SCRISOAREA DIN 6 NOIEMBRIE 2002 ACOMISARULUI EUROPEAN RESPONSABIL CU POLITICA IN DOMENIUL CONCURENŢEI , MARIO MONTI,

ADRESATĂ PREŞEDINTELUI CONSILIULUI CONCURENŢEI DIN ROMÂNIA,THEODOR VALENTIN PURCĂREA

MARIO MONTI

MEMBRU AL COMISIEI EUROPENE

6.11.02D/001049Dragă Domnule Purcărea,

Vă mulţumesc foarte mult pentru scrisoarea dumneavoastră cordială din 2 octombrie 2002.

Apreciez foarte mult disponibilitatea dumneavoastră de a vă angaja într-un dialog internaţional direct.

In opinia mea este extraordinar de reconfortant să constat că atât de multe ţări din întreaga lume aurecunoscut poziţia centrală a politicii concurenţei pentru funcţionarea corespunzătoare a economiei depiaţă. România, ca multe dintre aceste ţări, a adoptat doar recent sistemele economice bazate pe piaţă.Cred că urmărirea unei politici a concurenţei robuste de către România este ingredientul cheie în oricereformă îndreptată spre dezvoltarea pieţei: ea încurajează competitivitatea industrială răsplătindeficienţa şi inovaţia, încurajând prin aceasta investiţiile, creşterea veniturilor şi crearea de bunăstareprin acest proces.

Totuşi, stabilirea unei economii bazate pe piaţă este dependentă de o gamă largă de factori: stabilitatepolitică, încurajarea comerţului şi construirea de capacităţi atât în sectorul public cât şi în cel privatastfel încât să se poată folosi avantajele noilor oportunităţi de comerţ.

Construirea capacităţii la nivel public este prin ea însăşi un stimulent pentru investiţiile private atât denecesare deoarece investitorii privaţi sunt nerăbdători să se asigure că drepturile lor sunt protejate şiriscurile investiţiilor sunt reduse. Politica concurenţei poate juca un rol esenţial în a asigura căliberalizarea economică are loc într-un mod care permite pieţelor să se dezvolte spre o concurenţăliberă şi corectă. In acest context capacitatea politicii concurenţei este o parte a efortului mai larg deintegrare în sistemul mondial de comerţ.

Aşa cum aţi arătat în scrisoarea dumneavoastră, independenţa luării deciziilor privind concurenţa esteefectiv o problemă reală: atât independenţa faţă de presiunile cercurilor de afaceri, cât şi independenţafaţă de presiunile politice. Aceasta priveşte atât politica antitrust, cât şi politica ajutorului de stat. Iar opolitică a concurenţei eficientă necesită în mod hotărât o organizaţie bine structurată şi competentăprecum şi o interacţiune eficientă între instituţiile naţionale româneşti ale concurenţei, comunitatea deafaceri şi Guvernul României.

Acestea fiind spuse, ştiu că România mai are încă un drum de străbătut şi apreciez foarte multangajamentul dumneavoastră în construirea unei politici eficiente a concurenţei.

Cu stimă,s.s. Mario Monti

Domnului Theodor Valentin PurcăreaPreşedinteConsiliul ConcurenţeiRomânia

MESAJ PREZENTAT ÎN DESCHIDEREA “FORUMULUI POLITICII CONCURENŢEI” ORGANIZAT DEKFTC ÎN COOPERARE CU OCDE ŞI UNCTAD – SEUL, 6 NOIEMBRIE 2002

Dr. Theodor Valentin Purcărea, Preşedintele Consiliului ConcurenţeiMembru al “Advocacy Working Group” al Reţelei Internaţionale a Concurenţei

Aş dori să-mi exprim profunda recunoştinţă faţăde iniţiativa Fair Trade Commission din Coreea de apromova, împreună cu Organizaţia Mondială aComerţului (OMC), Comisia Naţiunilor Unite pentruComerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) şi Organizaţia pentruCooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ForumulPoliticii Concurenţei şi Workshopul pe probleme deconcurenţă.

Mă bucur foarte mult să fiu aici, împreună cudumneavoastră colegii din cadrul « Familieiconcurenţei ».

Cred că putem considera anul 2002 ca un anfoarte important şi dens pentru familia internaţională aconcurenţei, pentru promovarea culturii concurenţei şiclarificarea provocărilor viitorului. După ReuniuneaOMC de la Doha, dezbaterile noastre au cunoscut o nouădinamică ca urmare a provocării lansate: stabilirea uneiabordări multilaterale în domeniul politicii concurenţei.Forumul Global al Concurenţei din cadrul OCDE şilucrările grupului de experţi din cadrul UNCTAD susţinaceste preocupări, iar prima reuniune a ReţeleiInternaţionale a Concurenţei (ICN) de la Neapole ademonstrat încă o dată că suntem pe calea realizăriiconsensului pentru promovarea celor mai bune practiciîntr-un context al clarităţii procedurale. Suntem astăziaici, ca expresie a comunităţii de interese care ne uneşte.

În prezent, în cadrul mediului economic global,peisajul economic este marcat de o serie de linii de forţă:tehnologia – o dimensiune majoră a revoluţieitehnologice este digitalizarea, globalizarea – antrenatăde evoluţia tehnologică, dereglementarea – tot maimulte monopoluri se deschid concurenţei, privatizarea –tot mai multe servicii publice sunt preluate de operatoriprivaţi. Capitalul intelectual al firmelor trebuie să facă săfuncţioneze procesele de gestiune a cunosţinţelor care săpermita informarea asupra ultimelor tendinţe

afectând clientela, concurenţa, distribuţia şifurnizorii1.

Cinci elemente sunt prezente în fiecaretranzacţie economică, atât în relaţiile firmă – firmă cât şiîn cele firmă – consumatori: preţul, produsul, accesul,serviciile post-vânzare şi experienţa. Aceste elementeconstituie fundamentele oricărei afaceri, sursele valorii.Dar care este locul consumatorului în această ecuaţie?Ce îşi doresc consumatorii cu adevărat? În lucrarea „TheMyth of Excellence”2, Fred Crawford şi Ryan Mathewsfac o analiză aprofundată a conceptului „ConsumerRelevance” (ceea ce este relevant pentru consumator înalegerea unui produs). Putem rezuma concluziile celordoi autori spunând că ceea ce caută consumatorii suntVALORILE, o resursă rară în lumea noastră înpermanentă schimbare şi caracterizată prin permanenteprovocări; ei se îndreaptă spre mediul de afaceri pentru areafirma aceste valori. Tranzacţiile nu sunt însă oalternativă pentru relaţia pe care consumatorii o doresc,iar valoarea – definită ca rezultat cuantificabil al uneiafaceri - nu este un substitut al valorilor exprimate însensul lor figurat. Într-o lume caracterizată prinschimbări rapide şi profunde, în toate aspectele vieţiinoastre, această căutare a valorilor va deveni tot maicomplexă şi dificilă. Este responsabilitatea noastră sărăspundem acestor provocări.

Aşa cum a subliniat domnul Mario Monti3,Comisarul european pentru politica concurenţei, “scopulfundamental al politicii concurenţei este promovareaperformanţei economice şi, în particular, asigurareabunăstării consumatorilor”.

Presiunea resimţită în prezent ca urmare aprocesului de globalizare, precum şi acţiunilecompaniilor multinaţionale, producţia care încorporeazădin ce în ce mai multă ştiinţă sau informaţie ca materieprimă, extinderea unor reţele cuprinzătoare şi variate,folosirea din ce în ce mai frecventă a unor noi concepte,sunt elemente care creează importante inegalităţi, pe de oparte, între producători şi, pe de altă parte, înte aceştia şiconsumatori. Rolul consumatorilor devine astfel din ceîn ce mai complex, comportamentul lor afectândorganizaţiile publice şi private. Numai dezvoltând o piaţăconcurenţială transparentă şi echilibrată şi numai

1 Kotler, Philip – “Le marketing selon Kotler”, Ed. VillageMondial, Paris, 19992 Crawford, Fred and Mathews, Ryan – “The Myth ofExcellence”, Crown Business, New York, 2001, Cap GeminiErnst & Young3 Monti, Mario – First ICN Meeting, Naples, 28-29 September2002

respectând principiul şanselor egale consumatorii vor fiîntr-adevăr protejaţi.

Concurenţa reprezintă practic fructul uneiconstrucţii juridice întrupate într-un dispozitiv juridiccare exprimă şi măsoară gradul de încredere acordat decorpul social libertăţii de iniţiativă a indivizilor. Dinpunct de vedere al dreptului concurenţei, consumatoriisunt trataţi ca persoane apte să judece ceea ce esteconform cu propriile lor interese. Tocmai de aceea oproblema deosebită pentru mediul concurenţial oconstituie ignoranţa consumatorilor. Deoarece, chiardacă există o piaţă concurenţială, consumatorii pot să nubeneficieze de informaţie sau experienţă pentru a facealegeri utile între concurenţi. Ei nu pot beneficia atuncide avantajul acestei pieţe concurenţiale, ceea ce este oproblemă în toate ţările, mai ales în cazul celor aflate întranziţie. Ce soluţie poate fi găsită? Dintre cele maiimportante soluţii care se pot aplica într-o astfel desituaţie doresc să menţionez promovarea unuimanagement al inteligenţei economice, asigurareacoerenţei programelor şi a scopurilor, asigurareaprimatului calităţii relaţionale faţă de cea acomponentelor, asigurarea circulaţiei transversale ainformaţiei şi, ca şi corolar, promovarea şi dezvoltareaculturii concurenţei.

În acest context recunoaşterea poziţiei centralepe care politica concurenţei o ocupă în buna funcţionarea unei economii de piaţă a fost soluţia adoptată într-unnumăr important de ţări ale lumii.

Este timpul să răspundem noii provocări aglobalizării, când jocul este simultan concurenţial şicompetitiv, regulile jocului fiind cele ale concurenţei,aplicarea concurenţei nefiind un exerciţiu static, iarcooperarea internaţională în domeniu crescând înimportanţă. Aşa cum precizează domnul WilliamRowley, Preşedinte al International Bar Association, încartea „International Merger Control: Prescriptions forConvergence”4, „Legislaţia din domeniul concurenţei,fiind în mod tradiţional un răspuns la preocupărilepolitice naţionale, a dobândit un caracter global” şi astfelsuntem chemaţi să promovăm un cadru juridicmultilateral pentru acţiunile noastre.

Ne-am reunit aici, conform agendei celor treizile ale Forumului şi workshop-ului pe probleme deconcurenţă, pentru a dezbate rolul politicii de concurenţăasupra competitivităţii, asupra creşterii economice şiasupra dezvoltării. Vom învăţa fiecare din experienţelecelorlalţi în domeniul aplicării politicii concurenţei şi apromovării culturii concurenţei în scopul de a elaboracâteva concluzii referitoare la mandatul privindconcurenţa rezultat în urma reuniunii OMC de la Doha.Vom participa de asemenea la analize concentrate peurmătoarele aspecte: cartelurile cu efecteanticoncurenţiale majore, tratamentul preferenţial şidiferenţiat, relaţia dintre autorităţile de concurenţă şiautorităţile de reglementare sectoriale, abuzul de poziţie

4 ROWLEY, J. WILLIAM – “International Merger Control:Prescriptions for Convergence”, International Bar Association2002, London

dominantă pe piată şi de asemenea, capacitateaadministrativă. Este, fără îndoială, o agendă ambiţioasă.

Rolul concurenţei nu trebuie demonstrat, unmediu concurenţial crează forţele necesare promovăriiinovaţiei şi creşterii economice. Aplicarea efectivă apoliticii concurenţei reprezintă o componentă importantăa funcţionării economiei de piaţă. Punând firmele însituaţia de a concura unele cu altele este favorizatăinovaţia şi sunt generate efecte de creştere a eficienţeieconomice. Aceste rezultate sunt atât în beneficiulconsumatorilor cât şi al firmelor din aval care îşi potdepăşi standardele de eficienţă pe baza propriilor procesede producţie.

Nu există nici o îndoială asupra faptului cădezvoltarea pieţelor globale ridică permanent provocăripentru autorităţile naţionale şi regionale care acţioneazăîn domeniul concurenţei. Este deosebit de important caautorităţile de concurenţă să aloce resurse în direcţiaconştientizării în rândul publicului larg a acţiunilor lor şia pericolelor care însoţesc o legislaţie restrictivă.Autorităţile nu pot fi singure în eforturile lor depromovare a culturii concurenţei; trebuie căutaţi şi găsiţialiaţi. Membrii familiei concurenţei trebuie să acţionezeîmpreună. O cooperare profundă, mai intensă întreautorităţile de concurenţă, atât la nivel bilateral cât şimultilateral se poate dovedi un foarte bun răspunsnecesar în contextul guvernării globale. Recomandărileformulate ca rezultat al cooperării în cadrul UNCTADpot şi trebuie să constituie baza negocierilor în cadrulOMC pentru a construi cadrul unei obligaţii formalepentru toate părţile implicate.

Cred că, în era noii economii, secretuldezvoltării unei culturi a concurenţei puternice îlconstituie consistenţa demersurilor. Creativitateaprosperă acolo unde există o strategie sistematică pentrupromovarea ei. Îndrăznesc să spun că noi suntempromotorii acestei strategii şi avem o misiune dificilă:desenarea şi construirea viitorului cadru al cooperăriimultilaterale.

CONSIDERAŢII PRIVIND GENEZA ŞI FUNCŢIONAREA CADRULUIINSTITUŢONAL AL UNIUNII EUROPENE

Vasile Şeclăman, Vicepreşedinte

Aşa cum am promis în numărul trecut alrevistei, voi continua cu prezentarea principalelorinstituţii comunitare, a unor aspecte privindlimitele şi disfuncţionalităţile acestora, precum şia procesului decizional.

Instituţiile principale ale U.E. şiorganizarea lor generală au fost stabilite printratatele constitutive ale C.E.C.O., C.E.E. şiEURATOM. În organizarea şi funcţionarea U.E.se disting două mari categorii de instituţii şiorgane:

a) instituţii de bază;b) organele complementare.Instituţiile care au format structura de

bază a U.E. au fost: Consiliul ministerial,Comisia executivă, Parlamentul, Curtea deJustiţie şi Curtea de Conturi. La acestea s-auadăugat ulterior, Banca Europeană de Investiţii,Comitetul Economic şi Social. La acest“eşafodaj” instituţional, mai trebuie adăugat şiConsiliul European care a avut şi are oimportanţă covârşitoare, fiind considerat caavând un caracter paracomunitar.

În opinia specialiştilor, instituţiilefundamentale ale U.E. au următoarele treicaracteristici principale:

1. Fiecare din ele a ocupat şi ocupă unloc distinct în organizarea şi funcţionarea U.E.,răspunzând unor necesităţi fundamentale.Consiliul reprezintă interesele statelor membre,Comisia interesul comunitar, Parlamentulinteresele popoarelor din Comunitate, Curtea deJustiţie răspunde interesului statului de drept, iarCurtea de Conturi, deşi nu are importanţaprimelor patru instituţii, asigură legalitateafolosirii resurselor financiare.

2. Repartizarea funcţiilor între acesteinstituţii nu respectă schema tradiţională aexercitării funcţiilor statului, deoareceprincipalul organ legislativ este Consiliul, carecumulează şi atribuţii executive. Parlamentulcomunitar este asociat într-o oarecare măsură laactivitatea legislativă, dar importanţa lui în acestdomeniu este departe încă de aceea a unuiparlament statal.

3. Instituţiile fundamentale sunt comunepentru toate cele trei Comunităţi (C.E.C.O.,EURATOM şi U.E.), acestea exercitându-şi

atribuţiile pe baza celor trei tratate la care seadaugă recent cele exercitate în cadrulConferinţelor interguvernamentale organizateperiodic în cadrul U.E.

U.E. de astăzi se caracterizează printr-un sistem instituţional original, care odiferentiază de organizaţiile clasice. Statele careau ratificat tratatele de la Paris şi Roma auconsimţit să delege o parte din suveranitatea lorunor organisme independente, care reprezintătotodată, interesele comunitare, fiind legate întreele prin raporturi de complementaritate cecondiţionează procesul decizional.

Consiliul Ministerial (C.M)

Potrivit Joly Communautaire(dicţionarul de bază al U.E.), această instituţiereprezintă interesele statelor membre, jucând atâtun rol legislativ, cât şi unul executiv. Articolele145-146, 150-154 din Tratatul de la Romadefinesc responsabilităţile C.M. pe linia adoptăriideciziilor la nivel comunitar şi exercităriifuncţiei executive, precum şi pe linia coordonăriipoliticilor naţionale. Acestea stipuleazăcompoziţia sau structura sa şi stabilescprocedurile sau sistemul de votare, în funcţie defelul deciziei implicate, respectiv, dacă estenevoie de: unanimitate, majoritate calificată saumajoritate simplă.

Iniţial tratatul de fuziune din 1965preciza, în mod simplu, că fiecare guvern vadelega pentru a face parte din Consiliu, unul dinmembrii săi. Ulterior, articolul 203 din Tratatulde la Maastricht preciza că, “Consiliul esteformat din câte un reprezentant al fiecarui stat lanivel ministerial abilitat să angajeze guvernulacestui stat”.

Această nouă redactare este, în general,interpretată ca o “deschidere a porţilorConsiliului format din aceşti miniştri spre oentitate federală”.

Preşedinţia Consiliului este asigurată defiecare stat membru potrivit unui sistem derotaţie semestrială. Semnificaţia este majorădeoarece fiecare ţară membră care prezideazăConsiliul asigură, prin aceeaşi preşedinţie toate

organele interguvernamentale, inclusiv ConsiliulEuropean. Această rotaţie la 6 luni a conduceriiUniunii, constituie un element de dinamism,deoarece fiecare ţară ce deţine preşedinţia trebuiesă prezinte un “bilanţ”, care trebuie să cuprindăcât mai multe elemente pozitive. Pentru a asiguramenţinerea unei continuităţi şi a unui ritmnormal în evoluţia integrării s-a introdus practica“troicii”, respectiv un forum permenent în care seîntâlnesc trei membri: preşedintele în exerciţiu,predecesorul şi succesorul acestuia, în reuniuniinformale.

Organizarea rotaţiei semestriale s-arealizat iniţial plecând de la ordinea alfabetică.După 1995, Consiliul a fost acela care a stabilitîn mod simplu, pe bază de unanimitate şi fărăcriterii prestabilite, ordinea reţinută pentru aniiviitori. În Decizia adoptată la 1 ianuarie 1995 seacoperă perioada până la sfârşitul primuluisemestru 2003.

În acest an preşedinţia a fost deţinută deSPANIA, urmată de DANEMARCA pentrusemestrul II 2002 şi Grecia pentru semestrul I2003.

Consiliul de Miniştri este o instituţiecare trebuie să-şi îndeplinească rolurile sale fărăsă aibă un aparat administrativ propriu, dardatorită creşterii substanţiale pe plan cantitativ şicalitativ a activităţilor Comunităţii Europene s-aintensificat volumul activităţii sale şi a sporitnumărul de sectoare, peste 20, în care Consiliulare atribuţii. La începutul anului 1965 a debutatactivitatea de sprijin a Consiliului de cătreComitetul Reprezentanţilor Permanenţi aistatelor membre (COREPER). Fiecare statmembru are un birou de reprezentare permanentăla Bruxelles, cu personalul alcătuit din diplomaţisau persoane oficiale din ministerele naţionale,iar şefii acestor delagaţii se întrunesc săptămânalîn cadrul COREPER. Grupurile de lucru alereprezentanţelor naţionale sunt în prezent depeste 250, iar propunerile şi deciziile Consiliuluisunt pregătite de COREPER cu ajutorulgrupurilor constituite din specialişti aiministerelor naţionale de resort.

În prezent există de asemenea unSecretariat General, cu sediul la Bruxelles, cupeste 2500 de angajaţi, care pregăteşte şi aplicădeciziile Consiliului şi care împreună cuCOREPER şi cu grupurile de lucru alcătuiescstructura administrativă a Consiliului.

În activitatea Consiliului a existat oprimă etapă, până în 1970, care a fost considerată

satisfăcătoare. A doua etapă cuprinsă între anii1970-1985 a fost apreciată ca nesatisfăcătoare,din cauza capacităţii limitate de luare adeciziilor, explicabilă prin lărgirea comunităţii şiprin dificultăţi de armonizare a poziţiilor statelormembre în privinţa unor obiective comune. Atreia etapă de după 1985, a fost caracterizată cafiind fructuoasă prin prisma realizărilor deosebiteîn domeniul pieţei interne unice şi apoi a uniuniieconomice şi monetare.

Stabilirea în 1974 a ConsiliuluiEuropean al şefilor de stat sau de guvern areprezentat instituţionalizarea unor întrunirianuale, în încercarea de a crea o autoritatepolitică la cel mai înalt nivel, capabilă să fixezepriorităţi şi linii directoare stratagice şi în acestfel să faciliteze şi să uşureze activitateaConsiliului de Miniştri şi a celorlalte instituţiieuropene.

Odată cu semnarea Actului UnicEuropean în 1986 şi cu extinderea sistemului devot cu majoritate calificată a sporit eficienţaConsiliului şi s-a accelerat procesul legislativ.Tratatul de la Maastricht a abolit distincţia,existentă şi în Actul Unic European, întreConsiliul de miniştri şi întrunirile miniştrilor dindomeniul afacerilor externe, Consiliul dobândindatribuţii specifice în domeniul politicii externe şide securitate comună, unde sunt posibile deciziipe baza majorităţii calificate, şi în domeniuljustiţiei şi afacerilor interne.

Consiliul este principala instituţie dedecizie şi factorul determinant major în stabilireapoliticii U.E. pe baza promovării şi protejăriiintereselor naţionale ale statelor membre. Dacă laînceput era singurul organ de decizie şi organulpredominant executiv, treptat poziţia sa însistemul instituţional s-a modificat în sensuldelegării unor puteri executive către Comisie şi aîmpărţirii puterii de decizie cu ParlamentulEuropean, în domenii legate de buget, politici deasociere şi tratate de aderare.

În stadiul uniunii economice şimonetare Consiliul răspunde, pe bazarecomandării Comisiei, de coordonarea şimonitorizarea politicilor bugetare naţionale.

Totuşi, poziţia dominantă a Consiliuluiîn cadrul sistemului instituţional are limiteevidente în domeniul politicilor comune ale U.E.unde poate acţiona numai pe baza propunerilorînaintate de Comisie. La fiecare întrunire a

Consiliului sau a organelor subordonate,participă reprezentanţi ai Comisiei împuterniciţisă amendeze sau să retragă propunerile Comisiei.În cele mai multe cazuri textul propus deComisie se adoptă cu majoritate calificată, iar încazul amendării cu unanimitate, ceea ceînseamnă că foarte rar Consiliul ia decizii fărăacordul Comisiei.

În ceea ce priveşte votul, Tratatul de laRoma stabileşte gradul şi modalitatea deimplicare a instituţiilor europene în procesul deluare a deciziilor şi ce sistem de vot se aplică. ÎnConsiliu nu există un sistem unic de votare ci unsistem bazat pe unanimitate, majoritate calificatăşi majoritate simplă, cu stipularea cazurilor încare ele se aplică. Anumite decizii de importanţăconstituţională sau stratagică necesită nu numaiunanimitate ci şi ratificarea lor în ţările membreconform prevederilor constituţionale. În privinţadeciziilor legate de piaţa unică şi uniuneaeconomică şi monetară este necesară de regulămajoritatea calificată, adică 62 de voturi dintotalul de 87, restul de 26 fiind minoritateacalificată.

Voturile sunt distribuite astfel:Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, câte 10voturi fiecare; Belgia, Olanda, Grecia,Portugalia, câte 5 voturi fiecare; Suedia şiAustria, câte 4 voturi fiecare; Irlanda,Danemarca, Finlanda, câte 3 fiecare şiLuxemburg, 2 voturi.

În cazul majorităţii calificate, sistemfolosit cel mai uzual în prezent, ţările mari nu potdepăşi împreună pe cele mici, după cum nici celemici nu se pot asocia pentru a depăşi pe celemari.

Consiliul include miniştri din ţărilemembre care se întrunesc pe domenii în funcţiede agenda de lucru, sediul său fiind la Bruxelles,deşi unele întruniri au avut loc la Luxemburg.Indiferent de procedura de vot funcţionareaConsiliului urmăreşte interesul şi acordul ţărilormembre. În cadrul mecanismului decizionalexistă 3 nivele. Grupurile de lucru alereprezentanţilor naţionali au sarcina de a discutaaspectele tehnice ale propunerilor Comisiei şi eletrimit textele examinate la COREPER, care estenivelul politic unde se încearcă armonizareaintereselor ţărilor membre şi realizarea uneidecizii care poate fi supusă ulterior la vot laîntrunirile miniştrilor de preşedintele Consiliului.Reprezentanţele naţionale permanente laConsiliu sunt expresia îmbinării intereselor

statelor naţionale cu cele comunitare, ele sunt încontact strâns cu celelalte reprezentanţe şi cuComisia.

Întrunirile Consiliului sunt evenimentede o anumită complexitate deoarece miniştriisunt acompaniaţi de un număr mare deconsultanţi specializaţi, dar ele pot fi şiinformale, adică numai cu participareaminiştrilor. Abordarea unor probleme deosebitde importante poate implica participarea a doisau mai mulţi miniştri din aceeaşi ţară. Primaîntrunire publică a Consiliului a avut loc în 1993.În pofida recurgerii sporite la votul majorităţiicalificate practica de lucru la toate nivelurileConsiliului continuă să fie dominată de căutareaconsensului. Înţelegerea între parteneri şi apoziţiei partenerilor este esenţială în căutareaunei majorităţi, în evitarea izolării şi în căutareacompromisului. Discuţiile şi deciziile Consiliuluisunt finalizate prin coaliţii între ţările membre,care se schimbă frecvent în realizarea majorităţiicalificate.

Dacă preşedintele se schimbă la fiecare6 luni, în schimb, Secretariatul General aremenirea de a acorda asistenţă preşedinţiei înpregătirea lucrărilor Consiliului, conducereadiscuţiilor şi canalizarea spre compromis a ţărilormembre, în această privinţă colaborând strâns cuComisia.

Comisia Europeană

Comisia executivă reprezintă organulexecutiv pe care se bazează funcţionarea normalăa procesului de integrare, fiind în expresiesintetică, un “gardian al tratatelor comunitare”.Conform primului articol din regulamentul săude funcţionare, Comisia acţionează pe bazaprincipiului colegialităţii, care stabileşte :“hotărârile Comisiei sunt adoptate cu majoritateamembrilor prevazută la Articolul 157 dinTratatul U.E.”

Comisia Europeană de astăzi se aflăchiar în centrul procesului de decizie din cadrulUniunii Europene, prin rolul şi responsabilităţilesale. Într-o anumită privinţă, aceasta actioneazăca ‘inima Europei”, de la care vin energia şiobiectivele pentru celelalte instituţii.

Comisia îşi desfaşoară activitatea pebaza prevederilor articolelor 155-163 din tratatulCEE, articolelor J5 (3), J6, J7, J8 (3) şi J9 dintratatul UE privind Politica Externă şi deSecuritate Comună (P.E.S.C.), şi articolelor K3

(2), K4 (2) , K6 şi K9 din Tratatul U.E., privindcooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilorinterne.

Comisia Europeană sau fosta Comisie aComunităţilor Europene are ca principale ţeluriasigurarea funcţionării şi dezvoltării pieţeicomune, respectarea intereselor ComunităţiiEuropene în raporturile cu autorităţile din ţărilemembre şi cu terţii, iar pentru atingerea acestorţeluri foloseşte ca instrumente iniţiativalegislativă, implementarea legislaţiei şi apoliticilor comune, reprezentarea la nivelinternaţional şi fondurile bugetare ale UE, carepentru perioada 2000-2006 sunt estimate lanivelul celor 676 miliarde euro.

Un alt principiu de bază în funcţionareaComisiei este cel al repartizării atribuţiilor cătrefiecare membru al Comisiei în domeniulcomunitar. În domeniile respective, comisariieuropeni întocmesc proiecte pe care le prezintăComisiei, iar odată adoptate le susţin în faţaConsiliului şi apoi urmăresc aplicarea lor.

Fiecare comisar are afectat pe lângă elun cabinet care pregăteşte lucrările necesare,reuniunile săptămânale ale Comisiei fiindprecedate de întâlnirile şefilor de cabinete alecomisarilor.

Actul final al Conferinţei de laAmsterdam precizează că preşedintele Comisieise bucură de o putere discreţionară în atribuireasarcinilor către comisari. Potrivit Tratatului de laMaastricht, Comisia poate numi unul sau doivicepreşedinţi dintre membrii ei, care îlînlocuiesc pe preşedinte când acesta absentează.

Preşedintele Comsiei areresponsabilităţi importante în organizarea şiconducerea activităţii acesteia dintre care celemai importante sunt: coordonarea activităţiicomisarilor; prezidarea şedinţelor; participareala întrunirile Consiliului; susţinerea de intervenţiiîn faţa Parlamentului; reprezentarea Comisiei peplan internaţional.

Preşedintele are în subordinea sa directăSecretariatul general al Comisiei şi Serviciuljuridic.

Secretarul general îl asistă pe preşedinteîn pregătirea lucrărilor reuniunilor Comisiei,urmăreşte executarea deciziilor acesteia,coordonează serviciile din subordine, asigurărelaţiile cu celelalte instituţii, informeazăComisia despre lucrările celorlalte organe aleComunităţii şi asistă la lucrările comisiei.

Secretariatul general al Comisiei estecompus din 26 de direcţii generale, pe domeniide activitate (relaţii economice externe, relaţiipolitice externe, industrie, concurenţă, locuri demuncă, relaţii industriale şi probleme sociale,agricultură, transport, dezvoltare, mediuînconjurator, securitate nucleară, informareaudiovizuală, politici regionale, etc.) şi dinservicii (juridic şi purtător de cuvânt, traduceri şiconferinţe).

Rolul important al preşedintelui estesubliniat de art.163 C.E. modificat de Tratatul dela Amsterdam în felul urmator: “Comisia îşiîndeplineşte misiunea respectând orientărilepolitice definite de preşedintele său”.

Delegarea atribuţiilor, alt principiuimportant în funcţionarea Comisiei, se realizeazăprin două modalităţi:

a) delegarea atribuţiilor către membriisau funcţionarii Comisiei are locatunci când problemele sunt preanumeroase, Comisia putând abilitamembrii sau funcţionarii săi să ia,în numele şi sub controlul său,măsuri clar definite de gestiune saude administrare.

b) crearea unor organe subsidiarespecializate pentru a îndeplinianumite sarcini, cu condiţia caacestea să nu aibă decât “puteri deexecuţie net stabilite”.

În activitatea sa, Comisia apelează lacomitetele care sunt constituite pe bazaprevederilor tratatelor, ale hotărârilorConsiliului sau chiar al Comisiei.

Comisia Europeană este alcatuită înprezent din 20 de comisari, din care 1 preşedinteşi 2 vicepreşedinţi, numiţi de guvernelenaţionale, fiecare stat mare – Germania, Franţa,Marea Britanie, Italia, Spania – având câte 2comisari, iar ţările mici câte un comisar. Ei suntcetăţeni ai statelor comunitare care nu exercită oaltă activitate profesională. Numărul membrilorComisiei poate fi modificat de Consiliu cuunanimitate de voturi, dar Parlamentul Europeanacordă un vot de investitură după alegerea uneinoi Comisii, cu unanimitate de voturi. MembriiComisiei pot fi numiţi pe o durată de 5 ani, iarmandatul este reînnoibil. Preşedintele Comisieieste desemnat de comun acord cu guvernelestatelor membre după consultarea ParlamentuluiEuropean. Ceilalţi membri ai Comisiei sunt

numiţi de comun acord de guvernele naţionale înconsultare cu preşedintele Comisiei.

Comisia are sub controlul său uncomplex aparat administrativ care constă din 26de Directorate generale specializate pe domeniişi alte servicii integrate orizontal, cum suntSecretariatul General, Serviciul Legal, Oficiul dePublicaţii, Oficiul Statistic, Serviciul deTraduceri, Serviciul de Interpreţi şi Conferinţeetc. În acest aparat sunt angajaţi, permanent sautemporar, peste 16.000 de persoane, din carepeste 10% sunt translatori. Fiecare comisar esteresponsabil în cadrul Comisiei de un anumitportofoliu sau domeniu politic şi de DirectoratulGeneral din domeniul respectiv.

Prin Tratatul CECO de la Paris s-a creatÎnalta Autoritate, precursoarea Comisiei, căreiaexplicit i s-a acordat un caracter supranaţional şial cărei prim preşedinte a fost Jean Monnet.Dupa Tratatul de la Roma, Comisia CEE şi-aînceput activitatea în 1958 primul preşedintefiind Walter Hallstein. În articolul 155 altratatului CEE se prevăd trei roluri sau funcţii aleComisiei:

a) rol iniţiator în procesul de decizie,fiind motorul politicii comunitare, prezentândpropuneri şi proiecte legislative Consiliului deMiniştri. Comisia nu-şi alege singură activităţile,este obligată să accepte solicitările Consiliului şiParlamentului şi să acţioneze în interesulComunităţii. Pe baza Tratatului CECO, Comisiaare unele puteri legislative, care în anumiteîmprejurări impun încuviinţarea Consiliului,care poate chiar anula măsurile Comisiei. b) rol legislativ , care se caracterizeazăprin deciziile obligatorii şi acordurileinternaţionale încheiate. Legat de această funcţiese evidenţiază şi rolul de gardian al tratatelor, demonitorizare a implementării adecvate aprevederilor tratatelor şi a măsurilor adoptate deinstituţiile europene, intervenind ori de câte ori enevoie sau apelând la Curtea Europeană deJustiţie.

c) rol administrativ şi executiv, care seevidenţiază în implementarea bugetuluicomunitar, a unor legi şi politici, în administrareaunor clauze protecţioniste din tratate şi legislaţiasecundară, în administrarea diverselor fonduri şiprograme ale UE. Comisia a jucat un rolimportant în pregătirea uniunii economice şimonetare, mai ales pe linia politicii deconvergenţă legată de al treilea stadiu al Uniuniimonetare.

Începând de la 1 iulie 1967 ÎnaltaAutoritate a CECO, Comisia CEE şi ComisiaEuratom au fuzionat în Comisia ComunităţilorEuropene. Comisia a detaliat în Cartea Albă din1985 un număr de instrumente de realizare apieţei interne unice, inclusiv introducerea de noipolitici comune, ceea ce a reflectat şi lobby-ulintens făcut de diverse grupuri de presiune,firme, regiuni şi autorităţi locale. Sfârşitulrăzboiului rece şi al divizării politice a Europei acondus la creşterea rolului Comsiei în relaţiileexterne ale UE.

Comisia este principala instituţieimplicată în pregătirea, formularea,implementarea şi monitorizarea deciziilor luatede UE, în special de Consiliul de Miniştri.Prevederile sunt elaborate de comitetespecializate şi grupuri de lucru (între 700-1000),alcătuite din experţi independenţi, reprezentanţiai grupurilor de presiune, oficilităţi din ţărilemembre şi oficialităţi din partea Comisiei. Dupăce o propunere a fost înaintată în mod formalConsiliului, ea poate fi amendată sau retrasă deComisie oricând în procesul de luare a deciziei.Recomandările, opiniile sau alte rapoarte formaleale Comisiei, cum sunt Carţile Albe şi Verzi,reprezintă doar o prezentare informală a poziţieiComisiei şi nu propuneri legislative formalefăcute Consiliului dar care pot impulsionaprocesul legislativ. În chestiunile de relaţiiexterne, Comisia poate fi mandatată de Consiliu,într-un cadru bine definit, să desfăşoare negociericu ţările membre, asociate sau organizaţiileinternaţionale.

Comisia participă la formulareadeciziilor, ea este reprezentată în grupurile delucru ale Consiliului de oficialităţi şi înCOREPER de secretarul general adjunct, carepot influenţa reprezentanţii guvernelornaţionale, dar nu au drept de vot. La întrunirileConsiliului participă comisarii implicaţi, dar carenu pot influenţa negocierile dintre miniştri.Puterea proprie de decizie a Comisiei,independentă de cea a Consiliului, se poateexercita în privinţa organizării interne, legiibugetului şi legilor concurenţei.

Conform articolului 205 al TratatuluiCEE, Comisia răspunde de administrareabugetului UE. În limita puterilor delegate deConsiliu pentru implementarea deciziilor sale,Comisia poate emite directive şi reglementări,îndeosebi în chestiuni privind piaţa unică şipolitica agricolă comună (PAC), care sunt

obligatorii pentru ţările membre. Laimplementarea lor statele membre sunt directimplicate prin intermediul unui sistem proceduralextrem de complex, implicând circa 380 decomitete de diverse tipuri, cunoscute dreptcomitete de consultanţă, de management şiregulatorii, comitetele prezidate de reprezentanţiai Comisiei care împreună cu oficiali din ţărilemembre care discută şi decid asupra măsurilor deimplementare luate de Comisie, iar gradul deinfluenţă a oficialităţilor naţionale asupraatribuţiilor executive ale Comisiei depinde detipul de comitet implicat. Într-un comitet deconsultanţă ele sunt doar consultate, în timp ceîntr-un comitet de management ele pot respingemăsurile propuse. Comitetele regulatorii asigurăspectrul cel mai larg de influenţă. Dacă uncomitet votează împotriva unei măsuri, Consiliulpoate fi convocat şi poate decide prin majoritatesimplă că nu se va implementa măsura. Deşiprocedura comitelelor are caracteristici desupervizare, în practică ele funcţionează caorgane de consultanţă şi de intermediere întreguvernele naţionale şi administraţia Comisiei.

Comisia monitorizează implementareadeciziilor de către statele membre pe bazaarticolului 169 al Tratatului de la Roma carepermite Comisiei să aducă cazurile de încălcare aobligaţiilor tratatului şi a prevederilor legalecomunitare în faţa Curţii Europene de Justiţie(CEJ). După intrarea în vigoare a tratatului UE,dacă un stat membru nu se conformeazăhotărârilor CEJ, Comisia poate solicita pe bazaarticolului 171 impunerea de penalităţi. DarComisia poate reclama şi celelalte instituţiieuropene Curţii Europene de Justiţie.

Analizând mai profound structuraadministrativă a Comisiei se disting 3 niveluri:primul al comisarilor cu preşedintele pe rol deprimus inter pares, aleşi de statele membre,confirmaţi de Parlamentul European şi forţaţi sădemisioneze de o eventuală moţiune de cenzură aPE (articolul 144): al doilea este al personaluluicabinetelor comisarilor, alcătuit dintr-un numarrelativ limitat de consultanţi politici; al treileaeste al celor 26 Directorate Generale şi altedepartamente, care sunt structurate ierarhic pebaze departamentale similare ministerelornaţionale. Comisia are propriii reprezentanţi în

toate ţările membre şi peste 120 de delegaţi înţările membre şi la organizaţiile internaţionale.Personalul Comisiei se supune reglementărilorcomunitare specifice în domeniu şi este plătit dinbugetul UE. Există şi un număr de experţiangajaţi temporar, precum şi funcţionari publicinaţionali care lucrează pentru Comisie peperioade limitate de timp.

Pe baza iniţiativelor venite de laComisie, Consiliul şi Curtea de Justiţie,oficialităţile din unităţile administrativepregătesc propuneri; Directoratul General careare răspunderea pentru propunerea respectivă,colaborează cu alte Directorate Generaleimplicate prin intermediul grupurilor de lucruinterdepartamentale sau întruniri ad-hoc. În toatecazurile este consultat Serviciul Legal (juridic) şiaprobarea sa măreşte şansele trecerii uneipropuneri prin administraţie. Şefii de cabinet ţinîntruniri săptămânale la care stabilesc la cecapitole s-a obţinut acordul între departamente.Dar există şi capitole, care necesită discuţiiulterioare şi decizii din partea membrilorComisiei. În acest fel cabinetele comisarilorexercită o influenţă notabilă în pregatirea şiadoptarea propunerilor.

La întrunirile Comisiei, prezidate depreşedinte, deciziile se iau pe baza majorităţiisimple, dar de regulă se caută consensul înaintede vot. Pentru a uşura activitatea Comisiei aufost intruduse două proceduri: delegarea deprocedură a puterilor şi procedura scrisă.

Procedura delegării împuterniceşte uncomisar să decidă singur în probleme tehnice,îndeosebi în domeniul PAC, deşi Comisia îşimenţine răspunderea colectivă. Procedura scrisăpermite Secretariatului General să aibă unimportant rol coordonator şi să notifice în scrisdepartamentelor şi cabinetelor comisarilor asupraproblemelor în care există acord general. Dacănu există obiecţii exprimate sau amendamentefăcute într-un anumit interval de timp draftul seconsideră acceptat.

În numarul viitor, voi continuaprezentarea cu: Parlamentul European, Curteade Justiţie şi Curtea de Conturi.

ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI FISCALE ROMÂNEŞTI PRIN LEGEA NR.414/2002 PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT CU ACQUIS-UL COMUNITAR

UN PAS URIAŞ PENTRU O PIAŢĂ CU ADEVĂRAT CONCURENŢIALĂ

Jozsef Nandor Nemenyi, vicepreşedinteCristina Cobianu, director, Direcţia cercetare

La data de 26 iunie a fost promulgată Legea nr.414 privind impozitul pe profit, denumită în continuareLege, ce a intrat în vigoare începând cu 1 iulie 2002. Învederea aplicării în mod unitar a acestei Legi a fostconstituită Comisia Centrală Fiscală a impozitelordirecte.

Noua Lege stabileşte cota de impozit pe profitla 25%, precum şi unele excepţii de la această cotăstandard, care corespund gradului de dezvoltare actual aleconomiei româneşti. S-a ţinut cont de imperativele unorconstrângeri bugetare şi de înţelegerile României cuFondul Mondial Internaţional (FMI), care prevăd undeficit bugetar de maximum 3% în P.I.B., negociat cuFMI prin Acordul de credite stand-by.

Noua Lege a impozitului pe profit abrogă uneleprevederi legate de scheme de ajutor de statincompatibile cu legislaţia comunitară în domeniu, dupăcum urmează:

1. Zone defavorizateArticolul 6 alin. (1) lit. C) din OUG nr. 24/1998aprobată cu modificări prin Legea nr. 20/1999.

Conform articolului 35 alin. 3) din Lege, scutirea de laplata impozitului pe profit se va aplica numai în cazulpersoanelor juridice care au obţinut certificatulpermanent de investitor în zona defavorizată înainte deintrarea în vigoare a Legii.

2. Zone libereArticolul 14 din Legea nr. 84/1992 privind regimulzonelor libere.

Conform articolului 35 alin. 5) din Lege, vor beneficia descutire de la plata impozitului pe profit, pentru operioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a Legii,contribuabilii care au realizat investiţii în zona liberă învaloare de cel puţin 1.000.000 $ USD.

3. Întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri)Articolul 212 şi 213 din OUG nr. 297/2000 pentrucompletarea Legii nr. 133/1999 privind stimulareaîntreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şidezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

În conformitate cu art. 212 din OUG nr. 297/2000, cota-parte din profitul brut reinvestit de către IMM-uri nu seimpozitează. Art. 213 prevede reducerea impozitului peprofit în proporţie de 20% în cazul în care se creează noilocuri de muncă, dacă se asigură creşterea număruluiscriptic de lucrători cu cel puţin 10% faţă de anulfinanciar precedent.

4. MicroîntreprinderiArticolele 6 şi 7 din OUG nr. 24/2001 privindimpunerea microîntreprinderilor.

� Microîntreprinderile care efectuează investiţiidin profit, materializate în active corporale şinecorporale amortizabile, beneficiază descăderea contravalorii acestora din impozituldatorat (art. 6 din OG nr. 24/2001)

� Reducerea impozitului pe profit în proporţie de20%, în cazul în care se creează noi locuri demuncă, dacă se asigură creşterea număruluiscriptic cu cel puţin 10% faţă de anul financiarprecedent. (art. 7 din OG nr. 24/2001).

5. Parcuri industrialePotrivit articolului 7 lit. B) din OG nr. 65/2001privind constituirea şi funcţionarea parcurilorindustriale, o cotă de 20% din valoarea investiţiilorrealizate în parcul industial este dedusă din profitulimpozabil. Articolul 36 lit. j) din Lege elimină aceastăfacilitate acordată pentru constiturea şi dezvoltarea unuiparc industrial.

În ceea ce priveşte activităţile de export, cotade impozit pe profit este de 6% ; începând cu data de 1ianuarie 2003, aceasta va creşte la 12,5% şi respectiv25%, începând cu ianuarie 2004. Această majorareprogresivă a ratei impozitului pe profit obţinut dinactivităţile de export va conduce la realizarea unor

exporturi competitive în termeni reali (şi nu susţinuteartificial prin facilităţile fiscale acordate de la bugetul destat), fenomen ce se înscrie pe linia cerinţelor de aderarela Uniunea Europeană.

Măsurile proconcurenţiale garantate de aceastăLege reprezintă o intrare în normalitate până la sfârşitulanului 2004, când vor fi pregătiţi pentru închidereatuturor celor 31 capitole din acquis-ul comunitar,precondiţie a aderării la Uniunea Europeană.

În contrapartida eliminării acestor facilităţifiscale se înscriu măsurile de promovare a exporturilor,ce urmează să fie dispuse printr-un viitor act normativ,măsuri de altfel compatibile cu legislaţia în vigoare îndomeniul ajutorului de stat.

Pentru eliminarea facilităţilor acordate unoradintre agenţii economici se asigură astfel condiţiinediscriminatorii, echitabile pentru agenţii economiciprezenţi pe piaţă, asigurându-se un sistem unitar defacilităţi pentru toate categoriile de contribuabili plătitoride impozit pe profit.

Pe de altă parte, eliminarea facilităţilor acordateIMM-urilor şi microîntreprinderilor va fi compensată definanţarea acestora de către instituţii financiarespecializate înfiinţate în acest scop; se va oferi astfelposibilitatea rămânerii în cursa competitiţională doaracelor agenţi economici care fac dovada desfăşurării uneiactivităţi economice competitive, atât pe plan naţionalcât şi intrnaţional. Doar aceştia vor fi capabili să facăfaţă şocurilor concurenţiale cu care se confruntă încompetiţia de pe Piaţa internă a Uniunii Europene.

De asemenea, există modalităţi de susţinere aactivităţii IMM-urilor, altele decât acordarea de facilităţifiscale. Prin Ordonanţa nr. 51 din 23 august 2001 a fostratificat Memorandumul de finanţare dintre GuvernulRomâniei şi Comisia Europeană referitor la ProgramulNaţional Phare 2000, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie2000. În cadrul acestuia din urmă, există un proiectnumit « Dezvoltare regională ; investiţii în priorităţilePlanului naţional de dezvoltare », ce cuprinde printrealtele şi componenta de « Asistenţă pentru IMM-uri »,acestea cuprinzând următoarele subcomponente :

� Schema de finanţare nerambursabilă pentruînceperea unor afaceri, pentrumicroîntreprinderi şi întreprinderi noi (Schemade ajutor de stat autorizată de ConsiliulConcurenţei prin Decizia nr. 243 din24.06.2002);

� Linia de credit pentru IMM-uri;� Schema de consiliere şi instruire pentru IMM-

uri.

În mod simultan, prin politica economică aGuvernului, susţinută de BNR printr-o politică

activă de dezinflaţie, creditul comercial (în general)se va ieftini la circa 30%, urmând ca în anul 2003 săfie acordate credite şi cu dobândă de circa 24-25%întrucât inflaţia va putea scădea la 14-15 %.Actualmente, rata scontului s-a redus din iunie 2002la 30,6%, ceea ce reprezintă un succes indubitabil,urmând ca în lunile august şi septembrie să putemconta pe încă o reducere cu 5%. Aceasta reprezintă oaltă măsură compensatorie euroconforma, carecorespunde unei economii de piaţă funcţionale înperspectiva anilor 2003-2004 (sfârşitul tranziţieieconomice).

Modificările aduse în legislaţia impuneriiprofitului agenţilor economici sunt orientate îndirecţia armonizării fiscale din România, conformacquis-ului comunitar, prin eliminarea unor facilităţiacordate ca exceptări de la regula generală aimpunerii, care ar putea avea impact negativ pentrumediul concurenţial.

O creştere economică reală şi sustenabilă poatefi realizată numai pe seama creşterii competitivităţiifirmelor naţionale, prin sporirea productivităţiimuncii, îmbunătătirea calităţii, simultan cuterminarea restructurării economice şi îmbunătăţireamediului de afaceri şi prin pârghii legislativetransparente.

Noua Lege intrată în vigoare la data de 1 iulie2002 este condiţionată de apariţia Normelormetodologice de aplicare şi formularistică aferentăpână la 1 august 2002. Subsidiar, menţionăm căregimul mult discutatei deductibilităţi fiscale şi aprovizioanelor bancare vor fi de asemenea, în modanalitic, detaliate în noile Norme de aplicare aleLegii. Stimularea exportului competitiv românesc,reclamată de o creştere economică sănătoasă(motorul integrării europene şi al competiţiei pe opiaţă globalizată) va avea loc printr-un sistem noude măsuri de promovare şi susţinere a acestuia, alcărui mecanism de aplicare, cât şi grupele deproduse şi servicii vor fi stabilite printr-o Hotărârede Guvern, cu avizul Consiliului Concurenţei.Aceste măsuri au efecte pe un orizont de timpîndelungat şi compensează pe termen scurt impactulnegativ al creşterii cotei de impozitare asupraexporturilor.

Adoptarea aceste Legi reprezintă un progres înlegislaţia fiscală a României deoarece conduce lasimplificarea sistemului fiscal naţional, prinunificarea reglementărilor în domeniu existente îndiverse acte normative, şi răspunde cerinţelorimpuse de acquis-ul comunitar în procesul dearmonizare legislativă în capitolul 6 de negocieri –« Politica concurenţei ».

17 iulie 2002

D E C I Z I A NR. 243din 24.06.2002

privind autorizarea schemei de ajutor de statconţinută de Programul PHARE 2000 Coeziune Economică şi Socială

PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI

În baza:

1. Decretului nr. 1075/2001 pentru numirea membrilor Consiliului Concurenţei;2. Dispoziţiilor Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial nr.88, Partea I, din 30.04.1996;3. Dispoziţiilor Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 370, Partea I, din

03.08.1999;4. Dispoziţiilor H.G. nr. 599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare şi informare în

aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 340, Partea Idin 21.07.2000;

5. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, publicat în MonitorulOficial nr. 50 bis, Partea I din 25.03.1997, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Regulamentului privind forma, conţinutul şi alte detalii ale notificării unui ajutor de stat, publicat în MonitorulOficial nr. 125, Partea I din 24.03.2000;

7. Notificării schemei de ajutor de stat, depusă de către Ministerul Dezvoltării şi Prognozei prin adresanr.10/2134/LC/31.05.2002, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr.RS-AS 27/07.06.2002 şi devenită efectivăla data de 17.06.2002, urmare a completărilor transmise prin adresa nr.1386/GF/17.06.2002;

8. Notei Direcţiei Cercetare privind notificarea schemei de ajutor de stat.

Pentru următoarele considerente:

1. Programul PHARE 2000 Coeziune Economică şi Socială constituie un sistem de acordare a ajutoarelor de stat, aplicabilunor agenţi economici definiţi în mod general şi abstract, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art.2 alin.(4) din Legea nr.143/1999 pentru a considera că suntem în prezenţa unei scheme de ajutor de stat.

2. Ajutorul de stat notificat este cuprins în programul menţionat mai sus, componenta (B) „Asistenţă pentru IMM”,respectiv masură (B1) „Schema de finanţare nerambursabilă pentru începerea unor afaceri, pentru microîntreprinderi şiîntreprinderi noi” şi reprezintă o schema de finanţare nerambursabilă.

3. Activităţile din cadrul componentei B se vor concentra asupra creşterii competitivităţii IMM, impulsionării creării de noiîntreprinderi şi îmbunătăţirii investiţiilor şi capacităţii de angajare ale IMM.

4. Beneficiarii ajutorului de stat nerambursabil sunt microîntreprinderile, IMM-urile care funcţionează în toate sectoarele,cu excepţia sectorului primar (agricultură, energie, extracţie), comerţului cu amanuntul, serviciilor de proprietateimobiliară, serviciilor financiare şi de asigurare şi a cazinourilor.

5. Suma totală alocată programului este de 12,95 MEuro, din care 6,30 MEuro fonduri PHARE şi 6,65 MEuro cofinanţarenaţională, care reprezintă valoarea ajutorului de stat ce se va acorda.

Suma minimă prevăzută pentru un beneficiar este de 10.000 Euro, iar suma maximă de 50.000 Euro.

Contribuţia privată de la fiecare beneficiar va fi de 40% din totalul costurilor eligibile, respectiv costurile directe şiindirecte legate de proiect.

6. Condiţiile de eligibilitate pentru beneficiarii ajutorului de stat au în vedere următoarele:

� Întreprindere nouă, înregistrată după 1 ian.2001, cu maxim 249 de angajaţi, definită afacere nouă;

� Întreprindere înregistrată la o dată oarecare, cu maxim 9 angajaţi şi o cifră de afaceri de maxim 7 MEuro, definităca microîntreprindere;

� Întreprindere înregistrată în ultimii doi ani calendaristici care preced data de depunere a cererii de finanţarenerambursabilă, cu un numar de angajaţi între 10 şi 249 şi o cifră de afaceri anuală de maxim 40 MEuro, definităca întreprindere mică sau mijlocie recent înfiinţată.

7. Repartizarea bugetului alocat se va face printr-o licitaţie de proiecte la care sunt invitaţi să participe toţi agenţiieconomici care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate menţionate mai sus.

8. Data limită admisă pentru finalizarea proiectelor finanţate prin această schema este octombrie 2003.

9. Schema de ajutor de stat notificată conţinută de Programul PHARE 2000, reprezintă un instrument prin care se pune înaplicare o politica regională integrată în concordanţă cu strategia de coeziune economică şi socială adoptată în contextulprocesului de preaderare prin PND şi se aplică în toate regiunile.

Programul de asistenţă pentru IMM, prin componenta sa „Schema de finanţare nerambursabilă pentru afaceri noi,microîntreprinderi şi IMM recent înfiinţate” intenţionează să stimuleze investiţiile pentru crearea de noi afaceri şi pentrudezvoltarea celor existente.

Activităţile din cadrul acestei componente se vor concentra asupra creşterii competitivităţii IMM, impulsionării creării denoi întreprinderi şi îmbunătăţirii investiţiilor şi capacităţii de angajare ale IMM.

În plus, Programul are scopul de a încuraja investiţiile în sectoarele tradiţionale şi/sau în sectoarele care generează valoareadaugată reprezentate în mod neadecvat în regiuni, utilizarea capacităţilor de producţie neutilizate, aducând în acest felbeneficii suplimentare la nivel regional.

10. Obiectivele programului sunt:

� Sprijinirea investiţiilor IMM pentru introducerea tehnologiei moderne;� Sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării de IMM;� Sprijinirea accesului IMM la activele neutilizate rezultate din restructurarea şi/sau privatizarea întreprinderilor cu

capital majoritar de stat. Sprijinirea dezvoltării sectoarelor industriale în domeniile în care regiunea deţineavantaje competitive (ex.prelucrarea lemnului, textile şi îmbrăcăminte, pielărie, industrie alimentară, mecanicăfină, software).

11. Din informaţiile prezentate în formularul de notificare rezultă că valoarea ajutorului de stat este dată de suma cereprezintă cofinanţarea prevăzută a se furniza de la bugetul statului, respectiv 6,65 MEuro.

12. Datele prezentate în notificarea depusă la Consiliul Concurenţei, conduc la concluzia că schema de ajutor conţinută deProgramul PHARE 2000 Coeziune Economică şi Socială nu sunt în măsură să afecteze semnificativ mediul concurenţialnormal şi nici nu încalcă aplicarea corespunzătoare a tratatelor internaţionale la care România este parte.

Prin acordarea ajutorului de stat conform schemei propuse nu vor fi afectate pieţe.

13. Ministerul Dezvoltării şi Prognozei va urmări ca ajutorul de stat acordat în cadrul acestui program să nu depăşeascăintensitatea maxim admisibilă.

14. În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţeivor supraveghea permanent toate ajutoarele existente, iar dacă se constată că această schemă de ajutor de stat sau alocărispecifice în cadrul ei afectează mediul concurenţial normal şi aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la careRomânia este parte, Consiliul Concurenţei va solicita furnizorului de ajutor să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminareaincompatibilităţii acestora cu Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Drept pentru care

DECIDE

Art.1. Autorizarea schemei de ajutor de stat conţinută de Programul PHARE 2000 Coeziune Economică şi Socială ,componenta „Schema de finanţare nerambursabilă pentru întreprinderi noi, microîntreprinderi şi IMM recent înfiinţate” întemeiul dispoziţiilor din Legea nr.143/1999, art.12 alin.(2) lit.b) coroborat cu art.14 alin.(1) lit.b) - ajutor pentru IMM şilit. f) - ajutor pentru dezvoltare regională.

Art.2. Valoarea ajutorului de stat ce se va acorda numărului estimat de beneficiari de 259 agenţi economici este de 6,65Meuro.

Art.3. Prezenta Decizie devine aplicabilă la data comunicării sale.

Art.4. Conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 143/1999 şi ale H.G. nr. 599/2000 pentru aprobarea procedurilor deraportare, monitorizare şi informare în aplicarea Legii nr. 143/1999, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi beneficiarii deajutor de stat vor transmite Oficiului Concurentei informaţii privind ajutoarele de stat acordate/primite, în vedereainventarierii şi monitorizării acestora.

Art.5. Prezenta Decizie va fi comunicată Ministerului Dezvoltării şi Prognozei şi Oficiului Concurenţei de cătreSecretariatul General din cadrul Consiliului Concurenţei.

Art.6. Potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, prezenta Decizie poate fi atacată laCurtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art.7. Secretariatul General şi Direcţia Cercetare din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări aducerea la îndeplinire aprezentei Decizii.

PREŞEDINTE

Theodor Valentin Purcărea

ÎMPRUMUTURILE EXTERNE/DATORIE EXTERNĂ

Prof.univ.dr. Tatiana Moşteanu

Statul, prin Guvern – ca autoritate executivă – seaflă deseori în situaţia de a nu dispune de resursefinanciare suficiente pentru a-şi finanţaangajamentele asumate prin intermediulcheltuielilor aprobate prin legea bugetară anuală, încalitatea lor de credite bugetare.

Practica multiseculară a finanţelor publice aconfirmat că apelul la împrumuturi este o cale lacare se apelează frecvent, pentru avantajele pe careacestea le au, prin efectele lor imediate, faţă defolosirea impozitelor sau a emisiunii monetare.

Împrumuturile presupun angajarea statului îndatorie faţă de creditori, aceasta cuprinzând rateleanuale rambursabile, dobânzile, la care se adaugă şialte costuri legate de gestionarea datoriei publice.Asemenea cheltuieli, denumite “datoria publică”,se suportă din sursele financiare publice ale anilorbugetari următori.

Datoria publică provine fie din contractareadirect de către stat a împrumuturilor, fie dinacordarea de către acesta a garanţiilor pentruîmprumuturile contractate de către agenţiieconomici sau unele instituţii publice. Garanţiilesunt acordate de către stat prin intermediulMinisterului Finanţelor Publice, cu condiţia cafondurile împrumutate să fie destinate finanţăriiobiectivelor prevăzute în legea datoriei publice.Acestea sunt denumite “garanţii suverane” şi cadsub incidenţa legii ajutorului de stat, supuseautorizării de către Consiliul Concurenţei.

Prezentăm în continuare caracteristicileprincipale ale împrumuturilor de stat externe şi aledatoriei publice externe.

1. Împrumuturile externe

ÎÎmmpprruummuuttuurriillee ddee ssttaatt eexxtteerrnnee exprimăobligaţia generată de contractele de pe piaţa externă,prin care statul obţine fonduri de la o persoană fizicăsau juridică creditoare şi se angajează să le ramburseze

împreună cu dobânda şi cu alte costuri, într-o perioadăspecificată.

Parlamentul României, în temeiul propunerilorGuvernului aprobă necesarul de împrumut externdeterminat pe baza strategiei privind datoria publicăexternă, în limita plafonului de credite externe şi deîndatorare externă.

Creditele externe sunt garantate şi cauţionateîn numele statului de către Ministerul FinanţelorPublice, pe baza analizei de proiect a Băncii deImport Export a României cunoscută sub denumireade EXIMBANK şi cu aprobarea Comitetuluiinterministerial de garanţii şi credite de comerţexterior.

Împrumuturile externe se clasifică în funcţiede poziţia statului faţă de creditori în :

� împrumuturi contractate direct de către stat;� împrumuturi garantate de către stat, fiind

contractate de către agenţii economici sau de alteentităţi în drept.

I. Împrumuturile externe contractate direct decătre stat, respectiv prin intermediul MinisterulFinanţelor Publice cu guvernele altor ţări, cuinstituţii financiare internaţionale şi de pe piaţafinanciară internaţională.

În situaţia contractării împrumuturilor de lainstituţii financiare internaţionale sau de laguvernele altor ţări, acestea pot fi condiţionate deanumite măsuri economice, financiare, sociale saude altă natură. Pentru obţinerea unor astfel deîmprumuturi este necesară atât aprobarea lor decătre Guvern cât şi ratificarea acestora de cătreParlamentul României sau chiar de Guvern dacă seprimeşte o astfel de abilitare din parteaParlamentului.

Împrumuturile externe se contractează petermen mediu (mai mare de un an) şi lung (maimare de 5 ani). Aceste împrumuturi externecontractate de către stat în nume propriu se transmitla instituţiile financiare şi la utilizatorii finali înbaza unor contracte de subîmprumuturi, care se

încheie între aceştia şi Ministerul FinanţelorPublice. În cazul contractelor de subîmprumuturi seinclud prevederi din împrumutul extern dar şimăsuri menite să asigure plata integrală şi la termena serviciului datoriei publice externe. În cazulexistenţei unor împrumuturi externe contractatepentru finanţarea unor proiecte de investiţiifinanţate de la bugetul de stat, acestea sunt analizateşi administrate chiar de Ministerul FinanţelorPublice.

În contractele de subîmprumut cu instituţiilefinanciare sau cu agenţii economici, MinisterulFinanţelor Publice specifică valuta în care secalculează şi se rambursează ratele de capital sau secalculează şi se achită dobânzile sau alte costuriaferente. Ministerul Finanţelor Publice esteautorizat să perceapă un comision de la instituţiilefinanciare sau de la agenţii economici, beneficiari aiîmprumutului pentru a alimenta fondul de risc.

Pentru constituirea acestuia se pot utiliza sumeîncasate de la beneficiarii împrumuturilor externeprin aplicarea unor cote procentuale asupra valoriiefective a împrumutului, sume încasate dreptcomision de risc de la instituţiile financiare sau dela beneficiari, încasările din majorările de întârziereaplicate pentru neplata la termen a comisionului.Fondul de risc se mai poate constitui din sumeleîncasate de la debitorii rezultaţi ca urmare aefectuării plăţii la extern de către MinisterulFinanţelor Publice, pentru împrumuturile externe încontul utilizatorilor finali de împrumuturi externe,pentru proiecte de investiţii şi importuri, stabilite deGuvern sau din dobânzi obţinute din plasamentelesumelor aflate în depozite ce au ca provenienţăfondul de risc pentru împrumuturi externecontractate direct de către stat.

În cadrul Ministerul Finanţelor Publice seîntocmesc semestrial rapoarte privind : modul deconstituire şi de utilizare a fondului de risc pentruîmprumuturi externe contractate de stat.

II. Împrumuturi externe garantate de către stat.Contractarea împrumuturilor externe garantate decătre stat se face pe termen mediu sau lung, prinintermediul Ministerului Finanţelor Publice de cătrepersoane juridice, societăţi comerciale, regiiautonome, societăţi naţionale şi regii autonome aleadministraţiei publice centrale şi locale, pentru careMinisterul Finanţelor Publice emite scrisoare degaranţie în numele şi contul statului sau încheieacordul de garanţie.

Contractarea împrumuturilor se realizeazănumai pentru finanţarea din resurse de pe piaţafinanciară externă a unor proiecte sau activităţisusţinute de ministerele de resort şi considerate deimportanţă prioritară pentru România.

Ministerul Finanţelor Publice, BancaNaţională a României şi băncile comerciale suntrăspunzătoare pentru respectarea destinaţieicreditelor angajate şi garantate la exterior.

GGaarraannţţiiiillee ddee ssttaatt reprezintă o obligaţieindirectă a statului român care se exercită în cazulîn care beneficiarul împrumutului extern nu arecapacitatea să achite, în întregime sau parţial,împrumutul, dobânda şi alte obligaţii.

Garanţiile de stat pentru proiectele susţinutede ministere sunt avizate şi aprobate de cătreComitetul interministerial de garanţii şi credite decomerţ exterior pe baza analizei realizate de cătreBanca de Export Import a României.

Din garantarea împrumuturilor externe decurgşi anumite riscuri financiare, fapt pentru careMinisterul Finanţelor Publice îşi constituie un fondde risc în regim extrabugetar şi se alimentează dinsume încasate din comisioane, de la beneficiariiîmprumturilor externe garantate, dobânzi încasatedin plasamente pe piaţă ale sumelor temporardisponibile, sume primite de la bugetul de stat.

Sumele datorate la fondul de risc se determină decătre Ministerul Finanţelor Publice prin aplicarea decote procentuale negociabile în funcţie de bonitateafinanciară a beneficiarului, perioada de graţie şicuantumul ratei medii de rambursare. Gestionareafondului de risc se efectuează în regim extrabugetarprin contul general al Trezoreriei Statului, evidenţaacesteia fiind organizată atât la MinisterulFinanţelor Publice cât şi la fiecare persoană juridicăgarantată. Cuantumul sumelor garantate la fondulde risc, termenele de prelevare şi celelalte obligaţiicare revin beneficiarului împrumutului se prevăd încontractul încheiat de acesta cu MinisterulFinanţelor Publice. Prin acest contract, instituţiabeneficiară a împrumutului se obligă să utilizezecreditul extern numai pentru destinaţia prevăzută încontractul de acordare a împrumutului, să achite lascadenţă obligaţiile care decurg din acel acord şi săplătească comisionul de risc dar şi majorările

calculate pentru plata cu întârziere a comisionuluide risc.

În eventualitatea în care instituţia beneficiară a-şiîmprumutului este în imposibilitatea de aş plătiobligaţiile trebuie să înştiinţeze în scris MinisterulFinanţelor Publice, cu 15 zile lucrătoare înainte dedata scadenţei aducând argumente corespunzătoare.

De asemenea, instituţia beneficiară trebuie săefectueze plata sumelor apărute ca urmare aexecutării parţiale sau totale a garanţiei, săinformeze Ministerul Finanţelor Publice despreschimbările apărute în statulul juridic, să comunicelista cuprinzând conturile şi băncile la care aredeschise acele conturi, dar mai ales să prezinteMinisterului Finanţelor Publice până la data de 5 alunii următoare celei de raportare, informăriperiodice în legătură cu angajarea împrumutuluigarantat de stat şi cu modul cum se deruleazăacesta.

Dacă beneficiarul împrumutului extern cu garanţiastatului nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată,instituţia externă creditoare face demersurilenecesare în vederea exercitării obligaţiei de garant.

Se întocmesc astfel acte care vor cuprinde rata decapital, valoarea dobânzii şi alte costuri careurmează să fie rambursate de către MinisterulFinanţelor Publice.

Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia săurmărească constituirea resurselor de rambursare decătre beneficiarii împrumuturilor externe garantatede către stat, să ţină evidenţa creanţelor statelorprovenite din executarea garanţiilor şi să acţionezepentru recuperarea lor de la debitori. BancaNaţională a României şi Ministerul FinanţelorPublice trebuie să urmărească permanent evidenţaresurselor valutare ale ţării, analizează eventualeledificultăţi în rambursarea datoriei publice externe şipropune Guvernului măsuri de soluţionare aacestora.

2. Etapele acordării împrumuturilor externe

Etapele acordării împrumuturilor externe de cătreorganismele financiar-bancare internaţionale sunt :

identificarea, pregătirea, evaluarea, negocierea,implementarea şi supravegherea.

I. Identificarea

IIddeennttiiffiiccaarreeaa este prima fază a cicluluiacordării împrumuturilor externe şi se referă ladeterminarea proiectelor care au prioritate, care parpotrivite pentru a fi finanţate de către organismelefinanciare internaţionale.

Identificarea unui proiect care să îndeplineascăcerinţele cerute nu este uşoară. Guvernul sau alteagenţii împrumutătoare pot să nu împărtăşeascăpunctul de vedere al instituţiei creditoare referitor ladezvoltarea unor obiective sau al anumitorpriorităţi. Poate fi dificilă alegerea referitoare lascopul şi dimensiunea proiectului (să se înceapă cuo sumă mai mică drept experiment sau să rişte unîmprumut mai mare). În practică, în identificareaunui proiect sunt implicate atât instituţia creditoarecât şi Guvernul în realizarea unui proces complexdatorită diferitelor capacităţi ale guvernului de a seocupa de planificarea economică a împrumutului şide posibilităţile de rambursare.

O dată identificate, proiectele sunt încorporateîntr-un program de împrumut pentru fiecare ţară,ceea ce conduce la punerea bazelor pentru viitoareaactivitate a instituţiei financiare internaţionale înţara respectivă. Programele statale sunt utilizatepentru programarea şi bugetizarea operaţiilorcreditorilor şi pentru asigurarea resurselor necesaretrecerii fiecărui proiect prin toate etapele acordăriiîmprumuturilor.

II. Pregătirea

PPrreeggăăttiirreeaa constă în întocmirea unui dosar alproiectului în care se descriu obiectivele, se identificăprincipalele surse şi se stabileşte programul pentruviitoarele etape.

Pregătirea proiectului trebuie să acopereîntreaga gamă de condiţii instituţionale, economiceşi financiare necesare pentru atingerea obiectivelorproiectului.

Un element critic al pregătirii esteidentificarea şi compararea alternativelor tehnice şiinstituţionale pentru atingerea obiectivelorproiectului.

Pregătirea necesită studii de fezabilitate careidentifică şi pregătesc planul preliminar alalternativelor tehnice şi instituţionale, comparăcosturile respective cu beneficiile şi investighează

detaliat alternative mai bune până este adoptată ceamai bună soluţie.

III. Evaluarea

EEvvaalluuaarreeaa oferă o imagine de ansambluasupra tuturor aspectelor împrumutului stabilind olegătură între fundamentarea lui şi implementare.

Evaluarea este numai responsabilitateainstituţiei financiare internaţionale creditoare. Esterealizată de conducerea ei, câteodată apelându-se laconsultanţi individuali. Dacă pregătirea a fostrealizată bine, evaluarea poate fi corect făcută; încaz contrar, se procedează la o misiune ulterioară.

Evaluarea acoperă patru aspecte majore :tehnic, instituţional, economic şi financiar.

EEvvaalluuaarreeaa tteehhnniiccăă analizează alternativeletehnice considerate, soluţiile propuse şi rezultateleaşteptate.

De asemenea se preocupă de probleme precum :tehnologia utilizată; tipurile de echipament caretrebuie să fie adecvate condiţiilor locale; tipul deabordare ce urmează a fi folosit pentru pregătireaserviciilor; cât de reală este implementareaprogramului; care este cel mai probabil nivel alprofitului.

Evaluarea tehnică se poate referi la număr,schiţă, locaţie dar şi la găsirea acelor nevoi pentrucare serviciile oferite sunt cele mai potrivite pentrupopulaţie (exemplu: în construirea unei autostrăzise ţine cont de lăţimea şi de pavajul drumului înraport cu traficul aşteptat).

De asemenea, evaluarea tehnică analizează înce măsură cerinţele instituţiilor financiareinternaţionale sunt respectate şi se preocupă deestimarea costurilor diverselor facilităţi şi serviciiimplicate în operaţiile proiectului. Studiazăimpactul proiectului asupra populaţiei şi a mediuluiînconjurător pentru a se asigura că orice efecteadverse vor fi controlate şi minimalizate.

EEvvaalluuaarreeaa iinnssttiittuuţţiioonnaallăă constă în procesulde identificare a răspunsurilor la întrebări precum: dacăentitatea este organizată corespunzător şi dacămanagementul este adecvat să-şi îndeplineascăsarcinile, dacă capacităţile şi iniţiativele locale suntutilizate efectiv, dacă schimbările politice şiinstituţionale sunt cerute din afara entităţii pentruatingerea obiectivelor proiectului de împrumut.

EEvvaalluuaarreeaa eeccoonnoommiiccăă reprezintă verificareaşi analiza efectuată pe baza metodei cost – beneficii,ce se realizează în stadii succesive de-a lungulpregătirii proiectului şi pe baza căreia se face alegereadecisivă.

În timpul evaluării economice, proiectul este studiatpentru sectorul în care va fi stabilit. Proiectele deîmprumut sunt supuse unei analize detaliate acosturilor şi beneficiilor asupra ţării, rezultatul fiindde obicei exprimat sub forma unei rate derentabilitate.

EEvvaalluuaarreeaa ffiinnaanncciiaarrăă constă în calcularea,analiza şi previzionarea eforturilor şi a efectelorgenerate de realizarea proiectului.

Are mai multe scopuri. Unul dintre acestea este săse asigure că există suficiente fonduri pentrucosturile ocazionate de implementarea proiectuluide împrumut. În mod normal instituţiile financiareinternaţionale nu împrumută pentru toate costurileproiectului; în general finanţează costurile străine şiaşteaptă ca viitorul debitor să achite câteva sauchiar toate costurile locale.

Un aspect important al evaluării este acela căexistă un plan financiar care va face ca fonduriledisponibile să fie implementate conformproiectului. Când fondurile sunt furnizate de unGuvern care are dificultăţi în colectarea veniturilorlocale, atunci vor fi propuse acorduri specialeprecum: alocări în avans într-un fond special saualocaţii din impozitul pe profit.

Evaluarea financiară evidenţiază nevoia de aajusta nivelul şi structura preţurilor practicate decătre întreprindere. Deoarece Guvernul poate dorisă subvenţioneze anumite servicii pentru consumulpublic, datorită intereselor publice sau datoritănivelului de trai foarte scăzut, poate fi refractar în aaproba creşterea de preţuri necesară pentru aasigura utilizarea eficientă a output-urilorîntreprinderii şi pentru a atinge obiectivelefinanciare. Dar, preţurile adecvate sunt o sine quanon a instituţiei financiare creditoare, iar rataajustată este critică pentru evaluarea şiimplementarea unui proiect.

Evaluarea financiară se preocupă deacoperirea investiţiei şi a costurilor operative.

Comisia de evaluare pregăteşte un raport careface cunoscute constatările şi recomandă termenii şicondiţiile împrumutului. Acest raport este revizuitînainte ca împrumutul să fie aprobat de conducerea

instituţiei fianciare fiind astfel pregătit pentrunegocierea ce va avea loc cu solicitanţiiîmprumutului.

IV. Negocierea

NNeeggoocciieerreeaa este etapa în care instituţiilefinanciare internaţionale şi cei ce solicită creditele sestrăduiesc să cadă de acord asupra măsurilor necesarepentru a asigura succesul acestui proiect, înţelegeri cesunt transformate în obligaţii legale înscrise îndocumentele împrumutului.

V. Implementarea şi supravegherea

IImmpplleemmeennttaarreeaa este obligaţia debitorului cuasistenţa care s-a stabilit în timpul negocierilor şi careia forma studiilor organizaţionale, pregătireapersonalului, manageri, consultanţi abilitaţi săsupravegheze realizarea proiectului.

SSuupprraavveegghheerreeaa constă în urmărirearespectării clauzelor contractuale, procurării bunurilorşi lucrărilor conform modelului prevăzut în acordul deîmprumut, acestea fiind finanţate prin intermediulîmprumutului.

3. Datoria publică

Prin ddaattoorriiee ppuubblliiccăă înţelegem totalitateaobligaţiilor băneşti pe care le are statul la un momentdat faţă de creditorii interni şi externi, rezultat dinîmprumuturi în monedă naţională şi în valută pe termenscurt, mediu şi lung, contractate de stat în mod directsau garantate de către acesta, inclusiv obligaţiile faţă detrezoreria proprie, pentru sumele avansate temporarpentru acoperirea deficitelor bugetului de stat.

Obligaţiile reprezintă angajamentele caredecurg din contractarea împrumuturilor, şi anume:rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, acomisioanelor, a unor avantaje speciale acordatecreditorilor.

Datoria publică se stabileşte şi se gestionează înmod distinct pe cele două forme ale ei:

� datoria publică internă (faţă de creditoriiinterni);

� datoria publică externă (faţă de creditoriiexterni);

De asemenea, datoria publică se cuantifică înfuncţie de termenul pentru care se contracteazăîmprumutul:

� datorie publică pe termen scurt (flotantă);� datorie publică pe termen mediu şi lung(consolidată).

Datoria publică se poate prezenta şi în funcţiede înscrisurile emise sau alte modalităţi degestionare, precum şi pe categorii de creditori şichiar pe creditori (în cazul datoriei externe).

În funcţie de calitatea creditorilor, datoriapublică poate fi:

� datorie publică brută, fiind dată de valoarea totalăa împrumuturilor, indiferent unde sunt plasateacestea;

� datorie publică netă, în care nu intră valoareaîmprumuturilor plasate la instituţiile statului.

Cheltuielile anuale reprezentând plăţi exigibile încontul datoriei publice formează în ansamblul lorserviciul datoriei publice. Acesta se stabileşte încele două forme :

� serviciul datoriei publice interne;� serviciul datoriei publice externe;

În cazul datoriei externe se stabileşte distinctserviciul datoriei externe care include toate părţileexigibile provenind din datoria publică şi privatăexternă, garantată de către stat.

4. Datoria externă. Indicatorii de apreciere agradului de îndatorare

DDaattoorriiaa ppuubblliiccăă eexxtteerrnnăă este partea dindatoria publică, care reprezintă totalitatea obligaţiilorstatului, provenind din împrumuturi de pe piaţaexternă, contractate direct sau garantate de stat.

Modalităţi de definire a datoriei externe:

A. Forme ale datoriei externe: datoria externăcontractată direct de stat, datoria externă garantatăde stat, datoria externă privată negarantată.

Datoria externă se defineşte în mai multemoduri.

� DDaattoorriiaa eexxtteerrnnăă bbrruuttăă îînn sseennss llaarrgg cuprindetoate obligaţiile ţării faţă de străinătate;

� DDaattoorriiaa eexxtteerrnnăă îînn iinntteerrpprreettaarreeaa BBăănncciiiiMMoonnddiiaallee şşii aa iinnssttiittuuţţiiiilloorr ddiinn ssiisstteemmuull ssăăuucuprinde:

- sumele datorate de stat unor creditori publici şi

privaţi externi în valută, bunuri, servicii, cu o

perioadă de rambursare de peste un an;

- sumele datorate de persoane private, garantate deautorităţi publice.Aceasta nu cuprinde:

- datoriile persoanelor private către străinătate,negarantate de autoritatea publică;

- datoria rezultată din tranzacţiile cu FMI;- datoria care poate fi achitată în moneda

debitorului, conform opţiunilor debitorului;- sumele datorate unor creditori rezidenţi în

străinătate, pentru care au fost stabilitetermene de achitare.

� DDaattoorriiaa eexxtteerrnnăă nneettăă : diferenţa dintre activelepublice şi private ale rezidenţilor unei ţări înstrăinătate şi activele deţinute de rezidenţiistrăini în ţara considerată. Include numaicreanţe lichide sau uşor realizabile faţă destrăinătate (nu include creanţe care nu pot fiuşor mobilizate).

Activele rezidenţilor în străinătate includ:disponibilităţi valuate; împrumuturi acordate; investiţiidirecte; titluri; alte creanţe şi valori.Activele rezidenţilor străini în ţara consideratăcuprind: împrumuturi primite de la organisme publice(guvern, agenţii guvernamentale); credite de la bănci,organisme financiare şi alţi creditori; titluri,disponibilităţi valuate; investiţii de capital; alte valoriaparţinând persoanelor străine.

DDaattoorriiaa eexxtteerrnnăă bbrruuttăă îînn sseennss rreessttrrâânnss nu cuprinde:- împrumuturile pe termen scurt (sub un an);- investiţiile directe (nu au termene de

rambursare sau de lichidare);- aporturile nerambursabile (asistenţă financiară

multilaterală);- împrumuturile externe cu o periadă de graţie

de 10-15 ani;- împrumuturile acordate de unii creditori

externi în condiţii mai avantajoase;- împrumuturile contractate de persoane fizice

sau juridice, negarantate de autorităţi publicecompetente.

B. Forme ale datoriei externe

� datoria publică externă (obligaţiile contractate prindebitori publici);

� datoria cu garanţie publică (obligaţiile externecontractate prin debitori privaţi a căror rambursare estegarantată de stat);� datoria negarantată (privată : obligaţiile externecontractate de debitorii privaţi).

În datoria publică externă nu sunt incluse :- tranzacţiile cu FMI, cu excepţia

împrumuturilor acordate de fondurilefinanciare pentru echilibrarea balanţei de plăţiexterne;

- datoria rambursabilă în monedă naţională;- investiţiile directe de capital străin;- datoria pe termen scurt.

C. Categorii de creditori

1. Creditori oficiali se referă la datoria contractată deorganisme internaţionale, guverne sau organismepublice autonome:1.1. împrumuturi acordate de organisme

internaţionale (împrumuturi multilaterale):Banca Mondială, bănci regionale dedezvoltare, alte organisme multilaterale şiinterguvernamentale;

1.2. împrumturi acordate de guvernele unor state(împrumuturi bilaterale) şi de serviciilebancare ale acestora (inclusiv bănci centrale)şi organisme publice autonome;

2. Creditori privaţi:2.1. credite acordate de furnizorii mărfurilor;2.2. credite contractate pe pieţele financiare prin

bănci private sau alte instituţii financiareprivate, ca şi obligaţiunile emise însubscripţie publică şi plasate în sectorulprivat;

2.3. alte surse.

D. Indicatori privind exprimarea nivelului absolutal datoriei publice externe:

� nivelul datoriei, inclusiv sumele exigibile lamomentul dat, reprezintă sumele exigibile şineexigibile în titlul datoriei. Acesta corespunde cuvolumul total al angajamentelor exterioare aledebitorului la sfârşitul anului considerat.

� sumele exigibile şi nerambursate (angajamentetrase de debitor până la sfârşitul anului);

� angajamentele anuale, respectiv nivelul total alîmprumuturilor pentru care s-au semnat acordurileîn cursul anului considerat;

� plăţile în titlul serviciului datoriei: sumeleefective vărsate în titlul rambursărilor în principalşi plăţile dobânzilor efectuate în monedă străină,bunuri sau servicii în cursul anului considerat.Proiecţiile plăţilor în titlul serviciului datoriei suntestimări ale plăţilor datorate în titlul sumeidatoriei, inclusiv nivelurile neexigibile.

� fluxurile nete (împrumuturile nete) reprezintădatoriile, mai puţin rambursările;

� transferurile nete: fluxurile nete mai puţin plăţiledobânzilor sau comisioanelor;

E. Condiţiile împrumuturilor

Condiţiile medii ale împrumuturilor sunt indicatepentru toate noile împrumuturi contractate în timpulanului. Cifrele citate pentru ratele dobânzilor,scadenţele şi diferenţele amortismentelor fiecăreicategorii de împrumuturi sunt medii ponderate prinnivelul împrumuturilor.

Echivalentul “don” al unui împrumut corespunde cuvaloarea nominală a angajamentului de împrumutdiminuată cu valoarea actualizată a plăţilor deefectuat în titlul serviciului datoriei contractuale;rata actualizării utilizată pentru plăţile în servciuldartoriei este, prin convenţie, 10%. Elementul“don” (sau libertatea) al unui împrumut este egal cuechivalentul “don” exprimat în procentaj la nivelulangajat. El serveşte la măsurarea costului global alîmprumutului.

Împrumuturile asociate cu un element deliberate de 25% sau mai mult sunt calificate caîmprumuturi concesionale. Elementul de liberalitatemediu este, de asemenea, o medie ponderată prinnivelul împrumuturilor.

F. Principalele rate ale îndatorării

Ratele îndatorării permit să se măsoare, îndiferite feluri, costul serviciului sau aptitudinea ţăriide a asigura acest serviciu, prin comparaţie cu

devizele străine sau cu producţia la care ţara trebuiesă renunţe.

1. DE/X – raportul dintre nivelul datoriei externe(DE) şi exporturile de bunuri şi servicii (X);

2. DE/PNB – raportul dintre nivelul datoriei (DE) şiprodusul naţional brut (PNB) sau produsul naţionalbrut (PIB).

Aceşti indicatori sunt evaluări ale poziţiilorstocului. Ei contribuie la măsurarea prezenţeiintereselor străine în economie deoarece niveluldatoriei externe reprezintă recurgerea, la o datăanterioară, la intrări de capitaluri străine. O ratăridicată semnifică că ţara considerată a înregistratimportante intrări de capitaluri în trecut, însă nusemnifică în mod necesar că ea este tributară înurma acestor intrări sau că ar putea, eventual, să seconfrunte cu dificultăţi în titlul serviciului datorieisale. O rată a îndatorării externe ridicată poate saunu să fie asociată cu o rată a serviciului datorieiconform condiţiilor în care sunt asociateîmprumuturile.

Se poate aştepta, în cadrul procesului de acumularea datoriilor externe, la aceea că, din plecare,raportul dintre nivelul datoriilor externe şi PNB(sau încasările din export X) creşte pentru a atingeun nivel constant, dacă unele ipoteze suntsatisfăcute. Când această rată nu atinge limitarespectivă, se poate deduce fie că productivitateainvestiţiilor a rămas inferioară dobânzilor vărsate întitlul împrumuturilor externe aferente, fie că ţara adevenit mai mult tributară economiei străine.

3. SDE/X – rata serviciului datoriei externe: raportuldintre nivelul total al serviciului datoriei (SDE) şiexporturile de bunuri şi servicii (X).

Rata fondată pe încasările din exporturi este ceacare este utilizată cel mai frecvent. Se poateconsidera că rata serviciului datoriei indicăprorporţia în care exporturile anuale ale bunurilor şiserviciilor unei ţări ar absorbi plăţile în titlulserviciului datoriei şi, deci, că el măsoară sarcinaimpusă prin datorie. El constituie, totodată, unindicator de lichiditate analog cu cash – flow-ulîntreprinderilor. Conform acestei interpretări,aptitudinea unei ţ4ri de a asigura obligaţiile sale întitlul datoriei sale scade, atunci când rate creşte.

Principalul interes al acestui indicator ţine defaptul că el constituie un indice al rigidităţii balanţeide plăţi a unei ţări pe o perioadă scurtă. Cu cât rataeste mai ridicată, cu atât ajustarea externă necesarăpentru a compensa o evoluţie defavorabilă abalanţei de plăţi este mai mare. Se consideră, deobicei, că o rată a serviciului datoriei externe maimare de 20 % reflectă o situaţie potenţialăpericuloasă. S-a subliniat, însă că pentru analizaacestei rate trebuie luaţi în calcul şi alţi factori decâtcreşterea şi structura exporturilor. Numeroase ţăriau înregistrat, la un moment sau altul, rate cuprinseîntre 20% şi 70%, fără ca serviciul datoriei lorexterne să ridice grave dificultăţi, în timp ce alteleînregistrând rate mai mici de 20%, atunci când eleau renegociat datoria lor externă au întâmpinatgreutăţi.

Deci, înainte de a forma o judecată valabilăasupra poziţiei de îndatorare a ţării este importantsă se considere, în mod egal, următoarele:

- măsura în care încasările din exporturi aleţării provin de la un număr mic deproduse sau de la un număr de surselimitate;

- evoluţia trecută şi în perspectivă apreţurilor şi a volumelor exporturilor;

- variabilitatea preţurilor şi a volumelorexporturilor în raport cu tendinţele lor;

- nivelul rezervelor internaţionale şi al celeide a doua linii a rezervelor în raport cuimporturile;

- măsura în care politica gestiunii cereriipoate permite, pe termen scurt, să seajusteze balanţa de plăţi fără a avea efecteinacceptabile asupra economiei interne şicare depinde, mai ales, de măsura în careeste posibil de a comprima importurileneesenţiale.

4. SDE/PNB – raportul dintre nivelul total alserviciului datoriei externe (SDE) şi produsulnaţional brut (PNB) sau produsul intern brut (PIB).

5. D/X – raportul dintre plăţile dobânzilor (D) şiexporturile de bunuri şi servicii (X).

6. D/PNB – raportul dintre plăţile dobânzilor (D) şiprodusul naţional brut (PNB) sau produsul intern brut(PIB).

Rata calculată ca raport între dobânzi şi PNB sauexporturi poate juca un rol util ca indice deamploare relativă a sarcinii impuse prin datoriaexternă. Teoretic, un nivel ridicat sau o creştererapidă a acestei rate indică apariţia unei situaţiicaracterizate printr-un consum excesiv şi/saudificultăţi asociate cu productivitatea şi curentabilitatea investiţiilor. Resursele externe pot fimai curând afectate consumului decât investiţiilorşi/sau contribuţia programului de investiţii al ţării lacreşterea PNB şi a exporturilor poate fi slabă încomparaţie cu costul finanţării externă.

Rapiditatea cu care această rată creşte şinivelul la care se prezintă variază de la o ţară laalta, în funcţie de proporţia investiţiilor finanţateprin capitaluri străine, a coeficientului marginal alcapitalului (capital/producţie), a costului finanţăriiexterne şi a măsurii în care rata economieimarginale este mai mare decât rata economiei mediiîn ţara debitoare.

7. REZ/DE – raportul dintre rezervele internaţionale(REZ) şi suma datoriei contractate şi nerambursate(DE).

8. REZ/I – raportul între rezervele internaţionale(REZ) şi importurile de bunuri şi servicii (I).

Rezervele internaţionale ale unei ţări sunt egale cusuma DST (drepturilor speciale de tragere) ce îirevin, a poziţiei sale la FMI, a rezervelor în devizeşi a rezervelor în aur (care sunt sistematic evaluatepe baza cursului de la Londra, la sfârşitul anului).

Cele două rate sunt indicatorii capacităţii deîndatorare şi ai capacităţii de rambursare a ţări.

9. DA/I – raportul dintre volumul angajamenteloranuale ale împrumuturilor externe (DA) şi importurilede bunuri şi servicii (I). Această rată indică măsura încare ţara este tributară împrumuturilor externe brutepentru finanţarea importurilor sale.

10. TN/I – raportul dintre transferurile nete (TN) şiimporturile de bunuri şi servicii (I). Această ratămăsoară disponibilitatea resurselor nete împrumutatedin străinătate pentru a finanţa importurile sale.

11. AMO/DA – raportul dintre rambursările principale(ratele) (AMO) şi angajamentele anuale ale

împrumuturilor externe (DA). Această rată indicămăsura în care datoria externă a ţării este “recondusă”.

Deşi, se aşteaptă ca această rată să crească cu anii,creşteri puternice pot reflecta o concentrare ascadenţelor sau un acces mai puţin favorabil pepieţele internaţionale ale capitalurilor.

12. TN/PNB - raportul dintre transferurile nete (TN) şiprodusul naţional brut (PNB). Această rată indicăcontribuţia economiei externe nete la procesuldezvoltării şi furnizează informaţii utile atunci cândeste comparat cu ratele, ca cea a economiei interne laPNB sau a investiţiilor la PNB.

Raţiunile utilizării indicatorilor PNB, PIB, încasăridin exporturi. Indicatorii de îndatorare (ratele) au,în general, la numitor PIB, PNB sau încasările dinexport. În acest fel, este posibil de a lua în calculdimensiunea economiei şi, deci, de a măsura sarcina(povara) datoriei.

PNB este influenţat net de plata dobânzilor şi,în unele cazuri, PIB permite mai bine să se măsoareaptitudinea unei ţări de a asigura serviciul datorieisale.

Totuşi, în numeroase ţări, trimiterile defonduri de către cetăţenii naţionali în străinătatereprezintă o proporţie considerabilă în PNB şi înîncasările în devize. Omiţându-le, cum implicăutilizarea PIB, ar conduce la subestimarea forţată acapacităţii acestor ţări privind asigurarea serviciuluidatoriei lor.

În ceea ce priveşte folosirea încasărilor dinexport, în calculul ratelor s-a avansat frecvent ideeacă este recomandat să se utilizeze acest indicatormai curând decât PIB sau PNB, ca factor de scară,deoarece aceste încasări reprezintă resursele îndevize care pot fi utilizate pentru a face faţăobligaţiilor referitoare la serviciul datoriei externe,în timp ce PIB sau PNB include surse de venit carenu pot fi afectate acestei utilizări.Aceastaăaserţiune, care este fondată pe un conceptde lichiditate, nu ţine cont de măsura în care estenecesar să se utilizeze încasările din export pentru afinanţa plăţile curente la un alt titlu decât datoria.De exemplu, putem considera cazul a două ţări careau aceeaşi rată a serviciului datoriei externe(SDE/X), ele vor avea o poziţie a îndatorării externediferită dacă plăţile în titlul importurilor lor nu sunt

egale. Acest exemplu arată că este importantănormalizarea ratelor luând ca factor de scară omăsură compozită de amploare a sectoruluibunurilor făcând obiectul schimburilorinternaţinale. Se poate, totodată, că acest tip defactor de scară să nu fie adaptabil pe termen lung,deoarece constrângerea constituită prin volumuldevizelor poate fi, la fel, slăbită prin creştereasectorului bunurilor care nu fac obiectulschimburilor internaţionale. Deoarece factorii deproducţie se pot ajusta la variaţiile preţurilorrelative şi mai ales la ratele de schimb, PIB sauPNB, ar fi un factor mai bun de scară pe termenlung, atunci când, pe termen scurt, încasărileobţinute din exporturile de bunuri şi servicii, dacăele sunt utilizate împreună cu alte informaţii, permitsă se ia în calcul problemele lichidităţii asociatedatoriei externe.

O problemă statistică majoră pe care o punerecurgerea la PIB sau PNB în factori de scară înratele îndatorării ţine de faptul că rata nominală deschimb medie anuală nu permite totdeaunaconvertirea PIB sau PNB din moneda naţională înPIB sau PNB, în moneda sau monedele la care estelibelată (exprimată) datoria externă. O monedăsupraevaluată se traduce printr-o rată de valoareînşelător de slabă, în timp ce o monedă subevaluatăproduce o rată prea ridicată.

În primul rând, indicatorii îndatoririi descriusituaţia trecută şi prezentă a îndatoririi externe,servesc la estimarea capacităţii de îndatorare şi lastabilirea previziunilor referitoare la evoluţiaviitoare a situaţiei, inclusiv a dificultăţilor care arputea surveni în cadrul serviciului datoriei.

Reflectând evoluţia condiţiilor, a structurii şi aamploarei împrumuturilor efectuate anterior, ei potfi utilizaţi în analizele efectuate pentru comparareafie a situaţiei mai multor ţări la un moment specific,fie evoluţia în timp a situaţiei diverselor ţări înscopul de a evalua capacitatea de îndatorare şi de adetermina evoluţia poziţiei datoriei externe a ţărilorconsiderate.

Comparaţiile între ţări trebuie făcute astfelîncât să se ia în calcul perioada de timp în care aavut loc acumularea datoriilor externe, deoareceratele debitorilor diferă conform fazelor procesuluiîn care ele se găsesc (fiind vorba de ţări cueconomie în tranziţie de exemplu).

GLOBALIZARE, INTEGRARE, CONCURENŢĂ…CONSILIUL CONCURENŢEI ÎN 2002

Roxana Neşa

Conectat la provocările prezentului

Una din caracteristicile esenţiale, laitmotiv alcaracterizărilor societăţii contemporane o reprezintăschimbarea rapidă a mediului de afaceri. Aceastăschimbare face subiectul tuturor demersurilorîntreprinse în direcţia cooperării economice în general,a cooperării în domeniul concurenţei în particular.(Schema nr. 1)

Realizarea succesivă a liberalizării comerţului,pe baze bi şi multilaterale a eliminat din caleatranzacţiilor cu bunuri şi servicii o serie de obstacoleartificiale. De asemenea, au fost mult diminuatebarierele în calea mişcării capitalurilor.

O ascensiune deosebită a cunoscut în ultimiiani numărul concentrărilor economice transfrontaliere.Numărul acestor tranzacţii a fost în 1996 mai mult decâtdublul celui din 1991 crescând în fiecare din anii 1997-2000 cu 20-30% pe an.

Aceste evoluţii globale reprezintă o provocarefără precedent în faţa autorităţilor de concurenţă. Înacest context trebuie precizat mai întâi că mai mult de90 de ţări membre ale Organizaţiei Mondiale aComerţului au creat sau sunt în proces de creare a unorautorităţi de concurenţă pornind, în funcţie departicularităţile naţionale, de la modelul UniuniiEuropene sau al Statelor Unite ale Americii, sau de laun mix între aceste două modele.

Politica în domeniul concurenţei contribuieîntr-o măsură importantă nu numai la progresuleconomiei naţionale ci şi la al economiei globale, caîntreg.

În absenţa unei organizaţii mondiale îndomeniul concurenţei şi pentru a sublinia relaţiilecomplementare dintre comerţ şi politica de concurenţă,Organizaţia Mondială a Comerţului este cea mai bineimplicată în activităţi internaţionale în acest domeniu.De altfel, Organizaţia Mondială a Comerţului areavantajele unei reprezentări deosebit de largi şi a uneiremarcabile tradiţii în impunerea unor reguli obligatoriipentru membrii săi.

În cadrul Conferinţei de la Doha (Noiembrie2001) a abordat posibilitatea instituirii unui viitor cadrumultilateral pentru concurenţă în cadrul OrganizaţieiMondiale a Comerţului. Declaraţia de la Doha pune

accent pe elemente de importanţă particulară :principiile cheie ale politicii de concurenţă, cum ar fitransparenţa, nediscriminarea şi stabilirea unorproceduri echitabile, angajamentul de a condamnacartelurile cu influenţă majoră, modalităţile decooperare voluntară între autorităţile de concurenţă.Până la cea de-a 5-a Conferinţă ministerială care vaavea loc în Mexic în 2003, vor continua, în cadrulGrupului de lucru privind interacţiunea dintre comerţ şipolitica concurenţei de la Geneva, eforturile în vedereaclarificării acestor aspecte. În acest fel, debutul unornegocieri formale pentru încheierea acordului menţionatva fi ceva mai aproape, chiar dacă divergenţele, înprimul rând între poziţiile Uniunii Europene şi SUA,nu vor fi uşor de surmontat.

În paralel cu aceste evoluţii din cadrul OMC, oaltă iniţiativă multilaterală – total independentă de oricealtă structură – se impune rapid : Reţeaua Internaţionalăa Concurenţei (« International Competition Network » -ICN).

ICN reprezintă răspunsul imaginat deautorităţile de concurenţă din întreaga lume laprovocările economiei globale. ICN a fost lansată înoctombrie 2001 la New York. Divizia Antitrust aDepartamentamentului pentru Justiţie şi ComisiaFederală pentru Comerţ din SUA, pe de o parte, şiComisia Europeană, pe de altă parte, constituieelementele principale care au dat viaţă acestei iniţiative.Iniţiativa a fost puternic sprijinită de comisarul pentruconcurenţă, Mario Monti, care sublinia că Reţeaua «vaîncerca aplicarea legislaţiei anti-trust ca şi a aspectelorvizând chestiuni politice de interes comun şi va formulapropuneri pentru realizarea unei convergenţe pe fondulşi în materie de procedură, printr-un program şi ostructură axate pe rezultate.»

ICN nu este o organizaţie fără viitor, răpusăînainte de a putea să prindă aripi. Încă din primul an deexistenţă a întreprins o serie de acţiuni care o aratădinamică, bine structurată, cu obiective clare şi mijloacepentru a le atinge şi cu mult entuziasm al celor directimplicaţi. În primele şase luni de la lansare, reţeauareunea deja 50 de autorităţi de concurenţă de pe toatecele cinci continente, fiind vorba atât de autorităţi cuexperienţă, cu « istorie » în spate, cât şi de autorităţitinere, în special din ţările cu economie în tranziţie.

Este pentru prima dată când autorităţile deconcurenţă iau o iniţiativă autonomă pentru a conturaun cadru menit să le permită să împărtăşească şi să

discute aspecte practice ale aplicării politicii îndomeniul concurenţei, care pot avea impact regional sauchiar internaţional. Reţeaua contează pe sfaturile venitedin partea sectorului privat şi a organizaţiilor deconsumatori, cât şi din partea mediilor academice şi vacoopera îndeaproape cu alte organizaţii internaţionalecare desfăşoară acţiuni în acelaşi domeniu, în particularcu OMC, UNCTAD şi OCDE.

Două rezultate concrete şi notabile trebuienotate pentru acest prim an de activitate : Raportulprivind promovarea culturii concurenţei, analizat încadrul primei reuniuni ICN de la Neapole (28-29septembrie 2002) şi un set de principii privind modul deacţiune în cazul concentrărilor economice în contextmulti-jurisdicţional.

În ceea ce priveşte concentrările economice, aufost constituite trei grupuri de lucru în următoareledirecţii : notificarea concentrărilor şi proceduri; cadrulanalitic al evaluării cazurilor de concentrări economiceşi instrumente relevante pentru investigaţiile în acestdomeniu. Scopul tuturor activităţilor îl reprezintăidentificarea celor mai bune practici în domeniu şielaborarea unor instrucţiuni în vederea celei mai buneanalize a cazurilor de concentrări relevante pentru maimulte jurisdicţii.

Ancorată în procesul de negociere a aderării laUniunea Europeană, activitatea desfăşurată de ConsiliulConcurenţei din România nu a ignorat evoluţiileinternaţionale, ci dimpotrivă a participat la proceseleprezentate (Schema nr.2).

Trebuie subliniat faptul că România, prinpreşedintele Consiliului Concurenţei, este unul dintrecei 22 de coatori la primul Raport ICN „Advocacy andCompetition Policy Report”, aşa cum ilustreazăprogramul reuniunii anuale de la Neapole.

Extinderea Uniunii Europene şi politica în domeniulconcurenţei

În ultimii ani s-a reuşit crearea unui cadrupentru contacte efective între Comisia Europeană şiautorităţile de concurenţă din ţările candidate. Acestcadru include atât schimburi de opinii permanente cuprivire la aspecte şi cazuri de interes comun cât şireuniuni formale, aşa cum este conferinţa anuală aşefilor autorităţilor de concurenţă din ţările candidate şiComisia Europeană.

Anii 2001 şi 2002 au fost deosebit deimportanţi pentru negocierile la acest capitol, esenţialpentru îndeplinirea criteriului economic – economie depiaţă funcţională. În ceea ce priveşte criteriile specificecare trebuie îndeplinite de ţările candidate în domeniulconcurenţei, Uniunea Europeană consideră că acestea

pot fi considerate pregătite pentru aderare numai dacăfirmele şi autorităţile publice din aceste ţări s-auobişnuit cu o disciplină a concurenţei similară celei dinUniunea Europeană, înainte de data aderării. Aceastaeste necesară pentru a garanta că actorii economici dinţările candidate pot rezista presiunilor concurenţiale alepieţei interne în condiţiile aplicării integrale şi directe aacquis-ului după aderare.

Negocierile au fost închise provizoriu laînceputul lunii decembrie 2001 cu Estonia, Letonia,Lituania şi Slovenia, iar până la 30 iulie 2002 şicu Cipru.Monitorizarea ţărilor candidate a continuat pe parcursulanului 2002, inclusiv pentru cele patru ţări pentru carecapitolul fusese provizoriu închis.Concret, trei elemente sunt analizate şi evaluate înaintede închiderea negocierilor pentru acest capitol:

- cadru legislativ necesar în domeniulconcurenţei şi ajutorului de stat ;

- capacitate administrativă;- aplicarea credibilă a acquis-ului în toate

aspectele care privesc politica concurenţei şiajutorului de stat.

Comisia Europeană şi statele membreanalizează detaliat cazurile cu care se confruntăautorităţile de concurenţă din ţările candidate, atâtîn domeniul ajutorului de stat cât şi în domeniulconcurenţei. În acest mod se crează o imagine clarăa gradului în care disciplina concurenţei esterespectată în ţările candidate.

Criteriile pentru aderare nu sunt noi; îndomeniul politicii concurenţei, acordurile bilateraleeuropene care au fost încheiate între UniuneaEuropeană şi fiecare din cele zece ţări candidate dinEuropa centrală şi de est constituie o solidă bazălegală pentru pregătirea aderării. Un principiuesenţial stipulat în fiecare din aceste acorduri esteacela că: acordurile restrictive între întreprinderi,abuzul de poziţie dominantă şi orice ajutor de statcare ameninţă să distorsioneze concurenţa suntincompatibile cu Acordul în măsura în care acestepractici pot afecta comerţul între Comunitate şiţările asociate. Practicile contrare acestui principiusunt evaluate pe baza criteriilor care decurg dinaplicarea regulilor concurenţei aplicabile în UniuneaEuropeană. Mai mult, Acordurile Europene conţinşi prevederi pentru armonizarea legislaţiei îndomeniul concurenţei a ţărilor candidate cu modelulcomunitar. Astfel, Acordurile Europene constituieun instrument fundamental al preaderării în ceea cepriveşte concurenţa.

Negocierile pentru aderarea României la UniuneaEuropeană : Capitolul 6 - Politica în domeniulconcurenţei

În data de 31 iulie 2000, Guvernul Românieia adoptat documentul de poziţie pentru capitolul 6 -Politica în domeniul concurenţei, document transmisConsiliului Uniunii Europene şi înregistrat în cadrulConferinţei pentru aderare cu numărul CONF-RO21/00.

La 31 octombrie 2000 Uniunea Europeană aformulat Poziţia Comună pentru acest capitol denegocieri (CONF-RO 29/00).În calitate de integrator pentru Capitolul 6 – Politicaîn domeniul concurenţei, Consiliul Concurenţei acolaborat la elaborarea documentului de poziţiecomplementar cu toate celelelalte instituţii membreale delegaţiei sectoriale pentru acest capitol.Lucrările de elaborare a documentului de poziţiecomplementar s-au desfăşurat sub coordonareaMinisterului Integrării Europene.

Documentul de poziţie complementar pentrucapitolul 6 – Politica în domeniul concurenţei a fostaprobat în şedinta de guvern din 22 februarie 2001 şitransmis Conferinţei Inter-guvernamentale pentruaderare la 28 februarie 2001. Acesta a fost înregistratcu numărul CONF-RO 5/01.

Poziţia comună II a Uniunii Europene ladocumentul de poziţie complementar pentrucapitolul 6 - Politica în domeniul concurenţei,înregistrată cu numărul CONF-RO 43/01, a fostprezentată în cadrul Conferinţei Inter-guvernamentale pentru aderare din 21 noiembrie2001.

La 16 ianuarie 2002, au demarat, sub coordonareaMinisterului Integrării Europene, lucrările Delegaţieisectoriale în vederea pregătirii Documentului depoziţie complementar II. Conform calendaruluiadoptat, la 25 februarie 2002 a fost transmis ComisieiEuropene proiectul documentului de poziţiecomplementar II pentru consultări informale.În data de 11 iulie 2002 au fost reluate lucrăriledelegaţiei sectoriale în vederea definitivăriidocumentului de poziţie complementar II pentruCapitolul 6 - Politica în domeniul concurenţei.

În anul 2002, Consiliului Concurenţei şi-a orientatîntreaga activitate în direcţia pregătirii aderării laUniunea Europeană prin atingerea obiectivelor fixateprin Parteneriatul de Aderare, documentul de poziţieşi documentul de poziţie complementar şi aşa cumdecurg din recomandările formulate de ComisiaEuropeana în rapoartele anuale privind progreseleînregistrate în procesul de pregătire a aderăriipentru anii 2000 şi 2001 vizând: recuperareaîntârzierilor înregistrate în anul 2001 în domeniularmonizării legislative, întărirea capacităţii

instituţionale şi aplicarea eficientă a politicii îndomeniul concurenţei şi ajutorului de stat.

Pentru elaborarea documentului de poziţiecomplementar II au fost analizate reglementărilecomunitare aferente domeniului corespunzândacquis-ului 2001 şi 2002, stadiul preluării acestora,precum şi evaluarea posibilităţilor de asumareintegrală a obligaţiilor care revin României.Dezbaterile în cadrul delegaţiei sectoriale au avut careper concluziile reuniunii tehnice cu experţiicomunitari care a avut loc la Bucureşti în zilele de 13şi 14 mai 2002, precum şi ale Sub-comitetului nr. 2« Piaţa internă » care a avut loc la Bruxelles în zilelede 15 şi 16 mai 2002.

În prima jumătate a anului a fost completatcadrul legislativ atât în domeniul concurenţei căt şi alajutorului de stat, prin preluarea noilor orientăricomunitare.În urma analizei noilor politici comunitare în domeniulînţelegerilor verticale şi a acordurilor orizontale, luând înconsiderare necesitatea transpunerii acestora în legislaţiaromânească în vederea consolidării mediuluiconcurenţial şi a creşterii capacităţii economieiromânesti pentru a face faţă presiunilor concurenţiale dinUniunea Europeană, Consiliul Concurenţei a adoptaturmătoarele Regulamente şi Instrucţiuni, publicate înMonitorul Oficial al României nr. 591 bis/ 9.08.2002 şicare au intrat în vigoare la data publicării (Schema nr.3):

� Regulamentul de aplicare a articolului 5 alin.(2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazulîntelegerilor verticale;

� Instrucţiuni privind aplicarea articolului 5 dinLegea concurenţei nr. 21/1996 în cazulrestricţiilor verticale;

� Regulamentul privind exceptarea acordurilor despecializare încheiate între firme concurente dela interdicţia prevăzută la articolul 5 alin. (1)din Legea concurenţei nr. 21/1996;

� Regulamentul privind exceptarea acordurilor decercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzutăla articolul 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr.21/1996;

� Instrucţiuni privind aplicarea art. 5 din Legeaconcurentei nr. 21/1996 acordurilor decooperare pe orizontală.

De asemenea, Consiliul Concurenţei a elaborat înconformitate cu acquis-ul comunitar următoareleRegulamente şi Instrucţiuni care sunt în procedură deadoptare în Plenul Consiliului Concurenţei şi caretranspun regulile de concurenţă sectoriale:

� Regulament pentru aplicarea prevederilor art.5 şi 6din Legea concurenţei nr.21/1996 privind practicileanticoncurenţiale în domeniul transporturilorferoviare, rutiere şi pe căile navigabile interne;

� Regulament pentru aplicarea prevederilor art.5 şi 6din Legea concurenţei nr. 21/1996 privind practicileanticoncurenţiale în domeniul transporturilormaritime;

� Regulament pentru aplicarea prevederilor art.5 şi 6din Legea concurenţei nr.21/1996 privind practicileanticoncurenţiale în domeniul transporturiloraeriene;

� Regulament pentru acordarea exceptării pe categoriide înţelegeri, decizii de asociere şi practiciconcertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin.(1) din Legea concurenţei nr.21/1996 din domeniultransporturilor maritime;

� Regulament pentru acordarea exceptării pe categoriide înţelegeri, decizii de asociere ori practiciconcertate privind consultările pentru tarifele detransport de pasageri pentru serviciile aerieneregulate şi alocarea sloturilor în aeroporturi, de lainterdicţia prevăzută la art.5 alin. (1) din Legeaconcurenţei nr. 21/1996;

� Instrucţiuni privind modul de aplicare a regulilor deconcurenţă acordurilor de acces din sectorulcomunicaţiilor electronice– cadrul general, pieţerelevante şi principii.

� Regulamentul privind forma şi conţinutul cererilorprevăzute de regulamentele emise de ConsiliulConcurenţei pentru aplicarea regulilor concurenţeiîn domeniul transporturilor.

În acest fel legislaţia română va fi în cea mai mare partearmonizată cu acquis-ul comunitar în domeniulînţelegerilor verticale, al acordurilor de cooperare peorizontală, al exceptărilor în bloc, al acordurilor despecializare şi al acordurilor de cercetare – dezvoltare. ÎnRomânia, în conformitate cu prevederile Legiiconcurenţei nr. 21/1996 şi ale regulamentelor pentruaplicarea art. 5, în cazul înţelegerilor verticale şi alacordurilor de cooperare pe orizontală, se menţineobligaţia notificării în vederea încadrării în categoriadefinită la art. 2 (1) din Regulamentul Comisiei (CE) nr.2790/1999 şi a solicitării dispensei pentru exceptărileindividuale. De asemenea, spre deosebire de prevederilecomunitare conform cărora exceptarea este valabilă dinmomentul încheierii acordului, conform legislaţieiromâneşti, exceptarea este valabilă din momentulcomunicării deciziei luate de Consiliul Concurenţei.

De asemenea, Consiliul Concurenţei a completatRegulamentul privind autorizarea concentrăriloreconomice şi a adoptat modificarea acestuia cu precizărireferitoare la termenele limită pentru notificare înconformitate cu prevederile acquis-ului comunitar.

Regulamentul modificat a fost publicat în MO nr. 591bis/9.08.2002 şi a intrat în vigoare la data publicării.

În urma analizei legislaţiei comunitare în domeniulajutorului de stat, mai ales a noilor abordăricomunitare privind stabilirea unor criterii clarepentru acordarea ajutoarelor de stat pentru diferitedomenii sau tipuri de activităţi, ConsiliulConcurenţei a adoptat următoarele Regulamentepublicate în MO nr. 470/2.07.2002 (Schema nr. 4):

� Regulament privind ajutorul de stat regional şiajutorul pentru întreprinderile mici şi mijlocii;

� Regulament privind ajutorul de stat pentru salvareaşi restructurarea firmelor în dificultate;

� Regulament privind ajutorul de stat pentrucercetare-dezvoltare;

� Regulament privind ajutorul de stat pentru pregătireprofesională;

� Regulament privind ajutorul de stat pentru protecţiamediului.

Noua legislaţie adoptată se referă în mod deosebitla acele categorii de ajutor de stat – ajutor regional,orizontal şi sectorial, care se axează în special peaspecte de importanţă majoră pentru industria dinRomânia (ajutorul regional, ajutorul pentruîntreprinderi mici şi mijlocii, precum şi ajutorul desalvare şi restructurare pentru agenţii economiciaflaţi în dificultate).

Regulamentele vor intra în vigoare la 2.01.2003 şitranspun în legislaţia românească reglementărilecomunitare orizontale în vigoare.

Referitor la reglementările comunitare privindexceptările în bloc, la recomandarea Comisiei Europeneau fost preluate în legislaţia românească doar regulilemateriale referitoare la eligibilitate, intensitate,echivalentul net al ajutorului de stat etc., fără a fitranspuse şi regulile de procedură prevăzute de acestereglementări. În consecinţă, în România vor continua săfie notificate Consiliului Concurenţei ajutoarele de statcare în Uniunea Europeană fac obiectul reglementărilorprivind exceptările în bloc. Excepţie de la acest principiufac numai ajutoarele care întrunesc condiţiile prevăzuteîn “Regulamentul privind pragul minim al ajutorului destat care nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare”,intrat în vigoare la 24 martie 2000, regulament prin cares-a transpus integral reglementarea comunitară.

Procesul de armonizare legislativă va continua prinadoptarea de către Consiliul Concurenţei până lasfârşitul anului 2002 a următoarelor regulamente şiinstrucţiuni:

� Instrucţiuni privind acordarea de ajutoare de stat subforma garanţiilor;

� Instrucţiuni privind ajutorul de stat şi capitalul derisc;

� Instrucţiuni privind vânzarea terenurilor şi clădirilorde către autorităţile publice;

� Regulamentul multisectorial privind reguliletranzitorii aplicabile ajutorului de stat regionalpentru proiecte mari de investiţii în sectoareindustriale nespecifice, regulament care transpunecadrul multisectorial C107/07.04.98 aplicabil înU.E. până la 30.12.2003 pentru sectoarelenespecificate;

� Regulamentul multisectorial privind ajutorul de statregional pentru proiecte mari de investiţii,regulament care transpune noul cadru multisectorialC70/19.03.2002 aplicabil în U.E. după expirareavechiului cadru (menţionat la poziţia anterioară)pentru sectoarele nespecificate, aplicabil de la 24iulie 2002 în domeniul oţelului, iar în domeniulindustriilor fibrelor sintetice şi al automobilelor,aplicabil în locul respectivelor reglementărisectoriale comunitare de la 01.01.2003.

Până la sfârşitul semestrului I al anului 2003 va fiamendată Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat învederea preluării totale a prevederilor comunitarerelevante.

Pentru a completa tabloul legislaţiei secundare învigoare în România în aplicarea politicii în domeniulajutorului de stat trebuie menţionată adoptarea:

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2002 privind asigurarea transparenţei îndomeniul ajutorului de stat şi a relaţiilorfinanciare dintre autorităţile publice şiîntreprinderile publice, precum şicompletarea art. 6 din Legea nr. 143/1999privind ajutorul de stat (MO nr. 631 din 26august 2002);

- Legii nr. 414/2002 privind impozitul peprofit (MO nr. 456/27 iunie 2002).

Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă aGuvernului nr. 97/2002 notificările privind schemele deajutor de stat şi ajutoarele de stat individuale, întocmiteîn vederea autorizării de către Consiliul Concurenţei, vorfi avizate în prealabil de către Oficiul Concurenţei, înceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de formăprevăzute de legislaţia în vigoare. De asemenea,proiectele de acte normative prin care se instituie măsuride ajutor de stat vor fi avizate în prealabil de cătreOficiul Concurenţei, pentru verificarea realizării

conformităţii acestor proiecte de acte normative cudeciziile Consiliului Concurenţei privind respectivelemăsuri de ajutor de stat.Prin noua lege privind impozitul pe profit s-a avut învedere unificarea reglementărilor fiscale referitoarela impozitul pe profit existente în numeroase actenormative şi înlocuirea acelora care distorsionaumediul de afaceri. În scopul creării unui cadru legalnediscriminatoriu, prin noua lege a impozitului peprofit s-au eliminat o serie de facilităţi fiscale,respectiv:

- facilităţile fiscale referitoare la scutirea de la plataimpozitului pe profit pentru contribuabilii care îşidesfăşoară activitatea în zonele defavorizate şi înzonele libere;

- facilităţile fiscale de natura impozitului pe profitacordate întreprinderilor mici şi mijlocii (Legea nr.133/1999);

- facilităţile fiscale de natura impozitului pe venitacordate microîntreprinderilor (OG nr. 24/2001) ;

- facilitatea acordată persoanelor juridice careefectuează investiţii în zona Munţilor Apuseni şi înRezervaţia Biosferei “Delta Dunării (OG nr.27/1996); facilitatea se menţine doar pentrucontribuabilii care au efectuat cheltuieli de investiţiiînainte de iunie 2002 în zonele respective.

Legea impozitului pe profit prevede aplicarea unorfacilităţi fiscale care să stimuleze investiţiile, de acestefacilităţi beneficiind toţi contribuabilii, astfel:- deducerea suplimentară de 20% din valoarea

mijloacelor fixe amortizabile achiziţionate, sau- deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea

accelerată (pâna la 50% din valoarea de intrare amijloacelor fixe), fără aprobarea organelor fiscale,pentru achiziţia de echipamente tehnologice.

O preocupare esenţială a Consiliului Concurenţei areprezentat-o elaborarea hărţii regionale a intensităţiimaxim admisibile a ajutorului de stat, scop în care a fostconstituit un grup de lucru permanent, alcătuit dinexperţi ai Consiliului Concurenţei, OficiuluiConcurenţei, Ministerului Dezvoltării şi Prognozei,Institutului Naţional de Statistică. Grupul a beneficiat deconsultanţă din partea unui expert pe termen mediu de laMinisterul Finanţelor din Germania în cadrulprogramului de twinning RO99/IB-FI-03.

După consultări cu experţii comunitari pe margineaproiectului elaborat de grupul de lucru, în data de 24iunie 2002 a fost prezentată Comunicarea ComisieiEuropene privind propunerea de adoptare, în cadrulComitetului de asociere a unei hărţi a ajutoarelor de statcu finalitate regională pe baza căreia să fie evaluateajutoarele regionale acordate în România. Prin DeciziaComitetutului de asociere intensitatea maximă a

ajutoarelor aplicabile în România va fi limitată la 50%,în echivalent subvenţie netă. Această intensitate maximăa ajutoarelor poate fi majorată cu 15%, în mărime brută,în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mici şimijlocii. Intensitatea maximă a ajutoarelor va constituiplafonul aplicabil la valoarea totală a ajutorului în cazulintervenţiei concomitente a mai multor ajutoare cufinalitate regională, fie că acestea provin din surselocale, regionale sau comunitare. Decizia va intra învigoare la data adoptării şi va expira la 31 decembrie2006 sau la data aderării României la UniuneaEuropeană, dacă aceasta va fi anterioară.

În vederea armonizării totale cu prevederile acquis-uluicomunitar în domeniul concurenţei, se are în vedereamendarea Legii concurenţei nr. 21/1996 până lasfârşitul anului 2003. Amendamentele care vor fi aduseLegii concurentei nr. 21/1996 vor permite completarea şimodificarea legislaţiei secundare după cum urmează:- renunţarea la obligativitatea notificării în cazul

exceptării pe categorii (până la sfârşitul anului2003);

- adoptarea unor Instrucţiuni privind remediile care sesolicită în cazul autorizării condiţionate a unorconcentrări economice (Sfârşitul anului 2003);

- formularea unei politici similare cu cea a UniuniiEuropene faţă de întreprinderile care coopereazăpentru depistarea unor înţelegeri ilegale caredistorsionează grav concurenţa (până la sfârşitulanului 2003);

- completarea Regulamentului ConsiliuluiConcurenţei privind autorizarea concentrăriloreconomice cu prevederile privind procedurasimplificată de analiză a concentrărilor economice(până la sfârşitul anului 2004).

Cum este aplicată politica concurenţei şi a ajutorului destat ?

Nu este nimic surprinzător în faptul căajutorul de stat reprezintă cel mai sensibil sector.Dezvoltarea unui sistem corespunzător de control afost în general mai lentă în domeniul ajutorului destat decât în ceea ce priveşte concurenţa. Conformaprecierilor de la Bruxelles, abia începând cu anul2001 acest decalaj s-a redus şi o disciplină efectivă aajutoarelor de stat a fost instaurată în toate ţărilecandidate.După evaluările Comisiei Europene cele mai multeţări candidate au instituit un sistem de control alajutorului de stat similar celui comunitar, rezultateleînregistrate în ultimii doi ani fiind încurajatoare.

Principalele probleme le-au ridicat şi leridică, în ţările în care acest capitol nu a fost închis,ajutoarele de stat fiscale care sunt încă operate:scutiri şi amânări la plata taxelor şi impozitelor,

ajutoare pentru atragerea investiţiilor străine directesau pentru menţinerea unor agenţi economici ne-viabili.

Comisia Europeană este deosebit de atentăcu aceste scheme şi ajutoare individuale, având învedere că investitorii doresc să poată acţiona într-uncadru juridic stabil. Este motivul pentru care toateţările candidate caută soluţii pentru transformareaajutoarelor incompatibile în instrumente conformecu acquis-ul, înainte de aderare.

Un alt punct sensibil îl reprezintă măsurilede ajutor de stat utilizate pentru susţinerea unorindustrii suferinde. Ajutoarele acordate în acestecazuri, în general sub forma arieratelor sau agaranţiilor la împrumuturi, riscă să pună în pericolprocesul de restructurare economică din sectoarecheie şi astfel să întârzie pregătirea pentru integrareaîn piaţa comună. De aceea este necesar un controlriguros al acordării ajutoarelor de stat pentru aasigura o restructurare corespunzătoare şi eficientă.

Nu se pune problema renunţării laacordarea de ajutoare pentru atragerea investitorilorsau sprijinirea restructurării economiei. Ajutoarelede stat trebuie strict clasificate, recunoscute ca atareşi trebuie acordată o atenţie deosebită asigurăriicompatibilităţii ajutoarelor cu regulile acquis-uluicomunitar.

În acest sens, în aplicarea legislaţieiajutorului de stat, Consiliul Concurenţei are învedere realizarea unui echilibru adecvat întrenecesitatea şi admisibilitatea intervenţiei statului pepiaţă şi protejarea concurenţei corecte.

Negocierile privind controlul ajutoarelor de stat înRomânia au evidenţiat o serie de probleme sensibile:

- regimul parcurilor industriale;- facilităţi acordate în “zonele D“;- facilităţile fiscale acordate în zonele libere;- rata redusă a impozitului pe venitul obţinut

din export;- acordarea ajutoarelor de stat în sectorul

siderurgic.

În ceea ce priveşte regimul parcurilor industriale,Legea nr. 134/2000 privind regimul parcurilorindustriale a fost abrogată şi înlocuită cu OrdonanţaGuvernului nr. 65 din 30 august 2001 privindconstituirea şi functionarea parcurilor industriale (MOnr. 536/ 1.09.2001), aprobată prin Legea nr. 490/ 11 iulie2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 533/22 iulie2002. Conform acestei legi, parcul industrial reprezintă ozonă delimitată în care se desfăşoară activităţieconomice, de cercetare ştiinţifică, de producţie

industrială şi servicii, de valorificare a cercetăriiştiinţifice şi/ sau de dezvoltare tehnologică, într-unregim de facilităţi specifice, în vederea valorificăriipotenţialului uman şi material al zonei. Constituireaparcului industrial se bazează pe asocierea înparticipaţiune (numită Asociere) dintre autorităţileadministraţiei publice centrale şi locale, agenţiieconomici, institutele de cercetare-dezvoltare şi/sau alţiparteneri interesaţi.

Prin OG nr. 65/ 2001 se acordă următoarele facilitatipentru constituirea si dezvoltarea unui parc industrial:

� scutirea de la plata taxelor percepute pentrumodificarea destinaţiei sau pentru scoaterea dincircuitul agricol a terenului aferent parculuiindustrial, pentru societatea-administrator caredeţine titlul de parc industrial;

� deducerea din profitul impozabil a unei cote de20% din valoarea investiţiilor realizate în parculindustrial, după data intrării în vigoare aOrdonanţei nr. 65/2001, pentru agenţiieconomici care realizează astfel de investiţii înconstrucţii pentru transportul şi distribuţiaenergiei electrice, a energiei termice, a gazelornaturale şi a apei; în situaţia în care serealizează pierdere fiscală, aceasta serecuperează din profiturile impozabile obţinuteîn următorii 5 ani;

� amânarea, pe perioada de realizare ainvestitiţiei respective, până la punerea înfuncţiune a parcului industrial, a plăţii TVApentru materialele şi echipamentele necesarerealizării sistemului de utilităţi din interiorulparcului, precum şi a conexiunilor parcului lamagistralele sau la reţelele existente de utilităţi,la furnizorii acestora şi amânarea dreptului dededucere a taxei pe valoarea adaugatărespective până la aceeaşi dată la agenţiieconomici care realizează investiţia.

În plus, faţă de OG nr. 65/2001, prin Legea nr.490/2002 se acordă următoarele facilităţi:

� reduceri de impozite acordate de administraţiapublică locală pe bază de hotărâri ale consiliilorlocale sau judeţene în a căror razăadministrativ-teritorială se află parcul industrialrespectiv, pentru bunurile imobile şi terenuriletransmise în folosinţa parcului industrial;

� alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, deadministraţia publică locală.

Prin această lege se menţine deducerea din profitulimpozabil a unei cote de 20% din valoarea investiţiilorrealizate în aceste parcuri în constructii, infrastructurainternă şi conexiune la reţeaua publică.Legea prevede opt obligaţii noi care revin societăţii-administrator printre care figurează atragerea de

investitori pentru dezvoltarea activităţilor productive şiserviciilor.

În situaţia în care în parcul industrial nu sedesfăşoară activităţi de producţie industrială şi servicii,de valorificare a cercetării ştiinţifice sau de dezvoltaretehnologică sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile deacordare a titlului, Ministrul dezvoltării şi prognozeipoate să anuleze prin ordin titlul de parc industrial.

Instrucţiunile de acordare a titlului de parcindustrial au fost aprobate prin Ordinul Ministruluidezvoltării şi prognozei nr. 305/4.10.2001, modificatprin Ordinul nr. 368/6.12.2001 şi, respectiv, Ordinulnr. 52/22.02.2002.

În prezent, în România, regimul zonelordefavorizate („zone D”) este reglementat prin Legeanr. 621/2001 privind aprobarea OUG nr. 75/ 2000pentru modificarea OUG nr. 24/ 1998, republicată,privind regimul zonelor defavorizate (MO nr. 737din 19.11.2001), OUG nr. 75/2000 pentru modificareaOUG nr. 24/1998, republicată şi OUG nr. 24/1998provind regimul zonelor D, aprobată şi modificatăprin Legea nr. 20/1999.

Regimul facilităţilor acordate în zoneledefavorizate a fost modificat prin recenta intrare învigoare a legii privind taxa pe valoarea adăugată şi alegii impozitului pe profit.

Prin Legea nr. 345/ 2002 privind taxa pevaloarea adaugată, intrată în vigoare la data de 1 iunie2002, a fost abrogată facilitatea privind scutirea de laplata TVA pentru maşinile, utilajele, instalaţiile,echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuriamortizabile care se importă sau sunt produse în ţară învederea efectuării de investiţii într-o zonă defavorizată.Această facilitate era prevăzută de art. 6(1) lit.a dinOUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate.

Prin Legea nr. 414/ 2002 (MO nr. 456/ 27iunie 2002) privind impozitul pe profit a fost abrogatăfacilitatea de scutire de la plata impozitului pe profitpentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitateaîn zonele defavorizate. Această facilitate era prevăzutăde art. 6 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 24/1998 privindregimul zonelor defavorizate.

Pentru continuitate legislativă, persoanelor juridice careau obţinut înainte de data intrării în vigoare a Legii nr.414/2002, certificatul permanent de investitor într-ozonă defavorizată, li se aplică în continuare scutirea de laplata impozitului pe profit pe toată durata de existenţă azonei defavorizate, conform art.35 alin 3.

Evaluarea impactului facilităţilor acordate înzonele libere se face pornind de la premisa că, întemeiul art. 64(4)(a) din Acordul European instituind oasociere între România pe de o parte, Comunităţile

Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte,conform deciziei Consiliului de Asociere nr. 2/2000, înprezent, România este considerată regiune identică cucele ale Comunităţii desemnate de art. 87(3)(a) alTratatului UE.

În temeiul prevederilor Legii nr. 84/92 privindzonele libere, ale hotărârilor de Guvern de înfiinţare azonelor libere şi a regiilor care le administrează, aleHotărârii Guvernului nr. 682/1994 privind aprobareaMetodologiei pentru concesionarea de terenuri şiconstrucţii din zonele libere sunt în vigoare în prezent134 contracte de concesiune, încheiate cu persoanejuridice române sau străine. Aceste contracte comercialesatisfac criteriile de Parteneriat Public - Privat, deoareceinvestiţiile rezultate în urma concesionării terenurilorneamenajate (care au ca destinaţie zona liberă) rămân înproprietatea statului român la sfârşitul perioadeicontractate, ele neputând fi înstrăinate de cătreconcesionar.Aceste investiţii asumate de agenţii economici includ şirealizarea infrastructurii, a utilităţilor şi a suprastructuriinecesare desfăşurării activităţii (producţie, comerţ,prestări servicii).

Prin Legea nr.414/2002 privind impozitul pe profits-a abrogat facilitatea de scutire de la plata impozituluipe profit pentru agentii economici care îşi desfăşoaraactivitatea în zonele libere, facilitate prevăzută la art. 14din Legea 84/1992 privind regimul zonelor libere. Seprevăd însă două perioade de tranziţie către cotastandard, astfel:� contribuabilii care au realizat investiţii în zona

liberă în active corporale amortizabile utilizate înindustria prelucrătoare, până la data intrării învigoare a legii, în valoare de cel puţin 1.000.000dolari SUA, beneficiază de scutire la plataimpozitului pe profit până la 30 iunie 2007;

� contribuabilii care nu au realizat investiţiileprevăzute mai sus plătesc o cotă de impozit pe profitde 5% până la data de 31 decembrie 2004.

Astfel, facilitatea fiscală de scutire totală sau parţialăde la plata impozitului pe profit acordată agenţiloreconomici este regresivă şi determinată în timp, aşa cumimpune acquis-ul comunitar, respectiv până în anul 2004pentru investiţiile mai mici de 1.000.000 EURO şi pânăîn 2007 pentru investiţiile mai mari de 1.000.000 EURO,urmând ca agenţii economici să plătească integralimpozitul pe profit. Numărul investiţiilor productive maimari de 1.000.000 EURO este de 4.

Legea 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugatăinstituie un regim normal de TVA în zonele libere. Înconformitate cu prevederile Direcţiei Generale VI aCEE, s-a acordat regimul de scutire cu drept de deducerepentru bunurile străine care tranzitează zona liberă cu

condiţia ca această scutire să nu ducă la utilizare şi/sauconsumare finală.

Problema pe care o ridică facilităţile acordate înzonele libere o reprezintă durata contractelor deconcesionare care se întinde pe perioade ce pot ajunge la49 de ani. O anulare a facilităţilor nu oferă o soluţiedecât pentru respectarea prevederilor acquis-uluicomunitar, ceea ce s-a realizat – pentru viitor – prinnoile acte normative adoptate în domeniul impozituluipe venit şi al taxei pe valoarea adăugată. Mult mai dificilva fi să se găsească o soluţie pentru agenţii economiciprezenţi până acum în zonele libere care au primitfacilităti dar au efectuat şi importante investiţii.

În acest sens a fost încheiat un memorandum şiurmează să fie constituit un grup de lucru inter-instituţional în vederea evaluării agenţilor economicicare îşi desfăşoară activitatea în zonele libere.Activitatea grupului de lucru vizează: realizarea uneievaluări a schemelor de ajutor de stat existente în cadrulzonelor libere şi a alocărilor specifice pe fiecarebeneficiar, stabilirea compatibilităţii lor cu acquis-ulcomunitar în vederea eliminării facilităţilorincompatibile sau a transformării lor în măsuricompatibile, alcătuirea unei liste complete a măsurilor deajutor de stat incompatibile cu acquis-ul şi analizafiecărui caz în parte în vederea stabilirii tuturormăsurilor necesare, inclusiv de modificare a legislaţieiexiste în domeniul zonelor libere.

O situaţie asemănătoare există şi în ceea cepriveşte facilităţile acordate unor agenţi economicicare activează în zonele defavorizate. Şi în acest cazeste necesară evaluarea caz cu caz a facilităţiloracordate şi a modului în care agenţii econonomicicare au beneficiat de ele îşi desfăşoară activitatea.

Cota redusă de impozit pe profit pentruveniturile provenite din export se va elimina conformunui calendar clar stabilit. Astfel, prin Legea impozituluipe profit nr. 414/2002 se instituie creşterea treptată aacestei cote, astfel:� începând cu 1 ianuarie 2003 cota va fi 12,5%;� începând cu 1 ianuarie 2004 cota va fi 25%.Pentru anul 2002 cota de impozit pe profit pentruveniturile provenite din export este de 6%.

Această majorare progresivă a ratei impozituluipe profitul obţinut din activităţile de export va conducela realizarea unor exporturi competitive în termeni reali(şi nu susţinute artificial prin facilităţi fiscale acordate dela bugetul de stat), fenomen ce se înscrie pe liniacerinţelor de aderare la Uniunea Europeană.

Pentru restructurarea industriei siderurgice,Ministerul Industriei şi Resurselor a elaborat „Strategia

de restructurare” care a fost aprobată de GuvernulRomâniei prin HG nr.213/28 februarie 2002 şi„Programele de viabilizare” ale unităţilor siderurgice cucapital majoritar de stat (SIDERURGICA Hunedoara,COST Târgovişte, INDUSTRIA SARMEI CâmpiaTurzii, SIDERCA Călăraşi).

Pentru implementarea măsurilor necesareprocesului de restructurare a siderurgiei a fost înfiinţatun Comitet Interministerial conform Decizieinr.70/23.05.2002 a Prim-Ministrului României.

Consiliul UE a aprobat prin procedura scrisădecizia de prelungire a perioadei de acordare aajutoarelor de stat în industria siderurgică pentru o seriede ţări candidate între care şi România. Conformprevederilor Protocolului Adiţional, România poateacorda ajutoare de stat în industria siderurgică pentrucontinuarea procesului de restructurare pentru o perioadăde 8 ani (retroactiv de la 1 ianuarie 1998), sau până ladata aderării la UE.

În vederea alinierii măsurilor de ajutor destat existente se impune evaluarea acestora, stabilireacompatibilităţii lor cu acquis-ul comunitar în vedereaeliminării celor incompatibile sau a transformării lor înmăsuri compatibile; ţinând seama de implicaţiile legaleşi comerciale ale amendării unor scheme incompatibile.Este necesar ca abordarea în acest caz să includă treipaşi: (i) închiderea schemelor incompatibile, pentru a numai cuprinde noi-veniţi; (ii) modificarea lor, pentru adeveni compatibile cu acquis-ul; (iii) identificarea unorsoluţii în cazul firmelor care beneficiază în prezent deajutoare de stat în cadrul actualelor scheme (de exemplu,în zone libere, în zone defavorizate etc.),

Un nou instrument a fost introdus deComisia Europeană pentru a asigura aplicareacorespunzătoare a politicii de acordare a ajutoarelorde stat şi pentru a garanta faptul că România va facefaţă exigenţelor pieţei interne în acest domeniu, pe deo parte, şi nu va afecta funcţionarea acesteia prinacordarea unor ajutoare de stat incompatibile cuacquis-ul, pe de altă parte: lista ajutoarelor de stat pecare România doreşte să le menţină şi după aderare.Această listă trebuie transmisă Comisiei Europene;România poate continua să opereze orice ajutor careeste inclus pe listă şi împotriva căruia ComisiaEuropeană nu are obiecţii în privinţa perioadeipentru care ajutorul a fost aprobat de ConsiliulConcurenţei. O referire la lista ajutoarelor existenteşi la procedura ei de întocmire va fi inclusa înTratatul de Aderare.

Lista preliminară privind ajutoarele de stat pecare România doreşte să le acorde şi după data aderării afost elaborată şi transmisă Comisiei Europene ca primăraportare în luna februarie 2002.

În ceea ce priveşte aplicarea politicii îndomeniul concurenţei, aceasta a fost apreciată ca fiindcorespunzătoare de către experţii comunitari atât pedurata reuniunii tehnice care a avut loc la Bucureşti (13-14 mai 2002) cât şi în cadrul reuniunii Sub-comitetuluide asociere – Piaţa internă care a avut loc în zilele de 15-16 mai 2002 la Bruxelles.

Pentru a face fată exigenţelor aderării laUniunea Europeană este necesară promovarea uneipolitici de sancţionare ferme a comportamenteloranticoncurenţiale. Printr-o politică mai descurajatoareaccentul va putea fi pus pe cazurile de mare anvergură.

Crearea cadrului legislativ atăt în domeniulajutorului de stat cât şi în domeniul concurenţei şiaplicarea efectivă şi eficientă a regulilor de concurenţă şide control a acordării ajutoarelor de stat vor permitedobândirea unei culturi a concurenţei care să permităagenţilor economici să înveţe să respecte regulile iarconsumatorilor să devină mai conştienţi de avantajele pecare le oferă concurenţa. Efectul va fi desigur şi în sensinvers: pe măsura conştientizării, în rândul comunitătiioamenilor de afaceri, a consumatorilor, a furnizorilor deajutor de stat, rolului politicii concurenţei şi ajutorului destat se va îmbunătăţi şi aplicarea acestora. Firmele şichiar persoanele particulare pot contribui la aplicarearegulilor prin contestarea unor decizii ale ConsiliulConcurenţei şi prin aducerea unor afaceri din domeniulconcurenţei în faţa instanţelor judecătoreşti, ceea ce vaajuta la garantarea existenţei unui mediu concurentialsănatos şi astfel, va asigura tranziţia spre o economie depiaţă funcţională.

Pentru asigurarea aplicării corecte şi efective alegislaţiei în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat şipentru a evita disfuncţionalităţile ce se pot ivi prinadoptarea unor acte normative incompatibile cu acquis-ul, în cadrul programului de Twinning RO99/IB-FI-03,au avut loc o serie de acţiuni de conştientizare ajudecătorilor, a reprezentanţilor Guvernului, acomunităţii oamenilor de afaceri şi a publicului cuprivire la prevederile legislaţiei în acest domeniu.

FIŞA NR. 1 : POLITICA CONCURENTEI IN CONTEXTUL MONDIAL ACTUAL

ABORDARE LA NIVEL NATIONAL/ OBIECTIVE� ECONOMIE DE PIATA FUNCTIONALA� CRESTEREA COMPETITIVITATII ECONOMICE� PROTECTIA CONSUMATORULUI

PROVOCARI LA NIVEL MONDIAL:- GLOBALIZAREA PIETELOR- DECALAJE ECONOMICE INTRE STATE

COOPERARE INTRE AUTORITATILE NATIONALE IN DOMENIUL CONCURENTEI SIINTRE ORGANIZATIILE INTERNATIONALE CU ATRIBUTII IN ACEST DOMENIU

OCDE – COMITETULPENTRU DREPTUL SIPOLITICA CONCURENTEI- forum pentru dialog

informal- cooperare in directia unor

actiuni de constructieinstitutionala

OCDE – FORUMULGLOBAL ALCONCURENTEI (GFC)- I reuniune:octombrie 2001- A doua reuniune: Februarie

2002, Paris- Implicarea statelor ne-membre

OCDE- Participare a reprezentantilor

altor organizatii Internationale:OMC, UNCTAD, BancaMondiala

- Consultarea comunitatiioamenilor de afaceri

- extinderea activitatii la dialogulpolitic la nivel inalt in directiaOBIECTIVELOR COMUNE

INTERNATIONAL COMPETITIONNETWORK (ICN)- LANSARE: Octombrie 2001- Furnizarea unei retele puternice si extinse

pentru aplicarea politicii concurentei- Mario Monti – Comisar pentru Concurenţă

“ICN – este o organizaţie orientată peproiecte, bazată pe consens, o reţeainformală a autorităţilor de concurenţă dinţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare.”

- Scop: realizarea OBIECTIVELOR COMUNE

ORGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI� Actiuni in cadrul Grupului de lucru privind

interactiunea intre comert si politica deconcurenta (reuniuni de 2-3 ori/ an)

� Concluzii ale Reuniunii Ministeriale de la Doha (9-14 noiembrie 2001)

- Interactiunea dintre comert si politica concurenteiimpune cu necesitate clarificarea principiilor de baza:TRANSPARENTA, NEDISCRIMINARE, FAIR-PLAYPROCEDURAL

- Necesitatea abordarii la nivel multilateral aprevederilor privind cartelurile (hardcore cartels)

- Intarirea cooperarii voluntare si sprijin pentru intarireaprogresiva a institutiilor nationale de concurenta

- Luarea in considerare a nevoilor tarilor in curs dedezvoltare participante

CONCLUZIE : NECESITATEA INCLUDERIIPOLITICILOR NATIONALE DE CONCURENTA INCADRUL MULTILATERAL AL NEGOCIERILOR OMC –pe agenda viitoarei Runde de negocieri

OBIECTIVE COMUNE:� intelegere comuna, identificare a celor mai bune

actiuni si furnizare de opinii informale si feed-backpentru toate aspectele ce vizeaza politicaconcurentei

� convergenta politicilor economice la nivel mondial� reducerea conflictelor interguvernamentale� crearea unei culturi mondiale a concurentei� aplicarea legislatiei in domeniul concurentei in

beneficiul consumatorilor din toata lumea� asistenta tehnica in favoarea autoritatilor nationale

de concurenta pentru constructia capacitatiiadministrative si de actiune in acest domeniu

UNCTAD� 1980: Ansamblul de principii si reguli echitabile

convenite la nivelul multilateral pentru controlulpracticilor comerciale restrictive/ singurul instrumentmultilateral in domeniul politicii concurentei

� Actiuni in directia realizarii OBIECTIVELOR COMUNE

FIŞA NR. 2: PREGĂTIREA ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ< CAPITOLUL 6: “POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI”>

DEMERSURI ROMÂNIA DEMERSURI UNIUNEA EUROPEANĂ

OBIECTIVE ROMÂNIA = CERINŢE UE� LEGISLAŢIE ARMONIZATĂ CU

ACQUIS-UL ÎN DOMENIULCONCURENŢEI ŞI AJUTORULUI DESTAT

� APLICARE EFECTIVĂ ALEGISLAŢIEI ÎN DOMENIULCONCURENŢEI ŞI AJUTORULUI DESTAT

� ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢIIADMINISTRATIVE AAUTORITĂŢILOR DE CONCURENŢĂ

NEGOCIERI PENTRU CAPITOLUL 6

- Document de poziţie (2000)- Document de poziţie complementar I

(DPC I 2001)- Document complementar de poziţie II

(DCP II 2002)Pe 25 februarie 2002 DCP II a

fost transmis Comisiei Europene pentruconsultări informale.

12-13 iunie 2002: discuţii laBucureşti cu experţii comunitari peproblemele sensibile de la acest capitol.

Dezbaterile au fost deosebit deutile în contextul reuniunii Sub –comitetului de Asociere nr. 2 “Piatainternă” (Bruxelles, 15-16 iunie 2002.

POZIŢII COMUNE

- Poziţia comună I (2000)- Poziţia comună II (2001)

RAPORTĂRI PROGRESE: IUNIE/ SEPTEMBRIE(ANUAL)

RAPORTUL ANUAL AL COMISIEI UE PRIVINDPROGRESELE ÎNREGISTRATE DE ŢĂRILE CANDIDATE ÎNPROCESUL DE PREGĂTIRE A ADERĂRII

PROGRAMUL NATIONAL DEADERARE LA UE (PNAR)(ANUAL)

SUBCOMITETE ŞI COMITETE DE ASOCIERE (ANUAL)(discutii pe baza ordinii de zi propuse de UE)

Modificarea Regulamentului privind acordarea exceptării pecategorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practiciconcertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin 1 din Legeaconcurenţei

Au fost adoptate de Consiliul Concurenţei şi sunt în vigoare de ladata publicării în MO nr. 591 bis/09.08.2002:- Regulament privind aplicarea articolului 5 alin (2) din Legeaconcurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale;- Instrucţiuni privind aplicarea articolului 5 din Legea concurenţeinr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale;- Regulament privind acordarea exceptării acordurilor despecializare de la interdicţia prevăzută la articolul 5 alin (1) dinLegea concurenţei nr. 21/1996;- Regulamentul privind acordarea exceptării acordurilor decercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la articolul 5 alin(1) din Legea concurenţei nr. 21/1996;- Instrucţiuni privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr.21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontală.

FIŞA NR. 3: POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

LEGISLAŢIE ARMONIZATĂ CU ACQUIS-UL

Completarea Regulamentului privindautorizarea concentrărilor economice

APLICARE EFECTIVĂ ALEGISLAŢIEI

- termene limită pentru notificareConsiliul Concurenţei a adoptatRegulamentul privind autorizareaconcentrărilor economice în formămodificată, regulament care a fost publicatîn MO nr. 591 bis/ 09.08.2002 şi a intrat învigoare la data publicării.(ARMONIZARE REALIZATĂ)

- procedura simplificată de analizarea concentrărilor economice - NotaComisiei privind procedurasimplificată pentru analizaconcentrărilor economice conformRegulamentului Consiliului nr.4064/1989

Se studiaza oportunitatea preluarii inlegislatia romaneasca a prevederilorcomunitare.

Se analizeaza in ce masura mediul deafaceri din Romania este pregatit in acestmoment pentru preluarea actuluicomunitar.

Sunt în procedura de adoptare regulile de concurenţă sectoriale:- Regulament pentru aplicarea prevederilor art.5 si 6 din Legea concurentei nr.21/1996 privind practicileanticoncurentiale in domeniul transporturilor feroviare, rutiere si pe caile navigabile interne;- Regulament pentru aplicarea prevederilor art.5 si 6 din Legea concurentei nr.21/1996 privind practicileanticoncurentiale in domeniul transporturilor maritime;- Regulament pentru aplicarea prevederilor art.5 si 6 din Legea concurentei nr.21/1996 privind practicileanticoncurentiale in domeniul transporturilor aeriene;- Regulament pentru acordarea exceptarii pe categorii de intelegeri, decizii de asociere si practici concertate,de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr.21/1996 din domeniul transporturilormaritime;- Regulament pentru acordarea exceptarii pe categorii de intelegeri, decizii de asociere ori practici concertateprivind consultarile pentru tarifele de transport de pasageri pentru serviciile aeriene regulate si alocareasloturilor in aeroporturi, de la interdictia prevazuta la art.5 alin.(1) din Legea concurentei nr.21/1996;- Instructiuni privind modul de aplicare a regulilor de concurenta acordurilor de acces din sectorultelecomunicatiilor – cadrul general, piete relevante si principii.▪ Regulamentul privind forma si continutul cererilor prevazute de regulamentele emise de ConsiliulConcurentei pentru aplicarea regulilor concurentei in domeniul transporturilor.

� RAPORTAREA APLICĂRII LEGISLAŢIEI ÎNDOMENIUL CONCURENŢEI (TABELESCHAUB primite în data de 1 februarie 2002)

( - Activitatea CC în 2001;- Exemple – lista cazuri analizate în România în

domeniul concurenţei, inclusiv concentrărieconomice)

(Analiza aplicării legislaţiei în domeniulconcurenţei a fost transmisă Comisiei Europene la28 februarie 2002 şi a făcut obiectul dezbaterilor dela Bucureşti din 13-14 iunie 2002, precum şi areuniunii Sub-comitetului II 15-16 iunie 2002)

� POLITICĂ DE SANCŢIONARE MAIDESCURAJATOARE

� PRIORITATE CAZURILOR CARE SE REFERĂLA CELE MAI GRAVE DISTORSIONĂRI ALECONCURENŢEI

FIŞA NR. 4 : POLITICA ÎN DOMENIUL AJUTORULUI DE STAT

LEGISLAŢIE ARMONIZATĂ CU ACQUIS-UL APLICARE EFECTIVĂ A LEGISLAŢIEI

Au fost adoptate, publicate în MO nr. 470/ 2.07.2002 şi vor intra în vigoarela 6 luni de la data publicării:- Regulament privind ajutorul de stat regional si ajutorul pentruintreprinderile mici si mijlocii- Regulament privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurareafirmelor in dificultate- Regulament privind ajutorul de stat pentru cercetare-dezvoltare- Regulament privind ajutorul de stat pentru pregatire profesionala- Regulament privind ajutorul de stat pentru protectia mediului.

Au fost elaborate şi vor fi adoptate până la sfârşitul anului 2002:- Instrucţiuni privind acordarea de ajutoare de stat sub forma garanţiilor;- Instrucţiuni privind ajutorul de stat şi capitalul de risc;- Instrucţiuni privind vânzarea terenurilor şi clădirilor de către autorităţilepublice;- Regulamentul multisectorial privind regulile tranzitorii aplicabileajutorului de stat regional pentru proiecte mari de investiţii în sectoareindustriale nespecifice, regulament care transpune cadrul multisectorial din1998 aplicabil în U.E. pâna la 30.12.2003;- Regulamentul multisectorial privind ajutorul de stat regional pentruproiecte mari de investiţii, regulament care transpune noul cadrumultisectorial C70/19.03.2002 aplicabil în U.E. după expirarea vechiuluicadru (menţionat la poziţia anterioară), în domeniul industriilor fibrelorsintetice şi al automobilelor, aplicabil în locul respectivelor reglementărisectoriale comunitare de la 01.01.2003; în ceea ce priveşte oţelul aplicabil,în UE, de la 1 iulie 2002.�

� RAPORTAREA APLICĂRII LEGISLAŢIEI ÎN DOMENIULAJUTORULUI DE STAT (TABELE SCHAUB

( - A. Deciziile autorităţii de monitorizare în domeniul ajutorului destat/Tabele: Lista scheme şi Lista ajutoare individuale;

- B. Colectarea datelor privind ajutoarele de stat în România/Anexa 1: Tabele inventariere şi explicaţiiAnexa 2: Domenii excluseAnexa 3: Clasificarea ajutoarelor după obiectiveAnexa 4: Forme şi categorii de ajutor)

(Analiza aplicării legislaţiei în domeniul ajutorului de stat a fost transmisăComisiei Europene la 28 februarie 2002 şi a făcut obiectul dezbaterilor dela Bucureşti din 13-14 iunie 2002, precum şi a reuniunii Sub-comitetului II15-16 iunie 2002)

� LISTA AJUTOARE DE STAT PE CARE ROMANIA DORESTE SA LEACORDE SI DUPA DATA ADERARII LA UE/ AJUTOARE PE CARECC LE CONSIDERA COMPATIBILE CU ACQUIS-UL / LISTASOLICITATA PRIN POZITIA COMUNA A UE II (Actualizare la fiecare 6luni)

- Prima listă a fost transmisă Comisiei Europene la 28 februarie 2002 (A sevedea poziţia precedentă)

- O referire la aceasta listă şi la procedura elaborării sale va fi inclusăîn Tratatul de aderare

PROBLEME SENSIBILE:- Neluarea în considerare sau nesolicitarea unor puncte de

vedere de la autoritatile de monitorizare pentru acordarea unorajutoare de stat;

- Scheme de ajutor de stat existente incompatibile cu acquis-ul(Parcuri industriale;facilităţi fiscale acordate în zonele libere,facilităţile în zonele D, rata redusă a impozitului pe venitul dinexport)

- Ajutoarele de stat în siderurgie;- Ajutoarele de stat în industria construcţiilor de nave.

Adoptarea Hărţii regionale a intensităţii maxim admisibile aajutorului de statProiectul CC+OC+MDP – ageat de DG Concurenţă se află în

ÎNŢELEGERILE VERTICALE – NOUA ABORDARE…

Mihaela Andrei

Pentru a fi cu adevărat un cadru favorabileconomiei de piaţă, concurenţa trebuie să se ghidezedupă reguli. În România, regulile jocului concurenţialsunt prevăzute de Legea concurenţei nr.21/1996 şi delegislaţia complementară. În art. 5 alin. (1) al acesteilegi se prevede interdicţia oricărei înţelegeri întreagenţi economici, atât pe orizontală cât şi pe verticală.Totuşi, art. 5 alin. (2) prevede posibilitatea exceptăriide la interdicţia prevăzută în alin. (1) pentruînţelegerile între agenţi economici care conduc laîmbunătăţirea calităţii şi la practicarea unor preţuri maireduse pentru consumatori, în care efectele pozitiveprevalează asupra celor negative, de restrângere aconcurenţei implicate de înţelegerea respectivă, iarconsumatorilor li se transferă un avantaj corespunzător.

Acesta este cadrul legal în care sunt tratateînţelegerile verticale, care nu mai sunt considerateanticoncurenţiale “per se” sau proconcurenţiale “perse”. Din experienţa acumulată până în prezent înaplicarea Legii concurenţei, s-a constatat deja căanumite înţelegeri verticale au efecte economicebenefice pe pieţele respective, asupra agenţiloreconomici participanţi şi asupra consumatorilor finali.S-a observat, de asemenea, că astfel de înţelegeriverticale – convenite între agenţi economici cu puteremare de piaţă sau aplicabile unor pieţe cu caracteristicispecifice – pot avea efecte anticoncurenţiale grave.

Pornind de la premiza că beneficiul exceptăriitrebuie limitat numai la înţelegerile verticale pentrucare se poate stabili cu certitudine că au efecte beneficeasupra concurenţei şi a consumatorilor finali, ConsiliulConcurenţei a adoptat noi reglementări în cazulînţelegerilor verticale (legislaţie armonizată culegislaţia actuală a Uniunii Europene), şi anume:Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) dinLegea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilorverticale (numit în continuare “regulament”) şiInstrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legeaconcurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale(numite în continuare “instrucţiuni”).

Astfel, s-a renunţat la accentul pus pe formaînţelegerii (prin încadrarea în aşa numitele categoriiexceptate, şi anume distribuţia exclusivă, cumpărareaexclusivă şi franciza) în favoarea unei definiţii genericea ceea ce se înţelege prin “înţelegere verticală” şi aanalizării acesteia în contextul pieţei, cu accent peimpactul economic al acesteia.

Prin înţelegere verticală se înţelege oriceacord sau practică concertată convenite între doisau mai mulţi agenţi economici - fiecare operând, înscopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluridiferite ale lanţului producţie-distribuţie –referitoare la condiţiile în care părţile pot cumpăra,vinde sau revinde anumite produse sau servicii. Înconsecinţă, reglementările Consiliului Concurenţeiprivesc înţelegerile dintre agenţi economici, careprivesc atât produsele, fie ele intermediare sau finale,cât şi serviciile. De asemenea, se aplică şi înţelegerilorverticale referitoare la produse vândute şi cumpărate înscopul închirierii către părţi terţe.

În această categorie se încadrează acorduri degenul distribuţiei exclusive (exclusivitate teritorială,exclusivitate de marcă, alocare exclusivă aconsumatorilor), distribuţiei selective, cumpărăriiexclusive, vânzării exclusive, francizei, vânzării legates.a.

Înţelegerile verticale intră în sfera deaplicabilitate a legii şi li se aplică prevederileregulamentului şi instrucţiunilor în măsura în careaceste înţelegeri conţin restricţionări de concurenţă carecad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege (restricţionărinumite în continuare restricţionări verticale). Mai multchiar, atât regulamentul cât şi instrucţiunile, identificătrei categorii de înţelegeri verticale care, deşi conţinrestricţionări verticale, nu intră sub incidenţa art. 5 alin.(1) din lege şi, în consecinţă, nici sub incidenţareglementărilor privind înţelegerile verticale, şi anume:

� înţelegerile verticale încheiate între agenţieconomici sau asociaţii de agenţi economicicare se situează, din punctul de vedere alcifrei de afaceri şi al cotei de piaţă, subpragul de minimis prevăzut la art.8 alin. (1)din lege, sub rezerva prevederilor alin. (2) alart. 8 din lege;

� înţelegerile verticale convenite între agenţieconomici care fac parte din acelaşi grup, înconcordanţă cu întreaga doctrină concurenţialăcare tratează grupul de agenţi economici ca osingură entitate economică, agenţii economiciîn cauză demonstrându-şi apartenenţa la grupşi printr-o strategie de piaţă similară;

� înţelegerile de agent propriu-zise.Înţelegerea de agent este definită ca fiindcazul în care o persoană fizică sau juridică(agent/ reprezentant) este investită cu putereade a negocia şi/sau de a încheia contracte pecontul altei persoane (comitent/ reprezentat),

în numele propriu al agentului sau în numelecomitentului, în scopul:

� cumpărării de produse sau servicii de cătrecomitent sau vânzării de produse sau serviciifurnizate de comitent. Pentru aceastăactivitate, agentul primeşte un comision.

Cele mai cunoscute înţelegeri de acest gen suntcontractul de mandat/reprezentare comercială,contractul de comision, contractul de consignaţie.Pentru a nu intra sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege,aceste înţelegeri de agent trebuie să fie autentice.Factorul determinant în stabilirea autenticităţii uneiînţelegeri de agent îl reprezintă riscurile financiare şicomerciale, atât cele legate direct de contracteleîncheiate/negociate de agent, cât şi cele specifice pieţei,necesare activităţii pe care agentul o desfăşoară în bazaîmputernicirii date de comitent.

Astfel, o înţelegere de agent este autentică dacăagentul:

- în general, nu devine proprietarulproduselor sau nu furnizează el însuşiserviciile prevăzute în acord;

- nu contribuie la costurile legate defurnizarea/achiziţionarea produselor sauserviciilor care fac obiectul acordului;

- nu este obligat să investească în activităţide promovare a vânzărilor;

- nu menţine stocuri de produse, nu suportăcosturile aferente finanţării acestora şipierderilor legate de acestea;

- poate returna comitentului produselenevândute ;

- nu furnizează servicii post-vânzare, decâtdacă acestea sunt recompensate înîntregime de către comitent;

- nu efectuează investiţii specifice de piaţă;- nu îşi asumă responsabilitatea faţă de terţi

pentru prejudiciile cauzate de produselevândute;

- nu îşi asumă responsabilitatea în caz deneexecutare a contractului de către client.

În cazul în care agentul îşi asumă unul dinriscurile de mai sus, înţelegerea de agent devine ne-autentică, iar agentul va fi tratat ca un dealerindependent care are dreptul de a-şi stabili propriastrategie de piaţă, înţelegerea de agent intrând subincidenţa art.5 alin.(1) din lege şi, implicit, în sfera deaplicabilitate a regulamentului şi instrucţiunilor cuprivire la înţelegerile verticale.

Pe lângă extinderea ariei de aplicabilitateasupra unei diversităţi de înţelegeri ce pot apărea întreagenţii economici, noile reglementări pun accent şi peimpactul economic al acestora. Astfel, aceste înţelegeri

vor fi tratate diferit de legislaţia în domeniulconcurenţei, în funţie de puterea de piaţă a agenţiloreconomici implicaţi, putere concretizată în cota depiaţă deţinută. În consecinţă, înţelegerile verticaleconvenite între agenţi economici a căror cotă de piaţănu depăşeste 30% vor beneficia de exceptare pecategorii (bine-nţeles cu respectarea condiţiilorstipulate în regulament), iar înţelegerile verticaleconvenite între agenţi economici a căror cotă de piaţădepăşeşte 30% pot beneficia de exceptareindividuală, dar numai în urma unei analize completedin punct de vedere concurenţial a pieţei pe care seaplică respectiva înţelegere şi a efectelor induse derespectiva înţelegere. Instrucţiunile adoptate deConsiliul Concurenţei prezintă în detaliu modalitateade abordare a acestor înţelegeri verticale de cătreautoritatea de concurenţă, asigurând o transparenţă aprocesului decizional şi oferind agentilor economiciposibilitatea de a cunoaşte ce le este permis să facă şice nu, şi de a-şi face propria analiză economică vis-à-vis de înţelegerea respectivă.

Pentru comparaţia cu pragul de 30%, se ia înconsideraţie cota de piaţă a furnizorului calculată pebaza valorii/volumului vânzărilor pe piaţă a produselorsau serviciilor care fac obiectul înţelegerii, cât şi a altorproduse sau servicii substituibile vândute de cătrefurnizor.

Există o singură excepţie de la această regulă,şi anume în cazul înţelegerilor verticale care conţinobligaţii de vânzare exclusivă, caz în care se ia înconsideraţie cota de piaţă a cumpărătorului,calculată pe piaţa achiziţiilor, după algoritmulprezentat mai sus. Obligaţia de vânzare exclusivă estedefinită ca obligaţia care impune furnizorului să vândăprodusele sau serviciile care fac obiectul acordului unuisingur cumpărător din cadrul unui teritoriu delimitat şipriveşte cumpărătorii cu putere de piaţă, cei care auputerea de a impune condiţii furnizorilor, motivpentru care se ia în consideraţie cota de piaţă aacestora.

O exemplificare grafică a celor de mai sus estecuprinsă în schema anexată prezentului articol.

Odată stabilită cota de piaţă, agenţiieconomici care au încheiat o înţelegere verticală aflatăsub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege (adică conţinerestricţionări verticale) sunt în măsură să decidăprocedura pe care trebuie s-o urmeze.

A. Dacă se situează sub pragul de 30%, agenţiieconomici se vor raporta la regulament şi vor cereConsiliului Concurenţei, pentru înţelegerea verticală încauză – prin notificare – exceptare de la interdicţia

prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege prin încadrare încategoria înţelegerilor verticale.

În plus, se mai exceptează prin încadrare încategoria înţelegerilor verticale şi:- înţelegerile verticale încheiate între o asociaţie deagenţi economici şi membrii săi, sau între o astfel deasociaţie şi furnizorii săi, doar în cazul în care toţimembrii asociaţiei sunt comercianţi en-detail deproduse şi sub rezerva că nici unul dintre aceştia,împreună cu grupul de agenţi economici din care faceparte, să nu realizeze o cifră de afaceri totală anualămai mare de 50 miliarde lei.

- înţelegerile verticale conţinând prevederireferitoare la cesiunea către cumpărător sau utilizareade către acesta a drepturilor de proprietate intelectuală(care privesc, în principal, mărcile de comerţ, drepturilede autor şi know-how-ul). Beneficiul exceptării pecategorii se aplică înţelegerilor verticale care conţinprevederi referitoare la drepturi de proprietateintelectuală, dacă sunt îndeplinite următoarele 5condiţii:

a) prevederile referitoare la drepturile deproprietate intelectuală trebuie să fie partecomponentă a unei înţelegeri verticale;

b) drepturile de proprietate intelectuală trebuiecedate cumpărătorului sau utilizate de cătreacesta;

c) prevederile referitoare la drepturile deproprietate intelectuală nu trebuie săconstituie obiectul principal al acordului;

d) prevederile referitoare la drepturile deproprietate intelectuală trebuie să fie directlegate de folosirea, vânzarea sau revânzareade produse sau servicii de către cumpărătorsau clienţii lui;

e) prevederile referitoare la drepturile deproprietate intelectuală privind produselesau serviciile care fac obiectul acordului nutrebuie să conţină restricţionări aleconcurenţei având acelaşi obiect sau efectca restricţionările verticale care nu suntexceptate prin încadrare în categoriaînţelegerilor verticale.

În consecinţă, toate celelalte înţelegeri verticaleconţinând prevederi referitoare la dreptul de proprietateintelectuală nu sunt exceptate prin încadrare încategoria înţelegerilor verticale, acestora aplicându-li-se prevederile Capitolului VI – “Condiţiile deexceptare pentru categoria acordurilor pentru transferulde tehnologie şi/sau know-how” din Regulamentul

privind acordarea exceptării pe categorii de înţelegeriadoptat de Consiliul Concurenţei în 1997.

- înţelegerile verticale nereciproce convenite întreagenţi economici concurenţi, sub rezerva îndepliniriiuneia din cele 3 condiţii prevăzute în art. 4 alin. (4) dinregulament.

În continuare, regulamentul prezintă douăcategorii de restricţionări verticale:

� o primă categorie de restricţionări verticalecare exclud de la exceptare întreaga înţelegereverticală (art. 5 din regulament) şi

� o a doua categorie de restricţionări verticalecare trebuie eliminate din înţelegerea verticalăpentru ca aceasta să poată fi exceptată prinîncadrare în categorie (art. 6 din regulament).

Diferenţa dintre cele două categorii constă în faptul cărestricţionările verticale prevăzute la art.5 dinregulament, considerate de către doctrina concurenţialăca fiind restricţionări grave ale concurenţei, exclud dela exceptarea pe categorii înţelegerea verticală care leconţine (mai mult chiar, exceptarea individuală a unorastfel de înţelegeri este improbabilă), în timp cerestricţionările verticale prevăzute la art. 6 dinregulament pot fi eliminate din înţelegerea verticală încursul analizării de către Consiliul Concurenţei, iarînţelegerea verticală din care s-au eliminat respectivelerestricţionări poate beneficia de exceptare pe categorii.

În concluzie, o înţelegere verticală careîndeplineşte condiţiile de mai sus (cota de piaţă maimică de 30%, înţelegerea verticală nu conţinerestricţionări grave ale concurenţei şi eventualelerestricţionări verticale neexceptabile au fost eliminatedin înţelegerea verticală) beneficiază de încadrare încategoria înţelegerilor verticale.

Cu toate acestea, în anumite situaţii concreteale pieţei relevante în cauză, Consiliul Concurenţeipoate retrage beneficiul exceptării pe categorii(decizând tratarea acestora în contextul exceptăriiindividuale) pentru înţelegeri verticale care aparentîndeplinesc condiţiile de mai sus. Aceste situaţii sunt:

� mai mult de 50% din agenţii economici careactivează pe piaţa relevantă în cauză încheieînţelegeri verticale conţinând diverserestricţionări verticale (cum ar fi: exclusivitatede marcă, exclusivitate teritorială, alocareexclusivă a consumatorilor, distribuţieselectivă, vânzare exclusivă, vânzare legată,recomandarea preţurilor de revânzare etc.) cuefecte similare asupra pieţei relevante,

� cazuri speciale când, datorită caracteristicilorspecifice ale pieţei relevante sau datorită altor

factori speciali identificaţi de ConsiliulConcurenţei, înţelegerile verticale exceptate învirtutea regulamentului au efecteincompatibile din punct de vedere al legislaţieiconcurenţiale.

B. Dacă cota de piaţă a agenţilor economiciimplicaţi (furnizorul sau cumpărătorul, după caz) sesituează peste pragul de 30%, precum şi în cazurile încare înţelegerea verticală nu beneficiază de exceptarepe categorii, agenţii economici vor înainta ConsiliuluiConcurenţei cerere de dispensă (exceptare individuală aînţelegerii verticale) în condiţiile de procedurăprevăzute în „Regulamentul pentru aplicareaprevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţeinr.21/1996, privind practicile anticoncurenţiale”.

Cadrul general de abordare a exceptărilorindividuale pentru înţelegerile verticale este prezentatîn instrucţiuni.

Astfel, în evaluarea cazurilor individuale,Consiliul Concurenţei va face o analiză completă dinpunct de vedere concurenţial, şi anume va evaluagradul de restricţionare a concurenţei sub incidenţaart. 5 alin. (1) din lege şi măsura în care suntîndeplinite condiţiile de exceptare prevăzute la art. 5alin. (2) din lege.

Factori importanţi în evaluareagradului de restricţionare a concurenţei sunt poziţiape piaţă a furnizorului; poziţia pe piaţă a concurenţilor;poziţia pe piaţă a cumpărătorului; barierele la intrareape piaţă; maturitatea pieţei; nivelul de comercializare;natura produsului; alţi factori, cum ar fi efectulcumulativ (adică acoperirea pieţei cu acordurisimilare), durata înţelegerilor, măsura în careînţelegerea este „impusă” sau „negociată”, cadrullegislativ şi comportamentul care poate indica saufacilita înţelegeri secrete ilegale, rigiditatea preţului carăspuns la excesul de capacitate din piaţă,discriminarea prin preţ şi comportamentul anti-concurenţial anterior.

Condiţiile de exceptare a cărorîndeplinire trebuie urmărită în cursul evaluării sunt celeprevăzute de art. 5 alin. (2) din lege (toate condiţiileenumerate la lit. a) - d) şi una din condiţiile enumeratela lit. e), şi anume:

a) efectele pozitive prevalează asupra celornegative sau sunt suficiente pentru acompensa restrângerea concurenţei provocatede respectivele înţelegeri verticale;

Instrucţiunile identifică principalele efectenegative asupra pieţei, induse de restricţionărileverticale, acestea fiind obstrucţionarea altor furnizorisau a altor cumpărători prin ridicarea de bariere la

intrarea pe piaţă; reducerea concurenţei inter-marcădintre agenţii economici care operează pe o piaţă,incluzând facilitarea înţelegerilor secrete ilegale dintrefurnizori sau cumpărători; reducerea concurenţei intra-marcă între distribuitorii aceleiaşi mărci.

În continuare, se detaliază cele mai importanteavantaje care pot justifica aplicarea anumitorrestricţionări verticale, acestea fiind rezolvareaproblemei „pasagerului clandestin”; deschiderea saupătrunderea pe pieţe noi; evitarea problemei„pasagerului clandestin” în faza de promovare a unuinou produs; rezolvarea „problemei investiţiilorspecifice unui singur client”; rezolvarea problemeiinvestiţiilor specifice transferului unui know-howsubstanţial; realizarea economiei de scară în distribuţie;corectarea imperfecţiunilor pieţei de capital; asigurareauniformităţii şi standardizării calităţii.

b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigurăun avantaj corespunzător;

c) eventualele restrângeri ale concurenţei suntindispensabile pentru obţinerea avantajelorscontate;

d) respectiva înţelegere verticală nu dă agenţiloreconomici sau asociaţiilor de agenţieconomici posibilitatea de a eliminaconcurenţa de pe o parte substanţială a pieţeirelevante;

e) înţelegerea verticală contribuie sau poatecontribui în mod semnificativ la:

- ameliorarea producţiei sau distribuţiei deproduse sau prestărilor de servicii;

- promovarea progresului tehnic sau economic,îmbunătăţirea calităţii produselor şiserviciilor;

- întărirea poziţiilor concurenţiale aleîntreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţainternă;

- creşterea gradului de competitivitate aproduselor şi serviciilor româneşti pe piaţaexternă;

- practicarea în mod durabil a unor preţurisubstanţial mai reduse pentru consumatori.

Ţinând cont de toate aceste aspecte, ConsiliulConcurenţei este încrezător că beneficiul exceptăriipentru cazuri individuale va fi limitat numai laînţelegerile verticale pentru care se poate stabili cucertitudine că îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 5alin. (2) din lege.

conţinerestricţionări grave

Se calculează cifra de afaceri

nu conţine restricţionări grave

de cumpărare, de vânzare sau derevânzare

Interzise conform art.5 alin. (1)

ÎNŢELEGERI VERTICALE

>30%< 30%< 5% şi

Îndeplineşte condiţiile de

exceptare din Regulament

Nu îndeplineştecondiţiile deexceptare din

Regulamentul nu

Evaluare individuală

(dispensă)

Exceptare pe categoriiîn baza

Exceptat de la interdicţia prevăzută la art.

5 alin (1)

Regula de minimis

de agent

Înţelegerea de agent este

DNu

Art. 5 alin (1) nu se aplică Art. 5 alin (1) nu se aplică

O SCURTĂ PREZENTARE A NOILOR REGULAMENTE ADOPTATE DE CONSILIUL CONCURENŢEI ÎNDOMENIUL AJUTORULUI DE STAT

Gabriela Nicolae, Rozalia Şutru, Marilena Bună-ziua,Magda Hărăbor, Laura State, Elena Casapu

În vederea armonizării legislaţiei româneşti cucea comunitară, condiţie esenţială a integrării Românieiîn Uniunea Europeană, Consiliul Concurenţei a adoptatcinci regulamente, publicate în Monitorul Oficialnr.470 din 2 iulie 2002, completând astfel legislaţiasecundară în domeniul ajutorului de stat.

Prin adoptarea acestor acte normative a fostîndeplinit angajamentul asumat de ConsiliulConcurenţei prin Documentul de poziţie, pentruCapitolul 6 “Politica în domeniul concurenţei”, încadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Conţinutul acestor regulamente este redat pescurt în continuare, fiind prezentate principalele criteriice stau la baza acordării ajutoarelor de stat pentrudiferite domenii sau tipuri de activităţi.

Regulamentul privind ajutorul de stat regionalşi ajutorul de stat

pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM)

Întrucât criteriile pentru autorizarea ajutoruluide stat regional şi ajutorului pentru întreprinderi mici şimijlocii sunt comune s-a elaborat un singurRegulament pentru cele două tipuri de ajutor. Au fosttranspuse Orientările comunitare privind ajutoarele destat cu finalitate regională (OJ C 74, 10.3.1998, p 9),Regulamentul Comisiei nr. 70/2001 din 12 ianuarieprivind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CEE referitorla ajutoarele de stat pentru întreprinderile mici şimijlocii şi Amendamentele la Orientările privindajutorul de stat regional (2000/C 258/06).

„Regulamentul privind ajutorul de statregional şi ajutorul de stat pentru întreprinderi mici şimijlocii” defineşte cele două tipuri de ajutor şi scopulacestora, domeniul de aplicare al Regulamentului,modalităţile de acordare şi nivelul ajutorului.

De asemenea, stabileşte criteriile de acordareale ajutorului de stat cu finalitate regională reprezentatede costurile eligibile ale proiectului de investiţii,intensitatea ajutorului, contribuţia investitorului,menţinerea investiţiei în cauză pentru o perioadăminimă de 5 ani.

Regulamentul se aplică schemelor de ajutor destat şi ajutoarelor individuale regionale şi pentruîntreprinderi mici şi mijlocii acordate în toatesectoarele de activitate, cu excepţia producţiei,prelucrării şi comercializării produselor agricolecuprinse în Anexa nr.1, pescuitului şi industrieicarboniere.

Nivelul ajutorului regional este definit întermeni de intensitate în raport cu costurile eligibile.Intensitatea brută a ajutorului regional nu trebuie sădepăşească plafonul de 50% din echivalentul subvenţieinete (ESN). Calculul ESN constă în aducerea tuturorformelor de ajutor legate de o investiţie la un numitorcomun, acesta fiind intensitatea netă, în scopul de a lecompara între ele sau cu un plafon predeterminat.

Pentru întreprinderi mici şi mijlocii, plafonulmaxim al intensităţii brute a ajutorului poate fisuplimentat cu 15 puncte procentuale, cu condiţia caintensitatea totală netă a ajutorului să nu depăşească75%.

În vederea garantării unui nivel viabil şieficient al investiţiilor iniţiale care beneficiază deajutor, aportul beneficiarului destinat finanţării lortrebuie să fie de cel puţin 25%.

Regula generală privind cumulul ajutoarelorde stat prevede că plafoanele intensităţii ajutorului destat menţionate se aplică la totalul ajutorului în cazulajutoarelor acordate concomitent în cadrul mai multorscheme regionale indiferent dacă ajutorul provine dinsurse locale, regionale, naţionale sau comunitare.Într-un capitol separat sunt prevăzute „regulilespecifice privind ajutorul de stat pentru întreprinderimici şi mijlocii”.

Acest capitol stabileşte condiţiile ce trebuieîndeplinite pentru ca ajutoarele pentru investiţii şi celeacordate pentru servicii de consultanţă şi alte servicii şiactivităţi să fie considerate compatibile cu un mediuconcurenţial.

Regulamentului îi sunt ataşate două anexe:� Anexa 1 cuprinde „Lista produselor agricole

cărora nu li se aplică dispoziţiile prezentuluiregulament”;

� Anexa 2 reprezintă Echivalentul subvenţieinete al unui ajutor pentru investiţii.

Regulamentul privind ajutorul de stat pentrusalvarea şi restructurarea firmelor în dificultate

Acest Regulament transpune Instrucţiunilecomunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şirestructurarea firmelor în dificultate (OJC288/9.10.1999). Regulamentul stabileşte criteriile pecare Consiliul Concurenţei le aplică în vedereaexaminării conformităţii ajutorului de stat privindsalvarea şi restructurarea firmelor în dificultate cuprevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Autorizarea acordării acestui tip de ajutor estejustificată de menţinerea unei structuri de piaţăcompetitive, de rolul important pe care îl auîntreprinderile mici şi mijlocii.

Regulamentul descrie conceptul de “firmă îndificultate”, defineşte ajutorul pentru salvare şi celpentru restructurare. O problemă specifică o reprezintăfaptul că agenţilor economici din sectorul oţelului şicărbunelui nu li se aplică acest Regulament.Condiţiile care trebuie în vederea autorizării ajutoruluipentru salvare şi a celui pentru restructurare notificatindividual Consiliului Concurenţei sunt foarte stricte şiconstau în: eligibilitatea societăţii, revigorareasocietăţii, evitarea denaturării semnificative a mediuluiconcurenţial, ajutor limitat la minimum, condiţiispecifice aplicabile în cazul autorizării ajutorului,aplicarea integrală a planului de restructurare,monitorizarea şi raportul anual.

Un principiu specific al acestui Regulamenteste principiul ”prima şi ultima dată” conform căruiaajutorul de restructurare trebuie să fie acordat o singurădată pentru a se evita asistarea anumitor firme într-oproporţie necorespunzătoare.

Un accent deosebit este acordat planului derestructurare care trebuie să fie foarte binefundamentat şi trebuie să demonstreze că societatea vafi revigorată pe termen lung. Planul de restructuraretrebuie elaborat în aşa manieră încât să permităsocietăţii să progreseze către o nouă structură care să îiofere viabilitate pe termen lung.

Un capitol distinct îl constituie condiţiilegenerale de autorizare a schemelor de ajutor de statpentru întreprinderi mici şi mijlocii.Condiţiile ce trebuie îndeplinite în vederea autorizăriisunt specifice ajutorului pentru salvare şi celui pentrurestructurare, dar este prevazută şi o condiţie comunăde autorizare a schemelor de ajutor atât pentru salvarecât şi pentru restructurare.

Datorită impactului foarte mare a ajutorului derestructurare asupra unei societăţi, orice ajutor acordatpentru încurajarea investiţiilor în imobilizări corporaletrebuie notificat individual.La acest Regulament sunt anexate: Formularul denotificare a ajutorului pentru restructurare şiFormularul de notificare a ajutorului pentru salvare.

Regulamentul privind ajutorul de stat pentrucercetare şi dezvoltare (C&D)

În materia ajutorului de stat pentru C&D, laelaborarea Regulamentului privind ajutorul de statpentru C&D au fost preluate dispoziţiile CadruluiComunitar privind ajutorul de stat pentru cercetare-dezvoltare, publicat în Jurnalul Oficial C045 din17.02.1996 şi ale Comunicării Comisiei Europene deamendare a Cadrului privind ajutorul de stat pentruC&D (98/C 48/02).

Regulamentul conţine prevederi clare cuprivire la activităţile de C&D care se încadrează îndispoziţiile Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat,distingând între activităţile de cercetare fundamentală,cercetare aplicativă şi cele de cercetare precompetitivă.

Intensitatea admisibilă a ajutorului pentruC&D este stabilită de Consiliul Concurenţei de la cazla caz, pentru activităţile de cercetare fundamentală şiaplicativă putându-se acorda niveluri mai mari decâtpentru cercetarea precompetitivă.Pentru cercetarea fundamentală, intensitatea brută aajutorului poate ajunge până la 100%. Pentru cercetareaaplicativă, plafonul este de 50%, iar pentru cercetareaprecompetitivă de 25%.

În unele cazuri, cum ar fi cazul studiilor defezabilitate pregătitoare, plafoanele pot fi ridicate pânăla 75% pentru cercetarea aplicativă şi 50% pentrucercetarea precompetitivă. În cazul combinării celordouă tipuri de activităţi menţionate anterior,intensitatea nu va depăşi media ponderată aintensităţilor permise pentru fiecare dintre acestea.

În cazul IMM-urilor sau dacă proiectul decercetare se efectuează într-o zonă asistată, intensitateapoate creşte cu 10 puncte procentuale. Dacă proiectulse conformează obiectivelor unui proiect sau programspecific derulat ca parte a programului comunitar deC&D sau implică cooperare între parteneri dinRomânia şi un stat membru al UE, acesta va beneficiade un supliment de la 15 până la 25 puncte procentuale,fără a depăşi intensitatea maximă de 75%, în cazulcercetării aplicative şi 50%, în cazul cercetăriiprecompetitive.

În ceea ce priveşte sectorul agricol, ConsiliulConcurenţei va admite intensităţi brute ale ajutorului depână la 100% în cazul îndeplinirii anumitor condiţiicumulative.

Din punct de vedere procedural, acordarea deajutoare în cadrul schemelor autorizate trebuie îngeneral notificată individual în situaţia în care costurileproiectului respectiv depăşesc echivalentul în lei a 25milioane euro, iar ajutorul propus depăşeşte 5 milioaneeuro. Ajutoarele de stat individuale trebuie notificate,exceptând situaţia în care sunt sub pragul minim.

Regulamentul privind ajutorul de stat pentruinstruirea angajaţilor

În Uniunea Europeană, ajutorul pentruinstruirea angajaţilor face parte din categoriaexceptărilor în bloc alături de ajutorul privind pragul“de minimis” şi de ajutorul pentru IMM-uri.

În această materie, Comisia Europeană aadoptat Regulamentul nr.68/2001 privind aplicarea art.87 şi 88 ale Tratatului CE la ajutorul pentru instruire,care prevede că ajutoarele acordate pentru instruireaangajaţilor vor fi considerate compatibile cu piaţa

comună şi vor fi exceptate de la cerinţa de notificaredacă sunt îndeplinite anumite condiţii prealabile.

În cadrul procesului de preluare a acquis-uluicomunitar în această materie a fost elaboratRegulamentul privind ajutorul de stat pentru instruireaangajaţilor, fiind preluate doar dispoziţiile de dreptmaterial ale regulamentului comunitar, nu şidispoziţiile procedurale, subzistând astfel obligaţianotificării intenţiei de a acorda un astfel de ajutor.Regulamentul se aplică schemelor de ajutor de stat şiajutoarelor individuale acordate pentru instruireaangajaţilor în toate sectoarele. Se face deosebirea întreajutorul pentru instruire specifică, care este doar înbeneficiul unui grup de persoane sau agenţi economici,şi cel pentru instruire generală, care oferă calificaretransferabilă, acesta din urmă fiind tratat favorabil faţăde primul.

Pentru ca ajutorul pentru instruire să fieautorizat de Consiliul Concurenţei, trebuie săîndeplinească anumite condiţii.Astfel, dacă ajutorul este acordat pentru instruireaspecifică, intensitatea sa nu trebuie să depăşească 35%în cazul întreprinderilor mari şi 45% în cazul IMM-urilor. Dacă ajutorul este acordat pentru instruireagenerală, intensitatea sa nu trebuie sa depaseasca 60%in cazul întreprinderilor mari şi 80% in cazul IMM-urilor. Aceste intensităţi vor fi mai mari cu 10 puncteprocentuale, în cazul în care de instruire beneficiazălucrători dezavantajaţi, iar dacă ajutorul se acordă însectorul transporturi maritime, acesta poate ajunge la ointensitate de 100%.

Costurile eligibile sunt cheltuielile de personalaferente experţilor, cursanţilor, cheltuielile cudeplasarea acestora, cu rechizite, materiale, cuamortizarea echipamentelor, cheltuielile aferenteserviciilor de consultanţă şi îndrumare legate deproiectul de instruire.

Ajutorul pentru instruirea angajaţilor nu secumulează cu nici un alt ajutor de stat sau cu altefonduri comunitare, dacă această cumulare conduce lao intensitate a ajutorului ce depăşeşte valoarea fixatăprin regulament.

Regulamentul cu privire la ajutorul de stat pentruprotecţia mediului

Regulamentul cu privire la ajutorul de statpentru protecţia mediului transpune Instrucţiunileemise de Comisia Europeană în domeniul ajutorului destat pentru protecţia mediului, [2001/C 37/03], al cărorobiectiv general este de a stabili dacă şi în ce condiţiiajutorul de stat poate fi considerat necesar asigurăriiprotecţiei mediului şi dezvoltării durabile, fără a aveaefecte disproporţionate asupra concurenţei şi creşteriieconomice.

Măsurile de ajutor nu pot fi utilizate fărărespectarea principiului “poluatorul plăteşte” şi a

principiului internalizării costurilor potrivit căruia,toate costurile legate de protecţia mediului trebuie săfie incluse în costurile de producţie ale societăţiicomerciale.

Regulamentul stabileşte condiţiile deautorizare a ajutoarelor de stat pentru protecţiamediului pentru următoarele categorii de ajutor:ajutorul pentru investiţii, reabilitarea amplasamentelorindustriale poluate, reamplasarea agenţilor economici,ajutorul acordat IMM-urilor pentru servicii deconsultanţă în materie de mediu precum şi plafoanelecosturilor eligibile pentru aceste categorii de ajutor.

Costurile eligibile trebuie să se limiteze strictla costurile suplimentare generate de investiţiilenecesare pentru îndeplinirea obiectivelor de protecţie amediului. Ajutorul de stat nu se justifică în cazulinvestiţiilor menite doar să alinieze agenţii economicila standardele tehnice existente sau noi. Ajutorul poatefi considerat util dacă serveşte ca stimulent pentruatingerea unor niveluri de protecţie a mediului maimari decât cele prevăzute de standardele în vigoare.

Pentru a răspunde dificultăţilor particulareîntâmpinate de IMM-uri, s-a convenit să se prevadăposibilitatea de a se acorda acestor întreprinderiajutoare de stat pentru a se conforma noilor standardetehnice pentru o perioadă de trei ani de la adoptareaacestora.

În unele cazuri se poate lua în considerarestabilirea unor taxe cu efecte favorabile asupraprotecţiei mediului. În unele cazuri, exceptarea saureducerea taxelor este acordată agenţilor economici dincategorii speciale pentru a se evita plasarea acestoraîntr-o situaţie concurenţială dificilă. Aceste măsuri potconstitui ajutor de stat în sensul prevederilor Legiinr.143/1999.

Intensitatea brută a ajutorului pentru protecţiamediului nu trebuie să depăşească 30% brut dincosturile eligibile pentru ajutoarele de investitii carepermit agenţilor economici să depăşească standardelede mediu existente sau în absenţa unor standardeobligatorii. Investiţiile pentru economisirea de energie,investiţiile în producerea combinată de energieelectrică şi termică, investiţiile pentru promovareasurselor de energie regenerabilă beneficiază de o ratăde bază de 40% din costurile eligibile. În cazulinstalaţiilor de producere a energiei regenerabile careasigură acoperirea integrală a necesarului de energie alunei comunităţi, investiţiile realizate pot beneficia deun bonus de 10% peste rata de bază de 40% dincosturile eligibile. Atunci când este demonstratcaracterul indispensabil al investiţiei pentruproducerea de energie regenerabilă, vor putea fiacordate ajutoare care pot atinge până la 100% dincosturile eligibile, caz în care nu se mai poate beneficiade nici o altă formă de sprijin.

În regiunile eligibile pentru a beneficia de ajutorregional, întreprinderile pot beneficia de o valoare

superioară a ajutorului, în scopul de a încurajaefectuarea de investiţii complementare în favoareaprotecţiei mediului. În acest caz, rata maximă aajutorului de stat este cea mai mare dintre următoareleopţiuni:

- rata de bază aplicabilă ajutorului pentruinvestiţii în protecţia mediului (30% brut însistem standard, 40% brut în cazul investiţiilorîn economisirea de energie, în surse de energieregenerabilă sau în producerea combinată deenergie electrică şi termică sau 50% brut încazul investiţiilor în surse de energieregenerabilă furnizată unei comunităţi intregi,majorat cu 10% brut pentru regiunile asistate;

- rata ajutorului regional plus 10% brut.

Atunci când investiţiile pentru depăşireastandardelor de mediu şi pentru economisirea deenergie sunt efectuate de către IMM-uri, se poateautoriza o suplimentare a ajutorului cu 10% brut.Bonusurile pentru regiunile asistate şi pentru IMM-uripot fi cumulate, dar rata maximă a ajutorului nu poatedepăşi 100%.

Regulamentul stabileşte regulile generaleaplicabile ajutoarelor pentru operare în favoareagestionării deşeurilor şi economisirii de energie,dispoziţiile generale aplicabile tuturor ajutoarelor deoperare acordate sub forma reducerilor de taxe sau aexceptării de la plata acestora. Sunt reglementate, deasemenea, ajutoarele de operare în favoarea producţieide energie regenerabilă precum şi ajutoarele de operarepentru producerea combinată de energie electrică şitermică.Plafoanele de ajutor prevăzute de regulament suntaplicabile indiferent dacă ajutorul în cauză este finanţatintegral sau parţial din resurse de stat. Ajutoareleautorizate în conformitate cu “Regulamentul cu privirela ajutorul de stat pentru protecţia mediului” nu pot ficombinate cu alte forme de ajutor de stat, în sensulart.2 alin.1 din Legea nr.143/1999 privind ajutorul destat, dacă un asemenea cumul atinge o intensitate aajutorului mai mare decât cea prevăzută de prezentulregulament.În cazul ajutoarelor de stat care servesc unor scopuridiferite şi presupun aceleaşi costuri eligibile, se aplicăplafonul de ajutor cel mai favorabil.

STUDIU DE CAZ

Schema de ajutor de statconţinută de dispoziţiile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei

de muncă

Rozalia Şutru

Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilorpentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncăinstituie o serie de facilităţi în scopul stimulăriiangajatorilor pentru ocuparea forţei de muncă.

Dispoziţiile cuprinse în Secţiunea a 3-aîndeplinesc condiţiile prevăzute de art.2 alin.(2) şi (4)din Legea nr.143/1999 pentru a considera că suntem înprezenţa unei scheme de ajutor de stat.

Facilităţile prevăzute de Legea nr.76/2002 ceconstituie ajutor de stat sunt:

1) Subvenţionarea locurilor demuncă pentru angajatorii, firme private, care presteazăservicii publice de refacere şi întreţinere ainfrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unorlucrări edilitare, în cuantum de 70% din salariul debază minim brut pe ţară pentru fiecare persoanăîncadrată cu contract individual de muncă din rândulşomerilor, pe o perioada de cel mult 12 luni;

2) Acordarea, pentru angajatoriicare au sub 100 de angajaţi, a unei sume egale cu unsalariu minim brut pe ţară, lunar, pe o perioada de 12luni, pentru fiecare persoană cu handicap încadrată înmuncă pe durată nedeterminată, cu obligaţia menţineriiraporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin doi ani;

3) Acordarea de credite incondiţii avantajoase, din bugetul asigurărilor pentruşomaj, în scopul creării de noi locuri de muncă prinînfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şimijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale,precum şi activităţi independente desfăşurate depersoane fizice autorizate.

Creditele se acordă pentru investiţii, în baza unorproiecte de fezabilitate, proporţional cu numarul delocuri de muncă ce vor fi înfiinţate, pentru o perioadă

de cel mult 3 ani, inclusiv perioada de graţie demaximum 6 luni şi respectiv, un an pentru asigurareaproducţiei, cu o dobândă de 50% din taxa oficială ascontului stabilită de BNR.

Ajutorul de stat propus are ca scop crearea delocuri de muncă prin stimularea angajatorilor pentruîncadrarea în muncă a unor categorii de persoanedezavantajate (şomeri, persoane cu handicap) sau prinposibilitatea acestora de a obţine credite in condiţiiavantajoase în scopul înfiinţării şi dezvoltării deîntreprinderi mici şi mijloci, unităţi cooperatiste,asociaţii familiale sau de activităţi independentedesfăşurate de persoane fizice autorizate.

Acordarea ajutorului va conduce la:

� Crearea unui număr suplimentar de locuri demuncă pentru şomeri;

� Menţinerea şomerilor nou angajaţi în activitate peo perioadă de la minim 6 luni până la 3 ani de zile;

� Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şimijloci într-un ritm mai accentuat ca urmare aacordării de credite cu dobândă subvenţionată;

� Creşterea veniturilor la bugetul asigurărilor pentruşomaj.

Ţinând cont că schema de ajutor de statprevăzută de Legea nr.76/2002 privind sistemulasigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţeide muncă nu este în măsură să afecteze semnificativmediul concurenţial normal şi nu încalcă acordurileinternaţionale la care Romania este parte, ConsiliulConcurenţei a autorizat, prin Decizianr.160/30.04.2002, ajutorul de stat supus notificării decătre Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

D E C I Z I A NR. 160din 30.04.2002

privind autorizarea schemei de ajutor de stat conţinută de dispoziţiileLegii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

PREŞEDINTELE CONSILIULUI CONCURENŢEI

În baza:

1. Decretului nr.1075/2001 pentru numirea membrilor Consiliului Concurenţei;

2. Dispoziţiilor Legii concurenţei nr.21/1996, publicată în Monitorul Oficial nr.88, Partea I, din 30.04.1996;

3. Dispoziţiilor Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial nr.370, Partea I,

din 03.08.1999;

4. Dispoziţiilor H.G. nr.599/2000 pentru aprobarea procedurilor de raportare, monitorizare şi informare în

aplicarea Legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei nr.340,

Partea I din 21.07.2000;

5. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurentei, publicat în Monitorul

Oficial nr.50 bis, Partea I din 25.03.1997, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Regulamentului privind forma, conţinutul şi alte detalii ale notificării unui ajutor de stat, publicat în

Monitorul Oficial nr.125, Partea I din 24.03.2000;

7. Notificării schemei de ajutor de stat conţinută de dispoziţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul

asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, depusă de către Ministerul Muncii şi

Solidarităţii Sociale – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin adresa

nr.1270/3.04.2002, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr.RS-AS-22/4.04.2002, devenită efectivă la

data înregistrării;

8. Notei Direcţiei Cercetare privind ajutorul de stat notificat.

Pentru următoarele considerente:

1. Dispoziţiile cuprinse în Secţiunea a 3-a din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilorpentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.2 alin.(2) şi (4) din Legeanr.143/1999 pentru a considera că suntem în prezenţa unei scheme de ajutor de stat. Deoarece Legea nr.76/2002 esteulterioară intrării în vigoare a Legii nr.143/1999 rezultă că schema de ajutor de stat prevăzută de această lege este oschema nouă.

O parte din facilităţile prevăzute de Legea nr.76/2002 nu constituie ajutor de stat în sensul art.2alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat deoarece sunt măsuri cu caracter general, fiind deschiseîntreprinderilor din toate sectoarele.

Facilităţile prevăzute de Legea nr.76/2002 ce constituie ajutor de stat în sensul art.2 alin.(1) din Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat sunt următoarele:

- subvenţionarea locurilor de muncă pentru angajatorii, firme private, care prestează servicii publice derefacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare, în cuantum de 70% dinsalariul de baza minim brut pe ţară pentru fiecare persoana încadrată cu contract individual de muncă din rândulşomerilor, pe o perioadă de cel mult 12 luni (art.78 alin.(2) lit.a), art.79);

- acordarea, pentru angajatorii care au sub 100 de angajaţi, a unei sume egale cu un salariu minim brut peţară, lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoană cu handicap încadrată în muncă pe duratănedeterminată, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin doi ani (art. 85, alin. 2),

- acordarea de credite în condiţii avantajoase, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în scopul creării de noilocuri de muncă prin înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţiifamiliale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate (art. 86, alin. 1).

Creditele se acordă pentru investiţii, în baza unor proiecte de fezabilitate, proporţional cu numarul delocuri de muncă ce vor fi înfiinţate, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, inclusiv perioada de graţie de maximum 6luni şi, respectiv, un an pentru asigurarea producţiei, cu o dobânda de 50% din taxa oficială a scontului stabilită deBNR.

2. Beneficiarii ajutorului de stat sunt firmele private care prestează servicii publice de refacere şi întreţinerea infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare şi care încadrează cu contract de muncăpersoane din rândul şomerilor, angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează în muncă persoane cu handicap,precum şi întreprinderile mici şi mijlocii, unităţile cooperatiste, asociaţiile familiale precum şi persoanele fiziceautorizate, prin a căror înfiinţare şi dezvoltare se creează noi locuri de muncă.

Numărul angajatorilor, firme private, care prestează servicii publice de refacere şi întreţinere ainfrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare care vor beneficia de subvenţionarea locurilor demuncă nou create se estimează că va fi de 2.368 agenţi economici, în condiţiile creării unui număr mediu de 10 noilocuri de muncă iar, pentru situaţia creării unui număr mediu de 20 noi locuri de muncă, de 1.184 agenţi economici.

Numărul estimat al angajatorilor care vor beneficia de acordarea unei sume egale cu un salariu minim brutpe ţară, lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoană cu handicap încadrată în muncă pe duratănedeterminată se estimează că va fi de 407, în condiţiile creării unui numar mediu de 10 noi locuri de muncă iar,pentru situaţia creării unui număr mediu de 20 noi locuri de muncă, va fi de 203.

Se estimează că vor beneficia de credite în condiţii preferenţiale un număr de 1.333 de agenţi economici, încondiţiile creării de către fiecare agent economic a unui număr mediu de 10 noi locuri de muncă, iar pentru situaţiacreării de către fiecare agent economic a unui număr mediu de 20 noi locuri de muncă, vor beneficia de credite unnumar de 667 de agenţi economici.

Beneficiarii de credite în condiţii avantajoase, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să aibă cel mult 250 de angajaţi şi/sau membri cooperatori cu raporturi de muncă sau de serviciu;- activitatea de bază să se realizeze în producţie, servicii sau în turism;- pe cel puţin 50% din locurile de muncă nou create să fie încadrat personal provenind din răndul

şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;- personalul încadrat trebuie să fie menţinut în activitate cel puţin trei ani;- locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite să nu fie locuri de muncă vacante,

rezultate în urma disponibilizărilor de personal în ultimele 12 luni premergătoare încheieriicontractului de creditare.

3. Suma totală estimată a ajutorului care va fi acordat, în anul 2002, în cadrul schemei prevăzute de Legeanr.76/2002 este de 883 miliarde lei, respectiv 497,4 mld. lei pentru subvenţionarea locurilor de muncă, 85,6 mld. leipentru angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi maxim 300 mld. lei pentru credite cu dobânda de 50% din taxascontului.

Suma ajutorului de stat acordat, pentru subvenţionarea locurilor de muncă, angajatorilor, firme private, careprestează servicii publice de refacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrăriedilitare, pentru anul 2002, se ridică la 497,4 mld. lei, fiind stabilită prin Legea nr.744/2001 a bugetului asigurărilorsociale de stat pe anul 2002. Un agent economic poate beneficia de sume cuprinse între 14,7 mil. lei şi 47,25 mil. leipentru o persoana încadrată şi respectiv între 1.470 mil. lei şi 4.725 mil. lei pentru 100 noi locuri de muncă.

În ceea ce priveşte suma ajutorului de stat acordată pentru angajatorii care au sub 100 de angajaţi şiîncadrează în muncă persoane cu handicap, aceasta se ridică la 85,6 mld. lei, sumele actualizându-se anual prinlegea bugetului asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, prin Legea nr.744/2001 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, pentruacordarea de credite cu dobânda de 50% din taxa oficială de scont s-a aprobat suma de 1.000 mld. lei care urmeazăa se distribui pe judeţe în funcţie de solicitările agenţilor economici. Suma totală care poate fi utilizată pentru

acordarea de credite şi cuantumul maxim al creditului ce poate fi acordat se vor stabili anual prin Legea bugetuluiasigurărilor sociale de stat.

Valoarea ajutorului de stat aferent creditului de 1.000 mld. lei prevăzute a se acorda în anul 2002 se ridicăla:

- 300 mld. lei, în varianta creditului pentru trei ani, cu o perioada de graţie de 6 luni sau- 270 mld. lei, în varianta creditului pentru trei ani, fără perioadă de graţie sau- 95 mld. lei, în varianta creditului de producţie pentru un an.

Determinarea ajutorului de stat s-a făcut în condiţiile unei rate a scontului de 35% pe an şi o dobândăpreferenţială de 17,5% pe an.

Suma medie a creditului prevăzută a se acorda unui agent economic poate fi cuprinsă între 75 mil. lei,pentru crearea unui singur loc de munca şi 7,5 mld. lei, pentru crearea unui numar de 100 de noi locuri de muncă.

4. Ajutorul de stat propus are ca scop crearea de noi locuri de muncă prin stimularea angajatorilorpentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane dezavantajate (şomeri, persoane cu handicap) sau prinposibilitatea acestora de a obţine credite în condiţii avantajoase în scopul înfiinţării şi dezvoltării de întreprinderimici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale sau de activităţi independente desfăşurate de persoane fiziceautorizate.

Acordarea ajutorului va conduce la:- crearea unui număr suplimentar de locuri de muncă pentru şomeri;- menţinerea şomerilor nou angajaţi în activitate pe o perioada de la minim 6 luni până la 3 ani de zile;- dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii într-un ritm mai accentuat ca urmare a acordării de

credite cu dobândă subvenţionată;- creşterea veniturilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

5. Schema de ajutor de stat prevăzută de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şistimularea ocupării forţei de muncă nu este în măsură să afecteze semnificativ mediul concurenţial normal şi nici nuîncalcă aplicarea corespunzătoare a tratatelor internaţionale la care România este parte.

6. În temeiul art.13 alin.(1) din Legea nr.143/1999, Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei vorsupraveghea permanent toate ajutoarele existente, iar dacă se constată că această schemă de ajutor sau alocărispecifice în cadrul ei afectează semnificativ mediul concurenţial normal şi aplicarea corespunzătoare a acordurilorinternaţionale la care România este parte, Consiliul Concurenţei va solicita furnizorului de ajutor să ia măsuricorespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităţii acestuia cu Legea nr.143/1999.

DECIDE

Art.1. În temeiul art.12 alin.(2) lit.b) coroborat cu art.14 alin.(1) lit.d) din Legea nr.143/1999 autorizeazăschema de ajutor de stat conţinută de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulareaocupării forţei de muncă, ca ajutor pentru crearea de noi locuri de muncă.

Art.2. Valoarea estimată a ajutorului de stat pentru anul 2002 este de 883 miliarde de lei.Pentru perioada ulterioară anului în curs, suma ajutorului va fi stabilită prin Legea bugetului

asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv.

Art.3. Prezenta Decizie devine aplicabilă la data comunicării sale.

Art.4. Potrivit dispoziţiilor art.23 din Legea nr.143/1999 şi ale H.G. nr.599/2000 pentru aprobareaprocedurilor de raportare, monitorizare şi informare în aplicarea Legii nr.143/1999, Ministerul Finanţelor Publice şibeneficiarii de ajutor de stat vor transmite Oficiului Concurenţei informaţii privind ajutoarele de statacordate/primite, în vederea inventarierii şi monitorizării acestora.

Art.5. Potrivit prevederilor art.29 din Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat, prezenta Decizie poate fiatacată la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art.6. Prezenta Decizie va fi comunicată de către Secretariatul General din cadrul Consiliului Concurenţei:- Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, str.Dem I. Dobrescu nr.2, sector 1; - Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Str. Sf.Dumitru nr.3, sector 3, Bucureşti;- Oficiului Concurenţei, Bd.Libertăţii nr.5, Bucureşti.

Art.7. Secretariatul General şi Direcţia Cercetare din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări aducerea laîndeplinire a prezentei Decizii.

PREŞEDINTE

THEODOR VALENTIN PURCĂREA

Studiu de caz - General Electric/Honeywell

Roxana Neşa

Deschidem în acest număr o serie deprezentări a unor studii de caz care au stat în atenţiaComisiei Europene – DG Concurenţă şi a autorităţilorde concurenţă din statele membre ale UniuniiEuropene.

Am ales pentru acest număr prezentareacazului concentrării economice propuse să aibă locîntre General Electric şi Honeywell5.

General Electric (GE) este o corporaţieindustrială cu activitate diversă în domenii carecuprind: motoare pentru avioane, instalaţii, servicii deinformaţii, sisteme energetice, lumină, sistemeindustriale, sisteme medicale, mase plastice,radiodifuziune (prin intermediul canalului mediaNBC), servicii financiare şi sisteme de transport.

Honeywell este o companie de producţie şitehnologie avansată care oferă consumatorilor dinîntreaga lume produse şi servicii ale industrieiaerospaţiale, produse autopropulsoare, materialeelectronice, produse speciale ale industriei chimice,polimeri performanţi, sisteme de transport şi energeticeca şi sisteme de siguranţă pentru case, clădiri şi unităţiindustriale.

Concentrarea economică care urma să aibă locîntre GE şi Honeywell afecta două mari categorii desectoare industriale, produsele aeronautice (motoare cureacţie, electromotoarele pentru componentelespecifice şi nespecifice avioanelor) şi sistemeleindustriale (turbine marine cu gaz de mici dimensiuni).

Motoarele pentru avioane cu reacţie şi pieţelecorelate

Comisia a examinat trei categorii de pieţe alemotoarelor cu reacţie: motoare cu reacţie pentruavioane comerciale de mari dimensiuni, motoare cureacţie pentru avioane cu reacţie regionale şi motoarecu reacţie pentru avioane cu reacţie colective, ca şipieţele corelate: pentru întreţinere, reparaţii şi reviziegenerală (IRR). Cumpărătorii de avioane (companiiaeriene, companii de leasing etc.) fac comenzi pentrutipul de avion pe care doresc să-l achiziţioneze şi,

5 Prelucrare după Competition Policy Newsletter,Number 3 – October 2001,p. 5-13 şi « Politique deconcurrence de l’Union Européenne », XXXI –eRapport sur la politique de concurrence, 2001,Commission Européenne, Direction Générale de laconcurrence

atunci când este posibil, aleg separat motorul ca şi altesisteme care vor echipa navele.

Investigaţia Comisiei Europene a arătat cămotoarele pentru avioane comerciale mari ar putea ficonsiderate ca constituind o singură piaţă din punct devedere al produsului, în timp ce piaţa motoarelor pentruavioane regionale şi colective poate fi divizată în douăpieţe distincte: piaţa pentru avioane regionale mari şimici ca şi pentru nave colective uşoare, medii şi grele.Concentrarea nu ar fi creat nici un fel de suprapuneriorizontale pe piaţa motoarelor pentru avioanecomerciale de mari dimensiuni. Totuşi, s-ar fi creatasemenea suprapuneri pe pieţele motoarelor cu reacţiepentru nave regionale mari şi pentru nave colectivemedii.

Se estimează că toate aceste pieţe au odimensiune mondială.

Cote de piaţă

Pentru a calcula cotele de piaţă, Comisia aevaluat baza amenajată a motoarelor cu reacţie ca şibaza de date a furnizorilor de motoare. Baza amenajatăindică un indicator al poziţiilor curente obligatorii alefurnizorilor de motoare, în timp ce baza de date acomenzilor reprezintă un indicator al niveluluiobligatoriu din viitorul imediat. Datorită beneficiilormotoarelor comune, obligaţia furnizorilor de motoareeste evaluată mai bine în termeni de bază amenajată amotoarelor pentru avioane care se află încă în proces deproducţie. Totuşi, în măsura în care există venituri pecare furnizorii de motoare le pot folosi pentru a finanţadezvoltarea unor noi motoare, şi implicit concurenţaviitoare, pornind de la motoarele care sunt în funcţiuneîn prezent, întreaga bază amenajată a motoarelor a fostevaluată (de ex. Incluzând atât motoarele care se află înconservare cât şi pe cele care nu se mai produc).Comisia a calculat de asemenea cotele de piaţă pe bazanumărului de contracte câştigate în procescompetiţional de fiecare producător de motoare.

Poziţia dominantă a GE

Poziţia dominantă a GE pe piaţa motoareloratât pentru nave comerciale mari cât şi pentru marinave cu reacţie regionale provine dintr-o îmbinare defactori. Aceştia vizează: cotele de piaţă deosebit demari şi în permanentă creştere ale GE, integrareaverticală între vânzarea de nave, finanţare şi leasing,puterea financiară prin GE Capital, componenta

financiară ca şi poziţia puternică pe pieţele serviciilorpostvânzare.

În plus faţă de cotele sale de piaţă, GE poate ficaracterizată ca o companie unică. In plus având cea maimare capitalizare mondială6, GE oferă o combinare şispecializare a produselor şi serviciilor complementarecătre consumatori. GE nu este numai leaderul unuiconglomerat industrial activ în mai multe sectoareincluzând sisteme aerospaţiale şi energetice, ci şi oorganizaţie financiară majoră prin intermediul GECapital. Componenta financiară a GE contribuie cu circa50% la veniturile consolidate ale GE Corporation şiadministrează circa 370 miliarde USD, mai mult de 80%din activele totale ale GE. Dacă GE Capital era ocompanie independentă, ar fi putut, singură, să deţină unloc în Topul 20 al celor mai mari 500 de companii.

GE Capital oferă afacerilor GE resurse financiareenorme aproape instantaneu şi permite companiei GEsă-şi asume riscuri în programe de dezvoltare aproducţiei mai mari decât oricare din concurenţii săi.Investigaţia Comisiei a confirmat faptul că abilitatea sade a absorbi produse rebut într-o industrie caracterizatăprin investiţii pe termen lung este decisivă.

Mai mult, investigaţia Comisiei a arătat cădatorită puterii sale financiare şi obţinerii de avantaje încalitate de furnizor de motoare, GE se afla în poziţia dea furniza sprijin financiar semnificativ asociaţieiproducătorilor de nave sub forma unor programe deasistenţă la care concurenţii nu puteau replica. GE autilizat acest suport financiar direct pentru a obţineexclusivitatea pentru produsele sale în acele domenii pecare le-a sprijinit financiar, concurenţii find astfeldefavorizaţi la accesul în astfel de domenii.

Resursele financiare enorme ale GE aucontribuit şi la creşterea în continuare şi întărireapoziţiei în sfera lucrativă a industriei motoarelor prininvestirea unor mari sume pe perioade îndelungate îndomeniilor serviciilor post vânzare prin vânzarea unuimare număr de magazine de reparaţii în întreaga lume.

Un alt factor care a contribuit la poziţiadominantă a GE îl reprezintă integrarea pe verticalăîntre cumpărarea de nave, finanţarea şi activităţile deleasing prin Serviciul GE Capital Aviation („GECAS”),GECAS este cel mai mare cumpărător de nave noi,înaintea oricărei companii individuale de linie sau aaltor companii de leasing.

6 Capitalizarea pe piaţă era la 1 iunie 2001 de 480miliarde USD (de departe mai importantă decât a altorcompanii active pe piaţa navelor comerciale cum ar fiBoeing cu circa 56 miliarde USD, UTC cu 39 miliardeUSD şi RR cu 5 miliarde USD).

Spre deosebire de orice altă companieindependentă de leasing, GECAS nu selecteazăechipamentele pentru nave pe care le cumpără înconcordanţă cu cererea de pe piaţă. Ca rezultat alpoliticii GECAS de a selecta numai motoare GE atuncicând cumpără nave noi, 99% din navele comerciale noicomandate de GECAS au grupuri electrice GE.

Comisia a indicat în investigaţia sa că GECASa constituit un stimul şi a avut abilitatea de a sporipoziţia pe piaţă a Diviziei de Motoare pentru Nave a GE(GEAE) prin diferite mijloace. In calitate de clientprincipal, GECAS poate influenţa selecţiaechipamentelor pentru nave de către producătorii defuselaje şi să constituie, în consecinţă, împreună cu altespecialităţi ale GE, elementul care să încline balanţa înfavoarea GE ca furnizor de echipamente şi servicii.Concurenţii lui GEAE nu au capacitatea să garantezeaceste achiziţii şi să ofere comenzi importante sau încreştere producătorilor de fuselaje. Rolul GECAS încalitate de client principal sau în creştere a fostdemonstrat efectiv în obţinerea accesului/exclusivităţiila noile spaţii platformă pentru nave aşa cum a ilustratpoziţia exclusivă a GE în cazul Boeing 777X.

Comisia nu împărtăşeşte opinia potrivit căreiainfluenţa GECAS poate fi uşor şi rapid contracarată decătre concurenţii GE între altele prin constituireapropriilor filiale de leasing pentru nave. InvestigaţiaComisiei a confirmat faptul că o contraofensivă înnumele producătorilor de motoare concurenţi nu varestrânge calitatea de leader a GE pe pieţele motoarelor.

Integrarea verticală a GE se extinde şi la altesegmente ale activităţii aerospaţiale. Prin filialele saleServiciul Motoare (GEES), GEAE are de asemenea opiaţă globală a magazinelor MRO asigurând servicepentru motoarele sale comerciale mari ca şi pentruproducerea altor echipamente originale (OEM) pe obază mondială. GEAE vinde de asemenea motoareturboprop şi turboshaft şi părţi componente înlocuibilepentru navele de uz militar şi civil. In fine, motoareleGE pentru nave sunt utilizate şi ca bază pentruderivatele cu caracter industrial şi turbinele maritimepentru gaz.

În ceea ce priveste clienţii, piaţa investigatăarată că soliditatea financiară a GE este în mod specialcritică într-o industrie în care obţinerea finanţării externese poate dovedi foarte dificilă mai ales pentru clienţiimici care au limite impuse de bilanţ şi propriileperformanţe financiare. Chiar companiile aeriene mari,în special cele care sunt deja cumpărători importanţi aiproduselor şi serviciilor GE nu e sigur că pot

contrabalansa puterea cumpărătorului. Este cazul acelorcompanii aeriene care depind puternic de GE pentru a-şidesfăşura activitatea. Astfel de consumatori (cea maimare parte a companiilor aeriene europene) nu ar riscasă înrăutăţească relaţiile comerciale specifice cu GE şisă ajungă într-o situaţie de dezavantaj competitiv faţă decompaniile aeriene concurente.

În ceea ce priveşte producătorii de fuselaje,aceştia sunt subiectul cererii derivate pentru nave şimotoare a companiilor aeriene şi nu pot fi indiferenţi lao asemenea cerere. Mai mult, mai ales atunci când sedezvolta noi platforme, producătorii de fuselaje aumereu nevoie de asistenţă financiară pe care GE afurnizat-o în diferite ocazii. In plus, producătorii defuselaje nu pot ignora posibilitatea ca GECAS să facăcomenzi pentru produsele lor şi să contribuie astfel laviabilitatea lor industrială şi financiară. In consecinţă,GE are o poziţie din care poate influenţa capacitateaproducătorilor de fuselaje de a face faţă la vânzările deavioane pentru liniile aeriene. Aceasta afectează în modserios interesul lor de a-şi exercita puterea decontracarare cu intentia de a favoriza competitia dintreproducătorii de motoare.

Dată fiind piaţa motoarelor cu reacţie,caracterizată prin bariere înalte la intrare şi ladezvoltare, poziţia lui GE faţă de diferite companiiaeriene, încurajarea de a folosi puterea financiară a GECapital cu cumpărătorii, capacitatea de a-şi sporiintegrarea verticală prin intermediul GECAS, limitareacontrabalansării puterii cumpărătorilor şi poziţia slabă aconcurenţilor, se consideră că GE are o poziţieindependentă faţă de concurenţii săi, cumpărători sauconsumatorii finali şi este astfel o firmă dominantă pepiaţele pentru nave cu reacţie comerciale mari şi pentrumotoare cu reacţie pentru avioane regionale mari.

EFECTELE CONCENTRĂRII ECONOMICEPROPUSE ASUPRA CONCURENŢEI

Concentrarea economică propusă ar fi condusla crearea/întărirea poziţiilor dominante pe diferite pieţeca rezultat al suprapunerilor orizontale între unele părţiale produselor şi combinarea pieţelor pe care Honeywelleste leader cu forţa financiară a GE şi integrareaverticală în vânzarea, finanţarea, leasingul de nave şiserviciile post-vânzare.

Ca urmare a operaţiunii de concentrareeconomică propuse firma rezultată ar fi avut poziţiedominantă pe pieţele pentru produsele specifice şinespecifice EFC, EFV şi EFV-opţional ca şi pe piaţapentru motoare comune pentru avioane cu reacţie.Poziţia dominantă existentă a GE pe piaţa motoarelorpentru avioane mari comerciale şi pentru avioane cu

reacţie regionale de mari dimensiuni s-ar întărideasemenea.

In plus, dată fiind poziţia dominantă şi/ sau deleader deţinută de părţi pe pieţele afectate şi largacombinare a produselor complementare pe acre entitatearezultată după concentrare le-ar fi putut oferi, efectele arfi putut fi agravate de capacitatea financiară şi tehnică aentităţii şi prin interesul economic pentru recurgerea lapractici de excludere, cum ar fi ofertele grupate lapreţuri strategice, pentru excluderea progresivă aconcurenţilor pe diferite pieţe sau segmente de piaţă.Scenariul ar fi fost posibil şi datorită posibilităţii de arecurge la subvenţii încrucişate între diferite produsecare ar fi alcătuit oferta grupată.

Capacitatea de autofinanţare este esenţialăpentru acest sector, fiind necesară pentru finanţareacheltuielilor pentru dezvoltarea unor produse noi,favorizarea inovaţiei şi asigurarea unui eventual avanstehnologic. Marginalizaţi treptat ca urmare a integrăriiHoneywell de către GE, concurenţii lui Honeywell ar fifost privaţi de o sursă de venit vitală şi şi-ar fi văzutcapacitatea de a investi în viitor şi de a dezvoltageneraţia următoare de sisteme de bord redusă, chiareliminată, cu efecte negative asupra inovaţiei,concurentei şi astfel asupra consumatorilor.

PROPUNERILE PĂRŢILOR

In 14 iunie 2001 (termenul legal pentruprezentarea de remedii), GE a propus un număr demăsuri, inclusiv separarea unor produse specifice EFC şiEFV, APU pentru avioane mici, ESC european pentruavioanele combinate şi regionale, separarea unui motorpentru avioanele regionale în proces de dezvoltare şianumite măsuri pentru comportamentul GECAS şi alproduselor pachet.

Comisia a considerat aceste propuneriinsuficiente pentru rezolvarea problemelor deconcurenţă identificate. Scopul separărilor erainsuficient pentru eliminarea efectelor verticale şi deconglomerat ale concentrării economice. In plus,investigaţia pe piaţă indica că activele propuse pentruseparare nu ar fi putut constitui afaceri viabile şiindependente. Anumite angajamente de comportamentpropuse ar fi fost simple promisiuni de a nu abuza depoziţia dominantă pe care combinarea GE şi Honeywellar fi creat-o sau întărit-o şi au fost considerate, în oricecaz, extrem de dificil de aplicat în practică. Remediereaîn cazul produselor pachet a fost consideratăinsuficientă, mai ales în absenţa unor propuneristructurale pentru GECAS care ar fi redus în modsemnificativ necesitatea de separare a activelorHoneywell.

La 28 iunie 2001, două săptămâni mai târziu şidupă termenul pentru prezentarea de propuneri, GE atransmis un nou set de remedii.

Dincolo de faptul că aceste remedii nu erauadecvate pentru crearea concurenţei, ele au fost supusefoarte târziu pe parcursul procedurii şi continuau săprezinte o serie de scurtcircuite tehnice.

Într-adevăr, în conformitate cu Nota Comisieiprivind remediile acceptabile în contextulRegulamentului privind concentrările economice,Comisia poate să accepte doar modificareaangajamentelor atuci când aceasta rezolvă problemele

privind concurenţa într-o manieră clară şi onestă fărănecesitatea unui test de piaţă suplimentar. Oferta supusăde GE la 28 iunie nu îndeplinea aceste condiţii.

Remediile propuse după termen nu erausuficient de clare pentru a rezolva problemele privindconcurenţa identificate într-un mod onest şi astfel nu auputut fi acceptate.

Ca rezultat al procedurii prezentate, la 3 iulie2001 Comisia a declarat concentrarea economicăpropusă incompatibilă cu piaţa comună.