Download pdf - Servicii Secrete in Romania Interbelica

8/16/2019 Servicii Secrete in Romania Interbelica

http://slidepdf.com/reader/full/servicii-secrete-in-romania-interbelica 1/9

SERVICII SECRETE ȘI INTERES NAȚIONAL ÎN

ROMÂNIA INTERBELICĂ

SECRET SERVICES AND THE NATIONAL INTEREST INROMANIAN INTERWAR PERIOD

TEODOR, BogdanAcademia Națională de Informații „Mihai Viteazul”

Academia Română- Institutul de Economie Mondială [email protected]

Rezumat: Putem aprecia că, dacă din punct de vedere politic, perioada interbelică a fost relativ liniştită, problemele legate de siguranţa statului au fost multiple şi ample. Pentru rezolvarea lor au cooperat toate instituţiile statului cu atribuţii în domeniu,dovedind profesionalism. În primul rând, informaţiile obţinute de structurile informative şicontrainformative româneşti au dovedit o cunoaştere aprofundată a problemelor de interes pentru siguranţa statului, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban, fiind în egalămăsură reale şi pertinente. În al doilea rând, activitatea informativă era adânc infiltrată înmediile de interes şi promova materiale extrem de utile, pe baza cărora s-au luat măsurilenecesare anihilării inamicilor statului român. În al treilea rând merită a fi subliniatăcalitatea umană existentă începând de la comandanţi şi continuând cu toţi şefii de servicii şi de birouri, agenţi implicaţi în culegerea de informaţii şi colaborarea cu celelalte instituţii similare, în scopul unei informări cât mai corecte şi eficiente a beneficiarilor legali.

Abstract: The European context after the end of the First World War forced Romaniato rethink its national security architecture. Romania reacted than and continues to react to

preserve the national interest in relation with the countries of the region. To insure thecountry’s security and national integrity, Romanian diplomacy was active in building a

system of treaties with the neighbouring states, in an attempt to put in place a securitymechanism for regional security. Consequently, the Romanian Secret Service (SSI) played akey role in the prevention and countering of revisionist actions and domestic risk factors.The research focuses on the interwar period Romanian official position toward the risk

factors issue. This study provide an analysis on the interrelated domain of action of theinterwar Romanian intelligence and diplomacy, in order to generate a corpus of knowledge,essential for the intelligence field, kno wn under the generic title of „lessons learned”. Cuvinte cheie:informații, interes național, servicii de informații, factori de risc, revizionism.Key-Words: national interest, diplomacy, intelligence, revisionist actions, security,

interdependence, risk factors.Clasificare JEL / JEL Classification: A10, A30



1. Contextul istoric după Marea Unire

Anul 1918 a însemnat pentru România momentul realizării unui vechi ideal – unitateanaţional-statală. Situaţia era fundamental diferită faţă de momentul izbucnirii războiului mondial.România întregită a însemnat mai mult decât graniţe extinse, reunificarea provinciilor istorice şi onouă realitate demografică. A însemnat în acelaşi timp edificarea unui nou sistem social şi politic,definit prin democraţie şi un program de reforme radicale ce aveau ca scop modernizarea noului statdin punct de vedere economic, social şi politic.

Pentru a asigura securitatea şi integritatea naţional-statală, diplomaţia românească a acţionatîn sensul construirii unui sistem de tratate cu statele vecine, dorind realizarea unui sistem de protejare a securităţii regionale. Aceste eforturi s-au concretizat sub forma Micii Înţelegeri (1921),un sistem de tratate bilaterale – ce vizau domeniile economic, politic şi militar – încheiate întreRomânia, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia, şi a Pactului Înţelegerii Balcanice (1934) semnat deRomânia, Iugoslavia, Grecia şi Turcia (V. Florin Dobrinescu, 1993: 59). Cu toate acestea,conciliatorismul marilor puterişi militarismul puterilor învinse, manifestate tot mai intens în cea dea doua decadă a perioadei interbelice, au determinat eşecul sistemului de securitate al zonei balcanice (Troncotă, 2002: 2-4).

În același timp serviciile de informații au acționat pentru protejarea interesului național.Realitățile din timpul primului război mondial au impus diversificarea metodelor și mijloacelor deculegere a informațiilor, precum și reorganizarea serviciului de informații din cadrul armatei(Serviciului Secret).Misiunea acestuia a fost identificarea instituțiilor de spionaj și propagandă,organizarea și conducerea lor, obiectivele acestora și măsura în care puteau afecta securitateaRomâniei (Alin Spânu, 2010: 129).În armata română, un asemenea serviciu a fost prevăzut în Instrucțiunile asupra organizării și funcționării Serviciului de Informațiiemise la 20 februarie1917, unde a fost menționat pentru prima dată Serviciul Secret, cu atribuții în „chestiunileserviciului de spionaj propriu-zis, cât și acelea ale serviciului de contraspionaj” (Alin Spânu, 2010:130-131).

Serviciile de informații românești au acționat în perioada interbelică în scopul contracarăriifactorilor de risc la adresa securității naționale. Utilizând clasificarea factorilor de risc, în douăcategorii – interni și externi, oferită de domnul Cristian Troncotă în lucrarea sa România și frontul

secret 1859-1945 vom analiza principalele riscuri și măsura în care acestea puteau afecta interesulnațional.

2. Factori externi de riscFactorii externi de risc au îmbrăcat două forme principale de manifestare – revizionismul și

militarismul (Troncotă, 2008: 107). În perioada interbelică aceste fenomene au fost posibile șidatorită unor transformări de ordin politic ce au avut loc în spațiul european, și avem în vedere preluarea puterii de către bolșevici în Rusia, organizarea regimului hortyst în Ungaria, în primăvaraanului 1921, în Italia venirea la putere a lui Benito Mussolini, iar în Germania instaurarea regimuluinazist sub comanda lui Adolf Hitler(Nicolae Bocșan, Valeriu Leu, 2001: passim). Evenimentelemenționate demonstrează faptul că perioada interbelică se caracterizează printr -o ascensiune a



manifestărilor de tip totalitar (I. Ciupercă, 2006), fapt ce reprezenta un pericol real pentruregimurile democratice, inclusiv pentru România.

Politica de conciliere practicată de Marea Britanie faţă de Germania şi tendințelerevizioniste ale Germaniei şi Uniunii Sovietice au condus la un dezechilibru al balanței de putereeuropene. România Mare s-a confruntat cu o dublă provocare, datorită necesității de integrare a provinciilor istorice unite cu țara și de asigurare a climatului de securitate, vulnerabil din cauza provocărilor venite din partea revizionismului sovietic, ungar şi bulgar ce viza frontierele saleestice, vestice şi sudice. Principalul obiectiv al politicii româneşti în perioada interbelică a fostreprezentat de menţinerea integrităţii teritoriale şi combaterea revizionismului.

Fig. 1: Factori externi de risc

Revizionismul sovietic, alături de spionaj,areprezentat unul dintre cei mai periculoși factoride risc externi, ce a condus la pierderi teritoriale și la afectarea suveranității și independenței statalea României în vara anului 1940. Din perspectiva URSS, România era un segment al „cordonuluisanitar” ce trebuia înlăturat, iar Cominternul (Mișcarea comunistă internațională) hotărâsedezagregarea României, acțiunile sale îmbrăcând forme variate de la propagandă la planuri pentruintervenția armată (Jacques de Launay, 1993).

Agenții sovietici ce au acționat pe spațiul românesc, încă din toamana anului 1920, auîndeplinit misiuni deinfluență, propagandă și diversiune (Troncotă, 2008: 108). În coordonarea șidesfășurarea activităților de spionaj împotriva României, serviciile de informații de la Moscova s-aufolosit în mod deosebit de comuniștii proveniți din țara noastră. Apogeul acestor activități a fostatins în septembrie 1924, când au avut loc evenimentele de la Tatar-Bunar, consecință a încercăriide punere în aplicare a planului elaborat de Vasil Petrov Kolarov, secretar-general al Cominternului(Jacques de Launay, 1993: 59). Planul de a dezmembra teritoriul României, în urma unor acțiuni detip paramilitar, susținute de către serviciile secrete sovietice, includea și intervenția militară aArmatei Roșii. Atacul de tip terorist de la Tatar -Bunar urma să fie invocat de către URSS pentru ainiția intervenția militară. Reacția promptă a autorităților românești, prin intermediul armatei și cusprijinul informativ al serviciilor secrete, a condus la un eșec al planurilor sovietice (Troncotă,2008: 108-109).

Revizionismul ucraineana reprezentat mai mult un element de presiune la adresainstituțiilor statului român. Primele forme de manifestare s-au făcut simțite în anul 1918, odată cumomentul realizării întregirii statale a României. Manifestările naționaliste ucrainene s-au făcut



simțite pe spațiul românesc, mai ales după izbucnirea războiului civil în fostul imperiu țarist, după1919, când grupuri mari de ucraineni se refugiază peste Nistru (Ionuț Bran, 2012: 249-260).Relațiile cu România au fost bune până la momentul dispariției statului ucrainean, în 1921, așa cumreiese și din textul unui document diplomatic remis autorităților române la 26 iulie 1919: „Guvernulucrainean declară că nu dorește a discuta chestiunea frontierei actuale între cele două state,considerând Nistrul ca frontieră definitivă între ele și dorind să stabilească pe această frontierărelațiunile cele mai bune de vecinătate.”(Troncotă, 2008: 110).

Troncotă și alți cercetători ai perioadei interbelice subliniază faptul că numărul relativ micde cetățeni ucraineni de pe teritoriul României, faptul că diversele organizații nu reușiseră săcoaguleze cea mai mare parte a emigrației ucrainene în jurul ideilor naționaliste, precum și lipsaunui stat care să susțină eforturile naționale au făcut ca autoritățile române să perceapărevizionismul ucrainean mai mult ca o componentă a pericolului slav.

Militarismul german și revizionismul maghiar, alături de planurile și acțiunile cu caracterrevizionist sovietice au reprezentat în perioada interbelicăfactori de risc pentru suveranitatea,integritatea și securitatea statului român. Principalele forme de manifestare au vizat punerea subsemnul întrebării și apoi nerespectarea prevederilor tratelor de pace din cadrul sistemului de laVersailles.

Maghiarii din România s-au aflat într-o situație psihologică extrem de dificilă, pentru căerau obișnuiți de secole să fie o națiune dominantă, având o aristocrație ce îi disprețuia pe români,iar în 1918, aceștia au devenit minoritari în cadrul statului român (Istoria Românilor, v. VIII, 2003:58). Prin metodele și mijloacele folosite, includem aici strângerea de fonduri pentru agenți,culegerea și transmiterea de informații cu sprijinul serviciilor secrete, organizarea de întruniri, provocarea unor sentimente de nemulțumire în rândurile populației, militarismul german, alături derevizionismul sovietic și cel maghiars-au aflat permanent în atenția serviciilor de informațiiromânești. Acestea, utilizând sursele de informații de care dispuneau, au reușit să posede ocunoaștere aprofundată afenomenului revizionist.

Revizionismul bulgar s-a făcut simțit pe teritoriul românesc începând cu perioada imediaturmătoare Războiului de Independență (1877-1878), reprezentând un factor de risc la adresaintegrității teritoriale a regatului României. Fenomenul revizionist bulgar nu a avut o evoluțieliniară, cunoscând momente când a devenit mult mai vizibil, și avem în vedere contextulrăzboaielor balcanice (1912-1913), precum și perioada primului război mondial (1914-1918). Înanii premergători celui de al doilea război mondial reprezentanții minorității bulgare au adoptat fațăde autoritățile române o atitudine cel puțin sfidătoare, acționând la limita legalității, și uneoridincolo de aceasta prin legăturile constante cu V.D.R.O. (Organizația Internă RevoluționarăDobrogeană) și Legația bulgară de la București (Ungureanu, 2005: 73-94).Măsurile adoptate decătre autoriățile române, așa cum aflăm de la domnul Cristian Troncotă, au fost dintre cele maidiverse și au avut în vedere combaterea acțiunilor violente ale revizionismului bulgar. A fost astfelorganizat un sistem de protecție civilă- „gărzile cetățenești”, au fost aplicate legi speciale în câteva județe, iar în perioada 1919-1922 a fost introdusă starea de asediu (Troncotă, 2008: 112-114). Deasemenea, în perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, în zonele respective, au fostaduși coloniști aromâni.



3. Factori interni de risc

Mediul intern de securitate al României interbelice a fost confruntat cu provocări șivulnerabilități generate de modul în care minoritățile au decis să se implic în viața politică,manifestări ale extremismului politic și a curentului antisemit, dificultățile de ordin social șieconomic accentuate de conflictul dintre generații, activitatea informativă ilegală, precum șideficitul de imagine al monarhiei.

Fig. 2: Factori intern de risc

Activitatea politică a minorităților etnice a reprezentat o vulnerabilitate la adresa

securității naționale, în perioada interbelică, cu precădere atunci când a fost susținută din exterior șiînsoțită de activități cu specific diversionist. Activitatea politică a minorității maghiare viza apărarea intereselor propriei comunități,

încercând să o izoleze față de societatea românească, solicitând dreptul la „autoguvernare” pentr uanumite regiuni. În plan extern a fost adoptată tactica de a „bombarda” Liga Națiunilor cu memoriicare denunțau modul în care autoritățile românești „persecutau” minoritatea magiară din regat (Troncotă, 2008: 115-116).Minoritatea maghiară a adoptat tactica rezistenței pasive în primii ani dedupă război. Odată cu semnarea Tratatului de la Trianon s-a organizat politic, având ca obiectiv principal rezistența față de statul român. Activitatea de informații a serviciilor secrete românești din

perioadă a demonstrat faptul că Partidul Maghiar, înființat în 1922 (Istoria României – Transilvania,v. II, 1997: 1289), avea o strânsă legătură cu autoritățile maghiare de la Budapesta, primind diverseinstrucțiuni din partea acestor a.

Minoritatea germană s-a acomodat ușor la condițiile noi intervenite după 1 decembrie 1918,deoarece dispunea de o bogată experiență istorică în calitate de minoritate națională și ducea o viațăcomunitară intensă. În mai 1933, la puțin timp după venirea la putere a lui Adolf Hiotler înGermania, a fost creat Partidul Național-Socialist al Germanilor din România. Membrii acestui partid răspândeau broșuri și ziare provenite din Reich, țineau conferințe, purtau uniforme având casemn distinctiv zvastica, intonau cântece naziste, au înființat tabere de muncă frecventate de sute de

tineri germani. Guvernul român a decis la 7 iulie 1934 interzicerea taberelor de muncă și

Factori interni de risc





două curente extremiste, comunismul și legionarismul, precum și manifestărilor autoritare alemonarhiei. Crizele din cadrul societății au fost accentuate de conflictul dintre „tineri” și „bătrâni” (Ornea, 1995). Generația tânără de după primul război mondial acuza generația care conduse-seRomânia până la acel moment, de toate tarele de care suferea regatul. „Tinerii” considerau căoamenii politici ai perioadei nu au capacitatea de ase adapta pentru a face fașă noilor provocărispecifice momentului (Troncotă, 2008: 124-127).Cea mai vizibilă consecință a acestui conflictîntre generații a fost radicalizarea generației tinere

Structurile informative paralele au fost create de către oameni politici și membri aicamarilei fapt remarcat și de Troncotă în volumul său din 2008. Riscul la adresa securitățiinaționale a României interbelice provenea din implicarea ziariștilor, a unor cadre militare, aagenților de informații într -o activitate ilegală, conducând la scurgeri de informații secrete. Astfelde structuri informative ilegale și-au creat și cele două partide politice care au dominat scena politică interbelică, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal. Obiectivul urmărit eraacela de a obține informații din zona economică, socială, politică și militară pentru a-și puteafundamenta deciziile politice, contura programele de guvernare și pentru a stabili tactica electorală.Ca și în cazul serviciilor de informații ale staului, structurile informative paralele desfășurau șiactivități contrainformative, pentru a identifica eventualii agenți infiltrați, ai Siguranței sau aiadversarilor politici (Troncotă, 2008: 127-129).

Compromiterea monarhiei a fost una dintre consecințele directe ale modului în care regeleCarol al II-lea a acționat pentrua institui în locul monarhiei constituționale un regim autoritar sauchiar o dictatură regală. Există încă dispute între istorici în problema caracterizării regimului dinRomânia în anii 1938 - 1940.

În anii 1938 – 1940, regeleși-a atins obiectivul, instaurând un regim autoritar personal,legalizat printr-o nouă Constituție, devenind în același timp conducător al partidului unic – FrontulRenașterii Naționale, apoi Partidul Națiunii, dispunând de toate pârghiile puterii (Troncotă, 2008:130-131).Același autor subliază faptul că, în această perioadă, forța și prestigiul serviciilor deinformații și securitate naționale sunt date de calitatea informațiilor, de operativitatea rezolvăriicazurilor pe care le au în competență, de capacitatea de analiză, sinteză și previzionare, deasigurarea fluxului informațional către beneficiarii legali și, nu în ultimul rând, de eficiențamăsurilor de protecție contrainformativă. Un element fundamental pentru orice serviciu deinformații îl reprezintăorganizarea – structura sa internă – care îi permite realizarea misiunilor ceîi revin în cadrul arhitecturii de asigurare a securității naționale. Existența documentelor cereglementează activitatea Serviciului Secret pentru întreaga perioadă interbelică demonstrează preocuparea permanentă a conducerii Serviciului și a autorităților statului de a asigura cadrul legalnecesar derulării activității specifice de informații. Se realiza astfel legitimitatea acțiunilor, într -undomeniu deosebit de sensibilchiar și în prezent (Troncotă, 2008: 131).

Structurile teritoriale erau organizate sub forma Centrelor contr ainformative ce acționau peraza provinciilor. Principala misiune a acestor structuri era de a realiza studii sintetice, clare, laobiect, care să conțină informații verificate, necesare Marelui Stat Major în adoptarea deciziilor cucaracter militar (Troncotă, 2008: 131). Centrele teritoriale aveau și rolul de a coordona activitateaserviciilor teritoriale de poliție, asigurînd și derularea unor acțiuni comune, în situații speciale. În



teritoriu, cât și în București, au funcționat de asemenea și Birourile tehnice. Acestea aveau misiuneade a asigura dotarea cu aparatura necesară pentru realizarea comunicațiilor, realizarea cifrurilor șidescifrarea telegramelor și radiotelegramelor primite de către Serviciul Secret din partea altorinstituții, supravegherea corespondenței în cazul persoanelor despre care existau indicii cădesfășoară activități de natură a aduce atingere securității statului.

În concluzie, din analiza datelor prezentate ce vizează evoluția organizatorică a ServiciuluiSecret, precum și reformarea acestuia și colaborarea în domeniul schimbului de informații cuserviciile similare din statele europene, putem afirma că România a beneficiat în perioadainterbelică de un Serviciu modern, preocupat de resursa umană, de asigurarea unui flux informativde calitate către beneficiarii legali și de asigurarea contrainformativă a activității sale, făcând astfel posibilă trecerea de informații la intelligence.

Mihail Moruzov, pe întreaga perioadă cât s-a aflat la conducerea Serviciului Secret, aacționat pentru introducerea unor principii moderne în derularea activității de informații. În acestscop a pus un accent deosebit pe ideea de compartimentare a activității, asigurându-se că fiecareangajat are acces doar la informațiile care îi sunt necesare pentru derularea activității curente. Puteminterpreta această preocupare prin prisma unui principiu actual al activității de intelligence – „needto know”. De asemenea principiul, la fel de actual, de „need to share” a fost transpus în realitate prin schimbul de informații cu serviciile de informații partenere. Cooperarea informativă externă încadrul alianţelor regionale de securitate și între Serviciul Secret de Informaţii şi alţi partenerioccidentali a fost un alt element definitoriu în modernizarea Serviciului Secret român interbelic.

Mulțumiri

Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul“Studii doctorale şipostdoctorale Or i zont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şiresponsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească", număr deidentificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanţat din Fondul SocialEuropean prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.Investeşte în Oameni!

BibliografieBran, Ionuț (2012), The ukrainian movement in Bukovina. The ukrainian national party , în „Codrul

Cosminului”, XVIII, nr. 2. Bocșan, Nicolae, Leu, Valeriu (coord.) (2001),Cronologia Europei Centrale (1848-1989) , Iași : Editura

Polirom.Ciupercă,Ioan, (2006),Totalitarismul – fenomen al secolului XX. Repere , Iași :Casaeditorială Demiurg.Dobrinescu , Florin V. (1993), România şi sist emul tratatelor de pace de la Paris (1919-1923), Iaşi :

Institutul European. Istoria României. Transilvania , vol. II, (1997), Cluj-Napoca : Editura George Barițiu. Istoria românilor. România întregită (1918-1940) , vol. VIII, (2003), coord. Ioan Scurtu, București :Editura

Enciclopedică.Launay, Jacques de (1993), Istoria secretă a Cominternului (1919-1943): Eșecul unei speranțe, București :

Editura Venus.

