Universitatea Ovidius Constanța

Facultatea de Drept și științe administrative

Programul Universitar de Master “Drept Maritim”

COOPERARE ÎMPOTRIVA POLUĂRII ÎN

BAZINUL MĂRII NEGRE

PROFESOR COORDONATOR: MASTERAND: MACHEDON

LECT. UNIV. DR. GABRIEL CARMEN

GRIGORE ANUL II, SEM. I

CONSTANȚA2016

Introducere……………………………………………………………

Capitolul 1 - Cooperarea internaţională– delimitări conceptuale ……

Capitolul 2 - Forme de cooperare în Regiunea Mării Negre................

2.1. Cooperarea economică……………………………………………

2.2. Cooperarea militară……………………………………………….

2.3. Cooperarea în domeniul securităţii maritime………………………

2.4. Cooperarea în domeniul protecţiei mediului marin………………..

2.5. Cooperarea teritorială………………………………………………

2.6. Cooperarea regională……………………………………………….

2.7. Cooperarea interregională…………………………………………..

Concluzii ………………………………………………………………..

Bibliografie ……………………………………………………………..

2

3

3

4

5

6

8

9

9

10

10

11

12

Introducere

În referatul de faţă mi-am propus să prezint pe scurt principalele forme de cooperare

existente în bazinul Mării Negre, principalele organizaţii care acţionează în domeniile:

economic, militar, maritim şi ecologic. Subliniez de la bun început că acest referat nu

abordează subiectul într-o manieră exhaustivă ci este doar un punct de plecare.

În primul capitol am prezentat succint conceptul de cooperare internaţională şi cele trei

elemente pe care se axează: actorii nonstatali, normele şi ideile împărtăşite la nivel

transnaţional şi eficienţa cooperării.

În cel de-al doilea capitol am prezentat formele de cooperare existente în bazinul Mării

Negre axându-mă pe cooperarea economică, cooperarea militară, cooperarea în domeniul

securităţii maritime şi cooperarea în domeniul protecţiei mediului marin. În cadrul fiecărui

subcapitol m-am oprit asupra organizaţiilor şi mecnismelor pe care le-am considerat

definitorii. De asemenea am punctat şi anumite aspecte privind cooperarea teritorială,

cooperarea regională şi cooperarea interregională.

În încheiere am prezentat concluziile pe care le-am desprins în urma studiului privind

cooperarea în bazinul Mării Negre.

Capitolul 1 - Cooperarea internaţională– delimitări conceptuale

Cooperarea internaţională reprezintă modelarea deliberată a politicilor de către state/

actori în scopul rezolvării unei probleme comune sau obţinerii de câştiguri de ambele părţi. În

general, efectele cooperării internaţionale sunt pozitive. Se poate întâmpla ca finalităţile să

aibă şi efecte negative datorate în special noilor caracteristici ale mediului de securitate şi a

implicării în aceste procese a altor actori, în afară de state.

În ultima decadă, teoriile referitoare la cooperarea internaţională au vizat trei

elemente:

a. Actorii nonstatali care au roluri tot mai importante pe arena internaţională (de la

organizaţiile internaţionale la companiile private). Acest lucru denotă faptul că autoritatea

statelor-naţiune pierde teren, ca unităţi primare de analiză la nivel internaţional.

b. Normele şi ideile împărtăşite la nivel transnaţional, ce reprezintă o sursă a

cooperării durabile. Prin includerea acestui element de analiză, se admite faptul că modelul

3

explicativ anterior, bazat pe factori economici şi militari, este insuficient pentru a determina

natura şi amploarea proceselor de cooperare internaţională.

c. Eficienţa cooperării, subiect foarte important, care vizează modalitatea în care

statele respectă acordurile şi aplică măsurile luate în comun şi gradul în care acordurile

reprezintă cu adevărat soluţii pentru problemele existente.

Cooperarea internaţională vizează mai multe domenii. În referatul de faţă ne vom

referi la acele organizaţii care activează în domeniul economic, politic, social, cultural,

militar şi/ sau ecologic.

Capitolul 2 - Forme de cooperare în Bazinul Mării Negre

Evoluţia cooperării în bazinul Mării Negre este puternic influenţată de schimbările ce

au avut loc în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia în ultima perioadă.

Cooperarea la Marea Neagră este dificilă, deoarece cele şase ţări riverane (Bulgaria,

Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina), dar şi cele vecine lor (Albania, Armenia,

Azerbaidjan, Grecia, Polonia, Republica Moldovă, Serbia, Slovacia, Ungaria, etc.),

anvizajează diferit cooperarea şi securitatea în această zonă.

Cooperarea statelor din bazinul Mării Negre se axează pe domeniile economic, politic şi

militar.

Pe lângă intensificarea modalităţilor de cooperare enumerate mai sus, în ultimele

decenii se intensifică forme de cooperare multiplă, interdependente, cu largă deschidere spre

toate domeniile, inclusiv cel ecologic.

Războiul Rece a fost purtat cu aceeaşi înverşunare în sfera economică şi în sfera

politică. Sub aspectul economic, finalul acestuia şi apariţia noilor state din Europa de Est şi

fosta URSS înseamnă noi posibile pieţe şi zone de inegalitate şi instabilitate în economia

mondială.

În ceea ce priveşte cooperarea internaţională, una dintre caracteristicile perioadei post

Război Rece este dezvoltarea unei apropiate relaţii de cooperare între NATO şi OSCE.

Sfârşitul Războiului Rece a determinat reintroducerea zonei Mării Negre în circuitul

transformărilor geopolitice continentale şi regionale.

4

Lumea de după Războiul Rece este una interdependentă, datorată globalizării acelerate,

în acelaşi timp „statul global” este fragmentat nu doar în state ci şi în regiuni politico-

economice şi culturale, ţinta conflictelor diverse, interne dar şi internaţionale.

Din punct de vedere economic, diferenţele principale dintre statele dispuse în bazinul

Mării Negre constau în trei mari factori: produsul intern brut, resursele energetice şi

investiţiile străine.

“Economiile din statele aflate în zona Mării Negre au un rol important în cadrul

economiei europene şi chiar în economia mondială. Zona Mării Negre are resurse, potenţial

deosebit şi capacitatea de a ieşi din efectele întunecate ale unor veacuri de bătălii sau

confluenţe tesionate între imperii”1.

2.1.Cooperarea economică

În ceea ce priveşte cooperarea economică, cea mai importantă organizaţie este

Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (ce operează cu Instrumentul

European de Vecinătate şi Parteneriat şi Documentul privind măsuri de creştere a încrederii şi

securităţii la Marea Neagră).

La 25 iunie 1992 unsprezece țări, au semnat la Istanbul, o declarație care a dus la

apariţia Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Scopul ei era să

fie un model unic și promițător de inițiative multilaterale politice și economice care au ca

scop stimularea interacțiunii și armoniei între statele membre, precum și de asigurare a păcii,

stabilității și prosperității, dar și relațiilor de bună vecinătate în regiunea Mării Negre.

Odată cu intrarea în vigoare a Cartei de la 1 mai 1999, OCEMN a dobândit identitate

juridic internațională și a fost transformată intr-o organizație economică regională:

Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră. Odată cu aderarea Serbiei (apoi

Serbia și Muntenegru) în aprilie 2004, numărul de membri a crescut la doisprezece.

Membrii fondatori sunt:

• Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova,

România, Rusia, Serbia( a aderat pe parcurs), Turcia, Ucraina.

Națiuni cu statut de observator:

• Austria, Belarus, Croația, Cehia, Egipt, Franța, Germania, Israel, Italia, Polonia,

Slovacia, Tunisia, Statele Unite.

1 Grigore Alexandrescu, Managementul Diferenţelor în realizarea Securităţii la Marea Neagră, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2007, p. 27.

5

Prin domeniul larg de activităţi, OCEMN se apropie de criteriile europene de cooperare

regională, ca bază şi precondiţie a securităţii şi prosperităţăii.

Organizaţia de cooperare economică la Marea Neagră (OCEMN) este cea mai

importantă în cadrul acestei cooperări. Obiectivul acesteia este reprezentat de securitate,

stabilitate şi prosperitate deplină pentru toţi membrii.

2.2.Cooperarea militară

În ceea ce priveşte cooperarea militară, obiectivul fundamental al acesteia este de a

“sprijini dezvoltarea potenţialului operaţional al comandamentelor marilor unităţi,

operaţionalizarea şi generarea/regenerarea forţelor în vederea participării la apărarea

teritoriului naţional în zona de responsabilitate, precum şi pentru îndeplinirea angajamentelor

asumate faţă de NATO, UE şi partenerii regionali”2.

Cooperarea militară se axează pe prevenirea şi înlăturarea factorilor de risc care ar putea

genera situaţii de criză cu efecte distructive asupra stabilităţii şi securităţii din bazinul Mării

Negre. În acest fel, sunt promovate relaţiile de cooperare militară care au drept scop

menţinerea şi consolidarea stabilităţii în scopul creşterii încrederii şi transparenţei.

Mecanismele de cooperare militară la Marea Neagră sunt: BLACKSEAFOR,

SEEBRIG, CSBMs şi GUUAM.

Grupul de Cooperare Navală din Marea Neagra - BLACKSEAFOR - este o iniţiativă

regională, reprezentând eforturile ţărilor riverane de a întări încrederea, prietenia şi buna

înţelegere între statele riverane, de a dezvolta cooperarea şi interoperabilitatea între forţele lor

navale.

Iniţiativa înfiinţării a fost lansată de Turcia la Reuniunea Comandanţilor Marinelor

Militare din ţările riverane Mării Negre, desfăşurată la Varna, în aprilie 1998.

În perioada octombrie 1998 - decembrie 2000 au avut loc un numar de 10 reuniuni la

nivel de experţi ai ţărilor riverane - 4 în Turcia, 2 în România şi câte una în celelalte 4 ţări cu

litoral la Marea Neagră - Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusa si Ucraina, la care s-au elaborat şi

negociat textul acordului de înfiinţare a grupului şi anexele acestuia. Delegaţia româna a fost

formată din reprezentanţi ai M.Ap.N., M.A.E. şi S.M.F.N., celelalte delegaţii având o

compoziţie similară. Presedinţia reuniunilor a fost asigurată de către partea turcă.

2 Gheorghe Petria, „Activităţile de cooperare militară internaţională ale forţelor navale Române”, în Gândirea Militară Românească, nr.1, Bucureşti, Editată de Statul Major al Armatei Române, 2008, p. 95.

6

Acordul a fost semnat pe data de 02.04 2001 la Istanbul de reprezentanţii tuturor celor 6

ţări riverane, Turcia fiind depozitarul acestui acord. Textul acordului prevede faptul ca, în

scopul creşterii gradului de interoperabilitate a forţelor, BLACKSEAFOR poate fi activat

începând cu data semnării numai pentru exerciţii comune.

Măsuri de creştere a încrederii şi a securităţii (CBSMs – confidence and building

security measures)

OSCE a dezvoltat începând cu 1975 un set de măsuri de creşterea încrederii şi a

securităţii. Acestea includ schimburi de informaţii militare, verificarea respectării

angajamentelor asumate cât şi diferite forme de cooperare militară. Acestea ţintesc reducerea

riscului apariţiei unui conflict, cresc încrederea între statele participante şi contribuie la o mai

mare deschidere şi transparenţă în domeniul planificării şi conducerii acţiunilor militare.

Această cooperare ajută la evitarea neînţelegerilor şi contribuie la stabiliate şi securitate.

CSBMs acţionează şi ca indicatori avertizare timpurie a unor posibile situaţii conflictuale.

GUAM este o inițiativă regională a patru state, denumirea ei provine de la inițialele

statelor fondatoare: Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova. Inițial,

erau cinci state (Uzbekistan), iar această organizație se numea GUUAM.

Crearea forumului consultativ din 4 state (Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și

Republica Moldova) a avut loc la 10 octombrie 1997 în Strasbourg, în timpul Summit-ului

Consiliului Europei, unde a fost adoptat Comunicatul Comun al întrevederii celor patru

Președinți. În acest document Președinții au remarcat necesitatea dezvoltării cooperării

cvadrilaterale pentru întărirea stabilității și securității în Europa bazîndu-se pe următoarele

principii: respectarea suveranității, integritatea teritorială, inviolabilitatea hotarelor statului,

democrației, supremației legii și respectării drepturilor omului.

Organul Suprem al GUUAM este Reuniunea anuală a Președinților statelor membre

GUUAM;

Organul Executiv al GUUAM îl reprezintă Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe,

care are loc de regulă de două ori pe an;

Organul de Lucru GUUAM este Comitetul Coordonatorilor Naționali în componența

căruia intră Coordonatori Naționali desemnați de către Miniștrii Afacerilor Externe, câte unul

din partea fiecărui stat membru;

Oficiul informațional în or. Kiev (Ucraina) exercită funcția secretariatului și de

asemenea este Centrul Informațional GUUAM;

Coordonarea cooperării între statele GUUAM la nivel ramural este exercitată de 8

Grupuri de Lucru în următoarele domenii: energetică, transport, economie și comerț,

7

informatică și telecomunicații, cultură și educație, turism, lupta împotriva terorismului, crima

organizată și traficul de droguri.

Prioritățile cooperării în cadrul GUUAM au fost stabilite în Carta de la Ialta: • întărirea

și extinderea relațiilor comercial-economice; • dezvoltarea infrastructurii coridoarelor de

transport, prin armonizarea bazei legislative și instituționale în acest domeniu și racordarea

termenilor tarifari și vamali, pentru ca acestea să corespundă cu standardele internaționale; •

securitatea internațională; • lupta cu terorismul internațional, crima organizata, migrarea

ilegală și traficul de droguri;

2.3.Cooperarea în domeniul securităţii maritime

Nevoia crescândă de a asigura libertatea navigaţiei şi de a proteja transporturile,

teritoriile şi cetăţenii, împotriva unui val de riscuri şi ameninţări aflat în continuă creştere,

cele mai multe dintre ele ne-militare, generate de activităţile maritime, par să sprijine ideea

cooperării în domeniul securităţii maritime.

“Transportul maritim şi porturile reprezintă puncte vitale ale lanţului de distribuţie, iar

acestea sunt motivele pentru care cooperarea în domeniul securităţii maritime trebuie

îmbunătăţită”3.

UE tinde către crearea unui spaţiu maritim comun, având aceleaşi standarde de

siguranţă, securitate şi protecţie a mediului. Aceasta ar creşte eficienţa managementului

apelor teritoriale şi a Zonelor economice exclusive (ZEE) de către statele membre şi ar face

ca transportul maritim pe distanţe scurte (Short Sea Shipping) să aibă acelaşi statut ca

transportul pe uscat între statele membre. Acest lucru va avea consecinţe în negocierile

comerciale internaţionale.

În domeniul securităţii maritime principalele organisme internaţionale de cooperare

sunt: COLPOFER; RAILPOL şi AQUAPOL. În ceea ce priveşte bazinul Mării Negre,

principala activitate organizată cu scopul de a pune la punct detaliile privind cooperarea în

domeniul securităţii maritime o reprezintă Conferinţa pentru Securitate Regională la Marea

Neagră.

De asemenea, principalul organism de cooperare în domeniul securităţii maritime este

reprezentat de Grupul de Cooperare Navală la Marea Neagră.

2.4.Cooperarea în domeniul protecţiei mediului marin3 http://www.arduph.ro/securitatea-maritima, accesat la data de 20.02.2013.

8

Conştientizarea pericolului degradării şi distrugerii elementelor mediului a determinat

atât la nivel naţional cât şi mondial, ca protecţia şi conservarea mediului să ocupe un loc

fruntaş printre priorităţile umanităţii. Instituirea unei cooperări internaţionale în domeniul

protecţiei mediului este o necesitate, iar dreptul internaţional reprezintă principalul

instrument de colaborare bilaterală, regională şi planetară a statelor şi organismelor

internaţionale în vederea identificării unor forme şi modalităţi care să contribuie la prevenirea

poluării şi protecţia mediului.

Deteriorarea mediului marin a devenit o constantă în întreaga lume, iar apele europene

nu fac excepţie de la regulă. Principalele ameninţări sunt adesea transfrontaliere şi provin în

esenţă din pescuit excesiv, infrastructuri maritime de transport, poluare sonoră provocată de

nave, tehnici distructive de pescuit, aruncarea în mare a deşeurilor şi a poluanţilor veniţi

dinspre coastă, activitate acustică submarină, dar şi din specii invazive, impactul schimbărilor

climatice, extracţii petroliere sau urbanizare în zonele de coastă.

Cooperarea pentru protejarea mediului a rezultat în crearea, convenţiilor şi acordurilor

internaţionale, regionale şi subregionale cu atribuţii importante în acest domeniu.

2.5.Cooperarea teritorială

Luând în considerare realitatea că poluarea nu are limite şi că problemele mediului sunt

globale, cooperarea internaţională între state este absolut necesară dar şi între diferitele

organizaţii şi organisme internaţionale, pentru găsirea unor soluţii la nivel global, în scopul

prevenirii şi înlăturării efectelor poluării.

Cooperarea teritorială este înţeleasă ca iniţiere şi desfăşurare a unor activităţi comune

legate de politicile de dezvoltare pentru teritorii aparţinând administrativ unor jurisdicţii

diferite. Această cooperare este extrem de importantă mai ales în zona graniţelor naţionale,

dar este relevantă şi pentru unităţile administrative ale aceleiaşi ţări. “Are drept scop

facilitarea integrării teritoriale şi promovarea formelor mai competitive şi mai durabile de

dezvoltare teritorială decât cele ce ar fi rezultatul din politicile de dezvoltare individuale şi

fragmentate, fără cooperare”4.

Cooperarea teritorială între autorităţile naţionale, regionale şi locale reprezintă un

important element de integrare europeană. Ea are drept scop blocarea impactului negativ al

4 Adrian Pop, Dan Manolei, Spre o strategie europeană în bazinul Mării Negre – cooperare teritorială, Proiect SPOS – Studii de strategie şi politici, Studiul, nr.4, Bucureşti, Institutul European din România, 2007, p. 36.

9

frontierelor naţionale asupra dezvoltarii teritoriale. În acest scop au apărut programele de

cooperarare teritorială pentru Marea Neagră: Programul Operaţional Comun pentru

Bazinul Mării Negre 2007-2013; Cooperarea în vederea abordării provocărilor comune;

Promovarea cooperării locale de la om la om; Gruparea europeană pentru cooperare

teritorială(GECT); Programul operaţional pentru Europa de Sud – Est (SEE) 2007-2013;

Programul Operaţional ESPON 2013; Programul Operaţional INTERACT 2007-2013 şi

Programul pentru reţeaua de dezvoltare URBACT II 2007-2013.

“Creşterea importanţei regiunilor în Europa, oricare ar fi definiţia pe care am folosi-o

pentru regiune – o definiţie instituţională sau una politică, reprezintă un fenomen marcant al

ultimilor decenii. Denis de Rougemont nu numai că îl presimţise ci îl şi inserase ca element

fundamental al procesului de construcţie europeană al secolului XXI”5.

2.6.Cooperarea regională

Realizarea formulelor de cooperare şi colaborare regională vor fi greu de realizat şi

dezvoltat deoarece interesele în zonă sunt divergente în anumite probleme punctuale ce ţin de

istorie, influenţă, populaţie, teritoriu, cultură,etc.

Cooperarea regională este, şi va rămâne, unul dintre pilonii importanţi ai arhitecturii de

securitate din zona Mării Negre.

2.7.Cooperarea interregională

Cooperarea interregională este de natură tematică şi are loc între regiuni ale diferitelor

ţări, uneori aflate la depărtare unele de altele, în general fără continuitate teritorială. “Această

cooperare poate cuprinde transferuri know – how şi experienţă referitoare la dezvoltarea

urbană, modernizarea serviciilor publice, incluziune socială, antreprenoriat, îmbunătăţiri

comune de tehnici şi metodologii care să contribuie la dezvoltarea regiunilor sau

întreprinderilor, promovarea turismului pe distanţe mari, efectuarea de studii şi colectarea de

date în domenii de interes comun, etc”6.

5 Cristian Bădescu; Ioan Alexandru, Introducere în Studiul Procesului de Cooperare Interregional, Bucureşti, Editura SYLVI, 1997, p. 21.6 Paşcu Ioan Mircea, Securitatea Europeană şi Extinderea Nato, în România, NATO – Parteneriat şi Cooperare, Bucureşti, Editura Militară, 1999, p. 70.

10

În momentul de faţă cooperarea interregională a devenit una din componentele esenţiale

a mecanismelor de prezervare a stabilităţii; de reţinut că poate avea loc şi între regiuni ale

aceleiaşi ţări, cu sau fără continuitate teritorială.

“Crearea unei Europe prospere şi sigure nu depinde doar de cooperarea între state; este

necesară şi cooperarea transfrontalieră între autorităţile locale şi regionale, fără ca aceasta să

afecteze integritatea teritorială a statelor implicate”7.

În genral, orice regiune transfrontalieră este alcătuită dintr-un spaţiu, un anume număr

de grupări umane şi din reţeaua specifică de relaţii care face conexiunile între aceste

colectivităţi şi acest spaţiu, dar care sunt disturbate sau chiar se află în conflict din cauza

frontierei.

Cooperarea transnaţională reprezintă o procedură eficientă de a dezvolta, testa, aplica şi

disemina în comun bune practici, precum şi o oportunitate de a construi reţele şi parteneriate

în vederea îmbunătăţirii cooperării, schimbului de experienţă, rezultate, cunoştinţe, know-

how şi susţinere reciprocă la toate nivelurile între statele membre ale Uniunii Europene.

Concluzii

7 13 Declaraţia de la Viena, în http://www.mfa.gov.md/img/tratate/Conventia_Viena_1969.pdf, accesat la data de 20.01.2014.

11

În concluzie, consider că pentru ca în bazinul Mării Negre să existe o cooperare

fructuoasă:

- este necesar ca relaţiile de cooperare să nu se limiteze numai la actorii riverani

Mării Negre, ci să fie extinse la nivelul prefigurat de conceptul de regiunea extinsă a Mării

Negre, de la Balcani până la Marea Caspică şi dincolo de ea. Astfel, acţiunile vor putea fi

adresate unei largi game de probleme ce ameninţă direct sau indirect securitatea zonei Mării

Negre.

- este nevoie de eforturi continue pentru aducerea regiunii extinse a Mării Negre,

cu toate dimensiunile şi implicaţiile sale, în primul rând, în atenţia riveranilor. Deoarece o

astfel de construcţie chiar dacă are nevoie de o susţinere masivă din partea marilor puteri,

organizaţiilor şi organismelor internaţionale, trebuie să pornească din interior;

- este absolut necesar ca toate ţările participante să depăşească micile diferende, să

înceteze a mai fi tributari conflictelor istorice şi să privească încrezătoare către viitor.

Bibliografie

12

1. Grigore Alexandrescu, Managementul Diferenţelor în realizarea Securităţii la

Marea Neagră, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2007;

2. Cristian Bădescu; Ioan Alexandru, Introducere în Studiul Procesului de

Cooperare Interregional, Bucureşti, Editura SYLVI, 1997;

3. Ioan Mircea Paşcu, Securitatea Europeană şi Extinderea Nato, în România,

NATO – Parteneriat şi Cooperare, Bucureşti, Editura Militară, 1999;

4. Gheorghe Petria, „Activităţile de cooperare militară internaţională ale forţelor

navale Române”, în Gândirea Militară Românească, nr.1, Bucureşti, Editată de Statul Major

al Armatei Române, 2008;

5. Adrian Pop, Dan Manolei, Spre o strategie europeană în bazinul Mării Negre –

cooperare teritorială, Proiect SPOS – Studii de strategie şi politici, Studiul, nr.4, Bucureşti,

Institutul European din România, 2007;

6. http://www.arduph.ro/securitatea-maritima, accesat la data de 20.01.2014;

7. http://www.mfa.gov.md/img/tratate/Conventia_Viena_1969.

13