FCT ŞI FT MALADIILOR GINECOLOGICE

DEREGLĂRILE CICLULUI MENSTRUAL

Menstruaţii - apariţia periodică a hemoragiilor neabundente şi de scurtă durată din organele genitale la femeia sănătoasă negravidă, care debutează la vârsta de 11 —14 şi încetează la 47—55 de ani. Durata normală a ciclului menstrual constituie 21—35 de zile, limitându-se, de cele mai multe ori, la 28 de zile. Cantitatea sângelui pierdut în timpul menstruaţiei nu depăşeşte 100 ml.

Apariţia periodică a menstruaţiei este legată de modificările ciclice complexe şi variate în activitatea aparatului genital şi a organismului în întregime.

Ciclu menstrual - întreaga complexitate de procese ciclice, care au loc în organismul feminin. Decurgerea lui normală depinde de acţiunea reciprocă sincronică între cele mai importante verigi ale reglării neuro-endocrine. Tulburările de secreţie ale uneia din substanţe (releasing factori, hormoni gonadotropi şi sexuali) pot provoca disfuncţia ciclului menstrual: lipsa menstruaţiei sau hemoragie de lungă durată.

Anomaliile ciclului menstrual sunt variate. Dereglările ciclului menstrual pot apare în diferite perioade de vârstă ale vieţii femeii: în timpul maturării sexuale, perioadei maturităţii sexuale şi în premenopauză. Corespunzător acestor perioade, dereglările func-ţiei menstruale pot duce la scăderea funcţiei reproductive a femeii, spori riscul evoluţiei maladiilor oncoginecologice.

Etiologia şi patogenia dereglărilor ciclului menstrual se deosebesc prin complexitate. Dereglările ciclului menstrual pot fi cauzate de:

traumatisme psihice, infecţii acute şi cronice, avitaminoze, intoxicaţii, noxe profesionale, surmenaj fizic şi psihic, procese inflamatorii ale organelor genitale, patologie extragenitală diversă (afecţiuni ale sistemului cardiovascular, ale

ficatului), dereglări ale funcţiei glandelor endocrine (în primul rând a glandei tiroide, a

glandelor suprarenale), anomalii genetice şi cromozomice etc.

In funcţie de manifestările clinice, dereglările ciclului menstrual sunt divizate în 3 grupe

principale: 1) amenoree şi sindrom hipomenstrual; 2) tulburările ciclului menstrual legate de hemoragie şi sindrom hipermenstrual; 3) menstruaţii dureroase (algodismenoree).După ritmul hemoragiilor distingem:Promenoree – menstruaţii frecvente (până la 21 zile);Opsomenoree - menstruaţii rare cu intervale de la 35 de zile până la 3 luni;Spaniomenoree – una în 4-5 luni;Amenoree - lipsa menstruaţiei timp de 6 luni şi mai mult la persoane trecute de vârsta

de 16 ani;

Metroragii neregulate (hemoragii uterine acicilice ce nu sunt legate de ciclul menstrual);

Metroragii intermenstruale (la mijloc de ciclu). După cantitatea de sânge pierdut în timpul menstruaţiei:- hipomenoreea (micşorarea cantităţii sângelui pierdut mai puţin de 25 ml).- hipermenoree (mai mult de 135 ml).În funcţie de durata sângerării avem:- menoragii (mai mult de 7 zile).- oligomenoreea (menstruaţii de scurtă durată 1—2 zile), Algodismenoreea include menstruaţii dureroase cu caracter funcţional şi organic.

AMENOREEA

Amenoreea - lipsa menstruaţiei timp de 6 luni şi mai mult la persoane trecute de vârsta de 16 ani.

Amenoreea este o expresie a anumitor dereglări funcţionale sau maladii. In virtutea acestui fapt, semnele clinice ale patologiei la bolnavele cu amenoree ţin, în primul rând, de caracterul maladiei de bază. Totodată, e cunoscut faptul că amenoreea însăşi, când are o durată considerabilă, provoacă la rândul său tulburări vegetative şi emoţional-psihice secundare. Acestea se manifestă prin iritabilitate, ameţeli, tulburarea somnului, senzaţii neplăcute în regiunea cordului şi chiar reducerea capacităţii de muncă etc. Gradul de manifestare al acestor simptome depinde de durata amenoreei, nivelul de afectare, gradul hipofuncţiei ovariene etc.

Distingem amenoree: adevărată şi pseudoamenoree.

Pseudoamenoreea se caracterizează prin lipsa hemoragiei uterine în prezenţa modificărilor ciclice în ovare, uter şi în întregul organism.

Pentru amenoreea adevărată este caracteristică lipsa modificărilor ciclice în ovare, uter şi în întregul organism. Amenoreea adevărată se observă în cazurile când funcţia hormonală a ovarelor este deprimată şi lipseşte cantitatea de hormoni sexuali necesară pentru efectuarea schimbărilor ciclice în endometru.

Amenoreea adevărată poate fi: fiziologică şi patologică. Amenoreea adevărată fiziologică se întâlneşte în copilărie (până la maturarea

sexuală), în timpul sarcinii, lactaţiei, în menopauză. Se deosebesc două tipuri de amenoree patologică:

primară — lipsa menstruaţiei la femeile care au atins vârsta de 16 ani şi secundară — dispariţia menstruaţiei cu lipsa ei în continuare timp de 6 luni şi

mai mult.Amenoreea primară apare în urma dereglării diferitelor verigi ale sistemului, care

reglează funcţia menstruală, sau a unei patologii genetic determinată, sau ca rezultat al întârzierii în dezvoltarea organismului şi a aparatului genital sub influenţa factorilor nefavorabili ce au acţionat până la stabilirea ciclului menstrual.

Amenoreea secundară apare în urma acţiunii factorilor nefavorabili după stabilirea ciclului menstrual.

Amenoreea adevărată patologică este provocată de o serie de cauze şi poate îi o manifestare a patologiei sau apare ca manifestare a suferinţei organismului de rând cu alte simptome morbide. Insă, indiferent de natura factorilor etiologici ai amenoreei, cauza nemijlocită a lipsei sau a dispariţiei menstruaţiilor este afectarea unui sau a câtorva sectoare ale sistemului neuroendocrin: hipotalamusului, hipofizei, ovarelor, stratului cortical al glandelor suprarenale, glandei tiroide. Procesul patologic, odată apărut în oricare dintre aceste organe, în cele din urmă duce la lipsa temporară sau permanentă a modificărilor ciclice în ovare. Amenoreea poate apare şi ca rezultat al lezării uterului. In aceste cazuri funcţia glandelor endocrine este păstrată, dar procesele ciclice au loc fără reacţie endometrială.

Convenţional amenoreea este împărţită în: centrală şi periferică. Amenoreea centrală este considerată amenoreea apărută la afectarea sistemului

nervos central şi a regiunii hipotalamo-hipofizare; Amenoreea periferică— amenoreea apărută în caz de patologie a ovarelor şi a

uterului; în afară de aceasta, amenoreea poate fi provocată de tulburările funcţiei glandei suprarenale şi a celei tiroide. Mai des se observă amenoreea ovariană; întâlnită în mai mult de 50% cazuri.

Tratamentul amenoreei Tratamentul acestei patologii trebuie să fie complex, individualizat şi patogenic, pe

cât e posibil. Trebuie să se programeze reieşind atât din etiologia şi patogenia afecţiunii, cât şi din tulburările morfologice şi funcţionale din organismul bolnavei.

Tratament. Metodele existente de tratare a tuturor formelor amenoreei sunt îndreptate

preponderent spre înlăturarea cauzelor ei şi pot fi împărţite în două grupe principale: nehormonale şi hormonale.

In caz de amenoree falsă, de regulă, se efectuează tratament chirurgical: în unele cazuri — incizia «în cruce» a himenului, în altele — restabilirea permeabilităţii canalului vaginal cu ajutorul operaţiilor plastice, dilatarea canalului cervical.

In tratamentul amenoreei adevărate patologice o deosebită importanţă are: organizarea corectă a muncii şi odihnei, exerciţiile fizice, alimentaţia raţională. Obezitatea se tratează preponderent cu dietă: valoarea calorică se micşorează cu 25—50%. Se limitează consumarea lipidelor, glucidelor, sării de bucătărie, lichidului; sunt indicate zile deshidratante.

Farmacoterapia se efectuează numai după excluderea proceselor organice şi, în primul rând, a tumorilor.

1. In cazul formelor de amenoree condiţionate de procese inflamatoare se efectuează tratament antiinflamator: indometacină, diclofenac.

2. Dacă afecţiunea este provocată de tulburări neurologice, sunt indicate sedative, tranchilizante, psihoterapie.

3. În tratamentul complex se include fizioterapia, tratamentul cu vitaminele A, C, E, grupei B, balneoterapia ş.a.

4. Pentru tratamentul amenoreei în h i p o g e n i t a l i s m se recomandă hormonoterapia: alternarea seriilor de tratament cu gonadotrofine şi cu hormoni sexuali.

Gonadotrofina corială se indică câte 500—1500 U.I. o dată la 2—3 zile intramuscular timp de o lună, apoi se administrează estrogene:

estron (foliculină) câte 5000—10000 UA zilnic sau o dată la 2 zile; soluţie de 0,1% de hexestrol (sinestrol) câte 1 ml sau soluţie de 0,1% de estradiol-dipropionat câte 1 ml instramuscular sau per os - hexestrol (sinestrol) câte 1 mg pe zi, etinilestradiol (microfolină)

câte 0,01 mg de 2 ori pe zi timp de 20 de zile cu intervale de 10 zile. In cazul când se conturează tendinţa spre dezvoltarea glandelor mamare şi apariţia

hemoragiei asemănătoare cu menstruaţia suplimentar se administrează progesteron soluţie de 0,5% câte 1 ml timp de 7—8 zile. Asemenea serii pot fi repetate 2—3 luni cu intervale de o lună-două. Durata medie de tratament este de 2 ani.

6. Pentru restabilirea funcţiei gonadotrope se recomandă administrarea progestinelor (progesteron, ovidon, non-ovlon ş.a.) după schema contracepţiei timp de 2—3 luni cu scopul de a restabili funcţia gonadotropă.

7. În nanism hipofizar se administrează somatotropină în asociere cu androgeni, preparatele glandei tiroide şi glucocorticoizi. Pentru creşterea ponderală se administrează preparate anabolice.

8. În amenoreea ovariană se utilizează preparatele hormonilor sexuali feminini: estron, estradiol, hexestrol şi hormoni anabolici: nerobol, nandrolon decanoat (retabolil).

Hormonii sexuali se administrează după 18 ani, întrucât la vârsta mai precoce ei încetinesc creşterea. Tratamentul va începe cu doze mici de estrogeni: estradiol dipropionat câte 0,5-1 mg/zi, etinilestradiol câte 0,05-0,1 mg/zi peroral. În primele 8-12 luni de tratament estrogenii se indică timp de 20 zile cu interval de 10 zile, apoi se trece la terapie ciclică (timp de 1,5-2 ani în cure de 2-3 luni, cu intervale de 1 lună şi reducerea treptată a dozelor cu 25-50%). Este raţional de asociat estrogenii cu acid folic, iar progesteronul cu tocoferol câte 20-30 mg/zi.

9. Pentru a mări sensibilitatea ovarelor faţă de hormonii sexuali se folosesc preparatele glandei tiroide (tireoidină câte 0,05—0,1 g timp de 4—5 zile cu intervale de 2—3 zile). În amenoreea cauzată de hipotiroidism se administrează hormonii glandei tiroide, pe când în hipertiroidism se administrează preparate antitiroidiene (tiamazol, iodură de potasiu etc.).

Fitoterapie. Se recomandă următoarele specii din plante medicinale: Rădăcină de genţiană, rădăcină de iarbă mare, părţi aeriene de coada şoricelului –

câte 1 linguriţă. În specie se toarnă 500 ml apă, se fierbe 15 min pe baia de apă, se infuzează 30 min. A se utilize câte 100 ml de 3-4 ori în zi.

Frunze de rută — 20 g; fructe de pătrunjel — 40 g. O lingură de specie se fierbe în 300-400 ml apă timp de 10 min. A se consuma câte 200 ml în timpul zilei.

SINDROM HIPOMENSTRUAL

Sindrom hipomenstrual — menstruaţii rare, de scurtă durată, cu micşorarea cantităţii sângelui pierdut. Se caracterizează prin păstrarea proceselor ciclice în sistemul reproductiv, dar care au loc la un nivel măi scăzut.

Etiologie. Factorii etiologici principali sunt:

condiţiile de viaţă nefavorabile, care agravează starea generală a organismului şi dereglează funcţiile glandelor cu secreţie internă,

maladiile infecţioase cronice, intoxicaţiile ş.a. Tablou clinic. În hipomenoree hemoragiile menstruale au caracter de eliminări

sanguinolente foarte scunde sub formă de „urme” sau picături de sânge. Deseori hipomenoreea este însoţită de oligomenoree. Opsomenoreea se manifestă prin ciclu menstrual bifazic cu creşterea duratei fazei foliculinice şi păstrarea duratei obişnuite a fazei luteinice.

Farmacoterapie. În cazul ciclului menstrual ovulator, în lipsa dereglărilor concomitente, sindromul

hipomenstrual nu necesită tratament special. Se recomandă efectuarea măsurilor generale (alimentaţie, regim de muncă şi odihnă, proceduri fizioterapeutice care ameliorează circulaţia organelor bazinului mic).

1. În cazul ciclului menstrual cu faza luteinică redusă se administrează progesteron timp de 5-6 zile în decursul fazei luteinice. Cura de tratament constituie 3-4 luni, intervalul între cure constituie 2-3 luni.

2.Pentru stimularea sensibilităţii endometrului la acţiunea estrogenilor se recomandă administrarea tocoferolului câte 60 mg pe zi.

3.Concomitent se efectuează tratament etiologic. În cazul endometritei tuberculoase se indică izoniazidă, rifampicină, streptomicină, ftivazid etc.

4. Recent în tratamentul amenoreei şi sindromului hipomenstrual de geneză ovariană se utilizează ser ovarian imun citotoxic specific pentru femei (proovarin). Dozarea şi frecvenţa administrării proovarinei este în funcţie de tabloul clinic al maladiei. Principiul activ sunt anticorpii imuni, produşi de organismul animal. Serul influenţează asupra elementelor celulare specializate ale ovarelor prin reacţia antigen – anticorp. Proovarina este contraindicată în cazul proceselor alergice acute, afecţiunilor renale acute, tuberculozei activă, proceselor inflamatorii acute sau subacute ale organelor genitale.

Fitoterapie. Pentru stimularea menstruaţiilor se folosesc următoarele specii din plante medicinale:

Flori de porumbar, părţi aeriene de pojarniţă, rădăcină de valeriană — în părţi egale. La o lingură de specie mărunţită se ia 200 ml apă clocotită, se răceşte şi se strecoară. A se consuma seara câte 200 ml infuzie în cazul oligomenoreei de origine neurologică.

Părţi aeriene de pojarniţă, părţi aeriene de coada şoricelului, fructe de ienupăr, rădăcină de lemn dulce — în părţi egale. La 2 linguri de specie mărunţită se ia 400 ml apă clocotită, se fierbe pe baia de apă 20-30 min, se strecoară. A se consuma seara câte 400 ml infuzie caldă.

SINDROM HIPERMENSTRUAL

Sindrom hipermenstrual — intensificarea, prelungirea şi creşterea frecvenţei menstruaţiilor.

Etiologie. Atenuarea capacităţii contractile a miometrului şi dereglarea proceselor de regenerare a mucoasei duce la intensificarea hemoragiilor şi creşterea duratei menstruaţiilor. Intensificarea hemoragiilor este indusă de dereglarea proceselor de

coagulare a sângelui şi hiperemia organelor genitale. Cauzele menstruaţiilor abundente şi frecvente sunt:

dereglarea funcţiei sistemului nervos şi hipofizei, ce reglează activitatea ovarelor; fibrom uterin, detaşarea precoce a endometrului şi regenerarea întârziată a lui.Tablou clinic. Sindromul hipermenstrual se caracterizează prin hemoragii menstruale

abundente (mai mult de 200-300 ml) şi prelungirea menstruaţiilor (7-12 zile), deseori hemorahiile sunt fără chiaguri de sânge.

Farmacoterapie.1. În cazul ciclului menstrual cu faza foliculinică redusă se administrează estrogeni

(estron, estradiol propionat ş.a.) până la survenirea ovulaţiei (de la ziua a 2-3-a până la ziua a 10-a a cicului). Estrogenul administrat reţine secreţia hormonului foliculostimulant, ca rezultat se prelungeşte faza foliculinică şi se reţine instalarea ovulaţiei, ce duce la normalizarea ciclului menstrual. 2. În cazul ciclului menstrual cu faza luteinică redusă se administrează hormonul corpului

galben (progesteron) câte 10 mg timp de 5-6 zile, începând cu ziua a 2-3-a până la menstruaţia presupusă.

3. Prelungirea fazei luteinice se produce prin administrarea combinată a progesteronului (10 mg) şi estradiolului (1 mg) timp de 4-5 zile imediat după ovulaţie.

2.La necesitate se efectuează tratament simptomatic:— preparate hemostatice (etamsilat, vicasol);— preparate care stimulează funcţia contractilă a miometrului (oxitocină, dinoproston);—preparate care stimulează funcţia hematopoietică (hemostimulină, fitoferrolactol ş.a.);— transfuzie de sânge.5. Hemoragiile îndelungate şi abundente în cadrul fibromiomului uterin denotă

necesitatea intervenţiei chirurgicale (amputarea uterului). Fitoterapie. Se recomandă folosirea următoarelor specii:

Frunze de urzică — 3 părţi; părţi aeriene de piperul bălţii — 5 părţi; flori de muşeţel, scoarţă de stajar — câte 1 parte. La 2 linguri de specie se ia 1 litru apă clocotită, se fierbe pe baia de apă timp de 30 min, se strecoară. A se utiliza infuzia caldă pentru instilaţii.

Frunze de salvie, părţi aeriene de coada şoricelului — câte 1 parte; scoarţă de stejar — 2 părţi. A se prepara şi utiliza ca specia precedentă.

COLPILA (VAGINITA)Vaginită - afecţiunea inflamatoare a vaginului. Etiologie. Particularităţile anatomotopografice ale acestui organ, la fel ca şi ale organelor

genitale externe, permit infectarea lui uşoară. Colpita nespecifică sau infecţioasă poate fi provocată de agenţi microbieni relativ

patogeni: stafilococi, streptococi, enterococi, escherichii, proteu, bacilul vaginal hemofil ş.a. Sunt posibile cazuri când colpita e provocată de asociaţii bacteriene de 2—5 tipuri. Asocierea de tricomonaze, candide, chlamidii e des întâlnită.

Colpitele de etiologie neinfecţioasă sunt rezultatul: unor alergii (diverse remedii medicamentoase, chimice),

acţiunilor mecanice, termice. Factori predispozanţi: dereglarea reacţiei vaginale de apărare, dereglări hormonale, traume cu caracter divers ale vaginului etc. Reacţia inflamatoare poate fi localizată sau difuză, adesea răspândindu-se pe porţiunea

vaginală a colului uterin şi exterior pe vulvă. În funcţie de evoluţia clinică şi modificările patohistologice, deosebim: colpita simplă sau seropurulentă, granuloasă, atrofică.

Tablou clinic. Simptomatologia colpitei include: eliminări vaginale sero-purulente atât în faza

acută, cât şi în cea cronică, prurit, senzaţii de arsură, dureri. In faza acută apare hiperemia şi edemaţierea mucoasei vaginale, care se acoperă cu un depozit seropurulent sau purulent.

Alocuri se observă sectoare de epiteliu descuamat, acoperite cu puroi. Uneori mucoasa vaginală e îngroşată, de culoare roşie-închis cu prezenţa pe suprafaţa ei a tuberculilor granulari de dimensiuni mici, culoare roşie-aprins, înconjurate de inele roşietice. Această granulaţie e provocată de infiltraţia inflamatoare a stratului papilar.

Colpita bacteriană poate fi cauzată de corinebacterii, bacilul vaginal hemofilic, gardnerrela ş.a., care pătrunzând adânc în straturile peretelui vaginal, nu provoacă proces inflamator pronunţat, dar modifică consistenţa şi reacţia biochimică a conţinutului vaginal. Evoluţia colpitei de acest fel este subacută, cronică, puţin simptomatologică: eliminări neînsemnate de consistenţă lichidă, culoare surie, miros neplăcut.

În cazul colpitei cronice bolnavii acuză eliminări vaginale, mai rar se determină prurit şi senzaţii neplăcute în regiunea vaginului. Colpita cronică evoluează timp îndelungat şi deseori recidivează.

T r a t a m e n t . Tratamentul colpitei necesită complexitate. El include: 1) remedii etiotrope, antiinflamatoare; 2) tratamentul afecţiunilor asociate; 3) repaus sexual până la însănătoşire, examinarea şi tratamentul partenerului.Tratamentul complex începe cu asanarea focarelor inflamatoare locale şi include:

tualeta organelor genitale externe de 3—4 ori pe zi, băiţe vaginale, iar în cazul eliminărilor purulente — irigarea vaginului cu decoct de muşeţel, salvie, scoarţă de stejar, soluţie de permanganat de potasiu 0,02—0,1%, rivanol 0,05—0,1%, etacridină 0,1% timp neîndelungat (4—5 proceduri), luând în consideraţie faptul că irigaţiile micşorează conţinutul de glicogen în epiteliul vaginal, acţionează negativ asupra creşterii bacililor vaginali şi în consecinţă nu se produce oxidarea conţinutului vaginal.

Tratament antibacterian. Folosirea locală a antibioticelor sub formă de soluţii, emulsii timp de 5—7 zile cu ţel de acţiune asupra agentului patogen şi asupra procesului inflamator-destructiv este binevenită la o evoluţie trenantă a colpitei în concordanţă cu antibioticograma.

Preparatele antibacteriene de elecţie sunt: amoxicilină, doxiciclină, clindamicină, ofloxacină, levofloxacină, ciprofloxacină, cefotaxim, ceftriaxon etc.

Se administrează amoxicilină peroral câte 20-40 mg, benzilpenicilină intramuscular câte 4-8 mln. UA, doxiciclină de 2 ori pe zi î doză de 100 mg în 2 zile sau tetraciclină peroral câte 500 mg de 4 ori pe zi, timp de 7 zile.

La rezistenţa mărită a agenţilor patogeni la antibioticele enumerate se administrează ceftriaxon i/m câte 250 mg, sau ciprofloxacină peroral câte 500 mg sau spectinomicină i/m câte 2 mg.

În cazul infecţiilor provocate de trichomonade vaginale se administrează metronmidazol peroral câte 2 g în doză unică. Se necesită şi tratamentul partenerului cu metronidazol 2 g. Preparatul este contraindicat în I trimestru de sarcină şi cu prudenţă se utilizează în trimestrele 2 şi 3.

Eficienţa tratamentului creşte la asocierea tratamentului local cu cel general. Pentru tratamentul local se utilizează: metronidazol (Clion-D, Neo-Penotran, Flagyl,), nifuratel (Macmiror), ticarnozol (Tergynan) şi remedii sistemice (metronidazol, aminitrozol, tinidazol, ornidazol).

Este posibilă administrarea nitrofuranilor (nifuratel, furazolidon, furazidină, nitrofurantoin).

În vaginita provocată de Candica se utilizează preparate antimicotice: clotrimazol (Canesten), miconazol (Gyno-dactarin, Clion-D, Micozolon), ticarnozol (Tergynan), butoconazol, ketoconazol (Nizoral), nistatină. În 90% cazuri este eficientă terapia locală cu creme şi supozitoare vaginale efectuată timp de 3-7 zile. În formele cronice sau infecţiile rezistente la tratamentul local se administrează peroral ketoconazol (nizoral câte 200 mg zilnic), itraconazol (orungal), fluconazol (diflucan). Tratamentul partenerului reduce frecvenţa recidivelor şi rezistenţei infecţiei.

Terapia complexă a bolnavelor cu colpită include şi tratamentul afecţiunilor somatice şi ginecologice asociate, care e necesar să fie efectuat în comun cu medicii de specialitate respectivă.

Concomitent cu tratamentul bolnavei se efectuează examinarea şi tratamentul partenerului la medicul venerolog.

Fitoterapie.1. Intern se utilizează următoarele specii de plante: Frunze de mesteacăn, flori de imortelă, frunze de fragi, mătase de porumb,

frunze de podbal, fructe de scoruş— câte 3 linguriţe; părţi aeriene de piperul bălţii, frunze de urzică, părţi aeriene de dentiţă, fructe de măceş - câte linguriţe; valve de fasole — 2 linguriţe.

Specia se mărunţeşte şi se împarte în 6 părţi , la 1/6 specie se ia 500 ml apă clocotită, se infuzează 10 ore. A se utiliza câte 100 ml de 3 ori pe zi.

Frunze de mesteacăn, flori de soc, flori de tei, fructe de scoruş, flori de viorele – câte 1 linguriţă, scoarţă de stejar, fructe de măceş – câte 3 linguriţe; frunze de fragi – 2 linguriţe.

Specia se mărunţeşte şi se împarte în 2 părţi. La jumătate de specie se ia 500 ml apă, se fierbe pe baia de apă 25 min, se infuzează 30 min. A se utilize ca specia precedentă.

Părţi aeriene de piperul bălţii, scoarţă de călin, părţi aeriene de traista ciobanului – câte 1 linguriţă; flori de castan – 2 linguriţe.

La specie se ia 600 ml apă, se infuzează 2 ore, se fierbe 5 min. A se utiliza câte 200 ml de 3 ori pe zi.

2. Pentru instilaţii se folosesc următoarele specii: Flori de imortelă, părţi aeriene de piperul bălţii, scoarţă de stejar, părţi aeriene de

traista ciobanului — câte 2 linguriţe; scoarţă de răculeţ — 4 linguriţe; frunze de vâsc, părţi aeriene de coada şoricelului — câte 3 linguriţe.

La specia mărunţită se ia 1,5 litri apă, se fierbe pe baia de apă 25 min, se infuzează 2 ore. A se utiliza infuzia caldă pentru instilaţii.

SALPINGOOFORITA

Salpingooforita – inflamaţia trompelor uterine şi ovarelor. Este cea mai frecventă afecţiune inflamatoare a organelor genitale feminine.

Etiopatogenie. În funcţie de agentul patogen, procesul inflamatori poate fi de origine: bacteriană, micotică, virotică, chlamidiană, micoplasmatică şi protozoică.

Salpingooforita este provocată de agenţi patogeni şi facultativ patogeni: stafilococi, streptococi, enterococi, escherichii, stafilococi epidermici. Agenţii patogeni ai afecţiunii pot fi anaerobiî nesporulaţi, de asemenea asociaţii de microorganisme.

Ea apare în cazul răspândirii infecţiei din vagin, organele învecinate (apendix, rect), precum şi pe cale hematogenă.

Procesul inflamator al trompelor şi ovarelor au aceeaşi patogeneză şi acelaşi tablou clinic, de aceea a diagnostica salpingita şi ooforita după simptomele clinice este aproape imposibil, deşi de obicei, mai întâi sunt lezate trompele uterine.

Salpingita este inflamaţie a trompelor uterine. Procesul debutează cu mucoasa. Apar hiperemie, dereglări de microcirculaţie, se acumulează exsudat, deseori purulent, ce duce la îngroşarea trompei.

Tabloul clinic al inflamaţiei anexelor uterine în faza acută se caracterizează prin dureri intense în regiunea inferioară a abdomenului. Se constată fenomene dizurice. In cazurile antrenării în proces a peritoneului poate apărea pareza intestinală, balonarea abdomenului, greţuri, vomă. Se înrăutăţeşte starea generală a organismului, e prezentă tahicardia, hipertermia corpului, din vagin se elimină secreţii seropurulente. Apar simptomele peritonitei locale sau difuze.

Salpingooforita cronică se caracterizează prin ameliorarea stării bolnavei: temperatura revine la normal, durerile se micşorează sau dispar, se intensifică la răcire, în timpul unui efort fizic şi în timpul menstruaţiei. Durerile de obicei sînt localizate în partea inferioară a abdomenului, în regiunile inghinale, sacru, în vagin. Cu toate că se îmbunătăţeşte starea generală a bolnavei, se pot depista dereglări ale sistemelor nervos, endocrin, cardiovascular, digestiv, urinar.

Farmacoterapie. 1.Regim la pat în faza acută.2. Tratament antibacterian cu antibiotice şi sulfamide în funcţie de antibioticogramă:

gentamicină, clindamicină, amoxicilină/acid clavulonic, ceftriaxon, cefotaxim, doxiciclină, imipenem, roxitromicină, spiramicină etc.

3. În cazul durerilor acute se administrează analgezice şi spasmolitice: promedol, tramadol, metamizol, drotaverină.

4.Tratamentul antibacterian se asociază cu antiinflamatoare nesteroidiene: diclofenac, indometacină, nimesulid, timp de 7 zile.

5. În cazul salpingooforitei cronice se indică tratament îndelungat cu: preparate care măresc rezistenţa organismului,

preparate desensibilizante: ketotifen, clemastină, loratadină, şi preparate care reglează funcţiile sistemului nervos şi endocrin.

CANDIDOZA ORGANELOR GENITALECandidoza organelor genitale — infecţie micotică, ce se caracterizează prin afectarea

mucoasei organelor genitale, produsă de Candica albicans. Mai des este afectată mucoasa vaginului, procesul se poate răspândi pe vulvă şi colul uterin.

Etiopatogenie. Infecţia se transmite pe cale sexuală, dar aceasta nu e principala.Factorii predispozanţi: afecţiuni ginecologice; disbacterioză cauzată de administrarea antibioticelor, hormonilor, imunodepresantelor; diabet zaharat, datorită glucozuriei; gravide, în legătură cu mărirea conţinutului de glicogen în celulele epiteliale ale

vaginului. Tablou clinic. Simptomul principal este pruritul insuportabil, mai pronunţat spre seară,

noaptea, în zilele de menstruaţie. Pruritul este cauzat de procesul fermentativ al candidei şi dezagregarea glicogenului în celula epiteliului din vagin, care excită terminaţiile nervoase ale mucoasei vaginului şi vulvei. Pruritul apare brusc, intensitatea lui creşte şi se menţine timp îndelungat. Bolnava acuză frecvent eliminări care pot avea caracter diferit: lichide abundente, sub formă de fulgi, de mase cazeoase sau pot fi de o consistenţă densă, de culoare albă-verzuie. Eliminările pot avea un miros specific, acriu, neplăcut. S-a constatat dependenţă între gradul de răspândire a procesului şi cantitatea eliminărilor din vagin. Candidoza poate fi însoţită de manifestări de caracter general: slăbiciune, febră ş.a.

Cel mai caracteristic simptom obiectiv este prezenţa unor depuneri alb-gri pe mucoasa afectată a vaginului. În perioada acută a bolii mucoasa este hiperemiată, edemaţiată, depunerile se înlătură cu greu.

În stadiul cronic simptomele sunt mai puţin pronunţate.Farmacoterapie.1. Chimioterapia se efectuează în funcţie de sensibilitatea microorganismului. 2. Peroral se administrează ketoconazol. Cele mai eficiente sunt fluconazolul (diflucan)

câte 150 mg şi itraconazolul câte 200 mg o dată pe zi, timp de 3 zile. 3. Tratamentul local include: administrarea supozitoarelor vaginale:

isoconazol, câte 1 sup. , timp de 3 zile; clotrimazol – câte 1 comp. vaginal timp de 6-12 zile sau cremă – se aplică de 2 ori/zi, timp de 4 luni,

miconazol – câte 1 sup. timp de 7 zile, natamicină - 1 sup., 6-9 zile, omoconazol 150, 300, 900 mg, econazol – câte 1 sup. timp de 3-6 zile, povidon-iod câte 200 mg (1 sup.) de 2 ori/zi, timp de 7 zile.4. În forma cronică sau complicată a candidozei se utilizează preparate antimicotice

perorale timp de 6 luni şi mai mult. Itraconazol câte 200 mg o dată pe zi, 3 zile, apoi 200 mg în prima zi de ciclu

menstrual, timp de 6 luni; Fluconazol câte 150 mg în 1 şi 4 zi de tratament, apoi 150 mg în prima zi a ciclului

menstrual, 6 luni;

Natamicină câte 100 mg de 4 ori pe zi, timp de 5-10 zile sau Nistatină peroral câte 500000 UA de 4 ori pe zi, timp de 14 zile.5. Se recomandă vitaminele A, B, C, terapie simptomatică.

Fitoterapie. Rizom de răculeţ, rădăcină de coada mielului – în părţi egale. La 8 linguriţe specie se ia 2 litri apă, se fierbe e baie de apă 20 min, se infuzează 2

ore. A se utilize pentru irigaţii de 1-3 ori pe zi. Scoarţă de stejar, părţi aeriene de mierea ursului, frunze de vâsc – câte 3 linguriţe;

părţi aeriene de pojarniţă, flori de urzică moartă – câte 6 linguriţe. La specia dată se ia 1,5 litri apă, se fierbe pe baie de apă timp de 25 min, se infuzează

2 ore. Se utilizează pentru instilaţii de 2 ori pe zi. Rizom de stângenel, frunze de melisă, flori de urzică moartă — câte 1 linguriţă;

frunze de nuci greceşti, flori de muşeţel, rădăcină de lemn dulce — câte 3 linguriţe.

Specia se mărunţeşte şi se împarte în 3 părţi. La 1 parte de specie se ia 200 ml apă, se fierbe pe baia de apă 15 min, se infuzează 30 min. Se utilizează pentru instilaţii de 2-3 ori pe zi.

HERPESUL GENITALProcesele inflamatoare survenite în urma virusurilor nu diferă de cele ce sunt provocate

de flora bacteriană şi pot decurge în formă acută, cronică şi latentă. Afecţiunile virotice sunt des predispuse la recidive, la apariţia cărora contribuie atât factorii endogeni, cât şi cei exogeni (stările de stres, bolile generale), aceasta explicându-se prin persistenţa virusului. Printre diferite virusuri ce duc la afectarea aparatului urogenital primul loc îl ocupă virusul herpetic şi virusul papilom.

Herpesul genital este una dintre cele mai răspândite afecţiuni ce se transmite prin contactul sexual.

Etiologie. Principalul rezervor de infecţie la femei este canalul cervical, la bărbaţi — uretra. Virusul poate supravieţui timp îndelungat în organism şi posedă capacitatea de a provoca recidive. Uneori pacienta, neştiind că este bolnavă, devine o sursă de infecţie pentru partener. Deseori herpesul se asociază cu tricomonaza.

Tablou clinic. Perioada de incubaţie e de 3—7 zile. Simptomele clinice ale bolii decurg în formă acută, cronică, cronică-recidivantă şi atipică. Se întâlneşte des şi forma asimptomatică. Din punct de vedere epidemiologic, anume formele atipice şi asimptomatice sunt cele mai periculoase pentru răspândirea infecţiei. Se afectează regiunea vulvei, vaginului, colului uterin şi uretrei. Infecţia e reprezentată de multiple vezicule pe un fundal hiperemiat şi edemaţiat al mucoasei porţiunii afectate. După spargerea veziculelor rămân ulceraţii de diferite forme care după 3—4 săptămâni se epitelizează fără a lăsa cicatrice. Dar uneori apar ulcere de dimensiuni mari la care se asociază o infecţie secundară şi atunci ele se acoperă cu un conţinut purulent. Bolnavele acuză prurit, dureri în regiunea localizării procesului patologic. In cazul afecţiunii cu simptome pronunţate suferă starea generală a bolnavei; slăbiciune generală, cefalee, febră, insomnie.

După dispariţia simptomelor primare ale infecţiei deseori au loc recidive. T r a t a m e n t u l herpesului este dificil, din cauza arsenalului preparatelor ce ar

acţiona asupra virusului herpesului simplu destul de modest, recidivelor frecvente şi posibilităţii reinfecţiei. Efectul terapeutic poate fi obţinut numai prin tratamentul

îndelungat, inclusiv tratamentul imunospecific, administrarea la timp a preparatelor antivirale, aplicarea locală raţională a preparatelor.

Cu scop de tratament se folosesc băiţele de şezut cu permangant de kaliu, muşeţel, salvie. Antibioticele se prescriu sub formă de unguente (tetraciclină, sintomicină), se foloseşte şi pasta Lassara, se aplică prafuri ce usucă (talc, acid de zinc), se prelucrează cu soluţii de coloranţi anilinici. Cu scop de a preveni şi a trata recidiva herpesului organelor genitale e necesar de folosit preparatele chimice antivirale, vaccinurile herpetice, imunoterapia antirecidivantă.

Principiile FCT sunt:1. administrarea preparatelor antivirale;2. imunoterapia;3. combinarea preparatelor antivirale cu imunomodulatoarele.

Terapia antivirală.În faza acută a maladiei sau în perioadele de acutizare se administrează:

Aciclovir peroral câte 200 mg de 5 ori pe zi, 5 zile; Valaciclovir câte 500 mg de 2 ori pe zi, 5 zile; Famciclovir câte 250 mg de 2 ori pe zi, 5 zile; Bonafton câte 0,1 g de 3-4 ori pe zi, 10-12 zile.

Local se administrează supozitoare vaginale cu Povidon iod 200 mg de 2 ori pe zi, 7 zile sau 1 dată pe zi, 14 zile, se aplică cremă cu Bonafton 0,5-1% de 3-4 ori pe zi.

Imunoterapia se efectuează în faza de remisie pentru a mări rezistenţa nespecifică a organismului şi include preparate cu efect interferonogen: pirogenal, prodigiozan, levamizol, cicloferon etc.