18
CCIA - ANUL III – SEMESTRUL II CURS NR. 1 1. S C A R I 1.1.Noţiuni generale Scările sunt ansambluri constructive, structurale, care asigură circulaţia pe verticală între nivelurile clădirii în procesul de exploatare curentă, respectiv între exterior (trotuar) şi parter. În clădirile cu înălţimi mari, circulaţia pe verticală se realizează suplimentar şi cu mijloace mecanice, respectiv: ascensoarele, care asigură circulaţia pe verticală a persoanelor şi mărfurilor, şi escalatoarele (scări rulante) – folosite în cazul circulaţiilor cu debit mare, frecvent întîlnite în marile magazine sau în staţiile de metrou şi pasaje subterane. În toate cazurile însă, construcţiile sunt prevăzute cu scări care asigură circulaţia pe verticală în situaţia defectării mijloacelor mecanice sau în cazul unor calamităţi care impun o evacuare rapidă a clădirii. Amplasarea scărilor se face în funcţie de gruparea unităţilor funcţionale şi de rezolvarea generală a circulaţiei într-o clădire. În general, ele sunt amplasate în apropierea intrării în clădire şi a locurilor de intersecţie a spaţiilor destinate circulaţiei pe orizontală. La clădiri etajate, spaţiul destinat pentru amplasarea scărilor şi ascensoarelor poartă denumirea de casa scării.

Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

Embed Size (px)

DESCRIPTION

constructii civile scari

Citation preview

Page 1: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

CCIA - ANUL III – SEMESTRUL II

CURS NR. 1

1. S C A R I

1.1.Noţiuni generale

Scările sunt ansambluri constructive, structurale, care asigură circulaţia pe

verticală între nivelurile clădirii în procesul de exploatare curentă, respectiv între

exterior (trotuar) şi parter. În clădirile cu înălţimi mari, circulaţia pe verticală se

realizează suplimentar şi cu mijloace mecanice, respectiv: ascensoarele, care

asigură circulaţia pe verticală a persoanelor şi mărfurilor, şi escalatoarele (scări

rulante) – folosite în cazul circulaţiilor cu debit mare, frecvent întîlnite în marile

magazine sau în staţiile de metrou şi pasaje subterane. În toate cazurile însă,

construcţiile sunt prevăzute cu scări care asigură circulaţia pe verticală în situaţia

defectării mijloacelor mecanice sau în cazul unor calamităţi care impun o

evacuare rapidă a clădirii.

Amplasarea scărilor se face în funcţie de gruparea unităţilor funcţionale şi

de rezolvarea generală a circulaţiei într-o clădire. În general, ele sunt amplasate în

apropierea intrării în clădire şi a locurilor de intersecţie a spaţiilor destinate

circulaţiei pe orizontală. La clădiri etajate, spaţiul destinat pentru amplasarea

scărilor şi ascensoarelor poartă denumirea de casa scării.

În funcţie de destinaţia clădirii şi forma în plan, casa scării poate fi

amplasată în interiorul clădirii (în centrul de greutate sau la margine).

Casa scărilor poate fi amplasată şi în exteriorul clădirii propriu-zise, în

cazul unor clădiri social-administrative, hoteluri, cabane etc.

Având în vedere că scările trebuie să asigure evacuarea persoanelor în caz

de incendiu, este necesar ca rampele, podestele şi pereţii casei scărilor să

prezinte o rezistenţă la foc cel puţin egală cu a structurii de rezistenţă a clădirii. Se

recomandă evitarea formării tirajului de aer în casa scării pentru a limita

propagarea incendiului pe verticală;

La blocurile de locuit fiecare scară trebuie să aibă acces pe terasă (sau pod)

pentru a se asigura, în situaţia unui incendiu, ieşirea (în caz de blocare a scării) şi

apoi de pe acoperis accesul la altă scară.

Page 2: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 2 -

1.2. Clasificarea scărilor

Clasificarea scărilor se face , în funcţie de scopul urmărit după :

a. După destinaţie , scările pot fi :

- monumentale: executate la exterior ca scări de acces la unele clădiri

importante sau la interior pe unul sau două niveluri la teatre, muzee, clădiri

administrative etc.

- principale: asigură circulaţia normală în clădire cât şi evacuarea în caz de

pericol.

- secundare: executate pe întreaga înălţime a clădirii, asigurând o circulaţie

în paralel cu scările principale şi ascensoarele sau asigurând circulaţia numai

între anumite niveluri, respectiv pentru acces în subsol sau în pod; scările

secundare mai pot servi şi pentru transport materiale sau diverse servicii (de

exemplu pentru aprovizionare, evacuare gunoi etc);

- de incendiu - care asigură evacuarea în caz de pericol, amplasate de

regulă pe feţele exterioare ale unor pereţi şi au legături directe la coridoarele de

circulaţie ale fiecărui nivel al clădirii;

- industriale - destinate întreţinerii sau exploatării utilajelor industriale

amplasate la diferite înălţimi faţă de nivelul pardoselilor;

Page 3: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 3 -

b. După poziţia faţă de clădire pot fi:

- scări exterioare (asigură accesul în clădire);

- scări interioare (asigură circulaţia pe verticală);

c. După modul de comportare la foc pot fi:

- incombustibile – scări din beton, piatră şi materiale ceramice;

- greu combustibile – scări metalice;

- semicombustibile – scări din lemn ignifugat;

- combustibile – scări din lemn neignifugat;

d. În funcţie de înălţimea treptelor, scările pot fi:

- scări cu trepte joase având h ≤ 16,5 cm – în şcoli, spitale , grădiniţe,

recomandabile pentru circulaţia copiilor, bătrînilor sau bolnavilor;

- scări cu trepte mijlocii, la care 16,5 cm < h ≤ 17,5 cm – sunt scările cele

mai comode şi de folosinţă curentă;

- scări cu trepte înalte, la care 17,5 cm < h ≤ 22,5 cm – scări secundare la

clădiri joase sau scări de acces în subsoluri şi poduri;

- scări abrupte, cu 22,5 cm < h ≤ 30,0 cm – scări verticale de incendiu sau

acces în spaţii tehnice;

e. În funcţie de materialul din care se execută pot fi:

- scări din lemn;

- scări din metal;

- scări din piatră naturală;

- scări din materiale ceramice;

- scări din beton armat;

f. Dup ă forma în plan a treptelor pot fi (a se vedea figura de mai jos) :

- scări cu rampe drepte: se utilizează frecvent la scări principale şi

secundare pentru clădiri multietajate, având forma în plan a treptelor

dreptunghiulară (figura de mai jos: a, b, c, d,e,f );

- scări cu rampe curbe, au domeniul de utilizare limitat iar condiţia de

siguranţă în exploatare obligă ca raza curbei vangului interior să fie de cel puţin

1,50 m (figura de mai jos: h, i, j);

Page 4: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 4 -

- scări cu trepte balansate – scări folosite numai la locuinţe individuale sau

la clădiri cu număr redus de niveluri (max P + 2 E) şi cu cel mult trei apartamente

la scară ; nu se admit ca scări principale în şcoli (figura de mai jos: g);

Balansarea treptelor se face pe zona de schimbare a sensului de urcare,

unde nu este posibilă executarea unui podest intermediar.

Lăţimea treptelor balansate măsurată pe linia pasului trebuie să fie egală cu

lăţimea treptei drepte, la vangul interior trebuie să fie de minimum 12 cm, iar la

vangul exterior, de maximum lăţimea treptei plus 20 cm (b+20 cm) .

Page 5: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 5 -

1.3. Alcătuirea scărilor

Scările sunt formate din rampe, podeste şi balustrade, care sunt elemente

cu rol funcţional, cu precizarea că rampele şi podestele sunt în acelaşi timp şi

elemente de rezistenţă a scărilor.

Page 6: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 6 -

a. Rampa, este elementul înclinat al scărilor, fiind alcătuit dintr-un element

de rezistenţă şi trepte. Forma în plan este dreaptă sau curbă. Rampa poate avea

intradosul neted sau cutat.

b.Treptele se caracterizează prin dimensiunile geometrice: lăţime (b),

înălţime (h) şi lungime (l). Lungimea treptelor este egală cu lăţimea rampei.

Înălţimea treptei se mai numeşte contratreaptă (fig.7.4) .

Se recomandă ca numărul minim de trepte într-o rampă să fie 3 şi numărul maxim

16, dar la clădirile de locuit cu puţine niveluri ( P …. P + 2 E ) se admit şi rampe

cu 18 trepte.

c. Marginile libere (canturile) rampei se numesc vanguri. Sunt rampe cu

două vanguri (rampele libere), cu un vang (o margine fiind alipită de perete) şi fără

vanguri (rampe amplasate între doi pereţi); Grinda dispusă în lungul vangului se

numeşte grindă-vang.

d.Linia pasului, reprezintă proiecţia în plan orizontal a liniei de folosire

(liniei de circulaţie) normală a treptelor şi este situată la 50..60 cm de vangul

interior . Se reprezintă cu o săgeată la capăt care arată sensul de urcare.

e. Podestele sunt elemente plane orizontale care se dispun la capetele

rampelor cu scopul de a face urcarea mai puţin obositoare, oferind totodată

posibilitatea schimbării direcţiei rampei. Sunt şi podeste intermediare (între

niveluri), care au o cotă de nivel intermediară între cele două niveluri.

Grinzile care servesc la rezemarea podestelor se numesc grinzi-podest.

De regulă se prevăd la marginea interioară a podestului, grinda-podest servind şi

pentru rezemarea rampei. Sunt scări fără grinzi de podest la care rampa şi

podestul reprezintă o placă frântă continuă (fig.7.2).

f. Balustradele sunt elemente cu rol funcţional ce se prevăd la marginile

libere ale rampelor si podestelor, având rolul de siguranţă şi sprijin pentru

circulaţie, fiind prevăzute cu mână curentă (din lemn, material plastic etc.).Deşi

nu este element structural, balustrada trebuie să preia încărcările ce apar în caz

de aglomeraţii .

Page 7: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 7 -

Balustrada se execută cu o înălţime de 80 …..90 cm măsurată de la faţa

superioară a treptei. La creşe şi grădiniţe se execută o mână curentă

suplimentară la 50 ….60 cm înălţime.

În dreptul ferestrelor întretăiate de rampe sau podeste se execută de

asemenea balustradă.

Page 8: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 8 -

1.4. Proiectarea func ţională a scărilor

Prin proiectarea funcţională a scărilor se determină lăţimea minimă a

rampelor şi podestelor, precum şi dimensiunile treptelor pentru a corespunde

cerinţelor de circulaţie optimă.

Dimensiunile treptelor, respective înălţimea h şi lăţimea b, care determină

panta rampei şi confortul circulaţiei, se stabilesc astfel încât circulaţia pe rampă să

se desfăşoare în condiţii normale.

Pentru a stabili numărul de trepte între două niveluri se utilizează

următoarea relaţie:

n = H / h;

în care :

H este înălţimea nivelului;

h este înălţimea impusă a treptei;

Se va alege astfel h ca să rezulte ,,n “ un număr întreg şi cu soţ la scări cu

două rampe şi un număr întreg la celelalte tipuri de scări.

Lăţimea treptelor b rezultă din formula paşilor respectiv cu relaţia:

2 h + b = 62 …64 cm ( relaţia lui Rondelet ) ;

La creşe şi grădiniţe pentru trepte cu h < 16 cm relaţia de determinarea a

lăţimii b este următoarea: 2 h + b = 58….60 cm.

Înălţimea treptei h va fi multiplu de 0,1 cm, iar lăţimea b va fi multiplu de 1 cm.

În măsura în care este posibil, la aceeaşi scară a unei clădiri se vor păstra

neschimbate dimensiunile treptelor (b şi h) pe toată înălţimea clădirii, exceptându-

se eventualele prelungiri cu circulaţie redusă spre subsoluri sau poduri.

Oricum este obligatoriu ca treptele unei rampe să aibă aceiaşi lăţime b şi

aceeaşi înălţime h.

Lungimea treptelor unei rampe (lăţimea liberă minimă pentru rampe şi

podeste) se calculează în funcţie de fluxurile de circulaţie (şiruri de persoane

aşezate una în spatele celeilalte ).

Page 9: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 9 -

Numărul necesar de fluxuri ( F ) se stabileşte cu relaţia:

F = N / C , unde:

N – este numărul de persoane care trebuie să treacă prin calea de evacuare

(considerat pentru etajul din care provine cel mai mare număr de fluxuri );

C - este capacitatea de evacuare a unui singur flux exprimată prin numărul

total de persoane (90 în cazul clădirilor de locuit), care se evacuează pe toată

operaţiei de evacuare.

Precizările necesare pentru stabilirea numărului de persoane (N) şi

capacitatea de evacuare a unui flux (C) se dau în “ Norme tehnice de proiectare şi

realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului “ (P 118 – 99).

În funcţie de numărul de fluxuri necesare, lăţimea liberă minimă (lungimile

minime libere ale treptelor) este de : 0,9 …1,0 m ; 1,10 m ; 1,60 m ; 2,10 m şi 2,50

m , pentru 1, 2, 3, 4 şi 5 fluxuri .

Lăţimile libere minime pentru rampe şi podestele (respectiv lungimile libere

minime a treptelor) scărilor principale şi secundare în funcţie de numărul de

niveluri ale clădirii este de:

Numărul de niveluri

ale clădirii

Lăţimea liberă minimă pentru rampe şi podeste

(lungimile libere a treptelor)

[ m ]

Scări principale Scări secundare

2 0,95

0,90

3 …..5 1,05

6 …..8 1,20

9 1,25

Lăţimea podestelor de nivel care asigură accesul în apartamente se măreşte

peste valorile minime , în cazul în care deschiderea uşilor se face spre scară. În

dreptul ascensoarelor lăţimile minime ale podestelor se stabilesc în funcţie de

sensul de deschidere a uşilor ascensorului .

Page 10: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 10 -

1.5. Tipuri de sc ări în funcţie de materialul din care se execută

a. Scări din lemn - Scările din lemn se folosesc la clădirile cu plansee din

lemn, la construcţiile provizorii sau ca scări interioare în apartamentele duplex.

Sunt estetice, calde, uşoare, relativ simplu de executat. Se pot realiza fără

contratrepte sau cu contratrepte care reazemă pe grinzi-vang din dulapi, aparente

sau ascunse. Intradosul rampei (partea de jos) poate fi aparent sau închis cu

scânduri aparente sau tencuite(fig.7.5.a)

b. Scări metalice - Scările metalice se folosesc în general la construcţiile

industriale sau ca scări secundare care asigură accesul la rampe, platforme, scări

de incendiu etc.

Se pot realiza cu sau fără contratrepte din tablă care reazemă pe grinzi-

vang din profile U laminate sau din tablă groasă prin intermediul unor corniere.

Marginea treptelor poate fi rigidizată cu oţel lat sau cu corniere.Există şi scări cu

grinzi-vang metalice de formă specială pe care reazemă trepte din lemn(fig.7.5.b).

c. Scări din beton armat - se utilizează la toate tipurile de clădiri datorită

avantajelor : capacitate portantă, rigiditate, stabilitate, rezistenţă la uzură mari. Se

pot realiza din beton armat monolit sau din elemente prefabricate.

Finisajul treptelor şi contratreptelor se poate realiza cu mozaic turnat sau cu

placaje speciale.

c.1. Scările din beton armat turnat monolit se execută prin turnarea pe

loc a betonului pe un cofraj, care reproduce exact forma intradosului scării care

poate să fie lis (fig.7.5.c , d, e ). sau cutat (fig.7.5. f).

Din punctul de vedere al execuţiei, treapta propriu-zisă se poate realiza:

- din beton armat, turnat odată cu placa;

- din beton simplu, turnat ulterior execuţiei plăcii rampei;

- sub formă de placă subţire cutată (ortopoligonale- fig.7.5. f).), formată din

trepte şi contratrepte;

- sub formă de trepte independente, fără contratrepte, care sunt încastrate

în peretele casei scării sau reazemă pe grinzi de vang amplasate marginal sau

central.

Page 11: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 11 -

Detalii constructive de scări

Page 12: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 12 -

c.2. Scările prefabricate din beton se realizează din elemente prefabricate

cu dimensiuni mari: rampe şi podeste separate sau rampa şi jumătate din unul

sau din ambele podeste, precum şi scări prefabricate cu trepte independente care

se montează pe două grinzi-vang sau pe o grindă centrală, sau se încastrează pe

un stâlp central în cazul scărilor circulare.

Page 13: Curs Nr.1 Ccia Anul III-sem. II Scari

- 13 -