PACES Nr.3 - Mai 2011

Nr. 3, Mai 2011Nr. 3, Mai 2011

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei SocialePACES

Str. Andrei Mureşanu, nr. 20,

sector 1, Bucureşti

Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95www.patmedin.ro

Publicaţie a Patronatului Medicinei IntegrativePublicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

Noi credem în fericirea voastrã!

Bătea la poarta cerului o rază…Vasile Voiculescu

Echipa de redacţie

Redactor-şef: dr. Aurel Storin [email protected]

Redactori: Florin Condurăţeanu fl [email protected] Irina Ghiţă-Cioroba [email protected] Cornelius Popa [email protected] Diana Moraru [email protected] Clement Sava [email protected] Anca Moraru [email protected] Adina Moraru [email protected] Larisa Toader [email protected] Oana Gavril [email protected] imagine foto Silvia Mandler [email protected] WEB Mihai Breahnă [email protected]ător engleză: George Wainer [email protected]: Gabriel Ionescu gabi@etipografi e.ro

ISSN-L 2247 – 0565

EDITURA SCRIB, 2011

Tipărit în România de SC SIMPLU PRINT SRLGHEŢA ROBERT • 0743-027955 • contact@tipografi e-off set.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative

© PMI, 2011

Publicaţie a Publicaţie a PatronatuluiPatronatului MedicineiMedicinei IntegrativeIntegrativeStr. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, BucureştiStr. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, BucureştiTel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95www.patmedin.rowww.patmedin.ro

3Noi credem în fericirea voastrã!

Aproapele meuEditorial

Pe fi ecare om eu îl consider aproapele meu. Dacă mi-e frate sau dacă-i, pur şi sim-plu, un necunoscut. Nici un destin omenesc nu mi-e departe. Nici o fi inţă umană nu mi-e străină. Îmi revin mereu în minte cuvintele unei mari personalităţi a latinităţii, Publius Terentius, căruia i se spunea Afer – afri-canul! – pentru că era negru: „nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”. Mi se pare cea mai deplină şi mai concentrată expresie a generozităţii şi a umanismului din toate tim-purile.

Simt că lumea de azi are nevoie de umanitate. Altfel, nici nu-mi dau seama cum am putea trăi. Unii au ajuns să creadă că totul se vinde sau se cumpără. Nu putem trata omenirea ca pe o piaţă imensă, cu mall-uri, magazine şi tarabe, în care relaţiile dintre oameni se reduc, dramatic după părerea mea, la cele dintre negustor şi cum-părător. Omul nu poate fi cumpărat. Omul nu are preţ. El este creatorul lumii în care trăim. El este singura fi inţă pământeană capabilă de generozitate şi întrajutorare. Omul este emblema supremă a pământului. Oriunde ar trăi. Şi în orice stare s-ar afl a. Bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni, sănătoşi şi bolnavi. Pe toţi îi consider „ai mei”. Se afl ă în gândul şi în su-fl etul meu. Acolo sunt şi cei pe care destinul i-a pus la grele încercări. Voi, cei cu dizabilităţi, bolnavii socotiţi până ieri incurabili,

cei cu maladii cronice care transformă dru-murile vieţii în parcursuri greu de străbătut, voi care meritaţi o viaţă normală şi care depuneţi, uneori, eforturi extraordinare pen-tru a vă integra în normalitate, voi, ale căror handicapuri nu vă opresc niciodată de la dorinţa de a fi egali cu ceilalţi, voi toţi sunteţi aproapele meu...

Liviu Mandler Preşedinte,

Patronatul Medicinei Integrative

Putem fi interactivi!PACES se adresează cititorilor săi cu intenţia

de a realiza, începând din numărul viitor, o rubrică nouă, în cadrul căreia ne vom strădui să răspundem întrebărilor şi unora dintre problemele dumneavoastră:

CITITORUL ÎNTREABĂ, PACES RĂSPUNDE!Vom da atenţie acestor probleme, pe care le

vom supune, pentru un răspuns competent, consi-lierilor de specialitate, specialiştilor, medicilor, psi-hologilor, precum şi partenerilor şi colaboratorilor Patronatului Medicinei Integrative.

Nădăjduim ca, prin această rubrică, să putem fi utili cititorilor noştri.

Redactor-şef,Dr. Aurel Storin

4 Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Despre noiMisiunePromovarea, dezvoltarea,

adoptarea și implementarea medi cinei integrative în practica medi ca lă din România.

Conceptul Medicinei In-tegrative plasează pacientul în centrul echipei medicale și utilizează toate terapiile de-monstrate ca fi ind si gure și efi -ciente, indiferent de sistemul de gândire medicală din care aceste terapii provin.

ViziuneViziunea noastră este ca

medicina integrativă să fi e soluţia comună și locul de întâl-nire pentru medici, educatori și cercetători în benefi ciul omului.

Patronatul Medicinei Inte-grative – P.M.I. va acţiona ca punct de referinţă central și ca factor de reprezentare, comu-nicare, educare și colaborare cu autorităţile pu blice și pri-vate care reglementează și/ sau coordonează acest domeniu pe plan intern sau extern, identi-fi când problemele specifi ce ale prestatorilor de servicii de medicină integrativă și soluţiile optime de rezolvare a acestora.

Proiecte în deru-lare● Susţinerea persoanelor

deza vantajateReţea regională pentru

promovarea şi aplicarea con-ceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi.• Susţinerea pacienţilor onco-

logiciReţea multiregională pentru

terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer.• Patronatul Medicinei Inte-

grative-PMI Site-ul www.patmedin.

ro unde găsiţi mai multe informaţii despre activităţile în desfășurare.

OBIECTIVE• Să reprezinte și să protejeze interesele prestatorilor de medicină integrativă din România atât pe plan naţional cât și pe plan internaţional.• Să furnizeze un cadru unde membri asociaţi pot dis-cuta și către care aceștia pot adresa întrebări, sesizări, propuneri privind aspecte de interes comun și să ajute la crearea și dezvoltarea unor strategii unitare de susţinere și soluţionare a acestora.• Să prezinte şi să pledeze în susţinerea strategiilor Patro-natului în faţa Parlamentului, a Guvernului, a oricăror alte autorităţi şi/sau instituţii constituite la nivel naţional şi/sau local, precum şi în faţa mĳ loacelor de informare în masă (mass-media) şi a oricăror alte entităţi relevante, atât din România cât şi din străinătate.• Să promoveze cele mai bune practici între membri, asi-gurând modalităţi etice şi responsabile de organizare şi funcţionare a medicinei integrative, care să corespundă aşteptărilor comunităţii la cele mai înalte standarde de in-tegritate.• Să întreprindă toate acţiunile permise de lege în ve-derea conturării unui cadru normativ adecvat desfăşurării organizării şi funcţionării medicinei integrative şi care să refl ecte în manieră optimă compatibilizarea necesităţilor acestui segment economic cu necesităţile societăţii. În acest sens Patronatul va putea să iniţieze contacte cu autorităţile având competenţe în adoptarea proiectelor de acte normative vizate, să participe în mod activ, dar cu respectarea limitele impuse de lege, la redactarea, avizarea, dezbaterea publică şi adoptarea proiectelor de acte normative în domeniul vizat sau în domeniile conexe.• Să se afi lieze sau, după caz, să adere la acele organizaţii sau asociaţii internaţionale care activează în domeniul organizării şi funcţionării medicinei integrative, în vederea reprezentării la nivel internaţional a intereselor medici-nei integrative din România, dar şi a corelării modului în care se organizează şi funcţionează aceasta în România cu standardele internaţionale în domeniu.• Să organizeze întruniri, conferinţe, expoziţii, work-shop-uri pentru schimb de experienţă cu asociaţii, fundaţii sau instituţii cu profi l asemănător. Să încheie parteneriate cu instituţii medicale sau nemedicale, fundaţii sau asociaţii care au obiectiv comun sau apropiat cu al Patronatului.


Fãrã lacrimi

Am urmărit recent, la televizor, un rea-lity show matrimonial, în care vreo 20 de bărbaţi şi femei, tineri şi frumoşi împreună

cu alte câteva doamne în toată fi rea, mamele fl ăcăilor sănătoşi, mândri, cu pătrăţele la abdo-men şi cercel în ureche, aproape se sfâşiau în direct văicărindu-se de viaţa mizerabilă pe care o duceau în locaţia emisiunii.

Totul se întâmpla sub privirile hămesite ale mi-ilor de telespectatori poft icioşi la scandal şi idile la vedere în emisiunea preferată.

Cred că dacă ar fi existat vreo armă prin casa înţesată de came re video am fi putut asista şi la o crimă în direct, că doar ce sens mai are viaţa fără kilogramul de cartofi pe care colegul de emisiune a uitat să ţi-l cumpere când a fost la Supermarket!!??

Fără voia mea, mi-am adus aminte că, în urmă cu câteva zile, mi-am însoţit o prietenă în aula Universităţii Româno-Americane, unde, într-o atmosferă de Turnul Babel, cu copii, studenţi gălăgioşi, sobri reprezentanţi ai corporaţiilor sau triste persoane cu dizabilităţi, Dumnezeu ne dăduse întâlnire cu un „ZÂMBET“ larg, generos şi tonic!

Nick Vujicic, conferenţiar motivaţional, era o apariţie care îţi lua respiraţia, nu avea mâini, nu avea picioare, tot ce avea erau doi ochi albaştri scânteietori şi un… zâmbet uriaş, cald, bun, incre-dibil şi molipsitor.

Nu-mi venea să-mi cred ochilor, glumea, ne băşcălea cu fi neţe, îndemnând bărbaţii să-şi lase iu-bitele să se întâlnească cu el, pentru că, nu-i aşa… ce le-ar putea el face?

Lumina cu un optimism de neînţeles o aulă academică obişnuită cu dogme şi rigori universita-re, neînduplecat de cenuşii.

Credinţa lui în Dumnezeu, şi mai ales în me-

nirea lui, cel fără de braţe, de a ajuta oamenii să-şi transforme braţele în aripi ca să poată trece peste necazuri mici şi mari, aproape că îi construiau o aureolă în jurul trupului chinuit.

Am rămas ca proasta satului când vede pri-ma oară o girafă şi – uitându-se la gâtul ei lung – spune: „Aşa ceva nu există!“.

M-a frisonat gândul că, în ultimul timp, s-a vorbit atât de mult despre sinuciderea unei vedete pop, fată tânără, frumoasă şi cu copil mic de un an.

Într-o cută de gând am realizat că tânărul din faţa mea nu poate nici măcar să plângă pentru că fără braţe nici măcar nu îşi poate şterge lacrimile.

M-am trezit zâmbindu-i când i-am întâl-nit privirea şi i-am trimis un pupic din vâr-ful buzelor, pentru că m-am sfi it de aroganţa unei bezele… cu norocul degetelor mele.

Măi fetelor învinse de viaţa voastră stupidă de la Showul matrimonial, nici nu ştiţi ce bărbat minunat am cunoscut eu deunăzi… aproape că-mi venea să-i cer mâna… dar cum să ceri mâna… unui ZÂMBET???

Angela S.


Autismul æi implicaåiile lui

Sfaturi şi idei practice, noutăţi din educaţie, activităţi pentru copii, listă de grădiniţe şi şcoli, discuţii între părinţi şi specialişti. Toate

acestea au avut loc în cadrul evenimentului organi-zat de Centrul de Autism în judeţul Dâmboviţa, la sfârşitul lunii aprilie.

Această conferinţă a fost concepută sub for-ma unui eveniment umbrelă special, ce urmăreşte să marcheze o colaborare semnifi cativă între specialiştii implicaţi în managementul autismului din România şi familiile persoanelor cu autism, alături de asociaţiile care luptă pentru respectarea drepturilor celor cu autism. Scopul Conferinţei a fost acela de a prezenta informaţii cu privire la de-pistarea precoce, evoluţia, terapiile, standardele de îngrĳ ire specifi ce persoanelor cu autism, atât specialiştilor din domeniu cât şi persoanelor care au în grĳ ă copii cu autism, urmărindu-se o colaborare cât mai bună între cele două părţi.

Reprezentanţi ai Patronatului Medicinei In-tegrative au fost prezenţi la eveniment şi au trans mis totodată mesajul preşedintelui patro-natului, Liviu Mandler: „Sunt onorat să salut întâl-nirea dumneavoastră de astăzi, care va dezbate pro-blemele autismului şi ale implicaţiilor sale.

Mi se pare o temă importantă şi de mare actu-alitate. Îmi pare foarte rău că nu sunt fi zic alături de dumneavoastră, dar vreau să vă asigur că, atât eu, cât şi Patronatul Medicinei Integrative, se afl ă

alături de dumneavoastră şi sprĳ ină pe deplin efor-turile pe care le depuneţi.

Sunt încredinţat că Centrul de Autism Dâmboviţa, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi de Protecţie a Copilului – Dâmboviţa, vor căuta şi vor găsi răspunsurile cele mai bune la unele probleme atât de acute şi de grave pe care le ridică autismul. Salut iniţiativa dumneavoastră plină de umanitate şi de dragoste pentru copii. Vă exprim convingerea PMI că această ţară, atât de dragă nouă, tuturor, are nevoie de co-pii sănătoşi.

Vă rog să primiţi mesajul meu confratern, urările cele mai bune de succes şi gratitudinea mea umană şi colegială.“

De remarcat a fost, însă, dezinteresul auto-rităţilor locale, deşi au fost invitate, pentru această conferinţă, prezenţi la eveniment fi ind doar direc-torul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Co-pilului Dâmboviţa şi un reprezentant al Arhiepis-copiei Târgovişte. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la conferinţa pe probleme de autism din data de 6 mai 2011, organizată în cadrul Universităţii Va-lahia, unde, de această dată, nici măcar cei doi menţionaţi mai sus nu au fost prezenţi.

Ne întrebăm oare unde este latura umană a ce-lor care sunt angajaţi de stat să rezolve problemele sociale?

Irina Ghiţă-Cioroba


Irina Cioroba: Unde vă desfăşuraţi activitatea şi ce rol ocupaţi în viaţa persoanelor cu dizabilităţi?

Ioana Cercel: Activitatea o desfăşor în cadrul Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Au-tism din România – Filiala Dâmboviţa în calitate de psiholog, dar şi de preşedinte al asociaţiei.

I.Cioroba: Care sunt primele experienţe şi motivele care v-au făcut să lucraţi cu persoanele cu dizabilităţi?

I.Cercel: Primele experienţe cu copii cu dizabi-lităţi le-am avut când eram studentă în timpul prac-ticii desfăşurate la Spitalului Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” şi m-au impresionat aceste fi -inţe deosebite, dar şi părinţii disperaţi care nu ştiau cum să procedeze pentru a-şi ajuta copii.

I.Cioroba: Ce credeţi că ar putea adăuga oamenii în credinţele şi atitudinile lor ca să aibă un comportament fi resc faţă de persoanele cu dizabilităţi?

I.Cercel: Mai multa toleranţă, omenie, spirit de întrajutorare.

I.Cioroba: Am convingerea că în viitorul apropiat, lumea o sa fi e din ce în ce mai conştientă la problemele persoanelor cu dizabilităţi. Care ar fi unele acţiuni care ar rezolva integrarea lor?

I.Cercel: Întâlniri, mese rotunde pe tematica simptomelor dizabilităţilor, a tratamentului, tera-piilor, a modului de îmbunătăţire a vieţii acestor persoane, campanii de informare, activităţi de so-cializare a copiilor cu dezvoltare tipică şi atipică, a părinţilor acestora etc. Toate acestea ar trebui prelu-ate şi de mass-media.

I.Cioroba: Din experienţa dumneavoastră, cunoaş-teţi un exemplu de atitudine sau activitate a unei ţări europene faţă de persoanele cu dizabilităţi pe care le-am putea folosi ca model noi. românii?

I.Cercel: Da, putem copia modelele existente în Marea Britanie, care s-a implicat în activităţile cu copii cu dizabilităţi şi în România.

I.Cioroba: Care ar fi prima soluţie pe care aţi imple-menta-o cu privire la problematica cu care se confruntă persoana cu dizabilitate în integrare?

I.Cercel: Primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi este o campanie cât mai intensă pentru înţelegerea proble-maticii acestor tulburări de către toţi membrii co-munităţii.

I.Cioroba: Cu siguranţă au fost multe, dar spu -neţi-ne despre un caz special/excepţional avut care ar pu-tea fi luat drept model de către societatea românească?

I.Cercel: Anul trecut am încercat integrarea unui copil în grădiniţă. La prima întâlnire copiii l-au primit destul de bine, miraţi doar de compor-tamentul lui rezervat, dar a doua zi copilul a fost respins de părinţii care nu acceptau în grupă un co-pil „handicapat”. În timp ce părinţii copilului încer-cau să-i convingă pe ceilalţi să accepte copilul, de la grupa mare un copil cu sindrom Down s-a repezit, l-a îmbrăţişat şi luându-l de mână au intrat în clasă. Toţi au fost uimiţi cum acel copil a rezolvat proble-ma mai bine decât adulţii.

I.Cioroba: Care credeţi ca va fi viitorul copiilor bol-navi de autism şi sindromul Down în România?

I.Cercel: Dacă oamenii îi vor înţelege şi îi vor ajuta, atunci aceşti copii vor putea avea o viaţă aproape normală.

Interviu realizat de Irina Ghiţă-Cioroba

Copiii cu sindromul Down vor putea avea o viaåã aproape normalã

– Interviu cu psihologul Ioana Cercel


Viaţa familiei noastre s-a schimbat dramatic odată cu venirea pe lume a copilului nostru. Se întâmpla în vara anului 1981, când, încă

de la naştere, s-au observat câteva afecţiuni: absen-ţa refl exului de supt, plânsul stins, vălul palatin adâncit.

A fost începutul unei lupte extrem de dure şi permanente pentru supravieţuirea şi recuperarea cât mai mult posibilă a băiatului nostru. Curând aveam să afl u că boala se numeşte tetrapareză spas-tică.

Ca mamă, trebuia să fi u permanent cu copilul meu, asa încât am renunţat la serviciu şi am consul-tat medici pediatri şi neuropsihiatri, de la care am primit reţete cu medicaţia necesară şi sfaturi pentru recuperarea motorie. O dată cu trecerea anilor, apă-reau alte şi alte „provocări” importante: vorbire în-târziată, mers cu difi cultate şi nesigur, neputinţa de a alerga, dar şi o piedică uriaşă în evoluţia copilului meu – o imunitate extrem de scăzută.

Dar, trebuie să recunosc că eforturile noastre nu au fost în zadar, iar bunul Dumnezeu ne-a călăuzit paşii, astfel încât băiatul nostru s-a recuperat neaş-teptat de mult atât fi zic, cât mai ales mental.

Faptul că a frecventat o şcoală normală – clase-le I-XII –, dar, mai ales, absolvirea unei facultăţi în-cununată cu un masterat, este grăitoare în privinţa efortului depus – trebuie să menţionez că şi soţul meu ne-a fost alături, făcând sacrifi cii mari pentru a-l duce la şcoală – zi de zi – din liceu până la mas-terat.

Nu pot să trec cu vederea faptul că noi, ca pă-rinţi, a trebuit să facem faţă provocărilor zilnice de a-i asigura o hrană adecvată, o bază materială absolut necesară studiului, dar şi medicamente (une le fi indu-i necesare şi astăzi), precum şi accesul la terapii alternative (acupunctura, presopunctură, bioenergoterapie, apifi toterapie) şi balneo-fi ziote-rapie. Din fericire pentru noi, aplicaţiile medicinei neconvenţionale au avut efecte net superioare me-todelor de tratament ale medicinei alopate.

Consider că nu este lipsit de importanţă să schi-ţez, în mare, reperele vieţii noastre zilnice, absolut necesare pentru obţinerea unor rezultate pozitive pe toate planurile. Pentru a respecta un program adecvat necesităţilor familiei noastre a fost nevo-ie de disciplină, voinţă, renunţări şi multe ore de nesomn din partea părinţilor.

Aşadar, ziua începea cu igiena corporală, apoi

urmau micul dejun, orele de studiu ale băiatului şi şcoala, pregătirea hranei şi curăţenia casei reve-nindu-mi mie. Desigur, soţul meu a fost cel care ne-a asigurat resursele fi nanciare. Prânzul, odihna, lectura reprezentau partea a doua a zilei, iar seara se încheia cu igiena corporală, cina, vizionări TV şi somn. Pe perioada facultăţii şi a masteratului, studiul individual a ocupat un timp tot mai însem-nat, dar fără a neglĳ a hrana şi somnul.

După o experienţă de aproape 30 de ani ca mamă a unui copil cu dizabilităţi consider că este atât util, cât şi necesar să fac câteva observaţii refe-ritoare la sistemul educaţional din ţara noastră.

Rezultatele la învăţătură ale băiatului meu s-au situat pe o curbă ascendentă o dată cu trecerea ani-lor. Din observaţiile noastre, acestea s-au datorat atât maturizării lui, cât şi eliminării materiilor „ba-last“ din programele de învăţământ. Un rol foarte important îl au şi profesorii, care trebuie să fi e nea-părat bine pregătiţi profesional şi foarte buni psi-hopedagogi pentru a putea înţelege corect comple-xitatea situaţiilor ivite. Din păcate pentru noi, am întâlnit şi pedagogi lipsiţi de metodică şi făcându-şi meseria fără pasiune.

Încă din liceu, băiatul nostru a realizat că are o anumită afi nitate faţă de materiile economice, con-centrându-şi eforturile pentru studiul acestora şi la nivel universitar.

O problemă care lasă mult de dorit este aceea a integrării în colectivităţi a unei persoane cu handi-cap. Este tristă şi plină de amărăciune constatarea noastră că există încă mentalităţi învechite vis-á-vis de aceşti oameni. Aproape fără excepţie, atât copiii cât şi adulţii îi consideră inferiori, incapabili de per-formanţe, nedemni să le stea alături.

Din fericire pentru el, copilul nostru – având un psihic echilibrat şi fi ind susţinut de părinţi – a re-simţit foarte puţin atitudinea ostilă a celor din jurul lui, ajutat şi de fi rea lui tolerantă şi sociabilă.

Fără o reformă profundă atât în domeniul edu-caţiei în familie, cât şi al celei şcolare, aceste menta-lităţi vor persista în detrimentul dezvoltării norma-le a societăţii româneşti în ansamblu, dar, mai ales, al persoanelor cu nevoi speciale.

La majorat ne-a fost dat să trăim emoţii greu de imaginat. Dacă n-ar fi fost dramatic, l-aş numi hilar momentul prezentării la recrutare a băiatului nos-tru. Care credeţi că a fost verdictul comisiei de exa-minare? Sunt sigură că nu puteţi intui, deoarece el

Suntem învingãtori…Vorbire întârziată, mers cu dificultăţi şi nesigur, neputinţa de a alerga şi imunitate scăzută, iar verdictul armatei: apt necombatant…


frizează absurdul. Pe livretul militar scrie “APT NE-COMBATANT”. Mă limitez la a cita spusele unuia dintre medicii militari afl aţi de faţă: „Iată cu cine luptă armata română”.

Nu pot încheia succinta prezentare a poveştii noastre de viaţă fără a vă supune atenţiei situaţia disperată în care ne afl ăm în ultimii patru ani.

Dacă suferinţele îndurate de băiatul nostru, faptul că a fost de câteva ori la un pas de moarte, lipsa copilăriei din cauza sănătăţii precare, nenu-măratele renunţări s-au mai estompat o dată cu trecerea timpului, lipsa unui loc de muncă pentru el ne-a marcat negativ viaţa întregii familii. Nu am prevăzut nicio clipă că realizarea acestui deziderat va dura atât de mult şi aproape nu avem speranţe nici în viitorul apropiat. Pasiunea cu care şi-a de-săvârşit studiile şi speranţa că va profesa în dome-niul pentru care s-a pregătit cu mari sacrifi cii, s-au transformat astăzi în dezamăgire şi neîmplinire.

Sperăm ca situaţia economică din ţara noastră să se îmbunătăţească mai rapid prin crearea de noi locuri de muncă, dar şi ca autorităţile competente să nu se limiteze la a încadra persoanele cu dizabili-tăţi în grade de handicap şi a le acorda indemnizaţii

reprezentând sume modice. Aceste persoane au ne-voie vitală de o colaborare reală şi efi cientă cu insti-tuţiile statului şi cu societăţile private, aplicându-se corect prevederile legislative, astfel încât angajatorii să fi e încurajaţi să accepte în rândurile lor şi persoa-ne cu dizabilităţi. Mă refer aici la faptul că birocra-ţia constituie o piedică în calea obţinerii de benefi cii reciproce (angajator – angajat), prevăzute de lege.

În susţinerea acestor afi rmaţii, vin experienţele noastre negative din ultimii patru ani, precum şi relatările apărute în mass-media ale altor persoane afl ate în situaţii similare.

În speranţa că vom avea partea noastră de no-roc şi bunul Dumnezeu ne va da putere pe mai de-parte, rămânem optimişti (moderat) şi nădăjduim în vremuri mai bune şi pentru noi.

JEFF şi MAMApentru conformitate, Anca Moraru

Pericolul maladiei numite cancer a generat nu numai studii şi cercetări, ci şi o sumede-nie de programe de luptă, atât în ce priveşte

prevenţia, cât şi tratarea bolii. În ceea ce priveşte prevenţia, fi ecare ţară din Uniunea Europeană dezvoltă programe de sănătate publică de conştien-tizare a riscurilor, de control preventiv sau, ulterior, de tratament din fazele incipiente ale bolii.

În acest sens însă, nicio autoritate nu poate în-locui grĳ a fi ecăruia pentru a prevenit îmbolnăvirea de cancer. Tocmai de aceea, toate campaniile publice pun accent pe controlul preventiv, care face posibilă tratarea timpurie a cancerului. Există un lucru clar în acest sens: cu cât este depistat mai devreme, cu atât cresc şansele de tratare a cancerului, iar cos-turile şi riscurile scad. Există aşadar, trebuie să o recunoaştem, şi un considerent economic, nu doar unul uman, al politicilor publice de prevenire a can-cerului, pentru că tratamentul cancerului este unul costisitor, şi niciun sistem public de sănătate nu îşi permite costuri fără limită.

Recomandarea medicilor oncologi este aşadar ca fi ecare să îşi facă în mod regulat testul citologic şi, în cazul femeilor, să participe la programele de control pentru depistarea cancerului de col uterin. Aceeaşi regularitate se impune, în cazul genului feminin, şi referitor la controlul mamografi c, mai

ales după vârsta de 50 de ani.Un alt domeniu sensibil este cel al incidenţei

cancerului pe tractul digestiv, motiv pentru care se impune un control regulat şi pe această zonă, mai ales după o anumită vârstă. O prioritate ar trebui să fi e şi participarea la programul de vaccinare contra infecţiei cu virusul hepatitei B.

Dincolo de controalele preventive, trebuie avut în vedere consultarea de urgenţă a specialiştilor în cazul în care apar manifestări care pot indica apariţia cancerului, precum noduli, răni care nu se vindecă, aluniţe care evoluează patologic, sângerări inexplicabile. De altfel, pentru interesul general al stării de sănătate, nu neapărat doar pentru depista-rea timpurie a cancerului, este necesară consultarea medicului şi în cazul apariţiei unor simptome care persisită, precum tuse sau răguşeală persistentă, modifi cări ciudate ale tranzitului intestinal sau uri-nar sau pierderi bruşte de greutate.

Aşadar, controalele periodice la medic sunt foarte importante şi ele au fost implementate peste tot în lume. Este o necesitate ca această practică să fi e implementată şi în România unde mai persistă încă mentalitatea că mergi la doctor numai când te doare ceva. S-ar putea ca momentul respectiv să fi e tardiv...

Clement Sava

Mãsuri proactive în lupta anti–cancer


O scurtã incursiune în problematica misiunii personale la români

Cred că unul dintre cele mai imporatnte lu-cruri în viaţă este de a-ţi conştientiza misi-unea vieţii şi de a stabili modalităţile prin

care poţi să-ţi pui în practică această misiune. Aici cred că începe o primă triere a participanţilor la marea experienţă a vieţii. Sunt semeni de-ai noştri care înţeleg de timpuriu acestă misiune, precum şi o parte, poate deloc neglĳ abilă, ce afl ă sufi cient de târziu despre un astfel de concept, sau poate chiar să refl ecteze dubitativ către apusul existenţei.

Candoarea şi frumuseţea acestui demers de identifi care şi punere în practică a misiunii vieţii constă în faptul că un astfel de concept implică o notă extrem de personală, ce are de cele mai multe ori un caracter marcat de nivel de educaţie, context social ş.a.m.d.

Încă din zorii antichităţii, marii gânditori ne sfătuiau ca indiferent de vârsta la care conştietizam această misiunea a vieţii, vital era de a o urma neabătut. Astfel ne îndeplineam destinul şi ne desăvârşeam ca oameni. Iisus, Mahomed, Budha şi de fapt toţi marii făuritori de religii ne îndem-

nau să refl ectăm asupra faptului că nu suntem ceea ce suntem. Este profund ilogic să acceptăm pe fond teoria că suntem doar corpuri fi zice ce ne naştem spre a muri, având doar datoria de a consuma resurse (de cele mai multe ori iraţional de multe) între cele două momente marcante. Înseamnă că mai este ceva. Poate acel ceva ce ne înnobiliează şi ne diferenţiază de restul vieţuitoarelor, puterea de a identifi ca pentru ce ne-am născut şi ceea ce avem de făcut în sensul realizării unei schimbări în bine. Această schimbare implică în mod necesar trecerea peste nenumărate bariere, de cele mai multe ori arti fi ciale sau construite artifi cial. Aceste bariere sunt obligatoriu proporţionale cu importanţa misi-unii unei persoane. Cu cât misiunea individului este mai înălţătoare, cu atât aceste bariere sunt mai înalte şi mai greu de trecut. De multe ori, apare for-mulat în cadrul unor astfel de misiuni nobile con-ceptul de sacrifi ciu. Un ideal nobil, căruia să i se ralieze o misiune pe măsură, implică în mod nece-sar un sacrifi ciu pe măsură.

Pornind de la aceste premise, voi dori în rându-rile următoare să abordez doar câteva dintre aceste bariere, ce ar putea fi oarecum specifi ce poporului nostru, prin modurile aparte de manifestare.

Ce tipuri de bariere specifi ce naţionale ar avea de trecut (suplimentar) un semen de-al nostru în identifi carea şi îndeplinirea misiunii personale?

În primul rând, ar fi bariera de ţară. Sunt foar-te multe voci din ce în ce mai mediatizate ale conaţionalilor noştri (din păcate) care afi rmă, coco ţându-se pe poziţii înalte de exegeţi ai nea-mului, că în orice caz „nu ne-am născut în locul potrivit”. Avem corupţie dar nu şi corupţi, nive-lul de infrac ţionalitate este foarte ridicat, mam-ele îşi abandonează copiii în maternităţi, acciden-tele rutiere se ţin lanţ, iar dezastrul social este de neoprit. În orice caz, România este o ţară „bună de privit, dar numai din avion”, o patrie a conceptu-lui de „merge şi aşa” şi ca să nu uit este bineînţeles şi „ţara lui Dorel”. După părerea domniilor lor, avem cu singuranţă cel mai ridicat nivel european de parlamentari mincinoşi, poliţişti corupţi, patroni îmbuibaţi, angajaţi hoţi, copii maltrataţi, tinere vio-late ş.a.m.d.

În al doilea rând, ar fi bariera culturală. Citind comentariile multor „specialişti” în cultura poporu-lui român, identifi c faptul că nu poţi avea pretenţii prea mari de la un popor care a stat „la răscruce de vânturi”, care şi-a schimbat domnitorii atât de des pe parcursul veacurilor (adesea prin crimă), care


are o limbă proprie îndoielnică (o latină ciudată cu infl uenţe slave şi turceşti) şi care în mod evident nu a produs atâtea capodopere culturale precum civilizaţia occidentală.

În al treilea rând, ar fi bariera comportamentală. Aproape de fi ecare dată când se apropie o săr-bătoare cu caracter naţional, românul tradiţio nalist este prezentat în faţa unor grătare fumegânde. Muzica este dată la maximum, burţile puhave se răsfrâng adesea de sub tricourile soioase ale unor domni nebărbieriţi, în timp ce consoartele lor aleargă musai după nişte copii obraznici, atunci când nu dau scurte interviuri ştiristelor cocoţate pe tocuri, spunând cu năduf în direct la TV că aşa se distrează tot românul când iese în aer liber.

Ar mai fi multe bariere de prezentat dar cred cu tărie că dumneavoastră, cititorule, le cunoaşteţi mult mai bine şi mai profund decât mine.

Cum ar fi într-o astfel de ţară să-ţi îndeplineşti misiunea personală? Răspunsul pare să se ducă în eter.

În orice caz, ni se prefi gurează tot mai insistent în media o soluţie miraculoasă… fuga în Occident. Acolo cu siguranţă ne vor aştepta cu braţele des-chise locuri de muncă bine plătite, colegi de birou amabili, concetăţeni bărbieriţi, gospodine dichisite, poliţişti amabili, politicieni oneşti, patroni emapati-ci cu angajaţii, ospitalitate nemărginită, nediscrimi-nare pe criterii etnice ş.a.m.d.

Dacă şi dumneavoastră sunteţi convinşi, ca şi mine, de o astfel de stare de nirvana occidentală, ce-ar fi dacă ne-am ajuta unii pe alţii să ne defi nim şi apoi să ne îndeplinim misiunea personală chiar aici, în România noastră atât de năpăstuită.

Știu că, în accepţiunea multor „înţelepţi mo-derni” este o stupizenie şi o dovadă de lipsă de inteligenţă să-ţi iubeşti ţara, aşa cum este ea cu toate necazurile ancestrale cu care a fost binecuvântată, dar pot accepta cu inima deschisă că vreau să con-struiesc ceva bun chiar aici în patria tuturor vicisi-tudinilor.

Am întâlnit mulţi oameni cu inima mare, ce vor să facă dezinteresat (după puterile fi ecăruia) ceva bun pentru România, ceva bun pentru noi toţi cei care am mai rămas pe aici. Aceşti oameni nu fac parte din niciun partid politic (deşi chiar dacă ar face parte dintr-unul, nu i-aş bănui că şi-ar iubi ţara mai puţin), nu vor notorietate publică şi nici apariţii în media. Sunt, pur şi simplu, oameni obişnuţi care se comportă în vremurile actuale în mod neobişnuit (în raport cu trendul majoritar) şi care se bucură în mod discret, că pot contribui cu o cărămidă mică la construcţia temeliei societăţii româneşti moderne.

Despre ei vorbind, circulă sintagma „noii paşoptişti”. Într-un anumit sens şi sub un anumit raport, această sintagmă este chiar validă pentru aceşti frumoşi nebuni, care în condiţii relativ simi-

lare ca ale predecesorii lor, contribuie la construirea României moderne, în zilele noastre.

Unii dintre ei sunt absolvenţi de studii superi-oare în străinătate (la universităţi precum Harvard, Oxford, Cambridge, Yale, MIT etc.) şi se chinuie acum cu echivalarea studiilor în România, deoarece sistemele de învăţământ nu sunt compatibile şi nu se produce această echivalare în mod automat.

Alţii sunt absolvenţi ai instituţiilor naţionale universitare de profi l, care au intrat deja pe piaţa muncii şi care s-au confruntat deja cu vicisitudinile unui sistem rigid şi nefuncţional (şi pe care încearcă din răsputeri să-l îmbunătăţească).

Trebuie precizat că iubirea de ţară şi identifi -carea misiunii personale nu sunt un monopol al persoanelor cu studii superioare. Mulţi dintre cei ce îşi dedică o parte din timpul lor unei cauze nobile au doar studii medii sau gimnaziale, ceea ce însă nu-i descalifi că în niciun fel, pentru că nu există o competiţie cu criterii de califi care sau un nivel de erudiţie minimal acceptabil.

Ca să se situeze în acest curent al „noilor paşoptişti” trebuie să fi e însă oameni de bună credinţă, care doresc să realizeze ceva util pen-tru ţara lor, să nu le fi e ruşine de faptul că ei sau înaintaşii lor se numesc, sau s-au numit români. De asemenea, ar trebui să nu se teamă de faptul că o parte din semenii lor i-ar cataloga drept ridicoli, de-oarece se mişcă în mod evident contra curentului.

Aproape în mod garantat, o astfel de persoană nu ar apărea în media naţională, deoarece discur-sul lor ar fi etichetat drept naţionalist (deci inac-ceptabil) noilor tendinţe. Tot la fel de sigur ar fi faptul că luminile rampei ar fi deja închise pentru un astfel de personaj. Partea nostima este ca niciunul dintre cei ce se încadrează într-o astfel de categorie nu-şi doresc cu ardoare succesul media.

Ei sunt, de fapt, adevăraţii eroi ai lucrurilor mici, dar importante, care ne-au ţinut pe aceste me-leaguri de mii de ani.

Pentru mamele care-şi educă copii în spiritul muncii, al decenţei şi al dragostei de ţară, pentru tinerii care îşi întemeiază familii şi suportă cu stoi-cism toate vicisitudinile vremurilor (participând activ în activităţi de voluntariat ale societăţii ci-vile), pentru cei ce s-au oprit din demersurile de a-şi părăsi ţara (dacă s-au gândit vreodată la aşa ceva) şi s-au decis să construiască aici ceva durabil, pentru cei care s-au întors de peste mări şi ţări şi care cu lumina cunoaşterii avansate vor să întreţină aici fl acăra speranţei de mai bine, pentru toţi cei care deşi se afl ă peste hotare, nu au uitat de unde au plecat, pentru toţi din această familie extinsă numită România… tot respectul şi admiraţia din partea unui conaţional.

Sergiu STAN,vicepreşedinte al Patronatului Medicinei Integrative


John Hopkins: Noutãåi în tratamentul cancerului

Cu toţii avem celule canceroase în corp. Aceste celule nu apar, însă, la testele standard dacă nu sunt în număr de miliarde. Când doctorii

spun bolnavilor că nu mai există celule canceroase în corpul lor după tratamentele efectuate, înseamnă doar că testele sunt incapabile să le măsoare, deoa-rece nu mai sunt în număr detectabil.

Celulele canceroase apar în corp de şase până la zece ori în timpul vieţii unui om.

Când sistemul nostru imunitar este puter-nic, celulele canceroase sunt distruse şi astfel este impiedicată multiplicarea lor şi formarea de tumori.

Când este diagnosticat cancerul, înseamnă că persoana respectivă are defi cienţe nutriţionale mul-tiple. Aceste defi cienţe pot să apară din cauze gene-tice, a noxelor din mediul înconjurător, a alimenta-ţiei şi stilului de viaţă greşite.

Pentru a preîntâmpina defi citele nutriţionale multiple, este necesară schimbarea dietei şi admi-nistrarea de suplimente nutritive, ceea ce va duce la întărirea sistemului imunitar.

Chimioterapia presupune „otrăvirea“ celulelor canceroase cu rată mare de creştere, dar astfel sunt distruse şi celulele sănătoase cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante, cum ar fi fi catul, rinichii, inima sau plămânii pot fi iremediabil afectate.

Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, în acelaşi timp, arde, cicatrizează şi distruge celule, tesuturi şi organe sănătoase.

Chimioterapia şi radioterapia vor reduce, la

început, dimensiunea tumorilor. Folosirea îndelun-gată a acestor tratamente nu va duce, însă, la dis-trugerea lor defi nitivă.

Când în corp se acumulează prea multe „deşe-uri“ toxice rezultate în urma chimio- şi radioterapi-ei, sistemul imunitar este fi e compromis, fi e distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infecţii ba-nale şi a complicaţiilor lor.

Chimioterapia şi terapia cu radiaţii pot favoriza mutaţii genetice în celulele canceroase, care le fac foarte rezistente la tratament, şi greu de distrus. In-tervenţiile chirurgicale pot determina diseminarea (împrăştierea) celulelor canceroase la alte organe (metastaze).

O metodă foarte bună de luptă împotriva ce-lulelor canceroase este de a le înfometa, adică a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.

CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTĂ CU:

a. ZAHĂREliminând din alimentaţie zahărul se elimină,

astfel, una din cele mai importante surse de hrană a celulelor canceroase. Înlocuitorii de zahăr, îndul-citorii sintetici, cum ar fi zaharina sau alte produse (Nutrasweet, Equal, Spoonful etc.), au ca bază as-partamul (E 951), o substanţa chimică dăunătoare. Un înlocuitor natural al zahărului ar fi mierea de albine şi melasa, dar în cantităţi moderate. Sarea de bucătărie conţine adaosuri chimice pentru a avea culoarea albă. Alternativa ar fi sarea de mare.

b. LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE

Laptele favorizează producţia de mucus în corp, în special la nivelul tractului gastro-intestinal. Cancerul este hrănit de acest mucus. Renun-ţând la lapte şi produsele derivate şi consumând lapte de soia neîndulcit, celulele canceroase „mor“ de foame.

c. PH ACIDCelulele canceroase „înfl oresc“ în

mediu acid. O alimentaţie preponde-rent carnivoră induce un pH acid în corp, şi ar fi mai bine să se consume peşte şi pasăre în cantităţi mici, decât carne de vită sau de porc. Carnea mai poate conţine substanţe administrate animalelor: antibiotice, hormoni de


creştere şi paraziţi, ce dăunează, în special persoa-nelor cu cancer.

d. O dietă bazată 80% pe legume proaspete consumate ca atare sau sub formă de suc, grâu inte-gral, seminţe, nuci şi fructe schimbă pH-ul corpului în alcalin. 20% din alimentaţie poate fi din alimente gătite, inclusiv fasole boabe. Sucurile proaspete din legume asigură necesarul de enzime digestive, uşor absorbabile, care ajung la nivel celular în 15 minute de la consumare, şi care hrănesc şi favorizează creş-terea de celule sănătoase. Este bine să se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt dis-truse la 40 de grade Celsius.

e. Evitaţi cafeaua, ceaiul şi ciocolata ce pot conţine cantităţi mari de cofeină. Ceaiul verde este o alternativă foarte bună, având şi proprietăţi anti canceroase. Cea mai bună băutură este APA – puri fi cată sau fi ltrată pentru a fi , astfel, eliminate

toxinele sau metalele grele. Apa distilată este acidă, deci evitati-o!

Proteinele din carne sunt difi cil de digerat şi necesită o cantitate mare de enzime digestive. Car-nea nedigerată rămane în interiorul intestinului, intră în putrefacţie şi se creşte, astfel, cantitatea de reziduuri toxice din corp.

Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renunţarea la carne sau reducerea ei în alimentaţie duce la eliberarea de cantităţi din ce în ce mai mari de enzime; acestea atacă protei-nele din peretele celular, şi permit, astfel, celulelor specializate să distrugă aceste celule canceroase.

Cancerul este o boală a minţii, corpului şi spi-ritului. Gândirea pozitivă şi o fi re activă ajută pe cel care luptă cu cancerul să supravieţuiască. Furia, neiertarea şi amărăciunea „construiesc“ un mediu

stresant şi acid în corp. Trebuie să învăţăm să avem un spirit iubitor şi iertător, să ne relaxăm şi să ne bucurăm de viaţă!

Celulele canceroase nu se pot dezvolta în prezenta oxigenului. Făcând exerciţii fi zice zilnice şi de respiraţie, oxigenul ajunge adânc, la nivel celu-lar. Terapia cu oxigen este foarte importantă pentru distrugerea celulelor canceroase.

ATENŢIE!Nu introduceţi recipienti de plastic în cupto-

rul cu microunde.Nu congelaţi apa!Nu puneţi în microunde recipiente cu capace

de plastic.

Dioxina este o substanţa ce provoacă cancer, în special la sâni. Este extrem de toxică pentru celu-

lele corpului. Dioxina este eliberată din plasticul sti-clelor cu apă introduse la congelator. Recent, Dr. Ed-ward Fujimoto, manager al programului de sănătate din cadrul Castle Hospi-tal, a vorbit, în cadrul unei emisiuni TV, despre perico-lele care pândesc sănătatea.

A vorbit despre dio-xina şi răul pe care îl poate face. Să nu se încălzeasca mâncarea la coptorul cu microunde în vase de plas-tic. Este vorba, mai ales, de mâncarea ce conţine gră-sime. Profesorul a spus că combinaţia dintre grăsime, temperaturi mari şi plastic eliberează în mâncare diox-na, care ajunge, în cele din

urmă, în celulele noastre. A recomandat, în schimb, folosirea de vase de sticlă sau ceramică pentru a în-călzi mâncarea. Se obţin aceleaşi rezultate, dar fara dioxină.

Hârtia nu e dăunătoare, dar nu se ştie ce mai conţine ea. Profesorul a amintit că multe fast-fo-od-uri au renunţat la recipienti din spuma poliure-tanică, folosind hârtia. Apariţia dioxinei a fost mo-tivul. S-a subliniat că acelaşi efect negativ îl are şi acoperirea vaselor cu capace de plastic în vederea gătirii mâncării în cuptorul cu microunde. Este in-dicat folosirea unui şervet de hârtie.

Acesta este un articol ce ar trebui citit de toţi cei care sunt importanţi în viaţa voastră…


În perioada 10-12 martie, Patronatul Medicinei Integrative din România (PMI) a organizat, la Bucureşti, seminarul cu tema „Schimb de bune

practici cu partenerii naţionali şi transnaţionali, cu scopul identifi cării celui mai adecvat model de parteneriat în vederea integrării pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”. „Acest seminar vine să închidă practic o primă etapă în cadrul proiectului «Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi». Spun fi nalizare de etapă pentru că am pus deja cap la cap suma experienţelor practice şi teoretice cumulate în echipa noastră de implemen-tare, cu cea a membrilor care au aderat la această reţea, fi e ei ONG-uri, fi e organizaţii orientate spre profi t, ori chiar reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi/sau naţionale, cu cele ale parte-nerilor naţionali şi transnaţionali din cadrul pro-iectului. Practic, în această etapă şi în acest seminar am avut ocazia să trecem în revistă diferite modele de aplicare a conceptelor economiei sociale şi să analizăm care dintre acestea ar putea fi cât mai bine aplicabil în condiţiile actuale – din punct de vedere social, economic, dar şi de dezvoltare culturală – din România” – ne-a declarat dl. Sergiu Stan, vicepreşedinte al PMI.

Actor şi formatorCeea ce a adus cu sine cu adevărat acest seminar

internaţional este faptul că rolurile celor prezenţi s-au schimbat succesiv, într-un mare dinamism. Cu toţii au fost, rând pe rând, actori, formatori, dar şi cursanţi. „Ceea ce mi s-a părut extrem de inte-resant a fost schimbul intercultural de experienţă în domeniul promovării şi implementării concep-telor economiei sociale – ne-a declarat Mary Jane Bird, reprezentantă a Reid Kerr College din Scoţia. Reprezentanţii ONG-urilor participante la semi-nar au venit aici cu o bogată experienţă acumulată în aceşti câţiva ani, ceea ce ne convinge practic că proiectul dumneavoastră şi altele similare acestuia vor avea un deplin succes şi că este doar o chesti-une de timp până se vor schimba şi mentalităţile şi realităţile în domeniul reinserţiei persoanelor cu dizabilităţi”

„Orice drum începe cu un prim pas”

Aşa avea să îmi spună Felix Gilfedder (Reid Kerr College). „Orice drum, oricât de lung ar fi , în-cepe cu un prim pas. Nu este doar o simplă mostră

a înţelepciunii chinezeşti, ci o reali-tate. Exemplul îl văd în propria mea experienţă. Când am pornit pe acest drum, al pregătirii pentru reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi – şi sunt mai mult de două decenii de atun-ci – colegiul Reid Kerr nu arăta nici pe departe ca acum. Erau nişte clădiri modeste, de-a dreptul meschine, de-parte de a putea asigura un cadru per-fect pentru acest gen de formare. Cu toţii am investit însă în acest proiect timp, resurse, energie, multă muncă, şi astăzi transformarea este uluitoare: avem un colegiu cu spaţii ultramo-derne, afl at în continuă dezvoltare, un colegiu care asigură pregătirea pentru reinserţie socială a unui număr sem-nifi cativ de persoane cu dizabilităţi” – afi rmă Felix Gilfedder.

Acolo unde se–ntâlnesc mentalitãåile…• Patronatul Medicinei Integrative a pus faţă în faţă două mentalităţi diferite de abordare a proble-

maticii persoanelor cu dizabilităţi: cea saxonă şi cea românească • Seminar internaţional cu participarea specialiştilor din Scoţia, Anglia şi România • Cum descoperim căile spre economia de tip social • Un schimb de experienţă mai mult decât util • Căile spre modelul ideal de integrare şi reinserţie socială


„Cred că putem face şi noi minuni”

„Cred că putem face şi noi asemenea minuni, pentru a reuşi să soatem persoanele cu dizabilităţi din izolare, pentru a reuşi reinserţia lor socială, pen-tru a le readuce în normalitatea vieţii de zi cu zi” – a declarat profesor Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis din Braşov. „Am văzut, în cadrul acestui seminar, câteva modele extrem de interesante, utile şi care pot fi destul de uşor im-plementate şi la noi dacă există o dorinţă reală de a ajuta această categorie de persoane cu nevoi speciale. Eu una sunt convinsă că, Centrul terito-rial Braşov, iniţiat în cadrul proiectului implemen-

tat de PMI, va obţine rezultate mai mult decât sem-nifi cative în acest sens. Oricum, atât Catharsis cât şi celelalte ONG-uri care au intrat deja în reţeaua dumneavoastră, suntem direct interesate să reuşim în promovarea atelierelor protejate şi a principiilor economiei sociale” – a continuat Azota Popescu.

Faţă în faţăSeminarul a pus faţă în faţă bogata experienţă

saxonă în materie de reinserţie socială şi cea afl ată oarecum la început de drum din România. Partene-rii PMI, fi e că a fost vorba de Joyce Amato şi Naomi Bulliard, din partea Newham College for Further Education din Anglia, de cei ai Reid Kerr College din Scoţia (Mary Jane Bird şi Felix Gilfedder), de

Mihaela Vonica (Institutul Postliceal Phoenix) şi Heidi Honka (Fundaţia Bethania), au prezentat propria lor experienţă, dar au şi acumu-lat din cea a reprezentanţilor ONPHR, LNOPHCM, DGASPC, H Foundation ori Catharsis. Important este faptul că aici s-au conturat modele valabile de aplicare a conceptului de economie de tip social. Şi că, prac-tic vorbind, acest seminar internaţional organizat de PMI a venit să valideze efor-tul făcut în lunile din urmă de un puternic grup de cercetători şi practicieni care au pornit la drum pentru


implementarea proiectului POSDRU „Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi”.

O chestiune de mentalitate

„Două aspecte desprinse din acest semniar sunt mai mult decât relevante – a concluzionat preşedintele Patronatului Medicinei Integrative, dl. Liviu Mandler. Pe de o parte ne afl ăm în faţa a două cul-turi diferite care se refl ectă cât mai bine în modul de abordare a proce-sului educaţional: în timp ce la noi acest proces este de factura patului lui Procust, punând totul în umbra unei programe unice pentru toţi indivizii, indife-rent de diferenţele dintre ei, făcându-se o educaţie de uniformizare, venită să niveleze la un nivel ori altul, la britanici procesul educaţional se duce spre fi ecare individ în parte, spre nevoile concrete ale acestuia, de care chiar se ţine cont. Este greu să ajungem, acum la un nivel similar, este vorba de diferenţe culturale. Pe de altă parte – şi tot de mentalitate ţine – este vorba de modul în care co-munitatea percepe persoanele cu dizabilităţi. În An-glia şi în Scoţia, acest gen de persoane este receptat

absolut fi resc şi inserţia socială se face fără sforţări deosebite şi fără traume. La noi, atât comunitatea în ansamblul ei, cît şi grupa persoanelor cu dizabilităţi au tendinţe de izolare, respectiv autoizolare. Prac-tic, mi-am întărit convingerea că va trebui, derulând acest gen de proiecte, să facem eforturi substanţiale pentru a schimba mentalităţile în rândul ambelor categorii.”

Cornelius POPA


Cancerul de prostată, testicular, colorectal şi de piele afectează un număr mare de băr-baţi, dar pot fi depistate din timp cu ajutorul

screeningurilor.Organismul bărbaţilor nu conţine estrogen, ceea

ce îi face mai predispuşi la boli cardiovasculare, dar şi la diferite tipuri de cancer. Testele de screening îi ajută pe bărbaţi să depisteze diversele forme de cancer şi să aibă şansa unui tratament efi cient.

„Screeningurile au rolul de a descoperi boli grave în stadiu incipient. Astfel, pacientului îi cresc şansele de a se însănătoşi total sau de a fi tratat efi cient, cu bani mai puţini“, explică Remus Lupu, medic de familie.

Boli depistabile înainte de simptome

Cancerul de prostată este una dintre cele mai comune boli în rândul bărbaţilor. Screeningurile pot depista acest tip de cancer chiar înainte ca simpto-mele să apară, ceea ce face ca tratamentul să aibă un efect mai mare. Bărbaţii ar trebui să-şi facă teste pentru acesta boală începând chiar de la vârsta de 40 de ani.

„Cancerul de prostată are o incidenţă crescută după vârsta de 45 de ani, iar după 60 riscul e şi mai mare“, spune medicul Remus Lupu.

Pentru depistarea cancerului de prostată se pot face două teste de sânge (PSA, antigen specifi c prostatic, şi Free PSA). Dacă apar valori modifi cate, se recomandă un consult la medicul urolog. Proble-mele la nivelul testiculelor pot fi depistate în primul rând prin palpare.

Dacă apar modifi cări în dimensiunea testicu-lelor este bine să mergeţi la medic, pentru că acest tip de cancer apare la orice vârstă. Pentru început, se pot face teste imagistice (ecografi i testiculare) şi, dacă sunt rezultate suspecte, se poate apela şi la biopsie.

Studiile arată că bărbaţii sunt mai predispuşi să se îmbolnăvească de cancer colorectal decât femeile, problemele fi ind posibile încă de la 40 de ani.

În cazul cancerului de colon, screeningurile re-comandate sunt sigmoidoscopia sau colonoscopia. Sigmoidoscopia este un examen colonoscopic scurt, care poate dura 20 de minute, limitat la o treime din colon. Medicii folosesc această procedură pentru a găsi cauzele pentru durere abdominală sau consti-paţie, dar şi pentru a căuta semne timpurii pentru cancer de colon şi rect.

Colonoscopia presupune folosirea unui instru-ment care se introduce în colon, vizualizându-se astfel intestinul prin interior.

Risc dublu de cancer de piele la bărbaţi

Cea mai periculoasă formă de cancer de piele este melanomul, iar bărbaţii sunt de două ori mai expuşi riscului de a face această boală faţă de femei.

„Cancerul de piele poate să apară la orice vâr-stă, în orice parte a corpului expusă la soare. De aceea, persoanele cu aluniţe cu margini inegale, ieşite în relief, cu coloraţii diferite, trebuie să mear-gă la dermatolog pentru a se evalua riscul de cancer de piele“, recomandă dr. Remus Lupu.

Ramona Dragomir

Ghidul testelor anticancer pentru bãrbaåi

Am primit la P.M.I.Asociaţia de Sprĳ in a Copiilor Handicapaţi Fizic – România

Către Patronatul Medicinei Integrative În atenţia d-lui preşedinte Liviu Mandler

Stimate domn, vă mulţumim pentru revis-ta pe care ne-aţi trimis-o, cât şi pentru eforurile dumneavoastră de a face o viaţă mai bună celor afl aţi în suferinţă.

Din experienţa noastră de 20 de ani, putem arăta că este un proces deosebit de complex, o permanentă luptă cu ziduri ale indiferenţei şi mentalităţi care lasă de dorit.

Pentru a avea o imagine mai clară a reali-tă ţilor existente în lumea copiilor şi tinerilor cu

dizabilităţi cât şi a famililor acestora, vă trimitem un studiu realizat de asociaţia noastră în anul 2010, privind incluziunea lor socială.

Vă urăm succese în demersurile dumnea-voastră şi vă transmitem cele mai frumoase urări de bine.

Lică Ion,director executiv


Datorită conţinutului ridicat de vitamina E, fructul acţionează

ca un element nutritiv anti-îmbătrânire, susţin nutriţio-niştii.

Specialiştii în nutriţie recomandă zilnic un avo-cado, deoarece conţine nici mai mult nici mai puţin de 20 de vitamine, minerale şi fi tonutrienţi. Mai mult, acest fruct este bogat în grăsimi monosaturate, cu-noscute şi drept grăsimi „bune“ pentru organism. Astfel, fructul de avo-cado conţine vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui. În plus, alături de vitaminele A, B, C, D şi E, vitamina K este una din-tre cele 13 vitamine esenţiale pentru organismul uman. Medicii nutriţionişti susţin că în 30 de grame de avo cado există 6,3 micrograme de vitamina K, adică 8% din doza zilnică recomandată. Această vitamină previne calcifi erea arterelor şi ajută la sănătatea oaselor, reducând semnifi cativ riscul de fractură. De asemenea, vitamina E este unul din-tre antioxidanţii conţinuţi de avocado, iar un fruct

pe zi asigură organismului 4% din doza zilnică recomandată. Nutriţioniştii precizează că această vitamină protejează organismul de radicalii liberi, care pot afecta ţesuturile, celulele şi organele. Mai mult, ra di calii liberi sunt asociaţi cu procesul de îmbătrânire, iar vitamina E acţionează asupra orga-nismului ca un element nutritiv antiîmbătrânire. De asemenea, menţine părul sănătos şi pielea fermă.

Mădălina CHIŢU

Citricele sunt bogate în vitamina C, fi bre şi fi tonutrienţi, afi rmă medicii nutriţionişti.

Potrivit specialiştilor, ele previn apa-riţia cancerului – în special cel de colon şi de stomac, gastritele şi protejează cristalinul de ca-taractă.

„Conţinutul bogat de vitamina C ajută or-ganismul să absoarbă mai bine fi erul din alte alimente. Portocala este unul dintre puţinele fructe care conţin vitamina B, iar antioxidantul numit hesperitină inhibă dezvoltarea canceru-lui la sân“, precizează dr. Mihaela Bilic.

Medicul menţionează că toate citricele, da-torită conţinutului bogat de vitamina C, întă-resc gingiile, scad colesterolul şi măresc imuni-tatea organismului.

Fructul de avocado protejeazã organismul de radicalii liberi

Citricele previn cancerul


Dragi prieteni, colaboratori şi cititori,

Îmi revine sarcina de a vă anunţa că Patronatul Medicinei Integrative va deschide, începând cu 01 iunie 2011, şase centre de consiliere şi informare – trei centre pentru per-soane cu dizabilităţi şi trei centre pentru persoane diagnosticate cu cancer.

Centrele pentru persoanele cu dizabilităţi se vor deschide în:Bucureşti: Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 150, et. 4, ap. 8 Persoană de contact (Coordonator Centru): d-na Irina Cioroba, tel: 0725.67.65.10Braşov: Str. Mihail Kogalniceanu, nr. 23, bl. C7 PI, parterPersoană de contact (Coordonator Centru): d-nul Cornelius Popa, tel: 0744.50.24.59Constanţa: Str. George Enescu, nr. 12Persoană de contact (Coordonator Centru): dr. Iolanda Dinu, tel: 0722.54.89.85

Centrele pentru persoanele diagnosticate cu cancer se vor deschide în:Bucureşti: Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 150, et. 5, ap. 10Persoană de contact (Coordonator Centru): d-nul Ionuţ Gherasim, tel: 0745.07.67.91Cluj: Str. Tipografi ei, nr. 28, parter, ap. 2Persoană de contact (Coordonator Centru): d-na Mihaela Vonica, tel: 0721.22.55.85Iaşi: Str. Tudor Vladimirescu, nr. 42-44, et. 2Persoană de contact (Coordonator Centru): d-nul Virgil Kovaci, tel: 0751.65.77.10

Toate aceste şase centre vor fi deschise începând cu 01 iunie, de la ora 10:00 la 19:00, de luni până vineri; sâmbăta şi duminica centrele sunt închise.

Centrele noastre vor sta la dispoziţia dumneavoastră pentru a vă oferi gratuit consilie-re psihologică, consiliere în asistenţă socială şi consiliere juridică.

Menţionez că reţeaua de centre pentru persoanele cu dizabilităţi a fost înfi inţată prin intermediul „Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei so-ciale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi“. De asemenea, reţeaua de centre pentru persoanele diagnosticate cu cancer şi familiile acestora a fost înfi inţată prin intermediul „Reţea multiregională pentru terapie integrati-vă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diag nosticate cu cancer“.

Mulţumesc şi pe această cale Autorităţii de Management POSDRU şi Ministeru-lui Muncii, pentru că ne-au ajutat să deschidem aceste centre atât de necesare pentru a ajuta aceste persoane, vulnerabile fără voia lor şi neocrotite de soartă. Dacă cunoaşteţi asemenea persoane şi doriţi asistenţă gratuită pentru acestea, vă rog sa nu ezitaţi să ne contactaţi.

Echipele centrelor noastre vă vor aştepta cu inima deschisă, cu căldură şi înţelegere.

Liviu MandlerPreşedinele Patronatului Medicinei Integrative

Anunå important!


Pastorul Petru Dugulescu, un om pentru oameni…

Am avut onoarea şi marea plăcere de a cunoaşte un adevărat prieten şi un om de valoare, la Washington, în 2005, la o reuni-

une a unei asociaţii din care amândoi făceam par-te. Acest domn, care din păcate nu mai este prin-tre noi, şi-a dedicat întreaga lui viaţă oamenilor, în general, şi persoanelor vulnerabile, în special, a fost un adevărat AMBASADOR pentru România în Statele Unite ale Americii, unde a cutreierat din oraş în oraş şi din stat în stat şi a discutat cu dias-pora română. Era un om extrem de cunoscut atât în diaspora, cât şi de mulţi congressmani americani, neîncetând vreodată de a lăuda România şi de a în-cerca constant să facă lucruri bune pentru ea.

Din păcate, acest om preţios atât pentru ţara noastră, cât mai ales pentru oameni, a plecat dintre noi pe 3 ianuarie 2008, dar el este viu şi va rămâne tot timpul în sufl etul meu.

Prin intermediul Fundaţiei pe care a înfi inţat-o, „Iisus salvează România“ din Timişoara, Petru a făcut lucruri extraordinare, cum ar fi construirea unui cămin pentru copiii străzii şi a unei cantine pentru bătrâni, ajutând întotdeauna pe oricine îi stătea în putere să ajute, din puţinele fonduri pe care le-a obţinut cutreierând America în lung şi în lat, simţind necesitatea de a ajuta aceşti oameni nevoiaşi afl aţi departe de familiile lor.

Petru Dugulescu a fost şi va rămâne un exemplu.Petru Dugulescu a publicat şi cărţi, printre aces-

tea numărându-se şi „Apus de mileniu“ (2005); din această carte am să va citez o poezie dedicată foştilor copii ai străzii care acum se afl ă la Casa de Copii „Fraţii lui Onisim“ din Timişoara (cămin fon-dat de Petru însuşi) şi tuturor copiilor abandonaţi de pă rinţi din România. Numele „Onisim“ l-a luat din Noul Testament, din Epistola lui Pavel către Filimon. El a fost un copil al străzilor Romei, iar prin apos tolul Pavel a cunoscut dragostea Mântu-itorului lisus Hristos. Cuvântul „Onisim“ înseamnă folositor.

„Copilul din canal e un intrus, Ce s-a născut fără să-şi ceară dreptul.O mamă fără suflet l-a adus, Dar nu i-a dat nici inima, nici pieptul.

L-a părăsit atunci într-un spital, La doar o zi de când din ea se rupse,Şi se lăsă purtată iar de val. Iar el, zvârlit din loc în loc, crescuse.

Cu pâinea întristării l-au hrănit, În casele de tristă rezistenţă. La baie cu furtunul l-au clătitŞi l-au disciplinat fără clemenţă.

Atras de mic de-al libertăţii dor, Când desena vapoare pe hârtie,Porni să îşi croiască-un viitor: Copil bâtrăn, fără copilărie!

Şi-l văd prin noapte ca un pipirig,Nedespărţit de punga ucigaşă,Sătul de foame, tremurând de frig,Cărându-şi sărăcia într-o plasă.

Târându-şi existenţa de hoinar,Prin trenuri reci şi săli de aşteptare,Ei îl numiră cinic „boschetar“ -O specie în curs de dezvoltare.

Din stradă va ajunge-n puşcării. Căci va lua o viaţă pentru o pâine,Când n-a avut şi el, ca alţi copii, Părinţi să se-ngrijească pentru mâine.

Familia, părinţii iubitori,E dorul ce într-una îl frământă.Să fie între fraţi şi-ntre surori,Să fie învăţat din Cartea Sfântă.

Suntem un neam creştin şi suveran,Intrând în Europa şi în lume,Dar cine se coboară-n subteranLa fiii României fără nume???

Copilul din canal e-un anonim,Nu i-am putut găsi genealogia.Dar l-am numit simbolic „Onisim“Şi-n inimă îi port fotografia.

Această carte, „Apus de mileniu“ şi poeziile lui Petru reprezintă pentru mine un izvor infi nit de inspiraţie şi putere pentru a ajuta oamenii care au nevoie de noi.

Sunt mândru că am avut onoarea să-i fi u prie-ten Pastorului Petru Dugulescu, din Timişoara, Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Liviu Mandler


Profesorul a dat cu tif la cancerului ajutat de suf let

Cam o jumătate de secol, a smuls de pe ho-tarul ceţos dintre viaţă şi moarte mii de oa-meni alunecaţi practic în nefi inţă. Profesorul

George Litarczec a luptat cu urâta cu mantie neagră şi coasă folosind metodele medicinei, s-a sprĳ init în teribila bătălie cu moartea pe aparatura sofi sticată a inimii artifi ciale, a plămânului artifi cial, a rini-chiului electronic ce substituia momentan pe cel din “carne”. Şi asta în sălile de terapie intensivă, acolo unde e frontul cu clipa morţii, acolo unde George Litarczec a readus la viaţă bolnavi intraţi în stop al inimii.

De fapt, marele medic întemeietor de şcoală chi-ar a deschis drumul anesteziei în România, a pus pe picioare terapia intensivă. În toate clinicile din ţară lucrează la ATI foştii studenţi şi doctoranzi ai profe-sorului, sute de “ucenici” ai profesorului Litarczec conduc secţii ATI în toate marile spitale ale ţărilor planetei. George Litarczec la rându-i fi u de profesor de medicină a fost deprins să-şi dedice viaţa fără moft uri salvării suferinzilor, el, premiantul la liceu era îndemnat în vacanţe de tată să lucreze într-un service reparând motoare.

Când a îmbrăţişat cariera de medic de anes-tezie-terapie intensivă intrase în legenda Spitalului Fundeni prin imaginea surprinzătoare a profeso-rului de medicină care avea la gât stetoscopul şi în buzunar o şurubelniţă fi indcă regla şi mulţimea de aparatură cu care se substituiau organele omului când era păstrat cu multă caznă în viaţă, în organis-mul lor năruit de grele boli viaţa abia mai pâlpâia. Dar cancerul, căpcăunul ticălos nu l-a ocolit nici pe marele profesor de medicină de la Fundeni.

La vârsta de 70 de ani, cancerul de colon a impus operaţia de extirpare a unei porţiuni de in-testin gros cotropită de celulele canceroase. După intervenţia chirurgicală, la două zile, din senin s-a declanşat o neaşteptată hemoragie şi marele profe-sor a intrat în stop cardio-respirator. În sala de tera-

pie intensivă, foştii lui discipoli, acum profesori se luptau din răsputeri să-l reanimeze pe magistrul lor. Şi profesorul Litarczec a simţit deodată cum sufl e tul îi iese din piept şi se înalţă în tavan. De ac-olo, sufl etul lui George Litarczec vedea ce fac medi-cii cu trupul lui încercând să-l readucă la viaţă. Su-fl etul lui ridicat în colţul tavanului striga fără vorbe “doctorii mei, faceţi-mi injecţie în inimă, treceţi la masaj cardiac, procedaţi cu mine cum v-am învăţat atâta amar de ani!” Şi profesorul vedea cu “ochii” sufl etului ridicat în tavan că foştii lui rezidenţi chiar aceste manevre disperate de reînsufl eţire executau. Şi profesorul Litarczec a ieşit din moarte clinică, ini-ma a început să pompeze sânge, plămânii să facă să circule aerul, rinichii – să lucreze. Şi marele doctor în terapie intensivă-anestezie a simţit cum sufl etul coboară din tavan, aterizează în corpul reanimat şi îi intră în piept.

Mi se confesa profesorul Litarczec: ”Când auzeam acele destăinuiri ale unor oameni reveniţi din moarte clinică, zâmbeam neîncrezător, eu nu credeam ca om de ştiinţă în relatările lor cu acel tu-nel luminos prin care lunecă, cu ridicarea sufl etului în tavan şi apoi reintrarea în corpul adus la viaţă. Eu mă luptam pentru salvarea vieţii lor cu metodele ştiinţei, dar după ce eu am simţit înălţarea sufl etu-lui meu şi felul în care el vede de sus trupul, cred în această tulburătoare experienţă”.

După această bătălie câştigată cu cancerul, profesorul George Litarczec a continuat să predea cursuri la facultate, să trateze bolnavii şi să scrie tratate de medicină… Şi acum la 85 de ani. Fap-tul că lucrase la turaţie maximă toată viaţa, că nu-şi încetinise activitatea nici când s-au adunat anii şi satisfacţia că vindeca suferinzii şi preda ştiinţă studenţilor chiar după greaua operaţie de cancer i-au dat tăria de a învinge prăpădul canceros.

Florin Condurăţeanu

Destine

Un spirit de luptãtor

Pascal Bercovici şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Franţa, a făcut mult sport de performanţă, la gimnastică ajungând la titlul

de campioană a regiunii ei natale, Picardia. Dar, la 17 ani, a primit o lovitură care ar fi putut să o dep-rime pentru toată viaţa dacă sportul nu ar fi edu-cat în ea spiritul de competitivitate şi îndârjirea de câştiga. Afl ată pe peronul gării din Angers a fost

absorbită de curentul de aer produs de un tren, a căzut sub vagoane şi a rămas cu picioarele ampu-tate până deasupra şoldurilor. Nu mult după acest eveniment a emigrat în Israel, unde a fost acceptată în echipa naţională pentru Jocurile paralimpice. Pascal Bercovici va concura iar, fără picioare de data asta, dar propulsată spre medalii de o voinţă de fi er. (A.B.)


Paralizia infantilă, o gravă dizabilitate pen-tru un om activ, nu l-a împiedecat pe Frank-lin Delano Roosevelt să fi e ales de patru

ori preşedintele Statelor Unite, caz unic în istoria politică a ţării. A fost conducătorul SUA în perioade deosebit de difi cile. Preia preşedinţia în 1932, în plină criză economică şi reuşeşte ca, prin politica de intervenţie a statului, denumită New Deal, să scoată ţara din colaps, organizând construcţii uriaşe de infrastuctură pentru a da de lucru milioanelor de şomeri (gurile rele au susţinut că ar fi fost inspi-rate de măsurile luate anterior de Adolf Hitler în Germania care iniţiază astfel de lucrări, numai că scopurile erau diferite: Hitler se pregătea de război şi avea nevoie de drumuri strategice. Cea de a doua provocare cu care se confruntă această mare per-sonalitate care din 1921, de la vârsta de 39 de ani, nu mai poate circula decât cu un cărucior cu rotile, a fost cea japoneză şi cea hitleristă. Statele Unite sunt constrânse să intre în cel de-al doilea război mondial în urma atacului de la Pearl Harbour, când cea mai mare parte a fl otei americane din Pacifi c este distrusă de Japonia. Adevărul este că Roosevelt ar fi dorit să intervină împotriva lui Hit-ler dar izolaţioniştii americani , afl aţi şi în Congres, care au votat după primul război mondial princi-piul neintervenţiei, l-au oprit. Astfel că a sprĳ init Marea Britanie doar prin faimoasa înţelegere Lend Lease (Împrumută şi închiriază, prin care au fost acordate sume uriaşe pentru înzestrarea armatei), cu nouă luni înainte ca Washingtonul să intre în război. Acest act de sprĳ in s-a extins apoi şi la Uni-unea Sovietică, Franţa şi China, aliaţii Statelor Unite în timpul războiului.

Franklin Delano Roosevelt, văr cu un alt preşe-dinte american, Theodore Roosevelt, s-a născut în 1882, la Hyde Park, lângă New York. A absolvit Uni-versitatea Harvard şi Facultatea de drept din cadrul Universităţii Columbia..Se decide, la fel ca unchiul său, pentru cariera politică dar de partea Partidului Democrat. În 1910 este ales senator de New York iar preşedintele Wilson îl numeşte ministru adjunct al marinei. În 1920 câştigă nominalizarea pentru pos-tul de vicepreşedinte democrat al SUA. (Numai că alegerile au fost câştigate de republicani).

Aşa cum am amintit, în 1921 se îmbolnăveşte de poliomelită. Luptă cu mare curaj împotriva acestei dizabilităţi pentru a-şi recâştiga capacitatea de a merge, mai ales prin înot. În 1928 devine gu-vernatorul New York-ului. Este ales preşedinte în 1932 când în Statele Unite existau 13 milioane de şomeri iar majoritatea băncilor erau închise. A luat

nume roase măsuri şi a elaborate programe pen-tru ajutorarea celor săraci şi a reforma economia americană, stârnind multe duşmînii, mai ales din cauza sistemului de impozitare a celor bogaţi şi a întoducerii de controale severe asupra băncilor. Este reales în 1936, 1940 şi 1944, iese victorios din cel de-al doilea război mondial Statele Unite deve-nind cel mai puternic stat din lume. Dar a avut o mare slăbiciune, s-a lăsat amăgit de prietenia lui Stalin, acceptând pretenţiile sovieticilor pentru reîmpăr ţirea sferelor de infl uenţă. Moare cu o lună înainte de înfrângerea Germaniei hitleriste şi cu pa-tru luni înaintea capitulării Japoniei, După Geroge Washington şi Abraham Lincoln Roosevelt este consi derat cel mai mare preşedinte american. Nu s-a lăsat doborât de handicapul de care a suferit, a dovedit o tenacitate şi curaj ieşite din comun şi a putut deveni una dintre cele mai mari personalităţi ale lumii.

Eva Galambos

MARI PERSONALITĂŢI ALE LUMII, CU DIZABILITĂŢI

FRANKLIN DELANO ROOSEVELT


Febra, oboseala, scăderile bruşte în greutate, ba-lonările, durerile abdominale, dar şi tusea care persistă pentru perioade lungi de timp pot

„trăda“ numeroase tipuri de cancer.Din cauza ignorării simptomelor, mulţi români

ajung la medic cu forme de cancer avansate ce le scad dramatic şansele de supravieţuire.

„Sunt femei care nu merg la un consult nici măcar după ce au constatat formaţiuni nespecifi ce sânului, deşi este bine să-şi facă anual o mamografi e după 40 de ani, iar la trei ani de la începerea vieţii sexuale un Papanico-lau“, spune Şerban Negru, medic primar oncolog la clinica Oncohelp din Timişoara.

Este şi cazul unei femei de 49 de ani din Plo-ieşti, care a afl at că are cancer când era deja în stare gravă.

„Nu am avut norocul să fi u prevenită de semne evi-dente, dar şi când au apărut nu prea le-am băgat în sea-mă. Au existat întârzieri ale ciclului menstrual, dar nu foarte mari. Totuşi, înainte de a fi diagnosticată, mă sim-ţeam obosită. Am avut şi un concediu medical din cauza epuizării, dar am pus totul în seama jobului“, povesteş-te Maria Călin, o pacientă diagnosticată în 2006 cu neoplasm de col uterin în stadiu avansat.

1. ObosealaÎn topul simptomelor ignorate este oboseala,

deoarece nu este un semn specifi c cancerului. „Obo-seala este un simptom asociat cancerului de toate tipurile şi de obicei apare din cauza anemiei provocate de acesta“, explică medicul oncolog Şerban Negru.

2. Scăderea în greutateSlăbitul inexplicabil, fără efort fi zic sau dietă,

poate fi un semn că tiroida este foarte activă.„În cazul în care nu vă schimbaţi dieta şi stilul de

viaţă şi totuşi slăbiţi asta înseamnă că, indiferent de tip, cancerul este deja instalat“, mai explică medicul Şerban Negru.

3. Tusea persistentăTusea poate anunţa şi ea prezenţa canceru-

lui. De regulă, apare în cazul unei răceli, gripe sau

alergii. O tuse prelungită (care durează mai mult de o lună) nu trebuie ignorată. Ea poate fi provocată de iritaţia produsă atât de o tumoră malignă, dar poate fi şi un semn de boală pulmonară, care nu e cancer.

4. FebraPersoanele care au febră fără ca ea să fi e provo-

cată de gripă sau altă infecţie ar trebui să meargă la un control.

În cazul bolnavilor de cancer, febra apare în special după ce boala s-a răspândit în organism, însă poate fi şi un semn timpuriu de leucemie sau limfom.

„Febra este un simptom care apare destul de rar şi, de obicei, înseamnă suprainfecţie asociată, pentru orice tip de cancer“, mai spune medicul oncolog.

5. Balonarea şi durerile abdominale

Balonarea poate fi însoţită de dureri abdomina-le şi pelviene, senzaţie de saţietate şi probleme uri-nare.

„Durerea e un simptom asociat frecvent cu cance-rul. Atenţie că nu toate cancerele dor şi este posibil să mergeţi la control prea târziu, când boala se afl ă deja în metastază sau stadii avansate“, accentuează gravitatea situaţiei medicul Şerban Negru.

6. IndigestiaÎn cazul în care indigestia nu are un motiv înte-

meiat ea poate fi considerată un semnal de alarmă.„Acest simptom apare în special la cancerele digesti-

ve şi se poate manifesta foarte variat. De la disfagie (nu poţi să înghiţi) la cancerul esofagian, până la senzaţie de saţietate, constipaţie, diaree, sângerări asociate scaunu-lui“, detaliază oncologul.

Ramona Dragomir

Semne de cancer ignorate

Adrese importante:Adrese importante:www.paces.rowww.paces.ro

www.informatiicancer.rowww.informatiicancer.ro

Documents

PACES Nr.3 - Mai 2011