Democraţia în Grecia antică

Problema organizării şi în mod deosebit a conducerii politice a societăţii a constituit o preocupare permanentă atât a factorilor politici cât şi a cetăţenilor, deoarece de aceasta depindea în mare măsură realizarea în practică a intereselor şi aspiraţiilor lor. Primele societăţi închegate şi structurate au apărut în Antichitate. Dintre acestea, prin gradul dezvoltării materiale şi spirituale inclusiv al politicii s-a detaşat ca importanţă Grecia Antică şi lumea romană. În Grecia Antică vom asista la o multitudine de forme de organizare social-politice şi cu exercitarea puterii. Acest proces va genera şi o pluritate de idei, opinii, concepţii despre politică, putere, forme de guvernare, toate având ca finalitate interesele cetăţenilor, ale binelui comun. Primele informaţii despre organizarea social politică şi formele de guvernare în vechea eladă le avem de la Homer în poemele sale „Iliada” şi „Odiseea”. Acestea descriu o societate aflată în plin proces de descompunere a societăţilor gentilice şi de constituire a celei sclavagiste. Autorul ne vorbeşte de existenţa a trei forme de guvernare : aristocratică, monarhică, democratică, evident cea din urmă fiind incipientă. Secolele următoare vor aduce consolidarea şi dezvoltarea materială şi spirituală a societăţii antice greceşti. Apar noi forţe sociale cum ar fi negustoria, liberii profesioniştii, care vor forma demosul (poporul) şi care pentru a-şi realiza propriile aspiraţii şi interese vor intra în conflict cu aristocraţii care urmăreau să-şi menţină vechile privilegiile. Evoluţia societăţii greceşti impunea reformarea acesteia, a aspectului său politic. Pentru a diminua tensiunile şi conflictele ce tindeau să cuprindă societatea. Doi magistraţi, Solon şi Dracon vor decide în anul 600 î. Hr. să înceapă un proces de reformare a vechiului sistem de organizare şi de conducere a societăţii. Ei încercau să realizeze un compromis între vechea arostocraţie şi demos, care se afirmau şi devenea tot mai important în viaţa socială şi economică. Prima reformă a lui Solon a fost impunerea legii edictate (scrise) faţă de vechile obiceiuri cutumiare. Legea devine supremul judecăţilor; ei, trebuiau să i se supună toţi cetăţenii indiferent de statutul şi locul lor în societate. Pentru a calma demosul, a-i da satisfacţie, Solon acceptă ca din cadrul acestuia să poată fi aleşi magistraţi care să rezolve problemele curente ale comunităţii. În felul acesta, se puneau primele baze ale viitoarei democraţii atât ca regim politic cât şi formă de guvernare. Dintre formele ce au dat un nou aspect democraţiei ateniene, amintim:

- Schimbarea statutului cetăţenilor. Acesta s-a extins asupra tuturor cetăţenilor ce se năşteau în Atena. Din acel moment toţi erau egali în faţa legii.

- O nouă împărţire administrativă a Atenei, creându-se noi municipalităţi care dădeau posibilitatea participării directe a cetăţenilor la conducerea treburilor comunitare.

- S-a impus alegerea unor magistraţi care trebuia să facă dovada unor cunoştiinţe dar şu de loialitate faţă de cetate. Magistratul urma ca anual să prezinte un raport în faţa comunităţii despre activitatea sa. Acestea erau măsuri care urmăreau să îngradească posibilităţile de instaurare a oligarhiei sau tiraniei.

Evoluţia democraţiei s-a născut şi a evoluat dintr-o permanentă confruntare cu forma aristocratică. Primii susţinători şi promotori ai democraţiei au fost sofiştii. Ei au susţinut legile edictate, acestea find supremul judecăţii în cadrul cetăţii. Sofiştii erau un fel de avocaţi care apărau interesele cetăţenilor în judecată, urmăreau să îi înveţe pe aceştia să beneficieze de democraţie.

Ei considerau că democraţia este cea mai bună formă de guvernare deoarece exprimă voinţa majorităţii cetăţenilor. Un alt promotor al democraţiei a fost Democrit. El a trăit la Atena fiind un partizan deschis al democraţiei, participând activ la lupta contra aristocraţiei. El era adeptul formei republicane; el a încercat să clarifice rolul politicii în societate văzând în aceasta unica ştiinţă care să îi educe pe cetăţeni în spiritul respectării legilor şi îndatoririlor. El a fost şi un ateist convins întrucât consideră că democraţia este produsul acţiunilor umane şi nu al zeităţilor. El a văzut în democraţiei mijlocul de realizare al binelui comun. Susţinătorii formei aristocratice au fost : Tucidide, Pitagora, Platon, Socrate. Pitagora – a creat o teorie filosofică care explică societatea prin prezenţa divinităţii. De aceea, pentru el, puterea aristocratică fiind de esenţă divină, era considerată o încălcare a ordinii divine, de aceea ea nu corespunde nici ordinii cereşti şi cu atât mai puţin celei pământeşti. Socrate – pentru el, principalul criteriu de analiză, era moralitatea, fapt ce l-a făcut să vadă în aristocraţi (un număr restrâns de cetăţeni bogaţi), cei cu cea mai mare moralitate şi de aici cei ce trebuiau să guverneze. Platon – un cunoscut filosofist idealist dar şi un creator de concepţii politice, şi-a expus teoria filosofică politică într-o serie de lucrări ca „Legile”, „Republica”, „Omul de Stat”. El a perfecţionat teoria lui Socrate văzând în moralitate elementul esenţial al politicii , al participării la organizarea şi conducerea societăţii. Este primul care face distincţie între politică şi tiranie ca modalitate de exercitare a puterii. Tirania este considerată acea formă de conducere contrar voinţei oamenilor, iar politica acea formă de conducere care se bazează pe consimţământul oamenilor. Platon şi-a propus să creeze un stat ideal în care totul să existe şi să funcţioneze perfect. Statul ideal pe care l-a creat este de fapt unul bazat pe divinitate, pe voinţa acesteia. În acest stat ideal el ajunge la concluzia că cetăţeniiau roluri, locuri şi statute diferite. El distinge trei clase :

- Agricultorii, meseriaşii – să producă, să asigure nevoile materiale ale societăţii;- Războinicii – să apere societatea;- Filosofi şi înţelepţi care datorită educaţiei, înţelepciunii, au obligaţia, menirea de a

guverna În felul acesta pune bazele teoriei elitelor. Timocraţia – formă de guvernare caracteristică Spartei, nu satisfăcea statul ideal. Oligarhia – guvernarea bazată pe un grup minoritar de oameni care se disting prin bogăţie, nu sunt în măsură să asigure un guvernământ ideal. Aristotel este considerat cel mai mare gânditor al lumii antice dar şi primul creator al unor teorii politice închegate. De asemenea în întreaga sa activitate s-a dedicat binelui comun pe care îl credea drept suprema finalitate a acţiunilor umane.Şi Platon s-a declarat adeptul realizării binelui comun. Pentru el însă realizarea acestuia ţinea de divinitate şi de aceea era ceva utopic. În schimb binele comun pe care îl urmărea Aristotel se baza pe acţiunea umană , de aceea era ceva realizabil. Concluzii :

- Tipul de democraţie pe care l-a creat şi pus în mişcare lumea grecească din Atena a fost una participativă şi directă ce consta în participarea cetăţenilor la realizarea guvernământului.

- Democraţia nu a fost un proces permanent; ea alterna cu alte forme de guvernare : aristocratică şi tiranică.

- Democraţia ateniană era concepută în mod ierarhic existând o Adunare a Poporului care adopta decizii, decrete, legi. Ea pornea de la ideea că tpţi cetăţenii fiind egali au dreptul de a participa la organizarea şi conducerea vieţii sociale, dar noţiunea de cetăţean se limita numai la proprietari, de aceea importante segmente sociale erau excluse de la guvernare.

- Democraţia ateniană a creat şi a pus în circulaţie unele principii : Se baza pe lege care era singurul mijloc de realizare a dreptăţii; ea era supremă;

toţi cetăţenii erau egali în faţa ei; A impus responsabilitatea celor care îndeplinesc funcţii; Alegerea reprezentativă a celor ce urmau să exercite puterea s-a menţinut şi

astăzi. Democraţia ateniană nu a fost una perfectă, nici nu putea fi în acele condiţii. Totuşi, ea a creat viitoarea formă de guvernare care avea în vedere majoritatea cetăţenilor, a intereselor şi aspiraţiilor acestora.