PROTECŢIA JURIDICĂ A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

MASTER DREPTUL AFACERILOR

SUPORT CURS

Lector dr. Nicoleta-Rodica Dominte

Capitolul IRegimul juridic al mărcilor şi indicaţiilor geografice

1. Noţiune, izvoareMarca este un semn distinctiv, care diferenţiază produsele şi serviciile unei persoane prin

garanţia unei calităţi determinate şi constante, formând, în condiţiile legii, obiectul unui drept

exclusiv. Marca diferenţiază produse identice sau similare ale unor producători diferiţi.

Principalele reglementări juridice în materie sunt următoarele:

Legea nr. 84/1998 privind regimul juridic al mărcilor şi indicaţiilor geografice;

Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară;

Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 1891;

Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a

mărcilor din 1989.

2. Semnele care pot constitui o marcă

Poate constitui o marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvintele,

inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, elementele figurative, formele

tridimensionale şi în special forma produsului sau a ambalajului său, culorile, combinaţiile de

culori, hologramele, semnele sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste

semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

(art. 2 din Legea nr. 84/1998). Enumerarea din legea română are caracter exemplificativ.

Ca prezentare comparativă enunţăm dispoziţiile art. 4 din Regulamentul nr. 207/2009, în

care sunt menţionate semnele ce pot fi înregistrate ca marcă comunitară: „A Community trade mark

may consist of any signs capable of being represented graphically, particularly words, including

personal names, designs, letters, numerals, the shape of goods or of their packaging, provided that

such signs are capable of distinguishing the goods or services of one undertaking from those of

other undertakings.”

Numele unei persoane fizice

Poate fi înregistrat ca marcă numele unei persoane fizice contemporane sau numele unor personaje

istorice. Dreptul exclusiv de exploatare va avea ca obiect forma în care este înregistrat numele ca

marcă. De exemplu, NAPOLEON ®, RASPUTIN®.

Culorile

Pot fi înregistrate ca marcă numai combinaţiile de culori. În principiu, se consideră că nuanţele unei

culori nu au suficient caracter distinctiv. Cu toate acestea, în Franţa au fost înregistrate următoarele

mărci compuse din nuanţa unei culori: roşu congo pentru produse petroliere şi roz fucsia pentru

lapte.

Denumirile

Denumirile reprezintă cuvinte luate din limbajul curent sau inventate. Pentru a putea fi înregistrate

ca marcă, denumirile trebuie să fie arbitrare şi de fantezie. De exemplu, APPLE® pentru

calcultoare.

Nu pot fi înregistrate ca marcă următoarele categorii:

- denumirile necesare – cuvântul care desemnează produsul; de exemplu: umbrelă pentru umbrele.

- denumirile generice – cuvântul care desemnează o anumită categorie de produse; de exemplu:

panificaţie pentru pâine.

- denumirile descriptive – cuvântul care desemnează o caracteristică principală a produsului; de

exemplu: acru pentru lamâi.

Pot fi înregistrate potrivit legislaţiei din unele state, denumiri geografice ca marcă. În Marea

Britanie, ţările scandinave, Spania, Austria – nu se acceptă înregistrarea numelor geografice ca

marcă; spre deosebire de Franţa – marca Pattaya, pentru parfumuri (insulă din Oceanul Pacific), în

Italia – marca Aoste, pentru jambon, în S.U.A. – marca Chicago pentru îmbrăcăminte. În acest sens,

în dreptul român la art. 5 se prevede că nu pot fi înregistrate:

- lit. d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii putând servi în comerţ pentru a

desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării

produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

- lit. f) mărcile care sunt de natura să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică,

calitatea sau natura produsului sau serviciului;

- lit. g) mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sunt consituite dintr-o astfel de indicaţie,

pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de

natură să induca publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine;

- lit. h) mărcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică identificind vinuri sau produse

spirtoase care nu sunt originare din locul indicat.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Regulamentul nr. 207/2009 nu pot fi

înregistrate:

- lit. c) mărci compuse exclusiv din semne sau indicaţii, ce pot să servească în comerţ, pentru a

desemna specia, calitatea, cantitatea, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei

produsului sau a prestării serviciului ori alte caracteristici ale acestora;

- lit. d) mărci compuse exclusiv din semne devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile de

loialitate ale comerţului;

- lit. e) semne constituite exclusiv din forma produsului dacă forma este impusă de însăşi natura

produsului, forma produsului este necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic ori forma conferă

valoare substanţială produsului;

- lit. g) mărci de natură să înşele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calităţii ori

provenienţei georgrafice.

Reiese că denumirile geografice pot fi înregistrate la nivel comunitar. De exemplu, în cazul R

594/199-2, SUDAN, denumirea Sudan înregistrată ca marcă pentru coloranţi şi vopsele pentru

uleiuri minarale, deoarece consumatorii interesaţi de aceşti coloranţi sunt un public informat şi

avizat, care va cunoaşte că aceste produse nu sunt fabricate în Sudan.

Literele şi cifrele

Pentru a constitui o marcă, literele şi cifrele trebuie să aibă o formă grafică distinctă. Literele

folosite ca marcă pot fi iniţialele unor cuvinte. De exemplu, BCR®, BRD® Iniţialele trebuie să

poată să fie pronunţate, formând un cuvânt fără semnificaţie cunoscută.

În privinţa mărcilor alcătuite din cifre se consideră că nu au suficient caracter distinctiv. Legea

română menţionează în mod expres literele şi cifrele. Pentru a constitui o marcă, literele şi cifrele

trebuie să aibă o formă grafică distinctă. În unele sisteme de drept, literele şi cifrele nu sunt

acceptate ca mărci. Cu caracter de excepţie, se admit totuşi literele şi cifrele care au o formă

originală ori sunt notorii.

Forma produsului şi forma ambalajului

Aceste semne alcătuiesc mărcile tridimensionale. De exemplu, forma unui cârnat ca marcă

tridimensională pentru produse din lapte şi brânză; sticla de coca-cola.

Un aparat care produce energie cu ajutorul vântului. S-a dorit înregistrarea

ca marcă a formei unei părţi din produsului respectiv. Distinctivitatea

trebuie să fie obţinută în acest caz îaniante de aplicarea cererii pentru

înregistrare.

Desenele

Desenele pot fi înregistrate ca mărci, cu consimţământul titularului dreptului de autor.

Admisibilitatea protecţiei ca marcă este condiţionată de caracterul distinctiv al desenului.

Semne sonore

Semnele sonore pot fi înregistrate ca mărci. Semnele sonore pot fi reprezentate de melodii, sunete

emise de animale ori de anumite obiecte. De exemplu, urletul leului înregistrat ca marcă de

compania Metro Golden Mayer.

Semnele olfactive

Aceatea alcătuiesc mărci olfactive, de exemplu parfumul unei flori sau al unei substanţe

chimice.

Case T-305/04, Eden SARL, established in Paris v Office for Harmonisation in the Internal

Market.

Solicitantul a depus cerere pentru înregistrarea ca marcă comunitară „a parfumului unei

căpşuni coapte” fiind reprezentată printr-o imagine colorată acestui fruct, pentru clasa de produse 3,

16, 18 si 25.. Prin decizia din 7 august 2003 a fost respinsă cererea de înregistrare considerându-se

că semnul olfactiv nu poate fi reprezentat grafic, iar în temeiul art. 7, alin.1, lit. a nu are caracter

distinctiv.

Instanţa de judecată a considerat că este o diferenţă între descriere şi parfum, pentru că

există diferite tipuri de căpşuni cu parfum distinctă. Solicitantul a susţinut că parfuml căpşunilor

este stabil şi durabil, ceea ce diferă fiind gustul acestora. Mai mult, parfumul este cunoscut

publicului din copilărie, iar memoria olfactivă este una dintre cele mai importante memorii ale

omului care ar putea să fie exploatată de către comercianţi.

În acest caz, reprezentarea grafică a mărcii implica două elemente: semn figurativ şi descriere prin

cuvinte. Într-un studiu elaborat de European Cooperation in the field of scientific and technical

research examinatorii au identificat 5 recolte din 9 în privinţa căpşunilor după parfum cu un

procentaj de eroare de 5%. Rezultă că există un parfum distinct pentru diferite soiuri de căpşuni.

Descrierea prin cuvinte care menţiona „the smell of ripe strawberries” nu este suficient de clară şi

precis. Cumularea celor două elemente imagine şi descriere nu conferă imformaţii suplimentare,

astfel încât s-a respins cererea.

Imaginile în mişcare

3. Subiectul dreptului la marcă

În funcţie de titular, marcile se clasifică în trei categorii: mărci individuale, mărci colective

şi mărci de certificare.

Marca individuală reprezintă marca înregistrată de o persoană fizică sau juridică care

desfăşoară o activitate comercială sau industrială ori prestează servicii. Marca individuală poate fi

folosită în comun de mai multe persoane fizice.

Asoicaţiile de fabricanţi, producători, comercianţi, prestatori de servicii pot solicita la OSIM

înregistrarea unei mărci colective. Asociaţiile sunt cele care indică persoanele autorizate să

folosească marca colectivă. De exemplu, marca Mglass® – utilizată pentru promovarea industriei

sticlei în Portugalia. Marinha Grande este o regiune din Portugalia cu tradiţii de peste 250 de ani în

industria sticlei. Marca Melinda® a fost creată în anul 1989 şi aparţine unui consorţiu constituit de

16 cooperative cu 5.200 de membri. Aceată marcă este folosită pentru o recoltă de mere care

reprezintă 10% din producţia Italiei şi 5% din producţia Europei.

Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, odată cu cererea de înregistrare sau

cel târziu într-un termen de 3 luni de la data notificării către OSIM, un regulament de folosire a

mărcii colective. În regulamentul de folosire solicitantul va indica persoanele autorizate să

folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei,

condiţiile de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi interzisă unui membru

al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie.

Regulamentul de folosire poate să prevadă că marca colectivă nu poate fi transmisă de căte

titular decât cu acordul unanim al membrilor asociaţiei. Titularul mărcii colective trebuie să

comunice la OSIM orice modificare a regulamentului de folosire.

Marca de certificare este marca care aparţine unor persoane juridice care exercită controlul

produselor sau al serviciilor. Aceste persoane juridice sunt abilitate legal să exercite controlul în

ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor,

precizia sau alte caracteristici. De exemplu, marca Harris Tweed® – o marcă de certificare care

atestă fabricarea hainelor din lână care este toarsă manual. Marca a fost înregistrată în 1910.

Solicitantul cererii de înregistrare a unei mărci de certificare trebuie să depună împreună cu

cererea sau cel târziu în 3 luni de la data notificării de către OSIM următoarele documente:

regulamentul de folosire a mărcii de certificare şi autorizaţia din care rezultă exercitarea legală a

activităţii de certificare sau, dacă este cazul, dovada înregistrării în ţara de origine. Regulamentul va

indica persoanele autorizate să utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie să fie

certificate prin marcă, modul în care autoritatea competentă de certificare trebuie să verifice aceste

caracteristici şi să supravegheze folosirea mărcii, taxele care trebuie plătite pentru folosirea mărcii,

procedurile de reglementare a diferendelor. Titularul mărcii va autoriza persoanele îndreptăţite să

utilizeze marca pentru produsele sau serviciile care prezintă caracteristici comune garantate prin

regulamentul de folosire a mărcii.

Orice fizică sau juridică, producător sau prestator de servicii, poate fi autorizat să folosească

marca de certificare cu condiţia respectării prevederilor regulamentului de folosire a mărcii de

certificare.

În prezent, se pune accentul pe mărcilor ecologice sau etichetele ecologice. Eticheta

ecologică reprezintă un simbol al întregii omeniri ţinând cont de faptul că au fost create pe teritoriul

mai multor state, după cum se poate observa în a acestui articol. Astfel, au fost elaborate etichete

ecologice naţionale în Brazilia, Cehia, Croaţia, Japonia, România, Taiwan, etc., precum şi etichete

ecologice ce au valabilitate pe teritoriul mai multor state, cum ar fi eticheta ecologică a Uniunii

Europene şi eticheta ecologică a statelor nordice. Eticheta ecologică a Uniunii Europene se aplică

pe teritoriul celor 15 state membre ale Uniunii Europene, precum şi în Norvegia, Islanda şi

Liechtenstein, iar eticheta ecologică a statelor nordice se aplică pe teritoriul celor cinci state

nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. De asemenea, statele membre ale

Uniunii Europene au propriile etichete ecologice naţionale, dar în prezent se constată o utilizare pe

scară largă în favoarea etichetei ecologice a Uniunii Europene.

Fig. 1 Eticheta ecologică a

Uniunii Europene

Fig. 2 Eticheta ecologică a

statelor nordice

Fig. 3 Etichetă ecologică

din Germania

La nivel mondial a fost creată în anul 1994 o organizaţie mondială intitulată Global

Ecolabelling Network (GEN) cu scopul de a îmbunătăţi, a promova şi a dezvolta eticheta ecologică

aplicată produselor şi serviciilor. GEN reprezintă o asociaţie non-profit a organizaţiilor privind

eticheta ecologică din lumea întreagă, ce are rolul de a aduna informaţii, de a facilita schimbul de

informaţii între membrii săi, de a disemina aceste informaţii în rândul publicului larg. De asemenea,

reprezintă interesele prin participarea la organizaţii internaţionale şi oferă asistenţă tehnică în

elaborarea unui program privind crearea unei etichete ecologice. În procesul de elaborare şi creare a

unei etichete ecologice este necesară îndeplinirea mai multor condiţii. Astfel, întregul proces de

elaborare începe cu elementul uman, adică consumatorul care doreşte să cumpere produse

ecologice. Următorul pas este acela referitor la individualizarea acelor categorii de produse care pot

îndeplini criteriile ecologice fixate. Cel de al treilea pas se referă la crearea simbolului prin

intermediul căruia consumatorul recunoaşte produsul fabricat în conformitate cu criteriile ecologice

şi astfel este elaborată eticheta ecologică. Eticheta ecologică, deşi voluntară pentru producători, este

necesar să fie legiferată pentru a putea dobândi valabilitate şi forţă juridică în practică. Eticheta

ecologică priveşte întregul ciclu de creare a unui produs luând în considerare toate etapele de

fabricare, utilizarea şi reciclare ori eliminare a produsului. În ultimă instanţă, efectele benefice ale

creării etichetei ecologice se răsfrâng asupra stării mediului, prin protejarea acestuia, precum asupra

sănătăţii omului.

În Australia GreenhouseFRiendly este înregistrată ca marcă de certificare de către

Departamentul guvernului privind schimbarea climei.

4. Clasificarea mărcilor

Mărcile se pot grupa în mai multe categorii. În mod corespunzător, regimul juridic al unei

mărci este configurat de încadrarea ei într-o anumită categorie.

Mărcile de fabrică şi mărcile de comerţ

În funcţie de destinaţia lor economică, mărcile se împart în mărci de fabrică şi mărci de

comerţ. Mărcile de fabrică şi mărcile de comerţ au acelaşi regim juridic.

Marca de fabrică se foloseşte de producător sau fabricant, în domeniul activităţii industriale,

agricole, meşteşugăreşti şi artizanale. Marca de fabrică diferenţiază produsele unei persoane fizice

sau juridice de alte produse similare.

Marca de comerţ este utilizată de comerciant sau distribuitor, prin aplicarea ei pe produsele

pe care le vinde. Marca de comerţ arată că distribuirea produselor se face de o societate comercială.

Mărcile de produse şi mărcile de servicii

Din punctul de vedere al obiectului, se disting mărcile de produse şi mărcile de servicii.

Mărcile de fabrică şi mărcile de comerţ se aplică şi identifică anumite produse, fabricate sau

naturale. În acest fel, ele formează categoria mărcilor de produse.

Mărcile de serviciu se întrebuinţează pentru a deosebi serviciile unei persoane fizice sau

juridice de cele prestate de către alte persoane. În conformitate cu serviciile susceptibile de a fi

protejate, mărcile de servicii sunt de două feluri:

- mărci de serviciu care se aplică pe produse sau sunt ataşate produselor pentru a indica

pe autorul serviciului prestat;

- mărci de servicii care indică servicii ce nu sunt legate de anumite produse.

Între semnul distinctiv şi serviciu trebuie să existe o legătură nemijlocită. În funcţie de

natura serviciului, marca se foloseşte în mod direct sau indirect. Astfel, societăţile de transport

aplică marca pe vehicule, iar restaurantele aplică marca pe veselă şi tacâmuri. Alteori, marca poate

fi aplicată pe documentaţia care se întocmeşte la prestarea de servicii sau pe ambalajul produsului

pentru care se efectuează serviciul.

Mărcile individuale şi mărcile colective

Având în vedere titularul dreptului, mărcile pot fi individuale şi mărci colective. Mărcile

individuale, private sau ordinare, aparţin şi se utilizează de o anumită persoană fizică sau juridică.

În forma sa iniţială, Convenţia de la Paris a reglementat numai mărcile individuale.

Mărcile colective se folosesc în comun de mai multe persoane juridice. În mod obişnuit,

mărcile colective se aplică împreună cu marca inividuală, fiind o garanţie a calităţii sau originii

produsului. Potrivit art. 7bis, ţările Uniunii au obligaţia să admită la depunere şi să protejeze mărcile

colective aparţinând unor grupuri colective a căror existenţă nu este contrară legii ţării de origine,

chiar dacă aceste grupuri colective nu posedă o întreprindere industrială sau comercială. Protecţia

va putea fi refuzată, dacă marca colectivă este contrară interesului public.

Mărcile colective sunt reglementate şi în unele legislaţii naţionale. De exemplu, legislaţiile

din Belgia, Canada, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania şi Statele Unite ale Americii.

În dreptul român, art. 3, lit. d din Legea nr. 84 din 1998 prevede că marca colectivă este

destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau

serviciile aparţinând altor persoane. Mărcile colective sunt supuse regimului mărcilor individuale

dacă, prin dispoziţiile legii, nu se prevede altfel.

Mărcile facultative şi mărcile obligatorii

Ţinând seama de natura normelor care le reglementează, mărcile se împart în mărci

facultative şi mărci obligatorii. În sistemul mărcii facultative, utilizarea mărcii, precum şi produsele

pe care se aplică semnul distinctiv, se hotărăşte de producător sau comerciant. Caracterul facultativ

este configurat de funcţiile îndeplinite de marcă. Garanţia unor produse de calitate implică funcţiile

de organizare a vieţii economice şi de reclamă. În sistemul mărcii obligatorii, anumite produse

trebuie să fie marcate. De obicei, marcarea se aplică produselor executate din metale preţioase şi

produselor a căror fabricare constituie monopol de stat. Marcarea reprezintă un mijloc de control

administrativ.

Mărcile simple şi mărcile combinate

Sub aspectul numărului semnelor utilizate, există mărci simple şi mărci combinate. Mărcile

simple sunt formate dintr-un singur semn. De exemplu, un nume, o denumire, o literă.

Mărcile combinate sunt alcătuite dintr-un număr de semne diferite, verbale sau figurative.

Dacă unele semne au un caracter esenţial, ele pot fi înregistrate împreună cu marca. Mărcile

combinate se împart în mărci compuse şi mărci complexe. Marca compusă este constituită din

semne diferite, dintre care numai unele au caracter distinctiv. Dacă semnele nu sunt esenţiale,

efectul distinctiv al mărcii va fi determinat de dispoziţia lor caracteristică. În consecinţă,

contrafacerea va fi sancţionată numai când se reproduc toate elementele mărcii, adică ansamblul

mărcii. Marca complexă este alcătuită din semne diferite, care au caracter distinctiv prin ele însele.

Prin urmare, contrafacerea poate fi şi parţială, prin reproducerea unui singur element.

Mărcile verbale, mărcile figurative şi mărcile sonore

În funcţie de natura lor, mărcile sunt verbale, figurative şi sonore. Mărcile verbale sunt

formate din semne scrise. Ele pot fi cuvinte, litere, cifre sau sloganuri. Mărcile figurative sunt

alcătuite din reprezentări grafice. Mărcile figurative se împart în mărci bidimensionale, sau plane, şi

mărci tridimensionale, sau plastice. Astfel, forma produsului sau forma ambalajului reprezintă o

marcă tridimensională. Mărcile sonore sunt compuse din sunete. Notele sau sunetele trebuie să

producă un efect sonor caracteristic.

Mărcile auditive, mărcile vizuale şi mărcile intelectuale

După efectul sau impresia produsă asupra cumpărătorilor, mărcile se divid în auditive,

vizuale şi intelectuale. Mărcile auditive sunt destinate să atragă atenţia prin intermediul unui sunet.

Mărcile auditive sunt verbale sau sonore. Mărcile vizuale urmăresc să scoată în evidenţă un aspect

sau o imagine. Ele sunt identice cu mărcile figurative. Mărcile intelectuale sugerează o anumită

idee. Ele sunt formate din semne verbale, figurative sau sonore. Conţinutul intelectual al mărcii

presupune detaşarea semnului distinctiv de ideea preconizată.

Mărcile speciale

Din această categorie fac parte marca notorie, marca agentului, marca defensivă, marca de rezervă,

marca telle quelle şi marca naţională.

Marca notorie se caracterizează printr-un renume deosebit, având o valoare internaţională.

De exemplu, mărci notorii cunoscute sunt Adidas, Samsung, Philips, Omega, Ford, Coca-cola.

Notorietatea este o problemă de fapt. Determinarea notorietăţii ţine seama de vechimea mărcii,

intensitatea publicităţii, identificarea cu întreprinderea sau ideea de calitate. Notorietatea se

apreciază în funcţie de condiţiile proprii sau locale. Mărcile notorii sunt protejate prin art. 6 bis din

Convenţia de la Paris.

Aşadar, protecţia acordată mărcilor notorii nu este condiţionată de formalitatea unei

înregistrări naţionale sau internaţionale, ori de folosire. Protecţia acordată este însă limitată la sfera

produselor identice sau similare.

În dreptul român, protecţia mărcilor notorii este prevăzută de Legea nr. 84 din 1998. Potrivit

art. 3, lit. c, marca notorie este semnul larg cunoscut în România la data depunerii unei cereri de

înregistrare a mărcii sau la data priorităţii revendicate în cerere. Înregistrarea unei mărci va fi

refuzată, conform art. 6, lit. d, dacă este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru

produse sau servicii identice sau similare.

Prevederile Convenţiei de la Paris nu se ocupă şi de situaţia când un terţ foloseşte o marcă

notorie pentru produse diferite. Referitor la această problemă, în practică, s-a apreciat că terţul

profită pe nedrept de prestigiul mărcii, care se degradează.

În literatura juridică, prin consolidarea soluţiei adoptate de jurisprudenţă, mărcile notorii

sunt deosebite de mărcile de mare renume sau celebre.

Funcţia de reclamă fiind primordială, marca de mare renume are o valoare independentă de

calitatea şi originea produsului. Datorită celebrităţii sale, marca de mare renume trebuie să fie

protejată şi împotriva folosirii ei de către un terţ, pentru produse diferite. În consecinţă,

contrafacerea mărcii de mare renume presupune existenţa unei reproduceri servile sau apropiate de

original.

În dreptul nostru, dispoziţiile Legii nr. 84 din 1998 se referă expres la o asemenea situaţie.

Prin art. 6, lit. e, se stabileşte că o marcă este refuzată la înregistrare dacă este identică sau similară

cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se referă marca a

cărei înregistrare este cerută şi dacă, prin folosirea nejustificată a acesteia din urmă, s-ar putea

profita de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii notorii, ori această folosire ar putea produce

prejudicii titularului mărcii notorii. Înregistrarea poate fi totuşi efectuată cu consimţământul expres

al titularului mărcii notorii.

Case R 283/1999-3: HOLLYWOOD v HOLLYWOOD marca naţională notorie înregistrată pentru

gumă de mestecat contra mărcii comunitare pentru ţigări şi alte produse fabricate din tutun.

Titularul mărcii naţionale a arătat că marca sa a transmis un mesaj referitor la sănătate, dinamism şi

tinereţe şi astfel s-a creat o anumită imagine pe care consumatorul o asociază cu marca. Prejudicii

pot fi aduse mărcii dacă aceasta este folosită într-un mod neplăcut, obscen ori într-un context

degradant. (de exemplu, semnul Casoron folosit pentru produse ierbicide a fost considerat ca

aducând atingere puterii de a determina cumpărarea a produselor aparţinând mărcii Casoron pentru

iarbă artificială.) S-a apreciat că se poate ajunge la o defăimare a mărcii atunci când abilitatea

consumatorului de a asocia marca cu produsele este redusă de: calitatea redusă a produselor sau

care creează anumite asocieri nedorite; asocierea cu produse incompatibile cu calitatea şi prestigiul

mărcii şi cuvinte sau elemente figurative care au menirea de a altera marca. Astfel, asocierea mărcii

cu ţigări, produse ce sunt dăunătoare sănătătţii este prejudiciabil pentru imaginea de

sănătate,dinamis şi titnereţe creată de marca naţională.

Marca agentului este marca folosită sau înregistrată de distribuitorul unor produse importate

şi expediate cu marca producătorului. Marca agentului sau reprezentantului este prevăzută de art.

6septies din Convenţia de la Paris.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6septies, dacă agentul sau reprezentantul celui care este

titularul unei mărci într-una dintre ţările Uniunii va cere, fără autorizaţia acestui titular, înregistrarea

pe propriul său nume a mărcii respective în una sau mai multe ţări, titularul va avea dreptul să se

opună înregistrării cerute sau să reclame radierea ei, sau dacă legea ţării îngăduie aceasta, să ceară

transferul înregistrării în favoarea sa, afară de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o

justificare faptelor sale. Sub rezerva acestor prevederi, titularul mărcii va avea dreptul să se opună

folosirii mărcii de către agentul sau reprezentantul său, dacă el nu a autorizat această folosire.

Pentru a beneficia de o protecţie sporită, agentul local al unei întreprinderi străine poate

înregistra, pe numele său, marca reprezentantului, cu acordul acestuia. În alte cazuri însă, urmărind

prelungirea contractului de reprezentare, agentul poate înregistra marca, fără autorizarea titularului.

Marca agentului reprezintă o derogare de la principiul teritorialităţii. Datorită anteriorităţii

lor în străinătate, unele drepturi vor fi recunoscute titularului mărcii, în detrimentul uzurpatorului

local.

Marca defensivă sau de obstrucţie este dependentă de o altă marcă, faţă de care se

deosebeşte prin unele schimbări de amănunt. Fără a fi folosită, marca defensivă asigură protecţia

mărcii principale, împiedicând înregistrarea de către terţi a unor mărci asemănătoare. Mărcile

defensive sunt admise în legislaţia japoneză şi lovite de nulitate în dreptul elveţian, când titularul nu

intenţionează să le utilizeze.

Marca de rezervă se depune cu intenţia de a fi folosită în viitor pentru anumite prouse sau

servicii. Spre deosebire de marca defensivă, existenţa mărcii de rezervă nu este condiţionată de o

marcă principală.

Marca telle quelle se caracterizează prin faptul că în alte state este protejată în forma

înregistrată în ţara de origine. Marca telle quelle este consacrată de Convenţia de la Paris. Potrivit

art.6quinquies, orice marcă de fabrică sau de comerţ, înregistrată reglementar în ţara de origine, va fi

admisă la depunere şi protejată, întocmai aşa cum este ea, în celelalte ţări ale Uniunii. Marca telle

quelle constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii. Semnele care pot fi înregistrate ca marcă

vor fi examinate în conformitate cu dispoziţiile legii de origine şi nu ale legii de importaţiune.

Protecţia mărcii depuse reglementar în ţara de origine va putea fi refuzată în următoarele

cazuri: marca este de natură să aducă atingere anumitor drepturi câştigate de terţi în ţara în care se

cere protecţia; marca este lipsită de orice caracter distinctiv sau este compusă exclusiv din semne

sau indicaţii putând să servească, în comerţ, pentru a indica felul, calitatea, cantitatea, destinaţia,

valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau când ele au devenit uzuale în

vorbirea curentă sau practica comercială cinstită şi constantă din ţara în care se cere protecţia;

marca este contrară moralei sau ordinii publice, ori de natură să înşele publicul.

Marca naţională individualizează produsele care provin dintr-o anumită ţară, constituind o

garanţie de calitate şi provenienţă. Marca naţională este o marcă oficială a statului. Aplicându-se

produselor care se exportă, marca naţională este reglementată de normele dreptului administrativ.

5. Condiţii de validitate la înregistrare

5.1. Condiţii de fond

A. Disponibilitatea

Un semn poate fi apropriat ca marcă dacă nu aparţine unei alte persoane. Indisponibilitate

unui semn este generată de existenţa unor drepturi anterioare. Cauzele de indisponibilitate se referă

la repturile personal nepatrimoniale ale terţilor şi la actele anterioare de apropriere, care constituie

anteriorităţile propriu-zise.

Anteriorităţile sunt parţiale şi relative. Ele privesc numai domeniul economic şi comercial,

în care semnul a constituit obiectul unei aproprieri anterioare. Pe de altă parte, anteriorităţile sunt

limitate profesional, în timp şi în spaţiu. Limitele profesionale ale anteriorităţilor se referă la faptul

că marca nu trebuie să fie unică în raport cu toate semnele distinctive înregistrate anterior. Noutatea

mărcii se referă numai la produsele pentru care a fost creată. Riscul confuziei fiind înlăturat de

deosebirea dintre produse, aceeaşi marcă poate fi folosită în ramuri sau industrii diferite. Limitele

anteriorităţii în timp se referă la faptul că un semn protejat anterior ca marcă nu poate fi utilizat de o

terţă persoană, cât timp reptul titularului nu s-a stins prin abanon sau decădere. Limitele

anteriorităţii în spaţiu se referă la faptul că o marcă este protejată pe întregul teritoriu al ţării unde a

fost înregistrată. Principiul teritorialităţii nu asigură protecţia mărcii şi în străinătate.

Condiţia disponibilităţii este verificată de către O.SI.M. în raport de toate obiectele dreptului

proprietăţii intelectuale: drept de autor, nume comercial, desene şi modele. Vom exemplifica

indisponibilitatea dintre marcă şi obiectele dreptului proprietăţii intelectuale.

Indisponibilitatea dintre marcă şi indicaţie geografică. De exemplu, În Franţa un parfum

produs de Yves Saint Laurent al cărui flacon reproducea dopul sticlei de şampanie, binecunoscut, al

sticlei de şampanie a fost pus în vânzare. Acţiunea la instanţa de judecată a fost promovată de către

producătorii francezi de şampanie, iar instanţa a considerat că se încalcă dreptul de utilizare a

indicaţieie geografice.

Indisponibilitatea marcă şi drept de autor. De exemplu, în luna decembrie 1996 a fost

depusă o cerere de înregistrare a mărcii combinate POGANY, având elementul verbal „Pogany” şi

elementul figurativ reprezentând sculptura „Domnişoara Pogany” aparţinând sculptorului Brâncuşi.

Principiul specialităţii mărcilor – Poate fi înregistrată o marcă identică sau similară cu marca

anterioară pentru categorii diferite de produse. Produse similare:

Speţă –produse similare

Fig. 1 Marcă comunitară Fig. 2 Marcă naţională înregistrată în Spania

V este identic la cele două mărci. V, datorită caracteristicilor sale reprezintă partea dominantă a

mărcii, astfel încât din punct de vedere vizual există un grad de similitudine între cele două mărci.

Fonetic pronunţia este diferită. Marca viking se pronunţă viking şi marca comunitară UVE.

Conceptual marca viking se referă la vikingi, iar marca comunitară nu are un sens anume. Comisia a

constatat că în general se obişnuieşte ca pe anumite pieţe, producătorii să folosească sub-mărci,

astfel un semn derivă din marca principală şi preia elementul dominant. Astfel, este de aşteptat ca

publicul consumator să asocieze cele două mărci datorită caracteristicilor identice ale literei V. Se

putea considera că V reprezintă o prescurtare a mărcii viking. A fost acceptată opoziţia înaintată de

titularul mărcii viking.

Speţă –produse diferite

B. Distinctivitatea

Protecţia ca marcă unui semn este condiţionată de existenţa caracterului distinctiv. Un semn

are caracter distinctiv dacă nu este necesr, uzaul sau descriptiv. Legea română prevede cerinţa

obligatorie a caracterului distinctiv în art.3, lit.a. Aceeaşi dispoziţie o regăsim şi în cuprinsul

Regulamentului nr. 207/2009 (art. 7, li.t a). Distinctivitatea este o problemă de fapt.

În literatura juridică s-a susţinut că distinctivitatea cuprinde două elemente: originalitatea şi

noutatea. Originalitatea reprezintă o condiţie de validitate, iar noutatea o condiţie de apropriere, de

disponibilitate a semnului ales ca marcă.

Mărcile sugestive sau aluzive stabilesc o anumită legătură cu calităţile sau atributele

produselor. De exemplu, Bloomers pentru florărie sau Super Bril pentru detergent. Se consideră că

aceste mărci acţionează ca o formă de de publicitate şi creează în mintea consumatorilor o legătură

directă cu produsul. Deşi mărcile sugestive se înregistrează există riscul ca OSIM să considere că

sunt mărci descriptive respingând astfel cererea de înregistrare.

Nu se înregistrează semnele descriptive, generice, necesare şi uzuale.

S-a dorit înregistrarea în 2003 a mărcii DOUBLEMINT pentru produse care conţin mentă sau

produse cu aromă de mentă. Tribunalul a considerat particula MINT din componenţa viitoarei mărci

are o semnificaţie sugestivă. S-a considerat că marca nu trebuie să fie înregistrată pentru că în

componenţa ei se include o vocabulă ce descrie suficient de direct caracteristicile produsului. Mai

mult, acest cuvânt este susceptibil de a fi folosit de diferiţi comercianţi pentru a desemna

caracteristicile produselor şi serviciilor din aceeaşi categorie. Nu este nevoie ca aceste cuvânt să fie

utilizat de alţi comercianţi în prezent, ci este suficient să existe această posibilitate.

Caracterul distinctiv al unei mărci poate fi dobândit prin folosirea semnului pentru o anumită

categorie de produse înainte de depunerea cererii de înregistrare.

Decizia civilă nr. 3313 din 24 aprilie 2007, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală. În acest caz,

marca „salam săsesc” a fost înregistrată din anul 2002 în baza art. 5, alin. ultim al Legii nr. 84/1998.

Reclamanta cere anularea mărcii pentru neîndeplinirea dispoziţiilor art. 5.

În adoptarea deciziei, instanţa a ţinut cont de următoarele aspecte. Din probele amdinistrate

reiese că marca a fost utilizată începând cu luna octombrie a anului 2000, astfel încât a dobândit

caracter distinctiv prin folosire până la data de 13 mai 2002, dată la care a fost depusă cererea de

înregistrare. Volumul vânzărilor atestă cantităţi reduse comercializate, dar consumatorii au

identificat produsul prin asociere cu marca. Cererea în anulare a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art.

5, lit.d. Marca în litigiu este o marcă combinată, individuală, verbală, figurativă, fără elemente

deosebite de natură să-i confere distinctivitate. Elementele verbale sunt generice cuvântul „salam”şi

termenul descriptiv „săsesc” care atribuie produsului anumite calităţi legate de modul de fabricare

specific unei comunităţi locale. Consumatorul va aprecia că produsul este fabricat după o reţetă

tradiţională a comunităţii săseşti similar cu percepţia altor produse „şuncă de Praga”, „salamul

bănăţean”. Apelanta nu a dat o declaraţie prevăzută de lege în sensul de a nu invoca un drept

exclusiv de exploatare aupra semnelor lipsite de caracter distinctiv.

Instanţa de apel a considerat că nu se îndeplinesc dispoziţiile art. 5, alin. 2 din Legea nr.

84/1998. Reclamanta are o poziţie duplicitară, pentru că a depus o cerere de înregistrare adenumirii

„salam secuiesc”. Instanţa interpretează greşit art. 5, lit. c şi d, pentru că marca nu este alcătuită

exclusiv din aceste semne. Instanţa mai reţine că marca „salam săsesc” este deceptivă pentru că ar

fi indicat o calitate legată de modul de fabricare a produsului. Instanţa consideră că nu se

îndeplinesc dispoziţiile art. 5, alin.2, deşi reclamanta nu a demonstrat că marca nu ar avea caracter

distinctiv.

S-a depus recurs, iar Înalta Curte reţine faptul că marca parte a unei strategii comerciale,

este un semn distinctiv care permite unui fabricant sau comerciant în raporturile cu clientela să-şi

identifice produsele sau serviciile în raport cu cele ale concurenţilor săi. Din probele depuse la

dosar, facturi fiscale, contracte de publicitate anterioare datei de depozit a mărcii în lititgiu, extrase

din ziarele depuse de reclamantstudiului de piaţă, precum şi explozia vânzărilor produsului de carne

marca „salam săsesc” sub emblema Cristim, urmare apublicităţii agresive efectuate s-a dovedit că

marca având o scriere deosebită cu litere conturate a dobândit distinctivitate. Sloganul „zi şi tu

salam săsesc” a determinat 69% dintre respondenţii studiului de piaţă să menţioneze spontan

Cristim ca producător al sortimentului respectiv, iar 51% dintre cei care au văzut campania

publicitară au declarat că au cumpărat salam săsesc datorită reclamei. Astfel, marca indică

proveninenţa bunului ca fiind de la societatea Cristim. S-a considerat caracterul distinctiv era în

fază germinală la momentul constituirii depozitului, a fost dobândit ulterior prin folosirea sa

intensivă.

Case T –441/05 Judgement of 13 June 2007, Absolute grounds for refusal: distinctiveness.

S-a intenţionat înregistrarea ca marcă comunitară a unei singure litere. Litera I colorată în nuanţa

royal blue, pentru servicii din clasa 35, 36, 37, 42 şi 43 (servicii în domeniul financiar, livrării

bunurilor, servicii în domeniul arhitecturii şi în domeniul închirierii de clădiri. Cererea de

înregistrare a fost respinsă pe motivul că semnul reprezintă numărul 1, în cadrul cifrelor romane,

precum şi o literă caracteristică fontului times new roman. Faptul că semnul este colorat nu

modifică lipsa de caracter distinctiv. S-a apreciat că distinctivitatea unei mărci poate fi evidenţiată

prin referire în primul rând la produse şi servicii faţă de care este înregsitrată şi, în al doilea rând,

prin percepţia persoanelor, în special a consumatorilor. Se consideră că această literă ar avea numai

o funcţie decorativă neatrăgând atenţia unui observator obişnuit. Solicitantul susţine că un semn fără

elemente grafice decorative poate fi reţinut imediat şi foarte uşor de către consumator, determinând

consumatorul să achiziţioneze produsul pe care este aplicată marca, nefiind astfel un semn comun.

C. Liceitatea

Pentru a constitui o marcă, un semn trebuie să nu cuprindă indicaţii false sau înşelătore, ori

să nu fie contrar orinii publice sau bunelor moravuri. Exigenţele relaţiilor comerciale exclud de la

protecţie mărcile deceptive, ilegale sau imorale.

Mărcile deceptive sau frauduloase nu pot fi validate, deoarece urmăresc să inducă în eroare

pe consumatori. De exemplu, nu a fost înregistrată ca marcă denumirea „Canabis” pentru bere în

Franţa.

În Europa folosirea termenului „pharm” pentru produse care nu sunt incluse în categoira

produselor farmaceutice are un caracter deceptiv. De exemplu, mărca „Dr. Jones” pentru pipe.

Mărcile ilegale sau imorale nu pot fi protejate, întrucât aduc atingere ordinii sociale şi

politice. În lit.tura juridică s-a pus problema caracterului ilicit sau imoral al produsului pe care se

aplică sau ataşează marca. Întrucât marca formează obiectul unui drept exclusiv şi distinct,

iliceitatea sau imoralitatea produsului nu se răsfrânge asupra mărcii.

În temeiul art. 6 ter din Convenţia de la Paris nu pot fi înregistrate ca mărci făr autorizaţia

organismelor competente steme şi drapele ale statelor naţionale, embleme, sigilii şi drapele ale

organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, blazoane.

Case T-215/06 - Absolute grounds for refusal; national emblems, Article 7(1)(h) CTMR, Article

6ter of the Paris Convention.

S-a depus cerere în vederea înregistrării ca marcă a semnului figurativ de mai jos. Cererea de

înregistrare a fost respinsă, pentru că semnul este asemănător cu frunza de arţar care se regăseşte pe

steagul Canadei.

În acest sens oferim şi alte exemple:

5.2. Condiţii de formă

Condiţiile de formă ale protecţiei mărcilor sunt distincte de modul lor de dobândire. Ele se

referă la modul de folosire a mărcii. Folosirea mărcii se realizează prin aplicare sau ataşare.

Aplicarea sau ataşarea se poate face pe fiecare produs în parte, pe ambalaje, pe imprimatele prin

care se oferă produsele sau serviciile, precum şi documentele care însoţesc proeusele. Mărcile mai

pot fi utilizate în orice alt mod potrivit, pe insigne, reclame, anunţuri, prospecte, cataloage, facturi

şi, în general, pe orice documente ale titularului.

6. Procedura de înregistrare a mărcii la OSIM

Vom prezenta etapele procedurii de înregistrare a mărcii naţionale la OSIM, după cum urmează:

1. Depunerea unei cereri de înregistrare la OSIM. Cererea de înregistrare se poate depune

personal de către solicitant, poate fi înregistrată prin mandatar ori trimisă prin poştă. Data

constituirii depozitului naţional reglementar este data la care a fost depusă cererea cu toate

elementele prevăzute de lege.

2. În termen de 1 lună de la data înregistrării cererii se va desfăşura examinarea condiţiilor

prevăzute la art. 9 alin. 1. Dacă cerearea nu îndeplineşte aceste condiţii, comisia de examinare va

notifica solicitantului lipsurile cererii, acordâdn un termen de 3 luni pentru depunerea completărilor.

În cazul în care solicitantul completează în termen lipsurile menţionate, data depozitului este data la

care cererea de înregistrare a fost completată în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. 1.

3. Publicarea în format electronic a cererii se va efectua în termen de 7 zile de la data

constituirii depozitului naţional reglementar.

4. În termen de 2 luni de la data publicării se pot depune opoziţii la înregistrarea mărcii

pentru motivele relative de refuz enunţate la art. 6 din lege. OSIM-ul notifică solicitantului

depunerea opoziţiei şi motivele privind respingerea înregistrării mărcii. Opoziţia se va soluţiona de

către o comisie din cadrul OSIM. Comisia va da un aviz de admitere sau respingere a opoziţiei.

Acest aviz va fi luat în considerare la examinarea de fond. De asemenea, în termenul de 2 luni se

pot depune observaţii pentru motivele absolute de refuz la înregistrarea mărcii preăvzute la art. 5

din lege.

5. Comisia din cadrul OSIM examinează pe fond cererea şi hotărăşte admiterea înregistrării

mărcii în tot sau în parte, ori respingerea cererii de înregistrare în termen de 6 luni de la publicarea

acesteia, sub condiţia achitării taxelor de înregistrare şi examinare a cererii. Comisia va analiza

îndeplinirea următoarelor condiţii de fond la înregistrare: distinctivitatea şi liceitatea. Dacă un

element al mărcii este lipsit de caracter distinctiv, solicitantul va trebui să declare în termen de 2

luni de la data notificării, că nu invocă un drept exclusiv asupra acestui element. Declaraţia se

publică odată cu marca înregistrată.

6. Dacă se dă o hotătâre de înregistrare a mărcii, aceasta se publică, în format electronic, în

termen de 2 luni de la pronunţare, în Buletinul Oficial de Porpietate Industrială.

7. Înregistrarea mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor. Durata protecţiei juridice este de 10

ani cu posibilitate de prelungire.

8. Cererea de reînnoire trebuie să fie depusă între-un termen de 3 luni înainte de expirarea

protecţiei juridice. Cererea poate fi depusă şi în termenul de graţie de 6 luni, după expirarea

protecţiei juridice cu plata unei unei majorări a taxei prevăzute de lege.

7. Procedura de înregistrare a Mărcii Comunitare

Vom prezenta etapele procedurii de înregistrare a mărcii comunitare, după cum urmează:

1. Depunerea unei cereri de înregistrare la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne, la

Oficiul din Benelux ori la Oficiul naţional. Oficiul naţional şi Oficiul din Benelux trebuie să trimită

cererea în termen de 2 săptămâni la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne. În art. 5 al

regulamentului se prevede că pot fi titulari al mărcii comunitare persoanele fizice sau juridice care

sunt: resortisanţi ai statelor membre; resortisanţi ai statelor memebre ale Convenţiei de la Paris,

chiar dacă nu sunt membre ale Uniunii Europene; resotisanţi ai statelor care nu sunt membre ale

Convenţiei de la Paris, dar care domiciliază sau au sediul ori o întrprindere industrială sau

comercială efectivă şi funcţională pe teritoriul Uniunii Europene ori al unui stat memebru al

Convenţiei de la Paris; resortisanţii ai unui stat care nu este membru al Convenţiei de la Paris şi care

conform constatărilor publicate, acordă resortisanţilor tuturor statelor membre aceeaşi protecţie ca şi

cetăţenilor săi în ceea ce priveşte mărcile şi care atunci când resitisanţii statelor trebuie să aducă

dovada înregistrării mărcii în ţara de origine, recunoaşte înregistrarea mărcii comunitare ca o astfel

de dovadă. În art. 5, alin.2 se dispune că apatrizii sunt consideraţi ca provenind din statul în care au

reşedinţa obişnuită.

2. Examinarea cererii pentru a se vedea dacă sunt îndeplinite condiţiile de la art. 5 şi art. 7

din Regulamentul privind marca comunitară. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile se acordă un

termen pentru rectificare. În cazul în care nu se completează elementele lipsă, cererea de

înregistrare va fi respinsă.

3. Elaborarea unui raport de cercetare în care se menţionează mărcile comunitarea sau

cererile depuse privind mărci comunitare. O copie a cererii de înregistrare este trimisă oficiilor

naţionale din fiecare stat membru, care va elabora un raport de cercetare privind mărcile anterioare

naţionale, raport care va fi trimis la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne.

4. Raporturile de cercetare vor fi comunicate solicitantului.

5. În termen de 1 lună de zile se publică în Buletinul Mărcilor Comunitare cererea de

înregistrare şi sunt informaţi titularii mărcilor comunitare sau a mărcilor naţionale anterioare

menţionaţi în raportul de cercetare.

6. Aceştia pot să depună opoziţii la înregistrare. Dacă nu se depun opoziţii în termen de 3

luni de zile de la publicare nu se respinge cererea de înregistare.

7. Se pot depune şi observaţii scrise pentru motive absolute de respingere a înregistrării

mărcii prevăzute la art. 7 din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară. Observaţiile scrise

pot fi depuse de orice persoană fizică sau juridică şi de orice organism de fabricanţi, producători,

prestatori de servicii comercianţi sau consumatori. Acestea vor fi comunicate solicitantului care

poate formula comentarii. (art. 41 din Regulament).

8. Înregistrarea mărcii comunitare poate fi parţială sau totală. Durata de protecţie juridică

este de 10 ani.

9. Cerearea de reînnoire trebuie să fie depusă într-un termen de 6 luni ce expiră în ultima zi a

lunii în cursul căreia încetează protecţia juridică. Se poate acorda un termen suplimentar de 6 luni

pentru depunerea cererii de reînnoire a protecţiei juridice.

Depunerea unei opoziţii

La data de 20 martie 1998, MIP METRO Group Intellectual Property GMBH, fostul METRO Cash

and Carry Gmbh a depus o cerere referitoare la înregistrarea ca marcă comunitară a semnului

figurativ METRO (culoare galben). Cererea a fost publicată în Buletinul Mărcilor Comunitare pe

data de 2 noiembrie 1999. Pe data de 28 ianuarie Tesco Stores Ltd din Marea britanie a depus o

opoziţie pentru că se încalcă dreptul său exclusiv de exploatare a mărcii naţionale METRO

înregistrată în Marea Britanie la data de 27 iulie 1993 – 27 iulie 2000. Printr-o notificare trimisă

opozantului (tesco stores) pe data de 13 iunie 2000, Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne îi

acordă un termen de 4 luni pentru depunerea unor eventuale dovezi şi argumente adiţionale în

vederea susţinerii opoziţiei, dar şi pentru depunerea unui certificat sau document din care să reiasă

reînnoirea protecţiei juridice. Termenul de 4 luni a fost prelungit ulterior şi a expirat în final la data

de 13 martie 2003. În această perioadă de timp nu a fost depus un document din care să rezulte

prelungirea protecţiei juridice a mărcii naţionale britanice, astfel încât la data de 12 iunie 2003

Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne a respins opoziţia pe motivul că tesco stores nu a

demonstrat prelungirea protecţiei juridice care a expirat la data de 27 iulie 2000. Această decizie a

fost contestă de către tesco stores, dar în final Curtea de Justiţia a Uniunii Europene a pronunţat o

hotărâre favorabilă înregistrării mărcii METRO ca marcă comunitară luând în considerare faptul că

cele 2 mărci nu au c-oexistat pe acelaşi teritoriu, deoarece protecţia mărcii naţionale expirase şi nu a

fost prelungită.

8. Procedura de înregistrare a mărcii internaţionale

Vom prezenta etapele procedurii de înregistrare a mărcii comunitare, după cum urmează:

1. Cererea de înregistrare internaţională se depune la oficiul naţional din ţara de origine.

Înregistrarea naţională constituie pentru înregistrarea internaţională o înregistrare de bază. Legătura

între înregistrarea internaţională şi marca naţională înregistrată în ţara de origine durează 5 ani. În

această perioadă, înregistrarea de bază trebuie să rămână neschimbată. Oficiul naţional trimite

cererea Biroului Internaţional de la Geneva. Cererea se înscrie în Registrul Internaţional.

Înregistrarea va avea data cererii de înregistrare depusă în ţara de origine, dacă a fost primită de

Biroul Internaţional în termen de 2 luni de la această dată. În cazul în care cererea nu este primită în

acest termen, Biroul Internaţional înscrie cererea la data la care a primit-o.

2. Comisia verifică dacă cererea a fost depusă cu îndeplinirea tuturor elementeelor preăvzute

de lege. Dacă cererea este incompletă va fi notificat solicitantul, căruia i se va acorda un termen de

6 luni pentru rectificare.

3. Examinarea condiţiilor de fond se efectuează de către oficiile naţionale din statele

desemnate de solicitant în cererea de înregistrare. Refuzul oficiului naţional de a acorda protecţie

juridică va fi comunicat Biroului Internaţional.

4. Marca se înregistrează în Registrul internaţional şi se publică. Mărcile înregistrate sunt

publicate în periodicul editat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale.

5. Durata protecţiei juridice este de 10 ani cu posibilitate de reînnoire. Biroul internaţional

notifică titularului data la care expiră protecţia juridică. Titularul beneficiază de un termen de graţie

de 6 luni după expirarea protecţiei juridice, în care poate să depună o cerere de reînnoire.

Reînnoirile vor fi notificate de către Biroul Internaţional statelor contractante.

9. Apărarea dreptului la marcă

Mijloace de drept administrativ

În urma examenului de fond, decizia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de

înregistrare a mărcii sau de respingere a cererii de înregistrare a mărcii este comunicată

solicitantului.

În urma examenului de fond, decizia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de

înregistrare a mărcii sau de respingere a cererii de înregistrare a mărcii este comunicată

solicitantului. În termen de 3 luni de la data publicării mărcii admisă la înregistrare în Buletinul

Oficial de Proprietate Industrială, pot fi formulate opoziţii. Potrivit art. 23, alin. 1 al Legii 84 din

1998, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi titularul unui drept anterior

cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la indicaţie geografică protejată, un desen sau un

model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industrială protejat sau la un drept de

autor, precum şi orice altă persoană interesată pot face opoziţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi

Mărci cu privire la marca publicată.

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca organ administrativ de specialitate, dispune, în

legătură cu operaţiunile privind protecţia mărcilor, prin decizii motivate, în fapt şi în drept.

Deciziile pot fi de admitere sau de respingere.

Împotriva deciziilor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci se pot face contestaţii.

Contestaţiile se fac de către solicitantul înregistrării mărcii sau, după caz, de titularul mărcii,

împotriva deciziilor privind înregistrarea mărcii. Orice alte persoane interesate pot formula

contestaţii împotriva deciziilor privind înscrierea cesiunii sau a licenţei în Registrul Naţional al

Mărcilor.

Contestaţia se face în scris şi va fi însoţită de probele pe care se bazează susţinerea părţii şi

de dovada achitării taxei de contestaţie. Contestaţia, formulată în conformitate cu cerinţele legale, se

soluţionează de către comisia de reexaminare, care este un organ administrativ jurisdicţional.

Mijloace de drept civil

Litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a mărcilor,

precum şi repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor se soluţionează de către

instanţele judecătoreşti. În funcţie de situaţia concretă, acţiunea civilă poate fi o acţiune în daune

sau o acţiune negatorie. Acţiunea civilă se judecă în conformitate cu dispoziţiile Codului de

procedură civilă.

Mijloace de drept penal

Contrafacerea mărcilor este prevăzută de Legea nr. 84 din 1998. În conformitate cu

dispoziţiile art. 83, alin. 2, lit. a, contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în

scopul introducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă

marca se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, sau cu amendă de 15 milioane.

Contrafacerea constă în reproducerea unei mărci care aparţine altei persoane, independent de

orice act de folosire. Pentru existenţa contrafacerii, reproducerea trebuie să fie realizată cu scopul

de a se folosi pentru produse sau servicii identice sau similare. Datorită destinaţiei sale, marca

reprodusă este de natură a induce în eroare pe cumpărător.

Contrafacerea poate fi o reproducere servilă sau brutală. În cazul în care reproducerea este

completă, contrafacerea are un caracter evident. Existenţa contrafacerii este o problemă de fapt, pe

care instanţa o apreciază prin prisma unor reguli distincte:

Contrafacerea se apreciază ţinându-se seama de asemănări şi nu de deosebiri. Elementele

esenţiale şi caracteristice ale mărcii vor fi supuse de către instanţă unei aprecieri analitice.

Contrafacerea implică existenţa unui risc de confuzie. Acest risc se examinează în funcţie de

reacţia unui consumator obişnuit sau mijlociu.

Contrafacerea nu necesită dovada relei-credinţe. Intenţia delictuoasă a făptuitorului fiind

prezumată, în cauză este suficientă simpla dovadă a actului de contrafacere.

Contrafacerea trebuie să creeze o confuzie, fără a fi necesar să se realizeze în mod concret.

Se cere numai ca inducerea în eroare a consumatorilor să fie posibilă.

Imitarea constituie realizarea unei mărci care, prin impresia de ansamblu, se aseamănă cu o

altă marcă înregistrată. Imitarea este frauduloasă dacă se săvârşeşte cu intenţie şi are ca scop

inducerea publicului în eroare asupra calităţii produselor sau serviciilor. În caz contrar, imitarea va

fi ilicită, constituind un act de concurenţă neleală sau un fapt ilicit civil

Existenţa imitării frauduloase se determină în funcţie de asemănări şi nu de deosebiri.

Asemănările se stabilesc prin examinarea aspectelor generale ale elementelor constitutive. Instanţa

va recurge la o apreciere sintetică şi nu analitică, ţinând seama de pregătirea şi atenţia unui

cumpărător obişnuit, care nu observă concomitent cele două mărci.

Imitarea frauduloasă poate fi prin asemănare vizuală, fonetică şi intelectuală. Imitarea prin

asemănare intelectuală se realizează prin analogie, echivalent şi contrast. De exemplu, marca Miss

Rouge este o imitaţie prin analogie a mărcii Miss Blanche; traducerea unei mărci într-o limbă

străină, cum ar fi Soleil în raport cu Sun, reprezintă o imitare prin echivalent; marca La vache

serieuse constituie o imitaţie prin contrast a mărcii La vache qui rit.

În cazul folosirii mărcii imitate fraudulos, normele aplicabile vor fi aceleaşi ca la utilizarea

unei mărci contrafăcute.

Aplicarea frauduloasă a mărcii altuia înseamnă că o marcă străină care se găseşte în posesia

unei persoane este aplicată pe produse de origine diferită. Producând o confuzie în rândul clienţilor,

cu privire la provenienţa produselor ce prezintă o anumită marcă, aplicarea frauduloasă este

asimilată contrafacerii.

Aplicarea frauduloasă a mărcii altuia se realizează prin folosirea formelor materiale care

reprezintă un anumit semn distinctiv. În mod obişnuit, se utilizează timbrul, sigiliul sau ambalajul

care constituie marca unei alte persoane.

10. Stingerea dreptului exclusiv de exploatare

Titularul mărcii comunitare poate sa renunte la utilizarea mărcii comunitare pentru toate sau

pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrata. Renuntarea se declara in

scris la Oficiu de către titularul marcii. Aceasta nu are efect decat dupa înregistrare.

Renuntarea se inregistreaza numai cu acordul titularului unui drept inscris in registru. In

cazul in care a fost înregistrata o licenta, renuntarea se înscrie in registru numai dacă titularul

marcii dovedeste ca l-a informat pe licentiat cu privire la intentia sa de renuntare; înscrie rea se face

la expirarea termenului prevăzut de regulamentul de punere in aplicare. (art. 49 din Regulamentul

nr. 40/1994.)

In temeiul dispozitiilor art. 50 Regulamentul nr. 40/1994, titularul marcii comunitare este

declarat decazut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri

reconventionale in cadrul unei actiuni in contrafacere:

(a) in cazul in care, pe o perioada neintrerupta de cinci ani, marca nu a facut obiectul unei

utilizari cu buna-credinta in cadrul Comunitatii pentru produsele sau serviciile pentru care

este înregistrata si in cazul in care nu exista motive intemeiate pentru neutilizare; totusi,

nimeni nu poate pretinde ca titularul sa fie decazut din drepturi in cazul in care, intre

expirarea acestei perioade si depunerea cererii sau a cererii reconventionale, marca a facut

obiectul unei inceperi sau unei reluari a utilizarii cu buna-credinta; cu toate acestea,

inceperea sau reluarea utilizarii facuta in termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau

a cererii reconventionale, acest termen incepand sa curga cel mai devreme la expirarea

perioadei neintrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luata in considerare atunci cand

pregatirile pentru inceperea sau reluarea utilizarii intervin numai dupa ce titularul a aflat ca

cererea sau cererea reconventionala ar putea fi depusa;

(b) in cazul in care marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului sau, denumirea

comerciala obisnuita a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrata;;

(c) in cazul in care, in urma utilizarii de către titularul marcii sau cu consimtamantul acestuia

pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrata, marca poate induce in eroare

publicul, in special in ceea ce priveste natura, calitatea sau provenienta geografica a acestor

produse sau servicii;

(d) in cazul in care titularul marcii nu mai îndeplineşte condiţiile stabilite la art. 5.

In cazul in care cauza de decadere nu exista decat pentru o parte dintre produsele sau

serviciile pentru care marca comunitara a fost înregistrata, titularul nu este declarat decazut din

drepturi decat pentru produsele sau serviciile respective.

In conformitate cu dispozitiile art. 51 se declara nulitatea absoluta a mărcii comunitare ca

urmare a unei cereri depuse la oficiu sau a unei cereri reconventionale in cadrul unei actiuni in

contrafacere: atunci cand marca comunitara a fost înregistrata contrar dispozitiilor art. 5 sau 7 si

atunci cand solicitantul era de rea-credinta in momentul depunerii cererii de înregistrare a marcii.

Totusi, dacă marca comunitara a fost înregistrata contrar art. 7 alin. (1) lit. (b), (c) sau (d),

aceasta nu poate totusi sa fie declarata nula in cazul in care, prin utilizarea ei, a dobandit un caracter

distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrata.

In cazul in care cauza de nulitate nu exista decat pentru o parte dintre produsele sau

serviciile pentru care marca comunitara a fost înregistrata, nulitatea marcii nu poate fi declarata

decat pentru produsele sau serviciile respective.

In conformitate cu art. 52 sunt reglementate următoarele cauze de de nulitate relativa:

cand exista o marca anterioara mentionata la art. 8 alin. (2) si cand se indeplinesc condiţiile

prevăzute la alin. (1) sau (5) din prezentul articol;

cand exista o marca mentionata la art. 8 alin. (3) si cand se indeplinesc condiţiile menţionate

la acest alineat; atunci cand exista un drept anterior mentionat la art. 8 alin. (4) si cand se

indeplinesc condiţiile menţionate la acest alineat.

Marca comunitara este, de asemenea, declarata nula ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu

sau a unei cereri reconventionale in cadrul unei actiuni in contrafacere, in cazul in care utilizarea ei

poate fi interzisa in temeiul unui alt drept anterior, in special: a unui drept la nume; a unui drept la

imagine; a unui drept de autor; a unui drept de proprietate industriala, conform dreptului intern care

ii reglementeaza protectia.

Marca comunitara nu poate fi declarata nula atunci cand titularul unui drept mentionat la

alin. (1) sau (2) isi da in mod expres consimtamantul pentru înregistrarea acestei marci înaintea

depunerii cererii de declarare a nulitatii sau a cererii reconventionale.

Titularul unuia dintre drepturile menţionate la alin. (1) sau (2), care a solicitat in prealabil

declararea nulitatii marcii comunitare sau a introdus o cerere reconventionala in cadrul unei actiuni

in contrafacere, nu poate sa depuna o noua cerere de declarare a nulitatii sau sa introduca o cerere

reconventionala intemeiata pe un drept, altul decat cele pe care ar fi putut sa le invoce in sprijinul

primei cereri.

11. Noţiune, izvoare

Indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară,

regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici pot fi

în mod esenţial atribuite acestei origini geografice. Indicaţia geografică reprezintă un semn

distinctiv, care conferă un drept de folosinţă. Dreptul asupra indicaţiei geografice este teritorial,

colectiv, inalienabil şi imprescriptibil.

Regimul juridic este guvernat de dispoziţiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile

geografice.

12. Condiţii privind indicaţiile geografice

În conformitate cu art. 67, alin. 1 al Legii nr. 84 din 1998, indicaţiile geografice ale

produselor sunt protejate, în ţara noastră, prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi

Mărci, potrivit legii sau convenţiilor internaţionale la care România este parte. Indicaţiile geografice

pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care

indicaţiile au fost înregistrate. O indicaţie geografică înregistrată pe numele unei asociaţii de

producători poate fi înregistrată, în aceleaşi condiţii, de orice altă asociaţie.

Pentru acordarea protecţiei, între produsele la care se referă indicaţia geografică şi locul de

origine a acestora, în ceea ce priveşte calitatea, reputaţia ori alte caracteristici, trebuie să existe o

legătură strânsă. Simplul fapt că produsul la care se referă denumirea este originar dintr-o anumită

regiune, nu justifică protecţia indicaţiei geografice.

Sunt exlcuse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate, potrivit art. 70 al Legii nr. 84 din 1998,

indicaţiile geografice care: nu sunt conforme dispoziţiilor prevăzute de lege; reprezintă denumiri

generice ale produselor; induc publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi

calităţii produselor; contravin bunelor moravuri sau ordinii publice.

13. Dobândirea dreptului asupra indicaţiilor geografice

Înregistrarea unei indicaţii geografice se poate solicita de asociaţia de producători, care

desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere. Pentru

înregistrarea unei indicaţii geografice, cererea se depune direct de solicitant sau prin mandatar

autorizat, cu domiciliul în ţara noastră. Cererea de înregistrare poate fi depusă la Registratura

generală a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, sau se trimite prin poştă, recomandat.

La cerere se vor anexa următoarele documente: un caiet de sarcini, conţinând elementele

prevăzute de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84 din 1998; un certificat de conformitate a

produselor cu elementele prevăzute în caietul de sarcini, eliberat de Ministerul Agriculturii şi

Alimentaţiei; dovada achitării taxei de înregistrare a indicaţiei geografice; procura de reprezentare a

solicitantului cererii, dacă este cazul.

Dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va

decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi

acordarea asociaţiei de producători solicitante a dreptului de utilizare. În termen de 2 luni de la

luarea deciziei de înregistrare, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci publică indicaţia geografică şi

lista persoanelor autorizate s-o utilizeze în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În termen de

3 luni de la publicare, orice persoană interesată poate formula o declaraţie de opoziţie la

înregistrarea indicaţiei geografice pentru nerespectarea dispoziţiilor legale.

14. Drepturile conferite asupra indicaţiilor geografice

Prin înregistrarea unei indicaţii geografice, perioada sa de protecţie este nelimitată.

Solicitantul obţine un drept de utilizare a indicaţiei geografice pentru o perioadă de 10 ani. În

măsura în care condiţiile privind dobândirea dreptului se menţin, înregistrarea indicaţiei geografice

poate fi reînnoită nelimitat.

Durata de protecţie începe să curgă de la data depunerii cererii de înregistrare a indicaţiei

geografice la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Cererea de reînnoire va fi însoţită de o confirmare din partea Ministerului Agriculturii şi

Alimentaţiei referitoare la menţinerea caracteristicilor produselor şi de dovada achitării taxei

prevăzute de lege. În lipsa acestor documente, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide

respingerea cererii de reînnoire.

Dreptul de folosire a indicaţiei geografice înregistrate aparţine membrilor asociaţiei înscrişi

în lista comunicată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Aceste drept nu poate să reprezinte

obiectul nici unei transmiteri (art. 71, alin. 2 şi art. 78 ale Legii nr. 84 din 1998).

15. Încetarea drepturilor asupra indicaţiilor geografice

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 84 din 1998, drepturile asupra unei indicaţii

geografice pot înceta în următoarele cazuri: anularea înregistrării indicaţiei geografice (art. 79, alin.

1 şi 3); decăderea din drepturile conferite de indicaţia geografică (art. 79, alin. 2 şi 3); expirarea

perioadei de utilizare a indicaţiei geografice, fără a se efectua formalităţile de reînnoire a dreptului

acordat (art. 74, alin. 2 şi 3).

Orice persoană interesată poate cere, pe întreaga durată de protecţie, anularea înregistrării

indicaţiei geografice. Dacă dreptul de folosire a fost dobândit cu nerespectarea dispoziţiilor legale,

Tribunalul Municipiului Bucureşti va anula înregistrarea indicaţiei geografice. Hotărârea

judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de

către persoana interesată. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va radia indicaţia geografică din

Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi va publica hotărârea în Buletinul Oficial de

Proprietate Intelectuală.

16. Apărarea drepturilor asupra indicaţiilor geografice

Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind indicaţiile geografice se iau de

Directorul general sau împuternicitul acestuia. Ele pot fi atacate în justiţie, potrivit procedurii

contenciosului aministrativ.

Punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează

că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în

scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului constituie

infracţiune.

Utilizarea unei indicaţii geografice, contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau

comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie act de concurenţă neloială.

Persoanele autorizate pot să interzică folosirea unei indicaţii geografice de către o altă persoană,

pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul menţionat prin denumire,

chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este menţionată expres, indicaţia este

utilizată în traducere ori indicaţia este însoţită de expresii, cum ar fi de genul sau de tipul. Acest

drept se exercită fără a fi necesar să se dovedească inducerea în eroare a consumatorului sau

producerea unor acte de concurenţă neloială.

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti competente să

dispună măsura confiscării şi, după caz, a distrugerii produselor care poartă asemenea indicaţii

geografice, precum şi a materialelor şi echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea

infracţiunii (art. 83, alin. 1, lit. c şi art. 84 din Legea nr. 84 din 1998).

Utilizarea unei indicaţii geografice, contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau

comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii constituie act de concurenţă neloială.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti să dispună luarea

unor măsuri asiguratorii, atunci când se consideră că există un risc de încălcare de către terţi a

drepturilor cu privire la indicaţia geografică protejată. Tot Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei

poate solicita autorului încălcării dreptului informaţii imediate despre mărfurile care poartă

indicaţii georgrafice ( art. 87, 88, 89 şi 90 ale Legii nr. 84 din 1998).

17. Regimul internaţional

Pe plan internaţional, protecţia indicaţiilor geografice este asigurată de Acordul de la

Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, Anexa 1C – TRIPS din 1994.

Definind indicaţiile geografice, textul art. 22 din Acordul TRIPS stabileşte că Membrii Organizaţiei

vor prevedea mijloce juridice care să permită părţilor interesate să împiedice: utilizarea, în

desemnarea sau prezentarea unui produs, a oricărui mijloc care indică sau sugerează că produsul în

cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, într-un mod care

să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică a produsului; orice utilizare care

constituie un act de concurenţă neloială, în sensul art. 10bis al Convenţiei de la Paris (1967).

Tot prin Acordul TRIPS se prevede şi protecţia suplimentară a indicaţiilor geografice pentru

vinuri şi produse spirtoase. Prin Aranjamentul de la Madrid, ţările membre se obligă să nu admită la

vânzare ori să nu facă publicitate pentru produsele ale căror indicaţii de provenienţă sunt false sau

înşelătoare. Statele vor lua măsuri de sancţionare, produsele fiind confiscate sau interzise la import.

În cadrul Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883, dispoziţiile

art. 1, alin. 2 se referă atât la indicaţiile de provenienţă, cât şi la denumirile de origine.

Reglementările Convenţiei de la Paris cu privire la indicaţiile de provenienţă se aplică şi

denumirilor de origine.

În cadrul Uniunii de la Paris, la 14 aprilie 1891, s-a încheiat la Madrid un Aranjament

privind reprimarea indicaţiilor de provenienţă false sau înşelătoare. Statele contractante sunt

constituite într-o Uniune restrânsă.

La Conferinţa de la Lisabona, din 31 octombrie 1958, s-a încheiat un Aranjament pentru

protecţia denumirilor de origine şi înregistrarea lor internaţională. Prin Aranjamentul de la

Lisabona a fost creată o Uniune restrânsă. Statele membre ale Aranjamentului de la Lisabona se

obligă să protejeze pe teritoriul lor denumirile de origine ale produselor din ţările Uniunii restrânse.

Protecţia este asigurată pentru denumirile recunoscute şi protejate în ţara de origine şi înregistrate la

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Prin ţară de origine se înţelege ţara al cărei nume

sau ţara în care este situată regiunea ori localitatea al cărei nume a dat produsului notorietatea sa.

Denumirile de origine se înregistrează la Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a

Proprietăţii Intelectuale. Protecţia pe care o asigură înregistrarea internaţională are o durată egală cu

aceea prevăzută în ţara de origine. Taxa de înregistrare internaţională este unică. Înregistrarea

internaţională este valabilă pe toată perioada de protecţie, fără a fi necesară o procedură de

reînnoire.

Întrebări:

1. Prezentaţi comparativ regimul juridic al mărcilor şi indicaţiilor geografice.

2. Regimul juridic al mărcii comunitare.

3. Condiţiile de validitate la înregistrarea unei mărci.

4. Procedura de înregistrare a indicaţiei geografice.

5. Mărcile speciale.

Capitolul II

Protecţia juridică a desenelor şi modelelor

1. Noţiune, izvoare

Desenele şi modelele industriale reprezintă creaţii de formă, care permit individualizarea

produselor industriale printr-un element estetic sau ornamental.

Desenele sunt ansambluri de linii şi culori, care se realizează pe suprafeţe plane, prezentând

un caracter specific. Prin aplicarea lor pe un articol sau produs industrial, se creează un efect

decorativ nou. De exemplu, dispoziţia firelor unei ţesături. Modelele sunt creaţii de formă, care se

realizează în spaţiu. De exemplu, forma unui scaun, forma unui pix. Obiectul protecţiei este format

din desenul sau modelul industrial, care se aplică sau încorporează într-un produs. Scopul protecţiei

constă în stimularea elementului de desen sau model în producţie.

Principalele reglementări juridice în materie sunt următoarele:

Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor;

Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele şi modelele comunitare;

Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi modelelor din 1925.

Până la data adoptării Regulamentului nr. 6/2002, numai statele membre din Benelux au

introdus o legislaţie uniformă pentru protecţia desenelor sau a modelelor industriale. În celelalte

state membre, protecţia desenelor sau a modelelor industriale este reglementată de dreptul intern şi

este limitată la teritoriul statului membru în cauză. Prin urmare, desene sau modele identice pot să

beneficieze de protecţie diferită în funcţie de statul membru şi care să acopere proprietari diferiţi,

ceea ce determină în mod inevitabil anumite conflicte în desfăşurarea comerţului între statele

membre.

Limitarea protecţiei desenelor sau modelelor industriale la teritoriul diferitelor state

membre, fie ca legislaţiile acestora sunt sau nu apropiate, poate determina o fragmentare a pieţei

interne în cazul produselor care încorporează un desen sau un model industrial ce face obiectul unor

drepturi interne deţinute de persoane diferite, fapt care poate constitui un obstacol în calea liberei

circulaţii a mărfurilor.

În consecinţă, este necesară crearea unui desen sau model comunitar direct aplicabil în

fiecare stat membru, deoarece numai astfel, prin prezentarea unei cereri unice în faţa Oficiului de

armonizare din cadrul pieţei interne, dupa o procedură unică şi în temeiul unei legislaţii unice, se

poate obţine protecţia unui desen sau model industrial pe un teritoriu unic care să cuprindă toate

statele membre.

Desenul sau modelul comunitar ar trebui să răspundă, pe cât posibil, necesităţilor tuturor

sectoarelor economice ale Comunităţii. Câteva dintre aceste sectoare produc cantităţi mari de

desene sau de modele industriale destinate unor produse care au adesea un ciclu de viaţă economică

scurt, pentru care este avantajos să se obţină protecţia fără a mai trece prin toate formalităţile de

înregistrare şi pentru care durata protecţiei nu este esenţială. Pe de alta parte, există sectoare pentru

care înregistrarea este avantajoasă prin gradul mai ridicat de certitudine juridică pe care il oferă,

aceste sectoare solicitând protecţia desenelor sau a modelelor industriale pe o durată mai lungă,

corespunzătoare duratei de viaţă previzibile a produselor lor pe piaţă. Dată fiind situaţia menţionată,

sunt necesare două forme de protecţie, respectiv una pe termen scurt, corespunzând desenului sau

modelului industrial neînregistrat, respectiv una pe termen mai lung, corespunzând desenului sau

modelului industrial înregistrat.

2. Condiţiile de validitate

Conform art. 4 din Regulamentul nr. 6/2002, condiţiile de protectie ale desenelor şi

modelelor industriale comunitare sunt noutatea şi caracterul individual. Un desen sau un model

industrial aplicat unui produs sau incorporat într-un produs care constituie o piesa a unui produs

complex este considerat ca având un caracter individual si de noutate numai dacă: (a) dupa

incorporarea in produsul complex, piesa ramane vizibila la o utilizare normala a produsului si (b)

caracteristicile vizibile ale piesei indeplinesc, fiecare in parte, condiţiile de noutate si de caracter

individual.

A. Noutatea

În domeniul desenelor şi modelelor industriale, noutatea nu este absolută. Formele noi au

legătură cu cele existente, iar aprecierea lor depinde de particularităţile care le diferenţiază de

formele anterioare. Noutatea desenelor şi modelelor industriale decurge din originalitatea

combinaţiei unor elemente cunoscute. Doctrina a optat pentru criteriul noutăţii subiective. În

stabilirea originalităţii, se ţine seama de nivelul creator al autorului, care trebuie să fie superior

posbilităţilor mijlocii ale unui industrial designer.

În dreptul român, noutatea se apreciază prin referire la un criteriu obiectiv. Un desen sau un

model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut

public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, sau dacă a fost revendicată prioritatea,

înaintea datei de prioritate.

Se consideră că un desen sau model îndeplineşte condiţia noutăţii dacă nici un desen sau

model identic nu a fost făcut public:

a. în cazul unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, înainte de data la care

desenul sau modelul pentru care se solicita protecţie a fost făcut public pentru prima data;

b. în cazul unui desen sau model industrial comunitar înregistrat, înainte de data de depunere a

cererii de înregistrare a desenului sau modelului pentru care se solicita protecţie sau, dacă se

revendică o prioritate, înainte de data de prioritate. Desenele sau modelele sunt considerate

identice dacă caracteristicile lor diferă între ele numai la nivelul unor detalii

nesemnificative.

În art. 5 din Regulamentul nr. 6/2002, se consideră că un desen sau model industrial

reprezintă o noutate dacă nici un desen sau model identic nu a fost facut public: (a) în cazul unui

desen sau model industrial comunitar neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul

pentru care se solicita protecţie a fost facut public pentru prima dată; (b) în cazul unui desen sau

model industrial comunitar înregistrat, înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a

desenului sau modelului pentru care se solicită protecţie sau, dacă se revendică o prioritate, înainte

de data de prioritate. Desenele sau modelele sunt considerate identice dacă caracteristicile lor diferă

între ele numai la nivelul unor detalii nesemnificative.

În sensul aplicării dispoziţiilor art. 5 si 6 din Regulamentul nr. 6/2002, se consideră că un

desen sau un model industrial a fost divulgat publicului dacă a fost publicat ca urmare a înregistrării

sau în alt mod, sau a fost expus, utilizat în comerţ sau făcut public în orice alt mod, înainte de data

prevăzută la art. 5 alin. 1 lit.a şi la art. 6 alin.1 lit.a sau art. 5 alin. 1 lit. b şi la art. 6 alin. 1 lit. b,

după caz, cu excepţia situaţiilor în care aceste acţiuni nu ar fi putut deveni cunoscute, în cursul

normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcţionează în Comunitate.

Cu toate acestea, nu se consideră divulgat publicului un desen sau un model care a fost divulgat

numai unui terţ, în condiţii de confidenţialitate explicite sau implicite.

În sensul dispoziţiilor art. 5 si 6, nu se ia în considerare divulgarea dacă desenul sau modelul

pentru care se solicită protecţia unui desen sau model industrial comunitar înregistrat a fost divulgat

publicului: (a) de către autor sau succesorul acestuia în drepturi sau de către un terţ, ca urmare a

unor informaţii pe care le-a furnizat sau a unor acte îndeplinite de autor sau succesorul acestuia în

drepturi şi (b) pe parcursul perioadei de douăsprezece luni premergătoare datei de depunere a cererii

de înregistrare sau datei de prioritate, dacă se revendică o prioritate. Alin. 2, art. 7 se aplică şi în

cazul în care desenul sau modelul a fost divulgat publicului în urma unui comportament abuziv faţă

de autor sau de succesorul acestuia în drepturi.

În speţă, Case R 609/2006-3, s-a contestat atât îndeplinirea condiţiei de noutate în cazul

desenului sau modelului comunitar, cât şi prejudicierea caracterului distinctiv al

mărcii înregistrate. Comisia din cadrul Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne a

apreciat că cele două desene sunt similare si că pentru consumator de nivel mediu

există risc de confuzie.

Fig. 1 Desen sau model comunitar înregistrat

Fig. 2 Marcă înregistrată

În speţă, Case ICD 7034, a fost contestată îndeplinirea condiţiilor de validitate la înregistrare.

Acţiunea a fost depusă împotriva titularului desenului şi modelului comunitar nr.

000573993-0001:

Fig. 1 Desenul şi modelul comunitar nr. 000573993-0001

Fig. 2 Desenul şi modelul internaţional nr. 051462

Un desen sau un model industrial a fost divulgat publicului dacă a fost publicat ca urmare a

înregistrarii sau a fost expus, utilizat în comerţ ori făcut public în orice alt mod, înainte de data

constituirii depozitului naţional reglementar pentru desenele şi modelele înregistrate şi înainte de

data la care este adus la cunoştinţa publicului pentru desenele şi modelele neînregistrate. Cu toate

acestea, nu se consideră divulgat publicului un desen sau un model care a fost divulgat numai unui

terţ, în condiţii de confidenţialitate explicite sau implicite. De asemenea, nu se ia în considerare

divulgarea dacă desenul sau modelul industrial pentru care se solicita protecţia unui desen sau

model comunitar înregistrat a fost divulgat publicului:

de către autor sau succesorul acestuia în drepturi sau de către un terţ, ca urmare a unor

informatii pe care le-a furnizat sau a unor acte îndeplinite de autor sau succesorul acestuia în

drepturi;

pe parcursul perioadei de 12 luni premergătoare datei de depunere a cererii de înregistrare

sau datei de prioritate, dacă se revendică o prioritate;

în cazul unui comportament abuziv faţă de autor sau de succesorul acestuia în drepturi.

B. Caracterul individual

Potrivit reglementării române, un desen sau model industrial este considerat că are un

caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită

de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model industrial făcut public

înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, sau dacă a fost revendicată prioritatea, înainte de

data de prioritate.

Un desen sau un model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce

asupra utilizatorului avizat diferă de impresia produsă asupra unui asemenea utilizator de orice alt

desen sau model care a fost făcut public:

în cazul unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, înainte de data la care

desenul sau modelul pentru care se solicită protecţie a fost făcut public pentru prima dată;

în cazul unui desen sau model industrial comunitar înregistrat, înainte de data de depunere a

cererii de înregistrare sau, dacă se revendică o prioritate, înainte de data de prioritate.

Pentru aprecierea caracterului individual trebuie să se ia in considerare gradul de libertate a

autorului în elaborarea desenului sau a modelului.

În speţă, Case R 1310/2005, s-a contestat îndeplinirea condiţiei caracterului individual a

desenului sau modelului industrial încorporat unui biscuite de către titularul unei mărci înregistrate

în Spania pentru biscuiţi. Comisia din cadrul Oficiului pentru Armonizarea Pieţei Interne a decis că

în vederea soluţionării cererii trebuie analizată suprafaţa celor doi biscuiţi (a se vedea desenele de la

fig. 1 şi fig. 2). Comisia a apreciat că ornamentaţia celor doi biscuiţi este diferită şi creează o

impresie distinctă unui consumator avizat, care foloseşte în mod constant acesată categorie de

produse.

Fig. 1 – Marcă înregistrată în Spania

Fig. 2 Desen pentru care s-a depus cerere în vederea înregistrării ca desen sau model comunitar

În speţă, Case ICD 5668 s-a contestat îndeplinirea condiţiilor de validitate la înregistrareŞ

noutatea şi caracterul individual. Desenul şi modelul comunitar are ca obiect un suport de susţinere.

Fig. 1 Desenul şi modelul comunitar nr. 000080247-0001 publicat în data de 23/12/2003

Fig. 2 Brevet de invenţie internaţional PCT application WO983974, publicată în data de

11/09/1998

Un desen sau un model industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor

aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcţia sa tehnică. Un desen sau un model

industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs care trebuie

să fie reproduse obligatoriu în forma şi dimensiunile lor exacte pentru ca produsul în care este

încorporat sau căruia i se aplică desenul sau modelul să poată fi racordat mecanic la un alt produs,

să poată fi plasat în interiorul sau în jurul unui alt produs sau pus în contact cu un alt produs, astfel

încât fiecare dintre produse să-şi îndeplinească funcţia proprie.

Un desen sau un model industrial comunitar nu confera drepturi dacă contravine ordinii

publice sau bunelor moravuri.

3. Sisteme de protecţie

Sistemele de protecţie adoptate prezintă o mare diversitate . În conformitate cu

particularităţile acestor creaţii, se por distinge trei sisteme principale: sistemul cumulului de

protecţie, sistemul cumulului parţial şi sistemul protecţiei specifice.

A. Sistemul cumulului de protecţie

Sistemul cumulului de protecţie este consacrat de dreptul francez. Desenele şi moelele

industriale sunt reglementate atât de Legea specială din 14 martie 1909, cât şi de Legea din 11

martie 1957 privind proprietatea literară şi artistică.

Soluţia cumulului de protecţie se explică prin teoria unităţii artei. Datorită imposibilităţii de

a găsi un criteriu obiectiv de apreciere, arta propriu-zisă nu poate fe separată de arta aplicată.

Principalele avantaje ale cumulului de protecţie constau în următoarele: în absenţa efectuării

unui depozit, care condiţionează obţinerea protecţiei, dreptul creatorului poate fi valorificat în

sistemul dreptului de autor; perioada de protecţie este mai mare în cadrul dreptului de autor;

acţiunea în contrafacere implică o procedură mai simplă în sistemul dreptului de autor, iar

sancţiunile sunt mai severe.

Autorul unui desen sau model industrial poate opta pentru o protecţie cumulativă ori, la

alegere, alternativă. Protecţia acordată nu este condiţionată de valoarea artistică a desenului sau

modelului.

B. Sistemul cumulului parţial

Sistemul cumulului parţial este tradiţional în dreptul german. În funcţie de caracterul

elementului artistic, desenele şi modelele industriale propriu-zise sunt deosebite de operele de artă

aplicată, care pot fi protejate în cadrul dreptului de autor. Cu toate că se admite cumulul de

protecţie, teoria unităţii artei nu este acceptată.

Distincţia dintre desenele şi modelele industriale şi operele de artă aplicată se întemeiază pe

criteriul nivelului artistic.În situaţia în care desenul sau modelul industrial prezintă un anumit nivel

artistic se acordă o dublă protecţie. Dacă cerinţa nivelului artistic nu este realizată, se va aplica

numai protecţia specifică.

C. Sistemul protecţiei specifice

Sistemul protecţiei specifice este adoptat de dreptul italian. Desenele şi modelele industriale

sunt protejate numai în cadrul reglementării speciale, stabilite prin Decretul din 25 august 1940.

Prin excluderea totală a cumulului, desenele şi modelele industriale beneficiază de un regim de

protecţie unic. Desenele şi modelele industriale sunt denumite creaţii ornamentale. Regimul lor

juridic este la fel cu cel al modelelor de utilitate.

În dreptul nostru, desenele şi modelele industriale beneficiază de o protecţie specifică prin

Legea nr. 129 din 1992, care nu exclude protecţia conferită prin alte dispoziţii legale privind

proprietatea intelectuală. Până la această dată, desenele şi modelele industriale erau susceptibile de

protecţie în cadrul dreptului de autor.

4. Procedura de înregistrare a desenului sau modelului la OSIM

Vom prezenta etapele procedurii de înregistrare a desenelor şi modelelor comunitare:

1. Cererea de înregistrare se depune la registratura OSIM. Descrierea desenului sau

modelului se face direct pe cerere şi trebuie să conţină maxim 100 de cuvinte. Descrierea trebuie să

se refere exclusiv la elementele caracteristice ale asepctului estetic, precum şi la elementele noi,

care se pot regăsi şi în reprezentările grafice anexate cererii. Reprezentările grafice trebuie să redea

complet desenul care sau modelul, care face obiectul cererii, astfel încât caracteristicile sale estetice

să fie evidenţiate. Data depozitului naţional reglementar este data la care au fost depuse la OSIM

documentele prevăzute de lege.

2. Examinarea preliminară a cererii se desfăşoară de către o comisie din cadrul OSIM.

Comisia de examinare va verifica îndeplinirea condiţiilor de formă ale cererii, îndeplinirea

condiţiilor prescrise pentru reprezentări grafice, îndeplinirea condiţiilor pentru celelalte acte sau

documente şi achitarea taxelor. În cazul în care se constată că cererea depusă este incompletă va fi

notificat solicitantul, căruia i se acordă un termen de o lună pentru completare. De asemenea,

cererile de înregistrare care nu îndeplinesc condiţiile de depozit multiplu pot fi divizate. Cererile de

divizare se pot face până la publicarea cererii de înregistrare.

3. Cererea de înregistrare şi reproducerea, fotografia sau orice reprezentare grafică a acestuia

se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Publicarea se efectuează într-un termen de

maximum 6 luni de la data constituirii depozitului reglementar.

4. Într-un termen de 3 luni de la data publicării cererrii de înregistrare persoanele interesate

pot face opoziţii la OSIM. Comisia din cadrul OSIM va emite un raport de admitere sau de

respingere a opoziţiei, raport ce va fi avut în vedere la examinarea de fond. Soluţionarea opoziţiei

va fi ssuspendată când se bazează pe o cerere de înregistrare a unui desen sau model, până la luarea

unei hotărâri cu privire la aceasta ori când desenul sau modelul opus face obiectul unei acţiuni în

anulare, până la soluţionarea defintivă a cauzei.

5. În termen de 12 luni de la publicarea cererii de înregistrare urmează examinarea de fond.

Se va stabili dacă desenele şi modelel, ce reprezintă obiectul cererii de înregisrare, îndeplinesc

condiţiile de validitate: noutatea şi caracterul individual. În examinarea cererii se va ţine cont de

anteriorităţi. Comisia de examinare va lua o hotărâre de admitere sau respingere a cererii de

înregistrare.

6. În termen de 60 de zile hotărârile luate de comisia din cadrul OSIM se publică în

Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală. De asemenea, se înscriu în Registrul naţional de

desene şi modele. Dacă hotărârea este de înregistrare a desenului sau modelului se va elibera

certificatul de înregistrare.

7. Protecţia juridică se acordă pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de reînnoire de 3

ori fiecare dată pentru 5 ani. Durata maximă de protecţie a unui desen sau model este de 25 de ani.

8. Cererea de reînnoire se depune la OSIM cu cel puţin o lună înainte de expitrarea

perioadei

de valabilitate a certificatului de înregistrare. OSIM va elibera un nou certificat de înregistrare,

pentru perioada pentru care s-a efectuat reînnoirea.

5. Procedura de înregistrare a desenului sau modelului comunitar

Vom prezenta etapele procedurii de înregistrare a desenelor şi modelelor comunitare, după cum

urmează:

1. Cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar se poate depune, la

alegerea solicitantului la una din următoarele instituţii: Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne,

oficiul naţional dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau la Oficiul Desenelor sau Modelelor

Industriale din Benelux. Cererea de înregistrare va trebui să fie trimisă într-un termen de două

săptămâni la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne dacă a fost depusă la oficiul naţional dintr-

un stat membru al Uniunii Europene sau la Oficiul Desenelor sau Modelelor Industriale din

Benelux. Imediat după primirea cererii transmise Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne îl

informează pe solicitant cu privire la aceasta, menţionând data la care a primit cererea. Data de

depunere a cererii de înregistrare a unui desen sau model comunitar este data la care documentele

cuprinzând informaţiile prevăzute la art. 36 sunt depuse la unul din oficiile prevăzute în regulament.

Dacă cererea este depusă la oficiul naţional ori la Oficiul Desenelor sau Modelelor Industrial din

Benelux şi ajunge la oficiul european după mai mult de două luni de la depunerea documentelor

data de depunere a cererii va fi data la care Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne a primit

documentele. Conform art. 36 din regulamentul nr. 6/2002 cererea de înregistrare a unui desen sau a

unui model industrial comunitar trebuie să cuprindă:

a. solicitarea de înregistrare;

b. datele de identificare ale solicitantului;

c. o reprezentare a desenului sau a modelului care să poata fi reprodusă.

2. Depozitul naţional reglementar poate să fie un depozit multiplu, care include mai multe

desene sau modele comunitare.Cu excepţia ornamentelor, aceasta posibilitate poate fi folosită cu

condiţia ca produsele care urmează să încorporeze desenele sau modelele sau carora li se vor aplica

aceste desene industriale sau modele să facă parte din aceeaşi clasă a Clasificării internaţionale a

desenelor si modelelor industriale de la Locarno.

3. Solicitantul înregistrării unui desen sau model comunitar poate invoca dreptul de

prioritate la depunerea cererii. Persoana care a depus o cerere de înregistrare a unui desen sau model

industrial în unul din statele membre la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a

Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau succesorul acesteia în drepturi beneficiază pentru acelaşi

desen sau model de un drept de prioritate convenţională pentru o perioadă de şase luni începând cu

data de depunere a primei cereri. Dreptul de prioritate poate fi invocat pe baza unui depozit având

valoare de depozit national reglementar în temeiul dreptului intern sau pe baza oricărui depozit

realizat în temeiul acordurilor bilaterale sau multilaterale. Prin depozit naţional reglementar se

înţelege orice depozit considerat suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea,

indiferent de soluţionarea acordată ulterior cererii respective.

Pentru a stabili prioritatea, se consideră ca primă cerere şi cererea ulterioară de înregistrare a

unui desen sau model industrial care a făcut deja obiectul unei prime cereri anterioare, cu condiţia

ca, la data de depunere a cererii ulterioare, cererea anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau

refuzată fără a fi fost supusă unui examen public şi fără a fi dat naştere la drepturi în favoarea

solicitantului. De asemenea, trebuie îndeplinită condiţia ca cererea anterioară să nu fi constituit deja

temei de revendicare a unui drept de prioritate. Astfel, cererea anterioara nu mai poate fi folosită

pentru revendicarea dreptului de prioritate.

Dacă prima depunere de cerere s-a realizat într-un stat care nu este parte la Convenţia de la

Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dreptul de prioritate va fi

recunoscut numai dacă statul în cauză, conform constatărilor publicate, acordă pe baza unei

depuneri de cerere la Oficiu, un drept de prioritate supus anumitor condiţii si având efecte

echivalente celor prevăzute în regulamentul comunitar.

Solicitantul înregistrării unui desen sau model industrial comunitar care doreşte să se

prevaleze de prioritatea unei cereri anterioare trebuie să prezinte o declaraţie de prioritate si o copie

a cererii anterioare. Dacă limba cererii anterioare nu este una dintre limbile de lucru ale Oficiului,

acesta poate solicita o traducere a cererii anterioare într-una dintre limbile sale de lucru.

Prioritatea de expoziţie poate fi revendicată dacă solicitantul a divulgat produsele în care a

fost încorporat sau aplicat desenul sau modelul în cadrul expoziţiilor internaţionale oficiale sau

recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale de la Paris din

1928. Solicitantul i se poate recunoaşte dreptul la prioritatea de expoziţie dacă îl invocă cu ocazia

primei divulgări şi depune cererea în termen de şase luni de la data primei divulgări a produselor

respective. Orice solicitant trebuie să facă dovada că a prezentat în cadrul expoziţiei produsele în

care au încorporat desenul sau modelul ori cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv. O

prioritate de expoziţie acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prorogă termenul de

valabilitate al priorităţii convenţionale.

4. Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne examinează respectarea condiţiilor necesare

pentru acordarea unei date a depozitului, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 1 din

Regulamentul nr. 6/2002. Oficiul examinează dacă:

cererea îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute la art. 36 alin. 2, 3, 4 şi 5, iar în cazul unui

depozit multiplu, condiţiile prevăzute la art. 37 alin. 1 şi 2;

cererea îndeplineşte condiţiile de formă stabilite de regulamentul de punere în aplicare în

vederea aplicării dispoziţiilor art. 36 şi 37;

sunt îndeplinite condiţiile menţionate la art. 77 alin. 2;

sunt îndeplinite cerinţele referitoare la revendicarea unei priorităţi, în cazul în care o

prioritate este revendicată.

Dacă oficiul european constată, în cadrul examinarii cererii, unele nereguli care pot fi remediate,

va invita solicitantul să le rectifice în termenul prevăzut de lege. Dacă neregulile se referă la

condiţiile stipulate la art. 36 alin. 1 şi dacă solicitantul se conformează invitaţiei în termenul

prevăzut, oficiul european va acorda ca dată a depozitului data la care neregulile constatate au fost

remediate. Dacă remedierea neregulilor nu se realizează în termenul prevăzut, cererea nu este

considerată ca fiind o cerere de înregistrare a unui desen sau a unui model comunitar.

Dacă remedierea neregulilor constatate sau a neefectuării plăţii nu se realizează în termenul

prevăzut, Oficiul respinge cererea.

Motivele de respingere a cererii de înregistrare stipulate la art. 47 din Regulamentul nr.

6/2002 sunt următoarele:

desenul sau modelul nu se încadrează în definiţia menţionată la art. 3 lit. (a);

desenul sau modelul contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

Cererea nu poate fi respinsă înainte ca solicitantului să i se fi acordat posibilitatea de a-şi

retrage sau modifica cererea ori de a-şi prezenta observaţiile.

5. Dacă cererea îndeplineşte condiţiile pe care trebuie să le respecte o cerere de înregistrare a

unui desen sau model industrial comunitar şi în cazul în care cererea nu a fost respinsă în temeiul

art. 47, oficiul înscrie cererea în registrul desenelor sau modelelor comunitare, ca desen sau model

industrial comunitar înregistrat.

6. După înregistrare urmează publicarea desenul sau modelul industrial comunitar în

Buletinul desenelor sau modelelor comunitare. Regulamentul de punere în aplicare menţionează

elementele care trebuie sa facă obiectul publicării.

7. Un desen sau un model industrial comunitar neînregistrat beneficiată de protecţie juridică

pe o perioadă de trei ani de la data la care desenul sau modelul a fost divulgat publicului pentru

prima data în cadrul Comunităţii. În sensul regulamentului, se consideră că un desen sau un model

industrial a fost divulgat publicului în cadrul Comunităţii dacă a fost publicat, expus, utilizat în

comerţ sau facut public în orice alt mod, în aşa fel încât, în cursul normal al afacerilor, se poate

presupune că acţiunea respectivă ar fi devenit cunoscută grupurilor specializate din sectorul în

cauză care funcţionează în Comunitate. Cu toate acestea, nu se considera divulgat publicului un

desen sau un model care a fost divulgat numai unui terţ, în condiţii de confidenţialitate explicite sau

implicite.

Prin înregistrare la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne, un desen sau un model

industrial comunitar beneficiază de protecţie juridică pe parcursul unei perioade de cinci ani

începând cu data la care a fost depusă cererea de înregistrare. Titularul dreptului poate obţine

prorogarea duratei protecţiei cu mai multe perioade de câte cinci ani, până la maximum 25 de ani de

la data la care a fost depusă cererea.

Întrebări:

1. Condiţiile de validitate la înregistrare.

2. Sistemele de protecţie în domeniul desenelor şi modelelor.

3. Prezentaţi desenele şi modelele comunitare.

4. Procedura de înregistrare la OSIM şi OAPI – prezentare comparativă.

Capitolul IIIBrevete de invenţie

1. Noţiuni introductive, izvoare

Invenţia reprezintă rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală. Procesul de realizare a

unei invenţii presupune o contribuţie originală, o idee inventivă. Constituie invenţie creaţia care

îndeplineşte anumite condiţii de brevetabilitate, fiind protejată prin acordarea unui titlu specific.

Principalele reglementări juridice în materie sunt următoarele:

- Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie;

- Convenţia de la München din 1973 privind brevetul european;

- Tratatul de la Washington din 1970 privind cooperarea în domeniul brevetelor de invenţie;

- Tratatul de la Geneva din 2000 privind dreptul brevetelor.

2. Clasificarea invenţiilor

Invenţii brevetabile şi invenţii nebrevetabile

În funcţie de brevetabilitatea lor invenţiile sunt de două categorii. Invenţiile brevetabile

întrunesc condiţiile speciale stabilite de lege pentru a fi protejate juridic. Invenţiile nebrevetabile

sunt excluse de la protecţia juridică.

Invenţii de produse şi invenţii de procedee

Raportarea la obiect are în vedere împărţirea fundamentală a invenţiilor în produse, mijloace

şi aplicaţiuni noi de mijloace cunoscute. La această grupare, jurisprudenţa a adăugat şi combinaţia

nouă de mijloace cunoscute.

Produsele reprezintă obiecte materiale sau corpuri cu forme şi caractere specifice. Pot fi

brevetate numai produsele industriale, nu şi cele naturale, care nu pot forma obiect de proprietate

industrială. Pentru a constitui o invenţie brevetabilă, un produs trebuie să se diferenţieze de orice alt

obiect prin compoziţie, constituţie sau structură. Produsele ca obiect al unei invenţii pot fi:

obiecte materiale, cu proprietăţi determinate, definite tehnic prin părţile lor constructive,

cum ar fi subansambluri, organe sau elemente de legătură dintre acestea;

dispozitive, instalaţii, echipamente, maşini-unelte, aparate şi altele care se referă la mijloace

de lucru;

circuite electrice, pneumatice sau hidraulice;

substanţe chimice, inclusiv produsele intermediare;

amestecuri fizice sau fizico-chimice definite prin elementele componente.

În literatura juridică se face distincţie între produs şi rezultat. Rezultatele invenţiei nu se

prezintă sub o anumită formă. Având caracter abstract, rezultatele sunt ansambluri de avantaje, ca

urmare a calităţilor, proprietăţilor sau efectelor tehnice ale produsului. Rezultatele nu pot fi

brevetate. O altă soluţie ar permite monopolizarea lor şi implicit imposibilitatea obţinerii aceluiaşi

rezultat prin mijloace diferite.

Mijlocele sunt agenţii (mijloacele chimice), organele (mijloace mecanice) sau

procedeele(succesiuni logice de etape sau faze) prin intermediul cărora se obţine un produs sau un

rezultat.

Mijloacele pot fi materiale sau imateriale. Ele se individualizează prin formă, aplicaţie şi

funcţie.

Mijloacele materiale sunt produsele în sine. Considerarea mijlocului material are în vedere

funcţia pe care o îndeplineşte efectul tehnic realizat. De exemplu, bricheta este un produs prin ea

însăşi, dar prin funcţia îndeplinită, de a obţine o flacără, constituie un mijloc.

Mijloacele imateriale sunt procedeele sau operaţiunile. Prin modul de a pune în aplicare şi

de a combina elementele chimice şi mecanice, se obţin anumite efecte tehnice. De exemplu,

operaţiunea de sudare, realizată după un procedeu determinat şi având un efect tehnic distinct.

După forma pe care o prezintă, mijloacele pot fi speciale sau generale. Mijloacele speciale

au o formă de realizare determinată, iar mijloacele generale sunt considerate ca abstracte.

Mijloacele sau procedeele se împart în mijloace complet noi şi mijloace cunoscute aplicate

sau combinate, într-un mod nou. Modificarea de formă sau de structură trebuie să determine un

rezultat diferit.

Aplicaţiile noi de mijloace cunoscute implică folosirea unui mijloc cunoscut şi obţinerea

unui rezultat necunoscut anterior. Elementul de noutate îl constituie raportul de la mijloc la rezultat

prin adaptarea mijloacelor cunoscute la scopul urmărit.

Faţă de aplicaţie, întrebuinţarea nouă de mijloace cunoscute nu reprezintă o invenţie

brevetabilă. Deosebirea dintre aplicaţia nouă şi întrebuinţarea nouă de mijloace cunoscute se

apreciază după criteriul activităţii inventive. În comparaţie cu aplicarea nouă, întrebuinţarea nouă de

mijloace cunoscute nu implică modificări sau adaptări speciale.

Combinţia nouă de mijloace cunoscute reprezintă gruparea unor elemente distincte, care

determină un rezultat de ansamblu nou sau superior. Între efectul tehnic şi mijloacele utilizate

trebuie să existe un raport funcţional indisolubil, sub formă de combinaţie. De exemplu, invenţia

combinei de cereale. În cazul în care mijloacele acţionează fiecare independent, soluţia este o

juxtapunere de mijloace cunoscute. De exemplu, creionul cu gumă. Juxtapunerea nu poate fi

brevetată, întrucât proprietăţile tehnice ale ansamblului sunt proprii mijloacelor utilizate, iar în lipsa

unei adaptări speciale rezultatul nu este comun.

Invenţii principale şi invenţii complementare

Invenţiile principale au o existenţă de sine stătătoare. Ele pot fi aplicate în mod independent.

Invenţiile principale sunt invenţii pionier şi invenţii obişnuite. Invenţiile pionier soluţionează pentru

prima oară o problemă tehnică într-un anumit domeniu. Faţă de soluţiile cunoscute pe plan mondial,

invenţiile pionier se caracterizează printr-o noutate absolută, fiind realizări de o valoare

excepţională. De exemplu, invenţia primului rulment sau invenţia magnetofonului. Invenţiile

obişnuite reprezintă soluţii noi pentru anumite probleme tehnice, fără a prezenta un aport creator

deosebit. În practică, majoritatea invenţiilor sunt obişnuite şi formează principala categorie a

invenţiilor principale.

Invenţiile complementare aduc îmbunătăţiri altor soluţii. Întrucât perfecţionează sau

completează o soluţie anterioară, invenţiile complementare nu pot fi aplicate fără o altă invenţie

principală sau complementară.

3. Condiţiile de brevetabilitate

A. Noutatea

Invenţia propusă spre brevetare trebuie să se deosebească de alte soluţii tehnice cunoscute. O

invenţie este nouă, dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. Noutatea invenţiei este apreciată în

funcţie de stadiul tehnicii mondiale. Prin tehnica mondială se înţelege totalitatea regulilor,

metodelor şi procedeelor, iar stadiul tehnicii reprezintă toate cunoştinţele care au devenit accesibile

publicului oriunde în lume. Noutatea unei invenţii brevetabile se stabileşte în funcţie de conţinutul

revendicărilor şi al domeniului de aplicare precizat în descriere.

Condiţia de noutate a soluţiei propuse se apreciază prin intermediul efectelor tehnice ce pot

fi realizate. În măsura în care, prin aplicarea soluţiei, se obţine un efect tehnic care nu a fost

prevăzut înainte, regula sau metoda utilizată este nouă faţă de nivelul cunoscut de tehnica mondială.

În examinarea soluţiei tehnice pentru care se solicită protecţia, efectul tehnic nou prezintă un

caracter material obiectiv. Noţiunea de noutate îmbracă aspectul concret al unor elemente tehnice,

distincte, caracteristice, care fac ca soluţia propusă a fi nouă să se deosebească de alte soluţii tehnice

cunoscute, în stadiul existent al tehnicii, nu numai din punct de vedere constructiv, funcţional sau al

succesiunii fazelor într-un proces tehnologic dat, ci şi din punct de vedere al efectelor tehnice ce pot

fi realizate datorită acestor elemente tehnice distincte şi proprii noii soluţii.

Cunoştinţele făcute publice pot proveni dintr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori

prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii

recunoscute.

Prin public se înţelege orice persoană, neconstrânsă la confidenţialitate, şi care ar putea

difuza informaţii. Persoana nu trebuie să fie neapărat un specialist.

Mai face parte din stadiul tehnicii conţinutul cererilor depuse la O.S.I.M. şi al cererilor

internaţionale sau europene desemnând România. Aceste cereri trebuie să aibă o dată de depozit sau

de prioritate recunoscută, anterioară celei menţionate, şi să fie publicate la sau după data respectivă,

conform legii.

Prin textul art. 9, lit. a şi b din Legea nr. 64 anul 1991, se dispune că divulgarea invenţiei nu

este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de

brevet şi dacă rezultă direct sau indirect ca urmare: a unui abuz evident în privinţa solicitantului sau

a faptului că solicitantul a expus invenţia într-o expoziţie internaţională oficială sau oficial

recunoscută, organizată în statele părţi la tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este

parte.

În legătură cu divulgarea s-a pus şi problema publicităţii frauduloase a invenţiei de către un

terţ. Potrivit opiniilor exprimate, s-a considerat, printr-o interpretare strictă, că terţii nu sunt obligaţi

să fie mai vigilenţi decât autorul. Chiar dacă terţul a surprins secretul soluţiei, datorită publicităţii,

invenţia nu mai este nouă.

B. Activitatea inventivă

O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de

specialitate, ea nu rezultă în mod evident in cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii. Astfel, criteriul

de apreciere este reprezentat de un profesionist, o persoană normal competentă într-un domeniu

industrial. În dreptul englez se utilizează noţiunea de neevidenţă, în temeiul căreia obiectul unui

brevet este considerat invenţie dacă, înainte de data depozitului nu era evident pentru un om de

meserie având în vedere stadiul tehnicii. În dreptul german este folosită condiţia nivelului inventiv,

în conformitate cu care invenţia trebuie să atingă un anumit nivel inventiv şi să depăşească

cunoştinţele şi posibilităţile medii ale unui specialist.

Pentru a stabili dacă invenţia rezultă sau nu, cu evidenţă, din stadiul tehnicii, raportarea

activităţii inventive trebuie să se facă la omul de meserie. Poziţiile adoptate de doctrină şi

jurisprudenţă admit, în majoritatea lor, că omul de meserie este un profesionist, o persoană normal

competentă într-un domeniu industrial. Întrucât specialistul nu trebuie să fie de referinţă, invenţia va

fi evidentă în cazurile în care un om de meserie o poate realiza exclusiv cu ajutorul cunoştinţelor

profesionale, prin simple operaţiuni de executare. Activitatea inventivă se apreciază în raport cu

problema pe care o rezolvă invenţia şi cu soluţia revendicată.

C. Aplicabilitate industrială

O invenţie este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau

utilizat cel puţin în unul dintre domeniile industriale, inclusiv în agricultură. Condiţia aplicabilităţii

industriale se referă la obiectul, aplicarea şi rezultatul invenţiei.

Invenţia este industrială prin obiectul ei, dacă se situează în domeniul industriei. Legea

exclude de la protecţie ca invenţii, creaţia estetică. O invenţie este industrială în aplicarea sa când

aparţine realizărilor industriale. În absenţa aplicaţiunii practice, nu pot fi protejate ca invenţii ideile,

descoperirile, teoriile şi principiile. Invenţia este industrială prin rezultatul său, dacă produce efecte

industriale. Această invenţie va fi industrială şi în obiectul şi aplicarea ei.

4. Subiectele protecţiei juridice a invenţiilor

Invenţia fiind rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală, calitatea de autor o poate avea

numai persoana fizică. Invenţia poate fi creată de una sau mai multe persoane. În majoritatea

cazurilor, invenţia este rezultatul unei activităţi comune. Coautoratul se caracterizează prin

următoarele trăsături: participarea mai multor persoane la o activitate creatoare; un aport creator la

rezolvarea unei probleme; invenţia realizată trebuie să aibă un obiect unitar. Coautoratul poate

prezenta două forme: voluntar şi legal. Coautoratul voluntar rezultă din convenţia părţilor.

Înţelegerea lor poate interveni înainte de începerea activităţii ori se desprinde din realizarea în

comun a invenţiei. Coautoratul legal se referă la situaţia de excepţie când se depun mai multe cereri

de brevet pentru aceeaşi invenţie, fără să existe între solicitanţi o înţelegere sau activitate comună.

Obiectul unitar al invenţiei poate fi divizibil sau indivizibil. Dacă obiectul este divizibil,

fiecare persoană are calitatea de coautor pentru întreaga invenţie şi de autor al părţii care reprezintă

rezultatul activităţii sale personale. Această parte din invenţia comună poate fi separată sau utilizată

independent. Când obiectul este indivizibil, fiecare persoană are calitatea de coautor pentru întreaga

invenţie. Această soluţie se aplică şi în situaţia în care aportul coautorilor nu poate fi individualizat.

În cazul în care inventatorul este salariat, art. 5 din Legea nr. 64din1991 distinge mai multe

ipoteze:

invenţii realizate în executarea unei misiuni inventive – pentru invenţiile realizate de salariat

în executarea unui contract de muncă ce prevede o misiune inventivă încredinţată în mod

explicit care corespunde funcţiei sale, dreptul la brevetul de invenţii aparţine unităţii, în

lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase a salariatului;

invenţii realizate de inventatorul salariat – pentru invenţiile realizate de salariat fie în

exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea

tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu

ajutorul material al acesteia, în lipsa unor prevederi contractuale contrare, dreptul la

brevetul de invenţie aparţine salariatului;

invenţii realizate la comandă – pentru invenţiile care rezultă dintr-un contract de cercetare,

în lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevetul de invenţie aparţine unităţii care a comandat

cercetarea. Unitatea care a comandat cercetarea este distinctă de unitatea de cercetare al

cărei salariat este inventatorul. În contractul de cercetare poate fi inclusă o clauză, prin care

dreptul la eliberarea brevetului de invenţie să aparţină unităţii care a comandat cercetarea

sau unităţii de cercetare ori ambelor unităţi.

5. Procedura de înregistrare

Procedura de înregistrare a unei invenţii la OSIM trebuie să se desfăşoare după următoarele

etape:

1. Cererea de înregistrare se depune la registratura OSIM. Cererea de brevet se depune în scris pe

un formular tipizat. Cererea trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: solicitarea explicită a

acordării unui brevet de invenţie; titlul invenţiei, într-o formă clară şi concisă a obiectului

invenţiei; indicaţiile necesare pentru stabilirea identităţii solicitantului; desemnarea

inventatorului, dacă acesta este acelaşi cu inventatorul, cu indicarea locului de muncă la data

realizării invenţiei. Descrierea invenţiei cuprinde prezentare completă şi corectă a obiectului

invenţiei. Prin descriere se pune în evidenţă noutatea faţă de stadiul cunoscut al tehnicii

mondiale. Revendicările sunt suportul dreptului conferit prin brevet. În conformitate cu

revendicările formulate se determină întinderea protecţiei acordate. Desenele explicative

contribuie la înţelegerea invenţiei şi a elementelor ei de noutate. De asemenea, cererea de

brevet va fi însoţită de un rezumat, care trebuie depus cel târziu cu două luni îaninte de data

publicării cererii. Cererea de brevet trebuie să se refere la o singură invenţie.

2. Examinarea preliminară a cererii se efectuează de către o comisie din cadrul OSIM. Comisia

verifică următoarele aspecte: dacă solicitantul are dreptul la eliberarea brevetului de invenţie;

dacă cererea a fost completată cu toate elementele prevăzute de lege; dacă invenţia nu

reprezintă o creaţie nebrevetabilă ca invenţie.

3. Cererea de brevet se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cererea se publică la

expirarea unui termen de 18 luni de la data constituirii depozitului naţional reglementar.

4. Raportul de documentare se elaborează la cererea solicitantului. Raportul va fi redactat de către

reprezentanţi ai OSIM. Raportul de documentare se notifică solicitantului.

5. Examinarea de fond a cererii de brevet poate fi cerută de către solicitant la data depozitului sau

ulterior. Comisia de examinare verifică îndeplinirea condiţiilor de brevetabilitate: noutatea,

activitatea inventivă şi aplicabilitatea industrială. După examinarea cererii membrii specialişti

din cadrul comisiei vor ellabora un raport de examinare.

6. Menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie sau de respingere se publică în Buletinul

Oficial de Proprietate Industrială. Hotărârea pronunţată se va înregistra în Registrul naţional al

cererilor de brevet.

7. Protecţia juridică se acordă pentru o perioadă de 20 de ani fără posibilitate de reînnoire. Durata

protecţiei juridic începe să curgă de la data constituirii depozitului naţional reglementar.

6. Drepturile patriomoniale

Prin eliberarea brevetului de invenţie, potrivit art. 33, alin.1 al Legii nr. 64 din 1991 se

asigură titularului un drept exclusiv de exploatare. Datorită trăsăturilor sale, dreptul exclusiv de

exploatare al invenţiei mai este denumit drept de monopol sau monopol de exploatare.

Dreptul exclusiv conferă titularului de brevet posibilitatea de a exploata personal invenţia şi

de a transmite prerogativele sale altor persoane. Dreptul exclusiv de explotare a invenţiei este

opozabil erga omnes.

Dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei poate fi încălcat prin fapte ale terţelor persoane. În

această situaţie, titularul brevetului are posibilitatea de a cere instanţei judecătoreşti repararea

daunelor suportate prin folosirea fără drept a invenţiei.

Obligaţiile titularului de brevet sunt configurate de raporturile pe care le stabileşte cu Oficiul

de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu inventatorul şi cu terţii ce beneficiază de dreptul de folosinţă a

invenţiei. În raporturile cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, titularul brevetului de invenţie

are obligaţiile de exploatare a invenţiei şi de plată a taxelor.

Titularul brevetului de invenţie poate să fie şi o altă personă decât inventatorul independent.

Aceste situaţii sunt determinate de diferite cauze, cum ar fi încetarea din viaţă a inventatorului

intervenită înainte de eliberarea brevetului, cesiunea voluntară a dreptului de a cere eliberarea

brevetului de invenţie sau cesiunea legală pentru invenţiile de serviciu.

Obligaţiile inventatorului independent sunt prevăzute de contractul de cesiune a dreptului la

eliberarea brevetului de invenţie. Obligaţiile inventatorului salariat sunt următoarele: de a informa

unitatea în scris asupra cercetării şi stadiului realizării invenţiei; de a se abţine de la orice divulgare;

de a formula prima ofertă pentru încheiere a unui contract de licenţă sau de cesiune cu unitatea; de a

acorda, la cererea titularului de brevet, asistenţa tehnică pe bază de contract, pentru punerea în

aplicare a invenţiei.

Limitele dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei

Dreptul de exploatare al titularului de brevet este exclusiv, fiind opozabil celorlalte persoane.

Cu toate acestea, exclusivitatea comportă unele limitări care pot fi generale sau speciale.

Limitele generale ale dreptului la exclusivitatea exploatării invenţiei privesc durata

protecţiei şi întinderea teritorială a protecţiei. Cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, invenţia

poate fi folosită de terţi, fără a constitui, în absenţa unei autorizaţii prealabile, o încălcare a

dreptului exclusiv de exploatare a titularului de brevet. În timp, dreptul exclusiv de exploatare a

invenţiei este limitat la durata de valabilitate a brevetului de invenţie. Durata de protecţie oferită

începe de la data constituirii depozitului naţional reglementar. În spaţiu, dreptul exclusiv de

exploatare este limitat la teritoriul statului care acordă brevetul de invenţie. Potrivit art. 1 din Legea

nr. 64 din anul 1991, drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi aparate pe teritoriul

României prin acordarea unui brevet de invenţie. În condiţiile prevăzute de lege, se asigură aceeaşi

protecţie şi drepturilor decurgând din brevetul european.

În legislaţia actuală, art. 35 al Legii nr. 64 din 1991 admite următoarele limite speciale:

dreptul de folosinţă a invenţiei brevetate în construcţia şi funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene

şi navale; dreptul de posesiune anterioară şi personală; dreptul de posesiune ulterioară şi personală;

dreptul de a folosi invenţia în scop personal, fără caracter comercial; epuizarea dreptului asupra

obiectului invenţiei; renunţarea titularului la protecţia invenţiei.

Prin art. 35, alin. 1, lit. a din Legea nr. 64 din anul 1991, se dispune că nu constituie o

încălcare a dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei folosirea invenţiilor în construcţia şi

funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene, precum şi la bordul navelor sau la dispozitivele pentru

funcţionarea acestora, aparţinând statelor membre ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind

invenţiile, la care România este parte, când aceste vehicule sau nave pătrund pe teritoriul ţării

noastre, temporar sau accidental, cu condiţia ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile

vehiculelor sau navelor.

Dreptul de a folosi o invenţie brevetată în construcţia şi funcţionarea mijloacelor de

transport necesită respectarea următoarelor condiţii: vehiculele terestre, navele şi aeronavele să

aparţină statelor membre ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile la care

România este parte; pătrunderea mijloacelor de transport pe teritoriul statului nostru să fie

temporară sau accidentală; vehiculele terestre, navele şi aeronavele să utilizeze în construcţia sau

funcţionarea lor mijloace sau produse brevetate în ţara noastră; invenţia brevetată să fie folosită

exclusiv pentru nevoile mijloacelor de transport.

Potrivit art. 35, alin. 1, lit. b din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului

exclusiv de exploatare a invenţiei efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 33, alin. 2 de

către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenţie sau cel al cererii de brevet, aşa cum a

fost publicată, ori a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună-

credinţă pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât şi înainte de constituirea unui

depozit naţional reglementar privind invenţia sau înainte de data de la care curge termenul de

prioritate recunoscută. În acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în

volumul existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute, şi dreptul la folosire nu poate fi

transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării

invenţiei.

În situaţia în care doi inventatori au realizat, independent unul de altul, aceeaşi invenţie,

dreptul exclusiv aparţine celui care a înregistrat primul o cerere de brevet. Cu caracter derogator, se

recunoaşte totuşi celuilalt inventator un drept asupra invenţiei. Acest drept poartă denumirea de

posesiune anterioară şi personală.

Conform art. 35, alin. 1, lit. e din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului

exclusiv de exploatare a invenţiei folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor, efective şi

serioase, de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a

titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de

acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu

poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din

patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei.

Potrivit art. 35, alin. 1, lit. c din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a dreptului

exclusiv de exploatare a invenţiei efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 33, alin. 2

exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial, precum şi producerea sau, după caz, folosirea

invenţiei exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial.

În conformitate cu art. 35, alin. 1, lit. d din Legea nr. 64 din 1991, nu constituie o încălcare a

dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei comercializarea sau oferirea spre vânzare, pe teritoriul

României, a acelor exemplare de produs, obiect al invenţiei, care au fost vândute anterior de

titularul de brevet sau cu acordul său expres.

În dreptul german se consideră că, prin punerea în circulaţie a produsului protejat, dreptul

titularului de brevet se epuizează. Întrucât vânzarea produsului brevetat presupune cesiunea

dreptului exclusiv de exploatare, titularul pierde prerogativele sale.

În dreptul francez se susţine, într-o abordare diferită, că vânzarea unui produs brevetat este

însoţită de un contract de licenţă tacită. Prin dublarea contractului de vânzare, clauzele limitative

privind utilizarea obiectului îşi păstrează eficacitatea, fiind reglementate de dreptul brevetelor.

Având dreptul de a interzice utilizarea şi comercializarea produsului protejat, dobânditorul poate fi

acţionat în contrafacere de către titularul de brevet.

În legislaţia noastră, admiterea acestei excepţii permite revânzarea unui produs brevetat, pus

în circulaţie sau vândut anterior de către titularul de brevet ori cu acordul său expres. Aşadar, actele

ulterioare de comercializare sau oferire spre vânzare pe teritoriul ţării noastre nu constituie

infracţiune.

Prin art. 35, alin. 1, lit. f din Legea nr. 64 din 1991, se prevede că nu constituie o încălcare a

dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei exploatarea de către terţi a invenţiei sau a unei părţi a

acesteia la a cărei protecţie s-a renunţat.

Această limită specială constituie o consecinţă a renunţării titularului la brevet, în tot sau în

parte, pe baza unei declaraţii scrise. Invenţia sau partea din aceasta la a cărei protecţie s-a

renunţat poate fi liber exploatată de către terţi.

7. Regimul juridic al brevetului european

Brevetul European poate fi eliberat în temeiul dispoziţiilor Convenţiei de la München din

1973. Brevetul european este eliberat de către Oficiul European pentru Brevete instituit în baza

Convenţiei Brevetului European (European Patent Convention) din 1977. Modificările prevederilor

European Patent Convention au intrat în vigoare pe data de 13 decemrbie 2007.

Convenţia de la München nu defineşte termenul de invenţie, dar prezintă exhaustiv produse şi

activităţi care pot să nu fie privite ca invenţii. În temeiul dispoziţiilor acestei convenţii, brevetul

european nu poate fi eliberat pentru:

programe de calculator, care nu sunt considerate invenţii.Totuşi, în temeiul art. 52, un program

de calculator poate fi brevetat dacă este utilizat în vederea producerii unui efect tehnic, de

exemplu atunci când funcţionarea internă a computerului se desfăşoară în baza unui program de

calculator sau când programul este utilizat pentru a controla derularea unui proces tehnic. More

information www.epo.org

metodele de tratament pentru oameni şi animale implicând operaţii chirurgicale sau terapie ori

metode de diagnosticare pentru oameni şi animale. Excluderea de la brevetabilitate nu se referă

la produse şi substanţe (de exemplu, medicamente, instrumente medicale) folosite în derularea

tratamentelor. Pot fi brevetate substanţe cunoscute dacă modalitatea de utilizare este nouă. De

asemenea, pot fi brevetate alete metode de tratament privind oamenii şi animalele; tratamentul

asupra unui ţesut uman după ce a fost extras din corpul uman cu condiţia ca acel ţesut să nu fie

reintrodus corpului uman.

varietăţi de plante şi animale, dacăă procesul de producţie este biologic.

invenţii a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.

Condiţiile de brevetabilitate

A. Noutatea

Noutatea se apreciază în raport de stadiul tehnicii mondiale. Noutatea este viciată numai

dacă invenţia este divulgată unei persoane de specialitate într-o singură sursă, de exemplu

publicarea aplicării invenţiei înainte de data înregistrării cererii.

Divulgarea nu este distructivă de noutate numai dacă s-a produs cu 6 luni înainte de data

depunerii cererii de înregistrare, ca efect al unui abuz în raport cu autorul invenţiei sau ca efect al

prezentării invenţieie în cadrul expoziţiilor internaţionale. În luna aprilie a fiecărui an în Jurnalul

oficial al Oficiului European pentru Brevete se publică lista expoziţiilor internaţionale care sunt

înregistrate la Biroul Internaţional pentru Expoziţii.

B. Activitatea Inventivă

Activitatea inventivă este analizată luând în considerare raportul de bază problema tehnică –

soluţie, adică dacă soluţia prezentată este sau nu evidentă pentru o persoană de specialitate din

domeniul respectiv. În funcţie de situaţie se iau în considerare diferiţi factori, cum ar fi:

un efect tehnic neaşteptat pornind de ala o combinaţie de elemente cunoscute;

dificultatea pe care o are o persoană de specialitate de a combina elementele cunoscute ori

alegerea anumitor parametri tehnici într-un domeniu cunoscut;

dacă invenţia rezolvă o problemă tehnică a cărei soluţionare a fost încercată de foarte multe

persoane.

C. Aplicabilitatea industrială

O invenţie este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau

utilizat cel puţin în unul dintre domeniile industriale, inclusiv în agricultură. Condiţia aplicabilităţii

industriale se referă la obiectul, aplicarea şi rezultatul invenţiei.

O invenţie este industrială în aplicarea sa, dacă este susceptibilă de realizare industrială când

obiectul ei poate fi fabricat sau utilizat industrial. În absenţa aplicaţiei practice, nu pot fi protejate

ca invenţii ideile, descoperirile, teoriile şi principiile. Invenţia este industrială prin rezultatul său,

dacă produce efecte industriale. Această invenţie va fi industrială şi în obiectul şi aplicarea ei.

Procedura de înregistrare

Brevetului european beneficiază de protecţie juridică pe teritoriul părţilor contractante la

Convenţia de la München, fără posibilitate de opţiune din partea solicitantului brevetului de

invenţie. Statele care au ratificat Convenţia de la München sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru,

Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria,

Islanda, Irlanda, Italia, Monaco, Malta, Olanda, Norvegia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Polonia,

Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia şi Marea Britanie.

Aplicarea brevetului european poate fi extinsă la teritoriul următoarelor state, care nu sunt

semnatare ale Convenţiei de la München, Albania, Bosnia şi Hertzegovina, Serbia şi Republica

Macedonia.

Limbile oficiale sunt engleza, franceza şi germana. Dacă cerearea este completată într-o

altă limbă naţională este necesară depunerea unei traduceri. Dacă solicitantul este dintr-un stat

semnatar al convenţiei, dar a cărui limbă oficială nu este engleza, franceza ori germana, şi depune

cererea în una din aceste limbi va beneficia de o reducere de 20% din taxa de înregistrare şi

examinare.

Se depune cererea de înregistrare împreună cu descrierea invenţiei, una sau mai multe

revendicări, rezumatul invenţiei şi desenele referitoare la descriere şi revendicări. Dacă solicitantul

nu este şi autorul invenţiei trebuie să menţioneze numele adevăratului inventator într-un document

separat.

Odată cu depunerea cererii se poate invoca dreptul de prioritate în baza depunerii unei cereri

pentru eliberarea unui brevet de invenţie naţional sau a unui certificat de utilitate sau model de

utilitate într-un stat semnatar al Convenţiei de la Paris sau al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Se poate invoca o prioritate multiplă ca urmare a constituirii mai multor depozite naţionale ce au

obiecte distincte. Data de prioritate se calculează de la data primului depozit.

Descrierea invenţiei trebuie să fie suficient de clară şi completă, astfel încât o persoană de

specialitate să poată realiza invenţia respectivă. Descrierea şi desenele sunt utilizate în interpretarea

revendicărilor. După depunere nu se mai pot aduce completări.

Revendicările definesc caracteristicile tehnice ale invenţiei în temeiul cărora se acordă

protecţia juridică. Revendicările trebuie să fie clare, concise şi elaborate în baza descrierii.

Revendicările independente fac referire la elementele esenţiale ale invenţiei. Fiecare revendicare

independentă poate să aibă una sau mai multe revendicări dependente care se referă la piesele

elementele tehince al invenţiei.

Rezumatul invenţiei are rolul de a indica numai informaţiile ori datele tehnice ale invenţiei.

Cererea poate fi depusă la sediul Oficiului European de la München, la filiala Oficiului de la

Haga sau Berlin ori la oficiile naţionale ale statelor membre, dacă legislaţia prevede astfel. Cererea

se poate depune personal, prin reprezentant, prin poştă, prin fax ori în format electronic. Data

înregistrării în cazul documentelor primite prin poştă este data la care sunt primite de Oficul

European. Data înregistrării - au fost trimise prin poşta electronică este data la acre sunt primite. La

cerere, Oficiul european trimite o confirmare de primire.

Procedura de înregistrare se derulează în mai multe etape:

Prima etapă implică verificare condiţiilor de formă şi elaborarea unei opinii preliminare

privind brevetabilitatea invenţiei şi publicarea cererii.

A doua etapă implică examinarea condiţiilor de fond, care se realizează de către o comise

alcătuită din trei persoane, specialişti în domeniul tehnic al invenţiei, şi un specialist în

domeniul juridic. În această etapă se elaborează un raport de examinare, care este adus la

cunoştinţa solicitantul. În baza conţinutului raportului, solicitantul se poate decide să-şi

retragă cererea. În cazul în care solicitantul nu îşi retrage cererea, după trecerea unui termen

maxim de 18 luni, urmează publicarea descrierii, a revendicărilor, a desenelor explicative şi

a rezumatului în Buletinul European al Brevetelor.

A treia etapă implică depunerea unei cereri prin care se solicită deschiderea procedurii de

examinare şi eliberarea brevetului într-un termen de 6 luni de la publicare. În această etapă

se analizează invenţia luând considerare raportul tehnic redactat în temeiul dispoziţiilor

Convenţiei de la Munchen şi a posibilităţii de brevetare a invenţiei. Dacă în final decizia este

de acordare a brevetului i se notifică aceasta solicitantului, care trebuie să plătească taxa

pentru eliberarea brevetului. Descrierea revendicările, rezumantul pot fi modificate,

amendate numai după primirea raportului de examinare.

Cea de a patra etapă este a opoziţiilor ori a revocării sau limitării drepturilor acordate.

Opoziţiile sunt depuse de terţi, iar revocarea ori limitărea drepturilor acordate este

solicitantă de titular. Într-un termen de 9 luni de la data publicării anunţului de acordare a

brevetului se pot depune opoziţii de către terţe persoane, dacă invenţia nu este brvetabilă,

dacă descrierea invenţiei nu este completă astfel încât o persoană de specialitate să poată

realiza invenţia; dacă există diferenţe între subiectul invenţiei şi conţinutul cererii de

înregistrare.

Durata protecţiei juridice a brevetului european este de 20 de ani fără posibilitate de reînnoire.

După 20 de ani invenţia cade în domeniul public putând să fie folosită de orice terţ.

Întrebări:

1. Protecţia regională prin brevetul european.

2. Condiţiile de brevetabilitate.

3. Inventatorul salariat.

4. Procedura de înregistrare la OSIM.

5. Pentru ce categorii de creaţii nu poate fi eliberat brevetul european.

Capitolul IVProtecţia juridică a dreptului de autor

1. Noţiuni introductive, izvoare

Dreptul de autor reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale

care decurg din crearea şi valorificarea operelor literare, artistice şi ştiinţifice. Autorul are un drept

exclusiv de utilizare şi de valorificare a operei de creaţie intelectuală.

Principalele reglementări juridice în materie sunt următoarele:

- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

- Convenţia de la Berna din 1886 pentru protecţia operelor literare şi artistice;

- Tratatul de la Geneva din 1996 privind dreptul de autor.

2. Obiectul dreptului de autor

Obiectul dreptului de autor este reprezentat de operele de creaţie intelectuală, care sunt

rezultatul activităţii creatoare. Obiectul protecţiei dreptului de autor este constituit din forma în care

ideile sunt exprimare. Forma de exprimare se referă la procedeele de realizare a operei: cărţi,

broşuri, tablouri, etc.

Pentru acordarea protecţiei juridice operei trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

- opera să fie rezultatul unei activităţi creatoare a autorului;

- opera să îmbrace o formă concretă de exprimare perceptibilă simţurilor;

- opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului.

Convenţia de la Berna din 1886 privind protecţia operelor lit.re şi artistice reglementează că

obiectul dreptului de autor este alcătuit din operele lit.re, artistice şi ştiinţifice indiferent de forma

lor de exprimare, de valoarea sau de destinaţia lor. Indiferent de forma de exprimare - pe un suport

material – hârtie, perete, pâză, piatră ori nu sunt fixate pe un suport material – recitarea unei poezii

în public , un dansator execută un număr de balet. Legislaţia pune accentul pe fixarea operei pe un

suport material. Indiferent de valoarea operei – opiniile sunt controversate, dar legea nu judecă

operele, ceea ce înseamnă că nu se poate refuza protecţia juridică unor opere banale sau contrare

bunelor moravuri; de asemenea, legea nu ia înconsiderare cantitatea operei. Indiferent de destinaţia

operei – opera de creaţie intelectuală poate să aibă un scop estetic, cultural sau utilitar. Spre

deosebire de invenţii legea nu impune ca o condiţie scopul utilitar al operei lit.re şi artistice.

Legea nr. 8 din 1996 grupează operele care beneficiază de protecţie în două categorii:

- art. 7 - constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în

domeniul lit.r, artistic sau ştiinţific oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de

exprimare şi independent de valoarea sau destinaţia lor;

- art. 8 - constituie obiect al dreptului de autor operele derivate.

Din textul art. 7 – reiese că originalitatea este o condiţie a acordării protecţiei juridice

reglementată expres de lege. Pentru ca opera să fie originală trebuie să poarte amprenta

personalităţii autorului.

Prezentarea obiectelor dreptului de autor în enumerarea legii române.

Art. 7, lit. a – scrierile lit.re: romane, nuvele, povestiri, poezii, opere dramatice) şi scrieri

publicistice (articole de presă, reviste, publicaţii ştiinţifice periodice, dar şi cele care se dau

publicităţii prin radio sau televiziune).

Informaţiile de presă – nu dau naştere la un drept de autor decât dacă sunt prezentate, redate într-o

formă originală, pentru că ştirile şi informaţiile de presă nu pot să beneficieze de protecţie ca obiect

al dreptului de autor (art.9, lit. e).

Art. 7, lit. a – conferinţe, prelegeri, pledoarii, predici. Pledoariile avocaţilor pot să beneficieze de

protecţie juridică dacă sunt originale, dar în dreptul român, dacă pledoariile avocaţilor sunt redate în

preambulul hotărârilor judecătoreşti, acestea nu pot beneficia de protecţie juridică (art. 9, lit. ).

Art. 7, lit. b – opere ştiinţifice scrise sau orale – au fost publicate sau prezentate în cadrul unei

conferinţe. În temeiul art. 9, lit. a se reglementează că se exclude de la protecţie ideile, teoriile,

conceptele, descoperirile ştiinţifice şi invenţiile prezentate într-o operă. În lit.tura juridică,

originalitatea ştiinţifică trebuie să se refere la forma în care autorul şi-a expus rezultatul activităţii

sale de cercetare.

Art. 7, lit. c- compoziţii muzicale cu sau fără text – În cazul operelor muzicale se disting: melodia

(succesiunea de sunete cu înălţimi şi durate diferite, îmbinate după anumite reguli), ritmul (senzaţia

determinată prin raporturile de durată relativă, fie de diferite sunete consecutive, fie de diverse

repetări ale aceluiaşi sunet) şi armonia (îmbinarea melodioasă a mai multor sunete, concordanţa

fonică între sunete). Toate aceste trei elemente sunt susceptibile de protecţie dacă sunt originale.

Dacă pe o melodie veche se suprapune un ritm şi o armonie nouă – este o operă derivată.

Art. 7, lit. d – opere dramatice, dramatico-muzicale, coregrafice şi pantomimele

Opere dramatico-muzicale, de exemplu „Lohengrin” de Wagner

În privinţa operelor coregrafice şi de pantomimă, originalitatea derivă din aranjamentul unic al

paşilor, gesturilor, mişcărilor corpului şi expresia feţei. De exemplu: un balet precum „Spărgătorul

de nuci” poate semăna cu un alt balet în compoziţie, dar poate fi original în execuţie; mişcarea ce

combină faptul de a plonja şi a face tumbe pe o trambulină a fost calificată ca fiind o pantomimă şi

constituie o operă de creaţie intelectuală.

Art. 7, lit. e. – operele cinematografice şi audiovizuale. Prin opere audiovizuale se înţeleg operele

videografice şi operele multimedia. În privinţa operelor cinematografice se face distincţie între

filmul de imaginaţie şi filmul documentar. Se consideră că filmul documentar reproduce scene din

viaţa reală, astfel încât nu constituie act de creaţie intelectuală. Totuşi, se consideră că dacă relatarea

evenimentelor din viaţa reală reprezintă o compoziţie originală se poate acorda protecţia dreptului

de autor.

Art. 7, lit. f – operele fotografice – Fotografiile beneficiază de protecţie juridică dacă sunt originale,

fiind expresia personalităţii autorului. De exemplu: vederile fotografice ale unui apus de soare,

imagini din Delta Dunării.

Art. 7, lit. g - opere de artă plastică sau grafică: sculptură, pictură, gravură, litografie, artă

monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi metalului desen, design şi alte

opere de artă aplicată; De exemplu pentru feronerie: grilaje ornamentale, balustrade; pentru sticlă –

vazele de murano.

Art. 7, lit. h – opere de arhitectură; Operele de arhitectură se împart în două categorii: operele de a

arhitectură propriu-zise şi proiecte de arhitectură. Prima categorei se referă la operele edificate

(Palatul Culturii), iar a doua categorie include proiectele de arhitectură, precum planşele, machetele,

lucrările grafice. Proiectele sunt protejate dacă prezintă originalitate în forma de exprimare.Nu pot

fi protejate protejate, proiectele cu un caracter pur tehnic ( de exemplu studierea betonului).

Art. 7, lit. i – lucrări plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei – de

exemplu, o hartă rutieră care relevă efortul creator al editorului şi reflectă personalitatea cestuia prin

combinarea şi alegerea mai multor elemente care o disting de alte hărţi, mai ales în selecţia

kilometrajului, alegerea localităţilor, a traseelor de păduri; în cazul unei hărţi obişnuite a României

nu se acordă beneficiul protecţiei dreptului de autor.

În temeiul art. 8 sunt enumerate operele derivate, care beneficiază de protecţie ca obiect al

dreptului de autor:

Traducerile – traducerea înseamnă redarea sau transpunerea unei opere dintr-o limbă în alta. Pentru

a fi protejată traducerea trebuie să respecte compoziţia operei originale. Se apreciază că nici

traducerea mot a mot nu este lispită de originalitate, pentru că traducătorul trebuie să aleagă din

bogăţia limbii un anumit termen.

Culegerile – enciclopediile, antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate

sau nu, inclusiv bazele de date. Antologiile sunt colecţii de texte reprezentative ale unui autor sau a

mai multor autori. Protecţia este asigurată de selecţia pe care o realizează autorul antologiei arătând

preferinţele, concepţia şi ideologia sa.(de exemplu: în 1974 a apărut în colecţia biblioteca pentru

toţi, două volume – Din poezia de dragoste a lumii, traducere şi selecţie Maria Bănuş). Autorul

dispune materialul într-o anumită manieră personală, dacă nu este în ordine cronologică. Colecţii

sau compilaţii sunt protejate dacă alegerea şi dispunerea materialului se distinge prin originalitate.

(de exemplu: o compilaţie de reţete culinare inedite preluate din patrimoniul artei culinare).

Adaptările – presupun un împrumut dintr-o operă preexistentă, care se concretizează într-o operă

derivată care are existenţă autonomă. De exemplu: ecranizarea filmului Moromeţii după romanul

Moromeţii; piesa de teatru şi filmul Anna Karenina, după romanul Anna Karenina Deşi împrumută

elemente formale, adaptările sunt originale în privinţa expresiei şi a compoziţiei.

Creaţiile excluse de la protecţie sunt enumerate în art. 9 al legii şi se referă la: idei, teorii,

concepte, descoperiri ştiinţifice, concepte matematice, procedee, invenţii conţinute într-o operă

oricare ar fi modul de preluare, scriere, explicare sau exprimare; texte oficiale de natură politică,

legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora; simbolurile oficiale ale

statului, autorităţilor publice şi ale organizaţiilor internaţionale: stema, sigiliu, drapelul, blazonul,

insigna; mijloacele de plată; ştirile şi informaţiile din presă; simple fapte şi date.

3. Reglementări comunitare

La nivel comunitar au fost adoptate un număr de directive în vederea armonizării

legislaţiilor naţionale după cum urmează:

Directiva nr. 93/98/CEE privind armonizarea duratei de protecţie a dreptului de autor şi a

anumitor drepturi conexe;

Directiva nr. 2001/84/CE privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă

originale;

Directiva nr. 2001/29/CEE de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor şi

drepturile conexe în societatea informaţională;

Directiva nr. 2004/48/CE referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Directiva nr. 2001/29/CEE de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor şi

drepturile conexe în societatea informaţională reglementează protecţia legală în acest domeniu

punând un accent deosebit pe societatea informaţională. Directiva nr. 2001/29/CEE reglementează

aspecte referitoare la:

c. drepturi şi excepţii;

d. protecţia măsurilor tehnologice şi informaţia asupra administrării drepturilor.

Directiva nr. 93/98/CEE de armonizare a termenului de protecţie a dreptului de autor şi a

anumitor drepturi conexe consacră regula generală, conform căreia drepturile de autor asupra unei

opere literare sau artistice vor dura toată viaţa autorului şi vor fi transmise moştenitorilor pentru o

perioadă de 70 de ani. Astfel, directiva modifică termenul reglementat de Convenţia de la Berna,

care prevede că drepturile de autor se transmit moştenitorilor pentru o perioadă de 50 de ani.

Termenul de protecţie juridică a operelor anonime sau publicate sub pseudonim este de 70

de ani de la după ce opera a fost făcută accesibilă publicului în mod legal.

În art. 1, alin. 5 din Directiva nr. 93/98/CEE se stipulează că atunci când opera este publicată

în volume, părţi, fascicule, numere sau episoade, iar termenul de protecţie curge de la momentul la

care opera a fost făcută accesibilă publicului în mod legal, termenul de protecţie va curge pentru

fiecare element separat.

Dacă termenul de protecţie al operei nu este calculat de la moartea autorului sau autorilor ori

opera nu a fost făcută accesibilă publicului în mod legal în 70 de ani de la creare, protecţia juridică

va lua sfârşit.

În temeiul art. 3 drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi vor expira după 50 de ani de la

data interpretării sau execuţiei.Dacă se realizează o fixara a interpretării sau execuţiei, care este

legal comunicată publicului în această perioadă, drepturile vor expira după 50 de ani de la data

primeimpublicări sau comunicări către public.

Soluţionarea conflictului dintre legislaţia naţională a unui stat terţ şi dispoziţiile directivei se

soluţionează în conformitate cu art. 7, alin.1 al directivei. Astfel, dacă ţara de origine a operei este

un stat terţ, iar autorul nu este cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, termenul de

protecţie acordat în baza directivei va înceta la data expirării protecţiei acordate în ţara de origine cu

condiţia ca acest termen să nu depăşească 70 de ani.

Directiva nr. 2004/48/CE referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală

încearcă să armonizeze legislaţiile naţionale în materie. În art. 3 al directivei se stipulează o

obligaţie generală pentru statele membre, conform căreia acestea vor trebui să prevadă măsurile,

procedeele şi remediile necesare pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate

intelectuală. Aceste măsuri, procedee şi remedii vor fi proporţionale şi preventive şi se vor aplica

astfel încât să evite crearea de obstacole în calea activităţii comerciale legale şi să ofere garanţii

împotriva abuzului.

Persoanele îndreptăţite să solicite aplicarea acestor măsuri, procedee şi remedii sunt

enumerate în art. 4 din directivă, după cum urmează:

titularii de drepturi de proprietate intelectuală;

toate persoanele autorizate să utilizeze aceste drepturi, în special licenţiaţii, în măsura în

care le este permis şi în conformitate cu dispoziţiile legii aplicabile;

organismele de gestiune colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală, care sunt oficial

recunoscute ca având dreptul de a reprezenta pe titularii de drepturi de proprietate

intelectuală;

organismele profesionale de apărare care sunt oficial recunoscute ca având dreptul de a

reprezenta pe titularii de drepturi de proprietate intelectuală;

Directiva reglementează prezumţia calităţii de autor al operei literare sau artistice în baza

dispoziţiilor art. 5. Astfel, în scopul aplicării măsurilor, procedeelor şi remediilor se consideră a fi

autor, în lipsa unei probe contrare, persoana al cărui nume apare pe opera respectivă.

4. Conţinutul dreptului de autor

4.1. Drepturile personal nepatrimoniale

1. Dreptul de a divulga opera

Autorul are dreptul de a decide dacă va fi sau nu adusă la cunoştinţa publicului opera, în ce

mod (roman, piesă de teatru, film) va fi adusă la cunoştinţa publicului şi când va fi adusă la

cunoştinţa publicului ( la 1 lună, 5 luni, 10 ani de la elaborare). Dreptul de divulgare este

discreţionar, absolut şi indisolubil legat de persoana autorului, iar în doctrina română s-a susţinut că

numai autorul conştient de responsabilitatea morală şi uneori, chiar juridică pe care şi-o asumă

poate aprecia în mod discreţionar dacă opera a atins nivelul dorit pentru a fi divulgată.

În doctrină s-a ridicat problema epuizării dreptului la divulgare. De exemplu, un autor

dramatic îşi divulgă opera prin reprezentare, iar ulterior, un editor îi publică opera într-o carte, fără

acordul său. Va fi încălcat dreptul moral de divulgare a operei sau dreptul patrimonial de

reproducere. În lege se utilizează sintagma în ce mod va fi divulgată opera, dar în doctrină se

consideră că odată adusă la cunoştinţa publicului opera printr-o modalitate este greu de presupus că

rămâne nedivulgată în privinţa altor modalităţi. De exemplu, publicarea unui roman sub forma unui

foileton nu înseamnă că opera rămâne nedivulgată în vederea publicării într-un volum.

În privinţa operelor postume, opinia dominantă în doctrină este că, dacă autorul nu şi-a

manifestat în timpul vieţii voinţa nici în sensul publicării, nici în sensul interzicerii aducerii operei

la cunoştinţa publică, se prezumă că voinţa autorului a fost manifestată în sensul publicării operei. A

fost publicată corespondenţa poetului Mihai Eminescu cu Veronica Micle şi Harieta Eminovici,

precum şi o scrisoare a lui Titu Maiorescu către Mihai Eminescu. Voinţa autorului decedat poate fi

manifestată prin încheierea unui contract de editare pentru o operă în lucru, prin întocmirea unui

testament, prin încheierea unui contract de cesiune.

După moartea autorului, exerciţiul dreptului de divulgare se transmite prin moştenire,

potrivit legislaţiei civile, pe o durată nelimitată. Dacă nu există moştenitori, dreptul de divulgare

revine organismului de gestiune care a administrat drepturile de autor sau organismului de gestiune

cu cel mai mare număr de membrii din domeniul respectiv (Societatea pentru Drepturi de Autor în

Cinematografie şi Audiovizual a autorilor şi realizatorilor, Fondul literar, organism de gestiune

colectivă a drepturilor de autor în domeniul operelor scrise, Uniunea producătorilor de fonograme,

ca organism de gestiune colectivă adrepturilor conexe în domeniul muzical).

2.Dreptul la paternitatea operei

Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei este consacrat prin lege şi

constă în dreptul autorului de a-şi afirma calitatea de autor. Manifestare cea mai directă a dreptului

la paternitate este dreptul autorului de cere ca numele său să figureze pe opera sa.

Dreptul la paternitatea operei are două aspecte: pozitiv şi negativ. Aspectul pozitiv constă în

dreptul autorului de a revendica în orice moment calitatea de autor. Până la proba contrarie persoan

al cărui nume figurează pe operă este considerată autorul acesteia. Aspectul negativ implică dreptul

de a se opune oricărui act de uzurpare , de contestare aclităţii de autor de către terţi. În cazul

utilizării de scurte citate dintr-o operă fără consimţământul autorului există obligaţia de indicare a

acestuia.

3. Dreptul la nume

Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică aparţine autorului

creaţiei. Astfel autorul poate să decidă dacă opera va fi publicată sub numele său, sub un pseudonim

ori sub formă anonimă.

Pseudonimul are rolul de a nu permite identificare a autorului. Pseudonim transparent, acel

pseudonim care conferă publicului posibilitatea de a cunoaşte adevărata identitate a autorului. În

literatura română sunt mulţi autori care şi-au publicat operele sub un pseudonim, dar fără intenţia de

a-şi ascunde identitatea: Tudor Arghezi – Ion Theodorescu, George Bacovia – George Vasiliu, Camil

Petrescu iniţial şi- apublicat operle sub pseudonimul Radu D. revenind ulterior la adevăratul nume.

Dacă pseudonimul este colectiv se aplică regula unanimităţii.

Exerciţiul dreptului la nume nu se transmite prin moştenire. Astfel, moştenitorii nu pot

reveni asupra deciziei luate de autor şi să hotărască dezvăluirea identităţii autorului ori publicare

operei sub un pseudonim.

4.Dreptul la inviolabilitatea operei

Dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări,

precum şi oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, presupune că

opera se aduce la cunoştinţă publică în forma hotărâtă de autor. Opera autorului este protejată

împotriva oricăror modificări, completări sau suprimări, care ar aduce atingere onoarei sau

reputaţiei autorului.

În privinţa operelor literare, editorul nu poate aduce modificări textului operei, în sensul de a

adăuga sau suprima pasaje, de a schimba ordinea capitolelor ori titlul operei fără consimţământul

autorului.

În privinţa operelor grafice şi plastice se consideră nerespectată integritatea operei prin:

denaturarea unui desen prin adăugarea unor culori, colorarea unui desen publicat alb-negru,

reproducerea unei fotografii prin mijloace tehnice mediocre.

În privinţa operelor audiovizuale, au fost calificate ca fiind nerespectată integritatea operei

atunci când: s-a adăugat la un film mut o altă muzică de acompaniament (de exemplu: Charlie

Chaplin a cerut şi a obţinut condamnarea unei societăţi de distribuţie de filme care a schimbat

acompaniamentul muzical la filmul său mut Le kide – modificare a acompaniamentului muzical a

fost considerată de Curtea de Apel din Paris ca fiind inadmisibilă, pentru că muzica acţionează într-

un mod deosebit asupra sensibilităţii publicului); colorarea unui film alb negru; introducerea

pauzelor publicitare.

Dreptul la inviolabilitatea operei are un caracter absolut şi inalienabil. Exerciţiul dreptului la

integritatea operei se transmite prin moştenire, pe durată nelimitată.

5.Dreptul de retractare a operei

Dreptul de a retracta opera permite autorului de a opri difuzarea acesteia, iar dacă este cazul

va trebui să despăgubească pe titularii drepturilor de utilizare prejudiciaţi prin retractarea operei.

Retragerea este posibilă numai după ce opera a fost adusă la cunoştinţa publică.

În cadrul acestui drept îşi poate găsi aplicare teoria abuzului de drept, când autorul îşi

retrage opera invocând dreptul la retractare pentru a publica un roman la altă editură care oferă mai

mult.

În cazul coautoratului, dreptul de retractare al unui coautor poate să intre în conflict cu

dreptul de divulgare al celorlalţi autori şi cu principiul forţei obligatorii a contractelor. Exerciţiul

dreptului de retractare va fi subordonat existenţei unor motive temeinic justificate. Dacă intervine

un litigiu temeinicia motivelor va fi apreciată de instanţa de judecată.

Legea nr. 8 din 1996 a reglementat dreptul de retractare al operei, fără a condiţiona

exercitarea acestuia de îndeplinirea vreunei cerinţe, cu obligaţia autorului de a despăgubi pe titularii

drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.

4.2. Drepturile patrimoniale

În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 8 din 1996 autorul unei opere are următoarele drepturi

patrimoniale:

- dreptul de a utiliza opera;

- dreptul de suită.

Drepturile patrimoniale iau naştere numai de la data aducerii operei la cunoştinţa publică şi a

recunoaşterii calităţii de autor. Drepturile patrimoniale sunt exclusive (conferă autorului prerogativa

de a decide asupra utilizării operei sale), cesibile (se transmit prin acte între vii sau mortis cauza) şi

limitate în timp (pot fi valorificate pe toată durata vieţii autorului şi ulterior de către succesorii în

drept o perioadă limitată de timp).

1. Dreptul de a utiliza opera

Dreptul de a utiliza opera constă în prerogativa autorului de a decide dacă, în ce mod şi când

va fi utilizată opera sa. Autorul are dreptul de a utiliza sau de a autoriza utilizarea operei de către

alte persoane. (exemplu: un editor cere consimţământul unui scriitor în vederea publicării romanului

său). În temeiul art. 13 al Legii nr. 8 din 1996 utilizarea operei acordă autorului mai multe drepturi

patrimoniale distincte şi anume:

Reproducerea operei;

Distribuirea operei;

Importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul

autorului, după operă;

Închirierea operei;

Împrumutul operei;

Comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin

punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în

orice moment de către public;

Radiodifuzarea operei;

Retransmiterea prin cablu a operei;

Realizarea de opere derivate.

Prin reproducere se înţelege realizarea integrală sau parţială a uneia sau mai multor copii ale

unei opere temporar sau permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei

înregistrări sonore sau audiovizuale a operei, precum şi stocarea permanentă ori temporara acesteia

cu mijloace electronice (art. 14 din Legea nr. 8/1996).

Obiectul reproducerii îl reprezintă opera realizată de autor. Pentru că reproducerea înseamnă

copierea şi multiplicarea operei, autorul este cel care a realiza prima fixare a operei pe un suport ori

a reprezentat-o public.

Autorul trebuie să-şi dea consimţământul în vederea reproducerii operei de către terţ, dar

autorizarea reproducerii operei printr-o anumită modalitate nu echivalează cu autorizarea

reproducerii în alte forme şi prin folosirea altor procedee. (de exemplu: autorizarea pentru

publicarea unui roman nu înseamnă că a fost autorizată fixarea operei pe un CD).

Prin distribuire se înţelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau

gratuit, a originalului sau copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora (art. 141, alin. 1

din Legea nr. 8/1996). Obiectul distribuţiei este reprezentat de către suportul material multiplicat în

care este încorporată opera (de exemplu: DVD pentru un film). Se consideră că în cazul în care

opera a fost prezentată pe internet devenind accesibilă publicului nu implică dreptul de distribuire.

Cu toate acestea, opera nu poate fi pusă pe internet fără autorizaţia autorului. Prin afişarea pe

internet se favorizează o utilizare colectivă a reproducerii.

Distribuirea nu are ca obiect opera originală, cu excepţia operelor de artă grafică sau

plactică, dar se apreciază că nu poate fi exclus nici în cazul operelor literare (exemplu: vinderea

manuscrisului). Distribuirea implică acordare dreptului de reporducere a operei.

În privinţa teoriei epuizării dreptului, art. 141, alin. 2 prevede că dreptul de distribuire se epuizează

odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de proprietate asupra operei originale sau a copiilor

operei, pe piaţa internă, de către titularul drepturilor sau cu consimţământul acestuia. Dreptul de

sitribuire se epuizează numai asupra modalităţilor convenite, nu şi pentru cele pentru care autorul

şi-a rezervat drepturile netransmise ori pentru noile modalităţi care nu existau la data transmiterii

drepturilor.

Prin import se înţelege introducerea pe piaţa internă cu scopul comercializării a originalului

sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice suport (art. 142 din Legea nr. 8/1996).

Legea română sancţionează importul copiilor operelor în două modalităţi:

- introducerea operelor pirat pe piaţa internă, adică a copiilor realizate fără consimţământul

autorului;

- importul fără consimţământul titularului dreptului de autor, pe piaţa internă, a copiilor operelor

sau produselor purtătoare de drepturi conexe (drepturile artiştilor interpreţi).

Închirierea operei înseamnă punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi

pentru un avantaj economic sau comercial direct sau indirect aunei opere (art. 143 din Legea nr.

8/1996). Autorul îşi poate manifesta consimţământul în privinţa autorizării sau interzicerii închirierii

operei. Obiectul închirierii îl reprezintă copiile operelor literare şi artistice, ale operelor

audiovizuale, operelor cuprinse într-o înregistrare sonoră, ale unui program pentru calculator. Nu

pot fi constitui obiect al închirierii în temeiul art. 145 următoarele opere: construcţiile rezultate din

proiecte arhitecturale; originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată; originalele sau

copiile operelor realizate în scopul comunicării publice sau pentru a căror utilizare există un

contract; lucrările de referinţă pentru consultarea imediată sau pentru împrumut între instituţii;

operele create în cadrul contractului individual de muncă. Este sancţionată închirierea mărfurilor

pirat.

Împrumutul înseamnă punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi fără un

avantaj economic sau comercialdirect ori indirect aunei opere prin intermediul unei instituţii care

permite accesul publicului în acest scop (art. 144, alin. 1 din Legea nr. 8/1996).

În general împrumutul nu presupune obţinerea unui avantaj economic sau comercial. Împrumutul

operei necesită consimţământul titularului dreptului de autor, cu excepţia: împrumutului efectuat

prin biblioteci, care conferă şi dreptul la o remuneraţie echitabilă; împrumutul gratuit prin

intermediul bibliotecilor publice organizate de către autorităţile publice, institutţii de învăţământ. În

opoziţie, bibliotecile private sunt organizate de către persoane juridice private sau persoane fizice.

Prin comunicarea publică se înţelege orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin

mijloace tehnice făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de

persoane ce depăşeşete cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, inclusiv

reprezentarea scenică, recitarea sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare

directa a operei, expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicata, fotografica si de

arhitectura, proiectia publica a operelor cinematografice si a altor opere audiovizuale, inclusiv a

operelor de arta digitala, prezentarea intr-un loc public, prin intermediul inregistrarilor sonore sau

audiovizuale, precum si prezentarea intr-un loc public, prin intermediul oricaror mijloace, a unei

opere radiodifuzate. De asemenea, se considera publica orice comunicare a unei opere, prin

mijloace cu fir sau fara fir, realizata prin punerea la dispozitie publicului, inclusiv prin internet sau

alte retele de calculatoare, astfel incat oricare dintre membrii publicului sa poata avea acces la

aceasta din orice loc sau in orice moment ales in mod individual (art. 15, alin. 1 din Legea nr.

8/1996). Autorul are dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice comunicare operei către

public. Noţiunea de public trebuie înţeleasă în sensul larg al cuvântului. În privinţa noţiunii de

comunicare publică, legea foloseşte două criterii:

- criteriul locului: este considerată publică orice comunicare realizată într-un loc deschi

publicului (sală de cinematograf, teatru, stradă, operă);

- criteriul participanţilor: este considerată publică orice comunicare facută într-un loc în care se

adună un număr de persoane ce depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor

acesteia.

În doctrină s-a pus problema comunicării directe şi indirecte. Comunicarea directă

presupune un loc deschis accesibil publicului, în care aceştia iau cunoştinţă de operă simultan (de

exemplu: o sală de concert). Comunicarea directă se poate realiza prin mijloace tehnice – proiecţia

unui film. Comunicarea indirectă nu este realizată într-un loc accesibil publicului, iar aceştia iau

cunoştinţă în mod individual prin intermediul mijloacelor tehnice, în general (de exemplu:

comunicare operelor la radio sau televizor dacă recepţia programelor este individuală).

Dreptul de a autoriza sau interzice comunicare publică nu se epuizează printr-un singur act

de comunicare, ceea ce înseamnă că fiecare act de comunicare trebuie să fie autorizat de către

titularul dreptului, iar receptorul unei comunicări nu are dreptul de a recomunica public opera.

Radiodifuzarea operei înseamnă emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune

ori televizuine prin orice mijloace ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau

imaginilor ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit; transmiterea

unei opere sau a reprezentării ei prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu

similar, cu execpţia reţelelor de calculatoare, în scopul recepţionării ei de către public (art. 15 1, lit. a

şi b din Legea nr. 8/1996).

Radiodifuzarea este un mijloc de comunicare indirectă a operei. Autorizarea este necesară

numai pentru comunicarea publică, iar autorizarea nu acoperă decât comunicarea prin procedeul

pentru care s-a obţinut autorizarea. Comunicarea simulatnă prin mai multe procedee implică

existenţa unor autorizări distincte. Cesiunea dreptului de radiodifuziune a operei către unorganism

de radiodifuziune sau televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru propriile emisiuni

fără fir în scopul comunicării autorizate public o singură dată. În cazul unei noi comunicări este

necesară obţinerea unei noi autorizaţii.

Retransmiterea prin cablu implică retransmiterea simultană, nealterată şi integrală, de către

operator prin fir, prin cablu, prin fibră optică ori printr-un alt procedeu similar, în scopul

recepţionării de către public sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte pentru

recepţionarea de către public, a unei transmisii iniţiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de

servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepţionării de către public

(art. 152 Legea nr. 8/1996). Este necesară autorizaţia titularului dreptului de autor.

Realizarea de opere derivate înseamnă traducerea, publicarea de culegeri, adaptarea sau

orice transformare a operei perexistente.

Autorul operei derivate nu dobândeşte nici un drept asupra operei originare, care rămâne în

exclusivitatea autorului. Dacă autorul operei derivate trebuie să nu prejudicieze drepturile autorului

operei originare, titularul dreptului operei originare o poate exploata liber. Opera derivată este licită

numai dacă a fost realizată cu autorizaţia autorului operei originare.

2. Dreptul de suită

Dreptul de suită a fost reglementat pentru prima dată în Franţa printr-o lege din 1920.

Obiectul dreptului de suită este reglementat în mod expres de lege şi nu se referă la toate operele

literare şi artistice. Acest drept este reglementat şi de prevederile Convenţiei de la Berna. Convenţia

de la Berna prevede că dreptul de suită are în vedere „operele de artă originale şi manuscrisele

originale ale scriitorilor şi compozitorilor”.

Directiva nr. 84 din 2001 prevede că dreptul de suită este reglementat pentru operele de artă

grafică sau plastică enumerate în cuprinsul directivei: tablouri, colaje, picturi, desene, gravuri,

stampe, litografii, sculpturi, ceramică, tapiserii, sticlărie, fotografii cu condiţia ca aceste opere să

reprezinte creaţii executate în întregime de către un artist sau exemplare considerate ca opere de artă

originale după uzanţele profesiei (probabil o producţie limitată).

Legea nr. 8 din 1996, în conformitate cu art. 21, alin. 1 prevede că autorul unei opere

originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită,

reprzentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare obţinut la orice revânzare a operei,

ulteriorară primei înstrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi informat cu privire la locul

unde se află opera.

Dreptul de suită se aplică tuturor actelor de revânzare a unei opere originale, dacă calitatea

de vânzători, cumpărători sau intermediari revine unor saloane, galerii de artă, precum şi orice

comerciant de opere de artă. Copiile operelor originale de artă sau fotografice făcute de autor într-

un număr limitat sau cu aprobarea acestuia sunt considerate opere originale.

Debitorul obligaţiei de suită este vânzătorul care:

- este obligat să comunice autorului informaţiile relative la revânzarea operei, preţul obţinut şi

locul unde se află opera în termen de 2 luni de la data vânzării;

- răspunde de reţinerea din preţul de vânzare fără adăugarea de taxe, de plata căre autor a sumei

datorate cu acest titlu.

Dacă debitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia, beneficiarii pot solicita aceasta timp de 3 ani de la data

revânzării.

Dreptul de suită nu poate face obiectul unei renunţări sau înstrăinări. De asemenea,

proprietarul operei trebuie să permită autorului accesul la operă sau să o pună la dispoziţia acestuia.

Proprietarul operei nu are dreptul să o distrugă înainte de a oferi autorului preţul de cost al

materialului. Dacă nu este posibilă returnarea originalului, va permite autorului să facă o copie a

operei, iar în cazul unei opere de arhitectură i se recunoaşte numai dreptul de a face fotografii.

5. Limitele exercitării dreptului de autor

Limitele dreptului de autor sunt prevăzute de dispoziţiile art. 33, alin. 1 al Legii nr. 8 din

1996. Astfel, sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii,

următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţa publică, cu condiţia ca acestea să fie

conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe

autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:

a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori

pentru scopuri de siguranţă publică;

b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de

exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;

c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio

sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului,

precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire

socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;

d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor,

muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care

funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă,

pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorarii grave sau al pierderii exemplarului

unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;

e) reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către instituţii de

învăţământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui avantaj

comercial sau economic direct ori indirect;

f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea

sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă

aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este

subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în

scopuri comerciale;

g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ,

exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul

publicului să fie fără plată;

h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o

autoritate publică;

i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor cu acces

public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a

evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.

De asemenea, în condiţiile prevăzute la alin.1 al art. 33, sunt permise reproducerea,

distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect,

comercial sau economic:

a) de scurte extrase din articole de presă şi reportaje radiofonice sau televizate, în scopul

informării asupra problemelor de actualitate, cu excepţia celor pentru care o astfel de utilizare este,

în mod expres, rezervată;

b) de scurte fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi ale altor opere de acelaşi fel,

care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea

privind actualitatea;

c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informaţiilor privind evenimentele de actualitate,

dar numai în măsura justificată de scopul informării;

d) de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare

ştiinţifică;

e) de opere, în cazul utilizării de natură necomercială în beneficiul persoanelor cu handicap, care

sunt direct legate de acel handicap şi în limita cerută de handicapul respectiv.

Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, în conditiile prevăzute la art. 33, alin. 1, actele

provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi

esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele

între terţi, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat şi care

nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare (art. 33, alin. 3 din Legea nr. 8 din 1996).

In toate cazurile prevazute la alin. 1 lit. b, c, e, f, i şi la alin. 2 trebuie să se menţioneze sursa

şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil. În cazul

operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se menţioneze şi locul unde se

găseşte originalul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul

prezentei legi, reproducerea unei opere fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru

cercul normal al unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţa publică, iar

reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe

titularul drepturilor de utilizare. Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau

audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi pentru

aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situaţia mai sus, se va plăti o remuneraţie

compensatorie stabilită prin negociere.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 35 transformarea unei opere, fără consimţământul

autorului şi fără plată unei remuneraţii, este permisă în următoarele cazuri:

a) dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia publicului;

b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul să nu creeze

confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;

c) dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;

d) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu

menţionarea autorului.

6. Transmiterea drepturilor de autor

6.1. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor

Autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai

drepturile sale patrimoniale. Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la

anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu şi pentru o anumită durată. Cesiunea unuia dintre

drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor nu are nici un efect asupra celorlalte

drepturi ale sale, dacă nu s-a convenit altfel. În cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere

se prezumă că dreptul la distribuirea copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat, cu

excepţia dreptului la import, dacă nu se prevede altfel prin contract.

Drepturile patrimoniale ale autorului sau ale titularului dreptului de autor se pot transmite

prin cesiune exclusivă ori neexclusivă.

În cazul cesiunii exclusive, însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în

modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite

dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fie expres prevăzut în

contract.

În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuşi opera şi poate

transmite dreptul neexclusiv şi altor persoane. Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei

alte persoane decât cu consimţământul expres al cedentului.

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie sa prevadă drepturile patrimoniale

transmise şi să menţioneze, pentru fiecare dintre acestea, modalităţile de utilizare, durata şi

întinderea cesiunii, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia dintre

aceste prevederi dă dreptul părţii interesate de a cere rezilierea contractului. Cesiunea drepturilor

patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate,

este lovită de nulitate absolută.

Existenţa şi conţinutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi

numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepţie contractele având drept obiect opere utilizate în

presa.

Remuneraţia cuvenita în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se

stabileşte prin acordul părţilor. Cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu încasările

provenite din utilizarea operei, fie în suma fixă sau în orice alt mod. Când remuneraţia nu a fost

stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente, potrivit legii,

stabilirea remuneraţiei. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi

categorie de opere, destinaţia şi durata utilizării, precum şi alte circumstanţe ale cazului. În cazul

unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut

cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente

revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei.

În lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuţiilor de

serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei

create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terţi, numai cu consimţământul

angajatorului şi cu recompensarea acestuia pentru contribuţia la costurile creaţiei. Utilizarea operei

de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu necesită autorizarea angajatului autor. Dacă

există o clauză în acest sens, aceasta urmeaza sa cuprinda termenul pentru care au fost cesionate

drepturile patrimoniale de autor. In absenta precizarii termenului, acesta este de trei ani de la data

predarii operei. Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de munca îşi păstrează

dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creatiei sale.

În lipsa unei conventii contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere aparute intr-o

publicatie periodica pastreaza dreptul de a o utiliza sub orice forma, cu conditia sa nu prejudicieze

publicatia in care a aparut opera.

De asemenea, în lipsa unei convenţii contrare, titularul dreptului de autor poate dispune liber

de opera, dacă aceasta nu a fost publicată în termen de o lună de la data acceptării, în cazul unui

cotidian, sau în termen de 6 luni, în cazul altor publicaţii.

Autorul poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în

care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă şi dacă, prin aceasta,

interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil. Autorul nu poate solicita desfiinţarea

contractului de cesiune, dacă motivele de neutilizare sau de utilizare insuficientă se datorează

propriei culpe, faptei unui terţ, unui caz fortuit sau de forţă majoră. Autorul nu poate renunţa

anticipat la exercitarea dreptului său de a solicita desfiinţarea contractului de cesiune. Desfiinţarea

contractului de cesiune nu poate fi solicitată înainte de expirarea a doi ani de la data cesionarii

dreptului patrimonial asupra unei opere. În cazul operelor cedate pentru publicaţiile cotidiene, acest

termen va fi de trei luni, iar în cazul publicaţiilor periodice, de un an.

6.2. Contractul de editare

Prin contractul de editare, titularul dreptului de autor cedeaza editorului, în schimbul unei

remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera.

Nu constituie contract de editare convenţia prin care titularul dreptului de autor îl

împuterniceşte, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce şi, eventual, a distribui opera. În

acest caz, se vor aplica prevederile din dreptul comun referitoare la contractul de antrepriza.

Titularul dreptului de autor poate ceda editorului şi dreptul de a autoriza traducerea şi

adaptarea operei. Cesiunea către editor a dreptului de a autoriza alte persoane să adapteze opera sau

să o utilizeze în orice alt mod trebuie să facă obiectul unei prevederi contractuale exprese.

Contractul de editare trebuie să cuprindă clauze cu privire la:

a) durata cesiunii;

b) natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;

c) numărul maxim şi minim al exemplarelor;

d) remuneraţia autorului, stabilită în condiţiile prezentei legi;

e) numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;

f) termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau, după caz, ale fiecarui tiraj;

g) termenul de predare a originalului operei de către autor;

h) procedura de control al numărului de exemplare produse de către editor.

Absenta oricareia dintre clauzele prevazute la lit. a), b) si d) dă dreptul părţii interesate de a

cere anularea contractului.

Editorul care a dobândit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum are, faţă de alţi

ofertanţi similari, la preţ egal, dreptul prioritar de publicare a operei în forma electronică. Editorul

trebuie să opteze în scris, în cel mult 30 de zile de la primirea ofertei scrise a autorului.

Editorul este obligat sa permită autorului să aducă îmbunătăţiri sau alte modificări operei în

cazul unei ediţii noi, cu condiţia ca aceste îmbunătăţiri sau modificări să nu mărească esenţial

costurile editorului şi să nu schimbe caracterul operei, dacă în contract nu se prevede altfel.

Editorul va putea ceda contractul de editare numai cu consimţământul autorului.

Editorul este obligat să înapoieze autorului originalul operei, originalele operelor de artă,

ilustraţiile şi orice alte documente primite pentru publicare, dacă nu s-a convenit altfel. În lipsa unei

clauze contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea

ultimei ediţii convenite.

Potrivit dispoziţiilor legislative se consideră epuizate ediţia sau tirajul al căror număr de

exemplare nevândute este mai mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este

mai mic de 100 de exemplare.

Dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului

comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul păstrează

remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei integrale prevăzute în contract.

Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o

publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia. În cazul în care editorul

intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioada de 2 ani de la data

publicării, şi dacă în contract nu se prevede o alta perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi

autorului.

În cazul distrugerii operei datorită forţei majore, autorul este îndreptăţit la o remuneraţie

care îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat. Dacă o ediţie pregătită este distrusă total, datorită

forţei majore, înainte de a fi pusă în circulaţie, editorul este îndreptăţit să pregătească o ediţie nouă,

iar autorul va avea drept de remuneraţie numai pentru una dintre aceste ediţii. Dacă o ediţie

pregătită este distrusă parţial, datorită forţei majore, înainte de a fi pusă în circulaţie, editorul este

îndreptăţit să reproducă, fără plata remuneraţiei către autor, numai atâtea copii câte au fost distruse.

6.3. Contractul de comandă

În cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare,

drepturile patrimoniale aparţin autorului. Contractul de comandă a unei opere viitoare trebuie să

cuprindă atât termenul de predare, cât şi termenul de acceptare a operei. În caz de denunţare a

contractului, sumele încasate de autor îi rămân acestuia. Dacă, în vederea creării unei opere care a

facut obiectul unui contrat de comandă, s-au executat lucrări pregătitoare, autorul are dreptul la

restituirea cheltuielilor efectuate.

Proprietarul originalului unei opere de arta plastica sau fotografica are dreptul sa o expuna

public, chiar daca aceasta nu a fost adusa la cunostinta publica, in afara cazului in care autorul a

exclus in mod expres acest drept prin actul de instrainare a originalului. Dobandirea proprietatii

asupra suportului material al operei nu confera prin ea insasi un drept de utilizare asupra operei.

Persoana care comandă opera are dreptul să denunţe contractul dacă opera nu îndeplineşte

condiţiile stabilite.

6.4.Contractul de reprezentare teatrala sau de executie muzicala

Prin contractul de reprezentare teatrală ori de execuţie muzicală titularul dreptului de autor

cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa în public o operă

actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică ori o pantomimă,

în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute în condiţiile

convenite. Se pot încheia contracte generale de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală şi

prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, în condiţiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit.

c).

Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală se încheie în scris, pe o durată

determinată ori pentru un număr determinat de comunicări publice. Contractul trebuie să prevadă

termenul în care va avea loc premiera sau singura reprezentare ori execuţie a operei, după caz,

caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii, teritoriul, precum şi remuneraţia autorului.

Întreruperea reprezentărilor sau execuţiilor timp de 2 ani consecutivi, dacă nu s-a prevăzut un alt

termen prin contract, dă dreptul autorului de a solicita rezilierea contractului şi daune pentru

neexecutare, potrivit dreptului comun.

Beneficiarul unui contract de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală nu îl poate ceda

unui terţ, organizator de spectacole, fără consimţământul scris al autorului sau al reprezentantului

său, în afara de cazul cesiunii concomitente, totală sau parţiala, a acestei activităţi.

Cesionarul este obligat să permită autorului să controleze reprezentarea sau executarea

operei şi să susţină în mod adecvat realizarea condiţiilor tehnice pentru interpretarea lucrării. De

asemenea, cesionarul trebuie să trimită autorului programul, afişele şi alte materiale tipărite,

recenzii publice despre spectacol, dacă nu este prevăzut altfel în contract. Cesionarul este obligat să

asigure reprezentarea sau executarea publică a operei în condiţii tehnice adecvate, precum şi

respectarea drepturilor autorului.

Cesionarul este obligat să comunice periodic titularului dreptului de autor numărul de

reprezentaţii sau de execuţii muzicale, precum şi situaţia încasărilor. În acest scop, contractul de

reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală trebuie să prevadă şi perioadele de comunicare, dar

nu mai puţin de o dată pe an.

Cesionarul trebuie să plătească autorului, la termenele prevăzute în contract, sumele în

cuantumul convenit. Dacă cesionarul nu reprezintă sau nu execută opera în termenul stabilit, autorul

poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În

această situaţie, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata

remuneraţiei integrale prevăzute în contract.

6.5. Contractul de închiriere

Prin contractul de închiriere a unei opere, autorul se angajează să permită utilizarea, pe timp

determinat, cel puţin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în special programe

pentru calculator ori opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale. Beneficiarul dreptului de

închiriere se angajează să plătească o remuneraţie autorului pe perioada cât foloseşte acel exemplar

al operei.

Contractul de închiriere a unei opere este supus dispoziţiilor de drept comun privind

contractul de locaţiune. Autorul păstrează dreptul de autor asupra operei închiriate, cu excepţia

dreptului de distribuire, dacă nu s-a convenit altfel.

7. Organismele de gestiune colectivă

Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, denumite în

cuprinsul legii organisme de gestiune colectivă, sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice

constituite prin libera asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea

drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari. Aceste organisme sunt create direct

de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, şi actionează

în limitele mandatului încredinţat şi pe baza statutului adoptat după procedura prevazută de lege.

Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii

distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi

aparţinând unor categorii distincte de titulari.

Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să comunice publicului, prin mijloace de

informare în masă, următoarele date:

a) categoriile de titulari de drepturi pe care îi reprezintă;

b) drepturile patrimoniale pe care le gestionează;

c) categoriile de utilizatori şi categoriile de persoane fizice şi juridice care au obligaţii de plată a

remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată către titularii de drepturi;

d) actele normative în temeiul cărora funcţionează şi colectează remuneraţiile cuvenite titularilor de

drepturi;

e) modalităţile de colectare şi persoanele responsabile de această activitate, pe plan local si central;

f) programul de lucru.

Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, este acordat

direct, prin contract scris de către titularii de drepturi. Fiecare titular de drepturi care a acordat un

mandat organismului de gestiune colectivă are dreptul la un vot în cadrul adunării generale. Artiştii

interpreţi sau executanţi care au participat la o execuţie sau o interpretare colectivă a unei opere au

dreptul la un singur vot în cadrul adunării generale, prin reprezentantul desemnat conform

procedurii prevăzute la art. 99 alin. 2 din Legea nr. 8/1996.

Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, poate fi

acordat şi indirect de către titulari, prin contracte scrise, încheiate între organisme de gestiune

colectivă din Romania şi organisme străine care gestionează drepturi similare, pe baza repertoriilor

membrilor acestora. Mandatul indirect nu conferă drept de vot titularilor de drepturi.

Orice titular de drepturi de autor sau de drepturi conexe poate încredinţa prin mandat

administrarea drepturilor sale privind repertoriul propriu unui organism de gestiune colectivă.

Organismul respectiv este obligat să accepte administrarea acestor drepturi pe baza gestiunii

colective în limita obiectului său de activitate.

Organismele de gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea repertoriului

protejat pentru care au primit un mandat de gestiune colectivă.

În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la nici un organism,

competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. Revendicarea de

către titularii de drepturi nereprezentaţi a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la

data notificării. După acest termen, sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit

hotărârii adunării generale, cu excepţia cheltuielilor de administrare.

Organismele de gestiune colectiva au următoarele obligaţii:

a) să acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, înainte de utilizarea

repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţa neexclusivă, în formă scrisă;

b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale

cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere

al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi;

c) să încheie, în numele titularilor de drepturi care le-au acordat mandat sau pe baza convenţiilor

încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de spectacole, cu

utilizatorii care desfăşoară activităţi de comunicare publică, cu organismele de radiodifuziune ori de

televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca obiect autorizarea de

utilizare a repertoriului protejat;

d) să protejeze interesele membrilor lor, în ceea ce priveşte gestionarea drepturilor cuvenite, ca

urmare a utilizării repertoriului propriu, în afara teritoriului României, prin încheierea de contracte

de reprezentare cu organismele similare din străinătate;

e) să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să le repartizeze între titularii de drepturi, potrivit

prevederilor din statut;

f) să asigure accesul propriilor membri la informaţiile privind orice aspect al activităţii de colectare

a sumelor datorate de utilizatori şi de repartizare a acestora;

g) să acorde asistenţă de specialitate titularilor de drepturi şi să îi reprezinte în cadrul procedurilor

legale, în limita obiectului lor de activitate;

h) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea

documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează,

precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea

repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligaţia să furnizeze, în format scris

şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informaţiile şi documentele solicitate, sub

semnatura reprezentantului legal şi ştampilate;

i) să asigure transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu autorităţile publice care

au drept de control şi, prin acestea, cu utilizatorii;

j) să îndeplineasca orice altă activitate, conform mandatului special primit de la titularii dreptului de

autor sau ai drepturilor conexe, în limitele obiectului lor de activitate.

Exercitarea gestiunii colective încredinţate prin contractul de mandat nu poate restrânge în

nici un fel drepturile patrimoniale ale titularilor.

Gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli:

a) deciziile privind metodele şi regulile de colectare a remuneraţiei şi a altor sume de la utilizatori şi

cele de repartizare a acestora între titularii de drepturi, precum şi cele privind alte aspecte mai

importante ale gestiunii colective trebuie să fie luate de membri, în cadrul adunării generale, potrivit

statutului;

b) comisionul datorat de titularii de drepturi, care sunt membri ai unui organism de gestiune

colectivă, pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a acestuia, prevăzute la art. 127 alin. 1, lit.

i), cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic, potrivit

prevederilor art. 133 alin. (2) lit. c) si alin. (4), nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate

anual;

c) în lipsa unei hotărâri exprese a adunării generale, sumele colectate de un organism de gestiune

colectivă nu pot fi utilizate în scopuri comune, altele decât acoperirea costurilor reale ale colectării

şi repartizării către membri a sumelor cuvenite; adunarea generala poate decide ca maximum 15%

din sumele colectate să poată fi utilizate în scopuri comune şi numai în limita obiectului de

activitate;

d) sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de

drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum 6 luni de la data

colectării; titularii de drepturi pot pretinde plata sumelor colectate nominal sau a celor a căror

repartizare nu presupune o documentare specială în termen de 30 de zile de la data colectării;

e) comisionul datorat de titularii de drepturi se reţine acestora din sumele cuvenite fiecăruia, după

calcularea repartiţiei individuale;

f) sumele rezultate din plasamentele remuneraţiilor nerevendicate şi nerepartizate, aflate în depozite

bancare sau obţinute din alte operaţiuni efectuate în limita obiectului de activitate, precum şi cele

obţinute cu titlu de prejudicii sau daune ca urmare a încălcării drepturilor de autor ori conexe se

cuvin şi se repartizează titularilor de drepturi şi nu pot constitui venituri ale organismului de

gestiune colectivă;

g) remuneraţiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depăşi o treime din remuneraţiile

negociate pentru drepturile de autor cu aceeaşi categorie de utilizatori.

Remuneraţiile încasate de organismele de gestiune colectivă nu sunt şi nu pot fi asimilate

veniturilor acestora.

Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să depună la Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor, în primul trimestru al fiecărui an, după desfăşurarea adunării generale:

a) darea de seamă anuală, aprobată de adunarea generală;

b) raportul anual al comisiei de cenzori, prezentat adunării generale;

c) hotărârile judecătoreşti privind înregistrarea modificărilor la statut, avizate de Oficiul Român

pentru Drepturile de Autor;

d) repertoriul actualizat;

e) contractele de reprezentare cu organismele similare din străinătate.

8.Apărarea dreptului de autor

Încălcarea drepturilor recunoscute şi garantate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă,

contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii . Titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot

solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor

lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea prejudiciului calculat potrivit normelor

legale.

În cazul încălcării unor drepturi recunoscute şi protejate prin prezenta lege, titularii acestora

pot cere instanţei de judecată sau altor organe competente potrivit legii să dispună de îndată luarea

unor măsuri pentru prevenirea producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea reparării

acestora, după caz.

Titularii de drepturi pot solicita instanţei judecătoreşti ordonarea unor măsuri de asigurare a

dovezilor sau de constatare a unei stări de fapt, atunci când există un risc de încălcare a drepturilor

prevăzute de prezenta lege şi dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă.

Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de

judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea

încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de

gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze

drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a

fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să

intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat. La stabilirea despăgubirilor

instanţa de judecata ia în considerare:

a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile

realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor

economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul

de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile mai sus.

În cazul în care există suspiciuni cu privire la încălcarea unor drepturi recunoscute şi

protejate prin prezenta lege, persoanele îndreptăţite pot cere instanţei de judecată sau altor organe

competente potrivit legii:

a) să dispună de îndata luarea unor măsuri pentru a preveni producerea iminentă a unei pagube prin

încălcarea unui drept, prin interzicerea, cu titlu provizoriu, ca încălcările prezumate aduse acestui

drept să continue sau pentru a condiţiona continuarea lor de constituirea unor garanţii destinate să

asigure despăgubirea solicitantului; măsurile provizorii de interzicere vor fi impuse, dacă este cazul,

prin obligarea la plată de amenzi civile potrivit dreptului comun;

b) să dispună de îndată luarea unor măsuri pentru a asigura repararea pagubei; în acest scop instanţa

poate dispune luarea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei

presupuse a fi încalcat drepturile recunoscute de prezenta lege, inclusiv blocarea conturilor sale

bancare şi a altor bunuri. În acest scop, autorităţile competente pot să dispună comunicarea de

documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la informaţiile pertinente;

c) să dispună ridicarea sau predarea către autoritaăţile competente a mărfurilor cu privire la care

există suspiciuni privind încălcarea unui drept prevăzut de prezenta lege pentru a împiedica

introducerea acestora în circuitul comercial.

Titularii drepturilor încalcate pot cere instanţei de judecată să dispună aplicarea oricareia

dintre următoarele măsuri:

a) remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit;

b) distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinaţie

unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;

c) scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a copiilor efectuate ilegal;

d) răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea hotărârii,

precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala

celui care a săvârşit fapta; în aceleaşi condiţii instanţele pot dispune măsuri suplimentare de

publicitate adaptate circumstanţelor particulare ale cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1392 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda

de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte:

a) încălcarea prevederilor art. 21;

b) încălcarea prevederilor art. 88 si 89;

c) încălcarea prevederilor art. 107 alin. (3) si (7);

d) nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 130 lit. h);

e) fixarea, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege,

a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune.

Întrebări:

1. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor.

2. Conţinutul drepturilor personal nepatrimoniale.

3. Prezentaţi limitele dreptului de autor.

4. Dreptul de suită.

5. Rolul organismelor de gestiune colectivă.

Bibliografie

1. Macovei, I., Tratat de dreptul proprietăţii intelectuale, Editura CHBeck, Bucureşti, 2010.

2. Pacek, G., Marks as imitations of State emblems ‘from a heraldic point of view, în Journal of

Intellectual Property Law & Practice, Vol. 4, No. 9/2009.

3. Romiţan, C.R., Buta, P.-G., Drept comunitar al proprietăţii intelectuale. Mărcile şi indicaţiile

geografice. Culegere de acte normative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008.

4. Romiţan, C.R., Buta, P.-G., Drept comunitar al proprietăţii intelectuale. Desene şi modele,

topografii de produse semiconductoare. Culegere de acte normative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2008.

5. Romiţan, C.R., Buta, P.-G., Drept comunitar al proprietăţii intelectuale. Dreptul de autor şi

drepturile conexe. Culegere de acte normative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008.

6. Roş, V., Bogdan, D., Spineanu-Matei, O., Dreptul de autor şi drepturile conexe, Editura All Beck,

Bucureşti, 2005.

7. Roş, V., Spineanu-Matei, O., Bogdan, D., Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii

industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.

CERERE DE ÎNREGISTRARE MARCA

Nr. referinta solicitant/mandatar Registratura OSIM (numarul si data primirii ):

1. Solicitanţi (nume/denumire, adresa/sediu)

Solicitanţii persoane juridice vor preciza forma de constituire şi statul a carei legislaţie îi guvernează organizarea:

2. Solicităm în baza Legii nr. 84/1998, modificată, înregistrarea mărcii reprodusă în continuare:2.1. Marca este : 2.2. Felul marcii: 2.4. Reproducerea mărcii 8/8 cm

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

- verbală - individuală

- combinată - colectivă

- figurativă - de certificare

- tridimensională

2.3. Când se revendică culoarea ca element distinctiv al mărcii se indică:2.3.1. denumirea culorilor revendicate: .................................................................................................................................................2.3.2. principalele părţi ale mărcii care sunt în culori:

................................................................................ ......................................................................

3. Transliterarea mărcii sau a unei părţi din ea:

4. Traducerea în limba română a mărcii sau a unei părţi din ea:

5. Priorităţi revendicate (ţara, data, număr):

6. Prioritate de expoziţie (ţara, locul, data şi denumirea expoziţiei):

7. Solicitantul desemnat pentru corespondenţă cu OSIM:

8. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenţă cu OSIM:

9. Reprezentare prin mandatar autorizat cu:

procură procură generală nr./data:

L.S.

10. Lista produselor sau/şi serviciilor clasificate conform “Clasificarii de la Nisa”

11. Taxe plătite la data depunerii cererii:

11.1. Taxa de depunere (nr. act, suma)

11.2. Taxa de publicare (nr. act, suma)

11.3. Taxa de examinare (nr. act, suma)

11.3. Alte taxe explicit (nr. act, suma)

12. Semnături solicitanţi/mandatar

LS

13. Documente depuse la OSIM de solicitant/mandatar 14. Documente primite la OSIM13.1. Formular de cerere

a ...... filea ...... file

13.2. Reproducerea grafică a mărcii în numar de .... exemplare

în numar de .... exemplare 13.3. Dovada de plată a taxei de depunere13.4. Dovada de plată a taxei de publicare13.5. Dovada de plată a taxei de examinare13.6. Procura a ...... file 13.7. Document de prioritate a ...... file

a ...... file 13.8. Alte documente a ...... file

OSIM (semnatura, LS)

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Ghid de completare a formularului de cerere de înregistrare a marcii

Cererea de inregistrare a marcii se întocmeste într-un singur exemplar, în limba romana, pe formularul tip FORM. M 01 prin dactilografiere sau imprimare. Depunerea cererii se poate face: a) direct si cu confirmare de primire la Registratura generala a OSIM sau b) prin posta, trimisa recomandat cu confirmare de primire.

Nota: Daca spatiul alocat unei rubrici din formularul de cerere nu este suficient pentru completarea unor date, se va continua scrierea acestora în pag. 3 la “Continuarea rubricii nr....”.Rubrica 1. Se indica numele si prenumele, sau denumirea, adresa (strada, numar, oras, judet, tara) sau sediul

solicitantului, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail.

Cand solicitantul este o persoana juridica se va indica în Rubrica 1.1. forma de constituire a acesteia cat si statul a carei legislatie îi guverneaza organizarea acesteia.

Cand solicitantul este strain, se indica denumirea statului caruia acesta îi apartine, statul în care îsi are domiciliul sau, dupa caz, statul în care solicitantul are o întreprindere în întelesul art. 3 din Conventia de la Paris.

Rubrica 2.1. Se bifează casuta corespunzatoare tipului de marca: verbala, combinata, figurativa, tridimensionala.

Rubrica 2.2. Se bifează casuta corespunzatoare felului de marca: individuala, colectiva sau de certificare.Rubrica 2.3. Cand solicitantul revendica o culoare sau mai multe culori, ca elemente distinctive ale marcii, se

va face aceasta prin indicarea culorii sau a culorilor revendicate si, pentru fiecare culoare, indicarea partilor principale ale marcii care au aceasta culoare.

Rubrica 2.4. a) Când marca este exclusiv verbală se înscrie în această rubrică.b) Când marca este figurativă sau combinată cererea va fi însotita de reproducerea grafica a marcii, în

dimensiuni de pana la 8/8 cm, dupa cum urmeaza:a) 5 reproduceri ale marcii în alb-negru, cand nu se revendica o culoare ca element distinctiv al marcii;b) 5 reproduceri ale marcii în alb-negru si 5 reproduceri ale marcii color, cand solicitantul revendica cel putin o culoare ca element distinctiv al marcii.

c) Cand cererea contine o declaratie indicand ca marca este tridimensionala, se va anexa reproducerea grafica a marcii în doua dimensiuni, atasand cererii 6 vederi diferite ale marcii si/sau o descriere verbala a acesteia.

În cazurile precizate la literele b) şi c) pe cerere, în patratul marcat 8/8 cm se va lipi o reproducere a marcii. Rubrica 3. Aceasta rubrica se completeaza atunci cand marca se compune, în tot sau în parte, din alte

caractere decat cele latine, prin transliterarea acestor caractere.Rubrica 4. Cand marca se compune, în tot sau în parte, din cuvinte într-o alta limba decat limba româna se

completeaza aceasta rubrica cu o traducere a acestora.Rubrica 5. În cazul in care se revendica o prioritate dintr-o cerere anterioara, se va indica statul, data si

numarul primului depozit. Documentul de confirmare a prioritatii revendicate, însotit de traducerea, conforma cu originalul, în limba romana se depune odata cu cererea sau în termen de 3 luni de la data depunerii cererii.

Rubrica 6. Daca se revendica o prioritate de expozitie, se va indica tara, locul si denumirea expozitiei, precum si data introducerii produselor sau serviciilor în expozitie; documentul care atesta aceasta, însotit de traducerea în limba romana, se depune odata cu cererea sau în termen de de 3 luni de la data depunerii cererii.

Rubrica 7. Daca sunt mai multi solicitanti, iar acestia nu sunt reprezentati în fata OSIM printr-un mandatar autorizat, în aceasta rubrica, se va indica unul din solicitanti care este desemnat pentru corespondenta cu OSIM; în caz contrar, OSIM va purta corespondenta cu primul solicitant înscris în cerere.

Rubrica 8. Aceasta rubrica se completeaza daca solicitantul/mandatarul doreste transmiterea corespondentei de catre OSIM la o alta adresa decat cea indicata la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.

Rubrica 9. Se completeaza cand solicitantul este reprezentat prin mandatar autorizat, indicand numele si prenumele sau denumirea si adresa sau sediul mandatarului, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail, precum si numarul de înregistrare la Registrul Comertului. Daca mandatarul a fost împuternicit numai pentru depunerea cererii se bifeaza prima casuta; daca o procura generala pentru mai multe cereri a fost data si comunicata la OSIM, se va bifa casuta corespunzatoare, indicand numarul si data acesteia. Procura/copia procurii generale se va depune odata cu cererea sau în termen de 3 luni de la data înregistrarii cererii.

Rubrica 10. Se recomandă indicarea în limbaj comun a produselor şi/sau serviciilor pentru care înregistrarea marcii este ceruta; în măsura în care sunt cunoscute codurile Clasificarii de la Nisa, aceste coduri pot preceda produsele şi/sau serviciile pentru care înregistrarea marcii este ceruta.

Rubrica 11. Dovada platii taxei de depunere, a taxei de publicare si a taxei de examinare a cererii va fi prezentata odata cu cererea sau cel tarziu în termen de 3 luni de la depunerea acesteia, indicand numarul documentului si suma platita; ATENŢIE! Dovada de plată a taxei de depunere şi a taxei de publicare sunt necesare obţinerii datei de depozit reglementar al mărcii.

Rubrica 12. La aceasta rubrica se înscrie în clar numele solicitantilor, în cazul persoanelor fizice, sau dupa caz numele şi funcţia persoanei autorizate cu semnaturile corespunzatoare si aplicarea stampilelor, în cazul persoanelor juridice; în cazul reprezentării prin mandatar autorizat, semnătura şi ştampila acestuia.

Rubrica 13. Se bifeaza rubricile pentru documentele anexate la cerere, indicand numarul de file/ exemplare.Rubrica 14. Se completeaza si se semneaza de persoana desemnata de catre OSIM.

CERERE DE ÎNREGISTRARE/REÎNNOIRE A UNEI INDICATII GEOGRAFICE

Nr. referinta solicitant/mandatar Registratura OSIM (numarul si data primirii ):

1. Solicitanti (denumire/sediu):

1.1. Solicitantul este o asociatie de producatori din: Romania strainatate

2. Solicitam în baza Legii nr. 84/1998 înregistrarea/reînnoirea indicatiei geografice reprodusa în continuare si acordarea dreptului de utilizare a acesteia:

2.1. Tipul de produse la care se refera indicatia geografica:

2.2. Locul de fabricatie si limitele ariei geografice de productie:

2.3. Numarul si data înregistrarii indicatiei geografice pentru care se solicita reînnoirea:

3. Lista persoanelor autorizate sa utilizeze indicatia geografica (denumire/sediu):

4. Solicitantul desemnat pentru corespondenta cu OSIM:

5. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenta cu OSIM:

6. Reprezentare prin mandatar autorizat cu:

procura procura generala (nr./data):

L.S.

7. Semnaturi solicitanti/mandatar

8. Documente depuse la OSIM de solicitant/mandatar9. Documente primite la OSIM

8.1. Formular de cerere a ...... file

a ...... file

8.2. Dovada existentei legale a asociatiei de producatori

8.3. Certificat de înmatriculare la Registrul Comertului

8.4. Caiet de sarcini

8.5.Certificat de conformitate a produselor cu elementele prevazute în caietul de sarcini

8.6. Dovada de plata a taxei de înregistrare

8.7. Procura

8.8. Document justificativ al titlului de protectie obtinut în tara de origine8.9. Traducerea certificatului de la 8.5.

8.10. Alte documente a ...... file

a ...... file

OSIM (semnatura, LS)

Continuarea rubricii nr. ...

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Ghid de completare a formularului de cerere de înregistrare/reînnoire a unei indicatii geografice

Cererea de înregistrare/reînnoire a unei indicatii geografice se întocmeste într_un singur exemplar, în limba romana, pe formularul tip FORM. G 01 prin dactilografiere sau imprimare. Depunerea cererii se poate face: a) direct si cu confirmare de primire la Registratura generala a OSIM sau b) prin posta, trimisa recomandat cu confirmare de primire.

Nota: Daca spatiul alocat unei rubrici din formularul de cerere nu este suficient pentru completarea unor date, se va continua scrierea acestora în pag. 2 la “Continuarea rubricii nr....”.Rubrica 1. Se indica denumirea si adresa (strada, numar, oras, judet, tara) sau

sediul solicitantului, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail.Rubrica 1.1. Daca solicitantul este o asociatie de producatori din Romania sau din

strainatate, se bifeaza cu “X” casuta corespunzatoare. Solicitantii cu sediul sau domiciliul în Romania vor prezenta dovada existentei legale a asociatiei de producatori si certificatul de înmatriculare la Registrul Comertului (copii). Solicitantii straini vor prezenta documentul justificativ al titlului de protectie obtinut în tara de origine, în copie certificata, pentru conformitate si traducerea autorizata a acestuia, precum si dovada existentei ca persoana juridica în tara de origine, în copie certificata si traducere autorizata.

Rubrica 2. Se mentine în text “înregistrarea” sau “reînnoirea”, dupa caz, si se indica denumirea indicatiei geografice.

Rubrica 2.1. Se indica tipul de produse la care se refera indicatia geografica.Rubrica 2.2. Se indica locul de fabricatie si limitele ariei geografice de productie.Rubrica 2.3. Aceasta rubrica se completeaza cu numarul si data de înregistrare a

indicatiei geografice pentru care se solicita reînnoirea.Rubrica 3. Se înscriu persoanele autorizate sa utilizeze indicatia geografica,

indicand denumirea si adresa sau sediul acestora.Rubrica 4. Daca sunt mai multi solicitanti, iar acestia nu sunt reprezentati în fata

OSIM printr-un mandatar autorizat, în aceasta rubrica, se va indica unul din solicitanti care este desemnat pentru corespondenta cu OSIM; în caz contrar, OSIM va purta corespondenta cu primul solicitant înscris în cerere.

Rubrica 5. Aceasta rubrica se completeaza daca solicitantul/mandatarul doreste transmiterea corespondentei de catre OSIM la o alta adresa decat cea indicata la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.

Rubrica 6. Se completeaza cand solicitantul este reprezentat prin mandatar autorizat, indicand numele si prenumele sau denumirea si adresa sau sediul mandatarului, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail, precum si numarul de înregistrare la Registrul Comertului. Daca mandatarul a fost împuternicit numai pentru depunerea cererii se bifeaza prima casuta; daca o procura generala pentru mai multe cereri a fost data si comunicata la OSIM, se va bifa casuta corespunzatoare, indicand numarul si data acesteia. Procura/copia procurii generale se va depune odata cu cererea sau în termen de 3 luni de la a înregistrarii cererii.

Rubrica 7. La aceasta rubrica se înscrie în clar numele solicitantilor si functia, în cazul persoanelor juridice, sau dupa caz a mandatarului autorizat cu semnaturile corespunzatoare si aplicarea stampilelor, în cazul persoanelor juridice.

Rubrica 8. Se bifeaza rubricile corespunzatoare documentelor anexate la cerere, indicand numarul de file/exemplare.

Rubrica 8.2. Dovada platii taxei de înregistrare a cererii se depune, în copie, odata cu cererea.

Rubrica 8.4. Caietul de sarcini anexat cererii va contine cel putin urmatoarele elemente:

- denumirea produsului la care se refera indicatia geografica;- descrierea produsului si a principalelor caracteristici ale acestuia;- delimitarea ariei geografice de productie;- elementele dovedind ca produsul este originar din aria geografica de productie;- descrierea metodei de obtinere a produsului;- elementele justificand legatura produsului cu zona sau originea geografica a acestuia;- referinte privind procedurile de control a calitatii produselor si organul competent sa efectueze acest control.

Rubrica 8.5. Certificatul de conformitate a produselor cu elementele prevazute în caietul de sarcini trebue sa cuprinda:- numarul si data eliberarii;- denumirea în clar a autoritatii care l-a eliberat (pentru romani - Ministerul Agriculturii si Alimentatiei pentru produse alimentare si agricole sau, dupa caz, ministerul de resort);- indicatia geografica a produsului care urmeaza a fi înregistrat;- delimitarea zonei care face obiectul indicatiei geografice;- lista produselor obtinute în zona data, care vor putea fi comercializate sub indicatia respectiva;- caracteristicile produselor si conditiile de obtinere pe care trebuie sa le satisfaca acestea pentru a putea fi produse si comercializate sub aceasta indicatie;- daca îndeplinirea prevederilor din caietul de sarcini asigura obtinerea acestor caracteristici;- organul competent sa ateste ca produsele comercializate sub indicatia geografica solicitata au caracteristicile din caietul de sarcini.

Rubrica 9. Se completeaza si se semneaza de persoana desemnata de catre OSIM.

CERERE DE ÎNREGISTRARE A DESENULUI/MODELULUI

Registratura OSIM (numarul si data primirii ): Clasificare Locarno

Registru national: Numarul depozitului Data depozitului

1. Solicitanti (nume/denumire, adresa/sediu):

1.1. Solicitantii persoane juridice vor preciza forma de constituire si statul a carei legislatie îi guverneaza organizarea:

2. Solicitam în baza Legii nr. 129/1992, republicata în temeiul Legii nr 280/2007, înregistrarea unui desen/model, cu titlul:

2.1. Produsul în care este încorporat si/sau domeniul de utilizare:

2.2. Numar de desene/modele pentru care se solicita protectia:

3. Declaram ca autorii desenului/modelului sunt (nume, prenume, adresa):

4. Prioritati revendicate (tara, data, numar):

5. La data depunerii cererii se solicita:

5.1. Publicarea reproducerilor grafice depuse în: alb-negru color

5.2. Publicarea descrierii desenului/modelului : DA NU

5.3. Amânarea publicarii cererii pâna la data de: DA NU

6. Solicitantul desemnat pentru corespondenta cu OSIM:

7. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenta cu OSIM:

8. Reprezentare prin mandatar autorizat cu: procura procura generala (nr./data)

L.S.

9. Descrierea desenului/modelului:

10. Taxe platite la data depunerii cererii:

10.1. Taxa de înregistrare (nr. act, suma)

10.2. Taxa de publicare (nr. act, suma)

10.3. Alte taxe explicit (nr. act, suma)

11.Declaratiasolemnaaautorilor: Subsemnatii: ..............................................................................................................................………………..........................................................................................................................................................................…, cunoscand prevederile art.292 din Codul penal, privitor la persoanele ce fac declaratii neadevarate, declaram în mod solemn, pe propria raspundere, ca suntem autori ai desenelor/modelelor ce fac obiectul prezentei cereri si, dupa cunostinta noastra, acestea

12. Semnaturi solicitanti/mandatar

LS

13. Documente depuse la OSIM de solicitant/mandatar 14.Documente primite la OSIM13.1. Formular de cerere în …. exemplare a ...... file în ....exemplare a ......file

13.2. Reproducerile grafice ale desenelor/modelelor în…...exemplare în ....exemplare

13.3. Dovada de plata a taxei de înregistrare

13.4. Dovada de plata a taxei de publicare

13.5. Anexa cu descriera desenului/modelului

13.6. Procura

13.7. Autorizatia privind transmiterea dreptului de prioritate

a .... file

a ...... file

13.8. Document de prioritate a .... file

a ...... file13.9. Declaratie privind renutarea autorilor la mentionarea numelui în cerere

13.10. Alte documente a .... file

a ...... file

OSIM (semnatura, LS)

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Continuarea rubricii nr. ....

Ghid de completare a formularului de cerere de înregistrare a desenului/modelului

Cererea de înregistrare a desenului/modelului se întocmeste în 2 exemplare, în limba româna, pe formularul tip FORM. D 01 prin imprimare sau dactilografiere.

Depunerea cererii se poate face: a) direct si cu confirmare de primire la Registratura generala a OSIM, b) prin posta, trimisa recomandat cu confirmare de primire sau c) în forma electronica sau prin mijloace electronice, daca sunt respectate prevederile legale.

Nota: Daca spatiul alocat unei rubrici din formularul de cerere nu este suficient pentru completarea unor date, se va continua scrierea acestora în pag. 3 la “Continuarea rubricii nr....”.Rubrica 1. Se indica numele si prenumele sau denumirea, adresa sau sediul solicitantului (strada, numar, oras,

judet, tara), inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail. Când solicitantul este o persoana juridica se va indica în Rubrica 1.1. forma de constituire a acesteia cât si

statul a carei legislatie îi guverneaza organizarea acesteia.Când solicitantul este strain, se indica denumirea statului caruia acesta îi apartine, statul în care îsi are

domiciliul sau, dupa caz, statul în care solicitantul are o întreprindere în întelesul art. 3 din Conventia de la Paris.Rubrica 2. Se scrie denumirea desenului/modelului precum si titlul produsului în care se încorporeaza

desenul/modelul si va fi exprimata prin notiuni generale si cunoscute, fara coduri comerciale si tipodimensiuni, în conformitate cu clasificarea internationala, prin cuvinte continute în dictionarele limbii române. În Rubrica 2.2 se indica numarul de desene/modele pentru care se cere protectia. Cererea poate contine pâna la 100 de desene/modele destinate a fi încorporate în obiecte apartinând aceleasi categorii de produse conform Clasificarii internationale Locarno si va avea aceiasi solicitanti si aceeasi autori.

Rubrica 3. În aceasta rubrica se indica numele si prenumele persoanelor care au creat desenul/modelul i adresa, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail.

Rubrica 4. În cazul în care se revendica o prioritate dintr_o cerere anterioara, se va indica statul, data si numarul primului depozit. Daca se invoca o prioritate în urma expunerii desenului/modelului într_o expozitie internationala se va indica tara, locul si denumirea expozitiei, precum si data introducerii desenului/modelului în expozitie. Actele de confirmare a prioritatii revendicate se depun odata cu cererea sau în termen de 3 luni de la data depunerii cererii.

Rubrica 5. Se indica prin bifare în Rubrica 5.1 daca reprezentarea grafica a desenului/modelului se publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala al OSIM în “alb_negru” sau “color”. În acest scop reprezentarile grafice ale desenului/modelului se anexeaza la cerere în 3 exemplare; Rubrica 5.2. se bifeaza daca solicitantul opteaza pentru publicarea descrierii desenului/modelului cu plata taxei legale; în Rubrica 5.3. se bifeaza daca publicarea desenului/modelului se doreste a fi amânata, la cererea solicitantului, cu plata taxei legale, pe o perioada care nu poate depasi 30 de luni, de la data depunerii cererii sau de la data prioritatii invocate.

Rubrica 6. Daca sunt mai multi solicitanti, iar acestia nu sunt reprezentati în fata OSIM printr-un mandatar autorizat, în aceasta rubrica, se va indica unul din solicitanti care este desemnat pentru corespondenta cu OSIM; în caz contrar, OSIM va purta corespondenta cu primul solicitant înscris în cerere.

Rubrica 7. Aceasta rubrica se completeaza daca solicitantul/mandatarul doreste transmiterea corespondentei de catre OSIM la o alta adresa decât cea indicata la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.

Rubrica 8. Se completeaza când solicitantul este reprezentat prin mandatar autorizat, indicând numele si prenumele sau denumirea si adresa sau sediul, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail, precum si numarul de înregistrare la Registrul Comertului. Daca mandatarul a fost împuternicit numai pentru depunerea cerererii se bifeaza prima casuta; daca o procura generala pentru mai multe cereri de înregistrare a fost data si comunicata la OSIM, se va indica în cerere numarul si data depunerii acesteia la OSIM. Procura se va depune odata cu cererea sau în termen de 3 luni de la data înregistrarii cererii.

Rubrica 9. Descrierea pentru fiecare desen/model se face direct pe cerere sau pe anexe semnate si trebuie sa contina exclusiv elementele caracteristice ale aspectului estetic precum si elementele noi, care se pot regasi si în reproducerile grafice anexate cererii. Descrierea nu trebuie sa cuprinda: detalii tehnice sau de functionare, caracteristici tehnice, dimensiuni, repere, declaratii privind noutatea sau caracterul individual. Descrierea unui desen sau model industrial trebuie sa contina maximum 100 de cuvinte.

Rubrica 10. Dovada platii taxei de înregistrare se depune odata cu cererea si se indica la Rubrica 8.1. prin înscrierea numarului de document si a sumei platite. Alte taxe (de publicare, de invocare a prioritatii, de examinare etc) pot fi platite la data depunerii cererii sau în termenele prevazute de lege.

Rubrica 11. Declaratia de la aceasta rubrica se completeaza cu numele în clar si se semneaza numai de catre persoanele care au creat desenul/modelul.

Rubrica 12. La aceasta rubrica se înscrie în clar numele solicitantilor si functia, în cazul persoanelor juridice, sau dupa caz a mandatarului autorizat cu semnaturile corespunzatoare si aplicarea stampilelor, în cazul persoanelor juridice.

Rubrica 13. Se bifeaza rubricile pentru documentele anexate la cerere, indicând numarul de file/ exemplare.Rubrica 14. Se completeaza si se semneaza de persoana desemnata de catre OSIM.

CERERE DE BREVET DE INVENTIE

Nr. referinta solicitant/mandatar

Registratura OSIM (numarul si data primirii ):

Se completeaza de catre OSIM

Numarul cererii de brevet de inventie

Data primirii la Registratura Generala a OSIM

Data de depozit

Data primirii partii lipsa la Registratura Generala a OSIM

Data de depozit după primirea părţii lipsă la Registratura Generală a OSIM

Data primirii cererii de retragere a partii lipsa la Registratura Generala a OSIM

Data de depozit atribuita cererii de brevet

1.Solicitanţi (nume şi prenume/denumire,adresa/sediu,telefon, fax, e- mail)

continuare pe pag.3

2. Solicitam în baza Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată acordarea unui brevet de invenţie pentru invenţia cu titlul:

2.1. Invenţia a fost creată în baza art.3*; art.5* alin. 1 lit. a); art.5* alin. 1 lit. b); art.5* alin.2

2.2. Referinta la o cerere anterioara (numar, data de depozit, tara/oficiul):

3. Declaram ca inventatorii sunt: 3.1 aceiaşi cu solicitanţii (nume, prenume si loc de munca la data creării invenţiei)

x 3.2 Persoanele din “Declaraţia privind desemnarea inventatorilor” anexată va fi transmisă ulterior

4. Declaram ca inventia contine informatii care au fost clasificate de catre (denumirea, data si nivelul

clasificarii):

5. Rezumatul invenţiei se publică împreună cu figura numarul:

6. Revendicăm prioritatea convenţională (stat, numar, data depozit):

7. Revendicăm prioritatea internă (numar cerere de brevet, data depozit):

1/3

8. Cererea de brevet este:q divizionara din cererea de brevet (numar, data depozit):

q transformată din cererea de brevet european (nr., data de depozit)

q rezultată din conversia unei cereri de înregistrare a unui model de utilitate (nr. cerere înreg, dată

depozit)

9. Proceduri solicitate la data depunerii cererii:

9.1. Publicarea de urgenta a cererii de brevet de invenţie

9.2. Întocmirea unui raport de documentare

9.3. Întocmirea unui raport de documentare cu opinie scrisă

9.4. Examinarea cererii cerută la data de depozit10. Mandatar autorizat (denumire, sediu) :

prin procura ; sau procura generală (nr, dată):

11. Solicitantul/reprezentantul desemnat de solicitant/mandatar autorizat (nume, prenume / denumire,

adresă/ sediu) pentru corespondenţa cu OSIM:

12.Semnătură solicitanţi/mandatar autorizat: Semnătură

L.S. Data 13. Documente depuse la OSIM de solicitant/mandatar 14. Documente primite la OSIM13.1. Formular de cerere în … exemplare, a … file în ....exemplare, a .... file

13.2. Descriere în … exemplare,a …file în ....exemplare, a .... file

13.3. Revendicari în … exemplare, a .. file în ....exemplare, a .... file

13.4. Desene în … exemplare, a .... file în ....exemplare, a .... file

13.5. Rezumat în … exemplare, a…file în ....exemplare, a .... file

13.6. Lista de secvente de nucleotide si/sau aminoacizi, parte a descrierii

13.6.1. pe suport hârtie în ....exemplare, a .... file în ....exemplare, a .... file

13.6.2. pe suport electronic tip …. , în …. exemplare tip.......... , în ....exemplare

13.7. Declaraţia privind circumstanţele în care a fost creată invenţia

13.8. Declaraţia privind desemnarea inventatorilor a… file a .... file

13.9. Procura/copie procura generala a … file a .... file

13.10. Document referitor la plata taxelor a … file a .... file

13.11. Act privind acordarea reducerii taxelor a .... file a .... file

13.12. Autorizatia privind transmiterea dreptului de prioritate a .... file a .... file

13.13. Act de prioritate a .... file a .... file

13.14. Act referitor la depozitul microorganismului/materialului biologic a .... file

a .... file

13.15. Document privind o divulgare a inventiei, conform art. 11 din lege a .... file

a .... file

13.16. Copie/traducere a cererii anterioare de la rubrica 2.1. a....file a .... file

13.17. Alte documente a ....file a .... file

Confirmare OSIM (nume, prenume şi dată)

15. Persoana care a depus cererea, alta decât solicitantul, mandatarul (nume, prenume, act identitate) :

L.S.

2/3

Continuare casetă nr. ....

Continuare casetă nr. ....

Continuare casetă nr. ....

Continuare casetă nr. ....

Continuare casetă nr. ....

3/3

Ghid de completare a formularului de cerere de brevet de inventieFormularul cererii de brevet de inventie este de tip FORM. B 01, redactat şi completat în limba româna, prin

imprimare, dactilografiere sau de mâna. Acest formular în trei exemplare se depune: a) direct si cu confirmare de primire la Registratura generala a OSIM, b) prin posta, trimis recomandat cu confirmare de primire sau c) în forma electronica sau prin mijloace electronice, daca sunt respectate prevederile legale.

Nota: Daca spatiul alocat unei casete din formularul de cerere nu este suficient pentru completarea unor date, se va continua scrierea acestora în pag. 3/4 la “Continuarea casetei nr....”.

Caseta 1. Se indica numele si prenumele sau denumirea solicitantului, adresa/sediu (strada, numar, oras, judet, tara, inclusiv codul postal), telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail. Când solicitantul este o persoana juridica se va indica si numarul de înregistrare la Registrul Comertului. Daca sunt mai multi solicitanti, pentru fiecare dintre acestia se vor indica toate datele de identificare. Dupa înregistrarea cererii la OSIM un exemplar al formularului se returneaza solicitantului. Caseta 2. Se scrie titlul inventiei în limba română, într-o formulare clara si concisă a inventiei revendicate.

Caseta 2.1. Se bifează cu  X în funcţie de circumstanţele în care a fost creată invenţia, după cum urmează :în lipsa unei obligaţii contractuale a inventatorului(ilor)-art.3 **; în exercitarea unui contract cu misiune inventivă,-art. 5 alin. 1 lit. a)** ;în exercitarea funcţiei inventatorului salariat, în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau a datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, -art. 5 alin. 1 lit. b)**; în exercitarea funcţiei inventatorului salariat  prin contract individual de muncă care prevede dreptul la brevet al angajatorului, -art. 5 alin. 1 lit. b)** ; în urma derulării unui contract de cercetare, -art. 5 alin. 2** ;

Caseta 2.2 Dacă solicitantul, la data depunerii cererii de brevet nu anexează descrierea invenţiei, atunci el poate face o referire la o cerere de brevet sau de model de utilitate anterioară care înlocuieşte descrierea, revendicările şi desenele, înregistrată într-un stat parte a Conventiei de la Paris sau membru al Organizatiei Mondiale a Comertului. În această situaţie trebuie indicate: numarul, data si tara/oficiul unde a fost depusa cererea anterioară.

Caseta 3. Daca inventatorii sunt aceeasi cu solicitantii se bifează cu “X”, căsuţa din rubrica 3.1., indicând numele, prenumele si locul de munca la data realizarii inventiei; în cazul în care inventatorii sunt altii decât solicitantii se bifeaza cu “X”, căsuţa din rubrica 3.2, iar solicitantul va depune declaraţia continand desemnarea inventatorilor inventiei o dată cu depunerea cererii de brevet sau ulterior depunerii cererii de brevet , până la luarea unei hotărâri privind cererea de brevet. Caseta 4. Daca cererea se refera la o inventie creată pe teritoriul României, se va indica institutia care a clasificat informatiile în legatura cu inventia conform art.7 din Hotărîrea de Guvern nr. 547 din 21 mai 2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. Caseta 5. Daca cererea este însotita de desene, se va indica numarul figurii care urmeaza sa fie publicata odata cu rezumatul invenţiei. Caseta 6. În cazul în care se revendica una sau mai multe prioritati convenţionale, se va indica statul, data si numarul fiecarui depozit anterior. Actele de confirmare a prioritatii revendicate se depun odata cu cererea sau în termen de 3 luni de la data de depozit a cererii. Caseta 7. Daca într-un termen de 12 luni de la data de depozit a unei cereri de brevet depuse la OSIM, solicitantul sau succesorul sau în drepturi depune o cerere de brevet de inventie ulterioara, atunci în aceasta cerere poate fi revendicat un drept de prioritate interna, pentru elementele comune ale cererilor, cu conditia ca cererea anterioara sa nu fi servit ca baza pentru revendicarea unui drept de prioritate. În acest caz se vor indica numarul si data cererii de brevet anterioare. Caseta 8. Se va bifa cu  “X” căsuţa care corespunde situaţiei cererii de brevet, şi anume, dacă aceasta este rezultată în urma unei divizări a unei cereri de brevet se vor indica nr. şi data cererii de bază; dacă cererea a rezultat în urma transformării unei cereri de brevet european se vor indica nr. cererii, data de depozit sau dacă a rezultat prin conversia unei cereri de înregistrare a unui model de utilitate se vor indica nr. cererii şi data de depozit. Caseta 9. Daca la data depunerii cererii, solicitantul opteaza pentru efectuarea uneia sau mai multor proceduri indicate la aceasta casetă, se bifeaza casuta corespunzatoare. În acest caz, pentru efectuarea procedurii indicate, taxele respective se platesc astfel: - pentru publicarea de urgenta a cererii, o data cu solicitarea (rubrica 9.1.); - pentru întocmirea unui raport de documentare, o data cu solicitarea (rubrica 9.2.);- pentru întocmirea unui raport de documentare cu opinie scrisă, o data cu solicitarea (rubrica 9.3.);- pentru examinarea cererii cu luarea hotarârii în termen de 18 luni de la data de depozit, în termen de 3 luni de la data solicitarii (rubrica 9.4.);

Caseta 10. Se completeaza când solicitantul este reprezentat prin mandatar autorizat, indicând numele si prenumele sau denumirea si adresa sau sediul mandatarului, inclusiv codul postal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail, precum si numarul de înregistrare la Registrul Comertului. Daca mandatarul a fost împuternicit numai pentru această cerere se bifeaza prima casuta; daca o procura generala pentru mai multe cereri de brevet a fost data si comunicata la OSIM, se va bifa cu  “X” casuta corespunzatoare, indicând numarul si data acesteia. Procura/copia certificată a procurii generale se va depune o data cu cererea sau în termen de termen de 2 luni de la data la care OSIM notifica solicitantului lipsa acesteia sau în termen de 4 luni de la data de depozit, care dintre date expira cel mai târziu.

Caseta 11. Această casetă se completeaza daca solicitantul/mandatarul autorizat doreste transmiterea corespondentei de catre OSIM la o adresă de corespondenţă alta decât cea indicata la caseta 1. Caseta 12. La aceasta casetă se înscrie în clar numele solicitantilor si functia, în cazul persoanelor juridice, sau dupa caz a mandatarului autorizat cu semnaturile corespunzatoare si aplicarea stampilelor, în cazul persoanelor juridice. Caseta 13. Se bifeaza cu  “X” rubricile corespunzatoare pentru documentele depuse, indicând numarul de file/ exemplare. Caseta 14. Se completează de catre OSIM. Caseta 15. În această casetă se înscrie în clar numele persoanei care a depus cererea de brevet de invenţie la OSIM, în cazul în care este altă persoană decât solicitantul, mandatarul. Se vor indica: numele, prenumele, seria şi numărul actului de identitate.* Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie republicată

Declaraţie conţinand desemnarea inventatorilor invenţiei cu titlul: ……………………………………………………………………………………………………..……………………….care face obiectul cererii de brevet cu nr………….. şi data de depozit ……………. Aceasta declaratie este facuta în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 2* si Art. 26** si trebuie depusă la OSIM până la data luării unei hotărâri privind cererea de brevet de inventie

Nume si prenume:

Adresa: ____________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: _________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: ________________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: ________________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: ________________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: ________________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: ________________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Nume si prenume: _______________________________________________________________

Adresa: ________________________________________________________________________

Locul de munca la data crearii inventiei: ____________________________________________

Alti inventatori sunt înscrisi într-o pagină următoare pe un formular identic cu acesta

Semnatura solicitantului sau a mandatarului autorizat (numele si prenumele precum si calitatea persoanei cu capacitate de reprezentare a solicitantului sau a mandatarului autorizat):_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Semnatura:__________________ Data:________________________L.S. _______________________

* Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie republicată* * Hotărîrea de Guvern nr. 547 din 21 mai 2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie pag……….