Bacili gram pozitiviBacili gram pozitivi

Şl dr. Elena Hogea

Bacili gram pozitivi Bacili gram pozitivi aerobiaerobiNESPORULAŢI: Gen Corybacterium Gen Lactobacillus Gen Nocardia SPORULAŢI: Gen Bacillus

Bacili gram pozitivi Bacili gram pozitivi anaerobianaerobiNesporulaţi: Gen Propionibacterium Gen ActinomycesSporulaţi: Gen Clostridium

Genul Genul CorynebacteriumCorynebacterium

Descrierea genuluiDescrierea genului

Genul Genul CorynebacteriumCorynebacterium cuprinde bacili gram pozitivi, pleomorfi, nesporulaţi, facultativ anaerobi, imobili, necapsulaţi. Dispoziţia lor este în lanţuri scurte, sub forma literelor V sau Y sau în formă de “litere chinezeşti”.

Împreună cu Mycobacterium spp. şi Nocardia spp. au în peretele celular acid micolic

HabitatHabitat CorynebacteriileCorynebacteriile sunt întâlnite, în general, la plante şi

animale, colonizează în mod obişnuit pielea, tractul respirator, gastrointestinal şi urogenital uman.

Pentru C. diphteriaeC. diphteriae însă, omul este singura gazdă naturală.

Specia tip a genului este Corynebacterium diphteriaeCorynebacterium diphteriae, agentul etiologic al difteriei.

Corynebacterium diphteriaeCorynebacterium diphteriaePrincipalul factor de patogenitate al bacilului difteric este

exotoxina difterică.

Distrugerea locală a epiteliului care rezultă în urma acţiunii toxinei antrenează formarea unui exudat seric şi a unor coaguli fibrinoşi.

Astfel ia naştere falsa membranăfalsa membrană bogată în bacili, polimorfonucleare neutrofile, limfocite, celule plasmatice, fibrină, şi celule necrozate.

Toxina se adsoarbe şi difuzează pe cale tisulară fiind responsabilă de leziunile grave:

- cardiace, - renale,- nervoase

DifteriaDifteriaAu fost descrise două forme clinice de difterie: respiratorierespiratorie şi şi cutanată. cutanată.

În cazul difteriei cu poartă de intrare respiratoriedifteriei cu poartă de intrare respiratorie, simptomele apar după o perioadă de incubaţie de 2-6 zile.

Microorganismele se multiplică local, în celulele epiteliale faringiene, unde se formează o pseudomembranăpseudomembrană (o falsă (o falsă membrană) cenuşie.membrană) cenuşie. Aceasta acoperă amigdalele, palatul şi se poate extinde în nasofaringe, trahee sau în laringe; poate obstrua căile respiratorii, putând duce la complicaţii redutabile de tipul asfixiei (în crupul difteric).

Difteria respiratorieDifteria respiratorieLa acest nivel, C. diphteriaeC. diphteriae eliberează exotoxina care

difuzează pe cale sanguină în organism şi produce leziuni necrotice în miocard (miocardita), rinichi, glande suprarenale, nervi periferici (disfagie şi paralizii). Decesul poate surveni deseori pe fondul disfuncţiilor cadiace apărute.

Semnele cliniceSemnele clinice ale difteriei cu poartă de intrare respiratorie sunt: angina febrilă pseudomembranoasă cu adenopatie angina febrilă pseudomembranoasă cu adenopatie cervicală, paliditatea, tulburările de respiraţie până la cervicală, paliditatea, tulburările de respiraţie până la asfixie, sindromul toxic, paraliziile.asfixie, sindromul toxic, paraliziile.

La pacienţii recuperaţi, la aproximativ o săptămână, pseudomembrana se detaşează şi se elimină prin expectoraţie.

Difteria cutanatăDifteria cutanată

Microorganismele care colonizează suprafaţa pielii, pot pătrunde în ţesutul celular subcutanat prin pielea lezată.

Manifestări:Manifestări:papule care evoluează spre ulceraţie cronică greu ulceraţie cronică greu

vindecabilă fiind acoperită uneori de o membrană vindecabilă fiind acoperită uneori de o membrană cenuşiecenuşie.

EpidemiologieEpidemiologie

Ca urmare a vaccinării obligatorii cu vaccin DTPvaccinării obligatorii cu vaccin DTP, difteria a devenit o afecţiune rară în Europa dar cu posibilitate de reemergenţă datorită relaxării programelor de vaccinare.

La purtatorii sănătoşi, C. diphteriaeC. diphteriae este prezent în orofaringe sau piele, transmiterea interumană facându-se pe cale respiratorie, prin picăturile lui Pffluge sau prin contactul direct cu pielea contaminată.

Diagnosticul de laboratorDiagnosticul de laborator

Constă în izolarea şi identificarea bacilului difteric şi evidenţierea toxigenezei sale.

Examenul microscopic direct: Examenul microscopic direct: C.diphteriaeC.diphteriae se prezintă sub forma unor bacili gram pozitivi, măciucaţi, nesporulaţi, imobili, prezentând un polimorfism accentuat. Sunt dispuşi izolaţi, în palisade sau litere chinezeşti.

Zonele metacromatice sunt denumite granulele Babeş-granulele Babeş-ErnstErnst

Diagnosticul de laboratorDiagnosticul de laborator

Izolare:Izolare: Sunt microorganisme care necesită medii speciale de tipul: Loffler, TinsdaleLoffler, Tinsdale.

Pe mediul Tinsdale, C.diphteriaeC.diphteriae formează colonii de culoare neagră, înconjurate de un halou de culoare brună.

În funcţie de caracterele lor culturale deosebim trei biotipuri de C.diphteriae: mitis, gravismitis, gravis şi şi intermedius,intermedius, diferite prin dimensiuni şi culoare.

Identificare:Identificare: C.diphteriae se identifică pe baza caracterelor sale biochimice, diferenţiindu-se de celelalte specii prin lipsa producerii de urează.

Testul de evidenţiere a toxigenezei:Testul de evidenţiere a toxigenezei: necesită demonstrarea producerii de exotoxină de către tulpina izolată. Demonstrarea toxigenezei poate fi efectuată prin unul din următoarele teste:

Test de neutralizare in vivoTest de neutralizare in vivo (pe cobai): este folosit mai rar, având mai mult o importanţă istorică

Testul Elek in vitro: Testul Elek in vitro: metoda este mai accesibilă şi mai puţin costisitoare şi constă în efectuarea unui test de imunodifuzie în gel.

TratamentTratamentTratamentul difteriei se face cu antitoxină diftericăantitoxină difterică AntibioterapiaAntibioterapia (penicilină sau eritromicinăpenicilină sau eritromicină) s-a dovedit

eficientă în eliminarea C. dyphteriae la bolnavi, dar şi la purtătorii asimptomatici sau la contacţii de difterie.

ChimioprofilaxiaChimioprofilaxia constă în administrarea de eritromicină timp de 7-10 zile, sau benzantinpenicilină în doză unică

Profilaxia difterieiProfilaxia difteriei este obligatorie şi se face prin vaccinare cu anatoxina difterică (toxoid). Test Schick

În ţara noastră, anatoxina difterică este administrată în cadrul trivaccinului anti-diftero-tetano-pertussis (DTP) trivaccinului anti-diftero-tetano-pertussis (DTP) sau bivaccin DT.sau bivaccin DT.

Starea de imunitate a organismului se poate determina prin testul Schick: se inoculează pe faţa antebraţului drept, intradermic 0,2ml de toxină difterică, iar în cel stâng, 0,2 ml toxină inactivată.

Reacţia este pozitivă dacă după 48 ore apare o zonă edematoasă, cu necroză şi descuamare numai la locul de inoculare al toxinei, indicând susceptibilitate la difterie.

Reacţia este negativă dacă la locul de inoculare al toxinei nu apare nici o modificare, indicând imunitate faţă de difterie, deoarece toxina a fost neutralizată de antitoxinele din ser.

Alte Alte CorynebacteriiCorynebacteriiCorynebacterium ulcerans: patogen

veterinar(mastite la vite). Infecţiile la om apar ca urmare a contactului direct cu animalele (boală profesională), sau în urma consumului de produse lactate nepasteurizate. Microorganismul a fost izolat din ulcere cutanate şi faringite exudative.

Corynebacterium matruchottiDifteroizi (C. hofmannii, C.xerosis) flora normală a pielii şi conjunctivăoportunist patogen la pacienţii

imunocompromişi(endocardită la pacienţii cu proteze valvulare)

GEN GEN LACTOBACILLUSLACTOBACILLUS

GeneralitGeneralităţiăţiSunt saprofiţi în materiale

vegetale şi animale (lapte)Unele specii sunt comensali ai

cavităţii bucaleTolerează medii acide (procesul

cariogenezei)

TaxonomieTaxonomieHomofermentativi care produc în

principal (65%) acid lactic din fermentarea glucozei. ex. Lactobacillus casei

Heterofermentativi care produc acid lactic, precum și acetat, etanol și dioxid de carbon. Lactobacillus fermentum

Lactobacillus casei, L. rhamnosus, L. acidophilus şi L.oris sunt întâlniţi în cavitatea orală.

Habitat şi transmitereHabitat şi transmitereSe găsesc în cavitatea orală,

tract gastrointestinal şi tract genital feminin

În cavitatea orală reprezintă cel puţin 1% din totalul florei microbiene

Calea de transmitere nu se cunoaşte

CaracteristiciCaracteristiciBacili gram pozitivi (cocobacili),

alfa sau nehemolitici, fermentează carbohidraţii formând acizi şi pot supravieţui în mediu acid

Discuţii privind prezenţa în procesul carios, ei preferând mediul acid sau pot produce acizi şi distrug smalţul dentar ( teoria oul şi găina)

CaracteristiciCaracteristiciConstituenţi ai florei vaginale

care menţin echlibrul pH scăzutRol benefic în menţinerea

homeostazie florei intestinale (alimente care conţin Lactobacillus)

Cultivare şi identificareCultivare şi identificareCresc în condiţii de micoaerofilie

în prezenţa dioxidului de carbon şi pH acid (6).

Mediu îmbogăţiţ cu glucoză şi sânge

Mediu selectiv: agar cu suc de roşii

PatogenitatePatogenitateIzolaţi frecvent din profunzimea

cariei când pH este acidTestul cariogenezei care

determină numărul de lactobacili din salivă

Se monitorizează în corelaţie cu consumul de carbohidraţi

GEN GEN NOCARDIANOCARDIA

Coloratia Ziehl Nielsen

Coloraţia Gram

bacili gram pozitivi (sau gram variabili), aerobi, care formează deseori hife ramificate

prezintă frecvent caracter acidorezistent datorită acizilor micolici din structura peretelui lor celular

Au o creştere lentă (o săptămână), cresc pe medii de cultură uzuale

Nocardia a fost izolată din sol, apă şi materii organice. Nu s-a semnalat transmiterea interumană. Transmiterea se poate face pe două căi:

-prin inhalarea de aerosoli contaminanţi proveniţi din praf

-prin inocularea tegumentară postraumatică a microorganismelor.

Nocardioza ( Nocardia asteroides – inf.pulmonare) apare la pacienţii imunodeprimaţi, cu leucemii, limfoame, bolile pulmonare cronice, la pacienţi supuşi unor tratamente prelungite cu steroizi, sau post transplant de organe

tratamentul de elecţie - sulfonamide, rezistente la penicilină şi eritromicină

nocardiozele pretează deseori la confuzii de diagnostic cu infecţiile fungice, iar tratamentul este complet diferit în cele două situaţii.

Genul BacillusGenul Bacillus

Descrierea genuluiDescrierea genului

În genul BacillusBacillus sunt incluşi bacili gram pozitivi, aerobi, facultativ anaerobi, imobili, sporulaţi, foarte rezistenţi la condiţiile de mediu.

B. anthracisB. anthracis - agentul etiologic al anthraxului, este considerat întotdeauna patogen.

Alte specii ((B. cereusB. cereus şi şi B. subtilisB. subtilis)) sunt oportunist patogene. Primul, poate fi cauză a toxiinfecţiilor alimentare (gastroenterite), iar cel de-al doilea, poate produce infecţii cu caracter nosocomial, după aplicarea de catetere intravenoase, sau după abuzul de soluţii perfuzabile.

Bacilul antracisBacilul antracis (B. c(B. cărbunosărbunos))

Morfologie, caractere Morfologie, caractere culturaleculturale

Pe frotiurile efectuate din produse patologice se prezintă sub formă de bastonaşe lungi, cu capete retezate drept, izolaţi, în perechi, sau lanţuri scurte, iar pe cele din cultură, sub formă de lanţuri lungi.

Sporii sunt situaţi central

B. anthracis este încapsulat. Pe lângă antigenul capsularantigenul capsular, B. anthracis mai conţine un antigen somatic polizaharidicantigen somatic polizaharidic şi toxinatoxina bacilului carbunos.

EpidemiologieEpidemiologieHabitatHabitat

B. anthracisB. anthracis se găseşte în sol şi în vegetaţie. Bacilii pot supravieţui ani de zile în solul uscat, datorită formelor sporulate

Sporii germinează în ţesuturi, la nivelul porţii de intrare.

Boala la om se poate produce pe trei căi: cutanatăcutanată, , respiratorierespiratorie şi şi digestivădigestivă.. Aproximativ 95% din infecţiile cărbunoase sunt provocate prin contactul direct cu animalul contaminat, urmat de inocularea sporilor direct prin tegumentul lezat.

Transmiterea pe cale respiratorie apare ca urmare a inhalării sporilor de B. anthracis în timpul procesului de prelucrare a lânii, părului, etc.

Antraxul digestiv (prin consumul de preparate animaliere contaminate) este rar la om, dar este principala cale de infecţie a ierbivorelor. Nu se cunoaşte transmiterea de la om la om.

Forme cliniceForme clinice

Antraxul cutanatAntraxul cutanat (pustula malignă). papule nedureroase la locul inoculării, ce progresează

rapid spre o zonă ulcerativă, înconjurată de mici vezicule, iar mai apoi de o escară necrotică de culoare neagră. Edemul masiv se datorează toxinei.

Evoluţia escareiEvoluţia escarei este favorabilă, spre vindecare sau pot apare complicaţii de tip limfangită, limfadenită, sau chiar septicemii. La pacienţii netrataţi poate surveni decesul (în 20% din cazuri).

Forme cliniceForme clinice

Forme cliniceForme clinice Antraxul respiratorAntraxul respirator. Apare ca urmare a inhalării sporilor

de B. anthracis. Iniţial apare:viroză respiratorie, care evoluează rapid spre o afecţiune

pulmonară severă (cu dispnee, cianoză, exudat pleural), septicemie şi meningită. Mortalitatea este crescută.

Antraxul gastrointestinalAntraxul gastrointestinal. Este foarte rar la om. Apare după ingestia sporilor. B. anthracis se maturează şi se replică în intestin, unde eliberează toxina. Exotoxina duce la apariţia leziunilor necrotice intestinale. Pacienţii prezintă vomă, dureri abdominale, diaree sanguinolentă.

Diagnostic de laboratorDiagnostic de laborator

Este bacteriologic.bacteriologic.

Izolare: B. anthracis creşte pe medii uzuale. Coloniile sunt mari, cu margini neregulate, aderente de suprafaţa mediului şi nehemolitice. Ele au fost asemănate cu “capul de meduză”.

Identificare: Se face doar în laboratoare specializate, după luarea tuturor măsurilor de precauţie, pentru prevenirea contaminării.

Profilaxia, tratament

Se impune vaccinarea animalelor din zonele endemice sau îngroparea celor decedate de antrax. Vaccinarea este utilă şi pentru protejarea populaţiei din zona endemică, dar şi a persoanelor cu risc profesional crescut (cei ce prelucrează pieile, lâna sau părul animalelor provenite din ţările cu antrax endemic).

Majoritatea tulpinilor izolate sunt sensibile la penicilinăpenicilină, care reprezintă de altfel tratamentul de elecţie. Microorganismul este de asemenea sensibil la o serie de antibiotice cu spectru larg: gentamicina, eritromicina, gentamicina, eritromicina, tetraciclina şi cloramfenicolultetraciclina şi cloramfenicolul.

BACILI GRAM POZITIVI BACILI GRAM POZITIVI ANAEROBIANAEROBI

SPORULAŢI:SPORULAŢI: GEN GEN CLOSTRIDIUMCLOSTRIDIUM

au ca habitat natural solul, dar pot fi întâlniţi şi în intestinul unor animale şi chiar al omului, mai ales sub formă de spori şi care în condiţii favorabile au capacitatea de a germina.

4 specii importante în patologia umană: Clostridium tetani, Clostridium botulinum, Clostridium perfringens, Clostridium difficile

Secretă 5 tipuri de toxine A-E

Cl.perfringensCl.perfringenshabitat mixt: foarte răspândite în

natură (sol, apă, aer, praf), şi totodată făcând parte din flora saprofită a tubului digestiv, vaginului sau căilor aeriene superioare ale omului şi animalelor.

Sunt bacili gram pozitivi, anaerobi (aerotoleranţi), sporulaţi, cu sporul dispus central.

Cl. perfringens se multiplică mai ales în ţesuturile lezate (postraumatic, postchirurgical)

Germinarea sporilor (endogeni, sau introduşi în mod accidental în organism) şi multiplicarea bacteriilor, este urmată de eliberarea toxinelor (fosfolipaza, lecitinaza) la nivelul porţii de intrare care produc efecte toxice grave, generale (cu o mortalitate de 100% a cazurilor netratate şi 25% a celor tratate

tip A agentul etiologic principal al gangrenei gazoase, infecţie invazivă gravă a ţesuturilor subcutanate (celulita anaerobă) şi musculare (gangrena gazoasă propriu-zisă), cu punct de plecare de la o plagă ce oferă condiţii de anaerobioză.

Forma postoperatorie - chirurgie septică viscerală, ortopedică, sau amputaţii efectuate la diabetici.

septicemii postpartum sau postabortum

toxiinfecţii alimentare (prin ingerarea sporilor, şi eliberarea de enterotoxine de către formele bacteriene vegetative).

Izolarea se face pe medii selective (mediul EYA), sau neselective în condiţii de anaerobioză strictă, cu incubare de cel puţin 48 ore

Hemocultură cu Cl. perfringens

[F. P. O. Nagler, bacteriolog australian, sec. XX.] R. caracterizată prin apariţia unei turbidităţi R serului sanguin şi mediului cu gălbenuş de ou după adăugarea de toxină de Clostridium perfringens, în cazul în care acest microorganism este prezent în ser. Opalescenţa este determinată de acţiunea lecitinazei toxinice.

TratamentTratamenturgenţă chirurgicală, prognosticul

bolii fiind influenţat de precocitatea instituirii sale.

prezenţa unei flore de asociaţie impune asocierea unei -lactamine cu un aminoglicozid şi metronidazol.

Oxigenoterapia şi măsurile de reanimare sunt indispensabile.

În cazul toxiinfecţiilor alimentare rehidratarea şi tratamentul simptomatic sunt suficiente.

Clostridium tetaniClostridium tetani

Este foarte frecvent răspândit la suprafaţa solului, unde poate supravieţui timp îndelungat sub formă sporulată.

Face parte de asemenea din flora normală a tubului digestiv al unor numeroase specii animale, fiind eliminat la exterior prin materiile fecale ale acestora.

Clostridium tetaniClostridium tetaniSunt bacili gram pozitivi anaerobi, mobili, cu

cili peritrichi, necapsulaţi, sporulaţi, cu sporul dispus terminal (are aspect de "măciucă", "rachetă de tenis")

Sporii pătrund prin poarta de intrare reprezentată de plăgi ale tegumentelor sau mucoaselor (plăgi înţepate cu aşchii, spini, cuie, corn de vită, prin muşcătură de animale, cu retenţie de corpi străini în ţesuturi, din accidentele de circulaţie, fracturi deschise, avort empiric, arsuri, plăgi ale cordonului ombilical provenite prin folosirea instrumentelor nesterile, orice plagă murdărită cu pământ, bălegar, praf.

Clostridium tetaniClostridium tetaniTetanosul - perioadă de incubaţie de

3-30 zile, timp în care are loc difuzia toxinei ( tetanospasmina, tetanolizina), apare contractura musculară, iniţial localizată la nivelul feţei (trismusul), iar apoi generalizată. Pe acest fond de contractură tonică, la orice excitaţie apar crize paroxistice de contractură musculară dureroase. Moartea se produce prin paralizia muşchilor respiratori.

Trismus

Rictus sardonicus

Opistotonus

Clostridium tetaniClostridium tetanievidenţierea bacilului tetanic în secreţia

din plagă cu însămânţarea pe medii de cultură (agar sânge Brucella) în condiţii de anaerobioză

toaleta locală a plăgii, administrare de anatoxină ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită), penicilină, ser antitetanic sau imunoglobuline.

Profilaxia este specifică, prin vaccinare. Vaccinul DTP (diftero-tetano-pertussis)

Clostridium botulinumClostridium botulinum

habitat mixt: sporii se găsesc pe suprafaţa solului şi în intestinul animalelor

bacili gram pozitivi anaerobi, mobili, cu capetele rotunjite, sporulaţi, cu sporul dispus subterminal.

8 tipuri de neurotoxine, antigenic distincte (A,B,CA,CB,D,E,F,G) eliberate prin autoliza celulei.

cea mai puternică toxină cunoscută

Clostridium botulinumClostridium botulinum

agentul patogen al botulismului, o intoxicaţie alimentară severă, produsă prin ingerarea de alimente ce conţin toxina botulinică preformată.

acţionează asupra sistemului nervos prin blocarea eliberării de acetilcolină la nivelul sinapsei neuro-musculare. Se produce paralizia musculaturii faringiene, esofagiene şi în final paralizia muşchilor respiratori.

Clostridium botulinumClostridium botulinum

Tratamentul se efectuează în servicii de terapie intensivă şi constă în seroterapie cu ser antibotulinic polivalent A,B,E şi medicaţie simptomatică.

Este o maladie cu declarare obligatorie.

Clostridium difficile poate fi întâlnit atât în sol, aer, apa

cât şi în fecalele umane şi animale. Există un procent destul de mic de oameni sănătoşi la care bacteriile sunt prezente în interiorul intestinului gros.

se găseşte cel mai adesea în unităţile spitaliceşti şi în centrele de îngrijire a sănătăţii (acestea fiind frecventate de cei mai mulţi dintre bolnavii care transportă această bacterie). 

Clostridium difficilePrintre antibioticele care

declanşează infecţia cu Clostridium difficile sunt: penicilinele, clindamicinele, cefalosporinele, fluorochinolonele.

poate produce toxine care atacă mucoasa intestinului, distrug celulele şi formează plăci constituite din celule inflamatorii şi resturi rezultate în urma descompunerilor celulare din interiorul colonului.

NESPORULAŢI:NESPORULAŢI: GEN GEN PROPIONIBACTERIUMPROPIONIBACTERIUM GEN GEN ACTINOMYCESACTINOMYCES

Gen Gen PropionibacteriumPropionibacteriumSunt bacili gram pozitivi, mici, anaerobi,

catalazo-pozitivi, imobili, fermentează carbohidraţii, produc acid propionic.

Colonizează în mod normal tegumentele, conjunctiva, urechea externă, orofaringele şi tractul genital la femeie.

P. acnes este agentul etiologic al acneei la adolescenţi şi adultul tânăr, precum şi al unor infecţii oportuniste la pacienţii protezaţi şi cateterizaţi.

P. propionicus cauzează infecţii la nivelul canalului lacrimal.

Propionibacterium acnes

ME - Propionibacterium

IF - Propionibacterium

Gen Gen ActinomycesActinomycesActinomyces sunt bacili gram pozitivi,

facultativ sau strict anaerobi, imobili, nesporulaţi.

Cresc încet pe medii de cultură. Acestor organisme le lipsesc

mitocondriile şi menbrana nucleară, se reproduc prin fuziune şi sunt inhibate de peniciline.

Se cunosc 13 specii: A.israelii, A. gerencseriae, A. naeslundii, A. georgiae, A. odontolitycus (demineralizare smalţ), şi A. myeri sunt responsabile de infecţii umane.

PatogeniePatogenieActinomyces produc infecţii cronice cu

microorganisme oportuniste care în mod normal colonizează tractul respirator superior, tract gastrointestinal şi tractul genital la femei.

Organismele sunt cu potenţial slab virulent şi produc boli doar când bariera mucoasă este întreruptă de traumatisme, operaţii sau infecţii. Infecţiile supurative cronice netratate diseminează producand infecţii multisistemice.

Macroscopic coloniile pot fi văzute frecvent în ţesuturile afectate. Aceste colonii, numite "granule sulfuroase" deoarece apar galbene sau portocalii, sunt grupate în filamente cu ajutorul fosfatului de calciu. Ariile supurate sunt în mod normal înconjurate de ţesut de granulaţie fibrozat care dă suprafeţei aspectul dur de lemn.

Examenul microscopic direct al puroiului recoltat din abcese este de mare valoare, deoarece morfologia filamentoasă, ramificată a actinomicetelor este caracteristică. Din puroiul recoltat, care este grunjos se zdrobesc 2-3 grunji (formaţi prin agregarea filamentelor germenilor ramificaţi) între 2 lame. Lamele se despart şi fiecare se colorează Gram.

Cultivarea se face pe medii complexe în condiţii de anaerobioză şi durează mult.

Infecţiile sunt clasificate în funcţie de Infecţiile sunt clasificate în funcţie de organele afectate:organele afectate: actinomicoza toracică: pacienţii cu istoric de

aspiraţie dezvoltă infecţii toracice prin diseminare la nivelul plămânilor şi a ţesuturilor adiacente

actinomicoza abdominală este cea mai comunîă infecţie cu Actinomyces şi survine după intervenţii chirurgicale sau traumatisme

actinomicoza pelvină poate fi o manifestare secundară a infecţiilor abdominale sau primară la femeiile cu sterilet

actinomicoza sistemului nervos central este secundară unui alt focar infecţios

actinomicozele cervico-faciale sunt întâlnite la pacienţii cu igienă orală deficitară sau care au istoric de proceduri orale, traumatisme orale

Actinomicoza Actinomicoza cervicofacialăcervicofacială

Tratament. Prevenţie. Tratament. Prevenţie. ControlControlTratamentul implică combinarea

debridării chirurgicale a ţesuturilor cu administrarea de antibiotice. Actinomicetele sunt sensibile la penicilină (antibiotic de elecţie), tetraciclină, eritromicină şi clindamicină.

Prevenţia acestor infecţii este dificilă, presupunând o igienă orală şi profilaxie cu antibiotice în cazul afectării tractului gastrointestinal.