Secţiunea a II-aDezmoştenirea (exheredarea)

27. Noţiune. Referitor la patrimoniul succesoral, în lumina art. 1.035 C.civ. testamentul poate conţine nu numai dispoziţii pozitive - legate - dar şi dispoziţii negative - dezmoşteniri (exheredări) - prin care testatorul înlătură de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali, rude sau soţ supravieţuitor.

Potrivit art. 1.074 alin. 1 C.civ., dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali.

Prin dezmoştenire, moştenitorii legali care nu sunt rezervatari pot fi înlăturaţi de la moştenire cu de-săvârşire (rudele colaterale şi ascendenţii ordinari), iar moştenitorii rezervatari (descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor) pot fi dezmoşteniţi din acea parte a moştenirii care excedează cota lor de rezervă, numită cotitate disponibilă.

28. Feluri. În funcţie de modul de manifestare a voinţei de dezmoştenire, ea poate fi de mai multe feluri: directă, indirectă şi cu titlu de sancţiune.

28.1. Dezmoştenirea directă. Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali (art. 1.074 alin. 2 teza I C.civ.).

28.2. Dezmoştenirea indirectă. Dezmoştenirea este indirectă când testatorul, fără să menţioneze expres înlăturarea de la moştenire a moştenitorilor legali, instituie unul sau mai mulţi legatari care urmează să culeagă moştenirea, în tot sau în parte (art. 1.074 alin. 2 teza a II-a C.civ.). Înseamnă că prin instituirea de legatari moştenitorii legali nerezervatari pot fi înlăturaţi de la moştenire total, iar cei rezervatari în limita cotităţii disponibile. De exemplu, prin desemnarea unui legatar universal1 sau a doi legatari cu titlu universal fiecare pentru o jumătate de moştenire.

28.3. Dezmoştenirea sancţiune. Dezmoştenirea sancţiune, numită şi clauză penală, este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul prevede înlăturarea de la moştenire a acelor moştenitori care ar ataca testamentul sau dispoziţiile testamentare cu acţiune în justiţie. O asemenea dispoziţie vizează, de regulă, pe moştenitorii legali care ar ataca testamentul ce cuprinde legate, dar poate fi îndreptată şi împotriva legatarului, de exemplu, împotriva legatarului universal care ar ataca dispoziţia testamentară prin care s-a prevăzut un legat cu titlu particular în favoarea unei alte persoane.

În principiu, dezmoştenirea sancţiune este valabilă; fiind liber să dispună de moştenirea pe care o va lăsa după moarte, testatorul poate lua şi măsuri de apărare, de respectare a dispoziţiilor sale de ultimă voinţă, inclusiv cele care conţin dezmoşteniri determinate de sentimente de supărare, de mânie etc.

29. Efecte. Art. 1075 C.civ. reglementează efectele dezmoştenirii. Deosebim mai multe situaţii:a) Alin. (1): În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii din clasa cu care acesta vine în

concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a dezmoştenirii.

De exemplu, defunctul are 2 copii şi soţ supravieţuitor şi l-a dezmoştenit pe acesta din urmă. Soţul supravieţuitor va culege rezerva de 1/8 din moştenire, iar copiii vor împărţi în mod egal cota de 7/8 (aceasta fiind partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei de 1/8 cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a dezmoştenirii). Textul se referă la „cotă”, iar nu la „rezervă” pentru că este posibil ca defunctul să prevadă o înlăturare de la moştenire doar în parte, adică o diminuare (reducere) a cotei legale. De exemplu, se prevede că soţul supravieţuitor este dezmoştenit în parte, urmând să primească doar 1/6 din moştenire, în loc de 1/4 cât ar fi primit ca moştenitor legal. În acest caz, constatându-se că rezerva soţului supravieţuitor de 1/8 nu a fost încălcată, soţul supravieţuitor va primi 1/6 din moştenire, iar cei doi copii vor împărţi în mod egal cota de 5/6 din moştenire, revenind fiecăruia câte 5/12 din moştenire.

Pentru a nu reveni, subliniem faptul că în sistemul noului Cod civil dezmoştenirea poate fi nu numai totală, constând în înlăturarea de la moştenire în tot a unuia sau mai multor moştenitori legali, ci şi parţială, constând într-o diminuare a cotei pe care moştenitorul legal ar fi primit-o în absenţa dezmoştenirii.

b) Alin. (2): Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin la moştenire atât cel dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit.

De exemplu, defunctul are soţ supravieţuitor, un copil, doi părinţi şi un frate, iar prin testamentul întocmit l-a dezmoştenit pe copil. Soţul supravieţuitor va culege cota de 1/4 (deşi vine în concurs cu moştenitori din două clase, cota se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată, respectiv clasa I, conform art. 972 alin. 2 C.civ.), copilul va culege rezerva de 3/8, iar restul de 3/8 se va împărţi între

1 A se vedea, de exemplu, cauza soluţionată prin dec. civ.a TJ Suceava nr.839/1980, în RRD, nr.3, 1981, p.61.

1

moştenitorii din clasa a II-a (respectiv, părinţii defunctului vor primi împreună 3/16, câte 3/32 fiecare, iar fratele defunctului va primi 3/16 din moştenire).

Precizăm că, pentru ca soţul supravieţuitor să vină la moştenire în concurs cu moştenitori legali din două clase diferite, este absolut necesar ca moştenitorii din clasa subsecventă - care prin dezmoştenirea celor din clasa preferată au dobândit vocaţie concretă la moştenire - să accepte moştenirea în termenul de opţiune succesorală prevăzut de lege. În caz contrar, de exheredarea moştenitorilor din clasa preferată va profita soţul supravieţuitor, care - în virtutea vocaţiei sale la întreaga moştenire - va culege tot ceea ce rămâne după ce se atribuie cota celui dezmoştenit. De exemplu, dacă a fost dezmoştenit direct şi total copilul defunctului şi nimeni în afară de soţul supravieţuitor nu mai acceptă moştenirea, copilul va primi rezerva de 3/8 din moştenire, iar soţul supravieţuitor va primi restul de 5/8 din moştenire2. Numai dacă ar fi fost dezmoşteniţi direct şi total atât soţul supravieţuitor, cât şi copilul şi nu mai există alţi moştenitori legali şi/sau testamentari acceptanţi, cota de 1/2, adică ceea ce rămâne după atribuirea rezervei globale de 1/2 (dintre care 1/8 rezerva soţului supravieţuitor şi 3/8 rezerva copilului), va constitui moştenire vacantă şi va reveni comunei, oraşului municipiului sau statului, după caz.

c) Alin. (3): Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit.

De exemplu, defunctul are doi fraţi, F1 şi F2; şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea în parte a fratelui F1 încât acesta să primească doar 1/4 din moştenire (în loc de 1/2 cât ar fi primit ca moştenitor legal). Fratele F2, care nu a fost instituit legatar, va primi ca moştenitor legal 3/4 din moştenire, culegând astfel şi partea care ar fi revenit fratelui F1 dacă nu ar fi fost dezmoştenit. În calitate de moştenitor legal F2 are vocaţie universală şi de aceea culege şi partea care ar fi revenit celui dezmoştenit.

Tot astfel, dacă defunctul are doi părinţi, P1 şi P2 (moştenitori rezervatari), şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea părintelui P1, acesta va primi la cerere rezerva de 1/4, iar celălalt părinte va primi, ca moştenitor legal, 3/4 din moştenire, culegând astfel şi partea care ar fi revenit părintelui P1 dacă nu ar fi fost dezmoştenit (dacă părintele P1 nu ar fi fost dezmoştenit, ambii părinţi ar fi primit câte 1/2 din moştenire).

d) Alin. (4): Dacă, în urma dezmoştenirii, o persoană este înlăturată total de la moştenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moştenitorilor subsecvenţi.

Un prim exemplu: defunctul are doi fraţi, F1 şi F2, şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea în tot a fratelui F1.Întrucât acesta din urmă nu este moştenitor rezervatar, va fi înlăturat în totalitate de la moştenire. Fratele F2, deşi nu a fost instituit legatar, va primi ca moştenitor legal întreaga moştenire, culegând astfel şi partea de 1/2 care ar fi revenit fratelui F1 dacă acesta din urmă nu ar fi fost dezmoştenit.

Un al doilea exemplu: defunctul are un frate, F1, şi prin testamentul întocmit a prevăzut dezmoştenirea în tot a fratelui F1. Întrucât acesta din urmă nu este moştenitor rezervatar, va fi înlăturat în totalitate de la moştenire. În acest caz, moştenirea va reveni moştenitorilor subsecvenţi (de exemplu, bunicilor – care sunt moştenitori din clasa a III-a sau unchilor - care sunt moştenitori din clasa a IV-a), iar aceştia vor culege moştenirea ca moştenitori legali, testamentul fiind invocat de ei doar pentru a justifica vocaţia succesorală concretă.

e) Potrivit art. 1.075 alin. (5), dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.

Deşi comoştenitorii sau moştenitorii legali subsecvenţi - care vin la moştenire datorită dezmoştenirii alor moştenitori legali - nu au fost gratificaţi şi culeg moştenirea ca moştenitori legali, totuşi situaţia lor este asemănătoare cu cea a legatarilor. Pentru a nu se permite eludarea dispoziţiilor privitoare la incapacităţile de a primi legate, legiuitorul a prevăzut că dezmoştenirea nu poate profita persoanelor incapabile de a primi legate. De exemplu, de cuius-ul îl dezmoşteneşte direct şi total pe fratele F1 şi de această dezmoştenire urmează să profite fratele F2, care a avut calitatea de tutore al său şi nu a primit de la instanţa de tutelă descărcare pentru gestiunea sa (art. 988 alin. 2 C.civ.). În acest caz dispoziţia testamentară prin care fratele F1 a fost dezmoştenit este lovită de nulitate relativă (aceeaşi sancţiune s-ar fi aplicat şi în cazul în care F1 ar fi fost gratificat printr-un legat).

30. Nulitatea dezmoştenirii. Potrivit art. 1.076 C.civ. „(1) Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege. (2)

2 Această soluţie se corelează cu prevederile art. 1.090 alin. 3 C.civ. şi cu cele ale art. 1.075 alin. 3 C.civ. De altfel, în exemplul prezentat, soţul supravieţuitor nu mai concurează cu moştenitori din două clase, ci cu un moştenitor dintr-o singură clasă şi, în vreme ce vocaţia copilului se întinde doar asupra rezervei (rezerva se dobândeşte cu titlu universal), vocaţia soţului supravieţuitor se întinde asupra întregii moşteniri.

2

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii”.

Având în vedere faptul că dezmoştenirea poate interveni fie în mod direct - printr-o dispoziţie testamentară prin care se înlătură în mod expres de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali -, fie în mod indirect - prin instituirea unuia sau mai multor legatari (deci prin consimţirea unor legate) – oricare dintre aceste dispoziţii testamentare sunt supuse cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege. Poate fi vorba de cauze de nulitate relativă, cum ar fi viciile de consimţământ, în special dolul sau violenţa. De asemenea, nerespectarea regulilor de formă prevăzute de lege pentru testamente atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Secţiunea a III-aExecuţiunea testamentară

§1. Noţiunea şi natura juridică a execuţiunii testamentare 31. Noţiune. Execuţiunea testamentară este o dispoziţie cuprinsă în testament prin care testatorul

desemnează una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară pentru a putea asigura executarea dispoziţiilor testamentare (art. 1077 C.civ.).

Testatorul recurge la instituirea de executor testamentar, de regulă, pentru a-i degreva pe moştenitori de această sarcină sau în cazurile în care apreciază că moştenitorii chemaţi în puterea legii să execute dispoziţiile testamentare (succesori universali) nu ar vrea sau nu ar putea asigura îndeplinirea dispoziţiilor sale de ultimă voinţă (de exemplu, sunt minori sau persoane puse sub interdicţie).

În baza dispoziţiei testamentare nerevocate, notarul public competent a desfăşura procedura succesorală eliberează persoanei instituite executor testamentar un certificat de executor testamentar.

Executor testamentar poate fi orice persoană (moştenitor legal sau testamentar ori o terţă persoană, de exemplu, un avocat), cu singura condiţie să aibă capacitate de exerciţiu deplină.

32. Natură juridică. Potrivit părerii dominante, execuţiunea testamentară este un mandat special, care - ca atare - se aseamănă, dar se şi deosebeşte de mandatul de drept comun, motiv pentru care regulile de drept comun în materie de mandat se aplică în această materie numai în măsura în care legea nu prevede altfel sau nu sunt contrare scopului execuţiunii testamentare.

§2. Atribuţiile (puterile) executorului testamentar33. Dreptul de administrare. Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral

pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept. Aşadar, orice executor testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral în virtutea legii, neavând importanţă faptul că testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept.

Administrarea vizează atât bunurile mobile, cât şi cele imobile, iar executorul testamentar poate să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi actele utile pentru ca bunurile să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite. De asemenea, poate culege fructele bunurilor şi poate exercita drepturile aferente administrării (de exemplu, intentarea acţiunii în justiţie pentru obligarea chiriaşului care locuieşte într-un imobil care face parte din masa succesorală la plata chiriei restante sau, după caz, solicitarea executării silite împotriva acestuia, solicitarea evacuării chiriaşului care nu plăteşte chiria etc.).

34. Puterile executorului testamentar. Potrivit art. 1.077 alin. 3 C.civ., puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială.

Executorul testamentar are următoarele atribuţii:a) va cere, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori, persoane puse

sub interdicţie judecătorească sau dispărute. b) va stărui a se face inventarul bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor. c) va cere instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea

legatelor. Instanţa va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moştenitori rezervatari;

d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie, pentru a apăra validitatea sa. În acest sens, dacă se solicită anularea sau constatarea nulităţii testamentului, executorul testamentar are obligaţia să solicite respingerea acţiunii, pe baza apărărilor corespunzătoare pe care le va efectua în faţa instanţei;

e) va plăti datoriile moştenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviinţarea instanţei;

3

f) va încasa creanţele moştenirii.§3. Încetarea execuţiunii testamentare

35. Cazuri de încetare a execuţiunii testamentare. Misiunea executorului încetează în următoarele cazuri:

a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite (de exemplu, din cauza îmbolnăvirii);

b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale. Nu va fi angajată răspunderea executorului testamentar numai dacă dovedeşte că executarea în continuare i-ar fi cauzat lui însuşi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării misiunii (art.2.034 alin.3 C.civ.).

c) prin decesul executorului testamentar;d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;e) prin revocarea de către instanţă a executorului testamentar care nu îşi îndeplineşte misiunea ori o

îndeplineşte în mod necorespunzător;f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care

instanţa decide prelungirea termenului.36. Obligaţia de a da socoteală. Asemănător mandatarului de drept comun, executorul testamentar

este obligat faţă de succesorii universali să dea socoteală de gestiunea sa şi să le predea tot ce a luat în primire (de exemplu, creanţe succesorale încasate). Totodată, el are dreptul să i se înapoieze cheltuielile făcute din patrimoniul propriu în îndeplinirea funcţiilor sale (pentru inventar, cheltuieli de judecată, onorariu plătit notarului etc.) şi care sunt sarcini ce grevează moştenirea, precum şi să fie dezdăunat, potrivit dreptului comun, pentru pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii misiunii încredinţate de testator.

Potrivit art. 1.082 alin. 1 C.civ., la sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moştenitori rezervatari. Această obligaţie se transmite moştenitorilor executorului.

37. Răspunderea executorului testamentar. Art. 1082 alin. 2 C.civ. prevede că executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare. Ca şi mandatarul contractual, executorul răspunde - sub forma daunelor-interese - de orice culpă comisă în legătură cu executarea (neexecutarea) dispoziţiilor testamentare. Diligenţa cerută se apreciază mai sever (culpa levis in abstracto) dacă executorul primeşte o remuneraţie, indiferent sub ce formă, decât dacă a lucrat fără plată (culpa levis in concreto). Răspunderea lui poate fi atenuată de testator, după cum am văzut, prin scutirea de obligaţia de a da socoteală. În niciun caz el nu răspunde de pieirea fortuită (dovedită) a bunurilor pe care le-a deţinut.

În ipoteza pluralităţii de executori testamentari, noul Cod civil prevede că dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepţia cazului în care testatorul le-a împărţit atribuţiile şi fiecare dintre ei s-a limitat la misiunea încredinţată.

CAPITOLUL IIILIMITELE DREPTULUI DE DISPOZIŢIE ASUPRA MOŞTENIRII

1. Consideraţii introductive. Legea consacră principiul libertăţii testamentare, în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său pentru caz de moarte. Pe de altă parte, succesibilul este liber să accepte moştenirea ce i se cuvine sau să renunţe la ea. Dar libertatea de a dispune de patrimoniu pentru cauză de moarte, precum şi libertatea de a moşteni trebuie să fie exercitate în anumite limite stabilite imperativ de lege.

- În primul rând, legea interzice actele asupra bunurilor dintr-o succesiune viitoare, nedeschisă, inclusiv actele unilaterale (cu excepţia testamentelor); astfel, dreptul de opţiune succesorală nu poate fi exercitat sub nicio formă (act unilateral sau contract) de către prezumtivii moştenitori decât din momentul deschiderii moştenirii, când devin succesibili.

- În al doilea rând, libertatea dreptului de dispoziţie asupra patrimoniului vizează, în principiu, numai cazul morţii dispunătorului. De regulă, testatorul nu poate stabili soarta bunurilor pentru caz de moarte a propriilor moştenitori. Substituţiile fideicomisare şi liberalităţile reziduale vor produce efecte numai în cazurile în care sunt permise de lege.

- În sfârşit, cea mai importantă limitare a libertăţii testamentare este stabilită de lege prin instituţia rezervei succesorale; dacă testatorul decedat are, la data deschiderii succesiunii, moştenitori legali rezervatari, liberalităţile testamentare vor produce efecte numai în limita cotităţii disponibile a moştenirii, fără a aduce atingere cotei prevăzută de lege în favoarea moştenitorilor rezervatari.

4

Secţiunea I

Oprirea actelor juridice asupra unei moşteniri nedeschise, viitoare2. Reglementare. Noţiune. Noul Cod civil reglementează problematica actelor asupra unei moşteniri

nedeschise în art. 956. Potrivit acestui text de lege, „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.”

Rezultă că prin act asupra unei moşteniri nedeschise, interzis de lege, se înţelege orice act juridic, unilateral sau contract, prin care se acceptă ori se renunţă la o moştenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lui, sau se înstrăinează ori se promite înstrăinarea drepturilor eventuale ale uneia dintre părţi din acea moştenire.

Asemenea acte sunt interzise indiferent că sunt privitoare la moştenirea unei terţe persoane sau la moştenirea unuia dintre contractanţi şi indiferent dacă acceptarea, renunţarea, înstrăinarea sau promisiunea de înstrăinare se face cu titlu oneros ori cu titlu gratuit. Interdicţia se justifică prin ideea că actul asupra moştenirii nedeschise poate trezi dorinţa morţii (votum mortis) celui care va lăsa moştenirea, iar dacă este şi el parte contractantă se contravine şi principiului revocabilităţii dispoziţiilor pentru cauză de moarte. În toate cazurile, actul poate fi deosebit de păgubitor, deoarece dreptul, fiind eventual, este, în toate cazurile, incert, cel puţin valoric.

3. Condiţii. Pentru ca actul să intre sub incidenţa prohibiţiei legale ca act asupra unei moşteniri nedeschise el trebuie să aibă ca obiect drepturi asupra unei moşteniri (a), moştenirea în cauză să nu fie deschisă (b) şi actul să nu fie permis în mod excepţional de lege (c).

a) Actul să fie privitor la o moştenire. Dacă nu sunt vizate drepturi succesorale - dreptul de a moşteni (pacta de succedendo) sau obligaţia de a nu moşteni (pacta de non succedendo) - actul este valabil, chiar dacă realizarea (naşterea sau executarea) obligaţiei atârnă de viaţa unei persoane, constituind o condiţie sau un termen incert, ca modalitate a actului juridic.

b) Moştenirea să nu fie deschisă. Pentru ca actul să intre sub incidenţa prohibiţiei legale, el trebuie să aibă ca obiect o moştenire nedeschisă. După deschiderea moştenirii succesorii pot dispune liber de drepturile dobândite prin moştenire asupra patrimoniului succesoral sau asupra bunurilor determinate din moştenire, precum şi de drepturile născute în persoana lor la data deschiderii moştenirii, cum este şi dreptul de opţiune succesorală (dreptul de a accepta sau de a renunţa la moştenire).

c) Actul să nu fie permis în mod expres (excepţional) de lege. Art. 956 C.civ. debutează cu sintagma „Dacă prin lege nu se prevede altfel”, ceea ce scoate în evidenţă opţiunea legiuitorului de a da dovadă de flexibilitate; astfel, există unele situaţii în care – deşi se identifică elementele unui act asupra unei moşteniri nedeschise – totuşi, pentru raţiuni superioare, aceste acte sunt permise.

i) De exemplu, este valabilă convenţia prin care asociaţii stipulează că la moartea unui asociat societatea va continua cu moştenitorii asociatului decedat (art. 1.939 C.civ.).

ii) Tot astfel, este valabilă împărţeala de ascendent făcută prin donaţie (act între vii, cu efecte şi post mortem) dacă s-au respectat condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege (art. 1.160 -1.163 C.civ.). Ca urmare a partajului de ascendent realizat pe cale de donaţie, descendenţii-donatari vor dobândi în mod irevocabil, de la data încheierii contractului, drepturile ce formează obiectul acestuia, putând dispune în mod liber de bunurile ce le-au fost atribuite, fără să mai aştepte deschiderea moştenirii ascendentului-donator.

4. Sancţiunea aplicabilă. Actul care întruneşte condiţiile arătate este lovit de nulitate absolută expresă şi, ca atare, poate fi invocată de orice persoană interesată, cum ar fi, de exemplu, prezumtivii moştenitori care au exercitat dreptul de opţiune succesorală înainte de deschiderea moştenirii sau care au înstrăinat ori au promis înstrăinarea drepturilor succesorale dintr-o moştenire nedeschisă, moştenitorii şi creditorii acestora etc. Potrivit art. 1.247 alin. 3 C.civ. instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui astfel de act.

Enumerarea cuprinsă în art. 956 C.civ. a actelor asupra moştenirii nedeschise care sunt prohibite este una exemplificativă, iar nu limitativă (se foloseşte cuvântul „precum”, ceea ce înseamnă că sunt prezentate câteva exemple, cele mai reprezentative).

5

Actele asupra unei succesiuni nedeschise întâlnite cel mai adesea în practică şi care intră sub incidenţa prohibiţiei legale sunt următoarele:

- acceptarea moştenirii sau, dimpotrivă, renunţarea la moştenire, ambele consimţite anterior decesului lui de cuius;

- renunţarea la rezerva succesorală de către moştenitor înainte de deschiderea moştenirii;- înstrăinarea, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, a drepturilor succesorale eventuale ale unui potenţial

moştenitor făcută înaintea morţii lui de cuius; - încheierea între un potenţial moştenitor şi un terţ a unei promisiuni de înstrăinare a unor bunuri

succesorale, anterior datei deschiderii moştenirii; - împărţeala între potenţialii moştenitori a unei succesiuni nedeschise;

Secţiunea a II-aOprirea substituţiilor, în general. Admisibilitatea în noul Cod civil a substituţiilor

fideicomisare şi a liberalităţile reziduale5. Preliminarii. Generic vorbind, substituţia (sub institutio, adică instituirea în locul altuia sau după

altul) este o dispoziţie prin care o persoană este chemată a primi o liberalitate în locul altei persoane sau după aceasta.

6. Substituţiile în sistemul noului Cod civil. Preliminarii. Cu ocazia elaborării noului Cod civil, una dintre preocupările importante ale legiuitorului a fost reglementarea corespunzătoare a materiei substituţiilor. Au existat mai multe variante de lucru, dar cea care s-a impus în final a fost cea adoptată şi de legiuitorul francez cu ocazia modificării Codului civil Napoleon în anul 2006.

Încercând să explicăm raţiunile pentru care substituţiile au fost reglementate în actuala formă, vom putea spune că s-a urmărit armonizarea relaţiilor de familie, avându-se în vedere cel puţin 3 situaţii sociale:

- nevoia de transmitere a bunurilor peste generaţii, iar nu neapărat celei imediat următoare. Fiecare om îşi cunoaşte cel mai bine copilul; îi ştie calităţile, dar mai ales defectele, slăbiciunile, patimile, vulnerabilităţile3. Este normal ca titularului patrimoniului să i se permită să ia anumite măsuri de siguranţă pentru ca averea sa, strânsă de multe ori cu truda mai multor generaţii, să nu fie risipită de generaţia imediat următoare. Substituţia fideicomisară redevine un instrument juridic de consolidare a familiei (în sens larg) şi răspunde nevoilor acelor oameni care îşi doresc ca, atunci când vor părăsi această lume, să aibă certitudinea că nu numai copiii, dar şi nepoţii se bucură de o siguranţă patrimonială4.

- protejarea atât a intereselor copiilor şi urmaşilor acestora, cât şi a intereselor soţului din a doua căsătorie. De exemplu, testatorului îi decedează soţia din prima căsătorie şi are unul sau mai mulţi copii. Testatorul se recăsătoreşte, însă doreşte să nu îi dezavantajeze nici pe copiii din prima căsătorie, dar nici pe soţia din cea de-a doua căsătorie. Astfel, el poate lăsa anumite bunuri celei de-a doua soţii - asigurându-i astfel un trai corespunzător - ,cu obligaţia pentru aceasta de a administra bunurile şi de a le transmite, la decesul său, copiilor din prima căsătorie a testatorului;

- asigurarea unui trai cât mai confortabil copiilor cu anumite dizabilităţi şi menţinerea unui echilibru în ceea ce priveşte drepturile succesorale ale urmaşilor. Astfel, o parte din bunuri sunt lăsate de către dispunător unuia dintre copiii săi - bolnav - pentru a avea un trai cat mai confortabil, dar cu sarcina ca acesta să conserve şi să administreze bunurile şi, la decesul său, să le transmită copiilor celorlalţi fraţi.

7. Noţiunea substituţiei în noul Cod civil. Potrivit art. 993 C.civ. „Dispoziţia prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.”

Din lecturarea acestui text de lege rezultă că, în principiu, sunt interzise acele dispoziţii cuprinse într-un testament sau într-un contract de donaţie prin care dispunătorul transmite unul sau mai multe bunuri unei

3 Printre vulnerabilităţi poate fi şi asumarea unor riscuri în afaceri, care pe fundalul unei crize economice accentuate sau al unor întâmplări nefericite pot conduce la mari pierderi financiare sau chiar la crearea stării de insolvabilitate.

4 Am făcut referire la cazul în care instituitul este copilul, iar substituitul este nepotul defunctului pentru că acesta este cazul clasic. Nu trebuie să reducem raţionamentele în materie doar la acest «tandem». De pildă, instituit poate fi un copil, iar substituit copilul altui copil al defunctului; sau, instituit poate fi o rudă ori un prieten, iar substituit poate fi o fundaţie, o instituţie de învăţământ sau de cultură, un spital etc.

6

persoane, numite instituit, cu sarcina pentru instituit de a administra aceste bunuri şi de a le transmite unui terţ, numit substituit, care este desemnat tot de către dispunător. Acesta este motivul pentru care tratăm substituţiile în capitolul consacrat limitelor dreptului de dispoziţie asupra moştenirii.

După cum se observă, figura juridică reglementată de art. 993 C.civ. nu are în vedere numai ipoteza în care bunurile administrate de către instituit se vor transmite substituitului abia la decesul instituitului, ci (mai ales) situaţia în care dispoziţia ar produce efecte în timpul vieţii instituitului. De aici apare diferenţa clară faţă de substituţia fideicomisară, astfel cum este reglementată de art. 994 şi urm. C.civ., aceasta presupunând transmiterea bunurilor către substituit doar la decesul instituitului.

Prin excepţie de la regula consacrată de art. 993 C.civ., sunt permise substituţiile fideicomisare şi liberalităţile reziduale, dar numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 994 şi urm.

8. Substituţia fideicomisară în noul Cod civil. 8.1. Noţiune. Substituţia fideicomisară este o dispoziţie cuprinsă într-un testament sau într-un contract

de donaţie prin care dispunătorul îl obligă pe instituit (beneficiarul liberalităţii), donatar sau legatar, să administreze bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită, la decesul său, unei alte persoane, numită substituit, desemnat tot de către dispunător (art. 994 C.civ.).

Ne aflăm practic în prezenţa unei liberalităţi, grevată de sarcina administrării bunului pe toată durata vieţii instituitului (donatar sau legatar), iar la data decesului instituitului acest bun va reveni substituitului, care este un terţ desemnat de către dispunător, iar nu de către instituit.

8.2. Elementele caracteristice ale substituţiei fideicomisare. 8.2.1. Existenţa a două liberalităţi succesive având acelaşi obiect. Pentru a ne afla în prezenţa unei

substituţii fideicomisare este necesar să existe două liberalităţi având acelaşi obiect, în favoarea a două persoane desemnate de dispunător şi care liberalităţi urmează să fie executate succesiv: prima liberalitate este făcută în favoarea instituitului şi urmează să se execute fie la moartea dispunătorului (dacă acesta l-a desemnat legatar pe instituit), fie la încheierea contractului de donaţie dintre dispunător şi instituit; cea de-a doua liberalitate este făcută în favoarea substituitului şi se va executa la moartea instituitului.

8.2.2. Existenţa unei sarcini a instituitului constând în obligaţia de a administra bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului. Această sarcină este stipulată fie în testamentul întocmit de către dispunător, fie în contractul de donaţie încheiat între dispunător şi instituit.

Ceea ce diferenţiază substituţia fideicomisară este faptul că instituitul nu are dreptul să dispună de bunurile primite5 (nu le poate înstrăina şi nici greva), ci trebuie să administreze aceste bunuri, lui aplicându-i se dispoziţiile referitoare la fiduciar. Aşadar, instituitul este proprietar al bunurilor primite, dar dreptul său de proprietate este serios limitat.

8.2.2. Liberalitatea consimţită în favoarea substituitului urmează să se execute doar la decesul instituitului. Chiar dacă substituitul dobândeşte bunurile de la dispunător, fiind succesorul în drepturi al acestuia, liberalitatea consimţită în favoarea substituitului nu va produce efecte până la data decesului instituitului.

8.3. Regimul juridic al substituţiei fideicomisare. În cele ce urmează, vom prezenta regulile care guvernează substituţia fideicomisară, astfel cum acestea se desprind din textele Codului civil.

8.3.1. Problema incapacităţilor. Potrivit art. 994 alin. 3 C.civ., „Incapacităţile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi, în raport cu instituitul şi cu substituitul.” Astfel cum am arătat în cele ce precedă, potrivit noii reglementări a substituţiei fideicomisare atât instituitul, cât şi substituitul dobândesc bunurile care constituie obiectul liberalităţii de la dispunător. De aceea, singurul care dispune de bunuri este dispunătorul şi de aceea incapacităţile de a dispune prin liberalităţi (donaţii şi/sau legate) se apreciază numai în raport cu dispunătorul.

8.3.2. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la fiducie. Art. 994 alin. 2 C.civ. prevede că instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din prezentul cod referitoare la fiduciar.

5 În materia substituţiei fideicomisare nu sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 627 alin. 1 şi 2 C.civ. potrivit cu care «(1) Prin convenţie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani şi dacă există un interes serios şi legitim. Termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului. (2) Dobânditorul poate fi autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.» Prevederile din materia substituţiilor fideicomisare sunt derogatorii de la dreptul comun (a se vedea şi U.N.N.P.R., op.cit., p. 357).

7

Sintagma „în mod corespunzător” presupune faptul că nu se vor aplica tale quale dispoziţiile legale din materia fiduciei (art. 773-791 C.civ.), ci trebuie ţinut seama de fizionomia substituţiei fideicomisare, de scopurile urmărite de legiuitor, de compatibilitatea prevederilor din materia substituţiilor fideicomisare cu cele din materia fiduciei.

8.3.3. Efectele cu privire la bunurile care constituie obiectul liberalităţii. Potrivit art. 995 C.civ., „(1) Sarcina prevăzută la art. 994 produce efecte numai cu privire la bunurile care au constituit obiectul liberalităţii şi care la data decesului instituitului pot fi identificate şi se află în patrimoniul său. (2) Atunci când liberalitatea are ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte şi asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc. (3) Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleaşi formalităţi. În cazul imobilelor, sarcina este supusă notării în cartea funciară.”, iar art. 997 C.civ. dispune că „În vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constituirea de garanţii şi încheierea unor contracte de asigurare.”

8.3.4. Drepturile substituitului. Cât timp nu a intervenit decesul instituitului, substituitul are numai drepturi eventuale. La decesul instituitului, substituitul dobândeşte drepturi depline asupra bunurilor ce au constituit obiectul liberalităţii. Desigur, substituitul nu este obligat să primească aceste bunuri. El poate să renunţe la beneficiul liberalităţii, situaţie în care se vor aplica prevederile art. 1000 C.civ. relative la ineficacitatea substituţiei.

8.3.5. Intangibilitatea rezervei instituitului. Astfel cum vom arăta în cele ce urmează, rezerva succesorală are un caracter imperativ (de ordine publică). Este lovită de nulitate dispoziţia prin care defunctul ar dispune micşorarea rezervei moştenitorilor săi ori ar impune o sarcină care să afecteze rezerva. După cum s-a statuat în practica instanţei supreme, sunt interzise dispunătorului „orice dispoziţii, sarcini, condiţii, clauze, care ar leza drepturile moştenitorilor rezervatari”6.

Un asemenea principiu a fost avut în vedere şi în materia substituţiilor fideicomisare. Atunci când instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina de a administra şi de a transmite bunurile care constituie obiectul liberalităţii nu poate încălca rezerva sa succesorală. De exemplu, dacă liberalitatea cu sarcină lăsată copilului rezervatar are o valoare de 500.000 de lei şi masa de calcul este de 1.200.000 de lei (ceea ce înseamnă că rezerva copilului este de 600.000 de lei şi cotitatea disponibilă este tot de 600.000 de lei), liberalitatea va fi perfect valabilă şi copilul este ţinut să execute sarcina pentru că rezerva nu îi este afectată. În schimb, dacă liberalitatea are o valoare de 500.000 de lei şi masa de calcul este de 600.000 de lei (ceea ce înseamnă că rezerva copilului este de 300.000 de lei şi cotitatea disponibilă este tot de 300.000 de lei), copilul va fi ţinut să execute sarcina doar în limita cotităţii disponibile de 300.000 de lei; liberalitatea va fi supusă reducţiunii întrucât încalcă rezerva copilului.

8.3.6. Ineficacitatea substituţiei. Există două cazuri în care substituţia fideicomisară devine ineficace: i) substituitul predecedează instituitului; ii) substituitul renunţă la beneficiul liberalităţii.

Atunci când substituţia devine ineficace, regula este aceea că bunurile care constituie obiectul liberalităţii vor reveni instituitului, care nu va mai fi ţinut să execute sarcina cu care este grevată liberalitatea. În acest caz, instituitul îşi poate exercita toate atributele dreptului său de proprietate cu privire la bunurile primite de la dispunător.

9. Liberalităţile reziduale9.1. Noţiune. Liberalitatea reziduală reprezintă dispoziţia cuprinsă în testamentul lăsat de către

dispunător în favoarea instituitului sau în contractul de donaţie încheiat între dispunător şi instituit prin care se stipulează ca substituitul – desemnat de către dispunător - să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă.

Cu alte cuvinte, în cazul liberalităţii reziduale bunurile cu care a fost gratificat instituitul nu sunt declarate inalienabile prin voinţa omului, instituitul putând să dispună de aceste bunuri după cum va dori - cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ori cel puţin cu titlu oneros.

9.2. Regimul juridic al liberalităţilor reziduale9.2.1. Dreptul de dispoziţie al instituitului. Interdicţia de a dispune cu titlu gratuit.Spre deosebire de substituţia fideicomisară, în cazul liberalităţii reziduale instituitul poate dispune în

mod nestingherit cu titlu oneros de bunurile primite de la dispunător. De exemplu, instituitul poate înstrăina prin contracte de vânzare, întreţinere, rentă viageră etc. bunurile cu care a fost gratificat de către

6 CSJ, s. civ., dec. nr. 1314/1994, în Dreptul nr.7, 1995, p.87.

8

dispunător. Mai mult decât atât, sumele obţinute ca urmare a înstrăinării bunurilor (de pildă, preţul obţinut din vânzarea apartamentului primit de la dispunător) sau bunurile achiziţionate de către instituit prin cumpărare, schimb etc. nu vor fi transmise substituitului. Acesta din urmă nu se poate opune sub nicio formă încheierii de către instituit a actelor cu titlu oneros.

În ceea ce priveşte actele de dispoziţie cu titlu gratuit consimţite de către instituit cu privire la bunurile primite de la dispunător, va trebui să distingem între legate şi donaţii. Astfel:

i) instituitul nu poate dispune prin legat cuprins în testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalităţi reziduale. Această interdicţie de a dispune este firească şi ea decurge din raţiunea de a fi a liberalităţii reziduale: dispunătorul a stipulat ca bunurile transmise de el şi care au rămas în patrimoniul instituitului să revină - la decesul intituitului - substituitului, iar nu altei persoane.

ii) dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donaţie. Legiuitorul dovedeşte flexibilitate, lăsând la latitudinea fiecărui dispunător de a stipula în cuprinsul actului de liberalitate consimţit în favoarea instituitului dacă acesta poate dispune sau nu prin contract de donaţie de bunurile primite de la dispunător. Dacă nu există nicio stipulaţie expresă, instituitul poate dispune şi prin donaţie deoarece regula este recunoaşterea dreptului de dispoziţie atât cu titlu oneros, cât şi cu titlu gratuit.

Situaţie de excepţie: atunci când este moştenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale.

9.2.2. Independenţa patrimonială a instituitului. Potrivit art. 1.004 C.civ., instituitul nu este ţinut să dea socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia. În condiţiile în care instituitul nu are obligaţia de a administra bunurile primite, neavând statutul unui fiduciar, el nu are nici obligaţia de a da socoteală dispunătorului sau moştenitorilor acestuia cu privire la actele juridice ce au ca obiect bunurile primite de la dispunător. Instituitul poate să încheie acte de administrare sau de dispoziţie păguboase, poate fi nediligent în privinţa bunurilor etc. fără a-i putea fi angajată răspunderea în vreun fel.

Secţiunea a III-a

Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală

§1. Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă10. Consideraţii preliminare. Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care

alcătuiesc patrimoniul său, astfel încât patrimoniul lăsat la moarte poate fi, valoric, cu totul neînsemnat; nimeni nu este obligat să lase o moştenire, chiar dacă are rude apropiate sau soţ supravieţuitor. Dar dreptul de dispoziţie, drept exclusiv şi absolut, poate fi exercitat numai în limitele şi cu modificările determinate de lege (art. 44 alin. 1 din Constituţie, art. 555-556 C.civ.).

Astfel de limitări - cele mai importante ale dreptului de dispoziţie în materia analizată - sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale defunctului (descendenţi şi părinţi) şi în favoarea soţului supravieţuitor, care au calitatea de moştenitori rezervatari. Aceste limitări vizează însă numai liberalităţile făcute prin acte inter vivos (donaţii) şi mortis causa (legate), precum şi dezmoştenirile (exheredările) făcute prin testament. Asemenea acte de dispoziţie, fără a fi interzise, trebuie să se încadreze în anumite limite prevăzute de lege în favoarea moştenitorilor rezervatari.

11. Noţiunea de rezervă succesorală şi de cotitate disponibilă. Noul Cod civil defineşte atât rezerva succesorală, cât şi cotitatea disponibilă.

Potrivit art. 1.086 C.civ. „Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri”.

Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi (art. 1.089 C.civ.).

Prin urmare, dacă defunctul are moştenitori rezervatari şi dacă a dispus de patrimoniul său prin donaţii şi/sau legate, masa succesorală - la care se adaugă, după cum vom vedea, donaţiile făcute în timpul vieţii - se divide în două părţi: rezerva succesorală, destinată a fi moştenită de moştenitorii rezervatari chiar şi împotriva voinţei liberale a defunctului, şi cotitatea disponibilă, în privinţa căreia voinţa defunctului este suverană, discreţionară.

9

Pe de altă parte, rezerva îi apără pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva liberalităţilor excesive făcute în favoarea unor persoane străine, dar şi împotriva liberalităţilor făcute în favoarea unor moştenitori legali, chiar comoştenitori rezervatari. De exemplu, dacă defunctul are mai mulţi copii, nu poate gratifica pe unul dintre ei decât cu respectarea rezervei celorlalţi.

§2. Caracterele juridice ale rezervei succesorale

12. Rezerva este o parte din bunurile moştenirii (pars hereditatis), deci are caracter succesoral, ce se atribuie moştenitorilor rezervatari împotriva voinţei defunctului (art. 1.086 C.civ.). Ca moştenire, a cărei parte este, se are în vedere nu numai patrimoniul defunctului la data morţii, dar şi donaţiile pe care le-a făcut în timpul vieţii şi care - după cum vom vedea - se adaugă la activul net al patrimoniului succesoral pentru calcularea rezervei.

13. Caracterul imperativ (de ordine publică) al rezervei. Cercul moştenitorilor rezervatari şi cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de lege, neputând fi modificate prin voinţa celui care lasă moştenirea, nici chiar cu acordul viitorilor (prezumtivilor) moştenitori rezervatari care ar consimţi, de exemplu, la micşorarea cuantumului rezervei. Sancţiunea specifică aplicabilă în cazul încălcării dreptului la rezervă este reducţiunea liberalităţilor excesive, iar nu nulitatea unor astfel de acte.

14. Caracterul propriu al dreptului la rezervă. Dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii moştenirii, iar nu dobândit de la defunct prin succesiune. În privinţa dreptului la rezervă, descendenţii, părinţii şi soţul supravieţuitor nu sunt succesori în drepturi (habentes causam) faţă de actele încheiate de defunct şi prin care se aduce atingere acestui drept, ci au calitatea de terţi şi, ca atare, aceste acte nu le sunt opozabile.

15. Dreptul la rezervă în natură. Întrucât rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă sunt determinate ca părţi din bunurile moştenirii, moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă, în principiu, în natură, iar nu sub forma echivalentului în bani. Ei îşi valorifică dreptul la rezervă nu în calitate de creditori ai unei creanţe, ci în calitate de proprietari (coproprietari în indiviziune) de bunuri. Dacă prin actele liberale ale defunctului s-a adus atingere rezervei, ea trebuie să fie reîntregită în natură, iar nu prin echivalent (art. 1.097 alin. 2 C.civ. care prevede că „Întregirea rezervei, ca urmare a reducţiunii, se realizează în natură”). Numai în mod excepţional, în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, rezerva poate fi atribuită sau întregită sub forma unui echivalent în bani. De exemplu, dacă bunul donat a fost înstrăinat de donatar înainte de deschiderea moştenirii (art. 1.097 alin. 3 C.civ.).

16. Caracterul individual al rezervei. Deşi rezerva se atribuie în indiviziune moştenitorilor rezervatari care pot şi vor să moştenească, ea se calculează în funcţie de fiecare moştenitor rezervatar care culege moştenirea. Astfel, potrivit art. 1.088 C.civ. „Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.” Rezultă că pentru determinarea rezervei succesorale a fiecărui moştenitor rezervatar trebuie să se verifice care ar fi fost cota succesorală a rezervatarului dacă ar fi cules moştenirea ca moştenitor legal, iar rezerva este de jumătate din această cotă succesorală. De exemplu, dacă de cuius-ul are ca moştenitori rezervatari pe soţul S, pe copilul C1 şi pe copilul C2, iar prin testament l-a instituit legatar universal pe un prieten, pentru calculul rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari se va proceda astfel: mai întâi, se va stabili că în absenţa testamentului S ar fi primit 1/4 din moştenire, C1 ar fi primit 3/8 din moştenire, iar C2 ar fi primit 3/8 din moştenire; apoi, se vor stabili rezervele celor trei moştenitori rezervatari, S având o rezervă de 1/8 din moştenire, iar C1 şi C2 având rezerve de 3/16 din moştenire fiecare (adică jumătate din cota succesorală care li s-ar fi cuvenit ca moştenitori legali); în fine, se va stabili că întreaga cotitate disponibilă de 1/2 din moştenire va reveni legatarului universal, al cărui legat se va reduce la jumătate, în limitele cotităţii disponibile.

§3. Moştenitorii rezervatari17. Precizări prealabile. Potrivit noului Cod civil (art. 1.087), sunt moştenitori rezervatari soţul

supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului. Ascendenţii ordinari şi rudele colaterale ale defunctului, indiferent de clasa din care fac parte sau de gradul de rudenie, nu beneficiază de rezervă succesorală. De exemplu, colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor), deşi fac parte din aceeaşi clasă de moştenitori legali ca şi părinţii (respectiv din clasa a II-a), nu sunt moştenitori rezervatari.

10

Art. 1.088 C.civ. prevede că „Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal”.

Rezerva astfel determinată este la adăpost de liberalităţile excesive ale defunctului, indiferent de beneficiarul liberalităţii, persoană străină sau moştenitor legal, chiar rezervatar. De exemplu, dacă defunctul are 2 copii şi doreşte să favorizeze pe unul dintre ei, o poate face numai în limitele cotităţii disponibile, rezerva celuilalt neputând fi atinsă, sub sancţiunea reducţiunii liberalităţii excesive. Evident, copilul gratificat poate să cumuleze cotitatea disponibilă cu partea sa din rezervă. Bunăoară, dacă de cuius-ul îi lasă prin testament copilului C1 un bun care reprezintă valoric 3/4 din patrimoniul succesoral, legatul va fi executat pentru că se încadrează în cuantumul cumulat al cotităţii disponibile (de 1/2) şi al rezervei lui C1 (de 1/4) şi nu aduce atingere rezervei de 1/4 a copilului C2. În schimb, dacă valoarea bunului ar reprezenta 4/5 din moştenire, la cererea lui C2, legatul va fi redus de la 4/5 la 3/4, rezerva de 1/4 a lui C2 fiind astfel asigurată.

A. Rezerva descendenţilor18. Noţiunea de descendenţi. În această materie, ca şi în materia devoluţiunii legale a moştenirii, prin

descendenţi trebuie să înţelegem copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit (art. 975 alin. 1 C.civ.), indiferent dacă sunt din căsătorie (aceeaşi sau căsătorii diferite) sau din afara căsătoriei - asimilaţi cu cei din căsătorie (dacă filiaţia a fost stabilită potrivit legii) ori din filiaţia stabilită prin adopţie şi indiferent dacă vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare succesorală (în cazul descendenţilor de gradul al doilea sau următoarele).

19. Cuantumul rezervei descendenţilor. Potrivit noului Cod civil rezerva succesorală a fiecărui descendent este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal. Aceasta înseamnă că dacă, de exemplu, de cuius-ul are un copil şi l-a instituit legatar universal pe un prieten, rezerva descendentului va fi de 1/2 din moştenire (pentru că în absenţa legatului copilul ar fi cules întreaga moştenire), iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din moştenire şi va reveni legatarului (al cărui legat se va reduce în limitele cotităţii disponibile). În aceeaşi situaţie de fapt, însă cu modificarea în sensul că de cuius-ul are doi copii, rezerva fiecărui copil va fi de 1/4 din moştenire, dacă de cuius-ul are trei copii, rezerva fiecărui copil va fi de 1/6 din moştenire ş.a.m.d. Cotitatea disponibilă va fi în toate cazurile de 1/2 din moştenire şi va reveni, în exemplul de mai sus, prietenului defunctului, instituit legatar universal.

20. Problema descendenţilor decedaţi la data deschiderii moştenirii sau care sunt nedemni ori renunţători. Se pune întrebarea dacă urmează să luăm în calcul descendenţii care nu mai există la data deschiderii moştenirii sau care sunt nedemni ori renunţă la moştenire.

20.1. Descendenţii decedaţi. Dacă defunctul a avut unul sau mai mulţi descendenţi care nu mai există la data deschiderii moştenirii (predecedaţi sau codecedaţi), la stabilirea rezervei nu sunt luaţi în considerare, deoarece - neavând capacitate succesorală - nu au calitatea de moştenitori legali şi, cu atât mai puţin, de moştenitori rezervatari.

Dacă însă descendentul, de exemplu, copilul care nu există la data deschiderii moştenirii a lăsat unul sau mai mulţi urmaşi, care pot şi vor să vină la moştenire, la stabilirea rezervei se va lua în calcul şi descendentul decedat, indiferent de numărul urmaşilor lui, dacă aceştia vor culege moştenirea (rezerva) prin reprezentare succesorală. De exemplu, de cuius-ul are ca moştenitori rezervatari pe copilul C1, precum şi pe nepoţii N1 şi N2 (copiii lui C2, predecedat), iar prietenul P a fost instituit legatar universal. Dacă nu ar fi existat legatul (aşadar, aplicând regulile ce guvernează moştenirea legală), C1 ar fi primit 1/2 din moştenire, iar N1 şi N2 ar fi primit câte 1/4 din moştenire, aceştia din urmă venind la moştenire prin reprezentarea părintelui lor C2 pentru a moşteni cota ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar mai fi fost în viaţă (aşadar, partajul moştenirii s-ar fi făcut pe tulpină, socotind ca tulpină pe C1 şi pe C2). Înseamnă că în exemplul avut în vedere, rezerva lui C1 va fi de 1/4 din moştenire, rezerva lui N1 va fi de 1/8 din moştenire, rezerva lui N2 va fi tot de 1/8 din moştenire (pentru că rezerva ce i s-ar fi cuvenit lui C2 ar fi fost de 1/4 din moştenire), iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din moştenire şi va reveni prietenului P.

20.2. Descendenţii nedemni sau renunţători. Se pune problema dacă la stabilirea rezervei se va ţine seama de descendenţii care sunt renunţători sau nedemni.

Se impune a se face distincţia între descendenţii renunţători şi cei nedemni.

11

a) În privinţa descendenţilor renunţători, potrivit art. 1.091 alin. 5 C.civ. la stabilirea rezervei nu se ţine seama de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2)7. Soluţia este logică pentru că potrivit art. 1.121 alin. 1 C.civ. „Succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor”.

De exemplu, de cuius-ul a avut doi copii, C1 şi C2, iar C1 a avut un copil (N1) şi C2 a avut trei copii (N2, N3 şi N3); dacă C1 şi C2 vor renunţa la moştenire, N1, N2, N3 şi N4 vor veni la moştenirea defunctului în nume propriu (deoarece condiţiile reprezentării nu sunt îndeplinite, renunţătorul neputând fi reprezentat), primind fiecare în calitate de moştenitor legal câte 1/4 din moştenire. În ipoteza în care prietenul P ar fi fost instituit legatar universal, la stabilirea rezervei descendenţilor nu se va ţine seama de renunţătorii C1 şi C2 (care prin renunţare au pierdut şi dreptul la rezervă), ci doar de nepoţii N1, N2, N3 şi N4 (care vor primi o rezervă de 1/8 fiecare), legatarului universal P revenindu-i cotitatea disponibilă de 1/2 din moştenire.

b) În privinţa descendenţilor nedemni, la stabilirea rezervei nu se va ţine seama nici de aceştia deoarece nedemnitatea are ca efect înlăturarea nedemnului de la moştenirea legală, ceea ce înseamnă că nedemnul va pierde şi dreptul la rezerva succesorală. De exemplu, dacă de cuius-ul a lăsat soţ supravieţuitor şi doi copii-C1 şi C2- (C2 fiind nedemn), iar prin testamentul întocmit l-a instituit legatar universal pe prietenul P, rezerva soţului supravieţuitor va fi de 1/8 din moştenire, rezerva lui C1 va fi de 3/8 din moştenire, C2 nu va moşteni (din cauza nedemnităţii el pierde şi dreptul la rezerva succesorală la care ar fi fost îndreptăţit dacă nu ar fi fost nedemn), iar cotitatea disponibilă de 1/2 din moştenire va reveni legatarului universal (al cărui legat se va reduce astfel la jumătate).

Prin excepţie, dacă descendenţii nedemnului vor veni la moştenire prin reprezentare succesorală, la stabilirea rezervei se va lua în calcul şi descendentul nedemn. De exemplu, de cuius-ul are ca moştenitori rezervatari pe copilul C1, precum şi pe nepoţii N1, N2 şi N3 (copiii lui C2, nedemn), iar prietenul P a fost instituit legatar universal. Dacă nu ar fi existat legatul (aşadar, aplicând regulile ce guvernează moştenirea legală), C1 ar fi primit 1/2 din moştenire, iar N1, N2 şi N3 ar fi primit câte 1/6 din moştenire, aceştia din urmă venind la moştenire prin reprezentarea părintelui lor C2 pentru a moşteni cota ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn (aşadar, partajul moştenirii s-ar fi făcut pe tulpină, socotind ca tulpină pe C1 şi pe C2). Înseamnă că în exemplul avut în vedere rezerva lui C1 va fi de 1/4 din moştenire, rezerva lui N1 va fi de 1/12 din moştenire, rezerva lui N2 va fi de 1/12 din moştenire, rezerva lui N3 va fi tot de 1/12 din moştenire (pentru că rezerva autorului lor C2 ar fi fost de 1/4 din moştenire), iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din moştenire şi va reveni prietenului P (al cărui legat universal se va reduce astfel la jumătate).

B. Rezerva ascendenţilor privilegiaţi (părinţilor)21. Noţiunea de părinţi (ascendenţi privilegiaţi). Dacă defunctul nu are descendenţi ca moştenitori legali

rezervatari sau cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii) ori nu vor să vină la moştenirea legală (renunţând la beneficiul ei), legea recunoaşte dreptul la rezervă succesorală părinţilor defunctului care, în calitate de ascendenţi privilegiaţi, fac parte din clasa a II-a de moştenitori legali. Colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor până la gradul IV inclusiv), deşi fac parte tot din clasa a II-a de moştenitori legali, nu beneficiază de rezervă succesorală; ei pot fi dezmoşteniţi prin liberalităţile făcute de către defunct sau în mod direct.

Prin părinţi ca moştenitori rezervatari legea are în vedere pe tatăl şi mama defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, ca şi în materia devoluţiunii legale a moştenirii.

22. Cuantumul rezervei părinţilor. Potrivit noului Cod civil rezerva succesorală a fiecărui părinte este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal. Aceasta înseamnă că în fiecare caz în parte trebuie să stabilim cota succesorală pe care ar fi primit-o părintele ca moştenitor legal, în funcţie de concursul cu alţi eventuali moştenitori, şi apoi să stabilim rezerva ca fiind jumătate din această cotă legală. De exemplu, dacă există un singur părinte şi defunctul l-a instituit legatar universal pe prietenul P, rezerva părintelui va fi de 1/2 din moştenire (dacă există doi părinţi, rezerva fiecărui părinte va fi de 1/4 din moştenire). Dacă există un părinte şi soţ supravieţuitor, iar defunctul l-a instituit legatar universal pe fratele F, atunci rezerva soţului supravieţuitor

7 Potrivit art. 1.147 alin. (2) C.civ. „Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal”. De această chestiune ne vom ocupa la materia raportului donaţiilor (a se vedea infra nr. 236.2).

12

va fi de 1/6 (jumătate din cota legală de 1/3), rezerva părintelui va fi de 1/12 (jumătate din cota legală de 1/6), rezerva globală va fi de 1/4, iar cotitatea disponibilă va fi de 3/4 şi va fi culeasă de către fratele F. La fel se va proceda şi în situaţia în care există un părinte T, un frate F şi soţul supravieţuitor S, iar defunctul l-a instituit legatar universal pe prietenul P. Ca moştenitori legali, S ar fi primit 1/3, T ar fi primit 1/6, iar F ar fi primit 1/2. Întrucât există legatul universal, S va primi rezerva de 1/6, T va primi rezerva de 1/12, F nu va primi nimic (fiind dezmoştenit indirect), iar P va primi cotitatea disponibilă de 3/4.

Se mai pune problema de a şti cum trebuie procedat în ipoteza în care defunctul a dispus de bunurile sale prin liberalităţi care nu epuizează moştenirea, iar ca potenţiali moştenitori legali sunt soţul supravieţuitor, ascendenţi privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi. Vom examina succesiv 3 situaţii, în care de cuius-ul a gratificat un prieten cu un legat cu titlu universal al cărui cuantum este de 2/5 din moştenire, apoi 3/5 din moştenire şi, în fine, de 4/5 din moştenire, iar moştenitori legali acceptanţi sunt soţul supravieţuitor S, părintele T şi fratele F.

i) În situaţia în care legatul cu titlu universal este de 2/5 din moştenire, trebuie să verificăm dacă acest legat încalcă rezerva succesorală globală a moştenitorilor rezervatari S şi T. Pentru aceasta, într-o primă fază, trebuie să stabilim cotele ce li s-ar fi cuvenit lui S, T şi F în calitate de moştenitori legali. Astfel, S ar avea o cotă de 1/3, T ar avea o cotă de 1/6, iar F ar avea o cotă de 1/2. Apoi, trebuie să calculăm rezervele moştenitorilor rezervatari S şi T, rezerva lui S fiind de 1/6, iar rezerva lui T fiind de 1/12. Rezerva globală este de 1/4, iar cotitatea disponibilă este de 3/4. După cum se observă, legatul de 2/5 (8/20) este mai mic decât cotitatea disponibilă de 3/4 (15/20), ceea ce înseamnă că legatul nu trebuie redus. În consecinţă, se atribuie legatul de 2/5, iar diferenţa de 3/5 dintre moştenire (1/1) şi legatul cu titlu universal (2/5) se va împărţi între S, T şi F potrivit regulilor moştenirii legale, toţi cei 3 moştenitori legali suportând o diminuare a cotelor lor legale ca urmare a existenţei legatului cu titlu universal. Aceasta înseamnă că S va primi 1/5 (1/3x3/5), T va primi 1/10 (1/6x3/5), iar F va primi 3/10 (1/2x3/5). După cum se observă, cota de 1/5 care i se cuvine lui S este superioară rezervei sale de 1/6, iar cota de 1/10 care i se cuvine lui T este superioară rezervei acestuia de 1/12, ceea ce înseamnă că s-a respectat principiul intangibilităţii rezervei.

ii) În situaţia în care legatul cu titlu universal este de 3/5 din moştenire, la fel ca în exemplul anterior rezerva lui S este de 1/6, rezerva lui T este de 1/12, rezerva globală este de 1/4, iar cotitatea disponibilă este de 3/4. Legatul de 3/5 (12/20) este mai mic decât cotitatea disponibilă de 3/4 (15/20), ceea ce înseamnă că legatul nu trebuie redus. În continuare, ar trebui ca diferenţa de 2/5 să o împărţim între S, T şi F potrivit regulilor moştenirii legale (ca în exemplul anterior), dar procedând astfel s-ar ajunge ca S să primească 2/15 (1/3x2/5), T să primească 1/15 (1/6x2/5), iar F să primească 3/15 (1/2x2/5). Numai că S şi T ar primi mai puţin decât rezervele ce li se cuvin în mod imperativ. De aceea, S îşi va primi rezerva de 1/6, T îşi va primi rezerva de 1/12, iar diferenţa dintre 2/5 şi rezerva globală de 1/4 (1/6 rezerva lui S+1/12 rezerva lui T), adică 3/20, va reveni lui F. După cum se observă, cel “sacrificat” este F pentru că el nu are calitatea de moştenitor rezervatar şi trebuie să se mulţumească doar cu ceea ce rămâne după ce se execută legatul şi se asigură rezervele moştenitorilor rezervatari. În astfel de situaţii se observă diferenţa de statut juridic dintre ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi, care - deşi ca moştenitori legali sunt plasaţi în aceeaşi clasă de moştenitori – se diferenţiază în mod fundamental atunci când se pune problema dreptului la rezervă, în sensul că numai ascendenţii privilegiaţi au un astfel de drept.

iii) În situaţia în care legatul cu titlu universal este de 4/5 din moştenire, la fel ca în primul exemplu rezerva lui S este de 1/6, rezerva lui T este de 1/12, rezerva globală este de 1/4, iar cotitatea disponibilă este de 3/4. Legatul de 4/5 (16/20) este mai mare decât cotitatea disponibilă de 3/4 (15/20), ceea ce înseamnă că legatul trebuie redus de la 4/5 la 3/4, S îşi va primi rezerva de 1/6, T îşi va primi rezerva de 1/12, iar F nu va primi nimic, fiind dezmoştenit în mod indirect, prin liberalitatea făcută de către de cuius.

În exemplele prezentate mai sus am considerat că au acceptat moştenirea şi colateralii privilegiaţi. În cazul în care colateralii privilegiaţi renunţă la moştenire, potrivit art. 1.121 alin. 1 C.civ. ei sunt consideraţi că nu au fost niciodată moştenitori, ceea ce înseamnă că nu ar fi moştenit nimic în calitate de moştenitori legali. Pe cale de consecinţă, la stabilirea rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari nu se va mai ţine seama de concursul şi cu colateralii privilegiaţi, ceea ce înseamnă că va creşte în mod corespunzător atât cuantumul rezervei soţului supravieţuitor, cât şi al rezervei părinţilor. De exemplu, dacă de cuius-ul are trei potenţiali moştenitori legali (soţul supravieţuitor, părintele şi fratele) şi face un legat cu titlu particular în favoarea unei fundaţii, iar fratele renunţă la moştenire, rezerva soţului supravieţuitor va fi de 1/4 din moştenire (adică jumătate din cota de 1/2 care i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal), rezerva părintelui va fi

13

de 1/4 din moştenire, rezerva globală va fi de 1/2 din moştenire, iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din moştenire. Dacă legatul cu titlu particular depăşeşte cotitatea disponibilă atunci va fi redus la 1/2 din moştenire pentru asigurarea rezervelor moştenitorilor rezervatari, iar dacă va fi mai mic decât cotitatea disponibilă se va executa astfel cum a fost consimţit, urmând ca soţul supravieţuitor şi părintele să împartă în mod egal ceea ce rămâne din moştenire după executarea legatului.

C. Rezerva soţului supravieţuitor23. Cuantumul rezervei soţului supravieţuitor. Şi în cazul soţului supravieţuitor rezerva succesorală este

de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal. După cum este cunoscut, această cotă-parte de moştenire legală a soţului supravieţuitor variază în funcţie de clasa (subclasa) de moştenitori cu care vine în concurs, iar în lipsa rudelor din cele patru clase el are dreptul la întreaga avere a defunctului. Rezultă că în rezolvarea problemelor care se pun în legătură cu drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor trebuie, în toate cazurile, să se determine cu exactitate, pe bază de probe, calitatea moştenitorilor cu care el ar fi venit în concurs ca moştenitor legal (rude ale defunctului făcând parte dintr-o anume clasă de moştenitori legali sau legatari care nu fac parte din clasele de moştenitori legali), întrucât cota legală, şi deci şi rezerva soţului supravieţuitor depinde de calitatea moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs8.

În lumina celor arătate rezerva soţului supravieţuitor va fi:a) 1/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I de moştenitori),

indiferent de numărul lor sau de gradul lor de rudenie cu defunctul (copii, nepoţi etc.), deci 1/2 din cota legală de 1/4. De exemplu, dacă prin testamentul întocmit de către de cuius copilul a fost instituit legatar universal, soţul supravieţuitor va primi rezerva de 1/8 din moştenire (ca moştenitor legal), iar copilul va primi restul de 7/8 din moştenire (ca legatar universal al cărui legat a fost redus, la cererea soţului supravieţuitor, de la 1/1 la 7/8 din moştenire). Tot astfel, dacă prin testamentul întocmit de cuius-ul a dispus dezmoştenirea directă şi totală a soţului supravieţuitor, acesta va primi rezerva de 1/8 din moştenire (ca moştenitor legal), iar copilul va primi restul de 7/8 din moştenire (tot ca moştenitor legal).

b) 1/6 din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, şi cu colateralii privilegiaţi, de asemenea indiferent de numărul lor, deci 1/2 din cota legală de 1/3.

De exemplu, dacă de cuius-ul a făcut un testament prin care a fost instituit legatar universal un prieten al defunctului, calitatea de moştenitori legali o au atât soţul supravieţuitor, cât şi ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi şi, în plus, niciunul dintre aceştia nu este nici nedemn şi nici renunţător. În acest caz, rezerva soţului supravieţuitor va fi de 1/6 din moştenire, rezerva părinţilor va fi de 1/6 din moştenire, colateralii privilegiaţi vor fi înlăturaţi de la moştenire, iar terţul gratificat va primi întreaga cotitate disponibilă de 2/3 din moştenire, ca legatar universal, al cărui legat s-a redus, la cererea moştenitorilor rezervatari, de la 1/1 la 2/3 din moştenire. În schimb, în cazul în care colateralii privilegiaţi ar fi fost nedemni sau renunţători (ceea ce ar fi însemnat că nu ar fi primit nimic ca moştenitori legali), rezerva soţului supravieţuitor ar fi fost de 1/4 din moştenire, rezerva părinţilor ar fi fost de 1/4 din moştenire (fiecare părinte având dreptul la o rezervă de 1/8 din moştenire), iar cotitatea disponibilă de 1/2 din moştenire ar fi revenit prietenului instituit legatar universal.

c) 1/4 din moştenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, deci 1/2 din cota legală de 1/2.

De exemplu, dacă soţul supravieţuitor a fost dezmoştenit direct şi total prin testamentul făcut de către de cuius, iar la moştenire mai vin fie ascendenţii privilegiaţi, fie colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor va primi rezerva de 1/4 din moştenire, iar ascendenţii privilegiaţi sau, după caz, colateralii privilegiaţi vor primi, ca moştenitori legali, restul de 3/4 din moştenire, care se va împărţi între aceştia potrivit regulilor moştenirii legale.

d) 3/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a), în ambele cazuri indiferent de numărul lor, deci 1/2 din cota legală de 3/4.

De exemplu, dacă de cuius-ul a făcut un testament în favoarea ascendenţilor ordinari sau, după caz, în favoarea colateralilor ordinari, iar legatele însumate reprezintă cel puţin 5/8 din moştenire, soţul supravieţuitor va primi rezerva de 3/8 din moştenire, iar restul de 5/8 din moştenire va reveni ascendenţilor 8 A se vedea în acest sens şi TS, s.civ., dec.nr.578/1986, în CD, 1986, p.81-82.

14

ordinari sau, după caz, colateralilor ordinari, şi - dacă va fi cazul - va fi împărţit între legatari potrivit dispoziţiilor din testament.

e) 1/2 din moştenire în lipsa rudelor din cele patru clase de moştenitori legali, deci 1/2 din întreaga moştenire, deoarece concurează numai cu beneficiarul (beneficiarii) liberalităţii (liberalităţilor), care nu are (au) calitatea de moştenitor legal, inclusiv ipoteza în care ar fi avut această calitate, dar a renunţat la moştenirea legală sau este nedemn de a moşteni.

Sintetic, rezerva soţului supravieţuitor se poate exprima prin formula:

Cota legală de 1/4; 1/3; 1/2; 3/4 sau 12

24. Imputarea rezervei soţului supravieţuitor asupra moştenirii. Potrivit art. 1.086 C.civ. rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii […]. Pe cale de consecinţă, toate rezervele moştenitorilor rezervatari se vor imputa asupra moştenirii, în ansamblul său.

Rezerva soţului supravieţuitor se atribuie cu prioritate din moştenirea lăsată de defunct, privită ca unitate, urmând ca ulterior să se atribuie cotele (sau, după caz, rezervele) celorlalţi moştenitori. De exemplu, dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu copilul defunctului şi cu un prieten, care a fost instituit legatar universal, se va proceda astfel: mai întâi, se atribuie rezerva soţului supravieţuitor, care este de 1/8 din moştenire; apoi, se atribuie rezerva copilului, care este de 3/8 din moştenire; în continuare, se însumează cele două rezerve pentru a se obţine rezerva globală (care este în acest caz de 1/2 din moştenire) şi, pe cale de consecinţă, cotitatea disponibilă (care este de 1/2 din moştenire); în final, se atribuie cotitatea disponibilă de 1/2 din moştenire legatarului universal.

D. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în concurs cu descendenţii dintr-o căsătorie anterioară a defunctului

25. Reglementarea şi justificarea cotităţii disponibile speciale. Una dintre constantele dreptului succesoral o reprezintă protecţia deosebită a descendenţilor dintr-o căsătorie anterioară a defunctului împotriva liberalităţilor exagerate pe care părintele lor le-ar face în favoarea soţului dintr-o căsătorie ulterioară.

Potrivit art. 1.090 C.civ., „(1) Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin. (2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menţionat la alin. (1) a fost dezmoştenit direct, iar de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuitor”.

Prin urmare, dacă defunctul a fost căsătorit de mai multe ori şi are ca moştenitor unul sau mai mulţi copii (descendenţi) dintr-o căsătorie anterioară (din afara căsătoriei sau din adopţie), nu poate gratifica pe soţul din ultima căsătorie (soţul supravieţuitor) în limita cotităţii disponibile ordinare (obişnuite), ci numai în limita unei cotităţi disponibile speciale, egală cu partea descendentului care a luat mai puţin9 (limită variabilă), cel mult un sfert din moştenire (limită fixă, maximă).

Prin instituirea acestei cotităţi speciale legiuitorul a urmărit ocrotirea copiilor (descendenţilor) defunctului pe care i-a avut înainte de încheierea ultimei căsătorii, împotriva influenţelor şi presiunilor pe care soţul din ultima căsătorie (mama sau tatăl vitreg) ar putea să le exercite asupra părintelui recăsătorit, determinându-l pe acesta din urmă să-i facă liberalităţi în detrimentul copiilor. În practica judecătorească problema s-a pus relativ frecvent ceea ce dovedeşte utilitatea instituţiei cotităţii disponibile speciale.

26. Noţiunea de „alţi descendenţi decât cei comuni lor” în sensul art. 1.090 C.civ.

9 Legea vizează ipoteza în care datorită donaţiilor primite de la defunct cu scutire de raport sau datorită dispoziţiilor testamentare (legate sau dezmoşteniri directe) unii dintre descendenţi primesc mai mult din moştenire decât alţii. Întrucât cotitatea disponibilă specială nu poate depăşi partea descendentului care a primit mai puţin, ea se raportează la această parte.

15

Pe de o parte, textul se referă nu numai la copiii (unul sau mai mulţi) dintr-o căsătorie anterioară a defunctului (chiar declarată nulă sau anulată), dar şi la cei din afara căsătoriei, precum şi la copiii adoptaţi de către defunct.

Pe de altă parte, textul se referă nu numai la descendenţii de gradul I, ci şi la descendenţii de grade subsecvente, indiferent că aceştia din urmă vin la moştenire prin reprezentare succesorală sau în nume propriu.

27. Liberalităţile care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1.090 C.civ. Descendentul defunctului, în sensul precizat mai sus, poate invoca dispoziţiile art. 1.090 C.civ. în următoarele cazuri:

i) Dacă defunctul a făcut în favoarea soţului supravieţuitor donaţii în timpul ultimei căsătorii sau chiar anterior căsătoriei, dacă se dovedeşte că perspectiva acestei căsătorii a fost cauza impulsivă şi determinantă a liberalităţii.

În toate cazurile, trebuie să fie vorba de donaţii care nu sunt supuse raportului (neraportabile); dacă donaţia este supusă raportului, urmează să fie readusă, în natură sau prin echivalent, la moştenire şi deci reprezintă doar un avans asupra moştenirii.

ii) Dacă prin testamentul lăsat, defunctul a făcut în favoarea soţului supravieţuitor legate, chiar dacă data testamentului este anterioară încheierii ultimei căsătorii, deoarece se poate presupune menţinerea dispoziţiilor testamentare favorabile sub influenţa soţului din această căsătorie.

iii) Dacă prin testamentul lăsat, defunctul a prevăzut dezmoştenirea directă (expresă) a descendenţilor în cauză, iar de această dezmoştenire urmează să beneficieze soţul supravieţuitor (art. 1.090 alin.3 C.civ.).

28. Determinarea cuantumului cotităţii disponibile ordinare şi a cotităţii disponibile speciale. Regimul juridic al diferenţei dintre cele două cotităţi disponibile. Aplicarea prevederilor art. 1.090 C.civ. presupune luarea în considerare a unor ipoteze în care soţul din ultima căsătorie, gratificat printr-o liberalitate neraportabilă, vine la moştenire cu descendenţi ai defunctului, dintre care cel puţin unul este dintr-o căsătorie anterioară. Vom avea în vedere ipoteza în care soţul supravieţuitor a fost instituit legatar universal şi vine în concurs cu unul sau mai mulţi copii ai defunctului dintr-o căsătorie anterioară, acesta fiind cazul cel mai des întâlnit în practică.

În ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu un singur copil dintr-o căsătorie anterioară a defunctului şi soţul supravieţuitor a fost instituit legatar universal, se va proceda astfel:

i) Se stabileşte rezerva soţului supravieţuitor, care este de 1/8 din moştenire, apoi rezerva copilului, care este de 3/8 din moştenire, ceea ce înseamnă că rezerva globală este de 1/2 din moştenire, iar cotitatea disponibilă ordinară (obişnuită) este de 1/2 din moştenire. Dacă soţul supravieţuitor gratificat nu ar fi venit în concurs cu copilul defunctului dintr-o căsătorie anterioară, întreaga cotitate disponibilă ordinară ar fi revenit soţului supravieţuitor, ca legatar, ceea ce înseamnă că soţul supravieţuitor ar fi primit 5/8 din moştenire(1/8 rezerva şi 1/2 cotitatea disponibilă), iar copilul ar fi primit doar rezerva sa de 3/8 din moştenire. Legiuitorul a considerat că acest mod de a se proceda nu corespunde interesului copilului din căsătoria anterioară a defunctului şi a decis să permită gratificarea soţului din ultima căsătorie doar în limitele unei cotităţi disponibile speciale, iar nu în limitele cotităţii disponibile ordinare.

ii) Se calculează cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor, care nu poate depăşi un sfert din moştenire (limita fixă) şi nici partea copilului care a primit cel mai puţin (limită variabilă). Aşadar, pe lângă rezerva sa de 1/8 din moştenire, soţul din ultima căsătorie mai poate beneficia de cotitatea disponibilă specială. Cum copilul din căsătoria anterioară nu poate primi mai puţin decât rezerva sa de 3/8 din moştenire, rezultă că, în acest caz, cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor va fi de 1/4 din moştenire (se va raporta la limita fixă, adică aceea ca liberalitatea să nu depăşească 1/4 din moştenire).

iii) Se pune problema de a şti ce se întâmplă în cazul în care cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară. Astfel, în exemplul dat (un singur copil din căsătoria anterioară a defunctului), cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2, deci mai mare decât cotitatea disponibilă specială, de maximum 1/4, diferenţa între cele două cotităţi fiind de 1/4 din moştenire. Care va fi regimul juridic al acestei diferenţe?

Este evident că defunctul putea dispune de această diferenţă în favoarea oricui, cu excepţia soţului din ultima căsătorie. Astfel fiind, dacă defunctul nu a dispus de diferenţa dintre cotitatea disponibilă specială (mai mică) şi cotitatea disponibilă ordinară (mai mare), respectiv dispoziţia este ineficace în lumina art. 1.090 C.civ., acea parte din moştenire urmează să fie atribuită copilului defunctului (art. 1.090 alin.2

16

C.civ.). Aşadar, diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială de 1/4 din moştenire va reveni copilului.

iv) Stabilirea cotelor finale cuvenite soţului supravieţuitor şi copilului. Astfel, în final, soţul supravieţuitor va primi 3/8 din moştenire (1/8 rezerva plus 1/4 cotitatea disponibilă specială), iar copilul va primi 5/8 din moştenire (3/8 rezerva plus 1/4 diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă specială).

29. Sancţiunea depăşirii cotităţii disponibile speciale. Art. 1.090 C.civ. nu prevede vreo sancţiune specială pentru încălcarea limitelor în care defunctul putea face donaţii sau dispoziţii testamentare în favoarea soţului supravieţuitor care concurează cu copiii dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei ori din adopţie. Astfel fiind, se aplică sancţiunea prevăzută pentru depăşirea cotităţii disponibile ordinare: reducţiunea (reducerea) liberalităţilor excesive în limitele cotităţii disponibile speciale.

§4. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile30. Precizări prealabile. După ce am analizat dispoziţiile privind cuantumul rezervei succesorale şi al

cotităţii disponibile ordinare şi speciale, urmează să vedem cum se stabileşte în concret, în raport de fiecare moştenire în parte, masa succesorală, numită masa de calcul, la care se raportează fracţiunile reprezentând rezerva, respectiv cotitatea disponibilă.

Masa succesorală avută în vedere în acest scop nu este cea lăsată efectiv de defunct; trebuie avute în vedere şi donaţiile făcute de el în timpul vieţii, căci rezerva îi ocroteşte pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare (legate şi dezmoşteniri), dar şi împotriva liberalităţilor făcute prin acte între vii (donaţii). Înseamnă că stabilirea masei de calcul presupune reconstituirea patrimoniului defunctului, prin calcul pe hârtie, pentru a stabili valoarea pe care ar fi avut-o nemicşorat prin donaţii.

Pentru stabilirea masei de calcul, art. 1.091 C.civ. are în vedere trei elemente, respectiv trei operaţiuni care se efectuează succesiv: a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii;b) determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii;c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel care lasă moştenirea.

În urma acestor trei operaţiuni se va putea stabili necesitatea reducţiunii liberalităţilor dacă se dovedesc a fi excesive, depăşind limitele cotităţii disponibile.

31. Determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimonială ce aparţin defunctului la data deschiderii moştenirii: drepturi reale, de creanţă (inclusiv creanţele împotriva moştenitorilor) sau de proprietate intelectuală. Se au în vedere şi bunurile de care defunctul a dispus prin testament, ele aflându-se în patrimoniul succesoral.

Nu vor fi cuprinse printre bunurile existente cele lipsite de valoare patrimonială (cum ar fi, hârtiile de familie, portretele, diplomele etc.) sau care nu pot fi valorificate (creanţa al cărei debitor este de insolvabilitate notorie).

32. Determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii. După determinarea şi evaluarea bunurilor din patrimoniul succesoral se identifică şi se scade pasivul succesoral din activul brut al moştenirii. În alcătuirea pasivului moştenirii intră datoriile şi sarcinile moştenirii.

Prin datoriile moştenirii se înţelege acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care - indiferent de izvorul lor (contractual, delictual, legal etc.) - există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului faţă de moştenitori.

Prin sarcinile moştenirii se înţelege acele obligaţii care - fără a fi existat în patrimoniul celui care lasă moştenirea - se nasc în persoana moştenitorului la deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui. Astfel sunt: i) cheltuieli de înmormântare (care nu trebuie să fie excesive), inclusiv cheltuielile efectuate de moştenitori cu parastasele pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor10; ii) cheltuielile pentru administrarea (de sigilare, de inventariere, de evaluare a bunurilor succesorale, etc.) şi lichidarea moştenirii, inclusiv taxele şi impozitele

10 CSJ, s. civ., dec.nr.79/1994, în Dreptul nr.12, 1994, p.63.

17

pentru bunurile din moştenire11, precum şi cheltuielile necesare pentru desfăşurarea procedurii succesorale (de exemplu, cheltuielile predării legatelor - art. 1.066 C.civ., nu şi datoriile personale ale comoştenitorilor, cum ar fi taxele succesorale, onorariile, taxele judiciare de timbru etc.).

Pasivul succesoral urmează să fie scăzut din activul brut, deoarece drepturile moştenitorilor rezervatari şi ale legatarilor nu pot fi satisfăcute decât după satisfacerea creditorilor.

33. Reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel care lasă moştenirea. Rezerva succesorală îi apără pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare, dar şi împotriva liberalităţilor excesive făcute în timpul vieţii. Astfel fiind, pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile, la activul net trebuie să se adauge valoarea bunurilor donate de către defunct în timpul vieţii.

33.1. Reunire fictivă. Subliniem că această adăugare, reunire, nu este efectivă, ci pur fictivă, doar pentru calcul, pentru a se vedea dacă liberalităţile inter vivos (şi mortis causa) se încadrează ori nu în limitele cotităţii disponibile. Numai dacă această cotă a fost depăşită se va pune problema readucerii, în natură sau prin echivalent, la masa succesorală a bunurilor dăruite. Dar calculul rezervei şi al cotităţii disponibile este numai o operaţiune prealabilă reducţiunii liberalităţilor excesive, un calcul pe hârtie (contabil).

Sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare (act autentic, dar manual, donaţii simulate sau indirecte) şi indiferent de persoana donatarului (moştenitor - rezervatar sau nerezervatar - sau terţ). Deoarece dispoziţiile legale prin care se asigură rezerva succesorală au caracter imperativ (de ordine publică) donaţiile nu pot fi exceptate de la reunirea fictivă prin voinţa donatorului. Chiar dacă donaţia este scutită de raport, valoarea ei se adaugă la masa de calcul a rezervei. În cazul donaţiilor cu sarcini, la reunirea fictivă se va ţine seama de valoarea rezultată din diferenţa dintre valoarea bunului donat şi valoarea sarcinii.

33.2. Gratuităţi nesupuse reunirii. Potrivit art. 1.091 alin. 3 C.civ., nu se va ţine seama în stabilirea rezervei de darurile obişnuite, de donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici de cheltuielile de nuntă.

Aşadar, nu sunt supuse reunirii fictive acele gratuităţi care sunt făcute în îndeplinirea unor îndatoriri sociale şi care nu reprezintă liberalităţi ori - chiar dacă sunt calificate donaţii - nu sunt supuse regimului liberalităţilor, fiind exceptate de lege [art. 1.150 alin.1 lit.c.)] şi de la raportul donaţiilor (deşi donatorul nu a prevăzut scutirea de raport). Astfel:

a) darurile obişnuite (făcute la aniversări, zile onomastice, botezuri, nunţi etc., cu condiţia de a avea o valoare obişnuită).

b) donaţiile remuneratorii nu sunt propriu-zis liberalităţi, ci se fac mai mult în executarea unei obligaţii morale, de recunoştinţă, fiind menite să recompenseze anumite servicii prestate de către cel care este gratificat (de exemplu, medicul care l-a îngrijit pe pacient, profesorul care l-a meditat pe elev, antrenorul care a asigurat pregătirea sportivului, salvamarul care l-a salvat pe turistul aflat în pericol de înec etc.).

c) în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului.

În privinţa obligaţiei de întreţinere (care presupune asigurarea mijloacelor necesare traiului-art. 499 C.civ.) nu are importanţă dacă defunctul avea sau nu avea obligaţia legală de întreţinere faţă de cel în cauză (de exemplu, cel întreţinut era o rudă mai îndepărtată în grad).

Relativ la cheltuielile pentru formarea profesională, acestea includ cheltuielile de studii (de la învăţământul preşcolar şi până la cel universitar, indiferent dacă este public sau privat) efectuate în vederea pregătirii pentru exercitarea unei profesii. În mod concret, cheltuielile vizează plata taxelor de studii, procurarea manualelor şi a rechizitelor necesare, plata meditaţiilor profesionale (în special pentru învăţarea unor limbi străine) etc.

În privinţa sumelor cheltuite pentru formarea profesională a părinţilor, s-a avut în vedere în special efectuarea unor cheltuieli de către copiii acestora pentru reciclarea profesională în cazul pierderii locului de muncă.

Cheltuielile enumerate mai sus ar putea fi supuse reunirii fictive în cazul în care ar avea un caracter excesiv: de exemplu, părinţii alocă suma de peste 100.000 de euro pentru ca unul dintre copii să studieze la o universitate de mare prestigiu din străinătate, privilegiu de care nu se bucură şi celălalt copil.

11 A se vedea TS, s. civ., dec.nr.111/1978, în CD, 1978, p.123-127; idem, dec. nr. 129/1983, în CD, 1983, p.80-82.

18

d) cheltuielile de nuntă. În mod tradiţional, cheltuielile efectuate în special de către părinţi cu ocazia căsătoriei copilului (copiilor) lor nu sunt considerate donaţii şi nu sunt supuse reunirii fictive deoarece se apreciază că ele au fost făcute în onoarea părinţilor şi a întregii familii sau spre a îndeplini o îndatorire consfinţită de obicei. Aceste cheltuieli includ, de regulă, plata invitaţiilor, plăţile pentru toalete, banchet, orchestră, deplasări, filmări, fotografii etc.

Nu este supusă reunirii fictive nici valoarea bunurilor înstrăinate de defunct prin acte cu titlu oneros, afară numai dacă se dovedeşte că actul - aparent cu titlu oneros - reprezintă în realitate o donaţie deghizată.

33.3. Prezumţia de donaţie. Chiar şi în aceste condiţii dovada deghizării este deosebit de anevoioasă. Pentru a uşura această dovadă, legea (art. 1.091 alin. 4 C.civ.) prevede în favoarea moştenitorilor rezervatari o prezumţie relativă potrivit căreia „Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare”12.

Cazul clasic avut în vedere de acest text de lege este următorul: părinţii înstrăinează casa către unul dintre copii, fie prin intermediul unui contract de vânzare cu rezerva dreptului de uzufruct (sau a dreptului de uz ori abitaţie), fie prin intermediul unui contract de întreţinere viageră sau de rentă viageră. Într-o asemenea situaţie, luând în considerare dificultăţile majore pe care le are celălalt copil al înstrăinătorilor în a dovedi faptul că aceste acte de înstrăinare deghizează o donaţie (ceea ce ar presupune că acest copil ar trebui să facă dovada că, în realitate, nu s-a plătit preţul în cazul contractului de vânzare sau că nu s-au plătit ratele de rentă ori că nu a fost prestată întreţinerea), legea prezumă relativ că aceste acte de înstrăinare reprezintă o donaţie; în cazul în care copilul care a dobândit bunul nu va reuşi să răstoarne prezumţia, înstrăinarea va constitui o donaţie şi se va aplica regimul juridic al acesteia (liberalitate care urmează să fie redusă dacă a fost încălcată rezerva copilului protejat de textul de lege).

33.3.1. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru aplicarea prezumţiei instituite de art. 1.091 alin. 4 C.civ.?

a) Actul de înstrăinare trebuie să prezinte aparenţa unui act cu titlu oneros. b) Înstrăinătorul să-şi fi rezervat dreptul de uzufruct, uz ori abitaţie sau să beneficieze de întreţinerea

viageră ori de o rentă viageră Prezumţia de gratuitate prevăzută de 1.091 alin. 4 C.civ nu se aplică în cazul unor contracte de vânzare

propriu-zise13. Într-o asemenea situaţie însă, persoana interesată poate dovedi că, deşi aparent s-a încheiat un contract de vânzare obişnuit, în realitate acest contract reprezintă o donaţie deghizată.

În privinţa întreţinerii, textul are în vedere doar întreţinerea viageră, iar nu şi întreţinerea pe o durată determinată, aceasta din urmă fiind posibilă potrivit art. 2.254 alin. 1 C.civ.

c)Actul de înstrăinare să fie consimţit în favoarea unuia dintre succesibilii rezervatari (descendenţi, ascendenţi privilegiaţi sau soţ supravieţuitor)

După cum se observă, legea nu impune drept condiţie ca dobânditorii bunului (descendenţi, ascendenţi privilegiaţi sau soţ supravieţuitor) să aibă şi calitatea de moştenitori ai înstrăinătorului. Prezumţia va opera şi în ipoteza în care dobânditorul renunţă la moştenire, devine nedemn sau decedează înaintea înstrăinătorului14.

33.3.2. Persoanele care pot invoca prezumţia instituită de art. 1.091 alin. 4 C.civ.Prezumţia prevăzută de art. 1.091 alin. 4 C.civ. poate fi invocată numai de către moştenitorii rezervatari

ai defunctului, ea fiind instituită pentru calculul şi ocrotirea rezervei15.Prin excepţie, prezumţia de gratuitate a înstrăinării nu poate fi invocată de către descendenţii,

ascendenţii privilegiaţi sau de către soţul supravieţuitor ai defunctului care au consimţit la înstrăinare. Cazul clasic este acela în care părinţii au nevoie de întreţinere, unul dintre copii este de acord să le asigure întreţinerea viageră, iar celălalt copil se derobează de această obligaţie; într-o astfel de situaţie, acesta din

12 Dacă înstrăinarea este pură si simplă prezumţia nu operează (TS, s. civ., dec.nr.1150/1984, în CD, 1984, p.81-82), dar persoana interesată poate dovedi, potrivit dreptului comun, caracterul gratuit al înstrăinării.

13 T.S., s. civ., dec. nr. 1150/1984, în C.D. 1984, pag. 81-82.14 Mazeaud, op. cit., pag. 738, nr. 919; M. Eliescu, op. cit., pag. 360; F. Terre, Y. Lequette, op. cit., pag. 803, nr.

998; D. Chirică, op. cit., pag. 332.15 M. Eliescu, op. cit., pag. 359.

19

urmă consimte să se încheie un contract de întreţinere între părinţi şi celălalt copil, recunoscând astfel caracterul oneros al actului şi renunţând să mai invoce prezumţia de donaţie. Legiuitorul a apreciat că în acest caz nu se mai justifică să vină în ajutorul copilului care - în cunoştinţă de cauză - a consimţit la înstrăinare.

33.3.3. Efectele prezumţiei. Ca efect al prezumţiei de gratuitate (dacă dobânditorul nu a reuşit să răstoarne prezumţia), valoarea bunului înstrăinat (aparent cu titlu oneros) se va adăuga, ca donaţie, la masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei şi a cotităţii disponibile, urmând să fie supusă reducţiunii potrivit regulilor în materie, numai dacă şi numai în măsura în care liberalităţile se dovedesc a fi excesive, aducând atingere rezervei rezultând din calcul.

33.4. Evaluarea bunurilor. După identificarea tuturor bunurilor donate (inclusiv sub formă deghizată) potrivit regulilor arătate, se pune problema evaluării în vederea reunirii lor la masa de calcul (adăugire la activul net).

33.4.1. Regula generală. În această privinţă legea prevede că se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Aceasta înseamnă că evaluarea se face ca şi cum bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului până în momentul morţii, având un preţ mai mare sau mai mic numai în funcţie de evoluţia obiectivă a preţurilor, fără a ţine seama de sporul (de exemplu, prin investiţii noi) sau de scăderea valorii (de exemplu, demolări) ca urmare a faptei donatarului (subdobânditorului)16. De exemplu, dacă un imobil donat valora 100.000 de lei şi ulterior, datorită creşterii preţului imobilelor, el va valora 200.000 de lei, imobilul va fi preţuit la 200.000 de lei pentru că o asemenea creştere s-ar fi înregistrat şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului. Dacă, dimpotrivă, imobilul valora la data donaţiei 100.000 de lei şi la data deschiderii moştenirii valorează 200.000 de lei datorită îmbunătăţirilor aduse de donatar, imobilul se va evalua pentru operaţia de reunire fictivă a donaţiilor la 100.000 de lei. În fine, dacă imobilul valora la data donaţiei 100.000 de lei şi la data deschiderii moştenirii valorează 250.000 de lei, sporul de 50.000 de lei fiind determinat de creşterea preţului imobilelor, iar cel de 100.000 de lei de îmbunătăţirile aduse de donatar, imobilul se va evalua la 150.000 de lei.

33.4.2. Reguli speciale. Există şi câteva reguli speciale. Astfel, legea (art. 1.091 alin. 2 C.civ.) prevede că:

i) „Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării”. Există situaţii în care, după ce a dobândit în proprietate bunul care formează obiectul donaţiei, donatarul, în calitatea lui de proprietar, a înstrăinat bunul respectiv unui terţ.

ii) „Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare”.

Astfel, există în practică situaţii în care de cuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obţinută a fost investită în procurarea unui alt bun. De exemplu, părinţii au donat un teren, acest bun a fost vândut şi apoi banii obţinuţi au fost folosiţi pentru cumpărarea unui apartament (ori a fost încheiat un contract de schimb între donatar şi terţ). Într-o asemenea situaţie, în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, pentru ca moştenitorii rezervatari să fie protejaţi şi să existe o soluţie cât mai apropiată de realitate, s-a prevăzut că se va ţine seama de valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii (în exemplul nostru se va ţine seama de valoarea la data deschiderii moştenirii a apartamentului şi de starea acestui apartament la data dobândirii, deci fără eventualele îmbunătăţiri pe care i le-a adus donatarul).

Prin excepţie, înlocuirea bunurilor nu va fi luată în considerare dacă, de exemplu, de cuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obţinută a fost investită pentru procurarea unui alt bun (sau a mai multor bunuri) a cărui (căror) devalorizare, ţinând cont de natura lui (lor), era inevitabilă (de exemplu, autoturismele, computerele, telefoanele mobile, bunurile care se folosesc în gospodăria casnică - televizoare, frigidere, aspiratoare, maşini de spălat etc.).

16 Dacă donaţia va fi desfiinţată ca urmare a reducţiunii, donatarul urmează să fie despăgubit ca posesor de bună-credinţă pentru sporul de valoare a bunului, iar dacă bunul a pierit prin fapta sa culpabilă va suporta paguba sub forma reducţiunii prin echivalent.

20

iii) „În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive”.

Se ia în considerare faptul că dacă bunul donat ar fi rămas în patrimoniul de cuius-ului, oricum ar fi pierit şi nu ar fi servit pentru stabilirea masei de calcul şi, implicit, a rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile.

iv) „Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii”.

34. Ordinea efectuării operaţiunilor necesare pentru stabilirea masei de calcul. Este obligatoriu ca cele trei operaţiuni să fie efectuate în ordinea prevăzută de art. 1.091 alin. 1 C.civ.

i) Dacă moştenirea este solvabilă, ordinea operaţiilor nu prezintă nicio importanţă; indiferent de ordinea în care se vor efectua operaţiile, rezultatul va fi acelaşi. De exemplu, activul brut al moştenirii lăsată de defunct este 500.000 de lei, pasivul succesoral este de 200.000 de lei şi în timpul vieţii de cuius a făcut o donaţie în valoare de 100.000 de lei. Indiferent dacă mai întâi scădem din activul brut (500.000 de lei) pasivul succesoral (200.000 de lei) şi apoi reunim fictiv donaţia (100.000 de lei) sau dacă la activul brut (500.000 de lei) reunim fictiv donaţia (100.000 de lei) şi numai după aceea scădem pasivul succesoral (200.000 de lei), rezultatul va fi acelaşi, şi anume masa de calcul va fi de 400.000 de lei.

ii) Dacă moştenirea este insolvabilă, efectuarea calculelor în altă ordine (de exemplu, dacă mai întâi se reunesc donaţiile şi apoi se scade pasivul succesoral) ar conduce la soluţii inacceptabile, întrucât rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă s-ar diminua sau chiar s-ar desfiinţa nejustificat în detrimentul moştenitorilor rezervatari şi al donatarilor. În schimb, creditorii moştenirii ar fi satisfăcuţi din valoarea bunurilor donate, deşi gajul lor general are ca obiect numai bunurile aflate în patrimoniul succesoral, ei neavând niciun drept asupra celor înstrăinate de defunct, fie şi cu titlu gratuit, dacă nu au cerut revocarea prin acţiunea pauliană.

Pentru a ilustra cele arătate, să presupunem că defunctul a lăsat bunuri în valoare de 100.000 de lei, datorii de 120.000 de lei, iar în timpul vieţii a donat un bun în valoare de 30.000 de lei şi are un copil cu o rezervă de 1/2 din moştenire (din masa de calcul).

Dacă mai întâi reunim fictiv donaţia şi apoi scădem pasivul (activul brut + donaţia - pasiv) rezultatul este 10.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă vor fi de câte 5.000 de lei. În schimb, creditorii vor culege întreg activul brut şi 20.000 de lei din valoarea bunului donat care, pentru ei, nu face parte din moştenire (a ieşit definitiv din patrimoniul defunctului).

Pentru a nu se ajunge la aceste consecinţe inacceptabile, legea prevede că mai întâi se scade pasivul succesoral din activ (100.000 de lei - 120.000 de lei = 0, potrivit aritmeticii juridice), creditorii suportând consecinţele insolvabilităţii debitorului lor, aşa cum ar fi suportat şi dacă acesta din urmă ar fi rămas în viaţă. La acest rezultat (activul net de 0) se adaugă fictiv valoarea donaţiei (30.000 de lei), din care 15.000 de lei va rămâne donatarului în limitele cotităţii disponibile, iar 15.000 de lei va reveni prin reducţiune moştenitorului rezervatar. Observăm că, în cazul în care moştenirea este insolvabilă (adică activul brut este mai mic decât pasivul succesoral), masa de calcul coincide întotdeauna cu valoarea donaţiilor.

35. Determinarea valorii concrete a rezervei şi a cotităţii disponibile. După stabilirea activului brut şi, dacă este cazul, scăderea pasivului şi reunirea fictivă a donaţiilor, se obţine valoarea care reprezintă, după cum am văzut, masa de calcul, la care se raportează cota de rezervă a moştenitorilor rezervatari (descendenţi sau ascendenţi privilegiaţi şi soţul supravieţuitor) şi cotitatea disponibilă, pentru a se stabili valoarea lor concretă, efectivă (în cifre absolute).

§5. Reducţiunea liberalităţilor excesive36. Noţiunea de reducţiune. Dacă în urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se

constată că liberalităţile făcute de defunct (donaţii şi/sau legate) depăşesc cotitatea disponibilă, aducând atingere rezervei, ele urmează să fie reduse în limitele cotităţii disponibile. Art. 1.092 C.civ. prevede în acest sens că „După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere”.

Prin urmare, reducţiunea este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor. Această sancţiune se aplică, dacă este cazul, nu numai donaţiilor, dar şi legatelor testamentare.

Precizăm, de asemenea, că reducţiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităţilor făcute în favoarea unor terţe persoane sau în favoarea unor moştenitori nerezervatari, dar şi în cazul în care

21

beneficiarul liberalităţii este un moştenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoştenitorilor rezervatari. Ocrotirea rezervei se impune în toate cazurile.

37. Persoanele care pot invoca reducţiunea. Potrivit art. 1.093 C.civ., „Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari”.

Dreptul de a invoca reducţiunea aparţine numai persoanelor limitativ prevăzute de lege17.a) Astfel, reducţiunea poate fi invocată de moştenitorii rezervatari, în favoarea cărora rezerva şi mijlocul

ei de apărare au fost instituite de lege. b) Prin succesorii moştenitorilor rezervatari înţelegem:- Moştenitorii moştenitorilor rezervatari. Astfel, dacă moştenitorul rezervatar - moştenitor unic sau

comoştenitor alături de alţii - moare înainte de exercitarea dreptului la reducţiune, acest drept se transmite, ca drept patrimonial, asupra propriilor moştenitori.

- Cesionarii între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ai drepturilor succesorale (ai unei moşteniri) care aparţin moştenitorilor rezervatari şi pe care aceştia le transmit. Aceşti cesionari sunt succesori cu titlu particular ai moştenitorului rezervatar, dar cesionarii dobândesc un drept ce poartă asupra unei universalităţi ori asupra unei cote-părţi dintr-o universalitate, din care face parte şi dreptul la reducţiune (de exemplu, poate să solicite reducţiunea cumpărătorul sau donatarul unei moşteniri pe care i-a înstrăinat-o moştenitorul rezervatar în condiţiile art. 1.747-1.754 C.civ.).

c) În sfârşit, reducţiunea mai poate fi cerută şi de creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari. Creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducţiune (în limita sumei datorate) pe calea acţiunii oblice, întrucât acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal (art. 1560 C.civ.).

Evident, reducţiunea nu poate fi cerută nici de către donatari sau legatari; reducţiunea operează împotriva, iar nu în favoarea lor.

38. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Problema se pune numai dacă cel care lasă moştenirea a făcut mai multe liberalităţi (donaţii şi/sau legate) prin care s-a depăşit cotitatea disponibilă, indiferent că a beneficiat de liberalităţi o singură persoană sau persoane diferite. Pentru această ipoteză, noul Cod civil consacră trei reguli:

38.1. Legatele se reduc înaintea donaţiilor (art. 1.096 alin.1 C.civ.). Această regulă primeşte aplicare în cazul în care defunctul a făcut atât donaţii, cât şi legate. De exemplu, în timpul vieţii a donat un teren, iar prin testamentul lăsat a desemnat un legatar cu titlu universal pentru 1/2 din moştenire. Legatul se va reduce în măsura necesară asigurării rezervei moştenitorilor rezervatari.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor (indiferent de data testamentului) se justifică prin aceea că sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct - produc efecte numai la data deschiderii moştenirii - şi din cauza lor s-a adus atingere rezervelor succesorale, liberalităţile anterioare (donaţiile) fiind făcute - cel puţin în parte - din cotitatea disponibilă şi, mai ales, prin principiul irevocabilităţii donaţiilor. Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ. Astfel fiind, clauza testamentară prin care s-ar prevedea reducerea cu întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi lovită de nulitate.

38.2. Legatele se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate (art. 1.096 alin. 2 C.civ.). Sunt supuse reducerii simultane şi proporţional cu valoarea lor atât legatele universale sau cu titlu universal, cât şi cele cu titlu particular18, indiferent că au fost prevăzute în acelaşi testament sau în testamente diferite (de exemplu, testamentul sumelor de bani, valorilor sau titlurilor de valoare depuse la instituţii specializate - art. 1.049 C.civ.). De asemenea, este supusă reducţiunii, în condiţiile art. 1.096 alin. 1 şi 2 C.civ., clauza de preciput. Regula potrivit cu care legatele se reduc toate deodată şi proporţional se explică prin faptul că toate legatele produc efecte de la aceeaşi dată - data deschiderii moştenirii.

Întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv. În acest sens, legea permite testatorului să dispună plata unui (unor) legate cu preferinţă faţă de altele, caz în care cele preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducţiunea celorlalte.

Din punct de vedere practic, pentru reducerea proporţională a legatelor se va proceda în felul următor: să presupunem că de cuius-ul are un copil (moştenitor rezervatar), a făcut două legate (unul în favoarea

17 De exemplu, colateralii privilegiaţi ai defunctului nu au dreptul la acţiunea în reducţiune. 18 A se vedea şi TS, col.civ., dec.nr.2490/1955, în CD, 1955, vol. I, p.199-201.

22

fundaţiei F şi al doilea în favoarea asociaţiei A), primul în valoare de 30.000 de lei şi cel de-al doilea în valoare de 20.000 de lei, masa de calcul este de 80.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva succesorală a copilului este de 40.000 de lei, iar cotitatea disponibilă este tot de 40.000 de lei. După cum se observă, suma legatelor (50.000 de lei) este mai mare decât cotitatea disponibilă (40.000 de lei), ceea ce înseamnă că legatele trebuie reduse toate deodată şi proporţional, în limitele cotităţii disponibile. Calculul se va face astfel:

Dacă din suma legatelor de 50.000 de lei F are 30.000 de lei şi A are 20.000 de lei, atunci din cotitatea disponibilă de 40.000 de lei F va avea x lei, iar A va avea y lei

x= (40.000x30.000) : 50.000=24.000 de leiy= (40.000x20.000) : 50.000=16.000 de leiRezultă că legatul lui F se va reduce de la 30.000 de lei la 24.000 de lei, iar legatul lui A se va reduce de

la 20.000 de lei la 16.000 de lei.38.3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (art. 1.096

alin. 3 C.civ.). Această regulă, ca şi prima, se justifică prin ideea că donaţiile mai noi au adus atingere rezervei succesorale, fiind reclamată şi de principiul irevocabilităţii donaţiilor. Într-adevăr, dacă donaţiile s-ar reduce în ordine cronologică, donatorul ar putea revoca donaţiile anterioare făcând noi donaţii care să epuizeze cotitatea disponibilă.

Întrucât principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică şi această regulă de reducţiune are caracter imperativ, donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele încheiate, nici prin testamentul lăsat.

Regula reducţiunii donaţiilor în ordine cronologică inversă nu poate fi aplicată în cazul donaţiilor care au aceeaşi dată. Astfel fiind, art. 1.096 alin. 4 C.civ. prevede că donaţiile concomitente se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donaţii.

În sfârşit, precizăm că dacă beneficiarul donaţiei supuse reducţiunii este insolvabil (a înstrăinat bunul donat şi nu are alte bunuri urmăribile), „se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare (art. 1.096 alin. 5 C.civ.).

39. Căile procedurale de realizare a reducţiunii. Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească (art. 1.094 C.civ.).

39.1. Reducţiunea prin bună-învoială. Dacă persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin buna-învoială a celor interesaţi, pe cale extrajudiciară (art. 1.094 alin.1 C.civ.).

39.2. Reducţiunea pe cale judecătorească. În cazul în care părţile interesate nu cad de acord, neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească, moştenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depăşirea cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalităţii excesive se află în posesia beneficiarului sau în posesia moştenitorilor rezervatari.

a) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii supuse reducţiunii se află în posesia celor gratificaţi (cum se întâmplă în cazul bunurilor donate), persoanele îndreptăţite urmează să solicite reducţiunea prin cererea adresată instanţei, numită acţiune în reducţiune. Cu toate că rezerva succesorală şi mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin dispoziţii, de regulă, imperative, totuşi reducţiunea nu operează de drept, ea trebuie să fie invocată19. Art. 1092 C.civ. prevede în mod expres că liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii la cerere.

Acţiunea în reducţiune este o acţiune patrimonială personală (nu reală); moştenitorul rezervatar nu poate urmări bunurile ce au făcut obiectul liberalităţilor excesive (a bunurilor donate) în mâinile terţilor subdobânditori20.

Acţiunea în reducţiune este o acţiune divizibilă; în cazul pluralităţii de moştenitori rezervatari reducţiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o şi profită numai rezervatarului care a cerut reducţiunea (art. 1.094 alin. 3 C.civ.)21.

19 TS, s. civ. dec. nr. 1253/1989, în Dreptul nr.4, 1990, p.71.20 TS, s. civ. dec. nr.33/1967, în CD, 1967, p.129; idem, dec.nr.2091/1967, în RRD nr.5, 1968, p.161.

23

Fiind o acţiune personală şi patrimonială, acţiunea în reducţiune este prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani (art. 1.095 alin. 1 C.civ.). Termenul de prescripţie începe să curgă de la data deschiderii moştenirii, când se naşte dreptul la acţiune al moştenitorului rezervatar22, sau, după caz, de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţii.

În cazul liberalităţilor excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moştenitorii rezervatari, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când au cunoscut existenţa acestora şi caracterul lor excesiv23

b) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii excesive se află în posesiunea moştenitorului rezervatar (ceea ce se întâmplă, de regulă, în cazul legatelor) şi care refuză să le predea, beneficiarul liberalităţii urmează să-şi valorifice dreptul pretins pe cale de acţiune (acţiune în predarea legatului, petiţie de ereditate, acţiune de partaj etc.). În acest proces cu beneficiarul liberalităţii, moştenitorul rezervatar se va apăra cerând respingerea acţiunii sau admiterea ei doar în parte, invocând reducţiunea pe cale de excepţie (ca excepţie de fond). Potrivit art. 1.095 alin.3 C.civ. excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv, punându-se astfel capăt unei controverse existente anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.

40. Efectele reducţiunii. Reducţiunea se realizează diferit după cum liberalităţile prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt legate (dezmoşteniri) sau donaţii.

40.1. Efectele reducţiunii în cazul legatelor. În cazul legatelor reducţiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea şi parţială prin reducerea legatelor proporţional cu valoarea lor, potrivit regulilor care guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Tot ineficacitatea parţială intervine şi în cazul dezmoştenirii directe a unui moştenitor rezervatar, în măsura în care îi este afectată rezerva succesorală.

Întrucât bunurile care formează obiectul dispoziţiilor testamentare se găsesc în patrimoniul succesoral, întregirea rezervei celor îndreptăţiţi se realizează, de regulă, în natură.

40.2. Efectele reducţiunii în cazul donaţiilor. În cazul donaţiilor reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţii cu dată anterioară şi parţială, dacă şi în măsura în care donaţia se încadrează (parţial) în cotitatea disponibilă.

Întrucât reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiei în măsura necesară întregirii rezervei, moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregeşte rezerva şi, în această calitate, poate cere restituirea lui în natură (art. 1.097 alin. 2 C.civ.).

Desfiinţarea donaţiei pentru întregirea rezervei se produce însă numai în anumite limite, iar reducţiunea se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură, ci prin echivalent.

21 TS, s. civ. dec.nr.780/1973, în CD, 1973, p.202; idem, dec.nr.743/1985, în CD, 1985, p.93-96. De exemplu, de cuius-ul are doi copii, C1 şi C2, şi a făcut un legat cu titlu particular în favoarea unei fundaţii în valoare de 50.000 de lei. Presupunând că masa de calcul este de 80.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva globală a copiilor este de 40.000 de lei (câte 20.000 de lei fiecare), iar cotitatea disponibilă este de 40.000 de lei, la cererea celor doi copii legatul ar urma să fi redus de la 50.000 de lei la 40.000 de lei, în limitele cotităţii disponibile. Dacă numai C1 se prevalează de dreptul său la rezervă, legatul va fi redus de la 50.000 de lei la 45.000 de lei, C1 îşi va primi rezerva de 20.000 de lei, iar C2 (care nu a solicitat reducerea legatului şi a decis să respecte voinţa de cuius-ului) va rămâne cu bunuri în valoare de 15.000 de lei.

22 A se vedea şi TS, s. civ. dec.nr.1457/1973 în RRD nr.7, 1974, p.59-60; idem, dec. nr. 33/1967 cit. supra.23 De exemplu, la data deschiderii moştenirii, copilul de cuius-ului cunoştea faptul că activul brut este de 50.000

de lei, pasivul este de 10.000 de lei, iar donaţia făcută de către de cuius unui frate are o valoare de 40.000 de lei. În raport de aceste date, masa de calcul este de 80.000 de lei, rezerva este de 40.000 de lei, cotitatea disponibilă este tot de 40.000 de lei, ceea ce înseamnă că donaţia nu depăşeşte cotitatea disponibilă şi nu se impune reducerea ei. Presupunând că peste 4 ani rămâne definitivă o hotărâre judecătorească prin care se constată o datorie a moştenirii faţă de un terţ în cuantum de 30.000 de lei, acest fapt are drept consecinţă diminuarea activului net de la 40.000 de lei la doar 10.000 de lei şi, pe cale de consecinţă, diminuarea masei de calcul (de la 80.000 de lei la 50.000 de lei), a rezervei (de la 40.000 de lei la 25.000 de lei) şi a cotităţii disponibile (de la 40.000 de lei la 25.000 de lei). În raport de noile date, donaţia de 40.000 de lei devine excesivă şi, la cererea copilului, va fi supusă reducţiunii. În acest caz, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă abia de la data la care copilul defunctului a cunoscut caracterul excesiv al donaţiei făcute fratelui. Pentru o opinie potrivit cu care nu este de conceput ca cele două condiţii - respectiv, data când au cunoscut existenţa liberalităţilor şi caracterul lor excesiv – să poată fi îndeplinite la momente diferite de timp, opinie cu care evident nu putem fi de acord, a se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, op.cit., p. 1.126.

24

Astfel, donaţia se desfiinţează şi moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat nu de la data încheierii contractului de donaţie, ci numai de la data deschiderii moştenirii. În acest sens, legea prevede că:

- actele de înstrăinare a bunurilor donate şi cele prin care donatarul a constituit asupra acestor bunuri drepturi reale, consimţite de către donatar faţă de terţi, înainte de momentul deschiderii moştenirii, rămân valabile (art. 1.097 alin. 3 C.civ.). Întrucât donaţia se desfiinţează numai din momentul deschiderii moştenirii, actele încheiate anterior rămân perfect valabile, fiind desfiinţate numai cele ulterioare, o dată cu desfiinţarea dreptului de proprietate al donatarului (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis);

- în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele părţii din bun care depăşeşte cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea (art. 1.097 alin.6 C.civ.). Donatarul este ţinut să restituie fructele doar de la data de la care a devenit posesor de rea-credinţă al bunurilor donate ca urmare a invocării reducţiunii de către moştenitorii rezervatari.

De la principiul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepţii24, când reducţiunea se face prin echivalent:

i) dacă, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, rezerva se va întregi prin echivalentul porţiunii ce depăşeşte cotitatea disponibilă (art. 1.097 alin. 3 teza I C.civ.). Întrucât actul încheiat de donatar este valabil şi opozabil moştenitorilor rezervatari, riscul insolvabilităţii donatarului va afecta rezerva lor25;

ii) dacă donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donaţiei, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă. Un exemplu este necesar: să presupunem că de cuius-ul are doi copii, C1 şi C2, şi în timpul vieţii i-a făcut lui C1 o donaţie scutită de raport având ca obiect un teren în valoare de 160.000 de lei, activul brut este de 60.000 de lei, iar pasivul succesoral este de 20.000 de lei. Masa de calcul va fi de 200.000 de lei ((60.000-20.000) + 160.000), ceea ce înseamnă că rezerva globală a celor 2 copii este de 100.000 de lei (rezerva fiecărui copil fiind de 50.000 de lei), iar cotitatea disponibilă este de 100.000 de lei. Donaţia lui C1 se va imputa mai întâi asupra cotităţii disponibile de 100.000 de lei (pe care o epuizează), apoi asupra rezervei de 50.000 de lei a copilului C1 (pe care o epuizează), după care va fi supusă reducţiunii pentru că afectează rezerva copilului C2. Înseamnă că donaţia va fi redusă de la 160.000 de lei la 150.000 de lei, dar copilul C1 va putea cumula cotitatea disponibilă (de 100.000 de lei) cu partea lui din rezervă (de 50.000 de lei), ceea ce îi permite păstrarea bunului în cea mai mare parte în natură. În absenţa acestui text de lege (şi a art. 1.099 alin. 2 C.civ. cu care se corelează) ar fi existat riscul ca donaţia lui C1 să se impute doar asupra cotităţii disponibile (pe care o epuiza), după care să fie supusă reducţiunii pentru a se asigura în natură şi rezerva lui C2, acesta urmând a primi o parte din bun corespunzătoare rezervei sale de 50.000 de lei. Prin aplicarea prevederilor art. 1.097 alin. 4 C.civ. se creează condiţiile ca rezervatarul care a primit o donaţie scutită de raport – donaţie care are un caracter intuitu personae - să cumuleze cotitatea disponibilă cu partea lui de rezervă (ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori va păstra bunul în natură, în integralitatea lui sau în cea mai mare parte), iar ceilalţi moştenitori rezervatari să îşi îndestuleze rezerva din alte bunuri decât cele ce formează obiectul unor donaţii neraportabile26.

iii) dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducţiunea necesară

24 A se vedea şi CSJ, s. civ., dec.nr.1314/1994, cit supra.25 În cazul pluralităţii de donatari, pot fi incidente prevederile art. 1.096 alin. 5 C.civ., potrivit cu care dacă

beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare. 26 Copilul C1 va reţine bunul donat în natură, în integralitatea lui, dacă, în exemplul anterior, donaţia

neraportabilă ar fi avut ca obiect un bun în valoare de 120.000 de lei, activul brut ar fi fost de 100.000 de lei, pasivul de 20.000 de lei, ceea ce înseamnă că masa de calcul ar fi fost tot de 200.000 de lei, cotitatea disponibilă tot de 100.000 de lei, iar rezervele tot de 50.000 de lei pentru fiecare copil. În acest caz, donaţia lui C1 se va imputa mai întâi asupra cotităţii disponibile de 100.000 de lei (pe care o epuizează), apoi asupra rezervei de 50.000 de lei a copilului C1 (din care consumă 20.000 de lei). Înseamnă că C1 va păstra în natură, în integralitatea lui, bunul primit cu titlu de donaţie şi va mai primi din activul net bunuri în valoare de încă 30.000 de lei pentru a-şi completa rezerva de 50.000 de lei. Creditorii vor primi cu prioritate din activul brut de 100.000 de lei pasivul de 20.000 de lei, iar activul net de 80.000 de lei va fi împărţit între C1 (care va primi bunuri în valoare de 30.000 de lei, astfel cum am arătat mai sus), iar C2 va primi bunuri în valoare de 50.000 de lei, corespunzător rezervei sale succesorale.

25

întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent bănesc27. Nu are importanţă dacă bunul donat este mobil sau imobil. De exemplu, dacă masa de calcul este de 400.000 de lei (80.000 de lei fiind activul net, iar 320.000 de lei fiind donaţiile care se reunesc fictiv), iar defunctul a făcut unui prieten o donaţie în valoare de 200.000 de lei, iar unuia dintre copii (C1) i-a făcut o donaţie raportabilă având ca obiect un bun în valoare de 120.000 de lei, rezerva copilului C1 va fi de 100.000 de lei, rezerva copilului C2 va fi tot de 100.000 de lei, iar cotitatea disponibilă va fi de 200.000 de lei. Donaţia făcută prietenului (prima în ordine cronologică) se impută asupra cotităţii disponibile şi o epuizează (ceea ce înseamnă că prietenul va putea păstra donaţia), apoi donaţia făcută copilului C1 se impută asupra rezervei sale de 100.000 de lei (conform art. 1.099 alin.3 C.civ.), iar pentru 20.000 de lei va fi supusă reducţiunii pentru că încalcă rezerva copilului C2. Copilul C1 poate păstra în natură, în integralitatea sa, bunul ce i s-a donat, dar va trebui să-i plătească copilului C2 suma de 20.000 de lei pentru ca acesta să-şi întregească rezerva. Copilul C2 va culege bunurile ce reprezintă activul net de 80.000 de lei, la care se adaugă cei 20.000 de lei primiţi de la C1.

iv) în sfârşit, reducţiunea se face prin echivalent în cazul în care bunul donat a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului sau a fost un bun fungibil şi consumptibil, în cazul din urmă restituirea putându-se face şi prin bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare (art. 712 C.civ., aplicabil prin analogie 28). Dacă pieirea bunului donat este fortuită (indiferent de momentul pieirii; înainte sau după deschiderea moştenirii) riscul îl suportă moştenirea, căci pieirea s-ar fi produs şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului. În măsura pieirii fortuite nu se ţine seama de valoarea bunului nici la stabilirea masei de calcul (art. 1.091 alin. 2 C.civ.).

În toate cazurile de reducţiune prin echivalent se vor lua în considerare regulile pe baza cărora se face evaluarea bunurilor donate şi pentru reunirea lor fictivă la masa de calcul.

41. Reducţiunea unor liberalităţi speciale (donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră).

Dacă liberalitatea - donaţie sau legat - făcută de cel care lasă moştenirea are ca obiect dreptul de uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, aplicarea regulilor reducţiunii este deosebit de dificilă deoarece disponibilul moştenirii este stabilit de lege în plină proprietate. Pe de altă parte, uzufructul, uzul ori abitaţia sau renta ori întreţinerea viageră pot avea o valoare considerabilă (în funcţie de vârsta şi starea sănătăţii beneficiarului), iar evaluarea acestor drepturi este întotdeauna aleatorie, pentru că nu se ştie cât timp va trăi titularul dreptului de uzufruct, uz ori abitaţie, respectiv, credirentierul ori creditorul întreţinerii şi, prin urmare, este de natură a păgubi pe una dintre părţile interesate.

Astfel fiind, legea oferă o soluţie excepţională pentru ipoteza unor asemenea liberalităţi, de natură a înlătura dificultăţile semnalate în condiţii echitabile atât pentru moştenitorul rezervatar, cât şi pentru beneficiarul liberalităţii. Potrivit art. 1.098 C.civ., „(1) Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun. (2) Dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii, reducţiunea se va face potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, moştenitorii rezervatari au un drept de opţiune: fie să execute liberalitatea aşa cum a fost prevăzută, fie să predea beneficiarului liberalităţii proprietatea cotităţii disponibile, transformând dreptul de uzufruct, uz ori abitaţie sau de rentă ori întreţinere viageră în plină proprietate asupra cotităţii disponibile a moştenirii, la care se adaugă - dacă beneficiarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar - propria cotă de rezervă în plină proprietate, fie să solicite reducţiunea potrivit dreptului comun, cu toate inconvenientele care pot decurge din aceasta.

Deşi opţiunea îi aparţine numai moştenitorului rezervatar, soluţia prevăzută de lege este mulţumitoare şi pentru beneficiarul liberalităţii, căci dacă se execută liberalitatea el primeşte ceea ce a prevăzut autorul

27 A se vedea şi C.Ap.Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 213/2005, în L.-C. Stoica, Ineficacitatea actului juridic civil.Practică judiciară, vol.II, Ed.Hamangiu, Bucureşti, p.260-266.

28 Potrivit art. 712 C.civ., „Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, şi bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.”

26

liberalităţii, iar dacă moştenitorul rezervatar abandonează în favoarea lui proprietatea cotităţii disponibile înseamnă că el a obţinut întreg disponibilul, adică tot ceea ce putea să dobândească potrivit legii29.

Întrucât exercitarea dreptului de opţiune înseamnă, în această ipoteză, exercitarea dreptului la reducţiunea liberalităţilor excesive, ea se poate realiza prin bună învoială (în cadrul procedurii succesorale notariale sau printr-o tranzacţie) sau pe cale judecătorească, potrivit regulilor analizate30, aplicate în mod corespunzător. În situaţia în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, iar moştenitorul rezervatar a făcut o anumită opţiune, ţinând seama de principiul irevocabilităţii actelor juridice civile nu va mai putea să revină asupra opţiunii făcute, dacă ulterior constată că nu a făcut cea mai bună alegere.

Fiind o dispoziţie cu caracter excepţional, derogatoriu de la dreptul comun al reducţiunii liberalităţilor excesive, art. 1.098 C.civ. urmează să fie aplicat cu observarea următoarelor condiţii:

a) Liberalitatea să aibă ca obiect dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie sau o rentă ori o întreţinere viageră.

b) Art. 1.098 C.civ. este aplicabil numai dacă defunctul a făcut o singură liberalitate. Dacă există mai multe liberalităţi - dintre care una în uzufruct, uz sau abitaţie sau rentă ori întreţinere viageră - evaluarea se impune, pentru a fi posibilă aplicarea regulilor care guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive şi calculul cotităţii disponibile.

c) Întrucât acţiunea în reducţiune este divizibilă, dacă există o pluralitate de moştenitori rezervatari fiecare optează după cum crede de cuviinţă.

În sfârşit, precizăm că dispoziţia art. 1.098 C.civ. nu are caracter imperativ. În consecinţă, părţile se pot înţelege asupra unui alt mod de reducţiune a liberalităţii excesive, iar donatorul, respectiv testatorul poate interzice transformarea liberalităţii în plină proprietate31, caz în care problema reducţiunii urmează să se rezolve potrivit regulilor de drept comun.

29 A se vedea M. Eliescu, op.cit., p.380; TS; s. civ., dec.nr.2065/1989, în Dreptul nr.7, 1990, p.67.30 A se vedea supra nr. 23031 De exemplu, prin testament de cuius-ul îi lasă concubinei sale dreptul de uzufruct viager asupra unei case, dar

stipulează că îi este interzis copilului defunctului să abandoneze proprietatea cotităţii disponibile în favoarea concubinei pentru că aceasta ar avea ca efect naşterea în favoarea concubinei a unui drept de coproprietate, care s-ar transmite ulterior moştenitorilor acesteia. Or, prin legatul făcut testatorul a intenţionat doar să asigure concubinei sale mijloacele de subzistenţă, la decesul acesteia bunul urmând să revină în totalitate, în deplină proprietate, copilului său, care îşi întregeşte atributele dreptului de proprietate.

27