CAPITOLUL IIISTADIILE DEZVOLTARII ONTOGENETICE A PERSONALITATIIPARTICULARITAT ILE DE VÂRSTA SI INDIVIDUALE

Prin dezvoltare se întelege în general un proces de trecere de la o stare calitativa veche la una noua, o succesiune de transformari constituind o miscare ascendenta, progresiva, de la inferior spre superior, de la simplu la complex. Trecerea de la o stare la alta presupune atât acumulari cantitative, cât si salturi calitative, acestea aflându-se într-o strânsa conexiune.Dezvoltarea, ca proces ascendent este rezultatul actiunii contradictorii între capacitatile pe care le are copilul la un moment dat si cerintele tot mai complexe ale mediului, cerinte relevate de factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat în devenirea sa. Vechile contradictii dintre trebuinte si posibilitati dispar, lasând loc altora noi, care si ele la rândul lor vor fi rezolvate. Rezolvarea se realizeaza deci, prin efort propriu, permanent si sistematic, adecvat fiecarei etape a dezvoltarii umane.

Dezvoltarea psihica se realizeaza în stadii, car e se delimiteaza dupa nivelul “de organizare a capacitatilor intelectuale,volitionale, afective, a particularitatilor constiintei si personalitatii copilului”. Fiecare stadiul înglobeaza în sine totalitatea modificarilor ce se produc în cadrul diferitelor componente psihice si a relatiilor dintre ele.

Cel care s-a ocupat prin excelenta de dimensiunea cognitiva a vietii psihice, a fost cunoscutul psiholog elvetian J. Piaget . El a prezentat sistemul stadiilor dezvoltarii cognitive în mai multe rânduri si de aceea în referirile la aceasta problema apar unele deosebiri. Într-o versiune des vehiculata, pe baza unor criterii psihogenetice au fost stabilite patru stadii de dezvoltare intelectuala a copilului: 1.stadiul senzoriomotor (0-2 ani) sau stadiul inteligentei preverbale–copilul este centrat doar pe prezent , nu intelege ce face si de ce face. La 9 luni cauta jucaria care a disparut din campul lui vizual.2.stadiul preoperational (2-7 ani)-care pregateste si în final pune în act operatiile concrete.Pe baza dezvoltarii limbajului intre 4 si 7 ani capata capacitatea de a clasifica obiectele in grupe, gandirea este centrata pe sine nu isi da seama ca exista puncte diferite de ale lui proprii, tinde sa atribuie obiectelor insusiri umane(antropomorfism)3. stadiul operatiilor concrete (7/8-11 ani)-incepe sa gandeasca abstract despre obiecte particulare, intelege cantitatea, volumul, numarul si greutatea,de asemenea poate sa faca operatii inductive adunare,scadere, inmultire,impartire.4.stadiul operatiilor formale (12-14 ani). Opereaza cu enunturi verbale despre real imaginar si posibil.

Regularităţile care există în succesiunea dezvoltării fiinţei umane permit distingerea unor etape distincte de vârstă (Papalia, Olds, 1992). Astfel, se consideră că fiecare dintre noi urmăm un traseu compus din:• l . Perioada prenatală (din momentul concepţiei până la naştere)-Se formează structura fundamentală a corpului şi organele sale. Ritmul de creştere fizică este cel mai accelerat din întreaga existenţă umană.Vulnerabilitatea la factorii de mediu este foarte mare.•2 . Perioada de nou născut şi sugar (0-1 an) - Deşi este dependent de adulţi, nou născutul este înzestrat cu o serie de competenţe. Toate simţurile sunt capabile să funcţioneze de la naştere.Urmează o creştere rapidă şi o dezvoltare accelerată a abilităţilor motorii.Capacitatea de învăţare şi de.memorare este funcţională din primele săptămâni de viaţă. La sfârşitul primului an se dezvoltă ataşamentul faţă de părinţi şi de celelalte persoane semnificative.•3. Copilăria timpurie (1-3 ani)- în cel de-al doilea an de viaţă prinde contur conştiinţa propriei persoane. Limbajul comprehensiv şi limbajul expresiv se dezvoltă în ritm alert. Sporeşte şi interesul faţă de ceilalţi copii.•4. Vârsta preşcolară (3-6 ani)- Familia este încă "centrul Universului" pentru copil, dar tovarăşii de joacă devin la rândul lor din ce în ce mai importanţi. Sporeşte forţa fizică a copilului, se îmbunătăţesc a bilităţile sale motorii fine şi grosiere. Independenţa şi autocontrolul se amplifică la rândul lor. JOCUL, creativitatea şi imaginaţia sunt din ce în ce mai elaborate. Datorită imaturităţii cognitive, par să existe o sumedenie de

idei "ilogice" despre lume. Comportamentul este în mare măsură egocentric, dar înţelegerea perspectivei celorlalţi este tot mai accesibilă copilului.• 5. Vârsta şcolară mică (6/7-10/11 ani) - Prietenii devin cei mai importanţi pentru copil. Copiii încep să gândească logic, chiar dacă în mare măsură gândirea lor este concretă. Egocentrismul lor se diminuează. Abilităţile lingvistice,. precum şi cele de memorare se perfecţionează. Conceptul de sine capătă noi dimensiuni, afectând stima de sine - evaluarea pozitivă sau negativă a propriei persoane. Creşterea fizică este încetinită.•6. Preadolescenţa-pubertatea (10/11-14/15 ani) - Au loc modificări de ordin fizic ample, rapide şi profunde. Organismul atinge maturitatea reproductivă, fapt ce îşi pune amprenta asupra întregii vieţi psihice; se declanşează o adevărată "furtună hormonală". •7. Adolescenţa (14/15-20 ani) - Căutarea propriei identiţăti devine nucleul preocupărilor persoanei. Există un anumit egocentrisrn care persistă în unele comportamente, dar în general se dezvoltă capacitatea de gândire absţracta şi de a utiliza raţionamente ştiinţifice. Grupul de prieteni ajută la dezvoltarea şi testarea conceptului de sine. Relaţiile cu părinţii sunt puse în unele cazuri la încercare.• 8. Vârsta adultă tânără (20-40 ani) - Sunt luate decizii importante legate de viaţă. Majoritatea indivizilor se căsătoresc şi au copii în această perioadă. Sănătatea fizică atinge punctul său maxim, apoi începe uşor declinul. Sunt luate şi decizii legate de viaţa pofesională. Conştiinţa propriei identităţi continuă să se dezvolte. Abilităţile intelectuale capătă noi dimensiuni.• 9. Vârsta "de mijloc " (40-65 ani) - "înţelepciunea" şi abilităţile de rezolvare a problemelor practice sunt optime; capacitatea de a rezolva problemeTor-este însă afectată. Responsabilităţile duble faţă de propriii copii şi faţă de părinţi pot duce la un stres sporit - se vorbeşte în acest sens de generaţia "sandwich". Există şi persoane care traversează o perioadă de criză, aşa numita "criză a vârstei de mijloc".• 10. Vârsta adultă târzie - bătrâneţea (începând cu 65 ani) - Majoritatea persoanelor sunt încă sănătoase şi active, deşi apare un declin al abilităţilor fizice. Cei mai mulţi sunt activi din punct de vedere jntelectual. In ciuda deteriorării memoriei şi a inteligenţei, în majoritatea cazurilor se dezvoltă şi strategii compensatorii. Nevoia de a defini scopul vieţii este şi mai stringentă, pentru a putea face faţă apropierii morţii.Bineînţeles că această segmentare a etapelor de vârstă este mai degrabă didactică .

Deosebirile dintre etape pot să nu fie foarte pregnante sau pot să apară suprapuneri într-o măsură foarte mare între ele. în plus, există rate individuale de dezvoltare, după cum există şi o variabilitate foarte mare în ceea ce priveşte "produsele" dezvoltării.Un alt cercetator L Kohlberg s-a preocupat de etapele parcurse de copil si judecata unor dileme morale, toate aceste dileme morale au fost construite pe conflictul de a asculta regula morala si necesitatile individuale reale si justificate.

Cercetarile desfasurate i-au permis lui L. Kohlberg sa identifice trei niveluri mari de evolutie a judecatii mo rale, fiecare dintre ele cu doua stadii diferite:I) Nivelul premoral sau neconventional (4-10 ani). Standardele de judecata sunt etichetele culturale ale anturajului(bun/rau, adevarat/fals) iar faptele sunt judecate dupa consecintele lor., in care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice, evitarea pedepsei si supunerea la norma apar ca avantaje personale immediate, conformarea la norma este sursa de beneficii, deci trebuie realizata pentru ca, fiind recompensata, poate fi placuta cu consecintele sale.II) Nivelul moralitatii conventionale (10-13 ani). Este nivelul conformarii la normele exterioare si jucarii rolului de copil asa cum este aceasta cerut de universul familiei sau grupului de apartenenta Conformarea are la baza placerea de a i se recunoaste purtarea, de a avea un statut . Copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca un baiat sau fata buna. Incepe sa prefigureze judecarea faptelor dupa intentia lor, nu numai dupa consecinte. Respectarea autoritatii, a normelor si legilor incepe sa apara ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor si este in beneficiul sau.III) Nivelul autonomiei morale sau interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale. Acceptarea normelor morale, apare ca forma de identificare cu grupul de referinta, prin impartasire a a celorasi drepturi si datorii. Se manifest a un efort de definire a valorilor morale termeni proprii, cu distantarea fata de stereo tipurile existente.Standardele morale sunt intelese ca rezultat al unei decizii mutuale. Legile nu sunt intangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale, vizand utilitatea lor generala.Se cristalizeaza propriul sistem de valori morale, prin semnificatiile perso nale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate, egalitate, demnitate. Judecata de sine este perceputa ca fiind mai puternica decat cea care vine din exterior.