Marie Bourdon - Copie Perfecta

8/18/2019 Marie Bourdon - Copie Perfecta

1/100

MARIE BOURDON

Copia perfectă

Capitolul 1

— Dar nu vreau să merg în Italia! Amanda Seaton ţineareceptorul între ureche şi umăr. Minţea de îngheţeau apele. Ar fi datorice să călătorească în Europa.— Cel puţin gândeşte-te, o linguşi sora ei Amy. De ce nu vrei să

rişti o dată? Măcar o dată?Amanda se uita pe fereastră la stelele care străluceau deasupra

dealurilor încărcate de zăpadă din spatele casei ei.— Nu ţi-am spus? În vara asta plec în Hawaii cu Tom Cruise.— Ha, ha. Înţelegi ce vreau să spun.Amanda renunţase la vacanţa de vară, sufocată de teancul de

ucrări pe care le avea de corectat.— Vrei să spui că trebuie să fiu salvată de la viaţa plictisitoare pecare o duc.— Doar pe perioada verii. Este o excursie gratuită la Florenţa.— — Şi?— Nu mai fi aşa încăpăţânată, pufni Amy. Îţi place Italia. De ani

de zile mă baţi la cap să vii cu mine.— Cu tine. Nu să fiu singură în Europa, pretinzând că sunt Amy.

Apropo, ţii minte ce s-a întâmplat ultima dată când am jucat o astfelde farsă? Îi mulţumesc şi directorului că ne-a lăsat să absolvimşcoala. Oricum, chiar dacă aş fi atât de proastă şi aş accepta,fotografii s-ar prinde imediat.

— Nici gând, spuse sora ei. Am făcut pozele acelea acum şaseuni şi nu i-am mai văzut de atunci. Nu ieşim împreună în oraş.— Fii serioasă, Amy. Au primit o grămadă de bani ca să

fotografieze fiecare centimetru din corpul tău şi să mărească pozele


2/100

pentru staţiile de autobuz.— Nu îţi mai face griji. Gândeşte-te la o vară întreagă în Italia, la

un apartament care să fie doar al tău fără să te coste nimic.Amanda închise ochii, imaginându-şi vilele învăluite în razele

soarelui, cafenelele şic în aer liber de pe străzile pavate cu piatră.

Încercând să alunge aceste imagini, alunecă pe de pat, împrăştiindpe podea referatele de sociologie ale studenţilor din anul intâi.— E o nebunie! Nu-mi vine să cred că vorbim despre asta.Începu să meargă agitată prin cameră, fără să ia în seamăucrările pe care călca.— Nu merg în Italia şi nu o să îţi iau locul. Nu încerca să mă

convingi, pentru că nu o să ţină. Hai să vorbim despre altceva,spuse ea, respirând adânc. Ce filme ai mai văzut?— Dar, Mandy…— Nu.— Mandy, acum chiar am nevoie de ajutorul tău. Mi-ai spus deja

că în vara asta nu ai niciun curs. Nu ştiu ce o să mă fac dacă nu măajuţi, spuse Amy cu voce tremurătoare.

Părea că sora ei era pe cale să izbucnească în plâns. Astansemna că recurge la artileria grea şi că într-adevăr era într-o marencurcătură. Ori era adevărat, ori sora ei geamănă îşi arăta talentelede actriţă. Amanda oftă şi îşi fixă privirea în tavan.Sentimentul de vinovăţie îşi făcea loc în inima ei. Apoi îşi aminti

de nenumăratele ocazii în care sărise în ajutorul surorii ei. Marile

favoruri, micile favoruri, rugăminţile nesfârşite pentru ca Amandasă îşi lase baltă treburile ei şi să le rezolve pe cele ale lui Amy.Amintirile o apăsau până când simţi că nu mai poate să respire.Gata! De acum, Amy trebuia să se descurce singură.Amanda făcu ghem pantalonii de pijama şi îi înghesui la

marginea patului, spunându-şi că putea doar să o asculte şi să-iofere un sfat, fără să se implice.

— De ce nu rezolvi singură sarcina asta?— Am primit un rol într-un serial. Ştii, cel despre staţia spaţială.

Filmările încep în aceeaşi săptămână în care am şedinţele foto


3/100

pentru catalogul ăsta blestemat, suspină Amy. Nu am cum să le facpe amândouă.— Atunci renunţă la fotografiile pentru catalog.— Nu pot. Când am semnat contractul, am fost de acord cu

eventualele modificări. Acum vor să refacă tot setul. Dacă dau

napoi, mă pot da în judecată, spuse ea cu o voce sfârşită.Amanda gemu şi se lăsă pe spate, strivind alte lucrări.— Mandy, te rog, se tângui Amy. Nu vreau să pierd acest serial.

Este prima mea filmare de televiziune. Trebuie să reuşesc acum,până nu sunt prea bătrână.— Nici nu ai împlinit 30 de ani.

— Ştiu. Aceasta este ultima mea şansă. Poţi s-o faci, este doar oslujbă pentru un catalog. Directorul lor de marketing a hotărât sărefacă toate pozele, numai cu mine.— Asta este măgulitor.— Ştiu, replică Amy. De parcă un catalog de modă cu răspândireocală ar fi aşa de important pentru cariera mea!— Mi-ar fi plăcut să te ajut. Dar chiar dacă aş putea, habar n-am

ce înseamnă să fii model.— Hai, fi serioasă. Ţi-ai luat doctoratul, dar nu ştii să pui pe tine

nişte haine şi să arăţi bine? Încă avem aceeaşi măsură. Oricum, tumereu făceai sport. Eşti într-o formă mai bună decât mine.Amanda îşi inspectă antebraţul.— Şi sunt şi mult mai albă.

— Mare lucru! Nimeni nu se mai bronzează acum. Nu nepermitem să avem riduri.Amanda îşi trecu mâna liberă prin păr. Poate că reuşea să scape

fără să o refuze pe Amy.— Mi-am tăiat părul. Nu cred că lucrul acesta va trece

neobservat.— Iar ţi l-ai ciopârţit, nu-i aşa? ridică Amy vocea într-un acces de

panică. Cât de scurt?— Scurt.— Până la umeri? Te rog, spune-mi că până la umeri.


4/100

— Nu chiar.— Oh, Amanda! Iar te-ai tuns foarte scurt, nu?— Nu-mi place să mă chinui cu el.Amanda se cutremură, cu gândul la părul lung, roşu închis al

surorii ei şi la orele pe care aceasta le petrecea ondulându-l şi

ngrijindu-l.— OK, nicio problemă. Stai să…Liniştea de la celălalt capăt al firului o îngrijoră pe Amanda. Şi-omagină pe sora ei uneltind, concentrată, cu degetele lungi cuunghii perfecte, jucându-se cu o şuviţă din părul ei care îi ajungeapână la talie. Se uită la unghiile ei inegale, fără ojă, şi oftă.

— Ei bine, nu contează, se auzi vocea hotărâtă a lui Amy. Vorcrede că mi-am tăiat părul. Mare lucru! Şi Linda Evanghelista s-atuns. Oricum, dacă nu le place, ghinionul lor. Poate or să teelibereze de contract. Adică pe mine.— Amy, nu am de gând să…— O să-ţi facă bine. Poţi să stai în apartamentul Biancăi din

Florenţa. Va fi doar al tău toată vara. Bianca este plecată până în

august.Amy îi dădea înainte, grăbită, abia oprindu-se pentru a respira,

uitând de lacrimile de până atunci.— Şedinţa foto nu poate dura mai mult de o lună, iar restul verii

vei face ce vrei. N-aş vrea să aduc vorba de bani, dar vei câştiga întrei săptămâni mai mult decât câştigi ca profesoară într-un an

ntreg.Amy ştia să atingă punctele sensibile. Două luni în care putea săcolinde muzee şi castele medievale. Şi destui bani ca să îşinlocuiască vechea maşină de spălat, poate şi pentru a reparaacoperişul slăbit de deasupra ferestrei din sufragerie.Amanda aruncă un referat de pe pat. Ce idee supidă! Erau ele

surori gemene, dar nimeni nu va crede, nici pentru o secundă, că ea

era model.Vocea lui Amy îi întrerupse gândurile.— Ştiu la ce te gândeşti. O să meargă. Mai ţii minte când ţi-am


5/100

uat locul în echipa de majorete? Nici măcar Randy nu a observat.În ciuda iritării ei, Amanda izbucni în râs.— Oricum nu era cel mai bun iubit al meu. Chiar nu s-a prins,

nu-i aşa?— Nici măcar atunci când m-a sărutat de„noapte bună”. Deci, ce

zici? Nu trebuie să ajungi la Florenţa decât la sfârşitul lunii mai. Aitot timpul să închei mediile şi să îţi faci bagajele.Amanda oftă. Îi plăceau slujba şi mica ei casă dintre dealuri.

Viaţa ei era aşa cum o dorea: calmă şi stabilă. Calmă, stabilă şipuţin cam plictisitoare.Şi? Plictisitoare sau nu, în mod categoric nu avea de gând să o

salveze din nou pe sora ei. Măcar o dată, Amy trebuia să îşi rezolvesingură problemele. De dragul ei, era gata să refuze o vară în Italia.O aventură excitantă, care ţi se iveşte o dată în viaţă, în Italia.Amanda respiră adânc şi îşi goni din minte plajele strălucitoare aleMediteranei.— Eu sunt profesoară. Mi-ai văzut hainele. Nu ştiu nimic despre

modă.

Trebuia să o facă să înţeleagă că modellingul nu se afla în sfera eide interes. Nu pricepea cum putea Amy să transforme femeia pecare o vedea în fiecare dimineaţă în oglindă în acea făptură senzualăcare îi făcea pe bărbaţi să saliveze.— Ştii, ar fi un foarte bun experiment sociologic, spuse Amy ca şi

când nu ar fi fost conştientă de importanţa acestui argument. Ai

putea să simţi pe pielea ta cum este să fii tratată ca un sex simbol.Gândeşte-te că faci o cercetare: industria modei din punct de vederesociologic sau cam aşa ceva.Amanda se uită pe fereastră la cerul întunecat de iarnă. Nu ştia

cum se întâmplase, dar se simţea încolţită de sora ei.— Nu-mi vine să cred că spun asta, rosti ea strângând cu putere

ochii. O să mă gândesc, bine?

— Grozav! Mă sună cineva pe cealaltă linie. Trebuie să închid. Temai sun peste vreo două săptămâni, să stabilim detaliile.— Am spus că o să mă gândesc! Şi-ar fi dorit ca vocea ei să sune


6/100

mai hotărât. Amy era ca un rechin. Dacă simţea gustul sângelui,Amanda era pierdută.—

—

—

—

—

—

— nesigură şi puse zăvorul. Un teanc de lenjerie era îngrămădit într-

un colţ al încăperii. Scoase câteva umeraşe şi inspectă obiectele demătase şi nailon. Minunat! Nu era nicio pijama de bumbac, doar

seturi decoltate şi cu sutiene minuscule. Alese un set de culoareapiersicii şi îl ţinu în lumina becului. Cel puţin nu se vedea nimicprin ţesătură. Subţire, dar – slavă Domnului! — nu era transparent.Amanda se dezbrăcă de pulover şi de blugi, apoi, ezitând, şi de

sutien. Păcat că nu putea să păstreze chiloţii ei de bumbac, dar ar fiarătat foarte caraghios pe sub cei decoltaţi, de mătase. Trebuia să

se dezbrace complet.Aerul rece o înfioră, mărindu-i senzaţia de vulnerabilitate. Era pepunctul de a izbunci în plâns. Răul de avion, singurătatea, stresul ocopleşiseră. Încercă să-şi oprească lacrimile, dar era mai mult decâtputea suporta. Cu ochii în lacrimi, se îmbrăcă. Sutienul era preamare, lăsând descoperită o parte a pieptului, aşa că îl legă la spate.Amanda căută prin teancul de haine ceva cu care să se acopere.

Găsi un halat pe care îl îmbrăcă, legându-şi cordonul în talie.În cele din urmă, îşi făcu puţin curaj şi intră în studio, rugându-

se să îi poată poza lui Pietro fără să-i cadă sutienul.


7/100

Capitolul 2

— Hei, Amy!Un bărbat strigă la Amanda chiar când deschidea uşa vestiarului.

Un american perfect bronzat, cu părul blond transformat într-unmănunchi de ţepi.Amanda îşi trecu o şuviţă de păr după ureche şi se pregăti pentru

următoarea provocare, aceea de a-l păcăli pe misteriosul Darren.Încercă un zâmbet.— Bună!

— Bună, iubito!Darren înaintă şi îşi deschise braţele, gata să o îmbrăţişeze. Eaezită, uitându-se în podea pentru ca el să nu îi vadă panica dinochi.— Am crezut că Angelique va fi stilista. Cel puţin aşa îi spusese

Amy. Darren scutură din cap.— Lucrează pentru un spectacol de pe Broadway. Norocul nostru,

nu? Ce zici de un sărut? Nu ne-am văzut de mult, spuse elapropiindu-se.

În ultima clipă, ea întoarse capul, aşa încât buzele lui umedeaterizară pe obrazul ei. O ţinu la distanţă, în timp ce ochii lui mici oexaminau din cap până în picioare. Ea tremură şi îşi strânse halatul

pe lângă corp. Deja se simţea goală.Darren se uită atent la ea, apoi îi atinse părul de după ureche.— Îmi place. O tunsoare asimetrică. Ştii, anul acesta se poartă

părul scurt, continuă el, învârtindu-se în jurul ei.Se apropie atât de mult, încât îi simţea respiraţia pe ceafă.— Hai la machiaj, îi şopti el la ureche.I-a făcut semn să se aşeze în faţa oglinzii. El rămase în picioare,

n spatele ei, trecându-i degetele prin păr.— Cine a făcut asta?Amanda îngheţă. Îi întâlni privirea în oglindă, dar nu citi în ea


8/100

decât curiozitate. Inima îi tresări, dar încercă să nu trădeze astaprin voce.— Ce să facă?— Ce să facă? pufni el. Cine te-a tuns?— A, înghiţi Amanda, încercând să tragă de timp.

Nu ar fi putut să-i spună adevărul, cum că s-a săturat de părul eiveşnic încâlcit şi a rugat o prietenă să i-l taie, în bucătărie.Amy îşi câştiga existenţa de pe urma înfăţişării ei. Un număr

foarte mic de coafori din întreaga lume aveau voie să se atingă depărul ei, dar Amanda habar n-avea care erau aceştia.— Am fost în Los Angeles, dădu ea vag din mână.

— Îmi imaginam eu.Amanda îl văzu pe Darren în oglindă examinându-i ceafa.— Unde? La Conrad? La Albatros?Ea îi adresă un zâmbet strălucitor, mulţumindu-i pentru ajutor.— La Albatros.— Ştiam eu! Sunt la curent cu ultima modă.— Categoric, aprobă hotărât Amanda.

Palmele începură să-i transpire. Se complicau lucrurile. Eraevident că stilistul o cunoştea pe Amy îndeajuns de bine pentru caPietro să fie deranjat de asta. Dacă Darren descoperea ceva în timpce o machia?Amanda îl privea deschizând câteva gentuţe şi scoţând din ele

cosmetice de parcă ar fi fost un întreg raion dintr-un magazin. Amy

i spusese că era tipul cel mai conştiincios din echipă. Era clar că,aşa cum făcea de obicei, sora ei omisese o bună parte din poveste.Darren o prinse hotărât de bărbie.— Întoarce-te şi priveşte în sus.Amanda se concentră să-şi ţină capul în poziţia cerută, uitându-

se la peretele din faţă, în timp ce Darren îi aplica fond de ten pe faţăşi pe gât.

Modele suple în costume de baie o priveau din pozele în mărimenaturală lipite pe perete, cu buzele lucioase ademenitoare, cu ochiipe jumătate închişi în extaz. Amanda se înfioră văzând pasiunea


9/100

evidentă de pe feţele lor. Pasiune trezită de Pietro Bergamo, cusiguranţă. Pasiune pe care o aşteptau şi de la ea. Îşi simţi obrajiiarzând şi întoarse capul de la fotografii.— Nu te mişca, îi spuse Darren strângând-o de umăr. Ea îşi ridică

privirea din nou către poze.

— Îmi pare rău.Amanda încercă să răspundă fără să îşi mişte buzele. Înghiţi cu

greu şi închise ochii, în timp ce el îi aplica fardul pe gât şi pedecolteu.După ce termină, Amanda încercă să se privească în oglindă.

Stratul de machiaj îi estompase toate ridurile şi toţi pistruii.

Apoi îl văzu pe Pietro. Stătea în spatele ei, cu braţele încrucişatea piept, cu buzele lui superbe strânse. Privirile lor se întâlniră înoglindă, iar ea putu citi în ochii lui mânie şi un soi de avertisment.Apoi dispăru.Darren făcu un pas înapoi şi îi privi atent chipul.— Nu ştiu ce ai făcut, dar arăţi grozav!— Mulţumesc, răspunse Amanda respirând uşurată.

Mai depăşise un obstacol. Săptămâni întregi fusese îngrijorată căcineva va observa diferenţele minore dintre tipurile lor de ten şidintre trăsăturile lor. Amanda ştia că deosebirile erau mici, dar ei şiui Amy li se păreau evidente.Darren răsuci scaunul către oglindă.— Cum ţi se pare?

Schimbarea o şocă. Amy, cea pe care o ştia din reviste, o priveadin oglindă. De la ochii mari puternic rimelaţi şi până la buzeleumede şi strălucitoare.— Fac treabă bună, nu? rânji Darren.— Da.El zâmbi plin de sine şi îi făcu poznaş cu ochiul.— Mă bucur că îţi aduci aminte. O să-ţi arăt mai târziu cât de

bună.Amanda se simţi dezgustată şi se ridică.— Cred că trebuie să ne apucăm de lucru.


10/100

— Eu mă gândeam să facem ceva după ce terminăm lucrul.O împinse înapoi pe scaun şi îi masă umerii cu mişcări scurte şi

repezi. Ea tremură plină de repulsie atunci când el se apropie să îişoptească ceva.— Eu nu fac nimic diseară, dar tu?

Amanda se răsuci în scaun şi îşi muşcă buzele. Încercă să parăstăpână pe sine.— Îmi pare rău. Am avut rău de avion şi sunt frântă de oboseală,

spuse ea ridicându-se.Înainte să se îndepărteze, Darren o apucă de mână şi o lipi de

pieptul lui gol.

— A trecut mult timp, pot să mai aştept.El o strânse mai tare în braţe, până când îi strivi sânii de pieptului musculos, într-o poziţie care îi interzicea orice mişcare. Pesteumărul lui Darren îl văzu pe Pietro sprijinându-se de masă şiuitându-se la ei. Ochii lui aveau sclipiri de oţel.Amanda îşi lăsă braţele în jos şi se depărtă de stilist. Încercă să

nu clipească la privirea plină de dezgust din ochii lui Pietro.

— Dacă aţi terminat, am putea să ne apucăm de treabă, spuse elcu o voce dură, în ciuda accentului agreabil.Se uită la Darren şi îl văzu strângându-şi ustensilele lui, în mare

viteză. Amanda era extrem de ruşinată. Pietro se uită la ceas.— Darren, tu poţi să pleci. Nu avem timp decât pentru un singur

decor. Nino este bolnav, dar sunt sigur că pe domnişoara Seaton nu

o va deranja să lucreze fără asistent, spuse el, uitându-se fix laAmanda.Expresia lui îi sugera să nu îl contrazică.— Absolut deloc, încuviinţă ea.Darren se retrase, închizându-şi cu zgomot cutiile.— O să plec în câteva minute, doar să termin de strâns.— Bene.

Pietro puse o mână pe spatele Amandei şi o împinse către studio.Acesta se afla la capătul camerei, unde o pânză bej acoperea unperete, delimitând un fel de scenă. În mijloc se afla un taburet înalt.


11/100

— Stai aici puţin, spuse el şi arătă spre scaun. Trebuie să verificumina.Se duse către scaun cu picioare nesigure. Nu avea încotro,

trebuia să suporte totul. Se căţără pe taburet, cu umerii coborâţi,ncercând să nu se gândească la cât de goală se va simţi în secunda

următoare.Pietro aranja luminile, schimbând unghiul reflectoarelor. Se uita

des spre ea, dar Amanda avea impresia că se uită prin ea. Păreanteresat doar de lumini şi de umbre.Sosise clipa. Mâinile ei căutară cordonul halatului. Treaba ei era

să facă în aşa fel încât lenjeria din mătase de culoarea piersicii să

pară sexy şi senzuală. De-a lungul anilor, văzuse milioane de revisteşi cataloage, dar nu se întrebase niciodată cum făceau Amy şicelelalte modele pentru a crea impresia că îşi împart cele mai intimesecrete cu un singur bărbat superb.Îşi dădu o şuviţă de păr după ureche. Părul aspru, îmbibat de

fixativ şi uscat cu foehnul, o uimi. Arăta grozav, mai bine decâtreuşise ea vreodată să îl aranjeze, dar parcă purta o cască. Îşi fixă

privirea pe unghiile lungi şi vopsite pe care şi le protejase cu maregreutate în ultimele două săptămâni şi oftă. Ar fi vrut înapoi vechileei mâini, vechea ei viaţă. Acum.Pietro se uită peste aparatul la care lucra.— E vreo problemă?— Nu, deloc, răspunse Amanda rapid, din nou în alertă.

Dacă nu era în stare? Dacă Pietro îşi dădea seama denşelăciune? Încercă să nu se mai gândească la asta. Dacă îşi făceaatâtea griji, nu va reuşi să pară atrăgătoare şi senzuală.— Bun, se încruntă Pietro la ea.— Sunt doar obosită. Hai să terminăm odată cu asta.— Bine, sunt gata, spuse Pietro, făcând ultimele modificări.Amanda se ridică şi îşi desfăcu halatul cu degete tremurătoare.

Se dezbrăcă şi îl făcu ghem. Căldura degajată de reflectoare seprelinse pe muşchii ei încordaţi, mângâindu-i braţele, pieptul,picioarele şi atingându-i chiar pielea de sub mătasea subţire. Luă o


12/100

poziţie pe care Amy o folosise de sute de ori în diverse reviste,cocoţată pe scaun, cu umerii înapoi şi pieptul împins în faţă.Teama i se mai potoli. Până acum, totul era bine.Pietro stătea la capătul pânzei care cădea în falduri. Expresia lui

era complet neutră, fără niciun semn de interes sau apreciere.

— Nu cade bine, comentă el. Se uită în jurul scenei şi luă oagrafă din teancul de eşarfe şi accesorii.Înainte ca Amanda să facă vreo mişcare, ajunse lângă ea,

strângându-i sutienul la spate până când îi îmbrăcă frumos pieptul.Căldura mâinilor lui îi ardea pielea. Încercă să îi ignore atingerea,dar nu putea să facă nimic în privinţa sânilor care se întăreau sub

mătasea rece.Pietro fixă nodul cu agrafa şi se îndepărtă ca să vadă cum arăta.Amanda închise ochii îngrozită. Era într-o altă lume, departe de ceareală, cu un italian chipeş care se uita fix la pieptul ei plin. Probabilcredea că era o fetişcană dornică de sex.Când şi-a făcut curaj şi a deschis ochii, l-a văzut pe Pietro în

spatele aparatului de fotografiat, calm şi reţinut ca întotdeauna.

Oftă, dar nu era sigură dacă se simţea uşurată sau dezamăgită.Amanda respiră adânc, încercând să readucă ceva din

sexualitatea sălbatică a surorii ei. Trebuia să fie seducătoare şincrezătoare. Seducătoare şi încrezătoare, repetă ea.Darren trecu prin spatele lui Pietro, cu rucsacul aruncat neglijent

pe un umăr. Îi făcu cu ochiul, iar ea îşi pierdu pentru o clipă

siguranţa. Parcă o mângâiase pe tot corpul.Brusc, adevărul o izbi. Pietro nu era îngrijorat că ei ar putea aveao aventură. Asta se întâmplase deja. Darren şi Amy erau mai multdecât prieteni. Şi ea era obligată să stea cu el următoarele treisăptămâni.— Am plecat, spuse Darren, salutându-l din cap pe Pietro şi

aruncându-i o scurtă privire Amandei.

Pietro se uită la Darren până când uşa se închise în urma lui.Poziţia lui indica mânie, dar când se întoarse Amanda nu văzu nicioemoţie în ochii lui căprui.


13/100

Destul de bine. Atâta vreme cât nu îşi exterioriza sentimentele,putea termina această şedinţă. Mai rău nu se putea. Cel puţin, maitârziu avea să poarte nişte haine.Seducătoare şi încrezătoare. Amanda îşi tot repetă acest refren şi

reluă poziţia pe care o întrerupsese Darren. Pietro începu să pozeze,

aplecat peste aparat. Sunetul scos de acesta semăna cu omitralieră. Şi-o imagină pe Amy întinsă pe o canapea şi zâmbi larg.După câteva clipe, îşi dădu seama că era linişte. Pietro stătea

drept şi o privea, parcă aştepând ceva.— Ai de gând să lucrăm astăzi, Amy?Tonul lui impacientat a izbit-o, risipindu-i toată încrederea.

Deschise gura, gata să îi dea o replică, dar nu ştia ce trebuia săfacă. Poate ar fi trebuit să se mişte. O profesionistă nu ar fi aşteptatndicaţiile lui Pietro.— Scuze.Amanda sări de pe scaun şi îngheţă. Fără confortul scaunului se

simţea goală. Doar corpul ei, nişte bucăţi de pânză şi un scaunpentru a realiza un tablou încântator. Oare cum reuşea Amy?

O cuprinse panica. Oare de ce şi-a tăiat părul? Măcar Amy puteasă se folosescă de cascada de păr roşu închis. Meseria de model eramai grea decât îşi imaginase.Trebuia să se mişte, să facă ceva. Zâmbi în semn de scuză către

Pietro şi văzu un casetofon portabil cu boxe.— Ai putea pune nişte muzică? întrebă ea.

— Sigur, dacă te ajută, răspunse el. E bine jazz?— Grozav.Acorduri calde o înconjurară. Încercă să se relaxeze, să se mişten pas de dans. Căldura reflectoarelor şi muzica senzuală îialungară toate îndoielile. Se concentră pe senzaţiile simţite, uitândcât era de lipsită de experienţă.— Eccelente,se auzi vocea admirativă a lui Pietro. Amanda privea

direct în obiectiv. Poziţie după poziţie, lumea de dincolo de cortinădispărea, iar atenţia ei se limita la bărbatul din spatele aparatului.Se uita în obiectiv, dar centru ei de interes era bărbatul brunet, cu


14/100

degete puternice care mânuia aparatul. O treceau valuri de căldurămaginându-şi acele palme pe corpul ei, mângâind-o aşa cumumina din studio îi mângâia pielea.— Asta e, rara. Este perfect, îi zâmbi Pietro, ridicând privirea.Se întinse după un alt aparat. Ochii lui nu îi părăseau pe ai ei,

privirea era intensă, în timp ce schimba obiectivele între cele douăaparate.Amanda ar fi putut jura că era vrăjită. Nu se putea desprinde de

ochii lui. Sau de zâmbetul lui.De data asta, nu mai folosi trepiedul. Pietro o înconjura, cu

aparatul la ochi. Acum era pe scară, în secunda următoare era pe

podea, pozând-o de jos.Intimitatea de pe platou o umplea de energie pe Amanda, îi făceacorpul să cânte. Se mişca pentru el, dansa pentru el. Senzualitateamuzicii, căldura mătăsii pe pielea ei şi bărbatul din faţa ei o făceausă se simtă uşoară, graţioasă, plină de viaţă.Brusc, Pietro se ridică, rupând vraja.— Îmi mai trebuie film, murmură el.

Ea tresări la auzul acestui ton tăios. Stânjeneala pe care ognorase o copleşi din nou. Credea că se descurcase foarte bine şi căel făcuse destule fotografii. Ce trebuia să facă pentru a-l mulţumi petipul ăsta?— Mă duc să beau puţină apă.O dată ieşită din cercul de căldură creat de reflectoare, simţi cum

tremură. Picioarele goale erau reci şi dispăruse orice urmă desenzualitate. Când s-a urcat din nou pe scaun, îi era frig, erancordată şi foarte dezbrăcată. Nu se mai simţea deloc sexy. Muzicancă se auzea, dar fără folos. Nu mai avea nicio idee.— Nu ai făcut destule fotografii?Nu se auzea niciun sunet, nu se vedea nicio mişcare din direcţia

aparatului.

Amanda se simţea ca într-un film western, în care doi pistolarincăpăţânaţi stau faţă în faţă pe o stradă prăfuită, pândind un semnde slăbiciune din partea adversarului, întrebându-se cine va face


15/100

prima mişcare.— Speram să văd un zâmbet, spuse Pietro. Parcă te-ar tortura

cineva.— Cum ai ghicit? replică Amanda, sarcastic. Expiră printre dinţiincleştaţi şi încercă un zâmbet.

— Hai, Amy, se rugă el uitându-se la ceas. Nu cred că pot săfolosesc nimic din aceste fotografii. Şi nu mai avem mult timp ladispoziţie. Nu ai putea să te prefaci că te simţi bine?— Ba da. Mă simt la fel de bine ca atunci când mă duc la dentist.— Să-ţi fac rost de nişte novocaină? Nu, stai! se lovi el peste

frunte. Aş putea să te adorm. Pozele ar fi cu siguranţă mai bune.

— Ca şi compania.— Foarte spiritual, rara. Mai ai ceva de spus înainte de acontinua?— Nu, răspunse ea, ridicând sfidător bărbia.— Atunci, la lucru!— Bine.— Bine.

Amanda se uită la el de sus. Era un joc copilăresc, dar nu îlputea lăsa să câştige. Apoi îşi aminti că, dacă era mai cooperantă,se putea îmbrăca mai repede cu hainele ei şi putea pleca. Zâmbiuşurată.— Minunat!Aparatul declanşă şi înghiţi rapid câteva cadre de film.

— Bellissima! Aşa da!Mânia şi tensiunea dintre cei doi se transformă în energiesexuală, iar ea retrăia acea stare. Doar ea, căldura reflectoarelor,muzica învăluitoare şi un bărbat foarte sexy. Se mişca în rimulmuzicii, iar el o însoţea, anticipân-du-i mişcările. Legătura creşteacu fiecare secundă.Apoi el se opri, lăsă aparatul şi se apropie de ea.

— Hai să încercăm altceva.Ea se ridică pe scaun, ferindu-se de apropiere.— Nu te teme, îi şopti el uşor, cred că am procedat greşit.


16/100

Accentul lui reaprinse focul dintre ei. Stătu o clipă lângă ea, destulpentru ca Amanda să îi simtă căldura trupului şi aroma uşoară deămâie a aftershave-ului.— Lasă-mă să te ajut.Îi puse o mână pe spate, chiar deasupra agrafei care îi ţinea

sutienul, forţând-o să-şi arcuiască uşor spatele şi să-şi împingăpieptul înainte.— Aşa! Aşa e bine.Corpul Amandei se trezi la viaţă datorită acestei atingeri. Căldura

degetelor lui a trecut prin mătasea subţire, provocând un focnterior.

Respiră adânc, încercând să îşi potolească simţurile răvăşite. Elntinse mâna şi îi dădu o şuviţă de păr de după ureche.— Îmi place mai mult aşa. Mă mir că l-ai tăiat, păreai foarte

mândră de el.— Mă săturasem de el, spuse Amanda cu dificultate, ridicând

totuşi din umeri.— Hmmm.

Ei îi plăcu sunetul scos de pieptul lui. O făcea să se gândească laun dans lent, la corpul ei strâns lipit de al lui.Trebuia să rupă vraja, să se depărteze de el înainte să îşi piardă

capul de tot. Dar ochii ei se fixaseră pe cămaşa lui, care lăsa să sevadă câteva fire din părul negru de pe piept. Îi simţea respiraţia pegât, tachinând-o, făcând-o să-şi dorească să ridice capul şi să-l

sărute. Înţelegea acum privirile fetelor pe care le pozase. Cu câtevaminute în urmă voia să îl sfâşie. Acum dorea să îi sfâşie hainele.Amanda vedea că Pietro nu era afectat. Pentru el era ca şi când ar

fi mângâiat o masă de lemn.Îşi trecu palmele pe coapsele ei, apropiindu-i genunchii. Ea îşincleştă degetele de scaun, încercând să ignore senzaţia din stomac.Apoi îi prinse bărbia, ridicân-du-i privirea pentru a o întâlni pe a

ui, şi îi dădu şuviţa de păr înapoi după ureche.Ea îşi ţinu respiraţia, dorindu-şi ca degetele lui puternice să-şi

continue drumul spre pieptul ei.


17/100

Pietro urmări cu degetul clavicula, într-o mângâiere prelungă.

— De unde ai asta? întrebă el. Nu mi-o amintesc.— Nu-i nimic, zise Amanda, încercând să ridice nonşalant din

umeri şi să se strâmbe în stilul lui Amy. Uitase cu totul de cicatricea

pe care o căpătase în clasa a şaptea, jucând fotbal.— De ce ţi-ai aminti-o?El se încruntă, în timp ce Amanda nu era atentă decât la degetul

care îi urmărea uşor conturul claviculei. Nu îşi ridicase privirea,urmărindu-i muşchii care se mişcau cu fiecare gest pe care îl făceadegetul lui pe pielea ei. Îi simţi mâna pe ceafă, în timp ce gura se

apropia uşor de a ei. Nici nu îndrăznea să respire, de teamă să nurupă vraja. Stătea nemişcată, dorindu-şi ca gurile lor să sentâlnească, tremurând cuprinsă de un fior interior.Şi gurile lor s-au atins. Contactul a fost tentant, ca o delicatănvitaţie. Buzele ei s-au depărtat uşor, gata să îi primească sărutul,dar, înainte să simtă apăsarea dorită a gurii lui, Pietro se smuci deângă ea.

Amanda se retrase, uimită. El se uită la ceas, apoi îşi trecu mânaprin buclele negre.— Trebuie să terminăm. Va veni altcineva în studio într-o oră.Fără alte cuvinte, se îndreptă către trepied.

Capitolul 3

Pietro strângea echipamentul de lucru. Brusc, lovi cu piciorul încutiile de lemn, durerea provocându-i un soi de plăcere.Ce dacă trupul lui îi răspunsese lui Amy? La urma urmei, asta

era meseria ei. Câştiga bani frumoşi pozând drept o zeiţă a sexuluin ochii bărbaţilor. Nu trebuia să se lase purtat de emoţii ca unadolescent care nu îşi poate stăpâni simţurile.

Îşi puse aparatele de fotografiat în geanta căptuşită şi trânticapacul. Faptul că s-a aprins în preajma ei nu avea să-i schimbepărerea. Cunoştea milioane de femei ca Amy, femei pe care nu le


18/100

nteresa decât de propria persoană.Dar de ce acum? De ce se simţea acum atras de ea? Aceastăntrebare îl măcina. Strânse picioarele trepiedului, atent să nundoaie metalul uşor. Nu i se păruse niciodată specială. Poate devină era vulnerabilitatea pe

care i-o citise în ochi. Amy fusese întotdeauna extrem dencrezătoare şi stăpână pe sine. Astăzi i se păruse oarecum fragilă,ca şi cum era o altă persoană.Femeia asta era o vrăjitoare. Probabil că se juca doar cu el, în

căutarea unei noi cuceriri. Altfel de ce i-ar fi zâmbit aşa?

Ideea de a se aşeza la casa lui şi de a avea o familie i se părea dince în ce mai ispititoare. Dar nu cu o femeie ca Amy. Amy Seaton şinoţiunea de familie erau două lucruri deosebite. Era egoistă, oprima donnacare se considera centrul universului şi care nu ştia censeamnă credinţă sau angajament.Era o femeie de care trebuia să stea departe. Foarte departe.

Amanda îşi cuprinse talia cu mâinile, bucuroasă să poarte dinnou puloverul şi blugii ei, şi îl privi pe Pietro strângândechipamentul. Crezuse – nu, fusese sigură – că avea s-o sărute. Nucă ea ar fi vrut. Sau da, ar fi vrut, dar de ce? Pretindea că eraaltcineva. În plus, era evident că el o dispreţuia pe sora ei. Existautoate motivele pentru o poveste de dragoste reuşită!

Pietro se uită la ea din partea cealată a studioului.— Poţi să pleci.Brusc, i se făcu mai frig decât atunci când era îmbrăcată doar înenjerie. Şi era furioasă. El nu făcea niciun efort ca să îşi ascundădispreţul faţă de Amy.Amanda se juca distrată cu şiretul de la adidaşi. Nu ştia cum, dar

dorea să schimbe situaţia. Cuvintele lui Amy îi veniră în minte.Ştiu

că o să îndrepţi lucrurile.Bine!— Nu îţi face griji pentru Darren, spuse ea fără să se gândească


19/100

prea mult. Am lămurit lucrurile.Pietro îngheţă dintr-odată şi se dădu înapoi, de parcă ar fi avut o

boală contagioasă.— Nu îmi pasă de Darren, spuse el oprindu-se din lucru şincrucişându-şi braţele la piept. Ci de Michelle.

— Michelle?Conversaţia intrase pe un teritoriu necunoscut. Amanda stătea

pe canapea, încercând să se încalţe.— Michelle. Ştii, soţia lui Darren. Faptul că ai lămurit lucrurile

cu Darren nu o să îmi schimbe părerea despre tine, spuse el, dânddin cap la expresia ei uimită. Dacă vrei într-adevăr să te încurci cu

un bărbat însurat, măcar caută unul a cărui nevastă nu estensărcinată. Te face să pari… Nu mai contează, ştii ce vreau săspun.Amanda îngheţă aşa cum era, încălţată cu un singur adidas. Senroşise de ruşine. Avusese dreptate în legătură cu Amy şi Darren,dar lucrurile erau mult mai grave. Ce urât! Cu siguranţă, Amy nuştia. Nu se putea să ştie…

— Ea nu… eu nu ştiam că este căsătorit.Pietro se ridică, uitându-se fix în ochii ei. Nu era nevoie să îi

răspundă. Amestecul de milă şi dispreţ de pe faţa lui spunea totul.— Dar Darren? El ştia că este căsătorit, dar asta se pare că nu te

deranjează, se răsti ea. Se pare că aici, în Italia, încă mai judecaţicu două unităţi de măsură.

— Aşa, Amy, dă vina pe altcineva.— Eu nu sunt…Pietro ridică o mână ca să o întrerupă.— Ba da, eşti. Nu mai conteazăSe uită la ea fix, frecându-şi bărbia.— Nu mă interesaţi nici tu, nici el. Darren este un porc. Într-o zi,

soţia lui îşi va da seama că este prea bună pentru el. Din nefericire,

clientului sunt sigur că o să-i placă noua ta înfăţişare şi astanseamnă că vom lucra împreună câteva săptămâni. Stai departe deDarren, nu vreau să vă văd împreună. Şi stai departe şi de mine.


20/100

Amanda se aplecă spre adidaşi, trăgând atât de tare de şireturincât rupse unul.— Fir-ar să fie! Nu-ţi face griji. Nici eu nu vreau să te văd. De fapt,

dacă te deranjez atât de tare, de ce nu renunţi? Că doar mai suntun milion de fotografi care pot face o treabă mai bună decât tine.

Pietro era plin de venin. Se mişcă spre ea, iar Amanda simţi unfior de teamă pe măsură ce acest bărbat puternic se apropia.— E tare bine să spui ce simţi, nu-i aşa? spuse el dezvelindu-şi

dinţii într-o încercare de zâmbet. Nu am de gând să renunţ la oslujbă bine plătită pentru că trebuie să lucrez cu doi tipi fără pic demorală.

Mânia îi întunecă faţa.— Tu să renunţi!— Nu prea cred!Amanda îl fixa, provocându-l să mai facă un comentariu neplăcut

despre sora ei.Pietro îşi trase fermoarul hainei, traversă camera şi deschise cu

zgomot uşa de metal.

— Se încuie automat.Uşa de oţel se trânti în spatele lui. Amanda îşi prinse capul în

mâini şi spuse câteva cuvinte grele la adresa lui Amy. Şi nici ea nuera total nevinovată.Erau gemene, se presupunea că ştiu totul una despre cealaltă.

Amanda începu să plângă cu lacrimi fierbinţi şi încercă să îşi lege

şireturile rupte. De mult nu mai era apropiată de Amy. Acum aflasecretele cele mai intime ale surorii ei de la străini.

Pe malul râului Arno, în care se reflecta soarele plăcut de după-amiază, Pietro stătea încordat, strâgând şi desfăcând pumni,gândindu-se la modul în care Darren şi Amy o înşelau pe Michelle.După o săptămână de lucru cu ei, o săptămână în care a văzut ce îi

făceau bietei femei, Pietro era plin de furie. Ar fi vrut să facă ceva,orice, pentru a stopa suferinţa acesteia.Se apropie de cortul care despărţea vestiarul şi cabina de machiaj


21/100

de ochii publicului şi aruncă o privire înăuntru. Nu era nimeni aici.Ştia că Amy şi Darren erau singuri. Se lipi cu obrazul de pânzagroasă şi încercă să audă ceva din discuţia lor, în ciuda zgomotuluifăcut de uscătorul de păr. Stilistul făcea gesturi largi şi Pietro îivedea buzele mişcându-se, dar nu putea auzi nimic.

În timp ce vorbea, Darren verifică părul lui Amy şi opri uscătorul.Apoi se aplecă spre urechea ei. Pietro îşi strânse pumnii. Tot nuauzea.Amy clătină din cap.Sunetul unor paşi care se apropiau îl alertă pe Pietro. Sendepărtă grăbit de cort şi îşi făcu de lucru cu un aparat aflat pe o

masă în apropiere. Zâmbi şi o salută cu o mişcare a capului pecostumiera care trecu pe lângă el, în drum spre râu. După ce a datcolţul, el îşi reluă poziţia, uitându-se printr-o crăpătură a cortului.Amy stătea pe un scaun, iar Darren lucra la părul ei. Era cu

spatele la Pietro. Îşi lăsă obrazul pe părul ei, dar Amy îl împinse.— Darren, nu.Pietro nu îşi dădea seama dacă era furioasă sau doar iritată.

Darren se îndreptă, râzând. Apoi se aplecă din nou şi îi mângâieceafa, iar mâna îi dispăru sub gulerul halatului. Amanda se răsucin scaun, lovindu-l, peste mână.— Lasă-mă în pace! strigă ea, cu ochii cuprinşi de furie. Darren o

sărută pe ceafă, iar ea sări de pe scaun, îndepărtându-se.— Tu nu înţelegi ce îţi spun? Lasă-mă naibii în pace! Darren

murmură ceva ce Pietro nu putu să audă, aruncă uscătorul pemasa pliantă şi ieşi în grabă din cort.Pietro fluiera în timp ce traversa strada, cărându-şi echipamentul

către malul râului, acolo unde urma să aibă loc următoarea şedinţăfoto. Măcar Amy avea o urmă de bun simţ şi nu îi permitea luiDarren să se lege de ea în afara dormitorului.Buna dispoziţie a lui Pietro dură doar o secundă şi fu cuprins de

furie. Furie faţă de modul în care cei doi îşi expuneau relaţia. Furiefaţă de propria persoană, pentru că îi păsa. Dumnezeule! Îi urmăreade când au început să lucreze împreună.


22/100

Ce credea că poate să facă? Erau majori şi vaccinaţi. Da, Darrenera însurat cu o fată dulce şi naivă, şi? Da, se simţea vinovat. Îşivârî adânc mâinile în buzunare. El era cel care îşi convinsese unvechi prieten de familie să îşi lase fata să vină în Europa, pentru a-ifi asistentă. El era cel care i-o prezentase pe Michelle acestui ticălos.

Pietro îşi masă ceafa, încercând să se relaxeze. Putea să încercesă îi ţină cât mai departe unul de celălalt. Dar, după ce se gândisemai bine, acest plan nu i se părea atât de bun. Chiar dacă ar reuşisă îi despartă, Darren îşi putea găsi altă prietenă. Probabil că dejaşi găsise.Pietro tresări atunci când Nino, asistentul său, îl bătu pe spate.

Zâmbi către omul în vârstă. Cât el fusese ocupat cu propriilegânduri, Nino pregătise totul.— Unde este Amy? întrebă Pietro.Nino i-o arătă pe Amy care traversa strada. Materialul moale al

fustei scurte, negre, îi îmbrăca ispititor şoldurile înguste.— Com’ e bella!fluieră Nino uşor.Pietro trebuia să fie de acord cu el. Arăta minunat. Pietro fu

surprins, încă o dată, de cât de drăguţă era cu părul scurtncadrându-i faţa.Drăguţă, îşi dădu el seama. Nu încântătoare. Nu strălucitoare.

Aceste cuvinte i s-ar fi potrivit înainte. Dacă n-ar fi cunoscut-o, ar fispus că o dată cu tăierea părului a devenit o altă persoană. Până şimişcările îi erau diferite. Paşii ei mari şi siguri erau acum mai

curgători, mai atletici, mai vulnerabili.Păcat că, totuşi, era vechea Amy. Poate că se schimbase înexterior, dar interiorul nu era deloc atrăgător.Gura ei era acum severă, iar ochii erau întunecaţi. Bun! Poate că

n-o să se mai lege de bărbaţi însuraţi dacă o să se ardă de câtevaori.Amanda se opri în faţa lui, cu mâinile în şolduri.

— Sunt gata!— Ce-i cu Darren? nu rezistă el să întrebe. A plecat în grabă.— Sunt sigură că ai ceva idei, spuse ea cu dispreţ. Ştiu că


23/100

maginaţia ta este foarte bogată, dar, pur şi simplu, s-a supărat. Numi-a plăcut cum m-a fardat astăzi. Un conflict artistic, atâta tot! îmipare rău să te dezamăgesc.— Nu îţi cere scuze. Ţi-am mai spus, vreau ca lucrurile să meargă

bine.

— Uh huh!Răspunsul ei pluti în aer şi după ce ea se îndepărtă. Pietro îi făcu

semn lui Nino şi începură să fixeze celelalte elementele de decor,după ce ea luă poziţia cerută.Lumina ridica unele probleme, dar ştia că rezultatul merita

efortul. Soarele puternic de vară lumina partea superioară, creând

umini şi umbre. În spatele Amandei, se vedea apa curgând liniştitşi fără zgomot pe subPonte Vecchio.Pietro se îndreptă din spatele aparatului de fotografiat şi inspiră

aerul umed. Adora să lucreze în Florenţa. Contrastul dintre luminişi umbre, dintre podurile vechi şi hainele moderne era de neegalat.Luă aparatul de pe trepied şi focaliză pe Amanda. Realiză câteva

poziţii cu ea sprijinindu-se de stâlp. Stânjeneala pe care i-o văzuse

n primele zile dispăruse. Cum începea să pozeze, faţa i se lumina şii oferea acele poziţii ispititoare care o făcuseră celebră.Nino stătea lângă el, cu mâna pe inimă.— E una strega.Pietro îi dădu dreptate. Era o vrăjitoare, dacă trecea atât de uşor

de la o ipostază la alta.

O urmărea cu aparatul dansând pe mal în sandalele subţiri şinalte. În ciuda înălţimii la care se aflau, era foarte sigură pe ea, cape pământ.O idee îi încolţi în minte. Poate că o putea ajuta pe Michelle,

măcar pentru o perioadă de timp.În timp Amanda îşi schimba hainele, Pietro stătea pe malul

râului, uitându-se la apa care îşi făcea drum în oraş şi gândindu-se

a planul său.Era atrasă de el, simţise asta. Poate că putea folosi asta în

avantajul lui, pentru a-i despărţi pe cei doi amanţi. Şi Michelle


24/100

putea să aibă parte din nou de atenţia soţului ei, măcar până senaşte copilul.Nu-şi făcea iluzii în privinţa lui Darren. Tipul îi fusese

necredincios lui Michelle de la început, probabil nu o să se schimbeniciodată. În cele din urmă, ea o să-l părăsească, dar încă nu era

pregătită. Pietro ştia asta. Era însărcinată, departe de casă şi destulde naivă ca să creadă că soţul ei se putea schimba.În mod sigur putea câştiga în faţa lui Darren, chiar dacă era

vorba de Amy. Atracţia exista, iar prima zi dovedise asta. Trebuia săprofite: să o farmece, să o invite la cine romantice, să o facă să uitede stilistul trădător.

Amanda îmbrăcă haina pe care i-o ţinea Nino. În ciuda verii, înpreajma râului era puţin răcoare, o dată cu lăsarea serii. Nino fixăscara şi îi intinse mâna, pentru a o ajuta să coboare.— Dă-mi voie, îi tăie calea Pietro. Ai fost grozavă astăzi, Amy, îi

spuse el ţinând-o de mână.Amanda nu voia să admită cât de mult îi plăcea strân-soarea

delicată a degetelor lui şi nici că parfumul lui îi amintea de sărutuldin prima zi. Dar zgomotul scos de stomacul ei nu avea legătură cuemoţiile ei. Îi era foame, pur şi simplu. Îl privi în ochi, observându-incă o dată ochii negri şi părul măsliniu.Dacă mergea mai departe, se tortura singură. Aşa că îşi desprinse

degetele de ale lui şi se îndreptă spre garderobă.

După ce traversă strada, se opri brusc. Darren se afla în cadruluşii. Atunci când ieşise ca o furtună din cabină, crezuse că nu se vantoarce.Dar nu putea să fie atât de norocoasă!La naiba, tipul chiar era insistent! Spusese nu, strigase nu, şi cu

toate acestea el se întorsese. Părea că oscilează între încrederedeplină şi disperare. Nu era o combinaţie prea bună. Amanda putea

pune pariu că prietenii ei psihologi erau gata să îi spună o mulţimede lucruri înfiorătoare despre o asemenea persoană.Ar fi vrut să stea de vorbă cu Amy înainte să-i dea papucii. Dar de


25/100

vreme ce ea nu-i răspundea la telefoane, trebuia să se ocupesingură de această problemă. Poate că Amy se va întoarce acasăchiar azi.Amanda începu să tremure şi îşi strânse mai tare pe lângă ea

haina lui Nino. Cu sau fără Darren, trebuia să se îmbrace cu nişte

haine mai groase. Îşi continua dumul spre garderobă cu paşihotărâţi.— Amy, stai!Amanda se întoarse şi îl văzu pe Pietro alergând către ea. Chiar

dacă îşi propusese să îl ignore, nu putea să nu îi admire siluetamlădioasă. Avea un corp de atlet, cu coapse puternice, cu şolduri

nguste, cu muşchii braţelor frumos reliefaţi şi cu o graţie care onnebunea. Şi, mulţumită acelui sărut, de o săptămână se gândeanumai la această nebunie.Se opri lângă ea şi îi puse o mână pe după umeri.— Ştiu că este târziu, dar aş vrea să vorbim despre programul

acestei săptămâni.Ea se eliberă din îmbrăţişare. Ce voia? De când se cunoscuseră,

fusese răutăcios cu ea. Acum era prietenos? Poate nici el, niciDarren nu erau întregi la minte.Amy lucra cu o gaşcă tare ciudată. Lucrul ăsta era din ce în ce

mai clar.— Am alte planuri pentru seara asta, clătină ea din cap.— Doar câteva minute. Putem să bem o cafea la barul de acolo.

Amanda era gata să refuze, apoi ezită. Se uită la ochii strălucitoriai lui Pietro şi apoi la chipul încruntat al lui Darren şi la privireatăioasă a acestuia. Se întoarse către Pietro, sperând că n-o să seardă dacă o să se joace cu focul.— Sună bine, zâmbi ea larg.Crezând că Darren îi priveşte, se aplecă spre Pietro şi îi atinse

pieptul.

— Sunt gata într-o clipă.Gândul că va purta din nou hainele ei o făcea să se simtă mai

bine. Piesele din catalog erau foarte frumoase, dar ea nu şi le-ar fi


26/100

cumpărat. Erau prea extravagante. Şi mult prea scumpe pentru unsalariu de profesor.Îşi îmbrăcă blugii uzaţi, bucurându-se de felul în care materialul

moale îi mângâia pielea. În visele ei avea un şifonier plin cu jeanşi,tricouri şi pulovere. Nimic din nailon, se gândea ea în timp ce îşi

masa picioarele. Şi niciun pantof cu toc înalt.După ce se demachie, traversă mica piaţă către cafeneaua pe care-o arătase Pietro. Un val de aer cald şi de zgomote o izbi cânddeschise uşa. Cafeneaua era plină. Amanda încercă să se strecoarepe locul pe care i-l păstrase Pietro fără să se lipească de el. Acesta îifăcu loc.

— Este foarte aglomerat, aşa că am comandat. Sper că nu tesuperi.Amanda clătină din cap. Îşi întinse picioarele pe sub masă. Pietroi prinse privirea şi îi zâmbi. În acea clipă era greu să îţi aminteştică o dispreţuia pe sora ei şi că, de fapt, totul era un joc ciudat.Se întinse peste masă şi o mângâie uşor.— Am vorbit serios când ţi-am spus că ai fost grozavă azi,cava.

— Mulţumesc.Muşchii ei se încordară de parcă atingerea lui ar fi fost încărcată

cu electricitate. Îşi retrase încet mâna.— Astăzi ai fost mult mai relaxată. Se vedea după cum te mişcai.

Eşti extrem de senzuală în faţa camerei, îi spuse Pietro aplecându-se spre ea.

Amanda înghiţi în sec şi îşi simţi corpul în flăcări. Se uită prinncăpere.— Ai observat ce simţ dezvoltat de comuniune au italienii? Este

ca şi cum o întreagă structură socială este construită în jurulconceptului de socializare. Atâtea locuri în care poţi să întâlneştioameni, în care poţi să stai şi să vorbeşti. Nu este ca în StateleUnite, unde oamenii stau lipiţi de televizoare.

Pietro se uită prin cafenea, cu o expresie amuzată pe faţă.Oh, nu, se gândi ea, ce am spus nu prea seamănă cu ce spune

Amy.


27/100

— Ştii, vreau să spun că acasă fiecare are treburile lui, spuse earepede, sperând să dea impresia unui model şi nu a unui sociolog.— Nu, sunt de acord cu tine. Aici, viaţa este mult mai înclinată

spre comunicare.— Sora mea este sociolog, răspunse ea întrebării nerostite din

ochii lui Pietro. Întotdeauna vorbeşte despre lucruri din astea. Ştii,relaţii între rase, clase sociale. Uneori este cam plictisitor.— Serios? Mie mi se pare o tipă foarte interesantă.— Chiar este. Suntem foarte diferite, spuse Amanda cu obrajii în

flăcări, convinsă că afirmaţia nu este chiar o minciună.Chelnerul le aduse comanda, iar Pietro îi împinse o ceşcuţă.

— Espresso-ul tău. Am cerut unul dublu.— Mulţumesc.Amanda se uită la spuma maronie din ceaşca ei. Mai băuse nişte

capuccino în viaţa ei, dar o cafea espresso fără o porţie bună deapte i se părea îngrozitoare. Sigur că Amy nu bea niciodatăespresso cu lapte. Avea prea multe calorii. Sorbi încet şi încercă sănu se strâmbe.

— Nu e bună?— Ba da, e bună, răspunse Amanda.Respiră adânc şi luă o înghiţitură zdravănă. Lichidul amar îi

rămase pe gât. Se lăsă în scaun, încercând să pară că bea aşa cevadimineaţa, la prânz şi seara. Întâi Darren, apoi cafeaua espresso.Gusturile lui Amy lăsau mult de dorit.

Se uita fascinată cum Pietro îşi punea zahăr. De parcă ar ajuta laceva! Amanda îşi trecu mâna prin păr, uitând că este îmbibat cufixativ. Grozav, probabil că acum arată ca o găină!— Voiai să vorbim despre programul acestei săptămâni?— Ştii, de fapt voiam să fim puţin singuri, spuse el cu ochii în

ceaşca de cafea. Ai fost tensionată de când am început lucrul. M-amgândit că dacă ne-am cunoaşte puţin, lucrurile ar merge mai bine.

— Dar ai spus că m-am descurcat grozav.— Aşa este. Am vrut să spus că noi… că eu… că am pornit cu

stângul.


28/100

Amanda tresări când îi văzu expresia vulnerabilă de pe chip.— Amy, ce vreau eu să spun…Pietro oftă şi îşi trecu mâna prin buclele negre.— Încerc să îmi cer scuze. Viaţa ta, relaţia ta cu Darren nu sunt

treaba mea. Nu aveam niciun drept să mă amestec. Îmi pare rău,

spuse el privind-o fix.Amanda se ghemui în scaun şi îşi prinse braţele în jurul taliei.

Slăbiciunea lui o copleşise, afectându-i scutul de protecţie pe careşi-l construise. Ar fi vrut să îşi treacă degetele peste buzele lui. Înoc de asta, luă linguriţa şi începu să amestece în cafea. Ce credeadespre el nu conta. Ceea ce conta era să ducă la bun sfârşit şedinţa

foto.

Dădu din mână şi încercă un comentariu glumeţ de-al lui Amy.— N-are a face! spuse ea aruncându-i un zâmbet. Mereu am vrut

să te întreb, unde ai învăţat limba engleză? Vorbeşti foarte bine.— Tatăl meu este diplomat. În copilărie am stat mai mult în State

decât în Italia. Dar despre tine ce ai de spus? Ziceai că ai o soră.

Dar fraţi?— Doar o soră.— Mai mică, mai mare?Oare era nevoie să discute despre asta? Amanda îşi bău restul de

cafea şi apoi răspunse.— Mai mică.

Cu douăzeci de minute, e adevărat. Se uită la ceas şi îşi împinseceşcuţa.— Trebuie să plec. Mulţumesc pentru cafea.— A fost plăcerea mea, spuse Pietro ridicându-se de la masă.

Lasă-mă să te conduc. Trebuie doar să verific ceva la echipament,durează doar o clipă.Amanda încercă să găsească o scuză, convinsă că Pietro se jucase

destul cu emoţiile ei.— Nu, mulţumesc, o să iau un taxi. Chiar sunt obosită. Se

năpusti spre uşă înainte ca el să o îmbrăţişeze, ori să îi sărute


29/100

mâna, ori să facă altceva mai devastator.

Capitolul 4

Amanda trânti telefonul cu putere. Amy tot nu răspundea şi

trecuseră două săptămâni. Era în Italia de două săptămâni şi tot ceavea de la sora sa era un amărât de mesaj pe robotul telefonuluiprin care îi ura succes. Darren o înnebunea şi credea că trebuie sădiscute cu sora ei înainte de a rupe relaţia cu el. În acest moment, îivenea să rupă orice relaţie şi cu Amy.Amanda se lăsă să cadă pe canapeaua care ocupa aproape toată

sufrageria şi se uită la desenele neînrămate şi la schiţele în cărbunecare atârnau la întâmplare pe perete. Începuse să o enerveze şiBianca, modelul misterios, artista în devenire pe care nu ocunoscuse niciodată. În locul unei case luxoase în oraş la carevisase, prietena lui Amy avea un apartament cu un singur dormitor,cu podeaua murdară, cu o bucătărie minusculă şi cu instalaţiesanitară din Evul Mediu.

Şi mai era şi Pietro.

Îşi duse mâna la ochi. Era foarte interesat de ea în ultimul timp,vorbindu-i în pauzele din timpul zilei, invitând-o la masă, la prânzori la cină. Cu o zi în urmă, îi adusese chiar un trandafir. Îi dădeadureri de cap şi o făcea să se întrebe ce urmărea. Doar nu îşi

nchipuia că era atât de proastă încât să ia în serios aceastăschimbare bruscă!Îşi coborî mâna şi se uită fix la tapiţeria ruptă de pe canapeaua

Biancăi. De fapt, dacă se gândea la părerea lui despre Amy, poatecredea că o să meargă. După tot ce aflase despre Amy în ultimeledouă săptămâni, se întrebă dacă el o cunoştea mai bine decât ea.Cu un geamăt, se ridică de pe canapea şi se duse în bucătărie.

Un pahar de lapte şi câţivabiscottide ciocolată o vor face să sesimtă mai bine. Rău nu-i vor face, cu siguranţă.Se aşeză să mănânce la o măsuţă de la care se vedea marea,


30/100

peste acoperişurile de ţiglă roşie. De ce nu a venit în Italia caturistă? Amy ar fi prezentat-o lui Pietro… Şi s-ar fi îndrăgostitnebuneşte unul de celălalt… Şi apoi…Apoi nimic. Amanda privea resturile de biscuiţi de pe masă. O

profesoară de sociologie din Nebraska şi un fotograf italian. Iubire la

distanţă!Ce mai prostie!Poate ar fi avut şansa unei relaţii cu el dacă l-ar fi cunoscut în

alte împrejurări. Se lăsă pe spate şi închise ochii. Reacţionaexagerat. Nu întâlnea prea des bărbaţi atrăgători şi disponibili.Orice student din anul întâi îi putea spune că întâlnirea cu un

bărbat depindea de situaţia ei socială. Avea nevoie să îşi măreascăcercul de cunoscuţi şi prieteni, când se va întoarce acasă.Telefonul sună, întrerupându-i gândurile. Traversă rapid camera

şi înşfăcă receptorul. În sfârşit, Amy!— Bună! Amy?— Bianca? întrebă o voce masculină. Amanda oftă. Ar fi trebuit

să-şi dea seama.

— Nu, spuse ea căutând hârtia pe care notase câteva expresii.Bianca non e qui.

Se încurcă în cuvinte, încercând să explice că gazda ei mai stăteancă o lună în Anglia, apoi închise.Avea impresia că telefonul tăcut îşi bate joc de ea. Cu fiecare zi

era mai singură. La şedinţele foto, lumea se înghesuia în jurul ei,

aranjându-i hainele şi părul. Dar noaptea stătea singură înapartamentul Biancăi, cu câte o carte. Nici măcar nu putea săviziteze împrejurimile până când nu termina lucrul. Oricum, muncadin timpul zilei îi alunga orice dorinţă de plimbare.Apartamentul Biancăi era la câteva minute de cea mai mare

colecţie de pictură din perioada Renaşterii din lume, iar ea nuapucase să o vadă. Banii cu care avea să îşi repare căsuţa nu i se

mai păreau picaţi din cer.Un sunet ascuţit o sperie. Soneria. Nu sunase niciodată de când

se mutase acolo. Se grăbi către intrare, deşi ştia că vizitatorul o


31/100

căuta pe Bianca. Sau pe Amy.Îşi încetini paşii. Dacă era Darren? Fusese liniştit din ziua în care

părăsise furios platoul. Şi totuşi, nu voia să îl întâlnească singură.Dacă era la uşă, nu îi va deschide.Amanda se uită pe vizor şi se retrase uimită când văzu cine era la

uşă.— Pietro?— Amy? se auzi vocea lui prin uşă.Amanda se uită la hainele pe care le purta, un tricou şi blugi. Nu

se vedeau pete de mâncare. Ar fi putut să deschidă uşa. O descuieşi îi făcu loc să intre. El trecu pragul, umplând brusc întreaga

cameră.Un sentiment de singurătate o săgetă atunci când îi observătricoul mulat, roşu, care îi evidenţia muşchii şi îi accentua tenulbronzat.— Bianca nu e aici.— Cine este Bianca? Eu am venit să te văd pe tine!— Intră, îl invită ea uşurată.

Amanda închise încet uşa şi o încuie, apoi veni către canapea.Voia să câştige timp, ca să se liniştească. De parcă ar fi putut!Se aşeză pe braţul canapelei, cât mai departe de el. El, desigur, seăsase pe spate, foarte relaxat.— Ce vrei? îl repezi ea.— Este o zi foarte frumoasă. M-am gândit că ai vrea să vizitezi

mprejurimile. Nu ştiu dacă ai avut ocazia să vezi ceva.Ar fi trebuit să îi spună să plece, să-i spună că are de spălat rufe.Apoi făcu greşeala de a-l privi, de a se uita în ochii lui calzi şiademenitori.La naiba cu Amy! Dacă lui Amy nu-i păsa în ce situaţie stranie o

aruncase, atunci nu-i va păsa nici ei!— Nu prea am ieşit, să spun drept.

— Ai văzutUffizi?SauDuomo?Putem ieşi din oraş dacă le-aivăzut.Nu era cinstit să o tenteze cu arhitectura şi pictura din perioada


32/100

Renaşterii. Amanda zâmbi.— Uffiziar fi minunat. Mă întreb dacă expoziţia Tintoretto mai

este deschisă. Speram să o vizitez înainte să plec.Ar fi vrut să îşi muşte limba atunci când îi văzu expresia mirată.

Cu cât petrecea mai mult timp în preajma lui, cu atât îi era mai

greu să îşi amintească faptul că era Amy.— Cunoşti pictura lui Tintoretto?Amanda intră în panică. Amy nu ştia să deosebească un

Tintoretto de o jucărie Tinker.— Da, am făcut nişte cursuri de istoria artei în colegiu.— Atunci mă poţi ajuta, îi spuse el. Să apreciez mai bine valorile

naţionale.Amanda se îndepărtă de el. În cameră era categoric prea cald.— Să mă încalţ şi sunt gata, spuse Amanda grăbindu-se spre

dormitor.Cotrobăi prin dulap şi scoase unul din puloverele ei favorite.

Prietenii îl botezaseră„cel care ucide bărbaţi”. Moale şi mulat,puloverul negru decoltat o făcea să se simtă feminină. Se pieptănă

rapid. Pentru că Amy nu ieşea din casă fără un machiaj complet,deschise şi ea trusa cosmetică. Puţin rimel şi o urmă de fard depleoape şi era gata.Când să iasă din cameră, văzu pe masă colecţia de parfumuri a

Biancăi. Alese cea mai frumoasă sticlă şi se parfumă discret.Simţi aprecierea din ochii lui Pietro când intră în cameră. Poate

că puloverul decoltat fusese o greşeală. Avea să îi simtă privireafierbinte pe pieptul ei toată ziua. Dar, îşi spuse ea, asta era deliciosde periculos.Încercă să nu se mai gândească la Pietro şi să admire peisajul

care îi se desfăşura înaintea ochilor pe drumul către muzeu. Chiardacă era sfârşit de săptămână, muzeul nu era aglomerat. Seplimbară pe coridoarele lungi, schimbând impresii despre pictură,

până când Amanda simţi că nu mai poate privi niciunul din aceletablouri minunate. În plus, o dureau picioarele. Atunci, Pietrosugeră să ia cina la otrattoria.


33/100

Când intrară, îi înconjurară o multitudine de arome îmbietoare.Mesele erau mici şi şi-au făcut loc într-un loc îngust lângă şemineu.Picioarele lor se atinseră pe sub masă, iar Amanda simţi un nod îngât. Încercă se se îndepărteze, dar era prea târziu. Privirea lui Pietroi mărturisea aceleaşi senzaţii. Bău puţină apă, încercând să stingă

focul interior. Nu avea niciun rezultat.Ţinea meniul în faţa ochilor, ca pe un scut, şi încerca să se

concentreze asupra felurilor de mâncare, dar denumirilenecunoscute îi jucau în faţa ochilor. Tot ce vedea era zâmbetulstrălucitor al lui Pietro.— Ce îmi recomanzi?

— Dacă vrei, pot să comand pentru tine.— Bine.Când el şi chelnerul studiau lista de vinuri, Amanda îi cercetă

profilul. Îi urmări linia puternică a nasului până la gură. Inima eitresăltă la vederea gurii lui senzuale. Îi venea să îl mângâie pe gât,acolo unde îi vedea vena pulsând, şi pe piept, pentru a-i simţicăldura pielii şi a muşchilor.

Nu se putea! Nu aşa!Într-o zi va întâlni un bărbat care să o ameţească aşa cum făcea

Pietro. Dar el avea să fie disponibil. Nu o să locuiască pe un altcontinent, într-o altă lume. Trebuia să aibă loc în viaţa ei, aşa cumea trebuia să aibă loc în viaţa lui.Bărbatul din viaţa ei trebuia să-i ştie numele adevărat.

Distanţa dintre ei păru chiar mai mică atunci când chelnerulplecă şi el îi acordă întreaga atenţie. Ea se întoarse puţin, interesatăbrusc de decorul din preajma şemineului.Pietro o luă de mână. Ea făcu un efort pentru a se relaxa şi a-i

permite să o mângâie. Nu era uşor să ignore căldura care îinvadase corpul când degetele lui îi atingeau uşor palma.— Ţi-a plăcut ziua de azi?

Se simţea ca o musculiţă prinsă într-o pânză de păianjen. Cufiecare mişcare în palma ei pânza se strângea.— Până acum, da. Ţie?


34/100

— Mai mult decât crezi, răspunse el cu o sclipire jucăuşă în ochi.Amanda se retrase brusc şi îşi trase mâna din strân-soarea lui.

Îşi făcu de lucru cu şerveţelul. Pietro se aplecă peste masă.— Amy, unul din motivele pentru care…— Scuzi, signore.

Chelnerul adusese vinul la gheaţă. Cu mişcări ample, desfăcusticla şi îi puse lui Pietro în pahar. Acesta gustă vinul şi aprobă cu omişcare a capului. Chelnerul le umplu paharele şi le puse pe masăun platou cu sandvişuri cu roşii, măsline şi busuioc. Apoi dispăru.Pietro îi întinse un pahar Amandei.— Vreau să îmi cer scuze pentru cum m-am purtat de când

ucrăm împreună. Îmi pare rău dacă te-am rănit.Amanda luă paharul oferit. Simţea că merge pe nisipurimişcătoare. Orice fată ar fi fost copleşită de zâmbetul şi de accentului.El ridică paharul pentru un toast.— Pentru noi începuturi.— Pentru noi începuturi, îi răspunse Amanda. Nu voia să-l placă,

nu îşi permitea să-l placă. Din păcate, însă, pierduse bătălia.Exact atunci când ciocniră, un chelner o atinse în trecere pe

Amanda, făcând-o să verse câteva picături de vin pe piept. Pietro seuită fix la picăturile care se prelingeau de la gât către sâni eirotunzi. Întinse un deget şi încet, leneş, urmă linia lichidului spregât. Focul atingerii lui o ardea. Pietro îşi linse degetul.

— Chiar ar trebui să ne cunoaştem mai bine,cară.— Credeam că ne cunoaştem destul de bine. Amanda luă unsandviş şi muşcă din el. Era atentă la gustul roşiei şi al măslinelor,pentru că avea nevoie de ceva care să o trezească la realitate.— Doar că nu prea ne place unul de celălalt.— Poate că am greşit în privinţa asta, răspunse Pietro. Te-am

văzut cu Darren şi ştiam ce fel de om este el. M-am gândit că faci

parte din aceeaşi categorie.— De ce te-ai răzgândit?— Nu ştiu sigur, răspunse el, jucându-se cu piciorul paharului.


35/100

Ştii, eşti cu tot altfel decât bănuiam. Şi credeam că ştiu să judecoamenii.Amanda se mişcă în scaun.— Tot ce ştiu e că nu am fost corect. Nu ţi-am dat nicio şansă,

spuse el aplecându-se şi coborându-şi vocea. Ai încercat să-mi spui

că nu ştiai despre Darren şi nu te-am crezut. Poate că nu am vrutsă te cred. Acum te cred. Mi-am revenit.Promisiunea din vocea lui o făcea să se gândească la lucrurimposibile, dorindu-şi să-l atingă, să-l sărute. Părea atât de sincer!Şi îşi dorea să-l creadă.— Mergem pe jos până la tine acasă, îi spuse el când ieşiră în

aerul rece al serii.— După o asemenea masă, mersul pe jos este chiar indicat,spuse ea uşor înfiorată.— Ţi-e frig! Ţine!Pietro luă jacheta sport pe care o ţinea pe braţ şi o ajută să sembrace.— E mai bine? întrebă el, masându-i uşor umerii prin lâna

groasă.— Da, mulţumesc. Este perfect.Combinaţia dintre atingerea lui şi parfumul hainei o ameţea.— Bun. Trebuie să veziFirenzesub lumina lunii.O luă de mână şi începură să coboare strada pavată.Locul i se părea Amandei magic. Razele lunii luminau strada

ngustă, lovindu-se de clădirile antice din piatră. Zgomotul paşiloror se pierdea în noapte. Respiră adânc, încercând să absoarbă toatearomele: aerul umed din pricina râului şi mirosul florilor care sedeschideau în grădinile ascunse. Voia să memoreze toate detaliileacestei seri perfecte în care se plimba printr-un labirint medievalsub protecţia unui prinţ chipeş.— Ce e? o strânse el de mână.

— Mă gândeam. Lumina lunii şi pavajul străzii sunt ca… Ca într-o poveste, ar fi vrut să spună, dar se opri. Ce stupid suna! PentruPietro nu era deloc o seară specială.


36/100

— Ca ce? insistă el privind-o.Ea înghiţi în sec şi îi evită privirea.— Ca într-o poveste, spuse cu o voce ezitantă.— O descriere perfectă. Nu m-am gândit niciodată la asta.— Nu credeam că o să observi. Vreau să spun, eşti obişnuit,

pentru că ai crescut aici.Pietro râse.— Înţeleg. Mulţi oameni nu apreciază frumuseţea care îinconjoară. Şi eu am făcut greşeala asta, dar nu vreau să se mairepete.Se opri în mijlocul trotuarului pustiu. Amanda mai făcu un pas,

dar el o trase înapoi. Îi puse mâinile pe umeri, apropiind-o uşor.Degetele lui puternice se plimbau cu blândeţe pe spatele ei.Apropierea lor nu semăna cu ce îşi imaginase Amanda. Era maibine. Mult mai bine. Trupurile lor se completau, aşa cum nucrezuse niciodată. Îi cuprinse uşor faţa cu mâinile, iar ea încercăsă-l îndepărteze, dar nu reuşi. Atingerea lui era precum curentulelectric. O ameţea, o făcea să îşi piardă controlul.

Pietro o sărută uşor pe gât, sărutări abia simţite, care o făceau sărespire greu.— Dio,îi murmură la ureche. Eşti minunată. Amanda se agăţă de

el, conştientă doar de gura lui cercetătoare. Buzele lor se căutară,cu o încetineală dureroasă. Pietro o trase aproape.Sărutările lui uşoare, dar convingătoare, deveniră tot mai

stăruitoare, iar Amanda recepţiona fiecare senzaţie: asprimeaobrazului lui, degetele pe spatele ei, mirosul lui deja familiar.În clipa când simţi că îşi pierde şi ultima urmă de autocontrol,

Pietro se depărtă.— Mi-ar plăcea să continuăm, Amy, dar nu este locul potrivit.— Şi nici momentul.Şi nici persoana. Amy.Numele era ca un duş rece.

Aerul nopţii o învălui, alungând magia sărutului. Îşi strânsehaina în jurul corpului, hotărâtă să nu îi arate cât era de răvăşită.În mod clar, el îşi putea controla reacţiile mult mai bine. El s-a


37/100

putut retrage din acel moment devastator fără nicio problemă.Probabil că atmosfera romantică era, pentru el, un lucru obişnuit.— A fost o zi lungă. Ar trebui să merg la culcare, spuse ea pe un

ton cât mai natural.— Singură?

— Da, singură, se întoarse ea rapid, gata de atac. Cu cine crezi cămă culc? Cu portarul?Îi aruncă haina, convinsă că nu îşi schimbase deloc părerea

despre Amy. Era un mare mincinos.— Nu mă cunoşti deloc.Amanda coborî strada, aproape alergând. Pietro o urmă.

— Am glumit, strigă el. O glumă proastă, îmi pare rău. Tonul luirugător o îmblânzi şi îşi încetini paşii, pentru ca el să o ajungă dinurmă.— Are şi de ce să îţi pară rău.— Amy, stai, o prinse el de braţ. Nu am vrut să spun nimic.

Uneori sunt cam prost.De ce trebuia să pară atât de sincer? Amanda se opri, cu spatele

a el. Exagera. Ar trebui să gândească precum Amanda, nu precumAmy. El fusese foarte dulce şi atent. Şi nu-i dăduse niciun motiv săse îndoiască de el.Îşi dorea să se simtă bine cu el, să îi rămână amintirea acestor

zile atunci când va reveni în lumea ei sigură, stabilă şi plictisitoare.Nu voia să se gândească la consecinţe.

— Mă conduci acasă? întrebă ea întinzându-i mâna.

A doua zi, Pietro se trezi prost dispus. Sigur, trebuia să o sărute,se certa el în bucătărie în timp ce tăia pâinea. Trebuia să o seducă,să o ameţească.Dar nu trebuia să îi placă.Tresări la acest gând. Îşi unse felia de pâine cu unt şi muşcă. Ea

trebuia să se îndrăgostească, nu el.Cu felia în mână, se duse la masă şi deschise ziarul. Ştirile

despre cel mai recent scandal guvernamental nu-i


38/100

atrăgeau atenţia. Nu ar fi trebuit să simtă nimic atunci când aatins-o. Nici măcar nu-i plăcea de ea. Era superficială şi încrezută.Nu?Habar nu avusese că era atât de schimbătoare. Amy cu care lucra

acum îi amintea foarte puţin de fiinţa aceea egoistă cu care lucrasecândva. Dar acea femeie era acolo, nu putea să uite asta.Pietro dădu ziarul deoparte şi se duse să-şi pregătească un

espresso. De acum încolo, trebuia să nu îşi mai exteriorizezesentimentele. O va ţine pe Amy departe de Darren până când vortermina lucrul. După aceea, era liberă să flirteze cu cine dorea ea.

Gândurile despre Amy nu îl părăseau. Nu însemna nimic faptulcă fusese tulburat. Nu însemna nimic visul erotic, lung, amănunţit,pe care îl avusese cu o noapte în urmă. Visul fusese atât de real,ncât atunci când se trezise fusese mirat să observe că era singur şitranspirat.Luă o înghiţitură din cafea, înjurând lichidul fierbinte care îi

fripse limba. Amy Seaton nu îl va atrage în lumea ei aventuroasă, în

care îşi schimba partenerii cu repeziciune. Amy Seaton nu o să-idistrugă viaţa.

Capitolul 5

A doua zi, Darren o aştepta singur, în cort.

— Amy, spuse el când ea intră. Trebuie să vorbim. Amandatresări, convinsă că întrega echipă sesiză asta, prin pânza cortului.În ultima săptămână, când o ignora, când îi arunca priviri lungi. Înafară de asta, o lăsase în pace. Din nefericire, părea că nu va mai fiaşa de norocoasă.Amanda se simţea protejată de privirile lui de blugii uzaţi şi

puloverul decolorat. Se gândi puţin, apoi se hotărî.

La naiba cu Amy! Darren începea să o sperie şi nu îi mai păsadacă scumpa ei soră se va supăra când îl va părăsi. Oricum, eraevident că Amy nu ştia ce era bine pentru ea. Era timpul să îl pună


39/100

a punct.— Sigur, Darren, hai să vorbim, spuse ea încrucişându-şi braţelea piept. Şi eu am ceva să îţi spun.

— Uite ce e. Tot nu ştiu ce te-a supărat atunci, dar, orice ar fi

fost, îmi pare rău.— Nu trebuie să îţi ceri scuze. N-ai făcut nimic. Dar nu cred că ar

trebui să ne mai vedem.— Ce tot spui? strigă el mânios. În Australia spuneai altceva.— Soţia ta o să aibă un copil. Nu crezi că este timpul să te

maturizezi? spuse Amy cu un dispreţ pe care nu încercă să şi-l

ascundă.— Dar ştiai despre Michelle. Nu te-a deranjat până acum, iubito.Bărbatul înalt, plin de sine, se apropie de ea. Amanda făcu un

pas înapoi, până la masa de machiaj.— Poate că ai uitat, spuse el cu o voce joasă, ameninţătoare.— Darren, stai, întinse ea mâna pentru a-l opri.Veni mai aproape, cu ochii mici plini de mânie, până când îi simţi

parfumul înţepător.— Vorbesc serios, Darren, pleacă de aici.Înainte să poată face vreo mişcare, el îi prinse şoldurile şi o trase

cu putere înspre el, prinzându-i mâinile între ei.— Lasă-mă în pace.Amanda încercă să se opună, dar era ca şi cum încerca să mişte

un elefant.— Îmi place jocul ăsta, mârâi el.Amanda simţi cum i se strânge stomacul când el se aplecă,ncercând să o sărute. Se feri de gura lui şi îşi eliberă braţele.Dărâmă câteva obiecte de pe masa din spatele ei şi găsi o pensulăde machiaj. O apucă de mâner şi o aruncă în faţă lui Darren. Acestase înecă din pricina pudrei şi începu să tuşească. Se înroşi din

pricina furiei şi începu să înjure.— La dracu’! Şi eu pot să joc dur, iubito.Amanda alergă spre uşa cortului. Minunat! Nu reuşise decât să îl


40/100

enerveze. Se întoarse cu spatele către ieşire, prea speriată pentru a-şi lua ochii de la el.— Au!Călcâiul ei atinse podeaua atunci când auzi ţipătul de durere.

Amanda sări într-o parte şi se uită să vadă pe cine mai rănise acum.

— O, Doamne, îmi pare rău!Pietro gemu şi se aplecă pentru a-şi masa talpa. Ea îi atinse

braţul.— Te simţi bine?— Da, îi răspunse el dând din cap.După ce îşi reveni, îl văzu pe Darren şi uimirea i se transformă în

mânie.— Ce se întâmplă aici?— Fiinţa asta… gesticulă Darren.Amanda simţi furia din vocea lui şi se apropie de Pietro. Îi era

foarte ruşine şi era bucuroasă că Pietro sosise la timp. Totuşi, ar fivrut ca el să nu afle nimic. Nu ar fi vrut să îl implice în afacerilemurdare ale surorii ei.

— E în regulă, răspunse ea. Nu e nicio problemă.— Dar pentru tine ce înseamnă o problemă?Păşi în faţa ei, pentru a o proteja de stilistul furios.— Nu te obosi să-mi explici. Vrei să plece?Ea aprobă cu o mişcare a capului şi încercă să îi zâmbească.Darren îşi şterse mâinile de cămaşă, murdărind-o de pudră.

— Am şters-o de aici. Puteţi să terminaţi şedinţa singuri. Nu îmipasă dacă…— Atunci pleacă, îl întrerupse Pietro, conducând-o pe Amanda

afară.În ciuda picioarelor ei lungi, îi era greu să ţină pasul cu Pietro,

care traversă strada către râu. Se aşeză pe o bancă de pe mal şigemu, masându-şi piciorul rănit.

— Îmi pare sincer rău, îi spuse Amanda aşezându-se lângă el. Tedoare? Lasă-mă să văd.— Nu e nimic.


41/100

— Lasă-mă să văd.El ezită, apoi îşi întinse piciorul către ea. Amanda îi sprijini

piciorul pe piciorul ei, îi scoase adidasul, apoi îşi trecu uşor degetelepeste talpa lui. El se crispă, dar ea îşi continuă explorarea. După oclipă, îl simţi relaxat. Se uită la el. Se lăsase pe spătarul băncii, cu

ochii închişi, cu un zâmbet slab pe buze.Îi plăcea să se uite la el, la felul cum îi cădeau buclele pe frunte,a nasul lui puternic, la buzele ademenitoare. Era într-adevăr unbărbat frumos. Sărise în ajutorul lui Amy fără nicio ezitare.Era greu de imaginat un scenariu mai ciudat decât cel de mai

devreme: o luptă între Amy şi amantul ei însurat. Amanda voia să

facă un duş, să alunge toate senzaţiile neplăcute.Darren traversă piaţa prin faţa lor, cu braţele pline de cutii. Seuită la umerii lui laţi şi la talia îngustă. Se înfioră şi îşi dădu seamacă n-ar fi avut nicio şansă în faţa lui. Pietro îi puse o mâna pegenunchi şi respiraţia ei se domoli.— Îmi pare rău că am încurcat lucrurile, îi zâmbi ea lui Pietro.— Nu ai încurcat nimic, îi întoarse acesta zâmbetul. Cred că am

scăpat de el. Şi, oricum, machiori buni nu sunt aşa de greu denlocuit.— Mulţumesc.— Pentru ce? Mi s-a părut că ţineai lucrurile sub control.— Nu, pentru că ai dat dovadă de tact. Ai fi putut… ea se opri,

căutând cuvântul potrivit. Ai fi putut să-mi reproşezi asta. Ai fi avut

dreptul, să ştii.Pietro se încălţă.— Nu. Toţi facem greşeli. Totuşi, pot să-ţi dau un sfat?— Sigur.— Fii mai atentă data viitoare.Amanda râse, pe de o parte pentru că se simţea uşurată, pe de

altă parte din pricina absurdului situaţiei. Dacă ar şti el!

— Cred că am terminat pentru astăzi, spuse Pietro arătând spreplatou. Nu mai avem machior.Zâmbetul lui jucăuş îi dădu fiori.


42/100

— Am de dat câteva telefoane. Dar, dacă eşti liberă mai târziu, potsă te invit la cină?— Grozav.Răspunsul venise fără să stea prea mult pe gânduri. Dacă ar fi săudece după cum a decurs ultima lor întâlnire, înseamnă că avea să

ajungă în patul lui până la sfârşitul săptămânii. Principiile ei solideşi sănătoase, cu care se mândrise întotdeauna, dispăruseră. Şitoate motivele care o opreau să facă dragoste cu el se topeau subzâmbetul lui.

Amanda formă din nou numărul de telefon al lui Amy. Fir-ar să

fie, Pietro! O cină minunată, o conversaţie scânteietoare şi nicimăcar nu încercase să o sărute de noapte bună.Aşteptă să sune de trei ori, dar dădu iar peste mesageria surorii

ei. Ascultă mesajul de întâmpinare, din ce în ce mai supărată atâtpe Amy, cât şi pe Pietro. De ce o săruta într-o noapte şi o ignoracomplet săptămâna următoare? Şi de ce Amy nu răspundeaniciodată la afurisitul ei telefon?

Semnalul sonor îi întrerupse gândurile.— Amy, eu sunt. Trebuie neapărat să vorbesc cu tine. Despre…— Amanda? Sunt aici, stai o clipă.— În sfârşit! îşi certă ea sora când reveni. Încerc să vorbesc cu

tine de câteva săptămâni.— Ştiu, îmi pare rău. Şi eu am vrut să te sun. Dar, cu diferenţa

de fus orar şi toate celelalte, niciodată nu a fost momentul potrivit.— Ar fi trebuit să-ţi faci timp, spuse Amanda tăios. M-ai trimisaici ca să-ţi fac un serviciu şi pe urmă mă laşi să îmi bat capulsingură. Frumos, Amy!— Mandy, îmi pare rău, dar am fost foarte ocupată. Serialul ăsta

TV este foarte stresant. Stau pe platoul paisprezece ore pe zi. Şicând ajung acasă, am de învăţat modificările din scenariu. Dar ai

dreptate, ar fi trebuit să iau legătura cu tine.— Şi mie îmi pare rău. Nu te-am sunat ca să ţip la tine. De fapt,

de asta am sunat. Trebuie să vorbim, aici s-au întâmplat foarte


43/100

multe.— Şi aici, îi dădu Amy înainte. Să vezi ce încurcături. Actorul

principal nu îl suferă pe regizor. Scenaristul principal are o relaţiecu una din actriţele importante. Şi pentru că pe mine m-a angajatregizorul, actorul din rolul principal e hotărât să-mi facă zile fripte.

— Îmi pare rău că lucrurile nu merg bine, dar avem o problemă…— Tipul e incredibil, o întrerupse Amy. Se plânge de orice replică

a mea. Spune tuturor că habar n-am să joc şi că am obţinut rolulpentru că m-am culcat cu regizorul.

— Şi aşa este? întrebă Amanda fără să se gândească. Urmă o

pauză lungă.— Ai spus un lucru îngrozitor. Doar mă cunoşti.— Nu, nu cred că te cunosc.— Ce vrei să spui cu asta?Amanda avea tot dreptul să fie supărată că Amy o pusese într-o

asemenea situaţie.— Vreau să spun că am aflat nişte lucruri foarte urâte despre

tine, Amy.— Ca de pildă?— Ca de pildă Darren Hendrickson. De ce nu mi-ai spus că voi

doi aveţi o aventură?— Darren este acolo? Nu am ştiu că o să lucreze cu tine, jur. Nu

am vrut să ai o părere proastă despre mine. Şi aşa ar fi fost dacă ţi-

aş fi spus despre el.Amanda auzi cu greu ultimele cuvinte, pentru că Amy izbucnisen plâns. Toate furia ei dispăru. Niciodată nu rezistase în faţaacrimilor lui Amy.— Cum de te-ai încurcat cu ticălosul ăsta?— Nu ştiu. S-a întâmplat după ce m-a părăsit Rob. Era în

Australia şi mă simţeam singură. Iar Darren era atât de drăguţ! Mi-

a spus că el şi soţia lui erau practic divorţaţi şi că aşteptau deciziaudecătorească. Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg că nu esteadevărat, spuse Amy suflându-şi nasul cu zgomot.


44/100

— Darren crede că voi doi încă sunteţi împreună.— Doar mă cunoşti, oftă Amy. Din nou am dat în bară. M-am

gândit că, după ce vin din Australia, nu o să mai ţinem legătura şin-o să mai am de-a face cu el. Şi acum a apărut când au începutşedinţele foto pentru acest catalog. Ce prostie din partea mea!

— Te-ai mai culcat cu el?— Nu, răspunse Amy rapid. Dar nici nu i-am spus ce cred. Însă

după ce am înţeles că nu avea de gând să-şi părăsească soţia, amncercat să îl evit.— Ce uşurare, spuse Amanda trecându-şi cu mâna prin păr.

Amy, l-am părăsit eu pe Darren.

— Poftim?!?— Se pare că nu a înţeles nimic din faptul că l-ai evitat. Era tottimpul peste mine. A trebuit să fiu dură.— Of, Mandy, îmi pare rău. Dacă aş fi ştiut că o să îl întâlneşti, ţi-

aş fi spus. Doar că… doar că n-am vrut să ai o părere proastădespre mine.Amandei îi dispăru şi ultima urmă de supărare. Da, sora ei o

pusese într-o situaţie ridicolă, dar măcar încercase să rezolveproblema cu Darren. În felul ei, dar încercase. Iar acum îi cereaajutorul. Amanda se înmuie, văzând că părerea ei era atât demportantă pentru sora ei geamănă.— E în regulă, Amy, zise, plângând şi ea.— Nu, nu e. Nu aveam dreptul să te pun într-o asemenea situaţie.

M-am gândit doar la mine. Îmi pare rău.— Îţi accept scuzele. De fapt… râse Amanda, ştergân-du-şiacrimile. Mă bucur că nu te-ai supărat. Nu ştiam cum o săreacţionezi când o să afli că l-am părăsit pe prietenul tău. Dar eramatât de furioasă, că n-a mai contat.Amy râse şi ea.— Îmi imaginez ce ai crezut despre mine! Spune-mi cum mă

descurc la şedinţele foto? Mă înţeleg bine cu fotograful?— Cu fotograful?Veselia Amandei dispăru. Nu voia să se gândească la Pietro, la


45/100

sentimentele pe care începea să le aibă pentru el, darămite săvorbească despre el.— E bine, ne înţelegem bine. Dar tu ce faci? S-ar părea că ai ceva

probleme.— Mandy, n-o să-ţi vină să crezi.

Cu umorul ei uşor ironic, îi povesti despre personajele din serialpână încheiară convorbirea.Amanda stătea pe marginea canapelei, cu telefonul în poală.

Rezolvase o parte a problemei, iar acum nu-i mai rămânea decât să-şi ţină sub control sentimentele pentru Pietro.Puse telefonul pe masă şi se apropie de fereastră. Oamenii din

stradă aveau prieteni, familii către care se grăbeau. Nu era cinstit!Întâlnise un om lângă care ar fi putut fi fericită, dacă ar fi fostAmanda şi nu Amy.Şi ce dacă?Gândul acesta nu-i dădea pace în ultimele zile. Ce dacă era într-o

situaţie imposibilă? Poate că măcar acum va avea curajul să meargăpână la capăt. Trase brusc draperiile. Materialul greu făcu mici

valuri, ca şi vocea conştiinţei pe care o auzea într-un colţ îndepărtatal minţii. Omul de ştiinţă din ea, pragmatic, ştia că era într-unmediu nou, împrumutând o altă personalitate. Dar, ca şi zgomotulprodus de draperie, vocea conştiinţei se stinse încet.Măcar o dată. Şi-ar fi dorit ca măcar o dată să se lase purtată de

pasiune, indiferent de rezultat.

Peste câteva zile, Amanda se întrebă de ce îşi făcea griji înprivinţa lui Pietro. El nu îşi pierduse somnul din pricina pasiuniineconsumate. Stătea în faţa ei în trenul care îi ducea către Veneţia,cu braţele încrucişate pe piept, cu ochii închişi, moţăind.Amanda se uita pe fereastră la câmpurile înverzite şi încerca să se

relaxeze ascultând zgomotul ritmic al trenului. O sunase la telefonde două ori şi ieşiseră în oraş o singură dată, în noaptea în care

plecase Darren. Aruncă o revistă pe locul de lângă el, dar zgomotulacesteia nu îl trezi. Cu o săptămână în urmă flirta cu ea, o săruta.Acum parcă nici nu exista pentru el.


46/100

Documents

Marie Bourdon - Copie Perfecta