4.1 Lupta pentru calitate se dă la scara mică

Pentru urbanism, nivelul cel mai important îl reprezintă nivelul ochilor, oamenii interacţionând cu oraşul îndeaproape doar la scară redusă. Punctul de pornire în proiectarea unui oraş îl reprezintă activităţile umane, oraşul trebuind să asigure condiţii decente de mers pe jos, stat în picioare, privit, ascultat şi pentru conversaţii.

4.2 Oraşe făcute pentru mersul pe jos

Mersul pe jos nu este doar o mişcare liniară ce îl poartă pe om dintr-un loc în altul, ci semnifică mult mai mult: omul se poate opri, poate schimba direcţia, poate accelera, încetini sau chiar poate schimba activitatea: stat în picioare, pe jos, culcat, fugă, dans, căţărat.

Pentru ca mersul pe jos să fie confortabil, inclusiv ca distanţă şi ritm, trebuie să se dispună de suficient loc, să nu aibă întreruperi şi prea multe obstacole. De asemenea, aşteptarea nesfârşită la semafoare sau intersecţii reprezintă un incovenient. În aceste cazuri, se observă un fenomen aparte pe trotuare: pietonii formează grupuri, şi prin urmare, sunt mereu într-o aglomeraţie , chiar dacă nu sunt numeroşi.

“Perspectiva rutelor obositoare” apare în situaţia în care pietonii pot vedea întregul traseu dintr-o privire chiar înainte de a se porni la drum. Astfel, chiar şi o distanţă lungă pare scurtă de-a lungul unui drum curb, cu multe de văzut, în timp ce o distanţă poate părea fără sfârşit dacă traseul oferă o perspectivă lungă, obositoare, lipsită de motivaţie.

Calitatea traseelor pietonale şi plăcerea de a merge pe jos sunt influenţate de o serie de factori precum: configuraţia străzilor, proiectarea spaţiului, detaliile bogate şi experienţele intense, ce pot fi marcate prin existenţa obiectelor interesante la nivelul ochilor (faţade înguste, uşi de intrare, detalii de construcţie, amenajări şi plante în faţa locuinţelor, birourilor sau instituţiilor).

Scările şi treptele reprezintă cu siguranţă o provocare fizică şi psihologică reală pentru pietoni. Acolo unde este posibil, pietonii le evită..

Pavajele tradiţionale cu piatră cubică sau ardezie spartă sunt atractive la nivel vizual, dar rareori întrunesc cerinţele de confort pentru pietoni.

4.3 Oraşe făcute pentru stat

În spaţiul urban au loc două tipologii principale de activităţi: de mişcare şi de staţionare.

Un oraş bine realizat se cunoaşte după numărul celor care nu merg, ci stau. Un spaţiu în care oamenilor le face plăcere să stea indică, de obicei, calitatea urbană.

Cunoscut sub numele de efect de margine, limitele spaţiului public deţin o atracţie magnetică pentru oameni. Aici simţurile noastre pot stăpâni spaţiul, putem vedea ce se întâmplă, iar spatele ne este protejat.

Un alt fenomen caracteristic este efectul de pian.Acesta se manifestă prin faptul că oamenii caută piese de mobilier, colţuri, coloane sau nişe în zona de margine, care oferă un sprijin şi definesc locul, îl disting de restul poziţiilor de-a lungul peretelui.

Efectul de nişă sau plăcerea de a fi aproape prezent oferă posibilitatea individului de a se trage înapoi, devenind “invizibil”, cu opţiunea de a ieşi din umbră dacă îl atrage ceva interesant. În acelaşi timp, oferă reazem, protecţie împotriva vântului şi o vedere panoramică către ce se petrece în jur.

Confortul locurilor de stat influenţează alegerea locaţiei şi lungimea şederii. Astfel acestea pot varia de la locuri de stat primare –sau de bază (reprezentate de piese de mobilier cu spătar şi cotiere: bănci, scaune individuale şi scaune de cafenea), la locuri de stat secundare (pot fi folosite o mare varietate de obiecte pentru stat jos: socluri, trepte, pietre, bolarzi, monumente, fântâni sau pavajul în sine).

4.4 Oraşe făcute pentru interacţiuni

Un oraş făcut pentru interacţiunea dintre oameni este practic un loc care facilitează trei activitati de baza: văzul, auzul şi conversaţia.

“Uitatul la lume” este o activitate universală, care are loc în mod constant fie că mergem pe jos, stăm în picioare sau stăm jos. Perspectiva devine mai captivantă când se combină mai multe elemente de interes: apă, copaci, plante, fântâni, arhitectură.

Mobilierul urban poate face conversaţiile dificile sau chiar imposibile. Spre exemplu, băncile sunt bune pentru păstrarea distanţei personale, însă nu sunt la fel de potrivite pentru comunicare. O soluţie în acest caz ar putea fi gruparea băncilor într-un “peisaj de conversaţie”.

4.5 Auto-exprimare, joacă şi sport

Încurajarea oamenilor să se exprime, să se joace şi să facă sport în spaţiul urban reprezintă un subiect important legat de crearea oraşelor pline de viaţă şi sănătoase.

Numărul de festivaluri, petreceri de stadă, seri culturale, zile fără trafic auto, parade, petreceri pe malul apei, evenimente sportive este în creştere constantă şi atrag tot mai mulţi oameni.

Elementul fix este spaţiul urban, cadrul fix de zi cu zi al vieţii oraşului.

Elementul flexibil este reprezentat de facilităţile speciale temporale şi evenimentele care au loc în spaţiul urban (înot sau caiac pe timpul în port verii, patinoare iarna, piaţa de Crăciun, carnavalul anual, circul).

Elementul trecător este constituit de evenimentele minore din oraş. (festivalurile pe malul apei, spectacole de artificii, concerte în pieţe, parcuri de divertisment)

4.6 Locuri de calitate, nivel de detaliu

În cazul spaţiilor mult prea mari, cu un peisaj rece şi indiferent sau complet inutilizabil de către oameni se depun eforturi pentru a defini mici spaţii intime şi abordabile, unde oamenii se pot simţi bine prin intermediul pergolelor, chioşcurilor, amenajărilor peisagere, grupurilor de copaci, copertinelor şi mobilierului.

4.7 Vreme bună la nivelul ochilor, vă rugăm!

Intervenţiile asupra climatului şi cele de protecţie pentru vreme se concentrează pe trei direcţii: macroclimat, climat local şi microclimat. Macroclimatul este climatul general regional. Climatul local este reprezentat de clima oraşelor şi a mediilor construite, moderat de topografie,peisaj şi clădiri. Microclimatul este climatul într-o zonă atmosferică locală.

Climatul şi confortul variază în funcţie de anotimpuri şi poziţia geografică. Soarele este o mare atracţie în regiunile temperate, în timp ce umbra este o calitate preţuită în zonele cu climă mai caldă.

Clădirile singulare şi înalte creează întotdeauna probleme în regiunile cu vânt puternic unde de regulă influenţează direcţia şi viteza vântului. Astfel, vântul se intensifică şi creează turbulenţe de-a lungul solului Clădirile cu densitate joasă în oraşele vechi scandinave sunt funcţionale în climatul local. Vânturile reci sunt deturnate peste acoperişuri în timp ce soarele încălzeşte pereţii şi pavajele.

Îmbunătăţirea microclimatului este posibilă prin intermediul amenajărilor peisagere, gardurilor vii şi altor împrejmuiri ce pot oferi adăpost exact acolo unde este necesar.

4.8 Oraşe frumoase, experienţe plăcute

Calitatea vizuală rezultă din totalitatea expresiilor de estetică, design şi arhitectură.

Evidenţierea caracteristicilor sitului se poate realiza prin conectarea spaţiului construit la o apă, la o faleză sau la un parc. Topografia şi diferenţele de nivel pot oferi, de asemenea, prilejuri de a adăuga valoare unui spaţiu.

Apa, ceaţa, aburul, diverse materiale, culori suprafeţe, sunete şi lumini în varii combinaţii pot contribui la o diversitate atractivă de impresii senzoriale în spaţiul urban.

4.9 Oraşe făcute pentru mersul pe bicicletă

Bicicliştii reprezintă o formă diferită şi ceva mai rapidă de trafic pietonal, dar în termeni de experienţe senzoriale, viteză şi mişcare, contribuie la vitalitatea urbană.

Aspecte ale sistemului ciclabil:

rutele verzi, special amenajate în parcuri sau de-a lungul căilor ferate dezafectate, destinate bicicliştilor în tranzit;

posibilitatea de a parca bicicletele în siguranţă, în gări şi în staţiile principale de transport; volumul traficului de biciclete este unul din factorii de siguranţă, cu cât sunt mai multe biciclete,

cu atât şoferii sunt mai atenţi; ideea de a oferi biciclete de împrumut sau de închiriat s-a răspândit rapid în multe oraşe.