Protectia Proprietatii in Spatiul European
Dreptul de proprietate, dintre drepturile reale principale, este
dreptul cel mai important, deoarece confera titularului toate cele
trei atribute, celelalte drepturi reale principale neconferind
titularului lor decat doar unele dintre ele. Aceasta ultima ipoteza
se intalneste in situatia in care atributele dreptului de
proprietate sunt exercitate de titulari diferiti, astfel ca se
ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, in sensul ca
atributul dispozitiei revine intotdeauna proprietarului, iar
celelalte doua atribute, respectiv posesia si folosinta, sunt
exercitate de alte persoane in conditiile stabilite de lege.
Indiferent de maniera in care are loc dezmembrarea dreptului de
proprietate, atributul dispozitiei va ramne intotdeauna in mainile
proprietarului, deoarece este singurul atribut a carui instrainare
duce la pierderea a insusi dreptului de proprietate, celelalte
atribute nefiind de natura sa duca la disparitia sa.
Art.1 paragraful 1, teza a doua a Protocolului nr.1 la CEDO,
reglementeaza privarea/lipsirea de proprietate pentru utilitate
publica, in conditiile prevazute de lege si de principiile
dreptului international public. Notiunea de privare sau lipsire de
proprietate este echivalenta cu aceea de deposedare adica lipsire a
persoanei private titulare de obiectul si atributele dreptului de
proprietate (stingere a dreptului) si transferul acestui drept in
patrimoniul statului. Principalele modalitati prin intermediul
carora se realizeaza o astfel de privare/lipsire de proprietate
sunt: exproprierea, nationalizarea, confiscarea iar in cazurile
exceptionale chiar si rechizitia. Ca si regula rechizitia care desi
apare ca o limitare a dreptului de dispozitie asupra bunurilor
detinute in proprietate are de cele mai multe ori un caracter
temporar, dar exista si situatii in care ea poate avea efectele
exproprierii adica transferul dreptului de proprietate in mod
definitiv si plata unei compensatiipecuniare.Se mai impune si
precizarea ca nu este suficient ca statul sa se abtina de la a
aduce atingeri dreptului de proprietate a persoanelor private prin
adoptarea de masuri legislative, executive ori judecatoresti (sau
obligatia negativa) ci instanta europeana a apreciat ca art.1 din
Protocolul nr.1 impune statelor si o obligatie pozitiva. Curtea a
decis ca nu vor fi considerate incalcari ale art.1 din Protocolul
nr.1 la CEDO urmatoarele: reglementarea legala a procedurii
falimentului[26], obligatia impusa actionarilor minoritari, de o
lege suedeza, de a-si vinde actiunile la un pret stabilit de
arbitri independenti, cu recunoasterea dreptului de rascumparare in
aceleasi conditii[27], expulzarea unei persoane dintr-o locuinta
asupra careia nu are nici un drept[28], adoptarea de catre
autoritatile nationale a unei legislatii care restrange dreptul
proprietarului inchirietor de a rezilia contractul in curs de
executare[29], adoptarea unor masuri legislative de plafonare a
chiriilor care anterior erau liber stabilite[30] ori condamnarea de
catre instanta a uneia dintre partile contractului de a plati
celeilalte despagubiri[31]. CAZURI: Privare de proprietate. Eroarea
administratiei. Anularea actului prin aplicarea retroactiva a legii
care prevedea sanctiunea. CEDO, 35482/06, Silviu Marin vs. Romania:
Decizia administrativa ce constituia titlul de proprietate al
reclamantului a fost anulata dupa 13 ani pentru o eroare a
administratiei la momentul emiterii deciziei. Sanctiunea nulitatii
pentru acest tip de situatie a fost introdusa printr-o lege intrata
in vigoare la 4 ani de la emiterea deciziei. Aplicand o sanctiune
introdusa printr-o lege care a fost adoptata ulterior, instantele
nationale l-au privat pe reclamant deproprietatea sa. Cata vreme
reclamantul nu actionase de o maniera ilegalaiar autoritatile aveau
obligatia de a verifica, inainte de a emite deciziile,daca au fost
respectate cerintele legale, aplicarea sanctiunii nulitatii
introdusa abia ulterior in lege era imprevizibila incalcand
articolul 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO.
Situatia de fapt: Reclamantul s-a nacut in 1950 si locuieste in
Slobozia. In iulie 1991 Primaria Amara a emis o decizie prin care
i-a atribuit in folosinta reclamantului o parcela de 800 mp,
necesara pentru construirea unei case. In februarie 1992 Prefectura
Ialomita i-a atribuit in proprietate aceasta parcela in baza art.
36 din legea 18/1991,deciziafiind confirmata in 1993 de catre
Consiliul Judetean Ialomita. Pe scurt, art. 36 din legea 18/1991
permitea atribuirea in proprietate a terenurilor anexe ale unor
constructii din intravilan. Reclamantul a inregistrat cele doua
decizii in Registrul cadastral de publicitate imobiliara. In
decembrie 1995 primaria a emis autorizatia de construire a casei.
Ulterior reclamantul a construit casa, bucurandu-se netulburat de
proprietatea si folosinta casei si terenului.In octombrie 2005
Prefectul de Ialomita a sesizat judecatoria Slobozia cu o actiune
in constatarea nulitatii deciziilor de atribuire in folosinta si
apoi in proprietate a terenului, motivand ca erau contrare Legii
nr. 18/1991. Actiunea a fost admisa in temeiul Legii nr. 169/1997,
Tribunalul Ialomitaconstatand nulitatea absoluta a celor trei
decizii pe motivul ca reclamantul ar fi trebuit sa fie proprietarul
constructiei la momentul atribuirii in folosinta/proprietate; or,
acest lucru nu se intamplase dat fiind faptul ca abia ulterior
atribuirii terenului reclamantul ridicase constructia respectiva.In
drept:
Era reclamantul titularul unui bun in sensul articolului 1 al
Protocolului nr.1? Guvernul argumenta ca reclamantul nu dobandise
dreptul de proprietate asupra terenului, avand numai un drept de
folosinta pe toata durata constructiei. Curteaa respins
acestargument avand in vedere ca terenul fusese atribuit
reclamantului in proprietate, careclamantulinregistrase deciziile
respectivein Registrul cadastral de publicitate imobiliara si
construise ulterior imobilul, nefiind tulburat inexercitarea
dreptului de proprietate o lunga perioada de timp. In consecinta,
reclamantul avea un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in
ciudaconstatarii ulterioare a nulitatii absolute atrei decizii prin
hotararea Tribunalului Ialomita din februarie 2006 (mutatis
mutandis, Gashi vs. Croatia, 32457/02, 13 decembrie 2007).Existase
o ingerinta in bunul reclamantului? Curtea a examinat efectele
hotararii de anulare adeciziilor asupra situatiei reclamantului.
Chiar daca continua sa ocupe terenul,reclamantul era intr-o stare
de incertitudine totala ca urmare a titlului sau de proprietate si
numai putea exercita elementul esential al dreptului de proprietate
dispozitia. Dat fiind faptul ca fusese privat de un atribut
esential al dreptului de proprietate, ingerinta in cauza a fost
calificata ca fiind o privare de proprietate in sensul celei de-a
doua reguli din articolului 1 al Protocolului nr.1. Era ingerinta
justificata? Pentru a fi justificata ar trebui dovedit ca privarea
s-a facut pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile
prevazute de lege. In plus orice limitare a dreptului de
proprietate trebuie sa raspunda criteriului de proportionalitate.In
speta insa, Curtea a constatat ca Tribunalul Ialomita si-a
intemeiat solutia pe dispozitiile Legii nr. 169/1997, care nu erau
in vigoare in anul 1993 cand terenul a fost atribuit in proprietate
reclamantului. Prin legea 169/1997 s-a stabilit ca erau lovite de
nulitate absoluta deciziile prin care se constituia un drept de
proprietate unor persoane care nuaveau acest drept la momentul
constituirii.Totodata, atat timp cat reclamantul nu a actionat de o
maniera ilegala in scopul de a obtine terenul, iar autoritatile
aveau obligatia de a verifica, inainte de a emite deciziile,daca au
fost respectate cerintele legale in vigoare la momentul emiterii
deciziilor, Curtea a considerat ca reclamantulnu s-ar fi putut
astepta ca actele sa fie anulate dupa mai mult de 13 ani, in baza
unei legi noi ce stabilea sanctiunea respectiva. In concluzie,
Curtea a statuat ca anularea deciziilor nu putea fi considerata ca
fiind previzibila din punctul de vedere al reclamantului si, in
consecinta, nu era prevazuta de lege in sensul art. 1 al
Protocolului nr. 1.Prin urmare era incompatibila cu dreptul la
respectarea bunurilor reclamantului.
Incalcarea dreptului de proprietate. Imposibilitatea de a intra
in posesia imobilului retrocedat. CEDO, 34325/05, Rodica Mihaela
Rotaru vs. Romania. Rodica Mihaela Rotaru vs. Romania, 34325/05, 10
noiembrie 2009Faptele: Reclamanta s-a nascut in 1948 si in prezent
locuieste in Bucuresti. Pe 24 ianuarie 1996 Tribunalul Bucuresti
printr-o hotarare definitiva a constatat calitatea de proprietar a
reclamantei si a tatalui acesteia asupra unui apartament, confiscat
in timpul regimului communist. Apartamentul a fost inchiriat de
catre stat inca din 1978 lui O.I. In septembrie 1996 primaria a
emis un process verbal de punere in posesie a reclamantei si a
tatalui acesteia. In 2002 printr-un act de vanzare-cumparare
reclamanta a devenit unic proprietar. eprezentantii primariei i-au
notificat lui O.I. faptul ca apartamentul a fost restituit
proprietarilor si ca vechiul contract de inchiriere nu mai este
valabil. In octombrie 1996 reclamanta i-a notificat lui O.I.,
faptul ca doreste sa incheie un nou contract de inchiriere cu
acesta. Pe 23 octombrie 1996, in baza Legii nr. 17/1994 referitoare
la prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere, O.I. a
incheiat cu societatea C., gerantul bunurilor statului, un nou
contract de inchiriere. Acest contract producea efecte retroactive,
avand ca data de incepere 18 aprilie 1994 si urmand a expira pe 19
aprilie 1999. Valoarea chiriei a fost stabilita la 138 lei. In
noiembrie 1996 societatea C. i-a adus la cunostiinta lui O.I.
faptul ca apartamentul a fost restituit proprietarilor si ca
vechiul contract de inchiriere a fost reziliat de drept, fiind
necesara incheierea unui nou contract. O.I. i-a trimis reclamantei
chiria pentru perioada octombrie 1996-februarie 1997 in cuantum de
828 lei. In februarie 1997 reclamanta l-a invitat pe O.I. sa
incheie un nou contract de inchiriere. In raspunsul sau, O.I. a
informat-o pe reclamanta ca este beneficiarul unui contract ce nu a
expirat inca. Totodata a aratat ca reclamanta nu are dreptul de a
cere o chirie mai mare decat cea stabilita in contractul incheiat
pe 23 octombrie 1996. In ianuarie 1999 reclamanta a intentat o
actiune in revendicare impotriva impotriva lui O.I., societatii C.
si consiliului local, motivand ca era proprietara de drept a
imobilului, conform hotararii din 24 ianuarie 1996. In martie 2001
Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea reclamantei. Instanta a
motivat ca obiectul unei actiuni in revendicare nu poate fi extins
la analiza contractului de inchiriere al lui O.I. In martie 2002
reclamanta a intentat o actiune in anularea contractului de
inchiriere al lui O.I. In sustinerea cererii reclamanta a aratat ca
la incheirea contractului dintre O.I. si societatea C. pe 23
octombrie 1996 nu s-a tinut cont de calitatea sa de proprietar. De
asemenea, reclamanta a sustinut ca la expirarea contractului in
cauza, in aprilie 1999, O.I. a refuzat sa incheie un nou contract
cu aceasta. Nu in ultimul rand, reclamanta a indicat faptul ca in
baza O.U.G. nr. 40/1999 referitoare la protectia chiriasilor si
stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatie de locuinte, O.I.
nu mai avea dreptul la un nou contract de inchiriere.In martie 2005
Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea reclamantei. Instanta a
motivat ca in baza Legii nr. 17/1994 nu avea incidenta in cauza
calitatea de proprietar, indiferent ca acesta era statul sau
reclamanta. De asemenea, Curtea a respins aplicarea O.U.G. nr.
40/1999, motivand ca O.I. era titularul unui contract valabil
conform Legii nr. 17/1994. In iulie 2004, dupa intrarea in vigoare
a O.U.G. nr. 8/2004 referitoare la prelungirea contractelor de
inchiriere, reclamanta a sesizat tribunalul cu o actiune in
evacuare indreptata impotriva lui O.I. Conform sustinerilor
reclamantei, contractul prelungit de O.I. in baza O.U.G. nr.
40/1999 a expirat in aprilie 2004. In noiembrie 2006 Curtea de Apel
Bucuresti a respins cererea reclamantei. Instanta a motivat ca in
baza art. 10 paragraful 1 din O.U.G. nr. 40/1999 reclamanta avea
obligatia de a-l notifica pe O.I. cu privire la incheierea unui nou
contract, ceea ce nu s-a intamplat. In consecinta vechiul contract
s-a prelungit de drept, ope legis. Pe 1 iulie 2008 reclamanta i-a
cerut lui O.I. sa elibereze apartamentul deoarece avea nevoie de
acesta pentru fiul sau. In raspunsul sau, O.I. a sustinut ca
hotararea din 24 ianuarie 1996 nu constituie titlu executoriu, si
ca in baza hotararii din noiembrie 2006, solicitarea reclamantei nu
are temei legal.Aprecierile Curtii: dupa examinarea prevederilor
Legii nr. 17/1994 si a O.U.G. nr. 40/1999, Curtea a aratat ca
restrictiile, la care au fost supusi timp de mai multi ani vechii
proprietari, privind dreptul de a-si folosi apartamentele returnate
de catre autoritati, cat si incapacitatea acestora de a solicita
chiriasilor sa isi plateasca chiria, sunt cauzate de lipsa de
precizie, de defectele si lacunele identificate in Legea nr 17/1994
si OUG nr 40/1999. In consecinta, nu a existat un echilibru real
intre protejarea drepturilor individului, in ceea ce priveste
proprietatea sa, si cerintele de interes general (Arsenovici c.
Romania, nr. 77210/01 si Anghelescu c. Romania (nr. 2), nr.
14578/03). In ceea ce priveste argumentul Agentului Guvernamental
cu privire la faptul ca reclamanta nu si-a mentinut in fata
instantelor nationale actiunea in repararea prejudiciului pretins
rezultand din lipsa folosintei bunului, Curtea a constatat ca
instantele nationale i-au indicat reclamantei o alta actiune, si
anume, cea in evacuare. In speta, a fost incalcat dreptul la
respectarea proprietatii prin imposibilitatea prelungita de a intra
in posesia imobilului retrocedat, deoarece imobilul a fost
inchiriat in baza OUG nr 40/1999. In consecinta, Curtea a statuat
ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei.
Ref. satisfactia echitabila: Curtea, statuand in echitate, a
obligat statul roman la plata sumei de 8000 euro, cu titlu de
despagubiri, si 2080 euro cheltuieli de judecata.Incalcarea
dreptului de proprietate. Neexecutarea hotararilor administratiei
publice locale. CEDO, 5046/02, Demetrescu vs. Romania. Demetrescu
vs. Romania, 5046/02, 10 noiembrie 2009Faptele: in baza Decretului
nr. 92/1950, autoritatile i-au nationalizat reclamantului o
proprietate imobiliara situata in Craiova. In baza Legii nr.
10/2001, reclamantul a formulat o cerere, in anul 2001, prin care a
solicitat autoritatilor locale masuri reparatorii prin echivalent.
In septembrie 2001 Primaria Craiova a acceptat sa acorde
reclamantului o compensatie baneasca, inaintand in aces sens
dosarul catre prefectura. In octombrie 2002 reclamantul a solicitat
acordarea de compensatii pentru proprietatea nationalizata printr-o
actiune civila in pretentii. In februarie 2003 Tribunalul Craiova a
declarat actiunea ca fiind inadmisibila, pe motiv ca reclamantul
trebuia sa urmeze procedura administrativa prevazuta de Legea nr.
10/2001. In martie 2007 Primaria Craiova inlocuieste decizia din
2001 printr-o noua decizie, prin care propune din nou acordarea de
compensatii reclamantului, fara insa a stabili o suma. Desi aceasta
decizie era supusa recursului in termen de 30 de zile, niciun
recurs nu a fost intentat. In noiembrie 2008, in prezenta
reclamantului i a unui expert autorizat de catre Comisia Centrala
pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale
pentru Restituirea Proprietatilor, a fost efectuata o expertiza,
pentru evaluarea bunurilor n cauza, n conformitate cu prevederile
din Legea nr. 247/2005. Raportul de expertiza a stabilit valoarea
imobilului, la suma de 614.300 RON sau 143.864 euro. In martie
2009, Comisia Centrala a informat Agentul guvernamental ca dosarul
reclamantului referitor la plata compensatiilor urmeaza sa fie
analizat la o data ulterioara, fara insa a o preciza. In iunie 2009
Guvernul a informat Curtea ca raportul de evaluare a bunurilor in
litigiu a fost aprobat de catre Comisia Centrala si ca decizia
elaborata va fi comunicata de indata reclamantului. In august 2009,
reclamantul a informat Curtea ca nu primise nicio decizie de la
Comisia Centrala. Nici pana in prezent reclamantul nu si-a primit
indemnizatia.
Aprecierile Curtii:Ref. dreptul de proprietate: Curtea a
reamintit ca neexecutarea unei decizii prin care este recunoscut un
drept de proprietate, constituie o ingerinta in sensul primei
fraze, a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. In cazul
nostru, ingerinta consta in inactiunea autoritatilor competente,
care nu au aplicat deciziile conform carora reclamantul avea
dreptul la o compensatie. De asemenea Curtea a observat ca au
trecut 2 ani si jumatate de cand Primaria Craiova a recunoscut
drepturile reclamantului, fara insa ca aceasta din urma sa fi
primit efectiv compensatia. In consecinta Curtea a statuat ca a
fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ref. executarea hotararilor: Curtea a constatat ca incalcarea
dreptului reclamantului la respectarea bunurilor sale si a
dreptului sau de proprietate, garantate de art. 1 al Protocolului
nr. 1, este rezultatul disfunctionalitatilor in aplicarea
mecanismelor prevazute de Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea
nr. 247/2005.
Ref. satisfactia echitabila:In acest caz, tinand cont de
informatiile disponibile privind pretul de pe piata imobiliara
locala dar si de informatiile furnizate de Guvern in acest sens,
cat si de inconvenientele si incertitudinea la care a fost supus
reclamantul, in varsta de 73 de ani, Curtea, statuand in echitate,
a obligat statul roman la plata sumei de 155.000 euro, cu titlu de
despagubiri materiale.Cauza Glod mpotriva Romniei. Procedura:La
originea cauzei se afl cererea nr. 41134/98, ndreptat mpotriva
Romniei, prin care un cetean al acestui stat, doamna Florica Glod
(reclamanta), a sesizat Comisia European a Drepturilor Omului la
data de 20 septembrie 1995, n temeiul fostului articol 25 din
Convenia pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor
fundamentale (Convenia). Guvernul romn (Guvernul) este reprezentat
de agentul guvernamental, domnul B. Aurescu, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe. Reclamanta s-a plns de refuzul
instanelor, contrar articolului 6 alineatul 1 din Convenie, de a
examina legalitatea unei hotrri administrative, precum i de
imposibilitatea de a obine restituirea n natur a unui teren care a
aparinut mamei sale, cu nclcarea articolului 1 din Primul Protocol
adiional la Convenie. Cererea a fost transmis Curii la 1 noiembrie
1998, data intrrii n vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenie
(conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Convenie). Cererea
a fost repartizat primei secii a Curii (conform art. 52 alin. 1 din
Regulament). n cadrul acestei secii, camera desemnat s examineze
cererea (conform art. 27 alin. 1 din Convenie) a fost constituit
potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament. La data de 1 noiembrie
2001, Curtea a modificat structura seciilor sale (art. 25 alin. 1
din Regulament). Cererea a fost repartizat celei de-a doua secii a
Curii, astfel reorganizat (art. 52 alin. 1 din Regulament). Prin
decizia din 10 octombrie 2000, Curtea a declarat cererea admisibil.
Att reclamanta, ct i Guvernul au depus observaii scrise cu privire
la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din
Regulament).Reclamanta s-a nscut n anul 1942 i are domiciliul n
Bucureti.Prima aciune n restituirea terenului: in 1991, reclamanta
a solicitat Comisiei pentru aplicarea Legii fondului funciar nr.
18/1991 (numit n continuare Comisia administrativ) restituirea a
5,5 hectare (ha) dintr-un teren de 10 ha care aparinuse mamei sale
i care reprezentase contribuia acesteia la nfiinarea unei
cooperative agricole de producie, n 1953. Prin scrisoarea din 23
aprilie 1993, Comisia local din Soveja a informat-o pe reclamant c
nu i poate restitui terenul solicitat, deoarece acesta fusese
atribuit altor persoane care fuseser deja puse n posesie. Prin
decizia din 29 iulie 1993, Comisia judeean a reconstituit dreptul
de proprietate al reclamantei acordndu-i, n temeiul articolelor 36
i 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (numit n continuare
Legea nr. 18/1991), aciuni la o societate comercial reprezentnd
echivalentul a 5,5 ha din terenul care aparinuse mamei sale.
Reclamanta a contestat aceast decizie la Judectoria Panciu. Ea a
subliniat faptul c, acordndu-i aciuni, Comisia a nclcat dreptul su
la restituirea n natur a terenului, prevzut de art. 8 din Legea nr.
18/1991. Invocnd totodat i art. 13 din Legea nr. 18/1991, care
dispunea c, n zona colinar, atribuirea efectiv a terenurilor se
face, de regul, pe vechile amplasamente, reclamanta a subliniat c
ar fi fost posibil reconstituirea dreptului su de proprietate pe
acelai amplasament al terenului care aparinuse mamei sale, teren pe
care bunicul su construise un bazin de ap. Prin sentina din 31 mai
1995, prima instan i-a respins cererea.Aceasta a constatat c
reclamantei i-au fost acordate, de ctre Comisia administrativ,
aciuni la o societate comercial reprezentnd echivalentul a 5,5 ha
de teren. Or, instana a decis c, potrivit art. 11 din Legea nr.
18/1991, nu este competent s controleze modalitatea efectiv prin
care Comisia administrativ a reconstituit dreptul de proprietate al
reclamantei.Reclamanta a introdus recurs mpotriva acestei sentine.
Ea a susinut c prima instan a interpretat n mod eronat art. 11 din
Legea nr. 18/1991 ntruct, n temeiul acestui articol, controlul
judectoresc trebuia exercitat i asupra modului n care comisiile
reconstituie concret dreptul de proprietate al celui interesat,
prin restituirea n natur sau prin acordarea de aciuni. Ea s-a plns
i de faptul c instana nu a fcut o analiz concret a amplasamentului
terenului motenit de ea, care i-ar fi permis acesteia s stabileasc
faptul c terenul este situat ntr-o zon colinar. Or, reclamanta a
subliniat c, ntr-un astfel de caz, era permis, conform legii,
reconstituirea dreptului su de proprietate pe vechiul amplasament.
Prin decizia definitiv din 22 octombrie 1995, Tribunalul Judeean
Vrancea a confirmat hotrrea primei instane. Acesta a respins
recursul reclamantei, reamintind c instanele nu sunt competente s
controleze modalitatea efectiv prin care Comisia administrativ a
reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, i anume, prin
acordarea de aciuni la o societate comercial.
Evenimente ulterioare datei de 22 octombrie 1995: noua cerere n
revendicare imobiliar: in 1995, societatea A. s-a angajat, n
temeiul unui contract de arend ncheiat pe o durat de patru ani cu
reclamanta, s exploateze terenul n contul cruia aceasta din urm
obinuse aciuni i s i acorde 18% din producia total de gru pe care
aceasta avea s o realizeze. n 1999, reclamanta a informat
societatea A. c dorete s intre n posesia terenului su, cu scopul de
a-l exploata individual. Dup intrarea n vigoare a Legii nr. 1 din
11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole i celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii nr. 18/1991, reclamanta a solicitat restituirea
n natur i pe vechiul amplasament al ntregului teren care aparinuse
mamei sale. O scrisoare, datat 21 noiembrie 2001, din partea
Primriei Mreti arta c punerea n posesie a reclamantei nu se poate
face pe vechiul amplasament, avnd n vedere c terenurile respective
fuseser atribuite altor persoane, n temeiul Legii nr. 18/1991. Din
documentele prezentate reiese c, n februarie 2001 i noiembrie 2002,
Comisia administrativ a eliberat dou titluri de proprietate pe
numele reclamantei, pentru terenuri de 2,5 ha i, respectiv, 7,5 ha,
sau un total de 8 ha de vie i 2 ha de teren arabil. Reclamanta a
acceptat 7 ha din acestea, n privina crora a fost pus n posesie,
dar a refuzat restul, din cauza amplasrii. n prezent, pe rolul
instanelor interne se afl un litigiu referitor la amplasarea
terenurilor restituite reclamantei care, n opinia acesteia, nu
corespunde amplasrii terenurilor deinute anterior de mama sa.
Dreptul intern aplicabil: prevederile aplicabile ale Legii fondului
funciar nr. 18/1991, astfel cum erau formulate la data faptelor n
litigiu (publicat n Monitorul Oficial din 20 februarie 1991),
dispun urmtoarele: Articolul 8:"Stabilirea dreptului de proprietate
privat asupra terenurilor care se gsesc n patrimoniul
cooperativelor agricole de producie se face n condiiile prezentei
legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea
acestui drept. De prevederile legii beneficiaz membrii cooperatori
care au adus pmnt n cooperativ sau crora li s-a preluat n orice mod
teren de ctre aceasta, precum i, n condiiile legii civile,
motenitorii acestora (...)".
Articolul 11:"(1) n scopul stabilirii dreptului de proprietate
prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective
a terenurilor celor ndreptii i eliberrii titlurilor de proprietate,
n fiecare comun, ora sau municipiu, se constituie, prin decizia
prefecturii, o comisie condus de primar.Comisiile comunale, oreneti
sau municipale vor funciona sub ndrumarea unei comisii judeene,
numit prin decizia prefecturii i condus de prefect. Procedura de
constituire i modul de funcionare a comisiilor, precum i modelul i
modul de atribuire a noilor titluri de proprietate, se vor stabili
prin hotrre a Guvernului n termen de 15 zile de la data publicrii
prezentei legi. Din comisii vor face parte ceteni desemnai de obte
din toate categoriile ndreptite, specialiti i funcionari publici. n
comunele constituite din mai multe sate, cetenii vor fi desemnai
proporional cu ponderea numeric a locuitorilor din fiecare
sat.Comisia judeean este competent s soluioneze contestaiile i s
valideze sau s invalideze msurile stabilite de comisiile
subordonate. mpotriva hotrrii comisiei judeene, cel nemulumit poate
face plngere la judectoria n raza creia este situat terenul, n
termen de 30 de zile de la data la care a luat cunotin de soluia
dat de comisia judeean. Controlul judectoresc se limiteaz exclusiv
la aplicarea corect a dispoziiilor imperative din prezenta lege cu
privire la dreptul de a obine titlul de proprietate, la ntinderea
suprafeei de teren ce se cuvine i, dac este cazul, la exactitatea
reducerii acestei suprafee, potrivit legii."
Articolul 13:"Atribuirea efectiv a terenurilor se face, n zona
colinar, de regul, pe vechile amplasamente (...)".Articolul
36:"Persoanele ale cror terenuri agricole au fost trecute n
proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele dect
cele de expropriere, i care se afl n administrarea unitilor
agricole de stat, devin la cerere acionari la societile comerciale
nfiinate n baza Legii nr. 15/1990 din actualele uniti agricole de
stat (...).Numrul de aciuni primite va fi proporional cu suprafaa
de teren n echivalent arabil trecut n patrimoniul statului, fr a
putea depi ns valoarea a 10 ha teren de familie, n echivalent
arabil." Articolul 38: "n localitile cu deficit de teren n care
terenurile fotilor proprietari se afl n proprietatea statului i
acetia nu opteaz pentru aciuni n condiiile art. 36 i nu li se pot
atribui lor sau motenitorilor suprafaa minim prevzut de prezenta
lege, comisiile judeene vor hotr atribuirea unei suprafee de 5.000
mp de familie, n echivalent arabil, la cerere, din terenurile
proprietatea statului. Pentru diferena de teren pn la care sunt
ndreptii fotii proprietari sau motenitorii lor, potrivit prezentei
legi, se aplic corespunztor prevederile art. 36."N DREPT Cu privire
la excepia preliminar ridicat de Guvern: Guvernul invoc
inadmisibilitatea cererii, motivnd aceasta prin lipsa calitii de
victim a reclamantei, n sensul art. 34 din Convenie, avnd n vedere
schimbrile survenite n situaia de fapt dup 22 octombrie 1995.
Acesta subliniaz c reclamantei i-a fost atribuit dreptul de
proprietate asupra a 8 ha de vie i 2 ha de teren arabil (a se vedea
alin. 21 anterior). Or, dac Guvernul admite c restituirea nu a avut
loc pe acelai amplasament al terenurilor deinute de mama sa, el
subliniaz faptul c reclamantei i-a fost restituit n natur suprafaa
integral care i-a aparinut acesteia din urm, i anume, 10 ha de
teren. De asemenea, Guvernul arat c actuala lege a fondului funciar
nu i mai permite reclamantei s obin reconstituirea dreptului su de
proprietate pe vechiul amplasament. Reclamanta evideniaz faptul c
autoritile mputernicite s pun n aplicare Legea nr. 18/1991 au
atribuit terenurile fotilor proprietari unor teri care nu aveau
acest drept. Or, reclamantei i-au fost atribuite terenuri
necorespunztoare sau aciuni, cu toate c prevederile Legii nr.
18/1991 obligau autoritile s dispun restituirea n natur i, n plus,
pe vechiul amplasament, fiind vorba de o zon colinar, destinat
culturii viei-de-vie. Curtea nu poate s speculeze asupra faptului
dac i era permis sau nu reclamantei, n temeiul legislaiei
aplicabile la data primei sale cereri n restituire, s obin terenul
pe vechiul amplasament, n condiiile n care instanele chemate s
examineze aceast problem cu prilejul contestaiei introduse de ctre
reclamant mpotriva deciziei Comisiei administrative din 29 iulie
1993 s-au declarat necompetente s soluioneze acest aspect al
cererii, citnd art. 11 din Legea nr. 18/1991, aa cum dispunea
acesta la momentul respectiv. Curtea constat i c un nou litigiu
referitor la amplasarea terenurilor restituite reclamantei se afl n
prezent pe rolul instanelor interne (conform alin. 21 anterior).
Oricum, Curtea observ c restituirea terenurilor menionat de Guvern
se ntemeiaz pe o alt baz legal dect cea aflat la originea
litigiului prezentat n faa Curii i c a avut loc n februarie 2001,
pentru o parte din teren, i n noiembrie 2002 pentru restul
terenului, adic la aproximativ zece ani de la data la care
reclamanta a fcut prima cerere n temeiul Legii fondului funciar. n
plus, Curtea constat c plngerile formulate de reclamant nu se
limiteaz la ingerina autoritilor n dreptul su de proprietate, ci se
refer i la nclcarea articolului 6 alineatul 1 din Convenie. Or, n
lipsa recunoaterii, explicite sau n substan, a faptului c s-a
produs o nclcare a Conveniei, precum i n lipsa unei reparaii din
partea autoritilor, reclamanta se poate, n mod incontestabil,
pretinde victim a hotrrii instanelor c nu sunt competente s
examineze o decizie administrativ a Comisiei, cum a fost cazul n
spe (a se vedea, mutatis mutandis, hotrrea n cauza Crian mpotriva
Romniei, cererea nr. 42930/98, alin. 27-30, din 27 mai 2003). Prin
urmare, Curtea respinge excepia preliminar ridicat de Guvern. Cu
privire la pretinsa nclcare a articolului 6 alineatul 1 din
Convenie: Reclamanta se plnge, mai nti de refuzul instanelor de a
examina legalitatea unei decizii a Comisiei administrative. Ea
invoc art. 6 alin. 1 din Convenie, ale crui prevederi aplicabile
dispun:"Orice persoan are dreptul la judecarea n mod echitabil a
cauzei sale (...), de ctre o instan independent i imparial,
instituit de lege, care s decid (...) asupra contestaiilor sale
privind drepturi i obligaii cu caracter civil". Reclamanta
evideniaz faptul c instanele romne aveau, n temeiul art. 11 din
Legea nr. 18/1991, o competen limitat n ceea ce privete
reconstituirea dreptului de proprietate. Aceast situaie a
determinat instanele sesizate prin contestaia ei s nu examineze
legalitatea reconstituirii dreptului su de proprietate prin
acordarea de aciuni la o societate comercial. Guvernul reamintete
c, potrivit jurisprudenei constante a Curii, dreptul de acces la
justiie nu este un drept absolut, ci el poate fi supus unor limitri
implicit admise, necesitnd, prin natura sa, o reglementare de ctre
stat. Or, el subliniaz c, n spe, instanele interne s-au pronunat n
cazul contestaiei reclamantei mpotriva deciziei Comisiei
administrative, respectnd limitele competenei atribuite lor prin
Legea nr. 18/1991. n observaiile sale complementare, Guvernul
subliniaz c el nu contest cele susinute de reclamant pe terenul
art. 6 alin. 1 din Convenie. El precizeaz, totui, c art. 11 din
Legea nr. 18/1991, n vigoare la momentul respectiv i care limita
competena instanelor, a fost modificat prin Legea nr. 169/1997.
ncepnd din acest moment, competena instanelor n materie nu mai este
limitat i acestea au posibilitatea s examineze toate aspectele de
fapt i de drept ale deciziilor pronunate de Comisia administrativ.
Curtea constat c procedura n litigiu fcea referire la legalitatea
unei decizii a Comisiei administrative privitoare la dreptul
reclamantei, aa cum era prevzut de Legea fondului funciar, de a
obine restituirea unui bun imobiliar, drept ce mbrac,
incontestabil, un caracter civil, n sensul alin. 1 al art. 6
menionat anterior, care este, prin urmare, aplicabil n spea. Curtea
reamintete c, fiind vorba de decizii referitoare la drepturi i
obligaii cu caracter civil, art. 6 alin. 1 din Convenie dispune ca
deciziile luate de autoriti administrative care nu ndeplinesc
cerinele acestei prevederi s fie supuse controlului ulterior al
unui organ judiciar cu competen deplin (a se vedea cauza Crian
mpotriva Romniei, citat anterior, alin. 24; cauza Ortenberg
mpotriva Austriei, hotrrea din 25 noiembrie 1994, seria A nr.
295-B, p. 49-50, alin. 31; cauza Stallinger i Kuso mpotriva
Austriei, hotrrea din 23 aprilie 1997, Culegere de decizii i hotrri
1997-II, p. 679-680, alin. 51. Curtea consider, mai nti, c
respectiva Comisie administrativ care s-a pronunat, la 29 iulie
1993, asupra cererii reclamantei n restituirea terenului, numit
prin ordin al Prefectului i condus de acesta din urm, n temeiul
art. 11 din Legea nr. 18/1991, nu respect condiia de independen n
raport cu executivul i nu poate, prin urmare, s constituie o
"instan", n sensul art. 6 alin. 1 sus-menionat (conform, mutatis
mutandis, Crian mpotriva Romniei, sus-menionat, alin. 25; Sramek
mpotriva Austriei, hotrrea din 22 octombrie 1984, seria A nr. 84,
p. 17, alin. 42). Din cele prezentate rezult c, pentru a fi
ndeplinite cerinele art. 6 alin. 1 din Convenie, e necesar ca
persoana interesat s poat supune deciziile luate de autoritatea
administrativ n cauz controlului ulterior al unui organ judiciar cu
competen deplin. Or, Curtea constat, n aceast privin, c instanele
sesizate de reclamant printr-o contestaie mpotriva deciziei prin
care Comisia administrativ i atribuise aciuni s-au declarat
necompetente s controleze legalitatea acesteia, n temeiul art. 11
din Legea nr. 18/1991, aa cum era formulat la momentul respectiv.
Curtea ia act cu interes de modificarea legislativ indicat de
Guvern referitor la extinderea competenei, de acum nainte
nelimitat, a instanelor chemate s se pronune cu privire la
legalitatea deciziilor administrative ale Comisiei (conform
dreptului intern aplicabil, n special alin. 23 anterior). Totui,
prevederile legale care reglementau, la momentul faptelor,
competena instanelor judectoreti sesizate cu o contestaie mpotriva
unei decizii a Comisiei i aplicarea lor, n spe, de ctre instane, au
determinat, n cauz, imposibilitatea reclamantei de a supune
deciziile emise de o autoritate administrativ care nu ndeplinete
calitile unei "instane", n sensul articolului 6 alineatul 1 din
Convenie, verificrii ulterioare a unui organ judiciar cu competen
deplin. n lumina celor prezentate, Curtea apreciaz c aceast
imposibilitate a instanelor, datorat legislaiei interne n vigoare
la data respectiv, de a stabili dac reclamanta ndeplinete condiiile
prevzute de lege pentru a obine restituirea n natur a terenului i,
n plus, pe vechiul amplasament, constatat n cadrul contestaiei
reclamantei mpotriva deciziei administrative care statua asupra
drepturilor sale civile, aduce atingere substanei dreptului su de
acces la justiie. Prin urmare, se constat o nclcare a articolului 6
alineatul 1 din Convenie. Cu privire la pretinsa nclcare a art. 1
din Primul Protocol adiional la Convenie: Reclamanta apreciaz c,
din cauza modului n care a fost soluionat contestaia sa de ctre
instanele interne, s-a adus atingere dreptului la respectarea
bunurilor sale, garantat de articolul 1 din Primul Protocol
adiional la Convenie, potrivit cruia:"Orice persoan fizic sau
juridic are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate
fi lipsit de proprietatea sa dect pentru cauz de utilitate public i
n condiiile prevzute de lege i de principiile generale ale
dreptului internaional. Dispoziiile precedente nu aduc atingere
dreptului statelor de a adopta legile pe care le consider necesare
pentru a reglementa folosina bunurilor conform interesului general
sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuii, sau
a amenzilor". Guvernul susine c reclamanta nu a suferit nici o
atingere a dreptului su de proprietate i face trimitere la decizia
n cauza Malhous mpotriva Republicii cehe, cererea nr. 33071/96,
C.E.D.O. 2000-XII). n subsidiar, acesta apreciaz c o eventual
atingere a dreptului de proprietate al reclamantei ar fi ntr-att de
infim, nct ar putea intra n marja de apreciere a statului.
Reclamanta contest argumentele Guvernului i precizeaz c
sus-menionata cauz Malhous mpotriva Republicii cehe nu este
aplicabil n spe. Ea arat c, spre deosebire de domnul Malhous, ea
ndeplinea condiiile prevzute de lege pentru a obine restituirea n
natur i, n plus, pe vechiul amplasament, ntruct terenul aparinuse
mamei sale, dar instanele sesizate au refuzat s se pronune asupra
acestui aspect, invocnd limitele legale ale competenei lor. Ea
precizeaz, n aceast privin, faptul c, la data intrrii n vigoare a
legii, terenul su fcea parte din patrimoniul cooperativei agricole
de producie i c acesta este situat, aa cum prevede art. 13 din
Legea nr. 18/1991, ntr-o zon colinar, i anume, n apropierea
localitii Panciu, judeul Vrancea. In observaiile sale
complementare, ulterioare datei de 10 septembrie 2002, dat la care
camera a declarat cererea admisibil, Guvernul apreciaz c art. 1 din
Primul Protocol adiional la Convenie nu este aplicabil n spe,
reclamanta neavnd nici un bun actual, nici o speran legitim, n
sensul jurisprudenei constante a Curii. Curtea apreciaz c
problemele ridicate de Guvern n observaiile sale complementare i-ar
avea locul mai degrab n cadrul unei excepii preliminare care s
susin incompatibilitatea rationae materiae a acestui capt de cerere
cu prevederile Conveniei. Ridicat pentru prima dat dup pronunarea
deciziei de admisibilitate n cauz, o asemenea excepie este tardiv,
avnd n vedere c Guvernul a deczut din dreptul de a formula excepii,
(a se vedea, ntre altele, mutatis mutandis, Ceteroni mpotriva
Italiei, hotrrea din 15 noiembrie 1996, Culegere de decizii i
hotrri 1996-V, p. 1755-1756, alin. 19). Oricum, Curtea consider,
innd cont de concluziile formulate la alineatele 38-40 anterioare,
c nu este necesar s se pronune asupra acestui capt de cerere (a se
vedea, ntre altele, mutatis mutandis, hotrrile Laino mpotriva
Italiei, cererea nr. 33158/96, alin. 25, C.E.D.O. 1999-I; Zanghi
mpotriva Italiei, hotrrea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C,
p. 47, alin. 23; Biserica catolic din Cannee mpotriva Greciei,
hotrrea din 16 decembrie 1997, Culegere de decizii i hotrri
1997-VIII, alin. 50). Prejudiciul material i moral: reclamanta
solicit cu titlu de prejudiciu material acordarea a 3 ha de teren
situate n proximitatea terenului de 7 ha care i-a fost deja
restituit sau, n subsidiar, o sum corespunztoare valorii bunului
imobiliar menionat, pe care o apreciaz la 6.000 euro. Ea solicit, n
plus, 10.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat de refuzul
autoritilor, vreme de aproape zece ani, de a o pune n posesie cu
terenul pe vechiul su amplasament, fapt ce i-a provocat suferine
fizice i psihice, i-a afectat starea sntii i a determinat apariia
unui sentiment de nedreptate i tensiune permanent. Guvernul se
opune acordrii sumelor cerute de reclamant. El remarc, n aceast
privin, c, urmare a modificrilor survenite n situaia de fapt,
reclamanta a obinut restituirea n natur a 8 ha de vie i 2 ha de
teren arabil, adic totalitatea suprafeei de teren deinut de mama
sa. Or, el subliniaz c, avnd n vedere schimbarea destinaiei
terenurilor pe perioada regimului comunist, precum i titlurile de
proprietate atribuite deja unor teri asupra unor terenuri aflate n
proximitatea terenului reclamantei, este n mod obiectiv imposibil
ca aceasta s fie pus n posesie pe acelai amplasament. Guvernul e de
prere c nu se poate stabili nici o legtur de cauzalitate ntre
suferinele invocate de aceasta i pretinsele nclcri ale prevederilor
Conveniei. Curtea evideniaz c singurul element luat n considerare n
acordarea satisfaciei echitabile este, n spe, faptul c reclamanta
nu a beneficiat de acces la justiie pentru a contesta deciziile
Comisiei administrative, ce statuau asupra drepturilor sale cu
caracter civil. Curtea nu poate s speculeze care ar fi fost soluia
contestaiei n caz contrar, dar nu consider nerezonabil aprecierea c
persoana interesat a suferit o pierdere real de ans (a se vedea
cauzele Pelissier i Sassi mpotriva Franei, cererea nr. 25444/94,
alin. 80, C.E.D.O. 1999-II; Crian mpotriva Romniei, sus-menionat,
alin. 36). Pronunndu-se n echitate, aa cum prevede articolul 41 din
Convenie, Curtea acord reclamantei suma de 4.000 euro pentru
prejudiciile nsumate. Dobnzi de ntrziere: Curtea hotrte s aplice
majorri de ntrziere echivalente cu rata dobnzii pentru facilitatea
de credit marginal practicat de Banca central european, la care se
vor aduga 3 puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea, in
unanimitate, decide: 1. respinge excepia preliminar ridicat de
Guvern; 2. hotrte c a fost nclcat articolul 6 alineatul 1 din
Convenie; 3. hotrte c nu este necesar s se pronune asupra captului
de cerere fondat pe articolul 1 din Primul Protocol adiional la
Convenie; 4. hotrte c: a). statul prt trebuie s plteasc
reclamantei, n termen de 3 luni de la data rmnerii definitive a
hotrrii, conform art. 44 alin. 2 din Convenie, 4.000 euro pentru
prejudiciul material i moral, plus orice sum care i-ar putea fi
reinut cu titlu de impozit, urmnd a fi achitai n lei romneti,
conform ratei de schimb aplicabile la momentul plii; b). aceast sum
va fi majorat, ncepnd de la data expirrii termenului menionat pn la
momentul efecturii plii, cu o dobnd simpl de ntrziere egal cu
dobnda minim pentru mprumut practicat de Banca central european,
valabil n aceast perioad, la aceasta adugndu-se o majorare cu 3
puncte procentuale;
5. respinge de acordare a unei satisfacii echitabile pentru
surplus. BIBLIOGRAFIE
1. Vincent Berger, Jurisprudebra Curtii Europene a Drepturilor
Omului, IRDO, Bucuresti, 1999;
2. Corneliu-Liviu Popescu, Hotarari pronuntate de CEDO impotriva
Romaniei, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;
3. Corneliu Birsan, Marius Eftimie, Conventia europeana a
drepturilor omului (culegere de texte), Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2006;
4. Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a drepturilor
omului, Editia 2, Editura C.H. Beck, Bucutresti, 2006.
SITE-uri:
1. www.echr.coe.int;2. www.hudoc.echr.coe.int;
3. www.humanrights.coe.int.
