Upload
neculai-pinzaru
View
439
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Lucrare metodico - stiintifica pentru obtinerea gradului didactic I in invatamant
Citation preview
UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA”, IAŞI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI GEOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ
ÎN VEDEREA OBŢINERII GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC :
LECTOR UNIV. DR. CIPRIAN MĂRGĂRINT
CANDIDAT
PROF. PÎNZARU NECULAI
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MICLEŞTI
JUDEŢUL VASLUI
SESIUNEA 2012
1
UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA”, IAŞI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI GEOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
INFLUENŢA FACTORILOR FIZICO-GEOGRAFICI
ASUPRA MODULUI DE UTILIZARE A TERENURILOR
PE TERITORIUL COMUNEI MICLEŞTI (JUDEŢUL VASLUI)
ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC :
LECTOR UNIV. DR. CIPRIAN MĂRGĂRINT
CANDIDAT
PROF. PÎNZARU NECULAI
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MICLEŞTI
JUDEŢUL VASLUI
SESIUNEA 2012
CUPRINS
Capitolul I
INTRODUCERE………………………………………………………………………………..…….6
2
I.1 Aşezarea geografică şi limitele comunei Micleşti………………………………………………..6
I.1.1 Poziţia matematică……………………………………………………………..…………6
I.1.2 Poziţia faţă de unităţile naturale………………………………………………..…………6
I.1.3 Poziţia faţă de căile de comunicaţie…………………………………………………..…..8
I.1.4 Poziţia în cadrul sistemului administrativ din zonă……………………………..………..8
I.1.5 Poziţia faţă de centrele urbane…………………………………………….………..……..8
I.2 Scurt istoric al cercetărilor geografice……………………………………………………………9
I.3 Metodologia folosită pentru realizarea studiului……………………………………………….12
I.4 Scopul şi utilitatea lucrării……………………………………………………………………….13
I.5 Fondul funciar al comunei Micleşti. Categorii de folosinţă a terenurilor…………………….14
Capitolul II
FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA MODULUI DE
UTILIZARE A TERENURILOR……………………………………………………….………….17
II.1 Alcătuirea geologică şi evoluţia paleogeografică………………………………...……………17
II.1.1 Influenţa componentei geologice asupra modului de utilizare a terenurilor……...…….21
II.2 Relieful……………………………………………………………………………..…………….22
II.2.1 Caracteristici morfografice…………………………………………..………………….23
II.2.2. Caracteristici morfometrice……………………………………………………...……..24
II.2.3 Categorii şi tipuri de relief………………………………………………………………31
II.2.3.1 Relieful structural……………………………………………………..………31
II.2.3.2 Relieful sculptural……………………………………………………...……..32
II.2.4 Forme şi procese geomorfologice actuale………………………………….…….……..33
II.2.4.1 Condiţii care favorizează procesele de versant………………………………..33
II.2.4.2 Procese şi forme actuale de modelare a versanţilor şi microrelieful creat de
ele………………………………………………………………………………..….…34
II.2.5 Măsuri de amenajare a versanţilor în vederea diminuării eroziunii…………………….42
II.2.6 Influenţa componentei geomorfologice asupra modului de utilizare a terenurilor …….47
II.3 Clima……………………………………………………………………………….………….50
II.3.1 Factorii climatogeni…………………………………………………………………..50
II.3.2 Elemente climatice……………………………………………………………………54
3
II.3.2.1 Regimul termic………………………………………………………….…..54
II.3.2.2 Precipitaţiile atmosferice…………………………………………………….58
II.3.2.3 Regimul eolian……………………………………………….……………..62
II.3.3 Fenomenul de secetă………………………………………………………….……….63
II.3.4 Regionarea topoclimatică……………………………………………………..……….65
II.3.5 Influenţa componentei climatice asupra modului de utilizare a terenurilor……………67
II.4 Hidrologia ……………………………………………………………………………………….75
II.4.1 Apele subterane…………………………………………………………………………76
II.4.1.1 Apele de adâncime……………………………………………………………76
II.4.1.2 Apele freatice………………………………………………………………….76
II.4.2 Apele de suprafaţă………………………………………………………………...…….77
II.4.3 Regimul hidrologic ……………………………………………………………..………78
II.4.3.1 Sursele de alimentare………………………………………………….………78
II.4.3.2 Regimul scurgerii……………………………………………………………..79
II.4.3.3 Regimul termic…………………………………………………..……………80
II.4.4 Lacurile………………………………………………………………………………….81
II.4.5 Influenţa componentei hidrologice asupra modului de utilizare a terenurilor……….….82
II.5 Formaţiuni vegetale spontane şi compoziţia floristică…………………….…………………..83
II.5.1 Pădurile şi plantaţiile forestiere…………………………………………………………84
II.5.2 Pajiştile secundare parţial stepizate………………………………………….………….85
II.5.3 Vegetaţia palustră……………………………………………………………….……....85
II.5.4 Vegetaţia de luncă…………………………………………………….…….…….…….85
II.6 Fauna……………………………………………………………………………………………..86
II.6.1 Fauna pădurii de foioase…………………………………………………...……………86
II.6.2 Fauna stepei şi a silvostepei……………………………………………...……………..87
II.6.3 Rezervaţii naturale………………………………………………………..…………….88
II.6.4 Influenţa componentei biologice asupra modului de utilizare a terenurilor………….....90
II.7 Învelişul de sol……………………………………………………………………………...……94
II.7.1 Factorii pedogenetici……………………………………………………..……………..94
II.7.2 Caracterizarea principalelor unităţi taxonomice de soluri……………………………..100
II.7.2.1 Clasa cernisoluri…………………………………………………….……….101
II.7.2.2 Clasa luvisoluri…………………………………………………..…………..104
4
II.7.2.3 Clasa hidrisoluri…………………………………………………….………..105
II.7.2.4 Clasa protisoluri………………………………………………...……………105
II.7.2.5 Clasa antrisoluri………………………………………………………...……106
II.7.3 Influenţa componentei pedologice asupra modului de utilizare a terenurilor……...….106
II.8 Zonarea agroecologică ………………………………………………………...………………109
II.8.1 Precizări metodologice ………………………………………………………………..109
II.8.2 Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti………………………………..110
Capitolul III
APLICAŢII METODICE ŞI PRACTICE ALE LUCRĂRII……………………………………115
III.1 Baza teoretică privind aplicabilitatea acestei lucrări în procesul didactic………………..115
III.2 Aplicaţii practice cu elevii la această temă…………………………………………….……124
III.2.1 Aplicaţii practice cu elevii în cadrul lecţiilor de geografie…………………………..124
III.2.2 Aplicaţii practice la această temă cu elevii, în afara şcolii…………………………..160
III.3 Utilizarea materialelor grafice şi cartografice din lucrare, în activitatea şcolară…..……166
III.4 Aplicaţii ale acestei lucrări în alte domenii de activitate……………………………..…….168
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..……………………….169
ANEXE………………………………………………………………………………………………174
1. Harta hipsometrică a teritoriului comunei Micleşti……………………………………..…….174
2. Densitatea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti……………………………175
3. Adâncimea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti………………….………..176
4. Declivitatea reliefului pe teritoriul comunei Micleşti………………………………………….177
5. Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti………………………………………..178
5
Capitolul I
INTRODUCERE
MOTO
„Orizontul local este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice.
Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre alte ţări.”
Simion Mehedinţi
I.1 Aşezarea geografică şi limitele comunei Micleşti
Analiza poziţiei spaţiale a teritoriului comunei Micleşti, prin raportarea sa la diferite repere
fizico sau economico-geografice, ne dă posibilitatea înţelegerii depline nu numai a problemelor de
ordin calitativ ce privesc mediul natural, dar şi a raportului om-natură.
I.1.1 Poziţia matematică
Pe teritoriul comunei Micleşti se întretaie paralela de 46º 48` latitudine nordică, cu meridianul
de 27° 47` longitudine estică, ceea ce relevă o poziţie estică în cadrul teritoriului României şi în
acelaşi timp o poziţie nordică în cadrul judeţului Vaslui.
Figura 1: Localizarea comunei Micleşti la nivelul ţării
I.1.2 Poziţia faţă de unităţile naturale
Comuna Micleşti ocupă partea sud-estică a Podişului Central Moldovenesc, care la rândul său
reprezintă compartimentul central al unei unităţi mult mai vaste, cunoscută în literatura geografică sub
6
COMUNA
MICLEŞTI
numele de Podişul Moldovei.
Podişului Central Moldovenesc este aşezat în partea de nord a Podişului Bârladului, fiind delimitat la
nord de Coasta Iaşului, la vest, are ca limită Valea Siretului, în sud, se mărgineşte cu Colinele
Tutovei, în sud-est Dealurile Fălciului şi Lunca Prutului către est. Relieful este reprezentat de dealuri
largi, cu înălţimi de 400-450 m., formând adesea suprafeţe structurale întinse, cu o uşoară înclinare
spre S-SE mărginite de cueste abrupte. Spre sud, înfăţişarea reliefului se schimbă, dealurile au o
morfologie deosebită: ele apar sub formă de culmi înguste şi înalte, formate în depozite predominant
nisipoase (Kersoniene şi Meoţiene).
Aşezarea comunei în cadrul Podişului Central Moldovenesc, materializează configuraţia
elementelor mediului natural cât şi social-economic: relief accidentat, predominant deluros, climat
temperat de dealuri, puternic influenţat de masele de aer continental din estul Europei (caracterizat
prin temperaturi medii anuale cuprinse între 8 – 9,5 C. şi precipitaţii medii anuale cuprinse între 500 şi
650 mm.), o anumită organizare a reţelei hidrografice, vegetaţie specifică de stepă şi silvostepă,
prezenţa unor soluri cu potenţial bonativ relativ ridicat, o veche populare începută din perioada
preromană.
Prin poziţia sa avantajoasă faţă de unităţile naturale ale zonei, comunei i se oferă o serie de
posibilităţi lesnicioase de dezvoltare economică, ce decurg în primul rând dintr-un potenţial relativ
ridicat al factorilor naturali şi umani locali. Lor se adaugă în mod complementar dezvoltarea de
ansamblu a întregii reţele de aşezări din podiş şi judeţ.
Figura 2 Poziţia comunei Micleşti în cadrul vorlandului carpatic (google earth)
7
I.1.3 Poziţia faţă de căile de comunicaţie
Comuna Micleşti este străbătută prin partea de vest, de drumul naţional DN 24 Vaslui-Iaşi,
orientat pe direcţia N-S, din care se desprind drumurile judeţene:
- DJ 244 E, spre Huşi, prin comunele Boţeşti şi Tătărăni;
- DJ 246 B, (reclasat) spre Schitul „Movila lui Burcel”, cu distanţa de 0,75 Km.;
- DJ 246, spre Codăeşti.
Acestora li se adaugă drumurile comunale DC 12 (cu originea din Micleşti DJ 244 E) spre DN 24
cu lungimea de 5, 83 Km. şi DC 13 cu originea din DN 24 traversează satul Popeşti spre Gugeşti
(Boţeşti).
I.1.4 Poziţia în cadrul sistemului administrativ din zonă
Comuna Micleşti se află în partea de nord a judeţului Vaslui, la limita cu judeţul Iaşi. Are în
componenţă localităţile Micleşti, Chirceşti, Popeşti şi Chirceşti Movilă. În această formă a fost
organizată prin Legea comunală din 1864, dată de al. I. Cuza şi s-a menţinut până astăzi cu excepţia
perioadei 1925-1939, când satul Chirceşti a fost comună aparte, iar în anii 1906-1907 şi 1989, comuna
Micleşti a fost desfiinţată şi alipită comunei Soleşti.
Se învecinează cu comunele:
- spre nord, Ciorteşti şi Dolheşti (judeţul Iaşi);
- spre vest, Codăeşti;
- spre est, Boţeşti;
- spre sud, Soleşti.
Încadrată organic sistemului de aşezări din zonă, comuna Micleşti se înscrie ca unitate de bază a
acesteia, alături de celelalte, între care există asemănări de natură fizico-geografică şi economică,
funcţia agricolă fiind specifică întregii zone.
I.1.5 Poziţia faţă de centrele urbane
Faţă de reşedinţa de judeţ, Vaslui, comuna Micleşti se află la o distanţă de 25 Km., iar faţă de
municipiul Iaşi la 50 Km.
Prin Boţeşti - Tătărăni, se poate ajunge la Huşi, aflat la o distanţă de aproximativ 30 Km. (pe
DJ 244 -E).
Relativa apropiere de centrele urbane a favorizat deplasarea ritmică a populaţiei, în general, şi
a celei active în special, mai ales spre Vaslui şi mai puţin către Iaşi, principalele centre de convergenţă
ale activităţii economice a zonei.
Dezvoltarea celor două centre urbane a avut repercusiuni directe asupra satelor. Paralel cu
8
dezvoltarea industriei, în lumea “ruralului” are loc fenomenul de atragere a populaţiei în activităţile
industriale, construcţii şi servicii, în paralel cu modernizarea şi mecanizarea agriculturii.
După 1990 are loc un fenomen invers: foşti ţărani de la oraşe s-au întors în sate, la „obârşie”, iar
tineretul a plecat spre oraş în număr tot mai mic.
I.2 Scurt istoric al cercetărilor geografice
Teritoriul comunei Micleşti, redus ca dimensiuni, cu un potenţial economic redus, nu a
beneficiat de studii individuale, ci a fost inclus în cadrul unor arii mai largi. Există numeroase studii
de specialitate care înglobează total sau parţial teritoriul comunei Micleşti, focalizate pe anumite
aspecte ale spaţiului fizico-geografic, cu deosebire de natura geologică şi geomorfologică. De la
sfârşitul secolului al XIX-lea, când apar primele lucrări cu privire la geologia regiunii de studiu şi
până în prezent, evoluţia cunoaşterii acestui domeniu s-a caracterizat prin succesiunea de concepte şi
ipoteze, convergând, pe măsura acumulării materialului faptic, spre o imagine unitară, deşi există încă,
şi în prezent, opinii diferite în rândul specialiştilor referitoare mai ales la evoluţia paleogeografică a
acestui teritoriu.
Dintre studiile cu caracter complex amintim ,,Descrierea Moldovei’’, în care autorul Dimitrie
Cantemir prezintă informaţii istorice, etnografice şi geografice asupra acestei regiuni. Mult mai târziu,
în anul 1889, C. Chiriţă în ,,Dicţionarul Judeţului Vaslui” prezintă unele informaţii geografice,
informaţii care se regăsesc în ,,Marele Dicţionar Geografic” publicat în anul 1902 de G. I. Lahovari.
În perioada postbelică apar o serie de lucrări cu un conţinut geografic mai bogat şi mai diversificat.
Astfel în anul 1960 apare ,,Monografia Geografica a României” urmată în anul 1973 de
lucrarea ,,Judeţul Vaslui” publicata de I. Gugiuman şi colaboratori, iar în anul 1974, V. Tufescu
publica lucrarea ,,România. Natură, om, economie”.
Cea mai reprezentativă lucrare cu caracter complex care se referă atât la comuna Micleşti cât şi la
întreg Podişul Moldovei este ,,Podişul Moldovei, natura, om, economie”, publicată în anul 1980 de
V. Băcăuanu şi colaboratori.
La lucrările prezentate se adaugă ,,Enciclopedia Geografică a României”, apărută în anul
1982, ,,Geografia României” apărută între anii 1983 şi 1987 şi ,,Geografia podişurilor şi câmpiilor
României” publicată în anul 1993 de Al. Ungureanu.
Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Micleşti , a fost studiat în cadrul unor arii mai
largi. Şirul lung al studiilor privind geologia regiunii este deschis de „părintele geologie româneşti”,
Grigore Cobălcescu (1862, 1883), continuat de Sabba Ştefănescu (1894, 1897), apoi I. Simionescu,
9
care în anul 1903 publica lucrarea ,,Contribuţii la geologia Moldovei dintre Siret şi Prut” , iar în anii
1919 şi 1920 apar lucrările lui M. David ,,Cercetări geologice în Podişul Moldovenesc” şi ,, O schiţa
morfologică a Podişului Sarmatic Moldovenesc”.
N. Macarovici publică în anul 1943 lucrarea ,,Contribuţii la cunoaşterea sarmaţianului superior al
Podişului Moldovenesc” , iar după zece ani Jeanrenaud Pierre publică lucrarea ,,Asupra geologiei
Podişului Moldovenesc din partea de nord a judeţelor Vaslui şi Fălciu” , urmată în anul 1961 de
lucrarea ,,Contribuţii la geologia Podişului Central Moldovenesc”. La acestea se adaugă
lucrările ,,Geologia României” publicate de D. Oncescu în anul 1965; V. Mihăilescu în anul 1972, I.
Mutihac şi L. Ionesi în anul 1974.
Între lucrările mai recente se remarcă ,,Geologia Moldovei” publicată de A. Mocanu în anul 1989
şi ,,Structuri geologice pe teritoriul României” publicată în anul 1990 de V. Mutihac.
În ceea ce priveşte geomorfologia zonei, reprezentative sunt: ,,Geografia fizică a Republicii
Populare Române” publicată în anul 1955 de R. Călinescu şi ,,Geografia fizică a Republicii Socialiste
România” publicată de I. Sârcu în anul 1971. În anul 1973 apar lucrările ,,Geomorfologia României”
scrisă de P. Coteţ şi ,,Podişul Central Moldovenesc, studiu geomorfologic” scrisă de D. Ploscaru, iar
un an mai târziu apare lucrarea ,,Relieful României” scrisă de Gr. Posea.
În anul 1980, Al. Roşu publică lucrarea ,,Geografia fizică a României”, iar în anul 1989, I. Ichim
publica lucrarea ,,Geomorfologia şi dinamica albiilor de râuri”. La acestea se adaugă în anul 1993
lucrarea ,,Agradarea albiilor majore în Podişul Central Moldovenesc” publicată de M. Apetrei şi
colaboratori.
O contribuţie deosebită asupra cunoaşterii reliefului sub aspect genetic şi evolutiv o aduce I. Ioniţă în
lucrarea „Relieful de cueste din Podişul Moldovei”, publicată în anul 2000, şi C. V. Patriche, în anul
2005 când apare „Podişul Central Moldovenesc dintre râurile Vaslui şi Stavnic - studiu de geografie
fizică”.
La fel ca şi în situaţiile de mai sus şi studiile climatologice nu s-au referit strict la comună, ci
au urmărit arii mult mai largi.
În anul 1906, Şt. Hepites publica ,,Secetele României”, iar mult mai târziu în anul 1962 apar
lucrările ,,Clima R.P.România” publicată de Şt. M. Stoenescu şi colaboratori; ,,Viscolele din
R.P.România” , publicată de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie.
În anul 1963 Institutul de Meteorologie şi Hidrologie publică lucrarea ,,Anii ploioşi şi secetoşi din R.
P. România”, iar Institutul Climatologic a publicat între anii 1966 şi 1968 lucrarea ,,Clima
R.S.România”.
10
E. Erhan a publicat în anul 1983 lucrarea ,,Fenomene de secetă în Podişul Moldovei’’, urmată în anul
1986 de lucrările ,,Fenomene de grindină în Podişul Moldovei” şi ,,Consideraţii asupra precipitaţiilor
atmosferice din partea de est a României”.
Datorită lipsei unei reţele hidrografice bogate nu s-au făcut studii referitoare la hidrografia
comunei, existând doar câteva menţiuni în lucrările Direcţiei judeţene a apelor.
R. Cădere şi colaboratori publică în anul 1964 lucrarea ,,Studiu hidrologic de sinteză pe teritoriul R.P.
Române”, iar Institutul de Meteorologie şi Hidrologie a publicat în anul 1971 lucrarea ,,Râurile
României, monografie hidrologică”, în acelaşi an I. Pişotă a publicat lucrarea ,,Hidrologia R. P.
România”. În anul 1972 I. Ujvari a publicat lucrarea ,,Geografia apelor României”, iar M. Schram a
publicat lucrarea ,,Contribuţii la studiul hidrochimic al râurilor din bazinul Bârladului”, aceste lucrări
au fost urmate în anul 1983 de lucrarea ,,Apele subterane ale României” publicată de R. Pascu.
Studiul reţelei hidrografice, sub aspect evolutiv şi morfogenetic, a fost iniţiat de către Mihai David,
Grigore Cobălcescu, I. Gugiuman (1943, 1959), V. Băcăuanu, C. Martiniuc (1966), I. Sârcu (1967),
D. Ploscaru (1973) etc.
În privinţa cunoaşterii florei şi faunei menţionăm studiile realizate de C. Georgescu, I.
Morariu, C. Bârcă, D. Mititelu, etc.
Pentru studiul solurilor reprezentative sunt lucrările cu caracter general, cum ar fi ,,Geografia
solurilor României” publicată de N. Florea în anul 1968, ,,Sistemul roman de clasificare a solurilor”,
publicat de Ana Conea şi colaboratori în anul 1980 şi „Regionarea pedogeografică a Podişului
Moldovenesc”, publicată de N. Barbu în anul 1985.
Eroziunea solului şi procesul de ravenaţie a fost tratat în numeroase studii de către M. Rădoane, N.
Rădoane (1992), I. Ichim, V. Surdeanu (1999), I. Ioniţă (1997, 2000).
În 2008 C. Rusu şi colaboratorii publică „Impactul riscurilor hidro-climatice şi pedo-geomorfologice
asupra mediului în Bazinul Bârladului”.
La nivelul comunei Micleşti nu s-au efectuat studii de geografie umană, acest teritoriu fiind
cuprins în cadrul unor studii mai vaste cum ar fi ,,România. Geografie economică” publicat în anul
1980 de I. Popovici; ,,Repartiţia teritorială a populaţiei în Moldova” publicat de D. Chiriac în 1983
şi ,,Podişul Bârladului. Caracterizare umană şi economică” publicat de P. Poghirc în anul 1983.
În anul 1988 au apărut lucrările ,,România. Geografie umană” scrisă de Gr. Pop şi ,,Evoluţia unor
fenomene demografice în Podişul Central Moldovenesc” scrisă de Lupu Bratiloveanu. În anul 1996 V.
Nimigeanu a publicat lucrarea ,,România. Geografie Umană”.
Menţionăm de asemenea apariţia în 2002 a lucrării „Moldova-populaţia, forţa de muncă şi aşezări
11
umane în tranziţie” publicate de Al Ungureanu, O. Groza, I. Muntele şi colaboratori.
În cadrul lucrărilor apărute un rol aparte l-au avut atlasele şi hărţile publicate între care se
remarcă:
- Atlasul cadastrului apelor R. P. Române, publicat în anul 1963;
- Atlasul climatologic al R. S. România, publicat în anul 1966;
- Atlas - R. S. România, publicat între anii 1972 şi 1979;
- Atlasul judeţelor din R. S. România, publicat în anul 1978;
- Atlas geografic informatizat, I. Donisă, 1996.
- Harta geologică a României, scara 1/500000, publicată în anul 1959;
- Harta cuaternarului, scara 1/1000000, publicată în anul 1964;
- Harta geologică a R. S. România, scara 1/200000, publicată în anul 1970;
- Harta solurilor României, scara 1/1000000, publicată în anul 1970;
- Harta pedologică, scara 1/500000, publicată în anul 1971;
- Harta geobotanica a R. S. România, scara 1/1000000, publicată în anul 1973.
I.3 Metodologia folosită pentru realizarea studiului
Pentru realizarea acestei lucrări am adunat numeroase date statistice şi informaţii ştiinţifice
provenite atât de la Administraţia Publică Locală, cât şi dintr-un bogat material bibliografic. La baza
cercetării au stat principii precum:principiul repartiţiei spaţiale,principiul comparării, principiul
integrării, principiul istoric, principiul cauzalităţii.
În cercetarea ştiinţifică am utilizat metode precum:
- observarea geografică, directă în teren sau indirectă pe o serie de hărţi ce redau unele
elemente ale cadrului natural: relief, clima, hidrografie, vegetaţie;
- descrierea geografică, bazată pe rezultatele observate şi măsurate în teren;
- metoda cartografică, utilizată pentru realizarea harţilor, graficelor, diagramelor;
- alte metode: analiza, sinteza, metoda comparativă, istorică, statistica, inductivă, deductivă.
Cercetarea geografică s-a realizat în trei etape importante şi anume:
- etapa pregătitoare (de documentare bibliografică);
- etapa de teren;
- etapa de finalizare;
În etapa pregătitoare am cercetat întreaga bibliografie ce conţine atât lucrări geografice cât şi din
alte domenii înrudite.
În etapa de teren am verificat datele preluate din materialul bibliografic. De asemenea am observat
direct în teren şi am adunat noi date şi informaţii.
12
Am apelat de asemenea, la Primăria Comunei Micleşti, obţinând astfel informaţii şi date statistice la zi
privind îndeosebi modul de utilizare a terenurilor, valorificând informaţii din diverse studii realizate
pentru implementarea unor proiecte de împădurire, alimentare cu apă, canalizare etc.
În etapa finală am prelucrat toate datele obţinute, am definitivat materialul cartografic, am
analizat cauzele, corelaţiile, interacţiunile dintre elementele geografice şi în final am realizat planul şi
textul lucrării.
I.4 Scopul şi utilitatea lucrării
Aproape fiecare activitate umană implică teritoriul şi pe măsura creşterii numerice a populaţiei
şi a diversificării şi intensificării diferitelor forme de activitate antropică, teritoriul devine o resursă
din ce în ce mai vulnerabilă. Deciziile utilizării într-un anumit fel a teritoriului pot aduce mari
beneficii sau, dimpotrivă, mari pierderi, uneori în sens economic, alte ori în sens ecologic. Soluţia
acestei probleme este una singură: utilizarea cât mai eficientă şi mai durabilă a ceea ce avem. Această
eficienţă presupune o cunoaştere intimă a componentelor spaţiului geografic şi a relaţiilor interactive
dintre acestea, astfel încât să putem identifica şi implementa în teritoriu acel mod de utilizare care
răspunde optim la „oferta” naturală şi socio-economică a acestuia (C. Patriche, 2003).
Pornind de la aceste considerente, lucrarea de faţă constituie o încercare de a întocmi un studiu
geografic cu caracter complex, care să evidenţieze particularităţile locale, specifice, ale cadrului
natural, specificul interdepedenţei dintre factorii fizico-geografici şi modul de utilizare a terenurilor
teritoriului comunei Micleşti, urmând ca, în final, să permită extragerea unor concluzii de ordin
practic, care constau în surprinderea oportunităţilor şi a limitărilor impuse de aceste caracteristici,
delimitarea unor zone în care performanţa terenului să poată fi cuantificată sub raportul pretabilităţii şi
favorabilităţii oferite unui anumit tip de utilizare (îndeosebi agricolă).
Transformările social-economice contradictorii petrecute în perioada postbelică în viaţa satelor, impun
efectuarea unor asemenea studii, mai ales în situaţia în care asupra comunei Micleşti nu s-au efectuat
astfel de cercetări.
Predând la clasele V-VIII, am urmărit în permanenţă orientarea elevilor spre valorile stabile
ale societăţii, căutând ca în limitele impuse de programele de învăţământ să aduc elementele de
geografie locală în atenţia lor.
Lucrarea de faţă cuprinde rodul preocupărilor personale în această direcţie: delimitarea unor
conţinuturi accesibile elevilor de gimnaziu, proiectarea unei programe de curriculum opţional, tipuri
de activităţi desfăşurate, metode şi procedee utilizate şi bineînţeles finalizarea acestui întreg demers ce
se concretizează în rezultatele elevilor.
13
I.5 Fondul funciar al comunei Micleşti. Categorii de folosinţă a terenurilor
Cercetările arheologice atestă dezvoltarea agriculturii încă din epoca neolitică. În acest sector,
pe teritoriul comunei Micleşti continuă şi astăzi să lucreze marea majoritate a populaţiei.
Creşterea numărului de locuitori a impus ca necesară nevoia de lărgire a spaţiului agricol. Aceasta s-a
făcut pe seama defrişărilor pădurii, ştiut fiind faptul că cea mai mare parte a Podişului Central
Moldovenesc a reprezentat o zonă de „codru”. Defrişările se făceau prin mijloace devenite
tradiţionale, rezultând mici spaţii poienite utilizate pentru păşunat sau fâneaţă şi ulterior, prin
desţelenire, erau cultivate. Fazele de evoluţie erau deci: pădure-poiană cu fân sau pentru păşunat-teren
arabil. Mult timp s-a practicat o agricultură arhaică, de subzistenţă, caracterizată prin lipsa mijloacelor
tehnice, dominată de păstorit şi cultivarea unor plante precum grâul, meiul, secara, ovăzul, viţa de vie
şi unele legume.
Pe parcurs se introduc noi plante de cultură: tutunul, porumbul, cartoful, floarea soarelui, sfecla de
zahăr, noi soiuri de viţă de vie (V. Băcăuanu şi colab., 1980).
Din a două jumătate a secolului XX s-au creat condiţii pentru mecanizarea şi chimizarea
agriculturii, a specializării şi creşterii productivităţii muncii. S-au efectuat o serie de lucrări pentru
ameliorarea teritoriului agricol, de combatere a eroziunii solurilor, introducerea irigaţiilor etc., dar în
ansamblu datorită colectivizării interesul sătenilor pentru producţie s-a redus.
După 1990, în agricultura micleşteană, în lipsa unei strategii clare de dezvoltare s-au creat condiţii
nefavorabile pentru implementarea tehnologiilor moderne de cultivare a plantelor de cultură,
provocând un declin esenţial în agricultură care au determinat:
- puternica fragmentare a terenurilor agricole datorită retrocedărilor din 1991 (Legea 18);
- scăderea fertilităţii solului cauzate de pierderile semnificative de humus, ca rezultat al
întreţinerii iraţionale a solului;
- sporirea suprafeţelor de terenuri afectate de eroziune;
- sporirea suprafeţelor de terenuri erodate;
- sporirea suprafeţelor afectate de alunecări de teren;
- dezafectarea sistemelor de irigaţii;
- nerespectarea structurii optimale a suprafeţelor de însămânţare, cu o sporire esenţială a
suprafeţelor ocupate cu culturile cerealiere, îndeosebi porumb, concomitent cu reducerea
suprafeţelor pomi-viticole (cu aproximativ 170 ha.);
- lipsa investiţiilor.
În prezent coexistă agricultura de subzistenţă (axată pe monocultură: porumb) practicată de marea
14
majoritate a populaţiei, pe parcele mici lucrate pe direcţia deal-vale şi exploatările moderne înfiinţate
în ultimii ani prin arendarea terenurilor sau constituirea de mici asociaţii locale.
Fondul funciar reprezintă totalitatea suprafeţelor de teren aflate în limitele unei ţări, unei
unităţi administrativ teritoriale sau a unei firme agricole.
În conformitate cu datele furnizate de rapoartele statistice locale, fondul funciar total al
comunei Micleşti este de 4328 ha.
Cuprinde:
- terenuri agricole: ocupă cel mai mare procent din suprafaţa totală a comunei Micleşti
(71,4%), reprezentând 3090 ha. Sunt utilizate pentru cultura cerealelor, plantelor tehnice,
furajere, legumicole, pomicole etc. şi include:
• terenuri arabile: 2061 ha.( 47,6 %) – reprezintă suprafeţe care anual sau aproape anual
sunt supuse lucrării de bază a solului: aratul.
Aceasta se evidenţiază ca cea mai importantă categorie de folosinţă, întrucât plantele de
cultură cultivate pe aceste terenuri sunt indispensabile în alimentaţia populaţiei, furajarea
animalelor, asigurarea industriei prelucrătoare cu materie primă etc.
• păşuni şi fâneţe naturale: 838 ha ( 14,3 %);
• vii şi livezi: 135 ha (3,1%);
- suprafeţele forestiere, suprafeţele ocupate de păduri: 836 ha. (19,3 %);
- apele şi bălţile: 108 ha (2,4 %);
- curţi, construcţii: 96 ha (2,2 %)
- alte suprafeţe (drumuri, terenuri neproductive): 198 ha (4,5 %)
Folosinţa Suprafaţa Folosinţa Suprafaţa
ha. % ha. %
1. Arabil 2061 47,6 1. Păduri 836 19,3
2. Păşuni 732 16,9 2. Ape, bălţi 108 2,4
3. Fâneţe 162 3,7 3. Curţi, construcţii 96 2,2
4. Vii 132 3 4. Alte suprafeţe 198 4,5
5. Livezi 3 0,06 Total neagricol 1238 28,6
Total agricol 3090 71,4 TOTAL GENERAL 4328 100
Figura 3: Categorii de folosinţă a terenurilor (2012)
15
Figura 4. Reprezentarea grafică a fondului funciar al comunei Micleşti
Figura 5: Terenuri în vatra satului Chirceşti-Ruşi;
parcele mici, cultivate cu porumb, orientate şi lucrate pe direcţia deal-vale.
Cu verde închis singura plantaţie de pomi fructiferi ( 3 ha.), înfiinţată în 2008
16
Capitolul II
FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA MODULUI DE
UTILIZARE A TERENURILOR
Modul de utilizare a teritoriului comunei Micleşti este rezultatul unei evoluţii îndelungate, în
timp a componentele sale fizico-geografice, care s-au ajustat reciproc, tinzând spre un echilibru
dinamic.
Influenţei lor, li s-a adăugat, într-o formă tot mai accentuată factorul antropic, care a indus modificări
cantitative şi calitative la nivelul acestora, reacţii mai mult sau mai puţin previzibile, pulsatorii sau cu
caracter cvasi-permanent, care se repercutează, în cele din urmă, asupra întregului sistem, punându-i
în pericol capacitatea naturală de autoreglare.
Sunt însă şi efecte benefice, impuse de implementarea, fundamentată ştiinţific, a unor lucrări
ameliorative cu rol de potenţare a performanţei terenurilor faţă de utilizările antropice.
II.1 Alcătuirea geologică şi evoluţia paleogeografică
Înscris din punct de vedere geologic în Platforma Moldovenească, teritoriul comunei
Micleşti, dispune de un fundament rigid, consolidat încă din proterozoicul mediu (Riphean), acoperit
cu o stivă sedimentară groasă formată din roci paleozoice, mezozoice şi terţiare necutate.
Soclul este format din formaţiuni cristaline de vârstă precambriană alcătuit fiind în principal din
gnaise granitoide, paragnaise, străbătute de filoane de pegmatit, biotit şi muscovit cu granite roz. De la
sfârşitul proterozoicului şi până în prezent această zonă a fost afectată de mişcări oscilatorii cu
amplitudini reduse. Acestea au determinat numeroase tansgresiuni şi regresiuni marine, care au dat
naştere etajului structural superior al platformei, constituit dintr-o stivă groasă de roci sedimentare
necutate.
La sfârşitul proterozoicului superior fundamentul baikalian suferă prima mişcare de scufundare, care
a avut drept rezultat instalarea unei mări epicontinentale, care s-a menţinut până la sfârşitul
silurianului. Cele mai vechi depozite de cuvertura sunt formate din gresii cu conglomerate şi cu
intercalaţii de şisturi argiloase atribuite cambrianului şi ordovicianului. O uşoară mişcare de ridicare
s-a produs la sfârşitul silurianului astfel că apele mării epicontinentale se retrag, lăsând în urmă o
câmpie de acumulare marină. Această câmpie de acumulare marină a suferit modelări în urma acţiunii
factorilor externi, luând naştere astfel o câmpie sculpturală postsiluriană care a suferit un nou ciclu de
sedimentare datorită transgresiunilor şi regresiunilor marine mezocretacice (Ionesi L., 1994)
17
Apele marine din geosinclinalul carpatic se extind în timpul cretacicului superior şi în această zona,
astfel că au loc depuneri de sedimente cu grosimi mici, formate din calcare marnoase şi cretoase,
gresii şi nisipuri glauconitice. La sfârşitul cretacicului această zonă a fost exondată evoluând în
condiţii continentale.
Cel de al treilea ciclu de sedimentare corespunde neogenului şi începe prin transgresiunea puternică a
apelor marii badeniene. Constituţia petrografică a depozitelor de suprafaţă este reprezentată prin argile
şi marne cu alternanţe de nisipuri, la care se adaugă şi unele orizonturi subţiri de calcare oolitice,
gresii calcaroase, conglomerate, prundişuri, cinerite andezitice ş.a. Primul termen al cuverturii
neogene este badenianul superior, dispus transgresiv şi discordant peste suprafaţa sedimentelor mai
vechi. Badenianul superior este reprezentat prin trei orizonturi litologice şi anume:
- primul orizont este alcătuit din gresii calcaroase, nisipuri, gipsuri şi s-a format într-un climat cald şi
arid;
- al doilea orizont litologic al badenianului este constituit dintr-un complex de marno-calcare;
- ultimul orizont este reprezentat prin marno-argile cenuşii negricioase cu intercalaţii subţiri de tufuri
şi bentonite
Peste badenian urmează buglovianul reprezentat de intercalaţii de prundişuri, conglomerate, nisipuri
şi gresii.
În continuitatea de sedimente, peste badenian este dispus volhinianul care este constituit din depozite
detritice reprezentate prin alternanţe de argile şi nisipuri, gresii şi calcare oolitice, prundişuri,
bentonite şi tufuri andezitice. La sfârşitul sarmaţianului inferior şi începutul celui mediu această zonă
a fost antrenată într-o mişcare de ridicare.
La suprafaţă se întâlnesc depozite basarabiene,chersoniene şi cuaternare. În cuprinsul
basarabianului se deosebesc trei orizonturi (inferior, mediu şi superior). Orizontul inferior este
constituit dintr-o succesiune de argile, nisipuri, gresii şi calcare oolitice. Orizontul mediu este alcătuit
dintr-un pachet de strate cu caractere litologice distincte. În litologie se remarcă succesiunea de argile
şi argile nisipoase, argile vinete şi nisipuri. Orizontul superior este constituit dintr-o alternanţă de
argile, argile nisipoase şi nisipuri cu structură încrucişată (Jeanrenaud P., 1971).
Depozitele au cea mai mare răspândire şi sunt dispuse în general la altitudini mai mari de 250 m, iar
pe alocuri, coboară chiar până la 200 m, ocupă interfluviile, platourile interfluviale şi versanţii
acestora până la altitudinile menţionate. Sedimentele chersoniene mărginesc luncile şi văile
principale, urcând în altitudine, pe alocuri până la 250 m. Sunt dispuse în special pe versanţii cu
altitudini între 150-250 m.
18
Figura 6: Nisipuri, argile şi gresii chersoniene; zona Velniţă, Chirceşti, 2012
Depozitele cuaternare de origine fluviatilă sub formă de aluviuni de luncă, holocene şi glacisuri
coluvio-proluviale ( alcătuite din nisipuri, prundişuri, argile şi luturi). Aceste depozite sunt dispuse în
luncile şi văile principale.
Această zonă este supusă unor mişcări tectonice diferenţiate care s-au reflectat atât în
configuraţia morfologică cât şi în structura sa. Concomitent cu sedimentarea a avut loc şi o înălţare
tectonică, care s-a propagat dinspre N-NV spre S-SE. Pe lângă mişcările pozitive din pliocen şi
pleistocen, au avut loc şi mişcări cu caracter negativ în holocen. În prezent au loc mişcări de înălţare
cu valori de 1-2 cm/an.
19
Figura 7: Teritoriul Micleşti pe Harta geologica, scara 1:200 0000, foaia Iaşi.
Tectonica.
Teritoriul comunei Micleşti este afectat de ,,cutremurele moldavice” ale căror focare sunt
situate în zona curburi carpatice. Din punct de vedere seismic, comuna Micleşti aparţine zonei de
seismicitate maximă de gradul 8 pe scara Richter.
20
II.1.1 Influenţa componentei geologice asupra modului de utilizare a terenurilor
Rocile şi mineralele pot interveni în condiţionarea unui anumit tip de utilizare a terenului atât
în mod direct, atunci când reprezintă o resursă utilă din punct de vedere economic, cât şi în mod
indirect, prin influenţa exercitată asupra celorlalte componente ale terenului. (C. Patriche, 2003)
Utilizarea terenului ca sursă de materii prime (gresiile, utilizate ca materiale de construcţii şi
exploatate sporadic în zona satului Popeşti şi Chirceşti) poate genera grave disfuncţii la nivelul
terenului, îndeosebi la locul exploatării, generând suprafeţe neproductive, care pot fi reintroduse în
circuitul agricol, după aplicarea unor măsuri ameliorative complexe şi costisitoare.
Influenţa rocilor asupra celorlalte componente ale terenului se manifestă diferenţiat, în funcţie
de compoziţia lor chimică şi mineralogică, de gradul de dezagregare-alterare, duritate, gradul de
fisurare, permeabilitate, compactitate etc.
Rocile pot de asemenea direcţiona procesele de sculptogeneză spre anumite forme caracteristice,
denumite petrografice, şi care prin aspectul lor estetic, pot conferi regiunii un anumit potenţial turistic
(ex: Movila lui Burcel).
Foarte importantă este implicarea litologiei în dinamica versanţilor.
Deluviile argiloase, cu mare răspândire pe teritoriul comunei Micleşti, sunt susceptibile la alunecare,
datorită capacităţii lor sporite de gonflare-contracţie, în funcţie de gradul de umectare. De asemenea,
procesele şi formele erozionale se instalează cu frecvenţă şi intensitate mai mare pe aceste cuverturi
deluviale, datorită permeabilităţii lor reduse, care face ca o bună parte din apa precipitaţiilor să se
scurgă la suprafaţa solului.
Structura geologică a depozitelor superficiale are o importanţă deosebită şi în ceea ce priveşte
configuraţia reliefului. Structura monoclinală a unităţii de relief în care este situat teritoriul comunei
Micleşti, generează asimetrii morfologice de tipul cuestelor, condiţionând şi configuraţia reţelei
hidrografice.
Adâncimea de cantonare a freaticului, mărimea ascensiunii capilare şi chimismul apelor
subterane sunt influenţate evident de caracteristicile litologice ale unei regiuni. Rocile slab permeabile
cantonează pânze freatice la adâncimi reduse, cu o franjă capilară bine dezvoltată, caracterizate şi
printr-o circulaţie lentă a apei prin porii rocilor. Adesea, aceste pânze freatice sunt puternic
mineralizate şi deci cu potabilitate redusă.
Dimpotrivă, freaticul cantonat în roci permeabile (pietrişuri, nisipuri) este situat la adâncimi mai mari,
în funcţie de grosimea pachetului de roci, iar ascensiunea capilară este redusă. În schimb, potabilitatea
acestor ape este mai bună, ca urmare a circulaţiei şi deci reîmprospătării mai active a rezervelor.
21
Influenţa litologiei asupra solurilor se manifestă mai pregnant în primele stadii de evoluţie a
acestora. Solurile tinere, neevoluate sau slab evoluate, prezintă proprietăţi fizico-chimice (textură,
structură, compoziţie mineralogică şi chimică, pH etc.) care le reflectă pe cele ale materialului
parental. Este cazul aluvisolurilor, psamosolurilor, litosolurilor, regosolurilor, erodosolurilor etc. Roca
parentală bogată în carbonaţi de calciu are efecte favorabile asupra structurii solurilor, asupra
proceselor de humificare şi coagulare a complexelor coloidale (rendzine). În timp însă, influenţa
litologiei asupra pedogenezei se atenuează progresiv, solurile evoluate fiind condiţionate, în principal,
de factorii climatici şi biogeografici.
II.2 Geomorfologia ( Relieful)
Relieful actual al comunei Micleşti a început să se schiţeze încă din sarmaţian, odată cu
retragerea apelor Mării Sarmatice spre bazinul actual al Marii Negre. În urma retragerii au apărut
câmpii de acumulare marină cu structura şi suprafaţa uşor înclinate spre S-SE în direcţia deplasării
liniilor de ţărm. Exondarea succesivă a câmpiilor de acumulare sarmatică, pliocenă şi cuaternară a fost
urmată de o manifestare intensă a fenomenelor de denudaţie, favorizate de condiţiile climatice şi de
prezenţa rocilor sedimentare moi. Între factorii modelatori un rol deosebit de activ l-a avut reţeaua
hidrografică şi procesele de versant.
Figura 8: Aspecte privind relieful şi modul de utilizare a terenurilor comunei Micleşti. Interfluviul
Vasluieţ – Rac. În plan îndepărtat coasta estică, abruptă a Racului, 2010
22
II.2.1 Caracteristici morfografice
Relieful comunei Micleşti se înscrie în arealul tipic deluros al Podişului Central Moldovenesc.
Dealurile se prezintă sub formă de poduri interfluviale, separate de văi, cu orientare generală pe
direcţia N-S, dar apar şi interfluvii sub formă de podişuri ce formează tocmai caracteristica acestui
teritoriu.
Este un relief format din acţiunea agenţilor denudaţionali în cadrul căruia râul Vasluieţ şi-a
creat o vale mai largă, dominată, spre est, de un versant abrupt şi degradat, cu relief complex şi rol de
frunte de cuestă cu expoziţie vestică („Coasta Movilei”), specifice asimetriei structurale de ordinul al
II-lea, (Ioniţă. I., 2000). Acest abrupt se întinde pe mai bine de 6 Km., iar în capătul său nordic, capătă
un aspect impunător prin apariţia unui martor de eroziune sub formă de „movilă”: „Movila lui
Burcel”. Apare ca izolată, se poate vedea de la mare distanţă, are o formă tronconică, terminată printr-
un platou cu lungime de 80 de m., lăţime de 35 m. şi înălţime de 272 m.
a) Figura 9 b)
a) Versantul estic, abrupt al Vasluieţului. b) Movila lui Burcel, 2012
Coasta Movilei, 2012
Complexitatea reliefului reprezentat prin interfluvii şi văi cu orientare şi forme variate, se pune
în evidenţă în bazinul Racului, afluent pe stânga al Vasluieţului, care în linii mari închide spre vest
teritoriul comunei Micleşti.
23
Pârâul Racului prezintă pe dreapta un versant prelung, cu pante moderate, iar pe stânga un versant
abrupt („Coasta Văii Seci”), asemănător versantului stâng a Vasluieţului.
Pârâul Rac, primeşte de pe stânga o serie de mici afluenţi, care şi-au creat mici văi subsecvente,
orientate în general pe direcţia est-vest şi care s-au adâncit puternic, impunând în relief, forme
structurale în care domină asimetria: versanţi cu orientare nordică, puternic înclinaţi şi degradaţi şi
versanţi sudici, conformi cu structura, care înclină în acelaşi timp cu stratele, cu pante mai line. Dintre
dealurile astfel puse în evidenţă se impune Dealul Velniţă (Chirceşti), care are şi altitudinea cea mai
mare de pe teritoriul comunei (425 m.), dar mai ales datorită faptului că relieful deluros din jur , cade
abrupt către obârşiile pârâului Valea Seacă şi îşi face apariţia într-o formă pregnantă ravenarea.
Ravenele din această zonă, însoţite de procese asociate, în mod extrem de surprinzător au reuşit să
ajungă până aproape de cumpăna de ape, iar pe fondul despăduririi acestei zone, creează un peisaj
dezolant.
Figura 10: Dealul Velniţă, Chirceşti, 2012
II.2.2. Caracteristici morfometrice
Relieful comunei Micleşti prezintă din punct de vedere morfometric particularităţi distincte.
Printr-o serie de metode de analiză morfometrică ce se bazează pe un complex metodic de
calcule de ordin calitativ, se ajunge la determinarea anumitor parametri sau coeficienţi cu rol
determinant în utilizarea economică a teritoriului.
24
Hipsometria
Harta hipsometrică executată, transpune într-un mod mai general formele de relief într-o serie
de ansambluri de nivele hipsometrice.
Hipsometria reliefului în cadrul comunei Micleşti relevă caracterul de regiune tipic deluroasă,
specifică Podişului Central Moldovenesc, cu altitudini în medie de 200-250 m., amplitudinea maximă
fiind de 307 m. (425,0 m. altitudinea maximă în Dl. Velniţă şi 118,0 m. altitudinea minimă, pe lunca
Vasluieţului, la nivelul lacului Soleşti).
Între Valea Vasluieţului şi Valea Seacă se pune în evidenţă o ramură de dealuri, a căror
altitudine scade în mod evident către sud şi care încep din partea de nord a comunei şi se continuă
până la confluenţa văii Racului cu Valea Vasluieţului astfel: dealul Movilei de 272 de m, dealul
Halorşca 216 m, dealul Plopi 197 m. şi dealul Izvorul Chirceşti 147 m.
În partea de nord, pe o linie de semicerc se pun în evidenţă dealurile Pietrăriei (250 m.), între
valea Movilei şi valea Pietrăriei, dealul Dumei (243 m.), între valea Pietrăriei şi Dumei, şi dealul
Pietrăriei - Şerbeşti ( 265 m) între valea Dumei şi valea Dumbrăviţa.
Aceste dealuri sunt cu o bază de triunghi pe linia de hotar, cu orientare N-S, cu versanţi
înclinaţi şi erodaţi de ambele părţi, cu interfluvii foarte înguste.
Între valea Seacă şi valea Raţiului găsim dealul Văii Seci. În continuarea Văii Seci avem
dealurile Ursoaia, cu două prelungiri. Către nord Irina şi către vest Moviliţa şi dealul Podişul (300 m.).
Spre sud se pun în evidenţă următoarele dealuri: Grădinii, Scutari, Prisăci, Bisericii, Cireşilor.
Către vest se găseşte dealul Pleşului, cu o altitudine de 324 m. La hotarul cu comuna Soleşti
întâlnim dealul Aninei, 273 m. care trimite în toate părţile versanţi foarte abrupţi cu eroziune extrem
de activă în adâncime şi suprafaţă. Acest deal închide coasta în care se găseşte satul Popeşti.
În partea de nord se găseşte dealul Velniţă care este cel mai ridicat punct din comună, 425 m,
alături de dealul Ezer.
Spre sud găsim dealurile Fântâna lui Dima, dealul Bulboasa, dealul Ghindău (238 m.), dealul
Iepurăriei (367 m.), dealul Cacău (362 m.) şi dealul Podişul, care încheie teritoriul comunei Micleşti.
Se observă că altitudinea regiunii descreşte progresiv pe direcţia N.-S. (de la 272 la180 m. pe
interfluviul dintre Vasluieţ şi valea Racului şi de la 425 la 250 m., pe interfluviul dintre Râul Racului
şi Valea Boţeşti).
Mai importantă însă în condiţionarea acestui declin altitudinal de ansamblu, în cazul comunei
Micleşti, este faptul că în partea de vest, în substrat, îşi fac apariţia gresiile cineritice meoţiene, cu o
25
mai mare rezistenţă la eroziune, care au favorizat, prin rezistenţa lor mai mare la meteorizaţie,
menţinerea unor altitudini mai mari.
Astfel putem afirma că pe teritoriul comunei Micleşti, altitudinile descresc de la V. spre E. şi de la N.
spre S.
Densitatea fragmentării reliefului
Densitatea fragmentării reliefului reprezintă gradul de discontinuitate generat în plan orizontal
al suprafeţei morfologice din cadrul regiunii, de către factorii exogeni.
Trăsătura esenţială care rezultă şi caracterizează în ansamblu fragmentarea orizontală a reliefului se
materializează în alternanţa culoarelor de văi cu spaţiile interfluviale. Cu cât această alternanţă este
mai frecventă în limitele spaţiului studiat, cu atât fragmentarea orizontală este mai ridicată şi
corespunzător, valoarea coeficientului său.
Densitatea fragmentării reliefului a fost cuantificată prin metoda grilei pătratice (cartogramei),
determinându-se lungimea totală a reţelei de văi din fiecare pătrat având o suprafaţă de 1 Km².
Conform calculelor, a rezultat o valoare medie a densităţii fragmentării de 589 m/Km² şi un interval
maxim de variaţie de 0 - 1200 m/Km².
Valori reduse (sub 500 m/Km²) cumulează o frecvenţă de apariţie de 36 %. Sunt caracteristice
versanţilor cu pante moderate, favorabili pentru a fi utilizaţi ca teren arabil, reprezentând reversuri de
cuestă cu expoziţie estică, specifice asimetriei structurale de ordinul al II-lea sau sudică, datorită
asimetriei structurale de ordin I (Ioniţă I., 2000).
Valorile de 500-1000 m/Km² se înscriu cu o frecvenţă de 52 %, fiind urmate de cele cuprinse între
1000 şi 1500 m/Km² (12%). Valorile densităţii fragmentării cele mai mari caracterizează, mai ales
versanţii puternic înclinaţi şi degradaţi, cu rol de frunţi de cuestă, cu expoziţie nordică şi vestică.
Densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului exercită o anumită influenţă asupra
componentelor naturale ale peisajului geografic, asupra amenajării, exploatării şi valorificării în
silvicultură, realizării diverselor construcţii tehnico-economice, şi mai ales asupra modului de utilizare
agricolă a teritoriului.
Adâncimea fragmentării (energia/amplitudinea) reliefului
Acest parametru exprimă, în esenţa sa, intensitatea şi profunzimea până unde a pătruns
eroziunea lineară (verticală), generată în mod predominant de apele curgătoare.
Împreună cu densitatea fragmentării şi pantele, adâncimea fragmentării redă una din trăsăturile
morfometrice esenţiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluţie a acestuia şi într-o strânsă
corelaţie cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale. Specificul pe care îl îmbracă acest
26
parametru calitativ al reliefului exprimă o anumită particularitate a genezei spaţiului studiat.
Energia de relief demonstrează prin valorile sale cât de apropiate ori cât de îndepărtate sunt bazele
locale de eroziune, cât de intensă este eroziunea lineară, care este proporţia versanţilor şi unde sunt
posibile ruperi de echilibre în morfologia unei regiuni.
Energia reliefului a fost determinată prin metoda grilei pătratice (cartogramei), diferenţele dintre
altitudinile absolute extreme, fiind calculate în interiorul unor pătrate cu latura de 1 Km.
Conform calculelor, energia medie a reliefului pe teritoriul comunei Micleşti este de
aproximativ 100 m., valorile oscilând între sub 10 şi 170 m.
Cea mai mare frecvenţă (peste 40%) oare treapta de 100-150 m., valoare apreciată ca reprezentând o
energie de relief înaltă. Treptele de 60-100 m.( energie moderat înaltă) şi 10 – 60 m. (energie
moderată) se înscriu cu valori egale, cele mai mici frecvenţe având treptele de >150 m. (energie foarte
înaltă) şi < 10 m. (energie redusă).
Valori reduse ale energiei de relief (sub 10 m.) sunt caracteristice doar luncii mari a Vasluieţului, iar
valorile mari de peste 150 m., sunt specifice fronturilor cuestelor principale şi dealurilor mai înalte.
Se remarcă, energia redusă a reverselor de cuestă cu expoziţie estică, (Cuesta Vasluieţului), versanţi
cu pantă moderată, foarte bine conturaţi pe partea dreaptă a bazinului Racului.
Reversurile cu expoziţie sudică, chiar dacă se pretează a fi utilizate ca terenuri arabile, din cauza
adâncirii pronunţate a reţelei hidrografice, cu puţine excepţii sunt puternic înclinate şi degradate.
Este evident că pe teritoriul comunei Micleşti, cel mai energic relief se întâlneşte pe versanţii puternic
înclinaţi şi degradaţi, cu rol de frunţi de cuestă, cu expoziţie nordică şi vestică ( energia loc crescând
odată cu diferenţa de altitudine faţă de talvegul văilor subsecvente care le-au dat naştere).
O altă caracteristică este aceea că relieful din partea de vest este mai energic, comparativ cu relieful
din est, cea mai scăzută energie fiind asociată versantului drept al râului Rac şi zonelor de luncă.
Geodeclivitatea
În strânsă corelaţie cu densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului, pantele se încadrează
între valori foarte diferenţiate. Analiza valorii declivităţii oricărui teritoriu are o importanţă deosebită
în prognoza desfăşurării unor procese geomorfologice actuale precum şi în stabilirea condiţiilor
morfogenetice în care s-au format şi au evoluat anumite tipuri de relief.
Panta se constituie într-o reflectare a condiţiilor în care se desfăşoară modelarea reliefului, în strânsă
legătură cu factorii de ordin climatic, hidrologic, biopedogeografic, geologic, antropic.
Sectoarele de versant, suprafeţele de racord şi alte părţi componente ale reliefului care au pante
caracterizate printr-o anumită expoziţie, formă şi extindere, concentrează în cadrul lor, condiţii
27
morfoclimatice, morfodinamice şi legate de domeniul de utilizare specific.
Deşi au valoare matematică, pantele au ajuns în viziunea morfologilor un parametru deosebit de
important în stabilirea unor categorii de forme de relief, sau să influenţeze în mare măsură
morfodinamica peisajului.
În arealul comunei Micleşti, fiind influenţată la rândul ei de alţi factori, panta primeşte valori
de la 0 % la 30 %
Panta Categoria de folosinţă Total agricol
% Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi
0-5 288,76 113,57 52,39 0,22 0,12 455,06
5-10 623,58 0,03 - 66,53 1,76 691,90
11-15 588,83 47,98 - 99,69 5,62 742,12
16-20 394,21 358,30 18,28 69,09 22,10 861,98
21-25 10,55 105,00 2,84 34,40 - 152,79
26-30 5,10 13,14 - - 5,99 23,83
TOTAL 1911,03 638,02 73,51 269,93 35,19 2927,68
Figura 11: Categorii de folosinţă a terenurilor în raport cu panta. (O.S.P.A. Vaslui, 2000)
Din tabel reiese că ponderea cea mai mare o deţin terenurile agricole situate în zone cu pantă
de 16-20 % (861,98 ha) urmate de cele cu pantă de 11-15 % (742,12 ha).
Cele mai mici suprafeţe au terenurile cu panta cuprinsă între 21-25 % (152,79 ha) şi cu pante
cuprinse între 26-30 % (23,83 ha).
De asemenea se observă că terenurile arabile sunt situate în majoritatea cazurilor pe versanţi
cu pante cuprinse între 5-10 % (623, 58 ha.), 11 -15 % (588, 83 ha), apoi pe pante cuprinse între 16-20
% (394,21 ha.).
Terenurile cvasi-orizontale şi slab înclinate, cu pante mai mici de 5˚, deţin o pondere de
aproximativ 15 %, valoare ce corespunde unei suprafeţe de circa288,76 ha.(Km²).
Aceste terenuri sunt asociate, mai ales , zonelor de luncă şi într-o măsură mult mai redusă,
interfluviilor mai mari.
Procesele geomorfologice dominante sunt, prin urmare cele constructive (acumulative), în timp ce
procesele destructive, reprezentate mai ales prin eroziunea în suprafaţă, se manifestă cu intensitate
redusă.
28
Terenurile moderat înclinate (5-15˚) reprezintă aproape jumătate din suprafaţa comunei, adică
circa 1434,02 ha. Ele corespund majorităţii versanţilor, dar mai ales celor conformi cu structura
geologică de suprafaţă, prin urmare cu orientare generală sudică, sud-estică şi estică.
De asemenea, aceste pante sunt caracteristice, în general, treimii inferioare a versanţilor, suprapuse
parţial unor glacisuri coluviale, precum şi culmilor interfluviale. Sculptogeneza se desfăşoară cu
intensitate moderată, pe aceste suprafeţe, procesele fiind reprezentate mai ales prin eroziune în
suprafaţă.
Terenurile puternic (16-20˚) şi foarte puternic (peste 20˚) înclinate deţin peste 35 % din
suprafaţa regiunii (1038,6 ha.) şi corespund mai ales versanţilor de tip cuestă. Distrucţia formelor se
realizează cu intensitate mare, prin intermediul unui complex de procese, care include eroziunea în
suprafaţă, alunecările de teren şi ravenaţia.
Peste jumătate din suprafeţele acoperite cu păşuni(358,30 ha din 638,02 ha.) se găsesc pe
versanţii puternic înclinaţi, cu pante de 16-20%.
Viile ocupă cele mai mari suprafeţe pe versanţii cu pante cuprinse între 5-25 %.
Analizând harta geodeclivităţii reliefului întocmită asupra suprafeţei comunei Micleşti,
identificăm o scădere a pantelor către axul central al comunei, reprezentat de pârâul Rac, îndeosebi pe
versantul drept al acestuia, unde terenurile sunt slab şi moderat înclinate, în timp ce pe versantul stâng
avem o alternanţă de pante puternic şi foarte puternic înclinate, situaţie care se regăseşte şi pe
versantul stâng al Vasluieţului. Aici se manifestă, cu intensitate ridicată, diferite forme ale proceselor
gravitaţionale: surpări, prăbuşiri, alunecări de teren etc.
Analiza proceselor morfodinamice prin variaţia unghiului de pantă este foarte utilă în privinţa
modului optim de utilizare a teritoriului, în lucrările de amenajare silvică, hidrotehnică, agricolă,
sistematizarea localităţilor, cercetările geologice şi topoclimatice.
Orientarea versanţilor
Orientarea versanţilor produce diferenţieri ale duratei insolaţiei care, împreună cu panta care
modifică incidenţa razelor solare, impune regimul caloric al suprafeţelor din acest teritoriu, conţinut
de umiditate, nuanţări cantitative şi calitative ale proceselor morfoclimatice şi ale covorului vegetal,
particularităţilor solului, activităţilor social-economice etc.
Este condiţionată de structura geologică monoclinală, ca factor pasiv şi de evoluţia reţelei
hidrografice, ca factor activ. Căderea generală a stratelor geologice de suprafaţă de la nord-vest spre
sud-est a determinat incizarea primară a râurilor pe aceiaşi direcţie. În consecinţă, versanţii acestor văi
mai evoluate sunt dominanţi în raport cu versanţii văilor mai tinere, orientate pe direcţia generală
29
nord-est – sud-vest. Acest fapt se reflectă foarte bine la nivelul frecvenţei valorilor de orientare a
versanţilor.
Nr. crt. Expoziţie Suprafaţa
ha %
0 fără expoziţie 19,55 0,49
1 nordică 462,45 11,59
2 nord-estică 611, 29 15,32
3 estică 454,47 11,39
4 sud-estică 264,15 6,62
5 sudică 345,15 8,65
6 sud-vestică 441,31 11,06
7 vestică 762,91 19,12
8 nord-vestică 628,84 15,76
Total 3990,12 100,00
Figura 12: Distribuţia reliefului după expoziţie în bazinul Racului (după Ioniţă I., 2006)
Acestora li se adaugă versantul stâng al Vasluieţului, cu orientare vestică şi parţial nord-
vestică.
În ansamblu se poate constata că la nivelul comunei Micleşti, relieful este dominat de culmi
interfluviale şi versanţi, aceştia din urmă fiind predominanţi ca pondere.
Din punct de vedere al utilizării agricole, cele mai favorabile sunt reversurile de cuestă cu expoziţie
estică. Versanţii cu expoziţie sudică se întâlnesc pe micile văi subsecvente ale afluenţilor de pe stânga
ai Racului, orientate în general pe direcţia est-vest. În mod normal , reversurile cu expoziţie sudică
sunt pretabile utilizării ca terenuri arabile, restricţiile fiind generate de pante şi de gradul înalt de
degradare.
Cei mai puternic înclinaţi şi degradaţi sunt versanţii cu expoziţie nordică şi vestică, cu rol de frunţi de
cuestă (Coasta Movilei, Coasta Văii Seci, Humărie etc.).
30
II.2.3 Categorii şi tipuri de relief
II.2.3.1 Relieful structural
Cuestele
Relieful de cueste, a cărui geneză este legată de structura monoclinală a podişului, impune
asimetrii morfologice şi morfometrice care, alături de platourile structurale, dau nota geomorfologică
caracteristică acestei unităţi
Se constată existenţa versanţilor tip front de cuestă cu orientare generală atât nordică, cât şi
vestică, caracterizaţi prin pante accentuate şi a versanţilor tip revers de cuestă cu orientare generală
sudică şi estică, situaţie care se explică (I. Ioniţă 2000) dacă facem apel la un dublu sistem de pante
stratigrafice, o cădere principală spre sud şi o alta secundară spre est, care condiţionează dezvoltarea
reliefului de cueste şi care au ca rezultantă monoclinul clasic orientat NNV-SSE. Se disting astfel
două tipuri de asimetrii:
- de ordinul I, asociată înclinării majore a stratelor geologice pe direcţia N-S, responsabilă de
crearea cuestelor cu expoziţie nordică;
- de ordinul II, asociată înclinării secundare, V-E, a stratelor geologice, responsabilă de geneza
cuestelor cu expoziţie vestică
Energia de relief a fronturilor de cuestă este în funcţie de puterea de incizare a râurilor adiacente, care
au determinat detaşarea acestora şi de prezenţa stratelor de roci mai dure la nivelul interfluviilor, care
au permis conservarea unor altitudini mai mari.
Cele mai impozante fronturi de cuestă se întâlnesc în lungul văii principale a Vasluieţului, impozantă
ca lungime şi energie de relief. Cuesta creată de Vasluieţ prezintă o expoziţie vestică, la fel ca şi cea a
văii Racului.
Afluenţii Racului (Raţiu, Fundătură), care confluează cu acesta aproape în unchi drept, determină
apariţia unor cueste secundare cu orientare nordică ( Coasta Plopului, D. Humărie), creându-se astfel
apofize de cueste nordice ce alternează cu cele vestice, într-un „model de tip balansat” ( I: Ioniţă
2000).
Platourile structurale
Platourile structurale sunt reprezentate prin interfluviile grefate pe straturi de roci mai dure,
constituite, în special, din gresii basarabiene, dar şi gresii chersoniene şi cinerite andezitice meoţiene.
Între suprafaţa topografică şi suprafaţa stratului dur există o concordanţă morfologică mai mult sau
mai puţin evidentă, în funcţie de grosimea depozitelor acoperitoare, de grosimea şi consistenţa
31
stratului dur.
Influenţa structural-petrografică este evidentă şi la nivelul proceselor geomorfologice actuale.
Faciesul predominant argilos al Basarabianului, intersectat la nivelul versanţilor, condiţionează o largă
răspândire a alunecărilor de teren, care sunt prezente practic pe toate fronturile de cuestă, nelipsind
nici pe versanţii conform cu structura.
Cele mai mari alunecări de teren, ca extindere orizontală şi profunzime apar pe frontul cuestei
principalele a Vasluieţului, dar şi a Racului şi afluenţilor.
Deluviile de alunecare dezvoltate în depozitele argilo-nisipoase, kersoniene, intersectate de văi
( Movila lui Burcel), sunt mai bine individualizate şi mai active , în comparaţie cu cele formate pe
faciesul argilo-marnos basarabian.
Ravenele sunt pregnant răspândite, la fel ca şi alunecările de teren şi se asociază frecvent cu
acestea.
II.2.3.2 Relieful sculptural
Relieful sculptural cuprinde formele denudaţionale a căror geneză şi trăsături definitorii sunt
condiţionate primordial de acţiunea agenţilor externi.
Interfluviile sculpturale sunt prezente, mai ales, prin culmi interfluviale secundare, alungite,
desprinse din sectoare interfluviale mai înalte. Fiind forme slab înclinate, interfluviile sculpturale
evoluează lent, îndeosebi prin spălări areolare slabe, creep şi deflaţie, ultimul proces fiind mai evident
acolo unde cuvertura tampon a vegetaţiei lipseşte sau este discontinuă. Intensitatea slabă a acestor
procese denudaţionale a favorizat geneza unei cuverturi eluviale, cu grosimi medii de 3-4 m,
constituită mai ales din luturi cu caracter löessoid, peste care urmează soluri cu dezvoltare liberă,
automorfă.
Pe alocuri, evacuarea verticală şi laterală a unor produşi secundari, de alterare, determină
manifestarea unor procese slabe de tasare, materializate prin formarea unor microdepresiuni cu
extindere areală şi verticală redusă, în care, prin acumularea apei meteorice, iau naştere lacuri
temporare ( Băcăuanu V. şi colab., 1980)
Bazinetele de denudaţie (eroziune), constituie un element specific Podişului Central
Moldovenesc, în general şi teritoriului comunei Micleşti, în particular. Ca şi în cazul versanţilor,
bazinetele de eroziune poartă amprenta structurii geologice, fiind formate de râuri, agresive datorită
pantelor mai mari, care au creat intrânduri cvasi-circulare în cuestele principale şi la baza platourilor
structurale. În consecinţă, aceste depresiuni de mici dimensiuni, pot fi apelate ca şi (micro)depresiuni
32
subsecvente, sau de contact .
Aceste depresiuni de denudaţie reprezintă, locuri de adăpost, în care se află, în mare parte vetrele
satelor Chirceşti, Micleşti, Popeşti.
Pe lână tipurile de relief amintite pe teritoriul comunei Micleşti se întâlnesc procese şi forme
de origine lacustră, eoliană, biogenă, antropică etc. care, local, se înscriu în peisaj ca elemente
secundare, subordonate celor amintite anterior.
Dintre formele de relief biogene se remarcă în special suprafeţele bătătorite de animale ( în urma
construirii ţarcurilor şi stânelor) şi suprafeţele afectate de muşuroaie.
Ca forme de relief antropic remarcăm:
- suprafeţe remodelate antropic reprezentate prin ariile intravilane;
- agroterase, întâlnite în special în estul satului Chirceşti şi în sud-vestul satului Micleşti;
- canale pentru drenajul luncilor, situate în lunca Văii Racului
- diguri pentru acumulări lacustre şi pentru combaterea inundaţiilor, îndeosebi pe pârâul Raţiu
- cariere pentru exploatarea nisipului şi a lutului etc.
II.2.4 Forme şi procese geomorfologice actuale
II.2.4.1 Condiţii care favorizează procesele de versant
Teritoriul comunei Micleşti dispune de condiţii geologice şi fizico-geografice care favorizează
apariţia şi dezvoltarea proceselor de versant. Între acestea se remarcă prezenţa unor formaţiuni
geologice, de suprafaţă constituite din roci moi, permeabile şi impermeabile , reprezentate, în cea mai
mare parte, printr-un complex de argile şi de marne cu alternanţe de nisipuri, la care, în diverse
sectoare, se adaugă şi unele orizonturi subţiri de gresii. Acest complex litologic, în care sunt
cantonate, de obicei, mai multe strate acvifere freatice şi de adâncime, secţionat de numeroase văi, se
pretează la o modelare destul de uşoară sub acţiunea agenţilor denudaţiei.
Densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului, tendinţa continuă de realizare a profilului de
echilibru al talvegurilor şi versanţilor, de extindere a bazinelor hidrografice etc. întreţin, de asemenea,
un potenţial ridicat de desfăşurare a proceselor gravitaţionale.
Acestui fond geologo-geomorfologic i se adaugă şi alţi factori care avantajează modelarea
deluvială, cum sunt unele elemente climatice şi activitatea umană.
Climatul temperat-continental cu nuanţe excesive, caracterizat prin mari variaţii termice şi,
mai ales, printr-un regim neuniform al precipitaţiilor, contribuie din plin la pregătirea şi declanşarea
proceselor de versant.
33
Temperaturile medii anuale, situate în juriul valorii de 9,8˚C, existenţa unor amplitudini termice
ridicate (cu maxime de 72°C), ca şi îngheţurile prelungite de iarnă, frecvenţa îngheţurilor şi
dezgheţurilor în anotimpurile de tranziţie, uscăciunea accentuată din anotimpul cald, accelerează
dezagregarea şi afânarea rocilor de suprafaţă, premisă a dislocărilor şi deplasărilor ulterioare.
Cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt, aparent, inofensive – ele variind între 450 şi 550
mm.– însă repartiţia lor foarte neregulată, cu alternanţe ploioase şi secetoase şi cu o mare frecvenţă a
ploilor torenţiale, se reflectă vizibil în ritmul şi intensitatea proceselor de versant.
Vânturile umede sau uscate, calde şi reci, accentuează diferenţierile umidităţii şi temperaturii
aerului. Cea mai mare frecvenţă o au cele dinspre nord – vest şi nord care sunt şi purtătoare de
umiditate, de fapt, alături de structură şi declivitate, explică intensitatea mai mare a degradărilor de
teren pe frunţile de cuestă şi versanţii orientaţi în această direcţie.
Intervenţia omului, prin defrişarea pădurilor întinse de altă dată, desţelenirea pajiştilor şi
agrotehnica rudimentară încă prezentă, au deranjat evident echilibrul natural favorizând eroziunea
accelerată.
Rolul cel mai important în apariţia şi dezvoltarea proceselor deluviale, în stabilirea
caracteristicilor lor dinamice şi morfologice le are însă umiditatea accentuată. Apa, principalul
element declanşator, poate proveni atât din precipitaţii directe – din topirea zăpezilor, din ploi de
lungă durată, mai frecvente în anotimpurile de tranziţie, sau sub formă de averse vara – cât şi din
sursele subterane freatice, sau cantonate în stratele mai adânci, sarmatice şi pliocene, secţionate de
versanţi.
Acestor factori potenţiali şi declanşatori li se opune, în oarecare măsură, învelişul de sol şi
covorul vegetal. Adeseori însă tendinţa lor de frânare este depăşită, mai ales în perioadele cu
precipitaţii bogate – cum au fost cele din anii 1969,1972, 1973, când procesele de versant s-au
manifestat pe teritoriul comunei Micleşti cu o mare intensitate.
II.2.4.2 Procese şi forme actuale de modelare a versanţilor şi microrelieful creat de ele.
Pe versanţi, ca şi pe alte suprafeţe înclinate, se întâlneşte o gamă largă de procese de eroziune,
transport şi acumulare, care generează un microrelief caracteristic.
Din evantaiul proceselor actuale de degradarea a terenurilor subliniem următoarea ierarhizare,
şi anume:
a) extinderea largă a eroziunii în suprafaţă;
b) dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor pe frunţile de cuestă;
34
c) prezenţa pregnantă a ravenării
a) Eroziunea în suprafaţă
Este reprezintă două procese (pluviodenudarea şi ablaţia) în aparenţă minore, dar cu un rol
important în modelarea reliefului teritoriului comunei Micleşti, datorită factorilor potenţiali amintiţi şi
ploilor torenţiale de vară, cu frecvenţă şi intensitate mare, care sunt foarte agresive. Acestora din urmă
le sunt atribuite 80 % din pierderile de sol de pe terenurile agricole ajungând până la 90 %.
Deşi în mod practic ablaţia nu generează un microrelief specific şi nu este sesizabilă decât pe
suprafeţe cu înclinări mari, lipsite de vegetaţie naturală, ea prezintă totuşi procesul denudaţional cel
mai răspândit, deosebit de activ, prezent pe toţi versanţii, dar şi pe interfluvii, însă bineînţeles
intensităţile cele mai mari sunt asociate pantelor puternice şi mai ales solurilor cultivate cu plante
anuale, în special cu porumb, care pe lângă slaba protecţie antierozională a culturii, sunt şi lipsite de
vegetaţie o bună parte din an. Eroziunea în suprafaţă se desfăşoară intens şi pe versanţii puternic
înclinaţi, afectaţi de suprapăşunat.
Generalizările şi zonările, cum sunt de exemplu cele care ţin seama de agresivitatea pluvială,
situează teritoriul comunei Micleşti între regiunile cu un potenţial pluvio-denudativ mediu. Unele
estimări indirecte pot fi făcute însă şi în funcţie de debitul solid al râurilor. Studiile întreprinse arată
că, peste 47 % din totalul anual al precipitaţiilor cad în sezonul critic la eroziune ( mai – august ) ,
adesea sub formă de ploi torenţiale, diferenţiate cantitativ şi ca intensitate, iar pierderile medii anuale
de sol variază în funcţie de înclinarea pantelor şi de natura culturilor. Pentru suprafeţele cultivate cu
porumb eroziunea a fost de 14 – 60 ori mai mare decât pe cele cu ierburi perene, iar pe cele cu grâu de
toamnă de 2 – 7 ori ( Băcăuanu V. şi colab. 1980).
În perioadele lipsite de vegetaţie, efectul ablaţiei este pus în evidenţă de numeroase „pete” sau
de suprafeţele de culoare mai deschisă , care indică îndepărtarea orizontului superior al solului şi
apariţia la zi a celor inferioare, sau chiar a rocilor „ in situ” aşa cum se poate observa în jumătatea
superioară a versanţilor sculpturali ai văilor , precum şi în lungul cuestelor.
De multe ori eroziunea areolară provocată de scurgerile de apă de pe suprafeţele mai
proeminente este accentuată şi de eroziunea eoliană, cu rol mai modest, care acţionează în perioadele
uscate ale anului. Prezenţa deflaţiei se poate observa uşor vara şi toamna, când viteza vântului este
mai mare (4 – 7 m./s.), sau chiar iarna când particulele de sol, erodate de pe suprafeţele expuse
vântului, sunt depuse peste stratul de zăpadă al sectoarelor adăpostite, schimbându-i culoarea.
35
Figura 13: Spălări areolare în nordul comunei Micleşti.
Lanurile „Valea lui Leonte” şi „Dumbravă” (google earth)
b) Alunecările de teren
Găsesc condiţii bune de dezvoltare, iar frecvenţa şi extinderea lor au fost de mult semnalate
printre caracteristicile peisajului, fiind prezente pe majoritatea versanţilor moderat şi puternic
înclinaţi. Dezvoltarea acestora este favorizată de faciesul predominant argilos al Basarabianului sau
nisipo-argilos al Chersonianului, intersectat la nivelul versanţilor.
Alunecările, constituie procesul cel mai spectaculos, impresionând atât prin amploarea,
dinamica şi microrelieful specific, cât şi prin consecinţele negative imediate asupra economiei agrare,
căilor de comunicaţie, aşezărilor omeneşti, etc.
Manifestarea acestor procese capătă o amploare deosebită în anii cu precipitaţii abundente, ca de
exemplu, perioada 1069 – 1973, 1994, 1996 când, în unele luni de vară, precipitaţiile au fost de 2- 3
ori mai mari decât cele obişnuite. Dacă avem în vedere că aceste ploi au avut caracterul unor averse cu
valori de 20 – 120 mm în 24 de ore şi că terenul conţinea deja o umiditate suficientă din etapele
anterioare, atunci surpările şi alunecările ce au avut loc – favorizate şi de nişte factori condiţionali
bine cunoscuţi – sunt pe deplin justificate.
Precipitaţiile bogate au constituit deci factorul declanşator care au antrenat în mişcare terenuri
întinse din spaţiul versanţilor. Apariţia unor alunecări, pe suprafeţe până atunci neafectate (1973), ca
şi reactivarea puternică a celor mai vechi (1994, 1996), concomitent cu alte fenomene dăunătoare, au
căpătat proporţiile unor calamităţi naturale cu importante implicaţii socio-economice.
36
Şi cauzele antropice au jucat de multe ori un rol important în (re)activarea acestora: defrişările,
prin care s-a eliminat rolul fixator al sistemului radicular profund al arborilor pentru partea superioară
a deluviilor (Velniţă); suprapăşunatul terenurilor în pantă, care determină formarea cărărilor de vite ce
favorizează infiltrarea apei în deluvii (Valea Seacă, Velniţă, Movila lui Burcel, Bulboasa); crearea
iazurilor care a determinat ridicarea nivelului freatic în deluvii (Barajul Soleşti), tăierea drumurilor
prin versant, exploatarea lutului şi a nisipului prin excavaţii la baza versanţilor (Coasta Văii Seci) etc.
Pe alocuri agroterasele părăsite, destinate iniţial viticulturi sau pomiculturii, par a juca un rol în
activarea unor deluvii, prin favorizarea infiltrării apei din precipitaţii (Dealul Viilor, Chirceşti).
Pe teritoriul comunei Micleşti există o mare diversitate de tipuri de deplasări, începând cu cele
specifice, cu aspecte de brazde şi terminând cu cele sub formă de glimee a căror adâncime se află la 5-
9 m, în funcţie de microformele de relief nou create în urma procesului de alunecare.
Cele mai mari alunecări de teren, ca extindere orizontală şi profunzime îmbracă, de multe ori, forme
complexe, ocupând versanţi întregi astfel:
- versantului estic al satului Micleşti afectat de alunecări de teren active declanşate în 1973 şi
reactivate în 1996, pe o suprafaţă de 3 ha. După 1973 în zona de sus, alunecările de teren s-au
stabilizat natural, dar prezintă un potenţial foarte ridicat de redeclanşare în prezent, punând în pericol
un număr mare de gospodării (34), un drum sătesc (pe o lungime de 3 Km), podeţe etc.
- în satul Chirceşti, versanţii abrupţi au fost şi sunt afectaţi de alunecări active. Versanţii
dealurilor au fost afectaţi de alunecări în anul 1973, după care s-au reactivat în 1994. Reactivarea
alunecărilor în 1994 a dus la formarea, pe raza localităţii, a trei zone de risc foarte ridicat, cu alunecări
active în prezent:
- zona Lăzăreni în partea de sud-est;
- zona Velniţă, în partea de nord-est;
- zona Chirceşti-Vale
Una şi aceeaşi alunecare poate fi încadrată în mai multe grupe sau tipuri, în funcţie de structura
depozitelor pe care le afectează, de caracterul mişcării, grosimea deluviului, vârstă etc., dar cel mai
concludent criteriu este forma. Ea exprimă adesea întreaga complexitate a factorilor care au contribuit
la dezvoltarea lor. Din acest punct de vedere se pot deosebi: alunecări în brazde, prezente pe areale
reduse, alunecări lenticulare care pot fi văzute pe versanţii multor văi, alunecări în trepte, alunecări
în valuri; alunecări monticulare ( movile, ţiglăi ), alunecări mixte ( complexe ); alunecări curgătoare
( torenţi de alunecare ) etc.
37
La acestea se pot adăuga, desigur, multe alte tipuri şi procese şi forme gravitaţionale, cum ar fi
surpările, prezente îndeosebi în lungul unor abrupturi de desprindere de la partea superioară a
versanţilor, apoi unele forme de rostogolire, cu o răspândire şi o pondere mai redusă.
În ceea ce priveşte vechimea proceselor deluviale – şi mai cu seamă a deplasărilor de teren -
cert este că ele au apărut o dată cu schiţarea celor dintâi versanţi ( în sarmaţian şi pliocen ) şi că, de
atunci şi până astăzi, au modelat continuu suprafeţele interfluviale, marile cueste şi sectoare întregi ale
flancurilor văilor. Formele rezultate din această modelare au suferit însă prefaceri permanente, fiind
înlocuite şi reînnoite din aproape în aproape. De aceea vârsta deluviilor existente în prezent poate
coborî, în timp, la cel mult câteva mii de ani.
a) b)
Figura 14: Alunecări în zona localităţii Micleşti, 2012( a) active, b) parţial stabilizate)
c) Eroziunea torenţială
Întregeşte activitatea denudativă a celorlalte procese de versant, dând naştere la o familie
specifică de forme de relief (ogaşe, ravene, torenţi), dezvoltată în aceleaşi condiţii ca şi eroziunea
areolară, preferând însă versanţii defrişaţi, cei folosiţi ca imaş, terenurile desţelenite cu pante mari etc.
Şi în acest caz există o corelaţie strânsă între agresivitatea ploilor din sezonul cald al anului, natura
substratului şi ceilalţi factori naturali sau socio-economici.
38
Şiroirea, ravenarea, torenţialitatea, ca subsisteme de scurgeri pe versant, demonstrează prin
rata selectivă a acţiunii lor, natura raporturilor morfologice din sistemul versanţilor.
Şiroirea este scurgerea rapidă a apei de ploaie sau provenită din topirea zăpezii pe versanţi, în cadrul
teritoriului comunei Micleşti îmbrăcând forme ca şiroirea difuză, în rigole şi concentrată.
Ravenele constituie forme de eroziune în adâncime, secţionate în roci friabile, formate dintr-un canal
cu maluri abrupte şi praguri de talveg, cu o secţiune transversală mai mare de 1000 cm², cu un prag de
obârşie. Distincţia dintre ravenele efemere (rigole, ogaşe) şi ravenele perene se face pe baza
dimensiunii suprafeţei secţiunii transversale.
Organismele torenţiale sunt prezente pe toţi versanţii cu înclinări mari, de peste 5 – 10˚, dar cu
frecvenţă mai mare în sectoarele unde predomină substratul nisipos sau argilo nisipos, în lungul
cuestelor şi al abrupturilor cuestiforme. Aici întâlnim de regulă întreaga gamă de forme specifice
eroziunii lineare, de la cele incipiente până la cele avansate.
Evoluţia formelor rezultate în urma scurgerilor cu caracter torenţial se face în funcţie de
condiţiile locale specifice fiecărui sector de versant. Pe terenurile cultivate ele se lărgesc foarte
repede, influenţând eroziunea superficială a porţiunilor adiacente până la conturarea unor largi bazine
de recepţie. Pe versanţii înţeleniţi, apar, de obicei, forme simple şi ramificate, dar cu profil transversal
îngust, maluri abrupte şi eroziune de obârşie foarte activă, pentru ca în condiţiile unui substrat mai
nisipos, cu intercalaţii marnoase sau grezoase, ravenele să capete forme foarte curioase, cu îngustări şi
lărgiri succesive, praguri, marmite de fund şi laterale etc.
Cel mai accentuat proces de ravenarea îl întâlnim în bazinul superior al Racului, amonte de
satul Chirceşti (Velniţă), unde se impun în peisaj şi asupra cărora reţinem următoarele aspecte (I
Ioniţă):
- ravenarea afectează îndeosebi un vechi deluviu de alunecare dezvoltat pe depozite
chersoniene;
- ravenele continue, datorită secţiunii lor mari, sunt însoţite frecvent de procese asociate (deci
asistăm la o reactivare a alunecărilor de teren) şi extrem de surprinzător au reuşit să ajungă
aproape de cumpăna de ape;
- ravenele discontinue apar mai ales pe vechea cornişă de alunecare.
Organismele torenţiale provoacă pagube atât agriculturii, cât şi clădirilor, drumurilor etc.
39
a) b)
c) d)
Figura 15:
Ravenare în bazinul superior al Racului( a). imagine satelitară (google earth) / b), c), d). imagine
„de la sol”), Zona Velniţă, 2012
40
LE
GE
ND
Ă
Arabil
Păşuni
Fâneţe
Vii
Livezi
Pădure /
Plantaţii
Ape / B
ălţi
Curţi/
Construcţii
Surpări
Alunecări
Ravene
Spălări
areolare
Figura 16. Degradarea terenurilor comunei Micleşti în raport cu modul de utilizare
41
II.2.5 Măsuri de amenajare a versanţilor în vederea diminuării eroziunii
Aproximativ 68% din teritoriul comunei Micleşti este afectată de procese de eroziune,
alunecări de teren şi alte forme de degradare în diverse forme de evoluţie. Doar platourile şi podurile
interfluviale, plane sau slab înclinate (< 5°), şesurile şi unele glacisuri coluviale – care totalizează în
jur de 32 % din întreg teritoriul nu necesită măsuri antierozionale. În rest, mai ales pe terenurile
agricole, eroziunea este prezentă sub diversele sale forme. De aceea, prevenirea şi combaterea
consecinţelor sale negative s-a pus şi se pune încă cu acuitate.
Avându-se în vedere dinamica proceselor geomorfologice din acest spaţiu geografic se impune
organizarea de noi măsuri şi continuarea celor existente, pentru a se reda circuitului economic, toate
suprafeţele degradate sau în curs de degradare.
Complexul de măsuri şi lucrări pentru îmbunătăţea şi punerea în valoare a păşunilor erodate
cuprinde organizarea teritoriului, lucrări de reţinere sau de evacuare a apei pe versanţi, precum şi
organizarea păşunatului raţional. Se impune astfel ca păşunatul să se facă pe suprafeţe de formă
dreptunghiulară orientate paralel pe curbele de nivel, să fie asigurată apa pentru adăparea animalelor
cât mai aproape de această suprafaţă, reducându-se în acest fel deplasările de pe un versant pe celălalt
în acest scop. De asemenea refacerea covorului vegetal, de pe păşunile situate pe terenurile în pantă,
prin supraînsămânţări, constituie un mijloc eficient de stabilire a procesului de eroziune a solurilor.
Pentru reţinerea sau evacuarea dirijată a surplusului de apă de pe versanţi, provenit din
precipitaţii sau topirea zăpezii, şi care constituie un factor important în declanşarea şi dezvoltarea
procesului de eroziune a solului, sunt necesare o serie de lucrări: brăzduirea, gropi executate cu maşini
speciale, benzi de arbuşti, perdele antierozionale, plantaţii în masiv.
Brăzduirea este un mijloc de reţinere a apei care se poate aplica şi pe păşunile cu deficit de umiditate.
Ea trebuie făcută paralel cu curbele de nivel. Nu este indicată pe păşunile cu alunecări de teren
(Coasta Movilei, Coasta Văii Seci), în zonele cu şiroiri şi ogaşe dese (Velniţă.), şi pe suprafeţe unde
covorul vegetal este distrus. Pe aceste păşuni se impune a se executa gropi cu maşini speciale, în
scopul reţinerii apei din precipitaţii.
La Velniţă, pe păşunile cu ravene se obţin rezultate bune prin aplicarea valurilor de pământ,
supraînsămânţare, care previn concentrarea apelor şi intensificarea eroziunii în adâncime.
Utilizarea agricolă ca păşuni, fâneţe şi vitipomicolă a terenurilor, necesită crearea unor condiţii
optime pentru efectuarea tuturor lucrărilor agrotehnice sau hidroameliorative. În acest sens,
denivelările nu prea accentuate, şiroirile şi micile ogaşe, trebuie nivelate. Prin nivelare se desfiinţează
şanţurile de scurgere ale şiroaielor şi ogaşelor, împiedicându-se concentrarea scurgerii şi deci, evoluţia
42
lor.
Dealurile puternic erodate (Velniţă) şi care nu pot primi o altă utilizare, se vor împăduri cu esenţe
adecvate care să reziste la aceste condiţii de climă şi sol şi să poată fixa bine terenurile.
Ogaşele ce nu pot fi nivelate, precum şi ravenele pe care se execută lucrări hidrotehnice, vor fi
fixate apoi prin împădurire, odată cu cap-ravenele.
Pentru ravenele şi torenţii de pe Coasta Movilei, Coasta Văii Seci, Velniţă, Ghindău etc. se impun
măsuri de consolidare a malurilor, precum şi a talvegului lor. Malurile ravenelor trebuie să se planteze
cu specii ce drajonează puternic (salcâm, cătină albă).
Datorită pagubelor mari produse de alunecări se impun o serie de măsuri pentru fixarea lor.
Astfel se indică terasarea terenului. În acest scop se vor crea terase înguste (0,5-1 m.) la distanţă de 2-
3 m. una de alta şi consolidate prin gărduleţe cu nuiele sau zid.
Terenurile expuse la alunecări nu sunt indicate pentru a fi utilizate agricol (vie sau păşune) ci trebuie
împădurite, executându-se de asemenea drenaje, pentru ca apele de suprafaţă să nu stagneze, ci să fie
dirijate spre baza pantei.
Pe astfel de terenuri este de asemenea indicată evitarea execuţiei construcţiilor, riscul producerii unor
hazarde fiind mare.
În cazul alunecărilor de la Chirceşti, Micleşti etc. trebuie luate măsuri de stabilizare şi împiedicare a
evoluţiei lor (desecări, drenaj, ziduri de sprijin cu filtru şi barbacane). Ogaşele şi ravenele trebuie
împădurite, şi se impune ridicarea fertilităţii solurilor erodate.
Limita superioară a terenurilor arabile nu trebuie să depăşească panta de 30°, care reprezintă o
valoare limită, care impune atenţie.
Păşunatul este necesar să se facă sistematizat, iar păşunile să fie bine întreţinute, prin semănări cu
ierburi productive.
În ceea ce priveşte pădurile reţinem faptul că deşi coeficientul de împădurire (păduri şi
plantaţii) se menţine la cote acceptabile (20%) se impune stoparea exploatării neraţionale sau defrişări
abuzive şi extinderea plantaţiilor silvice pe terenurile cele mai degradate.
Nu trebuie omis faptul că ponderea culturilor pomiviticole s-a aflat într-un continuu regres pe
întreg spaţiul comunei Micleşti, terenurile cultivate cu pomi fructiferi şi viţă de vie având o pondere
net inferioară celei de dinainte de 1989 (> 300 ha în 1990 / 135 ha. în 2012 / livezile practic au
dispărut cu excepţia a 3 ha. înfiinţate în 2008), situaţie care a generat o creştere substanţială a
susceptibilităţii versanţilor la procese erozionale actuale, fiind vorba de un regres lent dar sigur,
asemenea unui sistem aflat în dezechilibru.
43
a) Figura 17: b)
a) Agroterase părăsite, b) Suprafeţe cultivate în trecut cu pomi fructiferi,
afectate de eroziune. Dealul Viilor azi păşune afectată de eroziune.
Chirceşti, 2012 Zona Fundătură Micleşti, 2012
În cadrul Programului Cercetare de Excelenţă – BIOTECH, s-a derulat proiectul „Produse şi
tehnologii pentru promovarea unui sistem de agricultură durabilă şi pentru protecţia resurselor
agroecologice în Podişul Moldovei”
În cadrul acestui proiect, I. Ioniţă şi colaboratorii (2006), propun un proiect de organizare şi
amenajare antierozională a terenurilor din bazinul Racului.
Studiul de caz întreprins asupra modului de organizare şi exploatare a terenurilor arabile din
bazinul menţionat evidenţiază în primul rând existenţa a două scenarii diametral opuse şi anume:
- Extinderea sistemului de agricultură în parcele mici, orientate şi lucrate pe direcţia deal-vale în
jumătatea estică a bazinului, sistem conturat prin aplicarea Legii nr. 18/1991 a Fondului
Funciar.
- Predominarea sistemului corect, dar simplu, de agricultură pe contur (pe direcţia generală a
curbelor de nivel) în marea majoritate a jumătăţii vestice, unde proprietarii din comuna
Micleşti, au consimţit liber fie să arendeze terenurile, fie să constituie mici asociaţii locale.
Pe baza cercetărilor întreprinse, luând în considerare modul actual de folosire al terenurilor şi
44
particularităţile locale s-a ajuns la concluzia că pe terenurile arabile din bazinul Racului cel mai
potrivit sistem antierozional îl reprezintă sistemul de culturi în fâşii, cu menţiunea că lăţimea fâşiei
variază între 40 şi 150 de m. (Harta organizării antierozionale în bazinul hidrografic Racul).
Conform proiectului este necesar să se accepte atât schimbări în structura folosinţelor cât şi o
abordare mai realistă în conservarea solului şi a apei.
În tabel se prezintă, în sinteză un mod optim de folosire raţională a terenurilor din arealul
studiat în condiţiile sistemului de agricultură pe contur.
Nr. Indicator Valoarea
ha %
1 Suprafaţa totală 3990,12 100,0
2 Suprafaţa cu culturi în fâşii
Unde:
- aria cu culturi prăşitoare (în galben)
- aria cu culturi dese (în verde)
1354,47
671,87
682,60
33,9
3 Plantaţii viticole
(din care 80 ha există)
108,22 2,7
4 Păşuni / Fâneaţă 191,12 4,8
5 Pajişte ameliorată 477,12 12,0
6 Pădure 694,01 17,4
7 Plantaţii silvice existente 115,44 2,9
8 Plantaţii silvice propuse 732,13 18,3
9 Localităţi 317,61 8,0
Figura 18: Sumarul proiectării lucrărilor de conservare a solului
în bazinul hidrografic racul (I. Ioniţă, 2006)
45
Figura 19: Harta organizării antierozionale a bazinului hidrografic Racul (I. Ioniţă, 2006)
46
Din analiza hărţii şi a tabelului anterior se pot constata următoarele aspecte mai importante:
- Terenurile pretabile pentru a fi folosite exclusiv ca arabil ocupă doar o treime din suprafaţa
bazinului;
- Soluţia cea mai eficace de organizare şi exploatare antierozinală a unor asemenea terenuri
constă în adoptarea sistemului de cultură în fâşii sau cu benzi înierbate, combinat cu o reţea de
perdele silvice de protecţie (lăţimea minimă a unei perdele trebuie să fie de 12 m);
- O atenţie deosebită trebuie acordată îmbunătăţirii calităţii păşunilor prin extinderea apreciabilă a
suprafeţei ocupate cu pajişti ameliorate;
- Deşi suprafaţa ocupată cu vegetaţie forestieră deţine o pondere de 20,3 % din suprafaţa totală
(pădure şi plantaţii silvice înfiinţate după 1973, prin derularea mai multor proiecte de
combaterea eroziunii solului) se recomandă extinderea plantaţiilor silvice pe terenurile cele
mai degradate, respectiv pe încă 732 ha (18%).
II.2.6 Influenţa componentei geomorfologice asupra modului de utilizare a terenurilor
Influenţa reliefului asupra modului de utilizare a terenurilor se realizează, în mare parte, prin
intermediul caracteristicilor sale morfometrice : altitudinea, expoziţia versanţilor, panta, gradul de
fragmentării, procese şi forme geomorfologice actuale etc. Odată cu creşterea valorilor acestor
indicatori se observă o diminuare a ponderii terenurilor arabile şi intravilane şi creşterea ponderii
plantaţiilor multianuale şi a pădurilor.
Astfel, altitudinea impune etajarea condiţiilor fito-climatice şi pedologice. Cu cât urcăm în
altitudine, cu atât perioada de creştere a plantelor se reduce, ca urmare a regimului termic tot mai
restrictiv, fapt ce atrage cu sine diminuarea progresivă a gamei de culturi ce pot fi practicate în
condiţii optime.
Creşterea în altitudine este corelată şu cu scăderea fertilităţii solurilor.
Condiţiile termice restrictive determină reducerea substanţială a activităţii biologice din sol, ceea ce se
traduce printr-o humificare slabă şi o incorporare slabă a materiei organice din profilul solului, luând
naştere tipuri de humus slab productive (moder, mohr, sau tubos). Adesea pedogeneza este frânată de
eroziune şi temperaturi mai scăzute, luând naştere soluri subţiri, scheletice, deci cu un volum edafic
redus (Litosoluri, Regosoluri).
Altitudinea joasă se caracterizează printr-un regim termic mai favorabil însă, în condiţiile unui
climat continentalizat, aşa cum avem pe teritoriul comunei Micleşti, stress-ul hidric din perioada de
creştere devine un important factor limitativ pentru cultura plantelor, devenind necesară compensarea
47
deficitului de apă prin irigaţii.
Solurile zonelor joase sunt, în general, mai productive, datorită caracterului lor mezobazic la eubazic,
cu rezerve relativ mari de minerale alterabile şi pH slab acid-slab alcalin. Humificarea este mai
avansată, generând tipuri de humus înalt productiv (mull), intim amestecate cu fracţiunea minerală a
solului, în special prin activitatea râmelor (Patriche C., 2003).
Expoziţia versanţilor condiţionează cantitatea de energie solară receptată de suprafaţa activă,
influenţând, mai departe regimul termic, evapotranspiraţia etc.
Astfel, versanţii orientaţi spre sud vor recepta o cantitate mai mare de energie radiativă, decât cei cu
orientare nordică, fiind mai favorabili pentru cultura viţei de vie, a speciilor termofile de pomi
fructiferi, legumelor etc.
Panta terenului reprezintă poate cel mai important element morfometric, prin influenţa sa
asupra performanţei terenului în raport cu un anumit tip de utilizare.
Panta condiţionează intensitatea proceselor geomorfologice actuale (eroziune, deplasări în masă) şi
potenţialul de mecanizare al lucrărilor agricole. În general, se acceptă faptul că pantele mai mari de
20% fac mecanizarea imposibilă. Cultivarea acestor terenuri necesită lucrări de îmbunătăţiri funciare
complexe şi foarte costisitoare, care diminuează sensibil valoarea finală a profitului.
Valoarea unghiului de pantă devine critică pentru următoarele utilizări (Patriche C., 2003).
Panta
(%)
Valoare critică pentru
1 Pot apărea probleme legate de inundabilitate şi drenajul terenului
2 Arături şi cultivare fără restricţii
4 Drumuri principale
5 Eroziunea solului devine o problemă
Drumuri şi case
10 Maşini agricole grele
15 Tractoare cu roţi
20 Combine
Arături cu plugul reversibil
25 Culturi de câmp
Figura 20: Valori critice ale unghiului de pantă (Patriche C., 2003).
48
Densitatea fragmentării reliefului condiţionează managementul, mărimea şi forma
exploataţiilor agricole, accesibilitatea terenului şi potenţialul de implementare a infrastructurilor.
Procesele geomorfologice actuale afectează în sens negativ performanţa terenului în raport cu
un anumit tip de utilizare. Intensitatea acestora depinde de un număr mare de factori: climatici
(cantitatea, intensitatea şi regimul precipitaţiilor, regimul termic), geomorfologici (panta, lungimea
versanţilor, energia de relief, expoziţia versanţilor etc.), hidrologici şi hidrogeologici (volumul
scurgerii superficiale şi concentrate, regimul apelor freatice etc.), fitogeografici (tipul de vegetaţie şi
gradul de acoperire a terenului cu vegetaţie), geologici (grosimea şi litologia deluviilor), pedologici
(textura, structura solului, conţinutul în materie organică etc.).
După natura agenţilor de eroziune, putem deosebi eroziune prin apă şi eroziune prin vânt (deflaţie). La
rândul ei, eroziunea prin apă, în funcţie de morfologia generată, poate fi separată astfel: eroziune în
suprafaţă (areolară) şi eroziune în adâncime (concentrată, liniară).
Eroziunea în suprafaţă este declanşată de impactul picăturilor de ploaie cu suprafaţa solului
(pluviodenudare), care determină detaşarea şi împrăştierea particulelor fine de sol. Acestea sunt
subsecvent antrenate spre baza versantului de către apa care curge sub formă de pânză sau mici
şuvoaie. Rezultatul eroziunii în suprafaţă este îndepărtarea areală relativ uniformă a stratului
superficial de sol, proces care poate progresa până la nivelul rocii parentale. Evident, eroziunea
areolară antrenează cu sine diminuarea sensibilă a productivităţii terenurilor agricole, ca urmare a
îndepărtării parţiale sau totale a orizontului humifer de la suprafaţa solului, cu toate consecinţele care
decurg de aici.
Eroziunea în adâncime acţionează mult mai violent, fragmentând terenul şi îndepărtând solul
uneori până la nivelul rocii parentale. Această formă de eroziune apare atunci când scurgerea apei pe
versant se concentrează pe anumite făgaşe, naturale sau antropice (cum ar fi drumurile de exploatare
trasate pe linia de cea mai mare pantă). Acţiunea progresivă a apei pe aceste direcţii generează
morfologii tot mai bine definite, de la rigole şi ogaşe, la ravene şi torenţi.
Deplasările de teren actuale şi potenţiale sunt elemente de importanţă vitală. Deluviile cu
portanţă redusă restricţionează implementarea construcţiilor (clădiri, drumuri) şi utilizarea maşinilor
grele.
Terenurile cu alunecări sunt neuniforme şi adesea prezintă un înveliş de sol mozaicat, cu tipuri slab
favorabile culturii plantelor (hidrisoluri, erodisoluri).
49
II.3 CLIMA
Pe teritoriul comunei Micleşti, se pune în evidenţă un climat temperat continental caracteristic
zonei de silvostepă.
Aceasta se datorează predominării influenţei directe a maselor de aer continental, de origine asiatică,
care, în general, iarna sunt uscate şi reci, iar vara sunt calde sau chiar foarte calde şi uscate. Ca urmare
precipitaţiile sunt reduse, oscilând între 450 şi 550 mm. anual; iarna acestea cad sub formă de zăpadă
care este frecvent viscolită. Pe parcursul anului repartiţia precipitaţiilor este neuniformă,
înregistrându-se perioade secetoase cu o frecvenţă mai mare vara. Variaţia maximă a temperaturii
aerului în decursul unui an depăşeşte 70˚C, medie se produc 120 de zile de îngheţ, iar cca. 100 zile
sunt senine; vântul predominant, care bate dinspre NV, poate, la rafale, să depăşească iarna viteza de
40 m / s. (V. Băcăuanu şi colab., 1980).
II.3.1 Factorii climatogeni
Clima unui teritoriu este rezultatul interacţiunii complexe, în timp şi spaţiu, a factorilor climatogeni,
din interiorul şi din afara acestuia. După natura lor, aceştia pot fi împărţiţi în trei mari categorii:
- factori radiativi;
- factori fizico-geografici;
- factori dinamici;
La aceştia, se adaugă şi factorul antropic, care este capabil de a induce modificări cantitative şi
calitative semnificative la nivelul climatosistemului, atât la nivel local, cât şi la nivel planetar.
Factorii radiativi
Dintre toţi factorii climatogeni, deosebit de importantă este radiaţia solară, sub formă
globală, deoarece constituie sursa energetică care stă la baza tuturor proceselor şi fenomenelor
climatice.
Radiaţia solară totală (globală) este recepţionată în mod diferit, pe teritoriul comunei Micleşti,
îndeosebi datorită particularităţilor locale ale cadrului natural, la care se adaugă circulaţia generală a
maselor de aer, care determină, în funcţie de caracteristicile lor termohidrice, de la an la an, variaţii
importante în suma radiaţiei solare totale.
În timpul anului variaţia radiaţiei solare totale este condiţionată, în principal, de mărimea zilei.
Această situaţie permite creşterea radiaţiei începând din ianuarie, şi până spre mijlocul verii
50
( în iulie ).
În a două jumătate a anului, din august până în decembrie, radiaţia solară lunară scade
continuu. În luna decembrie durata mică a zilei ( 8 ore şi 30 min. ), ca şi frecvenţa ridicată a sistemelor
noroase sunt elemente caracteristice specifice stărilor barice ciclonale, ce reduc mult durata de
strălucire a soarelui, până la de 4 ori, faţă de situaţia înregistrată în iulie.
Din punct de vedere practic este interesant de subliniat că în intervalul aprilie – septembrie ,
durata de strălucire a soarelui însumează peste 1500 de ore, iar radiaţia solară totală este de 88,7
kcal/cm², reprezentând peste 70% din totalul anual (V. Băcăuanu şi colab., 1980).
În funcţie de caracteristicile dinamicii atmosferice, durata efectivă de strălucire a soarelui a
avut variaţii însemnate de la un an la altul şi de la o lună la alta . Astfel, de exemplu, în anii când
deasupra ţării noastre au avut o frecvenţă mai mare masele de aer cu caracter anticiclonal, venit
dinspre sud şi sud-est (1963, 1967, 1983, 1990, 1992, 1993, 2000, 2011), durata de strălucire a
soarelui a fost mare în toată ţara şi îndeosebi în partea de est şi sud-est a României.
Deci, factorul radiativ este favorabil cultivării multiplelor soiuri de plante , inclusiv a viţei de
vie, asigurând condiţii optime coacerii acestora.
Factorii fizico-geografici
Aşezarea geografică, ca şi particularităţile sale impuse de modul în care se combină, pe
teritoriul comunei Micleşti, formele de relief, hidrografia, solul şi vegetaţia, oferă posibilităţi variate
de transformare a energiei solare în căldură şi prin aceasta, factorii menţionaţi, vor influenţa diferit
componentele climei.
Aşezarea geografică
Fiind situat în Podişul Moldovei, în estul Carpaţilor Orientali, teritoriul comunei Micleşti
primeşte influenţele moderatoare ale Oceanului Atlanticului şi Mării Mediterane, în schimb, relieful
puţin accidentat, facilitează influenţa aerului continental, cu consecinţe în precizarea caracteristicilor
termo-pluviometrice şi dinamice ale climei.
Formele de relief introduc o diversitate în ansamblul climatului, în special prin următoarele
caracteristici:
- Altitudinea, constituie un factor climatogen foarte important, condiţionând etajarea verticală
a parametrilor climatici. Astfel, creşterea altitudinii este însoţită de scăderea temperaturii aerului, a
evapotranspiraţiei potenţiale, de creşterea umezelii, nebulozităţii şi precipitaţiilor etc. Deşi teritoriul
comunei este eşalonat pe un ecart altitudinal modest, puţin mai mare de 300 m. (amplitudinea maximă
fiind de 307 m.), diferenţierile climatice şi biogeografice verticale sunt semnificative. În limitele
51
acesteia, altitudinea se caracterizează printr-o descreştere de ansamblu de la NV la SE, de la 325 m. la
118 m.
Altitudinea medie este de 221 m., cea mai mare parte din teritoriul comunei fiind cuprins între 150 şi
250 de m.
- Panta, împreună cu orientarea versanţilor, se implică în condiţionarea unghiului de
incidenţă a radiaţiei solare directe cu suprafaţa activă, deci a energiei radiative receptate.
Pantele accentuate vor recepta o cantitate mai mare de radiaţie, în raport cu pantele mai mici, în cazul
versanţilor cu orientare sudică, şi vor recepta o cantitate mai mică, în cazul versanţilor cu orientare
nordică. De asemenea, versanţii cu expoziţie sudică for recepta un flux radiativ mai consistent, în
comparaţie cu cei nordici. Aceste diferenţieri radiative se traduc în diferenţieri termice şi hidrice,
versanţi sudici fiind mai calzi şi mai uscaţi în raport cu cei nordici. Şi între versanţii estici şi cei
vestici există diferenţe. Astfel, suprafeţele cu orientare vestică sunt mai calde decât cele cu orientare
estică, deoarece maximul de radiaţie este receptat după amiaza, când acestea sunt deja încălzite, ca
urmare a creşterii temperaturii în timpul zilei.
Expoziţia versanţilor influenţează şi cantitatea de precipitaţii. Astfel, versanţii cu orientare
vestică, care „privesc” spre direcţia dominantă de advecţie a maselor de aer umede, vor beneficia de
precipitaţii mai mari, prin favorizarea ploilor orografice. Acest efect este însă condiţionat şi de
eşalonarea altitudinală a versanţilor, respectiv de energia de relief, care în cazul teritoriului în studiu
este relativ modestă (în medie 100 m.). Totuşi aceste diferenţieri există.
Pe ansamblul jumătate din teritoriului în studiu, cuprinde pante între 5 şi 15°. Terenurile orizontale şi
slab înclinate (cu pante mai mici de 5˚), pe de o parte şi cele puternic înclinate (cu pante mai mari de
25˚), pe de altă parte, deţin proporţii asemănătoare, de circa 15% din suprafaţă.
Ca urmare a influenţei factorului geologic, există o corelaţie strânsă între pantă şi orientarea
versanţilor. Astfel, pantele mai mari sunt asociate, cel mai frecvent, versanţilor cu înclinare generală
nordică şi vestică, care corespund fronturilor de cueste, în timp ce pantele mai reduse sunt asociate
versanţilor cu expoziţie generală estică şi sudică, care corespund reverselor de cueste.
Vegetaţia constituie, în acelaşi timp, un efect al climei şi un factor climatogen. Învelişul
vegetal exercită o influenţă moderatoare asupra diferiţilor parametri climatici, evidenţiată cel mai
pregnant în cazul pădurii. De asemenea, topoclimatul terenurilor acoperite cu vegetaţie, în special
forestieră, este mai umed şi mai răcoros, în comparaţie cu cel al terenurilor lipsite de vegetaţie.
Pe terenurile cultivate cu plante anuale, fluctuaţiile parametrilor climatici sunt mai mari, deoarece
acestea sunt prezente doar într-o anumită perioadă a anului, atunci când are loc ciclul vegetativ, iar
52
biomasa este mai redusă în comparaţie cu cea a vegetaţiei spontane.
Mai mult de un sfert (19,3 %) din teritoriul comunei Micleşti este acoperit de pădure, aceasta ocupând
poziţiile mai înalte ale reliefului.
Terenurile arabile reprezintă aproape jumătate (48%), predominând net în jumătatea vestică, mai joasă
a comunei.
Solul şi hidrografia ( în special suprafeţele lacustre )
Influenţează clima prin valoarea albedoului, care depinde de culoare şi rugozitatea suprafeţei
active, precum şi de înălţimea Soarelui deasupra orizontului. Albedoul se implică în balanţa energiei
radiative prin condiţionarea fluxului de radiaţie absorbită de suprafaţa activă, influenţă ce se transmite,
mai departe, la nivelul caracteristicilor termice şi hidrice.
Valorile albedoului pot oscila între 5-10‰, pentru solurile închise la culoare, umede şi 75-
95%, pentru stratul de zăpadă. Albedoul suprafeţelor acvatice variază foarte mult, în funcţie de
înălţimea Soarelui deasupra orizontului, fiind de 38%, la o înălţime a Soarelui de 10˚ şi de 3,5%, în
cazul Soarelui la zenit. Mediile, calculate pe ansamblul Podişului Central Moldovenesc, sunt de 42%,
la nivel anual, de 21% pe timpul verii şi de 64%, în timpul iernii (Patriche C., 2003).
La aceste caracteristici climatogene se pot adăuga şi altele:
- orientarea şi lăţimea culoarelor de vale, care condiţionează canalizarea maselor de aer,
frecvenţa şi viteza vânturilor;
- dimensiunile acumulărilor lacustre, cu efect moderator asupra caracteristicilor climatice
limitrofe.
Factorii dinamici
Masele de aer, prin marea lor mobilitate, constituie factorul climatogen care generează
variaţiile neperiodice ale vremii. Direcţia de mişcare, ca şi caracterul maselor de aer, ce ajung pe
teritoriul comunei Micleşti , depind de poziţia, deasupra Podişului Moldovei, a diverselor formaţiuni
barice, care reprezintă centrii de acţiune.
Astfel, iarna, se face simţită influenţa anticiclonul siberian, prin intermediul unei dorsale, care
favorizează pătrunderea în ţara noastră , prin partea de est, a unei mase de aer arctic continental,
deosebit de rece şi uscat. Pe deasupra acestei mase de aer dens , cu grosimi de 400 – 600 de m, se
deplasează, în sens invers, un aer mai cald; în zona de interferenţă a acestor mase de aer, cu origini
diferite, se formează un strat de nori care micşorează radiaţia solară globală (Băcăuanu V. şi colab.,
1980). Teritoriul comunei Micleşti, resimte iarna, în cea mai mare parte a timpului, influenţa maselor
de aer arctic continental, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
53
În timpul verii, transportul aerului atlantic spre est se face lent , ajungând la noi destul de uscat
şi cald. Sub influenţa suprafeţei subiacente, local, se produc modificări termodinamice, fapt ce poate
genera atât înnorări, cât şi alte procese meteorologice, cu un timp redus de manifestare.
Stările de vreme menţionate, generate de poziţia medie a principalelor sisteme barice, au o
frecvenţă redusă, deoarece aşezarea şi intensitatea centrilor de acţiune se modifică continuu. În
consecinţă, circulaţia maselor de aer dintr-o direcţie este întreruptă frecvent de invazia aerului pe o
altă direcţie, contribuind astfel la schimbarea vremii.
II.3.2 Elemente climatice
Modificarea, la suprafaţa teritoriului comunei Micleşti, a factorilor climatogeni, în ansamblul
lor şi oscilaţia acestora în timp, determină modul de variaţie a elementelor climei ( temperatura,
precipitaţiile, vânturile etc. )
II.3.2.1 Regimul termic
Dintre elementele climei temperatura aerului este parametrul cel mai important; ea
înregistrează, în timp, un grad mare de variabilitate determinând astfel şi modificarea celorlalte
elemente climatice.
Temperatura medie anuală este în jurul valorii de 9,2˚C, iar amplitudinea medie anuală este de
25,2˚C.
Numărul mediu al zilelor cu temperatura de peste 10˚C. este de 181, fapt ce indică o perioadă de
vegetaţie lungă, care începe în medie la 11 aprilie şi se încheie la 11 octombrie, perioadă care
înregistrează o temperatură medie de 10,4˚C.
Staţia
meteo
Lunile anului Media
anualăI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Vaslui -4,2 -2,2 2,9 9,5 15,5 19,1 21 20,3 15,96 9,8 4,0 -1,2 9,2
Figura 21: Variaţii medii a temperaturii aerului (˚ C.)
54
Figura 22: Temperatura medie lunară şi anuală la staţia meteorologică Vaslui
Se constată că în prima jumătate a anului, din luna februarie până în luna iulie, temperatura
aerului este în continuă creştere, diferenţele interlunare fiind pozitive, iar în cea de-a doua parte a
anului, din a doua parte a lunii august şi până-n ianuarie, temperatura aerului scade continuu,
diferenţele interlunare fiind negative.
Iarna
Ca urmare a aşezării geografie, pe teritoriului comunei Micleşti temperatura medie a aerului
este negativă, oscilând în jurul valorii de -2,5˚C. Faţă de anotimpul precedent, temperatura medie a
iernii înregistrează o scădere de peste 7˚C. Cele mai coborâte valori ( <2,5˚ C. ) sunt caracteristice, în
general, zonelor joase, corespunzătoare văilor, unde formele de relief favorizează răcirea aerului prin
radiaţii nocturne. În plus, spre aceste zone coboară, de pe dealurile înalte din jur, un aer rece şi dens
care, prin staţionare, se suprarăceşte.
Zilele de iarnă, cu temperatura maximă ≤ 0˚, însumează, în medie 34 zile pe an, iar zilele de îngheţ,
cu temperaturile minime ≤0˚, trec de 110 pe an.
În luna ianuarie se înregistrează temperaturile cele mai reduse, fiind în medie de -4,2˚C, ca urmare a
radiaţiei solare reduse, a alternanţei invaziilor cu aer rece continental adus de anticiclonul siberian,
scandinav, cu cel cald/umed adus de ciclonii mediteraneeni.
În urma unor inversiuni termice, puternice şi prelungite, realizate în mase de aer de la bun început
foarte reci sau conjugate cu pătrunderea unei mase de aer foarte rece, se pot produce temperaturi
extrem de scăzute. Temperatura minimă absolută, în intervalul 1896-2011, a fost de - 32˚C,
55
temperatură înregistrată la staţia meteorologică Vaslui, în luna februarie 1911.
Primăvara,
Prin creşterea radiaţiei solare, temperatura medie a aerului oscilează în jurul valorii de 9˚ C
fiind cu peste 11˚C mai ridicată, în comparaţie cu anotimpul precedent.
Modificarea gradului de nebulozitate şi, în general, a stărilor de vreme , determină, în profil
multianual, variaţia temperaturii medii a anotimpului împiedicând încălzirea normală a aerului sau în
cazul în care se înregistrează un număr mare de zile senine, încălzirea mai puternică a acestuia.
Vara.
Faţă de anotimpul anterior, temperatura medie mai creşte cu încă 11˚C. (media este de
20,13˚C.)
Luna cea mai caldă a anului este iulie. Acum radiaţia solară atinge valori maxime, determinând la
nivelul întregii zone în care este situată comuna Micleşti, temperaturi medii de 21˚C.
Zilele de vară, cu temperatura maximă diurnă mai mare sau egală cu 25˚ C, se înregistrează în cazul
advecţiei aerului cald tropical şi a celui asiatic continentalizat. Pe teritoriul comunei Micleşti se
produc, în medie, 92 zile de vară. Aceste temperaturi diurne sunt caracteristice intervalului aprilie –
octombrie. În lunile iulie – august zilele de vară au o frecvenţă maximă care, în medie, depăşeşte 50 %
din suma lor anuală.
În intervalul aprilie – octombrie, prin continentalizarea maselor de aer cald, în timpul insolaţiei
puternice din zilele senine, temperatura maximă diurnă poate să fie mai mare sau egală cu 30 gr C,
înregistrându-se zile tropicale. Numărul lor poate ajunge la 40, şi sunt caracteristice lunilor iulie –
august când se înregistrează circa 70 % din numărul cazurilor anuale.
În urma pătrunderii aerului tropical, uscat şi foarte cald, peste o suprafaţă activă deja puternic
încălzită, se pot produce temperaturi extreme. Pe acest fond se înregistrează temperaturi care ies din
normalitate, în cazul zonei în care se încadrează teritoriul comunei Micleşti, temperatura maximă
absolută, în intervalul 1896-2011, a fost de 40,2˚C, temperatură înregistrată la staţia meteorologică
Vaslui, în luna august 1938.
Media maximelor termice (zilnice) înregistrate la staţia meteorologică Vaslui în ultimii 10 ani
este de 35,0˚C, marcând o creştere de aproape 0,2˚C. faţă de intervalul anterior.
Analiza temperaturile medii anuale înregistrate în ultimele două decenii scoate în evidenţă modificări
climatice sensibile, modificări ce constau într-o creştere semnificativă a temperaturii medii anuale,
care în ultimul deceniu a depăşit 10˚C, în unii ani depăşind chiar 11˚C. (de exemplu 11,7˚C. în 1990,
11,4˚C. în 1994, etc.), şi care pot influenţa negativ creştere şi dezvoltarea plantelor de cultură şi a
56
vegetaţiei forestiere, cu influenţă în modul de utilizare a terenurilor.
Creşterea temperaturii medii anuale în zonă este cu atât mai nefastă cu cât ea se suprapune pe o
diminuare a precipitaţiilor medii.
Toamna,
Din punct de vedere termic, este apropiată primăverii, fiind mai cadă cu 0,9˚C. şi mai rece decât vara
cu peste 10˚C. În funcţie de aceleaşi condiţii amintite există ani în care temperatura medie a
anotimpului este mai ridicată sau mai scăzută.
Primăvara
Martie-mai
Vara
Iunie-august
Toamna
Septembrie-noiembrie
Iarna
Decembrie-februarie
Perioada de vegetaţie
Aprilie-octombrie
9,7 20,6 10,3 -1,0 17,5
Figura 23: Temperatura medie pe anotimpuri şi perioada de vegetaţie
Îngheţul
Îngheţul, ca fenomen meteorologic dăunător, mai ales pentru agricultură, durează în medie 6
luni, adică apare toamna (octombrie) şi dispare primăvara (aprilie).
Zile de îngheţ, cu temperatura minimă diurnă mai mică sau egal cu 0˚C, sunt posibile în urma
efectelor radiative din nopţile senine şi liniştite, sau prin advecţia aerului rece; îngheţul este deosebit
de puternic când cele două cauze acţionează concomitent, iar efectul lui poate fi dezastruos pentru
vegetaţie
Analiza temperaturii minime zilnice în cadrul staţiei meteorologice Vaslui, scoate în evidenţă
că data medie de producere a îngheţului de toamnă se realizează pe 14 octombrie şi data ultimă de
producere a îngheţului de primăvară este pe 22 mai.
Caracteristica Data medie Data cea mai timpurie Data cea mai târzie
Primul îngheţ 14 octombrie 14 septembrie 19 noiembrie
Ultimul îngheţ 22 aprilie 23 martie 22 mai
Figura 24: Data primului şi ultimului îngheţ înregistrat la staţia meteorologică Vaslui
Durata medie a perioadei fără îngheţ este de 184 de zile, în timp ce maximul poate atinge 229
zile, iar minimul 118 zile (Larion D., 2004)
57
Aceste îngheţuri, însoţite de brume intense, sunt deosebit de dăunătoare, atât pentru plantele
care nu şi-au încheiat ciclul vegetativ, cât şi pentru cele aflate primăvara, în stadiul incipient de
dezvoltare.
II.3.2.2 Precipitaţiile atmosferice
Sursa principală de apă pe teritoriului comunei Micleşti o formează precipitaţiile atmosferice
şi, prin aceasta, cunoaşterea variaţiilor cantitative şi calitative în spaţiu, şi mai ales în timp, prezintă o
deosebită importanţă practică.
Precipitaţiile anuale.
Variază, în medie, între 450 şi 550 de mm.
Variaţia precipitaţiilor medii lunare, în decursul anului prezintă o alură sinusoidală,
înregistrându-se cantităţi mari la sfârşitul primăverii şi în timpul verii, cu maximul plasat în luna iunie,
cu valori cuprinse între 70 şi 80 mm, şi un minim în luna martie, în jurul valorii de 26 mm.
(Larion D., 2004).
Staţia
meteo
Lunile anului Valori
anualeI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Vaslui 31,8 32,4 26,7 45,6 53,8 76,7 51,8 45,3 33,0 40,1 36,1 33,0 506,3
Figura 25: Valori ale precipitaţiilor medii lunare şi anuale (Medii multianuale mm.)
Figura 26: Regimul anual al precipitaţiilor medii lunare
Cantitatea sporită de precipitaţii de la sfârşitul primăverii şi începutul verii se explică prin
pătrunderea frecventă a ciclonilor mobili desprinşi din frontul polar, însoţiţi de advecţii de mase de aer
umede dinspre Atlantic. Parţial precipitaţiile sunt şi de natură convectivă, cauzate de intensificarea
58
proceselor convective termice, consecinţă a creşterii temperaturii aerului, pe fondul unei umezeli
ridicate a suprafeţei active, care poate alimenta astfel, fluxul caloric convectiv.
Precipitaţiile de vară, mai ales cele din august, sunt cauzate de ciclogeneza locală şi au un pronunţat
caracter torenţial.
După maximul din iunie, precipitaţiile încep să scadă până în doua parte a toamnei, când se
înregistrează un minim plasat în lunile septembrie-octombrie, cu valori cuprinse între 30 şi 40 mm.
Scăderea este condiţionată de reducerea advecţiile de mase de aer umede dinspre Atlantic, în favoarea
celor tropicale uscate (vara), de predominarea regimului baric anticiclonic (mai ales toamna),
reducerea fluxului convectiv prin scăderea treptată a temperaturii aerului, scăderea progresivă a
umezelii suprafeţei active în urma evapotranspiraţiei ridicate şi deci şi a alimentării cu umezeală a
fluxului convectiv.
În timpul iernii, precipitaţiile pot creşte uşor, în urma pătrunderii unor mase de aer umed, adus
de ciclonii mediteraneeni, sau a pătrunderii aerului atlantic umed peste cel continental uscat, de
origine est-europeană, cu formarea unui plafon consistent de nori stratiformi la joasă altitudine.
Totuşi precipitaţiile se menţin scăzute datorită temperaturilor coborâte, care frânează procesele de
evaporare şi reduc tensiunea de saturaţie a vaporilor, astfel încât aerul a re o capacitate redusă de a
înmagazina vapori de apă. De asemenea, mai ales în ianuarie şi februarie, este caracteristică
dominarea regimului baric anticiclonal, prin dezvoltarea anticiclonului siberian, care acaparează, prin
intermediul unei dorsale, şi teritoriul Moldovei. Masele de aer formate în cadrul acestui câmp baric
deosebit de vast sunt de natură continental polară, deci uscate şi foarte reci, iar presiunea atmosferică
ridicată împiedică manifestarea proceselor de condensare-precipitare (Larion D., 2004).
Continentalismul climatului este pus în evidenţă şi prin oscilaţiile mari de precipitaţii de la un
an la altul.
În anii normali predomină circulaţie vestică şi nord-vestică a maselor de aer, purtătoare ale unei
umidităţi satisfăcătoare (uneori excedentare, 1969,1972, 1974, 1980, 1984, 1991), pe când în anii în
care predomină circulaţia estică(1945, 1946, 1948, 1953, 1982, 1983, 1992, 1993, 2000, 2001, 2002,
2003, 2007, 2011 şi 2012), precipitaţiile devin insuficiente, ducând la apariţia fenomenului de secetă,
lucru care se reflectă în caracterul nesigur, oscilant al producţiei agricole (Ungureanu Al., 1993).
O altă caracteristică a regimului precipitaţiilor este dată şi de frecvenţa mare a ploilor
torenţiale, cu caracter de averse, în timpul cărora cantitatea de precipitaţii în timp de 24 de ore atinge
sau depăşeşte media lunară. Aceste ploi abundente se produc, mai ales, în perioada caldă a anului
(iulie şi august) şi pot fi extrem de păgubitoare prin inundarea unor teritorii, spălarea şi eroziunea
59
solului etc.
Pe baza datelor furnizate de staţia meteorologică Vaslui, se constată că cea mai mare cantitate lunară
de precipitaţii s-a înregistrat în luna august 1972, fiind de 207,9 mm, reprezentând 24% din cantitatea
totală de precipitaţii căzute în anul respectiv.
Cantitatea minimă absolută lunară a fost de 0,2 mm. Şi s-a înregistrat în luna martie 1990,
reprezentând doar 0,05% din cantitatea totală de precipitaţii înregistrate în anul respectiv.
Cea mai ridicată valoare a cantităţii de precipitaţii căzute în 24 de ore s-a înregistrat în ziua de 28 iulie
1980 şi semnifică 54 % din cantitatea totală a precipitaţiilor din luna respectivă (161,5 mm.).
Ninsoarea
Ninsoarea ca fenomen meteorologic se produce în situaţiile în care stratul de aer interpus între
sol şi baza plafonului de nori are temperaturi sub 0˚C. Asemenea temperaturi se înregistrează, de
regulă, cu intermitenţă bineînţeles, începând din primele luni ale toamnei până în cele ale sfârşitului
de primăvară.
Prima ninsoare se produce, în medie, la data de 20 noiembrie, iar data medie a ultimei ninsori
este 25 martie. Între aceste limite medii sunt cuprinse circa 120 de zile, timp în care pot apărea
condiţii de căderea ninsorii. Pe teritoriul comunei Micleşti, ca de altfel în toată ţara, ninsorile se
produc cel mai frecvent în lunile ianuarie (55% din cazuri) şi februarie (32% din cazuri), luni în care
numărul zilelor cu ninsoare, în funcţie de altitudine şi poziţia geografică, variază între 5 şi 13 zile.
În urma analizei datelor de la staţia meteorologică Vaslui, rezultă că această formă de cădere a
precipitaţiilor se înregistrează efectiv în 27,3 zile (medie multianuală pentru ultimul deceniu) iar
numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă este de 60.
Formarea stratului de zăpadă, în general, întârzie câteva zile după prima ninsoare, ştiut fiind că
ninsorile ajunse la sol se pot menţine numai dacă temperatura solului şi a aerului este negativă.
Dintre anii bogaţi în ninsori şi strat de zăpadă menţionăm: 4963, 1966, 1969, 1982, 1985, 1996, 2011.
În acelaşi timp, menţionăm şi faptul că în aceeaşi perioadă au existat şi ani lipsiţi aproape complet de
zăpadă ca: 1961, 1971, 1972, 1973, 1974, 1977, 1978, 1983, 1989, 1990, 1991, 1992, 1999, 2000. Din
aceste exemple, observăm că au existat cazuri când anii deficitari au alternat cu cei excedentari la
intervale de 20 de ani (1961-1981; 1969-1989) sau de 10 ani (1963-1973) ori au fost ani succesivi
lipsiţi de zăpadă, situaţii care nu pot fi explicate decât făcând apel la particularităţile meteorologice, în
special dinamice ale anilor respectivi de deasupra continentului european (E. Erhan, 2002).
Distrugerea stratului de zăpadă este un proces lent care începe efectiv în luna februarie, după ce
acesta a atins grosimea maximă. În medie, procesul de distrugere a stratului de zăpadă durează 15 –
60
20 de zile, păstrându-se un timp mai mare numai local, la altitudini mai mari din zonele adăpostite şi
de pădure.
Fenomene atmosferice deosebite
Importanţa pe care, în raport de factorii genetici, pot să o capete, la un moment dat, elementele
vremii, ca şi modul cum ele se asociază, generează diferite fenomene atmosferice care, prin
excesivitatea lor, sunt specifice climei continentale de pe teritoriul comunei Micleşti. Acest fenomen
se caracterizează prin discontinuitate, în timp, şi prin repartiţie neuniformă, în spaţiu, manifestându-se
sub formă de grindină, rouă, ceaţă, brumă, polei, chiciură, viscol etc.
Grindina
Este un fenomen meteorologic care, deşi se întâlneşte rar, poate să producă în scurt timp
calamităţi naturale de mari proporţii locale sau regionale, în funcţie de traiectoria norului
Cumulonimbus care a generat-o.
Grindina este precipitaţia care cade sub formă de granule (greloane) de gheaţă în special în semestrul
cald al anului, ca urmare a dereglării echilibrului de fază a picăturilor de apă suprarăcite.
Grindina se produce în special în zilele caniculare de vară, cu o frecvenţa maximă după-amiaza, când
convecţia termică atinge punctul culminant, dar este posibilă şi în alte perioade ale zilei, uneori chiar
noaptea. În general, durata averselor însoţite de grindină este redusă, 5-10 minute.
Fenomenul se înregistrează cu o frecvenţă de cel puţin o dată la doi ani.
Granulele de gheaţă, care intră în componenţa grindinii, pot ajunge la dimensiuni apreciabile ( cca. 3
cm. în diametru ).
În funcţie de intensitatea cu care se produce aceasta poate cauza pagube importante. Când se
produce în sezonul de vegetaţie, ea acţionează nefavorabil asupra pomilor fructiferi în faza de
înflorire, iar asupra viţei de vie acţionează în faza de formare a bobului. Grindina are efect dăunător,
putând calamita numeroase culturi atunci când este însoţită de vânturi tari, când diametrul grindinii
depăşeşte 10 mm, când fenomenul are o durată mare, când densitatea granulelor este foarte mare pe 1
m², când afectează terenuri în pantă cu sol uscat, când diametrul granulelor este mic (< 10 mm), dar
durata este mai mare de 10-15 minute (Urbán J. şi colab., 2000).
Bruma
Este un fenomen specific sezonului rece; toamna şi primăvara, dacă condiţiile meteo-sinoptice
îi permit să se producă, bruma se poate remarca prin efectele negative exercitate asupra vegetaţiei. În
anotimpurile de tranziţie, bruma înregistrează o frecvenţă lunară maximă în noiembrie ( de 3- 5 zile în
partea înaltă şi de 7 – 8 zile pe şesurile văilor principale) şi una în martie (variind invers cu altitudinea
61
între 1, 5 şi 6 zile).
Bruma de toamnă, se produce în medie la începutul lunii octombrie.
Bruma de primăvară se înregistrează în aprilie.
Cea mai timpurie brumă poate apărea în jurul datei de 15 septembrie, iar cea mai târzie în jurul datei
de 22 mai.
În medie, numărul zilelor cu brumă, în timpul unui an, oscilează între 10 şi 30, depăşind în unii
ani chiar 50, producând serioase pagube viilor, livezilor de pomi fructiferi şi grădinilor de zarzavaturi
(Erhan E.,1988).
II.3.2.3 Regimul eolian
Poziţia şi intensitatea centrilor barici, care dirijează circulaţia maselor de aer la suprafaţa
Podişului Moldovei, determină, în raport cu aşezarea geografică şi cu aspectul morfohidrografic al
teritoriului comunei Micleşti variaţia direcţiei şi vitezei vântului.
Vânturile cu cea mai mare frecvenţa sunt cele de nord-vest (21,8 %) şi cele de sud-est
(19,8 %). Cea mai mică frecvenţă o au vânturile de sud-vest (1,2 %), iar calmul atmosferic reprezintă
23,8 %.
62
N NE E SE S SV V NV Calm
Viteza
(m/s)
4,3 3,6 2,8 3,9 4,3 2,3 3,4 4,6 -
Frecvenţa
(%)
15,2 4,6 6,8 19,8 4,5 1,2 2,3 21,8 23,8
Figura 27: Frecvenţa şi viteza medie (m/s) anotimpuală la vântului la Vaslui (Larion D., 2000)
Vânturile dominante au şi viteza cea mai mare( cele nordice şi nord-vestice, cu 4,3 m/s şi
respectiv 4,6 m/s). Faţă de aceste date, pe văi, unde se întreţine permanent, în lungul axei lor, o
dinamică activă sau pe culmile dealurilor mai înalte din jur există abateri pozitive însemnate.
Ca regim anual, cea mai mare frecvenţă a vânturilor, ca şi cea mai mare viteză, se înregistrează în
anotimpurile de primăvară şi iarnă . În aceste anotimpuri, valoarea calmului se reduce mult (sub 20%).
Frecvenţa şi viteza cu care bate vântul în timpul anului se răsfrâng, prin aspecte negative sau pozitive,
asupra activităţii cotidiene a omului. Astfel, în timpul iernii bate crivăţul vânt, care viscoleşte zăpada,
provocând înzăpezirea drumurilor sau dezgolirea arăturilor, ceea ce impune luarea unor măsuri
speciale de protecţie.
II.3.3 Fenomenul de secetă
Seceta este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin
scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane
de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol cu efecte directe asupra mediului şi
în primul rând supra culturilor agricole.
Seceta meteorologică se caracterizează prin scăderea precipitaţiilor sub nivelurile normale. In
condiţiile unei perioade lungi fără precipitaţii şi a unei umezeli relativ scăzute a aerului se produce
seceta atmosferică. Totodată, lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină scăderea semnificativă a
rezervelor de apă din sol şi se instalează seceta pedologică. Asocierea celor două tipuri de secetă
determină apariţia secetei agricole, ce duce la compromiterea parţială / totală a culturilor agricole.
Lunile cele mai secetoase sunt iulie şi august, precum şi septembrie şi octombrie, iar sfârşitul iernii şi
începutul primăverii, lunile februarie, martie, aprilie, reprezintă o perioadă de secetă relativă. Anii
secetoşi sunt anii in care precipitaţiile sunt puternic deficitare, respectiv cantitatea totală de precipitaţii
se situează sub valoarea medie multianuală considerată normală, iar distribuţia ploilor pe parcursul
63
sezonului de vegetaţie este necorespunzătoare comparativ cu cerinţele plantelor agricole. In anii cu
perioade scurte de secetă, metodele agrotehnice curente pot determina recolte apropiate de potenţialul
soiurilor şi hibrizilor, iar când seceta persistă pe o perioadă mai lungă, producţiile scad semnificativ
sau sunt compromise.
Statisticile ne arată că fenomenul de secetă, fără a avea un caracter ciclic foarte strict, se produce în
general la intervale de 10-15 ani, alternanţă de ani extremi secetoşi cu ani excedentari sub aspectul
regimului pluviometric din ce in ce mai evidentă.
Deficite pluviometrice mari s-au produs in anii 1907, 1924, 1928, 1934, 1945, 1946, 1948, 1953,
1982, 1983, 1992, 1993, 2000 şi mai recent 2001, 2002, 2003, 2007, 2011 şi 2012.
Anul agricol 1945- 1946 este considerat cel mai secetos an din secolul XX, din cauza secetei deosebit
de severe şi intense, dar şi a consecinţelor dezastruoase produse agriculturii. Cele mai deficitare luni
de vară au fost lunile iulie şi august, intensitatea maximă producându-se şi pe teritoriul comunei
Micleşti, când recolta a fost compromisă aproape total. Fenomenul de secetă agricolă s-a produs şi in
anii 1949, 1951 şi 1952, astfel că aproape un întreg deceniu (1945-1953) a fost marcat de acest
fenomen. Cea mai recentă grupare de ani secetoşi este şi perioada 1990-2000, seceta din vara anului
2000 fiind considerată cea mai puternică din deceniul 10 (A.N.M., http://www.meteoromania.ro).
Figura 28: Manifestarea secetei în comuna Micleşti (Lanul Podiş / august, 2012)
64
La nivel global, încălzirea are ca efect creşterea frecvenţei şi intensităţii evenimentelor
extreme, în special seceta, temperaturile extreme, inundaţiile. Cauzele care conduc la apariţia acestor
fenomene sunt legate atât de climă, cât şi de intervenţiile umane, respectiv utilizarea iraţională a
terenurilor şi resurselor de apă, practicile agricole necorespunzătoare, despăduririle, suprapăşunatul şi,
nu în ultimul rând, poluarea aerului şi a solului. Proiecţiile scenariilor arată o evidentă descreştere a
precipitaţiilor, îndeosebi în anotimpul de vară, deci un deficit pluviometric care va afecta toate
domeniile de activitate, iar în principal domeniul agricol.
Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere şi prăşitoare,
deficitul de apă din anotimpul de vară care coincide cu perioada cerinţelor maxime faţă de apa a
plantelor determinând scăderi importante de producţie. In acest sens se impune o nouă reorientare în
structura culturilor agricole, respectiv varietăţi cu o toleranţă mărită faţă de temperaturile ridicate şi
stresul hidric generat de lipsa apei. Totodată, se impune adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de
apă şi conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrări minime.
(A.N.M., http://www.meteoromania.ro).
II.3.4 Regionarea topoclimatică
Topoclimatul comunei Micleşti este influenţat în primul rând de configuraţia terenului, de
caracteristicile sale fizico-geografice locale.
Spre deosebire de influenţa macroreliefului asupra procesului de formare a climei în care rolul
principal revine înălţimii şi orientării acestuia faţă de direcţia de deplasare a maselor de aer, influenţa
microreliefului asupra topoclimatului se manifestă în special prin deosebirile de expoziţie faţă de
punctele cardinale şi prin forma de relief. Astfel în topoclima unui deal se constată că radiaţia solară
este repartizată diferit ca urmare a poziţiei diferite a Soarelui în raport cu pantele dealului. Pentru
latitudinea comunei Micleşti, cele mai mari valori se înregistrează în partea sudică, iar cele mai mici
valori pe partea nordică a dealului.
Ziua, orientarea pantelor faţă de punctele cardinale, modifică regimul parametrilor
topoclimatici. Astfel, pe pantele estice şi vestice, distribuţia temperaturii solului şi aerului este
asimetrică, ca urmare a influenţei produsă de prezenţa apei şi inerţiei termice a solului. Astfel,
dimineaţa, razele Soarelui cad cu diferite înclinări pe pantele estice pe un sol rece şi umezit de roua
produsă în timpul nopţii. Ca urmare, suprafaţa solului se va încălzi mai puţin deoarece o parte din
energia termică acumulată de sol din partea energiei solare se va consuma pentru evaporarea apei. În
schimb, după-amiaza, deşi cantitatea de energie recepţionată de solul pantelor vestice este aceiaşi cu
65
cea recepţionată de pantele estice, totuşi se vor produce încălziri mai mari ale pantelor vestice, pentru
că solul acestora a fost prealabil uscat şi încălzit în timpul zilei prin contactul cu aerul cald.
Astfel, se constată că sectoarele de deal cu temperaturi maxime sunt orientate spre sud-vest, iar cele
mai reci spre nord-est.
În cursul nopţii, răcirile radiative ale suprafeţei active a pantelor, determină scăderi ale
temperaturii aerului şi a solului. Aerul mai rece, devenind mai rece decât aerul înconjurător, mai cald
al atmosferei libere, alunecă spre baza dealurilor. În consecinţă temperaturile minime cele mai ridicate
se vor situa spre vârful dealurilor, iar cele mai mici pe fundul văilor. Fenomenul se produce atât vara
cât şi iarna, când inversiunile termice pot dura zile în şir. În anotimpurile de tranziţie pot produce
îngheţuri timpurii de toamnă şi târzii de primăvară. Aceste deosebiri între pante sunt mai pronunţate în
condiţii de vreme frumoasă, senin şi calm, decât pe vreme cu cer acoperit şi vânt.
Vântul suferă de asemenea influenţe la interacţiunea cu relieful deluros. Astfel în faţa
dealurilor, în părţile superioare şi laterale viteza vântului va fi maximă. În schimb, faţă de direcţia
vântului, în spatele dealurilor se formează zone de calm, cu viteze minime (aşa numita zonă de umbră
aerodinamică).
Precipitaţiile prezintă o repartiţie care este dependentă de circulaţia aerului în jurul dealurilor.
Distribuţia cantităţilor de precipitaţii este inversă în raport cu intensitatea vântului. Astfel, în faţa
dealurilor şi în părţile laterale, faţă de direcţia vântului se constată o spulberare şi un transport mai
intens al picăturilor de apă şi al fulgilor de zăpadă care împiedică acumularea lor. În schimb în părţile
adăpostite, din spatele dealurilor se constată o depunere mai mare a acestora.
Ţinând cont de aceste considerente, pe teritoriul comunei Micleşti, se delimitează următoarele
zone topoclimatice:
- topoclimatul de luncă - se dezvoltă pe văile şi luncile râurilor Vaslui, Rac, Raţiu şi se
caracterizează printr-o medie termică mai redusă, prin umiditate mai mare a solurilor şi prin frecvenţa
mai mare a fenomenelor de brumă, ceaţă şi îngheţ;
- topoclimatul de adăpostire - reprezentat de bazinetele de denudaţie (eroziune), intrânduri
cvasi-circulare în cuestele principale şi la baza platourilor structurale. Reprezintă depresiuni de mici
dimensiuni, în care sunt amplasate vetrele satelor Popeşti, Micleşti, Chirceşti-Velniţă şi se
caracterizează prin lipsa vânturilor dominante.
- topoclimatul de versanţi însoriţi - se întâlneşte îndeosebi pe versanţii cu expoziţie sudică şi
vestică. Se caracterizează prin frecvenţa mai mare a fenomenului de secetă;
- topoclimatul de versanţi umbriţi – se întâlneşte îndeosebi pe versanţii cu expoziţie nordică şi
66
estică. Se caracterizează prin umiditate mai ridicată şi prin temperaturi medii mai scăzute;
- topoclimatul de cumpene şi platouri de creastă – se dezvoltă pe dealurile cele mai înalte şi se
caracterizează printr-o frecvenţă mai mare a vântului, temperaturi mai ridicate şi umiditate mai
scăzută;
- topoclimatul intravilan – se întâlneşte în sate şi se caracterizează prin creşterea nebulozităţii
şi reducerea insolaţiei datorita poluării.
II.3.5 Influenţa componentei climatice asupra modului de utilizare a terenurilor
Componenta climatică joacă un rol important în dezvoltarea agriculturii, formarea suprafeţelor
acvatice, amplasarea aşezărilor, dezvoltarea formaţiunilor vegetale.
Cunoaşterea factorilor climatici, a direcţiei şi intensităţii lor în acţiune este de o reală utilitate în
perfecţionarea îmbunătăţirea repartizării teritoriale, aplicarea diferenţiată a sistemelor de cultură, a
măsurilor agrofitotehnice, precum şi pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii.
Energia luminoasă
În general, atunci când plantele sunt supuse radiaţiilor, în particular radiaţiilor solare,
parte din energia acestora este reflectată şi transmisă, iar o altă parte este absorbită şi folosită
( uneori transformată), în principal, sub trei forme:
- încălzire, transformarea energiei radiante în energie termică (căldură) prin creşterea agitaţiei
termice a moleculelor;
- evaporare, schimbarea stării de agregare prin transferul moleculelor de apă în molecule de
vapori de apă;
- fotosinteză, conversia energiei solare prin reacţii fotochimice şi alte reacţii care implică un
transfer de molecule de CO2.
Fotosinteza este principalul proces de la nivelul plantelor prin care, pe baza energiei solare, pe Pământ
se generează oxigenul necesar respiraţiei. Procesul de fotosinteză este principalul element al ciclului
care determină producţia vegetală (agronomică, silvică) şi indirect influenţează activitatea zootehnică
şi cea umană.
Sensibilitatea plantelor la radiaţiile vizibile se manifestă şi prin faptul că lumina influenţează
respiraţia, transpiraţia, viteza de creştere şi de formare a organelor aeriene, determină direcţia de
creştere a tulpinii şi stadiile de dezvoltare a plantelor.
Intensitatea luminii trebuie să aibă un nivel adecvat fiecărei specii, întrucât determină
înflorirea, fructificarea, compoziţia chimică, culoarea atât a plantei, cât şi a fructelor, calitatea recoltei,
67
atacul agenţilor patogeni etc. În caz contrar se produc efecte nefavorabile asupra creşterii şi dezvoltării
plantelor.
Dacă intensitatea este prea mare în raport cu acesta ea poate produce o încălzire a frunzelor însoţită de
îngălbenirea şi căderea lor datorită modificării structurii clorofilei.
Cerinţele plantelor pentru iluminare diferă cu specia şi cu faza de dezvoltare a plantei.
O creştere a iluminării permite acumulări de substanţe de rezervă şi, în general, generează efecte
benefice. Dacă plantele dispun de lumină suficientă se observă o creştere a lungimii şi grosimii
rădăcinilor (lumina directă influenţează creşterea rădăcinilor). Atunci când plantele beneficiază de
lumină în cantitate mare, rădăcinile devin mai lungi şi mai ramificate şi formează un număr mai mare
de nodozităţi (la leguminoase), iar tulpinile devin mai groase şi capătă un ţesut mecanic mai puternic
(datorită lignificării ţesuturilor). Acest proces prezintă un rol deosebit în cazul cerealelor păioase prin
asigurarea unei rezistenţe mecanice paiului (mai bună la partea superioară şi mai redusă la partea
inferioară). Alt exemplu: fructele crescute în partea însorită a coroanei sunt mai gustoase decât cele
din partea umbrită etc.
O intensitate mai mare de lumină împiedică creşterea, însă favorizează dezvoltarea. De aceea, se
recomandă de exemplu, ca pentru legumele de la care prezintă importanţă pentru consum fructul
(tomate, vinete, ardei), să beneficieze de intensităţi luminoase mai mari în perioada înfloritului,
formării şi maturării fructelor. În schimb, pentru legumele la care prezintă importanţă partea
vegetativă (varza, conopida etc.), se recomandă cultivarea lor în zonele cu luminozitate mică,
umiditate ridicată, nebulozitate relativ mare şi căldură suficientă. O intensitate prea mare a iluminării
poate duce însă şi la pierderi însemnate de apă din ţesuturi, tendinţe de ofilire, accentuarea respiraţiei
şi altele.
Observaţiile au arătat că, în general, o cantitate mai mică de lumină împiedică dezvoltarea, însă
favorizează creşterea, produce etiolarea plantelor (alungirea şi decolorarea tulpinilor şi frunzelor),
încetineşte ritmul de creştere, prelungeşte vegetaţia, întârzie recoltarea, provoacă avortarea florilor şi
uneori chiar a fructelor, micşorează conţinutul în substanţă uscată, vitamine şi glucide.
Absenţa sau insuficienţa luminii (umbrire intensă) influenţează negativ dezvoltarea plantelor, care
devin mai lungi, mai subţiri şi lipsite de clorofilă sau cu o cantitate redusă din acest pigment. Chiar şi
sistemul radicular este afectat, fiind mai puţin dezvoltat şi în general, lipsa luminii afectează calitativ.
În funcţie de necesităţile de iluminare a plantelor, acestea se pot clasifica în trei categorii:
1. Plante iubitoare de lumină (heliofile, pretenţioase la lumină), care au nevoie de valori
mai mari ale iluminării (minimum 8000 lx) pentru activităţi fiziologice (creştere, înflorire, fructificare,
68
acumularea substanţelor de rezervă şi altele). Pentru aceste plante lumina permite acumularea în
cantităţi mai mari a amidonului, zahărului şi altele. Din această categorie fac parte sfecla de zahăr,
cartoful, viţa de vie, tomatele, vinetele, ardeiul, castraveţii, pepenii (galbeni şi verzi), porumbul,
lucerna, orezul, floarea soarelui, unele cereale, salcia, stejarul etc.
2. Plante rezistente la umbrire (moderat pretenţioase la lumină), care au nevoie de valori mai
mici de iluminare (4.000 – 5.000 lx) pentru asigurarea activităţilor fiziologice. Din această categorie
fac parte, de exemplu, morcovul, pătrunjelul, mărarul, ţelina, spanacul, varza, fasolea, salata, ridichea,
trifoiul mărunt, teiul etc.
3. Plante iubitoare de umbră (ombrofile, puţin pretenţioase la lumină), care solicită 2.000 –
3.000 lx, cum sunt, de exemplu, plantele perene, ceapa verde, sfecla pentru frunze şi altele.
Cerinţele diferite ale plantelor faţă de durata zilei –lumină a făcut posibilă clasificarea lor
fotoperiodică în patru categorii:
a). Plante de zi lungă (sau noapte scurtă) - acelea care au nevoie de o lungime mai mare a zile
(fotoperioadă de 10 – 14 ore). La aceste plante (de exemplu, trifoiul) înflorirea este mai rapidă în zile
lungi. Fructifică vara.
b). Plante de zi scurtă (sau de noapte lungă) – care au nevoie de o perioadă de lumină mai
mică (fotoperioadă de 8 – 10 ore) care înfloresc mai repede când zilele sunt scurte (exemplu: soia).
Fructifică la începutul toamnei.
c). Plante indiferente (neutre)- care nu sunt afectate de variaţiile intervalului de lumină dat de
lungimea zilei (Enache L., 2009).
Plante de zi lungă Plante de zi scurtă
Plante indiferente
(neutre) la
lungimea zilei
Grâul, secara, orzul, ovăzul,
mazărea, unele specii de
cartof, ceapa, usturoiul,
varza,
salata, spanacul, ridichea,
sfecla de zahăr,
trifoiul, rapiţa, etc.
Porumbul, meiul, soia, unele
soiuri de fasole, vinetele, unele
soiuri de tutun şi orez,
tutunul, căpşuna,
cânepa, pepene galben,
etc.
Unele soiuri de
porumb, bumbac,
tutun, tomate, orez,
morcovul,
castravetele,
etc.
Figura 29: Comportamentul plantelor faţă de lungimea zilei (Enache L., 2009)
69
Temperatura aerului şi a solului
La plante, efectele produse de temperatura aerului sunt complexe, se manifestă la nivelurile
tuturor fenomenelor şi proceselor care determină, pentru fiecare specie, creşterea şi dezvoltarea
acesteia şi depind de valorile temperaturilor şi de durata de menţinere a acestora.
Temperatura aerului este un factor meteorologic şi climatic care asigură declanşarea unor procese cum
sunt apariţia fenofazelor (avansul sau întârzierea fazelor fenologice), organogeneza
florală cu diferenţierea mugurilor şi organelor florale. Rolul temperaturii rezultă, îndeosebi, din
influenţa pe care o exercită asupra proceselor de fotosinteză, respiraţie, germinaţie, transpiraţie,
acumularea substanţei uscate şi valorii producţiei biologice. Astfel, la temperaturi mici (1 – 3˚C)
asimilaţia clorofiliană este foarte mică. Ea creşte odată cu creşterea temperaturii, fiind maximă la 30 –
35˚C, după care scade din nou, pentru a înceta la peste 50 – 55˚C.
Au fost puse în evidenţă anumite praguri de temperatură (minim, optim, maxim) în cadrul cărora îşi
pot duce existenţa organismele vegetale. Sub pragul minim plantele nu se mai pot dezvolta întrucât nu
beneficiază de căldură suficientă pentru procesele biologice. Dincolo de pragul termic maxim
dezvoltarea se opreşte din nou întrucât temperaturile prea mari devin periculoase sau chiar letale
pentru plante. În afara limitelor de temperatură, deşi plantele nu mor,
ele au totuşi de suferit. Există însă şi limite în afara cărora procesele vitale le sunt stopate complet.
Temperaturile optime pentru creşterea majorităţii plantelor, se plasează în intervalul 25 – 35˚C.
Se admite că, în general, temperatura este factorul care determină flora unei regiuni, iar umiditatea
este factorul care are rol în definirea tipului de vegetaţie al regiuni (pădure, păşune) (Enache L., 2009)
Deci, se poate constata că temperatura aerului acţionează ca factor care determină distribuţia terestră a
plantelor, atât în spaţiu, ca areal geografic, cât şi în timp, ca existenţă în cursul unui an.
Pentru ca o anumită plantă să parcurgă întreaga perioadă de vegetaţie, precum şi pentru a trece
dintr-o fază de vegetaţie în următoarea, are nevoie să primească anumite cantităţi de căldură care sunt
aproape constante. Evident că aceste cantităţi de căldură variază pentru aceeaşi plantă de la o fază la
alta şi pentru aceeaşi fază, de la un fel de plantă la altul. Pentru stabilirea duratei fazelor de vegetaţie
în funcţie de căldura primită de plante ar trebui ca aceasta să fie dată în calorii (sau în jouli). Deoarece
aceste cantităţi de căldură sunt greu de măsurat în calorii, ele se înlocuiesc prin suma gradelor de
temperatură din intervalul necesar fiecărei faze. Pentru aceasta se adună mediile de temperatură ale
zilelor de la data când se produce o fază până la cea următoare. Dacă se totalizează sumele gradelor de
temperatură corespunzătoare tuturor fazelor de vegetaţie, se obţine pentru planta respectivă suma
70
temperaturilor pentru întreaga perioadă de vegetaţie care se mai numeşte şi constantă termică a plantei
considerate.
Însumarea gradelor de temperatură se poate face fie pornind de la zero fizic (0˚C), fie de la minimul
biologic. Minimul biologic este specific fiecărei plante, fiind, de exemplu, 5˚C pentru grâu şi floarea
soarelui, 7˚C pentru cartof, 10˚C pentru porumb şi viţă de vie (Onisie T., 2002).
Planta SGTU Planta SGTU
Mazărea 1352-1900 Floarea-soarelui 1700-2500
Secară/toamnă 1700-2126 Porumb 1700-3700
Sfeclă 2400-3700 Soia 2000-3000
Ovăz 1940-2320 Orez 2200-5000
Cartofi 1300-3000 Grâu/toamnă 2000-2300
Figura 30:
Suma gradelor de temperatură utilă (SGTU)/constanta termică la plantele de câmp
(Onisie T., 2002)
SGTU (constanta termică) este folosită în practică la repartizarea pe zone a speciilor, soiurilor,
hibrizilor în scopul creării de condiţii optime de dezvoltare, formare de recoltă şi calitate a producţiei
agricole.
Dacă la calcularea sumei gradelor de temperatură raportarea se face la acest minim biologic,
atunci se va calcula suma gradelor temperaturilor active (suma temperaturile care depăşesc minimul
biologic) sau, dacă se ţine cont de temperatura efectivă (temperatura efectivă dintr-o zi este diferenţa
dintre temperatura activă şi minimul biologic), atunci se va obţine suma gradelor temperaturilor
efective – întrucât temperaturile efective determină eficacitatea dezvoltării plantelor.
Sumele gradelor de temperatură variază relativ puţin pe teritoriul ţării noastre, ceea ce face posibilă
utilizarea acestor date în activitatea de prognozare orientativă a fenofazelor şi determinarea
momentului de coacere. În situaţiile în care regimul termic este perturbat (de exemplu, se înregistrează
o creştere accentuată a temperaturii), atunci se poate proceda la calcularea abaterilor calendaristice ale
fazelor fenologice faţă de datele considerate normale. Deoarece temperatura scade în mod normal cu
latitudinea şi cu altitudinea, fazele de vegetaţie sunt cu atât mai întârziate cu cât creşte latitudinea sau
altitudinea.
Pentru fiecare creştere cu 1˚C a latitudinii sau cu 100 m a altitudinii, corespunde o întârziere de 4 zile
71
a fazelor de vegetaţie.
Influenţa temperaturii aerului asupra fenomenelor de vegetaţie şi limitele termice între care
plantele pot creşte şi se pot dezvolta au fost urmărite de mai mult timp. Încă din 1874, De Candolle a
clasificat plantele în patru categorii, în funcţie de temperatura deasupra căreia este posibilă creşterea şi
dezvoltarea lor şi anume:
1. Plante megaterme - plante care au nevoie permanent de o temperatură mai mare de 20˚C,
2. Plante mezoterme - plante pentru care este suficientă o temperatură medie de 15˚C (cele mai
multe plante de cultură),
3. Plante microterme – plante care se pot dezvolta chiar la temperaturi medii apropiate de 0˚C,
4. Plante hekistoterme – plante care pot suporta în ce mai mare parte a anului temperaturi
medii sub 0˚C. (Enache L., 2009).
În condiţiile ţării noastre, în zona Podişului Moldovei cu altitudini de 400-600 m, cărora le
corespund temperaturi medii anuale de 8 – 6°C, există condiţii termice favorabile pentru culturile
mezo şi microterme.
Din cele menţionate mai sus, se poate observa faptul că, temperatura aerului este nu numai un
factor care influenţează procesele fiziologice şi biochimice esenţiale, ci şi un factor limitativ pentru
distribuţia plantelor atât sub raportul arealului geografic, cât şi cel al evoluţiei în timp. Plecând de la
aceste constatări este posibilă zonarea speciilor, stabilirea epocilor de înfiinţare a culturilor, adoptarea
unor măsuri de protecţie a culturilor timpurii sau târzii etc.
Umezeala relativă a aerului
Reprezintă, de asemenea, un element climatic important pentru creşterea plantelor. O
umezeală relativă prea mare poate influenţa negativ plantele, prin creşterea susceptibilităţii acestora
faţă de boli şi dăunători.
Valorile prea mici ale umezelii relative, în perioada de germinaţie, poate cauza contracţia seminţelor
şi obţinerea unor recolte reduse.
Precipitaţiile atmosferice
Reprezintă un alt element climatic deosebit de important, prin rolul acestora de a asigura
cerinţele plantelor faţă de apă.
Efectul produs de apa provenită din precipitaţii asupra vegetaţiei depinde de: capacitatea de absorbţie
a solului, natura lui, natura vegetaţiei, cantităţile de apă pierdute prin evapotranspiraţie şi desigur,
regimul precipitaţiilor în zonele şi în perioadele cercetate.
72
Acţiunea precipitaţiilor asupra solului şi plantelor prezintă, în acelaşi timp, un aspect mecanic şi unul
chimic.
Acţiunea mecanică asupra solului constă în modificarea structurii sale de către picăturile de
ploaie care izbesc glomerulele de sol şi de către apa care pătrunde în el. Astfel, ploile liniştite, care
cad în cantitate suficientă în perioada de vegetaţie sunt folositoare plantelor. În cazul ploilor torenţiale
structura solului poate fi distrusă, se formează o crustă la suprafaţa solului, se micşorează
permeabilitatea solului şi, astfel, se micşorează viteza de infiltraţie a apei în sol, producându-se
fenomenul de băltire sau de scurgere în funcţie de orografia terenului. Totodată, ploile intense nu sunt
utile plantelor pentru că spală solul, afectând aeraţia solului şi desfăşurarea unor procese fiziologice
ale plantelor (absorbţia apei şi sărurilor minerale).
Prin acţiune directă asupra plantelor, precipitaţiile favorizează germinaţia seminţelor. Dacă apa din sol
este insuficientă sau în exces, procesul de germinaţie este afectat sau chiar nu se produce. Apa
precipitaţiilor ajunsă în sol dizolvă substanţele nutritive după care este absorbită de rădăcini şi apoi
este transportată şi răspândită în diverse părţi ale plantei sub formă de sevă, contribuind la procesul de
nutriţie a plantelor.
Apa de ploaie spală pulberile de pe frunze, favorizând asimilaţia clorofiliană, respiraţia şi transpiraţia.
În cantităţi prea mari, precipitaţiile pot fi dăunătoare în perioada de înflorire a plantelor împiedicând
fecundarea, spălarea polenului, iar în perioada de coacere împiedică îngroşarea sevei, întârziind astfel
maturaţia.
Ploile torenţiale au asupra vegetaţiei şi o acţiune mecanică, putând să slăbească înrădăcinarea
arborilor şi să-i expună la dezrădăcinări de către vânturile puternice. Puieţii pot fi dezrădăcinaţi chiar
numai de ploile torenţiale, iar picăturile mari de ploaie pot scutura, înainte de vreme florile, fructele şi
seminţele plantelor, mai ales dacă sunt însoţite de grindină. De asemenea, picăturile de ploaie pot
provoca acoperirea cu pământ a plantelor mici, împiedicând astfel creşterea lor.
Dacă precipitaţiile nu sunt în cantitate suficientă sau lipsesc complet în perioada când plantele au
nevoie de ele, acestea nu se mai pot dezvolta, pot să moară prin uscare şi, ca urmare, recoltele sunt
slabe.
Precipitaţiile sub formă de zăpadă prezintă importanţă prin aceea că stratul de zăpadă constituie, în
timpul iernii, un strat izolator din punct de vedere termic pentru semănăturile de toamnă şi rădăcinile
plantelor, iar primăvara, prin topirea ei, zăpada reprezintă o sursă principală pentru rezerva de apă din
sol, folosită de plante îndeosebi în prima jumătate a anotimpului cald, când lunile sunt mai puţin
ploioase. Dacă zăpezile se topesc brusc, cantitatea mare de apă rezultată poate să provoace asfixierea
73
plantelor iar dacă apa reîngheaţă plantele sunt compromise. În plus, există riscul producerii de
eroziuni ale solului (îndeosebi pe terenurile în pantă) şi de inundaţii, cu tot cortegiul lor dăunător
pentru plante, animale, om şi economie.
Precipitaţiile sub formă de grindină produc efecte negative deoarece bucăţile de gheaţă ce formează
grindina au viteze mari şi rănesc părţile aeriene ale plantelor, favorizând atacul bolilor criptogamice.
Dintre fazele de vegetaţie, cele mai periculoase efecte sunt cele produse în perioada de înflorire şi
coacere a culturilor. Fructele rănite de grindină sunt supuse infecţiilor, nu rezistă la păstrare, putrezesc
iar ramurile distruse afectează recolta anului următor. Efecte negative produce, de asemenea, chiciura
şi poleiul.
După cantitatea de apă de care au nevoie, plantele se împart în trei categorii:
- xerofite, plantele adaptate să crească în regiuni secetoase;
- mezofite, plantele care se dezvoltă cu cantităţi medii de apă;
- hidrofite – plantele care au nevoie de cantităţi mari de apă.
Plantele de cultură fac parte din categoria de plante mezofile. Această grupă de plante este divizată
la rândul său în următoarele grupe:
- plante nerezistente sau slab rezistente la secetă. Prezenţa secetei şi menţinerea acesteia duce la
reducerea esenţială sau compromiterea recoltei (fasolea, soia, cartoful);
- plante cu rezistenţă mijlocie la secetă. Plantele pot rezista la secetă o perioadă (mai mult de 21
de zile), dar cu o influenţă esenţială asupra recoltei (grâul, orzul, secara, porumbul, floarea-
soarelui, sfecla);
- plante rezistente la secetă. Astfel de plante pot fi cultivate în zone secetoase (sorul, meiul)
Precipitaţiile dau un randament maxim dacă coincid cu “fazele critice” ale plantelor. Ploaia utilă
(eficace) reprezintă fracţiunea din cantitatea de precipitaţii care este efectiv interceptată de vegetaţie
şi/sau stocată în orizontul de sol explorat de rădăcini şi care este utilizată pentru alimentarea
evapotranspiraţiei sistemului sol-plantă.
Evaluarea ploilor utile se poate face cu diverse formule empirice în care apar coeficienţi ale căror
valori depind de condiţiile climatice locale.
Pentru o justă evaluare a condiţiilor de umiditate este necesar să se cunoască necesităţile faţă de apă
ale plantelor atât pe întreaga perioadă de vegetaţie, cât mai ales în perioadele critice.
Sub aspect chimic, scăderea cantităţii de O2 din sol, datorită unui conţinut mai mare în apă,
conduce la apariţia de fenomene de reducere care fac posibilă apariţia unor substanţe toxice pentru
rădăcini (acid cianhidric, aldehidă benzoică). Excesul de apă determină şi un fenomen de spălare a
74
solului în elemente importante pentru plante, cum sunt azotul (sub formă de nitraţi), fosforul, potasiul
şi calciul. Alte consecinţe care derivă din excesul de apă sunt modificarea microflorei, reprezentată de
dispariţia bacteriilor aerobe şi micorize, creşterea numărului bacteriilor anaerobe, precum şi
proliferarea ciupercilor patogene.
Un exces de apă produce o sărăcire a mediului rădăcinilor în oxigen (oxigenul, aflat sub formă solvită
în apă şi care difuzează mult mai lent în raport cu faza gazoasă, va fi utilizat rapid de către
microorganisme), un exces de CO2, îngălbenirea frunzelor, încetinirea creşterii, uscarea părţilor
aeriene (paradoxal, întrucât absorbţia hidrică este perturbată), crăparea fructelor (la cireşe, struguri,
caise, prune) şi perturbarea funcţiilor fiziologice.
Apa în exces provenită din precipitaţii şi rouă favorizează procesele de germinare şi de răspândire a
sporilor unor ciuperci. Astfel, este cunoscut faptul că mana viţei de vie se dezvoltă mai bine în anii
ploioşi (fiind atacaţi ciorchinii tineri, boabele, lăstarii) şi că izbucnirea epidemiilor de mană se
produce foarte adesea după ploi, în condiţii de rouă abundentă pe frunze sau a unei ceţi persistente.
(Enache L., 2009)
Deoarece atât cantităţile insuficiente cât şi excesul de precipitaţii sunt dăunătoare plantelor,
pentru ca recoltele să devină mai puţin dependente de modul de cădere a precipitaţiilor este necesar să
se aplice măsuri agrotehnice corespunzătoare. Astfel, lipsa apei din precipitaţii poate fi suplinită prin
irigaţii, iar excesul de apă din sol se îndepărtează prin lucrări de desecare şi drenare a solului.
II.4 Hidrologia
Comuna Micleşti dispune de unităţi acvatice care prin caracteristicile lor se înscriu în
configuraţia de ansamblu a unităţii fizico-geografice din care face parte.
- prezenţa apelor subterane freatice (de mică adâncime) şi captive (de adâncime);
- râurile au debite mici, şi un regim hidrologic torenţial;
- lacuri antropice reprezentate de iazurilor şi heleştee.
Sursa principală de alimentare a acestor unităţi o constituie precipitaţiile, iar cel mai important
consumator îl formează evapotranspiraţia. Astfel din suma precipitaţiilor medii anuale consumul de
apă prin evapotranspiraţie reprezintă între 80 şi 90 % .
Cum infiltraţia reprezintă între 2 şi 5 %, rezultă că, la suprafaţă pământului, din precipitaţiile primite
se reţine efectiv un volum redus de apă (Băcăuanu V. şi col., 1980).
75
II.4.1 Apele subterane
Pe teritoriul comunei Micleşti, la fel ca în tot Podişul Moldovei caracteristicile litologice au
fost favorabile acumulării de ape subterane la diverse adâncimi, dar care datorită condiţiilor climatice
şi de strat au, în general, debite reduse şi conţinut ridicat de săruri
II.4.1.1 Apele de adâncime
Apele de adâncime sunt întâlnite în toate formaţiunile sedimentare ale cuverturii, începând cu
depozitele presiluriene şi siluriene şi terminând cu cele sarmaţiene. Ele includ strate acvifere situate
sub nivelul de bază, precum şi pe acele la care zona de alimentare este situată deasupra talvegurilor
râurilor, însă nu au drenare naturală datorită direcţiei de curgere.
Fiind, în general, izolate de mediul subaerian, proprietăţile acestor ape nu depind de condiţiile
climatice, ci de particularităţile chimice şi mineralogice ale stratelor purtătoare, precum şi de
adâncimea de cantonare a acestora, mai precis de diferenţa de nivel dintre zona de foraj şi zona de
alimentare, care le imprimă caracter ascensional sau artezian.
Apele din depozitele sarmaţiene sunt cantonate în intercalaţiile complexului argilo-marnos. Ele
au în general un grad de mineralizare ridicat, dar în forajele de pe râul Vaslui s-au întâlnit şi ape cu o
mineralizare sub 1g/l şi cu caracter artezian (Băcăuanu V. şi col., 1980).
II.4.1.2 Apele freatice
Sunt ape subterane libere, lipsite de presiune, care prezintă o zonă de alimentare şi una de
descărcare, fiind deci drenate în mod natural. Sunt cantonate în primul orizont de materiale
permeabile de la suprafaţa topografică. Spre deosebire de apele de adâncime, apele freatice sunt
influenţate, într-o mai mare măsură de condiţiile climatice. În plus, mineralizarea lor este redusă,
datorită alimentării din precipitaţii, situării la mică adâncime şi regenerării mai rapide.
În şesurile aluvio-coluviale adâncimea apelor freatice este cuprinsă între 1,20 şi 4,00 m.
datorită unui strat impermeabilizat, dar şi datorită precipitaţiilor care sunt mai mari primăvara şi
toamna.
Această subunitate hidrogeologică este alcătuită în partea inferioară din materiale grosiere, care
reprezintă stratul acvifer principal, iar la partea superioară din materiale mai fine, respectiv din
nisipuri şi nisipuri argiloase în care se găseşte frecvent un strat acvifer secundar, lenticular.
Datorită condiţiilor de zăcământ aceste ape sunt potabile. În timpul anului, datorită condiţiilor
climatice, apele din stratul acvifer lenticular înregistrează importante variaţii de nivel şi de debit
( variaţiile anuale ale nivelului sunt între 2 şi 5 m. ), iar după calităţile chimice se cuprind în limitele
admise de potabilitate, deşi în general sunt sălcii, conţin carbonaţi şi bicarbonaţi de calciu şi chiar
76
sulfaţi şi cloruri.
Pânzele de apă freatice la nivelul interfluviilor se găsesc la adâncimi mari de 15-20 de m,
datorită grosimii mari a stratelor geologice ce alcătuiesc substratul litologic sunt potabile având debite
şi mineralizare reduse.
Stratul acvifer se pune în evidenţă pe versanţi, prin aliniamente de izvoare situate la diferite nivele , în
raport cu poziţia intercalaţiilor impermeabile. Ca urmare, adâncimea apelor freatice este mult mai
mare în sectoarele înalte şi scade odată cu apropierea de baza versanţilor
În depozitele deluviale se mai întâlnesc şi ape freatice discontinui şi lenticulare, destul de sărace, care
ies uneori la suprafaţă provocând alunecări (Băcăuanu V. şi col., 1980).
II.4.2 Apele de suprafaţă
Reţeaua hidrografică în comuna Micleşti este reprezentată de pâraie care fac parte din bazinul
hidrografic al Bârladului, având o orientare generală nord-sud, în conformitate cu scăderea de
ansamblu a altitudinii pe această direcţie Cel mai important râu este Vaslui ( Vasluieţ), care colectează
toate râurile din comună şi dispune de o luncă lată de 200-800m, inundată primăvara şi vara la ploile
torenţiale.
Râul Vasluieţ izvorăşte de sub platoul Repedea-Păun, de la o altitudine de 340 de m. şi se
varsă în Bârlad la cca. 90 m. altitudine. Are o lungime de 71,2 Km. şi o suprafaţă a bazinului
hidrografic de 641 Km², pe teritoriile judeţelor Vaslui şi Iaşi. Curge, destul de lent şi neordonat, pe
toată lungimea comunei. Valea sa are aspect de luncă, iar în anumite sectoare constituie şi hotar între
comuna Codăeşti, pe de o parte şi comuna Soleşti, pe de altă parte.
Este un râu semipermanent, care seacă în anii secetoşi, dar în acelaşi timp, poate produce inundaţii
mari la viituri, motiv pentru care au fost amenajate o serie de iazuri, cel mai important fiind cel de la
Soleşti.
Râul Rac, traversează teritoriul comunei prin partea centrală, de la nord la sud, având o
lungime de 12,8 Km.
Izvorăşte din partea de nord a comunei, prin nişte ravene: Velniţă, Valea lui Leonte şi Dumbrăviţa. De
la izvor până la sud de satul Micleşti, poartă denumirea de Valea Seacă, datorită debitului scăzut, apoi,
după ce primeşte Raţiu şi Fundătura-Popeşti, până la vărsarea sa, în aval de lacul Soleşti poartă
denumirea de Rac.
Pârâul Raţiu, izvorăşte din vatra satului Chirceşti, nucleul Ruşi. Are o vale sub forma unei
ravene orientate pe direcţia NV-SE, debitul este mic, format prin colectarea apelor de pe versanţi.
77
Văile Fundătura, Velniţă şi Bulboasa, ca şi altele mai mici, reprezintă mai mult nişte ravene
orientate est-vest.
Figura 31: Reţeaua hidrografică pe teritoriul comunei Micleşti
II.4.3 Regimul hidrologic
Cunoscând regimul hidrologic (alimentare, scurgere lichidă, scurgere solidă, chimismul,
nivele, debite, regim termic) se poate asigura o utilizare corespunzătoare a surselor de apă de pe
teritoriul comunei
II.4.3.1 Sursele de alimentare
Sursele de alimentare sunt determinate de factorii fizico-geografici: precipitaţii, temperatura şi
umiditatea aerului, solului, vânturile, structura solului, structura geologică şi geomorfologică a
teritoriului comunei Micleşti.
Factorii climatici şi în primul rând precipitaţiile, prin cantitatea de apă, intensitatea şi felul lor, prin
repartiţia în timpul anului determină felul, mărimea şi variaţia surselor de alimentare
78
Caracteristic comunei Micleşti este faptul că precipitaţiile constituie principala sursă de
alimentare a reţelei hidrografice, astfel că în perioadele secetoase întreaga reţea hidrografică seacă.
Caracterul torenţial este materializat în zona cursurilor superioare prin fenomene de eroziune
torenţială, iar în zonele cursurilor medii şi inferioare, prin fenomene de inundaţii. Cele mai mari
inundaţii se produc pe lunca Vasluiului afectând terenurile agricole din luncă. Dintre celelalte râuri
doar Raţiu poate produce inundaţii afectând porţiuni din vatra satului Micleşti.
II.4.3.2 Regimul scurgerii
În cadrul anului debitele variază foarte mult, înregistrându-se perioade de creşteri şi descreşteri
succesive, după cum râurile primesc ape, predominant, din surse de suprafaţă sau din cele subterane;
în funcţie de aceste posibilităţi se remarcă o scurgere bogată ( sub formă de ape mari şi viituri ) şi o
scurgere redusă.
Râul Postul Iarna Primăvara Vara Toamna Volum anual
(milioane m³)
Vaslui M. Domn. 18,53 41,13 28,81 11,53 29,8558
Figura 32: Variaţii anuale de debit ale răului Vasluieţ
Apele mari, sunt determinate în cea mai mare măsură de precipitaţii. Ploile şi topirea
zăpezilor combinate provoacă scurgerea maximă, care se produce la sfârşitul iernii – începutul
primăverii. Debite mari sunt generate şi de ploile abundente din lunile de vară.
Viiturile sunt creşteri bruşte ale debitelor, datorate ploilor abundente, topirii zăpezilor sau combinării
celor două fenomene. Cele mai frecvente viituri se înregistrează primăvara (30-50%) şi vara având
drept cauză principală cantităţile mari de precipitaţii cu un accentuat grad de torenţialitate care se
înregistrează după perioade cu solul puternic umectat şi capacitate de absorbire a apei redusă.
Se remarcă, de obicei, 3-4 unde pe an, cu o frecvenţă mai mică iarna şi toamna. Viitori importante s-
au semnalat în 1955, 1962, 1966, 1967, 1969, 1971, 1975, 1976 (Băcăuanu V. şi colab., 1980).
Ape mici se înregistrează după perioade îndelungate lipsite de precipitaţii.
Având în vedere repartiţia neuniformă a acestora în timpul anului, ca şi caracterul lor diferit ( ploi
şi zăpezi ) , se constată că această fază, specifică în regimul scurgerii lichide, se poate înregistra în
toate anotimpurile ; ea are o frecvenţă mai mare iarna ( când precipitaţiile rămân blocate sub formă
de zăpadă) şi la sfârşitul verii – începutul toamnei ( când în general lipsesc precipitaţiile ).
Scurgerea solidă se înregistrează datorită acţiunii mecanice a ploilor asupra solului urmate de
79
scurgerea apei, la suprafaţa solului, scurgere care provoacă fenomenul de spălare, dizolvare şi
transport al particulelor fine şi al substanţelor uşor solubile.
Se poate vedea destul de uşor, că apa râurilor de pe teritoriul comunei Micleşti, nu este niciodată
limpede, ci prezintă o turbiditate mai mare sau mai mică în funcţie de cantitatea de aluviuni
încorporată sub formă de suspensie. Scurgerea de aluviuni în suspensie este apreciată prin scurgerea
specifică, care reprezintă cantitatea în tone de materiale solide scurse în timp de un an de pe suprafaţa
unui hectar.
Măsurătorile de aluviuni în suspensie arată că Vasluieţul transportă anual 98,3 mii tone, scoţând în
evidenţă ritmul de modelare a reliefului în ansamblu, sau posibilităţile de degradare a terenurilor
agricole. Cunoscându-se că la cantitatea de aluviuni de 0,5 t./ha anual corespunde un strat gros de
0,05 mm. Se poate aprecia că numai în timpul cuaternarului s-au decopertat materiale de grosimi
cuprinse între 50 şi 100 de m. (Ploscaru D., 1973)
Condiţiile de climă, relief, litologie şi de sol ale comunei Micleşti sunt favorabile dezvoltării
intense a procesului de eroziune.
Scurgerea de aluviuni în suspensie urmăreşte în linii mari pe cel al scurgerii lichide. Cu cât debitul de
apă este mai mare cu atât creşte şi scurgerea debitului de aluviuni în suspensie.
Apele mari de primăvară transportă cea mai mare parte de aluviuni în suspensie
Scurgerea cea mai mică de aluviuni în suspensie se înregistrează în perioada de iarnă şi în timpul
apelor mici de vară-toamnă.
II.4.3.3 Regimul termic
Temperatura apei este influenţată direct de temperatura aerului şi solului. Variaţiile
temperaturii apei sunt însă mai puţin evidente decât cele ale aerului datorită căldurii specifice ridicate
a apei.
Temperatura medie anuală apei râurilor variază între 8 şi 12 gr C, fiind foarte apropiată de
temperatura medie a aerului.
În timpul anului evoluţia temperaturii apei se face în funcţie de variaţia radiaţiei solare:
- primăvara temperatura medie sezonieră oscilează între 6 şi 10 gr C.
- vara, temperatura medie a apei râurilor oscilează între 16 şi 24 gr.
- toamna, datorită rezervei de căldură acumulată în anotimpul anterior de către apă şi mediul
înconjurător, temperatura medie este cu 1 – 3 gr C. mai ridicată ca primăvara .
- iarna, temperatura medie a apei oscilează între 0,2 şi 0,8 gr C (Băcăuanu V. şi colab., 1980).
80
În anotimpul rece, apariţia şi menţinerea temperaturii negative ale aerului determină şi apariţia
fenomenului de îngheţ, care se pune în evidenţă prin cele mai mici debite. Temperaturile negative ale
aerului determină apariţia unor formaţiuni de gheaţă, iniţial sub formă de ace de gheaţă, apoi în gheaţă
la mal. În cea mai mare parte formaţiuni de îngheţ apar în a doua decadă a lunii noiembrie şi prima
decadă a lunii decembrie. Dacă perioadele cu temperaturi negative ale aerului persistă se ajunge la
instalarea podului de gheaţă, între decada a treia a lunii decembrie şi decada întâi a lunii ianuarie, cu o
durată medie ce variază între 20 şi 60 de zile. În iernile foarte geroase, râurile de pe teritoriul comunei
Micleşti pot îngheţa total.
Dispariţia gheţii se produce în ultima decadă a lunii martie.
II.4.4 Lacurile
Pe teritoriul comunei, cu excepţia acumulării de la Soleşti unităţile lacustre sunt slab
reprezentate de câteva lacuri foarte mici, o parte din ele aproape colmatate. Aceste lacuri au origine
antropogenă şi au fost amenajate în luncile râurilor Rac şi Valea Seacă în scopul irigării grădinilor din
apropiere, cât şi pentru piscicultură.
Unele sunt alimentate şi de apele subterane de versant, fiind situate la baza acestora (iazul de la fostul
CAP Chirceşti), fapt ce le asigură o durată mai mare în timp, totuşi, în urma perioadelor secetoase
îndelungate sunt prinse de vegetaţie.
În partea de sud-vest a teritoriului comunei pătrunde acumularea de la Soleşti, cu o suprafaţă
de 410 ha, din care 108 ha. aparţin comunei Micleşti. Este un lac de baraj antropic, construit pe râul
Vaslui şi dat în folosinţă în 1973.
Figura 33: Valea Vasluieţului, în plan îndepărtat, Lacul Soleşti, 2012
81
Lacul se alimentează din apa râului barat, dar mai primeşte şi ape din precipitaţii ca şi din surse
subterane. Adâncimea medie oscilează între 1,5şi 2 m. iar adâncimea maximă este de 5 m.
Prezintă importanţă regională deoarece reţine mari rezerve de apă cu multiple utilizări (alimentarea cu
apă potabilă a oraşului Vaslui), în plus amortizează scurgerea maximă asigură debitul de diluţie pe
râuri, contribuind şi la creşterea suprafeţelor agricole prin scoaterea terenurilor de sub efectul
inundaţiilor.
II.4.5 Influenţa componentei hidrologice asupra modului de utilizare a terenurilor
Modul de utilizare a terenurilor este influenţat în mare măsură de gradul de asigurare cu
resurse de apă. Din acest punct de vedere teritoriul comunei Micleşti beneficiază de ape subterane şi
ape superficiale.
Apele subterane pot fi clasificate în ape de adâncime (captive) şi ape freatice. Primele sunt
situate, în general, la adâncimi, mari în scoarţă, sunt puternic mineralizate, cu duritate ridicată având
astfel o importanţă economică mai redusă.
Apele freatice se implică mult mai intens în definirea performanţei terenului faţă de diferite
tipuri de utilizare. Aportul freatic prin capilarele solului constituie o importantă sursă de apă pentru
plante, în timpul perioadelor secetoase. Un aport excesiv însă, stagnarea apei la suprafaţa solului sau
în imediata apropiere a acesteia, are consecinţe negative asupra plantelor, datorită instalării condiţiilor
anoxice.
Apele freatice constituie importante surse de ape potabile, folosite atât pentru alimentarea populaţiei
cât şi a culturilor, prin intermediul sistemelor de irigaţii. Pe de altă parte, aplicarea irigaţiilor trebuie să
ţină cont de pericolul potenţial al salinizării secundare şi înmlăştinirii solurilor, prin ridicarea
nivelului freatic la adâncimi critice sau la suprafaţă.
Adâncimea critică a nivelului freatic este definită ca adâncimea maximă de la care pânza
freatică provoacă salinizarea orizonturilor superioare a le solurilor. Ea variază în funcţie de textura şi
porozitatea solului şi gradul de mineralizare a freaticului. Pentru zona în care se încadrează teritoriul
comunei, Florea N. a stabilit valori ale adâncimii critice de 1,8-1,9 m.
Prezenţa cvasi-permanentă a freaticului la adâncimi critice generează tipuri aparte de soluri:
soloneţuri, solonceacuri.
Adâncimea maximă de la care apa freatică influenţează regimul hidric al solului, putând
aproviziona plantele cu apa necesară, însă fără a produce sărăturarea orizontului superior, reprezintă
adâncimea subcritică. Solurile cu freatic la adâncimi subcritice mai sunt cunoscute şi sub denumirea
82
de soluri freatic umede. S-a constatat că pe aceste soluri se obţin şi cele mai mari recolte la plantele de
cultură şi în special al porumb, care domină între plantele cultivate.
Alte influenţe a apei freatice asupra terenurilor, nu mai puţin importante, sunt date de ivirea lor
la zi, dând naştere mlaştinilor şi izvoarelor. În cazul unei alimentări subterane bogate, râurile ar
beneficia de stabilitate a debitelor şi ar fi asigurată scurgerea lichidă şi în timpul perioadelor
secetoase.
Circulaţia apelor freatice la limita dintre orizonturile permeabile şi cele impermeabile, modifică
sensibil microrelieful versanţilor, a malurilor albiilor minore, determină apariţia alunecărilor de teren,
influenţează configuraţia reţelei de drenaj etc. (Patriche C., 2003).
Apele superficiale sunt reprezentate prin râuri, lacuri şi scurgeri neorganizate, incipient
organizate, sau cu caracter episodic pe versanţi.
Râurile prezintă o importanţă deosebită în cadrul componentelor terenului, constituind surse de
apă potabilă sau pentru irigaţii, locuri de agrement etc.
Un element important al comportamentului râurilor, care influenţează puternic modul de utilizare a
terenului, este inundabilitatea. Amploarea inundaţiilor este şi în funcţie de configuraţia văilor. Fiind
înguste, determină creşterea nivelului viiturii şi sporirea vitezei curentului de apă.
Prezenţa unui strat de apă cu o grosime mai mică de 5 cm, pe o perioadă de 2-3 zile, este considerată
drept limitare slabă, pentru toate culturile specifice comunei, în timp prezenţa unui strat de apă cu o
grosime ce mai mare de 10 cm, pe o perioadă de cel puţin o săptămână, este considerată drept limitare
puternică
Lacurile, reprezintă elemente importante care pot influenţa utilizarea terenurilor.
Lacul Soleşti, prin dimensiunile sale, poate manifesta o influenţă atenuantă asupra climatului local,
joacă rol de regulator al scurgerii râului Vaslui, atenuează viiturile prin uniformizarea debitelor.
Lacurile controlează acţiunea erozivă a apelor curgătoare, deoarece reprezintă nivele de bază locale.
De asemenea, influenţează regimul hidric al versanţilor adiacenţi, putând activa alunecările de teren şi
alte procese gravitaţionale.
II.5 Formaţiuni vegetale spontane şi compoziţia floristică
Tendinţa de aridizare a zonei studiate, manifestată în principal prin diminuarea precipitaţiilor
din timpul sezonului de vegetaţie, cu valori înregistrate în unii ani cu mult sub mediile multianuale
(exemplu, în anul 1990 s-au înregistrat doar 293 mm, faţă de media multianuală de 506 mm) şi
83
creşterea temperaturii medii) influenţează negativ procesele de regenerare, creştere şi dezvoltare a
plantelor din zonă, fapt ce apropie teritoriul comunei Micleşti de condiţiile stepei mai multe decât cele
ale silvostepei.
Dacă în trecut pădurile ocupau aproape întreaga suprafaţa, în prezent, ele ocupă doar 19,3 %
din suprafaţa comunei.
În etapa actuală pe teritoriul comunei Micleşti se dezvoltă patru tipuri de vegetaţie:
- pădurile şi plantaţiile forestiere;
- pajiştile secundare parţial stepizate;
- vegetaţia palustră;
- vegetaţia de luncă (Mititelu D, 1975).
II.5.1 Pădurile şi plantaţiile forestiere
Sunt repartizate prin trupurile de pădure în partea de est a teritoriului În funcţie de altitudine,
esenţele lemnoase, se înscriu în două subzone:
- subzona de gorun-fag;
- subzona de stejar-gorun;
În subzona de gorun-fag se întâlnesc următoarele specii de arbori: gorun (Quercus petraea),
fag (Fagus silvatica), destul de puţin, carpen (Carpinus betulus), paltin (Acer pseudoplatanus), arţar
(Acer natanoides), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus montana), tei (Tilia tomentosa, T. cordata).
Ca arbuşti legaţi de aceste păduri sau izolaţi în pâlcuri găsim: păducel (Cratagus monagzna), corn
(Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), clocotiş (Staphzlea primata), măceş (Rosa canina),
verigarium (Rhamunus
Vegetaţia ierboasă este reprezentată de: mărgeluşa (Lithospernum purpureocoeruleum), turiţa
mare (Agrimonia eupatoria), lintea sălbatică (Lathyrus niger, L. vernus), năprasnica (Ceranium
ruberfianum), umbra iepurelui (Asparagus officinalis, A. tenuifolius), fragi (Fragaria vesea), curpenul
de pădure (Clematis vitalba), laptele câinelui (Euphorbia acuggdaloides), iedera (Hedera helix),
toporaşul (Viola odorata), viorica (Seilla bifolia), lăcrămioara (Conva lloria magalis), pochivnicul
(Asurem europeum), mierea ursului (Pulmonaria oficinalis), brebenei (Corydalis solida), Pecetea lui
Solomon (Polygonatum latifolium).
Plantaţiile de salcâm şi sălcioară au vârstă recentă (după 1973) şi s-au plantat pentru a stabiliza
procesele de versant, fiind repartizate îndeosebi pe versanţii de pe stânga ai Raţiului, Racului şi
Vasluieţului.
84
II.5.2 Pajiştile secundare parţial stepizate
S-au format în locul fostelor păduri de foioase. Azi se păstrează pe terenurile intens degradate
situate pe versanţii vestici ai râurilor Vaslui, Rac şi Raţiu.
Aceste pajişti au fost degradate, astfel încât azi cu greu mai poate fi reconstituită compoziţia lor
iniţială.
Se remarcă prezenţa gramineelor şi a leguminoaselor între care mai frecvente sunt: păiuşul
(Festuca vallesiaca, F. pratensis), colilia (Stipa capillata, S. joanis), pirul (Agropyron cristatum), firuţa
(Poa bulbosa, P. pratensis), bărboasa (Andropogon ischaemum), lucerna sălbatică (Medicago falcata,
M. sativa, M. lupulina), trifoiul sălbatic (Trifolium pratense, T. arvense, T. campestre, T. medium),
măzărichea (Vicia sativa, V. craceea), sparceta (Onobrychis viciacfolia)
II.5.3 Vegetaţia palustră
Este răspândită în preajma acumulărilor lacustre şi în luncile râurilor sub forma unor petice
de dimensiuni reduse.
Este formată din asociaţii de plante higrofile (iubitoare de umiditate) şi hidrofile (care stau
numai în apa). Speciile higrofile mai comune sunt: rogozul (Carex riparia, C. vulpina), pipirigul
(Scirpus silvaticus, S. lacustris), rugina (Juncus effusus), mana apei (Glyceria plicata, G. aquatica),
lăcrămiţa (Catabrosa aquatica), răchitanul (Lytrum salicaria), izma broaştei (Alisma plantago, A
aquatica), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), roşaţea (Butomus umbelatus), buzduganul apei
(Sparganium ramusus, S. neglectum), coada calului (Equisetum palustre), papura (Typha latifolia, T.
angustifolia), stuful (Phragmites communis), stănjenelul de baltă (Iris pseudoconus), tătăneasa
(Symiphytum officinale). Dintre plantele hidrofile amintim: lintiţa (Lemna frisulca, L. minor, L.
gibba), broscăriţa (Potamogeton natans, P. crispus, P. pectinatus),
nufărul (Nymphaea alba, Nuphar luteum), iarba broaştei (Hydrocharis morsusranae), ostrăţelul
(Utricularis vulgaris), cornaciul (Trapa natans), cosorul (Ceratophyllum demersum, C. submersum),
peniţa (Miriophyllum spicatum) şi diverse alge din genurile Claudophora şi Chara. Valoarea furajera a
vegetaţiei palustre este foarte redusă, asanarea ei este strict necesară. Cea mai reprezentativă zonă, cu
astfel de vegetaţie se află în lunca Vasluieţului, la nord de acumularea Soleşti.
II.5.4 Vegetaţia de luncă
Este răspândită în văile şi luncile râurilor. În lunci, pe lângă vegetaţia palustră se remarcă şi
specii ale pajiştilor de stepă şi silvostepă, dar şi esenţe lemnoase ca: plopul alb (Populus alba,), plopul
tremurător (Populus trenula), salcia albă (Salix alba), şi ulmul (Ulmus carpinifolia). Vegetaţia ierboasă
este reprezentată de firuţă, pir şi trifoi. Acest tip de vegetaţie apare în şesurile şi în văile Vasluiului şi
85
Racului.
Importanţă economică deosebită prezintă plantele medicinale, prezente într-un număr ridicat
de specii, aici remarcându-se: coada şoricelului (Achillea setacea, A. collina, A. millefolium),
cicoarea (Cichorium intybus), muşeţelul (Matricaria chamomilla), peliniţa (Artemisia maritima),
pojarniţa (Hypericum perforatum), sovârful (Origanum vulgare), sulfina (Melilotus officinalis), urzica
moartă (Urtica dioica), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), pătlagina (Plantago media, P.
lanceolata, P. major), lumânăriţa (Verbascum sp), vâscul (Viscum album), podbalul (Tussilago
farfara), săpunăriţa (Soponaria officinalis), valeriana (Valeriana officinalis), cucuta (Conium
maculatum), mătrăguna (Atropa belladona), cimbrul (Calamitha officinalis), cimbrişorul (Thimus
vulgaris, T. serpillum), chimion (Carum carvi), muştar (Sinapis alba), usturoiniţa (Alliaria officinalis),
grâuşor (Ranunculus ficaria), pochivnicul (Asarum europaeum), vinariţa (Asperule adorata), menta
(Mentha aquvatica, M. longifolia, M. pulegium), păpădia (Taraxacum officinale), leurda (Allium
ursinum), rodul pământului (Arum maculatum), spânzul (Helleborus purpurascens), iarba fiarelor
(Vincetoxicum officinalis), socul (Sambucus nigra), teiul(Tilia tomentosa, T. cordata), salcâmul
(Robinia pseudoacacia), cireşul pădureţ (Prunus avium), mesteacănul (Betula verrucosa), păducel
(Crataegus monogina), măceşul (Rosa canina), cruşinul (Rhamnus fragula) ,cornul (Cornus mas) s.a.
II.6 Fauna
Răspândirea faunei este condiţionată, în primul rând, de natura vegetaţiei, care oferă hrană
animalelor situate la baza lanţului trofic (erbivorele), fapt ce determină, mai departe, răspândirea
carnivorelor, constituind, în acelaşi timp, habitate cu anumite particularităţi. Astfel, la nivelul
teritoriului, fauna terestră poate fi grupată în două mari categorii: fauna de pădure şi fauna stepelor şi
a silvostepelor.
II.6.1 Fauna pădurii de foioase
În trecut, a fost, mult mai bogată datorită faptului că vânatul era mai restrâns, iar pădurile şi
vegetaţia spontana ocupau suprafeţe mult mai mari.
Între mamifere întâlnim: mistreţul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes
vulpes), bursucul (Meles meles), dihorul (Putorius putorius), pisica sălbatică (Felis silvestris), veveriţa
(Sciurus vulgaris), iepurele (Lepus europaeus).
Între păsările frecvent întâlnite amintim: cucul (Cuculus canolus), coţofana (Pica
pica),dumbrăveanca (Coracias garrula), grangurul (Oriolus oriolus), gaiţa (Garrulus glandarius),
botgrosul (Coccothraustes coccothraustes), piţigoiul (Parus caudatus), cinteza (Fringilla coelebs),
86
ciocănitoarea (Picus viridis), sturzul (Turdus philomelos), mierla(Turdus merula), codobatura
(Motacilla alba), turturica (Streptopelia turtur), măcăleandrul (Erithacus rubecula), privighetoarea
(Luscinia luscinia), pupăza (Upupa epops), porumbelul de scorbură (Columba oenas), porumbelul
gulerat (Columba palumbus), corbul (Corvus corax), cioara (Corvus corone, C. frugilegus),
guguştiucul (Streptopelia decaocto), stăncuţa (Corvus monedula) ş.a.
Acestora li se adaugă păsările răpitoare reprezentate de: huhurez (Strix alupo), cucuvea (Athene
noctua), bufniţă (Bubo bubo), uliul păsărilor (Accipiter nisus), uliul găinilor (Accipiter noctua) ş.a.
Reptilele sunt reprezentate de: şarpele de pădure (Coluber longissimus), şopărla (Lacerta
agilis), guşterul (Lacerta viridis), iar amfibienii sunt reprezentaţi de: broasca comună (Rana
temporaria), broasca râioasă (Bufo bufo), salamandra (Salamandra salamandra), brotăcelul (Hyla
arborea) s.a.
Lumea insectelor este dominată de coleoptere (cărăbuşi) şi lepidoptere (fluturi).
II.6.2 Fauna stepei şi a silvostepei
Din fauna pajiştilor de silvostepă au dispărut dropia şi spurcaciul. Între mamifere mai des
întâlnite sunt rozătoarele: popândăul (Citellus citellus), căţelul pământului (Spalax sp), hârciogul
(Cricetus cricetus), şoarecii de câmp (Microtus arvalis) ş.a.
Păsările sunt reprezentate de: prepeliţa (Coturnix coturnix), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis),
potârnichea (Perdix perdix), sticletele (Carduelis carduelis), presura (Emberiza aurea), fâsa de câmp
(Anthus campestris), inariţa (Corduelis flammea), câneparul (Corduelis canabina), răpitorul uliu alb
(Circus macrourus), cristeiul (Crex crex), graurul (Sturnus vulgaris), prigorii (Meraps apiaster), ciori
(Corvus sp), vrăbii (Passer domesticus).
Reptilele frecvent întâlnite sunt: şerpii (Coluber sauromatis), şopârla (Eremias atguta, Lacerta agilis).
Insectele sunt reprezentate prin scarabei (Scarabeus affinis), cosaşi (Lacusta viridis), greierii
(Liogryllus campestris).
În apropierea apelor frecvent se întâlnesc: lăstunul de mal (Riparia riparia), greluşelul de zăvoi
(Locustella fluviatilis), piţigoiul (Panurus biarmicus), cristeiul de baltă (Rallus aquaticus), lăcarul
(Acrocephalus arundinaceus), privighetoarea de stuf (Locustalla buscinioides), raţa sălbatică (Anas
plathirhincha), lişiţa (Fulica atra), găinuşa de baltă (Galinula chloropus), gâsca sălbatică (Anser
cinereus), sitarul (Scolopax rusticola).
Fauna acvatică este reprezentată de reptile, bratacieni, tritoni şi diverse specii de peşti. Speciile
mai comune sunt: şarpele de apă (Natrix tessellata), broasca de lac (Rana ridibunda), buhaiul de baltă
87
(Bombina bombina).
Fauna piscicolă este dominată de specii ca: şalăul (Lucioperca lucioperca), crapul (Cyprinus
caprio), somnul (Silurus glanis), cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), carasul
(Carassius auratus), caracuda (Carassius auratus), babuşca (Rutilus rutilus) etc
II.6.3 Rezervaţii naturale
Rezervaţia floristică „Movila lui Burcel”
Este situată pe teritoriul comunei Micleşti, la 4 Km. nord de satul Micleşti, şi la 200 m. stânga
de şoseaua DN 24A Vaslui – Iaşi.
Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 13 ha. şi cuprinde dealul Movila lui Burcel, cu o altitudine
maximă de 272 m. şi un relief accidentat, stabilizat parţial prin vegetaţia ierboasă şi plantaţiile de
salcâm din incinta rezervaţiei..
Vegetaţia este compusă dintr-un amestec de elemente floristice pontice, submediteraneene şi
continentale, plante rare pentru zona Moldovei, precum: ruşcuţa, ai galben, ai sălbatic, zvacusta, cosaci,
sipica, vineţele, tartan, iarba surpăturii, siminoc, zambila, stânjenel de stepa, dediţei etc.
Figura 34: Pe „Movila lui Burcel”, 2012
88
Pădurea Micleşti
Este situată în partea de vest a comunei Micleşti, dar şi pe teritoriul comunelor Boţeşti şi
Buneşti-Avereşti, atât pe teritoriul judeţului Vaslui, cât şi judeţul Iaşi.
Este un sit de protecţie avifaunistică, cu scopul de protejare a păsărilor de pădure, din regiunea
biogeografică stepică.
Obiectivul protecţiei şi conservării îl constituie 13 specii de păsări: acvila de câmp (Aquila heliaca),
caprimulg (Caprimulgus europaeus), barza albă (Ciconia ciconia), cristel de câmp (Crex crex),
ciocănitoare de stejar (Dendrocopus medius), ciocănitoare de grădină (Dendrocopus syriacus), presură
de grădină (Emberiza hortulana), şoim călător (Falco peregrinus), sfârcioc roşiatic (Lanius collurio),
sfârcioc cu fruntea neagră (Lanius minor), ciocârlie de pădure (Lullula arborea), viespar (Pernis
aqivorus), ghionoaie sură (Picus canus), la care se adaugă alte 31 de specii de păsări, care au statutul de
specii vulnerabile, ce necesită măsuri de conservare (www.natura2000.ro)
Figura 35: Dispunerea ariei protejate „Pădurea Micleşti” ( www.natura2000.ro)
89
Pe teritoriul comunei Micleşti se găsesc mai mulţi arbori seculari, cu dimensiuni impunătoare
ce păstrează memoria timpului în acest spaţiu. Cel mai reprezentativ, este stejarul multisecular din
Micleşti, monument al naturii, ocrotit, cu o vârstă de circa 170 de ani, cu un diametru şi înălţime
apreciabile.
II.6.4 Influenţa componentei biologice asupra modului de utilizare a terenurilor
Vegetaţia reprezintă oglinda teritoriului. Ea reflectă cel mai fidel condiţiile de teren, în special
pe cele pedo-climatice.
Plantele verzi prin procesul fotosintezei, fixează carbonul atmosferic, iar prin eliminarea oxigenului,
au modificat treptat compoziţia chimică a atmosferei primare a plantei noastre, aducând-o la parametri
optimi pentru dezvoltarea vieţii în cele mai variate forme.
Vegetaţia spontană constituie o importantă sursă de materii prime dar şi sursă de combustibil pentru
locuitorii comunităţii.
Pajiştile şi păşunile naturale sunt utilizate agricol pentru păşunat extensiv, determinând numărul şi
chiar felul animalelor ce pot fi păşunate. În afară de aceasta, ele servesc şi în calitate de element
ecologic stabilizator împotriva eroziunii.
Pădurea prezintă o multitudine de influenţe. În afară de faptul că limitează în prezent
extinderea terenurile agricole au asupra lor şi un efect benefic cu o intensitate remarcabilă în special
asupra regimului climatic. Aceste influenţe constau în special în reflectarea, diminuarea pătrunderii şi
absorbţia radiaţiilor, atenuarea extremelor de temperatură, distribuţia precipitaţiilor, reducerea
evaporaţiei, creşterea umidităţii atmosferice, atenuarea intensităţii vântului.
O parte din radiaţia solară, de la 5 până la 20 % din radiaţia incidentă, variind cu natura şi densitatea
vegetaţiei forestiere, cu anotimpul, este reflectată de către suprafeţele superioare ale pădurii; altă parte
este absorbită de coroanele arborilor, alta împrăştiată difuz în atmosfera interioară a arboretului, iar
restul ( 2 – 5 % ) pătrunde până la sol.
Intensitatea relativă a iluminării în pădure, cu scăderea puternică pe verticală, variază după anotimp,
compoziţia şi consistenţa pădurii, sub masivul de foioase desfrunzit reprezentând 50 – 60 % din aceea
a terenului descoperit, iar în timpul verii 2 – 15 % la consistenţa plină a arboretului.
Cercetările au stabilit că pădurile au cea mai mare capacitate de absorbţie a radiaţiilor faţă de alte
categorii de folosinţă a pământului ( culturi agricole, pajişti etc. ) În zilele însorite, pădurile, în
comparaţie cu alte tipuri de vegetaţie, realizează o temperatură mai scăzută, comportându-se ca
90
suprafeţe „ reci „ sau depresiuni termice. Prin captarea unei cantităţi mai mari de radiaţie, pădurile au
capacitatea de a elimina mai multă apă prin transpiraţie, în comparaţie cu alte tipuri de vegetaţie, în
timp ce, ca urmare a condiţiilor termice la suprafaţa solului, a adăpostului şi a prezenţei litierei, au rol
izolator, evaporaţia ( din sol ) în păduri este mult micşorată. Datorită acestui fapt, pădurile îmbogăţesc
atmosfera cu vapori de apă mai mult decât alte tipuri de vegetaţie şi de folosinţă a terenului , ceea ce
are o însemnătate deosebită în perioadele secetoase.
Influenţa pădurii se manifestă şi prin coborârea maximelor şi ridicarea minimelor de temperatură a
aerului şi printr-un decalaj în timp al încălzirii şi răcirii. În interiorul pădurii, în timpul verii
temperatura aerului este în general mai scăzută cu până la 1,9°C, iar iarna mai ridicată cu până la
1,7°C, în comparaţie cu terenul deschis.
Influenţa pădurii asupra temperaturii solului, în sensul reducerii ecartului între valorile maxime şi cele
minime ale temperaturii, este generată de umbrirea datorită coronamentului şi, în parte, de izolaţia
termică produsă de pătura moartă. Efectele celor doi factori reuniţi pot produce o scădere importantă a
acestui ecart, în unele situaţii chiar cu 20 – 24°C. În general, în tot cursul verii temperaturile solului
sunt cu 3 – 5°C mai joase decât în câmp cultivat.
Pădurea exercită o influenţă apreciabilă în reducerea vitezei vântului, ca urmare a frecării maselor de
aer în mişcare de obstacolele orizontale şi verticale întâlnite în pădure. Măsura în care se produce
această reducere variază în funcţie de rezistenţa şi structura arboretului, înălţimea deasupra solului,
depărtarea de lizieră, tăria vântului etc.
Reducerea vitezei vânturilor are ca efect în timpul iernii depuneri importante de zăpadă, îndeosebi la
liziera pădurii.
Influenţa pădurii asupra umidităţii aerului este exprimată cel mai adesea prin mărirea umidităţii
relative, care variază în mod invers cu temperatura. Umiditatea relativă a aerului în pădure este, în
general, cu până la circa 10 – 12 % mai mare decât în afara pădurii.
Prin multitudinea influenţei pădurii asupra atmosferei, ecosistemul forestier îşi creează, pe fondul
climatului local de teren descoperit, un microclimat propriu - fitoclimatul forestier; este un climat de
loc adăpostit-umbrit, caracterizat prin calm atmosferic total sau înaintat, un minus de radiaţii solare
directe (de lumină şi de căldură), cu temperaturi mai moderate şi umiditate atmosferică mai ridicată
decât în afara pădurii.
Pădurea ocupă versanţi cu înclinare mare, iar prin alcătuirea ei structurală şi prin procesele
fiziologice ale componenţilor ei influenţează puternic procesele hidrologice care asigură funcţia
pădurii, de importanţă uriaşă, de protecţie a solului împotriva eroziunii, prin frânarea scurgerilor de
91
suprafaţă, generatoare ale procesului de eroziune accelerată, şi de asigurare a stabilităţii terenurilor
( solului plus substratului litologic ) împotriva alunecărilor şi surpărilor.
Defrişarea pădurii pe terenurile în pantă declanşează rapid forţele distructive ale apei. De la impactul
picăturilor de ploaie asupra solului lipsit de protecţia vegetaţiei ( având ca efect sfărâmarea
agregatelor de sol şi dispersarea, urmate de transportarea particulelor prin apa ce se scurge la vale ) şi
până la constituirea debitului aluvionar, care prin materialul în suspensie sau târât agravează viiturile,
acoperă cu mâl terenurile de cultură şi colmatează cu mâl lacurile de acumulare a apei, fazele se
succed rapid şi neîntrerupt.
Plantele se implică activ şi în procesul complex al pedogenezei (Enache L., 2009).
Sub pădure se realizează condiţii şi procese de solificare activă, caracterizate prin stabilitate mecanică,
bioacumulare de humus şi elemente nutritive, bună structurare, infiltrare, percolare şi reţinerea apei în
profilul de sol, alterare activă a silicaţilor, levigarea substanţelor solubile, acidificarea complexului
absorbtiv, aprovizionarea continuă cu elemente nutritive prin circuitul biologic al substanţelor între
arboret, litieră şi solul folosit de rădăcini.
În funcţie de intensitatea acestor procese şi modul lor de asociere a rezultat o mare diversitate de
soluri forestiere, în majoritate înaintat evoluate, cu profile bine păstrate, normale pentru condiţiile de
pantă respective şi cu însuşiri specifice condiţiilor de formare sub pădure.
Vegetaţia ierboasă, caracterizată printr-un sistem radicular bogat, ramificat şi puţin profund,
determină frânarea procesului de pedogeneză, datorită înţelenirii solului, care reduce mult percolaţia şi
deci posibilitatea translocării mineralelor pe profil. Dimpotrivă, vegetaţia lemnoasă, care posedă un
sistem radicular mai slab ramificat , dar mai profund, determină intensificarea pedogenezei prin
favorizarea percolaţiei.
Numai pădurea bine închisă, cu intercepţie înaintată şi filtrare lentă a precipitaţiilor prin
coronament, cu topire lentă a zăpezii şi cu litieră bogată, exercitată integral, pe terenurile înclinate,
protecţia şi conservarea solului.
În cazul unei consistenţe întrerupte a pădurii, pe asemenea terenuri, această funcţie se exercită
imperfect, litiera este subţire şi parţial întreruptă, iar orizontul cu humus subţire sau îndepărtat total,
semne că există scurgere de suprafaţă şi un proces de „spălare” datorită acesteia, cu efecte negative
puternice în nutriţia pădurii.
În urma procesului de despădurire pe versanţi, procesul de „spălare” a litierei solului se dezlănţuie cu
violenţă, se dezvoltă procese de eroziune accelerată în suprafaţă şi în adâncime, deseori şi de
alunecare, surpare etc. cu atât mai puternice cu cât relieful este mai fragmentat, înclinarea terenului
92
mai mare, ploile cu caracter mai torenţial, acoperirea solului cu vegetaţie ierboasă este mai slabă, solul
şi substratul sunt mai puţin rezistente la eroziune (Pădurile României, 1981)
Impresionante întinderi de veritabile „pustiuri” de nisip, pietriş, argilă şi alte roci din locuri altă dată
bine împădurite ( Dealul Velniţă ), exprimă ce au însemnat pădurile pentru integritatea sănătoasă a
teritoriului comunei şi gravitatea consecinţelor despăduririlor pe terenurile înclinate, greşit şi abuziv
gospodărite după dispariţia pădurilor naturale, scutul lor protector.
O serie de plante acţionează în sensul diminuării randamentelor culturii agricole şi deprecierii
calităţii recoltelor. Este cazul buruienilor.
Combaterea acestora din lanurile cultivate reprezintă o problemă de primă importanţă, dacă avem în
vedere faptul că, prin competiţia complexă pentru spaţiu, lumină, căldură etc.,buruienile determină
reduceri ale producţiei plantelor cultivate în medie cu 40%. Strategia modernă (ecologică) referitoare
la această problemă, presupun nu combaterea (fapt practic imposibil), ci reducerea gradului de
îmbruienire până la limita la care buruienile nu mai produc daune semnificative, adică mai mari decât
costul lucrărilor de combatere (pragul economic de dăunare). (Enache L., 2009).
Componenta faunistică a terenului interesează atât prin valoarea economică directă, atunci
când diferite specii de animale constituie surse de hrană, energie şi materii prime pentru populaţie, cât
şi prin valoarea ecologică a zoocenozelor, care îşi aduc o contribuţie esenţială la definirea şi
menţinerea echilibrului ecologic al ecosistemelor.
Influenţa faunei se resimte şi asupra terenurilor agricole, ele limitând extinderea acestora – cazul
speciilor din arealul ocrotit al Pădurii Micleşti – sau fiind dăunători ai unor culturi agricole.
Impactul faunei asupra performanţei terenului agricol se manifestă mai ales indirect, prin modificări
fizico-chimice produse la nivelul învelişului de sol, care pot fi sintetizate în felul următor
(Patriche V., 2003):
- construirea muşuroaielor de către cârtiţe, furnici etc.;
- amestecul solului (biopedoturbaţia) de către râme, furnici etc.;
- formarea de goluri şi galerii (cârtiţe, culcuşuri de larve);
- reumplerea galeriilor cu material pământos din partea inferioară sau superioară a profilului de
sol;
- formarea şi distrugerea agregatelor structurale (râme, colembole, acarieni etc.);
- reglarea circulaţiei apei şi aerului în sol;
- reglarea cantităţii de biomasă vegetală moartă;
- reglarea circuitelor nutrienţilor;
93
- reglarea efectivului de animale din sol
- producerea unor constituenţi speciali (vitamine, enzime, substanţe antibiotice etc.);
O acţiune deosebită asupra solului o au râmele, care trec anual prin intestinul lor o cantitate
imensă de material pământos fin, realizând astfel o amestecare intimă a fracţiunilor minerale din
sol cu compuşi organici specifici şi îmbunătăţind condiţiile aero-hidrice din sol. Prin deplasarea
lor pe profilul solului, râmele realizează o încorporare profundă a materiei organice, fapt ce
conduce la individualizarea unui orizont de suprafaţă bioacumulativ cu grosimi mari şi cu trecere
treptată spre orizontul subiacent, specific cernoziomurilor.
Deosebit de important este rolul pe care îl joacă microorganismele în procesul de pedogeneză
şi în special în humificare. Microorganismele sunt vieţuitoare unicelulare sau pluricelulare, care nu
prezintă diferenţieri ale ţesuturilor şi organelor: bacterii, actinomicete, ciuperci, alge, protozoare.
Microorganismele deţin cel mai important rol în biodegradarea şi mineralizarea materiei organice
moarte, declanşând şi reglând astfel, circuitul carbonului, azotului, sulfului etc. microorganismele
intervin şi în procesele de oxido-reducere a multor elemente minerale, contribuind astfel la
funcţionarea circuitelor fosforului, fierului, manganului etc.
Animalele pot exercita şi influenţe negative asupra plantelor cultivate, prin parazitarea sau
consumul acestora (cele fitofage), motiv pentru care sunt utilizate substanţe chimice letale foarte
variate: insecticide, nematocide, acaricide, rodenticide etc.
II.7 Învelişul de sol
Învelişul de soluri din cadrul teritoriului comunei Micleşti s-a format prin acţiunea combinată a
factorilor pedogenetici fapt care a impus o relativă diversitate a solurilor atât la nivelul luncilor
râurilor cât şi la nivelul podurilor interfluviale şi a versanţilor.
II.7.1 Factorii pedogenetici
Solul este formaţiunea naturală care a luat naştere şi evoluează sub influenţa condiţiilor
naturale de vegetaţie şi a factorilor de mediu.
Promotorul acestei concepţii, Docuceaev, a arătat că solul este rezultatul acţiunii cumulative a
cinci factori naturali, denumiţi factori de solificare sau factori pedogenetici, aceştia fiind: clima, roca,
relieful, organismele vii (în special vegetaţia) şi timpul de evoluţie. Ulterior, la factorii naturali
stabiliţi de Docuceaev s-au adăugat factori întâmplători, aşa cum sunt apa stagnantă, apa freatică şi
94
acţiunea omului asupra solului.
Clima ca factor pedogenetic
Clima acţionează în solificare prin precipitaţii şi temperatură, dar şi prin celelalte elemente ale
sale: vânt, umiditatea atmosferică, insolaţie etc. Influenţa climei începe încă din fazele ce preced
solificare propriu zisă. Astfel, roca mamă pe seama căreia se formează solul ia naştere din rocile
masive transformate prin dezagregare şi alterare, procese de depind în mare măsură de condiţiile
climatice. Aceste procese, care se continuă şi în cadrul solificării, determină formarea principalelor
componente ale solului.
Clima influenţează şi formarea părţii organice a solului. Ea creează condiţii de dezvoltare a vegetaţiei,
care constituie sursa de materie organică a solului. Humificarea are loc sub influenţa condiţiilor
create de climă. Tot clima este cea care determină procesele de eluviere-iluviere care au rol în
formarea profilelor de sol şi împreună cu celelalte procese influenţate de climat duc la definirea
principalelor proprietăţi ale solului.
Un rol important în procesul de pedogeneză îl joacă climatul local (microclimatul), care se
referă la stratul de aer de lângă sol până la înălţimea de 2 m, determinat în special de formele de relief,
de expoziţia versanţilor şi de caracterul învelişului vegetal.
Astfel factorul climatic influenţează solificarea ca proces general, datorită neuniformităţii lui nu
numai la scara globului, ci şi pe teritorii mai restrânse, provoacă diferenţieri în ceea ce priveşte
intensitatea şi orientarea procesului, contribuind la variaţia învelişului de sol.
Vegetaţia ca factor pedogenetic
Unul dintre cei mai puternici factori cu rol în pedogeneză îl constituie organismele vii,
reprezentate prin plante şi microorganisme.
Vegetaţia determină nu numai reţinerea şi acumularea substanţelor nutritive în sol, ci ea participă la
toate procesele ce conduc la definirea principalelor proprietăţi ale solului. Factorul biologic,
reprezentat în principal prin vegetaţie, înregistrează variaţii foarte mari pe cuprinsul unui teritoriu, şi
din această cauză, vegetaţia provoacă o variaţie accentuată în ceea ce priveşte orientarea şi intensitatea
solificării, influenţând evoluţia şi diversificarea învelişului de sol.
Sub influenţa vegetaţiei de stepă se formează soluri de tipul cernoziomurilor, care sunt soluri fertile,
bogate în humus de calitate superioară şi în elemente nutritive.
În prezenţa vegetaţiei lemnoase se formează soluri de pădure care, chiar dacă au adesea un conţinut
ridicat de humus, acesta este de calitate inferioară, aprovizionarea solului cu substanţe nutritive este
scăzută, ca de altfel şi fertilitatea sa.
95
Pe teritoriul comunei Micleşti se mai întâlnesc şi alte tipuri de vegetaţie, cum ar fi cele de
fâneaţă, de mlaştină, amestecuri de diferite tipuri de vegetaţie etc.
Toate aceste formaţiuni vegetale exercită o influenţă specifică asupra formării şi evoluţiei solurilor,
contribuind la variaţia învelişului de sol a scoarţei pedosferice.
De asemenea, plantele protejează solul împotriva acţiunii vântului, iar prin rădăcinile lor îl protejează
şi împotriva eroziunii produsă de scurgerea apei. Prezenţa covorului vegetal modifică bilanţul radiativ
al solului şi cantitatea de energie care ajunge la suprafaţa lui. Prezenţa rădăcinilor care pătrund în sol
la adâncimi mari contribuie şi la fracţionarea materialului mineral şi, în final, la dezagregarea rocilor.
Plantele sintetizează materia organică, iar resturile acestora după moarte permit dezvoltarea
microorganismelor.
Fauna solului influenţează procesul humificării atât indirect, prin compuşii organici eliberaţi în
urma biodegradării resturilor de animale moarte şi a excrementelor, bogate, în special, în azot, cât şi
direct, prin mărunţirea mecanică a materiei vegetale şi animale moarte (ex. litierele).
Rolul rocilor în formarea solului
Roca de solificare sau roca mamă este reprezentată prin roca parentală şi materialul parental pe
seamă căruia se formează solul.
Ea influenţează formarea solului prin însuşirile sale specifice cum ar fi: starea de afânare sau de
compactizare, alcătuirea granulometrică, mineralogică şi chimică.
Componentele rocii de solificare influenţează asupra alcătuirii granulometrice, chimice şi
mineralogice a solurilor, a însuşirilor fizice, fizico-mecanice, a regimului de aer, căldură şi hrană.
Compoziţia şi însuşirile rocii de solificare influenţează procesul de pedogeneză, granulometria şi
nivelul de fertilitate.
De exemplu, solurile formate pe roci scheletice prezintă şi ele caracterul de textură grosieră; cele
formate pe nisipuri sunt uşor de lucrat, sunt afânate, permeabile, sărace în coloizi şi în elemente
nutritive etc. Diversitatea foarte mare a rocilor mamă, determină o serie de particularităţi în ceea ce
priveşte procesul de formare şi evoluţie a solurilor. Ca prim aspect amintim influenţa rocilor asupra
profunzimii de manifestare a solificării. Astfel, grosimea pe care se produce solificarea este mai mare
în cazul rocilor afânate decât a celor compacte.
În formarea şi evoluţia solurilor un rol deosebit îl au şi procesele de bioacumulare şi de
levigare. Intensitatea acestor procese depinde şi de caracteristicile fizice ale rocilor, care se transmit şi
solurilor respective. S-a constatat că acumularea humusului în sol are loc şi în funcţie de textura
solului (care la rândul ei depinde de rocă), fiind mai intensă în cazul solurilor argiloase decât al
96
solurilor nisipoase. Ca urmare se poate afirma că pe roci cu textură fină se formează soluri mai bogate
în humus decât pe rocile cu textură nisipoasă.
Calitatea humusului este, de asemenea, influenţată de roca-mamă.
Levigarea este influenţată, de asemenea, de textura rocii. Astfel, faţă de rocile argiloase, sedimentele
nisipoase sunt foarte permeabile, au conţinut scăzut de argilă şi de elemente bazice şi sunt lipsite, de
obicei, de minerale care conduc la formarea acestora.
Datorită acestui fapt, levigarea particulelor coloidale se manifestă mai intens şi pe adâncime mai
mare, profilele de sol sunt mai lungi, iar orizonturile mai slab diferenţiate, spălarea solurilor sau
debazificarea este mai accentuată.
Deşi roca parentală manifestă importanţă în procesul de solificare, ea este subordonată altor
factori pedogenetici, în sensul că pe aceeaşi rocă parentală, dar în condiţii de climă şi vegetaţie
diferite, se pot forma soluri diferite. Solurile aparţinând aceluiaşi tip, dar formate pe roci diferite,
prezintă aceleaşi caractere generale, specifice tipului respectiv, dar şi unele particulare datorate rocii
de formare
Rolul reliefului în formarea solului
Relieful acţionează în formarea, evoluţia şi diversificarea învelişului de sol, îndeosebi prin
influenţa pe care o exercită asupra celorlalte condiţii de solificare, redistribuind la suprafaţa
pământului precipitaţiile, lumina şi căldura. El este suportul pe care se produce solificarea.
Referindu-ne la teritoriul studiat, se poate afirma că variaţia mare a învelişului de sol este legată şi de
relief, deoarece acesta determină variaţii ale condiţiilor climatice şi de vegetaţie.
În cadrul unităţilor de relief există anumite uniformităţi determinate, în special, de existenţa unor
suprafeţe plane concave sau convexe, care exercită influenţe asupra cantităţii de apă care ia parte la
formarea şi evoluţia solurilor. Pe suprafeţele de teren plane, este suficientă cantitatea de apă care
corespunde cuantumului de precipitaţii din zonă. În situaţia formelor de relief convexe, o parte din apa
de precipitaţii se scurge la suprafaţă, solificarea are loc în condiţii de umiditate mai scăzută, iar
levigarea este mai redusă, profilele de sol sunt mai scurte, iar orizonturile mai slab diferenţiate.
În cazul suprafeţelor de teren concave, datorită acumulării apelor din împrejurimi, solificarea are loc
în condiţii de umiditate mai ridicată, levigarea este mai accentuată, profilele de sol sunt mai lungi şi
orizonturile de sol mai bine diferenţiate.
Elementele reliefului acţionează asupra solificării şi prin influenţa pe care o exercită asupra proceselor
de eroziune, de transport şi de depunere. În cazul suprafeţelor plane, procesele respective nu au loc,
deci solificarea decurge în condiţii normale.
97
Pe versanţi aceste procese se petrec cu intensităţi diferite, în funcţie de panta terenului. Ca urmare a
antrenării pe versanţi a materialului erodat şi depunerii acestuia la baza pantei, grosimea şi textura
depozitelor, precum şi stadiile de evoluţie vor fi diferite. În partea superioară a versanţilor grosimea
depozitelor de suprafaţă şi a solului este mai mică , textura mai grosieră, solul va fi mai slab evoluat.
Dimpotrivă, în partea inferioară sau la baza versanţilor, grosimea acestor depozite şi a solului, în
general, este mai mare, iar textura mai fină (Patriche C., 2003).
Timpul de evoluţie sau vârsta solului
Procesele de formare şi evoluţie a solului sunt condiţionate şi de timpul sau durata de acţiune a
factorilor pedogenetici, asupra rocii mamă. În mare parte, solurile sunt rezultatul solificării pe
parcursul a sute şi mii de ani, dar există şi cazuri de solificare recentă.
Acest aspect poate fi pus în evidenţă referindu-ne la situaţia existentă în comuna Micleşti unde pe
unele porţiuni solificarea s-a manifestat un timp îndelungat, iar pe altele s-a petrecut recent. Astfel în
zonele interfluviale (asemănătoare unor câmpii înalte) solificarea s-a manifestat într-un timp
îndelungat, solul este bine format, de tip cernoziom. În acelaşi timp, luncile râurilor existente sunt
teritorii tinere. Când apele curgătoare se revarsă şi depun aluviuni noi, ele nu au timp să se solifice, şi
rămân ca atare. Odată cu trecerea timpului, aluviunile evoluează către soluri aluviale, treptat
ajungându-se prin evoluţie tot mai aproape de cele de pe interfluviu.
Formarea şi evoluţia solurilor poate fi frânată sau accelerată de o serie de factori locali, care determină
vârsta relativă a solurilor şi a căror influenţă se apreciază în funcţie de gradul de dezvoltare a
profilului. În funcţie de vârstă se deosebesc trei categorii de soluri: actuale, moştenite şi fosile.
Rolul apelor freatice şi stagnante în formarea solului
Solificarea decurge, de regulă, în condiţii normale de umiditate, sub acţiunea precipitaţiilor,
cantitatea acestora influenţând procesele de eluviere şi iluviere, bioacumularea etc. În marea
majoritate a cazurilor, solurile s-au format şi evoluează în condiţii de umiditate normală sub influenţa
precipitaţiilor atmosferice corespunzătoare climatului temperat continental şi sunt denumite soluri
automorfe.
Uneori solificarea are loc în condiţiile4 unui exces de apă, care poate proveni din precipitaţii sau din
pânza freatică prezentă la mică adâncime, sau din apele stagnante. Prezenţa apelor de suprafaţă este
legată de existenţa unor straturi impermeabile situate la mică adâncime şi a unor forme joase de
relief.
Adâncimea şi compoziţia apelor freatice în şesurile aluvio-coluviale prezintă importanţă din punct de
vedere pedologic întrucât complexul de soluri din aceste şesuri se formează sub directa influenţă a
98
acestor ape.
Astfel în zonele unde apele freatice sunt mineralizate şi se găsesc la mică adâncime, solificarea este
orientată în sensul acumulării pe profil a sărurilor solubile. Astfel, apa cu sărurile respective se ridică
prin capilaritate până la suprafaţă, se evaporă, iar acestea se acumulează în sol. Supraumezirea
produce în acelaşi timp şi gleizarea solurilor. Asemenea soluri au fost numite halomorfe sau
halohidromorfe.. dacă pânza freatică mineralizată sau nemineralizată se află la adâncimi subcritice (3-
6 m.) apa freatică se ridică la suprafaţă şi provoacă salinizare şi gleizare sau numai gleizare în partea
superioară a profilului, formând soluri de tipul hidroautomorfe sau freatic umede. În situaţia în care
apele freatice sunt aproape de suprafaţă , dar nu conţin săruri sau acestea sunt în cantităţi mici , se
formează orizonturi de glei sau orizonturi gleizate.
Când apa freatică este foarte aproape de excesul de umiditate , rezultă soluri mlăştinoase, puternic
gleizate. Când apele freatice situate aproape la suprafaţă conţin un procent ridicat de săruri solubile
(1-1,5%), procesele care au loc se numesc procese de salinizare (adică de acumulare de săruri solubile
sub formă de cloruri şi sulfaţi) şi procese de alcalizare (procese de soloneţizare), deoarece complexul
coloidal al solului se îmbogăţeşte în sodiu.
Apele stagnante de pe terenurile plane sau depresionare, impermeabile sau slab permeabile, orientează
solificarea tot spre gleizare. Solurile formate sub influenţa supraumezirii cu ape freatice fără săruri
solubile au fost denumite hidromorfe.
În perioadele secetoase ale anului, apa freatică situată aproape de suprafaţa solului poate determina
procese de salinizare, dând naştere la sărături (solonceacuri şi soloneţuri)
În concluzie, apele freatice aflate aproape de suprafaţă şi cele stagnante influenţează solificarea şi
determină formarea unor soluri specifice (Patriche C., 2003).
Factorul antropic în pedogeneză
Influenţa activităţii omului asupra solurilor prezintă diferite forme. Omul poate modifica
evoluţia naturală a solului prin activitatea sa agroproductivă. Sub influenţa directă a omului, în urma
cultivării solului , orizonturile superioare sunt omogenizate, tipul originar de humus suferind
transformări importante.
Lucrările agrotehnice obişnuite afânează stratul superior al solului, stimulează mineralizarea
humusului, deteriorează structura solului. Subsolajele, desfundările pentru înfiinţarea plantaţiilor viti-
pomicole modifică în aşa măsură solul pe adâncimea respectivă încât acesta nu mai seamănă cu cel
natural. Prin intensificarea tehnologiilor agricole de către om, acestea acţionează atât asupra mediului
înconjurător, cât şi asupra solului prin diferite mijloace: maşini, îngrăşăminte, pesticide, irigaţii. De
99
asemenea poluarea duce la schimbări esenţiale în sistemele ecologice naturale.
Distrugând sistemele ecologice naturale, care sunt complexe stabile (păduri, lunci, stepe etc.) şi
înlocuindu-le cu sisteme agricole mai puţin stabile, omul contribuie la schimbarea proceselor de
formare a solurilor. Artificializarea solurilor de către om poate fi de natură morfologică, în cazul
amestecării orizonturilor formate în mod natural, poate fi modificată compoziţia şi fertilitatea solului
în urma aplicării amendamentelor şi îngrăşămintelor, pot fi remarcate în toate cazurile modificări ale
însuşirilor fizico-chimice şi biologice ale solului.
După intervenţia omului prin măsuri de artificializare a solului , sistemul natural al acestuia se pune în
echilibru cu noile modificări, devenite condiţii de solificare temporară, iar după epuizarea sau slăbirea
acestora, solul va evolua spre făgaşul normal al solificării, abătut parţial pentru o scurtă perioadă de
timp (Patriche C., 2003).
Prin aplicarea unor tehnologii de cultură corespunzătoare, a măsurilor ameliorative, omul contribuie la
ridicarea productivităţii solurilor cu fertilitate naturală scăzută şi la menţinerea şi păstrarea celor cu o
fertilitate naturală ridicată.
II.7.2 Caracterizarea principalelor unităţi taxonomice de soluri
În lucrarea de faţă, s-a optat pentru denumirea unităţilor taxonomice de soluri conform
Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS, 2003), considerat mai coerent şi mai complet, în
raport cu Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (1980) şi mai adecvat, datorită alinierii la
terminologia consacrată pe plan internaţional prin intermediul clasificărilor FAO.
În condiţiile fitoclimatice de relief şi a principalelor procese pedogenetice: argiloiluvierea,
gleizarea, levigarea, eroziunea, alunecările de teren au dus la formarea, pe teritoriul comunei Micleşti,
la nivel de generalizare a cuverturii pedologice, a unor tipuri de soluri aparţinând claselor: cernisoluri,
luvisoluri, hidrisoluri, protisoluri şi antrisoluri.
Deosebim ca atare soluri mai evoluate pe culmi şi platouri, soluri cu procese de bioacumulare
mai moderată în zonele mai joase, soluri cu bioacumulare activă în zonele plane şi soluri neevoluate
sau trunchiate pe versanţii moderat şi puternic înclinaţi.
Acestora li se adaugă solurile de şes aflate mai mult sau mai puţin sub influenţa proceselor de
hidromorfism.
Dispunerea tipurilor de sol reflectă fidel configuraţia reliefului, densitatea şi adâncimea
fragmentării acestuia dar şi unele particularităţi locale (litologie, apă freatică etc.).
100
II.7.2.1 Clasa cernisoluri
Cuprinde soluri cu orizont de diagnostic A molic (Am), cu crome şi valori mai mici de 3,5 în
stare umedă şi mai mici de 5,5, în stare uscară, cu trecere treptată spre orizontul subiacent C sau B.
Orizontul de tranziţie are culori de Am cel puţin în partea superioară.
Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti este prezent un singur tip: cernoziomurile.
Cernoziomurile
Sunt soluri cu un orizont A molic, profund, cu crome mai mici ca 2 în stare umedă (culori
închise, negricioase, brun închise) şi bine structurat, cu frecvente neoformaţiuni biogene, în special
coprolite. Acumulări secundare de carbonaţi, sub formă făinoasă sau de concreţiuni, sunt prezente în
baza profilului (Lupaşcu Gh., 1998).
Apar la altitudinile reduse dominând structura învelişului pedologic în partea central-vestică a
comunei.
Vegetaţia spontană este reprezentată de pajişti mezo-xerofile de silvostepă şi pâlcuri de pădure de
stejar şi alte foioase, care a fost însă, în bună parte, înlocuită cu vegetaţie cultivată.
Materialul parental este reprezentat prin luturi nisipoase, iar apa freatică este situată la adâncimi de
peste 5 m, neinfluenţând procesele pedogenetice.
Subtipurile prezente pe teritoriul comunei Micleşti sunt: cernoziomurile cambice şi cernoziomurile
argiloiluviale.
1. Cernoziomurile cambice
Sunt solurile caracteristice zonei bioclimatice de silvostepă, având, în consecinţă cea mai mare
răspândire în limitele regiunii de studiu ( ? Km², reprezentând 10,6% din suprafaţă). Profilul tipic
prezintă următoarea succesiune:
Am – A/Bv – Bv – Cca
Se caracterizează printr-o alterare avansată a materialului parental, însoţită de formarea in situ a
mineralelor argiloase (argilizare), de formarea structurii pedogenetice poliedrice sau prismatice,
aspecte care definesc orizontul B cambic (Bv), diagnostic pentru acest subtip.
Percolaţia intensă a profilului (manifestată un timp îndelungat) induce o debazificare mai accentuată a
profilului. Sărurile uşor solubile au fost complet îndepărtate din profil, iar carbonaţii au migrat la
adâncimi mari. Reacţia solului are valori din domeniul neutral-slab alcalin, la suprafaţă şi moderat
alcalin, la nivelul orizontului Cca.
Translocarea argilei este absentă sau slabă, iar diferenţierea texturală a profilului redusă. Fracţiunile
granulometrice dominante sunt nisipul fin (40-50%) şi argila (25-30%).
101
Asigurarea cu macroelemente nutritive este, în general bună, conţinutul în azot total şi potasiu mobil
situându-se la un nivel mijlociu-ridicat. Aprovizionarea cu fosfor este însă deficitară, nivelul
fosforului mobil fiind, în general, scăzut ( Patriche C., 2003).
Ap Am A/Bv Bv Cca Media*
Adâncimea (cm) 24 35 46 80 120
Grosime (cm) 24 11 11 34 40
Ng (%) 4,5 5,8 3,6 4 3,9 4,10
Nf (%) 40,6 38,4 41,5 40,2 41,1 40,53
P (%) 23,9 25,6 23,6 24,6 26,4 25,06
A (%) 31 31,2 31,3 31,2 28,6 30,30
Textura LL LL LL LL LL
Carbonaţi (%) 0 1,1 1,1 10,4 14,1 7,85
PH 7,4 8,1 8,3 8,4 8,3 8,13
Humus (%) 3,5 2,6 1,1 2,71
C/N 12,76 12,76
N total (%) 0,187 0,180
P mobil (ppm) 9 8,64
K mobil (ppm) 205,2 196,99
Figura 36: Proprietăţi fizico-chimice ale unui profil de cernoziom cambic (după Patriche C., 2003).
*medie ponderată pe profil şi în primii 25 de cm. Pentru macroelementele nutritive (N. P. K.)
2. Cernoziomurile argiloiluviale
Apar la altitudini, în general, mai mari decât cernoziomurile cambice şi / sau suprafeţe mai
vechi, cu debut mai timpuri a pedogenezei, tot în condiţii bioclimatice ale silvostepei, însă cu o
pondere mai mare a vegetaţiei lemnoase. Şi aceste soluri sunt, în mare măsură, cultivate. Climatul
ceva mai umed şi mai răcoros, decât cel specific cernoziomurilor cambice, sau manifestarea mai
îndelungată a pedogenezei, se traduc printr-o alterare mai accentuată a mineralelor primare şi o
percolare mai intensă / îndelungată a profilului.
Alterarea mai accentuată a generat cantităţi mai mari de minerale argiloase care, datorită percolaţiei
mai intense sau manifestată un timp mai îndelungat, sunt parţial antrenate pe profil şi depuse la nivelul
unui orizont subiacent, argic, cu structură prismatică.
102
Succesiunea caracteristică a orizonturilor pedogenetice este următoarea:
Am – A/Bt – Bt – Cca
Prin urmare, diagnostică pentru acest subtip este prezenţa orizontului argic Bt.
Manifestarea moderată a proceselor de eluviere-iluviere a argilei determină diferenţierea texturală
moderată a profilului de sol. În general, orizontul Bt prezintă o textură argiloasă medie, iar orizontul
Am o textură lutoasă medie.
Levigarea carbonaţilor este mai accentuată decât la cernoziomurile cambice, astfel încât conţinutul de
carbonaţi este mai redus, aceştia apărând, în general, doar la nivelul orizontului carbonato-
acumulativ, care este împins la adâncimi mai mari (peste 110 cm.).
Debazificarea mai accentuată a profilului se traduce prin valori mai mici ale pH-ului, din domeniul
slab acid-neutral, în orizontul Am şi Bt şi slab-moderat alcalin, la nivelul orizontului Cca.
Asigurarea cu macroelemente nutritive este, în general, bună, conţinuturile în azot total, fosfor şi
potasiu mobil fiind mijlocii la ridicate, cu eventuale carenţe la nivelul fosforului ( Patriche C., 2003).
Ap Am Am/B B/A Bt1 Bt2 CCa Media*
Adâncimea (cm) 25 40 53 70 100 154 180
Grosime (cm) 25 15 13 17 30 54 26
Ng (%) 6.8 5.8 6.2 5.2 5.6 4.8 8.2 5.92
Nf (%) 33.8 37.9 36.1 33.8 33.9 33.8 14.7 31.57
P (%) 25.3 24.2 25.5 24.9 23.6 25.9 19.6 24.26
A (%) 34.1 32.1 32.2 36.1 36.9 35.5 30.5 34.35
Textura TT LL LL TT TT TT LL
Carbonaţi (%) 0 0 0 0 0 0 11.8 1.70
PH 6 6.5 6.55 6.1 6.5 6.55 8.4 6.69
Humus (%) 3.1 2.21 2.02 2.66 1.3 2.21
C/N 10.93 10.93
N total (%) 0.192 0.192
P mobil (ppm) 33 33.00
K mobil (ppm) 194.2 194.20
Figura 37: Proprietăţi fizico-chimice ale unui profil de cernoziom argic (după Patriche C., 2003).
*medie ponderată pe profil şi în primii 25 de cm. Pentru macroelementele nutritive (N. P. K.)
103
II.7.2.2 Clasa luvisoluri
Cuprinde soluri cu procese intense de eluviere-iluviere a mineralelor argiloase, care au condus
la formarea unui orizont argic (Bt) şi eventual a unor orizonturi eluviale supraiacente.
Sunt soluri formate sub vegetaţia pădurii de foioase din estul comunei, într-un climat mai umed şi mai
răcoros, cu regim hidric percolativ. Roca parentală şi apa freatică nu influenţează semnificativ
evoluţia acestor soluri.
Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti este prezent un singur tip: preluvosol
Preluvosolurile
Sunt luvisoluri cu procese mai puţin intense de eluviere-iluviere a mineralelor argiloase, deci
cu o diferenţiere texturală mai slabă a profilului (indice de diferenţiere texturală de 1,2-1,4), care
prezintă următoarea succesiune tipică de orizonturi pedogenetice:
Ao – Bt – C(Cca)
Eluvierea mai slabă a argilei din partea superioară a profilului nu a condus la evidenţierea unui orizont
eluvial. Lipsa acestuia poate fi uneori explicată nu prin intensitatea mai redusă a proceselor de
eluviere-iluviere, ci prin intensitatea mai ridicată a unor procese compensatoare, respectiv a eliberării
unor cantităţi mari de cationi bazici prin alterarea materialului parental şi descompunerea resturilor
organice, care au o acţiune coagulantă asupra coloizilor, determinând stabilitatea acestora.
Bioacumularea, în condiţiile vegetaţiei forestiere, este mai slabă, iar humificarea mai lentă, atât
datorită climatului mai răcoros, cât şi ponderii ridicate a rezidurilor lignice, care sunt mai rezistente la
degradare. Prin urmare, humusul format va fi în cantităţi mai reduse (2-3%). În structura acestuia,
domină acizii humici bruni şi fulvici, în proporţii relativ egale, la care se adaugă huminele reziduale
(humus de tip mull forestier sau acid).
Humusul formează cu argila complexe coloidale, în special prin intermediul punţilor de hidroxizi de
fier, eliberaţi prin alterarea materialului parental, care constituie componentele principale ale
agregatelor structurale din orizontul A ocric.
Regimul hidric percolativ condiţionează spălarea totală sau aproape totală a carbonaţilor din profil,
fapt ce determină menţinerea pH-ului la valori din domeniul slab acid, ceva mai ridicate în orizontul C
(reacţie neutră).
Conţinutul în azot total şi potasiu mobil se situează la nivele mijlocii şi ridicate, însă carenţele în
fosfor pot fi foarte accentuate (Lupaşcu Gh., 1998).
104
II.7.2.3 Clasa hidrisoluri
Această clasă cuprinde soluri cu proprietăţi gleice sau stagnice intense, începând din primii 50
de cm. Asociate altor orizonturi, fără să aibă proprietăţi salsodice intense în primii 50 de cm., sau pot
fi soluri cu orizont A limnic şi histic submers. S-au format prin urmare sub influenţa unui exces de
apă.
Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti este prezent un singur tip: lăcoviştile
Lăcoviştile
Se definesc printr-un orizont Gr a cărui limită superioară este situată în primii 125 de cm, prin
orizontul Am (cu crome ≤2)), orizontul A/G sau B/G având culori tot de orizont molic.
Prezintă neoformaţiuni de fier şi mangan, în special la nivelul A/Go (pelicule, concreţiuni).
Textura lor este nediferenţiată (de la grosier la fină, în funcţie de rocă), sau contrastantă în cazul
materialelor parentale reprezentate prin depozite aluviale neuniforme (Lupaşcu Gh., 1998).
II.7.2.4 Clasa protisoluri
Cuprind soluri cu un orizont A sau O scurt (sub 20 de cm), urmat de materialul parental, fără
alte orizonturi diagnostice. Este clasa solurilor neevoluate, datorită rocii parentale rezistente la alterare
(litosoluri, psamosoluri), eroziunii geologice (regosoluri). Sunt soluri intrazonale sau azonale, a căror
apariţie nu este legată de condiţiile bioclimatice.
Proprietăţile acestor soluri reflectă intens proprietăţile materialului parental (Lupaşcu Gh., 1998).
Din cadrul acestei clase, pe teritoriul comunei Micleşti, întâlnim:aluvisolurile şi regosolurile.
1. Aluvisolurile
Sunt soluri formate pe materiale parentale fluvice, menţinute într-un stadiu de tinereţe datorită
aportului periodic de aluviuni. Materialul parental prezintă adesea stratificaţii, iar conţinutul în
materie organică variază neregulat pe verticala profilului.
2. Regosolurile
Sunt soluri formate pe depozite neconsolidate sau slab consolidate, cu excepţia materialelor
parentale nisipoase, fluvice sau antropogene. Regosolurile reprezintă stadiul iniţial al pedogenezei,
dezvoltându-se în zonele în care procesele de formare a solurilor sunt limitate de eroziunea geologică.
Profilul regosolurilor este nediferenţiat sau slab diferenţiat, fiind constituit dintr-un orizont A, frecvent
ocric, urmat de materialul parental:
Ao – C
Majoritatea proprietăţilor regosolurilor sunt determinate direct de natura materialului parental
105
(proprietăţile fizice) sau a condiţiilor climatice în care acestea se dezvoltă (proprietăţi chimice).
Pedogeneza incipientă explică coerenţa slabă a materialului de sol, ceea ce le conferă o susceptibilitate
ridicată la eroziune (Lupaşcu Gh., 1998).
În limitele regiunii de studiu, areale mai compacte de regosoluri se întâlnesc pe versanţii abrupţi ai
Vasluieţului, Racului şi Raţiului.
II.7.2.5 Clasa antrisoluri
Este reprezentată prin tipul erodosolurilor.
Erodosolurile
Se caracterizează prin trunchierea avansată a profilului, sub impactul eroziunii accelerate, într-
o măsură în care nu mai permite recunoaşterea solului iniţial.
Profilul caracteristic prezintă un singur orizont, respectiv C (materialul parental), însă subtipurile
erodosolurilor pot fi variate, în funcţie de resturile orizonturilor pedogenetice care se mai găsesc în
profil.
Însuşirile variază foarte mult, în funcţie de proprietăţile orizonturilor aduse la zi prin eroziune. În
general, sunt soluri cu o profunzime redusă (sub 80 de cm), astructurate sau slab structurate, cu
conţinut redus de materie organică (sub 2%) şi elemente nutritive, cu activitate microbiologică slabă,
reacţie slab la moderat alcalină, datorită aducerii la suprafaţă a unor orizonturi din profunzime, mai
slab debazificate (Lupaşcu Gh., 1998).
II.7.3 Influenţa componentei pedologice asupra modului de utilizare a terenurilor
Solul reprezintă cel mai important component al terenului, în raport cu utilizările agricole,
Poate fi considerată cea mai importantă bogăţie naturală a teritoriului comunei Micleşti.
Este învelişul natural, format la partea superioară a scoarţei terestre, sub acţiunea
interdependentă a factorilor de mediu şi a timpului, înzestrat cu însuşirea fundamentală de fertilitate.
Fertilitatea este definită drept capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor elemente nutritive,
apă şi aer.
Pentru agricultură o importanţă primordială o are calitatea solurilor, adică fertilitatea naturală
care este dată de textură, structură, adâncime, conţinutul şi calitatea rezervei de humus, reacţia solului
(pH-ul) etc.
Dintre însuşirile fizice, rolul principal îl joacă textura solului, definită prin proprietăţile
diferitelor clase granulometrice care intră în alcătuirea materialului pământos fin (< 2 mm),
106
influenţează disponibilitatea apei pentru plante, rata infiltraţiei, drenajul, prelucrabilitatea, capacitatea
de reţinere a nutrienţilor etc.
Texturile grosiere (nisipoase) se caracterizează printr-o capacitate redusă de reţinere a apei,
valori ridicate ale permeabilităţii şi aeraţiei, ascensiune capilară redusă, conţinut scăzut de humus,
rezerve mici de elemente nutritive etc. Solurile cu texturi grosiere sunt mai rezistente la eroziunea
superficială prin apă, dar pot fi puternic afectate de eroziunea eoliană, datorită slabei coeziuni dintre
particule. Datorită permeabilităţii ridicate, texturile nisipoase pierd repede apa provenită din
precipitaţii şi ca urmare, aceste soluri suferă frecvent o secetă în perioadele cu precipitaţii reduse,
recomandându-se irigaţiile.
Solurile cu texturi grosiere se lucrează uşor. Sunt soluri calde, favorabile plantaţiilor viti-pomicole.
Solurile cu texturi mijlocii sunt cele mai favorabile pentru utilizări agricole, fiind caracterizate
prin conţinuturi echilibrate ale fracţiunilor granulometrice. Sunt, în general, slab afectate de procesele
de versant şi valorifică optim apa precipitaţiilor. Proprietăţile biochimice ale texturilor mijlocii sunt la
parametri normali: humus în cantitate mijlocie-mare, capacitate ridicată de schimb cationic, rezerve
mari de substanţe nutritive, procese microbiologice intense.
Solurile cu texturi fine (argiloase) pot fi intens afectate de procese erozionale şi deplasări în
masă. Proprietăţile fizice sunt, în general, nefavorabile (valori ridicate ale apei inaccesibile, capacitate
ridicată de gonflare-contracţie, permeabilitate redusă, susceptibilitate ridicată la compactare etc.).
Valorificarea regimului hidric este diferenţiată. În timp de secetă, culturile pot supravieţui, însă dau
recolte mici. În perioadele ploioase, se creează exces de umiditate. Proprietăţile biochimice sunt, în
schimb, favorabile (conţinut ridicat de humus, macro şi micro elemente nutritive, capacitate ridicată
de schimb cationic etc.).
Cunoaşterea texturii solului ajută la stabilirea măsurilor agrotehnice şi agrochimice, pentru cultivarea
plantelor, executarea corectă a lucrărilor ameliorative (irigări, desecări, prevenirea şi combaterea
eroziunii).
Structura solului este strâns legată de textură şi reprezintă proprietatea materialului de sol de a
fi organizat în agregate de diferite forme şi dimensiuni.
Solurile bine structurate au o rezistenţă mai mare la eroziune prin apă sau vânt şi sunt mai permeabile
pentru apă şi aer.
Degradarea structurii solului are efecte negative asupra fertilităţii acestuia. Ea poate avea cauze
naturale (tasarea şi formarea crustei, pluviodenudaţia, acidifierea şi alacalizarea solului), dar cel mai
adesea antropice (lucrarea solului cu agregate prea grele sau la umiditate necorespunzătoare, scăderea
107
conţinutului de humus ca urmare a intensificării mineralizării acestuia datorită aeraţiei excesive în
solurile arate, eroziunea indusă de intervenţia antropică, fertilizarea neechilibrată etc.).
Culturile agricole se diferenţiază şi după preferinţa după anumite structuri / texturi. Spre
exemplu, grâul, orzul, sfecla de zahăr etc., dau producţiile cele mai mari pe solurile cu texturi fine şi
bine structurate. Altele, precum cartoful, tomatele, morcovii etc. se dezvoltă mai bine pe soluri cu
texturi grosiere.
Adâncimea solului este o altă proprietate fizică ce condiţionează potenţialul de dezvoltare al
rădăcinilor plantelor. Se consideră că adâncimea optimă a solului reprezintă dublul adâncimii în
cuprinsul căreia este prezent 60% din sistemul radicular al plantelor.
Disponibilitatea apei din sol pentru plante este exprimată prin intermediul coeficienţilor
hidrofizici. Aceştia reprezintă valori convenţionale ale umidităţii solului, care indică modificări
semnificative în mobilitatea şi accesibilitatea apei pentru plante.
Aeraţia solului este direct proporţională cu textura, structura şi gradul de tasare şi invers
proporţională cu umezeala solului.
Dintre însuşirile biochimice cu impact deosebit asupra fertilităţii solului, se remarcă, în
primul rând conţinutul şi calitatea rezervei de humus.
Humusul reprezintă un amestec de substanţe organice complexe, format prin biodegradarea
substanţelor organice moarte, de natură vegetală sau animală, ce se acumulează la partea superioară a
solului şi resintetizarea (polimerizarea) subsecventă a produşilor intermediari.
Humusul joacă un rol fundamental în definirea fertilităţii, constituind un factor de producţie de primă
importanţă. Alături de mineralele argiloase, humusul este principalul coloid electronegativ din sol,
dispunând de o mare capacitate de absorbţie şi schimb cationic şi de reţinere a apei, putând astfel pune
la dispoziţia plantelor elemente necesare procesului de nutriţie.
Se poate aprecia că fertilitatea unui sol este cu atât mai ridicată, cu cât conţinutul de humus este mai
mare. Totuşi, impactul rezervei de humus din sol asupra fertilităţii se diferenţiază mult şi în funcţie de
calitatea acestuia. Humusul este cu atât mai favorabil, cu cât humificarea materiei organice
(policondensarea compuşilor fenolici) este mai avansată.
Procesul de formare al humusului este foarte lent, astfel încât această resursă poate fi considerată
neregenerabilă la scară umană. Pe de altă parte însă, deprecierea rezervei de humus poate fi un proces
destul de activ, derulându-se uneori cu rate foarte accentuate şi determinând epuizarea completă a
rezervelor într-un interval de timp de ordinul zecilor de ani, mai ales pe terenurile în pantă utilizate
antropic necorespunzător.
108
O altă însuşire chimică importantă prin impactul ei asupra fertilităţii este reacţia solului - (pH).
Reacţia solului este determinată de raportul dintre concentraţia ionilor de H+ şi OH,¯ şi anume, când
proporţia ionilor de H+ estre mai mare, reacţia este acidă, iar când predomină ionii de OH,¯ reacţia
este alcalină. Dacă ionii de H+ şi ionii de OH¯ sunt în proporţii egale, reacţia este neutră.
Cunoaşterea reacţiei solului este necesară pentru alegerea sortimentului de culturi, pentru
aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor şi a amendamentelor.
Plantele cultivate preferă, în marea lor majoritate, o reacţie neutră, slab acidă sau slab alcalină.
Solurile acide manifestă o fertilitate scăzută, ca urmare de debazificării accentuate a complexului
coloidal, fapt ce se traduce prin carenţe în aprovizionarea plantelor cu elemente nutritive bazice.
Unele specii suportă sau chiar preferă solurile acide (secară, ovăz, cartof, trifoi). Reacţia puternic
alcalină nu este suportată de majoritatea speciilor de plante (Patriche C., 2003)
II.8 Zonarea agroecologică
II.8.1 Precizări metodologice
Conform FAO (1976), zonele agroecologice sunt definite ca secţiuni ale terenului caracterizate
printr-o relativă uniformitate a condiţiilor climatice, geomorfologice şi pedologice şi / sau învelişului
vegetal.
Din punct de vedere taxonomic, au fost utilizate următoarele unităţi:
Ordinul de favorabilitate este nivelul cel mai general de încadrare a terenului şi indică dacă
acesta este favorabil (S¹) ( în subsol ¹ Suitable (engl.)) sau nefavorabil(N²) ( în subsol ² Not suitable
(engl.)) tipului de utilizare.
Încadrarea în ordinul S presupune că terenul va produce beneficii care justifică cheltuielile necesare
implementării tipului de utilizare (LUT³) ( în subsol ³ Land Utilization Type (engl.)). cu risc minim de
deteriorare a resurselor naturale.
Dacă terenul este încadrat în ordinul N, înseamnă că el prezintă calităţi ce nu permit utilizarea durabilă
sub tipul luat în considerare.
Clasele de favorabilitate reprezintă subdiviziuni ale ordinelor. Astfel, ordinul S a fost
împărţit în cinci clase astfel:
- S1: favorabilitate ridicată. Cuprinde terenurile ce nu manifestă restricţii semnificative la
aplicarea durabilă a LUT, sau doar limitări minore ce nu vor reduce semnificativ productivitatea sau
beneficiile şi nici nu vor creşte investiţiile peste o limită inacceptabilă.
- S2: favorabilitate medie. Aici sunt cuprinse terenurile ce prezintă limitări moderat-severe faţă
109
de aplicarea durabilă a LUT. Aceste limitări vor reduce productivitatea şi / sau beneficiile, sau vor
determina creşterea cheltuielilor de producţie, astfel încât atractivitatea lor economică scade apreciabil
sub nivelul terenurilor din clasa S1.
- S3: favorabilitate redusă. Cuprinde terenuri cu limitări severe faţă de aplicarea durabilă a
folosinţei specifice.
Ordinul N este, în general, subîmpărţit în două clase:
- N1: cuprinde terenuri actual nefavorabile dar potenţial favorabile;
- N2: cuprinde terenuri actual şi potenţial nefavorabile.
Subclasele de favorabilitate sunt diferenţiate doar la nivelul claselor S2 şi S3, în funcţie de
natura factorului (factorilor) limitativ predominant:
- subclasa c: limitări climatice;
- subclasa t: limitări geomorfologice;
- subclasa w: limitări legate de excesul de apă;
- subclasa s:limitări legate de o serie de proprietăţi fizice de sol;
- subclasa f: limitări legate de fertilitatea chimică a solurilor;
- subclasa n: limitări legate de salinizare şi / sau alcalinizare.
Exemplu: subclasa S3t cuprinde terenuri cu favorabilitate slabă datorită susceptibilităţii ridicate la
eroziune.
Unităţile de favorabilitate sunt subdiviziuni ale subclaselor, delimitate pe criteriul
necesităţilor de management. Spre exemplu, subclasa S2f (teren moderat favorabil datorită fertilităţii
chimice limitative) poate fi subîmpărţită în S2f-(1) (necesită K) şi S2f-(2) (necesită P).
II.8.2 Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti
Pornind de la principalele însuşiri imprimate atât de relief cât şi de litologie, climă, hidrologie,
soluri şi vegetaţie, pe teritoriul comunei Micleşti, relaţiile existente în cadrul ecosistemelor prezentate,
ne permit să punem în evidenţă cinci zone cu caracteristici fizico-geografice diferite, care corespund
celor cinci clase de favorabilitate, privind utilizarea terenurilor, prezentate anterior, astfel:
Zona I de favorabilitate (S1-favorabilitate ridicată)
Permite implementarea, fără riscuri semnificative a unei game foarte largi de utilizări. În cazul
comunei Micleşti categoria de folosinţă este teren arabil.
Terenurile cuprinse în această zonă asigură plantelor de cultură, specifice climatului temperat
continental, (porumb, grâu de toamnă, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, rapiţă etc.) condiţii de creştere
110
şi dezvoltare, dintre cele mai bune, asigurându-se producţii la hectar optime.
Relieful terenurilor încadrate în această zonă este în general plan sau slab înclinat (pante mai mici
de 5 %). Drenajul global este bun. Nu se manifestă nici un proces de degradare, eroziunea precum şi
inundabilitatea sunt practic absente, nivelul freatic fiind situat la o adâncime mai mare de 10 m.
Solurile sunt bine drenate, profunde şi au o capacitate bună de reţinere a apei. Textura este de
obicei mijlocie, fertilitatea este ridicată, iar salinitatea şi alcalinitatea sunt absente sau uşor de
remediat.
Tipurile de sol care se regăsesc în această zonă de favorabilitate sunt: cernoziomurile,
cernoziomurile cambice, unele soluri aluviale sau desfundate ce prezintă profile bine dezvoltate şi
bine aprovizionate în elemente nutritive.
Această zonă ocupă pe teritoriul comunei Micleşti 168, 72 ha. teren arabil ceea ce reprezintă
doar 6,76 % din suprafaţa agricolă totală ce aparţine comunei Micleşti (O.S.P.A. Vaslui, 2000).
Pe harta cuprinzând zonele de favorabilitate, zona I este reprezentată prin culoarea galbenă iar
terenurile sunt cunoscute la nivel local cu denumirile de: Lanul din Mijloc, Lanul de Jos, Dealul
Morii.
Zona II de favorabilitate (S2-favorabilitate medie)
Cuprinde terenuri ce prezintă limitări moderate, care necesită practici ameliorative moderate, dar
care nu reduc gama plantelor ce pot fi optim cultivate, condiţiile de creştere şi dezvoltare fiind
apreciate ca bune.
Relieful terenurilor încadrate în această zonă este în general plan sau cu pantă până la 10 %, ceea
ce face ca eroziunea prin vânt sau apă să se manifeste uneori cu o intensitate moderată. Drenajul
global este în general bun, iar apele freatice, influenţează de obicei pozitiv umiditatea solului.
Limitările ce caracterizează solurile acestei zone sunt reprezentate uneori de posibilitatea de a
apare procese incipiente de gleizare, salinizare sau alcalinizare slab-moderată, uşor de rectificat şi care
nu conduc însă la o diminuare prea mare a fertilităţii solului.
O agrotehnică adecvată particularităţilor acestor terenuri face ca potenţialul de fertilitate al acestor
soluri să fie bine valorificat.
Tipurile de sol care se regăsesc în această zonă de favorabilitate sunt: cernisoluri slab erodate,
soluri aluviale cu procese incipiente de gleizare, salinizare sau alcalinizare şi unele soluri desfundate.
Suprafaţa totală a acestor terenuri, pe teritoriul comunei Micleşti, este de 168, 72 ha, ceea ce
reprezintă 23,04% din suprafaţa agricolă totală ce aparţine comunei Micleşti, repartizată pe categorii
de folosinţă astfel:
111
- arabil: 616,00 ha.;
- păşuni: 0,06 ha.;
- vii: 56,74 ha.;
- livezi: 1,76 ha. (O.S.P.A. Vaslui, 2000).
Pe harta, zona II de favorabilitate este reprezentată prin culoarea galben-oranj, iar terenurile sunt
cunoscute la nivel local cu denumirile de: „La Cruce”, „Lanul din Mijloc”, „Lanul de Jos”, „Dealul
Morii”, „Dealul Vasluiului”, „După Redii”, „Dumbravă” (parţial) şi câteva mici suprafeţe în nord-
vestul comunei („Coada Iazului”).
Zona III de favorabilitate (S3-favorabilitate redusă)
Cuprinde terenuri ce prezintă limitări moderate, pe alocuri severe care reduc gama plantelor ce pot
fi optim cultivate, necesitând măsuri ameliorative complexe.
Relieful terenurilor încadrate în această zonă este variat, poate fi plan, neuniform sau frământat cu
pante moderate-mari (până la 20 %), susceptibilitate ridicată la eroziune şi alunecări, care sunt des
întâlnite şi cu consecinţe negative asupra aprovizionării cu elemente nutritive.
Solurile sunt puţin fertile, au permeabilitate redusă, profunzime mică, iar datorită apelor freatice
pot avea exces de umiditate, pot prezenta fenomene de sărăturare şi alcalinizare, greu de rectificat şi
cu probabilitate mare de reinstalare.
Zona aceasta deţine suprafaţa cea mai mare de 1022, 55 ha, reprezentând 34, 92 % din suprafaţa
agricolă a comunei, din care pe categorii de folosinţă:
- arabil: 749, 55 ha.;
- păşuni: 107, 02 ha.;
- fâneţe: 57, 73 ha.;
- vii: 107, 51 ha.;
- livezi: 5,74 ha. (O.S.P.A. Vaslui, 2000).
Pe harta, zona III de favorabilitate este reprezentată prin culoarea roşu-oranj, iar terenurile sunt
cunoscute la nivel local cu denumirile de: „Pe Deal”, „Valea lui Leonte”, „Valea Seacă”, „Pe Podiş”,
„După Grădini”, „Ghindău”, (Chirceşti), „Pe Podiş” (Micleşti), „Dealul Popeşti”, „Lanul Porcăriei”
(Popeşti).
Zona IV de favorabilitate (N1-terenuri potenţial favorabile)
Cuprinde terenuri ce prezintă restricţii de utilizare foarte severe, necesitând lucrări ameliorative
speciale, dificil de aplicat şi menţinut.
Relieful terenurilor încadrate în această zonă poate fi atât plan cât şi puternic fragmentat, cu panta
112
până la 25%.
Drenajul global este defectuos, cu stagnări de apă sau pierderi rapide funcţie de textura solului.
Apa freatică poate influenţa negativ profilul de sol, cauzând procese puternice de sărăturare sau exces
de umiditate.
Potenţialul scăzut de fertilitate al acestor soluri se explică şi prin sărăcia de substanţe nutritive şi
proprietăţile fizico-biologice nefavorabile
Cele mai multe probleme, prin rentabilitatea lor foarte scăzută, le pun solurile la care procesul de
eroziune depăşeşte ritmul natural de pedogeneză.
În această categorie se includ solurile hidromorfe, halomorfe, erodosolurile şi unele regosoluri.
În comuna Micleşti, în această clasă de favorabilitate este cuprinsă o suprafaţă de 743, 39 ha,
reprezentând 25 % din totalul suprafeţei agricole, repartiţia pe categorii de folosinţă fiind următoarea:
- arabil: 368, 92 ha.;
- păşuni: 243, 47 ha.;
- fâneţe: 11, 08 ha.;
- vii: 105, 52 ha.;
- livezi: 14, 50 ha. (O.S.P.A. Vaslui, 2000).
Pe harta, zona IV de favorabilitate este reprezentată prin culoarea maro-deschis, iar terenurile sunt
cunoscute la nivel local cu denumirile de: „Valea Movilei”, „Valea Dumei”, „După Deal”/ „Coada
Râpei”, „Mărcuţi”, „La cireşi” (Chirceşti), „Fundătură”, „Coasta Văii Seci” (Micleşti), etc.
Zona V de favorabilitate (N2-terenuri nefavorabile)
Cuprinde terenuri care practic sunt improprii pentru folosinţă arabil, datorită limitărilor foarte
severe şi cu caracter permanent, ce nu pot fi corectate. Utilizarea lor este limitată la păşuni sau fâneţe
şi cu totul local pentru unele plante mai tolerante.
Relieful acestor terenuri poate fi atât plan cât şi puternic înclinat, cu pante mai mari de 25%.
Drenajul global prezintă caractere extreme, terenurile putând fi excesiv drenate sau prezintă
stagnări prelungite de apă.
Procesele de degradare sunt frecvente şi au intensităţi maxime. Apar astfel fenomene de eroziune,
alunecări, gleizări foarte puternice, sărăturări.
Proprietăţile fizico-chimice pe care le au solurile încadrate în această zonă ( hidromorfe,
halomorfe, neevoluate sau trunchiate) implică o fertilitate foarte scăzută.
Această zonă cuprinde o suprafaţă de 318, 45 ha. din care:
- arabil: 7, 83 ha.;
113
- păşuni: 287, 47 ha.;
- fâneţe: 9, 70 ha.;
- vii: 0, 16 ha.;
- livezi: 13, 29 ha.;
Se constată că cea mai mare parte (90, 27 %) din această zonă de favorabilitate o reprezintă
păşunile (O.S.P.A. Vaslui, 2000).
Pe harta, zona V de favorabilitate este reprezentată prin culoarea maro-închis, iar terenurile sunt
cunoscute la nivel local cu denumirile de: „Movila lui Burcel”, „Coasta Movilei”, „Velniţă”, „Coasta
Văii Seci”, „Bulboasa” (Chirceşti), „Coasta Humăriei”, (Micleşti), sau „Cireşel” (Popeşti).
Categoria de folosinţă Zona de favorabilitate Total categorie
folosinţăI II III IV V
Arabil 168,72 616,01 749,55 368,92 7,83 1911,03
Păşuni - 0,06 107,02 243,47 287,47 638,02
Fâneţe - - 52,73 11,08 9,70 73,51
Vii - 56,74 107,51 105,52 0,16 269,93
Livezi - 1,76 5,74 14,40 13,29 35,19
Total zonă de
favorabilitate
168,72 674,58 1022,55 743,39 318,45 2927,68
Figura 38: Prezentare de ansamblu a zonelor de favorabilitate pe teritoriul comunei Micleşti (ha.)
Figura 39: Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti
114
Capitolul III
APLICAŢII METODICE ŞI PRACTICE ALE LUCRĂRII
III.1 Baza teoretică privind aplicabilitatea acestei lucrări în procesul didactic
În strânsă legătură cu programa de geografie şi cu noile cerinţe ale acesteia, lucrarea de faţă
reprezintă pentru elevi un model ştiinţific şi practic despre modul de abordare a elementelor de
geografie specifice locului în care s-au născut şi trăiesc. Prin intermediul acestui studiu, doresc să
aduc în faţa elevilor un exemplu de investigare geografică concretă a orizontului local, de aplicare a
cunoştinţelor teoretice în planul practic. Cu ajutorul gândirii critice, problematizării, ei pot trece mult
mai uşor de la general la particular. Geografia orizontului local are o însemnătate din ce în ce mai
mare în curricula şcolară, îndeosebi la clasele gimnaziale, cât şi în ciclul primar sau liceal.
Acest studiu oferit elevilor poate face mai uşoară trecerea de la o geografie generală, la
geografia din orizontul local şi apropiat, de la o abordare teoretică asupra fenomenelor geografice
legate de factorii fizico-geografici şi influenţa lor asupra modului de utilizare a terenurilor, la una de
interes practic, de la o viziune descriptivă a geografiei la una constructivă, care oferă răspunsuri la
multe dintre problemele economice şi sociale cu care se confruntă comuna natală. Prin analiza atentă a
acestui studiu, elevii pot crea o punte între cunoştinţele dobândite în clasă, la lecţia de geografie şi
viaţa lor cotidiană, printr-o mai bună cunoaştere a fenomenelor geografice de pe teritoriul comunei
Micleşti.
Studiul serveşte în egală măsură şi profesorilor, prin oferta unui model de studiu geografic
complex asupra factorilor fizico-geografici din orizontul local, şi influenţa lor asupra modului de
utilizare a terenurilor cu toate detaliile corespunzătoare unui studiu ştiinţific, metodic şi practic.
Această lucrare poate fi considerată un punct de plecare pentru discipline opţionale, cum ar fi
„Geografia orizontului local” - curs opţional în cadrul ariei curriculare Om-societate, care poate
îmbina armonios studiile de geografie fizică cu cele de geografia populaţiei, aşezărilor şi economiei.
Se pot realiza şi studii de caz, pentru anumite probleme analizate de elevi la geografia fizică
şi economică. Se poate trece uşor de la sala de clasă în orizontul apropiat pentru a problematiza şi a
găsi soluţii la numeroasele probleme cotidiene.
Suma cunoştinţelor din lucrare îmbogăţeşte limbajul geografic al elevilor, dar şi bagajul de
cunoştinţe despre localitatea natală, creându-le - în acelaşi timp - o responsabilitate aparte şi datorită
faptului că ei sunt generaţia de mâine care vor putea să vadă altfel problemele utilizării terenurilor în
115
dorinţa de a găsi noi soluţii.
Studiul a fost conceput din dorinţa de a fi util atât elevilor cât şi profesorilor de geografie, în
dorinţa de afla cât mai multe despre caracteristicile fizico-geografice ale teritoriului, de a apropia
demersul teoretic şi ştiinţific de cel practic, realizat în teren cu elevii.
Lucrarea de faţă îşi găseşte corespondent în întreaga programă de geografie, îndeosebi pentru
clasele gimnaziale. Tema abordată în acest studiu are un grad ridicat de aplicabilitate în activităţile cu
elevii, putând fi folosită cu succes la predarea cunoştinţelor fizico-geografice despre orizontul local, la
clasele a V-a şi a VIII-a.
Finalităţile acestei lucrări, împreună cu întreg conţinutul ei servesc procesului didactic
conceput ca având în centrul activităţii elevii, care vor face numeroase conexiuni între formal şi
informal, între teorie şi practică, între subiectiv şi obiectiv, de la general la particular.
Modificările din prezentul curriculum se referă la trecerea de la geografia de tip descriptiv,
enciclopedică, la o geografie funcţională (relaţională), operaţională şi aplicată, deschisă problematicii
lumii contemporane, spre un demers de învăţare care încurajează înţelegerea relevanţei geografiei
pentru viaţa practică a copiilor.
Prin lucrarea de faţă, doresc să trezesc interesul elevilor de a investiga, de a cunoaşte direct
aspecte din orizontul local, de a înţelege fapte geografice din imediata lor vecinătate, răspunzând - în
acest mod - tuturor obiectivelor cadru ale geografiei.
Obiectivele şi competenţele dau sens şi semnificaţie activităţii didactice. Stabilirea lor nu
presupune doar o decizie cu privire la natura modificării de comportament urmărită, ci şi o decizie
privind condiţiile în care se va realiza învăţarea, tipul de învăţare şi strategia adoptată.
În predarea geografiei se urmăresc următoarele categorii de obiective:
1. Obiective cognitive:
- însuşirea cunoştinţelor specifice disciplinei
2. Obiective cognitiv-formative:
- dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere (atenţie, memorie, gândire critic-reflexivă, imaginaţie,
creativitate);
- utilizarea corectă a conceptelor şi a informaţiei , capacitatea de a opera cu acestea;
- formarea propriei concepţii despre lume şi viaţă;
3. Obiective afective (atitudinale):
- formarea convingerilor şi sentimentelor morale;
- formarea şi exprimarea părerilor personale;
116
- aprecierea şi valorizarea diferitelor moduri de gândire şi acţiune;
4. Obiective acţionale:
- dezvoltarea deprinderilor intelectuale: studiu independent, investigaţie, calcul, aplicare;
- selectarea şi aplicarea strategiilor de rezolvare a problemelor;
- capacitatea de a realiza aplicaţii;
- dezvoltarea competenţelor de comunicare;
- dezvoltarea şi utilizarea competenţelor necesare în participarea la viaţa socială (decizie,
responsabilitate etc.).
Noile orientări ale învăţământului impun o schimbare a ierarhiei obiectivelor, după cum
urmează:
1. Aptitudini şi capacităţi intelectuale;
2. Priceperi şi deprinderi;
3. Cunoştinţe;
Accentul nu se mai pune pe sporirea continuă a volumului de cunoştinţe însuşite, ci pe
aspectul formativ, de formare a noi aptitudini şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale. Elevul va învăţa
cum să stăpânească şi să utilizeze informaţia, folosindu-se de aptitudinile şi capacităţile pe care şcoala
i le-a dezvoltat.
Obiectivele cadru care ghidează studiul geografiei în şcoală sunt:
1. Situarea corectă în spaţiu şi timp.
2. Cunoaşterea şi interpretarea suporturilor grafice şi cartografice.
3. Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate.
4. Investigarea şi interpretarea fenomenelor din mediul geografic.
5. Formarea unei atitudini constructive şi responsabile faţă de mediul
înconjurător.
Fiecare obiectiv cadru se reflectă în obiective de referinţă, sau competenţe specifice, iar
acestea, la rândul lor în activităţi de învăţare. Se pot enumera mai multe exemple de obiective de
referinţă împreună cu activităţile de învăţare specifice folosite frecvent în lecţiile de geografie,
adiacente prezentului studiu. Aceste obiective constituie o bază teoretică de pornire pentru demersul
aplicativ al lucrării în domeniul didactic.
Pentru clasele gimnaziale se folosesc obiectivele de referinţă, din care putem menţiona unele
cu aplicabilitate la lucrarea de faţă:
117
Clasa a V a
Situarea corectă în spaţiu şi timp
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
- să localizeze corect zona locală în cadrul ţării
- să poziţioneze unele elemente geografice locale în
funcţie de altele sau de repere fixe
- să utilizeze corect cronologia
- să perceapă sisteme spaţiale şi funcţionale
- exerciţii de localizare pe un suport dat
- exerciţii de relaţionare a elementelor
geografice din orizontul local şi apropiat
- descrierea unor sisteme observabile
- exerciţii de situare în timp a unor fenomene
privitoare la orizontul local
- descrierea unor sisteme spaţiale (exemplu:
sistemul hidrografic local)
Cunoaşterea şi interpretarea suporturilor grafice şi cartografice
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
- să relaţioneze punctele cardinale din realitate
cu cele de pe un suport cartografic al zonei locale
- să relaţioneze corect obiecte din realitate cu
poziţia lor pe un suport cartografic
- să înţeleagă semnele convenţionale întâlnite pe
reprezentări cartografice şi să le poată utiliza
- să folosească corect mărimile elementare
utilizate pe hărţi
- exerciţii de comparare a punctelor cardinale de
pe hartă cu cele din realitate
- exerciţii de stabilire a corespondenţei obiectelor
reprezentate cu poziţia lor reală
- exerciţii de descriere a elementelor întâlnite pe
un traseu (real sau pe hartă)
- exerciţii de raportare a caracteristicilor
semnelor convenţionale la aspectul real al
fenomenelor
- exerciţii de apreciere a distanţelor pe
reprezentări ale orizontului local
Investigarea şi interpretarea fenomenelor din mediul geografic
118
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
- să descrie coerent un fenomen geografic din
zona locală după experienţa personală
- să coreleze fenomenele observate direct sau
indirect
- să identifice datele necesare unei investigaţii
pe o temă dată
- exerciţii de descriere (dirijată sau structurală) a
unui fenomen geografic observat direct.
- exerciţii de relaţionare între elemente şi
fenomene observate direct sau indirect
- exerciţii de selecţionare şi structurare a datelor
- elaborarea unui text simplu despre orizontul
local pe baza unor date clare
Clasa a VIII a
Situarea corectă în spaţiu şi timp
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
- să localizeze corect satul natal în
cadrul României
- să poziţioneze unele elemente
geografice locale în funcţie de altele
sau de repere fixe
- să sesizeze anumite elemente de
ordonare
- să perceapă sisteme spaţiale şi
funcţionale
- exerciţii de localizare pe un suport dat
- exerciţii de relaţionare a elementelor geografice din
orizontul local şi apropiat
- exerciţii de situare în timp a unor fenomene privitoare
la orizontul local
- identificarea pe hartă şi în realitate a elementelor de
integrare
- descrierea unor sisteme funcţionale (organizarea
administrativă locală, vremea din localitate pentru o
anumită perioadă)
- să cunoască repartiţia spaţială a
elementelor naturale şi socio-umane
din zona locală
- stabilirea corespondenţei între localizarea pe hartă şi
poziţia reală a principalelor elemente geografice locale
- interpretarea informaţiilor cartografice
119
- să utilizeze corect reprezentările
spaţiale şi cartografice referitoare la
aşezarea natală
analiza componentelor morfografice şi morfometrice ale
reliefului din comuna natală, pe baza materialelor grafice
şi cartografice
Investigarea şi interpretarea fenomenelor din mediul geografic
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
- să utilizeze proceduri de investigare
- să utilizeze algoritmi de investigare a
mediului geografic local
- să aplice elemente generale la
caracteristicile orizontului local şi apropiat
- exerciţii de observare dirijată, analiză,
cartografiere şi experimentare
- construirea unui demers geografic
- realizarea unei lucrări, pe grupe de elevi, despre
unele aspecte ale orizontului local şi apropiat
- perceperea transformărilor la scară prin
surprinderea evoluţiei în timp şi integrat în sistem
Formarea unei atitudini constructive şi responsabile faţă de mediul înconjurător
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
- să înţeleagă consecinţele distrugerii mediului
- să propună soluţii pentru combaterea degradării
mediului din zona locală
- să utilizeze adecvat cunoştinţele şi deprinderile
însuşite
- identificarea formelor de degradare a
mediului din zona locală
- înţelegerea unor transformări ireversibile
- identificarea cauzelor degradării mediului
- realizarea unui demers ştiinţific
În funcţie de obiectivele şi competenţele descrise mai sus, pot fi realizate activităţi concrete de
aplicare a acestui studiu la lecţii şi în cadrul aplicaţiilor practice. Pentru o învăţare eficientă şi
justificată, fiecare situaţie educativă începe cu o verificare a faptului că elevii dovedesc sau nu
120
performanţa descrisă în enunţul obiectivului operaţional. Această evaluare se efectuează prin teste,
prin conversaţie, prin rezolvarea unor probleme, prin jocuri, prin chestionare, teme de reflexie, teste
de autoevaluare şi cerinţe de autocontrol, realizarea unor materiale grafice şi cartografice pornind de
la unele modele şi schiţe de teren. Iată, în cele ce urmează câteva exemple de situaţii de învăţare:
Situaţii de evaluare prin test
La lecţiile privind cunoaşterea caracteristicilor fizico-geografice ale orizontul local,
am utilizat următorii itemi adecvaţi obiectivelor şi competenţelor specifice precizate anterior:
1. Itemi cu alegere duală
- Completează căsuţa cu Da sau Nu
a) Teritoriul comunei Micleşti se suprapune peste Podişul Central Moldovenesc…..
b) Cel mai înalt punct de pe teritoriul comunei Micleşti îl constituie Dealul Velniţă…..
c) Cantitatea medie de precipitaţii, pe teritoriul comunei Micleşti este de 650 mm…...
2. Itemi de tip pereche
- Scrieţi în spaţiul din stânga numerelor de ordine din prima coloană, litera care corespunde
răspunsului corect.
1. Vasluieţ A izvorăşte din vatra satului Chirceşti
2. Soleşti B. râul comunei cu cel mai mare debit
3. Raţiu C. lac de baraj situat şi pe teritoriul comunei Micleşti
3.Itemi cu alegere multiplă
- Alege răspunsul corect
Satele componente comunei Micleşti sunt:
- Chirceşti;
- Pribeşti;
- Popeşti
- Gugeşti
- Micleşti;
4.Itemi cu răspuns scurt
- Răspunde la întrebări:
• Care este suprafaţa administrativă totală a comunei Micleşti ?
121
• Care este satul cu cea mai mare suprafaţă ?
• Ce valoare are temperatura medie anuală ?
5.Itemi de clasificare
• Ordonaţi râurile din comuna Micleşti în funcţie de lungime;
• Enumeraţi fenomene meteorologice de risc pentru agricultura comunei Micleşti;
• Prezentaţi principalele categorii de utilizare a terenurilor agricole.
6.Itemi de completare a unor propoziţii lăsate neterminate
- Completaţi spaţiile punctate cu informaţia corectă:
a. Cel mai mic număr de locuitori îl are satul……
b. Râul Valea Seacă străbate satul…..
c. Dealul Movila lui Burcel are înălţimea de.......
7.Itemi de completare a două lacune
- Completaţi spaţiile punctate cu informaţia completă
a. Comuna Micleşti se învecinează la nord cu comuna......., iar la sud cu comuna.......
b. În comuna Micleşti temperatura medie anuala este de .....°C, iar precipitaţiile medii
anuale sunt de ......mm/mp/an.
c. Vânturile cele mai frecvente sunt cele dinspre .. şi ...urmate de cele dinspre ... şi….
8. Itemi de completare a mai multor lacune înlănţuite logic
- Completaţi de la nord spre sub denumirile satelor din comuna Micleşti:
1......................; 2........................; 3.......................;
- Completaţi denumirile dealurilor din comuna Micleşti în ordinea înălţimii:
1......................; 2.........................; 3.......................; 4....................;
9. Itemi de reproducere
- Enumeraţi vecinii comunei Micleşti.
- Enumeraţi tipurile de vegetaţie din comuna Micleşti.
- Din ce arbori sunt formate zăvoaiele ?
10. Itemi de calcul
Folosind datele de mai jos, calculaţi:
122
Staţia
meteo
Lunile anului
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Vaslui -4,2 -2,2 2,9 9,5 15,5 19,1 21 20,3 15,96 9,8 4,0 -1,2
- temperatura medie anuală;
- amplitudinea medie anuală
- temperatura medie a iernii
- temperatura medie a verii
Situaţii de evaluare prin interogaţii productive
- Explicaţi caracteristicile climei temperat continentale.
- Explicaţi variaţia mare de debit, caracteristică râurilor de pe teritoriul comunei.
Situaţii de evaluare prin aplicaţii-joc
Completând spaţiile libere de pe orizontală, vei obţine pe verticală denumirea unei păsări
specifice zonei de stepă şi silvostepă:
1. Mamifer prezent în pădurile de foioase;
2. Specie de peşte întâlnită în apele din comuna Micleşti;
3. Pasăre întâlnită în pădurile de foioase;
4. Mamifer colonizat în judeţul Vaslui (2 cuvinte);
5. Animal rozător întâlnit în stepă şi silvostepă;
6. Specie de reptilă întâlnită în comuna Micleşti;
7. Mamifer ce trăieşte în jurul apelor
8. Pasăre specifică zonei de stepă şi silvostepă;
9. Pasăre călătoare întâlnită în apropierea apelor.
1.
2.
3.
123
5.
6.
7.
8.
9.
Situaţii de evocare şi evaluare a cunoştinţelor prealabile prin tehnica
Gândiţi - Lucraţi în perechi - Comunicaţi
Se cere fiecărui elev ca timp de un minut să scrie ideile pe care le are despre subiectul care va
fi abordat în lecţie, apoi să citească ce a scris colegului de bancă şi să prelungească lista de idei timp
de încă un minut. Apoi un coordonator (numit tot de elevi) preia câte o idee de la fiecare pereche şi le
organizează grafic pe tablă. Profesorul solicită reformularea unor idei pentru clarificarea sensului
ideilor.
Situaţii de evocare şi evaluare a cunoştinţelor prealabile prin brainstorming
Pentru obţinerea a cât mai multor răspunsuri din partea elevilor activitatea se organizează în
grupuri mici, apoi fiecare grup prezintă răspunsurile în faţa grupului mare, iar profesorul le scrie pe
tablă.
III.2 Aplicaţii practice cu elevii la această temă
III.2.1 Aplicaţii practice cu elevii în cadrul lecţiilor de geografie
Lucrarea cu tema „Influenţa factorilor fizico-geografici asupra modului de utilizarea a
terenurilor comunei Micleşti, judeţul Vaslui” poate avea multiple aplicaţii atât în predarea lecţiilor
de geografie fizică, cât şi în afara clasei, prin intermediul aplicaţiilor practice, în teren. Fiind o temă ce
studiază factorii fizico-geografii şi impactul lor asupra terenurilor , poate prezenta un real interes
pentru toţi elevii, atât cei de la clasele primare cât şi de la cele gimnaziale.
Elementul de noutate al lucrării de faţă, realizat prin analiza modului de utilizare a terenurilor
în perioada actuală, este îmbinat cu caracterizarea elementelor de mediu, cu prezentarea unor
fenomene de risc (secete, căderi de grindină, inundaţii) trezind interesul, atât din punct de vedere
fizico-geografic, cât şi socio-economic. Această lucrare poate avea aplicaţii practice cu elevii atât în
cadrul lecţiilor privind geografia orizontului local, cât şi în cadrul unor activităţi extraşcolare, cum ar
124
fi: concursuri între elevii şcolii pe teme despre geografia comunei natale, studii şi concursuri ale
elevilor (simpozioane, sesiuni de comunicări şi referate), aplicaţii practice în teren.
Componentele fizico-geografice, resursele naturale şi agricultura reprezintă capitole
importante ale Geografiei Generale, studiate de elevi încă din clasa a V-a, De altfel, la sfârşitul
fiecărei unităţi de învăţare, sunt prevăzute lecţii cu aplicabilitate la orizontul local (Aplicaţii practice
în orizontul local). Aceste lecţii facilitează înţelegerea proceselor şi fenomenelor geografice care se
produc în orizontul local, tocmai în scopul formării la elevi a unei viziuni apropiate de concret, de
realitatea apropiată şi cunoscută lor.
Ţinând cont de interesul elevilor şi mergând pe firul programei şcolare, pot fi concepute
numeroase lecţii care pot avea ca sursă bibliografică şi material didactic, tocmai lucrarea de faţă.
Aplicaţiile acestei teme în cadrul lecţiilor pot îmbrăca diverse forme, în funcţie de tipul şi
obiectivele lecţiei.
Lucrarea de faţă poate servi ca material de documentare, pentru lecţiile de la clasa a V a -
„Geografie generală”, cum ar fi: Reprezentarea orizontului local, Relieful orizontului local,
Reprezentarea elementelor reliefului din orizontul local, Vremea şi clima orizontului local şi
apropiat, Elemente de hidrologie a orizontului local, Vegetaţia şi animalele din orizontul local şi
apropiat. La clasa a IV-a, „Geografia României”, capitolul Elemente de geografie a orizontului local,
pentru lecţii cum ar fi: Orientarea in orizontul apropiat, Harta; harta orizontului local, Caracteristici
geografice ale orizontului local, De la orizontul local la tară. Sau la clasa a VIII a,
după terminarea capitolelor de feografie fizică şi economică se pot face referiri la elementele specifice
orizontului local.
Toate aceste lecţii pot fi incluse în cadrul unităţilor de învăţare, la fiecare nivel de clasă. De
asemenea, aspecte din lucrare pot fi folosite şi în cadrul altor lecţii din aria curriculară „Om şi
societate”, cât şi în cadrul cursurilor opţionale care au ca temă istoria şi geografia orizontului local
(teme interdisciplinare). În cele ce urmează voi prezenta tematica unui curs opţional,
intitulat ,,Comuna Micleşti, judeţul Vaslui – studiu geografic”, precum şi modele de planuri de lecţie
cu aplicabilitate la lucrarea de faţă.
,,Comuna Micleşti, judeţul Vaslui – studiu geografic”
Curriculum opţional pentru casele V – VIII
125
Argument
Prin introducerea segmentului de disciplină opţională se urmăreşte, printre altele, şi
aducerea în curriculum a acelor elemente cu care elevul este familiarizat, pe care le întâlneşte în viaţa
de zi cu zi şi pe baza cărora îi construim personalitatea. Studiul acestui opţional, este necesar în
virtutea unui principiu al pedagogiei, prin care se urmăreşte trecerea ,,de la apropiat la depărtat, de la
simplu la complex”.
Prin studierea acestui opţional elevii descoperă elemente de geografie locală şi este educat în
spiritul respectului faţă de acestea. Elevii ciclului gimnazial trebuie să afle şi să preţuiască oamenii şi
vechimea acestor sate despre care legenda spune ca datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare sau mai
demult.
Demersul didactic al acestui opţional este centrat pe elev, pe învăţarea activă, pe investigare şi
orientare. Scopul principal este satisfacerea nevoilor de cunoaştere şi de dobândire a unor aptitudini şi
capacităţi. Activităţile de învăţare sunt concepute astfel încât să permită activitatea nemijlocită a
elevului, acesta fiind pus în situaţia de a localiza, a identifica, a explica, a asocia, a selecta, a
compara ... elemente şi fenomene geografice. Activităţile de învăţare se vor organiza o parte în sala de
clasă, o parte în teren ( colectare de date, imagini, investigaţii) şi în sala de bibliotecă ( pentru
documentare). Se urmăreşte accentuarea rolului pozitiv pe care îl are cadrul natural asupra dezvoltării
economice a regiunii, insistându-se şi asupra aspectelor de protecţie a mediului înconjurător şi a
educaţiei ecologice.
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
1. Să localizeze corect elementele
geografice;
- exerciţii de localizare pe harta murală;
- exerciţii de localizare pe suport
cartografic;
2. Să selecteze fenomene şi elemente
geografice reprezentative pentru regiune;
- exerciţii de ordonare / clasificare a
elementelor şi fenomenelor geografice
după criterii date;
- exerciţii de identificare a elementelor şi
fenomenelor geografice în sursele de
126
informare;
3. Să utilizeze proceduri de investigare a
fenomenelor şi elementelor geografice
din orizontul local;
- exerciţii de observare dirijată, analiză şi
cartografiere în teren;
- participarea la evenimente culturale şi la
concursuri pe teme geografice;
4. Să identifice consecinţele dezvoltării
economice (aspecte economice şi
impactul asupra mediului înconjurător);
- exerciţii de identificare a formelor /
surselor de poluare;
- exerciţii de identificare a modalităţilor
de combatere a poluării;
- exerciţii de elaborare a unor proiecte de
dezvoltare respectând normele ecologice;
5. Să elaboreze un studiu geografic al
comunei;
- realizarea unor colecţii de imagini;
- redactarea de materiale de prezentare a
comunei;
Conţinuturi
I. Condiţiile fizico-geografice
- Poziţia geografică
- Istoricul cercetărilor
- Condiţiile geologice
- Condiţiile geomorfologice
- Condiţiile climatice
- Condiţiile hidrologice
- Vegetaţia şi fauna
- Condiţiile pedologice
II. Populaţia
- Istoricul procesului de populare
- Evoluţia numerică a populaţiei
127
- Nupţialitatea şi divorţialitatea
- Mişcarea naturală a populaţiei
- Mişcarea migratorie a populaţiei
- Densitatea populaţiei
- Structura populaţiei
III. Activităţile umane
• Agricultura
- Consideraţii generale
- Modul de folosire a terenurilor şi culturile agricole de bază
- Creşterea animalelor
• Meşteşugurile
IV. Economia forestieră
V. Căile de comunicaţie şi transporturile
VI. Turismul
VII. Aşezările omeneşti
- Fizionomia aşezărilor
- Evoluţia teritorială a vetrelor
- Funcţiile şi zonarea funcţionala a satelor
- Tipul şi aspectul gospodăriilor
Evaluare
- portofolii
- proiecte individuale / de grup
- probe practice
- chestionare de evaluare
Bibliografie
Demers didactic
Nr.
crt.
Unităţi de
învăţare
Ob. Conţinuturi Nr. Săpt Obs.
128
de
ref.
ore
1. Condiţiile
fizico-
geografice
- Poziţia geografică
- Istoricul cercetărilor
- Condiţiile geologice
- Condiţiile climatice
- Condiţiile hidrologice
- Vegetaţia şi fauna
- Condiţiile pedologice
10 I-X Drumeţii
prin
împrejuri
mile
satului
2. Populaţia - Istoricul procesului de populare
- Evoluţia numerică a populaţiei
- Nupţialitatea şi divorţialitatea
- Mişcarea naturală a populaţiei
- Mişcarea migratorie a
populaţiei
- Densitatea populaţiei
- Structura populaţiei
10 XI-
XX
Lecturi
istorico-
geografice
3. Activităţile
umane
- Agricultura, consideraţii
generale
- Modul de folosire a terenurilor
şi culturile agricole de bază
- Creşterea animalelor
- Meşteşugurile
6 XXI
-
XX
VI
Vizitarea
unei stâne
4. Economia
forestieră
- Economia forestieră 1 XX
VII
Vizitarea
cantonu-
lui silvic
5. Căile de
comunicaţie şi
transporturile
- Căile de comunicaţie şi
transporturile
1 XX
VIII
Vizită la
Muzeul
judeţean
6. Turismul - Turismul 1 XXI Vizită la
129
X biserică
7. Aşezările
omeneşti
- Fizionomia aşezărilor
- Evoluţia teritoriala a aşezărilor
- Funcţiile şi zonarea funcţională
a satelor
- Tipul şi aspectul gospodăriilor
6 XX
X-
XX
XV
Şezătoare
cu bătrânii
satului
Exemple de lecţii
Proiect de activitate didactică numărul 1
Disciplina: Geografie generală
Unitatea de învăţare: Relieful Pământului
Subiectul: Relieful orizontului local
Clasa: a -V-a
Tipul lecţiei: Consolidarea cunoştinţelor
Motivaţia: aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la
caracteristicile reliefului orizontului local, utilizând corect si coerent terminologia specifică
domeniului.
Competenţe de referinţă:
C 1 Să identifice forma de relief a orizontului local;
C 2 Să cunoască caracteristicile reliefului orizontului local;
C 3 Să aibă capacitatea de a observa, de a descoperi, de a extrage
informaţiile din textul geografic
Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire
corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de
gândire critică, de decodificare a textului geografic.
Resurse materiale:. Harta judeţului Vaslui, schiţa de hartă a comunei Micleşti,coli A4, fişe cu
130
textul suport, tăiat pentru fiecare grupa, textul ( conţinutul geografic ) în întregime şi multiplicat
pentru fiecare elev, plicuri, culori cerate, linie, lipici, radieră etc.
Resurse procedurale: conversaţia, observaţia, analiza şi interpretarea hărţilor.
Evaluare: (predictivă, continuă)
- elevii vor demonstra eficienţa atelierului prezentând posterele lor prin care vor reliefa, prin
expunerea lor orală şi scrisă, aplicarea practică a cunoştinţelor;
- emiterea unor judecăţi de valori prin justificări, argumente, convingeri, etc.
- observarea proceselor de gândire, folosirea strategiilor de învăţare în grup;
Metode didactice:
M 1- brainstorming;
M 2- ciorchine;
M 3- mâna oarbă;
M 4- lectura în perechi;
M 5- gândiţi - lucraţi în perechi,
comunicaţi;
M 6 – dezbatere;
M 7 – scaunul autorului;
M 8- eseu;
Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; in grupe;
Material bibliografic:
1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;
2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;
3. Curriculumul Naţional – Programe şcolare pentru clasele V – VIII – Aria curriculară
Om şi Societate – Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum
(1999), Bucureşti;
4. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;
Demersul didactic
ETAPELE CONTINUT STIINTIFIC
131
LECŢIEI METODE OBSERVAŢIIACTIVITATEA
PROFESORULUI
ACTIVITATEA
ELEVILOR
Spargerea
Gheţii/
Organizarea
clasei
Ceasul/
Îşi pune la îndemână
toate materialele necesare
predării noii lecţii:
manualul, atlasul,
anumite hărţi si desene
explicative
Alegerea grupelor
Verificarea/
actualizarea
cunoştinţelor
anterioare
M1 Ce ştim despre relieful
comunei Micleşti?
Elevii emit idei Ideile nu se
repetă
M2 Profesorul scrie ideile
pe tablă sub formă de
ciorchine
Elevii scriu pe
posterele lor
M3 Profesorul împarte
elevilor plicurile cu
textul lecţiei tăiat şi
aşezat aleatoriu
Elevii primesc
plicurile
Captarea
atenţiei
clasei.
Realizarea
Sensului
Transmiterea
de noi
cunoştinţe
M5
Profesorul anunţă tema
şi obiectivele
Elevii citesc
fragmentele şi
restabilesc
succesiunea logică a
textului, apoi lipesc
fragmentele în
ordinea pe care o
consideră corectă
Profesorul
supraveghează
activitatea
Fiecare grupă
comunică şi
stabilesc
ordinea
corectă a
informaţiilor
geografice
M4
M5
Profesorul distribuie
fişele cu textul în
întregime pentru fiecare
elev în scopul
Elevii citesc textul şi
alcătuiesc lista cu
informaţii observate
şi descoperite în text
Profesorul
vizitează
grupele şi
intervine
132
confruntării. Cere
elevilor sa alcătuiască o
listă cu informaţiile
geografice descoperite
în text , despere relieful
orizontului local.
dacă este
solicitat. La
semnalul
“ stop “
încetează
munca.
M5
M6
Vizualizaţi textul şi
realizaţi o schiţă
geografică a textului.
Argumentaţi desenul
Profesorul dirijează
activitatea
Folosind un limbaj
geografic,
demonstrează prin
enumerare şi
descriere elementele
din schiţă , motivând
şi de ce.
Elevii desenează
La semnalul
“stop“
încetează
munca.
Reflecţie M 7 Profesorul dirijează
activitatea
Elevii se anunţă să
comunice şi
celorlalte grupe
rezultatul muncii lor.
Elevii din celelalte
grupe, cer explicaţii,
întreabă, îşi spun
părerea , apreciază sau
fac observaţii. Elevii
din grupa căreia
aparţine elevul profită
de scaunul autorului
iau notiţe după
observaţiile colegilor,
apoi le discută la
întoarcerea acestuia
Ideile nu
trebuie să fie
la fel. Fiecare
grupă sau
individ trebuie
să demonstreze
originalitate.
133
“acasă”
Intensificarea
reţinerii şi
asigurarea
transferului de
informaţii
M5 Profesorul cere elevilor
să formuleze o singură
idee despre relieful
orizontului local
Fiecare grupă se
gândeşte şi
formulează
răspunsul corect
Ideile nu se
repetă
M8 Elevii sunt rugaţi să
scrie în câteva cuvinte
un scurt eseu despre
relieful orizontului local
Elevii scriu, apoi se
citesc 2-3 eseuri.
Elevii sunt
obişnuiţi să
facă o
evaluare a
activităţii şi o
autoevaluare a
lor. Profesorul
face şi el
aprecieri.
Elevii
evidenţiaţi vor
fi aplaudaţi.
134
Anexa 1
Citeşte!
Relieful orizontului local
Comuna Micleşti ocupă partea central-estică a Podişului Central Moldovenesc, care la rândul
său reprezintă compartimentul central al unei unităţi mult mai vaste, cunoscută în literatura geografică
sub numele de Podişul Moldovei.
Este un relief tipic de dealuri, de tip sculptural dezvoltat într-o structură în general
monoclinală. Formele de relief specifice sunt culmile interfluviale şi versanţii, care la nivelul comunei
sunt predominanţi ca pondere.
Altitudinea maximă a reliefului este de 425 m. în Dealul Velniţă, iar altitudinea minimă este de
113 m. în lunca Vasluieţului.
Din evantaiul proceselor actuale de degradare a terenurilor care se manifestă cu o mare
intensitate menţionăm: extinderea largă a eroziunii în suprafaţă, dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor
pe frunţile de cuestă şi prezenţa destul de pregnantă a ravenării.
Rezolvă!
Alcătuiţi o lista cu termenii geografici întâlniţi în text.
-……………………………………………… -
………………………………………………….
-……………………………………………… -
…………………………………………………
-……………………………………………. -
…………………………………………………
-……………………………………………… -
………………………………………………..
135
Anexa 2
Relieful orizontului local
Comuna Micleşti ocupă partea central-estică a Podişului Central Moldovenesc, care la rândul
său reprezintă compartimentul central al unei unităţi mult mai vaste, cunoscută în literatura geografică
sub numele de Podişul Moldovei.
Este un relief tipic de dealuri, de tip sculptural dezvoltat într-o structură în general
monoclinală. Formele de relief specifice sunt culmile interfluviale şi versanţii, care la nivelul comunei
sunt predominanţi ca pondere.
Altitudinea maximă a reliefului este de 425 m. în Dealul Velniţă, iar altitudinea minimă este de
113 m. în lunca Vasluieţului.
Din evantaiul proceselor actuale de degradare a terenurilor care se manifestă cu o mare
intensitate menţionăm: extinderea largă a eroziunii în suprafaţă, dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor
pe frunţile de cuestă şi prezenţa destul de pregnantă a ravenării.
136
Proiect de activitate didactică numărul 2
Disciplina: Geografie generală
Unitatea de învăţare: Relieful Pământului
Subiectul: Reprezentarea elementelor reliefului din orizontului local
Clasa: a -V-a
Motivaţia: această lecţie este importantă deoarece elevii analizează relieful orizontului local şi cum
anume este reprezentat orizontul local prin mijloace cartografice.
Competenţe de referinţă:
2.2 să relaţioneze obiectele din realitate cu poziţia lor pe un suport cartografic
2.3 să utilizeze corect semnele convenţionale
3.1 să definească sensul termenilor de bază
3.2 să utilizeze termeni simpli în contexte cunoscute
4.2 să descrie şi să coreleze fenomene observate direct sau indirect
5.1 să dovedească interes pentru cunoaşterea mediului înconjurător
Obiective operaţionale:
Pe parcursul acestei lecţii elevii trebuie să fie capabili să:
A) Obiective cognitive:
- să utilizeze concepte: plan topografic, scară grafică, semne convenţionale, legendă.
B) Obiective metodologice:
- să analizeze treptele de relief din orizontul local;
- să identifice pe planul comunei obiective reprezentate prin semne convenţionale din
legendă;
- să calculeze distanţe cu ajutorul scării numerice şi a scării grafice pe baza planului
comunei;
- să se orienteze pe plan utilizând roza vânturilor şi punctele cardinale;
Condiţii prealabile: elevii au cunoştinţe anterioare despre elementele geografice existente în mediul
local.
Resurse materiale: planul comunei, roza vânturilor, harta hipsometrică şi geomorfologică a
comunei Micleşti.
Resurse procedurale: conversaţia, observaţia, analiza planului comunei.
Evaluare: Ce dovezi există că elevii au învăţat lecţia?
137
A) De conţinut: răspunsurile la întrebări, identificarea elementelor în teren sau pe plan;
B) De utilizare a operaţiilor gândirii: identificarea elementelor în teren sau pe planul
comunei, stabilirea relaţiilor dintre elemente.
Situaţii de învăţare
O.1- să analizeze relieful din orizontul local
- Observaţi ce forme de relief există în jurul localităţii de domiciliu.
- Care este tipul predominant de relief?
- Care este cauza predominării acestui tip de relief?
- În ce unitate de relief se încadrează?
- Care este altitudinea medie?
- Ce procese şi fenomene produc modificări reliefului?
- Care sunt locurile favorabile pentru amplasarea locuinţelor?
- Din ce motive consideraţi aceste locuri favorabile pentru locuire?
O.2- să identifice pe planul comunei obiective reprezentate prin semnele convenţionale din
legendă
- Planul topografic este o reprezentare convenţională, în plan orizontal a unei suprafeţe reduse din
scoarţa terestră, micşorată la scări mari (1: 1000 sau 1:20000). Semnele convenţionale sunt semne
simple care redau forma şi locul obiectelor din teren. Legenda cuprinde toate semnele convenţionale
utilizate la un plan sau la o hartă.
- Observaţi legenda planului comunei. Care sunt semnele convenţionale pe care le cuprinde legenda
planului?
- Identificaţi satele componente ale comunei Micleşti.
- Aţi ajuns în satul Micleşti. În ce parte a satului este situată şcoala?
- Ce direcţie are strada principală ?
- Unde este situată biserica?
- În ce parte a satului este situat parcul ?
Comentarii. Lecţia aceasta poate fi realizată în teren, unde elevii vor analiza aspectele
esenţiale ale reliefului. Lecţiile organizate în teren sunt mai valoroase decât cele realizate în clasă
deoarece permit cercetarea directă a realităţii.
138
Evaluare
Fişa 1
Desenaţi în spaţiul alăturat principalele elemente din orizontul vostru apropiat situate la o
distanţă de maxim 2-3 Km. de şcoală.
Stabiliţi orientarea elementelor desenate, scara de proporţie, semnele convenţionale (pe care
le scrieţi în legendă) şi cele mai importante denumiri.
N.
V. E.
S.
139
Scara:Legenda:
Proiect de activitate didactică numărul 3
Disciplina: Geografie generală
Unitatea de învăţare: Atmosfera
Subiectul: Vremea şi clima orizontului local şi apropiat
Clasa: a -V-a
Tipul lecţiei: mixtă;
Motivaţia: Aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la
caracteristicile elementelor climatice ale orizontului local. Vizează însuşirea principalelor
aspecte ce definesc specificul temperaturii, precipitaţiilor şi vânturilor din zona comunei
Micleşti, precum şi fenomenele meteorologice deosebite.
Valorificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea optimizării învăţării.
Competenţe de referinţă:
C 1. Descrierea elementelor, fenomenelor, proceselor sau sistemelor geografice utilizând
termeni geografici;
C 2. Explicarea fenomenelor şi proceselor specifice mediului înconjurător din comuna
Micleşti;
C 3. Citirea hărţii şi utilizarea semnelor convenţionale;
C 4. Interpretarea reprezentărilor grafice simple;
C 5. Utilizarea metodelor simple de investigare (observare, analiză, interpretare) a realităţii
oferite de geografia orizontului local şi apropiat;
Obiective operaţionale:
O 1. Să explice consecinţele aşezării geografice în estul ţării a teritoriului comunei Micleşti;
O 2. Să menţioneze elementele care dau caracterul de continental al climei comunei
Micleşti, citind şi interpretând noţiunile din manual.
O 3. Să numească principalii factori generali şi locali care determina clima;
O 4. Să explice evoluţia temperaturilor şi precipitaţiilor medii lunare şi anuale utilizând
reprezentări grafice;
O 5. Sa explice apariţia fenomenelor meteorologice extreme;
O 6. Sa completeze corespunzător itemii fişei de evaluare;
Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire
corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de
gândire critică, de decodificare a textului geografic.
140
Resurse materiale
• Harta fizică şi administrativă a României
• Atlasul geografic al României
• Reprezentări grafice şi cartografice ale principalelor elemente climatice
• Prezentare power-point Staţia meteorologică Vaslui.
Metode didactice: conversaţia euristică, brainstorming, explicaţia, expunerea, problematizarea,
observaţia, comparaţia.
Evaluare: (predictivă, continuă)
Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; în grupe;
Material bibliografic:
1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;
2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;
3. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;
Demersul didactic
ETAPELE
LECŢIEI METODE
CONTINUT STIINTIFIC
OBSERVA
ŢII
ACTIVITATEA
PROFESORULUI
ACTIVITATEA
ELEVILOR
Organizarea
clasei
Observarea Îşi pune la îndemână toate
materialele necesare
predării noii lecţii:
manualul, atlasul, anumite
hărţi si desene explicative
Pregătirea manualului, a
caietelor şi a Atlasului
geografic
Atenţionare,
aprecieri
Verificarea/
actualizarea
cunoştinţelor
anterioare
Dialogul Profesorul face o scurtă
verificare a cunoştinţelor
elevilor din lecţia anterioară
şi adresează acestora câteva
întrebări. El urmăreşte prin
aceasta totodată şi
consolidarea cunoştinţelor:
Prima întrebare pe care o
Ascultă, analizează şi
formulează răspunsurile
aşteptate, fiind
îndrumaţi de profesor
Stimulează
participarea,
analizează
răspunsurile.
141
adresează elevilor este:
- Ce reprezintă evaporarea?
- Ce reprezintă
condensarea?
Le cere sa numească
câteva forme sub care apar
vaporii de apa în natura .
Îi întreabă cum sunt
repartizate precipitaţiile şi
temperatura în altitudine şi
latitudine.
Ei răspund că: reprezintă
procesul prin care apa trece
din stare lichidă în stare
gazoasă sub forma
vaporilor de apa.
Reprezintă procesul invers
al evaporării, şi anume:
trecerea vaporilor de apă
din stare lichidă în picături
mici de apă.
Dau răspunsul corect:
- vara: roua
- primăvara şi toamna:
bruma
- iarna: chiciura şi poleiul.
Dau răspunsuri,
menţionând tipurile de
precipitaţii din fiecare zona.
142
Captarea
atenţiei clasei
Observaţia
Analiza
Conversaţia
Brain-
storming
Pentru a trece la lecţia
nouă , profesorul le spune
elevilor să se uite pe
fereastră ăi să încerce să
descrie vremea de afară,
folosind termeni geografici.
Scrie cuvântul vreme pe
tablă şi începe să scrie cu
liniuţă în jurul lui , termenii
pe care îi menţionează
elevii.
Trece doar acele noţiuni
care corespund şi au
legătură cu vremea,
explicând faptul că toate
acestea alcătuiesc vremea,
adăugând faptul că acesta
este unul din factorii despre
care urmează să vorbească.
Elevii îşi dau cu părerea,
menţionând diferiţi termeni.
Sunt atenţi la explicaţiile
pe care le dă profesorul,
referitoare la acei termeni.
Îşi deschid caietele şi
încep să copieze schema
de pe tablă.
Stimularea
participării
elevilor
Transmiterea
de noi
cunoştinţe
Scrie pe tabla titlul noii
lecţii:
Vremea si clima orizontului
local si apropiat.
Începe lecţia prin a da
definiţia vremii, şi nume:
Vremea reprezintă starea
atmosferei într-un anumit
loc la un moment dat.
La aceasta adaugă şi faptul
ca este data de factori
precum: precipitaţii, vânt,
temperatură, strălucirea
Scriu noul titlul în caiete,
deschizând şi manualele.
Notează definiţia în caiete.
Observarea
comportame
ntului
elevilor
143
Conversaţia
Observaţia
soarelui, prezenta sau
absenţa norilor, factori care
au mai fost menţionaţi chiar
de către elevi şi scrise pe
tablă.
Le spune cauza
variabilităţii vremii, şi
anume mişcarea maselor de
aer, după care le dă
definiţia maselor de aer:
reprezintă porţiuni din
atmosfera, caracterizate
prin anumite valori de
temperatura, presiune si
umiditate
Le explică că la întâlnirea
dintre doua mase de aer,
una caldă şi alta rece se
produc modificări care pot
schimba vremea.
Pentru a înţelege mai bine,
face o schiţă pe tablă,
adăugând că vremea este
schimbătoare.
Menţionează faptul că
masele de aer poartă
numele zonei unde se
formează, şi pot fi:
oceanice/ continentale,
tropicale/ polare, etc.
Îi întreabă daca ştiu cum se
poate afla cum va fi vremea
Scriu definiţia maselor de
aer.
Sunt atenţi atât la
explicaţiile date, cât şi la
schiţă, apoi fac şi ei desenul
în caiete.
Elevii iau notiţe.
Îşi dau cu părerea, cei mai
144
Analiza
în următoarele zile, şi cine
se ocupă de acest lucru.
Afirmă faptul că,
prognozelor meteorologice,
pot fi întocmite pentru o zi,
o săptămâna, o luna, de
către meteorologi,
subliniind faptul că cele pe
termen scurt sunt cele mai
exacte.
Aduce informaţii
suplimentare despre
meteorologi, şi anume că ei
prelucrează informaţiile
primite de la staţii meteo
din ţară, de pe Glob sau
trimise de sateliţi.
Îi întreabă dacă este
important să ştim
prevederea vremii.
Profesorul adaugă faptul ca
omul influenţează vremea
prin activităţile sale, prin
poluarea aerului.
Îi lasă un minut pentru a se
gândi la ceea ce înţeleg ei
prin climă, apoi foloseşte
din nou metoda
brainstorming, scriind pe
mulţi dând un răspuns
corect.
Elevii îşi dau cu părerea:
- în cazul excursiilor,
- inundaţiilor,
- secetelor,
- transporturilor etc.
Elevii notează aceasta idee
în caiete.
Ei dau răspunsurile
aşteptate şi sunt atenţi la
explicaţiile suplimentare
aduse de profesor, faţă de
Analiza
răspunsurilor
145
tablă aceeaşi termeni, dar
precizând anumite
diferenţe.
Defineşte “clima” ca fiind
media vremii pe o perioadă
lungă de timp pe un
teritoriu mai întins.
Adaugă faptul că:
- nu se schimba de la o zi la
alta
- îşi păstrează
caracteristicile pe perioade
lungi de timp
- influenţează modul de
viaţă al oamenilor, prin
dezvoltarea solurilor,
agriculturii, prezenţa sau
absenţa vegetaţiei…
Face trecerea la orizontul
local, scriind subtitlul pe
tablă: “Clima comunei
Micleşti”.
Se foloseşte de harta
Europei pentru a explica şi
exemplifica influenţele care
se resimt asupra ţării.
Insistă asupra influenţelor
continentale care vin din
estul continentului
Foloseşte ca suport, o
imagine modificată în care
este reprezentat teritoriul
termenul anterior: vremea.
Notează în caiete definiţia
vremii şi câteva idei despre
aceasta.
Elevii notează şi ei titlul în
caiete.
Sunt atenţi la explicaţiile
date, şi răspund când este
cazul la întrebările
profesorului.
Notează în caiete climatul
specific zonei: climatul
temperat, cu diferite
Stimularea
participării
elevilor
Analiza
răspunsurilor
146
Explicaţia
Conversaţia
euristică
comunei Micleşti, fiind
schiţate cu săgeţi
indicatoare influentele
resimţite aici.
Le explica că pe teritoriul
comunei Micleşti, se pune
în evidenţă un climat
temperat continental.
Aceasta se datorează
predominării influenţei
directe a maselor de aer
continental, de origine
asiatică, care, în general,
iarna sunt uscate şi reci, iar
vara sunt calde sau chiar
foarte calde şi uscate.
Oferă informaţii despre:
- factorii climatogeni locali
- temperatura medie
anuala :9,2°C, luna cea mai
calda fiind iulie(21°C)
- temperatura maxima
absoluta a fost de 40,2°C,
- temperatura minima
absoluta:-32°C ,
- cele mai frecvente vânturi
sunt cele de NV şi SE
Distribuie fişa de lucru.
Interpretaţi evoluţia
precipitaţiilor medii lunare
influenţe:
- influente oceanice care
aduc precipitaţii bogate
vara şi primăvara
- influente continentale cu
veri călduroase cu secete
frecvente şi ierni aspre etc.
Notează în caiete aceasta
idee.
Scriu informaţiile obţinute
în caiete.
Stimularea
participării
elevilor
147
Lucrul cu
harta
Imagini
Demonstraţi
a figurală
Problemati-
zarea
analizând datele
Rezolvă cerinţele din
fişa de lucru. Notează în
caiete.
Intensificarea
reţinerii şi
asigurarea
transferului
de informaţii
Profesorul le cere elevilor
sa numească câteva
elemente prin care se poate
defini vremea.
Elevii dau răspunsurile
aşteptate: temperatura,
vânturi, precipitaţii, absenţa
sau prezenta norilor,
strălucirea soarelui, la care
148
Discuţia
Le cere să precizeze o
diferenţă dintre climă şi
vreme , dar şi o asemănare.
Le cere să numească tipul
de climă întâlnit în comuna
Micleşti, cu influenţele
resimţite, şi câteva
caracteristici ale acestuia.
adaugă şi noul termen de
“mase de aer”.
Răspund că o asemănare ar
putea fi faptul ca ambele se
pot defini prin aceeaşi
termini, dar diferenţă
vremea este schimbătoare ,
iar clima îşi păstrează
caracteristicile pentru
perioade mai lungi de timp.
Elevii numesc climatul şi
influenţele respective, apoi
fac referire la temperatura,
precipitaţiile şi vânturile
specifice comunei Micleşti
Evaluare
finală
149
Fişa 1
1. Valori ale precipitaţiilor medii lunare şi anuale
(Medii multianuale mm.)
Staţia
meteo
Lunile anului Valori
anualeI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Vaslui 31,8 32,4 26,7 45,6 53,8 76,7 51,8 45,3 33,0 40,1 36,1 33,0 506,3
2. Descrieţi cum au căzut precipitaţiile în ultimele două săptămâni pe teritoriul comunei
Micleşti!
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
150
Proiect de activitate didactică numărul 4
Disciplina: Geografie generală
Unitatea de învăţare: Atmosfera
Subiectul: Hidrografia orizontului local şi apropiat
Clasa: a -V-a
Tipul lecţiei: mixtă;
Motivaţia: Aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la
caracteristicile hidrologice ale orizontului local. Vizează însuşirea principalelor aspecte ce
definesc specificul apelor subterane, apele de suprafaţă şi regimul hidrologic al acestora.
Valorificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea optimizării învăţării.
Competenţe de referinţă:
C 1. Descrierea elementelor, fenomenelor, proceselor sau sistemelor geografice utilizând
termeni geografici;
C 2. Explicarea fenomenelor şi proceselor specifice mediului înconjurător din comuna
Micleşti;
C 3. Citirea hărţii şi utilizarea semnelor convenţionale;
C 4. Interpretarea reprezentărilor grafice simple;
C 5. Utilizarea metodelor simple de investigare (observare, analiză, interpretare) a realităţii
oferite de geografia orizontului local şi apropiat;
Obiective operaţionale:
O 1. Să numească principalii factori generali şi locali care influenţează hidrosfera;
O 2. Să menţioneze principalele caracteristici hidrologice ale zonei din care face parte comuna
Micleşti .
O 3. Să localizeze pe hartă unităţile hidrografice ale comunei Micleşti.
O 4. Să explice regimul hidrologic al râurilor ţinând cont de condiţiile climatice locale;
O 5. Sa completeze corespunzător cerinţele fişei de evaluare;
Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire
corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de
gândire critică, de decodificare a textului geografic.
151
Resurse materiale
• Harta fizică şi administrativă a României
• Atlasul geografic al României
• Reprezentări cartografice ale principalelor elemente hidrografice.
Metode didactice: conversaţia euristică, explicaţia, expunerea, problematizarea, observaţia,
comparaţia.
Evaluare: (predictivă, continuă)
Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; în grupe;
Material bibliografic:
1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;
2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;
3. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;
Situaţii de învăţare
O 1. Să numească principalii factori generali şi locali care influenţează hidrosfera;
- Notează pe desenul următor stările de agregare şi procesele prin care are loc schimbarea acestora.
……………..
……………… ………………
- Care este cauza care duce la modificarea stării de agregare a apei?
- Ce elemente geografice pot genera asemenea cauze?
O 2. Să menţioneze principalele caracteristici hidrologice ale zonei din care face parte
comuna Micleşti
- Identifică pe hartă direcţia de curgere a apelor care străbat teritoriul comunei Micleşti?
- Cum sunt aceste ape?
O 3. Să localizeze pe hartă unităţile hidrografice ale comunei Micleşti.
- Ce râuri traversează teritoriul comunei Micleşti?
- Ce ape stătătoare cunoşti în comuna Micleşti?
Apă
GheaţăVapori
152
- Identifică apele curgătoare din comuna Micleşti ce îşi continuă cursul în comuna Soleşti.
O 4. Să explice regimul hidrologic al râurilor ţinând cont de condiţiile climatice locale;
Completaţi spaţiile libere:
- Apele curgătoare se alimentează din……………………………………………………………
- Lungimea şi cantitatea de apă pe care o transportă apele curgătoare depind de……………......
- Cele mai mici debite se înregistrează atunci când………………………………………………
- Viiturile se produc atunci când…………………………………………………………………
O 5. Să completeze corespunzător cerinţele fişei de evaluare;
- Efectuaţi o excursie în apropierea râului Vasluieţ şi faceţi observaţii asupra albiei şi a malurilor.
Stabiliţi direcţia cursului acestui râu.
- Arătaţi importanţa apei şi propuneţi măsuri de păstrare a calităţii acesteia.
Enumeraţi cauzele poluării apelor de pe teritoriul comunei Micleşti.
Comentarii. Lecţia aceasta poate fi realizată în teren, unde elevii vor analiza aspectele
esenţiale ale hidrografiei. Lecţiile organizate în teren sunt mai valoroase decât cele realizate în clasă
deoarece permit cercetarea directă a realităţii.
153
Proiect de activitate didactică numărul 5
Disciplina: Geografie generală
Unitatea de învăţare: Biosfera
Subiectul: Vegetaţia, fauna şi solurile din orizontul local şi apropiat
Clasa: a -V-a
Tipul lecţiei: Însuşirea de noi cunoştinţe; consolidarea cunoştinţelor anterioare
(Biosfera / Pedosfera)
Motivaţia: Aceasta lecţie este importanta pentru a cunoaşte aspectele definitorii referitoare la
caracteristicile fizico-geografice ale orizontului local. Vizează însuşirea principalelor aspecte
ce definesc specificul vegetaţiei, faunei şi solurilor din zona comunei Micleşti. Valorificarea
cunoştinţelor anterioare ale elevilor în vederea optimizării învăţării
Competenţe de referinţă:
C 1. Să localizeze pe Harta fizică şi administrativă a României localitatea Micleşti;
C 2. Să prezinte caracteristici ale vegetaţiei, faunei şi solurilor din orizontului local;
C 3 Să identifice şi să definească termeni geografici noi;
C.4. Să recunoască elemente de vegetaţie şi faună autohtone utilizând ierbare şi insectare;
Condiţii prealabile: Pentru a învăţa din această lecţie trebuie sa aibă deprinderi de citire
corectă, cursivă, conştientă, capacitate de comunicare , de aplicare a metodelor R.W. C. T. , de
gândire critică, de decodificare a textului geografic.
Resurse materiale
• Harta fizică şi administrativă a României
• Atlasul geografic al României
• Ierbare
• Insectare
Resurse procedurale: conversaţia euristică, explicaţia, expunerea, problematizarea, observaţia,
comparaţia, ştiu/ vreau să ştiu/ am învăţat, eseul de cinci minute.
Evaluare: (predictivă, continuă)
Forme de organizare a activităţii elevilor: frontala; individuala; în grupe;
154
Material bibliografic:
1. Didactica geografiei – Nicolae Ilinca, (2000), editura Corint;
2. Didactica geografica – Maria Eliza Dulama, (1996), editura Clusium;
3. Manualul de geografie clasa a V a Ed. Corint, autor Octavian Mândruţ;
Demersul didactic
I. Moment organizatoric
Se pregătesc elevii pentru lecţie asigurându-se atmosfera propice activităţii didactice;
II. Captarea atenţiei
Prezentarea unui ierbar şi a unui insectar realizate de elevi în cadrul orelor de biologie în anii
de studiu anteriori. Elevii sunt puşi astfel în situaţia de a-şi reaminti ce plante/insecte au colecţionat
pentru realizarea ierbarelor şi insectarelor.
III. Prezentarea noului conţinut şi dirijarea învăţării
Anunţarea titlului noii lecţii Vegetaţia, fauna şi solurile din orizontul local şi apropiat şi a
obiectivelor operaţionale.
- Elevii îşi notează titlul şi ascultă obiectivele operaţionale.
Dirijarea propriu-zisă a învăţării:
Elevii sunt grupaţi pe perechi şi li se explică modul de lucru;
fiecare pereche notează, la fiecare subpunct al lecţiei (vegetaţie, faună, soluri) – etapizat - ,
tot ceea ce cunosc despre aspectul respectiv;
apoi, selectiv, câteva perechi comunică şi celorlalţi ceea ce au scris;
se notează pe coloana ştiu tot ceea ce cunosc elevii despre fiecare parte supusă studiului
cu care ei sunt de acord;
pentru problemele necunoscute sau neclare elevii vor formula întrebări, ajutaţi de profesor,
întrebări ce se trec în coloana vreau să ştiu;
în continuare, pe fragmente, se citesc fragmentele lecţiei şi se scriu în coloana am învăţat
răspunsurile la întrebările formulate anterior;
după aceasta, eventual, se revine la întrebările care nu au primit răspuns solicitându-se
elevilor să caute răspunsuri în surse aflate în şcoală (bibliotecă) sau alte surse găsite de
elevi (internet).
155
IV Intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului
Elevii sunt solicitaţi să rezolve un rebus cu conţinut geografic.
V. Încheierea activităţii didactice
- Elevii sunt rugaţi să menţioneze un element pe care l-au reţinut din lecţie şi apoi să formuleze o
întrebare cu privire la o problemă la care nu au găsit răspuns în lecţie sau care prezintă o
neclaritate;
- Apreciez participarea elevilor la lecţie, fac observaţii şi recomandări, notez elevii care s-au
remarcat în timpul activităţii.
ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT
Vegetaţia
- pădurile şi plantaţiile forestiere
- pajişti secundare parţial stepizate
Graminee şi a leguminoase între
care mai frecvente sunt: păiuşul,
colilia, pirul, firuţa, bărboasa,
lucerna sălbatică, trifoiul sălbatic,
măzărichea, sparceta.
• Arbuşti – măceş, porumbar
• Arbori – plantaţii şi liziere de
Ce zone de vegetaţie
există în împrejurimile
comunei Micleşti ?
Ce caracteristici
importante prezintă ?
Unde se întâlneşte?
Ce specii de plante cresc
în această regiune?
Ce caracteristici prezintă?
Vegetaţia
• Trupurile de pădure din
partea de est a teritoriului. Se
înscriu în două subzone:
- subzona de gorun-fag;
- subzona de stejar-gorun;
• Pe locul fostelor păduri de
foioase. Azi se păstrează pe
terenurile intens degradate
situate pe versanţii vestici ai
râurilor Vaslui, Rac şi Raţiu.
Se remarcă prezenţa
gramineelor şi a
leguminoaselor între care mai
frecvente sunt: păiuşul,
colilia, pirul, firuţa, bărboasa,
lucerna sălbatică, trifoiul
156
salcâm
Fauna
- mistreţul, bursucul, căprioara,
veveriţa, vulpea, popândău, iepure
de câmp, porumbei, broaşte,
insecte,
Ce specii faunistice se
întâlnesc ?
sălbatic, măzărichea,
sparceta.
• Arbuşti – măceş, porumbar
• Arbori – plantaţii şi liziere
de salcâm.
Fauna
Pentru pădurea de foioase:
- mamifere: mistreţul,
căprioara, vulpea,
bursucul,dihorul, pisica
sălbatică, veveriţa iepurele;
- păsări: cucul,
coţofana,dumbrăveanca,
grangurul gaiţa, botgrosul,
piţigoiul, cinteza
ciocănitoarea, sturzul, mierla,
turturica măcăleandrul,
privighetoarea, corbul cioara,
guguştiucul stăncuţa etc.
Pentru stepă şi silvostepă:
- rozătoarele: popândăul,
căţelul pământului hârciogul,
şoarecii de câmp etc.
- păsările: prepeliţa, ciocârlia
de câmp, potârnichea,
sticletele, presura, fâsa de
câmp inariţa, câneparul, uliu
alb,cristeiul, graurul, prigorii,
ciori, vrăbii etc.
157
Soluri
- cernoziom
- predomină cernoziomurile
Ce clase/tipuri de soluri
există în zona comunei
noastre?
Care este proporţia
zonelor de favorabilitate
identificate în perimetrul
localităţii?
- reptilele: şerpii, şopârle
- în ape: reptile, bratacieni,
tritoni, peşti (crap, caras,
clean, babuşcă, biban, şalău,
somn).
Soluri
- cernisoluri subdomeniul
cernoziomurilor cu
cernoziomuri cambice şi
cernoziomuri argiloiluviale;
- luvisoluri (preluvosoluri)
- hidrisoluri (lăcovişti)
- protisoluri (aluvisoluri şi
regosoluri)
- antrisoluri (erodosoluri)
Zone de favorabilitate:
- zona I: 5%;
- zona II: 23%;
- zona III: 34%;
- zona IV: 25%;
- zona V: 10%;
1.
2.
3.
4.
158
5.
Completând spaţiile de pe orizontală, veţi obţine pe verticală denumirea vegetaţiei specifice
climatului temperat-continental.
1. Arbust spinos întâlnit în stepă şi silvostepă;
2. Arbore întâlnit în pădurile de foioase;
3. plantă ierboasă ce creşte în stepă şi silvostepă;
4. Arbore care intră în componenţa zăvoaielor;
5. Arbore ce creşte pe dealurile mai înalte.
III.2.2 Aplicaţii practice la această temă cu elevii, în afara şcolii
Există numeroase activităţi cu elevii ce pot fi organizate, în afara orelor de curs, fie activităţi în
cadrul Cercului de Geografie, unde se pot realiza prezentări şi referate despre localitatea natală, fie
sub forma unor aplicaţii practice în teren, în scopul exemplificării şi contactului nemijlocit al elevilor
cu realitatea geografică.
O altă modalitate prin care elevii se implică tot mai mult în activităţile extra-curriculare, o
reprezintă proiectele şcolare, pe teme diferite cu parteneri din localitate sau din afara localităţii. Una
din temele unor astfel de proiecte este şi prezentarea comunităţii locale, cu realizarea unui atlas virtual
despre comuna Micleşti. Şi în acest caz, lucrarea de faţă oferă un real sprijin în astfel de activităţi ale
elevilor şi profesorilor, promovând localitatea natală pe plan local şi naţional.
În cadrul sesiunilor de comunicări ştiinţifice pentru elevi, tema acestui studiu poate constitui
o bază de documentare şi selectare a unor probleme în domeniul geografiei fizice şi economice.
Exemple de subiecte pentru diferite concursuri, simpozioane sau comunicări ştiinţifice cu elevii, care
pot avea ca bază această lucrare sunt:
• Aspecte geografice privind utilizarea terenurilor în comuna Micleşti.
• Factorii care influenţează modul de utilizare a terenurilor în comuna Micleşti
• Comuna Micleşti – caracterizarea fizico-geografică.
159
• Procese şi forme actuale de modelare a versanţilor pe teritoriul comunei Micleşti.
• Fenomenul de secetă.
• Valorificare eficientă a elementelor de geografie locală în predarea geografiei.
Cele mai atractive şi mai eficiente sunt însă aplicaţiile practice pe teren, fie în cadrul unei
lecţii tematice, fie ca o aplicaţie la un curs opţional despre orizontul local şi apropiat.
Aplicaţiile practice de geografie în orizontul local urmăresc formarea unor deprinderi de investigare şi
de analiză a realităţii prin metode şi tehnici specifice care să permită elevilor realizarea unor proiecte
de valorificare a reliefului în concordanţă cu morfodinamica contemporană şi potenţialul de risc
geomorfologic al zonei investigate. Competenţele dobândite prin intermediul observaţiilor directe
oferă un sprijin real în înţelegerea naturii şi a ciclicităţii proceselor fizico-geografice şi în evaluarea
corectă a potenţialului orizontului local şi formarea unor deprinderi practice de investigare în teren.
Aceste deprinderi îi vor ajuta pe elevi să integreze cunoştinţele şi deprinderile însuşite în
fundamentarea altor cunoştinţe geografice ulterioare.
Realizarea unei astfel de activităţi prezintă următoarele etape şi verigi:
1. Organizarea aplicaţiei practice sub forma unei excursii de studiu:
- stabilirea traseului şi anunţarea tematicii;
- documentarea elevilor şi prezentarea principalelor repere geografice ce trebuie urmărite;
- pregătirea elevilor cu echipamentul necesar;
2. Desfăşurarea activităţii propuse:
- deplasarea în teren;
- descrierea sumară a unităţilor de relief în care se efectuează aplicaţia;
- observarea proceselor geomorfologice şi micro-formelor de relief;
- analiza vegetaţiei din zonă;
- corelarea cunoştinţelor teoretice cu observaţiile directe în natură;
- precizarea factorilor care intervin în modelarea reliefului;
- realizarea unor scurte însemnări despre aspectele vizualizate;
3. Finalizarea aplicaţiei practice
- atingerea feed-back-ului: pe grupe de câte trei elevi se realizează câte o schiţă de hartă şi
o scurtă prezentare a proceselor analizate în aplicaţia din teren.
Aplicaţie practică cu elevii asupra degradării terenurilor
160
Cuvinte cheie: orizont geografic local, metode de cercetare geografică, alunecare de teren,
pluviodenudare, competenţe.
Introducere
Tema aplicaţiei cu elevii se fundamentează pe ideea că studiul proceselor de degradare a
terenurilor din orizontul local contribuie la formarea şi dezvoltarea unor competenţe generale şi
specifice studiului geografiei, la crearea unei motivaţii puternice de cunoaştere, conservare şi protecţie
a mediului geografic. Procesele de degradare a terenurilor sunt multiple şi deosebit de complexe, iar
studiul acestora necesită accesarea unor cunoştinţe din domenii diverse (fizică, geomorfologie,
geologie, pedologie, biologie etc.), observarea, analizarea şi sintetizarea acestora în context
interdisciplinar. Studiul acestora s-a realizat după o documentare prealabilă şi un plan riguros
întocmit.
Aplicaţia practică asupra degradării terenurilor a fost realizată cu elevii clasei a-V-a.
Cunoştinţele, deprinderile şi abilităţile dobândite vor servi ca bază în activitatea didactică, în cadrul
orelor de recapitulare şi evaluare, la finele unităţii de învăţare „Relieful Pământului”, precum şi în
înţelegerea interacţiunilor existente între elementele mediului înconjurător, între mediu şi societatea
omenească.
1. Stabilirea arealului pentru efectuarea aplicaţiei practice:
Comuna Micleşti se remarcă prin numeroase areale aflate în stadii diferite de degradare a
terenurilor. Astfel, pentru aplicaţia practică am ales versantul stâng al pârâului Raţiu, în partea de S. a
satului Micleşti (Humărie).
2. Obiectivele aplicaţiei practice:
I. Cunoaşterea elementelor de geografie fizică locală:
- observarea tipurilor de relief şi a tipurilor de versanţi, ca factori favorizanţi ai proceselor de
pluviodenudare şi ai alunecărilor de teren;
- observarea şi gruparea diferitelor categorii de procese geomorfologice actuale din arealul
Humăriei;
- observarea proceselor de pluviodenudare (ravenare, torenţialitate) şi gravitaţionale (alunecări
de teren, prăbuşiri);
- analiza influenţei topoclimatului ca factor favorizant al proceselor de degradare a terenurilor;
- observaţii asupra structurii litologice, solurilor şi a cuverturii vegetale;
2. Impactul activităţii antropice asupra componentelor mediului, deoarece unele dintre activităţile
161
antropice din zona studiată au consecinţe negative asupra mediului natural, contribuind la accelerarea
proceselor de degradare a terenurilor.
3. Metode şi procedee utilizate în investigarea geografică:
În vederea atingerii obiectivelor menţionate am utilizat o gamă variată de metode de cercetare
geografică: metoda observaţiei, metoda analizei şi sintezei, metoda comparativă, metoda analizei
hărţilor topografice.
Metoda observaţiei - esenţială pentru cercetarea în teren, a constat în operaţii desfăşurate fie
staţionar, în puncte caracteristice, fie itinerant, pe trasee stabilite în vederea realizării de observaţii,
măsurători, recoltarea de probe, întocmirea de schiţe de hartă etc.
Metoda analizei şi sintezei – din sursele bibliografice şi cercetarea în teren s-au obţinut date cu
caracter general, ce au condus la înţelegerea mecanismului genetico-evolutiv reflectat în fizionomia de
ansamblu a reliefului.
Metoda comparativă – materialele cartografice din perioade de timp diferite au permis
stabilirea evoluţiei temporale sau spaţiale a unor fenomene şi forme de relief.
Metoda analizei hărţii topografice - a avut drept scop identificarea principalelor caracteristici
morfometrice ale reliefului (declivitate, expoziţia versanţilor), esenţiale pentru explicarea acţiunii
diferite a factorilor morfodinamici şi a formelor de relief rezultate.
4. Desfăşurarea activităţii
I. Etapa de documentare – în această etapă elevii au adunat informaţii generale referitoare la
tipologia reliefului, structura litologică, soluri, vegetaţie, topoclimat.
II. Etapa de teren – din observaţia directă, efectuată pe teren au rezultat următoarele:
- caracteristici generale ale reliefului: versantul stâng al pârâului Raţiu, la sud de satul
Micleşti (Dealul Humărie), are un caracter sculptural, s-a format prin activitatea erozivă a Raţiului,
afluent pe stânga a pârâului Rac, orientat aici pe direcţia est-vest. Reprezintă un vechi deluviu de
alunecare, cu o spectaculoasă frunte de desprindere (cornişă), dezvoltat pe depozite Chersoniene, este
puternic înclinat şi degradat, cu rol de frunte de cuestă cu expoziţie nordică, cu altitudinea medie
peste 300 m. O serie de mici înşeuări, ne permit să scoatem în evidenţă 3 puncte mai înalte a căror
înălţime maximă scade de la vest spre est: 356,8m. spre limita de vest a comunei, 305, 4 m. în zona
centrală şi 275m. în vest, către pârâul Rac.
Din punct de vedere geologic versantul este alcătuit din formaţiuni aparţinând Sarmaţianului
mediu (Basarabianul) şi superior (Chersonianul), Meoţianului, la care se adaugă depozite de vârstă
cuaternară. Basarabianul apare în treimea inferioară iar Meoţianul apare ca martor de eroziune în
162
punctul cel mai înalt din vest. Astfel Chersonianul are dezvoltare maximă şi se caracterizează printr-
un facies litoral-deltaic, alcătuit din nisipuri şi argile cu structură încrucişată, cu intercalaţii de gresii.
Alternanţa de roci permeabile şi impermeabile constituind un factor favorizant pentru apariţia
alunecărilor de teren şi a organismelor torenţiale, aflate în diverse stadii de evoluţie;
- topoclimatul (cantitatea medie de precipitaţii aproximativ 500 mm/an, temperatura medie
anuală 9,2°C), în interacţiune cu structura litologică constituie, de asemenea, un factor favorizant
pentru dezvoltarea proceselor de versant, datorită cantităţii mari de precipitaţii în lunile de primăvară
şi vară. Raporturile stabilite între climă şi litologie sunt foarte importante. Datorită caracteristicilor
sale fizico-chimice substratul reacţionează la radiaţia solară puternică din timpul verii prin apariţia de
crăpături ce determină infiltrarea mai rapidă a apei. Variaţiile termice diurne şi fenomenele de îngheţ
– dezgheţ afectează pătura superficială determinând contractări şi dilatări ale acesteia. Reţeaua de
crăpături formată permite apariţia unor organisme torenţiale pe suprafeţele cu pantă şi lipsite de
vegetaţie. Caracterul torenţial al ploilor din timpul verii accentuează activitatea organismelor
torenţiale şi favorizează spălările în suprafaţă. Tot în sezonul cald sunt favorizate condiţiile
declanşatoare ale proceselor de deplasare în masă.
- prezenţa pânzelor freatice la mică adâncime, ceea ce conduce la menţinerea îndelungată a
umidităţii şi crearea condiţiilor pentru declanşarea deplasărilor în masă;
- pătura vegetală, în unele locuri preponderent ierboasă, este insuficientă pentru a proteja
terenurile de eroziunea în adâncime;
- reducerea suprafeţei de pădure, şi plantaţie de salcâm prin exploatare intensivă, iraţională,
contribuie la extinderea alunecărilor de teren şi spălarea versanţilor;
- terenuri arabile lucrate de-a lungul pantei, favorizând astfel accelerarea proceselor de
pluviodenudare;
III. Etapa analizei, interpretării şi sintetizării datelor – în această etapă elevii au completat o
fişă de analiză şi interpretare a datelor, au urmărit fotografiile realizate pe teren şi au prezentat soluţii
pentru reducerea factorilor de risc din arealul studiat.
Concluzii
Aplicaţia practică realizată cu elevii se vrea un sprijin în practica didactică, prin aceea că
demonstrează importanţa cunoaşterii directe a orizontului geografic local. Elementele de geografie
locală ajută la asimilarea mai uşoară şi rapidă a cunoştinţelor, dezvoltă capacitatea de înţelegere şi
creaţie, dorinţa de a descoperi însuşirile comune, esenţiale ale fenomenelor geografice, legăturile
dintre ele, în vederea formulării unor concluzii ştiinţifice. Desfăşurarea activităţilor cu elevii în
163
orizontul local facilitează trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă, constituind locul cel mai
potrivit pentru exemplificare şi experimentare, pentru înţelegerea cauzalităţii fenomenelor şi evoluţia
lor în timp.
FIŞĂ DE OBSERVAŢIE
Factori declanşatori sau
favorizanţi
Aspecte vizibile în
peisaj
Soluţii de ameliorare a
terenurilor degradate
interacţiunea între
structura litologică, topo-
climat şi înclinarea
versanţilor;
despăduririle cu im-
pliaţii în manifestarea
alunecărilor de teren;
slaba conştientizare a
populaţiei privind
managementul mediului
alunecări de teren
surpări (mai ales în
zona frunţii de
desprindere)
ravenări
organisme torenţiale
active
terasarea versanţilor cu
înclinare mare;
amenajarea de taluzuri;
construirea unor canale
pentru colectarea apei
provenite din precipitaţii;
lucrări de gospodărirea
apelor (colectarea apelor de
suprafaţă, captarea şi
evacuarea apei subterane);
plantarea de specii
adaptate substratului şi
164
natural şi construit;topoclimatului (salcâm) ;.
Organizarea de programe
educaţionale care să ajute
populaţia să înveţe:
- să folosească raţional
resursele forestiere existente;
- să realizeze corect arăturile
pe terenurile accidentate
(arătura de-a lungul curbelor
de nivel);
III.3 Utilizarea materialelor grafice şi cartografice din lucrare, în activitatea şcolară
În predarea-învăţarea diferitelor obiecte de învăţământ, harta a căpătat o tot mai largă
întrebuinţare. Spre exemplu, istoria o foloseşte pentru localizarea diferitelor evenimente istorice,
biologia pentru fixarea arealului de răspândire a al diferitelor plante şi animale, etc.
Însă nici un obiect de învăţământ nu este atât de strâns legat de hartă ca geografia. Lecţia de
geografie fără folosirea hărţii, este de neconceput.“Harta a fost şi va rămâne totdeauna temelia
adevărată a tuturor descrierilor geografice”, spunea marele geograf român Simion Mehedinţi.
Perceperea de către elevi a problematicii geografiei ar fi foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă fără
utilizarea în lecţie a materialului didactic intuitiv, în primul rând a hărţii.
În lucrarea de faţă am realizat numeroase schiţe de hartă cu o largă aplicabilitate şi utilitate în
predarea noţiunilor de geografie a orizontului local. Cele mai folosite sunt hărţile tematice, care redau
caracteristicile morfometrice ale reliefului. S-au mai integrat şi alte tipuri de hărţi, grafice şi diagrame
liniare care arată succesiunea în timp a diferitelor fapte geografice exprimate cantitativ, raportate la
unitatea de timp.
În primul rând, hărţile servesc la localizarea în spaţiu a diferitelor obiecte geografice (forme de
relief, elemente de hidrografie, aşezări umane etc.), explică uneori mai clar decât textul
interdependenţa dintre fenomenele geografice, legăturile care există între diversele elemente ale
165
mediului geografic (relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună etc.), sau legăturile interne dintre
diferitele obiecte şi fenomene geografice (de exemplu legătura dintre altitudinea formelor de relief şi
alcătuirea lor geologică, dintre presiunea atmosferică şi distribuţia vânturilor, dintre tipurile de
vegetaţie şi răspândirea faunei, dintre climă şi sol etc.).
Hărţile scot în evidenţă rolul mediului geografic ca factor important care influenţează viaţa
societăţii, organizarea teritoriului, dar şi impactul omului asupra naturii, permit obţinerea de
informaţii, analiza distribuţiei, a evoluţiei, a dinamicii şi a caracteristicilor fenomenelor.
Hărţile îi pun pe elevi în faţa unor metode de lucru precise, le dezvoltă spiritul tehnic, cartografic şi
artistic, completându-le indiscutabil cunoştinţele pentru viaţă.
Pe hărţile realizate se folosesc numeroase semne convenţionale a căror cunoaştere necesită un
studiu atent, elemente a căror semnificaţie trebuie bine însuşită (scară de proporţie, reţea cartografică)
şi constituie un instrument preţios de lucru, îndeosebi pentru elevii care au căpătat deprinderi corecte
de a le utiliza.
Integrarea hărţilor în lecţia de geografie
Problema centrală care se pune în faţa profesorului de geografie este să-i obişnuiască pe elevi
să citească şi să interpreteze hărţile, fără de care nu pot exista cunoştinţe geografice temeinice.
A citi harta înseamnă a cunoaşte semnele convenţionale şi culorile, a descrie tot ce conţine şi a
trage concluzii ştiinţifice. A interpreta harta înseamnă a găsi raporturile dintre obiectele şi fenomenele
reprezentate prin semne convenţionale şi a le explica.
În acest sens, profesorul va trebui să facă sistematic în cadrul lecţiilor exerciţii pe diferite
tipuri de hărţi (topografice, fizice, economice, etc.) Aceste exerciţii de lucru cu harta se fac pe cele
două căi: expunerea elementelor reprezentate pe hartă (forme de relief, ape curgătoare, localităţi etc.)
– însemnând citirea hărţii, a doua cale fiind surprinderea legăturilor, a interdependenţelor dintre
obiectele şi fenomenele geografice – adică interpretarea (înţelegerea) hărţii.
Citirea şi interpretarea hărţilor formează un tot, una nu poate fi separată de cealaltă. De aceea,
cunoaşterea hărţilor înseamnă atât citirea cât şi interpretarea acestora.
Profesorul trebuie să ţină seama de o cerinţă foarte importantă şi anume, să nu spună ceea ce elevii pot
citi singuri pe hartă, ci să ceară acestora să gândească, să arate şi să interpreteze ei fenomenele de pe
hartă.
Pentru înţelegerea de către elevi a legăturilor dintre fenomenele şi obiectele geografice o mare
importanţă o are folosirea procedeului suprapunerii hărţilor. Acest procedeu constă în confruntarea şi
compararea diferitelor hărţi tematice, din care reiese legătura dintre componentele mediului, elevii
beneficiind de o viziune integratoare, sistemică asupra spaţiului geografic.
Toate reprezentările grafice şi cartografice prezente în lucrare pot fi utile atât elevilor, cât şi
cadrelor didactice, în demersul didactic, ce ghidează raţionamentul tinerilor elevi, de la general la
particular, venind cu modele concrete de exemplificare la nivel local. Se poate pune accentul, în
166
folosirea graficelor şi hărţilor, ca material didactic, pe corelaţie şi comparaţie, la nivelul ţării sau chiar
a continentului, ancorând conştiinţa elevilor în realitatea lui imediată, parţial cunoscută.
În cadrul lecţiilor de aplicaţii practice, multe dintre datele prelucrate în tabelele realizate în
studiul de faţă, pot fi o bază de lucru pentru realizarea unor tipuri de diagrame şi cronograme, de către
elevi, care în partea a două a fiecărei lecţii, vor interpreta şi analiza fenomenul reprezentat, pentru
înţelegerea acestuia şi desprinderea unor concluzii pertinente. Acest mod de lucru este foarte util
atunci când elevii foarte buni se pregătesc pentru olimpiadele şcolare.
O altă aplicabilitate a hărţilor, tabelelor şi graficelor, redate în lucrare, mai poate fi în cadrul
Cercului de Geografie, la o teme legate de cadrul natural al orizontului local. De asemenea datele
prelucrate şi tabelele realizate pot fi centralizate, de către elevi, într-un atlas al orizontului local, sau o
mapă de prezentare a comunei Micleşti, cu toate aspectele legate de geografia locală.
Am convingerea că toate materialele grafice şi cartografice pot fi utile şi altor profesori de
geografie, atunci când tratează cu elevii noţiunile referitoare la orizontul local, mai ales că, manualele
şcolare nu oferă prea mult la acest capitol.
III.4 Aplicaţii ale acestei lucrări în alte domenii de activitate
Această lucrare este una de geografia fizică, strâns corelată cu aspecte de utilizare durabilă a
teritoriului. Este de fapt, un studiu amplu al componentelor fizico-geografice, văzut prin prisma
influenţei lor asupra modului de utilizare a teritoriului, a profundelor transformări economice, de după
anul 1990.
Lucrarea de faţă oferă informaţii utile biologiei (ecologiei), ca potenţial fizico-geografic
existent în momentul de faţă, la nivelul comunei Micleşti, deosebit de util pentru studiul organismelor
şi mediul lor de viaţă.
Alcătuirea geologică, evoluţia paleogeografică, caracteristicile reliefului, climei, hidrografiei,
vegetaţiei, faunei şi solurilor pot fi uşor deduse din studiul prezent, informaţii care interesează, în
egală măsură atât geologia geomorfologia, climatologia, hidrologia, biogeografia cât şi pedologia.
Diverşilor specialişti din domeniul ştiinţelor agricole, lucrarea de faţă le oferă o bază statistică
şi de explicaţii pertinente asupra teritoriului comunei Micleşti (localizare, suprafaţă administrativă,
caracteristici fizico-geografice), utilizarea terenurilor (agricol, păduri, acoperit de ape etc.), stadiul
degradării terenurilor şi cauzele care le generează, fenomene meteorologice de risc (căderi de
grindină, secete etc.), este evidenţiată ineficienţa utilizării terenurilor pentru anumite sectoare şi
propune măsuri de remediere, de practicare a unei agriculturi durabile axate pe protejarea resurselor
agro-ecologice. Aceste date, la fel şi interpretările din această lucrare pot fi preluate şi utilizate în
167
vederea realizării unor studii aprofundate de specialitate.
Aşadar, atât geografi, biologi, agronomi, sau chiar persoane din Administraţia Publică Locală,
preocupaţi de problematica fizico-economică actuală a comunei Micleşti, găsesc în această lucrare un
punct de sprijin, o bază reală de date, dar şi interpretări obiective legate de caracteristicile fizico-
geografice şi modul de utilizare durabilă a acestui teritoriu.
BIBLIOGRAFIE
1. ARMAŞ, I., DAMIAN, R. ( 2001 ) – Cartarea şi cartografierea elementelor de mediu, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 176 p.
2. BARBU, N. ( 1985 ) – Regionarea pedogeografică a Podişului Moldovenesc, Studii şi Cercetări
Geologie, Geofizice, Geografice, s. Geogr., tom XXXII, Editura Academiei Române, Bucureşti.
3. BĂCĂUANU, V. ( 1973 ) – Evoluţia văilor din Podişul Moldovenesc, în volumul „Realizări în
geografia României”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 227-235.
4. BĂCĂUANU, V. ( 1977 ) – Processus et formes actuelles de relief dans le Plateau Moldave,
Analele Ştiinţifice ale Universităţii „ Al. I. Cuza”, s. II, b. Geologie-geografie, tom XXIII, Iaşi,
5. BĂCĂUANU, V., BARBU, N., PANTAZICĂ, M., UNGUREANU, Al.,CHIRIAC, D. ( 1980 ) –
Podişul Moldovei – natură, om, economie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 345 p.
6. BĂICAN, V. ( 1987 ) – Pădurile Moldovei pe hărţi din secolul XVIII, Lucrările Seminarului
Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 7, Iaşi, p. 235 – 245.
7. BĂRGĂUANU, P., CHIRCEV, A. (1964) – Predarea geografiei în şcoala de 8 ani, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
168
8. BĂRGĂUANU, P., MÂNDRUŢ, O. (1979) – Metodica predării geografiei la clasele V – VIII,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
9. BOJO, I. ( 1992 ) – Eroziunea solului, Iaşi, 193 p.
10. CERGHIT, I. (1983) – Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Editura Didactică şi Pedagogica,
Bucureşti.
11. CHIRIŢĂ, C. (1889) - Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui, Stabilimentul grafic Socecu &
Teclu, Bucureşti.
12. COSMOVICI, A., IACOB, L. (1999) – Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi.
13. CUCOŞ, C. (1996) – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
14. DONISĂ, I. (1987) – Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, Editura Universităţii „ Al. I.
Cuza” Iaşi, 242 p.
15. DONISĂ, I. GRIGORE, M., TOVISSI, I., (1980) – Aerofotointerpretare geografică., Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 196 p.
16. DRĂGAN, I., NICOLA, I. (1993) – Cercetarea psihopedagogică, ghid pentru elaborarea
lucrărilor metodico-ştiinţifice în vederea obţinerii gradului didactic I, Editura Tipomur, Timişoara.
17. ENACHE. L., (2009) – Agrometeorologie, curs învăţământ I.D., Bucureşti
18. ERHAN, E. (1988) – Consideraţii asupra precipitaţiilor din partea de est a României, Lucrările
Seminarului Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 8, Iaşi.
19. ERHAN, E. (2002) – Ninsoarea şi stratul de zăpadă pe teritoriul Moldovei, Lucrările Seminarului
Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 21-22, Iaşi.
20. GUGIUMAN, I., CÂRCOTĂ, V., BĂICAN, V. (1973) - Judeţul Vaslui, Editura Academiei
Române, Bucureşti.
21. GUGIUMAN, I., CÂRCOTĂ, V., BĂICAN, V. (1988) - Dicţionarul geografic al judeţului
Vaslui, Editura Universităţii, Iaşi.
22. HEPITES, Şt. (1954) - Secetele României, Editura Socec, Bucureşti.
23. ILINCA, N. (2000) – Didactica geografiei, Editura Corint, Bucureşti.
24. IONESI L, (1994) – Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului NORD-DOBROGEAN,
Editura tehnică, Bucureşti
25. IONIŢĂ, I., ( 2000 ) – Relieful de cueste din Podişul Moldovei, Editura Corson, 108 p.
26. JEANRENAUD, P., SARAIMAN, A. ( 1995 ) – Geologia Moldovei Centrale dintre Siret şi Prut,
Editura Universităţii „ Al. I. Cuza” Iaşi, 186 p.
27. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, G. I., TOCILESCU, Gr., (1902) - Marele dicţionar geografic al
169
României, vol. I-II, Stabilimentul grafic J. V. Socecu, Bucureşti.
28. LARION, D. (2004) – Unele particularităţi ale regimului pluviometric în Podişul Central
Moldovenesc, Lucrările Seminarului Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 23-24, Iaşi.
29. LUPAŞCU GH., JIGĂU GH., VÂRLAN M., (1998) – Pedologie generală, Editura Junimea, Iaşi.
30. MARTINIUC, C. (1954) – Pantele deluviale. Contribuţii la studiul degradărilor de teren,
Probleme de Geografie, volumul I, Bucureşti, p. 217 – 276.
31. MARTINIUC, C. (1964) – Dealuri şi coline, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „ Al. I. Cuza” s.
II ( Ştiinţele naturii ) , b. Geologie – geografie, tom X, Iaşi, p. 93 – 104.
32. MĂRGĂRINT, M. C., (2012) - Utilizarea teledetecţiei în studiul geografic al teritoriului judeţului
Iaşi, Editura Universitatea AL. I. Cuza, Iaşi.
33. MÂNDRUŢ, O., UNGUREANU, V., MIERLĂ, I. (1982) – Metodica predării geografiei la
clasele IX – XII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
34. MIHĂILESCU, V.(1966) – Dealurile şi câmpiile României, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 351 p.
35. MIHĂILESCU, V. (1969) – Geografia fizică a României, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 320 p.
36. MITITELU, D. (1975) - Flora şi vegetaţia judeţului Vaslui. Muzeul Ştiinţelor Naturale, Bacău.
37. MOCA, V., ILIOI, D. (1998) – Cadastrul funciar general – lucrări şi calcule topografice, Editura
Nona, Piatra Neamţ, 147 p.
38. MOCANU, A. (1989) - Geologia Moldovei, Editura tehnică, Bucureşti.
39. MORARIU, T., VELCEA, Valeria (1971) – Principii şi metode de cercetare în geografia fizică,
Editura Academiei R. S. România, Bucureşti, 284 p.
40. MUNTELE, I.(1998) – Populaţia Moldovei în ultimele două secole, Editura Corson, Iaşi 254 p.
41. MUTIHAC, V., IONESI, L. (1974) - Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti.
42. NICOLA, I. (1996) – Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti.
43. NIMIGEANU, V. (1996) - România. Geografie Umană, Editura Universităţii, Iaşi.
44. ONAORIU, D., ENACHE, M., OLĂNESCU, E. (1984) – Metodica predării geografiei la clasele
V-VIII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
45. ONCESCU, D. (1965) - Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti.
46. ONISIE, T., ZAHARIA, M. (2002) – Agrotehnică, curs învăţământ universitar, Iaşi.
47. PATRICHE, C. V. (2005) – Podişul Central Moldovenesc între râurile Vaslui şi Stavnic – studiu
de geografie fizică, Editura „Terra Noastră”, Iaşi, 254 p.
48. PATRICHE, C. V. (2003) Evaluare biofizică şi tehnică a terenurilor agricole, Edit. „Terra
170
Noastră”, Iaşi.
49. PLOSCARU, D. (1973) – Podişul Central Moldovenesc. Studiu Geomorfologic. Teză,
Universitatea „ AL. I. Cuza”, Iaşi, 301 p.
50. POGHIRC, P. (1983) - Podişul Bârladului, caracterizare umană şi economică, Editura
Universităţii, Iaşi.
51. POSEA, GR., POPESCU, N. IELENICZ, M. (1974) – Relieful României, Editura Ştiinţifică
Bucureşti, 484 p.
52. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., ICHIM, I., SURDEANU, V. (1999) – Ravenele. Forme,
procese, evoluţie, Editura Presa Univ. Clujeană, Cluj-Napoca, 266p.
53. RĂDOANE, Maria, ICHIM, I., DUMITRU, D. (2000, 2001) – Geomorfologie, volumul I, II,
Editura Universităţii Suceava, 510 p.
54. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N. (2007) – Geomorfologie aplicată, Editura Universităţii
Suceava, 377 p.
55. RĂDUIANU, I. D., IFTEME C., STAN, V. (2008) - Geografia orizontului local. Judeţul Vaslui.
56. ROMANESCU, GH. , JIGĂU, GH. (1998) – Geomorfologie, Universitatea de Stat, Moldova,
Chişinău, 259 p.
57. ROŞU, Al. (1980) - Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
58. RUSU, C. COORD. (2008) – Impactul riscurilor hidro-climatice şi pedo-geomorfologice asupra
mediului în bazinul Bârladului, Editura Performantica, 444 p.
59. STOENESCU, Şt. M., (1966) - Atlasul climatologic al R.S. România, I.M., Bucureşti.
60. STRAHLER, A. N. 1973) – Geografia Fizică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 594 p.
61. SURDEANU, V. (1998) – Geografia terenurilor degradate. I. Alunecări de teren, Presa Univ.
Clujeană, Cluj-Napoca, 274 p.
62. TRACI, C. (1985) – Împădurirea terenurilor degradate, Edit. CERES, Bucureşti, 281 p.
63. TUFESCU, V. (1974) – România. Natură, om, economie, Editura ştiinţifică Bucureşti, 530 p.
64. UJVÁRI, I. (1959) - Hidrografia R.P.România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
65. UJVÁRI, I. (1972) - Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
66. UNGUREANU, AL. (1993) – Geografia podişurilor şi câmpiilor României, Editura Universităţii
„ Al. I. Cuza” Iaşi, 254 p. ( cap. V. Podişul Moldovei, p. 86 – 126).
67. UNGUREANU, AL., GROZA, O., MUNTELE, I., coord. (2002) – Moldova – populaţia, forţa de
muncă şi aşezările umane în tranziţie, Editura Corson, Iaşi, 243 p.
68. URBÁN J., BREZA T., BACIU M. (2000) – Grindina, fenomen periculos şi implicaţiile sale
171
majore asupra activităţii umane, Lucrările Seminarului Geografic „ Dimitrie Cantemir”, nr. 19-20,
Iaşi.
69. ZEGHERU, N., ALBOTĂ, M. (1979) – Introducere în teledetecţie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 366p.
70. *** (1966) - Harta geologică a R.S.România 1/1000.000, Institutul Geologic, Bucureşti.
71. *** (1969) - Harta hidrogeologică a R.S.România 1/1000.000, Institutul Geologic, Bucureşti.
72. *** (1970) - Harta geologică a R.S.România 1/200.000, foaia 14 Iaşi, Institutul Geologic,
Bucureşti.
73. *** (1970) - Harta solurilor din R.S.România 1/1000.000, , Institutul Geologic, Bucureşti.
74. *** (1971) - Râurile României - Monografie hidrologică, I.M.H., Bucureşti.
75. *** (1972-1980) - Atlas. R.S.România, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
76. *** (1974-1979) - Atlasul R. S. România, Editura Academiei, Bucureşti.
77. *** (1979) - Harta cadastrală a judeţului Vaslui 1/50.000, I.G.F.C.O.T., Bucureşti.
78. *** (1981) - Pădurile României. Studiu monografic, Editura Academiei, Bucureşti.
79. *** (1983-1987) - Geografia României (vol. I-III), Editura Academiei Române, Bucureşti.
80. *** (1985) - Harta judeţului Vaslui 1/100.000, I.G.F.C.O.T., Bucureşti.
81. *** (2000) - Planuri de urbanism general (P.U.G.), scara 1/5000, Localităţile: Micleşti, Chirceşti,
Popeşti.
82. *** (2000) – Studiu tehnic pentru încadrarea terenurilor agricole în zone de fertilitate şi
favorabilitate a comunei Micleşti, O.S.P.A. Vaslui.
83. *** (2001) - Ghid metodologic de aplicare a programei de geografie la clasele a IV-a – a VIII-a, ,
M.E.C., C.N.C., Editura Aramis, Bucureşti.
84. http://ro.wikipedia.org
85. http://www.e-scoala.ro/geografie
86. http://www.e-scoala.ro/ecologie
87. http://www.ecomagazin.ro/eco
88. http://www.meteoromania.ro
172
ANEXE1. Harta hipsometrică a teritoriului comunei Micleşti
173
LE
GE
ND
A
< 150 m
.
150-200
200-250
250-300
300-350
350-400
> 400 m
.
2. Densitatea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti
174
LE
GE
ND
Ă
< 500
m/K
m²)
500-1000
m/K
m²
1000 şi 1500
m/K
m²
3. Adâncimea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Micleşti
175
LE
GE
ND
Ă
Energie redusă
( < 10 m
.)
Energie m
oderată
(10-60 m.)
Energie m
oderat
înaltă (60-100 m)
Energie înaltă
(100-150 m.)
Energie foarte
înaltă (> 150 m
.)
4. Declivitatea reliefului pe teritoriul comunei Micleşti
176
LE
GE
ND
Ă
Relief plan sau slab
înclinat ( < 5%
)
Pante m
oderate
(5-10 %)
Pante m
oderat-mari
(10-20%)
Relief puternic înclinat
(20-25%)
Relief foarte puternic
înclinat
(> 25%
)
5. Zonarea agroecologică a teritoriului comunei Micleşti
177
LE
GE
ND
Ă
Zona I
Zona II
Zona III
Zona IV
Zona V
Terenuri sub apă
(Lacul S
oleşti)
Păduri
Intravilan
Declaraţie de autenticitate,
178
Subsemnata Luca P. Camelia, căsătorită Pînzaru, cadru didactic la Şcoala cu clasele I –
VIII Micleşti, din localitatea Micleşti, judeţul Vaslui, înscrisă la examenul de acordare a gradului
didactic I, seria 2011 – 2013, cunoscând dispoziţiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul în
declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
a) lucrarea a fost elaborată personal şi îmi aparţine în întregime;
b) nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie;
c) nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi
citate şi fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale
subsemnatului, Luca P. Camelia (Pînzaru);
d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Dau prezenta declaraţie fiindu-mi necesară la predarea lucrării metodico-ştiinţifice în
vederea avizării de către conducătorul ştiinţific, domnul Ceobanu Ciprian.
Declarant,
Luca P. Camelia (Pînzaru)
Semnătura………………………..
Data, ……………………….
179