Tratament

Tratamentul afecţiunilor reumatismale este una din problemele spinoase ale medicinei, iar

nenumăratele insuccese înregistrate în acest domeniu au creat printre bolnavi –şi chiar printre unii

medici –impresia că aceste afecţiuni sunt incurabile. Această impresie –desigur falsă –nu se

datoreşte faptului că n-am dispune în momentul de faţă de un arsenal terapeutic destul de bogat şi

destul de eficace pentru combaterea lor. Noi nu suntem desarmaţi în faţa reumatismului , dar adesea

nu ştim să alegem arma cea mai potrivită şi nici momentul cel mai potrivit pentru folosirea ei.

Tratamentul reumatismului trebuie aplicat într-o fază cât mai precoce –adică în faza

leziunilor reversibile. El trebuie adaptat fiecărui caz în parte –în raport cu tipul său anatomo-clinic

şi componentele sale etiologice. El trebuie să fie intensiv şi susţinut –adică aplicat un timp destul de

îndelungat. Tratamentele tardive, rău alese, timide şi nesusţinute sunt tot atâtea cauze de insucces.

Cele spuse până aici se referă la tratamentul curativ. Intervenţia cea mai eficace este însă

aceea care se produce înainte de izbucnirea bolii, în faza sa potenţială. Aceasta intervenţie constituie

tratamentul preventiv sau profilactic.

Tratamentul preventiv

Liniile mari ale acestui tratament sunt indicate de factorii etiologici ai bolii. El urmăreşte

înlăturarea factorilor capabili să pregătească sau să declanşeze manifestările reumatice. Tratamentul

preventiv presupune măsuri colective –pe plan social –dar şi măsuri individuale.

1. Prima măsură pentru prevenirea manifestărilor reumatice ar trebui să fie înlăturarea

factorilor reumatogeni din câmpul muncii şi din condiţiile de viaţă. Acest deziderat se realizează

paralel cu construirea socialismului în ţara noastră, după cum vom arăta în capitolul consacrat

aspectului social al bolii. Organizaţiile sanitare şi sindicale intervin însă şi ele în ameliorarea

condiţiilor de muncă din întreprinderi, prin comisiile pentru igienă şi protecţia muncii, precum şi

prin serviciile sanitare ale întreprinderilor.

2. Modificarea terenului predispus la manifestări reumatice trebuie să constituie a doua

preocupare a tratamentului preventiv. Aceasta trebuie începută la o vârstă cât mai fragedă şi

presupune investigaţii amănunţinte în colectivităţile de copii (creşe, cămine, şcoli). Ea se poate

obţine prin combaterea disfuncţiilor endocrine, a manifestărilor de tip alergic, a diverselor anomalii

congenitale şi a tulburărilor statice consecutive. Atenţia noastră trebuie să se îndrepte şi asupra

anumitor perioade critice din viaţa femeii (pubertate, puerperalitate, menopauză), în cursul cărora

pot izbucni manifestări reumatice.

Prin regim, desensibilizante, tratament hormonal, vitaminoterapie, gimnastică corectivă şi

viaţă în aer liber ne putem atinge scopul, în mod total sau parţial. Paralel cu această acţiune pentru

modificarea terenului vom căuta să sustragem influenţelor nocive ale mediului extern în special

aceste persoane predispuse.

3. Combaterea focarelor infecţioase constituie una din principalele sarcini ale tratamentului

preventiv. Un focar trebuie suprimat la timp, adică înainte de a fi produs focare secundare. Atenţia

noastră se va îndrepta în special asupra focarelor situate în extremitatea cefalică –cele mai frecvent

incriminate în producerea manifestărilor reumatice. Fireşte că această preocupare de asanare a

focarelor nu trebuie să ducă la excese. Amigdalele vor fi scoase numai dacă prezintă focare

închistate şi numai cu avizul specialistului, la care vom apela şi pentru tratamentul sinuzitelor şi al

otitelor. Se va acorda o mare atenţie dinţilor obturaţi sau îmbracaţi, care prezintă adesea granuloame

periapicale. Acestea vor fi tratate prin rezecţia apicală sau la nevoie, prin extracţie. Resturile

radiculare vor fi extrase sistematic.Vom apela la stomatolog şi în caz de pioree alveolară. Dintre

celelalte focare vom avea în vedere mai ales focarele genitale: uretrite cronice, prostatite, inflamaţii

anexiale. De multe ori artrita gonococică se produce într-un moment în care focarul genital pare

stins, în aşa fel încât bolnavul nici nu ne atrage atenţia asupra lui. Focarele digestive ( apendicitele,

colecistite), care au un rol redus în producerea manifestărilor reumatismale, vor fi totuşi decelate şi

tratate prin mijloace medicale sau chirurgicale.

Pentru a diminua virulenţa microbilor din nazofaringe se recomandă, în special în lunile

friguroase, administrarea preventivă a sulfamidelor în doze mici ( 1-1,5 g pe zi) la persoanele care

fac uşor inflamaţii rinofaringiare şi la acelea din familii de reumatici

(NESTEROV).Sulfamidoterapia preventivă se aplică ma ales în colectivităţi(internate, cămine,

cazărmi). S-a mai recomandat administrarea profilactică a salicilatului de sodiu în doze mici (2 -4 g

pe zi) la reumaticii cardiaci neevolutivi, în momentul infecţiilor intercurente.

In ceea ce priveşte bolile infecţioase generale, ele vor fi tratate prin mijloace adecvate.

Toate aceste măsuri presupu deasemenea controale sistematice ale colectivităţilor, controale care fac

parte din munca colectivă a medicilor de întreprindere, a medicilor de şcoală şi a medicilor de

circumscripţie.

4. Intoxicaţiile pot fi prevenite prin evitarea anumitor alimente de către persoanele predispuse

la manifestări alergice, prin evitarea abuzului de barbiturice şi prin administrarea injecţiilor de ser,

după o prealabilă desensibilizare. In ceea ce priveşte intoxicaţiile profesionale, evitarea şi

combaterea lor trebuie să fie o preocupare a medicului de întreprindere.

5. Evitarea traumatismelor şi a poziţiilor vicioase intră în parte în ameliorarea condiţiilor de

muncă. Ea trebuie însă avută în vedere şi în şcoli, precum şi pe terenurile de sport. Poziţiile vicioase

necesită uneori gimnastică corectivă sau diverse aparate ortopedice.

6. Carenţele (alimentare, minerale, vitaminice) pot fi combătute prin tratarea tulburărilor

digestive care le favorizează şi prin calciterapie sau vitaminoterapie. Inlăturarea lor este însă legată

şi de ridicarea generală a nivelului de trai.

7. Influenţa nocivă a factorilor climatici poate fi diminuată prin plasarea celor predispuşi la

manifestări reumatice în regiuni cu umiditate mai mică şi cu temperatură medie mai ridicată. In

această privinţă poate avea un efect atenuant şî folosirea unei îmbracaminte raţionale, precum şi

realizarea unui microclimat favorabil în locuinţă şi la locul de muncă.

Aplicarea măsurilor preventive enumerate până aici necesită, pe o parte, un control

sistematic al colectivităţilor, pe de altă parte, o campanie vastă de lămurire în sânul maselor.

Metodele prin care se pot realiza aceste două sarcini le vom arăta în capitolul consacrat organizării

luptei antireumatice.

Tratamentul curativ

In tratarea unei afecţiuni reumatismale va trebui să ţinem seama de tipul său anatomo-clinic,

de componentele sale etiologice şi de stadiul său evolutiv( funcţional, anatomic reversibil, anatomic

ireversibil).

Pentru a fi eficace, tratamentul trebuie să înceapă într-un stadiu cât mai precoce al bolii, să se

adreseze tuturor componentelor bolii –folosind toate mijloacele de care dispune pentru combaterea

lor –şi să fie continuat un timp destul de îndelungat.

Metodele folosite sunt în funcţie de stadiul bolii. In stadiul funcţional, tratamentul

medicamentos şi hidroterapia sunt pe primul plan. In stadiul anatomic reversibil intervin:

tratamentul medicamentos, fiziotereapia şi balneoterapia, iar în stadiul anatomic ireversibil boala

poate beneficia într-o oarecare măsură de tratamentul ortopedic şi chirurgical.

In capitolul de faţă vom expune mai întâi metodele de tratament de care dispunem astăzi în

combaterea reumatismului, apoi modul în care aceste metode trebuie adaptate fiecărei afecţiuni în

parte.

Metode de tratament

Numeroasele mijloace terapeutice folosite în tratamentul reumatismelor se pot grupa în patru

categorii principale: tratamentul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, tratamentul fizic şi

tratamentul balnear. Acestora le vom adăuga o scurtă privire asupra tratamentului ortopedic şi

chirurgical.

Tratamentul medicamentos

Cuprinde: chimioterapia, bioterapia, vitaminoterapia, opoterapia şi tratamentul cu antibiotice.

I.Chimioterapia

După elementul activ pe care-l conţin, medicamentele chimice se pot împărţi în organice şi

anorganice.

Medicamente organice:

a) Salicilatul de sodiu . Din anul 1877, când salicilatul de sodiu s-a administrat pentru prima

dată în boala lui Socolschi-Bouillaud şi până astăzi, chimioterapia reumatismului este dominată de

acest medicament. Din punct de vedere farmaco-dinamic, salicilatului de sodiu i se recunoaşte o

acţiune antitermică, una analgezică, una anti inflamatorie şi una antialergică. El nu are o acţiune

specifică faţă de un anumit german cunoscut sau necunoscut, acţiunea sa exercitându-se împotriva

unui anumit gen de reacţie inflamatorie care-şi găseşte expresia cea mai înaltă în boala lui

Socolschi-Bouillaud. Se pare că mecanismul intim al acţiunii acidului salicilic constă în

împiedicarea activităţii hialuronidazei. Din aceste considerente rezultă şi indicaţia sa principală, care

este boala lui Socolschi-Bouillaud. Salicilatul nu vindecă boala, ci opreşte puscul acut, boala

continuând să evolueze sub o formă latentă. Puţini autori –printre care şi DANIELOPOLU –mai

susţin astăzi specifitatea salicilatului. Lutembacher recomandă administrarea salicilatului în orice

determinare reumatică, chiar şi în insuficienţa cardiacă, unde îşi găseşte locul alături de tonicardiace.

Autorii sovietici, printre care şi clinicianul Chissel, nu atribuie salicilatului niciun rol în profilaxia

recidivelor sau în oprirea evoluţiei leziunilor cardiace.Salicilatul, care acţionează numai asupra

leziunii exudative, nu şi asupra celei proliferative, are efect numai asupra simptomelor accesului, nu

şi asupra celei proliferative, are efect numai asupra simptomelor accesului, nu şi asupra evoluţiei

reumatismului.In tratamentul dintre accese el a fost înlocuit cu sulfamidele, cu scopul de a acţiona

asupra alergenului infecţios.

In afară de boala lui Socolschi-Bouillaud, pe care o socotim provizoriu ca o entitate aparte,

administrăm salicilatul în manifestările reumatice acute determinate de un focar infecţios, de o boală

infecţioasă generală (scarlatină, tuberculoză, febră tifoidă, etc. ) sau de o infecţie catarală. Asupra

dozei de administrat sunt două păreri: unii autori, printre care prof. DANIELOPOLU, preconizează

doze mari de 14-24 g pe zi. Autorii sovietici IASINOVCHI, STRAJESCO şi alţii, sunt partizanii

unor doze moderate. Aceştia administrează per os 0,20 g salicilat pe kilocorp în 24 de ore, obţinând

o salicilemie de 30-40 mg./100 g plasmă, ceea ce reprezintă o salicilemie optimă. VOLOVIC

recomandă la copii o doză zilnică egală cu o treime din vârsta copilului. Practica noastră ne-a arătat

că dozele moderate sunt eficace. Spre a menţine nivelul salicilemiei, medicamentul trebuie

administrat continuu –zi şi noapte –în doze egale. Este ştiut că salicilatul se elimină foarte repede

prin urină, eliminarea urinară începând la 5 -15 minute după injecţie, astfel că după 24 de ore

salicilemia dispare.

Calea de administrarei este în mod obişnuit cea orală. In cazuri grave sau în caz de

intoleranţă, se recurge la calea intravenoasă sau la clisme. LUTEMBACHER,care recomandă

polisalicilatul de sodiu, calciu şi potasiu pe care intravenoasă pentru a întârzia eliminarea, în

asociază cu Subtosan 25 (polivinilpirolidin). Salicilatul administrat per os determină o spoliaţie de

glicogen a ficatului, de aceea este mai greu de tolerat de cei cu insuficenţă hepatică. Lipsa rezervei

de glicogen a ficatului şi a muşchilor favorizează intoleranţa la salicilat. Calea intravenoasă şi

intrarectală are avantajul că ocoleşte celula hepatică. Pe de altă parte, transformarea glicogenului

din muşchiul cardiac în glucoă se face în prezenţa amilazei. Determinarea pancreatică din cursul

bolii lui Socolschi-Bouillaud produce o scădere în secreţia acestor fermenţi, dar şi salicilatul are o

Pag 286 ramas