PACES Nr.7 - Octombrie 2011

PACES

Str. Dornei, Str. Dornei, nr. 79-81, nr. 79-81, sector 1, sector 1,

BucureştiBucureştiTel: 0372-770.126, Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95Fax: 021-224.46.95

www.patmedin.rowww.patmedin.ro

Publicaţie a Patronatului Medicinei IntegrativePublicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

Noi credem în fericirea voastrã!

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale

Nr. 7, octombrie 2011Nr. 7, octombrie 2011

Octombrie...Octombrie...

Echipa de redacţie

Redactor-şef: dr. Aurel Storin [email protected]

Secretar de redacţie: Iancu Elena Cătălina [email protected]: Florin Condurăţeanu fl [email protected] Octavian Andronic [email protected] Irina Ghiţă-Cioroba [email protected] Cornelius Popa [email protected] Clement Sava [email protected] Beatrice Iordache [email protected] Larisa Toader [email protected] imagine foto Silvia Mandler [email protected] WEB Mihai Breahnă [email protected]ător engleză: George Wainer [email protected]: Gabriel Ionescu gabi@etipografi e.ro

ISSN 2247 – 0565

EDITURA SCRIB, 2011

Tipărit în România de SC SIMPLU PRINT SRLGHEŢA ROBERT • 0743-027955 • contact@tipografi e-off set.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative

© PMI, 2011

Publicaţie a Publicaţie a PatronatuluiPatronatului MedicineiMedicinei IntegrativeIntegrativeStr. Dornei, nr. 79-81, sector 1, BucureştiStr. Dornei, nr. 79-81, sector 1, BucureştiTel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95www.patmedin.rowww.patmedin.ro

3Noi credem în fericirea voastrã!

Congresul European de Medicinã IntegrativãEditorial

În zilele de 7 și 8 octombrie 2011 am fost invitat, împreună cu o delegaţie a PMI, la Congresul anual European al Medicinei Integrative, care

a avut loc la Berlin. La acest Congres au participat delegaţii din 33 de ţări, printre care, pentru prima oară, și o delegaţie din România, reprezentată de Președintele PMI, de vicepreședintele Sergiu Stan și de dr. Codlea Teodor, directorul medical al Clinicii de Medicină Integrativă Diperia Vita-Med.

Congresul a dezbătut probleme importante privind dezvoltarea și cercetarea în domeniul medicinei integrative.

Delegaţia Română a fost prezentă pen-tru întâia oară la Congres ca membru ofi cial al Organizaţiei Europene de Medicină Integrativă. Președintele PMI, conducătorul delegaţiei, a par-ticipat cu drept de vot deplin la ședinţa Adunării Generale a acestei organizaţii.

Am avut numeroase întâlniri profesionale la acest Congres: cu profesorul Gary Deng, direc-torul Catedrei de Medicină Integrativă din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din New York. Profesorul a salutat organizaţia din Româ-nia și a transmis speranţa că va onora invitaţia PMI în România, la o conferinţă consacrată ro-lului Medicinei Integrative în tratamentul onco-logic.

Domnul profesor Gary Deng a fost una din-tre principalele personalităţi care au participat și au luat cuvântul la acest Congres.

Am mai avut prilejul să mă întâlnesc cu Secretarul General al Organizaţiei Europene de

Medicină Integrativă, cu distinse personalităţi în domeniu din Italia (profesorul Rossi), Hong-Kong, Serbia, Germania. Îmi exprim speranţa că aceste personalităţi vor accepta invitaţia PMI de a participa la Congresul nostru ce va avea loc la București în luna noiembrie.

Am fost impresionat de valoarea și calitatea oamenilor pe care i-am cunoscut, precum și de amploarea pe care a atins-o Medicina Integrativă în SUA, Europa și Asia. Bugetul alocat de Ger-mania, de pildă, cetăţenilor în domeniul Medici-nei Integrative este de 120 milioane de Euro.

Medicina Integrativă este considerată astăzi medicina viitorului. Profesorul Gustav Doboș din Germania a susţinut că „medicina tradiţională se ocupă cu tratarea bolii, iar cea integrativă te învaţă cum să faci să nu ajungi bolnav“.

4 Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Editorial

Iar profesorul Deng din SUA afi rmă că „tu-moarea canceroasă infl uenţează nu numai corpul, ci și sufl etul, mintea, familia bolnavului, priete-nii, mediul înconjurător. Medicina Integrativă nu tratează numai boala ci și infl uenţele ei asupra mediului înconjurător, totul în același timp și paralel cu tratamentul medical clasic.“

Profesorul Doboș afi rmă că „Medicina Inte-gra tivă tratează interiorul fi inţei umane, sufl etul, mintea, imunitatea omului“.

Congresul la care am participat la Berlin a demonstrat strălucit că Medicina Integrativă nu poate fi ignorată. De exemplu, numai în SUA, 49 de Universităţi au catedre de Medicină Integrativă în cadrul Facultăţilor de Medicină.

Congresul, care a afi rmat pe deplin acest lu-cru, și ale cărui lucrări anuale se vor ţine anul vii tor în luna octombrie, în Italia, și-a anunţat de pe acum intenţia de a invita ca membri ofi ciali la

Congresul de la Firenze și o delegaţie din Româ-nia.

Vom fi onoraţi să dăm curs acestei invitaţii. Președinte PMI,

Liviu Mandler

Al treilea ochi ºi liniºtea din suf let

Medicina din China nu porneşte la trata-rea unei suferinţe fără să se gândească că musai trebuie echilibrat şi sufl etul. Nici o

vindecare, nici o alinare a unui chin din organis-mul omului nu se pot înfăptui cu un sufl et chinuit. Cu un sufl et asediat de gânduri negre. Importanţa sufl etului, a moralului bun, nu îngenunchiat, este recunoscut şi în Europa. Patronatul Medicinii Inte-grative, înfi inţat de preşedintele Liviu Mandler, a realizat două proiecte de mare valoare: „Integrarea în societate, familie şi serviciu a bolnavilor de can-cer” şi „Integrarea în societate, familie şi serviciu a omului cu dizabilităţi”. Succesul acestor proiecte re-alizate de patronatul Medicinii Integrative e ilustrat şi de aducerea unor bani europeni alături de aceste proiecte, cele două proiecte au cofi nanţare de la

UE. Se deschid centre pentru bolnavii de cancer şi pentru oamenii cu dizabilităţi în Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj şi Iaşi de Patronatul Medicinii Inte-grative.

De aceea, atunci când un pacient vine la docto-rul Teodor Codlea, renumit în acupunctură şi te ra-pii cu plante după principiile medicinei chine zeşti, degeaba cere să i se rezolve, de exemplu, neplă cerile de la inimă, fi indcă doctorul Codlea echili brează tot organismul, nu doar o bucăţică din el.

Doctorul Teodor Codlea este medic primar, doctor în medicină, director medical la Diperia-VitaMed şi un veritabil artist în tratamentele cu metodele chinezeşti. Acupunctura şi terapiile cu plante vizează obţinerea unei echilibrări pentru ca omul să se simtă bine pe termen lung. Corpul


nostru are capacitate de vindecare şi acupunctura îi stimulează tocmai această şansă de a face vigu roase armatele de autoapărare ale corpului.

Principiile medicinei din China pot părea la prima vedere surprinzătoare. Iată însă o serie de informaţii legate de terapiile cu acupunctură prac-ticate cu mare succes de doctorul Teodor Codlea. Hipofi za, hipotalamusul şi glandele suprarenale alcătuiesc un ax de glande responsabil de bătăile ini mii, de cum dormim, de cum ne adaptăm. Este un ax cu care se reglează sistemul nervos central, adică creierul, dar care descarcă, punându-l într-o stare bună şi pe Măria Sa Sufl etul.

Pancreasul ascunde secretul tinereţii

Iată alte lucruri care arată ce ecou dau unele or-gane în zone neaşteptate ale organismului. Un om care are probleme la vezica biliară şi, în general, care are probleme digestive resimte tulburări şi la inimă prin aritmii, prin hipertensiune arterială, prin tahicardie.

Pancreasul deţine secretul tinereţii noastre. Toc-mai de aceea e bine să nu furnizăm pancreasului un noian de grĳ i.

Există două puncte în zonele laterale ale glez-nelor care reglează somnul, dar şi clipitul ochilor. Pare straniu, dar activarea punctelor de pe laterale-le gleznelor ne fac somnul mai profund şi mai odih-nitor şi ne reglează mişcarea pleoapelor.

Medicina din China ţine cont că anumite trăiri îşi au locuinţa în unele organe. Iată explicaţiile date de medic primar doctor Codlea, directorul me dical al Centrului de terapii Diperia vitamed:

- mânia se cuibăreşte în fi cat. - îngrĳ orarea în pancreas. - teama şi-a fi xat fi lială în ri nichi. Cei care au suferinţe ale rinichiului sunt mai

fricoşi, dau mai des dovadă de laşitate. Şi aici apare un paradox: în acelaşi timp, rinichiul este respon-sabil cu energia, având o purtare de gentleman. Când rinichiul primeşte semnale că au fost sărăcite în energie alte organe, el le cedează din zestrea lui energetică. Vezica biliară este organul care îl face

pe om să ia decizii cu mult curaj. Ficatul e strategul nostru care elaborează planul de acţiune. Şi să nu uităm că fi catul nu numai că detoxifi că organismul, dar este profund implicat în imunitate.

Inima, casa sufl etuluiChinezii n-au făcut niciodată vreo derogare de

la princi piul de bază: inima este sediul sufl etului. De altfel, multe teorii ale creştinismului stipulează că unul dintre marile păcate ale omenirii a fost ideea răspândită că sufl etul îşi are locaşul în cre-ier. Şi dintre ciudăţeniile abordării complexe făcute de acupunctură cu mare succes de 7 000 de ani, menţinând în viaţă o populaţie de peste un miliard şi jumătate de chinezi, este că sub controlul fi catu-lui, în mod neaşteptat, să afl ă ochii, muşchii, un-ghiile. Beţivii au ochii roşii, muşchii lor se topesc, suferă de cârcei, iar unghiile alcoolicilor sunt sfărâmicioase.

Vara, iarna, tot anul…În 2011 sunt fragile fi catul şi vezica biliară,

tocmai de aceea ele trebuie întărite din timp prin acupunctură şi terapii cu plante.

Vara trebuie să protejăm inima, să o fortifi căm încă din debutul verii.

Vara este asimilată cu o culoare roşie şi tot roşul se atribuie inimii.

Tot inima poate fi fortifi cată nu numai prin acupunctură, dar e bine să se administreze şi coenzima Q10, păducelul, salvia, roiniţa, astragalul, ganoderma, cordiceps. De fapt, de multă vreme se zice că salvia alungă gândurile rele din inimă.

Vara, simbolizată prin culoarea roşie, culoarea inimii, e bine să mâncăm fructele roşii, cum ar fi : pepenele roşu, căpşunile, zmeura, tomatele.

La început de toamnă, trebuie fortifi cate două organe, pancreasul şi rinichii, care în mod surprin-zător răspund şi de oase, şi de articulaţii.

Iarna domină energia IN, pepenele posedă o energie rece şi de aceea nu eşti tentat să mănânci iarna pepene, fi indcă sporeşte energia rece IN:

- frigul şi umezeala afectează rinichii şi pancre-asul, de aceea sunt ecouri rele în bolile reuma-tismale.

- vântul afectează fi catul şi bila. - vremea uscată dă ecou rău în plămâni. - canicula, ca şi gerul, nu face bine inimii.De altfel, echilibrarea organismului trebuie să

se facă treptat. Medicii chinezi spun că o stare de bine instalată brusc poate face rău. Micile câştiguri consumate construiesc adevărata sănătate. Acu-punctura şi terapiile din China se bazează pe ideea că trebuie prevenite bolile, să nu fi e lăsate să se in-staleze.

FLORIN CONDURĂŢEANU


Testimonialul unei persoane cu dizabilitate

„Mi-am asumat dizabilitatea cu demnitate“

Toate fi inţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi“ – astfel începe ar-ticolul 1 din „Declaraţia Universală a Dreptu-

rilor Omului”. Acest lucru înseamnă că, la naştere, dobân dim anumite drepturi. Fiecare om se poate prevala de drepturile sale inalienabile. Însă, de la teorie până la acţiuni propriu-zise, este drum lung.

Este adevărat ca sistemul social din România a început să se racordeze la standardele europene, de cele mai multe ori la presiunea Uniunii Euro-pene, totuşi, un segment notabil al personelor cu probleme mentale sau fi zice continuă să rămână neglĳ at.

Ştiu toate aceste lucruri din propria mea expe-rienţă. Un timp am aşteptat, ca toate acele lucruri promise să se întâmple, până într-o zi când mi-am dat seama că pentru generaţia mea acel stat so-cial care să funcţioneze fără poticneli mai are de aşteptat.

Ce înseamnă pentru mine stat social?! Când un copil cu orice fel de dizabilitate este înscris la gră-diniţa din proximitatea locuinţei, la şcoala cea mai apropiată, fără intervenţia expresă a inspectoratului şi mediatizarea în prime time din cauza respingerii ori a părinţilor celorlalţi copii ori a cadrelor didac-tice. Când mergi la liceu sau la facultate să ai şi un alt mĳ loc de transport în afara maşinii familiei. Să existe mĳ loace de transport, rampe de acces, trotua-re nebordurate în exces şi lift uri în clădirile publice. Nu în ultimul rând, asigurarea unui venit care să-ţi permită o viaţă decentă. Nu-i aşa că sună utopic?!

Eu am o dizabilitate locomotorie gravă. În-tr-un fel sunt o norocoasă, am terminat şcoala de masă şi un liceul industrial (era cel mai apropiat de casă) în pofi da directivelor acelor vremuri de a ne ascunde, pe noi „cei altfel”, în instituţii specia-le. Asta s-a datorat în primul rând faptului că am avut sprĳ inul familiei, al mamei necondiţionat, iar în al doilea rând am întâlnit oameni care şi-au asu-mat acel risc de a încălca acele norme aberante şi discriminatorii.

Puţine persoane cu dizabilităţi au acces la învă-ţământul superior. Majoritatea sunt privaţi de accest drept din cauza: costului mare, aproape prohibitiv, indisponibilităţii universităţilor de a pune la dis-pozitie mĳ loace adecvate de asimilare a curri culei, obsta colelor de ordin fi zic. Din nou sunt o norocoa-să, pentru că mă afl u în acel procent infi m al celor

cu studii universitare şi postuniversitare.Când am hotărât să-mi continui studiile, majo-

ritatea cunoscuţilor mi-au spus că sunt inconştientă, este o nebunie, va fi foarte greu şi nu mulţi au fost încrezători în fi nalizarea proiectului meu. Studiile universitare mi-au fost plătite de Parohia Kungs-backa-Hanhals din Suedia. Trebuie să recunosc, nu a fost uşor. În fi ecare zi, mergeam trei kilometri până în campusul universitar, asta în cel mai fericit caz, când nu aveam cursuri la universitate, unde, pentru a ajunge, trebuia să folosesc un mĳ loc de transport în comun. Autobuzul neadaptat. Timp de patru ani m-am bazat pe bunăvoinţa semenilor mei ca să urc în autobuz. La facultate – alte obstacole, fără rampe de acces, fără lift uri. Aici m-au ajutat în primul rând colegii şi, când nu erau ei, studenţi de la celelalte facultaţi. Vreau să vă spun că am nişte colegi minunaţi.

Toate aceste obstacole nu mi-au ştirbit deloc stima de sine. Eu sunt un om normal, obişnuit, cu o dizabilitate locomotorie asumată de mult timp, şi am învăţat că atunci când nu ai acelaşi start cu ceilalţi, smulgi de la viaţă cât de mult poţi. Şi, acest lucru, nu este posibil fără ceilalţi, fără comunitate. Ştiţi care a fost cea mai mare bucurie?! Atunci când, în anii următori, alte două persoane cu dizabilita-te au devenit studenţi. Spărsesem gheaţa, nu mai era o noutate şi o apariţie curioasă fotoliul rulant. Dar mediul fi zic nu a fost adaptat şi pentru nevo-ile noastre. Probabil că, atunci când vor observa că nu vom renunţ,a vor avea demnitatea să ne respec-te drepturile consfi nţite într-o zi de iarnă de către ONU.

În fi nal, cu părere de rău, trebuie să spun că, după 20 de ani de la evenimentele din 1989, în Ro-mânia, percepţia socială în ceea ce priveşte persoa-nele cu dizabilităţi este încă precară. Motivul pentru care acestea nu se bucură de acces comun, cu cele-lalte persoane, la spaţiul public este pentru că, spre deosebire de alte ţări, acestora nu le este oferită o distribuire uniformă în societate, ci sunt sprĳ inite doar de anumite instituţii.

PAULA BARA (persoană cu handicap locomotor)

psihopedagog

„


S-a deschis centrul de persoane cu dizabilitãþi pentru regiunea Bucureºti-Ilfov

Regiunea Bucureşti-Ilfov benefi ciază din această vară de un centru pentru persoane cu dizabilităţi, înfi inţat în cadrul proiectului

„Reţea regională pentru Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi”, cofi nanţat din Fondul Social European prin Programul Opera ţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni. Centrul este situat în Bucureşti, Sectorul 1, pe strada C-tin Dobrogeanu Gherea, nr. 150, la etajul 4, aparta-mentul 8.

În cadrul centrului lucrează trei asistenţi sociali, un jurist, un psiholog şi doi comunicatori, echipa fi -ind sub îndrumarea coordonatorului de centru. Acti-vitatea echipei constă, în principal, în consilierea juridică, socială şi psihologică pentru persoanele cu dizabilităţi. Un accent special se pune, conform şi cerinţelor proiectului, pe reintegrarea pe piaţa mun-cii a persoanelor cu dizabilităţi, ca şansă reală de in-tegrare socială şi de realizare a unei vieţi normale.

Centrul va oferi de altfel şi cursuri pentru

persoanele cu dizabilităţi care să le ofere o specia-lizare şi o şansă în plus pentru reintegrarea pe piaţa muncii. Astfel, la centru se vor desfăşura cursuri de pregătire în IT, în domeniul resurselor umane pre-cum şi în cel al creaţiei publicitare. Toate cursurile vor fi acreditate din partea CNFPA şi a Ministerului Muncii şi sunt gândite să se potrivească cu abilităţile şi necesităţile persoanelor cu dizabilităţi.

În felul acesta, persoanele cu dizabilităţi vor avea o şansă în plus pe piaţa muncii şi, cu ajutorul specialiştilor de la centru, îşi vor găsi mai uşor un loc de muncă care să le ofere şansa la o viaţă normală.

Grupul ţintă al proiectului este format din 800 de persoane cu dizabilităţi, dintre care 200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv vizuale, 200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv auditive, 200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv motorii şi 200 de persoane cu alte tipuri de dizabilităţi. Toate aceste persoane vor benefi cia de consiliere profesională şi psihologică în cadrul centrelor înfi inţate, iar 420 dintre acestea vor participa la cursuri de formare profesională.

Metrorex investeºte în facilitãþi pentru persoane cu dizabilitãþi

Metrorex va investi o sumă de aproximativ 4,23 miliarde lei până în 2014 pentru îmbu-nătăţirea serviciilor sale, printre priorităţi

numărându-se şi investiţia în facilităţile pentru per-soane cu dizabilităţi. Acest lucru a devenit cunos-cut odată cu publicarea programului de investiţii al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Astfel, Metrorex va investi 84,60 milioane lei pentru 76 de lift uri şi cinci platforme înclinate pen-tru peroanele cu dizabilităţi, obiective care trebuie fi nalizate anul următor.

Aceste investiţii sunt unele din cele mai mari în ceea ce priveşte facilităţile pentru personae cu dizabilităţi în cadrul transportului în comun şi sunt menite să aducă România mai aproape de stan-dardele europene.

După cum este cunoscut, ţara noastră este încă defi citară la capitolul accesului persoanelor cu dizabilităţi la transportul în comun, ca şi la multe alte drepturi care trebuie acordate acestei categorii.

CLEMENT SAVAExpert Publicitate


Copiii cu dizabilitãþi pot învãþa sã cãlãreascã

Un zâmbet de varã pentru copiii cu dizabilitãþi din Sectorul 4 Bucureºti

15 autobuze noi la Braºov care respectã normele privind accesul persoanelor cu dizabilitãþi

Complexul Muzeal Constanţa face demon-straţia că, acolo unde există bunăvoinţă, lu-crurile pot fi făcute să funcţioneze. Recent,

aici au fost înscrişi la cursurile de călărie patru co-pii cu dizabilităţi, o premieră pentru constănţeni şi, poate, pentru întreaga Românie.

Este vorba de patru elevi ai unei şcoli speci-ale (nr. 2) din Constanţa, care au fost ajutaţi să se obişnuiască cu animalele, după care li s-au predat noţiunile elementare de călărie. Pentru a fi călăreţi cu acte în regulă, elevii au primit legitimaţii de la Clubul Ecvestru, precum şi diploma de jochei.

Probabil că acest exemplu îi va încuraja şi pe alţi copii cu dizabilităţi să îndrăznească să participe la asemenea cursuri şi să facă dovada faptului că se pot integra în rândul societăţii.

Un semnal că şi copiii cu dizabilităţi pot fi sprĳ iniţi să se bucure de vacanţă: ca în fi eca-re an, copiii cu dizabilităţi din sectorul 4 au

benefi ciat de o tabără la munte oferită de primăria de sector. Astfel, până pe 15 septembrie, copiii cu dizabilităţi din Sectorul 4 au petrecut o săptămână la munte, în tabere din localităţi precum Câmpina, Zărneşti şi Târgovişte, alături de un părinte sau de tutorele legal. Ei s-au bucurat în acest fel de vacanţă

la fel ca toţi ceilalţi copii, primind un plus de ener-gie şi de optimism pentru începerea anului şcolar.

Acest gen de iniţiativă ar fi de dorit să se răspândească la mai multe autorităţi locale care au dreptul, prin lege, să aloce fonduri pentru sprĳ i-nirea copiilor cu dizabilităţi. În felul acesta, copiii respectivi vor creşte într-o lume mai bună şi vor fi încurajaţi să crească şi să se dezvolte normal.

Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov va cumpăra 15 autobuze noi care respectă normele privind accesul persoanelor cu

dizabilităţi. Astfel, pentru a asigura condiţii civili-zate de transport persoanelor cu dizabilităţi şi a ce-lor care sunt însoţite de copii în cărucior, autobuze sunt dotate cu o rampă mecanică pentru accesul cărucioarelor. În plus, autobuzele cumpărate sunt dotate cu trei uşi duble, instalaţie de aer condiţionat, sistem de încălzire suplimentar şi sistem electronic de informare.

Este un demers care ar trebui urmat de toate regiile de transport care achiziţionează mĳ loace de

transport în comun, mai ales că România s-a anga-jat prin calitatea sa de membru al Uniunii Europene să respecte normele privind accesul persoanelor cu dizabilităţi la transportul în comun.

Singura achiziţie a unor autovehicule care per-mit accesul persoanelor cu dizabilităţi nu este însă sufi cientă fără o cultură adecvată a conducătorilor auto. Intervine din nou rolul regiilor de transport să-şi controleze şi verifi ce conducătorii auto dacă respectă drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi dacă le oferă acestora posibilitatea de a avea acces la transportul în comun.


Învingãtorii

Imediat după Revoluţie mă întorceam dintr-o călătorie în America. Am luat avionul din Chi-cago şi, înaintea mea, era un domn tânăr ce se

mişca anevoie târându-şi trupul plăpând, sprĳ init în două cârje incomode. M-a impresionat liniştea şi răbdarea pasagerilor care aşteptau cu decenţă şi discreţie ca tânărul cu handicap locomotor să-şi parcurgă mica Golgotă până la locul rezervat pe bilet.

La Frankfurt, cred, zborul a avut o întrerupere, au fost preluaţi şi alţi călători, cei mai mulţi români afl aţi în drum spre Bucureşti.

În timp ce ne întorceam în aeronavă am simţit rumoare, ţâţâieli de nerăbdare, oft aturi revoltate pentru lentoarea în care se desfăşura reîmbarcarea.

M-am ridicat pe vârfuri să văd ce declanşase numulţumirea generală şi l-am văzut pe tânărul cu cârjele înghesuit de un grup de şmecheri de Bucureşti, ruşinat şi cu broboane de transpiraţie în-cerca să nu-i deranjeze prea tare pe năvalnicii puşi pe glume proaste. Umilit şi intimidat, se lovea cu zgomot înfundat ba de scaune, ba de cârje, în încer-carea disperată de a nu-şi deranja prea tare colegii de zbor.

Se urcase la Chicago ca învingător şi a coborât la Bucureşti ca un învins.

Poate pentru lacrimile pe care m-am străduit atunci să mi le înghit cu năduf, am fost extrem de fericită când am citit despre micuţul Cody – copilul cu 40 de picioare.

Cody McCasland s-a născut prematur şi din

cauza unei boli rare, Sacral Agenesis, la numai un an şi trei luni, doctorii au trebuit să-i amputeze picioarele de la genunchi în jos.

După numai două luni, Cody a avut primele proteze. De atunci, Cody a mai trecut prin 13 ope-raţii, a mai schimbat 19 perechi de proteze, care i-au permis o viaţă activă cu performanţe sportive de invidiat.

Cody are acum trei perechi de proteze – pentru mers, pentru joacă şi pentru alergat.

Pentru că părinţii lui au refuzat să se predea în faţa destinului, Cody a crescut ca un învingător, zâmbeşte fermecător şi visează să participe la jocu-rile Paralimpice.

Am auzit o poveste minunată despre un grup de copii cu dizabilităţi care concurau la o cursă de alergare. La jumătatea cursei un băieţel a căzut. În timp ce îşi plângea cu lacrimi amare înfrângerea, o fetiţă cu sindromul Down s-a oprit din cursă şi s-a întors să-l ridice încurajându-l. Rând pe rând ceilalţi concurenţi, fi ecare cu alt handicap s-au oprit din alergat, i-au aşteptat ce cei doi micuţi şi, umăr la umăr, au trecut împreună linia de sosire ca nişte adevăraţi învingători.

M-am gândit să propun forurilor competente ca noţiunea de handicap să fi e valabilă doar în cazul celor fără sufl et, pentru toate celelalte dizabilităţi nobleţea unei inimi iubitoare poate face minuni.

ANGELA S.


Cancerul – implicaþii sociale ºi psihologice

Experţii din cadrul proiectului european Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu

cancer au realizat un raport de cercetare calitativă privind situaţia pacienţilor oncologici din România. S-a considerat necesar acest studiu pentru a putea observa şi analiza reprezentările şi experienţele in-divizilor legate de situaţia persoanelor diagnosticate cu cancer, atât în rândul pacienţilor direct implicaţi, cât şi în ceea ce priveşte aparţinătorii acestora şi an-gajatorii.

În perioada martie-aprilie 2011 s-au realizat şase focus-grupuri (trei cu persoane diagnosticate cu cancer şi trei cu aparţinători) şi 24 de interviuri individuale în profunzime în cele trei centre terito-riale: Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca. Au existat trei categorii de participanţi: persoane diagnosticate cu cancer (21), aparţinători pentru persoane diagnosti-cate cu cancer (17) şi angajatori (15).

Principalele rezultate ale acestei cercetări cali-tative au indicat faptul că autorităţile manifestă un nivel minim de interes şi implicare în sprĳ inirea bolnavilor, iar angajatorii sunt reticenţi în aborda-rea acestui subiect şi în integrarea persoanelor diag-nosticate cu cancer în cadrul companiilor pe care le conduc, unde preocuparea pentru productivitate generează o lipsă de înţelegere şi sprĳ in a angaja-tului şi chiar determinarea acestuia de a renunţa la locul de muncă. Există, în mod evident, şi o lipsă a adaptării şi corelării sistemului medical românesc în raport cu evoluţia cazuisticii neoplasmelor la noi în ţară, fapt care duce inevitabil la gradul scăzut de pregătire şi la suprasolicitarea personalului medical, care nu manifestă o atitudine pozitivă şi profesionistă faţă de pacienţi. Iar aceştia au nevoie

de susţinere datorită şocului afl ării veştii şi apoi confruntării permanente cu boala, pentru a evita in-stalarea pregnantă a tentinţei de autoizolare şi per-manentizare a stării de depresie.

Cele mai importante sugestii privind posibilele metode de sprĳ in al persoanelor diagnosticate cu cancer urmează să se realizeze prin intermediul proiectului şi vizează:

• promovarea unei abordări integratoare asu-pra tratamentului persoanelor diagnosticate cu cancer, care să îmbine zona oncologiei cu cea a psihologiei;

• asigurarea unei consilieri psihologice de spe-cialitate a pacienţilor, dar şi a aparţinătorilor;

• organizarea unor grupuri de suport informale în care să fi e facilitată comunicarea şi schim-bul de experienţe între aceste persoane;

• crearea unor centre de recuperare care să îm-bine aspecte ce ţin de zona medicală cu cele privind recuperarea psihologică a pacienţilor.

Prin acest raport de cercetare calitativă s-a atras atenţia asupra principalelor probleme cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu cancer şi aparţinătorii acestora, fi e că ne referim la proble-mele cu angajatorii, sistemul medical sau relaţiile interpersonale. Un aspect pozitiv demn de remarcat este faptul că rezultatele acestui raport au permis şi conturarea unor soluţii. Este vorba în principal de activitatea ce se va desfăşura la nivelul centrelor destinate reintegrării sociale a pacienţilor oncolo-gici, din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Iar acest lu-cru reprezintă un prim pas important în integrarea psihologiei şi asistenţei sociale în tratamentul bol-navilor de cancer.

RUXANDRA IORGA

Baschet din scaunul cu rotile

Un grup de persoane cu dizabilităţi din Oradea fac dovada unui curaj nebănuit. Aceştia joacă baschet din scaunul cu rotile

şi reuşesc chiar să aibă performanţe. Ei participă la competiţiile unui turneu internaţional de bas-chet dedicat persoanelor afl ate în scaunul cu rotile, dovedind că nu se complac şi că îşi pot învinge limitările.

Echipa jucătorilor de baschet din scaunul cu rotile se numeşte ASP Oradea şi în ea se afl ă oa-meni curajoşi care au făcut dovada că nu se lasă învinşi de greutăţi şi că nimic nu îi poate împie-dica să se intregreze în societate. Ei constituie un exemplu pentru noi toţi!


Întâlnirea anualã a nevãzãtorilor din Europa de Sud-Est

În perioada 23-25 septembrie 2011 a avut loc, la Bucureşti, „Întâlnirea anuală a nevăzătorilor din Europa de Sud-Est”. La întâlnire a participat

chiar preşedintele European Disability Forum, Yannis Vardakastanis. Întâlnirea a avut loc la se-diul CNDR, din strada Căuzaşi nr. 26, sector 3, Bucureşti, de la ora 11.00.

România se confruntă cu difi cultatea de a pune în aplicare Convenţia ONU pentru persoane cu handicap, ratifi cată de Parlament şi promulgată de preşedintele ţării în noiembrie 2010, fapt ce aduce prejudicii României la Comisia Europeană. La cere rea preşedinţiei European Disability Forum, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Bar-roso, chiar s-a angajat să garanteze aplicarea unitară a Convenţiei ONU în toate statele membre UE.

Yannis Vardakastanis este de părere că „nu per-soanele cu handicap sunt responsabile de criză şi acestea NU trebuie să plătească factura crizei!” şi că „cel mai simplu lucru pe care pot să-l facă gu-vernele este sa protejeze indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi”.

Sunteþi unii dintre noi

Cea mai mare lovitură a unui om cu necazuri de sănătate este să se simtă singur. Când la neputiinţele lui se adaugă şi senzaţia că a fost

centrifugat la periferia societăţii şi că este o jucărie stricată aruncată într-un pod prăfuit moralul lui se duce de râpă. Numai are curaj să lupte cu un destin nedrept care l-a sortit să aibă unele beteşuguri. Să aibă dizabilităţi cum se foloseşte un cuvânt care să nu-l jignească pentru handicapul, invaliditatea lui.

Aceşti oameni nu sunt de vină că s-au născut fără vedere, cu picioarele nefolosibile, cu o mână rudimente ce rămâne totă viaţa fără degete. Nu sunt de vină că la un colţ de soartă o boală ticăloasă şi-a înfi pt colţii în bietul om şi a rămas paralizat, sau fără auz sau cu diabet, sau cu cancer etc. Pentru a le obloji sufl etul ei trebuie să simtă că sunt unii dintre noi, că fac parte din societate, că li se dă un serviciu pe măsura puterilor lor.

Tocmai de aceea este de laudă că Patronatul Medicinei Integrative a făcut un proiect de valoare şi de omenie adâncă. Un proiect pentru integrarea în societate, în serviciu a persoanelor cu dizabilităţi. Acest proiect de valoare a reuşit să obţină o fi nanţare din Fondul Social European prin pro-gramul operaţional sectorial dezvoltarea resurselor

umane. Patronatul Medicinei Integrative va avea centre de legătură cu aceşti obidiţi ai sorţi, centre în Bucureşti, în Braşov şi în Contanţa.

Se deschide centrul de legătură cu persoanele cu dizabilităţi din Bucureşti, Str. Constantin Dobro-geanu Gherea nr. 150. Acest centru asigură pentru persoanele cu dizabilităţi consiliere psihologică, consiliere pentru orientare şi formare profesională. Totodată, în acest centru, oamenii cu dizabilităţi sunt conectaţi cu reprezentanţi ai mediului de afac-eri pentru a se încerca informarea şi integrarea lor în câmpul muncii. În plus, li se asigură cursuri pentru califi care în meserii căutate pe piaţa muncii vizând oamenii cu dizabilităţi. Totodată li se va în-curaja deprinderea de a duce o viaţă independentă.

În aceste centre, oamenii cu dizabilităţi se vor putea întâlni pe lângă consilierii şi psihologii din centru şi cu „colegi” de suferinţă, la rândul lor cu dizabilităţi. În centrul ce s-a deschis în Bucureşti, de către Patronatul Medicinei Integrative, oamenii cu dizabilităţi vor fi şcolarizaţi să poată comunica prin internet cu alţi oameni, pentru a nu simţi însingu-rarea.



Când nefericirile sunt date la spate

Senzaţia este, ajungând aici, că s-a rupt un colţ din rai şi a căzut aici, în Ţara Bîrsei, la Dumbrăviţa, pentru a-i bucura şi pe muritorii

de rând. Locul, numit nu întâmplător şi „Delta din Carpaţi” are, în realitate, o denumire absolut banală, desprinsă din dicţionare sau îndrumare turistice: „Rezervaţia Piscicolă Dumbrăviţa”. Însă sintagma „Delta din Carpaţi” se impune de la sine şi încă de la prima privire. Aici, unde se adună într-un areal unic în întreaga Europă specii de păsări dintre cele mai rare, aici unde vin să ierneze păsările Cercului Polar, aici unde fl ora acvatică te vrăjeşte, S.C. Dori-pesco S.A., a realizat minuni. Şi nu neapărat pen-tru că, printre crescătoriile sale de peşte a amena-jat şi un paradis al pescarilor amatori, ci, în primul şi în primul rând, pentru că a înfăptuit un instru-ment imbatabil de a scoate copiii şi adolescenţii din faţa ecranului computerului şi a-i aduce în natură: activităţi intense de „birdwatch”, derulate sub su-pravegherea unor naturalişti de forţă din zonă. Cristina Ţirea, omul de bază al rezervaţiei, îmi şi spunea, de altminteri: „Vin aici turişti străini special pentru a vedea, a observa viaţa unor specii deosebi-te de păsări. Am organizat puncte de observare, do-tate cu echipamente speciale pentru a le putea privi şi fotografi a de la distanţă, în aşa fel încât să nu li se tulbure existenţa. Iar acum dezvoltăm circuite spe-cializate, conduse de naturalişti, pentru cunoaşterea biotopului din această rezervaţie. Desigur, pescarii împătimiţi se pot opri la locurile special amenajate pentru pescuit. […] În curând vom da în folosinţă întreaga infrastructură de circuit turistic pentru amatorii de natură. Un asemenea circuit, cu obser-varea păsărilor, cu deplasare în tainele rezervaţiei, cu servirea unei mese pescăreşti nu va costa mai mult de 35 de lei pentru un adult” – ne spune şi Ruxandra Coc, director de dezvoltare al SC Dori-pesco SA, sponsor principal al unei iniţiative deo-sibite a echipei Centrului Teritorial Braşov al PMI: un concurs de pescuit sportiv pentru persoane cu dizabilităţi.

Şi au fost zori de zi cu emoţii şi priviri piezişe

Demararea acţiunii a fost sufi cient de tensionată. Persoane cu diferite disabilităţi, aparţinând mai multor ONG-uri din cadrul Reţelei Naţionale de Suport creată de Centrul Teritorial Braşov s-au adu-nat la… linia de start (sediul PMI Braşov), gata de îmbarcare. „Nu aş putea spune că am fost din cale afară de optimistă în acele momente – îmi spune Monica Minciu, psiholog în cadrul Centrului Teri-

torial Braşov. Oamenii stăteau izolaţi în grupuri, nevăzătorii laolaltă, cei cu dizabilităţi locomoto-rii la fel, iar cei cu dizabilităţi psihice sau hipoa-cuzicii. Nu era nici o punte de comunicare între ei. Oarecum fi resc, pentru că acţiunea noastră este o premieră în activitatea de domeniu. Practic, la nive-lul judeţului Braşov este pentru prima dată când se reunesc membrii ONG-urilor cu dizabili şi nu doar conducerile ori stafurile acestora. Oamenii nu se cunoşteau unii cu alţii aşa că...”

Deplasarea spre „Delta din Carpaţi” a fost lentă. Şi clipele se lungeau datorită atmosferei aproape de gheaţă. Ştefan, un tânăr nevăzător, în vârstă de 22 de ani şi George, 50 de ani, un bărbat cu picioa-rele greu loivite de handicap, au fost cei care au spart gheaţa comunicării. Aşa că debarcarea la lac a fost mult mai… senină.

Omul cu sufl et de aurNumele lui este Gheorghe Carapalea şi are

cu adevărat un sufl et de aur. Este preşedintele Fundaţiei Ge-Ro (scleroză multiplă) şi un parte-ner de nădejde al PMI. A ajuns la baltă, alături de o câţiva membri ai fundaţiei sale şi de un prieten, voluntar mai mult decât sufl etist, odată cu răsăritul soarelui. Au venit cu cârca plină de undiţe, mom-eli, au pregătit sculele de pescuit, au ridicat cor-tul şi… au pus de cafea. Fără de care, evident, nu se prea poate. „Nici nu vă imaginaţi cât de mult contează pentru aceşti oameni asemenea acţiuni. În primul rând îi mai scoţi din casă şi din izolarea la care de cele mai multe ori chiar ei se condamnă. Îi reobişnuieşti să comunice şi să vadă că, în fond, fi ecare dintre ei este un om ca oricare altul, chiar dacă o boală ticăloasă i-a lovit. Psihicul contează foar te mult în viaţa lor şi, dacă reuşim să îi scoa-tem din stările de depresie provocate de afecţiunile de care suferă, se cheamă că am făcut un pas im-portant. Şi să mai ştiţi că asemenea idei, de socia-lizare, de acţiuni comune, sunt mult mai multe. Numai că ne lipsesc resursele şi apariţia Patronatu-lui Medicinei Integrative în peisaj ne redă încrede-rea şi speranţa. Eu sunt convins că împreună vom realiza multe lucruri bune, ajutându-ne unii pe alţii, cooperând în interesul acestor oameni.”

Carapalea este un pescar înverşuat; asta dacă ar fi să ne luăm după fantastica colecţie de scule de pescuit pe care o are. Dar dacă îşi imaginează cineva că a apucat să dea măcar cinci minute la peşte, vă înşelaţi. Practic nu a stat nici măcar o clipă să îşi tragă sufl etul. A pregătit uneltele pen-tru participanţi, a dat primele lecţii de pescuit celor care acum luau pentru pirma dată contactul cu…


balta, a dat lecţii de prins momeala în cârlig. Şi, în ultimele zile dinaintea competiţiei, a alergat neobo-sit pentru a face rost de premii pentru participanţi!

Lecţia de viaţăFănel Stroe, asistent social în cadrul Centrului

Teritrorial Braşov a fost cel care mi-a atras atenţia, după vreo oră de la fl uierul de start al concursului: „Ia uită-te puţin la ceea ce se întâmplă, uită-te cum s-au schimbat oamenii”. Şi mă uit. Este incredibil, dacă mă gândesc la momentul îmbarcării. Oame-nii s-au grupat nu ca adversari într-o competiţie, ci ca parteneri. Se ajută unul pe altul. Cei doi Cipri-eni, un tânăr ţintuit în scaunul pe rotile şi un alt tânăr, cu mâiinle aproape de nefolosit au pus de o echipă şi lucrează cu mult sârg împreună. De alt-fel, cei doi, în cooperativa ad-hoc constituită, aveau să şi ocupe, ex-aequo, locul I în competiţie. George îi dă primele lecţii de pescuit lui Ştefan şi lansează în locul acestui tânăr nevăzător, după care îi pune undiţa în mînă. Există deja o comuniune deplină, sentimentul de apartenţă la un macro-grup se face simţit tot mai puternic. Se aud deja hohote de rîs, iar Crenguţa Babeţ, preşedinta Agenţiei Judeţene pentru Persoanele cu Handicap îmi spune: „Este in-credibil, acţiunea voastră chiar este de succes. Mă uit la aceşti oameni şi văd de la un minut la altul cum li se schimbă fi zionomiile, parcă devin şi mai frumoşi. Oricum, sunt deja destinşi, se simt bine. Şi, ceea ce este mai important, se simt bine împreună”.

Trec de la un grup la altul şi nu pot să nu îi dau dreptate Crenguţei. Se fac schimburi de numere de telefon, de adrese de e-mail, oamenii încep să so-cializeze. De fapt şi Alexandru Comşa, consilier principal în cadrul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, prezent şi el la eveniment, avea să constate acelaşi lucru: „Aţi făcut treabă incredibil de bună cu

această ieşire. Să ştiţi că sunt de pe acum suporterul numărul unu al acestui gen de acţiuni organizate de PMI cu celelalte fundaţii pentru că, văd cu ochii, mei, au un efect mai mult decât benefi c!”

Dar, dincolo de cuvinte, un lucru îmi rămâne pregnant întipărit în memoria vizuală. Oameni cu dizabilităţi îşi lasă la o parte propriul neajuns pen-tru a-l ajuta pe cel de lângă ei. Întâi cu timiditate, apoi din ce în ce mai lejer. Râzând împreună, bu-curându-se împreună.

Clubul premianţilorŞi avea să fi e şi fl uierul de fi nal al competiţiei.

Jurizarea a dat mari bătăi de cap organizatorilor, diferenţierea dintre locul trei şi patru, de exem-plu, la un oblete lung de 53 milimetri! Dar, dincolo de diplome (şi nimeni nu a fost omis, cei aproape 40 de participanţi, fi ind cu toţii învingători, de fapt!) şi de premiile constând în articole de pescuit sportiv, insigne de… specialitate, şepci, suplimente nutriţionale şi cartele de telefonie mobilă preplătite (pentru toţi participanţii) marele premiu al tuturor a constat în apropiere, cunoaştere reciprocă, co-municare. Şi socializare. Căci ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 27 august, la Dumbrăviţa Ţării Bîrsei, în faimoasa Deltă din Carpaţi, a fost nu o ieşire în grup la aer curat, nu un concurs de pescuit spor-tiv, ci un prim dar uriaş pas pe drumul descoperirii reciproce. Şi nu pot încheia fără a-l cita pe George Comşa, un bărbat matur, lovit de un dureros handi-cap: „Ceea ce ni s-a oferit astăzi, aici, la Dumbrăviţa, cu această ieşire, este poate cel mai nepreţuit dar pe care îl puteam primi: redescoperirea propriilor no-astre persoane şi redescoperirea stimei de sine. Mă uit la mine, mă uit la colegii mei, la toţi cei care am fost astăzi aici şi îmi dau seama că, da, chiar putem trăi cu toţii normal.”

Nota autorilor: Şi să nu vă mire, prieteni, dar la întoarcere, în autocar s-a cântat. George şi-a scos fl autul din rucsac şi a atacat un repertoriu dus de la „Ciobănaş cu trei sute de oi“ până la fragmente din opera Na-bucco. Iar când s-a ajuns la cântece mai vesele, cu toţii, care cum a putut, şi-a asociat vocea corului general.

Cornelius POPAIoana MARINECU

Foto: Ioana NEAGU


Faimosul violonist Itzhak Perlman a reuşit să aibă o carieră strălucită, atât ca interpret cât şi ca dirĳ or şi pedagog, în pofi da faptului că, la

vârsta de patru ani, s-a îmbolnăvit de poliomelită, de care nu s-a vindecat şi se deplasează fi e cu un scaun cu rotile, fi e cu cârje sau cu un scuter electric iar la concerte cântă sau dirĳ ează de obicei aşezat. Născut la 31 august 1945 la Tel Aviv pe vremea Pa-lestinei sub mandat britanic, din părinţi cu venituri foarte modeste, el deţine atât cetăţenia israeliană cât şi americană. Interesul lui Perlman pentru vioară s-a trezit ascultând concerte de muzică clasică la radio. A studiat cu bursă la Academia de muzică din Tel Aviv, apoi s-a mutat în SUA, unde a urmat cursurile cunoscutei şcoli de muzică Juillard.

Prima lui întâlnire cu publicul american a avut loc când avea 13 ani în cadrul unui show al lui Ed. Sullivan. Şi-a făcut debutul la Carn-egie Hall în 1963 iar în 1964 a câştigat concu-rusl Leventritt Puţin mai târziu a început să facă turnee, deveninind un solist foarte cu-noscut şi înregistrând numeroase discuri. În acelaşi timp a apărut în show-uri televizate , fi ind invitat în multe ocazii şi la Casa Albă, ultima oară la festivitatea de inaugurare a preşedintelui Obama.

Deşi nu a fost considerat cântăreţ, la un concert de binefacere la care a participat şi Luciano Pavarott i, a interpretat arii din opere. A cântat chiar un rol în opera Tosca, alături de Placido Domingo într-o înregis tra-re EMI. Criticii şi publicul apreciază la Perl-man, în afara măiestriei sale interpretative, căldura care emană din arta lui muzicală prin care poate că vrea să compenseze handi-capul de care suferă, dar care nu a reprezen-tat nicodată o problemă în cariera lui.

În 1987 împreună cu Orchestra Filarmo-nică din Israel Perlman a participat la un turneu în Varşovia, Budapesta şi alte ţări din Europa de Est, inclusiv în România, iar în 1990, a fost solistul Filarmonicii israeliene la un turneu în Uniunea Sovietică unde, îm-preună cu alţi mari artişti a participat la cea de a 150-a aniversare a naşterii lui P.I. Ceai-kovski. Un lucru mai puţin cunoscut, Perl-man a cântat şi muzică de jazz, precum şi muzică klezmer, pe care o simte aproape de sufl etul lui.

De asemenea a fost solistul acompa-

niamentului muzical al unor cunoscute fi lme ca de pildă „Lista lui Schindler”, partea muzicală câştigând un Oscar în 1993. În 2005 împreună cu violoncelistul Yo-Yo Ma a interpretat partea muzi-cală a fi lmului „Memoriile unei gheişe.”

Perlman este şi dirĳ or, fi ind ales în fruntea mai multor orchestre din SUA. El a înfi inţat la Long Island, SUA şi o şcoală pentru tinerii violonişti şi aici a fost unul dintre îndrumătorii muzicali ai vio lo nistului român Remus Azoiţei, dar predă şi la Centrul comunitar din Bersheva-Israel. Este căsătorit cu o violonistă şi are cinci copii – trei băieţi şi două fete; unul dintre fi i – Rami – fi ind membrul orchestrei de rock Something for Rockets.

EVA GALAMBOS

MARI PERSONALITĂŢI ALE LUMII, CU DIZABILITĂŢI

ITZHAK PERLMAN


Dulcele e mai periculos decât grãsimile

A fost o vreme în care zmeii zmeilor erau grăsimile. Ele erau puse în boxa acuzaţilor pentru infarcturi, accidente ale vaselor în

creier, pentru bolile circulaţiei la picioare care se lasă cu amputări şi lipidelor li se puneau în cârcă toate blestemăţiile. Grăsimile se depuneau pe vase şi împotmoleau curgerea sângelui şi nu erau irigate destul organele şi ţesuturile, suferind ini-ma, creierul, rinichii. Iar acuzarea grea vine şi de la nutriţionişti, care susţineau că obezitatea are ca sursă principală excesul de grăsimi.

Mai recent, în lanţuri, ca principal acuzat pentru multe rele, este pus dulcele. Glucidele prea multe în sânge e semn de diabet. Pancreasul dă rateuri şi nu mai produce destulă insulină pentru a „neutra-liza” glicemia mărită. În plus mai apare necazul ca să apară la diabetici şi o rezistenţă la insulină din partea celulelor care nu mai gestionează bine insu-lina.

Este decisiv regimul alimentar pentru bolna-vul de diabet. Dar mulţi specialişti susţin că dieta

pentru diabetici este foarte potrivită şi pentru oa-menii sănătoşi. Regimul alimentar recomandat bol-navului de diabet este indicat şi pentru a duce o viaţă sănătoasă. Trebuie să se ştie că în diabet este în principal derapat metabolismul glucidelor, dar sunt deregalate şi celelalte metabolisme, adică sunt date peste cap şi metabolismele grăsimilor, pro-teinelor. În regimul alimentar care te fereşte de boli e bine să fi e cenzurate dulciurile concentrate.

Cel mai corect este să-ţi iei glucidele din fructe. Ele sunt mai lesne asimilate de organism sub formă de fructoză. Deşi nu trebuie să se repeadă omul nici la exces de fructe foarte dulci. Cel mai recomandat este să mănânci zilnic un măr. Umblă zicala că, dacă mănânci un măr pe zi, nu-ţi intră medicul în casă. Dintre fructele foarte dulci se pot menţiona strugu-rii, bananele, perele pergamot, pepenii galbeni, dar şi cei verzi.


O directivã europeanã limiteazã accesul diabeticilor cu simptome grave

la permisul de conducere

O nouă directivă europeană limitează acce-sul diabeticilor care întrunesc anumite simp tome la permisul de conducere. În

consecinţă, un milion de bolnavi de diabet ar pu-tea rămâne fără permisul de conducere numai în Marea Britanie, începând din 1 octombrie, potrivit presei din Regatul Unit.

Această nouă reglementare, care se va aplica de la 1 octombrie, este valabilă doar pentru bolnavii de diabet dependenţi de insulină care au adesea epi-soade de hipoglicemie sau stări de leşin din cauza unui nivel foarte scăzut al glucidelor din sânge. Aceste episoade sunt cele care îi pun în pericol pe ei sau pe ceilalţi participanţi la trafi c şi au determi-nat decizia de restricţionare a dreptului la permis. Astfel, cei care au avut două episoade de hipogli-cemie pe an, chiar şi în timp ce stau în pat, nu vor mai putea să conducă.

Chiar dacă măsura va naşte nemulţumiri, ea este menită să reducă riscul de accidente din cauza apariţiei unor accese ale bolii în timpul participării la trafi c.


Impresionatã de drama copiilor cu dizabilitãþi

1. Spuneţi-ne mai multe despre activităţile desfă şurate la şcoala dumneavoastră.

În Şcoala Specială nr. 4 se desfăşoară un pro-gram ce cuprinde activităţi specifi ce unei unităţi şcolare de acest profi l, activităţi ce au ca obiecti-ve principale învăţarea/educarea, socializarea şi integrarea copiilor cu defi cienţe, în cazul nostru defi cienţa mintală uşoară, medie, severă, probleme de comportament, eşec şcolar (175 elevi/I-IV,V-X).

Pentru atingerea acestor obiective se găsesc şi se adaptează programe şi activităţi specifi ce adresa-te acestor copii, accesibile nivelului lor de dezvol-tare neuro-psihică şi fi zică, care fac în aşa fel încât rezultatul obţinut să fi e, pe cât se poate, o reuşită.

Pe lângă cele 20 săli de clasă unde se desfăşoară activitatea instructiv-educativă, există cabinete di-verse pentru o gamă largă de terapii cum ar fi : psihodiagnoza, asistenţa socială, terapia tulburărilor de limbaj, kinetoterapie, ludoterapie, ergoterapie, activităţi sportive, de profesionalizare, atelier de creaţie. În toate aceste cabinete, specialiştii şcolii acordă atenţie şi timp, oferind pregătirea lor de spe-cialitate, pentru reuşita intervenţiilor individuale.

De asemenea, copiii participă în multe activităţi extraşcolare, de socializare, excursii, expoziţii, concursuri, activităţi în parteneriat cu

şcolile şi grădiniţele de masă, proiecte naţionale şi internaţionale.

Un aspect foarte important este acela că şcoala dispune de cantină şi program de semiinternat, copiii având posibilitatea să servească masa (mic dejun, prânz si cina) şi de asemenea, să participe la programul activităţilor de predare-învatare dar şi de terapie educaţională complexă şi integrată ale unei zile.

2. Ce înseamna mai exact „artt erapia”? Poate fi folosită şi în cazul copiilor fără defi cienţe?

Pentru mine artt erapia este modul subtil de a ajunge la sufl etul copilului, de a vedea dincolo de aparenţe, de a vedea dincolo de defi cienţă, de ab-senţă, de tăcere...

Arterapia este o formă de educaţie. Arterapia este o metodă ideală pentru relaxare, de rezolvare naturală a problemelor. Este o stare de spirit, o cre-aţie care se adresează sufl etului. Este un mĳ loc de recuperare afectiv-emoţională a copiilor; are efect curativ, are posibilitatea să descopere potenţialul personal şi să-l folosească în scopul de a vindeca răni „interioare”.

Este benefi că atât persoanelor cu defi cienţe cât şi persoanelor fără defi cienţe. O activitate de desen,

pictură, dramaterapie, ori-gami, modelaj etc. poate elibera pe oricine de anxi-etăţi, de stresul de peste zi, de tensiunile acumulate şi poate reda buna dispoziţie, confortul, starea de bine oricărei persoane, fi e ea copil, tânăr sau senior. Se poate face individual sau în grup.

Artt erapia a dovedit a avea valenţe benefi ce asu-pra copiilor cu defi cienţă mintală, nu numai pe pla-nul echilibrării emoţionale, ci şi pe planul compensării personalităţii lor marcate de defi cienţă, fi ind un mĳ -loc agreabil şi util pentru

Ignoraţi sau chiar respinşi de societate, copiii cu dizabilităţi îşi pierd, încet-încet, dreptul la o viaţă normală. E drept că autorităţile fac paşi mărunţi, dar mai sunt multe lucruri de rezolvat. Mai multe despre aceşti copii ne povesteşte Mihaela Lumînare, profesor în cadrul Şcolii Speciale numărul 4 Bucureşti.


integrarea lor psihosocială.

3. Cum aplicaţi principiile art terapiei în lu-crul cu copiii?

Artt erapia nu reprezintă doar a face un lucru po-trivit unor reguli, ci este o stare de spirit, o creaţie care se adresează sufl etului.

În atelier, copiii se simt ca acasă, simt că au va-loare, că nu mai sunt stigmatizaţi de societate, o so-cietate aspră, acuzatoare. Poate nici acasă nu simt că sunt în mĳ locul atenţiei, nu simt că-şi pot mani-festa liber sentimentele, poate că părinţii nici nu au timp să-i asculte, să-i mângâie cu o laudă, să-i facă să se simtă importanţi.

4. Cum pot folosi şi părinţii arta în relaţia cu

propriul copil?Copilul se doreşte înţeles, ascultat, pentru că

din nefericire, copilul din ziua de azi nu mai are acea atenţie pe care i-o acordau părinţii odată.

Copilul din ziua de azi este mai mult fără părinţi, cu părinţi ocupaţi, preocupaţi de munca lor, sunt copiii bunicilor care încearcă să substituie părinţii, dar nu reuşesc…

Copiii văd în aceşti bunici, plini de bunăvoinţă, persoane slabe, uşor de manipulat.

Generaţiile de copii care vin au carenţă de afec-tivitate părintească manifestată prin răsfăţ exagerat primit de la bunici.

Copiii din ziua de azi sunt prizonieri în propria locuintă. Calculatorul şi televizorul le servesc jocuri şi emisiuni deloc potrivite pentru ei.

A dispărut dorinţa de a se juca în grup, de a face sport. Totul e rezumat la singurătate… Singur în casă, singur cu calculatorul, singur cu desenele animate, singur în camera lui şi tot aşa.

De aceea, copilul din ziua de azi comunică foar-te puţin cu noi.

Lipsa lui de comunicare se rasfrânge asupra ca-racterului şi asupra personalităţii lui.

Au dispărut poveştile, jocurile copilăriei noas-tre, iar momentele minunate de a petrece timp cu familia sunt tot mai puţine.

Arta poate sa apropie membrii unei familii.Important este să dorim acest lucru şi să ne facem timp pentru asta.

„Ajută-mă să-nvăţ” a fost titlul unui proiect educativ pe care l-am desfăşurat în scoală şi care şi-a propus ca activităţile pe care le desfaşoară co-pilul să fi e împărţite şi de mamă, de tată, de bunică. Astfel că părinţii i-au fost alături micuţului în mi-nunata lui încercare de a modela, de a picta, de a participa la un mic moment de mimă, de a realiza un colaj, de a-şi confecţiona o jucarie.

Toate aceste lucruri se pot realiza şi în afara şcolii, în familie dar trebuie să facem efortul de a ne detaşa de grĳ ile zilnice şi de a aloca timp de „a da

în mintea copiilor”. Să vedeţi atunci câte feţişoare fericite veţi avea lângă dumneavoastră şi cât de bine vă veţi simţi.

5. Care sunt benefi ciile art terapiei? Cum îi ajută pe copii artt erapia?

Am întâlnit şi întâlnesc copii care încep să dese-neze o compoziţie şi spre fi nalizarea ei sau chiar la fi nal vin şi spun: „Nu-mi place”, „Nu a ieşit bine” şi tind să arunce desenul, să-l abandoneze.

Apoi, încurajat şi stimulat să continue, copilul va învinge această temere, că „nu îi place lui sau doamnei”, va sparge cu timpul această barieră şi va capăta o mai mare încredere în el. Artt erapia are această capacitate, acest rol de a ajuta persoana să învingă obstacole de natură psihică (barierele „Nu pot”, „Nu sunt în stare”, învingerea „amânării”).

Inducerea unei stări de bine, de linişte, de ac-ceptare de sine este foarte importantă în debutul unei activităţi.

Artt erapia dezvoltă inteligenţa emoţională, stimulează toate canalele senzoriale, dezvoltă capa-citatea de a te exprima repede şi uşor, încorporează frumosul în viată şi activitatea noastră, dezvoltă imaginaţia creatoare, stimulează creativitatea. Tot ea e aceea care facilitează comunicarea interpersonală, face să crească sociabilitatea persoanei, să se adap-teze mult mai uşor, să rezolve efi cient stări confl ic-tuale.

Artt erapia este cea care dă persoanei o stare afectivă tonică şi care îi reduce starea de tensiune sau anxietate.

6. Ce altceva aţi dori să adaugaţi?Munca noastră nu este uşoară, stresul şi solici-

tarea psihică sunt la tot pasul, iar răbdarea şi cre-ativitatea ne sunt armele de bază în această luptă nevăzută cu defi cienţa.

Persoanele cu defi cienţe, în special copiii, sunt persoane sensibile, uşor lezabile, iar vis-à-vis de acest inconvenient mai sunt de multe ori şi situaţiile sociale cu totul speciale (sărăcia cruntă, venituri reduse, familii monoparentale, părinţi „de împru-mut”).

Părinţii, pe lângă suferinţa înăbuşită că au un asemenea copil cu probleme speciale, trec prin adevărate drame când văd că trebuie să-şi facă grĳ i şi pentru ziua de mâine a acestora.

„Ce vor face în viitor?”, „Cum se vor descurca în această lume avidă după putere, după câştig?”, „Cine îl va mai băga în seamă şi-l va susţine?”, „Îl va angaja oare cineva?”, „Îl vor accepta oare cei din jurul lui?”

Toate aceste întrebări sunt framântări zilnice ale acestor părinţi.

Dar şi dascălii lor au început să-şi facă grĳ i, şi nu numai ei: grĳ a zilei de mâine, vor fi în siguranţă,


Una dintre primele găselniţe post-revo-luţionare a fost handicapul: dacă pe vremea lui Ceauşescu lucrurile erau foarte stricte,

medicii neavând curaj să diagnosticheze handi-capul decât în cazurile mai mult decât evidente, de teama „cercetărilor” Securităţii, după aceea a bătut un vânt de libertate aproape total. Au apărut handicapuri dintre cele mai variate, ca ciupercile după ploaie, care au împodobit cv-urile unor per-soane care în felul acesta îşi rotunjeau veniturile. Este celebru unul dintre primele cazuri, al unui şef de la fi nanţele publice ale Capitalei, care primea compensaţii consistente (racordate, procentual, la leafa pe care o avea) pe motiv de surzenie sau cam aşa ceva.

Desigur, valul acesta de handicapaţi care a acţionat ca un tsunami asupra bugetului asi-gurărilor sociale a fost generat de permisivitatea sau de lacunele etice de care au dat dovadă unii medici, care au transformat propriile cabinete în fa-brici de certifi cate, care la rândul lor au fost validate cu uşurinţă de comisiile abilitate. Presa relata, nu demult, despre situaţia dintr-o comună timişeană în care un sfert din populaţie avea certifi cate de orbi, deşi oamenii trebăluiau prin gospodării şi conduceau chiar maşinile. Recent, noul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a făcut publică situaţia unor falşi handicapaţi, cu afecţiuni psihice, grupaţi într-o organizaţie condusă de o cucoană căreia instanţele în faţa cărora erau contestate certifi catele

respective îi acordau credit deplin, deşi – potrivit diagnosticului propriu – aceasta era iresponsabilă. Dealtfel, aici, în zona afecţiunilor psihice se situează şi grosul abuzurilor din ultima vreme, fi ind vorba de diagnostice care nu se bazează pe evidenţe, ca în cazul şchiopilor, ciungilor sau orbilor.

Ce vreau să spun: că dacă în România nu se poate acorda o atenţie reală, de calitate, persoanelor cu handicap, acest lucru se datorează tocmai diseminării excesive a acestor categorii, care după unele statistici ar număra mai mult de un milion de persoane. Fondurile pe care-şi permite România să le aloce în această direcţie se diluează vădit, fi ind consumate de o pătură de profi tori care păgubesc statul de două ori: odată prin frauda încasării de venituri nemeritate, iar a doua oară prin absenţa lor de pe piaţa muncii.

Revizuirea dosarelor de handicap, demarată nu demult, e o treabă greoaie, ale cărei rezultate vor întârzia. Este necesară mai degrabă o revizuire a legislaţiei şi o înăsprire a sancţiunilor atât pentru cei care fraudează direct statul în acest fel, cât şi pentru cei care le favorizează demersul. Abia atunci vom putea spune că începem să ne aliniem princi-piilor europene care guvernează această categorie de semeni ai noştri, faţă de care continuăm să avem mari datorii morale şi materiale. E vorba însă des-pre cei reali…

OCTAVIAN ANDRONIC

O societate cu handicap

ei şi elevii lor? Vor mai avea pe cine educa şi îndru-ma?

Ne străduim din răsputeri să formăm şi să dezvoltăm în aceşti copii deprinderi sănătoase ce le vor folosi în viitor, ne străduim să spargem prejudecăţi şi să le facem loc în societate, o socie-tate deloc îngăduitoare şi deloc educată în această privinţă, ne straduim să scoatem la lumină din fi e-care elev tot ce are mai bun, un talent ascuns poate, un ideal, o perspectivă în ciuda handicapului care îl cataloghează şi-l stigmatizează, ne straduim să scoatem poate încrederea în sine, în forţele proprii, încredere pierdută sau ştirbită.

Cu fi ecare poveste a unui copil poţi scrie o carte sau un scenariu de fi lm.

În sufl etele acestora se ascund temeri, adevărate drame uneori, ce ar mişca orice sufl et.

Nu sunt înzestraţi cu inteligenţă, dar au ceva special, ce numai artiştii au. Sunt profunzi, reali, sensibili şi frumoşi pe dinăuntru.

Sunt speciali!Mihaela Gabriela Lumînare, profesor Şcoala Specială nr.4

Sunt mămică, soţie şi terapeut. Îmi împart toate aceste sarcini, zic eu onorabil, încercând să fac în aşa fel încât să nu mi se simtă lipsa. Ca persoană, sunt un om echilibrat, vertical, corect şi modest atât prin ţinută, cât şi prin comportament.

Am depăşit de curând vârsta majoratului în învăţământul special, ani mulţi şi deloc uşori, ani în care am crescut, m-am format şi m-am dezvoltat.

Nu sunt de profesie artt erapeut, ci doar învă-ţător-educator şi aplic artt erapia în munca mea, din pasiune pentru artă, din plăcerea de a empatiza cu copiii şi din dorinţa mea de a stăpâni mai bine această „ştiinţă” relativ nouă pentru noi, în Româ-nia.

Interviu realizat de IRINA CIOROBA


Mãcar o picaturãInterviu cu Iolanda DINU-coordonator Centrul Teritorial Constanţa

Doamnă doctor Iolanda DINU în dubla calitate pe care o aveţi, de medic în cadrul unui serviciu de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi, re-

spectiv, de coordonator al unui centru ce derulează un proiect dedicat persoanelor cu dizabilităţi cum evaluaţi situaţia actuală a acestora?

I.D.: Plecând de la Carta Uniunii Europene care afi rmă că pentru realizarea egalităţii persoanelor cu dizabilităţi cu semenii lor „normali”, dreptul la non-discriminare trebuie asociat cu dreptul de a benefi -cia de măsuri menite să le asigure independenţa, integrarea şi participarea la viaţa comunităţii, prin adaptarea mediului fi zic, a mĳ loacelor de informare şi a celor de comunicare la nevoile lor, mai avem foarte multe de facut.

Moştenirea celor 50 de ani de comunism ne ţine încă mult în urma statelor civilizate. Acum, moştenirii comuniste i se mai adaugă şi criza fi nanciară mondială care o adânceşte pe cea din care noi nu cred ca am ieşit niciodată după 1989. In-contestabil s-au făcut şi lucruri bune, evoluăm, dar lent! Până traversăm criza fi nanciară putem începe să lucrăm cu noi, cu mentalităţile, cu indiferenţa şi cu mila pe care le manifestăm faţă de persoanele cu handicap.

Să devenim mai umani, cu frica lui DUMNE-ZEU! Schimbarea trebuie să se producă întâi cu noi înşine. Abia apoi putem încerca să „trezim“ ceva şi în cei din jurul nostru. Cred că o legislaţie „mai dură“ ar da rezultate!

Ar fi bine să ne oprim puţin din cursa „Moun-tain Rousse“ în care trăim şi să conştientizăm că oricare dintre noi sau o persoană dragă nouă poate deveni o persoană cu handicap!

Este o realitate cu care mă întâlnesc zilnic şi, nu-mai dacă amintesc demenţa Alzheimer sau parapa-reza, cred că foarte mulţi, din nefericire, ştiu despre ce vorbesc! A face ceva pentru ei acum, înseamnă a face ceva pentru viitorul nostru.

Ce v-a determinat să vă implicaţi în acest proiect de-rulat de Patronatul Medicinei Integrative ?

I.D.: Lucrez cu persoane cu handicap de câţiva ani şi cunosc o parte din problemele lor şi ale fami-liilor lor, şi vă rog să mă credeţi nu este uşor nici pentru unii nici pentru ceilalţi.

Poate experienţa anilor trecuţi, poate mott o-ul „Ceea ce se face astăzi în numele dizabilitaţii va însemna ceva pentru toţi oamenii din lumea de mâine”, au infl uenţat alegerea mea şi m-au deter-minat să mă alătur proiectului pe care îl dezvoltă PMI-ul.

Ar fi păcat să nu benefi ciem de şansa pe care o avem prin accesarea fondurilor europene pe pro-grame pentru persoane cu handicap şi nu numai.

De asemenea, avem ocazia de a învăţa din experienţa acelora care au trecut şi ei odată prin etapa pe care o parcurgem noi, acum. Când spun aceasta mă refer la partenerii noştrii transnaţionali Reid Kerr Colege şi Newham College for Further Education din Marea Britanie.

Credeţi că, în 2013, la fi nalul proiectului, situaţia actuală va fi schimbată?

I.D.: Da, sunt convinsă!Ca o paranteză, în articolul 1 din Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului se afi rmă „Toate fi inţele umane se nasc libere şi egale în demni-tate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de al-tele în spiritul fraternitaţii“.

Am avut ocazia să vizitez, în urmă cu 12 ani, o ţară cu un sistem de asistenţă socială funcţional şi să văd câteva unităţi în care lucrau persoane cu handicap. I-am văzut cum trăiesc, ce mentalităţi au, ce drepturi şi ce responsabilităţi au, de ce facilităţi benefi ciază şi cum sunt trataţi de societatea civilă. Cu acel prilej am cunoscut o persoană cu handi-cap plecată din România, prin anii ’80, în pragul disperării din cauza sentimentului de inutilitate. M-a uimit ardoarea cu care ne vorbea despre „îm-plinirea“ pe care a găsit-o acolo datorită regăsirii respectului de sine, dar şi al societăţii, cu tot ce implică acest lucru.

Cred că proiectul are şanse mari de reuşită deoa rece este credibil, am văzut ce se poate rea-liza, iar oamenii implicaţi în acest proiect, sunt determinaţi, ştiu ce vor, pun sufl et.

Cu riscul de a repeta, susţin că schimbarea de-pinde numai de noi. Chiar dacă ar fi ca o picătură într-un ocean. Picătură cu picătură, prin schimbarea noastră putem schimba şi mentalitatea celor din jur.

M. Ş.


Persoanele cu dizabilitãþi, ajutate sã îºi continue studiile prin noul statut al studenþilor

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a supus dezabterii publice un statut al studenţilor prin care aceştia au dreptul la examin-

area printr-o metodă alternativă atunci când suferă de o dizabilitate temporară sau permanentă, certifi cată medical, care face imposibilă prezen-tarea cunoştinţelor învăţate în maniera prestabilită de către titularul de curs, cu condiţia ca meto-da alternativă identifi cată să nu limiteze stan-dardele examinării. Tot în avantajul persoanelor cu dizabilităţi care doresc să facă studii universi-tare, noul statut elimină obligativitatea prezenţei la ore şi interzice instituţiilor de învăţământ supe-rior să condiţioneze calitatea de student pe criteriul

numărului de absenţe. În felul acesta, persoanele cu dizabilităţi pot studia de acasă şi au nevoie de prezenţă doar la examene.

Proiectul de act normative este intitulat „Statu-tul studentului – proiect de ordin al ministrului educaţiei, Cercetării, tineretului şi sportului”, iar în capitolul intitulat „În organizarea proceselor de învăţare/predare, studenţii au următoarele dreptu-ri”, la punctul K, este menţionat „dreptul la o evalu-are obiectivă şi nediscriminatorie a competenţelor dobândite după parcurgerea unui curs, indiferent de prezenţa la cursuri”.

Alimente pentru persoanele cu dizabilitãþi de la Uniunea Europeanã

Primăriile de sector au început, în aceste zile, să distribuie produsele alimentare din progra-mul PEAD al Uniunii Europene, care vizează

oferirea gratuită către persoanele defavorizate, cu handicap grav și accentuat, a şase produse – făină, mălai, zahăr, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Pro-tecţia Copilului Sector 1 a început distribuirea aces-tor produse din punctul special amenajat în acest scop la sediul său din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17. Pentru a putea ridica produsele alimentare, benefi ciarii trebuie să se prezinte la sediul DGASPC Sector 1, din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, clădirea G, de luni până vineri, între orele 10,00-14,00, cu actul de identitate în original. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 021.223.41.97 interior 217.

În sectorul 2, distribuirea către populaţie se face începând cu 15 octombrie, la sediul administraţiei locale din strada Glinka nr. 7. Benefi ciarii sunt 252 de persoane care primesc ajutoare sociale şi 10.945 persoane cu handicap grav şi accentuat adulţi şi co-pii. Programul va fi deschis publicului de luni până joi, între orele 9,00-16,00, şi vineri de la 9,00 la 14,00.

Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Generală de

Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului derulează, din 11 octombrie 2010, programul european PEAD 2010 pentru acordarea de ajutoare alimentare ce provin din stocurile de intervenţie comunitară destinată categoriilor de persoane defavorizate din România. Distribuirea produselor se va face în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice „Stejarul“, din Aleea Râmnicu Sărat, nr. 1, sector 3, Bucureşti, de luni până joi, între orele 09,00-15,30, şi vineri, între orele 09,00-13,00.

Primăria sectorului 4 va începe repartiţia ali-mentelor joi, 14 octombrie, sediul urmând să fi e sta-bilit.

Pentru cei care locuiesc în sectorul 5, produsele se vor ridica de la depozitul din strada Baciului 5A, aproape de Şcoala generală 134.

Ajutoarele alimentare europene se acordă o singură dată pentru fi ecare benefi ciar şi constau în 29 de kilograme de alimente: 15 kilograme făină albă, 1 kilogram zahăr, 7 kilograme mălai, 1,4 kilo-grame biscuiţi, 3,6 kilograme paste făinoase şi 1 ki-logram de lapte praf.


Nevãzãtorii nemulþumiþi de o lege care ar putea sã-i transforme în povara familiei

Nevăzătorii, alături de celelalte categorii de persoane cu dizabilităţi din Suceava, dar şi din ţară, sunt nemulţumiţi de Proiectul

cadru al Legii Asistenţei Sociale, adoptat de Guvern şi înaintat spre Parlament în această vară, care ar urma să le taie din drepturi.

La Suceava benefi ciază de indemnizaţia lunară cel puţin 4.500 de nevăzători, unii din naştere, alţii care şi-au pierdut vederea pe parcursul vieţii. Aceştia s-ar putea trezi peste noapte persoane între-ţinute – povară pentru familie.

După cum a explicat Grigore Baran, preşe din-tele Asociaţiei Nevăzătorilor din Suceava, „indem-nizaţia lunară pentru dizabilitate îi acordă persoanei în cauză şansa de a fi autonom, chiar independent în relaţie cu mediul social. Absenţa indemnizaţiei compensatorii lunare proiectează automat persoa-na în izolare, încurajează nemunca, ceea ce ar avea efecte negative în timp”.

„Persoana cu dizabilităţi este tratată ca o fi inţă umană neliberă, dependentă de familie.”

Noua lege îşi propune ca indemnizaţia persoa-nei cu dizabilităţi să se contopească cu bugetul com-plementar într-o singură sumă. Nu va mai exista o suma fi xă, ci cuantumul va fi diferenţiat, în funcţie nu doar de gradul handicapului ci şi de veniturile persoanei respective.

„Dacă proiectul de lege va fi votat – a mai com-pletat Grigore Baran – persoana cu handicap ar tre-bui să renunţe la cuantumul pe care îl primeşte în prezent, ceea ce ar însemna reducerea sau elimin-area unor servicii. […] Din ce am observat noi, per-soana cu dizabilităţi este tratată ca o fi inţă umană neliberă, dependentă de familie şi de intenţiile pro-tectoare confuze ale autorităţilor, fără mĳ loace de asigurare a propriei autonomii sau independenţe. Indemnizaţiile lunare al căror scop demult defi nit este acela de compensare a handicapului, în vi-goa re în prezent, potrivit Legii 448/2006, se preco-nizează a fi acordate în mod diferit. Noua lege spune că în funcţie de gradul de dizabilitate, situ-aţia familială şi socio-economică, persoanele cu dizabilităţi benefi ciază de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi alte forme de sprĳ in fi nanciar şi în natură. Persoana nevăzătoare, de exemplu, angajată în muncă şi realizând prin aceasta veni-

turi, se confruntă cu efecte ale dizabilităţii diferite faţă de un semen cu aceleaşi probleme, îngrĳ it la domiciliu. Cu siguranţă obstacolele de mediu şi de ordin social în calea celui care lucrează sunt mai mari. Angajarea sa în muncă nu anulează impactul dizabilităţii”, a mai completat Grigore Baran.

Pensia de asigurări sociale, califi cată drept venit

Conform proiectului de lege, ar urma să fi e afectate nu numai persoanele cu dizabilităţi încad-rate în muncă, maximum 12% din toate categoriile şi gradele de dizabilitate, ci şi persoanele cu handi-cap pensionate, în număr foarte mare, potrivit legii înainte de termen, pensia de asigurări sociale fi ind califi cată şi ea drept venit.

Potrivit articolului 85 din Proiectul cadru, aproape toată responsabilitatea politicii şi servici-ilor faţă de persoana cu dizabilităţi este aruncată pe umerii autorităţilor locale, dintre care unele nu au resurse nici pentru plata utilităţilor proprii. „Prin noua lege, nevăzătorul, persoana cu handicap va fi o povară şi pentru stat, pentru că, dacă va avea mai puţini bani, familia va încerca să-l interneze pe bolnav într-un centru de bătrâni, cămin social, unde statul va cheltui mai mulţi bani pentru întreţinerea lui”, a mai spus Baran.

„Nu persoanele cu dizabilităţi sunt responsabile de declanşarea crizei economice”

Preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Suceava, Grigore Baran, la fel ca şi preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Radu Sergiu Ruba, solicită Ministerului Muncii, implicit Guver-nului României, retragerea Secţiunii 3 din Capitolul IV al Proiectului cadru al Legii Asistenţei Sociale.

„În cazul în care solicitarea noastră nu va pri-mi un răspuns favorabil din partea Guvernului, cerem Parlamentul României respingerea Secţiunii 3 din Capitolul IV al Proiectului cadru al Legii Asistenţei Sociale şi demararea urgentă, potrivit principiului EDF Nothing about us without us (Nimic despre noi fără de noi), de consultări pe această temă cu organizaţiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi, membre în Consiliul Naţional al Dizabilităţii, federaţie românească recunoscută


În limba română denumirea ame ricană a gliderului, zborul controlat cu paraşuta, a devenit „parapantă”. Nu

ştiu de ce, probabil printr-o combinaţie între paraşută şi zbor prin lansare în pantă. Adică amatorul de „sporturi ex-treme” îşi pune paraşuta şi fuge la vale iar fuga aceasta are rolul de a ridica paraşuta de la sol şi de a declanşa zborul. Pare simplu şi chiar şi este dar cum faci asta dacă ai picioarele paralizate şi te de-plasezi în scaun cu rotile? Pare imposibil, dar nu e! Este doar o chestiune de voinţă.

Darol Kubacz (37 de ani) e un caz cu total special, o demonstraţie vie a ce poate să facă un paraplegic dacă vrea. Dacă nu se lasă în voia infi rmităţii. Darol era militar când un accident de motocicletă l-a ţintuit într-un scaun cu rotile. Fiindcă avea coloana vertebrală ruptă, la început a încercat, cu succes, să facă schi de coborâre, apoi sărituri, purtând un corset care îi îmbrăca bustul. Rezultatul a fost un al doilea accident, în care şi-a rupt a doua oară coloa-na vertebrală.

După o lungă perioadă de reabilitare moto-

rie, Darel a făcut, cu corsetul care îi încingea piep-tul, o ascensiune pe Kilimanjaro. Şi s-a apucat de scufundări în apă cu rezervor de oxigen şi de mers pe munte cu bicicleta. Luna trecută, el a venit din Arizona în Idaho, unde se afl ă un centru de zboruri cu parapanta pentru paraplegici. Şi a izbutit să rea-lizeze o performanţă care pare inaccesibilă celor ce au picioarele paralizate: a zburat în scaunul cu roţi. Nu s-a avântat singur pe panta de decolare, ci însoţit de un instructor, dar a pornit la vale în scau-nul care prindea viteză şi a decolat.

În ultimul deceniu cei paralizaţi după acciden-te, în Statele Unite, dispun de noi tehnologii care le permit sa facă excursii pe răuri în bărci pneumatice, să schieze… Organizaţia „Disabled Sports USA” a fost înfi inţată de Kirk Bauer, un veteran din Viet-nam, unde a pierdut un picior. La început oferea sprĳ in numai pentru cei ce doreau să schieze. Acum oferă 30 de sporturi pentru paraplegici.

ANDREI BANC

Sporturi extreme pentru paraplegici

de Uniunea Europeană şi de aceea cu înalt grad de reprezentativitate. Apreciem că problematica dizabilităţii trebuie tratată într-o lege distinctă de cea a asistenţei sociale generale, prin modifi carea actualei Legi 448/2006 republicată. Subliniem, aşa cum a făcut-o şi European Disability Forum, că «nu persoanele cu dizabilităţi sunt responsabile de declanşarea crizei economice şi nu ele sunt ace-

lea pe seama cărora să se achite factura crizei»”, se precizează în solicitarea făcută de Asociaţia Nevăzătorilor din România către Parlamentul României.

MADALINA ILIE


Prinþul a murit, Cerºetorul se luptã crâncen cu boala

Cu greu îşi stăpâ-neşte tremurul mâinilor. Mai grav

este că nesiguranţa pi-cioa relor îl face să pă-şească cu atenţie con-

cen trată la maximum. Cu toate astea glasul i-a

rămas la fel de bărbătesc, pătrunzător, puternic dar în acelaşi timp mângâietor. Ani lungi, lungi vocea lui a

împrimăvărat inimile românilor pentru că era unul dintre cei mai iubiţi solişti de muzică uşoară.

Cornel Constantiniu. Majoritatea cântecelor lui au devenit şlagăre fredonate de oameni în staţia de tramvai, la birouri sau la utilajul unde munceau. Se luptă eroic cu o boală gravă, invalidantă. Boala Par-kinson. A rămas tot un bărbat înalt şi cu trăsături frumoase. Chit că suferinţa amarnică i-a săpat arătură adâncă pe obraji şi frunte. Dar rezistă şi se ia de piept cu boala neiertătoare cu demnitate, eroic putem spune.

Ştiinţa mondială nu ştie încă motivul apariţiei bolii Parkinson, tratamentele sunt mai curând pa-leative, nu retează mecanismul bolii ci ameliorează cât de cât da nu mult echilibrul precar, instabilitatea picioarelor, vorbirea greoaie. Şi cu toate acestea, Cornel Constantiniu, bărbatul mândru şi plin de talent iese pe stradă, întâlneşte oameni care îi strâng mâna şi îl încurajează şi îi priveşte cu demnita te în ochi. Îi este greu când traversează strada, nu e sigur pe picioare dar fruntea e sus şi priveşte lumea cu aceeaşi semeţie de când ridica în picioare săli de mii de oameni care îl aplaudau şi îi cereau bis-uri.

Au fost doi fraţi gemeni: Cornel Constantiniu şi Mircea Constantiniu, semănând ca două picături de apă. Pe amândoi îi înzestrase mama şi Cerul cu ta-lente excepţionale. Cornel Constantiniu, luptătorul crâncen de azi cu boala, a absolvit Facultatea de tea-tru şi fi lm, dar succesul în muzica uşoară l-a ridicat pe cele mai de sus trepte. Fratele geamăn, Mircea Constantiniu a absolvit Facultatea de arte plastice, având talent la pictură. Destinul fraţilor gemeni Constantiniu e fără doar şi poate materie primă pentru un roman de succes. Semănau atât de tare unul cu altul încât mama lor, Ortansa, profesoară de latină, îi confunda chiar ea. Se întâmpla ca unul din băieţi să o roage să-l scoale la şapte dimineaţa fi indcă are cursuri. Şi, simpatică, vioaia mamă îl trezea din somn pe celălalt, care avea cursuri după

amiază. Aproape erau teribil de greu de diferenţiat. De fapt, băieţii mai mari din cartier le dădeau câte-va scatoalce după ceafă la fi ecare spunând că e greu să îl pedepseacă pe unul din ei neştiind care-i Cor-nel şi care-i Mircea.

Tatăl lor, fost ofi ţer în Armata română, dat afară de comunişti, câştiga greu banii de pâine, făcând naveta la un şantier. A făcut un atac cerebral şi a murit în tren. Mai aveau un frate şi împreună cu mama trăiau din salariul pricăjit de profesoară. Teatrul din spatele Străzii Lipscani a anunţat pune-rea în scenă a piesei Prinţ şi Cerşetor, cu celebri ge-meni din dramaturgia universală. Dintre sutele de perchi de gemeni care s-au prezentat la concurs au fost aleşi să joace în piesă Cornel şi Mircea Constan-tiniu.

În sute de spectacole au cucerit cei doi gemeni Constantiniu ropote de aplauze. Maestrul Radu Be-ligan şi ceilalţi mari actori îi mai luau la restaurant pe gemenii săraci să mănânce şi ei câte o friptură. Au trecut anii şi Cornel Constantiniu a devenit marea vedetă a muzicii uşoare româneşti.

Soarta fratelui geamăn Mircea, pictorul, a fost şi ea ciudată. A câştigat concursul de a decoara clădirea ambasadei unei ţări bogate din occident. Băiat fermecător şi frumos la rându-i, Mircea Con-stantiniu a trezit o mare iubire în sufl etul soţiei unui secretar înalt al ambasadei. Au hotărât să fugă în lume cei doi îndrăgostiţi şi soţia diplomatului occi-dental l-a înghesuit în portbagajul limuzinei amba-sadei occidentale şi au trecut fără probleme graniţa. Cu o mică plasă doar cu o pĳ ama şi periuţa de dinţi, Mircea s-a dat jos din portbagaj îndoit de atâtea ore chinuite. Se plimbau cei doi îndrăgostiţi fericiţi prin Italia când doi zdrahoni i-au oprit pe stradă şi i-au spus frumosului pictor român să dispară de lângă soţia diplomatului dacă nu vrea să-l calce o maşină.

Mircea Constantiniu s-a mutat tocmai în Re-publica Sud-Africană, la Captown, unde şi-a de-schis o frimă de design şi publicitate. Venea des la fratele geamăn Cornel în România, pentru că, spunea „sud-africanul” că de dor de acasă îi vine să se arunce în ocean şi să înoate până în Româ-nia. A plătit bani grei la Captown ca să fi e operat pe creier Cornel cel lovit de Parkinson. Operaţia n-a îmbunătăţit boala. Şi culmea culmilor, dintre cei doi care jucaseră roluri diametral opuse Cornel de cerşetor şi Mircea de prinţ, cel care a murit a fost pictorul Mircea cel aparent sănătos.


rpîA

î i ă ă i i il

Destine

Adrese importante:Adrese importante:www.paces.rowww.paces.ro

www.informatiicancer.rowww.informatiicancer.ro

Documents

PACES Nr.7 - Octombrie 2011