Upload
neagu-monalisa
View
153
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
Traficul de organe – “comerțul morții”
Drd. Neagu Mona-LisaDrd. Dumitrescu Margareta
Este cu adevărat corpul uman sacru? Ori este doar un produs de larg consum, numai bun să fie tăiat în bucăți și lăsat la cheremul forțelor cererii si ofertei? Sărăcia oamenilor, disperarea lor de a trăi sau de a face bani duc la acest comerț sinistru, unde demnitatea umană a ajuns sa fie călcată în picioare.
Prin prezenta lucrare ne propunem să evidențiem modalitatea în care criza donatorilor favorizează traficul de organe, felul în care acest fenomen a luat amploare și reglementările legale ce stau la baza acestui concept.
Cuvinte cheie: organe, comert, donatori, dreptul la viata, fenomen antisocial.
Potrivit unui articol recent apărut în revista americană ”Wired” , răspunsul la
intrebarea “Este corpul uman un produs de larg consum?” este o problemă de perspectivă : cît
ar fi corpul uman de “templu”, cînd noi, oamenii, avem nevoie de “piese de schimb”, devenim
dintr-o dată foarte deschiși la o eventuală tranzacție care ne-ar putea salva viața. Problema
este că cererea pentru acest soi de “piese de schimb” depășește cu mult oferta existentă. În
Statele Unite, ca de altfel în toate țările civilizate, este ilegal să vinzi organe umane; ele pot fi
luate doar de la donatori decedați sau de la cei vii dispuși să renunțe la unul din pură
mărinimie, ceea ce înseamnă că nu există prea multe organe la dispoziție și că în cazul
oricărei resurse aflate ori în afara legii ori prea reglementată, piața neagră prosperă.
Uneori, pe această piață, furnizorii direcți sunt oameni disperați, platiți cu sume infime
pentru donații riscante; alteori, organele sunt furate de la cei recent decedați. Și, din cînd în
cînd, se întamplă și ca oamenii să fie pur și simplu omorîți pentru organele lor.
În urma accesării mai multor pagini web , în căutare de noi date ,informații despre
traficul de organe, am avut ocazia de a descoperi pentru mine lucruri pe care nu le știam,
povești de viață unde organele săracilor,victimelor de război și prizonierilor devin o marfă,
fiind cumpărate ori furate pentru a fi transplantate unor beneficiari bolnavi și bogați.
Studiile efectuate la nivel gobal de diferite instituții, cercetători etc. de la studiu la studiu,
relevă noi metode de trafic, noi grupări criminale, noi zone geografice în care traficul de
organe ia amploare.
Profesoara de antropologie și director al programului de Antropologie Medicală de la
Universitatea California, Berkeley, Nancy Scheper-Hughes este o autoritate în materie:
începînd din 1996, ea s-a implicat în investigații pe teren pe tema traficului global de organe,
1
din Brazilia, Argentina și Cuba în Republica Moldova, Israel și Turcia, din India pînă în
Africa de Sud și Statele Unite. “Parte din munca mea este să fac lumea să înțeleagă că nu este
vorba doar de o legenda”, declara Nancy Scheper-Hughes într-un interviu pe tema miturilor
care circulă în jurul traficului de organe, răspîndite în egală măsură în țările industrializate, cît
și în cele sărace. Cine n-a auzit de legenda urbană despre turistul care acceptă o băutură de la
un necunoscut într-un bar și se trezește într-o cadă plină cu gheață, plin de sînge și cu un bilet
pe care scrie: “Ți-a fost extirpat un rinichi: du-te repede la spital” ? O imagine dramatică care,
însă, nu corespunde în totalitate realitîții. Turiștii occidentali bogați constituie grupul cu
gradul cel mai scăzut de risc pe piața traficului de organe; categoria cu gradul cel mai mare de
risc o constituie cea a populației sărace, care trăiește la periferia marilor orașe din țările în
curs de dezvoltare.
Profesoara este și co-fondatoare a organizației Organs Watch, înființată în 1999 ca o
mică organizație umanitară neguvernamentală, dedicată promovării unui program de susținere
în cazurile de violare a integrității fizice a populațiilor vulnerabile. Grație activitații sale, a
fost descoperită existența unei rețele mondiale de trafic de organe și țesuturi unde, în anumite
cazuri, sunt recoltate, fără consimțămînt prealabil, organe și țesuturi de la cadavre. Scheper-
Hughes a descoperit, de exemplu, o rețea care, pornind din Coreea de Sud și sfîrșind în
America de Nord, profită de prevederile legislative ambigue.
“Mare parte din legile transplantului de organe datează din anii ’80 și seamănă toate
între ele. De obicei, în morgile spitalelor și în închisorile de stat, legistul are însărcinarea de a
preleva țesuturi în exces de la cadavre neidentificate și de a le expedia la costuri de analiză
acceptabile”. În această rețea extrem de încurcată, țesuturile în exces devin tot mai valoroase
cu fiecare escală și, în final, ajung să valoreze 2.500 dolari bucata. Profiturile devin, așadar,
considerabile.
Acest sistem de vînzare-cumpărare nu se limitează doar la implicarea cumpărătorului
și a vînzătorului. Recent s-a afirmat și figura asa-numitului “broker”, un soi de om de afaceri
internațional, care adeseori are legături cu crima organizată și care lucrează în colaborare
strînsă cu “vînătorii” de rinichi locali. Aceștia, explică Scheper-Hughes, sunt, la rîndul lor,
persoane foarte sărace, care de obicei și-au văndut deja un rinichi. Merg în favelas, în ghetouri
și, ridicîndu-și tricoul pentru a-și arăta cicatricea operației, spun: “Uite, eu n-am murit și am și
caștigat 10.000 de dolari. Poți s-o faci și tu”. Sigur că potențialii pacienți sunt minșiși în
legătură cu banii pe care urmează să-i primească.
Atunci cînd tentația banului nu este suficientă pentru a convinge o persoană să se
separe de o parte a corpului, se recurge la înșelătorii și violență. “Uneori, cum se întamplă în
2
anumite sate din Republica Moldova, acestor persoane li se promite un loc de muncă, ca
sofer, zugrav sau muncitor în construcții în Turcia, unde, odată ajunși, sfîrșesc în mîinile unui
broker care-i informează că munca lor constă în a-și vinde un rinichi, dacă mai vor să se
întoarcă vii acasă, în Moldova”. În aceste cazuri, subliniază Scheper-Hughes, “există o mafie
în toată puterea cuvîntului, care le forțează pe aceste persoane, cu pistolul la tamplă, să se
așeze pe masa de operație”.
Realitatea crudă este că în lume există o reală lipsă de organe și acest fapt implică
existența unui univers întunecat, unde legea cererii și a ofertei se amestecă cu concepte
echivoce de integritate fizică, criminalitate și trafic de carne vie. Este oricum, numai simplu
nu, explică Scheper-Hughes: “Nu se poate generaliza și defini tot ceea ce se întîmplă drept
trafic de organe. În anumite cazuri, tranzacția survine de comun acord, chiar dacă ea
contravine legii din practic toate țările”.
În mod ironic, legile pieței merg mînă în mînă cu prejudecățile oamenilor, adică
rinichii nu costa toși la fel, ci în funcție de persoana de la care provin. Astfel, un broker
israelian oferea unei cliente posibilitatea de a alege între rinichi de proveniență braziliană și
israeliană: vînzătorul brazilian primea 2.000 de dolari, cel israelian 20.000, pentru că, și pe
această piață, cu cît plătești mai mult, cu atît oferta devine mai bogată.
Problema traficului de persoane în scopul prelevării de organe este parte integrantă a
Protocolului Naţiunilor Unite pentru Prevenirea, Suprimarea şi Pedepsirea Traficului de
Persoane, în special de femei şi copii, anexat la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei
Organizate Transnaţionale, adoptată la New York în anul 2000, însă în literatura de
specialitate nu s-a publicat foarte mult cu privire la acest subiect.
Includerea acestei forme de exploatare în cadrul Protocolului a urmărit să acopere
acele situaţii în care persoana este exploatată în scopul obţinerii de către traficant de profit de
pe „piaţa de organe”, precum şi a situaţiilor în care persoana este traficată în scopul prelevării
organelor sale şi/sau a unor părţi ale corpului. În prima situaţie, piaţa este determinată de
cerere şi ofertă. Aceia care au nevoie disperată de un transplant de organe vor cumpăra un
organ de la cei care sunt extrem de săraci, ori de la brokerii care, prin violenţă sau prin
înşelăciune, obţin un organ. În cea de-a doua situaţie, care nu face obiectul acestui document,
„muti”(medicină tradiţională din Africa în care se folosesc unele părţi ale corpului) implică
prelevarea de părţi ale corpului, inclusiv cranii, inimi, ochi ori părţi genitale care sunt vândute
3
şi folosite de anumiţi practicanţi ai magiei negre pentru a îmbunătăţi sănătatea, a spori
influenţa, bogăţia ori a creşte fertilitatea1.
Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe este o infracţiune prevăzută de
Protocolul privind traficul de persoane. Protocolul nu are în vedere întregul trafic de organe
umane, după cum nu include transferul de organe pentru profit. Traficul de organe prevăzut
de Protocol se referă doar la situaţiile în care o persoană este traficată în scopul prelevării de
organe2.
Alarmată de potenţiala dezvoltare a exploatării nevoilor umane, a sărăciei şi a
lipsurilor în scopul traficului de organe umane de către grupurile criminale, prin folosirea
violenţei, constrângerii şi răpirii, în special a copiilor, în scopul exploatării lor prin efectuarea
unei operaţii de transplant de organe, Consiliul Economic şi Social a propus, la ce-a de-a 47-a
Adunare generală din 21 iulie 2004, un proiect de rezoluţie privind prevenirea, combaterea şi
pedepsirea traficului de organe umane. Cu această ocazie, s-a solicitat statelor membre să
adopte măsurile necesare pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea prelevării ilicite şi a
traficului de organe umane şi îmbunătăţirea schimbului de experienţă şi de informaţii în acest
domeniu.
În Rezoluţia 59/156 din 20 decembrie 2004, intitulată « Prevenirea, reprimarea şi
pedepsirea traficului de organe umane », Adunarea Generală a ONU cere Secretarului General
să pregătească un studiu cu privire la întinderea fenomenului pentru supunerea lui discuţiei în
cadrul Comisiei de Prevenire a Criminalităţii şi de Justiţie Penală la cea de-a 15-a sesiune.
Acest raport cu privire la prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de organe umane,
prevede că "dimensiunea relaţiei dintre traficul de organe şi traficul de persoane (şi alte forme
ale criminalităţii organizate) este neclară"3. Raportul scoate la iveală legătura dintre
vulnerabilitatea acestor infracţiuni şi factorii sociali cum ar fi şomajul, lipsa de educaţie şi
sărăcia, dar afirmă că situaţiile în care persoanele au fost traficate în scopul prelevării de
organe nu sunt comune, obişnuite, deşi au existat câteva cazuri.
Raportul se referă de asemenea la problema traficului de copii în scopul prelevării de
organe. Deşi nu există nici o dovadă certă cu privire la acest tip de trafic, s-a precizat faptul că
mulţi copii răpiţi sau pierduţi au fost ulterior găsiţi morţi cu organele prelevate. Raportul se 1 Nancy SCHEPER-HUGHES, Bodies of Apartheid: the Ethics and Economics of Organ Transplantation in South Africa, Centrul pentru Studii Africane, 28 septembrie 1999, disponibil la adresa: http://sunsite.berkeley.edu/biotech/organswatch/pages/bodiesapart.html 2 A se vedea Raportul privind prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de organe umane, ONU, Consiliul Economic şi Social, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală, 21 februarie 2006, E/CN.15/2006/10, disponibil la adresa: http://www.unodc.org/unodc/en/commissions/CCPCJ/session/15.html.3 Idem, paragraful 81.
4
referă la faptul că este posibil, din punct de vedere medical, să se transplanteze un organ de
copil în corpul unui adult4.
Traficul de organe însuşi, separat de donator, nu este prevăzut de Protocol, datorită
faptului că prelevarea de organe nu impune întotdeauna elemente coercitive. Pentru a se
realiza infracţiunea de trafic de persoane în scopul prelevării de organe, persoana respectivă
trebuie să fie transportată în scopul prelevării organelor sale5. Astfel, se poate face o distincţie
între vânzarea ilegală de organe şi traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe:
În cazul vânzării ilegale de organe , singurele bunuri transportate sunt organele
prelevate de la donatori vii sau de la cadavre şi folosite în scopuri diferite.
În cazul traficului, recrutarea şi transportul persoanelor de la care au fost prelevate
organele se face prin forţă, ameninţări violente şi alte forme de constrângere.
În cazul traficului de organe se pot distinge trei tipuri de organe:
-cele care sunt cumpărate, vândute şi transplantate în ţara de origine a donatorului;
-cele transplantate în ţara de origine a primitorului şi
-cele transplantate în ţările din lumea a treia datorită legislaţiei permisive ori a prezenţei
medicilor care cooperează cu infractorii.
În ciuda atenţiei sporite a guvernelor şi organizaţiilor neguvernamentale asupra
traficului de persoane, precum şi a donatorilor de organe, lipsesc cu desăvârşire informaţii
despre programe pentru prevenirea şi combaterea traficului de organe.
În mod cert o problemă importantă este cea a traficului de organe în sensul înşelării
persoanelor şi constrângerii acestora pentru a-şi vinde organele. Majoritatea persoanelor
consimt să îşi vândă un rinichi, dar dezamăgirea lor vine în momentul în care primesc o sumă
de bani foarte mică sau când nu mai primesc bani deloc. În multe cazuri, victimele nu sunt pe
deplin informate cu privire la natura procedurii, modalităţile de recuperare şi impactul
prelevării de organe asupra sănătăţii lor.
Consimţământul poate fi obţinut prin variate modalităţi de constrângere (prin răpire, ucidere şi
vânzare de persoane) ori profitând de vulnerabilitatea victimei6. Termenul „folosirea de
poziţia de vulnerabilitate” se referă la orice situaţie în care persoanele implicate nu au nici o 4 Idem, paragraful 82.5 A se vedea documentul 011. Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe şi părţi ale corpului , prezentat în cadrul Forumului din Viena cu privire la lupta împotriva traficului de fiinţe umane (UN.GIFT B.P.: 011), Iniţiativa Globală a Naţiunilor Unite de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, 13 - 15 februarie 2008, pag.5,disponibil..la..adresa: http://www.ungift.org/docs/ungift/pdf/vf/backgroundpapers/BP011HumanTraffickingfortheRemovalofOrgans.pdf 6 PEARSON, Elaine, Coercion in the Kidney Trade? A background study on trafficking in human organs worldwide, Deutsche Gesellschaft fur Technische Zusammenarbeit (GTZ) GmbH, Aprilie 2004, pag.5, disponibil la adresa : www.gtz.de/de/dokumente/en-svbf-organ-trafficking-e.pdf
5
alternativă reală sau acceptabilă decât cea de a se supune abuzului. Au existat situaţii în care
victimele s-au dus la doctor sau la spital pentru o boală oarecare sau accident, iar în spital,
rinichiul persoanei să fie prelevat fără cunoştinţa sau consimţământul acesteia.
O altă modalitate de săvârşire a acestui infracţiuni constă în recrutarea sau scoaterea în
afara ţării a victimei pentru un loc de muncă, care apoi nu se mai materializează. Asemenea
persoane pot fi ţinute în „case de siguranţă” şi constrânse din punct de vedere psihologic să
rămână acolo. În asemenea situaţii, victimele pot fi anesteziate, iar la trezire să descopere că
rinichiul lor a fost prelevat. De asemenea, persoanei i se poate „da posibilitatea” să-şi vândă
un rinichi ori poate fi ameninţată ori constrânsă prin violenţă să procedeze în acest mod.
Victima poate fi înşelată de un chirurg sau broker cu privire la procedurile sau consecinţele
prelevării de organe (de exemplu, i se spune victimei că operaţia este minoră, că se poate
întoarce la muncă imediat şi că nu va suferi nici un efect negativ din cauza prelevării
rinichiului respectiv).
Cei care îşi vând organele nu sunt obligaţi să ia măsuri legale împotriva traficanţilor,
în sensul că mulţi dintre cei implicaţi nu pot înainta o plângere penală către organele
competente, datorită faptului că au semnat false declaraţii prin care au acceptat să îşi doneze
rinichiul. Traficul se realizează dacă unul dintre actele şi mijloacele stabilite de art.3 lit.a din
Protocolul de la Palermo au fost folosite pentru exploatarea unei persoane.
Există şi posibilitatea ca organele sau ţesuturile să fie prelevate din corpul persoanelor care au
fost declarate prematur decedate în moarte cerebrală. În aceste cazuri, nu au fost respectate
normele medicale ori medicamentele au fost administrate pentru a simula moartea cerebrală la
pacienţii aflaţi în comă. În unele state, medicii specialişti refuză să se implice în asemenea
cazuri din cauza rolului determinant avut de grupările de crimă organizată.
În prezent nu există statistici cu privire la amploarea traficului cu organe. Experţii
estimează că în fiecare an au loc cel puţin câteva mii de transplanturi ilegale de rinichi de la
donatori vii neînrudiţi, iar o mare parte dintre aceste cazuri sunt traficate7.
Legătura dintre traficul de persoane şi cel de organe nu a fost stabilită cu precizie. Totuşi,
atunci când se compară traficul cu organe, în sensul constrângerii pentru vânzarea de organe,
cu traficul de femei pentru servicii sexuale, se pot observa anumite asemănări.
În ambele situaţii „supravieţuitorii” se confruntă adesea cu discriminarea în
comunitate din cauza a „ceea ce au făcut”. Argumentele morale condamnă folosirea corpului
în acest scop, de exemplu, prostituţie sau vânzare de organe. Cauzele ambelor tipuri de trafic
le constituie sărăcia şi discriminarea pe motive de sex, care poate fi mai puţin semnificativă în
7 Idem
6
privinţa traficului de organe din anumite ţări. În ciuda acestor asemănări, argumentele pro şi
contra legalizării comerţului sexual ori a comerţului cu organe pentru a combate traficul ilegal
nu pot fi susţinute.
Din cercetările efectuate în ţările în care traficul cu organe constituie o problemă, se
pare că vânzarea unui organ nu îmbunătăţeşte situaţia economică a persoanei în cauză, iar
pentru cei care trăiesc în sărăcie, fără a avea acces la îngrijiri medicale, acest lucru poate
determina mari probleme de sănătate. Toate aceste aspecte medicale trebuie prevăzute în orice
sistem de reguli privind vânzarea de organe.
Dacă ar fi să acceptăm faptul că traficul cu rinichi este o problemă minoră, dar
semnificativă, atunci ar trebui luate măsuri împotriva lui numai în ţările unde se ştie că există.
Asemenea măsuri ar trebui să se concentreze pe oferirea de informaţii către potenţialii
vânzători de rinichi, în aşa fel încât aceştia să fie mai bine informaţi cu privire la riscurile pe
care le implică şi la impactul asupra lor a procedurii de transplant şi a traficului. Asemenea
persoane ar trebui să ştie cum să minimalizeze efectele negative.
Se pot face şi unele conexiuni între “traficul de carne vie” (prostituţie-proxenetism),
prin dispariţia misterioasă a unor persoane şi probabilitatea folosirii lor în furnizarea de
organe umane unor clinici din străinătate care se ocupă cu transplantul de organe. Aceste
operaţii de transplant sunt realizate de echipe specializate de medici asupra donatorilor acestor
organe, care sunt recrutaţi de reţele ilegale, cu o vastă arie de acţiune. Recrutarea se realizează
prin promisiuni de mari sume în valută persoanelor care, având un nivel de trai foarte scăzut,
îşi dau acordul în vederea realizării transplantului.
Persoanele implicate în activităţile de trafic de organe şi ţesuturi şi implicit în activităţile de
transplant ilegal pot fi:
-directorii unităţilor medicale în care se efectuează operaţii de transplant;
-persoanele din conducerea spitalelor şi medicii specialişti;
-tehnicienii din laboratoarele de sânge şi ţesuturi;
-neurologii;
-asistentele medicale;
-operatorii de turism din cadrul firmelor de transport şi al agenţiilor de turism care
organizează călătorii, obţin paşapoarte şi vize;
-agenţii de asigurări medicale;
-„vânătorii de rinichi” (care „recrutează”donatorii din ţară şi străinătate din rândul populaţiei
vulnerabile sau marginalizate);
-organizaţiile religioase şi societăţile de binefacere, care uneori apelează la brokerii de organe;
7
-organizaţiile de avocaţi care asigură consilierea juridică a pacienţilor, care uneori apelează la
brokerii de organe8.
Potrivit Recomandării Consiliului Europei nr.1611 din anul 2003 privind traficul de
organe în Europa, legea penală ar trebui modificată astfel încât intermediarii şi personalul
medical implicat în procedurile de transplant ilegale să răspundă penal, în timp ce vânzătorii
„donatori” să fie exoneraţi de răspundere penală, cu condiţia să nu fie în mod direct implicaţi
în activităţi ilicite de trafic de organe9. Cei care şi-au vândut un rinichi, spre exemplu, ar
trebui să aibă acces la informare, la asistenţă juridică, medicală şi socială, inclusiv consiliere
psihologică.
Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Biomedicinei din 1997 stipulează
în art.21 că „nu trebuie obţinute câştiguri materiale prin exploatarea organismului uman sau a
ţesuturilor şi organelor sale”. Convenţia menţionează în continuare că „prelevarea de organe
şi ţesuturi umane poate avea loc cu o informare corespunzătoare şi cu consimţământul
donatorului”. Ţara noastră a ratificat această Convenţie prin Legea nr. 17 din 22.02.2001.
Traficul cu organe rămâne un sector invizibil al traficului în privinţa iniţiativelor anti-
trafic. Nu ar trebui să fie dificil să se extindă cu succes activităţile împotriva traficului de
persoane şi în acest domeniu nou şi asupra noilor grupuri ţintă, în ţările în care traficul cu
organe este o problemă semnificativă.
Se poate afirma că traficul de organe şi ţesuturi umane constituie o formă de
manifestare a criminalităţii organizate. Unii experţi estimează că vânzarea ilegală de organe se
ridică la cel puţin câteva mii de transplanturi pe an. Nu se poate stabili însă câţi dintre aceşti
vânzători de organe au fost traficaţi şi câţi au făcut o tranzacţie ilegală de vânzare a propriilor
organe, în mod voluntar.
Există de asemenea, o evidentă creştere a „turismului pentru transplant”, în care
diferite persoane călătoresc, deseori împreună cu chirurgii lor, în vederea achiziţionării de
organe, în timp ce donatorii plătiţi aparţin segmentelor sociale defavorizate.
Turismul de transplant depinde de patru categorii de persoane:
a. pacienţii disperaţi care doresc să călătorească la distanţe foarte mari şi care fac faţă unor
condiţii de nesiguranţă considerabile pentru a obţine transplantul de care au nevoie;
8 A se vedea documentul 011. Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe şi părţi ale corpului , prezentat în cadrul Forumului din Viena cu privire la lupta împotriva traficului de fiinţe umane (UN.GIFT B.P.: 011), Iniţiativa Globală a Naţiunilor Unite de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, 13 - 15 februarie 2008, pag.5,disponibil..la..adresa: http://www.ungift.org/docs/ungift/pdf/vf/backgroundpapers/BP011HumanTraffickingfortheRemovalofOrgans.pdf 9 Council of Europe, Trafficking in organs in Europe: Recommendation 1611 (2003), Parliamentary Assembly.
8
b. vânzătorii de organe disperaţi şi în continuă mişcare;
c. chirurgii corupţi care vor să încalce legea sau care ignoră regulile şi normele medicale
străvechi;
d. brokerii de organe şi alţi intermediari cu legături stabilite cu persoane cheie din lumea
întunecată a turismului de transplant.
Traficul de organe umane constituie un teren de lucru pentru grupările de crimă
organizată, care, uneori, au în structura lor membrii ai lumii medicale. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi-au exprimat în repetate rânduri
dezaprobarea faţă de vânzarea corpului uman şi a părţilor sale, în special procurarea de organe
şi ţesuturi de la persoane în viaţă sau furnizarea de stimulente financiare rudelor donatorilor
decedaţi.
Fenomenul traficului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu atinge doar
ţările în curs de dezvoltare, dar şi ţările industrializate. În Irlanda, 32 spitale publice şi private
au fost închise pentru desfăşurarea unor activităţi ilicite de trafic de organe de la copiii
internaţi în acele clinici. Aceste spitale au recunoscut că au prelevat organele de la copiii
decedaţi, pentru a fi vândute laboratoarelor farmaceutice.
În concluzie, Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane defineşte
traficul de organe ca fiind „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea
unei persoane, utilizând ameninţări sau constrângeri sau profitând de o poziţie de
vulnerabilitate, în scopul prelevării de organe de la aceasta”10. Statele care ratifică
Protocolul au obligaţia de a incrimina în legile penale infracţiunile privind traficul de organe
şi trebuie să ia în considerare luarea de măsuri pentru recuperarea fizică, psihologică şi socială
a victimelor, incluzând, în cooperare cu organizaţiile nonguvernamentale consilierea şi
informarea victimelor, asistenţa psihologică, medicală şi materială11.
Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din
200012 specifică că vânzarea de copii în scopul transferării organelor lor pentru obţinerea de
profit trebuie considerată un act criminal.
În 1991, Grupul de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie şi-a exprimat
preocuparea asupra “informaţiilor privitoare la copii, ca fiind victime ale traficului de organe,
în scopul realizării de transplanturi ilegale”13. Grupul de Lucru a observat ulterior că probe
10 Art. 3 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane11 Art. 6 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane12 Art. 3 din Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din 200013 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 16-a sesiune, Documente ale Naţiunilor Unite, 1991
9
evidente ale incidenţei implicării şi ale extinderii acestui fenomen sunt dificil de obţinut şi a
cerut Secretariatului General să invite agenţiile Naţiunilor Unite şi pe alţii să-şi continue
investigaţiile pentru a strânge date cu privire la traficul de organe umane.
În 1996, Comisia pentru Drepturile Omului a solicitat Secretariatului General să
examineze, în cooperare cu agenţiile Naţiunilor Unite de profil (în special Organizaţia
Mondială a Sănătăţii şi Interpolul) reconsiderarea acuzaţiilor privitoare la prelevarea de
organe şi ţesuturi de la copii şi adulţi în scopuri comerciale14. Comisia a solicitat statelor
membre să întărească legislaţia existentă sau să adopte legi noi, care să-i pedepsească aspru pe
cei care, în mod conştient, participă la traficul de organe, în mod special organe aparţinând
copiilor15.
În februarie 200816, Parlamentul European enunţa necesitatea actualizării planului de
acţiune al Consiliului Europei privind traficul cu fiinţe umane, în care să se includă şi un plan
de acţiune pentru combaterea traficului de organe, astfel încât să faciliteze cooperarea mai
strânsă între autorităţile relevante. În acest sens, s-a solicitat ca planul de acţiune să se refere
la date corecte şi verificate privind cantităţile, tipurile şi originile organelor provenite din
traficul ilegal.
În cadrul dezbaterilor privind elaborarea Convenției Consiliului Europei împotriva
traficului de organe umane , APCE a adoptat o Recomandare în care invită Statele sale
membre să-și armonizeze legislația cu standardele Convenției de la Oviedo.
În cadrul elaborării Convenției Consiliului Europei împotriva traficului de organe
umane , APCE a recomandat Comitetului de Miniștri , în cadrul ședinței din 23 ianuarie 2013,
să completeze dispozițiile proiectului convenției referitoare la măsurile de prevenire a
traficului de organe , protecția victimelor și colaborarea națională și internațională în lupta
împotriva traficului de persoane. APCE a cerut de asemenea instituirea unui Comitet la
părților ”independent, puternic și eficient ” ca să se asigure monotorizarea strictă a convenției.
Textul adoptat, pe baza unui raport elaborat de Bernard Marquet (Monaco, ALDE) ,
subliniază importanța deosebită de a proteja persoanele vulnerabile, în special persoanele
private de libertate și persoanele care nu sunt în măsură să-și dea consimțămîntul deplin și
14 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. 61/ 1996; Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 21-a sesiune, Documente ale Naţiunilor Unite15 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. 61/ 1996; Programul de acţiune asupra traficului de persoane şi exploatării prin prostituţie şi altele, Documente ale Naţiunilor Unite16 Edit BAUER, AVIZ destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară privind donările şi transplanturile de organe: Acţiuni politice la nivelul UE, 2007/2210(INI), Parlamentul European, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, 28.02.2008
10
informat pentru o intervenție , din motive legate de vîrsta lor (în cazul minorilor) sau de
incapacitatea mintală a acestora.
De asemenea, Adunarea salută dispozițiile din proiectul de convenție, care prevăde
deschiderea acesteia spre semnare de către statele care nu sunt membre ale Consiliului
Europei , chiar și înainte de intrarea sa în vigoare, ceea ce va favoriza domeniul de aplicare
geografică cît mai largă, și a recomandat Comitetului de Miniștri să elaboreze o foaie de
parcus pentru pregătirea unui protocol adițional împotriva traficului de țesuturi și celule
umane. Adunarea a recomandat de asemenea Comitetului de Miniștri să încurajeze acele state
membre care nu au făcut încă acest lucru, să semneze și să ratifice celelalte două convenții ale
Consiliului Europei care se referă la combaterea traficului de organe umane , și anume :
Convenția privind drepturile omului și biomedicina și protocolul adițional privind transplantul
de organe și țesuturi de origine umană ( STCE nr.186 ) . Republica Moldova a semnat și a
ratificat acest protocol intrînd în vigoare din 1 iunie 2006.
Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane ( STCE nr.197 ). În
Republica Moldova aceasta este în vigoare din 1 februarie 200817.
17 http://www.infoeuropa.md/cooperarea-europeana/consiliul-europei-elaboreaza-o-conventie-privind-combaterea-traficului-de-organe-umane/
11
BIBLIOGRAFIE
1. Council of Europe, Trafficking in organs in Europe: Recommendation 1611 (2003),
Parliamentary Assembly.
2. Documente ale Naţiunilor Unite, 1991.
3. Edit BAUER, AVIZ destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă
alimentară privind donările şi transplanturile de organe: Acţiuni politice la nivelul
UE, 2007/2210(INI), Parlamentul European, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi
afaceri interne, 28.02.2008.
4. http://www.infoeuropa.md/cooperarea-europeana/consiliul-europei-elaboreaza-o- conventie-privind-combaterea-traficului-de-organe-umane/
5. Nancy SCHEPER-HUGHES, Bodies of Apartheid: the Ethics and
Economics of Organ Transplantation in South Africa, Centrul pentru
Studii Africane, 28 septembrie 1999.
6. PEARSON, Elaine, Coercion in the Kidney Trade? A background study on trafficking
in human organs worldwide, Deutsche Gesellschaft fur Technische Zusammenarbeit
(GTZ) GmbH, Aprilie 2004.
7. Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane.
8. Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din
2000.
9. Raportul privind prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de organe umane,
ONU, Consiliul Economic şi Social, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi
Justiţie Penală, 21 februarie 2006.
10. Documentul 011. Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe şi părţi ale
corpului, prezentat în cadrul Forumului din Viena cu privire la lupta împotriva
traficului de fiinţe umane (UN.GIFT B.P.: 011), Iniţiativa Globală a
Naţiunilor Unite de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, 13 - 15
februarie 2008.
12