DRESOAREA DE FANTOME

DRESOAREA: Nu e nimeni pe-aici?PAZNICUL: Nimeni.DRESOAREA: Cum te cheamă, prietene?PAZNICUL: Alfons, doamnă. Sînt paznicul castelului. Nimic

în plus, nimic în minus. Ce se întîmplă însă? Arma nu trage. De ce nu trage? Pentru că nu are pulbere. S-a terminat pulbe-rea.

DRESOAREA: Domnule dragă, nu te complica. Important e că ai încercat să-ţi faci datoria. Vreau să văd şi eu pe cineva care ar putea să-ţi reproşeze că puşca n-a luat foc atîta vreme cît nu ai praf de puşcă.

PAZNICUL: Bineînţeles. Serviciu-i serviciu.DRESOAREA: Şi asta e adevărat, dar pînă la o limită. PAZNICUL: De fapt, trebuia să procedez invers. Să vă întreb

mai întîi dacă sunteţi venită pe cale oficială, în caz că sunteţi venită pe cale oficială, vă fac un bon de intrare şi nu mai e nevoie să trag.

DRESOAREA: Sunt venită pe cale oficială. Am ordin de ser-viciu. Poftim!

PAZNICUL: Nu ştiu să citesc. Sunt analfabet.

1

DRESOAREA: Şi eu.PAZNICUL: Atunci cum aflăm ce scrie aici?DRESOAREA: Nu cred să fie mare lucru. Toate hîrtiile astea

— albe sau scrise — sunt nişte tîmpenii. Îmi faci bon de intrare?

PAZNICUL: Păi dacă nu ştiu carte! Cînd castelul a trecut în proprietatea statului eu am fost preluat şi salarizat, mi s-a dat un inventar, un bonier şi o puşcă. Inventarul ca să-1 păzesc, bonierul pentru persoane oficiale, iar puşca pentru persoane neoficiale. Pe urmă n-a mai venit nimeni să-mi dea nici un fel de instrucţiuni. Şi atunci vă întreb: eu cum procedez? Fir-ar al dracului de serviciu!

DRESOAREA: Adevărul e, domnule Paznic, că nu există serviciu fără dificultăţi. Ca să simplificăm lucrurile, chestiunea e următoarea: eu vin din partea Societăţii de turism internaţional: „Omul cît trăieşte vede, că cu asta se alege".

PAZNICUL : Vă rog.DRESOAREA: Societatea a închiriat castelul de la stat pentru

un an de zile şi a decis să-1 dea imediat în exploatare turistică. Mîine vine probabil primul grup de turişti. Turişti străini.

PAZNICUL: Mă rog.

2

DRESOAREA: Societatea cunoaşte că în acest castel există nişte fantome. PAZNICUL: Există.DRESOAREA: Am fost trimisă să dresez aceste fantome. Cîte fantome aveţi?PAZNICUL: Scrie în inventar. Eu nu stiu să număr. DRESOAREA: Deloc?PAZNICUL: Deloc. Cînd eram tînăr număram pînă la unu cu

ochii închişi. Pe urmă mi-a slăbit memoria.DRESOAREA: Nu-i nici o nenorocire, domnule, că nu ştiţi cîte

fantome .aveţi. O să le număr eu de-o să le meargă fulgii.PAZNICUL: Dumneavoastră ştiţi să dresaţi fantome?DRESOAREA: Da, pentru că meseria mea este aceea de dresoare.PAZNICUL: Şi cum o să le dresaţi?DRESOAREA: În primul rînd le domesticesc. Adică le fac să

asculte de cuvîntul meu. Apoi trebuie să le învăţ să servească turiştii la masă; pe urmă, le învăţ limbi străine, le învăţ să cînte, să danseze, să spună glume. Pentru că turiştilor le place să fie serviţi de fantome.Oameni care nu mai ştiu ce să facă cu banii, domnule, puşi pe distracţii şi aiureli.

PAZNICUL: Eu mă întreb, totuşi, doamnă, o chestiune: dumneavoastră, femeie, puteţi să dresaţi nişte fantome?

3

DRESOAREA: Păi nu v-am spus că sînt specialistă? Specialistă cu diplomă. Plus experienţa. Am o asemenea experienţă că dacă mi-1 dai şi pe dracu pe mînă, în cinci minute fac înger din el. Adevărul e că orice se poate dresa în ziua de astăzi. A progresat lumea formidabil.

PAZNICUL: Era şi normal, doamnă. Acuma, iertaţi-mă, dar am impresia că meseria dumneavoastră este şi foarte frumoasă.

DRESOAREA: Într-adevăr, nu există o meserie care să-ţi dea atîtea satisfacţii sufleteşti ca meseria de dresor. În plus, nu vreau să vă ascund, există şi destule satisfacţii materiale. Dresorul e considerat artist şi plătit ca atare.

PAZNICUL: Sînteţi salariată la un circ de stat?DRESOAREA: Nu, lucrez particular.PAZNICUL: Foarte bine faceţi. Aveţi libertate.DRESOAREA: Da, în sensul că lucrez la domiciliul clientului,

dresez animale, dar şi oameni.PAZNICUL: Dresaţi şi oameni?DRESOAREA: Evident... Domnule Paznic, cred că pot să mă

apuc, în sfîrşit, de treabă. Am pălăvrăgit destul şi mărtu-risesc că mi-a făcut plăcere să discut cu o persoană atît de drăguţă ca dumneavoastră. Unde sînt fantomele?

PAZNICUL: Trebuie să fie pe-aici. DRESOAREA: Persoane la locul lor?

4

PAZNICUL: Da. Foarte binecrescute. O să vă convingeţi. DRESOAREA: M-ar interesa să-mi vorbiţi, totuşi, în cîteva cuvinte despre personalitatea acestor fantome. Eu pornesc întotdeauna la treabă cunoscînd foarte bine personalitatea mediului cu care lucrez.PAZNICUL: Doamnă, eu le cunosc pe fiecare de cînd s-au

născut, deoarece vîrsta mea înaintată mi-a creat această posibilitate.

DRESOAREA: Scuzaţi-mă, dar ce vîrstă aveţi?PAZNICUL: Aproximativ o sută optzeci de ani.DRESOAREA: Sînteţi un om fericit. Aţi fost contemporan cu

împăratul?PAZNICUL: Desigur. L-am servit personal la masă, când a

venit odată pe la castel, căci pe vremea aceea aveam altă funcţie: eram valetul castelului. În plus s-a îndrăgostit cobză de fiica stăpînului meu.

DRESOAREA: Măcar era o fată frumoasă?PAZNICUL: Nu. Era şchioapă. DRESOAREA: Extraordinar.PAZNICUL: Sărăcuţa, a murit dintr-o sinucidere. Tatăl ei

prinţul, s-a dus la vînătoare şi, din greşeală sau nu, 1-a lovit cu glonţul în cap pe cel de care prinţesa era îndrăgostită, iar ea, s-a dus în turn şi s-a otrăvit.

DRESOAREA : Dar de cine era îndrăgostită prinţesa?

5

Vă spun— dar v-aş ruga ca asta să rămînă între noi — de arlechinul de la castel.DRESOAREA : Şi ce s-ntâmplat cu el?PAZNICUL: Arlechinul? N-a avut nici pe dracu! A trăit cu gaura în cap mult şi bine. .După ce-a murit prinţul ăl bătrîn, logodnicul s-a căsătorit cu prinţesa a bătrînă, adică cu mama şchioapei. După ce-au murit şi ei — dar fără să sufere de nimic, erau

sănătoşi tun — s-a stins şi stirpea. Vrînd, nevrînd, micul nostru regat a devenit republică, iar castelul a trecut în mîna statului. Blestemul strămoşilor.

DRESOAREA: Atunci, domnule Paznic, deci cîte fantome ar fi? Prinţul ăl bătrîn, prinţesa a bătrînă, prinţesa şchioapă şi arlechinul.

PAZNICUL: Dar bastardul? DRESOAREA: Care bastard?PAZNICUL: Păi n-a făcut ăl bătrîn un bastard? Ghiciţi cu cine?

Cu nevastă-mea. A fost un amor între ei extraordinar. Doamne, ce amor!

DRESOAREA :Deci, în total ar fi cinci fantome. Cred că sînt suficiente pentru ca să asigure turiştilor o bună deservire şi să încropească un plăcut program artistic. Fii drăguţ, te rog, şi cheamă fantomele.

6

PAZNICUL: Să vedem dacă vor să vină. Că dacă sînt persoane străine în incintă se ascund. V-am spus: dacă sînt persoane străine nu, vin. Se ascund.

DRESOAREA: Mai fluieră o dată. PAZNICUL,: Prinţesa bătrână cred că e acolo, pe şemineu, la

căldurică. Ălelalte trebuie să fie pe sub mobile.DRESOAREA: Păi dacă nu vor să vină de bunăvoie, vom proceda în consecinţă. Poftiţi vă rog.PAZNICUL :Doamnă! N-o loviţi aşa! E o fantomă bătrînă!DRESOAREA: Ce să fac, domnule Paznic, trebuie să mă

impun într-un fel sau altul. Un dresor care nu se impune de la început în faţa mediului cu care lucrează are apoi foarte multe dificultăţi. Unde spuneai că sînt celelalte?

PAZNICUL: Nu ştiu.DRESOAREA: Lasă că le găsesc eu. Hopa! Hopa! Ei, fir-ar să

fie! E mai complicat decît îmi închipuiam. Cine era aia care m-a făcut să mă împiedic? Şchioapa?

PAZNICUL: Ea.DRESOAREA: închipuiţi-vă că eram în arenă şi că mi se

întîmpla chestia asta. Ratam spectacolul. Daţi-mi, vă rog, un pahar cu apă. Trebuie să iau o pastilă, ca să mă calmez. Trebuie să fiu calmă. Staţi cuminţi! Am zis: nu mişcă nimeni! Dar unde e bastardul? Lipseşte bastardul.

7

PAZNICUL: S-o fi dus pe-afară să se joace. Cînd era mic îi plăcea foarte mult să se scalde în ocean. Sărea din turn direct în valuri.

DRESOAREA: Aşa-s copiii. Lasă că se întoarce el. Buuun. Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit! Începînd din această clipă vom lucra împreună, încercînd să răspundem cu tot entuziasmul la o acţiune care este în folosul statului. Vom începe cu unele chestiuni elementare, dar strict necesare. De pildă, vom învăţa cum să stăm frumos pe două rînduri, cum să ne întoarcem, cum să mergem în şir indian şi aşa mai departe. Deci: alinierea pe două rînduri. Nu, nu e bine aşa. Prinţesa a bătrînă în faţă! Prinţul în spatele ei! Şchioapa, treci în faţă! Tu treci în spatele ei! Şi capul sus, prieteni! Capul sus! Aşa... Nu mişcă nimeni! Vreau s-aud musca! Acum vom defila în şir indian. Unul după altul. Eu merg înainte, voi veniţi după mine. Atenţiune! Şi! Unu, doi! Unu, doi! Capul sus, ţinuta dreaptă, se calcă uşor, în vîrful picioarelor şi nu se tropăie, că nu suntem soldaţi. Unu, doi! Unu, doi! După mine. Stop. Foarte bine. Foarte bine, domnilor şi doamnelor. (Către Paznic) Domnule, sînt foarte mulţumită de felul cum merge treaba. PAZNICUL: Nu uitaţi, doamnă, că toate sînt persoane cu educaţie.DRESOAREA: Într-adevăr, este incomparabil mai facil să dresezi o persoană evoluată decît un neştiutor de carte sau un

8

om lipsit de educaţie. Dar mi se pare că a venit şi bastardul. Mi se pare mie sau chiar a venit? Hai, vino, puişorule! Vino la mama ta! Aşa, drăguţule! Treci în faţă. Mai... mai... aşa... Domnule Paznic, mă gîndesc la o chestiune şi te rog să-mi spui sincer dacă greşesc sau nu. Cred că ar fi firesc ca una dintre fantome să primească titlul de şef al personalului de serviciu. Mă gîndesc la prinţul cel bătrîn, care mi se pare persoana cea mai prezentabilă şi prestigioasă.PAZNICUL: Doamnă, cred că este oarecum exagerat.; Din

prinţ să ajungi chelner...DRESOAREA: Crezi că ar fi primul caz? Marile capitale gem

de prinţi care muncesc cu braţele şi sînt membri de sindicat. Poate consideri dezonorantă chiar şi meseria de dresoare?

PAZNICUL: Nu e vorba de asta, doamnă, dar mă iertaţi mie nu-mi place deloc cum va purtaţi dumneavoastră cu fantomele noastre, te loviţi, le vorbiţi urît... Gîndiţi-vă totuşi că nu sînt nişte fantome oarecare, persoanele acestea au fost cîndva personalităţi.

DRESOAREA: Domnule Paznic, scuză-mă, dar aşa se face dresura. Eu trebuie să-mi duc serviciul la bun sfîr-şit, nu pot să-mi pierd timpul cu menajamente. Dacă nu vor să asculte de cuvînt, sînt obligată să recurg la bici. Ce să fac? Credeţi-mă că nu mă folosesc de forţă cu plăcere. Nu am satisfacţie profesională mai mare decît atunci cînd pot să-mi fac treaba

9

cu ajutorul cuvîntului. Domnilor şi doamnelor, acum vom învăţa împreună cum se serveşte masa. Veţi intra cu toţii în salon pe uşa aceasta, în şir indian, fiecare purtînd cîte un platou în mîini. Veţi trece fiecare în spatele unui turist, desigur imaginar, şi veţi proceda la servirea lui cuviincioasă. Bineînţeles că tot timpul veţi zîmbi. Nu cu gura pînă la urechi, ci discret. Voi exemplifica personal. Aşa se procedează: cu foarte multă decenţă, cu foarte multă demnitate. Acum e rîndul dumneavoastră. Unu, doi, trei! Şi! Uşor... Se calcă în vîrful picioarelor... Toată lumea zîmbeşte discret... Vai de mine şi de mine! Vai de mine şi de mine! Şchioapa a vărsat sosul.

PAZNICUL: Doamnă, ce vreţi, e nepricepută.DRESOAREA : Domnule, scuteşte-mă! Te rog foarte mult să

mă scuteşti! Nu am nevoie de explicaţiile dumitale! Să fie şi oloagă, dar mie să-mi servească frumos la masă, să nu-mi verse sosul pe turistul care plăteşte! Păi ce, serveşte la bo-degă, sau într-un castel?

DRESOAREA: Dar ce s-a întîmplat? Am impresia că lipseşte cineva. Mă înşel eu sau lipseşte într-adevăr cineva? Am impresia că zburdalnicul de logodnic a şters putina. Domnule Paznic, fantoma domnului prinţ logodnic a binevoit să dispară. Te rog, du-te imediat şi ad-o aici, pentru că altfel voi trece la represalii. Dacă în două minute nu e aici

10

s-ar putea să mă enervez îngrozitor. Hai! Domnilor şi doamnelor, între timp mergem mai departe. Vom încerca să încropim acum un scurt program artistic. După ce turiştii au servit masa, adică după ce le-aţi oferit îngheţata şi cafeluţele, le veţi prezenta un scurt, dar foarte agreabil program artistic. Programul va cuprinde cîteva dansuri şi cîteva cîntece. Să începem cu cîntecul.

Ce frumos e pe la noi, Fie miercuri, fie joi. Ca la noi nu-i nicăieri, Fie marţi sau fie ieri.

Cîntecul e simplu ca bună ziua şi uşor de ţinut minte ca bună dimineaţa. Acum vom cînta cu toţii... L-ai adus pe fugar? Prinţişorule, ai vrut să te eschivezi de la program? De ce, zburdalnicule? Vrei să te pedepsesc şi să nu-ţi mai dau bom-boane? Vrei? Aşa. Acum stai cuminte în rînd. Am spus să stai cuminte în rînd! Atenţie! Cîntăm cu toţii! Mai cu viaţă, mai cu suflet! Fals! Fals! Fals! Vreau cu suflet! Contează să cîntaţi sincer şi cu plăcere, să citească străinul plăcerea pe vocea voastră, să simtă şi el nevoia să cînte cu voi. Stop! Cineva a schimbat cântecul. E cineva care are interesul să nu ne iasă nouă cîntecul cum trebuie? Aştept!

Stop! Domnule Paznic, un pahar cu apă. Trebuie să iau o pilulă. M-am enervat şi a trebuit să iau o pilulă. Altfel încep să

11

fac urît. E de necrezut cît pot să mă consume aceste elemente încăpăţînate! Ca să finisez cu ele un cîntec şi să-i scot puţin ideea în evidenţă, trebuie să-mi sparg pieptul. Dacă nu mi-aş stima meseria aş putea foarte bine să fac o treabă de mîntuială. Dar mi-o stimez. în plus, e vorba de un program care se prezintă în faţa unor străini şi care trebuie să facă o impresie corespunzătoare. Nu, domnule Paznic?

PAZNICUL: Da, doamnă.DRESOAREA: Am eu o impresie sau eşti, într-adevăr, supărat

pe mine?PAZNICUL: Cît mai durează, vă rog? DRESOAREA: Dacă materialul cu care lucrez e de calitate, termin repede. Dacă am de-a face cu elemente încăpăţînate, durează. Domnilor şi doamnelor! Alinierea! Continuăm programul! Linişte! Domnilor şi doamnelor, ni s-a recomandat cu multă insistenţă ca personalul care-i va servi pe turişti să fie nu numai un personal harnic şi talentat, dar şi un personal bine dispus, capabil să întreţină o atmosferă veselă. Esenţial, în fond, e ca turiştii să se convingă că sîntem o naţiune simpatică şi cil simţul umorului. Domnilor, între noi fie vorba, puţine naţiuni de pe lume au avut fericirea să se nască înzestrate cu simţul umorului. Noi am avut această fericire. Noi avem umor. Atunci, daţi-o dracului de treabă, dacă avem, să se vadă că

12

avem! Pentru asta, însă, nu e suficient să zîmbim. Trebuie să fim hazoşi, să fim spirituali, să facem glume. „Domnule, scuzaţi-mă, dumneavoastră v-a căzut părul sau v-a crescut pielea peste el?" „Această friptură provine dintr-o pasăre zburătoare?" DRESOAREA: Bine. Trecem mai departe. Să vedem cum merge cu dansul.Domnule Paznic, ce dansuri specifice există prin părţilevoastre?PAZNICUL: PeriniţaDRESOAREA: Dă-i drumul.PAZNICUL: Să-1 dansez eu?DRESOAREA: Păi da' cine! Mama? .Hai! Treci la mijloc şi

dansează. Vrei să recurg la bici? Dacă vrei, recurg la bici.PAZNICUL: Doamnă, păi la vîrsta mea? ! Şi cine îmi cîntă?DRESOAREA: Îţi cînţi singur. Unu. Doi. Trei. Şi! Auzi,

bătrîne, ăsta nu e dans, e şotron. N-aré ritm, n-are mişcare. Turistu trebuie să vadă un temperament specific, o vioiciune specifică, un chiot specific. Hai! Mai cu viaţă! Mai cu ritm! Pasul sus!

PAZNICUL: Doamnă, dansu-ăsta se joacă în doi. Îmi trebuie partener.

DRESOAREA: Perfect. Dansăm împreună. Toată lumea priveşte aici şi reţine mişcarea, că pe urmă repetăm.

13

PAZNICUL: Au ucis-o! Au ucis-o!Bestie, ai plătit cu viaţa! Ai plătit cu viaţa! S-au răzbunat. Ţi-am spus c-or să se răzbune. C-o să te ia mama dracului. Nu se poate să fii dresor, să chinuieşti ba fiare, ba oameni şi într-o zi una din ele să nu-ţi sfărîme oasele. Nu există fiinţe pe această lume mai urîte decît dresorii şi dresoarele. Duceţi-vă, dragele mele, şi vedeţi-vă de-ale voastre. Sînteţi libere. Uitaţi această întîmplare groaznică. Bucuraţi-vă de libertate. Vai, vai, cum ne-a chinuit, bestia! Cum ne-a bătut, cum ne-a înjurat, cum ne-a umilit! Doamne, nu lăsa lumea să încapă pe mîna dresorilor! Ar fi sfîrşitul ei, Doamne! Nu ne-am mai deosebi de animale şi am muri cu toţii de ruşine. Ajută-ne, Doamne ! Ce-or fi avut cu fantomele? ! Ce-or fi avut? De ce să le dreseze? De ce? DRESOAREA : Nu e nimeni pe-aici?

14