INTRODUCERE

Insula Șerpilor este situată în fața gurilor Dunării, mai exact a Brațului Sulina, la o distanță de

circa 45 km de orașul Sulina pe coordonatele de 45 15’ 53’’ latitudine nordică și 30̊ 14’ 41’’

latitudine estică. Privită în asamblu, insula apare ca o stâncă uriașă, așezată în bătaia necontenită a

valurilor, având forma unui patrulater cu laturile neregulate. Pe lângă păsări, pe insulă se mai găsesc

crustacee, insecte, apoi reptile, ordinul orphidieni, sau șarpele de apă de la care provine și numele

insulei1.

Scopul aceastei lucrări, este acela de a evidenția ilegalitățile produse de regimul stalinist atât

în perioada de până la delanșarea celui de-al doilea Război Mondial, cât și după terminarea

conflagrației, în ceea ce privește integritatea teritorială a României și al regimului comunist instalat

după 1948.

Analiza va fi focalizată asupra politicii externe a U.R.S.S.-ului, față de România din perioada

imediat următoare post război. Strategia militară și politică a acesteia față de teritoriul românesc și

în special interesul vădit spre ieșirea la Marea Neagră. Perioada avută în calcul, va fi cea cuprinsă

între februarie 1948- februarie 20̊0̊9, când Insula Șerpilor a fost „dăruită” printr-un proces verbal,

U.R.S.S.-ului, cu motivația că aceasta a aparținut din totdeauna Fratelui ce mare de la Răsărit, apoi

pretențiile ucrainene la marea teritorială respectiv platoul continental care considerau ei că ar trebui

să-i revină insulei care a intrat în teritoriul ucrainean după destrămarea U.R.S.S.-ului în 1990̊, și

disputa în privința delimitării platoului continental și a zonei economice exclusive din Marea Neagră

de la granița comună a României cu Ucraina, disputată fiind la Curtea Internațională de la Haga, în

perioada 20̊0̊7-20̊0̊9.

Lucrarea este împărțită în patru capitole: primul descrie ilegalitățile săvârșite de oamenii

subordonați lui Stalin în special de Ana Pauker și acoliții săi; al doilea capitol tratează legislația

internațională, în ceea ce privește dreptul mării aflat în vigoare la momentul 1948, cât și după

stabilirea tuturor regulilor în materie de drept maritim de după convențiile Națiunilor Unite în ceea

ce privește dreptul mării; al treilea capitol este dedicat negocierilor româno-ucrainene din perioada

1996-20̊0̊7 cu privire la statutul frontierei comune și la delimitarea mării teritoriale din Marea

1 Vasile Cucu, Gheorghe Vlăsceanu, Insula Șerpilor, Casa de Editură și Presă „ Viața Românească”, București, 1991, pp. 7, 14, 22.

Neagră din apropierea Insulei Șerpilor; al patrulea capitol este rezervat procesului de la Curtea

Internațională de Justiție de la Haga, intentat de România împotriva Ucrainei, în urma

neințelegerilor de la masa tratativelor cu privire la delimitarea fronierei de stat maritime.

În scrierea acestei lucrări am fost motivată din trei aspecte. În primul rând prin înțelegrea

temeinică a situației României în relație cu Uniunea Sovietică, în întregul său, politic și militar. O

astfel de înțelegere nu poate fi atinsă decât analizând obiectiv politica externă a României și

subordonarea ei regimului stalinist. Al doilea motiv privește Convențiile internaționale ale O.N.U. în

legătură cu delimitările mării teritoriale și implicațiile acestora în relațiile dintre statele care au

frontierele maritime alăturate sau față în față și care au fost scopurile acestor Convenții. Al treilea

motiv, care stă la baza acestei lucrări, este acela de a demonstra neputința autorităților române în

primă fază, în fața problemei Insulei Șerpilor, insulă la care ucrainenii doreau să-i atribuie un platou

continetal și zonă economică exclusivă. Această neputință fiind evidențiată în timpul negocierilor

purtate cu oficialitățile ucrainene începând cu anul 1996 și terminând cu 20̊0̊9, în urma solicitării

arbitrajului Curții Internaționale de Justiție de la Haga, în 20̊0̊7.

Pentru elaborarea acestei lucrări am folosit ca suport informațional cărți de specialitate ca:

Atanasiu, Traian, Zemba, Anatolie, Mihai, Cornel, Grad, Vasile, Marin, Gheorghe, Puterea

Maritimă și Diplomația Navală2, Aurescu, Bogdan, Avanscena și culisele procesului de la Haga.

Memoriile unui tânăr diplomat3, Bolintineanu, Alexandru, Năstase Adrian, Drept internațional

contemporan4, etc, precum și articole din ziare și reviste de speciaitate, precum și ste-uri de

internet.

Capitolul referitor la ilegalitățile comise de către U.R.S.S., cu ajutorul liderilor comuniști

români instaurați la putere în 1945, stă la baza formulării teoretice a argumentului lucrării de față.

Insula Șerpilor constituie un elocvent exemplu de încălcare a dreptului internațional de cei ce au

stăpânit sau stăpânesc pe nedrept acest teritoriu românesc. Atât timp cât, juridic, Insula Șerpilor s-a

aflat între granițele României, ținând seama că ea a fost din totdeauna, un teritoriu românesc, a

2 Atanasiu, Traian, Zemba, Anatolie, Mihai, Cornel, Grad, Vasile, Marin, Gheorghe, Puterea Maritimă și Diplomația Navală, Editura, Militară, București, 1998.3 Aurescu, Bogdan, Avanscena și culisele procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat, Editura, Monitorul Oficial, București, 20̊0̊9.4 Bolintineanu, Alexandru, Năstase Adrian, Drept internațional contemporan, Editura, Institutul român de Studii Internaționale, Regia Autonomă, „Monitorul Oficial”, București, 1995

2

funcționat forța dreptului, iar atunci când ea s-a aflat sub turci, ruși, sau, ca în prezent, sub stăpânire

ucraineană, a funcționat dreptul forței5.

Cel de-al doilea capitol al acestei lucrări se va ocupa de reglementările internaționale apărunte

în legătură cu dreptul mării. Îndelungile războaie pe mare atestă că factorul maritim a avut un rol de

maximă importanță în desfășurarea procesului istoric, fiind hotărâtor, nu în puține cazuri, în evoluția

raporturilor de forțe, în ascensiunea sau declinul imperiilor care s-au succedat în decursul istoriei6.

Dacă în 1948, stabilirea mării teritoriale între România și U.R.S.S. s-ar fi făcut pe baza dreptului

mării, linia respectivă de delimitare ar fi fost o linie dreaptă, care putea fi continuată. În aceasă

situație, ținând cont de faptul că Insula Șerpilor, conform principiilor dreptului mării, nu putea să

aibă spațiu maritim mai mare decât cel al țării noatre (atunci apărând și instituția platoului

continental), spațiul maritim al Insulei Șerpilor nu tebuie să se intindă în fața platoului continental al

țărmului românesc7.

Capitolul al treilea este menit a evidenția desfășurarea negocierilor româno-ucrainene în

legătură cu delimitarea platoului continental, din perioada, 1990̊-20̊0̊7. Dacă în perioada 1976-1987,

între România și U.R.S.S. au avut loc zece runde de negocieri privind delimitarea platoului

continental, timp în care pozițiile celor două părți s-au armonizat întrucâtva. Astfel, teritoriul aflat

în dispută s-a restrâns cu aproximativ 1/3 față de cel existent la începutul tratativelor. La negocierile

cu Ucraina, aceasta a adoptat o poziție diferită față de U.R.S.S., solicitând un spațiu de platou

continental și o zonă economică exclusivă mai întinse decât cele reclamate de U.R.S.S. În timp ce

Uniunea Sovietică solicita o delimitare pe echidistanță, între litoralul românesc și Insula Șerpilor,

Ucraina pretindea o linie de delimitare trasată mai aproape de litoralul românesc8.

Ultimul capitol al lucrării este consacrat procesului deschis de către România, Ucrainei, în

urma neînțelegerilor intervenite în delimitarea apelor teritoriale aflate între România și Insula

Șerpilor, proces ce avut loc la Curtea Internațională de la Haga. Poziția României la Haga, față de

Ucraina a trebuit să fie fermă în sensul că Ucraina nu avea nici un temei să-și aroge drepturi la fel de

mari ca U.R.S.S. și că preluarea succesiunii acesteia, atât cât este, trebuie reglementată în spiritul

5 Mihai Bocai, Insula Șerpilor, între forța dreptului și dreptul forței, în „Cuget Liber”, an XII, nr. 2937, 14 martie, 20̊0̊0̊, p. 2.6 Tatiana Bujor, Scurt istoric al dreptului mării, în, A.M.M.R., Tom IV, 20̊0̊1, p. 271. 7 Ion Teșa, Delimitarea spațiilor maritime ale României,în „Marea Noastră”, an XII, nr. 3 (44), iulie-septembrie, 20̊0̊2, p. 21. 8 Petre Georgescu, Aspecte ale negocierilor româno-ucrainene în legătură cu delimitarea platoului continental, în „Marea Noastră”, an XII, nr. 3 (44), iulie-septembrie, 20̊0̊2, p. 21.

3

viitorului, respectiv al recunoașterii faptului că documentele din 1948, nu pot funcționa în forma

respectivă, mai departe9.

Partea română a trebuit să demonstreze părții ucrainene că reglementarea problemei, va ridica

prestigiul internațional al Ucrainei, va favoriza asigurarea stabilității necesare și înțelegerea generală

în zonă10̊.

9 Mihai Bocai, op. cit. p. 2.10̊ Ibidem.

4

Capitolul I

ANEXAREA INSULEI ȘERPILOR DE CĂTRE U.R.S.S.

1.1 Prezentarea generală a situației teritoriului românesc și a Insulei Șerpilor în timpul

evenimentelor politico-militare din secolele XVII-XX .

În războaiele ruso-turce din secolul al XVII-lea și din prima jumătate a secolului XIX, Rusia a

dat Imperiului Otoman, lovituri repetate, care au slăbit treptat stăpânirea turcească ce apăsa de

veacuri poporul român11.

Rusia după ce a luat parte la o serie de conferinţe internaţionale nereuşite,convocate în scopul

de a găsi o soluţie aşa-zis paşnică răscoalelor balcanice, a declarat război Turciei la 24 aprilie

1877. Guvernul rus anunţa Europa că acest război este întreprins pentru eliberarea creştinilor din

lunga dominaţie otomană. În fond adevărul istoric consta în faptul că lupta de eliberare a

balcanicilor se împletea cu tendinţa de dominaţie a ţarismului asupra strâmtorilor12.

La 4 aprilie 1877 s-a semnat la Bucureşti convenţia româno-rusă, care în schimbul obligaţiei

de a respecta integritatea teritorială şi drepturile politice ale statului român, permitea armatei ruse

de a trece pe teritoriul României spre Balcani13.

În convenţia româno-rusă nu era prevăzută obligaţia României de a participa militar în război.

Dar în urma acestei convenţii Imperiul Otoman a luat drept ostentativă această mişcare a oficialilor

români14.

În strategia apărării provinciilor de la gurile Dunării, Turcia, considerată a treia putere

maritimă la vremea aceea, a acordat o mare importanţă forţelor navale fluviale. Misiunea flotei

turceşti ce manevra între Rusciuc şi Tulcea era aceea de a zădărnici trecerea în Dobrogea a trupelor

ruseşti de dragoni, ulani şi cazaci, înzestrate cu formaţiuni de artilerie15.

Libertatea navigaţiei pe Dunăre garantată prin Tratatul de la Paris, a fost suspendată aproape

concomitent printr-un ordin al Comandamentului Suprem al armatei ruse cât şi printr-o

11*** Relații Româno-Ruse în trecut, Academia Republicii Populare Române, Institutul de studii româno-sovietice, București 1957, p. 173.12 Ibidem, p. 174.13 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare:Dobrogea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 270̊. 14 ***Relaţii Româno-Ruse în trecut... p 175. 15 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op. cit, p. 271.

5

instrucţiune a marelui vizir, în numele guvernului turc, el declara Dunărea şi ţărmurile Mării Negre

în stare de blocadă16 .

La 19 februarie/3 martie 1878 a fost semnat Tratatul de pace de la San Stefano, prin care se

recunoştea independenţa României şi Muntenegrului, cât şi autonomia Bulgariei. Între 1/13 iulie

1878 a avut loc Congresul de la Berlin cu participarea celor şapte puteri europene, pentru

revizuirea Tratatului de la San Stefano. Facânu-se însă Rusiei concesiile cerute la gurile Dunării,

în schimbul cedărilor la care a fost obligată în alte direcţii, s-a ajuns la semnarea actului în final. El

confirma recunoaşterea independenţei României, căreia, prin articolul 46, îi reveneau „insulele

formând Delta Dunării sau giacul Tulcei cuprinzând districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea,

Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Kiustenge, Medgidia”, cât şi ţinutul „situat la sudul Dobrogei

până la o linie care, plecând de la răsărit de la Silistra, răspunde la Marea Neagră, la miazăzi de

Mangalia17.

România nu a fost adimsă, la Congres ca stat participant, dar, nu fără eforturi şi străduinţe din

partea ei, s-a acceptat ca primul ministru Ion Brătianu şi ministrul de externe Mihail Kogălniceanu

să prezinte doleanţele ţării. Ei şi-au declarat dezacordul cu cedarea sudului Basarabiei şi au cerut

Delta Dunării şi Insula Şerpilor. În schimbul teritoriului luat de Rusia României, i se atribuia

Dobrogea cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor18.

Cele două deziderate ale românilor împlinite în urma Războiului de Independenţă dintre anii

1877-1878 şi consfinţirea pe plan internaţional în urma Congresului de la Berlin, aveau să se

materializeze prin faptul că Dobrogea, inclusiv actualul teritoriu al judeţului Tulcea, se va reîntregi

cu întregul de unde fusese rupt- România. Administraţia românească se va instala oficial în această

provincie la 23 noiembrie 187919.

Creşterea înarmărilor în Europa după 190̊0̊ şi apropiera Primului Război Mondial au

determinat între timp şi modernizarea Marinei Militare. Înre 190̊7-190̊8 a fost constituită o

puternică forţă fluvială cu patru monitoare cuirasate şi cu opt vedete de siguranţă. În 1916, a

sprijinit flancul dinspe fluviu al armatei româno-ruse ce lupta în Dobrogea împotriva forţelor

Puterilor Centrale, iar în 1917 a apărat Delta, prin trageri directe şi indirecte. Vasele de pasageri

16 Ibidem, p. 279.17 Ibidem, pp. 275-276. 18 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român,Bucureşti 1997, Ediţia a lll aRevăzutăşi adăugită, Bucureşti 20̊0̊2, pp. 244-245.19 Iosif Colcer, Viorel Măgureanu , File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Tulcea, Tulcea, 1998, p. 154.

6

ale Serviciului Maritim Român, transformate de marina aliată rusă în crucişătoare auxiliare, au

acţionat în Marea Neagră între 1916-191820̊.

Experiența Primului Război Mondial a determinat în 1939-1940̊, guvernele de la București să

fie extrem de prevăzătoare în privința propunerilor anglo-franceze de distrugere a zonei petroliere,

căci de partea cealaltă, Germania era interesată să prevină un asemenea deznodământ, iar pentru a-l

evita, a planificat chiar ocuparea țării noastre21.

Renunțarea la neutralitate, a fost în aparență un act benevol. Decizia de orientare spre

Germania, cu menținerea de jure și de facto a unui statut de nonbeligeranță vreme de mai mult de

un an (mai 1940̊-iunie 1941), a survenit într-un anume context al evoluției ostilităților pe

continentul european și cu repercusiuni imediate asupra tuturor statelor, beligerante sau nu22.

La București Pactul Ribbentrop-Molotov a fost primit ca „o lovitură de teatru”, sau „un trăsnet

din senin”. Oamenii politici s-au pus de acord și asupra teritoriilor de împărțit între ei și că Polonia

și România se aflau între ele. Încurajat de bunăvoința Riechului, dar îngrijorat de schimbarea de

atitudine a lui Hitler, Stalin a hotărât rapida rezolvare a litigiului cu România. Instrucțiunile trimise

la 21 iunie 1940̊ de L.Z. Mihlis, șeful Direcției principale politice a Armatei Roșii, regiunilor

militare Kiev și Odessa, precizau că Basarabia trebuie să fie „smulsă din mâinile tâlhărești ale

României boierești” și dădeau instrucțiuni privind activitățile organelor politice din Armata Roșie,

în cazul în care armata română ar fi opus rezistență și s-ar fi ajuns la un război între cele două

țări23.

Pactul Ribbentrop-Molotov a constituit factorul decisiv de izolare politică și militară a

României, care începuse cu remilitarizarea Renaniei, și continuase cu dezmembrarea

Cehoslovaciei24.

Pactul de neagresiune sovieto-german din 1939, „întărit” de protocolul adițional secret, semnat

concomitent la Moscova, precum și toate documentele secrete și nesecrete convenite în următorii

doi ani între Berlin și Kremlin au afectat într-o măsură decisivă situația Europei de Est, înlesnind

nu numai izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, ci, mai mult prin forța desfășurărilor

impuse de conflict și prin prisma consecințelor rezultate, au colaborat la modificarea configurației

20̊ Niculae Kaslinki, Raymond Stănescu , Marina română în al doilea Război Mondial (1939-1945), vol III (1944-1945), București, 1998, p. 14.21 Gheorge Buzatu, Ioan Scurtu, Istoria Românilor în secolul xx, Editura Paideaia, București, 1999, p. 374.22 Ibidem, p. 377.23 Florin Constantiniu, op. cit, pp. 367-372.24 Idem , România între Hitler și Stalin,și pactul Ribbentrop-Molotov, Editura Danubius, București, 1991, p. 87.

7

teritoriilor unor țări din zonă și, dimpotrivă, au predeterminat schimbarea pentru mai multe decenii

a regimurilor social-politice și economice din statele respective25.

Documentele anexate atestă perseverența diplomației Kremlinului și reușita obiectivului vizat,

ceea ce pentru România a echivalat cu recunoașterea treptată a „dreptului” U.R.S.S.-ului în a

pretinde și obține asigurările S.U.A. și Marii Britanii (progresiv între 1944 și 1946) în privința

stabilirii prin viitorul tratat de pace a frontierei sovieto-române după formula „liniei existente la 1

iaunuarie 1941”, deci după ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord, ținutului Herța și a insulelor

de pe Dunăre în urma notelor ultimative ale lui Molotov din 26-27 iunie 1940̊26.

Toate obiectivele de politică internă sau internțională sunt subordonate acestui țel vital

suprem: neutralitatea, menținerea Înțelegerii Balcanice și inițiativa de creare a „Blocului

Neutrilor”, eforturi pentru a cultiva mai departe relații bune cu Parisul și Londra, de a atrage Italia

în „Blocul Neutrilor”, demersuri și acțiuni consacrate menținerii la un nivel normal sau chiar a

îmbunătățirii relațiilor cu Germania și Uniunea Sovietică, cocomitent cu altele de natură să scadă

tensiunea revizionistă si revanșandă a Ungariei și Bulgariei27 .

Concesiile admise de S.U.A. și Marea Britanie în folosul U.R.S.S. cu privire la schimbările

teritoriale din 1939-1940̊ și „transpuse” în epoca postbelică au fost însă agravate în 1944-1945

prin acordurile sercete tripartite și înțelegerea Churchill-Stalin de la Kremlin din octombrie 1944-

1945 referitoare la recunoașterea în ansamblu a unor „zone de influență”, pentru marii învingători,

în primul rând pentru U.R.S.S. pe seama unor țări ale Europei Est-Centrale, inclusiv România,

cedată în proporție de 90̊% Kremlinului28.

Poziția geostrategică și resursele ei petroliere făceau ca România să nu se poată sustrage

acestui destin implacabil. Prețul plătit a fost însă prea mare29.

„Ceasul de restriște” de care vorbea Gheorghe Brătianu sosise deja. Cedarea Basarabiei și a

Nordului Bucovinei, era primul act dintr-o dramă care avea să se abată asupra României. România

într-o conjuctură absolut nefavorabilă ei, avea să mai cedeze nordul Transilvaniei și sudul

Dobrogei30̊.

25 Gheoghe Buzatu, Secretele protocolului secret von Ribbentrop-Molotov, în „Moldova”, nr. 3(8), anul ll, 1993 , p. 3. 26 Ibidem, p. 4.27 Emilian Bold, Ilie Seftiuc, Pacutl Ribbentrop-Molotov, Institutul European, Iași, 1998, pp. 235-236.28 Gh. Buzatu, op. cit. în „Moldova”p. 529 Florin Constantiniu, România între Hitler și Stalin, op cit, p. 10̊7.30̊ Emilian Bold, Ilie Seftiuc, op. cit, p. 234

8

Criza româno-sovietică din 26-28 iunie 1940̊ și dictatul de la Moscova au sensibilizat pe

Führer în privința primejdiei reprezentate de ieșirea U.R.S.S. din limitele acordului de delimitare a

sferelor de interese din august-septembrie 1939 o dată cu anexarea nordului Bucovinei, provincie

nemenționată în articolul 3 al protocolului adițional secret. „Războiul cu rușii” iată ce a așteptat și

voit Antonescu să se întâmple cât mai curând. Generalul considera nefirească strânsa cooperare

dintre nazism și bolșevism și era convins ca ea va sfârși în conflict. Era cu atât mai nerăbdător să

vadă armele vorbind, în ciuda garanției germano-italiene din 30̊ august, rușii se înstăpâniseră prin

forță pe câteva insule din brațul Chilia al Dunării. Subliniind în ședința Consiliului de Miniștri din

27 septembrie 1940̊, că „punctul nevralgic rămâne cel rusesc”, Antonescu a arătat că U.R.S.S.

urmărea două obiective: „a pătrunde în Comisia Internațională, adică în regimul internațional al

Dunării, până la Bratislava” și „să ne ia posibilitatea de a mai naviga pe brațul Chilia”31.

În februarie 1945, Conferința de la Yalta, reunindu-i pe Roosevelt, Stalin și Churchill, adoptă

o „Declarație a Europei eliberată”, care promite întregului continent alegeri libere și democrarice.

Dar Yalta rămâne în memoria popoarelor, locul „împărțirii lumii” sau mai exact, al Europei. Acest

mit al Yaltei propune șefi de stat și de guvern atotputernici, dezbătând în jurul unei mese

problemele Globului. Dar nu e nimic din toate acestea: Yalta se înscrie într-o înlățuire de negocieri

multiple, pe un fond de lupte foarte violente. Mai mult, ca în majoritatea reuniunilor internaționale,

se manifestă divergențe la Yalta cu privire la dosarele precise32.

Conclavul de la Yalta, din februarie 1945, relevă ȋncă o dată teza că istoria postbelică a

Romȃniei se proiecta dincolo de disputele, de programele, de raportul de forțe din țară33.

România fusese trădată de Marea Britanie, în primul rând, la care s-a asociat și S.U.A. S-a

convenit la Moscova în octombrie 1944 și s-a consfințit la Yalta în ianuarie 1945 (cel puțin tacit)

ca țara noastră să se afle sub sfera de influiență a Uniunii Sovietice în proporție de 90̊%. Iar cum

Stalin nu știa care să fie cele zece procente pe care să le lase aliaților, a preferat să ia totul34.

România este țara unde împărțirea continentului începea să fie tradusă repede în fapt. După

confruntarea în stradă, la București, din 24 februarie 1945, între forțele de stânga și cele potrivnice,

este de reținut „direcția” S.U.A. și a Marii Britanii în sprijinirea forțelor politice liberale și țărăniste

31 Florin Constantiniu, op. cit, p. 396.32 Phillipe Moreau Defarges, Relații internaționale după1945, Institutul European, Iași, 20̊0̊1, p. 17.33 Titu Georgescu, Romȃnia ȋntre Yalta și Malta, Editura, Șansa, București, 1993, p. 35.34 Neagu Cosma, Contribuția unor minorități naționale la bolșevizarea României, Edirura Bravo Press, București, 1996, p. 41.

9

a guvernului Rădescu. Este însă de reținut modul cum a acționat Uniunea Sovietică ai căror

conducători înțelegeau să aplice imediat hotărârile de la Yalta35.

Uniunea Sovietică a căutat prin toate mijloacele să ia în stăpânire gurile Dunării și Delta, încă

din vara anului 1940̊, devansând, cel puțin în acest spațiu prezumtiv al expasiunii germane,

planurile celui de-al treilea Riech. Strategii sovietici s-au gândit desigur la ținutul dintre Dunăre și

Mare ca la o componentă indispensabilă a acțiunii proprii militare în cadrul faimoasei „rute

sudice”, adevăr demonstrat de altfel, după 23 august 194436.

Într-o notă din 16 decembrie 1940̊, organele de informații române au sesizat la rândul lor

autoritățile că liderii Uniunii Sovietice sfătuiseră guvernul de la Sofia să revendice întreaga

Dobroge. De altfel, în ianuarie 1941, Bagreanov, ministrul agriculturii în guvenul Bulgariei

recunoștea că „în tot timpul tratativelor de la Craiova, am fost mereu presați din partea Uniunii

Sovietice să nu fim indulgenți și să cerem chiar ca frontiera noastră cu România să fie la Tulcea și

Sulina”, ceea ce ar fi însemnat în fapt realizarea frontierei comune cu U.R.S.S.37.

Având în vedere intențiile sovietice practic nedisimulate, ne putem explica incapaciatea

negociatorilor români, în frunte cu generalul Sănătescu, în operațiunea lor de a fixa impreună cu

partea sovietică frontiera între acceptarea notelor ultimative adresate României în 26-27 iunie

1940̊. La punctul 9 al Protocolului adițional al Tratatului sovieto-englez, sovieticii cereau în mod

expres „transferul către U.R.S.S. a Deltei Dunării și a celor trei brațe ale sale”38.

Trebuie remarcat faptul că sovieticii se vor grăbi, după lovitura de stat din România de la 23

august 1944, să pună stăpânire pe acestă parte a țării, pe întreaga Dobroge, căutând și reușind să

ajungă în mare viteză la frontiera româno-bulgară, la începutul lunii septembrie 1944. În momentul

retragerii trupelor sovietice din România, în garnizoana Constanța se găsea aproape o treime din

totalul efectivelor sovietice39.

Este remarcabilă atenția reală pe care au acordat-o chiar S.U.A. României și implicit

teritoriului românesc dintre Dunăre și Mare. Concluzia finală a unui raport de situații realizat de

către Central Intelligence Agency (CIA) pentru uzul președintelui american H.S. Truman, era cât

se poate de limpede exprimată:„ Importanța strategică a României, oricum nu se bazează pe forța

35 Titu Georgescu, op. cit, p. 37.36 Marian Cojoc Repere cu semnificație geostrategică în ținutul românesc dintre Dunăre și Mare, în „Anuarul Muzeului Marine Române”, (se va citi „A.M.M.R.”), Tom IV, 20̊0̊1, p. 325.37 Ibidem, p. 326.38 Ibidem.39 Ioan Scurtu (coord), România, Retragerea trupelor sovietice, 1958, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996, p. 327.

10̊

de muncă și producția care s-ar adăuga potențialului de război sovietic, ci pe faptul că, controlul

României este esențial în strategia defensivă a sovieticilor40̊.

Chestiunile românești au preocupat cercurile diplomatice internaționale atât în perioada

războiului, cât, mai ales în preajma și în timpul încheierii Tratatelor de pace. Conferința de la

Moscova (19-30̊ octombrie 1943) și-a fixat ca obiectiv chestiuni importante precum: scurtarea

războiului, grăbirea înfrângerii Germaniei prin deschiderea celui de-al doilea front, fixarea

întâlnirii celor trei șefi de stat, etc. Unele informații de origine britanică, publicate de presa

suedeză, apreciau că hotarele Finlandei se vor fixa la pacea viitoare. Aceleași surse subliniau că

țările cu situații similare au două opțiuni pentru a ieși din război: capitulare necondiționată sau

demers formal către toate Puerile Aliate41 .

Cât privește situația României, surse din decembrie 1943 ale S.S.I.-ului consemnau că, în

timpul întâlnirii de la Moscova, Uniunea Sovietică ar fi pretins ocuparea militară, până la

încheierea definitivă a păcii, a Finlandei, Poloniei, Moldovei până la Carpați și Dobrogei,

stăpânirea definitivă a Gurilor Dunării fiind motivată „politic și economic”. Exigențele teritoriale

sovietice depășeau deci sensibil frontirele din 1941. După aceleași comentarii, Roosevelt considera

că „sacrificiile” Uniunii Sovietice și „contribuția ei militară, merită o recompensă substanțială, în

dauna statelor satelite, într-o măsură mai restrânsă”. Aflăm din același izvor că Departamentul de

Stat ar fi cedat, în parte, punctului de vedere al Foreign Office-ului, potrivit căruia se admitea

ocuparea de către sovietici a provinciilor românești „cedate” la 27 iunie 1940̊. Mai mult diplomția

americană ar fi acceptat pretențiile sovietice relative la anexarea Gurilor Dunării42.

La Tratatul de Pace de la Paris din 10̊ februarie 1945, României i se propune soluționarea

chestiunii regimului Dunării printr-o „Convenție specială” la care să participe numai țările

riverane. Hotărârile Dictatului de la Viena au fost declarate nule și neavenite (conform articolului l

al Convenției de Armistițiu), frontiera dintre România și Ungaria fiind restabilită așa cum era la 1

ianuarie 1938; frontiera româno-sovietică rămânea așa cum fusese fixată la 28 iunie 1940̊ conform

articolului 2 al Tratatului „Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de față (anexa

40̊Thomas S. Blanton, Ce știa președintele Truman despre România. Un raport al serviciilor secrte americane, Fundația Academia Civică, București, 1997, p. 12.41 Valeriu Florin Dobricescu, România și organizarea postbelică a lumii, Academia Republicii Socialiste România, București, 1988, p. 10̊2-10̊3.42 Ibidem, p.10̊4.

11

1) vor fi cele care erau în ființă la 1 ianuarie 1941, cu excepția frontierei româno-ungare care este

definită în articolul 2 al Tratatului de față”43.

1.2 Satelizarea României.

După anul 1945, Kremlinul a angajat și a purtat războiul rece împotriva Occidentului și când

pe tărâmul frontului subteran s-au remarcat de asemenea unii dintre foștii activiști sau simpatizanți

ai Comminternului, Klaus Fuch în S.U.A., sau Kim Philby în Marea Britanie, acesta din urmă

ajungând la un moment dat în structurile de bază ale Intelligence Service-ului. Să reținem, în

context, faptul că cei mai de seamă lideri comuniști români ai anilor `20̊-`50̊ au fost recrutați ori s-

au pus la dispoziția N.K.V.D./K.G.B.-ului remarcîndu-se după 1944-1945 în acțiunea de satelizare

și sovietizare a României- Ana Pauker, Lucrețiu Părășcanu, Emil Bondăraș, Vasile Luca, Gheorghe

Gheorgiu-Dej, dr. Petru Groza44 .

La 6 martie 1945, patru comuniști au primit din partea rușilor puteri depline asupra României:

Gheorghe Gheorghiu-Dej – un român, Ana Pauker – o evreică, Emil Bondăraș - un germano-

ucrainean și Vasile Luca – un ungur. Toți patru, s-au distins prin devotamentul lor necondiționat

față de Kremlin și printr-o ostilitate vădită la adresa României45.

La Conferința Națională, din octombrie 1945, Partidul Comunist avansează platforma

program, pentru o evoluție politică, economică, socială a țării până la sfârșitul deceniului cinci.

Conducerea „aleasă” la Conferința din octombrie este edificatoare pentru orientarea ce o avea

partidul în problemele vitale ale României. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ales secretar general, este

înconjurat de trei secretari ai Comitetului Central: Ana Pauker, Georgescu Teohari, Luca Vasile46.

Superioritatea inițială a Anei Pauker în cadrul Secretariatului, a apărut chiar în ședința din 24

octombrie 1945, la trei zile după Conferința Națională a partidului. Observând greutățile pe care le-

ar putea întâmpina Gheorghiu-Dej, în îndeplinirea atât a sarcinilor sale ministeriale, precum și a

celor de partid, Luca propunea ca „public să fie tovarășul Gheorghiu-Dej secretar politic, dar în

practică, tovarășa Ana”. Ana Pauker a dezaprobat acest lucru imediat: Gheorghiu-Dej, a insistat ea,

43 Alexandru Vianu, Relații internaționale în acte și documente,1945-1982, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974, p. 10̊.44 Gheorghe Buzatu, Comuniștii din România în slujba organismelor secrete sovietice, în „Revista de Istorie Militară” (se va citi „R.I.M.”), an 1(47), 1998, p. 25.45 Rueben H.Markham, România sub jugul Sovietic, Fundația Academia Civică, București, 1996, p. 142.46 Titu Georgescu, op. cit. p. 41.

12

ar fi trebui să fie „ și practic și cu numele secretar politic”. Mai mult, după cum va recunoaște mai

târziu, Ana a început să spună, după numirea lui Dej, că „ nu este nevoie poate să avem un secretar

general, așa cum nici Partidul Bolșevic nu are unul. Tovarășul Stalin este un simplu secretar”. În

mod clar, cu sau fără acordul lui Gheorghiu-Dej, „conducerea colectivă” în favoarea Anei Pauker

urma să continue47.

Prim ministru a fos ales dr. Petru Groza care nu rămâne decât un executor fidel al orientărilor

staliniste. Toată acțiunea lui politică îi este dictată de agenții politici ai Moscovei și sunt cazuri

când Groza află din ziare de declarațiile făcute de el însuși, ori de anumite decizii luate în Consiliul

de Miniștri. El devenind astfel o marionetă politică în jocul comuniștilor pentru cucerirea

Bucureștiului48.

Din primul moment al instaurării guvernului dr. Petru Groza, guvernul S.U.A. considera că

„situația politică din România trebuie să devină obiectul unor consultări între principalele trei

guverne aliate”. Pe aceeași poziție s-a situat și Marea Britanie. La 14 martie 1945, ambasadorul

S.U.A. la Moscova a adresat o scrisoare Comisarului poporului pentru Afacerile Externe al

U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii să discute situația din România, pentru a elabora de comun acord

o politică și metode de „ajutorare a românilor în rezolvarea problemelor lor politice imediate”49.

În ziua de 4 februarie 1948, a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală

cu U.R.S.S50̊.

În preambulul acestui tratat se subliniază necesitatea de a se consolida raporturile prietenești

dintre România și Uniunea Sovietică, colaborarea între ele în interesul întăririi păcii și securității

generale, în conformitate cu scopurile și pricipiile Organizației Națiunilor Unite. Totodată părțile

sunt încredințate că întreținerea prieteniei și bunei vecinătăți dintre România și U.R.S.S.

corespunde intereselor vitale ale popoarelor ambelor state și va contribui, în chipul cel mai bun la

dezvoltarea lor economică. Tratatul a fost votat de Adunarea Deputaților la 13 februarie 1948.

Tratatul a intrat în vigoare la data semnării. Prin articolul 6 s-a stipulat ca Tratatul să rămână în

vigoare timp de 20̊ de ani, de la data semnării lui. Dacă una din Înaltele Părți Contractante, la

sfârșitul acestei perioade de 20̊ de ani nu declară cu un an înaintea acestui termen dorința sa de a

denunța Tratatul, acesta va rămâne în vigoare pe încă 5 ani, și asfel de fiecare dată, când una din

47 Robert Levy, Gloria și decăderea Anei Pauker, Editura Polirom,București, 20̊0̊2, p. 66. 48 Gheorghe Buzatu, Românii în arhivele Americii , Editura Tipo Moldova, Iași, 1992, p. 34.49 Ștefan Lache, Gheorghe Țuțui, România și Conferința de pace de la Paris din 1946, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp. 154-155.50̊ Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, op. cit, p. 559.

13

Înaltele Părți Contractante nu va preaviza în scris, cu un an înainte de expirarea perioadei de 5 ani,

în curs, intenția sa de a face să înceteze valabilitatea sa51.

Acest Tratat, semnat de Petru Groza și V.M. Molotov, era primul document de acest fel

încheiat între U.R.S.S. cu un fost inamic, fapt ce era prezentat de conducătorii români cu un mare

succes. În realitate, formulele diplomatice nu puteau ascunde realitatea că România era ocupată de

U.R.S.S., iar ideea „respectului reciproc, al independenței naționale, al neamestecului în treburile

interne” era o pură ficțiune. În temeiul înțelegerii dintre Petru Groza și V.M. Molotov din 4

februarie 1948, la 23 mai același an a urmat acordul de predare a Insulei Șerpilor către U.R.S.S.

semnat la 23 mai de Eduard Menzincescu și Nicolai Sușov (primul secretar al ambasadei sovietice

la București). Astfel, România pierdea încă o parte a teritoriului național în favoarea „marelui

frate” de la Răsărit52.

Din punct de vedere politic, insula a urmat soarta Deltei Dunării. Smulsă de la Turci la 1812,

ea a rămas în stăpânirea Rusiei până la 1854, Tratatul de la Paris a încorporat-o Moldovei. La 1856

acestă stâncă era să compromită pacea abia subscrisă, englezii vroiau să o lase turcilor, iar pe de

altă parte, rușii, îi reclamau posesiunea. Acest diferend nu a reușit să-i întărâte pe francezi și flota

engleză a intrat în Marea Neagră. Austria a ajutat diplomația engleză, iar insula a fost dată Rusiei.

Un șurub diplomatic a făcut, ca împreună cu Delta Dunării, să fie date Turciei, care le va stăpâni

până la 1878. Tratatul de la Berlin le-a încorporat României, luându-le în primire la 12 aprilie

187953.

Dacă vremurile și ocupațiile au definit grosso modo (în mare) statutul special al Mării Negre

conform marilor interese, iar sectorizarea în zone maritime supuse unui anume regim juridic are la

bază unanim acceptate ale dreptului internațional. Până în perioada postbelică, cu excepția

nereușitei încercări de delimitare de după divergențele româno-bulgare din 1913, statul român n-a

procedat niciodată la stabilirea, de comun acord cu vecinii, a limitelor mării teritoriale, recte, al

traseului maritim al frontierei de stat, cu atât mai mult la fixarea acestuia în teren54.

Cu prilejul „ceremoniei” din 4 februarie 1948, după ce l-au felicitat pe „donmul prim-

ministru” Petru Groza, Molotov a subliniat cu satisfacție că „în țara noastră toată lumea vede în

51 Gheorghe Gheorghe, Tratate internaționale ale României, vol lll, 1939-1965, Editura Științifică și Petagogică, București, 1983, pp. 138-139.52 Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, op. cit, p. 559.53 Mihail Drăghicescu, Istoricul principalelor puncte pe Dunăre, de la gura Tisei până la Mare și pe Coastele Mării de la Varna la Odessa, București, 1943, (cpt lll –Insula Șerpilor), pp. 488-494.54 Grigore Stamate, Frontiera de stat a României, Editura Militară, București, 1997, pp. 131-132

14

aceasta un nou semn al politicii externe staliniste”. După succesele din iunie și octombrie 1940̊,

într-adevăr, era vorba de un nou „succes” al politicii externe staliniste55.

Pentru prima dată în istoria mării „spargerea” teritorialității ei s-a produs în cadrul

operațiunilor de delimitare și demarcare a frontirei de stat dintre ciuntita Românie și puternicul

vecin de la Răsărit „reîntregit”. Astfel în 29 septembrie 1949 potrivit „operațiunilor” efectuate pe

teren s-a eliminat și demarcat frontiera de stat româno-sovietică, imperiul descendent al marelui țar

Petru atingâdu-și după peste 150̊ ani de eforturi, ce-i drept ținta56.

În sectorul maritim, operațiunea este mult simplificată prin „înapoierea” către U.R.S.S., în mai

1948 a Insulei Șerpilor sau Zemeinâi (lb. rusă) situată în Marea Neagră. Referitor la această insulă,

delimitarea și demarcarea din anii 1948-1949 nu i-au afectat în niciun fel apartenența și regimul,

ci, dimpotrivă57.

Prin teritoriul de stat se înțelege, acea parte a globului pământesc, asupra căruia statul își

exercită suveranitatea sa exclusivă și deplină. Teritoriul de stat reprezintă una din premizele

materiale, naturale ale existenței statului58.

În compunera teritoriului de stat intră următoarele elemente: uscatul, apa, subsolul, precum și

spațiul situat deasupra acestora. Asupra tuturor acestor elemente își exercită suveranitatea statul.

Alături de aceste elemente sunt asimilate teritoriului de stat următoarele elemente: cablurile

submarine împreună cu porțiunea din fundul mării situată dedesubptul lor, vasele maritime și

fluviale, precum și aeronavele de sub pavilionul statului, întinderile de pământ acoperite de gheață

(sectoarele polare) și insulele din sectorul polar59.

În ceea ce privește separația geografică dintre anumite părți ale teritoriului terestru ea poate

atrage anumite deosebiri cu privire la condițiile juridice ale acestor părți din teritoriul statului.

Acest lucru se relevă în mod deosebit în cazul insulelor, enclavelor sau metropolelor și coloniilor.

În ce privesc insulele această parte din teritoriul terestru al unui stat, care este înconjurată de apă,

pune anumite probleme de drept intenațional, dacă insula este maritimă, sau, când este situată în

apropierea unei alte întinderi de uscat, sau când se găsește într-o strâmtoare îngustă dintre două

55 Dominuț Pădureanu, Rapturile teritorilale sovietice și drama căpitam comandorului Constatin Copaciu, în „R.I.M.” 1(47) 1997, p. 40̊.56 Gigore Stamate, op. cit, p. 13257 Ibidem, pp. 133-134.58 Marțian I. Niciu, Drept internațional public(note de curs) , vol I, f.e. Cluj-Napoca, 1956, p. 249.59 Ibidem, p. 249.

15

state. În cazul unei insule maritime, ea poate avea în jurul ei un brâu de ape teritoriale care se

stabilesc pe baza normelor dreptului internațional și a legislației statului căreia îi aparține insula60̊.

Regula bătăii tunului, invocată în spiritul propriei securități de coastă a statului riveran,

precum și regula celor trei mile, cu toată îndelungata lor practică, n-au fost niciodată unanim

recunoscute, multiplele excepții fiind evidente aceste norme cutumiere Conferința de la Haga din

1930̊, Convențiile de la Geneva din 1958 și 1960̊, succedate de conținutul oficial al Convenției de

la Montego Bay din 1982, justifică afirmațiile61.

Cert este că, la tratativele din 1946-1947, România se prezenta cu o lățime a mării teritoriale

de 6 mile marine, fapt care nu ar fi fost așa de important, dacă nu ar fi intrat în concurs cu cele 12

mile ale mării teritoriale arogate de „marele vecin de la Răsărit”, consituindu-se într-un motiv în

plus, dacă mai era cazul în „limitarea frontierei sovieto-române”62.

Ca urmare a prevedrilor protocolului amintit, între 24 octombrie-29 decembrie 1948, la

Oficiul hidrografic și aerofotogrametic, compartiment al Ministrului Aerului și Marinei, s-a

constituit Comisia mixtă româno-sovietică pentru delimitarea frontierei de stat pe brațul Chilia și la

Marea Neagră. Ea cuprindea două subcomisii: prima, care avea în sarcină brațul Chilia și Dunărea

(între reprezentanții României în această subcomisie numărându-se comadorul Ovidiu Limbide,

șeful serviciului hidrografic al Marinei Militare, cu sediul la Constanța și căpitan-comandorul

Constantin Copaciu, șeful oficiului hidrografic și aerofotogrametric, ce sediul la București); a

doua, care urma să stabilească granița pe Prut (din rândurile ei făcând parte și reprezentantul

Marinei Militare, căpitan-locotenentul Gheorghe Ion). Dacă comandorului Limbide i-a revenit

sarcina să se ocupe de partea „Amonte”, a brațului Chilia, căpitan-comandorul Copaciu i-a revenit

sarcina de a se ocupa de partea „ Aval”, care cuprindea și un segment „ sensibil”, respectiv Gârla

Musura Ostrovul Dolnic63.

Câteva săptămâni mai tărziu (ianuarie 1949), când s-a trecut la delimitarea apelor teritoriale la

mare, partea sovietică a prezentat o hartă în care Insula Șerpilor apărea încorporată teritorial la

U.R.S.S. și avea deja limita apelor teritoriale stabilită la 12 mile marine. Căpitan-comandorul

Constantin Copaciu a văzut-o, dar a refuzat să o analizeze, rămânând să facă sau nu acest lucru, în

funcție de decizia pe care o va lua guvernul său, pe care se angaja să-l solicite de îndată; cu

60̊ Ibidem, p. 250̊.61 Grigore Stamate, op. cit. p.132.62 Ibidem, p. 132.63 Dominuț Pădureanu, op. cit, în „R.I.M”. nr. 1(47), 1997, p. 40̊.

16

prestanța pe care i-o dădea profesionalismul, ca membru al unui organism internațional maritim, cu

o bogată cultură istorico-marinărească, cu demnitatea pe care i-o dădea calitatea de Ofițer al

Armatei Române, cu patriotism, dar și solide argumente istorico-juridice, căpitan-comandorul

Constantin Copaciu, a subliniat drepturile României asupra Insulei Șerpilor, drepturi consemnate

în Tratatele de pace de după 187764.

„Drama” acestui ofițer patriot a constat în faptul că până la acea dată nu aflase personal și nici

nu fusese informat oficial în legătură cu soarta insulei,el neștiind practic nimic despre protocolul și

procesul-verbal din 1948. El știa foarte clar că Insula Șerpilor este pământ românesc, că și de jure

și de facto ea aparținea țării sale, că farul de pe insulă era deservit în continuare de personal

românesc. Ajungându-se la încetarea negocierilor, căpitan-comadorul Copaciu, s-a adresat printr-

un raport Ministerului Afacerilor Străine, cerând precizări în legătură cu incidentele apărute

(Musura, Insula Șerpilor și limita apelor teritoriale fixate de sovietici acesteia de 12 mile marine).

Evident nu a primit nici un răspuns (și nici nu avea cum să primească de la Ana Pauker și Eduard

Mezincescu). Comisia mixtă și-a amânat lucrările pentru un viitor neprecizat65.

În martie 1949, Comisia mixtă sovieto-română având ca documente de bază Acordul

(unilateral impus, niciodată acceptat) sovieto-român din 28 iunie 1940̊, la fel și Acordul sovieto-

german din 29 iunie 1945, precum și Tratatul de pace de la Paris din 1947 și Protocolul româno-

sovietic din 1948, trece la demarcarea frontierei de stat. Așadar, la circa 750̊ metri de stâlpul de

frontieră 1437/1, în prelungirea canalului Musura către sud-est, a fost plantată, în virtutea unor

norme arbitrare în materie, geamandura care avea să desemneze semnul de frontieră 1438, primul

din însușirea celor încă 11 intermediare, precedente semnului de frontieră 14379, materializat

printr-o singură baliză de pe frontiera de stat ulterior fixată66.

Un fapt este subînțeles însă, delegația sovietică mixtă a căutat să evite cât mai mult apropierea

de Insula Șerpilor, din motive lesne de înțeles, iar delegația română, a doua delegație, căci despre

prima nu se cunosc prea multe, a fost nevoită să accepte „pa drugomu nelzia” (nu mai mult). În

privința scurtării distanței „între cele două semne de frontieră”, odată stabilit unghiul de direcție,

problema se amplifică pe parcurs. La acea dată, interesul României în zona maritimă se limita la

lățimea de 6 mile a mării teritoriale, iar după 1956, când prin Decretul numărul 39 și ca urmare a

64 Ibidem.65 Ibidem.66 Grigore Stamate, op .cit, p. 134.

17

aderării la Convenția de la Geneva din 1958, se tece la 12 mile maritime, din punctul de vedere al

sovieticilor chestiunea era depășită și neavenită67.

Tratatul româno-sovietic de la 1948, nu a fost singurul tratat de acest fel, în cursul aceluiași

an, U.R.S.S.-ul semnând tratate similare și cu celelalte țări comuniste „frățești”, respectiv cu

Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, documente care au marcat un prim și important pas în

integrarea României și a celorlate țări citate, din punct de vedere militar și economic, în blocul

Sovietic68.

Protocolul de la Moscova din 4 februarie 1948, prin care ni se lua Insula Șerpilor, nu a fost

ratificat nici de Parlamentul Român și nici de Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S.-ului și, ca

atare, nu a ajuns să fie înregistrat la Secretariatul General al O.N.U. De fapt el a fost ținut secret69.

Protocolul de la Moscova a fost un act ilegal, pe cale de consecință nule-quod ad initio nullum

producit effectum (adagiu latin, care exprimă efectele nulității). Nulitatea unor astfel de documente

care rămâne imperceptibilă și ca atare, ea nu poate fi acoperită prin scurgerea timpului este efectul

firesc al manierei și contextului în care au fost impuse, contrângerii țării noastre, lipsei voinței

poporului Român, prin acest protocol, o parte (U.R.S.S.) obținea numai avantaje, în timp ce

cealaltă parte (România) obținea numai dezavantaje (teritoriale, economice, strategice, ș.a., atât de

moment cât, mai ales în perspectivă)70̊.

Dată fiind extraordinara varietate a înțelegerilor internaționale, specialiștii în domeniul

dreptului internațional au căutat să elaboreze o definiție a tratativelor de natură, a include toate

categoriile de instrumente juridice subsumate acestei noțiuni. Rezultat al acestei preocupări,

aricolul, 2 din Convenția de la Viena, a stabilit că prin tratat internațional se înțelege „un acord

internațional încheiat în scris între state și guvernat de dreptul internațional, fie că este consemnat

într-un intrument unic, fie în două sau în mai multe instrumente conexe și oricare ar fi denumirea

sa particulară”. Lordul Mc`Nair precizează că termenul de „tratat” denotă „un acord scris prin care

două sau mai multe state sau organizații intenaționale creează ori intenționează să creeze o relație

între ele operând în sfera dreptului internațional”71.

Ideea pe care o relevă Lanterpacht, în sensul că un tratat, fiind un contract, „nu trebuie să fie

confundat cu diverse documente care au legătură cu tratatele dar care nu sunt ele însele tratate, și

67 Ibidem, p. 134.68 ***Relații internaționale postbelice. Cronologie diplomatică.1945-1964, p. 72 69 Petre Dogaru, Obsesiile antihitleriștilor moderni, Editura, Aldo Press, București, 20̊0̊5, p. 274.70̊ Dominuț Pădureanu, Insula Șerpilor, ed. Muntenia, București, 20̊0̊4, p. 349.71 Nicole Ecobescu, Victor Duculescu, Dreptul Tratatelor, Editura, Continent XXI, București, 1995, p. 14.

18

anume un memoriu, o propunere, o notă verbală sau cu un proces verbal. Un proces verbal este

relatarea oficială sau minuta deliberărilor zilnice ale unei conferințe și a concluziilor provizorii la

care s-a ajuns, și este semnat în mod obișnuit de reprezentanții părților”72.

Protocolul repezintă o expresie care se aplică actelor celor mai variate, de natură să reitereze

reguli preexistente, să stabilească altele noi, să interpreteze, să completeze, să modifice sau să

prelungescă un tratat sau un acord al cărui accesoriu este. Termenul „protocol” mai este folosit și

ca un termen sinonim cu proces-verbal sau minută a unei conferințe73.

În practică și în știința dreptului internațional sunt utilizate numeroase denumiri, pentru a

desemna tratatele internaționale. Aceste denumiri nu prezintă o semnificație juridică specială și nu

au nici un fel de influență asupra forței juridice a tratatelor, conform definiției primite de termenul

„tratat” din articolul 2 al Convenției de la Viena74.

Cu privire la procedura încheierii tratatelor s-au formulat reguli având caracter aproape

exclusiv, cutumiar și supletiv. Un tratat internațional poate fi incheiat fie în formă scrisă, fie

verbală, fără nici un fel de consecințe pentru forța juridică a acestuia, deoarece dreptul

internațional nu prescrie o formă obligatorie a tratatelor. În practica internațională se dă însă

precăderea încheierii tratatelor în forma scrisă75.

În legătură cu dreptul de a încheia tratate internaționale, în practica statelor și în doctrina

dreptului internațional s-a pus problema dacă un tratat încheiat fără respectarea dispozițiilor

constituționale interne, este sau nu valid pe plan internațional. Un tratat încheiat fără respectarea

procedurii contituționale interne nu poate produce efecte pe plan internațional și nu poate deci

angaja statul parte76.

Convenția de la Viena, cu privire la dreptul tratatelor precizează în articolul 2 litera b, că prin

expresiile „ratificare”, „accepatre”, „aprobare” și „aderare” se înțelege, după caz, actul

internațional astfel denumit prin care „un stat stabilește pe plan internațional consimțământul său

de a fi legat printr-un tratat”. În realitate, acest text include o serie de situații distincte .

„Ratificarea” este actul prin care de regulă organul legiuitor confirmă semnătura pusă pe textul

unui tratat de diplomații sau reprezentanții statului care au participat la elaborarea lui77.

72 Ibidem, p. 15.73 Ibidem, p. 17.74 Grigore Geamănu, Dreptul internațional contemporan, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965, p. 463.75 Ibidem, pp. 490̊-491.76 Ibidem, p. 492. 77 Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, op. cit. p. 34.

19

În Pactul Societății Națiunilor a existat un text, articolul 18, redactat în termeni generali, care

prevedea atât înregistrarea tratatelor într-un registru special, cât și publicarea lor, prin grija

Secretarului General al Organizației. Înregistrarea constituie o operațiune deosebit de importantă

sub aspectul publicității și opozabilității față de terți a textelor cuprinse în tratatele internaționale.

În același timp, înregistrarea tratatelor permite un control al opiniei publice asupra legalității și

conformității lor cu normele fundamentale ale dreptului internațional. În aceste condiții,

înregistrarea, devine o garanție a conformității tratatelor cu marile principii de drept și de morală

pe care societatea internațională le preconizează astăzi ca fiind singura bază pe care pot fi

întemeiate relațiile dintre state78.

Efectele neînregistrării tratatelor în sistemul Pactului Societății Națiunilor erau foarte grave,

deoarece Pactul statua că nici un tratat nu putea deveni obligatoriu înainte de a fi înregistrat.

Articolul 10̊2 din Carta ONU prevede că orice tratat sau acord internațional încheiat de membri

ONU după intrarea în vigoare a Cartei, va fi înregistrat cât mai curând posibil la Secretariat și

publicat de acesta. Punctul 2 al articolului 10̊2, dispune în mod categoric că: „Nici o parte la un

tratat sau acord internațional care nu a fost înregistrat în conformitate cu dispozițiile paragrafului 1

din prezentul articol nu va putea invoca acel tratat sau acord în fața vreunui organ al Națiunilor

Unite”79.

Consecințele „actului de forță” din 1948, prin care Partea de la Răsărit a dispus ca Insula

Șerpilor, de drept teritoriu românesc, „să intre în cadrul U.R.S.S.” se mențin și în zilele noastre,

mai ales în privința delimitărilor spațiilor maritime de la Marea Neagră80.

„Actul de forță” al dictaturii staliniste din 1948 prin care Insula Șerpilor era trecută „ în cadrul

Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”, a fost o contestat de diplomația română a anilor `70̊-

`80̊, condusă de Ștefan Andrei, cu aprobarea expresă a conducerii țării din acei ani. Partea română

a demonstrat că este vorba despre un teritoriu românesc, pe care puterea stalinistă și l-a însușit,

încercând prin acest act, să intre în stăpânirea unor spații maritime care sunt de drept ale

României81.

În analele diplomației europene, Memoriile Președintelui Consiliului de Miniștri al României,

Ion C. Brătianu și al Ministerului Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu, a fost consemnat drept

78 Ibidem, p. 52.79 Ibidem, p. 54.80̊ Dumitru Mazilu Statutul Insulei Șerpilor și implicațiile acestei insule asupra delimitării spațiilor maritime în Marea Neagră, în „A.M.M.R.” Tom X, 20̊0̊7, p. 385.81 Ibidem, p. 385.

20̊

un demers argumentat și pertinent. Prin Tratatul de Pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, Insula

Șerpilor, precum și întreaga Deltă a Dunării a revenit României, împreună cu teritoriul Dobrogei

până la Silistra. De atunci Insula Șerpilor a aparținut României fără întrerupere82.

Este evident că după intrarea României în sfera de influență sovietică, diplomația românească

a fost subordonată orientărilor stabilite de Cancelaria de la Moscova. În acest context, modul în

care a fost preluată Insula Șerpilor de Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice a fost un „act de

forță”. Preluarea Insulei de către Partea Sovietică în anul 1948, reprezintă o dovadă indiscutabilă a

relațiilor de subordonare a Corpului Diplomatic Român de către Cancelaria de la Moscova83.

Din relatările Secretariatului General al Ministerului Afacerilor Externe, în anul 1948, a

rezultat că M.A.E. sovietic dădea dispoziții diplomaților români, așa cum dădea asemenea

dispoziții subordonaților din sistemul diplomatic sovietic. Domnul Eduard Mezincescu, care în

1948 avea grad de ministru plenipotențiar și era Secretar General în M.A.E. român, a adus la

cunoștința conducerii Ministerului de Externe, în anul 1983, când se pregătea o nouă rundă de

negocieri cu Partea Sovietică, că „la 22 mai 1948, tovarășa Ana Pauker, care era Ministru de

Externe al României, a dispus ca a doua zi să mă deplasez pe Insula Șerpilor și să semnez

documentele de predare a Insulei Șerpilor Uniunii Sovietice”. În timpul discuției din 1983,

demnitarul român a explicat că nici nu s-a gândit să comenteze dispozițiile „puternicului Ministru

de Externe al României”, care era Ana Pauker, mai ales că acele dispoziții „veneau direct de la

Moscova”. Cei doi reprezentanți Nicolai Pavlovici Șutov și Eduard Mezincescu, sub semnătura lor

au preciza că „în virtutea și în exercitarea Protocolului Sovieto-Român, semnat la Moscova, la 4

februarie 1948”, au încheiat Procesul-Verbal prin care Insula Șerpilor era predată84.

În anii 1970̊-1980̊ au survenit importante schimbări în relațiile diplomatice dintre România și

U.R.S.S. Retragerea trupelor sovietice în anul 1958 ca urmare a negocierilor purtate de Gheorghe

Gheorghiu-Dej cu Nichita Hrușciov, a permis o nouă abordare în politica externă și diplomația

românească, precizate în Declarația din aprilie 1964 și promovate în anii ce au urmat. A fost

respins „Planul Valev”, care viza accentuarea subordonării economice a României, într-o formulă

integraționistă; au fost combătute teoriile „apartenenței la lumea slavă”, reafirmându-se latinitatea

82 Dumitru Mazilu, Dreptul mării, concepte și instituții consecrate de Convenția de la Montego Bay, Editura Lumina Lex, București, 20̊0̊2, p. 127.83 Ibidem 84 Idem, op. cit. în „A.M.M.R.” p. 388.

21

poporului român, iar în planul relațiilor internaționale s-au pus în discuție actele de forță ale

dictaturii staliniste, inclusiv cel prin care Insula Șerpilor a fost preluată de U.R.S.S.85.

Insistența Părții Sovietice asupra impunerii actului dictatorial din 1948 se explică și prin

implicațiile pe care Insula Șerpilor o are asupra delimitării maritime din Marea Neagră.

Consecințele recunoașterii statutului Insulei Șerpilor, impus în 1948, s-ar fi concretizat în

restrângerea considerabilă a spațiilor maritime, care se cuvin de drept României în Marea Neagră.

Preluarea Insulei care este de drept teritoriu românesc, viza extinderea spațiilor maritime ale

Uniunii Sovietice până în apropierea coastelor României, ceea ce reprezenta un important obiectiv

militaro-strategic al Puterii de la Răsărit86 .

1.3 Convenții internaționale privitoare la dreptul mării

Existența unor principii care direcționează organizarea și desfășurerea luptei armate la toate

nivelurile, incusiv în plan strategic, au fost sesizate destul de timpuriu deoarece ele se mai numesc

„princpiile războiului” sau „principiile luptei armate”. Acestea au caracter sistemic, sunt verigi ale

aceluiași lanț între care există raporturi de condiționare reciprocă87.

Stategia conform noului concept al N.A.T.O., rolul forțelor navale Aliate este de a sigura

integritatea teritorială, independența politică a statelor membre,contribuind astfel la pacea și

securitatea regională și globală. Doctrina, în sfera maritimă, termenul de „doctrină” însemnă

sistemul pricipiilor fundamentale cu care Forțele Navale, îndeplinesc misiunile lor, atât la nivel

național cât și Aliat. Rolurile și misiunile, conform acestor concepte, sunt acelea de a proteja

interesele maritime ale țării88.

Mahan sublinia că formele de guvernare și atitudinea conducătorilor la un moment dat sau

altul au exercitat o influență majoră asupra dezvoltării puterii maritime. Cu toate acestea, oricât de

mult ar dori guvernele, nu toate pot fi la fel de capabile să materializeze aspirațiile maritime într-o

flotă militară cu mare eficiență, personal instruit și înalte performanțe operaționale, mai ales că

identificarea unor intrese politice concordante cu o conducere navală eficientă, este un lucru greu

de realizat, dar, totuși nu imposibil. Eficiența marinei militare în compunere și acțiune va fi

85Dumitru Mazilu, op. cit. p. 128.86 Ibidem, p. 128.87 Traian Atanasiu, Anatolie Zemba, Cornel Mihai, Vasile Grad, Gheroghe Marin, Puterea Maritimă și diplomația navală, Editura Militară, București, 1998, p. 33.88 Ibidem, p. 59.

22

întotdeauna proporțională cu eficiența societății și guvernului care au creat-o. Pentru a înțelege

strategia navală a unei țări este necesar să înțelegem atitudinea executivului prin care, strategia

navală o reflectă parțial prin ceea ce poate realiza în folosul națiuniii, ținând seama de situațiile din

momentul respectiv. Ea este arta folosirii resurselor existente, realizării obiectivelor pe care le-a

stabilit prin politica navală89.

Amiralul Castex exprimând într-o altă formă datele de bază ale geostrategiei, subliniază că în

toate epocile, un conflict pune față în față puterea continentală dominantă, „perturbatorul, stăpânul

uscatului”, puterii maritime dominante „stăpânul mării”. Această analiză a fost confirmată de

marile ciocniri din cel de-al doilea Război Mondial între Germania nazistă, stăpâna continetului

european și Marea Britanie căreia, i s-au alăturat curând Satele Unite și prin ciocnirea de interese

între răsăritul continental dominat de Federația Rusă și occidentul format din Uniunea Europeană

și Statele Unite. Din acestă perspectivă, remarcăm faptul că marile peninsule, „zonele de contact”

europene, sunt supuse dublei influențe a continentului și a mării, ele constituie locul ciocnirilor

dintre stăpânul uscatului și stăpânul mării90̊.

Realizarea, menținerea, protecția și folosirea bazelor navale au fost elemente importante ale

strategiei navale de-a lungul timpului. În timp de război, acestea asigură desfășurarea operațiunilor

de durată, la distanțe mari de teritoriul național. O analiză atentă conduce la concluzia că, utilitatea

bazelor navale se înscrie într-o gamă largă de facilități de la un loc de ancoraj până la aceea de

punte de sprijin pentru apărarea obiectivelor terestre făcând posibilă desfășurarea unor acțiuni

navale și asigurarea unor spații maritime. Fără realizarea unor baze navale, porturi, raioane de

dislocare amenajate corespunzător nu poate fi vorba de o putere maritimă judicios construită91.

Ceea ce s-a numit până nu de mult „U.R.S.S.” a fost rezultatul a șapte secole de cuceriri și

expansiune continuă, începute în vremea Marelui Cnezat al Moscovei. Tradiția țaristă a fost aceea

a unei guvernări brutale, autocratice. Primul „țar al tuturor Rusiilor”, Ivan cel Groaznic, a fost și

primul țar care a folosit teroarea ca politică de stat. Originea poliției secrete țariste și a K.G.B.-ului

datează din zilele lui. Ivan cel Groaznic își folosea poliția pentru a-și elimina adversarii de la

putere, în special din rândul nobililor. În secolul nostru, Stalin a personificat moștenirea țaristă a

Rusiei. Dinastia pe care o reprezenta el, era un partid și nu o familie, dar, la fel ca și marii țari de

dinaintea lui, el a extins puterea rusească asupra unor regiuni noi și vaste. Țări care se eliberaseră

89 Ibidem, p. 96.90̊ Ionel Colșcă, Războiul naval și legile lui, Editura Militară, București, 1991, p. 177.91 Ibidem, p. 178.

23

de sub jugul Imperiului Rus, după revoluția rusă, au fost recucerite de Stalin. În 1940̊ a ocupat din

nou țările baltice: Estonia, Letonia și Lituania, estul Poloniei și a ocupat apoi nordul Bucovinei,

ținutul Herța și Basarabia92 .

Primul Război Mondial, ca și cel de-al doilea au distrus ordinea lumii patronată de Europa.

Ceea ce a fost început în primul Război Mondial, a fost desăvârșit în cel de-al doilea, după cum

delara Charles de Gaulle în 1969 „în cel de-al doilea Război Mondial toate națiunile au pierdut și

două au fost înfrânte”. Cel de-al doilea Război Mondial a schimbat radical fața lumii, lăsând ca

marea dispută pentru hegemonie să se poarte între S.U.A. și U.R.S.S.93

V.M. Molotov, fostul ministru de externe sovietic declara imediat după război că : „Regiunea

de Sud de Batumi și Baku, spre Golful Piersic, este centrul aspirațiilor Uniunii Sovietice”94.

Dreptul internațional al mării, ca parte a dreptului intenațional public, a apărut și s-a dezvoltat

ca o consecință a creșterii interesului omenirii și a statelor pentru folosirea oceanului planetar și a

bogățiilor sale. În Europa primele reglementări de drept al mării au apărut în secolul al XVII-lea.

Ele aveau caracter regional și erau de natură cutumiară. În afirmarea regulilor de drept a mării a

avut un rol important doctrina de drept internațional95.

Codificarea oficială a dreptului mării s-a făcut în cadrul unor conferințe internaționale. În anul

1930̊ s-a ținut Conferința de la Haga, care s-a preocupat de această codificare, fără să obțină

rezultate. După ce de-al doilea Război Mondial, au avut loc trei Conferințe internaționale pentru

codificarea dreptului mării. Primele două Conferințe s-au ținut la Geneva, în anii 1958 și 1960̊.

Conferința a treia de codificare a dreptului mării, sub egida O.N.U. s-a ținut între anii 1973-1982.

În general, Convențiile de la Geneva au codificat dreptul mării cu privire la următoarele spații

maritime și instituții ale acestui drept: marea teritorială a statelor (supusă suveranității statului

riveran); zona contiguă (ca o completare a mării teritoriale și în care statul riveran exercită numai

anumite drepturi); marea liberă (nesupusă suveranității statelor, ea având un regim internațional);

platoul continetal (instituție nouă a dreptului mării)96.

Conferința a treia de codificare a fost inițiată și convocată de O.N.U., ca urmare a realităților

noi apărute în viața comunității internaționale, mai ales după anul 1960̊, când au apărut un număr

mare de noi state independente și care n-au participat la cele două Conferințe de la Geneva, dar

92 Traian Atanasaiu (coord.), op. cit, p.198.93 Ibidem, p.199.94 Ibidem , p.199.95 Marția I.Niciu, Dreptul internațional public, Editura Servostat, Cluj-Napoca, 1997, p. 264.96 Ibidem , p. 265.

24

erau direct interesate în reglementările dreptului mării. Conferința a treia de codificare a dreptului

mării s-a încheiat prin adoptarea „Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării”, de la

Montego Bay ( Jamaica), la 10̊ decembrie 1982. Această Convenție constituie un adevărat „Cod al

mării” având 230̊ de articloe și 9 anexe (cu numeroase articole)97.

România este stat riveran al Mării Negre. Grație acestei înzestrări oferită de natură și istorie,

dreptul internațional îi atribuie ipso-jure(de drept), între anumite limite, putere suverană asupra

unora dintre zonele maritime consacrate juridic, cu toate consecințele derivate98

În ceea ce privește delimitarea mării teritoriale când două state sunt opuse sau adiacente între

ele, s-a prevăzut (în articolul 15 din Convenția de la Montego Bay) că „nici unul dintre cele două

state nu are dreptul, afară dacă nu au convenit altfel, să-și extindă marea sa teritorială peste linia

mediană, ale cărei puncte sunt echidistante de punctele cele mai apropiate ale liniilor de bază da la

care se măsoară lățimea mării teritoriale fiecăruia dintre cele două state”. Dispozițiile de mai sus se

aplică însă, în cazurile în care, din cauza unor titluri istorice sau a altor împrejurări speciale este

necesar ca marea teritorială a celor două state să fie delimitată în alt mod decât se prevede în aceste

dispoziții99.

Ca orice zonă maritimă specifică unei mări închise, cu mai mulți riverani, marea teritorială a

României are sau ar trebui să aibă o limită de bază determinată, de la care începe măsurătoarea

către larg, o limită stânga (limita de bază se regăsește în anexa la Legea nr.17/1990̊)10̊0̊.

Convenția de la Geneva din 1958, nu rezolvase controversele asupra lățimii mării teritoriale,

deși majoritatea statelor s-au pronunțat pentru limita de 12 mile marine. Conform unei anchete

efectuate în 1981, din 157 de state recenzate, 86, fixau limita mării lor teritoriale la 12 mile marine,

32 la 3 mile marine și 13 la 20̊0̊ mile marine, revendicate de statele latino-americane, pe

considerații economice (limita zonei piscicole, scăldată de curentul Humbold la est de continentul

american)10̊1.

Referitor la care din metodele de determinare trebuie să opteze un stat în delimitarea limitei de

bază, articolul 14, al Convenției de la Montego Bay din 1982, dispune că „statul riveran poate

determina liniile de bază, în mod alternativ, prin oricare dintre metodele menționate, după

97 Ibidem, p. 265.98 Grigore Stamate, Frontiera de stat a României, ed. Militară, București, p. 127.99 Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Drept internațional contemporan, Editura Institutul Român de Studii internaționale, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” , București, 1995, p. 192.10̊0̊ Grigore Stamate op. cit., p. 129.10̊1 Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, op. cit , p. 191.

25

împrejurări. Ca urmare România a uzitat și metoda liniei celui mai mare reflux și metoda liniilor

drepte, potrivit propriului interes și în consens cu practica în materie. Coordonatele punctelor celor

mai avansate sunt stabilite prin lege, fiind determinante în stabilirea limitei exterioare a mării

teritoriale și zonei contigue. Modificarea lor nu poate fi făcută decât tot prin lege10̊2.

Deși de jure (de drept) lucrurile „stau bine” la fosta frontieră româno-sovietică din sectorul

maritim al Mării Negre, în sensul că traseul frontirerei a fost stabilit și acceptat ( nu poate fi voba și

de recunoscut) ca atare, cu toate că realitatea în ipostazele ei dure, a înregistrat o cu totul altă

poveste10̊3.

Ca urmare de la impactul celor 21,750̊ km până la realizarea celor 12 mile marine, cât

reprezintă lățimea mării teritoriale a României, traseul liniei de frontieră, româno-sovietice a urmat

traseul circular al limitei mării teritoriale sovietice, încă 9,950̊ km, către sud-est ( însumând un

total de 31,70̊0̊ km pentru întreaga limită stângă a mării teritoriale românești), după care devine

coincidentă limitei exterioare a propriei mări teritoriale ( din punctul în care, perpendicular pe linia

de bază, determină cei 22,224 km )10̊4.

Încercări de rectificare, în spiritul principiilor și normelor de drept internațional, au fost fără

succes însă, elocvente în acest sens fiind lucrările Comisiei mixte româno-sovietice de verificare a

traseului frontierei de stat din perioada anilor 1970̊-1980̊, îndeosebi, față de care pozițiile părții

sovietice au fost deosebit de dure10̊5.

Problemele delimitării laterale între statele ale căror coaste maritime dispuse limitrof, sau

chiar față în față, se codifică mult mai târziu, fiind impuse litigiile apărute inițial în legătură cu

pescuitul și ulterior, cu exploatarea diferitelor altor resurse ale apei sau subsolului corespunzător.

Deși soluția echidistanței plus circumstanțe speciale a fost cel mai mult abordată, recomandările de

a se ajunge la o soluție echitabilă, de comun acord, în baza dreptului internațional, au fost cele care

au prevalat10̊6.

10̊2 Grigore Stamate, op. cit. p.130̊.10̊3 Ibidem, p. 132.10̊4Nicolaie Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare (țara românilor țara Româneacă), Editura Minerva, Craiova, 1978, p. 34.10̊5 Constanin C. Giurescu, Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până în prezent,Editura Albatros, București, 1971, p. 38. 10̊6 M. Manea, B. Teodorescu, Istoria românilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971, p. 10̊9.

26

Capitolul II.

LEGISLAȚIA INTERNAȚIONALĂ, ȘI STATUTUL INSULUI ȘERPILOR

DUPĂ 1948

27

2.1 Legisla ia intena ională i românească referitoare la marea teritorială, zonaț ț ș

contiguă, platoul continental i zona economică. ș

Începând cu anul 1856, când sudul Basarabiei a fost retrocedat Moldovei și cu anul 1878, când

Dobrogea a revenit la patria mama împreună cu Delta Dunării și Insula Șerpilor, teritoriul

românesc a cuprins desigur și marea teritorială aferentă litoralului acestor provincii. Până în anul

1856, când sudul Basarabiei a fost retrocedat Moldovei, Imperiul Rusiei și Imperiul Otoman

riverane Mării Negre stabiliseră lățimea mării teritoriale la 6 mile marine ( 11, 112 km ) și, ca

urmare Moldova a devenit și ea, din acel an, riverană la mare, între lacul Burnaz și canalul Starâi

Stambul de pe brațul Chilia al Dunării, la teritoriul ei adăugându-se odată cu cele trei județe

(Cahul, Bolgrad și Izmail ) și o fâșie a mării teritoriale lată de 6 mile corespunzătoare litoralului

din sud-estul Bugeacului10̊7.

În anul 1878, odată cu sudul Basarabiei, României, i s-au luat pentru a doua oară de către

Rusia țaristă și marea teritorială corespunzătoare acesteia, dar primind Dobrogea a intrat în posesia

apelor teritoriale corespunzătoare litoralului dobrogean între Vama Veche și canalul Starâi

Stambul, precum și în jurul Insulei Șerpilor, cu o lățime de 6 mile marine care fusese stabilită

anterior de cele două imperii. Obligația de a întreține un far pe această insulă a trecut acum din

sarcina guvernului turc, în sarcina guvernului României, odată cu Dobrogea10̊8.

Pentru tragerea liniei de delimitare, nu s-a determinat mai întâi direcția generală a coastei,

după cum se face conform cu principiile de drept intenațional, ci s-a căutat a se profita de

sinuozitățile coastei și de o adâncitură a coastei noastre într-o baie pentru a se căpăta acea linie cât

mai apropiată de coasta noastră și a ni se tăia o porțiune cât mai mare din marea noastră teritorială.

Asemenea, pentru determinarea punctului fix de la distanța de 3 mile din fața gurii, s-a luat pe

coasta rusă un punct chiar lângă gură, iar pe coasta noastră s-a luat acel punct la o distanță de 4

mile de abia de la gură, puncte care de asemenea ar trebui să fie alese de amândouă părțile la o

distanță egală de gură. Modul de delimitare propus de guvernul rus nu a fost admisibil, deoarece nu

corespunde nici cu realitatea faptelor fizice, nici cu înțelesul și litera articolului 45 al Tratatului de

la Berlin, pentru a corespunde adevăratelor intenții pe care le-a avut Europa, stabilind frontiera

între România și U.R.S.S., prin articolul 45 din Tratatul de la Berlin10̊9.

10̊7 Traian Atanasiu (coord.), op. cit, p. 161.10̊8 Ibidem, p. 161.10̊9 Grigore Antipa, Dunărea și problemele ei științifice, economice și politice, Editura Cartea Românească , București, 1921, p. 184-185.

28

Prin Tratatul încheiat la București la 10̊ august 1913, lungimea mării teritoriale s-a extins către

sud odată cu litoralul dobrogean până la 6 mile travers Ecrene, iar la 1 decembre 1918, când

Basarabia s-a unit cu România, act plebiscitar recunoscut de Puterile Aliate și Asociate prin

Tratatul încheiat la Saint Germain en Laye la 10̊ septembrie 1919, marea noastră teritorială s-a

extins către nord-est până la 6 mile travers Gura Limanului Nistrului. De la acea dată, lungimea

frontierei maritime a României a fost de 50̊0̊, 224 km, rezultând din câte 11,112 km cu Bulgaria și

Uniunea Sovietică, 80̊ km în jurul Insulei Șerpilor la 6 mile distanță de marginea ei și 398 km cu

marea liberă110̊.

În „Regulamentul privitor la admiterea și staționarea în porturile teritoriale ale României a

navelor de război străine, navelor auxiliare și aeronavelor aflate la bordul lor”, aprobat prin

Decretul nr. 296 din 23 februarie 1934, se prevedea că lățimea mării teritoriale este de 6 mile

marine, aceasta rămânând și în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Pierderile teritoriale ale

țării noastre din anul 1948 au fost însoțite și de pierderea mării teritoriale corespunzătoare

litoralului dintre Ecrene și Vama Veche și sudul Dobrogei și litoralului dintre vărsarea canalului

Starâi Stambul în Marea Neagră și Gura Limanului Nistrului, fără Insula Șerpilor care a rămas cu

parte din platoul său continental în marea teritorială românească111.

Începând cu prima Conferință a ONU aspura dreptului mării, prima Conferință s-a desfășurat

la Geneva, între 24 februarie- 27 aprile 1958, (86 de state participante); a doua a avut loc tot la

Geneva, între 17 martie- 26 aprilie 1960̊, (88 de state participante); a treia Conferință s-a ținut între

anii 1973-1982, ( 150̊ de stat participante, dintre care 132 semnatare, între ele numărându-se și

România), a fost evocată de ONU în 1970̊ care, până în anul 1980̊, a avut la Geneva și New York

opt sesiuni ( 1973, 1974, 1975, 1976, 1977, 1978, cea de-a opta ținându-se la New York, în iunie-

iulie 1979). Aceasta a treia Conferință de codificare a dreptului mării s-a încheiat la Montego Bay-

Jamaica, prin adoptarea la 10̊ decembrie 1982 a „Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului

mării”112.

Regimul juridic al apelor maritime interioare este stabilit de statul riveran, care trebuie, la

elaborarea acestuia să ia în considerație și prevederile pertinente dreptului internațional. Statele

110̊ Traian Atanasiu (coord.), op. cit, p. 162.111 Ibidem, p. 162. 112 Dominuț Pădureanu, op. cit, p. 389.

29

riverane la apele maritime interioare au copetența jurisdicțională penală și civilă asupra navelor

comerciale particulare străine aflate în aceste ape113.

Marea teritorială se definește prin acea parte a apelor marine situate dincolo de teritoriul unui

stat și de apele sale interioare și aflate pe o anumită lățime în larg împreună cu spațiul aerian

adiacent, cu solul și subsolul său, aflată sub suveranitatea statului riveran. Făcând parte din

teritoriul național al statelor, apele teritoriale se află sub suveranitatea lor deplină, fiecare dintre ele

fiind în drept a reglementa regimul juridic al mării sale teritoriale. De la această regulă generală s-a

admis, totuși, o derogare, care deosebește statutul apelor teritoriale, de acela al apelor interioare, și

anume recunoașterea pentru navele comerciale străine a dreptului de „trecere inofensivă” prin

apele interioare a statului. Trecerea este inofenivă, se arată în articolul 18 din Convenția ONU din

1982, „atât timp cât nu aduce atingerea păcii, ordinii securității statului riveran”114.

În România regimul mării teritoriale, a fost reglementat prin Decretul nr. 39 din 28 ianuarie

1956. În articolul 1 din Decret, se preciza că „apele teritoriale ale României se întind pe o lățime de

12 mile marine ( 22, 224 m ), de la țărmul mării spre largul ei. Situația consemnată în decret este

dezavantajoasă pentru România, întrucât nu a putut beneficia de prevederile articolelor 4 și 8 din

Convenția de la Geneva din 1958, care îndreptățesc statele să înceapă măsurarea lățimii mării

teritoriale de la liniile de bază drepte care unesc punctele cele mai înaintate de instalațiile

permanente care fac parte integrantă din sistemul portuar, și care înaintează cel mai mult spre larg.

Această situație se datorează Insulei Șerpilor, care se afla la o distanță de circa 21 mile marine de

țărmul românesc, i s-a stabilit o mare teritorială la 12 mile marine, astfel că apele teritoriale ale

țării noastre nu au pe unele porțiuni, decât 8-9 mile, cu 3-4 mile mai puțin decât prevede legislația

română. De aceea, reglementarea dată prin Decretul 39 dezavantajează statul nostru cu circa 90̊0̊

kmp de ape bogate de resurse naturale și minerale, ape care, în baza Convenției de la Geneva, din

1958, precum și a celei de la Montego Bay din 1982, urmau să facă parte din apele teritoriale ale

României115.

Marea teritorială conform Convenției ONU de la Motego Bay din 1982 s-a definit și delimitat

astfel: lățimea mării teritoriale- orice stat are dreptul de a fixa lățimea mării sale teritoriale; această

lățime nu depășește 12 mile marine, măsurate de la liniile de bază stabilite în conformitate cu

această convenție. În aceste spații statul își exercită suveranitatea în conformitate cu legislația sa

113 Ionel Cloșcă, Războiul naval și legile lui, Editura, Militară, București, 1991, p. 75.114 Ibidem, p. 78.115 Ibidem, pp. 81-83.

30̊

internă, cu prevederile convențiilor internaționale la care este parte, ținând seama de principiile și

normele dreptului internațional116.

Limita exterioară a mării teritoriale este constituită de o linie având fiecare punct la o distanță

egală cu lățimea mării teritoriale, din punctul cel mai apropiat al liniei de bază;

Linia de bază normală de la care se măsoară lățimea mării teritoriale este linia refluxului de-a

lungul țărmului, astfel cum aceasta este indicată pe hărțile marine, la scară mare, recunoscute

oficial de statul riveran;

Delimitarea mării teritoriale dintre state ale căror țărmuri sunt adiacente sau situate față în față.

În cazul în care țărmurile a două state sunt adiacente sau situate față în față, nici unul dintre aceste

state nu are dreptul, în lipsa unui acord contrar între ele, să-și extindă marea sa teritorială dincolo

de limita mediană ale cărei puncte sunt la distanțe egale, de punctele cele mai apropiate ale liniilor

de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale, a fiecăruia dintre cele două state. Această

dispoziție nu se aplică totuși în cazul în care, din cauza unor titluri istorice sau altor împrejurări

speciale, este necesar ca marea teritorială a celor două state să fie delimitată în alt mod.117

Zona contiguă reprezintă fâșia de mare adiacentă a mării teritoriale, având lățimea de 12 mile

marine, măsurată de la limita exterioară a acesteia către larg, reprezentând 24 mile marine

măsurate de la liniile de bază. Zona contiguă nu poate să se intindă peste 12 mile marine pornind

de la linia de bază care deservește ca punct de plecare măsurarea lățimii mării teritoriale. În cazul

în care coastele a două state sunt așezate față în față sau sunt adiacente, nici unul dintre aceste două

state nu va avea dreptul, în lipsa unui acord contrar între ele, să-și extindă zona contiguă peste linia

mediană având fiecare punct la distanțe egale de punctele cele mai apropiate ale liniilor de bază de

la care este măsurată lățimea mării teritoriale a fiecăruia din aceste state118.

Potrivit legii nr. 17 din 1990̊, România a optat pentru metoda liniei celui mai mare reflux și

metoda liniilor drepte stabilind 9 puncte, cu coordonatele lor geografice și rectangulare, între care

s-au trasat 8 segmente ale liniilor de bază (A-H) de unde s-a măsurat lățimea mării teritoriale.

Stabilirea celor 9 puncte care au la bază calcule recunoscute și acceptate de principiile și normele

dreptului internațional sunt foarte importante în stabilirea liniei exterioare a mării teritoriale, care

nu este altceva decât traseul dinspre larg al liniei frontierei de stat maritime119.

116 Marin Voicu, Maria Verotti, Convenții maritime internaționale, la care România a aderat sau le-a ratificat, Editura Ex Ponto, Constanța, 1999, p. 19; Grigore Stamate, op. cit. p. 128.117 Marian Voicu, Maria Verotti, op. cit, p. 22.118 Grigore Stamate, op. cit, p. 128.119 Monitorul Oficial al României, Partea I, Acte Normative, an II, nr. 99, 9 august, 1990̊, București, p. 6.

31

În ceea ce privește marea teritorială a României articolul 2 al Legii 17/1990̊ stipula că ea urma

să se delimiteze de marea teritorială a statelor vecine prin înțelegeri cu fiecare dintre aceste state,

respectându-se cu strictețe pricipiile și normele dreptului internațional. După anul 1990̊ nu s-a

putut ajunge cu statele vecine la stabilirea limitelor laterale ale mării teritoriale motiv pentru care

în vigoare a rămas situația existentă până la acea dată. În ceea ce privește marea teritorială a

României, aceasta se desparte la nord de apele teritoriale ale Ucrainei. Conform liniei

convenționale stabilite cu fosta U.R.S.S. prin Protocolul semnat la Moscova, la 4 februarie 1948.

În mai 1948 Comisia mixtă româno-sovietică a trecut la demararea frontierei maritime „stabilind

traseul de frontieră în prelungirea canalului Musura către sud- est la 750̊m (linie dreaptă cu

orientarea 162 41\ ) de la stâlpul de frontieră 1437/1 unde s-a plantat semnul de frontieră 1438

(geamandura). De la semnul de frontieră 1438, linia de frontieră este dreaptă (cu orientare pe

unghiul 10̊2 30̊\ ), parcurgând o distanță de 21 750̊ m, până la semnul de frontieră 1439 (baliză). De

la acest semn de frontieră, traseul liniei de frontieră româno-sovietic, parcurge un itinerar circular

al limitei mării teritoriale sovietice, de 9.950̊ m pe direcția sud-est, după care, revine coincidentă

limitei exterioare a propriei mări teritoriale în punctele de unde, perpendicular pe linia de bază, are

distanța de 22,224 m (dar totalul lungimii frontierei maritime cu Ucraina este de 31,70̊0̊ m)120̊.

România a promulgat în 1996, prin Decretul nr. 327, legea privind ratificarea Convenției

Națiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay la 10̊ decembrie 1982, și

aderarea la Acordul referitor la aplicarea părții a IX-a a Convenției Națiunilor Unite asupra

dreptului mării, încheiată la New York, la 28 iulie 1994, și s-a dispus publicarea ei în Monitorul

Oficial121.

„Platoul continental”, este din punct de vedere al dreptului internațional, o componentă nouă a

oceanului planetar, care și-a găsit pentru prima dată reglementarea în Convenția omonimă din

1958. Considerat o prelungire a teritoriului național al unui stat, platoul continental este alcătuit, în

baza convenției, din fundul mării și subsolul zonelor marine care se întind dincolo de marea

teritorială pe toată întinedrea prelungirii naturale a teritoriului statului riveran, respectiv până la

limita externă a marginii continentale sau până la distanța de 20̊0̊ mile marine de la liniile de bază,

conform articolului nr. 76 al Convenției de la Montego Bay122.

120̊ Gheorghe Carp, Victor Aelenei, Gabriel Dârmon, Bogdan Țonea, Dreptul frontierei de stat, vol. I, Editura Făt Frumos, București, 1999, pp. 47-48.121 Monitorul Oficial al României, Partea I Acte Normative, an VIII, nr. 30̊0̊, 21 noiembrie, 1996, București, p. 22.122 Grigore Stamate, op. cit, p. 128.

32

În articolul nr. 77 al Convenției sus numite se stabilesc drepturile statului riveran aspura

platoului continental și anume, statul riveran își exercită drepturi suverane asupra platoului

continental în scopul exploatării lui și resurselor sale naturale. Drepturile vizate sunt exclusive, în

sensul, că dacă statul riveran nu exploatează platoul continental sau nu-i exploatează resursele

naturale nimeni nu poate să întreprindă astefel de activități, fără consimțământul său expres123.

Insulele situate în apropierea litoralului fac parte din teritoriul de stat și în astfel de situații

delimitarea în exterior a platoului continental se face de la linia de bază trasată de-a lungul

litoralului. În acest fel s-a procedat în acordurile dintre Iugoslavia și Italia (1968), privind insulele

adiacente coastei Iugoslaviei, U.R.S.S. și Finlanda (1957), în legătură cu insulele din Golful

Finic124.

Potrivit articolului 121 al Convenției din 1982, stâncile și insulele mici care nu sunt locuibile

și nu au viață economică proprie, nu au zonă economică exclusivă și nici platou continental125.

În urma Convenției asupra platoului continental, România a aderat prin Decretul nr. 253 din

1961. Articolul nr.3 din acest Decret hotărăște drepturile statelor riverane asupra platoului

continental nu aduc atingere regimului apelor de deasupra, considerate ca mare liberă, nici

spațiului aerian situat deasupra acestor ape. Decretul nr. 253, privind ratificarea de către Republica

Populară Română, a Convenției asupra mării teritoriale și zonei contigui și a Convenției asupra

mării libere, precum și aderarea Republicii Populare Române, la Convenția asupra platoului

continental, încheiate la Geneva la 29 aprilie 1958, potrivit articolelor 1 și 2 al Consiliului

Republicii Populare Române126.

„Zona economică exculsivă” este o instituție nouă a dreptului internațional cristalizată în

timpul lucrărilor Comitetului pentru utilizările pașnice ale solului și subsolului marin, dincolo de

limitele jurisdicției naționale și consacrată în Convenția de la Montego Bay adoptată în 1982 de

cea dea doua Conferință a ONU pentru dreptul mării ( 1973-1982 ), în baza căreia statul riveran

poate să-și extindă jurisdicția într-o zonă situată dincolo de marea sa teritorială și adiacentă

acesteia, cu o întindere de până la 20̊0̊ mile marine, măsurate de la liniile de bază conform

articolului 57 din Convenție127.

123 Marin Voicu, Maria Verotti, op. cit, p.48.124 Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman, Drept internațional public, Editura Șansa, București, 1994, p. 193.125 Ibidem, p. 194.126 ***Colecție de legi, decrete, hotărâri și dispoziții, Ministerul Justiției, vol. V, Editura Științifică, București, 1962, pp. 37-94.127 Grigore Stamate, op. cit, p. 129.

33

Drepturile, jurisdicția și obligațiile statului riveran în zona economică exclusivă, au fost

prevăzute în articolul 56 al Convenției de la Montego Bay: drepturi suverane în scopul exploatării

și explorării, conservării și gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului

mării, ale subsolului acestuia și ale apelor de deasupra, dar și cu privire la celelalte activități de

exploatare a zonei în scopuri economice, cum ar fi producerea de energie cu ajutorul apei, al

curenților și al vântului; amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări, cercetarea

științifică marină, protecția și conservarea mediului marin; celelalte drepturi și obligații prevăzute

de Convenție128.

În perioada 1967-1971, între România și U.R.S.S., au avut loc discuții între delegațiile la nivel

de experți, iar între 1975-1978 s-au desfășurat negocieri oficiale în privința delimitării platoului

continental. O primă neînțelegere s-a înregistrat în justificările geografice și geologice, delegația

sovietică afirmând că Insula Șerpilor are platou continental propriu. Delegația română a susținut că

nu se poate vorbi de un platou continental propriu al insulei Șerpilor, care constituie doar un vechi

rămas deasupra apelor și care se situează pe platoul continental al țărmurilor de vest ale Mării

Negre. S-ar putea vorbi despre un platou continental al insulelor înalte, atunci când între platoul

continental al țărmurilor continentale și asemenea insule ar exista în zone întinse cu adâncimi mari,

ceea ce nu este cazul cu Insula Șerpilor129.

Trecând la evidențierea factorilor istorico-juridici și pornind de la realitatea că Insula Șerpilor

nu are platou continental propriu, delegația română a susținut, la prima rundă, că ceea ce nu există

din punct de vedere geologic, nu poate fi recunoscut nici juridic. La a doua rundă de consultări, a

declarat că asemenea ridicături asupra apei, cum este Insula Șerpilor, nu ar fi normal să aibă nici

măcar mare teritorială și că, în general regimul juridic al acestei insule este neclar, apartenența ei

teritorială nefiind rezultatul Tratatului de pace din 1947. La runda din 1974, delegația noastră a

susținut că delimitarea platoului continetal ar impune o reexaminare de asamblu, din punct de

vedere al dreptului mării, al situației din nordul Mării Negre, având în vedere că linia de delimitare

a mării teritoriale și spațiului maritim stabilit pentru Insula Șerpilor s-a făcut în 1948, când țara

noastră avea ape teritoriale de 6 mile marine130̊.

128 Marin Voicu, Maria Verotti, op. cit. p. 37.129 Ioan Teșa, Controverse în cadrul negocierilor româno-sovietice privind delimitarea platoului continental și a zonei econimice exclusive, în „Marea Noastră”, an XII, nr. 3 (44) iulie-septembrie, 20̊0̊2, p. 20̊.130̊ Ibidem, p. 20̊.

34

Începând cu anul 1967 partea sovietică a propus mai multe variante de delimitare a platoului

continental: varianta sovietică din 1967 propunea o suprafață mult mai mică a platoului continetal

față de cea propusă de delegația română. Ulterior sovieticii au mai „cedat” 10̊0̊0̊ kmp, din platoul

„luat” de ei din cel care ar fi trebuit să revină României (19 octombrie, 1972). La 20̊ iulie 1975 au

mai „cedat” 845 kmp din cei „răpiți”. La 2 februarie 1976 delegația sovietică revine la oferta din

1967 (deci fără nici o „cedare”). Toate aceste variante plecând din delimitarea, de la apele

teritoriale ale Insulei Șerpilor, conform poziției sovietice prezentată la negocieri, deci nefavorabilă

părții române131.

2.2 Insula Șerpilor – bază militară sovietică (1948-1991) și ucraineană, după 1991.

Așezarea la capătul de apus și de miază-zi al marei stepe euro-asiatice, a fost un fapt de mare

însemnătate. Mai bine de o mie de ani, până la întemeierea Principatelor, am stat „în calea

răutăților”, cum spunea așa de sugestiv cronicarul Grigore Ureche, adică în calea popoarelor

migratoare, al căror drum spre sudul civilizat și cald trecea pe la noi. Și chiar după întemeierea

Principatelor, tot în noi au izbit ori turcii, ori tătarii, înainte de a se duce mai departe132.

Al doilea fapt însemnat este că pe la noi trece și chiar se termină una din marile căi

intenaționale, Dunărea. Pe această cale lesnicioasă au umblat din timpuri străvechi oamenii, fie

coborând din centrul Europei spre Mare, fie urcând spre izvoare. Cine stăpânește Dunărea în

bazinul ei inferior și mai ales gurile ei, acela joacă un rol și are o răspundere nu numai în istoria

locală, dar și în cea continentală. Părți întregi din istoria noastră, secolul al XV-lea și al XIX-lea în

special capătă adevăratul lor înțeles numai privite în legătură cu problema Dunării133.

Mulți oameni iluștri ai României au înțeles marea importanță a litoralului și a Dunării pentru

economie și securitate. Nicolae Iorga, era de părere că întreaga viață a poporului român a fost

orânduită „după ape”. Cu toate acestea, opinia publică românească n-a înțeles niciodată pe deplin

necesitatea existenței unei forțe specializate pentru apărarea intereselor ei pe mare. S-a receptat

mult mai bine necesitatea existenței trupelor de uscat și a aviației. Cauzele, sunt atât obiective cât

și subiective, subliniind doar necesitatea constituirii unei Marine Militare, cu referire la fizionomia

131 Ibidem, p. 22.132 Constantin C. Giurescu, Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Științifică, București, 1974, p. 15.133 Ibidem, p. 15.

35

ei pe termen scurt și mediu. Dezinteresul pentru crearea unei flote de război nu este un fenomen

singular. Dacă în preajma primului Război Mondial existau în lume doar câteva flote, în 1959

existau 67, în 1968, 91, în 1979 erau 135, iar la nivelulul lui 1994 numărau 143, aproape toate

statele cu ieșire la mare134 .

România a tras concluzii importante referitoare la marină, la finele celui de-al doilea Război

Mondial. În primul rând s-a demonstrat că efortul financiar al națiunii pentru crearea marinei de

război nu a fost zadarnic, deși raportul de forțe dintre flota noastră și flota rusă a Mării Negre era

de 1 la 10̊, aceasta din urmă nu a mai executat, în toată perioada războiului nici o acțiune ofensivă

asupra litoralului românesc începând cu data de 26 iunie 1941135.

După abuzurile și ilegalitățile săvârșite de sovietici în cursul anilor 1944-1948, după ce

interesele de moment și de perspectivă ale României au fost grav lezate, forțată sub multiplele ei

aspecte, a fost cea care a dominat destinul insulei, sovieticii transformând-o rapid într-o bază

militară cheie pentru sistemul lor geostrategic. Beneficiind de o poziției geografică și stategică de

excepție, pentru zona gurilor Dunării, pentru bazinul nord-vestic al Mării Negre, pentru această

mare în ansamblul său, importanța militară a insulei, în deceniile care au urmat după anexarea ei, a

sporit continuu, acest proces cunoscând o oarecare diminuare abia în ultimii ani. Potențialul militar

al insulei rămâne, indiferent de instalațiile militare sau lipsa acestora de pe arealul ei, poziția

geostrategică a insulei fac, ca potențialul său militar latent să poată fi valorificat, la nevoie, rapid și

eficient136.

Retragera trupelor sovietice de pe teritoriul României, în 1958, ca urmare a negocierilor

purtate de Gheorghe Gheorghiu- Dej cu N.S. Hrusciov, a permis o nouă abordare a politicii noaste

externe, conturată în 1964 și promovată în anii care au urmat. A fost respins „planul Valev”, care

viza accentuarea subordonării economice a României, într-o formulă integraționistă; au fost

combătute teoriile „aparteneței la lumea slavă”, reafirmându-se latinitatea poporului român, iar în

planul relațiilor internaționale s-au pus în discuție actele de putere ale dictaturii staliniste, inclusiv

cel prin care Insula Șerpilor a fost preluată de U.R.S.S. în 1948. Diplomația română din anii 1970̊-

1980̊, a contestat actul prin care Insula Șerpilor „a intrat în cadrul Uniunii Sovietice”137 .

134 Traian Atanasiu ( coord.), op. cit, p. 116.135 Ibidem, p. 117.136 Dominuț Pădureanu, op. cit. p. 370̊.137 Dumitru Mazilu, Insula Șerpilor: statut juridic, evoluții istorice, în „Dosarele istoriei”, nr. 2 (54), 20̊0̊1, p. 53.

36

Insistența părții sovietice asupra impunerii actului de putere din 1948 se explică și prin

„implicațiile pe care Insula Șerpilor le are asupra delimitării spațiilor maritime din Marea Neagră”.

Consecințele recunoașterii „statutului Insulei din 1948” se concretizează în restrângerea „spațiilor

maritime care se cuvin de drept României în Marea Neagră”. Preluarea Insulei care este de drept

teritoriu românesc, „viza extinderea spațiilor maritime ale Uniunii Sovietice până la apropierea

coastelor României”, ceea ce reprezenta un obiectiv militar strategic al puterii de la Răsărit138

Între Ucraina și Rusia există și astăzi o serie de de probleme nerezolvate în fapt, ceea ce

reactualizează documentul prezent: Crimeea, Sevastopol, regiunile de sud-est ale Ucrainei, cu

ieșire la Marea Neagră unde a fost „pompată” masiv populație rusească, nu fac decât să readucă în

istorie un fapt cert: interesul geostrategic al Rusiei în spațiul balcanic. Basarabia și Dobrogea în

mod evident, funcționează ca veritabile coridoare de trecere. La nivelul N.A.T.O. este slab

percepută o realitate: în Basarabia ori Transnistria nu se joacă soarta unor regiuni periferice ale

Europei. Dovada? Bazele militare rusești din Transnistria, Tiraspol, Bolgrad, Artaz, ori Insula

Șerpilor. Deși aparent pustie, Insula Șerpilor se pare că include două puternice radare, deservite de

o forță de 30̊ de militari. Aparent nimic deosebit. Totuși radarele „văd” tot ce se mișcă în bazinul

Dunării de Jos, Balcani și Europa Centrală139.

Un al doilea radar „bate” peste Mediterana, monitorizând totul, până pe coasta nord-africană

și Orientul Apropiat (inclusiv Israel). În comparație cu seninătatea aparentă a Insulei Șerpilor,

nimeni n-ar bănui asemenea „întrezărit”. Un cablu telefonic sofisticat leagă insula de Odessa, dar și

de „Centrul de dirijare electronică și de sistematizare a informațiilor” amplasat la Tighina. Centru

care poate lansa, în orice moment, rachete balistice. Baza disimulată pe insulă este păzită, în

permanență, de câteva submarine, de vedetele rapide și de patrulare ale grănicerilor. Din această

perspectivă, se poate spune că, raportul ultra secret prezentat devine cât se poate de coerent și

actual. „Coridorul” geostrategic al Rusiei- Basarabia, Dobrogea (Insula Șerpilor), Balcani- indică o

posibilă deplasare de atenție și accent politic140̊ .

Cu toate că nu a fost cuprinsă în Tratatul de pace ca teritoriu care trece de la România la

U.R.S.S., insula a fost predată celui din urmă stat cu un simplu proces-verbal. Acum ea aparține de

Ucraina. Având mare teritorială, insulei trebuie să-i revină din platoul continental, o importantă

138 Ibidem, p. 53.139 Vladimir Alexe, Cu mai bine de 70 de ani în urmă, Kremlinul punea la punct planul unei Cecenii în Dobrogea, în „România Liberă”, nr. 2388, 4 februarie, 1998, p. 2.140̊ Ibidem, p. 2.

37

parte a zonei economice. Importantă nu atât prin mărime, care nu-i nici ea de neglijat, ci mai ales

prin aceea că în subsolul mării de acolo sunt numeroase pungi de petrol. Și din punct de vedere

militar este un loc important, de pe insulă, cu radiolocatoare specializate se pot face observații

până la distanță apreciabilă141.

În concepția României înfățișată și dezvoltată în cursul dezbaterilor Conferinței, „o insuliță

este deci o ridicătură naturală de pământ, cu o suprafață mai mică decât un kilometru pătrat,

înconjurată de apă, care rămâne descoperită în timpul fluxului”. România a demonstrat în timpul

analizei efectuate că „un stat nu poate să invoace existența în vreo zonă maritimă a insulițelor sau

insulelor similare insulițelor în scopul extinderii spațiilor maritime”. Având în vedere diversitatea

situațiilor concrete „România a subliniat că, în cazul în care asemenea proeminențe ale fundului

mării, sunt situate foarte aproape de limita exterioară a platoului continental sau zonei economice,

extinderea zonelor de securitate sau a apelor teritoriale trebuie să se facă prin acord cu statul sau

statele vecine, sau, unde este cazul, cu Autoritatea Internațională, având în vedere toți factorii

geografici, geologici și de altă natură relevanți. Spațiile maritime ale unor asemenea ridicături de

teren situate în zona internațională a teritoriilor submarine, „trebuie să fie determinate prin acord

cu Autoritatea internațională pentru acea zonă”. S-a susținut că orice insulă este o parte intergantă

a teritoriului statului. Desigur, aceasta privește insula în înțelesul desprins în urma dezbaterilor

conferinței, și nu orice ridicătură de teren. Deci, pentru a determina regimul juridic al insulelor și

insulițelor este necesar să se ia în considerare toate circumstațele existente și să se stabilească

criterii precise, care să permită respectarea și aplicarea principiilor echității, tot în determinarea

spațiilor maritime respective, cât și în clarificarea lor142.

De ce are mare teritorială? La Conferința Internațională asupra dreptului mării s-a susținut (și

de către delegația română ), ca insulele nelocuite să nu aibă mare teritorială. Sovieticii au susținut

că Insula Șerpilor este locuită, luând măsura întocmirii de buletine de identitate cu domiciliul în

localitatea Z.O. pentru cei câțiva paznici de la far și pentru militarii care deservesc complexul

radiolocatoarelor de observare navală și aeriană dislocate acolo143.

Surse militare ruse au dezvăluit intenția Ucrainei de creare a unei flote militare de intimidare a

României. În ediția de sâmbătă, 2 noiembrie, 1996, a cotidianului moscovit „Sevdonia”, sunt

141 Petre George, Eseu despre ieșire la mare, în „ Marea Noastră”, an VII, nr. 22, 1997, p. 11.142 Dumitru Mazilu, Dreptul mării. Temdințe și orientări contemporane, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1980̊, pp. 48-49.143 Ibidem, p. 11.

38

citate surse confidențiale din Statul Major al flotei militare ruse care dezvăluie faptul că Ucraina a

solicitat, pe durata ultimei runde de negocieri cu Rusia asupra împărțirii Flotei Mării Negre, un

important număr de vedete rapide purtătoare de rachete, cerere al cărei scop este constituirea unei

flote militare de intimidare a României. Este specificată chiar și o declarație a viceamiralului

ucrainean, Vladimir Bezkorovoinîi, făcută în timpul negocierilor, care menționează că vedetele

rapide de tip R-10̊9 sunt necesare flotei ucrainiene, deoarece, constituie cel mai eficient mijloc de

intimidare a României, stat care, în opinia ofițerului ucrainean, are pretenții teritoriale asupra

Insulei Șerpilor144.

Medierea în cadrul conflictului balcanic constituie contextul nemijlocit ce evidențiază prim-

planul în care, în virtutea intereselor pe termen lung, în această zonă tradițional prioritară, Rusia

situează problema controlului asupra forțelor navale din Marea Neagră, asupra Crimeei și implicit

asupra Mării Negre, ca pe un „drept istoric” derivat din „Testamentul ” lui Petru cel mare145.

În perioada 1967-1987, între România și U.R.S.S., au avut loc zece runde de negocieri privind

delimitarea platoului continetal, timp în care pozițiile celor două părți s-au armonizat întrucâtva.

Astfel teritoriul, aflat în dispută s-a restrâns cu aproximativ 1/3 față de cel existent la începutul

tratativelor. În timp ce U.R.S.S. solicita o delimitare pe echidistanță între litoralul românesc și

Insula Șerpilor, Ucraina, pretinde o linie de delimitare trasată mai aproape de litoralul românesc.

Delagația română a invocat Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării 9 din 1982, (și

intrată în vigoare în 1996 ), și cere să se recurgă la metodologia aplicată, în astfel de cazuri, de

către Curtea Internațională de Justiție de la Haga. În acest sens pricipiul echidistanței ia în seamă

Insula Șerpilor. Prin aplicarea corectă a principiilor internaționale de delimitare această zonă ar

trebui să revină României, dar o revenică Ucraina146.

Ucraina dispune de următoarele baze navale: Sevastopol, Donuzlav, Odesa, Nikolaev,

Feodosia, Izmail, Balaklava, Kerci. Flota este compusă din submarine, 3 nave de luptă, 4 fegate (1

de tip Krivak II, 2 Krivak III, 1 Petya), 9 nave de patrulare (3 tip Grișa, 1 Pauk, $ Matka, 1 Sokol),

3 nave dragoare (2 tip Yurka, 1 Ivaghenia), 7 nave amfibii (1 tip Alligator, 1 Ropucia, 4 Pomornik,

1 Polnosni), 9 nave auxiliare, 3 nave de cerecetare Kamciatka, 5 nave de aprovizionare (2 tip

144 ***Surse militare ruse dezvăluie intenția Ucrainei de creare a unei flote militare de întimidare a României, în „Jurnalul Național”, 12 noiembrie, 1996, p. 16.145 Traian Atanasiu ( coord), op. cit, p. 20̊9.146 Petre Georgescu, Aspecte ale negocierilor româno-ucrainene în legătură cu delimitarea platoului continetal, în „Marea Noastră”, an XII, nr 3 (44), iulie septembrie, 20̊0̊2, p. 21.

39

VitegradesII, 1 Lama, 1 Moma, 1 Primore), 1 navă instalare giamanduri- Kastan, aviație maritimă:

32 MIG- 29, 66 SU-17, 44 SU-25, 39 TU- 22M, 2 batalioane de infanterie marină (1250̊)147 .

Pe insulă este amplasată o unitate de grănicieri. „Înainte” aprovizionarea ei era făcută de flota

marină sovietică din Marea Neagră. În ultimii ani aceste funcții nu au mai fost îndeplinite de

nimeni. De aceea Ucraina a fost nevoită să efectueze operațiuni de reconstrucție. Acestea se

datorează uzurii falezei și a diferitelor mijloace de tehnică; dar lucrările care se desfășoară acum pe

insulă sunt pure operațiuni de reparații, de întreținere. Din moment ce infrastructura s-a deteriorat

s-au impus unele lucrări. Pentru Ucraina, Insula Șerpilor, are o importanță națională nu numai din

punct de vedere economic148.

Retrospectiva istorică și geostrategică a Dobrogei nu este doar o secvență a istoriei poporului

român sau a „problemei orientale”, ci însuși miezul ce a concentrat succesiunea evenimentelor

escaladate în timp și spațiu din secolul al XIX-lea și din plan regional către ansamblul continental.

În acest sens, Dobrogea dintr-un barometru al echilibrului de forțe din acestă zonă geostrategică

circumscrisă secole de-a rândul geopoliticii „problemei orientale”, deasemenea, odată cu integrarea

în structurile statale românești, o componentă a programului de interes strategic național dar și

tradițional european149.

Analiza istorică demonstrează, iar analiștii și militarii întăresc prin studiile lor că, întreg

spațiul românesc se situează la răscrucea marilor zone de zone geopolitice și mondiale. Totodată,

dispunerea sa în spațiu îi oferă accesul omnidirecțional asupra zonelor interioare ale Europei și

Orientului Mijlociu, până la periferia acestora. În acest cadru, se poate evindenția că elementele

geografice de importanță majoră care definesc dimensiunile geopolitice ale României, lanțul

Carpaților, gurile Dunării și accesul la Marea Neagră, două aparțin Dobrogei. Este suficient să

privim originea săgeților care se intersectează în sud-estul României, care marchează proiecția

intereselor unor state, și vom avea imaginea ariei de dispută geostrategică asupra Dobrogei de ieri,

ca și de azi150̊.

Purtătorul de cuvânt al M.A.E român la acea vreme, Mircea Geoană, a declarat că „nu văd în

ce măsură mărirea efectivelor militare poate afecta relațiile și dialogul diplomatic româno-

147 Traian Atanasiu ( coord), op. cit, p. 20̊9.148 Cristina Zărnescu, Nici românii, nici ucrainenii nu au descoperit comori pe Insula Șerpilor, în „Ziua”, nr. 531, 15 martie, 1996, p. 4.149 Ion Muntean,Considerații de ordin geostrategic asupra evoluției Dobrogei în cadrul „Problemei orientale”, în „Anuar de studii de politică de apărare, teorie, doctrină, artă și istorie militară”, Editura Vasile Cârlova, București, 1996, p. 68.150̊ Ibidem, p. 69.

40̊

ucrainean”, solicitat să comenteze o știre apărută în presă conform căreia Kievul intenționează să-

și „dezvolte mai activ infrastructura militară pe Insula Șerpilor”. Că totul merge bine o dovedesc și

demersurile în curs pentru perfectarea unei întâlniri între premierii celor două state151 .

Insula și-a dobândit notorietatea nu prin numărul mare de șerpi neveninoși care o locuisec, cât

prin importantele rezerve de petrol și gaze naturale ce se află în platoul său continental. Estimări

preliminare indică situarea rezervelor de hidrocarburi la o adâncime de 2,5 km. Experții evaluează

aceste depozite subterane la circa 10̊ milioane de tone de petrol și 10̊ miliarde de metri cubi de

gaze. În opinia lor, „exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din zona Insulei Șerpilor, ar putea

ajunge la o rentabilitate industrială de 40̊%152.

Dintre statele limitrofe Mării Negre, doar românii și georgienii nu au cucerit ieșirea la mare, ei

s-au aflat la mare de la începuturile existenței lor. În urma războiului purtat înpotriva turcilor în

1768-1774, Rusia, a obținut ieșirea la Marea Neagră. Rusia, a cedat mult mai târziu, Ucrainei

peninsula Crimeea, zona Odessei, și cea din sudul ei, până la vărsarea brațului Chilia în mare. În

timp ca alte popoare au cucerit ieșirea la Marea Neagră, românii au fost obligați doar să o apere153.

Delimitarea graniței maritime și departajarea platoului continental, precum și a zonelor

economice exclusive din Marea Neagră, sunt probleme spinoase care ar fi trebuit rezolvate încă din

1999. Termenul fusese stabilit în urma semnării Tratatului de bază româno-ucrainean. De atunci

negocierile la diverse niveluri au continuat fără rezultate palpabile. În stabilirea graniței pe mare,

Kievul insistă asupra respectării frontierei existente în momentul proclamării independenței

Ucrainei, 1991, care era aceeași cu cea prevăzută în tratatul româno-sovietic din 1961. În general,

analiștii atât cei români cât și cei ucrainieni, au considerat că autoritățile de la Kiev au tras de

timp în mod premeditat, în așteptarea summit-ului N.A.T.O. de la Praga din noiembrie 20̊0̊2,

sperând ca Bucureștiul să devină mai maleabil, așa cum s-a întâmplat înainte de summit-ul de la

Madrid din 1997. Întrucât lipsa de pretenții teritoriale este una din condițiile de aderare la Alianța

Nord-Atlantică, România ar fi putut, în opinia unor analiști de la Kiev, să recunoască dreptul de

facto (situație opusă unei situații de drept, căreia nu i s-a recunoscut consacrarea juridică necesară)

al Ucrainei la Insula Șerpilor154.

151 ***M.A.E. n-are nimic de zis împotriva măririi efectivelor militare ucrainene pe Insula Șerpilor, în „Adevărul”, 21 decembrie, 1995, p. 10̊.152 Lilia Traci, Mirosul de petrol al Insulei Șerpilor, în „Lumea Magazin”, an X, nr. 10̊ ( 114 ), 20̊0̊2, p. 10̊.153 Petre George, op. cit, p. 11.154 Lilia Traci, op, cit, p. 10̊.

41

Dialogul româno-ucrainean a pus accentul în general, pe cooperarea economică dintre cele

două state. Este, poate, singurul domeniu în care părțile au înregistrat o evoluție satisfăcătoare. În

declarația comună semnată de șeful statului ucrainean, Leonid Kucima, și de președintele Ion

Iliescu, după încheierea convorbirilor oficiale, părțile au convenit totuși asupra unui termen: 1

iunie 20̊0̊3, dată limită până la care trebuie să se rezolve problemele de litigii și să se semneze un

acord privind delimitarea granițelor. La conferința comună de presă, președintele Kucima a opinat

că, discuțiile nu au fost ușoare, dar s-a înregistrat un progres. Mai direct, președintele Iliescu, deși

și-a exprimat dorința ca vizita să-i fie interpretată drept un semnal pozitiv pentru relansarea

relațiilor bilaterale, a afirmat că în cazul în care părțile nu vor ajunge la un consens până la data

stabilită, delimitarea granițelor maritime, și implicit, a statutului Insulei Șerpilor care ar fi supuse

atenției unui arbitraj internațional155.

Pentru a-și justifica încapacitatea de a apăra interesele naționale ale poporului român, puterea

instaurată în noiembrie 1996, a lansat teza „sacrificiilor istorice”. Este evident că o asemena teză a

dus la „perpetuarea nedreptății pentru această țară și pentru oamenii din ținuturile anexate de

puterea stalinistă”. „Sacrificiile istorice” repezintă o concepție pusă în slujba menținerii efectelor

actelor de forță la care a recurs puterea de la Răsărit. Contrar poziției adoptată de țara nostră, la 28

noiembrie 1991, prin declarația Parlamentului privind referendumul din Ucraina din 1 decembrie

1991, în care se preciza că acesta „nu poate avea valabilitate ” în privința teritoriilor „anexate

abuziv de fosta U.R.S.S.”, puterea de la București a semnat un Tratat prin care recunoaște abuzul

stalinist și chiar îl justifică potrivit concepției „sacrificiilor istorice”156 .

Cea de-a treisprezecea rundă de negocieri la nivel de experți cu privire la situația litigioasă a

insulei, care trebuia să se desfășoare înaintea vizitei șefului statului român la Kiev, nu a mai avut

loc. Singurul fapt pozitiv este că ambele părți sunt interesate să gestioneze conflictul diplomatic cu

„mănuși albe”, și să nu deterioreze relațiile bilaterale. Într-o conferință de presă, secretarul

Consiliul Securității și Apărării din Ucraina, Evgheni Marciuk, a anunțat că insula va fi

demilitarizată, urmând ca toate dispozitivele militare și trupele de acolo să fie retrase. În prezent,

pe insulă se află o companie de în artilerie antiaeriană. Oficialul ucrainean a recunoscut că Insula

Șerpilor constituie „o problemă strategică”, dar a precizat că, în opinia sa, nu vor exista probleme

cu România în privința acesteia157.

155 Ibidem, p. 11. 156 Dumitru Mazilu, op. cit. în „ Dosarele istoriei”, nr. 2 (54), 20̊0̊1, p. 54.157 Ion Munteanu, op. cit. p. 78.

42

Kievul a anunțat că vrea să transforme „stânca locuită de șerpi și militari ucraineni” într-un

obiectiv turistic. Pare îndoielnică dezvoltarea turismului pe o insulă fie ea și „în curs de

demilitarizare” pe care rămân destul de multe obiective strategice. Singurele atracții în afară de

peisajul marin, ar fi vechiul far, construit de turci, dar care nu excelează în originalitate, și cel mai

mare radar din Europa158.

Un paradox odată cu demilitarizarea insulei se va mări efectivul de grănicieri la 50̊ de

persoane, a anunțat Pavel Șișolin, adjunctul președintelui Comitetului pentru frontiera de stat, șeful

Statului Major al forțelor de grănicieri din Ucraina. Un număr oarecare de militari vor rămâne

totuși pe insulă pentru „îndeplinirea unor funcții specifice”, l-a completat într-un interviu, șeful său

direct Nikolai Litvin. Ulterior, președintele Comitetului pentru forntiera de stat a trebuit să revină

asupra celor spuse, asigurând că de pe insulă au fost retrase toate trupele aeriene. Afirmația lui a

contrazis astfel o declarație a șefului serviciului de presă al Forțelor antiaeriene ucrainene Serghei

Azîkin, care susținea că pe insulă ar fi rămas o companie de radiolocație, care va fi și ea redislocată

pe continent până la sfârșitul anului 20̊0̊2, deoarece stația de radiolocație va fi demontată. Unitatea

a spus, el, a îndeplinit sarcini specifice, când Ucraina a oferit coridor aerian avioanelor N.A.T.O.

pentru intervenția în Afganistan. Secretarul de presă a nuanțat declarațiile precedente, subliniind că

sunt retrase „doar unitățile ale căror funcții se suprapun”. Indirect, el confirmă inteția guvernului

ucrainean de a menține trupe pe insula „demilitarizată”159 .

Este probabil că atât N.A.T.O. cât și S.U.A., în dorința de a diminua controlul rusesc în Marea

Neagră să fi acționat deja în favoarea împărțirii flotei, exercitând presiuni în acest sens împotriva

Rusiei și Ucrainei. Astfel, soluționarea conjugată și pe termen scurt sau mediu a problematicii

Flotei Mării Negre și a statutului teritoriului bazelor navale și militare subordonate acesteia aflate

pe teritoriul Ucrainei. Datorită faptului că dispune de forțe navale proprii capabilă să țină sub

control marea teritorială și să impună respectarea drepturilor suverane în zona economică

exclusivă, se poate presupune o întărire a prezenței militare a Ucrainei în zona Insulei Șerpilor, ca

un semnal al intrasingenței față de punerea în discuție a statutului acesteia160̊ .

Conform Tratatului dintre cele două țări, cele două părți au convenit că nici un stat nu va

exploata în mod unilateral posibilitatea încheireii unor aranjamente pentru o exploatare în comun.

După părerea noastră, este o lacună a Tratatului, că nu se referă și la neexploatarea unilaterală a

158 Lilia Traci, op. cit. p. 11.159 Ibidem.160̊ Traian Atanasiu ( coord), op. cit, p. 211-213.

43

zăcămintelor aflate acolo, în subsolul mării. Ucraina a forat deja cel puțin două puțuri petroliere

după semnarea Tratatului161.

Capitolul III

CONSECINȚELE DOCUMENTELOR ROMÂNO-UCRAINENE SEMNATE

LA 05 IUNIE 1997 ȘI ALE ACUALULUI STATUT AL INSULEI ȘERPILOR

La 24 decembrie 1989, Congresul al II-lea al Deputaților Poporului din U.R.S.S. aproba

aprecierea politică și juridică a Pactului de Neagresiune sovieto-german din anul 1939. La 23

august 1939, Molotov și Ribbentrop au semnat două documente: Pactul de Neagresiune, publicat a

doua zi și ratificat de Parlamentul de la Moscova la 31 august 1939, și Protocolul Adițional Secret,

a cărui existență Uniunea Sovietică a contestat-o, inclusiv în perioada Gorbacoiv, până când

cancelarul Kohl a trimis la Moscova microfilmul păstrat în arhivele germane. Congresul apreciază

protocoalele secrete ca fiind lipsite de orice bază juridică, nule din momentul semnării lor.

Protocoalele au fost utilizate de către Stalin și acoliții săi pentru acte de forță și ultimatumuri

adresate altor state. Congresul a dat o apreciere diferită celor două documente: „Congresul

consideră că încheierea Pactului de Neagresiune nu a ieșit din cadrul normelor dreptului

internațional. Însă, atât încheierea pactului cât și în cursul procesului ratificării sale, a fost ascuns

161 Petre Georgescu, op. cit., în „ Marea Nostră”, an XII, nr 3 (44), 20̊0̊2, p. 21.44

faptul că, în același timp cu pactul, a fost semnat și protocolul adițional secret, care fixa sferele de

influență ale părților semnatare, de la Marea Baltică la Marea Neagră, din Finlanda până în

Basarabia. „Congresul constată că protocolul din 23 august 1939, precum și alte protocoale secrete

semnate cu Germania în anii 1939-1941... contravin, din punct de vedere juridic, drepturilor la

suveranitate și independență ale unor terțe state...””162.

Având în vedere această ultimă frază, condamnarea Protocolului Secret de la 23 august 1939

este și o condamnare a actelor de forță și a ultimatumurilor care i-au urmat. R.S.S. Ucraineană și-a

asumat, și ea, prin votul deputaților săi, această condamnare. Refuzul negociatorilor ucraineni de a

introduce în preambului Tratatului de bază condamnarea Pactului, mai precis a Protocolului Secret,

este explicabil: R.S.S. Ucraineană, Ucraina de azi, este principala beneficiară a politicii de forță a

Uniunii Sovietice, politică începută și făcută posibilă prin semnarea Protocolului Secret. Status-

quo-ul (situație existentă sau care a existat la un moment dat, în raport cu care se apreciază efectele

unui tratat) postbelic este o consecință a încălcării normelor de drept internațional de către

Germania și Uniunea Sovietică, iar Tratatele de Pace de după război consfințesc acest status-quo.

Recunoașterea de către Uniunea Sovietică a existenței Protocolului Secret și condamnarea lui de

către Congresul Deputaților Poporului implică reevaluarea tuturor anexiunilor Uniunii Sovietice și

ar fi putut să stea la baza unui proces diplomatic care să ducă la contestarea Tratatului de la

Paris163.

Abia peste un an și jumătate, la 24 iunie 1991, este dată Declarația Parlamentului României

privind Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele acestuia pentru țara noastră „în numele

poporului roman, Parlamentul condamnă acest Pact ca fiind ab initio (de la început) nul și

neavenit”. În mediile politice românești s-a vehiculat ideea că o condamnare a Pactului Molotov-

Ribbentrop (de fapt a Protocolului Secret) în textul Tratatului de bază ar reprezenta „o reparație

morală oferită României”. De o reparație morală, în schimbul recunoașterii de jure (de drept) a

suveranității Ucrainei asupra Teritoriilor Ocupate, ne putem lipsi. Desigur experții, atât ai noștri cât

și cei ucraineni, știu că ar fi fost mai mult decât atât164.

Într-o succesiune logică și naturală, parlamentele Țărilor Baltice și cel de la Chișinău nu au

întârziat să-și precizeze atitudinea față de Pactul de Neagresiune și Protocolul Adițional Secret.

162 Tiberiu Tudor, Istoria dramatică a teritoriilor românești ocupate. Tratatul cu Ucraina 1997, Editura Albatros, București, 20̊0̊4, p. 148.163 Ibidem, p.150̊.164 Ibidem, p.151.

45

Astfel, Parlamentul de la Chișinău în hotărârea adoptată la 23 iunie 1990̊ își însușea concluziile

Avizului comisiei pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului soviet-german de Neagresiune și

a Protocolului Adițional Secret din 23 august 1939, precizând că acest ultim document

„contravenea principiilor fundamentale unanim recunoscute și normelor fundamentale ale

dreptului internațional, întrucât decidea soarta unor state terțe fără participarea lor”, motiv pentru

care alianța Ribbentrop-Molotov este declarată nulă din momentul semnării ei165.

Acordul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, prin care s-au împărțit sferele de influență

din Estul Europei între Uniunea Sovietică și Germania și care în Protocolul Adițional Secret la

punctual 3 sublinia „intresul Uniunii Sovietice pentru Basarabia”, stimulând apetitul agresiv a lui

Hitler și grăbind declanșarea celui de-al doilea Război Mondial, este „ab initio” (de la început)

lovit de nulitate, fiind contrar normelor și principiilor fundamentale ale dreptului internațional.

Nulitatea acordului Molotov-Ribbentrop a fost demonstrată din însăși momentul încheierii și

executării dispozițiilor sale prin dezvăluirea agresiunii concentrate germane-sovietice împotriva

Poloniei și împărțirea acesteia, ocuparea țărilor Baltice, a Basarabiei și Bucovinei de Nord, de către

U.R.S.S., și apoi agresiunea germană contra acesteia166.

Anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, vechi și străvechi pământ românesc, de către

U.R.S.S. în iunie 1940̊, constituie un caz tipic de folosire a forței împotriva integrității teritoriale și

independenței de stat a României, de încălcare flagrantă a acordurilor bilateral și multilaterale

opozabile ambelor state, a principiilor și normelor unanim admise ale dreptului internațional.

Dreptul internațional nu recunoaște în nici o situație, nici un tratat, nici o anexiune teritorială

obținută prin folosirea forței sau menținerea cu forța, impunându-se cu necesitate restabilirea

situației anterioare „statu quo ante” (modul cum au fost lucrurile înainte) 167.

Mihai Iacobescu într-o ședință a Forului Legislativ al Parlamentului României cu privire la

problema Basarabiei, Bucovinei și Insulei Șerpilor a susținut următorul discurs: „La una dintre

ultimele întâlniri pe care le-am avut noi, profesorii cu cadrele de istorie din învățământul

superior, domnul Ilie Ceaușescu, care avea uneori o atitudine foarte antisovietică, ne-a explicat că

printr-un telefon de la Moscova și prin acceptul Anei Pauker, adusă, așa cum spunea Marin

165 Vasile Diacon, Reintregirea, Basarabia, Bucovina și Insula Șerpilor în dezbateri ale Parlamentului României, Editura, Unirea, Iași, 1992, p.288.166 Ion Grecescu, Nulitatea acordului Ribbentrop-Molotov și a consecințelor sale asupra Basarabiei, comunicare prezentată la Conferința Internațională de la Chișinău, în „ Nicolae Titulescu- Basarabia pământ românesc”,ediție îngrijită de Ion Grecesu, Editura Rum-Irina, București, 1992, pp. 10̊8-10̊9.167 Ibidem, p. 110̊.

46

Preda, în „furgoanele armatei sovietice”. Da, această armată a ofițerilor ruși și această

transfugă, care a stat câtăva vreme acolo la Moscova, a cedat rușilor Insula Șerpilor, fără

acceptul guvernului și fără consultarea poporului român. Și astfel, Insula Șerpilor a fost

transformată în bază militară sovietică. Ar fi spre onoarea Senatului ca în acest climat nou în care

imperiul lui Stalin pârâie din toate încheieturile, să se pună la Haga sau la Geneva problema

retrocedării insulei, dacă este nevoie. Pentru că în problema Basarabiei și în problema Bucovinei

de Nord se știe public de acel trist târg dintre Ribbentrop și Molotov, din 1939, dintre Hitler și

Stalin. Pentru Insula Șerpilor, însă nu există nici un act istoric, este pur și simplu un abuz care

trebuie înlăturat tocmai fiindcă ne aduce mari dificultăți în prezent”168. Domnul Iacobescu prin

acest discurs scotea încă odată în evidență faptul că ucraienii își doresc ceea ce de drept nu le

aparținea și nu ar fi trebuit să le aparțină, cerând totodată autorităților române să ceară retrocedarea

teritorilor luate ilegal de ruși cu ajutorul „complicilor” români.

Romulus Vulpescu în completarea aceleeași ședințe, afirmă că „ trebuie să punem piciorul în

prag. Pentru totdeauna. Oricum, marea șandrama pârâie, dar nu din cauza asta trebuie să fim

fermi. Ci pentru că „anexarea” Insulei Șerpilor, ștergerea ei de pe hârtiile românești, este un furt

calificat”169.

Proiectul Codului de drept internațional, a fost definitivat de Comisia de drept intenațional în

1954, dar nu a ajuns în dezbaterea Adunării Generale a O.N.U., deoarece aceasta a fost amânată

până la adoptarea definiției agresiunii (1974). Proiectul Comisiei a fost criticat în literatura

juridică. S-a susținut că acest proiect s-a îndepărtat de lucrările grupului de juriști specializați în

domeniul dreptului internațional penal în curs de formare, așa cum fusese stabilit prin rezoluția

Adunării Generale a Națiunilor Unite în decembrie 1946. Proiectul din 1954 nu ar fi decât un

decepționant amalgam de principii ale Satutului de la Nüremberg din 1945, ba chiar o dare înapoi

cu privire la unele puncte, în mod stângaci juxtapuse ce cele ale Convenției din 1948 asupra

genocidului. Fără un plan în asamblu și fără profunzime, nici caracter exhaustiv, ignorând aportul

decisiv al doctrinei și al jurisprudenței, proiectul nu ar fi putut inspira încredere statelor membre.

Toți penaliștii calificați pentru a-și spune cuvântul, în frunte cu Pella, Dautricourt, Ripolles, Rӧling

și Glaser, au constatat că suntem încă departe de marele „Cod criminal internațional” întrevăzut de

Adunarea Generală și vizat de juriști170̊ .

168 Vasile Diacon, op. cit.p. 24.169 Ibidem, p. 26.170̊ Grigore Geamănu, Drept internațional public, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 531.

47

Reluarea lucrărilor Adunării Generale asupra Codului crimelor contra păcii și securității

umanității, îndeosebi cu începere din 1978, nu progresează însă în mod satisfăcător, deși ideea

elaborării codului este susținută de marea majoritate a statelor membre, țările în curs de dezvoltare

și țările socialiste. Pornind de la tradiția studiului dreptului internațional penal inaugurat de V.V.

Pella, și îndeosebi de la rolul preventiv al unui asemenea cod în condițiile apărării situației

internaționale, ale caracterului fundamental al problemei păcii sau războiului, România susține în

mod consecvent necesitatea elaborării codului171.

Așa cum se consideră în literatura de specialitate, toate tratatele încheiate între două state,

devin nule ca urmare a dispariției uneia din părțile contractante, cu excepția cazului când ele trec în

sarcina statului care succede celui dispărut. Este motivul pentru care toate tratatele politice, cum

sunt cele de alianță, garanții, neutralitate și altele asemenea devin nule. O schimbare subsecventă

în statutul uneia din părțile cotractante care ar deveni parte a altui stat, constituie o cauză de

anulare ipso facto (implicit) a tratatelor. Fiecare caz trebuie examinat în lumina elementelor și

datelor sale specifice, deoarece nu există nici o regulă generală referitoare la chestiunea de a ști

când se poate considera o asemenea schimbare de statut a avut loc sau în ceea ce privește tratatele

anulate ca efect al unei astfel de schimbări. Atunci când, de exemplu, un stat devine membru a unei

federații de state toate tratatele sale de alianță sunt ipso facto (de la sine înțeles) anulate, dat fiind

că în acest caz atribuțiile privind declararea stării de război revin statului federal, iar nu entităților

sale componente. Trebuie însă precizat că schimbările de guvernare, ca și cele ce intervin în

Constituția unui stat, nu au nici un efect asupra continuării validității obligațiilor sale

internaționale172.

Problema schimbării fundamentale a împrejurărilor sau clauza rebus sic stantibus, (expresie

latină utilizată pentru a denumi clauza conform căreia vor apărea evenimente neprevăzute de

natură a schimba condițiile contractuale, se va menține situația existentă la momentul încheierii

convenției), este una dintre cele mai complexe și controversate ale dreptului internațional. Prin

această clauză se are în vedere posibilitatea subînțeleasă de care beneficiază orice parte la un tratat

de a se dezangaja de prevederile acestuia în condițiile în care s-a produs o schimbare fundamentală

a împrejurărilor existente în momentul încheierii tratatului și care au condiționat încheierea sa.

Adepții clauzei rebus sic stantibus susțin că această clauză trebuie să acționeze în mod necesar și

171Ibidem, p.531.172 Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, op. cit. p. 90̊.

48

firesc din moment ce înseși circumstanțele avute în vedere de către părți s-au schimbat radical și

este posibilă efectuarea prestațiilor care ar decurge în mod normal din prevederile tratatului

menționat. În motivarea clauzei rebus sic stantibus, s-a invocat fie existența unei clauze subînțelese

care s-ar întemeia pe dreptul de conservare, pe dreptul de necesitate sau interesele vitale ale

statului, fie survenirea unui eveniment neprevăzut de natură să ducă în mod necesar la readoptarea

convențională sau jurisdicțională a înțelegerilor dintre părți173.

Guvernul României, declara pe 20̊ noiembrie 1991 „Tendința dezvoltării relațiilor

avantajoase româno-ucrainene nu admite recunoașterea includerii ca parte a noului stat

independent ucrainean a nordului Bucovinei, a regiunii Herța și a regiunii Hotin și a județului din

sudul Basarabiei, care au fost anexate cu forța de U.R.S.S. și apoi au fost încorporate teritoriului

Ucrainei, pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov”. Marcel Dinu, secretarul de stat al M.A.E. a

afirmat cu privire la Insula Șerpilor „Încă din1991, România s-a pronunțat față de Guvernul

U.R.S.S., în ceea ce privește Insula Șerpilor, care a devenit parte a U.R.S.S. în urma unui Protocol

impus”. Conform considerațiilor părții române, includerea Bucovinei și Basarabiei în teritoriul

Ucrainei a fost rezultatul Pactului Ribbentrop-Molotov, iar anexarea Insulei Șerpilor a fost

realizată sub presiunea Uniunii Sovietice, după al doilea Război Mondial. Ucraina nu are nici un

fel de pretenții teritoriale, frontiera trebuie să rămână cea stabilită prin tratatele internaționale

legale, ea este marcată în teren și este bine apărată174.

Între România și Rusia, nu a existat un Tratat politic de bază. În această privință, lucrurile vor

mai dura, deoarece, un punct care poate fi evitat într-o eventuală redactare a tratatului este

problema eliminării consecințelor pactului Ribbentrop-Molotov. Dar diplomația rusă nu este încă

pregătită să înceapă negocierea unui astfel de paragraf. În afara acestui aspect politic, delegația

condusă de domnul Secretar de Stat Ion Goriță a avut de abordat, la Moscova mai multe probleme.

Una este cea a retrocedării Insulei Șerpilor, la care partea rusă a dat un răspuns scurt și tranșant

„Insula Șerpilor aparține actualmente Ucrainei și orice negociere purtată exclusiv cu această

republică”175.

Cea mai dificilă problemă, este renegocierea Tratatului de bază dintre România și Federația

Rusă. Dificultățile constau în reticența părții ruse la sintagma „eliminarea consecințelor pactului

173 Ibidem, p.92.174*** Nu a mai rămas nici un șarpe pe Insula Șerpilor, în „Ziua”, an III, nr. 523, 6 martie, 1996, p. 3.175 Alexandru Andon, Tezaurul stă deocamdată....acolo, Insula Șerpilor, tot așa, în „Adevărul”, an IV, nr. 318 (377), 16 februarie, 1993, p. 3.

49

Ribbentrop-Molotov”. Revizuirea tuturor acordurilor bilaterale este mai mult decât necesară,

aceste acte datând din perioada 1950̊-1960̊. Purtătorul de cuvânt al M.A.E., Simona Miculescu, a

precizat la acea dată, că va fi formată o comisie de experți ruși ce va veni la București pentru

negocierea aspectelor concrete ale repatrierii Tezaurului României176.

Problema succesiunii asupra flotei sovietice din Marea Neagră, se dovedește a fi extrem de

delicată, atât pentru statele care își dipută succesiunea Rusia și Ucraina, cât și în ceea ce privește

țările cu ieșire la Marea Neagră și în special România, al cărei teritoriu, Insula Șerpilor, este ocupat

de flotă strategică. Diplomația românească așteptă limpezirea apelor, și stabilirea în primul rând, a

succesorului Insulei Șerpilor, pentru ca apoi să se pună problema retrocedării insulei. S-ar părea că

negocierile pentru retrocedare nu vor fi ușoare. Vicepreședintele Comisiei Senatoriale pentru

Politica Externă, Adrian Moțiu spunea: „dacă va fi nevoie, vom merge și la Haga. Eventual putem

avea pretenții de la U.R.S.S. sau de la succesor, să ne plătească despăgubiri pentru folosirea

insulei atâția ani. S-ar putea ca Ucrainei să nu-i convină faptul că Insula Șerpilor aparține

României. Se are în vedere faptul că insula, este în dreptul coastelor noului nostru vecin, sau mai

bine spus, se află în dreptul coastelor, alt pământ românesc, Basarabia de sud”177.

Negocierile privind definitivarea Tratatului bilateral româno-ucrainean și a Declarației politice

vor fi preluate la Kiev. Echipa de experți români va fi condusă de Dumitru Ceaușu, directorul

Direcției Juridice și a tratatelor din cadrul M.A.E. român. Controversata problemă a denunțării

Pactului Ribbentrop-Molotov, urmează să fie parte integrantă a preconizatei Declarații politice,

cele două părți nedorind să abordeze această problemă în cadrul Tratatului. Noua rundă de

negocieri a fost încheiată sâmbătă 3 iunie 1995. Un oficial ucrainean a insistat la acel moment că

persistența părții române asupra denunțării Pactului Ribbentrop-Molotov, ascunde de fapt,

pretențiile teritoriale ale Bucureștiului asupra Bucovinei de Nord, Basarabiei de Sud și asupra

Insulei Șerpilor, aflate, în prezent sub controlul Ucrainei. Ministrul român de Externe a infirmat

aceste acuzații, subliniind că denunțarea Pactului, nu are decât o „valoare politică și morală”178.

De curând, în revista „Politics and The Times”, editată de Ministrul de Externe al Ucrainei (și

care implicit exprimă, un punct de vedere oficial), a fost publicat studiul „Ucraina și România.

Dimensiunea geopolitică”, semnat de Volodimir Vasilenko. Autorul este doctor în drept, are rangul

176 Irina Zidaru, La consultările de la Moscova delegația rusă a concluzionat: problema retrocedării Insulei Șerpilor este de competența Ucrainei, în „Evenimentul zilei”, an II, nr. 195, 15 februarie, 1993, p. 9.177 Dan Gheorghe, Ne vom judeca la Haga pentru Insula Șerpilor, în „Flacăra”, an IV, nr. 30̊, 28 iulie-30̊ august, 1993, p. 7.178 *** Se reiau negocierile privind Tratatul Româno-Ucrainean, în „Cuget Liber”, an VIII, nr. 1473, 31 mai, 1995, p. 8.

50̊

diplomatic de ambasador extraordinar plenipotențiar și este ambasador cu misiuni speciale al

M.A.E. de la Kiev. Potrivit unor surse de la Moscova, pe timpul U.R.S.S.-ului era considerat unul

dintre cei mai mari negociatori. De altfel, el a participat la negocierea Tratatului dintre România și

Ucraina, fiind șeful delegației de la Kiev. În studiul său, el contracarează criticile („individuale” în

Ucraina și „mai ample” în România), ce s-au consemnat în cele două state, după semnarea

Tratatului. Invocând „evaluarea subiectivă” a documentelor din trecut și „analiza obiectivă” a

Tratatului, el opinează că granițele româno-ucrainene, confirmate în document, nu se fondează pe

Pactul Ribbentrop-Molotov, ci „au evoluat progresiv”. Dincolo de aceastea, șochează opinia

importantă și spațiul important acordat de Vasilenko „expansiunii ilegale a României”, după

primul Război Mondial „folosindu-se de dezintegrarea imperiului Austro-Ungar și a Imperiului

Rus, precum și de slăbiciunile noilor state formate, (România) ocupă ilegal, în 1918, teritoriile

etnice ucrainene din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei”179.

În argumentația dată, autorul nu trădează cu o iotă școala istoriografică sovietică stalinistă, și

scrie „la începutul lui 1918, violând regulile general recunoscute de drept internațional, România

ocupă Basarabia, o parte din teritoriul etnic ucrainean care ar trebui să aparțină Ucrainei, ca

succesoare a Imperiului Rus. În același an, România ocupă Bucovina de Nord, neținând seama de

dorința populației din zonă exprimață prin organele Reprezentative Viche și Rada, încălcând

înțelegerile interimare, între comisiile naționale ale României și Ucrainei, a căror jurisdicție se

întinde până în nordul Bucovinei, în majoritate locuită români”. Tratatul de la Paris din 10̊

februarie 1947, „confirmă legitimitatea revenirii acestor teritorii, care fuseseră invadate și

ocupate de România, în 1918, la Ucraina”. Sunt clasicele teze invocate de Stalin și urmașii săi,

care datorită pumnului de la Kremlin, au devenit „lege”, în „Imperuiul Rus”, chiar și după

destrămarea lui. Poziția adoptată de Vasilenko, este și mai parșivă, Kievul invocând teza Moscovei

(conform căreia U.R.S.S., a eliberat aceste teritorii, considerând că era în drept să o facă), fiind

unul din principalii beneficiari ai săi180̊.

De unde și elogiera intrinsecă a Pactului Ribbentrop-Molotov. În același stil este abordată și

problema Insulei Șerpilor, minuscului teritoriu din Marea Neagră, cedat Uniunii Sovietice, în 1948,

print-ro banală chitanță de mână, semnată de Eduard Mezincescu, servitorul diplomatic al Anei

Pauker. Pentru Vasilenko, această chitanță, devine „protocolul româno-sovietic” și a avut toate

179 Dumitru Constatin , După 1918, România s-a extins ilegal, în „Adevărul”, nr. 2453, 16 arpilie, 1998, p. 9.180̊ Ibidem.

51

datele unui „aranjament internațional”, încât „nu există temei să fie considerat nul, în baza faptului

că, în acel moment România a fost sub constrângere”. De aceea, în viziunea lui, „încercările

României de a declara nul amintitul „protocol” și o înțelegere din 1961, „contravine principiilor și

regulilor de drept internațional, precum și prevederile Actului Final de la Helsinki, care obligă

toate statele Europei, să considere inviolabile frontierele de stat, apărute după al doilea Război

Mondial”. Tonul „diplomatic” al studiului său, trădează o mare putere, ce nu este deranjată de

moștenirea delicată lăsată de U.R.S.S., al cărei teze în privința teoriilor înglobate cu forța în fostul

„Imperiu Roșu”, sunt bine cuoscute și eficient aplicate în relațiile cu vecinii181.

Insula Șerpilor, a devenit pentru Ucraina, extrem de importantă datorită prognozelor

geologice, care afirmă că sub platforma continentală a Mării Negre se găsește un bogat zăcământ

de petrol și gaze naturale, susțin surse din mediile sociale românești. „Burta petrolieră”, ar fi

poziționată la nord de zăcământul descoperit de Entreprise Oil în 1994, în largul Peninsulei

Năvodari. Acceptarea suveranității asupra Insulei Șerpilor ar echivala cu recunoașterea dreptului

exclusiv de a dispune de aceste rezerve petroliere. Revendicările Ucrainei asupra Insulei Șerpilor și

a zonei ce-i corespunde din platforma continentală a Mării Negre, se sprijină pe o serie de Note din

anii \50̊ între Ministerele de Externe de la Kiev și București. Cu toate acestea se pare că, în arhive

nu mai există nici un document scris în acest sens. Împuternicirea verbală, a fost dată de Ana

Pauker, la cererea Comandantului Trupelor Sovietice de Ocupație182.

Ambasadorul Dumitru Ceaușu, negociatorul șef al părții române, a remis (între 23-25

octombrie 1995, când a vut o altă rundă de nogocieri în privința temei Tratatului de bază), părții

ucrainene, în speță ambadorului Volomir Vasilenko, noua versiune a proiectului de Tratat,

alcătuită de Direcția Judiciară și de Tratate internaționale. „Părțile nu au și nu vor avea în viitor

pretenții teritoriale față de frontiera comună, așa cum este ea definită de Tratatul de pace, din 10̊

februarie 1947, și de Actul Final de la Helsinki, din 1975”, este formula propusă de parte română.

De la bun început, partea ucraineană a menționat că nu are mandat să accepte asemenea specificări,

insistând ca formula să fie „pretenții teritoriale față de actualul traseu al frontierei comune”.

Acceptarea propunerii uncrainene, ar legaliza prevederile Tratatului de pace din 1947-1948, cu

181 Ibidem.182 Oana Stănciulescu,Ucraina ține cu dinții de Insula Șerpilor pentru uriașul rezervor de petrol din adâncuri, în „Ziua”, an II, nr, 426, 7 noiembrie, 1995, p. 5.

52

fosta U.R.S.S., și acceptarea ulterioară de teritorii, precum Insula Șerpilor, niciodată recunoscută

de România183.

Negocierile româno-ucrainene, la nivel de Secretar de Stat, au fost încheiate la 18 octombrie

1995, într-o încercare de a debloca discuțiile asupra Tratatului de bază. La conferința de presă,

Secretarul de Stat, Anton Buteiko, și omologul său român, Marcel Dinu, au fost foarte reținuți,

asupra rezultatelor rundei. Apreciind că „lipsa formulelor de compromis a frânat încheierea

Tratatului de bază”, Anton Buteiko, precizând, că el este nou în Ministerul de Externe de la Kiev,

și că a avut mandat să negocieze doar două probleme: „condamnarea, în preambului Tratatului, a

Pactului Ribbentrop-Molotov, și articolul referitor la minorități”, ca și cum, nu acestea ar fi

singurele probleme care au dus la eșecul rundei anterioare184 .

„Cele două paragrafe referitoare la minorități, vor fi rescrise pentru că acum Ucraina este

membră a Consiliului Europei, iar paragrafele trebuie rescrise în spiritul reglementărilor

europene”, a declarat Marcel Dinu, adăugând că formularea paragrafelor trebuie să țină cont de

Convenția-Cadru, privind minoritățile, fără a lua în calcul Recomandarea 120̊1. „N-am reușit să

cădem de acord asupra tuturor formulelor, și de aceea nu sunt mulțumit”, a mai adăugat Anton

Buteiko, propunând ca model de acord, privind minoritățile, Tratatul încheiat de aceasta cu

Ungaria în 1994. Anton Buteiko, a declarat că statutul Insulei Șerpilor nu este problemă teritorială:

„Ucraina e ca o fată frumoasă, și noi nu vom permite să i se taie părul, sau mâinile”. În replică,

Marcel Dinu, a spus că „România, este o fată frumoasă, dar căreia îi lipsește cel puțin un deget”185

„România nu are pretenții teritoriale față de Ucraina. Există, însă, o divergență de ordin

juridic între București și Kiev, privind valabilitatea Protocolului din 4 februarie 1948. Disputa a

pornit de la următorul aspect: se poate modifica printr-un tratat bilateral, ceea ce s-a stabilit

printr-un trata multilateral? Mai mult, potrivit Constituției României, de la acea dată, noi nu

puteam ceda nici măcar o palmă de pământ. În Dreptul internațional, se prevede că tratatele

încheiate sub constrângre, exercitată asupra statului, sau reprezentantului său, să fie considerate

nule. Semnatarul documentului, nu a avut aprobarea Parlamentului, iar România la acea vreme se

afla sub stare de constrângere. În mod normal, într-o asemenea situație, se apelează la un terț, cel

mai important fiind Curtea Internațională de Justiție de la Haga, care este organ principal al

183 Ibidem.184 Irina Zidaru, Ucraina nu vrea să ne dea Insula Șerpilor, în „Evenimentul zilei”, an XV, nr. 10̊39, 20̊ noiembrie, 1995, p. 5.185 Ibidem, p. 5.

53

O.N.U. O altă dispută între România și Ucraina, se referă la următorul fapt: dacă Insula Șerpilor,

care este nelocuită și nu are condiții economice, poate influența linia de delimitare a platoului

continetal. Trebuie subliniat faptul că acest platou continental, nu a fost definit în niciunul din

acordurile realizate între România și fosta Uniune Sovietica. Există Convenția O.N.U., cu privire

la dreptul mării din 1982, în care la articolul 121, referitor la regimul insulelor, se spune că

stâncile care nu pretează cu viață umană, și nu au condiții economice, nu au dreptul la zonă

economică exculsivă și la platou continetal. Acest lucru, a fost dezbătut timp de 20 de ani, cu

sovieticii, Ucraina, prin Insula Șerpilor revedică 200 mile marine, ceea ar afecta platoul

continental românesc cu circa 800 kmp” a opinat Teodor Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe

al României în timpul ședinței Senatului din 4 decembrie 1995, la refuzul oficialilor ucraineni de a

cădea la un acord cu România în ceea ce privește semnarea tratului privind regimul frontierelor186.

Reacția Ambasadorului ucrainean nu s-a lăsat așteptată,el susținând faptul că Insula Șerpilor

este de fapt un teritoriu moșenit de la fosta Uniune Sovietică, și că România nu ar avea nici un

drept să solicite retrocedarea acesteia: „Traseul frontierei ucraineano-române, a fost stabilit în linii

generale, prin Tratatul de la Paris, din anul 1947 și precizat în Protocolul din 1948. Între timp,

prevederile acestui Protocol au devenit parte integrantă a tratatelor între fosta Uniune Sovietică și

România, privind regimul frontierei de stat din anii 1948-1961. Prin ele a fost stabilită și

apartenența Insulei Șerpilor la U.R.S.S. Astfel nu există nici un temei pentru diferendul privind

aparteneța teritorială a Insulei Șerpilor, la fel ca și punerea problemei apelului la Curtea

Intenațională de Justiție de la Haga. Ucraina nu are pretenții față de nici un stat și respinge orice

pretenții teritoriale față de ea. Ucraina dorește să aibă relații normale de bună vecinătate cu

România. Însă acțiunile menționate ale părții române creează un fond negativ, pentru finalizarea

negocierilor bilaterale asupra încheierii Tratatului politic între Ucraina și România, care va

corspunde normelor de drept internațional general, precum și a pricipiilor Actului Final de la

Helsinki. Creând astfel condiții pentru aprofundarea relațiilor de prietenie dintre ambele țări, și

excluzând posibilitatea oricăror speculații în jurul așa numitelor „pretenții teritoriale”, care vor

consolida stabilitatea în zonă și în Europa în general”187.

La data de 9 decembrie 1995, la Londra, a fost Conferința Internațională, vizând aplicarea

Acordului de pace de la Dayton, conferință, la care au participat și Ghennadi Udovenko, Ministrul

186 *** Din nou despre Insula Șerpilor, în „Azi”, nr. 10̊61(1681), 15 decembrie, 1995, p. 3.187 Ibidem.

54

Afacerilor Externe al Ucrainei și Teodor Meleșcanu, omulogul său român. În urma întâlnirii celor

doi s-a ajuns la concluzia ca primii miniștri din România și Ucraina să se întâlnească și să discute

asupra neînțelegerilor apărute după declarația Ministrului român de Externe, cu privire la Insula

Șerpilor, după epuizarea tuturor căilor posibile de soluționare a problemei, s-ar dori intervenția

Curții Internaționale de Justiție de la Haga188.

Într-un interviu acordat Agenției Rompres, Ambasadorul Ucrainei la București, Aleksandr

Cealîi a afirmat „nu există probleme teritoriale între Ucraina și România, deoarece granițele au

fost trasate prin acorduri internaționale în acest sens și acest lucru se referă în opinia noastră și

la Insula Șerpilor. Pe noi ne preocupă faptul că o serie de partide din România se pronunță activ

și se situiază pe poziția de schimbare a granițelor și restabilira României Mari, respectiv a

granițelor de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial. De aceea noi acordăm o atenție atât de

mare încheierii Tratatului politic de bază, care trebuie să clarifice deplin aceste probleme.

Concomitent, mai rămâne o chestiune care nu face parte din problema teritorială, aceea a

delimitării platoului continetal și a zonei economice de la Marea Neagră. În această chestiune

negocierile pot începe imediat după finalizarea Tratatului de bază”189.

Hotărârea Dumei de Stat a Federației Ruse privind oprirea procesului de împărțire a Flotei

Mării Negre și un șir de declarații ale politicienilor ruși, cuprinzând pretenții teritoriale fățișe față

de Ucraina, dinaintea luării acestei hotărâri, ne oferă posibilitatea să afirmăm că în politica externă

rusă, a apărut o nouă tendință care din nou aduce în atenție problema acuității securității Ucrainei.

Conducerile Federației Ruse și a Ucrainei trebuie să caute căi de înțelegere deplină. De fapt, liderii

de stat se deosebesc de masa politicienilor, prin capacitatea de a fi conștienți de momentul istoric,

ireparabil și în mod curajos să propună rezolvarea problemelor existente. Fiecare om politic

ucrainean trebuie să înțeleagă că nu există un pericol real la adresa independenței și securității

Ucrainei. Nu e de crezut că marile puteri statale membre ale N.A.T.O., sau țările membre G-7, ar

putea fi de acord cu unele pretenții teritoriale față de Ucraina din partea vecinilor săi. Decizia

Dumei pune sub semnul întrebării suveranitatea Ucrainei, inviolabilitatea și integritateaa

teritoriului ei și în fond, cuprinde pretenții teritoriale față de Ucraina190̊.

188 ***Întâlnire româno-ucraineană la nivel de premieri, în „Adevărul”, nr. 1745, 11 decembrie, 1995, p. 1.189 *** România și Ucraina mai au de împărțit platoul continental și zona economică a Mării Negre, în „Evenmentul zilei”, an V, nr. 1265, 21 august, 1996, p. 5.190̊ *** În 1997 Tratatul româno-ucrainean va călca pe o „mină”: Insula Șerpilor, în „Jurnalul Național”, an IV, nr. 10̊58, 14 noiembrie, 1996, p. 17.

55

În dorința legitimă și în perfect acord cu interesul național, de a deveni membri ai Alianței

Nord-Alantice, factorii de decizie ai României au hotărât negocierea și semnarea unui tratat de

bună vecinătate și cooperare cu Ucraina, un tratat care să netezească drumul spre N.A.T.O.

Tratatul a fost precedat de unul similar cu Ungaria în 1996, conceput ca expresie a unei

„reconcilieri istorice”, de tipul celei franco-germane, dar a rămas cel puțin deocamdată fără

suportul de conștiință colectivă al celor două națiuni191.

Tratatul cu Ucraina a fost conceput astfel, ca expresa unui „sacrificiu istoric”, adică al

abandonării drepturilor românești asupra nordului Bucovinei, nordului și sudului Basarabiei,

ținutului Herța, insulelor de pe brațul Chilia și Insulei Șerpilor, anexate de U.R.S.S., în 1940̊, și

1948. De această dată, nu mai era vorba nici de note ultimative, nici de înfrângeri militare, nici de

ocupație sovietică, nici de un guvern impus de ocupanți. O negociere făcută sub presiunea

nemiloasă a timpului (tratatul trebuie semnat înainte de summitul N.A.T.O, de la Madrid, care avea

să decidă asupra noilor membri), o negociere desfășurată împotriva regulilor diplomației, căci

partea ucraineană știa dinainte că suntem gata să renuțăm la totul (președintele României, ceruse

poporului român „să facă, un sacrificiu istoric”) și nu ne puteam ridica de la masa tratativelor fără

să semnăm tratatul, înainte de reuniunea de la Madrid, a dat Ucrainei un avantaj considerabil și ea

avut câștig de cauză, fiindu-i recunoscută suveranitatea asupra unor teritorii românești, pe care nu

le-a stăpânit niciodată (în afara perioadei sovietice, după actul stalinist din 1940̊)192.

Într-o ședință a Parlamentului României cu privire la dezbaterea și adoptarea legii pentru

ratificarea Tratatului de bază cu Ucraina, Adrian Severin, Ministru de Externe la acea dată, întrebat

fiind din sală despre care integritate teritorială este vorba acesta răspunde „Acest Tratat ne dechide

nouă și firește că trebuie să-l abordăm în primul rând din perspectiva intereselor românești, ne

dechide nouă, României și românilor, posibilitatea de a proteja drepturile comunităților românești

care trăiesc în Ucraina, cu alte cuvinte, de a consolida identitatea lor etnică, lingvistică,

religioasă, culturală și istorică. Nu cred că poate cineva să conteste astăzi pricipiile respective. În

al doilea rând noi constatăm realitățile postbelice și constatăm în acest Tratat, că aceste realități

sunt consacrate prin tratate internaționale valabile, constatăm faptul că îmbunătățirea acestor

relații nu se poate realiza prin revizionism, nu se poate realiza pe căi agresive, indiferent dacă

este vorba despre o agresivitate de fapt sau despre o agresivitate de limbaj, ci se poate realiza în

191 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 20̊0̊2, p. 514.192 Ibidem, pp. 514-515.

56

contextul unei noi Europe, unui nou tip de arhitectură europeană. Această consolidare a

spiritualității românești și această menținere a unui spațiu de spiritualitate românească vor fi

esențiale în viitor în contextul Europei unite, la care visăm și spre care mergem și la care sperăm

că vom ajunge cât mai curând posibil”193. Adrain Severin fiind adeptul semnării Tratatului și al

„sacrificiului istoric”, pe care poporul român a fost obligat să-l accepte.

Profesorul Gheorghe Dumitrașcu a afirmat în timpul unei conferințe de presă, că „în februarie

1993, a ajuns la Senat textul unei convenții consulare între România și Ucraina, semnată la

București pe 3 septembrie 1992. În iulie 1997, s-a primit la Camera Deputaților „Legea pentru

ratificarea Tratatului cu privire la realțiile de bună vecinătate și cooperare între România și

Ucraina, semnat la Constanța, la 26 iunie 1997, iar pe 2 iulie se primea raportul Comisiei de

politică externă al cărei președinte era Teodor Meleșcanu. Raport pozitiv. Trebuie să recunosc, că

ședința Grupului Parlamentar PSDR, în care trebuia să ne pregătim pentru o bătălie, a fost mai

mult o șușanea. Ministerul de Externe, Adrian Severin, Președintele Senatului, Petre Roman, au

organizat acea ședință de ratificare ca pe un puci parlamentar. În istoria parlamentară a

României din ultimii 10 ani nu au existat antecedente de o asemenea gravitate, antidemocreatică

și antinațională”194. Recunoscând asfel că toți ceilalți ce se opuneau semnării acestui Tratat cu

Ucraina au fost puși în fața faptului împlinit.

Generalul Decebal Ilina, șeful Direcției Informații Militare, atrage atenția societății românești

asupra faptului că, în aceste condiții, „conceptul de securitate națională a fost adoptat doar

formal, proiectele de legi care se referă la securitatea națională sunt explicite doar pe domeniul

militar, statul român fiind lăsat descoperit în fața formelor atipice de agresiune la care trebuie să

facă față (culturală, religioasă, financiară, economică, etc.)”195.

La 12 iunie cu prilejul unei ședințe plenare, Nicoale Leonescu, a susținut următorul discurs

„Un segment important al electoratului reprezentat de Asociația „Pro Basarabia și Bucovina”,

Societatea „Glasul Basarabiei”, Fundația „Mihai Viteazul” București, Societatea Culturală

„București Chișinău”, Partidul Pensionarilor, Partidul Liberal-Democrat, Partidul România Mare,

etc., mi-au încredințat mandatul de a adresa la această tribună, domnului Emil Costantinescu,

Președintele României, următorul mesaj: Domnule Președine, noi cetățenii României, reprezentați

193 „Monitorul Oficial al României”, partea a II a Dezbateri Parlamentare, an VIII, nr. 139, 23 iulie 1997, p. 24.194 Gheorghe Dumitrașcu, Unele aspecte ale relațiilor româno-ucrainene, cu privire specială privire la Tratatul cu Ucraina, din 1997, în Ioan Damaschin (coord), „Omagiu adus istoricului militar Jipa Rotaru”, Editura Comandor, Constanța, 20̊0̊1, p. 385.195 Tiberiu Tudor, op cit. p. 57.

57

de asociațiile, societățile, fundațiile, ligile, sindicatele, cluburile și partidele politice semnatare,

pentru care nu există un mare reper moral decât apartenența la neamul românesc și la țara

noastră, România, întreaga noastră existență, fiind pusă în sluja idealurilor de independență,

unitate și propășire ale poporului român, am hotărât, în conformitate cu drepturile prevăzute de

Constituție și cu principiile sacrosancte ale democrației, următorul protest: protestăm împotriva

gravelor greșeli ale conducerii Ministerului Afacerilor Externe, care a negociat, în secret, un

tratat nedemn cu Ucraine, document care legiferează, de fapt abandonarea unor străvechi teritorii

românești, fără mandat din partea poporului român”196. Intenția sa în acest discurs a fost aceea de

a atrage atenția asupra faptului că semnarea Tratatului în cauză nu este nimic alltceva decât o

recunoaștere în mod legal al raptului teritorial înfăptuit de fosta Uniune Sovietică.

Știind că modificarea teritoriului de stat este posibilă numai având voința suverană a poporului

care îl locuiește și că această voință se exprimă fie prin adoptarea actelor corespunzătoare de către

organele legislative, reprezentative, fie prin plebiscit, putem susține că Protocolul româno-sovietic,

din 4 februarie 1948, nu constituie un act juridic cu valoare de titlu juridic privind suveranitatea

teritorială. Dacă alte documente, apărute în cazul în care s-a încălcat voința poporului (arbitrajul de

la Viena din 1938, 1940̊, prin care au fost smulse Cehoslovaciei și României, în mod ilegal părți

din teritoriu) au fost anulate prin Tratatul de pace de la Paris din 1947, existența ulterioară a

Protocolului sovieto-român, coraborată cu poziția de forță, adoptată de U.R.S.S., față de toate

statele vecine în acea perioadă, nu a permis României respingerea pretenției sovietice, abuzive,

asupra Insulei Șerpilor197.

Este vorba inadmisibil despre un act de forță, care a afectat teritoriul României și ale cărui

consecințe nu au fost încă anulate. Dacă pierderea suveranității asupra Insulei Șerpilor s-a făcut ca

„fapt juridic”, putem afirma că nu este necesar ca România să-și creeze un nou titlu juridic asupra

acestei insule. Acesta a existat și există încă atât timp cât Ucraina nu ne poate opune nici unul

dintre cele două elemente ale structurii didactice titlu-izvor (negotium juris) titlu-probă

(instrumentum)198.

La sfârșitul lui aprilie, Klaus Kinkel, fostul Ministru de Externe al Germaniei Federale, a făcut

o vizită de două zile la București. Această vizită a fost ultima presiune germană asupra României,

196 „Monitorul Oficial al României”, partea a II a, Dezbateri Parlamentare, an VIII, nr. 97, 12 iunie 1997, p. 6.197 Ion Teșa, Insula Șerpilor privită din perspective istorice, geografice, juridice, în Ioan Damaschin (coord), op. cit, Editura Comandor, Constața, 20̊0̊1, p. 393.198 Ibidem, p. 394.

58

în favoarea Ucrainei, înainte de parafarea Tratatului. Opinia publică este din nou manipulată „într-

un moment în care avem nevoie de sprijinul Germaniei în efortul de integrare a țării noastre în

N.A.T.O., prezența lui Klaus Kinkel la București are o mare însemnătate deosebită”. De fapt

Kinkel nu promite nimic, nu acordă nici un sprijin și ia totul199.

Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, nu a

rezolvat în 1997, în mod favorabil, intrarea României în N.A.T.O., dar ea a contribuit în mod

decisiv la „întărirea suveranității Ucrainei”, după cum afirma fostul Ministru de Externe al

Germaniei Federale, Klaus Kinkel, cu ocazia unei vizite făcute la Kiev. În urma unei conferințe de

presă comune cu omologul său ucrainean, Ghennadi Udovenko, Kinkel declară că Germania va

continua să spijine reformele economice din Ucraina, „țară care joacă un rol important în

stabilitatea europeană”. Kinkel apreciază că „independența Ucrainei este un fact important pentru

securitatea Europei”20̊0̊.

După 13 runde de negocieri bilaterale, pentru a afla amănunte privind dificultatea acestora

expertul militar al Comisiei de Negocieri domnul comandor dr. Eugen Laurian a dat explicații la

unele întrebări apărute pe buzele tuturor celor interesați în privința doleanțelor ucrainene în

delimitarea mării teritoriale: „în timp ce U.R.S.S. solicita o o delimitare echidistantă între litoralul

românesc și Insula Șerpilor, Ucraina pretinde o linie de delimiatre trasată mai aproape de

litoralul românesc. România a cerut să se recurgă la metodologia aplicată, în astfel de situații de

către Curtea Intenațională de Justiție de la Haga. Cele două părți au convenit deja asupra

principiilor încă din 1997, o dată cu semnarea Tratatului de bază. Printr-un Acord conex acestui

Tratat, s-au evindențiat aceste pricipii dintre care menționez, linia mediană, echidistața și

proporționalitateatea. Ceea ce diferă în pozițiile celor două părți nu sunt principiile, ci modul de

aplicare a acestora. După cum am arătat, partea română, susține aplicarea acestor în deplină

conformitatea cu practica și jurisprudența internațională în materie”. În ceea ce privește

soluționarea divergențelor dintre părți, acesta a spus că „dacă părțile nu ajung prin efort comun la

o înțelegere, singura rezolvarea o poate oferi Curtea Intenațională de Justiție de la Haga. Acestă

soluție este prevăzută și în cadrul Acordului Conex al Tratatului din 1997, cu mențiunea ca

199 Tiberiu Tudor, op. cit. p. 54.20̊0̊ Constantin Cormeanu, În serviciul unui interes major, în „Observatorul Militar”, an XIV, nr. 24(651), 18-24 iunie, 20̊0̊2, p. 9.; Tiberiu Tudor, op cit. p. 55.

59

ambele părți pot recurge la jurisdicția Curții, cu respectarea încheierii Tratatului de frontieră,

sau, în cazul neîncheierii lui, dacă se constată, că aceasta se datorează vinei uneia din părți”201.

Ca atitudine comparativă, în ceea ce urmează am să prezint atitudinea japoneză într-o

problemă asemănătoare a insulelor Kurile pe care sovieticii le-au invadat la sfârșitul anului 1945.

Discuția asupra suveranității insulelor nu i s-a pus nici până acum capăt vreunui tratat, și din când

când, ostilitatea răbufnește în exerciții de retorică. Japonia acum folosește cea mai puternică armă,

pe care o posedă, forța economică. Pe lângă ofensiva economică, nu renunță nici la atacurile

directe. Pe marginea multor autostrăzi din Japonia sunt amplasate pancarte uriașe pe care scrie

„Dați-ne insulele înapoi, pe care ni le-ați ocupat. Hitomi Kato, unul din liderii campaniei de

revendicare a insulelor, a declarat că „noi suntem acum o țară pașnică, dar suntem la fel de

hotărâți ca și orice altă națiune să recuperăm teritoriile pierdute”20̊2.

Pe marginea renuniunii de la Atena, consacrată relațiilor Uniunii Europene, cu statele din

vecinătatea apropiată, președintele Ion Iliescu a avut întâlnire cu președintele Ucrainei Leonid

Kucima. Cu această ocazie, dl Iliescu a anunțat că a convenit cu omologul său uncrainean, ca

tratatul cu privire la regimul frontierelor comune să fie finalizat până la 1 iunie 20̊0̊3. Astfel

Tratatul semnat la 2 iunie 1997 la Neptun se stipulează că frontiera din Delta Dunării între cele

două părți și platoul continental din zona Insulei Șerpilor să fie reglemetată ulterior prin negocieri

bilaterale. Dacă negocierile nu ar fi dus la nici un rezultat vreme de doi ani, problema urma să fie

transferată Tribunalului Internațional de la Haga. Deși termenul a fost depășit, s-a decis ca

negocierile bilaterale să continue. Întâlnirea de la Atena arată, că poate, ele vor avea un rezultat

pozitiv20̊3.

Funcția principală a grănicierilor, nu mai este aceea de apărare armată a granițelor, ci aceea de

securizare a lor, adică de protecție a valorilor existente aici, de prevenire a acțiunilor teroriste,

transfrontaliere și a altor acțiuni specifice crimei organizate. Pe baza conceptelor sus menționate,

IGPT a stabilit că în 20̊0̊3, România avea granița cu Ucraina, de la triplexul continium TUR, la

stâlpul de frontieră 923 (satul Cuzlău, județul Botoșani) și de la confluența râului Prut cu fluviul

Dunărea, până la geamandura nr. 1439, iar imediat este de gura Canalului Sulina, având la bază

prevederile documentelor încheiate între România și fosta U.R.S.S., Tratatul de pace de la Paris,

20̊1 Idem,ibidem, p. 9.20̊2 Liviu Voinea, Ninic despre Insula Șerpilor, în „Tribuna Economică”. An II, 11 ianuarie, 1996, p. 74. 20̊3 *** Tratatul pentru reglementarea regimului de frontieră cu Ucraina finalizat până la 1 iunie 2003, în „Adevărul”, nr. 3984, 18 aprilie, 20̊0̊3, p. 14.

60̊

din 10̊ februarie 1947, Protocolul referitor la precizarea parcursului frontierei de Stat dintre

România și U.R.S.S., semnat la Moscova, la 4 februarie 1948, documente de demarcare a frontierei

de stat cu U.R.S.S., semnate la 27 septembrie 194920̊4.

În prezent, în zona de frontieră cu Ucraina la Marea Neagră, este în formare și dezvoltare un

nou produs morfohidrologic, constituit dintr-un banc emers de nisip în sudul gurii Stambulului

Vechi, care se extinde vertiginos spre sud. Dezvoltarea spre gura Sulina a bancului respectiv, a

depășit în prezent linia de frontieră stabilită după al doilea Război Mondial, și tinde să închidă la

Marea Neagră, golful Musura. Implicațiile pot apărea, datorită proceselor morfologice costiere

naturale, ar putea genera probleme de frontieră în zonă, legate de poziția talvegului viitoarei

dechideri care va asigura evacuarea în Marea Neagră a aportului de ape a golfului Musura20̊5.

Ucraina dorește internaționalizarea navigației pe brațul Chilia, în vederea dobândirii aceluiași

statut ca și al canalului Sulina, stabilit prin articolul 1 al Convenției de la Belgrad din 1948, privind

navigația pe Dunăre. Această dorință a Ucrainei ar aduce prejudicii României. Internaționalizarea

brațului Chilia presupune efectuarea de dragaje pe traseul albiei respective și la vărsarea în Marea

Neagră, care ar influența regimul hidrologic prin creșterea debitelor de apă. Pe restul celor două

brațe românești, acest fenomen ar duce colmatarea albiilor respective cu pierderea stabilității

morfologice pentru navigație și alte folosințe20̊6.

În cursul convorbirilor s-a convenit convocarea din iulie 20̊0̊3 a unei întâlniri la nivel de

experți pentru discutarea Acordului privind delimitarea spațiilor maritime ale României și Ucrainei

în Marea Neagră, întâlnire care va fi urmată, anunță M.A.E. român, de o nouă rundă de negocieri.

Într-o declarație acordată Agenției France Presse, Cristian Diaconescu a spus că „este vorba de un

document deosebit de important, dat fiind că frontiera româno-ucraineană va deveni cea a

N.A.T.O, și în persepectivă cea a U.E.”, în care Bucureștiul speră să intre în 20̊0̊7. Totuși Agenția

notează că Bucureștiul și Kievul trebuie să ajungă la un acord în ceea ce privește alte două

chestiuni sensibile, lăsate în suspans de Tratatul bilateral din 1997. Este vorba de delimitarea

platoului continetal al Mării Negre, despre care există informații numeroase și fundamentate

științific că este foarte bogat în hidrocarburi, și statutul Insulei Șerpilor20̊7.

20̊4 Sever Neagoe, Ilie Tender, Gheorghe Văduva, Istoria Grănicerilor și a începuturilor Poliției de frontieră, Editura Scaiul, București, 20̊0̊3, p. 50̊1.20̊5 Constantin Bondar, Ion Dănuț Toader, Închiderea naturală la Marea Neagră, a golfului Musura și efectele acestui fenomen, în „Marea Noastră”, an XI, nr. 3 (40̊), iulie-septembrie, 20̊0̊1, p. 18.20̊6 Ibidem, p. 19.20̊7 Dumitru Constantin, România și Ucraina au parafat Tratatul privind regimul frontierei de stat, în „Adevărul”, nr. 40̊32, 16 iunie, 20̊0̊3, p. 12.

61

La Cernăuți, președinții Iliescu și Kucima, au semnat Tratatul privind frontiera de stat româno-

ucraineană. Iliescu a reamintit că există posibilitatea tehnică de a sesiza Curtea Internațională de la

Haga, pentru delimitarea spațiilor maritime ale celor două țări, dacă nu se va ajunge la un conses

prin negocieri directe, ceea ce ar fi însă un demers contraproductiv. Președintele român a subliniat

că prin senarea Tratului privind regimul frontierei de stat, nu se face o fixare a frontierei, deoarece

acesta s-a făcut prin Trattul de pace de la Paris din 10̊ februarie 1947, ce a fost concretizată apoi

prin Tratatul de frontieră încheiat cu U.R.S.S. în 196120̊8.

Tratatul permite ca, în cazul în care negocierile referitoare la delimitarea platoului continental

și a zonelor economice exclusive ale României și ale Ucrainei în Marea Neagră nu vor duce la

rezultatele scontate, partea română să poată sesiza Curtea Internațională de Justiție de la Haga,

oricând va considera oportun. Următoarea rundă de negocieri, pe tema Acordului pentru

delimitarea spațiilor maritime, document în cadrul căruia se analizează și problematica relevanței

juridice a Insulei Șerpilor, a avut loc în luna septembrie a aceluiași an, ea fiind precedată de

întâlniri ale grupurilor de experți ai celor două delegații, prima desfășurându-se în cursul lunii

iulie, în România20̊9 .

La numai 48 de ore de la semnarea Tratatului româno-ucrainean, președintele ucrainean,

Leonod Kucima, a vizitat Insula Șerpilor, teritoriu, care nu a fost semnat la Cernăuți. Un oficial al

M.A.E. ucrainean, a declarat pentru Agenția ITAR-TASS, că Insula Șerpilor „nu face obiectul

unor negocieri între România și Ucraina și că este parte inalielabilă a teritoriului ucrainean.

Aceasta este pământ ucrainean și așa va fi întotdeauna”210.

Chestiunea jurisdicției asupra insulei este cheia problemei, căci cine este titular de drept al

unui teritoriu este ipso facto (implicit) și titularul de drept al platformei continentale aferente.

Această platformă reprezintă prelungirea uscatului sub apele mării până la o adâncime de de 20̊0̊ m

și pe o întindere a cărei interpretare nu este încă definitiv stabilită, dar cel puțin 12 mile de la țărm.

Guvernul condus de Adrian Năstase, va trebui să fie deosebit de ferm în această privință, să nu își

menajeze nici un efort în tratativele bilaterale și să nu ezite să acționeze statul sau statele

imperialiste care uzurpă fără nici o justificare drepturi românești juste și impresceptibile. Nu putem

fi de acord Mircea Geoană când vorbește de consfințirea Insulei Șerpilor la Ucraina, nu poate fi

20̊8 *** La Cernăuți, Președinții Iliescu și Kucima au semnat tratatul privind frontiera de stat româno-ucraineană, în „Adevărul”, nr. 40̊34, 18 iunie, 20̊0̊3, p. 9.20̊9 Ibidem.210̊ *** Președintele ucrainean va vizita ostentativInsula Șerpilor, în „Adevărul”, nr. 40̊36, 20̊ iunie, 20̊0̊3, p. 1.

62

vorba de o consfințire atunci când dreptul, este inexistent, în speță cel al Ucrainei, ce s-a substituit

Uniunii Sovietice211.

Gheorghe Buzatu, într-un discurs rostit la Plenul Senatului, la dezbaterea Tratatului româno-

ucrainean privind regimul frontierei, și în special cu referire a Insula Șerpilor, spune „ei bine , la

acest teritoriu, noi, astăzi, am impresia că renuțăm mult prea ușor. O rocă, dar spre deosebire, nu

de vecinii noștri, spre deosebire de alte state, mult mai îndepărtate, noi nu știm să ne batem pentru

această rocă. Pentru Gibraltar, englezii duc un război tacit de peste 200 de ani, pornind de la

2013, când cazul ar urma să se redeschidă. Este vorba de roca noastră, devenită și recunoscută a

Ucrainei, acum prin acest Tratat tehnic de frontieră. Este vorba de faptul că acest Tratat se

încheie pe 10 ani și se va prelungi, automat, pe noi perioade de 5 ani, dacă una din părțile

contractante nu va informa cealaltă parte contractantă în sens contrar. Dar, în ultimul alineat din

articolul 39 al Tratatului prevede cap. I și VII, se vor prelungi automat pe noi perioade de 5 ani, și

nu se supun denuțării. Consiliul Legislativ, în avizul pe care l-a dat, la punctul „f”, subliniază

unrmătorul lucru, fapt de care nu s-a ținut cont „Norma de la articolul 39 este contradictorie și

neuzuală, pentru că pe de o parte prevede că tratatul se încheie pe o perioadă determinată, iar pe

de altă parte că valabilitatea unei părți din tratat, cap. I și cap. VII, se va prelungi la nesfârșit și

nu va putea fi denuțată”. În momentul în care Consiliul Legislativ s-a referit asupra Tratatului, el

deja fusese parafat, n-a mai fost timp, nu s-au mai găsit mijloace diplomatice pentru a se corecta

ceea ce trebuie să corecteze. Deci Tratatul fusese bătut în cuie”212 . În acest discurs susținut în fața

senatorilor, el a evidențiat faptul că și acest tratat nu respectă normele dreptului internațional

public, încălcând grav normele internaționale.

Dacă pierderea suveranității asupra Insulei Șerpilor s-a făcut ca fapt juridic, putem afirma că

nu este necesar ca România să-și creeze un nou titlu juridic asupra acestei insule. Aceasta este o

problemă importantă, deoarece suveranitatea teritorială este un drept absolut, și apare întrebarea

cum poate titlul corespunzător să se creeze într-un sistem juridic ce nu este subordonat. Dacă în

sistemele de drept interne, asemenea drepturi sunt conferite imediat, în vederea structurării

verticale a ordinii juridice, în ordinea înternațională, caracterizată prin aplatizarea competemțelor

juridice (adică a repartiției pe orizontală) crearea unui drept absolut (precum titlul de suveranitate

teritorială) trebuie să se facă traversând furcile caudine care sunt comportamentele statelor terțe,

211 Dinu Zamfirescu, Insula Șerpilor, pământ românesc ce nu trebuie abandonat, în „Ziua”, an X, nr. 2743, 24 iunie, 20̊0̊3 p. 2.212 Gheorghe Buzatu, Insula Șerpilor = roca noastră, în „România Mare”, an XV, nr. 711, 27 februarie, 20̊0̊4, p. 10̊.

63

precum și al statului al cărui teritoriu este afectat de transferul de titluri teritoriale. Când transferul

teritorial privește un teritoriu supus suveranității unui alt stat, fundamentul validității „ergo omnes”

(fără excepție) a titlului (rezolvarea juridică de fapt contrară a dreptului), este de a căuta în funcția

pe care dreptul internațional o atribuie principiului recunoașterii, (ipoteza vizează evident,

translațiile teritoriale în absența actului convențional de dispoziție a teritoriului)213.

Constantin Dan Vasiliu, membru P.D., în ședința pentru dezbaterea și a doptarea proiectului

de lege pentru ratificare Tratatului româno-ucrainean a suținut ca „într-o Europă în care acte

internaționale, cum este cel final de la Helsinki și multe altele, la care România a derat sau este

parte, au stabilit demult și definitiv situația unor teritorii litigioase, acceptându-se compromisuri

deja făcute în schimbul păcii și stabilității mondiale, România ca stat modern și cu pretenții de

integrare euroaltalntică, nu poate să adopte decât o atitudine de înțelepciune și modernitate. Prin

încheierea Tratatului politic de bază româno-ucrainean, capacitatea de a găsi soluții la

problemele dificile, de a consolida și îmbunătăți relațiile cu vecinii, fără compromiterea

intereselor legitime ale țării, diplomația românească reușește să se impună pentru etnicii săi,

trători un regim real de protecție. Tot prin acest Tratat de bază se demnonstrază și negocierile

privind delimitarea platformei continentale aferentă Insulei Șerpilor, zonă considerată de mare

interes economic”214.

Ambasadorul Ucrainei la București într-un interviu acordat Agenției MediaFax a prezentat

poziția Kievului în relațiile cu România „fără îndoială, semnarea Tratatului de bază cu România

reprezintă prioritățile principale pentru anul 1996. Este evident că în lipsa Tratatului politic, a

ajunge la un astfel de nivel în relațiile noastre este imposibil. Dacă în centrul discuțiilor se va afla

chestiunea privind apartenența Insulei Șerpilor, pentru Ucraina o astfel de abordare este

inacceptabilă în pricipiu, însă eu sunt optimist și am impresia că, având în vedere declarațiile

oficialităților române făcute în ultimul timp, Insula Șerpilor nu va deveni un obstacol pentru

finalizarea Tratatului politic de bază. Ucraina nu recunoaște existența unui litigiu în chestiunea

apartenenței Insulei Șerpilor la Ucraina și nu va fi de acord cu examinarea acestei chestiuni de

către Curtea Internațională de Justiție a O.N.U. sau de către orice alt organ de arbitraj

internațional. Această problemă trebuie rezolvată la masa trativelor, prin căutarea unor

reglemetări de compromis. Însă aderarea la Curtea Internațională de Justiție a O.N.U., după cum

213 Ion Teșa, Insula Șerpilor. Considerații istorico-juridice, în „A.M.M.R.”, Tom IV, 20̊0̊1, p. 278.214 „Monitorul Oficial al României”, op. cit. p.23.

64

reiese din practică, este ultimul pas la care apelează părțile epuzând toate posibilitățile de dialog

bilateral”215.

Delimitarea platoului continental, și implicit a zonei economice exclusive, pornește în primul

rând de la direcția în care continuă frontierele de stat pe mare, până la limita apelor teritoriale între

statele limitrofe, situație care în Marea Neagră este rezolvată numai parțial. Delimitarea, decurge

din următoarele considerente platoul continental român constituie din punct de vedere geologic, o

continuare a litoralului vestic al Mării Negre; acesta constituie în partea de nord-vest o unitate

geologică bine conturată, fără forme de relief care să se extindă și la suprafață, cu excepția

insulițelor și a bancurilor din imediata apropiera a litoralui, în toată partea de nord-vest a mării,

adâncimile ce cresc dinspre toate punctele litoralului mării, situație care confirmă existența

litoralului față în față; Insula Șerpilor constituie un simplu accident de relief, nesemnificativ ca

suprafață, situat pe platoul continental din partea de nord-vest a Mării Negre; ca atare insula nu are

și nu i se poate atribui platou continental, considerentul juridic general de declasarea a apelor

teritoriale ale Insulei Șerpilor nu poate avea decât un efect simbolic limitat doar la cele 12 mile

marine din jurul insulei și nu poate afecta delimitarea în continare a platoului continental216 .

Conform art. 83 din cadrul Convenției de la Montego Bay din 1982, delimitarea platoului

continetal între două state ale căror țărmuri sunt limitrofe sau situate față în față, se efectuiază prin

acord între ele, potrivit dreptului internațional, așa cum este indicat în art. 38 al Satutului Curții

Internaționale de Justiție, astfel încât să se ajungă la o soluție echitabilă. Dacă nu se ajunge la un

acord într-un termen rezonabil, statele interesate vor recurge la procedurile prevăzute în partea a

XV-a, art. 279. Obligația de a rezolva diferendele prin mijloace pașnice, statele părți vor rezolva

orice diferend care ar putea apărea între ele în legătură cu interpretarea sau aplicarea convenției,

prin mijloace pașnice, conform art. 2 paragraf 3, al Cartei O.N..U., și în acest scop, la art.33,

paragraf, 1, al Cartei217.

Pe baza Convenției asupra dreptului mării, din 1982, se preconizează, înființarea unui Tribunal

Internațional pentru dreptul mării, și a unui Tribunal Arbitral special, ambele cu caracter

permanent. În doctrina de drept internațional, se susține ideea conform căreia, Curtea

Internațională de Justiție nu are rolul de a reafirma și fixa principiile și normele acestui drept, prin

215 *** Pentru Ucraina, semnarea Tratatului cu România, are importanță strategică, în „Azi”, nr. 110̊9 (1697), 16 februarie, 1996, p. 10̊.216 Traian Atanasiu (coord), op. cit. pp. 169-170̊.217 Marin Voicu, Maria Verotti, op. cit. p. 50̊.

65

hotărârile sale, și de a preciza conținutul lor, ci de a contribui la aplicarea și respectarea acestor

norme. Competența Curții Internaționale de Justiție este deschisă numai pentru diferendele ivite

între state și care îi sunt supuse de ele218.

În cursul ultimei runde de negocieri, cea de-a 13-a, între România și Ucraina, care a avut loc la

Kiev, „partea ucraineană, n-a dorit să se angajeze într-o discuție asupra fondului privind

delimitarea platoului continetal, și a zonei economice exculsive a Mării Negre”, a relevat M.A.E.

de la București într-un comunicat. Documentul respinge și alegațiile Kievului, potrivit căruia

propunerile române sunt „potrivnice acordului de bună vecinătate și cooperare”, semnat de cele

două părți în iunie 1997, odată cu tratatul de bază. Se precizează, de asemenea, că „de-a lungul

dialogului bilateral, partea română a reiterat în mod clar hotărârea de a respecta suveranitatea și

integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv frontiera de stat între celel două țări”. Bucureștiul a

dorit să-și exprime astfel poziția față de comunicatul Ministerului de Externe al Ucrainei, care a

ținut să acuze partea română că „împinge în impas tratativele”, privind frontiera dintre cele două

țări, acuză lansată când delegațiile participante la a 13-a rundă de negocieri, de abia își luaseră „la

revedere”. Partea română nu a avut cu cine să negocieze, Kievul șantajând Bucureștiul, că „are

revendicări teritoriale, idee incompatibilă cu intrarea în N.A.T.O.”. Firește, o asemenea optică, a

fost domoloită imediat chiar dacă Kievul, supraevoluându-și forțele, a mers cu „jalba în mână” la

Washington și la Bruxelles. Acestea au conchis tranșant că este „o chestiune strict bilaterală”219 .

Tratatul cu Ucraina ratificat de Parlamentul României la 14 iulie 1997, prin Legea 129, a lăsat

să se înțeleagă că problema frontierei naturale pe brașul Chilia a fost avută în vedere în cadrul

tratativelor purtate de guvern cu republica vecină, fără ca problema litoralului românesc să fie

punctual recunoscută. În art. 2, al. 2 din Tratat, se afirmă că „părțile contractante vor încheia un

Tratat separat privind regimul frontierei dintre cele două state”; idem, art.3, al.1, reafirmă că „nu

se va recurge la nici o împrejurare (sau al producerii unui fenomen natural- termen nejustificat în

Tratat) împotriva integității teritoriale [....] care să contravină în mod incompatibil cu prevederile

Cartei O.N.U. și cu principiile Actului Final de la Helsinki”; idem, art.3, al.2, stipulează că „orice

probleme și diferende între spațiile contractuante vor fi soluționate exculsiv prin mijloace pașnice,

în conformitate cu normele dreptului internațional”; idem, art. 16, al. 3, prevede că „părțile

contractante se vor informa reciproc, fără întârziere, asupra producerii unui dezastru ecologic

218 Marțian I. Niciu, op. cit, p. 353.219 Dumitru Constantiniu, Kievul adoptă poziția ultimatumurilor defunctei U.R.S.S., în „Adevărul”, nr. 3885, 14 noiembrie, 20̊0̊2, p. 9.

66

(sau „fenomen natural”, termen nespecificat)”; idem, al.4, [....] indică „cooperarea bilaterală în

problemele protecției mediului înconjurător”220.

Nicăieri în lume, în nici un tratat bilateral și în nici o convenție internațională, nu se poate

admite ca din cauza unor fenomene naturale, teritoriul de stat să fie defavorizat în contul unui alt

stat vecin, indiferent de relațiile dintre ele, mai ales când în preambulul tratatului încheiat sunt

declarate relații de bună vecinătate221.

La începutul lunii ianuarie 20̊0̊4, pe malul vecinilor din nord a apărut o barjă petrolieră

abandonată la câțiva kilometri de Portul Reni. În câteva zile nava a fost trasă în apele intenaționale

ale Dunării, în buza canalului navigabil. Locul în care se afla braja a fost în componența

autorităților ucrainene, chiar dacă Mila 61, înseamnă ape internaționale. Instalarea barjei de

alimentare s-a făcut fără ca partea ucraineană să informeze autoritățile române, așa cum prevăd

normele internaționale. Benzinăria plutitoare, încalcă toate normele internaționale, de securitate

semnate de țările riverane Dunării. Toată această afacere care lovește economia României și

amenință întreaga rezervație a Deltei Dunării, nu ar fi posibilă dacă o comisie mixtă aprobată și de

legea română, și-ar fi respectat atribuțiile. Astfel, printr-un acord publicat în aprilie 20̊0̊3, a

Ministerelor Mediului din cele două țări, au luat decizia creării unui organ de control care să

administreze Dunărea de Jos și să împiedice poluarea acestui loc. În articolul 2 al Acordului, se

prevede clar că experții ambelor state sunt obligați să controleze și să orienteze activitățile

economice, asfel încât să nu afecteze Dunărea și Delta Dunării222.

Actul Final de la Helsinki, de la 1 august 1975, la Conferința pentru Securitate și Cooperare în

Europa, 35 de state, incluzând majoritatea puterilor occidentale importante și Uniunea Sovietică,

au convenit să recunoască frontierele est-europene postbelice ca permanente. Inviolabilitatea

frontierelor în textul, Actului Final, este prevăzută astfel „statele participante la convențiile de

fundamentare a frontierelor, consideră inviolabile, toate frontierele celulilalt, precum și

frontierele tuturor statelor din Europa, și în consecință ele se vor abține în viitor de la orice

atentat împotriva acestor frontiere. În cosecință, ele se vor abține, de asemenea, de la orice cerere

220̊ Petre Covacef, Colmatarea natural a frontierei României, în „Marea Noastră”, an XII, nr. 3(44), iulie-septembrie, 20̊0̊2, p. 24.221 Ibidem.222 Răzvan Popa, Ucrainenii au pus o benzinărie plutitoare de 1000 t. în mijlocul Deltei, în „Adevărul”, nr. 4237, 16 februarie, 20̊0̊4, p. 10̊.

67

sau de la orice act de acaparare și de uzurpare a întregului sau a unei părți a teritoriului oricărui

alt stat participant” 223.

În conformitate cu Actul Final statele participante, vor respecta integritatea teritorială a

fiecărui stat, iar diferendele apărute între ele se vor rezolva prin mijloace pașnice, astfel încât să nu

fie pusă în pericol pacea și securitatea internațională224.

Referindu-se la pretențiile neîntemeiate al Ucrainei de a se face stăpână pe teritorii care nu i-

au aparținut, Ion Boeriu le găsește nejustificare pentru faptul mai cu seamă, că populația acestor

teritorii a fost majoritar românească, și în unele părți (Herța) majoritar românească. Aceste teritorii

au făcut parte din teritoriu fiersc și istoric al României și alcătuiesc patrimoniul etnic al poporului

român. Cu acestea nu se pot face tranzacții care viciază destinul istoric și național românesc225

223 Thomas Parrish, Enciclopedia războiului rece, Editura Univers Enciclopedic, București, 20̊0̊2, p. 124.; Adrian Năstase, Documente fundamentale ale dreptului internațional și ale relațiilor internaționale, Editura Asociația Română pentru educație democratică, București, 1997, p. 130̊.224 Ibidem, p. 131.225 Ion Gherman, op. cit, p. 92

68

Capitolul IV

CULISELE ȘI MIZA PROCESULUI DE LA HAGA

Intrarea în vigoare a Tratatului privind regimul frontierei a fost în 27 mai, 20̊0̊4, în urma

schimbului instrumentelor de ratificare, cu ocazia Summitului de la Mamaia, la care s-au întâlnit

șefii de Stat și de Guvern, din Europa Centrală și de Sud-Est. Penultima rundă de negocieri, a fost

ținută la Yalta pe 10̊ iulie 20̊0̊4, dar, nu au fost înregistrate progrese în privința negocierilor

pentru delimitarea frontierei de la Marea Neagră. Primăvara și vara anului 20̊0̊4, după cum

relatează dl. Bogdan Aurescu, în cartea sa, au fost foarte importante, pentru că atunci s-a luat în

mod formal decizia sesizării Curții Internaționale de Justiție (CIJ). În urma deciziei Ministerului

de Externe de la acea vreme, Mircea Geoană, s-au făcut ultimile evaluări generale a negocierilor

și a perspectivelor soluționării delimitării spațiilor maritime în plan bilateral. La 26 august 20̊0̊4,

odată cu inaugurarea oficială a primei faze a lucrărilor la Canalului Bâstroe, de către Ucraina,

Guvernul român a anunțat public, decizia sesizării CIJ226.

Înaintea ultimei runde de negocieri, a 24-a, din 8-9 septembrie 20̊0̊4, dl. Bogdan Aurescu,

a fost numit Agent pentru CIJ, cu rolul de coordona pregătirea complexă a participării statului

parte la proceduri, redactarea documentelor, care conțin argumentele părții, pregătirea

pledoariilor, etc227.

226 Bogdan Aurescu, Avansena și culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat, Editura Monitorul Oficial, București, 20̊0̊9, p. 45.227 Ibidem, pp. 44-45.

69

Diferendul dintre România şi Ucraina adus în faţa Curții Internaționale de Justitție, se

referă exclusiv la stabilirea exactă a suprafeţei de platou continental şi de zonă economică

exclusivă a României şi, respectiv, a Ucrainei, în partea de nord-vest a Mării Negre. În mod

concret, Curtea Internațională de Justiție urmează să stabilească o linie unică de delimitare a

platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două părţi din partea de nord-vest

a Mării Negre, prin indicarea coordonatelor geografice concrete ale punctelor care o formează,

definite prin latitudine şi longitudine. Această linie va determina stabilirea exactă a suprafeţei de

platou continental şi de zonă economică exclusivă a României şi, respectiv, a suprafeţei de platou

continental şi de zonă economică exclusivă care aparţine Ucrainei. Cele două părţi au divergenţe

cu privire la traseul acestei linii, diferenţa dintre propunerea României cu privire la traseul liniei

de delimitare şi, respectiv, propunerea Ucrainei determină o suprafaţă de peste 12.0̊0̊0̊ de

kilometri pătraţi, asupra căreia părţile au pretenţii concurente. În această zonă se află resurse de

hidrocarburi de anvergură medie, a căror exploatare este vizată de cele două state228.

            Pe 13 septembrie 20̊0̊4, Agentul României, pentru CIJ, a semnat sesizarea României,

sesizare ce a fost depusă pe 16 septembrie la Haga. Ceea ce trebuie să lămurească Tribunalul

Internațional este dacă Insula Șerpilor, un teren de 17 hectare, este sau nu locuibilă. România

susține că nu, ucrainenii, că da. Ei au militari detașati pe insulă, au inaugurat chiar și un cabinet

ginecologic acolo, au adus pământ și au plantat pomi, doar-doar vor demonstra că insula are

viața, cum s-ar spune. Întrebat însă, ce rată a natalității este înregistrata pe insulă, care sunt

sursele de energie și de apa de aici, ambasadorul Ucrainei la București, Teofil Bauer, a dat din

umeri scuzându-se: "Nu știu. Eu nu am fost niciodată pe Insula Șerpilor"229.

Pe 25 octombrie 20̊0̊4, dl. Bogdan Aurescu, și omologul său ucrainean Aleksandr Moțic

au fost convocați la Curte, pentru a li se cere cum să se pronunțe asupra termenelor de depunere a

pledoariilor scrise, Memoriul României și respectiv Contra-Memoriul ucrainean. Agentul român

a solicitat un termen de șase luni, în timp ce reprezentatul Ucrainei a cerut un termen de 12 luni,

motivația lui fiind aceea că „Ucraina a fost luată prin surprindere de sesizarea CIJ, și că este

nevoie de timp”. România a contra-argumentat acest motiv, deoarece în termenii Tratatului

privind regimul frontierei semnat de cele două părți din 20̊0̊3, a fost stipulat faptul ca în cazul în

care vor apărea neînțelegeri în această privință, se va ajunge la CIJ. Pe 19 noiembrie, României i-

228 http://jurnalul.ro/stiri/externe/haga-principalele-date-in-procesul-romaniei-contra-ucrainei-132732.html. (accesat la 23 mai 20̊13).229 http://jurnalul.ro/stiri/observator/romania-a-parat-ucraina-la-haga-60̊953.html. (accesat la 23 mai 20̊13)

70̊

a fost acordat termenul pentru depunerea Memoriului pe 19 august 20̊0̊5, iar Ucrainei data de 19

mai 20̊0̊6230̊

Memoriul României, fiind primul document depus la dosar în scris, având avantajul de a

fi reaclamant, trebuia valorificat în cel mai amplu mod cu putință. Structura Memoriului

cuprindea, potrivit regulilor cutumiare ale Curții, dincolo de capitolul introductiv, o primă parte

ce conținea prezentarea situației geografice, aspectele relevante din punct de vedere istoric, mai

ales în privința Insulei Șerpilor, a negocierilor cu U.R.S.S. și Ucraina privind delimitarea

maritimă, a influenței factorului istoric în caz, și a delimitărilor existente în Marea Neagră. A

doua parte cuprindea argumentația privind modul în care partea română înțelegea să aplice

dreptul aplicabil în delimitare, inclusiv o prezentare detaliată a Acordului Conex din 1997. Partea

a treia, cuprindea argumentația privind modul în care partea română, înțelegea să aplice dreptul

aplicabil în situația de fapt, pentru a se ajunge la soluția echitabilă în acest caz, un capitol se

referea la caracteristicile de stâncă a Insulei Șerpilor, în conformitate cu articolul 121, aliniatul 3

din Convenția din 1982, privind dreptul mării, un altul la construcția liniei de delimitare, iar

ultimul efectua testul echității, demonstrând că nu mai este necesară nicio ajustare a liniei trasate

anterior. La acesta s-a mai adaugat un altlas cu 42 de hărți231.

Obiectul procesului de la Haga nu a fost constituit de Insula Șerpilor sau apartenența sau

suveranitatea Insulei. Acordul părților pentru stabilirea competenței CIJ, a fost exprimat în

Acordul Conex din 1997, în clauza compromisorie din atricolul 4, în care România și Ucraina au

convenit asupra instanței care să soluționeze diferendul, adică problema delimitării platoului

continental și a zonei economice exclusive. Nu se putea cere CIJ, să soluționeze și să decidă

asupra apartenenței unui teritoriu anume, cum este Insula Șerpilor, aceasta nu o poate face pentru

că nu a primit din partea părților diferende această competență. Potrivit Acordului Conex al

Tratatului politic de bază cu Ucraina, prevedea că Insula „aparține Ucrainei”. Și tot în Acord se

stipula că „în procesul de delimitare a spațiilor maritime, niciuna din părți nu va contesta

suveranitatea celeilalte asupra oricărei părți din teritoriul său”, Insula Șerpilor și apele sale

teritoriale de 12 mile marine din jurul său, intrând în această categorie232.

În sprijinul României la Haga au mai pledat, Allain Pellet, un renumit professor francez,

de drept internațional, Cosmin Dinescu, co-agent al României la CIJ și James Crawford, profesor

230̊ Bogdan Aurescu, op. cit. p. 47.231 Ibidem, pp. 65-68.232 Ibidem, p. 71.

71

la Cambridge, expert emerit în dreptul mării, Vaughan Lowe, profesor de drept internațional al

Universității din Oxford, și Daniel Müler, cercetător la Centrul de Drept Internațional de la

Nanterre233.

Pe 8 februarie, 20̊0̊7, Rada Supremă adoptă o decizie prin care se hotărăște înființarea

localității Belii (Satul Alb), pe Insula Șerpilor. Decretul prezidențial însărcinează Guvernul

ucrainean să elaboreze un plan de dezvoltare a infrastructurii și a activităților economice pe

Insula Șerpilor. În încercarea de a acredita astfel existența locuirii umane, a fost stângace, în

pledoariile din 8 septembrie 20̊0̊8, Bogdan Aurescu, avea să se folosească de această decizie.

Scopul stabilirii localității era acela de a „asigura activitatea umană pe teritoriul insulei” și de „a

dezvolta zona economică a Ucrainei”, deci nu se crea o așezare pentru că existau condiții propice

locuirii, ci pentru a crea aparența de viață și activitate economică. Fapt dovedit după 3 februarie

20̊0̊9, când autoritățile ucrainene au încetat să mai aloce fonduri pentru dezvoltarea insulei234.

La data de 16 mai 20̊0̊6, a fost depus la Grefa CIJ, contra-memoriul părții ucrainene, etapă

firească a procesului. În urma examinării acestui document, partea română a decis, în

conformitate cu regulile de procedură a CIJ, să treacă la elaborarea unei replici, care va avea rolul

de a exprima reacția față de elementele de susținere din contra-memoriu și de a le contra-

argumenta, partea ucraineană urmând să depună, la rândul său, la Grefa Curții, o duplică235.

Pe 15 octombrie 20̊0̊7, Bucureștiul este informat de către Grefa Curții, că partea a doua a

procesului, faza orală, urmează să înceapă cu data de 2 septembrie, pe parcursul a trei săptămâni,

în două tururi. Astfel primul tur al României, ca reclamant, era programat între 2-5 septembrie,

urmând ca turul unu al Ucrainei programat între 9-12 septembrie. În ultima săptămână a

audierilor, România, a pledat în al doilea tur, pe 15 și 16 septembrie, iar Ucraina pe 18-19

septembrie236.

În prima zi a audierilor, Agentul României a fost primul care a deschis ședința, acesta,

susținând că diferendul româno-ucrainean, nu are o complexitate deosebită, așa cum a susținut

Ucraina. A subliniat faptul că România nu are pretenții teritoriale pentru că statutul frontierei de

233 http://jurnalul.ro/stiri/externe/delimitarea-maritima-romania-si-a-pledat-cauza-la-cij-13280̊2.html.234 http://www.realitatea.net/iuscenko-a-semnat-un-decret-care-declara-insula-serpilor-off-shore_134232.html. (accesat la 23 mai 20̊13)235 http://www.insulaserpilor.info/ProcesulHaga.asp?ID=9. (accesat la 23 mai 20̊13)236 Bogdan Aurescu, op cit, p. 93.

72

stat a fost definitivat, evidențiind că eșecul negocierilor s-a datorat infexibilității părții ucrainene,

care nu au acceptat aplicarea regulilor de delimitare general acceptate de state și de CIJ237.

Bogdan Aurescu a susținut că România, în timpul negocierilor a propus metoda CIJ, de

delimitare, aceea a echidistanței/mediana- circumstanțe speciale/relevante, cu algoritmul

cunoscut, adică după după identificarea coastelor relevante (litoralul, insulele, deltele, etc) și a

punctelor relevante de pe acestea, România a propus trasarea unei linii provizorii care este atât

echidistantă cât și mediană (cele două părți având țărmurile față în față). Linia astfel trasată, urma

să ia în considerare circumstanțele speciale din zona de delimitare, prezența Insulei Șerpilor

intrând în această categorie238.

Vaughan Lowe, în prima pledoarie a tratat modalitatea corectă de construcție a liniei

provizorii de echidistanță, prima fază de aplicare a metodei de delimitare maritimă. În privința

Insulei Șerpilor dl Lowe, a trecut în revistă argumentele aduse de România contrazicând

pretențiile Ucrainei cu privire la această formațiune stâncoasă. În primul rând, Insula Șerpilor

este o formațiune maritimă, extrem de mică și deloc integrată în coasta Ucrainei. În al doilea rând

Insula este o stâncă, conform articolului 121, paragraful 3 din Convenția privind dreptul mării,

neavând nici un drept să meargă dincolo de cele 12 mile marine de mare teritorială239.

Profesorul Allain Pellet, în pledoaria sa a demostrat netemeinicia tezei ucrainene, care

susține că regulile de delimitare convenite în Acordul Conex din 1997, au fost convenite numai

pentru negocierile desfășurate între ele înainte de sesizarea Curții. Conchizând „prevederile

Tratatului politic de bază din 1997 stipulează că România și Ucraina au convenit ca problema

delimitării platoului continental și a zonei economice exculsiv din Marea Neagră să se facă în

conformitate cu normele și principiile de delimitare, prevăzute în Acordul Conex”240.

A doua zi a pledoariilor, Bogdan Aurescu a susțin punctul de vedere a României în privința

Insulei Șerpilor, cum că pe ea nu se poate suține și dezvolta viață socială, aducând ca argument o

hartă a Ucrainei, cu regiunile populate de pe coasta Marii Negre, hartă în care insula nici măcar

nu apare, asta indicând implicit că Ucraina însăși nu o consideră nici relevantă, nici populată și

nici integrată în coasta ucraineană. A evidențiat și caracterul de stâncă al insulei, care a avut în

237 http://www.hotnews.ro/stiri-esential-4191553-bogdan-aurescu-fata-cij-romania-nu-poate-accepta-alte-consecinte-inechitabile-produse-deja-nedreptatea-istorica-prin-care-insula-serpilor-fost-ocupata-ilicit-urss-1948.htm. (accesat la 23 mai 20̊13)238 Bogdan Aurescu, op cit, p. 94.239 http://roncea.ro/20̊0̊8/0̊9/19/concluziile-de-la-haga-pentru-procesul-insula-serpilor/. (accesat la 23 mai 20̊13)240̊ Bogdan Aurescu, op. cit. p. 139.

73

vedere nu atât compoziția geologică a formațiunii cât, în special caracterul nelocuibil. Pentru a

demostra aceste lucru, delegația română a proiectat fotografii care au dezvăluit trăsăturile aride și

ostile ale acesteia, comparând-o de altfel cu o altă insulă, din apropierea Maltei, Filfa, insulă pe

care CIJ, a avut-o de dezbătut, într-o speță asemănătoare în cazul de delimitare dintre Libia și

Malta, soluționat în 1985, ca fiind o „stâncă nelocuită”241.

În cea de-a treia zi a pledoariei, România a combătut cadrul juridic al Insulei, pe care

Ucraina ar vrea să îmbrace măsurile de dezvoltare a acestei insulei din Marea Neagră, pe care o

vrea inclusă în teritoriul său. Agentul României, a demostrat în fața Curții, că recentele măsuri

luate de Ucraina în scopul de a face Insula Șerpilor locuibilă nu pot avea nici o valoare juridică și

că acesta au un caracter înșelător, de circumstanță, fiind luate după declanșarea diferendului cu

România, doar pentru a-i servi Kievului în fața instanței, „nu este prima oară când are loc în

regiunea în cauză o amplă încercare de a înșela geografia și de a descrie o oarecare așazare

umană, deși ea nu există. Curții îi este fără îndoială cunoscută povestea statelor lui

Potemkin”242.

Agentul român s-a axat pe patru argumente. Primul a fost acela că măsurile de amenajare a

Insulei Șerpilor luate de Ucraina sunt destinate exculsiv pentru a produce efecte de delimitare

maritimă între România și Ucraina. În al doilea argument susține că aceste măsuri au fost luate

după „data critică”, adică după cea în care disputa ajunsese deja în justiție. Al treilea argument

este acela că, oricum, eforturile Ucrainei au eșuat, din cauza condițiilor naturale improprii

populării permanente a Insulei Șerpilor, iar, al patrulea, că, prin eșecul eforturilor sale, Ucraina

demonstrază de fapt, că este conștientă de situația reală a insulei, adică aceea că formațiunea

stâncoasă nu este o insulă, ci o stâncă în Marea Neagră, pentru care măsurile prevăzute de ea,

sunt pe cât nule, pe atât de neaplicate243.

În a patra zi a pleadoariilor, Daneil Müler a vorbit despre rolul, în contextul delimitării, al

actelor întreprinse de state în zona supusă delimitării. Aceste „acte întreprinse în exercitarea

suveranității”, invocate de Ucraina în replică , nu sunt de natură să producă efectul juridic pe care

ea încerca să-l confere și că nu pot contitui o circumstanță specială în procesul în cauză. Dl Müler

a demonstrat că, în cadrul delimitărilor maritime, activitîțile exercitate de un stat, în zona aflată în

241 Ibidem, pp. 149-150̊.242 http://jurnalul.ro/stiri/externe/romania-a-demolat-satele-lui-potemkin-din-insula-serpilor-132943.html. (accesat la 24 mai 20̊13)243 Ibidem.

74

dispută, nu prezintă, ca regulă, nicio semnificație specială, de natură să influențeze rezultatul

final al delimitării. O ultimă pledoarie a fost susținută de co-agentul român Cosmin Dinescu, care

a vorbit despre diferedul părților apărut în 1995, în urma unor note verbale, apoi face referire la

Acordul Conex din 1997 și la relevanța acestuia în problema în cauză. Acordul confirmând

existența diferendului privind delimitarea spațiilor maritime în Marea Neagră și a regimului

special al resurselor aflate în zona de dispută din mare. Analizând susținerile ucrainene potrivind

cărora autoritățile de la Kiev, au efectuat în mod constant activități de supraveghere și patrulare a

zonei în dispută, aplicând legea ucraineană navelor de pescuit ale unor terțe state care nu aveau

autorizație de la autoritățile ucrainene. Au fost invocate 14 incidente în care au fost implicate

nave care pescuiau ilegal în zona respectivă și în care patrule ucrainene ar fi aplicat legea

ucraineană. Pledoaria dlui Dinescu demonstrând că incidentele invocate, chiar dacă au fost

conforme cu realitatea, nu pot constitui o circumstanță relevant favorabilă Ucrainei244.

Prima rundă de pledoarii ale delagației ucrainene în procesul privind delimitarea platoului

continental și a zonei economic exclusive a început pe 9 septembrie. Echipa ucraineană a fost

condusă de Agentul Ucrainei, Vlolomir Vasilenko, co-agenți fiind Oleksandr Kupcisin,

viceministrul de Externe, Rodman Bundy, avocat în Baroul Curții de Apel de la Paris, Sir

Michael Wood, fost consilier al Foreign Office, J.P. Queneudec, profesor de drept internațional,

și Loretta Malintoppi, avocat Italian,colegă cu dl. Bundy245.

Pledoariile au fost deschise de către Agentul ucrainean, Volomir Vasilenko, care a făcut

referiri istorice, spunând că Insula Șerpilor nu a fost preluată abuziv, ci perfect legal de către

U.R.S.S., referindu-se în acest sens la rolul României în al doilea Război Mondial, când aceasta a

luat teritorii uncrainene, conform materialelor replicii. Următorul la bară, a fost dl Rodman

Bundy care a afirmat că linia de coastă a Ucrainei este mai lungă decât cea a României, iar CIJ,

ar trebui să țină cont de acest aspect la trasarea frontierei spațiilor maritime ale celor două țări la

Marea Neagră. Dl Bundy a susținut teoria ucraineană, conform căreia România dorește să „refacă

geografia” și să excludă 60̊ de kilometri de țărm ucrainean246.

La rândul său Sir Michael, a avut o pledoarie despre inexistența delimitării parțiale, pe care

România o susținea, convenită în arcul de crec din jurul insulei în perioada U.R.S.S.-ului,

244 Bogdan Aurescu, op. cit. p p. 178-184.245 Ibidem, p. 189.246 http://www.hotnews.ro/stiri-esential-430̊2845-insula-serpilor-ucraina-joaca-avantajul-lungimii-coastei-sale-din-lipsa-argumente.htm. (accesat la 24 mai 20̊13)

75

încercând minimizarea hărților folosite de România în cursul pledoariilor. Doamna Loretta

Malintoppi nu aduce nimic concludent în pledoaria sa247

Agentul României la CIJ, după terminarea turului unu al Ucrainei a dechis ședința

depunerilor contra-argumentelor finale în proces, „Ucraina dorește să distragă atenția Curții de

la lipsa ei de argument, în susținerea construcției liniei sale de delimitare a țărmurilor, care a

devenit acum alpha și omega în acest caz, mantra sa”. Bogdam Aurescu a arătat că singura

strategie a Ucrainei în pledoariile sale a fost repetiția acelorași idei nefondate „unica regulă pe

care se întemeiază argumentația Ucrainei este repetiția, regula de aur a publicității. Am numărat

nu mai puțin de 68 de situații când reprezentanții Ucrainei au menționat „diferența accentuată a

lungimilor coastelor”, sau o formulă similară”248.

Afirmația Ucrainei potrivit căreia întreaga sa coastă ar trebui luată în considerare în

delimitare contrazice atât dreptul internațional, cât și contextul geografic din acest caz.

Reprezentanții Ucrainei nu au spus nimic despre justificarea și modul în care deplasează linia de

echidistanță provizorie pentru a ajunge la propunerea lor finală. Ucraina nu a explicat cum se

ajunge la situația în care linia finală propusă Curții în această delimitare cu linia propusă

României în timpul negocierilor, în ciuda faptului că acum Ucraina pretinde să recunoască

metoda de delimitare a CIJ, internațional recunoscută, iar atunci trasa linia după metoda proprie,

inedită, care nu respect regulile de delimitare stabilite bilateral în 1997249.

Vaughan Lowe în partea a doua a susținerii concluziilor a demonstrat că linia de delimitare

propusă de România respectă perfect principiul echității și că supunerea acestei linii testului

proporționalității rezultă într-un echilibru al spațiilor maritime alocate celor două state în zona în

dispută și coastele lor relevante. Profesorul Lowe a arătat Curții că „argumentul-mantra-

ucrainean referitor la lungimea costelor sale nu stă în piciaore nici la faza aplicării testului

proporționalității, deoarece numai o parte din aceste coaste sunt cu adevărat relevante pentru

zona în dispută. Numai coastele a căror proiecție în larg se suprapune pe zona în dispută pot fi

luate în cosiderare, iar acesta nu este cazul întregului țărm ucrainean”. El a descris exact linia

de delimitare cerută de România demonstrându-i caracterul echitabil, care face dreptate ambelor

părți. Lowe, a mai susținut că din punct de vedere al dimensiunilor sale, Insula Șerpilor, prin

247 Bogdan Aurescu, op. cit. p. 20̊0̊248 Ibidem, p. 210̊.249 http://www.hotnews.ro/stiri-esential-4370̊456-pledoarii-finale-haga-unica-regula-care-intemeiaza-argumentatia-ucrainei-este-repetitia.htm. (accesat la 24 mai 20̊13)

76

suprafața sa, extrem de redusă pe care o are, se încadrează în categoria judiciară a „stâncilor”, ea

având o suprafață de doar 0̊,17 kmp, adică 0̊,0̊0̊0̊0̊0̊0̊3% din teritotiul Ucrainei (în propunerea

avansată a Conferinței pentru negocierea Convenției privind Dreptului Mării, de către Irlanda, în

sensul că insulele având mai puțin de 10̊% din teritoriul terestru al statului de care aparține s-ar

încadra în categoria „stâncilor”) 250̊.

Profesorul Pellet, a analizat efectul pe care l-ar putea produce Insula Șerpilor, dacă putea fi

considerată circumstanță pertinetă în delimitare. Așa cum a arătat partea română, Insula Șerpilor,

nu poate fi considerată parte a coastei ucrainene. „Ea rămâne ceea ce se vede pe orice hartă o

formațiune izolată, nesemnificativă. Deja Insula, ca teritoriu ucrainean, beneficiază de 12 mile

marine allocate prin acordurile româno-sovietice, moștenite de Ucraina. Astfel Insula Șerpilor

nu poate influiența șinia de delimitare. Nu este primul caz din jurisprudența internațională care

analizează o formațiune maritimă ci caracterele Insulei Șerpilor, iar practica în materie este ca

astfel de portuberențe stâncoase să fie ignorate în delimitări”. Tratând diferența dintre costele

României și Ucrainei, profesorul Pellet a subliniat că, în delimitările maritime, acesta este un

argument de sine stătător. Metodele de delimitare maritimă folosite la nivel internațional

consideră în rare cazuri lungimea coastelor drept circumstanță relevantă, iar în cazurile de

jurisprudență când a contat, disparitatea era imensă, de cel puțin 1:9. În cazul României și

Ucrainei nu există disparitate importantă între coastele relevante astfel încât să fie considerată

circumstanță pertinentă pentru a deplasa linia de delimitare251.

Turul al doilea de pledoarii ucrainene, nu au adus numic nou, ci doar repetiții ale elementelor

deja prezentate în primul tur.

Volomir Vasilenko, a declarat că Bucureștiul a încercat să combată argumentele aduse de

Kiev, în favoarea poziției sale, cu „glume amuzante”. El a precizat că țara noastră „nu ar tebui

recompensată pentru faptul că la semnarea acordului din 1949, cu U.R.S.S:, a fost de partea

agresorului și a comis crime de război de pe teritoriul ucrainean. În replică, România a explicat că

„efectele injuste ale acelui fapt istoric nu trebuie perpetuate prin acordarea unei importante

nemeritate Insulei Șerpilor, în prezenta delimitare maritimă”252.

250̊ http://roncea.ro/20̊0̊8/0̊9/19/concluziile-de-la-haga-pentru-procesul-insula-serpilor/. (accesat la 24 mai 20̊13); Bogdan Aurescu, op. cit. p. 165.251 http://roncea.ro/20̊0̊8/0̊9/19/concluziile-de-la-haga-pentru-procesul-insula-serpilor/. (accesat la 24 mai 20̊13)252 Bogdan Aurescu, op. cit, p. 145.

77

Sir Michael Woods, în pledoaria sa a contestat, existența acordului româno-sovietic care

tratează frontiera urmând arcul de cerc de raza 12 mile marine din jurul Insulei Șerpilor și lăsa

României spațiile maritime din exteriorul acestui arc. Avocații României au argumentat că

procesele verbale dintre România și U.R.S.S. din 1949, prin care cele două au convenit asupra

frontierei dintre state, mergând dincolo de marea teritorială a României considera totodată, că

Ucraina este stat successor al U.R.S.S., cu toate drepturile și obligațiile ce decurg de aici. „De

asemenea, pachetul de negocieri din 1997 presupunea că Ucraina a acceptat să nu se folosească

de formațiunea Insula Șerpilor în delimitarea maritimă, aceasta urmând să fie supusă prevederilor

articolului 121 din Convenția privind Dreptul Mării, care se referea la diferențele dintre stânci și

insule, în ceea ce privește drepturile acestor formațiuni în delimitări maritime253

Pledoaria avocatei Lorett Malintoppi, a încheiat șirul de replici, ea a acuzat România că nu

abordează consecvent activitățile desfășurate în zona disputată, afirmând că „studiile efectuate de

România sunt pur academic și nu provin de la companii care canduc activitătți de exploatare și

explorare, nu conțin detalii referitoare de la profilul activităților”. Ea a contestat argumentele

prezentate de România, în sensul că Insula Șerpilor este o stâncă ce nu poate fi locuită și nu poate

avea viață, dimensiuniel nu contează și Insula Șerpilor rămâne o insulă . Ea a subliniat „existența

unor menționări istorice în care se vorbește de existența pe insulă a unor cisterne de apă,

ulterior poluate din cauza infiltrării unor substanțe chimice”. În replică, Agentul României,

Bogdan Aurescu, a arătat că menționările istorice nu se referă la susținerea vieții economice și a

locuirii umane, ci la modul în care era percepută Insula Șerpilor, ca loc al mormântului lui Ahile,

loc ocolit de călători și nu capacitatea acesteia de a avea populație și de a furniza bazele unei

activități economice, chiar rudimentare sau esențiale254.

4.1 România vs Ucraina, Verdictul de la Haga: Insula Șerpilor nu influețează linia

de demarcație.

253 Ibidem, pp. 146, .210̊.254 Ibidem, pp. 154, 224.

78

Curtea Intenațională de Justiție de la Haga, a dat dreptate României prin faptul că linia de

delimitare nu va fi influențată de Insula Șerpilor, care are dreptul la o mare teritorială de numai

12 mile marine, decizia fiind adoptată în unanimitate de cei 15 judecători ai Curții255.

De mai bine de 40̊ de ani, între România și Ucraina, exista o dispută fermă în delimitarea

platoului continental și a zonei economice exculsive. Miza este destul de simplu de enunțat, în

subsolul platoului mării se află, peste zece milioane de tone de țiței, și aproximativ o sută de

milioane metri cubi de gaze naturale. În 1997, după ce cele două țări au semnat un tratat bilateral,

a urmat o serie de 24 de runde de negocieri, încheiate fiecare, fără vreun rezultat de comun

acceptat. Așa că în 20̊0̊4 România s-a adresat Curții Internaționale de Justiție de la Haga, pentru

ca platoul să fie înpărțit între cele două țări, fără ca nimeni să se supere256.

Președintele Curții Internaționale de la Haga, judecătorul britanic Rosalyn Higgins, a încept

ședința de pronunțare a clauzei, prezentând contextual, modul în care s-au luat deciziiile în

problema delimtării spațiilor maritime din Marea Neagră. Ședința, a început prin prezentarea,

problemei în care Ucraina susținea că jurisdicția CIJ, nu acoperă și trasarea unei linii de

delimitare între marea teritorială a unei părți și platoul continental și zona exclusivă a celeilalte

părți, așa cum susținea România. Curtea își însușește poziția României. Al doilea aspect tratat a

fost acela al dreptului aplicabil, Curtea a dat o soluție echilibrată, regulile de delimitare convenite

în 1997 au putut fi aplicate și de către CIJ, în măsura în care sunt parte a dreptului aplicabil

general în materie de delimitări maritime257.

Curtea a folosit metoda de delimitare, cea propusă de România și în negocieri. În ceea ce

privește argumentul ucrainean că trei puncte de pe coasta sudică a Insulei Șerpilor ar trebui

folosite ca puncte de bază pentru construcția liniei de echidistanță provizorie, Curtea a decis că

Insula nu face parte din configurația costieră a Ucrainei și în consecință, utilizarea unor puncte

bază pe Insula Șerpilor ar conduce la o remodelare judiciară a geografiei nejustificată de normele

de drept sau de practică258.

„Curtea decide că, începând de la Punctul 1, așa cum a fost stabilit el în articolul 1 din Tratatul

privind Regimul frontierei de stat din 20̊0̊3, linia unică de demarcare a platoului continental și a

255 http://jurnalul.ro/stiri/externe/rom-acirc-nia-vs-ucraina-verdict-la-haga-insula-serpilor-nu-infuenteaza-linia-de-demarcatie-143626.html. (accesat la 24 mai 20̊13)256 http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-5386573-subiectele-zilei-romania-cistigat-procesul-ucraina-pentru-niste-privati-finantele-pregatesc-dublarea-pretului-bautura-functionarii-publici-fac-greva-generala-politistii-vor-inchida-sectiile-iar-basesc.htm. (accesat la 24 mai 20̊13)257 Bogdan Aurescu, op. cit. p. 238.258 Ibidem, p. 239

79

zonei economice exclusive ale României și Ucrainei în Marea Neagră vor urmări arcul de 12 mile

marine al apelor teritoriale ucrainene în jurul Insulei Șerpilor, până la Punctul 2 (cu coordonatele

45 0̊3’ 18,5’’ N și 30̊ 0̊9’ 24,6’’ E) unde arcul se intersectează cu linia mediană a distanței dintre

coastele României și Ucrainei. De la Punctul 2, linia de demarcare va urma linia echidistantă prin

Punctul 3 (având coordonatele 44 46’ 38,7’’ N și 30̊ 58’ 37,3’’ E) și Punctul 4 (având

coordonatele 31 10̊’ 27,7’’ E), până la punctual 5 (având coordonatele 44 0̊2’ 53,0̊’’ N și 31 24’

35,0̊’’ E). De la Punctul 5, linia de delimitare continuă de-a lungul liniei care marchează

jumătatea distanței între coastele celor două țări în direcția sud începând de la azimul geodesic

până la zona în care drepturile unor țări terțe ar putea fi afectate”, a apreciat CIJ, în paragraful

operativ, cele 5 puncte stabilind practic, linia de delimitare a platoului continetal din Marea

Neagră259 .

Hotărârea Curții recunoaște drepturile suverane de exploatare ale României pentru o suprafață

exclusivă de 9.70̊0̊ de kilometri pătrați, adică 79, 34% din zona în dispută cu Ucraina. Curtea a

apreciat ca relevant toată lungimea zonei de coastă a României, aproximativ 248 de kilometri. De

asemenea, potrivit Curții, zona de coastă relevantă în cazul Ucrainei a fost de aproximativ 70̊5

kilometri260̊.

„Ucraina ar fi avut șanse să mențină sub controlul său o bună parte din teritoriul care acum le-

a revenit românilor, însă doar în cazul în care nu ar fi adus lucrurile până la proces”, arăta

politologul ucrainean, Vladimir Skaciko, care considera că la baza deciziei Curții Internaționale

de la Haga stau nemulțumirile comunitătii internaționale legate de statalitatea ucraineană. „În

Ucraina nu există putere stabila, lucru care a fost demonstrat în ultimul timp, inclusiv prin

războiul gazului. (...) Trebuie să ne mai mire faptul că CIJ a luat o asemenea decizie?”, mai spune

Skaciko. Un alt analist ucrainean, Dmitri Zaborin, citat de agenția rusă de știri Novii Reghion,

considera că decizia Curții de la Haga reprezintă un eșec pentru Kiev și deschide calea către noi

revendicări teritoriale ale Bucureștiului. Zaborin, analist prorus și anti-NATO, mai spune că

„aceasta a fost plata lui Victor Iușcenko pentru sprijinul României în vederea integrării în NATO.

În acest caz avem de a face cu o mită obișnuită dată de Iușcenko românilor, făcută de unii

oficiali, care își permit declarații rusofobe și susțin că tocmai Rusia amenința integritatea

259 http://jurnalul.ro/stiri/externe/rom-acirc-nia-vs-ucraina-verdict-la-haga-insula-serpilor-nu-infuenteaza-linia-de-demarcatie-143626.html. (accesat la 24 mai 20̊13)260̊ http://www.hotnews.ro/stiri-esential-53840̊68-bogdan-aurescu-agentul-roman-cij-hotararea-curtii-recunoaste-drepturile-suverane-exploatare-ale-romaniei-pentru-suprafata-exclusiva-9-70̊0̊-patrati-adica-79-34-din-zona-disputa-ucraina.htm. (accesat la 24 mai 20̊13)

80̊

teritorială a Ucrainei. (...)  Mâine vom putea ajunge într-o situație similară cu Bucovina de Nord

și Basarabia de Sud, pentru că România va declara că este pregătită să ne susțină și mai mult în

procesul de aderare la NATO”, a adăugat Zaborin261.

Bogdan Aurescu a declarat că victoria de la Haga este în primul rând „o victorie politică, de

prestigiu”, care „consolidează profilul internaţional al României în această zonă”, dar este „şi un

exemplu pentru alte ţări din regiune”, care au început să se adreseze acestei instanţe pentru a

rezolva asemenea chestiuni. Victoria de la CIJ a mai arătat că problemele politice dintre România

şi Ucraina „se pot rezolva cu rezultate pozitive pentru ambele părţi”. „Important este că am dat

un exemplu regional prin această soluţionare, am spart gheaţa, cum se spune, iar pentru

diplomaţie şi pentru politica externă a fost o reuşită din toate punctele de vedere”, a mai spus

Aurescu. El a adăugat că succesul de la Haga este „un exemplu de management eficient şi pentru

proiectele mai mari sau mai mici ce vor fi iniţiate de acum înainte”. Aurescu spune că

„Memoriile unui tânăr diplomat” arată că „am învăţat să ne depăşim mentalitatea păguboasă,

aceea că suntem un popor sortit eşecului, mereu nedreptăţit”.

„Decizia Curții de la Haga cred că va conduce la o mai bună colaborare între România și

Ucraina și va elimina influențele negative ale relațiilor dintre cele două state din ultimii 20̊ de

ani”, „de asemenea, sper ca pe viitor colaborarea dintre Kiev și București va fi una economică,

mai mult decât diplomatică, în ceea ce privește explorarea resurselor platoului continental”,a

declarat într-o conferință de presă Ambasadorul Ucrainei la București, Iuri Malko262.

261 http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5387478-analist-ucrainean-decizia-curtii-haga-deschide-calea-catre-noi-revendicari-teritoriale-ale-bucurestiului.htm. (accesat la 26 mai 20̊13)262 http://www.zf.ro/politica/romania-a-castigat-la-haga-procesul-cu-ucraina-3857285/. (accesat la 26 mai 20̊13)

81

CONCLUZII

Lucrarea de față prezintă statutul Insulei Șerpilor în perioada negocierilor româno-ucrainene ce

au avut loc pe parcursul a 34 de runde de negocieri, 24 la nivelul plenului delegațiilor, plus alte 10̊

runde la nivel de experți între 1998-20̊0̊4. Aplicând un model teoretic bazat pe realitatea politică a

situației în cauză și pe definițiile acordate de dreptul internațional înstituțiilor ce formează dreptul

mării, am ajuns la concluzia că această dispută, a fost una de interes teritorial, din partea Ucrainei,

care, după destrămarea U.R.S.S.-ului și-a cerut dreptul de succesoare în multe teritorii românești

aflate sub ocupație sovietică, în urma Pactului Ribbentrop Molotov, din 1939.

Am ajuns la concluzia că „sacrificiul istoric” cerut de către autoritățile române la încheierea

Tratatului politic de bază a fost în zadar pentru că această rocă, a reprezentat pentru România, un

punct de reper istoric de coeziune a tuturor cuceritorilor ce s-au bătut pentru supremația la Marea

Neagră. Relativa slăbiciune a autorităților române atât în fața Uniunii Sovietice, după terminarea celui

de-al doilea Război Mondial, cât și după destrămarea acesteia în 1990̊, a fost combătută în timpul

procesului de la Haga, în care România și-a regăsit încrederea în propriile forțe, demonstând că

destinul nefast al românilor mereu nedreptățiți deși au avut dreptate, și-a apărat interesele de stat, fără

prejudecăți false de inferioritate, pe care mulți și-au dorit, în decursul timpului, să continuăm să le

cultivăm în spiritual național.

O altă concluzie a acestei lucrări este aceea că autoritățile ucrainene în încercarea lor de a

obține platou continental și zonă economică exclusivă în jurul Insulei Șerpilor au încercat prinr-o

multitudine de programe la nivel național să o declare zonă locuibilă și propice dezvoltării veții

umane, fapt dovedit imposibil nu numai prin constatările de la nivelul experților români ci și prin ceea

ce s-a declarat în presa locală pentru a se consolida poziția Ucrainei. Textele deciziilor 82

guvernamentale ucrainene, care au început să fie adoptate din anul 1995 (prima decizie datând din 18

decembrie 1995) și care erau confidențiale, arată scopul pentru care au fost adoptate- era acela „să

legitimeze frontiera de stat cu Republica România pornind de la susținerea că, în conformitate cu

Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, insula are zonă economică exclusivă și platou

continental propriu” a declarat un oficial ucrainean263. Folosind articole din presa ucraineană Agentul

României la CIJ, în sprijinul pledoariilor sale a mai citat un articol din 20̊0̊3 care spunea că „anul

trecut, Ucraina a găsit o metodă originală să îi convingă pe încăpățânații de români...Kiev-ul a început

să dezvolte în mod activ Insula Șerpilor astfel încât să dobândească atributele unei adevărate

insule...Realizarea acestui program va transforma insula într-un loc propice pentru viața umană...

înfloritor și dens populat... Ucraina ar tebui să intensifice... îndeplinirea programului și dezvoltarea

insulei, pentru ca nimeni să nu se îndoiască de faptul că este o insulă iar nu o stâncă. Fără îndoială,

acesta este un argument în diferendul frontalier ucraineano-român”264 .

În timpul concluziilor finale ale pledoariilor părților din procesul de la Haga, Bogdan Aurescu,

conchide spunând: „diversele actiuni ale Ucrainei au avut loc, recet după data critică. Ele nu

reprezintă o continuare a unor acțiuni anterioare; astfel de acte nu au fost adoptate nici de către

U.R.S.S., nici de către Ucraina înaintea primei decizii din 18 decembrie 1995. Ele sunt întreprinse

având ca unic scop încercarea de a îmbunătăți poziția juridică a Ucrainei pentru ca aceasta să poată

invoca în disputa cu România”. Sugerând Curții că „nu poate lua în considerare acte care au avut loc

după data la care disputa dintre părți s-a cristalizat, cu excepția cazului în care aceste acte întreprinse

în scopul îmbunătățirii poziției juridice a Părții care bazează pe acestea”. Fiind de altfel o regulă

adoptată de Curte în cazuri similare și invocată de agentul român265 .

De-asemnea am mai concluzionat faptul că România în decursul negocierilor purtate îndelung,

cu U.R.S.S. și apoi cu Ucraina, a încercat să rezolve această dispută conform dreptului internațional,

și a apelat la Curtea Internațională de Justiție, doar în momentul eșecului negocierilor. Conform

declarațiilor date de către agentul României de la Haga, Insula Șerpilor este doar o stâncă după toate

evidențele, în sensul articolului 121, paragraful 2 din Convenția privind dreptul mării, neavând drept

astfel să primească platou continental și zonă economică liberă, revenindu-i în schimb doar mare

teritorială de 12 mile marine.

263 http://www.hotnews.ro/stiri-4220̊955-romania-demonstreaza-masurile-luate-ucraina-insula-serpilor-nu-valoare-juridica-nu-trebuie-luate-considerare-delimitarea-platoului-continental.htm. (accesat la 25 mai 20̊13).264 Ibidem.265 http://www.ziare.com/stiri/frauda/caragiale-in-procesul-dintre-romania-ucraina-la-haga-412478. (aceesat la 25 mai 20̊13).

83

Miza procesului de la Haga a fost în primul rând strategică- accesul la apele teritoriale, și

economică (energetică)- posibilitatea exploatării în viitor a rezervelor de hidrocarburi și gaze naturale

aflate în platoul continental din jurul Insulei Șerpilor. În ceea ce privește miza concretă (reală),

economică, a diferendului. Aceasta se referă la resursele de hidrocarburi care se găsesc în această

zonă266.

În opinia generală, atât timp cât Insula Șerpilor- situația fiind valabilă și pentru celelalte

teritorii românești anexate fraudulos- va rămâne între granițe străine, indiferent care anume,

raporturile României cu deținătorul temporar al acestora, nu vor putea fi cele firești, normal situația

fiind, în ultimă instanță, nefirească contrară, dreptului natural, dreptului istoric și normelor juridice

internaționale267 .

266 Dominuț Pădureanu, Procesul de la Haga dintre România și Ucraina, privind delimitarea platoului continental și a zonei economice exclusive, ale celor două țări în Marea Neagră, în „Agora”, an VII, nr. 31-32, 20̊0̊8, p. 24.267 Ibidem.

84

Anexe

85

Lista de anexe

Anexa 1 – Protocolul Tratatului româno-sovietic din 1948;

Anexa 2 – Procesul verbal de predare primire a Insulei Șerpilor din 23 mai 1948;

Anexa 3 -4 – Grafice utilizate în Memoriul României care ilustrează metoda propusă de

România pentru construcția liniei provizorii de echidistanță între coastele adiacente ale celor

două țări, respectiv față în față;

Anexa 5 –Linia de delimitare propusă de România atât la negocierile cu Ucraina cât și în

Memoriul depus la CIJ;

Anexa 6- Ilustrarea efectului inechitabil al ocupării ilegale a Insulei Șerpilor și al modului

arbitrar de trasare a frontierei maritime, propus de Ucraina;

Anexa 7 –Liniile finale de delimitare propuse de România;

Anexa 8 –Grafic care ilustrează zona aflată în dispută;

Anexa 9 –Hartă pe care Insula Șerpilor nu apare, indicând faptul că și pentru Ucraina nu o

integrează în zonele sale populate;

Anexa 10 – Fotografii comparative între Insula Șerpilor și o insula asemănătoare din apropierea

Maltei;

Anexa 11 – Fotografii interbelice cu Insula Șerpilor;

Anexa 12 – Proiecție cu țărmurile relevante care confirmă propunerea României în problema

delimitării;

Anexa 13 – Linia de delimitare finală hotărâtă de CIJ;

Anexa 14 – Hotărârea CIJ ;

86

Anexa 1 Protocolul Tratatului româno-sovietic din 4 februarie 1948:

„În conformitate cu articolul 1 al Tratatului de pace cu România, intrat în vigoare la 15

septembrie 1947, Guvernul Republicii Populare Române, pe de o parte și guvernul Republicilor

Sovietice Socialiste, pe de altă parte, au convenit asupra celor ce urmează:

1.Frontiera de stat între România și U.R.S.S. indicată îe hărțile anexate la prezentul

Protocol (Anexele I și II)

a) Conform Anexei I

- de la punctul de întâlnire a frontierelor U.R.S.S., României și Ungariei până la muntele Stog

urmează linia fostei frontiere româno-cehoslovace;

- de la muntele Stog până la borna de frontieră numărul 56, a fostei frontiere româno-polonă, ce

se află la 4,5 km, la sud de izvoarele râului Ceremușul Negru, urmează linia fostei frontierei

dintre România și Polonia;

b) Conform Anexei II

- de-a lungul fluviului Dunărea, de la Paradina la Marea Neagră, lăsând insulele Tătaru Mic,

Daleru Mic și Mare, Maican și Limba de partea U.R.S.S., iar insulele Tătaru Mare, Cenovca și

Babina de partea României; Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la Răsărit de gurile

Dunării, intră în cadrul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

2.În caz de neconcordanță între descrierea frontierei din text și cea din hărți, descrierea

din text va fi considerată cea justă.

3.Pentru demarcarea frontierei în conformitate cu punctul 1 al Protocolului de față, va fi

instituită o Comisie Mixtă româno-sovietică de frontieră, cel mai târziu în termen de o lună din

ziua semnării Protocolului.

4.Prezentul Protocol intră în vigoare în ziua semnării”268.

Anexa 2268 Dominuț Pădureanu, op. cit. p. 345.

87

Procesul-verbal de predare primire a Insulei Șerpilor:

„Anul 1948, luna mai, ziua 23,

Noi subsemnații, Nicolai Pavlovici Șutov, Prim Secretar de Ambasadă, în calitate de

reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al U.R.S.S., și Eduard Menzincescu, Ministru

Plenipotențiar, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Republicii

Populare Române, în virtutea și în executarea Protocolului Sovieto-Român semnat la Moscova

la 4 februarie 1948, au încheiat prezentul proces verbal. Constatând că azi la oar 12 (ora

locală) Insula Șerpilor sau Zmeinâi, situată la 45 grade, 15 minute, 18 secunde latitudine Nord

și 30 grade, 19 minute, 15 secunde longitudine Est de Greenwich, a fost înapoiată U.R.S.S. de

către R.P.R. și încadrată în teritoriul U.R.S.S.

Prin semnarea prezentului proces verbal s-au îndeplinit formulele legale de predare a

insulei.

Făcut pe Insula Zmeinâi în două exemplare, fiecare în limbile rusă și română”269.

269 Ibidem, p. 346.

88

Anexa 3

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 28.

89

Anexa 4

Sursa: Bogdan Aurescu, op.cit. p. 28.

90̊

Anexa 5

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 169.

91

Anexa 6

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 137.

92

Anexa 7

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 243.

93

Anexa 8

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 188.

Anexa 9

94

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. 150̊.

Anexa 10

95

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 152.

Anexa 11

96

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 157.

Anexa 12

97

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 219.

Anexa 13

98

Sursa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 243.

Anexa 14

99

Susa: Bogdan Aurescu, op. cit. p. 254.

10̊0̊

Cronologie

Procesul de la Haga în date şi cifre

10̊1

DATE

•1947: Tratatul de Pace de la Paris între România şi Puterile Aliate şi Asociate lasă României

Insula Şerpilor

•1948: Protocolul de precizarea a parcursului frontierei de stat dintre România şi URSS prevede

transferul ilegal, contrar Tratatului de Pace, al Insulei Şerpilor la URSS

•1949: se încheie acordul româno-sovietic sub formă de procese verbale de demarcare şi

delimitare a frontierei prin care se stabileşte o delimitare parţială în jurul Insulei Şerpilor, acord

confirmat ulterior prin documente de acelaşi tip încheiate în 1954, 1963, 1974 

•1967-1987: 10 runde de negocieri româno-sovietice pentru delimitarea platoului continental şi a

zonelor economice exclusive în Marea Neagră

•1982: România participă la semnarea Convenţiei ONU privind Dreptul Mării de la Montego

Bay, după ce a participat activ la A Treia Conferinţă ONU privind Dreptul Mării de negociere a

acestui important tratat multilateral

•1996: România ratifică Convenţia ONU privind Dreptul Mării din 1982 şi formulează o

declaraţie prin care arată că „insulele nelocuite şi lipsite de viaţă economică proprie nu pot afecta

în niciun mod delimitarea spaţiilor care aparţin coastelor principale ale statelor riverane.”

Această declaraţie viza Insula Şerpilor şi nu a fost obiectată de nici un stat.

•1997: se încheie şi intră în vigoare Tratatul politic de bază dintre România şi Ucraina şi Acordul

Conex la acesta, care prevede posibilitatea recurgerii la CIJ pentru soluţionarea problemei

delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră în cazul

eşecului negocierilor bilaterale

•1998-2004: se desfăşoară 34 de runde de negocieri între România şi Ucraina pentru

delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră – 24la

nivelul plenului delegaţiilor şi 10 la nivel de experţi. Dintre acestea, 26 au loc în ultima fază a

negocierilor (2001-2004). Negocierile eşuează ca urmare a neacceptării de către Ucraina a

aplicării regulilor de delimitare conforme practicii CIJ, propuse de România în conformitate cu

prevederile Acordului Conex din 1997

•2003: se încheie Tratatul privind regimul frontierei de stat între România şi Ucraina, intrat în

vigoare în mai 2004, condiţie necesară pentru sesizarea CIJ de către România

•9 septembrie 2004: are loc ultima rundă de negocieri între România şi Ucraina pentru

delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră, la Bucureşti

•13 septembrie 2004: Agentul României la CIJ, Bogdan Aurescu, semnează Cererea de Sesizare

a CIJ pentru declanşarea procesului de la Haga

10̊2

•16 septembrie 2004: depunerea la Grefa CIJ a Cererii de Sesizare a CIJ pentru declanşarea

procesului de la Haga

•Octombrie 2004: prima întâlnire a Agenţilor celor două părţi cu preşedintele CIJ pentru fixarea

termenelor de depunere a pledoariilor scrise

•Noiembrie 2004: CIJ fixează câte 9 luni pentru depunerea Memoriului României şi a Contra-

Memoriului ucrainean

•2005: crearea Oficiului pentru Frontiere şi Delimitări Maritime, în componenţa Direcţiei

Generale Afaceri Juridice din MAE român, atât pentru gestionarea procesului de la CIJ, cât şi a

altor aspecte care ţin de dreptul mării în relaţia cu statele vecine României în Marea Neagră,

precum şi a problematicii de drept internaţional care priveşte frontierele României.

•15 august 2005: România depune la CIJ Memoriul, redactat în limba engleză, care conţine,

conform regulilor CIJ, prezentarea elementelor de fapt relevante pentru caz (context geografic,

istoric etc.), a normelor şi regulilor considerate relevante şi a argumentaţiei părţii române asupra

soluţiei pe care o solicită CIJ, inclusiv expunerea soluţiei propuse, adică a traseului liniei de

delimitare pe care o consideră corectă, având în vedere interesele părţii române şi dreptul

internaţional aplicabil. Memoriul este însoţit de elemente de probă  care susţin poziţia României.

În total este vorba despre mai multe volume însumând mai multe sute de pagini

•16 mai 2006: depunerea Contra-Memoriului ucrainean

•2005-2006: au loc 4 runde la nivel de experţi de consultări româno-ucrainene, care nu duc la

nici un rezultat. După 20̊0̊6 nu au mai avut loc niciun fel de negocieri bilaterale pe această temă

•iulie 2006: CIJ fixează termenele pentru depunerea Replicii părţii române (22 decembrie 20̊0̊6),

respectiv, a Duplicii părţii ucrainene (15 iunie 20̊0̊7)

•19 decembrie 2006: România depune Replica României

•5 iulie 2007: Ucraina depune Duplica sa, după obţinerea unei amânări din partea CIJ, motivată

din „raţiuni tehnice”

•Octombrie 2007: CIJ informează părţile asupra fixării datelor şi perioadei fazei orale (2-19

septembrie 20̊0̊8), date confidenţiale până la anunţul public al Curţii

•24 iulie 2008: CIJ informează public asupra perioadei audierilor în proces - 2-19 septembrie

2008

•2-5 septembrie 2008: are loc primul tur de pledoarii ale României la Haga. România

pledează prima, ca reclamant.

•9-12 septembrie 2008: are loc primul tur de pledoarii ale Ucrainei, pârât în proces

10̊3

•15-16 septembrie 2008: are loc al doilea tur de pledoarii ale României. Pe 16 septembrie

20̊0̊8, Agentul României pune concluziile şi prezintă Curţii soluţia de delimitare pe care

România o consideră echitabilă şi conformă dreptului internaţional aplicabil în materie de

delimitări maritime

•19 septembrie 2008: se încheie audierile în procesul privind Delimitarea Maritimă în Marea

Neagră (România v. Ucraina), după ce în perioada 18-19 septembrie Ucraina a prezentat al

doilea tur al său de pledoarii. Curtea intră în deliberare.

•Începutul anului 2009: pronunţarea în şedinţă publică, solemnă, cu participarea plenului CIJ, a

delegaţiilor părţilor şi a presei, a Hotărârii CIJ, care este înmânată în original

Agenţilor. Hotărârea este definitivă, obligatorie şi executorie, fiind imediat aplicabilă, fără

niciun fel de alte formalităţi.

CIFRE

•15 judecători permanenţi ai CIJ, aleşi de către Adunarea Generală ONU, pentru un mandat de

9 ani. O treime din numărul de 15 judecători se reînnoieşte o dată la trei ani. Mandatul unei

treimi din actuala compoziţie a CIJ se reînnoieşte la data de 6 februarie 20̊0̊9. Ei reprezintă

principalele forme de civilizaţie ale lumii şi principalele sisteme juridice de pe glob

•2 judecători ad-hoc desemnaţi de părţi: Jean-Pierre Cot (România) şi Bernard

Oxman (Ucraina)

•1 Agent şi 2 coagenţi (directorul general pentru afaceri juridice din MAE şi ambasadorul român

la Haga) a avut echipa României

•97 de hotărâri pronunţate de CIJ în cazuri contencioase

•Peste 12 000 km² – zona în dispută între România şi Ucraina

•1 milă marină = 1,852 km

•12 mile marine – lăţimea mării teritoriale conform Convenţiei ONU privind Dreptul Mării

•200 mile marine – limita maximă a platoului continental şi a zonelor economice exclusive

conform Convenţiei ONU privind Dreptul Mării. Dimensiunile reduse ale Mării Negre nu permit

ca statele riverane să aibă zone naţionale de platou continental şi zonă economică exclusivă

extinse până la limita de 20̊0̊ mile marine, fiind necesarădelimitarea între statele riverane

•Articolul 121 alin. (3) din Convenţia privind dreptul mării din 1982: stâncile care nu pot

susţine locuirea umană sau viaţă economică proprie nu pot avea platou continental şi zonă

economică exclusivă (ci doar maximum 12 mile marine de mare teritorială). Caracteristicile

naturale ale Insulei Şerpilor o încadrează pe aceasta în definiţia din prevederea menţionată din

Convenţia din 1982.

10̊4

•Aprox. 300 de mii de euro au costat procedurile până la sfârşitul lunii iulie 20̊0̊8. Suma totală

cheltuită va fi făcută publică de MAE după pronunţarea hotărârii CIJ

•3 săptămâni – durata totală a pledoariilor orale în procesul cu Ucraina

•18 ore, pe 6 zile – durata pledoariilor orale ale României în procesul de la Haga (3 ore pe zi, 4

zile în primul tur, 2 zile în al doilea tur)

•1713 de pagini au avut pledoariile scrise depuse de România în 20̊0̊5 şi 20̊0̊6

•Aproape 400 de pagini au avut textele pledoariilor orale susţinute de România în septembrie

20̊0̊8

•20 de membri a avut echipa României care a susţinut faza orală a procesului în faţa Curţii de la

Haga, dintre care 5 consilieri străini, experţi în domeniul dreptului internaţional

•7 dintre membrii echipei României au susţinut pledoarii în faţa completului Curţii – Agentul,

coagentul şi cei 5 experţi străini

•Peste 4 ore şi jumătate din totalul de 18 ore al pledoariilor României au însumatpledoariile

Agentului şi coagentului

•13 discursuri au fost prezentate în prima rundă de pledoarii şi 10 în a doua rundă

•7 din cele 23 de discursuri au fost susţinute în limba franceză, iar celelalte în limba engleză

•36 de exemplare ale dosarului judecătorilor, cuprinzând elemente de probă care au susţinut

argumentaţia României, au fost transmise Grefei în fiecare zi a pledoariilor părţii române. Aceste

dosare s-au aflat în faţa fiecărui judecător în timpul susţinerii pledoariilor

•200 de documente (dintre care 147 în prima rundă şi 53 în cea de-a doua) a cuprinsîn

total fiecare dosar transmis Curţii

•Din cele 200 de documente, 92 au fost grafice special elaborate pentru etapa orală a

procedurilor (restul fiind extrase din documentele pertinente şi copii ale unor hărţi)

•Peste 100 de proiecţii în primul tur şi aproape 70 în al doilea tur au fost prezentate pe ecran, în

faţa judecătorilor CIJ270̊.

BIBLIOGRAFIE

I Izvoare

270̊ http://www.mae.ro/node/310̊9. (accesat la 17 iunie 20̊13) .

10̊5

I.1 Documente:

• *** Colecție de legi, decrete, hotărâri și dispoziții, Ministerul Justiției, vol, V, Editura

Științifică, București, 1962;

• *** Relații Româno-Ruse în trecut, Academia Republicii Populare România, Institutul de studii

româno-societice, București, 1957;

• Vianu, Alexandru (coord), Relații internaționale în acte și documente, 1945-1982, vol. III,

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974;

I.2 Memorii, jurnale:

• Aurescu, Bogdan, Avanscena și culisele procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat,

Editura, Monitorul Oficial, București, 20̊0̊9;

• Blaton S. Thomas, Ce știa președintele Truman despre România. Un raport al serviciilor

secrete americane, Fundația Academia Civică, București, 1997;

II Publicații oficiale:

• Monitorul Oficial al României, Partea I, Acte Normative, an II, nr. 99, 9 iunie, 1990̊;

• Idem, an VII, nr. 30̊0̊, 21 noiembrie, 1996;

• Idem, Partea a II a Dezbateri Parlamentare, an VIII, nr. 139, 23 iulie 1997;

• Idem, an VIII, nr. 97, 12 iunie, 1997;

III Presă, periodice:

• *** Din nou despre Insula Șerpilor, în ”Azi”, nr, 10̊61 (1681), 15 decembrie, 1995;

• *** În 1997 Tratatul româno-ucrainean va călca pe o „mină”: Insula Șerpilor ,în „Jurnalul

Național”, an IV, nr. 10̊58, 14 noiembrie, 1996;

• *** Nu a mai rămas nici un șarpe pe Insula Șerpilor , în „Ziua”, an III, nr.523, 6 martie, 1996;

• ***Pentru Ucraina, semnarea Tratatului cu România are importanță strategică, în „Azi”, nr

110̊9 (1697), 16 februarie, 1996;

10̊6

• Andon, Alexandru, Tezaurul stă deocamdată.... acolo, Insula Șerpilor, tot așa, în „Adevărul”,

an IV, nr. 318 (377), 16 februarie, 1993;

• Bocai, Mihai, Insula Șerpilor între forța dreptului și dreptul forței, în „Cuget Liber”, An XII,

nr. 2397, 14 martie, 20̊0̊2;

• Bondar, Constantin, Toader, Dănuț, Ion, Închiderea naturală la Marea Neagră a golfului

Musura și efectele acestui fenomen, în „Marea Noastră”, an XI, nr. 3 (40̊), iulie- septembrie,

20̊0̊1;

• Bujor, Adriana, Scurt istoric al dreptului mării, în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, Tom

IV, 20̊0̊1;

• Buzatu, Gheorghe, Comuniștii din România în slujba organismelor secrete sovietice, în

„Revista de Istorie Militară”, an. 1 (47), 1998;

• Idem, Insula Șerpilor = roca noastră, în „România Mare”, an XV, nr. 711, 27 februarie, 20̊0̊4;

• Idem, Secretele protocolului secret, von Ribbentrop-Molotov, în „Moldova”, an II, nr.3 (8),

1993;

• Cojoc, Marian, Repere cu semnificație geostrategică în ținutul românesc dintre Dunăre și

Mare, în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, Tom IV, 20̊0̊1;

• Constantin, Dumitru, După 1918, România s-a extins ilegal, în „Adevărul”, nr. 2453, 16

aprilie, 1998;

• Idem, Kievul adoptă poziția ultimatumurilor defunctei U.R.S.S., în „Adevărul”, nr. 3885, 14

noiembrie, 20̊0̊2;

• Idem, România și Ucraina au parafat Tratatul privind regimul frontierei de stat, în

„Adevărul”, nr. 40̊32, 16 iunie, 20̊0̊3;

• Corneanu, Constantin, În serviciul unui interes major, în „Observatorul Militar”, an XIV, nr. 24

(651), 18-24 iunie, 20̊0̊2;

• Covacef, Petre, Colmatarea naturală a frontierei României, în „Marea Noastră”, an XII, nr. 3

(44), iulie-septembrie, 20̊0̊2;

• George, Petre, Eseu despre ieșirea la mare, în „Marea Noastră”, an VII, nr. 22, 1997;

• Georgescu, Petre, Aspecte ale negocierilor româno-ucrainene în legătură cu delimitarea

platoului continental, în „Marea Noastră”, an XII, 3 (44), iulie- septembrie, 20̊0̊2;

• Gheorghe, Dan, Ne vom judeca la Haga pentru Insula Șerpilor, în „Flacăra”, an, IV, nr. 30̊, 28

iulie-30̊ august, 1993;

10̊7

• Mazilu, Dumitru, Insula Șerpilor: statut juridic, evoluții istorice, în „Dosarele istoriei”, nr 2

(54), 20̊0̊1;

• Idem, Statutul Insulei Șerpilor și implicațiile acestei insule asupra delimitării spațiilor

maritime în marea Neagră, în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, Tom X, 20̊0̊7;

• Muntean, Ion, Considerații de ordin geostrategic asupra evoluției Dobrogei în cadrul

„Problemei orientale”, în „Anuar de studii de politică de apărare, teorie, doctrină, artă și istorie

militară”, Editura Vasile Cârlova, București, 1996;

• Pădureanu, Dominuț, Rapturile teritoriale sovietice și drama căpitan comandorului Constantin

Copaciu, în „Revista de Istorie Militară”, nr. 1(47), 1997;

• Popa, Răzvan, Ucrainenii au pus o benzinărie plutitoare de 1000t. în mijlocul Deltei Dunării,

în Adevărul, nr. 4237, 16 februarie, 20̊0̊4;

• Stănciulescu, Oana, Ucraina ține cu dinții de Insula Șerpilor pentru uriașul rezervor de petrol

din adâncuri , în „Ziua”, an II, nr. 426, 7 noiembrie, 1995;

• Teșa, Ion, Controverse în cadrul negocierilor româno-sovietice privind delimitarea platoului

continental și a zonei economice libere, în „Marea Noastră”, an XII, nr. 3 (44) iulie-septembrie,

20̊0̊2;

• Idem, Insula Șerpilor. Considerații istorico-juridice, în „Anuarul Muzeului Marinei Române”,

Tom IV, 20̊0̊1;

• Traci, Lilia, Mirosul de petrol al Insulei Șerpilor, în „Lumea Magazin”, an X, nr. 10̊ (114),

20̊0̊2;

• Voinea, Liviu, Nimic despre Insula Șerpilor, în „Tribuna Economică”, an II, 11 ianuarie, 1996;

• Zamfirescu, Dinu, Insula Șerpilor, pământ românesc ce nu trebuie abandonat, în „Ziua”, an X,

nr. 2743, 24 iunie, 20̊0̊3;

• Zărnescu, Cristina, Nici românii nici ucrainenii nu au descoperit comori pe Insula Șerpilor, în

„Ziua”, nr. 531, 15 martie, 1996;

• Zidaru, Irina, La consultările de la Moscova delegația rusă a concuzionat: problema

retrocedării Insulei Șerpilor este de competența Ucrainei, în „Evenimentul Zilei”, an II, nr. 195,

15 februarie, 1993;

• Zidaru, Irina, Ucraina nu vrea să ne dea Insula Șerpilor, în „Evenimentul Zilei”, an XV, nr.

10̊39, 20̊ noiembrie, 1995;

10̊8

•*** Întâlnire româno-ucraineană la nivel de premieri, în „Adevărul”, nr. 1745, 11 decembrie, 1995;•*** La Cernăuți Președinții Iliescu și Kucima au semnat Tratatul privind frontiera de stat

româno-ucraineană, în „Adevărul”, nr. 40̊34, 18 iunie, 20̊0̊3;

•*** M.A.E. n-are nimic de zis împotriva măririi efectivelor militare ucrainene pe Insula

Șerpilor, în „Adevărul”, 21 decembrie, 1995;

•*** Președintele ucrainean va vizita ostentativ Insula Șerpilor, în „Adevărul”, nr. 40̊36, 20̊

iunie, 20̊0̊3;

•*** România și Ucraina mai au de împărțit platoul continental și zona economică a Mării

Negre, în „Evenimentul Zilei”, an V, nr. 1265, 21 august, 1996;

•*** Se reiau negocierile privind Tratatul româno-ucrainean, în „Cuget Liber”, an VIII, nr.

1473, 31 mai, 1995;

•*** Surse militare ruse dezvăluie intenția Ucrainei de creare a unei flote militare de intimidare

a României, în „Jurnalul Național”, 12 noiembrie, 1996;

•*** Tratatul pentru reglementarea regimului de frontieră cu Ucraina, Finalizat până la 1 iunie

2003, în „Adevărul”, nr. 3984, 18 aprilie, 20̊0̊3;

IV Cronologii, enciclopedii:

• Gheorghe, Gheorghe, Tratate internaționale ale României, vol III, 1939-1965, Editura,

Științifică și Pedagogică, București, 1983;

• Defarges, Moreau, Phillipe, Relații internaționale după 1945, Institutul European, Iași, 20̊0̊1;

• Parrish, Thomas, Enciclopedia Războiului Rece, Editura, Univers Enciclopedic, București,

20̊0̊2;

•*** Relații internaționale postbelice. Cronologie diplomatică, 1945-1964, F.E.;

V Lucrări generale:

• Antipa, Grigore, Dunărea și problemele ei științifice, economice, și politice, Editura, Cartea

Românească, București, 1921;

10̊9

• Atanasiu, Traian, Zemba, Anatolie, Mihai, Cornel, Grad, Vasile, Marin, Gheorghe, Puterea

Maritimă și Diplomația Navală, Editura, Militară, București, 1998;

• Bold Emilian, Ilie, Seftiuc, Pactul Ribbentrop-Molotov, Institutul European, Iași, 1998;

• Bolintineanu, Alexandru, Năstase, Adrian, Drept internațional contemporan, Editura, Institutul

român de Studii Internaționale, Regia Autonomă, „Monitorul Oficial”, București, 1995;

• Buzatu, Gheorghe, Românii în arhivlele Americii, Editura, Tipo Moldova, Iași, 1992;

• Idem, Scurtu, Ioan, Istoria Românilor în secolul XX, Editura, Paideaia, București, 1999;

• Carp, Gheorghe, Aelenei, Victor, Dârmon, Gabriel, Țonea, Bogdan, Dreptul frontierei de stat,

vol, I, Editura, Ministerului de Interne, București, 1999;

• Cloșcă, Ionel, Războiul naval și legile lui, Editura, Militară, București, 1991;

• Colcer, Iosif, Măgureanu, Viorel, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru Cultură al

Județului Tulcea, Tulcea, 1998;

• Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, ediția a III a revăzută și adăugită,

Editura, Univers Enciclopedic, București, 20̊0̊2;

• Idem, România între Hitler și Stalin, și Pactul Ribbentrop-Molotov, Editura, Danubius,

București, 1991;

• Cosma, Neagu, Contribuția unor minorități naționale la bolșevizarea României, Editura, Bravo

Press, București, 1996;

• Damaschin, Ioan, Omagiu adus istoricului militar Jipa Rotaru, Editura, Comandor, Constanța,

20̊0̊1;

• Diacon, Vasile, Reîntregirea, Basarabia, Bucovina și Insula Șerpilor în dezbateri ale

Parlamentului României, Editura, Unirea, Iași, 1992;

• Dobrincescu, Valeriu, Florin, România și organizarea posbelică a lumii, Academia Republicii

Socialiste România, București, 1988;

• Dogaru, Petre, Obsesiile antihitleriștilor moderni, Editura, Aldo Press, București, 20̊0̊5;

• Drăghicescu, Mihai, Istoricul pricipalelor puncte pe Dunăre, de la Gura Tisei, până la Mare și

pe coastele Mării de la Varna la Odessa, F. E., București, 1943;

• Ecobescu, Nicolae, Duculescu, Victor, Dreptul tratatelor, Editura, Continent XXI, București,

1995;

• Geamănu, Grigore, Drept internațional public, Editura, Didactică și Pedagogică, București,

1983;

110̊

• Idem, Dreptul internațional contemporan, Editura, Didactică și Pedagogică, București, 1965;

• Georgescu, Titu, România între Yalta și Malta, Editura Șansa, București, 1993;

• Giurescu, C. Constantin, Giurescu, Dinu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până în

prezent, Editura, Albatros, București, 1971;

• Idem, Idem, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura, Științifică,

București, 1974;

• Grecescu, Ion, Nicolae Titulescu- Basarabia pământ românesc, Editura Rum-Irina, București,

1992;

• Iorga, Nicolae, Istoria lui Ștefan cel Mare, (țara românilor, țara românească), Editura,

Minerva, Craiova, 1978;

• Kalinski, Niculae, Stănescu, Raymond, Marina Română în al doilea Război Mondial (1939-

1945), vol. III (1944-1945) , Editura, Făt Frumos, București, 1998;

• Lache, Ștefan, Țuțui, Gheorghe, România și Conferința de pace de la Paris, Editura, Dacia,

Cluj-Napoca, 1978.

• Levy, Robert, Gloria și decăderea Anei Pauker, Editura Polirom, București, 20̊0̊2;

• Manea, Mihai, Teodorescu, Bogdan, Istoria românilor. De la 1821 până la 1989, Editura

Didactică și Pedagogică, București, 1997;

• Markham H. Rueben, România sub jugul sovietic, Fundația Academia Civică, București, 1996;

• Mazilu, Dumitru, Dreptul mării, concepte și instituții consacrate de Convenția de la Montego

Bay, Editura, Lumina Lex, București, 20̊0̊2;

• Idem, Dreptul mării. Tendințe și orientări contemporane, Editura, Academiei Republicii

Socialiste România, București, 1980̊;

• Năstase, Adrian, Documente fundamentale ale dreptului internațional și ale relațiilor

internaționale, Editura, Asociația Română pentru Educație Democratică, București, 1997;

• Neagoe, Sever, Tender, Ilie, Văduva, Gheorghe, Istoria grănicierilor și a începuturilor Poliției

de Frontieră, Editura, Scaiul, București, 20̊0̊3;

• Niciu, I. Marțian, Drept internațional public, Editura Servostat, Cluj-Napoca, 1997;

• Idem, Drept internațional public,( note de curs), Fără Editură, Cluj-Napoca, 1956;

• Popescu, Dumitra, Năstase, Adrian, Coman, Florian, Drept internațional public, Editura,

Șansa, București, 1994;

111

• Rădulescu, Adrian, Bitoleanu, Ion, Istoria Românilor dintre Dunăre și Mare: Doborogea,

Editura, Științifică și Enciclopedică, București, 1979;

• Scurtu, Ioan (coord), România. Retragerea trupelor sovietice, 1958, Editura, Didactică și

Pedagogică, București, 1996;

• Stamate, Grigore, Frontiera de stat a României, Editura, Militară, București, 1997;

• Tudor, Tiberiu, Istoria dramatică a teritoriilor românești ocupate. Tratatul cu Ucraina 1997,

Editura, Albatros, București, 20̊0̊4;

• Voicu, Marin, Verotti, Maria, Convenții maritime internaționale, la care România a aderat sau

le-a ratificat, Editura, Ex Ponto, Constanța, 1999;

VI Lucrări speciale:

• Cucu, Vasile, Gheorghe, Vlăsceanu, Insula Șerpilor, Casa de Editură și Presă, „Viața

Românească”, București, 1991;

• Pădureanu, Dominuț, Insula Șerpilor, Editura, Muntenia, București, 20̊0̊4;

VI.1 Resurse internet:

• *** Analist ucrainean: Decizia de la Haga deschide calea către noi revedicări teritorale ale Bucureștiului, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5387478-analist-ucrainean-decizia-curtii-haga-deschide-calea-catre-noi-revendicari-teritoriale-ale-bucurestiului.htm• *** Bogdan Aurescu, agentul roman la CIJ: Hotărârea Curții recunoaște drepturile suverane de exploatarea ale României pentru o suprafață exclusivă de 9.700 km pătrați, adică 79,34% din zona în dispută cu Ucraina, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-53840̊68-bogdan-aurescu-agentul-roman-cij-hotararea-curtii-recunoaste-drepturile-suverane-exploatare-ale-romaniei-pentru-suprafata-exclusiva-9-70̊0̊-patrati-adica-79-34-din-zona-disputa-ucraina.htm;• *** Caragiale, în procesul dintre România și Ucraina la Haga, http://www.ziare.com/stiri/frauda/caragiale-in-procesul-dintre-romania-ucraina-la-haga-412478• *** Haga- principalele date în procesul României contra Ucrainei, http://jurnalul.ro/stiri/externe/haga-principalele-date-in-procesul-romaniei-contra-ucrainei- 132732.html;• *** Insula Șerpilor, pământ românesc, http://www.insulaserpilor.info/ProcesulHaga.asp?ID=9;.• *** Iușcenko a semnat un decret care declară Insula Șerpilor, off-shore, http://www.realitatea.net/iuscenko-a-semnat-un-decret-care-declara-insula-serpilor-off-shore_134232.html;

112

• *** Pledoarii finale la Haga: unica regulă pe care se întemeiază argumentația Ucrainei, este repetiția, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-4370̊456-pledoarii-finale-haga-unica-regula-care-intemeiaza-argumentatia-ucrainei-este-repetitia.htm;• *** România a pârât Ucraina la Haga, http://jurnalul.ro/stiri/observator/romania-a-parat-ucraina-la-haga-60̊953.html;• *** România vs Ucraina/ Verdict la Haga: Insula Șerpilor nu influențează linia de demarcație, http://jurnalul.ro/stiri/externe/rom-acirc-nia-vs-ucraina-verdict-la-haga-insula-serpilor-nu-infuenteaza-linia-de-demarcatie-143626.html;• Blajan, Anne-Marie, România demonstrează, de ce măsurile luate de Ucraina pe Insula Șerpilor nu au valoare juridică și nu trebuie luate în considerare în delimitarea platoului continental, http://www.hotnews.ro/stiri-4220̊955-romania-demonstreaza-masurile-luate-ucraina-insula-serpilor-nu-valoare-juridica-nu-trebuie-luate-considerare-delimitarea-platoului-continental.htm;• Blăjan, Anne-Marie, Bagdan Aurescu în fața CIJ:România nu poate accepta ale consecințe inechitabile produse deja de nedreptatea istorică prin care Insula Șerpilor a fost ocupată ilicit de U.R.S.S. în 1948, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-4191553-bogdan-aurescu-fata-cij-romania-nu-poate-accepta-alte-consecinte-inechitabile-produse-deja-nedreptatea-istorica-prin-care-insula-serpilor-fost-ocupata-ilicit-urss-1948.htm;• Cimpoieșu, Mihai, România a câștigat procesul cu Ucraina pentru niște privați, http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-5386573-subiectele-zilei-romania-cistigat-procesul-ucraina-pentru-niste-privati-finantele-pregatesc-dublarea-pretului-bautura-functionarii-publici-fac-greva-generala-politistii-vor-inchida-sectiile-iar-basesc.htm;• Magaron, Andreea, Petrescu, Roxana, Popescu, Mihaela, România a câștigat la Haga procesul cu Ucraina, http://www.zf.ro/politica/romania-a-castigat-la-haga-procesul-cu-ucraina-3857285/;• Marin, Cristian, Insula Șerpilor: Ucraina „joacă” avantajul lungimii coastei sale, din lipsă de argument, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-430̊2845-insula-serpilor-ucraina-joaca-avantajul-lungimii-coastei-sale-din-lipsa-argumente.htm;• Roncea, Victor, Concluziile de la Haga pentru procesul „Insula Șerpilor, http://roncea.ro/20̊0̊8/0̊9/19/concluziile-de-la-haga-pentru-procesul-insula-serpilor/;• Stancu Sânziana, România a demolat „satele lui Potekim”, din Insula Șerpilor, http://jurnalul.ro/stiri/externe/romania-a-demolat-satele-lui-potemkin-din-insula-serpilor-132943.html;• Stancu, Sînziana, Delimitarea maritimă, România și-a pledat cauza la CIJ, http://jurnalul.ro/stiri/externe/delimitarea-maritima-romania-si-a-pledat-cauza-la-cij-13280̊2.html;• http://www.mae.ro/node/310̊9.Site-ul oficial al M.A.E.;

113