of 37 /37
EPOCA MARILOR CLASICI DIN LITERATURA ROMANA

Marii clasici

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Marii clasici

 EPOCA MARILOR CLASICI DIN LITERATURA ROMANA

Page 2: Marii clasici

Cadrul istoric  In deceniile care urmează Unirii Principatelor Române (1859),

istoria ţării noastre este marcată de numeroase evenimente, care tra sează liniile ei de evoluţie spre un curs de modernizare. Domnia lui Al. loan Cuza (1859-1866) realizează o parte din transformările importante: se înfăptuieşte o completă unificare a instituţiilor în Ţara Românească şi Moldova (din 24 ian. 1862 Principatele se vor numi România), se votează o nouă lege rurală, sunt secularizate averile mănăstireşti, se dezvoltă învăţământul. în 1866 este adus pe tronul României Carol I de Hohenzollem şi în acelaşi an este promulgată prima constituţie cu specific românesc, care pune bazele democratizării României.    In războiul de Independenţă, în urma căruia România devine o ţară liberă şi suverană, ieşind după multe secole de sub suzeranitatea otomană. în 1881, principele Carol devine rege, România având statut de monarhie parlamentară. Pe plan economic, se accentuează evoluţia capitalistă a ţării. Se dezvoltă comerţul, băncile, oraşele, porturile la Dunăre şi la Mare. Se stabilesc relaţii variate cu celelalte naţiuni europene.   Aceste prefaceri, care sporesc sentimentul de mândrie naţională, căci asigură un loc de seamă în lume, nu rămân fără urmări în cultură, artă, literatură. După 1860, se conturează una dintre cele mai strălucite epogi din cultura română - numită Epoca Marilor Clasici -, când apar asociaţia Junimea şi revista ei, Convorbiri literare, operele excepţionale ale lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Macedonski, critica lui Titu Maiorescu şi C. Dobrogeanu-Gherea, revistele Literatorul şi Contemporanul etc. De această perioadă se leagă unele din cele mai mari realizări ale poeziei, prozei, teatrului, criticii şi publicisticii naţionale .

Page 3: Marii clasici

Ion Luca Caragiale

Page 4: Marii clasici

S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei. Tatăl său (1812 - 1870) și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, ca fii ai lui Ștefan, de profesie bucătar, angajat de Ion George Caragea în suita sa la sfârșitul anului 1812.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Viața

Page 5: Marii clasici

Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Dragoșescu. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București.

Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. Tot în anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

Page 6: Marii clasici

La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. Din 1873 până în 1875, a colaborat la ’’Ghimpele’’, cu versuri și proză, semnând cu inițialele Car și Policar (‘’Șarla și ciobanii’’, fabulă antidinastică). S-a născut, prin urmare, autorul satiric, însă prin sacrificarea poetului liric, căruia îi va supraviețui, ocazional, autorul de fabule, epigrame și parodii.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se expatria laSibiu sau la Brașov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă în luna noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu laBerlin. În 1905, la 14 martie s-a stabilit definitiv la Berlin.

Page 7: Marii clasici

Ziarist, publicist, poet

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul ’’Telegraful’’, din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată ’’Curiozități’’. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista ’’’Ghimpele’’, unde și-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele:’’Car și Policar’’, în care sunt vizibile vioiciunea și verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea poemei ’’Versuri’’ în ’’Revista contemporan’’ă de la 1 octombrie 1874. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacțional”. Un moment esențial l-a constituit colaborarea la ’’Revista contemporană’’, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă și l-a revendicat însă de la apariția bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai și iunie 1877, Caragiale a redactat singur șase numere din „foița hazlie și populară”, Claponul. Între anii 1876 și 1877 a fost corector la ’’Unirea democratică’’.

Activitatea literara

Page 8: Marii clasici

Între anii 1878 și 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu, Ronetti-Roman și Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida față cu reacțiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene aleJunimii, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile sale. La Iași, a citit O noapte furtunoasă într-una din ședințele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paște, în 1879, se afla la Viena, împreună cu Titu Maiorescu.

După 3 ani de colaborare, în 1881, s-a retras de la Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor școlar pentru județele Suceava și Neamț. În 1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripția Argeș - Vâlcea. La 1 martie 1884, a avut loc prima reprezentație a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la ședința Junimii, în prezența lui V. Alecsandri.

În 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezența reginei, a avut loc prima reprezentație a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un succes extraordinar.

Page 9: Marii clasici

Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion și Luca la revista umoristică Lumea veche. La Ziua a scris articole politice și un reportaj la moartea lui Alexandru Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca. În Convorbiri critice și în Timpul și-a publicat piesele de teatru. Când Slavici și Coșbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 și până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului,Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatură și artă românească, Pagini literare. În 1896 a condus Epoca literară. Din 1899 a început să publice laLupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susținut la Universul seria de Notițe critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Național, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuși făcea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătura Un patriot, prima parte din scrierea politică 1907.

Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale și-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei pentru îndreptarea tuturor relelor.

Page 10: Marii clasici

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic„Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902, cu numeroase colaborări (Teleor, E. Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Al. Cazaban). Calendarul Moftului român, pe anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la București

I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București. În anul 1888, la 26 iunie, Titu Maiorescu, ministru al Instrucțiunii Publice, ocupându-se de problema schimbării conducerii Teatrului Național, după mai multe consultări a hotărât, la 2 iulie 1888:„Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I.L. Caragiale”. În vârstă de numai 36 de ani, marele maestru al dramaturgiei românești a reușit să deschidă stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu comedia Manevrele de toamnă, o localizare făcută de Paul Gusty, în care interpreții au obținut succese remarcabile. Nefiind sprijinit de câțiva mari actori dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu și Constantin Nottara) și „sabotat” de unele ziare bucureștene, Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze înainte de începerea noii stagiuni, în 1889, după ce dovedise, totuși, evidente resurse de organizator și o nebănuită energie.

Moftul român Director de teatru

Page 11: Marii clasici

De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878- 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată înConvorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes. În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Național din București și i-a prefațat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I.L. Caragiale. În 1892, la 9 mai, Caragiale a prezentat însă la Ateneu o conferință cu titlul Gaște și gâște literare, împotriva Junimii, determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu Maiorescu și încetarea colaborării la Convorbiri literare. La18 noiembrie 1895, Petre P. Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinți că a obținut de la Titu Maiorescu să se ceară colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fără reluarea însă a relațiilor personale între critic și autorul articolului Două note.

I.L.Caragiale si ,,Junimea’’

Page 12: Marii clasici

Opera literarăOpera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și

o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente alerealismului critic românesc.

Considerații esteticeElaborat în 1896, studiul Câteva păreri reprezintă un adevărat „breviar” al

esteticii scriitorului. Socotit de unii comentatori un naturalist, un zolist în nuvelele sale psihologice, opțiunea estetică a scriitorului este categorică și definitorie pentru idealul de artă ca sinteză a fantaziei: „noi nu înțelegem o operă de artă din mult, ci din ceva, înțelegem un ce dintr-un cum” (s.n.). Condiția obligatorie a artei este talentul, puterea de invenție a scriitorului, expresivitatea, și niciodată considerente de școală, de grup social sau de curent literare, saturate de teorii și de erudiție fără sens: „A crea - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă, care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii și a artistului. Și această putere, la artist o numim talent. Talentul este deci puterea de expresivitate ce o au îndeosebi unii, pe lângă iritabilitatea ce o au toți”.

Page 13: Marii clasici

Ioan Slavici

Page 14: Marii clasici

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Şiria, judeţul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, judeţul Vrancea) a fost un scriitor şi jurnalist român.

A fost al doiela copil al cojocarului Sava Slavici şi a Elenei Slavici (născută Borlea). A frecventat şcoala greco-ortodoxă din satul natal, gimnaziul maghiar din Arad şi a urmat cursurile Liceului din Timişoara.

Debutează în Convorbiri literare (1871), cu comedia Fata de birău. Împreună cu Eminescu pune bazele Societăţii Academice Sociale Literare România Jună şi organizează, în 1871, Serbarea de la Putna a Studenţimii române din ţară şi din străinătate. La finalul anului 1874, se stabileşte la Bucureşti, unde este secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor laTimpul. Împreună cu I. L. Caragiale şi G. Coşbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziareleZiua şi Gazeta Bucureştilor. Premiul Academiei Române (1903).

Page 15: Marii clasici

Slavici şi-a exprimat păreri antisemite, spunând în lucrarea sa Soll şi Haben—Chestiunea Ovreilor din România (Bucureşti, 1878) că evreii sunt o boală, şi că ar trebui aruncaţi în Dunăre.Articolele virulente scrise de Slavici împotriva evreilor, pe tot parcursul vieţii sale, l-au adus situaţia de a fi citat consistent în Raportul Final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România (coordonat de Elie Wiesel, în 2004), ca sursă principală a antisemitismului hiper-violent din anii '30-'40 ai secolului XX. Alături de el au fost menţionaţi şi alţi scriitori iconici ai secolului XIX românesc, precum Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Haşdeu sau filosoful Vasile Conta şi istoricul Nicolae Iorga.

Page 16: Marii clasici

Datorită diverselor puncte de vedere politice exprimate în publicaţii de-a lungul timpului, Ioan Slavici a fost un „abonat" al închisorilor epocii, fapt reflectat chiar într-o lucrare memorialistică intitulată „Închisorile mele", publicată în 1921. Obosit şi persecutat, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, aducându-i aminte de Şiria lui natală. La 17 august 1925, scriitorul se stinge din viaţă, fiind înmormântat la schitul Brazi.

Page 17: Marii clasici

Opera Cele mai reprezentative lucrări

ale sale sunt:

Popa Tanda;(1873) apare in ‘‘Convorbiri literale’’,in iunie 1875

Scormon; Gura satului; Budulea Taichii; Moara cu noroc (1881); Comoara (1896); O viaţă pierdută; Vatra părăsită (1900); O jertfă a vieţii; Pădureanca (1884).

Închisorile mele (1921); Amintiri (1924); Lumea prin care am trecut (1924).

Mara (1894); Din 2 lumi (1920); Cel din urmă armaş (1923); Din bătrâni (1902).

Zâna Zorilor (1908); Floriţa din codru (1908); Ileana cea şireată (1908); Doi feţi cu stea în frunte (1908); Petrea-Prostul (1908); Limir-Imparat (1908); Spaima-zmeilor (1908).

Bogdan Vodă; Gaspar Graziani.

NuveleRomane

Poveşti

Drame istoriceMemorii

Page 18: Marii clasici

O încercare de tipologie a prozei

„Cum am putea nega faptul (...) că romanul se împarte, după expresia lui Thibaudet,între aventură şi eros, împărţindu-şi totodată şi publicul. Un prim model ne estesugerat chiar de către această separaţie. Roman al aventurii,în's ens larg, este acelacare corespunde unei imaginaţii active şi virile: romanul social şi politic, al explorăriilumii exterioare, al cuceririi, fie cucerirea intelectuală, religioasă ori de altă natură. Else bizuie pe un ideal de vigoare fizică şi morală şi presupune lin cititor doritor demişcare, de acţiune, de luptă. Celălalt tip, romanul erotic, este «feminin», în măsura încare este psihologic, secret, interior, preferând exploraţii lumii explorarea sufletului,iar cuceririi, analiza. Analiza psihologică e o formă subtilă de bârfa, o cancanerie. Deaceea e «feminin» psihologismul. Balzac e viril, Proust feminin. (...) Romanulromânesc urmează şi el o linie dublă. Prin Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu sau Predailustrează socialul, politicul, fresca şi aventura; prin Duiliu Zamfirescu, GarabelIbrăileanu, Hortensia Papadat-Bengescu şi Holban ilustrează analiza psihologică,tipologia feminină, dramele sufletului".

(IN. IVlanolescu - „Metamorfozele poeziei. Metamorfozeleromanului")

Page 19: Marii clasici

„(...) opera lui Slavici pare a se înscrie cu precădere pe axa relaţie dintre literatură şirealitate (mesaj - obiect de referinţă). Inovaţiile Iu tind spre o apropiere dintre realitateşi literatură şi, în acest sens, aparţin mai toate sferei de specificităţi prin care a fostdescris discursul realist al secolului XIX. Influenţat de literatura germană şi maghiară,prir acestea de şcolile rusă şi scandinavă, cunoscând literatura franceză d( la clasicismîncoace, Slavici se încadrează fără efort epocii lui la nivel european. Vom întâlniaşadar şi la el comandamentul general cunoaşterea cât mai exactă, sistematizată quasi-didactic, a unei realităţi ignorate sau rău reflectate, printr-o literatură transparentă,perfec lizibilă, care sănu uzeze de tehnici şi montaje ale cuvântului decât în direcţiasporirii clarităţii. Procedeele lui vor întruni: democratizarea şi socializarea unor teme şieroi care nu avuseseră parte de o tratare în registrul «seriosului», de unde insistenţagravă pe mediu, banal, comun, obscur; sistematizarea realului în literatură potrivit unormari legi, care par a aparţine realităţii, dar sunt de fapt introduse în ficţiune deautoritatea scriitoricească; motivarea psihologică a personajelor, care să justifice tramafuncţională; motivarea sistematică a numelor proprii, proiectelor, toponimelor;referinţa la istoria mare, paralelă, în care discursul fictiv se ambreiazâ ca parteintegranta devenind un mozaic de discursuri specializate asupra diferitelor aspecte alerealului (inventar de tehnologii); prezentarea ficţiunii, în punctele ei de deschidere şiînchidere, ca o contiguitate la real, pe care îl prelungeşte numai, fără a se comporta cao realitate autonomă cu o natură proprie etc".

(Magdalena Popescu - „Slavici", p. 17)

O literatura transparenta

Page 20: Marii clasici

Mihai Eminescu

Page 21: Marii clasici

Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII şi XIX, cunoscute în literatura de specialitate sub numele,Romantism înalt, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale.Unii critici observînd maliţios cum că creaţia sa ar aparţine unui Romantism relativ întârziat, poetul fiind uşor desincronizat faţă de Occident, care străbătea în acei ani tranziţia către Modernism. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiţionale ale Romantismului european, gustul pentru trecut şi pasiunea pentru istoria naţională,mai ales în fragmentele unor piese de teatru, neterminate, unde-l avea drept model principal pe William Shakespeare, numit într-o poezie postumă, Cărţile, "prieten drag al sufletului meu", nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia şi cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură, etc., poezia europeană descoperea paradigma Modernismului. Poetul avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, şi de marile sisteme de gîndire ale Romantismului, în special de tratatul lui Arthur , Lumea ca voinţă şi reprezentare.

Page 22: Marii clasici

Pentru acest înalt conţinut filosofic al operei sale Constantin Noica, un cunoscut eseist şi filosof român din perioada interbelică şi apoi postbelică l-a denumit pe bună dreptate omul deplin al culturii române. Pe plan poetic sau în opera sa în proză Mihai Eminescu era influenţat de mari creatori romantici germani, de Novalis, de la care a preluat motivul "florii albastre", de Goethe sau Lenau, şi de alţi mari prozatori germani. Eminescu era interesat şi de filosofia indiană, citise Rig-Veda în traducerea germană, iar cosmogonia din incipitul Scrisorii I a fost preluată din acest vechi text indian, şi i-a recomandat amicului său Ioan Slavici, Analectele lui Confucius. Mai multe fragmente din cursurile de istoria filosofiei audiate la Berlin scrise în limba germană s-au păstrat în caietele rămase de la poet şi sunt studiate de specialiştii în opera sa, denumiţi în mod generic eminescologi. La Universitatea din Berlin a audiat cursuri de economie politică, filosofie, drept, egiptologie, medicină legală, etc. A fost influenţat de teoria reîncarnării, care a stat la rădăcina prozei sale neterminate

Page 23: Marii clasici

Avatarii faraonului Tla, şi de Cartea Morţilor din mitologia egipteană, cunoştea şi utiliza figuri mitologice din mai multe culturi sau religii, din Budism, Catolicism sau Ortodoxie. În peregrinările sale a adunat o însemnată bibliotecă de cărţi vechi, în alfabet chirilic, de cărţi populare, cu care dorea să alcătuiască o chrestomaţie a culturii nostre străvechi, după moartea sa ele au intrat în arhiva Academiei Române şi au fost utlizate de C.Chiţimia sau de Moses Gaster. Creaţia populară a constituit un izvor foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme în metrica poeziei populare, a cules cîntece de petrecere sau basme, cărora le-a adăugat numeroase simboluri onirice sau fantastice. Luceafărul, poemul său cel mai cunoscut, o quintesenţă a temelor şi motivelor eminesciene, a fost inspirat de o creaţie folclorică, de basmul popular "Fata în grădina de aur", publicat de Richard Kunisch, un călător prin Ţările Române, mai exact prin Oltenia, care reprodusese mai multe asemenea creaţii într-o carte de-a sa de călătorie, editată în limba germană în 1861.

Page 24: Marii clasici

Pareri : Edgar Papu “Poezia lui Eminescu” Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata. Extraordinar

este faptul ca el nu a trebuit sa se lupte pentru a stapani graiul romanesc, caci acesta i-a fost mereu la indemana, ajutandu-l chiar in realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul intregului sau farmec consta in substratul autohton al culturii eminesciene.

Toate generatiile se vor afla sub influenta creatiei eminesciene in tot ceea ce are ea mai bun, mai frumos, ridicandu-se spre acel intelectualism rafinat al “Mioritei”, al doinelor sau basmelor populare.Universul motivelor eminesciene este alcatuit din: timp si spatiu national, padure, mare, doina, vis, melancolie. Legatura operei eminesciene cu devenirea noastra istorica nu poate fi contestata, Eminescu fiind “modelul absolut spre care tind fara exceptie reprezentantii literaturii romanesti.”

George Calinescu “Opera lui Mihai Eminescu”

Mihai Eminescu este în literatura română poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, după cum afirmă George Călinescu. El este cel mai mare poet naţional, care exprimă cel mai bine şi cel mai complet spiritualitatea românească. Eminescu reprezinta o valoare si pe plan international, el imbogatind trasaturile romantismului prin elemente noi ale creatiei lui. Operele sale stau alaturi, in literatura universala, de cele ale altor romantici ca Victor Hugo, Novalis si Byron.

Page 25: Marii clasici

Ion CreangaIon Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31

decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice ’’Amintiri din copilărie’’.

Page 26: Marii clasici

La 1 martie 1837 se naște la Humulești Ion Creangă , primul dintre cei 8 copii ai lui Ștefan a Petrei Ciobotariul și a Smarandei Creangă. În 1846 începe sa frecventeze școala primară din satul natal , primul său învățător fiind bădiță Vasile , dascălul bisericii , pe care îl evoca cu multă dragoste în Amintiri din copilărie.

În 1847 dascălul Vasile este luat la oaste , elevii rămânând în grija dascălului Iordache.

Bunicul David Creangă îi duce pe fiul său Dumitru și nepotul său Nică la școala lui Alecu Balș , în Broșteni , unde era profesor Nicolae Nanu. Frecventează pentru scurt timp cursurile școlare , îmbolnăvindu-se de râie , episod înfățișat în Amintiri din copilărie.(1848)

În 1852 , Ion Creangă asistă la inaugurarea Școlii domnești din Târgu-Neamț, ale cărei cursuri le și urmează.

Page 27: Marii clasici

La 1854 se înscrie la Școala catihetică din Fălticeni. Toamna , la 1855 , Creangă urmează seminarul de la Socola , e lângă materii teologice studiind istoria , aritmetica , gramatica , geografia , latina și elina.

În 1858 moare tatăl lui Ion Creangă. În acest an viitorul scriitor termină cursul inferior al Seminarului și cere hirotonisirea ca diacon.

La 1859 se căsătorește cu Ileana Grigoriu , fiica părintelui Ioan Grigoriu. În luna decembrie a aceluiași an este hirotonisit diacon.

În 1860 , 19 decembrie , se naște unicul său fiu , Constantin Creanga.

În 1861 se înscrie la Facultateade de Teologie , pe care însă o abandonează după scurt timp.

Ion Creangă se înscrie la Școala normală Vasiliană de la Trei Ierarhi din Iași. Directorul acestei școli este Titu Maiorescu.(1863)

Page 28: Marii clasici

La 1864 ocupă prin concurs postul de institutor la Școala primară de la Trei Ierarhi. Decretul de numire este semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Viitorul scriitor va rămâne credincios carierei didactice până la sfârșitul vieții.

În 1865 termină cursurile Școlii normale și obține diploma de absolvire.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare. (1866)

1867-apariția primului abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul MIsiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rândurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri : Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Page 29: Marii clasici

1875-acum îl cunoaște pe Mihai Eminescu , legându-l de acesta o prietenie trainică. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale. În cadrl revistei ’’Convorbiri literare’’publică ‘’Soacra cu trei nurori’’ și ‘’Capra cu 3 iezi’’.

În vara lui 1876 Ion Creangă îl găzduiește pe Eminescu în bojdeuca sa din Țicău.

Publică povestirea’ Moș Nichifor Coțcariu’’ și basmul ‘’Harap-Alb’’.(1877)

La 14 iulie 1872 este exclus și din învățământ și, în ciuda plângerilor și protestelor sale , situația rămîne aceeași. Își câștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

La 1874 , Titu Maiorescu devine ministru al Cultelor și al Instrucțiunii Publice , odată cu numirea acestuia fiind posibilă ș reintegrarea în învățământ a lui Ion Creangă , la Școala primară de băieți numărul 2 din suburbia Păcurari-Iași.

Page 30: Marii clasici

La 1878 , pentru activitatea sa didactica , este decorat cu ordinul Bene-merenti . Publică basmul Ivan Turbincă.În colaborare cu G. Ienăchescu și V. Răceanu , tiparește la 1879 Geografia județului Iași.La 1 ianuarie 1881 publică în ’’Convorbiri literare’’ prima parte din ’’Amintiri din copilărie’’ , urmată și de partea a II-a. În urma primelor semne de boală (epilepsie) , se internează la Spitalul Brâncovenesc din București.La Craiova , în 1883 , apare broșura ’’Două istorioare prea frumoase din viața lui Cuza Vodă’’ de Ion Creangă.1885-Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea.Scriitorul îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.(1887)La 1888 , în cadrul Cenaclului literar al lui N. Beldiceanu citește partea a VI-a din ’’Amintiri din copilărie’’.La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral.Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Page 31: Marii clasici

BasmeleÎn primul volum postum sunt publicate basmele.

Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în ’’Ivan Turbincă’’. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși

Page 32: Marii clasici

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește: "ciorogari, porecliți și apărători". În două din ele aflăm o persoană istorică foarte interesantă. Ion Roată, unul dintre deputații țărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată și Unirea" este o glumă cu multă finețe satirică la adresa stratului conducător al țării, care nu voiește a recunoaște drepturile țărănimii.

Page 33: Marii clasici

Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din Moldova, mai mulți boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputații țărani ca să le explice programa și în special chestiunea „Unirii”. Toți țăranii păreau convinși de argumentele boierilor afară de Moș Ion Roată.

În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalți țărani. "Acum ai înțeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înțeles așa, că până acum noi țăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.

Page 34: Marii clasici

Amintiri din copilărie Prima parte a operei lui

Creangă o formează precum am vazut, mai mult reproducerea producțiunilor poporane. Ne-am înșela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la țară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane și apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele și poveștile lui, deși înfățișează în mod admirabil spiritul poporului de la țară, pun însă în evidență însușirile lui literare proprii.

O altă față, mai puțin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveștilor licențioase: Povestea poveștilor.

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Page 35: Marii clasici

PoveștiCapra cu trei iezi (1875)Dănilă Prepeleac (1876)Fata babei și fata

moșneagului (1877)Făt Frumos, fiul iepei (1877)Povestea lui Harap-Alb (1877)Ivan Turbincă (1878)Povestea lui Ionică cel

prost (1877)Povestea lui Stan-

Pățitul (1877)Povestea porcului (1876)Povestea poveștilor (1877-

1878)Povestea unui om

leneș (1878)Punguța cu doi bani (1875)Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

Acul și barosul (1812)Cinci pâini"' (1883)Inul și cămeșa (1874)Ion Roată și Cuza-

Vodă (1882)Moș Ion Roată și

Unirea (1880)Păcală (1880)Prostia omenească (

1874)Ursul păcălit de vulpe (

1880)

Opera

Page 36: Marii clasici

NuveleMoș Nichifor

Coțcariul (1877)Popa Duhul (1879)Romane autobiograficeAmintiri din

copilărie (1879)Fragment de

autobiografie

ScrisoriScrisori de familieCătre Gheorghe CreangăCătre Zaheiul CreangăCătre Ecaterina VarticCătre Elena Creangă-

Chiței

Scrisori către prieteni

Către Mihai EminescuCătre Vasile ContaCătre Alexandru C.

CuzaCătre Nicolae GaneCătre Mihail

KogălniceanuCătre Titu MaiorescuCătre Iacob NegruzziCătre Ioan SlaviciCătre Victor

Zaharovschi

Page 37: Marii clasici

Proiect realizat de elevii:

Belean IonelaFolea Ana MariaNistor GeorgianaMorar George

Coordonator:D-na Diana Streza

Liceul teoretic ‘’Axente Sever’’ Medias