SURSELE COMICULUI DE LIMBAJ în O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale

1. TICUL VERBAL (deprinderea ridicolă de a rosti, în mod inconştient şi fără adecvare la contextul de comunicare, un cuvânt sau o expresie).

• “stimabile”; “Ai puţintică răbdare!” (Trahanache)• “Daţi-mi voie!” (Farfuridi)• “Eu cu cine votez?” (Cetăţeanul turmentat)• “curat” (Ghiţă Pristanda)• “neicusorule”, “puicusorule” (Agamiţă Dandanache)

2. STÂLCIREA NEOLOGISMELOR ŞI A CUVINTELOR OBIŞNUITE• neologisme: “enteres” (Trahanache), “bampir” (Pristanda), “nifilist” (Farfuridi) etc.• cuvinte obişnuite: “famelie” (Pristanda), “dumneei” (Pristanda, Caţavencu) etc.• vorbirea peltică: “ţe” (“ce”), “ziţe” (“zice”), “birza” (“birja”) etc. (Dandanache)• expresia latinească stâlcită : “oneste bibere” ( Caţavencu: “a bea cinstit”, în loc de “oneste vivere” – a trăi cinstit)

3. ÎNŢELEGEREA GREŞITĂ A CUVINTELOR • “anonimă” (Farfuridi; cu sensul de “semnată”).

4. NONSENSUL (exprimare lipsită de înţeles) obţinut prin negarea primului enunţ prin cel de al doilea.

• “… e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire” (Caţavencu) etc.5. CONTRADICŢIA DE TERMENI (alăturarea a două elemente ce se contrazic

reciproc).• “12 trecute fix” (Farfuridi) etc.

6. TRUISMUL (banalitate, constatare de ordin general).• “un popor care nu merge înainte stă pe loc” (Caţavencu) etc.

7. PLEONASMUL (alăturarea a doi termeni cu acelaşi înţeles).• “nu dau voie să-şi permită” (Trahanache) etc.

8. TAUTOLOGIA (folosirea repetată a aceluiaşi cuvânt, cu funcţii sintactice diferite sau cu aceeaşi funcţie sintactică).

• “vezi tânăr, tânăr dar copt” (Trahanache) etc.9. CACOFONIA (crearea unei dizarmonii fonice prin alăturarea unor sunete).

• “va să zică că nu le are” (Trahanache)10. ETIMOLOGIA POPULARĂ (înţelegerea greşită a unui cuvânt, datorată confuziei

radicalului acestuia)(stâlcirea unor neologisme, cărora li se atribuie un radical apropiat ca formă şi mai familiar vorbitorului); atracţie paronimică.

• “capitalişti” (Caţavencu; cu sensul de “locuitori ai capitalei”)11.ATRACŢIA PARONIMICĂ (stâlcirea unor cuvinte, datorată apropierii lor, ca

formă, de unele mai cunoscute vorbitorului).• “renumeraţie” (Pristanda; de la “număr”, în loc de “remuneraţie”);• “scrofuloşi” (Pristanda; de la “scroafă”, în loc de “scrupuloşi”);• “cioclopedică” (Cetăţeanul turmentat; de la “cioclu”, în loc de “enciclopedică”).

12. ANACOLUTUL (subiectul suspendat; discontinuitate logico-sintactică în interiorul unui enunţ).

• “eu, care familia mea… şi eu ca românul imparţial… în sfârşit să trăiască” (Dandanache)13. INCOERENŢA (lipsa de legătură logică între idei)

• “... iată ce zic eu, şi împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi, adică nu exageraţiuni!...” (Farfuridi)

14. LIMBAJUL AMBIGUU (exprimare neclară, ce permite o dublă înţelegere a contextului).

• “...vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntaşii politici” (Caţavencu)

15. REFERINŢA CULTURALĂ ATRIBUITĂ GREŞIT • “Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!” (Caţavencu)

16. AMESTECAREA STILURILOR (îmbinarea unei diversităţi de stiluri: familiar (colocvial), publicistic, administrativ, oratoric; apar ca elemente: scrisoarea “de amor” sau cea de reclamaţie, ziarul, discursul, alocuţiunea şi toastul)

! îmbinarea limbajului familiar cu cel solemn: “Îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale… Adică noi nu ştim cum merge politica? (sentenţios) Într-un stat constituţional, un poliţist nu e nici mai mult nici mai puţin decât un instrument!” (Caţavencu)

17. NUMELE• TRAHANACHE – sugerează decrepitudinea personajului, tendinţa acestuia spre amânare, tergiversare;• FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU – rezonanţe culinare, sugerează inferioritatea, vulgaritatea;• DANDANACHE – trimite cu gândul la dandanaua (încurcătura) pe care o produce apariţia lui şi sugerează senilitatea, ramolismentul personajului;• AGAMEMNON (nume ilustru în mitologia greacă: regele care a condus războiul contra Troiei, eroul Iliadei) este diminutivat comic în Agamiţă şi chiar Gagamiţă;• PRISTANDA (joc popular moldovenesc) – sugerează zbaterea inutilă, fără nici un rezultat, precum şi capacitatea personajului de a juca după cum i se cântă, servilismul său;• TIPĂTESCU – trimite la un tip important din viaţa politică, dar şi capabil de aventuri amoroase, datorită poziţiei şi prezenţei sale.