Scrisori catre un tanar romancier de Mario Vargas Llosa

Mario Vargas Llosa (n. 28 martie 1936, Arequipa, Peru) este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori din Peru. Este, de asemenea, unul dintre cei mai importanti romancieri si eseisti nascuti in America Latina. A obtinut Premiul Nobel pentru Literatura, in anul 2010, pentru cartografierea structurilor puterii. Opera sa a fost universal cunoscuta, ea apartinand unuia dintre exponentii cei mai talentati ai unui boom literar latino-american, alaturi de operele scriitorilor: Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges din Argentina, Carlos Fuentes din Mexico sau Gabriel Garcia Marquez din Columbia. Dintre cele mai consacrate romane ale lui Mario Vargas Llosa pot fi amintite urmatoarele: Orasul si cainii, La casa verde, Conversatie la catedrala, Pantaleone si vizitatoarele, Sarbatoarea tapului, Paradisul de dupa colt, Istoria lui Mayta. Pe langa impresionanta serie de romane, pe care le-a publicat, scriitorul peruan, se face cunoscut si prin opere precum piese de teatru: Domnisoara din Tacna sau Seniorul balcoanelor, dar si prin eseuri si studii critice: Garcia Marquez: Povestea unui deicid (dizertatia tezei de doctorat la Universitatea Complutense, 1971), La novela (Romanul), Istoria secreta a unui roman, Intre Sartre si Camus, Adevarul minciunilor, Tentatia imposibilului, Scrisori catre un tanar romancier. In continuarea eseului meu, ma voi opri asupra analizei acestuia din urma. Scrisori catre un tanar romancier este opera lui Mario Vargas Llosa, construita sub forma a unsprezece capitole, fiecare purtand un nume semnificativ si constituind o lectie distincta de literatura. Opera lui Mario Vargas Llosa reprezinta, nu o interpretare a actului creativ, ci mai degraba un contur al acestuia si a formelor sale. Abordarea autorului este remarcabila prin originalitate, opera sa purtand forma unui roman epistolar. Prin intermediul celor unsprezece pseudoscrisori catre un tanar imaginar, autorul imbraca sub aceleasi coperti acest curs de literatura, comunicand intr-un mod mult mai personal cu orice cititor interesat de arta de a scrie. De-a lungul scrisorilor, Llosa mentine tonalitatea prietenoasa (prin formulari precum draga prietene, Te imbratisez calduros) a unui mentor care aduce in discutie cele mai1

importante aspecte ale procesului creativ, punand de fapt la dispozitia tanarului romancier o reconstituire gradata a formarii sale artistice. Prima conditie impusa pentru a asista la aceasta lectie de anatomie fictionala este simtirea, dar mai ales asumarea vocatiei literare. A simti la modul cel mai intim ca scrisul e tot ce i s-a intamplat mai bun in viata este vital pentru un tanar aspirant la maturizarea artistica, dar nu suficient. Prin intermediul celor doua asocieri din primele doua capitole Parabola teniei si Catoblepasul (tenia si catoblepasul lui Flaubert din Ispita Sfantului Anton), Llosa puncteaza necesitatea oricarui creator de a-si asuma framantarile interne, dar si pe cele exterioare care nu se afla la alegerea sa. Intrarea in spatiul literar este comparata cu intrarea intr-un ordin bisericesc, Cred ca numai cel care intra in literatura asa cum intri intr-un ordin religios, hotarat sa-si inchine acelei vocatii timpul, energia, sfortarea, indeplineste conditiile pentru a ajunge intr-adevar un scriitor si a scrie o opera care sa-i supravietuiasca. Tocmai pentru ca literatura necesita puterea si hotararea clara de a-ti asuma aceasta vocatie care nu poate conduce catre o opera cu o existenta de sine statatoare decat in conditiile dedicarii complete. O opera literara nu poate supravietui daca ar fi privata de unul dintre elementele sale: tematica, stil, narator, spatiu, timp, nivel de realitate etc. Prezentarea fiecarui element beneficiaza de acordarea unui capitol distinct (fiecare scrisoare vorbeste despre un alt element al romanului). Foarte interesant este felul in care Llosa prezinta toate aceste elemente, care se intrepatrund si confera identitate oricarui proces creativ. Scriitorul acorda o importanta deosebita fiecaruia dintre aceste elemente, numai prin imbinarea perfecta a acestora romanul putand capata forma sa finala de creatie literara. Fiind un maestru al artei scriitoricesti, Llosa analizeaza in detaliu fiecare element, ajutandu-se de exemple din operele marilor autori pentru intelegerea sigura de catre ucenicul sau a instantelor naratoriale (narator-personaj, care nareaza dinspre persoana intai gramaticala, narator atotstiutor, care nareaza dinspre persoana a treia gramaticala si narator ambiguu, pitit in spatele unei persoane a doua gramaticala), a formelor pe care le capata dimensiunea spatiala si cea temporala. Pe parcursul corespondentei cu ucenicul sau imaginar, scriitorul foloseste o multitudine de exemple din autori clasici (Flaubert, Joyce, Cervantes, Virginia Woolf etc.), izbutind sa acorde prin analiza sa noi intelesuri operelor acestora. Un alt plus al Scrisorilor catre un tanar2

romancier, este faptul ca reuseste sa puna pe to read list a tinerilor cititori o serie de scriitori latino-americani desavarsiti, insa nu foarte consacrati, precum Cortazar sau Onetti, prezenti prin intermediul operelor folosite de Llosa pentru exemplificarile sale. Scrisorile catre un tanar romancier refac pas cu pas procesul creativ parcurs de-a lungul timpului de Mario Vargas Llosa, insa fara a face referiri exacte la momentele evolutiei sale personale ca scriitor, ci constituindu-se ca o lectie de literatura oferita pe baza experientei sale vaste de romancier. Analiza fiecarui element al intregului reprezentat de creatia literara este incheiata cu o concluzie numita de Llosa In chip de post-scriptum. Orice creatie literara va purta cu sine intotdeauna acea nuanta inefabila ce nu poate fi cuprinsa in interpretari si critici bazate exclusiv pe factorul ratiune. Aceasta este asadar cauza pentru care nu poate fi oferita o reteta universala pentru desavarsirea unei creatii literare. Insa, cea mai buna reteta nu ti-o poti crea decat tu insuti, trebuie doar sa citesti si sa scrii, sa scrii si cu siguranta iar sa scrii. Indemnul final care in mod aparent anuleaza intreaga suita de pseudoepistole ale lui Llosa: Draga prietene, ce incerc eu sa-ti spun cu asta e sa uiti degraba tot ce ai citit in scrisorile mele despre forma romanesca si sa te apuci odata de scris romane este plin de semnificatii, poate la fel de reusita precum scurta poveste a dinozaurului lui Augusto Monterroso, citata de nenumarate ori de catre Mario Vargas Llosa (Cuando desperto, el dinosaurio todavia estaba alli, Cand se trezi dinozaurul era tot acolo). Procesul creativ va purta mereu amprenta celui care si-l asuma, de aceea presupune o desprindere de lumea exterioara si de tot ceea ce a fost analizat logic, pentru ca viitorul romancier sa isi defineasca propriile sale coordonate si implicit identitatea sa artistica. Fie ca te numeri printre tinerii romancieri aflati la inceput de drum literar, fie doar printre tinerii cititori pasionati de arta scrisului, Scrisorile catre un tanar romancier ale lui Mario Vargas Llosa te ajuta sa pricepi coordonatele diferitelor dimensiuni ale procesului creativ, indemnand in acelasi timp la cautarea propriilor sensuri pentru care ceea ce denumim, poate mult prea sec, creatie literara. Tania Pencu, Studii iudaice, anul III

3

4