UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARAFACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DE ADMINISTRARE A AFACERILORSPECIALIZAREA: FINANŢE - BĂNCI

Lucrare de licență

Coordonator ştiinţificProf. Univ. Dr. Marilen Pirtea

Student,Alexandrescu Mariana Mădălina

1

2010

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARAFACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DE ADMINISTRARE A AFACERILORSPECIALIZAREA: FINANŢE - BĂNCI

Lucrare de licență Leasingul şi creditarea în economia

întreprinderii

Coordonator ştiinţificProf. Univ. Dr. Marilen Pirtea

Student,Alexandrescu Mariana Mădălina

2

2010

3

CUPRINS

CAPITOLUL 1: LEASINGUL1.1. Aspecte generale......................................................................................................................7

1.1.1. Definiţia conceptului de leasing....................................................................................71.1.2. Principalele forme de leasing........................................................................................91.1.3. Leasing în legislaţia românească.................................................................................11

1.2. Aspecte juridice......................................................................................................................131.2.1. Natura juridică a leasing-ului......................................................................................131.2.2. Efectele contractului de leasing...................................................................................14

1.3. Leasing, tehnică modernă de finanţare...............................................................................151.3.1. Caracteristici financiare ale contractului de leasing....................................................151.3.2. Participanţii, obiectul şi mecanismul de derulare ale leasing-ului..............................171.3.3. Piaţa leasing-ului în România..................................................................................22

CAPITOLUL 2: CREDITUL BANCAR2.1. Operaţiunea de creditare.......................................................................................................28

2.1.1. Definiţia şi rolul în economia de piaţă.........................................................................282.1.2. Tipuri de credite...........................................................................................................30

2.1.3. Principiile creditului bancar.........................................................................................31 2.1.4. Piaţa creditului bancar din România............................................................................322.2. Finanţarea prin credit bancar...............................................................................................34

2.2.1.Finanţarea IMM-urilor cu ajutorul creditelor bancare...................................................342.2.2. Solicitarea şi obţinerea creditelor.................................................................................35

2.2.3. Dobânzi şi comisioane..................................................................................................372.3. Riscul asociat creditului bancar............................................................................................41 2.3.1. Definirea conceptului de risc de credit.........................................................................41 2.3.2. Modalităţi de gestionare a riscului de credit................................................................42CAPITOLUL 3: FINANŢAREA PRIN LEASING ŞI CREDIT BANCAR LA SOCEP S.A. CONSTANŢA3.1. Avantajele şi dezavantajele celor două metode de finanţare.............................................45 3.1.1. Avantajele finanţării prin leasing.................................................................................45 3.1.2. Dezavantajele şi riscurile finanţării prin leasing..........................................................47 3.1.3. Avantajele şi dezavantajele finanţării prin leasing faţă de finanţarea prin credit bancar...........................................................................................................................493.2. Prezentarea societăţii comerciale SOCEP S.A. Constanţa................................................503.3. Achiziţia unui echipament prin credit bancar....................................................................513.4. Achiziţia unui echipament prin leasing................................................................................58

CONCLUZII.................................................................................................................................57

BIBLIOGRAFIE

4

INTRODUCERE

Pentru ca o întreprindere să supravieţuiască pe piaţă aceasta trebuie să se adapteze mediului în care funcţionează, menţinându-şi în acelaşi timp coeziunea internă şi reducând la minimum incertitudinea care caracterizează transformările mediului intern şi extern.

Viaţa economico-financiarǎ a unei întreprinderi nu poate fi conceputǎ în afara mediului în care funcţioneazǎ şi evolueazǎ. Din acest mediu întreprinderea işi colecteazǎ resursele şi tot în cadrul lui efectueazǎ plǎţi, restituiri de fonduri şi alte operaţiuni.

În condiţiile economiei de piaţǎ, stabilirea modalităţilor de finanţare exercită un impact deosebit asupra activităţii agenţilor economici. Aproape în toate cazurile, întreprinderile nu se finanţează în totalitate din fonduri proprii, acestea fiind de multe ori insuficiente, ele apelând şi la resurse externe. Prin urmare, selectarea mijloacelor de finanţare externă şi ponderea acestora în raport cu finanţarea internă reprezintă o decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii. Alegerea surselor de finanţare a activităţii ocupă locul central în activitatea întreprinderii, deorece capitalul atît cel propriu cît şi cel împrumutat comportă costuri, care se reflectă, în mod direct, asupra rezultatului financiar al întreprinderii, diminuîndu-l. Raportul dintre capitalul propriu şi cel împrumutat determină, mare măsură, nivelul rentabilităţii obţinute de întreprindere, fiindcă aceste surse au costuri diferite, fiind diferită şi ordinea în care se face remunerarea capitalurilor utilizate (creditorii au prioritate faţă de acţionari).

În lucrarea de faţă, intitulată „Leasingul şi creditarea în economia întreprinderii”, îmi propun să tratez două forme de finanţare ale întreprinderii, leasingul şi creditul, pentru a accentua importanţa lor în desfăşurarea activităţii unei întreprinderi.

Scopul acestei lucrări rezidă în analiza completă a leasingului şi a creditului, cu toate aspectele lor, a naturii lor juridice la nivel naţional, în explicarea diverselor tipuri şi categorii, în nuanţarea riscurilor aferente şi a soluţiilor de abordare prudenţială, precum şi în determinarea locului concret pe care îl ocupă în sistemul instrumentelor de finanţare, a cerinţelor de perfecţionare şi direcţiilor de dezvoltare în contextul post aderării la UE.

Scopul şi obiectivele cercetărilor efectuate au determinat structura lucrării de licenţă, formată din introducere, trei capitole, concluzii şi bibliografie.

Capitolul 1, intitulat sugestiv ”Leasingul”, cuprinde analiza conceptului de leasing, formele de leasing existente, prezentarea cadrului legislativ naţional, efectele contractului de leasing, caracteristicile contractului de leasing, participantii, obiectul şi mecanismele de derulare ale operaţiunilor de leasing, piaţa leasingului în România.

În capitolul al doilea, intitulat „Creditul bancar” mi-am propus să tratez operaţiunea de creditare, cu definirea creditului, tipuri de credite, principiile pe care se axează, piaţa creditului în România. Finanţarea IMM-urilor, paşii şi documentele care trebuiesc urmărite pentru a obţine un credit, dobânzile şi comisioanele care trebuiesc plătite, precum şi riscurile care apar în activitatea de creditare sunt şi ele foarte importante pentru alegerea celei mai bune metode de finanţare .

Al treilea capitol, „ Finanţarea prin leasing şi credit bancar la SOCEP S.A. Constanţa”, cuprinde reliefarea principalelor avantaje şi dezavantaje ale celor surse de finanţare, atât pe fiecare categorie în parte cât şi prin compararea lor. Acest capitol

5

mai cuprinde un studiu de caz realizat asupra societăţii SOCEP S.A. Constanţa referitor la achiziţionarea unui echipament, prin credit bancar, respectiv prin leasing.

Lucrarea se încheie cu concluziile aferente acestui studiu şi cu notele biografice.

Pentru ca o societate comercială să decidă o investiţie trebuie ca aceasta să estimeze o fructificare superioară a capitalului, ceea ce presupune o punere în balanţă din nou a avantajelor şi limitelor ce decurg din desfăşurarea operaţiunilor de leasing şi a celor de creditare.

Este de preferat, totuşi, ca o întreprindere să nu ajungă în situaţia de a se împrumuta, să dispună ea însăşi de resursele de care are nevoie pentru buna desfăşurare a activităţii sale.

6

CAPITOLUL 1 : LEASINGUL

1.1. ASPECTE GENERALE

1.1.1. DEFINIŢIA CONCEPTULUI DE LEASING

Finanţarea investiţiilor, îndeosebi a celor de valori mari, provoacă, adesea, un efect dezechilibrant asupra trezoreriei companiei. Leasingul este o adaptare a pieţei de capitaluri la capacitatea limitată de finanţare a investiţiilor.

Leasingul este o formă specială de închiriere a bunurilor imobiliare (sau mobiliare), prin care chiriaşul (utilizatorul) obţine avantajele legate de folosinţa bunului închiriat, în timp ce finanţarea achiziţiei acestuia şi amortizarea investiţiei de capital este făcută de către societatea de leasing (locatorul). În schimbul obţinerii avantajelor legate de folosinţa bunului, compania care l-a închiriat plăteşte societăţii de leasing o redevenţă (chirie) care cuprinde:

- amortizarea bunului închiriat;- costul de oportunitate (dobânzile) aferent(e) fondurilor avansate de societatea

de leasing pentru cumpărarea bunului respectiv;- marja de profit a societăţii de leasing.

Chiriaşul (utilizatorul) poate intra în proprietatea bunului închiriat, la încheierea contractului de leasing, prin plata valorii reziduale a bunului, convenită dinainte. Pe durata contractului, chiria se înregistrează ca o cheltuială curentă, iar la încheierea acestuia valoarea reziduală se înregistrează la active fixe.

La încheierea contractului se pot face şi alte două opţiuni:- prelungirea leasingului cu negocierea unei noi redevenţe;- restituirea bunului închiriat de către societatea de leasing.

Durata contractului de leasing este, în general, de 75-80% din durata de viaţă economică a bunului închiriat, dar se poate conveni şi asupra unei durate mai scurte. Societatea de leasing rămâne proprietară a bunului până la scadenţa contractului, cu excepţia cazurilor când utilizatorul formulează o ofertă fermă şi irevocabilă de cumpărare a bunului înainte de expirarea contractului de lasing. Contractul de leasing este, în general, irevocabil.

Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această tehnică de finanţare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prin aceasta, leasingul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte din valoarea investiţiei. De aceea, leasingul ca tehnică de finanţare vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii si ridicarea performanţelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.

Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind preluat din

7

jargonul economic şi comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de ţările europene occidentale.

Definiţia leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic, cât şi juridic.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul.

Prima definiţie legală a leasingului în Europa continentală provine din Franţa, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operaţiunea numindu-se credit-bail. Operaţiunile de credit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă în locaţie bunuri imobiliare in vederea unei utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacă aceste operaţiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziţionarea directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pentru acel locator. O definiţie mai recentă a leasingului în Franţa pune in evidenţă funcţiile economice ale acestuia: leasingul reprezintă o finanţare, în principiu integrală, a unei investiţii productive garantată de beneficiar.

O definiţie foarte sumară a leasingului a fost dată în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 şi respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixă şi perioada în care este reeşalonată restituirea capitalului investit de finanţator. Circularele menţionate prevăd următoarele:

a) contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care nici una din părţi nu este îndreptăţită a proceda la reziliere;

b) mărimea plăţilor care se fac de către beneficiar, cuprinde, în afara costului de achiziţie ori de producţie, şi toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare.

În Italia, leasingul ( locazione financiaro) este prevăzut în mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care la art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin “închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care fînanţatorul le dobândeşte, ori le confecţionează, în raport cu indicaţiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-şi toate riscurile pe timpul valabilităţii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiune, cu condiţia de a plăti preţul stabilit la data încheierii”. Nu se specifîcă nimic despre natura plăţilor şi a preţului.

În legislaţia română operaţiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operaţiuni prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi numită redevenţă, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziţionării bunului1. În 1998 a apărut Legea privind reglementarea activităţii de leasing care a adus unele completări ordonanţei iniţiale. Totuşi, ultimele coordonate juridice în care se desfăşoară această activitate au fost stabilite în 1999 prin Legea 99.

Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operaţiune de finanţare, pe baza unui contract de leasing, în care finanţatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiţie. Pe toată durata contractului, închiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chiriaş să folosească un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plăţi (rate de leasing) pe durata contractului. Câştigurile obţinute prin leasing sunt derivate din utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia. O operaţie tipică de leasing decurge astfel: utilizatorul hotărăşte asupra echipamentului de care are nevoie, asupra întreprinderii producătoare, a mărcii şi

1 Ordonanţa 51/1997, completată şi modificată prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1

8

modelului. De asemenea, specifică clar orice însuşire specială dorită a bunului, termenele de garanţie, livrare, instalare şi service-ul.

Totodată, utilizatorul negociază preţul. După ce echipamentul şi aspectele importante au fost specificate, iar contractul de vânzare-cumpărare negociat, utilizatorul încheie un contract de locaţiune cu finanţatorul-proprietar, negociind cu acesta durata contractului, ratele de leasing, dacă taxele de vânzare, livrare, instalare vor fi incluse in preţul contractului, precum şi alte considerente opţionale. Termenul de leasing include o varietate de tranzacţii de la cele în care leasingul reprezintă folosirea proprietăţii închiriate pentru o scurtă perioadă de timp, până la cele în care leasingul este, de fapt, un mijloc de finanţare a utilizatorului-chiriaş pentru a achiziţiona bunul închiriat.

Privit din punctul de vedere al societătii de leasing, leasingul constituie o cumpărare a unui bun cu scopul închirierii, urmată de o închiriere în scopul vânzării. Deci leasingul este o operaţie de finanţare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-1 cumpăra la finele locaţiei, după ce a fost plătită chiria aferentă şi ultima tranşă de plată (valoarea reziduală). Prin prisma finalităţii, operaţiunea de leasing poate fi asemănată cu cea de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul în care bunul trece în proprietatea beneficiarului. Deosebirea este aceea că prin operaţiunea de vânzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani, în timp ce prin leasing se cedează dreptul de folosinţă a bunului respectiv.

Din punctul de vedere al beneficiarului, leasingul reprezintă o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziţionării bunului se obţin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eşalonat, sub forma ratelor de leasing, şi, în final a valorii reziduale. În această situaţie, leasingul apare ca o vânzare în rate, în cadrul căreia dreptul de proprietate se transferă odată cu achitarea valorii reziduale, respectiv odată cu achitarea bunului. Diferenţa faţă de vânzarea în rate se observă la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de funcţionare normală a bunului, în anumite ţări.

1.1.2. PRINCIPALELE FORME DE LEASING

Variantele de leasing reglementate şi utilizate în România se diferenţiază în măsura în care riscurile şi beneficiile aferente titlului (dreptului) de proprietate asupra activelor specifice revin finanţatorului (societatea de leasing denumită şi locator) sau utilizatorului (compania utilizatoare sau locatar). Distincţia depinde mai mult de fondul tranzacţiei, decât de forma contractelor. Elementele generale privesc riscurile şi beneficiile. Riscurile sunt reprezentate de posibilitatea de a se înregistra pierderi datorită:

- gradului scăzut de utilizare a activului specific;- efectului uzurii morale;- variaţiilor de venit generate de modificarea condiţiilor economice.Beneficiile sunt reprezentate de :- realizarea unei activităţi profitabile pe durata de viaţă economică a

activului. Aceasta reprezintă perioada în care activul este utilizabil economic şi produce unităţi de producţie în favoarea companiei utilizatoare;

- câştigurile rezultate din creşterea valorii sau din realizarea valorii reziduale.

9

Există trei tipuri principale de leasing2:a) leasing operaţional;b) leasing financiar;c) vânzare + leaseback.

a) Leasingul operaţional oferă atât închirierea bunului, cât şi serviciile de întreţinere şi asigurare (service-ul echipamentelor închiriate etc.). Costurile întreţinerii şi asigurării se includ în chiria echipamentelor. Din aceste motive, leasingul operaţional este numit şi leasing de mentenanţă (întreţinere). Leasingul operaţional are, pe lângă serviciile de întreţinere şi asigurare implicite, alte două caracteristici:

clauză de anulare care dă posibilitatea utilizatorului să renunţe la închiriere şi să restituie echipamentul înainte de expirarea contractului de leasing;

în mod frecvent, echipamentul nu este complet amortizat pe durata contractului de leasing. Durata contractului de leasing este mai mică decât durata de viaţă a echipamentului închiriat. Locatorul se aşteaptă să recupereze valoarea echipamentului fie prin reînnoirea contractului de leasing cu vechiul utilizator sau cu alţi utilizatori, fie prin revânzarea echipamentului. În consecinţă, locatorul păstrează riscul neutilizării bunului în aceste circumstanţe.

b) Leasingul financiar este o formă de finanţare a bunului intrat în folosinţa chiriaşului pe toată durata de viaţă a obiectului închirierii. În consecinţă, leasingul financiar presupune:

selectarea de către utilizator a producătorului sau a distribuitorului de bunuri;

negocierea preţului şi a condiţiilor de livrare; contactarea unei societăţi de leasing financiar pentru cumpărarea

bunului şi stabilirea datelor locaţiei (ale contractului de leasing); încheierea simultană a contractului de vânzare-cumpărare între

furnizor şi locator, şi a contractului de leasing între locator şi utilizator.

În contractul de leasing financiar, de obicei, nu se asigură întreţinerea şi asigurarea echipamentelor, nu se oferă opţiunea de anulare prematură a locaţiei, iar bunul va fi complet amortizat la încheierea contractului. Durata închirierii bunului va fi egală cu durata de exploatare a acestuia. La expirarea contractului, utilizatorul leasingului financiar are posibilitatea de a reînnoi închirierea (cu o redevenţă mai mare sau mai mică) sau de a cumpăra bunul (la un preţ rezidual prestabilit la un nivel modic).

c) Vânzarea şi leaseback-ul, prin care o companie vinde unei societăţi de leasing sau altui investitor (individual ori instituţional) bunuri din proprietatea sa la valoarea lor de piaţă şi în acelaşi timp încheie un contract de închiriere a respectivelor bunuri în condiţiile specifice leasingului financiar. De astfel, vânzarea şi leaseback-ul sunt similare leasingului financiar şi chiar ipotecii. Vânzătorul primeşte imediat preţul de piaţă al bunurilor sale prin care se transefră proprietatea, urând să plătească redevenţe societăţii de leasing pentru a rămâne în folosinţa bunurilor până la amortozarea lor completă. La încheierea contractului de leaseback, societatea de leasing (locatorul) are drept de dispoziţie asupra valorii rezidualea bunului închiriat.

Interesul deosebit pentru leasing ca formă de finanţare pe termen lung este motivat de avantajele fiscale pe care autorităţile financiare le conferă. În primul rând,

2 Marilen Pirtea, Horia Cristea, C.Nicolescu, C.Boţoc, „Managementul financiar al companiei”, Ed.Mirton, Timişoara 2010, pg. 104

10

redevenţele sunt cheltuieli de exploatare deductibile din profitul impozabil. Prin urmare, cheltuielile cu redevenţele sunt însoţite de economii fiscale direct proportţionale cu mărimea redevenţelor şi cu cota de impozit pe profit.

În al doilea rând închirierea terenurilor prin vânzare şi leaseback poate fi o măsură de amortizare a valorii lor (altfel neamortizabilă). Pe lângă recuperarea valorii terenurilor, prin vânzare, se obţin economii fiscale din includerea amortizării lor în redevenţa leaseback.

Bunurile mobile care sunt importante, în scopul utilizării lor în leasing, sunt asimilate în regim de bunuri admise temporar la import, fără plata taxelor vamale. Cumpărătorul bunului importat în sistem de leasing va achita, la încheierea contractului, taxa vamală, deductibilă fiscal, calculată la valoarea iniţială, în baza declaraţiei vamale de import definitiv.

Autorităţile fiscale sunt motivate să verifice legitimitatea obţinerii acestor avantaje fiscale. În principiu, acestea verifică dacă leasingul este veritabil şi nu doar o simplă vânzare cu plata în rate (vânzare deghizată).

1.1.3. LEASINGUL ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNEASCĂ

Sub raport juridic, operaţiunile de leasing cad sub incidenţa Codului Civil care, deşi nu cuprinde reguli specifice pentru acest mod de finanţare, are totuşi o serie de prevederi generale referitoare la termenii înţelegerilor dintre părţile contractante şi tipul bunurilor care fac obiectul contractului. În acest mod, contractul de leasing este privit drept un contract „ suis generis” la care se aplică unele reguli specifice.

Principalele acte normative care reglementează operaţiunile de leasing din România sunt:

H.G. 72/20.02.1993 care prevede ca bunurile impozitate în baza unui contract de leasing sunt considerate în regim vamal de import temporar pe toată durata contractului. Utilizatorul bunului trebuie să prezinte o garanţie bancară în favoarea vămii pentru taxele vamale datorate, calculate la valoarea de achiziţie a bunului. La finele perioadei de leasing se efectuează vămuirea bunurilor şi se plăteşte taxa vamală calculată la valoarea reziduală.

O.G. 12/31.01.1995 completează H.G. 72/1993, eliminând obligaţia garantării taxelor vamale. Impune însă următoarele condiţii: bunurile să fie destinate producţiei, să nu aibă o vechime mai mare de doi ani, iar perioada de leasing să fie maximum 3 ani. Cu o lună înainte de expirarea contractului de leasing, utilizatorii trebuie să anunţe autorităţile vamale în vederea plăţii taxei vamale şi a TVA-ului la valoarea reziduală.Regimul TVA în operaţiunile de leasing este reglementat prin H.G. 3/17.10.1995 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea O.G. 3/1992 privind TVA.La articolul 8.10 se prevede ca bunurile din import introduse în ţara în regim de leasing se supun TVA la Utilizator, corespondent sumelor şi termenelor în care, la expirarea perioadei de leasing, bunurile trec în proprietatea Utilizatorului.La art. 11.17 se prevede ca pentru mărfurile din import aflate sub regim vamal care suspendă temporar temporar încasarea taxelor vamale, importatorul este obligat să garanteze şi plata TVA. Ministerul Finanţelor poate aproba scutirii de la plata TVA datorate, conform regimului în vigoare pentru plata taxelor vamale.

11

O.G. 51/28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, prevede că activitatea societăţilor de leasing va fi autorizată de către Ministerul Finanţelor, în cadrul căruia se va înfiinţa la o dată nespecificată Oficiul pentru operaţiuni de leasing. La contravenţii şi sancţiuni se prevede că în cazul nerespectării dispoziţiilor prevăzute la art.14, societatea de leasing nu va mai avea drept să efectueze operaţiuni de leasing până la obţinerea avizului Ministerului Finanţelor şi va fi obligată la plata unei amenzi reprezentând cel puţin 10% din valoarea contractelor perfectate.

Legea 90/1998 pentru aprobarea O.G. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing modifică câteva articole din ordonanţă, dar va avea în continuare câteva neconcordanţe, astfel în art.2 este prevăzut că utilizatorul este cel care va formula o ofertă fermă către societatea de leasing. Art.7 prevede că regimul de amortizare să fie stabilit de către părţi de comun acord, în funcţie de natura bunului şi valoarea sa de intrare, în conformitate cu dispoziţiile legii 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale.Avantajele acestei legi ar fi reglementarea înfiinţării societăţilor comerciale de leasing, deoarece acestea se înfiinţează şi funcţionează potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale. Art. 18 alin.1 din O.G. 51 cu privire la contravenţiile şi sancţiunile societăţilor de leasing este abrogat. În art.26 se modifică şi reglementările cu privire la bunurile mobile importate în scopul utilizării în sistem de leasing, eliminând obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale. Cumpărătoruul este obligat să plătească taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului. Perioada maximă a contractului de leasing în cazul bunurilor din import este de 7 ani.Publicitatea şi reclama se includ în totalitate pe cheltuieli. Echipamentul industrial sau construcţiile pot fi utilizate în sistem de leasing de către mai multe societăţi comerciale dacă între acestea s-a încheiat un contract în scopul realizării unei investiţii sau a folosinţei lor comune.

Legea 99/1999 Titlul II care modifică şi completează O.G. nr.51/1997 defineşte termenii specifice activităţii de leasing cum ar fi : valoarea de intrare, valoarea totală, rata de leasing, leasingul financiar şi operaţional, precum şi condiţiile în care se pot încheia cele două tipuri de leasing. Se introduce un capitol nou, „Contractul de leasing” în care se specifică elementele definitorii atât pentru contractul de leasing operaţional cât şi pentru cel financiar. Pentru veniturile realizate în România de persoane juridice străine se spune clar că acestea se impozitează în România prin reţinere la sursă potrivit Convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Un element nou în reglementarea vamală a importurilor de bunuri ce fac obiectul unui contract de leasing, importate în regim vamal de admitere temporară sau în regim vamal de import, limita minimă a valorii reziduale de 20% din valoarea de intrare a bunului. Art. V prevede capitalul social minim subscris şi vărsat pentru societăţi de leasing la 500 milioane lei şi încetarea dreptului de funcţionare a acestora în cazul în care în termen de 12 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial nu se respectă prevederile menţionate.

Legea 99/1999 Titlul VI care reglementează regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, face referire şi la operaţiunile de leasing cu o perioadă mai mare de un an, enumerând bunurile ce pot face obiectul garanţiilor reale.

12

Ultimele reglementări pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene este O.M.F.P. nr.1752/17.11.2005, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2006.

La data intrării în vigoare a ordinului se abrogă: O.M.F.P. nr. 94/2001 şi O.M.F.P. nr.306/2002, pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Apariţia OG 28/2006 , precum şi Legea 266 din 29.06.2006 pentru aprobarea OG 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar – fiscale, a condus la apariţia Instituţiilor Financiare Nebancare (IFN). Prin aceasta BNR obligă societăţile de leasing să-şi definescă obiectul de activitate ca leasing financiar, aşa cum este specificat în art. 7 al OG 28/2006. Aceeaşi ordonanţă la art 8, pct (6) se referă la leasingul operaţional, astfel: “ închirierea de bunuri mobile şi imobile către terţe părţi, inclusiv leasing operaţional, cu condiţia ca valoarea bunurilor mobile şi imobile să nu depăşească o limită care se stabileşte prin norme de către BNR.”

Ordinul ministrului finanţelor publice nr.84 din 17 ianuarie 2007 pentru aprobarea Măsurilor unitare de aplicare a reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoare adăugată şi accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare la data aderării, publicat în Monitorul Oficial nr. 80 din 1 februarie 2007.

1.2. ASPECTE JURIDICE

1.2.1. NATURA JURIDICĂ A LEASINGULUI

După cum am văzut, leasing-ul este o formă de finanţare cu termen, o operaţiune de credit-bail, care se caracterizează prin faptul că obiectul contractului se referă la un echipament care urmează să fie folosit numai în scopuri profesionale. Bunurile sunt cumpărate de către locator numai pentru a fi date în locaţie. Durata locaţiei trebuie să corespundă duratei economice de utilizare a maşinilor sau echipamentelor respective. Ratele chiriei sunt fixate astfel încât să permită amortizarea valorii bunurilor. Utilizatorul are latitudinea să opteze pentru achiziţionarea bunului la un preţ care să corespundă valorii sale reziduale.

Leasing-ul este o operaţiune care cuprinde: un contract de vânzare-cumpărare; un contract de locaţiune; un contract de mandat; un contract prealabil privind promisiunea de vânzare pe care o face

cumpărătorul, care valorează drept vânzare din momentul în care sunt concretizate toate elementele esenţiale ale vânzării.

Leasing-ul mai cuprinde, de asemenea, promisiunea bilaterală de locaţie din partea finanţatorului şi a utilizatorului, preexistenţa contractului de locaţiune, care va avea valoare de contract numai atunci când se vor concretiza toate elementele contractului de locaţie. În acelaşi timp, este inclusă o stipulaţie pentru altul, în baza căreia utilizatorul poate acţiona în garanţie pe vânzătorul bunului.

Aşadar, contractul de locaţiune din cadrul operaţiunii de leasing este sinalagmatic perfect, consensual. Locatorul nu se obligă decât în consideraţia calităţilor persoanei sau a garanţiilor pe care le oferă intreprinderea utilizatoare.

13

Rolul finanţatorului este de a finanţa afacerea, neavând vreo influenţă asupra mersului acesteia, ceea ce îngăduie acestuia să cedeze contractul său, dacă circumstanţele o cer.

În acelaşi timp, leasing-ul are trăsăturile caracteristice ale unui contract de adeziune, deoarece la încheierea sa utilizatorul nu are posibilitatea să aducă modificări clauzelor stipulate.

În concluzie, leasing-ul este – prin natura sa juridică şi prin trăsăturile enunţate – un contract complex, reprezentând o îmbinare a mai multor tehnici juridice, într-un cadru unitar.

1.2.2. EFECTELE CONTRACTULUI DE LEASING

În contractul de leasing, obligaţiile vânzătorului sunt: să livreze un bun de calitate, adică în stare de funcţionare; să asigure asistenţa tehnică a personalului care îl va exploata; să asigure piesele de schimb necesare reparaţiilor3; să efectueze reparaţiile bunului închiriat, în măsura în care

defecţiunile nu sunt din culpa utilizatorului4.

Utilizatorul (beneficiarul) are obligaţia: să plătească ratele chiriei, la termenele şi condiţiile stipulate în

contract; să exploateze bunul închiriat prin respectarea instrucţiunilor

tehnice; să nu efectueze modificări în construcţia bunului închiriat; în

cazul în care asemenea modificări sunt necesare, utilizatorul are obligaţia să solicite acordul societăţii de leasing;

să conserve bunul în stare de funcţionare5; să asigure bunul închiriat în folosul societăţii de leasing.

Societatea de leasing are, la rândul ei, câteva obligaţii a căror aducere la îndeplinire se întemeiază pe clauzele stipulate în contract. Astfel, societatea de leasing are obligaţia să înlocuiască bunul avariat. De asemenea, societatea de leasing poate înlocui echipamentul învechit, uzat sau depăşit. Această înlocuire implică perceperea unei chirii majorate.

Societatea de leasing are dreptul să controleze modul în care este exploatat echipamentul de către beneficiar. În acelaşi timp, este îndrituită să vândă echipamentul locatarului în condiţiile examinate în subcapitolele anterioare.

Dacă beneficiarul nu plăteşte ratele la termenele şi în condiţiile stipulate în contract societatea de leasing are dreptul să rezilieze de plin drept contractul, iar clientul are obligaţia: să restituie echipamentul; să suporte cheltuielile aferente; să plătescă ratele restante ale chiriilor. Mai mult, beneficiarul este obligat să plătească o indemnizaţie forfetară de reziliere, care reprezintă ratele restante viitoare. Toate acestea pun în evidenţă existenţa unor condiţii severe impuse de instituţia finanţatoare beneficiarului. Toate aceste măsuri au caracter sancţionator, de pedepsire a utilizatorului.

Finanţatorul primeşte bunul înapoi, având posibilitatea să-l reînchirieze unei alte persoane sau să-l vândă, în timp ce primeşte şi plata integrală a tuturor ratelor, calculate în raport cu viaţa economică a echipamentului respectiv.

3 Sau să achite contravaloarea lor.4 Aceste obligaţii sunt stipulate în contractul de leasing, încă din momentul perfectării acestuia.5 O asemenea obligaţie se referă la toate formele de leasing.

14

Cu toată severitatea acestor măsuri în privinţa beneficiarului, instanţele arbitrale s-au pronunţat constant în favoarea creditorului, argumentul evocat fiind că, în felul acesta utilizatorul, primul interesat în încheierea unui contract de leasing, trebuie să respecte cu scrupulozitate toate clauzele contractului, deoarece numai în cazul unui asemenea comportament, au de câştigat toate părţile implicate, iar afacerea se derulează cu succes.

1.3. LEASINGUL, TEHNICĂ MODERNĂ DE FINANŢARE

Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să-şi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această tehnică de finanţare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină credite de la bănci ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci şi gajuri, sarcină de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial. De aceea leasingul - ca tehnică de finanţare - vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi ridicarea performanţelor, iar în plan general asigură progresul tehnic.

Contractul de leasing6 poate fi privit ca un complex de tehnici juridice care corespund nevoii de creditare pe termen lung şi mediu, o formă de credit ce permite întreprinderilor să obţină bunuri productive printr-o finanţare exterioară.

Contractul de leasing face parte din categoria contractelor de locaţie, prezentând o serie de aspecte specifice ce ţin de obiectul şi tehnica de realizare a acestei operaţiuni comerciale.

Particularităţile pe care le reprezintă diferitele forme de leasing se reflectă şi în contractele ce reglementează aceste operaţiuni, neexistând un tip de contract universal valabil.

”Legalizarea” operaţiei de leasing, precum şi a contractului de leasing sub aspect juridic s-a realizat în România, în anul 1997 prin Ordonanţa nr. 51 din 28 august 1997 care ţine de operaţiunile de leasing şi de societăţile de leasing.

Cadrul juridic al contractului, societăţilor şi operaţiunilor de leasing s-a schimbat pe parcursul celor zece ani de când există această tehnică de finanţare în România, îmbunătăţindu-se considerabil, ajungându-se ca, astăzi, să existe reglementări bine determinate ce fac posibilă derularea în bune condiţii a tuturor contractelor de leasing actuale sau viitoare.

1.3.1. CARACTERISTICI FINANCIARE ALE CONTRACTULUI DE LEASING

Prin contractul de leasing, finanţatorul (locatorul) îşi menţine dreptul de proprietate asupra activului specific, dar există posibilitatea ca utilizatorul (locatarul) să devină, ulterior, proprietar. Societatea de leasing asigură finanţarea activelor specifice de care compania utilizatoare are nevoie, pe baza contractului de leasing. Acesta cuprinde un ansamblu de elemente de natură juridică, economică şi financiară. Elementele de natură financiară se pot grupa astfel:

a) Elemente cu caracter general, care trebuie prevăzute în contract, indiferent de forma leasingului (operaţional sau comercial). Acestea sunt:

Valoarea totală a contractului de leasing, care reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing, la care se adaugă valoarea reziduală;

Valoarea reziduală, care reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra activului specific către utilizator;

6 Ordonanţa Nr.51 Republicată din august 1997, publicată în Baza de date”Eurolex”

15

Termenele de plată ale ratelor; care reflectă periodicitatea plăţii ratelor; Dobânda leasingului, care reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe

piaţa românească; Cheltuielile de asigurare ale activului specific, care sunt deductibile

fiscal de către partea obligată prin contract să plătească primele de asigurare;

b) Elemente cu caracter specific, care diferă în funcţie de forma leasingului. Acestea sunt:

Rata leasingului operaţional, reprezentată de cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de părţile contractante. Pentru stabilirea amortizării incluse în rata de leasing se au în vedere valoarea de intrare a activului imobilizat, durata normală, regimul de amortizare convenit, conform dispoziţiilor legale privind amortizarea capitalului imobilizat în activele corporale şi necorporale;

Rata leasingului financiar, reprezentată de cota parte din valoarea de intrare a activului specific şi a dobânzii de leasing aferentă, eşalonată pe perioada derulării contractului. Amortizarea se calculează conform dispoziţiilor legale. Ratele de leasing pot face obiectul unor indexări, dacă, prin contractul de leasing, părţile au convenit asupra actualizării periodice a acestora.

Alte elemente, specifice leasingului financiar, reprezentate de valoarea iniţială a activului specific şi de clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea activului specific şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.

c) Elemente cu caracter penalizator. Acestea privesc: Valoarea daunelor-interese plătite de finanţatorul care nu respectă

dreptul de opţiune al utilizatorului prevăzut în contract. Cuantumul daunelor –interese este egal cu valoarea reziduală a bunului sau cu valoarea sa de circulaţie, calculată la data expirării contractului de leasing;

Valoarea daunelor interese plătite de utilizatorul care nu plăteşte timp de două luni rata de leasing. Acestea se calculează asupra ratelor scadente la data rezilierii contractului de către finanţator. Utilizatorul este obligat să plătească ratele scadente, daunele-interese şi să restituie activul specific.

Contractul de leasing asigură companiilor utilizatoare dreptul de a utiliza activele specifice (de natură mobiliară sau imobiliară) de care au nevoie, fără să efectueze o cheltuială egală cu preţul de cumpărare a acestora. Lipsa acestor cheltuieli se poate asimila cu un flux de încasări, în condiţiile în care, compania utilizatoare plăteşte fluxuri periodice, reprezentate de valoarea ratelor de leasing. Deci, compania utilizatoare plăteşte costul finanţării activului, care rămâne în proprietatea finanţatorului (societăţii de leasing), dar asupra căruia poate dobândi un drept de proprietate, în baza dreptului de opţiune contractual.

1.3.2. PARTICIPANŢII, OBIECTUL ŞI MECANISMUL DE DERULARE A OPERAŢIEI DE LEASING

Orice înţelegere de leasing implică două părţi:● Locatorul (lessor) - este proprietarul activului.

16

● Locatarul (lessee) - este utilizatorul activului. El efectuează plăţi periodice către locator.

În practică, de multe ori, într-un contract de leasing apar trei părţi contractante: un furnizor proprietar, un finanţator creditor şi un utilizator. Creditorul cumpăra bunul de la furnizorul proprietar şi-l închiriază utilizatorului, care se angajează să exercite pe cheltuiala sa toate acţiunile pe care creditorul le poate avea împotriva furnizorului proprietar, cu privire la comportarea bunului închiriat. În timpul utilizării, creditorul va efectua controlul ce se impune cu privire la acest comportament, precum şi modul de utilizare. La data expirării termenului de închiriere se va încheia un proces verbal de constatare a stării tehnice.

Există trei mari categorii de locatori: ● Producătorii de echipamente● Băncile.● Companiile independente de leasing.Companiile de leasing s-au diversificat funcţie de natura serviciilor oferite.

Unele dintre ele acţionează în dubla calitate de brokeri de leasing (intermediază înţelegeri de leasing) şi de locatori. O altă categorie include pe cei care s-au specializat în leasingul de echipamente în cantităţi mari, deci la preţuri avantajoase, de la producători, asigură un service eficient, şi, dacă e cazul, le revând în condiţii avantajoase.

Societăţile de leasing independente, care de regulă nu sunt susţinute în mod direct de o bancă, acţionari puternici sau fonduri de investiţii, întâmpină dificultăţi în atragerea surselor de finanţare.

În aceste context, este demn de remarcat faptul că societăţile de leasing independente au recurs la utilizarea pieţei de capital pentru finanţare, prin emisiuni de obligaţiuni.

Societăţile de leasing pot fi:● Societăţile generale de leasing care operează cu o largă gamă de produse,

achiziţionând echipamente de la diverşi producători pe baza specificaţiilor beneficiarilor. La rândul lor, societăţile generale de leasing pot apărea fie ca firme independente, fie ca sucursale ale unor societăţi financiare;

● Societăţi de leasing de intermediere care desfăşoară o activitate de mijlocire. Proprietatea asupra echipamentelor închiriate aparţine celor care au furnizat fondurile de investiţii(societăţi şi bănci cu un capital foarte mare) care urmăresc, de fapt, pe această cale, evaziunea fiscală ;● Societăţi de leasing integrate constituite de către mari unităţi producătoare care au înfiinţat societăţi de leasing proprii pentru a beneficia de avantajele financiare ce rezultă din aceste tranzacţii. Printre aceste întreprinderi figurează marii producători de calculatoare electronice şi din industria aeronautică, companiile telefonice, producătorii de echipamente pentru birotică. ● Băncile şi societăţile financiare sunt angrenate în operaţiuni de leasing prin furnizarea de fonduri societăţilor de leasing, încheierea de angajamente cu marii producători care înfiinţează societăţi integrate de leasing, participarea la împrumuturile făcute de terţe persoane pentru finanţarea unor operaţiuni de leasing.● Societăţile de asigurare procedează în mod similar,sub rezerva unor restricţii ce le sunt impuse de legislaţiile diverselor ţări cu privire la efectuarea de investiţii.În continuare sunt prezentate câteva scheme de derulare şi finanţare a

operaţiunilor de leasing pentru evidenţierea situaţiilor posibile în practică.

17

A. Schema clasică este aceea în care finanţatorul dispune de resurse financiare proprii, pe care le antrenează în finanţarea achiziţiei bunului care va face obiectul contractului de leasing. Schematic, acest lucru poate fi reprezentat astfel:

Figura 1.1. Schema clasică a operaţiunilor de leasing

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

În acest caz, bunul este achiziţionat din surse financiare proprii, iar in structura ratelor de leasing va apărea dobânda pe care beneficiarul ar plăti-o unei bănci dacă ar achiziţiona un credit, dobândă care trebuie să fie atractivă pentru acesta. Această dobândă va acoperi riscul de plasament al sumelor antrenate. Adeseori dobânda percepută acoperă şi profitul vizat de finanţator din operaţiune.

B. O altă schemă este aceea reprezentată în figura următoare, în care societatea de leasing finanţează operaţiunile pe baza unor surse financiare atrase (de regulă de la bănci).

Figura 1.2. Schema operaţiunilor de leasing cu finanţare externă

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

În acest caz, dobânda percepută de bancă este transferată beneficiarului în cadrul ratelor de leasing. Aceasta este schema cea mai întâlnită în practică, întru-cât volumul operaţiunilor de leasing depăşeşte potenţiaiul financiar al societăţilor specializate în operaţiuniie de leasing.

C. Există o formă de leasing denumită „leasing leveraj”, utilizată frecvent in tranzacţiile cu echipamente de mare valoare, cum ar fi avioanele, în care societatea de

18

Finanţator: societatea de leasing

Furnizor Beneficiar

Achităbunul

Închiriazăbunul

Banca

Finanţator: societatea de leasing

Furnizor Beneficiar

Achităbunul

Închiriazăbunul

leasing finanţează doar o parte din valoarea bunului, restul fiind acoperită de diferiţi creditori (societăţi de finanţare) care, contra unei dobânzi, îşi vor recupera sumele avansate din ratele de leasing încasate de la beneficiari. Aceşti creditori nu vor solicita societăţii de leasing rambursarea sumelor în afara clauzelor prevăzute în contractul de leasing, asumându-şi astfel riscurile operaţiunii.

Garanţia rambursării sumelor o reprezintă garanţiile oferite în cadrul contractuiui de leasing de către beneficiarii societăţii de leasing.

Figura 1.3. Schema operaţiunilor de leasing “laveraj”

19

livrează bunul

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

D. Sunt situaţii în care furnizorul livrează bunul pe credit, urmând a recupera contravaloarea lui pe măsura încasării ratelor de leasing de la beneficiar.

Figura 1.4. Schema leasingului cu credit furnizor

20

Achită bunul

Societatea de finanţare Societatea de finanţare

Societatea de leasing

Furnizor Beneficiar

Participă la finanţareaoperaţiunii

Rambursează creditul

Închiriază bunul

Finanţator: societatea de leasing

Furnizor Beneficiar

Achită bunuleşalonat

Livrează bunul

Închiriază bunul

creditează

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

E. O altă situaţie posibilă este aceea în care furnizorul este producătorul bunului, efectuând operaţiunea de leasing. Lucrurile în acest caz se simplifică, întru-cât nu sunt necesare fonduri pentru achiziţia bunului de către societatea de leasing, care este aceeaşi cu cea a furnizorului.

Figura 1.5. Schema leasingului ,,furnizor”

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

F. În practică pot apărea situaţii în care beneficiarul să nu aibă bonitatea solicitată de finanţator pentru a putea beneficia de facilităţile contractării în leasing a unui bun. De aceea se poate apela la o altă societate comercială care să devină titularul contractului de leasing şi cu care să se asocieze în participaţiune pentru a derula contractul. In astfe1 de situaţii, beneficiarul poate juca rolul unui operator de leasing.

În acest caz, contractul de leasing va fi încheiat de societatea care deţine garanţiile necesare derulării operaţiunii şi se va stipula posibilitatea subînchirierii sau exp1oatarii in comun cu alte societăţi comerciale a bunului care face obiectul contractului.

Figura 1. 6. Schema leasingului cu operator intercalat

21

Societatea de leasing(furnizorul)

Beneficiarul Închiriază bunul

Societatea de leasing

Furnizor AsociatBeneficiar

asocierelivrează bunul

închiriazăbunul

achităbunul

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

G. Există o schemă de derulare a operaţiunilor de leasing specifică lease-back-ului, in care intervin doar beneficiarul şi societatea de leasing (finanţatorul). Relaţia dintre aceştia se reduce la următoarele: beneficiarul trimite scrisoare de intenţie societăţii de leasing în vederea solicitării unui credit. Societatea de leasing acceptă sau respinge solicitarea beneficiaruiui. In cazul acceptului beneficiarul vinde bunurile aflate in proprietatea finanţatorului care le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele locaţiei bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii lor reziduale.

Figura 1.7. Schema operaţiunii de lease-back

( Sursa: Elena Turcu, 2008 )

H. Analog cu mecanismul de derulare a lease-back-ului este cel al leasingului actionar. Deosebirea apare în faptul că beneficiarul nu vinde bunuri, ci acţiuni ale societătii unui fond de investiţii care le va lua în locaţie în schimbul unei chirii stipulate în contractul de locaţie. Aşadar, în acest caz beneficiarul vinde acţiuni pe care le preia în locaţie urmând a le răscumpăra la finele perioadei de locaţie.

O variantă de generalizare a leasingului acţionar este aceea în care emitentul este diferit de beneficiar, adică emitentul de acţiuni nu reintră în posesia acţiunilor, el jucând rolul furnizorului. Acţiunile subscrise vor fi date în locaţie unui beneficiar care va deveni proprietaru1 lor 1a finele perioadei de locaţie.

1.3.3. PIAŢA LEASINGULUI ÎN ROMÂNIA

În ceea ce priveşte piaţa de leasing din România, ea este formată din câteva mii de agenţi economici care îndeplinesc cele două condiţii impuse de lege pentru a fi operatori pe această piaţă şi anume: includerea “activităţii de leasing” în obiectul de activitate şi un capital social de ron – 50000 mii.

22

Beneficiarul Societatea de leasing

Vinde bunuri aflate in proprietate

Închiriază bunurile cumpărate

Ca urmare a schimbărilor intervenite în cadrul legal prin emiterea de către Banca Naţională a României a Ordonanţei 28/2006 (legea IFN-urilor) piaţa de leasing din România este reprezentată de cca 330 de societăţi de leasing , care s-au notificat la BNR până în luna aprilie 2006.

Dintre acestea 213 societăţi au transmis la BNR documentaţia necesară pentru a fi notificate ca IFN şi pentru a îndeplini condiţiile impuse de lege ca operatori activi, până la data de 03.08.2006, iar alte 30 de societăţi de leasing sunt noi înfiinţate în 2006. Piaţa de leasing din România este structurată în anul 2006 astfel (şi procentual în cadrul ASLR):- firme de leasing afiliate unor bănci (6 %) : Porsche Leasing România IFN SA, RCI

Leasing România IFN SA ; - firme de leasing afiliate unor producători sau furnizori de produse (6 %) : Eurial

Leasing IFN SA, Toyo Motor Leasing IFN SA;- firme de leasing independente (88 %), în număr de 28.

Reducerea numărului de membrii s-a datorat ieşirii din ASLR a patru societăţi de leasing (Romexterra Leasing IFN SA, BCR Leasing IFN SA, Ţiriac Leasing IFN SA, Matco Leasing). Volumul total al contractelor de leasing încheiate de membrii ASLR pe anul 2006 a atins nivelul de 1.083,5 mil. Euro, în condiţiile unui volum al bunurilor de 841,9 mil EUR.

Dinamica evoluţiei pieţei de leasing poate fi urmărită şi în tabelul următor (după valoare totală a contractelor):

Tabelul 1.1. Dinamica evolutiei pietei de leasing 1998-2006(mil. EURO)

(Sursa: www.aslr.ro)

Menţiune: Valoarea de 1.083,5 mil. Euro la nivelul anului 2006 se referă numai la membrii ASLR.

După cum se observă, începând cu 1998, volumul tranzacţiilor de leasing încheiate la nivelul ASLR a crescut continuu. În aceste condiţii, la finele anului 2006, volumul total al pieţei de leasing ASLR a atins un nivel de 1.083,5 mil EUR. De remarcat este faptul că realizările pieţei de leasing ASLR pe anul 2006 a marcat o scădere cu cca. 2,82 % faţă de anul 2005.

Pâna la data de 31.10.2007 BNR a acceptat 271 de societăţi în care se regăsesc societăţi de leasing financiar, societăţi de credit de consum, credite ipotecare sau imobiliare, factoring.

La nivelul ASLR din cele 29 societăţi membre, care deţinânand o cotă de piaţă de cca. 10%, 24 societăţi au depus documentaţia necesară la BNR (până la data de

Anul 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Membre

ASLR 128.5 202.9 340.0 587.6 624.1 850.0 1029.0 1115 1083.5

Nemembre

ASLR n.a. 82.1 82.2 374.4 275.7 550 786 1100 0

TOTAL 128.5285 422.2 962 899.8 1400 1 815 2215

1083.

5

23

03.08.2006), pentru a fi notificate ca IFN-uri şi 5 societăţi membre au renunţat la leasingul financiar şi vor continua cu activitatea de leasing operaţional.Piaţa de leasing în cadrul ASLR în anul 2007 a fost structurată astfel:

firme de leasing afiliate unor producători sau furnizori de produs, în numar de 2;

firme de leasing afiliate unor producători sau furnizori de produse: Eurial Leasing IFN SA, Toyo Motor Leasing IFN SA, reprezentând 6 % ;

firme de leasing independente, în numar de 27, reprezentând 94%.Numărul membrilor ASLR la sfârşitul anului 2008 era de 29, faţă de 31 la

semestru I 2007 .Volumul total al contractelor de leasing încheiate de membrii ASLR pe 2007 a

atins nivelul de 1076.6 mil. Euro, în condiţiile unui volum al bunurilor finanţate de 939.2 mil EUR.

Dinamica evoluţiei pieţei de leasing poate fi urmărită şi în graficul următor (după valoarea totală a contractelor):

Graficul 1.1. Evoluţia pieţei leasingului din România

( Sursa : www.aslr.ro )

Valorile la nivelul anului 2006 şi 2007 se refera numai la membrii ASLR.În 2008 persoanele juridice au continuat să reprezinte cei mai importanţi

clienţi ai societăţilor noastre de leasing. Valoarea bunurilor pentru leasingul persoanelor juridice a reprezentat 70.92 % din total piaţă, 16.72% fiind reprezentată de persoanele fizice şi PFA, diferenţa de 12.36 % fiind reprezentată de sectorul public şi ONG-uri.

Graficul 1.2. Ponderea totală a contractelor de leasing după tipul utilizatorului

(%)

24

( Sursa : www.aslr.ro )

În cadrul tuturor contractelor de leasing încheiate la nivelul asociaţiei, se poateface distincţie în funcţie de tipul achiziţiei, în leasing cu bunuri din import şi leasing domestic. Astfel, din totalul de 40.971 contracte încheiate în 2008 şi aflate în derulare, cca. 54.22% sunt contracte cu furnizori externi şi 45.78% reprezintă leasing cu furnizori interni.

Ca durată a contractelor pentru bunurile mobile şi imobile, cea mai mare parte, adică un procent de 43,23% din valoarea bunurilor sunt încheiate pe durata a 4-5 ani , 30,56 % pe durata de 2-3 ani, 15,45 % pe o durată de mai mult de 5 ani , 9,79 % pe o durată între 1-2 ani şi 0,97 % între 3-4 ani.

Structura contractelor de leasing (la nivelul ASLR), în funcţie de obiectul contractului, se prezintă astfel :

Tabelul 1.2. Structura contractelor de leasing 2007-2008

Obiectul contractului

% din total pt. 2006

% din total

pt.2007

% din

total pt.2008

Autovehicule , din care: 93,14 86,59

-Autoturisme 79,74 38,24

-Autoutillitare

13,4 48,35-Vehicule comerciale

Autobuze

Echipamente total, din care : 8,82

- industriale 3,73 0,74

-constructii - 4.68

- agricole 0,25 0.64

-avioane/vapoare - -

25

-material rulant - cai ferate - -

-altele (birotica, tehnica medicala) 1,44 2.76

Imobiliare, din care : 4.59

- office 0,59 0,96

- residential 0,85 1,92

- industriale 0.53

- retail/outlets 0,75

- hoteluri 0,43

( Sursa: www.aslr.ro )

Din analiza datelor furnizate de membrii ASLR rezultă că cel mai important segment al pieţei de leasing continuă să îl reprezinte cel al autovehiculelor. Ponderea acestuia a ajuns, în 2008 la un nivel de 86.59 %, în scădere faţă de anul 2007, când pentru aceeaşi perioadă de raportare aceasta era de 93,14%, deci o scădere cu 12%.

Tendinţa de scădere faţă de anul 2007, s-a înregistrat pe categoria autoturismelor cu 52.05% pentru vehiculele comerciale , autoutilitarele şi autobuzele au înregistrat o creştere cu 72.28 %, faţă de 2007.

În ceea ce priveşte ponderea finanţărilor în leasing destinate echipamentelor industriale şi agricole s-a înregistrat un procent de 1,38 % (adica 0,74 +0,64), în scădere faţă de 2007 cu un procent de 65,32 %.

Deşi există o evoluţie substanţială şi constantă a pieţei de leasing din România, societăţile de leasing se confruntă cu o serie de aspecte, dintre care menţionăm :

• cadrul legal încă insuficient structurat : în aceasta perioadă s-au aflat în discuţii atât modificările la legea 441/2006, legea care aduce modificări Legii 31/1990- legea companiilor, cât şi normele metodologice ale Ordonanţei 28/2006, lege privind reglementarea activităţii instituţiilor financiare nebancare IFN ;• manifestarea unei lipse de informare a potenţialilor clienţi despre operaţiunea de leasing (unde se include şi preferinţa de natură psihologică a proprietăţii asupra bunului în dauna unui contract de leasing în care dreptul de proprietate asupra bunului trece asupra utilizatorului numai după efectuarea plăţii integrale de către acesta);• stadiul actual al dezvoltării economiei naţionale• nivelul încă redus al investiţiilor străine în RomâniaUna dintre modalităţile de soluţionare a aspectelor menţionate mai sus este

reprezentată de activitatea susţinută a ASLR în promovarea industriei de leasing şi a societăţilor ce acţionează pe această piaţă. ASLR a iniţiat şi continuat eforturile de modificare a cadrului legislativ în strânsă colaborare cu toţi factorii decizionali din piaţă, eforturi ce se vor concretiza în următoarea perioadă de timp la nivel legislativ.

De asemenea, ASLR işi manifestă disponibilitatea pentru continuarea dezbaterilor şi dialogurilor necesare creării cadrului legislativ adecvat desfăsurării de operaţiuni de leasing de către toate tipurile de companii de leasing, indiferent de

26

apartenenţa acestora la o anumită categorie de acţionariat, în condiţii de transparenţă reală, concurentă şi onorabilitate.

ASLR desfăşoară o campanie susţinută pentru atragerea de noi membri în asociaţie din categoria de firme de leasing neafiliate nici unei asociaţii.

Pentru gasirea unor soluţii, Adunarea Generala ASLR care a avut loc la data de 27.04.2007, a hotărât crearea în cadrul asociaţiei a unui Grup de lucru pentru leasing operaţional, care este coordonat de Domnul Cristian Gala- Director General al BT Finop Leasing SA şi membru al Consiliului Director ASLR. Prima întâlnire a Grupului de lucru a avut loc în data de 10.05.2007 , la care au participat o parte din societăţile de leasing operaţional membre ASLR, cât şi reprezentanţii societăţii de rent-a-car Autonom.

La nivel european activitatea de rent-a-car organizată până în 2006 prin asociaţia ECATRA (European Car and Truck Rental) şi care din octombrie 2006 s-a unificat, prin absorbţie, cu Leaseurope (The European Federation of Leasing Companies Associations) a devenit parte integrantă a pieţei de leasing operaţional care cuprinde: Long Term Rental, Short Term Rental si Hire Purchase pentru automobile, autocamioane, echipamente şi imobiliare.

Desigur că acestă activitate specifică este considerată în România, în prezent, ca activitate de închiriere , nu de leasing operaţional. Aceasta deoarece OG 51/1997, legea leasingului, la art.7 impune un termen de minim un an pentru contractul de leasing. Această condiţie a fost impusă de MFP în scopul determinării cuantumului taxelor vamale la importurile auto prin contracte de leasing.

Desigur că prin încadrarea activiăţii de rent-a-car în activitatea de leasing, vor aparea o serie de alte avantaje care vor conduce în mod nemijlocit la dezvoltarea acestei activităţi.

Leasing-ul auto a avut cea mai mare pondere in 2008, de 71%.Piaţa de leasing din România a scăzut în 2008 cu 2,6%, comparativ cu anul

precedent până la valoarea de 4,82 miliarde euro.Leasing-ul auto a deţinut cea mai mare pondere, de 71% din totalul pieţei în

2008, până la valoarea de 3,38 miliarde euro, în timp ce leasing-ul de echipamente a reprezentat 22% din piaţă, având o valoare de 1,08 miliarde euro.

Cea mai mică pondere a ocupat-o leasing-ul imobiliar, cu o cotă de 7%, şi o valoare de 351 milioane euro.

În cadrul leasingului auto, autoturismele deţin o cotă de 55%, vehiculele comerciale grele 27%, vehiculele comerciale usoare 15%, iar alte tipuri de vehicule un procent de 3% din total.

"Deşi în anul 2008 importul autoturismelor rulate a depăşit semnificativ volumul achiziţiilor vehiculelor noi, leasingul şi-a păstrat orientarea sa de a finanţa vehicule noi în proporţie de 95% în detrimentul celor second hand (5%)", potrivit ALB.

La finanţarea categoriei echipamentelor, o cotă de 50% o reprezintă domeniul construcţiilor, 6% domeniul echipamentelor IT şi software, 5% industria metalurgice, 3% industria alimentară, 3% domeniul medical, 3% industria tipografică, 5% sectorul agricol, 2% industria de prelucrare a lemnului, 3% echipamente pentru stivuit, 4% industria chimică şi 16% alte domenii. Finanţarea sectorului imobiliar este dominată de categoria clădirilor industriale şi comerciale cu un total de 35%, spaţiile de birouri cu 25%, sectorul rezidenţial 18%, cel hotelier 3%, în timp ce restul de 19% reprezintă terenuri.

Pe fondul crizei internaţionale, piaţa leasingului imobiliar a fost afectată semnificativ începând cu luna iulie, 2008.

27

Un factor adăugat celui internaţional îl constituie şi cel local, prin gradul înalt de fiscalitate şi taxare notarială, precum şi prin neacceptarea unei amortizări accelerate pe perioada contractului de leasing. Acestea sunt cauze care explică o scădere anuală de 24% şi o creştere a costurilor finale ale consumatorului de leasing imobiliar în comparaţie cu alte surse de finantare.

Clienţii corporativi au atras cea mai mare parte (89%) din totalul finanţărilor, urmaţi de componenţa de retail (10%) şi de sectorul public (1%).

Din punct de vedere al duratei contractului de leasing, perioada cea mai des întâlnită este de 4-5 ani ani (33%), urmată de cea de 3-4 ani (28%), 2-3 ani (18%), peste 5 ani (13%), 1-2 ani (5%) si de 1 an (3%).

În anul 2008, ALB a reprezentat o cotă de piaţă de 95% (4.601 milioane euro) din totalul finanţărilor, iar Asociaţia Societăţilor de Leasing din România (ASLR) o cotă de piaţă de 3% (122 milioane euro). Piaţa neafiliată a fost estimată la 2%.

Numărul total al contractelor de leasing încheiate a fost de 146.325, din care ALB - 141.758 , iar ASLR - 4.567).

CAPITOLUL 2 : CREDIT BANCAR

2.1. OPERAŢIUNEA DE CREDITARE

Piaţa monetară a creditului dispune de resursele necesare finanţării activelor circulante utilizate în activitatea de exploatare şi realizării proiectelor de investiţii productive, în funcţie de nevoile companiilor. Acestea sunt obligate să utilizeze împrumuturile solicitate şi obţinute de la băncile comerciale conform prevederilor din contractele de creditare.

28

2.1.1. DEFINIŢIA ŞI ROLUL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

„Creditul constituie un contract prin care o bancă (o firmă sau o persoană) transmite unei firme sau persoane fizice o sumă de bani pentru a o folosi o anumită perioadă de timp pentru realizarea unui scop (afacere, investiţie etc.), cu obligaţia de a restitui suma şi dobânda aferentă, conform prevederilor stipulate în contract.”7

Sub aspect economic creditul constă în cedarea unor valori de întrebuinţare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.

După schimbul în natură, ca o consecinţă a acestuia, a apărut creditul, el fiind tot un schimb care are particularitatea că factorul timp se intercalează între momentele de schimb. Succesiv, în timp, practica creditului l-a diversificat, în sensul că, dacă în fazele incipiente avea o formă naturală, acordarea unui bun în aşteptarea restituirii lui în viitor la o perioadă convenită, ulterior au apărut forme noi, respectiv creditul în mărfuri şi în monedă.

La creditul în mărfuri, obiectul creditului îl constituie mărfurile vândute, deşi atât rambursarea lui cât şi a dobânzii aferente se efectuează în bani.

Creditul în monedă formează principala activitate a organizaţiilor financiar-bancare şi a altor instituţii de credit. În forma aceasta, atât obiectul creditului, cât şi rambursarea lui împreună cu dobânda se onorează în numerar sau în dispoziţii asupra numerarului (viramente, cecuri, ordine de plată etc.).

La baza formării creditului bancar se află disponibilităţile devenite temporar libere în urma rotaţiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice.

Disponibilităţile libere pot constitui depozite bancare pentru care societăţile bancare trebuie să plătească dobânzi. Banca are nevoie de venituri pentru plata acestor dobânzi şi o modalitate de realizare a acestora este de a plasa banii depozitaţi. „Băncii i se plăteşte dobândă pentru sumele acordate ca împrumut; rata dobânzii percepută pentru împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătite la depozite.”8 Diferenţa dintre rata dobânzii percepută la creditele acordate şi cea acordată pentru depozitele constituite de clienţii băncii se numeşte marjă şi constituie o sursă importantă pentru venitul băncii.

Fiecare solicitare de credit trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, cât şi pentru împrumutat. „Banca va fi avantajată prin marja de dobândă ce va fi obţinută, dezvoltarea relaţiilor de afaceri cu împrumutatul, precum şi cu persoane din anturajul acestuia precum şi prin extinderea şi diversificarea portofoliului de credite cu efecte pozitive asupra riscului de credit în ansambul.

Beneficiarul creditului va fi avanajat ca urmare a obţinerii fondurilor necesare pentru a începe sau continua activitatea. De asemenea va avea la dispoziţie o gamă largă de servicii bancare şi consultanţă, datorită legăturii instituită prin credit.”9

Creditul are rolul de a răspunde necesităţii de stingere a obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, în această perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurăii oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată că pe lângă capitalul propriu acesta

7 Mihai-Gheorghe A. Imireanu- Tehnica şi practica operaţiunilor bancare, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, pag.2148Lucian C. Ionescu- Băncile şi operaţiunile bancare, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, pag.423 9 Vasile Lăzărescu- Băncile comerciale în economia de piaţă din România, Ed. Agora, Bacău, 1998, pag. 142

29

contractează şi împrumuturi, sub forma creditului. Lărgirea producţiei către care tinde orice manager, crearea condiţiilor pentru a rezista proceselor concurenţiale şi nu în ultimul rând obţinerea unui profit care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţii sunt de neconceput fără existenţa creditului.

Depăşind sfera de interese a agentului intern, creditul se extinde şi în relaţiile cu partenerii externi, în cele mai complexe sfere de activitate în care intervin diferiţi agenţi economici, chiar şi la nivelul statului, putându-se afirma, că astăzi omenirea trăieşte prin credit.

Astfel, agenţii economici solicită credite în special pentru capital de lucru, stocuri, cheltuieli sezoniere, producţia de export şi exportul de produse, produse cu ciclu lung de fabricaţie, mărfuri vândute cu plata în rate, importul de bunuri şi servicii, finanţarea investiţiilor, modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie existente, retehnologizare, etc.

Creditele solicitate de persoanele fizice sunt destinate în special achiziţionării sau construcţiei de locuinţe, pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi cheltuieli curente. Rolul creditului, indiferent dacă este solicitat de persoane fizice sau juridice, este de a acoperii nevoile temporare de numerar, de a împiedica producerea rupturilor în circuitul economic şi de a contribui la ridicarea nivelului de trai.

Procesul de creditare joacă un rol esenţial în economie. ,,Această pârghie bancară trebuie să fie folosită astfel încât să poată contribui la creşterea profitului bancar şi, implicit, la dezvoltarea activităţii clienţilor din sectoarele deservite.”10

Având în vedere că baza financiară a economiei de piaţă o constituie creditul, care are un rol deosebit în asigurarea resurselor necesare înfăptuirii dezvoltării economice în ansamblu şi în toate sectoarele de activitate economică, acesta se acordă numai atunci când există garanţia obţinerii de profit. Asemenea situaţii se impun, însă, analizei atente, pentru ca aplicarea lor să nu prolifereze practici birocratice, deoarece neacordarea creditului la momentul oportun poate duce la înrăutăţirea situaţiei economico-financiare a unităţii.

Pe lângă efectele sale pozitive, creditul poate duce, însă, şi la situaţii în care folosirea lui determină disproporţii în economie şi imobilizări de resurse. De asemenea, în condiţiile în care resursele de creditare sunt limitate, iar posibilităţile reale de absorbţie au şi ele mărimea lor, expansiunea creditului poate influenţa negativ echilibrul economic, cu atât mai mult cu cât acesta se acordă spontan şi liber de către un mare număr de bănci.

Creditarea poate fi privită şi ca un serviciu bancar pe care banca îl oferă clienţilor care-l solicită. În economiile competitive, activităţile specifice sectorului terţiar (al serviciilor) trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienţilor şi să dezvolte produse şi servicii pentru satisfacerea noilor cerinţe ale acestora.

2.1.2. TIPURI DE CREDITE11

Băncile comerciale oferă companiilor solicitatoare un evantai de credite, destinate finanţării operaţiunilor economice desfăşurate de către acestea. Diversitatea creditelor poate fi tratată din multiple unghiuri, însă lucrarea de faţă se limitează doar la cele care prezintă importanţă pentru înţelegerea destinaţiei şi duratei de utilizare a a

10 Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscan- Băncile în economia românească, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, pag. 294

11 Marilen Pirtea, H.Cristea, C.Nicolescu, C.Boţoc, „Managementul financiar al companiei”, Ed. Mirton, Timişoara, 2010

30

capitalului împrumutat de la bănci. Sub aspectul destinaţiei creditului, se pot identifica următoarele tipuri de credite:

1) Credite de exploatare2) Credite pentru export-import3) Credite pentru investiţii

1) Creditele de exploatare sunt destinate finanţării nevoilor de exploatare ale companiilor solicitatoare, vizând aprovizionările cu stocuri de materii prime, material, mărfuri, subansamble, piese de schimb; cumpărările de energie şi combustibili; cheltuielile aferente perioadei curente.Scopul angajării acestor credite este de a asigura realizarea şi finalizarea producţiei de mărfuri, executării de lucrări şi prestării de servicii care au consum şi desfacere asigurate prin contrac6te şi comenzi ferme. Acestea sunt credite pe termen scurt, care se acordă în general, pentru cel mult 90 zile fiecare, fără a depăşi 12 luni de la acordarea primului credit. Prelungirea se face pe baza analizei fluxului de lichidităţi la începutul fiecărui trimestru (în primele 10 zile) sau din timpul trimestrului pentru companiile care constituie clienţi noi pentru bancă. Companiile sunt obligate ca, alături de garanţiile prezentate anterior, să notifice legal şi cesiunea creanţelor asupra încasărilor în favoarea băncii.

2) Creditele pentru export-import sunt destinate finanţării nevoilor curente sau excepţionale generate de activităţile de export şi respective de import ale companiilor care au contul curent în lei şi contul valutar la societatea bancară. Operaţiunile de încasări, plăţi şi schimb valutar se efectuează prin conturile deschise la banca ce acordă creditele. Acestea sunt credite pe termen scurt.

3) Creditele pentru investiţii apar ca resursă temporară de finanţare întrucât realizarea de investiţii necesită resurse care depăşesc nivelul celor proprii, la care, în unele cazuri,(companiile au capital fie public, fie public şi privat), se adaugă alocaţii bugetare. În acest context, pentru completarea resurselor, companiile recurg la credite pentru investiţii. Acestea sunt destinate finanţării cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiţii aprobate pentru:- Realizarea de noi obiective şi/sau capacităţi de producţie;- Dezvoltarea, modernizarea şi/sau retehnologizarea capacităţilor de

producţie;- Asigurarea utilităţilor necesare funcţionării obiectivelor şi capacităţilor noi

sau existente;- Cumpărarea de active imobilizate (corporale şi necorporale)- Cumpărarea de material pentru investiţii;- Alte cheltuieli de investiţii.

Creditele pentru investiţii finanţează nevoile de resurse ale companiei solicitatoare în proporţie de cel mult 85%. Acestea sunt credite pe termen mediu (numai pentru investiţiile mici) şi lung (regula generală).

Sub aspectul duratei de utilizare, a funcţiei şi a monedei în care sunt acordate, se pot identifica:

1) Credite pe termen scurt2) Credite pe termen lung

31

1) Creditele pe termen scurt, în lei şi în valută, se angajează pe o perioadă de până la 12 luni.Acestea sunt credite bine specializate, adică sunt acordate şi deci trebuie utilizate conform destinaţiilor prevăzute în “contractul de creditare”. Pentru creditele pe termen scurt dobânda variază în funcţie de destinaţia creditului. Aceasta se plăteşte conform contractului de credit, fie la scadenţă, fie cu o regularitate globală la scadenţă (trimestrial).

2) Credite pe termen mediu şi lung în lei şi în valută. Primele sunt acordate pe o durată cuprinsă între 1 şi 5 ani inclusive, iar celelalte pe o durată între 5-25 ani. Creditele pe termen lung sunt mai puţin specializate, comparativ cu creditele pe termen scurt.

2.1.3. PRINCIPIILE CREDITULUI BANCAR

Activitatea de creditare implică posibilitatea apariţiei a două categorii de riscuri:

riscul agenţilor economici de a nu plasa împrumuturile în investiţii sănătoase care să le aducă profit, împiedicându-i astfel să ramburseze creditul şi dobânzile la scadenţa stabilită;

riscul societăţilor bancare de a nu-şi mai putea încasa creditele acordate şi dobânzile cuvenite, risc determinat de pierderile agenţilor economici.Datorită acestor riscuri, se impune ca societăţile bancare să aibă în vedere

respectarea a cinci principii pentru a se proteja şi a limita pierderile posibile ale activităţii de creditare.

Aceste principii sunt următoarele: principiul acordării creditului principiul respectării destinaţiei creditului principiul prudenţialităţii principiul rambursabilităţii creditelor principiul garantării creditelor

1) Principiul acordării creditului Este principiul potrivit căruia orice credit acordat de societăţile bancare trebuie

să se îndrepte spre clientela bancară, persoane fizice în deplină capacitate de exerciţiu sau spre persoane juridice ce sunt constituite legal. Sumele ce sunt avansate agenţilor economici trebuie să fie utilizate numai pentru acele activităţi permise de cadrul legislativ în vigoare şi cuprinse în actele constitutive ale acestora.

2) Principiul respectării destinaţiei creditului Conform acestui pincipiu creditul solicitat trebuie să fie utilizat doar în scopul

pentru care a fost solicitat neputându-se schimba destinaţia acestuia pe parcursul perioadei de creditare. Dacă organele de inspecţie bancară vor constata că nu a fost respectată destinaţia acestuia, suma utilizată pentru altă destinaţie va fi trecută la creanţe restante, indiferent dacă a ajuns sau nu la scadenţă şi i se vor aplica dobânzi penalizatoare.

3) Principiul prudenţialităţii La acordarea creditelor bancare, societăţile bancare, în conformitate cu

prevederile legii nr. 33/1991 abrogată de prevederile legii nr. 58/1998, vor urmări ca solicitanţii creditului să prezinte un grad sporit de credibilitate, element esenţial de ordin psihologic fără care creditul nu poate exista dar presupune şi respectarea unor elemente de ordin economic cum ar fi: un plan de afaceri real şi bine fundamentat, să

32

prezinte un cash-flow de numerar din care să rezulte că este capabil să ramburseze la scadenţă datoriile faţă de societatea bancară, are o piaţă de desfacere stabilă, etc.

4) Principiul rambursabilităţii credituluiConform acestui principiu fiecare credit bancar trebuie să fie rambursat la o

dată stabilită denumită scadenţă. Termenul de scadenţă reprezintă o dată la care sumele avansate de societăţile bancare vor trebui restituite acesteia integral sau în tranşe, funcţie de condiţiile stipulate în graficul de acordare şi rambursare.

Excepţie de la acest principiu face doar creditul acordat agenţilor economici pe sistem linie de credit, care nu are scadenţă.

Din ziua următoare scadenţei, sumele nerambursate vor fi considerate creanţe restante, care vor fi purtătoare de dobânzi majorate.

5) Principiul garantării creditelorOrice credit bancar trebuie analizat prin prisma performanţelor economico-

financiare unde, pe lângă un plan de afaceri agreat de societatea bancară, un flux de numerar favorabil şi pentru diminuarea efectelor nefavorabile rezultate în urma nerambursării la scadenţă, societăţile bancare solicită agenţilor economici prezentarea de garanţii certe şi uşor transformabile în bani.

Este nevoie să se menţioneze faptul că niciodată dar absolut niciodată, societăţile bancare nu vor acorda credite fără garanţii şi niciodată dar absolut niciodată, băncile nu vor acorda credite numai pe bază de garanţii.2.1.4. PIAŢA CREDITULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

Având în vedere dinamica şi rolul sectorului IMM în ansamblul economiei naţionale, analiza pieţei creditelor acordate acestei categorii de întreprinderi necesită luarea în considerare atât a evoluţiei numerice şi structurale în perioada de după 1990, cât şi participarea acestui sector la formarea indicatorilor macroeconomici. În ceea ce priveşte acest ultim aspect, este de remarcat faptul că, în anul 2002, în timp ce creditele de care a beneficiat sectorul IMM au reprezentat doar 36,51% din totalul celor acordate persoanelor juridice, acesta a contribuit într-o proporţie substanţial mai mare (55%) la formarea PIB. Acest fapt este dublat şi de o scădere a ponderii împrumuturilor de care a beneficiat sectorul IMM în totalul creditelor contractate de întreprinderile active din economie, de la 43,52% (2001) la 36,50% (2002).

Referitor la indicele de creştere a volumului creditelor supuse analizei, deşi acesta a înregistrat o valoare superioară în perioada 2001-2002 faţă de 2000-2001 (27,89% respectiv 11,82%), creşterea menţionată nu este de natură să satisfacă cererea existentă pe piaţă. Astfel, potrivit unui studiu realizat de consultanţi PHARE, în anul 2002, din totalul IMM eligibile pentru programele de creditare ale băncilor (20% din totalul IMM), doar jumătate a avut acces la această formă de finanţare. Acest procent este inferior ponderii întreprinderilor active din economie care s-au finanţat prin împrumuturi bancare (19,5% în cursul anului 2002), mult inferior în comparaţie cu situaţia înregistrată în ţările invitate să adere la Uniunea EUROpeană.

În ceea ce priveşte distribuţia creditelor pe clase de mărime a IMM, se observă o reorientare a băncilor dinspre întreprinderile mijlocii, care deţineau în anul 2000 ponderea cea mai mare în totalul creditelor acordate IMM (39,2%), către microîntreprinderi, care devin în anul 2001 principalele beneficiare ale programelor de creditare ale băncilor în acest domeniu (cu o pondere de 38,8%). Această evoluţie este rezultatul creşterii volumului creditelor contractate de microîntreprinderi (34,3%) în defavoarea întreprinderilor mici şi mijlocii (-15%). (Raport privind evoluţia sectorului IMM în perioada 2000-2001, MIMMC - extras Credite acordate sectorului IMM). Profilul teritorial al creditării sectorului IMM relevă concentrarea creditelor la

33

nivelul Municipiului Bucureşti, unde, conform raportului menţionat, la nivelul anului 2001 erau localizate 37% dintre întreprinderile beneficiare. Deşi faţă de anul 2000, în anul 2003 se înregistrează o scădere cu 5,6% a procentului întreprinderilor bucureştene în totalul IMM cărora le-au fost acordate credite, discrepanţa în raport cu celelalte zone geografice se menţine, fiecare judeţ înregistrând ponderi de sub 4%. Dintre cauzele care întreţin această situaţie se remarcă gradul redus de dezvoltare a infrastructurii bancare.

Referitor la ratele dobânzilor practicate de către bănci la creditele acordate sectorului IMM, din datele puse la dispoziţie de două bănci comerciale, reiese faptul că acestea se situează pe trendul general descendent al ratei dobânzii înregistrat în sistem.

Raportat însă la ratele dobânzilor practicate la celelalte tipuri de credite, ratele medii ale dobânzilor la creditele pentru IMM au fost în semestrul al II-lea al anului 2002 printre cele mai ridicate Situaţia nu s-a îmbunătăţit din acest punct de vedere nici în anul 2003 sau în primul semestru al anului 2004, când diferenţele dintre cele două mărimi ale ratelor de dobândă au oscilat în jurul valorii de 5%.

În ceea ce priveşte destinaţia creditelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, este de remarcat faptul că datele furnizate de două dintre băncile analizate relevă o pondere mai mare a creditelor destinate finanţării capitalului de lucru în raport cu cele pentru investiţii (58,6% faţă de 40,3% în cazul datelor furnizate de una dintre băncile chestionate).

În plus, se remarcă faptul că nu toate băncile includ în portofoliul lor de creditare sectorul IMM. În lipsa unor linii de finanţare externe care să permită marje de dobândă ridicate, respectiv prime de risc foarte mari, băncile sunt reticente în creditarea sectorului IMM din motive care ţin de unele dintre caracteristicile acestuia (inexistenţa unui istoric al relaţiilor cu băncile, lipsa de credibilitate a situaţiilor contabile întocmite de către aceste întreprinderi, lipsa unor surse de informaţii pertinente cu privire la activitatea lor etc.), care pot induce activităţii de creditare un risc necontrolabil mare.

Mai puţin de jumătate dintre întreprinderile care au format eşantionul pentru studiul de piaţă referitor la microfinanţarea IMM realizat de International Project Consulting GMBh în 2003 şi-au manifestat insatisfacţia faţă de condiţiile de analiză şi de acordare a creditelor bancare:

40,3% dintre intervievaţi şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu birocraţia excesivă;

35,7% au menţionat faptul că băncile pretind garanţii excesive din punctul de vedere al întreprinzătorilor;

12,3% au reclamat durata prea mare de aşteptare pentru a primi creditul; 3,2% dintre intervievaţi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de nivelul ratelor

şi al dobânzilor excesive.

2.2. FINANŢAREA PRIN CREDIT BANCAR

2.2.1. FINANŢAREA IMM-URILOR CU AJUTORUL CREDITELOR BANCARE

34

Potrivit Legii bancare nr. 58/1998 art. 3 lit. b), banca este o persoană juridică autorizată să desfăşoare, în principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu.

Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursare a sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata sumei de bani12.

Durata creditului este perioada de timp cuprinsă între data acordării creditului şi data rambursării ultimei rate de credit conform graficului de rambursare anexat la Contractul de credit, fiind format din: perioada de tragere în care creditul se angajează, respectiv de la data de punere a

creditului la dispoziţia clientului până la angajarea integrală a acestuia perioada de graţie, respectiv data prevăzută în contract pentru prima tragere de

credit până la data rambursării primei rate a creditului (conform contractului de credit) şi nu va putea depăşi 12 luni. Pentru creditele destinate finanţării activităţii clientului, perioada cuprinsă între data primei atrageri de credit şi data prevăzută şi acceptată de bancă, pentru rambursarea primei rate nu se consideră perioada de graţie

perioada de rambursare, respectiv de la data rambursării primei rate de credit până la data rambursării ultimei rate de credit.

În cazul scrisorilor de garanţie, durata creditului este perioada de timp cuprinsă între data începerii valabilităţii şi data la care angajamentul asumat de bancă îşi încetează valabilitatea, conform clauzelor cuprinse în conţinutul scrisorii de garanţie.

Durata creditului de poate exprima în ani, luni sau zile (cazul creditelor acordate pe termen foarte scurt).

Rescadenţarea este opţiunea prin care banca, la solicitarea împrumutatului, poate modifica scadenţa uneia sau mai multor rate de credit în sold, înaintea scadenţei acesteia/acestora, fără a se depăşi durata iniţială de acordare a creditului.

Reeşalonarea este operaţiunea prin care banca, la solicitarea împrumutatului, poate modifica scadenţa uneia sau mai multor rate de credit în sold, înaintea scadenţei acesteia/acestora cu depăşirea duratei iniţiale de rambursare a creditului.

Reînnoirea (prelungirea) plafonului liniei de credit este operaţiunea prin care, la solicitarea clientului, banca poate modifica scadenţa acestuia, înainte de expirarea duratei de creditare pentru care este aprobat.

Perioada de întârziere este perioada de timp de la scadenţa creditului (ratei) până la recuperarea efectivă a acesteia, inclusiv prin executarea silită sau lichidarea judiciară a debitorului. Întârzierea se poate referii la o rată sau mai multe rate de credit (parţială) sau la întreg împrumutul (totală).

Se impune cunoaşterea de către personalul specializat al băncii: structura acţionarilor şi managerilor solicitanţilor de credite. Cunoaşterea structurii acţionariatului unei societăţi sau grup de firme, permite băncii stabilirea nivelului de competenţă decizională. Pentru limitarea riscului, în cazul societăţilor pe acţiuni, banca solicită acordul scris al Adunării Generale a Acţionarilor, privind angajarea creditului, constituirea garanţiilor şi respectarea clauzelor contractuale.2.2.2. SOLICITAREA ŞI OBŢINEREA CREDITELOR

12 Legea bancară nr. 58/1998, art.3, lit. g)

35

Companiile negociază cu băncile comerciale condiţiile de obţinere ale capitalului împrumutat sub forma creditelor bancare. Acestea privesc:

A. Documente comune: Cererea de credit, semnată de managerii care sunt autorizaţi să

reprezinte compania; Bilanţul contabil, raportul de gestiune, contul de profit şi de pierderi

pentru ultimul an; Contul de profit şi pierderi, situaţia patrimoniului, balanţa de

verificare, pentru ultima lună; Bugetul de venituri şi cheltuieli, întocmit conform precizărilor

Ministerului Finanţelor; Situaţia prognozată a plăţilor şi încasărilor pentru perioada în care

compania solicită creditul; Proiectul graficului de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii; Lista garanţiilor propuse băncii; Planul de afaceri; Certificatul de bonitate privind situaţia economico-financiară; Alte documente solicitate de bancă.

B. Documente specifice: Pentru operaţiuni care privesc activitatea curentă:

Situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditul; Aceasta trebuie să cuprindă cantităţile, estimarea valorică, cauzele formării stocurilor şi termenele de valorificare a acestora;

Situaţia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

Contractele de export sau comenzile ferme încheiate direct sau prin intermediul unor comisionari cu partenerii externi. Acestea trebuie să cuprindă cantitatea şi felul mărfii, condiţiile şi graficul de livrare, modalitatea şi termenele de plată, preţul mărfii în valută pentru care se solicită creditul pentru export;

Licenţa de import/export. Pentru operaţiuni care privesc activitatea de investiţii:

Documentaşia tehnico-economică aferentă obiectului de investiţii sau memorii justificative;

Studiul de fezabilitate; Proiecţia resurselor şi a utilizării acestora; Previziunea fluxurilor de lichidităţi pentru întreaga activitate de

exploatare a companiei solicitatoare; Actele privind situaţia juridică a terenului; Acordurile şi avizele prevăzute de lege privind utilajele şi

protecţia mediului; Memoriul de fundamentare a creditului, din care să rezulte

necesitatea, oportunitatea şi indicatorii caracteristici, precum şi rezultatele economico-financiare previzionate;

Lista cheltuielilor de capital pentru investiţia aprobată, parţial finanţată de la buget( dacă este cazul).

C. Negocierea condiţiilor de creditare cuprinde: Rata dobânzii nominale (Rdn), stabilită în funcţie de rata dobânzii

bancare ( Rdb), de majorarea dobânzii în funcţie de calitatea clientului

36

(prima de risc - Pr), de majorarea în funcţie de tipul creditului (majorarea scontului - Ms), astfel:

Rdn= Rdb + Pr + Ms ( relaţia 2.1.)

Comisioanele bancare, stabilite pentru suma totală a creditului în funcţie de riscuri şi durată, precum şi pentru serviciile bancare;

Nivelul creditului acordat, în funcţie de destinaţia acestuia şi situaţia economico-financiară a companiei solicitatoare;

Garanţii. Acestea pot fi reale ( active: terenuri, construcţii, stocuri, fonderui de comerţ) şi personale ( ale acţionarilor asociaţi);

Durata de creditare. Aceasta cuprinde: perioada de tragere din momentul ( în care se angajează contractul de punere a creditului la dispoziţia companiei împrumutate şi până la angajarea integrală a creditului), perioada de utilizare ( perioada dintre angajarea integrală şi data primei rate scadente), perioada de graţie, perioada în care se rambursează, perioada de întârziere;

Rambursarea creditului: periodicitatea si valoarea anuităţilor de rambursat şi a dobânzilor de plată;

Valorificarea garanţiilor şi executarea silită.D. Evaluarea performanţelor şi a serviciului datoriei:

Condiţiile negociate reflectă evaluarea performanţelor financiare de către bancă pe baza analizei informaţiilor din documentele solicitate. Acestea influenţează asupra încadrării creditului solicitat în una din categoriile următoare:

Categoria A – performanţele financiare actuale şi cele previzionate sunt foarte bune. Serviciul datoriei va respecta prevederile contractuale;

Categoria B - performanţele financiare actuale sunt foarte bune sau bune, dar pe termen lung nivelul actual al acestora nu se poate menţine;

Categoria C - performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o tendinţă de deteriorare;

Categoria D - performanţele financiare sunt scăzute, în condiţiile unor fluctuaţii ciclice la intervale scurte de timp;

Categoria E - performanţele financiare reflectă pierderi, iar, în perspectivă, serviciul datoriei ( rambursarea împrumutului şi dobânzile) nu va putea fi respectat.Serviciul datoriei se apreciază ca fiind:

Bun, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţele contractuale sau cu o întârziere maximă de şapte zile

Slab, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de pînă la treizeci de zile

Necorespunzător, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere mai mare de treizeci de zile

Combinarea criteriilor expuse, permite aprecieri asupra creditului solicitat, care influenţează asupra deciziei de acordare sau respingere a cererii companiei. Acestea influenţează asupra nivelului dobânzii negociate ( prin intermediul primei de risc (Pr) privind calitatea clientului).

E. Contractul de creditare

37

Pe baza negocierilor dintre compania solicitatoare şi bancă se întocmeşte Contractul de creditare în trei exemplare: primul se păstrează într-un loc distinct, stabilit de conducătorul unităţii bancare, al doilea se predă companiei care solicită împrumutul ( aceasta semnează pe primul exemplar), iar al treilea se păstrează, pe întreaga durată de creditare, la dosarul de credite al companiei existent la bancă.Orice modificare ulterioară adusă Contractului de creditare se face printr-un act adiţional, întrucât nu sunt admise modificări, ştersături, clauze contractuale care nu fac obiectul contractului respectiv. Pe lângă clauzele contractuale general valabile se includ şi clauze specifice, determinate de destinaţia şi categoria creditului pentru care se întocmeşte contractul.În contractele de creditare care stau la baza acordării liniilor de credite (utilizărilor din deschideri de credite permanente), se introduce clauza cu privire la perioada de tragere şi clauza posibilităţii sistării creditării. In cazul creditelor de trezorerie pentru valuta vândută, contractul cuprinde clauza potrivit căreia compania împrumutată se obligă să garanteze rambursarea creditului cu încasările în lei din valuta vândută.Contractul de creditare se semnează de reprezentanţii autorizaţi ai băncii, ai companiei împrumutate şi de consilierul juridic al băncii. Şeful compartimentului de credite al băncii ( sau persoana delegată de bancă) semnează fiecare filă din contractul de creditare şi anexele de depozit bancar, contractul de cauţiune, declaraţia de acceptare, notificarea cesiunii, contractul de cesiune, angajamentul de cedare a încasărilor.

2.2.3. DOBÂNZI ŞI COMISIOANE

Acordarea de credite şi asumarea se angajamente se efectuează cu stabilirea de dobânzi şi comisioane prevăzute prin decizii interne, adoptate conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Băncii.

Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie, după cum se desprinde din literatura de specialitate, preţul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plateşte debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a cererii şi ofertei de credite. Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea în considerare a ratei inflaţiei, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la constatarea faptului că în perioadele cu inflaţie sporită, creditele constituie pentru debitori o modalitate perfectă de finanţare.

Dobânda este componenta de bază a costului creditului şi poate fi: a) dobânda curentă b) dobânda restantăc) dobândă penalizatoare

a) Dobânda este aferentă creditelor curente, neajunsă la scadenţă (creanţă ataşată). Nivelul se stabileşte în procente conform încadrării solicitantului de credit în grila centralizată a dobânzilor, se calculează la soldul angajat al creditului şi se

38

percepe lunar în ultima zi din lună. În cazul în care ultima zi din lună este o zi bancară nelucrătoare, dobânda se va percepe în ultima zi bancară lucrătoare a lunii.

, ( relaţia 2.2.)

unde:Szcci - soldul zilnic al creditului curentDc - procentul de dobândă stabilit pentru creditul curentN - numărul de zile din lunăb) Dobânda restantă este provenită din dobânda curentă neachitată la scadenţă

şi din dobânda aplicată creditelor restante. c) Dobânda penalizatoare (Dp) se calculează ca procent asupra soldului

creditului restant pe perioada de înregistrare, respectiv asupra dobânzii restante până la data recuperării lor.

, ( relaţia 2.3.)

unde:SzcrI(Szdri) – soldul zilnic al creditului restant (soldul zilnic al dobânzii

restante)Dp- procentul de dobândă penalizatoare stabilit pentru creditul (dobânda)

restant (ă)n - numărul de zile din lunăNivelul dobânzilor este revizuibil pe toată durata de creditare, conform

clauzelor prevăzute în contractul de credit încheiat între bancă şi împrumutat. Plata ultimei dobânzi se va face la data scadenţei creditului odată cu plata

ultimei rate de credit. „ Nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate

sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planurile de reorganizare se derogă de la prevederile de mai sus”.13 În aplicarea practică a acestui articol se vor lua în calcul datele înscrise în contractele de credit şi de garanţie care vor fi comparate cu evaluarea la zi făcută de către evaluatorul sucursalei/agreat de sucursala pentru fiecare caz în parte (scriptic – faptic).

Dacă în urma evaluării rezultă că există creanţe negarantate sau părţi din creanţe negarantate, cazul se va prezenta în CCR unde se va aproba stoparea/stornarea calculului dobânzii. Dobânda se va calcula şi înregistra până la nivelul creanţei garantate, de la acest nivel nemaicalculându-se dobânzi.

Comisionul de analiză şi instrumentare, este destinat acoperirii cheltuielilor ocazionate de analizele premergătoare acordării / prelungirii / rescadenţări / reeşalonării creditului, verificarea documentaţiei necesare, verificarea pe teren a existenţi şi stării garanţiilor, încheierea contractelor de credit/actelor adiţionale şi contractelor de garanţie. Comisionul este calculat ca procent din volumul creditului acordat / rescadenţat / reeşalonat / reînnoit şi se percepe integral la data semnării Contractului de credit sau Actului adiţional.

, ( relaţia 2.4.)

unde:Sc – soldul creditului acordat/prelungit/rescadenţat/reeşalonatCa – procentul comisionului de analiză

13 Legea 64/1995 ( republicată), art.37

39

Comisionul de gestiune Pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de gestionarea creditului (liniei de

credit), respectiv: urmărirea scadenţelor, a evoluţiei financiare a debitorului prin analiza lunară a balanţelor de verificare prezentate, eventuale comunicări şi notificări ale acestuia, împrumutatul va plăti băncii un comision de gestiune calculat diferenţial pentru credite şi linii de credit şi va fi perceput lunar odată cu dobânda.

a) Comisionul de gestiune pentru credite (Cgc) se determină cu formula:

, ( relaţia 2.5.)

unde:Szci – soldul zilnic al creditului curentCg – valoarea absolută a comisionului de gestiune prevăzută în decizii (pe an)n – numărul de zile din lună

b) Comisionul lunar de gestiune pentru linii de credit (Cgl) se determină cu formula:

, ( relaţia 2.6.)

unde:Smz – soldul mediu zilnic al liniei angajateCg valoarea absolută a comisionului de gestiune prevăzută în decizii (pe lună)Nivelul comisionului de gestiune este revizuibil pe toată durata de creditare,

conform clauzelor prevăzute în contractul de credit încheiat între bancă şi împrumutatc) Comisionul de neutilizare a liniei de credit

Pentru utilizarea parţială a plafonului acordat al liniei de credit împrumutatul va plăti băncii un comision, calculat ca procent aplicat asupra soldului neutilizat zilnic al liniei de credit. Comisionul de neutilizare se va percepe lunar odată cu dobânda.

, ( relaţia 2.8.)

unde: Szi – soldul zilnic neutilizat al creditului C – procentul comisionului de neutilizaren – numărul de zile din lunăNivelul comisionului de neutilizare este revizuibil pe toată durata de creditare,

conform clauzelor prevăzute în contractul de linie de credit încheiat între bancă şi împrumutat.

d) Comisionul de emitere/prelungire scrisoare de garanţie bancară se calculează ca procent din valoarea acesteia, în funcţie de destinaţia acesteia şi termenul în care se vor elibera (având un nivel minim stabilit prin decizie internă) şi se încasează la data emiterii/prelungirii scrisorii de garanţie bancară, dacă prin deciziile interne nu este prevăzut altfel.

, ( relaţia 2.9.)

unde:Vsg – valoarea scrisorii de garanţie emise/prelungiteCsg – procentul comisionului de emitere/prelungire a SGB

e) Comisionul de modificare/anulare scrisoare de garanţie bancară se percepe sub forma unei sume fixe, la data efectuării operaţiunii solicitate, pentru fiecare modificare, respectiv anulare, înainte de încheierea valabilităţii acesteia.

40

f) Comisionul de avalizare acoperă costurile serviciilor de analiză a operaţiunii şi se percepe integral la data asumării angajamentului de către bancă.

g) Taxa de scont acoperă costurile serviciilor de analiză a operaţiunii (performanţa clientului, riscul de bancă, riscul de ţară) şi dobânda aferentă sumelor puse la dispoziţia clientului până la data încasării efective a acestora de către bancă. Se calculează ca procent asupra valorii documentelor scontate şi se încasează integral la data creditării contului curent al clientului.

, ( relaţia 2.10.)

unde:Vs – valoarea documentelor scontateTs – procentul taxei de scont aplicat

h) Agio este costul perceput de banca aderentului pentru operaţiunile de factoring efectuate, fiind format din comisionul de finanţare şi comisionul de gestiune.

Comisionul de finanţare se calculează la valoarea creanţelor finanţate de bancă prin aplicarea procentului de dobândă la credit (conform încadrării clientului în grila de dobânzi) pentru durata de creditare stabilită prin contract şi se încasează integral la data creditării contului curent al aderentului.

, ( relaţia 2.11.)

unde:Vzca – valoarea zilnică a creanţelor finanţateD – procentul de dobândă stabilit

Comisionul de finanţare (Cf) se regularizează la sfârşit de lună în situaţia în care contravaloarea facturilor se încasează înainte/după scadenţa prevăzută în factură (fără a depăşi scadenţa finală) sau se modifică nivelele dobânzii prevăzută în decizie.

, ( relaţia 2.12.)

unde:Vf – valoarea creanţei finanţate din facturăDob – dobânda în procent prevăzută în deciziin – numărul de zile până la sfârşitul lunii/din lună

i) Comisionul de radiere/înscriere la AEGM se percepe în sumă fixă la data operării

j) Comisionul de promovare a cererilor de conciliere CRB depuse de clienţi la ghişeele sucursalelor. Se percepe în sumă fixă o dată cu depunerea cererii. Comisionul se restituie dacă banca declarantă care a introdus eroarea se dovedeşte a fi Banca Transilvania.

2.3. RISCUL ASOCIAT CREDITULUI BANCAR

2.3.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE RISC DE CREDIT

În întreaga activitate de creditare, banca trebuie să respecte întocmai prevederile Legii bancare nr.58/1998 republicată în Monitorul Oficial partea I nr. 78/24.01.2005, Legii nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României, a normelor, instrucţiunilor şi regulamentelor BNR în calitatea sa de bancă centrală cu

41

atribuţii de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar şi de plăţi, precum şi propriile norme şi instrucţiuni de lucru.

Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi realismul afacerilor în vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor, respectiv de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii. Determinarea capacităţii de plată a clienţilor se face prin analiza aspectelor financiare şi nefinaciare ale afacerilor, atât din perioadele trecute cât şi din cele viitoare. Operaţiunile de aprobare şi acordare a creditelor au la bază prudenţa bancară, principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.

Activitatea de creditare implica un risc, prin insăşi elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maxima importanţă cunoaşterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştinta de cauză.

Riscul unui plasament bancar poate fi definit prin valorile probabile ale rentabilităţii viitoare ale activului investit, iar managementul bancar, având în vedere complexitatea factorilor economico-sociali, trebuie să ţină seama de risc şi incertitudine ca percepere aproximativă a evenimentelor posibile, gradul de incertitudine fiind măsurat prin distribuţia de probabilitate fără a se ţine seama şi de probabilităţile de apariţie.

Riscul de credit – numit şi risc de contrapartida sau risc de insolvabilitate a clientului este cel mai important risc cu care se confruntă banca. El constă în probabilitatea de a pierde din nerespectarea de către clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate să fie totală sau parţială. Acest risc creşte odată cu numărul de clienţi, cu volumul creditului acordat şi cu nivelul ratei dobânzii. În gestiunea acestui risc, băncile urmăresc întocmirea şi analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului şi caută să-şi diversifice portofoliul de credite.

Riscul de credit înglobează atât riscul în activitatea de creditare propriu-zisă cât şi în alte tranzactii iniţiate pentru clienţii băncii, cum sunt: emiterea de scrisori de garanţie, deschiderea/confirmarea de acreditive, avalizarea, scontarea unor efecte de comerţ prezentate de clienţi, investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, alte facilităţi acordate clienţilor.

2.3.2. MODALITĂŢI DE GESTIONARE A RISCULUI DE CREDIT

Gestiunea riscurilor activităţii bancare de creditare presupune atât identificarea şi analiza riscurilor şi a factorilor de influenţă, cât şi un studiu statistic de măsurare a riscurilor care afectează activitatea bancară de creditare. Studiul statistic oferă o imagine completă şi riguroasă a probabilităţii ca neprevăzutul să se producă, iar activitatea de creditare bancară să devină riscantă.

Gestionarea riscului de credit se poate realiza înainte de a lua decizia de creditare şi spunem că avem de a face cu o gestionare a priori sau după ce s-a luat această decizie, când gestionarea este a posteriori.

Gestionarea a priori a riscului de credit const în a lua acele măsuri şi a stabili acele criterii de acordare a creditului astfel incat să se evite pierderile sau acestea să fie minime. În principal sunt vizate următoarele aspecte:

o falimentul unui debitor să aibă consecinţe minime asupra băncii ;o plafonarea creditului acordat către un singur client, în funcţie de

soliditatea sa financiară. Aici trebuie remarcat că există astfel de

42

norme la nivel macroeconomic, prin care autorităţile monetare şi de credit plafonează angajamentele băncii în funcţie de fondurile sale proprii ;

o diversificarea riscurilor pentru ca în cazul în care acestea se manifestă, impactul negativ la nivelul băncii să fie minim.

Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizează în primul rând urmărirea creditului şi, în caz de nerambursare a acestuia, reducerea riscurilor prin valorificarea optimă a garanţiilor. Tot aici putem include şi furnizarea de informaţii statistice, pentru a ajuta în cazul gestionării a priori, la stabilirea unor criterii de creditare.

În scopul evaluării şi diminuării riscului în activitatea de creditare se vor avea în vedere politicile generale de diminuare a riscului de credit şi se referă atât la clienţii persoane juridice cât şi la persoanele fizice sau persoanele aflate în relaţii speciale cu banca, şi privesc, în principal, următoarele:

o Volumul şi structura creditelor (lei/valută, maturităţi) este determinată de volumul şi structura resurselor de creditare atrase de la clientelă, fiind interzisă acordarea de credite pe termen de peste 90 de zile pe seama resurselor la vedere mai mult de cca 30% din soldul mediu permanent al acestor disponibilităţi ;

o Limitarea accesului la credite a agenţilor economici cu datorii restante către bugetul statului şi bugetul asigurărilor sociale de stat al căror mod de plată nu a fast reglementat ;

o Nivelul unei expuneri mari nu poate depăşi 20% din fondurile proprii ale băncii, comunicate lunar de Direcţia Generală de Metodologie şi Management al Riscurilor unităţilor bancare teritoriale pentru a fi avute în vedere de acestea în activitatea de creditare ;

o Suma totală a expunerilor mari nu poate depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii; în vederea stabilirii expunerilor mari, banca monitorizează în permanenţă expunerea faţă de clienţii săi care au calitatea de debitori unici, precum şi expunerea faţă de primii 100 de clienţi ai băncii ;

o Toate creditele, scrisorile de garantie şi orice alte angajamente în lei şi valută pe termen scurt, mediu şi lung acordate unui agent economic nu pot depăşi de 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Prin capitalurile proprii ale agentului economic, se inţelege capitalul social şi primele legate de capital, diferenţele din reevaluare, rezervele, fondurile, rezultatul reportat din anii precedenţi, rezultatul exerciţiului, subvenţiile pentru investiţii, provizioanele reglementate, precum şi aportul întreprinzătorului individual (ct.108), dacă există angajamentul scris, în formă autentică, privind menţinerea acestuia pe toata durata creditării.

o Regiile autonome pot contracta credite în proporţie de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent sau pot emite titluri negociabile pe piaţă, în aceeaşi limită, pentru acoperirea cheltuielilor curente, atunci când mijloacele acestora sunt insuficiente în decursul unui an.

o Valoarea totală a împrumuturilor angajate de autorităţile administraţiei publice locale nu poate depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate de acestea pe durata anului fiscal în care se face împrumutul (venituri curente, venituri din capital şi venituri cu destinaţie specială).

o În cazul clienţilor incluşi în programe guvernamentale speciale de restructurare, redresare financiară etc., banca va putea acorda credite numai în

43

limita sumelor cuprinse în aceste programe, cu aprobarea şi în condiţiile stabilite de organele abilitate.

o Acordarea de credite şi eliberarea de scrisori de garanţie în lei şi valută, pe termen scurt, mediu şi lung pentru subunităţile fără personalitate juridică, care potrivit actelor de constituire aparţin unor regii autonome, societăţi comerciale, sau altor unităţi centrale care se constituie ca un singur debitor, se va efectua de către sucursalele judeţene, sucursalele şi agenţiile băncii în limita competenţelor stabilite, numai după obţinerea avizului scris de la Direcţia Generală de Metodologie şi Management al Riscurilor din Centrala băncii, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de acordare, competenţele de semnare a contractului de credite şi de gajare în favoarea băncii a unor bunuri din patrimoniul economic.Pentru o mai buna gestionare a riscului în activitatea de creditare, banca işi

stabileşte limite de risc pentru fiecare client al său faţă de care înregistrează expunere.Limita de risc reprezintă nivelul maxim potenţial la care se poate expune

banca faţă de un singur debitor, provenind din credite, scrisori de garanţie, avaluri, efecte de comerţ scontate, investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, alte facilităţi, fiind stabilită de bancă pe baza tuturor informaţiilor financiare şi nefinanciare disponibile în raport cu debitorul respectiv. Limita de risc are caracter confidenţial, utilizându-se numai pentru uzul intern al băncii, de către persoanele autorizate, în contractele de credite / garanţii care se încheie între bancă şi clienţii săi înscriindu-se datele aferente tranzacţiilor aprobate în cadrul limitelor de risc stabilite.

Stabilirea limitelor de risc se face pe baza analizei interdependente a aspectelor financiare şi nefinanciare care caracterizează activitatea clientului, a reputaţiei de care acesta se bucură în comunitatea de afaceri internă şi internaţională. Stabilirea limitelor de risc are la bază analiza cash flow-ului previzionat, fundamentat pe baza contractelor certe şi potenţiale, cât şi pe capacitatea de rambursare a clienţilor.

În activitatea de acordare a creditelor şi eliberare a scrisorilor de garanţie bancară pentru operaţiuni comerciale şi/sau necomerciale care privesc afaceri cu parteneri străini, banca va urmări încadrarea în limita de expunere stabilită în raport cu riscul de ţară.

Din acest punct de vedere ţările au fost împărţite în grupe de risc în funcţie de situaţia politică şi economică recunoscută pe plan mondial.

La calculul cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului de credit, instituţiile de credit pot utiliza, pentru determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea standard sau, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, abordarea bazată pe modele interne de rating.

Analiza expunerii la riscul de credit se desfăşoară atat la nivelul global al portofoliului de credit, cât şi la nivelul dosarelor de credit şi urmăreste identificarea problemelor specifice activităţii de creditare atât din punct de vedere al managementului de sucursală (organizare, orientare comercială, expunere la riscul de credit) căt şi din punct de vedere executiv (profesional şi procedural).

44

CAPITOLUL 3 : FINANŢAREA PRIN LEASING ŞI CREDIT BANCAR LA SOCEP S.A. CONSTANŢA

În condiţiile dezvoltării continue a pieţei auto şi a reîntineririi parcului auto din România, foarte mulţi se orientează spre achiziţionarea unui autoturisim nou sau schimbarea celui pe care il poseda. Pentru cumpărarea unui nou autoturism, echipament, în cazul în care nu dispui de suma integrală de bani, poţi apela la două instrumente financiar-bancare (leasing şi credit bancar).

Ambele metode de finanţare au multiple avantaje şi dezavantaje.

3.1. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE CELOR DOUĂ METODE DE FINANŢARE

3.1.1. AVANTAJELE FINANŢĂRII PRIN LEASING

45

În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, când înnoirea produselor şi uzura morală sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi alternativa pentru obţinerea unor utilaje costisitoare. La nivelul economiei naţionale, leasingul reprezintă o modalitate de relansare a investiţiilor şi o cale de retehnologizare a societăţilor comerciale14. Având în vedere că aceasta reprezintă o operaţiune de finanţare, leasingul facilitează atragerea de noi surse de finanţare în economie, precum şi o formă de promovare rapidă a unor produse pentru care cererea este limitată de posibilităţile de cumpărare ale agenţilor economici şi, în consecinţă, de antrenare a proceselor productive din unele sectoare ale economiei.

În cazul finanţatorului leasingul reprezintă o formă de plasament a resurselor financiare în condiţii de rentabilitate şi siguranţă, deoarece finanţatorul rămâne proprietarul bunului, iar în cazul unei situaţii de faliment a beneficiarului, el îl poate recupera cu uşurinţă fiind proprietarul de drept.

De o importanţă mărită se numără şi avantajele leasingului oferite beneficiarului, dintre care de reţin următoarele:15

● Mecanismul de plată prin ratele de leasing constituie un avantaj pentru utilizator prin economisirea în faza iniţială a capitalului propriu, plata unui avans nefiind obligatorie;● Nu necesită garanţii suplimentare;● Flexibilitatea, ce derivă din posibilitatea formulării mai multor variante de leasing;● Reprezintă o cale de acces la tehnologii avansate şi de dezvoltare a activităţii;● Mărimea constantă a chiriei facilitează programarea mai riguroasă a cheltuielilor;● Durata de închiriere poate fi stabilită astfel încât întreprinderea să fie dotată permanent cu maşinile cele mai moderne şi cu cel mai bun randament;● Posibilitatea de a negocia modul de eşalonare a tarelor(rate mai mici la început);● Se poate conveni cu furnizorul să se înlocuiască utilajele cu altele mai moderne, beneficiarul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte intensă în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale;● Obţinerea de utilaje pe perioade foarte scurte, pe care nu se justifică cumpărarea(operaţii de hire-renting);● Posibilitatea folosirii în continuare, şi după încheierea contractului, a maşinilor, solicitându-se însă chirii mai reduse;● Posibilitatea de e achiziţiona bunul la încheierea contractului la un preţ mai scăzut dat de valoarea reziduală;● Cheltuielile cu redevenţele plătite societăţilor de leasing sunt, în ţările dezvoltate, în totalitate deductibile din profitul impozabil. Există şi opinia potrivit căreia această deductibilitate trebuie să ţină seama de reglementările privind impozitul pe profit, şi anume cheltuielile deductibile să fie aferente veniturilor obţinute de utilizator prin exploatarea utilajelor obţinute prin leasing, în caz contrar realizându-se un act contrar de evaziune fiscală;●Pentru bunurile provenite din import, plata taxelor vamale şi a accizelor se calculează doar la valoarea reziduală(la noi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, acestea nu se pot calcula la o valoare reziduală sub 20% din valoare de intrare a bunului);

14 Aurel Ioan Giurgiu-“Finanţele firmei”, Presa Universitară Clujeană 2000, pag 151 15 M.Achim-“Leasing-o afacere de succes”, Ed.Economica,2005, pag.47-50

46

● Graficul de plăţi al unei operaţiuni de leasing este mult mai flexibil decât al unui credit bancar;●Dacă privim leasingul ca o metodă de privatizare, managerii capabili vor putea fi atraşi în această acţiune de mare complexitate, managerii care, neavând capital, nu ar fi putut spera la asemenea afaceri economice;● Utilizatorul poate beneficia la preţuri modice de know-how privind exploatarea optimă a maşinilor, utilajelor,instalaţiilor aflate în folosinţa sa, pregătirea personalului şi creşterea nivelului de calificare;● Bilanţul contabil al întreprinderii locatare nu este afectat în cazul sistemelor de contabilitate grefate pe principiul ”prevalenţei aparenţei juridice asupra realităţii economice”, dar şi pentru sistemele de contabilitate ce aplică”principiul prevalenţei realităţii economicului asupra aparenţei juridicului”, însă aici numai pentru leasingul operaţional;● Avantaj pentru obţinerea unui credit bancar, prin faptul că leasingul oferă o mai bună imagine financiară a întreprinderii prin influenţarea indicatorilor determinaţi pe baza bilanţului contabil;● Permite depăşirea anumitor dificultăţi legate de legislaţie, de exemplu atunci când legislaţia naţională interzice anumite importuri de utilaje;● Autorităţile naţionale, de obicei, acordă firmelor de leasing posibilităţi de finanţare avantajoase asemănătoare creditelor de export, ceea ce determină ca finanţarea prin leasing pentru importatori să fie mai ieftină;● Sporeşte mobilitatea adaptării proceselor de fabricaţie în funcţie de variaţia cererii pe piaţa internă şi externă.Avantajele finanţării prin leasing pentru furnizor sunt:● Este o tehnică de marketing eficienţă, contribuind la promovarea şi dezvoltarea exporturilor, furnizorul având posibilitatea să realizeze, pe lângă exportul tradiţional, şi pe cel în leasing;● Se atrag noi beneficiari care nu pot plăti întregul preţ în cazul vânzărilor cash sau nici avansul în cazul vânzărilor pe credit;● Câştigarea de noi clienţi prin faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat pentru a-l convinge pe client de randamentul său, iar în cazul unui rezultat pozitiv, acesta va achiziţiona echipamentul;● Promovarea bunului de înaltă calitate, dar cu preţuri ridicate;● Permite depăşirea anumitor dificultăţi legate de legislaţie, de exemplu atunci când legislaţia naţională interzice anumite exporturi de maşini şi utilaje către anumite ţări;● Rata profitului este, de regulă, mai mare în cazul leasingului decât în vânzările tradiţionale.Avantajele finanţării prin leasing pentru finanţator (societatea de leasing) sunt:♦ Obţinerea unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi utilajelor care i-au fost returnate după expirarea perioadei de închiriere de bază;♦ Păstrarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor în regim de leasing, putându-se folosi ca garanţii pentru noi împrumuturi;♦ Costurile de achiziţie a bunurilor sunt mai reduse pentru că societatea de leasing are posibilitatea să cumpere bunuri în condiţii mai avantajoase dacă se specializează pe anumite bunuri. Aceasta, lucrând cu acelaşi furnizor, poate primi o reducere de preţuri;♦ Ratele de rentabilitate obţinute din leasing sunt, de regulă, ridicate.

47

Avantajele leasingului pentru stat apar în cazul privatizării societăţilor de stat prin leasing în sensul că se conservă temporar proprietatea asupra unităţilor economice respective, ele putând fi definitiv privatizate după ce clientul şi-a dovedit calităţile manageriale, dovedind astfel că întreprinderea are reale şanse de progres.

Această metodă de privatizare prin leasing se pretează cu atât mai mult cu cât lipsa de fonduri din economie face dificilă cumpărarea imediată a bunurilor din proprietatea statului. În ideea aplicării acestei formule, întreprinzătorii trebuie să devină conştienţi de faptul că veniturile unei întreprinderi nu se realizează din proprietatea în sine asupra instalaţiilor ş echipamentelor, ci prin utilizarea lor.

3.1.2.DEZAVANTAJELE ŞI RISCURILE FINANŢĂRII PRIN LEASING

Leasingul, pe lângă avantaje, prezintă şi unele limite, comportând riscuri atât pentru beneficiari, cât şi pentru furnizor sau societatea de leasing.

Limitele şi riscurile finanţării prin leasing pentru beneficiar sunt:■ Este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului de leasing în toată perioada de închiriere;■ Adeseori este mai costisitor decât cumpărarea pe credit, iar opţiunea pentru o astfel de operaţiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi investite în alte domenii rentabile;■ Operaţiunea devine realmente rentabilă în situaţii numericeşte limitate;■ Prezintă condiţii restrictive în ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere a bunului mai ales în cazul leasingului operaţional;■ În cazul leasingului financiar, imposibilitatea rezilierii contractului înainte de termen, chiar dacă bunul devine inutilizabil;rezilierea contractului poate avea loc numai prin plata unei penalităţi substanţiale din partea utilizatorului, care sa-i asigure finanţatorului profitul proiectat şi să acopere riscul de a nu putea găsi un utilizator pentru bunul în cauză;■ Avantajul reducerii impozitului datorat prin includerea ratelor de leasing pe cheltuieli deductibile este adeseori supraestimat, putând conduce la decizii greşite privind unele oferte de leasing.

Limitele şi riscurile finanţării prin leasing pentru societatea de leasing sunt :● Bunurile închiriate pot fi deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare a lor de către beneficiar;● Sunt situaţii în care un bun utilizat temporar sa nu-şi mai găsească solicitanţi;● Necesită o instruire specială a personalului atât la furnizor, cât şi la beneficiar cu privire la gestionarea bunului închiriat în special pentru faza iniţială şi finală a încheierii contractului de leasing;● Derularea operaţiunilor de leasing presupune un număr mare de consilieri şi analişti financiari, mărindu-se astfel costul tranzacţiilor;● Riscurile pot creşte pe măsura creşterii numărului beneficiarilor, a exigenţelor privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona aleatori, a creşterii ponderii tranzacţiilor transnaţionale;● Dificultatea recuperării bunului în cazul rezilierii contractului;● Pot apărea pierderi în situaţia neincluderii în contract a unor clauze referitoare la actualizarea preţului în cazul în care mărimea dobânzilor inclusă în ratele de leasing nu acoperă nivelul inflaţiei, mai ridicat decât cel prognozat.

48

Decizia privind folosirea leasingului este deci rezultatul optimizării a numeroşi factori, dintre care unii cu acţiune contradictorie.

În ansamblu însă, leasingul se dovedeşte o formă modernă de finanţare şi circulaţie a mărfurilor, cu perspective însemnate de extindere în afacerile economice interne şi internaţionale.Avantajele finanţării prin credit auto sunt următoarele:

Principalul argument în favoarea creditului auto este legat de cine este posesorul autoturismului .

Înca din primul moment autoturismul pe care l-ai achiziţionat devine proprietatea ta , fiind înmatriculat pe numele tău .

În cazul leasing-ului auto lucrurile nu stau chiar aşa . Maşina este proprietatea de leasing până la achitarea ultimei rate , moment în care se face un nou act , iar autoturismul devine proprietate personală .

În cazul creditului însă , deşi autoturismul este proprietatea ta este posibil ca anumite drepturi să nu poate fi exercitate asupra bunului . De exemplu , nu poţi vinde maşina , pentru că aceasta reprezintă garanţia băncii asupra împrumutului tău .

Un alt avantaj al creditului auto îl reprezintă valoarea avansului , care poate fi mai mare de 50 % . Astfel , pentru o maşină de 20 000 de euro , se poate da un avans de 15 000 , diferenţa urmând a fi plătită prin rate lunare .

În cazul leasing-ului suma care poate fi considerată avans este de maximum 50 % din valoarea autoturismului . Urmând exemplu, o maşină cu o valoare de 20 000 de euro , suma maximă care poate fi platită ca avans este de 10 000 de euro .

Creditul auto mai aduce un avantaj celui care optează pentru această formă de îndatorare : posibilitatea rambursării anticipate după 6 luni de la deschiderea creditului şi mai mult de 3 rate plătite . Pentru această operaţiune există de obicei penalizări care se situează între 3,5 şi 6 % .

Leasing-ul auto permite rambursarea anticipate după minimum un an .Mai mult , există companii care nu permit deloc rambursarea anticipată .

Dacă alegi un credit la bancă , ai posibilitatea de a încheia asigurarile RCA şi Casco cu orice companie de asigurări , bineînţeles de cei agreaţi de dealer-ul de la care iţi vei achiziţiona maşina .

În cazul leasing-ului eşti obligat sa închei asigurarea Casco şi RCA la firma de asigurări cu care aceştia lucrează .

Dezavantajele finanţării prin credit auto sunt: Sunt oferte la care se aplică şi alte comisioane pe langă cel de acordare (cum

ar fi comisionul de administrare lunar sau anual aplicat la sold sau la valoarea iniţială a creditului ).

Taxele vamale se calculează la valoarea iniţială a maşinii (nu există valoare reziduală ) şi sunt plătite întegral de cumpărător .

Dobânda se aplică la valoarea creditului care conţine deja TVA . Uzura morală este suportată de client , care este proprietarul maţinii .

3.1.3. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE FINANŢĂRII PRIN LEASING FAŢĂ DE FINANŢAREA PRIN CREDIT BANCAR

Avantaje leasing:

49

■ Orice formă de leasing cere drept garanţie doar echipamentul care constituie obiectul contractului.■ Tranzacţiile prin leasing se realizează mai rapid decât obţinerea creditelor bancare.■ Astfel se eşalonează costului unui activ imobilizat pe o perioadă mai lungă de timp, bunul putând fi folosit imediat, odată cu semnarea contractului de leasing.■ E mai bine să se încheie un contract de leasing dacă mijlocul fix se uzează moral repede.■ Nu există riscul de nevânzare, costurile de reparaţii fiind mai mici.■ Permite accesul la echipamente pentru care nu există lichidităţi în momentul respectiv.■ Profitul se obţine din folosinţă, nu din posesie. Cu un contract de leasing o întreprindere obţine un mijloc fix, îşi măreşte activele imobilizate de exploatare, iar fondurile şi le foloseşte pentru plata salariilor sau pentru efectuarea de investiţii în noua producţie. Permite orientarea lichidităţilor disponibile spre acoperirea altor nevoi de capital circulant.■ Nu afectează linia de credit la bancă.■ Asigură protejarea afacerii de mijloace fixe uzate moral.Pentru societatea beneficiară, avantajul de bază constă în procurarea bunurilor

necesare dezvoltării fără a angrena fondurile proprii.Alt avantaj îl oferă leasingul faţă de împrumut este acela că locatorul este mai

avantajat ca un creditor în situaţia în care societatea utilizatorului se confruntă cu greutăţi de ordin financiar. Dacă locatarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în contractul de leasing , locatorul are dreptul legal de a-şi lua înapoi bunul, întrucât, din punct de vedere legal, el încă este proprietarul acelui bun. Un creditor, chiar şi un creditor asigurat, se confruntă cu cheltuieli suplimentare şi întârzieri în procesul de recuperare a bunurilor care au fost direct sau indirect finanţate cu fondurile sale. Întrucât locatorul îşi asumă un risc mai redus decât celelalte surse de finanţare, cu cât întreprinderea ce caută finanţare este mai riscantă, cu atât creşte motivaţia pentru a încheia un contract de leasing şi nu unul de împrumut. Un alt răspuns la problema leasing versus credit este poziţia fiscală a firmei.

Există şi posibilitatea ca o întreprindere să nu dorească să aibă în proprietate anumite tipuri de active imobilizate ca, de exemplu, calculatoare. Aceasta deoarece aceste active se uzează moral foarte repede, iar întreprinderea doreşte să fie la zi cu toate cuceririle tehnicii. Pe de altă parte, întotdeauna se găsesc societăţi care sunt dispuse să cumpere echipament electronic la mâna a doua. Rezultă că, este profitabil să iei în leasing un calculator nou pentru câţiva ani, după care să-l înlocuieşti cu un alt calculator din ultima generaţie tot prin leasing. La sfârşitul primului contract de leasing, locatorul ia echipamentul electronic înapoi şi îl vinde unui client. Astfel, locatarul nu se confruntă cu riscul depăşirii morale a activelor sale.

Dezavantaje leasing:■ Nu măreşte patrimoniul, întreprinderea va trebui să încheie pe o perioadă mai mare decât garanţia bunului, întreprinderea locatar va trebui să suporte costurile asociate reparaţiilor bunului respectiv.■ Dacă un contract se încheie pe o perioadă mai mare decât garanţia bunului, întreprinderea locatar va trebui să suporte costurile asociate reparaţiilor bunului respectiv.■ De obicei, leasingul este mai scump ca un împrumut.

50

■ În cazul leasingului financiar, cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile cad în sarcina locatarului.■ Locatarul trebuie să demonstreze că bunul care făcut obiectul contractului a fost folosit corect şi că s-au făcut cheltuielile cu întreţinerea necesare.■ Rezilierea contractului determină plata de daune importante pentru locatar.

3.2. PREZENTAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE

SOCEP S.A. Constanţa a fost înfiinţată în anul 1991, ca societate pe acţiuni, având la bază un terminal funcţional, specializat în operarea containerelor şi a materiilor prime pentru industria metalurgică. SOCEP S.A. CONSTANŢA este înmatriculată în Registrul Comerţului Constanţa cu nr. J 13/643/1991, cod unic de înregistrare: R 1870767, C.I.F.1870767, având un capital social de 34.342.574,4 lei împărţit în 343.425.744 acţiuni nominative dematerializate cu valoarea nominală de 0,10 lei/acţiune.

Această societate face parte din categoria întreprinderilor cu cod CAEN 6311 ”Manipulări”, având ca obiect principal de activitate activităţile de încărcare şi descărcare a mărfurilor şi bagajelor, indiferent de modul de transport utilizat, inclusiv arimarea (repartizarea şi fixarea încărcăturii la bordul aeronavelor pentru a obţine echilibrarea şi stabilitatea) şi debordajarea (descărcarea navelor la chei).

Sediul social al acestei societăţi este Constanţa, St. Incinta PORT NOU DANA 34-35.

Cont bancar: RO55 RNCB 0245 0592 1903, deschis la banca BCR din Constanţa.

Telefon, fax : 0241/693856; 0241/693759; 0241602282. După organizarea activităţii în scopul operării containerelor şi a mărfurilor

generale necontainerizate, după specializarea şi creşterea capacităţii dotărilor tehnice, modernizarea spaţiilor de depozitare – magazii şi platforme, compania nou creată a devenit un operator portuar cu o activitate profesionistă şi sigură, cunoscut pentru nivelul calitativ ridicat al serviciilor.

Serviciile oferite de această societate sunt numeroase, dintre care amintim: Operare containere Operare marfuri vrac solide Operare marfuri generale unitizate Incarcare/descarcare in/din container marfuri generale Depozitare containere Depozitare containere frigorifice Depozitare marfuri vrac solide si unitizate in magazii si platforme descoperite Depozitare fructe in magazie frigorifica Amarare marfuri Sortare si marcare marfuri Insacuire marfuri vrac Manipulare/depozitare marfuri periculoase

Importanţa acordată suportului logistic şi informational, a detaliilor definesc fiecare proces operaţional. Acest lucru conferă maximizarea eficienţei funcţionale,

51

prezentarea soluţiilor dinamice necesare unor performanţe de vârf, efectele fiind următoarele :

Cresterea productivitatilor in manipularea marfurilor Reducerea timpului necesar operarii navelor Optimizarea folosirii utilitatilor Circulatie in timp real a datelor

În contextul economiei actuale, grav afectate de criza economico-financiară, firma a suferit o uşoară scădere a numărului de clienţi. Acest lucru a dus la scăderea cifrei de afaceri şi la scăderea puterii de achiziţionare de maşini şi echipamente cu forţe proprii, fapt pentru care doreşte să recurgă la altă metodă de finanţare, prin credit bancar sau prin leasing.

3.3. ACHIZIŢIA UNUI ECHIPAMENT PRIN CREDIT BANCAR

Activitatea bancară în materie de creditare are o importanţă excepţională, din acest motiv de la momentul depunerii cererii de creditare si până la acordarea efectivă a creditului, relaŃia bancă client trebuie să parcurgă anumite etape:

1. Depunerea cererii de creditare.În această primă etapă, clientul se adresează băncii sale cu o cerere de credit, a

cărei analiză se efectuează de către Compartimentul (Serviciul) de Creditare, din cadrul unităţilor teritoriale ale băncilor comerciale si are drept scop evaluarea cererii de creditare sub raportul necesităţii si oportunităţii solicitării, avându-se în vedere identificarea eventualilor factori de risc şi posibilitatea contracarării acestora.

Analiza se efectuează de obicei de către un colectiv mixt de specialisti care cuprinde un economist – inspector sau ofiţer de credite, un inginer evaluator – specializat în evaluarea garanţiilor si în analizarea aspectelor tehnice ale proiectelor de investiŃii si un jurist.

Cu ocazia depunerii respectivei cererii la bancă, se vor depune obligatoriu, o serie de anexe, care să facă posibilă interpretarea corectă a datelor sintetice cuprinse în cadrul cererii şi anume:

de regulă ultimele trei bilanţuri, în condiţiile în care acestea există, însuşite de organelle fiscale;

ultimele două, trei balanţe de verificare, însoţite de declaraţiile privind plata TVA - ului şi a impozitului pe profit aferente;

dosarul juridic al societăţii, având toate documentele, de la constituire şi până în prezent, în ordine cronologică, şi cu înscrierea de menţiuni de la Registrul Comerţului, după caz;

dovada existenţei spaţiilor de desfăsurare a activităţii – acte de proprietate, contracte de închiriere, contracte de arendă;

planul de afaceri pentru creditele pe termen scurt; studiu de fezabilitate pentru creditele pe termen mediu şi lung; situaţiile analitice ale creanţelor şi datoriilor cu specificarea vechimii acestora; proiecţii ale fluxului de numerar si ale contului de profit şi pierdere pe

perioada de creditare; scrisori de recomandare de la clienţi şi furnizori, dacă este cazul;

52

curriculum vitae pentru echipa managerială propusă pentru implementarea proiectului şi pentru cei din conducere, din care să rezulte calificarea şi experienţa managerială a acestora;

copie după contractele de împrumut, de leasing şi după alte contracte de garanţii după caz;

situaţia cu garanţiile propuse a fi aduse cu specificarea provenienţei şi dovada achitării acestora cu contracte de vânzare - cumpărare, acte de donaţie, facturi;

orice alte situaţii lămuritoare cu privire la desfăşurarea afacerii pe care solicitantul sau banca le socotesc necesare.2. Analiza agentului economic din punct de vedere juridic, are în vedere

următoarele aspecte: existenţa documentelor de constituire conform legilor, a actelor adiţionale în

formă autentică şi cu înscrierea de menţiuni la Registrul Comerţului sau existenţa Certificatului Unic de Înregistrare; existenţa în obiectul de activitate al societăţii, a codului CAEN corespunzător activităţii propuse a fi creditată; consultarea Registrului Comerţului cu privire la statutul juridic al solicitantului, starea de faliment, litigii, reorganizare judecătorească, etc, şi al persoanelor care angajează patrimonial societatea;

consultarea Biroului de Credite, a Centralei Riscurilor bancare precum şi a Centralei Incidentelor de Plăţi de pe lângă Banca Naţională cu privire la înscrierea solicitantului în fisierele incidentelor de plăţi, ce vizează: interdicţia de a emite cecuri, refuzuri la plată, executări silite;3. Analiza agentului economic din punct de vedere tehnic, cade în sarcina

responsabilului tehnic al băncii – inginerului evaluator si presupune la rândul evaluarea tehnică a afacerii precum si evaluarea garanţiilor materiale;

4. Analiza agentului economic din punct de vedere economico-financiar.Principalii indicatori care stau la baza analizei situaţiei economico - financiare

a clienţilor, sunt: Lichiditatea - reprezintă capacitatea unui agent economic de a face faţă

datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilităţi. Se calculează conform relaţiei 3.116.:

L= * 100 ( relaţia 3.1.)

unde:A= disponibilităţi bănesti + sume de încasat + titluri de credit + alte elemente

de activ Dts =credite şi datorii pe termen scurt (curente şi restante)Nivelul de lichiditate obţinut în urma calculării lichidităţii se interpretează

conform datelor prezentate în Tabelul Nr. 3.1., astfel:

Tabelul nr. 3.1.: Valori ale nivelului de lichiditate

Nivel de lichiditate Interpretare

<100% Lichiditate necorespunzătăare

16 Basno C., Dardac N., Floricel C., - Monedă, Credit, Bănci, aplicaţii si studii de caz, Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 2003, 127 -128.

53

100%- 120% Lichiditate satisfăcătoare

120%-150% Lichiditate bună

> 150% Lichiditate foarte bună

( Sursa: Lector Universitar dr. Neţoiu Lavinia Maria, 2004:377 )

Nu se vor credita acei agenţi economici cu o lichiditate necorespunzătoare, deoarece acestia înregistrează plăţi restante faţă de furnizori, buget, credite restante faţă de bancă.

Solvabilitatea - reflectă capacitatea generală a firmei de a transforma toate activele sale în numerar pentru plata tuturor datoriilor; se calculează conform relaţiei 3.2.17:

S= * 100

( relaţia 3.2. )

Valoarea indicatorului trebuie să fie supraunitară. Solvabilitatea arată capacitatea unei societăţi de a-şi acoperi toate datoriile ( bancă, furnizori, buget, etc.) prin valorificarea tuturor activelor sale; exprimă gradul în care fiecare agent economic asigură cu capital social acoperirea creditelor pe termen scurt, mediu si lung.

Rentabilitatea - reprezintă capacitatea agentului economic de a obţine profit din activitatea proprie; se exprimă în general prin rata profitului net, calculată conform relaţiei 3.3.18:

Rpn = * 100 ( relaţia 3.3.)

5.Prezentarea garanţiilor aferente creditului .În vederea evitării unor riscuri de neîncasare a creditelor acordate, managerul

bancar se va asigura ca solicitanţii să dispună de posibilităţi de restituire a creditelor în condiţiile desfăşurării unei activităţi normale, precum şi pentru recuperarea acestora în situaţiile în care împrumutaţii nu-si execută obligaţiile din diverse cauze. Valoarea minimă a garanţiilor acceptate de bancă va fi în toate cazurile cel puţin egală cu datoria cea mai mare a debitorului, formată din creditul aprobat plus dobânda până la rambursarea primei rate din împrumut.

6. Încadrarea în grupe de bonitate.Prin analiza conjugată a rezultatelor obţinute de către specialistii băncii, pe

parcursul etapelor de analiză mai sus prezentate, se stabileşte bonitatea agentului economic solicitant de credite.

Bonitatea reprezintă un indicator sintetic al performanţelor economico-financiare şi nefinanciare ale agenţilor economici, în funcţie de care, aceştia sunt încadraţi în vederea acordării creditului, în mai multe grupe denumite categorii de performanţă, după cum urmează:

17 Idem 16, pag. 12818 Idem 16, pag. 218

54

Categoria A – Standard - agenţii din această categorie au performanţe financiare foarte bune, serviciul datoriei bun si există condiŃii de menŃinere a acestora în perioada de creditare;

Categoria B - În observaţie – agenţii din această categorie sunt clienţi cu rezultate economic - financiare bune sau chiar foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp pot întâmpina greutăţi în rambursarea ratelor scadente ale creditului si dobânzilor aferente precum si a altor datorii exigibile;

Categoria C – Substandard - agenţii din această categorie prezintă performanţe economico - financiare modeste dar se pot redresa eventual printr-o infuzie de capital. Practica recomandă creditarea cu prudenţă, eventual banca solicitând garanţii suplimentare, mergând până la luarea în garanţie a bunurilor proprietate personală a managerilor societăţii;

Categoria D – Îndoielnic - agenţii din această categorie prezintă performanţe economico- financiare slabe, situaţie în care eventualele credite sunt incerte la rambursare. În această situaţie băncile solicită planuri speciale de redresare, acoperirea fermă prin contracte a afacerii, precum si garanţii reale şi care să ofere posibilitatea valorificării rapide a acestora.

Categoria E – Pierdere - agenţii economici din această categorie prezintă performanţe proaste, serviciul datoriei este necorespunzător. În aceste situaţii, băncile nu acordă credite decât atunci când acestea sunt garantate cu cash colateral, garanţii guvernamentale sau scrisori de garanţii bancare emise de o bancă de prim rang.7. Elaborarea deciziei de creditareDecizia reprezintă o verigă în procesul de creditare fiind un moment crucial al

acestui proces.. Luarea unor decizii corespunzătoare, prin care să se asigure conducerea optimă a unei activităţi de creditare, reprezintă rezultatul unui proces complex: cunoasterea solicitantului de credit, evaluarea garanţiilor acestuia, precum si analiza viabilităţii afacerii propuse spre creditare.

8. Acordarea creditelorDupă aprobarea cererilor de credite de către Comitetele de credite sau

Direcţiile din cadrul centralelor băncilor, în limitele de competenţă stabilite prin normele interne, se trece la etapa acordării creditelor.

Pe baza concluziilor rezultate din analiză se negociază cu clientul următoarele condiţii:

volumul creditului durata de acordare a creditului termenul de rambursare cuantumul ratelor dobânda perioada de graţie

Contractul se întocmeşte în trei exemplare, două rămânând la bancă şi unul la client. La acordarea creditului se opreşte un comision de gestiune al băncii , sub forma unei cote din suma creditului ; cota variază în funcţie de caracteristicile creditului , de bonitatea clientului şi de normele interne aplicate de banca respectivă . Acest comision de gestiune este prevazut în contractul de credit.

Pe perioada de acordare a creditului , banca va urmări activitatea clientului , regularitatea încasărilor , va reţine direct din contul de disponibil al clientului

55

dobânzile aferente creditului , potrivit contractului . În condiţiile în care clientul nu utilizează creditele la datele stabilite în contract , se va putea aplica un comision penalizator de neutilizare a creditului .

Rambursarea creditelor se face la datele din contract , din conturile de disponibilităţi sau prin depunere de numerar . Orice întârziere în rambursarea ratelor scadente se înregistrează la credite restante , la care banca calculează dobânzi majorate , conform contractului de credit .

La începutul anului 2010 SOCEP S.A. Constanţa a apelat la un împrumut la BCR pentru achiziţionarea unui stivuitor H28.00F-16CH, marca Hyster, în valoare de 100 000 euro.Obiectul creditului : credit utilajPunerea la dispoziţia creditului : creditul aprobat se înregistrează integral în cont separat de împrumut şi se virează în contul curent al împrumutatului .Valuta creditului : moneda în care se acordă creditul este EURO;Valoarea creditului : 50 000.00 (cincizeci mii EURO );Durata creditului : deoarece firma nu a avut un profit mare creditul s-a acordat pe o perioada de 120 de luni , începand cu data 15.03.2010 şi până la data de 15.03.2020;Rata dobânzii: creditul se acorda cu o dobândă de 10 % pe an ;

Tabelul nr.3.1.. Grafic de rambursare a creditului

 Nr.luni PRINCIPAL DOBANDA TOTAL DE PLATA SOLD RAMAS1 416,67 625,00 1041,67 49583,332 416,67 619,79 1036,46 49166,673 416,67 614,58 1031,25 48750,004 416,67 609,38 1026,04 48333,335 416,67 604,17 1020,83 47916,676 416,67 598,96 1015,63 47500,007 416,67 593,75 1010,42 47083,338 416,67 588,54 1005,21 46666,679 416,67 583,33 1000,00 46250,00

10 416,67 578,13 994,79 45833,3311 416,67 572,92 989,58 45416,6712 416,67 567,71 984,38 45000,0013 416,67 562,50 979,17 44583,3314 416,67 557,29 973,96 44166,6715 416,67 552,08 968,75 43750,0016 416,67 546,88 963,54 43333,3317 416,67 541,67 958,33 42916,6718 416,67 536,46 953,13 42500,0019 416,67 531,25 947,92 42083,3320 416,67 526,04 942,71 41666,6721 416,67 520,83 937,50 41250,0022 416,67 515,63 932,29 40833,3323 416,67 510,42 927,08 40416,6724 416,67 505,21 921,88 40000,0025 416,67 500,00 916,67 39583,3326 416,67 494,79 911,46 39166,6727 416,67 489,58 906,25 38750,0028 416,67 484,38 901,04 38333,3329 416,67 479,17 895,83 37916,67

56

30 416,67 473,96 890,63 37500,0031 416,67 468,75 885,42 37083,3332 416,67 463,54 880,21 36666,6733 416,67 458,33 875,00 36250,0034 416,67 453,13 869,79 35833,3335 416,67 447,92 864,58 35416,6736 416,67 442,71 859,38 35000,0037 416,67 437,50 854,17 34583,3338 416,67 432,29 848,96 34166,6739 416,67 427,08 843,75 33750,0040 416,67 421,88 838,54 33333,3341 416,67 416,67 833,33 32916,6742 416,67 411,46 828,13 32500,0043 416,67 406,25 822,92 32083,3344 416,67 401,04 817,71 31666,6745 416,67 395,83 812,50 31250,0046 416,67 390,63 807,29 30833,3347 416,67 385,42 802,08 30416,6748 416,67 380,21 796,88 30000,0049 416,67 375,00 791,67 29583,3350 416,67 369,79 786,46 29166,6751 416,67 364,58 781,25 28750,0052 416,67 359,38 776,04 28333,3353 416,67 354,17 770,83 27916,6754 416,67 348,96 765,63 27500,0055 416,67 343,75 760,42 27083,3356 416,67 338,54 755,21 26666,6757 416,67 333,33 750,00 26250,0058 416,67 328,13 744,79 25833,3359 416,67 322,92 739,58 25416,6760 416,67 317,71 734,38 25000,0061 416,67 312,50 729,17 24583,3362 416,67 307,29 723,96 24166,6763 416,67 302,08 718,75 23750,0064 416,67 296,88 713,54 23333,3365 416,67 291,67 708,33 22916,6766 416,67 286,46 703,13 22500,0067 416,67 281,25 697,92 22083,3368 416,67 276,04 692,71 21666,6769 416,67 270,83 687,50 21250,0070 416,67 265,63 682,29 20833,3371 416,67 260,42 677,08 20416,6772 416,67 255,21 671,88 20000,0073 416,67 250,00 666,67 19583,3374 416,67 244,79 661,46 19166,6775 416,67 239,58 656,25 18750,0076 416,67 234,38 651,04 18333,3377 416,67 229,17 645,83 17916,6778 416,67 223,96 640,63 17500,0079 416,67 218,75 635,42 17083,3380 416,67 213,54 630,21 16666,6781 416,67 208,33 625,00 16250,0082 416,67 203,13 619,79 15833,3383 416,67 197,92 614,58 15416,67

57

84 416,67 192,71 609,38 15000,0085 416,67 187,50 604,17 14583,3386 416,67 182,29 598,96 14166,6787 416,67 177,08 593,75 13750,0088 416,67 171,88 588,54 13333,3389 416,67 166,67 583,33 12916,6790 416,67 161,46 578,13 12500,0091 416,67 156,25 572,92 12083,3392 416,67 151,04 567,71 11666,6793 416,67 145,83 562,50 11250,0094 416,67 140,63 557,29 10833,3395 416,67 135,42 552,08 10416,6796 416,67 130,21 546,88 10000,0097 416,67 125,00 541,67 9583,3398 416,67 119,79 536,46 9166,6799 416,67 114,58 531,25 8750,00

100 416,67 109,38 526,04 8333,33101 416,67 104,17 520,83 7916,67102 416,67 98,96 515,63 7500,00103 416,67 93,75 510,42 7083,33104 416,67 88,54 505,21 6666,67105 416,67 83,33 500,00 6250,00106 416,67 78,13 494,79 5833,33107 416,67 72,92 489,58 5416,67108 416,67 67,71 484,38 5000,00109 416,67 62,50 479,17 4583,33110 416,67 57,29 473,96 4166,67111 416,67 52,08 468,75 3750,00112 416,67 46,88 463,54 3333,33113 416,67 41,67 458,33 2916,67114 416,67 36,46 453,13 2500,00115 416,67 31,25 447,92 2083,33116 416,67 26,04 442,71 1666,67117 416,67 20,83 437,50 1250,00118 416,67 15,63 432,29 833,33119 416,67 10,42 427,08 416,67120 416,67 5,21 421,88 0,00

( Sursa: UniCredit Ţiriac Bank, 2010)

3.4. ACHIZIŢIA UNUI ECHIPAMENT PRIN LEASING

SOCEP S.A. Constanţa alege pentru finanţarea prin leasing banca UniCredit Leasing Corporation IFN S.A., deoarece aceasta oferă structuri de leasing financiar intern pentru o gamă foarte variată de echipamente şi utilaje.

Condiţiile în care se asigură finanţarea bunurilor în sistem de leasing sunt : durata contractului: între 12 şi 60 luni; avansul: intre 10% si 50%; valoarea reziduală: 0% sau 20%;

Actele necesare întocmirii dosarului de leasing sunt :

58

cererea de informaţii completată şi semnată; ultimele 3 bilanţuri (ultimul bilanţ semestrial pe anul în curs) inclusiv anexele,

balanţele de verificare respective precum şi ultima balanţă pe anul în curs; descrierea obiectului Leasing-ului (factura proforma sau specificaţia tehnică); prezentarea şi informaţii de afaceri despre utilizator; copia certificatului unic de înregistrare al utilizatorului; certificat constatator recent eliberat de Registrul Comerţului (copie); copia actului de identitate, cu specimen de semnătură, al persoanei abilitate să

semneze contractul de leasing.

Pe lângă structura standard de leasing în care UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. cumpără, importă, înregistrează/înmatriculează şi asigură noul obiect al Contractului de Leasing şi îl oferă utilizatorului în baza Contractului de Leasing, se pot negocia şi structuri de tip “sale and lease back”, în cadrul cărora banca cumpără obiectele şi le furnizează în leasing înapoi proprietarului iniţial al acestora. De asemenea, UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. vine în întâmpinarea solicitărilor clienţilor săi prin oferirea de soluţii financiare pentru proiecte complexe: flote de vehicule, proiecte industriale complexe, structuri de tip leasing operaţional şi locaţiune. Aceste proiecte necesită o abordare particularizată, precum şi adaptarea condiţiilor de finanţare specificului fiecărui proiect în parte.

SOCEP S.A. Constanţa achiziţionează , prin leasing, de la UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. un stivuitor H28.00F-16CH, marca Hyster, care poate ridica peste 20 de tone.

Condiţii:Perioada de leasing : 48 de luni Preţ de achiziţie : 50 000 euro Avans : 0 euroValoare reziduală : inclusa in rate 20 % 3 847.00 euroValoare reziduală se achită o dată cu fiecare rată de leasing şi cu aceeaşi periodicitate.Cheltuieli logistice : 200.00 euroComision acordare leasing : 2.00 % Comision de gestiune : 8.00 euro Taxă arhivă electronică : 0.00 euro Dobânda de prefinanţare : 12 % / anRata dobânzii : 12 % / anRatele se plătesc : lunar

Se calculează valoarea avansului:Av= Valoare avans (%) * preţul de achiziţie = 15% * 50 000 € = 7 500 €

Se determină valoarea reziduală:Vr = Valoare reziduală (%) * preţul de achiziţie = 20 % * 50 000 € = 10 000 €

59

Valoarea capitalului imprumutat dupa plata avansului va fi:Capital împrumutat = valoare contract - valoare avans – valoare reziduală = = 50 000 € - 7 500 € - 10 000 € = 32 500 €

Comision acordare leasing:Comision de acordare leasing = 2 % * 50 000 € = 1000 €

Asigurarea echipamentului:5,5% * 32 500 € = 1787,5 €/an1787,5 € /16 trimestre = 111,71 €/ trimestru

În cazul leasing-ului financiar, rata de leasing (RL) se calculează sub forma unei anuităţi constante. Rata de leasing = 2587,35 €

Tabelul nr. 3.2. Planul de eşalonare al ratelor

Valoarea iniţială

Rata leasing Dobânda Principal Comision acordare leasing

Suma rămasă de rambursat

32 500 2587,35 975 1612,35 62,5 30887,6530887,65 2587,35 926,62 1660,73 62,5 29226,9229226,92 2587,35 876,8 1710,54 62,5 27516,3727516,37 2587,35 825,49 1761,86 62,5 25754,5125754,51 2587,35 772,62 1814,71 62,5 23939,7923939,79 2587,35 718,19 1869,15 62,5 22070,6422070,64 2587,35 662,11 1925,23 62,5 20145,4120145,41 2587,35 604,36 1982,99 62,5 18162,4218162,42 2587,35 544,87 2042,47 62,5 16119,9416119,94 2587,35 483,59 2103,75 62,5 14016,1914016,19 2587,35 420,48 2166,86 62,5 11849,3211849,32 2587,35 355,47 2231,87 62,5 9617,449617,44 2587,35 288,52 8898,82 62,5 7318,61

7318,61 2587,35 219,55 2367,8 62,5 4950,81

4950,81 2587,35 148,52 2438,82 62,5 2511,99

2511,99 2587,35 75,35 2511,99 62,5 0

TOTAL 9253,01 32500

60

(Sursa : UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. 2010)

Tabelul nr. 3.3. Asigurarea echipamentului

Număr rată Prima de asigurare trimestrială (€)1 111,712 111,713 111,714 111,715 111,716 111,717 111,718 111,719 111,7110 111,7111 111,7112 111,7113 111,7114 111,7115 111,7116 111,71

(Sursa : UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. 2010)

CONCLUZII

Agenţii economici utilizează active financiare pentru activitatea lor de producţie, comercializare, investiţii etc. O parte din aceste active este asigurată din resurse proprii, alta din resurse împrumutate, aceştia recurgând la credite sau contracte de leasing, care le sunt acordate de bănci sau societǎţi de leasing, în procesul de valorificare a capitalului monetar disponibil.

În gestiunea financiară a societăţii comerciale se înregistrează pe parcursul anului decalaje între necesarul şi disponibilităţile băneşti, cauzate de diferenţa dintre imobilizările totale în activele societăţii comerciale şi fondurile proprii şi de decalajele survenite în încasarea veniturilor din activitatea ce determină un deficit de trezorerie. De aceea, societăţile comerciale apelează la credite pentru a acoperi aceste decalaje.

În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, când înnoirea produselor şi uzura morală sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi alternativa pentru obţinerea unor utilaje costisitoare. La nivelul economiei naţionale, leasingul reprezintă o modalitate de relansare a investiţiilor şi o cale de retehnologizare a societăţilor comerciale.

Pe parcursul acestei lucrǎri am evidenţiat atât avantajele cât şi dezavantajele oferite de leasing finanţatorului şi beneficiarului. În ceea ce priveşte avantajele leasingului pentru stat, acestea apar în cazul privatizării societăţilor de stat prin leasing în sensul că se conservă temporar proprietatea asupra unităţilor economice respective, ele putând fi definitiv privatizate după ce clientul şi-a dovedit calităţile manageriale, dovedind astfel că întreprinderea are reale şanse de progres.

61

De asemenea, dezavantajele leasingului nu lipsesc în sensul cǎ riscurile pot creşte pe măsura creşterii numărului beneficiarilor, a exigenţelor privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona aleatori, a creşterii ponderii tranzacţiilor transnaţionale.

În ansamblu însă, leasingul se dovedeşte o formă modernă de finanţare şi circulaţie a mărfurilor, cu perspective însemnate de extindere în afacerile economice interne şi internaţionale.

Deşi leasingul este mai scump decât un împrumut bancar, în cazul societǎţilor mai riscante ce caută finanţare, acestea sunt motivate sǎ apeleze la un contract de leasing şi nu la unul de împrumut.

În concluzie, putem afirma faptul cǎ leasingul este o formǎ de finanţare pe care societǎţile comerciale o preferǎ în detrimentul creditului bancar, aceasta deoarece, în cadrul unui contract de leasing, societatea beneficiară îşi procurǎ bunurile necesare dezvoltării fără a angrena fondurile proprii.

62