Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Inginerie Hermann OberthSpecializarea Inginerie economica Anul VI - ID

Managementul strategic

Elaborarea unei strategii de management la societatea S.C. RELEE S.A.

Coordonator, Student, prof.dr.ing. Moise Tuturea Borchina Lucian

SIBIU2007

CUPRINSCONTEXTUL STRATEGIC SI SCOPUL ANALIZEI CAZULUI Prezentarea societatiiStructura organizatoricaTendinte demograficeMediul demografic.TENDINTE ECONOMICE Dobanda: concept si functii. Rata dobanziiForme de manifestare a dobanzii.Factorii de influenta a ratei dobanziiRata inflatieiMediul politico-legalMediul socio culturalFenomenul globalizarii Analiza mediului intern si externObiectivele organizaţionale Tipuri de obiective.Punctele fortePunctele slabeAnliza POST (SWOT)FORMULAREA STRATEGIEI – ALTERNATIVE STRATEGICE, EVALUAREA ALTERNATIVELOR SI ALEGEREA ALTERNATIVELOR OPTIMEStrategia la nivelul afacerii şi strategiile generice.

Strategia de controlare a costurilor.

Strategia de diferenţiere.

Ciclul de viata al produsului

Bibliografie

CONTEXTUL STRATEGIC SI SCOPUL ANALIZEI CAZULUI

1. Prezentarea societatii

Societatea comerciala SC RELEE SA firma din industria electrotehnica – electronica, s-a inscris de-a lungul intregii sale activitati, din punctul de vedereal productiei de aparataj electric de joasa tensiune.

SC RELEE SA. furnizează produse şi servicii de calitate clienţilor săi, oferindu-le garanţia unei preocupări permanente de a-şi îmbunătăţi şi dezvolta produsele şi serviciile, printr-o politică în care satisfacerea nevoilor clienţilor ocupa un loc esential.

Are loc preocuparea continuă pentru dezvoltarea bazei materiale existente, prin achizitionarea de utilaje performante, dezvoltarea de tehnologii de vârf.

SC RELEE SA îşi aloca timp pentru a întelege nevoile clienţilor, pentru a le furniza produse şi servicii de calitate, la termenele stabilite.

Ne monitorizăm colaborările, menţinând contact permanent cu beneficiarii, reuşind astfel să ne evaluăm rezultatele prin prisma satisfacţiei clienţilor.

Rezultatul final este că SC RELEE SA işi cunoaşte foarte bine clienţii, nevoile şi cerintele lor.

Structura organizatorica

Societatea are 400 angajati dar noi vom analiza doar din optica investitiei noastre si a persoanelor implicate in aceasta. Structura organizatiei constituie sistemul formal de reguli, indatoriri si relatii de autoritate pe care organizatia le stabileste pentru controlul activitatii .

In cazul proiectului de fata folosim o structura organizatorica functionala. Aceasta structura are la baza o serie de trasaturi precum : - specializarea pe posturi

- modele ierarhice - responsabilitati clar definite - sistem bine determinat de desfasurare a muncii

Structura organizatorica functionala prezinta o serie de avantaje ca : - folosirea eficienta a capacitatii si eficientei oamenilor - gruparea oamenilor evitandu-se izolarea si pierderea legaturilor - asigurarea unei cariere ascendente , a unei promovabilitati pe baza experientei dobandite - flexibilitatea in utilizarea personalului.

Pe utilajul nou achizitionat vor lucra 9 persoane: - programator : 1 persoana

- operator : 3 persoane - necalificat : 3 persoane Aceste persone vor fi subordonate ierarhic in urmatoarea ordine: sefului de banda,

sefului de tura, sefului de schimb, directorului productie si managerului general.

Tendinte demografice

Segmentarea demografica presupune impartirea pietei pe categorii de consumatoti prin folosirea variabilor demografice(varsta, sex, marimea familiei,, cilul de viata al familiei, venitul, ocupatia, pregatirea profesionala, religia, rasa si nationalitatea). Variabilele demografice reprezinta criteriul cel mai des utilizat pentru diferentierea categoriilor de consumatori. Acest lucru se datoreaza, in primul rand, faptului ca dorintele consumatorilor, preferintelor si frecventa utilizarii produselor sunt adeseori strict legate de aceste variabile. In al doilea rand variabilele demografice sunt mai usor de masurat decat multe alte tipuri de variabile. Chiar atunci cand piata-tinta nu este definita in termeni demografici (ci sa spunem, in functie de personalitatea consumatorilor), este necesra corelarea acestora cu caracteristicile demografice pentru a putea determina marime pietei vizate si mijloacele eficiente de atragere a consumatorilor de pe acea piata. Vom prezenta in continoare modul in care sunt utilizate o serie de variabile demografice in segmentarea pietei.

Varsta si ciclul de viata. Dorintele si posibilitatle consumatorlor se schimba cu varsta. Cu toate acestea, varsta si ciclul de viata pot fi variabile inselatoare.

Sexul. Segmentarea in functie de sex a fost mult timp utilizata pentru articolele de imbracaminte, de ingrijire a parului, cosmetice si pentru reviste.

Venitul . Segmentarea pietei in functie de venit este o alta practica des utilizata in industria automobilelor, barcilor, imbracamintei, cosmeticelor si in turism. Nu intotdeauna insa, venitul indica pe cei mai buni cumparatori ai unui produs.

Segmentarea demografica multifactorala. Majoritatea firmelor segmenteaza piata combinand doua sau mai multe variabile demografice.

Segmentarea psihografica – consta in impartirea cumparatorilor pe categorii distincte, in functie de clasa soiala, stilul de viata sau personalitatea fiecaruia. Persoanele cre fac parte din aceeasi categorie demograficapot avea un profil psihografic foarte diferit.

Clasa sociala. Apartenenta de clasa are o mare influenta asupra preferintelor indivizilor pentru o anumita masina, imbracaminte, mobila, activitate de petrecere a timpului liber, literatura, tehnica de vanzare etc… Multe firme creeaza produse si servicii pentru anumite clase sociale.

Stilul de viata. Interesul consumatoilor spre un anumit produ este influentat si de stilul lor de viata. De fapt produsele cosumate exprima stilul de viata al oamenilor. Markerii utilizeaza tot mai mult stilul de viata ca pe un criteriu de segmentare a pieselor pe care opereaza.

Personalitatea la segmentarea pieelor, markerii s-au folosit si de variabila personalitatii, « inzestrandu-si » produsele cu o noua caracteristica : personalitatea marcii, corespunzatoare « personalitatii consumatorului ».

Cumparatorii se pot diferentia in functie de ocaziile in care au nevoie, cumpara sau utilizeaza un produs. Acest mod de segmentare ajut firmele saextinda posibilitatile de utilizare a produselor lor. Pe langa ocaziile specifice, firma poate analiza daca in diferite momente ale vietii unui om, cu ocazia unor evenimente foarte importante pentru acesta, nu apar nevoi care sa poata fi satisfacute prin oferirea unor pachete de bunuri si servicii. Aceste ocazii se refera la casatorie, despartire, cumpararea unei case, producerea unor pagube, stari de boala, schimbarea locului de munca sau moartea unui membru al familiei.

Mediul demografic.

Prima forta care trebuie urmarita este populatia, deoarece oamenii sunt cei care formeaza pietele. Markerii sunt extrem de interesati de dimensiunea si ritmul de crestere populatiei diferitelor regiuni si state, de repartizarea ei pe grupe de varsta si pe categorii entice, pe nivele de pregatire, pe tipuri de familii, pe caracteristici si evolutii regionale.

Pe plan mondial se constata o crestere exploziva a populatiei ; numarul locuitorilor a fost de 5,4 miliarde in 1991, el crescand intr-un ritm anual de 1,7%. In aceste conditii astfel incat in anul 2000 era de peste 6 miliarde locuitori.

Aceasta tendinta reprezinta o preocupare centrala a guvernelor si a diferitelor organisme din lumea intreaga. Exista doua motivatii a acestei preocupari. Cea dintai este legata de caracterul limitat a resurselor terei, resurse necesare pentru asigurarea vietii unui numar atat de mare de locuitori la un nivel la care aspira majoritatea oamenilor. Al doilea motiv al preocuparii il constituie fptul ca rata cea mai ridicata de crestere a populatiei se inregistreaza i tarile sau comunitatile cele mai sarace.In regiunile cele mai slab dezvoltate traieste actualmente 76% din populatia globului, ritmul de crestere a acesteia fiind de 2% pe an, in comparatie cu regiunile mai dezvoltate ale lumii unde este de numai 0,6% anual. In economiile slab dezvoltate rata motrtalitatii a scazut, ca urmare a masurilor de ordin medical care au fost luate, in timp cerata natalitatii a ramas aproape constanta. Cresterea exploziva a populatiei are implicatii majore asupra sferei afacerilor. Ea atrage cresterea nevoilor umane, fara a insemna in mod obligatoriu si cresterea pietelor mai ales daca puterea de cumparare este scazuta. In situatia in care cresterea populatiei va exercita presiuni prea mari asupra resurselor alimentare si naturale, costurile vor exploda si marjele de profit vor scadea vertiginous.

TENDINTE ECONOMICE

Dobanda: concept si functii. Rata dobanzii

Dobanda este analizata in legatura cu imprumuturile banesti si considerata in sens restrans, ca reprezinta:

plata pentru o suma imprumutata (Guitton Henri, Economie politique);

recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp (Keynes, Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor);

partea din plusvaloare incasata de creditor ( persoana fizica sau juridica ) de la debitor, ca plata pentru capitalul de imprumut cedat (Kiritescu, Moneda. Mica enciclopedie);

pretul pe care oamenii il platesc pentru a obtine resursele acum in loc sa astepte pana vor castiga banii cu care sa cumpere resursele; - o prima platita pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor" (Heyne, Modul economic de gandire).

Dobanda este in mod firesc comuna cu conceptul de capital si cu elementele timp si risc.

Rolul capitalului in activitatea economica este acela de a contribui la sporirea productiei, la cresterea productivitatii, indiferent ca provine din resurse proprii sau imprumutate. Ideea de dobanda a fost generalizata la totalitatea resurselor utilizate in calitate de capital. In aceasta acceptiune, dobanda este "un excedent, ce revine sub forma de venit oricarui posesor a unui capital antrenat intr-o activitate economica" (Economie Politica - Note de curs), este "pretul specific platit pentru orice capital care constituie o alta categorie de factori de productie" (Samuelson, L'Economique). Dobanda este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la productie; ea este "pretul pentru a pune economia in serviciul investitiei" (Andre Page, Economie politique).

Daca pentru resursele imprumutate se considera justificata dobanda, atunci, gandind economic, ea se cuvine si resurselor proprii folosite in calitate de capital. Nici un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa obtina un echivalent cu dobanda pietei. Tocmai speranta obtinerii unui venit din utilizarea capitalului il determina sa economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobanzii pietei, se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.

Dobanda nu este, deci, o caracteristica doar a capitalului imprumutat, ci a oricarui capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului este si intreprinzator, el va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor, remuneratia capitalului echivalenta cu dobanda pietei ca parte a profitului normal, minimum sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobanda, ca venit indirect, printr-un act de imprumut, de la debitor.

Pentru debitor, dobanda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El plateste dobanda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de pret decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse. "Atata timp cat oamenii cred ca isi pot spori productivitatea in viitor, prin intrarea, in prezent, in stapanirea

resurselor si crearea de capital din ele, vor fi dispusi sa plateasca o prima pentru a obtine resursele acum, in loc sa astepte pana le vor castiga".

Dupa unii economisti, dobanda se descompune in urmatoarele componente:a) prima de risc, care constituie o compensatie a riscului la care se estimeaza sa fie expus platitorul, majorandu-se in functie de nivelul de insecuritate al operatiunii;b) cheltuiala de gestiune, adesea suportata de imprumutator pentru a controla solvabilitatea imprumutatului;c) dobanda pura, ceea ce ramane din dobanda bruta (totala) dupa scaderea primei de risc si a cheltuielilor de gestiune.

Dobanda are un rol important in mecanismul de functionare a economiei, indeplinind urmatoarele functii: a) influenteaza repartizarea factorilor de productie, orientandu-l catre destinatiile care asigura folosirea lor cea mai eficienta; b) parghie de stimulare atat a populatiei, cat si a firmelor in economisirea unei parti din venituri; c) modalitatea de a asigura bancilor recuperarea cheltuielilor efectuate si realizarea unui profit normal; d) parghie de redistribuire a venitului. Dobanda este o parghie economica deosebit de importanta folosita de stat sau de diferite grupuri in orientarea activitatii economice.

Rata dobanzii

Este pretul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobanzii anuale platite si creditul acordat

Marimea dobanzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui in ani si rata dobanzii:

Marimea dobanzii se stabileste pe piata in functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist. Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobanda fixa, la dobanda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) in functie de evolutia dobanzii pe piata. In felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului intr-o perioada de ascensiune a dobanzii.

In sistemul bancar se practica:

dobanda simpla - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mici de un an; in acest caz dobanda aferenta se incaseaza (nu se capitalizeaza)

dobanda compusa - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mari de un an; in acest caz dobanda se capitalizeaza (se plateste dobanda la dobanda)

Datorita inflatiei vom intalni rata nominala a dobanzii (dobanda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobanzii reale.

In conditiile in care, de pilda, rata nominala a dobanzii este de 50 %, iar rata inflatiei este de 40%, rata dobanzii reale va reprezenta 7,14 % (dobanda reala pozitiva), ceea ce inseamna ca se recupereaza puterea de cumparare a capitalului angajat si o suma ce reprezinta dobanda reala, de dimensiuni mult diminuate, in raport de nivelul nominal. Dimpotriva, in cazul in care rata nominala a dobanzii este de 50%, iar rata inflatiei este de 80%, rata dobanzii reale va reprezenta - 16,66% (sau altfel spus dobanda reala negativa de 16,66%), ceea ce evidentiaza nu numai lipsa oricarui profit pe seama acestei operatiuni, dar si o pierdere substantiala din puterea de cumparare a capitalului avansat.

Forme de manifestare a dobanzii.

Dobanzile sunt preturi care se practica pe o piata specifica, piata capitalului, unde exista diverse segmente distincte (pluralitatea pietei capitalurilor), functie de modul de angajare si valorificare a capitalului disponibil.

Beneficiarii de credite se confrunta cu dobanda bancara de imprumut, la care acestia obtin creditul. Aceasta are un nivel mediu, dar multiple valori, dat fiind gradul de risc, functie de persoana debitorului, de destinatia creditului etc. Exista un nivel orientativ al dobanzii preferentiale aplicata in raporturile cu intreprinderi consolidate, solvabile si cu lichiditate, deci cu risc nesemnificativ.

Dobanda preferentiala constituie baza stabilirii celorlalte dobanzi, mai ridicate. Acolo unde emisiunile obligatare ale statului sunt abundente, dobanda la bonurile de tezaur sau la alte titluri de stat este semnificativa pentru piata creditului.

Nivelul general al dobanzii pe o piata data, depinde de pretul de procurare de catre bancile comerciale a propriilor resurse; depinde deci de dobanda platita pentru depozite, pentru credite obtinute de la banca de emisiune prin taxa scontului sau de la celelalte banci: dobanda pe piata monetara.

Bancile, in existenta lor tipica de banci comerciale, sunt intermediari in comertul de capital.Pentru a acorda credite la dobanda de piata, ele trebuie sa-si procure resurse, in principal de la bancile de emisiune. Dobanda perceputa de banca de emisiune se numeste taxa scontului (taxa rescontului). Ea are in mecanismul dobanzilor rolul de baza in raport de care formeaza nivelul celorlalte dobanzi bancare situate cu 2-3 procente mai sus. Diferenta asigura functionarea bancilor comerciale, acoperirea cheltuielilor acestora si profitul. Intrucat taxa scontului sta la baza stabilirii nivelurilor de piata ale dobanzii, inseamna ca orice crestere sau diminuare a taxei

scontului va avea drept urmare miscarea paralela, dar in acelasi sens, a nivelului dobanzilor in general.

Pe pietele internationale ale capitalului, nivelul dobanzii, care este foarte diferentiat, se fundamenteaza si porneste de la dobanzile platite pentru depozite; se iau in considerare : termenul de contract (o zi, o saptamana, o luna etc.), moneda in care se contracteaza creditul si in care este constituit depozitul, intrucat ritmul inflatiei pe pietele nationale este diferit

Factorii de influenta a ratei dobanzii

Rata dobanzii este o marime variabila in timp. Nivelul si dinamica ei sunt rezultatul actiunii concomitente, convergente si contradictorii, a mai multor factori generali si specifici, cu influente directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, riscul pentru cel ce acorda capital de imprumut, inflatia, durata creditului, politica guvernului s.a.

Rata dobanzii este in stransa legatura cu rata profitului, trebuind sa fie mai mica decat aceasta. In caz contrar, intreprinzatorii nu vor angaja credite deoarece, din valorificarea lor prin investitii, ar trebui sa consume intregul profit sau chiar mai mult pentru a plati dobanda, ceea ce ar face nerentabila activitatea lor.

Cererea si oferta de capital de imprumut este un factor cu actiune ampla si directa asupra ratei dobanzii. Daca presupunem ca avem situatia unei piete cu concurenta perfecta, cresterea cererii de capital atarge o ridicare a ratei dobanzii si invers; nivelul dobanzii, in urma confruntarii cererii si ofertei de capital este dat de punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de capital de imprumut. Punctul de intersectie unde cererea este egala cu oferta determina dobanda de echilibru.

Riscul pentru cel ce acorda capitalul de imprumut este un alt factor care influenteaza nivelul dobanzii. Cu cat posibilitatea returnarii capitalului de imprumut este mai mare, cu atat riscul este mai mic si rata dobanzii mai redusa. Dimpotriva, cu cat riscul este mai mare, cu atat si dobanda este mai ridicata.

Inflatia, de regula, determina majorarea ratei dobanzii, in vederea compensarii reducerii puterii de cumparare a banilor. Inflatia insa poate duce si la sporirea ofertei capitalului de imprumut, avand in acest caz ca efect tendinta de scadere a ratei dobanzii.

Politica guvernului poate influenta intr-un sens sau altul evolutia ratei dobanzii. Atunci cand pe piata capitalului de imprumut se manifesta puternic factorii care actioneaza in directia cresterii ratei dobanzii, guvernul poate interveni in sensul stoparii acestui proces, stabilind un plafon maxim al ratei dobanzii. Efectele pot fi insa contradictorii. Solicitantii de credite isi vor spori cererile in conditiile unei dobanzi mai reduse, ofertantii insa care se vad descurajati de reducerea ratei dobanzii vor micsora oferta de credit, ceea ce se va concretiza intr-o cerere de credite de

imprumut nesatisfacuta, in conditiile in care exista disponibilitati banesti in economie.

Rata dobanzii depinde si de conjunctura economica. In perioadele de relansare economica, pentru stimularea investitiilor, rata dobanzii scade, in timp ce in perioade de recesiune aceasta creste. Si deficitul de cont curent a continuat sa creasca in ritm alert. In conditiile in care executia bugetara in aceste doua luni a fost cu frana trasa, tot creditul neguvernamental este cel care a dat tonul (se simte insa si efectul executiei bugetare din trimestrul ultim, 2004). De la 1 aprilie a inceput un val de mariri la tarife si preturi care va avea impact asupra dinamicii inflatiei. Mersul dezinflatiei depinde nu numai de reverberatiile acestor mariri in economie, ci si de efectul asupra asteptarilor inflationiste. BNR mizeaza insa pe cursul de schimb pentru calmarea preturilor.

Situatia macroeconomica schitata mai sus arata de ce discutia privind posibile derapaje in 2005 nu a fost un simplu exercitiu intelectual. Turatia economiei, expansiunea creditului neguvernamental si aprecierea leului conduc la adancirea deficitelor externe. Aprecierea leului ajuta dezinflatia, dar in ce masura ramane de vazut.

Posibilele derapaje in acest an nu trebuie sa fie dramatizate. Dar lucrurile se pot complica daca extindem orizontul de timp. Miezul dialogului prelungit cu expertii FMI nu priveste, esentialmente, acest an, ci perspectiva – aparitia unor presiuni inevitabile asupra bugetului public dincolo de efecte ale reformei fiscale. Intrarea in UE reclama cheltuieli precum contributia la bugetul comunitar (circa 1,3% din PIB), cofinantarea fondurilor de aderare (peste 1% din PIB) etc. – un "factor UE" ca impact bugetar. Daca adaugam cheltuieli legate de reforma sistemului de asigurari sociale si nevoia de a suplimenta alocatiile pentru invatamant si sanatate, infrastructura (inclusiv securizarea frontierelor), ajungem la un spor al cheltuielilor bugetare de cel putin 3%-4% din PIB anual. Fara o colectare mai buna a veniturilor bugetare si alte conditii fiind neschimbate deficitul bugetului public consolidat s-ar indrepta catre 4%-5% din PIB in cativa ani.

Concluzia: soldurile bugetare tot mai mici din ultimii ani oculteaza un deficit structural important al bugetului public. Structuralitatea sa are dubla origine. Una este data de cheltuieli care nu mai pot fi reprimate daca se doreste un volum adecvat de bunuri publice. A doua sursa deriva din exigente de competitivitate si modernizare impuse de intrarea in Uniune.

Romania ar reintra in timp in randul tarilor vecine (ce sunt in UE), care se confrunta cu deficite bugetare importante. Exista insa diferente semnificative fata de Cehia, Ungaria sau Polonia. In aceste tari veniturile bugetare sunt mai mari cu nu putine procente din PIB, ceea ce usureaza eventuale ajustari dureroase. Totodata, in aceste tari deficitele externe coexista cu deficite bugetare considerabile; este vorba de "deficite gemene" (twin deficits). Prin urmare, o diminuare majora a deficitului bugetar ar aduce o scadere corespunzatoare a deficitului de cont curent. La noi,

solduri bugetare in scadere in ultimii ani au coabitat cu deficite de cont curent in crestere rapida. Si daca deficitul bugetar ar creste puternic in anii ce vin, iar sectorul privat nu si-ar reduce apetitul de consum si imprumut (ceea ce este de asteptat, chiar daca dobanzile la dolari si euro vor creste), deficitul de cont curent ar putea ajunge la peste 10% din PIB. Un asemenea nivel poate deveni periculos in masura in care ar presupune, ca finantare, fonduri de imprumut pe termen scurt si influxuri de capital speculative. Daca asa s-ar intampla, o depreciere masiva a leului ar deveni inevitabila, ceea ce ar reinflama inflatia; ar fi necesara si o ajustare masiva a bugetului public, ceea ce ar fi o operatiune dureroasa. De aici rezulta grija fata de constructia bugetara pe termen mediu (programarea bugetara multianuala) si examinarea politicii fiscale intr-un context mai larg.

Dialogul cu FMI nu are cum sa ignore problemele bugetului pe termen mediu. Incasarile fiscale in lunile ce vin vor lamuri si necunoscute ale acestui an; va fi mai clar si ce se se va intampla cu politica bugetara (fiscala) in viitor, relatia sa cu politica monetara si de curs de schimb.

Bãncile acordã în mod obişnuit credite bancare pentru investitii pe termen mijlociu şi mai rar pe termen lung. Creditele bancare se acordã pe bazã de garantii ferme prezentate de debitori. De fapt, toate conditile creditului se negociazã între bancã şi debitori: rata dobânzii, termenele de ramburdsare, penalizãri pentru nerespecastrea cauzelor. Creditul bancar pe termen mijlociu, 2-7 ani, joacã un rol important în finantarea firmelor fiind destinat acoperirii cheltuielilor de investitii în echipament de productie cu durată de functionare relativ redusă, amenajări, constructii, cercetări sau operatiuni de export.

Dobânda bancarã reprezintã o sumã de bani care se plãteşte pentru un credit acordat de o bancă comercială sau care se încasează de cel care depune o sumă spre păstrare la vedere sau la depozit la o bancă sau alte institutii de credit.

Societatea a facut un credit bancar in valoare de 52.500USD cu o dobanda anuala de 12%. Termenul de rambursare a creditului este de 3 ani si se va face liniar

Rambursarea creditului în valoare de 52.500 $ se va face linear pe o perioadă de 3 ani. Rata de rambursare a creditului se calculează:

; ; ;

SDh -suma anuală a dobânzii

SRh - suma anuală de rambursat

AC - amortismentul creditului

Ch - creditul anului h.

Anul Creditul pe anul h

Dobânda anuală

Amortismentul creditului

Rest de rambursat

Suma de rambursată

0 1 2 3 4 =1-3 5=2+31 52500 6300 17500 35000 238002 35000 4200 17500 17500 217003 17500 2100 17500 0 19700

Dobânda la bancă pentru moneda USD este de 12 %.

Rata inflatieiRata anuala a inflatiei in perioada ianuarie - aprilie 2006 s-a situat la nivelul de 6,9 la suta, nivel minim istoric dupa 1990, scaderea fiind de 1,7 puncte procentuale comparativ cu decembrie 2005.        Poivit BNR prognoza initiala pentru aceasta perioada a fost influentata negativ de majorarea preturilor administrate si de impozitele indirecte (taxa pe viciu la tutun si alcool, n.r.).        Comparativ cu estimarile din februarie ale BNR, ajustarea preturilor administrate si impozitele indirecte la tutun si alcool au dus la o majorare cu un 0,2 puncte procentuale fata de estimarile initiale.         In perioada aprilie 2005 - aprilie 2006 rata medie anuala a fost de 4,8 la suta, in scadere cu 0,8 puncte procentuale fata de decembrie 2005.         Potrivit guvernatorului BNR, principalii factori determinanti ai dezinflatiei au fost: conditiile monetare restrictive, aprecierea nominala a leului fata de euro, modificarea raportului cerere - oferta pe piata a unor produse cu preturi volatile si ajustarile inferioare ale preturilor administrate in aprilie fata de graficul anuntat.        Ca impedimente principale in procesul de dezinflatie, potrivit raportului BNR, pot fi amintite: redinamizarea excedentului de cerere, cauzat de mentinerea cresterii veniturilor populatiei si accesibilitatea creditelor bancare si nebancare, mentinerea presiunilor din partea produselor sezoniere cu preturi volatile si persistenta anticipatiilor inflationiste.        Pe termen lung in continuare preturile administrate au influentat cel mai mult

indicele preturilor de consum.         Totusi, prin nivelul atins inflatia a intrat in intervalul de variatie de plus minus 1 la suta fata de tinta stabilita de 5 la suta in 2006. Rata inflatiei

Deficitul comercial al Romaniei s-a adancit la 7,03 miliarde euro.Dezechilibrul comercial al Romaniei se accentueaza, potrivit datelor publicate vineri de catre Institutul National de Statistica, deficitul comercial atingand in primele sapte luni ale acestui an valoarea de 7,03 miliarde euro.Potrivit Institutului National de Statistica, exporturile FOB realizate in aceasta perioada au totalizat 14,88 miliarde euro, in crestere cu 18,8% fata de perioada similara a anului trecut, dar importurile CIF au avut o crestere de 25,1%, astfel ca valoarea acestora a depasit 21,92 miliarde euro.

Valoarea exporturilor catre tarile Uniunii Europene (UE-25) in perioada 1 ianuarie-31 iulie 2006, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului trecut, a crescut cu 16,7%. Ponderea exporturilor catre tarile Uniunii Europene in total exporturi a fost de 67,3%. In primele sapte luni ale acestui an, exporturile FOB au depasit valoarea de 14,88 miliarde euro.

In privinta importurilor, valoarea acestora a devansat-o pe cea a exporturilor astfel ca importurile CIF au insumat 21,92 miliarde euro. Valoarea importurilor provenite din tarile Uniunii Europene (UE-25) in primele sapte luni ale anului curent, comparativ cu aceeasi perioada din anul 2005, a crescut cu 24,1%.

Ponderea importurilor din tarile membre ale Uniunii Europene in total importuri a fost de 62,4%.

Daca in primul semestru al acestui an, deficitul comercial urcase la 5,81 miliarde euro, statisticile INS arata o adancire accentuata a acestuia - 7,03 miliarde euro dupa sapte luni. Amintim ca, anul trecut, cresterea accelerata a importurilor a condus la inregistrarea unui deficit comercial record, in valoare de 10,3 miliarde euro, cu 40,4% mai mare decat in 2004.

MEC: Produsele din industriile de medie-inalta tehnologie au devenit mai competitive pe plan extern

Produsele realizate de industriile de medie-inalta tehnologie si-au consolidat competitivitatea.

“In acest an, exportul de produse realizate de industriile de medie-inalta tehnologie, cu valoare adaugata mai mare, a depasit pentru prima data pragul de 50% din totalul exporturilor, ceea ce este un indiciu de consolidare a competitivitatii produselor

romanesti pe pietele externe si reflecta o tendinta de valorificare mai buna a resurselor nationale”, a spus acesta.

Iuliu Winkler recunoaste ca performantele mai bune inregistrate in aceasta perioada de cresterea economica, precum si de cea a productiei industriale si in special a investitiilor pentru restructurare si modernizare au generat o cerere mai mare de import. Pe de alta parte, ministrul sustine ca toate acestea "au sustinut expansiunea exporturilor si ameliorarea structurii acestora".Analiza structurii deficitului comercial pe principalele destinatii economice releva factorii care exercita presiuni asupra balantei comerciale.

Analiza constata ca oferta productiei interne nu satisface cererea populatiei in privinta bunurilor pentru investitii destinate restructurarii si modernizarii economiei, materiilor prime si materialelor destinate aprovizionarii industriei precum si in privinta bunurilor de consum.

Mediul politico-legalLegea antitrust stabileste criterii in baza carora anumite acorduri, categorii de acorduri pot fi exceptate de la aplicarea interdictiilor referitoare la genul de clauze aratate. Pot fi exceptate întelegerile, deciziile luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ anumite conditii. Mai intai, efectele pozitive ale punerii in aplicare a clauzelor respective trebuie sa prevaleze asupra celor negative sau sa fie suficiente pentru a compensa restrângerea concurentei, provocata de respectivele întelegeri. O alta conditie este sa li se asigure consumatorilor un avantaj corespunzator celui realizat de partile contractului de franciza. Eventualele restrângeri ale concurentei trebuie sa fie indispensabile pentru obtinerea avantajelor scontate, iar prin contract partilor sa nu li se impuna restrictii care nu sunt necesare pentru realizarea unor obiective, cum ar fi ameliorarea productiei ori distributiei, promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunatatirea calitatii, întarirea pozitiilor concurentiale ale întreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna sau practicarea în mod durabil a unor preturi substantial mai reduse pentru consumatori.Beneficiul exceptarii se acorda prin decizie a Consiliului Concurentei pentru cazuri individuale de întelegeri, decizii luate de asociatii de agenti economici sau practici concertate si se stabileste prin regulamente ale Consiliului Concurentei pentru cazurile de exceptare pe categorii de întelegeri, decizii ale asociatiilor de agenti economici sau practici concertate. Agentii economici sau asociatiile de agenti economici pot solicita Consiliului Concurentei dispensa, probând îndeplinirea conditiilor stabilite in lege.

Dezvoltarea durabila este o strategie prin care comunitatile cauta cai de dezvoltare economica, beneficiind de asemenea de mediul inconjurator local sau care sa aduca beneficii calitatii vietii. A devenit un ghid important pentru multe comunitati care au descoperit ca modurile de interpretare traditionale de planificare si dezvoltare creeaza, mai mult decat rezolva, probleme de mediu inconjurator sau

sociale. Acolo unde interpretarile traditionale pot conduce la aglomerare,extindere, poluare si consumul  excesiv de resurse, dezvoltarea durabila ofera solutii reale si de durata care ne consolideaza viitorul .Mediul socio cultural

Starea de sanatate a populatiei in raport cu starea de calitate a mediului in zonele locuitePoluarea atmosferei se defineste ca: prezenta in atmosfera a unor substante care in functie de natura, concentratie si timp de actiune afecteaza sanatatea, genereaza disconfort si/sau altereaza mediul. Din definitie reiese ca se au in vedere atat unii dintre constituientii normali ai aerului care pot fi considerati poluanti in cazul in care se gasesc in alte concentratii decat cele normale, cat si alte substante in afara constituientilor normali ai aerului.Actiunea factorilor de mediu asupra organismului uman si sanatatii populatiei poate imbraca mai multe forme. Astfel niveluri foarte ridicate sau de mare intensitate dau nastere la actiune acuta sau imediata in care reactiile organismului apar rapid.Cel mai frecvent actiunea factorilor de mediu se desfasoara la niveluri de intensitate redusa, ceea ce determina o actiune cronica sau de lunga durata, ce necesita perioade lungi de timp pentru a produce in starea de sanatate modificari decelabile si uneori poate scapa si vigilentei cadrelor sanitare.

Fenomenul globalizarii prin prisma geopoliticului

Fenomenul globalizarii este o etapa viitoare a procesului general de dezvoltare politico - economica si culturala a omenirii.

Pentru moment este dificil sa vorbim cu oarecare certitudine despre efectele de lunga durata ale procesului de globalizare asupra comunitatii internationale dar, chiar si acum, este clar ca procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât si unul negativ. Partea pozitiva a acestui proces este ca va spori interactiunea dintre tari, care la rândul ei deschide noi posibilitati pentru dezvoltarea civilizatiei umane, în deosebi în sfera economica. Intensificarea schimburilor comerciale, investitionale si tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranta, benefice pentru omenire.

Odata cu aceasta, globalizarea comporta si noi provocari. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice si tehnologice, criminalitatea transnationala, terorismul international etc. Expansiunea necontrolata a unor modele culturale de calitate îndoielnica aduce un prejudiciu traditiilor nationale si culturale ale popoarelor , amenintând originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare prezinta si unele pericole pentru economiile nationale. În acelasi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale

avantajelor globalizarii aspectele negative ale acestui proces se vor rasfrânge negativ în special asupra tarilor în curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea ramâne departe de progres sau chiar în afara lui.

Cresterea interdependentei în relatiile internationale generata de globalizare aduce si noi aspecte ale notiunii de "securitate nationala si internationala" Creste numarul factorilor externi care influenteaza functionarea stabila a societatii. Starea securitatii internationale influenteaza din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securitatii nationale. De aceea, mentinerea stabilitatii la nivel global , acordarea asistentei în crearea unor astfel de mecanisme internationale ce ar asigura o dezvoltare durabila si echilibrata, va deveni o prioritate si una din principalele probleme pentru comunitatile regionale

Exista opinii conform carora fenomenul globalizarii nu ar fi unul nou si necunoscut anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost puse odata cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor, a întregii economii mondiale. Ceva similar cu ceea ce numim noi astazi globalizare a avut loc si înaintea primului razboi mondial, când lumea a fost împartita între marile puteri, devenind astfel mai omogena si mai usor de dirijat. Primul si al doilea razboi mondial, revolutiile ce le-au urmat, la fel ca si procesul de decolonizare au încetinit putin procesul de globalizare a economiei mondiale. Astazi aceasta problema este pe ordinea de zi a politicienilor si a politologilor.

Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic si mai apoi geopolitic si geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor tari. Se schimba caracteristicile calitative ale acestor economii care se transforma din niste sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimba însusi notiunea de "economie nationala". Institutia economica de baza devine corporatia transnationala, care îsi amplaseaza fabricile si îsi comercializeaza produsele acolo unde îi este mai convenabil, fara a lua în considerare existenta granitelor. Din aceasta cauza are loc aprofundarea procesului de diviziune internationala a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie si dezvoltat, apare "economia "dubla, apar "enclave înfloritoare", "regiuni - donatoare, regiuni creditabile". Regiuni întregi se transforma în furnizori de materie prima si piete de desfacere pentru corporatiile transnationale, fara a dezvolta productiile proprii.

Procesul de aprofundare a diviziunii muncii da nastere la grave probleme social-politice. În discutiile despre globalizare apare tot mai des notiunea de "învinsi"- acestea sunt unele paturi sociale sau chiar natiuni întregi care s-au pomenit în afara dezvoltarii economice, fara vreo sansa de a iesi de unele singure dintr-o situatie extrem de dificila, asa cum circuitul liber al marfurilor din tarile dezvoltate spre tarile în curs de dezvoltare diminueaza posibilitatea tarilor sarace

de asi dezvolta productiile proprii în diverse domenii. Decalajul dintre tarile bogate si cele sarace este într-o crestere continua.

Astfel, cred ca globalizarea este un proces de creare si dezvoltare a unui sistem informationa l si financiar unic, care cuprind întreaga lume si este legat cu accesul absolut la informatie si cu miscarea rapida a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt nivel al integrarii care a început în Epoca marilor descoperiri geografice. Consider ca trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazeaza pe niste tehnologii absolut noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globala si alte lucruri frumoase, dar despre faptul ca pentru prima data în istoria omenirii afacerea cea mai profitabila nu rezida în schimbarea obiectelor neînsufletite, dar în crearea unei constiinte vii.

Daca pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a facut altceva decât sa schimbe natura, atunci în prezent presiunea antropgena asupra naturii a atins nivelul critic, si omenirea nu mai rezolva problemele aparute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe cale acomodarii proprii la natura. Pragul creat în urma aparitiei noilor tehnologii a devenit cea mai profitabila afacere. Daca înainte de modelarea constiintei oamenilor se ocupau dictatorii si chiar multe dintre tarile democratice, în prezent acest lucru a devenit, pentru prima data, cel mai convenabil si mai eficace tip de afaceri. Daca mai înainte aceasta era prerogativa statului sau a unor mari structuri, acum de aceasta se ocupa orisicare producator de conserve pentru pisici. Este clar ca acest proces duce la schimbari internationale, deoarece concurenta capata noi resurse.

Aceasta, însa, implica o destabilizare si nesiguranta globala. De exemplu, elaborarea noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informationale, este concentrata în SUA, Germania si Japonia. La etapa actuala americanii, germanii si japonezii s-au distantat enorm si determina, practic, evolutia omenirii.

Poate parea straniu, dar globalizarea înseamna si limitarea democratiei, deoarece pentru a asigura influenta asupra cetatenilor este îndeajuns sa poti influenta elita, care este un model pentru imitare. În urma acestor activitati de lunga durata se schimba si modelul de constiinta al elitei - ea începe sa gândeasca putin altfel, apar noi stereotipuri, ea se distanteaza tot mai mult si mai mult de cealalta masa a populatiei prin felul de a vedea lumea si prin felul de a gândi. Chiar daca si în cazul unor regimuri totalitare, nedemocratice are loc patrunderea unor idei în constiinta conducatorilor (elitei), atunci în momentul în care aceasta elita devine ultra informatizata, patrunderea noilor idei devine tot mai dificila. Astfel, potentialul democratiei se reduce la careva 20 sau 30 la suta din populatie. În majoritatea tarilor apar doua paturi sociale - una este acea parte a populatiei care participa la formarea constiintei oamenilor, obtinând si un profit , si toti ceilalti, care sunt doar niste obiecte ale influentei. Dupa parerea mea, acesta ar fi unul dintre motivele reactiilor repulsive vis-a-vis de globalizare.

Comertul si fata reala a globalizarii

Democratia are nevoie sa fie "democratizata", spune Anthony Giddens, autor britanic al mai multor carti despre integrarea globala. El mentioneaza în ultimul sau volum "How Globalization is Reshaping Our Lives" ("Cum globalizarea schimba modul nostru de viata") ca în prezent cel mai important pentru omenire este dezvoltarea puterii si culturii civice, precum si transformarea organismelor transnationale, asa precum este Uniunea Europeana, în structuri mai deschise si mai responsabile.

Putine teme sunt atât de controversate precum este tema globalizarii. Luând la un loc pietele distantate si oamenii din toata lumea mai aproape unul de altul vom simti cu totii o schimbare imensa ce ne afecteaza pe fiecare dintre noi, fie pe taranii din Moldova sau India, studentii din Paris sau Londra, bancherii din Zurich sau New York. O astfel de perturbare este greu de ordonat, în special când aceasta este incontrolabila. Oamenii de obicei se asteapta la ceea ce-i mai rau: ceea ce are valoare în prezent se va pierde si ceea ce va fi în loc poate aduce numai rau. Dar mii de specialisti încearca zilnic sa convinga oamenii ca globalizarea este, în general, o forta de schimbare spre binele lor.

În ultimii 20 de ani suntem martorii unei cresteri accentuate a standardelor de trai ale populatiei în mai multe tari ale lumii. Dar beneficiile care au fost obtinute pot fi pierdute. Desigur, inventia Internetului nu poate fi întoarsa înapoi. Guvernele, însa, pot, si încearca sa controleze produsele, banii, oamenii si ideile care misca liber în cadrul hotarelor nationale. Ele pot sa lâncezeasca sau sa blocheze progresul. În prima jumatate a secolului 20, globalizarea secolului 19 a fost rulata înapoi. Noi, însa, nu suntem siguri în acei care încearca sa opreasca artificial ceea ce trebuie inevitabil sa se produca.

Unii spun ca problema globalizarii este lipsa "fetei umane". Probabil ei încearca sa spuna ca beneficiile globalizarii înseamna doar sa-i ordoneze pe oameni. În cele din urma, nici unul înca nu a operat cu baricade cerând ca eficienta sa fie maximalizata. Exista o evidenta eminenta ca anume comertul ridica cresterea economica. Doar pentru a compara protectionismul experientei teribile din anii 1930 privind lunga explozie economico-sociala din America si Europa, observam ca barierele comertului au cazut apoi considerabil în 1950 si în 1960. În urma analizei stu-diului efectuat de cercetatorii ame-ricani Jeffrey Sachs si Andrew Warner de la Universitatea Harvard, constatam ca tarile în curs de dezvoltare cu o economie des-chisa au atins o crestere de 4,5 % pe an în 1970 si în 1980, în timp ce celelalte cu o economie închisa au atins o crestere de numai 0,7 % pe an. La aceasta proportie se mai adauga faptul ca la economiile

deschise cresterea economica se mareste dublu la fiecare 16 ani, pe când acele închise trebuie sa astepte aproape o suta de ani.

Când se vorbeste despre globalizare ca despre ceva care întuneca aspectul uman, aceasta se refera mai mult la faptul ca omul simplu nu are nici un beneficiu. De globalizare nu numai ca beneficiaza comerciantii din Wall Street, managerii guru sau functioanarii publici, dar si, dupa cum spun expertii britanici, oricine cu pensie care se bucura de o pensionare confortabila, deoarece banii strânsi pot fi cheltuiti reusit si rational peste hotare, tot asa precum oricine peste hotare poate beneficia de investitiile straine facute în tara sa. Acestia suntem noi sau cei din Marea Britanie care vorbim la telefoane mobile din Finlanda, folosim aparate de fotografiat din Japonia si Coreea, sofam masini americane sau germane, consumam cafea din Columbia si purtam haine confectionate în Asia. Printre ei sunt oamenii saraci de pretutindeni care cumpara mâncare mult mai ieftina si haine produse peste hotare. Acestia sunt programatorii din India care îsi pot vinde serviciile lor marilor companii din SUA si pot sa câstige suficient pentru a da copiilor sai educatie si asigurare medicala decenta. Acestia sunt si oamenii din tarile sarace care se bucura de diverse oportunitati oferite prin intermediul comertului si tehnologiei pentru o viata mai buna. Fermierii mexicani vând fructe în SUA, croitoresele din Banglades cos haine pentru europeni, iar proprietarii plantatiilor de cafea din Brazilia au raspândit aroma în întreaga lume. Ei si altii nenumarati, oameni reali de pretutindeni, sunt fata reala a globalizarii.

Este adevarat ca standardele de viata în tarile sarace nu se compara cu nivelul celora bogate. Este o tragedie ca 1,2 miliarde de oameni - o patrime din populatia globului - supravietuieste cu un dolar sau mai putin de un dolar în zi, iar aproximativ 1, 6 miliarde de oameni, traieste având un venit între 1 - 2 dolari pe zi.

Reducerea unei astfel de extreme a saraciei este o prioritate pentru toate tarile. Desigur, este usor sa spui decât sa faci. Dar noi putem sa învatam din exemplele tarilor care au fost odata în curs de dezvoltare si care astazi au obtinut cu succes indicele tarilor bogate. Un exemplu este Coreea de Sud. Treizeci de ani în urma aceasta tara era saraca ca Ghana, astazi este la fel de bogata ca Portugalia. Sa mai analizam si cazul Chinei, unde 100 milioane de oameni au scapat de saracia totala în ultimii 10 ani. Ce au aceste tari norocoase în comun? Raspunsul este simplu: deschiderea comertului.

Tarile sarace care au obtinut o crestere economica la nivelul tarilor bogate sunt acele tari care sunt deschise comertului; si cu cât mai deschise ele sunt cu atât mai rapid îsi ating scopul propus. Aderarea RM la OMC ar însemna alte standarde de viata, în urma carora ar câstiga populatia RM, pentru ca tara este obligata sa creeze cetatenilor sai conditii mai bune de trai.

Comertul în sine nu este suficient sa înlature saracia. De exemplu, abolirea barierelor comerciale nu ar ajuta daca tarile sunt în razboi.

Criticii comertului liber argumenteaza ca populatia în tarile sarace are numai de pierdut în urma liberalizarii. Pe de alta parte, un nou studiu al OMC a demonstrat ca saracia cedeaza pregnant în fata cresterii economice pe care liberalizarea comertului o garanteaza. Putem conclude ca liberalizarea comertului este o contributie puternica si pozitiva pentru reducerea saraciei - aceasta permite populatiei sa exploateze potentialul lor productiv, sa asigure cresterea economica, sa stopeze injectarile financiare neplanificate din exterior. Statistica Bancii Mondiale ne arata, analizând activitatea economica a 80 de tari din ultimii 40 de ani, ca deschiderea a întarit cresterea economica si ca veniturile celor saraci sunt direct proportionale cu cresterea totala. Desigur, la început, unii vor pierde în urma globalizarii. Îndata ce barierele pietei vor cadea, competitia cu firmele straine va impune firmele locale sa se specializeze în domeniile economice pe care le pose-da mai bine si sa produca mai eficient. Cei care nu vor reusi sa se adapteze conditiilor noi, vor fi nevoiti sa-si caute o noua ocupatie.

Este necesar de gasit solutii, de exemplu, pentru cei care se afla sub riscul de a-si pierde lucru - sa fie recalificati, dar în nici un caz asta nu trebuie sa stopeze liberalizarea. Pierderile temporale ale unor facilitati mici nu trebuie sa faca tara sa renunte la un câstig mult mai mare în perspectiva. Un exemplu istoric: producatorii de lumânari nu au putut stopa inventia pe piata a electricitatii. Sau nici un Guvern nu a putut stopa sau interzice raspândirea si activitatea Internetului în lumea întreaga. Liberalizarea comertului ca si noile tehnologii cauzeaza schimbari. Aceasta si explica cum are loc cresterea economica. Unii din noi pierd la început, dar ca rezultat final câstiga toti.

Globalizarea comertului nu este un final. Unii experti spun ca fara a avea un capital nimeni nu poate sa câstige din integrare. Totusi majoritatea sunt de parere ca un sistem mondial al comertului poate sa faca multe pentru a-i ajuta pe acei saraci. Tarile sarace nu fac întotdeauna fata cerintelor globale ale comertului si câteodata interesele lor sunt neglijate de catre marele puteri. De aceea si exista OMC care are grija sa monitorizeze comertul si membrii acestei organizatii sunt chemati permanent sa sustina si sa ajute cele mai sarace tari din lume pentru ca acestea sa învete cum sa câstige beneficii considerabile din sistemul mondial al comertului. Într-un raport al OMC se spune ca membrii acesteia au obtinut deja un progres privind facilitarea accesului tarilor mai slab dezvoltate pe piata tarilor bogate, sporirea asistentei tehnice si cooperarea mai strânsa între OMC si alte organizatii specializate care promoveaza dezvoltarea, având memorandumuri semnate cu BM, FMI, OMPI, OMV, UNCTAU, ITC, CEI, etc.

O economie globala lanseaza un sistem global al regulilor comerciale, un forum global pentru continuarea negocierii si o platforma globala pentru edificarea unei noi agende a comertului. Lumea are nevoie de un "OMC" puternic, pentru ca aceasta institutie reflecta si reprezinta economia globala asa precum ea exista. Mai mult decât atât, OMC reprezinta un cadru de administrare si reglementare al disputelor între state.

Globalizarea are un potential enorm de a genera crestere, dar, de asemenea, sa nu uitam ca procesul de globalizare provoaca "status quo", adica integrarea slabeste reglementarea financiara nationala fara a furniza o alternativa satisfacatoare. Nu este momentul sa ne retragem din viitor sau sa ne reîntoarcem la trecut - un trecut care ne-a demonstrat cu atâta claritate cum barierele aplicate de unii sau de altii pot numai sa faca economiile noastre mai sarace.

Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a spus: "Eu cred ca saracia este saracie nu din cauza globalizarii excesive, dar din cauza insuficientii ei".

Analiza mediului intern si extern

In vederea stabilirii unei strategii de management este nevoie de culegerea datelor care influenteaza respectiva societate adica analiza mediului intern si extern.Odată stabilite fundamentele, procesul de planificare strategică continuă cu etapa de analiză. Sunt stabilite obiectivele, pentru a căror atingere sunt luate în calcul mai multe alternative. Pentru aceasta este nevoie de analizarea punctelor forte şi slabe ale resurselor interne ale organizaţiei, precum şi a oportunităţilor şi ameninţărilor oferite de forţele competiţionale din mediul industrial. 

Obiectivele organizaţionale reprezintă continuarea firească a misiunii organizaţiei, iar enunţarea de obiective în acord cu misiunea reprezintă un fundament important al creării strategiei.

Tipuri de obiective. Nevoia evidentă de stabilire de obiective pentru fiecare domeniu de care depinde supravieţuirea organizaţiei a fost descrisă de P. F. Drucker:

“O afacere trebuie să fie în primul rând capabilă să creeze un consumator; de aici nevoia stabilirii unui obiectiv de marketing. Afacerile trebuie să fie capabile să inoveze, pentru a nu fi depăşite de competitori; de aici nevoia pentru un obiectiv de inovare. Toate afacerile depind de cei trei factori de producţie (muncă, resurse materiale şi capital), există deci nevoia stabilirii de obiective pentru angajarea şi dezvoltarea lor. Resursele trebuie să fie angajat într-un mod productiv şi productivitatea lor trebuie să crească pentru a asigura supravieţuirea afacerii, motiv pentru care este nevoie de obiective de productivitate. Afacerile există în societate şi trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru impactul pe care îl au, stabilind obiective care să ţină cont de dimensiunile sociale ale afacerii. În cele din urmă, nevoia de profit, fără de care nici un obiectiv nu ar putea fi atins, deoarece toate

presupun efort, deci costuri, şi nu pot fi finanţate decât din profit, care poate elimina riscul prin acoperirea eventualelor pierderi.” 

Având în vedere dinamica şi creşterea economică a societăţii accelerată s-a constatat un punct slab în partea de pregătire a fabricaţiei. Nevoia de a pregăti materialele mai repede şi de o calitate mai ridicată s-a văzut necesitatea achiziţionării unei masini de injectie mase pastice cu o eficienta sporita şi o calitate a injectarii foarte bună.Aceasta masina are o serie de avantaje cum ar fi : cresterea productivitatii, consum eficient de material (deseuri minime), se pot injecta repere de complexitate mare si de cele mai variate forme. La unele produse după injectare nemaifiind nevoie de prelucrare ulterioara adica binecunoscuta debavurare. Din aceste motive s-a ajuns la achiziţionarea unei maşini de injectie mase plastice.

Valoarea investiţiei în care sunt cuprinse şi programele de proiectare, montare şi instruire a personalului este de 75.000 $.

Pentru realizarea achiziţionării utilajului s-a apelat la credit în valoare de 70% din valoarea totală a investiţiei.

Prezentul studiu de investiţii a fost întocmit pentru prezentarea situaţiei economico-financiare actuale şi pentru următorii cinci ani în scopul obţinerii unui credit bancar cu o dobândă anuală de 12% în valoarea de 52.500 $.

Odată ce a fost formulată declaraţia misiunii, pasul următor îl reprezintă analizarea oportunităţilor şi ameninţărilor din mediul extern.

Oportunităţi. Mediul extern al unei afaceri se află într-o permanentă schimbare; o oportunitate apare atunci când schimbarea creează o nevoie sau posibilitatea de acoperire a unei nevoi. Deşi organizaţiile nu recunosc întotdeauna ocaziile, sau nu profită de ele, acestea există în mediul extern şi le pot ajuta să îşi realizeze sau chiar să îşi depăşească obiectivele.

Ameninţări. Schimbarea poate produce însă şi ameninţări: noi produse, schimbarea preferinţelor şi gusturilor consu-matorilor, a prevederilor legislative sau a condiţiilor economice reprezintă doar câţiva dintre factorii care pot crea ameninţări.

Forţe care orientează competiţia. Analiza industriei este esenţială, deoarece le permite managerilor să identifice oportunităţile şi ameninţările existente în mediul extern al organizaţiei. Menţinerea profitabilităţii sau simpla supravieţuire a unei organizaţii depind de concurenţa din mediul industrial respectiv. Cu toate că fiecare mediu industrial este orientat de o serie de forţe specifice, anumite similarităţi permit crearea unei liste de forţe competiţionale:

1.       Concurenţa dintre firmele dintr-o industrie se manifestă de obicei în termenii preţului, calităţii sau serviciilor.

2.       Concurenţa cu produsele similare – existenţa unor produse de substituţie stabileşte limite pentru preţuri, profit şi forţe competiţionale.

3.       Puterea de negociere cu clienţii şi furnizorii – marii cumpărători au putere de negociere mai mare ceea ce le permită să obţină preţuri de achiziţie mai reduse, în timp ce marii furnizori au puterea de a creşte costurile sau de a scădea calitatea în urma negocierii.

4.       Apariţia de noi competitori scade vânzările firmelor existente şi/sau creşte costurile, scăzând profitabilitatea.

În orice industrie, rivalitatea apare atunci când o firmă concurentă face o mişcare strategică care are succes şi se reflectă în creşterea profitului. Competitorii vor reacţiona în situaţia în care mişcarea strategică a firmei respective le afectează poziţia pe piaţă sau profitul. Forţa reacţiilor competitorilor este afectată de următorii factori:

1.       Competiţia creşte direct proporţional cu numărul, dimensiunile şi capacitatea firmelor rivale.

2.       Competiţia este mai mare atunci când cererea creşte încet.3.       Competiţia creşte atunci când costurile fixe sunt mari, produsul este perisabil,

sau există alţi factori care pot determina scăderea preţurilor.4.       Competiţia creşte atunci când produsele/serviciile oferite de concurenţi devin

mai puţin diferenţiate din punctul de vedere al cumpărătorului.

Firmele nu se află în competiţie doar cu celelalte firme din industria respectivă, ci şi cu industriile care furnizează produse care pot fi folosite de consumatori cu aceeaşi întrebuinţare (produse de substituţie).

Impactul produs de forţele competiţionale create de substitutele produselor sau serviciilor este resimţit în mai multe moduri. În primul rând, produsele şi serviciile substitute creează un plafon peste care preţurile nu pot creşte, reducând astfel profitul potenţialul al industriei. Pe de altă parte, în condiţiile existenţei produselor de substituţie, vânzătorii trebuie să asigure creşterea calităţii sau scăderea preţurilor pentru a-şi diferenţia produsele de substitutele lor, riscând astfel să determine scăderea profitului.

Impactul pe care îl pot avea furnizorii asupra forţelor competiţionale dintr-o industrie depinde de importanţa produsului în procesul de producţie al industriei respective. Când produsul unui anumit furnizor reprezintă o parte semnificativă din costurile totale de producţie sau când are o influenţă directă asupra calităţii produsului final, creşte puterea de negociere a furnizorului.

Gradul în care furnizorul se foloseşte de această putere depinde de câţiva factori legaţi de structura industriilor în care se întrec aceşti furnizori. În general, un grup de firme furnizoare are mai multă putere dacă:

·         Industria furnizorilor este dominată de câteva companii şi este mai concentrată decât industria căreia i se furnizează.

·         Produsul este diferenţiat şi ar fi dificil sau scump pentru cumpărător să schimbe furnizorul.

·         Furnizorul nu trebuie să facă faţă unor produse substitute sau furnizorilor dintr-o altă industrie.

·         Cumpărătorii nu sunt clienţi importanţi pentru furnizor.

·         Produsul furnizorului reprezintă o materie primă importantă pentru afacerea cumpărătorului.

La fel cum furnizorii pot influenţa piaţa căreia i se adresează, cumpărătorii îi pot influenţa pe furnizori, mai ales dacă:

·         Cumpărătorii sunt firme de dimensiuni mari, relativ puţine la număr, şi cumpără în cantităţi mari, motiv pentru care pot obţine reduceri de preţuri.·         Cumpărătorul preia o cantitate considerabilă din oferta furnizorului.·         Produsul este relativ standardizat, ceea ce le permite cumpărătorilor să găsească noi furnizori, fără a avea pierderi majore.·         Industria furnizoare este formată dintr-un număr mare de firme de dimensiuni relativ mici, sau cumpărătorul are mai mult de un furnizor.

Firma dezvolta relatii cu elemente din mediu, incheind tranzactii In vederea obtinerii resurselor pentru realizarea serviciilor .

Mediul in care isi desfasoara activitatea S.C." RELEE SA" Medias se caracterizeaza prin doua categorii de factori :

a) in mediul specific al firmei: Acesti factori pot actiona in interiorul sau exteriorul firmei putand-o

afecta.Acesti factori de mediu sunt : ~ jumizorii de materii prime :

S.C. POLIGLOT S.A. - Bucuresti : ABS , polipropilena; S.C. TERAPLAST S.A.- Craiova: ABS, polipropilena;.

~ clientii: S.C. VITAFORTE S.A. - Brasov S.C. CAREFOUR S.A.

~ concurentii S.C. PRODAX S.A. S.C. LEGRAND S.A.- S.C. ELBI S.A.

b ) mediul general al proiectului : Mediul unui proiect se refera la elemente institutionale , sociale , politice , economice dar si fIZice .

• Mediul fizic reprezinta cadrul natural si factorii ecologici ai proiectului. Acestui mediu i se mai alatura si tehnologiile care pot fi utilizate pentru derularea proiectului .

• Mediul economic are o influenta majora asupra proiectului datorita: variatiei continue a economiei de piata; gradului de nesiguranta in dezvoltarea proiectului; constrangerilor bugetare; pierderilor datorate schimburilor valutare ; depasirilor de cost legate inerent de depasirea termenelor limita de executie .

• Mediul politico-Iegal ; prin cunoasterea legilor in vigoare si a cadrului politic , care pot sa restrictioneze bunul mers al proiectelor. Politica joaca un rol foarte important la nivel general in desfasurarea oricarui proiect.

• Mediul socio-cultural : referindu-se in special la resursele umane.

Una dintre principalele preocupări în managementul strategic o reprezintă ameninţarea noilor organizaţii intrate pe piaţă. Noii intraţi pot veni cu o nouă capacitate şi de obicei cu resurse semnificative, putând să preia o parte a segmentului de piaţă căruia i se adresează firmele deja existente.

Gradul în care un nou intrat pe piaţă reprezintă o ameninţare este determinat de doi factori: uşurinţa cu care se poate intra în industria respectivă şi reacţia firmelor existente faţă de noul intrat. 

Analiza mediului permite managerilor să identifice oportunităţile şi ameninţările; odată ce aceasta a fost încheiată, managerii trebuie să se concentreze asupra a ceea ce vor să facă organizaţia lor. Analiza resurselor interne permite identificarea avantajelor şi dezavantajelor competiţionale ale organizaţiei, a punctelor forte şi slabe în raport cu principalii concurenţi.

Punctele forte ale unei organizaţii reprezintă competenţele sale în termenii produselor, serviciilor, talentului managerial, resurselor financiare şi aşa mai departe. Acestea permit unei firme să profite de condiţiile favorabile de mediu şi să evite efectele condiţiilor nefavorabile.

In cazul societatii analizate de noi  puncte forte sunt : - mana de lucru ieftina

- calificarea personalului implicat;- afluxul constructiilor ceea ce implica utilizarea acestor bunuri;

Punctele slabe reprezintă incapacitatea organizaţiei de a furniza suficiente resurse pentru a fructifica oportunităţile şi a se feri de ameninţări.

In cazul societatii analizate de noi,  puncte slabe sunt :

- concurenta externa din China si Turcia- furnizorii instabili

- pericolul de noi intrari

În identificarea punctelor forte şi slabe ale unei organizaţii sunt luaţi în calcul o serie de factori, a căror analizare permite managerilor să decidă care strategii pot fi implementate pe baza resurselor pe care organizaţia le are la dispoziţie sau le poate obţine. Unul dintre instrumentele folosite de manageri pentru a identifica punctele forte şi slabe ale organizaţiei îl reprezintă analiza resurselor interne (vezi tabelul).

În analizarea resurselor interne, C.W.Hofer şi D.Schendel sugerează parcurgerea a patru faze:

1.      Crearea unui profil al resurselor şi abilităţilor principale ale unei organizaţii în următoarele domenii: financiar; fizic; organizaţional şi uman; tehnologic.

2.      Determinarea cerinţelor esenţiale pentru ca produsul să aibă succes şi a segmentelor de piaţă cărora organizaţia li se adresează sau li se poate adresa.

3.      Compararea profilului resurselor cu cerinţele de a avea succes în vederea determinării principalelor puncte forte pe care poate să se bazeze o strategie şi a principalelor puncte slabe care trebuie depăşite.

4.      Compararea propriilor puncte forte şi slabe cu cele ale competitorilor în vederea identificării resurselor şi abilităţilor care ar putea ajuta la obţinerea unui avantaj pe piaţă.

INDICATORI DE SINTEZA FORMULA DE CALCUL An I An II

INDICATORI DE PROFITABILITATE

Rata rentabilitatii activelor totale Profit net/ active totale

Rata rentabilitatii capitalului social Profit net/capital social

Marja profitului net Profit net/cifra de afaceri

INDICATORI DE LICHIDITATE

Rata lichiditatii curente Active circulante/ pasive curente

Indicele de lichiditate imediata (Active circulante-stocuri)pasive curente

Indicatorul special Stocuri/(active curente-pasive curente)

INDICATORI DE GESTIUNE A DATORIILOR - DE FINANTARE

Indicele datoriei totale Datorii totale/Active totale

Gradul de indatorare al capitalului social

Datorii totale/capital social

Gradul de indatorare pe termen lung al capitalului social

Datorii pe termen lung/capital social

INDICATORI DE ACTIVITATE – DE GESTIONARE A RESURSELOR

Viteza de rotatie a stocurilor Cifra de afaceri/stocuri

Viteza de rotatie a activelor fixe Cifra de afaceri/Active fixe medii

Viteza de rotatie a activelor totale Cifra de afaceri/Active totale

Viteza de rotatie a creantelor Cifra de afaceri/creante medii

Perioada medie de incasare Sume de incasat medii/cifra de afaceri medie zilnica

Anliza POST (SWOT) După încheierea analizei mediului extern şi a resurselor interne, este posibilă observarea potrivirii sau nepotrivirii dintre oportunităţi/ameninţări şi puncte forte/slabe. Integrarea analizelor internă şi externă (compararea analizelor) le permite managerilor să prevadă rezultatele strategiei existente sau ale strategiei viitoare. Dacă între performanţele anticipate şi obiectivele organizaţionale apar nepotriviri, conducerea organizaţiei va înţelege mai bine gradul în care trebuie introdusă schimbarea strategică. Analiza punctelor forte, slabe, oportunităţilor şi

ameninţărilor este denumită de obicei analiza SWOT (strenghts, weeknesses, opportunities and threats).

În această analiză comparativă, patru concepte sunt importante pentru managerii care doresc să ia decizii strategice bune: acord, constrângeri, vulnerabilităţi şi probleme.

Acordul apare atunci când forţele interne sunt potrivite cu ocaziile identificate în analizarea mediului extern. Existenţa acestei potriviri sprijină o strategie care să profite de aceste ocazii.

Constrângerile există atunci când ocaziile existente în mediu nu se potrivesc cu punctele forte ale organizaţiei, iar pentru a profita de aceste ocazii, organizaţia are nevoie de resurse suplimentare.

Vulnerabilităţile apar atunci când condiţiile de mediu reprezintă o ameninţare la adresa punctelor forte ale firmei. Deşi organizaţia are un comportament potrivit, punctele sale forte îi pot fi ameninţate de evenimente din afara firmei.

Problemele apar atunci când punctele slabe ale unei organizaţii coincid cu o ameninţare din mediul extern. Această problemă poate fi suficient de mare pentru a pune în pericol existenţa organizaţiei, sau poate afecta strategiile existente până în momentul în care este rezolvată.

FORMULAREA STRATEGIEI – ALTERNATIVE STRATEGICE, EVALUAREA ALTERNATIVELOR SI ALEGEREA ALTERNATIVELOR

OPTIME

 

După încheierea primelor două etape importante ale procesului de planificare strategică, următoarea fază o reprezintă luarea de decizii strategice. Dacă este necesară o schimbare a strategiei pentru rezolvarea discrepanţei dintre performanţele planificate şi cele realizate, sunt importante identificarea, evaluarea şi selectarea de alternative de abordări strategice (opţiuni strategice). Organizaţiile de dimensiuni mari dezvoltă de obicei strategii la trei nivele: al corporaţiei, al afacerii şi funcţional. Alternativa aleasă la fiecare nivel trebuie apoi implementată. Rezultatele strategiei alese trebuie apoi să fie evaluate, trebuie făcute eventualele modificări, iar procesul trebuie controlat. 

Strategia la nivel de corporaţie explorează de obicei modurile în care o firmă îşi poate defini o strategie de portofoliu favorabilă şi include factori ca deciziile în legătură cu tipul de afaceri în care firma ar trebui să se implice şi fluxul de resurse financiare şi non-financiare spre şi dinspre unităţile sale, numite unităţi strategice de afaceri. Acestea au o misiune unică, o linie de produse, competitori şi se adresează unor pieţe distincte. Directorii executivi ai corporaţiei trebuie să definească o direcţie strategică generală (numită şi strategie globală) şi să îmbine un portofoliu de unităţi strategice de afaceri.

Strategia generală reprezintă planul general de acţiune prin care o firmă încearcă să îşi atingă obiectivele pe termen lung.

Strategia de portofoliu este legată de grupul de unităţi strategice de afaceri care oferă un avantaj competiţional corporaţiei.

Modelele matriceale. Primul model matriceal a fost propus de Boston Consulting Group (B. D. Henderson). Modelul examina poziţia produsului pe baza potenţialului intern al produsului şi pe baza potenţialului pe piaţa externă. Potenţialul intern a fost definit ca forţă competiţională şi a fost măsurat prin cota de piaţă; potenţialul pe piaţa externă este similar cu modelul ciclului de viaţă al produsului prin faptul că se referă la creşterea cererii pentru produs. Prin folosirea unei clasificări de la valoarea cea mai înaltă până la cea mai joasă a acestor dimensiuni a rezultat matricea BCG.

1.       Stea. Cotă de piaţă ridicată într-o piaţă cu creştere rapidă. Potenţial ridicat de dezvoltare, dar poate presupune infuzie de capital pentru a se dezvolta.

2.       Copil problemă. Poziţie competitivă slabă într-o piaţă cu creştere rapidă. Necesită finanţare pentru îmbunătăţirea poziţiei competiţionale şi pentru a ajunge pe poziţia stea. În lipsa unei forţe dată de poziţia competitivă, îşi poate pierde poziţia pe piaţă.

3.       Vacă de muls. Cotă de piaţă ridicată într-o piaţă cu creştere lentă. Are nevoie de investiţii limitate pentru menţinerea poziţiei competiţionale. Este poziţia pe care se poate ajunge de pe poziţia stea, în situaţia încetării creşterii industriale.

4.       Câine. Cu o poziţie competiţională slabă şi pieţe cu creştere lentă, aceste produse au un potenţial limitat.

Alte modele matriceale au fost create pornind de la diferiţi indicatori folosiţi pentru măsurarea potenţialului pe piaţă şi a forţei competiţionale. Fiecare dintre aceste modele încearcă să stabilească poziţia competiţională a produselor evaluate, în vederea stabilirii unei strategii de trecere de pe o poziţie pe alta.

IMPLEMENTAREA STRATEGIEI OPTIME – PLANUL DE ACTIUNE

Selecţia strategiilor. Au fost propuse câteva tipuri de strategii pentru produsele individuale, pentru liniile de produse, diviziile sau departamentele din cadrul unei organizaţii. După clasificarea fiecărei unităţi strategice de afaceri în acord cu

matricea portofoliu a afacerii, conducerea trebuie să decidă care dintre cele patru strategii de marcă trebuie adoptate de fiecare unitate. Aceste strategii sunt:1.       Construire. Potrivită pentru unităţile cu potenţial de a ajunge pe poziţia stea.

Profiturile pe termen scurt sunt sacrificate în vederea furnizării resurselor financiare necesare atingerii acestui obiectiv.

2.       Păstrare. Potrivită pentru unităţile de pe poziţia vacă de muls. Permite organizaţiei să profite de un flux financiar pozitiv foarte bun.

3.       Recoltare. Potrivită pentru toate produsele sau unităţile, cu excepţia celor de pe poziţia stea. Obiectivul principal este creşterea veniturilor pe termen scurt, fără a fi luat în calcul impactul pe termen lung.

4.       Aruncare. Renunţarea la produse sau divizii cu cote scăzute pe pieţe cu rată de creştere lentă.

Strategia la nivelul afacerii şi strategiile generice. Spre deosebire de strategia la nivel de corporaţie, strategia la nivel de afacere este folosită la nivel de unitate strategică de afaceri sau la nivel de divizii şi pune accent pe îmbunătăţirea poziţiei competiţionale a produselor sau serviciilor unei corporaţii. Conducerea priveşte unitatea strategică de afaceri ca o unitate autonomă capabilă să îşi definească propria strategie în acord cu obiectivele corporatiste şi cu strategia generală. În crearea de strategii la nivel de afacere, este importantă înţelegerea strategiilor competiţionale descrise de profesorul M. Porter. Porter sugerează că strategiile generice se împart în trei categorii: controlarea costurilor, diferenţierea şi orientarea.

·         Strategia de controlare a costurilor. Managerii care adoptă această strategie sunt preocupaţi de menţinerea costurilor, şi implicit a preţurilor, la nivele mai scăzute decât ale competitorilor. Pentru ca succesul acestei strategii să fie asigurat, este nevoie de o cotă de piaţă ridicată, uşurinţa în a obţine forţa de muncă sau materia primă şi de o linie largă de produse, astfel încât să fie creat un mare volum de vânzări.

·         Strategia de diferenţiere. Această strategie este orientată spre crearea unicităţii produsului unei firme în raport cu produsele competitorilor. Scăderea costurilor este un obiectiv secundar. De obicei este nevoie de scăderea cotei de piaţă, dar unicitatea produsului permite firmei să crească preţul de vânzare, asigurând astfel creşterea profitului marginal.·         Strategia de concentrare. Organizaţiile care adoptă această strategie sunt interesate de obţinerea unui avantaj competitiv prin combinarea controlului costurilor cu orientarea către un grup mai restrâns de consumatori, plecându-se de la ideea că acesta poate fi servit mai bine.

Ciclul de viaţă al produsului. Un alt aspect important în crearea de strategii la nivel de afacere este utilizarea modelului ciclului de viaţă al produselor. Produsele au o existenţă limitată, motiv pentru care înţelegerea diferitelor faze din viaţa unui produs este esenţială pentru alegerea strategiei competiţionale potrivite. Ciclul de viaţă al produsului este ilustrat în figura următoare:

·         Etapa de pionierat reprezintă etapa de început a dezvoltării şi introducerii unui produs. Noul produs este probabil unic sau neobişnuit şi are puţini concurenţi. Compania trebuie să facă investiţii semnificative în producţie, cercetare şi dezvoltare şi în marketing.

·         Etapa de expansiune este etapa în care produsul şi-a dovedit succesul, şi produse concurente au fost introduse pe piaţă de alte firme. Piaţa continuă să se extindă dar, datorită creşterea competiţiei, încep să scadă preţurile, dar compania continuă să înregistreze profit. Vânzările continuă să crească. Sunt reduse costurile de dezvoltare, dar sunt încă necesare cheltuielile cu producţia şi marketingul produsului, însă pe ansamblu investiţiile sunt mai mici decât în etapa anterioară.

·         Etapa de maturitate este etapa în care creşterea vânzărilor încetineşte, creşte preţul promovat de competitori şi, ca rezultat, încep să scadă veniturile nete. Scad totodată şi cheltuielile, motiv pentru care produsul continuă să fie profitabil.

·         Etapa de declin este etapa în care încep să scadă vânzările. Venitul net continuă să scadă şi se poate ajunge la pierderi.

Durata diferitelor etape diferă de la un produs la altul. Ciclurile de viaţă ale produsului reflectă natura şi potenţialul pe piaţă al produselor sau serviciilor. Observăm ca tendinţă pentru viitor reducerea vieţii produselor, trecerile de la o etapă la alta făcându-se din ce în ce mai repede.

Fiecare etapă din ciclul de viaţă al produsului propune provocări importante în definirea unei strategii. Foarte riscantă este etapa de pionierat, datorită investiţiilor mari făcute în materia primă, facilităţi şi salarii şi care nu sunt reflectate în venituri. În această etapă principalele preocupări strategice sunt următoarele: construirea unor relaţii solide cu furnizorii, planificarea finanţării fluxurilor negative de lichidităţi, dezvoltarea producţiei şi marketingului şi anticiparea şi planificarea reacţiei faţă de competitori. În etapa de expansiune, managerii pot căpăta impresia că profitul mare şi numărul mic de competitori reprezintă o situaţie care va deveni permanentă. În această etapă sunt importante continuarea cercetării şi inovării produselor curente, menţinerea economiilor de scară în ceea ce priveşte producţia, consolidarea loialităţii faţă de marca respectivă şi studierea competitorilor.

Strategia adoptată în faza de maturitate trebuie orientată spre scăderea costurilor şi promovarea eficienţei, datorită scăderii profitului ca urmare a competiţiei. În faza de

declin firmele încearcă să prelungească ciclul de viaţă al produsului prin adăugarea unor noi caracteristici şi prin intensificarea preocupărilor în domeniul serviciilor pentru clienţi. Planurile de retragere a produsului de pe piaţă trebuie să asigure compania că nu va rămâne cu cantităţi importante de materii prime, facilităţi, producţie neterminată sau nevandabilă în momentul scoaterii de pe piaţă a produsului.

Stategia la nivel funcţional este orientată în principal spre creşterea productivităţii în condiţiile respectării strategiei la nivel corporatist şi a strategiei la nivel de afacere şi este elaborată la nivelul departamentelor funcţionale (marketing, producţie, finanţe şi personal) pentru gestionarea resurselor şi îmbunătăţirea performanţelor.

Odată ce planurile strategice au fost create, este necesară încorporarea lor în operaţiunile organizaţiei. Formale sau nu, deciziile strategice trebuie să reflecte planurile, programele şi bugetele operaţionale adecvate.

În procesul de implementare a strategiei managerii trebuie să în considerare patru factori:

·         Oamenii. Pentru implementarea unei strategii este esenţial ca organizaţia să dispună de oameni cu abilităţi şi competenţe potrivite, lucru ce subliniază importanţa care trebuie acordată proceselor de recrutare, selecţie şi perfecţionare.·         Cultura. Cultura predominantă trebuie să susţină implementarea strategiei.·         Structura organizatorică. Managerii de la nivelele de vârf ale organizaţiei trebuie să se asigure că structura organizaţiei este compatibilă cu procesul de planificare, cu stilul managerial şi cu strategia respectivă.·         Sistemele de control. Acestea permit atingerea obiectivelor strategice ale organizaţiei prin oferirea posibilităţii de monitorizare a performanţelor şi intervenţie pentru corectarea abaterilor semnificative. 

După definirea strategiilor şi întocmirea planurilor, principala sarcină a conducerii este aceea de a acţiona în sensul asigurării îndeplinirii acestor planuri sau a efectuării eventualelor modificări. Aceasta reprezintă funcţia managerială de control, care permite managerilor să verifice dacă cei responsabili fac tot ceea ce este necesar pentru implementarea eficientă a planurilor.

În procesul de control trebuie să fie stabilite standarde, să fie măsurate performanţele pe baza acestor standarde şi să fie corectate deviaţiile de la standardele şi planurile stabilite.

În evaluarea unei strategii (prin care se verifică dacă o alegere strategică permite atingerea obiectivelor organizaţiei) trebuie aplicate o serie de criterii:

·         Consecvenţa internă. Strategia trebuie să fie consecventă cu misiunea, obiectivele şi resursele interne ale organizaţiei.·         Consecvenţa externă. Strategia curentă trebuie să fie consecventă cu cerinţele mediului extern.

·         Avantajul competiţional. Strategia trebuie să asigure un avantaj competiţional pe piaţă al produsului, ceea ce înseamnă că organizaţia trebuie să se descurce mai bine decât concurenţii săi.·         Riscuri acceptabile. Strategia nu trebuie să expună organizaţia unor riscuri mai mari decât cele pe care este dispusă să le suporte.·         Contribuţia socială. Strategia trebuie să fie coerentă cu scopurile sociale ale organizaţiei. BIBLIOGRAFIE

1. Dan Dumitrascu – Management strategic studii de caz - Editura Universitatii Lucian Blaga Sibiu, 2002

2. Moise Tuturea Management strategic - editia a II – a Editura Universitatii Lucian Blaga Sibiu, 2002