Grădina publică

Grădina publică

Generalități și situația în țara noastră

Istoric.Generalităţi

Vechi documente atestă existenţa preocupărilor pcntru aria gradinilor pe teritoriul ţării noastre înca din epoca sclavagistă. Atât în vechile colonii greceşti de la Marea Neagră cât şi în oraşele romane care au luat fiinţă după cucerirea Daciei au fost create grădini conforme cu stilurile predominante ale epecii.

În contextul evoluţiei generale a artei grădinilor care a înregistrat analogii şi transfer de idei şi de material biologic de la un popor la altul, România s-a aflat în calea unor interferenţe ale occidentului cu orientul.

Deşi există unele mărturii ale tradiţiei culturii plantelor ornamentale pe teritoriul ţării noastre încă din epoca dominaţiei romane, informaţii mai precise despre începutul grădinăritului datează din epoca feudală.

Conform izvoarelor istorice,în sec.al II-lea î.Hr. în Dacia s-au produs cereale şi s-au cultivat pomi fructiferi.Denumirile de origine latină a unor specii de flori:salvie,busuioc,mentă,pomicole şi forestiere sunt o dovadă a faptului că aceste plante au fost cultvate de foarte mult timp în ţara noastră.

Tranzitul popoarelor nomade,dezvoltarea comerţului şi a navigaţiei au permis introducerea altor specii cultivate în curţi şi în jurul mănăstirilor,locuinţelor etc.

Ceva mai târziu,în interiorul zidurilor de apărare a cetăţilor,se găseau grădini amenajate în scop utilitar şi estetic.Şi în apropierea cetăţilor au fost cultivate plante decorative în straturi de formă geometrică,în vase de piatră pe lângă heleşteie şi fântâni,iar ferestrele şi balcoanele caselor au fost împodobite cu diferite specii de flori.Ca şi în tot restul Europei cultivarea plantelor medicinale era o îndeletnicire des întâlnită.

Până în secolul al XVIII-lea majoritatea grădinilor erau caracterizate în primul rând de funcţia utilitară,pe suprafeţe mici în incinta mănăstirilor,în jurul catedralelor şi bisericilor sau în apropierea reşedinţelor familiilor influente şi avute.Parcurile în stil clasic francez au fost expresia unei anumite trepte de dezvoltare a statului respectiv şi nu au avut corespondent în ţara noastră.Caracterul feudal al celor trei principate româneşti s-a resimţit şi în modul de amenajare a grădinilor pe lângă diferite construcţii.Datorită dezvoltării diferenţiate a principatelor româneşti determinate de evenimentele istorice,evoluţia grădinilor s-a deosebit până în secolul al XIX-lea.

Gradul de dezvoltare a artei grădinilor rezultă şi din modul lor complex de amenajare,din suprafaţa întinsă pe care o cuprindea adeseori,din diversitatea sortimentului de plante folosite,a severităţii cu care erau păzite etc.Astfel I.Biro în lucrarea Castelele Transilvaniei citează documente din care rezultă că,începând cu anul 1552,fuseseră introduse sancţiuni pentru cei care aduceau prejudicii grădinilor.El arată că la Alba-Iulia exista,încă din 1576,o grădină cu terase numeroase,considerată în scrierile vremii drept o adevărată „grădină suspendată.”

În parcul de la Făgăraş, sortimentul de plante cuprinde, printre altele, tei, trandafiri, crini, rezede, micşunele, albăstrele şi lăcrămioare.Într-un act datat din

1672 se cerea unui consul din Italia să aducă în ţară rodii şi portocali în vederea cultivării lor.

Mărimea grădinilor şi parcurilor rezultă dintr-un document din 1684 care certifică diverse amenajări executate în parcul de la Iernut,pe 400 de jugăre(peste 200 ha),şi dintr-un plan al Sibiului,unde la poarta Heltau este reprezentată o grădină având lungimea cât distanţa dintre 3 bastioane ale cetăţii.

Aceste parcuri şi grădini înfiinţate,de regulă,pe lângă vechile curţi domneşti,cetăţi şi mănăstiri aveau în primul rând,un caracter utilitar si erau construite în stil regulat-geometric.

Cu timpul însă,către sfîrşitul secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea,un oarecare avânt economic şi diversele influenţe de la curţile europene favorizează amenajarea la noi în ţară a unor parcuri supuse arhitecturii renaşterii.O ştire în acest sens ne furnizează,încă din 1660,Gabriel Thomasi,care semnalează la Tâgovişte o grădină realizată după „Moda italiană”, iar Del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brîncoveanu,în lucrarea Revoluţiile Valahiei,se referă la grădina palatului de la Mogoşoaia,aratând că aceasta avea o formă pătrată,fiind amenajată în stil italian.În Moldova, anul 1739, Grigore Vodă reconstruieşte la Iaşi „Curtea de la Frumoasa”,care avea la răsărit-după spusele unui cronicar anonim-„o grădină foarte frumoasă şi în grădină case domneşti pe forma de Ţarigrad”.

În Transilvania amenajările din parcurile de la Avrig şi Bonţida(1750-1760),precum şi cele din Gorneşti(1789-1892) şi Albeşti sunt realizate în stil francez.În aceste parcuri,aleile se axează pe palat la fel ca în construcţiile lui Le Nôtre;scările sunt largi, iar monumentele, bazinele, glorietele etc. în stil baroc.

Către sfârşitul secolului al XVIII-lea,influenţa curentului romantic-englezesc se resimte în construcţia parcurilor şi la noi-la fel ca în întreaga Europă.În parcuri,aleile devin sinuoase,vegetaţia este dispusă în mod natural,se adaugă grote,pavilioane de vânătoare,ca în Parcul Stowe din Anglia, ferme, mori, mormînte ca în Parcul de la Ermenonville etc.

Multe parcuri mai vechi sunt transformate în acest sens sau se aduc noi adăugiri.Astfel,într-un document din 1779 care se referă la parcul din Avrig,se arată că: „aleea şi boschetele se apropie cu încetul de desăvârşire, parcul englezesc arată din ce în ce mai bne.”Aceleaşi transformări sunt aplicate şi parcurilor din Bonţida şi altele.Parcuri cu elemente în stil natural au mai fost amenajate în comunele Vlaha, Surduc, Luna de Jos(Cluj), Brîncoveneşti, Dîmbovicioara, Corunca(Mureş), Criş, Tîrnăveni, Cetatea de Baltă, o parte din parcul de la Mogoşoaia, laVăcăreşti şi Frăsneşti în Ţara Românească, la Căiuţi în Moldova etc.În Transilvania, în Moldova mai sunt evidenţiate în această perioadă o serie de grădini particulare orăşeneşti,din care unele deschise chiar pentru public.Astfel,după cum arată Teutch,la Sibiu,o grădină particulară de pe lângă poarta Heltau devine o grădină publică,iar în Moldova,A.Rosetii aminteşte de o grădină la Adjud.

În secolul al XIX-lea se înregistrează o dezvoltare rapidă a oraşelor,a căror populaţie creşte simţitor. În aceste condiţii,zonele de apărare,care nu mai erau necesare,se transformă cu timpul în spaţii verzi exterioare,iar în interiorul oraşelor încep să fie executate grădini publice şi aşa-zisele „promenade”.

Unul dintre locurile importante îl ocupă Cotroceniul,poate mai cu îndreptăţire decît altele,pentru că pe la 1855 el chiar avea statutul de grădină publică,alături de Kiseleff şi de Cişmigiu.

Dar,cu mult înainte de a-l avea şi de a fi amenajat,fusese unul dintre locurile naturale cele mai apreciate.Avea,întru aceasta,toate componentele tipice:iazvoare,fîntînă de marmură cu icoana Maicii Domnului,chioşc;în plus,se afla pe lîngă o mînăstire,cuprindea un spaţiu întins şi variat(deal,cîmpie).Cişmeaua Beizadelelor a fost magnetul care a transformat spaţiul din jur într-un minunat loc de petrecere al bucureştenilor(Ionnescu-Gion).Reparată periodic,Cişmeaua Beizadelelor a funcţionat pînă la începutul secolului XX,cînd a fost abandonată.

Recordon văzuse Cotroceniul pe la începutul secolului al XIX-lea,găsinsu-i „une infinité d’agréments”,dintre care nu explicita,din păcate,dect pliveliştea întregului oraş pe care o oferea chioşcul.Cotrocenul devine foarte prezent după 1855.Apare atunci o „însemnare de copacii şi tufele ce sînt a se scoate din păduri sau a se lua din pepinierele grădinilor publice”,în scopul „completării şi îndreptării boschetelor şi grupelor grădinii Cotroceni”.Plantaţiile,printre cele cerute se aflau plopi,mesteceni,frasini,ulmi,salcîmi,dar şi bignonia catalpa, spirea, caprifoi, lemn-cîinesc, liliac,

dracilă, călin.De plantaţii se ocupa Ulrich Hofmann,director al Grădinilor publice.Şi în dosarul 43/1857 din Arhivele Ministerului Lucrărilor Publice se vorbeşte despre plantaţii la Palatul de la mînăstirea Cotroceni.Un alt act arată că în 1860 Costovici urma să răsădească 3000 de porumbari(prunus spinosa),o plantă comună,ghimpoasă,cu fructe comestibile mici şi negricioase.O hîrtie din anul următor vorbea despre cei 150 de araci vopsiţi în verde cu care să se lege „florile precum şi daliile” puse acolo.Dacă vopsitul în verde trădează o oarecare grijă estetică,necesitatea aracilor şi a daliilor indică prezenţa unei flore viguroase,de factură comună,aşa cum erau şi porumbarii răsădiţi mai înainte.

Aşadar, ca şi analiză a câtorva grădini publice din România se numără creaţiile lui Meyer care nu au rezistat timpului în forma iniţială, dar şi-au păstrat funcţiunile principale şi unele trăsături imprimate de creatorul lor. Am identificat diferiţii factori sau situaţii, ce au dus la deteriorarea şi dispariţia în mare parte a operelor peisagistului austriac Carl Friederich Meyer. În mare mãsurã, aceşti factori au decurs din: - modul tradiţional de folosinţã a spaţiilor naturale şi a grădinilor de către populaţie (folosinţa în special fizică, prin agrement); - contexte istorice nefavorabile, ce au influenţat percepţia asupra valorii şi importanţei unor grădini amenajate de acest gen; - factori de ordin administrativ - pierderea în mare parte a caracteristicilor originale ale amenajărilor lui Meyer s-a datorat şi succesorilor acestuia la conducerea grădinilor, care au subestimat sau nu au înţeles conceptele amenajărilor şi valoarea artistică a acestora. Ca şi în prezent, odată cu schimbarea fiecărei administraţii, a primat dorinţa de a schimba, a adăuga, a transforma, conform unor viziuni proprii şi fără o conştiinţă a continuităţii unei opere în viitor. Problematicile privind conservarea şi restaurarea grădinilor istorice, au avut ca bază conceptuală, în străinătate, dorinţa şi nevoia de a păstra monumentele istorice peisagistice ca valori patrimoniale, cercetările în această privinţă continuând şi în prezent. În România, în prezent, legile privind prevenţia, conservarea şi restaurarea peisajului şi în special a grădinilor istorice (ratificarea Conventiei europene a peisajului, Florenta, 2000, prin LEGEA nr. 451/2002), sunt ignorate de autorităţile administrative, nerespectate şi de multe ori necunoscute

chiar de profesionişti. Există precedente negative în abordarea superficială a acestor probleme, create de reabilitările pe termen scurt, fără consultarea unor profesionişti, fără aprofundarea unor studii serioase de fezabilitate în prealabil şi fără a se analiza viitoarele efecte posibile ale acestor intervenţii.

Astfel, prin reabilitarea totală a fostei Grădini Kiseleff – caracteristicile iniţiale au fost desfiinţate în totalitate, iar noile amenajări nu au presupus un concept motivant sau o calitate estetică nouă remarcabilă, demne de a transforma acest spaţiu de renume istoric.

De asemenea, noile intervenţii în cadrul Grădinii Cişmigiu – elementele decorative adăugate în fiecare an, continuarea plantărilor într-un spaţiu ce poate fi considerat încheiat din acest punct de vedere, întreţinerea defectoasă, folosinţa socială improprie pentru statutul de monument istoric, deteriorează vizibil trăsăturile originale ale acestei grădini.

Creaţiile lui Meyer din România au dispărut până în prezent aproape în totalitate. Se poate considera că Grădina Cişmigiu mai păstrează caracteristicile amenajării lui Meyer, la nivelul general al formelor grădinii, iar în Grădina Oteteleşanu, amenajarea iniţială se mai percepe doar la nivelul compoziţiei plantaţiilor seculare, ca şi al amenajării microreliefului. Datorită evoluţiei improprii creaţiilor iniţiale, Grădina Kiseleff şi Grădina Oteteleşanu, pot fi considerate foste grădini ale lui Meyer.

Grădina Kiseleff reprezintă prima amenajare peisagistică publică oficială din Bucureşti şi Ţara Româneasca, fiind realizată de către C.F. Meyer între anii 1843 şi 1847. Rezultatele obţinute în urma aplicării metodei de redefinirie a structurilor geometrice şi compoziţionale au arătat că Meyer a folosit în proiectarea Grădinii Kiseleff, scheme geometrice şi reguli clare de compoziţie, în urma cărora a rezultat un spaţiu original în stilul epocii, unitar, echilibrat, armonios, cu valoare de artă. Grădina Kiseleff a prezentat până azi două mari transformări: În prima jumătate a secolului XX (1910-1930?) – reamenajarea totală a grădinii realizată de arhitectul german Friederich Rebhun a fost caracterizată de o transformare stilistică şi funcţională.Transformarea nu a reprezentat o viziune durabilă, iar spaţiul care a îndeplinit preponderent funcţiunea de traversare, a fost predispus depersonalizării şi deteriorării. Perioada reamenajărilor/ reabilitărilor din a doua jumătate a secolului XX – caracteristicile stilistice se observă din ce în ce mai puţin. S-au inserat elemente construite şi decorative nepotrivite memoriei sitului. Compoziţia grădinii a fost dezechilibrată din ce în ce mai mult, iar dispunerea noilor plantări aleatorie, contribuindu-se la depersonalizarea spaţiului. În prezent situl fostei Grădini Kiseleff se prezintă sub forma unui masiv vegetal format preponderent din arbori, ce funcţionează ca spaţiu verde de cartier (nu poate fi numit grădină, datorită amenajărilor nedefinite, în lipsa unui concept de bază estetic sau funcţional caracteristic amenajării unei grădini publice).

Memoria vechii Grădini Kiseleff se arată prin modul general de folosire a actualului spaţiu, ca promenadă, agrement liber sau spaţiu polivalent pentru organizarea unor evenimente publice. Redobândirea identităţii culturale a sitului fostei Grădini Kiseleff se impune, ca un gest de respect pentru istoria Bucureştiului. Pentru redobândirea Grădinii Kiseleff ar fi necesară o acţiune restaurativă de amploare, cu implicarea factorilor de decizie oficiali, o implicare asemănătoare cu efortul depus de autorităţi acum 164 de ani, când au hotărât

înfiinţarea acestui spaţiu. Având în vedere existenţa planului iniţial al lui Meyer, a documentaţiei de arhivă, ca şi a unor date rezultate din actuala teză, recomand restaurarea iniţială (după desenul din plan al lui Meyer în mare parte) a unor porţiuni ale grădinii ca şi a formei vechilor alei, conform modelului compoziţional iniţial, alături de adaptarea unor spaţii extinse de atunci ale grădinii, conform principiilor re-creării. În această ultimă formă de restaurare vor intra şi dotările grădinii, deoarece documentaţie referitoare la aspectul acestora şi datele tehnice, nu mai există. Propun ca în urma unei evaluări, o mare parte din vegetaţia adultă să fie integrată în reamenajare, modelele vegetale ale lui Meyer fiind dispuse numai în spaţiile importante ale compoziţiei sale. Aseastă soluţie extremă de refacere a unui obiectiv istoric se bazează pe principiile actuale ale restaurării europene, conform cărora nu se permit intervenţii inovatoare într-un spaţiu istoric ce dispune de documentaţia necesară procesului de restaurare. Ca o soluţie la refacerea unităţii celor două spaţii cu axul Kiseleff, datorită funcţiunii actuale a acestuia ca spaţiu dens circulat auto, propun găsirea unor soluţii alternative de traversare pietonală între spaţiile grădinii, soluţii care să se integreze conceptual procesului de re-creare.

Pentru a valorifica caracterul istoric al zonei ca şi potenţialul turistic, recomand ca în situl Grădinii Kiseleff să se înfiinţeze spaţii-memorial pentru cele două personalităţi datorită cărora sa hotărât şi s-a creat odată, Grădina Kiseleff: Pavel Kiseleff şi Carl Friederich Wilhelm Meyer. De asemenea, sugerez posibilitarea reluării organizării de către autorităţi a unor sărbători, evenimente, celebrate de societatea din secolul trecut, ca de exemplu Bătăile cu flori, din cadrul Sărbătorii Primăverii. De asemenea, propun studierea posibilităţilor de deviere a circulaţiei auto şi reintroducere în zonă a tramvaiului cu cai.

Grădina Cişmigiu reprezintă cea de-a doua şi ultima amenajare publică oficială a artistului peisagist C.F.Meyer. Aceasta este singura amenajare care mai păstrează caracterul stilistic imprimat de creatorul său. Ca şi Grădina Kiseleff, aceasta prezintă un grad mare de complexitate compoziţională (conform studiului structurilor geometrice şi compoziţionale). Evoluţia grădinii a fost condiţionată de patru perioade istorice importante, dintre care ultimele două au afectat profund conceptele iniţiale de amenajare. În prezent, grădina se află în faza de declin datorită întreţinerii defectuase şi a folosinţei improprii de către public. Vegetaţia istorică este în faza de îmbătrânire şi necesită un urgent program de stabilizare şi întreţinere. Mare parte din exemplarele de vârste medii sunt deteriorate. Grădina Cişmigiu necesită o urgentă intervenţie restauratoare. În condiţiile unui spaţiu istoric ce a continuat să îndeplinească funcţiunile urbane chiar şi în perioada modernă, riscul pierderii identităţii istorice în favoarea unui spaţiu verde de cartier, este foarte mare. Modelul de restaurare trebuie să răspundă necesităţilor de protecţie şi conservare ale unui monument declarat şi de asemenea, datorită particularităţii cazului, funcţiunilor social-urbane actuale, ce trebuiesc îndeplinite. Consider aşadar, propriu ca model de restaurare, conservarea creativă, având în vedere cele doua etape: prima, de creare-amenajare a lui Meyer şi respectiv a doua, de reamenajare a lui Rebhun. Ca element principal de restaurat în Grădina Cişmigiu, consider necesară refacerea “Marii promenade”, aşa cum a gândit-o Meyer, aceasta fiind un reper compoziţional şi social al amenajării iniţiale şi, deosebit de necesar actualei folosinţe (folosinţa publică a actualelor alei nu se îndepărtează de folosinţa iniţială a axului). Această propunere vine în condiţiile în care actuala amenajare a axului a fost degradată iremediabil, mai ales la nivelul

vegetaţiei. De asemenea, actuala configuraţie a axului nu mai suportă aglomerarea publicului, viziunea lui Meyer dovedindu-se mai eficientă. În actuala folosinţă, capacitatea de suportare a grădinii este depăşită datorită exploatării exagerate prin agrement, în detrimentul ecosistemului fragil, specific oricărui spaţiu istoric de acest gen. Astfel, se impun reglementări privind alegerea, numărul şi tipul dotărilor şi un regulament de folosinţă generală de către public. Recomand ca Grădina Cişmigiu să capete cât mai urgent un statut conform valorii sale muzeale, în acest sens fiind necesară re-înfiinţarea regulamentului de vizitare, controlul asupra limitelor grădinii şi crearea unui program de vizitare. Consider că în acest mod, evoluţia grădinii va fi controlabilă, iar acţiunile de conservare, protecţie şi întreţinere se vor derula conform statutului real al grădinii, de monument istoric peisager. Recomand implicarea urgentă de către autorităţile administrative a profesioniştilor în conservare peisagistică, pentru salvarea acestui monument. Conform recomandărilor legislative europene în privinţa normelor de conservare/ restaurare ale peisajului cultural, autorităţile trebuie să asigure publicului spaţii noi, moderne, de agrement, în scopul de a decongestiona şi proteja grădinile istorice.

Grădina Conacului Oteteleşanu reprezintă prima amenajare privată realizată de Meyer în Ţara Românească (1845). Conform studiilor asupra modelului compoziţional şi conceptual al lui Meyer, grădina Oteteleşanu s-a apropiat cel mai mult de stilul peisager englez de amenajare. Grădina Oteteleşanu a avut o evoluţie improprie unui spaţiu amenajat, fapt datorat în principal lipsei intervenţiilor în sit, timp de câteva decenii. În prezent, spaţiul a luat forma şi caracteristicile unei păduri de foioase, fapt pentru care am stabilit termenul de “fostă grădină”. Caracteristicile amenajării lui Meyer se mai citesc în dispunerea vegetaţiei bătrâne, a unor elemente construite, ca şi a microreliefului. Grădina Oteteleşanu prezintă o mare valoare istorică şi un mare interes horticol, datorită prezenţei în sit a numeroase exemplare vegetale seculare, indigene şi exotice şi, pe de altă parte, spaţiul reprezintă memoria unor personalităţi de seamă pentru istoria României: domnitorul Mihai Viteazul şi familia Oteteleşanu. În urma studiilor efectuate asupra sitului, am constatat că acesta prezintă caracteristicile unui ecosistem unic, interesant datorită factorilor de influenţă (apropierea de zona fostului reactor nuclear) şi a modului propriu de evoluţie. În privinţa conservării, se pune problema delicată a alegerii între perioadele istorice de amenajare şi actualul ecosistem. Înclin spre o soluţie combinată, a restaurării iniţiale în ceea ce priveşte refacerea structurilor construite (parte cunoscută a circulaţiei şi pavilioanele) din perioada iniţială, a lui Meyer, exceptând zona lacului, care necesită studierea tehnică aprofundată a posibilităţilor de intervenţie. Problematica bazinului, alături de partea necunoscută a structurii de circulaţie ar putea fi abordată conform principiilor re-creării. În privinţa conceptelor restaurării şi a respectului pentru istorie, este necesară unirea, cel puţin la nivel vizual, a zonei Conacului Oteteleşanu cu spaţiul fostei grădini. Recomand păstrarea vegetaţiei din primele trei perioade de plantare identificate şi desfiinţarea vegetaţiei tinere spontane, invadante, parte din aceasta putându-se folosi la unele transplantări, acolo unde nu se vor putea păstra unele exemplare adulte deteriorate sau îmbătrânite. Consider esenţială stabilizarea ecosistemului actual al fostei grădini, o posibilă soluţie în protecţia acestuia să fie declararea spaţiului ca micro-rezervaţie ecologică şi impunerea unor condiţii de vizitare specifice, conform unui program şi regulament de vizitare. Pentru toate cele trei amenajări existente în prezent, realizate de C.F. Meyer, sunt necesare programe şi proiecte

de dezvoltare a strategiilor durabile în vederea conservării şi protecţiei siturilor restaurate.

În urma studiilor de analiza spaţială şi pe imagine a grădinilor Cişmigiu, Kiseleff şi Oteteleşanu, ce au inclus realizarea unor diagrame compoziţionale, am constatat că cele trei amenajări prezintă similarităţi din punct de vedere compoziţional, astfel dovedindu-se un anumit model de amenajare, preferat de artistul peisagist C.F. Meyer. Consider realizãrile lui Carl Friederich Meyer din România opere artistice, iar pe acesta, un artist strãin ce a fost “adoptat”, avându-şi apogeul carierei într-o ţarã strãinã pentru el, în România.(Ţara Româneascã). Rolul sãu în influenţarea societãţii şi culturii româneşti în conformitate cu curentele culturale occidentale, a fost definitoriu. Cercetarea de faţă a avut ca scop aducerea operelor lui Meyer în contemporaneitate. Studiul condiţiilor şi a mărturiilor istorice, interpretarea şi arhivarea acestora, studiul problematicilor mondiale ale conservării şi restaurării, a legislaţiei specifice, definirea monumentului istoric peisager şi a grădinii istorice ca formă a artei, au dus la înţelegerea şi încadrarea grădinilor lui Meyer în istoria culturii româneşti şi a artei grădinilor din ţara noastră. De asemenea, studiile asupra grădinilor în sine, a transformărilor suferite până în prezent, însoţite de metodele şi aplicaţiile pe care le-am elaborat, au făcut posibilă înţelegerea principiilor şi a modului în care Meyer a ales să amenajeze aceste spaţii. Aceste rezultate pot să stea la baza unor viitoare proiecte de conservare/ restaurare, în scopul actualizării acestor grădini şi conservării/ stabilizării pentru viitor. De asemenea, rezultatele obţinute în actuala cercetare pot constitui o bază de lucru în continuarea studiilor ştiinţifice privind evoluţia grădinilor istorice şi a factorilor determinanţi, în scopul de a adopta principiile oficiale de conservare/stabilizare - întreţinere/ protecţie ale patrimoniului cultural peisagistic.

http://www.usamv.ro/wp-content/uploads/doctorat/documente-de-invatamant/El%20Shamali%20Salma%20Amalia/2009-2010/Rezumal_lb_romana.pdf

Se remarcă alte câteva grădini publice:

Ansamblul PALAS nu este doar un loc pentru cumpărături şi afaceri, ci şi o destinaţie specială de petrecere a timpului liber în natură.

Amplasată pe spaţiul fostei grădini a Curţii Domneşti, pe atunci în stil oriental, actuala grădină păstrează elemente din timpul amenajărilor făcute de Vasile Lupu, cum ar fi lacul circular şi un ponton închis cu foişorpe locul havuzului din Evul Mediu.

Axul central al grădinii a fost special gândit pentru a crea o splendidă belvedere Palatului Culturii. Astfel, pentru prima oară, latura sudică a edificiului este pusă în valoare prin vegetaţie în trepte şi căderi de apă. Scările de pe versant, care conduc vizitatorii spre Palatul Culturii, sunt brodate cu balustrade monumentale, din piatră, pentru a completa arhitectura clădirii simbol.

Peisajul grădinii este completat de fântâni arteziene, piaţete înierbate, spaţii largi de promenadă şi de relaxare.

Aproximativ 50.000 de arbuşti şi peste 1.000 de copaci compun un veritabil „plămân verde” pentru întregul areal Palas, dar şi pentru vecinătăţi.



Arborii şi arbuştii au fost special aleşi pentru a crea, în toate componentele grădinii Palas, un spectacol vizual cromatic în cele patru anotimpuri. O bună parte dintre aceştia reprezintă o premieră, nu doar pentru Iaşi, ci pentru regiunea de nord-est, precum Hamamelis, Metasequoia, Liquidambar (sau "arborele de gumă”), Oxydendron, Davidia şi Parotia. Alţi copaci de mari înălţimi sunt castanii, pinii negri austrieci, teii, stejarii roşii, fagii, salcâmii japonezi, carpenii, tisa, brazii, sălciile aurii. Cei cu alură medie sunt arţari de diferite culori, Ginkgo Biloba (dispuşi pe o întreagă alee), molid argintiu, magnolii, peri ornamentali, precum şi stejari piramidali. Printre speciile de arbuşti se numără Berberis, călini, lilieci, mahoni, pini pitici, ienuperi şi Cornus. La baza arborilor şi chiar a arbuştilor, dar şi pe spaţii vaste, au fost plantate flori precum azalee, hortensii, trandafiri, narcise şi crini.

Şi spaţiile dintre clădirile ansamblului urbanistic Palas sunt decorate cu jardiniere de mari dimensiuni şi locuri de odihnă, iar unele clădiri au acoperişuri cu vegetaţie.

http://palasiasi.ro/gradina/

Grădina Copou (sau Parcul Copou) este cel mai vechi parc din Iaşi, situat pe dealul Copoului. Parcul datează din prima parte a secolului al XIX-lea (amenajarea sa a început în anii 1833-1834), în centrul său fiind amenajat "Obeliscul cu lei", numit iniţial "Monumentul Legilor Constituţionale", ridicat dupa planurile lui Gheorghe Asachi în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduse de acesta în Moldova. Tot în acest parc se află “Teiul lui Eminescu”, ca şi un muzeu închinat aceluiaşi poet. O serie de busturi dedicate unor mari personalităţi ale culturii române străjuiesc aleea principală a parcului.

Situat într-o zonă urbană împădurită, Copoul se numea la începutul îndelungatei sale existenţe "Podu Verde", căci trecea printre vii, grădini şi livezi străpunse ocazional de acoperisul unui conac boieresc. Vechea "uliţă aristocratică a Copoului" este în prezent cartierul Copou, aflat pe dealul cu acelasi nume.

Grădina Copou e stecel mai vechi parc din Iasi. Aici se spune că Grigore Ghica ar fi ridicat un foişor de odihnă în stil turcesc, revenindu-i astfel meritul de a fi introdus Copoul în atenţia boierilor, obişnuiţi până atunci cu plimbările în zonele Bucium şi Galata. [necesită citare]

Lucrările de amenajare a parcului ca grădină publică au început in 1833, sub îndrumarea domnitorului Mihail Sturza.

Una dintre atracţiile principale ale parcului o reprezintă un tei argintiu în vârstă de aproximativ 500 de ani şi intitulat Teiul lui Eminescu. Potrivit botanistului Mandache Leocov, arborele ar fi fost remarcat de însuşi Gheorghe Asachi, în timpul desenării planurilor pentru parc: "Gheorghe Asachi a întâlnit un tei cu o coroană rotată superbă, dar care nu intra în viziunea amenajării parcului în stil mixt. El nu se încadra în axa centrală a parcului. Dar datorită frumuseţii lui, a fost menţinut, iar în perioada în care Eminescu şi-a desfăşurat activitatea la Iaşi, el a oferit umbra, el a oferit cadrul pentru refacerea forţelor sleite de o muncă extrem de intensă. Aici, la umbra teiului, ieşenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. [...] După plecarea lui la Bucureşti, ieşenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu.

[...] În cel de-al doilea Război Mondial, în Parcul Copou a fost lagăr, lagăr al românilor luaţi de pe stradă. Fostul meu socru a fost luat de pe stradă şi a fost aici, în lagăr, şi apoi a fost dus în Uniunea Sovietică. Învăţătorii care erau în lagăr au făcut strajă teiului, pentru a nu fi tăiat."[1]În apropiere de tei, într-o clădire veche de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care a avut diverse destinaţii (pavilion de vânătoare, local de alimentaţie publică ş.a.), a fost organizată o expoziţie documentară Mihai Eminescu (1983), iar în iunie 1984 s-a organizat o expoziţie permanentă de carte, documente şi fotografii dedicată poetului. În locul clădirii vechi, care a fost demolată, s-a construit o clădire nouă (după proiectul arhitectului Virgiliu Onofrei), inaugurată cu prilejul centenarului morţii poetului, la 15 iunie 1989, cu scopul de a servi ca Muzeu dedicat lui Mihai Eminescu.

Anual are loc în Grădina Copou târgul naţional de ceramică "Cucuteni", care adună meşteri olari din toată ţara.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Copou

Brăila este renumită pentru simplitatea dispunerii străzilor sale de unde şi proverbul “a nimerit orbul Brăila”, proverb ce evidenţiază cât de uşor poate fi găsită o stradă.

Noi i-am spune "Oraşul Soarelui" deoarece toate străzile Brăilei sunt în formă de evantai, toate merg spre Dunăre.

Grădina Mare sau Grădina Publică se află în zona dinspre Vadul Schelei şi de-a lungul vremii a fost numită în mai multe feluri: Grădina Pasei în timpul ocupaţiei otomane când Brăila era garnizoana turcească, Grădina Belvedere, numită „Belvedere” din cauza priveliştii admirabile spre Dunăre, balta şi Munţii Măcinului şi mai apoi Grădina Mare.

Grădina a fost realizată în timp ce primar al oraşului Brăila era Constantin Hepites (1835) şi a fost denumită Grădina Belvedere datorită priveliştii minunate care se vede înspre Dunăre.

S-a amenajat apoi un chioşc metalic permanent unde concertau diferite fanfare pentru distracţia oamenilor. Astăzi, doar la vreo sarbatoare mare, comunitatea îşi mai aduce aminte de existenţa sa, acordurile fanfarei militare de la Casa Armatei reuşind să-l facă să vibreze.

În timp s-au mai construit, în grădină, un bazin cu fântână arteziană în anul 1914 ce se află pe aleaa principală a parcului, străjuind parcă în faţa intemperiilor vremii statuia marelui poet Mihai Eminescu, o fântână arteziană străjuită de două ciobăniţe şi un ceas din flori unic în ţară la acea vreme.

Tot aici vei găsi renumitul rezervor de apă înalt de 40 de metri numit şi „Castelul de apă” despre care astăzi, poate pe bună dreptate se spune că nu rămâne decât o simplă mărturie a unor vremuri în care brăilenii încă mai puteau să admire de pe platforma sa rotitoare panorama întregului oraş, în timp ce acorduri de muzică acompaniau plăcut seara petrecută la restaurantul din incinta sa.

În timp ce mergi pe a doua alee, în dreapta, vei întâlni statuia scriitorului brăilean, Panait Istrati, aşezată aici cu un scop bine definit, şi anume ca la numai


câţiva metri mai în spate vei găsi, privindu-te din drepta, Casa memorială "Panait Istrati".

Pe aleile parcului vei mai găsi şi bustul scriitorului Mihail Sadoveanu, despre care nu am găsit legături esenţiale cu locaţia parcului sau cu oraşul nostru. Motivul amplasării acesteia putând fi explicat că acesta face parte din lista marilor personalităţi ale Romaniei.

În Grădina Publică a Brăilei, are loc tradiţionalul festival al florilor. Consiliul Judeţean Brăila organizează anual "Festivalul Florilor de Toamnă".

http://www.brailei.ro/gradina-publica-braila-pasei-belvedere-sau-mare-133734.htm#.VmyBCUqLTIU

Parcul Trandafirilor din Bacău

Parcul Trandafirilor, atestat ca şi grădină publică încă din 1850, este cel mai vechi parc din Bacău şi al III-lea ca mărime (dupa Parcul Cancicov si Parcul Catedralei) cu o suprafaţă totală de aproximativ 8.000 metri pătraţi.

Statuia eroului Constantin Ene

În mijlocul parcului este amplasat bustul maiorului Constantin Ene, căzut la datorie în bătălia de la Rahova din noiembrie 1877. Împodobit de mii de trandafiri multicolori, parcul adăposteşte şi salcia sub care a creat poetul George Bacovia, marcată printr-o placă memorială, precum şi un exemplar rar din specia Ginko biloba.

Amplasat pe strada Mihail Kogălniceanu, în centrul municipiului este considerat unul foarte romantic iar vegetaţia bogată şi ambianţa plăcută contribuie la construirea unui cadru de vis pentru cei care adoră plimbările în aer liber. A fost modernizat în 2007 fiind schimbate lampadarele şi stâlpii de iluminat, s-a aranjat un foişor şi o fântână arteziană, precum s-au schimbat şi pavelele aleilor.

De amintit este faptul că în România, prima grădină botanică a fost înfiinţată la Iaşi, în 1856, de către Anastasie Fătu (Grădina Botanică din Iaşi). Alte grădini botanice principale în România au mai fost înfiinţate la Bucureşti (Grădina Botanică din Bucureşti, 1860) şi Cluj-Napoca (Grădina Botanică din Cluj-Napoca, 1920).

Grădini botanice se mai găsesc la:

Craiova: Grădina Botanică a Universităţii din Craiova

Galaţi: Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi

Jibou: Grădina Botanică a Institutului de cercetări Biologice din Jibou



Arad: Grădina Botanică Macea a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad

Târgu-Mureş: Grădina Botanică a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş

Tulcea: Grădina Botanică a Palatului Copiilor din Tulcea

În fază de proiect se află:

Constanţa: Grădina Botanică a Universităţii "Ovidius" din Constanţa

Măcin, judeţul Tulcea: Grădina Botanică Măcin

https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Trandafirilor_din_Bac%C4%83u`

Aflată sub influenţa multor popoare arta grădinilor în România a reprezentat o manifestare a pasiunii pentru frumos care se regăseşte şi în prezent nu numai în acest domeniu.

Civilizaţia actuală poate fi îmbogăţită de arhitectura peisajului prin amenajarea de spaţii verzi,grădini şi legat de tot ceea ce este frumos şi îmbogăţeşte sufletul omenesc.

AnexeGrădina botanică Iaşi

https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Trandafirilor_din_Bac%C4%83u

http://www.iasi4u.ro/top-de-vizitat-obligatoriu-daca-ajungi-ca-turist-in-iasi/

Parcul Copou Iaşi

http://calatorii.myfreeforum.ro/t68-parcul-copou-din-iasi

Grădina Cişmigiu Bucureşti


http://www.romania-redescoperita.ro/index.php/component/k2/item/322-parcul-cismigiu-cea-mai-veche-gradina-publica-din-bucuresti

Grădina Trandafirilor Bacău

https://www.google.ro/search?q=gradina+copou&biw=1517&bih=741&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwimqODwgubJAhUGXQ8KHdudAC0Q_AUIBigB&dpr=0.9#tbm=isch&q=gradina+trandafirilor+bacau&imgrc=KYPYSiaiYza1XM%3A

http://www.gradinamea.ro/Parcul_Trandafirilor__Bacau_7217_646_1.html

Grădina Mare Brăila





http://www.braila-anunturi.ro/_braila_gradina-publica-braila_122.htm

Grădina Palas Ia iș

https://www.google.ro/search?q=gradina+copou&biw=1517&bih=741&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwimqODwgubJAhUGXQ8KHdudAC0Q_AUIBigB&dpr=0.9#tbm=isch&q=gradina+palas&imgrc=o6wEKPpGOMNkAM%3A

Bibliografie

Tatiana SANDU – Curs Arhitectura peisajului 2010





https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Trandafirilor_din_Bac%C4%83u`








https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Trandafirilor_din_Bac%C4%83u%60











https://www.google.ro/search?q=gradina+copou&biw=1517&bih=741&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwimqODwgubJAhUGXQ8KHdudAC0Q_AUIBigB&dpr=0.9#tbm=isch&q=gradina+palas&imgrc=o6wEKPpGOMNkAM%3A






Documents

Grădina publică