Curs Aparat Renourinar

5/7/2018 Curs Aparat Renourinar - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-aparat-renourinar 1/70

ANATOMIA,FIZIOLOGIA ŞI

FIZIOPATOLOGIAAPARATULUI URINAR



ANATOMIA APARATULUI URINAR

Aparatul excretor este format din:

rinichi căile excretoare,

reprezentate de:

cele douăuretere, vezica urinară

uretra.



3

Rinichii organe pereche situate

retroperitonal, de o parte şide alta a coloanei vertebrale

lombare;

în forma de boabe de fasole,sunt situaţi sub plămâni.

Rinichiul drept ocupă opoziţie mai joasă, el este

comprimat de ficat. Fiecare rinichi măsoarăaproximativ 12 cm şi câte150g.



Glandelesuprarenale(adrenale) = glandecu secreţie internă,situate la polulsuperior al celor doirinichi „ca o căciulă”.- secretia hormonilorcorticosteroizi (zona

corticala: exterior) şicatechoaminelor(medulosuprarenala:central)



RINICHII

2 feţe (anterioară şiposterioară) şi 2 margini(laterală convexă şi

medială concavă). In zona marginii concavese găsesc hilul şi pedicululrenal în care se văd vaselerenale (artera şi vena),ureterul şi fibre nervoasevegetative.

Capsula fibroasa - situatala exterior, protejeazarinichiul



RINICHII

Secţionând rinichiul înlungul liniei mediane, dinpartea convexă spre cea

concavă se observă: papilele şi calicele renale = formaţiuni membranoaseprin care se scurge urina; parenchimul renal, cu

structură zonală: corticală (partea externă) medulară (partea internă).



RINICHII

Zona corticală: în principal dinglomeruli, tubi uriniferi şi vasele desânge care le aparţin.

Zona medulară: 6-18 piramide

renale (Malpighi), formate din tubicolectori care drenează mai mulţinefroni.

Piramidele sunt orientate cu bazaspre periferie şi vârful spre sinusulrenal, deschizându-se în papilele

renale, acestea se deschid încalicele mici care conflueazăformând calicele mari (2-3) şi apoipelvisul renal (bazinet) continuatcu ureterul.



O piramida renalaimpreuna cu tesutulinconjurator din zona corticalaformeaza un lob renal.

1. Piramida renala

2. Zona corticala

3. Ureter

4. Pelvis renal

5. Capsula fibroasa

6. Piramida renala

7. Lob renal



PELVIS RENAL

URETERE

VEZICA URINARA

URETRA

Urina produsă lanivelul rinichilor circulă prinuretere, fiind maideparte deversatăşi stocată în VU. În urma micţiunii,

va fi eliminată laexterior prinuretră.



Funcţii

Aparatul excretor are un dublu rol fiziologic în funcţionareaorganismului:

1. Menţinerea homeostaziei mediului intern, cu alte cuvinte,menţinerea constantă a volumului şi compoziţiei ionice afluidelor din organism: acţionează asupra metabolismuluiapei, electroliţilor, acizilor şi bazelor, precum şi a

moleculelor proteice.2. Eliminarea unei părţi importante a deseurilor metabolicetoxice, în special a produşilor azotaţi rezultanţi aicatabolismului proteic: uree şi creatinină, şi a toxinelor.



Funcţii

Rinichiul mai are şi alte acţiuni:

prin secreţia de renină contribuie la reglareatensiunii arteriale, prin eritropoietină controlează eritropoieza,

prin schimbările ionice contribuie lamenţinerea echilibrului acido-bazic.



Vascularizaţia

aorta abdominală

artera renală

rinichi

25% din debit cardiac 1,2 l/ min (aprox. 1800 l/ zi) – perfuzie foarte bună



ARTERA RENALA

VENA RENALA

Rinichiul este bogat vascularizat.

Artera renala, provenita din aorta, seimparte in ramuri din ce in ce mai subtiri

care patrund intre piramidele renale.

La limita dintre zona corticala simedulara, la baza piramidelor, ramificatiilearterei renale formeaza ,,arcuri“.

Din divizarea lor in zona corticala provinarteriolele aferente, care secapilarizeaza; astfel se formeazaglomerulul.



Sangele filtrat prin tuburileurinifere trece in vene si venule ( mergparalel cu arterele ) si formeaza in final

vena renala.

Vena renala iese din rinichi si se varsain vena cava inferioara.



Structura

Nefronul : Este unitateamorfofuncţională renală;

îndeplineşte toate proceselecomplexe care au ca rezultatformarea urinii.

Nefronul este alcătuit din: corpusculul renal Malpighi tubul contort proximal ansa Henle tubul contort distal tubul colector.

Număr: 1,3 milioane nefroni/rinichi După 40 ani se reduc cu

10%/10 ani

Nu se pot regenera



Componentele nefronului:

I. Corpusculul renal Malpighi: 1. Capsula Bowmann

(extremitatea închisă anefronului)- înveleşte ghemul capilar;- prezintă un perete dublu:

peretele intern, visceral careaderă la capilarele glomerulareşi peretele extern, parietal carese continuă cu tubul proximal.

- Intre cei doi pereti se afla

spatiul urinar.




2. Glomerulul – situat în concavitateacapsulei Bowmann

- Situat la extremitatea fiecărui nefron,glomerulul reprezintă unitatea de filtrare

a rinichilor.- constituit dintr-un ghem de 4-12 buclecapilare, care rezultă prin diviziuneaarteriolei aferente şi care se reunesc laieşirea din capsulă, în arteriola eferentă;

- este înconjurat de capsula Bowmann

(violet ).- Capsula Bowman se continuă cu tubul

contort proximal (în jos), prin care treceurina.

rol în filtrarea glomerulară urina→

primară




Corpusculul renalMalpighi:

Polul vascular : locul deintrare al aa şi de ieşire alae

Polul urinar : locul de

ieşire al urinei primare dincapsula Bowmann → TP




II. Tubul renal, adaptat pentruprocesele de reabsorbţie şisecreţie – mai multe segmente:

1. SEGMENTUL PROXIMAL altubului urinifer este constituit

dintr-o porţiune contortă, tubulcontort proximal (care se află în corticala renală) şi esteformat dintr-un strat de celule acăror membrană, spre lumen,prezintă o “margine în perii”,formată din microvili, caremăresc mult suprafaţamembranei.

primeşte tot ultrafiltratulglomerular

rol crescut în reabsorbţie şisecreţie




2. SEGMENTUL INTERMEDIAR(ANSA HENLE), subţire:două braţe (descendent şiascendent) unite între ele

printr-o buclă, are epiteliulturtit, fară microvili. Nefronii care au glomerulii în

zona corticală externă auansa Heule scurtă, în timp ce

nefronii cu glomeruli în zonaexternă a corticolei(juxtamedulari) au ansalungă, care coboară profund în medulară.

rol în concentrarea şi diluţiaurinii




3. SEGMENTUL DISTAL este formatdintr-o porţiune dreaptă,ascendentă, care ajunge încorticală în vecinătateaglomerulului propiu, în imediat

contact cu arteriola aferenta.La acest nivel epitelul tubular, la felca şi celulele musculaturiinetede a arteriolei aferente,prezintǎ modificări şi formeazăaparatul juxtaglomerular caresecretǎ reninǎ.

Urmează o porţiune contortǎ situată în întregime în corticală.

4. Mai mulţi tubi distali se unesc şise deschid în TUBULCOLECTOR din structurapiramidelor Malpighi.



Schema structurii nefronului :

arteriolăeferentă

arteriol aferentă ă

glomerul

ansa

Henle

ramurăgroasăascend

ramurăsubţireascend

tubcontortproximal

tubcontortdistal

ramurăgroasădescend

ramurăsub ireţdescend

tub colector

Capsula Bowmann



Aparatul juxtaglomerular

Tubul contort distal se află învecinătatea imediată a corpuscululuiMalpighi. La acest nivel se aflăaparatul juxtaglomerular. Acestaeste constituit din:

pereţii aa ai glomerulului pereţii tubilor distaliLa acest nivel există o mare densitate de

celule modificate : Aa funcţionează la acest nivel ca un

baroreceptor: prezintă sensibilitate la

modificările presiunii sanguine TCD conţine celule modificate,specializate, cu rol în autoreglarea FG -macula densa, a cărei funcţii este dechemoreceptor pentru concentraţiaurinară a Na+.

Rinichii joacă un rol esenţial în

reglarea TA prin intermediulaparatului juxtaglomerular: SRAA



Funcţiile rinichilor :

Funcţia exocrină: formarea urinii.

Funcţia endocrină: secreţia anumitor hormoni (renină, eritropoietină,prostaglandine).



1. Funcţia exocrină: formarea urinii

Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei

procese fundamentale:- ultrafiltrarea plasmei la nivel glomerular - reabsorbtia;- secretia anumitor constituenti în tubi



1. Filtrarea glomerulară

primul proces în formareaurinei are loc prin trecerea pasivă

a apei şi a componenţilorplasmatici micromoleculari dincapilarele glomerulare încapsula Bowman urina primară→

urina primară este un ultrafiltrat de plasmă,cu o compoziţie asemănătoare cu cea aplasmei, dar fără proteine plasmă→

deproteinizată izotonă (300 mOsm/l)



Prin structura sa, membrana filtrantă este o “sită” carepermite filtrarea unei mari cantităţi de fluid şi amicromoleculelor din plasmă (de sute de ori mai mult

decât capilarele normale): cele cu GM mică (<6.000) sunt filtrate uşor: apa, ionii,

compuşii organici mici (ex: glucoza), cele cu GM mare sunt tot mai puţin filtrate, până

aproape de 0: Albumina, globulinele, celulelesanguine.

cele încărcate + sunt mai uşor filtrate decât cele încărcate -, chiar la aceeaşi dimensiune, datoritănegativităţii membranei filtrante




Vom regăsi astfel în urina formată în spaţiul urinar,denumită urina primară, toate elementele plasmaticecu excepţia proteinelor, şi la aceeaşi concentraţie ca în plasmă (plasmă deproteinizată).

La nivel glomerular sunt filtrate deşeurile metabolice, în special reziduurile azotate ale proteinelor, acizilor aminaţi şi nucleotidelor:

ureea (se formează în ficat), creatinina acidul uric unele medicamente.




Filtrul (bariera) glomerular estecompus din trei elemente,fiecare din acestea având opermeabilitate selectivă:

endoteliul capilar sau laminafenestrata - fenestraţii (pori): împiedică pasajul celulelor sanguine

MB glomerulară – 3 straturi: laminarara interna- către endotelium,lamina densa- centrală şi lamina raraexterna- către stratul podocitar;realizează o barieră eficientă pentruproteinele cu GM > 500 000 D.

foiţa internă (viscerală) a capsuleiBowman, cu podocite = celule cuprelungiri/procese podocitare, care

învelesc capilarele dar lasă şi spaţiilacunare prin care trece FG. Are o încărcătură negativă → esteimpermeabilă pentru albumine(încărcate negativ) şi pentru Pr cuGM > 150000 D.



Rata filtrării glomerulare = volumul filtrat deglomeruli pe unitatea de timp

RFG = 120ml/min → 180 l/zi sunt filtraţi înmod normal de către rinichi. La nivel tubular, urina primară suferă

procesele de reabsorbţie şi secreţie, astfelcă rinichii vor excreta în medie 1,5 l/zi –urina definitivă.




2. Reabsorpţia tubulară

Toate elementele din urinaprimară vor fi reabsorbite lanivel tubular

(cu excepţia creatininei). Reabsorbţia reprezintătrecerea substanţelorconţinute în lumenul tubular

în capilare. Este procesul prin care sunt recuperateanumite substante utile organismului dinultrafiltratul glomerular, mentinându-seastfel homeostazia lor plasmatica.



Procesul este selectiv, în sensul ca se realizeaza maximal pentru fiecaresubstanta într-un segment tubular prin actiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind conditionat de debitul substantei respective si denecesitatile organismului:

Glucoza, Aa – Reabs. ≈ 100% → reţinute în organism Na, Cl, HCO3 – reabs. crescută dar variabilă, în funcţie de

necesităţile organismului Ureea, Creatinina – reabs. scăzută → excreţie crescută Apa se reabsoarbe în toate segmentele tubului, cu intensitati

diverite, pe baza legilor difuziunii si ale osmozei, astfel încât din

cei 125 ml filtrati glomerular pe minut, în vezica ajunge numai1ml/min (deci se absorb 124ml). În tubul contort si mai ales încel colector se realizeaza reabsorbtia facultativa a apei si Na+sub controlul ADH si aldosteronului, ajustându-se eliminarile înfunctie de starea de hidratare a organismului.




Reabsorbtia (transportul) diferitilorconstituenti din ultrafiltrat prinperetele tubului urinifer se face prin

mecanisme active si pasive. Transferul activ se realizeaza contra

unor gradiente de concentratie sau

electrice, necesitând un consum deenergie furnizata prin hidroliza ATP.




Mecanismele de transport activ au capacitate limitata pe unitatea detimp si intervin în reabsorbtia

glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric,

unor vitamine (B12, C), fosfatilor anorganici, sulfatilor si a principalilor ioni ai filtratului (Na+, K+, HCO3).

Transportul pasiv se face sub actiunea unor gradiente fizico-chimice -

nu necesita consum energetic, nu este limitat de o capacitate maximasi contribuie la resorbtia a trei constituenti principali ai ultrafiltrajului: apa ureea Cl-




3. Secreţia tubulară

Secreţia tubulară esteprocesul invers reabsorbţiei,care asigură transportul

substanţelor sanguine cătreurina tubulară. Are rolul de a elimina atâtsubstantele straine organismului,

cât si substantele prezenteobisnuit în sânge (K+, acid uric),unele numai când se afla în concentratii mari (creatinina). Se realizeaza activ si pasiv.



Secretia activa, având sediul la nivelul tubilor proximal sidistal, se face împotriva unor gradiente electrochimice side aceea necesita un consum energetic ridicat: secretiade H+.

Prin eliminarea H+ tubii detin un rol fundamental înmentinerea echilibrului acido-bazic al organismului.

Secretia pasiva implica transportul unor constituenti însensul gradientelor de concentratie si de aceea nu

necesita consum energetic direct. Acest mecanism intervine în secretia K+, a bazelor si aacizilor slabi.

3. Secreţia tubulară



Celulele tubulare sunt capabile de a elimina inclusivsubstanţele care ajung în mod accidental în mediulintern:

substanţe toxice - intoxicaţie accidentală medicamente (de ex., penicilina) – în scopterapeutic.

Astfel se explică de ce tubul renal (mai mult decâtglomerulul) va fi afectat în caz de intoxicaţii severe(mercur, tetraclorură de carbon), sau de cătremedicamente = nefrotoxice

!!! DECI: posologia depinde de funcţia renală, iar administrarea medicamentelor trebuie să fie strictcontrolată



Sânge → capsula Bowman (viaartera renală) → glomerul (aaaferente) → filtrat renal ( 20%plasma sanguină se transformă

în lichid în capsula Bowman =

filtrat renal) → tub proximal→reabsorbţia apei şi aelementelor nutritive (glucoză,acizi aminaţi, ioni) → ceea cerămâne din filtrat ajunge înansa Henle → este eliminatăapa şi Na+, Cl- → tub distal (înaceastă etapă 99% apă revine

în organism), rămâne urina →urina este transportată prin TC→ bazinet (zona colectoare aurinii din toţi nefronii) → ureter → VU.



Funcţia endocrină a rinichilor

Rinichiul reprezintă un adevărat organ endocrin, capabilde a sintetiza un număr mare de hormoni:

Renina, secretată de celulele juxtaglomerulare la

nivelul pereţilor aa, joacă un rol important în reglareatensiunii arteriale: renina difuzează în sânge şihidrolizează angiotensinogenul secretat de ficat →angiotensina I (inactivă) ; la nivelul plămânilor, oenzimă de conversie transformă AI în AII→ vc→

↑presiunea sanguină; pe de altă parte, AII determină ocreştere a secreţiei de aldosteron, prin reabsorbţiaprimară de Na şi secundară de apă, la nivelul TD →↑volumul plasmatic → ↑presiunea sanguină.

Ansamblul acestor mecansime constituie SRAA

R i i ă t liti ă i t ti tă l i l l ţil



Renina = enzimă proteolitică sintetizată la nivelul pereţilor aaa glomerulilor renali, ca răspuns la: diminuarea perfuziei renale, scăderea excreţiei renale de sodiu şi stimularea simpatică.



Eritropoietina, hormon glicoproteic (90% de origine renală,10% de origine hepatică) joacă un rol important în procesulde eritropoieză (diferenţierea şi proliferarea eritrocitelor înmăduva osoasă hematogenă);

lipsa oxigenului sanguin (hipoxemie) provoacă o creştere asecreţiei de eritropoietină, şi deci a proliferării globulelor roşii.

Există anemii de origine renală (absenţa eritropoietinei îndiverse nefropatii – IRC).




Prostaglandinele renale, în special PGI2, PGE2(vasodilataoare) – joacă un rol important înadaptarea circulaţiei renale în caz dehipovolemie şi în excreţia renală de sodiu.




Rinichii asigură în acelaşi timp şi transformareavitaminei D inactive, hidroxilată în 25-OH-colecalciferol în ficat, în 1,25-diOH-colecalciferol(forma activă în metabolismul fosfocalcic), sub

acţiunea unei enzime existente la nivelul celulelor tubilor proximali.




Eliminarea medicamentelor

Eliminarea hepatică

Printre multiplele sale funcţii metabolice,ficatul participă la excreţia medicamentelor,prin intermediul sistemului biliar.

După eliminarea în bilă, substanţelemedicamentoase ajung în lumenul intestinal,unde pot fi reabsorbite: ciclul entero-hepatic.



Eliminarea renală

Cea mai mare parte a substanţelormedicamentoase este eliminată prinurină, fie sub forma iniţială, fie subforma produşilor de degradare.

Cea mai mare parte a substanţelor

medicamentoase, sau metaboliţii lor auo masă moleculară mai mică de 5000,fiind astfel filtrate la nivelul

glomerulului.




Alte căi de excreţie

Celelalte căi (salivare, pulmonare...) sunt îngeneral neglijabile comaprativ cu căilehepatică şi renală.

Este important de menţionat eliminarea prinlaptele matern în timpul alăptării, deoareceexistă riscul unor intoxicaţii a nn.




Cuantificarea metabolismului şi aeliminării. Noţiunea de clairance

Clairance-ul reprezintă capacitatea globală a organismuluide a elimina o moleculă străină.

Reprezintă volumul de plasmă epurat în totalitate, peunitatea de timp şi se exprimă ca un debit în ml/min.

Clairance-ul total este egal cu suma clairance-urilor fiecăruiorgan susceptibil de a interveni în eliminarea uneisubstante:

Cl renal, Cl hepatic, Cl intestinal, Cl pulmonar, etc.

O importanţă deosebită o prezintă Cl hepatic şi Cl renal.



Cuantificarea metabolismului şi aeliminării. Noţiunea de clairance

Clairance-ul renal al unei substanţe reprezintăvolumul virtual (ml) de plasmă care poate fi epurat întotalitate de acea substanţă (/min), în condiţiile în

carea substanţa respectivă ar fi extrasă în totalitate laprimul pasaj. Pentru a determina rata filtrării glomerulare trebuie

deci utilizată o substanţă care poate fi filtrată liber la

nivel glomerular, dar care nu poate fi reabsorbită, nicisecretată la nivel tubular – creatinina. Măsurarea creatinemiei şi a Cl creatininei sunt astfel

investigaţiile esenţiale pentru explorarea funcţiei

renale.



Diureticele

Definiţie: Diureticele sunt substanţemedicamentoase care inhibă reabsorbţia

renală a Na, provocând asfel eliminareaurinară de clorură de sodiu şi apă.

Indicaţii:

HTA şi IC (principale) hipokaliemie edeme



1. Diuretice de ansă (furosemid, bumetanid, piretanid )blochează reabsorbţia NaCl la nivelul ansei Henle,provocând o eliminare marcată de săruri şi o diureză

marcată.Au o acţiune rapidă şi pot fi utilizate în IRenală. Deoarece la nivelul segmentului distal al nefronului

ajunge o cantitate crescută de Na, o parte va fi

reabsorbită sub influenţa aldosteronului, care esteresponsabil de eliminarea obligatorie a K.

Astfel se explică acţiunea hipokaliemiantă a diureticelor de ansă.

Diureticele



2. Diuretice tiazidice (hidroclorotiazid, cloralidona, indapamid )blochează reabsorbţia NaCl în porţiunea proximală a tubuluidistal, provocând diureză şi natriureză.

Efectul natriuretic este mai puţin important decât al diureticelor de

ansă, însă şi în acest caz există o creştere a concentraţiei de Nala nivelul tubului contort distal şi colector, ceea ce va antrena osecreţie crescută de aldosteron, responsabilă de hipokaliemie.

Nu sunt utilizate în IRenală.

Diureticele



3. Diuretice care economisesc K

a. Anti-aldosteronice (spironolactona, canrenona). Cel maiimportant este spironolactona, un steroid analog structural alaldosteronului, care realizează astfel un antagonism competitiv

la nivelul tubului distal (spironolactona blochează receptoriialdosteronului la nivelul TD şi TC). Anti-aldosteronicele provoacă o natriureză moderată, la

schimb cu K care este reabsorbit.

Îşi pierd eficacitatea la pacienţii cu I Renală, utilizarea lor devenind chiar periculoasă daorită hiperkaliemiei care apare.b. Pseudo anti-aldosteronice (triamteren, amilorid ). Au acelaşi mecanism ca şi al spironolactonei, dar nu există

competiţie.

Diureticele



FIZIOPATOLOGIA APARATULUI URINAR



Infecţiile bacteriene ale căilor urinare

Infecţiile bacteriene ale căilor urinare sunt extrem defrecevente în practica medicală

Uretrita reprezintă inflamaţia uretrei – apare doar labărbaţi – se manifestă prin usturimi în timpulmicţiunilor şi o scurgere purulentă la nivelul meatuluiuretral, în perioada dintre micţiuni.

!! O formă particulară este uretritagonococică/blenoragia – afecţiune transmisă pe calesexuală ; nu se manifestă la femeile purtătoare degermene – Neisseria gonorrhae



Cistita este inflamaţia vezicii urinare, maifrecventă în cazul femeilor, determinată cel

mai frecvent de E. Coli. Se manifestă prin apariţia usturimilor în timpul

micţiunilor, micţiuni frecvente şi imperioasecu eliminarea doar a câtorva stropi de urină(polakiurie).

Se asociază febra




Pielonefrita acută este determinată de existenţa uneiinfecţii care afectează bazinetul şi ţesutul interstiţialrenal.

Se manifestă prin apariţia durerilor lombare

unilaterale, asociate cu bateriurie şi piurie (prezenţapuroiului în urină) ; se asociază febra.ANTIBIOTERAPIE – antibiogramă !!!!!

Pielonefrita cronică este inflamaţia cronică cuscleroza interstiţiului renal şi atrofia tubulară.

În cea mai mare parte a cazurilor, reprezintă stadiulevolutiv al unei infecţii urinare ce complică oanomalie a căilor urinare şi/sau a parenchimuluirenal.

Reprezintă 10-20% din cauzele de IRC.


N f tii l l



Nefropatii glomerulare(glomerulonefrite)

Glomerulonefritele = reacţii inflamatorii induse demecanisme imune – depunerea de complexe Ag-Ac lanivelul glomerulilor – care vor declanşa leziuni lanivel local :

Blocajul capilarelor glomerulare → ↑ rezistenţa în aaşi ae, în timp ce fluxul sanguin scade, la fel şi filtrareaglomerulară → oligurie (debit urinar < 500 ml/zi).

Alterarea irigaţiei renale va stimula secreţia de renină→ este stimulat astfel SRAA → HTA

Leziunile de la nivelul filtrului glomerular → pierdereapermeabilităţii selective → edemul, proteinuria şi hematuria (proteinele plasmatice, şi chiar eritrocitelepot străbate bariera glomerulară)

Filtrul (bariera) glomerular este



( ) gcompus din trei elemente,fiecare din acestea având opermeabilitate selectivă:

endoteliul capilar sau laminafenestrata - fenestraţii (pori): împiedică pasajul celulelor sanguine

MB glomerulară – 3 straturi: laminarara interna- către endotelium,lamina densa- centrală şi lamina rara

externa- către stratul podocitar;realizează o barieră eficientă pentruproteinele cu GM > 500 000 D.

foiţa internă (viscerală) a capsuleiBowman, cu podocite = celule cuprelungiri/procese podocitare, care învelesc capilarele dar lasă şi spaţiilacunare prin care trece FG. Are o încărcătură negativă → esteimpermeabilă pentru albumine(încărcate negativ) şi pentru Pr cuGM > 150000 D.

N f tii l l



Glomerulonefritele se prezină ca 2 sindroame clinice(sindrom = asocierea mai multor simptoame):

Sindromul nefritic – sindrom cu debut brutal, cu

afectarea celulelor endoteliale, caracteristic pentrunefropatiile glomerulare acute: oligurie, hematurie, proteinurie, edeme, azotemie şi HTA

Sindromul nefrotic – sindrom cu debut progresiv,afectează în special membrana bazală, caracteristicpentru nefropatiile glomerulare acute, dar şi cronice: proteinurie > 3 g/zi, hipoalbuminemie, edeme, hiperlipidemie


N f tii l l



Cauze Glomerulonefrite primitive

Absenţa semnelor extrarenale sau a unui agent etiologic evident Dg +: biopsia renală

Există mai multe tipuri: glomerulonefrite cu leziuni minime, hialinozăsegmentară şi focală, glomerulonefrită cu depozite mezangiale de IgA Glomerulonefrite secundare- apar în cadrul unei alte afecţiuni, sau există o etiologie clară:

DZ,

lupus eritematos (afecţiune auto-imună caracterizată prin creştereanivelului de AutoAc), afecţiuni maligne, infecţii ( ! după o angină streptococică), medicamente (D-penicilină, AINS)




Insuficienţa renală acută (IRA)

Definiţie

IRA se caracterizează prin scăderea brutală (câtevaore → câteva zile) a funcţiilor renale, care semanifestă prin scăderea bruscă a debitului filtratuluiglomerular.

Scăderea FG se apreciază prin creşterea rapidă aureei şi creatininei sanguine (retenţia deşeurilor azotate).

În IRA se pierde homeostazia hidroelectrolitică şiacidobazică şi/sau acumularea deşeurilor organice.



Clasificare În funcţie de diureză:

IRA cu diureză conservată = diureza > 500ml/zi

IRA oligurică = diureza < 500 ml/zi. IRA anurică = diureză < 100 ml/zi.




În funcţie de cauză:1. IRA prerenală (= IR funcţională), conseciinţa hipoperfuziei

renale: Deshidratare extracelulară severă:

pierderi digestive (vărsături şi diarei severe), pierderi renale: tratament diuretic excesiv, poliuria osmotică din DZ

decompensat

Hipovolemie reală: ciroză hepatică decompensată,

ICC, hTA din stările de şoc (septic, anafilactic, hemoragic).

Alterarea hemodinamică: administrarea necontrolată demedicamente: diuretice, AINS, IEC. Ultimele suntcontraindicate la pacienţii cu afecţiuni renale.




2. IRA renală (= IR parenchimatoasă sau organică), secundarăunei leziuni ce afectează una sau mai multe componente aleţesutului renal – este declanşată de :

Necroze tubulare acute: Ischemice în urma şocului (septic, anafilactic, hemoragic) Toxicitate tubulară directă: tm anticanceros (cisplatină,

methotrexat ), antifungic (amphotericină B), antiviral(acyclovir )

Nefrite interstiţiale acute: infecţioase imuno-alergice

Nefropatii glomerulare acute sau rapid progresive


ă ă



3. IRA postrenală (= IR obstructivă), datoratăunui obstacol la nivelul căilor urinare, a

căilor excretoare, sau intratubulare;- adesea este consecinţa unei patologii

tumorale: adenom sau cancer de prostată,

tumoră a VU


Insuficienţa renală cronică



ţ(IRC)

Definiţie IRC se caracterizează prin scăderea progresivă, cel

mai frecvent ireversibilă, a funcţiilor renale exocrine

şi endocrine; reprezintă stadiul final al afecţiunilor renale cronice, evolutive. Se exprimă în special prin diminuarea filtrării

glomerulare, cu creşterea creatinemiei şi a uremiei ←

prin scăderea FG (şi a Clcreatininei). Evoluţia este spre insuficienţă renală terminală, care

necesită hemodializă sau transplant renal.




Mecanism

IRC se datorează scăderii numărului denefroni funcţionali : Distrugerea iniţială este determinată de afecţiunea în

cauză

Compensator, există o hiperfuncţie a nefronilor restanţi, care în timp duce la glomeruloscleroză

ţ(IRC)




Stadii evolutive

În funcţie de severitatea scăderii valoriiClcreatininei (N : 120 ml/min):

IRC compensată – Clcreatininei 80-40 ml/min(asimptomatică)

ţ(IRC)




IRC decompensată – Clcreatininei 40-10 ml/min- simptomatologia este legată de diminuarea : Funcţiei exocrine:

retenţia deşeurilor azotate (uree şi creatinină) şi tulburări hidro-electrolitice: hiperkaliemie, acidoză,

hipocalcemie, hiperfosfatemie Funcţiei endocrine: anemie (deficit al sintezei de eritropoietină),

demineralizare osoasă sau osteomalacie (lipsa activăriivitaminei D).

ţ(IRC)




!!! Obs.: În cazul în care Clcreatininei < 40 ml/min,

trebuie adaptată posologia medicamentelor cu

eliminare renală. Medicaţia prescrisă trebuie să ţină cont de

modificările farmacocinetice legate de IRC !!!

IRC cronică terminală (uremie) – Clcreatininei< 10 ml/min, necesită dializă sau transplantrenal.

ţ(IRC)

Documents

Curs Aparat Renourinar