p. 279, nota nr. 25 dataîngroparea tezaurului de la łifeşti pe la 1500; O.Luchian,Monede de la Ştefan cel Mare găsite laSuliŃa Nouă (Basarabia), în CNA, 16, 1942,123-124, pp. 66-67; O. Iliescu şi M. Dinu,Tezaurul monetar din secolul al XV-lea de laCârpiŃi (raionul Iaşi), în Studii şi CercetăriŞtiinŃifice, Filiala Academiei R. P. R Iaşi, SeriaIstorie, 8, 1957, 2, pp. 342-345; O. Iliescu,Emisiuni monetare ale Moldovei în timpuldomniei lui Ştefan cel Mare, în Culturamoldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare.Culegere de studii, ed. M. Berza, Bucureşti,1964, pp. 186-187 şi 222-227 a publicat unrepertoriu al descoperirilor de monedemoldoveneşti emise între 1457-1504; Idem,Monede tătăreşti din secolele XIII-XV, găsite peteritoriul Republicii Populare Române (Notăpreliminară), în SCN, 3, 1960, pp. 273-274;Idem, în SAO, 5-6, 1967, pp. 267-285; D. G.Teodor, Eugenia NeamŃu şi V. Spinei, Cercetăriarheologice întreprinse la Lunca-Dorohoi,ArhMold., 6, 1969, p. 207; A. A. Nudel’man,Topografija kladov i nahodok ediničnyh monet,Chişinău, 1976, pp. 92-94; O. Iliescu, Lamonnaie génoise dans les Pays roumaines auxXIIIe-XVe sičcles, în Colocviul româno-italian

80

„Genovezii la Marea Neagră în secolele XIII-XIV“, Bucureşti, 27-28 martie 1975, ed. Şt.Pascu, Bucureşti, 1977, pp. 155-171; G. Foit, Untezaur de denari din secolul al XV-lea laSuceava, în SCN, 7, 1980, 167-170; A. A.Nudel’man, Iz istorii monetnogo obraščenija vStarom Orhee (XV-XVII vv.), în Elena N.Abyzova, P. P. Byrnja şi A. A. Nudel’man,Drevnosti Starogo Orheja - Moldavskoj period,Chişinău, 1982, pp. 74-76 şi 87-89; EugeniaNeamŃu, V. NeamŃu şi Stela Cheptea, Oraşulmedieval Baia în secolele XIV-XVII Cercetărilearheologice din anii 1967-1976, Iaşi, 1980, pp.141-144 şi Idem, vol. II, Cercetările arheologicedin anii 1977-1980, Iaşi, 1984, pp. 243-244; V.NeamŃu şi Stela Cheptea, Contacte între centrulşi sud-estul Europei reflectate de circulaŃiamonetară de la Baia, în Românii în IstoriaUniversală, 1, 1986, pp. 18-30;A. S. Kocievskij,Nadčekanka tatarskih monet v srednovekovomBelgorode, în Numizmatičeskie issledovannijapo istorii Jugo-Vostočnoj Evropy, Chişinău,1990, pp. 156-165; A. A. Nudel’man, Zolotyemonety v denežnom obraščenii Moldovy, înArheologičeskie Issledovanija v Starom Orhee,Chişinău, 1991; E. Nicolae, Descoperirimonetare de la Suceava (I), în BSNR, 86-87,1992-1993, 140-141, pp. 179-188; MihaelaBlasko şi C. Matache, Tezaurul de aspri otomanide la Târgu-Ocna, jud. Bacău, în BSNR, 86-87,1992-1993, 140-141, pp. 151-160; V. Butnariu(coord.), Tezaure din muzeele oraşului ChişinăuSecolele XVI-XVIII, Chişinău, 1994, p. 17; P. P.Byrnja şi N. D. Russev, Monety srednevekovojMoldavii (Istorisko-numizmatičeskie očerki), înStratum Plus – Vaš arheologičeski žurnal, 6,1999, pp. 202-209 publică un nou repertoriu aldescoperirilor de monede moldoveneşti, precumşi al celor străine provenite de pe teritoriulvoievodatului, databile în cea dea doua jumătatea secolului al XV-lea; RuxandraAlaiba, Tezaurulde la Schinetea, jud. Vaslui, în ArheologiaMedievală, 4, 2002, pp. 117-179; AnaBoldureanu, V. M. Butnariu, C. Chiriac, ElenaGherman, C. Hriban, Adriana Ioniuc, AdrianaMoglan, Iulia Moldovan, E. Nicolae, ŞeivaSanie şi Carmen Ungureanu, Monnaies etparrures du Musée d’Histoire de Iaşi [Copusnummorum Moldaviae II], coord. V. M.Butnariu, Iaşi, 2001, passim; E, Nicolae şi N.Răileanu, Aspri otomani falşi descoperiŃi laOrheiul Vechi, în Simpozion de numismaticăorganizat în memoria martirilor căzuŃi la ValeaAlbă, la împlinirea a 525 de ani (1476-2001),Chişinău, 13-15 mai 2001 Comunicări şi Studii,Bucureşti, 2002, pp. 189-194 şi E, Nicolae,Moneda otomană în łările Române în perioada1451-1512, Chişinău, 2003, pp. 83-92. Asupraemisiunilor monetare moldoveneşti din timpuldomniei lui Ştefan cel Mare vezi: C. Moisil,Istoria monetei în România - Expunere sumară -16. Monedele lui Ştefan cel Mare, în CNA, 3,1922, 7-8, 57-60; Idem, Activitatea monetară alui Ştefan cel Mare, în Monedele României, înEnciclopedia României, vol. I, Statul, Bucureşti,1940, pp. 116-117; O. Iliescu în Cultura

moldovenească în timpul lui Ştefan cel MareCulegere de studii, pp. 181-234; M. Cazacu,L’impact ottoman sur les Pays Roumains et sesincidences monétaires (1452-1504), în RRH, 12,1973, 1, pp. 159-192; G. Buzdugan, O. Luchianşi G. G. Oprescu, Monede şi bancnoteromâneşti, Bucureşti, 1977, pp. 78-84; O.Iliescu, Les armoires de la ville d’Asprokastronet leur origine byzantine, în Études byzantineset post-byzantines, 2, 1991, p. 151-164 ; Idem,Ultimele emisiuni monetare proprii în łaraRomânească. Modificări aduse sistemuluimonetar în Moldova, în C. C. KiriŃescu, Sistemulbănesc al leului şi precursorii lui, ed. a II-a,Bucureşti, 1997, pp. 86-90; P. P. Byrnja şi N. D.Russev, op. cit., pp. 196-198 şi mai recent Şt.Ştefănescu, CirculaŃia monetară, în Istoriaromânilor, vol. IV, De la universalitatea creştinăla Europa patriilor, ed. Şt. Ştefănescu, C.Mureşan, Bucureşti, 2001, p. 106.2. ConsideraŃiile asupra circulaŃiei monetare înMoldova medievală în cursul secolului al XV-lea, publicate de către A. A. Nudel’man, Kvoprosu sostave denežnogo obrščenija vMoldavii v XIV-načale XVI v. (Po materialamkladov), în Karpato-Dunajskie zemli v srednieveka, Chişinău, 1975, pp. 94-124 se bazează maiales pe generalizări artificiale, puŃin nuanŃate, iarcele ale lui Al. I. GonŃa, Legăturile economicedintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVII, ed. I. Caproşu, Bucureşti, 1989, pp. 83-85,trebuie luate cu multă prudenŃă, căci unele dintreele sunt rezultatul unor informaŃii greşitinterpretate sau chiar ale unor erori dedocumentare. În realitate, aşa zisa înviorare adifuziunii monedei poloneze în Moldova, întimpul domniei lui Ştefan cel Mare, despre carevorbeşte A. A. Nudel’man (pp. 196-197) sebazează pe interpretarea eronată a semnificaŃieiprezenŃei unor monede emise la sfârşitulsecolului al XV-lea, în tezaure sau loturi venitegata constituite din spaŃiul polono-lituanian,îngropate în Moldova, fără modificărisubstanŃiale, în cursul primelor decenii alesecolului al XVI-lea! O discuŃie mai realistă, darmarcată totuşi de generalizări puŃin nuanŃate vezila P. P. Byrnja şi N. D. Russev, op. cit., 210-212.3. Pentru dinamica pătrunderii monedei otomaneşi a rolului jucat de ea în Moldova epocii luiŞtefan cel Mare, cf. E. Nicolae, Monedaotomană., pp. 43-50.4. O scurtă şi schematică prezentare a roluluimonedei maghiare în Moldova anilor 1457-1504, vezi la P. P. Byrnja şi N. D. Russev, op.cit., p. 210. Trebuie să subliniem faptul căstructura cronologică a tezaurelor de la Suceava,łifeşti şi Dancu, ca şi a descoperirilor izolatepublicate cu suficiente detalii, indică în mod clarcă primele sosiri masive de dinari ungureşti de laMathia Corvin în Moldova au loc numai după1480. Tezaurele de monede maghiare de lasfârşitul secolului al XV-lea, sau începutul celuiurmător, descoperite în Moldova sunt alcătuitedin loturi compacte, care şi-au păstrat structuratransilvăneană, fără modificări survenite pe piaŃamonetară de la est de CarpaŃi.

Ştefan cel Mare

81

5. Unele consideraŃii asupra rolului monedeipoloneze şi lituaniene în Moldova celei de adoua jumătăŃi a secolului al XV-lea vezi la A. A.Nudel’man, Behrineštski klad i polsko-litovskiemonety v moldavskih tezavracijah, înNumizmatičeskie issledovannija po istoriiJugo-Vostočnoj Evropy, Chişinău, 1990, pp.196-197 şi P. P. Byrnja şi N. D. Russev, op. cit.,p. 211.6. O. Iliescu, Emisiunile monetare., pp. 189-190.7. Ruxandra Alaiba, op. cit., pp. 126-131.8. O. Iliescu şi M. Dinu, op. cit., pp. 342-345.9. A. Pohl, op. cit., tabelul nr. 26, K.1-22.10. R. Alaiba, op. cit., p. 151 datează ascundereatezaurului de la Schinetea între anii 1470-1476,cu o probabilitate sporită ca faptul să se fipetrecut în anii 1475-1476. Problema atacurilortătăreşti asupra Moldovei au făcut obiectulcâtorva studii mai aprofundate. Cel mai vechi îldatorăm Virginirei Vasiliu, Les Tatars et laMoldavie au temps d’Étienne le Grand, înRHSEE, 8, 1931, 7-9, pp. 188-191. AutoareamenŃionează existenŃa a două atacuri la sfârşituldeceniului al şaptelea şi începutul deceniului aloptulea al secolului al XV-lea, unul produs în1469 şi altul în 1471. C. Andreescu, Dinlegăturile moldo-tătare în mijlocul sec. XV, înArhiva, 41, 1934, 3-4, pp. 139-151, vorbeşte şiel de două atacuri. Unul în 1469, întreprins detătarii din Hoarda Mare şi un al doilea, pe care-ldatează înainte de 16 mai 1471, îl pune pe seamatătarilor din Crimeea, instigaŃi de autorităŃile dinCaffa, ca urmare a represaliilor la care au fostsupuşi negustorii genovezi de către Ştefan celMare. Al. GonŃa, Românii şi Hoarda de Aur1241-1502, München, 1983, pp. 180-181,datează atacul în vara lui 1469. Cele mai multeizvoare plasează înfrângerea definitivă atătarilor, în luna august, 1470. Dovadă că atacula avut loc în cea de-a doua parte a anului 1470este oferită şi de faptul că primele informaŃiidespre atacul tătăresc ajung la Genova, viaCaffa-Polonia-Ungaria, numai la 7 februarie şi,respectiv, 26 aprilie 1471, A. Vigna, Codicediplomatico delle colonie tauro-ligure durante ildominio del Banco di S. Giorgio (MCCCCLIII-MCCCCLXXV), în ASLSP, 7 1874, 1, fasc. 2, p.779, nr. DCCCCLXXXI, deşi în tot intervalulmai-august 1470, între consulii şi massariiCaffei şi protectorii Băncii di San Giorgioavuseseră loc mai multe schimburi de scrisori,prilej cu care s-au transmis informaŃii proaspetedespre evenimentele din Moldova. Vezi deasemenea, mai recent şi I. Toderaşcu, Ştefan celMare, în Istoria românilor, vol. IV, De launiversalitatea creştină la Europa patriilor, ed.Şt. Ştefănescu, C. Mureşan, Bucureşti, 2001, pp.371-373.11. O. Iliescu şi M. Dinu, op. cit., p. 345 şi O.Iliescu, în SCN, 3, 1960, p. 273.12. Piesa se află în prezent la Muzeul NaŃionalde Istorie, inv. 81.624. Pe avers poartă legenda

AR. 0,69 g ¬ 14 mm. Deşi se cunoaşte de multă

vreme existenŃa emisiunilor monetare ale luiAhmed Han bătute în atelierele de la Hacitarkan(Astrahan) şi Timur Bek Bazar, ele nu au făcutdecât în mod excepŃional obiectul unei publicări,de altfel şi aceasta foarte sumară, cf. M. A.Markov, Invertarnyi katalog musul’manskihmonet’ Imperaotrskogo Ermitaža, vol. I, St.Petersburg, 1898, p. 532, nr. 41-43 şi N. Agat,Altýnordu (Cuçi oñullarý paralarý kataloñu1250-1502, Istanbul, 1976, p. 127. Pentruconvertirea anilor de la Hegiră în ani ai ereinoastre am folosit lucrarea lui M. Guboglu,Tabele sincronice datele Hegirei şi datele ereinoastre cu o introducere în cronologiamusulmană, Bucureşti, 1955, p. 174.13. Cf. O. Iliescu şi M. Dinu, op. cit., p. 345; O.Iliescu, în SCN, 3, 1960, p. 274 şi Idem, Lamonnaie génoise., p. 162.14. Am preferat termenul tehnic de „seniorie“, înlocul celui de „colonie“, folosit de uniinumismaŃi şi istorici, pentru că el corespundemai exact realităŃilor dreptului medieval aleepocii. Stăpânirile Genovei sau ale unor cetăŃenigenovezi din bazinul Mării Egee sau MăriiNegre erau de fapt nişte feude sau senioriicolective sau individuale, atribuite condiŃionatde suveranii locali (împăraŃii bizantini sau haniiHoardei de Aur).15. Cf. Corpus Nummorum Italicorum, vol. III,Liguria, Roma, 1912, passim.16. Asupra emisiunilor orientale de tip veneŃianale conducătorilor Genovei, cf. G.Schlumberger, La numismatique de l’Orientlatin, Paris, 1878, pp. 419-420; H. E. Ives şi Ph.Grierson,The Venitian Gold Ducat and itsImitations [Numismatic Notes andMonographes], ed. Ph. Grierson, New York,1954, pp. 22-26; G. Gamberini di Scarfa, Leimitazioni e le contraffazioni monetarie nelmondo, vol. III, Bologna, 1956, pp. 152-153;Giovannina Majer, Imitazioni e contraffazionidello zecchino veneziano, în CongrčsInternational de Numismatique, Paris, 6-11Juillet 1953, vol. II, Actes, ed. J. Babelon şi J.Lafaurie, Paris, 1957, pp. 391-393 şi G. Lunardi,Le monete delle colonie genovesi, Genova, 1980,passim.17. D. Promis, Monete di zeccha di Scio duranteil dominio dei Genovesi, în Atti dell’Accademiadi Scienze di Torino, ser. a 2-a, 23, 1865, pp. 41-42.18. G. Schlumberger, op. cit., pp. 420-421 şiIdem, Supplément et index alphabétique, Paris,1880, pp. 17-18. Autorul primei mari sintezeasupra emisiunilor de aur de tip veneŃian alesenioriilor genoveze din Levant nu făceadistincŃie între emisiunile certe, adică celesemnate cu marca de atelier S şi cele fără marcăde atelier.19. G. Castellani, Civico Museo Correr,Catalogo della raccolta PapadopoliAldobrandini, vol. II, VeneŃia, 1925, p. 239.20. H. E. Ives,op. cit., pp. 22-24, pl. XI, nr. 1-5.Autorul nu făcea nici el nici o distincŃie întrepiesele semnate cu sigla S şi cele fără marcă demonetărie.

82

21. G. Gamberini di Scarfa, op. cit., pp. 152-153.22. G. Gorini, Gli imitazioni orientali dellozecchino veneziano. Considerazioni stilistiche,în Studi Veneziani, 10, 1968, pp. 590-597.23. O. Iliescu, op. cit., pp. 168-169.24. G. Lunardi, op. cit., pp. 175 şi 199-205.25. Ph. Grierson,The Fineness of the VenetianDucat and its Imitations, în Metallurgy inNumismatics, vol. II, ed. W. A. Oddy, Londra,1988, p. 103, nr. 32-35 şi pl. 11, nr. 32-35.26. D. Promis, op. cit., apud G. Schlumberger,op. cit., p. 420.27. E. Condurachi, Monete veneziane battute inMoldavia, în RHSEE, 20, 1943, pp. 236-237. În1977, O. Iliescu, La monnaie génoise., pp. 168-169 a atribuit Chiosului atât monedele de tipveneŃian, purtând numele dogilor sau seniorilorGenovei, cât şi toate imitaŃiile după ducaŃiiveneŃieni descoperite în Moldova. Autorul citatdata aceste descoperiri în secolele XIV-XV,corectând astfel datarea, total neverosimilă,propusă anterior de către E. Condurachi.28. E. Oberländer-Târnoveanu, "TartarianZlots" - A Golden Horde Legacy in the MonetaryTerminology and Practice of MediaevalMoldavia and its Neighbouring Countries, înRRH, 30, 1991, 3-4, p. 217 şi nota nr. 117.29. Idem, Aurul monetizat în spaŃiul românesc.Două milenii şi jumătate de istorie, în Monedede aur din colecŃii româneşti, vol. I, A. Vâlcu şiM. Dima, în colaborare cu Ana Dicu, M. Neagu,E. Păunescu şi Elisabeta Savu, ColecŃii dinMuntenia, Muzeul JudeŃean Buzău, Muzeul“Dunării de Jos” Călăraşi, Muzeul JudeŃean“Teohari Antonescu” Giurgiu, Muzeul JudeŃeande Istorie şi Arheologie Prahova, coord. E.Oberländer-Târnoveanu, Bucureşti, 2001, p. 13.30. Monedele publicate de G. Schlumbergerprovin, în mare parte din colecŃia P. Lampros şiD. Promis, care fuseseră cumpărate pe piaŃa deantichităŃi de la Smyrna. Cum insula Chios estesituată foarte aproape de acest mare centrucomercial din perioada bizantină şi otomană, nueste exclus ca, într-adevăr, aceşti ducaŃi săprovină din regiune. Cu toate acestea, având învedere rolul de placă turnantă a comerŃului cuantichităŃi pe care l-a jucat oraşul în secoleleXVIII-XX, este posibil ca multe monedeachiziŃionate de colecŃionari la Smyrna săprovină dintr-o arie geografică mult mai largă,egeeano-vest-anatoliană-pontică. Tot de origineegeeană par să fie şi monedele din colecŃiaPapadopoli-Aldobrandini. Până în prezent nu afost publicat nici un tezaur sau descoperireizolată de ducaŃi chioŃi cu marca de monetărie S,cu provenienŃă certă.31. M. Kotljar, Znaleziska monet z XIV-XVII w.na obszrze Ukrainskiej SSR, Varşovia, 1975, p.48, nr. 110. Datorită prezenŃei Sfântului Petru,moneda lui Filippo Maria Visconti esteidentificată greşit ca fiind un ducat de tipveneŃian emis de Senatul roman.32. Z. S. Zevakin şi N. A. Penčko, Ricerche sullastoria delle colonie genovesi nei CaucasoOccidentale nei secoli XIII-XV, trad. T.Dellacassa, în Miscellanea di Studi Storici, 1,

Genova, 1969, p. 32.33. Unii autori moderni transcriu numele dogeluişi sub forma Tommaso Campofregoso, cf. G.Lunardi, op. cit., pp. 199 şi 203.34. În legenda monedelor emise de senioriilegenoveze din Levant, în timpul celui de al doileadoganat al lui Tommaso di Campofregoso(1437-1443), se întâlneşte forma abreviată anumelui său de familie - CAMPOFRE sauvariante ale acestuia, vezi G. Lunardi, op. cit., p.203. Monedele din primul doganat suntprezentate în acest catalog la p. 199.35. Cele mai recente cataloage ale monedelorsenioriilor genoveze, cele ale lui A. P. Tzamalis,Ta nomísmata tes Phrankokratías 1184-1566,Atena, f.d., pp. 170-171 şi G. Lunardi, op. cit., p.199, cunosc pentru perioada primului doganat allui Tommaso di Campofregoso numai emisiunicu legenda de revers TDVXI ANVE. Atribuireamonedei cu legenda T•C•DVXIANVE, păstratăîn colecŃia numismatică a Museo NazionaleRomano, primului doganat al lui Tommaso diCampofregoso de către G. Lunardi, op. cit., p.199, var. d, este fără îndoială eronată. După cumo arată emisiunile perote cu legenda de acest tip,Ibidem, p. 28, moneda ar trebui datată în vremeacelui de al treilea doganat.36. O. Iliescu şi M. Dinu, op. cit. şi O. Iliescu,op. cit., pp. 168-169.37. Muzeul NaŃional de Istorie a României, inv.81.596. Legenda de rv. T DVX IAHV. AV. 1,94g ă 19 mm, G. Lunardi, op. cit., p. 199. Monedaa fost menŃionată de O. Iliescu, op. cit., p. 169.38. Muzeul NaŃional de Istorie a României, inv.81.597. AV. 2,05 g â 20,5x19,5 mm şi nr. de inv.81.598, AV. 1,90 g ä 20x19 mm, G. Lunardi, op.cit., p. 199. Ambele piese au legenda de rv. T CDVX IAn. Monedele au fost menŃionate de cătreO. Iliescu, op. cit., p. 169, dar cu greutăŃi, uşordiferite.39. E. Condurachi, op. cit., p. 228, nota nr. 2.Autorul a publicat numai trei monede, caprovenind din zona Iaşilor. Vorbind de aceiaşidescoperire, O. Iliescu, op. cit., p. 169,menŃionează existenŃa a cinci monede, daracceptă vechea localizare propusă de E.Condurachi - „împrejurimile oraşului Iaşi“.Având în vedere faptul că patru dintre piese aufăcut parte din colecŃia marelui numismat românNicolae Docan, proprietarul unei întinse moşiisituate în zona Schinetea, este foarte plauzibil caacestea să fi fot achiziŃionate chiar din aceastăarie. Monedele au următoarele caracteristici: 1.AV. 1,68 g 20 mm, Cabinetul Numismatic alBibliotecii Academiei Române, Registrulmonedelor de aur, nr. 184, nr. de inv. 17.316(don. N. Docan). 2. AV. 1,76 g 20 mm, Registrulmonedelor de aur, nr. 183, nr. de inv. 17.315(don. Sebastian Greceanu). 3. AV. 1,77 g 20 mm,Registrul monedelor de aur, nr. 182, nr. de inv.17.314 (don. N. Docan). 4. AV. 1,91 g 21 mm,Registrul monedelor de aur, nr. 181, nr. de inv.17.313 (don. N. Docan). 5. AV. 1,93 g 19 mm,Registrul monedelor de aur, nr. 180, nr. de inv.17.312 (don. N. Docan). Identificările aparŃin luiO. Iliescu.

Ştefan cel Mare

83

40. AV. 1,96 g ś 19,5 mm, titlul 583‰, legendade rv. T DVX IANVE. Moneda face parte dinemisiunile primului doganat, tipul G. Lunardi,op. cit., p. 199. Până după 1990 moneda sepăstra la Muzeul JudeŃean „Ştefan cel Mare“ dinVaslui, nr. inv. 335. Ulterior a fost retrocedată.Moneda a fost menŃionată de către O. Iliescu, op.cit., p. 169.41. AV. 1,48 g ä 21x19,5 mm, Muzeul “VasilePârvan” din Bârlad, jud. Vaslui, nr. inv. B. 6374.Moneda are legenda de rv. - T DVX IANVE.Tipul este descris de G. Lunardi, op. cit., p. 199.Moneda este inedită. Ea ne-a fost pusă ladispoziŃie spre studiu de către colega ElenaPopuşoi, căreia îi mulŃumim pentru amabilitate.42. Paraschiva-Victoria Batariuc şi M.Andronic,Descoperiri arheologice la Suceava -contribuŃiuni la cunoaşterea topografieioraşului medieval, în Suceava, 17-19, 1990-1992, p. 46. AV. 2,32 g 20 mm. 583 ‰. MuzeulNaŃional al Bucovinei, nr. inv. 18/Au.43. Muzeul NaŃional al Bucovinei, nr. inv. 20/Au- 1,68 g 20 mm 583 ‰. InformaŃiile privindpiesele din colecŃia muzeului sucevean ledatorăm Monicăi Gogu de la acest muzeu, căreiaîi mulŃumim şi cu acest prilej.44. E. Condurachi, op. cit., p. 229 şi fig. nr. 1-2.Autorul considera că piesa este un fals produs înMoldova. Vezi de asemenea O. Iliescu, op. cit.,p. 169. Se pare că moneda a ajuns ulterior încolecŃia fostului rege al Italiei, VittorioEmmanuele al III-lea şi ar trebui să se afleactualmente în colecŃiile Muzeului Numismaticdin Roma.45. Cabinetul Numismatic al BiblioteciiAcademiei Române, Registrul monedelor deaur, nr. 1369, nr. de inv. 1652, AV. 2,06 19 mm.Identificare O. Iliescu.46. Tatijana I. Slepova, Nekatorye aspektyrasprostranenija venecianskih i genuezskihmonet i ih podražanij v VostočnomSredizemnomor’e i Severnom Pričernomor’e vXII-XV vv, în Trudy Gosudarstvennogo OrdenaLenina Ermitaža, 26, 1986, p. 28.47. G. Lunardi, op. cit., pp. 200-201, tip general.48. Există ducaŃi anonimi de tip veneŃian ai luiFilippo Maria Visconti, care au semnul demonetărie *, plasat sub genunchiul seniorului. Eicorespund, aproape sigur, piesei descrisă de G.Castellani, op. cit., p. 239, nr. 16.099, dar semnulde monetărie nu este o rozetă, cum credea G.Castellani, ci o stea cu cinci raze. Acelaşi tip esteclasificat de G. Lunardi, op. cit., p. 201, cafăcând parte din variantele i şi q. Cunoaştem azişi monede inedite ale dogelui Raffaele Adorno(1443-1447), care poartă aceiaşi marcă deatelier. G. Lunardi nu a sesizat importanŃaacestei mărci, care, după părerea noastră aveaaceiaşi funcŃie ca şi siglele P, S sau F (FA) de peemisiunile atelierelor de la Pera, Chios sauCaffa. De asemenea există ducaŃi orientali ai luiFilippo Maria Visconti care nu au nici o marcăde monetărie.49. Ibidem, p. 27, var. b, dar autorul a cititCARA, în loc deCAFA. G. Lunardi a considerataceşti ducaŃi ca fiind emisiuni ale Perei.

Monedele de aur ale Caffei au fost corectatribuite de G. Giacosa, Il ducato d’oro di Caffa,în Annotazioni Numismatiche, 29, 1998, pp.659-663, cu menŃiunea ca autorul a cititGENVIT în loc de SERVIT. Giacosa propuneaşi o ipotetică lectură F M (Filippo Maria) amonogramei. Exemplarul publicat de G.Giacosa, cântărind 3,52 g, provine dintr-untezaur reunind în jur de 1.000 de ducaŃi emişi deseniorii Metelinului şi Foceei, de Marii Maeştriiai Ordinului cavalerilor Hospitalieri din Rhodosşi imitaŃii ale ducaŃilor veneŃieni, produse deotomani şi emiratele selgiucide din vestulAnatoliei. După părerea autorului tezaurul a fostascuns pe la 1457 şi el ar fi fost descoperitundeva în vestul Anatoliei. PărŃi din aceastăimportantă descoperire au fost vândute lalicitaŃia Finarte, mai 1986, nr. 786 (3,53 g). Altedouă exemplare provin din vânzările ClassicalNumismatic Group, mai 1995, nr. 425 şiAuctiones, 11, 30. 9.-1. 10. 1980, nr. 755.50. Pentru ducaŃii emişi în Chios de FilippoMaria Visconti, cf. G. Lunardi, op. cit., p. 202.51. Ibidem, pp. 202-209.52. Ibidem, p. 27, var. a.53. Ibidem,175.54. Ibidem, pp. 46-75.55. Asupra acestui conflict cf. Ş. Papacostea,Une révolte antigénoise en mer Noire et lariposte de Gęnes (1433-1434), în Il mar Nero, 1,1994, pp. 279-290.56. G. Lunardi, op. cit., pp. 200-201.57. A. Savio, Imitazioni e contraffazioni delducato d’oro di Venezia nei secoli XIV e XV, înNumismatica e Antichitŕ Classice - QuaderniTicinesi, 6, 1977, p. 399 remarca şi el titlul redusal emisiunilor fără marcă de atelier ale luiFilippo Maria Visconti, pe care, însă, autorul leatribuia Chiosului.58. Cabinetul Numismatic al BiblioteciiAcademiei Române, Registrul monedelor de aur,nr. 461, nr. inv. 57.637. AV. 3,51 g 21 mm, excol. H. Bursztyn. Identificare O. Iliescu.59. Custodie Pv. C. 4404, Cabinetul Numismatical Bibliotecii Academiei Române, Registrulmonedelor de aur, nr. 2078, nr. inv. 1739/5. AV.2,57 g ć 21x20 mm. Moneda a fost menŃionatăde către O. Iliescu, op. cit., p. 169.60. G. Lunardi, op.cit., p. 204, unde suntprezentate numai monede cu marca S aleatelierului din Chios, care au pe avers versiuniale legendei: GLORIA IN EXCELSIS DEOET IN TERRA PAX HOMINIBUS.61. Ibidem, p. 204.62. Este vorba de o variantă inedită, necunoscutălui G. Lunardi, op. cit., p. 204.63. Custodie Pv. C. 4405, Cabinetul Numismatical Bibliotecii Academiei Române, Registrulmonedelor de aur, nr. 2078, nr. inv. 1775/6. AV.2,10 g ś 19x18 mm. Moneda a fost menŃionatăde către O. Iliescu, op. cit., p. 169, ca fiind oimitaŃie a unui ducat veneŃian, cu greutatea uşormai redusă de 2,07 g.64. Asupra emisiunilor monetare ale Caffei, cf.O. Retovskij, Genuesko-tatarskija monetygoroda Kaffy, vol. I, St. Petersburg, 1906 şi vol.

84

II, 1914, passim şi G. Lunardi, op. cit., pp. 28-125.65. G. Giacosa, op. cit., pp. 659-663.66. Gh. I. Brătianu, Notes sur les Génois enMoldavie au XVe sičcle, în RIR, 3, 1933, 2-3, pp.152-158; Şt. Andreescu, Genovezii pe “drumulmoldovenesc” (I) şi Idem, Genovezii pe “drumulmoldovenesc” (II), în Din istoria Mării Negre(Genovezi, români şi tătari în spaŃiul pontic însecolele XIV-XVII), Bucureşti, 2001, pp. 89-105şi 106-116.67. N. Iorga, Acte şi fragmente cu privire laistoria românilor adunate din depozitele demanuscrise ale Apusului, vol. III, Bucureşti,1897, pp. 17, 22-23, 27-30, Idem, IstoriacomerŃului românesc, în Opere economice, ed.Georgeta Penelea, Bucureşti, 1982, pp. 501-508şi 524; Gh. I. Brătianu, op. cit., pp. 152-158; P. P.Panaitescu, La route commerciale de Pologne ŕla mer Noire au Moyen Âge, în RIR, 3, 1933, 2-3, pp. 83-98; N. Bănescu, Vechi legături aleŃărilor noastre cu genovezii, în Închinare luiNicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60de ani, Cluj, 1931, p. 35, nr. I; Idem,Maurocastrum - Mo(n)castro - Cetatea Albă, înAAR-MSI, ser. a 3-a, 22, 1939-1940, pp. 167-175; Gh. I. Brătianu,Marea Neagră de la originipână la cucerirea otomană, ed. V. Spinei, vol. II,Bucureşti, 1988, pp. 211-252; Ş. Papacostea,Începuturile politicii comerciale a łăriiRomâneşti şi Moldovei (secolele XIV-XVI) Drumşi stat, în Geneza statului în Evul Mediuromânesc, Cluj-Napoca, 1988, pp.184-195 şiIdem, La începuturile statului moldovenesc.ConsideraŃii pe marginea unui izvor necunoscut,în Geneza statului în Evul Mediu românesc,Cluj-Napoca, 1988, pp. 97-112.68. A. Vigna, Codice diplomatico delle colonietauro-ligure durante la Signoria dell’Ufficio diS. Giorgio (MCCCCLIII-MCCCCLXXV), în Attidella Societŕ di Storia Patria, 1, 1868, p. 368, nr.CLII. Documentul a fost comentat de I. Nistor,Die auswärtigen Handelsbeziehungen derMoldau, Gotha, 1911, p. 13, B. Câmpina, Desprerolul genovezilor la gurile Dunării în sec. XIII-XV, în Studii, 6, 1953, 1, pp. 221-223 şi O.Iliescu, în SAO, 5-6, 1967, p. 279.69. Asperi de Caffa sunt menŃionaŃi laMoncastro în anul 1448, cf. N. Bănescu, înÎnchinare lui Nicolae Iorga., p. 35, nr. I. Vezi deasemenea documentul din 1455, citat anterior.70. V. I. Markevič, L. L. Polevoj şi Š. R. Fin,Kugureštki monetno-veščevoj klad XV v., înTrudy Gosudarsvennyj Istoriko-KraevedčeskijMuzej Moldavskoj SSR, 1, 1961, pp. 81-102.71. Tezaur inedit aflat în colecŃia CabinetuluiNumismatic al Bibliotecii Academiei Române,aflat în custodie la Muzeul NaŃional de Istorie aRomâniei.72. Monedă inedită aflată în colecŃia CabinetuluiNumismatic al Bibliotecii Academiei Române,aflat în custodie la Muzeul NaŃional de Istorie aRomâniei73. P. P. Byrnja şi N. D. Russev, op. cit., p. 207-208, nr. 31-32.74. O. Iliescu, în SCN, 3, 1960, p. 274, nr. 14 şi

E. Nicolae, în BSNR, 86-87, 1992-1993, 140-141, p. 180, nr. 8.75. Eugenia NeamŃu, V. NeamŃu şi StelaCheptea, Baia., vol. II, p. 244.76. O. Iliescu, în SCN, 3, 1960, p. 274, nr. 15.77. A. A. Nudel’man, în Drevnosti StarogoOrheja., p. 88.78. G. A. Fedorov-Davydov, op. cit., p. 177, nr.242 şi P. P. Byrnja şi N. D. Russev, op. cit., pp.204-205.79. G. A. Fedorov-Davydov, op. cit., p. 177 şi P.P. Byrnja, op. cit., p. 202, nr. 4. După părereanoastră, moneda moldovenească de la „Ştefan“din acest tezaur trebuie să aparŃină lui Ştefan celMare, iar cea munteană de la „Vlad“, nu aparŃinelui Vladislav I-Vlaicu şi nici lui Vlad I(Uzurpatorul), cum s-a presupus de multăvreme, ci lui Vladislav al II-lea (1447-1456).80. P. P. Byrnja şi N. D. Russev, op. cit., p. 205,nr. 15. Nu excludem faptul ca moneda săaparŃină Hanatului Aq-Koyunlu al lui UzunHasan, aliatul lui Ştefan cel Mare, căcimonetăria de la Šemahi a emis pentru acestsuveran turcoman.81. Tezaurul Oneşti, ascuns în anii 1566-1574,conŃine o tangha de la Šah Rukh (1405-1447),contramarcată de Abu Sayyd (1451-1469), V.Butnariu, Tezaure., pp. 21-24.82. Vezi în acest sens Şt. Papacostea, RelaŃiileinternaŃionale ale Moldovei în vremea lui Ştefancel Mare, în Evul mediu românesc RealităŃipolitice şi curente spirituale, Bucureşti, 2001,pp. 139-178.83. Vezi şi E. Nicolae, Moneda otomană., p. 46.84. Pentru acest gen de descoperiri vezi mai alesP. P. Byrnija şi N. D. Russev, op. cit., pp. 203-209, passim, dar şi descoperirile de la Suceava şiBaia. Cele mai timpurii tezaure moldoveneşticonŃinând monede poloneze sau lituaniene pecare le cunoaştem până acum datează din vremealui Bogdan al III-lea, chiar dacă conŃin şi unelemonede anterioare lui 1504.85. Vezi Şt. Andreescu, Politica pontică aMoldovei: Ştefan cel Mare şi castelul „Illice”, înDin istoria Mării Negre (Genovezi, români şitătari în spaŃiul pontic în secolele XIV-XVII),Bucureşti, 2001, pp. 117-126.86. Vezi în acest sens lucrările lui C. Moisil şi O.Iliescu, citate la nota nr. 1, precum şi MBR.87. Cf. E. Oberländer-Târnoveanu, în RRH, 30,1991, 3-4, pp. 216-217 şi nota nr. 111. În surselegenoveze sau veneŃiene aceste monede senumeau „bisanti“ sau „bexanti“. În limbaqýpčak, limba turcică vorbită de majoritatealocuitorilor Hoardei de Aur, această monedă decont se numea „altýn“, pl. „altýnlar“, termencare a fost împrumutat, odată cu moneda decalcul corespunzătoare şi în rusa medievală, subforma „altyn“. Credem că prin greutatea lorredusă ducaŃii bătuŃi la Pera în vremea celui de altreilea doganat al lui Tommaso di Campofregosoreprezentau echivalentul în aur a ultimilorhyperperi bizantini de aur, a căror batere încetaseîntre 1354-1376, dar a căror amintire eraperpetuată sub forma unor monede de cont.

Ştefan cel Mare

85