Solvency II - Un Nou Cadru Pentru Reglementarea Asigurarilor

SOLVENCY II – Un Nou Cadru Pentru Reglementarea Asigurărilor

2011


C U P R I N S

INTRODUCERE...................................................................................................................................3

CAPITOLUL I.......................................................................................................................................4

SOLVENCY I - ACTUALUL REGIM DE SOLVABILITATE ÎN UE...........................................4

CAPITOLUL II.....................................................................................................................................9

SOLVENCY II - NOUA REGLEMENTARE A PIEŢEI EUROPENE A ASIGURĂRILOR......9

2.1. NECESITATEA ADOPTĂRII NOULUI CADRU DE REGLEMENTARE A ASIGURĂRILOR........................9

2.2. ARHITECTURA SISTEMULUI SOLVENCY II...................................................................................11

2.3. TREI MODELE DE IMPLEMENTARE...............................................................................................15

2.4. SUNTEM PREGĂTIŢI PENTRU SOLVENCY II?................................................................................16

2.5. ASIGURĂTORII ROMÂNI ÎNDEPLINESC CERINŢELE SOLVENCY II DE CAPITAL..............................17

CAPITOLUL III..................................................................................................................................19

ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE SOLVENCY II ŞI BASEL II..........................................19

CONCLUZII ŞI PROPUNERI..........................................................................................................23

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................25

2


Introducere

Asigurarea este frecventă atât la nivel individual cât şi la nivelul marilor companii de

asigurări care au ca sarcină acoperirea consecinţelor financiare, atât a riscurilor zilnice cât şi

a marilor catastrofe. Drept urmare putem spune faptul că asigurarea este de o importanţă

crucială atât pentru indivizi cât şi pentru activitatea de afaceri deoarece înlocuieşte

insecuritatea cu securitate şi stabilitate.

Protecţia oferită de asigurare şi de investiţiile făcute de către asigurători contribuie la

creşterea economică şi dezvoltarea structurală. Companiile de asigurări joacă un rol

important în creşterea economică precum şi în cea a creşterii eficienţei. Spre exemplu una

din principalele contribuţii ale industriei o constituie intermedierea financiară: industria

mobilizează resurse pe termen lung, spre deosebire de bănci cere le mobilizează pe perioade

mai scurte, care sporesc potenţialul investiţional al economiei pe termen lung.1

Rolul autorităţilor publice este să ofere un cadru de reglementare care să permită

consumatorilor şi companiilor să beneficieze de pe urma competiţiei şi inovării în asigurări,

asigurându-se în acelaşi timp că beneficiază de o protecţie adecvată.

Solvabilitatea poate fi definită ca reprezentând “abilitatea de a putea plăti toate datoriile

legale”.2 Datoriile cu privire la contractele de asigurare sunt cererile aşteptate şi cheltuielile

asociate acestora. Valoarea curentă a acestor obligaţii, care sunt determinate pe baza

metodelor actuariale, reprezintă în cele din urmă doar o estimare.

În cadrul acestui eseu am încercat să realizez o scurtă prezentare a conceptelor de

management al riscului în asigurări, anterioare proiectului Solvency II, necesitatea şi

introducerea acestei noi reglementări. Pe parcursul lucrării am analizat deasemenea

obiectivele şi design-ul sau construcţia acestui regim precum şi unele aspecte referitoare la

asemănarile, respectiv deosebirile faţă de omologul său din sectorul bancar, Basel II.

Cuvinte cheie: solvabilitate, cerinţe de capital, managementul riscului, traziţie, disciplină

de piaţă, implementare, norme de reglementare

1 Nagar, W. ’’The insurance industry and financial stability: International perspective and an assessement of the situation in Israel’’, Financial stability Sphere, 2005, p.52 Dicţionarul Explicativ on-line Merriam-Webster

3


Capitolul I. Solvency I - actualul regim de solvabilitate în Uniunea Europeană

Determinarea şi menţinerea marjei de solvabilitate vine în ajutorul societăţilor de

asigurare, permiţându-le să poată depăşi dificultăţile ce pot apărea în cazul producerii unor

evenimente asigurate care se soldează cu daune mai mari decât cele anticipate sau cu

rezultate nefavorabile din plasamentele financiare efectuate. Totodată, respectarea cerinţelor

privind solvabilitatea face ca aceasta să funcţioneze ca un important instrument de protecţie a

intereselor asiguraţilor. Drept urmare, deloc întâmplător, regimul solvabilităţii, ale cărui baze

datează din anii 70 (din 1973 în asigurările non-viaţă şi 1979 în asigurările de viaţă) ai

secolului trecut, a fost mai ales în primii ani ai secolului al XXI-lea actualizat prin două

Directive ale Uniunii Europene emise în anul 2002. Pe această linie amintim impactul avut

de normele stabilite prin proiectul Solvency I.

Prin Solvency I solvabilitatea s-a consolidat ca urmare a ridicării limitelor minime ale

capitalului social subscris şi prin constituirea unui fond de siguranţă. De asemenea, prin

instituirea unor principii de bază ale activităţii de supraveghere s-a pus un accent mai mare

pe măsurile de prevenire a apariţiei unor dificultăţi financiare. În acest mod s-au creat

condiţii pentru garantarea capacităţii de plată a daunelor de către societăţile de asigurare.

Menţionăm faptul că începând cu anul 2006 se poate spune că nivelul capitalului social

minim a fost înlocuit cu fondul de siguranţă.3

Regulile instituite prin Solvency I cu privire la solvabilitate se bazează pe metoda ratei

fixe, care nu permite însă să reflecte cumulul de riscuri specifice fiecărei societăţi de

asigurare. Ca atare se impun schimbări esenţiale ale regimului de solvabilitate printr-o

abordare orientată spre risc. În aceste condiţii s-a simţit nevoia unui nou instrument de

control al riscurilor. Bazele acestui instrument au fost puse prin proiectul de Directivă a

Uniunii Europene, aflat pe agenda de lucru pentru anul 2005 a CEA4.

Proiectul menţionat este cunoscut sub denumirea de Solvency II. Prin acest nou proiect

se prevăd, pentru societăţile de asigurare, limite de solvabilitate şi metode adecvate privind

întregul sistem de management al riscurilor pe care îl va utiliza o societate de asigurare.

Sistemul de solvabilitate are nevoie de modificări pentru a putea situa măsurarea riscului în

inima sistemului, deoarece caracteristicile vechiului sistem nu mai sunt potrivite.

3 Coană Florin, Coană Rodica, Fodor Iudit, ’’Marja de solvabilitate - condiţie esenţială pentru performanţa societăţilor de asigurări’’, Finanţe – Provocările viitorului, anul VII, nr.7, 2008, p.934 CEA – Comite Europeen des Assurances

4


Directivele Solvency I adoptate în martie 2002 au adus ameliorări punctuale regulilor

existente, după cum urmează:

- creşterea fondurilor de garanţie minimale şi indexare pe baza inflaţiei;

- creşterea marjei în domeniile de responsabilitate civilă (aviaţie, maritimă, generală);

- modalităţi de calcul a marjei pentru o întreprindere aflată în run-off;

- recunoaşterea explicită a puterii controlorilor din asigurări (posibilitatea intervenţiei

preventive, posibilitatea de a limita reducerea marjei datorată reasigurării cedate).

Cerinţele de capital necesare potrivit regimului Solvency I au fost calculate în următorul

mod:5

Capitalul minim este egal cu o treime din capitalul necesar pentru solvabilitate,

între două şi trei milioane de euro, în funcţie de tipul de asigurare în care firma se

angajează.

Cerinţele de capital care asigură solvabilitatea în asigurări generale egalează

mărimea mai mare dintre:

Rata de primă (subscrierilor): - 18 procente din primele cincizeci de milioane

de euro ai primei brute şi 16 procente din primele brute rămase. Suma astfel

obţinută este multiplicată cu media dintre cererile nete şi brute în ultimii trei

ani, rata utilizată pentru acest calcul trebuind să fie cel puţin 0,5.

Rata daunei: - 26 de procente din primele 35 milioane de euro a cererilor brute

de despăgubire. Şi aici suma obţinută este multiplicată cu rata medie dintre

cererile de despăgubire nete şi brute în ultimii trei ani (rata utilizată pentru

acest calcul trebuie să fie cel puţin 0,5). În asigurarea datoriilor (fără a lua în

calcul asigurările obligatorii), asigurările maritime şi cele de aviaţie, indicele

obţinut trebuie multiplicat cu 1,5.

Cerinţele de capital care asigură solvabilitatea în asigurări de viaţă egalează

mărimea mai mare dintre:

4 procente din rezerva matematică practică multiplicată cu rata dintre rezervele

teoretice şi cele practice (această rată trebuie să fie cel puţin 0,85).

0,3 procente din capitalul de risc. Această sumă trebuie multiplicată cu rata

dintre capitalul net la risc şi capitalul brut la risc, rată care trebuie să fie cel

puţin 0,5.

Similar, Directiva include instrucţiuni şi restricţii privind investiţiile şi activele deţinute

la firmele de asigurări ca rezerve. În caz de deviaţie de la capitalul care garantează

5 Swiss Re. ’’Solvency II: An Integrated Risk Approach for European Insurers’’, Sigma, Nr.4, 2006

5


solvabilitatea, organul abilitat poate să ceară asigurătorului să ia anumite măsuri pentru a

remedia situaţia.

Punctele forte ale cadrului de reglementare Solvency I sunt simplitatea şi robusteţea sa.

Cu toate acestea există şi unele slabiciuni după cum urmează:

- evaluarea activelor şi a datoriilor, inclusiv rezervele tehnice, nu se bazează pe o

abordare de piaţă;

- cerinţele de solvabilitate depind de parametri care reprezintă proceduri inadecvate

pentru riscul de subscriere – prime sau cereri de despăgubire în asigurările generale şi

rezerva matematică şi capitalul la risc în asigurările de viaţă;

- celelalte riscuri în afară de cel de subscriere nu sunt luate în considerare sau sunt

considerate doar parţial. Riscul de investiţii nu este inclus în marja de solvabilitate

cerută, dar este luat în considerare prin reglementarea investiţiilor în rezervele

tehnice;

- nu s-a acordat importanţă diversificării anumitor forme de transfer a riscurilor şi

dependenţei dintre active şi pasive;

- creditarea reasigurării este limitată şi nu ia în calcul în mod adecvat riscul de transfer

şi calitatea creditelor reasigurătorilor.

Solvency I nu a stabilit la nivelul Uniunii Europene o definiţie armonizată a cerinţelor

financiare, a capitalurilor şi a rezervelor. De aceea în multe ţări regulatorii naţionali au

stabilit reguli adiţionale pe lângă cele minimale ale Solvency I care să poată lua în calcul şi

ultimele inovaţii sau dezvoltări în managementul riscului. Acest aspect a dus la o serie de

divergenţe în ceea ce priveşte capitalurile şi rezervele deţinute de către companiile de

asigurări din diferitele state membre şi la un nivel îndepărtat de reglementările impuse de

Solvency I. Acest lucru nu este benefic pentru atingerea ţelului propus şi anume acela de

realizare la nivel european a unei pieţe unice a asigurărilor.

O altă slăbiciune importantă a sistemului actual este reprezentată de faptul că acesta nu a

reuşit să motiveze companiile să utilizeze practici moderne de management al riscului. De la

introducerea actualului cadru de solvabilitate în anii ’70 tehnicile de management al riscului

au devenit semnificativ mai sofisticate. Deoarece condiţiile economice s-au schimbat toate

aceste noi schimbări nu au făcut altceva decât să aducă noi riscuri, iar reglementarea

Solvency I nu s-a dovedit a fi suficient de sensibilă la risc sau îndeajuns de justă pentru a

putea face faţă unor astfel de situaţii.6

Aşadar în actualul cadru al Solvency I există multe modalităţi de a aprecia solvabilitatea,

nu întotdeauna consecvente, uneori chiar contradictorii. Anumite reguli intră în conflict cu

6 Solvency II – Introductory Guide, iunie 2006, p.5

6


practicile de management al riscului. Spre exemplu o companie care creşte primele pentru

asigurările generale fără schimbări ale datoriilor îşi reduce riscul de faliment, dar necesarul

de capital creşte.

În regimul Solvency II scopul este de a dezvolta un cadru de analiză coerent cu măsuri

consistente de solvabilitate pentru toate liniile de asigurări. Sistemul va lua în considerare

calitatea managementului de risc ca şi evaluarea corectă a riscului.

Trecerea de la Solvency I la Slovency II, etapă care presupune armonizarea măsurilor

privind solvabilitatea, poate fi reprezentată mult mai fidel prin intermediul figurii de mai

jos:7

Figura 1. Tranziţia de la Solvency I la Solvency II

Solvency II este o oportunitate de a îmbunătăţi reglementarea asigurărilor prin

introducerea:

unui sistem bazat pe evaluarea riscului;

o abordare integrată pentru asigurarea dispoziţiilor, precum şi a cerinţelor cu

privire la capital;

un cadru global pentru gestionarea riscurilor;

cerinţe de capital definite printr-o abordarea standard sau un model intern;

7 CEA, Solvency II – Introductory Guide, iunie 2006, p.5

7


recunoaşterea diversificării riscului şi atenuarea acestuia.

În ceea ce priveşte tratarea situaţiilor financiare, trecerea de la Solvency I la Solvency II

înseamnă abandonarea abordării contabile în favoarea unei abordări economice a posturilor

bilanţiere (valoarea justă a activelor, valoarea economică a obligaţiilor).

În sectorul bancar, atât instituţiile de reglementare cât şi companiile de profil sunt

preocupate de fenomenul de prociclicitate, motiv pentru care au fost definite o serie de

criterii prudenţiale vizând reducerea impactului aplicării conceptului de valoare justă asupra

nivelului reglementat al fondurilor proprii disponibile.8 Pentru înţelegere mai bună a acestei

noi modificări în ceea ce priveşte tratarea situaţiilor financiare este foarte relevantă figura

prezentată mai jos:

8 Constantinescu Dan, ’’Bancassurance între Basel II şi Solvency II’’, Buletin Informativ al CSA, anul III, nr.1, martie 2009, p.8, prelucrare după P.-H. Cassou, 2008, ‘’Basel II and Solvency II Convergence and discrepancie’’s, Cardif Symposion, Paris, noiembrie 2008

8


Capitolul II. Solvency II – noua reglementare a pieţei europene a asigurărilor

2.1. Necesitatea adoptării noului cadru de reglementare a asigurărilor

Asigurarea europeană pregăteşte un proiect major: Solvency II. Acest proiect va schimba

profund regulile de calcul şi control a solvabilităţii. Prima noutate, termenul de solvabilitate,

căruia îi corespundeau până acum reguli de capital minim, va fi pe viitor extins pentru a

îngloba simultan provizioanele tehnice, activele şi capitalul disponibil.

Acest proiect a luat amploare sub îndrumarea Comisiei Europene în strânsă cooperare cu

toţi cei care intervin pe piaţă: controlori, regulatori, industrie şi consultanţi. Analogia poate fi

făcută cu proiectul Basel II din sectorul bancar. Proiectul Solvency II vizează stabilirea unui

cadru european sigur şi durabil pentru ca asigurarea să continue să fie un vector de creştere şi

de stabilitate economică pentru Europa. Solvency II este şi un program riscant în măsura în

care el încearcă să situeze riscul în centrul sistemului, dar este mai presus de orice provocare

care mobilizează numeroase energii şi pretinde competenţe noi.

Obiectivul afişat este că acest nou sistem doteaza autorităţile de control cu instrumente

necesare pentru a evalua corect solvabilitatea globală a unei întreprinderi de asigurare. În

alţi termeni, nu trebuie să se prevadă în mod unic indicatori şi rate cantitative, ci deasemenea

să se acopere aspectele calitative care influenţează expunerea la risc a întreprinderii de

asigurare: gestiune, control intern al riscurilor, poziţie concurenţială etc.

Dintre obiectivele regimului Solvency II amintim:9

protecţia asiguraţilor;

determinarea necesarului de capital pentru menţinerea solvabilităţii pe baza unor

metode mai potrivite pentru toate riscurile unei companii de asigurări;

prevenirea complexităţii inutile;

reflectarea evoluţiilor de pe piaţă;

stabilirea principiilor şi evitarea emiterii prea multor norme;

prevenirea supra-capitalizării.

9 Swiss Re. ’’Solvency II: An Integrated Risk Approach for European Insurers’’, Sigma, Nr.4, 2006

9


Proiectul Solvency II constituie o oportunitate de a îmbunatăţii reglementările în

asigurări introducând:10

Un sistem bazat pe risc

Un sistem bazat pe risc va măsura în mod exact nivelul de risc al portofoliului şi va

indica un nivel proporţional al capitalului, ducând la cea mai eficientă utilizare posibilă a

acestuia.

O abordare integrată a rezervelor şi a necesităţilor de capital

Solvency I specifică cerinţele de capital în termenii unui simplu set de factori aplicaţi

rezervelor tehnice. Marjele de solvabilitate adiţionale trebuiau menţinute în limita rezervelor

tehnice. Această abordare nu ia în considerare nivelul rezervelor constituite care variază de la

ţară la ţară şi de la produs la produs. Solvency II oferă această oportunitate de a trece de la o

abordare holistică în care activele şi pasivele sunt evaluate potrivit principiilor de piaţă.

Un cadru vast pentru managementul riscului

Solvency II nu va defini doar cerinţele de capital ci va cere companiilor să îşi stabilească

sisteme, procese şi controale pentru managementul riscului. De asemenea va exista motivaţia

de a îmbunătăţi managementul riscului deoarece companiile care performează vor fi

răsplătite cu o relaxare a cerinţelor de capital.

Cerinţe de capital definite printr-o abordare standard sau prin modele interne

Nivelul de risc într-un portofoliu de asigurări depinde de mai mulţi factori. Existenţa

opţiunilor şi a garanţiilor în construcţia produsului afectează politica de investiţii. Nivelul de

corelare al activelor şi pasivelor va influenţa cerinţele de capital, iar o strategie agresivă de

investiţii în active riscante va cere mai mult capital. Tehnicile de management al riscului,

cum ar fi utilizarea reasigurării sau a hadgingului, pot reduce nivelul de risc. Nivelul de

diversificare în cadrul portofoliului va avea un efect semnificativ asupra cerinţelor de capital.

Este aproape imposibil ca un simplu set de factori să acapareze exact toate efectele

precizate mai sus. Multe companii şi-au dezvoltat modele sofisticate pentru a testa efectul

diferitelor evenimente asupra portofoliilor lor de asigurări. Acestea pot fi utilizate pentru a

calcula cât capital este necesar pentru a face faţă diverselor circumstanţe adverse care pot

apărea.

Nu însă toate companiile au astfel de modele interne sofisticate care să poată rula teste

independente pentru ca regulatorii să se poată baza pe ele. Companiile mici şi mijlocii pot

avea dificultăţi în suportarea costurilor de a constitui asemenea modele, motiv pentru care

10 Comitė Europėe de Assurances CEA, ’’ Solvency II – Introductory Guide’’, iunie 2006

10


regimul Slovency II va furniza ca şi alternativă abordarea standard europeană European

Standard Approach (ESA) care poate fi utilizată în locul modelelor interne. Această abordare

va fi bazată pe risc şi de aceea va urmări aceleaşi principii ca şi modelele interne. Structura ei

va fi schiţată pentru a obţine aceleaşi rezultate ca şi modelele interne, dar va trebui să conţină

şi o marjă de rezervă deoarece nu este adaptată unui profil specific de risc. Chiar dacă

abordarea standard va fi mai ieftină şi mai uşor de folosit va putea exista însă posibilitatea

alegerii între simplitate şi conservatorism care va oferi motivaţia pentru companii de a trece

la utilizarea în timp a abordărilor mai sofisticate. Decizia asupra variantei de urmat va

rămâne însă la latitudinea companiilor.

Diversificarea şi micşorarea riscurilor

Diversificarea se bazează pe principiul că nu toate riscurile se vor produce în acelaşi

moment, dacă sursele de risc sunt independente. O companie de asigurări care subscrie un

număr mare de riscuri este puţin probabil să sufere daune la toate odată. Cu cât este mai mare

numărul de riscuri, cu atât mai probabil este ca nivelul pierderilor să fie apropiat de nivelul

aşteptat.

Efectele diversificării apar la diferite nivele: ca de exemplu între diferitele riscuri dintr-

un portofoliu, între diferitele regiuni geografice şi între entităţile legale într-o companie de

grup. Datorită diversificării, necesarul de capital pentru toate angajamentele asumate prin

asigurare va fi mai mic decât cerinţa individuală de capital calculată pe fiecare componentă.

Ca şi Basel II pentru industria bancară, Solvency II încearcă să construiască un nou

cadru de reglementare pentru sectorul asigurărilor. Cei trei piloni dezvoltaţi pentru Basel II

au constituit un model pentru Solvency II, dar asemănarile sunt limitate. Modelul din

industria asigurărilor este foarte diferit de cel al băncilor şi şi-a dezvoltat propriul set de

principii care iau în considerare specificităţile activităţii de asigurare.

2.2. Arhitectura sistemului Solvency II

Pare a fi decis astăzi faptul că acest viitor sistem de solvabilitate se va sprijini pe o

structură de trei piloni de tipul celei propuse de Comitetul de la Basel, cu ajustările pe care le

cere, în mod evident, controlul în asigurări.

Ca şi Basel II pentru sectorul bancar, Solvency II are ca scop construirea unui nou

cadrului de reglementare pentru sectorul asigurărilor. Cei trei piloni dezvoltaţi în cadrul

Basel II oferă un model evident pentru Solvency II, dar asemănările sunt limitate. Modelul

specific industriei asigurărilor este foarte diferit de cel al băncilor şi are în curs de dezvoltare

propriul set de principii care să ţină seama de specificităţile asigurărilor.

11


Pilonul 1 – cerinţe cantitative: reguli cu privire la resursele financiare

Primul pilon va cuprinde reguli despre resursele financiare: reguli prudenţiale pentru

rezervele tehnice, investiţii şi cerinţe de capital.

Regulile pentru evaluarea rezervelor tehnice vor constitui componenta centrală a

pilonului I, deoarece nivelul rezervelor va avea un impact major asupra cerinţelor de

solvabilitate. Solvency II doreşte să armonizeze metodele de calcul a rezervelor tehnice şi să

obţină congruenţă referitor la standardele de raportare financiară internaţională International

Financial Reporting Standards (IFRS). CEIOPS11recomandă ca evaluarea pasivelor în

asigurări să se bazeze pe valoarea prezentă aşteptată a fluxurilor de trezorerie (best estimates)

împreună cu o marjă de risc explicită (risk margin).

Introducerea unei evaluări de piaţă a activelor şi pasivelor este una dintre diferenţele

majore între actualul regim de solvabilitate şi Solvency II şi care va influenţa rezultatele

calculelor de solvabilitate.

Primul pilon conţine două nivele de capital:12

A. Solvency Capital Requirement (SCR) sau Capitalul de Solvabilitate care reprezintă

nivelul de capital cerut asigurătorului care să îi permită să facă faţă pierderilor

neaşteptate şi să îşi îndeplinească obligaţiile către asiguraţi şi un înalt grad de

corectitudine.

B. Minimum Capital Requirement (MCR) sau Cerinţa Minimă de Capital. Această

cerinţă face referire la nivelul minim de capital sub care este necesară intervenţia

imediată a autorităţii de supraveghere şi reglementare. Spre deosebire de SCR,

această prevedere nu se va calcula pentru toate riscurile, calcului ei fiind mai simplu.

Calcularea va fi implementată utilizând tehnica VAR la un nivel de semnificaţie

cuprins între 80% şi 90%. Nivelul minim de capital va fi de un milion de euro pentru

tranzacţiile cu asigurări generale şi doua milioane de euro pentru tranzacţiile cu

asigurări de viaţă.

Calculul cerinţelor de capital se poate face fie pe baza unei abordări standard - European

Standard Approach (ESA)- fie pe baza unui model intern, care a fost dezvoltat de către o

companie şi a fost investigat şi permis de către autoritatea de supraveghere. ESA ar trebui să

permită companiilor să măsoare şi să calculeze SCR într-un mod cât mai simplu şi corect.

Una dintre ideile de bază ale acestei abordări este de a utiliza o variantă bazată pe un

factor standardizat pentru a estima şi evalua fiecare componentă a riscului separat: riscul de

11 CEIOPS – Committee of European Insurance and Occupational Pensions Supervisors12 Simona Dragoş, ’’Tranziţia de la Solvency I la Solvency II şi cerinţele de capital potrivit celui de al patrulea studiu cantitativ de impact’’, Revista Româna de Asigurări, nr.1, 2009, p.70

12


piaţă, riscul de subscriere, riscul de credit, riscul operaţional, împreună cu toate

subcategoriile asociate acestor riscuri după cum urmează:13

Ideea de bază a abordării pentru asigurările de viaţă şi asigurările generale este aceeaşi

dar există totuşi unele diferenţe între ele, mai ales în ceea ce priveşte riscurile de subscriere.

Pilonul 2 – cerinţe calitative: recenzie a procesului de supraveghere şi de

management al riscului

Al doilea pilon va furniza principii pentru revizuirea procesului de supraveghere, control

intern şi management al riscului. Acest pilon face referire la:

- armonizarea supravegherii la nivelul Uniunii Europene;

- coordonarea pe timp de criză;

- drepturi şi responsabilităţi ale autorităţilor supervizoare;

- principii de transparenţă şi contabilitate a autorităţilor supervizoare.

Elementele cheie sunt:

13 Constantinescu Dan, ’’Bancassurance – o soluţie de creştere a calităţii serviciilor de asigurări’’, Revista Româna de Asigurări, nr.1, 2009, p.62

13


- controlul intern al modelelor de risc;

- utilizarea stress-testelor;

- procesele de guvernanţă;

- criteriile de potrivire pentru senior management şi calitatea împărţirii riscurilor,

inclusiv reasigurare.

Pilonul 3 – disciplină de piaţă: dezvăluire şi transparenţă

Cel de-al treilea pilon se va baza pe dezvăluiri şi transparenţă pentru a putea consolida

mecanismele de piaţă şi supravegherea bazată pe risc. Scopul este de a oferi investitorilor,

agenţiilor de rating şi oricăror alte părţi interesate o imagine cuprinzătoare asupra riscurilor

asigurătorului. Cerinţele de dezvăluire vor depinde foarte mult de măsurile implementate în

pilonii I şi II. Cerinţele de raportare se vor baza pe abordarea Basel II aplicată în sectorul

bancar şi pe pertea contabilă referitoare la IASB14. Informaţiile nefavorabile ale unui

asigurător pot agrava şi mai mult o situaţie existentă şi deja alterată a unei companii, prin

urmare putem susţine faptul că viitoarele reguli privind dezvăluirile vor trebui să pună în

balanţă interesul public de a fi informat şi interesul competiţional al asigurătorului.

Este foarte important faptul ca cei trei piloni să nu se suprapună, impunând duble

reglementări. Referitor la armonizarea în spaţiul european a reglementărilor privind

asigurările, solvabilitatea este determinată de natura afacerii şi de risc şi nu de locaţia

companiei.

Reflectând principiul coerenţei, cerinţele de capital din pilonul I vor captura şi cuantifica

toate riscurile dintr-un bilanţ. Pilonul I va suplimenta şi completa prevederile primului pilon

şi va promova managementul riscului. Pilonului III nu îi va reveni astfel decât sarcina de a

întregii acest cadru de reglementări prin adâncirea disciplinei de piaţă şi a dialogului dintre

părţile interesate de risc.15

2.3. Trei modele de implementare16

14 IASB – International Accounting Standards Board15 Comitė Europėe de Assurances CEA, ’’ Solvency II – Introductory Guide’’, iunie 2006, p.8

16 Cârcu Mihaela şi Roşca Alexandru, ’’Solvency II pluteşte în aer’’, Revista PRIMM - Asigurari & Pensii, anul X, nr.7, iulie 2008, pp.5-6

14


Următorii ani nu vor fi uşori nici pentru companiile de asigurări, nici pentru autorităţile

de supraveghere, având în vedere faptul că ceasul Solvency II ticăie, iar în acest caz, ceasul

al doisprezecelea coincide cu 1 ianuarie anul 2013.

În procesul de aplicare al Directivei Solvency II, asigurătorii au de ales între

implementarea modelului standard, unul intern sau o combinaţie între acestea două.

Modelul standard este mai uşor de implementat şi va trata riscurile prezente în cadrul

companiilor de profil, această abordare fiind mai indicată în cazul societăţilor de talie mică.

Evaluările vor fi făcute pe clase de risc pe baza unor analize, teste şi scenarii, principalele

categorii de riscuri fiind cele reieşite din piaţă, din activitatea de subscriere, cea operaţională

sau din neîndeplinirea obligaţiilor financiare. Totuşi, modelul standard nu va reflecta

caracteristicile proprii ale unei companii sau ale jurisdicţiei în care aceasta se înscrie.

Pe de altă parte, modelul intern implică identificarea, măsurarea şi modelarea

componentelor cheie de risc ale unei companii de asigurări, precum şi corelaţiile dintre

acestea.

Conferirea societăţilor de profil a unei posibilităţi crescute de a stabili soluţii eficiente de

diminuare a riscurilor din punct de vedere al costurilor va facilita evaluarea nivelului de

capital necesar pentru asigurarea protecţiei în cazul unei serii diverse de evenimente.

Aşadar, asigurătorii care vor aplica acest model nu numai că vor avea posibilitatea unei

operări mult mai eficiente a afacerilor, prin concentrarea pe domeniile cu grad ridicat de

profitabilitate, dar vor fi investiţi cu o capacitate sporită de a evalua numeroase efecte care nu

ar putea fi la fel de uşor cuantificate cu ajutorul modelului standard.

Pentru introducerea eficientă a viitorului model de solvabilitate în domeniul asigurărilor,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din Romania (CSA) a făcut deja primii paşi prin

aprobarea Strategiei privind implementarea Standardelor Internaţionale de Raportare

Financiară (IFRS) în domeniul asigurărilor. Din perspectiva CSA, aplicarea IFRS, prin

promovarea unui management financiar performant şi a culturii de guvernanţă corporativă în

rândul societăţilor de asigurare, constituie o premisă absolut necesară pentru implementarea

în condiţii optime a Solvency II.

Aplicarea Directivei europene va influenţa toate procesele operaţionale ale industriei

asigurărilor în ansamblu, iar prin corectarea rapidă a tuturor aspectelor legate de solvabilitate

va schimba radical cadrul general de supraveghere al asigurărilor, povara reglementării

transformandu-se astfel într-un avantaj competitiv.

Acestea fiind premisele, putem considera că Solvency II este primul proiect strategic de

anvergură al asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni.

15


2.4. Suntem pregătiţi pentru Solvency II?17

Aplicarea Solvency II rămâne totuşi subiectul zilei pentru lumea asigurărilor. Apropierea

datei de implementare a noului sistem de evaluare a solvabilităţii, după mulţi ani de

pregătire, consultări şi studii de impact succesive, este privită cu oarecare nelinişte, atât de

supraveghetori, cât şi de operatorii din piaţă.

Din cele cinci mii de companii de asigurări din Europa, aproximativ trei mii şase sute

vor intra sub incidenţa Solvency II de la 1 ianuarie 2013, însă numai 65% dintre acestea au

participat la studiile cantitative de impact QIS5. În ceea ce priveşte implicarea autorităţilor de

supraveghere, CEIOPS a desfăşurat numai în ultimul an peste douazeci de seminarii de

pregătire, pentru care a cheltuit peste 5% din bugetul Comitetului.

Totuşi, în ambele „tabere” mai există încă destul de multe nelămuriri sau chiar

dezacorduri privind aspectele practice pe care le presupune introducerea noului regim de

solvabilitate. Putem trece la implementarea Solvency II pe baza unui nivel rezonabil de

acurateţe şi trebuie să ne aşteptăm că oricum va trebui să mai adaptăm standardul, pe

măsură ce punerea lui în practică ne va semnala diverse imperfecţiuni, a declarat Karel Van

Hulle, Head of Unit Insurance and Pensions, DG Internal Market and Services, din cadrul

Comisiei Europene. Pe de altă parte, Jonathan Fulle a completat, arătând că evenimentele din

ultimii ani demonstrează că anumite aspecte ale Solvency II ar trebui deja îmbunătăţite.

Totuşi, chiar dacă unele amendamente sunt necesare, Directiva oferă un cadru general

adecvat pentru un management de risc mai eficient.

Potrivit lui Alberto Corinti, Deputy Director General and Director Economics and

Finance în cadrul CEA, pregătirile pentru Solvency II sunt avansate, însă este evident că

mai sunt destul de multe aspecte asupra cărora nu există un acord total sau care mai

necesită clarificări. Astfel, în opinia CEA, există trei aspecte asupra cărora trebuie să se

insiste în procesul de implementare:

întregul proces de aplicare şi de adaptare trebuie să rămână consecvent, în ton cu o

abordare bazată pe risc;

sistemul trebuie să devină funcţional pentru toate pieţele şi toate companiile, motiv

pentru care CEA este în cautarea unor modalităţi de a simplifica, pe cât posibil,

formulele de calcul;

aplicarea Solvency II de către supraveghetori trebuie să respecte filosofia de bază a

acestui sistem, întemeiată pe o abordare economică, dinamică şi flexibilă.

17’’ Conferinţa CEIOPS: Solvency II – un prag de trecut’’, Revista PRIMM - Asigurari & Pensii, anul XII, nr.14/2010 – ianuarie 2011, p.31

16


2.5. Asigurătorii români îndeplinesc cerinţele Solvency II de capital18

Deoarece noul regim de solvabilitate Solvency II se va aplica de la 1 ianuarie 2013, în

perioada ramăsă până atunci, piaţa românească, ca şi piaţa europeană de asigurari de altfel,

potrivit CSA trebuie să se pregătească pentru implementarea noului regim de solvabilitate.

Preşedintele CSA Angela Toncescu susţinea în cadrul unui seminar pe tema asigurarilor

faptul că: „Cea mai importantă caracteristică a Solvency II este aceea că cerinţele de capital

pentru fiecare companie de asigurare vor fi stabilite în funcţie de profilul său de risc. Aceasta

înseamnă că cerinţele de capital vor fi cu atât mai mari cu cât riscurile sunt mai ridicate”.

Pentru evaluarea impactului pe care noul regim de solvabilitate ar putea să îl producă

asupra industriei europene de asigurări, Comisia Europeana a solicitat CEIOPS, acum

EIOPA să deruleze, cu începere din 2005, o serie de studii cantitative de impact, denumite

QIS. În a doua parte a anului trecut s-a derulat cel de-al cincilea studiu, acesta fiind al doilea

la care a participat şi România, după QIS 4.

Scopul celui de-al cincilea studiu de impact derulat de EIOPA a fost de a evalua

practicabilitatea, implicaţiile şi impactul abordărilor specifice asupra valorii activelor şi

pasivelor precum şi calibrarea capitalurilor asigurătorilor şi reasigurătorilor, conform

cerinţelor Solvency II, noua directivă care va deveni efectivă începând din ianuarie 2013.

„În general, studiul cantitativ de impact QIS 5 a arătat faptul că poziţia financiară a

sectorului european de asigurare şi reasigurare faţă de cerinţele de capital pentru

solvabilitate, conform Directivei Solvency II, rămâne solidă”, a precizat Angela Toncescu.

Asigurătorii români îndeplinesc cerinţele de capital pentru solvabilitate ale Solvency II.

În cadrul QIS 5 au participat 18 asigurători din România, care acoperă 93,9% din

primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă, respectiv 79,8% din primele brute

subscrise aferente asigurărilor generale înregistrate în anul 2009.

Pentru evaluarea rezultatelor exerciţiului QIS 5, au fost analizaţi mai mulţi parametri

precum:

impactul asupra bilanţului contabil;

impactul financiar generat de noile cerinţe de solvabilitate.

Analiza s-a efectuat prin compararea rezultatelor obţinute conform specificaţiilor tehnice

ale QIS 5 cu rezultatele obţinute conform regimului actual de solvabilitate, având ca dată de

referinţă 31 decembrie 2009.

18 Stanciu Alexandru, ,,CSA: Asigurătorii români îndeplinesc cerinţele Solvency II de capital’’, Wall-Street, Finanţe-Bănci, 17 martie 2011 http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/100732/CSA-Asiguratorii-romani-indeplinesc-cerintele-Solvency-II-de-capital.html

17


„Având în vedere reprezentativitatea societăţilor luate în considerare şi rezultatele

studiului, se poate concluziona că impactul Solvency II asupra activelor bilanţiere ale

majorităţii societăţilor de asigurare din România nu va fi unul major. Va avea loc totodata o

reducere a valorii rezervelor tehnice, îndeosebi în cazul activităţii de asigurări de viaţă şi, în

consecinţă, se va înregistra o creştere a fondurilor proprii”, a comentat şeful CSA.

În acelaşi timp, cerinţele de capital pentru solvabilitate au crescut, mai ales în cazul activităţii

de asigurări generale pentru care riscul de subscriere este dominant, a mai spus ea.

Altă concluzie care se poate desprinde din rezultatele studiului este aceea că numărul

societăţilor care ar fi nevoite să îşi ajusteze profilul de risc, pentru a respecta cerinţele de

capital pentru solvabilitate nu este semnificativ. Toţi participanţii îndeplinesc condiţiile

privind cerinţe minime de capital, potrivit CSA. La nivel agregat, există un surplus de capital

de circa 398 milioane euro, chiar dacă acesta a scăzut cu 17,5%, comparativ cu nivelul

determinat conform regimului de solvabilitate actual.

Comparativ cu QIS 4, în QIS 5 se observă aceleaşi tendinţe:

reducerea rezervelor;

creşterea fondurilor proprii;

creştere cerinţelor de capital pentru solvabilitate.

Raportul României pentru QIS 5 a fost integrat în Raportul la nivel european realizat de

EIOPA şi făcut public luni, 14 martie 2011.

Capitolul III. Asemănări şi deosebiri între Solvency II şi Basel II

Cele două sisteme de reglementare, respectiv Solvency II şi Basel II, nu au în comun

doar structurarea pe trei piloni a cerinţelor prudenţiale ce privesc segmentele pieţei financiare

înlăuntrul cărora operează, ci şi obiectivele asemănătoare care se referă în principal la

următoarele aspecte:

18


crearea unui cadru prudenţial cât mai sensibil şi reactiv în raport cu riscurile

actuale;

consolidarea preocupărilor privind monitorizarea şi managementul riscului;

asimilarea cerinţelor impuse de cadrul reglementativ privind nivelul capitalurilor

proprii şi configurarea, în acest scop, a unor proceduri interne cât mai adecvate;

armonizarea reglementărilor europene şi internaţionale;

apropierea reglementărilor sectoriale din piaţa financiară (produsele similare ar

trebui să fie supuse unor cerinţe comparabile în privinţa nivelului capitalurilor

proprii).

O analiză detaliată a conţinutului cadrului reglementativ relevă faptul că, în ceea ce

priveşte abordarea conceptelor de natură prudenţială, chiar dacă există unele diferenţe între

cele două sectoare, elementele de similaritate predomină. Acest lucru se poate observa

analizând datele centralizate în tabelul din figura 419.

Este posibil, aşadar, ca procedurile şi specificaţiile de ordin tehnic care sunt supuse

aprobării de către autoritatea competentă în domeniul asigurărilor să fie asemănătoare cu cele

din Basel II, ambele sisteme reglementative impunând cerinţe particulare privitoare la

guvernanţa corporativă şi controlul modelelor de gestiune a riscurilor, în special în ceea ce

priveşte organizarea, normele interne şi instrumentarul utilizat.

Drept urmare, departamentele financiare din ambele tipuri de instituţii (bancare şi de

asigurări) trebuie să-şi îmbunătăţească procedurile şi mecanismele utilizate în monitorizarea

şi managementul fondurilor proprii.

Cadrul prudenţial din cele două segmente ale pieţei financiare prezintă însă şi unele

diferenţe semnificative, care derivă din specificul sectoarelor de activitate guvernate, în

special cele care privesc distribuţia şi natura riscurilor, precum şi din particularităţile

activităţii de reglementare.

Astfel, diferenţele referitoare la definirea riscului şi cele privind conţinutul celor trei

piloni din sistemele reglementative analizate îşi pun amprenta asupra modelelor interne de

management al riscului.

19 Constantinescu Dan, ’’Bancassurance între Basel II şi Solvency II’’, Buletin Informativ al CSA, anul III, nr.1, martie 2009, p.7

19


Tabel 4. Diferenţe privind abordarea conceptuală de natură prudenţială

(Solvency II versus Basel II)

20


Pentru asigurările de viaţă, spre exemplu, modelele interne au ca fundament modelele de

tip ALM (Application Lifecycle Management), ţinând cont de riscul principal aferent acestui

sector de afaceri (risc de piaţă generat de ciclul de viaţă) şi se bazează pe proiecţia activelor

şi obligaţiilor în contextul unor scenarii economice diverse, tehnicile utilizate fiind

preponderent de tip actuarial.

În schimb, riscul dominant în sectorul bancar (riscul de credit) este evaluat prin metode

de tip rating sau scoring, folosindu-se cu precădere instrumentarul statistic şi adiţional cel din

gama sistemelor expert. Tehnicile actuariale şi de simulare pe baza scenariilor economice

sunt utilizate cu titlu de excepţie, doar în cadrul unor bănci de investiţii de prim rang.

Cea mai mare parte a riscurilor cu care se confruntă atât instituţiile bancare, cât şi cele de

asigurări sunt de aceeaşi natură, cu excepţia riscului de subscriere, specific sectorului

asigurărilor. În rest, ambele categorii de entităţi sunt supuse riscului de credit, riscului de

piaţă şi riscului operaţional.

Trebuie menţionat faptul că riscul de credit, asa cum este el definit în Basel II, reprezintă

o noţiune mai cuprinzătoare decât cea a riscului de contrapartidă din Solvency II, întrucât

include, alături de acesta, riscul deprecierii titlurilor financiare (“spread risk”, din categoria

riscurilor de piaţă) şi riscul de subscriere pentru asigurările de credite şi garanţii. De

asemenea, riscul de piaţă are accepţiuni diferite în cele două sisteme de reglementare.

În Solvency II acesta este structurat pe şase categorii, după cum urmează:20

riscul ratei dobânzii;

riscul deprecierii titlurilor financiare (“spread risk”);

riscul de dividend;

riscul valutar;

riscul imobiliar;

riscul de concentrare.

Potrivit Acordului Basel II, categoriile de risc corespondente sunt:

riscul de piaţă aferent operaţiunilor de tip trading (riscul ratei dobânzii, riscul de

dividend, riscul valutar);

riscul de credit aferent operaţiunilor de tip banking (inclusiv riscul de dividend si

riscul deprecierii activelor corporale);

riscul ratei dobânzii pentru operaţiuni non-trading;

riscul de concentrare.

20 Constantinescu Dan, ’’Bancassurance între Basel II şi Solvency II’’, Buletin Informativ al CSA, anul III, nr.1, martie 2009, p.6, prelucrare după P.-H. Cassou, 2008, ‘’Basel II and Solvency II Convergence and discrepancie’’s, Cardif Symposion, Paris, noiembrie 2008

21


Este de observat faptul că riscul de concentrare (a portofoliului - pe categorii de produse,

a plasamentelor - pe tipuri de investiţii şi în interiorul acestora, a ofertei - pe un grup redus de

clienţi) presupune includerea, în procesul de evaluare, a costurilor aferente dispersiei, costuri

generate de procesele suplimentare de analiză, decizie şi administrare.

Spre deosebire de cele două tipuri de risc analizate anterior, în ambele sisteme

reglementative riscul operaţional are, practic, aceeasi accepţiune, incluzând riscul legal şi

făcând abstracţie de riscurile de natură strategică sau reputaţională.

O deosebire importantă între Solvency II şi Basel II o reprezintă modul de determinare a

cerinţelor de capital.

Dacă abordarea Basel II provine, mai mult sau mai puţin, din Basel I, în domeniul

asigurărilor metoda agregării riscurilor, din abordarea standard, este mai complexă întrucât

se bazează pe matricea corelaţiilor definită de către autoritatea de supraveghere. Pentru

determinarea cerinţelor de capital în abordarea standard poate fi luată în calcul şi capacitatea

de asimilare a scenariilor de stres prin politica de dividend.

În concluzie, putem afirma că atât trăsăturile comune celor două regimuri de

solvabilitate, cât şi diferenţele dintre ele presupun o colaborare a instituţiilor de reglementare

aferente celor două segmente ale pieţei financiare, în scopul eliminării acelor discrepanţe

care nu au un fundament economic şi care determină o reducere a eficienţei şi o sporire

nejustificată a costurilor pentru sistemele de activităţi integrate de tip bancassurance.21

Concluzii şi propuneri

21 Constantinescu Dan, ’’Bancassurance – o soluţie de creştere a calităţii serviciilor de asigurări ’’, Revista Româna de Asigurări, nr.1, 2009, p.63

22


Solvency II reprezintă o mare provocare pentru industria europeană a asigurărilor, un

demers laborios de creare a unui cadru unitar de acţiune bazat pe standarde uniforme de

supraveghere adaptate riscurilor tot mai complexe cu care se confruntă sistemul financiar.

După implementare, impactul regimului Solvency II în Europa va fi senmificativ. Acesta

va schimba atât modalitatea companiilor de a colabora cu autoritatea supervizoare cât şi

procesul managementului de risc şi de capital.

Solvency II va rezulta în convergenţa abordărilor organelor supervizoare şi agenţiilor de

rating. Prin urmare supravieţuirea în această industrie a asigurărilor va depinde în mare

măsură de deţinerea de către asigurători a unei game diverse de produse şi de deţinerea

distribuţiei pentru o nişă de produse. Poziţia de societate mică spre medie este inconfortabilă

şi va deveni din ce în ce mai inconfortabilă, aceste companii fiind astfel principalele victime

ale consolidării, dar acest aspect reprezintă la urma urmei doar o simplă părere.

Transparenţa influenţează semnificativ consolidearea, aceasta fiind la nivelul

companiilor în curs de îmbunătăţire şi procesul va continua prin intermediul regimului

Solvabilitate II. Transparenţa produselor va creşte lucru care va permite consumatorilor şi

intermediarilor să facă comparaţii în cunoştinţă de cauză.

Modelele interne de determinare a cerinţelor de capital oferă o sursă de avantaj

competitiv jucătorilor pro-activi care au început implementarea unor sisteme coerente de

management al riscurilor. Grupurile au şansa să acceseze rezervele de eficienţă în utilizarea

capitalului şi să dezvolte platforme unitare de gestiune a solvabilităţii.

Dorindu-se a fi un adevărat instrument de control al riscurilor, acest sistem impune

companiilor de asigurări limite de solvabilitate, ţinând cont, în acelaşi timp, de metodele

necesare de management al riscurilor.

Proiectul recent realizat propune o serie de măsuri privind solvabilitatea, abordate pe

două planuri. Astfel, sub incidenţa acestei proceduri, o companie de asigurări nu va putea

opera în cazul în care se află sub limita minimă de capital. De asemenea un asigurător aflat

sub nivelul necesar de capital pentru încadrarea în limita de solvabilitate (SCR - Solvency

Capital Requirement) va fi automat constrâns să discute remedierea situaţiei cu autoritatea de

reglementare care îl supraveghează.

Astfel, aplicarea prevederilor proiectului Solvency II va avea ca efect eficientizarea şi

securizarea pieţei unice a asigurărilor şi a reasigurărilor. Prin armonizarea cerinţelor privind

solvabilitatea şi a principiilor de supraveghere se vor crea premisele care vor permite

companiilor din întreaga Europă să acţioneze în condiţii egale. Sub Solvency II, companiilor

23


le va fi impusă menţinerea unui nivel de capital disponibil pentru a diminua probabilitatea de

a intra în insolvabilitate tehnică, în anii ce vor urma, sub pragul de un caz la două sute.

În concluzie principalele schimbări aduse de reglementarea Solvency II se referă la:

alinierea cerinţelor de capital la risc prin introducerea metodologiilor corespunzătoare

de măsurare a capitalului şi validarea procedurilor de către autorităţile supervizoare;

îmbunătăţirea posibilităţilor managementului de risc prin încurajarea metodelor

interne pentru evaluarea solvabilităţii;

crearea unui domeniu rentabil în cadrul serviciilor financiare prin armonizarea

nivelurilor de prudenţă şi de capital în cadrul companiilor de servicii financiare şi a

conglomeratelor.

În ceea ce priveşte elaborarea unor eventuale propuneri cu impact direct asupra

demersurilor făcute în vederea atingerii scopurilor de implementare al regimului

Solvabilitate II, pe plan inter, m-aş rezuma la următoarele aspecte:

un dialog eficient între companii şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, ţinând

cont de faptul că proiectul Solvency II este crucial atât pentru piaţa de asigurări din

România cât şi pentru autoritatea de supraveghere;

seminarii şi workshop-uri întrucât implementarea unui sistem atât de complex va fi

dificilă pentru toţi;

crearea unor grupuri de lucru la nivelul organismului profesional de genul Uniunii

Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), cu reprezentanţi ai

companiilor membre şi nu numai, cu specialişti din cadrul CSA şi cu consultanţi din

cadrul principalelor autorităţi internaţionale care activează la nivel european;

măsurile de implementare detaliate trebuie formulate, discutate şi dezvoltate de către

tehnicieni şi specialisti, inclusiv consultanţi.

24


BIBLIOGRAFIE

1. Comitė Europėe de Assurances (CEA), ,,Solvency II – Introductory Guide”, iunie 2006http://www.abi.org.uk/Solvency_II/15563.pdf

2. Coană Florin, Coană Rodica, Fodor Iudit, ,,Marja de solvabilitate - condiţie esenţială pentru performanţa societăţilor de asigurări”, Finanţe – Provocările Viitorului, anul VII, nr.7, 2008

3. Constantinescu Dan, ,,Bancassurance între Basel II şi Solvency II”, Buletin Informativ al CSA, anul III, nr.1, martie 2009, prelucrare după P.H. Cassou, 2008, “Basel II and Solvency II Convergence and discrepancies”, Cardif Symposion, Paris, noiembrie 2008

4. Constantinescu Dan, „Bancassurance – o soluţie de creştere a calităţii serviciilor de asigurări”, Revista Româna de Asigurări, nr.1, 2009

5. Simona Dragoş, „Tranziţia de la Solvency I la Solvency II şi cerinţele de capital potrivit celui de-al patrulea studiu cantitativ de impact”,Revista Româna de Asigurări, nr.1, 2009

6. Cârcu Mihaela şi Roşca Alexandru, “Solvency II pluteşte în aer”, Revista PRIMM - Asigurari & Pensii, anul X, nr.7, iulie 2008

7. ,,Conferinţa CEIOPS: Solvency II – un prag de trecut”, Revista PRIMM - Asigurari & Pensii, anul XII, nr.14/2010, ianuarie 2011

8. Stanciu Alexandru, ,,CSA: Asigurătorii români îndeplinesc cerinţele Solvency II de capital”, Wall-Street, Finanţe-Bănci, 17 martie 2011http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/100732/CSA-Asiguratorii-romani-indeplinesc-cerintele- Solvency-II-de-capital.html

9. Nagar, W. „The insurance industry and financial stability: International perspective and an assessement of the situation in Israel”, Financial stability Sphere, 2005

10. Swiss Re. „Solvency II: An Integrated Risk Approach for European Insurers:, Revista Sigma, Nr.4, 2006

11. Dicţionarul Explicativ on-line Merriam-Webster

25

http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/100732/CSA-Asiguratorii-romani-indeplinesc-cerintele-

http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/100732/CSA-Asiguratorii-romani-indeplinesc-cerintele-

http://www.abi.org.uk/Solvency_II/15563.pdf

Documents

Solvency II - Un Nou Cadru Pentru Reglementarea Asigurarilor