BAZINUL HIDROGRAFIC AL RÂULUI TELEAJEN
MONOGRAFIE HIDROLOGICĂ
Ioniţă Adriana
Onţel Irina
Master Climatologie – Hidrologie, Anul I
Grupa 404
2
CUPRINS
PARTEA INTÂI
ELEMENTELE GEOGRAFICE CARE DEFINESC INDIVIDUALITATEA BAZINULUI
TELEAJEN
Introducere.............................................................................................................................................. 3
Scurt istoric al cercetărilor................................................................................................................... 4
Capitolul I. Aşezarea geografică şi influenţa ei asupra caracteristicilor morfologice şi
hidrologice.............................................................................................................................................. 4
Capitolul II. Particularităţi fizice şi economico geografice................................................................ 6
2.1. Condiţii geologice......................................................................................................... 6
2.2. Particularităţi morfologice şi morfometrice.............................................................. 7
2.3. Condiţiile climatice şi influenţa lor asupra proceselor hidrologice....................... 10
2.4. Vegetaţia şi rolul său în desfăşurarea proceselor hidrologice…………………… 13
2.5. Învelişul edafic……………………………………………………………………… 14
2.6. Caracteristici social-economice................................................................................. 15
PARTEA A DOUA
CARACTERISTICI MORFOMETRICE, HIDROGRAFICE ŞI HIDROLOGICE
Capitolul III. Particularităţi morfometrice ale bazinului hidrografic........................................... 16
Capitolul IV. Reţeaua hidrografică şi caracteristicile sale morfometrice...................................... 16
Capitolul V Activitatea hidrometrică................................................................................................ 18
Capitolul VI. Caracteristici hidrologice............................................................................................. 18
6.1. Scurgerea lichidă........................................................................................................ 19
Concluzii................................................................................................................................................ 22
3
PARTEA INTÂI
ELEMENTELE GEOGRAFICE CARE DEFINESC INDIVIDUALITATEA
BAZINULUI TELEAJEN
Introducere
Subiectul lucrării este ―Bazinul hidrografic Teleajen. Monografie hidrologică‖.
Motivaţia tratării acestei teme este de natură ştiinţifică, pentru dobândirea deprinderilor de
analiză şi sinteză în domeniul hidrologiei.
Această lucrare are drept scop îmbunătăţirea cunoştiinţelor, aptitudinilor de lucru în
domeniul hidrologiei. Obiectivul lucrării constă în identificarea particularităţilor hidrologice
ale bazinului râului Teleajen şi a factorilor ce le determină.
În realizarea acestui poiect s-au aplicat următoarele metode de cercetare: de prelevare,
prelucrare, analiză şi interpretare a datelor obţinute din diverse surse; reprezentare grafică a
datelor şi reprezentare cartografică pentru ilustrarea poziţionării bazinului în cadrul ţării şi în
cadrul altor bazine hidrografice, a limitelor acestuia şi a anumitor caracteristici ale cadrului
natural şi antropic.
Pentru elaborarea lucrării au fost utilizate date şi informaţii din surse bibliografice.
Datele hidrologice folosite sunt cele caracteristice staţiilor Cheia şi Gura Vitioarei pe perioada
1950-1998. Datele climatice, preluate din lucrarea „Clima României‖, din anul 2008.
Din lipsa datelor referitoare la temperatura apei, fenomenele de îngheţ nu s-a efectuat
o analiză detaliată a acestora, ci au fost prezentate informaţii cu caracter general.
Proiectul este structurat pe VI capitole. Primele două sunt incluse în partea întâi şi
cuprind principalele însuşiri ale elementelor cadrului natural şi social economic care
influenţează caracteristicile hidrologice ale râului Teleajen. Celelalte capitole sunt incluse în
partea a doua a lucrării şi prezintă caracteristicile morfometrice şi hidrologice ale bazinului
hidrografic Teleajen.
4
Scurt istoric al cercetărilor
Bazinul hidrografic al Teleajenului are o mare importanţă din punct de vedere
geografic desfăşurându-se pe cele trei mari unităţi de relief. Acest bazin a atras atenţia multor
cercetători contribuind la cunoaşterea condiţiilor fizico-geografice şi a celor geologice. Au
existat de-a lungul timpului numeroase studii şi lucrări cu caracter monografic sau geografic
general ce au avut ca obiect de studiu acest bazin. Emmanuel de Martonne aduce o importantă
contribuţie la cunoaşterea evoluţiei morfologice a bazinului Teleajen. G. Vâlsan a îmbogăţit
cunoaşterea părţii inferioare a acestui bazin prin varietatea problematicii cuprinsă în teza sa de
doctorat Câmpia Română. Mai târziu, mai mulţi autori contribuie la aprofundarea condiţiilor
de geomorfologie, climatologie, hidrologie şi fitogeografie din această zonă, dintre aceştia
sunt: V. Mihăilescu, V. Tufescu, Gr. Posea, M. Ielenicz.
Studii cu referinţă strict hidrologică care cuprind date asupra bazinului Teleajen sunt:
Geografia apelor României şi Hidrografia R.P.Române (I. Ujvari, 1972), Monografia
geografică a R.P.R. (***, 1960), Temperatura apei şi fenomene de îngheţ pe cursurile de apă
din România (P. Miţă, 1986). Particularităţile geologice ale zonei de studiu sunt evidenţiate în
lucrarea Geologia României (V. Mutihac, 2004). Date privitoare la condiţiile climatice sunt
prezentate în Clima României (ANM, 2008), Curs de climatologie R.S.R. (E. Dumitrescu,
1977).
Capitolul I. Aşezarea geografică şi influenţa ei asupra caracteristicilor
morfologice şi hidrologice
Bazinul hidrografic al râului Teleajen este situat în partea de Sud-Est a României,
extins pe trei unităţi majore de relief (Carpaţii externi de Curbură, Subcarpaţii de Curbură şi
Câmpia Română) pe direcţia Nord-Sud. Cea mai mare parte din suprafaţa bazinului se extinde
în zona muntoasă şi deluroasă. Este secţionat în partea Sudică de paralela de 44°48’, iar în
partea de Nord de paralela de 45°32’ latitudine Nordică. În longitudine este cuprins între
meridianele de 25°47’ şi 26°13’ longitudine Estică (fig.1).
5
Fig.1 – Localizarea bazinului hidrografic Teleajen (după: SRTM90)
Bazinul este limitat la partea nordică de marile înălţimi ale munţilor Ciucaş (1954,5
m), la Vest de creasta înaltă a munţilor Grohotişu (1766 m), iar în partea Estică este dominat
de munţii Tătaru (1477 m). Din punct de vedere hidrografic însă, limitele acestor masive
montane formează spre Vest cumpăna de ape cu bazinul Doftana (afluent pe stânga al
Prahovei), în Nord-Vest cu bazinul Târlungului, în Nord-Est cu bazinul Bâsca Chiojdului şi în
Est şi Sud-Est cu bazinul Cricovului Sărat.
Acest bazin face parte din bazinul de rang superior Prahova, învecinându-se cu bazinul
Buzăului la Nord, cu bazinele Tărlung şi Doftana la Vest, cu bazinul Prahova la Vest şi Sud,
cu bazinul Viişoara la Sud-Vest, cu bazinele Vitman, Cricovul Sărat, Bâsca Chiojdului, Siriul
Mic la Est (fig.2).
Din punct de vedere administrativ este dezvoltat în întregime în cadrul judeţului
Prahova.
6
Fig.2 – Limitele bazinului hidrografic Teleajen
Capitolul II. Particularităţi fizice şi economico geografice
2.1. Condiţii geologice
Bazinul hidrografic Teleajen se suprapune în cea mai mare parte unităţii de Teleajen.
Aceasta reprezintă partea estică a fişului intern, afundată tectonic, iar din valea Teleajenului
spre Sud, vine în contact cu flişul extern. Între izvoarele Teleajenului şi izvoarele Vărbilăului,
unităţii de Teleajen îi revine Cretacicul superior din sinclinalul Nebunu Sterp—Pridvarea.
Astfel în regiunea Cheia apare o semifereastră tectonică.
Depozitele de pe aria unităţii de Teleajen aparţin Cretacicului (intervalul Apţian
superior—Senonian); din valea Vărbilăului spre Est şi Vest se ataşează Paleocenul şi Eocenul,
iar în sinclinalul Slănic (înscris de asemenea pe aria flişului intern) se adaugă Oligocenul şi
Miocenul. Depozitele proprii unităţii de Teleajen, respectiv cele sedimentare până în
momentul edificării structurii tectonice majore, aparţin intervalului Apţian superior—
Senonian inferior. Depozitele mai noi decât Senonianul inferior aparţin formaţiunilor
posttectonice. (fig. 3)
7
Fig.3 – Harta geologică a bazinului hidrografic Teleajen (după: Harta Geologică a României,1 :200 000)
2.2. Particularităţi morfologice şi morfometrice
Bazinul hidrografic Teleajen se întinde pe trei trepte de relief: zona carpatică, zona
subcarpatică şi zona de câmpie (fig.4) şi pe nouă trepte de altitudine (fig.5) cu valori cuprinse
între apriximativ 100 şi 1900 m. În bazinul superior al Teleajenului se pot deosebi trei grupe
de munţi: Ciucaş-Zăganu în partea Nordică, Tătaru în Est şi grupa munţilor Grohotişu în Vest.
În acest spaţiu interfluviile principale au în general înălţimi mari şi o orientare Nord-Sud, iar
cele secundare au o direcţie Nord-Vest-Sud-Est. Interfluviile secundare de pe dreapta
Teleajenului sunt influenţate de orientarea afluenţilor pe care îi primeşte din această parte
(Valea Mare, Carpen, Stâna, Valea Neagră ş.a.). Aceste interfluvii se caracterizează prin
masivitate şi areale cu peisaj subalpin, în special, în limita bazinului superior.
În cursul superior al Teleajenului şi afluentului său Telejenelul s-au format câteva
depresiuni şi bazinete intramontane care se încadrează organic în orografia acestei regiuni.
8
Dintre acestea cea mai importantă este Depresiunea Cheia, situată la poalele Masivului
Ciucaş-Zăganu, având o suprafaţă de 3 km².
Subcarpaţii Teleajenului cuprind sectorul mijlociu al bazinului. Datorită accentuatei
fragmentări a reliefului subcarpatic pe cursul mijlociu cumpăna de ape principală se
caracterizează pe numeroase tronsoane prin forme neregulate, în general sinuoase. Subcarpaţii
interni ai Teleajenului prezintă, în general, culmi înalte (600-1000 m) clădite pe depozite
pliocene şi miocene orientate nord-vest – sud-est. Subcarpaţii externi ai Teleajenului se
plasează la sud de culuarul Mislea-Podeni sau Depresiunea Măgurele. Înălţimea lor este mult
mai mică, în jur de 400-450 m şi mai sunt cunoscuţi sub numele de dealurile Ploieştilor.
Zona de câmpie ocupă treapta cea mai joasă de relief (80-200 m) din bazinul
Teleajenului. Este cunoscută sub numele de Câmpia Gherghiţei (80-100 m), iar câmpia mai
înaltă, situată spre nordul acesteia este numită Câmpia Ploieştilor (100-300 m). Ele formează
Câmpia de subsidenţă a Ploieştilor dispusă sub forma unui mare con de dejecţie care este
alcătuit din depozite groase de pietrişuri şi nisipuri în care se acumulează apă. Altitudinea
medie a bazinului este de 1000 m.
Fig.4 – Harta unităţilor de relief (după
SRTM90)
Fig.5 – Harta hipsometrică a bazinului
hidrografic Teleajen (după SRTM90)
9
Fig.6 – Harta orientării versanţilor (după SRTM90)
Panta este indicatorul care estimează cel mai bine acţiunea gravitaţiei, fiind mijlocul
prin care aceasta controlează scurgerea apei şi mobilitatea materialelor.
Conform figurii 7 în cadrul bazinului predomină suprafeţele cvasiorizontale, slab
înclinate (valorile pantei 0-2°), suprapunându-se unităţii de câmpie. Valorile cuprinse între 2-
7° ocupă suprafeţe restrânse caracterizând sectoarele medii şi superioare ale văilor
principalilor afluenţi ai Teleajenului. Sectorul Subcarpaţilor are valori ale pantei cuprinse
între 7 şi 17o, ce cresc odată cu altitudinea. Astfel în sectorul carpatic panta atinge valorile
cele mai mari de 27o.
10
Fig.7 – Harta pantelor (după SRTM90)
2.3. Condiţiile climatice şi influenţa lor asupra proceselor hidrologice
Se caracterizează prin importante variaţii în raport de zonalitatea verticală a reliefului.
Ca urmare, atât dinamica atmosferei cât şi termic precum şi cel pluvial prezintă însemnate
diferenţieri impuse de orografia regiunii dar şi de mersul lunar şi anotimpual al condiţiilor
atmosferice.
Temperatura este diferită de la o unitate la alta de relief. În bazinul superior în zona
muntoasă, temperatura medie anuală, este în jur de 4,60C, în bazinul mijlociu unde se
desfăşoară dealurile subcarpatice ajunge în jur de 80C, iar în zona de câmpie la 10
0C. (Hasan
Yousef Jomah Abu Sammour, 1980)
Temperatura aerului prezintă variaţii de la un anotimp la altul, influenţând astfel
scurgerea râurilor. Din observaţiile făcute la staţia Ploieşti pentru zona de câmpie (1981-
1990), rezultă că în anotimpul de iarnă temperatura medie a aerului înregistrează cele mai
scăzute valori în luna ianuarie (-1,20C), primăvara oscilează între 4 şi 16
0C, vara între 19-
300C, iar toamna între 4 şi 17,6
0C (fig.8).
11
Fig.8 – Temperaturile medii lunare la staţia Ploieşti, 1981-1990 (sursa: http://www.worldclimate.com/)
În ceea ce priveşte evoluţia termică a aerului în dealurile subcarpatice ale acestui bazin
a constatat că cele mai ridicate valori (staţia meteorologică Câmpina) se înregistrează vara în
lunile iunie-august 17,8-18,50C, cele mai scăzute temperaturi se produc în sezonul de iarnă în
lunile decembrie-februarie (-1,8oC ianuarie, -0,5
oC februarie şi 0
oC în decembrie). În
anotimpurile de tranziţie, primăvara şi toamna, temperaturile medii oscilează între 3,2 şi
14,30C (fig.9)
Pentru zona înaltă, după observaţiile de la staţia Predeal, temperatura medie a aerului
în sezonul de iarnă se menţine între -3,2 şi -4,90C, vara ajunge până la 12,9—13,9
0C, iar
primăvara oscilează între -0,9 şi 9,60C şi toamna între 1 şi 10,1
0C.
Fig.9 – Temperaturile medii lunare la staţiile Câmpina şi Predeal, 1961-2000
(sursa: Clima României, 2008)
Precipitaţiile atmosferice se caracterizează prin pronunţate diferenţieri atât în timp cât
şi în spaţiu. Ploile şi zăpezile alcătuiesc principala sursă de umezeală a solului, de alimentare
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
t.m.lunare -1,2 -0,8 4,9 10,6 16 19,3 21,3 29,9 17,6 11,4 4 0,7
-5
0
5
10
15
20
25
30
35
grad
e C
-5
0
5
10
15
20
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
grad
e C
Campina (460 m) Predeal (1090 m)
12
a pânzelor freatice şi a reţelei hidrografice. Un rol important în distribuţia lor cantitativă îl are
mişcarea maselor de aer umed şi zonalitatea verticală a reliefului. Precipitaţiile scad din punct
de vedere cantitativ din zona montană (941,7 mm la Predeal), către dealurile subcarpatice
(771,1 mm la Câmpina) şi zona de câmpie (616,6 mm la Ploieşti).
Din repartiţia anotimpuală a precipitaţiilor rezultă că în perioada de iarnă cade cea mai
mică cantitate de precipitaţii, în schimb vara se înregistrează cea mai mare cantitate. Chiar şi
din distribuţia lunară a precipitaţiilor se constată că cea mai mare cantitate, atât la Câmpina
(112,4 mm) cât şi în zona montană la Predeal (140 mm) cade tot în anotimpul de vară, în iulie
(fig.10).
Cea mai redusă cantitate de precipitaţii se semnalează în zona de câmpie în luna
ianuarie (32,8 mm), în dealurile subcarpatice în luna martie (39,3 mm), iar în zona de munte
tot în luna ianuarie (45,5 mm). (Clima României, 2008)
Fig.10 – Cantităţile medii lunare de precipitaţii la staţiile Câmpina şi Predeal,
1961-2000 (sursa: Clima României, 2008)
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în 24 de ore se înregistrează în perioada
de vară, 122,1 mm în luna iunie la Predeal şi iulie la Câmpina. Cele mai mici cantităţi la
ambele staţii se înregistrează în luna aprilie 39,9 mm la Câmpina şi 33 mm la Predeal (fig.11).
Acest parametru are un rol deosebit de important în scurgerea raurilor, contribuind la apariţia
viiturilor.
0
20
40
60
80
100
120
140
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
mm
Campina (460 m) Predeal (1090 m)
13
Fig.11 – Cantităţile maxime de precipitaţii în 24 de ore la staţiile
Câmpina şi Predeal, 1961-2000 (sursa: Clima României, 2008)
2.4. Vegetaţia şi rolul său în desfăşurarea proceselor hidrologice
Distribuţia zonală a reliefului pe verticală impune şi o distribuţie etajată a vegetaţiei. În
bazinul superior al Telejeanului se dezvoltă etajul vegetaţiei subalpine, etajul pădurilor de
conifere şi etajul nemoral montan dominat de pădurile de foioase şi de amestec. În sectorul
mijlociu se desfăşoară partea inferioară a etajului nemoral (subetajul gorunetelor şi subetajul
stejaretelor). La intrare în câmpie, Teleajenul include o vegetaţie de stepă şi silvostepă (fig
12).
Fig.12 – Etajele de vegetaţie naturală (sursa: Atlasul geografic Unirea, 1930)
0
20
40
60
80
100
120
140
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
mm
Campina (460 m) Predeal (1090 m)
14
2.5. Învelişul edafic
În bazinul Teleajen în raport cu condiţiile orografice, geologice, hidroclimatice şi
biotice se delimitează mai multe clase şi tipuri de sol (fig.13 şi 14). În zona montană se află
un sol brun acid subalpin în asociaţie pe anumite suprafeţe cu rendzine şi soluri podzolice
feriiluviale. Pe spaţiile înalte ale Ciucaşului se găsesc soluri cu rendzine. În schimb pe pantele
munţilor care sunt acoperite de un covor forestier compact (cu înălţimea mai mică de 1600-
1700 m) predomină solurile brune acide şi solurile brune acide podzolice precum şi solurile
brune podzolice, soluri argiloiluviale, soluri brune podzolite şi regosoluri.
În zona subcarpatică a Teleajenului se întâlnesc de asemenea, soluri brune acide, soluri
brune acide podzolice şi soluri brune podzolice feriiluviale, unde domină pădurile de foioase.
Tot aici se găsesc soluri brune podzolice oligobazice pe spaţiile cărora se dezvoltă pădurile de
amestec, apoi solurile brune roşcate, solurile brune, brune podzolite (inclusiv pseudogleizate,
argiloase de fâneaţă umedă, argiloiluviale podzolice şi soluri pseudorendzine.
Solurile din zona de Câmpie se întind pe Câmpia Ploieştilor şi Câmpia Gherghiţei şi
ocupă un areal restrâns în bazinul inferior al Teleajenului. Acestea sunt acoperite cu un strat
subţire de rendzine iar pe albia majoră a Teleajenului şi afluenţilor săi, apar soluri slab
dezvoltate, soluri aluviale, aluviuni, lacovişti şi regosoluri propriu-zise.
Fig.13 – Clasele de sol din bazinul
Teleajenului (sursa: Harta Solurile Românei, 1: 200 000)
Fig.14 – Tipurile de sol din bazinul
Teleajenului (sursa: Harta Solurilor României, 1:200 000)
15
2.6. Caracteristici social-economice
Bazinul hidrografic Teleajen se suprapune peste o parte însemnată a judeţului Prahova
incluzând numeroase aşezări. Majoritatea aşezărilor se află în sectoarele mijlociu şi inferior
ale bazinului.
Din punct de vedere al utilizării terenurilor predomină spaţiile acoperite cu vegetaţie în
sectoarele superior şi mijlociu. Iar în sectorul inferior predomină terenurile arabile (fig.15).
Dispunând de o mare varietate a reliefului, cu un cadru natural de excepţie, teritoriul judeţului
asigură condiţii favorabile culturii cerealelor, pomiculturii, zootehniei şi silviculturii.
În judeţul Prahova structura economică este caracterizată de dominarea industriei,
reprezentată prin toate ramurile ei. Ponderea cea mai mare în producţia industrială o deţine
ramura prelucrării ţiţeiului, urmată de cea a industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului,
maşini şi echipamente, extractivă şi alte activităţi industriale.
Fig.15 – Modul de utilizare al terenurilor (sursa: Corine Land Cover 2000)
16
PARTEA A DOUA
CARACTERISTICI MORFOMETRICE, HIDROGRAFICE ŞI HIDROLOGICE
Capitolul III. Particularităţi morfometrice ale bazinului hidrografic
Bazinul hidrografic Teleajen se extinde pe o suprafaţă de aproximativ 1664,7 km2, din
care cea mai mare parte aparţine versantului drept 68% (1137,5 km2), pe când versantului
stâng îi revine numai 32% (527,18 km2), din suprafaţa totală. Coeficientul de asimetrie, ce
ilustrează dezvoltarea diferită în suprafaţă a celor doi versanţi, este de 0,78. Prin urmare
putem constata faptul că versantul drept are un aport mai mare, în ceea ce priveşte resursele
de apă, ca urmare a mărimii, dar şi a poziţiei cursului principal de apă şi a cumpenei de ape.
În cadrul bazinului principal se înscriu 19 subbazine, 14 pe partea dreaptă şi 5 pe
partea stângă, dintre care cea mai mare suprafaţă o are Vărbilău (214,02 km2), acesta este
urmat de bazinele Dâmbul (189,18 km2) şi Telega (188,58 km
2).
Altitudinea medie este de circa 493 m, iar extremele se situează între 1954,3 m în
Vf.Ciucaş şi 79 m la vărsarea Teleajenului în Prahova. Înălţimile cele mai mari sunt
concentrate în sectorul montan, unde mai multe vârfuri depaşesc 1500 m, iar cele mai mici în
zona de câmpie.
Capitolul IV. Reţeaua hidrografică şi caracteristicile sale morfometrice
Râul Teleajen izvorăşte din Masivul Ciucaş, străbate trei unităţi principale de relief
(munţi, dealuri, câmpii), iar după o lungime de 122 km şi se varsă in râul Prahova în apropiere
de localitatea Palanca. Conform sistemului de clasificare Gravelius, Teleajenul este un râu de
ordinul patru (fig.16). Are 19 afluenţi principali, 14 pe partea dreaptă (Stâna, Bobu, Carpen,
Valea Mare, Crasna, Stâlpul, Bughea, Vărbilău, Telega, Dâmbul, Ghighiu, Pârâul Rece,
Soava şi Leaotul) şi 5 pe partea stângă (Telejenel, Drajna, Gura Vitioarei şi Iazul Morilor
Teleajen). Cei mai lungi sunt Leaotul (47 km), Dâmbul (39 km) şi Vărbilău (37 km), situaţi în
cea mai mare parte în zona de câmpie, iar afluenţii cu cea mai mică lungine aparţin sectorului
montan Stâna, Bobu şi Carpen, având 7 km fiecare.
Coeficientul de sinuozitate al Teleajenului este de 1,54. La principalii afluenţi acest
parametru variază între 1,1 (Stâna) şi 1,42 (Soava), în cea mai mare parte cursurile sunt relativ
drepte, slab meandrate (Tabel 1).
17
Panta medie a Teleajenului este de 13‰. Cele mai mici valori ale pantei o au afluenţii
din zona de câmpie Ghighiu, Pârâul Rece şi Soava (3‰), iar cele mai mari, se înregistrează în
zona montană, la râurile Bobu (140‰), Stâna (129‰) şi Carpen (103‰).
Fig.16 – Clasificarea principalelor cursuri de apă
din cadrul bazinului hidrografic Teleajen,
conform sistemului de clasificare Gravelius
Profilul longitudinal al râului Teleajen are concavitate mică, fiind un râu tânăr (fig.17).
Se observă o pantă accentuată în primii 10 km, urmaţi de o valoare mai mică în sectoarul
cuprins între 20 şi 40 km, în ultimul sector profilul longitudinal este cvasiorizontal.
Fig. 17 – Profilul longitudinal al râului Teleajen (după: SRTM90)
18
Tabel 1-Valorile principalilor parametri morfometrici ai reţelei hidrografice din bazinul
Teleajen
Râul Lungime (Km) Pantă medie (‰) Coeficient de sinuozitate
Teleajen 122 13 1,54
Afluenţi pe partea dreaptă
Stâna 7 129 1,1
Bobu 7 140 1,21
Carpen 7 103 1,22
Valea Mare 12 59 1,21
Crasna 22 47 1,24
Stâlpul 12 23 1,23
Bughea 18 16 1,3
Vărbilău 37 28 1,15
Dâmbul 39 6 1,26
Ghighiu 10 3 1,32
Pârâul Rece 13 3 1,21
Soava 10 3 1,42
Leaotul 47 4 1,36
Afluenţi pe partea stângă
Telejenel 22 52 1,31
Drajna 25 27 1,12
Gura Vitioarei 9 30 1,22
Iazul Morilor Teleajen 26 6 1,22 Sursa: Atlasul Cadastrului Apelor din România, 1992
Capitolul V Activitatea hidrometrică
În cadrul bazinului Teleajen există trei posturi hidrometrice : Cheia, Gura Vitioarei şi
Moara Domnească (fig.2 ). Acestea sunt situate în cele trei sectoare ale bazinului permiţând
identificarea particularităţilor fiecărui sector.
La aceste posturi se execută observaţii şi măsurători asupra principalilor parametri
hidrologici la orele standard (06 şi 18, pe timp de vară şi 07 şi 17, pe timp de iarnă). Iar în
situaţii excepţionale, când se produc viituri, se efectuează măsurători la intervale scurte de
timp , cuprinse între 10 minute şi 4 ore.
Această lucrare se axează pe analiza datelor de la două dintre aceste posturi
hidrometrice şi anume Cheia şi Gura Vitioarei.
Capitolul VI. Caracteristici hidrologice
Scurgerea lichidă este un fenomen hidrologic complex determinat de interacţiunea
factorilor naturali şi antropici din arealul bazinului de recepţie. Dintre factorii naturali (climă,
geologie, relief, vegetaţie, soluri) cei mai importanţi sunt condiţiile climatice reprezentate, în
special, prin precipitaţii, evaporaţie şi temperatura aerului).
19
Factorul antropic este de asemenea important, lucrările realizate în cadrul bazinului
având un impact semnificativ asupra caracteristicilor elementelor hidrologice.
În continuare sunt analizate caracteristicile scurgerii medii lunare şi anuale.
6.2. Scurgerea lichidă
Cel mai sintetic parametru cantitativ al scurgerii lichide îl constituie debitul mediu
multianual. Acesta este la postul hidrometric Cheia de 0,785 m³/s. Volumul de apă mediu
anual (Wan) al râului Teleajen la postul Cheia este de 28,6996 * 106 m
3.
Debitele medii lunare prezintă cele mai mari valori în lunile de primăvară, atunci când
topirea zăpezii se asociază adesea cu ploile căzute în această perioadă, şi la începutul verii
când se înregistrează valori mari ale cantităţilor de precipitaţii (fig. 18). Toamna şi iarna
valorile debitului sunt apropiate.
Tabel 2. Debitele medii lunare la staţia hidrometrică Cheia (1950-1998)
Luni I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Debit 0.521 0.527 0.788 1.28 1.21 1.18 0.929 0.676 0.596 0.52 0.578 0.631
Fig. 18 – Debitele medii lunare la s.h. Cheia (1950-1998)
Din analiza debitelor medii anuale la postul Cheia, pentru perioada de observaţie 1950-
1998, se constată faptul că există ani în care valorile acestora sunt cu mult peste media
multianuală (intervalul 1969-1985) (tabel 3 şi fig.19 ). Există şi ani în care, datorită unor
cantităţi de precipitaţii reduse, debitul mediu a avut valori scăzute, sub 0,8 m3/s (tabel 3. şi
fig. 19.).
Tabel 3. Debitele medii anuale la staţia hidrometrică Cheia
An Debit mediu An Debit mediu
1950 0.493 1975 1.24
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
1,2
1,4
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
m³/
s
20
1951 0.721 1976 0.887
1952 0.565 1977 0.859
1953 0.961 1978 0.895
1954 0.618 1979 0.82
1955 1.04 1980 1.02
1956 0.883 1981 1.07
1957 0.716 1982 0.869
1958 0.692 1983 0.872
1959 0.608 1984 0.828
1960 0.639 1985 0.806
1961 0.575 1986 0.461
1962 0.587 1987 0.372
1963 0.655 1988 0.842
1964 0.657 1989 0.467
1965 0.652 1990 0.488
1966 0.837 1991 1.42
1967 0.602 1992 0.723
1968 0.501 1993 0.567
1969 1.19 1994 0.487
1970 1.03 1995 0.713
1971 0.87 1996 0.697
1972 1.08 1997 0.975
1973 0.988 1998 1.03
1974 0.913 Media multianuala
0.785
Fig. 19 – Debitele medii anuale la s.h. Cheia (1950-1998)
La postul hidrometric Gura Vitioarei debitul mediu multianual este de 5,57 m3/s, iar
volumul mediu anual (Wan) este 175,7892*106
m3.
Debitele medii lunare sunt cuprinse între 9,91 m3 în luna aprilie şi 3,03 m
3 în luna
septembrie. Cele mai mari valori ale acestui parametru se înregistrează în lunile de primăvară
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
1,2
1,4
1,6
0
0,2
0,4
0,6
0,8
1
1,2
1,4
1,6
1950
1953
1956
1959
1962
1965
1968
1971
1974
1977
1980
1983
1986
1989
1992
1995
1998
m³/
s
Debitele medii anuale Debutul mediu multianual
21
ca urmare a cantităţilor mari de precipitaţii dar mai ales a topirii zăpezii. Toamna ca urmare a
secetei caracteristice acestei perioade a anului, debitele medii lunare prezintă cele mai mici
valori din timpul anului.
Tabel 4 – Debitele medii lunare la staţia hidrometrică Gura Vitioarei
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Debit 3,73 4,34 6,56 9,91 9,47 8,19 6,1 4,18 3,03 3,05 3,77 4,52
Fig.20 – Debitele medii lunare la s.h. Gura Vitioarei (1950-1998)
În perioana 1950-1998, la postul Gura Vitioarei, în 24 de ani s-au înregistrat valori
peste media multianuală, iar 25 au fost sub medie (tabel 5, fig.21). Aceste variaţii de debit au
avut la bază variaţiile cantităţilor anuale de precipitaţii.
Tabel 5 – Debitele medii anuale la staţia hidrometrică Gura Vitioarei
Anul Debit mediu Anul Debit mediu
1950 2,98 1975 8,6
1951 3,5 1976 5,67
1952 3,76 1977 6,37
1953 6,02 1978 6,9
1954 5,53 1979 5,6
1955 10,7 1980 8,61
1956 7,79 1981 7,04
1957 5,59 1982 5,06
1958 4,78 1983 5,27
1959 3,74 1984 6,17
1960 6,11 1985 4,61
1961 4,96 1986 3,06
1962 5,18 1987 2,59
1963 4,53 1988 5,71
1964 3,32 1989 2,56
22
1965 5,43 1990 2,98
1966 6,14 1991 8,08
1967 5,28 1992 3,38
1968 2,69 1993 4,34
1969 9,09 1994 2,11
1970 10,1 1995 3,83
1971 9,22 1996 6,07
1972 7,61 1997 6,55
1973 5,93 1998 6,55
1974 5,35 Debit mediu multianual 5,57
Fig.21 – Debitele medii anuale comparativ cu media multianuală,
la staţia Gura Vitioarei (1950-1998)
Concluzii
Monografia hidrologică a bazinului hidrografic Teleajen este o lucrare ştiinţifică, care
prin diferitele metode de cercetare a încercat să pună în evidenţă particularităţile hidrologice
ale bazinului râului Teleajen şi a factorilor ce le determină.
Bazinul hidrografic Teleajen este situat în partea de Sud-Est a României, extins pe trei
unităţi majore de relief. Face parte din bazinul hidrografic al Prahovei, râul Teleajen fiind
afluent pe partea stângă. Din punct de vedere administrativ este dezvoltat în întregime în
cadrul judeţului Prahova.
23
Suprafaţa bazinală este de aproximativ 1665 km2, panta variază între 0-2
o în zona de
câmpie şi 27o în zona montană. Prezintă o asimetrie din punct de vedere spaţial, versantul
drept fiind mai dezvoltat comparativ cu cel stâng. Principalii parametrii meteorologici care
influenţează scurgerea lichidă din acest bazin se caracterizează prin importante variaţii în
raport de zonalitatea verticală a reliefului.
Ca urmare a factorilor care acţionează asupra resurselor de apă de suprafaţă, la cele
două staţii hidrologice analizate cele mai mari debite se înregistrează, cum este şi normal
primăvara, iar cele mai mici toamna. Variaţii de debite prezintă şi de la un an la altul ca
urmare a condiţiilor climatice specifice.
Bibliografie
Grigoraş, C., Boengiu, S., Alina, Vlăduţ, Grigoraş, Elena, (2006), Solurile României.
Protisoluri, Cernisoluri, Umbrisoluri, Canbisoluri, luvisoluri, Podzoluri. Vol. I, Editura
Universităţii din Craiova, Craiova
geo-spatial.org (2008), România: seturi de date vectoriale generale, autor Vasile
Crăciunescu, cu temele: Localităţi (punct) vectorizate de Vasile Crăciunescu şi Limite
unităţi de relief (poligon), vectorizate de Bogdan Candrea şi Petronela Candrea, Mihai
Daniel Niţă, [http://earth.unibuc.ro/download/romania-seturi-vectoriale],
Ielenicz, M. & al. (1999), Dicţionar de geografie fizică, Editura Corint, Bucureşti
Lesenciuc, C. (2009), The Importance Of The Asymmetry Of Small Hydrographic Basins
InThe Occurrence Of Major Floods In The Rarău Massif, Forum Geografic. Studii şi
cercetări de geografie şi protecţia mediului, Nr.8, Editura Universitaria, Craiova, pp. 44-
49
Niţu, C., (2009), Modele digitale altimetrice şi geostatistică, geo-spatial.org,
[http://earth.unibuc.ro/ download/modele-digitale-altimetrice-si-geostatistica], accesat la
data 12.III.2010.
Pisota, I., Zaharia, Liliana, (2002), Hidrologie, Editura Universităţii din Bucuresti,
Bucuresti;
Sorocovschi, V., Buta, I., (1994), Hidrometrie, Universitatea ―Babes-Bolyai‖, Cluj-Napoca;
Ujvari I., (1959) Hidrografia R.P.Române, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
* * * (1960), Monografia geografică a R.P.R., Ed. Academiei, Bucureşti.
24
* * * (1983), Geografia României, Vol. I, Geografie fizică, Ed. Academiei, Bucureşti.
*** (1992), Atlasul Cadastrului apelor din România, Partea I-a şi a II-a, AQUAPROIECT,
Bucureşti.
*** (2008), Clima României, Editura Academiei Române, Bucureşti
http://www.prefecturaprahova.ro/prezentare.html