INCRENGĂTURA OOMYCOTA

Încrengătura Oomycota grupează specii de ciuperci saprofite pe resturi vegetale şi animale, iar altele parazite pe alge, ciuperci superioare, nevertebrate, amfîbieni şi peşti. Foarte multe specii sunt parazite pe plante superioare cultivate sau spontane.

Miceliul este diferit în funcţie de specie: unicelular, uninucleat la formele primitive sau cenotic (sifonoplast) la formele evoluate. Peretele celular conţine celuloză şi glucani.

Majoritatea oomicetelor sunt organisme eucarpice. Acestea se reproduc asexuat prin zoospori biflagelaţi de tip heterocont (unul este ciliat şi este orientat anterior, iar celălalt este neted şi este orientat posterior).

Reproducerea sexuata este o heterogametangiogamie (oogamie), în urma căreia rezultă unul sau mai mulţi oospori.

Oosporii sunt spori de rezistenţă, cu perete îngroşat, format dintr-un endospor subţire, un exospor gros şi episporul rezultat din citoplasma care nu a participat la formarea oosferei. La oomicete, doar gameţii care sunt reprezentaţi prin nucleele anteridiei şi ale oogonului sunt haploide, în timp ce miceliul şi zoosporii sunt diploizi.

I. CLASA OOMYCETES

Clasa Oomycetes (în clasificările mai vechi Phycomycetes) grupează specii de ciuperci primar acvatice, care se dezvoltă pe sol sau sunt patogene pe plante vasculare. Miceliul este de tip cenocitic, de tip sifonoplast, format din hife neseptate, filamentoase, care prezintă pereţii celulari

formaţi din celuloză şi glucani. Reproducerea asexuată se realizează prin zoospori biflagelaţi, care se formează în sporangi (zoosporangi) dilataţi, claviformi, elipsoidali sau globuloşi. Apa este un factor de mediu esenţial în formarea zoosporilor. Există două tipuri de zoospori: - zoospori primari: prezintă flageli inseraţi anterior, care se închistează după dilatare şi formează zoosporii secundari; - zoospori secundari: cu flageli inseraţi lateral.

Reproducerea sexuată este o heterogametangiogamie - oogamie, în care gametangele cu polaritate sexuală bărbătească (anteridia) şi cel cu polaritate sexuală femeiască (oosfera) se formează pe acelaşi miceliu (homotalice) sau pe micelii diferite (heterotalice).

1. Ordinul Saprolegniales Include specii de ciuperci saprofite, pe cadavre de animale acvatice (peşti) şi pe resturi vegetale. Unele specii trăiesc parazite pe nevertebrate, icre, peşti, dar şi pe alge, ciuperci acvatice şi pe plante terestre.Aparatul vegetativ este alcătuit dintr-o singură celulă care este un sifonoplast. înmulţirea asexuată se realizează cu ajutorul zoosporilor biflagelaţi, iar cea sexuată este o oogamie. La unele specii în oogon se diferenţiază o singură oosferă (la alte specii mai multe), la formarea căreia participă întreg conţinutul oogonului. în anteridii nu se diferenţiază anterozo-izi. Procesul sexuat constă în trecerea conţinutului anteridiei în oogon prin intermediul unui canal de comunicare, proces care se numeşte sifonogamie. In urma procesului de fecundaţie rezultă oospori, care prin germinaţie dau naştere la

zoosporangi sau la hife scurte purtătoare de zoosporangi.

Familia Saprolegniaceae Cuprinde reprezentanţi din

mediul acvatic cu aparatul vegetativ un sifonoplast bine dezvoltat, format din filamente fine, foarte ramificate.

Organele de înmulţire asexuată prezintă zoosporangi în care se formează zoospori biflagelaţi.

Reproducerea sexuată este o oogamie.

Genul Saprolegnia Cuprinde un număr mare de

specii saprofite pe cadavre de peşti, broaşte, insecte de apă şi larve, dar şi parazite pe icre, peşti producând un aşa-numit „mucegai de apă". La extremităţile unor hife, relativ groase, se formează zoosporangi de formă cilindrică. La maturitate, în vârful zoosporangelui apare un orificiu prin care, în apă, sunt eliminaţi zoosporii prevăzuţi cu câte doi flageli.

Genul Achlya

1

Grupează specii de ciuperci acvatice la care, însă, zoosporangii nou formaţi nu mai apar în interiorul celor care eliberează zoosporii, ci sub forma unor ramificaţii laterale, diferenţiate succesiv sub septul bazal al sporangelui precedent.

Zoosporii sunt eliberaţi din zoosporange, doar prin polul apical, adunaţi în grupuri.

2. Ordinul Leptomitales Include specii saprofite pe resturile vegetale (ramuri, frunze, fructe), din apele dulci. Spre deosebire de speciile din familia Saprolegniaceae, aparatul vegetativ al acestor ciuperci este format fie din hife foarte subţiri şi ramificate, fie strangulate din loc în loc. Celulele pot fi mari, cilindrice sau sferice prevăzute în partea inferioară cu rizoizi, puternic ramificaţi.

Familia Leptomitaceae Leptomitus lacieus La această specie, în partea

terminală a hifelor care sunt subţiri, se diferenţiază zoosporangi alungiţi, dispuşi unul după altul, în care se formează zoospori biflagelaţi. La această specie nu este cunoscută până în prezent înmulţirea sexuată.

3. Ordinul Lagenidiales Include specii care se găsesc în mediul acvatic sau în solurile umede, unde parazitează pe alge, ciuperci şi rădăcinile unor specii. Aparatul vegetativ poate fi constituit dintr-o singură celulă sau poate avea aspect filamentos. Zoosporii sunt biflagelaţi, cu un cil plasat anterior, iar celălalt posterior.

Ordinul Pythiales În acest ordin sunt incluse

specii la care oosporii prezintă o periplasmă nesemnificativă, iar sporangioforii sunt greu de diferenţiat de sifonoplast.

Familia Pythiaceae Cuprinde specii acvatice şi

terestre saprofite sau facultativ parazite. Aparatul vegetativ este un sifonoplast lipsit de haustori (la genul Pythium) sau cu haustori reduşi (la genul Phytophtora).

Genul Phytophtora include specii facultativ parazite. Sporangioforii sunt hialini, neseptaţi, ramificaţi monopodial, cu creştere nelimitată, lipsiţi de sterigme. Pe ultimele ramificaţii se

formează conidii unicelulare care prin germinare, în funcţie de condiţiile de mediu, dau naştere la filamente de germinaţie (pe vreme secetoasă) sau la zoospori biflagelaţi (pe vreme umedă).

Specii de importanţă fitopatologică: Phytophtora infestans produce mana cartofului

Ordinul Peronosporales În acest ordin sunt incluse

specii la care oosporii prezintă o periplasmă persistentă, iar sporangioforii (conidioforii) sunt distincţi structural de hifele miceliene.

Familia Peronosporaceae Include specii parazite

obligate care produc boli numite mane. Miceliul este un sifonoplast intercelular, care prezintă haustori de forme şi mărimi diferite.

Conidioforii (sporangioforii) sunt bine diferenţiaţi, au o creştere limitată şi pe ei se formează conidii care funcţionează ca zoosporangi caduci.

Oosporii sunt spori de rezistenţă, din germinare lor rezultând primăvara zoosporangi.

Genul Sclerospora se caracterizează prin conidiofori groşi, ramificaţi monopodial, compuşi dintr-un trunchi principal şi câteva ramuri la capăt, divizate şi ele la vârf şi terminate cu sterigme . Din

2

germinarea conidiilor se formează fie zoospori, fie filamente de germinaţie. Specii de importanţă fitopatologică: Sclerospora graminicola - mana dughiei.

Genul Plasmopara are conidioforii aerieni bine diferenţiaţi de miceliu, ramificaţi monopodial, având ramurile secundare şi terţiare într-un unghi aproape drept cu ramurile primare. Ultimele ramificaţii se termină cu sterigme mici, egale şi ascuţite pe care se formează conidii. Din germinarea acestora rezultă zoospori biflagelaţi. Specii de importanţă fitopatologică: Plasmopara viticola - mana viţei de vie; Plasmopara helianthi - mana la floarea soarelui

Genul Peronospora cuprinde specii al căror miceliu prezintă haustori digitiformi. Conidioforii sunt ramificaţi dicotomic, ultimele ramificaţii purtând sterigme uşor curbate, inegale, ascuţite pe care se formează conidii. Din germinarea acestora rezultă filamente de germinaţie. Specii de importanţă fitopatologică: Peronospora destructor - mana ceapei, Peronospora parasitica - mana varzei.

Genul Bremia prezintă specii al căror miceliu prezintă haustori globuloşi, iar conidioforii sunt ramificaţi dicotomic. Extremităţile ultimelor ramificaţii sunt lăţite şi poartă 4-5 sterigme pe care sunt prinse conidiile. Din germinarea acestora rezultă filamente de germinaţie. Specii de importanţă fitopatologică: Bremia lactucae - mana salatei.

Familia Albuginaceae Conţine un singur gen Albugo

(Cystopus) ale cărui specii sunt parazite obligate pe angiosperme. Miceliul se dezvoltă intercelular şi este prevăzut cu haustori numeroşi, sferici. Conidioforii sunt simpli, neramificaţi, măciucaţi, scurţi, dispuşi în formă de palisadă perpendicular pe suprafaţa organelor atacate, sub epidermă. Conidiile se formează continuu prin ştrangularea conidioforilor la vârf şi sunt dispuse catenulat fiind unite între ele prin disjunctori. Prin germinare, conidiile produc zoospori biflagelaţi.

Specii de importanţă fitopatologică: Albugo candida (Cystopus candidus) produce albumeala sau rugina albă a cruciferelor; Albugo portulacae produce albumeala pe Portulaca oleracea L.

3