Terapia cognitiv-comportamentala

Bazele abordarii au fost puse de Aaron Beck, care a elaborat atat o teorie structurala asupra depresiei, cat si o teorie psihologica care a fost definitivata de A.T. Rush si colaboratorii sai.

Abordarea cognitiv-comportamentala leaga cognitia persoanei de comportamentul ei, considerand ca felul de a se comporta al unui individ intr-o anumita situatie depinde de caracteristicile situatiei si de modalitatea in care acesta o interpreteaza. Corolarul acestei idei este ca, pentru a schimba comportamentul ineficient al persoanei, trebuie sa intervenim asupra felului in care persoana interpreteaza situatiile.

Conform acestei abordari, probleme din sfera psihica sunt un rezultat al predominantei gandurilor negative si a convingerilor disfunctionale, astfel incat, in tratamentul acestora se urmareste identificarea si inlocuirea acestora cu altele pozitive, realiste si functionale

Terapia-cognitiv compotamentala reprezinta un ansamblu de tehnici bazate pe teoriile invatarii si pe descoperirile psihopatologiei cognitive. Ea este o terapie de “scurta durata” focalizata pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihce sau psihosomatice. (Holdevici, I., 2005, p.10).In acest domeniu exista mai multe orientari si cadre teoretice care impartasesc cateva afirmatii esentiale ce justifica gruparea lor sub aceeasi denumire. In conceptia cognitiv-comportamentalistilor toate comportamentele, adaptative sau neadaptative sunt rezultatul unor scheme implicite care sunt mai mult sau mai putin constiente si inglobeaza structuri cognitive si sisteme de prelucrare a informatiilor.

Procesele terapiei sunt structurate si limitate in timp, recunosc legaturile dintre cognitie si afect, iar pentru a fi eficienta trebue sa se stranga dovezi impotriva cognitiilor disfunctionale si sa le inlocuiasca cu ganduri mai realiste si mai adaptative. Integrand procesele cognitive interne in schema behaviorista clasica stimul-rectie, terapia comportamentala contemporana gaseste din ce in ce mai multe elemente comune cu terapia cognitiva incat sintagma „terapie cognitiv-comportamentala” este tot mai frecventa in vocabularul psihoterapeutilor

Managementul crizelor in relatiile de cuplu

Autorii Dainto, Baucom, Epstein si Dutton(1998) subliniaza faptul ca problemele aparute in cadrul relatiilor de cuplu reprezinta factori stresanti de o importanta majora, care conduc la tulburari psihopatologice cum ar fi depresia si anxietatea. Conflictele dintre parteneri au de regula un caracter cronic si reprezinta modele repetitive de interactiuni negative cum ar fi solicitare-retragere sau evitare reciproca.(Christensen, 1988, Epstein, Baucom si Rankin, 1993).

Modelul ABCX al crizei familiale descris de Hill(1949, 1959), precum si alte modele mai recente stau la baza demersului terapeutic specific situatiilor de criza familiala.In cadrul acestui model, este realizata distinctia dintre evenimentele de viata care forteaza cuplul sau

familia sa se adapteze si situatia de criza caracterizata prin dezorganizarea rezultata din incapacitatea membrilor cuplului de a se adapta la stres.