UNIVERSITATEA DE STIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE

ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE

RURALĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN

ALIMENTAŢIE PUBLICĂ ŞI AGROTURISM

PROIECT DE DIPLOMĂ

CERCETĂRI PRIVIND VALORIFICAREA DURABILĂ A

RESURSELOR TURISTICE ŞI AGROTURISTICE DIN JUDEŢUL

BACĂU. STUDIU DE CAZ: CREAREA UNUI PACHET DE

SERVICII AGROTURISTICE SPECIFICE

Conf. univ. dr. Absolvent ROMEO CREŢU

BUCUREŞTI – 2008

CUPRINS

1. GENERALITĂŢI ŞI CONCEPTE PRIVIND TURISMUL RURAL,

AGROTURISMUL SI ECOTURISMUL…………………………………………………

1.1 Turismul rural…………………………………………………………......

1.2 Agroturismul…………………….……………………………………...

1.3 Ecoturismul……………………………………………………………......

1.4 Definiţii rezultate din reglementări legale……………………………......

2. AGROTURISMUL – O PROVOCARE PENTRU TURISMUL ROMÂNESC……...

2.1.Începuturile agroturismului în România.....................................

2.2.Relaţia agroturismului cu mediul.................................................

2.3.Agroturismul şi dezvoltarea durabilă..........................................

3. RESURSE AGROTURISTICE ALE ROMANIEI………………………………….

3.1. Potenţialul turistic al României…………………………………..

3.2.Resurse agroturistice naturale......................................................

3.3.Resurse agroturistice antropice....................................................

3.4.Activitaţi umane cu funcţii agroturistice.....................................

3.5.Foemele de turism posibil a fi utilizate..................................

4. IDENTIFICAREA RESURSELOR AGROTURISTICE NATURALE SI

ANTROPICE DIN JUDEŢUL BUZAU………………………………………………..

4.1.Prezentarea judeţului....................................................................

2

4.2.Resursele agroturistice naturale ale judeţului Buzău................

4.3.Resursele agroturistice antropice ale judeţului Buzău.............

5. AGROTURISM IN JUDETUL BUZAU……………………………………………

5.1.Situaţia actuală a agroturismului în judeţul Buzău.................

5.2.Produse de renume ale judeţului Buzău....................................

5.2.1.Vinul de Pietroasele.................................................................

5.2.2.Cârnaţii de Pleşcoi....................................................................

5.2.3.Covrigii de Buzău.....................................................................

6. STUDIU DE CAZ – CREAREA UNUI PACHET DE SERVICII

AGROTURISTICE SPECIFICE JUDEŢULUI BUZAU…………………………….

6.1 Prezentarea pensiunii în care se face cazarea…………….……..…...

6.2 Crearea pachetului „Trăieşte natural o săptămână în

judeţul BUZAU".........................................................................................…...

6.3 Concluzii…………………………………………………………...….

7. CONCLUZII SI PROPUNERI………………………………………………………

7.1.Concluzii privind dezvoltarea agroturismului în

judeţul

Buzău ............................................................................................................

7.2.Volorificarea durabilă a resurselor agroturistice din judeţul Buzău

prin crearea unui pachet de servicii agroturistice specific...........

3

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………

CAP.: 1. GENERALITĂŢI ŞI CONCEPTE PRIVIND TURISMUL RURAL,

AGROTURISMUL SI ECOTURISMUL

1.1 Turismul rural:

Teritoriul Romaniei prezinta: o mare varietate de valori culturale istorice - arta populara, etnografie, folclor, traditii, vestigii istorice - un cadru natural armonios imbinat, cu un fond peisagistic variat si pitoresc. Toate acestea sunt valente ale turismului rural romanesc in mod special.

Aparute si dezvoltate pe cele mai variate forme de relief inca din vremea traco-dacilor, asezarile rurale romanesti au pastrat si mai pastreaza inca in buna masura datinile si obiceiurile stravechi, un bogat si variat folclor, elemente originale de etnografie si artizanat, ce pot fi valorificate turistic in cadrul unei strategii de organizare si dezvoltarea turismului rural.

Turismul rural in tara noastra se practica din totdeauna, dar spontan, sporadic, intamplator, si mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezinta, incepand cu anii ’20-’30, cazare la cetateni a vizitatorilor ocazionali a unie asezari rurale. Primele incercari de turism organizat s-au realizat in anii 1967-1968, pentru grupuri de turisti aflati pe litoralul romanesc al Marii Negre. Se pare ca fost un inceput promitator , caci in anul 1972 Ministerul

Cu incepere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numarul 744/1973 se declarau , experimental, sate de inters turistic, demumite “sate turistice”, urmatoarele 14 localitati: Letesti (Arges), Fundata si Sirmea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Mirighiol si Crisan (Tulcea), Racos (Timis), Sfantu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Voda (Maramures), Vatra Moldovitei (Suceava), Poiana Sarata (Bacau), Vaideeni (Valcea).

4

In anul urmator, prin decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turistilor straini in locuintele particulare, satele turistice devenind nefunctionale pentru turismul international. Dat fiind faptul ca o parte din satele turistice amintite au fost incluse in programele cu caracter cultural si folcloric ale Oficiului National de Turism „Carpati” Bucuresti si contracte pe piata externa, se realizeaza o bresa – prin intermediul unei ordonante a fostei puteri politice (cancelaria PCR) – pentru satele Leresti, Rucar, Sibiel, Murighiol si Crisan.Scurta perioada de „oficializare” a turismului nu a facut posibila organizarea activitatii de turism si nici amenajarea corespunzatoare a satelor turistice. In multe localitati nu s-au omologat gospodariile care intruneau conditiile de cazare (Rucar, Vatra Moldovitei, Vaideeni), in altele cazarea tuirstilor romani se facea in mod neorganizat si fara o evidenta (Crisan, Bogdan Voda, Rucar). Cu foarte mici exceptii, aceasta situatie a dainuit pana in annul 1989.

Incepand cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaste. Iau nastere diverse asociatii si organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea si dezvoltarea turismului in zonele rurale. Una din acestea este Federatia Romana entru Dezvolatare Montana (1990), care isi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montana, inclusiv prin promovarea, organizarea si dezvoltarea agroturismului. Urmeaza Agentia Romana pentru Agroturism (1995) ce isi propune racordarea agroturismului romanesc la sistemul interantional si Asociatia Nationala pentru Turism Rural Ecologic si Cultural din Romania (ANTREC) – 1994 -, membra a Federatiei Europene de Turism Rural (EUROGITES).

Din randul acestora ANTREC este cea mai viabila si in maer parte a realizat ceea ce isi propunea la fondare: identificarea si popularizarea potentialului turistic din spatiul satesc; formarea profesionala prin colocvii, seminarii, cursuri de lunga si scurta durata; burse de specializare; schimburi de experiente in tara si in strainatate; editarea de buletine informative si reviste; infiintarea unei banci de date; cooperarea cu organizatii guvernamentale si neguvernamentale de specialitate din

tara si strainatate; campanii de publicitate a pensiunilor si fermelor agroturistice prin mediatizare; participarea la targuri ssi expozitii nationale si internationale; realizarea unui sistem dee rezervati in turismul rural romanesc.

Preocupari din ce in ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului si Sporturilor, Ministerul Educatiei Nationale (Invatamantului) si insusi Guvernul Romaniei.

5

Urmarea fireasca a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilitati pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montana, Delta Dunarii si litoralul Marii Negre (Ordonanta Gguvernului nr. 62/24 august 1994) si Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele si criteriile de clasificare a pensiunilor si fermelor agroturistice.

Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural (ANTREC), reunea la sfarsitul anului 1995 peste 2 000 de membri, in 15 filiale. Activitatea turistica s-a desfasurat in cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiunii sau gospodarii taranesti), care au atras 18 500 de turisti – din care 3 500 turisti straini – cu un sejur mediu de 4 zile/turist.Urmare a dinamismului activitatii desfasurate de catre ANTREC, saptamanalul economico-financiar „Capital” a acordat asociatiei premiiul Oskar – Capital pentru anul 1995, recunoscand si confirmand prin aceasta „initiativa cu cel mai mare impact social”.

Anul 1996 a marcat cresterea dimensiunilor ANTREC la 25 de filiale si ridicarea nivelului calitativ al echipamentelor, serviciilor si a intregii activitati. Din punct de vedere calitativ ANTRC a fost preocupat de ridicarea nivelului pregatirii profesionale a prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de seminarii, colocvii si cursurii de tehnica turistica si marketing turistic in mod centralizat sau zonal in regiunile de circulatie turistica insemnata (Brasov, Maramures, Bucovine, etc.). pe de alta parte anul 1996 este punctul de pornire a primului Program Phare pentru turism rural din tara noastra. Cu acest prilej a fost demarata o puternica activitate de promovare a resurselor turismului rural romanesc si au inceput demersurile pentru realizarea unei centrale de rezervari.

In cel de-al treilea an de existenta (1997) la ANTREC Romania numarul membrilor sai a ajuns la 3 000 iar cel al filialelor la 28. asociatia a reusit editarea primului CD- rom , al primului catalog al pensiunilor si fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promotionale (targuri si expozitii, reuniuni si congrese) a fost preocupata de realizarea unui climat de descentralizare a actiunilor sale.

Anul 1998 concretizeaza imaginea ANRECU-lui in:cei peste 2 500 membrii, organizati in 30 de filiale judetene;mai mult de 1 000 de pensiuni turistice si agroturistice – omologate si clasificate;aproxiamtiv 150 000 turisti romani ssi straii, cu un sejur mediu de 4 zile.

Preocuparile actuale vizeaza: editarea celui de-al doilea catalog al pensiunilor turistice si agroturistice, finalizarea sistemului national informatizat de rezervare si racordarea sa la sisteme similare din tarile membre EUROGITES, prezenta in paginile INTERNET-ului. O problema vitala ce se doreste relizata in cel mai scurt timp este cea a implementarii unnui sistem viabil de asigurari pentru turistii care prectica turismul rural, pentru pensiunile si fermele turistice, pentru gazde si pentru gospodariile taranesti.

6

Legat de strategia dezvoltarii turismului rural in tara noastra ANTREC si Ministerul Turismului au optat mai mult pentru calitate si nu atat pentru cantitate. Pentru solutionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea si promovarea turismului rural in Romania a fost constituita, prin ordinul Ministerul turismului 59/ iulie 1995, Comisia tehnica pentru dezvoltarea turismului rural. Din acesta comisie fac parte specialisti de la ministerele si institutiile care-si pot aduce o contributie in acest domeniu: Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Tineretului si Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul National de Fomare Manageriala in Turism, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectia Mediului si Mministerul Educatiei Nationale.Pe langa cele prezentate pana acum, consider ca nu lipsita de importanta este existenta, in momentul de fata, peste 25 de firme ce desfasoara activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar cateva: „Branimex” si „Ovidiu Tour” Bran (Brasov), „Trans Tour” Praid (Harghita), „Dublion” Campulung (Arges), „Darugus” Balavanyos (Covasna), „Montana Service” Vidra (Vrancea).

Dorinţa de expansiune şi petrecere a timpului liber şi a vacanţelor la „ţară” constituind preocupări vechi mai ales ale împătimiţilor de natură. Nou este modul în care a evoluat această formă de turism atât cantitativ cât şi calitativ în ultimele decenii, el tinzând să devină un fenomen de masă.

Această formă de turism s-a dezvoltat, valorificând caracteristicile deosebit de favorabile celor trei elemente principale ce concură la înfăptuirea actului turistic:Spaţiul rural (vatra şi moşia satului) ca suport al procesului de vieţuire şi derulare a activităţilor specifice;Populaţia rurală ca element al perenităţii de veacuri a obiceiurilor şi tradiţiilor populare ale satelor, factor al transformării mediului natural, a resurselor locale;Produse naturale (bogăţii naturale) care satisfac cerinţele personale şi pe cele ale ofertei turistice, destinate persoanelor care vin în ospeţie. Turismul rural cuprinde activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulaţie turistică, derulare de programe, prestare de servicii de bază şi suplimentare)- activităţi economice (predominant agricole dar şi practicarea unor ocupaţii tradiţionale) precum şi modul de petrecere a timpului liber, pentru cei ce solicită acest tip de turism. Turismul se dezvoltă în mediul rural în strânsă corelaţie cu economia locală, ceea ce conduce la interdependenţă dintre aceste două laturi. Dezvoltarea turismului rural a produs mutaţii importante în viaţa satelor, cu deosebire a celor care dispun de o ofertă turistică importantă, aducând elemente noi privind:

valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole, cinegetice, gastronomice, artizanale, etnografice şi folclorice);

7

transformări în plan edilitar şi al dotărilor prin apariţia unor construcţii specifice (ferme agroturistice, pensiuni), puncte de informare, brutării, unităţi de deservire (magazine, poştă), amenajări pentru sport şi echitaţie, echipamente igienico-sanitare;

modificări ale structurii culturilor agricole şi ale şeptelului, în concordanţă cu satisfacerea cerinţelor turistice în plan gastronomic;

evitarea procesului de depopulare rurală prin apariţia unor soluţii noi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în localităţile rurale, în care turismul se poate practica tot timpul anului;

dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primară a produselor agricole şi revitalizarea meşteşugurilor specifice zonei rurale;

valorificarea resurselor de apă locale în scopuri energetice şi, mai ales pentru piscicultură;

abordarea unor soluţii echilibrate privind dezvoltarea viitoare a sectorului agricol, zootehnic, silvic şi agroturistic;

combaterea poluării mediului prin eliminarea surselor şi conservarea pe această cale, a unor condiţii de viaţă optime în zonele agroturistice;

crearea unor noi surse de venit în bugetele familiale, inclusiv prin dobândirea unor facilităţi financiare privind investiţii noi pentru turism sau extinderea celor existente.

Turismul rural se bazează, în majoritatea tipurilor de primire existente, pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, participanţi (în calitate de prestatori) la activităţile turistice.

Reţeaua turismului rural prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Uniunii Europene. Aceasta datorită:

condiţiilor de organizare create; a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente; sprijinul primit din partea statului (credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% -

Franţa, Germania, Austria– scutite de impozit pe activitatea turistică, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare), a UE, prin intermediul programelor PHARE;

experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţionare manifestate permanent ( Nistoreanu, 1999).

1.2 Agroturismul:

8

Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane într-o localitate rurală nepoluată, aşezată într-o zonă pitorească, finalizată prin şederea a cel puţin 24 ore şi prin consumul de produse alimentare şi nealimentare specifice, completată cu coabitarea şi integrarea în societatea rurală privită în toată complexitatea sa.

SCURT ISTORIC

Putem afirma, fara a gresi, ca aparitia calatoriilor turistice s-a produs in antichitate, iar activitatile turistice in spatiul rural au inceput a fi practicate empiric din aceeasi perioada. Este cunoscuta astfel participarea in numar mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) si Delfi (Apolo)- frecventarea bailor curative sau jocurilor festive periodic organizate.

In periada romana majoritatea calatoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spatiul rural. In acelasi timp cu evolutia societatii omenesti se diversifica si structura calatoriilor, astfel, in Evul Mediu, calatoreau un numar insemnat comerciantii, dar intalnim frecvent ambasadori, preoti si pelerini, oameni de stiinta, artisti, calfe si studenti. Unii din acesti calatori au decis sa transmita experientele lor. Putem prezenta in sprijin scrierile calugarului francez Aimeri Picaud, care realizeaza la 1130 un indrumar pentru pelerinii doritori sa ajunga la Santiago de Compostella, sau pe preotul japonez Basho care in 1960 a scris un poem intitulat „Drum ingust spre Nordul indepartat”. In dorinta de a prezenta evolutia dotarilor si instalatiilor iata un catren sugestiv: „Intepat de tantari, muscat de paduchi / Am reusit sa dorm intr-un pat / In timp ce un cal urina / Chiar langa perna mea” (Christureanu Cristina – „Economia si politica turismului international”).Europa este cea care inregistraza primele forme constientizate de turism rural in secolele XVI-XVII; in acele vremuri pictorii erau interesati sa valorifice in operele lor constructiile si mediul spatiului rural. Viata satului, asa cum era ea si nu inventata, este imortalizata in operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele ganditor francez Jean Jacques Rousseau (1721-1778) povesteste in lucrarea sa „Confesiuni” despre o calatorie in care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de calatorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. In secolul urmator, al XIX-lea, odata cu afirmarea marilor peisagisti, arhitectura rurala ocupa un loc din ce in ce mai important in desen sau pictura. Se impun din nou pictorii si artistii francezi si italieni carora li se adauga mai apoi cei din Anglia (Grolleau Henri-”Patrimoine rural & touorisme dans la C.E.E.„).In Romania, care-asa cum afirma Geo Bogza in reportajul „Sate si orase”- la inceput a fost o tara de sate, prin excelenta agricola, spatiul rural s-a aflat la el acasa intotdeauna. Mai mult, „viata la tara” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminand cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, in operele plastice din perioadele de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul si inspiratorul unui numar insemnat de pictori romani.

9

In ceea ce priveste manefestarile ce pot fi catalogate drept inceputuri ale circulatiei turistice rurale din tara noastra - neluand in seama faptul ca ori ce orasean, care se respecta si isi putea permite, avea o casa „la tara„ - amintim: obiceiurile de Sanzaiene cand, coform traditiei maramuresenii porneau spre manastirile din Moldova; pelerinajele catre locasurile de cult; vacantele de sarbatori in lumea satului sau la manastire, dar mai ales obiceiul retragerii catre sat in timppul verilor calduroase („locuinta mea de vara e la tara”), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu cresterea frecventei circulateie turistice au evoluat se echipamentele turistice: de la cele privind transportul (postalioanele si locurile de schimb ale cailor - „postele” care inca mai revin si astazi in povestile satenilor, ca si denumirile unor localitati legata de aceasta activitate - exemplu Posta Calnau) la cele care asigurau in norme profesioniste cazarea si masa (vetitele hanuri in toate cele trei tari romane).

Dintre cei ce au apreciat si pretuit vacantele in spatiul rural putem enumera personalitati ale culturii romanesti ca: Alexandru Vlahuta, Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Calistrat Hogas, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Stefan Ciobotarasu si multi altii. Toti cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viata nou ce a contribuit la realizarea unei mentalitati care in timp a generat calatoria, circulatia turistica, mai apoi turismul.

Cele prezentate mai sus determina sa afirmam ca turismul rural s-a derulat in tara noastra pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea doar in mod spontan.

EPOCA MODERNA A AGROTURISMULUI :

Dupa anii ‘60, omenirea a inceput sa fie tot mai preocupata de tinta (destinatia) vacantelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activitati economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinte de petrecere - tot mai fracventa - a vacantelor in mijlocul naturii, din ce in ce mai multi turisti si-au dorit petrecerea clipelor de relaxare in mediul (spatiul) rural.

Ce-si propuneau acesti calatori, drumeti, excursionisti, intr-un cuvant turisti? Un rasppuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor si urmatoarea enumerare:

Sa-si satisfaca curiozitatea si dorinta de petrecere a vacantelor in cu totul alte conditii de viata si civilizatie decat cele obisnuite;

Sa-si materializeze interesul pentru noi destinatii; Sa fragmenteze vacanta in 3-4 minivacante (4-5 zile: mare, munte, statiune

localitate balneara, sat turistic traditional); Sporirea gradului de solicitare pentru spatii de cazare cu un confort mai redus

(deci mai ieftin);

10

Turism cultural si de cunoastere (in special tinerii si turistii de varsta a treia); Alegerea ca destinatii de vacanta a tarillor invecinate;

In mod firesc s-au conturat urmatoarele avantaje: valorificarea bogatului potential rural; economisirea de investitii pentru crearea de capacitati de cazare, alimentatie

publica si agrement; reducerea la minima a personalului de servire; decongestionare zonelor turistice supraaglomerate; imbunatatrea nivelului de trai in zonele utilizate ca baza materiala a turismului; surse suplimentare de venituri pentru populatia rurala; inviorarea traditiilor populare, dorinta de perpetuare a unor mestesuguri

traditionale.

Cercetarile inteprinse la inceputul deceniului opt al secolului nostru au scos in evidentaca cererea turistica si alegerea destinatiilor turistice au fost puternic influentate de formele de agrement si animatie oferite de fiecare zana in parte, de pozitie si accesibilitate, cadrul natural precum si cel socio-economic, etnografia si folclorul local ( Glavan, V. Marchidan, G. –„Experienta nationala si internationala in valorifiacrea patrimoniului rural”).

Ministerul Turismului, a selectat 118 aşezări rurale reprezentative, ce urmau a fi promovate în turism (OMT 297/1972).

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate „sate turistice” un număr de 14 aşezări rurale din 10 judeţe ale ţării: Bogdan Vodă (Maramureş), Fundata şi Şirnea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Recaş (Timiş), Tismana (Gorj), Vaideeni (Vâlcea).

Prin Hotărârea Guvernului nr.438/1990, s-a înfiinţat Comisia Zonei Montane din România ale cărei atribuţii au fost preluate, după 1993, de către Federaţia Română pentru Dezvoltarea Montană şi de către Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), afiliată (din 1994) la EUROGITES (Federaţia Europeană de Turism Rural, care coordonează întreaga activitate de promovare şi dezvoltare în domeniu).

Organizarea spaţială a agroturismului este caracterizată prin dualitatea concentrare – dispersie:concentrarea serviciilor de masă, cazare şi animaţie în sate sau staţiuni verzi;

11

dispersia activităţilor (promenadă pietonală sau ecvestră, pescuit, turism fluvial) în spaţiul rural;

Această formă de turism cuprinde două mari componente: activitatea turistică propriu-zisă, concretizată în cazare, servicii de masă, agrement (călătorie, pescuit, echitaţie), alte servicii curente, iar pe de altă parte, activitatea economică, (agricolă) prestată de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazdă, concretizată în producerea şi prelucrarea primară a produselor agroalimentare în gospodărie şi comercializarea lor direct la turişti sau prin alte reţele comerciale.

Agroturismul joacă, fără îndoială, un rol important în metamorfoza de ansamblu a spaţiului rural, cu deosebire a satelor şi a oraşelor mici cu grad sporit de ruralitate şi un potenţial turistic valoros.

Aşezările cu un trecut istoric îndelungat, cu clădiri în stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu obiceiuri, tradiţii şi un mod de viaţă propriu, atrag turiştii care doresc să cunoască pe viu aceste aspecte.

Nu este de ajuns să spunem că România este frumoasă, că poate oferi multe posibilităţi pentru practicarea turismului rural şi agroturismului, ci este necesar să dezvoltăm aceste două activităţi complementare pe principiul rentabilităţii (Buianu, 2001)

Zonele pentru agroturism reprezintă în numeroase ţări ale lumii o creaţie mai recentă, apărută din nevoia de evadare în spaţii de linişte, dincolo de zidurile oraşului sau de aglomeraţia unor staţiuni turistice. Ele pun în evidenţă specificul unor zone rurale (cadrul natural, construcţii, obiceiuri, activităţi, tradiţii gastronomice) diferite de la o zonă la alta. Există spaţii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai puţin extinse, în care odihna se îmbină cu recreaţia, plimbarea, activităţile practice, lectura în unele situaţii valorificându-se chiar unii factori naturali de cură balneară. Pot apare în teritoriu în mod unitar (ca în culoarul Bran- Rucăr, Depresiunea Dornelor, Valea Arieşului sau dispersate sub forma satelor turistice (staţiuni verzi), precum: Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Băi (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramureş); Bala (Mehedinţi).

Experienţe importante înregistrează în acest domeniu ţările alpine, acestea fiind printre primele ţări în care s-a practicat această formă de turism (Mitrache, Manole, Bran, Stoian,Istrate, 1996).

Germania. „Vacantele la fermele taranesti” au condus, printre altele, la o concluzie apreciata si bine cunoscuta - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decat orice alta activitate in cursul unui an intreg”. Drept urmare, in 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare

12

„de al Marea Nordului pana la Alpi”, ce-si propune realizarea a 2000 de locuinte de vacanta cu circa 10 000 de camere (cu unul si doua paturi).

Regiunile cele mai dezvoltate in activitate a de turism rural sunt: Schwartwald si Messen.

Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislatia anti-trust, cu incurajarea permanenta a afacerilor „mici si mijlocii” cu capital familial si nu in ultimul rand cu un foarte vechi concept german (Mala John-„Bussnis Guide Efopeen”) asupra vietii de familie si in special legat de pozitia femeii in societate („kinder, kuche und kirche”= „copil, bucatarie si biserica”) - care au condus la obtinerea unor rezultate deosebite si o promovare ascendenta a turismului rural.

In momentul de fata turismul rural este practicat in mai bine de 2/3 din spatiul rural german. Pozitionand geografic, vom intani dotari incepand din Rhemania de Nord, Wastfalia, continuand apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg.Sejururile oferite in turismul rural german poarta parfumul serbarilor berii, culoarea Dunarii si caldura copilariei din povestile fratiilr Grimm. Si chiar daca aparent precizia, promptitudinea si stilul german va fac sa credeti ca atmosfera este mai sobra, veti afla caldura si intelegerea gazdelor germane, mai ales atunci cand le veti aduce la cunostiinta ca nu indragiti lochiorul de ou crud. Veti afla surpriza sa constatati ca imediat ce le-ati spus-o ei v-au si inteles. O alta surpriza placuta va consta in vorbirea limbilor franceza si engleza de catre gazdele germane. In rest, modernul incearca sa nu deranjeze nimic din ceea ce presupune traditia.

Ambianta rurala este angrenata cu multe initiative de petrecere a clipelor de vacanta si situeaza la loc de frunte animatia turistica.Celor care vor alege una din cele 3000 de oferte ale „Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalitatii rurale in Gemania), sunt propuse, in afara serviciillor de gazdiure - cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completa - itinerarii: cicloturistice, calare, cu caruta sau caleasca;vizite in ateliere ale artizanilor, sejururi pentru naturalisti (vanatoare, fotografica); peripluri per pedes (plimbari, drumetii, pelerinaje, peripluri=”mergan pe jos”)

Franta. In aceasta tara turismul in spatiul rural are vechi traditii si realizeaza cote maxime de diversificare, organizare si promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice si sunt controlate, omologate si rezervate prin federatia nationala „Gites Rulaux”, ce cuprinde circa 37 000 de asezaminte.

Functie de caracteristicile dotarilor, segmentul de clientela caruia se adreseaza sau preocupari, in spatiul francez vom intalni asocieri ca: „Gites de France”, „Logis et Auberges de France”, „Stations Vertes de vacances”, „Relais et Chateau”, „Relais de Silence”, „Camping et Caravaning” etc. In 1970, urmare a preocuparilor de a oferi

13

servicii turistice in spatiul rural, ia nastere „Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4 000 de sate turistice, 150 000 de paturi, dispersate in 80 de departammente.

Dintre zonele care situeaza aceasta activitate pe o pozitie importanta amintim: Haute-Savoie, Herault, saone si Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin-pe de o parte -precum si regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

Ce-i face pe toti acesti vizitatori sa aleaga Franta?Poate:

tartinele cu unt muiate in ceasca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau a branzeturilor, intr-un cuvant bucataria franceza;

vinurile albe, rosii, roz sau negre; sampania; french-cancanul; felul lor de a fi: indisciplinati, seducatori, un pic sovini, dar mai ales gazde atente,

gata la ori ce pentru a-si satisface vizitatorii.

In plus nu trebuie neglijat raportul pret-calitate care constituie o preocupare majora pentru fiecare prestator. La cele de pana acum este necesar a adauga “un puternic atasament pentru regiunea natala si o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”, precum si grija autoritatilor de a sprijini toate aceste intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (pana la 15 ani) si cu dobanda mica (3.5%).

Toate acestea si inca cateva lucruri pe care nu le poti descoperi decat la fata locului au contribuit la noua infatisare a turismului francez in spatiul rural si la clasarea in topul preferintelor turistilor de pretutindeni. 

Austria. Si in aceasta tara turismul rural reprezinta o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi preocupari – devenite in timp profesii - care au contribuit la evolutia asezarilor satesti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea taraneasca (case taranesti cu camere de inchiriat) si turismul in hanuri. Analizand satistic realizarile domeniiului se remarca pozitia de fanion a regiunii Tirolului.

Vechimea acestor preocupari - in 1979 s-au dobandit 100 de ani - au condus la realizarea traditiei. Totul a pornit de la apozitia geografica a Tirolului, aflat la intersectia rutelor nord-sud si est-vest, caracterizata printr-un trafic ridicat.Incepand cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elvetiei si devine zona de interes turistic. Desi trecuta prin incercarea celor doua razboaie mondiale, zona Tirolului s-a refacut in viteza de fiecare data. Cu incepere din anii ‘50 au fost reatinse conditiile de dinainte de razboi, iar dezvoltarea urmatoare nu a fost numai rapida, ci si foarte puternica.

14

Cresterea realizata in domeniul turismului s-a bazat pe: cresterea economica a intregii regiuni, cresterea populatiei, cresterea bugetului de timp liber, cresterea transportului si infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicatie, a sporturilor de iarna si nu in ultimul rand a urbanizarii.

Rezultatele obtinute in zona Tirolului sunt o urmare fireasca a programului initiat de Ministerul Agriculturii si al Comertului, sugestin intitulat „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodariilor tiroleze imprumuturi (credite) cu o durata de rambursare mare (15 ani) si o dobanda scazuta (3-5%). Toate acestea au condus la: omologarea si functionarea a 25 de comune turistice, in care o familie din doua primeste turisti la ferma, in medie existand - la fiecare ferma-6 paturi. Astazi in intreg Tirolul o treime din gospodariile aflate in mediul rural inchiriaza spatii de aczare.

Corelerea eforturilor si necesitatea desfasurarii unei activitati calitative - in coreletiile cresterii concurentei - au contribuit la infiintarea Organizatiilr Turistice Satesti (OST), si a Centrelor de Administratie a Organizatiilor Turistice Satesti (CAOST) la nivelul judetelor. In intampinarea cestor initiative au venit „Sindicatele de initiativa sateasca”, „Oficiul de turism al landului” si „Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activitatilor turistice rurale este realizata prin: camera de Comert Exterior, institutiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din tarile emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio si televeziune, afise in locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la targuri si expozitii.

Incercand a realiza o fotografie a produsului turistic rurala austriac vom constata ca el se caracterizeaza prin: imensul efort investitional pentru echipare, preponderent al unitatilor de mici dimensiuni si caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere imbunatatit continuu (salon, bar, salon T.V, sala de jocuri, sauna, piscina, etc).

Tinand cont de necesitatea existentei unor dotari pentru pravticarea sportului in orice anotimp, vacantele tiroleze sunt de neconceput in momentul de fata fara : centre de echitatie, terenuri de tenis, piscine acoperite, sala de masaj, solarium, bufete, sauna, patinoare, partii de schi, tunuri de zapada artificiala ( lacuri colectoare), masini de batut zapada.Iar pentru ca totul sa functioneze perfect, cu o precizie maxima, exista mici societati de exploatare si intretinere-reparatie a dotarilor si instalatiilor existente.

ASPECTE ALE AGROTURISMULUI DIN ALTE TARII EUROPENE:Practicarea turismului rural s-a extins din ce in ce ma mult in a doua jumatate a

secolului XX. In aproape tot continentul european, un week-end sau o vacanta la tara au

15

intrat in obisnuinta iubitorilor de aer curat, natura, spatii pur ecologice. Din randul celorlalte tarii eoropene practicante ale turismului rural va prezint in continuare:

Belgia - tara lui Tintin, a berii, a lui „Mauneken Pris” si a altor cateva bine cunoscute repere, din 1973 - cand se constituie prima asociatie - devine renumita si in turismul rural. Belgia federala (compusa din: Vallonia, Flandra si regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale si 245 camere „de oaspeti” in regiuni bogate in patrimoniul artistic si traditii populare.

Echipamentele sunt omologate, controlate si rezervate rin „Lea Gites de Walonie” fiind situate mai ales in jumatatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zona a padurilor, rezervatiilor naturale, a raurilor, dar - in acelasi timp al muzeelor - a constructiilor vechi bine conservate si a echipamentelor de vacanta comfortabile.Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli si mereu gata sa faca o serbare, pragmatici, eficienti pentru a proba si a demonstra buna lor reputatie de gazde deosebit de ospitaliere. 

Danamarca. - este locul unde produsul turistic rural poarta un nume atractiv: „vacante active”. Prin intermediul organizatiei „Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispozitie doritorilor 22 de asezaminte cu circa 3 000 de paturi.Serviciile sunt oferite in demipensiune sau pensiune completa; cazarea este oferita in locuinte la ferma, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri intre 40-50% pentru copii sub 12 ani, iar in extrasezon se practica preturi speciale. 

Finlanda. - tara „facuta” parca in intregime din ape, aer si arbori. Cele mai bine de 188 000 de lacuri si peste 65% suprafete acoperite cu paduri realizeaza aici paradisul amatorilor de natura si aer pur, proaspat dar mai racoros.

Tara in acelasi timp al fiordurilor si al lui Mos Craciun, Finlanda poseda un popor calm, modest, pacifist si foarte disciplinat. La toate cele prezentate pana acum trebuie sa mai adaugam lungile nopti albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peste si echipamentul din lemn.

Echipamentele turistice par a veni din lumea povestilor, aceste mici cabane sau „castele” din lemn se gasesc mai ales in zona lacurilor, a fiordurilor si in jumatatea sudica a Finlandei. Sunt omologate peste 50 000 de asezaminte cu un numar de peste 10 000 de paturi.

Turistii pot locui singuri in ferme sau gaspodarii taranesti. De asemenea, in vacantele lor pot participa la viata asezarilor ruruale, pot munci in cadrul gospodariilor sau pot practica sportul - cel cel mai adesea echitatia sau schiul. Sunt acordate reduceri de 50% copiilor intre 2 si 11 ani, ca si pentru sejururile lungi. 

16

Irlanda. - are incluse in circuitul turistic circa 500 de ferme ce ofera in mod traditional formula „bed a breakfast” (cazare si mic dejun), dar la cerere si demipensiune sau chiar pensiune completa. Numarul oaspetilor intr-un astfel de asezamant variaza intre 6 si 10 persoane.

Echipamentele poseda in mod frecvent cai (pentru echitatie), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. In zonele montane exista posibilitati pentru drumetii sau escalada, iar in zona litorala sunt numeroase plaje cu nisip si se poate inota. Multe din ferme a amenajate locuri de joaca pentru copii si se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. In general copiilor li se acorda 25% reducere. In numeroase randuri cazarea este oferita in apartamente independenta sau rezidente rurale rezervate in edificii antice.

Zonele renumite in turismul rural irlandez sunt litoralul vestic si partea centrala intre Galway si Dublin. Regiunile care se constituie in zonele traditionale sunt: Ballyhourra Country (in apropiere de Shannon), Joyce Coountry, Irishawen, Unabhan si Carlow Country. 

Italia. - turismul rural cunoaste ca forma de manifestare „vacantele verzi” si are ca principala componenta agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Ambiente e il Territorio s-a construit la Roma in 1965. Ghidul ospitalitatii rurale – editat periodic - contine informatii, adrese pentru vacante la ferma, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotarile din 20 de regiuni ale Italiei.

In cele peste 500 de pagini ale ghidului editat in 1995 de AGRITURIST se regasesc informatiii diverse despre aproxomativ 15 000 de echipamente (ferme, locuinte antice renovate, pensiuni, case de odihna, vile moderne, case traditionale, castele si fortificatii).Pe langa descoperirea diversitatii traditionale culturale si a peisajelor, turismul italian atrage prin: traditiile culinare ale bucatariei italiene; renumitele vinuri; dansurile si cantecele folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia si legenda fiecarei asezari in parte.

Renumite sunt regiunile: Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Ambruzzo, Umbria, Campania, Puglia, calabria, Sicilia si nu in ultimul rand Alto Adige.

Interesant de remarcat este faptul ca italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar si unii dintre cei mai mari emitatori in cadrul miscarii turistice rurale. 

Portugalia. - 800 km de coasta (tarm-taram de vis), 12 insule, o pasiune ancestrala pentru ocean - caci aici Atlanticul intalneste Europa - patrie a unui popor de cuceritori si descoperitori (Vasco da Gama si Magellan au fost portighezi), si nu in ultimul rand locul de unde se „fabrica” vinul de Porto si se canta fadoul.

17

Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenti din mediul rural posesori a unor rezidente de interes particular, arhitectonic sau istoric. „Turismo no Escapo Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVII, case rustice sau ferme in plina activitate. Sectorul turismului este cordonat de Ministerull Comertului si Turismului, care acorda si autorizatiile pentru exercitarea acestei activitati. In acelasi timp se acorda un ajutor material deosebit celor care doresc sa practice turismul rural. Se acorda credite pe perioade lungi si nerambursabile in procent variabil, 40-60%, cu conditiade a deafasura aceasta activitate in timp de minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se imparte in opt zone promotionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele si Madeira.

Agroturismul uneste peste 100 de echipamentecu peste 1 500 de paturi, la: ferme (quinta), conace (casa), castele (castelo), mori (moinh), vile (vila). Exista de asemenea numeroase campinguri in toata tara, care ofera posibilitatea petrecerii unei vacante economice si in plin contact cu natura. Pentru tineri se insira in lungul tarii un lant de 18 hanuri.

„Vacantele la tara” in Portugalia ofera un mod deosebit de animatie, posibilitatea practicarii sportului (inot, tenis, echitatie, vanatoare, golf) sau a participarii la viata fermei -vacante active.Gazdele vorbesc in marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulatie internationala (franceza, engleza, germana, italiana). Deviza lor: „Un turist=un prieten. Zambeste!” 

Alte tari: - in ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus in zone din ce in ce mai noi. Astfel, el se manifesta viguros in:

Spania (Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba, si Jaen); Elvetia (leman, Jura, Neuchatel, Berna, ticino); Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle); Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshine, Tara Galilor);

De asemenea, este in plina afirmare in: grecia, Islanda si Suedia. Incearca a se impune siin tarile Europei Estice: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovaacia, Fosta Iugoslavia si Romania. 1.3 Ecoturismul : Ecoturismul îşi are începuturile în America de Nord la mijlocul anilor 1980 ca urmare a dezvoltării turismului în locuri cu natură sălbatică, în locurile cele mai fragile

18

şi mai retrase ale planetei. Cuvântul ecoturism se află în atenţia multor agenţii de turism care sunt în căutare de noi idei pentru evadări active în mijlocul naturii. Foarte mulţi turişti sunt atraşi de aventura pe care o asociază cu zonele naturale izolate. Alţi turişti încurajează practicile de conservare a zonelor sensibile din punct de vedere ecologic, utilizând profitul pentru a schimba prin educaţie atitudinile oamenilor şi pentru a contribui la dezvoltarea comunicaţiilor locale. Cele două grupe de factori esenţiali care afectează calitatea mediului sunt:Factori subiectivi – cauzaţi de activităţi umane;Factori obiectivi – rezultaţi din manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile. Spre deosebire de rezultatele nocive pentru mediu generate de unele îndeletniciri ca de exemplu cele industriale ale căror efecte pot fi de multe ori limitate, turismul are o contribuţie semnificativă nu numai la stoparea degradării cadrului natural, posibilă prin diverse activităţi desfăşurate, dar şi în sensul protejării mediului prin adoptarea unor reglementări specifice în domeniu. Atracţia turistică este dependentă de componentele mediului ambiant (siturile arheologice şi istorice, monumente de arhitectură şi artă, resurse naturale de factură balneară, relieful, reţeaua hidrografică, peisajul, etc.) Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi mai complexe şi ceea ce este mai important, nealterate şi neafectate de activităţi diversificate, răspund astfel variatelor motivaţii turistice. Condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a turismului o constituie ocrotirea şi conservarea mediului ambiant. Ocrotirea şi conservarea mediului a constituit tema principală în cadrul unor reuniuni de amploare ca de exemplu: Conferinţa Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967; simpozioane cu aceeaşi temă, Arles (1971), Copenhaga (1973), Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător de la Stockholm (1972) , Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki (1977), Conferinţa Mondială a Turismului de la Manila (1986) etc. După 1980, după ce s-a publicat „Strategia mondială de protecţie a mediului’’ de către U.I.C.N., multe ţări s-au hotărât să coopereze în sensul satisfacerii acestor cerinţe în domeniu. Tour-operatorii, liniile aeriene, hotelurile şi-au unit forţele în păstrarea echilibrului fragil între natură şi satisfacerea nevoilor turiştilor oferind servicii în zonele exotice fără însă a deteriora mediul înconjurător. Rezultatul acestor eforturi a permis multor ţări (de exemplu Indonezia) să încaseze de pe urma ecoturismului şi a turismului de aventură miliarde de dolari anual. Această industrie se adresează aventurierilor care doresc să cunoască lumea şi care sunt dispuşi să plătească preţuri exorbitante pentru satisfacerea plăcerilor. La ora actuală, pe tot globul, ecoturismul a devenit cea mai populară formă de petrecere a vacanţelor. Cele mai populare eco-destinaţii au ecosisiteme fragile, astfel foarte importantă este menţinerea echilibrului între conservare şi promovare cu scopul de a asigura sănătatea pe termen lung atât a ecosistemelor cât şi a economiei turismului.

19

Unii specialiştii definesc ecoturismul ca pe „o călătorie de a bucura şi aprecia natura” sau, conform Societăţii de Ecoturism, acesta este privit ca un turism natural. Ţinând cont de motivaţiile turiştilor pentru diverse destinaţii ale lumii, un procent de 40-60% din turiştii internaţionali sunt „turişti naturali” şi 20-40% sunt turişti interesaţi de viaţa sălbatică. După cum reiese din tabelul nr.1, aceştia din urmă vizitează o destinaţie pentru a observa şi analiza această viaţă; iar turiştii naturali sunt cei care vizitează o destinaţie anume pentru a se bucura de natură.

Tabelul.1.Anul Sosiri totale turişti

internaţionaliTurişti naturali

Turişti interesaţi de viaţa sălbatică

1988 393 milioane 157-236 milioane

79-157 milioane

1994 528,4 milioane 211-317 milioane

106-211 milioane

Sursa : Societatea de Ecoturism 1998

Impactul economic direct (banii cheltuiţi de turiştii care merg în străinătate) este prezentat în tabelul nr.2:

Tabelul.2.Anul Impactul economic direct pe plan

internaţionalTurişti naturali

Turişti interesaţi de viaţa sălbatică

1988 388 miliarde $ 93 -233 miliarde $

47 – 155 miliarde $

1994 416 miliarde $ 166 -250 miliarde $

83 – 166 miliarde $

Sursa : Societatea de Ecoturism 1998

Conform Societăţii de ecoturism profilul pieţei ecoturistice are următoarele caracteristici: vârsta ecoturiştilor (bărbaţi şi femei în aceeaşi proporţie, 50 % - 50%) este cuprinsă între 35 şi 54 de ani, iar nivelul de educaţie este ridicat ( 82% au studii medii). Majoritatea (60%) declară că preferă să călătorească în cuplu, 15% cu întreaga familie şi 13% singuri. Legat de durata călătoriei, cei mai mulţi (50%) preferă călătoriile cu o durată cuprinsă intre 8 şi 14 zile. În privinţa cheltuielilor, 26% din ecoturişti declară că sunt pregătiţi să cheltuiască între 100 şi 1500 dolari pe călătorie. Cele mai importante elemente ale unei călătorii le constituie: cunoaşterea vieţii şi a decorului sălbatic, drumeţiile (cu piciorul), etc.

20

Motivaţia principală pentru alegerea acestui tip de turism este participarea la excursiile ce urmează a fi efectuate, bucuria de a vedea locuri noi şi de a trăi noi experienţe şi posibilitatea de a te afla în mijlocul naturii. Circulaţia turistică necontrolată, spre obiectivele turistice naturale sau antropice provoacă în cele mai multe cazuri distrugerea ireversibilă a unor elemente care le-au consacrat cândva ca atracţii turistice foarte căutate, unele chiar unicat, aducându-se în acest fel prejudicii potenţialului turistic şi bunurilor culturale naţionale. Lipsa unor locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor obiective turistice provoacă inevitabila degradare a peisajului şi a celorlalte componente ale mediului înconjurător datorită urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turişti în locurile pe unde au poposit. Asemenea situaţii se întâlnesc în majoritatea locurilor destinate turismului de recreere şi odihnă în special în apropierea centrelor urbane, munţi, pe malurile râurilor sau ale lacurilor, în apropierea cabanelor. Prin pătrunderea turismului automobilistic în locuri până nu de mult inaccesibile, fenomenul poluării naturii a îmbrăcat forme mai complexe, turiştii abătându-se din drumul lor principal de acces pe văi lăturalnice, poposind în locuri pitoreşti şi distrugând în calea lor pajişti, flora, arbuştii prin strivire sau sub influenţa gazelor de eşapament. La fel de nefavorabilă este şi intensificarea circulaţiei turistice automobilistice şi lipsa parcărilor în staţiunile balneoclimaterice, situaţie ce duce la alterarea calităţii aerului, a factorilor de cură, fiind influenţate tratamentele balneare specifice staţiunilor. Degradarea mediului şi potenţialului pot fi determinate şi de proiectarea necorespunzătoare obiectivelor de investiţii cu caracter turistic, dezvoltarea nesistematizată a localităţilor, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, realizarea unor construcţii inestetice, neadaptate la specificul etnografic sau cultural al zonei, etc. Construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri sau mijloace de urcat în zonele de munte, prin lucrările ce le necesită, pot afecta peisajul distrugând farmecul acestuia. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul peşterilor, obiective turistice de mare valoare, pentru a căror amenajare în scopul vizitării se execută uneori lucrări care nu respectă tehnica specifică acestui gen de construcţii.

Protejarea şi conservarea mediului şi a potenţialului turistic implică următoarele obiective:Analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului, şi subsolului şi a peisajului de către activităţile economice şi luarea de măsuri corespunzătoare;

21

Amenajarea, exploatarea raţională şi conservarea mediului înconjurător în arealele turistice valorificate incomplet, în concordanţă cu perspectivele de dezvoltare turistică ;Controlul efectelor activităţii turistice în vederea preîntâmpinării degradării mediului înconjurător şi resurselor turistice;Conservarea, protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător în zonele, staţiunile, centrele, localităţile şi obiectivele turistice integrate în circuitul turistic. Protecţia patrimoniului turistic şi a mediului înconjurător este influenţată într-o foarte mare măsură şi de conştiinţa ecologică a populaţiei şi a sentimentului de respect şi dragoste pentru natură, pentru monumentele de artă şi arhitectură, a locurilor istorice create de-a lungul timpului. În ultimii ani, turismul înregistrează numeroase aspecte negative datorită unor fenomene care-i scapă de sub control:Creşterea traficului rutier şi aerian;Degradarea coastelor litorale şi a deltelor;Creşterea nemulţumirilor populaţiei locale faţă de dezvoltarea amplă a activităţilor turistice, prin exproprierile de teren ilegale şi prelucrarea resurselor naturale;Multe unităţi turistice nu deţin dotări de limitare a poluării (staţii pentru epurarea apei, incinerarea gunoiului menajer) numărul mare de turişti pe plan european şi mondial. În general turiştii, în excursiile pe care le efectuează, sunt interesaţi în mod deosebit de costuri şi nu de aspectele ecologice sau de responsabilitatea lor socială şi ecologică. Pentru practicarea unui turism „verde” cu valenţe ecologice este nevoie să se implice mai mulţi factori decizionali. Unul dintre aceşti factori este statul, prin politica sa de dezvoltare economică, prin elaborarea unor planuri de dezvoltare durabilă, cu asigurarea unor servicii de calitate pentru a se reduce exploatarea inadecvată şi excesivă a patrimoniului natural şi cultural. Pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune în practicarea şi dezvoltarea unui turism ecologic este nevoie ca între diferite departamente (agricultură, silvicultură, gospodărirea apelor, amenajarea teritoriului, etc.) să existe o mai strânsă colaborare. Un rol deosebit în acest sens îl are şi exprimarea opiniei populaţiilor locale faţă de dezvoltarea zonelor turistice şi participarea acestora la aceste programe de dezvoltare economică. Ministerul Turismului deţine un program concret de dezvoltare a turismului ecologic, de protecţie şi conservare a resurselor turistice naturale şi antropice care vizează integrarea în structurile Comunităţii Europene. Dezvoltarea turismului pe baze ecologice în armonie cu mediul, în scopul refacerii, protecţiei şi conservării potenţialului turistic, este cuprinsă în strategia de dezvoltare a turismului. Reglementările elaborate de Uniunea Europeană cu privire la politica mediului au stat la baza protocolului încheiat între Ministerul Mediului şi Ministerul Turismului.

22

România, prin Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Turism a elaborat şi predat sub comanda Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (PNUE) un „ Studiu – pilot privind mediul natural şi uman şi valoarea sa pentru turism în zonele Curtea de Argeş şi Neamţ’’, studii care vor continua şi cu alte zone.

Intrarea României în Europa mai presupune printre altele:Elaborarea unui cod al comportamentului turiştilor;Elaborarea unui ghid practic pentru agenţi economici din turism, conţinând recomandări care vor face mai uşoară evaluarea factorilor naturali. De asemenea, se mai prevăd acţiuni pilot în vederea realizării şi promovării de noi produse turistice în mediul rural, facilitând relaţiile dintre tour-operatori locali, regionali şi europeni.

O alternativă a turismului verde, marcată de practicarea sa în spaţii nealterate de intervenţia antropică este ecoturismul, care capătă astăzi valenţele unui turism belicos, întrucât implică o luptă permanentă pentru păstrarea integrităţii cadrului natural, şi cu deosebire, protejarea resurselor turistice. Practicarea acestui tip de turism, în viziunea unor organisme internaţionale abilitate (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii – UICN, Fondul Mondial pentru Ocrotirea Naturii, Federaţia Europeană a Parcurilor Naturale, Fondul pentru Natura Sălbatică, numeroase organizaţii pacifiste în domeniu), este una benefică, fiind concepută ca un instrument util în asigurarea bunurilor naturale şi culturale valoroase prin activităţi şi politici speciale de protecţie. Ecoturismul este o formă specifică practicată pe spaţii virgine şi culturale tradiţionale, care tind să devină areale de protecţie a naturii şi valorilor umane perene, care să contribuie substanţial la evoluţia comunităţilor locale. Ecoturismul a apărut ca o manifestare practică, aplicativă pe tot spaţiul planetar pentru a materializa prevederile înscrise în Convenţia de la Paris cu privire la protecţia patrimoniului universal natural şi cultural, emanaţie a conferinţei mondiale a UNESCO (1972), primul document care realizează o reconciliere a celor două elemente ale mediului înconjurător: naturală şi culturală. Menţionăm că România se află între primele ţări din lume care a abordat protecţia mediului înconjurător pentru turism, care a instituţionalizat acest lucru prin crearea unui organism specializat: Societatea de Turism pentru Protecţia Naturii, apărută la începutul secolului XX, la Sinaia, şi având ca mentor marele iubitor de natură, Mihai Haret. O strategie pentru acest tip de turism care protejează resursele turistice a fost elaborată de către Secretariatul Naţional de Turism din Mexic, în colaborare cu Alianţa Mondială pentru Natură, care promovează ideea creării unui echilibru între natură şi turism. Acest document a fost preluat, prelucrat şi comentat în literatura românească de specialitate (Bran, Simon, Nistoreanu, 2000). Cităm mai jos următoarele segmente: - Zonele unde se practică ecoturismul trebuie să fie considerate de interes continental sau mondial, să facă parte din patrimoniul turistic al planetei şi aici să fie

23

respectate cu o rigoare deosebită teritoriile cu stiluri de viaţă tradiţionale ale populaţiilor locale; - Prin ecoturism se încearcă minimalizarea efectelor negative asupra mediului local şi natural, ca şi asupra populaţiei locale; - Ecoturismul trebuie să contribuie la gestionarea spaţiilor protejate şi să amelioreze relaţiile dintre comunităţile locale şi personale, abilitate să gestioneze aceste spaţii protejate; Această formă de turism trebuie să furnizeze avantaje economice şi sociale locuitorilor zonelor turistice şi să asigure participarea lor în luarea deciziilor în ceea ce priveşte genul şi volumul activităţilor turistice şi care trebuie astfel autorizate; Noul turism poate să favorizeze o interacţiune autentică între populaţia de primire şi turişti, ca şi un interes real pentru o dezvoltare durabilă şi protecţia zonelor naturale, atât în ţările receptoare, cât şi în cele emitente de turişti; Prin ecosistem se încearcă lărgirea spectrului de activităţi economice tradiţionale (agricultură, creşterea animalelor, pescuit), fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor şi influenţelor interne şi externe; Activităţile turistice desfăşurate sub emblema ecoturismului trebuie să ofere oportunităţi specifice, în aşa fel încât populaţia locală şi angajaţii din industria turistică şă fie în măsură să utilizeze spaţiile naturale într-o manieră durabilă şi să aprecieze obiectivele naturale şi culturale valoroase, care sunt puncte de maximă atracţie pentru turişti.

1.4. Definiţii rezultate din reglementările legale :

24

În ultimii ani, la nivel mondial, s-au manifestat preocupări intense de reglementare a activităţii de turism. În 1999 Organizaţia Mondială a Turismului a adoptat Codul global de etică pentru turism care stabileşte un cadru de referinţă pentru dezvoltarea responsabilă şi susţinută a turismului. Codul conturează regulile de comportament pentru destinaţii, guverne, turoperatori, investitori, agenţi de turism, lucrători şi chiar pentru turişti. La nivelul Uniunii Europene a fost emisă Directiva 90/314/EC privind comercializarea pachetelor de servicii turistice şi Directiva 95/57/EC privind colectarea datelor statistice în domeniul turismului. În majoritatea ţărilor cu un turism puternic dezvoltat, au apărut reglementări specifice care orientează şi integrează această activitate în ansamblul economiilor naţionale, asigurând totodată condiţii de conservare şi protejare a resurselor turistice. În România, prin Ordonanţa de Urgenţă 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea 462/2001 şi prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice se asigură cadrul adecvat de protecţie a moştenirii naturale şi culturale şi de valorificare a acesteia, inclusiv prin turism. Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, nu satisface decât în mică măsură cerinţele unui act normativ de largă cuprindere care să permită şi să stimuleze dezvoltarea durabilă a turismului în România. Din acest motiv, Ministerul Turismului a iniţiat un Proiect de Lege a Turismului. Acest proiect de lege a turismului îşi propune să integreze într-un cadru general unitar ansamblul reglementărilor specifice activităţii de turism, să stabilească aceste reguli care să asigure dezvoltarea durabilă a turismului în România, cu protecţia corespunzătoare a participanţilor la actul turistic. În acest sens, proiectul reglementează:- Implicarea Ministerului Turismului în gestionarea patrimoniului turistic;- Cadrul instituţional de desfăşurare a activităţii turistice;- Dezvoltarea activităţii turistice;- Drepturile şi obligaţiile agenţilor economici cu activităţi de turism;- Protecţia turiştilor;- Formarea profesională în turism;- Contravenţiile în activitatea de turism şi modul de sancţionare a acestora.

LEGEA TURISMULUI ( Proiect)Art.1 Prezenta lege reglementează organizarea, coordonarea şi dezvoltarea durabilă a turismului ca domeniu prioritar al economiei naţionale.Art.2 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:

25

- agenţie de turism – orice unitate specializată, autorizată în condiţiile legii, care organizează, oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora;- agenţie de turism detailistă – agenţia care oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, în cadrul colaborării cu agenţiile de turism turoperatoare sau cu prestatorii de servicii turistice;- agenţie de turism turoperatoare – agenţia de turism care are ca obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe bază de cataloage a pachetelor de servicii turistice sau componente ale acestora, direct sau prin intermediari;- brevet de turism - documentul prin care se atestă capacitatea profesională în domeniul turismului a persoanelor fizice care asigură conducerea agenţiilor de turism sau a structurilor turistice cu funcţiuni de cazare;- funcţie turistică - capacitatea de a produce bunuri şi servicii turistice;- ghid de turism - persoana atestată în condiţiile legii, care asigură desfăşurarea în bune condiţiuni a programelor turistice;- licenţă de turism - documentul prin care se atestă capacitatea titularului de a comercializa servicii turistice în condiţii de calitate şi siguranţă pentru turişti şi posibilitatea de a înfiinţa o agenţie de turism;- localitate turistică - aşezare urbană sau rurală cu funcţie turistică, care dispune de un patrimoniu turistic semnificativ şi în care activităţile turistice ocupă o pondere importantă;- obiectiv turistic - element individualizat al resursei turistice, introdus în circuitul turistic;- ofertă turistică - ansamblul bunurilor şi serviciilor destinate consumului turistic;- pachet de servicii - combinaţie prestabilită a cel puţin două dintre următoarele trei grupe de servicii, cu condiţia ca durata neîntreruptă a acestora să depăşească 24 de ore sau să cuprindă o înnoptare şi anume: transport, cazare, alte servicii, fără legătură cu transportul sau cazarea, sau care nu sunt accesorii ale acestora şi care reprezintă o parte semnificativă a pachetului de servicii turistice cum ar fi: alimentaţie, tratament balnear şi de recuperare, agrement şi altele asemenea;- patrimoniu turistic - resursele turistice şi structurile realizate în scopul valorificării acestora prin activităţi de turism;- potenţial turistic - patrimoniul turistic împreună cu infrastructura generală, forţa de muncă şi sistemul de comercializare a produselor turistice;- produs turistic - complex de bunuri materiale şi de servicii, concentrate într-o activitate specifică, oferite pachet consumului turistic;- punct turistic - obiectiv turistic cu amenajări aferente necesare desfăşurării activităţii turistice;- resurse turistice - componente ale mediului natural şi antropic, care prin calităţile şi specificul lor, sunt valorificate prin turism, în măsura în care nu sunt supuse regimului de protecţie integrală;

26

- resurse turistice antropice - monumente şi situri arheologice, monumente istorice, ansambluri şi rezervaţii de arhitectură, monumente de artă şi ansambluri memoriale, monumente tehnice, muzee, elemente de folclor şi artă populară;- resurse turistice naturale - elemente de relief, întinderi de apă şi cursuri hidrografice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de substanţe minerale cu efecte terapeutice;- Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti, bine consolidate din punct de vedere economic, edilitar şi cultural, situate în medii nepoluate, conservatoare a unor modele culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de muncă, port, gastronomie) şi care, dincolo de funcţiile politice, administrative, culturale, sociale, îndeplinesc, sezonier sau permanent, funcţia de primire a turiştilor.Numeroase clasificări avansate de specialişti au în vedere funcţionalitatea acestor sate (Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001), adică elementul esenţial care conturează motivaţional actul turistic. Au fost identificate următoarele tipuri de sate:

-sate peisagistice şi climaterice: Fundata, Şirnea (în culoarul Rucăr-Bran), Tismana (Gorj), Brădet, Podul Dâmboviţei (Argeş), Botiza (Maramureş), Dorna Cândreni (Suceava), Arieşeni (Alba), Vama Veche, 2 Mai (Constanţa);

-sate turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă: (Fundata – Braşov, Gărîna – Caraş Severin) şi nautice (Murighiol, Mila 23);

-sate balneare: Zizin, Covasna, Bala(Mehedinţi), Oglinzi şi Bălţăteşti (în Subcarpaţii Moldovei), Coştiui (Maramureş), Călacea (Timiş), Săcelu (Gorj), Geoagiu şi Vaţa de Jos (Hunedoara), Moneasa (Arad), Tinca (Bihor);

-sate turistice pastorale: Orlat, Răşinari, Sălişte, Gura Râului, Miercurea Sibiului, Cisnădioara (toate în Mărginimea Sibiului), Vaideeni, Polovragi, Stăneşti, Pocruia, Tismana, (în depresiunile Olteniei), Borlova, Turnu Ruieni (Caraş Severin), Pui, Clopotiva, Ohaba de sub Piatră (în ţara Haţegului);

-sate cu monumente istorice, de artă şi arhitectură : Suceviţa, Putna, Dragomirna, Agapia, Văratec (în Moldova), Aninoasa, Cotmeanca, Cozia, Horezu, Polovragi, Tismana (în Subcarpaţii Getici), Hărman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian – cu renumitele biserici fortificate (în Transilvania);

-satele turistice etnofolclorice: Curtişoara (Gorj), Avram Iancu (Alba), Răşinari (Sibiu), Vama (Suceava), Săpânţa (Maramureş), Pietroşiţa (Dâmboviţa), Bujoreni (Vâlcea), Năruja (Vrancea);

-sate turistice de creaţie artistică şi artizanală: Oboga, Marginea (Suceava), Corund (Harghita), Humuleşti (Neamţ), Săcel şi Săpânţa (Maramureş), Cărpuş (Cluj), Malu cu Flori (Dâmboviţa);

-sate turistice pomi-viticole: Recaş şi Giarmata (Timiş), Voineşti (Dâmboviţa), Coteşti, Jariştea, Străoane (Vrancea), Pietroasele, Săhăteni (Buzău), Rădăşeni (Suceava), Şiria (Arad), Agapia (Neamţ), Murfatlar şi Ostrov (Constanţa), Bucium (Iaşi), Dăbuleni (Dolj).

27

- staţiune turistică - localitate sau parte a unei localităţi care dispune de un patrimoniu turistic important şi în care activităţile turistice sunt preponderente;- structură turistică - orice construcţie şi amenajare destinată, prin proiectare şi execuţie, cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti, agrementului, transportului special destinat turiştilor, tratamentului balnear şi de recuperare pentru turişti şi organizării de conferinţe şi alte evenimente speciale, împreună cu serviciile aferente;- structuri turistice cu funcţiuni de agrement - cluburi, parcuri de distracţii, cazinouri, instalaţii şi dotări specifice agrementului turistic;- structuri turistice cu funcţiuni de alimentaţie - unităţi de alimentaţie din incinta structurilor turistice cu funcţiuni de cazare, unităţi de alimentaţie independente, situate în staţiuni turistice, precum şi cele de categorii superioare care deservesc turiştii, indiferent de amplasament, de tipul: restaurante, baruri, unităţi tip fast-food, cofetării, patiserii;- structuri turistice cu funcţiuni de cazare turistică - hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri, tabere şcolare, vile, bungalouri, cabane turistice, refugii turistice, cabane de vânătoare şi de pescuit, sate de vacanţă, campinguri, popasuri turistice, pensiuni turistice urbane, pensiuni turistice rurale şi pensiuni agroturistice, apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale sau în clădiri cu altă destinaţie, structuri turistice cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare turistică;- structuri turistice cu funcţiuni de transport aviatic - avioane pentru curse de linie şi charter, elicoptere pentru agrement;- structuri turistice cu funcţiuni de transport pe cablu - telecabine, telescaune, teleschi şi alte tipuri de mijloace de transport pe cablu pentru persoane;- structuri turistice cu funcţiuni de transport feroviar - trenuri de epocă, trenuri de agrement, trenuri turistice, trenuri cu cremalieră şi alte tipuri de mijloace de transport feroviar pentru persoane;- structuri turistice cu funcţiuni de transport fluvial şi maritim - nave, iahturi şi alte tipuri de ambarcaţiuni de transport fluvial şi maritim pentru persoane;- structuri turistice cu funcţiuni de transport rutier - autocare, microbuze şi alte tipuri de mijloace de transport auto pentru persoane;

- structuri turistice cu funcţiuni de tratament balnear şi de recuperare - unităţi de prestări servicii pentru tratament balnear, independente sau integrate complexurilor de turism balnear. Complexul de turism balnear este ansamblul care include în acelaşi edificiu sau în edificii legate fizic sau funcţional, structuri turistice cu funcţiuni de cazare turistice, de alimentaţie şi de tratament balnear şi de recuperare, eventual de agrement;

28

- structuri turistice cu funcţiuni specifice organizării de conferinţe şi alte evenimente speciale - centre de conferinţă independente şi structuri de conferinţă integrate complexurilor hoteliere. Centrul de conferinţă este ansamblul care include în acelaşi edificiu spaţii proiectate şi amenajate special pentru organizarea de evenimente, dotate corespunzător, în care se prestează servicii specifice, cu personal calificat. Facilităţile de conferinţă reprezintă spaţii cu destinaţie specială aflate în incinta unui hotel sau legate fizic şi funcţional cu hotelul, având aceleaşi dotări şi servicii ca şi centrele de conferinţă;- turismul - ramură a economiei naţionale, cu funcţii complexe, care include activităţile desfăşurate pentru producerea de bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor ce călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o perioadă mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în interiorul locului vizitat;- zonă turistică - teritoriu delimitat distinct din punct de vedere geografic, caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice, care include mai multe obiective, localităţi sau staţiuni turistice;- zonă de recreere periurbană - areal situat în zonele limitrofe ale oraşelor care beneficiază de cadru atractiv, accesibilitate şi de dotări corespunzătoare pentru petrecerea timpului liber, în principal la sfârşitul de săptămână.

2. AGROTURISMUL – O PROVOCARE PENTRU TURISMUL ROMÂNESC

2.1.Începuturile agroturismului în România :

Putem afirma, fara a gresi, ca aparitia calatoriilor turistice s-a produs in antichitate, iar activitatile turistice in spatiul rural au inceput a fi practicate empiric din aceeasi perioada. Este cunoscuta astfel participarea in numar mare a elevilor la:

29

vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) si Delfi (Apolo)- frecventarea bailor curative sau jocurilor festive periodic organizate.

In periada romana majoritatea calatoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spatiul rural. In acelasi timp cu evolutia societatii omenesti se diversifica si structura calatoriilor, astfel, in Evul Mediu, calatoreau un numar insemnat comerciantii, dar intalnim frecvent ambasadori, preoti si pelerini, oameni de stiinta, artisti, calfe si studenti. Unii din acesti calatori au decis sa transmita experientele lor. Putem prezenta in sprijin scrierile calugarului francez Aimeri Picaud, care realizeaza la 1130 un indrumar pentru pelerinii doritori sa ajunga la Santiago de Compostella, sau pe preotul japonez Basho care in 1960 a scris un poem intitulat „Drum ingust spre Nordul indepartat”. In dorinta de a prezenta evolutia dotarilor si instalatiilor iata un catren sugestiv: „Intepat de tantari, muscat de paduchi / Am reusit sa dorm intr-un pat / In timp ce un cal urina / Chiar langa perna mea” (Christureanu Cristina – „Economia si politica turismului international”).

Europa este cea care inregistraza primele forme constientizate de turism rural in secolele XVI-XVII; in acele vremuri pictorii erau interesati sa valorifice in operele lor constructiile si mediul spatiului rural. Viata satului, asa cum era ea si nu inventata, este imortalizata in operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele ganditor francez Jean Jacques Rousseau (1721-1778) povesteste in lucrarea sa „Confesiuni” despre o calatorie in care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de calatorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. In secolul urmator, al XIX-lea, odata cu afirmarea marilor peisagisti, arhitectura rurala ocupa un loc din ce in ce mai important in desen sau pictura. Se impun din nou pictorii si artistii francezi si italieni carora li se adauga mai apoi cei din Anglia (Grolleau Henri-”Patrimoine rural & touorisme dans la C.E.E.„).

In Romania, care-asa cum afirma Geo Bogza in reportajul „Sate si orase”- la inceput a fost o tara de sate, prin excelenta agricola, spatiul rural s-a aflat la el acasa intotdeauna. Mai mult, „viata la tara” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminand cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, in operele plastice din perioadele de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul si inspiratorul unui numar insemnat de pictori romani.

In ceea ce priveste manefestarile ce pot fi catalogate drept inceputuri ale circulatiei turistice rurale din tara noastra - neluand in seama faptul ca ori ce orasean, care se respecta si isi putea permite, avea o casa „la tara„ - amintim: obiceiurile de Sanzaiene cand, coform traditiei maramuresenii porneau spre manastirile din Moldova; pelerinajele catre locasurile de cult; vacantele de sarbatori in lumea satului sau la

30

manastire, dar mai ales obiceiul retragerii catre sat in timppul verilor calduroase („locuinta mea de vara e la tara”), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu cresterea frecventei circulateie turistice au evoluat se echipamentele turistice: de la cele privind transportul (postalioanele si locurile de schimb ale cailor - „postele” care inca mai revin si astazi in povestile satenilor, ca si denumirile unor localitati legata de aceasta activitate - exemplu Posta Calnau) la cele care asigurau in norme profesioniste cazarea si masa (vetitele hanuri in toate cele trei tari romane).

Dintre cei ce au apreciat si pretuit vacantele in spatiul rural putem enumera personalitati ale culturii romanesti ca: Alexandru Vlahuta, Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Calistrat Hogas, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Stefan Ciobotarasu si multi altii. Toti cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viata nou ce a contribuit la realizarea unei mentalitati care in timp a generat calatoria, circulatia turistica, mai apoi turismul.Cele prezentate mai sus determina sa afirmam ca turismul rural s-a derulat in tara noastra pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea doar in mod spontan şi mai ales neorganizat, forma sa de manifestare reprezentând (începând cu anii 1920-1930) cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unor aşezări rurale. Spre deosebire de alte ţări europene dezvoltate, satul şi-a păstrat în România mult din autenticitate rămânând un organism bine integrat, întemeiat pe numeroase datini şi experienţe comune, prin care fiecare individ se simte legat de comunitatea din care face parte. Structurile organizatorice ale turismului rural sunt special amenajate în scopul realizării funcţiilor pentru care au fost concepute, atât din punct de vedere al cadrului cât şi al serviciilor. În jurul acestor structuri se desfăşoară activităţi de turism specializate. Prin punerea în valoare a ofertei de cazare şi servicii a turismului rural, prin programele turistice, se dezvoltă circulaţia turistică rurală. În ultima vreme această circulaţie este din ce în ce mai mare, din cauza noilor extensii pe care le-a căpătat turismul rural, ca de exemplu, cele generate de noi forme de manifestare cu un pronunţat caracter cultural şi ecologic. Apar şi se dezvoltă în mediul rural, forme de turism având un scop în sine prin care se îmbină recreerea cu activităţi practice.Astfel se poate vorbi de turism rural cultural care valorifică tradiţiile, meşteşugurile şi artizanatul românesc, turismul rural ecologic care duce la creşterea circulaţiei turistice în zonele respective şi contribuie la ridicarea gradului de cultură, educaţie şi civilizaţie a locuitorilor satelor şi implicit a zonelor rurale în ansamblul lor, precum şi a vizitatorilor. Cele mai importante forme de cazare în spaţiul rural, conform uneia din asociaţiile turismului rural din Franţa, numita „Gîtes de France” sunt:

31

Gîte rural – reprezintă o casă sau o locuinţă la ţară, mare sau munte amenajată conform stilului local. Primirea turiştilor se face într-o manieră personalizată, aceştia putând rămâne aici un week-end, una sau mai multe săptămâni în orice sezon dorit.

Membre d’hotes (camere de hotel sau bed and breakfast-BB) în care turiştii sunt primiţi la persoane particulare, din cadrul populaţiei gazdă care-si deschid casele lor pentru una sau mai multe nopţi, considerându-i pe aceştia adevăraţi ’’ prieteni’’.

Gîtes d’enfant (cuiburi, culcuşuri pentru copii) - în timpul vacanţelor copiii sunt primiţi de familii şi supravegheaţi de persoane competente. Ei profită aici de bucuriile oferite de viaţa de la ţară, de odihnă şi aer curat.

Camping a la ferme ( camping la fermă) – terenurile unde pot fi instalate corturile sau rulotele sunt situate în apropierea unor ferme, locuri ideale pentru a profita de liniştea naturii.

Gîtes d’etape – este destinat primirii călătorilor (ciclişti, drumeţi, etc.) care doresc să facă un mic popas înainte de a continua drumul. Acest tip de cazare este situat de obicei în preajma traseelor de călătorie.

Gîtes de group – adăposturile rurale de mare capacitate prevăzute pentru familii sau grupuri (în jur de 20 persoane) cu ocazia sejurului sau a unui week-end.

Chalets – loisires (popasuri de recreere – odihnă) situate într-un spaţiu natural ( în inima naturii). Aici sunt propuse activităţi diverse: tir cu arcul, ciclism, pescuit, vânătoare, etc.).

Agroturismul nu reprezintă un fenomen nou, el are o tradiţie de lungă durată în unele ţări europene cum ar fi: Elveţia, Austria, Suedia, Germania sau Franţa. În Elveţia, ţară cu tradiţie şi succes incontestabil în domeniul turistic, această activitate reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru economia naţională, atât datorită potenţialului natural generos (Alpii Elveţieni) cât şi datorită efortului pe care locuitorii, conştienţi de importanţa acestei activităţi profitabile, l-au depus în diversificarea şi dezvoltarea turismului rural. În Franţa una din premisele care au determinat debutul acestei forme de turism a reprezentat-o apariţia problemelor cu care s-au confruntat agricultura franceză, turismul rural devenind o activitate complementară, producătoare de venituri pentru zonele în care agricultura întâmpina greutăţi.

În Germania, legislaţia anti-trust, încurajarea permanentă a afacerilor „mici şi mijlocii’’ cu capital familial şi nu în ultimul rând un vechi concept german asupra vieţii de familie şi în special legat de poziţia femeii în societate (kinder, buche und kirke-copil, bucătărie şi biserică) a condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendentă a turismului rural.

32

În ţările în care turismul rural este dezvoltat, mai mult de o treime din populaţie preferă zonele rurale ca destinaţie de vacanţă.De asemenea ţări ca Germania, Italia, Franţa, Olanda există şi forme de găzduire specializate ca de exemplu:Ferme hipice (ecvestre) ;Ferme specializate în primirea handicapaţilor;Ferme specializate în primirea copiilor;Ferme specializate în primirea grupurilor;Ferme specializate de primire a claselor speciale de ştiinţe naturale (botanică, zoologie, biologie, etc.);Ferme pentru pescari. Mediul este mijlocul şi modul în care se desfăşoară turismul, calitatea acestuia putând favoriza sau defavoriza activităţile turistice.

2.2.Relaţia agroturismului cu mediul :

33

Activităţile turistice, prin natura lor, determină anumite efecte asupra mediului.

Toate aceste efecte pot varia în funcţie de amploarea acţiunilor turistice, a factorilor

care contribuie la mărirea sau diminuarea lor. Toate aceste efecte au condus la apariţia

noţiunii de impact al activităţii de turism asupra mediului.

Modul de producere a impactului în turism este determinat în mare măsură de

cererea şi oferta turistică. Presiunile exercitate asupra mediului vor determina impactul

din turism în funcţie de capacitatea de suportabilitate a zonei. Impactul produs de

activităţile din turism vizează elementele antropice şi cele naturale. Cele mai importante

prejudicii sunt aduse însă cadrului natural. Acestea sunt:

Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice: distrugerea

habitatului speciilor, uciderea animalelor, influenţarea migraţiei interne şi externe

a animalelor, distrugerea speciilor vegetale rare, defrişarea vegetaţiei naturale

pentru realizarea de facilităţi turistice;

Poluarea: poluarea apei cu resturi menajere, poluarea aerului prin gazele de

eşapament ale autovehiculelor, poluarea solului prin tasare, poluarea sonoră;

Eroziunea: tasarea solului ceea ce duce la creşterea scurgerii pluviale şi a

eroziunii superficiale, amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor,

pagube făcute asupra formelor geologice deosebite ca peşterile, deteriorarea pe

malurile râurilor;

Degradarea resurselor naturale: scăderea resurselor de apă prin suprasolicitare,

riscuri crescute pentru incendii naturale;

Impact vizual negativ: construirea de hoteluri mari, de zone uriaşe de agrement;

gunoaiele din deşeurile rezultate din circulaţia turistică.

Pentru a limita impactul asupra mediului, în ultimii ani s-a utilizat un set de

indicatori pentru a determina capacitatea maximă de primire a unei zone turistice.

Capacitatea maximă variază în funcţie de formele turismului practicat, mărimea zonei de

destinaţie, dotarea tehnico–materială ş.a. (Istrate, 1996).

34

CREŞTEREA TURISTICĂ

Forme de turism

Destinaţie turistică

Presiune exercitată

Capacitate de suportabilitate

IMPACT ASUPRA MEDIULUI

Relaţiile ce se stabilesc între cererea de turism şi impactul asupra mediului (Bran,1998)

Norme de utilizare a resurselor turistice

Activitatea turisticăNumăr maxim de persoane

Coeficient de utilizare la oră de vârf*

Picnic 50 pers / ha 1Pescuit sportiv 10 m (m st) pers. 0,5Plimbări, drumeţii - pădure amenajată 200 pers / ha 1,25Plimbări, drumeţii - pădure 100 pers / ha 1,25

SocialFizicEconomic

Controlul

Financiar contabilManagement strategic

Informare-Capacitatea de suportabilitate

Controlul tehnic

35

neamenajatăSporturi de vară 150-200 pers / ha 1,25Plajă 2 m. p. nisip + 8 m. p.

Teren1,50

Vizitare grădină botanică 150 pers / ha 1Vizitare grădină zoologică 500 pers / ha 1Plimbări în parc 100 pers / ha 0,25Sporturi de iarna 1100 pers / ha 1,25* valorile coeficientului sunt cuprinse în intervalul ( 0-2 )Sursa: Management în turism, pag. 69

2.3.Agroturismul şi dezvoltarea durabilă :

a) Conceptul de dezvoltare durabilă Turismul reprezintă una dintre cele mai mari industrii ale lumii şi în acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi factori de dezvoltare economică globală. În prezent, unul din cincisprezece angajaţi lucrează în domeniul turistic, aproximativ 112 milioane de

36

oameni din întreaga lume fiind implicaţi în acest sector, (conform The World Travel and Tourism Council). În anul 1991, profesorul Hans Kueng (Universitatea Tuebingen) afirma că: „dacă vom continua să tratăm natura ca şi până acum, ne vom periclita existenţa viitoare. Trăim în prezent într-o eră postsocialistă şi postcapitalistă, iar economia viitoare va fi cu siguranţă una socială şi ecologică’’. Conceptul de dezvoltare turistică durabilă, o noţiune dezbătută de peste douăzeci de ani, este menit să contracareze ameninţările managementului deficitar din domeniul turismului. În anul 1991, în urma colaborării dintre Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (U.I.C.N.), Federaţia Mondială pentru Ocrotirea naturii ( W.N.F.) şi Federaţia Europeană a Parcurilor Naturale şi Naţionale (P.N.A.B.E.), s-a definit conceptul de turism durabil ca dezvoltarea tuturor formelor de turism, a unui management şi marketing turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea păstrării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare. Conform altei definiţii date de Comisia Mondială de Mediu şi Dezvoltare‚ „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde nevoilor prezentului fără să compromită abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile nevoi”. Economistul finlandez Malasko explica mai pe larg această noţiune: „dezvoltarea umană este ecologic durabilă în relaţie cu mediul dacă intervenţiile şi efectele impuse de activităţile umane, fie ele economice, tehnologice, sociale sau culturale, nu alterează rata schimbării naturii şi ecosistemelor într-un fel necontrolabil de natură sau într-o formă ireversibilă din punct de vedere al generaţiilor viitoare”. Industria turismului a acceptat conceptul de dezvoltare durabilă şi a adoptat noţiunea de turism durabil. Astfel turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii turiştilor actuali şi a industriei turistice, şi în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice, etc., ale actorilor din turism, menţinându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică şi toate schemele ce susţin viaţa. Locul turismului în dezvoltarea durabilă este logic dat de rolul său de industrie care vinde mediul fizic şi uman ca produs al său. Turismul este una din industriile care trebuie să se implice în dezvoltarea durabilă, ca industrie a resurselor, dependentă în înzestrarea naturii şi de moştenirea culturală a fiecărei societăţi ; turismul vinde aceste resurse ca parte a produsului sau, şi, în acelaşi timp, împarte anumite resurse cu alţi utilizatori, inclusiv populaţia locală. Dezvoltarea durabilă în turism, este o necesitate, având în vedere că economia şi mediul sunt feţe ale aceleiaşi monede, cu alte cuvinte, cele două sunt strâns legate şi interdependente. Lucrul esenţial pentru dezvoltarea durabilă îl reprezintă respectul pentru interesele generaţiei viitoare. Ideea centrală care stă la baza dezvoltării durabile este aceea de a nu

37

epuiza resursele de care ai nevoie. În sprijinul celor spuse mai sus amintim şi cuvintele lui Lester Brown: „nu am moştenit pământul de la părinţii noştri, îl împrumutăm de la copiii noştri” . Întreaga mişcare de combatere a poluării, de luptă contra secătuirii resurselor, de apărare a varietăţii biosferei, de cruţare a speciilor, de salvare a planetei, s-a bazat pe o serie de valori noi ce oglindesc o nouă mentalitate culturală în raport cu natura, îmbrăţişată în special de generaţia tânără. Oricâte definiţii ale conceptului de dezvoltare durabilă a turismului s-au dat şi se vor da, de către organizaţiile şi asociaţiile de profil, esenţialul este acelaşi: ocrotirea şi întreţinerea resurselor de care avem nevoie cu toţii, resurse care ne ţin practic în viaţă şi care asigură în acelaşi timp viaţa generaţiilor viitoare. Aflată în atenţia tuturor, dezvoltarea durabilă a turismului înseamnă confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătăţire a calităţii vieţii prezintă o constantă inerentă existenţa unei limite la care populaţia umană şi activitatea planetei noastre se pot împotrivi. Această teorie dă naştere unor provocări şi unor ocazii unice pentru industria turismului:Activitatea de turism, condusă în mod corespunzător, poate fi o forţă puternică în ceea ce priveşte conservarea mediului şi a moştenirii culturale;Când se desfăşoară sub forma ecoturismului, turismul durabil poate deveni un cult pentru turişti;Cererea turistică este proporţională cu calitatea mediului înconjurător al destinaţiei turistice;Turismul duce la creşterea populaţiei din zonele de destinaţie;Adesea, turismul este considerat activitatea ce protejează mediului rural mai mult decât alte industrii consumatoare de resurse ca mineritul, construcţiile, etc. Asupra mediului turismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ, direct sau indirect, tangibil sau intangibil. Pentru a aborda şi a înţeleg foarte bine aceste perspective şi impactul lor este necesară o grupare a factorilor implicaţi:Factori ecologici, în particular flora, fauna şi ecosistemul ;Factori fizici, în particular, resursele naturale, spaţiul şi facilităţile ;Factori culturali, în particular, tradiţiile, limba, religia, obiceiurile, cultura;Factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:Din punct de vedere al gazdelor – cuprind totalitatea factorilor ce corespund nivelului de trai al acestora;Din punct de vedere al vizitatorului – cuprind totalitatea factorilor ce definesc nivelul de viaţă şi experienţa acestuia. Avantajele promovării unui turism durabil din punctul de vedere al protejării mediului înconjurător reies în următoarele aspecte:

38

Turismul durabil favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;Turismul durabil favorizează înţelegerea efectelor pe care le au activităţile de turism asupra mediului natural, cultural şi uman;Turismul durabil orientează realizarea unor dotări şi instalaţii de agrement care aduc beneficii populaţiei locale şi contribuie astfel cu fonduri la conservarea unor situri arheologice, a unor clădiri şi vestigii arheologice;Turismul durabil respectă şi asigură cerinţele de protecţie a mediului, dovedind astfel cât de importante sunt resursele naturale şi cele cultural – istorice pentru creşterea bunăstării economice şi sociale ale comunităţilor locale. În cadrul Conferinţei Globale pentru Afaceri şi Mediul Înconjurător, care şi-a desfăşurat lucrările la Vancouver (Canada) în anul 1992, un număr însemnat de specialişti din peste 60 de ţări au făcut o prezentare a schimbărilor majore care au avut loc în sectorul industriei turistice în ultimi 10 ani. Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria turismului şi anume:

1. În domeniul comunicării şi formării Evaluarea rezultatelor pozitive din trecut în scopul stabilirii unor propuneri noi de dezvoltare durabilă cu transmiterea prin intermediul organismelor naţionale şi internaţionale a proiectelor şi experienţelor pozitive;Elaborarea pentru industria turistică a unor coduri de practică, a standardelor pentru creditul de mediu, în vederea atenuării impacturilor;Realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaţilor firmelor de turism şi a populaţiei locale faţă de problemele de mediu;Influenţarea motivaţiilor de călătorie şi a cererii turistice prin aplicarea codurilor de etică turistică, printr-o mai bună informare a turiştilor şi prin lărgirea ofertei.

2. În domeniul cercetării şi tehnologieiAsigurarea unui management tehnic şi practic al circulaţiei turistice în vederea protejării echilibrului ecologic şi evitarea degradării mediului;Realizarea unei bănci de date şi a unei monitorizări prin indicatori specifici, în condiţiile protejării mediului care să sprijine noile decizii de planificare şi dezvoltare a industriei şi care să evidenţieze noile oportunităţi;Identificarea acelor resurse culturale şi naturale, cu valenţe turistice;Stabilirea cererii turistice viitoare şi compararea acesteia cu capacităţile ofertei de a o asigura;Tehnologiile performante sunt utilizate pentru proiectarea acelui turism receptiv la problemele mediului ambiant prin aplicarea unor soluţii arhitecturale de inginerie a construcţiilor în conformitate cu specificul zonei respective şi fără afectarea mediului.

3. În ceea ce priveşte legislaţia, reglementările şi politicile

39

Pentru implementarea turismului durabil este necesară realizarea instituţiilor şi a unui cadru necesar specific;Mobilizarea sectoarelor industriei turistice în vederea practicării unui turism durabil în concordanţă cu cerinţele de mediu;Asigurarea protecţiei şi conservării resurselor turistice de bază.

4. În domeniul economico – financiarObţinerea unor beneficii din marketingul de mediu, prin vânzarea unor produse turistice compatibile cu valoarea acestora;Includerea în încasările percepute pentru activităţi turistice a costului mediu în ideea că poluatorii vor trebui să suporte o serie de taxe legate de formele de poluare prin care să contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;Utilizarea influenţei pieţei interne şi internaţionale în scopul identificării de noi pieţe turistice, respectând cerinţele de mediu şi realizând parteneriate comune pentru punerea în practică a conceptului ecoturism, concept ce reprezintă elementul de susţinere a turismului durabil.

5. Alte aspecte Realizarea unor modele şi proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu prezentarea posibilităţilor de aplicare;Practicarea în toate sectoarele care beneficiază de resurse naturale şi culturale ale industriei turistice, a unei educaţii active de protecţie vizând înţelegerea problemelor de mediu;Stabilirea unor relaţii de colaborare cu toate sectoarele de activitate preocupate de protecţia mediului (planificare regională, agricultura, silvicultura).

Principiile turismului durabil :

Principiile majore de dezvoltare durabilă a turismului sunt:Mediul are o valoare durabilă, care este deosebit de mare pentru turism; de el trebuie să se bucure şi generaţiile viitoare;Turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul ambiant, comunităţile locale şi vizitatorii;Relaţia dintre mediu şi turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susţină activitatea turistică pe termen lung, dezvoltarea turismului la rândul său, nu trebuie să ducă la degradarea mediului;Dezvoltarea activităţii de turism trebuie să respecte caracteristicile locului unde se desfăşoară ( ecologice, sociale, economice, culturale);Scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiştilor cu cele ale destinaţiilor şi gazdelor acestora;

40

Industria turistică, guvernele, autorităţile responsabile cu protecţia mediului şi organismele internaţionale trebuie să respecte aceste principii şi să conlucreze pentru punerea lor în practică.În literatura de specialitate întâlnim trei principii majore de dezvoltare durabilă:Durabilitatea ecologică – este cea ce asigură o dezvoltare suportabilă cu menţinerea tuturor proceselor ecologice esenţiale, în special a diversităţii resurselor biologice;Durabilitatea socială şi culturală – garantează o dezvoltare economică favorabilă membrilor societăţii compatibilă cu cultura, cu valorile de cultură şi civilizaţie existente, cu păstrarea identităţilor comunitare;Durabilitatea economică – are un rol important în asigurarea unei dezvoltări economice eficiente, resursele fiind astfel gestionate încât să existe şi în viitor. Durabilitatea economică a turismului se defineşte ca un model de dezvoltare care asigură:Ameliorarea calităţii vieţii în aşezările umane care primesc turişti;Posibilitatea de a oferi vizitatorilor experienţele de primă calitate;Păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru vizitatori şi gazde;c) Ecoturismul şi dezvoltarea durabilă în domeniul agroturismului Noţiunea de „ecoturism’’ a apărut în ţările cu o industrie turistică puternic dezvoltată. Cunoscut sub mai multe denumiri : „turism verde”, „turism blând” sau „turism ecologic”, ecoturismul s-a dezvoltat ca urmare a dorinţelor consumatorilor de a-şi petrece vacanţa într-un mediu mai curat, fără a fi alterat de intervenţiile moderne ale societăţii contemporane. Ecoturismul reprezintă de fapt cea mai valoroasă formă de manifestare a turismului durabil. În timp, datorită creşterii interesului faţă de problemele de protecţie a mediului, ecoturismului i s-a acordat o tot mai mare importanţă ajungându-se la o relaţie ca în figura alăturată ( Bran, 2000):

TURISM CONVENŢIONAL

TURISM DURABIL

41

ECOTURISM

Dezvoltarea durabilă trebuie să ţină seama, pe de o parte, de modul de sosire şi, pe de altă parte, de interesele gazdelor şi vizitatorilor dintr-o anumită regiune resursele turistice şi modul în care acestea sunt hotărâtoare în activitatea ecoturistică. Relaţia turism – mediu este nedistructibilă şi, prin urmare, dezvoltarea sectorului ecoturistic poate asigura o bună gospodărire a acestor resurse. Dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu păstrarea integrităţii ecologice a acesteia. Resursele turistice au fost clasificate în mai multe criterii: după valoarea de întrebuinţare (fundamentale şi auxiliare), după modul de refacere (epuizabile şi inepuizabile) după gradul de cunoaştere şi utilizare a lor (identificate, identificate dar neexploatate, neidentificate). Dar cel mai utilizat criteriu împarte resursele în naturale şi culturale.

Cele mai importante resurse naturale :Zonele montane, cu altitudini de peste 1200 m, sunt cele mai căutate pe parcursul unui an, indiferent de anotimp;Zonele deluroase;Zonele depresionare şi de vale din spaţiul montan şi deluros se prezintă sub forma cheilor, defileelor, foarte vizitate şi apreciate de turişti;Zonele de lunci şi delte sunt axate pe dominanţa elementelor acvatice;Zonele de câmpie, care au în general o mică atractivitate turistică;Zonele de litoral se prezintă sub mai multe forme : cu plaje întinse, cu nisip fin sau faleze înalte;Tipurile de climă: există mai multe tipuri de bioclimat care pot fi favorabile sau nu pentru derularea activităţilor turistice;Reţeaua hidrografică cu toate formele ei : râuri, lacuri, mări, oceane, ape subterane;Etajele de vegetaţie;Fauna reprezentată de speciile care prezintă interes cinegetic sau piscicol;Ariile protejate, care sunt de mai multe feluri : parcuri naţionale, naturale, rezervaţii, etc. Noua formă de turism presupune derularea tuturor activităţilor turistice într-un mediu ambiant nealterat. Ecoturismul are în vedere trei direcţii principale:Păstrarea calităţii mediului ambiantRestructurarea economică şi tehnologică pe baza remodelării managementului resurselorPracticarea unor tipuri de turism individual sau de grup care să conştientizeze problemele de poluare şi formele de manifestare a acestora. Strategiile de dezvoltare agroturistică durabilă – un element de protejare şi conservare a mediului înconjurător

42

În ideea de dezvoltare durabilă, turismul este văzut ca un triunghi relaţional format din trei laturi:aria gazdă; turiştii „holiday makers” industria turistică.

„Actorii” implicaţi în turism în viziunea dezvoltării durabile

Menirea dezvoltării turistice durabile este aceea de reconciliere a relaţiilor dintre cele trei laturi ale triunghiului, micşorându-se tensiunile dintre aceste trei elemente şi menţinându-se astfel echilibrul pe termen lung. „Noţiunea de turism durabil reprezintă calea prin care se obţine un echilibru între potenţialul de creştere dat de turism şi nevoile de conservare ale mediului”, afirma profesorul elveţian Jost Krippendorf (1988).Turismul durabil îşi propune să minimalizeze daunele aduse mediului şi culturilor regiunilor cu potenţial de dezvoltare turistică, optimizând satisfacţia vizitatorilor şi maximizând creşterea economică pe termen lung. De asemenea, dacă putem să pierdem şi apoi să reconstituim capitalul în alte domenii ale economiei, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în turism, unde substanţa de bază (peisajul şi pământul) o dată pierdută, este iremediabil pierdută. Pe termen lung, costurile financiare pentru susţinerea unui turism durabil pot apărea ca fiind ridicate, dar costurile ulterioare pentru refacerea ecologică sunt mai mari, iar de multe ori efectele negative asupra naturii sunt ireversibile. Agroturismul s-a dezvoltat atât datorită pieţei în continuă căutare de moduri cât mai diversificate de petrecere a vacanţelor, cât şi datorită iniţiativelor guvernamentale. În mai multe ţări din Europa, unde agroturismul este foarte dezvoltat, agenţii puternice de turism au promovat această nouă folosinţă a spaţiilor rurale şi, de asemenea, oferindu-le acestora facilităţi şi clienţi pentru noua ofertă creată.

Populaţia gazdă

Turişti Industria turistică

43

Agroturismul este văzut ca un factor de regenerare a economiilor rurale şi în acelaşi timp ca un element de conservare a mediului rural. Se ştie însă că acest mediu rural este deosebit de fragil, uşor transformat, iar turismul este un puternic agent de schimbare, care prin influenţa sa ar putea deteriora tocmai atracţia specială a zonelor rurale. Să nu uităm că motivaţiile turiştilor ce aleg ca destinaţii aceste zone sunt legate de calitatea foarte bună a mediului înconjurător, de lipsa poluării, de atmosfera liniştită de calm şi relaxare, care ar dispărea odată cu dezvoltarea turistică iraţională şi care ar situa zona, conform modelului de dezvoltare turistică a lui Buttler, în faza de declin. Tocmai de aceea întreprinzătorii ar trebui să acorde o mai mare atenţie modului de dezvoltare abordat. De multe ori din dorinţa de a câştiga cât mai mult, într-un timp cât mai scurt, se ajunge la o suprasolicitare a zonelor rurale. Conceptul durabilităţii în turismul rural trebuie să fie un concept cu multiple scopuri pentru a avea succesul scontat. Durabilitatea în turism nu reprezintă doar o poveste despre conservarea naturii, ci reprezintă o concepţie ştiinţifică care vizează turismul viitorului. Între cerinţele privind transformarea agroturismului în turism durabil pot fi menţionate:Protejarea culturii şi caracterul comunităţilor gazdă;Protejarea peisajelor şi habitatelor;Susţinerea economiilor rurale;Susţinerea unei industrii turistice viabile pe termen lung prin promovarea unei experienţe turistice pozitive;Dezvoltarea unui parteneriat între factorii implicaţi în turism, autorităţile locale şi populaţia gazdă;Contrabalansarea puternicei dezvoltări turistice printr-o economie rurală diversificată. Într-o economie de piaţă liberă, este extrem de dificilă respectarea acestor cerinţe, datorită faptului că sunt implicate multe părţi, care au dorinţe şi interese diferite. Soluţia acestei probleme o constituie parteneriatul creat între toate părţile implicate în turism, concretizat într-o strategie de dezvoltare turistică durabilă. Din punct de vedere economic, degradarea potenţialului turistic se reflectă, în primul rând, în imposibilitatea valorificării lui din punct de vedere turistic ca sursă de venituri, constituind astfel o pierdere definitivă pentru economie. În acelaşi timp, produsele turistice, care includ resurse degradate, îşi micşorează din valoare, consecinţele fiind directe asupra cererii turistice care se va diminua. Sub aspect socio-cultural, alterarea mediului înconjurător conduce la deteriorarea celor mai importante funcţii ale turismului modern şi anume funcţia recreativ - recuperativă şi cea instructiv-educativă. Afectarea mediului înconjurător reduce posibilităţile de refacere a sănătăţii, prin reducerea factorilor terapeutici sau a celor care favorizează odihna şi recreerea. Calitatea mediului înconjurător poate fi considerată un adevărat indicator al potenţialului turistic. În acelaşi timp, prin ” exigenţele ’’ pe care le revendică, turismul

44

poate reprezenta o soluţie pentru păstrarea nealterată a mediului (Bran,1997), (McIntosh, 1995). Aproape toate afacerile de succes au la bază un plan şi o strategie clară. Printr-o strategie bine definită se încearcă satisfacerea cererii, evitarea risipei de investiţii şi de efort, cât şi identificarea unor nişe de piaţă. Strategiile durabile în domeniul turismului au toate aceste atribute, plus câteva foarte importante şi anume:Încurajarea dialogului între partenerii implicaţi, formarea unor echipe pluridisciplinare (guvern, întreprinzători, comunităţi locale, alte părţi interesate de viitorul regiunii şi de rolul turismului);Ghidarea şi încurajarea investitorilor; contribuţia la ameliorarea infrastructurii locale în materie de transport, comunicaţii, cu mari avantaje pentru populaţia zonei;Asigurarea securităţii pe termen lung a investiţiilor în turism;Cuprinderea ideii conservării naturii şi patrimoniului cultural specific regiunii în strategia de dezvoltare turistică;Protejarea prin strategia aleasă a vestigiilor, monumentelor, rezervaţiilor din zona vizată;Educarea ecologică a turiştilor;Încurajarea noilor intraţi în turism;Stabilirea clară a scopurilor de protecţie pentru fiecare zonă naturală cu participarea specialiştilor şi a tuturor celor interesaţi în valorificarea turistică a acestora;Inventarierea tuturor particularităţilor naturale şi culturale ce pot constitui baza potenţialului turistic şi analiza tuturor informaţilor obţinute;Identificarea valorilor care pot sta la baza turismului durabil;Aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor arii, care constituie părţi componente ale zonelor turistice avizate;Stimularea economiilor rurale printr-o cerere suplimentară de produse agricole şi aport de capital financiar;Încurajarea ameliorării şi utilizării în agricultură a terenurilor slab productive, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafeţelor ocupate cu vegetaţie naturală;Aplicarea unui management specific. Considerăm că, deşi drumul parcurs în elaborarea unei strategii durabile în domeniul turistic este anevoios, lung şi cu multe obstacole, totuşi merită să încercăm să găsim calea de a satisface atât nevoile oamenilor cât şi pe cele de protejare a mediului înconjurător şi implicit a celui rural, care este atât de fragil. Numai o evaluare riguroasă, ţinând cont de ofertă, de cerere, de concurenţă, de tendinţele pieţei, va permite să se afirme dacă un teritoriu posedă într-adevăr un potenţial turistic care să justifice investiţiile în domeniu şi elaborarea de proiecte de dezvoltare turistică. Evaluarea potenţialului turistic local ca premisă şi condiţie a dezvoltării durabile presupune două faze iniţiale:

45

Analiza situaţiei turistice existente, în cadrul căreia sunt evaluate oferta, cererea, concurenţa şi tendinţele pieţei;Diagnosticul care, ţinând cont de rezultatele analizei situaţiei, va permite să se identifice punctele forte şi punctele slabe ale teritoriului, să se determine oportunităţile şi riscurile, ca în final să se decidă posibila dezvoltare a turismului în zonă.

3. RESURSE AGROTURISTICE ALE ROMANIEI :

3.1. Potenţialul turistic al României: Potenţialul turistic se cere a fi analizat în conceptul mai cuprinzător de ofertă turistică, al cărei conţinut a preocupat mai mulţi autori. Astfel, încă din 1959,

46

cunoscutul specialist elveţian W.Hunzicker, în manualul său de economia turismului, arăta că „oferta turistică este o combinaţie de elemente materiale şi servicii”, combinaţie în care serviciile joacă rolul principal. Englezul H.Medlik consideră produsul turistic „un amalgam de elemente tangibile şi intangibile, concentrate într-o activitate specifică şi cu o destinaţie specifică”, iar profesorul elveţian J. Krippendorf înţelege prin oferta turistică „un mănunchi de elemente materiale şi imateriale oferite consumului şi care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă”. El include în elementele politicii produsului turistic următorii factori: factori naturali (poziţia în teritoriu, relieful, vegetaţia, fauna, clima, peisajul); factori generali ai existenţei şi activităţii umane (ospitalitatea, obiceiuri, folclor, cultura, arta, economie, politică etc.): infrastructura generală (transporturi şi comunicaţii), populaţia şi aşezările omeneşti, alţi factori ai infrastructurii (apă, canalizare, telecomunicaţii etc). Lista elementelor care concură la crearea produsului turistic, după E. Nicolescu, ar trebui să includă următoarele categorii principale de factori: patrimonial turistic, cu factori naturali (aşezare geografică, clima, relief, peisaj); diverse elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de apă, izvoare, lacuri, etc.); factorul uman (ospitalitate, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, arta, cultura etc.); infrastructura generală a zonei incluzând dezvoltarea economică generală (industrie, agricultură, transporturi, comerţ); dezvoltarea demografică (populaţie şi aşezări umane); infrastructura generală edilitară, infrastructura cu specific juridic; cadrul general privind pregătirea şi perfecţionarea personalului din turism; cadrul instituţional legat direct sau indirect de turism. Mai uzitată este noţiunea de potenţial turistic naţional, alcătuit, la rândul său, din resurse turistice naturale şi resurse turistice antropice care generează diverse forme de turism. Într-o accepţiune generală, potenţialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care reprezintă anumite posibilităţi de valorificare turistică, dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi deci constituie o premisă pentru dezvoltarea activităţii de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potenţialului turistic, în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe, poate determina o activitate de turism şi includerea acelui teritoriu în circuitul turistic intern şi internaţional.

3.2.Resurse agroturistice naturale :

47

Sunt cele care, de-a lungul anilor, s-au păstrat, într-o formă sau alta, neatinse de activităţile umane. Astfel, este binecunoscut faptul că poziţia geografică îi conferă României statutul de ţară carpato-danubiano-pontică, datorită celor trei elemente naturale definitorii în structura peisagistică şi a teritoriului: Munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră. Reputatul specialist Nicolae Neacşu afirma că noţiunea de „resursă” turistică este mai completă şi defineşte mai concret implicaţiile acesteia asupra activităţii de turism ca domeniu economic. Prin specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice naturale reprezintă, pe de o parte, atracţii turistice pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte, ele pot fi valorificate direct în activitatea de turism ca „materie primă”, constituind sau intrând în componenţa diferitelor produse turistice şi generând anumite forme de turism (factori naturali de cură în turismul balnear, grosimea şi durata stratului de zăpadă în turismul montan ş.a.). Resursele turistice naturale sunt cele oferite de cadrul natural al României prin componentele sale: relief, condiţii climatice, râuri, lacuri, ape subterane, apa mării, vegetaţie şi faună etc. Aceste componente naturale de peisaj se impun ca resurse turistice potenţiale, au un rol principal în dezvoltarea turismului şi constituie oferta primară potenţială. Ele prezintă importanţă pentru activitatea de turism prin următoarele elemente:- Valoarea peisagistică, estetică şi recreativă, indiferent de locul unde se află (munte, deal, câmpie, litoral); uneori aceasta este determinantă ca motivaţie turistică (peisaj deltaic, peisaj alpin glaciar etc.);- Valoarea balneoclimaterică a unor componente, considerate ca factori naturali de cură, inclusiv bioclimatul; - Suport al unor activităţi turistice, generând forme de turism specifice (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice etc);- Valoarea cognitivă, în general, dar mai ales în cazul componentelor desemnate ca rezervaţii ştiinţifice şi monumente ale naturii etc. După cum se poate observa din aspectele prezentate mai sus, resursele turistice naturale ale României reprezintă o însumare a capacităţilor de potenţial oferite de toate componentele fizico-geografice ale ţării. Sintetic, resursele turistice naturale sunt:

RELIEF ŞI GEOLOGIETrepte şi forme de relief;Fenomene geologice;

48

Peisaj natural;Forme bizare de relief;Structuri geologice;Monumente ale naturii.CLIMATemperatura aerului;Temperatura apei;Precipitaţii;Grosimea şi durata stratului de zăpadă;Durata de strălucire a soarelui.HIDROGRAFIAApe freatice şi minerale;Râuri şi lacuri;Dunărea;Marea Neagră.VEGETAŢIAPăduri etajate;Flora specifică;Monumente ale naturii;Rezervaţii ştiinţifice.FAUNAFond cinegetic;Fond piscicol;Specii faunistice ocrotite;Rezervaţii ştiinţifice.NATURA OCROTITĂRezervaţii naturale;Parcuri naturale. În ceea ce priveşte relieful României, trebuie spus că acesta se înscrie drept cel mai variat şi mai important potenţial turistic, prezentând interes prin valoarea sa peisagistică, şi prin posibilităţile de acces, de desfăşurare a activităţilor turistice şi de amenajare pentru turism. România se impune printr-o mare diversitate a peisajelor generate de diferite forme de relief glaciar din Munţii Făgăraş, Parâng, Rodnei etc.; peisajele carstice din Munţii Aninei, Bihorului, Mehedinţi, Valea Cernei etc; peisajele cu relief structural şi petrografic din Munţii Ceahlăului, Ciucaş, Bucegi; peisajele de dealuri subcarpatice etc. Acestea se completează, de regulă, cu componente ale apelor, vegetaţiei şi faunei, sporindu-şi complexitatea. Relieful României deţine: întinse domenii schiabile (mai ales în Carpaţii Meridionali, în Munţii Apuseni şi în Munţii Rodnei); importante trasee pentru drumeţie şi alpinism; un domeniu speologic de mare amploare şi valoare ştiinţifică şi estetică, multe dintre peşteri fiind ocrotite de lege, ca

49

monumente ale naturii (Comarnic si Popovăţ în Munţii Aninei, Cetăţile Ponorului şi Scărişoara în Munţii Bihorului etc.) sau rezervaţii speologice (Cloşani din Munţii Mehedinţi). Se adaugă acestora impresionante chei (ale Bicazului, Olteţului, Turzii etc.) şi diferite defilee (ale Dunării, Oltului, Jiului etc.) ce întregesc patrimoniul de frumuseţe şi atracţii naturale ale României. Fondul hidrografic deţine şi el un important potenţial. Ne referim la numeroasele şi variatele resurse de ape minerale, ape curgătoare, oglinzi de ape naturale sau artificiale, care sunt utilizate ca atare în scopuri turistice, pentru agrement (Snagov, Siutghiol, Ciucas, Trei Ape, Secu) şi balneoturism (Lacul Ursu, Lacul Sărat, Techirghiol) sau se integrează celorlalte peisaje, îmbogăţindu-le şi mărindu-le atractivitatea (Vidraru, Sf. Ana, Lacul Roşu, lacurile glaciare din Carpaţii Meridionali etc.). Marea Neagră deţine un rol important în potenţialul turistic hidrografic, prin salinitatea apei şi nisipul fin al plajelor. Un alt important element al potenţialului turistic îl reprezintă condiţiile de climă. Acestea creează ambianţa pentru activitatea de turism, dar constituie în acelaşi timp şi un important factor natural de cură (climatoterapie); se disting trei tipuri de bioclimat: excitant-solicitant (de câmpie şi de litoral); sedativ-indiferent (de dealuri şi podiş) şi tonic-stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori indispensabili practicării turismului (de exemplu, zăpada pentru sporturile de iarnă), reprezentând în acelaşi timp şi un important potenţial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât şi în extrasezon. Potenţialul natural generat de vegetaţie completează, de regulă, gama atracţiilor proprii altor compartimente naturale din cadrul peisajelor geografice. Alteori, potenţialul fitogeografic devine esenţial pentru activităţi turistice, chiar în regiuni atractive (rezervaţii ştiintifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, parcuri dendrologice etc.). Pădurile din zonele periurbane prezintă un interes deosebit pentru turism prin valoarea peisagistică, dar şi prin funcţia lor socială, oferind condiţii pentru odihnă, recreere şi agrement, fără a fi afectat mediul ambiant. Sintetic, întâlnim peisajele fitogeografice de păşuni şi pajişti alpine, de păduri de răşinoase, de păduri de foioase, de zăvoaie, de bălţi şi mlaştini, de delta etc. Din punct de vedere turistic, fauna prezintă importantă mai mult prin valoarea sa cinegetică şi estetică. Fauna de mare interes vânătoresc (urs, mistreţ, cerb, cocoş de munte etc.) se concentrează în unităţile montane, dar şi în pădurile de deal şi câmpie (căprior), iar bălţile şi Delta Dunării constituie paradisul păsărilor. Lacurile, iazurile, râurile şi mai ales Dunărea, Delta Dunării şi Marea Neagră deţin o bogată şi variată faună ihtiologică. Din cele prezentate rezultă că fiecare componentă a cadrului natural deţine, după specificul său, o anumită capacitate de potenţial turistic. Dar, în teritoriu, aceste componente se împletesc în mod armonios, realizând peisajele geografice, ceea ce face ca şi capacităţile lor de potenţial să se integreze, completându-se reciproc şi conducând

50

la amplificarea complexităţii potenţialului turistic. De aici şi varietatea formelor de turism care se pot practica pe un teritoriu restrâns, caracteristica de bază a turismului românesc. Această complexitate de potenţial, urmărită pe trepte majore de relief, creşte de la câmpie la dealuri şi podişuri până la unităţile montane, excepţie făcând litoralul românesc al Mării Negre şi Delta Dunării, care prezintă condiţii fizico-geografice originale. Altfel spus, resursele turistice naturale ale României se concentrează în zona montană şi pe litoralul românesc al Mării Negre, urmând apoi unitatea de dealuri şi podişuri, iar între componentele naturale generatoare de turism se individualizează lanţul montan, apele minerale, litoralul românesc şi Delta Dunării. România dispune de o mare bogăţie de factori naturali de cură. Aceştia pot fi structuraţi, după importanţa lor în turismul balnear, în: ape minerale, mofete, nămoluri, lacuri terapeutice şi sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării. Apele minerale şi termominerale, prin volumul rezervelor şi calităţii terapeutice, reprezintă principalul factor natural de cură din ţara noastră, de care se leagă aproape întreaga activitate balneoturistică. Structura geologică deosebit de complexă a teritoriului face ca România să dispună de o inepuizabilă rezervă de ape minerale. Acestea sunt cantonate, în principal, în zona Montană (mai ales în aureola mofetică din catena vulcanică Oaş-Călimani-Harghita), apoi în cea de dealuri subcarpatice şi de podiş şi în cele din urmă în câmpie. În ţara noastră există aproape toate tipurile de ape cunoscute, şi anume: oligominerale, alcaline (bicarbonatate), alcalino-feroase, feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc., cu o mare varietate în privinţa compoziţiei fizico-chimice, a gradului de mineralizare şi a temperaturii. O altă particularitate este aceea că, pe spaţii restrânse, se întâlnesc numeroase surse de ape minerale cu concentraţii şi compoziţii chimice diferite, fapt ce permite tratarea simultană a mai multor categorii de afecţiuni la acelaşi curant. Aşa se explică faptul că în principalele staţiuni balneare din ţară - Covasna, Călimăneşti-Căciulata, Băile Herculane, Vatra Dornei, Slănic-Moldova etc. - se tratează alături de profilul principal, mai multe boli asociate. Prin calităţile fizico-chimice şi valoarea terapeutică, apele minerale din ţara noastră sunt similare şi chiar superioare surselor minerale din vestite staţiuni balneare de peste hotare şi au o adresabilitate balneoclimaterică foarte largă, fiind utilizate în terapia (profilactică, curativă şi recuperatoare) a 12 categorii de afecţiuni. Valorificarea complexă a apelor minerale se face, în staţiunile balneare, prin cura internă şi cura externă sau prin îmbuteliere ca „ape medicinale” şi „ape de masă”. Prin calităţile fizico-geografice ale apelor lor, numeroase lacuri prezintă un interes terapeutic, în general, apele clorurate sodice, uneori sulfatate, cu o mineralizare medie (30-80 g/l). Lacurile cele mai folosite în balneoturism sunt cele din Câmpia Română (Balta Albă, Lacul Sărat, Lacul Amara) sau de pe litoralul marin (Techirghiol), unde bioclimatul excitant-solicitant, băile de aer şi de soare sporesc efectul terapeutic al băilor de lac. De asemenea, sunt utilizate şi lacurile din masivele de sare de la Sovata,

51

Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Ocna Şugatag, Ocnele Mari, Slănic, Telega etc., care prezintă interes atât prin apa sărată, cât şi prin fenomenul de heliotermie care completează calităţile terapeutice. Toate aceste lacuri depun pe fundul lor nămoluri sapropelice de mare importanţă balneoclimaterică. Apele lacurilor sărate sunt utilizate în terapia afecţiunilor reumatismale, ale sistemului nervos periferic şi ginecologic. Ţara noastră dispune de importante rezerve de nămoluri terapeutice. Acestea, după originea lor şi calităţile fizico-chimice, se împart în trei categorii: sapropelice (Techirghiol, Amara, Lacul Sărat, Sovata, Ocna Sibiului, Slănic, Marea Neagră), turbe descompuse chimic (Mangalia, Vatra Dornei, Borsec, Bihor), nămoluri minerale de izvor (Sângeorz-Băi). Compoziţia chimică este în funcţie de originea nămolului. Terapeutic, sunt utilizate în aceleaşi afecţiuni ca şi apele lacurilor sărate, administrându-se sub formă de împachetări de nămol încălzit şi băi de nămol. Un alt factor natural de cură sunt emanaţiile de bioxid de carbon şi cele sulfuroase.Emanaţiile CO2, specifice munţilor vulcanici Harghita, Călimani, sunt utilizate ca mofete naturale (prin captarea gazului emanat şi folosit terapeutic) sau ca mofete artificiale (gaz extras din apele minerale carbogazoase). La Băile Tuşnad, Borsec, Buziaş, Covasna, Sângeorz-Băi etc. - se foloseşte gazul carbonic în tratamentul afecţiunilor cardiovasculare şi ale aparatului locomotor, având efecte terapeutice considerabile. Emanaţiile sulfuroase, numite solfatare, apar la Turia, Şugaş-Băi şi Harghita, fiind unice în Europa, dar nu sunt suficient studiate terapeutic şi deci nici folosite pe măsura importanţei lor. Salinele constituie un important factor de cură în terapia afecţiunilor căilor respiratorii. În această privinţă bazele de tratament de la Târgu Ocna şi Slănic Prahova sunt cele mai reprezentative, fiind solicitate şi de curanţii din străinătate. Plantele medicinale, factori naturali de cură foarte răspândiţi, sunt din ce în ce mai solicitate în cura balneară (fitoterapia), atât în prepararea unor medicamente pe cale naturală, cât şi în cura externă, ca băi de plante. Medicamentele pe bază de plante realizate de Laboratorul „Plantavorel” din Piatra Neamţ se impun, de altfel, alături de alte produse medicale de vârf ale medicinii româneşti, în terapia multor afecţiuni. Factorii climatici pot fi utilizaţi în menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului uman prin climatoterapie (aeroterapie, helioterapie şi cura de teren), putându-se asocia şi cu alte metode balneomedicale. Se recomandă în terapia anemiilor, în nevrozele astenice, surmenajului fizic şi intelectual, afecţiunilor respiratorii. Pentru definirea acţiunii condiţiilor de climă asupra sistemului neuroendocrin s-au stabilit şi o serie de indici bioclimatici, ca şi tipurile de bioclimat pe care le-am amintit mai sus. Aeroionizarea este, de asemenea, un factor de cură mai puţin studiat sub aspect terapeutic.

52

Toţi aceşti factori naturali de cură, la care se adaugă apa Mării Negre, acţiunea nisipului de pe plajă etc. constituie potenţialul balnear al României, foarte bogat şi variat, cu numeroase calităţi balneo-medicale.

3.3. Resurse turistice antropice România este deţinătoarea unui tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură sau de artă, ca şi a unui inestimabil patrimoniu care atestă evoluţia şi continuitatea de muncă şi de viaţă pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii şi artei poporului român. Tot acest fond cultural-istoric formează o parte însemnată a ofertei turistice potenţiale (aşa-zisa ofertă potenţial secundară) şi o componentă a imaginii turistice a ţării noastre pe piaţa internaţională. Între componentele resurselor turistice antropice reprezentative se înscriu următoarele: 1. Vestigii arheologice legate de geneza poporului român şi paternitatea sa pe aceste locuri: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, ruine ale unor cetăţi medievale etc. 2. Monumente istorice, de arhitectură şi de artă cu valoare de unicat, unele de notorietate mondială, ca bisericile şi mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina; bisericile de lemn din Maramureş; bisericile şi cetăţile ţărăneşti fortificate din Transilvania; monumentele stilului moldovenesc din Moldova Centrală; monumentele stilului brâncovenesc şi complexele de artă feudală din Oltenia şi Muntenia; monumentele arhitecturii neoromâneşti (neoclasice); monumentele istorice din principalele oraşe - vechi capitale ale ţărilor româneşti sau oraşe medievale. 3. Muzeele şi casele memoriale, multe dintre ele de interes internaţional - din Bucureşti, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Constanţa, Sibiu, Iaşi, Braşov - sau naţional - muzeele judeţene şi orăşenesti. 4. Mărturiile civilizaţiei şi culturii populare (elementele de etnografie şi folclor): arhitectura şi tehnica populară tradiţională (Maramureş, Nordul Moldovei, Sibiu, Oltenia de Nord, Câmpulung, Bran etc.); creaţia artistică populară: meşteşuguri, artizanat, ceramică, port popular, folclor literar, muzical şi coregrafic (Oaş, Maramureş, Nordul Moldovei, Mărginimea Sibiului, Sălaj, Bistriţa-Năsăud etc.); manifestări populare tradiţionale (târguri, festivaluri etc); muzee etnografice etc.Aceste elemente se concentrează în principalele zone etnografice ale ţării: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Oaş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub Munte, Ţara Haţegului etc.

53

5. Satele turistice, care, prin specificul, originalitatea şi valoarea turistică, cultural istorică, prin ambianţa cadrului natural şi bogăţia resurselor sale, pot să se constituie ca un produs turistic inedit, satisfăcând o gamă variată de motivaţii în turismul intern şi internaţional. Ele se pot clasifica după tipurile de potenţial turistic în: sate peisagistice (climaterice, balneare, pentru sporturi de iarnă, sate cu podgorii şi pomiviticole, pastorale, pescăreşti şi de interes vânătoresc, pentru sporturi nautice etc.), sate de interes cultural-istoric (cu monumente istorice şi arhitectonice, monumente ale stilului moldovenesc sau brâncovenesc unicate naţionale) şi etnofolclorice (de creaţie artistică şi artizanală etc.). Satele turistice constituie destinaţii pentru sejur, turism de cunoaştere, balneoturism, sport etc. în turismul organizat şi pe cont propriu, intern şi internaţional. 6. Resursele turistice legate de activitatea economică includ lucrările inginereşti şi arhitectonice cu o valoare turistică inedită, cum sunt: barajele şi acumulările de apă de interes hidroenergetic, hidrocentralele, canalele de navigaţie şi alte obiective economice. Se impun în această privinţă barajele şi lacurile Vidraru şi Bicaz, lacurile şi sistemele hidroenergetice şi de navigaţie de la Porţile de Fier I şi II, canalul Dunăre-Marea Neagră şi podurile de peste acesta, podurile de peste Dunăre, de la Cernavodă şi Feteşti etc. Desigur, sunt şi alte obiective economice şi sociale (fabrici de sticlă, combinate industriale, complexe comerciale, sisteme de irigaţii, ferme agricole, centre de artizanat, instituţii sociale etc.), care pot fi integrate într-o anumită formă de turism specializat. Potenţialul turistic natural şi antropic generează variate forme de turism, care, în condiţiile ţării noastre, sunt reunite într-o gamă foarte largă.

3.4. Activităţi umane cu funcţie agroturistică :

54

Nedeile sunt evenimente cu adânci rădăcini în tradiţiile popoarelor, prilejuite de succesiunea ciclică a anotimpurilor, de reluare ritmică a unor vechi trăiri şi obişnuinţe. În general, ele se desfăşoară primăvara, când natura se trezeşte la o nouă viaţă. Aproape fiecare floare are nedeia ei: înflorirea narciselor adună oamenii la Negrileasa, în Munţii Apuseni; înflorirea liliacului la Ponoare în Podişul Mehedinţi. Nedeile sunt legate de anumite ritualuri ale muncii; păstorit, arat. În acest context se înscriu nedeile din „mărginimea” Sibiului, Culoarul Bran-Rucăr (Fundata, Şirnea), Depresiunea Haţeg, Oltenia subcarpatică (Vaideeni, Polovragi, Horezu, Tismana). Carnavalurile impresionează turiştii prin exuberanţa lor, prin acea descătuşare de energie şi imaginaţie. Deşi pe mapamond astfel de evenimente sunt pretexte pentru a atrage milioane de turişti, în România nu avem încă o tradiţie în exploatarea lor. Târgurile şi expoziţiile devin, o dată pe săptămână, pe lună sau într-un an, centre de polarizare a turiştilor nu atât prin activităţile comerciale desfăşurate, cât prin atmosfera inedită şi noutatea produselor expuse. Aceste maifestări pot avea încărcături şi de alt ordin, aşa cum ne exemplifică „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, ce are loc în a doua jumătate a lunii iulie a fiecărui an (prima duminică dupa 20 iulie). El prilejuia, în primul rând, întâlnirea locuitorilor din toate cele patru zări ale Apusenilor, pentru a-şi schimba produsele între ei, dar şi pentru a pune la cale înţelegeri şi cununii între tineri. Festivalurile artistice (muzicale, folclorice) atrag o anumită fracţiune de vizitatori ce practică turismul cultural şi nu numai. Festivalurile folclorice pot avea caracter naţional sau internaţional. Ele pot constitui pretexte excelente pentru atragerea de turişti în zonele rurale. Hramurile şi pelerinajele religioase concentrează anual, indiferent de cultul religios practicat, mase enorme de oameni, între care numeroşi turişti. Hramul bisericilor şi mănăstirilor noastre (Râmeţ, Nicula, Tismana,Putna, Voroneţ, Suceviţa), este un pretext al polarizării regionale sau locale a turiştilor. Pelerinajul religios constituie pentru turism o resursă de practicanţi şi de venituri apreciabile. Resursele turistice de natură etnografică. Ocupă un loc distinct în cadrul obiectivelor turistice de provenienţă antropică, în primul rând prin specificitatea lor, ştiut fiind că fiecare etnie posedă un patrimoniu propriu, spiritual şi material, rezultat din evoluţia conştiinţei sale în timp şi a răspândirii populaţiei în spaţiu. O altă caracteristică a resurselor etnografice este îmbinarea permanentă a edificiilor şi obiectivelor cu funcţie atractivă cu manifestările ce se desfăşoară într-un cadru oferit, frecvent, de primele. Destinul turistic al patrimoniului etnografic relevă astăzi situaţii aparent paradoxale; ponderea sa minimă se regăseşte în ţările cel mai puternic industrializate şi urbanizate, în vreme ce resursele cele mai bogate se află în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta deoarece cultura populară veritabilă este apanajul vieţii rurale continue şi viguroase, cu tradiţii conservate şi îmbunătăţite prin experienţa propriilor creatori. Ori, oraşul şi viaţa urbană au modificat condiţiile şi au îndepărtat omul de practicile ancestrale din care a rezultat folclorul. Nu este deci de mirare că ţări

55

precum Marea Britanie, Franţa, SUA, Canada, Australia, Germania, au o zestre turistică etnografică modestă. Pentru unele din aceste ţări, cu o imigraţie puternică, faptul apare uşor explicabil: dezrădăcinarea populaţiei emigrate din matricea contextului naţional a coincis cu renunţarea la propriile tradiţii. Din fericire, la acest capitol, ţara noastră are resurse inestimabile şi foarte bine conservate. Între elementele atractive etnografice, o importanţă majoră prezintă: ocupaţiile şi meşteşugurile; obiceiurile; portul, jocul şi cântecele populare; arhitectura şi instalaţiile tehnice ţărăneşti; aşezările. Ocupaţiile şi meşteşugurile relevă o mare diversitate tipologică. Modul cum populaţia rurală îşi asigură existenţa diferită de la un tip de relief la altul, de la o regiune climatică la alta (cu totul aparte sunt ocupaţiile în zona de câmpie în raport cu cea montană; în regiunile calde în comparaţie cu cele temperate sau reci). Atractivitatea acestora constă în modul lor de practicare, în ustensilele folosite, în modificările aduse peisajului natural, în rezultatul final al activităţii umane. De asemenea, zestrea lor atractivă se multiplică în momentul în care ocupaţiile şi meşteşugurile devin pretextul afirmării unor alte manifestări etnografice, îndeosebi a obiceiurilor, jocurilor şi cântecului popular. Astfel de ocupaţii şi meşteşuguri sunt: cultivarea pământului, creşterea animalelor, exploatarea şi prelucrarea lemnului, vânătoarea, pescuitul, albinăritul, aurăritul, olăritul, cojocăritul, fierăritul. Cultivarea pământului cu mijloacele şi tehnicile tradiţionale reprezintă, de regulă, o „noutate” pentru turiştii ce se deplasează dintr-o regiune geografică în altă regiune. Creşterea animalelor îmbracă şi ea nuanţe multiple, reflectate în modul de edificare a stânelor, în practicile de exploatare pastorală a terenurilor. Inventarul uneltelor folosite este, de asemenea, foarte variat, iar obiceiurile legate de această ocupaţie dintre cele mai pitoreşti. Este de ajuns să amintim, pentru spaţiul nostru geografic, momentul constituirii stânelor când are loc „măsurişul” - o practică ancestrală în care se stabilesc riguros relaţiile între proprietari şi ciobani. Obiceiurile prilejuite de „sâmbra oilor” de la Certeze sau Cămârzana din Ţara Oaşului sunt renumite în întreaga ţară. Folclorul liric adiacent păstoritului este de o mare profunzime ideatică. Nimic nu este mai edificator în acest sens decât motivul Mioriţei care străbate întreaga creaţie orală a poporului român. Exploatarea şi prelucrarea lemnului este o ocupaţie şi un meşteşug totodată, materialul fiind ulterior transformat prin prelucrarea artizanală într-un foarte mare număr de produse de uz casnic sau decorativ. O vom întâlni, cu predilecţie la locuitorii din regiunile montane, în special acolo unde predomină esenţele uşor prelucrabile, mai ales cele răşinoase. La noi în ţară, Maramureşul şi Munţii Apuseni sunt cele două regiuni-etalon pentru această ocupaţie. Dacă în Maramureş populaţia s-a specializat îndeosebi în exploatarea şi sculptarea lemnului (renumite sunt bisericile şi porţile maramureşene), în Munţii Apuseni, meşteşugul prelucrării lemnului a devenit o sursă de

56

existenţă, dar şi o adevărată artă. Specializarea pe ramuri este foarte riguroasă, din punct de vedere turistic interesând îndeosebi cioplitorii în lemn (vechii constructori de biserici din care a făcut parte şi Horea ) şi văsarii, artizanii obiectelor din lemn. „Ţara Moţilor” a fost şi este încă regiunea de referinţă a prelucrării tradiţionale a lemnului în România, cu renumitele centre locale de la Vidra, Avram Iancu, Casa de Piatră, Gheţari, Vadu Moţilor, Horea sau Albac. În Maramureş, localităţile unde se sculptează porţi sunt: Ieud, Mara, Botiza, Slătioara, Giuleşti. În timpuri apuse, transportul lemnului cu plutele anima multe din râurile carpatice (Bistriţa superioară). Vânătoarea ca ocupaţie primordială a omului a inclus în sfera sa de activitate teritorii şi populaţii numeroase. Din punct de vedere etnografic interesează mai ales diferitele tehnici şi mijloace utilizate în timpul vânătorii. Modul ingenios de construire şi amplasare a capcanelor, armele folosite pentru doborârea vânatului sunt adesea de mare originalitate. Vânătoarea presupune şi prelucrarea şi valorificarea trofeelor, în special a blănurilor şi coarnelor. Pescuitul a însoţit, cu statut complementar, vânătoarea ca sursă de procurare a hranei. Şi în acest caz, atracţia turistică este dată de gama tehnicilor şi uneltelor folosite. Astfel, pe râurile de munte se practică „răstocirea” (schimbarea cursului apei pe un anumit sector) pescuitul cu ostia, undiţa, plasa, cu sacul. În zonele din Delta Dunării sau litorale inventarul creşte, pescuitul devine o ocupaţie principală. Albinăritul este o îndeletnicire din timpuri imemoriale. Aria sa de dezvoltare este largă, de la câmpie la poalele munţilor. Cea mai veche formă de practicare este „bărcuitul” sau vânătoarea stupilor sălbatici. În acest scop se utilizau ştiubeie din trunchiuri de copac, lingura şi cornul de bărcuit. Construirea „prisăcilor” din coşniţe tradiţionale este o fază ulterioară bărcuirii, care a fost înlocuită, la rândul ei, cu stupăritul modern, dar cu un coeficient mai redus de atractivitate. Aurăritul a îmbrăcat două forme majore de practicare şi anume exploatarea aurului în subteran şi recoltarea lui din nisipurile aurifere. „Cetăţile romane” de la Roşia Montană au fost o ilustrativă dovadă a vechimii şi amploarei la care ocupaţia a ajuns în Apuseni. Cu atât mai mare este pierderea suferită prin distrugerea lor în ultimii ani ai comunismului sau, mai recent prin noul proiect de extracţie al Societăţii Gold Corporation. Au mai rămas doar şteampurile şi inventarul deosebit de bogat al uneltelor pe care această ocupaţie s-a sprijinit milenii la rând. Pentru adunatul aurului din aluviuni, stau mărturie numeroase movile din luncile râurilor Arieş şi afluenţii săi, mai ales. Olăritul este o practică veche, fiind reliefat de tradiţiile poporului nostru în acest meşteşug ce se înscrie în continuitatea practicilor dacice, de la care s-a moştenit tehnica prelucrării ceramicii negre şi roşii. Numărul mare al centrelor de olărit şi varietatea ceramicii rezultate atestă preocuparea şi talentul creator al artizanilor noştri. Centre renumite sunt la Vama (Ţara Oaşului), Săcele (Maramureş), Corund (Depresiunea

57

Transilvaniei), Vadu Crişului, Băiţa de sub Codru, Rădăuţi, Marginea, Horezu, Vlădeşti (Vâlcea). Între ocupaţiile cu tente arhaice practicate încă în ţara noastră, amintim cojocăritul, fierăritul, vărăritul, torsul şi ţesutul, apreciate de turiştii români, dar mai ales străini, prin nota de inedit şi calitatea produselor rezultate. Acestora li se adaugă şi alte elemente ce pot constitui surse de atracţie turistică. Obiceiurile sunt manifestări creatoare ale spiritualităţii rurale în care diferitele evenimente din viaţa obştii sau individului sunt înălţate la statutul de simbol. Ele sunt asociate succesiunii anotimpurilor (obiceiurilor calendaristice de iarnă sau primăvară), evenimentelor familiale sau individuale (obiceiuri de naştere, obiceiuri de nuntă sau înmormântare). În cadrul obiceiurilor calendaristice de iarnă, cele mai multe celebrează naşterea Mântuitorului (la creştini) şi venirea noului an. În această categorie intră colindele religioase sau laice, viflaimul (cu elemente de teatru popular), mascotele de moşi şi babe puse de Anul Nou la casele fetelor sau feciorilor; strigatul peste sat, jocurile cu măşti (capra, ursul, căiuţii). Obiceiurile de primăvară au rolul de a semnala reîntoarcerea naturii la viaţă şi reintrarea comunităţii în circuitul ancestral al muncii. „Sângeorzul”, „Tânjaua maramureşeană”, „Focul viu”, „Măsuratul oilor”, sunt câteva din obiceiurile plaiurilor noastre pline de autenticitate şi pitoresc. Alte obiceiuri au menirea de a invoca forţele binelui în sprijinul comunităţii ameninţate (paparudele, descântecele). Obiceiurile familiale marchează principalele momente din viaţa omului şi se desfăşoară într-o succesiune logică de la naştere până la moartea acestuia. Ele îşi propun să consfinţească trecerea de la o stare la alta, acele „rituri de trecere”. „Moşitul” noului născut cu ritualurile şi descântecele sale are un farmec aparte; botezul este un prilej de ritualizare, dar şi de petrecere şi veselie. Obiceiurile de nuntă sunt o varietate fără seamăn, îmbinând elementele cu caracter economic, juridic, ritualic şi folcloric, într-un mare spectacol popular. Peţitul, cununia, petrecerea propriu-zisă, sunt punctate cu felurite datini ce diferă de la o zonă la alta. În majoritatea cazurilor, obiceiurile de înmormântare sunt foarte vechi, anterioare creştinismului (la români) fiind, dintre toate manifestările mai sus menţionate, cele mai conservatoare (jocurile de priveghi din Vrancea şi Maramureş; bocitul; înmormântarea -- nuntă pentru morţii tineri. Portul, jocurile şi cântecul popular, diferenţiază un popor de alt popor (dacii îşi acompaniau morţii cu petreceri în cântec şi dans-appetius morti), o etnie de alta. Se poate concluziona, fără riscul de a greşi, că fiecărei etnii îi corespunde o anumită particularitate a costumaţiei tradiţionale. Există şi varietăţi în cadrul portului popular al aceluiaşi popor, fiecare zonă etnografică având un costum şi manifestări proprii. În România există adevărate comori ale îmbrăcăminţii, jocurilor şi cântecelor populare, în

58

extrem de numeroasele sale zone folclorice: Ţara Oaşului, Maramureş, Sălaj, Năsăud, Ţara Moţilor, Câmpia Transilvaniei, Făgăraş, Banat, Secuime, Oltenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina. Varietatea extraordinară a celor trei elemente etnografice în Transilvania, pe fondul general al limbii şi culturii româneşti comune, fără diferenţieri zonale, se explică prin vechimea deosebită a populaţiei autohtone în teritoriu, dar şi prin apariţia unor fâşii tampon între diferitele comunităţi autohtone constituite prin pătrunderea elementului străin, maghiar şi ulterior, german, care au condiţionat o dezvoltare mai închisă, fără influenţe din exterior, a comunităţilor româneşti. Zona etnografică a secuilor s-a conturat după fixarea acestora la frontierele de răsărit ale Principatului Transilvaniei, într-o regiune cu o populaţie românească mai puţin densă. În consecinţă, în toate ţările din Transilvania (noţiunea de ţară neavând un echivalent politic, ci sens de habitat şi entitate etnografică), folclorul s-a dezvoltat de sine stătător şi s-a conservat în toată diversitatea sa. Acolo unde astfel de bariere au lipsit, influenţele s-au manifestat fără oprelişti ducând la o mare uniformitate etnografică (Moldova, Ţara Românească). Subliniem originalitatea absolută a folclorului românesc, marea sa varietate (cu diferenţieri notabile adesea între o localitate şi alta) şi conservarea sa de excepţie până în zilele noastre. Costumele populare din Năsăud, Oaş, Bucovina, Moldova, Oltenia sau Muntenia sunt repere unice pentru spiritualitatea ţăranului român. Din punct de vedere agroturistic, costumele, jocurile şi cântecele populare sunt o resursă de a cărei valoare excepţională, din păcate, nu ne dăm seama. Arhitectura şi instalaţiile tradiţionale confirmă geniul artistului anonim. Arhitectura populară relevă anumite particularităţi regionale, ca expresie a unei concepţii anumite asupra frumosului şi utilului. Porţile sculptate cu motive florale, solare sau în spirală din Maramureş prevestesc explozia geniului brâncuşian; turlele zvelte ale bisericilor din Maramureş, Sălaj sau Munţii Apuseni sunt o replică autohtonă a goticului exuberant vest-european. Modul şi materialul din care sunt edificate gospodăriile şi anexele lor constituie o subtilă adaptare la timp, spaţiu şi eternitate. Instalaţiile tradiţionale (mori, pive, vâltori) sunt, la rândul lor, de o mare complexitate şi varietate. Aşezările umane reprezintă o chintesenţă a elementelor susmenţionate, o comuniune de edificii şi spiritualitate. Aşezarea rurală apare ca un tot unitar, bine individualizat, căruia creativitatea locuitorilor săi îi conferă un grad mai mic sau mai ridicat de speciifcitate. Habitatele umane devin obiect al atracţiei turistice datorită unor valori recreative, clar individualizate sau prin atributele lor: vechime, structură, amplasare în teritoriu, arhitectură. Sunt cunoscute crângurile din Munţii Apuseni, grupate pe criterii de înrudire sau de proprietate asupra noilor terenuri de păşunat răpite pădurii. Crângurile sunt o expresie concludentă a asaltului populaţiei asupra munţilor, iar pentru agroturism,

59

indiferent de regiunea în care se găsesc, joacă rolul unor posibile avanposturi, sub aspectul infrastructurii. Prin adaptare şi multiplicare funcţională, multe din gospodăriile unor astfel de habitate pot deveni unităţi de cazare pentru turismul de drumeţie estival sau hibernal.

3.5. Formele de turism posibil a fi utilizate

În literatura de specialitate s-au adoptat diferite clasificări ale formelor de turism practicate sau practicabile, în funcţie de anumite categorii, urmărindu-se o grupare cât mai corespunzătoare specificului resurselor turistice, structurii turiştilor, motivaţiilor deplasărilor şi caracterul activ al turismului etc. Principalele categorii de resurse turistice din România generează şi formele de bază ale turismului românesc: turism montan (odihnă, sporturi de iarnă, drumeţie, speoturism, alpinism, cunoaştere, ştiinţific etc.); balnear (cură balneară, climatism, odihnă); de litoral (odihnă, balneomedical, agrement, sportiv); vânătoare şi pescuit; turism sportiv şi de agrement; turism cultural (de cunoaştere, educativ-instructiv); de afaceri, ştiinţific, de congrese etc. Această clasificare este cea mai completă întrucât dă posibilitatea să se regăsească concomitent atât în preferinţele turiştilor şi motivaţia deplasării turistice, cât şi resursele generatoare de turism. De asemenea, ea are în vedere alte două importante aspecte: pe de o parte, faptul că multitudinea formelor de turism este dată de complexitatea potenţialului turistic, iar pe de altă parte, că în teritoriu aceste forme se completează reciproc, contribuind la o valorificare optimă a potentialului. Alături de clasificarea respectivă sunt întâlnite şi altele care recurg însă la criterii limitative, oferind astfel structuri bine conturate, dar cu un grad ridicat de rigiditate.

Dintre acestea redăm în continuare clasificările realizate în funcţie de:

60

- Provenienţa fluxurilor turistice: turism intern (naţional) şi turism internaţional (receptor, dat de sosirile de turişti străini în ţara noastră, şi emiţător, generat de plecările de turişti români în alte ţări);- Gradul de mobilitate a turismului: turism de sejur (lung, de durată medie, scurt - la sfârşit de săptămână); turism itinerant (cu valenţe culturale, ştiinţifice, cognitive, tehnice, drumeţie etc); turism de tranzit;- Perioada anului în care se realizează acţiunea turistică; turism continuu, turism sezonier (de vară, de iarnă), ocazional şi la sfârşit de săptămână;- Mijloacele de transport folosite: drumeţie, turism rutier, feroviar, naval şi aerian;- Momentul şi modul de angajare a prestaţiilor turistice: turism organizat, neorganizat (pe cont propriu) şi semiorganizat;- Vârsta şi ocupaţia turiştilor: turism pentru tineret, pentru vârsta a treia, turism social etc.

4. IDENTIFICAREA RESURSELOR AGROTURISTICE NATURALE SI

61

ANTROPICE DIN JUDEŢUL BUZAU

4.1.Prezentarea judeţului Buzau:

ISTORIA BUZĂULUI

 Mileniile VIII - II î. Hr. Spaţiul buzoian era acoperit în întregime cu locuire paleolitică şi eneolitică, remarcându-se siturile arheologice de la Coţatcu, com. Podgoria.Mileniile II - I î. Hr. Civilizaţia bronzului atinge un înalt nivel de dezvoltare în zona subcarpatică, remarcându-se siturile de la Năeni şi Monteoru.Secolele II - I î. Hr. - I d. Hr. Locuirea dacică atinge un înalt nivel de dezvoltare, remarcându-se prin cetatea Cârlomăneşti - reşedinţă tribală, cetatea de la Gruiu Dării - loc sacru de cult şi cetatea de apărare Târcov.Secolul IV d. Hr. Imperiul Roman de Răsărit întăreşte zona de nord a Dunării şi ridică la Pietroasele un mare castru în interiorul căruia erau therme, locuinţe, ş.a..372, aprilie 12. Prima atestare documentară a Buzăului. Documentul aminteşte de martiruirea lui Sava în apa Buzăului. Sfârşitul secolului IV. Goţii, care ocupau şi spaţiul buzoian, sunt alungaţi de huni, eveniment din timpul căruia datează Tezaurul de la Pietroasa – Cloşca cu Puii de Aur.Secolele V - XI. Locuirea străromânească a creatorilor Culturii Dridu acoperă spaţiul judeţului, remarcându-se siturile arheologice de la Pietroasele şi Gherăseni.1241. În timpul marii invazii tătare au loc jafuri şi în zona Buzăului.1358, iunie 28. Într-o scrisoare adresată braşovenilor, regele Ludovic al Ungariei aminteşte Târgul Buzăului ca fiind punct comercial pentru Braşov.1431, ianuarie.  Prima atestare documentară a Buzăului într-un document emis de cancelaria lui Dan al II-lea, domnul Ţării Româneşti, prin care Buzăul capătă titlul de „târg şi vamă” în relaţiile domniei cu Braşovul.1471. Conflictul dintre Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti şi Ştefan, domnul Moldovei afectează şi pe buzoieni.1481. Prima menţiune documentară a judeţelor Buzău şi Râmnicu Sărat ca unităţi administrative, când, prin proclamaţia către locuitorii ţinutului Buzăului, Râmnicului şi Brăilei, Ştefan cel Mare îi îndeamnă să-l recunoască domn al Ţării Româneşti pe Mircea, favoritul său. Buzoienii refuză cererea domnului moldovean.1500. Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare, înfiinţează Episcopia Buzăului, fapt ce dovedeşte existenţa aici a unui târg cu rol comercial important şi a unei zone dezvoltată economic şi cu populaţie numeroasă.1521. După moartea lui Neagoe Basarab, puternicii boieri buzoieni susţin la tronul Ţării Româneşti pe Radu Călugăru, un boier dinspre partea Buzăului, intrând în conflict cu turcii care îl susţineau pe Teodosie, fiul lui Neagoe Basarab. Faptul atrage pedeapsa turcilor care jefuiesc Buzăul.

62

1595. Mihai Viteazul înfiinţează o nouă dregătorie Banul de Buzău, dovadă a rolului politic şi militar jucat de acest spaţiu în conflictele din secolele XVI - XVII.1599, octombrie. Trupele muntene conduse de Mihai Viteazul după ce trec prin Ploieşti, Urlaţi, ajung în valea Tisăului şi apoi prin Ciuta străbat valea Buzăului spre Transilvania.1691. Constantin Brâncoveanu a înfiinţat pe lângă Episcopia Buzăului o tipografie domnească, organizată de episcopul Mitrofan. 1688 - 1714. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, Buzăul cunoaşte o mare importanţă economică şi politică. Domnitorul deţinea aici moşii (vii şi crame) şi îşi petrecea sărbătorile la Episcopia Buzăului, pe care o înnoieşte. La Râmnicu Sărat construieşte o reşedinţă domnească, iar la Cetatea Bradu îşi ascundea familia în situaţii critice. 1725, ianuarie 9. Nicolae Mavrocordat, domn al Ţării Româneşti, finanţează la Buzău o şcoală greacă şi alta slavonă.1778, august 26. Prima menţiune documentară a târgului Drăgaica, care funcţiona de câteva secole şi era târg românesc de vite mari (boi şi cai) şi lână.1821. Buzoienii răspund afirmativ proclamaţiei lui Tudor Vladimirescu de a se uni pentru dreptate şi de aceea în anul următor suportă represiunile armatei turceşti. Pentru a se apăra populaţia târgului Buzău şi locuitorii de sub deal se refugiază în munţi.1831, august 15. Se înfiinţează  Judecătoria Judeţului Buzău.1832, aprilie 18. Dionisie Romano înfiinţează la Buzău Şcoala Primară Naţională (de stat), prima şcoală românească. 1836, august 15. Se înfiinţează la Buzău Seminarul, prima şcoală secundară.1848. Buzăul este un puternic centru revoluţionar cu idei progresiste, fapt ce determină vizita la Buzău a lui Nicolae Bălcescu în 22 iunie.1859. Buzăul, unde partida unionistă era predominantă, îl întâmpină cu entuziasm pe primul domn al Principatelor Unite, în ziua de 6 spre 7 februarie.1867, septembrie 1. S-a înfiinţat Gimnaziul urbei Buzău, astăzi Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”.1871. Se construieşte prima fabrică de ulei mineral (extracţie de petrol) din ţară la Monteoru.1872. Se dă în exploatare calea ferată Bucureşti – Buzău.1877. Locuitorii judeţului Buzău sprijină material şi moral armata, prin rechiziţii (56.863 lei) şi donaţii (suma de bani pentru cumpărarea a 2.000 de puşti şi alte bunuri materiale).1881. S-a inaugurat linia de cale ferată Buzău – Mărăşeşti.1889. S-a înfiinţat la Râmnicu Sărat Gimnaziul „Vasile Boierescu”.1893, aprilie 24. S-a înfiinţat societatea Corpului Didactic din Buzău.1895. Se constituie (într-o sală a Gimnaziului „Tudor Vladimirescu”) prima Colecţie publică de piese arheologice, antropologice şi istorice, primul Muzeu la Buzău.

63

1895, iulie 3. Se inaugurează Staţiunea balneo-climaterică  Băile Sărata Monteoru.Sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Judeţul Buzău, prin extracţiile de petrol de la Monteoru şi Arbănaş-Berca, este pe primul loc în ţară.1899. S-a înfiinţat Şcoala Normală de Fete. 1901. S-a înfiinţat Şcoala Normală de Băieţi. 1907 - 1908. A fost montată prima linie ferată Buzău – Nehoiaş.1912. Este înfiinţată Şcoala Militară de Aviaţie de la Boboc, devenită Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”.1930. S-a înfiinţat prima Bibliotecă Publică pentru Copii.1935. Se înfiinţează Casa Culturală, primul aşezământ cultural de la Râmnicu Sărat.

1937.  S-a înfiinţat Manufactura de tutun din Râmnicu Sărat.1952 - 1968. Oraşele Buzău şi Râmnicu Sărat au fost reşedinţe de raion.1968. Reînfiinţarea judeţului Buzău. Oraşul Buzău devine Municipiu şi redevine Reşedinţă de judeţ.1992. Se înfiinţează Consiliul Judeţean Buzău.

Istoric:

Teritoriul judeţului Buzău conservă vestigii care atestă existenţa omului în regiune

din timpuri imemoriale. Unelte şi arme din oase sau pietre cioplite au fost scoase la

lumină în câteva locuri pe teritoriul judeţului, cât şi obiecte ceramice din Neolitic şi

Epoca Bronzului aparţinând Culturilor Boian, Gumeşti şi Monteoru. Vestigiile din

Epoca Bronzului au fost descoperite în regiunea de dealuri, care împreună cu ruinele

câmpului roman de la Pietroasele şi ale altor câteva aşezări dacice stau mărturie a

continuităţii vieţii şi civilizaţiei pe acest teritoriu.

Neoliticul mijlociu este ilustrat de cultura Boian, iar odată cu crearea ceramicii

pictate, caracteristică pentru cultura Gumelniţa, ca şi pentru aspectul cultural Aldeni II,

comunităţile din zonă intră în ultima fază de evoluţie a epocii pietrei şlefuite. Simbioza

64

dintre triburile eneolitice locale şi cele indo-europene migratoare, desfaşurată în

mileniul III înainte de Christos, a avut ca urmare, în spaţiul carpato-balcanic, apariţia

triburilor tracice. În epoca bronzului (mileniul III - secolul XII înainte de Christos) se

dezvoltă metalurgia cuprului şi bronzului, se răspândesc carul şi calul domestic, iar

aşezările întărite devin predominante. Importanta uniune de triburi tracice din zona

Buzăului a creat una din cele mai interesante culturi ale bronzului carpatic, cultura

Monteoru. Primele vestigii ale acesteia au fost identificate în 1895, pe pantele dealului

Cetaţuia de la Sărata Monteoru - staţiunea eponimă (care a dat numele culturii

respective) de către un arheolog amator, arhitectul militar Eduard Honzik, cel care a

construit băile şi cazinoul Monteoru. Una din cele mai interesante descoperiri

hallstattiene este statueta zeiţei Anaithis, găsită întâmplător în 1893 la Fântânele-Năeni,

sub culmea dealului Colarea. Tot acolo au fost descoperite, în 1978, primele vase din

ceramică lucrate la roata olarului, datând din secolul V înainte de Christos. Până la

cucerirea romană, spaţiul carpato-dunărean a fost locuit de geto-daci, primii noştri

stramosi, care au dat acestui pământ cel mai cunoscut nume antic: Dacia. Au devenit

deja celebre statuetele de la Cârlomăneşti, creaţii remarcabile ale unui mare artist

anonim care a trăit aici în prima jumătate a secolului I înainte de Christos. Cetatea de la

Gruiu -Darii - Pietroasele este singura "dava" din zona apărată de un val de piatră de

dimensiuni impresionante.

65

Lupul de la Cârlomăneşti, lut. sec. I î. Hr.

Simbioza daco-romană este probată de descoperirile de la Luciu, Balta Albă, Buzău-

est, Borcăniţa-Sărăteanca, Poşirceşti-Niscov, Săhăteni, etc. Relaţiile cu romanii au adus

şi primele contacte cu adepţii noii religii - creştinismul, începând cu secolul II după

Christos. Odată cu revenirea stapânirii romane la nord de Dunăre, în vremea lui

Constantin cel Mare (306 - 337) şi a urmaşilor săi, se construiesc la Pietroasele castrul

şi thermele, în preajma cărora a fost descoperit marele tezaur ''Cloşca cu puii de aur''.

66

Cloşca cu puii de aur

Urmează o lungă perioadă marcată de migraţia goţilor, hunilor, slavilor şi avarilor,

când populaţia creştină locală evoluează în cadrul complexului cultural Ipoteşti -

Cândeşti (secolele VI - VII). În secolele VIII - XI, pământul buzoian a fost martorul

evoluţiei aşezărilor în care trăiau romanii vechi, numiţi şi "straromani". Aceştia sunt

oamenii pământului, care au adus în pragul istoriei medievale un nou popor european -

poporul român. Ei şi-au ridicat locuinţele la Pietroasele, Sărata Monteoru, Cioranca,

Albeşti, Vadu Soreşti, Sudiţi-Gherăseni, aşa cum au învăţat de la moşii şi stramoşii lor,

de-a lungul multor generaţii. Pentru a se putea apăra împotriva ultimilor migratori,

locuitorii ţinuturilor buzoiene şi-au strâns uniunile de oşti în formaţiunea politică "Ţara

Buzăului", care precede statul feudal Ţara Românească.

67

Numele Mousaios (Buzău) a fost pentru prima dată menţionat în scris într-o

scrisoare a guvernatorului roman din Dobrogea trimisă lui Vasile cel Mare, episcopul de

Capadichia, în anul 376 d.Hr. Scrisoarea  menţionează existenţa, pe malurile râului

Mousaios, a unei aşezări urbane (polis) numită tot Mousaios (Buzău). Documentul se

găseşte în Biblioteca Vaticanului.

Străveche vatră de istorie şi civilizaţie, teritoriul judeţului Buzău a păstrat peste

vreme numeroase mărturii care atestă existenţa şi continuitatea de locuire a populaţiei

pe aceste meleaguri, încă din cele mai vechi timpuri.

Prima menţiune docmentară a judeţului Buzău datează din anul 1481, când, preintr-o

proclamaţie către locuitorii ţinuturilor Buzăului, Râmnicului şi Brăilei, Ştefan cel Mare

îi îndeamnă să-l recunoască domn al Ţării Româneşti pe fiul său Mircea (în Moldova

"ţinut" = judeţ).

Organizarea administrativă a judeţului după Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor

Vladimirescu a avut următoarea evoluţie istorică:

1)       1821 - 1830 - Isprăvnicia judeţului Buzău ;

2)     1831 - 1856 - Ocârmuirea judeţului Buzău ;

3)       1857 - 1864 - Administrarea judeţului Buzău ;

4)      1865 - 1948 - Prefectura judeţului Buzău ;

5)       1949 - 1950 - Comitetul provizoriu al judeţului Buzău ;

6)    1969 - 1989 - Consiliul popular al judeţului Buzău ;

7)   ianuarie 1990 - august 1990 - Primăria judeţului Buzău;

8)      august 1990 - 10 aprilie 1992 - Prefectura judeţului Buzău;

9)     11 aprilie 1992 şi în prezent - Consiliul judeţean Buzău.

Numeroase documente istorice atestă dezvoltarea în judeţul Buzău a meşteşugurilor

şi comerţului. Astfel, între secolele X şi XVII la Bisoca, Lopătari se extrăgeau şi

prelucrau metale; morăritul, prelucrarea lemnului şi a pietrei, tăbăcăritul au înregistrat

dezvoltări importante.

68

Începând cu sec.XVIII – XIX ia amploare extracţia cărbunelui şi petrolului, se

diversifică atelierele meşteşugăreşti, apar primele stabilimente industriale pentru

prelucrarea lemnului, petrolului, textilelor şi cerealelor.

Evenimentele din secolul al XIX-lea – revoluţia de la 1821 condusă de Tudor

Vladimirescu, revoluţia din 1848 – au avut o mare influenţă asupra populaţiei din judeţ,

locuitorii participând la aceste evenimente cu multă însufleţire. Astfel, Buzău a fost cel

dintâi oraş de provincie în care s-au înfiinţat detaşamente ale gărzii naţionale – armata

revoluţionară.

Judeţ cu o gardă naţională la 1848, care a cunoscut strădaniile marelui Nicolae

Bălcescu pentru victoria revoluţiei, Buzăul s-a alăturat mişcării unioniste. În condiţiile

confruntărilor de opinii între unionişti şi separatişti au loc şi la Buzău alegeri pentru

divanul ad-hoc, în rândul aleşilor buzoieni figurând, printre alţii, foştii revoluţionari

paşoptişti: Scarlat Voinescu, Costache Ciochinescu, învăţătorul Costache Moglan

din Grabicina.

Aleşii Buzăului au susţinut programul unionist, iar la 24 ianuarie 1859 şi-au dat

votul pentru alegerea ca domn şi al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza, domnul

Moldovei.

În perioada interbelică au funcţionat în judeţul Buzău o fabrică de produse ceramice,

câteva mici rafinării, fabrici de postav şi dimie, ateliere de produs lumânări, săpun,

produse cosmetice, ateliere de tăbăcărie, câteva mori, o distilerie de alcool etc.

Regimul comunist a fost instalat în România cu sprijinul ocupantului sovietic după

detronarea regelui Mihai I, la sfârşitul anului 1947.

La 11 iunie 1948 în judeţul Buzău s-au naţionalizat întreprinderi petrolifere,

forestiere şi unităţi ale industriei alimentare.

Pe harta economică a judeţului au apărut întreprinderi industriale şi unităţi agricole,

judeţul fiind considerat industrial-agrar.

69

În anul 1968 a avut loc reorganizarea administrativ-teritorială a ţării; odată cu această

reorganizare, oraşul Mizil cu localităţile limitrofe au trecut de judeţul Prahova, iar

oraşul Râmnicu Sărat cu cea mai mare parte din comunele din fostul judeţ Râmnicu

Sărat au fost trecute de judeţul Buzău.

Regimul comunist a durat până la 21 decembrie 1989, când au izbucnit tulburări

puternice în Bucureşti, după ce în perioada 17-20 decembrie 1989 la Timişoara au avut

loc mai multe demonstraţii anticomuniste soldate cu intervenţia forţelor de represiune.

Au fost reactivate partidele politice istorice, s-au înfiinţat alte partide politice, au avut

loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale în 1990, 1992, 1996 şi 2000, a fost votată şi

promulgată noua Constituţie a României (1991) cu prevederi democratice conform

standardelor europene, a fost pusă în aplicare Legea fondului funciar conform căreia se

retrocedează pământul foştilor proprietari sau moştenitorilor lor, s-a votat Legea

retrocedării caselor naţionalizate, are loc marea privatizare a întreprinderilor industriale.

A avut loc o explozie a mass-media ca urmare a dreptului la libera exprimare şi

asociere.

Scurt istoric Teritoriul judeţului Buzău, leagănul culturii şi civilizaţiei române, conservă vestigii care atestă existenţa omului în regiune din timpuri imemoriale. Neoliticul mijlociu este ilustrat de cultura Boian, iar odată cu crearea ceramicii pictate, caracteristică pentru cultura Gumelniţa, ca şi pentru aspectul cultural Aldeni II, comunităţile din zonă intră în ultima fază de evoluţie a epocii pietrei şlefuite. Unelte şi arme din oase sau pietre cioplite au fost scoase la lumină în câteva locuri pe teritoriul judeţului, cât şi obiecte ceramice din Neolitic şi Epoca Bronzului aparţinând Culturilor Boian, Gumeşti şi Monteoru. Vestigiile din Epoca Bronzului au fost descoperite în regiunea de dealuri, care împreună cu ruinele campului roman de la Pietroasele şi ale altor câteva aşezări dacice stau mărturie a continuităţii vieţii şi civilizaţiei pe acest teritoriu. Simbioza dintre triburile eneolitice locale şi cele indo-europene migratoare, desfaşurată în mileniul III înainte de Christos, a avut ca urmare, în spaţiul carpato-balcanic, apariţia triburilor tracice. În epoca bronzului (mileniul III - secolul XII înainte de Christos) se dezvoltă metalurgia cuprului şi bronzului, se răspândesc carul şi calul domestic, iar aşezările întărite devin predominante. Importanta uniune de triburi tracice din zona

70

Buzăului a creat una din cele mai interesante culturi ale bronzului carpatic, cultura Monteoru. Primele vestigii ale acesteia au fost identificate în 1895, pe pantele dealului Cetaţuia de la Sărata Monteoru - staţiunea eponimă (care a dat numele culturii respective) de către un arheolog amator, arhitectul militar Eduard Honzik, cel care a construit băile şi cazinoul Monteoru. Una din cele mai interesante descoperiri hallstattiene este statueta zeiţei Anaithis, găsită întâmplător în 1893 la Fântânele-Năeni, sub culmea dealului Colarea. Tot acolo au fost descoperite, în 1978, primele vase din ceramică lucrate la roata olarului, datând din secolul V înainte de Christos. Până la cucerirea romană, spaţiul carpato-dunărean a fost locuit de geto-daci, primii noştri stramosi, care au dat acestui pământ cel mai cunoscut nume antic: Dacia. Au devenit deja celebre statuetele de la Cârlomăneşti, creaţii remarcabile ale unui mare artist anonim care a trăit aici în prima jumătate a secolului I înainte de Christos. Cetatea de la Gruiu -Darii - Pietroasele este singura "dava" din zona apărată de un val de piatră de dimensiuni impresionante. Numele Mousaios (Buzău) a fost pentru prima dată menţionat în scris într-o scrisoare a guvernatorului roman din Dobrogea trimisă lui Vasile cel Mare, episcopul de Capadichia, în anul 376 d.Hr. Scrisoarea  menţionează existenţa, pe malurile râului Mousaios, a unei aşezări urbane (polis) numită tot Mousaios (Buzău). Documentul se găseşte în Biblioteca Vaticanului.

Situare geografică:Sud-estul României

Vecini:N: Covasna NE: Vrancea NV: Braşov E: Brăila S: Ialomiţa V: Prahova

Suprafaţa:6.103 km²

71

Reşedinţa judeţului:Municipiul Buzău

Localizare geografică: Judeţul Buzău este situat în sud-estul României, între 44 44' şi 45 49' latitudine nordică şi între 26 04' şi 27 26' longitudine estică. Se învecinează cu judeţele Braşov şi Covasna la nord-vest, Vrancea la nord-est, Brăila la est, Ialomiţa la sud şi Prahova la vest. Judeţul Buzău face parte din Regiunea de Dezvoltare 2 Sud-Est, cu sediul la Brăila.Legăturile judeţului cu celelalte zone din ţară: Drumul European E 85 (sau DN 2) dinspre Bucureşti sau dinspre Suceava, Bacău, Focşani; DN 1B spre Ploieşti; DN 10 spre Braşov (itinerar pe Valea Buzăului); DN 2B spre Brăila; Magistrala feroviară – linia 500 – de importanţă europeană (Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Suceava).  

Suprafaţa judeţului este de 6.102,6 km2 (2,6 % din suprafaţa ţării). Judeţul Buzău se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului Buzău care izvorăşte din curbura Carpaţilor. Dispunerea armonioasă a celor trei forme de relief caracterizează judeţul Buzău: la nord se găsesc Munţii Buzău, parte din Carpaţilor de Curbură; la sud se găseşte câmpia, aparţinând Câmpiei Române, iar la mijloc, o regiune de dealuri acoperite cu livezi. Unele dealuri coboară spre sud, ceea ce le conferă un climat sud-mediteranean favorabil viticulturii, regiunea Pietroasele fiind renumită pentru vinurile sale.

După modul de folosinţă, suprafaţa judeţului Buzău se împarte în:

1. Suprafaţa agricolă 4.023,7

din care: - arabil - păşuni - fâneţe - vii şi pepiniere viticole - livezi şi pepiniere pomicole

 2.565,6 896,4 287,5 161,9 112,3

72

 

1. Suprafaţa neagricolă 2.078,9

din care: - păduri - ape - neproductiv - drumuri - construcţii

 1.637,1 113,2 82,3 89,7 156,6

Clima este temperat continentală la fel ca în toată ţara, diferenţiată în funcţie de relief (predominând crivăţul, în tot cursul anului, din nord-est şi sud-vest, dar şi austrul, de la sud-vest, aducând uscăciune şi căldură vara, temperaturi ridicate iarna, vânturi ce influenţează clima judeţului). Temperaturile medii variază între 12 grade Celsius si 14 grade Celsius. Temperaturile maxime se înregistrează în iulie, până la 37 grade Celsius, în timp ce temperaturile minine se înregistrează în februarie - 26 grade Celsius. Media anuală a precipitaţiilor este între 400 mm şi 500 mm.

Relieful este variat şi dispus în trei trepte, care coboară de la nord-vest spre sud-est. Astfel, în nord domină înalţimile Munţilor Vrancei şi Buzăului (cu vârful Penteleu de 1.772 m, şi vârful Lăcăuţi, de 1.777 m), apoi în centru dealurile subcarpatice de curbură (Burduşoaia, Ciolanu-Măgura, Istriţa cu 754 m), şi în sud zona de şes a Câmpiei Române, cu caracter piemontan şi Câmpia Buzăului (cu 80 m, cu înclinare vestică, pe direcţia nord-vest şi estica, pe direcţia vest-sud), Gherghiţei, Râmnicului.Din punct de vedere al organizării administrative, judeţul Buzău are 87 localităţi, din care: 2 municipii – Buzău (oraşul de reşedinţă al judeţului) şi Râmnicu Sărat; 3 oraşe – Nehoiu, Pogoanele şi Pătîrlagele; 82 comune cu 482 de sate.

Cultura Meleagurile Buzăului au dat ţării nume de rezonanţă în politică, literatură, artă, arhitectură, ştiinţă. Sunt binecunoscuţi paşoptiştii şi unioniştii Scarlat Voinescu, Costache Ciochinescu, Neagu Benescu, Petru Suciu Mureşan sau Dimitrie Racoviţă. În pictură au strălucit Nicolae Teodorescu, şeful şcolii de zugravi de subţire, înfiinţată la Buzău în 1831, între elevi numărându-se şi nepotul său Gheorghe Tattarescu, Ion

73

Andreescu, profesor la Buzău între anii 1872 şi 1878, Ştefan Popescu, Grigore Negoşanu, Constantin Petrescu-Dragoe, Adina-Paula Moscu şi Alexandru Moscu, muzicienii Nicolae şi Maria Severeanu, prof. Ioan Vicol, pianistul George Moscu, baritonul Aurelian Costescu Duca, Nicu Poenaru şi inegalabilul Nicolae Leonard, care a copilărit de la 6 ani în oraşul Buzău. Nu trebuie să-i dăm uitării pe cunoscuţii slujitori ai Thaliei, Nicolae Niculescu-Buzău, Nicolae Petre Rusu-Ciucurete, Vladimir Maximilian, George Ciprian, patronul spiritual al teatrului profesionist de la Buzău (înfiinţat în 1995, inaugurat la 5 aprilie 1996). În literatură, începând cu Mitrofan şi Dionisie Romano, episcopi, şi continuând cu Vasile Cârlova, primul poet modernist, amintim pe Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Ion Baieşu, Radu Cârneci, Laurenţiu Ulici, Passionaria Stoicescu, Denisa Comănescu-Prelipceanu şi mulţi alţii. Ştiinţa este strălucit reprezentată prin savanţi de renume şi cu contribuţii însemnate în domeniile lor de activitate. Nicolae Vaschide, ajuns director la Sorbona, prof. univ. Constantin Sudeţeanu, academicienii Radu Vlădescu şi Traian Săvulescu, renumitul oculist Nicolae Manolescu şi, nu în ultimul rând, laureatul premiului Nobel pentru medicină, George Emil Palade, strălucit elev al cunoscutului liceu "Bogdan Petriceicu Hasdeu". La Buzău s-au înfiinţat şi au activat societăţi şi asociaţii culturale între care, în 1893, filiala Ateneului, prima asociaţie a învăţătorilor "Solidaritatea" (1882), germenele asociaţiei profesionale pe ţară, societăţi literare, muzicale şi ştiinţifice, ceea ce conferă Buzăului un loc important între centrele de cultură şi spiritualitate ale ţării. A pulsat aici şi o puternică viaţă politică, la Buzău constituindu-se şi activând secţiuni ale majorităţii formaţiunilor politice cunoscute - Partidul Conservator (19 februarie 1902), Partidul Ţărănesc (30 decembrie 1918), Partidul Naţional Ţărănesc (1927), Partidul Naţional Liberal (1882), Partidul Poporului, Partidul Naţional Agrar, Partidul Naţional Creştin, Partidul Socialist şi altele. S-a desfăşurat în timp o acerbă concurenţă politică, fricţiuni şi chiar conflicte soldate cu victoria celor mai tari. Dintre oamenii politici pe care documentele vremii îi consemnează frecvent amintim pe conservatorii Alexandru Marghiloman şi Emil Teodoru, ţărăniştii Anton Filoti, Apostol Albu, D. Şerbescu-Lopătari, Vasile Antonescu, Pompiliu Ioaniţescu, fost subsecretar de stat în Ministerul de Interne, liberalii Constantin Angelescu, Justin Stanescu, George Dunca, Alexandru Ionescu Brădeanu, Mircea Cătuneanu etc.

74

Cultura:

În domeniul culturii, cronologic, prima personalitate al cărei prestigiu depaşeşte

graniţele judeţului a fost Mitrofan, întemeietorul vestitei tiparniţe din incinta Episcopiei

Buzăului, la 1691. În această zonă s-au remarcat, mai târziu, Gavriil Munteanu, cărturar

luminat, Dionisie Romano, ctitor al primei şcoli în limba română la Buzău, fondatorul

societaţii Academice Române, Basil lorgulescu, renumit pedagog şi publicist, cel care a

pus bazele Bibliotecii, Muzeului şi Ateneului local.

Meleagurile Buzăului au dat ţării nume de rezonanţă în politică, literatură, artă,

arhitectură, ştiinţă. Sunt binecunoscuţi paşoptiştii şi unioniştii Scarlat Voinescu,

Costache Ciochinescu, Neagu Benescu, Petru Suciu Mureşan sau Dimitrie Racoviţă. În

pictură au strălucit Nicolae Teodorescu, şeful şcolii de zugravi de subţire, înfiinţată la

Buzău în 1831, între elevi numărându-se şi nepotul său Gheorghe Tattarescu, Ion

Andreescu, profesor la Buzău între anii 1872 şi 1878, Ştefan Popescu, Grigore

Negoşanu, Constantin Petrescu-Dragoe, Adina-Paula Moscu şi Alexandru Moscu,

muzicienii Nicolae şi Maria Severeanu, prof. Ioan Vicol, pianistul George Moscu,

baritonul Aurelian Costescu Duca, Nicu Poenaru şi inegalabilul Nicolae Leonard, care a

copilărit de la 6 ani în oraşul Buzău.

Nu trebuie să-i dăm uitării pe cunoscuţii slujitori ai Thaliei, Nicolae Niculescu-

Buzău, Nicolae Petre Rusu-Ciucurete, Vladimir Maximilian, George Ciprian, patronul

spiritual al teatrului profesionist de la Buzău (înfiinţat în 1995, inaugurat la 5 aprilie

1996).

În literatură, începând cu Mitrofan şi Dionisie Romano, episcopi, şi continuând cu

Vasile Cârlova, primul poet modernist, amintim pe Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Ion

Baieşu, Radu Cârneci, Laurenţiu Ulici, Passionaria Stoicescu, Denisa Comănescu-

Prelipceanu şi mulţi alţii. Ştiinţa este strălucit reprezentată prin savanţi de renume şi cu

contribuţii însemnate în domeniile lor de activitate: Nicolae Vaschide, ajuns director la

Sorbona, prof. univ. Constantin Sudeţeanu, academicienii Radu Vlădescu şi Traian

75

Săvulescu, renumitul oculist Nicolae Manolescu şi, nu în ultimul rând, laureatul

premiului Nobel pentru medicină, George Emil Palade, strălucit elev al cunoscutului

liceu "Bogdan Petriceicu Haşdeu".

La Buzău s-au înfiinţat şi au activat societăţi şi asociaţii culturale între care, în 1893,

filiala Ateneului, prima asociaţie a învăţătorilor "Solidaritatea" (1882), germenele

asociaţiei profesionale pe ţară, societăţi literare, muzicale şi ştiinţifice, ceea ce conferă

Buzăului un loc important între centrele de cultură şi spiritualitate ale ţării. A pulsat aici

şi o puternică viaţă politică, la Buzău constituindu-se şi activând secţiuni ale majorităţii

formaţiunilor politice cunoscute - Partidul Conservator (19 februarie 1902), Partidul

Ţărănesc (30 decembrie 1918), Partidul Naţional Ţărănesc (1927), Partidul Naţional

Liberal (1882), Partidul Poporului, Partidul Naţional Agrar, Partidul Naţional Creştin,

Partidul Socialist şi altele. S-a desfăşurat în timp o acerbă concurenţă politică, fricţiuni

şi chiar conflicte soldate cu victoria celor mai tari. Dintre oamenii politici pe care

documentele vremii îi consemnează frecvent amintim pe conservatorii Alexandru

Marghiloman şi Emil Teodoru, ţărăniştii Anton Filoti, Apostol Albu, D. Şerbescu-

Lopătari, Vasile Antonescu, Pompiliu Ioaniţescu, fost subsecretar de stat în Ministerul

de Interne, liberalii Constantin Angelescu, Justin Stănescu, George Dunca, Alexandru

Ionescu Brădeanu, Mircea Cătuneanu etc.

În judeţul Buzău funcţionează 7 case de cultura, 364 biblioteci, 2 muzee, Tabăra de

sculptură Măgura, 81 cămine culturale cu 118 filiale, o Casă Memorială ("Vasile

Voiculescu", în Pârscov), 4 filiale ale uniunilor de creaţie.

Anual se organizează manifestari cultural artistice de amploare: Festivalul national

de poezie "Vasile Voiculescu", Festivalul de teatru comic scurt "Ion Băiesu", Festivalul

de muzică uşoară "Mihaela Runceanu", Festivalul de muzică uşoară "Cântecul oraşului"

- Râmnicu Sărat, "Toamna culturală buzoiană". Cu aceeaşi periodicitate au loc serbările

folclorice "Festivalul Slănicului" în Mânzăleşti, "Floare de Colţi" la Colţi, "Pe plaiuri

bisocene" la Bisoca, "Pe urme de baladă" la Gura Teghii".

76

La Buzău funcţionează primul teatru romanesc de proiecte - "George Ciprian",

înfiinţat în 1996. Deschiderea oficială a avut loc cu celebra piesă "Omul cu mârţoaga"

de George Ciprian.

Dintre numeroasele formaţii ale artiştilor amatori, două sunt reprezentative:

ansamblul folcloric "Plaiurile Mioriţei" care a obţinut premii în Ungaria, Elveţia,

Belgia, Olanda şi altele, şi corul de cameră "Lyra" care, de asemenea, a fost răsplatit cu

premii în Franţa, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova,

Bulgaria.

În spaţiul buzoian, satele ocupa stravechi vetre de locuire. Integrate cu mare grijă în

cadrul natural, gospodăriile sunt aşezate ergologic, după teren, după soare, după vale,

direcţia vântului şi a ploii.

Punctul central al satului îl reprezintă bătrâna biserică din lemn sau zid, cu

arhitectură ce aminteşte de casele tradiţionale. Prin marime, arhitectură şi tematică

picturală, biserica oferă date socio-economice, despre viaţa şi trairile sătenilor.

Casele şi gospodăriile de munte şi de deal, înalţate pe temelii, beciuri sau pivniţe,

având un aspect simplu şi elegant, deschis şi primitor, oferă condiţii prielnice, pentru

agroturism. La Lopătari şi Mânzăleşti, între decoraţiunile de interior se remarcă

ţesăturile din păr de capră. Vestita creatoare populară Adela Petre a căpătat renume

mondial cu aceste ţesături, adevarate tapiserii ale epocii noastre.

Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, admirat astăzi în

colecţiile muzeale, dintre care se detaşează colecţiile de etnografie şi artă populară

"Casa Vergu Mănailă" şi cea a Muzeului din Râmnicu Sărat.

Locuitori ai unei zone bogate în calcar, buzoienii sunt meşteri pricepuţi şi în

prelucrarea pietrei. Crucerii de la Bădeni, Breaza, Naeni Pietroasele şi Ciuta au realizat

adevarate dantelării în piatră, crucile facute de ei ajungând până în inima Bărăganului.

Se remarcă cimitirul de la Cotorca, declarat rezervaţie de patrimoniu.

77

PopulaţiaPotrivit rezultatelor preliminare oficiale ale recensământului din 18 martie 2002, populaţia stabilă din judeţul Buzău se cifrează la 496.214 de locuitori (242.311 persoane de sex masculin, respectiv 253.903 persoane de sex feminin), dintre care 38,65% au domiciliul în municipii şi oraşe şi 61,35% în mediul rural. Populaţia activă a judeţului era de 177.783 persoane, populaţia ocupată de 140.014 persoane, iar populaţia inactivă fiind de 318.431 persoane. Pe domenii de activitate existau 39.548 meşteşugari (22,24% din totalul populaţiei active), 32.327 lucrători în agricultură, silvicultură şi pescuit, (18,18% din totalul populaţiei active), 18.968 operatori la maşini, utilaje şi asamblări de maşini, echipamente şi altele, 16.342 lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi, 15.707 tehnicieni, maiştri şi asimilaţi, 14.413 muncitori necalificaţi, 11.125 specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice, 6.998 funcţionari administrativi, 3.236 persoane care lucrau în domeniul legislativ sau de conducere, 1.283 angajaţi în forţele armate şi 17.868 şomeri.La aceeaşi dată, structura etnică a populaţiei judeţului în funcţie de libera declaraţie a persoanelor recenzate consemna 481.272 români (98,98% din total), 14.446 romi (2,9%), 153 maghiari, 43 germani, 37 turci, 27 italieni, 22 ruşi-lipoveni, 21 polonezi, 20 evrei, 18 ucraineni, 7 sârbi, 4 bulgari, 3 tătari, 3 sloveni, 3 chinezi şi 135 de alte etnii.Structura religioasă a populaţiei judeţului Buzău consemna la 18 martie 2002: 490.830 ortodocşi, 2.948 adventişti de ziua a şaptea, 540 romano-catolici, 516 penticostali, 453 creştini după evanghelie, 243 de religie evanghelică, 139 baptişti, 86 greco-catolici, 72 musulmani, 54 reformaţi, 22 de religie mozaică, 135 de alte religii, 70 fără religie, 41 atei şi 65 de religie nedeclarată.Populaţia înscrisă într-o formă de învăţământ a fost consemnată la aceeaşi dată ca fiind de 77.797 persoane, din care în învăţământul superior 5.070 persoane, 1.812 în învăţământul postliceal şi de maiştri, 48.869 în învăţământul secundar (15.503 liceal, 4.532 de ucenici şi 28.834 gimnazial) şi 22.016 în învăţământul primar.În judeţul Buzău există: 361 grădiniţe, 366 şcoli generale, 31 licee şi grupuri şcolare, 1 instituţie de învăţământ superior (A.S.E) şi 343 biblioteci În domeniul sănătăţii, serviciile publice se prezintă astfel: 6 spitale (sector public), 23 dispensare medicale (sector public), 100 farmacii şi 63 cabinete medicale. Ca sărbători tradiţionale populare şi religioase în judeţul Buzău pot fi amintite: Buzău – duminica, 12 - 24 iunie: Drăgaica

78

Rm. Sărat – sâmbata, 15 mai: Floarea de salcâm Bisoca – ultima duminică a lunii august: Pe plaiuri bisocene Bozioru – miercuri, 20 iulie: Sf. Ilie; 6 august: Pobreajenul; 29 august: Sf. Ioan Brăeşti – 8 septembrie: Pinul Buda – 29 iunie:  Sf. Petru; 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului Calvini – duminica, 25 martie:  Buna Vestire ; Moşii de vară; 27 iulie: Pantilimon Cătina – marţi, 24 iunie: târg anual Cernăteşti, sat Aldeni – 27 iulie: Pantilimon Chiojdu – miercuri, 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului; Înălţarea Domnului Cozieni – joi, 15 august: Sf. Maria Gura Teghii – joi, ultima săptămână a lunii mai: Gherghelaş Lopătari – duminica, 29 iunie: Sf. Petru; 27 iulie: Târg la Plaiul Nucului Măgura – joi, 29 iunie: Sf. Petru; 6 august: Pobreajenul Merei, sat Dealul Viei, sat Monteoru – zilnic în perioada 15 iun.- 1 sept., 8 iunie: Sf. Mihail Mânzăleşti – 29 august: Sf. Ioan – Beşlii; ultima duminică din iunie: Meledic; 15 august: Festivalul Slănicului,  Găvanu; Gura Bădic - Rusaliile Murgeşti  – 15 august: Sf. Maria Odăile – 15 august: Sf. Maria; prima duminica după Sf. Maria Pardoşi – 20 iulie: Sf. Ilie Patârlagele – sâmbăta; prima vineri dupa Paşti: Târgul Cucului,  la Valea Muscelului Pietroasele – duminica; 1 iunie: târg la Şarânga Podgoria – 29 iunie: Coţatcu; 27 iulie: Pleşeşti Racoviţeni  – 29 august: Sf. Ioan Ruşeţu – duminica, 29 iunie: Sf. Petru; 15 august: Sf. Maria Săruleşti  – 27 iulie: Pantilimon Vintilă Vodă  – Duminica Floriilor; 14 septembrie: Ziua Crucii; 14 octombrie: Vinerea Mare; 21 noiembrie:   Ovidenia; 6 decembrie: Sf. Nicolae Vipereşti, sat Tronari – duminica; 8 noiembrie: Sf. Mihail şi Gavril Vâlcelele – duminica; 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului.

79

Infrastructura judeţului Buzău se prezintă astfel: Numărul de locuinţe: 188.761 Lungimea căilor ferate: 232 km Lungimea drumurilor: DN – 322 km; DJ – 930 km; DC – 1.395 km Lungimea străzilor orăşeneşti: 389 km Din care modernizate: 321 km Kilometri de reţea apă: 1.101 km (55 localităţi) Kilometri reţea canal: 185,8 km (7 localităţi) Kilometri conducte gaze: 339,2 km

Ca sărbători tradiţionale populare şi religioase în judeţul Buzău pot fi amintite:

- Buzău – duminica, 12 - 24 iunie: Drăgaica

- Rm. Sărat – sâmbata, 15 mai: Floarea de salcâm

- Bisoca – ultima duminică a lunii august: Pe plaiuri bisocene

- Bozioru – miercuri, 20 iulie: Sf. Ilie; 6 august: Pobreajenul; 29 august: Sf. Ioan

80

- Brăeşti – 8 septembrie: Pinul

- Buda – 29 iunie:  Sf. Petru; 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului

- Calvini – duminica, 25 martie:  Buna Vestire ; Moşii de vară; 27 iulie: Pantilimon

- Cătina – marţi, 24 iunie: târg anual

- Cernăteşti, sat Aldeni – 27 iulie: Pantilimon

- Chiojdu – miercuri, 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului; Înălţarea Domnului

- Cozieni – joi, 15 august: Sf. Maria

- Gura Teghii – joi, ultima săptămână a lunii mai: Gherghelaş

- Lopătari – duminica, 29 iunie: Sf. Petru; 27 iulie: Târg la Plaiul Nucului

- Măgura – joi, 29 iunie: Sf. Petru; 6 august: Pobreajenul

- Merei, sat Dealul Viei, sat Monteoru – zilnic în perioada 15 iun.- 1 sept., 8 iunie: Sf.

Mihail

- Mânzăleşti – 29 august: Sf. Ioan – Beşlii; ultima duminică din iunie: Meledic; 15

august: Festivalul Slănicului,  Găvanu; Gura Bădic - Rusaliile

- Murgeşti  – 15 august: Sf. Maria

- Odăile – 15 august: Sf. Maria; prima duminica după Sf. Maria

- Pardoşi – 20 iulie: Sf. Ilie

- Patârlagele – sâmbăta; prima vineri dupa Paşti: Târgul Cucului,  la Valea Muscelului

- Pietroasele – duminica; 1 iunie: târg la Şarânga

- Podgoria – 29 iunie: Coţatcu; 27 iulie: Pleşeşti

- Racoviţeni  – 29 august: Sf. Ioan

- Ruşeţu – duminica, 29 iunie: Sf. Petru; 15 august: Sf. Maria

- Săruleşti  – 27 iulie: Pantilimon

- Vintilă Vodă  – Duminica Floriilor; 14 septembrie: Ziua Crucii; 14 octombrie:

Vinerea Mare; 21 noiembrie:   Ovidenia; 6 decembrie: Sf. Nicolae

- Vipereşti, sat Tronari – duminica; 8 noiembrie: Sf. Mihail şi Gavril

81

- Vâlcelele – duminica; 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului.

Obiceiurile din zona etnografică a Buzăului:

Obiceiurile familiale:

În cadrul obiceiurilor de naştere, un rol însemnat îl avea moaşa, care de cele mai

multe ori era o rudă apropiată ce îndeplinea practicile legate de acest eveniment: unul

dintre momente este prima baie a noului născut, cu semnificaţii simbolice, în apă

punându-se diferite lucruri, în credinţa că ele vor transmite însuşirile la copil: pene

(pentru a fi uşor şi sprinten), bani şi grăunţe de grâu (pentru prosperitate). Aici s-a

practicat obiceiul „ursitoarelor", punându-se în preajma copilului diferite obiecte pentru

a i se cunoaşte viitorul şi a-1 influenţa în mod pozitiv. Copilul era botezat de doi naşi

(un bărbat şi o femeie), consideraţi apoi părinţii spirituali ai acestuia, de obicei erau

naşii care au cununat pe părinţii copilului, relaţia de rudenie fiind continuată generaţii la

rând.

Căsătoria, ce marchează unul dintre cele mai importante momente din viaţa

omului, se desfăşoară cu obiceiuri de nuntă, „nunta ţărănească" fiind cea mai interesantă

manifestare artistică din cultura tradiţională românească. În satele din zona Buzăului,

nunta a fost şi rămâne un eveniment deosebit, la care participă o mare parte a satului.

Obiceiul peţitului se practică şi astăzi. O rudă apropiată mirelui merge la părinţii fetei

cerând consimţământul pentru căsătorie, în ceremonialul nunţii şi al căsătoriei, un loc

deosebit îl avea zestrea miresei, în secolele trecute, în unele sate mari, cu o viaţă

îmbelşugată, exista obiceiul de a se întocmi „foi de zestre", unele păstrate până astăzi în

arhivele documentare din secolele XVII şi XVIII, în aceste foi erau înscrise bunurile

cuprinse în zestrea fetei: piese de costum, scoarţe, ţesături, ceea ce marchează prezenţa

masivă a pieselor de artă populară şi rolul lor în menţinerea tradiţiei. În satele buzoiene,

nunta este şi astăzi organizată de oameni care cunosc bine elementele tradiţionale.

Invitaţia la nuntă se face cu o săptămână înainte de către grupuri de flăcăi, fiind însoţită

82

şi acum în satele din zona submontană de folosirea tradiţionalelor ploşti cu ţuică pentru

cinstirea celor invitaţi la nuntă, în ansamblul acestor obiceiuri este de remarcat folosirea

pieselor de costum tradiţional, a instrumentelor populare.

Nunta începe de obicei vineri seara, când are loc împodobirea bradului. Sâmbătă

seara atât la mire, cât şi la mireasă se petrece. La mire (la ginerică) sâmbătă seara are

loc „vedrele", petrecere cu masă şi lăutari la care participau numai flăcăii. Tot atunci,

mirele duce bradul la mireasă, unde are loc de asemenea o petrecere.

Un loc important în cadrul nunţii îl are gătitul miresei, făcut de femei înrudite cu ea.

Alaiul nunţii este condus de „vornic", care intră în curtea miresei şi rosteşte oraţia de

nuntă. La casa miresei, nuntaşilor li se prind în piept batiste şi sunt cinstiţi cu băutură.

După cununie se merge la casa mirelui. Aici, asupra mirilor se aruncă boabe de grâu şi

bani (ca simbol al prosperităţii şi bogăţiei). Masa este pregătită de o femeie pricepută,

„socăciţa", şi cuprinde mâncăruri tradiţionale, specifice praznicelor sărbătoreşti, în

timpul mesei se dau daruri în natură sau bani, după care urmează jocul miresei.

Petrecerea nuntaşilor este însoţită de veselie, urări şi strigăte de prosperitate şi

fertilitate. Se menţine obiceiul ca tinerii căsătoriţi să facă daruri rudelor apropiate.

Mireasa dăruieşte mirelui şi viitorilor socrii obiecte lucrate de ea.

Dansurile şi cântecele din zonă îşi găsesc în spectacolul nunţii o formă specifică de

exprimare. Cu ocazia nunţii pot fi văzute costume tradiţionale, purtate mai ales de

oamenii vârstnici. Luni dimineaţa se desfăşoară ritualul învelirii capului miresei,

marcând trecerea la noua stare civilă de femeie măritată.

Obiceiurile funerare au o mare forţă de persistenţă în zona Buzău, fiind legate de

un eveniment la care participă o mare parte a colectivităţii satului. Se mai păstrează

străvechi elemente ale ritualului magico-religios legat de cultul morţilor, având la bază

credinţa străveche a continuităţii vieţii după moarte. Este menţionat obiceiul în care

cămaşa purtată la nuntă era purtată şi la înmormântare, iar tinerele care mor necăsătorite

83

să fie îmbrăcate în haine de mireasă; la mormântul tinerilor necăsătoriţi se pune un brad

încărcat cu diverse obiecte.

În nopţile ce preced înmormântarea se face „privegherea". Bocetele specifice

priveghiului capătă unele forme impresionate, marcând momentele mai importante din

viaţa mortului.

Drumul spre cimitir este marcat de alte momente şi rituale. După obicei, mortul este

coborât în groapă, peste care se dă de pomană un pui sau o găină. După înmormântare

are loc pomana - un praznic - cu mâncăruri tradiţionale, printre care un loc important îl

au coliva şi colacii împletiţi.

Pomenirea morţilor se face la Moşi, când se dau de pomană căni şi străchini de

ceramică, special lucrate pentru această ocazie.

Obiceiuri calendaristice:

Sărbătorile de iarnă încep cu ajunul Crăciunului (24 decembrie) şi se termină la 7

ianuarie, după Bobotează.

Printre obiceiurile deosebite se remarcă: colindatul (de Crăciun), pluguşorul (anul

Nou), semănatul, sorcova şi capra (în primele zile ale Anului Nou), uratul (urări de

prosperitate şi belşug).

Obiceiuri de primăvară fac parte din ciclul pascal, în special încondeiatul ouălor cu

ceară şi culori vegetale (la Bisoca, Mânzăleşti), cu diferite elemente specifice la desen:

stelare, florale şi geometrice.

În satele din zona submontană, un alt moment important este plecarea oilor la

munte, în primele zile de mai. Atunci are loc o petrecere colectivă.

Obiceiuri de vară- Drăgaica are loc o dată cu coacerea grânelor în satele de

câmpie; atunci fetele din sat alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele pe care o numeau

Drăgaica, o duceau în câmp şi o împodobeau cu cununi de spice, apoi se întorceau în sat

cântând şi jucând cu celelalte fete, sărbătorind coacerea recoltei si strângerea ei.

84

Clăcile — forme de manifestare ale ajutorării colective, se mai practică şi acum în

anumite sate.

Târguri şi bâlciuri - cu rol economic deosebit, având în vedere poziţia Buzăului la

curbura Carpaţilor (Târgurile Moşilor). Astfel enumerând aceste câteva obiceiuri se

poate evidenţia specificul şi caracteristicile zonei Buzăului.

Manifestări folclorice din Zona Buzăului:

Acestea au meritul de a conserva valori tradiţionale de port şi cântec şi se

organizează periodic:

"Pe urme de baladă", la Gura Teghii, în ultima duminică din luna mai;

"Târgul Cucului" la Pătârlagele, în prima duminică după Paşti;

"Festivalul Slănicului" la Meledic-Mânzăleşti, în a treia duminică din luna iunie;

"Floare de colţi" la Colţi, în a doua duminică din luna iulie;

"Târgul tradiţional de Sfânta Măria" la Cozieni, pe 15 august;

"Pe plaiuri Bisocene", la Bisoca, a treia duminică din luna august.

Manifestări culturale:

"Colecţia permanentă de artă populară contemporană" de pe Valea Slănicului la

Mânzăleşti-Grunj;

Casa Vergu-Mănăilă în Buzău (secţie de etnografie a Muzeului Judeţean);

Festivalul Naţional de poezie "Vasile Voiculescu";

Festivalul de teatru comic scurt "Ion Băieşu";

Festivalul de muzică uşoară "Mihaela Runceanu";

Festivalul de muzică uşoară "Cântecul oraşului" la Râmnicu Sărat;

"Toamna culturală buzoiană".

Date fiind aceste condiţii naturale, dar mai ales ocupaţiile predominante ale

locuitorilor din această zonă preponderent rurală: agricultura, pomicultura, viticultura,

apicultura, precum şi practicarea diferitelor meşteşuguri specifice legate de aceste

85

ocupaţii: prelucrarea plantelor textile, a lânii, ţesutul, există variate posibilităţile pentru

a oferi un bogat program de agrement turiştilor care doresc să-şi petreacă vacantele în

mediul rural.

Acestea pot fi completate de diverse excursii şi vizite sau participare la:

Vulcanii noroioşi din zona subcarpatică, element de atracţie turistică cu caracter de

unicat la noi în ţară;

„Focurile vii" de pe Valea Slănicului, în apropiere de comuna Gura Teghii (emanaţii

continue de gaze care se autoaprind şi imprimă terenului un aspect de pârjolit);

Staţiunea Sărata Monteoru;

Manifestări cu caracter local (Drăgaica, de la Buzău şi celelalte manifestări

enumerate mai sus)

Parcul de sculptură în piatră de pe dealul Măgura. Aici se organizează o tabără de

sculptură în aer liber, cu accesul publicului larg.

Infrastructura judeţului Buzău se prezintă astfel:

- Numărul de locuinţe: 188.761

- Lungimea căilor ferate: 232 km

- Lungimea drumurilor: DN – 322 km; DJ – 930 km; DC – 1.395 km

- Lungimea străzilor orăşeneşti: 389 km

- Din care modernizate: 321 km

- Kilometri de reţea apă: 1.101 km (55 localităţi)

- Kilometri reţea canal: 185,8 km (7 localităţi)

- Kilometri conducte gaze: 339,2 km

86

4.2.Resursele agroturistice naturale ale judeţului BuzăuResurse naturalePrincipala bogăţie montană o constituie lemnul. Subsolul este bogat în depozite de origine organică (petrol, cărbune, chihlimbar, calcar) şi minerală (sare, gresie, argilă, nisipuri, pietrişuri). De asemenea se mai pot aminti: gaze naturale, nisipuri cuarţoase şi diatomită, importante izvoare minerale, soluri fertile, păduri, pajişti, fond cinegetic, potenţial hidroenergetic şi eolian.Pădurile alcătuiesc una dintre importantele bogăţii naturale ale judeţului. Zona montană concentrează cea mai mare parte din suprafaţa acoperită cu păduri şi totodată cel mai însemnat volum de masă lemnoasă, flora şi fauna caracteristice acestei zone. Masive forestiere închegate se extind din vârful Lăcăuţ şi până în culmea Siriului.Nu este de neglijat nici potenţialul hidrografic, reprezentat de râul Buzău, pe cursul căruia există două amenajări hidroenergetice: barajul Siriu, cu centrala hidroelectrică Nehoiaşu şi barajul Cândeşti, cu amenajarea hidroenergetică Cândeşti-Verneşti-Simileasca (care alimentează cu apă “Sistemul de irigaţii Câmpia Buzăului Est şi respectiv Vest”). Pe lângă acestea mai există 5 centrale hidroelectrice de mică putere, amplasate pe râurile Bâsca fără Cale, Bâsca cu Cale, Bâsca şi Slănic.Dintre resursele subsolului, petrolul constituie în prezent principala bogăţie a judeţului. Alături de petrol, în sud-estul judeţului sunt cantonate însemnate zăcăminte de gaze naturale, exploatate de aproximativ 40 de ani.

 Cărbunele existent este de slabă putere calorică, în cantităţi mici, ceea ce îl face neexploatabil. Prezenţa în subcarpaţi (Istriţa Măgura) a calcarelor a permis de mult luarea lor în exploatare. Există numeroase cariere, multe de interes local. Cele mai mari sunt la Ciuta şi Vipereşti. În zona localităţii Pătârlagele se extrag nisipuri cuarţoase şi diatomita. La nord-est de municipiul Buzău (Simileasca), la Berca (Sătuc) şi în sud-vestul municipiului Râmnicu Sărat se exploatează argila, de calitate superioară, larg folosită în industria materialelor de construcţie. În albia Buzăului, a Râmnicului şi a altor râuri se găsesc rezerve importante de pietrişuri şi nisipuri, în multe locuri existând balastiere de mare productivitate. Prospecţiunile geologice şi lucrările de foraj efectuate pentru depistarea de noi rezerve de petrol, au evidenţiat prezenţa zăcămintelor de sare, la diferite adâncimi, la Mânzăleşti, Bisoca, Brătileşti, Goideşti, care pot fi exploatate în viitor. Alături de acestea, în subsolul judeţului sunt semnalate gipsuri şi chihlimbar. Ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice, uneori bogate în iod, se află la Siriu, Nehoiu, Monteoru, Fişici, Balta Albă, Străjeni, Nifon, Lopătari. Izvoarele de la Siriu-Băi, cu o temperatură medie de 300C şi un debit de aproape 4000 l/h oferă posibilităţi de tratament în boli reumatismale. Nămolul de la Balta Albă, cu un procent redus de substanţe organice, cu o concentraţie în săruri de 12471,9 mg/kg (în care predomină ionii de clor, sodiu, magneziu), deşi cunoscut de foarte mult timp pentru valoarea sa terapeutică, este în mai mică măsură folosit.Printre bogăţiile naturale ale judeţului se mai numără potenţialul hidroenergetic şi eolian, solurile fertile, pajiştile şi fondul cinegetic.

Flora prezintă variaţii şi elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief : câmpie, deal, munte.La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În stepă vegetaţia a fost modificată de om şi înlocuită pe mari întinderi prin plante cultivate. Terenurile, cu excepţia islazurilor, văilor şi sărăturilor, sunt cultivate cu cereale, floarea soarelui, leguminoase şi, mai puţin, cu pomi fructiferi şi viţă de vie.Vegetaţia naturală este reprezentată de specii ierboase: peliniţa (Artemisia austriacă), pălămida, pelinul, ciulinul, coada şoricelului, colilia (Stipa capillata), scaietele, spinul, brusturul.Prin şi pe lângă terenurile cultivate cresc şi plante cu flori frumoase: macul, neghina, cicoarea, muşeţelul, păpădia, codiţa-şoricelului, unele dintre ele având virtuţi terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda şi traista ciobanului.

        (Creative Image foto)În stepă vegetaţia lemnoasă este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud, ulm, plop, tei şi arbuşti ca măceşul.

      (Creative Image foto)În silvostepă, pe lângă terenurile ocupate de culturi, apar păduri limitate la arii mai restrânse, rămăşiţe ale codrilor de altădată, cum sunt cele de la Ruşeţu, Brădeanu, Văleanca, Crângul Buzăului, Frasinu, Spătaru şi cele de la nord-est de oraşul Râmnicu Sărat.La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru, rezervaţie floristică cu o suprafaţă de 165 ha. Aici predomină frasinul pufos (Fraxinus pallisae). Alături de el vegetează stejarul (Quercus robur), stejarul pedunculat (Quercus pedunculiflora), jugastrul (Acer campestre), părul pădureţ (Pirus piraster), arţarul tătăresc (Acer tataricum).

87

      (Creative Image foto)Specii asemănătoare celor din pădurea Spătaru vegetează şi în pădurea Frasinu, altă rezervaţie, cu suprafaţa de 158 ha, pădure de tip frăsinet de depresiune din silvostepă. Numai aici se găsesc împreună cele două specii de frasin : Fraxinus palissae şi Fraxinus angustifolia. Pădurea Brădeanu, rezervaţie forestieră cu suprafaţa de 2,1 ha, reprezintă un rest al vegetaţiei lemnoase din silvostepa Munteniei, aparţinând, din punct de vedere fitogeografic, pădurilor de stejar brumăriu.Zona dealurilor subcarpatice şi zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor şi etajul tufărişurilor sau subalpin.Zona subcarpatică este acoperită predominant de stejar în amestec, pe măsută ce altitudinile cresc, cu fagul. Sub influenţa föhnului şi datorită unor condiţii topoclimatice specifice, în zona colinară se întâlnesc specii de nuanţă submediteraneeană-pontică : cărpiniţa (Carpinus orientalis), scumpia (Cotinus coggygria), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), mojdreanul (Fraxinus ornus), stejarul pufos (Quercus pubescens), cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus fraenetto), aliorul de stepă (Euphorbia steposa), migdalul pitic (Amigdalus nana), cârcelul (Ephedra distachia), jaleşul plecat (Salvia nutana), unghia găii (Astragalus dasyantus), măciuca ciobanului (Echinops ruthenicus).De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte şi, totodată, în etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m. Aici, pe lângă Fagus silvatica, cresc carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul, dârmozul (Viburum lantana), cruşinul (Rhamnus frangula) şi lianele Hedera helix şi Clematis Vitalba.Dacă în deşişul pădurilor de fag sunt puţine plante cu flori, în luminişuri se află o abundenţă de specii: săbiuţa (Gladiolus imbricatus), pana zburătorului (Cynanchum vincetoxicum), sânziana (Galium odoratum), aliorul (Euphorbia amigdaloides), trepădătoarea (Mercurialis perennis); în fâneţele de pe Bâsca Mare: murul (Rubus sulcatus), fragul (Fragaria vesca), năvalnicul (Pteridium aquilinum) ş.a. Pe terenuri defrişate se instalează adevărate covoare de zburătoare (Chamaenerion angustifollium).În pădurile de fag şi de brad, în locuri umbroase şi umede, cresc diverse specii de ciuperci, muşchi şi ferigi (Driopteris filix-mas, Equisetum).În unele sectoare peste jumătate din arboret îl constituie bradul. La această altitudine, în pădurea de fag cresc anemone, pochivnic (Asarum europaeum), leurda (Allium ursinum), socul roşu. În locuri cu exces de umiditate se pot întâlni Athyrium filix-femina, Myosotis palustre, Filipendula ulmaria, Equisetum silvaticum, briofitele Mnium punctatum, Fissidens cristatus – plante hidrofile.Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajişti întinse cu ierburi şi tufărişuri. Pe versanţii nordici predomină ienupărul pitic (Juniperus communis). Pe versanţii sudici şi sud-estici cresc afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinium vitisidaea) şi - spre poale, pe terenuri abrupte şi umede - arinul verde (Alnus viridis), care formează aici grupuri masive, cu sistem radicular bine dezvoltat, care opreşte declanşarea eroziunilor şi alunecărilor de teren.

Fauna Buzăului nu prezintă specii caracteristice, despre care s-ar putea afirma că sălăşluiesc numai aici, dar, favorizată şi de faptul că judeţul concentrează în limitele sale toate formele de relief, este foarte variată, alcătuind un interesant tablou ecologic şi cinegetic.Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie de moluşte (Helicella, Helix pomatia, Ena montană), insecte, arahnide diverse, printre care o menţiune aparte o merită scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus).

     

(Creative Image foto)Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca brună de pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roşie de munte), reptile (şopârla cenuşie, guşterul, şopârla de munte, şerpi neveninoşi - Natrix n. şi, mai rar, vipera), păsări (vrabia, bufniţa, cucuveaua, şoimul, grangurul, gaiţa, pupăza, piţigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriţă, ciocănitoarea verde românească, mai rar întâlnită în restul ţării, privighetoarea, mierla, forfecuţa, corbul (Corvus corax) - ocrotit de lege, eretele, acvila de munte (Aquila chrysaetos) - ocrotită de lege, cocoşul de munte (Tetrao urogallue – ocrotit), mamifere (orbetele, popândăul, hârciogul, cârtiţa, liliacul, şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, dihorul, iepurele, veveriţa, pisica sălbatică, râsul (Lynx Lynx), bursucul, lupul, vulpea, mistreţul, cerbul, ursul (Ursus arctos–ocrotit).

În apele curgătoare şi în lacuri sunt multe specii de viermi moluşte, crustacee, amfibieni şi peşti (caras, crap, biban şi chiar păstrăv şi lipan).

88

Munti     Muntii Buzaului-desfasoara o panorama cu adevarat fermecatoare: potecile Pentelului te îndeamna sa le cunosti lumea împietrita, iar gresia Siriului da impresia unei masivitati inedite. Unul dintre drumetii celebrii ai acestor locuri, Alexandru Odobescu, adresa urmatoarele invitatii: "vino cu mine pana colea în Muntii Buzaului si poate ca vei petrece pe acolo si tu cateva minute placute, cum am petrecut eu … ratacind cu ochii pe plaiuri încantatoare iar cu auzul si cu gandul prin fantasticele regiuni ale basmelor".

Subunitaţi:

       1. Munţii Penteleu sunt situaţi între văile Bâsca Mare şi Bâsca Mică, constituind

compartimentul estic al Munţilor Buzăului. Culmea principală are o orientare nord-sud,

având altitudini de 1500-1700 m. Această culme începe în sud cu vârful Piciorul Caprei

(1520 m) şi se continuă cu vârful Penteleu, Crucea Fetei şi Ciulianoş (1602 m).

Munţii Penteleu

89

De o parte şi de alta se dezvoltă culmi secundare, relativ netede, cu altitudini de 1200-

1400 m.     

  2. Munţii Podul Calului se desfaşoară între văile Bâsca Mare şi Buzâu, au

altitudini mai reduse, altitudinea maximă atingând 1440 m în vârful Podul Calului.

Aceşti munţi sunt puternic fragmentaţi de văi, în special de râul Casoca şi afluenţii săi.

Sunt alcătuiţi din marne, gresii şi şisturi argiloase, dispuse în alternanţa şi pe grosimi

diferite.

       3. Munţii Siriu formează compartimentul vestic al munţilor buzoieni. Sunt situaţi

la vest de râul Buzău. Partea superioară a munţilor depăşeşte frecvent 1600 m, parte ce

corespunde flancului unui sinclinal suspendat. Altitudinea maximă de 1668 m se

înregistrează în vârful Mălaia. Pe latura estică a culmii Mălaia se găseşte suspendat

Lacul Vulturilor (Lacul fără Fund), la 1440 m altitudine, al cărui origine este

controversată: glaciară şi nivală, nivală combinată cu procese periglaciare, formate pe o

suprafată structurală sau prin procese de alunecare.

       Valea Siriu separă din culmea principală către sud un mic masiv montan numit

Monteoru (1345 m). Rezervaţia naturală desfăşurată în masivul Siriu prezintă un relief

pitoresc (abrupturi stâncoase sălbatice, curmături, depozite mari de grohotişuri,

microdepresiuni), o mare varietate de plante (stânjenelul de munte, afinul, ienupărul,

coacăzul). Se întâlnesc şi mici areale mlăştinoase cu rogoz şi roua cerului. Clima se

caracterizează prin temperaturi medii anuale de 2-6 grade Celsius şi precipitaţii bogate

(800-1200 mm/an). Fauna este reprezentată prin mistreţ, viezure, lup, urs, cerb, râs,

cocoşul de munte, găinuşa de alun; peşti ca: păstrăvul, cleanul, mreana.

Muntii Siriueste un masiv muntos situat în SE Carpaţilor Orientali (Carpaţii de Curbură), în grupa Munţilor Buzăului. Munţii Siriu sunt alcătuiţi din gresii dure, şisturi şi marne cretacice. Altitudinea maximă: 1663 (vf. Mălâia). Sunt acoperiţi cu păduri de fag în amestec cu brazi . -Pe partea estica a versantului Mălâia la altitudinea de 1420 m., în Muntii Siriu se găseste Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund. Un lac, două nume, două legende:

90

- Lacul Vulturilor -deoarece aici conform legendei, preluata de Alexandru Vlahuta în România pitorească: "aici vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îsi învată puii sa zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufasii regi ai înăltimilor." - Lacul fără Fund -pentru că, spune legenda, un cioban si-a lăsat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului si a plecat. După un an de peregrinări îsi regăseste bâta în apele Dunării si mistuit de dorul mioarelor si a locurilor natale se reîntoarce acasă.

       4. Culmea Ivănet se desfaşoară în sudul Munţilor Buzău. Structural, această culme

cu orientare nord-vest-sud-est, corespunde unui sinclinal suspendat, altitudinal

depaşeşte rar 1000 m, maximum fiind înregistrat în vârful omonim de 1191 m.

91