Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia”Stefan cel Mare”

Referat

Pe tema:”Politia si societatea civila”.

a efectuat:Gherman Radu .

a verificat:Gumenco Aliona.

Chisinau,2014

Planul:

1.Noţiuni şi concepte generale despre societatea civilă.

2.Societatea civilă din perspectiva europeană.

3.Relaţia dintre societatea civilă şi instituţiile de stat.

4.Consolidarea parteneriatului între poliție și societatea civila.

5.Răspundere şi percepţie publică cu privire la activitatea organelor de poliţie.

6.Concluzie

7.Bibliografie

1.Noţiuni şi concepte generale despre societatea civilă.

La baza societăţii civile se află „angajamentul civic”, care constă în participarea

actorilor privaţi în sfera publică. Se realizează prin interacţiunea organizaţiilor

societăţii civile şi a cetăţenilor în general, cu autorităţile publice, diverse instituţii

şi reprezentanţi ai businessului, în procesul de luare a deciziilor care afectează

bunăstarea publică. Angajamentul civic presupune participarea societăţii civile în

procesele de dezbatere a politicilor, prestarea de servicii publice, administrarea

bunurilor publice şi, nu în ultimul rând, monitorizarea acţiunilor întreprinse de stat.

Un mediu corespunzător pentru buna funcţionare a angajamentului civic trebuie să

includă două dimensiuni fundamentale. Prima dintre acestea este cadrul regulator

care include toate prevederile, politicile şi aranjamentele legale care reflect dreptul

cetăţenilor la asociere, abilităţile lor de a mobiliza sursele financiare, accesul lor la

informaţie şi regulile ce prevăd participarea lor la negocierile şi dezbaterile

publice. Respectarea acestui cadru trebuie să fie exclusivă şi obligatorie. Cea de-a

doua dimensiune include cultura politică, la baza căreia stau valorile ce ţin de

natura autorităţilor publice, rolul indivizilor şi ale grupurilor de indivizi din viaţa

publică şi modelele de roluri ale actorilor publici care prevalează cel mai mult.

Partea autorităţilor publice, în timp ce cultura politică are la bază transformări

sociale substanţiale profunde şi pe termen lung. Angajarea civilă în formularea şi

implementarea de politici publice conferă transparenţă procesului de luare a

deciziilor, de alocare a resurselor, măsurând gradul de responsabilitate a

instituţiilor publice de resort. Pentru a garanta un angajament civil şi respectiv o

societate civilă activă este nevoie de un sector public robust, capabil să

condiţioneze respectarea supremaţiei legii de către toţi actorii publici. Noţiunea de

societate civilă se referă la un şir de organizaţii alcătuite din cetăţeni. În viziunea

Băncii Mondiale, societatea civilă include organizaţiile non-guvernamentale şi

organizaţiile comunitare. Acestea se caracterizează printr-o autonomie relativă de

stat şi o raţiune diferită de cea a reprezentanţilor mediului de afaceri. Prin urmare,

reprezentanţii societăţii civile urmăresc atingerea unor valori comune în favoarea

interesului public. De asemenea, spre deosebire de instituţiile de stat, acestea sunt

nişte entităţi private asemeni reprezentanţilor mediului de afaceri. Organizaţiile

comunitare (OC) sunt grupuri alese la nivel local, care în cele mai multe cazuri

sunt alcătuite din beneficiari grupaţi în organizaţii, de obicei, pentru a pune bazele

unor elemente de infrastructură necesare implementării proiectelor generatoare de

venit. Organizaţiile non-guvernamentale (ONG) sunt organizaţii profesionale sau

de voluntariat, care promovează sau prestează servicii în favoarea membrilor săi

sau a comunităţii, bazându-se pe sistem non-profit. Sfera de activitate a ONG-

urilor cuprinde, de regulă, un spectru larg de domenii (dezvoltarea socio-

economică, bunăstarea, conservarea mediului, apărarea drepturilor omului şi/

sau advocacy public etc.)

2.Societatea civilă din perspectiva europeană.

Pe parcursul a deja două decenii, Europa Unită şi actorii principali ai societăţii

civile îşi intensifică relaţiile reciproce în diverse domenii ale vieţii sociale, politice,

economice etc. Odată cu extinderea europeană, tot mai multe ONG-uri creează sau

se alătură la asociaţiile şi reţelele europene localizate la Bruxelles. În prezent se

estimează că peste 1,000 milioane euro pe an sunt acordaţi direct de către Comisia

Europeană pentru ONG-uri, mai ales pentru proiecte din domeniul relaţiilor

externe, drepturile omului, programe democratice şi, în particular, pentru ajutor

umanitar (în mediu 400 milioane euro). Asemenea, sunt direcţionate alocaţii

semnificative pentru sectoarele sociale (aproximativ 70 milioane euro), educaţie

(aproximativ 50 milioane euro) şi pentru mediul înconjurător.În cadrul Uniunii

Europene, procesul de luare a deciziilor este gestionat de reprezentanţii populaţiei

europene. Cu toate acestea, ONGurile sunt capabile să asigure un grad mai înalt

democraţiei participative prin implicarea proprie în actul de guvernare. Dreptul la

asociere reprezintă libertatea fundamentală a democraţiei. Datorită acestui drept,

cetăţenii grupaţi în ONG-uri obţin noi mijloace de a participa activ la procesul de

„decision making”, fără a adera la partied politice sau sindicate. Tocmai datorită

acestui fapt ONG-urile sunt recunoscute drept elemente reprezentative ale

societăţii civile, care oferă un sprijin consistent sistemului democratic de

guvernare.

Din aceste motive autorităţile publice europene şi organizaţiile internaţionale le

acordă consideraţia corespunzătoare şi le invită să ia parte la procesul de policy şi

decision making. Această proprietate a ONG-urilor le conferă un caracter

indispensabil în cadrul procesului de extindere a Uniunii Europene. Conform

Criteriilor de la Copenhaga, cerinţele faţă de potenţialul membru al UE cuprind

stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, supremaţia legii, respectarea

drepturilor omului şi a minorităţilor. Prin urmare, ONG-urile sunt cele mai

recomandate pentru consolidarea democraţiei şi a societăţii civile din ţările

candidate la aderare.Pe lângă fortificarea democraţiei participative, ONG-urile

joacă un rol de reprezentare a intereselor unor grupuri de indivizi şi a unor subiecte

specifice în cadrul instituţiilor europene. Datorită implicării acestora în formarea şi

implementarea politicilor UE, ONG-urile se bucură de o recunoaştere largă în

rândul publicului european. Mai mult, prin intermediul expertizelor specifice,

ONG-urile contribuie la discuţiile asupra politicilor. Prin legăturile pe care le

posedă ONGurile la nivel local, regional, naţional şi european ele oferă un sprijin

de expertiză în procesul de policy making. De asemenea, îndeplinesc rolul de

evaluator al rezultatului politicilor implementate de instituţiile europene, oferind

posibilitatea de a lua în consideraţie responsabilitatea publică pe care o au faţă de

politicile respective. ONG-urile au demonstrat, de asemenea, capacităţi

remarcabile privind administrarea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor finanţate

de UE. Cunoaşterea şi dedicarea de care dau dovadă ONG-urile, precum şi dorinţa

de a-şi desfăşura activitatea în condiţii operaţionale dificile confirmă statutul lor de

parteneri vitali ai instituţiilor europene atât în cadrul UE, cât şi în afara acesteia.

3.Relaţia dintre societatea civilă şi instituţiile de stat.

O condiţie obligatorie pentru buna funcţionare a ONG-urilor este cooperarea

acesteia cu instituţiile de stat. Până în 2006, autorităţile publice din Moldova nu se

dovedeau suficient de deschise în raportul lor cu societatea civilă. La sfârşitul

anului 2005, însă, mai multe instituţii de stat, în primul rând Parlamentul şi

Ministerul Afacerilor de Externe, şi-au declarat intenţiile de a instituţionaliza

colaborarea lor cu societatea civilă. Împreună cu Biroul Consiliului Europei de la

Chişinău, Parlamentul RM a aprobat Conceptul de cooperare cu Societatea civilă

(29 decembrie 2005).12 În baza acestei Concepţii, ONG-urile au obţinut

posibilitatea de se implica direct în procesul legislativ printr-o serie de modalităţi:

● consiliile de experţi - create pentru a consulta comisiile parlamentare;

● consultarea permanentă – prin intermediul căreia sunt puse la dispoziţia societăţii

civile proiectele de acte legislative discutate în cadrul Parlamentului, cel din urmă

obligându-se să informeze societatea civilă despre propunerile acceptate şi,

respectiv, respinse;

● întrunirile ad-hoc – oferă societăţii civile cadrul necesar de a se exprima asupra

unor probleme specifice de pe agenda de lucru a Parlamentului, precum şi altor

chestiuni de ordin naţional. Cu toate acestea, tipul de cooperare menţionat este

perceput de către deputaţi mai degrabă o constrângere din exterior, decât o

posibilitate reală de îmbunătăţire a legislaţiei;

● audierile publice – organizate cel puţin o dată pe an, pentru a permite comisiilor

parlamentare permanente să consulte societatea civilă asupra unor probleme

abordate în cadrul Parlamentului. Acest instrument are mai mult un caracter

formal, deoarece, de obicei, ONG-urile cointeresate în colaborarea cu diverse

instituţii de stat fac cunoştinţă în mod regulat cu conţinutul agendei parlamentare şi

alte probleme de importanţă naţională;

● conferinţa anuală – este prevăzută cu scopul de a evalua nivelul de cooperare şi

pentru a stabili noi direcţii de cooperare între Parlament şi societatea civilă. Chiar

dacă mecanismul de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă pare destul de

complex şi eficient, acesta nu atinge totuşi finalităţile stabilite iniţial. Mecanismul

dat realizează parţial obiectivul de eficientizare a democraţiei participative şi a

procesului de luare a deciziilor. Acest lucru se datorează clauzei privind caracterul

de recomandare14 pe care îl comportă contribuţiile organizaţiilor

neguvernamentale civile, obţinute în cadrul procesului de cooperare. Totodată, este

destul de dificil de imaginat o implicare activă şi largă a societăţii civile în cadrul

procesului de cooperare cu Parlamentul, atunci când aceasta are un rol consultativ

în elaborarea şi definitivarea unor proiecte de acte legislative. În pofida acestor

deficienţe, continuarea funcţionării în continuare a acestui mecanism poate duce la

socializarea procesului de decision-ma- king şi policy-making, contribuind astfel la

promovarea democraţiei participative în Republica Moldova.

4.Consolidarea parteneriatului între poliție și societatea civila.

Întru realizarea activităţilor planificate în cadrul Campaniei “Cunoaşte poliţistul

tău”, au fost antrenaţi circa 2000 angajaţi ale Inspectoratelor de poliţie teritoriale şi

Inspectoratului Naţional de Patrulare ale IGP. Astfel au fost vizitate 143522

familii, în cadrul cărora au fost sesizate de la cetățeni  6047 petiţii, dintre care 5392

au fost examinate  de către poliţie, iar 653 au fost referite spre examinare, conform

competenţei, altor autorităţi.

Totodată,  au fost  desfăşurate 6591 întruniri, dintre care 2665 cu cetăţenii, 1847 în

colectivele de muncă, 2079 îninstituţiile de învăţămînt, 691 întrevederi tematice cu

autorităţile publice locale, ONG-urile şi societatea civilă.

În vederea sensibilizării opiniei publice la compartimentul vizat prin intermediul

surselor mass-media au fost reflectate 200 materiale informative la posturile de

televiziune,  radio și ziare  locale, precum și pe  alte reţele de socializare.

De la lansarea Campaniei “Cunoaşte poliţistul tău”, la sectoarele şi posturile de

poliţie au fost primiţi în audienţă 15195 persoane iar pentru atitudinea

conştiincioasă faţă de îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu de către poliţști, din

partea cetăţenilor, au parvenit 31 scrisori de mulţumire.

Amintim, scopul Campaniei este de a răspunde problemelor de securitate a

comunităţii în parteneriat cu autorităţile publice locale, ONG-urile şi societatea

civilă prin:

- consolidarea parteneriatului între Poliţie şi societate;

- cunoaşterea de către cetăţeni a şefului de post, ofiţerului (principal, superior) de

sector, care deserveşte localitatea sau sectorul administrativ întărit;

- asigurarea comunicării eficiente cu societatea;

- luarea atitudinii de părerile societăţii;

- schimbarea opiniei publice cu privire la activitatea Poliţiei;

- ridicarea nivelului de încredere şi respect în Poliţie din partea cetăţenilor şi mass-

media.

Astfe, în calitate de rezultate ale campaniei, IGP așteaptă o scădere a nivelului

infracţional în zonele urbane şi rurale;  îmbunătăţirea comunicării între cetăţeni,

autorităţile locale şi poliţie. Cetățeanul ar trebui să simtă că poliţistul din localitate

îi este un bun prieten şi îl va ajuta în situaţiile dificile.

4. Răspundere şi percepţie publică cu privire la activitatea

organelor de poliţie.

Respectarea drepturilor omului de către organele de poliţie duce la îmbunătăţirea şi

eficientizarea acţiunilor privind rezolvarea şi prevenirea criminalităţii şi

menţinerea ordinii publice. În acest sens, respectul pentru drepturile omului de

către poliţie este, practic, o cerinţă în aplicarea legii.

Când poliţia respectă, susţine şi apără drepturile omului, comunitatea capătă

încredere în poliţie, anchetele penale efectuate de poliţie au succes în instanţă, ceea

ce conduce la administrarea corectă a justiţiei, poliţia este văzută ca o parte a

comunităţii, îndeplinind o funcţie socială importantă.

Poliţia este astfel mai aproape de comunitate şi, prin urmare, este în măsură să

prevină şi să rezolve printr-o atitudine proactivă misiunile ce îi revin. Sprijinul

acordat poliţiei este promovat în aceste condiţii de de mass-media, de întreaga

comunitate.

Un serviciu de poliţie eficace este cel care se transformă în prima linie de apărare

în domeniul protecţiei drepturilor omului. Lucrătorii de poliţie trebuie să-şi

desfăşoare activitatea într-un mod care nu se bazează pe insuflarea fricii şi pe

puterea brută, ci pe respectul pentru lege, pe onoare şi pe profesionalism.

Societăţile democratice îşi manifestă dorinţa pentru ordine şi libertate. Dorinţa de

libertate şi securitate sunt cele două mari speranţe ale oamenilor. Asigurarea

acestor deziderate a fost o mare provocare pentru orice guvern.  În acest fel,

activitatea poliţiei este percepută de public ca fiind “guvernul în acţiune” şi, astfel,

aceasta ar putea influenţa opiniile cu privire la guvern şi la filozofia sa. Admiţând

acest raţionament, putem concluziona că activităţile de poliţie pot întări sau slăbi

sprijinul public necesar pentru a susţine un guvern.

Ne aflăm practic în faţa unui paradox potrivit căruia poliţia este atât un sprijin

major, dar poate fi şi o ameninţare importantă pentru o societate democratică. În

cazul în care poliţia funcţionează în conformitate cu statul de drept, poate proteja

democraţia prin exemplul de respect pentru lege şi prin suprimarea criminalităţii.

Într-o societate democratică, poliţia nu trebuie să fie mai presus de lege. Poliţia

trebuie să servească interesului public şi este răspunzătoare în faţa comunităţii pe

care o deserveşte, poliţia fiind un serviciu public.

Transparenţa şi responsabilitatea sunt aspecte esenţiale ale rolului poliţiei într-o

societate democratică. De exemplu, când apar situaţii controversate, poliţia trebuie

să fie pregătită să răspundă la preocupările publice ce privesc aceste aspecte, dacă

doreşte să îşi păstreze încrederea cetăţenilor. Se sugerează că încrederea publicului

va creşte cu un serviciu de poliţie care investighează imediat problemele

controversate şi care face cunoscut rezultatul cât mai curând posibil.

O poliţie eficientă este aceea acceptată şi sprijinită de comunitate. Acceptarea va

veni mai ales prin încredere. Această încredere poate fi construită în mare parte

prin colaborarea reciprocă dintre poliţie şi comunitate. Prin urmare, poliţia trebui

să se mobilizeze şi să fie onestă, imparţială şi să se comporte ca un slujitor al

comunităţii. Pe de altă parte, comunitatea trebuie să acorde sprijin şi asistenţă

poliţiei în îndeplinirea misiunilor sale.

Un important curent de opinie arată că respectarea drepturilor omului este oarecum

incompatibilă cu mijloacele de punere în aplicare a respectării legii, în sensul că

uneori încălcarea regulilor este inevitabilă. Spre exemplu, tendinţa de a folosi forţa

în controlarea demonstraţiilor, presiuni fizice pentru a obţine informaţii sau

folosirea excesivă a forţei pentru a efectua o arestare. Acest mod de gândire nu

corespunde realităţii. Prin astfel de manifestări, poliţia nu face nimic altceva decât

să ducă un război împotriva criminalităţii. Iar pretinsele astfel de încălcări ale

drepturilor omului sunt doar  argumente pe care unii avocaţi şi ONG-uri le folosesc

împotriva poliţiei.

Formarea profesională eficientă a poliţiei în domeniul drepturilor omului este un

element esenţial în eforturile globale de promovare şi protejare a acestor drepturi în

fiecare ţară. Pentru a proteja drepturile omului, poliţia trebuie să le cunoască şi să

le înţeleagă.

În plus, lucrătorii de poliţie trebuie să fie familiarizaţi cu diferitele instrumente

internaţionale ce reglementează drepturile omului, între care cele mai importante

sunt: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactele cu privire la drepturile

civile şi politice, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi Codul de

conduită pentru funcţionarii publici, principiile internaţionale cu privire la

utilizarea forţei şi a armelor de foc, pentru a fi capabili să le folosească în munca

lor de zi cu zi.

Ei trebuie să înţeleagă faptul că standardele internaţionale privind drepturile

omului cu privire la munca lor au fost dezvoltate pentru a le oferi îndrumare pentru

îndeplinirea funcţiilor lor, esenţiale într-o societate democratică.

Obiectivul fundamental al poliţiei este punerea în aplicare a legii, şi nici o lege nu

are standarde mai mari decât respectul faţă de legea drepturilor omului.

Democraţia este legată de două idealuri: statul de drept şi promovarea şi protecţia

drepturilor omului.

Astfel, poliţiei îi revine responsabilitatea de a promova cunoaşterea şi aplicarea

instrumentelor juridice internaţionale şi a prevederilor legislative naţionale

referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Aceste documente stabilesc setul de drepturi ale omului, care prezintă interes din

perspectiva muncii de poliţie, cum ar fi:

-orice persoană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei; nimeni

nu poate fi supus torturii sau la tratamente inumane sau degradante;

-toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul la protecţia egală a legii, fără nici

o discriminare;

-nimeni nu va fi supus la detenţie şi la arestare arbitrară;

-orice persoană acuzată de o infracţiune penală are dreptul să fie presupusă

nevinovată până când vinovăţia va fi dovedită;

-în cursul unui proces orice persoană se bucură de toate garanţiile necesare pentru

respectarea dreptului la apărare; -orice persoană are dreptul la libertatea de opinie

şi de exprimare;-orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi asociere

paşnică, şi nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie.

6.Cocluzie:

In concluzie pot sa spun ca la baza societăţii civile se află „angajamentul civic”,

care constă în participarea actorilor privaţi în sfera publică. Se realizează prin

interacţiunea organizaţiilor societăţii civile şi a cetăţenilor în general, cu

autorităţile publice, diverse instituţii şi reprezentanţi ai businessului, în procesul

de luare a deciziilor care afectează bunăstarea publică. Angajamentul civic

presupune participarea societăţii civile în procesele de dezbatere a politicilor,

prestarea de servicii publice, administrarea bunurilor publice şi, nu în ultimul rând,

monitorizarea acţiunilor întreprinse de stat.Organele de politie au un rol important

in societante si anume respectarea drepturilor omului de către organele de poliţie

duce la îmbunătăţirea şi eficientizarea acţiunilor privind rezolvarea şi prevenirea

criminalităţii şi menţinerea ordinii publice. În acest sens, respectul pentru

drepturile omului de către poliţie este, practic, o cerinţă în aplicarea legii.

Când poliţia respectă, susţine şi apără drepturile omului, comunitatea capătă

încredere în poliţie, anchetele penale efectuate de poliţie au succes în instanţă, ceea

ce conduce la administrarea corectă a justiţiei, poliţia este văzută ca o parte a

comunităţii, îndeplinind o funcţie socială importantă.

7.Bibliografia:

1. http://www.arduph.ro/domenii/protectie-persoane-si-

bunuri/drepturile-omului-la-pace/politie-drepturile-omului-

perceptie-publica/

2. http://www.igp.gov.md/ro/comunicare/stiri/consolidarea-parteneriatului-dintre-politie-si-societatea-civila-domeniul

3. http://www.mai.gov.md/content/9899