§ 1.2 Deschiderea succesiunii

Prin deschiderea succesiunii se subînţelege faptul ce dă naştere

transmisiunii succesorale,1 acel fapt juridic de care legea leagă trecerea averii

defunctului la moştenitorii. Deschiderea succesiunii reprezintă consecinţa juridică

principală a încetării din viaţă a unei persoane fizice şi constă în încetarea calităţii

de subiect de drept a celui despre a cărui moştenirea este vorba, marcând

momentul transmisiunii succesorale.

Deschiderea succesiunii prezintă o importanţă juridică deosebită deoarece

moştenitorii, indiferent că sunt legali sau testamentari, nu pot dobândi nici un drept

asupra patrimoniului succesoral până la momentul deschiderii succesiunii prin

moarte, patrimoniul unei persoane fizice ne putând fi transmis şi dobândit decât la

moartea titularului său.

Înaintea deschiderii succesiunii nu poate fi vorba nici de moştenire, nici de

moştenitori, persoana fizică în viaţă fiind titulară a patrimoniului său, iar de

succesibili2 se poate vorbi doar de la data deschiderii succesiunii, din acest moment

având loc transmisiunea de drept a patrimoniului celui decedat către succesorii săi.

Potrivit art. 1440 CC RM, succesiunea se deschide în urma decesului

persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată. Moartea unei

1 D. Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. Bucureşti, 2003, p. 362 succesibili sunt persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a putea moşteni (au capacitate şi vocaţie succesorală şi nu sunt nedemni, dar care nu şi-au exercitat încă dreptul de opţiune succesorală (sub forma acceptării succesiunii sau renunţării la aceasta).

1

persoane fizice este un fapt juridic care face ca la data survenirii lui, patrimoniul

celui decedat să se transmită, după anumite reguli, unor persoane fizice în viaţă sau

persoane juridice în fiinţă.

În lumina prevederilor Codului Civil prin moarte se înţelege numai

moartea naturală a unei persoane fizice, deoarece legea noastră nu cunoaşte

instituţia morţii civile. Această din urmă instituţie se găsea în art.718 din Codul

Civil francez, dar a fost abolită prin Legea din 31 mai 1854 şi înlocuită cu o simplă

incapacitatea de a da şi de a primi.3

Moartea persoanei fizice poate fi constatată direct prin examinarea

cadavrului sau declarată pe cale judecătorească, în cazul imposibilităţii fizice de

constatare. Simpla declarare judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are

drept efect deschiderea moştenirii, din simplul considerent că cel dispărut este

socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de

moarte rămasă definitivă.

Conform prevederilor art. 52, alin. 3 din Codul Civil ziua morţii persoanei

declarate decedate se consideră ziua la care hotărârea judecătorească privind

declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă persoană dispărută în împrejurări

care prezentau o primejdie de moarte sau care dat temei de a presupune că a

decedat în urma unui accident este declarată decedată, instanţa de judecată poate să

declare ca dată a decesului ziua morţii prezumate.

Pot să apară situaţii însă, când între ziua morţii persoanei şi ziua când

hotărârea declarativă de moarte a rămas definitivă să existe un interval de timp

astfel încât termenul de acceptare a succesiunii să fie omis. De aceea considerăm,

de rând cu alţi autori4, că ar fi mai corect de a calcula termenul de acceptare a

succesiunii din ziua când hotărârea judecătorească de declarare a morţii a rămas

definitivă, ci nu din ziua indicată în aceasta ca fiind cea a morţii persoanei fizice.

În caz contrar, dacă termenul de acceptare a succesiunii este omis, se ridică

problema prelungirii acestuia ca fiind omis din motive întemeiate, fapt ce poate

conduce la tergiversarea procedurii succesorale.3 Ioan Adam. Adrian Rusu. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti, 2003, p. 224 Ю. К. Толстой. Наследственное право. Москва, 2000, р. 24

2

Din punct de vedere juridic, deschiderea succesiunii implică analiza a două

aspecte: data şi locul deschiderii succesiunii.

Data (momentul) deschiderii succesiunii. Potrivit art. 1440 CC RM,

momentul deschiderii succesiunii se consideră cel a decesului persoanei care a

lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privind

declararea morţii lui. În acest sens, facem remarca că spre deosebire de Codul Civil

din 1964 care în art. 562 stabilea că data deschiderii succesiunii este ziua morţii

celui ce a lăsat moştenirea, noul Cod Civil reduce cuprinsul noţiunii de deschidere

a succesiunii din punct de vedere al timpului, de la „ziua morţii” la „momentul

morţii”. La prima vedere aceasta formulare a textului pare a fi neînsemnată, dar în

practică, punerea semnului egalităţii între „momentul morţii” şi „ziua morţii” este

de natură a modifica cercul de moştenitori legali.5 Astfel în literatura de

specialitate6 s-a specificat că în cazul în care, drept criteriu de stabilire a datei

morţii se ia „ziua decesului” persoanei fizice nu trebuie de luat în consideraţie

intervalul de timp între decesele persoanelor cu vocaţia succesorală reciprocă care

au murit în aceeaşi zi, ele calificându-se ca fiind comorienţi. Iar dacă o persoana a

decedat la ora 23 şi 55 minute, iar alta la 00 şi 05 minute, atunci aceste persoane nu

se consideră comorienţi şi moştenesc una după cealaltă. Autorul citat acreditează

acesta soluţie motivâmd că nu este posibil întotdeauna la practică de a sta la

căpătîiul celor ce decedează cu un cronometru, cu atât mai mult cu cît moartea de

multe ori survine în condiţii excepţionale (catastrofe, accidente, etc.). Totuşi, chiar

în sistemul vechiului Cod Civil instanţa noastră supremă a statuat în Hotărârea

Plenului CSJ nr. 21 din 10.06.1998 cu privire la examinarea litigiilor în cauzele

despre succesiune că dacă persoanele care au vocaţie succesorală una faţa de alta

au decedat în decursul aceleiaşi zile, dar în interval de timp diferit, atunci persoana

care a supravieţuit celeilalte potrivit prevederilor art. 564 CC RM obţine capacitate

de succesor. Momentul decesului în interval de timp diferit urmează a fi confirmat

5 O. Robu. Data deschiderii succesiunii şi importanţa ei // Revista naţională de drept, 2001, nr. 2, p. 256 Ю. К. Толстой. Op. cit., p. 25

3

de către instituţia medicală competentă prin certificat de deces sau prin hotărâre

judecătorească definitivă de declarare a decesului (pct. 4, alin. 2).

Moştenitorii (legali şi testamentari) trebuie să dovedească moartea, precum

şi data şi momentul morţii celui ce a lăsat moştenirea. Data morţii persoanei se

probează prin act de deces, întocmit în baza certificatului medical constatator al

decesului, eliberat de o unitate sanitară, sau hotărîrii judecătoreşti privind

declararea morţii (art. 54 al Legii privind actele de stare civilă din 26.06.2001).7

Medicina, ca orice ştiinţă, a evaluat în timp, astfel încât de la constatarea

biologică a morţii, implicând constatarea opririi complete şi ireversibele a

funcţiilor vitale (creier, inimă, plămâni) s-a ajuns mai recent la ideea morţii

cerebrale, considerându-se că moartea survine la încetarea oarecării activităţi

electrice a creierului.8

Dacă persoana care a fost declarată moartă a revenit sau a devenit cunoscut

locul aflării ei, reieşind din prezumţia morţii ei, are lor aşa numită rotitură a

succesiunii. Conform art. 53 CC RM, independent de momentul apariţiei sale,

persoana declarată decedată, poate cere de la orice altă persoana să-i restituie

bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la acesta după declararea

decesului său. Dacă bunurile persoanei declarată decedată au trecut pe baza

dreptului la succesiune la stat şi au fost vândute, după anularea hotărârii de

declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din vânzarea bunurilor.

Stabilirea momentului deschiderii succesiunii este important întrucât:

În raport cu această data se determină persoanele care au vocaţie la

moştenire (în temeiul legii sau a testamentului), capacitatea

succesorală a acestora, precum si drepturile ce li se cuvin asupra

moştenirii;

În raport cu această data se stabileşte compunerea masei

succesorale;

În cazul succesiunii în timp a unor legi succesorale diferite, legea

aplicabilă succesiunii este cea în vigoare la data deschiderii acesteia;7 Monitorul Oficial al RM, 2001, nr. 97-998 D. Chirică. op. cit., p. 38

4

Acesta este data până la care retroactivează acceptarea sau

renunţarea la moştenire;

Acesta este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie

prevăzut în art.1517 pentru acceptarea succesiunii.9

Locul deschiderii succesiunii.

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui ce a lăsat

moştenirea. Iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile

succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii

succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor

imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul deschiderii succesiunii

locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile (art.1443 CC

RM).

Stabilirea ca loc al deschiderii succesiunii ultimul domiciliu al defunctului

prezintă interes practic, în sensul că la acest loc se pot obţine cale mai bune

informaţii cu privire la succesori şi averea succesorală.10 Domiciliul persoanei se

stabileşte prin raportare la art.30 – 31 CC RM. Prin domiciliu, în general, se

înţelege acel atribut de identificare a persoanei fizice ce o individualizează în

spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.11 Domiciliul

poate fi de drept comun şi legal. Domiciliul de drept comun al persoanei fizice,

numit şi voluntar, este locuinţa sa statornică sau principală. Prin domiciliul legal

înţelegem acel domiciliu stabilit prin lege pentru anumite persoane fizice. Astfel,

conform art. 31 CC RM domiciliul minorului în vârsta de până la 14 ani este la

părinţii săi sau la acel părinte la care locuieşte permanent.

În situaţia în care persoana a decedat în altă parte decât domiciliul său, de

exemplu în timpul unei călătorii, în timpul unei deplasări de serviciu sau în timpul

studiilor, instituţia de învăţământ fiind în alta localitate decât domiciliul celui ce

9 E. Neaga. Termenul general şi special de acceptare a succesiunii // Revista naţională de drept, 2003, nr. 11, p. 4710 D. Lupulescu. A. Lupulescu. Identificarea persoanei fizice. Bucureşti, 2002, p. 10611 Gh. Beleiu. Drept civil român. Identificarea persoanei fizice. Bucureşti, 2001, p. 106

5

lasă moştenirea, precum şi în situaţia când nu se ştie dacă există sau nu un

domiciliul permanent ( de exemplu atunci când cel ce a lăsat moştenirea a fost

geolog sau nomad), locul deschiderii moştenirii va fi acolo unde se află

patrimoniul sau o parte componentă a lui, iar în lipsa de bunuri, la locul unde s-a

înregistrat moartea.12

Dovada locului ultimului domiciliu.

Dovada locului ultimului domiciliu se poate face cu orice mijloace de

probă admise de lege. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiune din

actul de identitate a celui care lasă moştenirea.

Studiind practica judiciară, s-a constatat că problema cu care s-a confruntat

instanţele judecătoreşti a fost aceea de a stabili dacă enunţările din aceste acte

oficiale pot fi contestate, dovedindu-se cu alte mijloace de probă un alt loc al

ultimului domiciliu al defunctului.

În doctrina juridică s-a conturat opinia potrivit căreia nimic nu împiedică

să se probeze, prin orice mijloace de probă, că în fapt domiciliul unei persoane se

află în altă localitate decât acolo unde ea a fost înregistrată.

Cu alte cuvinte, noţiunea de domiciliu constituie o situaţie de fapt şi poate

fi dovedită prin orice mijloace de probă, pentru a stabili în mod real localitatea

unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală.

Importanţa juridică al locului deschiderii succesiunii.

Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea

organelor competente teritorial să rezolve deferite probleme privind moştenirea.13

Procedura succesorală este de competenţa notarului de la locul deschiderii

succesiunii (art.35, alin.2 al Legii cu privire la notariat din o8.11.2002).14 În

consecinţă, notarul de la locul deschiderii succesiunii, pentru ocrotirea intereselor

moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, ia măsurile necesare pentru

paza şi păstrarea averii succesorale până la expirarea termenului stabilit pentru

12 M. Iliescu. Op. cit., p. 5613 O. Robu. Locul şi importanţa deschiderii succesiunii // Revista naţională de drept, 2001, nr. 4, p. 5614 Monitorul Oficial al RM, 2002, nr. 154-157

6

acceptare. Dacă averea succesorală sau o parte din ea nu se află la locul deschiderii

succesiunii, notarul din acest loc însărcinează notarul de la locul aflării averii să ia

măsuri pentru paza şi păstrarea ei (art. 1552-1553 CC RM). Declaraţia de acceptare

sau renunţare la moştenire se prezintă notarului de la locul deschiderii succesiunii

(art. 1516 CC RM).

Biroul notarial de locul deschiderii succesiunii eliberează certificatul de

moştenitor.

Notarul stabileşte locul deschiderii succesiunii în temeiul adeverinţei

eliberate de la întreprinderile municipale de gestiune a fondului locativ, organele

administraţiei publice locale etc., iar dacă nu este cunoscut ultimul loc de trai al

defunctului în baza adeverinţei de la organele cadastrale teritoriale despre locul

aflării bunurilor imobile succesorale sau a părţii lor principale. În cazul în care

moştenitorii nu dispun de actele nominalizate, notarul le recomandă să se adreseze

în instanţa de judecată cu o cerere privind stabilirea locului aflării succesiunii în

baza punctului „f” art. 281 CPC RM.

Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importanţă şi pentru

determinarea legii aplicabile raporturilor succesorale. Aceste raporturi vor fi

guvernate de legea statului pe al cărui teritoriul se află aceste bunuri (art. 1622 CC

RM).

Această normă nu întotdeauna se aplică în practică în mod similar. O dată

cu destrămarea URSS şi formarea statelor suverane din ex – republicile unionale,

în birourile notariale din ţară au devenit frecvente dosarele succesorale cu

participarea elementului străin, care în unele cazuri se deschid la locul unde se află

imobilul şi se soluţionează după legislaţia statului unde se află imobilul,15 în pofida

faptului că cel ce a lăsat moştenirea a locuit în alt stat, iar în alte cazuri se deschid

şi se soluţionează după legislaţia statului unde decedatul a avut ultimul domiciliu

permanent, cu toate că imobilul se află pe teritoriul altui stat.16 În primul caz

notarul a considerat că legiuitorul prin sintagma „ legea statului unde se află

imobilul” a avut în vedere şi „locul deschiderii succesiunii”, pe când în cazul al 15 Dosarul de moştenire 2/6-885 din 19.06.1995. Biroul notarial de stat nr.3, or. Chişinău.16 Dosarul de moştenire 2/6-885 din 19.06.1995. Biroul notarial de stat nr.3, or. Chişinău.

7

doilea „legislaţia statului” şi „locul deschiderii succesiunii” au fost înţelese şi

atribuite la categorii diferite. Practic, cea de-a doua variantă, interpretată de notar

este destul de dificilă, deoarece pentru a aplica normele succesorale ale unui stat

străin, notarul urmează să dispună de cunoştinţe ample privitor la procedura de

întocmire a actelor succesorale conform normelor acestui stat. Considerăm că

prima variantă este mai acceptabilă şi cauza este soluţionată corect, în acelaşi mod

fiind soluţionate problemele succesorale şi în statul sovietic17 şi tot aşa sunt

reglementate în baza tratatelor de asistenţă juridică a Republicii Moldova cu alte

state.18

Locul decesului persoanei nu prezintă importanţă pentru stabilirea locului

deschiderii succesiunii. La soluţionarea litigiilor succesorale se aplică actele

normative care erau în vigoare la momentul deschiderii succesiunii, cu excepţia

cazurilor în care la momentul modificării legii succesiunea n-a fost acceptată de

nici un moştenitor şi nu a trecut în proprietate statului.

17 Нотариальная практика // Советская юстиция, 1990, нр. 1, р. 418 Tatate între Republica Moldova şi Ucraina privind relaţiile juridice în materie civilă şi penală; Tratatul dintre RM şi Lituania privind relaţiile juridice în materie civilă şi penală.

8

§ 1.3 Patrimoniul succesoral.

La decesul unei persoane fizice patrimoniul ei se transmite moştenitorilor.

Fiind vorba de un patrimoniu, o universitate de drept, ea cuprinde nu numai

drepturile, dar şi obligaţiile defunctului. Ansamblul de drepturi şi obligaţii a celui

ce a lăsat moştenirea şi care se transmit moştenitorilor se numeşte patrimoniu

succesoral sau masă succesorală.19

Patrimoniul succesoral include atât drepturile patrimoniale (activul

succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral) pe care cel ce a lăsat

moştenirea le avea la momentul decesului (art. 1444 CC RM).

Astfel, transmisiunea succesorală are ca obiect, în principiu, numai

drepturile şi obligaţiile defunctului cu conţinut patrimonial, cele personal

nepatrimoniale nefiind susceptibile de a fi transmise pe cale de moştenire.

Întrucât transmisiunea succesorală este nu numai activă, ci şi pasivă,

urmează să facem unele precizări privind cuprinsul activului şi pasivului

patrimoniului succesoral.

Patrimoniul succesoral include drepturile şi obligaţiile celui ce a lăsat

moştenirea existente la momentul decesului, precum şi bunurile obţinute pe cale

legală, deoarece dreptul de proprietate ia naştere doar în urma obţinerii bunurilor

prin mijloace legale. Posedarea nelegitimă a bunurilor străine, cît şi obţinerea lor în

rezultatul acţiunilor ilegale nu dă naştere la dreptul de proprietate a defunctului şi

respectiv nu serveşte drept temei pentru apariţia acestui drept la moştenitori.

Nu se includ în patrimoniul succesoral bunurile de care defunctul, în

conformitate cu legislaţia în vigoare, nu era în drept să se folosească fără o

19 П. Никитюк. Наследственное право и наследственный процесс, Кишинев, 1973, р. 24

9

autorizaţie specială şi dacă nu dispunea de această autorizaţie (armele, substanţele

toxice cu efect puternic ş.a.).

Legalitatea apariţiei drepturilor şi obligaţiilor este o condiţie esenţială

pentru ca acestea să fie incluse în masa succesorală.20 Astfel, moştenitorii nu achită

datoriile defunctului din contul moştenirii, tot aşa cum nu pot valorifica creanţele

defunctului născute din jocurile de hazard. Ei sunt în drept să conteste şi să

intenteze acţiuni de recunoaştere a nulităţii actelor juridice încheiate de defunct.

Având în vedere faptul că prin moştenire are loc transmiterea

patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către

succesorii săi, trebuie de stabilit ce anume se transmite prin moştenire şi ce anume

nu poate face obiectul transmisiunii succesorale.

În primul rând, în patrimoniul succesoral se includ doar acele drepturi şi

obligaţii titularul cărora a fost defunctul în timpul vieţii. Dacă drepturile şi

obligaţiile apar în rezultatul decesului celui care a lăsat moştenirea, atunci nu

suntem în prezenţa transmisiunii succesorale, ci apariţia acestora în patrimoniul

succesorilor are loc în baza altor temeiuri juridice. Pe lângă moartea persoanei este

necesar să existe şi alte fapte juridice. Astfel, în cazul decesului persoanei

asigurate, dacă în contractul de asigurare de persoane nu este indicat un alt

beneficiar, suma asigurată se achită moştenitorilor persoanei asigurate. Însă în

acest caz nu putem vorbi despre o transmitere succesorală, deoarece dreptul asupra

sumei asigurate apare ca urmare a decesului persoanei asigurate. Astfel,

moştenitorul dobândeşte un drept care nu i-a aparţinut lui de cujus.21

În acelaşi timp, conform pct. 22 a Hotărârii Plenului CSJ22, moştenitorii

pot fi chemaţi să moştenească suma de asigurare conform temeiurilor generale

dacă:

20 Башуров. Г. Разрешение судом споров о праве собственности на жилые строения. Москва. 1978, р. 4121 Толстой Ю. Наследственное право. Москва, р. 1022 Hotărârii Plenului CSJ nr.21 din 10.06.1998

10

1) In momentul încheierii şi în perioada acţiunii contractului cel

asigurat nu a făcut dispoziţii în privinţa sumei de asigurare în caz

de deces;

2) Dacă terţa persoană a decedat, neprimind suma de asigurare, sau a

decedat înaintea asiguratului, iar un nou beneficiar nu a fost numit.

În al doilea rând, nu toate drepturile şi obligaţiile care i-au aparţinut lui de

cujus în timpul vieţii se transmit prin moştenire. Este cazul, drepturilor şi

obligaţiilor care sunt inerent legate de personalitatea defunctului, astfel încât

„decedează” odată cu el.23

Astfel, conform prevederilor art. 1446 CC RM în patrimoniul succesoral

nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal şi

care pot aparţine doar celui ce a lăsat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile,

prevăzute de contract sau lege, care sunt valabile doar în timpul vieţii celui ce a

lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui.

Conform pct.22 a Hotărârii Plenului CSJ nr. 21 din 10.06.9824 nu intră îi

componenţa succesiunii drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă un

caracter personal (de exemplu, cu privire la pensia alimentară, de restituire a

pagubei cauzate sănătăţii):

Sumele pensiei neprimite în legătură cu încetarea din viaţă a

pensionarului (art. 37 din Legea privind pensiile de asigurări de

stat nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998)25;

Alocaţia pentru incapacitatea temporară de muncă şi salariile

neprimite până în ziua decedării salariatului în cazul în care cel

ce a lăsat moştenirea avea membri ai familiei care locuiau cu el,

precum şi persoane care erau întreţinute de el din cauza

incapacităţii de muncă. Dacă nu există asemenea persoane,

alocaţia pentru incapacitatea temporară de muncă şi salariu intră

23 Ю. К. Толстой. А. П. Cергеев. Гражданское право. Москва, 2000, р. 52424 Hotărârii Plenului CSJ nr. 10 din 10.06.9825 Legea privind pensiile de asigurări de stat nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998. Monitorul Oficial al RM, 1998, nr. 111-113

11

în componenţa bunurilor succesorale şi se succed în ordine

generală.

În al treilea rând, poate fi succedată averea care a aparţinut lui de cujus cu

drept de proprietate privată (pct. 22 a Hotărârii Plenului CSJ nr. 21 din 10.06.98).

La aceasta în special se referă: casele de locuit, apartamentele în cooperativele de

locuit, garajele din cooperativele de garaje pentru care membrul cooperativei a

depus întreaga cotă de participare, terenurile de pământ, mijloacele de transport,

obiectele de uz casnic şi de uz personal, mijloacele băneşti, acţiunile şi alte hîrtii de

valoare (art. 24 din Legea cu privire la proprietate), şi alte bunuri enumerate în

art.13 din Legea cu privire la proprietate, care pot fi obiecte ale dreptului de

proprietate (pct. 22 a Hotărîrii Plenului CSJ nr. 21 din 10.06.98).

Dacă succesiunea s-a deschis pînă la 01 februarie 1991, atunci în

componenţa averii succesorale după decesul membrului cooperativei se include nu

edificiul (încăperea, acordată de cooperativă) pentru folosire, ci cota de participare

acumulată indiferent de faptul, dacă cota de participare a fost achitată total sau

parţial, deoarece cel ce lasă moştenirea, conform legislaţiei care era în viguarie

pînă la 01 februarie 1991 nu a fost proprietar al edificiului (încăperii) respectiv.

În al patrulea rînd, prin succesiune pot fi transmise atît drepturi

patrimoniale, cît şi nepatrimoniale. Astfel, dacă prin succesiune au fost moştenite

acţiuni ordinare care conferă deţinătorului lor dreptul de vot, sau acţiuni

privilegiate, care conferă deţinătorului lor, dreptul de a participa la şedinţele

Adunării Generale a Acţionarilor, atunci moştenitorii dobîndesc drepturile

nepatrimoniale conferite de aceste acţiuni (dreptul de a fi informat, de a participa la

conducerea societăţii, de a vota).

În conformitate cu art.17 (1) din Legea privind drepturile de autor şi

drepturile conexe nr. 293-XII/199426 dreptul de autor poate fi moştenit. Problema

transmisiunii succesorale a dreptului de autor este legată de aceea a prerogativelor

care îl compun. În acest sens, atât doctrina27, cît şi legiuitorul disting în cadrul

prerogativelor care alcătuiesc dreptul de autor două categorii având un regim 26 Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr.293-XII/1994 Monitorul Oficial al RM, 1995, nr. 13 (34)

12

juridic diferit: prerogativele de ordin personal nepatrimonial şi cele de ordin

patrimonial.

În ceea ce priveşte drepturile (prerogativele) patrimoniale de autor, acestea

se transmit pe cale succesorală, transmiterea lor neridicând nici o problemă.

În cazul în care autorul operei nu are moştenitori, drepturile acestuia sunt

exercitate de către organizaţiile autorizate în acest sens.

Drepturile personale nepatrimoniale ale autorilor se caracterizează prin

intransmisibilitate, atât prin acte între vii cît şi mortis cauza, precum şi prin

imprescriptibilitate şi inalienabilitate. Drept urmare, toate prerogativele cu caracter

personal nepatrimonial care alcătuiesc conţinutul dreptului de autor (dreptul la

paternitatea operei, dreptul la nume, dreptul la integritatea operei, dreptul de

divulgare, dreptul de retractare), sunt prin natura lor intransmisibile. Cu toate

acestea, în literatura de specialitate s-a discutat şi despre posibilitatea exercitării

de către succesorii autorului a unor prerogative morale ale dreptului de autor, în

speţă, a dreptului de divulgare. Această problema se pune numai în cazul operelor

postume, deoarece dreptul de divulgare odată exercitat de autor - care a decis

aducerea operei la cunoştinţa publicului - nu mai ridică probleme de transmisiune

succesorală, o ulterioară publicare a operei aduse la cunoştinţa publicului fiind o

problemă de transmisiune a dreptului de folosire a operei şi nu una de transmisiune

a dreptului de divulgare.28

Drepturile de autor moştenite de succesorii autorului decedat sunt ocrotite,

cu unele excepţii, pe o durată de 50 de ani după deces, termenul începând să curgă

de la 01 ianuarie a anului următor decesului autorului (art.17, alin.3 din Legea

nr.293-XIII).

Conform art. 1447 CC RM drepturile nepatrimoniale ale celui ce a lăsat

moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de

succesori în modul prevăzut de lege. Din prevederile acestui articol rezultă că

27 Mămăligă S. Dreptul de autor şi drepturile conexe. Legea nr.293-XII/1994 comentată. Chişinău, 2000, p. 103; I. Eminescu. Dreptul de autor. Bucureşti, 1994, p. 102 – 106; V. Roş. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti, 2001, p. 107 – 126.28 Mămăligă S. Op. cit. p. 104

13

moştenitorii autorului dobândesc prin moştenire încă cel puţin un drept

nepatrimonial - dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei. Acest lucru rezultă şi

din pct. 22 a Hotărârii Plenului CSJ nr. 21 din 10.06.98 care prevede că,

concomitent cu averea se moşteneşte: dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei,

dreptul de a realiza sau publica lucrarea sau folosirea ei, precum şi dreptul de a

primi remunerare pentru autorizarea utilizării operei.

Mărimea onorariului acordat moştenitorilor depinde de faptul, dacă acest

drept a luat naştere în timpul vieţii autorului sau după moartea lui. În ultimul caz

onorariul nu poate să depăşească 50% din suma care i-ar fi revenit autorului.

Mărimea aceasta mai diferă şi în dependenţă de tipurile lucrărilor, operelor, fiind

stabilită în acte normative o cifră concretă.

Moştenitorii vor primi onorariul integral, în cazul în care dreptul autorului

la el a luat naştere în timpul vieţii lui sau autorul a avut posibilitate în timpul vieţii

să ceară acest onorariu. În această situaţie, moştenitorii sunt consideraţi în calitate

de succesori în drepturi ai defunctului în raporturile materiale corespunzătoare. În

complexul de împuterniciri ale autorului, care trec la moştenitori, drepturile lui

personale pot avea, în felul acesta şi o semnificaţie independentă. În certificatul

privind dreptul la succesiune, eliberat de birourile notariale, se indică nu suma

onorariului de autor care le revine moştenitorilor, ci se indică că moştenitorii sunt

succesori în drepturile de autor ale defunctului. Trecând la moştenitori, drepturile

de autor pot fi ulterior transmise prin moştenire. 29

Conform pct. 22 a Hotărârii Plenului CSJ nr. 21 din 10.06.98 concomitent

cu averea se moşteneşte şi dreptul la depunerea cererii şi primirea brevetului.

În al cincilea rând, în cazurile prevăzute de lege, prin succesiune pot fi

transmise nu numai drepturile şi obligaţiile civile existente, ci şi cele în curs de

devenire sau realizare. Acestea au fost calificate în doctrină drept Gestaltungsrecht

sau ca interese ocrotite de lege.

Următorul exemplu este ilustrativ în acest sens. O persoană fizică, care

locuia într-o locuinţă din fondul de stat în baza contractului de închiriere a

29 П. Никитюк. Op. cit. p. 43 - 48

14

spaţiului locativ, are dreptul cu respectarea prevederilor legii să privatizeze spaţiul

locativ respectiv. Proprietar al locuinţei el va deveni din momentul în care dreptul

său este înregistrat în Registrul Bunurilor Imobile. Chestiunea privatizării urmează

a fi soluţionată în termen de două luni din momentul depunerii cererii, cu

încheierea contractului de vînzare-cumpărare şi transmitere-primire a locuinţei în

proprietate privată, care trebuie să fie autentificat notarial, înregistrat la BIT şi care

serveşte drept document care confirmă dreptul de proprietate.

Dacă cetăţeanul care a depus cerere de privatizare şi actele necesare, a

decedat pînă la întocmirea contractului sau legalizarea lui notarială şi înregistrarea

la biroul de inventariere tehnică, în cazul apariţiei litigiului privind includerea

acestei locuinţe în masa succesorală, se va ţine cont de faptul că această

circumstanţă desinestătător nu poate servi drept temei pentru respingerea cerrerii

moştenitorului, dacă testatorul, exprimîndu-şi în timpul vieţii voinţa de a privatiza

încăperea în care locuia, nu şi-a retras cererea, întrucît din motive ce nu depindeau

de el a fost lipsit de posibilitatea de a respecta toate cerinţele de perfectare a actelor

de privatizare, care nu-i putea fi refuzată (pct. 8 al HPCSJ cu privire la unele

chestiuni despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legii privatizării

fondului de locuinţe nr. 3 din 30.01.1996 ).30

Alt exemplu se referă la dobîndirea proprietăţii prin uzucapiune

(prescripţia achizitivă). Astfel, în conformitate cu prevederile art. 332 coroborate

cu prevederile cu art. 333 CC RM pentru ca posesorul să dobândească dreptul de

proprietate asupra imobilelor este necesar să fi posedat imobilul 15 ani, iar

bunurile mobile 5 ani cu respectarea condiţiilor indicate în art. 335 CC RM. În

acelaşi timp, art. 334 CC RM reglementează posibilitatea unirii (joncţiunii

posesiunilor) astfel, încât posesorul actual poate să unească propria posesiune cu

cea a autorului său. Regula respectivă are un câmp de aplicabilitate care nu se

limitează doar la actele juridice inter vivos, ci se aplică şi în ceea ce priveşte

subrogarea reală cu titlu particular, şi subrogarea reală cu titlu universal. Cu alte

cuvinte, dar în aceeaşi ordine de idei, nu doar cumpărătorul poate invoca

30 HPCSJ nr. 3 din 30.01.1996

15

prevederile art.334 CC RM pentru a dobândi dreptul de proprietate (accessio

possessionis), ci şi succesorii legali sau testamentari (successio possessionis). Şi în

acest caz prin succesiune nu se transmite dreptul de proprietate propriu – zis (din

simplu considerent că el nu există încă în patrimoniul lui de cujus), şi elementele

unui fapt juridic complex, cumularea cărora este necesară pentru dobândirea prin

uzucapiune a dreptului de proprietate.

În practica judiciară sunt frecvent întâlnite litigii referitoare la moştenirea

rămasă de la un cetăţean căsătorit. În conformitate cu prevederile art.26 Codul

Familiei RM, coraborat cu art.371 CC RM, bunurile dobândite de soţi în timpul

căsătoriei sunt proprietate lor comună în devălmăşie, dacă în conformitate cu legea

sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste

bunuri. În caz de deces a unuia dintre soţi, în masă succesorală nu se includ toate

bunurile agonisite împreună, ci numai o parte dintre ele, deoarece, ca regulă

generală, părţile ambilor soţi din averea acumulată din timpul căsătoriei se

recunosc egale.

În acelaşi timp, conform pct.25 al HPCSJ cu privire la unele chestiuni

despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cauzele de

desfacere a căsătoriei nr.10 din 15.11.1993 instanţa judecătorească în conformitate

cu alin.2 al art.26 CF RM, în unele cazuri poate să abată de la principiul părţilor

egale ale soţilor.

La decesul unei persoane căsătorite, în conţinutul moştenirii lăsate de ea

intră dreptul numai dreptul numai la gumătate din avere, bunurile acumulate de

soţi în timpul convieţuirii. Dreptul la a doua jumătate continuă să aparţină soţului

supravieţuitor. Acest drept nu se include în moştenire, el rămâne intact. De

acsemenea, nu se includ în masa succesorală bunurile care aparţin cu titlu de

proprietate personală celuilalt soţ.

Masa succesorală de divizează în două categorii de bază: activul succesoral

şi pasivul succesoral. Partea activă o formează drepturile şi valorile care aparţin

defunctului, pasivul succesoral este constituit din datorii şi alte obligaţii care trec

la moştenitori. Patrimoniul succesoral, fiind partea exterioară a obiectului

16

succesiunii, perimându-se caracterul de ............... , constituie o diversitate

considerabilă de valori materiale şi intelectuale, inclusiv mijloace şi unelte de

producţie aflate în proprietate privată.

17

Capitolul II Reguli generale ale devoluţiunii legale a

moştenirii.

§ 2.1 Felurile moştenirii. Coexistenţa moştenirii legale cu cea

testamentară.

Cartea a patra din Codul Civil este consacrată integral fiind elocvent

intitulată „Dreptul succesoral”.

Conform art.1432 (1) CC RM moştenirea este transmiterea patrimoniului

unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi.

Moştenirea are loc conform testamentului (succesiunea testamentară) şi în temeiul

legii (succesiunea legală) (art.1432 (3) CC RM). Prin urmare, în funcţie de izvorul

vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate,

moştenirea poate fi legală sau testamentară.

În dreptul român succesiunile erau de trei feluri:

Succesiune „ab intestat”;

Succesiunea testamentară;

Succesiunea deferită contra testamentului.31

Ele erau incompatibile şi se excludeau una prin alta, astfel încât patrimoniul lui de

cujus era privit ca un tot întreg şi indivizibil. În acest sens:

1) moştenirea nu putea fi divizată în mase de bunuri diferite după originea sau

natura lor;

31 T. Sîmbrion. Principii, Instituţii şi texte celebre ţn drept roman. Bucureşti, 2002, p. 4; C. Bîrsan. M. Gaiţa. M. Pavniceru. Drepturile reale, Iaşi, 1997, p. 8; I. Filipescu. Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Bucureşti, 1999, p. ; L. Pop. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Bucureşti, 1996, p, 9; M. Costin. Marele instituţii ale dreptului civil român, vol. I, Cluj – Napoca, 1982, p. 62; I. Filipescu. A. Filipescu. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale Bucureşti, 2000, p. 11; P. Cosmovici. Drept civil. Drepturile reale. Obligaţii. Codul Civil. Bucureşti, 1998, p. 11-12

18

2) bunurile succesorale nu puteau fi împărţite spre a fi moştenite o parte prin

testament, iar alta parte prin lege, cu excepţia cazului succesiunii diferite contra

testamentului ce reprezintă o transmitere a patrimoniului care, în condiţiile

existenţei unui testament se făcea în alt mod decât cel prevăzut în testament.

Aceasta avea loc în două cazuri: dezmoştenirea neregulată sau omisiunea ţi

dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios.32

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului

succesoral are lor în baza legii la persoane, în ordinea şi în cotele determinate de

legea.33ea intervine în cazul şi în măsura în care de cujus nu a prin testament de

patrimoniul sau pentru caz de moarte, sau manifestarea sa de voinţa nu produce în

tot sau în parte. Dacă defunctul a lăsat testamentul, însă acesta nu cuprind de

dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai dispoziţii

de exemplu cu privire la excluderea unor rude, ??????????, numirea unui executor

testamentar, moştenirea este legală. Dacă testamentul cuprinde dispoziţii cu privire

la excluderea, în cazul în care cel înlăturat de la moştenire este moştenitor

rezervatar, va culege rezerva ca moştenitor legal, tot aşa cum ceilalţi moştenitori

care beneficiază eleredore vor culege moştenirea în temeiul legii.

Persoanele care dobândesc moştenirea în temeiul legii sînt moştenitori

universali, cu vocaţie la întregul patrimoniul lăsat de defunctul, chiar dacă în în

concret existând o prevaletate de moştenitori, ei beneficiază doar de o fracţiune de

moştenire. Rezerva se culege în toate cazurile cu titlu universal. Moştenitorii legali

nu pot avea vocaţie doar la bunurile singulare privite izolat (ut singule), deci nu pot

exista moştenitori legali cu titlu particular.34

Moştenirea este testamentară în cazul în care transmiterea moştenirii are

loc în baza testamentului, adică cel despre a cărui moştenire este vorba

desemnează prin voinţa sa persoanele, care îl voi moşteni.35

32 Şt. Cocoş. Drept roman. Bucureşti, 2000, p. 150.33 F. Deak. Tratat de drept succesoral. Bucureşti, 2002, p. 734 Ibidem, p. 835 D. Macovei. Drept civil. Succesiuni. Iaşi, 1993, p.7

19

În literatura de specialitate se întâlneşte noţiunea de succesiunea

contractuală, numită ţi instituire contractuală. Aceasta se face în baza unui act, prin

care instituatul dispune pentru timpul când nu va mai fi, de tot sau de o parte de

bunurile sale, în favoarea instituitului, care acceptă.36

Cu alte cuvinte, este vorba despre instituirea (desemnarea) unei persoane

ca succesor al dispunătorului printr-un contract de donaţie, adică printr-un act

juridic între vii, iar nu prin testament (act juridic unilateral). Instituirea

testamentului este un act ____________, în sensul că se face printr-un contract (act

juridic) care în principiul nu poate fi revocat unilateral, ci numai prin acordul

ambelor părţi, dar care asemenea testamentului conţine liberalităţi pentru cauza de

moarte, neconferind instituitului nici un drept actual asupra bunurilor pe care

instituantul le va lasă la decesul său.37

De lege lata o asemenea posibilitate este exclusă, deoarece conform art.827

(4) CC RM: „contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului

este nul”. Deci, în Republica Moldova succesiunea poate fi doar legală sau

testamentară.

Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară.

Cele două feluri de moşteniri, prevăzute de art.1432 CC RM nu se exclud

reciproc, ci moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Codul nostru

Civil nu a păstrat principiul incompatibilităţii moştenirii legale cu cea testamentară

(nemo portim testatus portim intestatus decedere potes).

Dacă testatorul a făcut un testament prin care transmite cu titlu universal o

parte din patrimoniul său, fără a epuiza întreagă masa succesorală, devoluţiunea

moştenirii va fi testamentară în limitele prevăzute de testament şi legală pentru rest

(de exemplu 2/3 prin testament, 1/3 legal).

Dacă există moştenitori rezervatari care beneficiază de o parte din

moştenire chiar şi împotriva voinţei liberale a testatorului, iar prin testament s-a

adus atingerea rezervei lor, ei voi dobândi potrivit legii, partea din moştenirea 36 D. Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. Bucureşti, 2003, p. 2837 F. Terre, I. Lequette. Droit civil. Les succesious. Les liberalites. Paris, 1997, p. 440.

20

corespunzătoare rezervei şi numai pentru rest devoţiunea succesorală va fi

testamentară.

Sunt şi cazuri când cele două tipuri de moşteniri nu coexistă:

a) în cazul în care de cujus moare fără a lăsa testament, există doar

moştenirea legală;

b) în cazul în care de cujus lasă prin testament întregul său

patrimoniu, unuia sau mai multor moştenitori testamentari, cu

condiţia că nu există moştenitori rezervatari. Existenţa acestora

face că moştenire să fie legală şi testamentară.

Problema dublei calităţi. În literatura de specialitate s-a pus problema dacă

moştenitorul poate să aibă în acelaşi timp o dublă calitate: de moştenitor legal şi de

moştenitor testamentar.38 Răspuns a fost afirmativ, calitatea de moştenitor legal

subzistă şi în cazul când aceasta este unită cu acea de moştenitor testamentar, fiind

de ne conceput că titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri, să fie pus

în situaţia de a lua mai puţin şi de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea

culege numai pe baza unuia dintre temeiurile juridice componente.39

S-a pus problema dacă succesibilul care este şi ruda cu defunctul şi

moştenitor testamentar, poate să opteze diferit cu privire la moştenirea legală şi cea

testamentară. În doctrina40 s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă prin testament

i s-a stabilit succesibilului o cotă mai mică decât cota legală, moştenitorul legal nu

poate renunţa la cota testamentară pentru a moşteni mai mult, întrucât o asemene

situaţie poate avea şi semnificaţia ex_______ parţiale, caz în care succesibilul

poate reclamă numai rezervă, prevăzută de lege în favoarea sa, cu condiţia că este

moştenitor rezervatar.

38 I. Dogoru. Drept civil. Succesiunile. Bucureşti, 2003, p. 23; L. Stănciulescu. Drept civil. Contractele speciale. Succesiuni, bucureşti, 2002, p. 35639 Ioan Adam. Adrian Rusu. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti, 2003, p. 840 Fr. Deak, op. Cit., p. 9; A. Bacoci, Gh. Comăniţă. Drept civil succesiunile. Bucureşti, 2003, p.9

21

§ 2.2 Condiţiile dreptului la moştenire legală.

Din prevederile art.1433 şi art.1434 CC RM putem trage concluzia că

pentru a putea moşteni se cere pe de o parte că persoana care succede să fie în viaţă

la momentul decesului celui care a lăsat moştenirea (art.1433, alin.1), iar pe de altă

parte că succesibilul să nu fie nedemn (art.1434 CC RM), situaţie care l-ar exclude

de la moştenire.

Cu alte cuvinte, conform Codului Civil RM, pentru a putea moşteni o

persoana trebuie să întrunească două condiţii:

una pozitivă, cea de a exista la momentul decesului celui care a

lăsat moştenirea, adică de a avea capacitatea succesorală (I);

una negativă, ceea de nu fi nedemnă (II).

La aceste condiţii expres cerute de lege, doctrina a mai adăugat una, şi anume acea

a existenţei vocaţiei (chemării) la moştenire (III).

a) Capacitatea succesorală.

Conform art.1433 CC RM pentru a putea succede persoana trebuie să se

afle în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea. Rezultă că orice

persoana care există în momentul deschiderii succesiunii are capacitatea

succesorală, adică de a moşteni, de a culege o succesiune. Dovada existenţei în

momentul deschiderii moştenirii incubă aceluia care pretinde dreptul asupra

moştenirii. Acesta poate fi însuşi succesibilul sau succesorii săi în drepturi, în cazul

când moştenitorul a fost în viaţa la momentul deschiderii moştenirii (un timp

scurt), dar ulterior a decedat, dreptul lui asupra moştenirii fiind reclamate de

proprii săi succesori în drepturi (moştenire prin retransmitere). Dovada vizează în

acest sens nu numai existenţa persoanei, ci mai ales corelaţia ei în momentul morţii

22

celui care lasă moştenirea. În aceasta ordine de idei este utilă diferenţierea în

legătură cu persoanele care au capacitatea succesorală, fiindcă există în momentul

deschiderii moştenirii, şi în legătură cu persoanele care nu au capacitatea

succesorală, fiindcă nu mai există în acest moment. Se impun în acest sens unele

precizări vis-a-vis de capacitatea succesorală în cazul moştenirii prin reprezentare

şi prin retransmitere.

În cazul moştenirii prin reprezentare, moştenitorul cu vocaţie succesorală

legală (reprezentant) pretinde drepturile succesorale ale ascendentului său, decedat

la data deschiderii moştenirii, urcând în locul gradul şi drepturile acestuia

(art.1504). în acest sens reprezentantul trebuie să dovedească că el personal are

capacitatea succesorală, adică există la data deschiderii moştenirii, iar cel

reprezentat era decedat la acea dată.

În cazul moştenirii prin retransmitere, moştenitorul legal ori testamentar,

supravieţuind un timp cît de scurt defunctului, dobândeşte el succesiunea acestuia

din urmă (chiar dacă nu şi-a exercitat dreptul la opţiune succesorală) şi confundată

cu a sa proprie o lasă propriilor săi moştenitori legali ori testamentari. În acest caz

persoanele care pretind drepturi asupra moştenirii trebuie să dovedească existenţa

moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri, şi propriile drepturi

succesorale asupra moştenirii lăsate de acesta, inclusiv la data deschiderii acesteia

din urmă. În acest sens se disting două situaţii:

1) Dacă moştenitorul a decedat înăuntrul termenului de opţiune succesorală

de 6 luni, atunci beneficiarii retransmiterii vor trebui să facă dovada existenţei

moştenitorului în momentul deschiderii succesiunii, a propriei existenţe , şi să-şi

exercite dreptul la opţiune succesorală în termenul rămas. Deci, ei nu vor trebui să

facă dovada că moştenitorul a acceptat moştenirea. În cazul de faţă există două

termene de opţiune succesorală. Primul se referă la masa succesorală transmisă,

care curge din momentul deschiderii primei moşteniri. Iar cel de-al doilea se referă

la masa succesorală a moştenitorului propriu – zis, care începe a curge din

momentul decesului său.

23

2) Dacă termenul de opţiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie

să dovedească că moştenitorul a acceptat moştenirea în termen sau că a murit

înainte de expirarea termenului şi acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar

stingându-se prin prescripţie titlu său de moştenitor.41

Persoanele care au capacitatea succesorală.

A. Persoanele fizice în viaţă până la data deschiderii moştenirii.

Conform art.1433, alin.1 CC RM pot fi moştenitori în cazul succesiunii

legale persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui care a lăsat

moştenirea. Aşadar, orice persoana fizică în viaţă la data deschiderii succesiunii

are capacitatea succesorală, adică aptitudinea de a-l moşteni pe defunctul. Aceasta

nu înseamnă, desigur, că toate personale în viaţă î-l pot moşteni pe defunctul,

lucrul care ar fi

Nu are importanţă cît a trăit persoana după deschiderea moştenirii. Dacă

moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale

succesorale, inclusiv dreptul la opţiune succesorală, voi trece la proprii săi

moştenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el. Dovada

existenţei la momentul deschiderii succesiunii se face prin actele de stare civilă,

sau în cazul moştenitorului care a decedat imediat după deschiderea succesiunii cu

certificatul de deces sau hotărârea declarativă de moarte.

B. Copii celui ce a lăsat moştenirea concepuşi în timpul vieţii lui şi născuşi

vii după decesul acestuia (art. 1433, alin. 1, lit. b CC RM). Excepţie dobândirii

capacităţii de folosinţă de la concepţie era cunoscută şi în dreptul roman, fiind

exprimată prin adagiul „iufaus concepto pro nato habetur quoties de commodis

egus agitur” (copilul conceput se socoteşte născut, atunci când e vorba de

drepturile sale). Aceasta excepţie se numeşte în doctrină42 şi capacitatea de

folosinţă anticipată.

41 D. Cimpoeru. Moştenirea prin retransmiterea // Deptul nr. 4/1995, p. 28-3042 Gh. Beleiu. Drept civil roman. Introducere în drept civil. Subiecte dreptului civil. Bucureşti, 2003, p. 319; E. Chelaru. Dreptul civil. Persoanele. Bucureşti, 2003, p. 70; G. Boroi. Drept civil. Partea generală. Personale. Bucureşti, 2001, p. 357; E. Lupan. Persoana fizică ------------; M. Costin. Marele instituţii ale dreptului civil român, vol. 2, Clij, 1984, p. 84-85.

24

Rezultă că legea, în interesul copilului, consacră expres capacitatea lui

succesorală de la concepţiune, cu condiţia că să se nască viu (nu şi viabil). În acest

sens trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

1) copilul să se nască viu, ni şi viabil;

2) să fie vorba de drepturile copilului, iar nu de obligaţiile pentru acesta,

astfel, încât în materie succesorală, cu toate că dreptul său are ca obiect

universalitate, cuprinzând şi pasivul, el moşteneşte prin moştenire doar

drepturi.

În legătură cu dovada concepţiei, Codul Familiei RM stabileşte prezumţie

în acest sens în art.47, alin.3 „copilul născut da la părinţi căsătoriţi ori în timp de

300 zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau

decesului ------- are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit

contrariul”. Acesta prezumţie, prevăzută în Codul Familiei, se referă la stabilirea

paternităţii, astfel încât s-a pus problema aplicabilităţii acesteia în materia

succesorală, pentru stabilirea capacităţii succesorale a copilului.

Considerăm, alături de alţi autori43 că prezumţial legală referitoare la

perioada concepţiei are vocaţie generală de aplicabilitate şi se impune a fi luată în

consideraţie şi în materia succesorală, chiar dacă problemă nu coincide cu

problema stabilirii paternităţii.

C. Persoanele dispărute au de asemenea capacitate succesorală deoarece

cel dispărut este considerat a fi în viaţă dacă nu a survenit hotărârea declarativă de

moarte definitivă. Capacitatea succesorală a dispărutului este însă provizorie,

definitivându-se prin reapariţia lui sau prin constatare fizică a moartei lui, survenită

după deschiderea moştenirii, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă

a moartei lui, stabilindu-se ca data morţii o dată ulterioară deschiderii moştenirii la

care are vocaţie succesorală.

Dacă se constată fizic sau prin hotărârea judecătorească definitivă

declararea de moarte că nu mai există la data deschiderii succesiunii, capacitatea

succesorală a dispărutului se desfiinţează retroactiv.

43 Fr. Deak, op. cit., p. 46; I. Dogoru, op. cit., p. 87; A. Bacaci, Gh. Comaniţă, op. cit., p. 17

25

D. Persoanele care nu au capacitatea succesorală.

Decedaţii. Cei care nu mai există la data deschiderii succesiunii, adică nu

mai sunt în viaţă, nu pot moşteni deoarece ei nu sunt subiecte de drept şi ca atare

nu mai au şi capacitatea de folosinţă. Acest lucru se deduce prin interpretarea per a

conctrario a dispoziţiilor art.1433 CC RM conform căruia au capacitate

succesorale persoanele care „se aflau în viaţa la momentul decesului celui care a

lăsat moştenirea”.

Din categoria persoanelor fizice care nu mai sunt în viaţă fac parte: copilul

născut mort, predecedaţii şi comorienţii.

Persoana predecedată este acea care a încetat din viaţă înaintea celui care a

lăsat moştenirea şi care nu va putea să vină la moştenire acestuia, pentru că la data

când urma să ia naştere dreptul său la moştenire, nu mai era în viaţă, respectiv nu

mai avea calitatea de subiect de drept.44 Deşi predecedatul nu are capacitatea

succesorală şi în consecinţa este exclus de la moştenire, descendenţii săi ar putea să

culeagă parte din moştenire ce i sar fi cuvenit dacă ar fi fost în viaţă la momentul

deschiderii succesiunii prin intermediul reprezentării succesorale, atunci când

condiţiile cerute de lege sunt îndeplinite.

Comorienţii. Conform HPCSJ nr.21 din 10.06.1998 cu privire la

examinarea litigiilor în cauzele despre succesiune45 comorienţii sunt persoanele

care având vocaţie succesorală una faţa de cealaltă, decedează în aceeaşi

împrejurare (accident aviatic, auto, feroviar, nonfragiu, bombardament, cutremur

de pământ, etc.) fără a se putea constata dacă una a supravieţuit cealaltă,

considerându-se că ele au decedat simultan. Astfel persoanele nu pot fi moştenitori

între ele deşi au vocaţia succesorală una faţa de cealaltă, întrucât nesupravieţuind

una faţa de cealaltă nu au vocaţia succesorală. În asemenea cazuri patrimoniul

fiecăruia comorient va fi moştenit de proprii săi succesori. Aceeaşi prevedere a

găsit reflectare şi în art.1441 CC RM. Este necesar, prin urmare, întrunirea

comulativ a două condiţii pentru a fi în aceasta situaţie:44 I. Adam. A. Rusu. Op. cit. P. 3845 HPCSJ nr. 21, din 10.06.1998

26

a) să sie două sau mai multe persoane fizice;

b) decesul să se producă în aceeaşi împrejurare;

c) să fie imposibil de stabilit dacă una a supravieţuit cealaltă;

d) comorienţii să aibă vocaţie succesorală unii la alţii, reciprocă sau

unilaterală.

Codecedaţii. Din prevederile Codului Civil rezultă că legiuitorul a

consacrat din punct de vedere al efectelor pe care le produce moartea persoanei,

fără a se putea stabili că una a supravieţuit cealaltă, prezumţia morţii concomitente.

Din punct de vedere teoretic, doctrina face distincţie între persoanele codecedate în

aceeaşi împrejurare (comorienţi) şi în împrejurări diferite (codecedaţi). Deci,

codecedaţii sunt persoanele fizice decedate în acelaşi timp, dar nu în aceleaşi

împrejurări.46

b) Vocaţia succesorală legală.

Prin vocaţie succesorală înţelegem chemarea la moştenire a succesibilului,

chemare care se realizează fie în felul legii, fie prin voinţa lui de cujus (prin

testament).

Noţiune de vocaţie succesorală are un dublu sens. În sensul ei general ea

desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea

lăsată de o altă persoană.

În acest sens se analizată, de exemplu, vocaţia succesorală a rudelor în

linia directă fără limita în grad sau limitarea vocaţiei succesorale legale a rudelor

pe linia colaterală la gradul IV inclusiv ori principiul reciprocităţii vocaţiei

succesorale legale.

Noţiune de vocaţie succesorală are însă un sens concret (vocaţie efectivă,

utilă), determinată prin devoluţiunea succesorală, cu ajutorul căreia se selectează

persoanele cu vocaţia succesorală generală, acelea persoane care vor culege efectiv

moştenirea lăsată de defunct. Deci, vocaţia succesorală concretă presupune două

condiţii:

una pozitivă, vocaţia succesorală generală;

46 A. Mireşescu, N Diaconu. Drept succesoral. Bucureşti, 2002,p. 15

27

şi una negativă, persoana în cauze să nu fie înlăturată de la

moştenire de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil.47

Principiul reciprocităţii vocaţiei generale la moştenire.

Acest principiul este aplicabil doar în materie a succesiunii legale, cu

remarca că nu se răsfrânge asupra statului, pentru că deşi satul are vocaţia

succesorală (art.1433 CC RM – statul dispune de capacitate succesorală asupra

unui patrimoniu succesoral vacant), nu poate transmite o moştenire.

În domeniul moştenirii testamentare, chiar dacă două persoana şi-ar conferi

prin testament vocaţie succesorală reciprocă, principiul nu este aplicabil deoarece

cele două testamente nu sunt acte juridice unilaterale independente, iar vocaţia

succesorală a moştenitorilor testamentari nu este interdependentă.

În virtutea principiului nominalizat, dacă o persoana are vocaţia

succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci aceasta

din urmă are aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În

concret, vocaţia lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia

din ele şi de concursul celorlalţi moştenitori. De exemplu, dacă copii au vocaţie la

moştenire lăsată de părinţi, vocaţia succesorală operează şi în sens invers.

Sensul negativ al principiului se manifestă prin faptul că dacă o persoana

nu are vocaţia la moştenire altei persoane, nici acesta din urmă nu are vocaţie de

moştenire la prima.

Vocaţie generală legală o au toate personale nominalizate în art.1500 CC

RM. Însă, ele nu sunt chemate toate împreună şi deodată la moştenire, ci în

virtutea unei anumite ordini de chemare concretă la moştenire a rudelor

defunctului. Prin urmare, nu este suficient că o persoană să facă parte din categoria

moştenitorilor legali pentru a fi chemaţi efectiv la moştenire, în felul legii şi trebuie

să mai fie întrunită şi o condiţie negativă, şi anume să nu fie înlăturată da la

47 F. Deak. Op. cit., p. 53

28

moştenire de la o altă persoană, cu vocaţia succesorală, dar chemată de lege în rang

preferabil, deci care are vocaţia concretă unică.

În acest sens legislatorul foloseşte două criterii tehnico – juridice: clasa de

moştenitori şi gradul de rudenie.

C) nedemnitatea succesorală.

Nedemnitatea îşi are originea în două instituţii de drept privat roman:

1. exheredatio – actul prin cel care lasă moştenirea înlătură de la

moştenire pe unul din erezii săi;

2. ereptorium – exheridare rezumată, în cazurile în care cel despre a

cărui succesiune este vorba ar fi putut exhereda pe moştenitorul său,

dar murise fără să o facă.48

Nedemnitatea este o stare juridică definită de lege care atrage după sine o

sancţiunea civilă a decăderii din dreptul de a moşteni persoana fără de care ar fi

avut vocaţie succesorală. 49

Excluderea nedemnităţii este bazată pe prezumţie de justiţie socială, care s-

a făcut vin odată de fapte grave faţa de alta, nu poate fi chemată la o moştenire.

Conform art.1432 CC RM nu poate fi succesor testamentar sau legal

persoana care:

A) a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva

ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat

moştenirea, dacă aceste circumstanţe sunt constatate de instanţa

de judecată;

B) a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe celui

ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la

succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorare cotei

succesorale ale tuturor acestora.

Nu pot fi succesori legal ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturi

părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu sunt restabilite în aceste drepturi

48 I. Dogaru. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti 2003, p. 8949 g. Hamangiu. I. Rossetti-Bălănascu. Al. Băicoianu. Trata de drept civil român, vol.3, Bucureşti, q998, p. 227

29

şi nici părinţii (adoptatorii) şi copii mături (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat

cu rea – credinţa de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat

moştenirea dacă aceasta circumstanţă este constatată de instanţa de judecată.

Conform p.5 din HPCSJ nu poate fi recunoscut succesor nedemn persoana

care a fost condamnată pentru infracţiuni neintenţionate împotriva celui ce a

decedat sau a succesorului lui.50

Conform art.1503, alin.3 a CC RM: „nu se admite reprezintarea

nedemnului”.

Conform art.1435 a CC RM circumstanţa care constituie temei pentru

decăderea din dreptul la succesiune trebuie constatată în instanţa de judecată.

Acţiunea poate fi intentată de persoana pentru care decăderea succesorului

nedemn din dreptul de succesiune are consecinţe patrimoniale în termen de un an

din data deschiderii succesiunii. Cota de succesiune a persoanei decăzute din

dreptul la succesiune se împarte egal de ceilalţi moştenitori.

Dacă după primirea succesiunii, este declarată de instanţa de judecată ca

succesor nedemn, persoana este obligată să restituie tot ceea ce a primit ca

moştenire, inclusiv fructele obţinute.

§ 2.3 Principiile generale ale devoluţiunii legale ale

moştenirii legale şi excepţiile de la aceste principii.

50 HPCSJ nr. 21, din 10.06.1998

30

Rudele defunctului cu vocaţia succesorală legală generală nu sunt chemate

toate împreună şi deodată la moştenire, legiuitorul instituind o anumită ordine de

chemare concretă la moştenire.

În situaţie în care toate rudele defunctului ar fi chemate deodată la

moştenire, pe de o parte pare s-ar ajunge la o --------------- excesivă a averilor

succesorale, iar pe de altă parte, în cadrul legăturilor de rudenie îndepărtate este

puţin probabil că există sentimente de obiecţiune reciprocă între rude şi de cujus,

creînduse totodată datoria acestei fărâmiţări a patrimoniului succesoral în

dezinteres al moştenitorilor faţă de succesiune.51pentru a se evita situaţia expusă

mai sus, legea foloseşte două criterii tehnico – juridice: clasa de moştenitori şi

gradul de rudenie, cu ajutorul căreia determină vocaţia concretă la moştenire a

rudelor, stabilind trei principii de bază ale devoluţiunii legale.

A). Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de

moştenitori legali.

Acest principiul î-şi găseşte consacrarea în art.1501 CC RM, din prevederile

căruia rezultă că moştenitorii de clasa posterioară sunt chemaţi la succesiune legală

numai dacă lipsesc moştenitorii din clasa precedentă sau dacă acestea nu au

acceptat sau refuză succesiunea. Ei sunt chemaţi la succesiune şi în cazul în care

toţi moştenitori din clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.

Astfel, dacă există moştenitori de clasa întâi care nu au renunţat la moştenire

şi care nu sunt nedemni, acestea înlătură de la succesiune pe moştenitorii din

clasele subsecvente. Moştenitorii din clasa a doua vin la moştenire doar dacă nu

sunt moştenitori de clasa întâi sau dacă acestea sunt renunţători sau nedemni, cei

din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din primele două clase. Deci,

esenţial este principiul ordinului clasei şi nu cel a gradului de rudenie.

În doctrină se discută pe marginea problemei dacă este posibilă chemarea a

două clase deferite. Unii autori52 consideră că aceasta posibilitate nu este exclusă în

ipoteză în care de cujus i-a dezmoştenit pe cei din clasa preferenţială, iar acestea 51 I. Dogoru. Op. cit., p. 9752 F. Deak. Op. cit., p. 76; I. Dogoru, op. cit., p. 99; I. Adam. A. Rusu, op. cit, p. 82

31

sunt ţi moştenitori rezervatari, astfel încât moştenitori preferenţiali vor culege

rezerva succesorală, iar restul moştenirii (cotitatea disponibilă) va fi culeasă de

clasa subsecventă. Alţi autori53 consideră primul punct de vedere discutabil întrucât

pare a nu se ţine seama de faptul că instituirea moştenitorilor testamentari poate fi

nu numai directă, ci şi implicită, ca rezultatul unei exheredări fără instituirea

directă de moştenitori testamentari conform principiului: „exhereder c’est

instituer”, moştenitorii din clasa subsecventă va moşteni ca moştenitori

testamentari, iar nu legali, succesiunea fiind în acest caz testamentară constituind o

rezervă şi o cotitate disponibilă, iar nu legală. Aşadar, în concepţia acestor autori,

posibilitatea venirii concomitente a două clase la moştenitori este exclusă.

B). Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între

moştenitori de aceeaşi clasă.

Principiul proximităţii claselor de moştenitori este completat de principiul

proximităţilor gradelor de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleaşi clase rudele

cu un grad mai apropiat de rudenie cu defunctul înlătură pe rudele de gradul mai

îndepărtat. Astfel, conform art.1500, alin.2 CC RM ascendenţii ordinari culeg

moştenirea în ordinea proximităţii (apropierii) gradului de rudenie cu cel ce a lăsat

moştenirea, respectiv bunicii îi înlătură pe străbunicii, etc., indiferent de sex şi

linie.

Excepţie de la acest principiul îl constituie reprezentarea succesorală care va

fi analizată mai jos.

C). Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi aceeaşi grad

chemate la moştenire.

În conformitate cu acest principiul, atunci când sunt mai mulţi moştenitori

din aceeaşi clasă şi care au acelaşi grad de rudenie cu defunctul, fiecare va moşteni

o parte egală cu a celorlalţi. Spre exemplu, dacă cel decedat lasă trei copii, acestea

53 D. Chirică. Op. cit., p. 66; F. Ferre. I. Lequette, op. cit., p. 290

32

vor împarţi moştenirea în părţi egale, pe capete, astfel că fiecare din ei culege o

treime din masa succesorală.

Acest principiul cunoaşte două excepţii:

împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a

rudelor de acelaşi grad prin reprezentarea succesorală;

în cazul când la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori din căsătorii

diferite. În acest caz fraţi şi surori din acelaşi tată şi aceeaşi mamă vor

avea dreptul la o cotă succesorală mai mare (privilegiul dublei

legături) decât cea ce se cuvine fraţilor şi surorilor numai după mamă

sau numai după tată, deşi aparţin aceleiaşi clase şi sunt rude de acelaşi

grad. Î aceasta situaţie împărţirea moştenirii se face pe linii.

§ 2.4 Reprezentarea succesorală.

Reprezentarea succesorală reprezintă un beneficiul legii în virtutea căruia

un moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai îndepărtat numit reprezentant –

urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului său – numit reprezentat – care este

decedat la deschiderea moştenirii, pentru a culege partea ce s-ar cuvin acestuia,

dacă sa-r mai fi aflat în viaţă.54

54F. Deak. Op. cit., p. 78

33

Instituirea reprezentării succesorale este cunoscută încă din dreptul privat

roman, fiind la început restrînsă la clasa descendenţilor în linie dreapta şi extinsă

apoi de Iustinian şi la fraţi şi la surorile defunctului în beneficiul descendenţilor

acestuia.55

Reprezentarea succesorală este o instituţie juridică aparte, care oferă de

rezonanţă comună a denumirii, nu are nimic de a face nici cu reprezentarea

convenţională a mandantului de către mandatarul său, nici cu reprezentarea

legală.56 În cazul reprezentării convenţionale şi legale este vorba despre aplicarea

acestuia la încheierea actelor juridice de către reprezentanţi în numele şi pentru cei

reprezentaţi, pe când în cazul reprezentării succesorale reprezentantul dobândeşte

drepturi succesorale proprii, care dacă s-ar fi aplicat cu stricteţe principiului

proximităţii gradului de rudenie din cadrul aceleiaşi clase de moştenitori, nu i-ar fi

putut cuveni.

Utilitatea reprezentării constă în faptul că, pentru efectele pe care le

produce, înlătură unele consecinţe ale principiului proximităţii gradului de rudenie

şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad.

Iată un exemplu edificator în acest sens. Defunctul avea doi copii dinte

care unul a predecedat, lăsând doi copii (nepoţi ai defunctului). Dacă am aplica

principiul proximităţii gradului de rudenie, moştenirea ar urma să fie culeasă de

copilul în viaţă al defunctului. O asemene soluţie nedreapta este însă înlăturată prin

instituirea reprezentării succesorale care permite nepoţilor să urce în gradul

părintelui predecedat pentru a culege partea de moştenire ce i s-a fi cuvenit

acestuia dacă ar fi fost în viaţă la momentul deschiderii succesiunii.

Moştenirea se va împărţi în felul următor: A va culege ½ din moştenirea,

în timp ce nepoţii de fiu ai defunctului, B1 şi B2 urca în locul şi gradul tatălui lor

predecedat B , culegând partea ce ar fi cuvenit acestuia, dacă ar fi fost în viaţă,

55 I. Dogoru. Op. cit., p. 10956 C. Nicolaiescu, B. Dumitrache, M. Nicolae. Discuţii privitoare la reprezintarea succesorală // Dreptul, 1999, p. 18

34

adică ½ din moştenire, pe care o vor împărţi între ei în părţi egale, câte ¼ din

moştenire fiecare.

Tot astfel, dacă ambii copii ai defunctului ar fi decedaţi la data deschiderii

moştenirii şi unul ar fi lăsat un copil, iar celălalt trei copii, cei patru nepoţi ai

defunctului voi împarţi moştenirea nu în mod egal, potrivit principiului egalităţii,

ei fiind ------------ reprezentarea primul va lua jumătate, adică atât cît ar fi luat ţi

părinţii lor dacă ar fi fost în viaţă.

În sus exemplu de mai sus se observă că dacă nu opera reprezentarea

succesorală, moştenirea s-ar fi împărţit egal între cei 4 nepoţi, fiecare primind câte

¼ din masa succesorală.

Iată de ce în doctrină s-a menţionat că nu întotdeauna reprezentarea este

favorabilă pentru reprezentanţi.

Fundamentul reglementării reprezentării succesorale se regăseşte, pe de o

parte, în ideea de a sustrage devoluţiunea succesorală hazardului unei cronologii

accidentale s deceselor contrare fireşte (copii care decedează înaintea părinţilor),

iar pe de altă parte în asigurarea respectului egalităţii -----------, pornind de la ideea

că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii săi ca şi sentimentul de datorie faţa de

familie nu se apreciază individual (pentru fiecare succesor în parte), ci faţa de

tulpina pe care fiecare dintre acestea o formulează împreuna cu descendenţii săi.57

În continuare, prezentarea instituţiei reprezentării necesită analizarea

domeniului, a condiţiilor şi a efectelor acesteia.

Domeniul reprezentării. Conform prevederilor art.1504 CC RM dacă

moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii indicaţi la

art.1500, alin.3 CC RM culeg prin intermediul instituţiei reprezentării, parte din

moştenire care i s-ar cuveni moştenitorului decedat. Deci, reprezentarea se aplică

descendenţilor - la infinit, şi colateralilor – până la al patrulea grad de rudenie

inclusiv (colaterali privilegiaţi, nepoţi de la frate şi soră, strănepoţi de la frate şi

soră, colaterali primari – veri primari). Întrucât reprezentarea derogă de la

principiul devoluţiunii legale a moştenirii, dispoziţiile care prevăd sunt de o strictă

57 D. Chirică, op. cit., p. 69

35

reprezentare. În consecinţă nici o altă persoană nu poate beneficia de ea. Astfel

ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenirea prin reprezentarea părinţilor

defunctului.

În cazul descendenţilor reprezentarea operează la infinit (art.1500, alin. 3

CC RM), de beneficiarul acesteia bucurându-se toţi descendenţii lui de cujus, fără

limitarea de grad.

Astfel, un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul, poate moşteni partea

părintelui său predecedat, fiu al defunctului, în concurs cu ---------- său (fiul

defunctului) rămas în viaţă. De asemenea un strănepot de fiu B2 , ruda de gradul

trei cu defunctul, poate moşteni pe străbunicul său (D) alături de un fiu al

defunctului rămas în viaţă (A), dacă pe tulpina pe care o reprezintă sunt întrunite

condiţiile reprezentării din grad în grad între el şi bunicul său (B) pe care îl

reprezintă la moştenirea străbunicului său.

Tot astfel, un stă-strănepot poate moşteni prin reprezentarea pe stă-

străbunicul său şi aşa mai departe. Pentru a opera reprezentarea este necesar în

asemenea cazuri că în fiecare grad intermediar prin care trebuie să treacă

reprezentantul pentru a ajunge în locul şi gradul reprezentatului să fie întrunite

condiţiile cerute de lege, reprezentarea neputînd opera per saltum sao omisso

medio.

În exemplu reprezentat în Schema 3 dacă B1 ar fi în viaţa, renunţând la

moştenire sau fiind nedemn, B2 nu poate moşteni prin reprezentarea sărind peste

acesta, adică prin omiterea unui inel din lanţul care leagă între ele generaţiile

reprezentantului de cea a reprezentantului.58

În cazul descendenţilor colaterali reprezentarea operează până la al doilea

grad inclusiv (în cazul colateralilor privilegiaţi – nepoţi din frate şi soră, strănepoţi

de la frate şi soră, ai a colateralelor ordinari până la verii primari) în condiţiile

similare celor ale descendenţilor defunctului.

A. Condiţiile cerute reprezentării.

58 D. Chirică. Op. cit., p. 72

36

1) din prevederile art.1504 CC RM rezultă că nu se pot moşteni

persoanele moarte (dacă moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea).

Aceasta condiţie este esenţială pentru că un descendent să poată parcurge, cu

ajutorul reprezentării, toate gradele intermediare, spre a ajunge la gradul celui mai

apropiat de defunct, trebuie că locurile să fi rămas libere prin decesul ascendenţilor

respective.59 Reprezentarea nu mai poate doar să-şi producă efecte, dacă unul din

ascendenţii intermediari, este încă în viaţă.

Întrucât persoanele dispărute sunt socotite în viaţă atâta timp cît nu a

intervenit hotărârea declarativă de moarte, aceste nu pot fi reprezentate. După

declararea judecătorească a morţii, în funcţie de datat stabilită ca fiind cea a

decesului, se va aduce sau nu reprezentarea conform regulilor de drept comun.

În literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este

posibilă în cazul în care între comorienţi există raporturi de rudenie care pot duce

la reprezentare. Într-o prima opinie60 se consideră că în aceasta situaţie

reprezentarea nu este posibilă, deoarece una din condiţiile reprezentării este şi

aceea că locul reprezentantului să fie util, orice comorienţi nu se pot moşteni

tocmai pentru motivul că se prezumă că au murit în acelaşi timp, de unde se rezultă

că nici unul dintre ei nu are capacitate succesorală în raport cu celălalt.

Potrivit celei de-a doua opinii61 în cazul comorienţilor nu se poate dovedi

nici predecesul unuia dintre ei, şi nici supravieţuirea unuia dintre ei, deci

reprezentarea este posibilă.

Acredităm a doua opinie ca fiind echitabilă, deoarece dacă de cujus

împreuna cu cei doi fii decedează ----------- , dacă fiii celui decedat împreuna cu

tatăl lor nu ar putea vini la moştenirea bunicului lor prin reprezentarea, aceasta

moştenire ar fi culeasă în totalitate de celălalt fiul lui de cujus rămas în viaţă, ceea

ce este inechitabil

1. Locul persoanei reprezentate să fie util.

59 C. Hamangiu, I. Rossetti-Bălănescu, I.Baicoianu., op. cit., p. 23860 C. Hamangiu, I. Rossetti-Bălănescu, I.Baicoianu., op. cit., p. 238; 61 D. Chirică. Op. cit., p. 76

37

Aceasta înseamnă că nu este suficient că cel reprezentat să fie decedat la

data deschiderii succesiunii, ci este necesar că acesta, dacă ar fi fost în viaţă să-l fi

putut moşteni pe defunctul. Reprezentantul nu poate avea cu privire la moştenire

lui de cujus decât aceleiaşi drepturi pe care le-ar fi avut ascendentul său dacă ar fi

fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.

Astfel, din prevederile art.1504, alin.3 CC RM rezultă că dacă cel

reprezentat a fost declarat nedemn faţă de cel care lasă moştenirea, locul său, chiar

vacant nu va fi util; nedemnitatea succesorală producând efecte chiar şi faţă de

descendenţii nedemnului.

B. Condiţiile cerute pentru reprezentant.

1. reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a moşteni pe defunctul.

În acest fel reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin să fie

conceput la data deschiderii moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţa de

cujus şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea celui decedat. Aceasta cerinţă se

explică şi prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin reprezentare celui

ascendent predecedat culege moştenirea lui de cujus ca pe un drept propriu, iar nu

ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului şi i-ar fi fost transmis lui de către

acesta pe cale succesorală.62 Faptul dacă reprezentantul are sau nu aptitudinile de a

moşteni pe reprezentat este lipsit de relevanţă din punct de vedere al reprezentării

succesorale.

Efectele reprezentării.

Reprezentarea succesorală produce efecte constând în plasarea

reprezentantului în locul reprezentatului (a) şi importanţa succesiunii pe tulpini (b).

În cazurile când sunt întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea operează de

drept (c).

62 D. Chirică. Op. cit., p. 79

38

a). Ca efect al reprezentării, reprezentantul va fi plasat în locul

reprezentatului, culegând partea ce ar fi revenind acestuia din moştenire dacă ar fi

fost în viaţă. Astfel, art.1504, alin.2 a CC RM precizează că „reprezentarea are

drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul reprezentatului”.

Aceasta nu înseamnă însă, că reprezentantul moşteneşte pentru reprezentat,

el moşteneşte pentru sine dar dobândeşte drepturi şi obligaţii care ar fi revenit

reprezentatului dacă acesta ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii.

b). Împărţirea moştenirii pe tulpini presupune că moştenirea se va împărţi

în atâtea părţi, câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi surori

a avut defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care, fiind predecedaţi

sunt reprezentaţi de descendenţii lor, iar nu pe capete, indiferent dacă moştenitorii

care culeg succesiunea sunt în ranguri diferite sau egale cu defunctul. (Schema 1)

Dacă tulpina a produs mai multe ---------- , subdiviza se face prin tulpină

ramură, partea cuvenită descendenţilor din aceeaşi ramură împărţindu-se în mod

egal.

De exemplu, defunctul (D) a avut doi fii, A şi B, ambii predecedaţi, A a

avut doi fii A1 şi A2, primul în viaţa la deschiderea moştenirii, iar al doilea

predecedat, lăsând la rândul său doi fii A3 şi A4, în viaţa la deschiderea moştenirii,

B lăsând un fiu, B1 în viaţa la deschiderea moştenirii. În acest caz moştenirea se va

împarţi în felul următor:

În interiorul fiecărei tulpe partajul părţii ce revine acesteia se va face pe

capete (în funcţie de numărul moştenitorilor făcând partea din aceasta).

c). Reprezentarea operează de drept.

Orice succesibil este liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede

de cuviinţă. Odată însă acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează

de drept, adică în temeiul legii fără a fi necesară vreo manifestarea de voinţă din

partea reprezentantului.

39

Moştenitorii care vin prin reprezentare la moştenire dobândesc nu numai

drepturi, ci şi obligaţii şi voi răspunde pentru pasivul moştenirii în limitele

activului (art.1540, alin.3 CC RM).

Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul moştenirii legale, nu şi

acelei testamentare. De aceia nu se poate pune problema modificării regulilor

modificării prin voinţa defunctului, în sensul de a se aplica şi în alte cazuri decât

cele prevăzute de lege ori de a se modifica cotele de moştenire revenind

moştenitorului ca urmare a acesteia.63 Desigur, în limitele respectării drepturilor

moştenitorilor rezervatari, actele de dispoziţie mortis causa făcute de defunct sunt

valabile, inclusiv cele prin care s-ar deroga de la regulile reprezentării, numai că

acestea, în realitate nu sunt modificări ale regimului legal al reprezentării

succesorale, ci acte de dispoziţie testamentară (de exemplu exheredare) care exced

sfera moştenirii legale.64

Capitolul III Reguli succesorale deferitor categorii de

moştenitori legali.

§ 3.1 Clasa întâi de moştenitori legali: descendenţii

defunctului, soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi.

63 D. Chirică. Op. cit., p. 8264 F. Deak. Op. cit., p. 97-98

40

Determinarea persoanei chemate să culeagă patrimoniul unei persoane

fizice decedate constituie devoluţiunea moştenirii.65 După izvorul acestuia, în drept

succesoral al Republicii Moldova, devoluţiunea moştenirii poate fi legală şi

testamentară (art.1432, alin.3 CC RM).

Elementul principal al devoluţiunii moştenirii, deci, şi al devoluţiunii

succesorale, legale, îl constituie determinarea sferei persoanelor chemate să

moştenească o persoană fizică decedată.

Spre deosebire de Codul Civil din 19964, care stabilea în art.566

deasemenea trei clase de moştenitori legali, Codul Civil din 2002, care deşi în

art.1500 instituie tot trei clase, lărgeşte cercul persoanelor chemate la moştenire în

condiţiile în care defunctul nu a lăsat testament, ceea ce reprezintă un fapt pozitiv.

Reducerea la minim a cazurilor când statul este chemat să culeagă moşteniri

vacante, în detrimentul rudelor defunctului, contribuie la consolidarea civilă şi

încetăţenirea spiritului de proprietari în rândul moşelor.

În conformitate cu prevederile art.1500 CC RM în cazul moştenirii legale

moştenitori cu drept de cotă egală sunt:

a) de clasa I – descendenţii (fii şi fiice celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi

cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi

ascendenţii privilegiaţi (părinţi, înfietori) celui ce a lăsat moştenirea.

Din analiza acestei prevederi legale se observă că legiuitorul a instituit o

clasă mixtă, cuprinzând descendenţii defunctului, ascendenţii privilegiaţi, precum

şi soţul supravieţuitor.

A. prin descendenţii în sensul art.1500 CC RM se subînţelege fii şi fiice

celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei

înfiaţi. Facem precizare că textul de lege invocat în comparaţie cu art. 566 Codului

Civil din 1964, face referire la fii şi fiice celui decedat, ci nu la copiii acestuia.

Noţiunea utilizată în noul Cod Civil este mai precisă în sensul că conform art.51, 65 D. Macovei. Drept civil. Succesiuni. P. 43

41

alin.1 Codului Familiei RM se consideră copil persoana care nu a atins vârsta de

18 ani. Prevederi similare se regăsesc şi în art.1 al Convenţiei ONU cu privire la

drepturile copilului. Este necesar de făcut precizarea că declararea nulităţii

căsătoriei dintre părinţi nu afectează drepturile copiilor născuţi din aceasta

căsătorie (art.44, alin.5 CF RM), tot aşa cum copii născuţi în afară căsătoriei au

aceleaşi drepturi şi obligaţii faţa de părinţii şi rudele lor ca şi cei născuţi din

căsătorie (art.50 CF RM).

Provinienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabileşte în baza

documentelor care confirmă naşterea copilului da la mamă într-o instituţie

medicală (art.47, alin.1 CF RM. În cazul când copilul nu este născut într-o

instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza documentelor medicale, a

depoziţiilor martorilor sau prin alte probe.

Provinienţa copilului de la tată prezintă unele dificultăţi în cazul în care

copil este născut în afară căsătoriei, deoarece conform art.47, alin.3 CF RM copilul

născut din părinţi căsătoriţi sau în timp de 300 zile din momentul desfacerii

căsătoriei, declararea căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca

tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul. Acesta

prezumţie de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o

declaraţie a soţilor (fostelor soţi) depusă personal. În cazul în acre soţii (unul din

ei) nu se pot prezenta personal declaraţia se autentifică notarial şi se expediază

organului de stare civilă (art.47, alin.4 CF RM).

Paternitatea copilului născut în afară căsătoriei poate fi recunoscută de

către tatăl printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului depusă la

organul de stare civilă.

Interesant este faptul că până la intrarea în vigoare a Bazelor legislaţiei

URSS şi republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie, chestiunea în

cauza se soluţiona pe baza principiului consacrat în Ucazul Prezidiului Sovietului

Suprem al URSS din 08.07.1944: nu există căsătorie înregistrată sau asimilată

aceştia cu femeia, nu există nici paternitate.

42

În materie succesorală acest principiul se manifestă prin faptul că

moştenesc în virtutea legii persoanele, legătura de rudenie a căror cu defunctul este

bazată pe căsătoria recunoscută de lege a defunctului sau a rudelor sale.66 Bazele au

permis posibilitatea recunoaşterii paternităţii, fără a lua în calcul existenţa unei

căsătorii legale sau a uneia asimilate acesteia.

În sensul ucazului nominalizat pot veni la moştenire copii care s-au născut

după 08.07.1944 tatăl cărora a decedat pe front, a dispărut în baza opiraţeunelor

militare, deoarece prin actul normativ respectiv s-au asimilat căsătoriilor legal

încheiate şi relaţiile de concubinaj. În acest sens este necesar că succesibili să se

adreseze cu o cererea în ordinea procedurii speciale vizând constatarea faptelor ce

au efecte juridice.

Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa

declaraţiei comune ele părinţilor sau a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de

către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui

(curatorului) sau a copilului însuşi la atingerea majoratului (art.48 CF RM).

Contestarea paternităţii (maternităţii) conform art.49 CF RM se face doar

pe calea judecătorească, de către persoanele şi în condiţiile prevăzute de articolul

nominalizat.

În ceea ce priveşte copii a căror părinţi au fost decăzuţi în drepturi

părinteşti, conform art.69 CF RM i se păstrează dreptul la succesiune.

Legea (art.1500 CC RM) include în categoria descendenţilor şi pe înfiaţi.

Prin înfiere sau adopţie copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire

corespunzătoare este primit în familia adoptatorului, unde urmează a fi crescut ca

un copil firesc al acestora.67 Conform art.132 CF RM adoptatorul şi descendenţii

lui, în raport cu părinţi adoptivi şi rudele acestora, iar adoptatori şi rudele acestora,

în raport cu copii adoptaţi şi descendenţii lui, sunt asimilaţi în drepturi şi obligaţii

personale nepatrimoniale şi patrimoniale cu rudele fereşti. Adoptatul pierde

drepturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale şi este liber de îndeplinirea

obligaţiilor faţa de părinţii săi fireşti şi rudele acestora (art.132, alin.2,3 CF RM). 66 П. Никитюк. Наследственное право и наследственный процесс, Кишинев, 1973, р. 6567 I. Filipescu. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti, 2000, p. 365

43

Prin urmare de lege lata în Republica Moldova instituţia adopţiei este una cu

efectele depline, motivul pentru care înfiaţii sunt asimilaţi fiilor şi fiicelor fireşti

acelui care a lăsat moştenirea pe de o parte, iar pe de alta prevederile art.1500,

alin.5 CC RM vin să confirme prevederile art.132, alin.3 CF RM astfel încît dacă

adoptatorul pierde... drepturile patrimoniale şi este obligat de îndeplinirea

obligaţiilor faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora. Tot aşa şi acestea din urmă

pier drepturile patrimoniale în privinţa adoptatului şi conform art.1500, alin.5 CC

RM nu moştenesc după moartea celui adoptat sau descendenţii lui. Cu alte cuvinte,

dar în aceeaşi ordine de idei, adoptatul şi părinţii săi naturali şi rudele sale fireşti

nu au vocaţie succesorală reciprocă asupra bunurilor ce la aparţin.

În cazul când copilul este adoptat de o singură persoană, drepturile

personale pot fi păstrate, la cererea mamei, dacă adoptatorul este bărbat sau la

cererea tatălui dacă adoptatorul este femeie (art.132, alin.4 CF RM). În asemenea

cazuri se păstrează doar drepturile personale , nu şi cele patrimoniale, caz în care

adoptatul nu poate veni la moştenirea părintelui cu care a păstrat aceste legături

personale, şi nici părintele nu poate veni la moştenire în cazul decesului copilului

său natural adoptat.

C. Soţul supravieţuitor.

În sistemul de drept al Republicii Moldova se porneşte de la principiul

că doar căsătoria încheiata la organele de stat de stare civilă, generează drepturi şi

obligaţii între soţi (art.2 CF RM). Se admiteau însă unele excepţii de la acesta

regulă68 în privinţa persoanelor care duceau trai comun, dar nu au înregistrat

căsătoria întrucât legislaţia ce era în vigoare în timp ce au întemeiat familia, nu

cerea înregistrarea căsătoriei şi considera suficient celebrarea religioasă sau

recunoaşterea consecinţelor juridice ale raporturilor conjugale de fapt. Astfel, au

fost asimilate unei căsătorii valabile, care îi conferea soţului supravieţuitor vocaţia

succesorală, căsătoria încheiată prin ritual religios, înainte de înfiinţare organelor

sovietice de stare civilă. Cu căsătoria valabilă erau asimilate raporturile conjugale

68 М. Пронина. Право наследования. Минск, 1989, р. 95

44

de fapt, apărute până la 08 iulie 1944, daca unul din soţi a încetat din viaţă înaintea

acestei date sau a murit ulterior, raporturile amintite urmând a fi recunoscute

printr-o hotărâre judecătorească.69

Necesitatea îndeplinirii condiţiei privind calitatea de soţ la data deschiderii

succesiunii face că cei care trăiesc în concubinaj să nu aibă vocaţia succesorală

reciprocă, oricât de îndelungat ar fi concubinajul. Astfel, Colegiul Civil al Curţii de

Apel prin decizia nr. 2r – 1354 din 24.12.1998 a statuat în a cest sens că deoarece

conform art.9, alin.2 CF RM drepturile şi obligaţiile soţilor iau naştere din

momentul înregistrării căsătoriei, raporturile de concubinaj nu pot fi puse la baza

primirii succesiunii.70

Calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ, şi odată cu divorţul dispare şi

afecţiunea a defunctului, care legitimează dreptul la moştenire a soţului

supravieţuitor.

Conform art.39 a CF RM în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare

civilă, acesta încetează în ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii

căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua când hotărârea instanţei judecătoreşti a

rămas definitivă.

Calitatea de soţ se pierde şi în cazul în care căsătoria este declarată nulă.

Conform art.44 a Codului Familiei RM căsătoria declarată nulă de către instanţa

judecătorească se consideră ca atare din ziua încheierii ei. Conform art.1503 CC

RM soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au existat motive, pentru

declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în

instanţa de judecată. S-a expus părerea că acest articol ar trebui completat în sensul

că soţul supravieţuitor să piardă dreptul asupra succesiunii dacă la data decesului

celuilalt soţ în instanţa de judecată era intentată acţiunea de divorţ. Dat fiind faptul

că soţul până a deceda a înaintat o acţiune de divorţ, dar din cauza decesului

procedura de divorţ se va clasa, căsătoria încetând în urma decesului.71 Întru-un

astfel de caz dacă se va confirma într-o şedinţa judiciară că căsătoria a încetat să 69 Н. Бондарев. Э. Эйдинова. Право на наследство и его оформление. Москва, 1971, р. 8770 Decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel nr. 2r – 1354 din 24.12.1998

45

existe înaintea de deschiderea succesiunii, soţul poate fi decăzut din dreptul de a

moşteni în baza hotărârii instanţei judecătoreşti.

În cazul decesului unui dintre soţ, prima problema care necesită soluţionare

este cea privind stabilirea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor, iar

dacă există şi alţi moştenitori, stabilirea drepturilor succesorale ale acestora, în

raport cu masa succesorală existentă.

Dacă între soţi nu a existat un contract matrimonial prin care s-ar fi instituit

regimul separaţiei bunurilor, atunci în primul rând masa succesorală a lui de cujus

se împarte în jumătate. O jumătate îi voi reveni soţului supravieţuitor cu titlu de

cota – parte din bunurile asupra cărora se extindea regimul juridic proprietăţii

comune în devălmăşie sau pe cote părţi. Daci, asupra acestor bunuri se va extinde

dreptul absolut de proprietate a soţului supravieţuitor.

Cealaltă jumătate va fi culeasă de moştenitorii de clasa întâi cu drept de

cota egală.

Astfel, dacă la moartea lui de cujus au rămas doi copii şi soţul

supravieţuitor, atunci fiecare moştenitor de clasa întâi va culege câte o treime din

½ din masa succesorală, iar soţul supravieţuitor plus cealaltă jumătate.

Bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încetarea căsătoriei

şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii

gratuite de către unul dintre soţ în timpul căsătoriei, lucrurile de uz personal

(îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi

altor obiecte de lux (art. 22 CF RM, art. 372, alin.1, 2 CC RM). Din prevederile

art.40, alin.2 a CF RM rezultă că bunurile dobândite în perioada de absenţă soţi

aparţin soţului care l-ea dobândit.

D. Ascendenţii privilegiaţi.

Ascendenţi privilegiaţi sunt moştenitori de clasa întâi indiferent de vârsta

şi capacitatea de muncă. În categoria ascendenţilor privilegiaţi intră părinţii 71 O. Robu. Drept succesoral al soţului supravieţuitor // Revista naţională de drept, 2002, nr. 10, p. 55 – 59

46

defunctului, adică mama şi tatăl acestuia. Ei voi fi chemaţi la succesiune indiferent

de faptul dacă de cujus s-a născut din căsătoria sau în afară căsătoriei. De

asemenea categoria ascendenţilor privilegiaţi include şi pe adoptatori defunctului.

Ascendenţii privilegiaţi nu pot veni la moştenire prin reprezentare spre deosebire

de descendenţii, în privinţa cărora reprezentarea se aplică la infinit.

Din prevederile art.1434 a CC RM rezultă că părinţii decăzuţi din

drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii nu sunt restabiliţi în aceste

drepturi, precum şi părinţi (adoptatori) care s-au eschivat cu rea – credinţa de la

obligaţia de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea, dacă aceasta circumstanţă a

fost constatată de instanţa de judecată, nu pot fi succesori legali ai copiilor lor.

În conformitate cu prevederile art.71 a Codului Familiei RM instanţa de

judecată poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din

drepturile părinteşti, dacă aflarea copiilor împreună cu părinţii prezintă pericol

pentru viaţă şi sănătatea lui. Luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora

din drepturile părinteşti poate fi privită atât ca măsura de protecţie, cît că măsura

de răspundere. În cazul luării copilului de la părinţi fără decăderea sunt întrunite în

principiul toate elementele necesare pentru că părinţi să fie decăzuţi din drepturile

părinteşti: neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti, abuzul de drepturile părinteşti,

comportarea violentă în familie, dar componenţa unui delict familial lipseşte,

deoarece ni există component de bază a acestuia – vinovăţia.72

Iată de ce luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din

drepturile părinteşti este posibilă în virtutea unor circumstanţe ce nu depind de

părinţi (de exemplu: boala cronică, disfuncţii fizice). De aceea acredităm ideea

expusă în literatura de specialitate 73, că în caz de deces al fiului sau fiice, părintele

(părinţii) cărora li s-a aplicat aceasta măsura de răspundere au vocaţie succesorală

şi prin urmare pot moşteni.

Acest lucru rezultă şi din interpretarea art.1432 a CC RM care nu ne

vorbeşte nimic despre luarea copilului fără decăderea din drepturile părinteşti ca

72 Аншокольская М. Семейное право. Москва. 2000. р. 22373 Т. Зайцева, П. Крашенников. Наследственное право. Комментарии законодательства и практика его применения. Москва, 2002, р. 72

47

temei de declararea moştenitorului nedemn. Iar unde legea nu dispune, nici

interpretarea nu poate să o facă.

Dacă în conformitate cu prevederile art.136 a CF RM adopţia a fost

desfăcută sau a fost declarată nulă în conformitate cu prevederile art.139 CF RM,

relaţiile personale şi cele patrimoniale dintre adoptat şi adoptator încetează, iar

adoptatori nu voi putea culege succesiune lăsată de cujus.

§ 3.2 Clasa a doua de moştenitori legali: colateralii

privilegiaţi şi ascendenţii ordinari.

Din clasa a doua de moştenitori, conform art.1500, alin.1, lit.”b” CC RM,

fac parte colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii,

atât din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea.

Din aceasta prevedere legală rezultă că clasa a doua de moştenitori legali,

la fel ca şi prima este una mixtă, cuprinzând colateralii privilegiaţi, precum şi

ascendenţii ordinari.

48

A. în categoria colateralilor privilegiaţi se includ fraţii şi surori

defunctului, precum şi descendenţii ordinari acestuia până la gradul patru de

rudenie cu defunctul inclusiv, adică nepoţi şi strănepoţi de fapt (soră). Aceasta

rezultă coroborarea prevederilor art.1500, alin.1, lit. b a CC RM cu art.1500, alin.3,

lit. b a CC RM. Este evident că dacă rudenia din căsătoria sau din afară căsătoriei.

Colateralii privilegiaţi pot fi reprezentaţi la moştenire de descendenţii lor. Ei nu

sunt rezervatari.

Sunt colateralii privilegiaţi atât fraţii buni (născuţi din aceleaşi părinţi), cît

şi fraţi consinguini (consanguin) – care au acelaşi tată, dar mame diferite; şi

uterini – care aceeaşi mamă, dar taţi diferiţi. În schimb nu intra în această categoria

fraţi vitrigi, ai căror părinţi sunt căsătoriţi, dar care nu au nici un părinte comun.74

Rudenia colateralilor privilegiaţi poate rezulta şi din adopţie.

De-a lungul timpului s-a pus problema gardului până la care vor moşteni

colateralii. Astfel, în drept roman, în sistemul novelelor existau trei opinii:

1. prima potrivit căreia colateralii succedau la infinit;

2. potrivit celei de-a doilea, colateralii vineau la moştenire până la gradul

al şaselea;

3. cea de-a treia opinie dispunea aceasta categorie de moştenitori

moştenea până la gradul al şaptelea.

În vechiul drept românesc, colateralii putea veni la moştenire până la

gradul al doisprezecelea. Acest sistem a fost criticat din două considerente:

în primul rând se dădea posibilitate că rude foarte îndepărtate să

vină la moştenirea lui de cujus, rude pe care acesta posibil nu le a

fi cunoscut, moştenirea ajungând astfel în mâni străine, ceea ce

încalcă fundamentul dreptului la succesiune;

în al doilea rând colateralii până la acest grad erau foarte

numeroşi, ceea ce ducea la fărîmiţare excesivă a patrimoniului

succesoral, dând naştere, totodată, şi la numeroase litigii.75

Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi.74 D. Chirică, op. cit., p. 8975 I. Dogaru. Op. cit., p. 124

49

Regula generală este că moştenirea sau o parte din moştenire ce se cuvine

colateralilor privilegiaţi se împarte între fraţi şi surorile defunctului, în mod egal,

adică pe capete, potrivit principiului egalităţii întra moştenitori de grad egal. Tot

astfel se împarte moştenirea şi între descendenţii din fraţi şi surori dacă ei vin la

moştenire în numele propriu. În schimb, dacă descendenţii din fraţi şi surori vin la

moştenire prin reprezentare, chiar dacă sunt de grad egal, împărţirea se face pe

tulpini sau subtulpini.

Împărţirea pe linii este o modalitate specială de împărţire a moştenirii care

se aplică în acele cazuri în care, în calitate de colateralii privilegiaţi, sunt chemaţi

la moştenire fraţi şi surori ai defunctului care nu sunt din aceeaşi părinţi.

În aceasta situaţie moştenirea sau parte din moştenire ce se cuvine

colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi egale, corespunzătoare celor două

linii; linia –jumătatea – paternă (demidia paternis) şi linia –jumătatea –

maternă (demidia maternis). Apoi jumătatea paternă se împarte între fraţii

defunctului pe linia paternă, iar jumătatea maternă se împarte între fraţii

defunctului pe linia maternă. Fraţii buni, fiind fraţii defunctului pe ambele linii, vor

lua cota – parte corespunzătoare ambelor jumătăţi (privilegiul dublei legături).76

Pentru exemplificarea să presupunem că la moartea lui de cujus au rămas

un frate bun, un frate consanguin şi unul uterin. Moştenirea se împarte pe două

părţi egale: ½ pentru linia paternă şi ½ pentru linia maternă. Fratele bun va culege

câte o parte din ambele linii, pe când ceilalţi numai din linia maternă, respectiv,

maternă. Cota de ½ din linia paternă se va împarţi la rândul ei în două, adică în

cote din ¼ pentru fratele bun şi fratele consanguin, iar cota de ½ din linia maternă

se va împarţi tot astfel în două, adică în cote din ¼ pentru fratele bun şi fratele

uterin. Rezultă, aşadar, ia câte o parte din ambele linii, pecând ceilalţi doi numai

din linia de care aparţin. Această împărţeală este o excepţie de la regulă că în

inferiorul acestei clase de moştenire rudele de grad egal moştenesc pe părţi egale,

76 Ibidem, p. 107

50

căci este necontestat faptul că fraţii, indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau

din căsătorii diferite, sunt faţa de defunctul lor frate rude de grad egal.

B. Ascendenţii ordinari.

Din ascendenţii ordinari în ordine art.1500, alin.1, lit.b CC RM fac parte

bunici atât din partea tatălui, cît şi din partea mamei acelui ce a lăsat moştenirea,

precum şi străbunicii acestuia la infinit (art.1500, alin.2 CC RM). Ca şi în cazul

celorlalţi moştenitori, este indiferent dacă legătura de rudenie dintre defunct şi

ascedenţii săi ordinari izvorăşte din căsătorie sau din adopţie.

Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în numele propriu, nu şi

prin reprezentare. Ei nu sunt moştenitori rezervatari.

Împărţirea moştenirii între ascendenţii ordinari.

Conform prevederilor art.1500, alin.2 CC RM ascendenţii ordinari culeg

moştenirea în ordinea proximităţii gradului de rudenie cu cel ce a lăsat moştenirea,

respectiv bunicii înlătură pe străbunici, etc., indiferent de sex şi linie.

Între ascendenţii ordinari chemaţi la moştenire se aplică principiul

legalităţii.

51

§ 3.3 Clasa a treia de moştenitori legali: colateralii

ordinari.

Aceasta clasă cuprinde pe unchii, mătuşile, veri primari. Şi în cazul

colateralilor ordinari este indiferent dacă rudenia dintre acesteia şi defunctul este

din căsătorie, dinafară căsătoriei sau din adopţie. Colateralii ordinari pot veni la

moştenire atât din numele propriu, cît şi prin reprezentare. Astfel, conform

art.1500, alin.3, lit.b CC RM se admite reprezentarea colateralilor ordinari până la

veri primari.

Între colateralii ordinari moştenirea se împarte în părţi egale. Dacă există

colateralii ordinari de grade de rudenie diferite, cei mai apropiaţi în grad îi vor

înlătura pe cei mai depărtaţi.

52

Astfel, de exemplu, dacă la moartea lui de cujus rămân în viaţă doi unchi şi

trei veri primari, moştenirea va reveni celor doi unchi, rude de gradul trei cu

defunctul, care o vor împărţi în părţi egale între ei, cei trei veri primari fiind

înlăturaţi de la moştenire. Ordinea la succesiune legală are loc în conformitate cu

prevederile art.1501 CC RM astfel, încât moştenitori de clasa posterioară vin la

succesiune legală numai dacă lipsesc moştenitorii din clasele precedente sau dacă

acestea refuză ori nu acceptă succesiunea. Ei sunt chemaţi la succesiune şi în cazul

în care toţi moştenitorii de clase precedente au fost decăzuţi din dreptul la

succesiune.

§ 3.4 Moştenitori rezervatari.

Conform art.1505 CC RM succesorii de clasa întâi inapţi pentru muncă au

drept de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cota

–parte din cota ce li s-ar cuveni în caz de succesiune legală (rezerva succesorală).

Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui ce lasă

moştenirea la care moştenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinţei

defunctului manifestată prin dispoziţii testamentare pentru cauza de moarte.

Partea patrimoniului defunctului care excede rezerva şi de care defunctul

pote dispune liber, neîngrădit poartă denumirea de cotitate disponibilă.77

Prin urmare, dacă defunctul are moştenitori rezervatari, şi dacă a dispus de

patrimoniul său prin testament, masa succesorală, se divide în două părţi: rezerva

77 F. Deak, op. cit., p. 308

53

succesorală destinată a fi moştenită de moştenitori rezervatari, chiar şi împotriva

voinţei libere a defunctului, şi cotitatea disponibilă, în virtutea căruia voinţa

defunctului este suverană, discreţională.

Caractere juridice ale rezerve succesorale:

a) rezerva este o parte a moştenirii (pars hereditatis), deci are

caracter succesoral, ce se atribuie moştenitorilor rezervatari

împotriva voinţei defunctului;

b) caracterul imperativ al rezervei. Cercul moştenitorului

rezervatari şi cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de

lege, neputând fi modificate prin voinţa celui care lasă

moştenirea;

c) caracterul propriul al dreptului de rezerva. Dreptul la rezerva

este un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor

rezervatari la data deschiderii moştenirii, iar nu dobândit de la

defunct prin succesiune;

d) dreptul la rezerva în natura. Întrucât rezerva este o parte din

moştenire, moştenitorii rezervatari au dreptul la rezerva, în

principiul, în natura, iar nu sub forma echivalenţei în bani. Ei î-

şi valorifică dreptul la rezerva nu în calitate de creditori ai unei

creanţe, ci în calitate de proprietari (coproprietari) în

indiviziune de bunuri. Dacă prin testament se aduce atingere

rezervei, ia va trebui reîntregită în natura, iar nu prin echivalent

bănesc.

e) Caracterul colectiv al rezervei. În cazul în care există o

pluralitate de moştenitori rezervatari, de exemplu, doi fii,

rezerva lor se determină şi se atribuie în mod global, colectiv;

f) Indisponibilitatea rezervei. În literatura de specialitate se mai

admite caracterul indisponibil al rezervei, indisponibilitatea care

este însă relativă (operează numai dacă există moştenitori

54

rezervatari) şi parţială (vizează numai o fracţiune din

moştenire).78

Reieşind din prevederile art.1505 CC RM sunt rezervatari doar succesorii

de clasa I inapţi de muncă. Raţiunea acestei norme rezidă în incapacitatea acestor

succesibili de a-şi câştiga propria existenţa şi în primirea sumelor necesare de la

defunct.79

Conform p.12 al HPCSJ nr.21 din 10.06.1998 cu privire la examinarea

litigiilor în cazurile cu privire la succesiune sunt consideraţi inapte de muncă

persoanele pensionate în legătură cu atingerea limitei de vârstă, invalizii ge grupa

I, II şi III, indiferent dacă primesc pensie de bătrâneţe sau pensie de invaliditate,

precum şi persoanele care nu au atins vârsta de 16 ani, iar elevii şcolilor de

învăţământ general, instituţiilor de învăţământ medii de specialitate şi superior –

până la absolvirea acestor instituţii, dar nu mai mult decât până la vârsta de 23 ani

(art.25 din Legea privind pensiile de asigurare de stat nr.156-ĂIV din 16 octombrie

1998, MO nr. 111-113, 1998).

Mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul

patrimoniul succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea legăturii

(art.1507 CC RM).

La determinarea cotei de rezervă succesorală pentru fiecare moştenitor

rezervatar, se iau în consideraţie toţi moştenitori legali, chemaţi la succesiune, dacă

nu ar fi existat testamentul. Moştenitorii testamentari nu se iau în considerare, dacă

ie nu sunt moştenitori legali (art.1508 CC RM). Astfel dacă defunctul a testat

întreaga avere unui terţ, însă a lăsat doi copii minori, soţ supravieţuitor, iar

valoarea averii testate reprezintă 90 000 lei, atunci reieşind din prevederile acestui

articol precum şi din prevederile art.1505 CC RM, vom avea următoarea situaţie:

soţul supravieţuitor, ne fiind inapt de muncă pierde dreptul de a succede, copii

defunctului voi primi ½ din 30 000, adică ½ din cota ce s-ar cuveni fiecăruia în

cazul de succesiune legală.

78 Ibidem, p. 306-30779 Б. Хасенберг, Наследование по закону нетрудоспособными иждивенцами // Росийская юстиция, 1003, р. 22

55

Dacă moştenitorul testamentar este şi moştenitorul legal atunci vom fi în

următoare situaţie: soţul supravieţuitor pierde de a succede, iar copii vor primi câte

½ din 25 000 (90 000 : la 4 moştenitori legali), iar moştenitorul testamentar, care

este în acelaşi timp şi moştenitorul legal va dobândi 65 00 (90 00 – rezerva (25

00)).

Capitolul VI Dreptul statului asupra moştenirii vacante.

§ 4.1 Noţiunea de moştenire vacantă natura ei juridică.

Divoluţiunea legală ar fi incompletă, dacă în actele normative nu s-ar

indica cît î-i revine moştenirea în cazul când nu vor rămâne moştenitori legali din

nici o clasă. În acest sens, Titlu IV, Cartea IV Codului Civil Republicii Moldova

intitulat „Succesiunea vacantă” stabileşte în art.1515, alin.1 că patrimoniul

succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unei

--------- testamentari, nici legali sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat

succesiunea, sau dacă toţi succesorii sunt privaţi de dreptul la succesiune.

Conform acestui text de lege statul culege moştenire rămasă în desherinţă,

adică fără succesori care să le poată culege, întrucât la data deschiderii moştenirii

fie nu există nici un succesor legal sau succesor testamentar în viaţă, fie succesori

56

legali în viaţă la data deschiderii succesiunii au fost exheridaţi total de defunctul,

fiind cu toţii nerezervatari, fie succesori legali sau testamentari în viaţă nu au

acceptat succesiunea sau sunt nedemni cu toţii.

În doctrina80 se face precizarea că desherenţa nu se confundă cu vacanţa

succesorală. Moştenirea aflată în desherehţa este vacantă dar există situaţii în acre

defunctul deşi lasă moştenitori (legali sau testamentari) acestea nu au vocaţie la

întreagă moştenire, ci numai la o parte din aceasta, restul fiind deferit statului cu

titlu de moştenirea vacantă.

Astfel, dacă defunctul a instituit prin testamentul unul sau mai mulţi

moştenitori testamentari, dar care nu au vocaţie la întreg patrimoniul succesoral, în

condiţiile în care nu există moştenitori legali, statul va culege partea rămasă, cu

titlu de moştenire vacantă.

Dacă prin testament defunctul nu a instituit nici un moştenitor testamentar,

în schimb a prevăzut exheredarea moştenitorilor legali, atunci dacă unul sau mai

mulţi din moştenitori exheredaţi sunt moştenitori rezervatari, ei voi culege din

moştenire – ca moştenitori legali – cota corespunzătoare rezervei lor, restul

patrimoniului succesoral (cotitatea disponibilă) revenind statului. În acest sens s-a

afirmat81 că vocaţia concretă a statului poate coexista şi cu drepturile moştenitorilor

legali, iar patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului total sau parţial – în

cazurile în care nu există moştenitori (legali sau testamentari), fie – chiar dacă

există – vocaţia lor succesorală concrete nu se întinde asupra întregii mase

succesorale. Iar prin sintagma „nu există moştenitori legali sau testamentari”

trebuie să înţelegem nu doar absenţa lor în sens juridic, determinată de renunţare

lor la moştenire, ori de înlăturare lor de la moştenire ca urmare a exheredării,

nedemnităţii, caz dacă testamentul este revocat, caduc sau nul (cu condiţia că nu

există moştenitori legali).

Natura juridică.

Asupra fundamentului vocaţiei succesorale a statului le moştenire vacantă

se confundă două teorii:80 D. Chirică, op. cit., p. 10881 F. Deak. Tratat. 1999, p. 155

57

1. teoria dreptului legal de moştenire;

2. teoria dreptului de suveranitate.

1. Conform primei teorii, statul este un succesor ca nu orice altul,

culegând succesiunile vacante cu titlu de moştenire (iure hereditatis).

Aceasta teorie şi-a găsit reglementare în legislaţie germană (art.1936

BGB), Elveţiei (art.466 a Codului Civil Elveţian), Italiei (art.586 a Codului Civil

italian), Spaniei (art.956 a Codului Civil Spaniol).

Noul Cod Civil a RM de asemenea consacră teoria dreptului legal de

moştenire statului ca fiind fundamentul vocaţiei succesorale a statului asupra

moştenirii vacante. Acest lucru rezultă din art.1433, alin.2 a CC RM „statul

dispune de capacitate succesorală asupra unui patrimoniu succesoral vacant”.

Teza conform căruia statul culege succesiunile vacante cu titlu de

moştenitor a fost acreditată de unii autori82 încă înainte de adoptarea Codului Civil

din 1964. savantul rus Gordov afirmă că temeiul succesiunii vacante (выморочное

имущества) este mai mult tradiţional, decât uzual, deoarece este mai binevenită

noţiunea de patrimoniul ce trece la stat ca succesor de ultima clasă.83

Codul Civil din 1964 a consacrat de asemenea teoria dreptului legal de

moştenire a statului în art.587 a CC RM, unde era prevăzut că patrimoniul

succesoral trece la stat în virtutea dreptului de a moşteni.

Concepţia statului – moştenitor corespunde unei viziuni socialiste şi

colectiviste, dreptul statului la moştenirile vacante fiind întemeiat pe aceleaşi

raţiuni ca şi dreptul la moştenire legală a familiei defunctului.84

2. Teoria dreptului de suveranitate. După aceasta teorie statul culege

moştenirile vacante nu în calitate de moştenitor, ci de putere suverană ţinută de

exercitarea funcţiilor sale de poliţie statală la prevenirea riscurilor de dezordine pe

care le-ar crea existenţa unor bunuri fără stăpân ce ar tenta pe mulţi pentru a le

82 В. Серебровский, Очерки советского наследственного права, Москва, 1953; Н. Орлова, Правовая природа выморочного имущества. Вопросы советского гражданского права, 1955, р. 11783 М. Гордон, Наследование по закону и по завещанию, Москва, 1967, р. 3584 D. Chirică, op. cit., p. 109

58

dobîndi prin ocupaţiune.85 Aceasta teorie şi-a găsit consacrarea în legislaţia

franceză (art.539, art.768 Cod Civil Francez), Angliei, SUA (titlu 78 al Legii

uniforme despre dispunerea de patrimoniul fără stăpân al SUA).86

Concepţia statului suveran, spre deosebire de acea statului moştenitor, este

una individualistă, care vede în dreptul statului de a culege moşteniri vacante, o

soluţie ultimă şi excepţională care funcţionează doar în lipsa oricărei pretenţii din

partea defunctului.87

Interesul practic al determinării naturii juridice a dreptului statului asupra

moştenirii vacante se evidenţiază din punct de vedere al exheridării tuturor

moştenitorilor (1), din punct de vedere al rezolvării conflictelor de legi în cazul

decesului unui cetăţean al unui stat care lasă bunuri mobile pe teritoriul altui (2).

1. Dacă defunctul exheredează printr-o dispoziţie testamentară toţi

moştenitorii săi, în concepţia statului moştenitor, statul nefiind rezervatar, ar fi şi el

îndepărtat da la moştenire, ajungându-se în aşa situaţie de până moartă, adică de

imposibilitate de transmitere bunurilor pe cale succesorală, pe care însă ordinea

publică nu ar putea-o accepta. De aceea, în aceasta concepţie, o asemenea clauză ar

urma să fie considerată ca nevalabilă, moştenirea revenind rudelor defunctului

conform regulilor devoluţiunii legale.88

În concepţia culegerii moştenirii vacante cu titlu de drept de suveranitate,

statul nu poate fi inclus în categoria moştenitorilor exheredaţi, astfel încât el va fi

cel care culege succesiunea, iar nu rudele defunctului. Soluţia este aceeaşi dacă

termenii în care este formulată exhereditarea se referă şi la stat, deoarece o

asemenea clauză este nulă întrucât o voinţa privată nu poate înlătura un drept de

suveranitate.89

85 Ibidem, p. 10986 Н. Качур, Е. Баукина, И. Богданова, Наследование выморочного имущества // Российская юстиция, 2003, нр. 10, р. 2287 D. Chirică, op. cit., p. 11088 F. Terre. I. Lequette, op. cit., p. 18689 Ibidem, p. 474 - 475

59

2. A doua ipoteză vizează situaţia în care, în cadrul devoluţiunii

succesorale legale, intervine un element de extraneitate.

Este vorba de ipotezele când un cetăţean al Republicii Moldova decedează

fără a avea moştenitori şi lasă bunuri imobile în străinătate, sau un cetăţean străin –

domiciliat în Republica Moldova sau în străinătate decedează fără moştenitori şi

lasă bunuri mobile pe teritoriul ţării noastre.

Dacă se accepta teza statului moştenitor atunci bunurile mobile sunt culese

de statul a cărui cetăţean este defunctul, iar dacă se acceptă teoria suveranităţii. De

către statul pe teritoriul căruia se află bunurile.

Teoria statului moştenitor poate duce la unele consecinţe neconvenabile în

relaţie cu statele care î-şi întemeiază vocaţia asupra succesiunilor vacante pe teoria

suveranităţii. Însă în virtutea reciprocităţii, ce caracterizează relaţiile internaţionale,

dacă un stat străin nu va recunoaşte drepturile Republicii Moldova asupra

bunurilor cetăţenilor Republicii Moldova decedaţi fără moştenitori (aflate pe

teritoriul statelor respective), nu pot pretinde nici ele recunoaşterea vocaţiei

succesorale întemeiate pe suveranitate, care nu poate produce efecte extrateritoriale

dacă în conformitate cu legislaţia succesorală a unei părţi contractante, moştenirea

este vacantă, bunurile mobile vor fi moştenite de către statul al cărui cetăţean este

cel ce lasă moştenirea, iar bunurile imobile de către statul pe teritoriul căruia se

află bunurile imobile.

Reglementări asemănătoare sunt prevăzute şi în Tratatul între Republica

Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în

materie civilă, familială şi penală (art. 43), în Tratatul între Republica Moldova şi

Ucraina cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă,

familială şi penală (art. 38), în Tratatul între Republica Moldova şi Lituania cu

privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi

penală (art. 42), precum şi în art. 46 al Convenţiei privind asistenţa juridică şi

raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale încheiată la Minsk la

60

data de 22 ianuarie 1993 şi ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii

Moldova nr. 402 –XIII din 16.03.1995.

§ 4.2 Particularităţile drepturilor statului asupra

moştenirii vacante.

Atare particularităţi, caractere juridice deosebite se analizează, fireşte, în

raport cu regulile aplicabile altor, moştenitori, legali sau testamentari.

Specificul dobândirii succesiunii vacante de către stat se manifestă prin:

1. Inexistenţa dreptului de opţiune succesorală. Spre deosebire de

ceilalţi moştenitori, statul în privinţa dreptului având ca obiect

moştenirea vacantă nu are dreptul de opţiune succesorală. Astfel, el

nu poate remunera la moştenirea vacantă, deoarece bunurile

succesorale devenind fără stăpân, vor reveni tot lui în baza

art......... .

Aceasta concluzie se întemeiază şi pe prevederile art.1534

CC RM: „reprezentantul statului nu are dreptul să nu accepte

succesiunea”. Neavând drept de opţiune, termenul de prescripţie de

6 luni prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept devine

inaplicabil. Organul competent poate solicita eliberarea certificatului

de vacanţa a moştenirii, iar notarul sau instanţa de judecată pot

constata vacanţa moştenirii nelimitat în timp.

2. Statul intră în posesiunea patrimoniului succesoral prin eliberarea

unui certificat de succesiune vacantă.

61

Poziţia specifică statului în circuitul civil presupune existenţa unei ordini

speciale de moştenire a succesiunilor vacante. În acest sens, art.1515, alin.3 a CC

RM prevede că ordinea moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral vacant,

precum şi transmiterea acestuia în proprietatea statului, se stabilesc prin lege.

Constatarea faptului că o succesiune este vacantă se face prin eliberarea

unui certificat de succesiune vacantă.

În acest sens art.1559 CC RM prevede că în cazul în care nu există nici

succesori testamentari, nici succesori legali, notarul constată, la cererea

reprezentantului statului, că succesiunea este vacantă şi eliberează certificatul de

succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.

Dacă moştenirea nu este vacantă, însă statul a fost gratificat prin testament,

urmează să i se elibereze certificatul de moştenitor, iar nu certificatul de succesiune

vacantă. Dacă statul este gratificat prin testament, iar restul moştenirii devine

vacantă, notarul urmează a elibera statului două certificate: unul de moştenitor şi

altul de succesiune vacantă.

62

D

A ½ B (d)

B1 ¼ B2 ¼

Shema 1

63

D

A ½ B (d) ½

B1 ¼ B2 ¼

SHEMA 1

D

+ C1 +C2

N1 N2 N3 N4 1/2 1/6 1/6 1/6

SHEMA 2

D

A +B 1/2

+B1 1/2

B2 1/2

SHEMA 3

D

+A (1/2) +B (1/2)

A1 A2 B1

(1/4) (1/4) (1/2)

64

A3 A4

(1/8) (1/8)

SHEMA 4

SHEMA 5

65

Soţ supra- vieţuitor Soţ supra-C1 vieţuitor

C2

66