4 octombrie 2009

Muntii Siriu - povestea unui nou traseu

Asa cum promiteam in urma cu ceva timp, voi incepe sa public descrierea unui traseu mai aparte in muntii Siriului, traseu ce leaga orasul Nehoiu de sudul acestor munti, la Gura Milei.Ideea ne-a venit in urma cu trei ani, odata cu o vizita prin decembrie, intr-o zi frumoasa de toamna tarzie, cand am descoperit o parte a vaii Nehoiului iar apoi am studiat o harta geodezica a zonei. In anul ce a venit, dupa paste, la un sfarsit de saptamana, ne-am luat rucsacurile in spate si am plecat la drum cu gandul sa facem “jonctiunea” [ cum ii place lui Dragos sa spuna ] cu valea Siriului peste muntele Monteoru. Prima incercare a fost un semiesec deoarece, in loc sa descoperim poiana de la fosta stana Monteoru, am “descoperit” valea cu satul Bontu, trezindu-ne in fata barajului lacului de acumulare Siriu. Nu a fost nicio pierdere caci am gasit acolo niste locuri ca rupte din rai, apoi, pentru ca tot ajunseseram in Siriu si rataseram obiectivul initial, am hotarat sa mergem la cascada Casoca, mai sus de Pensiunea 14 Scaune din muntii Podu Calului.Acasa am adunat cat mai multe informatii din harti, am facut calcule pentru directiile de mers orientate de busola, am vizualizat cat am putut, din memorie si topografia hartilor locurile, si in urmatorul an am pornit din nou la drum. Am reusit de aceasta data sa ajungem in poiana Monteoru, destul de usor, ajutati de informatiile mai consistente adunate, dar din nou nu am reusit sa coboram in valea Siriului. Ajunsi in poiana, am descoperit o zona aproape virgina, fara urme de carari mai vechi, padure extrem de deasa, aproape imposibil de incercat o coborare prin necunoscut. Intoarcerea acasa am facut-o tot prin valea Bontului pe care am sorbit-o din priviri, bucurandu-ne de fiecare pas cu care inaintam.Anul acesta am hotarat sa ajungem pe muntle Monteoru din valea Siriului, de la gura vaii Milei, pe valea Monteoru incercand sa apucam muchia dealului Bisericuta. De data aceasta am avut la indemana si imagini satelit, dar, dupa cum se stie, ce-i acasa e acasa, ce-i acolo e acolo. Inarmati cu entuziasm, spirit de aventura si ajutati de o vreme splendida am pornit la drum urmand firul vaii Moneoru. Dupa ce am trecut Siriul prin apa si am escaladat doua baraje antiviitura rupte de viituri, am abandonat firul apei descoperind prima poiana de pe Bisericuta. Am scapat de desisul vegetatiei din vale, urmand firul apei de sus, incercand sa castigam altitudine cu fiecare pas pentru a prinde muchia dealului. Am mai trecut prin doua poieni mai mari de unde ne-am bucurat de panorama deosebita ce s-a deschis spre Siriu, in fata, Zaganu, in stanga [ NV ] si Podu Calu, Penteleu, in dreapta. Odata ce am prins muchia am uitat de desisul padurii si lipsa cararilor, inaintand cu destul de mare greutate in ultima portiune, prin bradet cu crengile uscate la poale ce ne-a lasat urme “frumoase” pe brate si gambe. Ajunsi la baliza geodezica, descoperita de mine la ultima vizita, chinul nostru a luat sfarsit din puct de vedere al orientarii caci calcam pe teren cunoscut. Dar mai aveam de suferit vreo zece minute de drum prin padurea deasa. Odata ajunsi in poiana, bucuria reintalnirii cu ea a fost fara margini. De deasupra ei, la iesirea din padure, un peisaj superb ni s-a deschis spre sud, peste dealurile Subcarpatilor de Curbura. Dupa o portie consistenta de peisaj splendid si o gustare luata pe iarba cruda de primavera, ne-am intors spre gura Milei incercand sa tinem drumul de coborare pe muchie si prin poieni.

Nu a fost sa fie. Din vf. Monteoru e o adevarata aventura coborarea intrucat este necesar un spirit de orientare deosebit si un simt al terenului foarte dezvoltat deoarece nu ai repere clare dupa care sa te orientezi, padurea deasa impiedica vizionarea orizontului, carari sau urme ale acestora lipsesc cu desavarsire iar busola e un instrument aproximativ in lipsa reperelor clare. Asadar, nu ne-a trebuit prea mult timp sa o luam rara prin padure, dar dupa cum ne-am orientat nu pierduseram mare lucru caci daca fortam coborarea spre stanga ajungeam in firul apei Monteorului, daca ne cocotam din nou in muchia dealului si ne orientam spre nord ajungeam in valea Siriului, tinta noastra. Prea zgariati si dezamagiti de ratarea drumului [ inexistent n.a.] hotaram sa coboram in vale, ajunsi acolo lucrurile s-au simplificat la maxim facandu-ne viata mai usoara.La sfarsitul lui iulie, anul acesta, am integrat traseul intr-o drumetie mai mare, gen expeditie, la care coborarea de pe Monteoru din nou a fost ratata fata de ceea ce ar trebui sa fie linia de coborare, trezindu-ne la aproape 3 km est de gura vaii Milea, in valea Siriului.Oricat de dificila a fost partea coboratoare de pe Monteoru, valea Nehoiu, poiana de pe Monteoru, valea Siriului in lungul ei si Plaiul Chiojdului cu Poiana Condrea si al lui Drum al Nemtilor, aduc muntilor Siriu locuri in plus ce trebuie neaparat vizitate si explorate.

Muntii Siriului : L. Vulturilor - V. Siriului - Drumul Nemtilor - Cimitirul Eroilor "Tabla Butii"

Spre Lacul Vulturilor.

Vf. Monteoru.

Cabana vanotareasca de la Lacul Vulturilor.

Lacul Vulturilor.

Lacul Vulturilor si coada Malaiei.

Scormonind dupa cartite.

Lacul Vulturilor si cabana de vanatoare.

Canis Alpinus smecherus sp.

Coada Malaiei si Culmea Blojii

Valea Milea si muntele Monteoru.

Floricele pentru fete.

Bunadimineata, pupazoi !

Cafeaua e gata !!!

O privire in urma...

Pe valea Siriului spre Stearpa

Inca mai functioneaza...!!!

Catunul Stearpa pe valea Siriului

La confluenta Siriului Mare cu cel Mic, Sub Culmea Condrea

Pe "Drumul Nemtilor" - Culmea Condrea, Plaiul Chiojdului

Malaia vazuta din Poiana Condrea

Dosul Malaiei - Siriu vazuta de pe Plaiul Chiojdului

Apus pe Manaila

Culmea Zaganu - Gropsoare vazuta de pe Manaila

Cimitirul Eroilor - Tabla Butii [Tataru

- Manaila]

Poveste de la 1916...

Publicat de gigi la 10:34

7 comentarii:

Anonim spunea...

Buna

Pari a stii zona si sper ca ma poti ajuta cu informatii. Vrem sa facem traseul ce duce la Lacul Vulturilor, dar nu am gasit detalii exacte cu privire la locul de intrare in traseu (pornind din drumul care merge dinspre Nehoiu spre Brasov), marcajul pana la lac, etc. Am fost odata la Siriu si am depasit coada lacului dar nu am reusit sa gasim punctul de intrare in traseu. Multumesc anticipat!

5 octombrie 2009, 15:17

gigi spunea...

Imi pare rau sa iti spun lucrul acesta :nu-mi prea place sa discut cu anonimii. Cu siguranta ai un nume de care sper sa nu-ti fie rusine sa-l dezvalui caci comunitatea pasionatilor de munte nu este o gasca de anonimi intre ei, de aceea, ma-s bucura daca ai oferi un nume, fie el si fictiv, nu de alta, dar e mult mai frumos sa comunicam ca de la Gigi la Andrei, Nicu, Alina, Mihaela sau oricum te-ai numi. Iar despre informatiile solicitate, cu ce-a mai mare placere ti le pot oferi daca imi pui la dispozitie si un "spatiu" unde sa le pot da. Cu prietenie Gigi

5 octombrie 2009, 21:10

catalin_fcn spunea...

buna seara!sunt admirator al muntilor buzaului!mi-a placut jurnalul dvs, dar as avea o mare rugaminte: as dori sa editati pe blog un ghid al traseelor nou-marcate in muntii siriu.stiu ca un club de turism din cislau a remarcat anumite trasee din siriu.am cautat pe internet tot felul de detalii, dar nu am gasit mai nimic.daca ma puteti ajuta cu informatii, v-as fi recunoscator!Va multumesc!

9 februarie 2010, 19:57

Olivian spunea...

salut..acum am dat de blogul tau..si pe mine m-ar interesa sa fac traseul spre Lacul vulturilor.. cu diferenta ca eu vreau sa il fac dinspre Cheia - Valea Stanii - Pasul Boncuta - Tabla Butii ..si de aici nu mai stiu pe unde sa merg.. anul trecut dupa sarbatoarea de pe 6august de la cimitirul din tabla butii am plecat in directia cealalta..dar..am ajuns in SLON.. :D unde am gresit? iti las o adresa de mail daca ma poti contacta ..multumesc mult.. adresa este olivianmunteanu@yahoo.com

20 iulie 2010, 17:09

Oliver spunea...

Ca sa ajungeti la Lacul Vulturilor:

Se ia tranul din Buzau pana la Nehoiasu,Se merge(deobicei pe jos) pana la SiriuAcolo se face stanga si se incepe urcarea pe langa un izvor.Se ajunge la un drum forestier pe care se urca pana se da de catun.

In catun se trece podul(dupa casa parasita)si se tine tot inainte prin livada unui satean(care este destul de amabil sa te lase sa urci)

Se ajunge la un drum forestier( sosea dupa spusele satenilor) care este(era) blocat.Acesta trece pe langa stani de oi.

Se merge pe drum(cam 2 ore) pana se ajunge la rampa(nu va speriati daca la un moment dat nu mai arata a drum forestier ci a poteca pe langa munte,sunteti pe drumul cel bun)

Rampa in graiul satenilor inseamna o platforma, un loc mai plat unde pot intoarce camioanele.Nu e nimic legat de obiecte de fier cum ati crede :)

Cand ajungeti la rampa folositi poteca din stanga, aici lucrurile se complica putin, trebuie sa va folositi putin de intuitie si orientarea in spatiu.

In cele din urma ar trebui sa dati de un izvor si daca ati ajuns in locul in care trebuie o cruce neagra de metal(Odihneasca-se in pace cel care a murit acolo)Aceasta se afla deobicei intr-un loc mocirlos si o padure joasa.

Urmariti traseul acestui izvor, el curge de fapt din Lacul Vulturilor.

Cand ajungeti la marginea padurii continuati sa urcati.Nu va lasati intimidati de numarul urcusurilor.Prietenii mei acolo au abandonat si a trebuit sa urc singur pana sus.Dupa approx 10 urcusuri ati ajuns la lac.

Daca este ceata nici nu va veti da seama ca e lac...eu a trebuit sa arunc o piatra sa ma conving ca e lac si nu o prapastie.

In DREAPTA izvorului se afla cabana(noua ne-au spus satenii ca e in stanga si am pierdut vremea cautand-o, astfel ne-a prins ploaia si a fost foarte rau de noi :) ) Dimineata cand am deschis fermoarul cortului cabana stralucea in razele soarelui in fata noastra....

Lacul,valea si padurea printre nori e ceva memorabil.

Atentie:

1.Mai sus de lac se gasesc afine.Da, veste buna...insa vestea rea e ca si ursilor le plac afinele.

2.Sus langa lac nu e padure si nu se gasesc lemne ( poate doar sa cereti de la cabana ).Aveti nevoie de lemne pentru foc, deci cineva s-ar putea sa fie nevoit sa se intoarca jos la padure dupa lemne dupa ce si-a lasat rucsacul sus langa lac.Porniti din timp la drum pentru a ajunge devreme si a nu cauta lemne noaptea.

Zilele astea ma duc din nou cu prietenii pe acolo,poate ne intalnim

26 august 2010, 03:42

Oliver spunea...

Ca sa ajungeti la Lacul Vulturilor:

Se ia tranul din Buzau pana la Nehoiasu,Se merge(deobicei pe jos) pana la SiriuAcolo se face stanga si se incepe urcarea pe langa un izvor.Se ajunge la un drum forestier pe care se urca pana se da de catun.

In catun se trece podul(dupa casa parasita)si se tine tot inainte prin livada unui satean(care este destul de amabil sa te lase sa urci)

Se ajunge la un drum forestier( sosea dupa spusele satenilor) care este(era) blocat.Acesta trece pe langa stani de oi.

Se merge pe drum(cam 2 ore) pana se ajunge la rampa(nu va speriati daca la un moment dat nu mai arata a drum forestier ci a poteca pe langa munte,sunteti pe drumul cel bun)

Rampa in graiul satenilor inseamna o platforma, un loc mai plat unde pot intoarce camioanele.Nu e nimic legat de obiecte de fier cum ati crede :)

Cand ajungeti la rampa folositi poteca din stanga, aici lucrurile se complica putin, trebuie sa va folositi putin de intuitie si orientarea in spatiu.

In cele din urma ar trebui sa dati de un izvor si daca ati ajuns in locul in care trebuie o cruce neagra de metal(Odihneasca-se in pace cel care a murit acolo)Aceasta se afla deobicei intr-un loc mocirlos si o padure joasa.

Urmariti traseul acestui izvor, el curge de fapt din Lacul Vulturilor.

Cand ajungeti la marginea padurii continuati sa urcati.Nu va lasati intimidati de numarul urcusurilor.Prietenii mei acolo au abandonat si a trebuit sa urc singur pana sus.Dupa approx 10 urcusuri ati ajuns la lac.

Daca este ceata nici nu va veti da seama ca e lac...eu a trebuit sa arunc o piatra sa ma conving ca e lac si nu o prapastie.

26 august 2010, 03:42

Oliver spunea...

Continuare:

In DREAPTA izvorului se afla cabana(noua ne-au spus satenii ca e in stanga si am pierdut vremea cautand-o, astfel ne-a prins ploaia si a fost foarte rau de noi :) ) Dimineata cand am deschis fermoarul cortului cabana stralucea in razele soarelui in fata noastra....

Lacul,valea si padurea printre nori e ceva memorabil.

Atentie:

1.Mai sus de lac se gasesc afine.Da, veste buna...insa vestea rea e ca si ursilor le plac afinele.

2.Sus langa lac nu e padure si nu se gasesc lemne ( poate doar sa cereti de la cabana ).Aveti nevoie de lemne pentru foc, deci cineva s-ar putea sa fie nevoit sa se intoarca jos la padure dupa lemne dupa ce si-a lasat rucsacul sus langa lac.Porniti din timp la drum pentru a ajunge devreme si a nu cauta lemne noaptea.

Zilele astea ma duc din nou cu prietenii pe acolo,poate ne intalnim

26 august 2010, 03:43

montane

www.carpati.org

Montane

www.alpinet.org

Despre mine

gheorghe - emil pop

Sunt un tip destul de comun, putin dificil si cam carcotas. Imi place tot ce e frumos, drept, uneori exagerez in principii si pretentii, fara insa a sari calul. Ma sacaie multe din jur, dar ma bucur de multe ori de lucruri marunte si simple

Vizualizaţi profilul meu complet

craisorul!

montagnard-ul canin

si acum incotro?

mai exista cabana ciucas !!!...dar?

regina muntilor

culori in ton de...ciucas

la amurg in ciucas

Hai la masa !

si copacii plang cateodata, nu-i asa?

salas prin m. trascau

"cu soarele diminetii si cu roua de pe flori..."

cabanuta pe v. dofteanei - m. nemira

tamaioare inrourate

piatra, sau pietrele singuratice ?

mandrele branduse

hasmasul mare

poarta secuiasca

voi de unde ati mai aparut?

cu vaca la...un coniac

pierduti in ceata

saua curatel - m. rodnei

canionul horoabei

stramtoarea dracului - m. rodnei

...muschii...Horoabei

Claaaiile!!!

Bucegi - brana portitei

portita din caraiman

Maria Sa Muntele

Biblioteca

► 2010 (2)

▼ 2009 (20) o ► decembrie (1) o ► octombrie (1) o ▼ septembrie (17)

Muntii Siriului : L. Vulturilor - V. Siriului - Dr... "Camping" la gura Milei Casuta parasita - Gura Milei Fosta stana din poiana Monteoru Poiana Monteoru si vf. Monteoru Video - popas Vf. Penteleu Gospodarie de coasta Valea Bontului si muntii Podu Calu Fosta cabana forestiera pe valea Nehoiului E mai practic si mai sigur... Scaaaaart, scaaart... Gospodarie pe valea Nehoiului Bisericuta din lemn de la Arsele - Nehoiasu Prin muntii Buzaului

o ► februarie (1)

► 2008 (5)

19 octombrie 2008

Valea Bucsoiului

...16 aug. 2003 - 14 aug. 2008...s-au implinit 5 ani de la incercarea ascensiunii vaii Bucsoiului cand un potop s-a napustit asupra noastra,zdarnicindu-ne iesirea in creasta exact sub Saritoarea cu Fereastra. Am trecut atunci prin momente de cosmar prin care n-as dori nimanui sa treaca, nici cei care, uneori cand le povestesc istoria, cunoscand evenimentul, mediatizat, desigur, de stiristi de senzatii tari, isi dau cu parerea despre ce si cum.Multumesc lui Dumnezeu ca ne-a lasat in viata si ca am reusit sa iesim cu bine, desi cam sifonati ( in amorul propriu ) si uzi pana in rarunchi. Aduc aceste multumiri caci altii, in acelasi timp, nu au avut aceeasi sansa, platind cu viata placerea, pasiunea, dragostea pentru munte...Multumesc de asemenea echipelor Salvamont care intr-o zi fatidica pentru unii montagnarzi, au fost la posturi si au depus eforturi sustinute ca sa puna la adapost pe cei ce, asa cum mai spuneau chiar ei, s-au gasit in locul si in momentul nepotrivit.

14 aug. 2008 Pe aici

vom urca maine? Buchet Violet

Sir la fotografiat

Malaiestiul in casa noua.

In urma cu cinci ani, in aceste locuri, cineva a platit cu viata pasiunea si dragostea pentru munte. Dumnezeu s-o odihneasca in pace...

Garofite de Bucegi

Valea Morarului

...sub Coltii Morarului

Bucsoiul Mic si Valea

Bucsoiului 15 aug. 2008...astazi vom

reusi... O spalatura cam...

alunecoasa Hai Iuliane, umfla-ti muschii!

Acorduri in galben si verde de

Bucsoiu Mai e pana sus

Mai pe doua picioare, mai pe...patru

In urma cu cinci ani pe aici era doar stanca.Potopul de atunci a umplut saritoarea cu tone de aluviuni facand catararea anevoioasa

si dificila de data aceasta

O pauza binemeritata

Vreau si eu...

Mai buna-i ca o bere...

Intram in ultima portiune

Pana aici a fost... ...un piolet ar fi fost

de mare ajutor... Nu-i nimic, poate data viitoare ca muntele nu pleaca de-acolo.

Publicat de gigi la 18:53 0 comentarii

28 iunie 2008

Sfaturi...

Dorinta de a explora, de a descoperi noul, ineditul, sublimul, este nascuta din nelinistea aceea launtrica, constienta sau nu, data de curiozitate. Curiosul este un mic rebel, un cautator fervent pentru potolireaea setei de cunoastere. Acesta are toate simturile active si doreste sa si le satisfaca. Pentru acest motiv el scormoneste continuu si nu se multumeste cu ceea ce-i este fabricat, si cum orasul este un conglomerat prefabricat, un amestec heterogen de caractere omenesti care locuiesc in locuinte confortabile si avand munci ce le fabrica pe toate, iata cum din acest conglomerat apar unii care vor altceva. Traiul in acest castel este intr-un fel o aventura care se incheie in momentul in care i-ai invatat regulile si legile de guvernare. Din acel moment totul este doar un zumzait ca intr-un stup de albine, o rutina.Curiosul se satura de acest zumzait si incepe sa cerceteze imprejurimile, dar acest spatiu nou este altceva decat conglomeratul citadin, are propriile legi ceea ce face sa fie necesare noi experiente pentru a le invata. Asa se naste exploratorul.Natura este acel spatiu in care conlucreaza o multitudine de legi demiurgice, e spatiul in care tu ca individ devi doar un element din tot, pasibil de a fii zdrobit intr-o clipa de o stanca in cadere sau ars de un fulger intr-o furtuna. Acolo poti fii tu cu tine sau tu cu natura. Cand esti tu cu tine asculti de propriile-ti legi, probabil o prelungire a legilor citadine, cand esti tu cu natura atunci faci parte din ea si te supui legilor sale.Un explorator este intotdeauna un curios viu, este un descoperitor integrat cu totul in cercetarea sa. Desi rebel in descoperirile sale, el este totusi un supus. Niciodata curiosul nu este un "imbecil". Primul se supune legilor decoperite, scormonind dupa alte si alte legi pana intelege intregul, "imbecilul" este un fel de curios care se duce cu capul inainte introducandu-l sub ghilotina sa vada daca se intampla ceva, uneori sfidand legile. Cand nu sti, cauti, cand sti, aplici, iar cand nu gasesti ce cauti, intrebi. Iata o regula pe care o aplica exploratorul.Drumetul cu rucsacul este in sinea sa un explorator, el iese din casa, din oras ca sa caute natura pentru a-i cerceta ascunzisurile si frumusetile. Prin aceasta explorare se naste aventura, fiind pus in fiecare clipa si la fiecare pas in fata ineditului. Iar toata aceasta aventura va fi una fericita, implinita, atunci cand scopul pentu care ai pornit-o este atins putand povesti si altora despre ea si decoperirile tale. Dar, cum spuneam, natura are o multitudine de legi care de multe ori ne depasesc intelegerea devenind chiar brutale, a le sfida, sau a le incalca cu buna stiinta, a-ti forta norocul atunci cand posibilitatile te depasesc, face din tine un explorator ridicol daca ai scapat

cu viata. Iar natura nu iarta de doua ori putand face din tine un curios mort.Asadar, daca fiorul curiozitatii si al aventurii iti da tarcoale, daca ceva launtric te cheama sa gusti aventura exploratorului primordial, lasa telecomanda si asfaltul si gandeste-te bine pe cine ai mai apropiat si te poate initia in tainele expeditiilor in natura. Pentru multi acesta initiere nu e un simplu instructaj, ea e plina de fiori launtrici sufletesti si mentali. Initierea in tainele drumetiei cu cortul sau la cabana presupune dobandirea de cunostinte temeinice despre natura si fizicul uman. Ele imbinate te introduc pe tine ca drumet in sanul naturii devenind unul din elementele ei. Natura nu se distruge pe sine, deci nici pe elementele sale constitutive. Numai integrat in natura ai sansa cea mai mare sa te intorci acasa intreg si nevatamat, cu siguranta mai bogat si mai frumos, caci traiul in sanul naturii , ca rasplata a ascultarii tale, te imbogateste sufleteste, te va face mai umil dar mai frumos si mai bun.Deci, ca prim sfat pentru initiere: priveste natura ca pe o fiinta vie, apropiata, ea are suflet traind intens prin fiecare piatra, fir de iarba ,insecta sau animal. Sa nu spui niciodata ca daca rupi o floare nu se va intampla nimic, sau daca ai mutat o piatra. Gestul acesta poate fi considerat egoism, iar in natura nu au ce cauta egoistii, se prea poate ca peste ceva timp in zona aceea sa nu mai creasca acea floare, disparand ca specie. Pentru ca ea, natura, sa sufere cat mai putin, impactul nostru trebuie sa fie cat mai mic. Pe munte nu se tropaie si nu se striga, aceste lucruri nu le facem nici acasa, de ce ai face asta in natura? Libertatea conferita de traiul in sanul ei nu presupune sa faci orice. Aceasta libertate inseamna a face orice in ton cu legile ei.Sa nu credem ca civilizatia s-a terminat la portile orasului, pe munte ea se complecteaza si se imbogateste chiar. A fii civilizat inseamna a-ti pasa. Sa nu uitam ca natura ne este noua folositoare si nu invers, dupa cum cu tristete constatam in ultima vreme. Daca nu vedem acest lucru am putea fii eliminati. Atunci de ce sa o distrugem?Asadar, daca am invatat sa respectam natura cu fiecare element al ei, sa nu uitam ca din ea fac parte si semenii nostri, sunt ceilati drumeti si locuitorii locurilor. Deci nu suntem singuri. Nimeni nu e obligat sa ne asculte galagia noasta, sa ne suporte mizeriile. Sa nu uitam ca in viata roata se invarte, si se poate ca astazi la o cabana, dintr-un exces de zel sa fii prea exploziv... Sunt altii in jurul tau care dupa un drum lung si greu sa aiba nevoie de odihna. In aceeasi situatie te poti gasi tu, vrand liniste pentru odihna, sa vina altul si dintr-un exces de zel...Iata cel putin doua motive pentru care linisea e sfanta: 1) zgomotele noastre pot speria animalele salbatice; ce te faci daca, din intamplare, te afli in preajma unui urs ascuns in zmeuris si nu are loc de intors? , in asfel de situatie te poate ataca, pe cand daca esti linistit se poate sa treceti unul pe langa celalalt si nici sa nu stiti acest lucru; 2) zgomotele pot provoca avalanse de pietre sau zapada. Si ca supliment, poate nici noua nu ne plac zgomotele altora, de ce ar placea altora zgomotele noastre, cu atat mai mult cu cat cu totii cautam linistea.Cineva spunea sa nu lasi in urma ta decat urma ghetei tale pe carare si sa

nu iei cu tine decat amintirea, restul lasa-le asa cum sunt.Natura este foarte darnica, iti poate darui totul cu o generozitate nemarginita. Utilizeaza doar ce si cat ai nevoie. Fa focul in vatra facuta de altul inaintea ta caci ce a fost bun pentru el, poate fi bun si pentru tine. Nu se cade sa ranesti o poiana cu o alta vatra langa cealata. Fa focul cu lemne cazute la pamant si nu taia un copac ca nu faci mancare pentru un batalion de oameni. Daca ti-au ramas cateva lemne nu le arunca, fa-le gramada langa vatra pentru un drumet care poate ca are nenorocul sa-l fi prins ploaia sau a inserat. Este un gest de generozitate din partea ta care poate sa se intoarca oricand.Nu face sant in jurul cortului, acesta se largeste cu timpul si poate peste 20 de ani cand mai treci pe acolo sa gasesti o groapa.Ai gasit ciuperci in drumul tau?, fa cateva fotografii pentru albumul tau foto, ia cateva pentru masa de seara si lasa restul altora sau sa se inmulteasca la loc.Mugurii de brad sunt foarte buni pentru un sirop terapeutic, culege cat ai nevoie si pe sarite ca sa nu strici podoaba bradului, acesta iti va umbri cararea peste ani.Bujorul de munte da un ceai minunat, culege cu retinere; acesta e monument al naturii si este ocrotit.Copacii din padure se afla acolo ca podoaba a naturii, cei de pe langa carare ne tin umbra ocrotindu-ne de arsita soarelui, nu-i rani incrustandu-ti numele pe trunchiurile lor caci nu sunt aviziere pentru anunturile noastre imbecile. Precum pielea si hainele care ne ocrotesc de boli, la fel si coaja copacilor ii apara de bolile lor. Nu-i scrijeli cu supercutitul tau de vanatoare...(!?)Un izvor in drumul tau e un alt semn de marinimie a naturii fata de tine, adapa-te din el, savureaza-i dulceata si racoreste-te. Fa-ti putin timp sa-l cureti si sa-i inalti scocul, dar numai cu pietre si nu cu sticle, conseve si alte mizerii ale tale.Operele de arta isi au locul in expozitii si in spatii publice. Natura insasi e o opera de arta in integul ei, nu are rost sa-i remodelam stancile create de Dumnezeu cioplindu-le sau pictandu-le cu grafitty.Nisipul fin de pe fundul raului, ca si cenusa din vatra de foc sunt impreuna un "detergent" pentru vasele tale mult mai bun ca Axionul sau Pur-ul, si nici nu polueaza apa. Hainele purtate peste zi pot fi spalate doar cu apa, ca si corpul de altfel, ca nu spalam decat transpiratie (!?).Cand parasesti orasul si calci la marginea padurii, scruteaza cu piosenie imprejurimile, ingenuncheaza si saruta pamantul pe care calci cu dragoste. E un semn de respect pentru natura si un ritual prin care te identifici cu ea. Si cand ora plecarii spre casa a sosit, priveste inapoi cu aceeasi dragoste, multumeste-i muntelui pentru toate frumusetile oferite precum si pentru clipele minunate petrecute in sanul sau. G.P.

Publicat de gigi la 16:23 2 comentarii

Cine este montagnarzii, ce face ei si daca parintii lor stie...

Pasiunea drumetiei pe munte este asemanatoare cu pasiunea pentru timbre sau opere de arta, de aceea, pentru ca ea sa fie complecta si plina, trebuie respectate reguli, unele nescrise, nascute din bun simt si dragoste pentru natura. Montagnardul nu este un "tropaitor" pe munte care, vazandu-se singur si liber, departe de privirile indiscrete ale celorlalti, isi permite sa faca orice. El calca pe cararea muntelui cu piosenie ca intr-un veritabil templu, fiind constient ca in orice clipa il poate strivi acest colos aparent rece si fara suflet. De aceea, drumetul constient de aceasta forta, patrunde spre altarul de piatra, apa si aer cu dragoste si ganduri curate, haladuind prin acest templu cu aceesi iubire pe care o poarta credinciosul intr-o biserica.Profanul in ale muntelui priveste montagnardul ca pe un ciudat, intrbandu-se despre actiunile acestuia, neintelegand care este noima de a cara atatea in spate batand cararea muntelui cand exista teleferic, drumuri auto, hoteluri, restaurante si apa calda. El nu intelege de ce este nevoie sa infrunti vantul, ploaia sau ninsoarea si gerul ca la sfarsit sa te chinui intr-un cort. El nu intelege ca lucrurile frumoase sunt frumoase in urma unui efort, unei munci sustinute. Cine nu intelege ca o opera de arta este frumoasa datorita straduitorului acesteia si talentului sau, aceluia ii va parea opera de arta fara noima si doar un obiect de decor. Acelasi lucru e si cu muntele, cand urca doar cu telefericul sau cu masina, va vedea doar piatra, apa si vant, schimbandu-se fata de ceea ce stie doar decorul in care isi face friptura si-si bea berea, iar cand este intrebat de prieteni cum a fost la munte, raspunde sec: "frumos"; incepand sa povesteasca cum si cata friptura a mancat, cum s-a imbatat Georgica, ce mascari a facut Fanica, in rest nimic.Montagnardul scruteaza orizonturile cu privirea, este impresionat si numai de o simpla piatra umbrita intr-un anume fel, este rascolit de puernici fiori la vedera unei creste zimtate nascute din framantarea pamintului crezut pasnic si linistit. Pentru el apa de izvor este nectarul zeilor si se impresionaeza de puterea acesteia de a deveni fluviu. Este tulburat de lastarul de brad abia rasarit dintr-o samanta scapata de o veverita, gandind ca peste 40 - 50 de ani cand va mai trce pe acolo va gasi un falnic copac... Sunt amanunte pe care drumetul le cauta si cu care se imbogateste sufleteste. Cunoscand natura el se cunoaste pe sine respectand totul.Montagnardul se "chinuie" pentru asi cunoaste limitele si forteaza pentru a le axtinde. El scormoneste cu mintea natura pentru a o intelege si a se contopi cu ea. E ca o intoarcere la origini in armonia primordiala ordonandu-se cu legile si traiul simplu. Intoarcerea si reintoarcerea in templul naturii e ca reintoarcerea la Dumnezeu. El isi supune trupul si fiinta in mod constient asemeni credinciosului care se supune la posturi si posturi, canoane si privatiuni pentru asi inlesni intelegerea dumnezeirii si a se apropia mai mult de Dumnezeu.Calcatura drumetului pe carare e blanda dar hotarata, e blanda ca sa nu deranjeze, dar hotarata ca sa ajunga cat mai departe si mai sus. El scruteaza cu admiratie orizonturile culegand cu migala frumusetile precum albina grauntele de polen. Cu ele isi imbogateste sufletul, isi slefuieste fiinta si isi ascute mintea. Bucuriile nascute din splendorile naturii si a muntelui se cer impartasite, si de aceea, cand povesteste celorlati, aventurile in sine sunt amanunte si ceea ce a vazut si a simtit este esentialul. Astfel, izvorul Bistritei nu este doar locul de unde a baut o cana cu apa, ci raul plin de legenda si plute ce ducea la vale bogatia padurilor; creasta Nemirei nu este doar un spatiu geografic ce strajuieste depresiunea Darmanestilor in care te poti intalni la orice pas cu Mos Martin, ci un spatiu care musteste de istorie, un spatiu in care cu putina imaginatie poti vedea graniceri austrieci si moldoveni strajuind la fruntariile tarii, soldati cu mantale lungi innamoliti pana-n gat, carand arme grele si lazi de munitie pe coastele muntelui aparandu-si nevoile si neamul; o bisericuta veche nu mai e doar un lacas de rugaciune ci un monument inchinat lui Dumnezeu, un monument creeat din dragoste pentru El

de catre mesteri dedicati cu trupul, mintea si sufletul neamului si credintei lui.Iata, deci, o farama din motivele pentru care "ciudatul" refuza datul, gata fabricatul, in favoarea "chinurilor" sale. Eforturile lui isi gasesc rostul in ceea ce este el ca fiinta umana si in ceea ce face departe de lumea dezlantuita si ochii curiosilor. De multe ori gesturile si faptele montagnardului par gratuite si de neinteles, dar nu este decat generozitate izvorata din generozitatea naturii. Ocrotirea unei plante sau animal, curatarea si amenajarea unui izvor, ingrijirea sau construirea unei carari sau refugiu, nepatarea locurilor prin care a trecut si curatarea celor pe care le-au patat altii, sunt gesturi simple si naturale zamislite din dragoste pentru natura si semeni. Aceste gesturi nu sunt gratuite, nu au costuri, ele sunt firesti precum firesc este ca natura sa ofere tot ce ne ofera in general. G.P.Publicat de gigi la 13:39 0 comentarii

21 iunie 2008

Pro Montana

"...Putini in lume sunt ca noi, putini in lumea mare...", sunt versuri ale unui cantec de munte din vremurile in care cararile muntilor erau batute de montagnarzi cu rucsacuri in spate si chitare agatate de gat.La sfarsitul secolului XIX, inceputul secolului XX, in timpul in care muntele era numai al ciobanilor, vanatorilor si al paznicilor forestieri, rasar din lumea citadina cateva personaje, putin mai ciudate, care manati de spiritul de aventura incep sa urce muntii pentru a le cunoaste tainele.Vai adancite in mister, stanci incarcate de legende, poieni insorite - locuri de intalnire a ciobanilor la nedei, trecatori secrete cunoscute doar de ostenii de altadata - locuri de retragere la vremuri de restriste, plante de tamaduire cunoscute doar de batranele din zona, animale bine ascunse in desisul padurilor, si cate alte minunatii, motive de drumeteala pentru acei aventurieri. Printre acestia erau, desigur, in principal cercetatorii: istorici, geologi, biologi, etnologi; dar si curiosii temerari iubitori de natura. Multi dintre ei si-au descoperit in incursiunile facute inca o mare dragoste, muntele si altarele sale.Incet incet s-au grupat in fundatii, organizatii profesionale sau simple cluburi, ce-si gasisera ca scop infiintarea si dezvoltarea unei noi ramuri: turismul montan. Erau putini acei entuziasti care cu mijloace proprii au inceput construirea unei baze materiale care incetul cu incetul a devenit temelia vastei baze turistice de astazi. Cu entuziasmul pionieratului au fost amenajate si descrise carari spre inima salbatica si crestele muntilor, din loc in loc au fost construite refugii, locuri de adapost si odihna pentru temerarii inaltimlor, cabane cochete asezate in colturi de rai spre desfatarea privirilor si sufletelor trecatorilor.

Ca si atunci, astazi mai exista o mana de oameni la fel de entuziasti si plini de dragoste pentru natura si semenii lor care-si rup din timpul si modestele bugete familiale, pentru a repara, construi sau intretine refugii, cabane sau carari uitate, extinzand la maxim pasiunea lor.Montagnarzii sunt acea specie de oameni, putini la numar, care cauta sa redescopere natura, prin aceasta redescoperindu-se pe sine, cu propria natura intima pe care cauta sa o puna in armonie cu natura mama. Pentru multi e chiar o reimpacare cu aceasta si cu Dumnezeu pentru redobandirea Edenului. Confruntarea cu muntele este pentru toti o confruntare cu ascunzisul intimitatilor noastre. In mijlocul naturii, alaturi de prietenii de drumetie, regasesti increderea in tine si in ceilalti, gasesti alinare si mangaiere, puterea de a trece peste toate si de a te impaca cu toate. Acolo sus, cocotat pe o stanca, fata in fata cu tine si cu Dumnezeu nu mai intrebi "de ce e asa si nu altfel?", acolo e doar asa cum este. Cand te-ai convins inseamna ca te-ai armonizat, intri pe lungimea de unda a muntelui devenind parte integranta a naturii sale.Intalnirea cu muntele este mereu un miracol, el este un univers aparte pe care doar il banuiesti daca nu mergi sa-l vezi si sa-l simti direct. Povestile amicilor, articolele dintr-o revista sau paginile dintr-o carte de calatorie, imaginile dintr-un film de drumetie nu-ti releva decat o farama din marea si uluitoarea descoperire a naturii, poti doar ghici ce inseamna acest mod de viata al drumetiei, dar din momentul in care te intalnesti cu muntele incepi sa-l iubesti din tot sufletul si cu toata fiinta, pentru ca, vrei nu vrei, incet incet ajungi sa compari drumurile muntilor cu drumurile vietii, nascandu-ti-se o noua filosofie de viata.Pe cararile muntilor poti gasi oameni adevarati, iubitori de frumos, oameni cu care legi prietenii netarmurite. Sunt oameni cu care doresti sa traiesti pana la moarte alinati de aceeasi dragoste nemarginita pentru frumusetile naturii.Ti-am scris toate acestea, cititorule, cu gandul si speranta ca-ti vor fi argumente suficiente sa-ti iei rucsacul in spate si sa incepi sa gusti din aceasta noua aventura daca esti pe puctul de a incerca o astfel de experienta, iar pentru cei incercati, poate le trzesc in suflet acel ghidus - spiridus care i-a rascolit de cate ori au pornit sa hoinareasca pe cararile acunse ale muntelui sau pe crestele mangaiate de soare. G.P.Publicat de gigi la 18:59 0 comentarii

20 iunie 2008

Amintiri

Motto:"Exista in toate o masura.Cand nu mai suntem copiisuntem deja morti..."

Uneori cand stau si ascult unele piese muzicale sau privesc un documentarel turistic, ma apuca un dor nebun de drumetie. Anul acesta, mai mult ca oricand, fenomenul s-a indesit si s-a intensificat cu o tarie din ce in ce mai mare. Rascolind prin niste lucrusoare, am gasit un vechi carnetel, cu copertile si paginile ingalbenite de vreme, privindu-l au inceput sa se deruleze in minte si suflet amintiri si imagini ce le lasasem de mult timp in strafundurile fiintei mele. Era vechiul jurnal de calatorie din prima drumetie - expeditie montana de acum 30 de ani. Emotiile m-au napadit si o lacrima s-a furisat pe nesimtite. Rasfoind cateva pagini descopar probabilul motiv al dorurilor mele din ultima vreme: pe 22 iunie 1978 am coborat din tren la poalele Ceahlaului incepandu-mi ucenicia in ale muntelui; implinesc 30 de ani de drumeteala.In vara lui '78 treceam in clasa a VIII-a, eram in vacanta dar numai cu numele. O grupa de copii inca se mai aduna la scoala impreuna cu un invatator si o profesoara de germana, dezbatind, organizand, alergand de colo colo dupa una si alta, punand la punct marea aventura:"Asaltul Carpatilor", la propriu si la figurat. In acele timpuri, un program remarcabil se derula in scoli pentru popularizarea turismului, cu preponderenta a celui montan prin care se urmarea familiarizarea copiilor cu natura, cu mediul: Expeditiile Cutezatorii. Prin lungile ore petrecute impreuna la "scoala de munte" invatam despre comportamentul pe munte, organizarea taberei de corturi, disciplina in tabara,cabana si pe trasee, despre politetea in grup si fata de ceilalti drumeti, ecologie (desi termenul nu era inca incetatenit), multe lucruri de bun simt care astazi parca dispar cu fiecare zi ce trece. Expeditia avea sa se deruleze pe parcursul a 10 zile si costase 300 de lei (cazare in corturi si cabane, mancare si transport). In scoli exista la acea vreme (cel putin la noi in scoala) un minim de dotare cu echipament expeditionar compus din corturi, cateva ranite, un aragaz de voiaj cu butelie. Restul ne ramanea in sarcina sa le procuram dupa posibilitati. De la sfarsitul scolii si pana dupa expeditie, cu totii am intrat intr-un fel de cantonament in care aveam sa ne pregatim temeinic asupra marii aventuri ce avea sa vina. Ni s-au impartit sarcini, posturi ocupationale in cadrul expeditiei, am stabilit traseele ce le vom urma, am primit primele lectii elementare de orientare. Totul ca la carte de parca am fi plecat pe Everest. S-au stabilit ierarhii, ne-am ales un nume si o emblema (ne numeam Soimii Carpatilor), am trecut la procurarea celor necesare si... s-au sudat primele legaturi de prietenie sau de... dragoste. Privit ca un tot, intreaga activitate si

atmosfera semana cu un zumzet de albine intr-un stup.Dupa procurarea echipamentului si a hranei, cu doua-trei zile inainte de marea aventura, intr-o mare sedinta am ipartit echipamentul comun si am invatat sa incarcam ranitele. Emotiile cresteau cu fiecare clipa ce ne apropia de marea intalnire cu Zeul Munte. Apoi a venit ziua cea mare care a debutat cu o ploaie rece mocaneasca ce ne-a insotit pana la Bicaz. Dar entuziasmul si buna dispozitie era pe masura aventurii, facand din noi niste uriasi desi eram o mana de mogaldete inhamate la niste ranite cat noi de mari. Totul a fost sublim, fara termen de comparatie cu nimic din viata obisnuita. Rememorand acele zile parca simt si acum emotiile si tot bagajul de sentimente ce m-au insotit la marea intalnire cu Maria Sa Muntele.

sambata, 16 aprilie 2011INVITATIE LA O INTALNIRE CU FLORILE DE PRIMAVARA

Plecam din Arad cu trenul de la ora 7:50 pana la Barzava si ne intoarcem la ora 18:56. Traseul: Barzava – creasta Barzava – Cioaca Popii (472m) – cabana Debela Gora (483m) – halta Nadas, in lungime de 15 km. Conducator de grup: Marian Cristian (tel. 0771-521.166). Cheltuieli de transport: 14,50 lei. Aduceti bidon cu apa, minge si alte jocuri.

sambata, 30 aprilie - duminica, 1 mai 2011CU CORTURILE LA "COTA 0"

vineri, 10 - luni, 13 iunie 2011DE RUSALII IN MUNTII BUCEGI LA CABANA MALAIESTI (1720m), PERIOADA IN CARE

INFLORESTE BUJORUL DE MUNTE

sambata, 9 - duminica, 17 iulie 2011TABARA DE CORTURI LA BAILE HERCULANE. Drumetii in Muntii Cernei si Muntii Mehedinti

sambata, 6 - duminica, 14 august 2011TABARA DE CORTURI LA COADA LACULUI PECINEAGU (1100m). Drumetii in Muntii Fagaras si

Muntii Iezer-Papusa.

Cu bicicleta la munte

25 07 2009 TRASEU URCARE: Pietrosita - Sanatoriu Moroieni - Cabana Zanoaga - Cabana Bolboci - Cabana Padina - Telecabina Pestera.TRASEU COBORARE:Telecabina Pestera - Cabana Diana - Cabana Bolboci - Cabana Zanoaga - Dichiu - Cabana Cuibul Dorului - Cota 1000 - Moroieni - Pietrosita.    A fost o idee "la o bere" pe terasa de vis-a-vis de spital.

    Initial traseul propus a fost cu trenul de la Titu la Pietrosita, iar din Pietrosita pe biciclete pana la Pestera, apoi cu telecabina pana la Babele, de la Babele pe platoul Bucegilor pana la Piatra Arsa, urmand sa coboram prin Dichiu-Paduchiosu pana la Cota 1000, de aici pe sosea inapoi la Pietrosita. Timpul propus a fost de 3 zile - 2 nopti pe munte.    Dar cum "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ" vremea nu ne-a lasat sa urcam cu telecabina de la Pestera la Babele, cu parere de rau renuntand la traseul de pe platou, probabil cea mai spectaculoasa parte a excursiei.    Plecarea a avut loc din Titu, sambata 18 iulie, la ora 05:13 cu primul tren spre Pietrosita. Dupa 2 ore de mers cu trenul, am ajuns la 07:10 minute in gara la Pietrosita, am aranjat bagajele pe biciclete si am pornit la drum.    Ora 09:30, apare si prima problema - la una dintre biciclete se rupe lantul, norocul nostru a fost ca aveam la noi un alt lant de rezerva, dupa ce rezolvam problema ne continuam traseul si in jurul orei 11:30 reusim sa depasim primul punct de reper - Sanatoriul Moroieni aflat la o cota de 1009 m.

   La prima coborare mai abrupta apare prima problema la frane - se rupe cauciucul unui sabot, ceea ce imi va da multe batai de cap, norocul meu a fost ca Dorian a gasit pe drum un cauciuc de banda transportoare din care am confectionat alti saboti.  Prima zi de mers pe munte se incheie la ora 16:30 cand, in sfarsit, reusim sa ajungem la Cabana Bolboci unde mancam o ciorba si bem o bine meritata bere rece.   Cu toate ca eram pregatiti sa dormim in corturi, ne-am hotarat totusi sa luam doua paturi in cabana, poate de frica lu' URSU, auzisem ca putin mai sus pe la Padina atacase cu doua zi in urma doi turisti unguri.

A doua zi am inceput-o cu o ploaie de vara care ne-a tinut la Bolboci pana la ora 11:30, cand am plecat spre Padina, trecand la 12:30 prin Cheile Tatarului, iar la 13:15 am ajuns la Cabana Diana. La 13:45 am plecat catre Cabana Padina unde am mancat o foarte buna "vita la tava", dupa care am facut drum inapoi catre Cabana Diana, unde, datorita conditilor meteo foarte schimbatoare, am hotarat sa inchiriem o camera, am lasat bagajele in camera si am urcat catre telecabina pentru a ne informa in legatura cu programul de functionare, urmand ca in cea de a treia zi pe munte sa urcam catre Babele.

   Dupa o pauza la Cabana Diana am plecat pe jos catre Pestera pentru a cauta 2 saboti de frana care mi-au sarit la o coborare. In dreptul Schitului Pestera am avut "norocul" de a ne intersecta cu URSU. Norocos a fost Dorian care a reusit sa il fotografieze si sa faca si un mic filmcu el. Am asteptat cateva minute sa se indeparteze si ne-am continuat drumul cu ceva adrenalina in plus si cu ochii prin padure atenti la orice miscare. Gasirea sabotilor nu a fost o problema, erau chiar in locul unde mi-au sarit de pe frane, i-am recuperat si ne-am intors la cabana pentru o noapte de somn, cu speranta ca vreme va fi frumoasa in urmatoarea zi.

In dimineata celei de a treia zile pe munte am avut parte de un vant puternic si am fost nevoiti sa renuntam la partea de traseu de pe platou, telecabine nefunctionand in asemenea conditi meteo. Am hotarat sa ne intoarcem catre Cabana Zanoaga si sa urmam traseul pe Dichiu spre Muntele Paduchiosu - Cabana Cuibul Dorului, urmand sa ajungem pe soseaua Targoviste - Sinaia la Cota 1000.

    Coborarea a fost pe cat de spectaculoasa prin peisajele din golul alpin, pe atat de solicitanta, cele mai folosite fiind franele, mai ales cele de la bicicleta mea care aveau saboti improvizati, dar care probabil au fost mai buni decat cei cumparati.

La ora 15:30 am ajuns in Pietrosita, urmand sa asteptam trenul pentru a ne intoarce de unde am plecat cu trei zile in urma - orasul TITU.